IA DOCTORATU’, NEAMULEEE!!!…

Posted by solariu On June - 20 - 2012

SPERANŢE PENTRU BĂSESCU

Cârma ţărişoarei mele
Nu-i pierdută întru totul
Că în vremurile grele
Îl ajută Copy-lotul.

DOCTORATE, DOCTORATE…

Când furi de la un singur om
Posibil să ajungi în pom…
Când furi de la mai mulţi eşti mare:
Faci muncă grea, de cercetare!

FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR…

Azi prin țară n-avem medici,
Dar un lucru te surprinde:
Rişti pe drum să te împiedici
Sunt la doctori… cât cuprinde!

PLAGIATORILOR CU DIPLOME FALSE

Orice-am zice, orice-am spune,
Sunt convins că nu vă pasă
Fi’ndcă n-aţi făcut pe bune
Nici cei şapte ani de-acasă!

CITIND EVANGHELIA DUPĂ IOAN

Chiar acum m-am întrebat
Despre celelalte trei:
Oare nu le-au plagiat
Marcu, Luca şi Matei?

EPIGRAME AERIENE

Posted by solariu On May - 16 - 2012

BAZE AERIENE NATO ÎN ROMÂNIA

Ne vin aviatori puhoi
Cu avioane zeci şi sute
C-au auzit că pe la noi
Ar fi destule paraşute.

☺☺☺

SCANDAL LA TAROM

Am citit aseară-n presă
Cum că doamna stewardesă
L-a-nşelat pe-al ei bărbat
Cu pilotu-… automat!

☺☺☺

PILOTUL PRINS DE SOŢIE ÎN FLAGRANT

Prins cu-o paraşută-n pat
Pe fereastră-a fost zburat
Stabilind rapid, ca vântul,
Legătura cu… pământul!

☺☺☺

AUROLAC

Pe-o bancă,-n faţă la Tarom,
Trăgea din pungi un ţâr de om
Să demonstreze-oricărui prost
Ce-nseamnă azi un zbor low-cost.

☺☺☺

CUPLU

Plin de fiţe şi fasoane
Pe-o alee-n parc trecea
Un pilot de avioane…
Doar cu paraşuta sa.

☺☺☺

TRENULE, MAŞINĂ MICĂ…

Posted by solariu On May - 15 - 2012

(Interviu luat lui Sorin Olariu pentru Revista Autocritic. Autorul interviului: Dan Cârlea).

1) Sorin, când ţi-ai luat carnetul de conducere şi cum au fost pentru tine primele întâlniri cu maşina? Apropo, ce maşină a fost la început?
Carnetul auto mi l-am luat la începutul lui 1990, în România. Eram prosesor la un liceu din Caransebeș, județul Caraș-Severin și tocmai achiziționasem un Golfuleț albastru, aspirator de fete. O bijuterie pe vremea aceea, nimic mai mult decât un junk car, azi. Tatăl meu vânduse un pământ să îmi cumpere acea maşină.

2) Cum priveşte epigramistul excepţional care eşti eterna (şi fascinanta) problemă a femeii la volan?

E loc pentru toți pe șosele, chiar și pentru femei. Oricum, ele sunt egalele noastre, nu? Bine, uneori sunt chiar mai egale decât noi…
Nu am nimic împotriva femeii la volan. Unele conduc mai bine decât bărbații, în sensul că oricum, ele beau mai puțin. Cunosc chiar femei truck driver care conduc camionul câte 3000 de mile pe săptămână. Mai degrabă am ceva împotriva celor care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului. De aceștia trebuie să ne ferim.
În SUA pedepsele sunt extrem de mari pentru asta și nu scapă nimeni. Aici nu merge cu pile. Dacă în România ceilalți conducători auto îți fac semn cu farurile în trafic că e un radar prin apropiere, în America ei vor suna imediat la 911 dacă te văd că urci băut la volan sau dacă te văd că conduci în zig-zag. Pentru protecția lor în primul rând, dar și pentru protecția ta. Altă mentalitate.

3) Faci sau ai făcut epigrame despre femeia la volan, le trimiţi la cratiţă, le tragi claxoane? (rămâne între noi) …

Mai comit uneori și câteo epigramă despre femeia la volan, ca de exemplu aceasta:

PAMELEI ANDERSON

Sânii tăi cu formă plină
M-au convins că nic măcar
Airbagul de la mașină
Nu-ți mai este necesar.

Dar nu le trimit la cratiță și nici nu le claxonez pentru că nu sunt deloc agresiv la volan. Din contră, am o răbdare ieșită din comun, chiar enervantă. Cel puțin așa spune nevastă-mea, care se miră cum de pot fi atât de calm în anumite situații. Dar în SUA cazurile acestea de nervi în trafic sunt foarte rare. În general șoferii conduc extrem de politicos și împart șoseaua cu ceilalți. Dacă cineva observă că ești la ananghie, adică te-ai băgat greșit și nu mai poți ieși de undeva imediat oprește și îți face loc să ieși sau să schimbi banda, chiar dacă știe că asta o să îl coste secunde bune de întârziere.

4) Povesteşte-ne câte ceva despre locurile frumoase pe unde te-ai plimbat prin România cu maşina.

În România mașina era un lux din cauză că benzina era scumpă, așa că preferam să călătoresc cu trenul sau cu autobuzul care erau mult mai ieftine. Totuși, am făcut multe drumuri de la Caransebeș la Băile Herculane, pe DN 6, la început cu Volkswagenul, apoi cu un Fiat Regata Turbo Diesel (primit ca dar de nuntă de la socrii mei) trecând prin salba de sate și locuri frumoase de pe Valea Timișului: Buchin, Sadova, Piatra Scrisă, Armeniș, Dealul Domașnei, Plugova, etc. Locuri minunate, cu oameni minunați. Din păcate, drumul acesta național este acum o ruină, un adevărat blestem al Banatului. Se lucrează la el de un deceniu și nici nu se cunoaște. Ca o paranteză, am mers odată cu mașina la Cascada Niagara, pe partea canadiană, într-un weekend. Cînd am trecut vineri seara pe Queen Elisabeth Way, am remarcat zeci, poate chiar sute de utilaje pe partea opusă. Era o forfotă de nedescris, plin de muncitori care se pregăteau să înceapă lucrul. Chiar mi-am spus în gând că o să fie mare bai la întoarcere. Când colo, duminică seara când ne-am întors în Michigan drumul era asfaltat pe o porțiune de vreo 50 de km de autostradă. Și asta numai în două zile.
De asemenea, în România am mai bătut cu mașina DN 76, de la Oradea la Brad, drum care era o splendoare, mai ales prin zona Munțillor Apuseni. De fiecare dată ne opream la Chișcău, la Peștera Urșilor. Am mai condus de multe ori prin zona Munților Almăjului și Locvei, Semenic, Muntele Mic, Țarcu, toate aceste locuri fiind niște perle ale Banatului.

5) Ai avut ceva incidente, accidente, cu maşina? (aici excludem eventualele probleme cu autostopistele :)

Accidente nu am avut. Ce-i drept, nici nu am condus prea mult și am făcut-o oricum cu atenție. Nu am urcat niciodată băut la volan și nici nu am avut muscle cars cu care să zbor pe șoselele patriei. N-am plătit nici măcar o amendă de circulație. În schimb am avut incidente, toate fiind din cauza mașinilor care una-două se stricau. Ba carburatorul, ba electromotorul, ba jiglerul de relanti, ba o pană de cauciuc…
Să știi că am avut totuși și o problemă cu o autostopistă mai specială. O chestie care ar părea amuzantă la prima vedere, dar până la urmă destul de tristă. Odată, într-o sâmbătă noaptea când veneam din Ungaria, pe la Pădurea Verde din Timișoara am oprit să iau o fată a unui prieten de-al meu, știind că e studentă și crezând că vrea să meargă acasă, la Caransebeș. Eu am recunoscut-o imediat, că strada era luminată ca în palmă, dar ea nu s-a prins cine e în mașină și când a deschis ușa mai-mai să îi pice fața. Atunci am relizat că ea de fapt făcea traseul. Nici nu ai idee cât s-a rugat de mine să nu o spun părinților. Cred că mă urăște și în zi de azi.

6) Buuun, ai ajuns şi în SUA. Care au fost primele impresii legate de trafic, de infrastructura rutieră, de ceea ce e legat de maşini, în general, pe teritoriul american?

Primele impresii? Traficul este mult mai lejer, cel puțin în Michigan, statul în care locuiesc. Drumurile sunt mult mai largi și se circulă pe mai multe benzi, fapt care fluidizează circulația mașinilor. Rețeaua de autostrăzi este foarte bine pusă la punct și extrem de eficientă. De exemplu, un drum de București-Caransebeș (450 km) îl făceam în 9-10 ore. Recent, am parcurs în SUA cam aceeași distanță, între Malibu (California) și Las Vegas (Nevada) în aproximativ 4 ore și jumătate pe I-15 si pe I-10 aproape impecabile.
Desigur, am văzut și în SUA drumuri proaste, mai ales pe străduțele din Detroit. Dar parcă nu sunt chiar așa ca la noi.
Parcul auto din SUA are probabil cea mai mare varietate de mașini din întreaga lume. Toate marile companii se luptă să își vândă marfa aici și oferă tot felul de facilități clienților. Există, pe lângă toate brandurile americane și o mulțime de mașini japoneze, germane sau coreene. Mai rar vezi mașini franțuzești sau italiene, exceptând bolizi ca Ferrari, Lamborghini sau Maserati. Până acum nu am văzut încă nicio Dacie.
O altă observație este că mașinile din SUA sunt mult mai mari decât suratele acestora europene, iar prețurile lor sunt mult mai mici. Benzina de asemenea este de două ori mai ieftină decât în România, la niște salarii cu mult mai mari, fapt care face ca un plin la Hummer să ți se pară floare la ureche.
Una peste alta, a conduce o mașină în SUA, pe lângă că nu te stresează mai este și destul de reconfortant uneori. Mai ales pe freeways și highways.

7) După cât timp ai început să conduci şi în SUA, cum s-au derulat lucrurile cu echivalarea permisului, primele ieşiri?

Prima chestie care mi s-a spus cînd am venit în Michigan a fost că îmi trebuie urgent o mașină fiindcă transportul în comun este aproape inexistent aici, fiind aproape desființat cu vreo opt decenii în urmă chiar de către Big Three (General Motors, Ford și Chrysler) pentru a-și vinde automobilele produse. Și cum nu puteam avea un job dacă n-aveam mașină, iar mașina nu o puteam cpnduce fără carnet, după o săptămână de America și de învățat dintr-un chestionar m-a luat sora mea și m-a dus la Secretary of State să dau examenul scris. Fără nicio programare în prealabil. Spre surprinderea mea, acel test nu a avut loc în vreo sală de clasă, cu supraveghetori, ci chiar acolo, ad hoc, în sala de așteptare plină de lume, la niște mese din apropierea ghișeelor. Oamenii veneau, își rezolvau problemele și plecau, iar eu și cu încă vreo doi răspundeam în scris întrebărilor. Nu ne băga nimeni în seamă, oficialitățile au mers pe încredere. Între timp a mai venit cineva să dea examenul. După ce am terminat, în cîteva minute am și primit rezultatul și actele doveditoare că l-am luat, pentru a mă putea prezenta la testul practic. A doua zi am luat și examenul practic. Ambele teste, deși a trebuit să le dau în altă limbă decât limba mea maternă, mi s-au părut cu mult mai ușoare decât cele din România pentru că nu au fost deloc făcute să încurce candidatul, ci au fost simple și logice.
Apoi, la cîteva zile după ce am luat carnetul, sora și cumnatul meu împreună cu o fostă elevă de-a mea din România, stabilită de asemenea în Michigan, au pus mână de la mână și mi-au cumpărat o mașină de 1000 de dolari, un Dodge Caravan vechi de vreo nouă ani, căruia i-am zis Săgeata Albastră. O mașină foarte bună, automatică, cum nu mai condusesem niciodată până atunci și de care mă speriasem la început văzând cât e de mare. Am crezut inițial că îmi trebuie un carnet de șofer de autobuz pentru așa o mașină când m-am trezit că îmi dă soră-mea cheile.
După prima zi însă m-am obișnuit de parcă toată viața condusesem așa ceva.

8 ) Am un văr care nu a condus în România, el plecând în SUA la începutul anilor ’90. Când a venit în ţară, după mulţi ani, a fost şocat de traficul de aici. I s-a părut groaznic de agresiv, aglomerat şi problematic. Tu mai conduci aici când vii în concedii? Ce diferenţe vezi între traficul din cele două ţări vecine şi prietene, America şi România?

Și mie mi se pare înfiorător traficul din România. Deși până acum am venit în fiecare an în țară și am stat de fiecare dată aproape o lună, nu am mai condus deloc la noi, poate și din comoditate. În SUA, în cinci ani de șofat nu am făcut nici măcar o depășire pe contrasens, fiindcă nu a fost nevoie. Cum spuneam, șoselele sunt foarte largi și au mai multe benzi, așa că poți face depășirile trecând de pe o linie pe alta în același sens. Rareori se întâmplă să circul pe drumuri cu o bandă dus și una întors, dar și atunci nu am de ce să depășesc mașina din față care circulă cu viteză regulamentară.
Diferențe între traficul din SUA și România? În SUA se circulă mult mai civilizat și mai politicos, iar șoferii au mai multă răbdare și înțelegere.

9) Ce maşină (maşini) deţii în prezent – nişte poze se poate?

În prezent dețin un SUV 2012 Dodge Journey şi un Camaro mai vechi, care este flebeţea mea.
În garaj mai am şi un 2010 Dodge Avenger pe care l-am cumpărat pentru nevastă-mea de aniversarea căsătoriei noastre. Personal, sunt adeptul mașinilor americane. Dintre nenumăratele mașini pe care le-am avut pănă acum, doar una singură a fost de import, un van Honda Odyssey, pe care l-am vîndut chiar acum câteva zile.
Poate o să par puțin infatuat enumerând la mașini. Nu e deloc așa. În America, și mai ales în Michigan unde se fabrică mașinile GM, Ford și Chrysler, a avea o mașină bună nu este un lux, ci o necesitate și este la îndemâna aproape a oricui. Am avut și am o sumedenie de mașini noi pentru că sora mea lucrează ca inginer la General Motors, iar cumnatul meu lucrează ca manager la Chrysler și prin ei am discount și loyalty la orice produs al acestor două companii, inclusiv la serviciile de asigurări.

10) Eşti un şofer cuminte sau năbădăios, mori să dai viteză şi să te bagi unde apuci?

În general sunt un șofer disciplinat, civilizat și politicos. Consider că șoseaua nu este a lu’ tata, ci a tuturor participanților la trafic. Chiar și a blondelor. Mai bag și talpă uneori, mai ales când conduc Camaro, dar îmi cunosc limitele și știu până unde pot să mă întind.

11) Ce sfaturi ai da unui începător?

„Stay alive / Don’t drink and drive…”
De fapt, sfatul acesta este pentru orice șofer. Unui începător i-aș mai spune în plus să nu facă pe eroul, pentru că de multe ori eroii sfârșesc prost. Iar eroismul se confundă uneori cu prostia.

12) Ce maşină ţi-ai lua dacă ai avea banii lui Nea Gigi? (să nu spui că nu ştii cine-i Nea Gigi din Pipera! Noi, oamenii de cultură, trebuie să ne cunoaştem.)

Dacă aș avea banii și oile lui mi-aș lua o bormașină. Cu care să-i scot aroganțele din cap.
Dar cum nu am banii lui, o să mă muțumesc cu un Corvette roșu, decapotabil, pe care plănuiesc să mi-l cumpăr. E una dintre mașinile sport accesibile publicului larg. Deci, aproape că mi-e accesibilă și mie…

Zi ce vrei tu, şi dacă bagi şi o epigramă pe teme auto e super.

STAI ALIVE / DON T DRINK AND DRIVE!

Mult prea gravele urmări,
Zău că mi te pun pe gînduri:
Dacă pleci pe trei cărări
Riști s-ajungi în patru. Scânduri.

Mulţumesc de interviu, Sorin.
Cu plăcere.

Nuntă cu strâgături – poezie în grai bănăţean

Posted by solariu On April - 18 - 2012

Golumbuţ a lu Coleaşă, un prostan cum n-ai aflat
O ajuns ca să să creadă al măi mare cheţ dân sat.
Că era urât ca foamea, şcirb ca grebla, draşi să-l ieie
Şî vegea cu ochii-n cruşe după colţuri şî coveie!

Da’ ş-o tras nevastă-a-ntâia, şine măi era ca el?
Pă Măria, aia naltă şî trecută pân inel.
Ne miram pân sat ca proşcii, maţă-fripce şî fruntaş’:
“Ce pomeni că-i fata groasă o-i perdută pă rămaş!”

Ş-uice-aşa, la el la nuntă n-o plecat dă lângă masă,
Trâmura ca cotoroaga tot cu ochii la mireasă.
N-o lăsat s-o jioşe nima, lângă el tot o ţânea,
Că ni-s dî la coada vaşii, şică n-avem nas dă ea.

– Bă prostanilor, ne zâsă, pă nevasta me’, Mărie,
Am păstrat-o neacinsă până după cununie!
N-am făcut cum fac toţ proşcii, să uită râzând la mine,
Să mă culc cu ea ’năince, cum făcuş tu, mă veşine!

Zî-i, s-audă-acu’ tot natu şî să şcie care-i baiu:
Ce-ai culcat ’năincea nunţî? Nu mă-i faşe pă niznaiu!
– M-am culcat dă câcea ori, i-am răspuns cu-ntârziere,
Da’ n-aveam dă un să şciu, c-ai s-o iei tu dă muiere!

LA 22 DE ANI DE LA REVOLUŢIE

Comunismul de temut
A căzut demultişor,
Însă cum o fi făcut
De-a căzut peste popor?

POPOR LA APĂ

Văzând că starea ţării-i gravă
Mă-ntreb şi eu cu un suspin:
Băsescu-i comandant de navă
Sau comandant de submarin?

EFECTUL REVOLTELOR

Scumpa noastră Românie
Va putea, în premieră,
Din ţară portocalie
S-ajungă… bananieră.

DESZĂPEZIRE

Ca-n palmă este strada
La noi, pe Porumbescu,
C-am curăţat zăpada
Cu freza lui… Băsescu!

PROTESTE ŞI HAOS

Uite-aşa mă bate-un gând
Că românii noştri vor
Ca spărgând şi distrugând
Să rămânem făr-un chior.

DESPRE CULORI ŞI LIMBI

Mă doare ficatul… şi splina
Că toate sunt azi, alandala:
Chinezii vorbesc mandarina,
Românii vorbesc… portocala.

BĂSESCU, UNIFICATORUL

Este unul din stăpânii,
Care-aşa cum e, haihui,
I-a unit pe toţi românii…
Împotriva dumnealui!

(februarie 2012)

Ridendo castigat mores

Posted by Stefan Strajer On January - 13 - 2012

Ridendo castigat mores (Râzând îndrepţi moravuri)

Cateva consideratii pe marginea recent aparutei antologii de catrene şi epigrame, De la Agonie la Ext(H)az, Editura EDO, Buc., 2012″

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 Corectarea năravurilor rele este ceea ce şi-au propus comedianţii din toate timpurile, autorii satirici, epigramiştii. Romanii erau atât de încredinţaţi de efectul benefic al satirei încât şi-au revendicat-o în întregime, Quintilian în Tratatul său de retorică afirmând cu mândrie:  “Satura quidem tota nostra est”. Epigrama şi catrenul satiric ochesc la ţintă cu o remarcabilă economie de mijloace în cadrul cărora calamburul, jocul de cuvinte, asociaţia frapantă de sensuri şi cuvinte ne uimesc şi ne încântă, căci farmecul epigramei stă în poanta ei. Non multa, sed multum este proverbul latin care se potriveşte epigramei. Să comunici mult înţeles cu un minim de consum verbal. În mod semnificativ, Nicolae Bunduri, unul dintre autorii antologaţi şi-a intitulat volumul publicat în anul 2000, Non multa… Nimic mai străin epigramistului decât izolarea în “turnul de fildeş”. El, autorul de epigrame este mereu în agora atent la freamătul vieţii sub multiplele ei nuanţe, gata oricând să observe un sens inedit al relaţiilor sociale, politice, general umane.

Din fericire un epigramist în plină maturitate a talentului său, Sorin Olariu se afla intre noi la Michigan, continuând să privească atent realităţile din România, interesat nu doar de promovarea propriei creaţii, ci şi a confraţilor de gen din ţara mumă. Aşa se face că a întocmit şi publicat în colaborare cu alţi iubitori ai genului o antologie de catrene şi epigrame, De la Agonie la Ext(H)az, Editura EDO, Buc., 2012. Aşa cum notează prefaţatorul volumului, George Corbu, datorită internetului şi a noilor facilităţi de comunicare grupul de autori reprezentaţi de volumul în discuţie s-au constituit într-un „cenaclu virtual”, pentru care nu mai există bariere geografice. Născuţi între 1929 (Constantin Iuraşcu Tataia) şi 1970 (Vali Slavu) autorii din antologie trăiesc majoritatea în România. Doar trei dintre ei: Valeriu Cercel, Constantin Colonescu şi Sorin Olariu s-au strămutat pe continentul Nord American.

Tranziţia românească oferă material suculent pentru muza satirică, aşa că doar urmărind acest volum poţi reconstitui chinurile românului aflat „sub vremi”. Bietul de el a sperat atât de mult de la schimbarea de regim şi s-a ales deocamdată cu atât de puţin. În primul rând, s-a bucurat românul de schimbarea orientării de la Est la Vest. Sătul de „lumina care vine de la Răsărit”, românului i-a tresarit inima de bucurie la gândul apropierii din nou de Europa Occidentală. Emoţia e prinsă de Sorin Olariu în Orientare: „Românul nostru, plin de zel,/Întoarce faţa spre Apus:/Mai bine varză de Bruxeles/Decât salată a la Russe” (p. 11). În aceeaşi termeni gastronomici Ion Petru Garda circumscrie frustrarea românilor păgubiţi ca mai întotdeauna: „Puteam să fim acum pe val,/Să fim o naţie distinsă,/Dar ne-am întins la caşcaval/Şi-am cam rămas cu mâna-ntinsă.” (Rezultatul „consumismului” la noi, p. 67). Cuvinte mari s-au spus, dar faptele probează mai degrabă stagnarea în mizerie decât mobilitatea, schimbarea, reforma, aşa cum notează Sorin Olariu cu amărăciune în Nor vulcanic: „Peste scumpa Românie/Vine norul, trece norul,/Noi rămânem pe vecie cu piticul şi cu chiorul.” (p. 10). Acelaşi pesimism al stagnării în spaţiul românesc după integrare îl împărtăşeşte şi Daniel Florin Abel în sugestiva epigramă Drumuri Europene: „Europene azi sunt toate,/Fiind actori ai marii scene;/Sunt gropile mai relevate/Şi facem doar euro …pene.” (p.155). Răbdării şi scepticismului de două mii de ani i se substituie disperarea. Nu numai că nu se mai aşteaptă salvarea de la integrarea europeană, dar tot mai frecventă e teama de scufundare în mai rău. Această stare de spirit o circumscrie caustic Petru Ioan Garda în epigrama Salvare: „De-acuma nu mai e surpriză:/Pe baza unui legământ,? Ne scoate FMI din criză/Ca să ne bage în pământ.” (p. 62). Epigramele acesteui volum sunt un seismograf foarte fin al sentimentelor populare, un comentariu cu mujloace literare veridic şi sincer al situaţiei ţării, un antidot la minciuna politicienilor. Acelaşi autor nu se sfieşte să atingă cu pana-i satirică pe parlamentarii Uniunii Europene, care mai mult „dansează” decât lucrează. Deci zice Petru Ioan Garda: „Parlamentarii Uniunii,/Nu-s nici mai harnici, nici mai culţi,/Ba sunt cu mult mai leneşi unii,/Dar dorm pe bani ceva mai mulţi.” (p. 62). Dacă majoritatea catrenelor privind relaţia noastră cu Europa sunt dominate de tristeţe şi frustrare, ne bucurăm să descoperim o geană de lumină la Laurenţiu Ghiţă care în Democraţie sterilă? ne aminteşte că în ciuda nemulţumirilor justificate ale populaţiei câştigurile democraţiei pentru spiritul uman sunt incontestabile: „Le zic la cei ce plâng în patru zâri/Cum c-am avea prea multă libertate:/Mai bine europarlamentari/Decât sovieto-unanimitate”. (p. 75). Epigramistul chiar a pus punctul pe i aş zice. „Sovieto-unanimitatea”, limbajul de lemn al dictaturii, teroarea comunistă iată realităţi crunte pe care nu trebuie să le uităm, ca să apreciem lucid unde ne aflăm şi ce am dobândit.

            Nu de la Europa trebuie noi să aşteptăm salvarea par a spune toţi autorii din acest volum, ci de la buna noastră chibzuinţă şi sudoarea frunţii. Aici intră în joc însă nişte tare naţionale pe care ascuţimea privirii epigramiştilor nu le scapă din orizontul lor de percepţie. Înainte de toate este complacerea în inactivitate a multora care aşteaptă posmegii cei muieţi. Aluzia la fabula cu greierele şi furnica îi sugerează lui Sorin Olariu în Epi-fabula Mioritică un joc de cuvinte foarte reuşit pe această temă: „Ţara noastră de-o cutreieri,/Nu-i nici mare, nu-i nici mică,/Dar conţine-atâţia greieri/Că de-a dreptul te furnică.” (p. 10). În consens, Vali Slavu citează ironic versul unui cântec suprasolicitat spre a vesteji pasivitatea condamnabilă la unii concetăţeni: „Doamne, ocroteşte-i pe români,/S-ajungă-n ţara lor stăpâni,/În belşug şi pace să trăiască,/Şi eventual să nu muncească.” (Rugăciune pentru poporul meu, p. 21). La această atitudine deloc sănătoasă faţă de muncă se mai adaugă pe ici pe colo spiritul de învârteală şi lipsa de onestitate. Plină de haz de necaz este epigrama Specific naţional de Vali Slavu care porneşte de la etnografie ca să plonjeze în moralitate: „Întâlneşti în lumea mare,/Dansuri care mai de care,/Iar la naţia română…/Învârtita pe sub mână.” (p. 27). Pe Valeriu Cercel o formă verbală îl ajută să stigmatizeze apetitul pentru hoţie: „Fără nici o tevatură/Eu v-o spun cu mult respect:/Chiar şi când românii „fură”/Este simplu şi perfect” (Concluzie gramaticală, p. 129). Ion M. Ruse jonglând cu sensurile diferite ale unei expresii idiomatice critică un nărav înrudit, cel al înşelăciunii: „Pe mulţi români îi trage sfoara,/Să-şi părăsească-n grabă ţara/Iar mulţi turişti veniţi de-afară,/Sunt traşi aici, la noi, pe sfoară.” (Paradox, p. 120). Această epigramă nu este deloc o bună reclamă pentru turismul românesc. Am simţit din această epigramă şi dezaprobarea autorului faţă de graba înstrăinării de ţară şi aici mulţi ne-am putea simţi cu musca pe căciulă. Dar, parcă răspunzându-i fără să o fi intenţionat, Valeriu Cercel, care, aşa cum am spus, trăieşte în Hamilton, Canada surprinde cauza emigrării românilor: „Spre un trai civilizat,/Şi o viaţă mai uşoară,/Drumu-i greu şi-ntortocheat/…Până când ieşim din ţară.” (De facto, p. 130). Opreliştile birocratice şi corupţia sunt atât de înrădăcinate la români încât individul oricât de energic şi de bună credinţă ar fi oboseşte şi caută zări mai favorabile împlinirii sale. Deloc măgulitoare este Constatarea lui Constantin Iuraşcu Tataia cum că „În spaţiul nostru mioritic/Prostia-i factor de progres.” (p. 116). Şi aceasta merge mână în mână cu credulitatea alegătorilor de care se miră cu subînţeles Laurenţiu Ghiţă în epigrama Politicieni şi popor: „Constat cu mintea uluită,/Ce om întreg n-ar vrea să vadă:/Nu pot ei, frate, să promită/Cât vrea acest popor să creadă” (p. 75).

Un capitol suculent al antologiei este dedicat clasei politice din România, mizeriei economice, suferinţei oamenilor în lupta aprigă pentru supravieţuire. Constantin Iuraşcu Tataia merge la esenţă atunci când încearcă să priceapă procesul politic petrecut în România, observând continuitatea comunistă sub alte măşti: „Un paradox uluitor/Şi foarte greu de priceput,/E că mizăm pe-un viitor/Croit de foştii din trecut!” (Nici viitorul nu mai e cum a fost, p. 114). Pe cât de adevărat pe atât de dureros este acest paradox. Când comuniştii au fost impuşi de baionetele sovietice în România ei au eradicat fosta clasă politică, întemniţând-o. A căzut regimul comunist în România, dar activiştii de partid au căzut şi ei în picioare ca pisica. Nici tu tortură, nici tu închisoare. Curat murdar, cum ar zice Pristanda. Tristeţea este că românii au aşteptat înnoirea vremurilor şi au sperat că după căderea comunismului să se înnoade cumva firul cu tradiţia timpurilor mai normale, despre care ne-au vorbit părinţii noştri. În realitate s-a jucat o adevărată farsă umilitoare de către Occident pentru ţările abandonate la Ialta. Fabricile României au fost vândute fără discriminare la fiare vechi, iar agricultura a fost pusă pe butuci, dându-se acces unor neica nimeni, vântură lume să cumpere pământul mănos al Băraganului. Mă întreb de ce a fost închis „Tractorul” la Braşov când era nevoie să fabrice tractoare pentru cultivarea terenului arabil acum lăsat în paragină? Măsurile impuse României de către Occident ni s-a spus că vor conduce la crearea înfloritoarei economii de piaţăa. Dar conceptul economiei de piaţă se traduce pentru România în aceea că a devenit piaţă de desfacere a surplusului de producţie occidental şi nimic mai mult. Înşelat şi minţit de atâtea ori şi din atâtea direcţii, românul s-a trezit din lumea terorii roşii în cea a junglei capitalului. Petru Ioan Garda prinde sarcastic disperarea omului într-o lume alienată în Evoluţie (După Revoluţie) (p. 60): „România azi renaşte/Ca un fel de „mondo cane”:/Amărâţii pupă moaşte,/Iar avuţii ling ciolane.” Este o caracterizare concisă, magistrală a amestecului de neputinţă din partea omului de rând şi criminalitate din partea celor cocoţaţi la putere. Acest epigramist taie în carne vie când vine vorba de ticăloşia clasei politice. Ascultaţi-l: „La noi în România din păcate/Constaţi din cercetări oricum o-ntorci,/Că nu toţi porcii au imunitate/Dar … mulţi din cei ce au sunt nişte porci.” (Gripa porcină – În România, p. 63).

Minciunile electorale s-au dezumflat demult, lăsând locul unei stări de lehamite. Speranţa s-a erodat, după cum ne mărturiseşte Vali Slavu: „Privind spre viitor, m-aş teme/Ce simt acum nici nu mai ştiu,/Să mă-ntristez  e prea devreme,/Iar să mă bucur … prea târziu.” (Incertitudine, p. 20). Minciuna stă la masă cu toţi politicienii, aşa că dezabuzarea devine o stare firească a alegătorului român: „În campanie ne minte/C-o beţie de cuvinte;/După vot e deci normală/O cumplită mahmureală.” (Dan Norea, Deşteptare, p. 138). Sfântul Caragiale este etern la noi. Absurditatea lui „să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic”, ceea ce se traduce prin: în loc să facem treabă hai să ne aflăm în treabă. Senzaţia de stagnare în rău care durează de douăzeci de ani, venind după zilele pline de nădejde ale lui decembrie 1989 pustieşte sufletul oamenilor: „De douăzeci de ani e-acelaşi bal,/Cu-aceiaşi oameni, în aceleaşi găşti,/Ce urmăresc acelaşi ideal/Şi în acelai chip, dar … cu-alte măşti…” (Ştefan Cornel Rodean, Politica la noi, p.85). Oamenii se simt jucaţi de o clică de pehlivani, observă Ştefan Cornel Rodean în epigrama Ca la jocul de cărţi (p.80):  „O mână de conducători,/Ce au în mâini a ţării soartă,/Sunt mână-n mână-adeseori,/Iar noi suntem doar … mână moartă…”. Ridicolul candidatului pus pe îmbogăţire nu pe ispravă este prins de Chitul Grigore: „Ajunşi în pragul unei crize,/Când se-adresează către ţară,/Fac una, două vocalize/Şi-apoi dau drumul la… gargară!” (Politicienii înaintea campaniei electorale, p.93). Divorţul dintre cei ce conduc şi cei conduşi este total. Scopul celor dintâi este să dea majorităţii atât cât să nu moară de foame: „Guvernanţi de ieri, de mâine,/Au o grijă permanent,/Să ne dea un pic de pâine./Circ avem. În Parlament.” (Laurenţiu Ghiţă, Circul, p.77)

            Cârmaciul suprem, Băsescu este trecut frecvent prin furcile caudine ale epigramiştilor din această antologie. Reforma mult trâmbiţată de el a devenit o iluzie, în schimb afacerea flotei a fost o realitate foarte lucrativă pentru ilustrul personaj: „N-o aflăm sub piatră lată,/Ne-am convins, pustie-i grota;/Cred că e înmormântată/Unde-i îngropată flota.” (Ion Diviza, Epitaful Reformei lui Băsescu, p. 57). La aceeaşi afacere necurată face aluzie şi Laurenţiu Ghiţă în epigrama Preşedintelui Băsescu: „Deşi din lege nu se-abate-o iotă,/Şi mânuieşte foarte bine săbiile,/Când adversarii-i amintesc de flotă,/Îl vezi că i s-au înecat corăbiile.” (p. 74). Nici un posibil inuendo cu Elena Udrea nu este trecut cu vederea: „Tot apare pe ecran/O pereche curioasă:/Dânsul este vaporean/Dânsa este vaporoasă.” (Laurenţiu Ghiţă, Băse şi Nuţi Udrea, p. 75).

Cât despre cum arată concret tranziţia la nesfârşit pentru români, despre asta aflăm din numeroase epigrame şi catrene scrise cu năduf. Frigul n-a dispărut din casele românilor: „S-a aşternut din plin zăpada/Şi frigul intră pân’la oase/Că iarna s-a ivit pe stradă…/Pesemne c-a scăpat din case”. (Nicolae Bunduri, Iarna pe uliţă, p. 46). Din nefericire suntem puşi să alegem între două rele de parcă asta ne-ar fi mereu soarta, aşa că pentru Laurenţiu Ghiţă frigul pare acceptabil în comparaţie cu frica trăită sub dictatură. Iată această tristă alternativă: „Zăcând prin case, strânşi covrig/Ne consolăm: „La o adică,/Mai bine tremurăm de frig/Decât să tremurăm de frică.” (În plină criză a gazelor, p. 72). Salariile sunt aproape invizibile ni se sugerează în pastişa după Eminescu La leafa care-a răsărit … de Laurenţiu Ghiţă: „În ziua de chenzină/Când tensiunea suie/Salariul e-o lumină,/Azi o vedem şi nu e!” (p. 78). Sunt însă în România şi salarii „nesimţite”, nesimţit de mari. Epigramistul pune punctul pe i: „Desigur, s-ar fi cuvenit/Să facem o rectificare,/Că nu salariu-i nesimţit,/Ci nesimţit e cine-l are.” (Sorin Olariu, Salarii nesimţite, p. 17). Ce bine s-ar potrivi această înfierare şi celor care şi-au dat bonusuri foarte „nesimţite” pe Wall Street. Uneori, când are loc fericitul eveniment de ridicare a salariului, acesta nu vine singur, aşa cum se confesează cu amăraciune Ştefan Cornel Rodean în Surprinzător mi s-a mărit salariul: „Dar mult mai mare-a fost mirarea/Când şeful mi-a cerut îndată,/Să-i dau o „taxă pe valoarea …adaugată”. (p.87). Salariile invizibile merg mână în mână cu explozia preţurilor. Cu un ritm ce aminteşte de Topârceanu, Nicolae Bunduri surprinde într-o asociaţie ingenioasă drama preţurilor în creştere în perimetrul unui supermarket: „S-a făcut pe loc arşice/Supermarketul semeţ/Iar un pompier îmi zice/C-ar fi explodat un preţ.” (Cauza unui incendiu, p. 40). Constantin Iuraşcu Tataia se serveşte de un citat din Testamentul arghezian ca să ţintuiască politica fiscală nemiloasă: „Mergând pe-a lui Arghezi măiestrie/(Cel ce-a transpus sordidu-n poezie)/Din bube, mucigaiuri şi noroi,/Guvernul nostru iscă biruri noi.” (Noi taxe şi impozite, p.112). În primul eşalon de victime se situează pensionarii a căror soartă este deplânsă într-un catren sfâşietor de trist: „Şi ei vor să protesteze/Pentru viaţa lor săracă,/Ar scrâşni şi din proteze,/Dar n-au bani să şi le facă”. (Constantin Iuraşcu Tataia, Protest pensionari, p. 115). Soluţia la foamea care bântuie prin spitale ar fi după Tataia tratamentul prin hipnoză „să li se pară c-au mâncat.” (Criza şi hrana prin spitale, p. 114). Haz de necaz face Chitul Grigore de indiferenţa şi pauperizarea extremă din spitale: „Când a făcut infarct bunicul/Şi la Urgenţă am sunat,/Ei au trimis, pragmatici, dricul/Fiindcă Salvarea s-a stricat.” (Austeritate, p. 93). Petru Ioan Garda ne împărtăşeşte o altă experienţă legată de funcţionarea sistemului de sănătate: „L-am dus – era riscant s-amân-/La doctor pe bunicul,/Dar l-a respins, că-i prea bătrân,/A reţinut doar plicul.” (Nu prea sunt locuri prin spitale, p. 68). Hilară este neliniştea lui badea Ilie care a ajuns şi el la spital şi nu ştie cum să dea ploconul doctorului: „E-n spital badea Ilie/Şi-i cam supărat pe viaţă,/Că la doctor el nu ştie/Cum să vâre-n plic o raţă.” (Laurenţiu Ghiţă, Dilema, p. 70). Corupţia din justiţie, învăţământ, relaţiile de muncă în companii sunt de asemenea obiectul săgeţilor satirice ale autorilor din volum.

            Un umor benign este practicat în explorarea slăbiciunilor general umane, a laturii rizibile a pasiunilor şi a tot ce am putea numi un bâlci al deşertăciunilor. Iată-l pe amorezul care a luat foc şi a intrat în încurcătură: „Voi vinde tot ce am prin casă,/Cu scopul de a face bani,/Cam am probleme cu-o mucoasa:/Brunetă, optsprezece ani.” (Sorin Olariu, Boală grea, p. 17). Îmbrăcămintea din ce în ce mai sumară a tinerelor dă bătaie de cap sexului opus: „Când mă uit în preajma mea,/O idee nu-mi dă pace:/Unii n-au ce îmbrăca…/Ele n-au ce să dezbrace!” (Nicolae Bunduri, Fetele de pe bulevard, p. 43). Alteori e luată în colimator frivolitatea feminină, comercializarea farmecelor: „Cu ardoarea tinereţii,/Fără mofturi şi obsesii,/Ea predă în şcoala vieţii/Cea mai veche din profesii.” (Ion Diviza, Profesoara, p. 55). Într-o lume alienată dragostea se vinde ca o marfă, iar cumpărătorii se aleg dintre bărbaţii în vârstă cu buzunarul plin: „S-a scăldat mereu în bani/Ca afacerist de marcă;/Azi, la şaptezeci de ani,/Vin fetiţele să-l stoarcă.” (Nicolae Bunduri, Un crai bătrân, p. 44). Intenţiile matrimoniale şi cele mai serioase se izbesc de calcule financiare care-l opăresc pe îndrăgostit: „Voiam să fie-a mea stăpână,/Dar când am mers la tatăl ei,/Mi-a spus; „nu-mi cere-a fetei mână,/Că nu-ţi dă mâna să mi-o iei!” (Petru Ioan Garda, Refuz, p. 63). Jugul căsniciei nu scapă nici el de zeflemeaua epigramiştilor şi de jocuri de cuvinte dintre cele mai savuroase. Următorul catren pare până la un punct o confesiune despre fericirea conjugală de lungă durată, dacă nu s-ar încheia cu o poantă dramatică: „Sunt sărman ca un păduche/Dar cu soaţa am trăit,/Patruzeci de ani, pe muche/… de cuţit.” (Nicolae Bunduri, Eu boemul, p. 48). Se mai întâmplă şi infidelităţi conjugale ca în epigrama Soţia fotbalistului de Ioan Toderaşcu: „Nevasta lui, prevăzătoare,/Nu duce-o viaţă plicticoasă;/Când joacă el în deplasare,/Ea are „meciuri” grele-acasă!…” (p.37). Sentimentele de dragoste se degradează în gesturi violente în viaţa unor cupluri: „Eu mâna-i sărutam – ea, calmă/Se alinta, eram doar noi -/Iar azi, cu-acelaşi dos de palmă…/Îmi dă sărutul înapoi.” (Nicolae Bunduri, Cu soţia ieri şi azi, p. 43). Variaţiunile pe tema soacrei indezirabile sunt numeroase. Unele au un umor negru. Astfel o telegramă despre moartea soacrei poate părea o veste binecuvântată: „M-au trecut subit fiorii…/”Mama soacră decedată”/Şi-au intrat colindătorii:/-O, ce veste minunată!” (Ioan Toderaşcu, Telegramă de Crăciun, p. 36).

Antologia De la agonie la ext(h)az depăşeşte în multe dintre piesele ei nivelul diletantismului, „al demonstraţiilor de banchete”, după o expresie călinesciană, orchestrând tonuri dintre cele mai diverse, de la satira muşcătoare la graţia de madrigal sau poza teatrală infatuată, făcând dovada unor talente a caror traiectorie merită urmărită.          

 Silvia Jinga

 

Chef de Sfântul Ion – poezie satirică

Posted by solariu On January - 7 - 2012

E frig și ninge ne-ncetat, ne-am strâns la un vecin acasă,
Că-i sărbătoare,-i ziua lui și ne-a chemat pe toți la masă.
Se fierbe țuica pe cuptor, amirosind a scorțișoară,
Făcându-ne să mai uităm de gerul crâncen ce-i afară.

Iar zecile de sărmăluțe ne-așteaptă liniștite-n oale
Și-un purceluș se frige-n vatră să ne grijească pe la foale.
Cântăm manele, ne distrăm, Ionuț dă tonul la bairam,
Doar soacra lui, așa, pierdută, se uită de vreun ceas pe geam.

Văzând-o, el se-oprește-un pic, ca un Trabant ce pune frână,
Apoi se-ntoarce către noi și dă lehamite din mână:
– Veniți și m-ajutați să iau cârnații de pe coș și-o tobă
Apoi s-aducem niște lemne să nu se stingă focu-n sobă.

E-un viscol de sfârșit de veac ce ne pătrunde până-n oase,
Iar lupii urlă-n depărtăre ca prin siberii viforoase.
Mă uit la soacra lui Ionuț, stă tot cu ochii pe fereastră,
Și-i fac așa, un semn discret, de după florile din glastră.

Vecinu-ncepe a rânji, schimonosit ca o maimuță:
– Auzi la lupii din pădure, parc-ar cânta și ei ca Guță!
– Vecine, m-am luat de el, eu zic că treaba e cam groasă
Și dacă se apropie-lupii s-o bagi pe soacra ta în casă!

MARE SHOW DE ANUL NOU!!!

Posted by solariu On January - 2 - 2012

Ascultaţi cu mic, cu mare, să vedeţi numai ce show
S-a-ntâmplat în satul nostru chiar acum de Anul Nou.

C-au venit ‘napoi acasă, după douăzeci de ani,
Ion cu Leana lu’ Cipezăr, cetăţeni americani.

Şi-uite-aşa, Revelionul l-au făcut din case-n case
Pe la rude şi prieteni până-n zori, la ora şase.

Şi-ntorcând pe ulicioară, către casa părintească,
Ion Cipezăr, beat cum cuiul, începu să-şi amintească:

-Măi nevastă, ţii tu minte când erai pe vremuri fată?
Uite-aici, pe întuneric am făcut-o prima dată!

I-arătă Ionică gardul de la fostul Ceapeu:
-Hai s-o facem înc-o dată să-ţi arăt cât sunt de zmeu!

Şi-o înpinse pe Lenuţa drept pe sârmele-alea creţe
Şi-ncepură cu iubitul mai ceva ca-n tinereţe!

Când gătară socoteala, Ion îi spuse-aşa, cuminte:
-Măi nebuno, dar te mişti chiar mai bine ca-nainte!

-Cred şi eu, răspunse dânsa şi sfârşi cu un oftat,
Că pe vremuri, gardul ăsta n-a fost… electrificat!

Epigrame de sezon

Posted by solariu On December - 9 - 2011

Sorin Olariu - poza

MOŞ NICOLAE LA BLOC

Moşul cel cu suflet mare
Pe la noi a dat ocol
Şi ne-a luat la fiecare…
Toţi papucii de pe hol.

☺☺☺

EXPLICAŢIE

Poporul nostru milenar
E cârmuit de-un marinar
Motiv ca lumea să priceapă
De ce a cam intrat la apă.

☺☺☺

MURĂTURI DE SEZON

Aşa, ca de sfârşit de an,
Spunea un hâtru bun de gură,
Îmi bag şi soacra la borcan
Că-i cea mai bună acritură.

☺☺☺

EPI-FABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,
Nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Dar conţine-atâţia greieri
Că de-a dreptul te… furnică.

☺☺☺

PAMELA ANDERSON

Sânii ei cu formă plină
M-au convins că nici măcar
AirBag-ul de la maşină
Nu-i mai este necesar.

☺☺☺

VINE IARNA

Caloriferul l-am salvat,
L-am pregătit pentru iernat,
Că astăzi am băgat în el
Un kilogram de… antigel!

☺☺☺

AIUREA ÎN TRAMVAI

Provocat de-o damă-n mini,
I-am răspuns cu toată stima:
– Nu mai merg la cap de linii…
Cred c-am să dau la prima!

☺☺☺

EMIGRAREA LA ROMÂNI

Dacă cercetezi misterul,
Dai de-o chestie bizară:
Astăzi, aventurierul,
Este cel rămas în ţară.

☺☺☺

30 DECEMBRIE

Treaba este cam hazlie
Da-i făcută publică:
Studiul despre monarhie
Azi, mi se… republică!

☺☺☺

CRIZA LA ROMÂNI

Fulgii mari încep să cearnă,
Iar românii să exclame:
Vom muri de frig la iarnă
Sau prin martie, de foame?!

Sunt toamnă

Posted by solariu On November - 28 - 2011

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors