Dialog cu Gheorghe Chindriş, maramureşeanul care, după dobândirea cetăţeniei americane, a revenit în comuna natală Ieud 

 

Autor: George Petrovai

“Luptând din răsputeri pentru integrarea în noile medii, românii din diasporă ajung ca destul de lesne să-şi piardă identitatea…”

 

 De existenţa lui Gheorghe Chindriş, maramureşeanul stabilit în Detroit, aveam ştire cu mult înainte de revenirea lui în ţară, întrucât tainica întâmplare a făcut să fim colaboratori la publicaţia românească Curentul internaţional din metropola americană mai sus pomenită. Fiind deci conjudeţeni şi colegi de redacţie, fireşte că în dialogul purtat pe internet cu Ştefan Străjeri, directorul publicaţiei, mai aflam câte ceva şi despre prietenul Gheorghe Chindriş, bunăoară despre intenţiile sale de-a reveni în ţară.

Aşa că, îndată după sosirea sa, ne-am dat întâlnire şi ne-am cunoscut, atât cât pot să se cunoască doi oameni după o discuţie de aproximativ o oră. Tot atunci s-a născut şi ideea prezentului interviu…

Întrebare: Cum ai ajuns în Statele Unite?

Răspuns: Prin Loteria Vizelor. Auzisem că există această modalitate lesnicioasă de plecare, mi-am depus actele şi am avut şansa să fiu admis de la prima încercare. N-am mai stat pe gânduri, cu toate că soţia şi fiica mea au refuzat să pornim împreună spre un necunoscut în egală măsură tentant şi riscant…Revenirea mea în comuna natală Ieud are, aşadar, o dublă motivaţie: pe de o parte mult aşteptata reîntâlnire cu soţia şi fiica, pe de altă parte grija faţă de vârstnicii mei părinţi.

Întrebare: Stabilirea în Detroit a fost calculată sau lăsată la voia întâmplării?

Răspuns: Încă înainte de plecare eram perfect conştient de adevărul cuprins în zicerea: Drumul de la bine la mai bine trece prin mai rău. Că doar plecam din România, ţara paradoxurilor, unde toate politicile ţintesc mai binele, însă ca un făcut, marea majoritate a românilor o duc tot mai prost de la un an la altul. Cum eu şi familia n-am dus-o rău nici înainte de plecarea mea şi cum nu doream doar o aventură sau o schimbare de dragul schimbării, fireşte că mi-am luat toate măsurile de precauţie ca odată ajuns pe teritoriul Statelor Unite să nu trag mâţa de coadă. Başca faptul că la aşa ceva mă obliga şi regulamentul foarte strict al Loteriei Vizelor. Iată cauza pentru care m-am stabilit în Detroit, oraş în care de ani şi ani locuieşte un verişor de-al meu…

 

Foto. Ghoerghe Chindris (dreapta) impreuna cu editorul “Curentului International”, Stefan Strajeri, in fata Catedralei Ortodoxe Sf.Gheorghe din Michigan

Întrebare: Când şi cum l-ai cunoscut pe Ştefan Străjeri?

Răspuns: În anul 2006, adică îndată după ce Ştefan a preluat conducerea publicaţiei Curentul internaţional, cu ocazia unui spectacol susţinut pentru românii din Detroit şi împrejurimi de către Veta Biriş şi Ştefan Hruşcă. Cum pe amândoi soliştii îi cunoşteam foarte bine din ţară (cu Hruşcă am fost colegi de şcoală în Ieud, iar despre Veta Biriş, ca şi despre alţi emisari ai folclorului autentic, am scris cuvinte de mare simţire, inspirate de tradiţiile necontrafăcute ale românilor), fireşte că în aceste condiţii Ştefan Străjeri n-a ratat ocazia la care era martor ocular, aşa că m-a invitat să colaborez la revista lui (pagina de tradiţii), după părerea mea una dintre cele mai valoroase publicaţii româneşti care apar pe teritoriul Statelor Unite şi al Canadei.

Întrebare: Am înţeles din spusele unor români stabiliţi în SUA că în Detroit ar fi una dintre cele mai mari comunităţi româneşti din America de Nord. Ţi-au făcut ei impresia că ar fi uniţi şi la bine şi la rău?

Răspuns: Nicăieri (în ţară sau în afara ţării) românii nu sunt suficient de uniţi, fapt care le-a cauzat şi continuă să le cauzeze numeroase prejudicii. Ba mai mult, unii dintre ei se lasă atât de mult absorbiţi de noile medii sociale, încât admit să-şi sacrifice identitatea. Adică, oriunde în lumea asta, dacă un evreu rămâne evreu chiar şi la a 50-a generaţie, doar astfel ei putând să-şi păstreze nealterată fiinţa, limba şi tradiţiile, unii români din diasporă nu mai vor să fie români deja de la a treia generaţie: În casa lor se vorbeşte foarte puţin româneşte, ei nu menţin decât contacte accidentale cu ţara de baştină şi cu ceilalţi români din comunitate, iar copiii lor prea puţin se sinchisesc de românism şi limba română!

Întrebare: Cum este văzută România de la distanţă?

Răspuns: Destul de rău, şi asta din pricina clasei politice, sau – mă rog – a politicienilor care se laudă că ne reprezintă interesele, căci – aşa cum corect se spune – după mai bine de două decenii de frământări postdecembriste, România încă nu are o clasă politică credibilă, calificată şi unitară în apărarea intereselor naţionale. Neavând un reazem politic dătător de speranţe lesne convertibile măcar în fapte diplomatice, românii din diasporă simt povara bizarului amestec de sentimente, amestec format din dorul după locurile natale (adorabilul blestem al românilor din totdeauna!), indiferenţă şi înverşunare vizavi de neîncetata bătută pe loc a românilor din ţară. Iar atunci când dorul, bunăoară aşa ca în cazul meu, ajunge de neîmplinit cu pospaiurile de românism culese de pe internet, gazete şi canalele de televiziune, românul înstrăinat ia drumul spre ţara-mamă, pentru a sorbi din acele izvoare încă nepoluate ale culturii, limbii şi tradiţiilor acestui popor de-a dreptul miraculos prin rezistenţa demonstrată de-a lungul istoriei, deopotrivă la loviturile interne şi externe.

Întrebare: Dar americanii get-beget cum văd România?

Răspuns: Americanii ne cunosc foarte puţin ţara, cu toate că unii români-americani se dau peste cap să-i facă o imagine adecvată, măcar la nivelul la care oficialii acestei ţări să nu mai vorbească de o Românie cu capitala ba la Budapesta, ba la Sofia, ori de o Românie încorporată în nesfârşita Rusie…

Iată de ce la Catedrala Sfântul Gheorghe din Detroit a luat fiinţă şi activează Ansamblul folcloric Românaşul. Şi tot în acest mare oraş îşi desfăşoară activitatea Societatea culturală româno-americană Avram Iancu, în cadrul căreia, prin şezători, nunţi, Lăsata secului şi montaje păstoreşti gen Sâmbra oilor, se promovează portul, obiceiurile şi tradiţiile româneşti.

Întrebare: Ai vreun mesaj special pentru cititori?

Răspuns: Da. Românilor din ţară le urez să fie în continuare ei înşişi, să aibă tăria făptuirii şi încrederea răsplătirii faptelor bune, în pofida norilor negri care s-au îngrămădit deasupra României, iar celor din străinătate le adresez îndemnul ca niciodată şi în nici o împrejurare să nu dea uitării ţara de unde-şi trag originea.

 

    Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI

      23 august 2010

 

„Curentul Internaţional” la a 500-a apariţie

Posted by Gabriela Petcu On July - 19 - 2010

                              

                            APARIŢII

 

În aceste vremuri tulburi, „Curentul Internaţional” a reuşit să supraviţuiască şi să apară de fiecare dată cu atitudinea caracteristică, mai nou şi mai temeinic spre mulţumirea cititorilor. Anul trecut, a fost mare sărbătoare la împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea ziarului, iar azi se scoate de sub tipar numărul 500.

 

500 ca o viaţă, ca o provocare pentru încă atâtea numere. 500 un prilej de a dovedi că ziarul „Curentul Internaţional” are o largă şi competentă informaţie fiind apreciat şi aşteptat cu interes de abonaţii şi cititorii de pretutindeni. 500 de apariţii inpune respect în lumea presei. 500 este pulsul realităţii social-cultural-politic şi forma cea mai concretă de a releva fidelitatea.

 

Cu prilejul apariţiei numărului 500, mulţumim celor ce au crezut în acestă publicaţie şi au fost alături în toate momentele de bucurie sau de restrişte. Alături de colaboratori, directorul ziarului Ştefan Străjeri promite că în pofida factorilor perturbatori – criza economică şi starea confuză din viaţa social-politică, „Curentul Internaţional” va apărea mereu în toată deplinătatea!

 

Gabriela Petcu

Brăţara albastră

Posted by Stefan Strajer On June - 26 - 2010

Brăţara albastră – sau promovarea pornografiei/prostului gust in literatura

Autor: Luminita Aldea

De ani buni „acasa” ne pleacă în CER, amintirile şi trecutul ne piere, dorul, de ce ar fi trebuit să fie neamul nostru şi nu i s-a dat voie să fie, plânge, lumina plânge în doliu iar tinerii aşteaptă la cozi imense, călcându-se în picioare, la paşapoarte, ca să plece… Să plece oriunde din ţara în care viitorul nu mai vine şi speranţa poartă haine cernite. Dar spre ce să plece!? Spre a fi sclavi într-o Europă  care ne dă cu tifla şi luptă mai mult pentru drepturile animalelor, decât cele ale oamenilor şi nu m-ar mira ca într-o zi să văd un cerşetor spunând: Sunt animal! Daţi-mi drepturile cuvenite unui animal, căci ca om nu am nicio şansă. O Europă care ţipă pentru drepturile minorităţilor sexuale – în ea ruşinea, bunul simţ, naturalul, rânduiala lui Dumnezeu au murit sau nu se mai poartă – şi ale handicapaţilor, dar această Europă nu spune un cuvinţel despre copiii supradotaţi din România, care din cauza sărăciei se descurcă foarte greu sau renunţă la şcoală. Să fim liniştiţi! Europa va avea grijă de ei atunci când vor fi handicapaţi, minoritate sexuală sau animale! Ca oameni cu creier, ca speranţă de geniu nu prezintă interes nici pentru guvernanţii români şi nici pentru cei străini.

Lumea ne-a arătat colţii – o lume la care visam înainte de 1989 şi spre care am zburat plini de speranţă după 1989 – şi nu mai ştim acum, ca neam, care ne este soarta şi rostul. Ne-am legănat bezmetici de la est la vest şi ne-am plecat umili în faţa celor ce conduc vremelnic lumea de parcă nu suntem neam cu rădăcini adânci înfipte în pământ. Am aceptat lecţiile oricui şi i-am lăsat să se joace pe spatele nostru de-a istoria şi de-a educaţia. Tinerii aleg după ce termină şcoala să fie sclavi şi asta li se pare mai mult decât nimicul, golul şi lipsa de speranţă de acasă – ce soartă crudă pentru urmaşii dacilor care, între a muri şi a fi sclav, alegeau întotdeauna moartea.

Înainte de 1989 era un rău-bine, acum e un rău-rău, care foarte greu se mai poate îndrepta. Speranţa deja a murit de mii de ori şi de renaşte o face ca să moară iar. Din când în când vipuri bolnave de narcisism încep să vorbeasă de o brăţară albastră şi te conving să o cumperi, să o porţi la mână şi să arăţi prin asta că îţi pasă. Prezentatoare de emisiuni celebre, în rochii de mii de euro, ce plâng la comandă şi apoi tot la comandă lacrimile le seacă ca să poată dansa şi râde poartă această brăţară albastră la mână… Le pasă!

Brăţara aceea costă cam tot atât cât costă să-şi repare o unghie care s-a rupt şi cam tot atât şi durerea şi îngrijorarea lor. Când ai un salariu uriaş, când rochia, machiajul şi coafura costă cât preţul tuturor brăţărilor albastre fabricate, e cinic să spui că îţi pasă, că de fapt purtând acea braţară, faci doar o poză în care pretinzi că eşti ceva ce nu eşti şi că simţi ceva ce nu simţi, dar dă bine la televizor, în faţa unui popor pe care îl crezi tâmpit şi vrei doar să faci pe Alba ca Zapada şi să dai impresia că te doare totul când de fapt nu te doare nimic.

Neamul meu e la răscruce. A epuizat speranţele şi pentru est şi pentru vest. Suntem înglodaţi în datorii de pruncii ce se nasc, se nasc gata sclavi şi nici nepoţii nu vor fi prea liberi. Unde am greşit!?… La ce a folosit libertatea dacă am coborât atât de jos!? În dictatură eram creatori, harnici, eram POPOR! Creaţia promovată acum de critică e aşa: (Îmi cer scuze pentru citatul următor, dar este reprodus dintr-o carte apărută pe banii statului român şi autorul este lăudat şi preamărit de Alex Ştefănescu şi de Nicolae Manolescu.)

„Căca-m-aş pe mine pe stradă, ce ţâţe ai, fă Patrie,

O noapte cu tine, Patrie, şi apoi să mor!

Intre ţâţele tale, fă Patrie, fă Fefeleago, vreau să ejaculez

Gâfăie şi tu un pic, fă Patrie, ca să mă exciţi,

Dă-ţi şi tu Tricoloru jos de pe tine

Să-ţi ginim bulanele goale/Hă?

Asa e mai bine?

Sau vrei sa ti-o bag mai adanc?

O, Patrie, ce unsa intra in tine!

Ah, Patrie!, ah!…Aaah!…Aaaaaah!…Iuuuuh!

Mai da un pic din cur, fa Patrie!

Vreau sa simt gaoaza ta dulce!

Fa Patrie, mai ridica un pic fusta

Ah ce cur ai/ Fa Patrie, ai un cur ca un magnet!

Ce dinti ai cu care mi-ai musca si coaiele,

fa Patrie, cand esti in calduri!

Esti curva, ai pizdulice la spate,

mai spre fund, ca tataroaicele!”

(Mihail Galatanu-O noapte cu tine si apoi sa mor)

„Ce bani buni ai facut tu, fa Patrie,

Cu turcaleti, cu arabi, cu libaneji si curji,

in boschete sau direct din picioare

Toti stiu ca esti meseriasa cand dai din bucile tale, fa Patrie,

Ale tale sunt paraiasele de sperma care-ti curg printre sani,/

Ale tale izvoarele de fecale!/

Ce frumoasa esti tu, fa Patrie si cum ne lasi sa ti-o bagam toti intre            picioare,

Stai si tu la noi macar o data, fa Patrie,  sa ne dam si noi drumul in tine!/

Ce sfinctere si ce rozeta ai, fa Patrie,/

Nimeni nu da asa de bine din cur ca tine?…”

(Mihail Galatanu-O noapte cu Patria)

Au murit din noi toate reperele. Nu avem busolă pentru bine şi rău, pentru alb şi negru. Nu pot plânge pentru mine. Eu am trecut dincolo de lacrimă. Plâng pentru neamul meu, plâng pentru o generaţie sacrificată într-un experiment diabolic de-a joaca cu libertatea. Plâng pentru că şi copiii mei vor pleca prin străini, plâng că am văzut gluma cu „salutul românesc”… dar nu am fost supărată pe francezi, cum m-a durut inima citind mizeriile de mai sus. Cel ce a scris pretinde că e român, criticii sunt şi ei tot români…

Lumnita Aldea

Nota trimisa redactiei:

“Stimate domnule Stefan Strajeri, imi cer scuze pentru citatul mizerabil continut de articol (imi face repulsie) din Mihail Galatanu, dar vreau sa stie romanii pe ce se cheltuie banii si ce se promoveaza pentru a distruge valorile unui popor.” 

Forumul presei romanesti din SUA si Canada – Comunicat

Posted by Stefan Strajer On May - 4 - 2010

LA CHICAGO A LUAT FIINȚĂ

NORTH AMERICAN ROMANIAN PRESS ASSOCIATION

N A R P A

Reportaj de Nicholas Buda, New York

Sâmbătă 24 aprilie 2010, la finalul lucrărilor Forumului Presei Românești din SUA și Canada, desfășurat la Chicago, a luat ființă Asociația de Presă Română Nord Americană (North American Romanian Press Association – NARPA). Certificatul de naștere al acestei asociații a fost semnat, într-un context social care va rămâne cu siguranță parte din istoria românilor în America, de către următorii reprezentați ai presei românești din SUA și Canada: Octavian Cojan – decanul de vârstă al jurnaliștilor – colaborator al emisiunii „Radio Mândră Românie” din Chicago și președinte al organizației „Illinois Romanian American Community Inc.”, Grigore L. Culian – editor șef al ziarului „New York Magazin” din New York, Petru Amarei – președinte și fondator al televiziunii „Romanian TV Network” din Chicago și Paul Antelute – reprezentând aceeași televiziune, Steven Bonica – redactor șef al ziarului „Romanian Tribune” și fondator al organizației „Romanian-American Network Inc.” din Chicago, Marian Petruța – editor de Chicago al ziarului „Gândacul de Colorado”, Vasile Bouleanu – reprezentând grupul de discuții pe internet „Free Press Romania” din Chicago, Sorin Pintiliuc – director și redactor al „Romanian-Portal.Com” din Chicago, Ștefan Străjeri – redactor șef al ziarului „Curentul Internațional” din Detroit și Gheorghe Chindriș colaborator la același ziar, Tudor Petruț – editor de Los Angeles al ziarului „Gândacul de Colorado” și corespondent al revistei „RomanianVIP” din Dallas-Texas, Sebastian Rus și Vasile Mureșan – fondatori și redactori ai „Radio Diaspora Online” din Boston, Nicholas Buda – editor de New York al ziarului „Gândacul de Colorado” și colaborator al ziarelor „New York Magazin” și „The Romanian Echo”. Din Canada am avut fericirea să avem ca și reprezentat al presei românești pe d-na Magdalena Manea – redactor șef de la ziarul „Acasă” din Toronto. De asemenea în primele două zile ale Forumului a participat și Pr. Prof. Dr. Theodor Damian – reprezentând publicația „Lumină Lină” de la New York. Din România a participat și jurnalista Corina Alexandra Stoicescu – de la revista „Libertatea pentru femei”(Ringier Media Group) din București, prin videoconferință pe internet am avut participarea d-nei Daniela Soroș – Redactor Șef al agenției de presă „Romanian Global News” din București, iar prin teleconferință au participat domnul Secretar de Stat Eugen Tomac – Șef al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și domnul Mircea Lubanovici – deputat în Parlamentul României reprezentând colegiul 3 diaspora. Totodată, domnul Consul General Lucian Leuștean a reprezentat Consulatul General al României de la Chicago.

Cu această ocazie, inițiatorul propunerii de asociere a tuturor jurnaliștilor români din America si Canada într-o organizație profesională, dl Sebastian Rus menționa: „Puterea diasporei nu e o himeră ci o realitate! Trebuie să precizăm că cel mai mare capital pe care îl avem este entuziasmul, care combinat cu resursele finaciare personale și atitudinea I CAN DO IT – au ca rezultat ceea ce vedem noi astăzi în diaspoara: publicații de presă, radiouri online, televiziuni prin cablu și bloguri de succes ale românilor. Comunitatea este o forță – să ne constituim deci într-o comunitate jurnalistică, deoarece doar ca o voce comună și unitară vom putea fi auziți mai puternic...”

De la București, într-o teleconferință,  dl Eugen Tomac – Secretar de Stat si Șef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, a adresat salutul său jurnaliștilor întruniți la Chicago astfel: „De la sediul guvernului, din București, am dorit să vă salutăm și să vă transmitem regretul că nu am putut să fim alături de dvs. acolo, la Chicago. Sunt convis însă că acest prim pas este extrem de important pentru a întări legăturile dintre țara mamă și dvs. și vă rog să apelați cu încredere de fiecare dată când credeți că noi putem contribui prin resursele umane și materiale pe care le avem… Doresc mult succes lucrărilor Forumului și sper să ne vedem cât de curând.”

Prezent la lucrările acestui Forum, dl Lucian Leuștean – Consul General al României la Chicago, spunea printre altele că „deși se părea a fi o zi dificilă de la început, datorită obstacolelor tehnice care au stat în fața reuniunii… nici soare n-a fost afară, cu toate acestea s-a realizat un lucru deosebit, unii au zis chiar istoric, s-ar putea să fie chiar așa… viitorul va demonstra aceasta. Un lucru deosebit s-a realizat totuși astăzi: s-a înființat o Asociație a Presei Româno-Americane incluzând-o aici și pe cea din Canada, asociație care se poate dovedi extrem de utilă manifestându-și prezența în spațiul public, atât din comunitățile din SUA și Canada, cât și din România. Consider că Forumul Presei Românești reunit la Chicago… este o reușită!”

Comunicat transmis pe 28 aprilie 2010

George ROCA – MEDALION: GABRIELA PETCU – SCRIITOARE

Posted by admin On January - 14 - 2010

MEDALION: GABRIELA PETCU – SCRIITOARE

Autor: George Roca

Gabriela Petcu? Prieten. Om deosebit. Om de cultură. Scrie frumos. Fină, elegantă, ascultătoare, veselă, bună… Tristă, bucuroasă, emotivă, spirituală, comunicativă… Născută pe data de 12 aprilie, ziua Sfâtului Sava, sau „Ziua mondială a aviaţiei şi cosmonauticii” – ziua în care Iuri Gagarin a cucerit cosmosul, dar şi primul zbor al navetei spaţiale „Columbia”. Ziua în care s-a născut şi scriitorul Tom Clancy, cântareaţa americană Ann Miller, actorul hollywoodian Andy Garcia, showman-ul David Letterman, cântăreaţa spaniolă de opera Montserrat Caballé, şi românii: Florin Zamfirescu –actor,  Ileana Lazariuc – actriţă, fiica Anastasiei Lazariuc şi nora lui Ion Ţiriac.

Foto.Gabriela Petcu

Ce zice zodiacul? Pe acest site am găsit următoarele: „Cei născuţi pe 12 aprilie par a avea totdeauna nişte senzori cu care simt dispoziţia generală a oamenilor. Talentele lor sociale sunt impresionate. Aceste talente nu se manifestă neapărat în relaţiile interumane. Nativii înţeleg, definesc şi exemplifică prin conduită proprie tot ce este mai bun într-o societate”. Aşa o fi!?

Am cunoscut-o la „Reţeaua Literară”: ! Ne-am împrietenit conversând despre „marele” muzician olandez André Rieu! Mi-a plăcut poza ei de-acolo! Poza cu ochi de căprioară! Citindu-i scrierile am invitat-o să publice la „Revista Agero” unde eram redactor în aceea vreme. Mi-a răspuns cu prudenţă: „Sunt pregătită pentru orice fel de propunere privind o colaborare corectă şi frumoasă”. Corect! „De acord!” i-am răspuns! Şi mi-a trimis mai multe materiale – producţii literare de valoare! Materiale despre patinatoarea româno-americană Harmony Ioana Râşca, despre talentata actriţă new-yorkeză Mihaela Mihuţ, despre artistul plastic bucovineano-francez Florinel-Constantin Andrişan, o recenzie de carte – Ligia Seman, un eseu despre Piatra Neamţ, altul despre o lansăre de carte la Constanţa! Desigur, le-am publicat pe toate! Aveau substanţă şi valoare!

Scrie! Scrie destul de mult! Scrie literatură! Proză, eseuri, jurnalistică… Scrie e-mailuri plăcute şi decente! Păcat că nu avem timp să stăm mai mult la taclale. Scrie frumos şi bine documentat. Migăloasă pâna la Dumnezeu şi doi metri mai sus. Poetă? Da! Scrie şi poezii! Cu talent!

I-am citit şi publicat poeziile din ciclul „Viaţa ca o scena”. Am descoperit-o în colegiul de redacţie a revistei româno-americane „Curentul Internaţional”. Şi nu mi-a spus! Oare din modestie?

Ce face în timpul liber? Studiază! Studentă la facultatea de Psihologie a Universităţii din Constanţa! A doua facultate! Prima pe care a terminat-o a fost cea din cadrul Institutul de Educaţie Fizică şi Sport… Îi plac călătoriile, mai ales cele cu maşinuţa ei Wolkswagen Beetle. Acum îmi scrie e-mailuri din Constanţa, mâine mă sună de la Pojorâta prin Bucovina, poimâine te trezeşti cu ea la Oradea! Vorbim pe celular:

– Ce faci George, ce e nou pe la Oradea?

– Bine stimata doamnă! Cum e la Pojorâta?

– Excelent! Bucuvina e minunată, iar evenimentul cultural de aici este foarte bine organizat. Sunt invitaţi scriitori şi jurnalişti din toată ţara. Am întâlnit-o şi pe prietena noastră comună Rodica Lupu… pe academicianul basarabean Nicolae Dabija, pe scriitorul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, pe…

– Gabrielle, nu vrei să participi şi la un eveniment cultural din vestul ţării? La Tinca, un orăşel de lîngă Oradea, liceul „Nicolae Jiga” din localitate îşi sărbătoreşte 10 ani de existenţă. Sunt solicitat să ţin o prelegere acolo! Te invit…

– Vin!

Şi a venit! A venit la Oradea – unde eu mă aflam în vacanţă. A venit să mă întâlnească. Pe mine şi pe Geta Resteman, o altă colegă de pe „Reţeaua Literară”. Direct de la Pojorâta, din Bucovina, unde participase la aniversarea de 10 ani de la apariţia ziarului american „Curentul internaţional”. De ce festivităţile s-au ţinut la Pojorâta? Pentru că de-acolo era de loc directorul ziarului, Ştefan Străjeri, fiul satului… stabilit la Detroit!

De la Oradea am plecat la Tinca cu bubulina germană (a se citi Wolkswagen!) pe coclauri pe unde nu a(m) umblat niciodată. Şi s-a descurcat! Toţi cei care au cunoscut-o acolo au îndrăgit-o! Vorba dulce… mult aduce! La reîntoarcere spre Oradea, a venit cu maşina încărcată! Profesorul Iosif Popa, scriitorul Constantin Mălinaş…

– Pe mine mă luaţi pân’ la Oradea?

– Dar pe mine? Vă rog…

– Nu e nicio problemă! Urcaţi vă rog!

-Muuuulţumim!

Cu toate că li se pusese la dispoziţie un micorbuz, toţi invitaţii au vrut să vină de la Tinca cu „bubulina” Gabrielei Petcu!

După ce ne-a readus teferi în oraşul de pe Crişul Repede, şi-a luat rămas bun şi a plecat brusc… spre Pârâul Rece unde o aşteptau alţi prieteni buni. S-a dus să se odihească câteva zile căci doar tot era… în concediu! De-acolo, spre Constanţa ei dragă! Traversase România în lung şi-n lat! Eu am luat-o mai apoi agale spre Australia… 30 de ore de zbor! Bucureşti-Budapesta-Franckfurt-Seul-Sydney… Două’ş’demii de kilometri pe cărările cerului pe care mă purta „spre casă” avionul companiei Korean Airlines.

Acum la Constanţa ninge! Iar eu, la computer, în pantaloni scurţi, scriu despre ea… Şi termometrul arată la noi la Sydney 35 de grade Celsius. Vara australiană = iarna românească! Bată-le norocul de fuse orare, emisfere şi de antipozi! Noroc cu internetul! Traiască comunicarea…

Şi pentru ca să mă bucur şi eu de puţină atmosferă hibernală mi-a trimis câteva versuri cu suflet pentru suflet:

NINGE!

Privesc pe fereastră, afară-i pustiu

Iar noaptea se lasă aşa cum o ştiu

…rece, sticloasă, iluzie mută,

umbre pierdute în iarna cea slută

Şi ninge

Tânguie codrul, departe în zare

Viscolul spulberă alb pe cărare

…rece, năvalnic, pătrunde-n fiinţă

crivăţul aspru al iernii căinţă

Şi ninge

Stele-ngheţate sub frunte înfloresc

Iar degete albe pe geam amorţesc

…rece, tăioasă, îşi trage cojocul

iarna revarsă-n capricii tot jocul

Şi ninge

Se-aude cum arde focu-n odaie

Aruncă duios şi molcom văpaie

…rece, tenace, e iarnă afară!

fluturi de gheaţă din ceruri coboară…

Tot ninge…

————————————————–

A consemnat,

George ROCA

Sydney, Australia

10 ianuarie 2010

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Posted by Stefan Strajer On December - 13 - 2009

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Photographer
Autor: Alexandra-Iulia ZĂRNESCU

O naţiune este definită, în principal, prin pământul pe care îl stăpâneşte şi prin limbă, vectorul esenţial prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să prospere, face parte din categoria bunurilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoarele migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, graiurile lor dispărând odată cu ele.
Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoasă. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare membru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se manifestă, limba română face parte din Patrimoniul Naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, întrucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii române, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.
În ceea ce mă priveşte, m-am asociat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva materiale de presă prin care am semnalat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofobie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curentul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.
Din păcate, poluarea limbii române se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în genul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri „fonetice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l traducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasificat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „responsabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „determinarea“ asta? În buzunare, în jambiere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem motivaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au expertiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.
De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbească „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tamponat“. Singurii care-l utilizează cu sensul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“
Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întrucît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dezvolt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formularea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşită, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare improprie a premierului Emil Boc: „Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitudine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a făcut onoarea să mă asocieze prestigioşilor colaboratori ai revistei.

Cuvântare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL  INTERNAŢIONAL
2 octombrie 2009, Pojorâta
Bucovina, România

1 Decembrie 1918 – sarbatorit la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

Foto.Scena manifestarii.SiteHORA UNIRII – La sarbatoarea zilei de 1 Decembrie, la Detroit

Autor: Doina Popa

Sâmbata, 28 noiembrie 2009, pe pamânt american.
O zi superba de inceput de iarna, rece dar cu un soare stralucitor, menit parca sa incalzeasca inimile românilor hotarâti sa se indrepte catre Warren, oraselul situat la nord de Detroit, Michigan si care adaposteste biserica pastorita de charistmaticul preot Ioan Mihut, „Pogorârea Sfântului Duh”. Dumnezeu a hotarât, ca prin destinul harazit preotului si comunitatii de români de pe aceste meleaguri, sa se ridice una din cele mai mari biserici ortodoxe românesti din America si care constituie nu numai locas de rugaciune, dar detine si o sala imensa in care românii, organizeaza diverse actiuni crestinesti: nunti, botezuri, spectacole, manifestari românesti de unire in cuget si simtiri cu tinuturile stramosesti.
Foto. Prezentatorii Mirela Costa si Gheorghe Chindris..siteJPG
Societatea culturala româno-americana „Avram Iancu” condusa de Gheorghe Chindris, a organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sarbatorirea a 91 de ani de la marea Unire din 1918, Ziua Nationala a României, sarbatoare de o importanta incontestabila pentru spiritul si simtirea românilor de pretutindeni.
Am avut marea bucurie sa cunosc cu aceasta ocazie români de o rara frumusete fizica si morala, inzestrati cu un larg si mândru spirit românesc, neobositi in drumul pe care si l-au ales, de a trai, munci si de a duce peste generatii frumusetea limbii, traditiilor, obiceiurilor noastre stramosesti.
In sala frumos aranjata, au rasunat imnurile celor doua tari (mama si de adoptie), colinde stramosesti, cântece si jocuri populare românesti, pe scena au urcat invitati, preoti, solisti, instrumentisti si vocali (Florentina si Petre Giurgi, Pusa Poienaru, Mariana Iatagan, Dorel Fort, si altii), exprimându-si fiecare ideile, gândurile, creatiile, cântecele, dedicate marii Uniri, intr-o organizare de suflet coplesitoare, urmarindu-se programul alcatuit de catre cei doi prezentatori neobositi, frumos imbracati in costume populare, Gheorghe Chindris si Mirela Costa.
Prima parte a fost dedicata acestui moment maret printr-un program de cantece sau discursuri, la care au luat parte preotii ortodocsi: pr. Ioan Mihut – cel care pastoreste Biserica Pogorârea Sfântului Duh, protopop Laurentiu Lazar, de la Episcopia Vatra, pr.Stefan Vlad, pr.Sabin Pop, pr.Horatiu Balanean, maicutele Justiniana si Serafima de la Manastirea Salva, din Bistrita Nasaud, pastorul penticostal Ioan Buia, pastorul baptist Dragoiescu. A fost prezenta fanfara bisericii penticostale Bethesda si corul bisericii baptiste. Au recitat poezii: doamna Violeta-Viorica Balasa si Constantin Grigorean. Un moment emotionant a fost realizat de familia Fritea: Ioana, Andra si Denisa – mama si cele doua fiice, prin cântecul interpretat cu emotie, „Nu-i pamânt ca si Ardealul”.
Foto. Biserica Pogorarea Sfantului Duh unde a avut loc sarbatorirea Zilei Nationale
Domnul Stefan Strajeri a tinut o frumoasa prelegere cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate a ziarului „Curentul International”, publicatie care aduna in paginile sale semnaturile unor scriitori români de seama, aflati in tara sau in afara tarii, cautat si citit cu nerabdare si viu interes de catre românii de pretutindeni.
In mijlocul salii imense, urmând indemnul cântecului „Hai sa dam mâna cu mâna…” copii, tineri, vârstnici s-au prins cu emotie si drag in Hora Unirii, hora care se cânta si se joaca peste timp si spatiu, simbolizând dragostea, prietenia, respectul si puterea credintei in adevar si dreptate.
003
Societatea „Avram Iancu” in organizarea acestei manifestari i-a avut ca parteneri media pe: TVR International si Curentul International. Echipa TVR International a fost reprezentata prin: doamna Aura Iosif si domnul Remus Mircea Tigoniu. Dupa sarbatoarea reusita de anul trecut, a fost o noua reusita si sa speram ca de acum va deveni traditie, ca aceasta zi sfânta a neamului românesc sa fie pretuita asa cum se cuvine, atât aici, la Detroit, cât si oriunde traiesc români; sa fie un exemplu demn de urmat!
013
Am pornit in noapte, strabatând drumuri peste drumuri, orasele dupa orasele, gândul meu revenea si iar revenea cu admiratie la frumoasa actiune pornita din suflet de niste oameni minunati, care nu uita de unde au plecat, nu uita limba, istoria, cultura, obiceiurile, traditiile stramosesti… In lumina farurilor se conturau chipurile lor infrumusetate de bunatate, de dragostea de neam si tara strabuna.

Doina Popa – 29 noiembrie 2009

Autor:  Gabriela PETCU

ANIVERSAREA A  ZECE ANI DE LA PRIMA APARIŢIE A ZIARULUI ROMÂNESC

„ CURENTUL INTERNIONAL”

„Curentul Internaţional”, tipărit în America – Detroit pentru românii din toată lumea

 

frontlit-24x3-m

Album poze

Scurt istoric al ziarului. În 1999, Gabriela şi Tiberiu Mihalache mânaţi de dorinţa de a lupta împotriva unor tendinţe secesioniste din România, au decis să dea fiinţă unui ziar de calitate în America. „Am vrut împreună, să cream un ziar independent, curajos, o voce într-adevăr liberă care să unească românii, nu să divizeze, care să inspire, nu să inducă teamă şi ură, care să spună lucrurilor pe nume dar cu respect şi pe cât posibil, obiectivitate”. Cu multă îndrăzneală, au pătruns într-o lume nouă, Gabriela Mihalache fiind psiholog iar soţul acesteia, Tiberiu Mihalache, om de afaceri. Nu erau de profesie jurnalişti dar au ştiut să se impună prin concepte ferme, fără să se lase intimidaţi de cele câteva publicaţii în limba română din acea vreme, ce supravieţuiau prin metode de incitare la ură şi suspiciune, influienţând astfel opinia publică. „Am dorit un ziar de calitate care să educe, să lumineze şi să ajute comunitatea română. Ca să păstrăm obiectivitatea şi neutralitatea, nu ne-am aliat şi nu am solicitat niciodată suport financiar din partea nici unui partid sau instituţie religioasă”.

Deşi, ziarul a fost ideea lui Tiberiu Mihalache, acesta s-a retras curând rămânând să ducă lupta care să contribuie la unirea românilor din America, doar Gabriela. Mânată fiind şi de ampreta participării directe la evenimentele din decembrie 1989 şi căutând răspunsuri motivaţionale pentru cei ce au murit atunci, a continuat îndrăzneţ bătălia împotriva comunismului ca o datorie faţă de cei care i-au fost alături în zilele revoluţionare şi au pierit pe nedrept. Desigur, s-au găsit destui care „deranjaţi” de sinceritatea conţinutului editorialului, din invidie şi din răutate, să submineze integritatea ziarului.  „Nimeni nu aruncă cu pietre într-un pom fără fructe”. În acele momente, cuvintele venerabilului şi mult respectatul colaborator al ziarului, domnul Aurel Sergiu Marinescu, veneau ca o certitudine a realităţii că atunci când faci ceva bun, inevitabil, apare şi invidia.

Ziarul trebuia să aibă şi aspect nu numai conţinut. Au ales formatul publicaţiei „USA Today” şi au găsit un motto, mai mult decât potrivit. Cuvintele celebrului fost preşedinte al SUA, J.F.Kennedy: „Presa trebuie să apere Puterea de ispita aroganţei. Ne împiedică să ne pierdem minţile şi să umblăm cărând cu noi un soclu”, continuă şi azi  să stea mărturie intenţiei de integritate a ziarului. A fost apreciat imediat de public şi însuşit cu mare încredere, ca un bonus existenţial al românului aflat departe de ţara natală.  Aşa s-a născut „Curentul Internaţional”. poza 1 Curentul International Timp de şase ani, deşi nu a fost deloc uşor, satisfacţiile au venit pe măsura sufletului depus, dedicaţiei şi sacrificiului, pasiunii şi patriotismului celei ce a fondat acest ziar şi echipei alese să-i  fie alături.

În 2005, Gabriela Mihalache revine  la prima sa pasiune,  psihologia.  Renunţarea la acest „copil” al său,  „Curentul Internaţional”, a fost una dintre cele mai grele decizii.  Nu vroia să vândă cuiva ziarul care , cu siguranţă devenea interesat de exploatarea acestuia în sensul unei surse de profit. Prefera să-l închidă. Ca o minune, în momentul când pregătise scrisorile de adio pentru toţi abonaţii şi colaboratorii  urmând să le trimită, a apărut Ştefan Străjeri. Nici acesta nu avea studii de specialitate  fiind economist de meserie însă, însufleţit de cele mai frumoase idei pentru a duce mai departe munca Gabrielei, a reuşit să-i transmită sentimentul încrederii că nimic nu se va pierde din ce a fost şi totul poate merge înainte în cele mai bune condiţii.  „Trebuie că acest ziar să fi avut un impact bun, să fi făcut ceva bine, ca să fie astfel salvat de la moarte în ultimul moment. Dedicaţia, patriotismul şi blândeţea lui Ştefan, m-au făcut să decid adopţia. Am ştiut că dau copilul meu,  pe mâini bune.”

poza 2 Gabriela  si Stefan. „Curentul Internaţional” continuă să „trăiască” şi  acum  sub îndrumarea şi grija lui Ştefan Străjeri care a reuşit să menţină ziarul până azi,  în cea mai aspectuasă formă şi conţinut integru, atât de necesar celor care trăiesc departe de România.  A trecut de foarte multe ori prin perioade de timp grele dar a ieşit de fiecare dată învingător.  Ca o realitate recentă, avem chiar acestă criză universală pe care o parcurgem şi care a obligat foarte multe publicaţii să-şi oprească activitatea.  „Curentul Internaţional” rezistă şi apare sub tipar de fiecare dată, mai proaspăt, mai intens dar niciodată departe de adevăr.

Iată de ce, anul 2009  este un prilej de mare sărbătoare . „Curentul Internaţional” împlineşte 10 ani de la prima sa apariţie şi pentru acest lucru, trebuie să-i reamintim pe Gabriela şi Tiberiu Mihalache,  pe Ştefan Străjeri, pe colaboratorii ziarului implicaţi în această reuşită dar şi pe numeroşii cititori din toate colţurile lumii. Toamna aceasta a fost mare sărbătoare la Pojorâta!

 

Sărbătoarea de la Pojorâta. Plaiurile bucovinene se revarsă în calea noastră în cea mai minunată toamnă cu iz de sărbătoare. Păduri falnice de brad şi de molid în văile primitoare ale râurilor Moldova şi Putna, culmi împădurite, pajişti îmbrăcate în verde şi fâneţe înflorate vara, cu miros de gutui şi foşnet de frunze ruginii toamna, cu ierni ce îmbracă satul în albul imaculat şi mirific al zăpezilor, cu primăveri care aduc vindecarea prin însăşi minunea existenţei pe acest plai cu nume de dor, cu glas de ciocârlie şi culori rupte din curcubeu.  Pojorâta.  Numele localitatăţii datează din 1707, ziua de 6 ianuarie fiind consemnată într-un zapis de împărţire a unei moşii, redactat la Pojorâta. Situată în vestul judeţului Suceava, cuprinzând  şi satul Valea Putnei, Pojorâta îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile lăsate din străbuni. Toate acestea, sunt îndrumate şi iubite dar mai ales simţite şi transmise mai departe de primul om al comunei, tânărul primar,  ing. Bogdan Codreanu.

poza 3 Pojorata

De ce Pojorâta?  Sărbătoarea ziarului „Curentul Internaţional” nu putea să se desfăşoare niciunde mai armonios decât în locul unde s-a născut şi a copilărit Ştefan Străjeri. Aici, sunt părinţii săi Maria şi Toader, rudele, prietenii şi toţi locuitorii comunei care i-au fost alături în aceste momente cu multă încărcătură emoţională. Pentru ca evenimentul să fie exemplar, şi-a adus contribuţia primarul comunei, Bogdan Codreanu împreună cu viceprimarul Vladimir Cârloanţă şi secretarul Alexandru Grigorovici.

Căminul Cultural  din Pojorâta s-a îmbrăcat de sărbătoare. Pe fundalul scenei, un banner impresionant cuprinde  panorama comunei, din pământurile căreia se înalţă curcubeul tuturor reuşitelor în cei „10 ani de existenţă a Curentului Internaţional”. Flori de toamnă, bucate tradiţionale, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale şi care, alături de primarul comunei, te întâmpinau cu zâmbet ospitalier oferindu-ţi pâine cu sare. Din America, Gheorghe Chindriş preşedintele Societăţii Culturale Româno-Americane „Avram Iancu” , nu a putut fi prezent dar, a vrut să fie cu sufletul şi atunci, fiecare participant a primit o frumoasă insignă cu prezentarea sărbătorii care să stea mărturie bucuriei ce înalţă şi uneşte în armonie sufletele româneşti. Tot Gheorghe Chindriş a transmis şi un mesaj de salut participanţilor la aceast eveniment. Au mai fost discuri cu muzică românească având design aceleaşi imagini de sărbătoare. Sala de conferinţe este pregătită pentru găzduirea primului eveniment al zilei. Emoţia pluteşte peste tot. E sărbătoare!

2 octombrie 2009. Invitaţii speciali şi colaboratorii din toate oraşele, sosesc. Vasile Zărnescu, Alexandra Zărnescu din Bucureşti şi Marius-Albin Marinescu din Sibiu, care reprezintă publicaţiile „Justiţiarul”, preot dr. Ilie Rusu din Suceava, prof. dr. Anghel Popa din Câmpulung Moldovenesc, Cornel Cotuţiu, Virgil Raţiu, Eliza Cotuţiu, Viorel Rus din Bistriţa şi Beclean, Elena Rodica Lupu din Bucureşti, Elena Munteanu din Paşcani, Florin Maftei din Iaşi, Horaţiu Stamatin din Câmulung Moldovenesc, Valerian Bedrule din Pojorâta, Constantin Ciubotaru din Bucureşti, Nina Negru din Chişinău, Acad. Nicolae Dabija din Chisinau – revista „Literatură şi artă”,  Vasile Tărâţanu din Cernăuţi, Eva Iova-Ungaria ziarul „Foaie Românească”, Vasile Barbu-Serbia, revista „Tibiscus”, Mihaela Dordea, Alexandra Şandru, Alice Cobeanu , Raluca Florescu şi Valentin Popescu din Bucureşti, Gabriela Petcu din Constanţa, Liviu Antonesei din Iaşi, Mălina Aniţoaie din Rădăuţi, Mugurel Sasu din Câmpulung Moldovenesc, George Petrovai din Maramureş, Adriana Stoica din Deva şi nu în ultimul rând, Stela Nacu şi George Oscar Păduraru de laTVR Internaţional.

Deschiderea evenimentului „Aniversare a zece ani de la prima apariţie  a ziarului Curentul Internaţional” se face cu  o iexpo presamprecartesionantă „Expoziţie de presă românească editată în diaspora”. Găsim aici titluri ca „Tribuna României”, „Universul”, „Meridianul Românesc”,  „Libertatea”, „Luminătorul” „Lupta”, „America” (primul ziar românesc, editat începând din 1906) şi o publicaţie din anul 1926 „Români în America” scris` de Şerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici şi o prefaţă de prof. Nicolae Iorga. La expoziţia de presă românească editată în diaspora au fost etalate şi publicaţii ale participanţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău etc.

Intr-o atmosferă de sărbătoare în care se vede bine că organizatorii au pus mult suflet, cu o deosebita prezentare a mapelor, derularea momentului într-o ordine firească şi subtilitatea tradiţiilor locale găsite în cele mai nebănuite locuri, primarul  Bogdan Codreanu deschide evenimentul. După o prezentare a comunei, face cunoscut celor de faţă motivul principal pentru care ne-am adunat în număr destul de important aici, la Pojorâta şi anume sărbătorirea  publicaţiei „Curentul Internaţional”.

Ştefan Străjeri, emoţionat de dubla sa menire, aceea de director al ziarului şi de fiu al comunei, vorbeşte despre apariţia primei ediţii sub iniţiativa Gabrielei Mihalache apoi, despre preluarea ziarului cu asumarea datoriei de a duce mai departe intenţiile de bună credinţă în vederea unirii şi menţinera armoniei între toţi românii aflaţi departe de ţara natală.

Din partea TVR Internaţional, Stela Nacu realizator emisiuni TV, cunoscând acest ziar din alte împrejurări cu importanţă pentru presa românească,  ţine un frumos discurs în ce priveşte seriozitatea şi dăruirea lui Ştefan Străjeri care a reuşit împreună cu echipa de colaboratori să aducă ziarul în forma cea mai perfectă până în această clipă de sărbătoare.

Partea a doua a zilei, se continuă cu o întâlnire jurnalistică „Împreună pentru România noastră” . Publicaţiile „Justiţiarul” au fost prezente prin directorul Marius-Albin Marinescu şi redactorul şef Vasile Zărnescu;  Nina Negru care posedă un dar excelent în oratorie,  prezintă un material dedicat ieromonahului Ieraclie Flocea, un călugăr cărturar al Basarabiei interbelice, originar din Pojorâta. Au mai prezentat expuneri: preot Ilie Rusu, Viorica Cernăuţeanu – profesoară de istorie, Vasile Sfarghiu – scriitoar din Bucovina, autor a peste 10 cărţi, Virgil Raţiu – directorul editorii Aletheia din Bistriţa, Cornel Cotuţiu scriitor din Beclean, Viorel Rus – istoric ş.a.

Prima zi se încheie cu o masă oficială oferită de către Primăria Pojorâta, prin domnul primar Bogdan Codreanu, la Pensiunea „Dor de munte”, într-un decor bucovinean de o rară frumuseţe astfel, toţi cei prezenţi reuşind să se cunoască mai bine şi să lege prietenii consolidând o şi mai bună colaborare.

Ziua de 3 octombrie 2009 începe cu lansarea de carte a volumului de poezie „AH!” al autorului bucovinean,  învăţătorul Valerian Bedrule. Este prezentă poeta Rodica Elena Lupu directoarea editurii Anamarol din Bucureşti, colaboratoare veche a ziarului „Curentul Internaţional”, cea care s-a implicat în apariţia acestei cărţi şi care a prezentat volumul cu multă însufleţire. Poetului, i-a fost alături Elena Munteanu, expert al limbii vorbite de Puşkin cât şi al celei vorbite de Bodelaire şi care deţine numeroase  publicaţii în versuri  fiind apreciată pe multe din site-urile literare şi nu numai. De asemenea, a fost prezent  şi Florentin-Adrian Maftei poet dar şi prozator cunoscut prin romanul istoric „Cu Rareş prin(tre) Lespezi”. S-au citit versuri din volumul „Ah!” aducându-se aprecieri prin comentariile făcute de cei prezenţi, iubitori de poezie şi în numele limbii române care trebuie păstrată nealterată în cele mai frumoase forme de exprimare. „Valerian Bedrule ne-a dus în ispita scrierii sale. Parafrazând-l pe Fănuş Neagu, aş zice că poezia şi-a pus sâmbătă 3 octombrie, inel de viaţă lungă la Pojorâta de Bucovina” (Elena Munteanu).

Din Basarabia, Vasile Şoimaru a fost prezent cu un atlas în imagini inedite. Această deosebită lucrare certifică importanţa atribuită sufletului românesc de către autor. Timp de cinci ani de zile, profesorul basarabean a călătorit în toată lumea ca să-şi găsească fraţii de neam şi de limbă duşi de tainele vieţii peste hotarele patriei. Astăzi, când mi-am văzut 5 ani de viaţă adunaţi în albumul <Românii din jurul României în imagini>, am acelaşi sentiment ca şi părinţii mei când se reântorceau acasă de la un seceriş bogat. Oricât ar fi fost de obosiţi, aveau o lumină pe faţă, izvorată dintr-o bucurie lăuntrică, ce mi-a rămas printre amintirile cele mai dragi”.poza 4 scena joc Partea a doua a zilei continuă cu un „Spectacol de cânt şi joc românesc”. Căminul Cultural este aproape neîncăpător. Toţi locuitorii comunei, au venit să se bucure alături de „Curentul Internaţional” la cei 10 ani de viaţă`. Invitaţii plecaţi de la primărie către Căminul Cultural, au fost escortaţi de stăjerii călăreţi ai comunei şi întâmpinaţi cu pâine şi sare.

Spectacolul este prezentat de Gabriel Ojog  iar din program au făcut parte vestita şi talentata Veta Biriş din Alba, Marinel Petreuş din Maramureş, Alexandra Băcilă din Alba, premiantă a ziarului „Curentul Internaţional” la Festivalul „Strugurele de Aur” de la Jidvei 2009,   Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Plaiurile Pojorâtei” din comuna Pojorâta, Ansamblul „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, a cântat folk tânărul Mihai Rusu fiul preotului Ilie Rusu din Ciocăneşti-Suceava, ca o surpriză,  Lia Lungu, legenda vie a românilor din America de Nord, a prezentat un frumos program şi nu în ultimul rând, din Basarabia, ne-a încântat sufletele marele naist Vasile Iovu.

Între aceste momente artistice de mare valoare, primarul Bogdan Codreanu împreună cu directorul ziarului Ştefan Străjeri, au decernat premii sub formă de diplome şi plachete. Premiul special, a revenit lui Nicolae Dabija, academician al Academiei Române care a prezentat un material numit „Cuvânt despre Basarabia”.

Publicul a fost minunat şi fiecare moment apreciat şi aplaudat intens.

Mulţumirile erau deopotrivă pentru sărbătoriţi, pentru invitaţi şi pentru public.  O altă zi frumoasă s-a încheiat cu minunea şi acceptarea unei perfecţiuni care nu se va uita, rămânând ca un punct istoric dedicat presei, dar nu oricărei publicaţii ci numai aceleia care rezistă demnă în integritatea şi adevărul său. A urmat o seară de discuţii libere, de suflet, cu o masă festivă oferită de redacţia ziarului „Curentul Internaţional”, la pensiunea turistică „Floare de colţ”, din Pojorâta.

4 octombrie 2009. Soarele se revarsă peste toamna Pojorâtei prin cele mai frumoase culori. E timpul să ne bucurăm de natură prin frumuseţile plaiurilor bucovinene şi încă de câteva minute dedicate cărţilor.  „Curentul Internaţional” ne-a mai pregătit o surpriză. „Masa cu cărţi”  are ultimile apariţii din această toamnă bogată în cultură.  De data aceasta,  este un moment televizat, modelat de Stela Nacu şi George Păduraru. Gabriela Petcu, prezintă pe rând, volumele de pe „Masa cu cărţi” încercând să surprindă mesajele transmise prin sensibilitatea autorilor care au dat viaţă lungă celor mai frumoase cuvinte româneşti, puse în scriere.

cartiAstfel, s-a vorbit încă o dată cu mare plăcere de volumul în versuri al lui Valerian Bedrule -„Ah!”.  Un alt volum de versuri numit „Dar”aparţine poetei Rodica Elena Lupu care este neîntrecută şi în a recita.  Se aduce în discuţie o altă carte „Evadare din spaţiul virtual” a poetului George Roca din Australia. Toamna aceasta, a venit cu versuri deosebit de frumoase prin care  apropie lumea virtuală de cea reală. „Petale din lumină” este un volum de poezii de o sensibilitate aleasă scrise special pentru părinţi şi copii deopotrivă. Cartea poartă semnătura Siminei-Silvia Şcladan din Suceava care este şi coordonatoarea  antologicului în versuri, „Izvoarele vieţii”. Este prezent şi acest antologic care a reuşit să adune poeţi români din ţară dar şi de peste hotare legându-i în prietenii şi colaborări. Şi nu în ultimul rând, o carte de proză, un roman care aduce în suflete iubirea.  Romanul „Tragedie şi triumf” a Ligiei Seaman este o lecţie de viaţă, un capitol din existenţa noastră trecut uneori cu vederea dar care poate fi trezit la sentimente alese, prin aceste exemple vii pe care Ligia le transpune atât de delicat în scris.

E toamnă. Zilele acestea au fost alese special parcă, pentru sărbătoare. Soarele ne-a stat alături ca să ne certifice încă o dată că natura poate fi în armonie cu acele clipe de bucurie prilejuite de evenimente deosebite. Ziarul „Curentul Internaţional” a fost sărbătorit. La mulţi ani şi viaţă cât mai lungă! Fie să ne regăsim peste încă zece ani de activitate, aici, la Pojorâta!

Pietrele doamnei1Dor de munte1Floare de colt1

autor Andrei Vartic

 

Duhovnic al Basarabiei interbelice – Iraclie Flocea

if

Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici. Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. De asemenea duhovnici avem nevoie mai ales la încleştarea de azi (supratehnologizata) a omului şi cu sine însuşi, şi cu natura şi, de multe ori, şi cu Dumnezeu (vezi teoria şi practica urii de clasa comuniste sau pragmatismul aşa zis corect al noilor cominternişti europeni şi americani).
A fost unul din cei putini chemati de Domnul înca din copilarie. Multe din iluminarile sale profund ortodoxe, deşi, cu vremea, fac tot mai multe referinte la Filocalie sau la opera filozofilor antici sau contemporani, au acea mireasma, imposibil de confundat cu altele, a lucrarii directe a Sfântului Duh. Azi, când atâţia ierarhi ortodocşi îşi umplu CV-urile cu lista universitatilor apusene, a doctoratelor pe care le-au dat pe la Paris, Roma sau Berlin, a altor tipuri de studii pe care le-au făcut tot mai mult pe la Apus, pilda parintelui Iraclie vine sa ne reaminteasca, deja în paianjenişul globalizarii, ca adevarata universitate şi cel mai desăvârşit doctorat al unui calugar sunt rugaciunea la schit şi smerenia. Deşi cunoştea, mai mult prin eforturi de autodidact, şi pe Socrate, şi pe Dostoievski (pe care l-a comentat în câteva studii de mare valoare), şi pe alti mari filosofi şi scriitori ai lumii, deşi Filocalia este cartea lui de capatâi iar Evanghelia parte din inima lui de monah, învatatura lui Iraclie Flocea nu este una de enciclopedist, copiata din carti, ci vie, curata şi noua, proaspata armonizare a vechii noastre credinte ortodoxe cu lumea în care traim.
Anume el a vazut cât de aproape de creştinism era Socrate atunci când a murit pentru Zeul lui necunoscut, o prefatare antica, spune parintele Iraclie, a predicii Sfântului Apostol Pavel despre „Zeul necunoscut”, rostita câteva secole mai târziu tot la Athena. Tot el a aratat cât de important este pentru oamenii acestei lumi, nu doar pentru cei simpli (care, zice el, înţeleg mai repede predica despre nemurirea sufletului decât intelectualii), dar mai ales pentru elita lor culturala sa înteleaga ca aşa zisa evolutie a lumii, din care au facut atâta caz mai ales marxismul şi bolşevicii, este un impas al omului, nu o cale spre lumina. Parintele Iraclie arata, inclusiv prin predici exceptionale, întelese şi de taran, şi de cel şcolit, deosebirea esentiala dintre credinta ortodoxa în nemurirea sufletului, nesecat izvor al vietii, şi filozofiile contemporane, multe din ele mizând pe o ideologie a mortii, în care Dumnezeu nu-i şi nici nu a fost. Nu e întâmplator, spune parintele Iraclie, citând din sfintii parinti, ca Iisus a dat cheile raiului unui om, Apostolului Petru, dar pe cele ale Iadului le-a pastrat la El.
Deosebit de importanta, mai ales pentru modernitatea aşa zis „postmodernista”, care a pus stapânire pe o mare parte a intelectualilor români dupa caderea imperiului comunist, ni se pare disputa lui cu sofiştii ruşi, ieşiti din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, care au nascocit o „religie culturala”, o cale a mântuirii prin cultura, paralela cu cea din Evanghelie. Înverşunarea acelor oameni (cum ar fi protoiereul S. Bulgacov) de a demonstra ca „poetii, pictorii, constructorii, savantii” sunt „mai eminenti decât preotii religiei creştine… fiindca pe altarul ştiintei şi artei… inima omeneasca se rastigneşte vie şi iubitoare”, este adânc analizata şi combatuta de parintele Iraclie cu o finete rar întâlnita în disputele teologice contemporane. El arata ca încercarea protoiereului S. Bulgacov de a da un raspuns „la problema dintre progres şi eshatologie” este un atac direct împotriva Evangheliei şi a cuvintelor Apostolului Pavel despre timpul când „pamântul şi toate lucrurile de pe el vor arde”. Parintele Iraclie demonstreaza ca sofiştii ruşi aşa şi nu au înteles îndumnezeirea şi nemurirea anume a sufletului omenesc şi nu a lucrarilor sale. S. Bulgacov şi alti apologeti ai sofismului rus s-au speriat ca, de pilda, opera lui Puşchin tot ar putea arde în focul a toate mistuitor, şi au nascocit aşa zisul misticism al operelor de arta prin care „Puşchin a vazut aceleaşi lucruri pe care le cunoştea şi sfântul din vremea lui” (este vorba de Serafim din Sarov). Aratând diferenta uriaşa dintre „misticismul” artiştilor şi scriitorilor, bazat pe iluzie şi miraj şi purificarea prin asceza a sfântului Serafim, parintele Iraclie spune ca, de fapt, îndumnezeirea prin urcarea omului spre Dumnezeu (cale grea, neplacuta majoritatii artiştilor, orgolioşi din fire, uneori pâna la nebunie) nu are nimic în comun cu aşa zisul misticism artistic, fiindca marea biruinta a îndumnezeirii este smerenia (care nu e nici macar harul de a predica în fata multimilor sau cel de a lecui sufletele celor care vin la duhovnic, spune parintele Ieraclie), iar tinta artiştilor şi a scriitorilor sunt „fanteziile pe care aceştia le considera revelatii”. Aceste fantezii nu sunt misticism, dupa cum nici purificarea prin asceza nu este misticism, ci îndumnezeire. Aşa parintele Iraclie arata în învataturile sale – dupa opinia noastra  de mare folos pentru ratacirile inteleghentiei din epoca postcomunista şi postindustriala – ca „limitelele cunoscututului pe care poetii şi filosofii încearca sa le depaşeasca prin ajutorul logicei şi alegoriei” pot fi trecute şi cunoscute doar prin readucerea lui Iisus în inima. Fara Hristos în inima, spune parintele Iraclie, totul este deşertaciune. Fara Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranta şi cadere în întuneric.
La cumpenele veacurilor – şi omul contemporan tocmai trece printr-o asemenea cumpana -, este bine ca „cei mai tari în cuvânt şi care au experienta vietii spirituale sa porneasca lupta cu ratacirile contemporane”, scrie parintele Iraclie. Probabil pentru asemenea cuvinte anume el a fost ales în 1944 de catre bolşevici din tot clerul Basarabiei şi condamnat la ani grei de Gulag. Atunci a fi condamnat şi la un singur an de temnita comunista însemna moarte sigura. Credinta la ajutat sa supravietuiasca şi dupa moartea lui Stalin a revenit la Hârjauca. La scurt timp, însa, manastirea a fost închisa, el s-a refugiat la Noul Neamt, iar când în 1962 şi aceasta manastire a fost pângarita de comunişti s-a retras la un fiu de al sau duhovnicesc la Chitcani, un sat de lânga Noul Neamt. A murit în 1964 iar Nina Negru i-a gasit cu greu mormântul în cimitirul satului. De frica comisarilor bolşevici oamenii s-au temut sa-i puna macar un semn pe mormânt. Dar, cine ştie, poate viata de încercari pentru lumina credintei, de „adevarata smerenie, nepatimire şi bogatie a harurilor” a parintelui Iraclie este mult mai importanta pentru noi decât mormântul lui.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors