CURENTUL – DE LA PAMFIL ŞEICARU LA ŞTEFAN STRĂJERI

Posted by Stefan Strajer On January - 4 - 2013

CURENTUL – DE LA PAMFIL ŞEICARU LA ŞTEFAN STRĂJERI  

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)          

 

Pe vremea când CURENTUL lui Pamfil Şeicaru era cotidian la Bucureşti, eu nu ştiam să citesc, abia învăţam mersul. Se spune, şi pe bună dreptate, Pamfil Şeicaru este cel mai mare ziarist patriot român, după Mihai Eminescu. Argumente sunt nenumărate, în esenţă două: viaţa şi devotamentul închinate patriei. Cât de apreciat ca patriot a fost Pamfil Şeicaru în România între cele două războaie spune şi faptul că Liviu Rebreanu l-a făcut personaj de roman,Toma Pahonţu, în romanul Gorila, iar Radu Comşa, din Întunecarea lui Cezar Petrescu, este tot Pamfil Şeicaru. Mulţi ani mai târziu, în 1977, când Ceauşescu i-a aprobat să vină în România, a spus securiştilor care-l însoţeau peste tot în vizită: „…guvernele-s trecătoare, pământul ţării e peren”

Când Ion Antonescu a realizat iminenţa cotropirii României, ce va fi urmată de prădare, de către Rusia comunistă, a pregătit apărarea intereselor naţionale împotriva cotropitorului comunist. Pe lângă Fondul Naţional de Apărare trimis în Elveţia (din care, trebuie menţionat, s-a înfruptat şi ex-rex-ul Mihai fără să facă ceva concret pentru România) a trimis şi adevăraţi patrioţi români să susţină libertatea şi independenţa României după război printre ei fiind şi Pamfil Şeicaru, ziarist absolut autonom, cavaler al Ordinului Mihai Viteazu şi patriot total.

Plecând din România, încheia primul capitol al publicaţiei  CURENTUL ce a durat 17 ani de strălucitoare carieră ziaristică. Avea 50 de ani şi era înzestrat cu o energie intelectuală superioară, un clarvăzător social de elită, ceea ce în străinătate s-a materializat în mii de articole, sute de eseuri, memorialistică, proză toate concentrate împotriva dictaturii comuniste instaurată în România de forţa brută a Moscovei. Securitatea îl avea în obiectiv, informatorii roiau în jurul lui, ştia şi îşi vedea de patriotismul său. El este cel care a publicat în diasporă (pe vremea aceea i se spunea exil) Marx despre români în 1966 şi, astăzi se ştie, Ministerul Afacerilor Externe i-a plătit 3.000 de dolari pentru cheltuieli. A intrat în legătură cu Securitatea, când a dorit să publice în România romanul Vulpea Roşcată, despre personalitatea depravată a Elenei Lupescu ce în viaţa ei a parvenit prin sex. Din acel moment Pamfil Şeicaru a rămas tot restul vieţii în legătură cu securitatea, dar nu a fost informator, el spunea tuturor deschis: „Eu nu mă uit cine poartă steagul ţării, eu steagul ţării îl văd, eu steagul ţării îl apăr” Acesta a fost crezul lui şi a mers atât de departe încât a dorit să vină în România şi să se întâlnească cu Nicolae Ceauşescu. La 83 de ani a fost în România, era în August 1977,  vizită aranjată în secret de Securitate. Toate datele concrete au fost dezvăluite după 1989, din dosarele securităţii.

Foto. Pamfil Seicaru

În 1978 la München, începe partea a doua a publicaţiei CURENTUL ceea ce i-a revigorat forţa intelectuală şi planuri mai vechi de publicaţii. De la început, în jurul lui au fost doi oameni de sprijin. Un fost ofiţer român de contrainformaţii, Vasile C. Dumitrescu, care după 23 August nu a acceptat să se alăture ruşilor, rămânând de partea germană până la urmă şi Rene A. de Flers, tot ofiţer de informaţii din celebra divizie franceză „Charlemagne”, care de la început până la sfârşit a fost alături de Armata Germană. (Nu e nevoie să reamintim că informaţioniştii informaţionişti trebuie să rămână). Încet, încet s-a coagulat o echipă de colaboratori din exil, cum se spunea. Din nefericire în 1980, inima marelui patriot român s-a oprit, dar Vasile C. Dumitrescu a dus steagul ţării mai departe pe cheltuielile lui până în 1992, când şi inima lui s-a oprit.

Eu am citit primele numere din CURENTUL în 1982, an în care am luat contact cu Domnul Vasile C. Dumitrescu şi, de la început, m-a acceptat să colaborez, ceea ce am făcut ani de zile, absolut voluntar şi departe de München. Colaboratorii erau de toate profesiile, mai puţini ziarişti, dar toţi aveau condei şi idei, toţi eram pe baricada anticomunistă Pamfil Şeicaru. Nu se ţinea seama de apartenenţa politică, se ţinea seama de ceea ce scriai, cât de documentat, clar şi la ţintă. Trăgeam cu toţii, din toate poziţiile, cu gloanţe oarbe, în dictatura comunistă. Nouă ne era uşor, baricada noastră era în afara lagărului comunist, dar braţul lung al Securităţi ne mângâia. Pe mine mai puţin, eram mic, începător şi pierdut în zăpezile mari ale nordului canadian.  

Păstrez cât trăiesc numere din CURENTUL lui Şeicaru de la München pe care, din când în când, le răsfoiesc şi-mi amintesc de Constantin Mareş, comentatorul pe care l-am admirat pentru clarviziunea lui politico-socială pe care o prezenta direct, clar şi simplu. Eu încercam să fiu ca el. Era acolo un arhitect, semna cu un pen name, avea un spirit acid de pamfletar, tot ce scria era o reuşită. Rar apăreau articole de Nicolae Baciu pe care îl veneram, a muncit ani de zile la volumul YALTA ŞI CRUCIFICAREA  ROMÂNIEI dar când a apărut ne-a uimit cu documentaţia istorică. De la el s-a aflat prima dată cum ne-a vândut Churchill lui Stalin  pentru Grecia şi să nu infuzeze ideea de eliberare de sub colonialism în imperiul Britanic. A fost un şoc în tot exilul. În paginile Curentului, George Ciorănescu şi Nicolae Lupan aduceau informaţii despre situaţia românilor din Basarabia şi Bucovina  înglobate în URSS. Se protesta împotriva nedreptăţii. Se scria din patriotism, din contrarietate, se scria dur sau patetic, dar totul era şi dintr-o solidaritate cu cei din RSR care nu puteau nici atât. Vasile Mănuceanu era un scriitor de o sensibilitate intelectuală deosebită, îl iubea toată lumea, în comparaţie cu neuropatologul Ovidiu Vuia, cu inteligenţă şi condei Laser, ce spulbera pe mulţi, pe mine când mă legăna când mă dădea de pământ. Ion Caraion era de asemenea o prezenţă distinsă. Îi păstrez scrisorile, scria frumos, ordonat dar tremurat, îl dobora ciroza contractată în minele de plumb de la Baia Sprie din timpul detenţiei politice. La urmă a venit Titu Popescu, doctor în estetică, jurnalist şi scriitor de-adevărat. A fost de o mare fineţe şi niciodată nu m-a luat de urechi pentru toate greşelile mele, le corecta şi zicea: bine, Dumitre, scrie, scrie. În decembrie 1989 toţi s-au urcat cu steagul lui Pamfil Şeicaru desfăşurat şi înclinat în faţa revoluţionarilor din România. Pentru un moment toţi ni s-au părut revoluţionari adevăraţi, patrioţi şi democraţi.

Foto. Stefan Strajeri si Corneliu Florea

Dar, când fumul armelor teroriştilor străini s-a risipit, era clar: puterea era deja în mâna brucanilor şi ilieştilor care, cu goarne şi tobe, anunţau tranziţia, ce trebuia să treacă printr-un tunel beznă a cărei luminiţă era promisă  la capătul tunelului  fără de sfârşit şi încolăcit. Vasile C. Dumitrescu a dorit să-i îndeplinească dorinţa lui  Pamfil Şeicaru să fie aşezat la Mânastirea Sf. Ana iar CURENTUL să devină din nou un cotidian bucureştean. S-a luptat cu morile de vânt nou şi prin procese de succesiune a drepturilor asupra CURENTULUI până ce bucureştimea şi viaţa l-a înfrânt. CURENTUL a supravieţuit trecând ca o ştafetă din mâna în mână.

Eu, departe de lumea dezlănţuită, refugiat în Nordul preeriei canadiene, unde măsor timpul vieţii mele după sosirea şi plecarea păsărilor călătoare, am prins din urmă partea a treia a CURENTULUI lui Pamfil Şeicaru, adus în Nord America de Doamna Gabriela Mihalache şi continuat de Ştefan Străjeri. Domniile lor s-au dăruit cu suflet, minte, timp şi bani, în toţi aceşti ani, să continue linia lui Pamfil Şeicaru „…eu steagul ţării îl văd, eu steagul ţării îl apăr”. Pot spune, fiind cititor de presă românească din 1980, când am plecat din România, că aici în Nord America CURENTUL a devenit cel mai căutat şi apreciat ziar românesc după ce CUVÂNTUL ROMÂNESC şi-a încetat apariţia. Este o publicaţie ce a dezbătut liber, argumentat şi profund toate problemele româneşti istorice, politice şi culturale din trecut şi prezent. Este o tribună liberă în care fiecare cititor, indiferent de opţiunile sale politice, de încărcătura culturală, istorică sau de  ideologiile pe care le îmbrăţişează, a găsit articole diferite, clare, documentate ce îi stârnesc interesul. O publicaţie a tot cuprinzătoare datorită colaboratorilor, bănuiesc voluntari, aşa cum am fost şi la CURENTUL de la München. Nu pot să nu amintesc pe cei ce au scris şi scriu această publicaţie, începând cu Aurel Sergiu Marinescu a cărui memorie Ştefan Străjeri o păstrează publicându-i în fiecare număr o pagină din scrierile sale. La fel simţea şi făcea şi Vasile C. Dumitrescu la München, publicând o pagină din Pamfil Şeicaru. Un gest de onoare ce onorează. În problemele româneşti actuale, domină cu autoritate, bazată pe clarviziune şi argument, istoricul Mircea Dogaru, profesorul Ion Coja, Ioan Ispas, Nicolae Balint, Vasile Zărnescu, scriitorul Cornel Cotuţiu şi mult regretatul Andrei Vartic a cărui ştafetă o duce mai departe, şi în coloanele CURENTULUI, Ovidiu Creangă, Nicolae Dabija, Vasile Şoimaru. Colaboratoare de prestigiu, începând cu Eva Iova ce se află în cea mai vulnerabilă situaţie, susţinând românitatea acolo unde este sistematic deznaţionalizată (Ungaria), Monica Corleanca, Maria Diana Popescu şi încheind cu scriitoarea Silvia Jinga ce susţine prezentări şi recenzii de cărţi la înalt prestigiu literar. Rubrica de spirite celebre a lui Mihai Burduja este o adevărată oază de cultură ce te luminează şi îndeamnă la meditaţie. Mulţi poeţi vin şi trec cu frunţile grele de versuri, dar strâng mâna lui Sorin Olariu, bănaţean ca mine, deci fruncea şi mă aplec în faţa Doinei Popa. (CEI pe care i-am omis, neintenţionat, nu au să mă ierte, nici nu merit).

Publicaţia este o rapsodie românească, ascultaţi-l pe Enescu şi apoi citiţi CURENTUL de Michigan, îngrijit şi călăuzit de sufletistul Ştefan Străjeri ca pe copil lui de suflet.   

                                                            ******

Nu pot să accept ideea încetării apariţiei acestei publicaţii. Nu pot şi mă mâhneşte. Pentru mine se închide un ciclu de 30 de ani de a publica la CURENTUL (1982 – 2012) – am fost voluntar pe o baricadă cu steag românesc. Cititorii vor trece de la cititul relaxat al unei publicaţii tipărită pe hârtie, la statul rigid cu capul într-un ecran şi cu degetele pe tastatură, cât despre colaboratorii devotaţi ai publicaţiei mulţi se vor risipi, ce păcat, ce echipă am fost. Nu pot să accept să nu mai am în mână publicaţia şi colecţia mea să se oprească aici, aşa cum, în urmă cu 20 de ani, s-a oprit cea de la München. Nici atunci nu am acceptat, căzuse tirania, venise libertatea şi Vasile C. Dumitrescu nu putea să continue  spiritul patriotic a lui Şeicaru la Bucureştiul lui natal. Oare a ajuns mâna lunga a cotroceniştilor, victoriştilor, parlamentariştilor până aici ? Dacă nu, înseamnă că noi, românii din Nord America nu suntem capabili să ţinem steagul, să-l vedem şi să-l apăram. Se vor bucura duşmanii noştri, văzând cum mai cade un avanpost romanesc. Din 1991 văd cum numai publicaţiile patriotice cad.  Le enumăr la cele la care am colaborat Cuvântul Românesc, Vatra Românească, Danubius, Cuvântul Legionar, Naţiunea, acum Curentul Internaţional şi mai sunt două care abia, cu sacrificii, mai rezistă …

 

(Winnipeg – Canada)

EU VOI ALEGE CERUL

Posted by solariu On December - 12 - 2012

Sorin Olariu: Şapte păcate, Ed. Dacia Europa Nova – Lugoj, 1997

Tânărul poet Sorin Solaris vine sub cea de-a doua arcadă, la şapte ani de la debutul absolut, şi ne aduce prima sa carte de „Şapte păcate”. Evenimentul mă surprinde şi mă bucură ca un corp ceresc pe care-l văd rar, din felurite pricini, între care presupun amplitudinea crugului, dacă nu şi micile-mari imprevizibile ale vieţii noastre pământene.
Sorin Solaris (cu numele suferind o inspirată modificare) rămâne, pentru mine, o enigmă şi o revelaţie, ştiindu-l retras în arealul unei aşteptări sau al unei exigenţe situate între sfială şi îndatoriri, dacă nu şi conotaţiile necontenitelor recursuri în favoarea artei.
Cartea dintâi a lui Sorin Solaris îi confirmă potenţialele, prefigurând un destin literar remarcabil, singularizându-l într-un context literar şi pestriţ. Fenomenul editorial mi se pare că primeşte un dar reconfortant prin această carte răsărită tocmai la timpul hărăzit de combustiile şi rigorile poetului însingurat într-o demnă confruntare cu sine însuşi, „într-un colţ de ţară veche”, cum ar spune Tudor Arghezi.
Originalitatea acestui debut, chemat, într-un vers, „a atinge nemărginirea” consistă în slujirea a ceea ce Lucian Blaga numea, referindu-se la Eminescu, „poezia de gândire”. O sinceritate a singurătăţii durute, obsesia unor întrebări pătimite – ale iubirii sau ale extincţiei – participă la configurarea unui teritoriu liric curentat de căutări înfrăţite, privind aflarea unor răspunsuri şi răspunderi formulate cu mijloace de artă care să-i poarte pecetea. Ne îngăduim citarea câtorva versuri sugestive:
„Durerea lumii mele în veci nu te mai doare”,
„Un suflet răstignit pe un cer de piatră”,
„Lungi umbre-alungă-n noapte lumina mea de ceară”,
„La poarta Raiului, desculţ, plângând”,
„Îţi aminteşti de mine ca de-o poveste ştearsă”,
„Azi cuvânul meu ucide ca o gheară de felină” sau
„Eu voi alege Cerul”.
Putem spune, fără teama de a greşi, că ne aflăm în prezenţa unui talent robust, de netăgăduită originalitate, mistuit de frumuseţea în care înfloreşte autenticitatea şi profunzimea trăirii unor idei, a vieţii şi artei. „Am înflorit statuie” zice poetul, iar noi înşelegem că suntem în vecinătatea unui confrate care ştie să se retragă din zarva lumii, pe care o percepe existenţial, exprimând-o în adevărurile poeziei, cu exigenţe care nu-l mulţumesc, cum e şi firesc să se întâmple.
Cele două secţiuni opţionale ale cărţii lui Sorin Solaris pun în evidenţă posibilităţile sale de a se regăsi într-un larg registru al noemelor, îndoielilor, căutărilor sau întrebărilor de artă poetică: „Eu ţi-am dăruit Lumina”, autorul somându-ne apoi tandru: „înapoi la mine-n cer”.
Devenirea poetului, la acest ceas al adevărului, mi se pare a fi deschisă unor zarişti neştiute, în care cititorul de vocaţie are toate argumentele să spere cu deplină credinţă.
Anghel Dumbrăveanu

ROMÂNIA POST-ALEGERI

Posted by solariu On December - 10 - 2012

Câteva consideraţii generale făcute în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012

Votul de încredere dat de români USL-ului este mai mult un vot anti-PDL şi anti-Băsescu, democraţii şi preşedintele fiind percepuţi ca fiind singurii vinovaţi pentru criza economică din România. Acelaşi lucru s-a întamplat şi în 1996 când românii au votat Convenţia Democrată şi l-au votat pe Constantinescu preşedinte fiindcă erau sătui de PDSR şi de Iliescu. Pentru ca peste patru ani, în 2000, românii să se reîntoarca spre stânga politică, votând Polul Social Democrat.
Anul acesta, tandemul Crin-Ponta, aflat la conducerea USL, a profitat din plin de erodarea lui Băsescu şi a pedeliştilor care au fost nevoiţi să ia nişte măsuri drastice, dar necesare pe timp de criză. Scăderea salariilor şi a pensiilor, închiderea unor instituţii, concedierile a mii şi mii de bugetari, vreme în care mai-marii partidului îşi etalau limuzinele, vilele sau poşetele şi hainele scumpe au făcut ca PDL să devină, pe bună dreptate, extrem de nepopular în rândul românilor de rând. Aşa că USL a venit la putere pe cai mari, însă în cele şapte luni de guvernare a început să dezamăgească prin numirile şi răs-numirile de miniştri corupţi sau agramaţi, scandalul plagiatelor, deprecierea monedei naţionale, referendumul eşuat pentru demiterea preşedintelui, inexistenţa unui program de redresare a economiei naţionale, afectarea credibilităţii României peste hotare, etc. Toate acestea nu au făcut decât să pună sub semnul întrebării capacitatea USL-ului de a redresa România şi a mai tăiat din speranţele românilor, care au fost puşi în situaţia de a alege răul cel mai mic.
Nu sunt de acord cu alarmiştii care susţin în gura mare că gata acum cu occidentalizarea şi modernizarea României fiindcă Ponta şi Crin ne vor da pe mâna ruşilor. Asta e doar campanie electorală. Cum nu agreez nici falsitatea cu care Ponta şi Antonescu se bat cu pumnii în piept şi susţin că România nu are nevoie de sfaturi de la Merkel sau Barroso. Ei ştiu foarte bine că România are mai multă nevoie de Europa decât are Europa de România, dar mai ştiu şi că patriotismul acesta de faţadă e ceva care dă bine la public şi aduce voturi.
Însă daca USL va continua cum a făcut-o până acum, să nu aibă niciun program clar de guvernare, ci doar un singur ţel: “Jos Băsescu!” şi dacă premierul desemnat va sta mai mult pe la televiziuni, situaţia ţării nu se va îmbunătăţi, ba chiar din contră, va deveni şi mai grea, iar la alegerile din 2016 se va face din nou rocada politică, în caz că alianţa USL va mai dăinui până atunci şi nu se va destrăma din cauza luptei pentru ciolan. Cei care au primit acum un şut în dos de la popor vor reveni atunci la putere ca salvatori ai naţiunii.
De aceea este momentul ca acum Antonescu şi Ponta să lase vrăjelile mărunte şi să se pună pe treabă. Altfel vom avea aceeaşi Mărie, cu alta pălărie, fiindcă oferta electorala la noi e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Aşa încât ai să te întrebi ca orice român: eu cu cine votez?

Unirea – sacra noastră sărbătoare

Posted by Stefan Strajer On December - 9 - 2012

Unirea – sacra noastră sărbătoare 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Pretutindeni în lume, unde soarta i-a împrăştiat pe români, Ziua Naţională a Întregirii Naţionale îi adună în sărbătoare, precum a fost atunci, în urmă cu aproape o sută de ani la Alba Iulia, adunarea voinţei, împlinirii şi bucuriei unirii, a întregirii în spaţiul nostru istoric şi naţional. 

Foto. Doua generatii, o singura credinta nationala (Stefan Strajeri si Corneliu Florea)

În repetate rânduri Ştefan Străjeri, redactorul-şef al publicaţiei Curentul Internaţional din Michigan, m-a invitat să sărbătorim împreună cu familia sa, cu  colaboratorii şi cititorii publicaţiei Ziua Naţionala. Anul acesta am răspuns invitaţiei şi am zburat trei mii de kilometri pentru a mă afla în mijlocul comunităţii româneşti din această parte a Statelor Unite. Am fost oaspetele Familiei Silvia şi Nicu Jinga ce m-au tratat cu bine cunoscuta ospitalitate ardelenească. La Ştefan Străjeri, casă frumoasă şi primitoare am avut parte de ospitalitatea bucovineană şi am fost impresionat cum a găzduit întreaga formaţiune folclorică „Plaiurile Pojorâtei” venită expres la această sărbătoare tocmai din Bucovina, din Pojorâta natală a lui Ştefan Străjeri. Acesta nu este un amănunt oarecare ci este expresia unei uniri de neam, de suflet şi dragoste, în calea cărora mările şi ţările, oceanele şi continentele nu sunt un obstacol. Fiind împreună în aceast încăpător cămin bucovinean am avut din primul moment sentimentul de mare familie, de neam, purtându-ne unii faţă de alţii cu grijă, consideraţie şi dragoste creştinească. Simţeam aceeaşi trăire psihică pe care o am întotdeauna în bisericile lui Ştefan cel Mare din Bucovina, ce aici era îmbogăţită de consătenii lui Ştefan Străjeri, atât de tineri şi frumoşi, îmbrăcaţi în minunate costume populare specifice Ţării de Sus pregătiţi de spectacolul sărbătorii.

Foto. Bravo voua, sunteti la inaltime

Sărbătoarea Zilei Naţionale, ÎNTÂI DECEMBRIE, a avut loc în sala mare a Bisericii Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din Warren, Mihigan, unde am fost uimit de participarea a peste 450 de români veniţi de la zeci de kilometri, din alte state şi chiar din Canada. Nu am mai văzut atâţia români la un loc de când trăiesc în străinătate. M-am simţit foarte bine şi am fost bucuros să stau de vorbă cu bănăţeni din Banatul sârbesc, de unde au venit bunicii mei după Unirea cea mare şi firească, să mă întâlnesc cu maramureşeni de pe Valea Izei, unde, an după an, fac un pelerinaj la bisericile cele vechi din lemn sau întâlnirea cu Preotul Mihuţ, de la noi din Năsaud, o personalitate puternică, bravă, înţeleaptă, ce a ridicat patru biserici ca român şi preot, cu care avem atâtea şi atâtea cunoştinţe comune.

Foto. Cu cei ce vin de departe dar intotdeauna aproape

Atmosfera românească a fost plăcută iar programul pregătit de Societatea Culturală Româno – Americană „Avram Iancu” a fost bogat, diversificat de mare ţinută artistică. Aşa cum se cuvine la această sărbătoare de neam, preoţii au rostit marea rugăciune închinată Tatălui Nostru, au adus cuvinte de merit celor ce au săvârşit Marea Unire şi au pomenit pe cei ce s-au jertfit pentru ea. A urmat o scurtă şi însufleţită prelegere a poetei Doina Popa despre Unirea Neamului şi mesajul naţional înflăcărat al Primarului Ioan Bogdan Codreanu din Pojorâta citit de una din componentele Ansamblului „Plaiurile Pojorâtei”. Apoi a început un bogat program folcloric la care şi-au dat concurs solişti vocali în frunte cu Ionela Prodan, Florin Boita, Bogdan Filimon, Diana Pantea. Instrumentişti şi dansatori locali sau veniţi de departe, toţi cu o dăruire şi talent. Aplauze meritate, puternice şi îndelungate. Meniul tradiţional românesc abundent la care, fiecare, după preferinţe şi putere, şi adăugat la băutura asortată.   

Foto. Bucovineni in Hora Unirii la Detroit  

Buna dispoziţie a continuat multe ore cu chef de vorbă, jocuri populare şi dansuri, cânt. Am fost la o masă împreună cu Doamna Gabriela Mihalache fondatoarea publicaţiei Curentul Internaţional în urmă cu 13 ani, publicaţie ce a continuat linia naţională a lui Pamfil Şeicaru, necesară românilor din străinătate, cu Doamna Silvia Jinga performantă jurnalistă şi comentatoare a publicaţiei şi soţul dânsei o fire artistică, cu buna mea prietenă, sensibila poetă Doina Popa şi originalul poet şi epigramist bănăţean Sorin Olariu. Ultimii doi vechi cunoştinţe de la Câmpul Românesc (Hamilton, Canada) şi camarazi plăcuţi de acţiune şi şuete pe toate registrele lor. Familia Luminiţa şi Ştefan Străjeri, făcând parte din echipa organizatorică, au avut o seară încărcată de treburi, cu toate acestea, se mai aşezau pe scaune cu noi la masă să-şi tragă sufletul, să ne zâmbească şi să schimbăm impresii. La toate mesele din jur domina armonia şi bucuria.

Impresiile mele sunt foarte bune şi frumoase, au meritat zborurile făcute, am să mai fac.

A doua zi, după tumultoasa sărbătoare, am avut parte, atât la Familia Jinga cât şi la Familia Străjeri, de conversaţii liniştite despre viitorul publicaţiei, la care eu colaborez de zece ani din vremea Doamnei Gabriela Mihalache, pe care o respect pentru fineţea personalităţii şi cu care m-am înţeles la fel de bine precum cu marele sufletist Ştefan Străjeri.

Despărţirea nu e uşoară, de acea ne îmbrăţişam şi ne dorim o proximă ocazie.

(5 Decembrie 2012, Winnipeg – Canada) 

 

Foto. Suntem la aceeasi inaltime romaneasca

 

 

 

 

Când România este Mare!

Posted by Stefan Strajer On December - 9 - 2012

Când România este Mare!

Autor: Doina Popa (Dexter, Michigan, SUA)

 

Anul 1918 reprezintă ȋn istoria poporului romȃn anul triumfului idealului naţional, anul ȋncununării victorioase a luptelor şi sacrificiilor umane  pentru făurirea statului naţional unitar. „În această zi, scria Nicolae Iorga, a sosit un ceas pe care-l aşteptăm de veacuri, pentru care am trăit ȋntreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gȃndit. A sosit ceasul ȋn care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre.”

Foto. Membrii Societatii Avram Iancu din Detroit (de la stanga la dreapta: Stefan Strajeri, Irina Coman, Maria Ionescu, Mirela Costa, Dragos Costa, Ion Coman – lipseste Felicia Musat)) impreuna cu preotii Ioan Mihut si Stefan Vlad

Ȋn adȋncul inimii fiecărui romȃn era ȋntipărită credinţa că mȃntuirea de orice domnie străină nu se poate realiza decȃt prin unitatea naţională.

O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască ȋntr-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decȃt orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă şi punȃnd ȋn mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă să treacă peste toate adversităţile, să dea viaţă aspiraţiei sale: Statul Naţional Romȃn. Romȃnii sunt  mȃndri de faptele istorice ale neamului şi se bucură de Ziua Naţională a Romȃniei, nu  numai cei din ţară, dar şi cei aflaţi la mii de kilometri depărtare.

Foto. Marea artista a cantecului popular Ionela Prodan

Romȃnii din statul Michigan, U.S.A., au fost invitaţi să sărbătorească Ziua Naţională a Romȃniei ȋn cadrul unui eveniment special organizat de  societatea culturală romȃno-americană „Avram Iancu” şi partenerul media “Curentul Internaţional”.

Foto. Florin Boita – tanar talent al cantecului banatean

Fiind activi, ȋmpreună, mereu, putem transforma lumea ȋntr-un loc mai bun pentru familiile noastre, pentru prietenii noştri, pentru comunităţile şi ţările noastre, pentru generaţiile viitoare. Călăuziţi de aceste idealuri, membrii societăţii “Avram Iancu” s-au străduit să organizeze, ȋn cadru şi mod cȃt mai plăcut, acest eveniment  sărbătoresc pe măsura importanţei sale. Astfel ȋncȃt sȃmbătă, 1 Decembrie 2012, sala de festivităţi a bisericii ortodoxe “Pogorȃrea Sfȃntului Duh” din Warren, Michigan, SUA, aranjată sărbătoreşte a strȃns zeci şi zeci de suflete venite din toate colţurile Michiganului, dar şi din Atlanta (Georgia), Indiana, Canada, Romȃnia.

Foto. Grupul Bucovina din Atlanta (Irina si Garofas Milici, Iulia si Ovidiu Babici)

Prima parte a programului serii a fost deschisă de preşedinta societăţii culturale “Avram Iancu”, tȃnăra şi sufletista d-nă Mirela Costa, care a prezentat programul pe ȋntreg parcursul serii. Spectacolul  a debutat cu cele doua imnuri naţionale, romȃn şi american, interpretate cu vocea-i minunată de solista Diana Pantea.

Foto. Diana Pantea interpretand imnurile de stat ale Romaniei si SUA

Părintele Ioan Mihuţ, preotul de aproape 30 de ani al bisericii ortodoxe romȃne “Pogorȃrea Sfȃntului Duh” a rostit cȃteva cuvinte de deschidere, urmat de solistul Florin Boita, interpret de muzică populară din zona Banatului.

Foto. Ansamblul Flcloric “Plaiurile Pojoratei” din Bucovina (Suceava) – Membri: Roxana Serovschi, Diana Cozmaciuc, Ionela Jucan, Alecu Balan, Grigore (Florin) Taran, Ioana Roata, Gheorghe Strajer si Ioana Forminte

Un “Cuvȃnt despre Unire” a rostit Doina Popa şi d-l Marius Marin, preşedintele Asociaţiei romȃnilor din nord-vestul Americii.

Cȃntecele patriotice interpretate cu măiestrie artistică de către soliştii Bogdan Filimon şi Ionela Prodan au fost ȋnsoţite de Hora Unirii, care a ȋncins ȋntreaga sală ȋn cercuri largi de dansatori, colorȃnd sala ȋn cromatica tricolorului romȃnesc.

Foto. Hora Unirii la 1 Decembrie 2012, biserica “Pogorarea Sfantului Duh”, Warren (Detroit)

Au interpretat remarcabil formaţia „Academic” din Detroit, condusă de Gheorghe Trȃmbiţaş şi solista Diana Pantea cu muzică live pe toate gusturile.

Grupul de dansatori “Bucovina” din Atlanta, foşti membri ai ansamblului “Ciprian Porumbescu” (Suceava, Bucovina) au executat măiestru dansuri din Bucovina, Moldova şi Oltenia, alternȃnd eleganţa mişcărilor cu frumuseţea costumelor bucovinene.

Marea artistă a cȃntecului popular romȃnesc, Ionela Prodan a marcat spectacolul cu o interpretare de ȋnaltă ţinută artistică, vibrȃnd sala cu timbrul vocii sale inconfundabile.

Invitaţi de onoare, de suflet şi spirit ai d-lui Ṣtefan Străjeri, sosiţi din satul natal al domniei sale – Pojorȃta – au fost membrii ansamblului folcloric „Plaiurile Pojorȃtei”, care au constituit marea atracţie a evenimentului cu trei intrări pe scenă, ridicȃnd sala ȋn aplauze şi ovaţii prelungite. Costumele populare specifice zonei, garnisite cu blană de dihor, scoteau ȋn evidenţă frumuseţa şi eleganţa portului bucovinean din zona Pojorȃtei. Directorul ziarului ȋnsuşi a purtat cu mȃndrie ȋntreaga seară costumul tradiţional.

Printre invitaţi, s-au remarcat colaboratori ai ziarului “Curentul Internaţional”, scriitorii: Silvia Jinga, Sorin Olariu, Corneliu Florea – sosit din Winnipeg – Canada, Gabriela Mihalache – fondatoarea ziarului, Ṣtefan Străjeri – directorul ziarului, inimos şi harnic organizator al evenimentului.

Sosit din ţară ȋmpreună cu alţi oaspeţi, ne-a surprins plăcut cu prezenţa, d-l Gheorghe Chindriş, unul dintre fondatorii societaţii culturale “Avram Iancu”.

Nu mic a fost aportul celorlaţi membri organizatori şi al tuturor celor ce au dat o mȃnă de ajutor pentru ca serbarea să fie la ȋnălţimea evenimentului.

Multumiri din partea tuturor romanilor pentru cei mai inimosi dintre romani, membri ai societatii „Avram Iancu”: Mirela si Dragos Costa, Irina si Ion Coman, Maria Ionescu, Felicia Musat si Stefan Strajeri, alaturi de membri familiilor lor care au fost alaturi la organizarea acestei sarbatori a neamului romanesc.

Un tot unic, ȋntr-un spectacol desăvȃrşit.

Ȋmi vin ȋn minte cȃteva versuri dintr-o poezie găsită ȋn raniţa unui soldat căzut ȋn toamna anului 1918 pe muntele Sorica din zona Carpaţilor de Curbură:

„Nu plȃnge Maică Romȃnie

Adună tot ce-i bun sub soare

Ne cheamă şi pe noi la Praznic

Cȃnd Romȃnia va fi Mare.”

Iată cum Maica noastră Romȃnia ne-a adunat la sărbătoarea ei şi ȋn acest ȋnceput de decembrie 2012, iată cum romȃni cu suflet curat şi dragoste de neam şi ţară au răspuns chemării sale, oriunde se află ȋn lume.

Romȃnia este acolo unde trăiesc, muncesc, ȋnvaţă romȃni.

Timpul şi spaţiul nu ne ȋnving!

 

        

INVITAŢIE LA CENACLU – CHICAGO

Posted by solariu On November - 8 - 2012

Emoţii de toamnă

DEFINIŢII EPIGRAMATICE

Posted by solariu On September - 3 - 2012

FEMEILE

Sunt ciute suple, graţioase,
Cu ochi frumoşi şi sâni superbi;
Cu cât acestea-s mai frumoase
Cu-atât și soţii lor mai cerbi.

~

MĂGARUL

Măgarul, dacă vrei să ştii,
E-un patruped interesant:
E-acel ce face măgării
Aproape cât un guvernant.

~

MINIJUPELE

Sunt haine pline de lipici,
Pe post de fuste sau de rochii;
Cu cât acestea sunt mai mici,
Cu-atât mai mari se cască ochii.

~

GINECOLOGUL

E un medic cunoscut
Prin eforturile sale
Drept un mare Institut
De Sondaje… Digitale.

~

PARLAMENTUL

Se ştie că-i un fel de han,
Cu un specific românesc,
În care unii dorm buştean
Pe banii celor ce muncesc.

~

STRIPTIZUL

E dansu-acela dintre bare,
Pe care-l practică o fată
Extrem de lungă în picioare;
Şi lungă şi destrăbă/lată.

~

MĂRŢIŞORUL

Simbolul care vrei-nu vrei,
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.

~

MONICA LEWINSKI

Doamna care le învaţă
Pe femeile cuminţi
Cum să reuşească-n viaţă
Fără-a strânge mult din dinţi.
~
CÂINELE

Definirea lui e clară:
Este tipul de potaie
Căreia, la noi în ţară,
Multă lume frunze-i taie!

coperta carte Sorin Olariu

Cartea-i mica dar funica, autor Sorin Olariu


~
Autor al câtorva plachete de catrene spirituale, Sorin Olariu, poet şi epigramist, recidivează, publicând un volum compact de peste 200 de piese, consolidându-şi statutul de creator în gen. Mi-a făcut bucuria de a-mi cere opinia despre aportul său epigramatic sub forma unui Cuvânt Înainte la volumul Urzici pentru mari şi mici (Editura Tibiscus, 2001). Diagnosticul pus atunci s-a dovedit exact, Sorin Olariu abordân fără niciun fel de complexe o problematică diversă ce se întiinde de la politică – efectuând halte obligatorii în social – la literatură, nelăsând la o parte nici tipurile individuale, într-un cuvânt, antenele sale sensibile, deosebit de fine, captând semnalele şi/sau ecourile mediilor celor mai felurite.
“Andrisanţii” epigramelor sale sunt de aceea, recrutaţi din toate zonele socialului, persoane mai mult sau mai puţin însemnate, dar pe lângă care nu poţi trece fără a le lăsa un mesaj satirico-umoristic. Nu sunt cruţaţi liderii politici români şi străini, oamenii politici în genere, liderii sindicali ş.a. Situaţia economică a ţării , pusă sub semnul unei interminabile, chiar dacă nu iluzorii reforme, beneficiază de asemenea, de atenţia epigramistului care se apleacă asupra stării societăţii româneşti cu alură de sociolog.
Ne face plăcere să ne confruntăm propriile noastre impresii despre fenomenul investigat cu punctele de vedere ale autorului, mai întotdeauna acceptabile. Judecăţile sale sunt uneori radicale, excesive, dar pot fi luate în considerare cel puţin ca ipoteze:
~
Ca nu cumva să strice mediul
Mutară parcul, ce te miri?
Că-n Capitală este sediul
Adevăraţilor vampiri.
(Dracula Park se mută)
~
Sau:
~
În ţara-n care ne-ntrerupt
Popofrul zace-ntr-un marasm,
Spui politician corupt
Şi-ai şi făcut un pleonasm.
(Greşeli gramaticale)
~
Pornind de la titlul unei cărţi de Adrian Păunescu, autorul trage o concluzie cce constituie un puternic semnal de alarmă pentru cei aflaţi la cârma ţării:
~
Frustrarea, frigul, sărăcia,
Îi fac pe unii, cum se ştie,
Ca o secundă-n România
Să li se pară-o veşnicie.
(Citind Istoria unei secunde)
~
Epigramistul ne trimite, cu just temei, la Caragiale, a cărui supremaţţie în arta diagnosticului social îi pare, ca şi mie de altfel, a fi indiscutabilă:
~
Pe lângă Iancu,-n galantare,
Acuma,-n clipa nouăşnoua,
Bătrânul Nostradamus pare
Prezicător de mâna-a doua.
(2000 – Anul Caragiale)
~
Ca şi această Recunoaştere:
~
Recunoaştem permanent
Toate meritele sale…
Aţi văzut! Şi-n parlament
Îl jucăm pe Caragiale!
~
Nu lipsesc catrenele cu tematică literară, în rândul cărora străluceşte strofa următoare:
~
Trăgându-şi numele din soare,
Poetul care azi e lipsă,
Prin moartea lui, fulgerătoare,
Lăsă confraşii în eclipsă.
(Lui Marin Sorescu)
~
Sorin Olariu nu ezită să atace subiecte a căror deasă tratare se pare că le-a făcut -prin banalizare – să nu mai constituie surse de inspiraţie, inovarea părând aproape sortită eşecului. Şi totuşi, iată ce imagine pproaspătă descoperă el pentru un motiv atât de vechi cum este cel al soacrei:
~
Aşa, ca de sfârşit de an,
Spunea un hâtru bun de gură.
Îmi bag şi soacra la borcan
Că-i cea mai bună acritură.
(Murături de sezon)
~
Adaptarea la noile realităţi impuse de perioaada istorică post-decembristă pe care o traversează ţara impune, pe lângă reflecţii grave, în ton dulce-amar, soluţii pentru toate situaţiile, inclusiv pentru viaţa personală a oamenilor:
~
Vrei să cucereşti o fată
Şi să-i sari la noapte gardul?
Păi atunci, de prima dată,
Nu-i da inima, ci cardul!
(Sfat unui amorez)
~
O completare, dacă îmi dă voie autorul, ce trebuie să facă aceia care nu mai au inimă, ci cord (de aici adverbul cordial?), indiferent dacă sunt sau nu posesori de card?
Se vor descurca, mi se va răspunde, chiar dacă pentru aceasta trebuie să se apeleze la verbul cel mai des conjugat în România ultimelor 5-6 decenii, fără nicio deosebire de regim politic. Lucru nu întotdeauna posibil însă, ca în cazul acestei gelozii biblice:
~
Sărmanu-Adam se confesează
Că Eva, dulcea lui nevastă,
Săptămânal îl controlează
Să nu-i lipsească altă coastă!
~
Noul Adam va găsi, desigur, soluţia pentru a scăpa de ochiul vigilent al Evei contemporane, cu toate că şi reciproca este la fel de valabilă. Ceea ce nu înseamnă că observaţia epigramistului nu este câtuşi de puţin pertinentă, subtilă sau acoperitoare.
Sorin Olariu este un epigramist mai aproape de tinereţe ca vârstă, biologică şi de creaţie, privind însă realitatea înconjurătoare cu o maturitate şi un simţ al poantei ce devin stil.El se pregăteşte, astfel, să intre în zodia clasicităţii, dacă nu cumva se şi află acolo.
~
(George Corbu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România)
~

Epigrame despre Referen… dum-dum!

Posted by solariu On July - 27 - 2012
Sorin Olariu - Pentagon Mall

Sorin Olariu – Pentagon Mall

BĂSESCU SE DISCULPĂ

Dragul meu electorat
Recunosc că beau cât trei,
Dar la fel de-adevărat
E că beau pe banii mei.

SFAT LUI VICTOR PONTA

De vrei să scapi de matelot
Te-nvăţ eu cum să procedezi:
Sustragi biletul tău de vot
Şi faci ce ştii: îl xeroxezi!

LOVITURĂ DE STAT?

Cred c-această lovitură
Dată iute sub centură,
Nu mai e deloc de STAT,
Mai degrabă-i de PLECAT.

VIITOR DE AUR…

Ţara merge înainte:
Prim-ministrul e-un rechin,
Plus c-avem un preşedinte
Comandant de… submarin.

PONTA CĂTRE MERKEL

Vreau atâta să se ştie
Că e-un lucru important:
Noi nu suntem colonie,
Nici măcar deodorant!…

GREŞELI GRAMATICALE

În ţara-n care, ne-ntrerupt,
Poporul zace-ntr-un marasm,
Spui: politician corupt
Şi-ai şi făcut un pleonasm.

AM VISAT CĂ L-AM SALVAT
DE LA ÎNEC PE BĂSESCU

– Mă-nec!… striga el cam matol
Cu capu-n apă si nămol.
Şi-aşa m-a-nduioşat încât
I-am tras bocancul de pe gât.

TRASUL CURELEI ÎN VREMURI DE CRIZĂ

Vă spun cinstit prieteni dragi
Că de curea atât am tras
Încât o scot de la nădragi
Şi uite că mi-o pun la ceas.

LUI VICTOR PONTA

Ţi-o spun aşa, ca unui frate
Şi rog, notează informaţia:
Când ai prea multe doctorate
Îţi afectează… educaţia!

SALVAREA VINE DE LA COTROCENI

De crunta austeritate
Ne scapă iute Antonescu
De-o vinde sticlele lăsate
După plecarea lui Băsescu.

BĂSESCU SUSPENDAT?
Există oameni mari, de stat,
Care-ar dori să-l prindă
Şi-apoi să-l vadă suspendat
Ca pe Saddam: de-o grindă!

ROMÂNI, NU VĂ MAI CERTAŢI!

Ascultaţi-mă pe mine:
Ce să mai vorbim acum?
Lasă că vorbim mai bine
După referen… dum-dum!

Sorin Olariu - coperta Urzici pentru mari si mici

Urzici pentru mari si mici – coperta Ciprian Stanciu SPIC

Autor prodigios, umorist pur sânge, epigramist de mare talent, Sorin Olariu a beneficiat de recunoaşterea a doi maeştri, conducătorii celor două cenacluri bănăţene de satiră şi umor Ridendo şi, respectiv, Apostrof. Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, el este şi un virtuoz al scrisului în grai bănăţean. Omul este fermecător şi se află l vârsta pe care Dante o considera amiaza vieţii (35 de ani), dar şi în posesia altor daruri naturale, deloc de neglijat, pe care nu le iroseşte, ci, dimpotrivă, le valorifică din plin, obţinând, în plan literar, succes după succes. Ca orice scriitor, îşia re publicul său, pe care sunt sigur că nu-l va trăda, ca să nu fie trădat, pentru că şi reciproca este valabilă. Scriitorul se naşte pentru cititori, care, chiar dacă nu-l receptează de la început, după ce vor fi luat cunoştinţă de existenţa lui, îl vor urmări cu dragoste şi consecvenţă, stimulându-l şi cerându-i, ca unui actor, să se afle cât mai mult timp pe scenă pentru a ne împărtăşi din noile lui strădanii, aşa cum se întâmplă cu autorul nostru, confratele Sorin Olariu, aflat în plenitudinea forţelor sale, cu o vitalitate remarcabilă şi o bună dispoziţie contagioasă, care, iată, ne dăruieşte încă o carte (numărul lor nu mai contează de vreme ce a depăşit cifra 10), la fel de spumoasă ca şi cele ce o precedă.
Sorin Olariu devine pe zi ce trece – dacă nu cumva a şi devenit – un nume inevitabil în rândul literaţilor din Banat şi nu numai.
Epigrama contemporană românească i-a receptat şi omologat mesajul original, iar Uniunea Epigramiştilor din România, al cărui membru este, se mândreşte cu asemenea creatori aparţinând unei noi generaţii de spadasini, ce-şi propun să continue şi să îmbogăţească genul, înscriindu-se într-o tradiţie dintre cele mai strălucite şi fertile.
Sunt câteva numai dintre adevărurile ce trebuiau neîndoielnic spuse despre un om cu o operă deosebit de promiţătoare în actualul climat de libertate a expresiei, a prevalenţei spiritului de bună calitate, decelabil atât în operele tipărite, cât şi în festivalurile şi concursurile nu puţine, desfăşurate, anual, în centrele epigramatice ale ţării. Or, Caransebeşul, locul unde Sorin Olariu trăieşte şi scrie, este un astfel de centru, aici organizându-se un prestigios festival naţional de epigramă, care în acest an a ajuns la cea de-a patra ediţie, oferindu-i confratelui atât de dotat ocazia de a se manifesta şi afirma la adevărata lui valoare, pe care sunt bucuros să o atest, pornind de la scrierile lui de până acum. Diversitatea temelor şi motivelor, alături de prospeţimea spiritului său îndreptăţesc o astfel de apreciere şi fac eforturi de a-mi tempera entuziasmul pentru a nu-l prezenta într-o lumină şi mai favorabilă, spre a nu fi bănuit de complicitate.
Îl dau aşadar în urmărire generală, Sorin Olariu meritând omagiul unui public mai larg, nu doar al breslei epigramiştilor, pe care o onorează cu distincţia, dar şi cu discreţia sa.
~
(George Corbu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors