Moartea vine printre nămeţi

Posted by Stefan Strajer On February - 13 - 2012

Moartea vine printre nămeţi

 Autor: Magdalena ALBU

„Ce înseamnă adevărul? Omul – iată singurul adevăr!” (Maxim Gorki)

 

Aţi citit piesa de teatru „Azilul de noapte” a scriitorului rus Maxim Gorki? Daca da, e bine, dacă nu, parcurgeţi-i, vă rog, rândurile! Este deosebit de necesară spiritului omenesc în aceste vremuri cumplite, când moartea şi sărăcia domină fiecare metru pătrat de caldarâm al unei Românii înghiţite de nămeţi şi de ger cumplit. „Toţi oamenii mor? De ce? Ei şi, n-au decât să moară cu toţii!”, rosteşte, la finalul uneia dintre scrierile gorkiene, personajul principal al acesteia – Bulîciov. Trebuie spus faptul că Aleksei Maksimovici Peşkov, care şi-a publicat toate textele sale sub pseudonimul atât de cunoscut lumii de Maxim Gorki, a aşezat la temelia dramaturgiei universale a tuturor timpurilor, alături de nu mai puţin celebra „Vassa Jeleznova”, „Micii burghezi”, „Duşmanii” ori „Egor Bulîciov şi alţii”, una dintre capodoperele extrem de mult jucate pe scenele lumii – „Azilul de noapte” – tocmai pentru problematica profundă pe care aceasta o scoate la iveală prin intermediul replicilor date de personaje sale aflate la graniţa dintre vieţuire şi supravieţuire, dintre viaţă şi ceea ce poate oferi ea ca perspectivă fiinţei umane sărace sau sărăcite din varii motive existenţiale – moartea sub toate formele ei fireşti ori ba.

 

Aidoma tabloului gorkian din azilul de noapte al lui Costîliov, unul total anti-romantic, ce alungă din centrul său exact Omul – acel individ dovedit neputincios în lupta lui cu tarele unei societăţi dominate de haos şi de deziluzii dureroase cu privire la orice, chiar şi la un simplu tratament de dezalcoolizare -, imaginea unei bune părţi a ţării româneşti scufundate în zăpadă, sărăcie şi deznădejde ni se aşează în aceste zile în faţa ochilor precum un luciu imens de apă care acoperă Viaţa. De colo până colo, infernul alb îşi întinde cu repeziciune trupul îngheţat, chemând după el, ca o cucuvea cu privirea fixă şi cu ţipătul ascuţit, cobind nemilos a rău, moartea. „O-mul! Trebuie să ai respect faţă de om! Nu trebuie să-l compătimeşti … să-l înjoseşti cu mila ta … trebuie să-l respecţi!”, spune cu profunzime şi inteligenţă Satin, actorul sinucigaş din „Azil”. Un principiu pe care, din nefricire, nu l-a respectat nimeni nici ieri şi nu îl respectă absolut nimeni nici azi.

 

Anul 2012, dincolo de izurile sale mai mult sau mai puţin apocaliptico-electorale, a fost declarat de către Patriarhia română drept „Anul Sfântului maslu şi al îngrijirii bolnavilor”. Mă tem că este doar o simplă formulare de tip PR-istic şi-atât. Pentru că, de când gerul şi viscolul au lovit România, oameni mor pe capete în această ţară şi nu doare pe nimeni acest fapt dramatic. Doar sunt nişte simple cifre statistice prinse într-un recensământ oarecare, nu-i aşa ?!… Izolaţi printre nămeţi, cu ambulanţe care nu mai cum să ajungă din cauze meteorologice evidente, unii dintre ei nu mai au parte nici măcar de o lumânare în ceasul ultim. Alţii mor din picioare seceraţi de ger şi astupaţi de viforul zăpezii sau, pur şi simplu, îngheţaţi de frig în propriile case insuficient spre deloc încălzite.

 

Am încercat în aceste ultime zile negre din decorul cvasialb un sentiment al deznădejdii pure şi al micimii fiinţei umane în faţa stihiilor naturii, dar şi în faţa naturii umane analizată în întregul ei. Priveam cum Omului în sine puţin îi pasă în ziua de azi de Celălalt semen al său. Şi nu am scris Celălalt cu majusculă din greşeală, ci din respect. Antropologic vorbind, aşa este corect. Numai că omeneşte vorbind, nu mai ştiu exact ce mai este corect, din păcate, fiindcă Omul a uitat, mai nou, de Om, de el însuşi şi de Celălalt ca oglindă a sa – cultivându-şi sau cultivându-i-se, mai bine zis, acum, din nefericire, extrem de puternic acest sentiment distructiv al uitării, aşa cum nu a experimentat-o, cred, niciodată în lunga sa istorie legată de planeta Pământ -, însingurându-se pe zi ce trece în propria-i vizuină a morţii sinistre.            

 

Minciuna este religia robilor şi a stăpînilor … Adevărul a credinţa omului liber!”, ne transmite ca mesaj Maxim Gorki prin acelaşi complex personaj al său, Satin. Stau şi eu şi mă întreb, în condiţiile foarte grele de trai ale zilei de azi, când oamenii mor de frig în ger şi în nămeţi ori sunt găzduiţi, care dintre ei apucă acest lucru, evident, într-un azil de noapte românesc de aceasta dată, dacă oamenii au reflectat vreodată asupra propriei lor vieţi şi condiţii individuale din perspectiva discursului fiecărui personaj al cunoscutei piese de teatru gorkian?!… Poate că da, poate că nu. Cert este că, având filozofia pe buze în momentul morţii sau nu, principiul că Omul e „singurul adevăr” a dispărut, se vede, de mult. Căci, tot aşa precum îi este tratată viaţa pacientului-marfă în spitalul-algocalmin, tot la fel de „nepreţuită” devine, iată, aceeaşi viaţă pentru semenii săi în condiţii naturale extreme. În era fibrei optice şi a nevroticelor strategii de comunicare date la-ntors, pare-se că lumânarea în clipa sfârşitului a devenit ceva mult prea demodat şi totalmente incomod sub semnul luciferic dominator de azi – crucifixul răsturnat, bătu-i-ar Dumnezeu pe toţi să-i bată şi să-i lumineze, în acelaşi timp!…

 

Magdalena ALBU

5 februarie 2012

LA 22 DE ANI DE LA REVOLUŢIE

Comunismul de temut
A căzut demultişor,
Însă cum o fi făcut
De-a căzut peste popor?

POPOR LA APĂ

Văzând că starea ţării-i gravă
Mă-ntreb şi eu cu un suspin:
Băsescu-i comandant de navă
Sau comandant de submarin?

EFECTUL REVOLTELOR

Scumpa noastră Românie
Va putea, în premieră,
Din ţară portocalie
S-ajungă… bananieră.

DESZĂPEZIRE

Ca-n palmă este strada
La noi, pe Porumbescu,
C-am curăţat zăpada
Cu freza lui… Băsescu!

PROTESTE ŞI HAOS

Uite-aşa mă bate-un gând
Că românii noştri vor
Ca spărgând şi distrugând
Să rămânem făr-un chior.

DESPRE CULORI ŞI LIMBI

Mă doare ficatul… şi splina
Că toate sunt azi, alandala:
Chinezii vorbesc mandarina,
Românii vorbesc… portocala.

BĂSESCU, UNIFICATORUL

Este unul din stăpânii,
Care-aşa cum e, haihui,
I-a unit pe toţi românii…
Împotriva dumnealui!

(februarie 2012)

Editorial – ACTA EST FABULA

Posted by Gabriela Petcu On February - 6 - 2012

Autor: Maria Diana Popescu

 

Horă mare la poalele Bucegilor! Alteţa sa, Franks, cu căciulă şi manta românească, s-a lăsat dus la un chef cu lăutari. Şi cu ce spor muşca din miel şi cu ce rîvnă bătea hora noastră! M-am prins de unde erau găurile de aerisire în tălpi. O clipă mi-a trecut prin minte că lupul cu blană de oaie se va îndrăgosti de spiritul românesc, şi, dat afară de mai marii lumii pentru obrăznicie, va cere cetăţenie română şi-l vom vedea curînd în Piaţa Universităţii scandînd: „afara cu F.M.I. şi cu mafia financiară!”. Cei care moşesc finanţele în ţara noastră au fript un miel la proţap, au tăiat un porc, au adus cea mai curată ţuică. Şi dă-i şi petrece sub căciula cu urechi, în timp ce criza gazelor a prins guvernul în pantaloni scurţi, poporul flămînd şi desculţ, cu perspectiva unui trăi în iurte, ca eschimoşii. Cine a achitat nota de plată a conferinţei pe teme culinare? Statul, Franks sau boss-ul de la taxe? F.M.I.-ul, care trebuie să comunice strict instituţional cu guvernul, a fost compromis prin gestul alteţei sale. N-a fost suficientă gaura din pantof, ne-a arătat acum şi o ruptura în cotul moralei.

 

Ce mai contează?! ACTA este fabula! Furnici pe carîmbul unei cizme, sînt de veacuri, aceiaşi, românii spectatori. Şi am impresia că pentru actori şi sufleori, la sediul suprem, de unde se iau deciziile în numele umanităţii, etnobotanicele şi alcoolul se găsesc gratis lîngă automatele de cafea. Nu prea am înţeles de ce ACTA fără plebicist. Oricum, cu sau fără vreun acord, în România cei interesaţi pot afla de cîte ori ai respirat într-o zi. Avem cele mai multe servicii secrete din Europa şi, pentru că sînt secrete, nu le ştim numărul. Nimic nu le scapă acestor urechi sofisticate care ascultă şi îndosariază. Să o luăm metodic: ministere, interne, externe, armată, poliţie, procuratură, investigaţii fraude, securitatea datelor, a transmisiilor, învăţămînt, sănătate, crima organizată, economia, societatea civilă, statistica, notariatele, administraţiile locale, consiliile judeţene, comunale et caetera, atît de multe sînt, încît nişte poliţai în plus la internet sînt floare la ureche. Cu atîta securitate acasă, nu-i mare lucru încă o aderare (semnată cu degetul, ca neştiutorii de carte), care se ocupă cu datul muştelor afară din grădină. Sau poate că ACTA, cea mai recentă găselniţă poliţienească, declanşează urmărirea celor care urmăresc. În fine, capitalismul are foarte multe piste de exterminare, după cum se reflectă în traiul nostru. Dictatorii fac ce vor cu ţara şi cu lumea. De ce n-ar fi dictatură şi în lumea virtuală? Lipsa transparenţei în jurul acordului, precum şi unele prevederi abuzive, au stîrnit deja reacţii şi proteste vehemente în rîndul societăţii civile şi pe-fir. Olanda, Estonia, Cipru, Slovacia şi Germania au refuzat semnarea tratatului. România a pus degetul de la mîna unui funcţionar pe blat, fără să ştie cu ce se mănîncă. Întrebat de presă ce cuprinde, ministrul nostru a afirmat că nu ştie. Să nu fi aflat că este un pericol la adresa libertăţii individului şi a democraţiei? Ca orice acord, va conţine capitole pozitive, la vedere, dar va lăsa loc şi multor abuzuri. ACTA le va da dreptul să verifice dacă programele care echipează calculatorul sau telefonul mobil au licenţă, pretext sub care unei autorităţi i se conferă dreptul de a pătrunde în intimitate, fără mandat. Înseamnă că se vor crea noi locuri de muncă, cele despre care tot aminteşte premierul, adică specialiştii în abuzuri. ACTA, cumva un frate mai mic al lui SOPA, este un proiect internaţional ce prevede reguli stricte şi absurde cu privire la libertatea din spaţiul internetului.

 

Lumea digitală va fi verificată la sînge, bun-înţeles, cu urmări grave: amenzi sau privare de libertate. Orice element copyrighted prezent în fotografii, imagini, filme, melodii, va fi protejat. În concluzie, „Ant Counterfeiting Trade Agreement”, semnat de mai multe ţări, pune în pericol libertăţile universale şi cea mai rapidă şi utilă cale de informare – internetul. Aşadar, guvernul a dat clic pe latinescul ad acta (de spus la dosar) şi pe cîteva măsuri populiste de batjocură pentru popor, care nu vor reduce sărăcia. Este ca şi cum m-aş duce la o benzinărie şi acolo mi-ar umple rezervorul cu văzduh. În România, pe lîngă hrană, pînă şi medicamentele se cumpără pe datorie. Bătrînii şi bolnavii cronici se milogesc prin farmacii ca să ia raţia de pastile pe caiet, pînă cînd soseşte poştaşul cu pensia umilitoare. Doctorìi tot mai scumpe, oameni tot mai săraci şi bolnavi tot mai mulţi din cauza sărăciei. Că românii nu mai au bani să se trateze, reiese din faptul că aproape 2000 de farmacii din ţară sînt în faliment sau insolvenţă. Că sărăcia vieţuieşte în bună regulă în ţară, o spun statisticile, din care reiese că avem cele mai multe persoane care se hrănesc la cantinele pentru săraci.

 

Morala? Feriţi-vă de cei care ies la horă îmbrăcaţi în manta de oaie jupuită!

„Cînd mantaua domnească este din piei de oaie,/ Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.”

Editorial – ROMÂNIA ÎN STRADĂ

Posted by Gabriela Petcu On January - 23 - 2012

Autor: Maria Diana Popescu

 

Azi, 21 ianuarie, în ciuda condiţiilor meteo, mii de oameni protestează în Piaţa Universităţii pentru a zecea zi consecutiv. Mitingurile anti-preşedinte şi anti-guvern au umplut la refuz peste 60 de oraşe româneşti. Cîndva popular în România, repudiat azi pentru că a sluţit rău de tot nivelul de trai al românului, pentru că a tăiat la maxim salariile şi pensiile în schimbul cartuşelor cu piper, preşedintele se confruntă cu cele mai ample proteste. Jefuirea şi vînzarea ţării, îmbogăţirea guvernanţilor, sărăcirea poporului, austeritatea numai pentru mulţime şi chiverniseala pentru guvern, au adus România la limita răbdării. Poporul devenise un robot controlat cu telecomanda. Nimeni nu mişca, nicio idee nu răsărea, nicio cerere nu era luată în seamă, dacă nu se apăsa pe butonul de la Cotroceni. În schimbul supunerii şi resemnării, poporului i se amintea periodic de criză, de recesiune, de sacrificii şi de faptul că neascultarea va face, ca la o simplă pocnitură din degete, dacă îndrăznea să mişte în front, să-şi piardă şi bruma de pîine.

 

Tranziţia de la o dictatură la altă dictatură, disperarea, sărăcia în care trăieşte populaţia României de 22 de ani, sentimentul de timorare sub care funcţionează sănătatea şi învăţămîntul, neîncrederea în instituţiile statului cotropite de politic, populate de corupţi şi de rudele lor, au scos românii în stradă zi de zi, de o săptămînă încoace. La -3° de afară, la kilometrul 0 al României şi în alte 60 de oraşe din ţară au avut loc cele mai ample manifestaţii de stradă de cînd a venit preşedintele la putere. Primele trei zile au fost presărate cu adevărate lupte între manifestanţi şi jandarmeria care a acţionat cu dublă măsură, făcînd uz de gaze lacrimogene şi de instrumentele din dotare. Zeci de protestatari nevinovaţi şi jurnalişti culturali, agresaţi şi loviţi mîrlăneşte au fost urcaţi cu forţa în dubă, nu în salvare pentru îngrijiri. „Băgaţi saitul de cultură în dubă! Imediat!”. Potrivit art. 35 din Legea jandarmeriei (Legea nr. 550/2004), jandarmii nu au dreptul să conducă la secţia de poliţie sau la unitatea de jandarmi persoane despre care nu pot dovedi că au săvârşit fapte contrare legii, prin care au provocat dezordine/tulburări. Între militanţi s-au infiltrat jandarmi în civil care au aruncat cu bucăţi smulse din asfalt şi au incendiat maşini scoase din uz. Ministrul de interne a dat ordin ca manifestanţii să fie bătuţi. După titlul unui mai vechi editorial pe care îl semnez în Agero, preluat de saitul Revoluţiei, în piaţa Universităţii s-a strigat „daţi-mi ţara înapoi”, semn că protestele în nume propriu de-a lungul cîtorva ani, au fost bine receptate de către cititorii din ţară. Scandările au fost pe măsura limbajului folosit de preşedinte şi de guvernanţi. Cîţiva protestatari au venit în Piaţa Universităţii cu o cruce şi un coşciug pe care scria: „Vrem să înmormântăm guvernul român şi să facem veşnica pomenire a celor care au distrus ţara”.

 

Obişnuiţi să se asculte doar pe ei înşişi, chiar şi atunci cînd poporul plînge de foame şi de frig, păziţi de trupe speciale, preşedintele şi premierul au stat după draperii, invitînd forţele de ordine să intre mai puternic în manifestanţii paşnici, care au suportat gloanţe cu piper, gaze lacrimogene, lovituri de baston sau cătuşe. Toate televiziunile naţionale au viciat relatările de la faţa locului. Protestele românilor cinstiţi şi înfometaţi au fost manipulate de televiziunile puterii şi speculate de politicieni. Numai OTV-ul şi Antena 3 au înfăţişat adevărul. Dominanta protestelor a fost decenţa, perturbată de vandali, trimişi speciali ai puterii, cu rol de a destabiliza legitimitatea protestelor şi a cererilor. Românii care trăiesc jignitor, umilitor, intelectualii, studenţii, pensionarii, alte categorii defavorizate au cerut recuperarea României din mîinile hoţilor. În aceste manifestaţii s-a văzut o Românie coerentă. O Românie care ştie ce vrea pentru viitorul ei. Deşi au fost sparte geamurile unui magazin şi ale unor sedii de bănci, cîteva ghivece stradale, distrugerile sînt extrem de mici faţă de cele ale guvernului, care a distrus fără remedii ţara. La început spontan-civilă, în sprijinul lui Raed Arafat şi a serviciului SMURD, manifestaţiile au devenit programate în cea de-a cincea zi. Guvernul trebuia să înveţe să comunice şi să sprijine creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea vieţii în general, nu creşterea necontrolată a averilor la vîrful puterii. De 22 de ani puterea coruptă pînă în măduva oaselor a cerut sacrificii imense poporului pentru a-şi construi averi capitaliste multilateral dezvoltate, devenind milionari în valută. În acest timp românii au rămas pe drumuri, fără slujbă, şi-au pierdut casele, familiile, şi-au pus capăt zilelor şi speranţelor de mai bine. În ţara noastră preşedintele a fost în tot şi în toate şi toate sînt pe dos!

 

Daca ţara este în colapsul pe care l-am punctat pas cu pas în scrierile mele, clasa politică poartă toată vina. Au furat cît au putut, iar acum vor să-şi şteargă urmele ca o pisică lîngă un gard de jandarmi. Sînt în stare să trimită poporul după gratii, ca să îşi salveze bucăţile furate din trupul economiei româneşti. Ce reforme au făcut aceşti neputincioşi mintal? Au tăiat pensiile, salariile, ajutoarele şi indemnizaţiile pentru copii, au distrus sănătatea, au alungat medicii peste hotare, iar fondurile obţinute, vezi doamne!, le-au folosit pentru săli de sport, terenuri de fotbal şi parcuri la sate, pentru pîrtii de schi şi alte investiţii de tot rîsul, de fapt, justificări pentru agoniseala lor. Au desfiinţat locuri de muncă, i-au îndatorat pe români, i-au umilit şi i-au sărăcit, în aşa fel încît, preocupaţi de traiul lor greu, să nu se mai ocupe de cei care fură. 22 de ani de hoţie neîntreruptă. Mi-e greu să cred că un guvernant ar trăi cu 7-800 lei pe lună, cînd numai întreţinerea la bloc este de 600 pe luna, iar chiria în Bucureşti, de pildă, depăşeşte cu mult salarul minim pe economie. Acesta este salariul unui medic la angajare: 800 de lei. Dar celelalte cheltuieli, lumină, gaze, hrană zilnică, medicamente? Umilitor! Deci, jos cu ei! Echitate, egalitate şi dreptate! Jos marionetele guvernului mondial! Români, trebuie să ne recîştigam demnitatea! Trebuie să redevenim stăpîni în ţara noastră! Să fie aduşi în faţa poporului, nu a justiţiei, infestată în părţile esenţiale, toţi cei care au guvernat România cu strîmbă măsură timp de 22 de ani, toţi cei care s-au îmbogăţit jefuind şi înstrăinînd avuţia ţării, toţi cei care ne-au dispreţuit, ne-au umilit şi ne-au sărăcit! Să nu ne mai lăsam călcaţi în picioare de către cei care ne împing în mizerie zi de zi, în timp ce ei trăiesc în lux şi huzur! Să nu ne mai lăsam amăgiţi! Să ne luăm ţara înapoi din mîinile celor care au căpuşat-o! România este a românilor! De la portar pînă la vîrf, unde stau agăţate căpuşele puterii, se impune o schimbare de regim, nu o înlocuire de persoane.

 

 Cu spatele la televizor, cu urechile astupate şi cu singurul neuron care stă de şase, comandantul îşi spune cu o voce interioară: „n-am făcut de loc bine dacă i-am zdruncinat pe cei care au ridicat averi de carton în ultimii 22 de ani, gata-gata să mă întreacă. Am avut tupeul să-i arestez pe corupţi: poliţişti, judecătorii ăia mari, vameşi, arbitri, patroni de cluburi, impresari, secretari de stat, primari de oraşe mari, consilieri judeţeni, o grămadă de funcţionari publici. Am oprit maşina de copiat de la Bac, prin care partidele îşi promovau analfabeţii în facultăţile particulare/de stat, conduse tot de ei, le-am interzis rectorilor să-şi angajeze toate rudele pe salarii de mii de euro. Eu am fost primul şi singurul conducător care a avut curajul să se ia la trîntă cu sistemul ticăloşit. M-am înşelat cumva crezînd că slugile îmi vor depăşi averea personală? Cred că am luat de la popor prea mult, prea des, ca să cîrpesc găurile din buget şi să aprovizionez conturile din Elveţia şi Belgia ale groparilor ţării: elena, radu, adrian, vasile, Amin”. Nimic nou sub soare, din vremuri imemoriale, bandiţii s-au dat singuri în gît. Se repetă şi acum la borna prezentului, în România, cu gruparea de crimă economică reunită în jurul puterii. Ameninţările şi şantajul reciproc dintre mafioţii ştiuţi şi neştiuţi (fiecare cu impresia că unul a îndrăznit să fure mai mult decît celălalt), au făcut ca regimului actual să-i sune ceasul sub presiunea străzii. Va începe o nouă eră în istoria României? Pensii şi salarii decente pentru medici şi profesori, locuri de muncă, creşterea nivelului de trai? Ehei!, de aici încolo o să răsară grîu unde nici n-a fost semănat, iar maidanezii nu vor mai prididi să umble cu colacii în coadă.

 

Protestele continuă în capitală şi în aproape toate oraşele ţării. A mai rămas puţin pînă la sărbătoarea Unirii. Conducătorul iubit este aşteptat în stradă cu lozinci sugestive de mai bine de o săptămînă, ca să se prindă în horă.

 

 

 

Răvaşe de Crăciun 2011 – Oriunde te-ai afla române!

Posted by Stefan Strajer On December - 28 - 2011

Răvaşe de Crăciun 2011 – Oriunde te-ai afla române!

 

Autor: Georgeta RESTEMAN

 

De SFINTELE SĂRBĂTORI, române, doar gânduri luminoase pentru tine, oriunde te-ai afla!

 

Suntem aici, cu toţii, plămadă vie din pământul românesc şi ne unim doar prin Cuvânt simţirea. Ne strângem mâinile, atunci când ne-ntâlnim şi tot prin el, Cuvântul, ne dezrobim gândirea. Acum, când sentimentele frumoase, Iubirea, Bunătatea şi Iertarea ne bat sfios la uşă, în prag de sărbătoare, ne umezim privirile în lacrima speranţei de mai bine. Şi tresăltăm de bucurie, precum copiii, atunci când Domnul Bun sau Moş Crăciun ne calcă pragul şi se îndreaptă, vesel, spre mine şi spre tine…

 

Oriunde te-ai afla, române, frate, îţi dăruiesc din suflet gând frumos! E sărbătoare pe Pământ şi îţi doresc ca astăzi să îl primeşti cu bucurie, în casa ta, pe pruncul sfânt ce s-a născut, Isus Hristos! Să-ţi fie masa plină şi sufletul curat! Să uiţi de supărare, să fii bun şi să te bucuri de ce-i frumos cu-adevărat! Copiii să ţi-i creşti în pace şi-armonie şi dragoste de semeni să le sădeşti în suflet! Să porţi mereu cununi de fericire şi dăruieşte, dragul meu – de n-ai făcut-o până-acum -, în jurul tău, Lumină, Pace, Linişte, Iubire! Frate, române, oriunde eşti în lumea asta, deasupra ta, fără-ndoială, lucesc lumini pe Cer, dar nu uita, în seara Sfântă de Crăciun, adună-i pe cei dragi şi bucuraţi-vă cu toţii, şi colindaţi cu sufletul, rostind cu drag, şi „linu-i lin” şi „leru-i ler”!

 

Crăciun fericit!

 

***

 

DIN SUFLET VĂ COLIND

 

Veşmânt de alb, luciri diamantine

Îmbracă-n juru-mi totul, ce splendoare!

Un roi de fulgi, un cor de voci divine

Oblăduiri de îngeri în strai de sărbătoare,

 

Un brad gătit cu trudă, din cuvinte

Cernute în crâmpei de gând frumos,

Picuri de mir ce se aştern, cuminte,

Vestind naşterea lui Isus Hristos.

 

Din suflet vă colind, oriunde-aţi fi,

Vă dăruiesc din inimă cuvântul,

De sărbători  să fim din nou copii

Înnobilând cu dragoste pământul.

 

Să nu lipsească nimănui pe masă

Pâinea speranţei coaptă-n bunătate,

Iubirea să pătrundă-n orice casă

Domnească pacea pro eternitate!

 

Din suflet vă colind de Moş Ajun

Norocul vă surâdă, mereu cu bucurie

Să fim şi buni şi darnici de Crăciun

Cuvântul meu de bine să vă fie

Dar de Lumină de la Domnul Bun!

 

Georgeta RESTEMAN

Craciun 2011

Cluj Napoca, ROMÂNIA

 

 

Privilegii minoritare în România

Posted by Stefan Strajer On November - 10 - 2011

Privilegii minoritare în România

           

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 Asistam cu o oarecare nedumerire la avansul de pretentii ale unei parti a minortitatii maghiare din Romania.  Inregistrarea recenta a celui de-al treilea partid al acestei minoritati ni se pare o manifestare de extrema nerabdare a d-lui Laszlo Tokes, care considera, probabil, ca a venit timpul favorabil al realizarii unui vis pe cat de nefundamentat istoric pe atat de steril. Partidul Popular Maghiar este al treilea in succesiunea celor create dupa 1990, respectiv UDMR si Partidul Civic Maghiar. O mare nedumerire ma incearca in fata acestei situatii. Numeroasele sunt minoritatile in SUA. Nimanui nu i-a trecut insa prin cap sa infiinteze un partid exclusiv pe baze etnice, adica sa avem un partid al spaniolilor sau unul al minoritatii afro-americane. Asta le-ar suna americanilor ca separatism si tendinta segregationista si fiti siguri ca nu le-ar admite nici in ruptul capului. Doar in Romania “democratia originala” permite minoritatii maghiare sa aiba nici mai mult nici mai putin decat trei partide. Este de-a dreptul ridicol.  Cum se poate explica existenta acestor trei partide daca nu prin faptul ca ele au de pledat pentru interese speciale, altele decat cele ale majoritatii cetatenilor. Aceste drepturi speciale se cheama insa privilegii si nu intelegem de ce guvernele de la Bucuresti considera aceasta situatie normala.

            Nu  se poate spune despre minoritatea maghiara din Romania ca a fost sau este lipsita de drepturi. Traind douazeci si cinci de ani la Tg. Mures, stiu ca inca in vremea guvernarii ceausiste Liceul Bolyai de la Tg. Mures folosea maghiara ca limba de predare a diferitelor discipline si ca doar istoria Romaniei si limba romana se predau in limba oficiala.  Iritarea cea mare provenea din faptul ca Institutul Medico-Farmaceutic din Tg. Mures nu-si desfasura activitatea in limba maghiara, ceea ce mi se pare si acum o dorinta absurda. Studentii la medicina pregatiti pe cheltuiala statului roman trebuiau sa fie medici pe tot cuprinsul tarii si nu doar in tinuturile Covasnei sau Muresului. Ca sa nu mai vorbim de fapt ca Tg. Muresul, considerat un bastion cultural al maghiarimii este inconjurat de o salba de sate romanesti.  Nemultumirea in timpul lui Nicolae Ceausescu mai era cauzata si de repartizarea studentilor de origine maghiara  dupa absolvirea IMF-ului si in alte zone ale tarii, cum ar fi Moldova, de pilda. Maghiarilor asta le suna ca o pedeapsa, cam ca o surghiunire pe cele meleaguri “barbare”.  Si in sfarsit  a fost considerata ofensiva de catre comunitatea maghiara din zona Mures angajarea la Combinatul Chimic “AzoMures” a muncitorilor  din alte parti ale tarii, fapt care a fost vazut ca o actiune sistematica de dislocare a coeziunii grupului etnic maghiar.  Acum, in plina campanie de globalizare a lumii o asemnenea plangere ni se pare de-a dreptul ridicola. O mare parte a muncitorilor angajati la combinat venea din Moldova.  Ma intreb ce fel de abuz era faptul de a li se fi dat o sansa unor oameni care migrau dintr-o zona cu mai putine resurse?  Si apoi intr-o natiune majoritar romaneasca romanii nu aveau dreptul sa se mute la Tg. Mures?  Si ceea ce mi se pare inca mai bizar este ca la putin timp dupa Revolutie la Tg. Mures a inceput sa circule indemnul adresat asa numitilor venetici pe meleagurile muresene de a le parasi si a se intoarce in locurile natale. Au fost considerati venetici cei care ca mine sau ca alti absolventi ai Universitatii din Cluj fuseseram repartizati sa muncim la Tg. Mures sau prin imprejurimi. De unde sa fi emanat acest indemn daca nu din mediile puriste ale comunitatii maghiare care dorea sa-si pastreze cu orice pret identitatea nationala, culturala; chiar cu pretul izgonirii romanilor din judetele tarii lor? Se mai intampla oare undeva in lume ca o minoritate sa abuzeze de ospitalitatea natiunii care o gazduieste asa cum se intampla in Romania?!   

Accentul pus de o parte a intelectualitatii maghiare pe imposibilitatea manifestarii identitatii culturale a fost si in timpul dictaturii cum este si astazi doar cautarea nodului in papura. De lipsa de libertate a cuvantului si a altor libertati si drepturi au suferit deopotriva romani, maghiari, germani si alte nationalitati, cum suna sloganul comunist.   Publicatiile periodice in limba maghiara existente la Tg. Mures si in celelalte orase, precum si sectia maghiara a Teatrului National si a Institutului de Teatru arata ca maghiarii au avut drepturi chiar si in timpul dictaturii comuniste si ca nici un maghiar nu a fost dezantionalizat, ba din contra, se aflau destui printre ei care nu vorbeau limba tarii.  Aici in America daca nu vorbesti limba oficiala esti liber sa mori de foame sau sa te tarasti prin servicii prost platite intreaga viata. In schimb stim din istoria lui Nicolae Iorga cat de multi romani au fost deznationalizati in tinuturile secuiesti, procesul continuand si astazi sub privirea indiferenta a administratiei de la Bucuresti. Aflam cu indignare dintr-un interviu televizat al istoricului Dinu C. Giurescu despre refuzul de a acorda fonduri de la guvern asociatiei culturale Forul Romanilor din Covasna, Harghita si Mures. Guvernele romanesti de azi si din totdeauna au manifestat o neglijenta condamnabila in relatiile lor cu romanii traitori in perimetrul altor tari decat Romania. Se stie in schimb ca in Europa guvernele de la Budapesta au ocupat si ocupa un loc de frunte, daca nu primul loc in promovarea unei politici de deznationalizare si de asimilare fortata a minoritatilor. Despre cum au dus-o romanii in Austro-Ungaria, privind grija autoritatilor pentru cultivarea identitatii etno-culturale, gasim marturisiri pretioase in publicistica lui Octavian Goga: “S-ar putea scrie intunecate tragedii, ca sa se inteleaga groaznica temnita intelectuala in care am tanjit, picurarea continua a otravurilor straine care au falsificat un patrimoniu de gandire si au produs o mentalitate hibrida cu toate consecintele ei.  Ganditi-va, in ce conditii de dezvoltare intelectuala a trait un neam intreg aici, cu patru licee, fara un singur teatru [ …], fara o scoala superioara in limba lui, fara un tablou, fara nici un impuls care sa vie din culmile de simtire ale umanitatii. Judecati aceasta Sahara lipsita nu numai de flora particulara a culturii romanesti, dar ferita de atributiile cele mai elementare ale unei civilizatii superioare …”  (art. Reabilitarea Ardealului, Tara Noastra 1923, nr. 3, p. 81-85).  In vreme ce oficialitatile romane sunt intr-o defensiva totala cele maghiare joaca tare. Nu mai departe, Premierul guvernului de la Budapesta, Viktor Orban promite a interveni in problema  reorganizarii administrative a Romaniei, cand va veni momentul, si flutura ideea unitatii nationale a maghiarilor. Si desi argumentele istorice sunt de partea noastra,  perseverenta si insistenta pe langa Curtile Europene sunt de partea lor.

Intr-un interviu din cadrul emisiunii Punctul de intalnire la televiziunea romana, istoricul Dinu C. Giurescu vede pe buna dreptate in actiunea guvernului Basescu de desfiintare a judetelor tarii istoric constituite de-a lungul a 600-700 de ani un atentat la unitatea teritoriala a tarii noastre si o criminala vointa de anulare a identitatii noastre nationale. Constantin C. Giurescu a subliniat ca judetele in Transilvania demonstreaza existenta romanilor inainte de secolul al XII-lea, adevar care trebuie cat mai repede sters pentru ca incomodeaza pe extremistii maghiari.  Va sa zica administratia romaneasca se zbate din rasputeri sa satisfaca mofturile unei minoritati zgomotoase, calcand in picioare drepturi cucerite cu sacrificiu si zbucium de poporul roman subjugat sute de ani in Transilvania. Guvernarea Basescu este ostila poporului roman. Statutul minoritatilor in pregatire ca si reforma administrativa sunt puncte culminante ale unui proces machiavelic clocit in mediile revizioniste maghiare din Transilvania in colaborare cu revizionismul maghiar  de pretutindeni, cu mult inainte de decembrie 1989.  Eforturile au fost concertate si multi si-au adus cinicul aport. Defaimarea istoriei noastre de Horia Patapievici, atacul la simbolul cel mai profund al romanismului, Mihai Eminescu, schimbarea numelui de tigan in rom in timpul dregatoriei lui Andrei Plesu, proiectul UDMR-ului de impartire a Transilvaniei pe linia trasata de arbitrajul de la Viena in 1940 etc. sunt toate demersuri convergente spre dezmembrarea statului national, unitar, suveran si indivizibil.

            Pacea de la Trianon ne-a aparut si continua sa ne apara  ca un act de justitie istorica infaptuit odata pentru totdeauna. Din punctul de vedere al natiunii romane acest tratat a fost consfintit cu sangele unui million de tarani romani cazuti in transeele Primului Razboi Mondial. Asa gandim noi romanii, dar o parte a intelectualitatii maghiare din Romania gandeste si a gandit intotdeauna altfel.  Revizuirea tratatului, dupa marturisirea unui coleg de la Filiala Academiei din Tg. Mures, este un vis, o obsesie, o datorie, daca vreti, pe care ei, maghiarii o vor urmari chiar si o mie de ani, daca este necesar. Marturisirea mi s-a parut atat de donquijotesca incat nu am putut s-o iau in serios atunci, parand mai mult o gluma.  Confruntarea de la Tg. Mures din Martie 1990 mi-a lasat insa un gust teribil de amar  pentru ca s-a petrecut la putin timp dupa noaptea din decembrie 1989 cand maghiarii au strigat impreuna cu romanii intr-un glas ca vor sa fie liberi.  Totusi, in acel martie 1990 taranul Cofariu de pe Valea Muresului a fost snopit in batai mai sa fie lasat sa moara in centrul unui oras care se pretinde civilizat. Un oras in care Ruxandra Enache batea toba insistent la Pro Europa sa ne grabim sa nu pierdem cumva trenul intrarii in Europa, de parca noi romanii am fi trait la margine de lume, de parca nu Marile Puteri ne imbrancisera la Yalta afara din Europa. Si in acea zi si noapte de pomina din martie 1990 batrani unguri au fost vazuti smulgand pari din garduri si alergand spre Piata Palatului in centrul orasului, strigand ca trebuie sa-i bata pe romani. Ceea ce insemneaza ca obsesia traieste pana in straturile de jos ale populatiei.  Si aceasta este gresit si primejdios.  Este eronat pentru ca adevarul zilnic ca oamenii doresc sa traisca pasnic  si  cel istoric ca Transilvania este pamant romanesc ar trebui sa fie privit in fata si nu masluit in demersurile unui partid extremist, precum este cel al lui Laszlo Tokes. De asemenea, teribila a fost minciuna raspandita cu viteza fulgerului de agentii maghiare de presa precum ca victima atacurilor si batailor ar fi fost un maghiar nu un roman. Cunoasteti tactica lansarii primului zvon care convinge, ca cine mai are timp in nebunia contemporana sa mai cerceteze atent adevarul faptelor?! Sa amintim de asemenea ca s-au aruncat sute de sticle incendiare in tancurile cu soldatii trimisi la locul confruntarii pentru pacificare. Cand un taran roman a fost batut mar sa  nu-mi spuneti ca tot taranii romani au aruncat cu sticle incendiare in soldati. Nu face sens. Nu am sa uit niciodata imaginea pietii din fata Primariei orasului si a Palatului Culturii pavata de sticle incendiare, marturie a unei ostilitati neimblanzite. S-a spus ca manevre securiste au dus la aceasta incaierare. Chiar daca este asa ostilitatea fatisa de zile si saptamani dintre romani si maghiari a trebuit sa fie hranita de cei ce au de profitat de pe urma incitarii nationalismului si acestia au fost si altii, nu doar securistii. Cat despre contributia lui Gelu Voican Voiculescu trimis de la centru pentru limpezirea situatiei ea a fost nula. Despre acele vremuri tulburi nu s-a scris inca nimic convingator.

            Sa nu ne intoarcem la vremurile Scolii Ardelene, ci doar la crearea Partidului Comunist din Romania si la momentul imediat postbelic. Nu romanii, ci maghiarii au dat buzna in Partidul Comunist Roman infiintat in 1921.  De ce au fost atat de pasionati de comunism unii activisti maghiari din Romania? Pentru ca primisera asigurari din partea Cominternului privind autonomia Transilvaniei.  Obsesia persista in intreaga activitae a  MADOSZ-ului  Ea continua in anumite cercuri maghiare in surdina pusa de dictatura sub forma luptei pentru identitate culturala si reapare manifest odata cu afirmarea pastorului Laszlo Tokes, unul dintre pionii rasturnarii din decembrie 1989.  Aureola de revolutionar a lui Laszlo Tokes  este falsa pentru ca pastorul nu slujeste interesele poporului in sanul caruia a mancat painea de decenii, ci lupta fervent pentru obsesia hilara a autonomiei Transilvaniei si intr-un final, de ce nu, a intoarcerii rotii istoriei. In contextul unei tendinte de secesiune a unor state europene, pastorul isi face mari sperante si s-a strecurat exact in organismul care ii asigura cadrul favorabil pentru o propaganda antiromaneasca. Ati ghicit, pastorul este mare europarlamentar. Si cum politicienii romani, multi dintre ei calca in strachini pastorul are motive sa creada in cauza vietii sale. In 16 septembrie a.c. o conferinta convocata la Tg. Mures in Sala Mare a Palatului Administrativ cu invitati din Tirolul Italian a avut ca obiectiv dezbarerea binefacerilor autonomiei. Numarul participantilor doar de douazeci si sase, dupa cum ne informeaza Nicolae Balint (Autonomia, necesitate justificata sau obsesie politica, Curentul nr. 9, 2011, p. 4) ne face sa credem ca partidul nou inregistrat al lui Laszlo Tokes inca nu are numerosi adepti. Sa speram ca o buna parte din minoritatea maghiara din Romania isi va pastra bunul simt si logica.

            Ne-am bucura daca Ambasaca Romana din Washington si Centrul Cultural de pe langa Consulatul Roman din New York ar cataliza o campanie de presa din partea istoricilor romani de combatere sine ire et studio a pretentiilor nejustificate fluturate de revizionistii maghiari in presa nord americana.

Contra lui Celsus

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2011

CONTRA  LUI  CELSUS

Autor: Maria Diana Popescu

Lobotomizate de fascinaţia libertăţii, distanţate programatic de sentimentul românesc al fiinţei (dovezi ale unei acute frizolităţi), generaţiile timpului nostru înghit cultura ca pe o şaorma, fug de valoare ca de o corvoadă. Iubesc în schimb maneliştii, fotbaliştii, rocării, rapării şi preaplinul destrăbălării occidentale, ca distracţie inferioară pentru mase. Atunci de ce ne-ar mira că un intelectual rafinat n-are succes? Poate dacă ar cînta manele, dacă ar poza în costumul Evei şi al lui Adam, ar avea şansa popularizării şi prezenţei pe ecrane. Gustul mulţimii este permanent modelat de mass-media în scopul unui profit cît mai mare. Cultura de masă a devenit o afacere extrem de rentabilă, mai ales în liniile cele mai josnice. Evident, imensa producţie a spectacolelor televizate de azi aparţine unor oameni care nu sînt în niciun fel elite. Dacă vreţi cumva să-i înnobilaţi pe protagoniştii dezbrăcaţi şi operaţi cu concepţia metafizică despre elite (elite = valoare), nu pot decît să vă spun că e o concepţie anacronică. Cîtă nobleţe pe frontispiciul media! Scandalurile publice care ţipă cu litere mari şi toate scenariile de culise au scos la lumină feţele de după blocuri (de aici şi prodigioasa lor activitate) şi pe obsedaţii veacului acesta, transformîndu-i peste noapte în vedete. Cum s-a reuşit performanţa? Cu ajutorul ziariştilor de doi bani. La urma urmei, două parale fac patronii şi moderatorii unor astfel de televiziuni, cumpărătorii hîrtiilor igienice ale tabloidelor centrale şi fanii programele împricinate. Toţi au acelaşi caracter cu cel al siliconatelor, senzualelor şi dezbrăcatelor. Platourile de televiziune care vin cu o astfel de „cultură” sînt ca un pat mare în care se întîlnesc cuplurile, fără să se schimbe lenjeria. Poate peste 35-40 de ani, aceleaşi televiziuni vor prezenta reportaje cu bătrînele siliconate, protestînd pentru pensia mizeră de doi lei. Vedetele care au intoxicat ecranele sînt asemenea politicienilor, despre care ştim că au fost aserviţi în toată istoria noastră. S-au plîns şi au periat Stambulul, Viena şi Moscova, iar azi se înghesuie să pupe bombeul lui Sam, crezîndu-i-se prieteni. Numai că unchiul Sam îi înşeală pe prieteni, îi manipulează, îi jecmăneşte, îi stoarce de ultima picătură, apoi îi face să aplaude. Cine nu se supune e declarat băiat rău, e bombardat sau executat, după caz, lăsat pe mîna rebelilor specializaţi în linşare sau ucidere.

Aşadar, vedete au devenit fetiţele de pe centură, politrucii imorali şi corupţi, pe care îi detestăm cu toţii. Vedete sînt acum şi cei care agitau în aer pistolul fatal pentru Gaddafi. Unde sînt luările de poziţie ale intelectualilor noştri faţă de elitele degustătoare şi jignitoare promovate de media? De ce nu vorbim cînd vine vorba despre sensul lumii noastre de azi, despre criza omenirii, nu numai financiară, ci, mai vîtros, a moralei şi a gîndirii profunde? De ce sîntem incapabili să elaborăm o critică articulată împotriva haosului din sistemul capitalist? De ce scriitorii nu răspund acestui sistem cu cărţi de seamă, aşa cum se făcea demult, în timpul marilor învăţaţi, între intelectualii serioşi. Origen, de pildă, l-a combătut pe Celsus prin cunoscuta operă „Contra lui Celsus”. Adevărul a învins atunci şi a schimbat faţa religiei. Este nevoie de puterea unui exemplu, de capacitatea de a angrena masele în demersul împotriva oricărui Celsus modern. Presa este plătită bine ca să direcţioneze mulţimile spre distracţii deformatoare, spre procuratorii din fotbal, de exemplu, spre şefii stadioanelor, care au industria lor unde se rulează sume nejustificat de mari. E inutil să ne întrebăm de ce numai nulităţile fac bani? Un fotbalist a fost cumpărat cu 80 de milioane de euro. Suma plătită ar fi putut ridica două spitale de urgenţă echipate modern sau sute de şcoli în zonele în care oamenii n-au acces la educaţie, sau programe de stimulare a profesorilor, medicilor, care au salarii umilitoare, a elevilor cu merite deosebite sau a cercetătorilor şi oamenilor cu idei constructive pentru ţară.

Prea multă discreditare a cetăţeanului, prea multă sărăcie, prea multe exemple negative în jur, oamenii au fost aduşi la borna la care nu mai ştiu să facă diferenţa între rău şi bine. Cine să mai ia în seamă problemele reale ale poporului în diversitatea lor? Vedetele cu capital de la ordinea zilei ne infectează cu eurile lor, infectează spaţiul public, social şi moral. Şi Franks, cunoscuta vedetă internaţională, revenită zilele trecute în teatrul confortabil din România, mînuieşte bine rolul şi disciplina(rea), simţindu-se ca peştele în apă la noi. Care disciplină? Finanţele. Cine este, profesional vorbind, Franks? Un sanitar instruit, şcolit în arta falimentelor naţiunilor, un lup viclean. Ah, suavitatea lui de două ori rafinată, şi tot pe-atît de curajoasă, de a se adresa guvernului, implicit poporului, în forma direct liberă a limbii noastre, stîrnind indignarea, prin stîlcirea ei, la fel ca şi margaretele şi dudele regale. Desigur tînărul cobzar cu simbrie, Franks, nu e lăsat singur în hora măreaţă de falimentare a popoarelor. Ar fi nedrept, nu-i aşa? I se alipesc corifeii experimentaţi în a se pleca pînă la bombeul pantofului găurit: preşedinţii statelor îndatorate. Fără să se gîndească la binele propriu, debordînd de spirit civic, dorind binele poporului, şi corifeul nostru îl apără pe cămătar de atingeri profanatoare, de conştiinţa încă trează a naţiunii.

Spuneți ”NU!” destrămării Arhivelor Naționale ale României

Posted by Stefan Strajer On November - 1 - 2011

Domnilor parlamentari români,

Spuneți ”NU!” destrămării Arhivelor Naționale ale României

Autor: Corneliu Codrescu

În martie 2011, printr-o propunere legislativă foarte insidioasă, s-a încercat scoaterea unui important și valoros volum de documente din custodia și administrarea Arhivelor Naționale ale României. De fapt, demersul a început mai demult. El s-a concretizat însă într-o cerere mult mai hotărâtă și cosmetizată de data aceasta ca ”propunere legislativă”, abia în martie acest an. Erau (și sunt) vizate fondurile create de cultele religioase, precum Actele de stare civilă și Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, școlilor confesionale, instituții de caritate, etc., toate având o inestimabilă valoare istorică și documentară. Este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească.

 

Un demers nejustificat

În anul 2008, într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Balint din Târgu-Mureș, profesorul universitar dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naționale, făcea următoarea declarație vis-à-vis de insistența cu care UDMR promova la acea vreme unele propuneri referitoare la Arhivele Naționale ale României. ”UDMR a înţeles şi înţelege greşit, spunea atunci Corneliu Mihail Lungu, rolul arhivelor în cadrul unui stat şi a unei naţiuni. Arhivele nu pot face obiectul retrocedării pentru că ele – potrivit legislaţiei naţionale – sunt parte integrantă din fondul arhivistic naţional. După cum prea bine cunoaşteţi, accesul la ceea ce avem noi în gestiune şi administrare este liber. Se pot face copii, xerocopii, fotocopii. Deci nu există impedimente care să împiedice pe cineva să studieze sau să facă copii după documente. Încă din 2005, într-un proiect prezentat de UDMR s-a dorit scoaterea sintagmei “naţional”. Vreau să reamintesc faptul – pentru cei care probabil nu cunosc – că Arhivele Naţionale nu sunt organizate pe etnii, documentele nu sunt nici maghiare, nici turceşti, nici germane…chiar dacă avem documente scrise şi în aceste limbi sau în atâtea altele, ci sunt ale unei naţiuni. Sunt, dacă vreţi, datele de identitate ale acesteia. Vreau să vă dau un exemplu. Chiar arhivele din Ungaria se numesc Arhivele Naţionale ale Ungariei, deci instituţia ca atare conţine în titulatura ei sintagma “naţional”. Pe cine deranjează acest lucru, dar mai ales de ce?” (Nicolae Balint, ”Oameni, fapte, atitudini”, vol. I, Editura ”NICO”, Târgu-Mureș, 2008, pp.63-64) 

Falsa problemă a preluării abuzive de către stat

Timpul a trecut, dar ideea de preluare a unor fonduri a rămas și a fost și mai mult gândită și elaborată. Inclusiv momentul când urma să fie (re)pusă din nou pe tapet. Documentele vizate prin propunerea legislativă care urma să fie promovată prin procedură de urgență pe data de 24 octombrie a.c., sunt fără niciun echivoc proprietate a statului român și au un caracter exclusiv istoric și practic. Ele fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, sunt anterioare anului 1948 și privite cronologic, merg până în Evul Mediu. Se cuvine subliniat în mod deosebit faptul că ele nu mai servesc funcţionării cultului. Ca atare, o asemenea inițiativă venită din partea deputatului Mártón Árpád Francisc, dar mai ales insistența cu care este ea este promovată de un timp încoace, este cel puțin stranie, mai ales dacă avem în vedere faptul că actuala Lege a Arhivelor Naționale asigură prin conținutul ei, nevoile practice și de documentare istorică. Proiectul propus de deputatul mai sus menționat, ar urma să modifice art. 19 al Legii 16/1996, adăugând posibilitatea retragerii din proprietatea statului român – Arhivele Naţionale – a fondurilor documentare „preluate abuziv”, indicându-se în acest sens, decretele 153/1950 şi 472/1971. Aceste documentele ar urma apoi să fie reclamate și preluate de episcopiile diferitelor culte din România. De fapt, ce urmăriți cu adevărat domnilor de la UDMR?

 

Arhivele solicitate reflectă atacul permanent în identitatea românilor

În acest sens, punctul de vedere al dr. Vasile Lechințan, de la Arhivele Naționale din Cluj, este unul cât se poate de nuanțat, pertinent și bine argumentat. ”Să nu uităm, spunea istoricul Lechințan, membru al F.A.R., într-un articol publicat într-un ziar național, că este vorba de documente extrem de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români, ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918…Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.” Cu privire la atitudinea bisericilor romano-catolică, reformată și unitariană față de români, Lechințan a mai adăugat: ”Comportându-se ca nişte asupritori ai românilor timp de secole, stările romano-catolică, reformată şi unitariană din Dieta Transilvaniei au creat o arhivă care trebuie să fie menţinută de către statul român, indiferent dacă a fost luată de comunişti sau nu. Refacerea arhivelor prin această retrocedare de către confesiunile sus-amintite poate fi considerată în mod clar o restaurare a vechilor constituţii medievale antiromâneşti. Desigur că firească este refacerea făcută prin solicitarea unor copii, pentru o clarificare a unei probleme sau alta. Dar refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane care au lovit în interesele şi demnitatea românilor transilvăneni. Arhivele însele, prin vechimea lor, sunt o avere de miliarde de euro.”

FOTO 1: Prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu: ”…nu exista impedimente care sa împiedice pe cineva sa studieze sau sa faca copii după documente”

O obsesie legislativă nejustificată

În 2008 nu s-a reușit, dar în martie a.c. tema arhivelor a fost, așa cum am mai spus, reluată. E drept, mult mai nuanțat și mai elaborat. Nu s-a reușit nici de această dată. Trebuie adăugat faptul că organizațiile profesionale ale arhiviștilor români, corpul academic și universitar, adică cei direct implicați în valorificarea superioară a informațiilor conținute de arhive, nu au fost consultați. Nici măcar opinia negativă, dar argumentată temeinic a directorului Arhivelor Naționale – care în fapt reprezintă Guvernul României – nu a fost ascultată. Însă cu o perseverență aproape diabolică și profitând de atmosfera generală de tensiune politică internă,  aceeași temă a ”restituirii arhivelor”, a fost reluată în ziua de 24 octombrie a.c. După un ”bun obicei românesc”, propunerea a fost din nou amânată pentru data de 31 octombrie a.c. ”Boală lungă, moarte sigură!”, sună un proverb românesc. Cineva va trebui însă până la urmă să ”rupă coada pisicii”. Domnilor parlamentari români, din opoziție și de la putere, mulți dintre dv. urmași ai acelor iobagi, aveți curajul să vă asumați împreună un ”NU!” hotărât. Aveți această datorie de conștiință față de cei care v-au trimis în Parlament și pe care teoretic încă îi mai reprezentați, dar și față de istoria neamului nostru. Ce ziceți, este această problemă a arhivelor – așa cum vă place să pronunțați deseori pe un ton afectat și ritos – de ”interes național”? Gândiți-vă bine înainte de a ridica mâna la comandă. 

FOTO 2: Dr. Vasile Lechintan: ”Refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane…”

Opinii

Dr. Ioan Ranca, fost director al Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale: ”Desigur, aceste fonduri de arhivă care au fost solicitate sunt importante și pentru minoritatea maghiară. Cei interesați, au însă acces liber, ca oricare alt cetățean român, la aceste arhive. Legea le permite acest lucru fără nicio opreliște. Să nu uităm însă că pentru istoria românilor au o valoare cu totul aparte. Sute de ani, iobagii români de pe pământurile grofilor maghiari, spre exemplu, au plătit taxe și impozite bisericilor de altă confesiune. Prin aceste documente putem reconstitui numărul de iobagi români de pe o moșie sau alta, cum s-au maghiarizat ei în timp, cu cât au contribuit românii – fără a beneficia de niciun serviciu din partea acelor culte – la bunăstarea bisericilor respective….”

Dr. Ioan Lăcătușu, fost director al Direcției Județene Covasna a Arhivelor Naționale: ”În acest moment nu există niciun impediment în a fi consultate respectivele fonduri. Se pot face fotografii, microfilme, etc. Este foarte important de menționat faptul că în cadrul Arhivelor Naționale, prin Serviciile Județene, au fost create acele condiții propice pentru păstrarea documentelor arhivistice în deplină siguranță, ferite de intemperii, de incendii, de furturi.” 

Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș: ”Bisericile se bucură în momentul de față de toate drepturile asigurate prin Constituție putând să-și organizeze așa cum doresc viața internă. Se bucură de un statut egal și bisericile tradiționale, precum și cele protestante și neoprotestante. Nu văd de ce s-ar opera cu criterii diferite în ceea ce privește memoria istorică a bisericilor…Nu văd nicio justificare logică sau de altă natură. Într-un anume fel, dimpotrivă, cred că spre deosebire de situația actuală a arhivelor, prin retrocedare s-ar îngrădi de fapt accesul la arhive…”   

Corneliu CODRESCU

CASETA 1

Ce acte conțin fondurile solicitate?

– ”Actele de stare civilă ce cuprind registrele de născuţi, morţi, căsătoriţi, o prerogativă a statului modern. Ele sunt anterioare anului 1895, când s-a introdus starea civilă de stat. Anterior, statul încredinţase această atribuţie diferitelor culte existente, de obicei mai multe în aceeaşi localitate. Conform proiectului, aceste acte, cu valoare genealogică, istorică dar şi practică, păstrate acum unitar la Arhivele Naţionale, pe servicii judeţene şi localităţi componente, după actuala împărţire teritorială, ar urma să fie separate iarăşi pe culte şi distribuite structurilor de conducere ale cultelor (ortodoxe, greco-catolice,  romano-catolice, reformate, evanghelice etc.).”

– ”Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţiilor de caritate etc. reprezintă o mare valoare istorică. Ele acoperă întregul teritoriu al ţării, cuprind întreaga societate şi adesea conțin informaţii mai vechi decât cele oferite de arhivele altor instituţii publice sau ale familiilor. Chiar luate în parte fiecare, arhivele marilor culte „istorice” depăşesc interesul îngust de grup şi au semnificaţie publică mult mai amplă, regională şi chiar naţională.”

FOTO 3: Dr. Ioan Lacatusu: ”au fost create acele conditii propice pentru pastrarea documentelor arhivistice în deplina siguranta, ferite de intemperii, de incendii, de furturi. (în arhivele judetene – n.a.)”

CASETA 2

                                                                  – A P E L –

OPRIŢI DESTRĂMAREA ARHIVELOR NAŢIONALE !

”Federaţia Arhiviştilor din România (F.A.R.) protestează cu vehemenţă față de noua tentativă a Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor de a deposeda Arhivele Naţionale de un fond istoric de valoare excepţională, creat de-a lungul veacurilor de instituţiile bisericeşti din ţara noastră. Printr-o procedură confuză – respingând iniţial proiectul de retrocedare a arhivelor bisericeşti, apoi promovându-l ca amendament în alt proiect, în aceeaşi şedinţă – Comisia a înaintat dezbaterii şi votului în plen de luni, 24 octombrie a.c., un proiect de modificare a Legii Arhivelor în regim de urgenţă, care aduce prejudicii incalculabile ştiinţei, culturii şi prestigiului statului român, precum şi unor interese private ale cetăţenilor. Proiectul declară abuzive acte legislative dinainte de 1989, pe baza cărora s-a constituit cel puţin 50% din fondul arhivistic naţional actual, transformă episcopiile în arhive cu documente istorice originale, iar Arhivele Naţionale în beneficiar de mâna  a doua, al unor copii după documentele restituite. Ceea ce urmează a fi predat de către Stat către Biserică sunt exclusiv documente istorice şi acte de stare civilă, ambele categorii nefiind necesare funcţionării cultelor şi care în acest moment sunt liber accesibile la Arhivele Naţionale. După căderea unui proiect similar în luna martie a.c., Comisia recidivează, ignorând din nou avizul negativ al Guvernului, al MAI şi al Arhivelor Naţionale în problema restituirii arhivelor istorice către culte, precum şi opiniile unanime, de asemenea negative, ale organizaţiilor profesionale ale arhiviştilor, ale unor personalităţi ale lumii academice şi universitare. Iniţiativa legislativă, calchiată după exemplul maghiar, ignoră evoluţia istorică diferită a instituţiilor statului român, experienţele majorităţii ţărilor europene, unde interesul ştiinţific şi cultural predomină în raport cu dreptul de proprietate în cazul bunurilor de patrimoniu cultural şi unde actele de secularizare începând cu secolul XVIII sunt şi azi în vigoare. Corpul profesional al arhiviştilor români solicită Camerei Deputaţilor să retrimită proiectul Comisiei de specialitate, cu recomandarea ca problemea restituirii arhivelor bisericeşti să fie supusă unei dezbateri publice ample, pe măsura implicaţiei sale asupra întregii societăţi, şi să ţină cont de opiniile specialiştilor în domeniu şi de interesul public general.

COMITETUL DIRECTOR  AL  F.A.R.”

FOTO 4: Prof. univ.dr. Cornel Sigmirean: ”Nu vad de ce s-ar opera cu criterii diferite în ceea ce priveste memoria istorica a bisericilor…Nu vad nicio justificare logica sau de alta natura.”

Demografie românească

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2011

Demografie românească

 Petre Burlacu în dialog cu Ion Coja

 Domnule profesor ION COJA, v-am trimis interviul profesorului universitar VASILE GHEȚĂU, pe tema declinului demografic al României și al Europei. Ce impresie v-a făcut?

Una foarte proastă! Problema demografică în România este foarte gravă, iar domnul profesor o discută în termeni inadecvați, fără să meargă la cauzele reale și fără să pară interesat de soluții! Ne oferă cifre, nu soluții. Și, culmea, nu găsește nicio vină majoră clasei politice pentru declinul demografic! Cică vina aparține individului, cuplului care, din egoism, decide să nu facă prea mulți copii!.. Să mă ierte domnul profesor, dar asta se cheamă să confunzi efectul cu cauza!

De asemenea, nu se poate să faci studii demografice din care să lipsească reperul etnic! Ideea de neam, de etnie! Da, e grav că scade populația Țării, dar mai grav este dacă scade ponderea elementului românesc, procentul etnicilor români. Și prima problemă este aceasta: cum facem să redresăm și să întărim, să sporim numărul și procentul românesc al populației din România? Îi recomand domnului profesor Ghețău, nu ironic sau sarcastic, ci cu toată seriozitatea, să-l citească atent pe predecesorul său Mihai Eminescu. Acest Eminescu a fost preocupat temeinic de problemele demografice ale României și a formulat în termeni clari acest imperativ pentru toată societatea românească și în primul rând pentru clasa politică: românii trebuie să-și păstreze și să-și consolideze statutul de populație majoritară și să vegheze la calitatea genei românești, a zestrei lor genetice! Pe cârciumarii din vremea sa Eminescu îi suspecta că în mod conștient vând băuturi contrafăcute, otrăvind populația rurală și atentând astfel la zestrea genetică a Neamului. Conceptul de neam este fundamental în orice cercetare demografică. A lipsit din răspunsurile domnului profesor Ghețău.  

Care este vina clasei politice?

Clasa politică este vinovată de dezastrul economiei românești, de dispariția a milioane de locuri de muncă. Acest dezastru a fost riguros planificat, iar scopul final urmărit a fost să provoace emigrația românilor, să producă această veritabilă hemoragie la nivelul ființei naționale! Să se creeze astfel un vid demografic sau măcar o rarefiere a elementului românesc în spațiul nostru național! Nu-mi pot imagina că domnul profesor Ghețău nu face acest raționament, nu-și pune această întrebare: care a fost scopul dezastrului instaurat după decembrie 1989? Ce au urmărit politicienii noștri de frunte prin distrugerea economiei românești? Nu cumva rezultatul acestei politici – depopularea României, a fost și scopul urmărit?

Sigur că există o tentație a Occidentului, Dunărea a făcut multe victime printre românii care au încercat să ajungă în Occident fără pașaport înainte de 1990… Oamenii aceia nu mureau de foame dacă rămâneau în România. Dar azi, la cotele șomajului actual, dacă cei trei milioane de români ar fi rămas în țară, ajungeam să avem și muritori de foame!… Da, afirm cu toată convingerea că depopularea României este scopul urmărit prin politica economică și socială de după 1990.

Faceți vinovată de această situație întreaga clasă politică?

Ce înseamnă „vinovată”? Cei care au știut că acesta este scopul ultim nu sunt foarte mulți. Eu aș putea numi ca sigur vinovate numai două persoane: Silviu Brucan și Petre Roman. Indivizi cu comportament anti-românesc criminal! Or mai fi și alții. Sigur mai sunt! Ei n-au acționat de capul lor ca politicieni, ci cu un masiv sprijin și control ocult, din țară și din afară! Ceilalți, majoritatea politicienilor, cei mulți și proști, pleava de umplutură din parlament și ministere, au colaborat la acest proiect criminal fără să-și dea seama unde bat legile pe care le-au votat cu deplină inconștiență! Imbecili și incompetenți! Egoismul acestor politicieni trebuia demascat de domnul Ghețău înainte de a consemna egoismul „cuplului reproductiv”… Dar să nu insistăm prea mult pe lucruri care s-au mai spus. Să consemnăm faptul că niciun partid care a trecut pe la guvernare nu a pus problema declinului demografic, nu a formulat soluții, nu a avut o politică de redresare demografică. Este aproape un subiect tabu! Pe cine nu vor să supere?

Ce credeți că se poate face?

Îl citez, din memorie, pe domnul profesor Vasile Ghețău: „Nu se poate face nimic și nici n-ar fi bine să facem ceva acum!… Să așteptăm să treacă criza!” Halucinant răspuns!… Știe dânsul când va trece criza? Adică știe când se va stopa procesul de sărăcire a populației?!… Habar nu are! Îmi dau seama că soluția nu poate veni de la un specialist demograf, ci de la o viziune sociologică, socio-psihologică etc. Nu-i fac niciun reproș demografului, care ne prezintă numai radiografia corpului național… Dar, în măsura în care și-a permis să vorbească de cauze, am și eu dreptul să fac aprecieri asupra unor considerațiuni care nu mai poartă girul specialistului demograf! Deci, am rămas cu impresia că domnul profesor ocolește miezul problemei. Cauza principală a declinului demografic nu este emigrația, ci emigrația este efectul nefericit al unor politici pe care nu le pot numi decât criminale!… Bun, vorbim de emigrație: demografia trebuie să ne lămurească bunăoară care este structura etnică a emigrației! Au plecat la muncă trei milioane de cetățeni români. Câți dintre ei sunt români, câți maghiari, câți țigani, câți evrei etc? Câți dintre ei se mai poate spera că se vor întoarce? Etc.

Se pare că cel mai mare este procentul de maghiari care au emigrat. Nu mă mir deloc! Ungaria încearcă să se salveze demografic invitându-i pe maghiarii din țările vecine în Ungaria. N-ar strica să studiem și noi această stratagemă, dacă nu cumva ne-ar folosi și nouă. Deocamdată scade procentul maghiar din România! E bine, e rău? S-o spună UDMR-ul. UDMR-ul este artizanul acestei migrații maghiare. Evident, la nevoie, îi vor face vinovați pe români pentru numărul mare de maghiari care și-au luat lumea în cap. Bine au făcut. Abia așa vor descoperi ce bine le era în România…

Vorbeați de calitatea genei, de zestrea genetică. La ce vă gândiți?

La faptul elementar că oamenii nu se nasc egal înzestrați cu calități și defecte. Într-un cuplu de cocălari, de scormonitori prin gunoaie, se nasc copii care din start, cu moștenirea genetică pe care o primesc, reprezintă mai degrabă un balast pentru societate, iar nu un aport bine venit! Nu sunt cinic și nici rasist, dar în momentul de față societatea românească încurajează la procreație familii de oameni de care se mulțumesc cu foarte puțin ca să se simtă oameni, și pentru care alocația de copii devine sursă de subsistență și pentru maturi, pentru părinți. Toarnă copii unul după altul, cu gândul la alocație, la posibilitatea de a-i pune pe copii de mici să „producă”, adică să cerșească sau să ciordească… Unii dintre ei ajung să-și mutileze copiii, care devin astfel mai productivi ca cerșetori… Autoritatea nu face nimic ca să descurajeze și chiar să pedepsească aceste practici!

Ce ar putea face legile împotriva acestor practici?

Ar putea face foarte mult, dacă legiuitorul ar fi un autentic reprezentant al celor care l-au votat… Că n-au ajuns în parlament pe votul cocălarilor analfabeți! Nu intru în detalii, dar în cazul unor părinți denaturați ar putea fi vorba chiar și de decăderea din statutul de părinte, de suspendarea dreptului de a mai crește copii, ba chiar a dreptului de a mai procrea, dacă se constată lipsă de respect pentru ființa umană din partea așa-zișilor părinți…

Ceea ce mă interesează propriu zis – și acesta este mesajul acestei discuții, este să avem o legislație în favoarea cuplurilor de părinți responsabili, capabili să dea societății urmași creativi, activi, viitori contribuabili la PIB-ul național, dacă pot spune așa. Sunt câteva măsuri ușor de luat, care să țină seama chiar de „egoismul” cuplului. Bunăoară, accentul să nu se mai pună pe alocația primită pentru copii. Alocațiile ar trebui chiar diminuate. Iar nașterea copiilor să aducă părinților beneficii la capitolul impozite, acestea diminuându-se odată cu nașterea fiecărui copil dintr-un cuplu. O altă pârghie ar fi pensionarea: femeia care a născut și crescut copii să iasă la pensie mai devreme, dacă dorește! O zi în plus la concediu pentru fiecare copil minor ar fi de asemenea un stimulent! Se pot imagina măsuri care să stimuleze femeile să nască la vârste cât mai apropiate de vârsta majoratului. O mamă e de presupus că are obligații noi, de bunică. Însuși statutul de bunică să fie prin lege recunoscut, adică să fie izvorul unor drepturi, al unei „discriminări pozitive”. Dar, repet, nu prin acordare de alocații, ci prin avantaje și facilități la care să aibă acces numai persoanele bine încadrate în structurile productive ale societății, eficiente pe multiple planuri.

Așadar, să privim realitatea cu sinceritate și bună credință: avem nevoie de un spor demografic, avem nevoie de stoparea declinului demografic. Dar avem nevoie de un spor demografic (1)de calitate, în care (2)să fie antrenați în primul rând etnicii majoritari. E dreptul lor, dar și obligația lor de a se păstra ca populație majoritară. Atât în România, cât și în celelalte țări constituite ca state naționale.

Cândva în România se plătea o taxă de celibat? Nu ar fi cazul să fie reintrodusă?

Nu e rea ideea. Dar să se introducă numai la bărbați!

De ce numai la bărbați?

            Pentru că bărbații sunt principalii vinovați că atâtea femei sunt singure, nu cunosc beneficiile unui cămin, ale maternității!

Încă puțin și vom ajunge să recomandăm poligamia!

Domnule Petrică, scăderea demografică este o chestiune de viață și de moarte pentru un popor, pentru un neam. Salvarea neamului este legea supremă! Este mai presus de orice! Mai presus de legi, de obiceiuri, de tradiții. Le schimbăm sau le abandonăm dacă pun în primejdie demografia neamului!

Pe vremea comuniștilor erau niște reguli foarte severe care limitau accesul la cinul monahal, călugăresc, îndeosebi pentru tineri. Azi sunt foarte mulți tineri, fete și feciori, care îmbracă hainele aspre ale călugăriei, în felul acesta legându-se să nu se mai căsătorească, deci să nu procreeze. Are vreo legătură cu subiectul nostru?

Întrebarea este delicată. Nu poate avea un răspuns decât cu cifrele exacte în față. După aceea este de discutat. Trebuie să-ți spun însă că Biserica nu poate lipsi din elaborarea unei politici demografice serioase. Biserica are un rol mai important chiar decât al guvernului într-un anumit fel. Subiectul este vast și trebuie cercetat din toate părțile. Fac acum mențiune de o informație pe care am căpătat-o de la Octavian Ghibu, fiul marelui patriot care a fost Onisifor Ghibu. Anume că după război, adică după dispariția din efectivele Neamului românesc a câtorva sute de mii de bărbați în floarea vârstei, aproape un milion, au rămas nemăritate sute de mii de fete. Fără nicio șansă de a-și găsi un soț. La inițiativa unor români de ispravă, a unor românce inimoase, care nu aveau nicio funcție în stat, s-a pornit o campanie discretă de discuții de la om la om cu aceste femei tinere, pe tema că nu ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu dacă ele vor deveni mame chiar fără să fi fost cununate… Căci nevoile neamului cer ca potențialul lor reproductiv, cu care le-a înzestrat Dumnezeu, să nu se irosească!… Copilul este o bucurie pentru orice părinte întreg la minte și la suflet! Iar mentalul românesc nutrește o simpatie aparte pentru copilul „din flori”… Este un copil născut din dragoste, se zice. Pe ideea că multe căsătorii se fac din interes!… La noi, la români, căsătoria din interes nu este o practică răspândită, ca la alte popoare. Poate că din această cauză suntem un neam de oameni frumoși, arătoși! Îi recunoști pe români în străinătate de la o poștă!…

Cifrele arată clar că sunt mai multe femeile decât bărbații! Bucuria de a naște și de a crește copii nu trebuie să ocolească femeile nemăritate. Cunosc astfel de femei, de condiție foarte bună, care au avut curajul să nu dea doi bani pe gura lumii, și își cresc copilul în deplină normalitate. Sunt mame, sunt femei împlinite! Firește, subiectul este delicat, al naibii de delicat…

Despre declinul demografic al Europei ce părere aveți?

Acest declin este consecința „noii religii” inaugurate la 14 iulie 1789, religia drepturilor omului!… De aici a pornit și aiureala cu emanciparea femeilor, adică alungarea femeilor în câmpul muncii, la șaibă, femeia strungar, femeia siderurugist, macaragiu, scafandru, femeia orice, în numele egalității, marea minciună a democrației! Au părăsit femeile tihna rodnică și firească, atât de activă și de solicitantă, a casei, a căminului. Ca să devină femeia salariat, de care avea nevoie producția capitalistă, apoi cea socialistă… În țările în care femeile merg mai rar la servici există un spor demografic însemnat. Trebuie ținut seama de această situație, iar femeia salariată trebuie ajutată să le poată face pe amândouă, și servici, dacă țin neapărat, și grija căminului. Femeile trebuie discriminate pozitiv, ca să folosesc și eu acești termeni mizerabili! Era în tradiția europeană și creștină această discriminare. A anulat-o mișcarea pentru emanciparea femeii… Mult lăudata egalitate!… Cum să fie egalitate între sexe?! Persoanele de sex feminin au o valoare socială mult mai mare!

În concluzie?

Discuția a fost prea scurtă, prea deslânată ca să putem avea și concluzii. Este o discuție care trebuie purtată la nivelul decidenților politici în primul rând, pentru a se ajunge la soluții, la măsuri cu urmări imediate unele, altele cu urmări pe termen lung, peste ani de zile… Trebuie să pornim de la principiul vital, biologic: existența speciei are prioritate dinaintea existenței individuale. Toate speciile, plante sau animale, sunt organizate de la Dumnezeu după această regulă. Deșucheata propagandă în jurul drepturilor omului a împins Europa pe marginea prăpastiei. Întrebare pentru cei care cunosc mai bine istoria ultimilor o sută de ani: acest rezultat – declinul demografic al Europei, al rasei albe, vecin cu dezastrul, nu cumva este un scop urmărit cu bună  știință?

Ar fi cumplit!

Această întrebare nu o pun din capul meu. Ea a fost deja formulată. Suspectă este atitudinea mass mediei de a o neglija. Deh, subiect minor!

Ca o concluzie totuși, aș formula pentru noi trei idei:

–         nu putem fi interesați numai de aspectul numeric, cantitativ al demografiei. Ar însemna să repetăm greșeala greu de iertat a lui Nicolae Ceaușescu. Trebuie să avem în vedere un spor demografic de calitate, la nivelul acelor categorii de persoane de care se leagă performanțele materiale și spirituale ale unui popor, nivelul său de civilizație;

–         resping ideea că într-o țară  normală, locuită de un popor autentic, problema demografică se poate rezolva prin import, prin încurajarea emigranților de a se strămuta în acea țară. O asemenea soluție denotă lipsa conștiinței naționale, a conștiinței de neam! Vezi cazul Canadei, de exemplu. Exemplu penibil! Demografia nu este o afacere!

–         politica demografică, într-o țară ca România, trebuie modelată de imperativul menținerii statutului de populație majoritară al acelei etnii care, la capătul istoriei derulate până azi, s-a impus ca populație majoritară, făuritoare de istorie: românii în România, maghiarii în Ungaria, bulgarii în Bulgaria și așa mai departe. Repet: este dreptul nostru, dar și datoria noastră supremă, ca români, ca oameni, de a face orice pentru salvgardarea acestui statut!

Chiar orice putem face?! Ne este îngăduit?

Chiar orice! Trebuie să facem orice ca să rămânem majoritari, net majoritari în țara noastră! Pentru mine este evident că unii vor ca noi, românii, să ne pierdem statutul de populație majoritară! Pentru asemenea intenții trebuie să găsim răspunsul potrivit, inclusiv sancțiunea, pedeapsa potrivită. Căci suntem în legitimă apărare! Repet: suntem agresați în ființa noastră națională, trebuie să ne simțim în legitimă apărare și să acționăm în consecință!

Cred că este nevoie să vorbiți mai lămurit!

Dumneata nu vezi ce se întâmplă în Parlament?! Votul este decis, de cele mai multe ori, de votul UDMR și al grupului minorităților naționale. Suntem o țară în care politica o fac mai mult ne-românii! Ei ne guvernează! Iar după proiectul de constituție imaginat de Băsescu, rolul ne-românilor în statul numit România va crește și mai mult! Și acesta nu este singurul aspect inacceptabil. Mai sunt și altele, mai dureroase, le lăsăm pentru altă discuție.

Puteți încheia cu un citat din Eminescu în sprijinul afirmațiilor făcute?

            Numai unul? Iată un citat la care țin foarte mult. Îl știam pe dinafară. Ia să vedem dacă mai am ceva memorie:

„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, cu-un cuvînt geniul românesc să rămână și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare.”

Mai lămurit nu se poate spune!

Dacă nu mă înșel, este citatul pus de dumneavoastră pe frontispiciul proiectului de Constituție Organică a României… Unde poate fi găsit?

Alături, ca să zic așa. Pe www.ioncoja.ro L-am postat pentru a fi discutat și îndreptat. E de găsit la rubrica CATEGORII. Dar aș vrea să răspund și la o întrebare pe care nu te-ai priceput să mi-o pui și pe care am așteptat-o. Câteva cuvinte despre cei trei milioane de români pe care democrația de după 1990 i-a tentat sau obligat să plece din România. Este o pierdere imensă pentru Țară, pentru Neam. Asta la prima vedere. La o cercetare mai atentă a lucrurilor descoperi și o latură pozitivă a lucrurilor.

După regula „tot răul e spre un bine!” Care este binele?

Românii care au ajuns în Occident și au lucrat sau trăiesc acolo au astfel ocazia să se lecuiască de un anumit complex de inferioritate. Nu discut cum li s-a indus unora acest complex de inferioritate încă din țară. Încă din copilărie, încă din generații anterioare etc. Acești români ajung să se confrunte și să se compare zi de zi cu ceilalți, cu străinii în mijlocul cărora au ajuns. Uneori, ca la Paris sau în Statele Unite, este vorba de un mediu multinațional! Cu atât mai bine pentru românii noștri care, de regulă, din aceste confruntări și comparații ies cu conștiința clară că ei, ca români, au tot ce le trebuie ca să nu fie ultimii! Ba chiar ca să fie, deseori, în frunte, în plutonul din față! Satisfacția că sunt români, că poartă cu ei o anumită zestre și pecete spirituală specifică românilor, deosebit de valoroasă și de specifică, o descoperă mai ușor românul plecat în lume decât cel rămas acasă, prizonierul unui orizont limitat. Sunt convins că depopularea de români a României este un proiect urmărit de multă vreme, cu tenacitate diabolică. Sunt convins că va eșua acest proiect, e drept, după ce va strica viața multor oameni… Românii pot avea însă mult de câștigat, ca români, chiar dacă s-au stabilit în străinătate, temporar sau definitiv. Cu condiția ca ei să nu-și neglijeze rădăcinile, să ducă în familie o viață cât mai românească, să nu-și părăsească limba, să-și trimită copiii în vacanță sau la studii în România etc., etc. Sunt multe de făcut în acest sens pentru autorități, este loc și pentru inițiative particulare, ale ONG-urilor. O diasporă românească puternică, bine organizată, legată de „baștină”, cum ziceți voi basarabenii, poate fi rezultatul nescontat de marii manipulatori ai istoriei, rezultat care să le dea peste cap toate socotelile lor atât de nemernice.

Doamne, ajută!

Buriaș, 3 octombrie, 2011

A consemnat Petre Burlacu

Jurnal londonez (5)

Posted by Stefan Strajer On October - 15 - 2011

Jurnal londonez (5)

 

Autor: Lavinia IANCU

 

De ziua mea…

Dragii mei, probabil v-aţi întrebat ce am făcut… de ziua mea! Ei, în primul rând vă spun că nu simt că a mai trecut un an… Parafrazându-l pe regretatul Gică Petrescu, în simpaticul său cântec „Vârsta mea” zic şi eu că „Peste mine nu a trecut vremea, Numai el e Gică-nenea…”. Aşa o fi?! Principalul e că sunt optimistă! Se zice că oamenii veseli şi optimişti arată mai tineri… Cine ştie!

De ziua mea nu am făcut ceea ce mi-aş fi dorit şi anume să vizitez Grădina Zoologică din Londra, şi London Eye, şi Madame Toussaud, şi Aquarium şi poate să mai şi „chefuiesc” puţin seara cu amicii de aici… Dar cum socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nu mi-am putut permite să fac prea multe din cele propuse iniţial, aşa că tot eu am hotărât că până în 8 iulie 2012… în fiecare zi va fi ziua mea de acum încolo şi că voi încerca să mă bucur de fiecare zi ca şi cum ar fi ziua mea de naştere! Şi cum mă aflu pe meleaguri britanice am să zic şi eu „make and take the best of it”, precum spune englezu’.

Mai întâi rezolvăm finanţele…

Aşadar, de ziua mea, am ajuns să rezolv în primul rând nişte probleme administrative şi anume banii cu care am venit, euro să-i schimb în lire, pentru că din păcate nu am venit cu lire de acasă, ceea ce a fost o greseală! Dar omul cât trăieşte învaţă, aşa că am învăţat şi eu tot pe pielea mea şi am pierdut ceva bani la paritate. De exemplu, aici banca nu primeşte bancnotă de 500 de euro, chiar dacă acestea există pe piaţa monetară. Asta e politica lor, şi de ce o au nu îţi explică, ci pur şi simplu îţi spun „that’s it”… asta e şi trebuie să o accepţi aşa cum e. În fine până la urmă am reuşit, ca norocul, să schimb ultimii bănuţi cu ajutorul unui amic de aici şi… totul a fost ok. Dar oricum paritatea e mai bună dacă se face tranzacţia în România, adică, dacă, cumpăraţi lire de acolo atunci când vreţi să veniţi aici… Altfel pierderile sunt destul de substanţiale!

Şi dacă tot am fost la capitolul finaciar, vă spun că am fost invitată la banca unde am contul deschis să îmi arate cum se foloseşte aici „online banking”! Da! Ca un cadou de ziua mea!  Ce drăguţi! Şi cu asta… basta! Gata cu treburile administrative!

 

Lupta cu pizza!

Mai pe la „lunch” am luat masa cu un amic la un restaurant cu specific italian, unde chelnerii erau spanioli! Multiculturalism 100% în Londra anului 2011!

Aşa că… dacă e italian am comandat normal… PIZZA. Până aici toate bune şi frumoase. Vine pizza, hmmm ce miresme! Dar stai puţin, că nu prea mă pot apuca de ea, fiind rotundă şi nefeliată! Interesant, mă gândesc, probabil au uitat tacâmurile! Ei asta e, îmi zic eu în sinea mea! Nici o problemă, se întâmpla oricui, agitaţie, clienţi, grabă, ginta latină… No problem sir! Îl rog pe „spanish waiter” să o felieze… la care mă trezesc că îmi aduce feliatorul la masă să mi-o feliez singură. Pizza, desigur! Am uitat să spun că nu era restaurant cu autoservire!  Mai pe urmă am aflat că în unele localuri de aici se practică şi chestii de genul ăsta pentru că sunt atât de mulţi cretini şi de exageraţi „cu datul în judecată pentru orice”, încât te trezeşti că mă apuc să dau restaurantul în judecată că nu mi-au tăiat felia de pizza cum trebuie!  Dar la varianta că mă pot tăia cu feliatorul în incinta restaurantului lor nu s-au gândit! Hmm trebuia să vină românca Lavi, cea deşteaptă şi logică (am voie să mă laud de ziua mea! Sic!) să le explice că dacă omul e procesoman şi vrea să îi dea în judecată o poate face sub orice motiv… cum de altfel se practică aici şi în domeniul muncii şi nu numai! Şi culmea e că se mai şi câştigă procese! Şi uite aşa sunt veşnic ocupaţi avocaţii „engleji”. 

Pisica de mare cea bună

Astfel mi-am petrecut o jumate de zi de naştere, după care m-am despărţit de amicul cu care am prânzit. Apoi m-am dus frumos, singurică-singurică, că doar tot îmi face plăcere compania propriei mele persoane, la Aquarium, cu căştile în urechi pe ritmurile muzicii anilor  ’80… chiar dacă afară e când noros când soare ba chiar la un moment dat ploaie! Acolo am avut o experienţă foarte interesantă cu o pisică de mare. Am să vă povestesc! La un moment dat după ce te plimbi prin „aqvarium”, care de fapt e ca un labirint cu bazine, cu fel de fel de peşti, de la soiuri de rechini şi pisici de mare, până la meduze, broaşte ţestoase, corali, căluţi de mare, ba chiar şi un schelet de balenă. În fine, după slalomul făcut în acest labirint de bazine, ajungi la un bazin deschis, şi destul de jos, care ajunge ca înălţime până la buric (pardon!) unde erau mai multe pisici de mare mai mici şi peşti… La un moment dat apare nici nu ştiu de unde o pisică de mare mai mare pe care o văd îndreptându-se spre mine foarte elegant şi lin… ca şi cum ar vrea să facă o reverenţă şi să-mi ureze la mulţi ani! A venit până în faţa mea, atât de aproape că dacă mă aplecam puţin puteam să o mângâi, s-a ridicat, s-a uitat la mine câteva secunde, s-a intos peste cap făcând un un flick-flack foarte elegant şi a plecat mai departe unduindu-se graţios. Mi-a plăcut atât de mult, şi m-a făcut să mă simt atât de bine că am ieşit zâmbind de acolo şi mă gândeam ce mult înseamnă să ne putem bucura de un lucru atât de mărunt care uite că îţi poate face o zi, sau măcar câteva ore mai frumoase. Abia mai apoi mi-am adus aminte de simpaticul australian iubitor de animale, Steve Irwin, şi moartea lui tragică cauzată de o înţepătură a unei (alte) pisici de mare! Brrr! Aia cred că era o pisică rea!

După ce am ieşit de la Aqvarium, pe când traversam podul de lângă Parlament, am văzut acolo un domn care cânta atât de frumos la acordeon! Erau secvenţe din operele lui Albinoni şi Ceaikovski! Foarte frumos! Un alt motiv să mă simt bine şi să zâmbesc… „Life it’s beautiful”, mai ales pe ritmurile muzicii. Şi cam aşa… mi-a trecut „ziua mea” care… a fost o zi de vineri londoneză.

La Harrods cu Brad Pitt!

Dar cum weekendul se apropia m-am gândit să o prelungesc şi să „mă sărbătoresc” şi sâmbătă şi duminică! Aşa că sâmbăta mi-am păstrat-o pentru shopping şi cum am prins „reduceri”… am profitat puţin. Aici când sunt reduceri, încerci să cumperi ceva, deoarece se zice că sunt reduceri reale, uneori până la 70%! Inclusiv chiar şi de la faimosul Harrods îţi poţi permite să îţi cumperi ceva! Apropo, am fost înăuntru! Arată ca un muzeu. Nu e de mirare că era locul preferat pentru shopping al Prinţesei Diana! Foarte frumos! Ba chiar şi Brad Pitt a fost acolo! Dar nu când am fost şi eu… Deci nu ne-am întâlnit! Păcat! Se zice că au închis magazinul doar pentru el, bietul de el… A plătit pentru că a fost pus la dispoziţie sa  (magazinul desigur!)  câteva milioane de lire. Media vânzărilor de la Harrods pentru o zi e în  jur de două  milioane de lire! Numai pentru zi! Doamne câţi copii şi bătrâni, câini şi pisici ar putea fi sătui şi sănătoşi pe banii ăştia!

Cine mi-a şterpelit „sidiul”?

Aş vrea să vă mai spun că dacă am stabilit că e „ziua mea” şi sâmbăta şi am fost la shopping, am cumpărat nişte cadouri şi pentru cei dragi de acasă, nu numai pentru mine. M-am cadorisit cu trei „sidiuri” cu Andre Rieu, care erau la reducere. Hmm, nici nu ştiţi cât de  încântată am fost… hahaha! Dar cum nu am cd player la mini laptopul ăsta al meu, nu am avut posibilitatea să ascult minunata muzică cumpărată… aşa că, abia după vreo trei zile mă trezesc să mă uit eu mai atentă la cd-uri… şi să caut încântată pe youtube secvenţe cu concertele respective… Când îl deschid pe cel mai important (zic aşa, deoarece avea şi un  dvd bonus) ia „sidiul” şi „dividiul” de unde nu-s! Mi se dăduse doar carcasa, pentru care am plătit cinci lire! Scump doamnă, scump…., mă gândeam în sinea mea… Credem că cineva a şterpelit cd-ul înainte de al cumpăra eu! 

Disperată şi nervoasă, mă pun să caut în gunoi după chitanţă, deşi eu mereu păstrez chitanţele… dar deja trecuseră trei zile… aşa că m-am uşurat de câteva hârtii. De obiceim după cum v-am mai relatat, aici totul se ţine, de la cea mai mică chitanţă până la orice bonişor… După ce m-au trecut toate transpiraţiile dau într-un final (fericit!) de chitanţă. Evrika!  Aşa că „mâine” foarte hotărâtă mă duc înapoi la magazin să cer să îmi dea un cd nou. Aşa s-a şi întâmplat! Doar sunt într-o ţară civilizată! Fără nici o problemă am primit un cd-ul nou, cu tot „necesarul”! Se pare că e ceva obişnuit şi aici să se fure compact discuri din carcasele lor! Aşa că preferă să păstreze doar ambalajul la vedere.

Hoinărind deprimată prin Londra şi împrejurimile ei

E un furnicar de nu vă puteţi imagina, aici în zonele de shopping: Piccadilly Circus, Marble Arch şi Oxford Circus. Exact ca în filme. Precum la New York în Times Square. Obositor, dar palpitant totuşi. Continuăm deci povestirea! Tot în ziua de sâmbătă după masă, am dus un tort la salonul unde fac practică, să le cinstesc şi pe colegele de acolo!  Am primit de la şeful salonului o sticlă de rom cu aromă de cocos (!!!), că deh, Domnia Sa e mare băutor de alcool… deşi nu e englez! E polonez, dar nu contează… Fetele mi-au oferit un minunat buchet de flori.

Duminică am fost invitată de fosta colegă de liceu, care e pe aici de unsprezece ani, să merg la ea în vizită. Stă în zona Kent, în orăşelul Tunbridge Wells, la 40 de minute, cu trenul, de Londra.

Şi uite aşa mi-am petrecut weekend-ul dedicat mie! Deşi, iniţial îmi pusesem în gând să organizez un party de ziua mea, sub formă de croazieră pe Tamisa… M-am răzgândit din păcate deorece în ultimele două săptămâni am trecut (inclusiv de ziua mea!) printr-o perioadă mai deprimantă, cu toate că nu era nimic trist ci doar îmi pierdusem din entuziasm şi simţeam o oarecare indiferenţă faţă de orice. Mi-am dat seama de ce! Pentru că eram obosită! Pentru că în perioada respectivă dormeam foarte puţin. De la ora 1, 2, 3 noaptea până pe la 8, 8 jumate… când îmi dădeau deşteptarea urletele de copil şi plânsetul de bebeluş al vecinilor… Plus că am pierdut câteva nopţi în perioada respectivă hoinărind prin Londra, aşa în plimbare, şi după cum v-am mai spus… oraşul nu doarme deloc, e luminat „al giorno”, şi te aşteaptă cu braţele deschise să îl cucereşti… Şi cum, un om normal are nevoie  de opt ore de somn, probabil că am ajuns în faza în care mi s-a acumulat foarte multă  oboseală. Dar slavă Domnului am depăşit-o, zic eu!

Iar mă chinuie NIN-ul!

Aşa se întâmplă când te năpădesc gândurile. Mai ales că prima aplicaţie pt NIN mi-a fost refuzată pe baza că nu am furnizat acte suficiente din domeniul muncii. Ceea ce era de fapt imposibil, pentru că aici toată lumea te întreabă de NIN la interviu, atunci când mergi pentru angajare. E simplu! Fără NIN nu te angajează nimeni, şi fără loc de muncă nu mi se acordă NIN-ul! Aşa că ieşi din cercul ăsta vicios dacă poţi! Mai ales că aici nu sunt încântaţi să lucreze cu PFA, pentru că dacă eu aş fi PFA şi aş colabora cu un salon şi la sfarşit de an nu-mi plătesc taxele, plecând de la salonul respectiv,  administraţia fiscală poate merge să ceară salonului să plătească în locul celui care se ocupă de ţepe! Aşa că se feresc să lucreze cu persoane fizice autorizate. Asta înseamnă să fii român! Singura variantă e să devii student şi atunci ai dreptul la muncă cu jumate de normă, adică 20 de ore pe săptămână. Dar şi aici e o chichiţă! Nu te consideră student numai dacă faci minimum un an de şcoală, curs lung la ei! Şi desigur, taxa de şcolarizare o plăteşti tu! Vă mai aduceţi aminte că am dorit să fac un curs de machiaj, care are o durată de şase-nouă săptămâni. Acest curs de scurtă durată, nu te consideră „student” şi nu îţi oferă dreptul la muncă! Cea mai simplă variantă pentru mine ar fi să scot din buzunar suma de 3.200 de lire sterline, plata unui curs pe o durată de doi ani  (acesta fiind cel mai ieftin curs ca preţ!) Chiar şi cei de la salon mi-au spus că… nu mă pot angaja, deoarece şi pentru ei e prea complicat să aplice pentru „bule card” pentru mine. Pentru ei înseamnă că… trebuie să demonstreze că nu au găsit pe nimeni mai bun aici şi au fost nevoiţi să mă aducă pe mine din România şi să mai şi plătească pentru asta o sumă de bani! Şi nu se încurcă nimeni cu asemenea fapte de caritate! Aşa că, după o lună de voluntariat la acest salon, am renunţat să mai merg acolo! Începusem deja să nu mă simt în largul meu, pentru că deşi la început italianca cu care mă înţelegeam bine, se comporta conform vârstei (19 ani!) şi mă trata ca pe un una inferioară, care nu ştie să facă ce face ea… şi mă tot verifica faţă de clienţi, deşi nu ea era manager… Aşa că, nu, mulţumesc! Mă consider la fel ca ele doar că am alt stil, adică cel învăţat în România!

Speranţe… de viitor

După atâtea ganduri şi frământări am primit totuşi o mână de ajutor. O propunere de a conduce un salon de cometica nou-nouţ! Eu să fiu responsabilă cu partea de cosmetică şi…  dacă e nevoie de mână de lucru, să aduc din România, dar numai dacă aici nu găsesc staff! Aşa că urmează să vedem ce-o să iasă de aici încolo! Ideea e că m-am liniştit şi am ajuns singură la o conlcuzie simplă. Eu am venit aici să trăiesc o nouă experienţă! Şi anume să vizitez tot ce pot să vizitez, să mă distrez, să merg la concerte, la spectacol de balet, să fac un curs, să leg prietenii, să fac shopping puţin şi dacă pot, să reuşesc să îmi găsesc ceva de lucru şi să strang nişte bănuţi, bine! Dacă nu, atunci cele de mai sus menţionate şi go home!

Am reuşit să fac rost de câteva recomandări (că aici se merge foarte mult pe recomandări) şi să îmi mai întocmesc nişte facturi…….extrase şi alte hârtii şi mai aplic a doua oară şi ultima dată pentru acest NIN păcătos! Aşa că mai pe scurt, aşa stă treaba cu statutul de român în Anglia. Chiar dacă ai psihicul tare şi ai prieteni care vor să te ajute şi te susţin, nu ai cum să nu te frămânţi la ce şi cum ai putea face, şi de acolo mintea nu te lasă să dormi… Tot aşa de acolo se trag alte probleme… Somnul insuficient şi de proastă calitate duce uşor la indispoziţie, stress şi oboseală! Apoi… mai departe la iritabilitate, proastă dispoziţie şi irascibilitate.

E musai să fiu bine… şi auto-sugestia mă ajută! Încerc cât de tare pot să fiu optimistă şi să văd mereu părţile bune şi frumoase. Numai aşa voi reuşi să merg mereu mai departe. Looking to the future!

A să încerc să mă bucur măcar de viaţa de turist.  Am fost de curând cu un amic la Stonehenge şi într-un oraş numit Exeter, din sud, care e ca mărime cam al cincilea sau al şaselea din UK, după Londra. Acolo, majoritatea sunt britanici, doar câţiva studenţi… E un oraş frumos, plin de dealuri. E un oraş istoric. Pe vremuri a fost un oraş roman. Acolo în Exeter mai sunt rămăşite ale unei fortăreţe romane. Drumul spre Stonehenge şi Exeter l-am făcut pe ocolite pentru a vedea cât mai mult din country side-ul britanic. A fost minunat, plin de verdeaţă, de soare, cu cer curat cum nu am prins decât de două ori în cele şase săptămâni de când sunt la Londra. Minunată experienţă a fost, chiar dacă am impresia că totul se derulează foarte rapid şi nu apuc să stau şi să savurez fiecare loc vizitat aşa cum îmi doresc. Dar măcar ajung să le văd… chiar şi dacă unele doar fugitiv.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 iulie 2011

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors