Părintele de la Cluj

Posted by Gabriela Petcu On March - 20 - 2014

oana rotariu (2)

Mai demult, pe vremea cât am stat la Cluj pentru radioterapie, prietena la care am locuit o vreme, pe nume Elena, m-a rugat s-o însoțesc până la o biserică unde slujea un părinte tare aproape sufletului ei.
Avea ea un of la inimioară și voia să se confeseze acelui părinte, față de care avea un respect deosebit. O ajutase să treacă peste perioada chimioterapiei, care-i dăduse în afară de cumplitele grețuri și slăbiciuni de tot felul și un soi de deprimare și mari bătăi de cap și de suflet. Așadar căpătase o încredere extraordinară în harul lui.
Elena este o persoană cu un suflet deosebit, dar care nu a avut șansa unei educații primite de acasă și nici a unui cămin călduros în timpul copilăriei ei. Părinții, s-au pierdut de tineri și a fost nevoită să aibă grijă și de frații și surorile ei mai mici, deci se poate spune cu mâna pe inimă că nu a dus-o chiar pe roze.

Bineînțeles că am însoțit-o. Am ajuns acolo la sfârșitul liturghiei. Părintele, un tip cam la treizeci, treizeci și ceva de ani, părea deschis și destupat la minte.
S-a bucurat tare să o vadă pe Elena. Ea i-a povestit între patru ochi baiul pentru care vroia să-l vadă. Apoi m-a prezentat și pe mine ca fiind o foarte bună prietenă de-a ei, de la Suceava, aflată cam în aceeași situație cu ea și pe care o găzduiește pe perioada radioterapiei.
Părintele a simțit nevoia unei clarificări la care să fiu și eu părtașă și a spus cam așa:
– Uite Elena cam cum stă treaba: Dumnezeu e părintele nostru și noi suntem copiii lui. Dacă noi nu ascultăm, Dumnezeu ne ceartă și ne dă câte o încercare mai mică. Dacă noi tot nu ascultăm, Dumnezeu ridică vocea la noi și ne dă câte o încercare mai mare. Și dacă noi tot suntem îndărătnici și nu vrem să ascultăm, Dumnezeu ne bate și ne pedepsește, uneori cu o boală ca asta.
I-am zâmbit cu iubire părintelui și l-am rugat să nu se supere pe mine, dar vreau să-l contrazic. I-am spus parcă, cam așa:
– Vă rog frumos să nu vă supărați pe mine și să-mi dați voie să vă contrazic!
De când am aflat de această boală m-am tot întrebat cum oare Dumnezeu care e mare și bun îngăduie așa ceva și am ajuns la o concluzie.
Haideți să pornim de la aceeași premisă și anume că Dumnezeu e Tatăl nostru și noi suntem copiii lui. Și pentru ca să înțelegem un pic mai bine hai să facem o analogie la felul în care mă comport eu ca părinte.
Sunt mamă și am un copil. Îmi trimit copilul la școală și-i spun: ”Dragul mamei, uite, există două drumuri pe care poți ajunge până la școală. Unul este drept și lipsit de pericole și te sfătuiesc să-l alegi pe ăsta. Celălalt e plin de suișuri, de coborâșuri, de fel și fel de pericole și tentații, dar se poate ajunge și pe acolo la școală.”
Apoi las copilul să plece la școală și-mi văd de treburile mele. Copilul ce face? Pleacă la școală. Alege inițial drumul bun, dar după un timp, fie de plictiseală, fie din curiozitate, poate îndemnat de altcineva sau mai știu eu din ce alt considerent o ia pe celălalt drum.
Se impiedică, cade, își rupe o mână, un picior, îi curge sânge.
Care e condiția ca eu, părintele lui să-l fac bine? Să ia legătura cu mine, să se întoarcă cumva și să-mi spună: ”Mamă, iartă-mă! Știu că am greșit. Știu că mi-ai spus să nu merg pe drumul ăla, pentru că s-ar putea să nu-mi fie bine. Acum te rog iartă-mă și ajută-mă!”
Ce fac eu părintele lui, care-l iubesc din toată inima? Îl iert, îl oblojesc și fac în așa fel încât să-l vindec.
Așadar Dumnezeu nu ne dă boală, El doar ne scoate din boală.
Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, dreptul de a alege singuri pentru noi.
Boala ne-o facem noi cu alegerile noastre proaste, cu fricile noastre izvorâte din credință puțină, frici fără o bază reală, care știu să urzească tot felul de filmulețe de groază, ce încep să ruleze la un moment dat defectuos din căpușoarele noastre.
Ceea ce mi-ati spus dumneavoastră, părinte, extrapolat la povestioara mea, s-ar putea traduce cam așa: eu îi prezint copilului opțiunile, după care îl las să plece la școală și pornesc pe urmele lui. Constat că a făcut un pas mai în laterală și-mi notez, apoi alt pas considerat nelalocul lui și iar mi-l notez. În final observ că a luat-o pe drumul greșit, mă duc la el îi rup o mână, un picior, apoi îmi scot un briceac și-l crestez frumos ca să-l doară și să curgă sânge.
După aceea îi spun:”Vezi, asta e pedeapsa care ți-am dat-o pentru că nu m-ai ascultat.” El își cere iertare și eu, în imensa-mi generozitate decid să-l fac bine și tot eu scot din buzunar ac, ață, atele și-l oblojesc și repar.
Parcă nu se potrivesc toate aceste imagini între ele părinte, nu credeți?
La care părintele mă ia de mână și privind-o pe Elena îi spune:
– Elena, Dumnezeu te iubește și ți-a trimis în calea ta un înger.
Apoi se întoarce către mine și-mi spune:
-Vaaaaai, doamnă. Dar ce frumos povestiți! Mai stați la Cluj, că aș mai vrea să povestesc cu dumneavoastră?
M-au trecut fiori pe șira spinării, m-am aplecat și am sărutat mâna părintelui și i-am mulțumit.

Din păcate n-am mai povestit cu el nici până atunci și nici de-atunci încoace. Dumnezeu știe de ce…

 

Oana ROTARIU

Suceava

9 Responses to “Părintele de la Cluj”

  1. Anik says:

    Felicitari, Onakis! Zi-le pe toate, draga de tine…ca zici bine si de bine.

  2. mihai says:

    explicatia oanei ma duce cu gandul la povestea lui Iov. multi sunt tentati sa spuna ca Dumnezeu ne pedepseste pentru devierile noastre. dar in povestea lui Iov ni se spune ca Dumnezeu nu ne pedepseste, ci isi ia mana de pe noi si ne lasa sa traim cu alegerile noastre, care de multe ori ne duc in necaz. exact acelasi lucru spune si oana dar cred ca dintr-o deductie si simtire proprii, ceea ce cred ca e cu atat mai remarcabil

  3. Oana says:

    Mulțumesc, Anikuță dragă!

    Stai pe-aproape și ia-mă ușor, că zic tot.

    Cu tot dragul,

    Oana Rotariu

  4. Oana says:

    Mihai,

    Tu ai fost și-mi ești mereu un prieten de nădejde.
    Ești unul dintre acei oameni minunați pe care întotdeauna m-am putut sprijini.
    Una dintre acele ființe deosebite pentru ca astăzi mai sunt aici ca să împărtășesc și altora despre acele simțiri ale mele de atunci și de acum.
    Poate cu scrierile mele voi reuși și eu să fac pe altcineva să iasă într-un fel sau altul la liman.
    Cine știe?

    Mulțumesc frumos pentru aprecieri și mulțumesc că ești!

    Cu tot dragul,
    Oana

  5. Gabriela says:

    Minunata si plina de invataminte povestea !
    Cat despre modul in care este prezentata, pe mine m-a dus gandul la stilul Ilenei Vulpescu (pe care o recites oricand cu aceeasi placer).
    Felicitari!

  6. Olivia says:

    Minunat! Minunat! Minunat de adevarat! A invinge, a te invinge pe tine, devenita sclava obisnuintei de a face lucruri care nu iti plac – mmm, toate acestea te transforma in tine, cea adevarata, cea care a regasit farama de Dumnezeu ce exista in fiecare dintre noi.

  7. Oana says:

    Mulțumesc, Gabriela!

    Mă măguleşte şi mă copleşeşte comparția.

    Cu tot dragul şi toată recunoştința,
    Oana

  8. Oana says:

    Mulțumesc, Olivia!

    E remarcabil felul cum ai reuşit să identifici exact şi să punctezi esențialul.

    Cu mult drag,
    Oana

  9. Oana says:

    Mulțumesc frumos pentru aprecieri, contează mult pentru mine!

    Vă sărut cu drag pe toți!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors