Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2010

 Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (I) – Condamnaţi la moarte prin împuşcare –

Autor: Nicolae BALINT

Două grupuri de rezistenţă anticomunistă. Unul având centrul de acţiune în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara, celălalt în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin. Ambele grupuri au folosit metode similare de acţiune şi au acţionat aproximativ în aceeaşi perioadă. Deşi în plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minimă coordonare a acţiunilor desfăşurate. Lipsa unităţii de comandă – un principiu eficient de conducere militară -, dar şi lipsa unei conspirări depline, a facilitat lichidarea acestora de către Siguranţa statului, devenită ulterior (din 1948) Securitatea statului. Credinţa într-o idee, dăruire pentru o cauză şi sacrificiul suprem…rămân însă exemple pentru o generaţie care încă nu s-a născut.

Au fost 14…

Vlad Mihai Vasile, Tănase Ion, Cosma Ion, Samoilă Ion, Tolan Ion, Pop Gavrilă, Tartler Erich, Buda Ion, Corlan Ion, Dincă Gheorghe, Iuhasz Ion, Cosma Ion, Popovici Alexandru şi Golea Ion. Nume comune într-o sumbră statistică a rezistenţiei anticomuniste. Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul “Steaua Roşie” din Târgu-Mureş, anunţa că grupul celor 14 – cei ce acţionaseră în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara – au fost executaţi ca urmare a punerii în aplicare a sentinţei de condamnare la moarte pentru acuzaţia de spionaj în favoarea SUA. Printre cei împuşcaţi atunci se afla şi mureşeanul Ion Golea, originar din Bahnea. După 1990 – două cărţi – una scrisă de Nicolae Golea, tatăl lui Ion Golea şi o alta scrisă de un prieten foarte bun al celui împuşcat, medicul braşovean Teofil Mija, precum şi câteva însemnări ale fratelui său, Traian Golea, rememorau destinul tragic al rezistenţilor.  Născut într-o familie numeroasă, de gospodari recunoscuţi şi puternic, implicată în viaţa comunităţii de români şi maghiari din Bahnea, Ionel Golea a beneficiat, ca dealtfel toţi ceilalţi copii ai familiei, de toate cele necesare pentru a urma studii. Tatăl lui Ioan Golea, Nicolae, la fel şi bunicul său Gemu Golea, au fost primari de mai multe ori şi sub regimul austro-ungar, dar şi sub monarhia română interbelică. Nici unul dintre membrii familiei nu a învăţat ungureşte, dar asta nu i-a împiedicat să aibă relaţii bune cu maghiarii din localitate. Ridicarea şcolii româneşti şi a bisericii ortodoxe din Bahnea, se datorează în bună măsură neamului Golea. În 1940, Ion Golea era elev la Liceul “Şt. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului în vara lui ’40, l-a obligat să se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbrăveni-Sibiu. Pentru a fi mai aproape de casă, ultimul an de liceu, 1941-1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighişoara. Dr. Teofil Mija, care i-a fost coleg la Dumbrăveni şi la Sighişoara, mai târziu la Iaşi şi la Cluj, îl descria foarte sugestiv: “Iradia căldură, dragoste, prietenie. Mereu vesel şi bine dispus. Nu putea să rămână indiferent la ceea ce se petrecea în jurul său. Lua întotdeauna atitudine faţă de actele de nedreptate, înşelătorie sau abuzuri ale celor mari şi puternici pe seama celor mici şi neajutoraţi. Nu suporta mai ales minciuna şi hoţia. Era un creştin convins şi trăitor…”

Frăţiile de Cruce

Atmosfera epocii, puternic marcată de politicianismul ieftin al partidelor incapabile să facă faţă manipulărilor regelui aventurier Carol al II-lea, este foarte bine descrisă în cartea dr. Mija. Probabil că acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care tânărul Ion Golea, a hotărât în 1938 să intre în Frăţiile de Cruce legionare. Dr. Mija a reuşit să evoce la fel de sugestiv şi anii studenţiei petrecuţi alături de Ion Golea la Facultatea de medicină din Iaşi. Aceste evocări vin să completeze schiţa de portret a unui tânăr dezinteresat, foarte religios şi mereu preocupat de a face ceva în folosul celor din jurul său. Apropierea frontului de Iaşi, a făcut ca studenţia celor doi ardeleni, începută în 1942, să fie întreruptă în aprilie 1944. S-au refugiat la Alba-Iulia împreună cu Universitatea din Iaşi. Actul de la 23 august 1944 le-a indus un sentiment copleşitor. Erau convinşi că odată intraţi în ţară, ruşii nu vor mai pleca prea curând. Iată ce spunea dr. Mija în cartea sa : “Niciodată n-am putut înţelege, nici atunci, nici mai târziu, cum de au putut exista români care să se bucure de năvălirea peste noi a acestor hoarde bolşevice, care să ne ţină ocupaţi cu ajutorul străinilor din ţară sau din altă parte…fost dat să trăim celor din generaţia mea.” În septembrie 1944, Ion Golea a plecat voluntar cu armata română, în Ardealul de Nord, fiind încadrat într-un spital de campanie. Peste două luni era mutat la Spitalul de zonă interioară 105 din Mediaş.

 

Foto 1: Dr. Teofil Mija la una dintre comemorările celor 14 condamnaţi la moarte

Rezistenţa

A fost momentul în care s-a hotărât să organizeze un grup de rezistenţă armata în zona Târnavelor, grup care să fie pregătit să lupte împotriva procesului, tot mai evident, de comunizare a României. Intenţia sa se fundamenta şi pe faptul ca în zonă, atât printre români, dar mai ales printre saşi, exista un puternic sentiment anticomunist. Încă de la început, grupul s-a bucurat de o mare susţinere şi ca atare, de o mare extindere în plan teritorial. Avea case conspirative în localităţile Biertan, Richiş, Pelişor, Zlagna, Ruja, Mălâncrav, Apuş, Coveş, Ighişul Românesc, Noul Săsesc, Vard, Rondola, Copşa Mare. Centrul de comandă urma să fie situat în pădurea Fetea, din apropierea Noului Săsesc, în regiunea Târnavelor. Dealtfel, în documentele operative ale Siguranţei Statului din Mediaş, preluate apoi de Securitatea Poporului, grupul de rezistenţă apărea cu numele de “Grupul Fetea”. În iarna anului 1944, Ionel Golea a luat legătura cu unele grupuri paraşutate în România de către guvernul legionar constituit la Viena. Unul dintre aceste grupuri a fost şi cel de la Sighişoara, condus de Virgil Totoescu şi Ion Gligoraş. Acest grup a căzut însă în 1948, ocazie cu care Siguranţa din Mediaş, condusă de comisarul Vasile Moga, a aflat şi de Grupul Fetea. În cartea dr. Mija, publicată după 1990, apar menţionate persoanele, dar şi familiile care au susţinut ani la rând, material şi informativ, Grupul de Rezistenţă Fetea. Astăzi, este cert faptul că Siguranţa Statului – asa cum avea să facă după înfiinţare şi Securitatea – a folosit pe scară largă informatorii. Ea a reuşit să penetreze rezistenţa, astfel încât o bună parte din membrii săi au fost deconspiraţi destul de repede, iar grupul parţial dezorganizat.

Racolat de CIA – arestarea şi procesul

Ion Golea a fost şi el arestat în 1945, într-o întâlnire capcană organizată de Siguranţa din Mediaş. A reuşit însă să evadeze de sub escortă în timp ce era transportat spre arestul Siguranţei din Mediaş şi din acel moment a trecut în clandestinitate. În timp ce se afla la Sibiu, în 1948, a fost din nou arestat – de data aceasta de Securitatea sibiană – dar a reuşit din nou să evadeze. Împreună cu fratele său Traian şi cu cumnatul Boris Bucşan, au luat hotărârea să fugă în Iugoslavia ajungând apoi în Germania, în zona americană unde Ion Golea a fost contactat de serviciile de informaţii ale SUA. În 1953, împreună cu grupul celor 13 – ulterior condamnaţi cu toţii la moarte – au fost paraşutaţi în România. Au reuşit să restabilească contactele cu o parte din rezistenţii din Grupul Fetea. Între timp Securitatea română, folosind agenţi acoperiţi, reuşise să înfiltreze, dar şi să controleze respectivele grupuri. La mai puţin de două luni de la paraşutare, grupurile de rezistenţă contactate de cei paraşutaţi – ca şi cei 14 de altfel – au fost arestate. Judecaţi în procedură de urgenţă de Tribunalul Militar din Bucureşti, cei 14 au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Din Grupul de rezistenţă Fetea a făcut parte şi dr. Teofil Mija, care a fost şi unul dintre puţinii supravieţuitori. Condamnat la 16 ani de închisoare, în 1964 Mija a fost eliberat. S-a integrat cu mare greutate în societate, dar în 1996, după ce a luat legătura cu Traian Golea în SUA, a hotărât să scrie şi să publice cartea care remomorează în parte destinul tragic a lui Ion Golea. O modestă plăcuţă de marmură, instalată pe casa familiei Golea din Bahnea – familie risipită astăzi în cele patru vânturi – aminteşte de sacrificiul lui Ion Golea, un tânăr luptător idealist. (va urma)

One Response to “Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (I)”

  1. dag says:

    Felicitari

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors