March 14, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

GALA CELEBRITĂŢILOR ROMÂNIA-SPANIA, 2010

23 min read

GALA CELEBRITĂŢILOR ROMÂNIA-SPANIA, 2010

 Autor: Rodica Elena Lupu

 

România, o ţară mai frumoasă ca o fotografie. Atât de nebalcanicul popor român fiinţează… Urmaş de romani, are ceva din spiritul latin, suficientă vervă şi destulă înclinaţie spre relativele plăceri lumeşti, este neistovit în veselie şi mare gurmand, trecătoarelor clipe le răspunde cu un „carpe diem”, insistă să-şi trăiască viaţa.

 

Toate popoarele îşi aleg printre gloriile panteonului lor naţional, pe aceia care le reprezintă mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, spaniolii pe Cervantes, francezii pe Voltaire, germanii pe Goethe, ruşii pe Puşkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în faţa lumii întregi, fiindcă ei înşişi au dobândit în opera lui conştiinţa însufleţitoare a trecutului şi a năzuinţelor lor şi le-au inspirat încrederea deplină în puterea lor de a îmbogăţi, prin creaţie originală, cultura universală…

 

Fără Eminescu nu putem înţelege bine, ca pe nişte produse ale culturii româneşti, nici pe Xenopol, nici pe Sadoveanu, nici pe Iorga, nici pe Pârvan, nici pe Arghezi. Avântul spiritual al lui Eminescu s-a propagat în aceştia şi în alţii, lărgind orizontul lumii pentru noi toţi.

 

Situat în sud-estul Europei, cu o populaţie de peste 21 milioane de locuitori, teritoriul României a fost locuit din timpuri străvechi. Strămoşii noştri sunt romanii şi limba noastră este de origine latină, înrudită cu franceza, spaniola şi italiana. România este în NATO şi în Uniunea Europeană. Faima României a fost dusă peste hotare de sportivii săi renumiţi: Ilie Năstase şi Ion Ţiriac la tenis, Nadia Comâneci şi ani la rând de echipa românească la gimnastică, Gheorghe Hagi la fotbal, Kati Szabo la atletism, cei de la handbal, baschet, volei, box, nataţie, canotaj, rugby, care au adus numeroase medalii de aur, argint şi bronz participând la diferite competiţii.

 

Munţii Carpaţi, Valea Prahovei unde se află Castelul Bran al legendarului Dracula şi mănăstirile din Moldova monumente intrate în patrimoniul UNESCO, Marea Neagră, Delta Dunării unică în Europa, Târgu Jiu cu complexul monumental care cuprinde „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii” şi „Poarta Sărutului” ale sculptorului Constantin Brâncuşi, Transilvania cu aşezările sale medievale, oraşele Sibiu, Sighişoara, Braşov cu Ţara Bârsei, Alba Iulia şi Munţii Apuseni, Maramureşul şi multe altele atrag turişti români şi străin.     

 

Avem o ţară, o istorie deosebită,  suntem un popor plin de inteligenţă, imaginaţie şi poezie. Viaţa? E sfântă! În ţara ta nu eşti sclavul nimănui. Ore în şir pline de istorie şi de poezie şi nu mi-ar ajunge alte mii de ore în care să vorbesc despre plaiurile noastre româneşti.

 

***

 

În Spania soarele straluceşte mereu, Alicante are 350 de zile însorite pe an, Mediterana este una dintre cele mai mari mări, iar oamenii… latini din cap până-n picioare şi cu cât mai la sud, cu atât mai latini, cred că cea mai bună definiţie care li se poate da e că… aplică cu multă sârguinţa zicala „Carpe Diem”. Pentru că e imposibil să vezi un spaniol încruntat, nu există problemă fără soluţie, mîine e altă zi… Spaniolii sunt foarte veseli! Dacă există o molimă de care omul nu se fereşte aici, aceasta este molima veseliei.

 

Spania, reprezintă tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui Hercule şi de asemenea tărâmul care era considerat Raiul pe Pamant de arabi. iar pentru scriitorul Ernest Hemingway, Spania era o arena in care istoria se situa la graniţa dintre faptele eroice şi tragedia, când toreadorii sfidau moartea.

 

Din toate timpurile, Spania a rămas în ochii necunoscătorilor o ţară presărată cu mistere. Frumuseţea unică şi aşezarea sa geografică privilegiată, între Europa şi Africa, au făcut din această ţară, înca din antichitate, o răscruce, un punct de întâlnire între est şi vest. Diversitatea culturală, amestecul de civilizaţii care şi-au găsit aici un loc ideal, au lăsat în urma lor o cultură originală unică, un experiment admirabil.

 

Spania, atât de des cucerită, dar în final o cuceritoare, a reuşit să-şi adune dispersatele vestigii, într-o ţara modernă, ai cărei locuitori, mândri de trecutul lor, s-au decis să accepte şi provocările viitorului. Spania este o ţară variată şi foarte diferită: nordul umed şi verde; centrul şes, rar populat; coasta mediteraneeană fertilă şi strălucitoare; sudul (Andalusia)… cel mai renumit, uscat şi fierbinte, luminos ca vopseaua albă cu care sunt pictate casele; cele două arhipelaguri, Baleare şi Canare, ca două surori… În comparaţie cu oraşele istorice din Spania ca Toledo, Salamanca, Sevilla, Granada, Madridul este mai puţin spectaculos, dar monarhii au reuşit să formeze în timp o impresionantă colecţie de artă care constituie baza muzeului Prado şi principala atracţie turistică.

 

Astfel i s-a asigurat Madridului un loc privilegiat in circuitul cultural European, statutul de oraş al artei pe care-l merită cu prisosinţă capitala Spaniei.

 

Rodica Elena Lupu

Madrid, decembrie 2010

***

Mihaela ŞERBAN

GALA INTERNAŢIONALĂ A CELEBRITĂŢILOR

Proiectul internaţional al GALEI CELEBRITATILOR se desfaşoară cu succes peste hotare pentru sprijinul imaginii României, pentru a întării valoarea noastră la nivel internaţioanal şi pentru a demonstra încă o data faptul că România are oameni de succes pe fiecare continent al lumii!

Prima editie s-a desfăşurat în Italia la Roma, unde Directorul RAI,  Stefano Mensurati a fost încă odată alături de România, în calitate de premiat de aceasta dată, el fiind cel care a comentat la nivel internaţional: Revoluţia în anul 1989, apoi integrarea României în Uniunea Europeană!

După Italia, „Gala Internaţională a Celebrităţilor”, organizată de către Televiziunea Română, Professional Celebrity, Mihaela Şerban, cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni s-a desfăşurat şi în Spania, vineri 3 decembrie 2010 în Salonul de Festivităţi al Facultăţii de Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Complutense din Madrid.

Gala „Celebrităţile Anului” se desfăşoară în România de patru ani timp în care a reuşit să aducă în atenţia publicului sute de personalităţi îndrăgite din toate domeniile de activitate. Începând cu anul 2010, aceasta se desfaşoară şi la nivel internaţional. În cadrul spectacolului de la Madrid, au fost decernaţi cu „Trofelul Celebrităţii” români şi spanioli care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre România şi Spania, în special prin implicare socio-culturală, popularitate, activitate academică, jurnalistică şi economică.

Pe lista celor care au fost premiaţi s-au mai aflat, printre alţii, îndrăgitul cântăreţ Julio Iglesias, fotbalistul Iker Casillas, alături de alte personalităţi precum Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, cântăreţul Costel Busuioc, dirijorul Orchestrei Filarmonice a Universităţii din Alicante – Mihnea Ignat şi fostul mare fotbalist şi golgheter al Universităţii Craiova, Gică Craioveanu. Acesta a primit premiul pentru realizările sale atât în perioada cât a fost jucător în Primera Division, cât şi după retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal şi Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist român care are o statuie în Getafe. În prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta şi al postului de radio Onda Cero. Un premiu special, post-mortem, a fost acordat lui Valeriu Lazarov.

 

Invitatul de onoare al „Galei Internaţionale a Celebrităţilor-Spania 2010”, a fost Alteţa Sa, Leandro Alfonso de Bórbon Ruiz, unchiul Regelui Juan Carlos al II-lea al Spaniei care a fost prezent pe toată durata spectacolului. Acesta a mărturisit că premiul pe care l-a primit este unul special datorită relaţiei de excepţie pe care o are cu grupul de artişti români de la Madrid, mai ales că trofeul îi este decernat la scurt timp după momentul în care artistul plastic Romeo Niram a oferit un tablou nepotului Alteţei Sale, Prinţul Felipe de Asturias.

Cunoscutul şi îndrăgitul cântăreţ Julio Iglesias şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să fie prezent la evenimentul de la Madrid, printr-o scrisoare adresată lui Octavian Bellu, Cristian Ţopescu şi Mihaela Şerban, subliniind că se simte onorat şi recunoscător pentru „Trofeul Celebrităţii” oferit. În scrisoare, Julio Iglesias aminteşte de prietenia şi dragostea care îl leagă de români încă din anul 1969, când regretatul realizator Valeriu Lazarov, unul dintre bunii prieteni ai artistului, l-a invitat să participe la Festivalul Cerbul de Aur, de la Braşov. De-a lungul carierei sale, Julio Iglesias a colaborat în nenumărate rânduri cu Valeriu Lazarov, pe care îl considera un geniu al televiziunii şi un foarte bun prieten. De fiecare dată când s-a întors în România, în 1999, 2007 şi 2008, Julio Iglesias a fost înconjurat de afecţiunea sinceră a românilor, simţindu-se ca acasă. După cum se arată în scrisoarea adresată de Julio Igesias, „Gala Internaţională a Celebrităţilor 2010” reprezintă pentru marele cântăreţ, ocazia de a le mulţumi din inimă românilor.

Aceleaşi cuvinte de mulţumire la adresa României a transmis şi o altă personalitate spaniolă, Fernando Fernández-Savater Martín, unul dintre cei mai cunoscuţi filozofi contemporani spanioli care, a dedicat „Trofeul Celebrităţii” lui Emil Cioran, în apropierea comemorării centenarului său. Filozoful spaniol mărturiseşte în mesajul trimis faptul că adevăratul premiu şi stimulul decisiv pentru dezvoltarea sa intelectuală a fost întâlnirea cu opera marelui filozof român şi apoi cu Cioran personal, de care l-a legat o prietenie ce a durat mai bine de 20 de ani. Prin intermediul traducerilor operelor lui Cioran realizate de filozoful spaniol, Emil Cioran a fost un maestru pentru milioane de persoane care vorbesc limba spaniolă.

Iker Casillas Fernández, portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid și al selecţionatei naţionale de fotbal a Spaniei şi-a exprimat regretul că nu a reuşit să participe la festivitatea de premiere a „Galei Internaţionale a Celebrităţilor”, trofeul acestuia fiind ridicat de Emilio Butragueño Santos, fost jucător de fotbal spaniol, cel mai bine cunoscut după perioada petrecută la Real Madrid. Poreclit El Buitre („Vulturul”), tehnicul jucător a făcut parte din legendarul Quinta del Buitre alături de Manolo Sanchís, Rafael Martín Vázquez, Míchel și Miguel Pardeza.

Jurizarea premianţilor de la Madrid s-a efectuat la Bucureşti de către un juriu al cărui preşedinte a fost antrenorul de gimnastică, Octavian Bellu, „cel mai de succes antrenor din lume”, iar vicepreşedinte, senatorul şi omul de televiziune, Cristian Ţopescu, personalităţi române cunoscute. „Gala Internaţională a Celebrităţilor”- Spania 2010 a fost difuzată la nivel internaţional de Televiziunea Română, prezentată de către Mihaela Şerban iar traducerea în limba spaniolă a fost efectuată de jurnalistul, Fabianni Belemuski.

TROFEUL CELEBRITĂŢII

a fost acordat următoarelor personalităţi spaniole şi române, care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre România şi Spania:

  • DISTINCŢIA DE ONOARE ŞI EXECELENŢĂ DIN PARTEA ROMÂNIEI

 

Alteţa Sa Regală, Don Leandro Alfonso de Bórbon Ruis

Este fiul regelui Alfonso XIII de Spania şi unchiul regelui Spaniei Don Juan Carlos. Căpitan de onoare a Gărzii Reales Tercios, alături de care a desfăşurat în ultimii doi ani numeroase proiecte de promovare a artiştilor români şi a culturii române în Spania. Mare admirator al operei lui Constantin Brancuşi, a sprijinit cunoaşterea marelui artist român în Spania. Altetea sa a spus: „Sunt alături de România, pentru că e o ţară frumoasă, cu oameni de succes, dar mai ales tineri ambiţiosi, iar acest lucru se vede acum şi mai mult  prin prezenţa acestei frumoase prezentatoare Mihaela Şerban, care promovează foarte bine succesul şi vorbeşte cu multă mândrie, emoţie şi sensibilitate despre ţara ei, dar şi despre Spania. Acest lucru m-a impresionat! Mulţumesc României pentru premiu şi voi fi mereu un susţinator al acestui program al succesului românesc, care a adus în această seară bucurie şi  spaniolilor, pentru că suntem premiaţi împreună. Mi se pare o idee extraordinară şi sperăm să ne revedem şi anul viitor. În plus sunt un admirator al unui mare artist român, Romeo Niram, care l-a pictat pe nepotul meu prinţul Felipe de Asturias. Admir seriozitatea artiştilor valoroşi care sunt aici în Spania…” În incheiere, Alteţa Sa Regală, a recitat o poezie care întărea înţelegerea şi dragostea dintre popoare, în cazul de faţă, înţelegerea dintre România şi Spania.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ

 

Manuel Fuentes Cabrera – locotenet general, preşedintele Gărzii „Reales Tercios” din Spania. A contribuit la integrarea culturii române în Regatul Spaniol şi a desfăşurat numeroase proiecte sociale şi culturale în multe ţări ale lumii, iar cel mai mare aport pe care l-a adus României este faptul că a promovat lucrările artiştilor români la Casa Regală a Spaniei.

  • PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PICTOR ROMÂN DIN DIASPORĂ

 

Romeo Niram – pictor. Locuieşte şi lucrează în prezent în Spania. Pe lângă activitatea artistică, este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor româneşti şi de crearea de legături artistice şi culturale între România, Israel, Spania şi Portugalia. Este fondatorul mai multor publicaţii de artă şi cultură românească în afara ţării.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA

 

Miguel Angel Galán Segovia – locotenent colonel în Garda Reales Tercios din Spania.

Este şi directorul Editurii Niram Art din Madrid, editură care a adoptat în linia editorială, promovarea marilor personalităţi ale României.

DIPLOMAŢIE

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ DE SUCCES

 

Maria Ligor – Ambasadorul României în Regatul Spaniei. Pe parcursul mandatului său a întărit relaţiile diplomatice dintre Spania şi România şi a acordat sprijin de excepţie comunităţii româneşti din Regatul Spaniol.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIPLOMATICĂ

 

Petre Constantin – Consulul României la Madrid. Diplomat de exceptie, colaborează cu instituţiile spaniole în vederea integrării românilor în Spania.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ACORDAT COMUNITĂŢILOR ROMÂNEŞTI ÎN DIASPORA

 

William Brînză – deputat în Parlamentul României. Primul politician român care a perceput că cea mai sigură cale de integrare a României în Uniunea Europeană se realizează prin intermediul artei şi culturii.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS DIASPOREI ROMÂNE

 

Eugen Tomac – secretar de stat pentru românii de pretutindeni în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Polititcian, istoric şi jurnalist român.

Cezar Patriche – ministru-consilier al Economiei României în Spania

Bogdan Iosif – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului României în Spania

SPORT

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN PORTAR DIN LUME

 

Iker Casillas Fernández. Portarul titular al clubului de fotbal spaniol Real Madrid şi al selecţionatei naţionale de fotbal a Spaniei. Desemnat cel mai bun portar al lumii în 2008, 2009 şi 2010. Iker Casillas a fost reprezentat de marele fotbalist al lumii Emilio  Butragueno – fost atacant ala echipei Real Madrid. În cadrul galei, Emilio Butragueno a spus: „Mi se pare o idee absolut minunată această gală şi felicit România şi iniţiatoarea Galei Celebrităţilor Ramâno-Spaniole, pe prezentatoarea Mihaela Şerban şi pe ceilalţi organizatori. Aşa cum a spus Alteţa Sa Regală, este o idee minunată şi cu siguranţă şi noi spaniolii avem ce învăţa de la români. Prin realizarea acestui frumos proiect ne-aţi luat-o înainte cu promovarea tradiţiei şi a valorilor naţionale! Transmit felicitări  Guvernului Român şi domnilor Octavian Bellu, Cristian Ţopescu şi sportivilor din România!”

Fiind întrebat de prezentatoare dacă a contracarat într-un meci vreo minge venită de la Gheorghe Hagi, Emilio Butragueno a spus: „Mă cunosc bine cu Hagi, este un mare jucător pe care-l respect şi îl apreciez, iar relaţia noastră este foarte bună, dar nu am avut ocazia să-i pasez nicio minge lui Hagi! Sunt aici pentru a ridica premiul lui Iker Casillas, deoarece are meci şi transmit un mesaj de mulţumire şi respect şi din partea lui. Felicit înca odată România şi gala din această seară!”

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN FOTBALIST ROMÂN AL TUTUROR TIMPURILOR

 

Gheorghe Hagi, fost fotbalist român, supranumit „regele fotbalului românesc” şi „Maradona din Carpaţi”. Este cel mai bun marcator din istoria naţionalei României cu 35 de goluri înscrise. Fotbalist şi antrenor, este printre cei mai buni fotbalişti din lume. A jucat şi la echipa Clubului de Fotbal Real Madrid şi Barcelona.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ SPORTIVĂ

 

Gheorghe Craioveanu. A primit premiul pentru pentru realizările sale atât în perioada cât a fost jucător în Primera Division, cât şi după retragerea sa de pe teren. El a jucat la Real Sociedad, Villarreal şi Getafe. Craioveanu este singurul fotbalist român care are o statuie în Getafe. În prezent, este comentator sportiv, analist al postului TV La Sexta şi al postului de radio Onda Cero.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CAMPION DE KICK-BOXING

 

Emil Pop – Campion european la Kick-Boxing. Trăieşte în Spania din anul 2003 iar în 2009 a obţinut pentru Spania titlul de campion european la Kick-Boxing. În 2010 i s-a oferit cetăţenia spaniolă pe care a refuzat-o, deoarece doreşte să concureze sub drapel românesc.

CULTURĂ

  • PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA

 

Horia Barna – profesor, traducător, editor, ex-director ICR Madrid. Este un intelectual de referinţă. Înzestrat şi cu un simţ managerial aparte, ancorat în realitatea societăţii spaniole. A reuşit să transforme în scurt timp instituţia pe care o condus-o într-o adevarată rampă de promovare a culturii româneşti din Spania.

  • PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS INTELECTUALILOR ŞI ARTIŞTILOR ROMÂNI ÎN SPANIA

 

Joaquín Garrigós Bueno – doctor honoris causa, fost director al Institutului Cervantes din Bucureşti. Licenţiat în Drept şi în Filologie Hispanică la Universitatea din Murcia, a fost numit Doctor honoris causa de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Este cel mai cunoscut interpret şi traducător al limbii române. A tradus 40 de cărţi din română în spaniolă şi a prezentat publicului spaniol autori celebri precum Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Camil Petrescu, Vasile Voiculescu, Mihail Sebastian, Liliana Popescu, Varujan Vosganian. Datorită contribuţiei sale, opere nemuritoare ale literaturii în limba română există astăzi în casele cetăţenilor spanioli.

  • PREMIU DE EXECELNŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ CULTURALĂ

 

Rodica Elena Lupu – poetă şi scriitoare consacrată. Licenţiată în ştiinţe juridice, a publicat numeroase volume de proză şi poezie, precum şi eseuri şi povestiri în reviste din România şi din străinătate. Este membru de onoare al unor asociaţii interculturale din Nürnberg şi Quebec şi membru al Academiei de Stiinţe, Literatură şi Arte (ASLA – Oradea), redactor Radio Diaspora S.U.A, redactor Radio V.I.S. Germania, colaborator “Curentul International” (SUA), apare in Enciclopedia Personalitatilor din Romania 2006, nominalizata la Gala Celebrităţilor „Femei de succes 2009”, secţia Cultură şi Premiul Special Gala Celebrităţilor România, Cultură, iunie 2010.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU ACTIVITATE DE SUSCCES

 

Valentin Potrivitu – promotor cultural. Preşedintele Asociaţiei „Por Que No”, organizator a numeroase concerte, piese de teatru, expoziţii, cu scopul de-a revigora imaginiea României.

MUZICĂ

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ MUZICALĂ

 

Julio Iglesias – cântăreţ spaniol. Părinţii lui, Dr. Iglesias Puga şi Maria del Rosario au avut grijă ca fiul lor Julio, să studieze dreptul la Universitatea Complutense din Madrid.  Nu şi-a putut insă termina studiile din cauza unui accident de maşină ce l-a lăsat paralizat, moment în care a realizat că cea mai bună metodă de a-şi canaliza durerea morală şi fizică e să se închidă în minunata lume a muzicii. Totul a început atunci când internat în spital, a primit o chitară de la medicul care-l îngrijea. Aşa a început fulminanta sa carieră care se întinde pe o periodă respectabilă de 40 de ani încununaţi cu numeroase albume răsplatite cu aur, platină şi numeroase distincţii, uneori unice în lume.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA MUZICALĂ

 

Costel Busuioc – tenor. A devenit celebru în urma emisiunii Hijos de Babel, emisiune concurs dedicată imigranţilor stabiliţi în Spania şi unde Costel Busuioc a câştigat concursul în 2008. Rezultatul a implicat încheierea unui contract între acesta şi casa de discuri Sony. Costel Busuioc a multumit pentru premiul acordat şi a interpretat live o arie din repertoriul sau, aplaudat frenetic de publicul numeros care se afla in sală.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN DIRIJOR AL ANULUI

 

Mihnea Ignat – director al Filarmonicii Universităţii din Alicante. Dirijor titular şi directorul artistic al Orchestrei Filarmonice a Universităţii din Alicante încă de la înfiinţarea acesteia. Anul acesta a primit Premiul Special al Filarmonicii Toscanini din Italia, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Concursului Internaţional de Dirijat Orchestra „Arturo Toscanini”, organizat la Parma, Italia. Dirijorului român i-a fost decernat acest premiu în unanimitate de voturi. Concursul „Arturo Toscanini” este una dintre cele mai prestigioase competiţii internaţionale de specialitate.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ-ACTORIE, TELEVIZIUNE, MUZICĂ

 

Geraldine Larrosa Innocence – cântăreaţă. Cântăreaţă, actriţă şi prezentatoare de televiziune, franco-spaniolă. Discurile sale s-au bucurat de mare succes în Spania, Anglia, Lisabona, Statele Unite ale Americii şi Japonia. În prezent este implicată într-un proiect muzical cu România, urmând ca anul viitor să susţină o serie de concerte în ţara noastră.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ ARTISTICĂ

 

Nicu Covaci – cântăreţ, compozitor şi liderul formaţiei Phoenix. Este o legendă vie a muzicii româneşti. În anul 1962, a fondat formaţia Phoenix care s-a bucurat întotdeauna de mare succes în România şi peste hotare. Nicu Covaci, liderul formaţiei, este muzician, pictor şi grafician. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai buni chitarişti rock din România generaţiei sale. În prezent locuieşte în Spania.

CRITICĂ ŞI ARTĂ

 

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS CULTURII ROMÂNE

 

Mercedes Monmany – critic literar. Este specializată în literatura contemporană şi est-europeană în special. A participat la numeroase evenimente legate de operele unor scriitori români consacraţi precum Eliade, Cioran, Ionesco sau Norman Manea. În ultimul deceniu, Mercedes Monmany, o persoană specială şi generoasă, a avut o contribuţie colosală în promovarea operelor marilor scriitori români în Spania.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN CRITIC DE ARTĂ

 

Dan Caragea – critic de artă, critic literar, fondator al Galeriei de Arte Nicole Blanco. Publicist, eseist şi traducător român, doctor în psihologie, specialist în lingvistică computaţională. A coordonat ca director pentru Spania şi Portugalia, un proiect pionier în primul soft de inteligenţă artificială care a revoluţionat analiza unui text. A fondat Galeria Nicole Blanco din Madrid, care a oferit un real sprijin artiştilor din spaţiul european.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SUSŢINEREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI

 

Antonio Calderón de Jesús – analist şi critic de artă, proprietarul Galeriei Artejescal din Madrid. Promotor cultural, critic şi analist de artă. În 2006 a demarat un amplu proiect de promovare în Spania a artiştilor din România. A realizat numeroase filme documentare despre artă şi artiştii din România, a organizat în Spania expoziţii de pictură şi sculptură aparţinând artiştilor români şi a participat la evenimente culturale menite să promoveze arta şi cultura română în Spania. Galeria Artejescal pe care o conduce, reprezintă o serie de artişti români din Spania şi România.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CEL MAI BUN ISTORIC ŞI CRITIC DE ARTĂ

 

Lara Gala – istoric şi critic de artă în cadrul Universităţii Complutense din Madrid. Printre numeroasele proiecte a inclus fotografi şi pictori români, a publicat cronici despre lucrările lor în reviste de specialitate din Spania. A participat la o serie de evenimente care vizau promovarea artei şi culturii române în Spania.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERA ARTISTICĂ

 

Bogdan Ater – artist plastic. Artist plastic complex, fotograf cu numeroase expoziţii în întreg spaţiul european, cu un mare impact în presa de specialitate, figură marcantă a artei contemporane în Spania. În 2009 a executat pentru Prinţii de Asturias, o sculptură, „Poarta Sărutului din Asturias”. Bogdan Ater este promotor cultural, organizatorul a numeroase evenimente de promovare a artei şi culturii române în spaţiul iberic şi nu numai.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS POEZIEI ROMÂNEŞTI

 

M.i.e.d.h.o. – artist plastic. Artist plastic şi fotograf spaniol, absolvent al Academiei de Artă din cadrul Universităţii Complutense din Madrid. A creat ciclul de lucrări numit „Mihai Eminescu”, care are la bază poezia poetului naţional român.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE CULTURALĂ ŞI ARTISTICĂ

 

Tudor Şerbănescu – artist plastic. Pictor român reprezentat de galeria „ArteJescal” din Madrid, editor, fondatorul Centrului „Pro-Arte”, care a avut o bogată activitate în manifestările artistice româno-spaniole, organizând expoziţii de pictură, fotografie, lansări de carte, evenimente muzicale, conferinţe, dezbateri culturale şi artistice.

TEATRU

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DESFĂŞURATĂ LA NIVEL INTERNAŢIONAL

 

Lorenzo Mijares – directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona. Fondatorul şi directorul Companiei de Teatru de Hemoficción din Barcelona, curent de avangardă de mare succes în Europa şi Statele Unite ale Americii. La cea de a patra Ediţie a Festivalului de Teatru de Hemoficción a inclus şi România pe lista ţărilor în care compania sa susţine reprezentaţii. Festivalul se desfaşoară la Barcelona, Madrid, Roma, Berlin, New York, Roterdam, Paris, Lisabona şi Bucureşti. Piesele au fost traduse şi vor fi puse în scenă în limba română.

ÎNVĂŢĂMÂNT

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU SPRIJINUL ADUS ROMÂNIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR

 

José Antonio Himénes de las Heras – vice-decanul Facultăţii de Ştiintele Comunicării – Universitatea Complutense Madrid. Este iniţiatorul tratatului de colaborare dintre Universitatea Complutense din Madrid şi Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca oferind astfel, studenţilor români posibilităţi privilegiate în câmpul investigaţiilor de doctorat.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ DIDACTICĂ

 

Ioana Zlotescu Simatu – profesor de istorie universală. Predă Istoria Universală la Facultatea de Ştiinţe ale Informării şi este funcţionar al Corpului Tehnic din Ministerul Culturii spaniol din 1978. A fost directoarea Institutului Cervantes din Bucureşti. A editat şi coordonat Operele Complete ale lui Ramón Gómez de la Serna, a publicat articole, recenzii şi prefeţe şi a luat cuvântul la numeroase congrese internaţionale. A tradus în româneşte volumele Stupul de Camilo José Cela şi Trei romane exemplare, precum şi un Prolog de Miguel de Unamuno.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ UNIVERSITARĂ

 

Cătălina Iliescu Gheorghiu – profesor universitar şi directorul Centrului Cultural al Universităţii din Alicante, preşedinta Asociaţiei Culturale ARIPI. Prin intermediul instituţiilor pe care le conduce a desfăşurat proiecte de integrare a românilor şi a culturii române în Spania.

SCRIITORI

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU CARIERĂ COMPLEXĂ

 

Fernando Fernández-Savater Martín – scriitor, filozof, dramaturg, romancier. Cel mai cunoscut filozof spaniol contemporan, eseist, romancier şi dramaturg. A facut parte din mai multe organizaţii care militează pentru pace, împotriva terorismului. Îi aparţine meritul de a-l prezenta pe Cioran publicului spaniol prin teza sa de doctorat „Eseu despre Cioran” care a fost interzisă în timpul dictaturii lui Franco.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU PROMOVAREA ARTEI ŞI CULTURII ROMÂNEŞTI

 

Fabianni Belemuski – scriitor, jurnalist, director al revistei Niram Art. Absolvent al facultăţii Ştiintele Comunicării din cadrul Universităţii Complutense Madrid, director al revistei „Niram Art”, autor al volumului de proză „El Capitan NoSeke”. A scris nenumarate articole despre artă şi cultură în publicaţii din Spania. A primit premiul pentru promovare culturală acordat de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia, în 2009.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA CULTURALĂ DE SUCCES

 

Héctor Martínez Sanz – scriitor, filozof şi directorul Revistei Madrid en Marco. Este autorul cărţii Pentagon, un eseu despre personalităţile marcante ale culturii române şi universale (Eliade, Brâncuşi, Cioran, Tzara şi Ionesco) şi al romanului Mihai şi Veronica, roman centrat pe figura poetului Mihai Eminescu. Este autorul a numeroase articole, critici literare şi de artă, eseuri despre artişti şi scriitori români în presa din Spania şi internaţională. În martie 2010 a fost distins cu premiul „Amicus Romaniae”, decernat de către Institutul Cultural Român Madrid, iar în iunie a primit trofeul pentru critică oferit de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU CEA MAI TÂNĂRĂ SPERANŢĂ A POEZIEI ROMÂNEŞTI

 

Maria Teodora Miclea. O adolescentă de 15 ani, considerată una dintre cele mai tinere poete bilingve din lume. Activitatea sa poetică a început la vârsta de 12 ani, când şi-a văzut pentru prima oară publicate versurile în revista Origini, ocazie cu care a câştigat premiul „Tinere Talente” oferit de Ambasada României din Spania. La 13 ani şi-a lansat prima carte, iar în prezent editura spaniolă „Antigona” pregăteşte lansarea celui de al doilea volum al tinerei poete românce, cu o prefaţă semnată de scriitorul şi filozoful Héctor Martínez Sanz, carte însoţită de ilustraţii executate de artistul plastic spaniol Javier Mourillo.

JURNALISM – TELEVIZIUNE

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN JURNALISM

 

Kasandra Kalmann Năsăudean – important jurnalist român din diasporă. Editor pentru Spania a publicaţiei româno-americane „Gândacul de Colorado” din USA, Redactor al „Radio Diaspora” din USA, Redactor şef al publicaţiei în limba română „Român în Lume” din Spania. A construit prin articolele şi emisiunile sale radiofonice, o trainică punte de legătură între românii din Statele Unite, cu cei din Spania şi din România. Militează pentru păstrarea nealterată a limbii române, a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti în diaspora. Colaborează în acest sens cu diverse organizaţii şi alte publicaţii din lume şi din ţară.

  • PREMIUL DE EXCELENŢĂ (POST-MORTEM) PENTRU CEL MAI BUN PRODUCĂTOR ROMÂN DE TELEVIZIUNE AL TUTUROR TIMPURILOR

 

Valeriu Lazarov – fost director general şi consilier al televiziunii Telecinco din 1985 până în 1994 şi un celebru realizator al Televiziunii Spaniole în anii 1970.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ ÎN TELEVIZIUNEA SPANIOLĂ

 

Echipa emisiunii Babel-Antoni Font. Emisiunea Babel se difuzează la TVE (Televiziunea Spaniolă) în fiecare duminică, începând cu ora 12:00. Scopul emisiunii este prezentarea aspectelor din viaţa imigranţilor din Spania. Este emisiunea care se bucură de cel mai mare succes în Spania.

ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU PROMOVAREA ROMÂNIEI ÎN SPANIA

 

Paulina Mircea – preşedinta Camerei de Comert, Industrie şi Turism Ramâno-Spaniole din Madrid. A creat o importantă punte de colaborare comercială între Spania şi România, favorizând dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele doua state, ce au culminat cu importante investiţii spaniole în România.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA RELAŢIEI DE AFACERI ROMÂNIA-SPANIA

 

Mirko Maschio – ambasador de pace pentru România.

  • PREMIU DE EXECELENŢĂ ÎN AFACERI

 

Ruxandra Ulici Focşa – proprietar al restaurantului „Acasă”, câştigătoare a numeroase premii culinare. Restaurantul „Acasă” este un local cu specific românesc, care a devenit un local de referinţă în toată comunitatea Madridului. Restaurantul a găzduit personalităţi celebre, printre care şi pe preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU CARIERĂ ADMINISTRATIVĂ

 

Florin Găiseanu Tutuleasa – preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Turism Româno-Spaniole din Catalunya. A întreprins numeroase activităţi pentru promovarea turismului românesc în Spania şi a facilitat dezvoltarea investiţiilor spaniole în România.

  • PREMIU DE EXCELENŢĂ PENTRU DEZVOLTAREA AFACERILOR ROMÂNEŞTI ÎN SPANIA

 

Nelu Bârsan – om de afaceri. Antreprenor de succes în Alcalá de Henares, Spania. A sprijinit formarea echipei de fotbal F.C. Alba-Alcalá de Henares precum şi înfiinţarea unei biserici româneşti în localitatea spaniolă.

  • PREMIU SPECIAL PENTRU SPRIJINUL ADUS INTEGRĂRII

 

Miguel Fonda Ştefănescu – preşedintele FEDROM. Preşedintele fondator al FEDROM, prima federaţie ce cuprinde asociaţii de români din Spania. A contribuit prin proiecte esenţiale la integrarea românilor în societatea spaniolă. O persoană care cucereşte prin modestia sa, seriozitatea şi dorinţa de a sprijini dezinteresat comunitatea românească din Spania.

  • PREMIU DE EXECELENŢĂ PENTRU ACTIVITATEA ADMINISTRATIVĂ ADUSĂ ÎN SPRIJINUL ROMÂNILOR

 

Agustín Gonsáles Plasensia – director emigraţie în cadrul Primăriei Coslada. A fost implicat activ în integrarea socială şi culturală a comunităţii româneşti din Comunitatea Madridului. În martie 2010 a fost distins cu premiul „Amicus Romaniae”, decernat de către Institutul Cultural Român Madrid.

JUSTIŢIE

  • PREMIU SPECIAL PENTRU PRIMUL AVOCAT ROMÂN ÎN SPANIA

 

Gianina Ionela Palade – avocat. Primul avocat român care a intrat în baroul avocaţiilor din Madrid. A sprijinit constant membrii diasporei româneşti din Spania.

***

Gala Celebrităţilor Româno – Spaniole s-a încheiat la stilatul restaurant madrilen „Acasă”, unde gazda, Ruxandra Ulici Focşa, a oferit invitaţilor preparate româneşti iar cantecele populare interpretate de Mariana Birica şi de alţi cântăreţi români talentaţi stabiliţi în Spania au mângâiat inimile tuturor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.