IN MEMORIAM GABRIEL STĂNESCU

Posted by Stefan Strajer On November - 27 - 2010

IN MEMORIAM GABRIEL STĂNESCU

Autor: Adrian BOTEZ

S-A MAI STINS, MULT PREA GRABNIC, O FĂCLIE A NEAMULUI ROMÂNESC

 

Duminică, 21 noiembrie 2010, la Bucureşti, s-a mai stins, mult prea grabnic, o făclie a Neamului Românesc: GABRIEL  STĂNESCU – om de vastă şi rafinată cultură, scriitor, editor, publicist de marcă, manager extrem de energic şi, în primul rând, om de mare curaj şi cu un caracter puternic. Cu crezuri neclintite – întru creştinismul ortodox. Probabil, efortul de a se bate, într-una, cu o lume împotriva strâmbătăţii căreia lupta încă din tinereţe (cu nădejdea că, dacă nu el, măcar generaţiile ce vor veni, vedea-vor lumina izbăvirii, prin re-îndumnezeire, a Neamului Românesc şi a Lumii Umane de pe Terra!…) – l-a frânt…Dintr-odată, fulgerător, ca pe stejarii  multiseculari!

Nu avea decât 59 de ani. Se născuse la Bucureşti, în 1951. Era Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, 1977. Doctor în filosofie, în 2002, cu teza: Particularităţi etno-culturale ale românilor americani. Contribuţii la studiul comparativ al etnosului românesc. A debutat la revista ieşană Cronica, în 1969. Era membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1983, a fondat, alături de Ştefan Damian și Sergiu Ştefănescu, cenaclul Universitas, sub conducerea dlui profesor Mircea Martin. Fondator al revistei-blazon de onoare şi demnitate românească „Origini” (revistă cu un conţinut hotărât de dreapta – un conţinut elevat, atât ideatic, cât şi estetic) – dar şi al revistei Caietele Internaţionale de Poezie! – şi director al unei prestigioase edituri (cu răsunet nu doar românesc, nu doar american, ci internaţional: Criterion Publishing.

După 1990, Gabriel Stănescu a emigrat în SUA, revenind în România după mai mulţi ani de exil. A condus şi o revistă româno-americană de cultură: Romanian Roots. Prin această revistă şi prin tot ce-a făcut, din punct de vedere cultural, în SUA, GABRIEL STĂNESCU S-A DOVEDIT UN CU MULT MAI BUN ŞI AUTENTIC AMBASADOR AL CULTURII ROMÂNEŞTI, AL VALORILOR TRADIŢIONALE ŞI DE DUH ROMÂNEŞTI, DECÂT  AMBASADORII NUMIŢI OFICIAL, DE LA PALATUL COTROCENI/ BUCUREŞTI… şi infinit mai luminos, sincer şi util Neamului nostru, decât „şefi/ responsabili” (IRESPONSABILI! aculturali, trădători de neam, cum este „şeful” I.C.R., dl Horia Roman Patapievici (de fapt, directorul onorific al I.C.R. este dl preşedinte al României, Traian Băsescu!) – trădător „patapievicean” care a devenit blasfemiator de frunte, ca autor al „expoziţiilor cu cântec” (cea cu zwastica de pe “posteriorul” poneiului roz şi cu „erecţiile necontrolate” ale, cică, Neamului Românesc! cea din SUA, fireşte…)  – şi, apoi, cea de la Bochum/Germania: „Omagiu lui Iuda”! Că Neamul care a fost „întâi creştin, şi apoi român”, cum zice Nichifor Crainic, despre noi, cei creştinaţi de Întâiul Chemat, Apostolul Andrei… – da, noi… noi lui Iuda ne închinăm, iar nu Luminii Lumii-Hristos! Şi ne mai mirăm de bătaia Lui Dumnezeu.

Practic, GABRIEL STĂNESCU „făcea naveta”, de câteva ori pe an,  între România (unde avea familia… şi toate dorurile Duhului!) – şi S.U.A., unde-şi împlinea, cu o conştiinciozitate martirică, misiunea culturală, întru recunoaşterea DEPLIN DESLUŞITĂ a Vocii Neamului Cultural Românesc, în simfonia vocilor Corului  Neamurilor de Duh ale Pământului!

Cărţile lui Gabriel Stănescu, publicate la diverse edituri: Exerciţii de apărare pasivă, Ed. Albatros, 1984; Împotriva metodei, Ed. Albatros, 1991; America! America!, Ed. Euphorion, 1994; Sfârșitul care începe, Ed. Panteon; 1996; Stress, Ed Helicon, 1998; Identitatea neantului, Colecţia Poeţi optzeciști, Ed. Axa, 1998; Manuscrisul unei veri fierbinţi, Editura Muzeul Literaturii Române, 2008.

Cărţile lui Gabriel Stănescu, publicate la Editura sa, Criterion Publishing: Peisaj cu memorie, Poeme haiku memory landscape, 1996; Unde am fugit de acasă?, 2001; Pentru o definiţie a specificului, 2006; Curajul de a sfida moartea. Convorbiri cu Mircea Nicolau, 2007; Day after night; O speranţă numită Mayflower, 2008; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea, 2008; Dumnezeul lui Borges – poeme (ediţie bilingvă), 2009; Jurnal în căutarea poeziei; Mircea Eliade, în conştiinţa contemporanilor săi din exil; Aventura culturii româneşti în America, 2010.

Destul de recent, prin 2007, a apărut ANTOLOGIA DE POEZIE A DIASPOREI ROMÂNEŞTI DIN AMERICA (lucrare excelentă, calitativ! – şi exprimând un viguros punct de vedere al culturii poetice româneşti, ajunse pe  tărâmul „modelului democraţiei mondiale” – SUA): „Timpul – Rană Sângerândă. Poeţi români în Lumea Nouă”, volum apărut la Editura „Criterion Publishing”. Antologatorii volumului: Ştefan Stoenescu şi Gabriel Stănescu.

L-am cunoscut, întâi, indirect, prin unchiul meu, profesorul universitar şi oratorul creştin Constantin Em. Bucescu, alături de care a ţinut, prin toată ţara, dar şi în străinătate, pentru românii (cu lacrimi în ochi…) din diaspora cea necăjită, sute de conferinţe fierbinţi şi inspirate, închinate acelei miraculoase mişcări de renaştere naţională şi, deci, ortodoxistă, a tineretului român interbelic – Mişcarea Legionară, cunoscută şi sub numele (încriptând zori ai unei noi etape de evoluţie spirituală a planetei Terra şi, implicit, a României) de Legiunea Sfântului Arhanghel Mihail.

Apoi, l-am  cunoscut şi direct, la Tecuci: era o lansare de carte a unui prieten comun, acum vreo 4-5 ani (şi, văzându-mi cele câteva cărţi publicate, mi-a şi propus nu doar să colaborez  la revista lui dragă, cu care se mândrea, precum cu un blazon nobiliar, autentic şi  boreal de străvechi – Origini – ci s-a oferit să-mi publice şi o carte…mai greu publicabilă, de vreo editură, în aceste vremi de dictatură anti-naţional/globalistă,  drapată greţos sub faldurii… „democraţiei liberale”!)  – apoi, ne-am re-întâlnit pe Internet, de sute de ori (până chiar acum două săptămâni!)…şi, în cele din urmă, la Târgul de Carte din Bucureşti/Bookfest, de acum 2 ani (printre alţi scriitori, îmi lansa şi mie o carte  scoasă de editura sa, la standul său relativ mic, dar extrem de bine pus în valoare şi  de frecventat, în cele 5 zile de expunere, de către sute şi mii de împătimiţi ai cărţii-care-nu-minte!).

Anul acesta, omul de rafinată cultură Gabriel Stănescu mi-a acordat, prin fundaţia revistei sale, Origini, Premiul pentru Publicistică… Îi rămân profund recunoscător…în eternitate!

Era un om extrem de deschis, fără fasoane şi  cu o mobilitate intelectuală absolut remarcabilă: prindea ideile, sugestiile… din zbor, ca un destoinic Vânător al Văzduhului Celui Tare, al Duhului Dumnezeiesc. În acelaşi timp, însă, era extrem de meticulos, chiar acribios, când era vorba de scoaterea unei cărţi: dacă nu ieşea cum era el convins că e frumos şi e bine – întorcea cartea şi pe corectorii şi pe tehnoredactorii ei, fie şi  de zece de ori într-o zi! Niciun rabat de la calitate! – fie ea calitate morală sau estetică!!!

Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul tău generos, harnic întru ale Cerului şi atât de luminos, GABRIEL STĂNESCU! Fie ca însăşi “editarea” (cu “toate drepturile rezervate  Editorului Ceresc”!) Cărţii Noii Creaţii Dumnezeieşti/a Noului Ierusalim ioanic, de după Sfârşitul lumii ticăloşite de acum –  să-ţi fie încredinţată ţie… – ţie, smerit scriitor şi editor al cărţilor despre şi pentru Credinţă şi Omenie, aici, pe Pământ – şi la fel de credincios slujitor al Lui Dumnezeu, “Supremul Editor al Lumii”! – …lumea  NU în “formatul” actual… ci „ÎN FORMATUL EI CEL DINTÂI ŞI DESĂVÂRŞIT,  PARADISIAC”!

Prof. dr. Adrian BOTEZ

Noiembrie 2010

O istorie ilustrată a României scrisă cu simpatie de Nicolae Klepper

Posted by Stefan Strajer On November - 16 - 2010

O istorie ilustrată a României scrisă cu simpatie de Nicolae Klepper

Autor: Ioan Ispas (Delaware, USA)

România este una din cele mai încântătoare ţări din Europa centrală de est. Este o ţară minunată, bogată în diversitate şi cultură“. Aşa începe cartea “România. An illustred History“, apărută în 2002, la editura Hippocrene Books Inc., N.Y, autor Nicolae Klepper, cu o intoducere de Dr. Kurt W.Treptow.

Peste ea am dat întâmplător, într-o bibliotecă publică, unde era aşezată alături de cartea lui Vlad Georgescu, “The Romanians: a history“, fiind atras de numele străin al  autorului, am început s-o răsfoiesc şi apoi, surprins de căldura cu care a fost scrisă, s-o citesc până la capăt. Iniţial am vrut să fac o comparaţie între cele două cărţi de istorie, dar am renunţat, considerând că lucrarea lui Klepper merită o prezentare specială.

În anul 1939, Nicolae Klepper care era în primul an de liceu, a plecat împreună cu tatăl sau, un proeminent arhitect, în San Salvador pentru a scrie o serie de articole despre culturile incaşe şi aztece din America Centrală. La sfârşitul războiului mondial părăseşte România. Devine inginer, lucrează şi locuieşte în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Acum este pensionar şi locuieşte în Edinburgh, Scoţia, împreună cu soţia sa scoţiană, Ana. Cei patru copii ai lor locuiesc în diferite părţi ale lumii.

Când prezintă vecinii, specifică la est, teritoriul românesc al Basarabiei – cunoscută azi ca Republica Moldova, ceea ce pentru noi este important să se ştie.

Deobicei lucrările istorice trec repede peste vechimea românilor. Nu acelaşi lucru face Nicolae Klepper, care prezintă: imaginea Gânditorului şi femeia sa, precizând vechimea (6.000 î.H.), vasul antropomorf din cultura Gumelniţa datat 4.000 î.H., două vase binoculare din cultura Cucuteni 4.000 î.H. şi un vas de ceremonial religios din bronz (1.150 î.H.). Pentru a prezenta caracterul şi diplomaţia strămoşilor românilor, descrie conflictul dintre Lisimah, regele macedonienilor şi Dromihete, regele geto-dacilor. După ce Lisimah, care venise să-i cucerească (300 – 292 î.H.), a fost capturat, regele Dromihete îl invită la un prânz regal, fac apoi o alianţă militara, îl eliberează şi se însoară cu fata lui. De asemenea pentru a accentua vechimea românilor dă opt citate din istoricii vechi, Herodot, Strabo, Cassius Dio, Arrion, ş.a. Pentru a-l caracteriza pe regele Burebista citează din Strabo, iar pentru a-l caracteriza pe regele Decebal il citează pe Cassius Dio. Pentru a sublinia puterea dacilor sub Decebal aminteşte că-n urma luptelor din anul 89 d.H. şi a păcii incheiate, Roma plătea tribut Daciei. Dar continuă Klepper, citând din Strabo, era perioada în care Decebal putea aduna o armată de 200.000 de luptători. Peste 12 ani, când Traian atacă Dacia, Decebal n-a mai putut aduna decât 40.000 de luptători, din cauză că o parte din nobilii locali l-au părăsit. 

Perioada în care Dacia a fost provincie romană (106 – 271 d.H.) începe cu descrierea câtorva scene, din cele 2.500 ale Columnei lui Traian din Roma. Ca o imagine despre cât de benefică a fost pentru Imperiul Roman cucerirea Daciei, dă informaţia că fiecare cetăţean roman, plătitor de impozite, a primit un cadou de 650 dinari de la împăratul Traian. Dar Dacia, ultima provincie cucerită a fost prima abandonată. Nicolae Klepper are şi un capitol întitulat Chestiunea identităţii. El expune cele două teorii, cea a spaţiului gol rămas în urma retragerii aureliene (susţinută în special de istoricii maghiari) şi teoria continuităţii. Cu administraţia s-au retras numai cei bogaţi, populaţia urbană şi comercianţii. Marea majoritate a populaţiei, formată din ţărani şi păstori daco-romani au rămas pe loc, n-aveau nici o raţiune să plece şi nici unde să plece. Klepper susţine că sunt astăzi suficiente dovezi arheologice, lingvistice şi religioase pentru a susţine teoria continuităţii.

Scoate în evidenţă că domnitorul Vlaicu (1364 –1377), bate primele monede de argint în Valahia, după o pauză de peste o mie de ani de la ultimii kosoni de aur bătuţi de daci.

Despre principatul autonom Transilvania, spune că până la mijlocul secolului al-XIV-lea nobilimea maghiară, saxonă, secuiască şi română au participat împreună la viaţa politică şi militară. Treptat poziţia nobilimii române s-a deteriorat datorită discriminărilor etnice şi religioase. Unii nobili români s-au catolicizat şi au trecut în rândul nobilimii maghiare, alţii au devenit treptat ţărani. Pe Iancu de Hunedoara (1387 – 1456) îl prezintă ca un mare conducător politic şi militar care a eliberat peninsula balcanică de sub dominaţia turcă. In bătălia din 4-22 iulie 1456, de la Belgrad, i-a bătut pe turci şi le-a oprit înaintarea spre Europa Centrală pentru o jumătate de secol. Aminteşte că Papa Calixtus al III-lea l-a numit “the most valiant Christian champions” (pag.62). Prezintă şi o prioritate europeană, Transilvania, sub Ştefan Bathori al III-lea, in anul 1571, este primul stat european care instituie egalitatea între religii. Egalitatea se referea la religia catolică, calvină, lutherană, unitariană şi Roman ortodox. Nu s-a extins şi asupra românilor ortodocşi, acestia fiind excluşi din viaţa politică şi religioasă. 

Referitor la perioada vasalităţii faţă de turci din secolul al XV-lea, arată că ţările româneşti şi-au menţinut autonomia în timp ce Balcanii erau ocupaţi şi transformaţi în paşalâcuri. Aceasta a permis ţărilor româneşti să-şi dezvolte economia şi cultura, având propriile legi şi structuri sociale.

Când abordează subiectul Unirii din 1600, realizată de Mihai Viteazul, spune că deşi a fost scurtă, a inspirat generaţiile viitoare pentru a o reface. Ideea unirii celor trei principate române a fost reluată de principele Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613 – 1629), care în 5 mai 1619 realizează o alianţă cu Valahia şi Moldova. El avea ambiţia să fie un “rege al Daciei“ (pag.85) . Un capitol (6), este numit “Drumul către unire (1821 – 1859)“.

Vorbeşte elogios despre Regina Elisabeta, care după pierderea unicului copil s-a dedicat literaturii şi a scris peste 50 de cărţi în engleză, germană, franceză şi română, semnând Carmen Sylva. Regele Carol I declară, la încoronarea sa oficială din 26 martie 1881, ca Rege al României, până atunci fusese Alteţă Regală: “Nu accept doar pentru mine acest titlu, ci pentru gloria ţării mele“ (pag. 131).

Nu pierde prilejul să arate că-n 1913 România ocupa locul patru în lume la exportul de produse alimentare şi  locul doi în Europa la producţia de petrol.

Abordând problema neutralităţii României la începutul Primului război mondial, arată că Brătianu a preferat să aştepte până ce cursul războiului a devenit predictibil şi până ce obţine cele mai bune condiţii pentru contribuţia sa.

Foarte frumos scrie despre Eminescu. Printre altele arată că el a tradus în română Critica raţiunii pure a lui Kant. Luceafărul este numit ca unul din cele mai frumoase poeme din secolul al XIX-lea. Prezintă cititorilor poezia Doina, tradusă în engleză, arătând că a fost citită de poet când s-a  dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare, în 1889.

Prezintă note biografice despre Ion Creangă, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ciprian Porumbescu, Eduard Caudello – autorul primei opere naţionale: Petru Rareş. Caudello l-a recomandat pe George Enescu să fie trimis la Viena, pentru studii.

Despre Antonescu spune că nu a avut altă opţiune decât să joace pe cartea germană. Arată că în tratatul anglo-sovietic semnat în 5 iunie 1942, Marea Britanie a acceptat să rămână sovieticilor teritoriile invadate în 1940, adică Basarabia şi Bucovina de Nord.

Chiar şi-n perioada comunistă scoate în evidenţă ce a fost bun. Astfel aminteşte de: medierea conflictului chino-sovietic din 1957, retragerea trupelor sovietice din 1958, retragerea consilierilor KGB din 1964, declaraţia de independenţă din aprilie 1964,  neparticiparea la invazia de la Praga din1968. Prima ţară socialistă care a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală a Germaniei, în 1967. Vizita lui Nixon din 1969, primul preşedinte american care vizitează România şi prima vizită în blocul sovietic. În 1973 preşedintele Nicolae Ceauşescu vizitează SUA. În urma tratatului commercial cu SUA din 1975, România este prima ţară din blocul socialist care a primit clauza naţiunii celei mai favorizate. În 1971, România devine membră GATT, în 1972 membră FMI şi a Băncii Mondiale iar în 1973 primeste condiţii favorizante din partea Pieţii Comune.

Domnia lui Ceauşescu o împarte în două perioade:

1965 – 1970, caracterizată prin succes, prosperitate, libertate (ce fel d elibertate, numai autorul stie, n.n.) şi speranţă .

1970 – 1989, declin economic, stagnare industrială, pierderea suportului internaţional, creşterea opresiunii interne, disperare.

Tot o realizare notabilă consideră şi revenirea la organizarea administrativă pe judeţe. Arată deasemenea că inundaţiile din 1970, 1980, 1981, cutremurul din 1977 şi revoluţia din Iran din 1979 au influenţat negativ economia. Până la revoluţie Iranul era furnizor de petrol pentru România şi primea în schimb benzină.

Remarcă Expoziţia personală a lui Constantin Brâncuşi de la Muzeul Guggenheim din 1955 şi cea de la Muzeul de Artă din Bucureşti din 1956. Aminteşte că la Centrul Pompidou din Paris, Constantin Brâncuşi are o expoziţie permanentă. Dă numele corect  al Coloanei recunoştinţei veşnice din Târgu Jiu şi istoricul ridicării acestei opere de artă. Iniţiativa a aparţinut femeilor gorjene, organizate în Liga naţională a femeilor române din Gorj care, în 1937, au dorit să înalţe un memorial pentru românii care au murit în Primul război mondial, apărând oraşul Târgu Jiu.

Despre epoca postdecembristă arată că grupuri speciale de interes au proiectat o imagine negativă despre România în vest.

Nicolae Klepper îşi încheie lucrarea cu următoarea frază:”Just in the past Romanians have  been able by force or shrewd negociation to remain autonomous and independent, so Romania must continue to remain vigilant in the twenty-first century“ (pag.260).

Scopul cărţii a fost ca ţara sa natală să fie mai bine cunoscută în lume. Timp de cincizeci de ani autorul nu a mai avut nici un contact cu România. Ca să scrii o carte despre istoria unei ţări din proprie iniţiativă ai nevoie de o motivaţie puternică, pentru că implică energie, timp şi bani pentru documentare şi editare, iar rezultatul este incert. Faptul că această carte a fost reeditată în 2005 şi 2007, că a fost publicată şi-n China, ne bucură şi dovedeşte valoarea ei. După 1989, a scris prima sa carte despre ţara natală întitulată: “Taste of Romania. Its cookery and Glimpses of its History, Folklore, Art, Literature and Poetry “,1997, editura Hippocrene Books. Şi această carte a sa a avut succes, fiind reeditată în 1999, 2002 şi 2008. Cartea conţine 140 de reţete culinare româneşti, are un capitol special dedicat vinurilor româneşti, unul mâncărurilor speciale de Crăciun, Paşti şi Anul Nou, iar ediţia a treia a fost completată cu un capitol cu reţete ale evreilor români.

Domnul Nicolae Klepper într-un capitol special mulţumeşte celor care l-au ajutat să scrie această carte. Merită să-i amintim şi noi: Simion Alb, directorul Oficiului National de Turism din New York, Dr. Kurt W. K Treptow care l-a cazat la Centrul de Studii Româneşti din Iaşi şi a scris prefaţa,  Bogdan Ulmu din Iaşi, arhitectul Vasile Toch din Edinburg, Ambasada României din Londra,  Mircea C. Carp şef al Oficiului de Promovare a Turismului Românesc din Londra, Dan şi Isabella Jane Cirimpei ş.a.

Scopul articolului meu a fost să atrag atenţia asupra unei cărţi care merită recomandată celor care sunt curioşi să ne cunoască sau celor care călătoresc în România. De asemenea l-am scris cu speranţa că poate numele autorului ajunge şi la urechile celor care se ocupă de promovarea imaginii României în lume, pentru cel puţin o recunoştere morală a aportului adus. Poate va veni vremea când vor fi răsplătiţi cei care scriu cu simpatie despre noi şi nu cei care scriu cu duşmănie şi ne înjură pe banii noştrii.

Cum pot emigra in Statele Unite?

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2010

Cum pot emigra in Statele Unite?

 

 Autor: Av. Marcel Miclea

Cei mai multi dintre noi stiu, in oarecare masura, care sunt variantele de stabilire a rezidentei in Statele Unite. Ca atare, prezentarea de fata nu se doreste a fi o discutie exhaustiva, ci mai degraba un scurt indrumar pentru cei care sunt mai putin familiarizati cu acest subiect.

Ca regula generala, e de retinut ca guvernul american acorda un numar limitat de vize in fiecare an. Altfel spus, pentru unele categorii de vize exista liste de asteptare, iar persoana care se califica va trebui sa astepte pana cand viza devine disponibila.

Categoriile expuse mai jos reprezinta cele mai importante modalitati de a obtinere a rezidentei in Statele Unite. Situatia specifica a fiecarui caz este luata in considerare inainte de a se lua o decizie existand asadar posibilitatea ca doua cazuri similare sa fie solutionate in mod diferit.

  1. ADOPTIE

 

In general, pentru a putea adopta un copil din afara Statelor Unite este necesar ca petitia sa fie facuta fie de catre (1) o familie in care cel putin unul din soti are cetatenie americana sau (2) un cetatean american necasatorit in varsta de peste 25 de ani.

 

  1. AZIL/REFUGIU

 

Persoana care se afla in Statele Unite si reuseste sa dovedeasca teama intemeiata de a fi persecutat pe motiv de (1) opinie politica, (2) religie, (3) rasa, (4) nationalitate, sau (5) apartenenta la o anumita grupare sociala, poate dobandi azil. In aplicatia pentru azil pot fi inclusi atat sotul/sotia cat si copiii necasatoriti si in varsta de pana la 21 de ani. Dupa un an de la acordarea azilului, persoana in cauza poate aplica pentru rezidenta permanenta (green card).

Persoana care se afla in afara Statelor Unite poate aplica pentru statutul de refugiat daca indeplineste una din conditiile enumerate mai sus.

Asadar, diferenta dintre o persoana care solicita azil si una care solicita statut de refugiat o reprezinta teritoriul pe care se afla in momentul intocmirii cererii.

 

  1. CASATORIE

 

Casatoria cu un cetatean american sau rezident permanent ofera, in general, posibilitatea obtinerii unui green card. Daca casatoria a avut loc cu mai putin de 2 ani inainte de momentul dobandirii rezidentei, green card-ul va fi valabil doar pentru 2 ani zile (conditional residence). Continuitatea casatoriei si buna credinta a acesteia trebuie dovedita dupa cei 2 ani pentru ca beneficiarul sa obtina un green card neconditionat.

In situatii limitate, persoanele care au intrat ilegal si se afla pe teritoriul Statelor Unite (sau cele care se afla in afara Statelor si au interdictie de intrare in SUA), pot obtine dreptul de rezidenta permanenta ca urmare a casatoriei cu un cetatean/rezident american. Aceste situatii sunt insa foarte limitate si trebuie analizate de la caz la caz.

 

  1. FAMILIE

 

Sotul/sotia, copiii, parintii, fratii si surorile cetatenilor americani se pot califica pentru obtinerea unui green card. De cele mai multe ori insa, dureaza ani de zile pana cand o asemenea viza devine disponibila.

Una din exceptiile de la aceasta regula este categoria “Immediate relatives” unde nu exista o perioada de asteptare . Din aceasta categorie fac parte:

(a) Copiii necasatoriti, sub 21 ani ai unui cetatean american.

(b) Sotul/Sotia unui cetatean american.

(c) Parintele unui cetatean american (cu conditia ca cetateanul american sa fie in varsta de cel putin 21 ani).

O a doua categorie numita “Family-sponsored preferences” implica o perioada de asteptare pentru ca o viza sa devina disponibila si include:

(a)   Copiii necasatoriti, in varsta de peste 21 de ani, ai unui cetatean american.

(b)   Sotul/sotia si copiii sub 21 de ani ai unui rezident permanent (posesor de green card).

(c) Copiii necasatoriti, peste 21 ani ai unui rezident permanent

(d) Copiii casatoriti, peste 21 ani ai unui cetatean american.

(e)  Fratele/sora unui cetatean american.

Precum a fost mentionat anterior, aceasta a doua categorie implica o perioada de asteptare. Pagina oficiala a Departamentului de Stat al Statelor Unite indica, cu aproximatie, durata de asteptare pentru a obtine una dintre aceste vize.

Nota: Spre deosebire de anii precedenti, in momentul de fata, posesorii de green card care  inainteaza o petitie pentru sot/sotie si copii trebuie sa astepte doar cateva luni inainte ca viza sa devina disponibila.

  1. INVESTITIE

 

Investitorii straini care doresc fie sa porneasca o afacere in Statele Unite sau sa dezvolte o afacere existenta dar aflata in dificultate financiara, au posibilitatea de a dobandi rezidenta permanenta daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

(1) investesc $1 milion sau $500,000 (in anumite zone considerate defavorizate); (2) economia Statelor Unite beneficiaza de produsele create si/sau de serviciile prestate; (3) creeaza cel putin 10 locuri de munca si (4) investitorul este implicat in conducerea afacerii fie in mod personal, fie prin intermediul organelor de conducere ale companiei.

Green card-ul astfel obtinut este conditionat pentru o perioada initiala de doi ani. Daca la sfarsitul acestei perioade toate conditiile enumerate mai sus sunt satisfacute, investitorul si familia sa vor primi green card-uri neafectate de vreo conditie.

  1. LOC DE MUNCA

 

Majoritatea celor care dobandesc green card ca urmare a unei oferte de lucru, trebuie sa treaca printr-un proces numit PERM care este o certificare obtinuta de la Departamentul American al Muncii. Certificarea indica faptul ca:

(1) nu exista suficienti muncitori americani capabili, doritori, calificati pentru pozitia respectiva si disponibili in zona geografica unde isi desfasoara activitatea compania care a facut oferta de munca si (2) muncitorii americani nu isi vor pierde locul de munca ca urmare a angajarii cetateanului strain.

 

Oferta unui loc de munca nu este obligatorie (ceea ce insemna ca certificarea mentionata anterior nu se impune) pentru anumite categorii speciale cum ar fi:

(1)  “Persoane cu abilitati extraordinare in stiinte, arte, educatie, afaceri sau sport” (ex: sportiv de faima internationala, cercetator stiintific cu numeroase premii internationale etc.);

(2)  “Persoane cu studii de masterat sau posesori de diploma universitara cu 5 ani de experienta profesionala;

(3)   Persoane fara studii superioare care insa poseda abilitati exceptionale in stiinte, arte, sport sau afaceri.

Pentru categoriile (2) si (3) e obligatorie dovedirea faptului ca este in interesul Statelor Unite ca persoana in cauza sa fie aprobata datorita contributiei substantiale si deosebite la nivel national care ar rezulta din aprobarea petitiei (national interest waiver), in caz contrar oferta de munca fiind necesara.

  1. LOTERIA VIZELOR

Spre deosebire de alte tipuri de vize de imigrare, aceasta categorie nu necesita o petitie din partea unui sponsor cetatean/rezident american. Procedura este simpla, in sensul ca este nevoie doar de completarea unei aplicatii electronice in cadrul unei perioade de aproximativ o luna de zile (intre lunile octombrie si noiembrie). Guvernul american nu percepe nici un fel de taxa pentru cele 50,000 vize acordate anual in cadrul acestei categorii. Cei care au aplicat anul acesta pentru DV-2012 vor putea sa verifice online (incepand cu 1 Mai 2011) daca au fost desemnati castigatori, la adresa: www.dvlottery.state.gov .

Marcel Miclea

Avocat specializat pe probleme de imigrare

George P. Mann & Associates P.C., Michigan

www.greencard-us.com

Contact: mmiclea@greencard-us.com

Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2010

 Cei ce au îmbrăcat cămaşa morţii (I) – Condamnaţi la moarte prin împuşcare –

Autor: Nicolae BALINT

Două grupuri de rezistenţă anticomunistă. Unul având centrul de acţiune în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara, celălalt în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin. Ambele grupuri au folosit metode similare de acţiune şi au acţionat aproximativ în aceeaşi perioadă. Deşi în plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minimă coordonare a acţiunilor desfăşurate. Lipsa unităţii de comandă – un principiu eficient de conducere militară -, dar şi lipsa unei conspirări depline, a facilitat lichidarea acestora de către Siguranţa statului, devenită ulterior (din 1948) Securitatea statului. Credinţa într-o idee, dăruire pentru o cauză şi sacrificiul suprem…rămân însă exemple pentru o generaţie care încă nu s-a născut.

Au fost 14…

Vlad Mihai Vasile, Tănase Ion, Cosma Ion, Samoilă Ion, Tolan Ion, Pop Gavrilă, Tartler Erich, Buda Ion, Corlan Ion, Dincă Gheorghe, Iuhasz Ion, Cosma Ion, Popovici Alexandru şi Golea Ion. Nume comune într-o sumbră statistică a rezistenţiei anticomuniste. Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul “Steaua Roşie” din Târgu-Mureş, anunţa că grupul celor 14 – cei ce acţionaseră în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara – au fost executaţi ca urmare a punerii în aplicare a sentinţei de condamnare la moarte pentru acuzaţia de spionaj în favoarea SUA. Printre cei împuşcaţi atunci se afla şi mureşeanul Ion Golea, originar din Bahnea. După 1990 – două cărţi – una scrisă de Nicolae Golea, tatăl lui Ion Golea şi o alta scrisă de un prieten foarte bun al celui împuşcat, medicul braşovean Teofil Mija, precum şi câteva însemnări ale fratelui său, Traian Golea, rememorau destinul tragic al rezistenţilor.  Născut într-o familie numeroasă, de gospodari recunoscuţi şi puternic, implicată în viaţa comunităţii de români şi maghiari din Bahnea, Ionel Golea a beneficiat, ca dealtfel toţi ceilalţi copii ai familiei, de toate cele necesare pentru a urma studii. Tatăl lui Ioan Golea, Nicolae, la fel şi bunicul său Gemu Golea, au fost primari de mai multe ori şi sub regimul austro-ungar, dar şi sub monarhia română interbelică. Nici unul dintre membrii familiei nu a învăţat ungureşte, dar asta nu i-a împiedicat să aibă relaţii bune cu maghiarii din localitate. Ridicarea şcolii româneşti şi a bisericii ortodoxe din Bahnea, se datorează în bună măsură neamului Golea. În 1940, Ion Golea era elev la Liceul “Şt. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului în vara lui ’40, l-a obligat să se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbrăveni-Sibiu. Pentru a fi mai aproape de casă, ultimul an de liceu, 1941-1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighişoara. Dr. Teofil Mija, care i-a fost coleg la Dumbrăveni şi la Sighişoara, mai târziu la Iaşi şi la Cluj, îl descria foarte sugestiv: “Iradia căldură, dragoste, prietenie. Mereu vesel şi bine dispus. Nu putea să rămână indiferent la ceea ce se petrecea în jurul său. Lua întotdeauna atitudine faţă de actele de nedreptate, înşelătorie sau abuzuri ale celor mari şi puternici pe seama celor mici şi neajutoraţi. Nu suporta mai ales minciuna şi hoţia. Era un creştin convins şi trăitor…”

Frăţiile de Cruce

Atmosfera epocii, puternic marcată de politicianismul ieftin al partidelor incapabile să facă faţă manipulărilor regelui aventurier Carol al II-lea, este foarte bine descrisă în cartea dr. Mija. Probabil că acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care tânărul Ion Golea, a hotărât în 1938 să intre în Frăţiile de Cruce legionare. Dr. Mija a reuşit să evoce la fel de sugestiv şi anii studenţiei petrecuţi alături de Ion Golea la Facultatea de medicină din Iaşi. Aceste evocări vin să completeze schiţa de portret a unui tânăr dezinteresat, foarte religios şi mereu preocupat de a face ceva în folosul celor din jurul său. Apropierea frontului de Iaşi, a făcut ca studenţia celor doi ardeleni, începută în 1942, să fie întreruptă în aprilie 1944. S-au refugiat la Alba-Iulia împreună cu Universitatea din Iaşi. Actul de la 23 august 1944 le-a indus un sentiment copleşitor. Erau convinşi că odată intraţi în ţară, ruşii nu vor mai pleca prea curând. Iată ce spunea dr. Mija în cartea sa : “Niciodată n-am putut înţelege, nici atunci, nici mai târziu, cum de au putut exista români care să se bucure de năvălirea peste noi a acestor hoarde bolşevice, care să ne ţină ocupaţi cu ajutorul străinilor din ţară sau din altă parte…fost dat să trăim celor din generaţia mea.” În septembrie 1944, Ion Golea a plecat voluntar cu armata română, în Ardealul de Nord, fiind încadrat într-un spital de campanie. Peste două luni era mutat la Spitalul de zonă interioară 105 din Mediaş.

 

Foto 1: Dr. Teofil Mija la una dintre comemorările celor 14 condamnaţi la moarte

Rezistenţa

A fost momentul în care s-a hotărât să organizeze un grup de rezistenţă armata în zona Târnavelor, grup care să fie pregătit să lupte împotriva procesului, tot mai evident, de comunizare a României. Intenţia sa se fundamenta şi pe faptul ca în zonă, atât printre români, dar mai ales printre saşi, exista un puternic sentiment anticomunist. Încă de la început, grupul s-a bucurat de o mare susţinere şi ca atare, de o mare extindere în plan teritorial. Avea case conspirative în localităţile Biertan, Richiş, Pelişor, Zlagna, Ruja, Mălâncrav, Apuş, Coveş, Ighişul Românesc, Noul Săsesc, Vard, Rondola, Copşa Mare. Centrul de comandă urma să fie situat în pădurea Fetea, din apropierea Noului Săsesc, în regiunea Târnavelor. Dealtfel, în documentele operative ale Siguranţei Statului din Mediaş, preluate apoi de Securitatea Poporului, grupul de rezistenţă apărea cu numele de “Grupul Fetea”. În iarna anului 1944, Ionel Golea a luat legătura cu unele grupuri paraşutate în România de către guvernul legionar constituit la Viena. Unul dintre aceste grupuri a fost şi cel de la Sighişoara, condus de Virgil Totoescu şi Ion Gligoraş. Acest grup a căzut însă în 1948, ocazie cu care Siguranţa din Mediaş, condusă de comisarul Vasile Moga, a aflat şi de Grupul Fetea. În cartea dr. Mija, publicată după 1990, apar menţionate persoanele, dar şi familiile care au susţinut ani la rând, material şi informativ, Grupul de Rezistenţă Fetea. Astăzi, este cert faptul că Siguranţa Statului – asa cum avea să facă după înfiinţare şi Securitatea – a folosit pe scară largă informatorii. Ea a reuşit să penetreze rezistenţa, astfel încât o bună parte din membrii săi au fost deconspiraţi destul de repede, iar grupul parţial dezorganizat.

Racolat de CIA – arestarea şi procesul

Ion Golea a fost şi el arestat în 1945, într-o întâlnire capcană organizată de Siguranţa din Mediaş. A reuşit însă să evadeze de sub escortă în timp ce era transportat spre arestul Siguranţei din Mediaş şi din acel moment a trecut în clandestinitate. În timp ce se afla la Sibiu, în 1948, a fost din nou arestat – de data aceasta de Securitatea sibiană – dar a reuşit din nou să evadeze. Împreună cu fratele său Traian şi cu cumnatul Boris Bucşan, au luat hotărârea să fugă în Iugoslavia ajungând apoi în Germania, în zona americană unde Ion Golea a fost contactat de serviciile de informaţii ale SUA. În 1953, împreună cu grupul celor 13 – ulterior condamnaţi cu toţii la moarte – au fost paraşutaţi în România. Au reuşit să restabilească contactele cu o parte din rezistenţii din Grupul Fetea. Între timp Securitatea română, folosind agenţi acoperiţi, reuşise să înfiltreze, dar şi să controleze respectivele grupuri. La mai puţin de două luni de la paraşutare, grupurile de rezistenţă contactate de cei paraşutaţi – ca şi cei 14 de altfel – au fost arestate. Judecaţi în procedură de urgenţă de Tribunalul Militar din Bucureşti, cei 14 au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Din Grupul de rezistenţă Fetea a făcut parte şi dr. Teofil Mija, care a fost şi unul dintre puţinii supravieţuitori. Condamnat la 16 ani de închisoare, în 1964 Mija a fost eliberat. S-a integrat cu mare greutate în societate, dar în 1996, după ce a luat legătura cu Traian Golea în SUA, a hotărât să scrie şi să publice cartea care remomorează în parte destinul tragic a lui Ion Golea. O modestă plăcuţă de marmură, instalată pe casa familiei Golea din Bahnea – familie risipită astăzi în cele patru vânturi – aminteşte de sacrificiul lui Ion Golea, un tânăr luptător idealist. (va urma)

Un “pericol” pentru securitatea nationala: presa!

Posted by Stefan Strajer On July - 11 - 2010

Un “pericol” pentru securitatea nationala: presa!

Autor: Grigore L. CULIAN
 30 aprilie 1973: Presedintele SUA, republicanul Richard Nixon, isi da demisia din functie in urma scandalului “Watergate”, dupa ce doi ziaristi – Carl Bernstein si Bob Woodward de la cotidianul Washington Post  – investigheaza si descopera, folosind o sursa secreta din FBI pe nume “Deep Throat”, practicile ilegale de urmarire a adversarilor politici din Partidul Democrat. Pus in fata evidentei, Richard Nixon si-a cerut scuze poporului american si a demisionat impreuna cu colaboratorii sai apropiati, unii dintre ei fiind si condamnati! Nu l-a auzit nimeni pe presedintele american sa pomeneasca numele celor doi ziaristi de la Washington Post  care l-au demascat sau sa spuna ca presa americana reprezinta un pericol pentru pentru securitatea nationala a Statelor Unite.
 24 septembrie 1998: Comisia Juridica a Camerei Reprezentantilor declanseaza procedura de “impeachment” (inlaturare) a presedintelui democrat William Jefferson  Clinton, in urma investigatiilor procurorului independent Kenneth Starr privind relatia sexuala a acestuia cu tanara Monica Lewinsky. Bill Clinton este inlaturat (tehnic) de la putere, in urma votului Camerei Reprezentantilor a SUA din 19 decembrie 1998, pentru marturie mincinoasa si obstructionarea justitiei, acuzatii dovedite de procurori, fiind achitat/salvat de votul Senatului SUA (vot decisiv) din 12 februarie 1999. Niciodata fostul presedinte al SUA nu a afirmat ca procurorii care au anchetat acest caz sau presa americana ar reprezenta un pericol pentru securitatea nationala a Statelor Unite.
 26 octombrie 2001: George W. Bush, presedintele republican al SUA, semneaza controversatul “The Patriot Act”, o lege care ingradeste libertatile cetatenilor americani   si da o serie de puteri sporite serviciilor secrete americane (urmarire, arestare si retinere  – chiar si fara probe! – a suspectilor de terorism). Legea venea dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, America se afla in plin razboi impotriva terorismului, dar presa americana a reactionat extrem de dur fata de masurile prevazute in “The Patriot Act”. Cu toate acestea, nu l-am auzit pe presedintele George W. Bush sa sustina ca atitudinea critica a ziaristilor americani ar reprezenta un pericol pentru securitatea nationala a SUA.
 22 iunie 2010: Traian Basescu, presedintele Rom^niei (primul securist al tarii) convoaca Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si propune Parlamentului Romaniei  dezbaterea Strategiei Nationale de Aparare a Tarii, document conform caruia, citam: (…)“fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspândirea de informatii false despre activitatea acestora”  este considerat “o vulnerabilitate” a României si trusturile de presa pun în pericol securitatea tarisoarei. (…)“În zona Apararii si Securitatii Nationale, riscul este definit drept probabilitatea de a se produce o paguba semnificativa la adresa intereselor, valorilor sau obiectivelor nationale de securitate. În contextul acestei strategii, amenintarile sunt factori cu origine externa, prin care sunt afectate grav interesele, valorile si obiectivele nationale de securitate. Factorii din interiorul societatii care potenteaza actiunea amenintarilor sunt denumite vulnerabilitati. Scopul Strategiei Nationale de Aparare a Tarii este acela de a asigura un management modern si eficent al riscurilor, amenintarilor si  vulnerabilitatiilor, urmarind, într-o prima faza, inventarierea, prevenirea sau reducerea lor si, ulterior, combaterea acestora” ( …) “presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice în vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau în relatia cu institutii ale statului”.
 “Sa sedem stramb si sa judecam drept”, incercand sa identificam jurnalistii care reprezinta un pericol pentru securitatea nationala a Patriei, conform Strategiei Nationale de Aparare a Tarii conceputa la un sprit de “marele carmaci” de la Cotroceni si pusa pe hartie cu ajutorul mintilor bolnave – de tip fascistoid! – care il inconjoara. Inainte de a trece la subiect, trebuie sa informez cititorii ca Strategia Nationala de Aparare a Tarii NU se aplica jurnalistilor sau “intelectualilor lui Basescu” de la trusturile de presa care il pupa in cur pe seful statului. Prin urmare, aplaudacii prezidentiali Radu Moraru (Nasu’), Andreea Pora, Ioana Lupea, Mircea Marian, Mircea Mihaies, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismaneanu si alti cativa purtatori de pix mai neinsemnati – care ii intoxica pe roma^ni cu minciuni la comanda – NU sunt pe lista “dusmanilor poporului”, fiind scutiti de efectele Strategiei Nationale de Aparare a Tarii asupra libertatii de exprimare…
 Primul mare pericol pentru securitatea nationala a Romaniei vine din afara, (de la “agenturili straine”), se numeste Tommaso Cerno si este jurnalist la publicatia italiana L’Espresso. “România sunt eu”, se intituleaza articolul de 4 (patru) pagini în care Traian Basescu este calificat drept “cel mai urât presedinte dupa Nicolae Ceausescu, afemeiat, betiv, demagog, arogant, cu ticuri de mic dictator”, “Berlusconi din Balcani”, “Basescu si Berlusconi se aseamana ca doua picaturi de apa, mai ales la capitolul vicii”, “Habar nu are de economie, a negat luni la rând ca România se afla în criza economica, pentru ca, dupa realegerea sa în functie, sa-i oblige pe români sa se supuna celor mai draconice masuri de austeritate din era postcomunista”, “Din pacate, România se afla într-o perioada foarte grea si este condusa de un personaj fara nicio credibilitate si fara calitatile unui adevarat lider”, “În discursurile sale, omite frecvent sa nominalizeze UE, din care face parte si România, dar întotdeauna aduce în prim-plan mitul numit SUA”. Tommaso Cerno – italianul platit de moguli sa strice imaginea Romaniei si sa arunce in aer Strategia Nationala de Aparare a Tarii! – aminteste episoadele “tiganca împutita” si “gaozarul”, descrie pe larg obsesia si ura pe care Basescu le are fata de mogulii din presa rom^neasca, prezinta scandalul casei din Str. Mihaileanu (data de primarul Traian Basescu cetateanului Traian Basescu!), enumera cu lux de amanunte restaurantele preferate ale presedintelui României si episodul în care acesta s-a urcat la volan dupa ce bause o noapte întreaga în compania lui Gigi Becali, consemneaza pasiunea lui Traian Basescu pentru femei, în special pentru acelea pe care le promoveaza în politica (Elena Udrea si multiplele acuze de coruptie formulate la adresa ei). Nici “EBA”  nu a scapat din vizorul “dusmanului poporului roman” din Italia, care descrie episodul incredibil de la europarlamentarele din 2009, când voturile pentru Elena Basescu “au fost racolate chiar de catre fidelii tatalui sau, premierul Emil Boc si ministrul Economiei, Adriean Videanu”.  Fiica preferata a lui Traian Basescu este prezentata ca “un fel de Paris Hilton care adora sa piarda noptile si care este neîndemânatica în relatia cu Gramatica Limbii Române, obiceiuri mostenite de la tatal sau, un noctambul de nestapânit si o prezenta deja fixa în restaurantele bucurestene”. Faptele descrise de jurnalistul italian sunt “minciuni” si reprezinta –  conform Strategiei Nationale de Aparare a Tarii – “fenomenul campaniilor de presa la comanda cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspândirea de informatii false despre activitatea acestora”. Curat murdar, nea Traiane!
 Principalii dusmani ai lui Traian Basescu se afla insa in tarisoara atat de draga “micului caporal” de la Palatul Cotroceni. Sunt jurnalistii care “submineaza securitatea nationala” si se numesc Valerian Stan (editorialist la…New York Magazin), Mihai Gadea, Valentin Stan,  Cornel Nistorescu, Bogdan Teodorescu, Victor Ciutacu si altii, care scriu sau spun “minciuni” c^nd le reamintesc romanilor in fiecare zi promisiunile cuplului  de smenari Basescu-Boc, care, in campania electorala prezidentiala din 2009, i-a aburit pe bietii pensionari ca le maresc pensiile cu 50 la suta. Le-au furat voturile, iar acum le taie pensiile cu 15 la suta si ii lasa sa moara de foame! Tot la capitolul “minciuni” se incadreaza jefuirea economiei nationale, clientelismul politic, nepotismul, nesimtirea si lipsa de scrupule a clicii care incearca acum sa puna botnita jurnalistilor incomozi.
 Un mic terorist care pune in pericol securitatea nationala a Rom^niei sunt si eu. De exemplu, cand am descoperit jaful de la Institutul Cultural Roman si l-am semnalat in presa din tara, satrapii (in)culturii rom^nesti m-au pus imediat la zid. Sau cand am dat telefon la James Madison University sa verific daca “EBA” a absolvit aceasta facultate (asa cum se lauda mincinosul ei tata la televizor!) si am aflat ca “Bobita lu’ tata” urmase doar un curs de cateva luni, micuta agramata prezidentiala fiind ocupata cu petrecerile din clubul de fite “Bamboo”, unde se “pregatea” pentru Parlamentul European (pe banii publici deturnati de buna ei prietena Monica Iacob Ritzi, fost ministru al Tineretului si Sporturilor – cu dosar penal “la purtator” nefinalizat nici pana azi!).
 Lasand gluma la o parte, eu cred ca pericolul cel mai mare pentru securitatea nationala e chiar Traian Basescu. El controleaza acum toata puterea in Romania, dar mai are de cucerit ultima reduta: presa. Planul A a fost avertizarea “gauzarilor” si “tigancilor imputite” care il enerveaza, Planul B este in plina desfasurare si urmareste “intarcarea” lor cu ajutorul Strategiei Nationale de Aparare a Tarii, iar Planul C ar fi “solutia finala” dupa modelul rusesc (arestari, incarcerari si, in final, executii!). Sunt strategii tipice dictatorilor, dar nu cred ca Traian Basescu va apuca sa le finalizeze. Nu il cheama Putin, nu are banii lui Chavez sau Ahmadinejad, iar “marele licurici” si Uniunea Europeana il vor trage de maneca la timpul potrivit. Deocamdata, Vestul isi face treaba cu el… 
New York, 26 iunie 2010

Grigore Culian este editorul publicatiei saptamanale “New York Magazin”

Cine poate apăra azi România?

Posted by Stefan Strajer On June - 9 - 2010

Cine poate apăra azi România?

 

Autor: Claude G.Matasa (Florida)

Claude G Matasa, Profesor U. Ilinois/Chicago, Preşedinte Ortho-Cycle Co., Membru de Onoare al Academiei de Medicină D. Danielopolu, Consul General Onorific al României în Florida

Ce s’ar întâmpla dacă o catastrofă ecologică precum cea care cuprinde azi Florida în care locuiesc, ar avea loc in România? Cine în parlament ar avea puterea să impună măsuri drastice nu după, ci înainte? După părerea mea, nimeni: astazi au acolo cuvântul doar partide pe care nu le văd nici capabile şi nici măcar doritoare să o facă…

Respect natura şi o protejez cât pot: nu doar prin acţiuni la îndemâna oricui, ci prin conducerea timp de peste trei decade a activităţii a circa 20 de salariaţi (www.OrthoCycle.com). Compania reciclează aparate ortodontice de oţel inoxidabil care altfel, ajunse în pământ, ar fi corodate de clorurile din apa freatică. Aceasta ar duce la generarea şi răspândirea de ioni toxici de metale grele (Ni, Cr) pe care apoi i-am bea. Apreciindu-mi activitatea, Congresul American m-a recompensat în 2004 acordându-mi Medalia de Aur “Ronald Reagan”…
            Înainte de a veni în Florida, am locuit în New Orleans, Louisiana. Atrăgător, oraşul care are parţi sub nivelul Golfului Mexic este protejat prin valuri de pământ, zăgazuri şi… pompe. Dându-mi seama de slăbiciunea sistemului, am decis să-mi mut reşedinţa şi compania în Florida: astăzi, locul unde am stat în New Orleans şi unde erau case frumoase, este pustiu: uraganul Katrina mi-a dat dreptate. Mutându-mă, m-am liniştit, deoarece împotriva uraganelor omul se mai poate lupta. Cu ceea ce nu ştim încă să luptăm sunt calamităţile pricinuite de om: mareea de petrol care distruge coasta Louisianei a atins coasta Floridei. Bayou-rile înainte pline de viaţă din Louisiana care sunt năclăite pot uşor fi replicate aici, în dantela de apă şi pământ pe care o constituie Everglades, interiorului Floridei. Loc în care se află pantere şi aligatori, papagali şi ibişi, acesta poate şi el uşor cade victimă urgiei deorece este doar cu puţin mai ridicat decât oceanul…

Florida a mai fost expusă avidităţii nemăsurate a “întreprinzătorilor”: dacă nu s-ar fi luptat de peste o jumătate de secol cu o nespusă îndârjire împotriva acestora Marjorie Stoneman Douglas, “Mama Everglades”–ului, lacul Okechobee şi Everglades ar fi căzut victime fabricanţilor de zahăr din trestie care cumpăraseră mii de hectare poluând după plac. Autorităţile fie nu au intervenit deoarece nu apăruseră legile necesare, fie pentru că aceia care aveau datoria să ia măsuri au fost sistematic mituiţi. Cartea ei, “The Everglades: River of Grass,” publicată în 1947, a ajutat lumea să înlocuiască mental noţiunea de “mlaştină bună de nimic” cu cea de “râu fără albie” care găzduieşte un paradis ecologic. Şi astăzi se mai luptă din greu pentru “reabilitarea” Everglades de impactul suferit mai demult, efortul cifrându-se în milioane de dolari pe an.

Un alt exemplu este cel întâmplat între 1929 şi 1936 în centrul SUA. În timpul verii, acesta era bântuit de puternice furtuni de praf care generau mari pagube şi o adevarată migraţie către locuri mai bune. Fenomenul “Dust Bowl” sau “Dirty Thirties” a fost pricinuit de decade de intensă agricultură efectuată fără a se face rotaţia recoltelor sau a preveni eroziunea solului. Răscolirea adâncă a pământului de la suprafaţă distrusese vegetaţia aparent nefolositoare, care însă pe timp de secetă ţinea pe loc pământul atunci cand era bătut de vânt. În timpul furtunilor, praful rezultat înnegrea câteodată până si cerul oraşelor îndepărtate precum New York şi Washington D.C.

Cele relatate mai sus arată că SUA, în loc să fie pro-activă, este re-activă, adică prima dată trebuie să se întâmple ceva, pentru ca autorităţile să ia o poziţie. După aceea, când uneori e prea târziu, se iau măsuri extreme: astfel Florida admite doar “zero” la poluare, atât în apă, aer cât şi sol… (Apele reziduale produse de compania mea sunt “exportate” în statul vecin, Georgia, pentru a fi aruncate acolo. Ce se va întâmpla când şi acesta va adopta legea menţionată?). Atât G. W. Bush cât şi B. Obama au fost şi sunt criticaţi pentru că au lăsat câte o săptămâna până să ia act de catastrofele din Louisiana. De altfel, în numele partidelor care vor să conducă SUA nu găseşti unul care măcar să se sub-intituleze “verde” sau “ecologist”, în timp ce în Europa mai în toate ţările găseşti partide cu astfel de nume. Mai mult, din punct de vedere politic, ecologiştii sunt o forţă în creştere şi o voce distinctă în Parlamentul European, acolo unde constituie al cincilea grup ca mărime. În Australia, paradis ecologic, “Verzii” participă la guvernare, sondajele arătând ca simpatizanţi peste 15% din populaţie.

În România, care aparent nu foloseşte exemplul american ci pe cel european, găseşti nu mai puţin de trei partide al căror scop este asemănător: Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Mişcarea Ecologistă din România. Dacă mă iau dupa un articol din Gândul, “în România, ecologia a fost o oportunitate politică, nicidecum o mişcare pornită din raţiuni civice”. Într-una din cele mai murdare ţări ale Europei, mişcarea ecologistă a rămas strict o afacere politico-financiară, fără o componentă militantă şi cetăţenească, de unde şi eşecul tuturor formaţiunilor „verzi” înfiinţate după 1989”. Conform articolului, “Partidul Ecologist din România este o formaţiune de sub 1%, fără personalitate şi fără personalităţi”. Într-adevar, fondat mult mai devreme, Partidul Ecologist Român ar fi avut tot timpul să fie reţinut în conştiinţa românului, ceea ce nu s-a întâmplat.

În aceste condiţii îmi pun întrebarea: au partidele sau mişcările ecologiste din tară puterea să se opună politicienilor care, de cele mai multe ori hrăpăreţi, vor să predea avuţiile ţării unor companii străine care nu au decât un scop, banul? România şi-a asigurat o vastă porţiune din vestul Mării Negre, a cărui exploatare a încredinţat-o unor firme străine, interesate de cele 100 miliarde de metri cubi de petrol şi gaze pe care le găzduieşte. În plus, în caz în care una dintre căile de aduce petrol din Est către Vest va trece prin ţara noastră, acesta va fi supusă la un şi mai mare pericol. Îmi este frică pentru delta noastră, pentru plajele de care m-am bucurat… Recent, o pată de ulei a fost observată la Balcic, la câţiva kilometrii de ţara noastră. Au fost făcute interpelări, luari de cuvant, cooperari cu autorităţile bulgare? Va trece, s-a zis, şi intr-adevăr… a trecut. De data aceasta! La fel a zis probabil şi managerul de la platforma societăţii British Petroleum înainte ca aceasta să explodeze, când s-a descoperit scurgerea. “Vom stopa scurgerea”, ne-a asigurat British Petroleum. Astăzi, după o luna, aceasta nu a putut fi oprită în ciuda promisiunilor făcute.  

În afară de declaraţii, partidele ecologiste ar putea oare să facă ceva într-o astfel de situaţie, când nici unul nu are măcar un reprezentant în Parlament? Cine ar putea călăuzi cu întelegere ţara către o politică justă, avand interesele politice şi economice pe deoparte, şi protecţia cetăţeanului şi naturii pe de alta? Politicenii de astăzi, despre care apar mereu veşti privind mituiri, corupţii şi “aranjamente”? Pe 5 mai, Parlamentul European a adoptat “Rezoluţia privind interzicerea cianurilor în minerit” care are implicaţii inclusiv asupra speratei stopări a proiectului exploatării miniere pe bază de cianuri de la Roşia Montana. Printre puţinii care s-au opus Rezoluţiei, susţinând cianurile, se numără europarlamentarii români, ceea ce este îngrijorator. Cine reprezintă în faţa străinătăţii România, aceştia sau cei pe care îi preocupă protecţia mediului si se adună şi protestează în faţa vreunuia dintre palatele Bucureştilor?…

Nu sunt împotriva realizărilor tehnicii care ajută economic şi ne fac viaţa mai bună: bine concepute şi intens supravegheate, acestea trebuie încurajate. Se poate avea însă încredere într-un Ministru de Interne de genul lui Cătălin Voicu, până recent candidat pentru acest post? Sau a altora discutabili care au posturi cheie în guvern sau alte nivele ale administraţiei de stat? Vor fi pe prim plan interesele “verzi” când nu este nimeni să le apere în faţa politicienilor veroşi? Pe de altă parte, cei interesaţi în ecologie nu trebuie să-şi zdruncine credibilitatea: am văzut la TVR Internaţional scene în care oameni ale caror feţe şi trupuri erau protejate cu echipament greu, îngropau îngroziţi substanţe de o “deosebită toxicitate”: grâu modificat genetic, din care mănânc zilnic pâine de circa doua decade (standard în SUA).
             Revenind după 1990 în ţară, am fost invitat să devin profesor la Universitatea Ecologică, unde i-am avut rector pe Dolphi Drimer şi coleg pe Marcian Bleahu, oameni de o deosebită valoare. Apreciind efortul de a veni peste mări şi ţări pentru a ghida tânara generaţie, am fost ales Doctor Honoris Causa a acestei universităţi. Nimic din ceea am constatat acolo nu a fost de natură să cred că această conducere nu a fost la nivelul pe care-l speram: mai mult, deoarece ca fost deţinut politic nu am putut înainte preda în ţară, exerciţiul făcut acolo precum şi articolele de specialitate au determinat Universitatea statului Illinois/Chicago, să mă invite să predau la ei. Intervenind în timpul pe care dispuneam, am renunţat să mai predau în ţară, nu însa fără a continua să mă interesez de ceea ce se petrece acolo. După un interval de doua decade, văzând norii de furtună care se îndreaptă spre ţara unde m-am născut, am decis să-mi spun părerea, chiar dacă voi fi asemuit şi tratat cu neîncredere precum Casandra, fiica a lui Priam, regele Troiei, care a prevestit căderea acesteia, folosirea Calului Troian şi altele. Când i s-a dat crezare, a fost prea târziu.

Folosind Internetul, am căutat să vad cine ar putea să ajute ţara să balanseze între ridicol şi folositor, între propaganda deşartă şi acţiuni benefice. De la început, trei partide cu aproximativ aceiaşi ideologie sunt mult prea mult pentru cetăţeanul român care abia păşeşte într-un domeniu care nu îi este familiar. Ţin minte cum, pe vremuri, la Copşa Mică, nod de cale ferată, numai cât ieşeam din tren şi mi se murdărea cămaşa. La Reşita, ca să pot juca ping-pong, trebuia ca la fiecare cinci minute să îndepărtez de pe masă zgura cazută din cer: răspunsul la acestea era că lucrurile sunt aşa cum e normal, eu trebuind să mă adaptez.

Din examinarea datelor, am ajuns la concluzia că Partidul Verde ar fi singurul care ar putea-o face cu succes: a fost singurul ales drept membru al “Verzilor Europeni”, fără a căror cooperare nu se mai poate avea un cuvânt in Uniunea Europeana. Popularitatea crescândă a Partidului Verde pe internet, în tot mai multe cercuri, vine din discurs şi acţiuni. Relativ nou, nu a fost “împestriţat” de foştii comunişti şi s-a situat destul de bine la alegeri. Din declaraţiile pe care le-am citit rezultă că nu doar în caz de nevoie, ci cu mult timp înainte, membrii acestui partid sunt dispuşi să se sacrifice ca să-si apere ţara. Despre integritatea “Verzilor” imi este destul să ştiu că fostul meu coleg, Marcian Bleahu, îi este Preşedinte de Onoare. Departe de a fi doar un savant, acesta s-a luptat atât ca Ministru pentru Protecţia Mediului, cât şi după aceea, pentru măsuri ecologice care nu conveneau celor care aveau puterea. Efortul acestor oameni merită susţinut de toţi cei care doresc o schimbare a felului în care se face politica în România.
            Fără un partid “Verde” puternic care să poată sa-şi facă cunoscută poziţia la toate nivelele, România va rămâne la cheremul politicienilor hrăpăreţi şi a clientelei lor, care punându-şi voit ochelari de cal vor continua sa refuze să ia măsuri care să o protejeze împotriva calamităţilor ce se pot întampla. Îmi doresc să nu prezic răul, dar România este astăzi ameninţată, încrezându-se prea mult în noroc. Fără o politică ecologică consecventă care sa ne apere ţara, vom regreta că degeaba soarta ne-a dăruit zăcăminte valoroase, o natură variată şi o poziţie strategică deosebită.

Multumim din inima partidului!

Posted by Stefan Strajer On May - 6 - 2010

Multumim din inima partidului!

 

Grigore L. CULIAN (New York Magazin)

Prima editie a Forumului Presei Românesti din SUA si Canada (eveniment desfasurat in perioada 22-24 aprilie – la Chicago, si organizat de agentia de presa “Romanian Global News”, de biroul parlamentar al deputatului Colegiului 3 Diaspora, Mircea Lubanovici, si de Fundatia Romanilor de Pretutindeni din Bucuresti, in parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din ministerul roman de Externe) a inceput cu ghinion. Desi Forumul a fost incadrat intr-o manifestare mult mai ampla (expozitia intitulata American-Romanian Tourism and Trade Show), avand ca scop promovarea potentialului de turism si de afaceri romanesc, “capetele de afis” care si-au anuntat prezenta la acest eveniment s-au gasit in imposibilitatea de a participa din cauza norului de cenusa emanat de vulcanul din Islanda care a paralizat traficul aerian spre si dinspre Europa. |n aceste conditii, lipsa “obiectului muncii” (politicieni si oameni de afaceri) i-a determinat pe sponsori sa-si retraga banii investiti, aruncand in derizoriu munca de cateva luni a unei mari romance, dna Teodora Fulea, si spulberand efortul altor cativa oameni adevarati care au ajutat-o! A fost ghinion sau lipsa de omenie?!

“Lantul slabiciunilor” a continuat vineri, cand era programata video-conferinta cu marii absenti: seful Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, Eugen Tomac, si deputatul “nostru”, Mircea Lubanovici. La 7:30 dimineata ne aflam cu totii intr-un studio ultramodern din Chicago, dar, dupa zeci de incercari esuate de a se stabili legatura cu Bucurestiul (plus o ora de asteptare), video-conferinta noastra a cazut! “Ceasul rau”, mi-am zis, dar umorul lui Steven Bonica si efortul lui de a ne face sa ne simtim cat mai bine in “Windy City” ne-au facut sa uitam de ghinioane. Vizitele la bisericile romanesti din Chicago sau la gradinitele si scolile unde copiii invata Limba Romana au readus buna dispozitie printre noi, mai ales ca putini auzisera despre “oazele” create de cea mai puternica si bine organizata comunitate romaneasca din America de Nord. Jos palaria!

Sambata s-a spart ghinionul si am reusit sa prindem o legatura audio-video cu Bucurestiul, dar surprizele au continuat. “Dialogul” nostru cu dl secretar de stat Eugen Tomac si cu deputatul Mircea Lubanovici despre problemele comunitatilor romanesti din America s-a transformat intr-un monolog al celor doi alesi, iar reprezentantii nostri, “uitand” de subiect, s-au intrecut in osanale aduse celor care ne platisera transportul, masa si casa! Mai mult, cand mi-a venit randul sa vorbesc si i-am spus dlui Eugen Tomac ca am senzatia ca ma aflu la o sedinta de partid, legatura s-a intrerupt brusc! Am insistat, amintindu-i deputatului Mircea Lubanovici despre dezastrul de la consulatele Romaniei, unde personalul foarte redus face imposibila comunicarea cu functionarii (nu raspunde nimeni la telefon!), despre legea stramba a cetateniei romane (care recunoaste decretul lui Ceausescu prin care cetatenii romani au fost deposedati abuziv si neconstitutional de acest drept si le cere sa REDOBANDEASCA ceea ce au prin nastere!), despre atitudinea paralela cu realitatea a angajatilor Institutului Cultural Roman in relatia cu comunitatile romanesti. In loc sa raspunda clar, deputatul “nostru” ne-a vorbit despre initiativele sale parlamentare privind…clonarea sau ziua de rugaciune pentru romanii de pretutindeni! In plus, drept “pedeapsa” pentru interventia mea, am fost scos de pe lista jurnalistilor care primeau zilnic, de la biroul parlamentar, “Revista presei” din tara. Aveam sa constat asta dupa revenirea la New York. Ciudat comportament pentru un (liberal) “democrat”! Am lasat la urma “partea plina a paharului”: nasterea Asociatiei de Presa Româna Nord Americana (North American Romanian Press Association – NARPA). Desi mi s-a oferit functia de vice-presedinte, am refuzat sa ma angajez intr-o activitate care ma depaseste din cauza volumului enorm de munca la ziar, preferand sa fiu purtator de cuvant, pozitie din care pot fi mult mai folositor colegilor mei. Din pacate, lupta pentru functii a inceput, unii dintre noi considerandu-se mai jurnalisti decat altii inainte ca noul organism sa aiba propriul statut si sa fie inregistrat oficial. Oricum, multumim din inima partidului si alesilor “nostri” pentru “dialogul constructiv”…

P.S. Ii multumesc lui Steven Bonica si echipei lui pentru tot ce au facut pentru noi in aceste zile. Fara acesti oameni, aventura noastra la Chicago ar fi fost un fiasco!

Grigore L. Culian (New York Magazin)

Scrisoare deschisa deputatului Mircea Lubanovici

Posted by Stefan Strajer On May - 4 - 2010

Scrisoare deschisa deputatului Mircea Lubanovici

Stimate domnule Lubanovici,

V-as ramane recunoascatoare daca ati lua atitudine urgent, referitor la situatia semnalata de  comunitatea din Arizona, pentru ca este vorba despre acuzatii grave si un “butoi” sub presiune, plin cu nemultumiri si gata sa dea pe dinafara… ( a se intelege prin mass media si pe la autoritatile americane).

Personal, in urma acestei anchete jurnalistice, am avut impresia ca autoritatile romane, in speta Ambasada Romanei din DC si doamna Orlich, imi cer amanari in loc sa-mi dea raspunsuri.

Am spus in repetate randuri, si este valabil si in situatia conflictuala de acum: romanii din America sunt diferiti de cei din tara pentru ca au termeni de comparatie si o viziune de ansamblu asupra lucrurilor. Unii au ajuns aici trecand Dunarea inot printre gloantele vamesilor, sau in containere peste Atlantic. Cu certitudine, acestia nu tac, nu inghit si nu permit autoritatilor romane sa-i “ciupeasca” de bani sau sa-i trateze de sus, condescendent.

Astept de la dvs. o reactie prompta, in stil american, pentru ca aceasta este tara in care traim si ne-am adaptat la ritmul si viteza de reactie americana.

Va reamintesc, cu respect, ca v-am ales ca reprezentant al diasporei si ca urmare de la dvs. asteptam, in primul rand, sprijin si o pozitie ferma in problemele specifice pe car ele intampinam ca romani din diaspora.

Am remarcat ca ati propus in Parlament ca unele sarbatori religioase sa fie declarate zile nelucratoare, si mai recent, la Chicago, erati preocupat de interzicerea clonarii umane in Romania.

In calitate de cetatean roman rezident in colegiul 3 diaspora, care v-am votat sa ma reprezentati, va aduc la cunostinta ca prioritatile mele si ale romanilor din SUA sunt altele si ca astept de la dvs. initiative legislative in acest sens. Sunt curioasa in ce fel stabiliti prioritatile, pentru ca (banuiesc), primiti multe solicitari din partea romanilor pe care-i reprezentati.

V-am rugat, inca din noiembrie 2008, sa aveti in vedere situatia a 9 familii de romani din Virginia, carora li s-au revocat abuziv vizele de munca in SUA si erau amenintati cu deportarea, si n-am primit nici un raspuns intre timp. In favoarea acestor oameni a militat pana la urma un american (ce paradox!), senatorul de Virginia, Frank Wolf. V-am rugat, tot atunci, inainte de alegerile din 2008, sa va axati pe politici care sa faciliteze schimburile economice intre Romania si SUA, promovarea culturii noastre in SUA, chestiuni care ar aduce un capital de imagine Romaniei. Si v-am mai rugat sa sustineti politica externa a Romaniei – sa semnalati problemele specifice ale romanilor din SUA, astfel incat sa nu mai fim tratati peste hotare ca “cetateni UE de mana a doua” asa cum am simtit de atatea ori. Consider ca acesta este rolul unui deputat al diasporei, sa cunoasca, sa promoveze si sa solutioneze problemele comunitatii pe care o reprezinta si sa ne ajute sa primim legile, regulile, respectul si consideratia pe care le meritam.

Stiti foarte bine cu ce acuzatii s-a confruntat diaspora dupa alegerile prezidentiale, chiar din partea conationalilor ramasi in tara de bastina. N-am cunostinta decat despre pozitia presedintelui Basescu in aceasta chestiune, nu si a dvs. sau a altor reprezentanti ai diasporei.

Acestea sunt probleme care ne dor, domnule deputat! …si altele ca si ele…

Pe mine personal, daca traiesc in SUA, ma doare in cot de zilele libere din Romania si de clonarea umana. In schimb ma intereseaza sa afle toata SUA ca suntem un popor european valoros, cu 2000 de ani de istorie si ca atunci cand cetatenii romani sunt abuzati sau nedreptatiti, autoritatile iau atitudine. Nu mai vrem politica “strutului”, vrem pozitii ferme!

Multumesc.

Simona Botezan

Ashburn, Virginia

www.phoenixmission.org

28 aprilie 2010

Forumul presei romanesti din SUA si Canada – Comunicat

Posted by Stefan Strajer On May - 4 - 2010

LA CHICAGO A LUAT FIINȚĂ

NORTH AMERICAN ROMANIAN PRESS ASSOCIATION

N A R P A

Reportaj de Nicholas Buda, New York

Sâmbătă 24 aprilie 2010, la finalul lucrărilor Forumului Presei Românești din SUA și Canada, desfășurat la Chicago, a luat ființă Asociația de Presă Română Nord Americană (North American Romanian Press Association – NARPA). Certificatul de naștere al acestei asociații a fost semnat, într-un context social care va rămâne cu siguranță parte din istoria românilor în America, de către următorii reprezentați ai presei românești din SUA și Canada: Octavian Cojan – decanul de vârstă al jurnaliștilor – colaborator al emisiunii „Radio Mândră Românie” din Chicago și președinte al organizației „Illinois Romanian American Community Inc.”, Grigore L. Culian – editor șef al ziarului „New York Magazin” din New York, Petru Amarei – președinte și fondator al televiziunii „Romanian TV Network” din Chicago și Paul Antelute – reprezentând aceeași televiziune, Steven Bonica – redactor șef al ziarului „Romanian Tribune” și fondator al organizației „Romanian-American Network Inc.” din Chicago, Marian Petruța – editor de Chicago al ziarului „Gândacul de Colorado”, Vasile Bouleanu – reprezentând grupul de discuții pe internet „Free Press Romania” din Chicago, Sorin Pintiliuc – director și redactor al „Romanian-Portal.Com” din Chicago, Ștefan Străjeri – redactor șef al ziarului „Curentul Internațional” din Detroit și Gheorghe Chindriș colaborator la același ziar, Tudor Petruț – editor de Los Angeles al ziarului „Gândacul de Colorado” și corespondent al revistei „RomanianVIP” din Dallas-Texas, Sebastian Rus și Vasile Mureșan – fondatori și redactori ai „Radio Diaspora Online” din Boston, Nicholas Buda – editor de New York al ziarului „Gândacul de Colorado” și colaborator al ziarelor „New York Magazin” și „The Romanian Echo”. Din Canada am avut fericirea să avem ca și reprezentat al presei românești pe d-na Magdalena Manea – redactor șef de la ziarul „Acasă” din Toronto. De asemenea în primele două zile ale Forumului a participat și Pr. Prof. Dr. Theodor Damian – reprezentând publicația „Lumină Lină” de la New York. Din România a participat și jurnalista Corina Alexandra Stoicescu – de la revista „Libertatea pentru femei”(Ringier Media Group) din București, prin videoconferință pe internet am avut participarea d-nei Daniela Soroș – Redactor Șef al agenției de presă „Romanian Global News” din București, iar prin teleconferință au participat domnul Secretar de Stat Eugen Tomac – Șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și domnul Mircea Lubanovici – deputat în Parlamentul României reprezentând colegiul 3 diaspora. Totodată, domnul Consul General Lucian Leuștean a reprezentat Consulatul General al României de la Chicago.

Cu această ocazie, inițiatorul propunerii de asociere a tuturor jurnaliștilor români din America si Canada într-o organizație profesională, dl Sebastian Rus menționa: „Puterea diasporei nu e o himeră ci o realitate! Trebuie să precizăm că cel mai mare capital pe care îl avem este entuziasmul, care combinat cu resursele finaciare personale și atitudinea I CAN DO IT – au ca rezultat ceea ce vedem noi astăzi în diaspoara: publicații de presă, radiouri online, televiziuni prin cablu și bloguri de succes ale românilor. Comunitatea este o forță – să ne constituim deci într-o comunitate jurnalistică, deoarece doar ca o voce comună și unitară vom putea fi auziți mai puternic...”

De la București, într-o teleconferință,  dl Eugen Tomac – Secretar de Stat si Șef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, a adresat salutul său jurnaliștilor întruniți la Chicago astfel: „De la sediul guvernului, din București, am dorit să vă salutăm și să vă transmitem regretul că nu am putut să fim alături de dvs. acolo, la Chicago. Sunt convis însă că acest prim pas este extrem de important pentru a întări legăturile dintre țara mamă și dvs. și vă rog să apelați cu încredere de fiecare dată când credeți că noi putem contribui prin resursele umane și materiale pe care le avem… Doresc mult succes lucrărilor Forumului și sper să ne vedem cât de curând.”

Prezent la lucrările acestui Forum, dl Lucian Leuștean – Consul General al României la Chicago, spunea printre altele că „deși se părea a fi o zi dificilă de la început, datorită obstacolelor tehnice care au stat în fața reuniunii… nici soare n-a fost afară, cu toate acestea s-a realizat un lucru deosebit, unii au zis chiar istoric, s-ar putea să fie chiar așa… viitorul va demonstra aceasta. Un lucru deosebit s-a realizat totuși astăzi: s-a înființat o Asociație a Presei Româno-Americane incluzând-o aici și pe cea din Canada, asociație care se poate dovedi extrem de utilă manifestându-și prezența în spațiul public, atât din comunitățile din SUA și Canada, cât și din România. Consider că Forumul Presei Românești reunit la Chicago… este o reușită!”

Comunicat transmis pe 28 aprilie 2010

SORIN OLARIU – POEME APOCRIFE

Posted by Stefan Strajer On March - 23 - 2010

SORIN OLARIU – POEME APOCRIFE

 

Născut la Caransebeş, Caraş-Severin. Poet, publicit şi epigramist, autor al mai multor cărţi de poezii şi epigrame. Membru al Ligii Scriitorilor şi al Uniunii Epigramiştilor din România. Actualmente este stabilit în Michigan, SUA.

DESPRE ÎNCHIDEREA ÎN SINE

 

odată demult Dumnezeu

m-a întrebat

daca vreau să mă nasc floare

şi i-am spus nu Doamne

nu Doamne

nu-mi place

că doare

apoi m-a întrebat

dacă vreau să mă nasc înger

şi i-am spus

nu Doamne

nu Doamne

nu-mi place

că sânger

de-atunci Dumnezeu

s-a închis în sine

ca într-o lacrimă

şi apoi

a tăcut

iar eu stau încă

şi-astept

să mă nasc

dintr-un pântec

de lut.

RĂTĂCIND PRIN ROUĂ STRĂINĂ

 

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
mele în două
ca un trosnet de muguri
copţi
ca o vecernie într-o limbă
uitată

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi
ca un nor durut
de atâta
zbor ca o aripă de
înger ostenit

îmi amintesc de palma grea a tatei
acum când tata doar ce-a aţipit
sub iarbă
iar greierii s-au pitulat
în ţârâit

NINGEA CU VISE

 

ningea cu vise peste noi
peste livezi şi
peste casă
priveam ninsoarea
amândoi
şi se părea
că nu ne pasă

ningea cu vise peste noi
gheţarii ne creşteau
din tâmple
priveam ninsoarea
amândoi
şi nu ştiam
ce-o să se-ntâmple

ningea cu vise peste noi
peste pământ şi
peste ape
priveam ninsoarea
amândoi
când moartea
ni se furişa
sub pleoape

ADOPŢIE

 

abandonat

între întuneric şi întuneric

stăteam chircit şi

plângeam

nu plânge

nu plânge însetatule

de lumină

îmi spuse noaptea

şi mă luă

pe genunchii ei goi

atunci

am privit

pentru prima dată

în mine

ca-ntr-o adâncă

fântănă

apoi

am plecat

doar eu şi cu noaptea

mână în

mână

AM MURIT DECI EXIST

de la un timp am început să putrezesc

pe la colţuri

ca o mantie roasă

de vânt şi de

ploi

nisipul mi s-a împuţinat în clepsidra

tocită

şi s-a scurs subţiat

pe pământ

înapoi

acum ochii mei oglindesc chipul morţii

călăuză

de taină-n tărâmul

promis

prin vene îmi curge-un ocean de-ntuneric

abisul ce

umple un alt fel

de-abis

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors