EDITORIAL

Posted by Gabriela Petcu On December - 5 - 2011

DICTATURA  MORALEI

Maria Diana Popescu

 

Şaizeci de ani de eforturi integratoare au slăbit în mai puţin de trei ani. Ideea Europei Unite încasează lovitură după lovitură, încît e de mirare cum de nu s-a fluierat knock-out-ul. Euro a scăpărat scîntei tot anul pe plita leului românesc, unde s-au perpelit zburătoarele cu garnitură nelimitată de antibiotice importate din Germania. Cine să-i apere pe români de hormonii puilor electrocutaţi şi pe cîini de lumea cealaltă? Abia năşit la Guvern, bugetul pe 2012 atrage critici dure. Scad cheltuielile la sănătate, cresc la serviciile speciale. Aceeaşi gargară pretutindeni! Sarkozy doreşte înfiinţarea unei trezorerii europene, altă instituţie de tocat fonduri. Obama plănuieşte (re)reformarea sistemului de asigurări de sănătate din întreaga lume, echivalentă haosului şi închiderii spitalelor. Mă îngrozesc la auzul denumirii unor instituţii de furat. Banii au devenit instrumentul prin care oameni de nimic distrug naţiuni cu potenţial valoros.

 

Oraşele patriei sînt înţesate cu sedii de bănci, farmacii, firme de recuperare, bordeluri, vile opulente, şaormerii, moluri, reţele, clanuri, pistolari, magazine de vise, hoţia n-are intermitenţe. O bombă cu ceas – sărăcia – împînzeşte casele românilor. Sistemul prea alambicat şi pricinos îi va obliga pe politicieni să ţină ceva roşu în buzunar de sărbători, ca să nu facă indigestie cînd scoboară hălcile afumate, rămase în podul ţării, sau cînd dau cep butoaielor ca să prindă curaj, ca la anul să ne asigure alte locuri de veci. Fauna care a căpuşat poporul tot anul va pleca în vacanţe de lux, iar scutul de la Deveselu va intra în carantină. Să fi devenit vulnerabile obiectivele antirachetă la reducerile bugetare americane? Sau, la reuniunea Comisiei pentru apărare şi securitate a N.A.T.O. din octombrie, reprezentanţii Franţei, Rusiei şi Ucrainei i-au poftit să-şi ia jucăriile şi să se întoarcă acasă? Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron a ridicat problema eficacităţii defensive a scutului antirachetă, afirmînd că sistemul, care l-a supărat pe Putin, nu va intercepta decît o pătrime din rachetele clasice. Retragerea unor nave şi echipamente din Europa le va aduce bani în puşculiţă. Deşi înglodaţi în 14 mii de miliarde de dolari, americanii îşi vînd hîrtiile cu cea mai mică dobîndă din istorie. Se împrumută ieftin, îşi finanţează deficitul cu cele mai mici costuri, inundă piaţa mondială şi se folosesc de banii statelor slabe.

 

Analiştii nu ne spun pe ce lume trăiesc, îşi văd de meserie. Aşadar, române, transpiră în continuare, fii cumpătat de sărbători, nu te baza pe pensia prezumtivă! Politicile economice ni le putem aplica fiecare la nivel micro. Întrecerea socialistă a băncilor a transferat în timpul anului povara crizei pe spinarea românilor. De la fatidicul decembrie încoace, în locul ceainăriei, alimentarei, aprozarului, şcolii, grădiniţei, căminului, librăriei, magazinului de încălţăminte, au fost mutate sedii ale unor bănci cu funcţionari la patru ace, care te întîmpină cu o cafea şi cu oferta unui credit. Studiind piaţa noastră, bancherii străini au concluzionat că românii doresc creşterea nivelului de viaţă (de aceea li s-a dat şi un rol adecvat în lovitura de stat din 1989) şi au trimis scrisori de dragoste clienţilor, invitîndu‑i doar cu buletinul la credite. „Bună ziua, va oferim un credit avantajos! Vă rog, luaţi loc! Oferta este foarte bună pentru dumneavoastră!” La fel ca în piaţa de zarzavaturi, ofertele curgeau pe bandă rulantă. O adevărată întrecere între bănci. Cu buletinul în buzunar, oamenii au dat buzna în sucursale, venise timpul să trăiască mai bine. Chiar meritau.

 

Legislaţia a întreţinut şi a acoperit fraudele băncilor, ale clanurilor, bancherilor şi bogătaşilor fără scrupule, închipuiţi şi lacomi, care au păgubit poporul. Prinşi cu ocaua mică, deveneau brusc bolnavi şi cereau eliberarea. Tactica e veche, azi s-a cosmetizat doar. După cel de-al doilea război mondial, indivizi abili, aflaţi în diferite funcţii, cumpărau certificate care atestau că sînt nebuni, că prezintă deviaţii comportamentale sau alte afecţiuni ale sistemului nervos, cauză care îi scotea în afara responsabilităţii. Actele erau ţinute sub cheie şi cînd picau la ananghie, scoteau hîrtia miraculoasă. La fel şi astăzi. Escrocii înşelă statul, au propriile reţele de televiziune, reuşind să-şi menţină escrocheria pe o treaptă înaltă. N-ar strica o epidemie de smerenie, profund creştină, administrată prin vaccinuri, care să-i trimită la locurile lor. Adică în pătrăţica din care, moralmente, să nu mai poată evada mai sus decît competenţele reale. Analfabeţii au ajuns să-şi afirme cu prea-suficienţă „competenţe” enciclopedice, dînd cu aer academic verdicte distructive. Nimeni nu pretinde politicianului să se dedice studiului fenomenologiei lui Hegel. Ar fi absurd. Dar nici politicianul risipitor şi îndestulat nu trebuie să dea lecţii de filozofie poporului. Adică să-i calculeze anual necesarul de bani şi de hrană. Cînd eşti politician, pierzi legătura cu tine însuţi şi te îneci în impostură, la fel ca în patima băuturii. Teologic, sminteală şi arghilofilie se numeşte. Tot timpul ameţit de aburii puterii şi de cîştig, conştiinţa de sine se lasă posedată. Tot în limbaj teologic, slavă deşartă însemnînd. Ei!, sînt chestiuni delicate, cine să-i tragă la răspundere pentru ele? Dumnezeu sigur, mai devreme sau mai tîrziu. Chiar şi ei înşişi se pedepsesc pe sine. Nu vedeţi ce feţe întunecate au? Numai un duhovnic bun ar scoate pe diavol din năravurile lor şi i-ar reda credinţei, moralei şi patriotismului.

 

Aşadar, vom avea de toate de sărbători: alţi 300000 de şomeri, iar pe tarabele acestui iarmaroc, talcioc, obor, tîrg capitalist, degradat peste măsură, foarte mulţi politicieni la-ndemînă, pe gratis. Doar să deschidem televizorul. Sîntem bogaţi în politicieni, important este să facem diferenţa între ei, ca la piaţă, între merele sănătoase şi cele putrede la mijloc. Ei au „muncit” tot anul la lopată, au săpat tunele în buget cu rară şi subtilă eleganţă, păstrînd curate, în România, frauda şi lupta pentru putere şi pentru avere. Mai lăsaţi munca de salahor şi puneţi mîna pe carte! Pe o carte de morală. E timpul! Mult curaj şi sănătate. Spor la citit! V-aşteptăm la anul cu chestiuni adevărate şi deştepte.

 

După expresia bine cunoscută a lui Sloterdijk, este necesară o dictatură a moralei, altfel istoria se va repeta, va sări cu un pas înainte în recolonizare şi sclavie.

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors