Amintirile unui evreu polonez despre Romania (1939)

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2009

Prin librariile americane

invazia-poloniei

Amintirile unui evreu polonez despre România (1939)

Autor: Ioan Ispas

In urma intelegerii dintre Hitler si Stalin la intâi septembrie 1939, Germania ataca Polonia, incepe al-II-lea Razboi Mondial si dupa doua saptamâni de lupte polonezii incep sa se retraga in România. Cum a decurs aceasta, cum i-au primit românii, aflam din cartea “We shall not forget! Memories of the Holocaust.” (Trebuie sa nu uitam. Memorii ale Holocaustului”), editata de Carole Carbuny, editura Vogel Temple ‘saiah, 1994, din care analizam amintirile lui Julian Bussgang, intitulate “Hauntig Memories“.
Dupa circa doua saptamâni de la atacarea Poloniei, familia lui Julian Bussgang ajunge in orasul de granita Kuty, pe malul polonez al râului Ceremus. Aici asista la o coloana mare de vehicule oficiale ale guvernului polonez care treceau granita in România. Minister dupa minister si ambasada dupa ambasada erau chemate prin megafoane sa treaca podul peste Ceremus in România. Printre aceste vehicule erau si cele ale Bancii Nationale a Poloniei care transportau aurul din tezaurul Poloniei. Pentru civili aceasta procesiune era un indiciu clar ca Polonia va capitula in scurt timp. In timp ce asteptau sa treaca oficialii, s-a auzit o stire la radio despre intrarea trupelor sovietice in estul Poloniei. Deodata a aparut speranta ca sovieticii vin sa-i ajute pe polonezi, sa opreasca ofensiva germana. Multi refugiati se intorc inapoi, nimeni nu-i suspecta pe sovietici ca de fapt ei incep o mai brutala ocupatie decât cea germana, nimeni nu stia de Pactul Ribbentrop-Molotov de impartire a Poloniei. Parintii lui J.B. delibereaza si ei ce sa faca, dar in final i-au hotarârea “norocoasa“, scrie Julian Bussgang, sa mearga in România pâna când se clarifica situatia. Multi din cei care s-au intors au devenit victimile deportarii in masa facute de sovietici. Impreuna cu familia lui J.B. calatoreau o matusa si un unchi, dar acestia, spre deosebire de parintii sai, aveau deja o viza românesca obtinuta inainte la Liow. Toata ziua au incercat parintii lui J.B. sa treaca granita dar granicerii nu le-au permis, neavând viza. Dupa ce s-a intunecat, tatal sau s-a apropiat de granicer, i-a presat in mâna niste bani si toate obiectiunile au disparut. Asa ca  in primele ore din 18 septembrie 1939, parintii, sora si J.B. trec pe jos granita in România, doar cu câte un rucsac in spate si niste geamantane mici in mâini, apoi din oraselul Visnita i-au trenul spre Bucuresti. In tren intra in vorba cu o evreica românca, care aflând unde vor sa mearga ii inspaimânta cu ideea ca s-ar putea sa fie arestati de politie si dusi in lagar, asa ca le recomanda sa se opreasca la Cernauti, dându-le o adresa. Dupa câteva zile petrecute in Cernauti le dispare frica, pleaca la Bucuresti, gasesc hotelul unde s-au cazat rudele lor si hotarasc sa traga la acelasi hotel si ei. Dupa câteva zile parintii sai o inscriu pe sora sa la un liceu francez pentru fete, iar pe el la un liceu francez pentru baieti. Zilnic soseau refugiati polonezi in Bucuresti. Li se permitea sa schimbe zlotii polonezi pe lei si sa-si inchirieze locuinte si sa nu fie retinuti in lagare, asa ca Julian Bussgang trage concluzia ca trebuie sa fi fost un aranjament intre cele doua guverne. Pentru ca refugiatii nu voiau sa-si piarda anul scolar copiii lor, câteva saptamâni mai târziu au infiintat Liceul polonez din Bucuresti. Incepând cu trimestrul al doilea, el s-a transferat la acest liceu, unde clasele cuprindeau intre patru si opt elevi. Erau putini evrei in clasa sa, majoritatea erau copii de ofiteri sau ai functionarilor guvenamentali.
Parintii sai, la fel ca majoritatea evreilor polonezi refugiati, incearca sa obtina viza pentru Statele Unite, dar putini reusesc din cauza numarului limitat de imigranti aprobat de guvernul american. Se intocmise o lista lunga de asteptare, in speranta maririi cotei alocate pentru cei nascuti in Polonia. A doua destinatie dorita de evreii polonezi era Palestina, aflata sub mandat britanic, dar un numar foarte mic de Certificate de imigrare au fost emise de Jewish Agency for Palestine. Marea Britanie a limitat foarte mult fluxul refugiatilor din Europa spre Palestina. Sistemul de vize pentru Palestina era insa mai putin restrictiv pentru cei care dovedeau ca poseda un anumit capital. Tatal sau a reusit sa intre in România cu câteva bare de aur, ascunse in bagajul de mâna, a schimbat o parte pe lire sterline si având capital a obtinut viza pentru Palestina. Dupa ce obtine viza, familia sa se imbarca intr-un vapor cu destinatia Haifa, unde ajunge in martie 1940.
Am redat amintirile evreului polonez Julian Bussgang privind felul cum a fost primit de România anilor 1939-1940. Nu comentam cum a fost primita o familie de evrei polonezi intr-o Românie considerata antisemita. Doar o singura conexiune intre soarta celor doua tezaure, al Poloniei, care intra si iese din România fara probleme, si tezaurul României trimis in 1917 la Moscova si de acolo n-a mai putut fi recuperat nici pâna astazi. Putea România anului 1939 sa retina tezaurul Poloniei sub diferite pretexte? Categoric da, Polonia era la pamânt. România n-a facut-o, dând dovada ca in aceasta tara traieste un popor cu suflet mare care nu râvneste la nimic ce nu-i apartine. Nu acelasi lucru se poate spune despre Rusia, Uniunea Sovietica, URSS, Federatia Rusa, Comunitatea Statelor Independente sau cum se va numi in prezent sau viitor, condusa de Lenin, Stalin, Hrusciov, Brejnev, Gorbaciov, Eltin, Putin si cine o mai fi, toti s-au purtat ca rechinii care odata prada apucata n-o mai pot lasa din gura.
Aceasta este deosebirea intre conducatorii unui popor sedentar si atavismul conducatorilor unui popor fost migrator, obisnuit cu jaful. Se mai poate face ceva sau sa asteptam intrarea lor in lumea civilizata?
In 1990 când s-a semnat Tratatul cu Rusia, diplomatia noastra in frunte cu presedintele Ion Iliescu a rezolvat aceasta problema a tezaurului intr-un stil pur comunist, adica au infiintat o comisie mixta care sa “studieze“ problema. In perioada dictaturii comuniste din România circula urmatoarea butada “Daca vrei ca o problema sa nu fie rezolvata infiinteaza o comisie care sa se ocupe de ea“. Au trecut douazeci de ani de la infiintarea comisiei mixte si nu s-a intors in tara nici o ladita cât de mica din tezaur. Oare nu este momentul sa trecem de la dreptul fortei la forta dreptului si sa apelam la Curtea Internationala de Justitie de la Haga? Avem specialisti in drept international, nu se gaseste oare nici un demnitar român patriot care sa preia initiativa recuperarii prin justitie a tezaurului României aflat la Moscova? In fond exista un precedent verdictul favorabil României in diferendul cu Ucraiana  privind platoului maritim al insulei Serpilor si un avocat, Bogdan Aurescu, a carui pledoarie a avut succes.
(Newark , DE)

5 Responses to “Amintirile unui evreu polonez despre Romania (1939)”

  1. flor70 says:

    Problema tezaurului romanesc e o problema foarte acida pentru rusi . Ei considera ca au dreptul asupra acestuia in urma iesirii din neutralitate a Romaniei si atacarea Rusiei alaturi de trupele hitleriste. In acel an Romania a fost fortata sa declare razboi mai multor state printre care si SUA. Scopul aliantei noastre cu germania hitlerista era de a recupera teritoriile pierdute, Basarabia si Bucovina . Ai nostrii au luptat cot la cot cu nemtii dupa care in anul 1944 au intors armele imotriva lor. Ce sa mai intelegi din toata chestia asta ? Marii conducatori ai timpului au adoptat o strategie gresita : ,, Frate cu dracu pana treci puntea,, dar au uitat de tezaurul romanesc sau poate chiar au vrut sa uite de el in scopul recuperarii Basarabiei si a Bucovinei. Ce nu au luat in calcul marii ofiteri ai armatei romane si guvernantii din acea vreme , este ca Romania se angaja intr-un razboi de uzura din care era logic ca nu castiga nimic. Trupele germane s-au grabit sa atace Rusia fara sa ia in considerare conditiile vitrege care au fost o bariera naturala in calea expansiunii germane. Moneda de schimb a basarabiei si a bucovinei o constituie tezaurul romanesc . Parerea mea e ca rusii ori ne cedeaza Basarabia si Bucovina , ori tezaurul . Noi romanii nu putem platii dublu pentru greselile politicienilor vremurior apuse .

  2. petre barde USA says:

    NICI TEZAURUL, nici TRANSNISTRIA nicI BUCOVINA NORD care a fost rapita de AUSTRIECI, nici BUGEAKUL [ kilia nord] ocupata de TURCI STRATEGIK NU DIN LAKOMIE CA SLAVONII, nu li se CUVINE NIMIK. INCET DAR SIGUR VOR INTINDE MANA LA UNIUNEA EUROPREANA: DACA T BASESCU UN ADEVARAT PATRIOT sigurul SEF DE STAT ROMAN care a vizitat R MOLDOVA si TIMOKUL VALAH, S-A IMPACAT CU SERBII . Cu SLAVII din EST nu exista CALE DE IMPACARE PANA NU…. DISPAR DIN ENKLAVA BUGEAK ETC.

  3. Radu Dan Mihailescu says:

    Domnule Ioan Ispas,
    Va rog sa primiti felicitarile mele pentru articolul d-vs si va rog sa continuti sa prezentati cat mai multe fragmente din istoria noastra zbuciumata.

  4. Radu Dan Mihailescu says:

    Pentru flor 70,
    Cu tot respectul pentru anonimatul d-vs , dar daca va informati din mai multe surse obiective o sa constatati ca teritoriile numite Basarabia si Bucovina sunt teritorii romanesti , pentru care ne-am luptat in al doilea razboi mondial iar tezaurul Romaniei a fost dat doar spre pastrare Rusiei, pana cand se incheia primul razboi mondial. Deci ni se cuvin atat teritoriile romanesti cat si tezaurul in intregime. Guvernul bolsevic a retinut tezaurul Romaniei in mod banditesc , sub pretextul ca Romannia nu era o tara democrata. Nici in timpul regimului comunist, considerat democratic si nici acum cand intr-adevar suntem o tara democrata , urmasii URSS nu -si tin cuvantul.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors