Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (IV)

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2010

 Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (IV)

Autor: Nicolae Balint

 

În 1920, regentul Horthy Miklos l-a însărcinat pe locotenent-colonelul Zsolt să creeze Serviciul de Informaţii Maghiar, organism ce avea atât sarcini informative, cât şi contrainformative. În primele sale luni de existenţă, acest organism a fost ataşat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy fiind deosebit de interesat de activitatea acestuia, de selecţia cadrelor, precum şi elaborarea direcţiilor de acţiune ale serviciului. Ulterior, activitatea de culegere de informaţii a fost extinsă, atribuţii în acest sens, dar clar delimitate, primind Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Ministerul Afacerilor Străine. Chiar dacă activitatea de culegere de informaţii, dar şi cea de contrainformaţii a fost mult extinsă pe parcursul anilor, Zsolt – devenit între timp general – a continuat să fie persoana desemnată ca şi coordonator unic. Împreună cu Horthy Miklos şi cu un colectiv foarte restrâns de ofiţeri din structurile informative – parte dintre ei proveniţi din fostul serviciu de informaţii al defunctului Imperiu Austro-Ungar – Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele direcţii de acţiune ale Ungariei interbelice.

 

„Divide et impera”, în variantă maghiară

Ungaria era vital interesată în procurarea de informaţii din statele faţă de care avea pretenţii teritoriale. Elaborarea Memorandum-ului s-a făcut după o analiză profundă şi atentă a realităţilor internaţionale, dar şi a situaţiei de fapt din statele vizate prin acţiunile de informaţii desfăşurate. Pe baza acestui Memorandum, ulterior au fost întocmite şi planuri militare care vizau fie ocuparea prin forţă a unor teritorii revendicate de Ungaria, fie specularea divergenţelor existente la un moment dat între unele state în scopul anexării teritoriilor pe care Ungaria le revendica de la unul sau altul dintre acestea. Iată spre exemplu, direcţiile principale de acţiune creionate în Memorandum-ul maghiar:

–         exploatarea divergenţelor teritoriale existente între România, pe de-o parte, URSS, Bulgaria şi Yugoslavia, pe de altă parte, în scopul izolării României;

–         intensificarea mişcării iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociaţiilor culturale şi a preoţilor maghiari de diferite confesiuni;

–         exploatarea contradicţiilor dintre cehi şi slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;

–         susţinerea mişcărilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmărindu-se conjugarea acestor mişcări cu acelea ale germanilor din regiunea Munţilor Sudeţi;

–         atragerea susţinerii unor Mari Puteri, precum Marea Britanie, SUA sau Franţa, faţă de pretenţiile teritoriale ale Ungariei (spre exemplu,  în schimbul atragerii „bunăvoinţei” Franţei, acestui stat i s-a oferit controlul Căilor Ferate Maghiare şi fabricile statului profilate pe construcţia de maşini);    

După cum putem observa, Ungaria era dispusă la mari concesii de ordin economic, cu scopul vădit al unei „captatio benevolenti” din partea statelor cu o mare influenţă politică, fapt care nu i-a reuşit întotdeauna.

 

Planurile militare…

 

Nici unul dintre planurile de operaţii militare întocmite în perioada interbelică de Marele Stat Major din Ministerul Apărării din Ungaria şi pe care le redăm parţial mai jos, nu a fost aplicat întrucât realităţile politice şi economice se schimbau permanent şi drept urmare ele nu s-au dovedit viabile în timp. Sunt însă sugestive prin conţinutul lor, dar mai ales prin obiectivele urmărite. Astfel:

–         Planul „Virradat” („Zori de zi”), avea drept obiectiv recucerirea Transilvaniei. El urma să fie declanşat într-o conjunctură favorabilă Ungariei, prin atacul declanşat de marile unităţi maghiare cantonate în special la Debrecen şi Szeged; 

–         Planul „Ebredés” („Deşteptarea”), avea drept obiectiv reocuparea teritoriilor slovace, iar în acest caz se miza pe elementul surpriză şi pe lipsa unei rezistenţe organizate;

–         Planul „Arpád” şi „Pirkádás” („Aurora”), avea drept obiectiv tot dezmembrarea statului cehoslovac, dar aplicarea sa ar fi urmat să aibă loc în baza unei acţiuni comune ungaro-polone, mizându-se în acest caz pe obţinerea sprijinului Marilor Puteri şi pe neutralitatea României şi Yugoslaviei;

–         Planul „Jobbra eset” („Cauza dreptei”), avea în vedere acordarea unui sprijin puternic mişcării de dreapta din Austria, care ar fi trebuit să provoace tulburări, astfel încât, Ungaria, sub pretextul intervenţiei împotriva bolşevismului, să intervină militar în Austria în scopul realizării propriilor sale obiective.

Sunt doar câteva din planurile militare concepute în perioada interbelică şi pe care am încercat să vi le redăm succint în ceea ce au avut ele esenţial, deşi conţin foarte multe detalii, inclusiv de ordin logistic.  

…şi acţiunile de spionaj

Mai mult sau mai puţin realiste, planurile militare întocmite, pun însă în evidenţă obsesia teritorială a Ungariei, un stat care nu s-a împăcat câtuşi de puţin cu realităţile impuse de Sistemul Tratatelor de pace de la Paris-Versailles. Întocmirea planurilor de operaţii militare a fost însă precedată de acţiuni de spionaj de mai mare sau mai mică anvergură. Detaliile legate de operaţiunile de spionaj derulate pe spaţiul românesc erau concepute în principal de Oficiul de Evidenţă nr. 1 din Marele Stat Major al Ungariei, care-şi punea în aplicare aceste operaţiuni prin intermediul Biroului VI – 2 a, dar sarcini informative aveau şi Jandarmeria, precum şi Trupele de grăniceri. Însă operaţiunile de spionaj care presupuneau un foarte mare grad de disimulare, o acoperire cât mai sigură, erau derulate prin intermediul Ministerului Afacerilor Străine. Legaţia ungară de la Bucureşti şi consulatele ungare din Transilvania – e vorba aici de ataşaţi, consuli sau chiar simpli funcţionari – ofereau acoperirea ideală pentru agenţii maghiari care erau coordonaţi de Szendrey Zoltan.      

                                             (va urma)

CASETA 1

„…să nu ne amăgim cu formule naive. Ungurii sunt legaţi toţi, într-o adeziune organică şi furibundă, pe o singură chestiune naţională, şi aceasta este ura de veacuri împotriva românilor, cehilor şi sârbilor. Pe această chestiune n-a existat în istoria lor divergenţă între magnaţi şi aşa-zişii lor democraţi. De la cel mai mic  şi până la cel mai mare, ei împărtăşesc cu sinceritate nezdruncinată, una şi aceeaşi religie păgână: a distrugerii noastre…” 

(Corneliu Coposu, fragment din articolul „Şi MADOSZ-ul vrea la guvern?”, apărut în publicaţia „Dreptatea”, seria II, nr. 40 din 11 octombrie 1944, pp. 1-3)

 

Foto.Corneliu Coposu in doua momente ale vietii: detinut politic si dupa 1989.

FILOSOFUL REAXAT – REPLICA LA UN ARTICOL

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2010

FILOSOFUL  REAXAT – REPLICA LA UN ARTICOL

Autor: Corneliu Florea

Adrian Paul Iliescu (API) este filozof pe stat de plata. A terminat facultatea de filozofie în 1976 la Bucuresti, a predat marxism-leninismul studentilor politehnisti pâna în 1990, dupa care, în cinci ani a devenit profesor universitar filozof, dupa ce în prealabil a trecut si pe la Oxford (vadul boului pe româneste) si acum trece studenti de la Marx (Care nu a fost marxist! Adevarat.) la Wittgenstein (Care sustine ca fapte sunt rocile, analizele filozofice doar niste straturi pâna la ele. Adevarat.) Dreptul lui câstigat pe baricada bucuresteana, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost articolul sau RUSOFOBIA publicat în Cotidianul-cotidian din 18 dec. 2009. Lectura m-a indispus, la fel ca si pe alti cititori-comentatori, care, cu o singura exceptie, au adus ca argumente rocile, adica faptele, cum zice Wittgenstein, nou idol filosofic a lui API. Înainte de ai da o replica, am încercat sa aflu ce l-a determinat sa scrie acest articol: a fost obligat, îsi urmareste, fara scupule, niste interese, vrea sa urmeze exemplul patibularului Patapievici de-a ponegri si defaima poporul român, sau incompetenta intelectuala de comprehensiune a faptelor istorico-sociale, inconstienta, stupiditate! M-am încurcat în ipoteze, nu am putut trage înca concluzia, poate dupa ce comentez articolul lui din cotidian, care a fost prezentat în cinci paragrafe:
Paragraful întâi. “Odata cu alti strigoi locali, a reînviat rusofobia”. Asa, in forta de cugetator profund, fortissimo, îsi începe articolul API. La strigoi, nici nu se putea altfel, îi fixeaza pe Ion Antonescu si pe legionari. E liber, si politically corect, sa dam în ei ca în sacul de box. Cine are curajul sa le i-a apararea, stiu ce îi asteapta: groapa cu furnici! Urmeaza dispretuitorii occidentului, alti strigoi, ceva mai mici. Trece la rusofobia ca boala veche la români si de când îi urâm noi pe rusi. Ei de când?? De mult, de la Ecaterina a 2-a, de când ne tot calca în picioare, cotropesc în forta brutala, ne jefuiesc, ne maltrateaza bestial. Un comentator i-a spus sa nu ignore ca ne-au invadat de 12 ori, ceea ce este un motiv întemeiat sa nu mai avem încredere în ei, sa fim circumspecti. Karl Marx referindu-se la ocupatia rusa în tarile Române din 1828 scrie:
“Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri. Barbati si femei au fost înhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bâta, nici vârful lancii lor. Peste 30.000 de români fura smulsi de la munca câmpului pentru a servi ca animale de munca. Cei mai fericiti fugira în munti, unde singura lor hrana era scoarta de copac. Guvernul rus raspunse la proteste cu Nu ne intereseaza cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinile sa fie executate” (Karl Marx: Însemnari despre români. Manuscrisul B 85, Lucrarea a aparut in România in 1964).
Nu putem sa credem ca filozoful marxist-leninist API nu a citit între 1964 si 1989 aceasta lucrare. Sigur a citit-o, tragedia lui este ca nu a înteles nimic, sau pur si simplu are tulburari de personalitate, cu deficit de sensibilitate si discernamânt. Ce ar fi dorit API, facut profesor de filozofie dupa 1990, ca acei români si urmasii lor sa fie rusofili?!? Si, daca lui, si celor care îl sustin în acest aberant reeducator articol li se pare ca vremurile acelea au apus de mult, atunci de ce ei si familia lor au motive de rusofilie, acum?!? Pot sa ne raspunda, dar sincer!! Pentru ca noi, majoritatea românilor nu putem avea asemenea sentimente fata de ocupatiile rusesti, chiar daca am lua în considerare numai ultima ocupatie; cea din 1940 pâna în 1990, pentru ca românii ce stiu, cât de cât, istoria lor din toate timpurile, socotesc si Basarabia, si Bucovina locuita de români cu mult înaintea rusilor, ucrainenilor si a evreilor. Sau acesta nu mai este un drept pentru toate natiunile, domnule profesor API?!?
Paragraful doi. Este absolut absurd fiindca, API vrea sa ne spuna care este culmea absurdului dupa filozofia sa, scriind ca: “Bush jr. cel mai stupid presedinte din istoria Amedicii” (?!?) dupa care, doua rânduri mai jos citim: “Americanii sunt însa un popor plin de vitalitate, pragmatic si rational, asa ca l-au trimis pe Bush în tenebrele texane.” Bravo API!! Numai vezi, noi nu suntem studentii tai sa-ti înghitim prostia absurda! Esti ilogic si ignorant. Nu poti conecta coerent un popor rational cu aleagerea unui presedinte stupid! Ignorant esti pentru ca, nu l-au retrimis pe Bush în tenebrele texane. Întâi Bush nu a stralucit in gândire ca un profesor de filozofie dâmbovitean, dar a avut destula minte sa-si faca toate interesele pe spatele aliatilor nato si a rationalului popor american. Apoi a dus la capat doua mandate cât prevede constitutia lor, iar acum, chiar acum, Bush din tenebrele texane iradiaza de placere, citind cât de stupid este API!! Se spune despre stupizi ca dau în gropi, în acest paragraf API cade în haul absurdului scriind ca Bush si-ar fi dat seama ca: “Rusofobia n-o fi ea capabila sa-i zapaceasca pe americani, dar pe români precis îi poate îmbrobodi.” Chiar asa? Sapa un pic, sa ajungi la rocile filosofului pe care-l preda-i studentilor! Ti-a trecut vreodata prin encefal cam câti rusofobi sunt în jurul rusilor numai în ultimii 200 de ani, care nu stiu de Bush, dar îsi cunosc suferintele lor si-a parintilor lor pricinuite de rusi.
Cum poti sa scrii un asemenea articol? Cum se poate publica un asemenea articol dragi redactori cotidieni?
Paragraful trei. Filozoful API are o imagine foarte buna despre el si dupa ce a trecut prin istorie ca marfarul prin tunel vrea sa calce si dezaxatii, dar vai lui, ne da înca o dovada de cât de reaxat este printr-un cip implantat. Dupa API dezaxati sunt cei ce scriu pe ziduri: “Basarabia, pamânt românesc”, datorita rusofobiei. Probabil, dupa reaxatul API ar trebui sa scrie Traiasca Stalin! Întoarca-se Stalin! Sa se scrie pe toate zidurile, gardurile si pe tricouri care au, care nu sa-si atârne o placarda. Dar, daca într-adevar vreti sa vedeti cât de reaxat este API cititi: “si asa cum nu le permitem maghiarilor sa strige Ardealul, pamânt unguresc, nici noi nu avem dreptul sa revendicam Basarabia!!” Mai cititi odata ca sa luati la cunostinta ca nu avem dreptul!! Clar, ordin de la API! Si ne miram ca unii se întreaba de educatia, cultura si starea lui de sanatate mintala. Dar, nu-i chiar asa, fiindca invers se poate: noi sa le permitem maghiarilor sa strige, cât îi tin bojocii: Ardealul, pamânt unguresc iar noi reprimim dreptul, si nici rusofobi nu mai suntem, sa revendicam Basarabia! Multumim draga Apisor. Numai sa-ti spunem ceva, noi, astia din Ardeal, ce voi acolo pe Dâmbovita nu stiti: ungurii, de la Kossuth la Viena si pâna la Tokes la Bruxeless tot asta striga, si or striga!! Si ei stiu bine istoria adevarata a Ardealului nu ca tine, un micut reaxat cu cip. Karl Marx scrie ca în Constitutia lui Kossuth din 1848, articolul XII-lea decreta încorporarea Transilvaniei la Ungaria: Transilvania e declarata tara maghiara, limba maghiara este singura admisa… si toti cei ce au avere sunt unguri. Oare ai priceput ceva, ori cipul nu-ti permite?
Paragraful patru. Reaxatul API pune un diagnostic, ca o sentinta de condamnare pe viata românilor care mai viseaza la România Mare si rusofobilor care scriu si pe ziduri, ca sunt: victimile unei groaznice patologii morale. Cutremurator, scuturator, tremurator, bucatica rupta din halucinatiile patibularului Patapievici! Cei ce nu sunt înca victime au o singura sansa; sa-si puna masca de hârtie ca pentru gripa porcina. E o salvare! Si toate astea, numai din cauza lui Ceausescu si Basescu. Daca nu ar fi fost astia doi, rusofilia ar fi fost floarea nationala a românilor, pe care am fi cultivat-o pe toti coclaurii si ulitele noastre, iar fratii nostri mai mari zilnic ar veni la noi încarcati de bunataturi, ce nu s-au mai vazut si cu românofilie pravoslavnica si federala ne-ar îmbratisa, de ne-ar sufoca…
Paragraful cinci sau Apisor ajunge la adevar: “Marele pericol pentru România nu sunt rusii ori maghiarii, ci românii”. De la mine putere am subliniat românii fiindca îi dau dreptate! Da, ce e a lui, a lui sa fie, conform dreptului la proprietate intelectuala, din care se poate trage o singura concluzie: nu putem scapa România de pericol numai daca o scapam de români!! Ne-a dat cheia istorica a problemei noastre ca popor cu brutalitate primitiva, cum zice. Plus si înca o mare explicatie: “Nu rusii deslantuie macelul cotidian pe sosele, masacrul câinilor…” Ma opresc, fiindca asta cu masacrul câinilor este argumentul în fata caruia toate contrargumentele istorice devin nule. Pai, da, câti câini au masacrat rusii în România? Ce, ei de asta veneau si vin în România, sa mascreze câini? Are dreptate, rusii întodeauna în trecut au fost, si vor fii în viitor, parteneri economici de inegalabila importanta, zice Apisor.
(SOLSTITIUL IERNII  2009, WINNIPEG – CANADA)

PS – În final, compasiunea ma cuprinde fata de API, motiv pentru care îl dezmierd Apisor, fara subîntelesuri rautacioase. Îi privesc cu staruinta poza lui de la articol si nu vad nici un semn de inteligenta pe fata lui… ce conteaza, cip reaxator sa aiba…

Nota redactiei. Politica redactiei noastre nu coincide intotdeauna cu punctul de vedere al colaboratorilor, dar in acest caz subscriem la aceasta replica a domnului Corneliu Florea, colaboratorul nostru. Puteti citi articolul scris de Adrian Paul Iliescu la link-ul de mai jos:

http://www.cotidianul.ro/rusofobia-105677.html

Sa nu cautam hibe în ograda vecinului

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2010

Sa nu cautam hibe în ograda vecinului

Autor: Cornel Cotutiu

Condeierul bistritean Menut Maximinian merita toata lauda pentru isprava editoriala realizata recent prin cartea ”Radacini  împrumutate”. Volumul rezulta din documentare la fata locului (bazinul Odorheiu Secuiesc) si parcurgerea unei impresionante bibliografii pe tema destinului tinutului secuiesc. Desigur, în aceeasi masura, trebuie relevata motivatia acestui demers: atasamentul de suflet si spirit pentru românimea din zona, de-a lungul veacurilor pâna azi.
Când iei în mâna, adica în mod serios, o astfel de carte, e normal sa te intrige si sa cauti dezlegare titlului. De ce ”radacini împrumutate”? (Se cuvine o lamurire: Pentru scrierea romanului meu, ”Ce ramâne”, am procedat precum Maximinian: am strabatut tinutul cu pasul si am zabovit, prin biblioteci, asupra unor carti si colectii de ziare ale secolului XIX, cautând fapte si lamuriri asupra tinutului secuiesc – si nu maghiar, cum o spun cu viclenie sau ignoranta politicieni parsivi ori gazetari creduli).
De asemenea, vreau sa se accepte ca, în arealul românesc – indiferent de ce culoare etnica e populatia -, daca dai de doi români, este improprie sitagma ”români minoritari”. Nu suntem minoritari în propria noastra tara, indiferent unde si câti ne-am afla.
Deopotriva, e inadecvata, pâna la a fi suparatoare, perseverenta într-o confuzie (agreata pâna si de prefatatorul cartii acesteia, Vasile V. Filip): confuzie între secui si unguri. Adevarul e luminat (documentar si nu sentimental) mai întâi de I.G.Bibicescu, în ”Poezii populare din Transilvania” (culegere publicata în 1893 si reeditata în 1970 – apropo de acuratetea bibliografica, M.M.!) si mai apoi de  catre Ion I. Russu în ”Românii si secuii” (l990). Si de catre alti  ”viteji dupa razboi”.
Apoi: în motivatia demersului sau, autorul încheie astfel:  ”Noi nu judecam, noi doar urmam firul epic (…)”. În cazul acesta, care e premiza acestei carti? Asa pusa problema, rezulta de aici o atitudine tipic mioritica si de care au profitat de-a lungul istoriei toate hoardele care au trecut peste noi,  au stat o vreme peste noi ori au ramas, cu ifose de stapânitori. Mi-e si de mirare ca, dintr-o astfel de perspectiva liricoidala, mai existam.
În acest sens, M.Maximinian – înainte de a face cartii o încheiere cu iz de predica – scapa o afirmatie care, în timp, va fi, din pacate, confirmata: ”Asistam neputinciosi la dezradacinarea noastra în propria tara. O poveste halucinanta, la care asistam fara a spune nimic.” Pai, nu asa face si ciobanelul din ”Miorita”? Înloc sa se apere, el se miorlaie liric: ”Si de-o fi sa mor…”, bla-bla-bla.
Sunt oameni care, iata, nu asista fara a spune nimic: dovada, chiar aceasta carte a lui Menut Maximinian, care acuza chiar prin titlu: ”Radacini împrumutate”. Dar nu el are putere de decizie, ci acei care, iresponsabil, naruie conditia de stat de drept a României.
Cum guvernantii, demnitarii nostri stau cu degetul în cucuruz, fenomenul descris de Vasile V.Filip va înainta: ”În zona unde maghiarii sunt minoritari, acestia sunt bine protejati de autoritati, au proiecte speciale, clase în limba maghiara, locuri la facultate. În zona unde românii sunt minoritari în propria lor tara, nu au nici un drept, toate parca au fost întoarse împotriva lor. Scolile dispar si, odata cu ele, limba.” Limba româna în România!
Ce-ti mai vine sa spui? Îmi amintesc de o zicere româneasca, dar care, se vede ca nu ne-a fost de folos: ”Obraznicul manânca praznicul.”

Societatea „Unirea Românilor” din Michigan – Aniversare 100 de ani

Posted by Stefan Strajer On December - 30 - 2009

Societatea „Unirea Românilor” din Michigan
Aniversare 100 de ani de la infiintare

 Foto. Eugen S.Raica – Presedintele Societatii “Unirea Romanilor”

 Fondata la 8 iulie 1909, de catre 17 imigranti români din Detroit, Michigan, Societatea „Unirea Românilor”, asa cum este cunoscuta astazi, a avut menirea de a oferi ajutor financiar membrilor sai in caz de boala, accident sau deces si sa pastreze specificul unic al traditiilor culturale si populare ale românilor in noua lor patrie. Pe 17 august 1909, statul Michigan avea sa emita actul de constituire („The Charter of Incorporation”) al societatii „Desteapta-te Române” – societate care prin fuziunea cu alte societati române, in anii care vor urma, va constituie temelia celei mai longevive societati fraternale românesti din Michigan, respectiv „Unirea Românilor”.
 *

Foto.1. Clubul Doamnelor „Unirea Românilor” (c.1935)

Pentru prima data românii s-au asezat in Detroit, cel mai mare oras din Michigan si al cincilea ca marime din Statele Unite, in 1904 si numarul lor a crescut pe masura ce industria de automobile s-a dezvoltat. Acesti imigranti, veniti mai ales din Transilvania, Banat si Bucovina, s-au asezat in trei cartiere principale: in vecinatatea strazii Franklin („The River”); in vecinatatea strazii Fransworth („The carshop”) si in suburbia Highland Park.
 Românii au gasit de lucru in fabricile de automobile si in activitatile industriale legate de noua industrie. Conditiile de lucru erau grele si patronii nu aveau aproape nici o obligatie catre angajatii lor in caz de accident sau alta nenorocire. Cel care cadea victima unui accident industrial trebuia sa se bazeze pe resursele lui si costul de spitalizare, si apoi de convalescenta, era cu mult mai mare decât economiile unui lucrator. Imigrantii români in cea mai mare parte nu aveau rude si, ca urmare a faptului ca nu cunosteau limba engleza precum si datorita faptului ca aveau o calificare foarte limitata, trebuiau sa accepte muncile cele mai grele si mai simple care ii expuneau cu mult mai mult la accidente la locul de munca. Nevoia unui sistem de asigurare sau de a avea un fond de intrajutorare era mare si unii membrii ai comunitatii au inceput sa se gândeasca la infiintarea unei societti de ajutor mutual.

Foto.2 Parte din membri Societatii „Unirea Românilor” in fata catedralei „Sfântul Gheorghe” la a 80-a aniversare (1989). Foto: George Pâslaru.
Prima incercare de a organiza o societate a fost facuta in 1908 de catre Danila Iacob, Ioan Maris si Gheorghe Botean, dar acea incercare nu a reusit. in iunie 1909 s-a format un comitet care avea sa duca la infiintarea primei societati din Michigan, in iulie 1909.
Trei ani mai târziu, la sedinta societatii din 12 februarie 1912, membrii societatii, propun infiintarea unei parohii ortodoxe române la Detroit. Propunerea a fost acceptata unanim si biserica „Sf.Gheorghe” a fost ridicata si prin eforturile membrilor societatii. Aceasta frumoasa biserica devine catedrala a nou-formatei Episcopii Ortodoxe Române din America, in 1929.

Foto.3 Comitetul Societatii „Unirea Românilor”: John Tipa (V.Presedinte), Petru Lupsor, Andrei Muresan, Rebecca Popovici, Eugene S.Raica (Presedinte), James Crucian, Petru Muresan (Casier), Marioara popescu, Anne Mercea (Secretar`) si John Mercea (Secretar Financiar) – 1993. Foto: George Pâslaru.
In iulie 1920, Societatea „Hora Unirii” din Highland Park, s-a contopit cu Societatea „Desteapta-te Române”, astfel având un numar de aproape 1.000 de membri. in octombrie 1922, „Casa Româna” – sala sociala a societatii – a fost terminata si avea sa devina centrul social al comunitatii românesti din Detroit pentru urmatoarea jumatate de secol. in 1923, Societatea „Stefan Voda”, urmata de societatile „Banateana”, „Bucovineana” si „Progresul” s-au unit cu „Desteapta-te Române” formând astfel Societatea „Unirea Românilor”. „Casa Româna nr.2” infiintata in Dearborn, in noiembrie 1926, avea sa faca din Societatea „Unirea Românilor” singura societate fraternala româneasca din America care detinea doua cluburi/sali sociale functionale. Succesul acestei a doua Case Române insa a ramas limitat datorita crizei economice care s-a dezlantuit in 1929. in 1962 Societatea „Patriotii Români” din Highland Park se alatura si ea acestei societati care va deveni astfel societatea cu cea mai larga componenta, membra a Uniunii si Ligii Societatilor Românesti din America, cu sediul in Cleveland, Ohio.

Foto.4 Biserica catedrala „Sfântul Gheorghe”, actualmente in Southfield, Michigan, fondata de Societatea „Unirea Românilor” in Detroit, la 12 februarie 1912. Foto: George Pâslaru.

 

Foto.5 Placa comemorativa de la intrarea catedralei „Sfântul Gheorghe” pentru care Societatea „Unirea Românilor” a donat peste 55.000$. (De la infiintarea bisericii societatea a donat aproximativ 100.000$ la catedrala). Foto: George Pâslaru

Foto.6 Icoana murala „Invierea Domnului” din catedrala Sfântul Gheorghe, pictata in 1973, lucrare finantata de catre Societatea „Unirea Românilor”. Foto: George Pâslaru.

Interesul Societatii pentru treburile nationale românesti a continuat si intre cele doua razboaie mondiale si a determinat trimiterea unei delegatii de 300 de români-americani sa participe cu drapele americane si românesti la aniversarea de zece ani de la Marea Unire, la 20 mai 1929, la Alba Iulia. Primul ministru de atunci, Iuliu Maniu i-a primit si salutat pe fratii din America multumindu-le pentru gestul de solidaritate cu tara-mama România.
Tot intre cele doua razboaie, organizatiile românesti au contribuit la cumpararea a circa 90 de acri de pamânt pentru „Vatra Româneasca” (Grass Lake, Michigan), loc care devine resedinta Episcopiei Ortodoxe Române din America, incepând cu episcopul Policarp Morusca, in 1938.
Caracteristic pentru activitatea „Unirii Românilor”, ca si pentru toate organizatiile similare, sunt intrunirile pentru aniversarea datelor istorice (24 Ianuarie, 1 Decembrie, 10 Mai s.a.). La aceste intruniri costumele nationale si drapelele românesti si americane fluturau si animau pe cei prezenti.
Dar membrii „Unirii Românilor” n-au uitat nici de tara parintilor si alaturi de alte societati si parohii româno-americane au colectat bani in 1925 ca sa ajute victimele unor indundatii din România. Acelasi gest s-a repetat in 1970 când inundatii catastrofale s-au abatut din nou asupra pamântului românesc. Indignarea românilor americani in fata invaziei brutale sovietice s-a aratat la finele lui 1947 când Societatea „Unirea Românilor” si-a ridicat glasul de protest impotriva ocuparii României de catre soviete, impotriva arestarii lui Iuliu Maniu si a abdicarii Regelui Mihai.
Societatea si membrii sai s-au consacrat sprijinirii  institutiilor culturale si religioase, Uniunii si Ligii Societatilor Românesti din America si ziarului „America, atât timp cât ambele au existat (atât ULSR cât si ziarul „America” nu mai functioneaza de câtiva ani, n.r.). A fost ajutata si publicatia româneasca, de lupta anticomunista, „Cuvântul Românesc”, editata la Hamilton, Canada intre 1975-2005. O atentie deosebita a fost acordata Catedralei Ortodoxe „Sf.Gheorghe” si Centrului Româno-American din Jackson (the Romanian-American Heritage Center). Au mai fost trimise donatii celor doua institutii monastice de la Muntele Athos: „Podromu” si „Sfântul Dimitrie-Lacu”. Celelelate biserici, grupuri culturale, artistice, folclorice, programele de radio din zona metropolitana Detroit au fost si ele beneficiarele unor donatii din partea societatii. Societatea se poate mândri cu un aport sub forma donatiilor in valoare de 200.000$.
Societatea „Unirea Românilor” din Michigan a jucat in cei 100 de ani de existenta un rol fundamental si laudabil in acelasi timp, in pastrarea traditiilor si specificului românesc aici pe pamânt american.
*

Lista presedintilor Societatii
(1909-2009)
„Desteapta-te Române” (fondata 8 iulie 1909)
Stefan Ognian, Daniel Iacob, Ion Vulpescu, Lazar Colgea, George Botean, Iova Onciu, George Magina, Alexandru Istvan, Dumitru Popescu, George Balan, Stefan Lutai.
„Despteapta-te Române – Hora Unirii” (fondata 3 iulie 1920)
Ioan G.Petroviciu, Ioan Furceanu, Ioan Vuica, Iacob Tudor, Petre Gabrean.
„Unirea Românilor” (fondata prin unirea societatilor mentionate, 29 octombrie 1924)
Stefan Musta, Solomon Ghilezan, Nicolae Dragos, Vasile J.Vlad, Nicolae Nicula, Charley Pop, Ilie Chitu, Ioan Indreica, Iosiv Popa, Avram Barbu, Nicolae Dragomir, Ioan Popescu, John Mercea, Michael Z.Mihaiu, Alexandru Buliga, John G.Gaspar, Nicolae Cârstea Sr, Eugen Marginean, Vasile Craina, Eugene J.Popescu si Eugen Raica (din 1988 – prezent).

Foto.7. Eugen S.Raica, Presedinte „Unirea Românilor” prezinta Certificatul de Onoare Guvernatorului John N.Engler (23 octombrie 1994). Foto: George Pâslaru

Foto.8 Diploma din partea guvernatorului statului Michigan, John Engler, cu ocazia sarbatoririi a 85 de ani de la infiintarea societatii

Foto.9.Mesaj din partea domnului David E.Bonior membru al Congress-ului SUA, in anul 1994.

*

Nota redactiei. Societatea „Unirea Românilor”, prin presedintele Eugen Raica, impreuna cu un grup de prieteni sustinatori intentioneaza organizarea festiva a celor 100 de ani de existenta, in anul 2010. Va vom face cunoscuta data acestei manifestari la care va invitam sa luati parte.

Acţiuni ale serviciilor de spionaj maghiare în spaţiul românesc (I)

Posted by Stefan Strajer On December - 13 - 2009

Acţiuni ale serviciilor de spionaj maghiare în spaţiul românesc (I)

Nicolae Balint.Foto

Autor: Nicolae Balint
După 1989, colonelul Florian Gârz – foarte mulţi ani ofiţer de informaţii în structura Direcţiei de Informaţii a Armatei Române – a îndeplinit funcţia de consilier în Departamentul de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică (1991-1997). Competenţa profesională de care a dat dovadă pe parcursul carierei sale de militar, în misiuni pe care le-a îndeplinit atât în ţară, cât şi în afara graniţelor României, l-au recomandat pe colonelul Gârz şi pentru alte funcţii importante în aparatul de stat. Interesante şi deosebit de elaborate sunt însă sintezele sale informative, parte dintre ele regăsindu-se într-o serie de cărţi pe care le-a publicat după 1998. Pentru cei care-i citesc cărţile se recomandă să o facă cu creionul în mână. Să ia notiţe şi să mediteze. Eventual să coroboreze informaţiile obţinute şi cu altele procurate din alte surse. Deşi au trecut aproape 10 de ani de când emitea anumite aprecieri la adresa posibilelor pericole identificate la adresa siguranţei naţionale, acestea se dovedesc acum mai corecte şi actuale ca oricând. Am plecat de la aprecierile colonelului Gârz în documentarea unor acţiuni de spionaj pe care Ungaria le-a iniţiat după 1918 împotriva România. Pe parcursul mai multor episoade dorim să vi le prezentăm.
Chiar dacă vremurile se schimbă, obiectivele rămân
După instaurarea regimului condus de Horthy Miklos, Ungaria a început o campanie internaţională de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi în mod deosebit pe cel de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscută “de jure” ca parte componentă a Regatului României, urmare a actului “de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia şi care dădea expresie unui act de voinţă romanească liber exprimată. Acţiunile în plan diplomatic internaţional desfăşurate cu multă insistenţă de diplomaţia maghiară în vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte acţiuni mult mai elaborate, cele desfăşurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea reţelele informative constituite încă de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se găseau în “conservare” -, avea cadre de informaţii pregătite chiar pe relaţia Transilvania, dar dispunea şi de un alt imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment şovin şi iredentist. În aceste condiţii Ungaria a putut să promoveze un spionaj activ într-o zonă de care – cel puţin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodată desparţită sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despărţită.

Foto 1 - Harta Romaniei Mari

Foto. Harta Romaniei Mari
Marea Britanie  a susţinut revizionismul
Cel mai mare sprijin în campania sa revizionistă, Ungaria a l-a găsit din partea Marii Britanii. O bună parte din elita maghiară întreţinea şi cultiva relaţii apropiate cu înalta societate engleză. Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria Lordul Rothermere care conducea un grup de ziare de succes şi cu mare influenţă in Anglia şi în străinătate. Din grupul său de presă făceau parte 71 de ziare şi reviste din Anglia, Statele Unite şi Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Această campanie era dublată de acţiunile de propagandă promovate în străinătate de “Liga Revizionistă” ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor maghiar Ferencz Herczog. Din 1927 când a fost înfiinţată şi până în 1940, Liga a publicat 228 de cărţi, reviste şi ziare cu caracter revizionist în limbile germană, italiană, franceză, engleză, spaniolă, finlandeză, portugheză şi maghiară. Din acest total, un număr de 124 de publicaţii se ocupau de “problema Transilvaniei” şi ajungeau pe diferite căi şi în Ardeal. Societăţile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizaţiile şi asociaţiile culturale contribuiau şi ele la propaganda revizionistă, aşa cum procedau şi unii preoţi maghiari de diferite confesiuni.
Foto 2 - Colonelu Florian Garz

Foto.Colonelul Florian Garz

Târgu-Mureş în atenţia serviciilor speciale româneşti
În 1921, Siguranţa Statului Român a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizaţia secretă revizionistă “Maghiar Fiatolok”, organizaţie ce avea legături în mai multe oraşe din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleaşi organe de Siguranţă în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificaţii la Târgu-Mureş şi Târgu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 şi a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România care, aşa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al Ungariei. Aceeaşi Preşedinţie a donat tot în 1937, circa 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vastă reţea de spionaj maghiar formată din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mureş şi Satu-Mare cu ramificaţii şi în alte localităţi din ţară. Percheziţiile au scos la iveală o listă cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ şi de propagandă antiromanească, precum şi un post de radio emisie-recepţie ce funcţiona clandestin la Episcopia Reformată din Satu-Mare. În deceniul patru al secolului XX, acţiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmulţit. Acest fapt a reieşit şi dintr-un raport din 1939 al SSI, care arăta că până la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare. După cum se poate observa, serviciile secrete române şi-au făcut datoria cu consecvenţă şi profesionalism, în ciuda faptului că regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat să şi le subordoneze sau să le ignore munca. Rapoartele şi analizele lor n-au fost însă luate în seamă, iar rezultatele acestei ignoranţe dovedite de factorii de conducere s-au văzut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputări teritoriale.  (va urma)

Foto 3 - Horthy Miklos

Foto.Horthy Miklos

CASETA 1

“În secolul XXI, România va continua să se prezinte ca o ţară vulnerabilă faţă de acţiunile serviciilor de spionaj străine, datorită puterii economice scăzute şi în continuă degradare, a erodării autorităţii şi ineficienţei statului, a divizării scenei politice, dar mai ales din cauza incompetenţei, iresponsabilităţii, ineficienţei şi corupţiei eterogenei clase politice din România, care a reînviat tradiţiile fanariote.”

CASETA 2
“Cercurile conducătoare din Ungaria, indifferent de culoarea lor politică, implicate împreună cu cele din Austria, Germania şi Vatican în criza din Yugoslavia, vorbesc tot mai insistent despre necesitatea unei noi ordini europene şi sprijină separatismul albanez din Kossovo, nu de dragul acestora, ci pentru a se creea un precedent aplicabil în Voivodina şi mai ales în Transilvania.”

Calator pe trei continente – Ilarie Mitrea

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2009

1-foto-balint1

Ilarie Mitrea, un romån cu un destin exceptional
Calator pe trei continente

Autor: Nicolae Balint

A plecat din Rasinarii Sibiului dintr-o modesta familie a unui oier si a studiat pe rånd la Sibiu, la Cluj si la Viena. A fost medic militar in armata austriaca, apoi in aceeasi calitate de medic militar a insotit corpul expeditionar condus de efemerul imparat Maximilian in nefericita aventura a acestuia in Mexic. Dupa executarea lui Maximilian a ramas un timp ca medic in serviciul republicii mexicane condusa de Benito Juarez. S-a reintors in Transilvania unde a fost primit cu ostilitate riscånd chiar sa fie condamnat ca “tradator”. Tracasat de justitia austriaca a intrat in servicul armatei olandeze ajungånd påna la gradul de general medic dupa un indelungat serviciu petrecut in colonii. Insa Ilarie Mitrea, asa cum vom vedea – un romån cu largi vederi umaniste – a fost cel dintåi mare ctitor al Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, dar si unul din generosii donatori pentru Muzeul similar din Viena.
Un manuscris prafuit de pe rafturile Directiei Judetene Mures a Arhivelor Nationale mi-a atras atentia, dar in acelasi timp mi-a produs si o dubla revelatie. Un om cu multiple valente, Alexandru (Lengyel) Culcer – tatal poetului muresean Dan Culcer ce se afla actualmente stabilit in Franta – intreprindea pe cont propriu, in urma cu mai bine de 40 de ani, cercetari ce-l aveau in centrul atentiei pe medicul militar Ilarie Mitrea. Acribia cu care Alexandru Culcer – el insusi medic ca formatie – s-a aplecat asupra destinului medicului militar Ilarie Mitrea s-a concretizat intr-un volum dedicat personalitatii complexe a acestuia. Din pacate Alexandru Culcer nu a reusit sa-si publice volumul ce contine foarte multe si interesante informatii si fotografii, iar plecarea definitiva din tara a fiului sau, a asezat definitiv acest volum nepublicat, ca dealtfel intregul fond al familiei Culcer, in rafturile Directiei Judetene Mures a Arhivelor Nationale.
In Mexic alaturi de imparatul Maximilian
Nascut pe data de 6 mai 1842, la Rasinari, Ilarie Mitrea a avut sansa sa aiba un tata – Mitrea Bucur – care desi doar un modest oier a intuit posibilitatile intelectuale ale fiului sau. Cu mari sacrificii materiale l-a dat la o scoala saseasca din Sibiu, iar dupa cåtiva ani, in 1862, Ilarie Mitrea a devenit student la Institutul medico-chirurgical din Cluj. Un an mai tårziu a plecat la Viena pentru a obtine calificarea de doctor in medicina, loc unde a fost repede remarcat de profesorul Billroth, chirurg cu faima europeana. In 1864 Ilarie Mitrea si-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema “De cloroformio”. In lucrarea sa el sustinea – in premiera pentru acele vremuri – folosirea narcozei in chirurgie. In acelasi an s-a reintors, dar pentru foarte scurt timp in Transilvania, desi ar fi avut posibilitatea sa ramåna ca asistent universitar in capitala imperiului. A devenit medic militar de garnizoana la Pola, port la Marea Adriatica. Nu avea sa stea prea mult la Pola pentru ca peste doar cåteva luni s-a imbarcat ca medic militar in corpul expeditionar ce-l insotea pe Maximilian – fratele imparatului Franz Josef – in Mexic. El a fost cel care a asigurat organizarea asistentei medicale a garnizoanelor militare ale lui Maximilian. Cu toate ca se afla de cele mai multe ori pe linia frontului – lupta de eliberare nationala a mexicanilor condusi de Benito Juarez fiind in plina desfasurare – acest lucru nu l-a impiedicat pe Mitrea sa faca observatii interesante despre limba, cultura si arta poporului cu care intra deseori in contact. Tot cu aceasta ocazie, Mitrea a mai facut observatii interesante despre mineralogia solului si a colectat diverse materiale. Dupa ce Maximilian a fost impuscat de mexicani, Mitrea si-a continuat activitatea in slujba republicii mexicane, iar acest lucru avea sa-i fie imputat la intoarcerea in Transilvania.

foto-5-hilarion-mitrea-in-uniforma-de-general-medic-al-armatei-olandeze

Foto. Hilarion Mitrea in uniforma de general medic al armatei olandeze

Un nou inceput – serviciul in colonii
La sfårsitul anului 1867, pe ruta Vera-Cruz – Genova – Viena – Budapesta – Rasinari, Ilarie Mitrea s-a intors acasa ajungånd la Rasinari in toamna anului 1868. Aducea cu el impresii deosebite, dar si colectii etnografice diverse si foarte valoaroase. Ar fi dorit sa se stabileasca in Transilvania, sa deschida un cabinet medical si sa se dedice studiului si practicarii medicinei. Nu i s-a aprobat dreptul de libera practica, dar nu a gasit intelegere in acest sens nici in Principatele Unite unde a facut aceleasi demersuri. Mai mult chiar, autoritatile austro-ungare intentionau sa-i intenteze proces sub acuzatia de tradare, desi Mitrea intrase in servicul republicanilor mexicani dupa dezintegrarea armatei lui Maximilian. Dezamagit de tracasarile la care era supus Ilarie Mitrea a reusit sa fie integrat, in 1870, cu gradul de capitan medic in armata olandeza pentru a face serviciul in colonii. Pentru tånarul de 27 de ani, devenit acum Hilarion Mitrea, incepea cea mai importanta etapa din viata sa, o etapa care avea sa-l conduca la final la gradul de general medic. In acelasi an, 1870, a plecat la Batavia (Djakarta), capitala insulei Jawa si a Indiilor Olandeze. Practic, timp de 21 de ani, intre 1870-1891 s-a aflat in colonii, din care cel mai mult timp l-a petrecut insa in insulele Sonde. La 51 de ani, generalul medic in retragere Hilarion Mitrea s-a reintors la Rasinari, dar peste putin timp s-a stabilit la Viena, oras in care avea sa moara in 1904. Cele mai multe colectii de piei si preparate in alcool din toate clasele de vertebrate si crustacee provenite din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes si Moluce si pe care le-a realizat in cei 21 de ani de serviciu avea sa le doneze Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti. Un gest de mare noblete si incarcatura sentimentala.

foto-1-ilarie-mitrea-student-la-viena

Foto. Ilarie Mitrea student la Viena

Un mariaj interrasial… si o familie europeana
Ca medic militar a lucrat in diverse locuri: la Anier, la Moera-Toweti, in insula Borneo, in insulele Sumatra si Celebes cunoscånd indeaproape situatia grea a bastinasilor supusi atåt prigoanei rasiale, dar si exploatarii economice. Apropiat de populatia bastinasa, Mitrea a intrat deseori in conflict cu autoritatile carora el insusi le apartinea. Mitrea sustinea ca “starea de sanatate a ostasului atårna in mare masura de sanatatea si alimentatia populatiei civile”, sau ca “inainte de profilaxia militarilor, se impune profilaxia populatiei civile”. Tot Mitrea a fost cel care, in 1887, a reusit sa obtina de la guvernatorul general al Indiilor Olandeze un ordin prin care se interzicea militarilor olandezi sau civililor olandezi sa traga cu arma in bastinasi, lucru pe care acestia il facusera påna atunci de cele mai multe ori din simpla distractie. Atitudinea sa foarte umana fata de bastinasi poate fi dedusa si din faptul ca spre deosebire de ceilalti functionari sau militari olandezi din colonii n-a utilizat decåt un singur servitor indigen pe care il tratata cu toata consideratia. Mitrea a salvat deseori victime ale linsajului rasist, a destinat 3 camere din locuinta sa pentru un cabinet si un laborator unde ii trata gratuit pe bastinasi. Mai mult decåt atåt, sfidånd toate convenientele sociale ale vremii sale, in 1873 Hilarion Mitrea s-a casatorit cu o bastinasa, Vietam Kadam Radam. Au avut doi copii, pe Petru Ilarie Mitrea, nascut in 1875 la Moera-Toweti (Borneo) si pe Maria Mitrea, nascuta in 1877, la Anier (in Jawa). Petru Ilarie Mitrea a absolvit Politehnica din Zurich si a devenit inginer constructor si electronist stabilindu-se la Berna, in Elvetia. A participat la constructia caii ferate din Anatolia-Turcia si la constructia tunelului Simplon din Muntii Alpi. S-a casatorit cu o frantuzoaica, Fidelia, cu care a avut doua fete. A decedat la Berna, in 1934. Sora sa, Maria Mitrea, desi a urmat cursurile Conservatorului din Viena, s-a stabilit la Rasinari unde s-a casatorit cu Nicolae Isdraila avånd cu acesta patru copii si o fata. Ea a murit la Sibiu, in 1953. Descendentii generalului medic Hilarion Mitrea, romånul din Rasinari, calator pe trei continente ale lumii, traiesc azi raspånditi, parte in Elvetia si Franta, iar altii la Sibiu… membrii unei mari familii europene cu ascendenti in Romånia si in fostele Indii Olandeze.

foto-2-corpul-medical-expeditionar-din-mexic-ilarie-mitrea-cel-marcat-cu-x

Foto. Corpul medical expeditionar din Mexic (Ilarie Mitrea cel marcat cu X)

foto-8-hilarion-mitrea-la-plecarea-in-indiile-olandeze

Foto. Hilarion Mitrea la plecarea in Indiile Olandeze


Nicolae Balint
nicolae_balint@yahoo.com
CASETA 1
“Multa vreme vom fi inca o tara mica si cu mijloace materiale reduse, pentru a cunoaste lumea ce ne inconjoara. Or dezvoltarea noastra ca natiune va fi intårziata atåta vreme cåt nu ne vom stradui sa ne cunoastem cåt mai bine locul in lume, spre a sti cåt pretuim si de a ne masura puterile, spre a sti foarte precis cu ce putem contribui noi la dezvoltarea intregii culturi a omenirii… De asta am cheltuit atåta vreme si atåtia bani cu strångerea de lucrari din insulele Indiilor Olandeze, ca sa le daruiesc unui muzeu romånesc si sa pun si eu o caramida la ridicarea stiintei noastre nationale”.
(Din reflectiile lui medicului militar Ilarie Mitrea)

CASETA 2
“Daca voi avea sanatate si timp, voi cauta sa scriu o carte despre viata mea, pentru ca am vazut multe locuri, am cunoscut multi oameni si am aflat multe ciudatenii si obiceiuri despre care noi nu avem nicio cunostinta…”
(Ilarie Mitrea despre viata sa si proiectele sale -1891)

CASETA 3
“….trebuie sa amintesc mai intåi pe neuitatul dr. Mitrea, romån originar din Rasinari si medic in armata coloniala olandeza din Indiile Orientale, care a trimis o bogata colectie de piei si preparate in alcool din toate clasele de vertebrate si crustacee din insulele Java, Sumatra, Borneo, Celebes si Moluce…”
(Grigore Antipa despre colectiile donate de dr. Ilarie Mitrea)

CASETA 4
Nascut in 1897, in Maramures, Alexandru Lengyel (devenit ulterior Culcer), a absolvit Facultatea de medicina din Budapesta. Intre 1925-1936, a ocupat succesiv postul de asistent bacteriolog al Laboratorului de Igiena din Cluj, apoi pe acela de medic sef al Laboratorului de Igiena din Sulina, iar intre 1941-1942 si pe acela de medic sef al Portului Sulina. Din 1942 si påna in 1949 a fost medic sef al Laboratorului regional de Igiena din Sighisoara, dar a ocupat prin cumul si functiile de director al Spitalului de Stat din Sighisoara (1945-1947) si de inspector general sanitar pentru controlul laboratoarelor (1947-1949). Spirit plurivalent, avånd o impresionanta biblioteca (spun cei ce l-au cunoscut) Alexandru Culcer a fost preocupat de o serie de domenii printre care si istoria medicinii. A decedat pe data de 10 octombrie 1979, la Tårgu-Mures. Muzicologul George Zbårcea – recent plecat dintre noi – spunea despre Alexandru Culcer: “a fost un bun cunoscator al istoriei si literaturii din sud-estul continentului, un exeget al istoriei medicinii, familiarizat cu istoria picturii si sculpturii Europei, pasionat de aspectele rizotomiei antice si de reactualizarea ei in farmacopeea moderna, månuitor cu nerv gazetaresc al condeiului si nu in ultimul rånd, bibliofil, colectionar de arta si cronicar plastic”.
foto-6
Foto. Petru Ilarie Mitrea, fiul lui Hilarion Mitrea, stabilit in Elvetia, alaturi de sotia sa Fidelia si cele doua fiice.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors