Contra lui Celsus

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2011

CONTRA  LUI  CELSUS

Autor: Maria Diana Popescu

Lobotomizate de fascinaţia libertăţii, distanţate programatic de sentimentul românesc al fiinţei (dovezi ale unei acute frizolităţi), generaţiile timpului nostru înghit cultura ca pe o şaorma, fug de valoare ca de o corvoadă. Iubesc în schimb maneliştii, fotbaliştii, rocării, rapării şi preaplinul destrăbălării occidentale, ca distracţie inferioară pentru mase. Atunci de ce ne-ar mira că un intelectual rafinat n-are succes? Poate dacă ar cînta manele, dacă ar poza în costumul Evei şi al lui Adam, ar avea şansa popularizării şi prezenţei pe ecrane. Gustul mulţimii este permanent modelat de mass-media în scopul unui profit cît mai mare. Cultura de masă a devenit o afacere extrem de rentabilă, mai ales în liniile cele mai josnice. Evident, imensa producţie a spectacolelor televizate de azi aparţine unor oameni care nu sînt în niciun fel elite. Dacă vreţi cumva să-i înnobilaţi pe protagoniştii dezbrăcaţi şi operaţi cu concepţia metafizică despre elite (elite = valoare), nu pot decît să vă spun că e o concepţie anacronică. Cîtă nobleţe pe frontispiciul media! Scandalurile publice care ţipă cu litere mari şi toate scenariile de culise au scos la lumină feţele de după blocuri (de aici şi prodigioasa lor activitate) şi pe obsedaţii veacului acesta, transformîndu-i peste noapte în vedete. Cum s-a reuşit performanţa? Cu ajutorul ziariştilor de doi bani. La urma urmei, două parale fac patronii şi moderatorii unor astfel de televiziuni, cumpărătorii hîrtiilor igienice ale tabloidelor centrale şi fanii programele împricinate. Toţi au acelaşi caracter cu cel al siliconatelor, senzualelor şi dezbrăcatelor. Platourile de televiziune care vin cu o astfel de „cultură” sînt ca un pat mare în care se întîlnesc cuplurile, fără să se schimbe lenjeria. Poate peste 35-40 de ani, aceleaşi televiziuni vor prezenta reportaje cu bătrînele siliconate, protestînd pentru pensia mizeră de doi lei. Vedetele care au intoxicat ecranele sînt asemenea politicienilor, despre care ştim că au fost aserviţi în toată istoria noastră. S-au plîns şi au periat Stambulul, Viena şi Moscova, iar azi se înghesuie să pupe bombeul lui Sam, crezîndu-i-se prieteni. Numai că unchiul Sam îi înşeală pe prieteni, îi manipulează, îi jecmăneşte, îi stoarce de ultima picătură, apoi îi face să aplaude. Cine nu se supune e declarat băiat rău, e bombardat sau executat, după caz, lăsat pe mîna rebelilor specializaţi în linşare sau ucidere.

Aşadar, vedete au devenit fetiţele de pe centură, politrucii imorali şi corupţi, pe care îi detestăm cu toţii. Vedete sînt acum şi cei care agitau în aer pistolul fatal pentru Gaddafi. Unde sînt luările de poziţie ale intelectualilor noştri faţă de elitele degustătoare şi jignitoare promovate de media? De ce nu vorbim cînd vine vorba despre sensul lumii noastre de azi, despre criza omenirii, nu numai financiară, ci, mai vîtros, a moralei şi a gîndirii profunde? De ce sîntem incapabili să elaborăm o critică articulată împotriva haosului din sistemul capitalist? De ce scriitorii nu răspund acestui sistem cu cărţi de seamă, aşa cum se făcea demult, în timpul marilor învăţaţi, între intelectualii serioşi. Origen, de pildă, l-a combătut pe Celsus prin cunoscuta operă „Contra lui Celsus”. Adevărul a învins atunci şi a schimbat faţa religiei. Este nevoie de puterea unui exemplu, de capacitatea de a angrena masele în demersul împotriva oricărui Celsus modern. Presa este plătită bine ca să direcţioneze mulţimile spre distracţii deformatoare, spre procuratorii din fotbal, de exemplu, spre şefii stadioanelor, care au industria lor unde se rulează sume nejustificat de mari. E inutil să ne întrebăm de ce numai nulităţile fac bani? Un fotbalist a fost cumpărat cu 80 de milioane de euro. Suma plătită ar fi putut ridica două spitale de urgenţă echipate modern sau sute de şcoli în zonele în care oamenii n-au acces la educaţie, sau programe de stimulare a profesorilor, medicilor, care au salarii umilitoare, a elevilor cu merite deosebite sau a cercetătorilor şi oamenilor cu idei constructive pentru ţară.

Prea multă discreditare a cetăţeanului, prea multă sărăcie, prea multe exemple negative în jur, oamenii au fost aduşi la borna la care nu mai ştiu să facă diferenţa între rău şi bine. Cine să mai ia în seamă problemele reale ale poporului în diversitatea lor? Vedetele cu capital de la ordinea zilei ne infectează cu eurile lor, infectează spaţiul public, social şi moral. Şi Franks, cunoscuta vedetă internaţională, revenită zilele trecute în teatrul confortabil din România, mînuieşte bine rolul şi disciplina(rea), simţindu-se ca peştele în apă la noi. Care disciplină? Finanţele. Cine este, profesional vorbind, Franks? Un sanitar instruit, şcolit în arta falimentelor naţiunilor, un lup viclean. Ah, suavitatea lui de două ori rafinată, şi tot pe-atît de curajoasă, de a se adresa guvernului, implicit poporului, în forma direct liberă a limbii noastre, stîrnind indignarea, prin stîlcirea ei, la fel ca şi margaretele şi dudele regale. Desigur tînărul cobzar cu simbrie, Franks, nu e lăsat singur în hora măreaţă de falimentare a popoarelor. Ar fi nedrept, nu-i aşa? I se alipesc corifeii experimentaţi în a se pleca pînă la bombeul pantofului găurit: preşedinţii statelor îndatorate. Fără să se gîndească la binele propriu, debordînd de spirit civic, dorind binele poporului, şi corifeul nostru îl apără pe cămătar de atingeri profanatoare, de conştiinţa încă trează a naţiunii.

Spuneți ”NU!” destrămării Arhivelor Naționale ale României

Posted by Stefan Strajer On November - 1 - 2011

Domnilor parlamentari români,

Spuneți ”NU!” destrămării Arhivelor Naționale ale României

Autor: Corneliu Codrescu

În martie 2011, printr-o propunere legislativă foarte insidioasă, s-a încercat scoaterea unui important și valoros volum de documente din custodia și administrarea Arhivelor Naționale ale României. De fapt, demersul a început mai demult. El s-a concretizat însă într-o cerere mult mai hotărâtă și cosmetizată de data aceasta ca ”propunere legislativă”, abia în martie acest an. Erau (și sunt) vizate fondurile create de cultele religioase, precum Actele de stare civilă și Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, școlilor confesionale, instituții de caritate, etc., toate având o inestimabilă valoare istorică și documentară. Este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească.

 

Un demers nejustificat

În anul 2008, într-un interviu acordat jurnalistului Nicolae Balint din Târgu-Mureș, profesorul universitar dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naționale, făcea următoarea declarație vis-à-vis de insistența cu care UDMR promova la acea vreme unele propuneri referitoare la Arhivele Naționale ale României. ”UDMR a înţeles şi înţelege greşit, spunea atunci Corneliu Mihail Lungu, rolul arhivelor în cadrul unui stat şi a unei naţiuni. Arhivele nu pot face obiectul retrocedării pentru că ele – potrivit legislaţiei naţionale – sunt parte integrantă din fondul arhivistic naţional. După cum prea bine cunoaşteţi, accesul la ceea ce avem noi în gestiune şi administrare este liber. Se pot face copii, xerocopii, fotocopii. Deci nu există impedimente care să împiedice pe cineva să studieze sau să facă copii după documente. Încă din 2005, într-un proiect prezentat de UDMR s-a dorit scoaterea sintagmei “naţional”. Vreau să reamintesc faptul – pentru cei care probabil nu cunosc – că Arhivele Naţionale nu sunt organizate pe etnii, documentele nu sunt nici maghiare, nici turceşti, nici germane…chiar dacă avem documente scrise şi în aceste limbi sau în atâtea altele, ci sunt ale unei naţiuni. Sunt, dacă vreţi, datele de identitate ale acesteia. Vreau să vă dau un exemplu. Chiar arhivele din Ungaria se numesc Arhivele Naţionale ale Ungariei, deci instituţia ca atare conţine în titulatura ei sintagma “naţional”. Pe cine deranjează acest lucru, dar mai ales de ce?” (Nicolae Balint, ”Oameni, fapte, atitudini”, vol. I, Editura ”NICO”, Târgu-Mureș, 2008, pp.63-64) 

Falsa problemă a preluării abuzive de către stat

Timpul a trecut, dar ideea de preluare a unor fonduri a rămas și a fost și mai mult gândită și elaborată. Inclusiv momentul când urma să fie (re)pusă din nou pe tapet. Documentele vizate prin propunerea legislativă care urma să fie promovată prin procedură de urgență pe data de 24 octombrie a.c., sunt fără niciun echivoc proprietate a statului român și au un caracter exclusiv istoric și practic. Ele fac parte din Fondul Arhivistic Naţional, sunt anterioare anului 1948 și privite cronologic, merg până în Evul Mediu. Se cuvine subliniat în mod deosebit faptul că ele nu mai servesc funcţionării cultului. Ca atare, o asemenea inițiativă venită din partea deputatului Mártón Árpád Francisc, dar mai ales insistența cu care este ea este promovată de un timp încoace, este cel puțin stranie, mai ales dacă avem în vedere faptul că actuala Lege a Arhivelor Naționale asigură prin conținutul ei, nevoile practice și de documentare istorică. Proiectul propus de deputatul mai sus menționat, ar urma să modifice art. 19 al Legii 16/1996, adăugând posibilitatea retragerii din proprietatea statului român – Arhivele Naţionale – a fondurilor documentare „preluate abuziv”, indicându-se în acest sens, decretele 153/1950 şi 472/1971. Aceste documentele ar urma apoi să fie reclamate și preluate de episcopiile diferitelor culte din România. De fapt, ce urmăriți cu adevărat domnilor de la UDMR?

 

Arhivele solicitate reflectă atacul permanent în identitatea românilor

În acest sens, punctul de vedere al dr. Vasile Lechințan, de la Arhivele Naționale din Cluj, este unul cât se poate de nuanțat, pertinent și bine argumentat. ”Să nu uităm, spunea istoricul Lechințan, membru al F.A.R., într-un articol publicat într-un ziar național, că este vorba de documente extrem de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români, ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918…Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.” Cu privire la atitudinea bisericilor romano-catolică, reformată și unitariană față de români, Lechințan a mai adăugat: ”Comportându-se ca nişte asupritori ai românilor timp de secole, stările romano-catolică, reformată şi unitariană din Dieta Transilvaniei au creat o arhivă care trebuie să fie menţinută de către statul român, indiferent dacă a fost luată de comunişti sau nu. Refacerea arhivelor prin această retrocedare de către confesiunile sus-amintite poate fi considerată în mod clar o restaurare a vechilor constituţii medievale antiromâneşti. Desigur că firească este refacerea făcută prin solicitarea unor copii, pentru o clarificare a unei probleme sau alta. Dar refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane care au lovit în interesele şi demnitatea românilor transilvăneni. Arhivele însele, prin vechimea lor, sunt o avere de miliarde de euro.”

FOTO 1: Prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu: ”…nu exista impedimente care sa împiedice pe cineva sa studieze sau sa faca copii după documente”

O obsesie legislativă nejustificată

În 2008 nu s-a reușit, dar în martie a.c. tema arhivelor a fost, așa cum am mai spus, reluată. E drept, mult mai nuanțat și mai elaborat. Nu s-a reușit nici de această dată. Trebuie adăugat faptul că organizațiile profesionale ale arhiviștilor români, corpul academic și universitar, adică cei direct implicați în valorificarea superioară a informațiilor conținute de arhive, nu au fost consultați. Nici măcar opinia negativă, dar argumentată temeinic a directorului Arhivelor Naționale – care în fapt reprezintă Guvernul României – nu a fost ascultată. Însă cu o perseverență aproape diabolică și profitând de atmosfera generală de tensiune politică internă,  aceeași temă a ”restituirii arhivelor”, a fost reluată în ziua de 24 octombrie a.c. După un ”bun obicei românesc”, propunerea a fost din nou amânată pentru data de 31 octombrie a.c. ”Boală lungă, moarte sigură!”, sună un proverb românesc. Cineva va trebui însă până la urmă să ”rupă coada pisicii”. Domnilor parlamentari români, din opoziție și de la putere, mulți dintre dv. urmași ai acelor iobagi, aveți curajul să vă asumați împreună un ”NU!” hotărât. Aveți această datorie de conștiință față de cei care v-au trimis în Parlament și pe care teoretic încă îi mai reprezentați, dar și față de istoria neamului nostru. Ce ziceți, este această problemă a arhivelor – așa cum vă place să pronunțați deseori pe un ton afectat și ritos – de ”interes național”? Gândiți-vă bine înainte de a ridica mâna la comandă. 

FOTO 2: Dr. Vasile Lechintan: ”Refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane…”

Opinii

Dr. Ioan Ranca, fost director al Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale: ”Desigur, aceste fonduri de arhivă care au fost solicitate sunt importante și pentru minoritatea maghiară. Cei interesați, au însă acces liber, ca oricare alt cetățean român, la aceste arhive. Legea le permite acest lucru fără nicio opreliște. Să nu uităm însă că pentru istoria românilor au o valoare cu totul aparte. Sute de ani, iobagii români de pe pământurile grofilor maghiari, spre exemplu, au plătit taxe și impozite bisericilor de altă confesiune. Prin aceste documente putem reconstitui numărul de iobagi români de pe o moșie sau alta, cum s-au maghiarizat ei în timp, cu cât au contribuit românii – fără a beneficia de niciun serviciu din partea acelor culte – la bunăstarea bisericilor respective….”

Dr. Ioan Lăcătușu, fost director al Direcției Județene Covasna a Arhivelor Naționale: ”În acest moment nu există niciun impediment în a fi consultate respectivele fonduri. Se pot face fotografii, microfilme, etc. Este foarte important de menționat faptul că în cadrul Arhivelor Naționale, prin Serviciile Județene, au fost create acele condiții propice pentru păstrarea documentelor arhivistice în deplină siguranță, ferite de intemperii, de incendii, de furturi.” 

Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Universitatea ”Petru Maior” din Târgu-Mureș: ”Bisericile se bucură în momentul de față de toate drepturile asigurate prin Constituție putând să-și organizeze așa cum doresc viața internă. Se bucură de un statut egal și bisericile tradiționale, precum și cele protestante și neoprotestante. Nu văd de ce s-ar opera cu criterii diferite în ceea ce privește memoria istorică a bisericilor…Nu văd nicio justificare logică sau de altă natură. Într-un anume fel, dimpotrivă, cred că spre deosebire de situația actuală a arhivelor, prin retrocedare s-ar îngrădi de fapt accesul la arhive…”   

Corneliu CODRESCU

CASETA 1

Ce acte conțin fondurile solicitate?

– ”Actele de stare civilă ce cuprind registrele de născuţi, morţi, căsătoriţi, o prerogativă a statului modern. Ele sunt anterioare anului 1895, când s-a introdus starea civilă de stat. Anterior, statul încredinţase această atribuţie diferitelor culte existente, de obicei mai multe în aceeaşi localitate. Conform proiectului, aceste acte, cu valoare genealogică, istorică dar şi practică, păstrate acum unitar la Arhivele Naţionale, pe servicii judeţene şi localităţi componente, după actuala împărţire teritorială, ar urma să fie separate iarăşi pe culte şi distribuite structurilor de conducere ale cultelor (ortodoxe, greco-catolice,  romano-catolice, reformate, evanghelice etc.).”

– ”Documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţiilor de caritate etc. reprezintă o mare valoare istorică. Ele acoperă întregul teritoriu al ţării, cuprind întreaga societate şi adesea conțin informaţii mai vechi decât cele oferite de arhivele altor instituţii publice sau ale familiilor. Chiar luate în parte fiecare, arhivele marilor culte „istorice” depăşesc interesul îngust de grup şi au semnificaţie publică mult mai amplă, regională şi chiar naţională.”

FOTO 3: Dr. Ioan Lacatusu: ”au fost create acele conditii propice pentru pastrarea documentelor arhivistice în deplina siguranta, ferite de intemperii, de incendii, de furturi. (în arhivele judetene – n.a.)”

CASETA 2

                                                                  – A P E L –

OPRIŢI DESTRĂMAREA ARHIVELOR NAŢIONALE !

”Federaţia Arhiviştilor din România (F.A.R.) protestează cu vehemenţă față de noua tentativă a Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor de a deposeda Arhivele Naţionale de un fond istoric de valoare excepţională, creat de-a lungul veacurilor de instituţiile bisericeşti din ţara noastră. Printr-o procedură confuză – respingând iniţial proiectul de retrocedare a arhivelor bisericeşti, apoi promovându-l ca amendament în alt proiect, în aceeaşi şedinţă – Comisia a înaintat dezbaterii şi votului în plen de luni, 24 octombrie a.c., un proiect de modificare a Legii Arhivelor în regim de urgenţă, care aduce prejudicii incalculabile ştiinţei, culturii şi prestigiului statului român, precum şi unor interese private ale cetăţenilor. Proiectul declară abuzive acte legislative dinainte de 1989, pe baza cărora s-a constituit cel puţin 50% din fondul arhivistic naţional actual, transformă episcopiile în arhive cu documente istorice originale, iar Arhivele Naţionale în beneficiar de mâna  a doua, al unor copii după documentele restituite. Ceea ce urmează a fi predat de către Stat către Biserică sunt exclusiv documente istorice şi acte de stare civilă, ambele categorii nefiind necesare funcţionării cultelor şi care în acest moment sunt liber accesibile la Arhivele Naţionale. După căderea unui proiect similar în luna martie a.c., Comisia recidivează, ignorând din nou avizul negativ al Guvernului, al MAI şi al Arhivelor Naţionale în problema restituirii arhivelor istorice către culte, precum şi opiniile unanime, de asemenea negative, ale organizaţiilor profesionale ale arhiviştilor, ale unor personalităţi ale lumii academice şi universitare. Iniţiativa legislativă, calchiată după exemplul maghiar, ignoră evoluţia istorică diferită a instituţiilor statului român, experienţele majorităţii ţărilor europene, unde interesul ştiinţific şi cultural predomină în raport cu dreptul de proprietate în cazul bunurilor de patrimoniu cultural şi unde actele de secularizare începând cu secolul XVIII sunt şi azi în vigoare. Corpul profesional al arhiviştilor români solicită Camerei Deputaţilor să retrimită proiectul Comisiei de specialitate, cu recomandarea ca problemea restituirii arhivelor bisericeşti să fie supusă unei dezbateri publice ample, pe măsura implicaţiei sale asupra întregii societăţi, şi să ţină cont de opiniile specialiştilor în domeniu şi de interesul public general.

COMITETUL DIRECTOR  AL  F.A.R.”

FOTO 4: Prof. univ.dr. Cornel Sigmirean: ”Nu vad de ce s-ar opera cu criterii diferite în ceea ce priveste memoria istorica a bisericilor…Nu vad nicio justificare logica sau de alta natura.”

Demografie românească

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2011

Demografie românească

 Petre Burlacu în dialog cu Ion Coja

 Domnule profesor ION COJA, v-am trimis interviul profesorului universitar VASILE GHEȚĂU, pe tema declinului demografic al României și al Europei. Ce impresie v-a făcut?

Una foarte proastă! Problema demografică în România este foarte gravă, iar domnul profesor o discută în termeni inadecvați, fără să meargă la cauzele reale și fără să pară interesat de soluții! Ne oferă cifre, nu soluții. Și, culmea, nu găsește nicio vină majoră clasei politice pentru declinul demografic! Cică vina aparține individului, cuplului care, din egoism, decide să nu facă prea mulți copii!.. Să mă ierte domnul profesor, dar asta se cheamă să confunzi efectul cu cauza!

De asemenea, nu se poate să faci studii demografice din care să lipsească reperul etnic! Ideea de neam, de etnie! Da, e grav că scade populația Țării, dar mai grav este dacă scade ponderea elementului românesc, procentul etnicilor români. Și prima problemă este aceasta: cum facem să redresăm și să întărim, să sporim numărul și procentul românesc al populației din România? Îi recomand domnului profesor Ghețău, nu ironic sau sarcastic, ci cu toată seriozitatea, să-l citească atent pe predecesorul său Mihai Eminescu. Acest Eminescu a fost preocupat temeinic de problemele demografice ale României și a formulat în termeni clari acest imperativ pentru toată societatea românească și în primul rând pentru clasa politică: românii trebuie să-și păstreze și să-și consolideze statutul de populație majoritară și să vegheze la calitatea genei românești, a zestrei lor genetice! Pe cârciumarii din vremea sa Eminescu îi suspecta că în mod conștient vând băuturi contrafăcute, otrăvind populația rurală și atentând astfel la zestrea genetică a Neamului. Conceptul de neam este fundamental în orice cercetare demografică. A lipsit din răspunsurile domnului profesor Ghețău.  

Care este vina clasei politice?

Clasa politică este vinovată de dezastrul economiei românești, de dispariția a milioane de locuri de muncă. Acest dezastru a fost riguros planificat, iar scopul final urmărit a fost să provoace emigrația românilor, să producă această veritabilă hemoragie la nivelul ființei naționale! Să se creeze astfel un vid demografic sau măcar o rarefiere a elementului românesc în spațiul nostru național! Nu-mi pot imagina că domnul profesor Ghețău nu face acest raționament, nu-și pune această întrebare: care a fost scopul dezastrului instaurat după decembrie 1989? Ce au urmărit politicienii noștri de frunte prin distrugerea economiei românești? Nu cumva rezultatul acestei politici – depopularea României, a fost și scopul urmărit?

Sigur că există o tentație a Occidentului, Dunărea a făcut multe victime printre românii care au încercat să ajungă în Occident fără pașaport înainte de 1990… Oamenii aceia nu mureau de foame dacă rămâneau în România. Dar azi, la cotele șomajului actual, dacă cei trei milioane de români ar fi rămas în țară, ajungeam să avem și muritori de foame!… Da, afirm cu toată convingerea că depopularea României este scopul urmărit prin politica economică și socială de după 1990.

Faceți vinovată de această situație întreaga clasă politică?

Ce înseamnă „vinovată”? Cei care au știut că acesta este scopul ultim nu sunt foarte mulți. Eu aș putea numi ca sigur vinovate numai două persoane: Silviu Brucan și Petre Roman. Indivizi cu comportament anti-românesc criminal! Or mai fi și alții. Sigur mai sunt! Ei n-au acționat de capul lor ca politicieni, ci cu un masiv sprijin și control ocult, din țară și din afară! Ceilalți, majoritatea politicienilor, cei mulți și proști, pleava de umplutură din parlament și ministere, au colaborat la acest proiect criminal fără să-și dea seama unde bat legile pe care le-au votat cu deplină inconștiență! Imbecili și incompetenți! Egoismul acestor politicieni trebuia demascat de domnul Ghețău înainte de a consemna egoismul „cuplului reproductiv”… Dar să nu insistăm prea mult pe lucruri care s-au mai spus. Să consemnăm faptul că niciun partid care a trecut pe la guvernare nu a pus problema declinului demografic, nu a formulat soluții, nu a avut o politică de redresare demografică. Este aproape un subiect tabu! Pe cine nu vor să supere?

Ce credeți că se poate face?

Îl citez, din memorie, pe domnul profesor Vasile Ghețău: „Nu se poate face nimic și nici n-ar fi bine să facem ceva acum!… Să așteptăm să treacă criza!” Halucinant răspuns!… Știe dânsul când va trece criza? Adică știe când se va stopa procesul de sărăcire a populației?!… Habar nu are! Îmi dau seama că soluția nu poate veni de la un specialist demograf, ci de la o viziune sociologică, socio-psihologică etc. Nu-i fac niciun reproș demografului, care ne prezintă numai radiografia corpului național… Dar, în măsura în care și-a permis să vorbească de cauze, am și eu dreptul să fac aprecieri asupra unor considerațiuni care nu mai poartă girul specialistului demograf! Deci, am rămas cu impresia că domnul profesor ocolește miezul problemei. Cauza principală a declinului demografic nu este emigrația, ci emigrația este efectul nefericit al unor politici pe care nu le pot numi decât criminale!… Bun, vorbim de emigrație: demografia trebuie să ne lămurească bunăoară care este structura etnică a emigrației! Au plecat la muncă trei milioane de cetățeni români. Câți dintre ei sunt români, câți maghiari, câți țigani, câți evrei etc? Câți dintre ei se mai poate spera că se vor întoarce? Etc.

Se pare că cel mai mare este procentul de maghiari care au emigrat. Nu mă mir deloc! Ungaria încearcă să se salveze demografic invitându-i pe maghiarii din țările vecine în Ungaria. N-ar strica să studiem și noi această stratagemă, dacă nu cumva ne-ar folosi și nouă. Deocamdată scade procentul maghiar din România! E bine, e rău? S-o spună UDMR-ul. UDMR-ul este artizanul acestei migrații maghiare. Evident, la nevoie, îi vor face vinovați pe români pentru numărul mare de maghiari care și-au luat lumea în cap. Bine au făcut. Abia așa vor descoperi ce bine le era în România…

Vorbeați de calitatea genei, de zestrea genetică. La ce vă gândiți?

La faptul elementar că oamenii nu se nasc egal înzestrați cu calități și defecte. Într-un cuplu de cocălari, de scormonitori prin gunoaie, se nasc copii care din start, cu moștenirea genetică pe care o primesc, reprezintă mai degrabă un balast pentru societate, iar nu un aport bine venit! Nu sunt cinic și nici rasist, dar în momentul de față societatea românească încurajează la procreație familii de oameni de care se mulțumesc cu foarte puțin ca să se simtă oameni, și pentru care alocația de copii devine sursă de subsistență și pentru maturi, pentru părinți. Toarnă copii unul după altul, cu gândul la alocație, la posibilitatea de a-i pune pe copii de mici să „producă”, adică să cerșească sau să ciordească… Unii dintre ei ajung să-și mutileze copiii, care devin astfel mai productivi ca cerșetori… Autoritatea nu face nimic ca să descurajeze și chiar să pedepsească aceste practici!

Ce ar putea face legile împotriva acestor practici?

Ar putea face foarte mult, dacă legiuitorul ar fi un autentic reprezentant al celor care l-au votat… Că n-au ajuns în parlament pe votul cocălarilor analfabeți! Nu intru în detalii, dar în cazul unor părinți denaturați ar putea fi vorba chiar și de decăderea din statutul de părinte, de suspendarea dreptului de a mai crește copii, ba chiar a dreptului de a mai procrea, dacă se constată lipsă de respect pentru ființa umană din partea așa-zișilor părinți…

Ceea ce mă interesează propriu zis – și acesta este mesajul acestei discuții, este să avem o legislație în favoarea cuplurilor de părinți responsabili, capabili să dea societății urmași creativi, activi, viitori contribuabili la PIB-ul național, dacă pot spune așa. Sunt câteva măsuri ușor de luat, care să țină seama chiar de „egoismul” cuplului. Bunăoară, accentul să nu se mai pună pe alocația primită pentru copii. Alocațiile ar trebui chiar diminuate. Iar nașterea copiilor să aducă părinților beneficii la capitolul impozite, acestea diminuându-se odată cu nașterea fiecărui copil dintr-un cuplu. O altă pârghie ar fi pensionarea: femeia care a născut și crescut copii să iasă la pensie mai devreme, dacă dorește! O zi în plus la concediu pentru fiecare copil minor ar fi de asemenea un stimulent! Se pot imagina măsuri care să stimuleze femeile să nască la vârste cât mai apropiate de vârsta majoratului. O mamă e de presupus că are obligații noi, de bunică. Însuși statutul de bunică să fie prin lege recunoscut, adică să fie izvorul unor drepturi, al unei „discriminări pozitive”. Dar, repet, nu prin acordare de alocații, ci prin avantaje și facilități la care să aibă acces numai persoanele bine încadrate în structurile productive ale societății, eficiente pe multiple planuri.

Așadar, să privim realitatea cu sinceritate și bună credință: avem nevoie de un spor demografic, avem nevoie de stoparea declinului demografic. Dar avem nevoie de un spor demografic (1)de calitate, în care (2)să fie antrenați în primul rând etnicii majoritari. E dreptul lor, dar și obligația lor de a se păstra ca populație majoritară. Atât în România, cât și în celelalte țări constituite ca state naționale.

Cândva în România se plătea o taxă de celibat? Nu ar fi cazul să fie reintrodusă?

Nu e rea ideea. Dar să se introducă numai la bărbați!

De ce numai la bărbați?

            Pentru că bărbații sunt principalii vinovați că atâtea femei sunt singure, nu cunosc beneficiile unui cămin, ale maternității!

Încă puțin și vom ajunge să recomandăm poligamia!

Domnule Petrică, scăderea demografică este o chestiune de viață și de moarte pentru un popor, pentru un neam. Salvarea neamului este legea supremă! Este mai presus de orice! Mai presus de legi, de obiceiuri, de tradiții. Le schimbăm sau le abandonăm dacă pun în primejdie demografia neamului!

Pe vremea comuniștilor erau niște reguli foarte severe care limitau accesul la cinul monahal, călugăresc, îndeosebi pentru tineri. Azi sunt foarte mulți tineri, fete și feciori, care îmbracă hainele aspre ale călugăriei, în felul acesta legându-se să nu se mai căsătorească, deci să nu procreeze. Are vreo legătură cu subiectul nostru?

Întrebarea este delicată. Nu poate avea un răspuns decât cu cifrele exacte în față. După aceea este de discutat. Trebuie să-ți spun însă că Biserica nu poate lipsi din elaborarea unei politici demografice serioase. Biserica are un rol mai important chiar decât al guvernului într-un anumit fel. Subiectul este vast și trebuie cercetat din toate părțile. Fac acum mențiune de o informație pe care am căpătat-o de la Octavian Ghibu, fiul marelui patriot care a fost Onisifor Ghibu. Anume că după război, adică după dispariția din efectivele Neamului românesc a câtorva sute de mii de bărbați în floarea vârstei, aproape un milion, au rămas nemăritate sute de mii de fete. Fără nicio șansă de a-și găsi un soț. La inițiativa unor români de ispravă, a unor românce inimoase, care nu aveau nicio funcție în stat, s-a pornit o campanie discretă de discuții de la om la om cu aceste femei tinere, pe tema că nu ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu dacă ele vor deveni mame chiar fără să fi fost cununate… Căci nevoile neamului cer ca potențialul lor reproductiv, cu care le-a înzestrat Dumnezeu, să nu se irosească!… Copilul este o bucurie pentru orice părinte întreg la minte și la suflet! Iar mentalul românesc nutrește o simpatie aparte pentru copilul „din flori”… Este un copil născut din dragoste, se zice. Pe ideea că multe căsătorii se fac din interes!… La noi, la români, căsătoria din interes nu este o practică răspândită, ca la alte popoare. Poate că din această cauză suntem un neam de oameni frumoși, arătoși! Îi recunoști pe români în străinătate de la o poștă!…

Cifrele arată clar că sunt mai multe femeile decât bărbații! Bucuria de a naște și de a crește copii nu trebuie să ocolească femeile nemăritate. Cunosc astfel de femei, de condiție foarte bună, care au avut curajul să nu dea doi bani pe gura lumii, și își cresc copilul în deplină normalitate. Sunt mame, sunt femei împlinite! Firește, subiectul este delicat, al naibii de delicat…

Despre declinul demografic al Europei ce părere aveți?

Acest declin este consecința „noii religii” inaugurate la 14 iulie 1789, religia drepturilor omului!… De aici a pornit și aiureala cu emanciparea femeilor, adică alungarea femeilor în câmpul muncii, la șaibă, femeia strungar, femeia siderurugist, macaragiu, scafandru, femeia orice, în numele egalității, marea minciună a democrației! Au părăsit femeile tihna rodnică și firească, atât de activă și de solicitantă, a casei, a căminului. Ca să devină femeia salariat, de care avea nevoie producția capitalistă, apoi cea socialistă… În țările în care femeile merg mai rar la servici există un spor demografic însemnat. Trebuie ținut seama de această situație, iar femeia salariată trebuie ajutată să le poată face pe amândouă, și servici, dacă țin neapărat, și grija căminului. Femeile trebuie discriminate pozitiv, ca să folosesc și eu acești termeni mizerabili! Era în tradiția europeană și creștină această discriminare. A anulat-o mișcarea pentru emanciparea femeii… Mult lăudata egalitate!… Cum să fie egalitate între sexe?! Persoanele de sex feminin au o valoare socială mult mai mare!

În concluzie?

Discuția a fost prea scurtă, prea deslânată ca să putem avea și concluzii. Este o discuție care trebuie purtată la nivelul decidenților politici în primul rând, pentru a se ajunge la soluții, la măsuri cu urmări imediate unele, altele cu urmări pe termen lung, peste ani de zile… Trebuie să pornim de la principiul vital, biologic: existența speciei are prioritate dinaintea existenței individuale. Toate speciile, plante sau animale, sunt organizate de la Dumnezeu după această regulă. Deșucheata propagandă în jurul drepturilor omului a împins Europa pe marginea prăpastiei. Întrebare pentru cei care cunosc mai bine istoria ultimilor o sută de ani: acest rezultat – declinul demografic al Europei, al rasei albe, vecin cu dezastrul, nu cumva este un scop urmărit cu bună  știință?

Ar fi cumplit!

Această întrebare nu o pun din capul meu. Ea a fost deja formulată. Suspectă este atitudinea mass mediei de a o neglija. Deh, subiect minor!

Ca o concluzie totuși, aș formula pentru noi trei idei:

–         nu putem fi interesați numai de aspectul numeric, cantitativ al demografiei. Ar însemna să repetăm greșeala greu de iertat a lui Nicolae Ceaușescu. Trebuie să avem în vedere un spor demografic de calitate, la nivelul acelor categorii de persoane de care se leagă performanțele materiale și spirituale ale unui popor, nivelul său de civilizație;

–         resping ideea că într-o țară  normală, locuită de un popor autentic, problema demografică se poate rezolva prin import, prin încurajarea emigranților de a se strămuta în acea țară. O asemenea soluție denotă lipsa conștiinței naționale, a conștiinței de neam! Vezi cazul Canadei, de exemplu. Exemplu penibil! Demografia nu este o afacere!

–         politica demografică, într-o țară ca România, trebuie modelată de imperativul menținerii statutului de populație majoritară al acelei etnii care, la capătul istoriei derulate până azi, s-a impus ca populație majoritară, făuritoare de istorie: românii în România, maghiarii în Ungaria, bulgarii în Bulgaria și așa mai departe. Repet: este dreptul nostru, dar și datoria noastră supremă, ca români, ca oameni, de a face orice pentru salvgardarea acestui statut!

Chiar orice putem face?! Ne este îngăduit?

Chiar orice! Trebuie să facem orice ca să rămânem majoritari, net majoritari în țara noastră! Pentru mine este evident că unii vor ca noi, românii, să ne pierdem statutul de populație majoritară! Pentru asemenea intenții trebuie să găsim răspunsul potrivit, inclusiv sancțiunea, pedeapsa potrivită. Căci suntem în legitimă apărare! Repet: suntem agresați în ființa noastră națională, trebuie să ne simțim în legitimă apărare și să acționăm în consecință!

Cred că este nevoie să vorbiți mai lămurit!

Dumneata nu vezi ce se întâmplă în Parlament?! Votul este decis, de cele mai multe ori, de votul UDMR și al grupului minorităților naționale. Suntem o țară în care politica o fac mai mult ne-românii! Ei ne guvernează! Iar după proiectul de constituție imaginat de Băsescu, rolul ne-românilor în statul numit România va crește și mai mult! Și acesta nu este singurul aspect inacceptabil. Mai sunt și altele, mai dureroase, le lăsăm pentru altă discuție.

Puteți încheia cu un citat din Eminescu în sprijinul afirmațiilor făcute?

            Numai unul? Iată un citat la care țin foarte mult. Îl știam pe dinafară. Ia să vedem dacă mai am ceva memorie:

„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, cu-un cuvînt geniul românesc să rămână și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare.”

Mai lămurit nu se poate spune!

Dacă nu mă înșel, este citatul pus de dumneavoastră pe frontispiciul proiectului de Constituție Organică a României… Unde poate fi găsit?

Alături, ca să zic așa. Pe www.ioncoja.ro L-am postat pentru a fi discutat și îndreptat. E de găsit la rubrica CATEGORII. Dar aș vrea să răspund și la o întrebare pe care nu te-ai priceput să mi-o pui și pe care am așteptat-o. Câteva cuvinte despre cei trei milioane de români pe care democrația de după 1990 i-a tentat sau obligat să plece din România. Este o pierdere imensă pentru Țară, pentru Neam. Asta la prima vedere. La o cercetare mai atentă a lucrurilor descoperi și o latură pozitivă a lucrurilor.

După regula „tot răul e spre un bine!” Care este binele?

Românii care au ajuns în Occident și au lucrat sau trăiesc acolo au astfel ocazia să se lecuiască de un anumit complex de inferioritate. Nu discut cum li s-a indus unora acest complex de inferioritate încă din țară. Încă din copilărie, încă din generații anterioare etc. Acești români ajung să se confrunte și să se compare zi de zi cu ceilalți, cu străinii în mijlocul cărora au ajuns. Uneori, ca la Paris sau în Statele Unite, este vorba de un mediu multinațional! Cu atât mai bine pentru românii noștri care, de regulă, din aceste confruntări și comparații ies cu conștiința clară că ei, ca români, au tot ce le trebuie ca să nu fie ultimii! Ba chiar ca să fie, deseori, în frunte, în plutonul din față! Satisfacția că sunt români, că poartă cu ei o anumită zestre și pecete spirituală specifică românilor, deosebit de valoroasă și de specifică, o descoperă mai ușor românul plecat în lume decât cel rămas acasă, prizonierul unui orizont limitat. Sunt convins că depopularea de români a României este un proiect urmărit de multă vreme, cu tenacitate diabolică. Sunt convins că va eșua acest proiect, e drept, după ce va strica viața multor oameni… Românii pot avea însă mult de câștigat, ca români, chiar dacă s-au stabilit în străinătate, temporar sau definitiv. Cu condiția ca ei să nu-și neglijeze rădăcinile, să ducă în familie o viață cât mai românească, să nu-și părăsească limba, să-și trimită copiii în vacanță sau la studii în România etc., etc. Sunt multe de făcut în acest sens pentru autorități, este loc și pentru inițiative particulare, ale ONG-urilor. O diasporă românească puternică, bine organizată, legată de „baștină”, cum ziceți voi basarabenii, poate fi rezultatul nescontat de marii manipulatori ai istoriei, rezultat care să le dea peste cap toate socotelile lor atât de nemernice.

Doamne, ajută!

Buriaș, 3 octombrie, 2011

A consemnat Petre Burlacu

Jurnal londonez (5)

Posted by Stefan Strajer On October - 15 - 2011

Jurnal londonez (5)

 

Autor: Lavinia IANCU

 

De ziua mea…

Dragii mei, probabil v-aţi întrebat ce am făcut… de ziua mea! Ei, în primul rând vă spun că nu simt că a mai trecut un an… Parafrazându-l pe regretatul Gică Petrescu, în simpaticul său cântec „Vârsta mea” zic şi eu că „Peste mine nu a trecut vremea, Numai el e Gică-nenea…”. Aşa o fi?! Principalul e că sunt optimistă! Se zice că oamenii veseli şi optimişti arată mai tineri… Cine ştie!

De ziua mea nu am făcut ceea ce mi-aş fi dorit şi anume să vizitez Grădina Zoologică din Londra, şi London Eye, şi Madame Toussaud, şi Aquarium şi poate să mai şi „chefuiesc” puţin seara cu amicii de aici… Dar cum socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nu mi-am putut permite să fac prea multe din cele propuse iniţial, aşa că tot eu am hotărât că până în 8 iulie 2012… în fiecare zi va fi ziua mea de acum încolo şi că voi încerca să mă bucur de fiecare zi ca şi cum ar fi ziua mea de naştere! Şi cum mă aflu pe meleaguri britanice am să zic şi eu „make and take the best of it”, precum spune englezu’.

Mai întâi rezolvăm finanţele…

Aşadar, de ziua mea, am ajuns să rezolv în primul rând nişte probleme administrative şi anume banii cu care am venit, euro să-i schimb în lire, pentru că din păcate nu am venit cu lire de acasă, ceea ce a fost o greseală! Dar omul cât trăieşte învaţă, aşa că am învăţat şi eu tot pe pielea mea şi am pierdut ceva bani la paritate. De exemplu, aici banca nu primeşte bancnotă de 500 de euro, chiar dacă acestea există pe piaţa monetară. Asta e politica lor, şi de ce o au nu îţi explică, ci pur şi simplu îţi spun „that’s it”… asta e şi trebuie să o accepţi aşa cum e. În fine până la urmă am reuşit, ca norocul, să schimb ultimii bănuţi cu ajutorul unui amic de aici şi… totul a fost ok. Dar oricum paritatea e mai bună dacă se face tranzacţia în România, adică, dacă, cumpăraţi lire de acolo atunci când vreţi să veniţi aici… Altfel pierderile sunt destul de substanţiale!

Şi dacă tot am fost la capitolul finaciar, vă spun că am fost invitată la banca unde am contul deschis să îmi arate cum se foloseşte aici „online banking”! Da! Ca un cadou de ziua mea!  Ce drăguţi! Şi cu asta… basta! Gata cu treburile administrative!

 

Lupta cu pizza!

Mai pe la „lunch” am luat masa cu un amic la un restaurant cu specific italian, unde chelnerii erau spanioli! Multiculturalism 100% în Londra anului 2011!

Aşa că… dacă e italian am comandat normal… PIZZA. Până aici toate bune şi frumoase. Vine pizza, hmmm ce miresme! Dar stai puţin, că nu prea mă pot apuca de ea, fiind rotundă şi nefeliată! Interesant, mă gândesc, probabil au uitat tacâmurile! Ei asta e, îmi zic eu în sinea mea! Nici o problemă, se întâmpla oricui, agitaţie, clienţi, grabă, ginta latină… No problem sir! Îl rog pe „spanish waiter” să o felieze… la care mă trezesc că îmi aduce feliatorul la masă să mi-o feliez singură. Pizza, desigur! Am uitat să spun că nu era restaurant cu autoservire!  Mai pe urmă am aflat că în unele localuri de aici se practică şi chestii de genul ăsta pentru că sunt atât de mulţi cretini şi de exageraţi „cu datul în judecată pentru orice”, încât te trezeşti că mă apuc să dau restaurantul în judecată că nu mi-au tăiat felia de pizza cum trebuie!  Dar la varianta că mă pot tăia cu feliatorul în incinta restaurantului lor nu s-au gândit! Hmm trebuia să vină românca Lavi, cea deşteaptă şi logică (am voie să mă laud de ziua mea! Sic!) să le explice că dacă omul e procesoman şi vrea să îi dea în judecată o poate face sub orice motiv… cum de altfel se practică aici şi în domeniul muncii şi nu numai! Şi culmea e că se mai şi câştigă procese! Şi uite aşa sunt veşnic ocupaţi avocaţii „engleji”. 

Pisica de mare cea bună

Astfel mi-am petrecut o jumate de zi de naştere, după care m-am despărţit de amicul cu care am prânzit. Apoi m-am dus frumos, singurică-singurică, că doar tot îmi face plăcere compania propriei mele persoane, la Aquarium, cu căştile în urechi pe ritmurile muzicii anilor  ’80… chiar dacă afară e când noros când soare ba chiar la un moment dat ploaie! Acolo am avut o experienţă foarte interesantă cu o pisică de mare. Am să vă povestesc! La un moment dat după ce te plimbi prin „aqvarium”, care de fapt e ca un labirint cu bazine, cu fel de fel de peşti, de la soiuri de rechini şi pisici de mare, până la meduze, broaşte ţestoase, corali, căluţi de mare, ba chiar şi un schelet de balenă. În fine, după slalomul făcut în acest labirint de bazine, ajungi la un bazin deschis, şi destul de jos, care ajunge ca înălţime până la buric (pardon!) unde erau mai multe pisici de mare mai mici şi peşti… La un moment dat apare nici nu ştiu de unde o pisică de mare mai mare pe care o văd îndreptându-se spre mine foarte elegant şi lin… ca şi cum ar vrea să facă o reverenţă şi să-mi ureze la mulţi ani! A venit până în faţa mea, atât de aproape că dacă mă aplecam puţin puteam să o mângâi, s-a ridicat, s-a uitat la mine câteva secunde, s-a intos peste cap făcând un un flick-flack foarte elegant şi a plecat mai departe unduindu-se graţios. Mi-a plăcut atât de mult, şi m-a făcut să mă simt atât de bine că am ieşit zâmbind de acolo şi mă gândeam ce mult înseamnă să ne putem bucura de un lucru atât de mărunt care uite că îţi poate face o zi, sau măcar câteva ore mai frumoase. Abia mai apoi mi-am adus aminte de simpaticul australian iubitor de animale, Steve Irwin, şi moartea lui tragică cauzată de o înţepătură a unei (alte) pisici de mare! Brrr! Aia cred că era o pisică rea!

După ce am ieşit de la Aqvarium, pe când traversam podul de lângă Parlament, am văzut acolo un domn care cânta atât de frumos la acordeon! Erau secvenţe din operele lui Albinoni şi Ceaikovski! Foarte frumos! Un alt motiv să mă simt bine şi să zâmbesc… „Life it’s beautiful”, mai ales pe ritmurile muzicii. Şi cam aşa… mi-a trecut „ziua mea” care… a fost o zi de vineri londoneză.

La Harrods cu Brad Pitt!

Dar cum weekendul se apropia m-am gândit să o prelungesc şi să „mă sărbătoresc” şi sâmbătă şi duminică! Aşa că sâmbăta mi-am păstrat-o pentru shopping şi cum am prins „reduceri”… am profitat puţin. Aici când sunt reduceri, încerci să cumperi ceva, deoarece se zice că sunt reduceri reale, uneori până la 70%! Inclusiv chiar şi de la faimosul Harrods îţi poţi permite să îţi cumperi ceva! Apropo, am fost înăuntru! Arată ca un muzeu. Nu e de mirare că era locul preferat pentru shopping al Prinţesei Diana! Foarte frumos! Ba chiar şi Brad Pitt a fost acolo! Dar nu când am fost şi eu… Deci nu ne-am întâlnit! Păcat! Se zice că au închis magazinul doar pentru el, bietul de el… A plătit pentru că a fost pus la dispoziţie sa  (magazinul desigur!)  câteva milioane de lire. Media vânzărilor de la Harrods pentru o zi e în  jur de două  milioane de lire! Numai pentru zi! Doamne câţi copii şi bătrâni, câini şi pisici ar putea fi sătui şi sănătoşi pe banii ăştia!

Cine mi-a şterpelit „sidiul”?

Aş vrea să vă mai spun că dacă am stabilit că e „ziua mea” şi sâmbăta şi am fost la shopping, am cumpărat nişte cadouri şi pentru cei dragi de acasă, nu numai pentru mine. M-am cadorisit cu trei „sidiuri” cu Andre Rieu, care erau la reducere. Hmm, nici nu ştiţi cât de  încântată am fost… hahaha! Dar cum nu am cd player la mini laptopul ăsta al meu, nu am avut posibilitatea să ascult minunata muzică cumpărată… aşa că, abia după vreo trei zile mă trezesc să mă uit eu mai atentă la cd-uri… şi să caut încântată pe youtube secvenţe cu concertele respective… Când îl deschid pe cel mai important (zic aşa, deoarece avea şi un  dvd bonus) ia „sidiul” şi „dividiul” de unde nu-s! Mi se dăduse doar carcasa, pentru care am plătit cinci lire! Scump doamnă, scump…., mă gândeam în sinea mea… Credem că cineva a şterpelit cd-ul înainte de al cumpăra eu! 

Disperată şi nervoasă, mă pun să caut în gunoi după chitanţă, deşi eu mereu păstrez chitanţele… dar deja trecuseră trei zile… aşa că m-am uşurat de câteva hârtii. De obiceim după cum v-am mai relatat, aici totul se ţine, de la cea mai mică chitanţă până la orice bonişor… După ce m-au trecut toate transpiraţiile dau într-un final (fericit!) de chitanţă. Evrika!  Aşa că „mâine” foarte hotărâtă mă duc înapoi la magazin să cer să îmi dea un cd nou. Aşa s-a şi întâmplat! Doar sunt într-o ţară civilizată! Fără nici o problemă am primit un cd-ul nou, cu tot „necesarul”! Se pare că e ceva obişnuit şi aici să se fure compact discuri din carcasele lor! Aşa că preferă să păstreze doar ambalajul la vedere.

Hoinărind deprimată prin Londra şi împrejurimile ei

E un furnicar de nu vă puteţi imagina, aici în zonele de shopping: Piccadilly Circus, Marble Arch şi Oxford Circus. Exact ca în filme. Precum la New York în Times Square. Obositor, dar palpitant totuşi. Continuăm deci povestirea! Tot în ziua de sâmbătă după masă, am dus un tort la salonul unde fac practică, să le cinstesc şi pe colegele de acolo!  Am primit de la şeful salonului o sticlă de rom cu aromă de cocos (!!!), că deh, Domnia Sa e mare băutor de alcool… deşi nu e englez! E polonez, dar nu contează… Fetele mi-au oferit un minunat buchet de flori.

Duminică am fost invitată de fosta colegă de liceu, care e pe aici de unsprezece ani, să merg la ea în vizită. Stă în zona Kent, în orăşelul Tunbridge Wells, la 40 de minute, cu trenul, de Londra.

Şi uite aşa mi-am petrecut weekend-ul dedicat mie! Deşi, iniţial îmi pusesem în gând să organizez un party de ziua mea, sub formă de croazieră pe Tamisa… M-am răzgândit din păcate deorece în ultimele două săptămâni am trecut (inclusiv de ziua mea!) printr-o perioadă mai deprimantă, cu toate că nu era nimic trist ci doar îmi pierdusem din entuziasm şi simţeam o oarecare indiferenţă faţă de orice. Mi-am dat seama de ce! Pentru că eram obosită! Pentru că în perioada respectivă dormeam foarte puţin. De la ora 1, 2, 3 noaptea până pe la 8, 8 jumate… când îmi dădeau deşteptarea urletele de copil şi plânsetul de bebeluş al vecinilor… Plus că am pierdut câteva nopţi în perioada respectivă hoinărind prin Londra, aşa în plimbare, şi după cum v-am mai spus… oraşul nu doarme deloc, e luminat „al giorno”, şi te aşteaptă cu braţele deschise să îl cucereşti… Şi cum, un om normal are nevoie  de opt ore de somn, probabil că am ajuns în faza în care mi s-a acumulat foarte multă  oboseală. Dar slavă Domnului am depăşit-o, zic eu!

Iar mă chinuie NIN-ul!

Aşa se întâmplă când te năpădesc gândurile. Mai ales că prima aplicaţie pt NIN mi-a fost refuzată pe baza că nu am furnizat acte suficiente din domeniul muncii. Ceea ce era de fapt imposibil, pentru că aici toată lumea te întreabă de NIN la interviu, atunci când mergi pentru angajare. E simplu! Fără NIN nu te angajează nimeni, şi fără loc de muncă nu mi se acordă NIN-ul! Aşa că ieşi din cercul ăsta vicios dacă poţi! Mai ales că aici nu sunt încântaţi să lucreze cu PFA, pentru că dacă eu aş fi PFA şi aş colabora cu un salon şi la sfarşit de an nu-mi plătesc taxele, plecând de la salonul respectiv,  administraţia fiscală poate merge să ceară salonului să plătească în locul celui care se ocupă de ţepe! Aşa că se feresc să lucreze cu persoane fizice autorizate. Asta înseamnă să fii român! Singura variantă e să devii student şi atunci ai dreptul la muncă cu jumate de normă, adică 20 de ore pe săptămână. Dar şi aici e o chichiţă! Nu te consideră student numai dacă faci minimum un an de şcoală, curs lung la ei! Şi desigur, taxa de şcolarizare o plăteşti tu! Vă mai aduceţi aminte că am dorit să fac un curs de machiaj, care are o durată de şase-nouă săptămâni. Acest curs de scurtă durată, nu te consideră „student” şi nu îţi oferă dreptul la muncă! Cea mai simplă variantă pentru mine ar fi să scot din buzunar suma de 3.200 de lire sterline, plata unui curs pe o durată de doi ani  (acesta fiind cel mai ieftin curs ca preţ!) Chiar şi cei de la salon mi-au spus că… nu mă pot angaja, deoarece şi pentru ei e prea complicat să aplice pentru „bule card” pentru mine. Pentru ei înseamnă că… trebuie să demonstreze că nu au găsit pe nimeni mai bun aici şi au fost nevoiţi să mă aducă pe mine din România şi să mai şi plătească pentru asta o sumă de bani! Şi nu se încurcă nimeni cu asemenea fapte de caritate! Aşa că, după o lună de voluntariat la acest salon, am renunţat să mai merg acolo! Începusem deja să nu mă simt în largul meu, pentru că deşi la început italianca cu care mă înţelegeam bine, se comporta conform vârstei (19 ani!) şi mă trata ca pe un una inferioară, care nu ştie să facă ce face ea… şi mă tot verifica faţă de clienţi, deşi nu ea era manager… Aşa că, nu, mulţumesc! Mă consider la fel ca ele doar că am alt stil, adică cel învăţat în România!

Speranţe… de viitor

După atâtea ganduri şi frământări am primit totuşi o mână de ajutor. O propunere de a conduce un salon de cometica nou-nouţ! Eu să fiu responsabilă cu partea de cosmetică şi…  dacă e nevoie de mână de lucru, să aduc din România, dar numai dacă aici nu găsesc staff! Aşa că urmează să vedem ce-o să iasă de aici încolo! Ideea e că m-am liniştit şi am ajuns singură la o conlcuzie simplă. Eu am venit aici să trăiesc o nouă experienţă! Şi anume să vizitez tot ce pot să vizitez, să mă distrez, să merg la concerte, la spectacol de balet, să fac un curs, să leg prietenii, să fac shopping puţin şi dacă pot, să reuşesc să îmi găsesc ceva de lucru şi să strang nişte bănuţi, bine! Dacă nu, atunci cele de mai sus menţionate şi go home!

Am reuşit să fac rost de câteva recomandări (că aici se merge foarte mult pe recomandări) şi să îmi mai întocmesc nişte facturi…….extrase şi alte hârtii şi mai aplic a doua oară şi ultima dată pentru acest NIN păcătos! Aşa că mai pe scurt, aşa stă treaba cu statutul de român în Anglia. Chiar dacă ai psihicul tare şi ai prieteni care vor să te ajute şi te susţin, nu ai cum să nu te frămânţi la ce şi cum ai putea face, şi de acolo mintea nu te lasă să dormi… Tot aşa de acolo se trag alte probleme… Somnul insuficient şi de proastă calitate duce uşor la indispoziţie, stress şi oboseală! Apoi… mai departe la iritabilitate, proastă dispoziţie şi irascibilitate.

E musai să fiu bine… şi auto-sugestia mă ajută! Încerc cât de tare pot să fiu optimistă şi să văd mereu părţile bune şi frumoase. Numai aşa voi reuşi să merg mereu mai departe. Looking to the future!

A să încerc să mă bucur măcar de viaţa de turist.  Am fost de curând cu un amic la Stonehenge şi într-un oraş numit Exeter, din sud, care e ca mărime cam al cincilea sau al şaselea din UK, după Londra. Acolo, majoritatea sunt britanici, doar câţiva studenţi… E un oraş frumos, plin de dealuri. E un oraş istoric. Pe vremuri a fost un oraş roman. Acolo în Exeter mai sunt rămăşite ale unei fortăreţe romane. Drumul spre Stonehenge şi Exeter l-am făcut pe ocolite pentru a vedea cât mai mult din country side-ul britanic. A fost minunat, plin de verdeaţă, de soare, cu cer curat cum nu am prins decât de două ori în cele şase săptămâni de când sunt la Londra. Minunată experienţă a fost, chiar dacă am impresia că totul se derulează foarte rapid şi nu apuc să stau şi să savurez fiecare loc vizitat aşa cum îmi doresc. Dar măcar ajung să le văd… chiar şi dacă unele doar fugitiv.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 iulie 2011

Madam Ciuvică sau Ciuvică Mercenarul?

Posted by Stefan Strajer On October - 13 - 2011

Madam Ciuvică sau Ciuvică Mercenarul?

 

  Autor: prof.univ. Ion Coja

       Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii vecilor!…  (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)

      Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!

      În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!

       A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?

      Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!

      Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!

      Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!

      Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!

      De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!

      …Prost mai sunt!

      Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?

      Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!

      Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!

      Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!

      Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!

      Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!

      Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!

     După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…

      Prost nu pare Ciuvică…

      Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…

      Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât  mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…

      Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!

Ion Coja

Buriaș, 11 septembrie 2011

Post scriptum. Dacă se va nimeri cumva să fiu și eu invitat la una din emisiunile pe care le supra-populezi, am să te întreb, domnule Ciuvică, cum l-ai consiliat pe Emil Constantinescu în primul său gest politic major cu care s-a afirmat după desemnarea sa frauduloasă ca președinte al României: modificarea legislativă prin care străinii au căpătat dreptul de a cumpăra pământ, dreptul de a deveni latifundiari în România, marii latifundiari ai României democrate, de azi și mai ales de mâine! Și te întreb de pe acum: nu cumva acesta este unul din motivele pentru care Iliescu s-a dat lovit în alegerile din 1996? Ca să-l lase pe altul să semneze acest act de trădare națională?… Altul, care să aibă inimă s-o facă!

În fine, o mică mea culpa: se poate să fi fost pornit împotriva dlui Ciuvică și datorită (sau din cauza?) faptului că m-am simțit solidar cu domnul Florea Dumitrescu, consătean de Buriaș!… Trebuia să-i țin spatele! Așa se face pe la noi, la țară…

Extemporale despre un ex-rex

Posted by Stefan Strajer On September - 21 - 2011

Extemporale despre un ex-rex  

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg,Canada)

 

 

POLEMOS

„Polemizez, deci sunt liber” (C.F.)

MOTTO

Minciuna stă cu regele la masă/ Dar asta-i cam de mult povestea/ De când sunt regi, de când minciuna este/ Duc laolaltă cea mai bună casă” – Alexandru Vlahuţă

Ca la comandă, după declaraţiile lui Traian Băsescu despre fostul rege (ex-rex) Mihai din 22 iunie 2011, mass media românească s-a umplut de articole şi interviuri despre ultimul rege, ultimul la propriu şi figurat, al României. Fiecare a scris ce a ştiut sau i s-a spus să scrie, cum a vrut sau nu a vrut, cum a fost sau nu a fost, dar s-a scris vârtos în toate felurile. Am citit din curiozitate din mai multe articole. E drept, eu consider monarhiile forme social-istorice depăşite de mult şi e adevărat ca am o desconsideraţie totală faţă de ultimii doi regi ce au domnit peste români, datorită evenimentelor trăite dar mai ales lecturilor generale despre monarhia românească. (La fel am dispreţuit şi detestat şi comunismul secolului XX). De data asta citind articolele m-au amuzat copios actualii lustragii regali; cât chin pe ei, săracii, să-l lustruiască pe cel ce a trădat România cum spunea Trăian Băsescu, care este o clonă al ex-rex-ului şi nu va face nimic pentru România şi Români cum nu a făcut nici Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen.  

Cristian Câmpeanu, editorialist la România Liberă  scrie Domnule preşedinte, până la monarhie! Liberă „România asta” dacă spune unui cetăţean cât să se întindă în exprimare. Bineînţeles că Traian Băsescu ar fi ultimul care ar avea voie să vorbească de trădarea intereselor românilor, el fiind de fapt trădătorul care strigă prindeţi trădătorul! Editorialistul scrie că la de-legitimarea monarhiei stă de fapt securitatea! Atenţie, deci, toţi care critică monarhia sau pe ex-rex sunt securişti sau oamenii securităţii. În cazul acesta editorialistul e doar un orb dus de mână!

Tot în România Liberă, tot pe această temă a apărut un editorial Slugă sau erou? referindu-se la Traian Băsescu care l-a făcut sluga ruşilor pe ex-rex!! Mă întreb de ce acum şi nu mai de mult, că doar a fost atât de mult timp de când ex-rex-ul a fost marioneta ruşilor pentru o decoraţie şi-un avion, marioneta comuniştilor instalaţi de ruşi în România după actul de la 23 August, când ex-rex-ul l-a arestat  pe  Ion  Antonescu,  la el în palat, şi l-a dat pe mâna comunistului Bodnăraş, care l-au predat ruşilor!! De ce tovarăşe Traian Băsescu tocmai acum ţi-a ieşit porumbelul adevărului din gură?!? Cum te ştim mojic răzbunător, nu cred că din motiv justiţiar, doamne fereşte, ci fiind din fire duşmănos ai vrut să te răzbuni pe ex-rex pentru că nu a pus o vorbă bună la verişoara sa, regina Angliei, să te primească în vizită, cum ai dorit de curând. Poate mă înşel io, poate mai mult decât atât, ex-rex-ul i-a scris verişoarei să nu te primească, dintr-o mie de motive. Cine să ştie toate dedesubturile, cine să le spună câte sunt? 

În Observatorul Cultural numărul 323 din iunie 2011 s-a scris mult, pro şi contra, despre trădarea si slugărnicia ex-rex-ului. Trec peste editorialul lui Ovidiu Şimonca Nu putem dormi!, în care sună goarna deşteptării pentru monarhişti  dând o lecţie de morală lui Traian Băsescu. O adevărată pierdere de timp fiindcă şeful statului nu are nimic în comun cu morala, şi îi trage de urechi pe cei ce vin cu argumente istorice veritabile împotriva ex-rex-ului. De subliniat că printre argumente, după întoarcerea armelor  declarată de monarh în 23 august, armata româna a fost practic predată pe mâna ruşilor, care a dezarmat o parte din ea pe frontul din Moldova, luând-o prizonieră  şi trimiţând-o în lagăre de muncă forţată în Rusia, iar cealaltă parte  a trimis-o în linia întâia a frontului de vest, până în Tatra şi porţile Vienei. Să mărim paranteza, adăugând că soldaţii şi ofiţerii români luaţi prizonieri după 23 august de către aliaţii sovietici  au stat în prizonierat  cinci ani de zile, fără ca ex-rex-ul, care în 1944, 1945, 1946 dădea şi participa la  banchete cu aliaţii sovietici, să ceară eliberarea şi repatrierea lor! Ţineţi minte! Mai mult, niciodată, ex-rex-ul nu a ridicat problema cobeligeranţei României în al Doilea Război Mondial. E doar una din laşităţile şi trădările ex-rex-ului, pe care monarhiştii o ascund în spatele grevei regale. Nişte amărâţi, elite ratate! 

În extemporalele din Observatorul Cultural, Sorin Ilieşiu îi trage o săpuneală lui Traian Băsescu, înşirându-i toate păcatele pe aţă. Mi-a plăcut cea cu neantizarea flotei şi concluzia sa Demisia specificând că toţi intelectuali adevăraţi gândesc ca mine! Just, aşa o fi la intelectualii adevăraţi dar asta cu demisia lui Traian Băsescu e veche, veche. Acum, aici îl socotim şi judecăm istoric pe ex-rex, că ne-a dat liber şeful statului! Nu? Geo Şerban scrie, pe o jumătate de pagină, Sfidarea stă cu preşedintele la masă  că este uluitor comportamentul şefului statului. Descoperire tardivă, dar mă rog mai bine odată şi odată, decât niciodată.  O altă descoperire tardivă este că are o ranchiună personală la adresa unora dintre exponentii Casei Regale.  Aşa-s ranchiunoşii, ranchiunoşi pe un nonagenar decorat de Stalin şi Putin pentru aportul adus înfrângerii fascismului german!! Uluitor comportament regal! Pe urmă autorul bate câmpii cu graţie, până ce ajunge la Elena Udrea, o altă necuviincioasă faţă de casa regală. Despre ex-rex tăcere de aur. De ce a scris Geo Şerban această jumătate de pagină?  De aflare în treabă românească! De la Bedros Horasangian mă aşteptam la ceva consistent în articolul său Istoria iresponsabilităţii prezidenţiale, dar este doar un extemporal de umplutură, în care dă din colţ în colţ, de la marele GDS bucureştean la Katyn-ul polonz, de la procesul lui Ion Antonescu la condamnarea holocaustului, de la cât de zdravăn băutor era Churchill la deţinuţii din Gulag. Orice dar nimic clar despre acuzele lui Băsescu şi  neviinovăţia ex-rex-ului în timpul domniei sale. De data aceasta Bedros Horasangian a decepţionat pe toţi cu învârtirea sa în jurul cozii. Hai, dragă Bedros, lasă Casa Regală şi treci în casa istoriei cele adevărate…

Ovidiu Pecican în O dezbatere care abia începe este singurul care merită citit cu atenţie, pentru că, într-adevăr  e la subiect, cu argumente şi curaj, fără menajamente faţa de unii sau alţii. Ovidiu Pecican scrie că Regele ar trebui să-şi asume măcar o parte din deciziile României în timpul războiului… şi… Un singur ţap ispăşitor (se referă la Ion Antonescu) oricât de important ar fi, nu epuizează lista responsabilităţilor… şi pune cărţile istoriei pe masă, din care subliniază faptele, după care îl judecă corect pe ex-rex. Am rămas agăţat de remarca lui: Mihai I care a patronat – formal – această guvernare între 1940 şi 23 august 1944 a întors foaia după această dată… Adevărat, semnificativ, poate şi pentru adevăraţii intelectuali a lui Sorin Ilieşiu, nu şi pentru Ovidiu Şimonca, care în mai multe ocazii a demonstrat că nu este suficient de pregătit în anumite probleme iar în altele are  probleme cu înţelegerea. Îmi pare rău de el, dar sper să-i treacă. Acum îi dau un mic test de verificare: de ce ex-rex-ul nu a făcut o grevă regala şi pe timpul lui Ion Antonescu ca pe vremea lui Petru Groza, dacă într-adevăr ar fi fost ceva de capul lui? Hai, draga Ovidiu, deşteptarea! Dacă ex-rex-ul chiar ar fost ceea ce îl plăsmuiesc idolatrii săi, a existat un moment istoric în timpul războiului, când trebuia să facă o grevă regală: atunci, când  Ion Antonescu a continuat războiul dincolo de Nistru!! Clar Ovidiule? Restul devine vacs albina fiindcă alţii au avut puterea să facă jocuri macabre în lume…

Am citit şi altele, dar nu mi-am spus părere, deşi, dacă Ovidiu şi Traian are voie să-şi spună părerea, de ce nu ar avea voie şi Dumitru lui Florea lui Stan Pădeanu sa şi-o spună? M-am luat cu altele, m-au dus altele până când, din nefericire, am dat peste articolul Regele Mihai I al României: curaj şi rezistenţă în faţa comunizării semnat de Lucia Hossu Longin în Observatorul cultural. Nu cred că Lucia Hossu Longin are nevoie de prezentarea mea; a muncit mult pentru ea de-a lungul carierei sale în mass media, ridicând în slavi epoca de aur şi pe fruntaşii ei făuritori. Apoi, după 1989 a încercat marea năpârlire cu Memorialul Durerii pentru care a fost apreciată. Şi dintr-odată a scris un interviu – odă despre Pacepa ce a produs greaţă multora, iar acum, fiindcă a trecut de la comunism la monarhism îi ia apărarea ex-rex-ului. Adună tot felul de  bucăţele de istorie şi citate de discursuri şi paradă, de la începutul monarhiei româneşti până astăzi, pe care le ţese anapoda pentru naivi să-l scoată curajos si rezistent pe ex-rex. Şiraguri aiuritoare, ameţitoare, laudative când false când deplasate de la topica în discuţie cu singurul scop, repet, de a-l face pe ex-rex curajos şi rezistent, ceea  baby-king, cum îi spunea Regina Maria, nu a fost niciodată. Dragă doamnă, eşti la senectute, nu te fă de râs, lasă-te… Cu toţii intram odată şi odată într-o ocupaţie sau profesie, şi facem ce facem, dar la urmă ieşim din ea. Încearcă, dragă doamnă, o ieşire cu demnitate! Nu ca ex-rex-ul tău pe care îl poleieşti ascunzându-i defectele personalităţii şi greşelile istorice  sub preşul Observatorului Cultural …

Corneliu Florea (Winnipeg – Canada, după 23 august  2011)

PS –  din câte am citit  despre  atacul  lui Băsescu la rege, profesorul Ion Coja documentat şi raţional, a scris cel mai corect despre acele timpuri, evenimente, oameni …

Jurnal londonez (4)

Posted by Stefan Strajer On September - 8 - 2011

Jurnal londonez (4)

 

Autor: Lavinia IANCU

Reluăm povestirea… fară violenţe!

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Atât de mult… încât am şi uitat ce s-a mai întâmplat cu mine, aşa că dacă am să mă repet îmi cer scuze încă de pe acum. Evenimentele londoneze din ultimele săptămâni mi-au distras atenţia dându-mi o senzaţie de amărăciune! V-am prezentat de curând tristele evenimente ale acestui  „August în flăcări”. Am să încerc să trec în revistă cam tot ce am făcut de la penultima prezentare a „jurnalului”, adică să reiau firul normal a poveştii unei emigrante la Londra… anului 2011.

Deşi mă simt ca un turist, uneori totuşi ideea nu e de a mă distra non-stop, aşa că din a doua săptămână după ce am ajuns aici am început să îmi trimit cv-ul la toate joburile la care mă încadrez cel mai bine. Am început în primul rând să aplic pentru posturile de cosmeticiană, dar şi pentru cele de bonă  şi altele de genul ăsta… Ştiu că e foarte greu să-ţi găseşti de lucru într-o ţară străină mai ales dacă nu ai nici acte încă şi trebuie să muceşti la negru… Se pare totuşi că astrele îmi surâd şi mai am şi câţiva îngeri păzitori care mă ajută.

Ofertă F.P. …dar merită!

La primul interviu, pentru munca de cosmeticiană… interviu care a ţinut două ore (pentru că am avut şi proba practică) mi s-a propus să fac „work experience”,  (experienţa în munca) adică mai simplu… muncă de voluntar pentru că altceva deocamdată nu îmi pot oferi şi pentru că aici e foarte diferită munca pe care o prestează o cosmeticiană de cea din România. Am să vă explic, ca să înţelegeţi de ce îmi e puţin greu să mă adaptez. Aici o cosmeticiană face tot, mai puţin ce ţine de păr. Şi anume manichiura, pedichiură, epilat, tratamente faciale, corporale, masaj facial şi corporal, machiaj, sprâncene pensat vopsit, vopsit gene, epilat peste tot… adică de toate… Şi aici se învaţa pe nivele şi se începe cu manichiură şi pedichiură, deoarece acestea sunt de bază. Ce e mai ciudat… e că nu se foloseşte foarfeca deloc, ci unghiera, pentru a tăia unghiile, şi cleştele pentru cuticule! Oricum mi se pare că se lucreaza destul de superficial faţă de cerinţele din România. Aşa că nu o să-mi fie greu să învăţ mai ales că am făcut cursul de manichiură şi pedichiură, înca acasă, doar că nu am practicat… Totul e să am încredere în mine şi curaj!

Aşa că, am acceptat oferta f.p. (adică fără plată! Sic!) şi am rămas la acest salon să fac practică pentru că sunt fără acte încă, fără exeperienţă în „munca britanică” şi fără exeperienţă în aceste domenii care la ei fac parte din munca unei cosmeticiene.  Fără toate acestea nu am şanse prea mari să mă angajeze cineva. Am acceptat deci să muncesc ca voluntar pentru o anumită perioadă… Prima săptămână trei zile de la 10:00 dimineaţa la  20:00 seara şi din a doua săptămână patru zile cu acelaşi program. Ei s-au oferit să îmi deconteaze transportul (ce cumsecade!) pentru că aici e foarte scump şi sunt şi distanţele cam mari. Echipa de lucru e foarte diversificată din punct de vedere a naţionalităţilor: Italia, Spania, Polonia, Australia, Anglia, Estonia, Japonia, Malaesia şi desigur ROMÂNIA  (adică eu… mai nou!). Toate suntem de genul feminin, doar proprietarul e bărbat… şi acesta lucrează cot la cot cu noi! El face programările, el deschide şi închide salonul, dă cu aspiratorul, face aprovizionarea, se implică aşa cum ar trebui să facă orice patron serios… şi ne tratează ca pe nişte colege, nu ca pe subalterne!

 

Supriza a venit după prima săptămână! În loc să primesc 30 de lire pentru transport, am primit în total 60 pentru că am muncit şi îi merit, după cum spunea boss-ul! M-am bucurat nespus! E adevărat că aici munca de voluntar – ucenic nu e ca în România, unde în prima fază te uiţi doar şi încerci să furi meserie. Aici, din prima zi am avut de lucru, iar a treia zi… chiar nu am avut timp nici să beau apă sau să mă duc la toaletă, atât am fost de ocupată… Dar nu mă plâng deloc pentru că e o oportunitate bună pentru mine să învăţ noi tehnici şi mai ales pe pielea unor persoane originare din Asia sau Africa! Important este că îmi place, mă înţeleg bine cu toată lumea, şi simt că am fost îndrăgită de toţi colegii… Sper!

Apropo, vroiam să spun că  pe  lângă provocarea cu manichiură şi pedichiură, salonul aceste este renumit pentru epilatul impecabil şi în cel mai scurt timp posibil. Să vă dau exemple: 15 minute pentru un epilat inginal total, epilat pe spate 15 min,  epilat pe picioare lung 20 de minute,  axilă 5 minute, etc. Iar la noi în România un epilat ia cel puţin dublu ca timp, plus că tehnica de epilare aici la Londra… e diferită de cea din  România. Aici, e poate mai rudimentară, pentru că se aplică cu spatula peste tot, dar îţi trebuie o oarecare îndemânare şi pricepere care e destul de greu de atins, aşa că mă străduiesc să învăţ cât de repede şi să absorb cât mai multă informaţie.

Carduri pe culori…
Cam aşa stă treaba cu munca şi se pare că în câteva săptămâni, probabil, îmi vor face angajarea şi atunci şi actele le pot face liniştită! Desigur voi aplica pentru „Blue Card”, ceea ce e necesar pentru români şi bulgari din 2007. Dacă voi avea succes şi toate merg bine voi obţine drept de muncă permanent. Cardul galben îţi dă dreptul doar la muncă temporară, după care, dacă poţi demonstra că ai muncit un an de zile de când ai ajuns în ţara lor, poţi aplica pentru acest „Blue Card”. Se cer o groază de hârtii, aşa că aici nu se arunca nimic nici măcar bonul de casă de la magazin… Nimic, mai ales dacă eşti PFA!

Babysitter, iubită, gospodină, femeie de serviciu…

În legătură cu jobul vreau să vă spun că am mai fost la un interviu pentru muncă de weekend. Încerc să mai câştig un bănuţ, căutând o muncă de babysitter, adică de bonă. Am aplicat la jobul ăsta (şi la mai multe de genul ăsta) pe siteul „Românii în UK”, şi am fost la interviu… după ce am mers mai bine de o oră cu trenul şi metroul. Deşi am mers doar din zona 2 în zona 3! Asta ca să vă daţi seama ce înseamnă aici distanţele! După două ore petrecute la acest interviu, cu un domn de 51 de ani, român plecat de 24 de ani din Cluj, divorţat pentru a treia oară (!!!?), cu trei copii, am realizat că bietul om era puţin cam frustrat că a îmbătrânit şi nu cred că îşi accepta vârsta… În cele 2 ore 15 minute nu prea a vorbit de îndatoriri şi de copiii lui, ci mai mult de fostele soţii, problemele avute în aceste căsnicii, viaţa de noapte, femei, bărbaţi, adică tot ce vrei… doar esenţialul nu! Mai ales că el a vorbit cam 80 % din timp! A fost sincer şi mi-a spus că a vrut neapart să mă cunoască şi că el şi-ar dori să îşi găsească o bonă, o iubită, o partenerea de afaceri, o gospodină, şi o femeie de serviciu, toate în aceeaşi persoană dacă se poate! Aşa că am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, ba chiar distrându-mă de felul cum sunt unele persoane…

Un bun samaritean de pe „Strada Diamantelor”

Să nu mai spun că întâmplarea face că… l-am cunoscut pe şeful prietenei la care stau. Un comerciant de pietre preţioase, cu birou pe una din cele mai scumpe străzi din lume! Zice-se că e cea mai scumpă stradă din Europa, numită „Strada Diamantelor”. Se mai ocupă şi cu alte afaceri, precum vânzări de rochii de mirese, rochii de seară… export de fructe… şi mai ştiu eu ce… Ideea e că la cât de bogat este, e un tip cât se poate de modest şi de simplu. Aşa că m-am împrietenit cu el şi suntem amici buni (asta am stabilit-o din start) şi se poartă ca un „verişor” mai matur care mă îndrumă şi cred că mă va ajuta foarte mult. El a fost cel care spunea că… prima dată trebuie să mă pun pe linia cea dreaptă cu actele, apoi serviciul, după care să îmi creez o oarecare stabilitate… Numai după aceea să îmi fac timp să îmi găsesc un iubit, un soţ… Pentru mine cursul de machiaj… este ceea ce vreau acum! Acesta este lucrul cel mai important! Punct!

Aşa că pe lângă amicii care îi am pe aici, am reuşit să-mi fac şi alţi prieteni într-un timp atât de scurt, prieteni care sunt dispuşi să mă ajute pentru că mă văd o persoană deosebită (zic ei!!) şi… aceste vorbe mă ajută, în plus îmi dau încrederea în mine.

Eu tot cu NINO o ţin!

Am fost la interviul pentru NINO, acel număr pe care dacă nu-l ai nu poţi face nimic… şi din păcate nu cred că am să-l primesc acum, dar am să mai aplic încă odată peste cateva  săptămâni. Nu l-am primit deoarece nu am avut acte care atesta faptul că lucrez… că sunt angajată sau PFA… Am avut doar acte care demonstrau domiciliul în  Londra, cont deschis la o banca din Londra…… dar pentru aceste acte… nu îţi acordă nimeni un NINO! E contradictoriu că nimeni nu te angajează fără acel NINO… nici măcar ca bonă sau ca femeie de servicu. Aşa cum se spune că în tot răul este şi un bine,  după ce îmi vor face angajarea la salonul de cosmetică, ceea ce sper eu că se va întâmpla în următoarele două săptămâni, voi putea să mă duc să aplic din nou pentru acest NINO (National Insurance Nunmber)… bată-l să-l bată!

Am deja cont în bancă după cum spuneam, am facturi pe numele meu, am dovadă de adresă (apropo, toate astea le am făcute pe adresa amicului ăstuia cu „diamantele”… pentru că aici unde stau la prietena mea, nu am ştiut până acum câteva zile că această cameră este subînchiriata, ceeea ce e ilegal şi că locuinţa nu e validă ca dovadă de adresă… şi că trezeşte suspiciuni… Aşa că nu am avut nici o şansă fără ajutorul „lui” pentru dovadă de adresă. Acum am o căsuţă postală legală unde îmi vine corespondenţa… Încet-încet se pare că totul se clarifică şi totul merge din bine înspre foarte bine. Totul se rezumă doar la… răbdare!

Să nu credeţi că eu am reuşit să farmec atâtea persoane… mai e vorba şi de noroc, pentru că până acum nu am avut deloc probleme, poate doar frământări şi gânduri cum să rezolv cu actele şi angajarea, dar deseori a apărut imediat ceva sau  cineva care să mă ajute. Aşa că sunt foarte recunoscătoare Divinităţii pentru darurile primite şi că am parte de experienţe atât de frumoase şi interesante din care învăţ la fiecare pas. Şi mai ales că am parte de consiliere, îndrumare şi ajutor din toate părţile, de la cele mai mici probleme până la cele mai mari…

London by night

Şi acum să trec şi la lucruri mai uşoare! Am văzut Londra noaptea… până dimineaţa! Pot să vă spun că marea metropolă nu doarme, e plină de lume, e vioaie, e ca un furnicar. Se bea mult, se fumează, şi se colindă barurile de seara până dimineaţa, de la mic la mare. Ba chiar în pauză de masă, din zilele lucrătoare, vezi lumea stand la bere, vin… orice doar alcool să fie… după care se întorc la muncă „groggy”… Ciudat pentru mine, sinceră să fiu! Dar, după cum mama mea scumpă spunea, trebuie să iau totul aşa cum vine, fără să stau să analizez şi să le întorc pe toate părţile, pentru a încerca să înţeleg unele lucruri. Din păcate pe lângă clădirile minunate din centrul oraşului şi cele noi gen zgârie-nori din sticla, există un contrast destul de mare… Mă refer la mizeria care domneşte pe străzi! Dar măcar se face curat… totuşi.

Ideea este că sunt bine! Liniştită, fericită, mândră de mine, încrezătoare şi optimistă! Şi mai ales că urmează şi ziua mea de naştere… şi ştiu că mi se pregăteşte ceva frumos de amicii noi de aici… Poate am să mă distrez foarte bine! Sper! Urmează să fac cunoştinţă şi cu viaţă de noapte de aici… deoarece mă va duce o fostă colegă de liceu, Raluca, să mi-o prezinte. Doar noi fetele… Abia aştept!

Hai să vorbim despre diversitatea culinară a Londrei!

În legătură cu mâncarea, pot spune că aici e locul ideal să faci cură de îngrăşare! Încerc totuşi să mă abţin şi să am grijă. Sunt atâtea variante de a mânca mai sănătos şi încerc să le aplic, doar că totul aici e gata ambalat, gata de consumat… aşa că uneori mi-e dor de piaţă autentică din Oradea mea.

Vă pot spune că am mâncat deja la un restaurant chinezesc, libanez, sirian şi afgan. A fost mâncare bună… chiar interesantă! Am încercat sisa (adică nargileaua) cu gust de căpşuni… Ciudat, nu mi-a displăcut deloc, dar asta nu mă va face să mă apuc de fumat, pentru că ţin prea mult la sănătatea mea… Aşa că o înţeleg oarecum pe mama mea careia ii vine greu sa se lase… definitiv de fumat!

Aş vrea să puteţi vedea şi voi ce văd şi eu, de lucrurile de care am parte, să ne bucurăm de acestea împreună! Sunt atâtea frumuseţi… De exemplu, am fost la unul din restaurantele de mai sus menţionate unde a fost un show cu „dans din buric”. Foarte frumos! Dansatoarea încerca să ridice cât mai mulţi clienţi la dans. Bineînţeles că nu am scăpat… Am îndrăznit, m-am simţit bine şi desigur am fost chiar aplaudată…

Aş vrea să văd multe… şi pe dinăuntru!

Am auzit ca există aici un fel de card care îl plăteşti cu aproximativ 100 de lire şi cu care poţi intra timp de un an la cele mai multe dintre obiectivele turistice. Ba chiar şi de mai multe ori… Şi astfel reuşeşti să faci economii substanţiale pentru că, de exemplu un bilet la „Aqvarium” sau la „Madame Tussaud”, costă 42 de lire… Abia aştept să câştig ceva bani şi să achiziţionez acel card. Doresc să încep să văd şi pe dinăuntru toate obiectivele turistice… nu numai pe din afară! Dar şi aici intervine răbdarea… aşa că trebuie să o cultiv. Apropo de obiective, vreau neapărat să merg la  un spectacol de balet unde prim-balerina operei naţionale de aici este românca Alina Cojocaru!!!

PS. După tradiţionala vreme mohorâtă de la Londra, am avut parte însă de trei zile cu vreme absolut minunată, ba chiar extrem de caldă… Chiar dacă în rochie de vară ne topim de cald… sper să ţină mai mult… pentru că oricum totul e suportabil datorită vântului… Iubesc soarele!

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

Posted by Stefan Strajer On September - 4 - 2011

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

 

Autor: Academia Dacoromână – Comunicat

În conferinţa sa de azi, Fundaţia Academia DacoRomână aminteşte că, la 30 august, s-au împlinit 71 de ani de la Diktatul de la Viena. Aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“ este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: un odios diktat. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut, astăzi, nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, zilele acestea, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“.

Dar este necesar să reamintim – cel puţin o dată pe an – că acest „arbitraj“ a fost un act politic eminamente criminal. Conform dreptului internaţional – în vigoare atunci, ca şi acum –, pentru ca un arbitraj să fie valid juridic, moral şi politic, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii minimale: 1) statele între care există anumite litigii au dreptul să îşi aleagă ele însele arbitrii; 2) statele-arbitri trebuie să fi atestat moralitatea politică şi rectitudinea juridică în virtutea cărora a apărut, sui generis, certitudinea că sunt imparţiale şi vor formula o decizie corectă; 3) statele cu litigii trebuie să facă o cerere de arbitraj; 4) se realizează un act de compromis; 5) fiecare stat care cerere arbitrajul are dreptul să îşi susţină, public, documentat, punctul de vedere în faţa arbitrilor.

Aşa cum se ştie, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost îndeplinit: România nu a formulat nici o cerere. Nici Ungaria nu a făcut-o, mai ales că ea intenţiona să declare război României, pentru a-şi realiza pretenţiile teritoriale. Singur Adolf Hitler s-a impus ca „arbitru“, asociindu-şi-l pe Benito Mussolini, care, de altfel, manifesta o deplină slugărnicie faţă de Hitler. Deşi cunoştea faptul că Ungaria nu are nici un drept asupra Transilvaniei, Führerul s-a folosit de Transilvania ca de un veritabil măr al discordiei pentru a menţine şi chiar a spori animozitatea dintre cele două ţări, în baza străvechiului adagiu politic, Divide et impera! Documentele „arbitrajulului“ – textul şi harta – au fost redactate de Hitler şi acesta a impus României acceptarea „arbitrajulului“ înainte de a-i face cunoscut lui Carol al II-lea conţinutul respectivelor documente! În caz de neacceptare, Hitler a ameninţat România cu dispariţia ei ca stat şi naţiune: prin invadarea ţării – împreună cu Ungaria – pentru ocuparea Transilvaniei, din Sud va interveni militar Bulgaria, pe care o încurajase să revendice Cadrilaterul, iar din Est va invada U.R.S.S., care, deja, între 26 iunie-4 iulie 1940, ne răpise Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe al României trimis să semneze „Arbitrajul“, când a văzut harta impusă prin Diktat, efectiv a leşinat!

Reamintim, Franţa capitulase deja, iar Anglia era în pragul invadării de către Germania şi mai exista doar graţie luptei eroice a Aviaţiei britanice. În acest context european dominat de armatele celui de-Al Treilea Reich, România a fost nevoită să accepte Dictatul de la Viena. Dar nu l-a recunoscut juridic şi politic, nu l-a publicat în Monitorul Oficial, ci doar l-a acceptat de facto. Consecinţa imediată a fost aducerea, la conducerea României, de către regele Carol al II-lea, a generalului Ion Antonescu, pe care tot Carol al II-lea îl ţinuse în arest la Mânăstirea Bistriţa, fiindcă nu putuse să îl asasineze, cum intenţionase! A urmat căderea regimului carlist, iar generalul Ion Antonescu l-a silit pe rege să abdice şi să plece din ţară, fiindcă nu i se mai putea asigura securitatea lui şi camarilei regale.

Dar este necesar să subliniem un aspect esenţial al elaborării Dictatului de la Viena. În pretenţiile lor adresate lui Hitler, horthyştii au pretins că au nevoie de reocuparea Transilvaniei pentru a-i proteja pe „secuii“ din „Ţinutul Secuiesc“! Hitler a trasat graniţa zonei cedată Ungariei incluzând şi judeţele respective, dar nu neapărat pentru a le da satisfacţie revizioniştilor, ci dintr-un motiv geopolitic strategic: pentru a ajunge la Carpaţi. Astfel, îşi atingea două obiective majore: îşi aducea diviziile blindate în vecinătatea petrolului românesc, de care avea nevoie pentru maşina de război germană şi, totodată, pentru a fi cît mai aproape de graniţele extinse ale U.R.S.S., cu care tocmai încheiase, la 23 august 1939, tratatul de „prietenie“ numit Pactul Ribbentrop-Molotov – la fel de criminal ca şi Diktatul lui Hitler-Mussolini! Dar, în mediile diplomatice şi ale Serviciilor Secrete, era de mult timp notoriu că Hitler intenţiona atacarea U.R.S.S. la momentul oportun, în baza sloganului medieval însuşit de nazism Drang nach Osten, prin care Germania voia să-şi extindă „spaţiul vital“, Lebensraum, prin cucerirea ţărilor slave din Estul Europei – după cum, simultan, şi Stalin urmărea, invers, „Marşul spre Vest“, pentru extinderea Revoluţiei Socialiste Mondiale. De aceea, Stalin masase, în vara lui 1940, la graniţele estice ale României circa 50 de divizii în poziţii ofensive! La 1 septembrie 1939, începuse Al Doilea Răzbi Mondial prin atacarea Poloniei, după care Hitler a cucerit, prin blitzkrieg, toată Europa Centrală şi de Vest. Diktatul de la Viena s-a înscris, astfel, în politica expansionistă a Germaniei hitleriste, de subjugare a ţărilor din Est. Acum, Germania democrată sprijină Austria şi Ungaria, refăcându-şi zona sa de influenţă apropiată, iar în presa germană circulă, deja, sintagma „cel de-Al Patrulea Reich“.

După 1990, U.D.M.R. a iterat – fapt devenit, deja, notoriu – sechelele conţinute în Diktatul de la Viena: pretenţiile hungariste privind drepturile Ungariei asupra Transilvaniei, problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc, protejarea culturii şi limbii secuieşti – care nu mai există! – şi alte asemenea idei şovine, fasciste şi neorevizioniste. Prin politica „paşilor mărunţi“, U.D.M.R. cere, imperativ, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, ca şi în 1940, tot pentru „a-i proteja pe secui“. Dar, la Recensământul din 2002, s-au declarat „secui“ doar vreo 300 de indivizi. În 1848, la Adunarea de la Lutiţa s-a recunoscut că toţi secuii fuseseră maghiarizaţi, iar Divizia Secuiască a făcut cele mai abominabile crime contra românilor. După Diktatul de la Viena, aceeaşi Divizie Secuiască a comis crime la fel de abominabile. Secui nu mai există de circa două secole, dar U.D.M.R. vrea, ca în vremea Diktatului de la Viena, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, pentru protejarea „secuilor“ care vorbesc moghioreşte de peste două veacuri! Aşa cum a denunţat, scandalizat, academicianul Dinu C. Giurescu, regiunea de dezvoltare propusă, recent, de U.D.M.R. coincide exact cu zona trasată de Hitler prin Diktatul de la Viena! De 20 de ani, U.D.M.R. este prezentă în Parlamentul României, deşi nu este partid politic. U.D.M.R. deţine recordul ca durată a menţinerii la Putere, deşi nu este partid politic! Deşi minoritatea maghiară deţine doar şase procente din populaţia României, U.D.M.R. deţine circa o treime din posturile guvernului Boc 5, cu efectele antiromâneşti cunoscute! Şi, cum am văzut, aplică ideile Diktatului de la Viena. Deşi, după acceptarea Diktatului, întreaga Românie îşi exprimase revolta pentru impunerea lui. Şi, îndeosebi, ardelenii! Au fost cazuri când unii militari ardeleni încadraţi în Armatele României din celelalte provincii istorice au vrut să plece în Ardeal, cu armament cu tot, pentru a-şi apăra glia strămoşească şi abia s-a reuşit temperarea lor. Acum, aplicarea de către U.D.M.R., cu concursul guvernului maghiarizat Boc 5, a ideilor Diktatului de la Viena nu mai revoltă decât puţini români. Dar şi mai puţini ardeleni!

Români, amintiţi-vă de Diktatul de la Viena şi încercaţi să înlăturaţi aplicarea sechelelor acestuia!

 Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

preşedinte fondator                                              secretar executiv

    

 Comunicat de presa nr. 224 din 30 august 2011, Bucuresti

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, reorganizată, ulterior, reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  “A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!” Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Jurnal londonez (2)

Posted by Stefan Strajer On August - 18 - 2011

Jurnal londonez (2)

 

Autor: Lavinia IANCU

Impresii pozitive

Azi am să vă prezint partea frumoasă a Londrei şi anume zona turistică pe unde m-am plimbat puţin ieri pentru că era o zi superbă de vară. Ehei, dar chiar şi aici vom vedea ce înseamnă globalizare, capitalism, ş.a.m.d. Fiind o zonă mai importantă, se face totuşi curat mai des… De altfel am descoperit că şi în metrou, la finalul unei zile, sunt muncitori care nu fac altceva decât să cureţe şi să strângă mizeria făcută de unii oameni mai puţin civilizaţi. Chiar dacă sunt coşuri de gunoi, foarte puţini le folosesc! Ca la noi de altfel!

Sistemul de transport

Ce pot aprecia însă, chiar şi aşa, cu toată mizeria din metrouri, sistemul de transport în comun este excepţional! Nu ai cum să nu te descurci odată ce înţelegi cum funcţionează. Aşa că ieri am îndrăznit şi să pornesc la drum singură şi sinceră să fiu m-am simţit minunat când am realizat că mă descurc de minune şi că pot să traversez jumătate din oraş fără să am instrucţiuni de la altcineva, doar ghidându-mă după hartă…  Într-adevăr, se spune, că transportul în comun de aici e cel mai bun din Europa, cel mai bine pus la punct, dar cred că şi cel mai scump!

Sine labore non erit panis in ore

Adică, fără muncă nu mănânci pâine, sau mai pe româneşte „Cine nu munceşte nu mănâncă!”. Deci, cât mai repede, trebuie să obţin ceva de lucru!

După ce mi-am depus duminică şi luni cv-ul la toate anunţurile de pe un site de recrutare foarte popular, azi am primul interviu deja pentru un post de cosmeticiană, la un salon destul de aproape de unde locuiesc. Iar mâine am un interviu pentru un post de weekend. Ideea e să încerc orice variantă pentru a nu sta prea mult timp fără servici, pentru că viaţa e destulă de scumpă aici… dar totuşi nu aşa precum spun alţii… ori poate eu încă nu o percep…

Oricum ideea e că… am să fac tot posibilul să îmi găsesc de lucru, iar planul  principal, deocamdată, e să fac un curs bun de machiaj – de câteva luni, să îmi scot cheltuiala cu venitul aici, să vizitez tot ce se poate vizita, să merg la câteva spectacole de balet, concerte simfonice, poate şi un concert al lui André Rieu (wow!), sa leg prietenii şi… probabil o vizită acasă la părinţi. Cel puţin acum aşa gândesc acum! După calculele mele asta înseamnă că am să mai stau vreo 6-8 luni, cu siguranţă, la Londra. Asta, dacă nu cumva îmi întâlnesc marea dragoste tocmai aici şi atunci totul se schimbă J !!!

El NINO ingles…

Pentru mine, acum, pasul cel mai important este să-mi iau NINO (dupa cum am aflat ulterior că se prescurtează aici) adică Naţional Inssurance Number, cu care ulterior, după un an, poţi aplica pentru „Blue Card” adică dreptul de muncă permanent! Asta e valabil pentru români şi bulgari! Fără acest NINO nu poţi face nimic pentru că nu te angajează nimeni fără el. Ca să îl obţii îţi trebuie o adresă validă care să demonstreze unde locuieşti, adică să închiriezi un apartament undeva în urbe, demonstrabil şi cu chitanţele de achiziţionarea unui bun, facturi la utilităţi, abonament la o companie de telefonie, etc. Adică ceva care să ateste că locuieşti acolo, apoi… contractul de chirie, referinţe de la două persoane cel puţin (cum ar fi în cazul meu că le-am „cosmetizat”!) şi un cont în bancă pe care trebuie să faci rulaj până la data interviului pentru acest NINO, extrase bancare, facturi emise catre persoane cu care ai colaborat, pentru a demonstra ca te pot intretine singura. Cu toate aceste dovezi, mergi la un interviu pentru alocarea acestui NINO, pe care… nu toţi îl primesc! Î

Am nevoie de un medic…

Adică, între timp trebuie să mă înscriu la un doctor aici, care să mă ia în evidenţă. Ceva asemănator cu sistemul medical din Romania, adică un fel de medic de familie, denumit aici GP, şi să mă înregistrez ca PFA (persoană fizică autorizată), dar nu pentru o meserie anume, cum e în Romania, ci în general, mai în detaliu… Acest statut fiind valabil tot… cetatenilor români şi bulgari! De exemplu, daca nu îmi găsesc de lucru decât ca „bonă”, sau orice altceva, tot ca PFA sunt platită, şi se colaborează ca atare pe acest sistem.

Atenţie la litere mărunte!

Acum însă, singura problemă este că… prietena la care stau, locuieşte în gazda la cineva, iar camera respectivă este subînchiriată… ceea ce este ilegal! Iar ea nu a ştiut şi nici nu a citit atent contractul la semnare unde se spune (cu litere foarte marunte, exact cum e în sistemul bancar) că este „sublet apart” adică subînchiriat. Asta deoarece… pe adresa „asta” figurează ca fiind chiriaşi… gazdele noastre, care mai  au şi o firmă înregistrată tot pe adresa asta. Aşa că eu am să încerc să vorbesc cu toate cunoştinţele… poate găsesc un ajutor şi să trec în acte adresa lor pentru  corespondenţă chiar dacă eu locuiesc în altă parte pentru moment. Desigur, imediat după ce îmi voi găsi şi eu de lucru, şi voi primi primele salarii, ne vom muta de aici. Şi atunci, ulterior, noul domiciul se va schimba în acte! Asta nu e o problemă.

O faptă bună…

Cam acestea sunt problemele „minore” cu care mă confrunt, dar cărora le voi găsi rezolvare curând. Mai ales că am câteva cunoştinţe pe aici, precum o fostă colegă de liceu, apoi fosta mea colegă de facultate şi prietenă cu care stau şi cu care mă sfătuiesc mereu ce trebuie să fac, unde trebuie să mă duc şi cu cine să vorbesc  pentru dosarul acesta de NINO. Şi culmea… aici interviurile şi discuţiile de afaceri se mai leagă şi în restaurante. De asemenea, şeful prietenei mele, încercă să ne ajute (şi pe mine!) sfătuindu-ne cum poate…  De fapt el este cel care, la angajarea ei, a văzut în dosarul ei… că are probleme cu închirierea locuinţei… Alambicat şi întortocheat e totul din păcate, dar pentru mine e o experienţă unică şi învăţ foarte multe din ea, plus că mă ajută să mă cunosc şi să mă apreciez şi mai mult… Sunt doar eu, cu mine… pe forţele mele!

Speranţe de viitor

Acestea fiind spuse, înţeleg că nimic în viaţă nu e întâmplător. Mă bucur mult că am venit aici. Vor fi alte experienţe trăite singură, departe de casă, dar care mă întăresc şi mă ajută pe viitor. Şi simt că am să reuşesc si că tot ce îmi propun o să se îndeplinească, mai devreme sau mai târziu. Cel mai important e să am NINO-ul, să muncesc, să vizitez tot ce se poate vizita, să călătoresc prin împrejurimile Londrei, să merg la concerte, spectacole, după cum am mai spus şi să simt că trăiesc totuşi „chiar dacă muncesc”… să fac cursul care mi l-am propus şi după aceea mai vedem… rămân ori merg acasă… Toate astea sunt importante pentru mine pe termen scurt. Salutari din ţara vremii schimbătoare.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

iunie 2011

EPIGRAME de Sorin Olariu

Posted by Stefan Strajer On August - 18 - 2011

EPIGRAME

de Sorin Olariu

 

ANALIZĂ MATEMATICĂ…

Privesc la noua profesoară:
Ce sâni superbi şi ce picioare!
Iar gândurile iute-mi zboară
La numere… imaginare.

NOSTALGIE

Mi-aduc şi-acum aminte când,
În epoca de aur, nouă,
Eram mai toţi români de rând…
La carne, lapte, unt şi ouă.

SCUT AMERICAN ÎN ROMÂNIA

Tunul sperie duşmani
Iar soldaţii-americani
Vor lupta ca bravi eroi
Cu focoase de la noi.

CAZUL ANDERS BREIVIK –

CRIMINALUL DIN NORVEGIA

Constaţi un lucru anormal
În goana asta după show:
Omori un om, eşti criminal,
Omori o sută, eşti erou.

BAZE NATO ÎN ROMÂNIA

Ne vin aviatori puhoi

Cu avioane mii şi sute

C-au auzit că pe la noi

Găsesc destule paraşute.

POSTREVOLUŢIONARĂ

Românii au rămas la fel

Pe plaiul lor bimilenar

Doar gaura de pe drapel

Li s-a mutat în buzunar.

EPIFABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,

Nu-i nici mare, nu-i nici mică,

Dar conţine-atâţia greieri

Că de-a dreptul te… furnică.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors