Nastase Scatiu (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

O istorie adevărată: Năstase Scatiu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Nota Redactie. La solicitarea doamnei Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu, republicam acest text; publicat in editiile tiparite ale ziarelor romanesti din SUA: New York Magazin si Curentul International, in anul 2004. Pentru a intelege rugamintea doamnei Manon Marinescu, de a fi republicat acest text, va rugam sa cititi articolul “Dezinformarea: <un caz socant>…”

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane: “VIAŢA LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile obscure, se crede superior şi invincibil.
Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii lui nu cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din contra, sadici, prin îngânfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şI mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.

 

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Preşedintele lor

Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte câteva eşecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.

Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:

“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”

Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.

Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.

Ascensiunea spre puterea supremă

Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.

Necazurile şi bucuriile familiei Năstase

Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supărarea pândea

Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ’50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ’80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.

O afacere murdară

Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă! (vezi partea a II-a)

7 Responses to “Nastase Scatiu (I)”

  1. […] Aceasta este partea a doua dintr-un articol pe care l-am regasit de curand in editita online a ziarului Curentul International. […]

  2. […] Imi permit sa public un articol pe care l-am regasit de curand in editita online a ziarului Curentul International. […]

  3. Sf. Gheorghe says:

    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1240424-procurorul-cristian-panait-fost-impins-sinucida.htm
    Totul se plateste!
    Am ramas fara grai dupa citirea articolelor de mai sus.

  4. un roman says:

    vorbe ce vor ramane vorbe… masonii nu vor fi niciodata pedepsiti cu adevarat, mereu vor pacali legea atunci cand nu o vor mai putea cumpara 😉

  5. […] Năstase Scatiu „Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” […]

  6. maramuresanu says:

    Pana la urma,puradelul Ady a patit-o si sta ceva timp la racoare unde-si scrie “memoriile” !Dupa cat a furat, atat el cat si scumpa lui consoarta ar trebui sa vada cerul printre gratii tot restul mizerabilei lor vieti!

  7. Dacian says:

    Stilul articolului ma face sa cred ca:1.cel care l-a scris este organ sub acoperire;2.ca scopul a fost indepartarea unui concurent incomod.Cei care au suferit cu adevarat au in exprimare ceva de duhovnic,de modelator,de formator de opinie fara afisare in mod expres.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors