UN GOST NEAŞCEPTAT – poezie in grai banatean si epigrame

Posted by Stefan Strajer On March - 15 - 2010

UN GOST NEAŞCEPTAT

-poezie în grai bănăţean-

Autor: SORIN OLARIU

Într-o jioi dă gimineaţa, ca tot omu, vrei-nu vrei,
Am ieşât să dau mâncare la găini şî la purşei.
La găini vreo câcea boambe, la purşei niscai lături
Că făşeau potop dă zarvă, nu măi do tăşeau dân guri.

Când colo, să vez şe trabă, un cipezăr cu ocheţ
Să băgă păstă trii garduri drept la mine în voreţ:
– Sunt agent Jan Glod Vădanei de la firma Julitor
Ş-am adus pentru vânzare cel mai bun aspirator.

– Nu mulţam, că n-am nevoie, dar ca om dă omenie
Ce invit la mine-n casă la o ştampă dă răchie.
Ş-am intrat în soba mare, io cu gostu după mine
Şî uiaga într-o mână să-l şinstăsc cum îi măi bine.

Dar să vez la maţă-fripce, fir-ar naibii dă prostan:
Trosc! C-un băligar dă vacă pă covoru meu persan.
P-ormă, ca într-o clipită, când văzu c-aş pringe fras,
Răgică aspiratoru şî mi-l fluştură supt nas:

– Domnul meu, să stai pe pace, trage aerul adânc,
Că de nu o să dispară, îţi promit c-am să-l mănânc!
– Păi atunşea: Poftă Bună! Că dă când am dat dă criză
M-or tăiat dă tot curentu şî la becuri, şî la priză!
Dicţionar:

-cipezăr = fraier
– ocheţ = sticle, aici ochelari
– voreţ = curte, şopru
– sobă = cameră
– gost = oaspete
– fras = naiba

EPIGRAME

LA O MATERNITATE DIN MOSCOVA

Plânge-un ţânc frustrat, în noapte,
Molfăind la un cearşaf:
Eu aici cu praf de lapte,
Tata-n bar cu votcă… praf.

EŞEC MEDICAL

Ca pacient – scria-n raport –
Când l-au adus de subţiori,
Era pe jumătate mort,
Dar l-au adus de două ori…

SFATURI DESPRE SEX

Cum sexul e înălţător,
O stare pură, absolută,
Luaţi cu voi în dormitor
O paraşută.

CELULARUL

Celularul, vreau să zic,
E amicul din dotare
Ce, cu cât îl ai mai mic,
Cu atât te dai mai mare.

RESPECT PENTRU MUNCĂ

Munca este ceva sfânt,
Deci -îu umilinţa mea-
Cât oi fi pe-acest pământ
N-o să mă ating de ea!

SORIN OLARIU

ANGELA BACIU – POEME

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2010

ANGELA BACIU – POEME

Rubrica realizata de Sorin Olariu

 

 

 

S-a născut şi a copilărit  într-o aşezare veche de pe malul stâng al  Dunării, în oraşul lui Panait Istrati, în care puteai să te identifici cu Nerantule şi Chire Chiraline, cu oameni, de altfel,  frumoşi şi primitori, pe o stradă unde se vindea bragă şi nuga, în acel loc  “cumplit de negustori” cum spunea Fanuş Neagu, în  oraşul Brăila.

Cunoscut sub numele de Ibrail, de pe vremea când  era raia otomană, spaţiu cosmopolit unde tinerii marinari străini acostau în portul vechi, un amestec de Orient şi Occident, un oraş viu, unde  femei cu pălării cu boruri largi şi mânuşi de dantelă se plimbau la amiază cu trăsura, un oraş cu un comerţ înfloritor şi bogat.

Această viaţă a dispărut însă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, lăsând în urmă doar amintirile. Cât de mult mi-ar fi plăcut să mă nasc la Ibrail” declara poeta Angela Baciu într-un interviu.

          Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, poet, publicist, promotor/consilier cultural. A urmat studii de drept, comunicare şi este masterand în drept european. A publicat 14 cărţi de poezie, poezii pentru copii şi publicistică şi este prezentă în peste 30 de antologii şi dicţionare. Poezia sa este tradusă în limbile engleză, franceză, maghiară, slovacă, cehă, etc.

           Iniţiază şi coordonează periodic programe şi proiecte culturale pentru copii şi adolescenţi, evenimente caritabile, lecturi publice, turnee şi este colaborator permanent la diferite reviste scrise şi on line, dar şi la instituţii culturale din România şi din străinătate.

           În această săptămână  colaboratoarea noastră. poeta Angela Baciu împlineşte frumoasa vârstă de 40 de ani  (şi … 23 de ani de la debutul literar) .

           Redacţia îi urează cu această ocazie mult succes în tot ceea face şi La Mulţi Ani!

 

poem

 

 

Uite aşa se leagă toate visele noastre

Când adormim doi îngeri frumoşi păzitori

începe să plouă

Peste timp pământul însetat ţipă

Urlă de dor cuvintele se aşează pe tabla neagră

 

Şi priveşti cerul

De unde să-ţi mai începi viaţa

Până în centrul pământului aş fugi să fiu

Doar cu el un fel de carne mă strânge

 

Scriu să nu plâng de dorul său

pădurea se închide

Din ce în ce mai mult

 

Uite aşa se leagă toate visele noastre

 

                                                            ***

 

Dumnezeule, privesc  fotografia făcuta de el

Sus pe vârful muntelui

Sunt altă femeie

Tânară senină fără riduri

 

Unde e femeia de ieri?

Simt pe genunchi greutatea mâinilor sale

 

                                                            ***

 

Cineva vorbea singur

Parca îi murise sora – striga omul într-o staţie de

Autobuz

Era singur atât de singur

 

                                                            ***

 

De la el aştept mângâierea

 

Un balerin frumos în chip de duh al pădurii

Ochii săi mă ard mă ţintuiesc

 

Ştie că sunt acolo l-am aşteptat

Atâta vreme l-am aşteptat…

 

 

                                                            ***

 

Rasarit de soare la malul mării

Chipul său ud în valurile chemătoare

Pescarii sunt demult cu năvoadele în larg

 

Acolo înlăuntrul meu

Plâng de fericire…

PĂSTĂ MĂRI ŞÎ PĂSTĂ ŢĂRI…poezie in grai banatean

Posted by Stefan Strajer On March - 5 - 2010

PĂSTĂ MĂRI ŞÎ PĂSTĂ ŢĂRI…

Autor: Sorin Olariu

-poezie în grai bănăţean

Stai să vez şe întâmplare: uica Nielu, mânşe-l buba,

S-o fost dus în croazieră în Băhamas şî Ăruba. 

C-o vindut niscai pămânce pân Buchin şî Vârşiorova

Ş-o aflat nevasţă faină dân Republica Moldova.

O fătucă naltă, bălă şe-ş dăgea cu ochii roată,

Cinerică şî becheră d-ai fi zâs că i-i nepoată.

Da’ l-o vrut pă uica nostru, baş dân dragoste, băsancă,

Şî-l iubeşce dă să frânje pântru contu lui dân bancă.

Ş-or suit ei pă văporu ăla mare cât un munce

Că na Nielu dă uimire ş-o fost dat cu palma-n frunce: 

– Fir-ar naibii măgăoaia, spune tu, mă Anişoara,

Că-i măi mare ca şpitariu dî la noi dân Cimişoara!

Cân ne-ntoarşem iar acasă tră’ să spunem la tot natu

Că o fost atât dă mare dă-ţ închepe-n el tot satu.

Şî-i ca Raiu dî la Domnu, fi’ncă are mulce şpirturi,

Beutură pă d-a fecea în v-o douăzăşi dă birturi!

Ş-uice-aşa că uica nostru s-o zoitat dă Anişoara

Ş-o beut tăman ca ruşî, dă gimneaţa până sara.

Până când după o vreme s-o-ntâlnit cu ea la masă

Ca să-ş măi aduc-amince că avea muiere-n casă.

O-nşercat el ca să fugă, numa ea o fost atentă:

– Ia adu-m un pliculeţ, d-ăla mic cu ceai dă mentă!

– Mintenaş, ţuca-ce-ar Nielu, stai şî vezî-ţ tu dă şină

Că-ţ aduc într-o clipită o şcătulă verge, plină!

Ş-o plecat uichiţu nostru pă socacu lor ăl mare,

O loat şcătula-ntragă ş-o-ngesat-o-n pozonare.

Numa când să să întoarcă, stai să vez numa geochiu:

O uiagă d-a dă votcă i-o făcut frumos, cu ochiu!

N-o putut să măi târpească, s-o-njupit dă prima oară

Da’ s-o-mpegicat d-o toblă ş-o căzut într-o butoară.

O butoară d-aia mică şî în marjine cu-o toartă

Unge lumea să înmoaie. Plină ochi cu apă fiartă.

Şe să poată să măi iesă, că ş-o dat d-a curincapu

Şî zbiera prăcum viţălu cân îl guşuie căsapu.

S-o astrâns potop dă oamini şî l-or scos cu chiu cu vaiu,

Iar pă bugigăii-ăi albii o-nşeput să-i cură ceaiu.

– Măi bărbati, măi bărbati, l-o luat atunşi muierea,

Ti loviş atât di tari că io cred că ţi-ai spart fierea!

– Da dă unge, ia ce uită la butoară cum miroasă,

Tu nu vez’ cum îş ie lumea ceai dă mentă pântru-acasă?

-MARȚIȘOARE-

Posted by Stefan Strajer On March - 1 - 2010

-MARȚIȘOARE-

ÎN PATRU VERSURI

Rubrica realizata de Sorin Olariu

 

MĂRŢIŞORUL FEMEII MODERNE

Ţi-aş prinde azi un mărţişor
De sânul tău cel rotunjor,
Dar dac-avem vreun ghinion
Şi ţi se sparge-un silicon?
MĂRŢIŞORUL CA SIMBOL

Simbolul care vrei-nu vrei
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.
MĂRŢIŞORUL CA MOTIV

Cadoul cu tendinţă clară
Pe care-un lup cu părul sur
Îl dă la câte-o domnişoară
Să-i meargă agăţatul…şnur.
MĂRŢIŞOR, UNEIA CAM TRECUTE

-Să-mi prinzi, iubite-un mărţişor,
Sub sânul meu cel rotunjor!…
Apoi oftând, ca din rărunchi:
-Ah, mi l-ai prins de un genunchi!
MĂRŢIŞORUL

Două fire împletite
Prinse-n haina găurită
Spun aşa, pe ocolite,
Că femeia-i cam sucită.

(Epigrame de Sorin Olariu)

-MĂRȚIȘOARE DE LA PRIETENI-

MĂRȚIȘOR LA MATERNITATE

Îi aduse o giocondă
Darul ce i s-a prezis;
El bălan, cu soaţă blondă
Şi c-un Mărţişor… metis.

(Ion Diviza)

MĂRȚIȘOR
În baza vechiului concept,
Pe străzi sunt tot mai multe fete,
Cu mărţişorul prins la piept…
Şi şnuru-n zone mai discrete.

(Nicolae Bunduri)

MĂRŢIŞORUL, ÎN CĂSNICIE
Mărţişoru-i un pretext
Ca să le pupăm pe doamne
Şi să le servim un text
Cum că le iubim,… vezi Doamne!

(Marian Cioacă)

SIMBOLIC

O studentă, silitoare,
Ce învaţă maşinal,
A primit – din întâmplare –
Mărţişor, un papagal.

(Ion Petre Soica)

PROPUNERE

Iubitule, eu te ador,
Eşti bun, frumos, fermecător;
Te-aştept să vii c-un mărţişor,
Să facem amândoi… umor!

(Ica Ungureanu)

 

MĂRȚIȘOR

Am răscolit un magazin de zor
Să-ţi iau o inimioară mărţişor;
Dar nu găsesc oricât aş căuta,
O inimă de aur ca a ta!

(Aurel Iordache)

Leonard Ancuta – un poet mai putin conventional

Posted by Stefan Strajer On March - 1 - 2010

-LEONARD ANCUŢA-

UN POET MAI PUŢIN CONVENŢIONAL

 

 

     S-a născut acum 35 de ani în municipiul Drăgășani, judetul Vâlcea.
     Din 1993 se află în București, unde face cunoștință cu viața de stradă și fumul cluburilor de noapte, o experiență pe care o împărtășește de multe ori în scrierile sale. Între timp urmează cursurile mai multor facultăți, pe care nu le finalizează. Din 1998 este admis și urmează Facultatea de Filosofie, la Universitatea din București, pe care o părăsește în 2003, fără examen de licență. Din principiu.

     Din 1999, redactor economic la Mediafax, Ziarul Financiar, Mirabilis Media, Banii Noștri, Business Standard. În 2007 se muta în domeniul PR & Advertising. Din 2010 este director de vînzări la Plus Media.
     Cariera literară începe în copilărie, cîștigînd diverse concursuri radio. Povestirile sale au fost citite în undă pe Radio România Tineret. Din 2005 este membru al mai multor comunitați literare on-line.

     În 2009 urmează debutul literar, cu romanul Control , la Editura TRITONIC, iar în prezent a finalizat un al doilea roman, Infernul, pentru care caută editor. De asemenea are în pregătire și un volum de poezie.

 

POEME

 

I absolutely love you
 
 

 

te văd rîzînd în ploaie rotindu-te cu braţele deschise aripile unui zbor adînc în memoria apei
să te regăsesc apoi în orice lichid forma ta lipindu-se de mine cînd
mă acopăr cu trupul unui lac de munte
mirosul tău în sîngele frunzelor gustul sărutului în aerul tare între crăpături adînci
în stînci între coastele unora altora

chipul tău e în reclamele de-a lungul unei căi ferate

îmi pune la încercare poftele

dorința de a deraia
mă simt ca un vagon de marfă cînd îmi bate inima auzi roţile unui tren cu deportaţi
departe de secunda zero tot ce-am trăit oamenii braţele întinse frigul
acel frig absolut al fiinţei mă îmbrățișează un macaz către o altă înfăţişare
retrăiesc momentele în care intrasei în mine aidoma unui cuţit în teaca lui nu mai era loc
compartimentele sînt pline nu există decît o singură staţie o siberie în capătul gîndului
pasagerii se iubesc ca pentru ultima oară
şi din gurile lor ies aburi sau îngeri şi pe rînd dispar reclamele de pe margine
noaptea vine ca o avalanşă

milioane de păsări zboară din mine rămîn cuiburile goale
primitoare
îţi aşteaptă măiastrele în cel mai spectaculos schimb de păsări

să tragi cu puşca în stolul acela negru
să vedem soarele ieşind din adîncul pămîntului un cap de copil apoi ţipătul zilei hermafrodite
tu de o mînă eu de o mînă un sac de dormit sarcofag o gogoaşă fluturi de mătase care ţes
un fir ilogic într-o poveste

să vedem cum toate liniile se unesc părul tău în prelungirea părului meu
crăpăturile din palme curgînd unele în altele transformîndu-se într-un fluviu nenumit
numele lui e interzis la fel cum sînt şi numele noastre în faţa oamenilor
apoi măruntaiele înnodate unele de altele ca nişte funii pregăteşte-te să evadăm din realitate în nebunie
şi în final toate liniile de înaltă tensiune căile ferate şoselele şi rutele aeriene unindu-se toate într-un singur drum
care se termină într-un munte într-o prăpastie într-o ciocnire şi o prăbuşire
amestec întrepătrundere fiecare sentiment tăind în carne priveşte o fractură deschisă
şi dragostea pentru tine un drum închis

undeva întinşi pe o piatră ne sărutăm cu sălbăticie întindem aripile unul în jurul celuilalt
şi ne smulgem inimile sărut cu sărut pînă se scurge viaţa din noi
să murim ca nişte începători absolut nebuni
ne aruncăm de pe stînci în memoria adîncă a lucrurilor
zburăm închipuire cu închipuire şi oricînd va ploua se va naşte un copil
cîndva desenele lui cu băţul în pămînt vor fi singura mărturie asupra acestei poveşti
ce nu va putea fi spusă niciodată
în alte cuvinte

 

***

 

XXX
silent holocaust
 
 

 

cerul nopții e-o gigantică pictură populată de animale fabuloase
visele o mitologie a strigătului ce tulbură
apele adînci ale întunericului

privește

stelele / capetele tăiate ale unor art
ere
sfori de lumină pe care urcăm în casa lumii
e ca într-un joc în care ne apar X x X uri invizibile pe piele și
simțim impulsul necontrolat
de a ne atinge
să mai murim puțin odată cu asta

îți plimbi dinții și buzele peste
mine

lame
reci
de stilet care caută o trădare, un vinovat
degetele vibrează aerul răspîndește o muzică moale și proaspătă ca mirosul de copil îmbăiat
mici bule colorate se ridică din sînge
ies prin piele apoi le

simt // cum // se / sparg // prin vene/

un holocaust al liniștii.

sîngele tău e cel mai tare drog
ai genele lungi ca niște ace
mi se înfig în ceafă
în mine se propagă // o stare în doză mortală

timpul s-a strîns ghem (0)
secundele arată ca sfera primordială care ține în sine
toate celelalte sfere
miișșcarea se limpezește, o ceață
dincolo de încremenire

ne sărutăm pe rînd
ca doi spioni, ca doi kamikaze.

***

 

cuvinte pe buzele unui cadavru
 
 

 

liniştea. o noapte fără margini în care ea traversează prin tine
fără să se ude. venele albii secate şi albe drumuri necirculate
care continuă pe pămînt. întotdeauna un singur capăt interesează.
linişte. genele ei se ating cu nepăsare perechi de aripi de acvilă
tu şi ea şi paşii voştri în direcţii diferite fiecare cu un tiv în palmă
întunericul în urmă luminile stinse pe rînd pe stîlpii de tensiune.

nu ai centru. oricît ai căuta nu există intersecţie în tine nu există
punct unde se acumulează greutatea. tot speri că inima e o piersică
doar coaja tare a sîmburelui împiedică înaintarea. îţi doreşti să nu
mai cunoşti oameni. să treci printre ei cum ai culege grîul o mirişte
pe care o arzi la sfîrşit. ca şi cum ai trimite în plicuri de fum scrisori
de suflet în cer. primele indulgenţe cumpărate la plecarea în război

contra omenirii păşeşti. juri că o să-i potoleşti foamea femeii. îi umpli
pieptul cu inimi. linişte. frigul care vine din toţi morţii. scoţi din sertar
uniforma de soldat a tatălui bunicului a tuturor bărbaţilor. despătureşti
te îmbraci cu grijă. eşti pregătit. fumezi o ţigară şi aştepţi să se întîmple.
zilele sînt armata ei. din ce în ce mai numeroasă. dar eşti gata de luptă
şi cînd ajungeţi faţă în faţă îi spui să-l tragă pe sfoară pe desfăcătorul lumii.
să fie ea cea care îţi smulge plăcuţa de la gît. apoi liniştea dintr-o stîncă.
***

vreau să te distrug mamă
 
 

 

mai ții minte cînd m-am îmbătat întîia oară
nu m-ai primit în casă am dormit la ușă
pe preș în propria vomă afară era soare încă
în mine răsăreau stele un întreg
univers se rotea și mă prăbușeam în el

cînd îmi cumpărai țigări ca să nu ies din casă
numai să învăț să pot pleca în lume
în viață și apoi banii pe care mi-i trimiteai lunar
nu mi-am cumpărat mîncare și nici cărți
am vrut din nou stelele mamă

mîndru ca un luceafăr mi-am luat noi granițe
foarte îndepărtate nu-mi ajungeau toate păcatele lumii
pînă acolo trăgeam puternic țineam în piept
cît mai adînc eram fericit pielea îmi lumina
pe întuneric eram plin ca un cabaret

oasele-mi erau tuburi de neon
roiuri de muște bete vuiau împrejur și în sînge
aveam bine lustruite metastazele umanității
era bine mîncam miere cu lingura și ardeam
fericit ca un eretic spunînd

și totuși se mișcă iar soarele se învîrtea
în jurul meu era mult prea bine și pentru asta
am să te distrug mamă
fiindcă te ții tare nu ai ochii înghețați de durere
și ai învățat să-mi faci singură injecțiile

***

Rubrica realizata de Sorin Olariu

LA PURȘEAUA LEȘÂNATĂ. Poezie in grai banatean.Epigrame

Posted by Stefan Strajer On February - 14 - 2010

 LA PURȘEAUA LEȘÂNATĂ

 -poezie în grai bănățean-

 Autor: Sorin Olariu

Întâmplarea-i dă pă vremea când eram io la armată

Ș-am pățât comege mare la “Purșeaua Leșânată”,

La bufetu ăla mare dă la geal dă unitace

Unge-i plin dă beutură șî dă fece geocheace.

Că primisăm învoire ca să văd orașu, parcu,

Ș-am fujit la bert ca marva când i să dășchige țarcu.

Ș-acolo, sărvea la mesă, o păpușă dată-n potcă,

Dă să-i bei dân gură apă, sau mai bine zâs, o votcă.

Ș-am pilit – ca tot românu – la tărie, Doamne bace,

Drept așa cum să cuvine, până-i spuni la câne: frace!

Când să plec d-a rostogolu,  mă opreșce-n ușă fata

Șî niși una șî niși alta, șică-i musai să-i fac plata.

Io i-am spus, făcând cu ochiu, să mă treacă pă hârcie

Că-i plăcesc când vine solda, cu o bancă d-a d-o mie.

Ea nimica si nimica, o chemat chiar propritaru

Șe s-o șî-njupit la mine cântărind în mână paru:

Scoate banul, băh țărane, … ‘tu-ți neamul tău și nația,

Că pe lângă că ești vită,  te înșeală Gravitația!

Când am auzât șe zâșe, m-am nervat cu nervii, frace,

Șî i-am tras un pumn în barbă, d-o căzut tăman pă space:

– Hai că n-ai mințât cu prima, mi-s țăran șî recunosc,

Da’ pă Gravitația-asta niși măcar nu o cunosc!

                                                                                                                  

*

 

IRANUL ÎMBOGĂȚEȘTE URANIU

Azi, remarc un lucru straniu,
Deschizând televizorul:
Vrând să-mbogăţești uraniu,
Sărăceşti întâi poporul.

SCANDAL LA TAROM

Am citit aseară-n presă
Cum că doamna stewardesă
L-a-nşelat pe-al ei bărbat
Cu pilotu-automat.

LA AREST FĂRĂ VINĂ

L-au arestat pe un amic.
Motivul? Un banal ciorap.
Ceruse ceva-ntr-un butic
În timp ce îl avea pe cap.

LA MĂCELĂRIE

Prin raion, arzând ca jarul,
O duduie,-n draci se plimbă,
Pe-urmă-ntreabă măcelarul:
– Vrei să-mi dai şi mie-o limbă?

POTRIVIRE?

Eu pe domnișoara

O iubesc de-un an:

Ea-i miss Timișoara,

Eu… mi-s bănățean.

-Sorin Olariu-

MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

Posted by Stefan Strajer On February - 1 - 2010

MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

File de turneu cultural

Autor: Conf.univ.dr. Anca Sirghie

 

I.ÎN MEREU ÎNSORITUL ORAŞ DENVER, COLORADO, A FOST ÎNCEPUTUL

    Fiecare călătorie în Lumea Nouă din anii precedenţi mi-a dat sentimentul că în plan cultural descopăr la conaţionalii noştri un potenţial nebănuit, dar insuficient valorificat datorită lipsei de unitate între ei. Ceea ce simt mulţi români care muncesc în America este insatisfacţia ruperii de viaţa culturală din ţară. Iată de ce, nu cu mult timp înainte de a pleca spre America, mi s-a comunicat că acolo sunt solicitată să susţin câteva conferinţe în state diferite, începând cu Colorado şi continuând cu New York, ca să ajung apoi şi în Michigan. Cel mai important era să stabilesc teme adecvate comunităţilor de români şi chiar locaţiei stabilite pentru fiecare dintre ele.

    Ca eveniment cultural pus în legătură cu cei 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, conferinţa anunţată din timp la Biserica Sf. Dimitrie cel Nou de la Universitatea din Boulder, Colorado, orăşel universitar prestigios, mult indrăgit de artişti, trebuia să ţină în accepţia mea cont de un anume context religios.  In 27 decembrie a.c. de Sf. Ştefan, după un moment închinat celor muriţi la Revoluţia din România decembristă, preotul Ioan Bogdan, absolvent al Institutului Teologic Ortodox din Sibiu, a anunţat ca “eveniment al zilei” aşteptat de toţi cei prezenţi conferinţa mea, Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu. S-a pregătit imediat ecranul pentru textele şi imaginile aduse de mine. Pe o masă au fost aşezate câteva dintre cărţile mele, pe care în mod sincer intenţionam numai să le arăt, întrucât mă aflam prima dată în faţa unor români americani din zona oraşului  Denver. Capitala Statului Colorado este o localitate de la poalele Munţilor Stâncoşi cu totul surprinzătoare pentru mine, căci aici 300 de zile în an sunt însorite, încât  de la mic la mare, localnicii poartă ochelari de soare indiferent de anotimp. In Denver, oraş superb aflat la o altitudine mare, chiar şi în decembrie, luna cu temperaturi joase, luminozitatea celestă te euforizează, pur şi simplu, aşa ca pe ţărmurile mărilor Greciei în plină vară. Salba de staţiuni de ski din preajmă se situează la înălţimi de peste 3000 m altitudine, unde întregul an sunt condiţii optime pentru sporturile de iarnă. Aflată într-un grup de colindători în ajun de Crăciun, am cunoscut  între altele mai multe familii de maratoniste românce, care se antrenează din plin  în zona montană a oraşului Denver. Erau între ele Constantina Diţă, campioană mondială maratonistă la Beijing în 2008, şi Luminiţa Talpoş, cu un palmares şi el redutabil. Nu m-am mirat să le revăd la conferinţa mea de duminică. I-am remarcat între participanţii la eveniment pe distinşii intelectuali care sunt soţii Ingrid şi Mircea Fotino, prima familie de români care acum aproape 4 decenii s-a aşezat la Denver. Au venit la conferinţa mea şi reprezentanţii presei  româneşti locale. Între ei, Sebastian Doreanu mi-a mărturisit intenţia de a face la Denver o bibliotecă românească, pentru care mi-a solicitat toate cărţile mele.Nu aveam cu  mine decât câteva titluri, luate aproape la întâmplare de acasă la plecare.

    Imediat ce în capela universitară condiţiile de proiecţie au fost asigurate, am început prezentarea temei Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, pe care în mod explicabil n-am avut vreodată preocuparea de a o propune nici studenţilor mei din ţară, fie la Sibiu sau la Tg. Mureş, la Bacău şi nici celor de la Universitatea “Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa. Doar  la un simpozion internaţional la Helsinki în vara lui 2008 am tratat o temă similară, concretizând cazul poetului iconoclast Tudor Arghezi, despre care în tot cursul activităţii mele de profesor am vorbit liceenilor şi studenţilor mei români. Acum se cerea să menţionez în faţa unui public atât de însetat de cultură naţională  noile studii, mult mai cuprinzătoare decât bănuisem eu, şi pe autorii lor, care în ultimul deceniu au început să trateze relaţia lui Eminescu, poet şi publicist, cu credinţa religioasă şi cu miturile creştine. Am recurs la manuscrisele eminesciene în care motive şi personaje emblematice ale credinţei creştine apar în mai multe variante ale aceleiaşi poezii, cel mai adesea neşlefuită spre a fi tipărită antum. Surprinzătoare pentru publicul din Denver a apărut şi prezenţa unor motive religioase în publicistica eminesciană, iar pentru că românii  ortodocşi tocmai sărbătoreau în 27 decembrie pe Sf. Ştefan, firească mi s-a părut  consemnarea admiraţiei poetului -gazetar pentru “atletul lui Christos”, domnitorul Ştefan cel Mare al Moldovei.

Conferinţa a fost un moment de intensă românitate, care s-ar putea să aibă binevenite prelungiri viitoare, mai ales că în zonă apar publicaţii în limba română şi sunt tineri de iniţiativă culturală cu totul remarcabili ca statut intelectual. Mulţumirilor verbale primite la finele conferinţei li s-au adăugat în următoarele câteva zile şi altele scrise, venite din partea unor participanţi, care mă rugau să revin. De altfel, cărţile aduse de mine doar spre ilustrare a domeniilor mele de activitate au fost pe dată cerute de conaţionali ai noştri, dornici să reia legătura cu literatura română, de care au fost ţinuţi atât de departe mulţi, prea mulţi ani.    

Am înţeles că în această comunitate a românilor din capitala Statului Colorado s-a făcut astfel  un început de nouă tradiţie culturală, pe care  este firesc să o perpetueze şi alte personalităţi din ţară care vor vizita pe viitor aceste frumoase meleaguri ale Americii, unde nici măcar temuta criză financiară nu a dat prea mult de furcă localnicilor, care şi-au menţinut economia în parametrii normali ai unei prosperităţi muncite din greu, dar evidente şi în viaţa compatrioţilor noştri, trăitori pe acele meleaguri. M-am despărţit cu greu de ei, înţelegând că las în urmă alţi noi prieteni, bucuroşi să mă asculte oricând, vorbind nu numai despre Eminescu şi nici doar despre clasici.

II. DESPRE MIHAI EMINESCU LA NEW YORK, ÎN CEAS ANIVERSAR

 

     Nicăieri nu am simţit a fi mai justificat mitul creat în jurul lui Mihai Eminescu şi opera sa ca la românii de la New York, care nu apleacă privirile spre nici-un argument potrivnic credinţei în sacralitatea lui, credinţă declarată nu axiomatic, ci sprijiniţi pe dovezi, niciodată îndestul cercetate. De aceea nu am avut motiv să mă simt surprinsă de faptul că împlinirea a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată în comunitatea românilor newyorkezi printr-o manifestare de o amploare neobişnuită, ea întinzându-se pe trei zile de activităţi variate, în locaţii diferite, dar având o finalitate unitar concepută.  Cele trei trepte ale aceluiaşi eveniment cultural al românilor newyorkezi s-au concretizat ascendent, de la seara de cenaclu literar din 15 ianuarie în atmosfera lejeră a unui dialog ferit de severitatea oficializării, la un simpozion de amploare desfăşurat în instituţia cea mai reprezentativă a statului nostru, Consulatul General al României în ziua de 16 ianuarie, ca în 17 ianuarie  să fie programată o rugăciune către Dumnezeu rostită în mai multe lăcaşuri sfinte ale ortodoxiei newyorkeze pentru poetul naţional al românilor de pretutindeni. Iată o triadă a spiritualizării într-un eveniment cultural românesc conceput şi chiar organizat exemplar, departe, slavă Domnului, de formele îndeobşte letargice  pe care le-a înregistrat în ţară, unde el este umbrit de cei care contestă fără o suficientă argumentare importanţa simbolică a lui Eminescu în viaţa spirituală a poporului român.

    Surpriza pe care mi-au pregătit-o organizatorii manifestării însă, nu a fost numai faptul că la această ediţie eram singurul membru al Uniunii Scriitorilor din România invitat din ţară, ci  şi acela că în reuniunea din 15 ianuarie a.c. eram oaspete de onoare al Cenaclului  “Mihai Eminescu”din New York. Drept aceea,  trei membri de frunte ai cenaclului, anume poetul prof. Th Damian, prof. Valentina Ciaprazi, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, au prezentat  dintre ultimele-mi cărţi apărute  la edituri din ţară, pe cea realizată în colaborare cu prof. dr. Ada Stuparu de la Craiova, volumul Limba şi literatura română-Scrierea argumentativă. Scrierea reflexivă, Scrierea imaginativă, Editura Gabriel, 2009, un bun instrument de lucru pentru profesorii de română cu elevii ciclului gimnazial, conceput în vederea dezvoltării deprinderii de a realiza compuneri, fie “argumentative” legate de genurile literare studiate la clasă, fie compuneri libere, “reflexive” şi respectiv “imaginative”. Aşa cum a remarcat M.N.Rusu, succesul acestui caiet de lucru derivă din valoarea reprezentativă a fragmentelor selectate din opere beletristice, ele devenind un punct de pornire temeinic pentru viitoarea cultură umanistă a elevilor. Criticul semnala faptul că noi, ca autoare, nu am ignorat nici operele scriitorilor diasporei româneşti, semn al unei intrări în normalitate. A fost menţionată şi revista la care activez ca redactor- şef „Lumina slovei scrise”, publicaţie academică anuală ajunsă acum la al 7-lea volum, care se va lansa în curând la Universitatea “Alma Mater” Sibiu. Dialogul consacrat lui M. Eminescu de participanţi, între care se afla şi publicistul Gr. L. Culian de la „New York Magazin”, cel mai vechi ziar românesc independent în metropola americană,  s-a focalizat pe ipostaza ziaristului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ipostază nesocotită şi prea puţin cercetată până în prezent, deşi ea evidenţiază spiritul de jertfă în numele dreptăţii, într-o luptă cu mistificările de tot felul. Deja în 1906 A.C.Popovici afirma că :”Oricât l-am admira pe Eminescu ca poet, şi mai multă admiraţie merită ca gânditor politic.” Personalitatea geniului absolut al culturii române, cu deosebire în ipostaza de ziarist implicat activ în viaţa socială şi în cea politică a epocii lui apare, mai mult decât în toate perioadele exegezei precedente, reliefată  prin cercetarea documentară din ultimele decenii, când s-a evidenţiat dramatismul unei existenţe dedicate poporului său şi sacrificate până la martiriu pentru el. S-a remarcat şi faptul că până în prezent nici opera beletristică eminesciană nu a fost epuizată de istoria literară românească, dar o nouă deschidere o asigură punerea în circulaţie a ediţiei complete a manuscriselor acestui  inegalat creator de geniu al culturii naţionale. 

     Într-un moment când la Bucureşti spiritele luminate ale Academiei Române se întrebau într-o reuniune publică dacă Eminescu poate fi socotit “poetul naţional” al neamului,  în cenaclul de la New York se reconstituia sinusoida receptării poetului de către generaţiile liceenilor din epoca socialistă şi ale celor posdecembrişti. Argumentul decisiv pe care eu  îl invoc ori de câte ori se pune în discuţie calitatea lui Eminescu de poet naţional al românilor este adevărul că peste 100 de generaţii  de şcolari la cele mai diferite vârste l-au receptat pe poet, considerându-l al lor ca simţire şi conştiinţă-model, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun alt scriitor al neamului nostru, fie că ne referim la G. Bacovia, T.Arghezi, L.Blaga sau  la N. Stănescu şi indiferent de valoarea lor intrinsecă. În concluzie, fără să fi ieşit din nota firescului, dezbaterile acestei animate şedinţe de cenaclu au fost o reuşită. 

   În continuare, conaţionalii noştri din New York l-au evocat pe Mihai Eminescu la Consulatul General al României  în 16 ianuarie 2010. Iniţiativa a fost tot a scriitorului pr. prof. Theodor Damian, preşedintele Institutului  de Teologie Ortodoxă şi Spiritualitate, în colaborare cu ing Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine “Dorul”, lor alăturându-li-se Academia Oamenilor de Ştiinţă. De patru ani de când primesc invitaţia de a prezenta comunicări despre Eminescu la mijloc de ianuarie în America nu încetez să mă simt contrariată văzând că Institutul Cultural Român din New York, aflat în aceeaşi clădire cu Consulatul, nu participă la un asemenea eveniment important, pe care în mod firesc chiar el ar fi trebuit să-l patroneze şi să-l găzduiască. Oare şi în alte ţări asemenea  institute culturale manifestă o asemenea atitudine de somnolenţă în loc să-şi împlinească menirea? Simpozionul Eminescu, intrat de aproape două decenii în tradiţia culturală a comunităţii românilor de peste Ocean,  s-a impus a fi cel mai amplu eveniment academic din Statele Unite ale Americii. Totuşi, în România nu se preia prin mass-media evenimentul, care rămâne total necunoscut şi în anul acesta, când s-a ajuns la a 17-a ediţie, ca şi în cei precedenţi.  

  În deschiderea manifestării, Cristian Pascu a relatat  modul cum s-a finalizat un mai vechi proiect cultural al său prin aducerea la finele anului 2009 la New York a celui dintâi bust al Luceafărului poeziei româneşti. Este prima statuie a marelui poet care trece Oceanul către SUA şi în sens mai larg primul monument cultural românesc din “Lumea Nouă”, conceput să fie expus într-un spaţiu public de pe teritoriul american. Bustul a fost transportat cu un container în care s-a aflat şi noua catapeteasmă, care va înlocui vechiul iconastas de la Biserica Sf. Maria din Queens NY, care pentru moment adăposteşte bustul amintit, până la primirea autorizaţiei de amplasare a lui în vecinătate, la “Queens Museum of Art”. Lucrarea, în greutate de 90kg.,  a fost realizată în anul 1969, fiind turnată în bronz masiv la Arad, operă a sculptorului Nicolaie Goia-Pascu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi profesor la Liceul  “Nicolae Tonitza” din Bucureşti. Este un proiect cultural unicat în SUA, el întrunind aprecierile unui număr de 1.030 de români, care au semnat individual şi s-au alăturat demersului Societăţii Române Creştine “Dorul”. Acest moment de pionierat a fost atunci semnalat de presă, căci la plecarea Bustului din România, Agerpres-ul şi unele ziare de mare tiraj, inclusiv seiturile Antenei 3, au comentat acest eveniment de excepţie pentru românii americani din New York.

    În acest an aniversar Simpozionul a avut ca temă generală  Receptarea  lui Eminescu în cultura română în trecut şi astăzi. Au conferenţiat distinşi cercetători şi cadre didactice prestigioase ale domeniului, precum profesorii Theodor Damian şi Doru Tsaganea de la Metropolitan College din New York,eu, adică Anca Sîrghie de la Universitatea “Alma Mater” Sibiu, România, Tudor Spătaru de la Columbia University, USA, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, Valentina Ciaprazi de la LaGuardia Comunity College din New York, dr. Napoleon Săvescu, directorul revistei “Dacia Magazin”  şi preşedintele Asociaţiei “Dacia Revival International Society” din New York.

  Răspunzând dezideratului de a actualiza o temă care  din motive politice obiective nu a depăşit cercul restrâns al specialiştilor domeniului, comunicarea mea, intitulată Anotimpurile receptării motivelor creştine din opera lui Mihai Eminescu, a avut o armătură ştiinţifică solidă,  concretizată în 38 note bibliografice, fiind rodul unei cercetări îndelungate. Ea  ilustrează  calea sinuoasă înregistrată în cele 4 perioade distincte ale abordării în istoria literaturii române a acestui domeniu mai puţin proeminent al operei poetice şi publicistice eminesciene. Este un registru poetic rămas în cea mai mare parte în filele de postume, care decenii de-a rândul au fost greu de accesat. După “îngheţul” finelui de secol XIX şi al începutului de veac XX, când prima abordare biografică a lui Alex. Grama a imprimat o notă negativistă, care a inhibat pentru un timp cercetarea în domeniu, perioada interbelică prezintă aspectul unui anotimp al “dezgheţului”. Aceasta este perioada primei adevărate deschideri, pe care gândiriştii au concretizat-o prin încercarea de a argumenta ideea că Eminescu a fost un precursor al mişcării lor ortodoxiste. De altfel, în toate etapele receptării critice abordarea acestei teme eminesciene a stârnit controverse aprinse. Aşa a fost nu numai cea dintre Eugen Lovinescu, ca mentor al modernismului, şi N. Crainic, ideolog al ortodoxismului, ci chiar în cadrul revistei “Gândirea”, T. Vianu contraargumentează ideile lui Radu Dragnea, iar viitorul eminescolog G. Călinescu descurajează la tinerii analişti improvizaţia şi lipsa spiritului critic în tratarea acestui aspect al creaţiei eminesciene, rămas pe mai departe fragil  ca deschidere documentară. În anotimpul “secetei cumplite”, cum poate fi definit proletcultismul ateist al perioadei comuniste, motivele creştine sunt puse sub sechestrul cenzurii, obstrucţionând cercetarea şi deviind unghiurile obiective de interpretare, chiar atunci când este vorba de G. Călinescu sau Şerban Cioculescu. Singurul care a înfruntat primejdia cenzurărilor ideologice în numele adevărului este Perpessicius, neîntrecut cunoscător al postumelor eminesciene. El a avut cutezanţa de a semnala existenţa unor motive religioase în universul liricii “ poetului nepereche”. Nevoia obiectivă de popularizare a manuscriselor eminesciene a resimţit-o acut filosoful Constantin Noica, care din 44 caiete, câte au intrat în zestrea Academiei Române în 1902, a izbutit să facsimileze doar 16, colindând ţara cu ele de la Bucureşti la Sibiu şi de acolo la Botoşani, dar el avea să moară fără a-şi vedea împlinit visul popularizării lor printr-o ediţie integrală. Ea există abia acum, când în capitala României tocmai s-a lansat şi ultimul caiet al manuscriselor eminesciene într-o ediţie completă, coordonată de acad. Eugen Simion şi care va ajunge nu numai la Chişinău ci şi la românii din America sau de pe alte continente.

    Prin antiteză, un nou  câmp de sondare a acestei teme eminesciene se creează în anii postdecembrişti, în “anotimpul rodirii”,  când pe baza unei documentări tot mai larg accesate de criticii literari este prezentat un întreg “univers” al creaţiei sale poetice şi publicistice în care apar motive creştine. Volume ample, ca cele ale profesorilor Dumitru Gh. Constantinescu şi Doru Scărlătescu de la Iaşi, Nicolae Suciu de la Constanţa sau  interpretări ale unor  prestigioşi cărturari bisericeşti, precum Valeriu Anania  de la Cluj-Napoca, oferă cititorilor şansa situării lui Mihai Eminescu în familia autorilor “inefabili” de lirică religioasă, alături de E.A. Poe, Baudelaire sau R.M.Rilke, antrenaţi, cum afirma prof. Constantin Ciopraga şi academicianul Mihai Cimpoi într-un “dialog fiinţial” cu divinitatea. Bipolaritatea argumentărilor se structurează antitetic şi pe opinia unor eminescologi, aidoma lui Dumitru Gh. Constantinescu care în lucrarea Eminescu şi spiritualitatea creştină, apărută la Editura Axa Botoşani în 2001, conchidea: “Eminescu a fost şi rămâne cel mai religios dintre toţi poeţii şi scriitorii noştri. ”(p. 249 ) Chiar dacă această comunicare a ilustrat cu  cea mai mare fidelitate solicitările temei generale, şi celelalte intervenţii au provocat acelaşi viu interes din partea celor mai mulţi dintre participanţi. Ei au urmărit cu încordare expuneri ca: M. Eminescu:Interpretări şi răstălmăciri a lui Th Damian, Eminescu în viziunea lui Nichita Stănescu de M.N.Rusu, M.Eminescu şi Gr. Vieru de Tudor Spătaru, Politica europeană a anilor 1880 reflectată în opera publicistică a lui M. Eminescu, de Doru Tsaganea, Patriotismul lui Eminescu de Napoleon Săvescu sau Eminescu şi romantismul european de Valentina Ciaprazi, în care diversitatea spectrului tematic a fost agrementată cu amintiri personale, cu evocări ale unor personalităţi din contemporaneitate.  

    Partea artistică a programului, într-o manifestare  culturală patronată  de Excelenţa Sa Pietro Luciano Pavoni, Consulul General al României la New York, s-a compus dintr-un recital de lirică eminesciană şi un altul din creaţia membrilor Cenaclului literar deja menţionat, activ în marea metropolă americană din anul 1993.  Artişti newyorkezi precum Lia Lungu, ziaristă şi iubitoare a cântecului românesc, poeţi ca Valentina Ciaprazi, Alex Amalia Călin, Ion Burcin, Th. Damian, clarinetistul Constantin Apostol şi solista Emilia Alexandrescu au încântat asistenţa, aşa cum, de altfel, ea era obişnuită de mulţi ani. Surpriza artistică a evenimentului au rezervat-o musafirii din Republica Moldova. Astfel Cristian Aldea -Teodorovici, organizatorul Festivalului de muzică “Două inimi  gemene”, fiul martirilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, şi actorul Nicolae Jelescu, directorul Teatrului de poezie din Chişinău, au interpretat piese pe texte eminesciene şi au recitat versuri ale Luceafărului liricii noastre naţionale. Lacrimi de sfântă reculegere pentru destinul unui poet inegalat şi nu mai puţin pentru cel al neamului său urgisit. Nu au lipsit nici unele intervenţii spontane, ca realizarea unor înregistrări muzicale pe versurile poetei Valentina Ciaprazi, înregistrări prezentate ad-hoc de  dr. N. Săvescu, plin de însufleţire şi om de iniţiativă, ca de obicei.   Din expoziţia de carte românească recent apărută participanţii la eveniment au cules informaţii utile de documentare literară, aceasta fiind o altă tradiţie notabilă a evenimentului newyorkez. 

      În cea de-a treia zi, la Capela “Sf. Petru şi Pavel” din New York s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a marelui poet şi publicist român. Dar nu numai atât. Din triumviratul personalităţilor pomenite cu acest prilej au mai făcut parte Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, cărturar de vrednică amintire, şi poetul Grigore Vieru, la un an de la trecerea sa în lumea drepţilor. Invitat unic din România la acest eveniment complex, am fost rugată să prezint tema Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, dar am simţit nevoia să evoc şi pe Gr. Vieru, căruia în 30 noiembrie 2009 în cadrul Congresului Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni, ajuns la a XIII-a ediţie, i s-a ridicat primul monument aşezat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia în imediata vecinătate a statuii lui M. Eminescu. Erau prezenţi acolo români basarabeni şi alţi participanţi la congres, veniţi din 32 ţări, emoţionaţă să asiste la sfinţirea monumentului edificat de sculptorul Ion Adam. Împlinirea unui an de la stingerea poetului basarabean avea să stârnească iniţiative similare şi în alte oraşe din România şi din Republica Moldova. Se ştie că Gr. Vieru a avut un adevărat cult pentru M. Eminescu, între altele, evident în poezia-testament  Legământ, dedicată  în 1964 înaintaşului său de geniu. La rândul său, Mitropolitul Antonie Plămădeală, personalitate ecleziastică de  înaltă ţinută întelectuală, pusese în circulaţie o monografie necunoscută şi deci ignorată de istoria literară, anume cea a lui Elie Miron Cristea, care în 1895  o prezentase ca teză de doctorat la Universitatea din Budapesta.

     La slujba de Pomenire şi la Parastasul celor 3 mari conştiinţe naţionale colacul împletit în forma spicului de grâu şi voluminoasa colivă au fost oferite de Societatea “Dorul”. Aşa cum ţinea să menţioneze Cristian Pascu “e bine să nu omitem asemenea lucruri, care par unora simple detalii, deoarece noi, cei din America, facem aceste gesturi cu modestie, de cele mai multe ori pe propria cheltuială şi mai important decât atât, cu multă SMERENIE, (asta ca să folosesc şi un termen bisericesc).”

 La finalul evenimentului de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria, pr. Th. Damian anunţa că în aceeaşi formaţie organizatorică se va sărbători şi “Unirea Principatelor Române” în 24 Ianuarie 2010, legându-se o Horă a Unirii, după ce expunerile de substanţă ale lui M.N.Rusu şi Doru Tzaganea vor fi evidenţiat semnificaţia unui atât de important eveniment istoric. Într-adevăr, la împlinirea a 151 de ani de la marele şi emblematicul Act al Unirii Moldovei cu Ţara Românescă la 1859, sub sceptrul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (ca o curiozitate, în arhiva Societăţii Creştine “Dorul” se păstrează din 1904 o chitanţă originală de donaţie a membrilor săi, pentru realizarea statuii lui A.I. Cuza din Iaşi), de la Manifestarea de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria NY nu a lipsit nici Comitetul de Doamne al Bisericii în frunte cu Anişoara Constantinescu (în costum naţional), diaconul cantor Cătălin Condurache, decanul de vârstă al Societăţii   sau  d-na Lucia Columb (într-un superb costum naţional cu cca. 2 kg. de argint masiv în broderia fustei), domnia sa împlinind frumoasa vârstă de 90 de ani. Şi lista poate continua cu alţi participanţi prestigioşi. A fost o nouă după amiază minunată în care s-a cântat, s-a dansat în horă şi s-au recitat poezii ale evenimentului şi s-a simţit româneşte.

      Am plecat din New York convinsă că în metropola americană vieţuiesc oameni de talent şi români de iniţiativă, iar rigoarea ştiinţifică a comunicărilor selectate pentru sesiunea simpozionului Eminescu, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, precum şi emoţia trăirii patriotice, atât de intense la conaţionalii noşti din diaspora, dau manifestării newyorkeze, susţinute de invitaţi din America, România şi din Republica Moldova, o notă de unicitate între aniversările organizate spre cinstirea poeziei naţionale pe diferite meridiane ale lumii la început de an 2010. Oricum am judeca lucrurile, lipsa comunicării prin reţelele mass-media din ţară a unor asemenea evenimente organizate de românii diasporei este păgubitoare pentru noi toţi, indiferent pe ce parte a Oceanului suntem trăitori.

III. “SUNTEŢI UN ADEVĂRAT AMBASADOR AL LITERATURII ROMÂNE ÎN AMERICA

În statul american Michigan există o mare comunitate de români şi, ca de obicei, când ajung aici sunt rugată să vorbesc conaţionalilor noştri, iubitori de cultură, despre literatură, fie în sala de conferinţe a unei biblioteci publice, fie într-o social hall al bisericii,  dat fiind faptul că instituţia credinţei funcţionează în comunităţile românilor americani drept un liant între compatrioţii noştri,  un liant cu multiple valenţe, inclusiv în plan cultural. Şi nu sunt deloc puţini românii americani însetaţi de cultură naţională, de care se simt îndepărtaţi fără voia lor. De data aceasta am fost invitată la Troy, într-o largă şi elegantă sală socială, cu aproape 100 de participanţi români. Nu au lipsit din sală foşti elevi sau studenţi sibieni, trăitori pe îndepărtatele meleaguri americane şi chiar sosiţi din localităţile de graniţă ale Canadei. O surpriză dragă sufletului meu mi-au făcut-o prof. Maria Raica de la Detroit MI venind la conferinţă împreună  cu frumoasa ei copilă, sau prof. Maria şi fiica ei, Magdalena Munteanu, care activează pe funcţie de contabilă la Universitatea Michigan din An Arbor, căci la timpul cuvenit mi-au fost pe rând eleve la licee din Sibiu, asemenea lui Odolean Simion Petru, aflat în sala de conferinţă cu soţia sa.   Ca şi la alte evenimente similare, la conferiţa fixată pentru ziua de 24 ianuarie au fost prezenţi Episcopul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America Irineu Duvlea, preotul făgărăşan Gh. Cârstea, ierodiaconul Sebastian sau Gh. Chindriş, preşedintele Societăţii “Avram Iancu”, care a subliniat semnificaţia actului politic al Unirii Principatelor Române din 1859. Conferinţa mea intitulată Mituri creştine în creaţia poetică şi în publicistica eminesciană, prezentată în power point, a evidenţiat cu referire la poezii precum Rugăciune, Colinde, colinde, Christ, Dumnezeu şi om, Învierea, Rugăciunea unui dac, Răsai asupra mea, etc, aspecte total interzise în şcolile româneşti din perioada comunismului, aspecte pe care chiar şi critica literară a acelei epoci le-au mistificat ca semnificaţie ori le-au nesocotit cu desăvârşire. După cuvântul lui George Alexe, dedicat românismului de tradiţie dacică, a urmat momentul de recitare poetică susţinut de Dorina Căluşeriu, iar profesoarele Doina Popa din Detroit şi Cristina Rahovean de la Association Canadienne Française de l’Ontario, Canada, au recenzat o carte recent apărută în ţară, volumul de proză Scorbură în cuib al lui Cornel Cotuţiu. Partea fierbinte a reuniunii a fost dezbaterea care a urmat, când am răspuns la întrebările  puse din sală privind  atitudinea instituţiei Uniunii Scriitorilor din România faţă de Mihai Eminescu, poetul naţional,  sau cum este el studiat acum în şcolile din ţară şi multe altele. Aşa cum ne-am prins de mâini spre a face tradiţionala Horă a Unirii, pe care am cântat-o acolo, departe de ţară, dar  cu un dor de cuvânt românesc ostoit pentru un moment, măcar, am simţit că devenisem o mare familie a românilor “uniţi în cuget şi în simţire”, iar aprecierea rostită  de organizatorul manifestării, ing. Călin Cutean, concluziv, anume că “sunt un adevărat ambasador al literaturii române în America” avea să prindă consistenţă abia după ce, purtând cu mine volumele oferite de Sorin Olariu ( Epigrame, mică antologie), de Octavian Maior ( Vecinătăţile săseşti în istoria oraşului Sighişoara), de Irineu Duvlea ( Cuvânt de suflet) sau cea venită de la Cornel Cotruţiu ( Scorbură în cuib),  am ajuns acasă, unde în aceeaşi seară şi nu numai am primit pe Internet felicitări de la unii participanţi:   

   * “Mă bucur foarte mult că am reuşit să venim la Conferinţa pe care aţi susţinut-o strălucit. Mi-ar fi părut rău să nu fiu acolo. Vă doresc drum bun înapoi acasă şi multă, multă sănătate şi putere de muncă, asfel încât să puteţi bucura cât mai multă lume cu splendidele prelegeri pe care le ţineţi.” Emilia Matei, Windsor, Canada

*“Mulţumim tare mult, a fost frumos, cu toate că pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, organizarea noastră mai lasă de dorit. Am fost de fiecare dată să vă ascult când ne-aţi vorbit despre nemuritorul nostru Eminescu şi de fiecare dată am învăţat ceva nou şi interesant. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă sănătate, dumneavoastră şi familiei, să vă dea Dumnezeu putere să mai veniţi şi să ne revedem cu bine.

                    Cu stimă şi deosebită consideraţie,  Pia Nanu, membră a Societăţii “Avram Iancu”, Detroit MI

 * Stimată şi dragă Doamnă Sîrghie,

             Vă mulţumesc încă o dată pentru bunăvoinţa şi dragostea d-voastră,

pentru felul în care ne-aţi oferit şi prezentat momentele de neuitat de ieri, de la Troy. Sunteţi o mare doamnă a românimii de pretutindeni, vă iubim şi vă stimăm,

vă dorim multă sănătate şi bucurii şi vă mai aşteptăm cu drag în mijlocul nostru.

              Dacă mai rămâneţi pe acest continent, poate vom mai avea ocazia altor

întâlniri. Aşteptăm veşti de la dumneavoastră cu multă bucurie.

                                           Cu respect şi mare drag, Prof. Doina Popa, Detroit MI

*“Ce mare bucurie că aţi reuşit să reveniţi şi să aduceţi atâta împlinire spirituală celor dornici de cultură.” Prof. Maria Raica, Detroit MI.

Chiar din Europa mi-a sosit un entuziast semn de simţire românească pentru Eminescu, din partea unor profesoare sibience stabilite în Austria, care au aflat din presă cele petrecute la Denver, la New York şi în cele din urmă  la Troy:

*”Minunat! Extraordinar! Cele mai frumoase gânduri şi cele mai calde felicitări pentru ceea ce aţi realizat şi pentru succesele Dumneavoastră, dragă şi stimată doamnă Anca!

Ne bucurăm şi noi alături de Dumneavoastră şi … îl iubim la fel de mult pe dragul, fără de seamănul nostru Eminescu!

Vă dorim în continuare numai şi numai bine, o şedere, în continuare foarte frumoasă în America, şi o întoarcere cu bine acasă!

Cu drag şi cu preţuire, ”                           Nuţi Cotu şi Mihaela, Austria

Nici newyorkezii de care nu de mult timp mă despărţisem nu s-au lăsat  mai prejos, dar din corespondenţa lor voi alege aporape aleatoriu, doar un exemplu:

*„Am citit articolul referitor la participările Dumneavoastră la manifestările din New York, Michigan şi Colorado. Mi-a plăcut felul în care le-aţi conceput şi realizat, la modul general. Felicitări! De  trei ori Bravo pentru prestaţia Dv. în America.

Imi amintesc cu multă plăcere de prima mea întâlnire cu Dv. la Harvard University din 2007 şi păstrez şi acum setul de fotografii în albumul Societăţii  “Dorul” de la Simpozionul ţinut la Divinity School, de la prestigioasa Universitate Americană, iar mai apoi şi de la celelalte prilejuri în care ne-am reântâlnit la Consulatul General din New York şi nu numai. 

Opinia mea este că de fiecare data v-aţi întrecut pe D-voastră înşivă în comunicări interesante şi cu multă substanţă, de un deosebit nivel academic, care vă fac multă cinste….”

Ing. Cristian Pascu, preşedintele Societăţii “Dorul”, New York.

  Nu ştiu dacă este dreaptă aprecierea organizatorului conferinţei de la Troy care definea drept  gest de diplomaţie culturală iniţiativa mea de a prezenta noutăţi într-un domeniu prea puţin cunoscut al cercetării literare în periplul meu prin 3 state din Lumea Nouă, dar comunicarea cu românii din comunităţile care m-au invitat să vorbesc la Denver, Colorado, la New York şi la Troy în statul Michigan a constituit pentru mine o experienţă nouă, convingându-mă cât de benefice le sunt conaţionalilor diasporei americane prezentările unor aspecte  importante ale artei naţionale. În noua epocă, cea a răspândirii noastre pe întregul Mapamond, nu găsesc nimic mai firesc decât dialogul permanent între românii de pe diferite meridiane ale lumii.

                            Conf. univ. Dr. Anca Sîrghie, Universitatea “Alma Mater” Sibiu

POESIS – pagina literara

Posted by Stefan Strajer On January - 18 - 2010

POESISpagina literara

 

Rubrica realizata de: SORIN OLARIU

SORIN OLARIU

 

 Născut pe 8 februarie 1965 la Caransebeş ca fiu al preotului Pavel Olariu din Buchin şi al soţiei acestuia, Mariţa.

 Absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timişoara, 1991 şi al Facultăţii de Teologie-Istorie „Andrei Şaguna” din Sibiu, 2002.

 Cursuri post-universitare de management la IPTV din Timişoara şi Universitatea “Drăgan” din Lugoj, 2001.

 Profesor şi inginer, realizator de emisiuni cultural-educative la TV Eurosat, Radio 11 Plus şi Radio Analog Caransebeş, antologator şi redactor al unor reviste de cultură locale.

Autor al mai multor volume de poezii şi epigrame, colaborator Radio-TV.

Prezenţă activă în revista Epigrama, editată de UER, precum şi în numeroase antologii de epigramă românească. Poet, publicist şi epigramist. Membru al Uniunii Epigramiştilor și al Ligii Scriitorilor din România şi vicepreşedinte al Cenaclului  umoriştilor „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti.     

     Debut publicistic in anul 1991 cand i-au apărut câteva poeme în Meridianul Timişoara, revistă literară condusă de renumitul poet bănăţean Anghel Dumbrăveanu. Între timp  a apărut în peste 50 de publicații din țară și din strainătate.

     Este câştigător al mai multor premii naţionale şi internaţionale de poezie dintre care amintim:
-Premiul I la concursul naţional de poezie „George Suru”, organizat de Casa Municipală de Cultură din Caransebeş, 1996.

-Premiul special al Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” din Slatina-Olt la concursul naţional de epigramă Oltenii şi restul lumii, 2001.

     -Premiat şi publicat de International Library of Poetry din SUA.

     Autor al mai multor volume de epigrame, Sorin Olariu este o prezenţă activă în revista Epigrama, editată de UER precum şi în mai mult de 30 de antologii de epigramă contemporană românească. De asemenea este autor al mai multor cărţi umoristice de poezie în grai bănăţean.

     Actualmente este stabilit în Michigan-SUA, unde lucrează la departamentul de Marketing-Advertising al unei companii multinaţionale de telecomunicaţii și funcționează ca redactor cultural la Curentul Internaţional, ziarul românilor din America de Nord.

DOR DE EMINESCU

 

mi-e dor de lumea aceea ce-a fost
şi nu mai este
mi-e dor de lumea aceea ce-n veci
nu va mai fi
ca de-un palat de ceţuri din
tainică poveste
ca de-o gingaşă floare
pierdută-n bălării

mi-e dor de chipu-acela ce-a fost
demult odată
mi-e dor de chipu-acela ce-n veci
nu va mai fi
ca de-o poveste veche străină
şi ciudată
ca de-un alai de zâne pierind
în zori de zi

mi-e dor de mine însumi
copilul dinainte
mi-e dor de Mihăiţă ce-n
codrul secular
cu ochii plini de stele
îngenunchea cuminte
ca să-şi privească chipul
în apa de
cleştar

 

***

 

ŞARPE SĂRUTÂND

sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrastie

în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări

pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări

la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre

dragoste despre bani
despre viaţă

doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară

cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învata
să moară

*** 

SUNT TOAMNĂ

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi

ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

***

CÂND NU VOI MAI FI

în suflet
să ţii
o candelă-aprinsă
mereu
fie noapte sau zi
să-mi fie amintirea
făclie nestinsă
când nu voi mai fi

din mine-o rămâne
cenuşă şi vers
din lacrimi de foc
poezii
ia seama
cuvântul
să nu-mi fie şters
când nu voi mai fi

iar eu
voi veni la tine
odată
plutind
pe aripi de vis
şi-ţi voi vorbi
într-o limbă ciudată
de înger
ucis

***

CRIST ÎMBATRÂNIT

ningea cu nepăsare peste lume
o nepăsare de sfârşit
de veac
din primăvară am ieşit anume
zăpada dulce-a morţii
s-o îmbrac

ningea cu nepăsare peste lume
văzduhul s-a crăpat pe loc
a pântec
iar ceru-a avortat în spume
o lebădă cu tot
cu cântec

ningea cu nepăsare peste lume
peste păduri
şi toate cele
pământul semăna a crist albit
eu semănam
ogorul
morţii mele

 GABRIELA PETCU

 Poetă şi prozatoare născută la Constanţa, scrie versuri cu mult talent şi dăruire, fiind înclinată spre poezia filosofică cu toate că abordează deseori şi o tematică sentimentală. Îşi grupează producţiile lirice în segmente bine determinate precum: Viaţa ca o scenă, Emoţii, Rugăciuni, Preţul fericirii, Cuvinte, Anotimpuri.

Iată cum se autodescrie talentata poetă: De nu ar exista poezia, cum aş putea să pun culoare în răsărituri şi apusuri? şi cum aş mai putea să ascult valurile sparte de ţărm în şoapte de iubire? Fără vers, aş plânge apăsându-mi pieptul de durerea cuvintelor nerostite. De aceea, eu nu sunt altceva decât Iubire şi Cuvânt!

Citind versurile Gabrielei Petcu simţi în fiecare strofă complexitatea mesajului transmis către sufletul cititorului: tristeţea, iubirea, emoţia şi bucuria de a trăi în concordanţă cu natura, cu oamenii şi cu spiritualitatea.

 George Roca-redactor şef al revistei Romanian VIP

NINGE!

Privesc pe fereastră, afară-i pustiu

Iar noaptea se lasă aşa cum o ştiu

… rece, sticloasă, iluzie mută,

umbre pierdute în iarna cea slută

Şi ninge

Tânguie codrul, departe în zare

Viscolul spulberă alb pe cărare

… rece, năvalnic, pătrunde-n fiinţă

 crivăţul aspru al iernii căinţă

Şi ninge

Stele-ngheţate sub frunte înfloresc

Iar degete albe pe geam amorţesc

… rece, tăioasă, îsi trage cojocul

iarna revarsă-n capricii tot jocul

Şi ninge

Se-aude cum arde focu-n odaie

Aruncă duios şi molcom văpaie

… rece, tenace, e iarnă afară!

fluturi de gheaţă din ceruri coboară…

Tot ninge…

***

ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI

Ninge-ntruna de trei zile

S-au făcut nămeţi cât gardul

E un basm cu multe file,

Ultima ne-aduce bradul

Se aud colindătorii

Zarea-i plină de mistere

Vin şi orele-nserării

Făcând umbrele himere

Casele sunt luminoase

Focul arde în cămine

Glasuri de copii voioase

Spun colindele creştine

Latră câinii-a bucurie

Prin ogrăzi şi peste drumuri

Totul este o feerie

Coborând uşor din ceruri

Se zăresc pe la ferestre

Aşteptând cu nerăbdare

Toate chipurile noastre

Căutând ceva în zare

Sărbătoarea e aproape

Steaua-n brad acum sclipeşte

Si atenţi să nu ne scape

Moş Crăciun iată, soseşte!

***

INFIDELI (ÎN PLINĂ IARNĂ) 

Să mă înşeli când mă săruţi,

Gândindu-te la mine

Să mă înseli sub brazi cărunţi,

Ningându-mă cu tine.

Să mă înseli, asta-mi doresc!

Să mă înseli cu mine,

Să am motiv ca să-ţi şoptesc,

Te-nşel şi eu…cu tine!

***

   

IUBIRE DE IARNĂ (GEOMETRIE ABSTRACTĂ)

Un dreptunghi pe cer

ciufulit de ger

scutură abisuri

„ochi” de compromisuri

A-ngheţat cuvântul

şi l-a luat vântul

lacrima de gheaţă

n-a  rămas în viaţă

Înroşit de friguri

Pe la colţ de unghiuri

gura a-ndrăznit

un sărut râvnit

M-am trezit din cerc

şi acum încerc

să cuprind o rază

a iubirii bază

Mă ninge cu fluturi

Iubiri şi săruturi

într-o geometrie

fără teorie!

***

COPILUL DIN MINE (AJUNUL CRĂCIUNULUI)

Copilul din mine iar plânge…

Şi singur durerea şi-o frânge

Să-l mângâie nimeni nu vine

Nu-i nimeni tristeţea s-aline

Din lacrimi steluţe îşi face

La brad iar ar vrea să se joace

Agaţă speranţe pe ramuri

Lumini şi beteală la geamuri

Se-nalţă pe vârfuri la globuri

Capitol de viaţă în cioburi

Surprinde-n imagine chipul

Trădează banalul şi timpul

Portretul din glob înfioară

O formă de viaţă bizară

Un scâncet de frică şi doruri

La brad le-a găsit între daruri

Copilul din mine trăieşte

În suflet lumină sclipeşte

Rămâne mereu singuratic

Al trupului nou e ostatic…

VALERIAN BEDRULE

     Cu puternice rădăcini în arealul Depresiunii Câmpulungului de Bucovina, ce uneşte, într-o cuminţenie totală, Grupa de Nord cu Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali,Valerian Bedrule a văzut lumina zilei în splendoarea solstiţiului de vară, la 22 iunie 1954, în localitatea Pojorâta (judeţul Suceava), mărginită la sud de Munţii Rarăului, iar la vest şi nord de Obcina Mestecănişului.

     Slujește învăţământul românesc de 35 de ani ca învăţător, fiind absolvent al Liceului Pedagogic de 5 ani din Suceava, promoţia 1974. De 15 ani descifrează tainele poveştilor şi pe cele ale cifrelor cu clase de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII „Bogdan-Vodă” din municipiul Câmpulung-Moldovenesc.

     Pe data de 3 octombrie 2009 i-a apărut volumul de versuri „AH!”cu ocazia unui eveniment demn de invidiat: 10 ani de la apariţia ziarului „Curentul Internaţional” din Detroit (U.S.A. ).

De ce scrie? Iată ce ne spune chiar poetul;

Scriu s-alint silabe triste, strânse-n rime temătoare,

Să amân o iarnă, poate, s-alung viespii-n cuib, sub pază,

Să măsor în lungu-i versul ce-nteţeşte câte-o stare,

Scriu rugând lumina lunii să rămână veşnic trează.

DE IARNĂ

 

Alb îmi e surâsu-n iarnă, îmbracat în stur, cu nea,

Eschimos din fire, gerul, pe un geam deschis în grabă,

Iute, cum îi e năravul, a intrat sub grinzi… cu treabă;            

Noaptea-n míros de baladă mulsă-i toată dintr-o stea.

Stau tăcute-n două dâmburi seri ce-n taină-ţi spun că vin,

Măguri gri muiate-n ceţuri faţa-şi lasă spre vecernii.                                                              

Ale tale buze dă-le – martoră iubirea-i, cer ni-i  –

Să le cuibăresc în palmă, în miros de cetini lin.

Haina-mi este ninsă-n guler, pasul mi-l îndrept grăbit

Şi pios mă-nchin cu tâmpla-mi să colind în gând cu tine.

Zdrenţuiesc în tindă ţurţuri zurgălăii la vecine, 

Ce înghet carpatic, aspru, timpul serii a răpit…

Chipul tău de seară calmă tandru peste iarnă-l văd,

Stelele, în sărbătoare, un colind ţi-au prins de gene;

Un pahar cu vin, răsplată, nu-l voi irosi-n troiene,

Vino lângă mine-n noapte, să te apăr de prăpăd.

Nu-s dorit ca marţipanul, dar îmi las destinu-n scene,

Într-o noapte-n care anu-i fum… pe drumuri de selene.

***

EA

Posacă, sinistră e marea în valuri,

La ţărm eu rămas-am să scriu, pe vecie,

Cum scoica-i ridată-n sidefu-i, pe maluri,

Cum iar Bucovina devine-arămie…

Plecată-i şi-n lacrimă iar se-adânceşte

Pornind întunericu-n luna-i cernită;

Fatal încercata, ea vieţii sporeşte

Călcata ninsoare, în patimi umbrită.

Arar mă înseala în zâmbet supusă,

În rost conjugal mai degrabă porni-va.

Aş vrea să-nţeleg de ce viaţa mi-e dusă,

De ce, să-nţeleg, doar tăcere stârni-va.                                                      

În drumu-i, tristeţe nevrut-am să-i cearnă,

Timida-mi lumină destinul să-i ţină;

Lăsa-voi răbdarea pe chip să se-aştearnă,

Cum luna gălbuie pe marea cea lină.

Mi-e vorba răstită-nmuiată în ceaţă

–  Nu lasă în urmă memorii nisipul  –

Mă dau nemirării, e iar dimineaţă                

Şi valul îmi clatină gândul şi chipul.

Beţie a fost în imaginea-mi vie

Şi pradă mă las Bucovinii-arămie.

***

QUASARI, VĂ UREZ BUNĂ NOAPTE!

 

Când intră decembrie-n casă,

Zăvorul din uşă-i cu stur,

Schiţând sărbători în contur;

Ah! Noaptea la patru se lasă.

Un chip de femeie ce vinde

Mulţime de fulgi care cad,

Îl văd aplecat către brad;

Andante se-mbracă-n colinde.

Decembrie poate să spună,

Cum copca se-nnoadă c-un nor,

Cum flăcări se joacă-n covor;

Ce limpezi alaiuri se-adună!

Doar vânturi pălesc într-o dungă,

Se ţin înhamate cu scrum,

De cai loc să ţină la drum;

Mi-e dor de o sanie lungă!

La geam se aud înca şoapte,

Mai dese-s iubirile-acum,

Şaradele mele sunt fum;

Quasari, vă urez bună noapte!

Ce-naltă şi albă-i livada,

Se-aud zurgălăi lunecând,

Colind mi se-aşează pe gând,

De vis mi se prinde zăpada.

Când intră decembrie-n casă,

Dorinţele-mi sunt curcubeu

Şi alb e atunci rostul meu;

Iubito… să ningă mai lasă!

***

 

 

NOI… ZBOR NĂTÂNG

Mă clatin în sonet de verde crud

Privind la fulgii ce mă vor a ninge;

Doar iarna cu colinde-o mai aud,

Femeie… cu un geamăt mă atinge…

Din zbor lacteic diademă-ţi fac,

Cu steaua mea hoinară şi cochetă

Îti scriu poem, un martor fără trac,

Pe roua în dilemă, chiar discretă.

Orice zefir violaceu e frânt

De glasu-ţi adorat în luna plină;

Orice-ntuneric se va fi răsfrânt

În ochii tăi e pată de lumină.

De eşti reîncarnată în sonet,

Eu te respir din Shakespeare într-o noapte.

În lipsa ta îngân  un cântec biet

Şi-n rime las cuvânt prădat de şoapte.

Aezii te-au cântat, o ştiu demult,

Sonete-au scris şi Will, dar şi Petrarca.

Sprânceana-mi ridicată e şi-ascult

Furtuna din pian ce-mpinge  arca.

Un credo zămislesc în zori de zi

Când primăvara îsi întinde-arípa.

Eu… un aed nătâng mă voi numi,

Tu… zbor de fluturi care sparge clipa.

***

CU GÂNDUL LA ALBA

 

Din Dunăre un cântec am durat,

Pe Nistru-am lăcrimat tristeţi de piatră,

Iar Tisa, pe Columnă, a lăsat

Căciuli, opinci, un Decebal şi-o vatră…

Un geamăt de durere transilvan

Ce-a ostoit în luptele traiane,

Căzu la tâmpla grea a unui neam

Adăpostit în bucium cu năframe.

În el se-ascund tăcerile ce mor,

Din el se-aude strigătul Unirii,      

Al celor ce doinesc cuvântul „dor”;

Semeţ le e-ncrustată legea firii.

La Nistru şi la Tisa oameni plâng,

Ei au ceva în lacrimi şi-i apasă;

Acolo, Mioriţele se frâng,

Şi Doinele de-acolo vor acasă!

Ciobanul mioritic este frânt,

Ne intră iar ninsorile în tindă,

Decembrie, aici, ne este sfânt,

Se simte, vai, mirosul de colindă.

Mă-nchin la verbul tâmplei” a gândi”,

Mă-nchin la mioriţele albastre,

La Nistru să-nvăţăm a nu muri

Cât Dunărea şi Tisa-s şi-ale noastre.

EPIGRAME POST-ELECTORALE

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

sorin-olariuEPIGRAME POST-ELECTORALE

Autor: Sorin Olariu

DE CE GEOANĂ
ŞI NU BĂSESCU

Băsescu are capul plin
De-atâta votcă, rom şi vin,
De-aceea-l vreau eu, benevol,
Pe Geoană, că-i cu capul gol.

UNUI CANDIDAT
Îți vine să-l pocnești în freză,
Ștampila-n frunte să i-o pui,
Să-l iei și pe-urmă cu viteză
Să-l bagi în urna mamii lui.

DUPĂ ALEGERIDin nou s-a constatat
Că iarna nu-i ca vara,
Atunci când am votat…
BĂ, SE SCUfundă țara!

MESAJUL PSD CĂTRE
ALEGĂTORII
DIN DIASPORA

Situația-i albastră…
Nu mai vrem să mai votați
C-am văzut pe pielea noastră
Cum că voi sunteți… plecați.

Epigrame electorale

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

EPIGRAME ELECTORALE
sorin-olariu

Autor: Sorin Olariu

 

BĂSESCU DESPRE GEOANĂ
Poporului să-i fie bine,
Eu vreau din prima să vă spun
Că Geoană este – după mine –
Conducătorul cel mai bun!

AFIŞE ELECTORALE
Se-ntrec aleşii între ei,
De-i poţi vedea prin aprozare,
Prin gări, pe pomii din alei,
Ba chiar la pompe funerare.

BĂSESCU vs GEOANĂ
Aş vrea, neutru să pledez,
Că doar niciunul nu mi-e drag,
Şi totuşi, musai să-i votez,
Băga-mi-aş votu-n ei să-mi bag!

MASĂ ROTUNDĂ ELECTORALĂ
Se ceartă-n draci şi nu le pasă,
De-aceea mă întreb, se poate
Să spui că e rotundă-o masă
Cu-atâtea capete pătrate?

PREŞEDINTELUI CARE VA FI
După calculele mele,
Ce n-am timp să le explic,
Sper că dintre două rele
L-am ales pe cel mai mic.

NEHOTĂRÂRE
Vreau să-ntreb acum poporul
Fi’ndcă nu ştiu ce să fac:
Cum se cheamă-alegătorul
Care-alege-un… prostănac?

VOTUL UNINOMINAL
Ce mi-e Manda, ce mi-e Tanda,
Doar să fim şi noi cu moţ,
Nu îi mai votăm cu banda,
Ci-i alegem… hoţ cu hoţ!

MARINARULUI ALES
La alegeri, taciturnă,
Lumea-ncearcă să priceapă
Dacă să-l băgăm în urnă
Ori să îl băgăm la apă?

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors