Impresii de vacanţă – Gigi Stanciu

Posted by Gabriela Petcu On August - 12 - 2011

 

Ceea ce voi scrie în continuare va fi cu totul altfel decât v-am obişnuit până acum, poate va fi exact aşa cum aş vrea să scriu eu mereu, reacţie la realitatea imediată, trăită subiectiv şi fără urmă de teamă, sau, cum spunea cineva, tocmai datorită sentimentului de teamă, apărând că o înfruntare a lui…

Zilele trecute am cristalizat gânduri şi impresii variate, provenite din presa românească, din cartea pe care tocmai am început-o şi v-o recomand tuturor: „Polemici cordiale” de Octavian Paler, din cotidianul existenţei mele, adică din frânturile de gând ale unor oameni simpli, observaţi, audiaţi întâi fără voia mea, apoi cu interes, în parcul în care îmi petrec orele de relaxare şi de răcorire în fiecare vară, parcul din apropierea locuinţei, care în treacăt fie spus este jalnic şi aproape pe cale de dispariţie graţie grijii edililor locali pentru acest gen de amenajări urbanistice.

Rezultatul acestui proces de cristalizare de gânduri, impresii, păreri, opinii, doctrine şi paradigme vreau să fie acest înscris al meu, cu mesajul clar de a îmi învinge teama de mine însămi, teama de neputinţa exprimării ego ului meu, de neputinţa definirii mele aşa cum mă văd eu în totalitate…

Ce să vă spun, mai întâi  am fost şocată de misoginismul imbecil al unor bătrâni care ştiau istorie tot atât cât elevii contestatari de la bacalaureatul din acest an; tinerii aspiranţi la titlul de absolvenţi de liceu scriau aberaţii de genul: „Ceuşescu a fost mare preot şi şef al politiei”, „Alexandru Ioan Cuza a unit Transilvania,  Moldova şi Ţara Românească în  anul 1948”, bătrânii defineau legionarismul interbelic găsind o etimologie caraghioasă, cuvântul legionar înseamnă slujitor al legii, are rădăcină „legea”,  deci legionarii erau clar nişte oameni cu intenţii foarte, foarte bune pentru ţară…

De ce le spun misogini acelor bătrâni pe care ar trebui să îi respect pentru vârsta lor şi firele lor albe, fiindcă îşi caracterizau cu dispreţ consoartele: ce ştiu ele decât să facă mâncare şi copii, la politică şi istorie de unde să se priceapă, noi însă ştim multe…

Reacţia Moscovei la declaraţia preşedintelui Băsescu făcută fără intenţii, doar judecând istoria trecută, o judecată cred eu nevinovată prin care afirma că Antonescu a procedat corect, acest lucru  spunea declaraţia de fapt, reacţia rusă a fost dură, aproape de neînţeles şi replica preşedintelui că URSS  nu mai există şi că azi sunt toate diferite de atunci mie mi s-a părut foarte binevenită. Declaraţia domnului preşedinte se referea doar la momentul trecerii Prutului de către armata română. Antonescu a fost o personalitate controversată spun unii istorici, a fost un patriot spun alţii, a fost un trădător spun unii, în opinia mea Antonescu a fost un om al timpului său, al epocii totalitarismelor, al naţionalismelor extremiste, al războiului.

Apreciez ideile referitoare la război scrise de Octavian Paler într-un capitol al cărţii pe care, cum vă spuneam, o citesc acum, nu vă dau multe indicii şi nici nu dau citate din carte cu trimiterea de cuviinţă cum se obişnuieşte în lucrările ştiinţifice care se respectă, voi scrie în acest stil semiliterar, semiştiinţific, stilul meu propriu şi poate foarte criticabil, fiindcă nu se încadrează în canoane, dar voi scrie…e o mare victorie când scrii ceea ce gândeşti fără teama cenzurii sau fără teama că fii tăi vor suferi în urma celor scrise de tine, ei nevinovaţi de toate gândurile tale, tu curajos fără rost într-o lume care se ascunde după vorbe frumos alese …

Ideile despre război, despre nazism ale lui Paler sunt clare, scrise atât de convingător, dezaprobare totală, neînţelegere a mecanismelor care au declanşat aceste războaie şi aceste doctrine, blamare a lor, repulsie până la greaţă aproape…

Prin frunzişul unuia dintre puţinii copaci care mai umbresc zilele noastre toride în parcul invadat de o biserică şi de o catedrală, prima deja funcţională, a două în construcţie, de câţiva ani buni aşteptând o Ană  să se sacrifice pentru a fi gata construcţia, prin acest anemic frunziş parcă aud o lume trecută, o lume de soldaţi, de victime, de regi şi de preşedinţi, de dictatori şi de democraţi, o lume care se repetă ca într-o roată a norocului învârtită  la nesfârşit şi care în scurte opriri arucă celui ce o rotea monştrii jucăriilor de pluş, ori de cauciuc negru şi dizgraţios…speranţele noastre de mai bine…

La Mamaia au loc festivaluri de care alegorice şi de alge care duhnesc la propriu a cadavru; poate că turiştilor nu le place, nici nouă localnicilor, dar nimic nu se va schimba decât dacă vor vrea cei care trebuie…

Suntem într-un perpetuu război cu noi înşine şi din prea multă delicateţe nu mai reacţionăm în niciun fel la această realitate crudă, privim doar algele cu miros de hoit, frunzişul anemic, bisericile, cimitirele, aberaţiile despre legionari şi despre trecut, şi gândim la omul religios în sensul dat de Eliade, nu la acela care merge la biserică să îi fie iertate păcatele: IARTĂ-MI, DOAMNE, TOATE PĂCATELE  AZI, CĂ MÂINE FAC ALTELE, nu la acela care cumpără indulgenţe,  gândim  la omul religios care toată viaţa sa se călăuzeşte după precepte morale, care face din divinitate  un concept viu şi parte integrantă din existenţa sa, la acel om religios care îşi respectă semenii ca pe el însuşi, care respectă natura ca pe divinitatea însăşi, acel om care ştie ce înseamnă război, atentate, poluare, conştiinţă, demnitate, generozitate, altruism…

Prof. de istorie Gigi STANCIU

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”

Constanţa

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors