Emblema tranzitiei: genocidul pensionarilor (I)

Posted by Stefan Strajer On August - 4 - 2010

Emblema tranzitiei: genocidul pensionarilor (I)

Autor: Vasile Zarnescu

 Materialul care urmează a fost publicat, iniţial, în revista SANTINELA, nr. 18, din 17 iulie 2007, pag. 4-5 şi 12-13, precum şi în revista Justiţiarul, 21 august 2007, pag. 5, partea I, şi în Justiţiarul, 18 septembrie 2007, pag. 5, partea a II-a. Întrucît, din motive pecuniare, revista SANTINELA nu mai poate fi accesată, deocamdată, pe Internet, dar articolul, prin argumentele şi anticipările sale, este la fel de actual, consider util şi necesar să-l republic, folosind episoadele din revista Justiţiarul, ale cărui hyperlink-uri pot fi accesate.

***

Prin afirmaţiile făcute în 3-4 iulie 2007, privind refuzul de a promulga legea măririi pensiilor, preşedintele Traian Băsescu mi-a amintit de povestea cu drobul de sare a lui Ion Creangă, din Prostia omenească: două toante „au început a se boci că, de s-a sui mâţa pe horn, are să trântească drobul de sare drept în capul copilului şi să îl omoare!“ Refuzul lui m-a contrariat pentru că, mai ales de la începutul mandatului său, frecventele demonstraţii de stradă ale pensionarilor şi materialele pe această temă din mass media au indus, sui generis, ideea că genocidul pensionarilor este provocat, abscons, îndeosebi prin pensiile mici, impuse de „Reformă“, în pofida risipei dispreţuitoare din alte domenii: de exemplu, îmbogăţirea ilicită şi etalarea ei neruşinată, prin vile şi autoturisme scumpe şi ultrascumpe, sau schimbarea frecventă a maşinilor de lux ale parlamentarilor şi ale altor oficiali, ca partea cea mai vizibilă şi epatantă a bugetului alocat acestora.
 „Grija faţă de om“ a iubitului conducător

Preşedintele Băsescu – pe care l-am votat atât ca să ajungă preşedintele României, cât şi ca să revină din suspendarea în care-l aruncaseră cei 322 de parlamentari, pe care-i înjură incontinent şi democratic, în baza „dreptului de a huidui“, lansat de suporterul său, Gabriel Liicheanu –, în declaraţiile făcute privind refuzul de a promulga legea măririi pensiilor, a gândit la fel ca cele două toante, motivând că pensionarii ar putea fi înşelaţi de guvernanţi: „Traian Băsescu a anunţat că o va promulga numai după ce Guvernul va prezenta sursele de finanţare, ca să prevină o eventuală escrocherie electorală“ (cf. Liliana Ruse, „Bătălie aprigă pe legea pensiilor înainte de încuscrire / Băsescu ameninţă cu nepromulgarea, Hrebenciuc – cu suspendarea“, în Gândul, 4 iulie 2007). Pentru că, pretindea preşedintele Băsescu, legea ar putea deveni neaplicabilă peste un an-doi, fiindcă s-ar epuiza fondul de pensii! I-auzi brâul! L-a apucat, subit, „grija faţă de om“. Ştiţi care: faimoasa „grijă faţă de om“ a „epocii de tristă amintire“, când nu existau cerşetori, când nu existau „copii ai străzii“, aurolaci şi boschetari, când pensionarii nu mureau – ca acum, în Epoca Tranziţiei! – din lipsă de bani şi de medicamente, sau din cauza fricii că vor fi daţi afară din locuinţa pentru care au muncit o viaţă întreagă, dar care le va fi confiscată fiindcă au rămas restanţieri la întreţinere; fiindcă RADET-ul, cu aprobarea guvernelor – atât de „stânga“, cât şi de dreapta – şi a preşedinţilor postdecembrişti, măreşte nejustificat, de câteva ori pe an, preţul gigacaloriei!!! Presa a relatat despre bătrâni care s-au sinucis pentru că nu mai puteau „trăi bine“. Un articler, I. Golea, chiar a folosit titlul tembel „Popor de sinucigaşi“, deşi, în articol, el arată că creşterea masivă a sinuciderilor s-a produs în Epoca Sinistră a Tranziţiei şi, deci, de vină nu este poporul – care, cum insinuează titlul său imbecil, ar avea sinuciderea imprimată în codul său genetic –, ci, dimpotrivă, guvernanţii postdecembrişti, care au ruinat ţara şi au provocat disperarea oamenilor, unii punându-şi, din cauza asta, capăt zilelor (cf. Ziua, nr. 3957, 16 iunie 2007). Dar acest I. Golea nu ştie să tragă concluzii, căci este gol de logică, în cap, dacă nu cumva o ţine în altă parte când scrie!

Ca şi Elena Ceauşescu la „procesul“ prin care a fost asasinată, iubitul conducător Traian Băsescu cere „dovezi“, dar, de data aceasta, pentru a-şi justifica neţărmurita şi subita sa grijă faţă de pensionari: anume, care sunt sursele de finanţare a bugetului de pensii. Dar, prin nepromulgarea noii legi a pensiilor, preşedintele României, Traian Băsescu, a dovedit – cel puţin aparent –  nu doar că este la fel ca toantele lui Creangă, ci şi ticălos, ca toţi ticăloşii pe care-i incriminează el, în sintagma proprie, „sistemul ticăloşit!“ De ce?! Deoarece, în grija lui de a obstrucţiona Guvernul, el a uitat de grija pentru pensionarii care, până în următorii doi ani, când – conform presupunerii sale à la drobul de sare! – ar fi intrat în colaps bugetul pensiilor, ar mai fi beneficiat, totuşi, de pensii şi ar mai fi trăit până atunci sau chiar şi-ar mai fi prelungit viaţa cu alţi doi-trei ani. Dar, cum spera Ciumara, pot „să moară o mie de persoane“ până se va rezolva problema: adică până la promulgarea ulterioară şi intrarea în vigoare a noii legi, cam de la 1 ianuarie 2008, fiindcă „aşa vrea muşchii“ lui Băsescu Bengosu’! Pentru că ştiţi ce înseamnă „bengos“ pe ţigăneşte: unul plin de muşchi! (De-aia a apărut şi expresia „muşchi ţigănesc“, căruia, prin voinţa politică a ţiganilor Nicu Păun, Gh. Ivan, Gh. Sarău ş.a., i se va zice „muşchi rrom“!).

Necesitatea aplicării imediate a majorării pensiilor

Dintre viitorii „escroci electorali“ vizaţi de Traian Băsescu, primii sunt cei doi „tehnicieni“ ai Guvernului, ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian şi ministrul Muncii Paul Păcuraru, care au încercat să releve, pe toate posturile TV, sursele de finanţare, spre a contracara pretextul invocat de Băsescu pentru nepromulgarea legii majorării pensiilor. Dar aceştia doi îi fuseseră colegi în coaliţia de tristă amintire numită Convenţia Democrată, coaliţie pe care Emil Scârbitul – fostul ei şef şi scârbit chiar de ea – caută să o revigoreze acum. Pe atunci, ei nu fuseseră şi „escroci electorali“?! De ce?! Pentru că d-l Băsescu fusese doar ministru, nu şi preşedintele României!

În fond, cu toată agitaţia electorală şi demagogia deşănţată din propaganda de partid referitoare la problemele pensionarilor, de până acum, în toată etapa de sub ocupaţia Tranziţiei, aceştia au fost „pensionarii nimănui“: „A fi pensionar înseamnă, în multe cazuri, a fi umilit. La cozile de la Casele de Pensii, la cele pentru medicamente compensate. De multe ori trebuie să-ţi cerşeşti drepturile care ţi se cuvin. Să speri că la un moment dat îţi vei primi pensia, chiar dacă ai aşteptat luni bune de la depunerea dosarului. Iar, în acest răstimp, singura sursa de venit este mila publică sau ajutorul copiilor. Există şi cazuri fericite, în care lucrurile merg ca pe roate. Pensia este decentă. Dar majoritatea este formată din cei pe care-i vedem zi de zi. Cei care formează cozi interminabile pentru medicamente. Cei care stau ore în şir la ghişee pentru a-şi depune un dosar, pentru a li se recalcula pensia etc. Cei care fac credite la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a-şi cumpăra murături iarna. Sau pentru a-şi achiziţiona cele necesare pentru sărbători. Sau pentru a-şi plăti întreţinerea. Iar exemplele pot continua. După plecarea fostului ministru al Muncii, pedistul Gheorghe Barbu, şi venirea actualului ministru, liberalul Paul Păcuraru, pensionarii au sperat că lucrurile se vor schimba. Problemele, însă, au rămas aceleaşi. La fel şi sistemul. Nu demult, peste două sute de pensionari au protestat la Galaţi, nemulţumiţi de nivelul pensiilor şi condiţiile grele de trai. Numărul participanţilor la protest a crescut în momentul în care pensionarii au ajuns în faţa biroului senatorial al ministrului Muncii. «Lăsaţi circul, aveţi grijă de ţară şi popor!» şi «Genocid!» au fost doar câteva dintre lozincile scrise ori scandate de pensionari pe durata protestului“ (cf. Bogdan Gâlcă, „Pensionarii nimănui“, în Ziua, nr. 3955, 14 iunie 2007).

Actualii pensionari au construit România de ieri, distrusă, azi, de iubiţii noştri „conducători“. Şi care este răsplata dată pensionarilor? Asigurarea condiţiilor pentru exterminarea lor înainte „să-şi mănânce pensia“, ca să rămână în bugetul statului bani pentru averile şi pentru excursiile luxoase pe mapamond ale „n.e.p.-manilor“ – ca să apelez la conceptul creat de Lenin – adică ale îmbogăţiţilor peste noapte, după „Revoluţie“.

Cu fiecare zi de întârziere a promulgării legii, mai dispar câţiva pensionari, a căror moarte apasă pe conştiinţa lui Băsescu. Dar, probabil, că nu apasă, fiindcă lui nu-i pasă! Dacă i-ar păsa, nu refuza promulgarea legii, ci, dimpotrivă, proceda invers: ar fi făcut presiuni asupra Guvernului să devanseze aplicarea legii privind majorarea pensiilor printr-o ordonanţă de urgenţă! Abia aici se impune apelarea la O.U.G., fiindcă situaţia pensionarilor se degradează ceas de ceas, zi de zi!
Calcule plauzibile

Cum preşedintele Băsescu pretinde că citeşte comentarii de pe forumul unor publicaţii, i-l propun şi pe acesta, făcut de un „Vasile“, care, îl asigur, nu sunt eu, şi pe care îl redau aşa cum este pe Internet, la adresa http://www.jurnalul.ro/articol/96469/guvernul-nu-renunta-la-cresterea-pensiilor:   
„4. ATENŢIE CONTRIBUABILI ! | scris de Vasile | 2007-07-05 08:53:31 ATENŢIE CONTRIBUABILI LA FONDUL DE PENSII GESTIONAT DE STAT!

1. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cotele de contribuţii de asigurări sociale aprobate prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 487/2006 sunt următoarele: pentru condiţii normale de muncă: 29%; pentru condiţii deosebite de muncă: 34%; pentru condiţii speciale de muncă: 39%. Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 487/2006, cota contribuţiei individuale de asigurări sociale datorată potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, este de 9,5%, indiferent de condiţiile de muncă.

2. Conform buletinului nr. 125 din 4 mai 2007 al INSTITUTULUI NAŢIONAL DE STATISTICĂ, câştigul salarial mediu nominal brut, în luna aprilie 2007, a fost de 1361 lei.

3. Conform statisticilor CNPAS luna aprilie 2007, sunt înregistraţi în sistemul public de pensii pensionari cu limita de vârstă şi stagiu complet de cotizare 849.512 femei cu o pensie medie de 483 lei şi 1.227.024 bărbaţi cu o pensie medie de 516 lei.

4. Considerând că un cetăţean român îşi începe activitatea la 23 de ani (după ce a terminat, eventual, o formă de învăţământ superior – stagiu asimilat necontributiv la fondul de pensii) rezultă, în condiţiile legii, că va contribui cu MINIM 29% + 9,5% = 38,5% din salariul mediu pe economie 1361 lei timp de 60 – 23 = 37 ani femeile şi 65 – 23 = 42 ani bărbaţii, adică cu 1361 x 0,385 x 37 x 12 = 232.649 lei femeile şi 1361 x 0,385 x 42 x 12 = 254192 lei bărbaţii, în total 486.841 lei.

 5. Pentru această contribuţie ei vor primi timp de 75 – 60 = 15 ani câte 483 lei pe lună, adică 15 x 12 x 483 = 86.940 lei femeile şi 68,2-65 = 3,2 ani câte 516 lei pe lună, adică 3,2 x 12 x 516 =19.814 lei bărbaţii, în total 106.754 lei. UNDE ESTE DIFERENŢA DE 380.087? DUPĂ UN CALCUL ELEMENTAR, ÎN CONDIŢIILE ACTUALE, CONTRIBUABILII LA FONDUL DE PENSII VOR PRIMI, ATUNCI CÂND SE PENSIONEAZĂ, LA LIMITA DE VÂRSTĂ ŞI STAGIU COMPLET DE COTIZARE, NUMAI 22% DIN CONTRIBUŢIA PLĂTITĂ O VIAŢĂ!!!!“

Apoi, trebuie reţinut că, în marea lor majoritate, puţini mai sunt pensionarii care să mai trăiască suficient ca să-şi „mănânce pensia“, iar pensiile de urmaşi sunt mai mult simbolice. Deci, din banii reţinuţi salariaţilor în decursul vieţii lor active în scopul acordării propriei lor pensii, rămân mult mai mulţi bani decât restituie guvernul pensionarilor. Unde este diferenţa de bani?! În buzunarele şi în conturile guvernanţilor şi a acoliţilor lor.

Marea minciună postdecembristă: salariaţii îi „ţin“ pe pensionari

            Dincolo de calculele făcute de „Vasile“ de pe forumul Jurnalului naţional, care sunt verosimile şi care ar putea fi şi exacte, mai trebuie avută în vedere marea minciună a guvernanţilor postdecembrişti, folosită de oficialii interesaţi, cum au făcut, în 5 iulie 2007, la Antena 3, Ştefania Aghergheloaiei, secretară generală a Casei Naţionale de Pensii, şi Ilie Şerbănescu: că „generaţiile active susţin generaţiile pasive!“, că există 4,5 milioane de salariaţi, care ar susţine 6,8 milioane de pensionari!

Absolut fals! Între aceştia nu există nici o legătură, sunt două universuri paralele financiar, cum se întrevede şi din calculele lui „Vasile“. Dar, evident, această idee perversă este iterată, incontinent, de nenumăraţii „ciumpalaci“ din presă, ca, de exemplu, de Rene Pârşan, în articolul intitulat, corect, „Pensionarii, carne de tun“, dar agramat literalmente şi plin şi de alte greşeli (în Ziua, nr. 3969, 30 iunie 2007,); sau ca de economistul liberal Ionuţ Popescu, care, după ce relevă, corect, că numărul pensionarilor a fost mărit artificial, „uită“ să recunoască faptul notoriu că această gonflare populistă a fost comisă, îndeosebi, de către Convenţia Democrată (în care el a fost ministru la Finanţe, tot câteva luni!), apoi, deplânge, iarăşi, după cum am mai arătat (cf. SANTINELA, nr. 17, pag. 2), privatizarea afectată, chipurile, de mărirea pensiilor, dar o deplânge cu perversitatea sa funciarmente liberală şi profund capitalistă: „Soluţiile de genul să luăm bani din privatizare şi să mărim pensiile sunt naive(,) dacă nu chiar perverse“ (cf. „Populismul loveşte în pensionari“, în Capital, 27 iunie 2007).

Or fi fiind ele, soluţiile, perverse, dar teoria economiei politice, pe care Ionuţ Popescu a învăţat-o în Socialism, a fost calchiată după aceea a Capitalismului, cu unele mici diferenţe, dictate de ideologie sau de considerentele tehnic-funcţionale ale mecanismului economic al Socialismului românesc. Apoi, în capitalismul acumulării-primitive şi de cumetrie, implementat în România postdecembristă, şi care l-a ajutat şi pe Ionuţ Popescu să-şi facă o mare avere, sunt păstrate aliniamentele legislative şi contabile ale economiei socialiste (care, în esenţă, a fost – releva Lenin – un „capitalism de stat“ de o anumită factură!), după cum se poate constata analizând proporţiile contribuţiilor la „bugetul consolidat al statului“: „Contribuţiile sociale sunt de 45,5 la sută în prezent, cumulat pentru angajat şi angajator“ (cf. Aniela Nine, „Guvernul nu renunţă la creşterea pensiilor“, în Jurnalul naţional, 4 iulie 2007).

Dar, iată şi o opinie mai radicală, pe care a citit-o, probabil, şi mult iubitul preşedinte Traian Băsescu pe: http://www.ziua.net/f.php?data=2007-06-30&thread=223178&id=65290

De la:  din utopia ( …@gmail.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza ) Data: 2007-06-30 16:35:54, IP: 89.137.17
 ,,…restituirea banilor depuşi în contul pensiei !Ideea tâmpită că salariaţii de azi trebuie să plătească pentru pensiile noastre circulă mereu şi este reluată de către toti agitatorii. NOI AM DEPUS BANI ÎN PUNGA STATULUI DE LA ANGAJARE PÂNA LA PENSIONARE ŞI ACUMA.

NU VREM DECÂT O RESTITUIRE PRIORITARĂ ÎNAINTEA CELOR CARE ÎŞI VOR ÎNAPOI CASTELELE, PĂDURILE, UZINELE, FABRICILE, MOŞIILE! Este vorba de ACHITAREA UNEI DATORII şi nu de pomană!”

Totodată, din munca poporului şi, deci, a fiecărui salariat, se constituiau trei fonduri: de acumulare, de investiţii şi de consum. Din fondul de consum făcea parte şi salariul pe care-l primeau lucrătorii. Din fondul de acumulare făcea parte şi contribuţia lor pentru pensia viitoare şi pentru diversele impozite şi taxe. Din fondul de investiţii s-au construit marile obiective industriale, culturale şi sociale. Din vânzarea acestora, acum, fiecărui salariat care a muncit pentru construirea lor şi, deci, în primul rând pensionarii cu vechimea corespunzătoare în muncă, trebuie să i se restituie o cotă parte – în afara pensiei stabilite, deja – pe care, acum, evident, nu o primesc. În plus, ei, pensionarii, trebuie despăgubiţi de stat pentru că toate întreprinderile construite de ei au fost devalorizate deliberat spre a fi „privatizate“: adică vândute sub valoarea lor, pe un preţ de nimic, unora numiţi, emfatic, „investitori strategici“; dar, în realitate, ei sunt corupătorii internaţionali care acţionează în simbioză cu corupţii interni, cu care îşi împart „comisioanele“.

Calamitatea României: Reforma prin privatizare şi restitutio în integrum

Celei mai recente escrocherii de acest gen i-a căzut victimă, chiar zilele acestea, întreprinderea Tractorul Braşov – care, pentru România, este, încă, o întreprindere strategică, iar guvernanţii ştiu asta! –; ea a fost vândută unei firme imobiliare, „care are un capital social de 200 (sic) lei noi şi adresa la o căsuţă poştală din Cipru“ (vezi Mirela Leonte,  Amosnews, http://www.amosnews.ro/News-article-sid-219265-titlu-Un__offshore_din_Cipru_a_pus_mana_pe_Tractorul.phtml ; vezi şi Tiberiu Lovin,  „Tractorul a fost inghitit de un off-shore imobiliar cipriot“, în România liberă, 6 iulie 2007). Această ultimă escrocherie trebuie să amintească Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie de o alta, similară: vânzarea, pe nimic, unei mici firme greceşti de confecţii de pantaloni a marii întreprinderi AUTOMATICA – deşi avea un rol deosebit atât în economia naţională, cât şi în contribuţia României la construirea Combinatului siderurgic de la Magnitogorsk. Distrugerea acestei întreprinderi a provocat pierderi incomensurabile României! Dar cine a câştigat de pe urma distrugerii AUTOMATICII? Cei care au tras sforile ca să fie desfiinţată – care, culmea, erau atât din P.D.S.R., cât şi din P.N.Ţ.C.D. – sau pensionarii?! Iar acest raţionament trebuie extrapolat la întreaga economie naţională!

Pe de altă parte, criminala politică restitutio in integrum, lansată de greco-catolici (manevraţi de Vatican) în Canada,  în 1990, şi aplicată prioritar de partidele de toate culorile – fireşte, îndeosebi de P.N.Ţ.C.D., dominat de greco-catolici –, a constituit, aşa cum am mai spus, calamitatea României (vezi Apostol Uceanu „Calamitatea României: restitutio in integrum“, în România Mare, nr. 458, 23 aprilie 1999, pag. 6; cu continuare în nr. 459-483). Dar trebuie să relev, încă o dată, că această „restituţie“ s-a făcut nu numai către marii bandiţi din etapa interbelică, precum Mihai I Trădătorul, Mociorniţa, Malaxa, Auschnit, Sturza, grofii unguri, negustorii evrei ş.a., care îşi formaseră marile lor averi tot prin furt – prin exploatarea sângeroasă, capitalistă, a poporului –, ci şi către alţi „moştenitori“ – cel mai adesea, prin documente şi declaraţii false, prin combinaţii oneroase între pretendenţi, avocaţi şi judecători; ca, de exemplu, în cazul Zăbala!

Atât „teoriile“ tendenţioase ale „statului minimal“ şi ale privatizării prin „terapia de şoc“ – impuse de F.M.I., cum dezvăluie Joseph E. Stiglitz, în GLOBALIZAREA sa –, cât şi practica eficientă a „privatizării cu orice preţ“ a liberalilor şi, în genere, a clicocraţiei cleptocrate constau, într-o exprimare academică, în aproprierea (citeşte, popular sau marinăreşte: jefuirea) Patrimoniului Naţional, cu acoperirea legală a politicii „privatizării“ inclusiv prin restitutio in integrum, precum în cazurile SIDERCA, SIDEX, Reşiţa, Călan, FAUR S.A., I.M.G.B., COMTIM, ROMTELECOM, RENEL, DISTRIGAZ, R.G.A.B., BANCOREX, Castelul Peleş, Castelul Bran şi multe altele, iar, mai recent, a S.N. PETROM – în jurul căreia preşedintele Băsescu a făcut mare tapaj, fără finalitate pentru România, dar util pentru „imaginea“ sa de luptător anticorupţie!

Românilor care au construit România între 1945-1989 – adică actualilor pensionari! – nu li s-a restituit mai nimic, cu excepţia, în 1990, a „părţilor sociale“, prin care, juridic, erau acţionari-proprietari ai Patrimoniul Naţional, şi, între timp, a pensiilor derizorii – care să-i ajute să vegeteze, ca să mai poată spune şi ei că mai sunt în viaţă. În realitate, prin aceste pensii mizerabile ei sunt condamnaţi la moarte lentă, cotidiană şi insesizabilă, dar prematură prin inaniţie, prin îmbolnăviri netratate din lipsă de medicamente, prin frica permanentă provocată de scumpirea necontenită a mărfurilor. O dovadă suplimentară, dar elocventă, a acestui genocid este faptul că, totdeauna în Epoca Tranziţiei, pensionarii „au fost lăsaţi la urmă“, în politica guvernanţilor, pe motivul cinic, dar abscons, că – mai devreme sau mai târziu – tot mor ei, aşa că de ce să se mai preocupe de problemele lor; iar dacă mor mai devreme, atunci abia că scapă de respectivele probleme. În contextul politicii conflictuale actuale, însă, vine, repede, scadenţa electorală, iar cele circa 6 milioane de pensionari reprezintă o treime din totalul electoratului! De aici, bătălia politică pentru acapararea lui, prin grija intempestivă pentru mărirea pensiilor! Dar preşedintele Băsescu, urmând politica F.M.I. – dictată de S.U.A. –, se opune intenţiei premierului Tăriceanu, care, însă, este sprijinit şi de Opoziţie! Şi, ca de obicei, „când doi se ceartă, al treilea câştigă!“ Să sperăm că acest „al treilea“ nu mai este tot F.M.I.-ul, ca până acum, ci sunt pensionarii!
Tragedia pensionarilor: emblema Tranziţiei  

Situaţia tragică a pensionarilor, reprezentativă pentru România, constituie emblema Tranziţiei. Într-adevăr, printre gravele consecinţe ale acestei dezastruoase politici economice numită „Reformă“ – acceptată, cu deplină slugărnicie, la „sugestia“ sau la imperativul B.I.R.D., al F.M.I. – sunt pensiile exterminatoare, literalmente, prin micimea lor, sinuciderea pensionarilor şi a altor dezmoşteniţi ai sorţii, emigrarea forţei de muncă superior calificate – în special a tineretului şi a cercetătorilor –, creşterea analfabetismului, creşterea şomajului, creşterea criminalităţii, creşterea prostituţiei, creşterea consumului de droguri, creşterea morbidităţii, creşterea mortalităţii generale şi infantile, scăderea natalităţii, scăderea nivelului de instrucţie şi educaţie, scăderea moralităţii, compromiterea fondului spiritual şi biologic al poporului român, periclitarea securităţii naţionale şi multe altele. Impunerea de către B.I.R.D. şi F.M.I. a aşa-zisei „Reforme“ – a cărei esenţă pernicioasă este privatizarea – reprezintă punerea pe rug a România, reprezintă holocaustul  postdecembrist al României, reprezintă – cum elocvent demonstrează John Perkins, în deja celebra lui carte, CONFESIUNILE UNUI ASASIN ECONOMIC – asasinarea ei economică şi politică în înţelegere cu obedienţii puşi, „democratic“, să ne conducă!

14 iulie 2007

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

One Response to “Emblema tranzitiei: genocidul pensionarilor (I)”

  1. Paul says:

    Prabusirea economica a Romaniei a fost planificata de alogenii (in esenta jidani-nu evrei-) membri ai Cahalului,pentru ca aceasta tara sa fie oferita jidanilor,ca refugiu,aflati in conflict permanent cu palesrtinienii si in general cu toata lumea,pe care o acuza de antisemitism.Ce o avea toata lumea cu ei?Majoritatea oamenilor politici si cei din guvernele post decembriste ale Romaniei sunt jidani,urmasii jidanilor casari veniti din Rusia si apoi din URSS (cocotati pe tancuri),sufocand toate institutiile Romaniei.Ei,jidanii,experti in coruptie,au desfigurat practic intreaga planeta ca o epidemie de lepra.Din aceasta categorie se exclud evreii care ne-au adus morala crestina ,cultura,progresul etc.Se poate supara cineva pe Isus Cristos,pe Spinoza,Eistein,medicii,profesorii,oamenii de cultura evrei care au fost si sunt alaturi de noi?

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors