CARDINALUL IULIU HOSSU – “Pelerinajul în calea fericirilor”

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2010

RESTITUIRI

CARDINALUL  IULIU  HOSSU – “Pelerinajul în calea fericirilor”
                                    (16 ani de închisoare şi surghiun)

Autor: Viorel Rus
Născut în Milaş, Bistriţa-Năsăud, la 30 ianuarie 1885, în familia preotului greco-catolic Ioan Hossu şi a Victoriei n. Măriuţiu, şi-a petrecut copilăria şi a urmat şcoala primară în satul natal. Studiile gimnaziale le-a făcut la Reghin şi Târgu Mureş, unde şi-a însuşit limbile germană, maghiară şi latină, trecând apoi la Gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, oază a patriotismului românesc şi promovând cu premiu examenul de maturitate (bacalaureat), în anul 1904.

Foto. Viorel Rus
 Trimis pentru a-şi continua studiile la Roma, la Institutul “De Propaganda Fide”, a obţinut doctoratul în filosofie şi teologie, fiind hirotonit ca preot în anul 1910, acolo la Roma, în prezenţa unchiului său episcopul greco-catolic de Lugoj dr. Vasile Hossu, şi a tatălui său, care trebuie să ne închipuim că va fi fost extrem de mândru şi fericit. De altfel, tânărul Iuliu fusese student eminent, însuşindu-şi, engleza şi franceza, pe lângă italiană şi cunoştinţele de specialitate.
Revenit în ţară, a fost  protocolist, arhivar şi bibliotecar, vice-notar, notar consistorial şi secretar al episcopului de Lugoj, director de cancelarie şi asesor consistorial.
În timpul primului război mondial fusese mobilizat ca preot al spitalelor militare din Austria, Boemia şi Moravia. În acestă calitate l-a găsit decretul împărătesc şi bula papală din anul 1917 prin  care, ca o recunoaştere a calităţilor sale, a primit  înalta  demnitate  bisericească  de  Episcop  al Gherlei. Şi nu împlinise încă un an de la înscăunare, când la 1 Decembrie 1918, la Marea  Adunare  Naţională  de  la  Alba  Iulia,  episcopul  dr.  Iuliu  Hossu citea “Declaraţia  Unirii  Românilor  din Transilvania, Banat şi  Ţara  Ungurească“ cu patria mamă România. Acolo, Episcopul dr. Iuliu Hossu şi Prea Sfinţia Sa dr. Miron Cristea, pe atunci episcop ortodox de Caransebeş, s-au îmbrăţişat în faţa mulţimii românilor care strigau, cântau şi plângeau, iar P.S. Miron Cristea a spus: “Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români”.    
O chemare de care ar trebui să fim fericiţi dacă am putea-o împlini şi azi, noi, românii, de suntem ortodocşi ori suntem greco-catolici, ori de alte religii, căci este loc destul pentru noi toţi sub dumnezeiasca oblăduire.

Foto.Episcopul Iuliu Hossu
 Apoi, Episcopul Iuliu Hossu şi-a continuat activitatea de ierarh al Bisericii Române Unite pentru eparhia Gherla, iar din anul 1930 Cluj-Gherla,  timp de 30 de ani. Mult bine a făcut neamului său în acei ani ca un părinte bun. Era primit pretutindeni în eparhia sa de către poporeni, intelectuali şi clerici în vizitele sale canonice, cu bucurie, toţi având prin el speranţa binecuvântării lui Dumnezeu.
 A fost solidar cu durerile românilor rămaşi sub ocupaţia hortistă în urma Dictatului de la Viena, în fapt conducătorul spiritual al tuturor, fiind singurul episcop român recunoscut de oficialităţile vremii.
Pentru curajul său de a denunţa crimele ocupanţilor şi a sări în apărarea drepturilor populaţei nemaghiare din Ardeal, în mai multe rânduri viaţa sa a fost în pericol.
Ceea ce nu au reuşit fanaticii hortişti, aveau să încerce să reuşească peste doar cinci ani slugile regimului stalinist, călăii comunişti din România, atunci când, urmând indicaţiile Moscovei, au trecut prin forţă, teroare şi intimidare la lichidarea cultului  greco-catolic, arestând pe toţi cei  care li se împotriveau şi în primul rând pe ierarhi, chiar înainte de a decreta la 1 decembrie 1948 scoaterea Bisericii Române Unite în afara legii.
Deşi aflat oficial încă în funcţiune, între episcopii greco-catolici arestaţi în noaptea de 27/28  octombrie 1948, era şi Iuliu Hossu, prins în Bucureşti, unde făcuse o ultimă încercare de a opri dezastrul ce se abătuse asupra cultului său.
 A urmat domiciliul forţat la Dragoslavele/Argeş într-o vilă a Patriarhiei Ortodoxe, cu foame, frig, paznici înarmaţi şi garduri de sârmă ghimpată, până în februarie 1949, apoi lagărul de la Mănăstirea Căldăruşani în apropierea Bucureştiului, cu condiţii ceva mai bune în speranţa regimului că se va putea obţine trecerea benevolă la ortodoxism a marilor ierarhi, în special a lui Iuliu Hossu, căruia avea să i se promită Mitropolia Iaşului.
 Speranţele guvernanţilor comunişti au fost deşarte. Iuliu Hossu şi ceilalţi episcopi au refuzat categoric, aşa că enervaţi la culme că nu puteau raporta şefilor lor îndeplinirea misiunii şi a da interzicerii greco-catolicilor o aură de liberă şi democratică faptă, au transferat pe episcopi, între care era şi Iuliu Hossu şi alţi clerici greco-catolici înalţi, în închisoarea de la Sighet.
În amintirile sale despre Iuliu Hossu, Episcopul greco-catolic de Lugoj, Ioan Ploscariu, relatează două întâmplări de la Sighet, care evidenţiază tăria de caracter bazată pe umilinţa sufletească generată de credinţa profundă, pe care Înalt Preasfinţitul o avea, întâmplări pe care – pentru nararea emoţionantă – le redăm aşa cum au fost scrise:
1). “… Intr-o zi, în anul 1952, ni s-a făcut o percheziţie. Iuliu Hossu şi-a făcut o spatulă (lopăţică) din lemn, ca o lingură, cu care mânca mămăliga, fără să fie silit a o atinge cu mâna. La percheziţie i-au aflat lopăţica. Ofiţerul politic Timbuş a poruncit unui gardian (Vasile Lairţă din Vadul Izei) să-l pălmuiască, ceea ce acesta a şi executat cu toată râvna. Seniorul episcopatului nostru şi viitorul cardinal nu a schiţat nici un gest de protest..”.
2) ”… La aer Episcopul Iuliu Hossu era întotdeauna după Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, iar mai târziu, după moartea acestuia din urmă … era în fruntea şirului care se mişca în cerc cu capul în jos şi mâinile la spate, cum suna ordinul. Era slab, dar se ţinea drept. Zeghea îi era pe măsură, lucru foarte rar. Ne-am îmbrăcat în cioareci, zicea el”.     
  Ierarhii greco-catolici închişi  la  Sighet  ori  în  alte  închisori, erau în fapt captivi, nu deţinuţi pe baza vreunei condamnări în urma unui proces penal, arestaţi pe baza unui ordin al Ministerului de Interne, cum  se obişnuia a zice pe atunci, prin act administrativ. Aşa a fost şi Presfinţitul Dr. Iuliu Hossu, încât când în ianuarie 1955 penitenciarul Sighet  s-a  închis, s-a  pus  problema  ce-i  de  făcut  cu  el  şi  ceilalţi episcopi uniţi care mai erau acolo în viaţă.      
S-a decis să se încerce încă o dată cu ei poate vor fi aduşi pe linia dorită, iar pentru aceasta au fost duşi în faţa lui Petru Groza, numărul doi în ierarhia regimului  comunist.
 Împricinaţii arătau ca nişte epave omeneşti, după torturile, foamea şi frigul suportate la Sighet, aşa că au fost internaţi într-un spital din Bucureşti, pentru a fi cât de cât remontaţi, în primul rând pentru a li se repara dantura.
În discuţia pe care a avut-o cu Petru Groza, Preasfinţia Sa Iuliu Hosu a avut impresia că acesta uitase că Mitropolia Iaşului era ortodoxă, de aceea când acesta i-a propus să îl facă Mitropolit de Iaşi el i-a răspuns că este greco-catolic şi deci nu poate să fie mitropolit acolo. Nici prin gând nu i-a trecut că în realitate Groza îi propunea să treacă la ortodoxism. Credea că Dumnezeu l-a păzit, că nici ca ispită nu i-a trecut prin gând apostazia.      
 Nereuşind nici pe această cale, lui Iuliu Hossu şi celorlalţi trei episcopi care mai erau în viaţă, li s-a fixat domiciliul obligatoriu la Curtea de Argeş, fiind cazaţi în camerele servitorilor din palatul fostei regine Elisabeta a României. Puteau să primească vizite, să iasă la cumpărături, dar nu puteau părăsi localitatea.
 Itinerarul vieţii de captiv în propria ţară, numit de către Preasfinţitul Iuliu Hossu “Pelerinajul pe Calea Fericirilor”, a continuat apoi cu mutarea la Mănăstirea Ciorogârla, ca represaliu, pentru că împreună cu ceilalţi doi episcopi titulari rămaşi în viaţă, Ioan Bălan şi Alexandru Rusu, au alcătuit, difuzat public şi înaintat guvernului memorii descriind modul abuziv în care a fost interzisă Biserica Română Unită şi cerând repunerea acesteia în drepturi şi în sfârşit mutarea din nou, singur, în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldăruşani în anul 1956, unde a rămas până la moarte.
 În toate momentele de sărbătoare personală, ca şi în timpul sărbătorilor anuale de Crăciun, Anul Nou, ori Paşte, Preasfinţitul primea scrisori de îmbărbătare şi felicitare din toate ţinuturile ţării şi chiar din străinătate, care îi mângâiau singurătatea arătându-i că românii dragi lui, din mijlocul cărora a ieşit şi pe care a încercat să-i slujească cât de bine a putut, nu l-au uitat.
 O delegaţie neaşteptată a sosit la Căldăruşani în primăvara anului 1969, alcătuită din Giuseppe Cheli, trimis special al Papei Paul al VI-lea şi din preşedintele Departamentului Cultelor R.S.R. Cu acest prilej Episcopului Iuliu Hossu i s-a adus la cunoştinţă că Papa a hotărât să-l promoveze cardinal, cu avizul autorităţilor române, care au condiţionat aceasta de învestirea sa la Roma şi părăsirea definitivă a ţării.
  Iată care se spune că a fost răspunsul dat de Cardinalul Iuliu Hossu: “… rămân aici, în ţara mea, în mijlocul poporului meu, să împărtăşesc soarta fraţilor mei, a preoţilor şi credincioşilor mei. Nu-i pot părăsi”.      
  Numirea a rămas făcută, dar nedeclarată oficial de Papa, care a apreciat în mod deosebit atitudinea ierarhului român. Ea a putut  deveni publică abia în consistoriul papal din 5 martie 1973, la trei ani după moartea lui Iuliu Hossu, care se întâmplase în Spitalul “Colentina” din Bucureşti, în 28 mai 1970, la vârsta de 85 de ani.
 Înmormântarea s-a făcut în Cimitirul Belu-catolic, neaprobându-se de către autorităţile comuniste îndeplinirea de către familie a dorinţei defunctului Cardinal de a fi adus în cavoul familial de la Cluj, în Ardealul său drag, unde s-a născut, a crescut şi a trăit cele mai frumoase zile ale vieţii.
 S-a stins astfel, trist şi departe de eparhia sa dragă, ultimul episcop greco-catolic din vechea gardă a marilor români întregitori de ţară, sfântul iubitor de oameni şi de Dumnezeu, martir fără margini al credinţei sale.

One Response to “CARDINALUL IULIU HOSSU – “Pelerinajul în calea fericirilor””

  1. Bade says:

    Calinescu: sigur ca da. Asa cum am scris, la dezbatere vor papticira si bloggeri, deci voi rezerva un numar de locuri pentru voi. Tu ai deja un loc rezervat, ca mi-ai spus demult ca vrei sa participi la aceasta dezbatere. Voi lansa in aceasta seara invitatia in Grupul Bloggerilor din Romania. Cat despre carte, sigur ca da, ai un autograf, cu multa placere, din partea mea:)

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors