Interviu cu Ionică STEPAN

Posted by Gabriela Petcu On July - 9 - 2012

 

Fiind ACASĂ, în România la Bocşa, judeţul Caraş-Severin, noi locuim în Germania, într-o zi soţia mi-a spus că ar dori să aibe un cârceag, adică ulcior de pământ pentru apă. Aşa se face că ne-am dus la Biniş.

 

Satul Biniş se află la 5 km de oraşul nostru. În perioada interbelică existau în acest sat aproape 300 de olari, care aveau nu mai puţin de 200 de cuptoare de ars, căci meşteşugul se moştenea din tată-n fiu. Din Biniş, oalele erau duse cu căruţele la târg, în întreg Banatul. În Izgar, satul copilăriei mele ţin minte cum veneau aceşti oameni în căruţe cu coviltir şi vindeau oalele.

 

La ora acuală în Biniş mai există doar un olar:

 

Ionică Stepan.

 

Domnia sa s-a născut la 15 mai 1923, în Biniş, judeţul Caraş-Severin.
Uica, adică nenea Ionică Stepan face de când se ştie tot felul de oale din lut. Această îndeletnicire a căpătat-o din moşi strămoşi, predecesorii săi îmbătrânind tot la roata de olărit. Se consideră norocos că a ajuns să fie cunoscut în mai multe tari din Europa datorită preocupărilor sale.

 

Am avut noroc, l-am găsit acasă şi încă singur. Am stat puţin de vorbă în faţa casei unde ne-a întâmpinat cu câinele său Rex, un şoricar de nouă ani.

 

Ultimele două cuptoare funcţionale din Biniş se găsesc în gospodăria lui Ionică Stepan. Oricum, artistul popular consideră că lasă un urmaş în ale olăritului, în persoana nepotului său. “Da, numai că şi el umblă toată ziua, ba încolo, ba încoace, că este medic veterinar şi are destul de lucru…”

 

Uica Ionica seamănă la stat cu ota, bunicul soţiei mele şi la cunoştinte cu Alexis Zorba, are o bogată experienţă din „şcoala vieţii”.

 

 

 

…mie olăritul îmi place şi o fac cu mare drag“

 


– Aţi fost şi angajat la stat ?

 


– În 1947 m-am angajat ca paznic la Intreprinderea Minieră Bocşa. Câţiva ani mai târziu, am ajuns în subteran, la Mina Ursoanea de la Ocna de Fier. Însă mie îmi plăcea să fac oale din lut, chiar cei de la cultura judeţului Caraş-Severin mi-au zis că ce-mi trebuie mie mină, să mă las şi să mă ţin numai de oale! Aşa am şi făcut.

 

– Cum aţi ajuns în străinătate ?

 

 

 

– Mulţi sunt curioşi să vadă cum se fac oalele astea. Aşa se face că m-au invitat pe la tot felul de târguri şi muzee.

 

În 1983 şi 1984 am fost trimis în Berlinul occidental pentru o lună şi m-au ţinut trei luni.Tot aşa în sudul Franţei, lângă Marea Mediterană,am fost trimis pentru opt zile şi am stat două săptămâni, am revenit acasă prin Paris.

 

În 1984 Ministerul Culturii m-a premiat cu 10.000 lei, o sumă mare de bani pe vremea aceea. Pe lânga Germania unde chiar am lucrat o vreme la un muzeu din Hamburg şi Franţa am mai fost în Spania şi Ungaria.

 

 

– Îi greu olăritul ? Poate să facă orişicine ?

 

 

 

– Este o îndeletnicire grea şi pretenţioasă, însă mie olăritul îmi place şi o fac cu mare drag. Olarul trebuie să sape după lut, uneori sapă până la câţiva metri adâncime, apoi să-l pregătească şi la urma să se apuce de făcut oale. E o treabă migăloasă.
Cred că poate să înveţe acest meşteşug doar un copil până la maturitate, apoi e tare greu, aproape imposibil.

 

 

 

– La ce lucraţi acum ?

 

 

 

– Fac câteva oale pentru muzeul din Oraviţa şi de asemenea fac tot felul de obiecte pentru oameni.

 

 

 

– Roata olarului s-ar putea face să se învârtă cu un motor electric ?

 

 

 

– De putut se poate, însă olarul simte mai bine când învârte roata cu piciorul.

 

 

 

– Aţi făcut şi altceva din lut în afară de oale?

 

 

 

– De obicei, fac totul după ideile mele, respect tradiţia populară aşa cum am învăţat de la strămoşii mei. Am făcut însă din lut nişte tauri, aşa cum am văzut în Spania, sau nişte porci cum am văzut la Hamburg.

 

 

 

– Ce oale se caută cel mai mult ?

Cele mai ales pentru sarmale. Oalele de lut sunt cele mai bune pentru păstrat sarmalele, mâncarea noastră tradiţională.

 

Uica Ionică STEPAN vă mulţumesc că prin intermediul dumneavoastră am făcut o scurtă călătorie în timp şi mi-am adus aminte de părinţii şi străbunii mei.Să trăiţi încă mulţi ani şi să aveţi parte şi de odihnă !

 

Cu respect şi admiraţie am stat de vorbă cu un autentic meşter popular.

 

Adalbert GYURIS

 

 

 


 

 

 

 

 

One Response to “Interviu cu Ionică STEPAN”

  1. Matei Bitea says:

    tarzie aparitia acestui material, cine stie si cand a fost scris… Ionica Stepan a cam murit de ceva vreme…

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors