Georgeta RESTEMAN – MĂ SIMT STRĂINĂ ÎN PROPRIA MEA ŢARĂ!

Posted by Gabriela Petcu On April - 14 - 2013

RESTEMAN-Geta-x8a-WBÎmi doresc o altfel de primăvară… una în care oamenii să-şi amintească să fie buni, să zâmbească, să se bucure de fiecare fir de iarbă ce răsare de sub frunzele măcinate de durerea iernii care parcă nu se mai lasă dusă, să numere floricelele timide, tremurând de dorinţă în demersul minunat pe care-l fac cu sârguinţă în mult aşteptatul proces al reînvierii naturii, ba chiar al reînvierii sufletelor noastre amorţite de frigul de-afară şi… din păcate, şi dinăutru..

 

Îmi doresc o primăvară a feţelor luminoase, nu a celor umbrite de griji, de dureri ascunse sau nu, de întristări şi de o imensă silă faţă de ceea ce ne este dat să trăim într-o ţară în care azi am exclamat cu-nfrigurare: MĂ SIMT STRĂINĂ ÎN PROPRIA MEA ŢARĂ! Şi nu o spun „gratuit” pentru că îmi dau seama, cu fiecare zi care trece, că, poate, dacă m-aş mai naşte o dată aş reuşi să mă „aciuez” şi eu într-un loc unde să pot munci, să pot să-mi câştig cinstit pâinea cea de toate zilele, fără să mă căciulesc, fără să mă umilesc, fără să bat la porţi închise sau la uşi pe care scrie: „Nu deranjaţi, OCUPAT!”

 

Tac şi-nghit de câţiva ani buni, de când am trecut pragul celor 50 de ani şi încerc să găsesc o oportunitate, un loc, un job; şi mi-am înghiţit şi lacrima şi zâmbetul, le-am mixat, le-am transformat în cuvinte, am scris cărţi pe care nu le-am putut tipări decât cu preţul sacrificiului propriului copil care munceşte „afară”, şi munceşte, nu se sfieşte şi nu se joacă! 99% din ele le-am dăruit şi-am făcut-o cu drag şi nu le-am scris pentru a face o afacere din truda sufletului meu, vreau să muncesc, ca atâtea sute, mii, poate milioane de români care trec prin aceleaşi zbateri, dar… NU E LOC! Deloc! Culmea, am scris mai mult stând şi eu „afară” şi sprijinindu-mi copilul!

 

Am aflat de curând, cu bucurie, desigur – deşi simţeam eu că nu-i a bună, că se deblochează locuri de muncă în administraţie, în regiile de stat, pe care încă nu au pus mâna „întreprinzătorii” care nu te angajează decât dacă, citez: „ai până-n 25-30 de ani, eşti fără obligaţii, ai disponibilitate la program… prelungit (oare?), eşti «flexibilă», plăcută la înfăţişare” şi, aş mai adăuga eu – ca particularitate în ceea ce mă priveşte – nu trebuie să te pricepi la prea multe, nu trebuie să ai coloană vertebrală, pentru că nu prezinţi importanţă dacă ai cunoştinţe în mai multe domenii şi mai ales, este imperios necesar să fii lipsit de experienţă! Eheeeei, dar cum măicuţa mea, săraca, imediat a crezut că tot ce zboară se şi mănâncă şi tot ce se spune se şi realizează, m-a şi „băgat în priză”: „Hai, sună, colo, colo, interesează-te, agită-te, du-teeeee!!!” Şi aşa am făcut, pe cuvânt de onoare! Rezultatul? Hmmm… nu e greu de intuit, nu-i aşa?! Dar am aflat, totuşi, „calea”… Ia ghiciţi! Păi, mai întâi, trebuie să găseşti o „proptea” politică, mai apoi, să ajungi la Consilul Judeţean, de-acolo musai trebuie să se dea o „directivă” către managementul instituţiei căreia te adresezi, şi de-abia după aceea, dacă treci de „concurs”, obţii un locşor, mai călduţ sau nu, depinde de cum ai urmat „traseul”! O să-mi spuneţi răspicat: „NIMIC NOU!”

 

Păi, fraţilor, eu nu mă pricep la „de astea”, zău că sunt străină de astfel de practici care am crezut că au murit odată cu păşirea noastră, acum mai bine de 23 de ani, pe drumul democraţiei noastre (care?) atât de originale! Ah, dar uitasem că la noi tranziţia e prelungită, că trăim sufocaţi de anomalii pe care un om cu mintea întreagă nu le poate nicidecum înţelege! Şi-atunci, ce-i de făcut?

 

Că mă simt straină în propria mea ţară este sigur, în rest, nu mai ştiu ce-aş putea face, poate să mă teleportez într-o altă galaxie, să mă facă „ăia” tânără, frumoasă, neştiutoare, zâmbitoare, „disponibilă” şi dispusă să fac orice pentru a-mi atinge ţelul, şi de-abia apoi să revin în ţara mea, poate să devin… iubita unui politician „cu trecere la-mpărăţie” şi să obţin şi eu un serviciu „ca lumea!” Nicio şansă!!! Nu-mi plac celelalte galaxii, iubesc Terra, îmi iubesc locul natal, îmi iubesc grădina, pământul reavăn în care scurm cu mâinile amândouă şi sădesc fire de flori, iubesc muntele, m-am născut cu roua Apusenilor pe frunte şi adieri de vânt purtând în ele aroma răşinii de brad şi vreau să trăiesc AICI, ACASĂ!

 

Dar cum?!! Ei, na, voi vedea eu, poate mă privatizez! Împachetez iluzii şi le vând, ce ziceţi?! Şi-apoi, o să mă invidieze toate companiile, pentru că voi crea atâtea locuri de muncă, cât nu au avut ele în 23 de ani de democraţie, voi avea mulţi, mulţi adepţi, care se simt la fel de inutili pentru România de azi şi poate mă aleg chiar preşedinte, mai ştii?!! Dar până atunci… mă simt străină în propria mea ţară!

 

Georgeta RESTEMAN

10 aprilie 2013

undeva… în Apuseni

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors