Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (II)

Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (II) 

Autor: Nicolae Balint

– Grupul mureşean de rezistenţă Grigorescu-Cândea-Voinescu –

Două grupuri de rezistenţă anticomunistă. Unul având centrul de acţiune în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara, celălalt în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin. Ambele grupuri au folosit metode similare de acţiune şi au acţionat aproximativ în aceeaşi perioadă. Deşi în plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minimă coordonare a acţiunilor desfăşurate. Lipsa unităţii de comandă – un principiu eficient de conducere militară -, dar şi lipsa unei conspirări depline, a facilitat lichidarea acestora de către Siguranţa statului, devenită ulterior (din august 1948) Securitatea statului. Credinţa într-o idee, dăruire pentru o cauză şi sacrificiul suprem…rămân însă exemple pentru o generaţie care încă nu s-a născut.

Arestări, reorganizări, reduceri…

După 23 august 1944, toate serviciile româneşti de informaţii au intrat într-un amplu proces de reorganizare şi reducere a efectivelor. Era o evoluţie firească, dar nefastă, consecinţă a celor petrecute în plan politic. În România, la acea dată, începea procesul de comunizare şi acaparare a instituţiilor de forţă ale statului, de către comunişti. Grupul anticomunist de rezistenţă Grigorescu-Cândea-Voinescu (sau lotul “Mureş” cum a fost denumit de Securitate), ce urma a acţiona în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin, a fost depistat în 1947, prin acţiuni specifice derulate de Poliţia de Siguranţă mureşeană – instituţie aflată atunci în plin proces de reorganizare – şi care era subordonată Direcţiei Generale a Poliţiei (D.G.P.). Această instituţie colabora cu instituţia cu atribuţii similare, respectiv Direcţia Siguranţei şi Ordinei Publice (D.S.O.P.) din Inspectoratul General al Jandarmeriei. După un val masiv de arestări la vârful Jandarmeriei – la fel cum se întampla şi în rândurile conducerii superioare a Armatei, a Serviciului Secret de Informaţii şi a Direcţiei Generale a Poliţiei – începând cu luna noiembrie 1944, în cadrul Jandarmeriei române au urmat reduceri succesive de personal. Dacă în noiembrie 1944, Jandarmeria a trebuit să-şi reducă efectivele la 30.718 jandarmi, câteva luni mai târziu, în martie 1945, efectivele acestei instituţii au ajuns la 12.000, pentru ca un an mai târziu,  respectiv februarie 1946, să ajungă la circa 4.300 de oameni. Concomitent cu arestările şi condamnările unei bune părţi din cadrele de conducere, în locul acestora, în Jandarmeria română – la fel ca în celelalte instituţii cu atribuţii de siguranţă naţională – au fost aduse elemente de încredere, fie comunişti, fie simpatizanţi comunişti. În proporţie de circa 85 % din cei recrutaţi, proveneau din Diviziile “Tudor Vladimirescu” şi “Horia, Cloşca şi Crişan”, mari unităţi române constituite în URSS, din foşti prizonieri români, unităţi comandate de coloneii, deveniţi generali, Lascăr şi Cambrea. La jumătatea anului 1947, organele de siguranţă din D.G.P., preluate de comunişti, au emis Ordinul nr. 12.100 prin care au impus Jandarmeriei române ca activitatea informativă a D.S.O.P. să se desfăşoare exclusiv în favoarea sa. Practic, din acest moment, D.S.O.P. începe să se orienteze către activităţi de poliţie politică. Pentru cei care ştiu să citească printre rânduri şi să privească dincolo de faptul brut, dar şi coroborând cu alte informaţii, toate aceste momente – reduceri succesive, reorganizări şi încadrări – sub o formă sau alta, şi la o scară mai mică, se reflectă şi în documentele din arhivele mureşene.     

“Deţinem informaţii…”

Grupul anticomunist Grigorescu-Cândea-Voinescu, urma să acţioneze în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin. Primii doi, Alexandru Grigorescu şi Nicolae Cândea, erau încadraţi ca funcţionari la întreprinderea forestieră din Răstoliţa, iar Silviu Voinescu era avocat. Grupul era numeros – circa 100 la final – fiind format din preoţi, învăţători, militari deblocaţi, agricultori şi meseriaşi particulari, dar nu apucase să treacă la acţiuni de anvergură, aşa cum preconizau, în special sabotaje. Încă de la constituire, grupul a fost penetrat informativ, fiind monitorizat permanent, atât de Siguranţă, cât şi de Jandarmerie, care colaborau pe această linie. Pe data de 11 iunie 1948, plutonierul major de jandarmi Ştefan Moise, comandantul Sectorului de Jandarmi Deda, transmitea la Mureş, nota-raport nr.75, în care menţiona că “Deţinem informaţia că activitatea lor teroristă (a grupului anterior menţionat – n.a.) a fost executată din proprie iniţiativă şi în mod izolat, deşi ei au avut ramificaţii şi în alte regiuni fiind încadraţi într-o organizaţie cu caracter subversiv de sub conducerea numitului Pătraşcu, devotat lui Horia Sima şi fost activist în mişcarea legionară.” O altă notă-raport, cea cu nr. 83 din 18 iunie 1948, a aceluiaşi Ştefan Moise, plutonier major de jandarmi la Deda, specifica şi agenţii de legătură ai grupului, cei care făceau munca de curieri, respectiv pe Vasile Covrig şi Ion Netea din Vătava, precum şi pe Iov Ciontea din Deda. Totodată, în cuprinsul notei, erau nominalizaţi şi foarte mulţi membrii ai grupului.        

Arestaţi de Siguranţă…şi anchetaţi de Securitate. De la bătaie, la crimă

Practic, arestările în rândul grupului, începuseră încă de pe data de 3 iunie 1948, moment în care Serviciul de Siguranţă din cadrul Poliţiei Mureş, arestase deja un număr de 11 persoane din Răstoliţa (Teodor Moldovan – preot şi pe soţia acestuia, Viorel Iustinian – inginer, Octavian Mihon – inginer, Vasile Movilă – fost notar, Aurel Gliga – agricultor, Ioan Napan – funcţionar, Nicolae Vlădescu – funcţionar, Magda Szocs – funcţionar, Ioan Senici – funcţionar şi pe Rozalia Toncean, “concubina lui Grigorescu”, aşa cum specifica plin de zel ofiţerul ce întocmise raportul). Cinci zile mai târziu, tot la Răstoliţa, au mai fost arestate încă 4 persoane (Filip Lircă – administrator agricol, Ioan Gabor – fiul adoptiv al lui Lircă, Dumitru Oprea – brigadier silvic şi soţia acestuia. Pe data de 17 iunie 1948, au mai urmat încă alte 6 arestări: Dumitru Cioată (Vătava), Ioan Timar (Deda), Maria Timar, soţia sa şi Eugenia Timar, fiica lor, precum şi Pavel Câmpean din Bistra-Mureşului. În nota-raport întocmită cu ocazia arestării, se menţiona sec, dar fără alte specificaţii că “ceilalţi sunt dispăruţi.” La mai puţin de trei luni, cei arestaţi de Siguranţă, se mai aflau încă în anchetă. În ancheta Securităţii, de data aceasta. Şi asta pentru că pe data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată Direcția Generală a Securității Poporului (D.G.S.P.), direcție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta era formată din 10 direcții centrale și 12 direcții regionale, iar până în anul 1958, organizarea noii instituții a fost realizată cu ajutorul unor consilieri sovietici. Deci după cum vedem, Siguranţa se “schimbase la faţă” – devenise o altă instituţie. Ofiţerii de Securitate băteau însă la fel de temeinic ca şi foştii comisari de Siguranţă. Aveau însă în ei mai multă “ură de clasă”. Îşi schimbaseră doar uniformele, nu şi năravurile. Acum problema era alta pentru cei proveniţi din vechiul aparat. Trebuiau să fie mult mai convingători faţă de noii stăpâni dacă vroiau să-şi păstreze posturile. Într-o înscenare de-a dreptul diabolică s-a recurs chiar şi la crimă. Din acest lot – pe care anchetatorii l-au numit lotul “Mureş” – au fost luaţi şi duşi la Răstoliţa, fostul ofiţer Alexandru Grigorescu, doctor în ştiinţe economice, Eugen Cengher şi studentul Ion Gheorghiu, zis Cândea. Cu cătuşe la mâini şi legaţi la picioare au fost împuşcaţi la marginea comunei sub pretextul “că au încercat să fugă de sub escortă.” Tiberiu Hentea, membru al grupului şi unul dintre cei care a reuşit într-o primă fază să se sustragă arestării, povesteşte… (va urma)