Democraţia locală şi societatea civilă (un interviu cu Nicolae Raţiu)

Posted by Tiberiu Dianu On September - 10 - 2019
Nicolae Raţiu

Nicolae Raţiu

Nicolae Rațiu s-a născut pe 7 mai 1948 în Davos, Elveția. Este cel mai tânăr dintre cei doi fii ai fostului politician român Ion Rațiu. Studiază la Colegiul Marlborough din Marlborough, Wiltshire, Anglia, la mai puțin de 80 km de Londra (1965) și la Colegiul maritim de la State University din New York (licenţă în transport maritim și economie, 1971).

Domnul Rațiu este director al companiei Regent House Properties Ltd. (din 1971 până în prezent), care face investiții și dezvoltare imobiliară în Marea Britanie și România, precum și președinte al Școlii de Afaceri Pilkington Rațiu (din 2012 până în prezent) din București, România.

Este, de asemenea, președinte al Fundației de caritate a familiei Rațiu, președinte al Centrului pentru democrație Rațiu și consilier principal al grupului de companii Bellerive din Marea Britanie, Franța și România, cu un portofoliu important în dezvoltarea și investițiile imobiliare.

Ca om de afaceri și filantrop, domnul Rațiu este, de asemenea, administrator al mai multor alte organizații de caritate din România și Marea Britanie, printre care Centrul Cultural Român din Londra, Pro Patrimonio (The National Trust of Romania), ADEPT și The Relief Fund pentru România.

Domnul Rațiu locuiește în prezent la Londra, în Marea Britanie.

L-am cunoscut pe Nicolae Rațiu la 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, domnul Rațiu a fost amabil să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule Rațiu, România urmează să încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Ei bine, este anul marii sărbători, aceasta este sărbătoarea unității care a avut loc acum o sută de ani. Presupun că există o unitate între români, astăzi, dar există, ca și în mai multe părți ale lumii, o polarizare a oamenilor. Există cei care susțin guvernul actual și sunt cei care se îndreaptă împotriva actualului guvern. Adică, este un… nu există ceva mai apropiat… ceva de centru în acest moment, din păcate. Și vedem acelaşi lucu şi în SUA, vedem acelaşi lucru şi în Marea Britanie, şi în Franța sau în Italia, acest fenomen s-a extins peste tot… Asta nu va fi în România, dar este o perioadă dificilă și nu sunt deloc sigur cât timp va dura. Dar, între timp, desigur, putem sărbători o sută de ani de la crearea României Mari.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul administrațiilor actuale, Iohannis, May, Trump, știți, cu valul naționalismului, Brexit-ul, imigrația și alte fenomene?

Cred că… Se pare că relațiile dintre SUA și România sunt, la nivel prezidențial, la un nivel înalt, sunt foarte bune. De asemenea, din punct de vedere al securității, de cooperare în cadrul NATO, relațiile dintre România și SUA probabil că nu ar putea fi mai bune. Există o înțelegere actuală, există un respect reciproc legat de rolurile dificile ale acestor națiuni și cred că, în special, SUA respectă România și legătura cu România. Faptul că ea, România, este în NATO, este în beneficiul NATO, în beneficiul SUA. Și, pe de altă parte, cred că românii sunt acolo, statistic. Aproximativ optzeci la sută dintre români, atunci când li se pune întrebarea „Care este cel mai bun aliat al vostru?”, răspunsul este „SUA”. De aceea cred că relațiile sunt bune. Relațiile dintre Marea Britanie și România sunt destul de silenţioase, deoarece Marea Britanie s-a distanţat atât de mult cu acest argument al Brexit-ului. Nu mai este suficient timp ca să se gândească şi la altceva. Patrioții de acolo nu scriu altceva decât pe acest subiect. Ei nuu știu ce este bine și favorabil pentru România. Nu văd că Brexit-ul este bun pentru Marea Britanie sau bun pentru România. Și nu va fi bine nici pentru românii care locuiesc în Marea Britanie pentru că există persoane acolo într-o situație destul de precară pentru viitorul lor. Ele nu știu cu adevărat care le sunt drepturile, încă nu e clar, și cât timp pot rămâne acolo. Și, ca studenți, cum își pot finaliza studiile. Dacă există atât de multe situaţii neclare, acest lucru s-a făcut doar dintr-o prostie.

3. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Guvernul român a fost criticat recent cu duritate şi se iau voturi împotriva lui în Parlamentul European cu o mare majoritate, sancționându-se acțiunile pe care acesta le-a întreprins în domeniile justiției și a statului de drept, care au demontat atât de mult separarea puterilor și independenței sistemului judiciar. Și acest lucru se referă la o scădere mare de încredere în România, probabil în restul UE, în Statele Unite şi la alți parteneri comerciali, întrucât pentru a face afaceri în România trebuie să se aibă protecția unei legi independente. Acum, impresia și acea realitate, care sunt create de către partidele de la guvernare, elimină tocmai această siguranţă. Prin urmare, nu este surprinzător că a existat o scădere în ultimele opt sau nouă luni. Este o scădere a investițiilor în domeniul extern, există o anumită stare de neliniște în România că poate veni nu o criză, ci o criză foarte mare. Iar celelalte măsuri recente luate de guvernul român pentru a crește drastic salariul minim, eu nu le văd decât ca o distrugere totală a avantajului, a avantajului comercial pe care România l-a avut în tranzacțiile sale cu alte națiuni. De fapt, în industrie, acțiunile întreprinse de guvernul român vor decima o mulțime de fabrici industriale, iar oamenii vor fi concediaţi, fabricile se vor închide, iar oamenii vor fi scoși de la locurile lor de muncă. Deci, teoretic, ei au un salariu minim mai mare, dar nu mai au serviciu.

4. În concluzie, domnule Rațiu, puteți împărtăși câteva dintre proiectele de viitor ale Fundației Rațiu?

Ei bine, avem două proiecte specifice, de fapt programe, aici, în SUA, Unul este cu Centrul Woodrow Wilson, care se numeşte „Programul Ion Raţiu de decernare de burse de cercetare în domeniul democraţiei”, iar al doilea este Catedra „Ion Raţiu” de studii românești de la Universitatea Georgetown, care continuă. Este posibil să mai adăugăm nişte cercetători bursieri la ele, nu știm, vom vedea. Acestea sunt în SUA. În România dezvoltăm „Centrul Rațiu pentru democrație”, cu sediul în oraşul Turda. În Turda, în judeţul Cluj, ne intensificăm colaborarea cu alți parteneri, cum ar fi London School of Economics și UCL [University College London]. Mai există şi diverse centre de cercetare și unele organizații care pregătesc conferințe pentru studii, discuţii şi dezbateri de subiecte precum importanța statului de drept, importanța jurnaliștilor de investigare independenți, măsuri și programe de includere a tinerilor în societatea civilă. Deci, cum ar fi responsabilitatea civică și democrația locală („la firul ierbii”), avem intenția de a crește volumul acestora, deoarece considerăm că există un vid, în special la generația tânără, de a discuta capacitatea de înțelegere de a fi productiv, concret şi pozitiv pe viitor.

5. Vă mulțumesc.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Dennis Deletant

Dr. Dennis Deletant

Dennis John Deletant s-a născut pe 3 mai 1946 în Norfolk, Marea Britanie. Deține un doctorat în Istoria europeană de la Universitatea din Londra și a fost distins cu doctorate onorifice la diverse universități din România (Sibiu, 1996; Cluj, 2001; Târgu Mureș, 2010; Iași, 2013).

Este profesor doctor docent de studii românești la University College din Londra, unde a predat la Facultatea de studii slavice și est-europene (1969-2011). Dr. Deletant a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse relațiilor britanico-române (OBE, 1995) și a primit „Ordinul pentru merit” cu rang de comandor pentru serviciile aduse democrației române din partea Președintelui României, Dr. Emil Constantinescu (2000).

A fost bursier Rosenzweig la Centrul pentru Studii Avansate ale Holocaustului de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (Washington, DC) și a fost numit un cercetător ştiinţific principal pentru Proiectul de istorie internațională privind Războiul Rece, finanțat de Centrul Woodrow Wilson din Washington, DC (2000-2001). A fost profesor de studii românești la Universitatea din Amsterdam (2003-2009). Dr. Deletant este actualmente profesor de studii româneşti (cu o bursă de la Fundaţia „Ion Rațiu”) la Universitatea Georgetown din Washington, DC (din 2011 până în prezent).

Dennis Deletant a publicat câteva zeci de cărți de istorie și cursuri de limba română.

L-am întâlnit pe Dr. Deletant în mai multe rânduri, din 2001, la Biblioteca Congresului din SUA, Universitatea Georgetown, Centrul Woodrow Wilson şi Ambasada României la Washington, DC, unde a avut diverse discursuri și prezentări pe teme de studii românești.

Am avut ocazia să îl întâlnesc din nou pe 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, dr. Dennis Deletant a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule doctor Deletant, România urmează să încheie în 2018 Anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Este, bineînţeles, un an de sărbătoare deoarece în anul 1918 se votează împreună de la o singură rădăcină politică, românii din zonele în care au fost dispersați, unii sub stăpânire străină: românii din Basarabia de sub dominația rusă, românii din Transilvania de sub dominaţia austro-ungară, românii din Banatul de sub dominaţia austro-ungară, precum şi românii din Dobrogea de sub dominaţia bulgară. Așadar, românii vin acasă, dacă doriți, din diaspora, vin acasă, în sfârșit, după atâtea secole, uniți cu patria-mamă, cu Regatul României.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul actualelor administrații Iohannis, May și Trump?

Cred că ambele ţări, Statele Unite şi guvernul britanic, la fel ca majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, sunt foarte îngrijorate de ultimele evoluții din România, unde există încercări de a crea o imersiune de către elitele politice de acolo, pentru subminarea, realmente, a statului de drept și legalizarea corupției. Și, desigur, acest lucru aduce România în conflict cu angajamentele sale atunci când a semnat Tratatul de aderare în 2007, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Și, cu siguranță, în cancelariile Europei au apărut o serie de semnale de avertisment cu privire la performanțele recente ale României în ceea ce privește, în special, problema corupției, precum ş la faptul că, din păcate, există mulți politicieni români care nu par să respecte statul de drept.

3. Vă mulțumesc, domnule profesor. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, având în vedere Brexit-ul din Marea Britanie, valul de naționalism din Europa și Statele Unite, imigrația şi alte fenomene?

Cred că o problemă majoră pentru România va fi una economică din cauza dispersiei rapide, a plecării rapide a multor tineri români. Și știm, potrivit celor mai recente cifre, că aproximativ patru milioane de români şi-au părăsit ţara de când România a intrat în Uniunea Europeană. Aceasta, desigur, are implicații economice uriașe, deoarece înseamnă că proporția tuturor cetățenilor din România față de cei mai tineri crește, iar tinerii sunt obligați să suporte mai multe impozite pentru a sprijini persoanele mai în vârstă. Dar dacă există o diminuare a numărului de tineri, atunci povara bugetului românesc pentru susţinerea serviciilor sociale, în special, devine și mai grea. Și cred că orice guvern din România va aborda această problemă într-o manieră foarte serioasă într-un termen foarte scurt.

4. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor. În concluzie, aveţi şi proiecte personale de publicaţii privind România pe care doriţi să ni le împărtășiţi? Ați menționat ceva despre un proiect din luna ianuarie.

Tocmai am completat un volum de șase sute de pagini despre România sub comunism, care se numește România sub comunism: Paradox și degenerare. Și, deci, sunt…

5. Cred că la editura Routledge.

La Routledge, da, publicat de Routledge, iar data publicării sale oficiale este ianuarie 2019. Deci, în acest moment mă culc pe lauri, trebuie să mă odihnesc înainte de a pregăti următorul meu proiect.

6. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Ileana Marin

Dr. Ileana Marin

Ileana Marin (născută în 1969) este originară din Constanţa, România. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţă, 1991; doctorat, 2000) şi a University of Washington din Seattle (doctorat în literatură comparată, 2011). Lucrează la Universitatea Ovidiu din Constanţa ca asistent universitar (1997-2003) şi conferenţiar (2003-2011), apoi ca profesoară de limba engleză la Seattle Pacific University (2014-2015) şi lector la University of Washington din Seattle (din 2012 până în prezent). Este bursieră Fulbright (2004). Din anul 2005 îşi continuă studiile în Statele Unite, iar în anul 2010 se stabileşte în oraşul Seattle, Washington.

Ileana Marin este specializată în literatură comparată, studii textuale, multiculturalism şi societăţi post-comuniste. Este autoare a cinci cărţi de literatură, artă şi estetică. Este co-fondatoare şi preşedintă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Ileana Marin locuieşte şi lucrează ca lector la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Ileana Marin la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu acea ocazie, doamna Ileana Marin a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Ileana Marin, sunteţi specialistă în literatură comparată şi studii textuale la Universitatea Washington din Seattle. Ce loc ocupă limba română în acest context?

De când am început să predau la University of Washington, şi am început cu cursurile de literatură comparată, am integrat, am încercat să integrez în fiecare un text, o referinţă, un film, o referinţă către un artist român pentru că, de fapt, cultura română a produs genii ca Brâncuşi, ca Tristan Tzara, ca Victor Brauner, ca Fundoianu, Cioran, Eliade, care trebuie cunoscuţi într-un context internaţional mult mai larg, cu atât mai mult cu cât există interesul în spaţiul academic american. Însă, să ai acces la aceste valoroase opere prin traducere, cum, de altfel, toţi aceşti autori se bucură de traduceri, chiar foarte bune, este diferit de accesul nemediat la textul original. Dorinţa mea e să pot furniza un acces, chiar şi uşor limitat, la textul în limba română şi, mai ales, la limba română, în general.

2. Vă mulţumesc. În anul 2012 aţi iniţiat fundarea studiilor româneşti la universitate. De asemenea, vă număraţi printre iniţiatorii organizaţiei non-profit American-Romanian Cultural Society (ARCS). Ce programe aţi desfăşurat în trecut şi ce agendă de programe aveţi pe viitor? Pe scurt.

Da, în 2012 am organizat un eveniment pentru a strânge fonduri în scopul deschiderii acestui, de fapt, cont, e un cont sub University of Washington, care se cheamă Romanian Studies Fund, în care oamenii, fie din comunitatea românească, fie americani care sunt îndrăgostiţi de Europa de Est şi chiar de România, pot contribui prin a dona fonduri direct către universitatea din Seattle. Cu acest fond anul acesta subvenţionăm cursul de „One Hundred Years of Cultural Transformations: Romanian Literature, Art and Film” la University of Washington. Fără acest fond acest curs nu va fi avut loc. Deja avem doisprezece studenţi înscrişi, mai e loc până la cei douăzeci şi cinci câţi i-am preconizat. Ori astfel, vocea culturală românească se va auzi şi în spaţiul academic de la University of Washington, care, trebuie spus, e una din universităţile americane proeminente, locul 13 în SUA.

3. Foarte frumos. O ultimă întrebare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, pe scurt, cele mai bune practici în predarea limbii române în şcoli?

Depinde de audienţa şi de spaţiul cultural în care se află şcoala. Experienţa noastră, a Otiliei Baraboi şi a mea ca instructori de limbi străine în alte spaţii culturale, este că fiecare spaţiu cultural are un orizont de aşteptare care trebuie împlinit, atât prin metodă, cât şi prin conţinutul textelor, modalităţilor în care se predă. De aceea, noi suntem extrem de atente la reacţiile elevilor noştri, studenţilor noştri şi încercăm să creăm o metodă comprehensivă, aşa cum am spus şi astăzi în prezentarea mea, metoda integrativă în care, aţi văzut, gramatica nu are loc. Gramatica se predă interactiv, se predă prin proiecte, se predă prin activităţi, nu prin drill-uri plictisitoare sau prin exerciţii de memorare. Atâta timp cât limba nu se predă pintr-un context viu, o punere în context, limba nu poate fi învăţată într-un mod alert de către studenţi sau elevi.

4. Vă mulțumesc mult pentru acest interviu.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Otilia Baraboi

Dr. Otilia Baraboi

Otilia Vieru Baraboi s-a născut în anul 1976 în oraşul Iaşi, România. Este absolventă a universităţilor din Iaşi, România (Facultatea de Litere, licenţă, 2000), Geneva, Elveţia (Facultatea de Litere, masterat, 2004) şi University of Washington din Seattle (masterat, 2003; doctorat, 2010).

Otilia Baraboi este specializată în literatura franceză din România, ideologie lingvistică, bilingualism şi studii ale diasporei. Este co-fondatoare şi directoare executivă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Otilia Baraboi locuieşte şi lucrează ca lector asociat la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am întâlnit-o pe doamna Otilia Baraboi la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). În cadrul evenimentului doamna Otilia Baraboi a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Otilia Baraboi, sunteţi preşedinta Asociaţiei Culturale Americano-Române (ARCS). Prezentaţi pe scurt pentru cititori cum a luat naştere această asociaţie şi ce obiective are.

Asociaţia noastră s-a înfiinţat în 2013 cu scopul de a promova cultura română, nu numai pentru comunitatea de români, ci şi pentru americanii care sunt interesaţi de România.

2. Cu ce provocări s-a confruntat şi se confruntă asociaţia în prezent şi cum încercaţi să le depăşiţi?

În primul rând, suntem o asociaţie bazată pe muncă voluntară. Este foarte greu să motivezi echipa să vină la evenimente, să fie prezentă la toate evenimentele noastre de-a lungul anului, pentru că avem evenimente în mai multe sectoare, facem evenimente în muzică, educaţie şi festivaluri de film, despre care aţi auzit probabil. În medie, avem nevoie de cel puţin douăzeci de voluntari. Şi aceşti oameni sunt ocupaţi, au familii, au profesiile lor. Este foarte greu să îi motivezi să vină în timpul liber să voluntarieze pentru ARCS. Dar cred că, pentru că misiunea noastră este coerenţa, este o misiune bine articulată şi rezonează în mod profund cu comunitatea de români şi de americani, de fapt, cred că acest lucru ne-a adus împreună şi ne va duce departe împreună şi în viitorii ani.

3. Ultima întrebare. Asociaţia a fost foarte activă în promovarea de filme româneşti în Statele Unite. Ce alte proiecte de viitor are asociaţia?

Asociaţia noastră îşi doreşte să adapteze programele educaţionale noilor tehnologii. Din acest motiv vom crea programe educaţionale care să integreze artele vizuale şi filmul, aşa cum a fost prima tabără de vară ARCS anul acesta la University of Washington, în colaborare cu Asociaţia Control N şi [având ca instructoare pe regizoarea] Iulia Rugină şi [actriţa] Ioana Flora. Ne dorim să creăm, la fel, o metodă de predare a limbii române pentru copiii de origine română, o metodă interactivă şi integrativă care să fie plasată pe proiecte, pe proiecte de film, pe proiecte audio pentru a crea o ancorare în interesele actuale ale generaţiei de români-americani.

4. Vă mulțumesc foarte mult.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Consulul onorific Iulian Calinov

Consulul onorific Iulian Calinov

Iulian Calinov s-a născut în anul 1967 la Bucureşti, România. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică (licenţă, 1992) şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (masterat, 1997). Studiază la Loughborough University din Leicestershire, Marea Britanie (bursier, 1991-1992). Este asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi, în paralel, lucrează ca inginer de sisteme software la diverse companii din România (1992-1998). Ulterior lucrează ca director de programe pentru compania Microsoft în Redmond, Washington (1998-2018) şi apoi ca director de programe tehnice pentru compania Facebook (din 2018 până în prezent).

Iulian Calinov îndeplineşte funcţia de preşedinte, apoi cea de secretar al Societăţii Româno-Americane din statul Washington (2010-2018). Ulterior lucrează pentru Fundaţia Alianţa ca director de programe şi membru în comitetul de conducere (din 2016 până în prezent). Domnul Calinov îndeplineşte şi funcţia de Consul Onorific al României în oraşul Seattle din statul Washingon (din 2016 până în prezent).

L-am întâlnit pe domnul Iulian Calinov la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu domnul consul onorific.

1. Stimate domnule Iulian Calinov, sunteţi consul onorific al României la Seattle, statul Washington. Ce atribuţii aveţi pe această linie privind comunitatea românască de pe coasta Pacificului?

Vă mulţumesc pentru posibilitatea de interviu. Oficial, practic, nu am… nu sunt angajat al statului român, toată activitatea mea este voluntară. Ideea noastră la Seattle este să urmăm modelul folosit de alte comunităţi etnice din Statele Unite, un model de succes dacă ne gândim, să spunem, la irlandezi, la italieni, să nu spunem şi alte naţii, dar au un succes extraordinar în promovarea propriei comunităţi, în a-şi face vocea auzită, atât în Statele Unite, cât şi în ţara de origine. Asta nu se face peste noapte pentru că, din păcate, există o istorie destul de dureroasă pentru unii. Şi ce încercăm noi să facem este să construim ideea asta pe termen lung, da, de a uni comunităţi împreună, atât în beneficiul comunităţii aici, cât şi în beneficiul României. Cam asta vrem noi să facem.

2. Mulţumesc mult. Sunteţi, de asemenea, şi secretar al Societăţii româno-americane din statul Washington. Ce realizări are societatea pe linia promovării culturii româneşti în Statele Unite?

Da, deci asociaţia ROAS [Romanian American Society/Societatea româno-americană], de care menţionaţi, s-a unit acum un an cu ARCS [American Romanian Cultural Society/Societatea culturală româno-americană] şi aţi văzut astăzi realizările ARCS. Da, programul de limba română pentru copii la liceu, avem patruzeci de copii care au limba română pe diploma oficială emisă de statul Washington. Asta cred că e o realizare cu care ne mândrim pentru că e o realizare cumva pe termen lung în scopul pe care l-am menţionat anterior. Iar acei copii, pentru tot restul vieţii lor, vor avea limba română şi se vor gândi la lucrul ăsta. Da, de asemenea, foarte important, [avem] cinci festivaluri consecutive, cinci ani la rând Festival de film românesc. Începem să extindem mult mai multe programe de limba română pentru copiii mai tineri, tabere româneşti. Astea sunt doar câteva, avem foarte multe, dar astea probabil sunt cele mai importante.

3. Vă mulţumesc mult. Ultima întrebare, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai bune practici de voluntariat şi de construire a comunităţilor?

Cele mai bune practici sunt legate de motivarea comunităţii. Şi comunitatea se motivează, în principiu, foarte uşor dacă le dai [comunităţilor] această oportunitate. Şi, de multe ori, e legat, pur şi simplu, de recunoaştere. Da, deci în calitatea de consul onorific n-am ezitat niciodată să dau recomandări tinerilor care s-au implicat. Părinţii sunt foarte recunoscători pentru asta. Efectiv, [referitor la] activităţile pe care le facem cu limba română cu toată lumea [din comunitate], n-am primit niciun fel de critică la adresa acestor activităţi şi toată lumea este foarte pornită să voluntarieze. Deci, practic, vino în întâmpinarea comunităţii şi comunitatea îţi va răspunde foarte pe cuprins.

4. Vă mulțumesc mult, domnule consul.

Cu mare plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Daniela Kammrath

Daniela Kammrath

Daniela Fugaru Kammrath (născută la 30 iunie 1967) este originară din Bucureşti, România. Este absolventă a Liceului „Ion Neculce” şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (1990). Lucrează ca inginer şi jurnalist la Radio România (1990-1994).  Este absolventă a unui curs BBC de jurnalism radio şi conduce activitatea Fundaţiei Shoah a lui Steven Spielberg în România, perioadă în care coordonează filmările unui documentar cu supravieţuitori ai Holocaustului din România (1998-1999).

Doamna Kammrath este membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor, filiala din România (1998-2000) şi co-fondatoare a unui site despre comunitatea femeilor senzaţionale, www.212.ro (2001). Este partener fondator şi director executiv al companiei MK Co., specializată în publicitate, marketing, concepte şi iniţiative digitale (1994-2015), apoi devine director executiv la Fundaţia Alianţa (2015-2018). Ulterior lucrează ca director de proiecte comunitare la această fundaţie (din 2018). În prezent locuieşte şi lucrează în Washington, DC.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Daniela Kammrath la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu această ocazie, doamna Daniela Kammrath a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnul Bill Avery este acum director executiv al organizaţiei ALIANŢA şi dumneavoastră sunteţi director de proiecte comunitare. Puteţi prezenta pe scurt organizaţia pentru cititorii revistei?

Suntem o organizaţie non-profit care activează pe teritoriul Statelor Unite şi care îşi doreşte să consolideze legăturile dintre America şi România, să promoveze România aici în toate modalităţile posibile – economic, cultural, social, business – şi suntem implicaţi în diverse proiecte şi organizăm în fiecare an această gală, prin care recunoaştem diverse persoane care au contribuit substanţial la acest parteneriat româno-american.

2. Vă mulţumesc. De când aţi devenit director de proiecte comunitare, ce proiecte a avut ALIANŢA până acum?

Acum consolidăm proiectele comunitare pe cultură, proiectele de limba română – de şcoli de limbă română – şi proiectele  de festivaluri de film. Am făcut o cercetare extinsă să vedem care sunt acestea pe teritoriul Statelor Unite. Sprijinim celelalte proiecte, noi susţinem că, având ca misiune să sprijinim proiectele care deja au transmis un prim acces pe informaţie, acces la comunitate, să creăm astfel de întâlniri în care oamenii se pot conecta şi se pot ajuta unii pe ceilalţi şi sprijinim proiectele pe care le au.

3. Ultima întrebare. Ce planuri de viitor aveţi?

În general, după ce se întâmplă aceste întâlniri şi gala, se întâlneşte întregul board al organizaţiei – funcţionăm pe baza deciziilor luate de board – şi facem strategia pentru anul viitor, acum se va stabili această strategie după gală şi voi fi în măsură să vă spun mai multe detalii probabil spre sfârşitul anului [2018], la începutul anului 2019.

4. Foarte interesant. Vă mulțumesc mult de tot.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. El a încurajat, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în întreprinderile de stat. Acordul de apărare împotriva rachetelor balistice SUA-România a fost semnat și negociat în timpul mandatului său la București.

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul Gitenstein la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu fostul ambasador.

1. Domnule ambasador, ați fost ambasador al Statelor Unite în România în urmă cu un timp. Acum, România urmează să îşi încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum ați caracteriza anul 2018 pentru România și români?

Cum aș caracteriza anul?

2. Anul Centenarului.

Bine…

3. Cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri …

Păi, știți, problema cu România este că, uneori, așteptările sunt nerealiste. Trebuie să le spun românilor: „Voi încercați să faceți în douăzeci de ani ce le-a luat Statelor Unite o sută de ani ca treburile să meargă” (râde). Știţi, la o sută de ani după ce ne-am adoptat Constituția și am creat o democrație funcțională şi tot trebuie să urmărim resorturile prin care sunt conduse partidele politice și presa și, știţi, a fost şi multă concentrare economică şi ne-au mai trebuit treizeci de ani să depăşim şi asta. Deci, România a făcut progrese extraordinare de la Revoluție, în special din 1989, iar acum sunt foarte optimist relativ la ce face România.

4. Vă mulțumesc mult. Cum ați caracteriza, pe scurt, relațiile SUA cu România în timpul actualelor administrații ale preşedinţilor Trump și Iohannis?

Ei bine, relația românească este între două țări, nu între doi oameni. Și, pe termen lung, nu contează cu adevărat cine este președintele vreunei țări cât timp relația este de la popor la popor. Iar răspunsul nostru este acela de a construi și a reafirma această relație. Iar eu mă simt foarte bine relativ la ceea ce facem cu evenimentele ALIANȚA aici, la Washington. Sunt foarte apropiat de președintele Iohannis, cred că face o treabă foarte bună. Așadar, sunt optimist în ceea ce privește direcţia de mers. Ambasadorul dumneavoastră este aici, îl avem şi noi pe ambasadorul nostru în România, aşa că putem avea o relație foarte strânsă. Deci, o să fie bine.

5. Vă mulțumesc. O ultimă întrebare. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Ei bine, toate țările din Europa se confruntă în mare măsură cu incertitudinea economică și politică, deoarece se pare că în prezent există prea mult haos în Europa,legat de Brexit și de presiunile politice și economice care apasă asupra tuturor domeniilor din Europa, de la vest la est. Dar asta se va rezolva prin intermediul unor forțe chiar mai mari decât Uniunea Europeană. Va depinde de dezvoltarea economiilor din aceste țări. Și, în general, tendința este în direcția potrivită. Deci, dacă sistemele politice pot ține pasul cu aspirațiile, în special ale tinerilor români, va fi bine.

6. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador.

Vă mulțumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Hans George Klemm

Ambasadorul Hans George Klemm

Hans George Klemm s-a născut în 1957 la Dearborn, Michigan. Ca o coincidenţă, în aceeaşi localitate îşi are sediul şi Episcopia Ortodoxă Română din America. Klemm este absolvent al universităţilor Indiana (cu o licenţă în economie şi istorie) şi Stanford (cu un masterat în politica de dezvoltare internaţională). A intrat în serviciul diplomatic în anul 1981 şi fost promovat ca diplomat de rang superior în 2001. Între 2007 şi 2010 a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est. În luna martie 2015 Klemm a fost nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România, iar în septembrie 2015 el şi-a preluat postul de ambasador în România, la Bucureşti.

Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul ambasador în primăvara şi vara anului 2015, pe când  urma cursurile de limba română de la Foreign Service Institute. Atunci, el mi-a vorbit pe larg despre influenţa unor personalităţi culturale româneşti în formarea sa ca profesionist. Mai târziu, am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe domnul ambasador la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României din Washington, DC, cu prilejul unei gale-simpozion pe teme de politică, securitate, management şi cultură a organizaţiei ALIANŢA (The Alliance – Friends of the Romanian-American Alliance).

Cu acea ocazie am avut o scurtă discuţie-interviu cu domnul ambasador.

În anul 2018 România urma să încheie anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. L-am întrebat pe domnul Klemm cum ar caracteriza anul centenar pentru această ţară şi poporul său. Domnul Klemm a folosit prilejul pentru a evoca o serie de personalităţi româneşti care au avut o contribuţie în acest sens, dar şi la formarea sa ca diplomat, în calitate de mentori culturali. El l-a evidenţiat, printre alţii, şi pe Elie Wiesel, originar din România şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Klemm a menţionat că România a parcurs un drum lung pentru a deveni un stat stabil. “Deci, să ne gândim unde era acum o sută de ani în România, o țară sfâșiată de război care din nou a reușit să iasă din acea violență, să se unească și să devină în timp un stat puternic”, a subliniat ambasadorul.

L-am invitat apoi pe domnul Klemm să descrie pe scurt relaţiile româno-americane din timpul administraţiilor Trump şi Iohannis. Ambasadorul a menţionat: „Anul trecut [în 2017], președintele Iohannis a vizitat Washingtonul, s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a avut o întâlnire foarte, foarte cuprinzătoare și productivă. Atunci am fost şi eu, am avut onoarea să fiu în Grădina Trandafirilor [de la Casa Albă] când ne-au acordat conferința de presă. Lucruri importante, istorice, au fost dezbătute în timpul conferinței respective.” Cei doi preşedinţi, Trump şi Iohannis, a mai specificat ambasadorul, au semnalat foarte clar că sunt angajaţi nu numai pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung în aprofundarea relaţiilor lor.

În final, l-am rugat pe domnul ambasador să specifice, din punctul său de vedere, provocările cu care se va confrunta România în viitorul apropiat. Klemm a menţionat impactul Brexit asupra României, cu efecte impredictibile pentru mulţi români care se află în Marea Britanie la lucru. De asemenea, o altă provocare importantă a reprezentat-o şi o reprezintă migraţia românilor în lume. Klemm a remarcat faptul că există aproape şase milioane de români în afara graniţelor ţării, care reprezintă un potenţial imens pentru regenerarea României. El a încheiat spunând că statul român „ar trebui să îi readucă pe acești oameni pentru a contribui la dezvoltarea țării”.

M-am despărţit de domnul ambasador cu speranţa că va exista în curând un nou prilej să am cu Domnia Sa o discuţie mai prelungită asupra importantelor probleme care marchează îndelungatele relaţii româno-americane.

Între timp, la puţin timp după ce, în luna iulie 2019, România şi-a încheiat cu success Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 20 august 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis a avut o a doua întâlnire la Casa Albă cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cei doi preşedinţi au discutat pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic (lansat cu 22 de ani în urmă). S-a adoptat pentru prima dată o declaraţie comună privind cooperarea politico-militară şi de securitate, precum şi cooperarea economică, în domeniiul energiei inclusiv energia nucleară. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G a reţelelor de comunicaţii fără fir şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver.

Relaţia transatlantică dintre cele două ţări rămâne stabilă şi este vitală pentru civilizaţia şi valorile comune occidentale.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

În mafiotul Caracal statul român e doar formal!

Posted by Stefan Strajer On August - 6 - 2019

În mafiotul Caracal statul român e doar formal!

Autor: George Petrovai

 

De aproape două săptămâni, orașul Caracal din județul Olt a devenit vedeta negativă a României, cu lumea sa interlopă, clanurile mafiote, traficul de carne vie, răpiri și dispariții de fete/copii, criminali în serie (efectivi și morali), pe care nimeni nu-i zăticnește de ani în șir. Păi cine, mă rog, s-o facă, de indată ce un neom ca Gheorghe Dincă are asemenea raporturi fraterno-tovărășești cu pretinșii apărători ai legii din zonă (în telefonul său s-au descoperit numerele unor granguri ai zonei – politruci, procurori, polițiști), încât nu doar că niciun oficial nu l-a luat la refec pentru dubioasele lucruri ce se petreceau în sinistra lui ogradă, precum gropile betonate, dar chiar a fost considerat apt să-și conducă în continuare mașina și să presteze servicii de taximetrie, cu toate că în decursul timpului el fusese internat și tratat de mai multe ori pentru serioasele probleme psihice de care suferă, iar medicul psihiatru curant avea obligația să înștiințeze Serviciul de Circulație rutieră despre nesănătatea mintală a pacientului său.

Sau, mai știi, poate că a făcut-o, însă atotnătăfleții polițiști ai statului paralel (a se citi „mai presus de statul român în derută”) din Caracal și județul Olt ori, în desăvârșita lor birocrație și puturoșenie, nu s-au sinchisit de respectiva atenționare, ori – mult mai grav – au socotit cu puțina lor minte (și aceea distorsionată de mulțimea matrapazlâcurilor supervizate de ei) că ar fi cel puțin o ofensă, dacă nu chiar o cruntă nedreptate (sic!) să-l lase pe ciracul Dincă fără permis de conducere.

Vasăzică, fără exemplarul curaj al copilei Alexandra și, după toate probabilitățile, fără sacrificiul ei suprem, încă n-ar fi ieșit la iveală nici zguduitoarele atrocități săvârșite ani la rând de caracatița olteană (răpiri și sechestrări de persoane, proxenetism și trafic de carne vie, pedofilie și contrabandă, violuri și crime), nici uriașa incompetență, asociată cu prostia și/sau ne-voința (de exemplu, procurorul de caz și polițiștii s-au arătat mult mai preocupați de formele legale decât de conținutul legilor noastre strâmbe!) tuturor cârmuitorilor, magistraților și polițiștilor, care doar urmăresc să-și sporească privilegiile, în primul rând cele salariale (73.000 lei/lună este „modesta” pensie a unui fost procuror și comandant de temniță), apoi să mențină statu-quo-ul coteriilor fundamentale din sistem.

62066980-1564773025da5b5dw

Tocmai de aceea, foarte rar și cu totul accidental se întâmplă ca vreun grangur postdecembrist să fie înlăturat din sistem sau, la o adică, să fie încarcerat pentru sfidătoare și repetate fapte de răufăcător sadea. De regulă, fie că pungașii se ajută între ei prin neridicarea imunității șparlamentare (cazul aleșilor de rahat în general, al lui Tăriceanu în special), ba chiar prin schimbarea legilor după trebuințele marilor lichele, fie că încurajează dezastruoasa stare de lucruri din România postdecembristă prin omerta pretinsei deontologii profesionale (cazul magistraților și al milițienilor porecliți polițiști).

În asemenea condiții de cumplită restriște pentru siguranța românilor rămași acasă (în fiecare zi dispare pentru totdeauna un copil!) și de mare prosperitate pentru fripturiștii ce se autointitulează „oamenii legii”, este clar de ce autoritățile sunt atât de copios depășite de ramificațiile interne și internaționale ale putregaiului oltenesc, via Caracal, încât după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au cerut ajutorul americanilor de la FBI.

Adică, ce mai, o totală debandadă și nepricepere instituțională, la urma urmei rezultatul logic al exodului românilor cu adevărat vrednici, conjugat cu masiva promovare a necalificaților în posturile decizionale ale unui stat ticăloșit până în măduva oaselor.

N.B.: Tot ce se poate ca FBI-ul să-i scoată basma curată pe americanii de la Deveselu, care cu certitudine nu sunt străini de rețeaua prostituțională din jur…

Sigur, este regretabil că în România zilelor noastre se petrec astfel de orori sub ochii, ba chiar sub oblăduirea autorităților locale! Însă, extrem de îngrijorător pentru toți românii onești și cu frică de Dumnezeu, în mod deosebit pentru familiștii cu fete, este faptul că aceste derapaje sociale nu constituie un caz izolat, căci oricare localitate din România (sat, comună, oraș) se poate confrunta în orice moment cu ceva similar sau și mai și, atât din monstruoasa dorință a degeneraților de-a se afirma (!) în plan demonic, cât și din crasa neputință a instituțiilor actualului stat de-a contracara ofensiva răului în ascensiune.

Toate ca toate, pesemne că se vor întreba unii, dar de ce se face tocmai acuma atâta tam-tam în presa scrisă și vorbită cu Dincă și cei din spatele lui, respectiv de ce miniștrii dăncilești ba își dau demisia după câteva zile, ba sunt demiși de premieriță pentru afirmații neconforme cu linia imaginară a partidului deformat? Răspunsul este la îndemâna tuturor românilor cu discernământ: pe de o parte pentru că în luna noiembrie vor avea loc alegerile prezidențiale (decisiva repetiție de dinaintea alegerilor locale și generale din 2020), deci candidații se aruncă de pe acuma asupra suculentului subiect privind atrocea nesiguranță a alegătorilor, pe de altă parte pentru că Viorica Dăncilă speră să prindă turul doi cu imaginea politrucei animată de cele mai nobile intenții democratice, așa încât (ne)înzestrarea sa intelectuală să fie tratată cu indulgență, ba chiar trecută cu vederea de către masa pesediștilor, care – dezamăgiți de Dragnea și fârtații lui – au ales să nu voteze la europarlamentare.

(Sighetu Marmației, 3 august 2019)

Petrovai-4-1

Foto.George Petrovai

O spovedanie-document a unui om aflat dincolo de moarte

Posted by Stefan Strajer On May - 21 - 2019

O spovedanie-document a unui om aflat dincolo de moarte

Autor: Iacob Naroş

 

Din prea multa-i dragoste față de semeni, începând cu măierenii săi de suflet și până la cei de departe care l-au iubit și urât în egală măsură, Emil Boșca-Mălin se adresează din recele și neprimitorul mormânt nouă celor de azi, sub forma unei cutremurătoare mărturisiri făcute prin intermediul autorului Icu Crăciun spre a nu se uita acele timpuri nefaste prin care au trecut românii ardeleni și nu numai în ultima sută de ani de existență națională. Așadar, asistăm înfiorați la o trecere în revistă a vieții unui om cu bune, cu rele, cu vise și dezamăgiri, cu iubiri și cu trădări, dar OM cu majuscule care, printr-o voință de invidiat, a reușit să treacă cu demnitate și cu fruntea sus peste toate încercările crude ale propriei sale existențe cu totul aparte. Cronica acestei vieți zbuciumate și a unor vremi tulburi este surprinsă în romanul lui Icu Crăciun, „Când vor înflori mălinii”, apărut la Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018. Scriitorul Icu Crăciun se împarte în egală măsură între roman, având la activ șase cărți, înspre proza scurtă, tot cu șase volume și în publicistică, alte șase cărți. După un veac de singurătate, Emil Boșca-Mălin, prin abilitatea scriitoricească a autorului, ni se dezvăluie în adevărata lui față, cu tot calvarul prin care a trecut neînfrânt în timpul anilor de închisoare, dar și al umilințelor de tot felul, la care a fost supus chiar și-n anii pe care i-a mai apucat după eliberare. Asistăm la dovezi de iubire față de țară și neam, fiind corespondent de război, iubire față de plaiurile natale prin paginile închinate Maierului, alături de trădări meschine din partea celor care l-au dat pe mâna lungă a securității, indiferența și disprețul celor care l-au ocolit și l-au părăsit, inclusiv din partea unor ființe pe care le-a iubit sincer. Pe măsură ce parcurgem paginile romanului o furie nedisimulată ne cuprinde fără să vrem în fața atâtor nedreptăți de-a lungul unei vieți de martir, ea ne urmărește obsesiv parcurgând istoria acelor ani pe care mulți dintre noi i-am uitat.

coperta-Craciun-Cand-vor-inflori-375-300-f

De la început, se remarcă originalitatea în tehnica subiectului și a compoziției, mărturisirea se face la persoana întâi, chiar înaintea morții, personajul cheie e și narator, pe deasupra, ne poartă cu el prin cele mai tumultoase, desigur și tragice, pe alocuri, episoade din viața unui OM, care s-ar fi vrut normal, cu idealuri probabil mult mai pretențioase decât a celor din jur. Peste datele personale reale autorul așterne cu măiestrie propriile gânduri și reflecții, unele de ordin imaginar. Amintirile de dincolo de mormânt în mod sigur ne vor răscoli și revolta în egală măsură, protagonistul este el însuși sub puterea acestor amintiri, se simte rănit în suflet, iar trecutul îl ține încă strâns sub povara lui. Cu atât mai sincere vor fi spusele lui, deoarece acum în cumpăna morții, el poate să spună totul, nu mai e loc de nicio ezitare, de nicio minciună. Întoarcerea lui din lumea de dincolo se face pentru a ne dovedi că sufletul lui nemuritor cere o ușurare în a ne spune fără menajamente sau resentimente tot ceea ce speră să ajungă și la cine trebuie.

Maieru e un prim reper sfânt pentru Emil Boșca-Mălin, alias Milu în roman, început și sfârșit, cuib de pornire în viață, dar și de retragere pentru odihna veșnică. Repere ale copilăriei se succed ca pe un generic amplu: Someșul și cimitirele satului multe la număr, printre care și „La Paltin”, Măgura din Sus, cea pomenită și de Rebreanu în „Cuibul visurilor”, cerul albastru altfel ca-n alte părți și multe altele dispărute azi, hora și Prundul din Arini, dar vii în amintirea acestuia. O viață de om începută la Maieru în condițiile vitrege dinaintea Primului Război Mondial, plină de calamități (inundații, secetă, foamete, molime, războaie din zona Maieru-Rotunda, dar și politica austro-ungară contra românilor. Nu uită să citeze personaje martor apropiate: bunic, bunică, mamă, tată, frați, unchi, surori. Evocări de suflet a unor măiereni din jur cum ar fi: popa Ieronim Groze, Iulian Cioarba, țăranul filozof, Adrian Cobzaș. Unirea este văzută și ea prin ochii celor de atunci, alături de o documentație de excepție a autorului în ceea ce privește urmările războiului, jertfa celor peste o sută de măiereni pe fronturile din Galiția, Italia, Serbia și Polonia, sărăcia și noile idei aduse de pe front, precum și elemente de viață socială locală (școala, micii meșteșugari, evreii și prăvăliile lor, penticostalii, opinca și Budapesta… Vocabularul specific zonei (regionalisme, forme populare, arhaice chiar) adaugă o notă de veridic și originalitate: „colăcar, cănac, hăizaș, stative, trujeni, mniserniță, foșăluit, răgilat, cujeică, bujală, lopățele, coleșă, drot, naft, aprinjoare, a zvâri, a căpălui, halău, ler, ciuroi, săcure, pozderie, jârebge, nevedit, cept, lepedeu, cioareci, căput, recăl, dohonaș, coleșăr, cruh, a zăhăi, prici, strujac, cingeu, de-a hapucul, nevernic, mădărit, a cloboti, glajă de lampă, găvozd, păscălier, bruj, a pune un bumb pe traistă, a mangli, gorobete”. Recunoaștem toponime măierene ca: Butiana, Arinete, Tutuleasa, Hănțoaia, Valea Caselor, Purcioaia, Podul Țâganilor, Caba… Pasiunea pentru istorie a lui Milu începe din familie prin lectură, mersul la biserică și spovada, în plus, exemplu personal de la preoții satului și dascălii: Dumitru Boșca, Silivan Coruțiu sau Ion Barna. Amintiri din copilărie sunt prezentate fugar: cânepa și pânza de pe prundul Someșului, băgatul oilor pe brânză la fața locului, făcutul fânului sau deszăpezitul cu boii pe drumul mare al Maierului.

Farmecul vieții de la țară e surprins așa cum era acum o sută de ani, aventurile lui Milu cu vitele, cele petrecute în casa din câmp de pe Anieș, cu fratele Alexandru pe munte, prietenia cu Damaschin, fluiere de răchită și pistoale din țeavă de soc, vraja muntelui și accidentul nefericit provocat de prietenul său. Milu evoluează, apare prima iubire și plecarea la Năsăud, casa părintească de la Maieru rămâne în urmă cu portretul părinților în fața cărora e cuprins de respect și seriozitate.

Năsăudul e al doilea reper din viața lui Milu, prima deplasare pe cont propriu în calitate de „domnișor” la liceu. Apoi internatul, târgul de joi, jocurile de „liceist”, orarul clasei și alte întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante. În casa a VI-a, debut publicistic în „Glasul Ardealului”, în 1930, prima fată, primul sărut, bacalaureatul și trecerea la studii juridice de la Cluj. La Năsăud va cunoaște și câțiva măiereni: Virgil Șotropa, Ionel Cioarba, Ovidiu Cioarba, Olimpiu Barna și Niculiță Ilieșiu.

În timpul studenției de la Cluj (1932), începe să scrie și să publice, dar e primit cu reticență chiar de intelectualii măiereni. În 1934, îi apare primul articol în „România nouă”. Schimbări majore, Milu renunță la iubirea adolescentină, apare Dora din Sighet. Ajunge la Constanța ca ziarist, face cunoștință cu marea, iarăși e părăsit, îi rămâne să mediteze despre femei și iubire cu Niculiță V. Ilieșiu. Aflat în vacanță studențească (1936), la Maieru, protagonistul nostru are prima ciocnire cu jandarmii la el acasă. Are și ocazia să descrie obiceiuri și datini de Anul Nou, cel al fetelor de măritat care vor să-și afle viitorul soț. Alte amintiri dragi din familie, frați și preoții apostoli ai satului. Ca avocat apără Fondurile Grănicerești ale Năsăudului, a doua matrice formativă după Maieru. La 30 de ani, Milu se înscrie la doctorat, revine la Maieru și Năsăud, este impresionat de floarea de mălin ce l-a însoțit   întreaga viață, de unde și titlul romanului. Întâlnirea benefică cu Florica, marea dragoste la Cluj, căsătoria, dar și evenimentele ce se precipită: Ocuparea Ardealului de Nord, alungarea evreilor din Maieru de autoritățile maghiare, pierderea Bucovinei și Basarabiei, a Cadrilaterului. Ca atare, Milu va trece în România, la Câmpia Turzii, ca judecător.

Din 1942, Emil trece la gazetărie pe lângă Pamfil Șeicaru, la „Curentul”, familia se mută la București. Alte evenimente legate de Maieru îi rămân în memorie: casele evreilor sunt luate de cine apucă, trecerea rușilor prin zonă, întoarcerea tatălui din război. Emil își îngroapă sacul cu documente la Maieru, în Arinete, deoarece comuniștii anihilează partidele istorice. Trădat de un oarecare Filipovitz devine fugar, este condamnat pe viață. Asistă neputincios la evenimentele anului 1947: secetă și foame, înlăturarea regelui Mihai, încetarea cultului greco-catolic. La Maieru rămâne o iarnă, după trei ani de fugă. După șase ani de hăituire, Emil este arestat fiind trădat de Nicolae Peleancu. Lumea închisorilor unde uită și să vorbească îi dă prilejul să descrie realist mizeria și silnicia acestora de la Jilava, Galați, Râmnicu Vâlcea, Lugoj, Aiud, Gherla și Botoșani. Dorul de Maieru e tot mai puternic (vezi p. 257), părinții sunt chemați săptămânal la miliție. Liber după 1964, Emil se simte abandonat, în testament va cere să fie înmormântat la Maieru. Părinții îi mor în aceeași săptămână, ultimele cuvinte ale mamei sunt impresionante: „Unde ești, Milule? Au înflorit mălinii și nu ai venit să mă vezi?”

Părăsit de familie, Emil, după18 ani, și-a găsit pe Petronela cu care se refugiază în scris și citit. Revenirea la Maieru împreună cu Petronela îi dă ocazia de a descrie satul și Valea Someșului (p.322-323), înstrăinarea rebreniană pare a se repeta întru totul (vezi p.357-359). Mare parte dintre cunoscuți nu mai sunt, doar amintiri despre mamă, tată, neamuri și colegi de clasă îl bântuie. După o oarecare liniște, Emil încearcă să mediteze asupra a ceea ce i s-a întâmplat, ne vorbește despre frică și turnători, despre neamurile care au suferit pentru el. De abia este tolerat ca merceolog la o fabrică bucureșteană. În 1975, bolnav, sceptic și dezamăgit de toate și de toți, moare în spital. Autorul adaugă cele petrecute după moartea lui: soarta Petronelei alungată din bloc de un securist, despre fiii lui, Radu și Mircea și, mai ales, florile de mălin și amintirea părinților de la Maieru. Profetic se pronunță asupra comunismului: a rezistat din cauza fricii, a oportunismului și a pasivismului civic. Sunt trecute în revistă și alte rele ale ultimilor ani: noua securitate, tranziția primitivă, privatizarea, exodul românilor peste hotare, șmecherismul și învârteala, corupția…

O oarecare mulțumire o are Emil fiind declarat cetățean de onoare post mortem al Maierului, dar și din partea nepoatelor Oana și Florina cât și faptul că cele 17 dosare de la CNSAS au fost făcute publice.

Așadar, confesiunea se încheie optimist, protagonistul se retrage pe tărâmul său cu sentimentele pe care le ghiciți în urma lecturii romanului, iar mulțumirea acestuia e că ne-a transmis o parte din neliniștile lui, nouă cititorilor și cel puțin o vreme va fi liniștit cu duhul lui alături de noi. Cât despre autor, toată lauda pentru profesionalismul și osârdia cu care a dus la capăt acest amplu proiect; despre carte se va vorbi mult și bine, în mod sigur, va fi unul dintre romanele anului ce tocmai bate la ușă.

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors