Interviu cu scriitorul român, Ştefan Străjeri

Posted by Gabriela Petcu On July - 23 - 2014

stefan strajeri„…omul cât trăieşte vrea mai mult, dar ar trebui să se poziţioneze într-o relaţie echilibrată pe axa dorinţe – potenţial”!

 

Ştefan Străjeri, un om fără egal, un băiat născut în inima Bucovinei, în satul Pojorâta, într-o familie frumoasă, cu oameni educaţi şi cu principii sănătoase pentru această viaţă. Plecat departe, în lume, pe un alt continent, Ştefan Străjeri, are în inima lui bună, adunate adevărate valori ale neamului românesc, ale românilor împrăştiaţi prin America: prieteni, amintiri din satul natal, o educaţie rară şi un dor nemărginit de meleagurile pe care a făcut primii paşi în această viaţă, de tărâmul pe care a învăţat să spună mamă şi tată sau primele lui cuvinte rostite în acest Univers.

După întâlnirea mea reală cu Ştefan Străjeri, am învăţat şi mi s-a confirmat, că prietenia, educaţia şi cei 7 ani de acasă, au un rol esenţial în această viaţă, nu putem trăi oricum, nu putem face orice în această lume, ci doar aşa cum suntem meniţi pe acest pământ, cu un mesaj şi cu o misiune foarte clară şi de luat în serios.

După ce am schimbat câteva cuvinte, cu scriitorul nostru bucovinean, am înţeles că plecarea sa în America, nu este întâmplătoare, el are de transmis lucrurile bune din sfânta noastră ţară, de promovat adevăratele tradiţii şi valori româneşti, fiind atât de credibil prin curăţenia sufletului şi prin dorinţa lui fără margini, de a arăta lumii ce oameni minunaţi are România, strângând în cartea “Românii americani de la Marile Lacuri”, adevărata istorie a românilor din ultimii 100 de ani, plecaţi şi stabiliţi în America.

Pe scurt, cam acesta este românul cu suflet de aur dăruit lumii pe acest pământ, numit Ştefan Străjeri!

 

Ana Magdin: Cine este şi ce face Ştefan Străjeri în America?

Ştefan Străjeri: Un român oarecare… plecat din România, acum 11 ani. În ceea ce priveşte „ce face”, ce aş putea spune mai mult decât că am o viaţă relativ normală – până la un punct; casă, muncă şi activităţi sociale. Din punct de vedere al implicării în comunitatea românească din America de Nord sunt editorul publicaţiei Curentul Internaţional, pe care l-am preluat în 2005, membru fondator al Societăţii Româno-Americane „Avram Iancu” şi a altor două organizaţii.

Ana Magdin: Cum a fost plecarea din România?

Ştefan Străjeri: Mai întâi să vă spun că nu mi-am dorit să emigrez din România în nicio ţară, până în vara anului 2002. În acea vară când am primit răspuns la Loteria Vizelor mi-am schimbat punctul de vedere. Apăreau la orizont două ponteţiale păreri de rău în funcţie de decizia pe care aş fi luat-o; dacă nu plecam mi-ar fi părut rău (probabil) toată viaţă şi nu aş mai fi putut pleca, iar dacă plecam şi aş fi regretat, cel puţin mă puteam întoarce. Aşa că am optat pentru a doua variantă. Plecarea din România a avut fireşte o încărcătură emoţională. Despărţire de părinţi, de rude, prieteni, oameni şi locuri dragi, pe de o parte şi pe de altă parte anxietatea dată de plecarea într-un tărâm necunoscut, o lume nouă. Spre deosebire de mulţi emigranţi români, nu aş putea spune că am plecat din motive economice sau politice. În corelaţie cu cele spuse şi prin faptul că nu am visat la o Americă care aşteaptă imigranţii cu braţele deschise nu am prea resimţit aşa-zisul şoc al adaptării; nu a fost o discrepanţă mare între vise şi realitate. Am luat de bun tot ce am găsit şi văzut, încercând pe cât posibil o adaptare la noul mediu existenţial.

Ana Magdin: Ce v-a determinat să vă stabiliţi împreună cu soţia, în Michigan?

Ştefan Străjeri: Aveam nevoie de o adresă în SUA unde să stăm temporar şi unde să primim Green Card-ul. Alegerea statului Michigan s-a datorat verişoarei mele, Ioana Florescu, care locuia în acest stat din 1999. Astfel, soarta a făcut să mă stabilesc la Marile Lacuri, unde am găsit o mare comunitate românească cu rădăcini încă de la începutul secolului XX.

stefan strajeri pojorataAna Magdin: Ca un bun român, vă întoarceţi mereu, cu drag, acasă. Ultima venire, a adus românilor o surpriză fără egal. Aţi lansat o carte unică şi de mare suflet, în localitatea natală, Pojorâta, din judeţul Suceava. Cum de v-a venit această idee minunată şi cât a durat să lucraţi la ea? Vă rog să povestiţi totul, începând cu primii paşi către „Marile Lacuri”!

Ştefan Străjeri: Mă întorc cu drag şi dor de casă de fiecare dată. Şi o voi face de atâtea ori cât voi mai putea. Încă mai visez că poate într-o zi, la pensie, mă voi întoarce definitiv. Dar cine mai ştie?! Eu cred că toţi românii, născuţi în ţară, trebuie să o iubească în mod firesc; pentru că acolo îşi au părinţii, rudele şi prietenii, acolo au copilărit şi s-au bucurat de frumuseţile mediului înconjurător, de muzica populară, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti. Nu de puţine ori s-a spus că ţara natală întruchipează mama şi ţara adoptivă pe cea a iubitei. Iar în opinia mea, dragostea de ţară nu trebuie să fie alterată de guvernanţii politici vremelnici care de cele mai multe ori sunt percepuţi ca slabi administratori ai ţări şi chiar anti-români.

În ceea ce priveşte cartea „Românii americani de la Marile Lacuri” (cu subtitlul „Peste 100 de ani de prezenţă românească în statul american Michigan”) vă spun câteva cuvinte… Când am ajuns în America aveam câteva informaţii vagi despre prezenţa românească pe aceste meleaguri. Mă refer în principal la statul Michigan. Ştiam mai multe lucruri despre imigraţia politică de după al Doilea Război Mondial din ceea ce ascultasem la posturile de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”, de pe la o vârstă cam precoce – clasa a 6-a sau a 7-a. Dar nu ştiam că a existat un val imigraţionist la începutul secolului XX. Proiectul acestei lucrări monografice îl pot fixa în timp, acum zece ani, în anul 2004. De atunci am adunat documente privind activitatea religioasă, culturală, socială şi politică a românilor americani, cum ar fi: ziare vechi româneşti tipărite în SUA, respectiv în statul Michigan, registre cu procese-verbale ale unor organizaţii, fotografii ş.a. Accesul la aceste surse de informare cred ca s-a datorat şi faptului că din anul 2005 m-am ocupat de realizarea şi distribuirea Curentului Internaţional ceea ce a adus un plus de încredere dat de cei care mi-au donat arhive consistente. Trebuie să aduc un prinos de recunoştinţă unor oameni deosebiţi, implicaţi ani de zile în manifestările românilor americani. Astfel i-aş menţiona pe următorii: Eugene S. Raica (membru şi conducător al unor instituţii româno-americane timp de peste 30 de ani), George Alexe (editor de ziare, fondator al unei Corale, poet, scriitor) alături de soţia lui, Ruxandra Didi Alexe, Theodor Morgoş (mi-a dat o colecţie consistentă de publicaţii româneşti), George Pâslaru (fotograf profesionist, venit din al Doilea Război Mondial în SUA şi participant activ în comunitatea românească peste 50 de ani), Marge-Magdalena Predeţeanu (implicată, alături de soţul ei, dr. Constantin Predeţeanu, în multe manifestări şi fondatoare de organizaţii). Au mai fost, într-o proporţie carteamai mică şi alte donaţii. Iar pentru completarea surselor bibliografice am apelat la alte lucrări scrise de-a lungul timpului; unele le aveam în biblioteca personală, altele le-am comandat. Astfel, în toamna anului trecut, am luat decizia de a finaliza cele şase capitole ale cărţii, stimulat de o dorinţă de a revedea România după patru ani, de un dor cu o amprentă emoţională mai deosebită şi de a fi prezent în Pojorâta mea dragă, din Bucovina, la manifestarea organizată de primărie, în frunte cu prietenul meu, primarul Ioan Bogdan Codreanu; manifestare care poartă numele „Comori de suflet românesc”. Dar pentru a duce la bun sfârşit acest lucru – nemaipunând la socoteală munca din anii precedenţi – a trebuit să trec prin nopţi albe şi să mă retrag din viaţa socială timp de câteva luni bune. Iar pe lângă efortul depus mi-au fost de un real ajutor patru persoane: prof. univ. dr. Anca Sîrghie, de la Universitatea Alma Mater din Sibiu (corectură, consultanţă privind întocmirea unei lucrări ştiinţifice şi prefaţa cărţii), Gabriela Petcu, redactor-şef la Curentul Internaţional (grafică), Valentin Popescu (tehnoredactare) şi Rodica Elena Lupu, directoarea Editurii Anamarol din Bucureşti. Cartea a fost tipărită la limită, cu câteva zile înainte de 1 iunie când a avut loc lansarea în cadrul manifestării de la Pojorâta. Iar pe 12 iunie a urmat a doua lansare la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti.

Ana Magdin: Ce aţi simţit când v-aţi reîntors acasă, având alături foarte mulţi oameni dragi, care au venit numai pentru a vă vedea?

Ştefan Străjeri: Emoţiile date de revederea cu cei dragi m-au copleşit, în toată perioada cât am stat în România. Fiecare întâlnire a avut „povestea” ei. Au fost bineînţeles părinţii, dar şi prieteni mai vechi sau mai noi, foşti colegi de liceu, facultate, muncă… Iar în perioada 30 mai – 2 iunie am avut bucuria şi onoarea să-i am alături pe cei legaţi într-un fel sau altul de Curentul Internaţional sau de realizarea monografiei, din diferite colţuri din ţară (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Bistriţa, Deva, Ieud – Maramureş, Suceava, Timişoara, Piatra Neamţ) şi din străinătate (SUA, Canada, Olanda).

Ana Moroşanu Magdin: Cum vă este viaţa în America?

Ştefan Străjeri: De obicei, această întrebare îmi este pusă frecvent, atât atunci când revin în România, cât şi când vorbesc la telefon cu cei apropiaţi. Ar fi două tipuri de răspunsuri. Unul scurt prin care spun doar că e bună, mulţumitoare. Şi unul detaliat. Prefer primul răspuns. Şi nu neapărat din moderaţie, ci şi din alte considerente.

Ana Magdin: Ştiu că organizaţi evenimente pentru românii din Michigan. Cu ce ocazii şi de câte ori pe an au loc astfel de momente?

Ştefan Străjeri: Nu organizez singur evenimente pentru românii din Michigan. E drept că am avut şi unele iniţiative personale, dar cele mai multe dintre aceste evenimente au fost organizate împreună cu membrii Societăţii „Avram Iancu”. În medie, începând din anul 2008, au fost organizate trei evenimente pe an; cel mai important fiind sărbătorirea Zilei României, de 1 Decembrie.

Ana Magdin: Ce vă mai doriţi să aduceţi nou românilor şi prietenilor din America?

Ştefan Străjeri: Idei şi proiecte ar fi mai multe. Deocamdată aş vrea să continuu la Curentul International, alături de colaboratorii mei, astfel ca această publicaţie să-şi păstreze linia pe care a avut-o şi până acum, aceea de promovare a valorilor româneşti. În perspectivă, sper să mai pot scoate la lumină şi alte lucruri despre imigraţia românească în America de Nord. Fiind bucovinean, îmi propun să adun cât mai multe date despre imigraţia bucovinenilor în Canada, de la începutul secolului trecut. Se ştie că această imigrare s-a deosebit de cea din SUA, mai ales prin faptul că bucovinenii s-au aşezat, în mare pondere, în zone rurale şi nu puternic industrializate ca cele din nord-estul SUA, primind pământ în provinciile Alberta şi Saskatchewan. Începutul nu le-a fost deloc uşor. Fără unelte şi alt inventar gospodăresc au trebuit să defrişeze aceste terenuri primite, au trăit iniţial în bordeie sărăcăcioase. Şi cu toate aceste vicisitudini, prin muncă dârză, au construit şi prima biserică românească pe continentul nord-american, în 1902, au fondat organizaţii şi chiar o localitate care poartă numele uneia omonime din Bucovina de Nord, respectiv Boian.

Ana Magdin: Nu v-am întrebat niciodată cum vă petreceţi timpul liber şi ce locuri vă bucură sufletul?

Ştefan Străjeri: Noţiunea de timp liber pentru mine are valenţe restrânse. Din anul 2005, când am preluat Curentul Internaţional, timpul liber nu a prea existat, mai ales până în 2009 cât acest ziar a fost tipărit săptămânal. Nu am avut nici măcar weekenduri libere. Şi în plus pe lângă toată activitatea legată de publicare, tipărire şi distribuire am avut şi un alt job de bază din care mi-am câştigat existenţa. Astfel că au fost zile în care am muncit şi 14-15 ore pe zi. Dar, bineînţeles, am încercat să mă bucur şi de unele pasiuni, cum ar fi cititul unor cărţi, în special de istorie, atât românească cât şi americană, sau să particip la unele întruniri ale prietenilor din Michigan şi la alte manifestări organizate de români în SUA şi Canada.

Ana Magdin: Domnule Ştefan Străjeri, sunteţi un om fericit, împlinit?

Ştefan Străjeri: Da! Pot să spun că sunt mai degrabă mulţumit de ceea ce am făcut şi am dobândit până în prezent; în primul rând, din punct de vedere spiritual. Fireşte că omul cât trăieşte vrea mai mult, dar ar trebui să se poziţioneze într-o relaţie echilibrată pe axa dorinţe – potenţial.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Ştefan Străjeri: Să nu-şi renege niciodată originea românească şi să fie mândri cu ceea ce ne-a dat spaţiul românesc. Tuturor românilor, le ofer spre meditaţie epitaful de la mormântul poetului Vasile Posteucă, din cimitirul „Sf. Maria” de la Vatra Românească din Grass Lake, Michigan: „Romania… Să treci din neam în neam acest cuvânt/ Din casă-n casă şi din nume-n nume/ Că noi pe tine te-am iubit pân-la mormânt/ şi alta n-am avut mai scump pe lume”.

Vă mulţumesc frumos pentru acest interviu şi vă doresc cele mai frumoase gânduri de bine!

 

Ana Moroşanu Magdin

One Response to “Interviu cu scriitorul român, Ştefan Străjeri”

  1. Oana says:

    Felicitări, Stefan!
    Felicitări, Ana Magdin!
    Felicitări, Gabriela!

    Un interviu deosebit despre un om minunat, scris extrem de frumos, intr-un format profesionist.

    Multumesc din inima!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors