Scrisoare deschisă d-lui preşedinte Traian Băsescu

Autor: Col.(r) Daniel-Horia ILIE 

Sunt colonel în rezervă Daniel-Horia ILIE. Am solicitat şi mi s-a aprobat ieşirea din rândul cadrelor active ale Armatei la sfârşitul lui februarie 2009, după o carieră militară de 28 ani, 5 luni şi 7 zile, dar intrând la liceul militar la 14 ani (cred că ştiţi că 4 ani de liceu militar nu se adună la vechime, deci eu nu am stat lângă fusta „mămicuţei“ mele până să termin măcar această forma de învăţământ)  şi adunând, datorită grupelor speciale de muncă (cred că ştiţi şi că asta înseamnă muncă în condiţii nu tocmai uşoare, adică nu la birou şi nu în buricul târgului) încă 8 ani, 8 luni şi 20 zile. Adică în total 37 ani, 4 luni şi 3 zile, rotunjiţi la 37 ani. Sunt decorat cu „Virtutea Aeronautică“ în grad de cavaler şi în grad de ofiţer şi cu „Meritul Militar“ clasa I de preşedinţii României, inclusiv de dumneavoastră. Deşi am îndurat umilinţă impusă de Guvernul României şi am depus documentele pentru recalcularea pensiei, din care evident, lipsesc 62 de luni (ca şi cum eu aş fi dezertat), nu am primit încă decizia de pensie, deci nu ştiu dacă pensia mea va creşte sau va fi diminuată. Ce pensie am primit în ianuarie? O suma reprezentând 41 la sută din suma primită în decembrie 2010.

Va scriu abia acum pentru ca am asteptat, recunosc cu o speranta care s-a dovedit, din păcate, deşartă, să interveniţi şi să readuceţi ordinea în haosul creat de slujitorii dumneavoastră prea-supuşi, „domnii“ Emil Boc şi Gabriel Oprea, în domeniul pensiilor militare.

Am să fiu scurt şi la obiect, pentru că sunt militar şi politicos, din respect pentru instituţia prezidenţială,  considerând în acelaşi timp că, deşi nu meritaţi să ocupaţi fotoliul respectiv, sunteţi obligat să mă ascultaţi. De ce să mă ascultaţi? Pentru că sunteţi, la fel ca şi mine, cetăţean al României, dar care spre deosebire de mine, sunteţi plătit pentru a vă îndeplini atribuţiile şi din impozitele pe care le plătesc eu din pensia mea „nesimţită“.

În primul rând, doresc să vă spun că nu sunt aliniat politic, că nu sunt afiliat la nici un sindicat şi că nu sunt  manipulat nici de „moguli“ şi nici de Opoziţie: am învăţat nu numai să mă feresc pe mine, dar şi pe alţii de manipulare şi, de aceea, înţeleg perfect manevrele dumneavoastră şi ale guvernului de a ridica românii împotriva românilor, pentru ca între alte funcţii, am fost la un moment dat ofiţer 2 cu contracararea acţiunilor de război psihologic ale adversarului! Vă spun asta pentru a vă asigura că cel care vă scrie o face doar pentru că se simte umilit, dezonorat, minţit cu neruşinare, supus încercărilor de manipulare şi prostire de către instituţiile statului prizoniere în mâinile unor neaveniţi, îngrijorat de soarta sa şi a ţării şi, îngrozitor de trist, fără speranţa de mai bine. Deci nu fac jocul nu ştiu cui, nu servesc cine ştie ce interese oculte şi nu vreau să atentez la suveranitatea statului, la liniştea sa internă sau la democraţia constituţională (la a cărei instituire eu am ajutat, iar dumneavoastră nu).

În al doilea rând, doresc să vă spun că dumneavoastră sunteţi cel care minţiţi în faţă poporul român atunci când spuneţi că militarii care au trecut în rezervă începând cu 1998 până în 2009 au trecut în rezervă pentru că au vrut ei. Nu, domnule preşedinte! În majoritatea lor covârşitoare, au trecut în rezervă pentru că au fost daţi afară, pentru că ţara le-a cerut-o şi, în condiţiile create de ţara lor, chiar dacă au făcut rapoarte pentru că aşa le-au spus cadriştii să facă: dacă nu făceau rapoarte, ar fi fost daţi afară oricum, pierzând, însă – vă citez – şi „miliardul“; însă, atenţie, nu uitaţi că şi alte categorii profesionale au primit salarii compensatorii, poate nu la fel de consistente, dar tot pe acolo. Şi nu vă spun asta din auzite. Am fost comandantul a trei unităţi desfiinţate (pentru ştiinţa dvs., am şi înfiinţat două) şi am lucrat un an în compartimentul personal şi mobilizare al unei divizii aeriene în plină reformă a organismului militar. Am văzut, domnule preşedinte, privirea din ochii subordonaţilor şi colegilor mei când le-am adus la cunoştinţă ordinele de desfiinţare, am simţit la unii teama, iar la alţii deznădejdea că erau aruncaţi pe drumuri, la 40 de ani, cu familiile lor, cu o pensie mică şi, mulţumim „Măriei sale Poporul Român“, cu o speranţa slabă – soldele compensatorii (ce să facă cu ele mai întâi – să mănânce ei şi ai lor mâine, să intre în lumea afacerilor pe care nu o cunosc pentru că nu au lucrat în întreprinderile de comerţ exterior ale statului comunist sau la reprezentantele sale comerciale de aiurea, pentru că atunci când alţii făceau afaceri, bişniţă în port sau taximetrie, ei erau de strajă, şi asta până când, până când, în sfârşit, găsindu-şi o slujbă la vreo primărie sau vreo şcoală din cine ştie care cătun, au venit „înţelepţii“ P.D.L. care au interzis cumulul pensiei cu salariul!). Am văzut lacrimile din ochii lor la festivităţile de desfiinţare a unităţilor de care erau mândri pentru că acolo era munca, viaţa, sănătatea, chinul şi bucuria lor (pot să vă ofer casete video ca probe) şi i-am condus şi i-am stimat, înţeles şi iubit atunci când au tăiat ceea ce cu mâinile lor construiseră. Când şi-au dărâmat cu mâinile lor visele şi viitorul, intuind parcă ceea ce avea să li se întâmple: să ajungă nişte „asistaţi social“. Ce a făcut societatea pentru cei antrenaţi să ucidă şi pregătiţi să moară pentru ţară şi poporul lor în momentul în care li s-a spus că nu mai este nevoie de serviciile lor şi s-au întors printre civili?! Asistenţă psihologică pentru reintegrare? Nu! Reconversie profesională? Nu! Le-a dat o pensie şi salarii compensatorii şi ei au înţeles că atât se poate, şi-au înghiţit şi amărăciunea şi frustrarea, şi-au luat soarta în mâini şi au plecat. Mai sunt cei care au ieşit la cerere, dar care prin plecarea lor au lăsat loc altora care ar fi trebuit să plece. Aceştia au fost poate cei mai valoroşi specialişti ai organismului militar, care, sătui de lefuri proaste, de desconsiderarea societăţii ale cărei valori s-au întors cu susul în jos, ale căror idei şi principii au fost călcate în picioare de şefii lor limitaţi intelectual şi politic, fără coloană vertebrală şi fără valoare, dar promovaţi în funcţiile lor tocmai de aceea şi care, pierzând orice speranţă de mai bine, au plecat, având sau nu o alternativă în viaţa civilă. Pe aici, pe undeva, sunt şi eu. Am plecat din două motive: 1) pentru că am fost operat de două ori pe coloana vertebrală şi am câteva şuruburi în ea ca să ţină (cred că intuiţi că cei, hai să spunem, numai 32 de ani efectiv în uniformă au contribuit şi ei cu ceva la asta, nu?) şi 2) fiindcă, asemenea colegilor mei, eram scârbit de bătaia de joc faţă de organismul militar, manifestată în primul rând de clasa politică, prin bugete din ce în ce mai proaste, insensibilă la necesitatea de reformare profundă a organismului militar (chiar dacă necesitatea respectivă se transformase în planuri negociate la sânge cu aliaţii noştri din N.A.T.O. şi, ulterior, asumate de noi, militarii, dar şi de ei, politicienii) şi, în al doilea rând, sătul de lipsa de valoare şi servilismul politic a unei părţi dintre cei care erau chemaţi să ne reprezinte, să ne conducă, să apere interesele instituţiei şi ale slujitorilor ei (nu pe ale lor) şi să se bată pentru ele (aş!). Şi nu „am întins mâna la miliard“, aşa cum nu au întins mâna nici unii dintre noi. Ni s-a aplicat legea, domnule preşedinte! Legea în vigoare la momentul respectiv, o lege pe care nu noi am iniţiat-o, nu noi am aprobat-o şi nu noi am promulgat-o! Nu am fost şi nu suntem milogii nimănui, domnule preşedinte, şi pentru umilinţa la care ne-aţi supus nu numai pe noi rezerviştii, dar, prin noi şi prin legea pensiilor în care militarii sunt neica-nimeni, inclusiv pe cei activi, ar trebui, măcar, să ieşiţi în fata naţiunii şi să vă cereţi iertare, dacă nu chiar, într-un gest de supremă înţelepciune şi de bun simţ, să demisionaţi. Da! Aţi greşit grav faţă de noi, o parte din cetăţenii României, care plăteşte şi salariul dumneavoastră şi al „şefului mafiei personale a lui Adrian Nastase“.

Şi mai este o categorie. Cea a oamenilor fără valoare pentru Armată (beţivi, indisciplinaţi şi/sau proşti). Rebuturi pe care le are fiecare subsistem al societăţii, nu numai Armata sau Jandarmeria sau Poliţia. Şi care au plecat şi ei, beneficiind unii de pensie şi de salarii compensatorii. Da, se mai fac greşeli. Unele se plătesc, altele nu, dar şi dumneavoastră spuneaţi că sistemul este imperfect. Şi aş mai include la acest capitol jigodiile. Adică unele persoane neapărat din conducerea „ministerelor militarizate“ şi structurilor subordonate, pe care alaltăieri le-am văzut în uniformă, iar ieri în civil, dar ocupând, uneori, chiar acelaşi birou luxos şi, cu siguranţă, având în cont „miliardul“. Pe ăştia, făcuţi, evident, de clasa politică sau, măcar, cu ştiinţa ei, nu i-a mai amintit nimeni. Dar noi nu uităm şi mai ştim şi că acesta a fost unul dintre motivele pentru apariţia legii care interzice cumulul pensiei cu salariul. Şi iată un alt exemplu de cum, pentru a stopa un abuz, s-a lovit în pensionarul militar cu 1.500 lei pensie, care, învăţând copiii istorie la Cuca-Măcăii, a fost obligat să plece acasă sau în străinătate, la cules căpşuni, şi să renunţe la cei, să zicem, 500 lei în plus pe munca lui.

În al treilea rând, nu pot să înţeleg cum dumneavoastră, cel chemat să lucreze pentru unitatea poporului român şi cel care clamează că o face (a se vedea discursul dvs., de azi, de la Iaşi) poate să încerce să semene vrajba între rezervişti, între militarii activi şi rezervişti, între militari şi societatea civilă şi mă opresc aici nu pentru că nu mai sunt astfel de situaţii, dar cred că este suficient şi nici nu vreau să lărgesc sfera discuţiei. Uneori, şi este trist, chiar prea des, aveţi succes. Pentru moment, nu pot decât să sper că, în ceea ce ne priveşte pe noi militarii, nu o să reuşiţi.

În al patrulea rând, ultimul şi este şi unicul punct în afara problematicii militare, dar pe care, ca cetăţean, îmi permit să vi-l semnalez, invocaţi – ca sursă a nenorocirilor care lovesc poporul român – criza şi, ca una dintre modalităţile de a depăşi dificultăţile, solidaritatea socială. O să vă mire, dar sunt de acord, domnule preşedinte! Cu toate acestea, nu mă voi alinia unui efort care înseamnă că eu, un cetăţean oarecare, să mă solidarizez, iar alţii nu. Nu pot să fiu de acord să se solidarizeze numai bugetarii, angajaţii firmelor cu capital privat şi pensionarii, asistaţii sociali, „mămicuţele şi bebeluşii“. Aş vrea să văd că se solidarizează şi datornicii cu T.V.A.-ul la stat, cei care nu plătesc contribuţiile la fondul de asigurări sociale (fondul de unde se plătesc pensiile), cei vinovaţi de infracţiuni economice, patronii/angajatorii din privat, toţi cei pe care statul se face că nu-i vede că nu plătesc impozite de nici un fel. Aş vrea să văd că statul poate să diminueze contrabanda, frauda şi furtul şi încă atâtea altele. Unde este dreptatea în România, domnule preşedinte?

Închei aici cu părerea de rău că aţi mai ratat o ocazie (comunicatul dvs. din seara zilei de 23 ianuarie) de a fi un adevărat comandant pentru militari şi un adevărat preşedinte pentru poporul sau. Acolo unde am sperat că vom găsi înţelepciunea şi dreptatea, nu am găsit decât umilinţă, dezbinarea şi lipsa de soluţii în problema fundamentală a apărării demnităţii şi onoarei militare, principiilor fundamentale de drept şi unităţii naţiunii. Păcat! 

Pentru că protocolul îmi impune, dar fără să vreţi să ştiţi ce este în sufletul meu,

Am onoarea să vă salut, domnule preşedinte!
Colonel (r.) Daniel-Horia ILIE 

24 ianuarie 2011, Constanţa

P.S. Pentru că ne-aţi umilit public, aceasta scrisoare este, la rândul ei, o scrisoare deschisă. A fost trimisă, iniţial, pe adresele: traianbasescu@presidency.ro, mihai.gadea@antena3.ro, victor.ciutacu@jurnalul.ro, drp@mapn.ro, tvr1@tvr.ro, dar nu a fost semnalată de nici unul dintre cei din presă, la care s-a apelat.

N. Red. „Scrisoarea deschisă“ a fost preluată de către colonel (r.) Vasile Zărnescu, de pe http://scmdfiliala1constanta.blogspot.com/2011/01/scrisoare-deschisa-adresata.html, cu acordul autorului.

Activităţile Intelligence Service în România

De la Take Ionescu la Şcoala de la Păltiniş

Autor: G-ral brg. (r.) Aurel Rogojan

  „Şcoala de la Păltiniş” nu o putem expedia prin menţiuni lapidare. În ultimă instanţă, Noica, în calitate de „agent formator ideologic“  sau de agent de „război politic“ al Intelligence Service, şi-a asumat misiunea să formeze un număr de 10 propagandişti ai sistemului de valori occidentale (în cazul celui britanic, nu putem vorbi nici măcar de unul catolic!). Fiecare din cei zece, la rândul său… şi tot aşa, mai departe, până la coagularea unei elite conducătoare.

Acum, să nu credem că Noica i-a adunat pe cei zece şi le-a ţinut prelegeri…

Adept fervent al teoriei elitelor, filosoful a fost uşor de sugestionat să creeze o şcoală în care să-şi formeze discipoli. Noica spunea : „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături“.

Asta trebuia să devina Noica, un creator de stări de spirit…

Se ajunsese la un pelerinaj al discipolilor, câteva zeci. O listă aproximativă ar cuprinde între 30 şi 50 de nume.

Constantă, importantă şi, cel mai adesea fără martori, a fost prezenţa în preajma lui Noica a doi dintre aceştia: Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.

La Păltiniş se organizau periodic şi seminarii. Acestea au fost frecventate, mai mult sau mai puţin constant de către (ordinea este cea alfabetică): Paul Anghel, Constantin Barbu, Francisca Băltăceanu, Aurel Brumaru, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Marta Gutu, Andrei Justin Hossu, Dan Iacob, Thomas Kleininger, Şerban Nicolau, Octavian Nistor, Ion Papuc, Monica Pillat, George Purdea, Victor Stoichiţă, Alexandru Surdu, Mihai Şora, Marin Tarangul, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu.

Noica credea sincer că, dacă va reuşi să creeze o elită, aceasta se va impune în structurile de conducere a societăţii şi va „schimba la faţă Români“. Idealismul lui Noica a fost abil speculat. În cazul său i s-au avut în vedere profilul moral şi convingerile filosofice, efectele directe ale valorii sale intrinseci în formarea unor personalităţi, care să determine evoluţii social-politice cu sens şi semnificaţii istorice. Cam aşa lucra spionajul politic strategic în epoca războiului rece.

E bine de ştiut că atât Noica, cât şi alte mari personalităţi nu au respins nimic din ceea ce ei percepeau ca fiind constructiv, benefic şi necesar, potrivit convingerilor lor.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – mi-a relatat coordonatorul contraspionajului britanic din acea perioadă – şi-au sporit frecventa vizitelor la „Vila 23″ (foto) când Noica le-a evidenţiat posibilităţile sale de a-i sprijini să obţină burse de studii în Occident. Lunar, la sfârşit de săptămână, îi duceau alimente, presă şi veşti. În mansarda rezervată filosofului sau în plimbările prin împrejurimi, ascultau expozeele lui Noica, pe teme aparent întâmplătoare şi se legau dialoguri. Noica le punea probleme filosofice şi le evalua opiniile. Andrei Pleşu era discipolul ascultător şi silitor. Gabriel Liiceanu era mai îndrăzneţ, uneori chiar uşor impertinent, ceea ce iscă contradicţii.

Desigur, se ridică întrebarea: „Prin cine şi cum a perfectat Noica obţinerea burselor şi nominalizarea celor doi discipoli?“. Foarte ingenios, fără nici o implicare oficială, Noica a dat un semnal unor fundaţii germane din zona de ocupaţie britanică a R.F. Germania. Acestea, în numele interesului reciproc al dezvoltării bunelor relaţii romano-germane, au făcut toată treaba. Filiera nu au ştiut-o nici beneficiarii burselor.

Acum, firesc este să fiu interpelat în legătură cu modalitatea în care Noica, izolat la Păltiniş, putea comunica în exterior? Legătura lui Noica cu oamenii serviciilor speciale ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a fost şi obiectul constatării flagrante. Ataşatul aero al Marii Britanii la Bucureşti obişnuia, asemenea altor membri ai Ataşaturii Militare sau ai ambasadei, să se deplaseze în zona Sibiului. În aceste deplasări, fie că aveau „supraveghere discretă de protecţie“, fie erau filaţi ostentativ, după cum era cazul, sau „pe baza de reciprocitate“, raportat la tratamentul acordat diplomaţilor români în Marea Britanie. În acest mod, a fost identificat interesul ataşatului aero de a ajunge la Păltiniş, ca explorator singuratic, cu hartă şi busolă, pe versantul opus celui pe care se afla drumul de acces. Intuindu-i-se direcţia, a fost instituit un „post de filaj montan“, care a documentat întâlnirea ataşatului militar britanic cu Noica la o stână. O întâlnire, pentru neavizaţi, în condiţiuni absolut în afara oricăror bănuieli. Baciul stânei i-a primit şi omenit, le-a cântat din fluier şi i-a vestit cu tulnicul, când au dat să plece, ca să ştie ajutoarele de pe coclauri să-i apere de câini şi lupi…

Legătura lui Noica cu serviciile speciale britanice era anterioară celui de Al Doilea Război mondial. Prima sa soţie, Wendy Mouston (fostă Miss Sinaia), s-a aflat la post in România, ca trimisă a Intelligence Service. Împreuna cu părinţii (Walter şi Carola, născută Ungarth, fiica unui hotelier sinaian) a locuit la Sinaia, aceştia aflându-se printre fondatorii Secţiei Alpine a Bucegilor, care reunea importante personaje din elita politică şi militară a României. Secţia era o continuatoare a Societăţii Carpatina Sinaia, fondată în anul 1893 de fostul stareţ al Mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, Take Ionescu şi prima sa soţie, cetăţeana britanică Bessie Richards. Fondarea unor asemenea societăţi turistice, sportive, cultural-ştiinţifice făcea parte din buna şi generoasa tradiţie a spionajului britanic.

Noica a fost inclus şi într-un celebru „lot al spionilor britanici în România“, cunoscut ca „reţeaua Tomaziu“, după numele şefului ei, agent al spionajului englez în România, care a primit gradul de colonel şi o rentş viageră, drept recunoaştere a serviciilor aduse Coroanei Imperiului Britanic. Tomaziu a fost extras din România, intervenindu-se pe canale oficiale (Julien Amery – Emil Bodnăraş) pentru a i se aproba plecarea din ţară.

În raporturile cu autorităţile, Noica era, cel puţin aparent, de un conformism exemplar, întotdeauna receptiv şi săritor, dacă putea să contribuie la progresul şi îmbunătăţirea percepţiei Occidentului asupra ţării sale.

Îl vizita frecvent pe Aurel Cioran la Sibiu, care îl invita duminica la biserică, apoi îl reţinea la masă. „Relu“ Cioran menţinea legăturile fireşti cu fratele său, aflat la Paris, căruia i-a relatat despre prietenia legată cu Noica. Emil Cioran comunica, la rândul său, cu Mircea Eliade, George Palade şi cu alţi mari români de peste ocean. Aşa a apărut contextul favorabil unei „operaţiuni de recuperare“ a filosofului Emil Cioran şi a celui mai mare istoric al religiilor, profesorul Mircea Eliade. Acesta din urmă dorea să revină în ţară, unde trăia respectabila sa mamă, înaintată în vârstă şi aflată în întreţinerea profesorului. Şi Cioran şi Eliade aveau reţineri şi temeri. Noica, cu exemplul Şcolii de la Păltiniş, precum şi cu contactele sale „nestingherite“ în lumea occidentală le-a dat imbold în da curs demersurilor regimului privind revenirea lor în ţară. Mai există şi precedentul savantului Henri Coandă.

Numai imixtiunea factorului politic şi obtuzitatea Elenei Ceauşescu, în faţa căreia secretarul C.C. al P.C.R. cu propaganda a ţinut să se autoevidenţieze cu „recuperarea“, au făcut ca aceasta să eşueze. Mircea Eliade a pus o condiţie de bun simţ: „Donez biblioteca mea Academiei Române, unde să fie amplasată în Aula Mircea Eliade“. Elena Ceauşescu nu a fost de acord. Apoi a făcut ocol ştirea lipsei de fair play, a aceleiaşi Elena Ceauşescu, în cazul Fundaţiei Henri Coandă, care trebuia să fie constituită, după moartea savantului, cu sediul în Palatul Coandă. Mai mult, s-a desfiinţat şi Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, al cărui preşedinte fusese marele savant.

Unii dintre „discipolii“ lui Noica au fost deranjaţi de ceea ce maestrul a lăsat scris posterităţii despre ei. Aşa se face că atunci când au pus mâna pe „caiete“, le-au publicat cenzurate. Apoi, în etapa ulterioară, au fost preocupaţi de toaletarea redărilor din numeroasele volume ale dosarului Noica ajunse la C.N.S.A.S. (numai cele care nu prejudiciază interesele britanice apărate de Intelligence Service).

Noica nu a fost un rezistent! El s-a autodenunţat ca moşier, s-a bucurat că scapă de grija administrării averii. El s-a autoizolat, dezamăgit fiind că între intelectuali existau şi multe conflicte de interese, cel mai adesea personale, egoiste, ariviste care favorizau delaţiuni politice cu scopuri mizerabile: blocarea de la delegările externe, ocuparea funcţiilor vizate, dar ocupate de alţii, obţinerea de premii şi titluri, sesizarea pârghiilor cenzurii pentru împiedicarea publicării confraţilor adversari de idei, chiar ajutarea cenzorilor să descifreze „mesajele subversive ascunse“. Toate acestea făceau parte dintr-o realitate sociologică pervertită ideologic.

Noica nu a fost nici un anticomunist. Toleranţa lui ideologică era la fel de profundă, ca şi idealismul convingerilor sale filosofice. Nu puteam decela, în cazul său, cel puţin în ultima parte a vieţii, nici o divizare a loialităţii între România şi Anglia. Comportamentul său afişa neutralitatea promotorului de idealuri pure. A unor idealuri pe care se puteau grefa obiective politice alternative… Dar cine putea să-l valorifice pe Noica în astfel de scopuri, cu cele mai mari şanse? Regimul politic din România anilor ’80 nu avea nevoie de „creatori de stări de spirit“, alţii decât cei ai unanimităţii, ca expresie a „unităţii monolitice dintre popor, partid, stat, societate şi conducător (…)“.

Exista tentaţia ca Noica să fie considerat un port-drapel al „rezistenţei“. Nimic mai fals! România anilor ’80 era arhiplină de „cluburi de reflecţie“. Multe oficializate pe lângă uniuni, asociaţii, institute sau centre de cercetări, inclusiv pe lângă redacţii privilegiate care aveau aprobări să scoată suplimente culturale şi literar artistice, cu serioase rabaturi de la dogma oficială. Proliferaseră modalităţile de expresie artistică simbolistică, rezervată iniţiaţilor. Jebeleanu în poezie, alţii în plastică şi tapiserie…

Mai degrabă, Noica a fost un ilustru exemplu pentru export, în ceea ce priveşte toleranţa ideologică şi libertatea opiniilor, pe care regimul le asigura, cu deosebire în cazul foştilor condamnaţi pentru infracţiuni politice. Prima lui soţie, Wendy Mouston era activă la Secţia Română a B.B.C. Fiul său, Rafael Noica-Mouston, a ales calea creştinismului ortodox, ca şi cum ar fi ştiut că peste ani va reveni stareţ la o mănăstire din Transilvania. Familia Mouston era strâns legată de România de la începutul secolului trecut.

Mulţi alţi britanici au îndrăgit natura, limba, tradiţiile şi sufletele locuitorilor României, condiţie fără de care nu puteau să promoveze aici interesele politice şi cele economice ale Imperiului Britanic. Dacă i-am numi pe unii, i-am nedreptăţi pe alţii. Să riscăm, totuşi…

Archibald Gibson şi May Hatley au condus Secţia Intelligence Service-ului în România, sub acoperirea de corespondenţi ai ziarului Times;

Desmond Dorand şi Gertie Gellender, sub acoperirea Secţiei Consulare, i-au succedat cuplului informativ Gibson-Hatley;

Sir Reginal Hoare, ministrul Marii Britanii la Bucureşti, a asigurat legătura cu agenţii de mare anvergură din familia Bibescu;

A.C. Gardine de Castelain a fost rezident al Intelligence Service, apoi al Serviciului Operaţiunilor Executive, sub acoperirea de director comercial al Societăţii petroliere “Unirea” (1927-1940). Între 1940-1943 a activat la Secţia a III-a S.O.E. pentru România, de la Istanbul. În 1943 a fost paraşutat în România, într-un un grup de acţiune clandestină (cu Meţianu şi Ivor Porter). Până la 23 august 1944 au fost „prizonierii de lux“ ai lui Eugen Cristescu, care i-a ascuns de serviciile germane;

Mac Larren a acţionat sub acoperirea Agenţiei de presă Reuter;

Colonelul E.C. Tom Masterson a fost director general la Societatea petrolieră “Unirea”;

Colonelul Ted Masterson asigura, de la Cairo, legătura radio cu reţeaua clandestină din Partidul National Ţărănesc, condusă de Iuliu Maniu;

Alexander Miller şi Mary Vischer de la “Astra Română” conduceau operaţiunile de sabotaj;

Maiorul Ivor Porter acţiona sub acoperirea British Council, ca lector de limba engleză la Universitatea din Bucureşti;

Profesorul Hugh Seaton-Watson, trimis de British Council, îndeplinea misiuni informative itinerante. A sondat posibilităţile de înlăturare de la putere a Regelui Carol al II-lea;

Denis Wrigt, viceconsul la Constanţa, susţinea logistic operaţiunile de sabotaj şi facilita intrarea clandestină în România a agenţilor S.O.E.;

Maiorul de geniu Davidson Houston, adjunct al ataşatului militar, s-a ocupat de sabotarea câmpurilor petroliere;

Colonelul Bill Bailey, şeful Staţiei S.O.E. de la Istambul, realiza incursiuni pe teritoriul României pentru diverse operaţiuni clandestine;

Julien Amery, locotenent în anii ’40, când, sub filajul S.S.I-ului, realiza misiuni de legătură cu agenţii din România şi Balcani la Hotel Athénée Palace din Bucureşti şi… Sir Julien Amery în anii ’60-’70, când îl frecventa pe Emil Bodnăraş, pentru căutarea unei porţi deschise relaţiilor Marii Britanii cu China, iar după 1990 pe Ion Iliescu , Adrian Năstase, Ovidiu Muşetescu …în cu totul alte scopuri.

Sir Julien Amery a fost primit şi de Nicolae Ceauşescu, împreună cu o delegaţie a Camerei Lorzilor, pe care a condus-o. În timpul întâlnirii cu Ceauşescu, Amery trebuia să-i ridice liderului român o listă de 12 probleme. După schimbul amabilităţilor protocolare şi retragerea presei, după expozeul lui Ceauşescu, Amery a început să-i ridice problemele pe care le avea pregătite „de acasă“ .

Pe măsura ce Nicolae Ceauşescu răspundea, delegaţia Camerei Lorzilor devenea tot mai surprinsă, uimită şi admirativă, în acelaşi timp, de rapiditatea şi profunzimea reacţiilor liderului român. Avea răspunsuri imbatabile la toate problemele ridicate .

După întrebarea a unsprezecea, lordul Amery nu a mai continuat.

Ceauşescu, după o pauză de aşteptare, intervine : „Cred că v-ar mai interesa şi următorul aspect…“

Şi Ceauşescu continuă cu răspunsul la problema a douăsprezecea, pe care Amery nu o mai ridicase.

Lista problemelor delegaţiei britanice s-a aflat în permanenţă într-o servietă elegantă, legată cu un lănţişor de mâna lordului Amery , de care acesta nu s-a despărţit o clipă…

Agenţi de nădejde au avut serviciile britanice şi în lumea teatrului şi a cinematografiei, în rândul ideologilor de partid, pe care, în decembrie 1989, i-a distribuit în roluri cheie, apoi le-a asigurat parcursul politic parlamentar ori guvernamental, în lumea afacerilor, la conducerea băncilor, în staff-ul unor organisme internaţionale. Cât de onorantă poate fi aceasta consideraţie, dacă n-au făcut nimic pentru stoparea degradării generalizate a condiţiei poporului şi a patriei lor? Nu cumva, dimpotrivă…?

Nu aduc lista prea aproape de zilele noastre, dar nu trebuie, totuşi, să-i omitem pe Denis Deletant şi Jonathan Eyal… specializaţi în intelectualitatea românească şi a căror manieră temerară de a acţiona, începând din 1990, i-au impus atenţiei celor avizaţi şi nu numai lor…

Revenind la mentorul Şcolii de la Păltiniş , în înalta ierarhie a Partidului Comunist Român au existat persoane de o bună factura intelectuală, care puteau avea dialog cu Noica. Filosoful era sensibil faţă de aceştia. După cum a apreciat şi „revoluţia calitativă“, care a dus la „negarea negaţiei Securităţii“. După eliberarea din închisoare avea să constate că anchetatorii din Securitate au fost înlocuiţi cu „cetăţeni a căror aparenţe de onorabilitate nu ar trebui suspectate, dacă idealurile declarate nu le sunt negate de materialitatea lucrurilor săvârşite (…)“.

În ultimii ani ai vieţii lui Noica, pelerinajul discipolilor la “Vila 23″ devenise oarecum deranjant şi se dorea o limitare a vizitelor şi a frecvenţei acestora, dar nu s-au luat măsuri efective de interzicere. Nici starea de sănătate nu-i mai îngăduia să găzduiască ori să participe la seminarii.

Dacă ar fi să-l încadrăm pe Noica, cel din anii ’70-’80, într-o tipologie de agent al serviciilor secrete, ar putea fi clasificat ca operator involuntar într-un joc dublu, cu şanse sporite pentru serviciul cu mai multă investiţie de inteligenţă în menţinerea iniţiaţivei şi controlul agentului. Iniţiativa le-a aparţinut de la bun început, dar controlul ni l-am rezervat.

Dacă Noica ar mai trăi şi ar afla ce a dorit să afle un discipol din volumele dosarului maestrului, cele ramase clasificate, şi-ar revizui demersul iniţial, iar Fundaţia „Nova Europa“, prin care continua să fie subvenţionat, ar putea fi exclusă finanţării externe.

Un alt discipol îi datorează lui Noica moştenirea Editurii Politice, fiindcă acest cadou nu i-a venit de la Frontul Salvării Naţionale, ci ca urmare a unei solicitări externe către un lider marcant al frontului, din partea organizaţiei secrete „Pinay Circle” (cunoscută mai bine „Cercul”), fondata în anii ’50 de Antoine Pinay (fost prim ministru al Franţei), împreună cu fostul cancelar german Konrad Adenauer şi condusă, la început, de Jean Violet (o figura celebră a S.D.E.C.E., echivalentul francez al C.I.A.).

„Cercul” i-a avut printre membrii de bază pe: Julien Amery (responsabil pentru operaţiunile Intelligence Service în România şi Balcani), Brian Crozier, Nicholas Elliot (M.I. 6), William Colby (C.I.A.), generalul D. Stilwell (U.S. Defence Intelligence Agency), Edwin Feulner (The Heritage Foundation).

Printre oaspeţii acestui club secret sunt menţionaţi: Richard Nixon, Henry Kissinger, Sultanul Omanului, Ion Iliescu şi regele Hussein al Iordaniei.

(Mai recent, la conducerea „Cercului” s-a aflat lordul Lamonte, coordonator al grupului Bali , care a achiziţionat combinatele de aluminiu din Oradea şi Tulcea. Lamonte a venit in România însoţit de Julien Amery, girantul lui Ion Iliescu la „Cercul”).

Structuri ale Securităţii în anii ’80

Nu au existat unităţi speciale pentru operaţiuni care să vizeze „intelectuali“. În cadrul Direcţiei Informaţii Interne (apărarea ordinii politice constituţionale), culegerea informaţiilor pentru cunoaşterea intenţiilor, planurilor şi acţiunilor extremiste, revizioniste şi a altor acţiuni subversive potrivnice regimului politic, în vederea prevenirii lor, era organizată pe criteriul domeniilor activităţii sociale, iar domeniile cu un numitor comun generau o structură specializată colectiv (1-3 ofiţeri), birou (4 -5 ofiţeri), serviciu (minim două birouri). Un serviciu din direcţia amintită avea în răspundere nemijlocită instituţiile academice şi celelalte organisme culturale naţionale, precum şi coordonarea activităţii la nivelul întregii ţări, iar serviciile sau birourile /colectivele teritoriale, după caz, desfăşurau activitatea de informaţii la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (structura teritorială la nivel de serviciu „artă-cultură“ exista numai pentru municipiul Bucureşti).

În cadrul structurilor externe, activitatea era organizată pe criteriul zonelor geografice (cu obiective de spionaj şi promovarea/apărarea intereselor externe ale statului român), iar o direcţie avea ca obiect de activitate emigraţia din toate spaţiile (preponderent organizaţiile politice, culturale, religioase, foşti demnitari din perioada interbelică ş.a.), principalul scop urmărit fiind obţinerea susţinerii de către emigraţie a politicii externe a României.

Dar să fim corecţi şi să precizăm, “pentru corectă şi cât mai completă informare a opiniei publice”, că toate serviciile speciale, iar cea mai generoasă tradiţie este cea britanică, au ţinte ale activităţii lor organizaţiile politice, culturale, mişcările de tineret şi intelectualitatea, fiind create adevărate pleiade ale elitelor care se mândresc cu relaţiile lor privilegiate în lumea spionajului şi contraspionajului.

Preluat din Cotidianul, 19 decembrie 2010 de catre Vasile Zarnescu cu acceptiunea autorului.

ROMANIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (2)

Autor: Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

            Episodul 1

Extinderea campaniei antiromâneşti în Occident

După scandalul ţiganului Mailat, campania externă antiromânească s-a înteţit. Autorităţile italiene au trecut la elaborarea decretului de expulzare. Aşa cum prevenise, la începutul lunii noiembrie 2008, Valentin Stan, într-o emisiune „Sinteza zilei“, de la Antena 3, această măsură, sub diverse forme, avea să fie preluată şi de alte state. E-adevărat că unele publicaţii, precum ziarele România liberă şi Ziua, au relevat că tot scandalul Mailat a fost o înscenare, spre a permite Italiei să treacă la măsurile cunoscute. Dar pentru statele occidentale nu va fi o dificultate tehnică sau un impediment moral să găsească pretexte pentru a-i trimite în România nu numai pe ţiganii plecaţi de aici, ci şi pe ţiganii emigraţi din alte ţări – cum, de altfel, s-a mai încercat de către Germania şi Franţa! Culmea este că, în toiul campaniei generate de scandalul Mailat, unii analişti – ca Valentin Stan, la Antena 3 – au adus un nou deşeu lexical în discursul mass media: au început să vorbească, cu preţiozitate, despre ţigani numindu-i „comunitatea roma“ (sic). Ce o mai fi şi asta, „comunitatea roma“ [18]?!

Oricum, scandalul Mailat, regizat destul de bine, trebuie corelat cu cazul infractorului Costel Argint, care, deşi era urmărit prin Interpol, a primit azil politic în Italia şi i-a fost adus, ca „preşedinte al Asociaţiei Refugiaţilor Politici Rromi şi Români în Italia“ [19], la conferinţa premierului Tăriceanu, ţinută la Accademia di Romania! Fără îndoială, şi aici fusese ceva putred: aşa ne sprijinea Interpolul să-l găsim pe interlopul Costel Argint?! Atât de superficial face Guvernul Italiei anchete pentru a acorda azil politic unor infractori căutaţi de Interpol?! Nu mai vorbesc de incapacitatea diplomaţilor români şi a Serviciilor Secrete româneşti de a fi gestionat, şi de această dată, vizita oficialilor noştri în Italia, deoarece în presă s-a comentat îndeajuns, iar unii de la Adevărul s-au întrebat, chiar dacă fără eficienţă: „Apariţia lui Argint – spectacol premeditat?“ [20]. 

Dezinformarea este comisă, fireşte, inclusiv de mass media străine, prin campanii de presă bine regizate, cu concursul unor membri ai unor instituţii româneşti. Un astfel de exemplu este materialul „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, difuzat de B.B.C. Aici, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Attila Gasparic, referindu-se la modul cum sunt priviţi ţiganii – pe care, evident, îi numeşte „romi“, ca, de altfel, toată presa din Ungaria, deşi acolo există cuvîntul cigan/cingaro! –, „crede că de vină pentru prejudecăţile oamenilor sunt mentalităţile învechite, (…) cauzate de stereotipuri moştenite de dinainte de ’89, când nu existau minorităţi în această ţară. Nu se vorbea despre ele şi foarte mulţi nu-şi dau seama că există“ (sic) [21]. Adică, spune, „în două vorbe, trei prostii“: ori „nu existau minorităţi“, ori „nu se vorbea despre ele“ (deşi existau, cum se subînţelege) – sunt două lucruri diferite. Individul se face că nu distinge între „minorităţi“ ca specie conceptuală şi juridică, recunoscută de stat, şi „minorităţi“ ca specie demografică şi sociologică, existentă faptic şi, eventual, nerecunoscută juridic – aşa cum este situaţia acum în Franţa, Grecia, Germania etc.

De aceea, trebuie să subliniez că Gasparic minte cu neruşinare: deşi este un oficial al statului român, denigrează România în mod calificat. Într-adevăr, ca „maghiar pur“, el ştie că, în documentele de partid şi de stat „de dinainte de ’89“ se folosea expresia standard „maghiari, germani şi alte minorităţi naţionale“ – iar toată lumea ştia că expresia „şi alte minorităţi naţionale“ îi desemna pe evrei, ţigani, ruşi, ucraineni şi alte minorităţi. Mai mult, „ca expresie a democraţiei socialiste“, se formaseră Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară – care fusese moştenitorul MADOSZ-ului, umbrela sub care se reuniseră toate organizaţiile fascisto-horthyste maghiare şi care, după decembrie ’89, a năpîrlit în U.D.M.R. –, Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Germană – care, după ‘89, a devenit F.D.G.R. şi care s-a declarat, juridic, moştenitorul Grupului Etnic German, care fusese filiala locală a partidului nazist german –, şi altele; Comunitatea evreiască nu resimţise nevoia să înfiinţeze „Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Evreiască“, deoarece evreii erau, deja, încuibaţi în conducerea P.C.R., precum şi în toate ministerele. Şi materialul anonim difuzat de B.B.C. se încheie astfel: „Până în momentul de faţă, cele mai multe amenzi aplicate de C.N.A. posturilor de radio şi televiziune au fost pentru cazuri de discriminare etnică“. Dar pe acest mincinos Attila Gasparic cine îl amendează pentru că denigrează România pe banii noştri?! Pentru că alterează imaginea României pe plan extern, acest Attila Gasparic intră sub incidenţa Legii pentru apărarea siguranţei naţionale şi trebuie condamnat ca atare, căci acest tip de campanie de presă constituie un exemplu de vulnerabilitate devenită atac la securitatea naţională!

În mod categoric, unul dintre cele mai importante şi mai puternice mijloace de influenţare în masă este Internet-ul. Ca să vă daţi seama cât de mare este penetrarea, pe plan internaţional, a scamatoriei grafice că „rom“ nu este ţigan, ci este sau ar putea fi român este faptul că în enciclopedia electronică Encarta apare cuvântul „rom“, ca membru al „poporului Roma“, Romany/Romani fiind limba „poporului Roma“ [22]; iar, în lista de cuvinte a dicţionarului, după Romani urmează… Romania, ca „ţară în sud-estul Europei etc…“; şi la cuvântul tzigane, pronunţat cigan, apare ca denumire a poporului Roma, dată în… Ungaria! Or, Encarta are o mare răspândire, aspectul cu ţiganii nefiind singura denigrare la adresa României conţinută în ea. Dar nu aţi întâlnit, pe nicăieri, un protest oficial al autorităţilor române trimis editorilor Enciclopediei Encarta contra denigrării României, deşi există motive temeinice şi norme juridice internaţionale şi deşi, în anii anteriori, le-am atras atenţia oficialilor despre denigrarea României comisă de Encarta.

În contrast cu situaţia asta şi cu agresiunea organizaţiilor interne ale ţiganilor şi internaţionale contra României pe tema „discriminării“, trebuie să amintesc un fapt care vine în sprijinul contraofensivei pe care trebuie să o întreprindem: deşi, în Franţa, termenul prin care erau desemnaţi era cel de gitane, în ultimele decenii se foloseşte tot mai frecvent cel de tzigane! Ca, de altfel, şi la Sir Angus Fraser, în toată cartea sa, ŢIGANII, precum şi în vasta sa bibliografie, se întâlnesc numai termenii gypsy, zigeuner, Tsiganologie, cigano, cyganie, tzigan etc. La fel procedează, de exemplu, şi Yul Brynner, celebrul actor din filmul Cei şapte magnifici, care cântă Le Tzigane et moi – titlu pus pe coperta CD-ului său [23] şi nu l-a condamnat nimeni pentru discriminarea şi „jignirea“ ţiganilor, cum face C.N.C.D. în România!

Ţinând cont de slugărnicia cu care au reacţionat în ultimii 20 ani, mass media interne au devenit, în mod evident şi în cea mai mare parte a lor, un pericol major pentru România, deoarece dezinformează opinia publică şi induc o stare halucinogenă de defetism, de lehamite, care să provoace slăbirea rezistenţei la agresiune şi, implicit, să determine inacţiunea populară: defetism propice pentru organizaţiile oculte, care caută şi reuşesc să „ocupe“ România sub aspect financiar-bancar, economic, cultural, informaţional etc., fără a mai trage un foc de armă, ca în vremurile recent apuse. În aceasta constă, în esenţă, specificul războiului axiologic, atipic, din vremea noastră, căruia i-a căzut victimă România! De aceea, este întemeiată alerta făcută în Strategia naţională de apărare elaborată de C.S.A.T., cum că unele campanii de presă se constituie în „vulnerabilităţi“ la adresa securităţii naţionale – iar inflamarea unei părţi a presei, compusă din „guguştiuci“ şi, mai periculos, din mercenari de presă, este absolut pernicioasă [24]. Astfel de exemple de campanie de presă periculoasă pentru naţiune sunt campania „Iohannis prim-ministru“ – declanşată de Crin Antonescu, campania Gold Corporation Roşia Montană şi chiar campania contra preşedintelui Traian Băsescu desfăşurată de Antena 3 – îndeosebi de la emisiunea „Sinteza zilei“ – pe tema expresiei „ţigancă împuţită“, adresată – întemeiat, cum am mai relevat [25] – unei „ziariste“ absolut anonime de la Antena 3, care nu avea nici un articol publicat şi care, sub acoperirea de ziaristă, avea alte atribuţii. E greu de spus dacă respectivii „analişti“ au intenţionat să-l determine pe Traian Băsescu să îi protejeze şi mai mult pe ţigani, dar, aparent paradoxal, exact acest efect l-a avut: ca să-i împace pe ţigani şi C.N.C.D.-ul – care l-a chemat în judecată! –, preşedintele ţării a început să înveţe să pronunţe, la televizor, cîteva cuvinte ţigăneşti, a „dansat ţigăneşte la festivalul“ de la Costeşti, al „regelui“ Florin Cioabă, iar fratele său, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a lui Bercea Mondialu’ etc. După ce l-au determinat pe preşedintele Traian Băsescu – prin iterarea incontinentă a acuzei folosirii expresiei „ţigancă împuţită“ – să manifeste o apropiere de ţigani, tot Antena 3 l-a acuzat că întreţine relaţii prea apropiate cu  Bercea Mondialu’ şi clanurile lui! Adică „nici cu piatra de cap, nici cu capul de piatră“! Şi „analiştii“ respectivi se vor formatori de opinie! Sunt, dar sunt de-formatori şi, deci, dezinformatori, fiindcă o fac în mod deliberat!

Ţiganii – o iminentă bombă politică a Uniunii Europene

Pe lângă faptul că ţiganii au devenit o bombă interetnică şi socio-demografică, între timp situaţia s-a complicat şi mai mult, căci aceştia au devenit atât o bombă politică internă, cît şi una externă.

Anterior presei obediente şi mercenare, vina pentru convergenţa acestor pericole o poartă, în principal, autorităţile române, instituţiile româneşti, „sistemul ticăloşit“ – cum a fost calificat de însuşi preşedintele Traian Băsescu, care a creat acest concept cu care va intra în istoria politologiei. Astfel, trebuie să repet – şi apelez la toţi ziariştii patrioţi să repete şi ei, continuu, şi să disemineze aceste informaţii – că Petre Roman, urmînd politica lui Andrei Pleşu, a „emanat“ Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, prin care a anulat expres Memorandumul ministrului Teodor Meleşcanu şi a impus utilizarea vocabulei „rom“. Unele dintre gravele consecinţe ale introducerii vocabulei „rom/rrom“ deveniseră evidente încă din timpul mandatului său. Aşadar, unul dintre principalii vectori ai războiului axiologic contra României este sinistrul ex-premier Petre Roman. Evident, nu doar pentru că el a facilitat consolidarea, în conştiinţa opiniei publice internaţionale, a echivalării românilor cu ţiganii şi a devalorizat, astfel, conceptele de „român“ şi „românitate“ – care fac parte din Patrimoniul Naţional –, ci, în plus, şi pentru că este promotorul altor forme esenţiale de devalorizare şi de distrugere efectivă a Patrimoniului Naţional: prin introducerea expresiei „mormane de fiare vechi“ a devalorizat moral marile complexe industriale – care au fost vândute, apoi, pe nimic, unor investitori „strategici“ (citeşte: escroci) –, iar prin liberalizarea cursului leu-dolar a devalorizat moneda naţională şi, astfel, a provocat principala modalitate prin care România este ruinată, continuu, de două decenii: ruinată pentru români, în scopul îmbogăţirii, preponderent, a alogenilor şi a băncilor străine! (Unul dintre puţinele merite incontestabile ale preşedintelui Traian Băsescu este că l-a scos pe Petre Roman din prim-planul eşichierului politicii româneşti. E-adevărat, încă nu a fost scos definitiv, fiindcă, între timp, îl reactivase premierul Călin Popescu-Tăriceanu.)

Alte consecinţe pernicioase ale introducerii deliberate a vocabulei „rom/rrom“, pentru a-i confunda pe români cu ţiganii, le vedem şi azi, iar pe altele încă nici nu ni le imaginăm. Astfel, după ce, în 2 noiembrie 2007, mi s-a publicat, pe AlterMedia, studiul „Înnegresc ţiganii imaginea României?!“, în 11 noiembrie 2007, d-l prof. Ion Coja şi-a postat articolul cu titlul „Cea mai mare problemă a României este că românii sunt confundaţi cu romii” [26] – titlu care reproduce constatarea lui Graham Watson. Laconic zis, articolul său este remarcabil, dar se încheie lamentabil. La sfârşit, a dovedit o inexplicabilă cecitate politică şi – crezând că rezolvă încurcătura în care ne-au băgat autorităţile! – enunţă această afirmaţie: „…Este cazul să ne punem totuşi, cu toată seriozitatea, întrebarea dacă nu cumva soluţia finală a problemei ţiganilor, de interes de-acuma european, poate chiar planetar, va trebui să includă şi constituirea unui stat naţional al ţiganilor“ (sic). Cu alte cuvinte, propune „să li se dea ţiganilor un stat“. Dar nu spune unde, ci doar sugerează, în finalul materialului: „Aşa cum constituirea Israelului a pus capăt unui statut milenar incert şi nedemn al evreilor, nemeritat, constituirea unui stat al ţiganilor ar putea rezolva cea mai mare parte din ceea ce acum înseamnă problema ţiganilor din Europa. Evident, ca şi în cazul evreilor, soluţia va trebui să învedereze un teritoriu cât mai apropiat de cel care va fi fost obârşia din care ţiganii au fost dislocaţi în urmă cu aproape o mie de ani şi pe care ei ar redobândi-o astfel“ (!).

Riscant, în această problemă, este, după mine, să faci o asociere şi o paralelă între evrei şi ţigani: cum să-i alături, fie şi în scris, pe evrei cu ţiganii?! Ce zice „Organizaţia supravieţuitorilor holocaustului“, din Tel Aviv, care l-a avertizat – manifestând, deci, bunăvoinţă! – pe prof. Coja că o să-l ucidă [27]?! E-adevărat că Shimon Samuels, directorul pentru relaţii internaţionale al Centrului Wiesenthal, le-a luat apărarea ţiganilor, pe motiv că Adrian Cioroianu ar fi cerut „deportarea ţiganilor“, dar asta nu se ia în consideraţie: Cioroianu se referise, „corect politic“, la „infractori“, nu la „ţigani“. Totuşi, au mai forţat şi alţii similitudinea între evrei şi ţigani – curios, chiar şi răposatul Simon Wiesenthal, dar, fireşte, ţiganii în primul rînd, ca să se împăuneze prin alăturarea lor de „poporul ales“: «Romii acuză un „nou Holocaust“» –, desigur, mergînd pe urmele altora, care au încercat să scrie cărţi despre pretinsul holocaust al ţiganilor din Transnistria [28].

Misterul înfiinţării şi localizării statului Ţiganistan

Chiar dacă, referitor la evrei, prof. Ion Coja face câteva consideraţii aparent corecte, pentru că, în fond, se situează pe poziţii sioniste – condamnate vehement de către evreii fundamentalişti din S.U.A., organizaţi în Neturei Karta, care, cu perseverenţă, afişează lozinci ca „Statul Israel nu trebuie să existe“, „Iudaism nu înseamnă sionism“, „NU atrocităţilor Israelului din Gaza şi Liban!“ etc. [29] –, nu ne putem reprima întrebarea fatidică: unde să li se dea un stat?! În India, de unde au venit, cum sugerează autorul?! E-adevărat că ideea „trimiterii ţiganilor în India“ se formulase, prin 1966, şi în Cehoslovacia, după cum relevă Angus Fraser [30]. Dar, India are o populaţie cu mult peste un miliard de indivizi, majoritatea fiind muritori de foame! Sigur, în comparaţie cu această imensitate demografică, în continuă creştere, cele circa două milioane de ţigani din România ar trece neobservate, dacă ar fi duse acolo. India are destui săraci ai ei, în comparaţie cu care ţiganii din România par chiar pricopsiţi – ca să nu mai vorbim de „barosani“ ca Nicolae Păun – care, obraznic, mai vrea şi să ne schimbe dicţionarele [31]! –, Adrian-minune – care, inclusiv el, împuţeşte atmosfera cu manelele sale! –, „împăratul“ Iulian, „regele“ Cioabă, interlopul Bercea Mondialu’ (finul lui Theodor Stolojan şi al ex-judecătoarei Maria Huza), ţiganul-sociologist Nicolae Gheorghe ş.a. –, aşa că, totuşi, nu-şi va primi înapoi „ramurile indiene rupte şi rătăcite“.

            De aceea, evident, în Europa li s-ar putea da un stat acolo unde sunt cei mai mulţi pe km/pătrat. Şi unde se întâmplă asta?! Iarăşi evident, în România. Şi chiar dacă, proporţional vorbind, nu România are cei mai mulţi ţigani (ci, raportaţi la numărul total al populaţiei, Ungaria şi Bulgaria), acei membri ai „sistemului ticăloşit“ care ne conduc vor recunoaşte, la presiunea U.E., că da!, are! Astfel că, întrucât am fost singurii care i-am tolerat cinci secole, pentru că i-am acceptat şi nu i-am exterminat, cum făcuseră, multă vreme, toate statele europene – precum relevă Sir Angus Fraser şi cum precizează chiar prof. Ion Coja în articolul sus-menţionat [32] –, va trebui să le oferim, tot noi, românii, şi un stat, de vreme ce le-am permis să ni se substituie ca denumire naţională, căci, „străinii îi confundă pe români cu romii“, cum zicea şi Graham Watson [33], adică cu ţiganii – cum ar fi trebuit să zică şi Graham Watson! Deoarece India, care este putere nucleară, nu va accepta să-i primească pe ţiganii din România – cu atât mai puţin pe cei din Europa – doar pentru că aşa ar vrea Uniunea Europeană! Zeci de milioane de indieni (însumând de mai multe ori populaţia României!) emigrează în Arabia, în continentele Americii (de Nord, îndeosebi), chiar în Africa, iar prof. Ion Coja propune să li se dea „stat“ în India: să se înfiinţeze statul Ţiganistan!

Dar de ce să nu le dăm, tot noi, şi „un stat naţional“?! Pentru că organizare politică au destulă, chiar mai multă decât noi: ei au „împărat“, „rege“, bulibaşă, stabor şi „palate“ cu multe turnuleţe. „Naţiune“ nu au, încă, dar au, deja, un factor premergător constituent, „cultură“, pentru că au mai multe „culte“. Au „cultul“ şuţului (adică al hoţului): în interiorul etniei ţigăneşti, printre cei mai respectaţi membri sunt consideraţi şuţii – cei care fură mai mult şi nu sunt prinşi. Iar, dacă sunt prinşi pentru comiterea diverselor infracţiuni – înşirate pe toată gama criminalităţii, de la furturi la omucideri, cum avea să constate, tardiv şi ofuscat, dar ineficient, inclusiv premierul Tăriceanu! –, au asigurat, în consecinţă, şi „cultul“ „ocnaşului“: tot astfel, cel mai prestigios şi, totodată, cel mai temut membru al clanului este cel care are mai mulţi ani de puşcărie. Au, apoi, „cultul“ şmenarului şi „cultul“ escrocheriei. Aceasta e denumită în „limba romali/ romani/romany/romanes“ „bişniţă“: adică, business, devenită, în engleza-ţigănizată, bişniţă, de unde a intrat, din nefericire, şi în maculatura unor condeieri. Ca dovadă că unii dintre românii noştri sunt imbecili este faptul că au început să ţigănizeze şi limba română: din când în când, unii ziarişti români „tâmpiţi“ – cum, întemeiat, i-a calificat preşedintele Traian Băsescu – pun în materialele lor astfel de cuvinte ţigăneşti. Ca să nu mai vorbesc de cuvântul „mişto“, folosit, frecvent, de către vorbeţii din audio-vizual şi de condeierii din presă!

Pentru că, totuşi, India este suprapopulată, tot ideea ex-ministrului de Externe Cioroianu trebuie dezvoltată: trebuie făcut un stat al ţiganilor, dar nu în Egipt, ci în Sahara. Aşa cum, acolo, pot să trăiască beduinii, la fel pot s-o facă şi ţiganii: au şi ei corturi, migratori vor să rămână, violenţi sunt şi, deci, îşi pot forma miliţii pentru a-şi asigura autoapărarea etc.; trebuie doar să înveţe să muncească, precum tuaregii, beduinii ş.a. şi, evident, să nu contamineze oazele pe lângă care vor trece din când în când, ca să le rămână apă de băut; pentru că de spălat nu au nevoie, căci nu se va mai întâmpla ca în Franţa, să fie daţi jos din autobuz, pentru ca şoferii să nu mai facă grevă din cauza păduchilor ţigăneşti. E-adevărat că, în ziarul Adevărul, în care s-a publicat această ştire, condeierul, care semnează, foarte „curajos“, cu M.C., foloseşte un titlu foarte mincinos: Grevă la Lyon din cauza păduchilor româneşti! NU, nu erau păduchi româneşti, ci păduchi ţigăneşti! „Pentru că nu se spală, miros insuportabil de urât“, a povestit unul dintre şoferii din Lyon [34]. Pe când, în Sahara, nu-i mai deranjează nimeni!

Continuă clocirea apariţiei „naţiunii ţigăneşti“!

Ce le mai trebuie ţiganilor, pentru a li se asigura „management“-ul şi statutul de prestigiu, pe care, în ultimul mileniu de vieţuire în Europa, nu au reuşit să şi-l dobândească singuri?! Ca Uniunea Europeană să declare sus şi tare că ţiganii sunt o naţiune mare!

Din surse demne de încredere şi bine informate, se ştie că clica birocraţilor insinuaţi la conducerea U.E. pregătesc o rezoluţie chiar în acest sens: să propună Uniunii Europene să decidă ca etnia ţigănească să devină cea mai nouă naţiune a Europei. Pentru început, în stilul său pervers, al dublului standard, «Comisia Europeană a recomandat, în 2005, recunoaşterea rromilor de către statele membre ca „grup etnic distinct care beneficiază de prioritate de acţiune în materie de politică de includere şi locuri de muncă“» (s.n. – V.I.Z.). Nici mai mult nici mai puţin: adică să le acorde statutul de discriminaţi pozitiv, pentru că, la fel ca în romanul O mie nouă sute optzeci şi patru, al lui George Orwell, „unii sunt mai egali decît ceilalţi“. Ca atare, în România, deja ţiganilor li se rezervă accesul în licee şi facultăţi fără concurs de admitere, după care ajung şefi „şcoliţi“ în diverse organizaţii, ministere şi chiar în Parlament, de unde dau românilor directive. Apoi, discret, de la „recomandări“, Uniunea Europeană trece la pasul al doilea, mai dur, la „presiuni“: «U.E. face presiuni ca statele membre să recunoască rromii ca „un grup etnic distinct“ în cadrul blocului comunitar» [35]. După care a urmat pasul al treilea: se introduc „interdicţii“. Chiar zilele acestea presa titra pe prima pagină despre faptul că, în ţara-etalon a democraţiei, Marea Britanie, a apărut o nouă interdicţie: «Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul “ţigan”». «Pentru judecătorii din Marea Britanie cuvântul “ţigan” a devenit unul interzis. Potrivit unui ghid destinat magistraţilor, acest termen va fi înlocuit cu sintagma “membru al comunităţii nomade”. (…) În secţiunea intitulată “Romi/ţigani/nomazi“, scrie următoarele: “Aceste grupuri sunt recunoscute ca grupuri etnice, deşi nu există statistici oficiale în legătură cu numărul acestei populaţii.  Termenul “ţigan“ este considerat de obicei ca fiind peiorativ; “membru al comunităţii nomade“ ar putea fi acceptabil, dar trebuie să se acorde atenţie şi să se evite orice supoziţii».

Chiar dacă se evită supoziţiile, totuşi, sunt inevitabile prostiile de logică, atît formală, cît şi politică, generatoare de prejudicii aduse altora: pentru că „nu toţi nomazii sunt ţigani şi nu toţi ţiganii sunt nomazi, ci doar  unii“. Adică „mulţimea ţiganilor“, A (aici, în cadrul silogismului, noţiunea „mulţime“ e înţeleasă ca termen de logică formală şi matematică) se intersectează cu „mulţimea nomazilor“, B, şi rezultă „mulţimea“ C, în urma operaţiei de intersectare, care conţine acele elemente din ambele mulţimi cărora le sunt comune, proprii, simultan, cele două însuşiri: sunt şi ţigani şi nomazi. Termenul matematic incluziune înseamnă că mulţimea A, a ţiganilor, este inclusă în mulţimea D, a englezilor, tot aşa cum mulţimea numerelor pare P (o mulţime mică), este inclusă în mulţimea numerelor întregi I (o mulţime mijlocie), care, la rîndul ei, este inclusă în mulţimea numerelor naturale N (o mulţime mare) – adică cu toate însuşirile lor! Mai clar, ca să se înţeleagă de ce folosirea termenului matematic „incluziune“ este incompatibilă, adică nu se poate aplica aici, în domeniul social, pentru substituirea ilicită a termenului sociologic consacrat „integrare“ (prin asimilare, acceptare, tolerare, convieţuire etc.): toate notele (calităţile) mulţimii mici a numerelor pare P aparţin obligatoriu şi mulţimii mijlocii a numerelor întregi I, precum şi mulţimii mari a numerelor naturale N, adică sunt identice şi compatibile, sunt proprii în mod necesar şi mulţimilor I şi N. 

Notele (adică însuşirile) noţiunii „ţigani“ sunt: analfabeţi, beţivi, cămătari, cerşetori, criminali, derbedei, escroci, găinari, hoţi, împuţiţi, infractori – pe toată gama infracţiunilor: de la furtul din buzunare pînă la omucideri –, puturoşi, plini de boli, scandalagii, „şmenari“, violatori de legi şi de persoane etc. şi, mai ales, non-muncitori, dar au „vrăjitoare“, „cocoşei de aur“ şi palate. „Incluziunea“ ţiganilor în poporul britanic sau german înseamnă ca toate însuşirile ţiganilor să devină proprii şi britanicilor sau nemţilor! Vor cehii, croaţii, englezii, elveţienii, francezii, germanii, italienii, irlandezii, ruşii, ungurii ş.a. să îi „incluzioneze“ (nici măcar verbul nu merge, e un barbarism!) pe ţigani, cu toate însuşirile lor, eminamente negative şi periculoase?! Evident, nu, nu îi includ. Dimpotrivă, îi exclud cu toată energia, la nevoie prin incendiere, prin „epurare prin foc“, cum au făcut italienii şi francezii! Sintagma „incluziunea ţiganilor“ este o idioţenie scornită de unii cu scopul, cum am zis, de a însăila un nou „concept“, zis sociologic, cu care să se laude activiştii ţigani că se exprimă ştiinţific şi întemeiază o nouă ştiinţă, „ţiganologia“ – sau, dacă vă place, „romalogia“! Dar asta-i prostia britanică, făţuită în „corectitudine politică“! Mai departe: «(…) De altfel, ghidul propune o listă cu persoane care pot fi “dezavantajate din punct de vedere social şi economic” şi care au nevoie de ajutor special pentru a se asigura că sunt tratate cu corectitudine. Este vorba despre: minorităţile etnice, minorităţile religioase, persoanele cu dizabilităţi, femeile, copii, persoanele în vârstă, homosexualii şi lesbienele, transsexualii, “cei care, din cauza sărăciei sau a altor motive, sunt marginalizaţi din punct de vedere social sau economic”» (sic) [36].

În fond, din cauza sărăciei provocate deliberat în România – unde poporul român a devenit „dezavantajat din punct de vedere social şi economic“ în proporţie de 3/4, multe femei – îndeosebi ţigănci, dar şi românce şi basarabence ş.a. – s-au reprofilat pe prostituţie. Iar parlamentarii români vor chiar să legalizeze prostituţia: probabil ca să fie mai siguri de sănătatea lor şi să nu mai cheltuiască bani pentru deplasări mergînd – „în interes de serviciu!“ – la bordelurile din străinătate. Dar de ce să nu fie interzis şi cuvîntul „prostituţie“, căci şi el este peiorativ?! Şi cuvîntul „politician“ e pe cale de a deveni peiorativ, pentru că deja este considerat echivalent cu hoţ! Oricum, cuvîntul „homosexual“ trebuie scos din uz, fiindcă, ţinînd cont de etimologia sa [37], aşa cum am mai arătat, este incorect, dar e folosit de sodomişti ca să-şi confere prestigiu, să-şi făţuiască viciile reprehensibile. Evident, înşiruirea aceasta de categorii sociale, din ghidul britanic „corect politic“, are doar rolul de a băga, la grămadă, spre a fi discriminaţi pozitiv, pederaştii, ceilalţi anormali şi ţiganii.

Dar importanţa deosebită a interdicţiei de folosire a cuvîntului „ţigan“ rezidă în semnificaţia sa politică: de vreme ce este impusă magistraţilor din cel mai vechi stat democratic al Europei – care se laudă cu Magna Charta Libertatum, emanată la anul de răscruce 1215 –, atunci, interdicţia capătă, sub aspect politic, aceeaşi  „autoritate de lucru judecat“ ca în jurisprudenţă şi, în materie de norme politice, devine, la fel ca în Justiţie, un precedent, care trebuie imitat de alte state. Apoi, cu tactica hoţilor – „iuţeala de mînă şi nebăgarea de seamă“ –, chiar va deveni o normă juridică impusă de Uniunea Europeană, prin care ea va fura libertatea şi suveranitatea naţiunilor! De aici pînă la a-i declara pe ţigani „naţiune distinctă“ nu mai este decît un pas – căci recomandarea cu „grupul etnic distinct“ este doar faza premergătoare necesară să pregătească psihologic opinia publică a statelor ca să înghită găluşca şi să accepte cu plăcere – ca „parteneri“ – să li se diminueze suveranitatea şi să se lase conduşi de birocraţii U.E. Aşadar, prin ucaz, Uniunea Europeană, va proceda tot aşa cum, nu demult, Uniunea Sovietică decreta ce popoare să mai apară în interiorul ei. Deci, are dreptate Vladimir Bukovski când spune că Uniunea Europeană este un alt tip de Uniune Sovietică; ba, Ignaçio Ramonet, în Geopolitica haosului, afirmă că este un tip de stat federal mai represiv decât Uniunea Sovietică! Apoi, dacă se decretează de către Uniunea Europeană că ţiganii sunt o naţiune, fireşte, trebuie să li se dea şi un stat. Pentru că ideea cu „datul unui stat“ le-a fost deja oferită.

Ideea acordării statutului de „naţiune“ ţiganilor, care dospeşte în interiorul Uniunii Europene şi în vederea realizării căreia a făcut, pe nesimţite, demersurile sus-menţionate, este destinată erodării, în continuare, a statalităţii şi suveranităţii României. Este posibil ca diferendul de faţadă din aceste zile dintre Uniunea Europeană şi Franţa pe tema expulzării ţiganilor în România să fie pretextul pentru stipularea necesităţii înfiinţării artificiale a „naţiunii“ ţigăneşti şi a statului ţiganilor, pentru ca toată lumea să fie mulţumită! În fond, şi Italia a fost sancţionată de U.E. pentru expulzarea ţiganilor, începute în 2008, dar Silvio Berlusconi a continuat politica sa represivă şi, mai mult, a intensificat-o şi chiar se laudă cu aceasta: «Într-un interviu acordat acum două zile (în 20 august a.c. – n.n., V.I.Z.) cotidianului Corriere della Sera, Maroni a aplaudat recenta iniţiativă a Parisului de a expulza ţiganii originari din România şi din Bulgaria şi a anunţat că „Italia va merge şi mai departe decât Franţa”, punând în practică măsuri mai dure care „să vizeze şi alţi cetăţeni comunitari, nu doar pe rromi”» [38] .

Iar Franţa, ameninţată de U.E. cu procedura de infringement, nu s-a lăsat intimidată de vorbele grele şi a continuat expulzările, fiindcă şi ameninţările au fost, discret, estompate: „(…) In urma cu doua saptamani, comisarul european Viviane Reding a facut una dintre cele mai dure declaratii ale unui comisar (…). Reding a criticat dur lipsa de transparenta a autoritatilor franceze si faptul ca au mintit Comisia in privinta documentatiei privind expulzarile tiganilor“. Dar, după aceasta „s-a pus batista pe ţambal“: „Comisia Europeana nu va declansa miercuri procedura de infringement impotriva Frantei, (…) informeaza Reuters, care citeaza surse diplomatice europene“; cu răgaz pînă mîine, 15 octombrie [39].

În concluzie, gîlceava dintre U.E. şi Italia, apoi, U.E. şi Franţa pe tema încălcării tratatelor europene privind libertatea de mişcare comisă prin expulzarea ţiganilor este doar un „joc de picioare“ pe podiumul european, pe care actonii politici principali – Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie – îl joacă pentru a păcăli ţările mici şi mijlocii, care nu pot, prin ele însele, separate, divizate şi stîrnite unele contra altora, să se opună jocului mîrşav al Marilor Puteri – care repetă intrigile din secolele 19 şi 20.

Oricum, însă, în privinţa României, românii fiind confundaţi deliberat cu ţiganii din cauza făcăturii „rom“, va fi simplu să se decreteze că „romii“ ar fi tot români, şi, deci, România să-i primească pe ţigani ca a doua parte componentă, „oficială“, a naţiunii române! Iată de ce trebuie să ne opunem, prin toate mijloacele, atît împotriva reificării ideilor de „naţiune ţigănească“ şi „stat al ţiganilor“, cît contra expulzării ţiganilor din Franţa şi Italia. În fond, de vreme ce i-au folosit  pînă acum ca forţă de muncă la negru, să-i ţină în continuare şi să îi civilizeze, iar pe infractori să-i bage în puşcăriile lor, fiindcă acolo au comis faptele, nu în România: de ce să cheltuiască ţara noastră pentru a le asigura ţiganilor ispăşirea pedepselor pentru infracţiuni comise în alte state?!

Pentru că tot a amintit prof. Coja de „soluţia finală“, consider că instituirea unui stat al ţiganilor nu numai că nu este „soluţia finală“, ci este chiar împotriva cutumelor ţigăneşti şi a tezelor formulate de unii lideri ţigani, precum acel Nicolae Gheorghe: ei vor să fie consideraţi „popor transfrontalier“, adică, zis mai puţin academic, „popor nomad“, migrator; ba, mai mult, vor statutul de „naţiune transnaţională“ (sic)! Evident, ultima sintagmă este o contradicţie în termeni, dar nu trebuie să ne poticnim de probleme de logică formală, când e vorba să „corectitudinea politică“. Ideea pe care vor ei să o sugereze prin această expresie contradictorie este aceea de a fi lăsaţi să meargă unde vor. De aceea, nu pot fi consideraţi nici măcar „popor“, ci doar grupuri nomade, dispersate şi eterogene de ţigani. Desigur, în ultimele decenii, s-au găsit unii lideri de-ai lor care să încropească o oarecare organizare internaţională, iar alţii, în spatele lor, îi utilizează ca masă de manevră şi pretext pentru a devaliza fonduri europene şi naţionale.

„Soluţia finală“ este nu să li se dea, plocon, un stat, ci, dimpotrivă: eu susţin, conform cutumelor ţigăneşti şi directivei europene 38/2004 privind libera circulaţie, că trebuie să fie lăsaţi şi chiar determinaţi să emigreze, de la noi, în toată Europa şi în toată lumea. Şi-aşa ne-au acuzat unii, ca adulterinul Günter Verheugen, vicepreşedintele Comisiei Europene, că nu le acordăm ţiganilor toate drepturile, că îi „discriminăm“ şi nu-i ajutăm „să se integreze“ mai repede: să-i ia la ei, în Germania, în Franţa, în Anglia, să îi educe ei şi să le dea drepturile lor, căci au metodă, practică şi teorie – Magna Charta Libertatum. Cu această ocazie, să îi înveţe pe ţigani că, înainte de a revendica drepturi, trebuie să se achite de obligaţii! Culmea „politicii corecte“ este că, deşi Günter Verheugen le-a luat, mereu, apărarea ţiganilor, acuzând România – totdeauna în necunoştinţă de cauză! – că nu se ocupă de ei, liderul lor cel mai impertinent, ţiganul-deputat Nicolae Păun, pretinde că „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“ [40]! E-adevărat că, între timp, şi „preopinentul“ său, Günter Verheugen, s-a rătăcit în meandrele realităţii urbane, căci a greşit patul conjugal şi a nimerit în cel al amantei sale, Petra Erler [41]. Oricum, însă, Uniunea Europeană, dacă vrea să fie consecventă măcar la suprafaţă, trebuie să pedepsească Franţa pentru retrimiterea în România a ţiganilor plecaţi de aici. Mai ales că acţiunea preşedintelui Nicolas Sarkozy de expulzare a ţiganilor „este susţinută de 2/3 dintre francezi“ [42]!

14 octombrie 2010

NOTE

[18] R.P., „Traian Basescu despre comunitatea roma: Hai sa fim cinstiti, avem o mare problema de imagine“, HotNews.ro, 22 februarie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6947780-traian-basescu-despre-comunitatea-roma-hai-fim-cinstiti-avem-mare-problema-imagine.htm. Vezi şi: *** „El genocidio de los roma europeos (gitanos), 1939-1945“, pe http://www.ushmm.org/wlc/es/article.php?ModuleId=10006054.

[19] Tudorel Glăman, «Interlopul Costel Argint îi scrie lui Tăriceanu mulţumind „ministrului de Esterne“», în Gândul, 14 noiembrie 2007, http://www.gandul.info/actualitatea/interlopul-costel-argint-ii-scrie-tariceanu-multumind-ministrulu.html?3927;1036977.

[20] Alexandru Macoveiciuc, Christian Levant, Oana Iuraşcu, în Adevărul, http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=331668; vezi şi Victor Bratu, „Tăriceanu şi Cioroianu au luat în braţe un infractor“, în Interesul public, 9 noiembrie 2007, http://www.interesulpublic.ro/eveniment_/t%C4%83riceanu-si-cioroianu-au-luat-in-brate-un-infractor_6197

[21] BBC Romanian.com „Romii: cea mai discriminată minoritate în UE şi în România“, 5 mai 2006, pe http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060505_romi_discriminare.shtml; vezi şi: http://clujnapocainfo.com/romania/romii-cea-mai-discriminata-minoritate-in-ue-si-in-romania_196_186521.html.

[22] Vezi http://encarta.msn.com/dictionary_/rom.html; precum şi http://encarta.msn.com/dictionary_1861705955_1861705935/prevpage.html.

[23] Coperta CD-ului lui Yul Brynner pe http://www.djangostation.com/article.php3?id_article=369; similar, vezi: Aurel David, „Ţigan, nu rom“, pe http://aureldavid.wordpress.com/2008/02/21/tigan-nu-rom/; Cecilia Gabizon, «L’image des Roms de l’Est nuit aux Tsiganes français», în Le Figaro.fr., 24 august 2010, pe http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2010/08/23/01016-20100823ARTFIG00531-l-image-des-roms-de-l-est-nuit-aux-tsiganes-francais.php.

[24] D.G., „CSAT: Campaniile de presa la comanda si scaderea demografica, vulnerabilitati la adresa sigurantei nationale. Vezi in articol ‘intuitia’ pe care a avut-o Radu Morar (B1TV)“, HotNews.ro, 23 iunie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7469977-csat-campaniile-presa-comanda-scaderea-demografica-vulnerabilitati-adresa-sigurantei-nationale-vezi-articol-39-intuitia-39-care-avut-radu-morar-b1tv.htm. Vezi şi: ***, „Strategia Nationala de Aparare contine o mentiune surpriza: Campaniile de presa la comanda, intre inamicii statului“, în Ziarul de Iaşi, 24 iunie 2010, pe, http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/strategia-nationala-de-aparare-contine-o-mentiune-surpriza-campaniile-de-presa-la-comanda-intre-inamicii-statului~ni6fld.; ***, „Clubul Roman de Presa cere explicatii CSAT“, ziare.com, 8 iulie 2010, pe http://www.ziare.com/media/presa/clubul-roman-de-presa-cere-explicatii-csat-1028013; http://www.ziare.com/articole/csat+vulnerabilitati+romania.

[25] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Discriminare şi diversiune contra descriere“, în SANTINELA, nr. 17, iunie 2007, pag. 14 şi 16, http://www.strajerii.ro/santinela017.pdf.

[26] Ion Coja, „Cea mai mare problemă a românilor este că sunt confundaţi cu romii“, 11 noiembrie 2007, pe http://www.ioncoja.ro/2007/11/%E2%80%9Ecea-mai-mare-problema-a-romaniei-este-ca-romanii-sunt-confundati-cu-romii%E2%80%9D/; idem, pe AlterMedia, în 13 noiembrie 2007. Vezi şi infra, nota 33.

[27] Ion Coja, „Terorismul sionist vrea să îl ucidă pe Ion Coja“, în SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 11, pe http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf.

[28] Dan Arsene, «Romii acuză un „nou Holocaust“», în Evenimentul zilei, 24 Februarie 2010, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/romii-acuza-un-quotnou-holocaustquot-887629.html. Vezi şi: Viorel Achim, Constantin Iordachi, coord., România şi Transnistria: problema holocaustului. Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2004; ***, „Ţiganii, unul dintre subiectele fierbinţi ale summit-ului de la Bruxelles“, în Jurnalul naţional, 16/09/2010, pe http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/tiganii-unul-dintre-subiectele-fierbinti-ale-summit-ului-de-la-bruxelles/sumar-articol/3055663/#lifr; Simon Wiesenthal, „Judíos y gitanos unidos en la tragedia del Holocausto“, pe http://dialnet.unirioja.es/servlet/articulo?codigo=3246761; *** „Gitanos, los nuevos Judios del siglo XXI“, pe http://www.taringa.net/posts/noticias/7233972/Gitanos_-los-nuevos-Judios-del-siglo-XXI.html; Gustavo Franco Cruz, „Queremos los mismos derechos que gitanos o judíos“, în Tribuna Latina, pe http://www.assatashakur.org/forum/afrodescendientes-en-la-diaspora/37060-luis-alberto-alarcon-queremos-los-mismos-derechos-que-gitanos-o-judios.html; *** Porque se le dio territorio a los judios y a los gitanos no?, pe http://www.aficion.info/tema-313.html; David Adael, „Árabes, gitanos y judíos, ¿al mismo saco?, 29 de octubre de 2008, pe http://blogs.que.es/8307/2008/10/29/arabes-gitanos-y-judios-al-mismo-saco-. Pentru o poziţie contrară, vezi: Ion Coja, „Emil Cioran şi Holocaustul din România“, AlterMedia, 24 iunie 2009, pe http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/emil-cioran-si-holocaustul-din-romania_14341.html/comment-page-1#comment-91314; „Un evreu sovietic – primul negaţionist al Holocaustului din Transnistria“, Tricolorul, nr. 1987, 11 octombrie 2010, pe http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=9093&format=html; „Emanciparea ţiganilor şi a evreilor (1)“,  în Tricolorul, pe http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=2848&edition_id=108&format=html.

[29] Vezi http://www.nkusa.org/activities/demonstrations/20071127.cfm.

30) Angus Fraser, op. cit., pag. 297.

[31] Vasile I. Zărnescu, „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai  2007, pag. 16, http://www.strajerii.ro/santinela016.pdf ; vezi şi infra, nota 40.

[32] Vezi, în acelaşi sens, şi supra, nota 6: Dr. M. Băcanu, op. cit., pag. 15, iar pentru ideea de „stat-colonie“ al ţiganilor, vezi pag. 41. Pentru repudierea ţiganilor, vezi şi: Adina Şuteu, „Rromii, o minoritate pe care Europa nu o vrea“, în Adevărul, nr. 5389, 7 noiembrie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/de-ce-nu-iubim-tiganii/331280 ; vezi şi: Adriana Szoke, „Spiritul Timişoarei, pătat cu graffiti antiţigani, în Adevărul, nr. 4865, 27 febr. 2006, http://www.adevarul.ro/articole/spiritul-timi-x15f-oarei-p-x103-tat-cu-graffiti-anti-x163-igani/175976; şi pe http://www.romanialibera.ro/a103937/uciderea-celor-patru-copii-rromi-revendicata-de-o-grupare-italiana.html.

[33] *** „Watson: Cea mai mare problemă a românilor este că sunt confundaţi cu romii“, Mediafax, 5 noiembrie 2007, pe http://www.mediafax.ro/social/watson-cea-mai-mare-problema-a-romanilor-este-ca-sunt-confundati-cu-romii-1026431.

[34] M.C., Grevă la Lyon din cauza păduchilor româneşti, în Adevărul, nr. 5019, 26 august 2006, http://www.adevarul.ro/2006-08-26/Prima%20Pagina/greva-la-lyon-din-cauza-paduchilor-romanesti_196170.html.

[35] Cornelia Roşoga, „Epuraţi etnic prin foc“, Gardianul, nr. 1586, 20 August 2007, pag. 1 şi 4; idem, „Epuraţi etnic prin foc“, pe Infonews, 20 august 2007, pe http://www.infonews.ro/node/76727; similar, vezi şi: Arnaud Mouillard, „Michel Habig, maire UMP, fait brûler 14 caravanes“, 1er février 2006, http://libresechanges.humanite.fr/article.php3?id_article=429.

[36] *** «Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul “ţigan”», Mediafax, 9 oct. 2010, pe http://www.mediafax.ro/externe/judecatorilor-britanici-li-se-interzice-sa-mai-foloseasca-termenul-tigan-7460499/. Vezi şi: Silvana Chiujdea, «”Ţigan”, un cuvânt interzis pentru judecătorii britanici», în Adevărul, 9 octombrie 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/europa/Tigan-un_cuvant_interzis_pentru_judecatorii_britanici_0_350365334.html; http://blog.nouadreapta.org/2010/10/judecatorilor-britanici-li-se-interzice-sa-mai-foloseasca-termenul-tigan/#more-12678; Ella Moroiu, „Proprietarul unui magazin britanic, exasperat de hoti: Nu servim tigani romani sau est-europeni “, HotNews.ro, 18 iulie 2009, pe http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-5974517-proprietarul-unui-magazin-britanic-exasperat-hoti-nu-servim-tigani-romani-sau-est-europeni.htm; etc.

[37] Vasile I. Zărnescu, „Interzicerea cuvîntului homosexual“, AlterMedia, 3 iulie 2008, pe http://ro.altermedia.info/minoritati/interzicerea-cuvantului-homosexual_8666.html#more-8666.

[38] Adina Şuteu, „Italia intensifică vânătoarea de ţigani“, Adevărul, 22 august 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/Italia_intensifica_vanatoarea_de_tigani_0_321568142.html. Vezi şi: *** Franta: Sarkozy, criticat pentru expulzarea rromilor, AGERPRES, 16 August 2010, pe http://www.ziare.com/nicolas-sarkozy/presedinte-franta/franta-sarkozy-criticat-pentru-expulzarea-rromilor-1035661; *** «TF1: Romania “avertizeaza” Franta in privinta expulzarii rromilor», NewsIn, 18 August 2010, pe http://www.ziare.com/social/rromi/tf1-romania-avertizeaza-franta-in-privinta-expulzarii-rromilor-1036150; Alex Duma, „Un deputat francez condamna expulzarea rromilor: Vom ajunge la rasism oficial“, ziare.com, 20 August 2010, pe http://www.ziare.com/social/rromi/un-deputat-francez-condamna-expulzarea-rromilor-vom-ajunge-la-rasism-oficial-1036473; *** „Diaconescu: Expulzarea romanilor va lua amploare in Italia si Spania“, NewsIn, 07 Septembrie 2010, pe http://www.ziare.com/cristian-diaconescu/unpr/diaconescu-expulzarea-romanilor-va-lua-amploare-in-italia-si-spania-1040342.

[39] Anne-Marie Blajan Menaru, „Despre romi, despre Comisia Europeana si despre noi, romanii“, HotNews.ro,pe http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7789612-despre-romi-despre-comisia-europeana-despre-noi-romanii.htm. Vezi şi: *** „AFP: Comisia Europeană lansează un atac fără precedent la adresa Franţei“, Mediafax, 15 sept. 2010, pe http://www.mediafax.ro/externe/afp-comisia-europeana-lanseaza-un-atac-fara-precedent-la-adresa-frantei-7250376; Anne-Marie Blajan, „Surse diplomatice: Comisia Europeana nu declanseaza procedura de infringement impotriva Frantei pentru expulzarea romilor“, HotNews.ro, 29 septembrie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-international-7868241-surse-diplomatice-comisia-europeana-nu-declanseaza-procedura-infringement-impotriva-frantei-pentru-expulzarea-romilor.htm; M.G., Franta, multumita ca nu a fost pusa sub acuzare pentru expulzarea tiganilor, ZIUAONLINE, 29 Septembrie 2010.

[40] Dan M. Brezuleanu, „Gunther Verheugen a jignit profund etnia rromilor“, în Evenimentul zilei, 7 sept. 2001, pe http://www.evenimentul.ro/articol/gunther-verheugen-a-jignit.html. Vezi şi: Cristian Teodorescu, „Afară cu ţiganii din DEX!“, în Cotidianul, 30 aprilie 2007, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10465&art=27969&cHash=c640f5ddb1.

[41] Viorica Marin , Magda CRISAN , „Sexgate cu profesorul de integrare al României“, în Adevărul, 9 iunie 2007, http://www.adevarul.ro/articole/sexgate-cu-profesorul-de-integrare-al-rom-niei/210056; vezi şi: Cornelia Roşoga, „Vicepreşedintele CE, eroul unui nou scandal sexual / Günter Verheugen ar putea împărtăşi soarta lui Paul Wolfowitz, în Gardianul, nr. 1527, 12 iunie 2007, http://www.gardianul.ro/2007/06/12/externe-c3/vicepresedintele_ce_eroul_unui_nou_scandal_sexual-s96110.html; L.C., „Comisarul Verheugen, împins spre demisie“, în Cotidianul, 12 iunie 2007, http://n.cotidianul.ro/index.php?id=11455&art=30352&cHash=e7fb36c194; M.F.M., „Scandal picant la vârful Comisiei Europene / Divorţ şi demisie pentru Verheugen“, în România liberă, 14 Septembrie 2007, http://www.romanialibera.ro/a106033/divort-si-demisie-pentru-verheugen.html.

[42] Bruno Jeudy, „Roms: deux Français sur trois approuvent le gouvernement“, în Le Figaro.fr., 26 august 2010, pe http://www.lefigaro.fr/politique/2010/08/26/01002-20100826ARTFIG00567-roms-deux-francais-sur-trois-approuvent-le-gouvernement.php. Vezi şi: Anne-Marie Blajan, „E oficial: Comisia Europeana lanseaza procedura de infringement impotriva Frantei pentru netranspunerea in legislatia interna a directivei privind libertatea de circulatie in UE“, în HotNews.ro, 29 septembrie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-7869198-oficial-comisia-europeana-lanseaza-procedura-infringement-impotriva-frantei-pentru-netranspunerea-legislatia-interna-directivei-privind-libertatea-circulatie.htm?cfnl=.

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Interzicerea cuvantului homosexual

 Autor: Vasile Zarnescu 

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului a devenit un document de referinţă în activitatea unor organizaţii internaţionale şi a tot mai multor state. Dar, în textul acestui document nu se vorbeşte, nicăieri, despre drepturile puşcăriaşilor, ale poponarilor, ale altor categorii de indivizi care se abat de la lege, de la normalitate, adică de la morala ortodoxă, străveche şi multimilenară, care a constituit baza formării societăţii moderne şi, în genere, a civilizaţiei actuale, îndeosebi din arealul euro-american.

Decalogul, care sintetizează morala creştină, ortodoxă, este, în diverse formulări, comun tuturor religiilor; ca atare, putem conchide cu deplin temei că Decalogul semnifică morala general umană. Aşadar, Decalogul constituie minima moralia intrinsecă oricărei societăţi umane.

Invadarea României cu propagandişti antiromâni

Trebuie, de la început, să ne amintim că Socialismul, în pofida educaţiei ateiste promovate prin Programul P.C.R., a adoptat şi a impus, tacit, în justiţia socialistă şi în relaţiile interumane din România, tot morala creştină, ortodoxă! Consecinţa a fost că tineretul României, inclusiv cel conceput în ultimii ani ai Socialismului, a crescut frumos la spirit, la suflet şi la trup, ca efect al moralei creştine şi al modului de viaţă socialist. Mergeţi în oricare oraş şi sat al ţării şi remarcaţi cât de frumoşi sunt băieţii şi fetele noastre. Acest fapt este cauzat de o viaţă sănătoasă, în conjuncţie cu educaţia şi morala tradiţională românească strămoşească. Dar aceasta nu va mai dura mult, ca urmare a presiunii comandamentelor „culturii“ occidentale: a atitudinii consumatoriste faţă de viaţă, a inducerii hedonismului, a proliferării consumului de droguri, ţigări şi alcool, răspândirii sexismului, prostituţiei şi, în genere, a imoralităţii. Dacă nu vom rezista invaziei „culturale“ occidentale, viitoarele generaţii de români vor arăta la fel ca majoritatea occidentalilor: dezabuzaţi, plictisiţi, abrutizaţi, idiotizaţi etc., pentru că sufletul lor negru se va reflecta şi pe fizionomia lor, aşa cum se vede acum pe feţele celor din Apus.

După Retrovoluţia din decembrie 1989, România a fost invadată de „evanghelişti“ şi de tot felul de o.n.g.-uri care militau pentru adoptarea civilizaţiei occidentale, în cadrul căreia un loc de frunte îl aveau drepturile „minoritarilor“ (sectanţi, sexuali, etnici etc.) – deşi sloganul de bază de care se serveau astfel de organizaţii invoca „democraţia“ occidentală. Or, dacă e vorba de „democraţie“, atunci trebuie să impunem „puterea poporului“, adică a „majorităţii“. Dar, surprinzător, unii occidentali, începând cu „evangheliştii“ şi o.n.g.-urile apărute ca ciupercile după ploaie şi terminând cu conducerea organizaţiilor oficiale, ca Uniunea Europeană, Consiliul Europei etc., ne impun nu construirea democraţiei – adică edificarea puterii poporului, a majorităţii –, ci, dimpotrivă, ne silesc să acceptăm puterea, dictatura minorităţii, a minoritarilor, în genere, de care abia scăpasem: în locul unor minoritari cum fuseseră jidanii bolşevici aduşi de tancurile sovietice, din etapa 1945-1965, şi cum erau inclusiv activiştii şi nomenclaturiştii demagogi ai P.C.R., în etapa 1965-1989, aceşti occidentali, deci, ne impun alţi minoritari, precum ex-comuniştii năpârliţi în „democraţi“ aglutinaţi în organizaţii ca G.D.S., Pro Europa etc. – de teapa lui Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu, Andrei Oişteanu, Smaranda Enache ş.a. –, horthyştii fascişti adunaţi în U.D.M.R. – precum Kelemen Hunor, Micloş Patrubany, Marko Bela, Attila Verestoy, Gheorghe Frunda, Jozsef Csapo şi, de fapt, toată conducerea U.D.M.R. –, sionişti „democratizaţi“ ca impostorii Elie Wiesel, Radu Ioanid, Lia Benjamin, Aurel Vainer ş.a., şi, adăpostiţi printre ei, poponarii strânşi uniţi în asociaţia lor, numită Accept!

Să ne reamintim, apoi, cât tapaj au făcut organizaţiile internaţionale, îndeosebi Uniunea Europeană, pentru a sili România să elimine din Codul Penal articolul 200, care incrimina perversiunea pederaştilor. Dar, simultan cu presiunea de a înlesni răspândirea şi protejarea poponarilor, Uniunea Europeană şi organizaţiile occidentale care au ca obiectiv protejarea minorităţilor au adus în România şi „teoria“ planning -ului familial, prin care, de fapt, se urmăreşte răspândirea practicării avortului. Ambele direcţii de presiune occidentală au, în mod abscons, scopul diminuării demografice a Neamului Românesc. Elocventă, în acest sens, este o cifră care, prin dimensiunea sa, nu mai impresionează pe nimeni, fiindcă, vorba lui Adolf Eichmann, „nu este decât o statistică“: din 1990 până acum, România a pierdut 14 milioane de copii, care nu s-au mai născut deoarece au fost avortaţi – şi, în mod cert, aceştia au fost copii de români şi nu de alte etnii conlocuitoare, despre care cineva a prevenit că există riscul să devină „înlocuitoare“! Dar, dacă este obligatoriu să se vorbească în toate mass media, inclusiv în manualele şcolare, de falsul cu „şase milioane de evrei dispăruţi în holocau$t“, este interzis să se vorbească de cele 14 milioane de avorturi din România! Acestea nu mai sunt crime, nu mai constituie genocid, ci este planning familial. Vedeţi ce frumos sună?! Cuvântul avort are în el ceva dezagreabil, chiar malefic, dar planning are o conotaţie occidentală directă, chiar aură ştiinţifică. Ca model de propagandă persuasivă, vezi, de exemplu, articolul postat pe http://www.ele.ro/articol_3039.html, http://www.planning-familial.org/ouverture.php, deşi unii au onestitatea să recunoască ceea ce ascund guvernanţii: că, din cauza sărăciei în care i-a adus guvernarea post-decembristă, familiile sunt silite să-şi diminueze numărul de copii, fiindcă nu au cum să-i întreţină, să îi educe, cum se relevă şi pe http://www.presaonline.com/stire/planing-familial-de-saracie,121313.html! Aşa este amăgit, păcălit, prostit poporul român: prin subtilităţi ambalate în cuvinte englezeşti, manevrate de organizaţii şi vectori antiromâneşti, interni şi/sau externi. Dar nu mai este nevoie de atâta subtilitate pentru a-i convinge pe jandarmi să ne bată pe noi ca să îi apere pe poponari!

Aşa se şi explică conspiraţia internaţională care a dus la diatribele elogioase şi premiile cu care a fost îmbălsămată făcătura „432“ a fratelui Alinei Mungiu-Pipidi, care nu este decât o propagandă insidioasă de acceptare şi diseminare a practicii avortului. Chiar Hillary Clinton făcea propagandă pro-avort după vizita făcută în România, ca să vadă nu-ştiu-ce şi pe cine (http://www.gandul.info/lumea/hillary-clinton-pro-avort-in-urma-vizitei-in-romania.html?3929;2550984), deşi mai bine ar avea grijă de familia ei, cu un soţ curvar – pardon, adulterin – şi o fiică adeptă a unor plăceri cam deocheate!

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Dacă fugi de durerea naşterii, de durerea veşnică vei da! Dar ce mai contează ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, când unii ne îndeamnă să ne uităm în gura lui HiIlary Clinton, a Alinei Mungiu-Pipidi şi a lui Cristian Mungiu (mai are şi numele de Cristian!), şi chiar a lui Bill Clinton, care are ca principiu de viaţă zicala „Mai bine curvar decât poponar“?! Cu pederaşti cât mai mulţi şi cu cupluri care practică avortul ca mod de viaţă, fireşte că scade geometric rata natalităţii, creşte, în aceeaşi proporţie, ponderea bătrânilor şi se răstoarnă piramida vârstelor. Dacă la aceasta adăugăm politica de sărăcire deliberată a poporului dusă de ticăloşii care ne conduc de 20 ani încoace, care a determinat atât emigrarea în masă a românilor, cât şi recurgerea la avorturi din lipsă de resurse pentru a-şi creşte copiii, conjugată cu iresponsabila politică a imigrărilor, poporul român este pe cale de dispariţie – deşi demografia constituie una dintre dimensiunile securităţii naţionale. Dar guvernanţii noştri îi protejează pe curlangii, nu pe români, inclusiv dându-i bani lui H.-R. Patapievici să subvenţioneze propaganda pro-sodomistă.

Clarificări semantice şi ideologice

Cuvântul „homosexual“ înseamnă „pederast“, după cum explică Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), dar, se arată, provine din franţuzescul homosexuel, care ar desemna această perversiune sexuală. Simptomatic este că şi „pederast“ provine tot dintr-un franţuzism, pédéraste şi, ca atare, nu mai era nevoie de confecţionarea cuvântului „homosexual“. Dar nu este singurul cuvânt tâmpit format greşit şi inutil de francezi (un altul, de exemplu, este „reiterare“, care înseamnă „re-repetare“, deci este un pleonasm cu „ştaif“ de neologism luat din „Vest“!), pe care noi, din mimetism, cosmopolitism sau tot din tâmpenie, l-am împrumutat fără să avem nevoie de el, deoarece existau atât cuvântul elegant „pederast“, cât şi celelalte de argou: curist, curlangiu, bulan, bulangiu etc., precum şi expresiile argotice aferente (cf. George Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2007), care indică acest viciu reprehensibil în cel mai înalt grad.

Prin cuvântul compus „homo-sexual“, poponarii au vrut să-şi confecţioneze o imagine „elitistă“ (cam cum este G.D.S.-ul la noi), suportabilă de către ei înşişi şi chiar de către ceilalţi, întrucât este definită prin acest „neologism“ de sorginte latinistă şi care trimite la maniera scientistă – deci, de toată stima! – de formare a noilor concepte: apelarea la un cuvânt latin sau elin. Dar este un cuvânt folosit greşit din punct de vedere semantic, deoarece, etimologic, „homo-sexual“ înseamnă „ceva referitor la sexul omului“. Corect, pentru a desemna conţinutul de acum, abuziv folosit şi incorect semantic din cuvântul „homosexual“, trebuie zis „idemsexual“, care semnifică „acelaşi sex“ şi este tot un neologism de sorginte latină, deci cu glazură ştiinţifică, aşa cum vor să fie etichetaţi curlangiii – dar în nici un caz nu trebuie folosit cuvântul „homosexual“. Ca atare, propun tuturor organizaţiilor, ziariştilor, cititorilor să elimine din vocabularul lor cuvântul „homosexual“ şi să-l folosească pe cel corect, deja existent, „pederast“, sau mai clar, mai popular şi mai elegant, „poponar“.

Într-o vreme, un lingvist jidan, românizat prin nume şi preocupări, Alexandru Graur, ne propunea să nu mai spunem „dos“, „fund“ etc., pentru a indica posteriorul respectiv al persoanei, ci să spunem, în vorbirea curentă, pur şi simplu, şi direct, „cur“ – cum a zis, frecvent, scatofagul Mircea Dinescu, în diverse emisiuni TV, nemernicul H. R. Patapievici în „opera“ sa Politice şi, îngrijorător, inclusiv show-man-ul Mircea Badea, la Antena 3! Nu ştiu cum s-a întâmplat ca un jidan – fiindcă, în mod cert, el nu era evreu! – să ajungă (cea mai) mare autoritate lingvistică în România şi să ne dea lecţii de exprimare. Probabil, tot ca urmare a afluxului jidano-bolşevic postbelic, prin care posturile de conducere din România, în cvasitotalitatea lor, au fost ocupate de această etnie! Se ştie, de exemplu, că între anii 1947-1960, toate posturile de conducere din Securitate erau ocupate de jidanii Anei Pauker. În Ministerul Comerţului Exterior această situaţie a existat până în 1989, iar în Ministerul de Externe şi în Academia Română ponderea lor majoritară se menţine chiar şi acum! Oricum, e un fapt că Alexandru Graur ne îndemna să folosim vocabula „cur“, în pofida faptului că el cunoştea o calitate esenţială a poporului român: că are o deosebită pudoare şi nu foloseşte acest cuvânt decât extrem de rar, doar în situaţii strict particulare, pentru a reliefa tenta jignitoare, insultătoare a contextului. Dar, pentru a se exprima delicat, chiar elegant, se foloseşte cuvântul „popou“, pe care DEX-ul îl prezintă ca fiind provenit din germanicul popo. Acest cuvânt, „popou“, se utilizează îndeosebi în limbajul familiar, iar când e vorba de curişorul bebeluşilor, al copiilor mici, i se spune şi „poponeţ“ – folosit, prin extensie, şi în expresia „Ce poponeţ frumos!“, referitoare la fundul apetisant, „sexy“, cum se zice acum, al unei femei. Ba, recent, cuvântul „poponeţ“ a fost, într-un fel, „înnobilat“, deoarece, pe Internet şi în presa de duzină, face furori un individ cu porecla „Poponeţ“! Căutaţi pe Google cuvântul „poponet“ şi veţi căpăta imediat o bibliografie bogată, chiar dacă inutilă.

Esenţa problemei

Prin propunerea pe care o fac, de înlocuire a cuvântului greşit „homosexual“ cu cel adecvat şi corect, „poponar“, le fac acestor handicapaţi o mare favoare, pe care nu o merită – pentru că, normal, trebuie să li se spună „pederaşti“ sau, cu termenul biblic, „sodomişti“. Dacă acredităm propunerea lui A. Graur, atunci trebuie să le zicem, mai bine şi mai potrivit, „curişti“ sau „curlangii“. Aceşti nenorociţi au ajuns cu obrăznicia până acolo, încât, dacă îi zici unui poponar occidental „curist“ şi traduci cuvântul în echivalentul neaoş din limba poporului respectiv, din care face el parte, te dă în judecată penală pentru insultă. Atât de aberantă, de satanistă a fost construită legislaţia occidentală!

Totuşi, problema este, în esenţă, aceasta: un bărbat care nu poate trăi dragostea afectivă şi fizică pentru o femeie, care nu poate face dragoste cu o femeie – cel mai profund sentiment şi cel mai creator act uman, prin consecinţele sale procreatoare –, este, în mod evident, un estropiat, un „om bătut de Dumnezeu“! Iată versetul care comentează concluziv situaţia în care a ajuns Adam, după ce, din coasta lui, i-a fost făcută Eva: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup“ (Facerea, 2, 24; Matei, 19, 5)! Dar când se „lipesc“ doi indivizi de acelaşi sex, atunci nu „vor fi amândoi un trup“, ci o hazna! De aceea fuseseră distruse prin foc Gomora şi Sodoma: pentru deratizare. Dar se pare că igienizarea nu a fost completă; în consecinţă, „în zilele de pe urmă“, poponarii vor sfârşi în focul Gheenei.

Aşa că, până una-alta, să îndrăznim să cerem excluderea homosexualilor! Atât ca termen, cât şi ca perversiune sexuală. Pentru că, acum, Uniunea Europeană, în conducerea căreia domină pederaştii, vrea să ne impună şi acceptarea „căsătoriei“ între poponari, deja legalizată în unele ţări vest-europene. Faptul că mai există şi aşa-numitele lesbiene nu schimbă esenţa problemei, pentru că tot estropiate sunt şi ele! Desigur, poponarii – aici luaţi ca denumire generală pentru toţi şi toate cele care practică această perversiune – sunt de compătimit, dar nu sunt de acceptat în lumea normală. Dar, până se va reveni la normele spartane, în baza cărora ar trebui aruncaţi într-o prăpastie adâncă spre a fi devoraţi de păsările şi animalele carnivore, mai bine să stea liniştiţi şi ascunşi în „grotele“ lor. Nu să demonstreze pe stradă cu deosebită impertinenţă – auziţi, Parada Gay! –, iar ticăloşii care conduc România de 20 ani să le asigure protecţia cu mari efective de jandarmi, de parcă ar fi tezaurul Băncii Naţionale, în loc să-i lase pe trecători să-i paradească, aşa cum s-a întâmplat la Moscova într-o situaţie similară!

Dimensiunea satanistă a civilizaţiei occidentale

Impunerea de către Uniunea Europeană a legalizării acestor încălcări ale moralei, incriminate încă de Biblie, ca şi cum ar fi „norme“ care să fie urmate de alţii, relevă dimensiunea satanistă a civilizaţiei occidentale. Simptomatic, în acest sens, este că, recent, guvernatorul Californiei, actorul Arnold Schwarzenegger, care este anti-poponar, a trebuit să accepte legalizarea căsătoriei între pederaşti. De altfel, „trend“-ul era previzibil, de vreme ce un poponar american, Terrence McNally, îl prezenta pe Iisus Hristos ca pederast (horribile dictu) într-o blasfemie pe care a conceput-o şi a difuzat-o fără nici o restricţie în S.U.A. şi în Australia (cf. http://www.9am.ro/rv/c/81864/a). Probabil că de la el s-a inspirat estropiata Alina Mungiu-Pipidi când şi-a mâzgălit piesa sa, în care-şi defulează insatisfacţiile sale sexuale, „Evangheliştii“ – „obscenetă mungistă premiată de UNITER“ în 1992 (http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article69), publicată de Modern International Drama din New York în 1996 şi apărată de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ tocmai cu pseudo-argumentul „că din moment ce piesa a fost premiată de UNITER, este una de valoare“ (sic). Iată cum vin de se leagă lucrurile!

Regretabil, ba chiar tragic pentru destinul Neamului Românesc, este faptul că Biserica Ortodoxă Română – ultima noastră speranţă instituţională şi morală – nu mai are nici o reacţie faţă de aceste directive ale Uniunii Europene. Şi aceasta se întâmplă din cauza alegerii lui Daniel Ciubotea ca Patriarh al României, despre care, în alt articol, am arătat că are un „cui“ catolic în ciubotă: adică este „înţepat“ de Vatican – l-a „agăţat“, într-un fel, Biserica catolică, care, de un mileniu şi jumătate, este condusă de o clică de bandiţi, escroci, perverşi, pederaşti, simoniaci, care nu au nimic comun cu credinţa în Dumnezeu, ci exclusiv cu acapararea de averi.

Satanistă este şi activitatea firmelor occidentale care produc filme porno, de pe urma cărora câştigă profituri uriaşe. Priviţi măcar câteva filmele porno difuzate, după ora unu sau două noaptea, de diverse posturi TV: imaginile produse sunt absolut scabroase şi încalcă Declaraţia Drepturilor Omului privind respectarea demnităţii umane. Cum, din puzderia de o.n.g.-uri interne şi externe, nu s-a găsit nici una care să protesteze contra difuzării acestor mizerii antiumane?! La Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu mai apelăm, căci el e prea ocupat cu depistarea – oricum ineficientă – a greşelilor de gramatică şi de stil ca să mai observe puzderia de astfel de insanităţi inadmisibile!

Dar mai trebuie subliniat un aspect care atestă, în mod irefutabil, impotenţa poponarilor: de ce nu-şi apără ei „dreptul“ occidental de a face şi ei filme porno, care să fie difuzate de respectivele posturi TV?! De ce această discriminare?! Şi cum de Consiliul „Naţional“ pentru Combaterea Discriminării nu le ia apărarea poponarilor, fiindcă nu sunt băgaţi în seamă, pentru a le fi popularizată „cultura“ lor microbiană (coprocultura)?!

Aşteptăm ca, de data aceasta, toţi apărătorii Ortodoxiei şi, în primul rând, preoţii – cu sau fără Patriarhul Daniel – să se organizeze mai bine şi mai eficient ca să împiedice aplicarea acestei incredibile încălcări a moralei ortodoxe, pe care vrea să ne-o impună Uniunea Europeană: „căsătoria“ pederaştilor! De asta ne-au invitat în Europa? Ca să intrăm cu popoul înainte?!

Răspândirea impunerii legislaţiei care-i favorizează pe poponari este un semn peremptoriu al inversării valorilor şi, ipso facto, un semn prevestitor al venirii Apocalipsei: „Mai întâi pe aceasta trebuie s-o ştiţi: că-n zilele cele de apoi vor veni cu batjocură batjocoritori care vor trăi după poftele lor…!“ (II Petru 3, 3). „Dar au fost în popor şi profeţi mincinoşi, după cum şi-ntre voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare şi, tăgăduindu-L chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce loruşi grabnică pieire. Şi mulţi le vor urma destrăbălările, iar calea adevărului va fi blasfemiată din pricina lor“ (II Petru 2,1-2).

Dar faptul că guvernanţii postdecembrişti ne-au băgat, aproape cu forţa, prin dezinformare, prin minciună perpetuă, în Uniunea Europeană, nu este ceva bătut în cuie. Trebuie să urmăm exemplul Irlandei, care, zilele trecute, a pus în dificultate Tratatul de la Lisabona, ultima găselniţă în salvarea constituirii Uniunii Europene. Dacă s-ar mai găsi două-trei ţări care să procedeze ca Irlanda – de exemplu, Danemarca, Polonia şi Cehia, care, anterior, au mai formulat obiecţii majore faţă de U.E. –, este posibil ca Uniunea Europeană, în forma dictatorială şi antihristică existentă acum, să se destrame.

Evident, ne aşteaptă ani grei. Poate ar trebui să ne gândim serios să punem şi noi de o I.R.A.! Oricum, o listă cu cei care-şi „vor aduce lor înşile grabnică pieire“ se poate întocmi cu uşurinţă chiar din presă, care reprezintă „câinele de pază al democraţiei – dacă nu va ajunge şi ea, cumva, doar un câine de companie“, cum remarcase, recent, dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

28 iunie 2008

            ADDENDA. Dar, iată că sîmbătă, 24 mai 2010, s-a revărsat iarăşi un puseu de prostie din partea vorbeţilor de pe aproape toate posturile de televiziune: s-a comentat pozitiv noua paradă a pederaştilor, intitulată pompos „Marşul diversităţii“, deşi nu a fost decît o panaramă ca şi în celelalte dăţi – dar cu cheltuieli bugetare mai mari decît anterior, deoarece a fost păzită de mai mulţi poliţişti decît pederaşti demonstranţi! În timp ce, seara, la buletinul de ştiri de la ora 20, de la TVR1, un tîmpit de prezentator – cu o mutră sobră, ca să pară mai convingător – vorbise elogios de abjecta exhibiţie a pederaştilor, dar se exprimase peiorativ despre demonstraţia organizaţiei naţionaliste Noua Dreaptă, numind-o „aşa-zisul (sic) Marş al Normalităţii“. De ce „aşa-zisul“, măi, tîmpiţelule, cînd a fost un marş autentic al Normalităţii, al valorilor moralei ortodoxe?! Să înţeleg că ţi-ar place ca fiul tău să fie sodomizat de un poponar de la Accept, iar fiică-ta să devină o lesbiană, ca să se înscrie în „diversitate“?!

            23 mai 2010, Duminica Rusaliilor

                                                                                        Vasile I. ZĂRNESCU

 A.O.Ş.R.: o „gaură neagră“ în buget!

Autor: Vasile Zarnescu 

Motto: „Cei mari nu sunt mari decît pentru că noi suntem în genunchi.

Să ne ridicăm!“

Maxim Pale

 

Zilele trecute, aproape toate mass media au făcut mare tapaj de faptul că „la M.A.I., S.R.I. şi S.I.E. se angajează bucătari şi cameriste pentru casele de protocol şi căminele de garnizoană cu un milion de euro“. În articolul din 28 aprilie 2010, ziarul PUTEREA detaliază citînd din proiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pe care se bazează angajarea personalului respectiv, explicîndu-se că este vorba de „excepţia unui procent de 15% din totalul posturilor care urmează să devină vacante“. Această exprimare idioată – „un procent de 15 procente“, deşi într-un procent nu pot încăpea mai multe procente! – se repetată în toate articolele şi este preluată, probabil, din chiar proiectul O.U.G., ceea ce nu ne miră, dat fiind că este un guvern de incompetenţi.

Dar, dincolo de exprimarea agramată, respectivele publicaţii, printre care şi România liberă, relevă că, astfel, se ajunge la „peste 1,1 milion de euro“ şi se insinuează că această sumă ar însemna, evident, foarte mult!

 

 

„Ce bani primesc academicienii care l-au curtat pe Băsescu“

 

Iată, însă, ce dezvăluia, în 14 martie 2010, ziarul Adevărul: „Potrivit propunerilor de finanţări înaintate Ministerului de Finanţe, în 2010, AOSR ar urma să primească de la bugetul de stat peste 8,2 milioane de lei (peste 2 milioane de euro), din care 1,3 milioane de lei (317.000 de euro) numai pentru salariile membrilor“. Or, să remarcăm că, pentru trei instituţii esenţiale ale statului – M.A.I., S.R.I. şi S.I.E., care au, împreună, zeci de mii de salariaţi – se preconizează să se aloce 1,1 milioane euro pentru o jumătate de an. Dar pretinsa instituţie „de utilitate publică“ numită Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.) – care are doar vreo treizeci de salariaţi şi vreo 230 de membri-„academicieni“, care iau indemnizaţii grase degeaba – primeşte peste două milioane de euro anual. Publicaţiile respective, care, acum, dezavuează, clamînd în cor, suma alocată pentru bucătarii şi cameristele sezoniere de la instituţiile care prezervă securitatea naţională, în acele zile nu se arătaseră interesate de risipa făcută cu subvenţionarea A.O.Ş.R.!

Trebuie, totuşi, să încercăm să determinăm care sunt cheltuielile salariale cu cei din conducerea A.O.Ş.R.: putem deduce, conform Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. (modificată ulterior prin Legea nr. 296/2007 şi Legea nr. 241/2009), că au aceste lefuri prezumtive – dar doar pentru că stau la taclale.

Salariile şi indemnizaţiile din A.O.Ş.R. – o pleaşcă nemeritată

Preşedintele A.O.S.R., „g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea“, are un salariu „de membru al guvernului“ – deci, de ministru, de minimum 6.500 lei, la care se adaugă sporul de 25 la sută pentru vechime în muncă din salariul de ministru, adică încă 1.625 lei, apoi, sporul de conducere de 20 la sută din indemnizaţie, adică încă 400 lei: un total minim de 8.125 lei. La aceasta se adaugă indemnizaţia de membru titular de 2.000 lei. În final: 10.125 lei sau, ca să sune mai impresionant, dar tot banii ăia sunt, 101.250.000 lei vechi! Plus alte sporuri, diurne etc. Adică un salariu realmente nesimţit, fiindcă vine 2-3 ore pe zi, cîteva zile pe săptamînă, ca să stea, efectiv, la palavre cu alţi octogenari, în biroul său somptuos, unde-l aduce maşina cu şofer, pe banii, evident, ai A.O.Ş.R. – adică, de fapt, ai noştri! (În paranteză fie zis, pînă în decembrie 2009, mai primea şi pensia de general în retragere, de circa 5.000 lei. Deci, în total, băga la teşcherea 15.125 lei, adică peste 151de milioane de lei!).

Calculul este la fel şi pentru ceilalţi membri din conducere – Prezidiu, Consiliu de Onoare (A.O.Ş.R. are şi aşa ceva!!!), Consiliu director (vreo 20 de indivizi) –, care pornesc de la nivelul de secretar de stat, adică minimum 4.500 lei, cu sporurile aferente. Şi toţi fac acelaşi lucru: discută palavre şi-şi împart, între ei, diplome, organizează, cu mari cheltuieli, diferite „simpozioane“, fără nici o consecinţă ştiinţifică, dar prin care să lase impresia că fac ceva. Un alt exemplu elocvent, în acest sens, este secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., „Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“, care vine o zi pe săptămînă la birou, în rest este plecat în diverse locuri din ţară şi, mai ales, din străinătate, dar exclusiv pe banii A.O.Ş.R., căci, conform legi sus-amintite, membrii A.O.Ş.R. au dreptul la diurnă pentru deplasări. Ce face acest Doru Delion în ţară şi în afara ţării pentru A.O.Ş.R.?! Un mare nimic, pentru care ia o traistă de bani degeaba: circa 8.025 lei, adică peste 80 de milioane de lei vechi, la care se adaugă sumele încasate de la alte instituţii de stat la care „lucrează“!

O primă concluzie: trebuie interzis cumulul de funcţii bugetare!

Ion Basgan – mason filantrop sau calic?!

La fel este situaţia salarială pentru vicepreşedintele Ion Basgan, pe care Academia Caţavencu îl numeşte „Ioan Bâzgan“, fiindcă voise, probabil, să-l poreclească Mâzgan. Într-adevăr, acesta a fost numit de către Vasile Cândea, în decembrie 2009, vicepreşedinte interimar, din 15 decembrie 2009 pînă în 11 martie 2010 – cînd avea să aibă loc Adunarea generală a A.O.Ş.R., care trebuia să-l autentifice pe funcţie. Dar A.O.Ş.R. nu a publicat, pe site-ul său, procesul verbal al respectivei adunări generale, care l-a declarat şi pe preşedintele Traian Băsescu membru de onoare al A.O.Ş.R.! Iată ce se scria despre Ion Basgan în articolul „Ion Basgan – senator necunoscut in Teleorman, dar prezent printre miliardari“: „Pentru teleormăneni, pentru liberali, Ion Basgan nu reprezintă prea mult. Pentru naţiune, însă, DA! Parlamentar de Teleorman, senatorul Ion Basgan, cu numai 25-26 milioane euro, este, totuşi, şi el prins în topul celor 500 de miliardari, chiar dacă pe la pagina 302. Lansat în afaceri în ’91, Ion Basgan a fost propulsat în 2004 şi în politica teleormăneană, dar cam degeaba. Senatorul a riscat răspunsul la cîteva întrebări, spre deliciul celor care l-au votat, dar nu l-au cunoscut. Astfel, aflăm c …citeste toata stirea“ (cf. Gazeta de Teleorman din 17 octombrie 2008, Alexandria). Din păcate, site-ul respectiv a fost suspendat, aşa că apelăm la conducerea revistei să posteze, aici, la comentarii, ştirea integrală, ca să putem avea imaginea completă a „deliciului“ teleormănenilor, care s-au adăpat la înţelepciunea liberală şi masonică bâzgană, după modelul rezultat din acest panseu profund, prin care Basgan echivalează – nici mai mult, nici mai puţin! – refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a fi primit în A.O.Ş.R. cu refuzarea, de către unii, a Premiului Nobel: «„Faptul că preşedintele a refuzat poate fi considerat ca un gest făcut de alţii în cazul premiului Nobel. Şi premiul Nobel a fost refuzat“, susţine Ion Basgan, unul dintre vicepreşedinţii AOSR.». Acest panseu esoteric este prezentat, în Adevărul din 14 martie 2010, după subtitlul sarcastic, supra-subliniat de redacţia ziarului: «Ion Basgan: Băsescu a refuzat „Nobelul“ AOSR». Acesta este nivelul gîndirii „ştiinţifice“ a lui Ion Basgan-Mâzgan, a cărui operă de „om de ştiinţă“ este etalată în biografia sa, întinsă pe ½ de pagină, pe site-ul A.O.Ş.R.!

Ei, bine, ca multimilionar în euro trecut, din greşeală, în topul miliardarilor şi, mai ales, ca liberal mason „filantrop“ şi debordînd de „moralitate“, te-ai fi aşteptat ca Ion Basgan să renunţe la traista cu bani plătiţi de A.O.Ş.R. şi să o doneze, eventual, tot A.O.Ş.R., pe altarul ştiinţei. Dar, ca unul care cere încă 100 de miliarde de dolari de la S.U.A., precum şi alte peste 600 de milioane de euro de la PETROM, pentru drepturile de autor de pe urma invenţiei ilustrului său tată, nu poate să renunţe la cele peste şapte mii de lei de la statul român, via A.O.Ş.R. Dar nu pentru că ar fi calic: nu, ci pentru că, dacă nu-şi va primi verzişorii americani sau euroii austrieci de la PETROM-OMV – şi nu şi-i va primi, căci, se ştie, pe ce pun ăştia mîna nu mai restituie –, barem să rămână cu simbria de la A.O.Ş.R. primită pe de-a moaca şi plătită din banii noştri!

A.O.Ş.R. – instituţie de „nivel naţional“

Această titulatură pompoasă şi nereală serveşte la mărirea artificială şi ilegală a nivelului de salarizare din A.O.Ş.R.

Astfel, A.O.Ş.R. are şi o ditamai „directoare economică“, Maria Saşalovici, care are, în sediul central (din Splaiul Independenţei nr. 54), în subordine doar vreo 10 salariate – dintre care 6 (şase) sunt contabile – pentru care primeşte un salariu de instituţie „de nivel naţional“, cum  îi place ei să se împăuneze, ca să îşi justifice salariul necuvenit. Spre comparaţie, trebuie ştiut că Tribunalul Bucureşti are circa o sută de salariaţi, dar numai trei contabili! Este de reţinut şi faptul – foarte important – că această Maria Saşalovici a fost director administrativ la Spitalul Fundeni, cînd g-ralul (r.) Vasile Cândea conducea Clinica de cardiologie. Şi, conform unor informaţii incomplete, Maria Saşalovici a fost concediată pentru nereguli în activitatea ei. Apelăm la celelalte organe de presă preocupate de grija pentru banii publici – Academia Caţavencu, Adevărul, Gândul, România liberă ş.a. –, precum şi la instituţiile abilitate ale statului – Curtea de Conturi, Parchetul, D.N.A. etc. – să-i cerceteze activitatea de la Spitalul Fundeni şi, apoi, pensionarea ei urgentă pe caz de boală – dar, în realitate, ca să nu-i apară în carnetul de muncă faptul că fusese concediată disciplinar! –, apoi cum de s-a însănătoşit subit şi s-a angajat director administrativ la Primăria Sectorului 2, ca, în sfîrşit, protectorul ei de la Spitalul Fundeni, g-ral (r.) Vasile Cândea, să o „pescuiască“ şi să o aducă la A.O.Ş.R., unde „face legea“ – aşa cum am mai relevat în articolul „Cine conduce A.O.Ş.R.: o agramată sau un papă-lapte?!“ Acum, Maria Saşalovici pierde vremea la Paris – unii spun că pentru a-şi face concediul acolo. Dar, chiar cu leafa ei barosană, nu cred că îşi poate permite să stea o lună de zile la Paris. Care o fi, oare, şmecheria acestei plimbări în Capitala Luminilor?! Vrea să-şi „lumineze“ mintea-i îmbîcsită? Preşedintele A.O.Ş.R. Vasile Cândea a fost de mai multe ori, inclusiv anul trecut, la Paris, în misiunea ştiinţifică de împărţire a unor diplome. Oare i-a netezit drumul „pupilei“ sale, chiar dacă „pupila“ e cam băbătie?! Vom cerceta situaţia, căci, după cum v-aţi convins pînă acum, şi aceasta este dubioasă – ca tot ce ţine de A.O.Ş.R.!

După cum v-amintiţi din episodul întîi, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, mîna a doua care-l acompania pe g-ralul (r.) Vasile Cândea la lansarea circularelor imbecile şi ilegale, analizate acolo, este ec. Maria Botezatu. Ea este şefa Serviciului Personal şi are doar patru subordonate. Dar şi ea este plătită ca şefă de serviciu „de nivel naţional“! La A.O.Ş.R. există şi un director de editură, Liviu-Mihai Sima, care are în subordine doar doi oameni, dar are salariul de director al „unei instituţii de nivel naţional“! El a fost încadrat prin concurs ca redactor, dar a fost promovat „pe linie internă“ ca director, pentru a i se recompensa gras obedienţa faţă de conducere.

La toate acestea adăugaţi indemnizaţiile celor circa 230 de membri ai A.O.Ş.R., dotările de lux, regia sediilor şi încă multe altele, toate constituind o risipă insuportabilă, imorală şi inadmisibilă, ca orice „gaură neagră“ în buget,  mai ales în această etapă de crah iminent al statului.

Cine controlează activitatea A.O.Ş.R.?! NIMENI!

A.O.Ş.R. – „instituţia-căpuşă“, cum o denumise, întemeiat, forumistul MAAT, înainte ca Academia Caţavencu să difuzeze clipurile publicitare cu „academiile căpuşă“ pe unele posturi TV! – cere bani de la buget ca să le dea nişte lefuri şi indemnizaţii babane unor indivizi care debordează de ştiinţă şi de „moralitate“. De fapt, bugetul cerut de A.O.Ş.R. de la Ministerul Finanţelor, relevat mai sus de Adevărul, este minimal, căci, din greşeală, doctoranda în economie Maria Saşalovici, în prostia ei patentă, a cerut la Ministerul Finanţelor bugetul pe 2010 dînd copy-paste pe bugetul din anul 2009 – dar întocmit şi cerut în 2008 –, fără să se gîndească la modificările bugetare implicate de Legea nr. 241/2009, care mărea cuantumul indemnizaţiilor şi extindea numărul membrilor A.O.Ş.R. cărora li se acordau acele indemnizaţii. De aceea, bugetul pe 2010 trebuia rectificat şi mărit cu mult. Dar a venit criza economico-financiară, iar sinecuriştii A.O.Ş.R. au fluierat a pagubă…

Şi aşa a apărut în mintea gerontocraţilor de la conducerea A.O.Ş.R. ideea creaţă să-l momească pe Traian Băsescu cu titlul „prestigios“ de membru de onoare al A.O.Ş.R., „alături de Louis de Broglie, Werner-Karl Heisenberg“ ş.a. – care fuseseră membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe din România, existentă în etapa interbelică şi pe care clica din A.O.Ş.R. pretinde în mod fals că o reprezintă, ca să îşi confecţioneze o origine ilustră. Din această cauză, Academia Caţavencu îi numeşte, în articolul „Vivat Academia, vivat impostores“ – franc şi academic, adică pe latineşte –, „impostori“, ca să înţeleagă tot românul intelectual şi imparţial!

După puseul de critici  aduse de presă conducerii A.O.Ş.R., în urma scandalului A.O.Ş.R.-Băsescu din 11-12 martie 2010, totuşi, presa, cu două-trei excepţii, nu a mai zis nimic, Guvernul – altfel foarte vocal contra salariilor nesimţite – „a pus batista pe ţambal“, iar Parlamentul a tăcut ca mortu-n păpuşoi, căci mulţi parlamentari sunt membri ai A.O.Ş.R. De aceea, pe membrii A.O.Ş.R. îi doare-n pixul cu care semnează la primirea salariilor şi indemnizaţiilor „curat“ nesimţite, fiindcă ştiu că au proptele la „împărăţie“. Dar pînă cînd?!

 

 

Pupăncurismul din A.O.Ş.R. – sursă de risipă

 

Risipa banului public în A.O.Ş.R. face casă bună cu pupăncurismul, aşa cum am demonstrat în episoadele anterioare ale acestui serial, îndeosebi în articolul „Imaginea A.O.Ş.R. sluţită în mass media“.

În primul episod arătasem, încă din 25 februarie 2010, că preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) Vasile Cândea, îl va face membru de onoare pe preşedintele Traian Băsescu ca să îl capaciteze să mai dea A.O.Ş.R. alţi bani de la buget – mizînd pe faptul că A.O.Ş.R. are, printre membrii săi „grei“ sub aspectul traficului de influenţă, mulţi apropiaţi de-ai şefului statului sau parlamentari, unii membri ai P.D.-L. În pregătirea acestui eveniment, ca urmare a pupăncurismului de care dau dovadă membrii A.O.Ş.R. şi g-ralul (r.) Vasile Cândea personal, au confecţionat nişte plăci de marmură pe care au inscripţionat – ghiciţi ce?!, nu, nu ghiciţi! – Decretul din 1940 al generalului Ion Antonescu prin care s-a aprobat revenirea la titulatura „Academia de Ştiinţă din România“ şi, evident, Decretul preşedintelui Traian Băsescu, prin care promulga Legea nr. 31/2007, sus-amintită. Alăturat, vedeţi pozele plăcilor de marmură, montate pe holul etajului întîi din sediul central.

Dacă ar fi venit la A.O.Ş.R. în 11 martie a.c., ca să-şi ia diploma de „academician de mâna a doua“ – cum o depreciază, întemeiat, caţavencii –, trebuia să taie panglica inaugurării sediului A.O.Ş.R., inclusiv a „dezvelirii“ celor două plăci-pupăncuriste. E-adevărat că, astfel, cele două plăci îi dau holului mai degrabă un aer de cavou decît de sediu academic – trimiţînd cu ideea la un cimitir, dar, oricum, se potriveşte cu fizionomia octogenarilor din A.OŞ.R., chiar dacă aerul de opulenţă dat de calculatoarele, mobilierul, covoarele scumpe şi design-ul modern te-ar duce cu gîndul la vigoarea creatoare! Opulenţa denotă doar risipa banului public – în rest, hormonis pausa, vorba „academicienilor“ de la Caţavencu!

Traian Băsescu trebuie să abroge Legea 31/2007

În cadrul politicii sale dedicate luptei contra corupţiei, preşedintele Traian Băsescu a considerat că trebuie să subsumeze şi eradicarea „salariilor şi pensiilor nesimţite“ şi, ca atare, l-a determinat pe premierul Emil Boc să întreprindă măsurile arhicunoscute: legislaţia privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, salarizarea unitară, legea pensiilor etc.  

Dar, fatalitate: preşedintele Traian Băsescu a anunţat micşorarea iminentă a salariilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută, cu scopul reducerii necesare a  cheltuielilor bugetare, fiindcă reducerea pensiilor militarilor rezervişti nu fusese suficientă! Ca atare, am putea crede că sinecuriştii de la A.O.Ş.R. „au cacarisit-o“ – ca să folosim exprimarea academică a marelui culturist, „eseist, diplomat şi om politic“ Th. Paleologu, ex-ministru al Culturii şi fiu al masonului Al. Paleologu, ex-ambasador, ex-scriitor şi ex-informator al Securităţii. Totuşi, la indemnizaţiile şi salariile lor nesimţite, această reducere nu îi afectează, căci şi-aşa sunt luate pe de-a moaca, iar diminuarea cu un sfert este neglijabilă, fiindcă nu sunt singurele lor venituri: au şi pensii barosane, colaborări bănoase la alte instituţii de stat sau private etc.

Numai că preşedintele Traian Băsescu – care fusese, realmente, o „pleaşcă“ (tot Theodor Paleologu dixit) inclusiv pentru clica de la conducerea A.O.Ş.R. –, a acceptat presiunea făcută asupra lui ca să promulge Legea nr. 31/2007 prin care a acordat A.O.Ş.R. calitatea de instituţie de utilitate publică.

Concluzia finală. Acum, pentru a nu fi demagog, trebuie să-şi corecteze greşeala şi să-şi aplice politica de austeritate şi aici: să ia măsurile discrete necesare ca să anuleze Legea nr. 31/2007, fiindcă A.O.Ş.R. este doar de mare risipă publică, este o instituţie-căpuşă.

9 mai 2010, Duminica Orbului

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

OFENSIVA ANTIROMÂNEASCĂ A U.D.M.R.

Autor: Col. (r) Vasile I. ZĂRNESCU

Articolul de mai jos, publicat, în decembrie 2007 pe Altermedia, a provocat „idioţilor utili“ aceeaşi spaimă cum că exegerez pericolul hungarist – spaimă pe care o trăieşte un antiromân ca, de ex., Sabin Gherman (căzut, totuşi, în anonimat) sau Smaranda Enache – pe numele ei integral tovarasa Smaranda Enache Szobotka, încă foarte activă în antiromânismul ei –, pretinzînd că, invers, noi, românii am fi cei care exagerăm, deşi noi suntem într-o defensivă precară, fiindcă este sabotată de guvern. Unii dintre aceşti „idioţi utili“ cu o mai mare cecitate politică s-au liniştit – comentînd acest articol pe Altermedia – chiar cu gîndul că, dacă guvernul nu a luat nici o măsură contra U.D.M.R.-iştior, atunci nu este nici un pericol. Dar, cum am relevat – nu numai eu, ci şi ceilalţi români conştienţi de pericol – precum George Bara, Lazăr Lădariu, Victor Roncea ş.a., din presa naţionalistă – în articolul despre nefasta zi de 15 martie, actualul guvern nu va lua nici o măsură punitivă contra liderilor mari şi mici ai U.D.M.R. fiindcă le sunt colegi la guvernare. Dar la fel au procedat şi guvernele anterioare, începînd cu monstruoasa C.D.R. pînă la actualul P.D.-L.!

Recidivarea în agresiunile comise zilele trecute, cu ocazia aniversării aşa-zisei „zile mondiale a ungurilor“ de către alde Marko Bela, Gheorghe Frunda, Peter Eckstein Kovacs şi gaşca lor justifică republicarea articolul de mai jos şi, mai ales, propunerea făcută de către Gheorghe Funar, Gabriel Oprea: că U.D.M.R. trebuie scoasă de la guvernare, scoasă în afara legii, iar liderii ei trebuie arestaţi.

Iată textul din decembrie 2007.

***

Ungaria este un stat care, deşi are o uriaşă datorie externă – cea mai mare dintre statele europene foste socialiste –, alocă pentru propaganda externă circa un miliard de dolari anual. Cea mai mare parte din această sumă este destinată activităţilor antiromâneşti. Unele dintre acestea rezidă în cumpărarea de spaţiu publicitar în revistele occidentale străine, în care se postează materiale prin care, într-o exprimare de o violenţă extremă, se falsifică istoria într-un mod incredibil, mizându-se, probabil, pe ignoranţa funciară a cititorilor occidentali în domeniul Istoriei Universale. Un astfel de exemplu este articolul, nesemnat (fapt simptomatic pentru „curajul“ lor!), Ungurii, victimele românizării, tipărit, în mod semnificativ, la rubrica „Genocid“, în suplimentul intitulat, şi el, tendenţios, „Feţele crimei“, din publicaţia portugheză Diario de Noticias, nr. 26, 7 martie 1999, pag. 308-309. Îl redăm integral, într-o traducere absolut fidelă.

„Ungurii, victimele românizării

           

Timp de mai bine de un mileniu, ungurii au constituit populaţia majoritară din Transilvania, actuala provincie românească, unde a trăit vestitul conte Dracula. La sfârşitul Primului Război Mondial, după trecerea acestei regiuni (care, înainte, făcea parte din Imperiul Austro-ungar) la România, ca pradă de război, calmul de aici a luat sfârşit. În doi ani, toate localităţile au fost rebotezate cu nume româneşti, cele mai bune pământuri au fost luate de la stăpânii lor, 600.000 de unguri au fost siliţi să părăsească ţara, toţi maghiarii care deţineau funcţii în administraţia publică au fost demişi, folosirea limbii maghiare a început să fie pedepsită prin lege, publicaţiile au fost interzise şi cărţile au dispărut, iar, în final, sistemul de învăţământ a fost dezintegrat. În anii ’40, în timpul celui de-al doilea război mondial, violenţa a fost ceva constant. Între anii 1940 şi 1945, au fost ucişi aproximativ 200.000 de maghiari din Transilvania.

            Recrudescenţa persecuţiei îndreptate împotriva celor peste două milioane şi jumătate de suflete a revenit când s-a instalat la putere Nicolae Ceauşescu. Contravenind prevederilor Constituţiei României – care garanta coabitarea paşnică dintre toate naţionalităţile – şi folosindu-se de «pavăza socialistă», noul dictator a făcut o cauză comună puternică şi personală din principiul «o naţiune, un popor».

            Occidentul a tăcut în faţa noilor autorităţi, întrucât Ceauşescu dădea impresia că era «oaia rătăcită» a Blocului Socialist. Deoarece a adoptat diferite poziţii opuse Moscovei, nici Estul nu a dorit să ofenseze o personalitate atât de importantă.

            Intimidarea constantă, de multe ori asociată cu închisoarea, deportarea şi tortura, a devenit modalitatea de a-i convinge pe minoritari să devină «români». Cel care apăra drepturile celor care nu erau români urma să aibă aceeaşi soartă.

            Cu toate că erau reprezentanţi în Marea Adunare Naţională (cu aproximativ 5 la sută din locuri) şi cu toate că erau o naţionalitate numeroasă, ungurii nu au constituit niciodată un obstacol în campania de creare a unei naţiuni.

            Karoly Kiraly, membru al minorităţii maghiare, care dispunea de o poziţie importantă în cadrul Partidului Comunist Român, a fost unul dintre puţinii care au protestat în public. În 1977, când a declarat că maghiarii erau pe cale de a fi asimilaţi forţat şi că erau discriminaţi în toate sectoarele de activitate, cu toate că se bucura de sprijin venit din diferite părţi, cum era cel din partea unui fost prim-ministru (Gheorghe Maurer), Kiraly a fost arestat şi ţinut sub supraveghere la domiciliu până în ultimele zile ale regimului socialist.

            Reacţia lui Kiraly a avut loc la şase ani după ce statisticile au început să prezinte, la recensămintele populaţiei, alterări semnificative, prin reducerea substanţială a numărului celor care nu erau români. Persecuţia era implacabilă şi acţiona asupra tuturor. Cu câţiva ani înainte, ceangăii – o altă minoritate de origine maghiară, care locuia în zona de est a Carpaţilor – au fost persecutaţi, obligaţi să se declare români şi împiedicaţi să se îmbrace în costumele lor tradiţionale.

            Cercul se strângea. Independent de unele acorduri încheiate cu străinătatea, care permiteau plecarea legală a germanilor şi evreilor, guvernul român a făcut totul pentru a descuraja emigraţia. Cei care încercau să fugă clandestin, trecând frontiera cu Iugoslavia, riscau să fie lichidaţi sau să fie siliţi să se întoarcă în România. În anii ’90 s-a confirmat existenţa mai multor cimitire în apropierea acestei graniţe, unde au fost îngropaţi mulţi dintre cei care încercau să se elibereze de sub tirania lui Ceauşescu.

            Cu toate că, în acest caz, era vorba despre un genocid cu aspect preponderent cultural, despotismul care a acţionat, în timpul acestor douăzeci de ani, asupra populaţiilor din Transilvania, a provocat multe victime. În afară de deportări, există registre cu profesori care s-au încăpăţânat să predea copiilor limba maghiară şi cu tineri intelectuali naţionalişti. Care au dispărut pentru totdeauna în temniţele poliţiei politice româneşti.

            Încălcând întru totul rezoluţiile forurilor internaţionale (în faţa cărora au fost denunţate aceste crime), autorităţile româneşti nu au renunţat la practicile lor, bazate pe xenofobie, naţionalism şi rasism. În 1966, acestea au anulat acordul încheiat cu U.R.S.S. în 1952, care prevedea înfiinţarea, pe teritoriul românesc, a unei Regiuni Autonome Maghiare.

            Niciodată nu au existat date concrete în legătură cu numărul de victime din perioada comunistă, însă adevărul este că, în ziua în care a murit Ceauşescu, în România existau cu mult mai puţini maghiari decât în urmă cu 24 de ani, când acesta venise la putere. La actul său de acuzare au fost adăugaţi şi cei 60.000 de morţi ai ultimei faze a acestui interminabil genocid“.

 

 

U.D.M.R.: exponent travestit al Diviziei Secuieşti

Evident, tot textul conţine numai falsuri. Şi, reţineţi, aceste minciuni gogonate erau debitate la 10 ani de la Retrovoluţia din decembrie 1989! Dar, în esenţă, ele au fost debitate, tot timpul, după Trianon. De exemplu, dacă se organiza, undeva în lume, un congres ştiinţific pe probleme de ginecologie, venea un medic maghiar cu un referat pe tema respectivă, dar şi încă alţi doi-trei cu referate pe tema „Transilvania, pământ unguresc“. Şi aşa fac, totdeauna, indiferent de locul şi tema reuniunii. Nu am nici timpul şi nici locul să resping, la fiecare frază, insanităţile exalate aici de propaganda hungaristă. Chiar stalinismul este invocat, fără jenă, pentru „argumentare“ în favoarea teoriei lor revanşarde: acordul încheiat cu U.R.S.S. în 1952!

Dar trebuie să subliniez că această propagandă are proprietăţile unei holograme: adică spiritul ultraşovin, revanşard, revizionist, iredentist şi eminamente antiromânesc din acest material de propagandă devine propriu oricărei organizaţii hungariste, fie că se numeşte Uniunea Mondială a Ungurilor (U.M.U.), condusă de un român renegat, fiindcă, evident, este maghiarizat, Micloş Patrubany (vedeţi ce nume unguresc are?! Patrubani!), fie că se cheamă U.D.M.R., condusă de Marko Bela, Atila Verestoy, Joszef Csabo, Gheorghe Frunda ş.a. Mai lipsea Ciociolina şi garnitura era completă! Liderii acesteia, chiar dacă pozează, ipocrit, în europeni, nu sunt decât urmaşii horthyştilor.

Atitudinea profund antiromânească etalată, la 15 martie a.c., la 15 martie din fiecare an de după 1990 şi, inclusiv, zilele acestea, de „Lenin în mizerie“ – cum a mai fost poreclit acest ridicol Marko Bela –, o atestă constant.

Desigur, este grav că, aproape peste tot unde apar asemenea texte falsificate cu un scop vădit revanşard, neorevizionist şi antiromânesc, Ambasadele României din acele ţări nu încearcă să contracareze în nici un fel această murdară şi foarte agresivă propagandă. Şi nici nu ar trebuie să ne mire, cu un guvern bazat pe sprijinul politic al U.D.M.R. şi cu un ministru de Externe ca Adrian Cioroianu-Oregon, un prost-fudul şi cu „grave carenţe de educaţie“ – cum l-a caracterizat, zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu [reamintesc, aici suntem în decembrie 2007 – n.n., V.I.Z.].

Dar ceea ce este la fel de grav, dacă nu mai grav, este faptul că, începând cu mandatul C.D.R., U.D.M.R. a ajuns la guvernare exclusiv prin jocul politicianist al partidelor care au fraudat alegerile „la mustaţă“. O altă latură abjectă a politicianismului postdecembrist este acceptarea duplicităţii U.D.M.R.: când este vorba de înscrierea ca partid politic a U.D.M.R., este considerată organizaţie „culturală“ – pentru că, altfel, nu ar putea fi înregistrată ca partid politic, fiindcă ar contraveni legii partidelor politice; dar, la încropirea coaliţiei de guvernare, este tratată ca partid politic, pentru a se putea realiza majoritatea necesară formării guvernului. De această prostire a electoratului s-au făcut vinovate toate partidele care au guvernat după 1996: C.D.R., care a inclus U.D.M.R. în guvern, P.S.D., care s-a aliat cu „inamicul de până ieri“ – cum se remarca, ironic, inclusiv la B.B.C. – pentru a forma majoritatea parlamentară necesară formării guvernului, iar, acum, coaliţia P.N.L.-P.D.-U.D.M.R., care constituie noua C.D.R., în varianta zdrenţuită – pentru că, deşi P.D. a ieşit din guvern doar la Bucureşti, în ţară guvernează, bine-mersi, alături de ceilalţi.

Şantajul U.D.M.R.

Dar, în toată epoca Tranziţiei, presa a avut ca laitmotiv „Şantajul U.D.M.R.“ Aproape că nu era şi nu este săptămână în care să nu apară un articol care conţine această sintagmă. Aşa au reuşit să reinstaleze statuia „Ungariei Mari“, cu cei 13 generali „maghiari“ criminali: premierul de atunci, sicofantul Adrian Năstase, s-a lăudat că nu va permite reinstalarea ei, dar nu a avut coloana vertebrală să se opună până la capăt (sau, ca să folosesc exprimarea lui, nu a avut „ouă“). Anul trecut, în februarie, a rulat filmul Trianon – care fusese interzis în Ungaria, fiindcă este prea revizionist. A fost interzis şi în România, de către nevertebrata Mona Muscă, dar, la presiunea „societăţii civile“ şi a U.D.M.R., a fost, până la urmă, difuzat şi în România. În genere, moghiorii au un calendar de sărbători foarte bogat şi în toate îşi manifestă şovinismul, revizionismul şi, îndeosebi, antiromânismul. Când se mai detensiona situaţia, reîncepeau „radicalii“ să agite problema „Ţinuturilor Secuieşti“!

Numai că acelaşi horthyst udemerist Jozsef Csapo, care iterase îndemnul lui Horthy ca ziua de 4 iunie să fie zi de doliu, şi care nu are nici o legătură cu aşa-zişii „secui“, avea să declare, comiţând acelaşi şantaj udemerist: „Autonomia Ţinutului Secuiesc este condiţie pentru aderarea României la U.E.“ (vezi Gardianul, 26 septembrie 2005).

Dar, deşi, etnic şi statistic, secuii nu mai există încă de pe vremea criminalului Lajos Kossuth, în schimb, în Ungaria, în localitatea Palhalma, s-a înfiinţat o organizaţie paramilitară, aşa-zisa „Legiune secuiască“, deşi „Ţinuturile Secuieşti“ pe care le invocă moghiorii se află în România (cf. R.G.,  „Secuii paramilitari“, în Ziua, 9 martie 2006, pag. 1, 4-5, http://www.ziua.net/display.php?data=2006-03-09&id=195358). Mai mult. Preşedintele aşa-zisului „Consiliul Naţional Secuiesc“, Jozsef Csapo, şi vicepreşedintele organizaţiei, Attila Tulit, s-au deplasat la sediul Forumului Uighur din München şi, în 5 iunie 2006, împreună cu preşedintele Forumului, Perhet Muhammet, şi, respectiv, prim-secretarul Umit Hamit Agahi, au parafat un „Tratat“ publicat pe http://www.sznt.ro. Precizez că Forumul Uighur figurează pe lista organizaţiilor teroriste elaborată de S.U.A. (cf. Luca Iliescu,  „Scaunele terorii“, în Ziua, 1 aug. 2006, pag. 5). Chiar dacă nu afirm că S.U.A. au totdeauna dreptate, în acest caz trebuie să-i acordăm credit şi, prin extrapolare, trebuie să subliniem că pretinsul „Consiliul Naţional Secuiesc“, pe care l-a condus, până recent, Jozsef Csapo, este o organizaţie teroristă – pentru că, pe de o parte, a parafat „Tratatul“ cu organizaţia teroristă indicată de lista S.U.A. şi, pe de altă parte, îşi are originea în organizaţiile teroriste horthyste! Aşa că, dacă nu din respect, măcar din teamă faţă de Big Brother ar fi trebuie să luăm în considerare lista organizaţiilor teroriste emisă de S.U.A. şi, în consecinţă, Jozsef Csapo şi ai lui trebuie băgaţi la puşcărie pentru terorism!

Să reţinem, în plus, că deşi ziarul Ziua a relevat aceste agresiuni ale liderilor „secuilor“ pe multe pagini, jurista Renate Weber, care publică şi ea, frecvent, în Ziua, cerea la televizor, oarecum ultimativ, ca, prin numirea lui George Maior ca director al S.R.I., „să se desfiinţeze Diviziunea S.R.I. care monitorizează minoritatea maghiară“ (!). De ce solicita acest lucru?! Fiindcă este preşedinta Fundaţiei pentru o societate deschisă, a lui George Soros – supranumită de revista România Mare „Caracatiţa Soros“ –, care are sediul central la Budapesta, încă de la înfiinţarea ei, în 1986! Iată cum se leagă lucrurile! Acum, „liberala“ Renate Weber este europarlamentar ca să „apere“ interesele României!

Reînfiinţarea „Regiunii Autonome Maghiare“!

Liderul U.D.M.R., acelaşi ipocrit Marko Bela, a practicat jocul moderatului care se „delimitează“ de „radicalii“ din U.D.M.R. Dar, farsa asta, deja notorie, a fost frecvent relevată de presă. Acum, acelaşi individ iterează problema autonomiei secuilor, deşi nu mai există secui în România: cum de sunt secui când vorbesc maghiareşte şi subscriu la tezele hungariste?! Apoi, trebuie reamintit că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, adică în Ardeal, cea mai criminală – întrecând cu mult crimele puse în seama hitleriştilor – a fost Divizia Secuiască! Iar, acum, urmaşii acestor criminali vor să înfiinţeze „Ţara Secuilor“, vor autonomie prin vocea „moderatului“ Morko Belo, vice-premierul României!

Problema aşa-zişilor secui nu este decât o diversiune sordidă, ca că compromită România, pretextându-se că nu respectă drepturile minorităţilor, care, vedeţi dvs., pe lângă bieţii maghiari „persecutaţi permanent“ – cum se vaită în materiale precum acela din Diario –, mai sunt şi „secuii“! Mai sunt persecutaţi şi ţiganii, cum au descoperit, recent, două reprezentante ale unei organizaţii europene, reprezentante care, nu ştiu cum se face, sunt tot unguroaice! De fapt, şi aici este tot o şmecherie a lobby-ului hungarist: când este vorba de a reprezenta interesele minorităţilor dintr-o ţară, sunt trimişi reprezentanţi ai organismelor europene în persoana unor moghiori. De exemplu, acest ticălos de Gheorghe Frunda, „reprezentant“ european, a făcut, acum câţiva ani, nişte afirmaţii în favoarea unor minorităţi din Letonia contra letonilor – fapt care i-a revoltat la culme. Ca atare, dacă s-ar duce, şi acum, în Letonia, Frunda ar fi pur şi simplu linşat! La forurile europene, acelaşi renegat de Gheorghe Frunda – care nu este decât un român maghiarizat! – a comis, fapt arhicunoscut, aceleaşi agresiuni politice contra României. Dar, spre deosebire de letoni, care sunt în stare să-l sfârtece, noi încă îl ţinem în Parlamentul României. Un alt horthyist maghiar din Parlamentul României, Hunor Kelemen, a afirmat că, „în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal, dat fiind că o suprafaţă de aproape un milion de hectare a fost retrocedată în proprietate maghiară. Aceasta este o avere uriaşă, o avere de mai multe miliarde de dolari“ (cf. Adevărul, nr. 3819, 3 oct. 2002, p. 2).

 Când, la vremea respectivă, P.U.N.R. a atras atenţia că această afirmaţie înseamnă fascism, horthyism şi antiromânism, cerând, în consecinţă, pedepsirea lui, Kelemen Hunor a replicat că „este o afirmaţie politică şi este apărat de imunitatea parlamentară“ (sic).

O listă neactualizată, rămasă la nivelul anului 2000, a agresiunilor hungariste, via U.D.M.R., s-a găsit pe Internet, numită chiar „Cartea neagră a U.D.M.R.“ Recomand tuturor publicaţiilor româneşti să o publice în serial, fiindcă nu toţi românii au calculator sau acces la Internet.

Şantajul U.D.M.R. înlesneşte şantajarea internaţională a României

Aşadar, în România, aceşti indivizi pot să facă orice. Aceasta este consecinţa politicii dezastruoase introduse, la „Revoluţie“, de Bestia Brucan, care a inventat reprezentarea în Parlament a organizaţiilor etnice, precum U.D.M.R., Comunitatea Evreilor din România, Federaţia Democrată a Germanilor din România, Uniunea Lipovenilor etc., „Parlamentul României transformându-se într-o O.N.U.“ în miniatură, cum relevase, acum câţiva ani, deputatul Sever Meşca!

Totuşi, cum de mai rămâne acest individ, Marko Bela – fonfăit şi scabros – vice-prim-ministrul României?! În fond, Marko Bela, ca şi articolul din Diario, vrea reînfiinţarea stalinistei „Regiuni Autonome Maghiare“! Vorba d-lui deputat Augustin Bolcaş: chiar nu poate nimeni să-l aresteze?! Generalul-maior Ovidiu Soare a putut fi arestat pentru luare de mită – o culpă deja banală! –, iar Marko Bela rămâne în libertate – şi, încă, în Guvern! – când atentează la siguranţa naţională, la unitatea şi suveranitatea României?!

Lipsa de voinţă politică le-au redat curajul unor indivizi ca Laszlo Tokes şi Marko Bela, care, cer, mai mult, ca limba română să fie învăţată ca limbă străină! Oare cine le-o fi dat ideea asta?!

Una dintre cele mai grave consecinţe actuale ale incontinentei propagande revanşarde hungariste este şantajarea internaţională a României, cu spectrul destrămării ei: „Vorbind despre Kosovo la summit-ul Rusia-UE de la Lisabona, liderul de la Kremlin a făcut aluzie la posibilitatea revendicării Transilvaniei şi Dobrogei de către etnicii maghiari şi bulgari“ („Putin ameninţă România“, în Ziua, nr. 4071, 27 octombrie 2007, http://www.ziua.net/display.php?data=2007-10-27&id=228580). Care a fost reacţia guvernului Tăriceanu şi, în mod expres, a lui Adrian Cioroianu-Oregon?! Silentium lugubrum!

Este necesar să reamintesc faptul că, la „Revoluţia“ din decembrie 1989, unul din scopurile majore a cercurilor intervenţioniste a fost destrămarea României. Acest scop, nerealizat atunci, a fost doar amânat. Acţiunea lui Voronin este doar „vocea a doua“ a lui Putin. Acţiunea U.D.M.R. este „vocea a treia“. În curând, acestora li se va adăuga „vocea a patra“, formată de acţiunea concertată şi dirijată din afară a organizaţiilor ţigăneşti, care vor dori şi ele „un stat“! Deja cecitatea politică a unuia care ar fi trebuit să aibă mai mult discernământ le-a dat ideea. 

Aceeaşi lipsă de voinţă politică a preşedintelui României şi a Parlamentului face ca Marko Bela să rămână în guvern: căci dacă ar fi arestat sau măcar dacă ar fi demis, atunci ar cădea guvernul de „expresie liberalo-monarhisto-udemeristă“. Acest fapt atestă, o dată în plus, calitatea reală a guvernului actual: antiromânesc, antinaţional, care „a îndrăgit străinii“!

Actuala clasă politică preferă să fie subminată România din interior, prin intermediul U.D.M.R. şi al nenumăratelor organizaţii ţigăneşti, decât să-şi rişte privilegiile dobândite, oricum, în mod oneros.

17 Decembrie 2007

***

Iată că Istoria se repetă prea des şi prea repede pentru noi: acţiunea guvernelor trădătoare din ultimii 15 ani ne-a adus în situaţia de azi, cînd, „pe ultima sută“, trebuie să respingem aceste ultime agresiuni U.D.M.R.-iste, deşi era mai simplu că zdrobim capul năpîrcei la început, cînd ieşise-n drum!

O ZI NEFASTĂ: 15 MARTIE (2)

Autor: Vasile Zarnescu

Textul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe, este textul pregătit pentru publicare în martie 2006. Partea întîi a fost tipărită în SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, şi republicată ieri, 15 martie 2010.

Dar, pentru a întregi retrospecitva şi a evalua pericolul escaladării politicii secesioniste a U.D.M.R., cititorii pot face un efort intelectual să-şi reamintească situaţia de atunci. Ea nu diferă de asta de azi decît prin agravarea agresiunilor axiologice, politice, cultice, economice etc. comise de fasciştii din U.D.M.R., cărora Puterea ticăloşită le dă mînă liberă, căci, altfel, nu ar mai fi ajuns şi nici nu s-ar mai fi menţinut la „ciolan“.

***

            Chiar dacă Adrian Năstase nu va fi găsit vinovat în cauzele penale pentru care este (re)anchetat acum (deşi sper ca va fi), el este întrutotul vinovat pentru modul cum a minţit poporul cu propaganda sa antihungaristă, după care a readus la Putere organizaţia fascistă U.D.M.R. Atitudinea lui Marko Bella inclusiv la 15 martie 2006 este şi consecinţa directă a trădării – în formă continuată, cum zice Codul penal – a lui Adrian Năstase, comisă doar pentru a ajunge şi a se menţine la Putere el şi clica lui – acum în degringoladă, dar până mai ieri atotputernică pentru ei şi în dauna României.

*

Marcela Feraru: Cassandra de fier a României

Neiertătoarea Marcela Feraru înfiera lichelismul guvernanţilor de la Bucureşti: „Prin «Diktatul de la Washington», România intră în războiul împotriva Iugoslaviei“ (Cotidianul, 21 apr. 1999, p. 3). Ungurii din Iugoslavia şi din România, sprijiniţi direct de cei din Ungaria şi, îndeosebi, din S.U.A., agitau problema autonomiei Voivodinei. De exemplu, Alina Bârgăoanu atragea atenţia: „Politicienii unguri cer autonomie pentru Voivodina“ (Naţional, nr. 571, 27 apr. 1999, p. 9). Pasul următor este semnalat şi de Marcela Feraru: „Se pregăteşte U.D.M.R. să ceară  «autonomie» substanţială pentru Harghita şi Covasna?“ (Cotidianul, 23 apr. 1999, p. 3). 

România se afla, în 1999, ca şi în 2006 şi în 2010, realmente, într-o situaţie ascendent periculoasă, căci, acum, Istoria e făcută de ageamii, de nişte „terchea-berchea“, cum scria, acum 12 ani, Ion Cristoiu. Tot el se întreba: „«Protecţia umanitară» – o formulă abilă de invadare a Serbiei de către trupele N.A.T.O.?“ (Cotidianul, 5 apr. 1999, p. 1 şi 4); în acelaşi număr din Cotidianul, Mario Balint semnala că „Românii din Voivodina sunt indignaţi şi surprinşi de poziţia României“. Oricum, însă, „Cu ochii la fiecare strănut de la Washington, Emil Constantinescu practică manipularea mediatică“ [Marcela Feraru, Cotidianul, nr. 287(2332), 19 apr. 1999, p. 2]; căci, într-adevăr, „Când e vorba de pierderile României, preşedintele improvizează“ (articol nesemnat, în Adevărul, nr. 2764, 27 apr. 1999, p. 1). În acest context propice, „Extremiştii unguri aşteaptă garanţii de la Conferinţa de pace care va încheia războiul împotriva Iugoslaviei / Dezbaterile din Parlamentul ungar despre referendumul privind revizuirea frontierelor“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 7 mai 1999, p. 4). Mai mult, încurajaţi de poziţia Parlamentului ungar, „În pregătirea Congresului U.D.M.R. / Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agită problema autonomiei Transilvaniei. Senatul României a pus şi el o piatră de temelie, introducând limba maghiară limbă oficială în administraţie“ (Marcela Feraru şi Sorin Petrescu, Cotidianul, 12 mai 1999, p. 4). Şi, ne reamintim, în presa din 1-15 martie 2006, tot alde Csapo Jozsef, Katona Adam şi Tökes Laszlo agitau problema autonomiei Transilvaniei, dar, marşând, acum, mai pe ocolite: insistau pe problema aşa-zisului „Ţinut Secuiesc“, iniţiată în urmă cu vreo 14 ani de acelaşi intrigant Adam Katona.

Agresiunile axiologice, cultice, informaţionale, psihologice, imagologice etc. ale hungarismului iredentist erau contracarate, în 1999, de naţionaliştii români Marcela Feraru, Lucian Gheorghiu, Amalia Ionescu şi Cristina Liţescu – conduşi de „moderatul“ Ion Cristoiu – cu ironii ineficiente, de acest tip: „Ieri, coaliţia guvernamentală P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.D.-U.D.M.R. a făcut istorie: Camera Deputaţilor a adoptat limba maghiară ca a doua limbă oficială de stat“ (Cotidianul, 30 iunie 1999, p. 3). Parlamentul de atunci al României a comis această crimă antinaţională în pofida faptului că, cu doar o lună înainte, Franţa crease un precedent pe care România se putea baza în apărarea interesului ei naţional, interes pe care „imbecilii care ne-au condus“ l-au ignorat: „Într-o declaraţie făcută publică la Budapesta o dată cu semnarea Cartei limbilor regionale şi minoritare / Guvernul Franţei nu acceptă folosirea limbilor minoritare în administraţie şi justiţie şi nici sustragerea de la învăţămîntul în limba franceză“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 10 mai 1999, p. 4). Marcela Feraru a crezut că, pe cale de consecinţă, se impunea deducţia: „«Demonstraţia Kosovo» s-a încheiat. Urmează «Demonstraţia Transilvania»? / Nemeth Zsolt citează, în Occident, declaraţia intelectualilor români care «cer autonomie pentru minoritatea maghiar㻓 – cu aluzia, evidentă, la Sabin Gherman şi gaşca lui (Cotidianul, 11 iunie 1999, p. 3); de asemenea, Cristian Ghica şi Eugen Ciufu consideră că „Sabin Gherman ar putea fi o pârghie a celor care încearcă să rupă Ardealul de România“ (Jurnalul Naţional, nr. 1619, 19 sept. 1999, p. 9). În acest sens, imbatabila naţionalistă dezvăluia: „Un document edificator – stenograma consfătuirilor U.D.M.R.: Transilvania este condusă spre tutela Uniunii Europene prin autonomizare economică, politică, administrativă şi financiară faţă de Bucureşti“ (Cotidianul, 16 iunie 1999, p. 2). Ca atare, „România se află pe un teren minat / Deşi U.D.M.R. cere un Rambouillet pentru minoritatea maghiară, politicienii Coaliţiei îşi bagă capul în nisip“ (Marcela Feraru şi Amelia Ionaşcu, Cotidianul, 18.05.1999, p. 4).

Impasul în care se afla România era atestat de oficialii cei mai avizaţi: „Raportul S.R.I. confirmă: România este în pericol de federalizare“ (Marcela Feraru, Cotidianul, 26 iunie 1999, p. 3). Care a fost „rezultatul“ acestei politici obediente duse de „aceşti imbecili care ne conduc“ – dacă îmi permiteţi să utilizez titlul cărţii lui André Santini, fost preşedinte al Parlamentului Franţei?! Îl dezvăluie, puţin vitriolat, tot Marcela Feraru: „Autorităţile române tot obţin ceva după ce au făcut sluj / Madeleine Albright va face o vizită de consolare în Slovacia, România şi Bulgaria după summit-ul N.A.T.O. de la Washington“ (Cotidianul, 5 aprilie 1999, p. 11).

Hungarismul sub şarja maltezului Adrian Năstase

În acest cor al mincinoşilor a intrat să-şi facă numărul şi d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase, specializat în drept intern, internaţional şi orbital. Prin unele afirmaţii şi acţiuni dovedea că este specializat în drept-curmeziş; dar să nu anticipez.

Am relevat mai sus cum îşi pregătise terenul să pozeze în naţionalist. Contextul, reliefat succint, era propice mascării caracterului sicofant al intervenţiei sale – părând să aibă o dimensiune salutară, patriotică. Spre a demonstra falsul-i naţionalism şi, totodată, spre a evita o acţiune în justiţie sub pretextul „denigrării imaginii publice“ (deşi nu cred că-i mai dă mâna, acum, când este ţinut în şuturi de D.N.A. şi de foştii colegi de „partid“!), redau, ca şi până acum, în mod ştiinţific, cu probe, cu bibliografia necesară, câteva titluri. Aşadar, 1) articolul redacţional „Adrian Năstase: «Pe Internet, etnicii maghiari solicită sprijin pentru Sabin Gherman şi Fundaţia Pro Transilvania»“, în Adevărul, 5 mai 1999, p. 3; 2) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase acuză impotenţa guvernanţilor români“, în Cotidianul, nr. 249(2394), 30 iunie 1999, p. 4 – în care Adrian Năstase se referise la „declaraţiile iresponsabile“ ale generalului Wesley Clark, făcute la Budapesta, şi la slugărnicia autorităţilor române, manifestată, prin totala lipsă de reacţie, inclusiv atunci, în inie 1999, apoi, în martie 2006, ca şi de data asta, în martie 2010!; 3) B.T.I., „Adrian Năstase a avertizat că, după Kosovo, va apărea tentaţia schimbării unor frontiere“, în Naţional, nr. 633, 8 iulie 1999, p. 4; 4) articolul redacţional „Adrian Năstase avertizează că, în toamnă, revizioniştii maghiari vor declanşa în România cea mai gravă criză de după 1989“, în Cotidianul, nr. 261(2406), 14 iulie 1999, p. 3; 5) Ioniţă M. Marin, „Adrian Năstase prezintă un calendar / «Primăvara ’99-Kosovo; Vara ’99-Voivodina; Toamna ’99-Ardealul»“, în Adevărul, nr. 2832, 15 iulie 1999, p. 1; 6) Amelia Ionaşcu, „Adrian Năstase crede că planurile revizioniştilor maghiari prefigurează un conflict militar în Europa“, în Cotidianul, nr. 371(2416), 26 iulie 1999, p. 3; 7) Amelia Ionaşcu, „Numărul 2 în P.D.S.R. acuză autorităţile române de diletantism / Năstase: «Guvernul român nu a înţeles miza autorităţilor de la Budapesta: transformarea Transilvaniei într-un spaţiu de cosuveranitate»“, în Cotidianul, nr. 373(2418), 28 iulie 1999, p. 4; 8) fără autor, „După Adrian Năstase, Ardealul e ca şi plecat de acasă“, în Academia Caţavencu“, nr. 29(400), 27 iulie-2 august 1999, p. 9; 9) Adrian Năstase, „Semnal de alarmă / Revizionismul sfârşitului de secol – doctrina destabilizării Europei“, în Cotidianul, nr. 2420, 30 iulie 1999, p. 15; 10) fără autor, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie / România a fost şi va fi amânată să intre în N.A.T.O. pentru că se are în vedere detonarea «problemei Transilvaniei»“, în Cotidianul, nr. 2483, 12 octombrie 1999, p. 14 (pentru diverse reacţii la opinia lui, vezi, în Curierul Naţional, nr. 2617, 13 octombrie 1999, p. 3: de ex., Robert Lorentz, „Declaraţiile lui Adrian Năstase cu privire la neintegrarea României în N.A.T.O. fac valuri. Se pregăteşte sau nu din afară «detonarea» Transilvaniei?“); 11) C.G., „Năstase, Paşcu şi «planul Ungariei contra României»“, în Cronica Română, nr. 2052, 13 octombrie 1999, p. 1.

Între timp, Adrian Năstase ajunsese premier, iar Ioan Mircea Paşcu ministrul Apărări Naţionale – dar cu ajutorul inamicului de ieri, U.D.M.R. De aceea, aveau să uite să facă alte dezvăluiri senzaţionale privind acţiunile agresive ale Ungariei contra României, deşi ele exitau atunci, ca şi acum! Acum, însă, Năstase vrea să o reîngroape pe mătuşa Tamara, iar Paşcu a dispărut ca măgaru-n ceaţă.

Până una-alta, mai facem noi câteva dezvăluiri. Hermeneutica expresiilor „Adrian Năstase prezintă un calendar“, „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R. dezvăluie“, din titlurile de mai sus, induce ideea că Adrian Năstase, graţie documentelor sale secrete (pe care le clamase atunci şi pe care le-a invocat şi prin februarie 2006, ca argument de împotrivire la percheziţia din Zambaccian, dar, curios, Parchetul nu s-a sesizat sub acest aspect!), avea o bază de date referitoare la planurile hungariştilor şi îşi permitea să facă dezvăluiri. Nu prea era aşa; el doar plagiase titlul „Astăzi Kosovo, mîine Voivodina, poimîine Ardealul“, apărut în Erdelyi Magyarsag, nr. 37, din 3 iulie 1999, chiar pe coperta 1 a publicaţiei – care, însă, apare în Ungaria. E-adevărat, d-l prof. univ. dr. Adrian Năstase ştie câteva limbi străine occidentale, dar nu ştie şi limba maghiară, care este doar sferto-occidentală. Dar asta nu-i o problemă: îl avea pe lângă dânsul pe Attila Verestoy (citeşte: Vereştoiu) care monitorizează presa ungară. Şi, fiind prieteni ei doi, sigur că se consilia şi cu Vereştoiu.

Demagogia naţionalistă şi trădarea

sicofanţilor Năstase, Stoica, Tăriceanu

În baza prezumţiei de nevinovăţie, aş fi admis autenticitatea naţionalismului d-lui prof. univ. dr. Adrian Năstase. Dar, nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’ fusese la Putere când s-a elaborat şi trebuia rezolvat Raportul Harghita-Covasna?! Ba da, însă, după ce câştigaseră, atunci, alegerile, văzându-şi sacii în căruţă, nu i-a mai interesat drama Transilvaniei. Nu tot P.D.S.R.-ul lui Adrian Năstase-Subit-Naţionalistu’, care, fiind în Opoziţe, a înaintat Moţiunea Harghita-Covasna, în 1997, cerând apărarea interesului naţional în respectiva zonă?! Iar în noiembrie 2000, înainte de alegeri, situaţia s-a repetat: singura carte pe care o puteau scoate din mânecă rămăsese naţionalismul, fiindcă doar acesta îi mai făcea credibili şi cu care mai aveau ceva şanse la cei ce nu erau cu băgare de seamă.

Culmea tupeului este că aceşti naţionalişti-improvizaţi şi-au făcut un stindard electoral din apărarea interesului naţional, dar tot la modul internaţionalist, ca să nu se supere internaţionaliştii, mondialiştii, adică ignorând, de facto, tragediile din Transilvania: alungarea românilor din localităţile locuite majoritar de maghiari, maghiarizarea istoriei, a românilor, a învăţământului şi chiar agresarea românilor, cum s-a întâmplat – inclusiv la începutul lunii noiembrie 2000, adică în ajunul alegerilor! – în Odorheiu Secuiesc, cu suporterii dinamovişti, care fuseseră bătuţi de neorevizioniştii maghiari. Pentru cei care vor alte exemple antiromâneşti, le reamintesc să studieze Cartea neagră a U.D.M.R. – Acţiunile antiromâneşti, pe site-ul www.cybcity.com/udmr/1989.html. [Reamintesc, acum acest site găzduieşte altceva. Pentru cronologia agresiunilor hungariste, vedeţi cartea lui Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase, Războiul spionilor.]

Şi mai bizar este faptul că, deşi aceşti naţionalişti-de-campanie-electorală, blânzi ca nişte „boi pe plai“, apărau ţărişoara noastră cu Ardeal cu tot, totuşi, nu fuseseră deranjaţi absolut deloc de agresiva propagandă secesionist-iredentistă şi de acţiunile concrete şi tot mai numeroase ale maghiarilor din ţară şi din afară – deja anticipate de d-l g-ral de divizie (r.) Traian Ciceo, într-un interviu la emisiunea d-lui Dan Diaconescu, în 1999, şi confirmate între timp. Naţionaliştii-făcături nu fuseseră alarmaţi nici de faptul că S.R.I.-ul nu simţise nevoia să apere interesul naţional şi, în mod deosebit, Transilvania, considerând că nu este nici un pericol, de vreme ce scosese capitolele respective din bilanţul anual prezentat Parlamentului. Ba, chiar purtătorul de palavre al preşedinţiei pretinsese, în primăvara anului 2000, că în C.S.A.T. nu se discutase despre „ameninţările atipice“ – şi, dacă nu s-a discutat, atunci ele „nu se egzistă“, cum zicea „ţărănistul“ Ion Diaconescu în Parlament!

„Naţionaliştii“ noştri de campanie electorală, gen juristul-sociolog-cavaler Adrian Năstase, avocatul Valeriu Stoica ş.a. erau buni doar pentru jocuri de scenă, pentru petardism electoral, pentru scheme politice, pentru diversiune şi dezinformare, dar nu şi pentru a-şi asuma curajul de a lupta singur „în calea lupilor“, cum făcuseră, tot timpul, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Ion Coja, Paul Goma, Petre Ţurlea, generalii Lucian Culda şi Mircea Chelaru şi alţi câţiva români.

Semnificativ este faptul că, pentru a-şi masca aranjamentele de culise în detrimentul interesului naţional, atât P.D.S.R. – prin atitudinea îngâmfată a lui Adrian Năstase –, cât şi P.N.L. – prin apariţia non-charismatică a lui Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă – au negat o eventuală coaliţie electorală şi postelectorală. Dar asemenea mişmaşuri fuseseră demascate inclusiv de foştii „tovarăşi de drum“ ai P.N.L., abandonaţi în gangul Istoriei: „C.D.R. 2000 crede că «o explicaţie posibilă şi foarte plauzibilă a modului în care Colegiul C.N.S.A.S. a găsit de cuviinţă să rezolve problema candidatului Ion Iliescu stă în subordonarea politică a acestei instituţii. Nu putem trece cu vederea faptul să preşedintele Colegiului, d-l Gheorghe Onişoru, a fost propus de P.N.L. Este de notorietate faptul că interesele P.N.L. şi P.D.S.R. sunt convergente. D-l Onişoru este şi el un liant al legăturii trainice dintre liberali şi pedeserişti»“ (Ioana Ciobanu, „Deconspirarea colaboratorilor Securităţii se întoarce împotriva celor care au iniţiat procesul / Legea bumerang“, Cotidianul, nr. 2829, 23 noiembrie 2000, p. 3).

Dar, de ce, până în noiembrie 2000, ţărăniştii nu au relevat convergenţa dintre P.N.L. şi P.D.S.R.?! Sau aceea dintre P.D.S.R. şi U.D.M.R.? Unde le fusese minima moralia, până atunci?! Până atunci nu văzuseră că le fuge pământul istoriei de sub picioare.

Oricum, însă, acest naţionalism de paradă, oportunist, a fost o formă majoră de fraudă electorală, căci a avut scopul de a debusola electoratul, de a-l deruta spre a-l îndepărta de naţionalismul autentic.

Dar, pe tăcute şi nebăgare de seamă, a fost trecută sub tăcere toată campania mediatică din 1998-2000, prin care Adrian Năstase poza în „vocea patriotului naţionale“, viitorul „hungarocton“. După alegerile din noiembrie 2000, într-adevăr, „minune“, adică trădare: P.D.S.R. (devenit, printr-o şmecherie, P.S.D.) s-a aliat tocmai cu U.D.M.R., „duşmanul lor numărul unu până acum două săptămâni“ – cum zisese Alfredo Amellone!

Ca atare, revizionismul hungarist s-a dezvoltat lejer şi în forţă, devenind un stat în stat, sub privirea „dreaptă“ a juristului-trădător Adrian Năstase. Chiar el şi ministul de Externe, Mircea Geoană, fost inginer tinichigiu, ajuns diplomat printr-un concurs de împrejurări, aranjaseră jefuirea, în favoarea Ungariei, a Patrimoniului Gojdu, definitivată – firesc, pe linie trădătoare – de premierul Tăriceanu şi ministrul cu un nume predestinat, (austro)Ungureanu. După alegerile din noiembrie 2004, nu a mai fost nici o „minune“, deoarece prin coaliţia „D.A“. era reconstituită, „natural“, fosta C.D.R. (fără P.N.Ţ.C.D., intrat, definitiv, în „lumea drepţilor“), care adusese organizaţia fascistă şi antiromânescă, U.D.M.R., la guvernare.

 

Escaladarea neorevizionismului hungarist

Acum, în anul de graţie 2006, la începutul lui martie, s-a escaladat campania neorevizionistă, asezonată cu un nou pretext, instituit juridic în timpul mandatului lui Năstase-Mătuşă, aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc (C.N.S.), reluând-se petardismul propagandistic: „documentul-pirat“ care circulă nu este al C.N.S., U.D.M.R. se delimitează, Tökes delirează etc., etc. De când secuii, care au dispărut de peste două secole din istorie, au devenit o „naţiune“, şi încă în România, unde, la ultimul recensământ s-au declarat vreo 200 de indivizi?! Şi cum de toţi „secuii“ vorbesc numai moghioreşte?! Dar autorităţile româneşti P.S.D.-iste au acceptat aşa-zisul Consiliul Naţional Secuiesc ca persoană juridică, are cont în bancă, îşi tipăreşte documentele lui antistatale, iar guvernul P.S.D. nu l-a interzis, cum nu l-a interzis nici Alianţa „D.A.“, fiindcă, fără voturile U.D.M.R., ar fi căzut de la Putere. Asta subliniază dimensiunea trădătoare a guvernanţilor, începută prin preşedintele Emil Constantinescu şi continuată prin Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. Preşedintele Traian Băsescu, în 7 martie a.c. [repet, e vorba de anul 2006!], s-a uitat urât la U.D.M.R.-işti şi a avertizat că nimeni nu se joacă cu integritatea ţării etc. Dar U.D.M.R.-işti şi-au zis că nu se uita la ei – pentru că d-l Băsescu se uită cruciş  –, ci la alţii şi şi-au văzut de revizionismul lor, exprimat clar prin măgăriile debitate de Morco Bela, care, culmea trădării!, este cocoţat pe postul de vicepremier şi, acum, nimeni nu-l dă jos!

Fireşte, asemenea exhibiţii antiromâneşti sunt consecinţa neputinţei de a-i pune la punct a celor insinuaţi – evident, prin fraudă electorală – la conducerea statului român. Dar, pentru a se menţine la Putere, ei, fie că erau din C.D.R., fie din P.D.S.R., erau şantajaţi de U.D.M.R., fără a-l cărei sprijin nu puteau – era să zic guverna! – să se menţină la Putere. Căci, în fond, nu au guvernat, ci, ca să folosesc o variantă coruptă (lingvistic), s-au chivernisit, lăsând ţara pradă nevoilor şi, mai ales, acţiunilor revizioniste ale maghiarilor.

Autonomia culturală pe care o pretind ei nu trebuie să li se acorde tocmai din acest motiv: pentru că este forma de mişcare camuflată a neorevizionismului hungarist, care se manifestă, printre altele, prin acţiuni de genul celor aranjate pentru zile ca 15 martie. Iar subsumate lozincii lor de bază „Jos Trianonul!“, ei au tot felul de aniversări ale „maghiarilor“. Numai că aici este România. Or, nu mai trebuie admise şmecherii de genul celor acceptate de maleficul Viorel Hrebenciuc: „Dacă psalmul ăsta e imnul lor, să-l cânte!“ Nu. Asemenea cântări „maghiare“ să cânte doar în casele lor, sau în Ungaria. În locurile publice din România să cânte doar româneşte, cântece româneşti! Dacă nu le place, să se ducă în Franţa, căci acolo, pentru pretenţii mult mai mici, sunt expulzaţi în 24 de ore doar cu ceea ce au pe ei!

De aceea am afirmat, încă la început, că aniversarea zilei de 15 martie trebuie interzisă şi trebuie să repetăm mereu: deoarece este aniversarea „revoluţiei“ maghiare de la 1848, iar această „revoluţie“ este echivalentă cu războiul de exterminare a românilor (şi nu numai a lor!), dus de cei 13 generali criminali conduşi de Iosif Bem şi spânzuraţi, justificat, de Împăratul Austriei. Acei 13 generali trebuie consideraţi, în frunte cu Iosif Bem, criminali de război, iar numele lor şi simbolurile dedicate lor trebuie subsumate prevederilor O.U.G. nr. 31/2002.

În plus, trebuie promulgată, urgent, Legea antidefăimare, după modelul izraelit şi american. Dacă tot vor americanii să-şi pună bazele lor militare aici, atunci trebuie să punem şi noi bază măcar pe modelul lor legislativ şi acţional. Cine atentează la valorile şi la simbolurile naţionale, la siguranţa României, să fie pedepsiţi exemplar – după model american. Să le fie frică să mai vină aici sau să mai stea aici. Nu suntem antiamericani, antiruşi, antimaghiari, antievrei, antiţigani. Dar, cel puţin, să fim proromâni.

Martie 2006

***

Revoluţia bate la uşă!

Aşa cum am precizat în preambulul primei părţi, această parte a doua nu a mai fost publicată în revista SANTINELA, din motive de priorităţi editoriale. În urmă cu un an, a fost, totuşi, postată pe Altermedia. Reamintesc şi precizarea că studiul a fost tipărit – sub titlul „Naţionalistu’ sicofant: Adrian Năstase“ – în revista România Mare, în serial, în anul 2000, „din primăvară pînă-n toamnă“.

Consider că este util să fie republicat în această formă, pentru retrospectivă şi pentru a reliefa că, în esenţă, s-a confirmat, şi de data aceasta, predicţia făcută de mine în acest studiu, precum şi în celelalte, pe tema agresiunilor hungariste, expuse opiniei publice în urmă cu un deceniu.

Un exemplu, dintre nenumărate altele, este scandalul vizitei de anul trecut a premierului ungar pentru a sărbători, în România, această aşa-zisă „zi mondială a ungurilor“, care a avut, ca şi în toţi aceşti 20 de ani postdecembişti, acelaşi caracter neorevizionist şi provocator – fapt comentat, în 15 martie 2009, pe postul Antena 3. Iar cometariile forumiştilor la articolul „Marko Bela: ‘Cuvantul romanesc «niciodata» va insemna «in curand» in maghiara’“, publicat pe site-ul 9 AM, în 16 martie 2009, confirmă, o dată în plus, starea de spirit a românilor – care se menţine şi acum. Mai rămîne ca această stare de spirit să fie pusă, în sfîrşit, şi în forţă, în practică. Acum, cît nu este prea tîrziu.

Dar, după cum se vede, reacţia instituţiior statului la agresiunea hungaristă via U.D.M.R. lipseşte cu desăvîrşire, de 20 de ani. Unde este estropiatul Theodor Stolojan, care, ritos nevoie mare, zisese odată – a uitat lumea cînd anume şi cred că a uitat şi el! – că „cu suveranitatea ţării nu e de glumit!“, cu referire expresă la acţiunile neorevizioniste şi fasciste ale U.D.M.R.?! Ei, iată că moghiorii nu iau suveranitatea ţări în glumă, ci o iau peste picior. De ce?! Pentru că acelaşi ambuscat Theodor Stolojan este acum vice-preşedintele P.D.-L., partid care îşi împarte privilegiile Puterii tot cu U.D.M.R., tot aşa cum, le împărţiseră, alternativ, şi P.S.D, şi P.N.L., efemera C.D.R., defunctul P.N.Ţ.C.D., şi, în genere, toată cleptocraţia postdecembristă!

Iar acum, viitorul puşcăriaş Marko Bela, după ce a fost obrăznicit că a emis un act oficial – în calitate de vicepremier! – de la Cancelaria premierului (!) în limba moghioră, a anunţat, şi mai obrazic, că va continua să facă la fel. De ce?! Pentru că, deşi i s-a întocmit dosar penal pentru cele două miliarde de lei (vechi) primiţi ca „avans“ pentru a scrie o carte de poezele (!) – bani care, de fapt, erau o mită mascată –, i s-a muşamalizat dosarul. Iarăşi, de ce?! Pentru că premierul Boc este – ca să-l parafrazăm pe Nigel Farage descriindu-i, zeflemitor, charisma belgianului Herman Van Rompuy, abia ales preşedintele Consiliului European – „o cîrpă de şters pe jos“, ceea ce şi face U.D.M.R.-ul cu Emil Boc. Iată de ce puşcăriabilul Marko Bela putea declara, în 28 noiembrie 2009, la fel de agresiv, în România, la adresa românilor: „Maghiarii nu pot sărbători la 1 decembrie: această dată înseamnă 70 de ani de agonie“! Şi, evident, să rămînă la fel de nepedepsit! Dar pentru cît timp?! Pentru că, deşi ar fi, chipurile, de şapte decenii „în agonie“, au devenit tot mai viguroşi, mai mulţi şi mai agresivi! Între ăştia – alde Marko Bela, Attila Vereştoy, Gheorghe Frunda, Jozsef Csapo, Adam Katona, Laszlo Tökes, Bela Pomogats, Kelemen Hunor et ejusdem farinae – şi criminala „Divizie Secuiască“ diferenţa rezidă doar în mijloacele de agresiune.

Unde este impetuosul pseudonaţionalist Adrian Năstase, care, după ce-i încondeiase pe reorevizioniştii maghiari, în anii 1998-1999, guvernase, imediat, în anii 2001-2004, sprijinindu-se în cîrja numită U.D.M.R.?! Acum nu mai guvernează, iar opinia publică are memoria scurtă şi a uitat de mezalianţa P.S.D.-U.D.M.R., astfel că, acum, fiind în „Opoziţie“, ar putea să-şi reia şarja contra secesioniştilor maghiari. De ce n-o face, măcar, aşa, pentru imagine retro?! Din păcate, Adrian Năstase a pus „batista pe ţambal“ şi, în contrapartidă, se aude vocea din off  a „idioţilor utili“ din radio-televiziunile de toate felurile, care vorbesc, în prostie, de secuii din „Ţinutul Secuiesc“ şi de manifestările festiviste ale moghiorilor fără să releve niciodată că astfel de acţiuni sunt provocări deliberate şi profund denigratoare la adresa României. La fel, politicienii de mucava constată, cu emfază, că „declararea limbii maghiare ca limbă oficială în ţinutul secuiesc este neconstituţională“! Ei şi?! De asta nu mai pot moghiorii – care n-au votat Constituţia! – că se exprimă aceşti ventrilogi la microfonul Parlamentului sau al unor televiziuni! Mass media au devenit – în pofida autoconvingerii lor că sunt „Cîinele de pază al democraţiei“ – un pechinez care latră fără nici o eficienţă. Pentru că autorităţile statului au devenit autorităţi ale partidului aflat la Putere, care – din 1996 încoace – sunt în cîrdăşie făţişă cu U.D.M.R., altfel ar cădea de la Putere. Parchetul General, condus de o „Kövessi“, este „lipsit de rol activ“ – ca să mă exprim, cu preţiozitate, în termeni juridici.   

Dar, ceea ce a devenit de-a dreptul periculos şi intolerabil sub aspect instituţional este faptul că U.D.M.R. a început să şteargă pe jos şi cu Parlamentul României. Nu numai că a impus ca ziua de ieri, 15 martie, să fie acceptată ca zi de „sărbătoare“, dar, anterior, prin criminalul art. 75 din Constituţia-revizuită-în-2003 referitor la aşa-zisa „aprobare tacită“, U.D.M.R. a trecut, prin Senat, proiectul de lege privind regionalizarea României – cu scopul reînfiinţării stalinistei „Regiuni Autonome Maghiare“. Ceea ce este, deja, un atentat inadmisibil la securitatea naţională. Este, deci, absolut necesar ca la proxima revizuire a Constituţiei să fie eliminată reglementarea „aprobării tacite“ – reglementare pe am mai incriminat-o în articolul „Problema holocaustului“, precum şi în alte materiale de presă tocmai pentru că a fost introdusă deliberat spre a se permite astfel de şmecherii legislative, de care profită, acum, fascista U.D.M.R. După cum, la fel, trebuie interzisă sărbătorirea zilei de 15 martie – întrucît este o insultă la adresa românilor.

Oare Guvernul Boc-Hopa-Mitică, dacă a fost demis pe care parlamentară – „democratică“ – şi a revenit la Putere pe cale măsluită, politicianistă, chiar crede că nu poate fi alungat ca, în 1991, Guvernul Roman?! Chiar dacă acum Guvernul Boc cochetează cu minerii – spre a-i fraieri, ca altă dată Guvernul Ciorbea –, ar putea apărea alţii care să le preia rolul şi să apere Naţiunea – mai ales că nemulţumirea poporului se apropie vertiginos de incandescenţă! Pentru că, după cum ne-am convins prea îndeajuns, „democraţia“ este bună numai pentru clicocraţie: pentru popor e bună doar democraţia cu damf de dictatură. Or, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului se relevă că poporul are dreptul să se revolte contra guvernanţior dacă aceştia nu le mai apără interesele. Şi, de 20 de ani, clicocraţia postdecembristă sabotează grav interesele naţionale. Întrebarea este cît va mai răbda poporul: să sperăm că iminentele greve vor constitui pregătirea pentru viitoarea Revoluţie – dar una autentică, nu ca Retrovoluţia din decembrie 1989!

16 martie 2010

O ZI NEFASTĂ: 15 MARTIE (1)

 

Autor: Vasile Zarnescu

Zilele acestea, am avut ocazia nefericită să constatăm, din nou, că parlamentarii produşi de „sistemul ticăloşit“ – după cum l-a definit corect şi întemeiat, dar nu l-a stîrpit deloc preşedintele Traian Băsescu – au mers cu inconştienţa politică şi cu lenea profesională pînă acolo încît au acceptat propunerea fasciştilor din U.D.M.R. de a declara nefasta zi 15 martie 2010 ca zi de sărbătoare: asta ca să insulte mai vîrtos martirii poporului român şi poporul român, în întregimea sa, şi să mai chiulească o zi din Parlament, deşi primesc o simbrie nemeritată. Iată de ce parlamentarii creaţi de Legea uninominalului – şi cu cîteva excepţii, inclusiv cei de dinaintea actualului mandat – pot fi caracterizaţi ca făcînd parte dintre „idioţii utili“ ai societăţii postdecembriste: idioţi pentru noi, românii, şi utili pentru u.d.m.r.-işti.

În 13 martie 2006, am publicat, în revista SANTINELA, nr. 4/martie 2006, pag. 15, articolul pe care-l republic acum, mai jos, ca un memento şi ca un semnal că inacţiunea autorităţilor de atunci, prelungită în inconştienţa acestora de azi, va determina, cît de curînd, un grav pericol pentru securitatea, suveranitatea şi unitatea ţării. Totodată, trebuie să precizez că materialul republicat acum reprezenta aducerea la zi a unui studiu anterior, intitulat „Naţionalistu’ sicofant: Adrian Năstase“, tipărit, în serial şi cu intermitenţe, în revista România Mare, din martie pînă în noiembrie 2000. După cum pot constata cititorii, situaţia României s-a agravat profund, în acest răstimp de un deceniu, din cauza subminării suveranităţii naţionale de către aceeaşi organizaţie fascistă U.D.M.R., în deplină înţelegere cu aceeaşi clasă politică ticăloşită, care ne sufocă de două decenii! Redau, mai jos, textul din martie 2006, dar cu bibliografia esenţială de pînă în 2000.

***

Ziariştii Claudia Cristofan şi Andi Topală publică, sub titlul „AU ÎNCEPUT DIVERSIUNILE“ (Gardianul, nr. 1146, 9.03.2006), un material consistent despre preparativele şi incertitudinile mimate ale maghiarilor angrenaţi în provocarea evenimentelor planificate pentru 15 martie. Titlul relevă, totuşi, neînţelegerea funciară de care dau dovadă, în marea lor majoritate, ziariştii români care tratează mişcarea revizioniştilor maghiari din România, devenită tot  mai virulentă după 1989.  Pentru simplul  fapt  că nu  este  vorba  de  diversiuni,  ci,  dimpotrivă,  de  acţiuni  premeditate, subsumate ideii majore care domină revizionismul hungarist,  „Jos Trianonul!“

De aceea, după 16 ani de permanente provocări făţişe  şi de acţiuni subversive,  opinia publică şi autorităţile româneşti ar fi trebuit, acum, să fie ferme asupra unui punct clar: interzicerea oricăror manifestări ale maghiarilor în 15 martie. Deoarece este aniversarea „revoluţiei“ maghiare de la 1848, iar această „revoluţie“ este echivalentă cu  războiul de exterminare a românilor (şi nu numai a lor!), dus de cei 13 generali criminali conduşi de Iosif Bem şi spânzuraţi de Împăratul austro-ungar. Prin manifestările lor din  15  martie, maghiarii ne insultă în mod inadmisibil.

Dar nu numai ziariştii făcuţi în pripă consideră, minimalizând pericolul, drept simple diversiuni respectivele acţiuni antiromâneşti ale iredentiştilor maghiari. De această insuficienţănaţională suferă şi mulţi politicieni şi parlamentari, mai ales că şi domniile lor au ajuns în această postură tot în pripă. Ei nu-şi pun întrebarea: „Care secui?!“  Căci nu mai există. Au fost toţi maghiarizaţi. S-a ajuns chiar la ideea că ar trebui ca preşedintele Traian Băsescu să se ducă la Odorheiu Secuiesc, deşi ar fi cea mai mare greşeală, pentru că ar da gir prezidenţial acţiunilor lor antistatale. Ar trebui să trimită Armata, pentru a preîntâmpina orice manifestare,  „proclamaţie“, „declaraţie“ etc.

Un exemplu de penibilă bâlbâială politică a relevat-o şi emisiunea „Ştirea zilei“, din 10 martie 2006, de la Antena 3, dedicată viitoarelor acţiuni planificate de maghiari, care i-a avut ca invitaţi pe deputaţii Adrian Severin  (P.S.D.) şi Adrian Cioroianu (P.N.L.). În urmă cu câţiva ani, tot într-o emisiune televizată, acest Cioroianu ţinea o dizertaţie istorică (el fiind istoric) şi vorbea de o personalitate din cunoscuta familie nobiliară spaniolă „de Aragon“, după numele provinciei pe care a stăpânit-o, Aragon. Dar „marele“ nostru istoric a indicat-o „de Oregon“ (sic). În realitate, Oregon este un stat al S.U.A.! Evident, acest „liberalism“ în exprimarea „ideilor“ sale (adică a prostiilor sale) l-a făcut să intre Partidul Naţional Liberal şi, ca dovadă a competenţilor de acolo, să ajungă şi în Parlament şi să reprezinte România la forurile internaţionale. Tot aşa de liberal  a vorbit şi la emisiunea „Ştirea zilei“, iar când nu vorbea, se uita pe pereţi.

Cât despre Adrian Severin, a rămas aceaşi panglicar de pe vremea când tăia panglici la inaugurările făcute de Tovarăşul şi Tovarăşa. Acest Severin, care nu este prost, ci doar paraşiv, poltron şi trădător al intereselor naţionale, putea să spună, ca să-l contracareze pe Szazs Jenö, primarul oraşului Odorheiu Secuiesc şi unul dintre antiromânii cei mai înverşunaţi, măcar atât: că încă din 21-22 decembrie 1989, U.D.M.R. şi celelalte organizaţii maghiare neorevizioniste au practicat acelaşi petardism propagandistic, incluzând jocul de scenă cu lupta dintre „radicali“ şi „moderaţi“, trucul cu documentul-pirat – care nu le-ar aparţine lor, ci ar fi fost contrafăcut de români (eventual de P.U.N.R. sau P.R.M.), ca să-i compromită pe nevinovaţii maghiari –, jocul cu „delimitarea“ lui Marko Bela et comp. de „radicali“, cu faptul că ar fi o greşeală de traducere, căci ei nu „inţelege“ bine limba română, la care se adaugă permanenta denigrare a României în presa maghiară din ţară, din Ungaria, precum şi la diverse foruri internaţionale etc., etc. Deci, deşi avea atâtea argumente interne ca să-l combată pe individ, el îi dădea într-una cu Rezoluţia 1735 a Consiliului Europei, ca şi cum respectivul document ar fi menţionat în detaliu ce acte antistatale şi antiromâneşti comit maghiarii în România. Dar, oricum, el nu putea să facă un act proromânesc, de vreme ce el le comisese pe cele antiromâneşti: de exemplu, în 6 noiembrie 1991, după dezbateri tensionate, în Adunarea Constituantă, U.D.M.R. a încercat, din nou, prin deputatul  Károly Kerekes, să obţină dreptul de a folosi limba maghiară ca o a doua limbă în stat «în relaţiile cu autorităţile comunale şi orăşeneşti». Grupul Petre Roman-Adrian Severin, din cadrul F.S.N., a susţinut acest amendament“ (cf. Cartea neagră a U.D.M.R. Acţiunile antiromâneşti [care, pînă în 2000, apăruse pe site-ul  www.cybcity.com/udmr/1989.html. Acum, la această adresă, site-ul este administrat de alcineva; dar, cronologia din Cartea neagră a U.D.M.R. se regăseşte, în linii mari, în cartea lui Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase, Războiul spionilor, Editura Phobos, 2006, pag. 253-309 – n.n., V.I.Z.]. Prin politica paşilor mărunţi şi prin aprobarea tacită sau expresă ale unora ca acest Adrian Severin, U.D.M.R. a ajuns la guvernare.

Pentru a se înţelege mai exact poziţia noastră în problema atât de spinoasă a revanşarzilor maghiari din interiorul şi din exteriorul ţării (îndeosebi din Ungaria şi din Occident), este necesară o retrospectivă.

Scurtă retrospectivă de presă

Încă din toamna lui 1998, deputatul P.D.S.R. Adrian Năstase începuse să pozeze,   crescendo, în naţionalist extremist, denunţându-i vehement pe iredentiştii unguri, fie ei din Ungaria sau din România.

Ca să nu fim acuzaţi de subiectivism sau de atac la persoană, redăm, pentru început, opinia lui Traian Ungureanu, exprimată la B.B.C. – un post de radio faţă de care aproape toată lumea se prosternează, din cauza obiectivităţii  lui. Iată cum se adresa realizatorul emisiunii de la B.B.C. preopinentului său, Dan Tăpălagă, incitându-l:  „Acum un an şi ceva, Adrian Năstase descoperea, în timpul unei întâlniri electorale, că Transilvania îşi trăieşte ultimele zile. Pericolul maghiar se înşuruba mai abitir, domnul Năstase aflase, din fericire, acest lucru şi voia, cu orice preţ, să apere pământul românesc. Acum, domnul Năstase este prim-ministru şi, probabil, acesta este motivul pentru care duşmanul s-o fi sinucis în secret, iar Transilvania poate dormi liniştită. Mai mult, U.D.M.R. este în relaţii cordiale cu P.D.S.R., dar armonia este un pic şubredă. Pronosticurile P.D.S.R. s-au cam topit. S-a pripit U.D.M.R. sau a dat dovadăde realism la cîştig, fie el şi minim?

Dan Tăpălagă: U.D.M.R. primeşte cadou de la P.D.S.R. numirea unor subprefecţi în judeţele cu majoritate maghiară şi poate chiar un subsecretar de stat la Departamentul pentru Minorităţi. În schimb, U.D.M.R. a semnat un protocol cu P.D.S.R. Cu ce concesii, ce câştigăşi ce pierd cele douăpartide aflate, până mai ieri, pe poziţii aparent ireconciliabile? (Realizator: Traian Ungureanu; reporter: Dan Tăpălagă, emisiunea „Relaţiile U.D.M.R. cu P.D.S.R. “, B.B.C., 8 ianuarie 2001, ora 21).

Cu o ironie vizibilăîncădin titlu – „O alianţă sfîntă în Bucureşti“ – se exprima şi un alt reporter obscur, Alfredo Amellone: „Situaţie paradoxală la Bucureşti. Iliescu, «pericolul roşu», care, ales, ar fi îndepărtat România de Europa şi ar fi reinstaurat puterea neocomunistă, în ajunul alegerilor prezidenţiale a devenit stindardul democraţiei. Învinşii centrului-dreapta, adversarii implacabili democraţi şi liberali, alături de monarhişti şi de Biserica Ortodoxă, cheamă alegătorii la urne pentru a-l vota pe Iliescu, duşmanul lor numărul unu până acum două săptămâni  (La Stampa, 10 decembrie 2000, p. 9). Evident, Amellone trata problema în planul general, dar acestuia i se subsumează şi cazul Adrian Năstase, ca lider al P.D.S.R. şi premier, căci şi el constituia un caz paradoxal, contrazicându-se pe sine şi făcând o alianţă sfîntă cu U.D.M.R., împotriva căreia, mai an, vituperase emfatic.

Pseudonaţionalismul lui Adrian Năstase

Pentru a înţelege mai bine lucrurile şi ca să demonstrăm că el este un sicofant, iar noi obiectivi, trebuie să reconstituim atmosfera de atunci, reproducând unele materiale de presă, uneori prin câteva citate sau, alteori, suficient, prin titluri.

Începem printr-un text care relevă caracterul premeditat al exhibiţionismului naţionalist al d-lui dr. în drept Adrian Năstase:  „Prim-vicepreşedintele P.D.S.R., Adrian Năstase, a declarat că periplul lui Radu Vasile în Covasna şi Harghita i-a creat senzaţia că primul-ministru efectuează o vizită în străinătate. Năstase este de părere că Verestoy Atilla, care l-a întâmpinat pe Vasile, a corespuns cel mai bine, prin atitudinea sa, rolului de preşedinte al «statului Harghita-Covasna». Afirmaţia lui Radu Vasile, conform căreia în respectiva zonă nu sunt probleme, a stârnit mânia lui Năstase. Acesta spune că deţine informaţii că investiţiile în zonă, în valoare de 30 de milioane de dolari, sunt făcute sută la sută de maghiari, fie din România, fie din Ungaria sau din diasporă (cf. România liberă, 18 apr. 1998, p. 3).

Desigur, în zonă erau probleme rămase încă de la Trianon, pe care ungurii îl blesteamă cu incontinenţă. Marile puteri occidentale îşi schimbaseră planul în legătură cu cazul Kosovo – care fusese, până atunci, ţinut în surdină, ca să mascheze şi să aplaneze propriile lor conflicte interetnice, gen ETA, IRA – şi, în consecinţă, incendiau acum atmosfera, iar, în România, contextul politic internaţional îi incita pe maghiari. D-l general de divizie Stan Stîngaciu avertizase: „Există preocupări privind refacearea organizaţiilor terorist-diversioniste horthyste din anii ’40  (Naţional, 22 ian. 1998, p. 3). Cristina Zărnescu atrăgea atenţia: „Ar putea exista un plan «Kosovo» şi pentru România“  (Cotidianul, 15 iun. 1998, p. 10).

Ca întotdeauna, propaganda ungară produce mereu literatură iredentistă, un astfel de ideolog fiind Pomogats Bela, care încerca să teoretizeze  problema Ardealului, de exemplu, în articolul  „Pro Transylvania“ (Magyar Hirlap, Ungaria, nr. 233, 5 oct. 1998, p. 7). Şi, după teorie, apăruseră acţiunile politice ale noului guvern ungar, de extremă dreaptă. Reacţia formală a liderilor României se limitase la faptul că premierul României îşi zbârlise mustaţa: „Radu Vasile va cere ambasadorului ungar explicaţii referitoare la declaraţiile revizioniste ale lui Victor Orban“  (Jurnalul Naţional, nr. 1521, 28 mai 1998, p. 12). Încurajat de oficialii unguri, în stilul lor propriu, intrigant, un maghiar din Bucureşti, care se ascunde în anonimat, se întreabă: „Se coace ideea unei Transilvanii independente?! “ (Romaniai Magyar Szo, nr. 2839, 24 sept. 1998, p. 8). Întâmplător sau nu, în România apăruse cazul Sabin Gherman şi, în consecinţă, P.D.S.R. cere Parchetului General să se sesizeze împotriva autorului manifestului «M-am săturat de România» (Ovidiu Drugă, în Cotidianul, 18 sept. 1998, p. 4).

Sintetizând, Cristina Zărnescu şi Roxana Frosin avertizaseră: „Războiul pentru refacerea Ungariei mari se dezlănţuie pe toate fronturile / Budapesta dă bani parohiilor reformate maghiare din România, cu scopul de a-şi consolida poziţia în Transilvania  (Cotidianul, 15 ian. 1999, p. 10). Mai mult, Cristina Zărnescu suna alarma: „S.O.S. Ardealul / Odorheiul Secuiesc, gulagul românilor“  (Cotidianul, 20 ian. 1999, p. 5). Tot ea releva acţiunile denigratoare ale hungarismului:  „Presa din Budapesta prezintă România ca pe o ţară oligofrenă“ (Cotidianul, 9 febr. 1999, p. 2). În România, unul din mulţimea virulenţilor neorevizionişti maghiari este Sylvester Lajos, al cărui şovinism se manifestă, aluziv, încă din titlul „Cine iubeşte străinii…“  (în Haromszek, Covasna, nr. 2538, 6 ian. 1999, p. 3). După ce Liliana Brad dezvăluise că „Un document-pirat cere «autonomie pentru Ţara Secuilor»“ (România liberă, nr. 2507, 26 iun. 1998, p. 2) – aşa cum se iterează, acum, vorbirea despre un „document-pirat“ în Gardianul din 9 martie 2006 –, Cosmin Nicolescu afirma că „U.D.M.R. pune în practică programele de autonomie“ (Cuget liber, Constanţa, nr. 1791, 22 sept. 1999, p. 2). Ciprian Ranghel titra: „P.U.N.R. crede că Budapesta e în spatele autonomiştilor“, citând declaraţiile d-lui Valeriu Tabără (Cotidianul, 19 sept. 1999, p. 4). De fapt, P.U.N.R. nu „credea“, ci ştia precis, dar, fiind reprezentat de nişte lideri fără anvergură politică, aceştia credeau că, dacă se exprimă circumspect – deşi ungurii niciodată nu procedaseră astfel –, atunci dau dovadă că au  spirit european, deşi nu aveau decât unul provincial. Privind dincolo de orizont şi, astfel, surclasându-i pe p.u.n.r.-işti, Bogdan Petrescu ne asigura că „Lobby-ul maghiar din S.U.A. vrea Ardealul stat independent“ (Cotidianul, 7 dec. 1998, p. 2). Sorin Petrescu arata că iredentismul hungarist are direcţii multiple de acţiune: „Preşedintele Partidului Naţional Slovac, Jan Slota, afirmă: «Ungaria doreşte reanexarea unor părţi din România, Slovacia, Ucraina şi Iugoslavia»“ (Cotidianul, 12 mai 1999, p. 11). Agitaţiile iredentiste maghiare îşi găsesc ecou în presa internaţională: „Le Monde: Transilvania a devenit martora aspiraţiilor la autonomie a minorităţii maghiare“ (Cotidianul, 25.05.1999, p. 11).

Şantajarea Puterii de către U.D.M.R.

În presă apăreau tot mai frecvent alegaţii la adresa Puterii, pentru că se lăsa şantajată de U.D.M.R. Ziarul Naţional, din 29 iunie 1998, etala editorialul „C.D.R., sluga docilă a U.D.M.R. “; Ileana Sandu publica articolul „Cui i-e frică de Budapesta? “ (Timpul   în 7 zile, 9-15 iun. 1998, p. 5-6); George Duma şi Traian Golea relevau: „Tendinţele hungariste sunt neconforme cu preceptele europene şi internaţionale“ (Timpul în 7 zile, 7-13 iul. 1998, p. 8); în acelaşi număr din Timpul, Virgil Popa, scria, mai ferm, „Nu vrem Kosovo în Ardeal“; Coriolan Dobre denunţa: „Senatorul ţărănist Vasile Lupu sprijină din răsputeri iredentismul maghiar“ (Atac la persoană, nr. 16, 26 apr.-3 mai 1999, p. 12). Şi tot aşa. În sfîrşit, se publică un material intitulat, semnificativ, „Un document realizat de lucrători ai unui serviciu secret relevă: În Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă economică în scopul susţinerii enclavizării judeţelor cu populaţie preponderent de origine maghiară“ (Cotidianul, 13 mai 1999, p. 17); faptul că materialul este nesemnat, dar este deosebit de consistent şi acoperă o gamă largă de aspecte atestă că ziarul nu se lăuda şi că analiza era făcută, într-adevăr, de lucrătorii unui serviciu secret şi, întrucât articolul trata problemele interne ale României, puteţi ghici şi singuri de care serviciu secret era vorba (I.R.S.?!).

Acest context marcat de războiul din Kosovo şi propice mascării pseudonaţionalismului i-a servit lui Adrian Năstase ca decor pentru a-şi exhiba patriotismul de paradă.

Apoi, în septembrie 1999, marele ziarist ungur Biro Bela, din Covasna, ne liniştea în felul următor: „Adrian Năstase a prevăzut încă de la începutul verii că, până la căderea frunzelor, în Transilvania se va sfârşi pacea. Iredentiştii maghiari ar provoca conflicte interetnice. (…) Situaţia economică se degradează de la o lună la alta, societatea românească consumămai mult decît produce. Catastrofa devine, astfel, o chestiune de timp“ (Biro Bela, „Toamnă transilvăneană“, Haromszeki Figyelo, Covasna, nr. 41, 22-28 sept. 1999, p. 6). Să reţinem, de aici, în primul rând ironia la adresa lui Adrian Nastase, viceliderul, de atunci, al P.D.S.R., ironie cam de acelaşi calibru cu cea exhibată de reporterii de la B.B.C., citată la început.

Între timp, situaţia incendiară din Kosovo îi făcuse pe unguri să considere că le venise ocazia să dea lovitura şi şi-au isterizat iredentismul şi neorevizionismul, apelând la ajutoare diplomatice engleze, după cum remarcase Marcela Feraru: „Christopher Krabbie şi Nigel Thorpe scrutează terenul cu două zile înainte de întâlnirea maghiaro- maghiară de la Budapesta“ (Cotidianul, 19 febr. 1999, p. 4). Apoi, din 23 martie, S.U.A., prin N.A.T.O., au început să bombardeze Kosovo şi Iugoslavia în draci, inclusiv în zilele de Paşti, dar, în mod „umanitar“, cu uraniu sărăcit (unii militari americani scriseseră pe bombe „Paşte fericit“, căci ei nu sunt creştini, ci satanişti). Asasinarea, în 11 martie 2006, a lui Slobodan Miloşevici în celula sa din Haga se adaugă crimelor de atunci. Presupun că preşedinta T.P.I., Carla del Ponte, fiind vinovată instituţional şi moralmente, ar trebui bagată în celula lui Miloşevici. Mai scrutătoare decât cei doi ambasadori britanici, aceeaşi Marcela Feraru observase scena europeană: „La sfârşitul lunii septembrie (1998 n.n.), la Strasbourg, Adrian Năstase atrăgea atenţia Consiliului Europei, în plină dezbatere asupra crizei din Kosovo, că se încearcă rescrierea dreptului internaţional. La acea vreme, discursul său a fost apreciat ca o «adevărată lecţie de drept internaţional». La nici şase luni de la acea dezbatere, rescrierea dreptului internaţional este un fapt împlinit şi noua ordine mondială se desfăşoară sub ochii noştri“ (cf. „Summit-ul N.A.T.O. de la Washington se va desfăşura în plin război / Adrian Năstase: «Iugoslavia este poligonul de încercare a noii ordini mondiale»“ (Cotidianul, 6 apr. 1999, p. 3).

Lansat pe scena lumii ca profesor, strateg şi polemolog, Adrian Năstase îşi etala şi calităţile de spadasin naţionalist, în contradicţie cu faptul că, ca cavaler de Malta, ar fi trebuit să fie un spirit caritabil: „Comisia Juridică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost, ieri dimineaţă, teatrul unei ciocniri deschise între György Frunda şi Adrian Năstase. Senatorul U.D.M.R. foloseşte prilejul conflictului din Kosovo pentru a obţine o comisie ad-hoc a Consiliului Europei pentru minorităţi şi un protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului privind autonomia culturală. (…) Frunda a încercat să susţină că, în Convenţia-cadru privind drepturile minorităţilor naţionale, drepturile colective sunt consfinţite…“ Aşa descria Marcela Feraru competiţia, în „Meci Frunda-Năstase la Consiliul Europei. György Frunda încearcă să-i prostească pe membrii Consiliului Europei“ (Cotidianul, 30 apr. 1999, p. 4). Ca o paranteză, ţinând cont de cele comise de senatorul U.D.M.R. Gheorghe Frunda, la începutul anului 2006, reamintim că acesta este un recidivist în materie.

Meciul Frunda-Năstase

Dar, fireşte, Frunda nu putea să îl prostească pe marele naţionalist Adrian Năstase, care, de prin 1998, începuse o campanie acerbă contra nerorevizioniştilor maghiari. Renegatul de Gheorghe Frunda era, deja, un recidivist, aşa că cavalerul de Adrian Năstase nu îl iertase nici în antecedentul comis atunci când şi-a prezentat, la Consiliul Europei, Raportul său asupra Serviciilor Secrete: „Termenul de drepturi colective, care apare destul de des în acest document, a fost acceptat ca atare în Comisia Juridică?“, îl chestionase ziarista intransigentă pe antimondialistul de faţadă Adrian Năstase. La care el răspunsese cu modestia care-l caracterizează: „Din fericire, nu. Eu, personal, am insistat destul de mult pe eliminarea acestuia şi am fost susţinut şi de alţi colegi, astfel că, în urma unui amendament, la punctul 4 din rezoluţie, sintagma «dreptul colectiv de securitate» a fost înlocuită cu «dreptul societăţii democratice». S-a eliminat, de asemenea, referirea din varianta engleză de la punctul doi la «dreptul individual» pentru că, pe cale de consecinţă, acesta ar fi trimis la «dreptul colectiv».  (…) Eu, personal, nu cred că proiectul de rezoluţie are mari şanse de adoptare, iar în ceea ce priveşte ideea unei Convenţii europene, suntem încă destul de departe“, zise Adrian Năstase şi mai împuşcă un fazan. Toate acestea, şi multe altele, sunt descrise cu acribie ştiinţifică de către Marcela Feraru în articolul „György Frunda a acuzat Cotidianul în faţa Comisiei juridice a Consiliului Europei că este «nedemocratic»“ (cf. Cotidianul, 9 ian. 1999, p. 2; vezi şi idem, „György Frunda pune bazele unei Convenţii-cadru care transformă Serviciile Secrete din Europa în mânăstiri de măicuţe…“, Cotidianul, 6 ian. 1999, p. 10).

Dvs., însă, care credeţi că a fost rezultatul acestei şarje de cavalerie malteză, făcută de impetuosul nostru naţionalist?! Nu vă amintiţi, aşa că vă spunem tot noi: cinci împărţit la doi! Ne-o spune şi Marcela Feraru, căreia nu-i scăpa nimic, deşi nu-i convenea d-lui prof. univ. dr. Adrian Năstase, care dă lecţii de drept internaţional la tot cartierul occidental: „Raportul privind controlul serviciilor de securitate internă a fost adoptat în Adunarea Parlamentară. György Frunda a reuşit să impună în Consiliul Europei conceptul de drepturi colective“ (cf. Cotidianul, 28 apr. 1999, p. 3).

Dar, nu contează! Acest eşec al lui Adrian Năstase avea să treacă neobservat, în comparaţie cu atacul său la baionetă, făcut de pe cal, contra neorevizionismului maghiar.

            (Continuare  în numărul viitor)

***

            Pentru că, din diverse motive, nu am mai putut publica, în SANTINELA, în 2006,  partea a doua a acestui studiu, am publicat-o, în 16 martie 2009, pe Altermedia. Aşa arăta – reflectată în presa naţionalistă – situaţia României în urmă cu un deceniu. Privind retrospectiv, trebuie să admitem că, între timp, situaţia ei s-a agravat radical sub aspectul politicii interne şi externe privind prezervarea unităţii şi suveranităţii naţionale. Şi această situaţie a ajuns astfel, cum am subliniat în preambul, tocmai din cauza trădării intereselor naţionale a „naţionalistilor“ de acest gen – în frunte cu actualul P.D.-L., secondat de P.N.L. şi P.S.D. –, coalizaţi în cleptocraţia postdecembristă şi care se schimbă „democratc“ la Putere.

            14 martie 2010

Kelemen Hunor: un fascist în Guvernul României

 

Autor: Vasile Zarnescu

În urmă cu aproape opt ani, Kelemen Hunor, etalîndu-şi agresiunile antiromâneşti, afirmase: „Am spus cu mai multe ocazii – şi nu vom obosi să o repetăm – că, în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal“ (cf. *** «Deputatul UDMR Kelemen Hunor invocă „a doua ocupare de ţară“ în Ardeal», în Adevărul, nr. 3819, 3 oct. 2002, pe http://www.adevarul.ro/articole/2002/deputatul-udmr-kelemen-hunor-invoca-a-doua-ocupare-de-tara-in-ardeal.html).

            Plecând de la declaraţia sa integrală, accesibilă pe link-ul indicat, am elaborat şi difuzat presei, în calitatea mea de atunci, de director al Departamentului de presă al P.U.N.R., declaraţia publică de mai jos:

***

                        În atenţia tuturor instituţiilor abilitate ale Statului Român

P.U.N.R. AVERTIZEAZĂ!

Deputatul U.D.M.R. de Harghita, Kelemen Hunor, a dat, recent, un interviu postului Radio Kossuth, în care, exprimându-şi marea satisfacţie, a declarat, printre altele, că „în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal, dat fiind că o suprafaţă de aproape un milion de hectare a fost retrocedată în proprietate maghiară. Aceasta este o avere uriaşă, o avere de mai multe miliarde de dolari (…)“. 

Pe lângă impertinenţa nedezminţită cu care se exprimă liderii U.D.M.R. – care, în presa maghiară din România spun, mereu, că „ei trăiesc sub ocupaţia autorităţilor române“ –, expresia „a doua ocupare de ţară în Ardeal“, care trimite direct la Diktatul de la Viena, reflectă spiritul fascist, revanşard şi revizionist, de care este animat şi acest Kelemen Hunor, membru în Parlamentul României!!! Dar, pentru că este membru al coaliţiei P.S.D.-U.D.M.R., cu siguranţă, el nu va intra sub incidenţa O.U.G. nr. 31/2002, pentru că ea este aplicată doar contra românilor patrioţi.

Partidul Unităţii Naţiunii Române relevă că această „a doua ocupare a Ardealului“ de către unguri este consecinţa conciliatorismului guvernelor postdecembriste, care au impus politica criminală numită restitutio in integrum, cedând, constant, şantajului U.D.M.R. Bilanţul dezvăluit de către deputatul Kelemen Hunor este, totodată, expresia politicii de co-suveranitate, practicată, în această perioadă, deşi actualul premier, Adrian Năstase denunţase, vehement, în 1999, guvernul coaliţiei C.D.R.-P.D. pentru că „nu înţelegea politica de co-suveranitate spre care o împinge Budapesta“.

P.U.N.R. solicită Comisiilor de specialitate ale Parlamentului să verifice modul cum s-au făcut toate retrocedările, din proprietatea publică şi privată, deoarece a devenit de notorietate falsificarea actelor de proprietate – de la casele naţionalizate, la domeniul funciar.

De asemenea, solicită Curţii Constituţionale să verifice consistenţa juridică a prevederilor legilor privind retrocedările, deoarece prin aşa-numitul Status romano-catolic ardelean, pe care l-au invocat bisericile maghiare, Împăratul Imperiului Austro-ungar a pus doar în posesie şi nicidecum în proprietate, respectivele biserici. Ca atare, ca unul dintre statele succesoare ale respectivului Imperiu, România a fost cea care a devenit proprietara de jure şi de facto a acelor domenii şi nu bisericile „istorice“ maghiare. Pe cale de consecinţă juridică, instituţiile comunităţii maghiare nu au nici un drept asupra respectivelor domenii.

P.U.N.R. solicită preşedintelui României, d-l Ion Iliescu, şi d-lui prim-ministru Adrian Năstase, să îşi exprime public poziţia faţă de această afirmaţie antinaţională şi cu vădit spirit revizionist!

4 octombrie 2002,              Biroul de presă al P.U.N.R.

***

 

Aşa cum am spus, declaraţia P.U.N.R. fusese difuzată tuturor mass media, dar a apărut integral doar în revista România Mare (nr. 639, 11 oct. 2002, pag. 7). E-adevărat că a fost comentată de către senatorul Adrian Păunescu, în declaraţia sa politică din Parlament, din 7 octombrie 2002, publicată în Flacăra lui Adrian Păunescu [nr. 40(56), din 10 oct. 2002, pag. 17]. De asemenea, a fost semnalată în ziarul Independent (nr. 469, 5-6 oct. 2002, pag 6). La interpelarea făcută lui Kelemen Hunor de către Independent, care i-a pus în faţă acuza de fascism adusă de P.U.N.R., acest Hunor a pretins că „a fost o declaraţie politică“ şi s-a apărat cu imunitatea de parlamentar. Dar, mincinos cum este orice U.D.M.R.-ist, a „uitat“ să precizeze că respectiva declaraţie o făcuse la Radio Kossuth, la Budapesta, nu în Parlamentul României!

Cum se ştie, instituţiile statului, conduse politic de trădători, nu au luat nici o măsură şi, în consecinţă, din 1996 încoace, la adăpostul ticăloşiei asigurate de C.D.R. – care s-a sprijinit, pentru a accede şi a se menţine la guvernare, pe această cîrjă politică, numită U.D.M.R. –, maghiarii din România au escaladat continuu pretenţiile lor neorevizioniste.

            Ticăloşia politică – incriminată de preşedintele României, Traian Băsescu, prin sintagma sa, devenită notorie, „sistemul ticăloşit“ – s-a menţinut şi în mandatele următoare, prin P.S.D şi, apoi, prin Alianţa „D.A.“, iar acum este revigorată de la fel de trădătorul P.D.-L. Astfel că, prin intermediul acestuia, fascistul Kelemen Hunor a ajuns în fruntea unui minister strategic: al Culturii şi Cultelor. Între timp, criminala politică a retrocedărilor a devenit, prin „rechinii imobiliari“, a doua emblemă – alături de privatizare – a jefuirii Patrimoniului Naţional, iar de aceste retrocedări abuzive au profitat şi bisericile maghiare, zise, pretenţios, „istorice“.

            Acum, fasciştii maghiari se pregătesc să declare, la nefasta zi de 15 martie, limba moghioră ca fiind limba „oficială“ a aşa zisului ţinut secuiesc – deşi secui nu mai există şi, oricum, ei fuseseră români maghiarizaţi. Aplicînd permanenta politică a „paşilor mărunţi“, moghiorii se cred acum destul de forţoşi ca să accelereze acţiunile lor de realizare a secesionismului pe baze etnice, după ce au reuşit, deja, să creeze secesionismul economic şi administrativ!

            Este vremea, pînă nu va fi prea tîrziu, ca instituţiile de stat să revină la autoritatea lor firească şi să impună respectarea Constituţiei: să reprime energic şi definitiv orice manifestare secesionistă a fasciştilor revitalizaţi prin U.D.M.R., iar această organizaţie – pretins culturală, dar care acţionează, de la înfiinţare, ca partid politic! – să fie, totuşi, interzisă! Pentru că România este singura ţară în care funcţionează partide pe criterii etnice, cum este U.D.M.R. – care, de fapt, este urmaşa MADOSZ-ului, care, la rîndul lui, fusese constituit din toate organizaţiile fasciste ungureşti ce funcţionaseră în România pînă în 1945, după care au năpîrlit şi s-au convertit, toate, subit, la „comunism“.

            Dovada cea mai recentă a impertinenţei agresive a U.D.M.R. – în pregătirea intenţiei lor de a declara maghiara limbă „oficială“ – o constituie abuzul lui Marko Bela, care a trimis un act oficial în limba maghiară şi nu în limba română! Această agresiune contra Constituţiei României trebuie sancţionată penal, chiar dacă acest individ cu moacă de „Lenin în mizerie“ a fost reînscăunat vicepremier – tot ca urmare a sistemului ticăloşit, de care abuzează actuala Putere.

            Bocciii premierului Boc-Ardeleanu’ se vor complăcea în această porcărie pînă cînd vor fi alungaţi de populaţia răzvrătită?!

Cine conduce A.O.S.R.: o agramată sau un papă-lapte?!

Motto: „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar!“ George Orwell

Autor: Vasile Zarnescu

Am explicat în episodul anterior, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, că sigla aceasta înseamnă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Cei care au elaborat Statutul acestei organizaţii nonguvernamentale, dar învestită cu titlul de „instituţie de utilitate publică“, pretind că ea se originează în Academia de Ştiinţă a României, existentă în etapa interbelică. Ar fi bine dac-ar fi aşa, dar, cum puteţi deduce încă de pe acum – ţinînd cont de cele citite în episodul sus-amintit –, această pretenţie este doar pentru a-şi confecţiona un titlu de nobleţe.

A.O.Ş.R. fără origini, dar cu prezent pecuniar consistent

Or, ca să ajungi „om de ştiinţă“ trebuie să ai, în primul rînd, evident, ştiinţă şi nu cultură. Ceea ce m-a determinat să fac o cercetare ştiinţifică preliminară şi să aflu componenţa Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., pe care o găseaţi pînă acum cîteva zile, dacă accesaţi adresa http://www.aos.ro/frame_principal.html, la meniu-ul „Structură“, din stînga ecranului. Pentru cei care nu au conexiune la INTERNET, menţionez că el se compune doar din următorii 4 (patru!) membri:

„PREZIDIU:

PRESEDINTE AOSR: General (r) Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Nicolae Dănilă
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Mihai Golu
SECRETAR STIINTIFIC: Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“. Ad literram.

Foto.Vasile Candea perorand…

Să ne amintim că, în orice instituţie – chiar şi la o asociaţie de locatari! – un comitet, consiliu, comisie etc. se compune, obligatoriu, din cel puţin trei persoane, iar în cazuri mai largi, dintr-un număr mai mare de membri, dar, oricum, un număr impar de membri, pentru bunul şi binecuvîntatul motiv că, la vot, trebuie să se departajeze majoritatea de minoritate, spre a fi luată o decizie legal valabilă! La A.O.Ş.R. nu este nevoie ca să fie membri musai într-un număr impar în Marele Prezidiu, deoarece, fiind „oameni de ştiinţă“, ştiu să-şi împartă voturile în mod impar, chiar dacă membrii Prezidiului sunt doar în număr par!!! Credeţi că-i o scamatorie?! Nu, asta-i structura „legală“ de funcţionare, chiar dacă-i incorectă!

Foto.Vasile Candea se impune auditoriului

            Într-adevăr, numărul de 4 (patru!) membri ai prezidiului este stipulat atît în Statutul A.O.Ş.R., cît şi în Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. – care, de altfel, reproduce, aproape exact, respectivul Statut. Conform unor informaţii preliminarii, Statutul a fost redactat de trei – nici măcar patru – fraieri din A.O.Ş.R. (despre ale căror nume ne vom interesa ulterior, fără îndoială) şi atît Statutul, cît şi Legea nr. 31/2007 au fost adoptate de Parlament în această formă. Or, greşeala menţinută în ambele acte – Statutul şi Legea de funcţionare – anume, de a se stabili componenţa prezidiului doar din 4 (patru!) membri – atestă, categoric, faptul că parlamentarii nici nu au citit aceste documente şi le-au votati, şi ei, „ca primarul“, cum s-a relevat că procedează în foarte multe cazuri. Dar, avînd, acum, putere de lege, nu mai pot fi modificate decît tot prin corectarea legii, adică, mai operativ, prin emiterea unei ordonanţe a guvernului, învestită, ulterior, cu putere de lege! Căci aşa se face ştiinţa: din greşeală în greşeală, spre cunoaşterea adevărului! În ştiinţa pedagogică aceasta se numeşte „metoda eşecurilor şi încercărilor repetate“. Adică stilul guvernului Boc – căci, evident, toate legile referitoare la A.O.Ş.R. au fost date în timpul guvernelor Boc.

Laborioasele mele investigaţii ştiinţifice mi-au relevat că cei doi vicepreşedinţi şi-au dat demisia, încă de la sfîrşitul verii anului 2009, din motive personale, iar secretarul ştiinţific Doru-Sabin Delion vine la program doar o oră-două/zi şi numai o zi – rar cel mult două zile – pe săptămînă, dar primeşte leafa întreagă, pentru 8h/zi x 30 de zile, de minimum salariul de secretar de stat, conform § 11 alin. (23) al Legii 296/2007!, la care se adaugă sporuri de conducere, de hărnicie, de merit, plus diurne etc. Vorba lu’ Pristanda: „Renumeraţie mică, după buget, coane Vasilică!“ (Aici e vorba, acum, de conu’ Vasile Cândea, din piesa reală de la A.O.Ş.R., nu de conu’ Fănică din piesa lui Caragiale).

Să tot faci ştiinţă pe banii ăştia puţini, căci oamenii de ştiinţă sunt oameni generoşi, dau de la ei pentru alţii de morali ce sunt! Mîine-poimîine, vor face ştiinţă degeaba; nu în sensul că degeaba fac ştiinţă, ci vreau să zic „pe gratis“. Chiar, de ce mai dă statul fonduri pentru A.O.Ş.R., dacă cei din onor conducerea se mulţumesc cu aşa puţin, iar acum suntem într-o criză pecuniară, financiară, economică, spirituală şi morală aşa de mare?!

 

Cine conduce, totuşi, A.O.Ş.R.?!

            Aşadar, secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., Doru Delion, este mai mult absent decît prezent, preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, la fel, vine, şi el, rar şi, chiar dacă vine mai des decît primul, „lucrează“ puţin, fiindcă bate spre 80 de ani şi oboseşte repede, iar cei doi vicepreşedinţi îşi dăduseră demisia, cum am mai precizat, încă din vara trecută. Cine, atunci, mai conduce A.O.Ş.R.?!

            Ceea ce m-a şocat, iniţial, cînd am intrat pe link-ul A.O.Ş.R., indicat mai sus, a fost scrierea titulaturii componenţilor Prezidiului şi ai Consiliului Ştiinţific: cu iniţială majusculă la fiecare cuvînt, deşi cuvintele sunt în interiorul enunţului! Aşa că am aprofundat problemea să văd de ce nu se respectă gramatica la o Academie care se pretinde prestigioasă – a doua după Academia Română! În ceea ce mă priveşte, între anii 1985-1996, am activat în A.O.Ş.R. în cadrul Cercului de ştiinţă a conducerii, condus de regretatul general (r.) prof. univ. dr. Emil Mihuleac. Dar, pînă în 1996, sigla A.O.Ş.R. semnifica Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România şi nu Academia…, aşa cum avea să se schimbe titulatura prin Legea 31/2007. De aceea, eram şi mai curios să văd pe mîinile cui a ajuns A.O.Ş.R.

Astfel am aflat de la unii foşti colegi ai Asociaţiei O.Ş.R.– acum membri ai Academiei O.Ş.R. – că, în realitate, A.O.Ş.R. este condusă de directoarea economică Maria Saşalovici, că numai ea dictează, iar ceilalţi care se întîmplă să mai treacă, uneori, pe acolo, ascultă şi execută fără să crîcnească. Această individă a impus să se scrie cu iniţială majusculă la indicarea titulaturii membrilor A.O.Ş.R.! Evident, nu mi-a venit să cred, pînă am obţinut dovada că ea îşi impunea punctul de vedere după bunul ei plac, fiindcă ştiinţă de carte nu părea să aibă (cf. pag. 3 în facsimulul 2).

Agramata Saşalovici, mîna dreaptă a lui Vasile Cândea

Într-adevăr, în urma apariţiei unui conflict de muncă produs deliberat, abuziv şi ilegal de această directoare contra unei salariate a A.O.Ş.R., dir. ec. Maria Saşalovici i-a confecţionat respectivei salariate un referat calomnios în care, pentru nişte vini născocite de ea şi de şefa Personalului – ec. Maria Boezatu, cunoscută de cititori din episodul anterior –, îi cerea preşedintelui A.O.Ş.R. să o sancţioneze cu tăierea a 10 (zece) zile din salariu – adică 30 la sută –, deşi legea prevede cel mult 10 la sută, şi asta în cazul în care respectivul salariat comite abateri repetate. Or, aici nu era cazul. Totuşi, g-ralul (r.) Vasile Cândea – care nu se oboseşte să coboare din turnul său de fileş ca să discute cu muritorii – i-a aprobat referatul, semnînd „ca primaru’“, cum am subliniat anterior, trimiterea salariatei respective în faţa Comisiei de disciplină (cf. Referatul AOSR nr. 1211/02.10.2009, pag. 1 şi 3, în facsimilele 1 şi 2).

Foto.Referat nr.1211

Văzînd aceste documente incredibil de abuzive, de ilegale şi de agramate sub aspectul conţinutului şi al redactării, am formulat către preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) Vasile Cândea o cerere de informaţii, sub nr. 1339/28.10.2009, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cu acest prilej, am analizat textul dir. ec. Maria Saşalovici, conform celor de mai jos.

«1. Printre inepţiile debitate cu seninătatea celui fudul – care, vorba proverbului, „Nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!“ –, directoarea ec. M. Saşalovici scrie, în pag. 3, începând cu rândul 1 de sus: „Lăsând la o parte greşelile de gramatică şi mai ales de adresare unui ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional ( Preşedinte şi Prof. Univ. Dr. cu literă mică )“… Am redat, ad litteram, fraza subordonatei dvs. ca să îi putem analiza textul în detaliu (…).

1.2. În consecinţă, după 24 de ore de la depunerea prezentei, vă rog să dispuneţi corectarea respectivă pe site-ul A.O.Ş.R.: să apară, peste tot, scris corect: „prof. univ. dr.“! Actualmente, doar la numele d-nei Angela Botez este scris corect. E inadmisibil ca la A.O.Ş.R. să se încalce regulile elementare de scriere, doar pentru că agramata directoare Maria Saşalovici debordează de slugărnicie sau, zis academic, de obedienţă şi vă mai şi impune punctul ei de vedere, ca să vă facă de panaramă.

1.3. Faptul că dir. ec. M. Saşalovici vrea să scrie cu literă mare nu dovedeşte închipuita ei corectitudine gramaticală, stilistică, logică, protocolară etc., ci, dimpotrivă, dovedeşte pupăncurism – cuvânt pe care exigenţele limbajului academic mă împiedică să îl folosesc, aşa că îl voi înlocui cu cuvântul lichelism, sau, dacă şi acesta pare dur pentru insensibilităţile ei, aş zice „obsecviozitate“, dar sunt sigur că nu cunoaşte cuvântul şi cred că i se şi împleticeşte limba când îl pronunţă. Cum, însă, ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă despre ce este vorba, rămân la cuvântul pupăncurism, fiindcă este singurul care i se potriveşte la modul cum se comportă şi cum scrie. Chiar fraza ei citată mai sus este plină de greşeli. De ex., în sintagma „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“ – ca să vedeţi cât de mult v-a înaintat în grad! –, în loc de a trebuia al. Iar faptul că vă ridică osanale cu această înşiruire sforăitoare de vorbe dovedeşte acelaşi lichelism scabros. Ca să nu mai spun că tot textul ei este de un agramatism înfiorător şi de o falsitate deplină. Pentru că mintea ei de „economistă“ la atât se reduce: la „ec.“

Gîndirea ilogică a doctorandei Saşalovici

2. Să mai continuăm analiza cu alt exemplu. Contabila dvs., cu „35 de ani vechime în instituţii publice, din care în funcţii de conducere mai mult de 20 de ani“, chiar de la început, „o dă prin praf“ şi scrie:

„Domnule PREŞEDINTE,

      al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez Dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată ar periclita existenţa unui climat civilizat , dar şi încălcarea legislaţia şi regulamentul de ordine interioară.“

2.1. Booon! Să rescriem, acum, textul corectat sub aspect ortografic şi gramatical, adică, punând virgulele unde trebuie, scoţând alte virgule şi spaţiile libere în plus şi făcând acordurile morfologice. Semnele de punctuaţie introduse între paranteze drepte şi literele scrise cu aldine sunt formele corectate de noi. Astfel, noua formă – în linii mari corectată – este aceasta:

„Domnule preşedinte

  al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată[,] ar periclita existenţa unui climat civilizat, dar şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului de ordine interioară.“

Să ignorăm stilul pretins solemn, dar care nu este decât arogant, şi să numărăm greşelile de până acum: 1) cuvântul preşedinte se scrie cu literă mică inclusiv când este vorba de preşedintele republicii; doar în cazurile deosebite, cum este corespondenţa diplomatică, se scrie cu doar iniţiala majusculă şi în nici un caz tot cuvântul cu verzale; 2) am scos virgula de după preşedinte; 3) am adăugat virgula după cuvântul angajată[,]; 4-6) am făcut acordurile gramaticale în sintagma „legislaţiei şi a regulamentului“. Adică, parafrazând adagiul „Două vorbe, trei prostii“, putem zice: „trei rânduri, şapte prostii!“

2.2. Pentru că la cele şase, mai adăugăm şi greşeala de logică, mult mai gravă, pentru că este ascunsă sub vorbăria ei pretenţioasă şi, la prima vedere, unul care nu este versat în analiza conţinutului textului îşi poate zice „Vai, cât e de deşteaptă!“, deşi e invers: duhneşte de incapabilă ce este! Iată dovada chiar aici: propoziţia incidentă finală, introdusă prin conjuncţiile adversativ-copulative „dar şi“, ţine de verbul din propoziţia regentă „ar periclita existenţa…“. Deci, citită direct, fără părţile de vorbire intercalate, esenţa frazei îmbârligate a ec. Maria Saşalovici sună aşa: „trecerea cu vederea a incidentului (…) ar periclita existenţa unui climat civilizat … şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului“! Vedeţi lipsa de logică?! Nu vedeţi?! Mai pe scurt, ca să fie mai evident, sună aşa: „ar periclita existenţa … şi încălcarea legislaţiei…“. Şi mai pe scurt, ca să fie şi mai clar: „ar periclita… încălcarea legislaţiei“! Vedeţi aberaţia? Tot nu vedeţi? Nu mă miră că nu vedeţi, altfel nu aţi fi aprobat, în urma acestui referat redactat imbecil şi, în esenţă, fals şi rău-voitor, trimiterea bibliotecarei (…) în faţa Comisiei de disciplină! Adică, sensul corect, logic, este exact invers: ditamai directoarea economică Maria Saşalovici – sau Şacalovici, cum o „alintaţi“ dvs. maliţios – spune, implicit, că vrea să fie favorizată încălcarea legislaţiei! Pentru că asta înseamnă „periclitarea încălcării legislaţiei“! Iată ce idioţenie afirmă „directoarea economică“ Saşalovici chiar din prima frază!!! Bine, în loc de „idioţenie“ pot zice că manifestă „incapacitate de comprehensiune“! Dar risc să o fac să creadă că o laud prin sintagma de adineauri: nu, înseamnă că manifestă prostie monumentală! Dar nu este evidentă pentru toţi, fiindcă este îngălată în verbozitate şi, apoi, nu toţi citesc cu atenţie» (cf. facsimilul 1).

Doctoranda Saşalovici vrea să elimine cacofoniile

Apoi, în continuare precizam: «4. Vă mai relevăm şi alte greşeli gramaticale aberante, de care, evident, nici nu este conştientă. În pag. 2, la finalul alineatului trei de sus, scrie: „la aceiaşi dată“. Cuvântul „dată“ este de genul feminin, şi trebuia să scrie „aceeaşi“. Tot în pag. 2, în alineatul 4 de jos: „…nu s-a solicitat ca şi condiţie de promovare…“ etc. Ea crede că în expresia „ca şi condiţie“ s-a exprimat elegant şi că a evitat cacofonia dacă a introdus, în mod ilicit, conjuncţia „şi“. Avea alte soluţii de evitare a cacofoniei, dar mai bine lăsa cacofonia în pace şi ar fi avut, barem, o formulare corectă, chiar dacă mirositoare. Dar aşa, prin introducerea conjuncţiei „şi“, exprimarea este greşită logic. Hazul cel mare este, însă, în pag. 1, rândul trei de jos, unde scrie cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi prostie patentă: „… nu o pot califica ca şi comportament, deşi am 35 de ani vechime…» (vezi facsimil 1). Şi, apoi:

«4.1. Domnule general C.A. (r.) Vasile Cândea, spuneţi-i „economistei“ Şacalovici că degeaba are vechimea asta. Nu-i foloseşte la nimic, decât la insanităţi şi la răutăţi, ca acest referat. Oricum, aici nu a mai putut introduce, peste tot, conjuncţia salvatoare (în închipuirea ei!) „şi“ pentru a evita toate cacofoniile, subliniate de noi cu aldine, mai sus! De aceea, s-a făcut, încă o dată, de kkt!»

Inacţiunea g-ralului (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., cît este el de general şi de ţanţoş în uniforma sa – de care se foloseşte atît pentru a impresiona auditoriul, cît şi ca de un passe-partou –, nu a luat nici o măsură contra directoarei sale agramate şi incompetente. Să fie din cauză că nici el nu ştie prea multă gramatică?! Fără îndoială, mai ales că, în episodul anterior, am expus similitudinea dintre stilul său literar şi cel al poliţistului Pristanda! Dar, desigur, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi este întrutotul comod să ignore problemele pe care i le pune, natural, conducerea A.O.Ş.R., sub toate aspectele sale, şi să o lase pe dir. ec. Maria Saşalovici să-i facă activitatea. Mai ales că are şi totală încredere în ea, fiindcă este, şi ea, doctorand.

După cum nici nu mi-a răspuns la cererea mea de informaţii nr. 1339/28.10.2009, deşi este obligat de Legea nr. 544/2001 să o facă. Evident, nu mi-a răspuns fiindcă, aşa cum am demonstrat în articolul anterior, are ceva de ascuns. De exemplu, în respectiva cerere de informaţii, îi mai ceream, printre altele, următoarele:

«12.1. Solicităm, la fel, să ne comunicaţi documentele care atestă licitaţia prin care a angajat respectiva firmă de construcţii, datele privind costurile montării lambriurilor iniţiale şi, apoi, ale celor actuale, de lemn.

13. La renovarea clădirii, a fost desfiinţată scara principală, largă şi funcţională şi a fost păstrată doar scara de serviciu, îngustă, incomodă şi impracticabilă în caz de incendiu sau de accidentare a vreunei persoane. A cerut directoarea Saşalovici avizul Pompierilor pentru desfiinţarea scării principale? Şi, în genere, are vreun certificat de urbanism pentru lucrările pe care le face?»

Dar g-ralul (r.) Vasile Cândea a tăcut ca „mortu-n păpuşoi!“

Conflict de interese acoperit de g-ralul (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea – altfel foarte prompt cînd este vorba să iscălească documentele pe care nu le citeşte – acoperă, evident, cu osîrdie şi cu prestigiul uniformei sale de general cu patru stele (pe fiecare umăr!), abuzurile dir. ec. Maria Saşalovici: printre altele, faptul că individa îşi dă doctoratul la universitatea al cărei rector este patronul firmei de construcţii din Târgovişte căreia madam Saşalovici îi asigură front de lucru permanent la A.O.Ş.R., care rector şi patron este, fireşte, membru titular al A.O.Ş.R., de unde mai ridică şi indemnizaţia respectivă, de 2.000 lei/lunar! Acest fapt se numeşte conflict de interese şi are caracter penal.

De aceea, invităm Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 să se sesizese din oficiu şi să controleze modul cum este gestionat bugetul A.O.Ş.R. de către acest „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“, g-ralul (r.) Vasile Cândea, mînă-n mînă cu directoarea sa, Maria Salaşovici! După care va trebui ca şi doctoratul pe care şi-l cumpără, astfel, ec. Maria Salaşovici să fie anulat.

Sigur, am putea să credem, la prima vedere, că, de vreme ce este dus de nas de dir. ec. Maria Saşalovici şi, deci, fiind un papă-lapte, nu ar avea nici o vină atît pentru inacţiunea sa în ceea ce priveşte conducerea efectivă a A.O.Ş.R., cît şi pentru consecinţele respectivei inacţiuni. Am greşi, însă, fundamental dacă am admite asemenea ipoteză, deoarece, aşa cum am precizat în articolul anterior, i-am acorda circumstanţe atenuante. Ceea ce ar fi o greşeală inadmisibilă, deoarece, prin calităţile sale oficiale – de care face uz tot timpul – este pe deplin competent şi obligat să-şi îndeplinească atribuţiile şi, de aceea, este pe deplin vinovat şi trebuie condamnat în consecinţă. De fapt, în indolenţa sa, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi convine să nu facă nimic pentru leafa sa de ministru şi să-i dea mînă liberă agramatei Maria Saşalovici să i se substituie şi să-şi aroge îndatoririle lui.

În perversitatea sa – mascată sub bonomie şi bunăvoinţă faţă de salariaţi –, preşedintele A.O.Ş.R. îi cultivă şi amorul propriu acestei individe – care îşi va da doctoratul în pupăncurism, fiindcă la economie se pricepe, probabil, ca şi la gramatică. Iar, în trufia sa – copiată după aceea a „Preşedintelui A.O.Ş.R.“ –, Maria Saşalovici se crede stăpîna A.O.Ş.R. De altfel, a început să le controleze pe toate salariatele A.O.Ş.R. – deşi ea are în subordine doar şase contabile, un administrator şi două femei de serviciu – sub pretextul că „ea le dă banii şi, deci, ea le controlează!“ Adică ar fi „banii ei?!“ I-a lăsat vreo mătuşă o mare moştenire? NU, sunt banii de la bugetul sărăcit al statului!

Oare, mîine, 11 martie, Adunarea generală a A.O.Ş.R. îl va realege preşedinte pe g-ralul (r.) Vasile Cândea?! 

Vom continua analiza fenomenului A.O.Ş.R. în episodul următor, intitulat „„A.O.Ş.R.: instituţie de utilitate publică sau gaură neagră?!“ Evident, „gaură neagră“ nu nu în Univers, ci în bugetul ţării. Urmăriţi acest serial, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

10 martie 2010