EU VOI ALEGE CERUL

Posted by solariu On December - 12 - 2012

Sorin Olariu: Şapte păcate, Ed. Dacia Europa Nova – Lugoj, 1997

Tânărul poet Sorin Solaris vine sub cea de-a doua arcadă, la şapte ani de la debutul absolut, şi ne aduce prima sa carte de „Şapte păcate”. Evenimentul mă surprinde şi mă bucură ca un corp ceresc pe care-l văd rar, din felurite pricini, între care presupun amplitudinea crugului, dacă nu şi micile-mari imprevizibile ale vieţii noastre pământene.
Sorin Solaris (cu numele suferind o inspirată modificare) rămâne, pentru mine, o enigmă şi o revelaţie, ştiindu-l retras în arealul unei aşteptări sau al unei exigenţe situate între sfială şi îndatoriri, dacă nu şi conotaţiile necontenitelor recursuri în favoarea artei.
Cartea dintâi a lui Sorin Solaris îi confirmă potenţialele, prefigurând un destin literar remarcabil, singularizându-l într-un context literar şi pestriţ. Fenomenul editorial mi se pare că primeşte un dar reconfortant prin această carte răsărită tocmai la timpul hărăzit de combustiile şi rigorile poetului însingurat într-o demnă confruntare cu sine însuşi, „într-un colţ de ţară veche”, cum ar spune Tudor Arghezi.
Originalitatea acestui debut, chemat, într-un vers, „a atinge nemărginirea” consistă în slujirea a ceea ce Lucian Blaga numea, referindu-se la Eminescu, „poezia de gândire”. O sinceritate a singurătăţii durute, obsesia unor întrebări pătimite – ale iubirii sau ale extincţiei – participă la configurarea unui teritoriu liric curentat de căutări înfrăţite, privind aflarea unor răspunsuri şi răspunderi formulate cu mijloace de artă care să-i poarte pecetea. Ne îngăduim citarea câtorva versuri sugestive:
„Durerea lumii mele în veci nu te mai doare”,
„Un suflet răstignit pe un cer de piatră”,
„Lungi umbre-alungă-n noapte lumina mea de ceară”,
„La poarta Raiului, desculţ, plângând”,
„Îţi aminteşti de mine ca de-o poveste ştearsă”,
„Azi cuvânul meu ucide ca o gheară de felină” sau
„Eu voi alege Cerul”.
Putem spune, fără teama de a greşi, că ne aflăm în prezenţa unui talent robust, de netăgăduită originalitate, mistuit de frumuseţea în care înfloreşte autenticitatea şi profunzimea trăirii unor idei, a vieţii şi artei. „Am înflorit statuie” zice poetul, iar noi înşelegem că suntem în vecinătatea unui confrate care ştie să se retragă din zarva lumii, pe care o percepe existenţial, exprimând-o în adevărurile poeziei, cu exigenţe care nu-l mulţumesc, cum e şi firesc să se întâmple.
Cele două secţiuni opţionale ale cărţii lui Sorin Solaris pun în evidenţă posibilităţile sale de a se regăsi într-un larg registru al noemelor, îndoielilor, căutărilor sau întrebărilor de artă poetică: „Eu ţi-am dăruit Lumina”, autorul somându-ne apoi tandru: „înapoi la mine-n cer”.
Devenirea poetului, la acest ceas al adevărului, mi se pare a fi deschisă unor zarişti neştiute, în care cititorul de vocaţie are toate argumentele să spere cu deplină credinţă.
Anghel Dumbrăveanu

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors