Interviu cu Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României din Los Angeles

Autor: Viorel Vintila (San Francisco)

 

Am avut plăcerea şi onoarea să stau de vorba cu Consulul General al Romaniei din Los Angeles, domnul Cosmin Dumitrescu, în speranţa că vom reuşi să aducem la cunoştinţă informaţii cât mai utile pentru românii din State, în general, şi din California în special. Domnia sa, Consulul Cosmin Dumitrescu, a avut amabilitatea să stea de vorbă cu mine şi să îmi acorde acest interviu care, sper, să fie de ajutor celor care vor să-şi rezolve anumite probleme prin Consulatul General al României de la Los Angeles. Aria de competenţă a Consulatului de la Los Angeles Angeles cuprinde unsprezece state americane: California, Oregon, Washington, Idaho, Montana, Wyoming, Nevada, Utah, Colorado, Arizona şi New Mexico, unde locuiesc mai bine de 170.000 de romani…

*

Domnule Consul, când v-ați început activitatea consulara în Los Angeles? Şi, v-aș ruga , în câteva cuvinte, să va prezentați cititorilor noștri…

Misiunea mea de consul general, șef al Consulatului General al României la Los Angeles, a început în luna martie 2017. Sunt diplomat de carieră și această misiune urmează celor îndeplinite anterior la Trieste, în Italia, unde am condus oficiul consular din poziția de consul general, la Castellon de la Plana, în Spania, unde, de asemenea, am condus oficiul consular al României care acoperă estul și sud-estul Regatului Spaniei, la Roma, în Italia, unde am condus Secția Consulară a Ambasadei României și după alte poziții ocupate la București în cadrul Ministerului Afacerilor Externe la Departamentul Consular și la Institutul Diplomatic Român. De fapt, cred că este bine să știți că, în prezent, la Consulatul General al României la Los Angeles lucrează numai diplomați, consuli și funcționari consulari de carieră.

Aș dori să profit de posibilitatea pe care mi-o oferiți acum pentru a recomanda tinerilor români, care sunt absolvenți de studii superioare de lungă durată, s-au pregătit temeinic, cu seriozitate în timpul studiilor, iubesc România, cunosc cel puțin două limbi în afară de română și doresc să își construiască o carieră caracterizată de excelență, plină de satisfacții, dar și cu sacrificii personale, să se îndrepte către Ministerul Afacerilor Externe și să se prezinte la examenele de admitere în corpul diplomatic și consular al României pe care M.A.E. le organizează în fiecare an. Informațiile relevante se găsesc cu ușurință pe pagina oficială de internet a Ministerului Afacerilor Externe www.mae.ro.

1

Care este aria de competență a Consulatului General al României la Los Angeles?

Teritoriul de competență consulară Consulatului General al României la Los Angeles cuprinde unsprezece state americane: California, Oregon, Washington, Idaho, Montana, Wyoming, Nevada, Utah, Colorado, Arizona si New Mexico.

Întotdeauna am susținut că nu există o altă onoare mai mare, pe care un român o poate avea în timpul vieții, decât aceea de a-și reprezenta patria sa, România. Statele Unite ale Americii este cel mai important partener strategic al României. Acest aspect face ca onoarea de a-mi reprezenta patria, în cele 11 state pe care le-am amintit, să fie și mai mare.

Ca diplomat de carieră cu experiența profesională dobândită în țări cu un înalt grad de complexitate din punct de vedere consular, urmăresc să implementez la oficiul consular al României din Los Angeles standardele profesionale și de management diplomatic și consular impuse la misiunile anterioare, cu obținerea unor rezultate proporțional similare. Obiectivul final vizează consolidarea profilului de țară al României, prin obținerea unor rezultate optimizate atât prin intensificarea relațiilor bilaterale de natură politico-strategică între România și Statele Unite ale Americii, cât mai ales prin amplificarea cooperării economice, comerciale, culturale și de educație, activități de bază care s-au regăsit întotdeauna între responsabilitățile tuturor oficiilor consulare.

La consolidarea cooperării bilaterale se adaugă și o altă prioritate deosebit de importantă: atingerea obiectivului de optimizare a procesului și procedurilor de acordare a asistenței și protecției consulare pentru românii din zona de competență consulară. Acest lucru Consulatul General al României la Los Angeles îl realizează prin contribuția sa la modernizarea și implementarea sistemului integrat de asistență și protecție pentru românii din străinătate, dar și prin modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de la consulat, care se cumulează cu dublarea numărului de români care au beneficiat de asistență consulară, în fiecare an în ultimii doi ani față de anii 2015-2016, deși personalul consular s-a diminuat din punct de vedere numeric.

Cum vi se pare comunitatea românească din Statele Unite, în general, și din California, în special?

Am întâlnit oameni minunați. Membrii comunității româno-americane sunt, în marea majoritate, profesioniști și antreprenori foarte buni, foarte serioși și foarte respectați pentru realizările pe care le au în domeniile lor de activitate. Rezultatele lor profesionale și antreprenoriale sunt de multe ori extraordinare și fac cinste poporului român și României. Sunt foarte mândru de românii noștri din Statele Unite ale Americii. În jumătatea vestică, avem comunități bine conturate și active nu numai în California la Los Angeles, în Orange County, la Sacramento și în Bay Area, dar și la Phoenix, Portland, Las Vegas, Denver, Boulder, Salt Lake City și Seattle. În evaluarea noastră vorbim de peste 170.000 de români. Sper ca la următorul recensământ să își declare cât mai mulți originea română. Pentru aceasta aveți și dumneavoastră, mass-media, un rol foarte important. Dacă își vor declara originea română la recensământ (census), vor beneficia și comunitățile noastre de drepturi de care deja beneficiază alte comunități în America.

Consulatul General al României la Los Angeles colaborează foarte bine cu reprezentanții tuturor comunităților românești. De altfel, am avut relații de colaborare excelente cu toate comunitățile de români din țările unde am avut onoarea să reprezint România. Cu mulți dintre românii din Italia și Spania corespondez și acum, la multă vreme după ce am încheiat activitatea consulară în acele țări. La început am fost numai colaboratori, însă s-au legat prietenii sincere și trainice, care trec și peste timp și peste distanțe.

Eu, unul, mi-aș dori ca românii să se implice și să participe mai mult și în număr mai mare la activitățile organizate de comunitățile din California… Cum se implică Consulatul din Los Angeles în activitățile comunității românești?

Membrii comunităților românești și româno-americane de pe Coasta de Vest a Statelor Unite participă în număr relativ mare la evenimentele și activitățile semnificative organizate fie de Consulatul General al României la Los Angeles cu sprijinul comunităților, fie de către comunitățile românești împreună sau cu sprijinul oficiului consular.

Când reprezentanții comunităților românești și româno-americane informează din timp oficiul consular cu privire la intenția de organizare de activități care au ca scop promovarea culturii, limbii și a tradițiilor românești pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în interiorul sau chiar în exteriorul comunităților noastre, Consulatul General al României la Los Angeles acordă sprijin pe mai multe direcții, în funcție de activitate: de la popularizarea în cadrul tuturor comunităților românești și româno-americane din cele 11 state care formează circumscripția consulară (mesaje tip email blast și informări la rubrica Actualitatea misiunii de la pagina internet oficială a oficiului consular http://losangeles.mae.ro), până la implicare de tip partenerial în organizare pe componente logistice și de intermediere a atragerii de sprijin instituțional din partea unor parteneri americani și din România, întotdeauna cu respectarea strictă a normelor speciale care reglementează activitatea oficiilor consulare și a misiunilor diplomatice și consulare.

2

Activitățile și evenimentele importante care promovează limba, cultura și tradițiile românești pot fi urmărite cu ușurință prin consultarea periodică a rubricii Actualitatea misiunii de la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles. Aș dori să adresez mulțumiri instituțiilor mass-media de limbă română din Statele Unite ale Americii, dar și din România, care au popularizat foarte bine în ultimii doi ani aceste activități și evenimente.

Sunteți la curent cu activitățile comunității românești din California? Cum este conectat Consulatul General al României din Los Angeles cu comunitatea românească?

Afirm cu convingere că oficiul consular al României la Los Angeles este foarte bine conectat la viața comunităților românești și româno-americane din circumscripția consulară. Sigur, vorbim de cele care, de obicei, doresc să aibă instituția noastră alături în eforturile de consolidare identitară pe care le fac. Oficiul consular al României la Los Angeles încurajează participarea românilor la toate activitățile care au ca obiectiv consolidarea elementelor identitare românești și transmiterea acestora noilor generații născute pe teritoriul american, chiar dacă oficiul consular nu a primit informații de la organizatori.

Am observat că există acum în societatea americană o preocupare profundă pentru identificarea, prin mijloace științifice, a originilor celor care trăiesc în prezent în această frumoasă țară. Ei bine, românii noștri nu trebuie să aibă astfel de preocupări pentru că noi știm de unde venim. Suntem un popor mândru cu mai multe mii de ani de istorie, care vine dintr-o țară frumoasă și bogată ce dăinuie de multe mii de ani în același spațiu cuprinzător al Carpaților, Dunării și Mării Negre. Avem cu toții datoria față de fiii și fiicele noastre de a menține vie această conștiință identitară de apartenență a românilor din America la marea națiune română. Totul începe prin educația și învățarea limbii române de la cea mai fragedă vârstă în familie.

Ce servicii oferă Consulatul din Los Angeles?

Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la serviciile consulare prestate la cererea cetățenilor români și în competența materială și legală codificată de prevederile Convenției internaționale de la Viena din 1963 privind relațiile consulare, cele mai solicitate servicii consulare la oficiul consular al României la Los Angeles sunt cele din categoriile documentelor de călătorie, actelor de stare civilă și procedurii notariale. Pentru cetățenii străini rezidenți în circumscripția consulară, care călătoresc în România și care nu beneficiază de scutirea de la obligația deținerii vizei de intrare în România, Consulatul General al României la Los Angeles primește și procesează cererile de acordare a vizei române, conform legislației în vigoare.

Pentru ca dumneavoastră și cititorii dumneavoastră să aflați informațiile detaliate privitoare la cele mai solicitate servicii consulare la oficiul consular al României la Los Angeles, vă adresez rugămintea să accesați și să popularizați prin intermediul publicației dumneavoastră pagina internet oficială a Consulatului General la https://losangeles.mae.ro – rubricile Informații pentru cetățenii români – Asistență consulară – Servicii consulare.

De altfel, de la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles pot fi obținute și alte informații precise care sunt de foarte mare interes pentru membrii comunităților românești și româno-americane din cele 11 state care formează circumscripția consulară: program de acces, date de contact, modalități de comunicare directă cu oficiul consular, modalități, instrucțiuni și tutoriale pentru utilizarea aplicațiilor informatice în vederea obținerii programărilor pentru efectuarea de servicii consulare, alerte de călătorie, activități ale comunităților, activități ale oficiului consular care fac obiectul comunicării publice și multe altele.

Am citit – și chiar mi s-a adus la cunoștință – că unii români au oarece probleme, atunci când contacteza Consulatul de la Los Angeles, dar am auzit că, în general, lumea este destul de mulțumită de felul cum problemele românilor sunt rezolvate de către Consulatul de la Los Angeles… cum ați putea fi mai eficienți în rezolvarea problemelor românilor din California?

Vă mulțumesc pentru această întrebare. Eforturile care sunt făcute în ultimii zece ani atât de Ministerul Afacerilor Externe, cât și de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru modernizarea și optimizarea instrumentelor utilizate în cadrul proceselor de asistență și protecție consulară au început să aibă rezultate remarcabile deja de mai bine de doi ani.

În prezent, întregul serviciu consular al României profită din plin de avantajele oferite de tehnologia informației, sistemele informatice integrate utilizate de consulii români pentru a acorda asistență consulară cetățenilor poziționând România în fruntea Statelor Membre ale Uniunii Europene din puctul de vedere al modernității, eficienței și a standardelor înalte de calitate. Un număr foarte restrâns de persoane din comunitatea româno-americană arată o oarecare rezistență la schimbările intervenite prin informatizarea activității. Însă aceste schimbări sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea standardelor și pentru eficientizarea activității consulare.

Volumul de asistență și de servicii consulare prestate de Consulatul General al României la Los Angeles în anul 2018 este cu 250% mai mare decât cel din anul 2015, deși numărul consulilor și funcționarilor consulari din cadrul oficiului consular a fost sensibil mai mic. Deși numărul de solicitanți este cu mult mai mare, sistemul de programări online a făcut să dispară aglomerația și cozile de la ghișee, cetățenii beneficiind acum de asistență consulară în condiții foarte civilizate. La numeroasele întâlniri pe care le am cu comunitățile de români, cetățenii mi-au comunicat că au observat gradul maxim de profesionalizare a activității consulare și domnia legii generalizată în toate procedurile consulare.

Consulatul General al României la Los Angeles se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de solicitări din partea românilor din comunitate. Din acest motiv, deja se depun eforturi pentru identificarea unui alt sediu mai încăpător, care va permite primirea și procesarea în timp real a unui număr mai mare de persoane și de cereri.

Solicitanții de servicii consulare, care nu se confruntă cu o situație reală de urgență (accidente cu victime, sunt victime ale unor infracțiuni sau calamități naturale, decese ale celor apropiați, arestări, întoarcere urgentă în țară sau continuarea călătoriei către alt stat), sunt primiți la toate misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din lume cu programare obținută prin intermediul portalului www.econsulat.ro, un sistem informatic integrat pus la dispoziția tuturor cetățenilor români din afara țării de către Ministerul Afacerilor Externe. Sistemul informatic funcționează foarte bine, fiind foarte apreciat de covârșitoarea majoritate a membrilor comunităților româno-americane.

De altfel, acest portal consular, www.econsulat.ro permite tuturor cetățenilor care solicită efectuarea de servicii consulare să își transmită către consulat cererile folosind calculatorul de la ei de acasă, să încarce la propria cerere din portal documentele scanate pe care legile și normele române le prevăd ca necesare pentru efectuarea serviciului consular solicitat și să dialogheze în scris cu funcționarii consulari de la consulat, dacă aceștia constată că cererea și documentele anexate sunt fie incomplete, fie necorespunzătoare. Cererea se validează de către consuli numai după ce se constată că respectă prevederile legilor și actelor normative care reglementează spețele respective. După validarea cererii, cetățeanul poate să își aleagă singur din lista disponibilă oferită de sistemul informatic data și ora la care se programează pentru vizita la consulat, în vederea efectuării serviciului consular, aducând și documentele originale pe care le-a scanat și trimis cu cererea sa din portalul www.econsulat.ro. Practic, consulatul se mută parțial la solicitant acasă utilizând portalul informatic. Cele mai mari beneficii a acestor instrumente sunt faptul că, dacă solicitanții spun adevărul în cererea lor, odată ajunși la consulat cu documentele originale au certitudinea că serviciul consular va fi efectuat, că nu vor fi respinși la ghișeu de către funcționari și că astfel dispar deplasările inutile care pot costa foarte mulți bani și timp pe cei care vin de la distanțe foarte mari.

La toate apelurile telefonice la numerele indicate la pagina internet a Consulatului General pentru informații consulare se răspunde în Centrala M.A.E. la call-center-ul consular integrat aflat la București. În mod similar, la toate mesajele de poștă electronică se răspunde atât din e-mail-center-ul aflat în Centrala M.A.E., cât și de la oficiul consular de la Los Angeles în maxim 24 de ore, cu excepția mesajelor primite în zilele nelucrătoare, la care se răspunde în prima zi lucrătoare care urmează. Preocuparea pentru optimizarea procedurilor rămâne constantă și suntem deschiși oricăror propuneri constructive. De altfel, unele dintre propunerile primite de la români, specialiști în tehnologia informației care lucrează pe Coasta de Vest, le-am trimis la București și au fost deja implementate în programele informatice pe care le rulează portalul www.econsulat.ro. În același timp, trebuie să înțelegem că funcționarii consulari și consulii sunt responsabili pentru respectarea și aplicarea legii române în toate procedurile desfășurate în procesul de acordare a asistenței consulare și de efectuare a serviciilor consulare. Cele mai mari nemulțumiri sunt provocate unora dintre solicitanți de faptul că lucrătorii consulari refuză să accepte nerespectarea legii române în unele spețe în care solicitanții nu au documentele în bună regulă.

Mulți m-au întrebat care este procedura de reinoire a pașaportului românesc prin Consulat… din ce am citit pe pagina Consulatului se pare ca totul se poate face on line?

Această întrebare poate genera un răspuns atât de lung, încât poate fi foarte bine publicat episodic în ziarul dumneavoastră, având în vedere că materialul detaliat este relativ extins în funcție de tipul pașaportului și de vârsta și de situația în care se află solicitanții.

Toate aceste informații se regăsesc descrise în detaliu la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles și îi îndemn pe toți cititorii dumneavoastră, care au nevoie de informații asupra procedurii de obținere și de schimbare a pașaportului românesc să consulte rubrica Servicii consulare şi să acceseze portalul www.econsulat.ro.

DOCUMENTE DE CĂLĂTORIE ȘI IDENTITATE. Cred că va fi foarte bine primită de către cititorii dumneavoastră inițiativa de a publica periodic aceste informații, iar noi v-am fi foarte recunoscători pentru ajutorul acordat în primul rând cetățenilor români.

În baza pașaportului românesc cetățenii români beneficiază de toate drepturile unui cetățean al Uniunii Europene. Cele mai importante sunt cele legate de posibilitatea de ședere pe teritoriul oricărui stat al Uniunii Europene fără viză și pe perioadă care nu este limitată la 90 de zile, așa cum se întâmplă pentru cetățenii care călătoresc cu pașapoarte emise de state care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Efectele sunt importante dacă luăm în calcul și existența dreptului de muncă, de a studia și de a dezvolta și desfășura afaceri fără îndeplinirea de formalități specifice străinilor.

Există un interes evident din partea familiilor româno-americane care doresc să își trimită copiii la studii în statele membre ale Uniunii Europene și la cele care au proprietăți în aceste state și unde doresc să locuiască în fiecare an pentru perioade care depășesc 90 de zile într-un interval de șase luni.

Un alt element esențial este legat de dreptul la a alege și a fi ales în România și, nu în ultimul rând, de apropierea pe care orice român dorește să o simtă față de țara sa de origine, chiar și la nivel de legătură juridică. Cetățenii români beneficiază de protecția statului român în străinătate, conform prevederilor art. 17 din Constituția României.

Se tot vorbește de un posibil Centru Românesc Cultural în Los Angeles. Ce perspective ar avea? Ce condiții ar trebui să îndeplinească un astlfe de Centru Romanesc Cultural?

Vă mulțumesc pentru această întrebare. Este un efort comun pe care Consulatul General al României la Los Angeles îl depune împreună cu comunitățile românești și româno-americane pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 86/2016 privind instituirea centrelelor comunitare românești în străinătate, cu modificările și completările ulterioare. Textul legii este disponibil pe pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles (Legea nr. 86/2016). Imediat ce vom avea depuse la Consulatul General cele minim cinci mii de cereri de înscriere, acestea fiind astfel cumulate încât să poată fi utilizate și în dosarul pentru înfințarea unui centru comunitar pentru românii din străinătate, oficiul consular va transmite materialele către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Ar fi primul astfel de centru înființat pentru românii din străinătate în baza legii pe care am menționat-o. Rolul dumneavoastră, al mass-media, este foarte important în eforturile de popularizare a existenței acestei legi și a posibilităților de înființare a unor astfel de centre care pot fi mai multe în aceeași țară. Avantajele oferite de un astfel de centru comunitar sunt mari și foarte atractive pentru comunitățile de români din afara țării.

Va mulțumesc pentru amabilitate și va doresc mult succes în activitiatea d-voastră și o colaborare și o implicare cât mai fructuoasă în activitățile românilor din California și nu numai.

În primul rând vă adresez mulțumiri pentru deschiderea pe care o arătați dumneavoastră și publicația dumneavoastră pentru colaborarea cu Consulatul General al României la Los Angeles, în beneficiul membrilor comunităților româno-americane din jumătatea de vest a Statelor Unite ale Americii.

Atât pentru mine personal, cât și pentru toți membrii corpului consular acreditați la Consulatul General al României la Los Angeles este important să întreținem o comunicare publică bună, precisă, transparentă și corectă, pentru informarea membrilor comunităților româno-americane din Statele Unite ale Americii, în special în mass-media de limbă română. Numai o comunicare de acest fel poate permite oficiului consular al României la Los Angeles să consolideze și să optimizeze constant procesul de acordare de asistență și protecție consulară mai eficientă pentru românii aflați în circumscripția consulară, urmând strategii și politici publice determinate de necesitatea de adaptare la noile condiții impuse de progresul social și tehnologic.

De asemenea, am convingerea că o cooperare pentru comunicare publică eficientă între oficiul consular și mass-media este la fel de importantă pentru dezvoltarea dimensiunilor comercial-economice și cultural-academice ale Parteneriatului Strategic aflat în derulare între România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care, după cum bine cunoașteți, împlinește 22 de ani în acest an. Vă multumesc pentru disponibilitatea dovedită pentru sprijinirea activității de informare a membrilor comunităților românești și româno-americane cu privire la schimbările intervenite în procesul de acordare a asistenței consulare. De asemenea, vă mulțumesc pentru participarea la eforturile autorităților române depuse pentru păstrarea identității românești, a limbi române, a culturii precum și a valorilor tradiționale românești în comunitățile de români din Statele Unite ale Americii.

Eminescu

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Eminescu

De Mircea Eliade

 

N.R. Text publicat în ziarul „America”, 9 iunie 1975 şi preluat din Calendarul ziarului „America” pe anul 1976, p.250.

 

„La 15 Ianuarie 1975, s’au împlinit o sută douăzeci şi cinci de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Românii din exil au comemorat acest eveniment după puterile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: în Argentina, în Statele Unite, în Franţa sau în Germania şi Austria.

Nu e de loc de mirare solidaritatea întregei emigraţii româneşti în jurul lui Mihai Eminescu. Deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşertăciunilor legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct rămâne fix, neclătinat de nici o catastrofă istorică: geniul. Vechea Heladă a pierit de mult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravieţuit tuturor naufragiilor şi va supravieţui chiar dacă ultimul descendent al Greciei clasice va fi şters de pe suprafaţa pământului. Lumea medievală a dispărut de mult din istorie, dar opera lui Dante continuă să nutrească viaţa spirituală a milioane de cetitori, din toate colţurile pământului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atât de proaspete şi tot atât de „adevărate” chiar când istoria Angliei va fi uitată până şi de ultimii descendenţi. Orice s’ar întâmpla cu neamul românesc, oricâte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite de Dumnezeu, nici o armată din lume şi nici o poliţie, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea şterge „Luceafărul” lui Eminescu din mintea şi din sufletul Românilor.

Mihaie Eminescu.Statuia lui Nica Petre.Hamilton

Foto. Statului lui Mihai Eminescu. Opera sculptorului Nicapetre de la Campul Romnesc, Hamilton, Canada

În dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravieţuieşte nu numai prin istoria sa, ci prin creaţiile geniilor sale. Dacă vechea Heladă n’ar fi avut decât istoria sa, şi n’ar fi avut şi geniile ei, dela Homer şi până la Plotin, astăzi am fi ştiut despre Heleni cam tot atâta cât ştim despre Sciţi, Elamiţi sau Iliri; adică, atâta cât suntem obligaţi să învăţăm în şcoală (evident, presupunând că, fără patrimoniul spiritual Helen, ar mai fi fost posibil sistemul european de educaţie, ceea ce e cu totul improbabi). Istoria este prin definiţie devenire transformare continuă, în cele din urmă deşertăciune. Zadarnic încearcă un rege sau un despot să-şi clădească Statul pentru eternitate. O formă istorică, chiar dacă ar fi perfectă, este totdeauna precară: durează un anumit număr de ani, sau de decenii, şi apoi lasă locul unei alte forme istorice. Nici un fel de „eternitate” nu este îngăduită organismelor politice şi sociale. Singura „eternitate” acceptată de istorie este aceea a creaţiilor spirituale. Care, bine înţeles, reflectează şi specificul naţional al gintei creatorului, şi momentul istoric în care a vieţuit acesta: le reflectează şi, am spune, le proiectează în „eternitate”. Patetica luptă a Heladei cu Perşii este încă actuală pentru lumea modernă pentru că a cântat-o Eschil. Au mai fost şi alte invazii, de o parte şi de alta a Mării Egee, dar despre ele ştim foarte puţin, pentru că n’a existat un Eschil care să le scoată din istorie şi să le fixeze în „eternitate”.

Obscur, dar mai puţin patetic, neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la „nemurire”, mai ales prin creaţia lui Mihai Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot, într’o zi, seca. Grâul nostru poate fi făcut să crească şi aiurea. Şi s’ar putea ca într’o zi, nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere asemenea modificări, încât poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate aceste s’ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se mai poate întâmpla: dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată. Istoria patetică a neamului românesc a fost „proiectată în eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toată viaţa de sărăcie, uneori chiar şi de foame, şi a murit, omorît de un nebun, într’un ospiciu… Este o lecţie de modestie pe care însăşi istoria ne-o dă, nouă tuturora…”

Statuile Timișoarei

Posted by Stefan Strajer On December - 7 - 2018

Statuile Timișoarei

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

Motto: „Granițele se apără cu statui nu cu armate” (Octavian Goga)

 

Din nefericire Timișoara nu are nicio statuie din categoria celor la care se referea Octavian Goga când a emis cugetarea. Există doar busturile lui Decebal, Eminescu, Avram Iancu (în curtea unui liceu), Eftimie Murgu, a regelui Ferdinand și a câtorva celebrități locale plasate pe aleea personalităților din Parcul Central.

Timișorenii care merg în Ungaria prin Cenad și trec prin localitatea Mako întâlnesc în drumul lor trei statui impozante ale unor personalități istorice maghiare. Un orășel de o sută de ori mai mic decât Timișoara are trei statui! De multe ori trecând pe acolo am văzut grupuri de elevi care în fața unei statui ascultau o lecție de istorie.

De fapt există totuși statuia secuiului Gheorghe Doja, conducătorul răscoalei țăranilor secui, români și maghiari din 1514.

*

DSCN6492

Foto. Gheorghe Doja (1514) executat de nobilimea maghiară la Timișoara. Pus pe un tron înroșit cu o coroană de fier înroșită pe cap, bucăți de carne smulse și date locotenenților lui.

*

Răscoala s-a declanșat când nobilimea maghiară s-a opus înrolării țăranilor în cruciada pe care Papa voia s-o declanșeze împotriva otomanilor. Pentru ca armata țărănească să poată fi învinsă s-a aliat armata regală maghiară cu armata voievodului Transilvaniei. Ca o ironie a soartei peste 12 ani, în 1526 regatul maghiar este transformat în pașalâc. De lupta creștinilor între ei au profitat otomanii.

Gheorghe Doja nu are nicio statuie în județele Harghita și Covasna. De 15 martie n-a beneficiat de nicio coroană de flori din partea organizațiilor maghiare, nici măcar din partea celor întitulate secuiești. Săracii secui au fost complet maghiarizați, și-au pierdut limba și-au uitat strămoșii glorioși, și-au uitat istoria devenind în schimb vârful de lance al maghiarilor.

Primarul liberal Nicolae Robu acum patru ani (2012, n.red.) a promis că v-a împodobi Timișoara cu mai multe statui ecvestre. Chiar a expus în holul primăriei macheta unei statuie ecvestre a lui Iancu de Hunedoara. Mi-am zis că în sfârșit are și Timișoara un primar patriot!

Timpul a trecut, statuia lui Iancu de Hunedoara nu s-a mai făcut, macheta a fost scoasă de pe hol, în loc de statuie ne-am ales cu un bust a lui Iancu de Hunedoara pe Aleea Personalităților. În schimb au apărut alte statui în zona centrală. Cum arată aceste statui vedeți în imginile de mai jos.

*

DSCN6497

Foto. Statuia nr.1. Scripcariu-2015 (așa scrie pe soclu)

*

Nu știm ce reprezintă. Dacă omulețul ar avea plete am putea interpreta că-l reprezintă pe primar purtând pe brațe Timișoara.

Poate că autorul a avut o viziune națională. Atunci s-ar putea interpreta că statuia îl reprezintă pe premierul technocrat (Cioloş, n.red.) ducând pe brațe România la Bruxelles.

*

DSCN6499

Foto. Statuia nr.2

Nu am reușit să aflu numele și autorul grupului statuar. Este un mister total.

*

DSCN6498

Foto. EVA (Scripcariu-2015)

*

Avem așadar o statuie a primei femei din lume și a băiatului de azi rob al celularului. Probabil că o asemenea combinație nu se găsește chiar pe toate drumurile și i-a încântat atât de tare pe edili încât au preferat să consume bronzul (să cheltuie banii) alocat statuiei lui Iancu de Hunedoara pe aceste opere de artă. Toate cele șapte statui i-a costat pe contribuabili 146.000 euro.

Nu e prima dată când Timișoara este „împodobită” cu niște monstruozități. Mai jos se pot vedea două dintre ele rămase de la primarii postdecembriști.

*

DSCN6493DSCN6494

Foto. Omul țintă Szakats B. 94

*

Placa de pe soclu are următoarea inscripție: „Eroi martiri Avram Ioan Vasile, Belici Radian, Grama Alexandru, Nicoară Elena, Tako Gabriela, Tăsală Remus și alți eroi necunoscuți.” Apoi este redat un citat din Biblie: „Mai mare dragoste decât aceasta ca să-și pună cineva viața pentru prietenii săi nimeni nu are” (Ioan 15.13).

Vă place statuia? Mie nu-mi place! Cum au putut accepta edilii orașului ca frumoșii tineri împușcați mișelește în decembrie 1989 să fie reprezentați prin această uriciune de om! Este o jignire adusă memoriei lor. Mărturisesc că am trecut de sute de ori pe lângă acestă statuie, dar n-am știut până acum câteva zile, când am pozat-o, că este dedicată acestor tineri. Placa este mică și de pe trotuar nu se vede ce este scris pe ea. Probabil că timișorenii dacă ar ști cui este dedicat monumentul ar fi la fel de revoltați ca și mine.

*

DSCN6495

Foto. Fără nume C.I. Popovici 1993

*

Cine are interesul ca-n locul unor personalități istorice care să stimuleze patriotismul sunt plasate niște kitsch-uri? Sunt puțini dar perseverenți. În Timișoara administrația românească s-a instalat oficial în 3 august 1919. Au trecut aproape 100 de ani și nu s-a reușit să se imprime o pecete românească orașului. Dimpotrivă s-au cheltuit sume uriașe pentru a pune în valoare urmele ocupației otomane scoase la iveală odată cu așa zisa reabilitare a centrului istoric. Adică în loc să caute urmele strămoșilor edilii Timișoarei cheltuie banii pentru a scoate în evidență urmele cotropitorilor vremelnici a acestor locuri. Desigur clădirile moștenite de pe vremea când era numită mica Vienă trebuie păstrate și întreținute, dar ceea ce s-ar fi putut face ar fi fost tocmai amplasarea unor statui ale eroilor românilor. Din păcate paralel cu acest aspect urbanistic se însinuează și un spirit antiromânesc prin cultivarea ideii că bănățenii sunt altfel decât restul românilor, că ei ar fi mai apropiați de valorile vestului decât ale regățenilor, săpând discret la temelia statului.

Noroc cu perioada comunistă care a realizat un grup statuar dedicat armatei române. Acolo se depun coroanele oficiale de flori cu diverse comemorări.

Nu ne rămâne decât speranța că vor ajunge și patrioții la cârma orașului în următoarea sută de ani.

(20 iulie 2016, Ioan Ispas)

Românii din Michigan sărbătoresc Mărita Unire

Posted by Stefan Strajer On November - 30 - 2018

Românii din Michigan sărbătoresc Mărita Unire

Autor: Silvia Urdea

 

Celebrarea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 s-a realizat la Detroit în anul acesta, prin conlucrarea românilor de confesiune ortodoxă și neoprotestantă. Subliniem deci că s-au unit românii pentru a cinsti cel mai important eveniment istoric al națiunii române din ultima sută de ani. Nu este oare firesc ca Marea Sărbătoare să-i găsească pe români uniți în cuget și simțire? Cred că gestul îi onorează pe românii din Michigan și sperăm ca o asemenea colaborare să devină statornică de-acum înainte. Uniți pentru a ne bucura de Unirea României acum o sută de ani.

1

Inițiativa i-a aparținut preotului paroh Ștefan Vlad de la Biserica Ortodoxă Română Sf. Teodora de la Sihla din Royal Oak, sprijinit de un mănunchi de preoți și pastori, care și-au dat concursul la organizarea unui simpozion-spectacol de o calitate deosebită, impresionând întreaga asistență. Pe lângă preotul Ștefan Vlad s-au mai implicat preoții și pastorii de Catedrala Ortodoxă Română Sf. Gheorghe din Southfield, Biserica Ortodoxă Română Sf. Treime din Troy, Biserica Ortodoxă Română Sf. Petru și Pavel din Dearborn, Biserica Penticostală Română Bethesda, Biserica Română Baptistă Golgota, Biserica Română Logos, și Prima Biserică Română Baptistă din Detroit. În sală au mai fost prezenți Arhiepiscopul Nathaniel de la Vatra, Arhiepiscopul Nicolae de la Chicago și Consulul General Tiberiu Trifan de la Consulatul Român din Chicago. Manifestarea a fost găzduită în 17 noiembrie a.c. de Zion Church din Troy, care a pus la dispoziție o sală încăpătoare pentru numeroșii participanți la acest eveniment.

4

A fost invitat de la Cluj-Napoca pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană (n. 1958), decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai, pentru a susține conferința Marea Unire din 1918 și unitatea românilor de astăzi. Domeniul de expertiză al pr. profesor este studiul biblic și exegetic al Noului Testament, iar activitatea sa didactică se îmbină cu o bogată muncă de cercetare, de îndrumare a doctoranzilor, cu colaborări la variate publicații în țară și străinătate, cu o rodnică activitate de conferențiar. Între 1990-1993 a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă Friedrich Alexander, în Erlanger-Nurnberg, Germania unde și-a susținut doctoratul.

În conferința sa a relevat momentele esențiale ale manifestării conștiinței unității tuturor românilor, anticipând evenimentul de la 1918. Ideea centrală a conferinței a fost aceea că românii, în ciuda munților care i-au despărțit sau a orgănizării statale în zone geografice diferite de-a lungul timpului, au avut un viguros sentiment al apartenenței la același neam. Acest sentiment s-a exprimat plenar prin unitatea de limbă, de cultură, de idealuri. De la diaconul Coresi, care a tipărit Liturghierul și Psaltirea (1570) în limba română la Brașov, la Simion Ștefan, care în prefața lucrării Noul Testament de la Bălgrad (1648) a subliniat necesitatea utilizării limbii române în cărțile de cult, comparând circulația cuvintelor cu aceea a banilor, accentuând asupra valorii unui serviciu religios accesibil poporului, trecând prin apostolatul Școlii Ardelene, care a făcut atât de mult pentru trezirea demnității neamului întreg în lupta cu opresorii și ajungând la marea generație de la 1918, Marea Unire a fost anticipată și pregătită în cugetul și sufletele cărturarilor de-a lungul timpului. Lor li s-a alăturat falanga dascălilor și preoților de la țară, în Transilvania mai ales, care au ținut treaz, prin osârdia lor, spiritul de unitate a tuturor românilor de pe ambele versante ale Carpaților. Sabia lui Mihai Viteazul a fulgerat la 1600, înfăptuind acea „pohtă ce-am pohtit-o”, cum s-a exprimat marele voevod, adică unirea celor trei principate. Gheorghe-Pop de Băsești, Vasile Goldiș, Octavian Goga, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Ion Slavici sunt doar câteva dintre cele mai strălucite nume care s-au înscris pentru vecie în cartea neamului românesc, reprezentând generația de aur, care a pus energie, sacrificiu și o mare iubire în actul sacru de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia. Ion Slavici înscria pe frontispiciul revistei Tribuna, fondată de el în 1884 la Sibiu, un adevăr care era pe buzele majorității românilor: Soarele pentru toți românii la București răsare. Profesorul univ. dr. Stelian Tofană a înviat în fața ochilor noștri atmosfera electrizantă de la Adunarea ținută la Alba-Iulia, unde reprezentanții națiunii, plugarii, din rândul cărora mulți se jertfiseră în tranșeele Primului Război Mondial, au venit în căruțele lor sau chiar pe jos ca să vadă cu ochii lor înfăptuirea visului secular.

3

Din nefericire, astăzi națiunea română este mai dezbinată ca oricând de tensiunile politice, care sperăm să se clarifice nu peste multă vreme spre folosul tuturor, pentru concentrarea tuturor energiilor creatoare în dăltuirea unei societăți democratice autentice.

La spectacolul de o înaltă ținută artistică au participat corul și o orchestră de suflători din partea bisericilor protestante, cântăreții atât de admirați de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu și Mioara Velicu, acompaniați de orchestra Țara Silvaniei, veniți din România special pentru această extraordinară manifestare.

Dinu Iancu Sălăjanu (n. 1969) este un interpret deosebit de înzestrat al cântecului ardelenesc. A absolvit secția de canto clasic la Facultatea de Muzică a Universității din Oradea. Este directorul Casei de Cultură din Zalău și al ansamblului de cântece și dansuri Porolisum. Ne-a delectat cu vocea sa bogată în rezonanțe grave, cu un timbru original și un registru bogat în nuanțe.

5

Mioara Velicu (n. 1944) a adus în spectacol frumusețea cântecului moldovenesc, prin care s-a afirmat ca solistă la ansamblul folcloric Rapsodia Dunării, urcând apoi continuu în arta ei, în cadrul orchestrei Trandafir de la Moldova și între 1980-1996 ca solistă consacrată la ansamblul Ciocârlia din București. Vocea ei de o mare frumusețe, coloratura expresivă mergând de la nostalgie la umor și șăgălnicie aparțin unei autentice virtuoase.

S-au interpretat cântece patriotice, mult îndrăgite melodii și colinde de Crăciun. Emoțiile și entuziasmul au ridicat de multe ori spectatorii în picioare, cântând împreună cu interpreții. Un tânăr violonist de numai 17 ani din formația Țara Silvaniei ne-a ținut cu răsuflarea tăiată, dând glas Ciocârliei. Cum s-ar spune, sufletul nostru a fost pe înălțimi. Spre cinstea și spre lauda lor, mulți spectatori au purtat multicolorele costume populare românești din diferite zone ale țării sau costumele sobre, în alb negru din sudul Transilvaniei. Portul popular a pus o notă de intimitate în ambianța serbării noastre, transpunându-ne în lumea horelor la care ne duceau bunicile noastre în copilărie. S-a creat o minunată comuniune între sală și scenă. Trăiam cu toții la unison emoții rare după care orice imigrant însetează. La sfârșitul spectacolului câțiva dintre cei prezenți s-au prins într-o horă, care s-a tot lărgit până când sala s-a urcat pe scenă cu horă cu tot, având interpreții în mijloc ca într-o îmbrățișare de recunoștință și rămas bun. Ne-am bucurat cu toții că organizatorii au oferit un simpozion-spectacol de excepție pentru a cinsti un act istoric de excepție din istoria noastră.

9

În pauza spectacolului s-au colectat bani pentru a fi trimiși în țară ca să ajute la construirea la București a unui spital oncologic pentru copii. Nu trebuie să uităm niciodată că multe sunt durerile în România și că avem datoria de a alina, după puterile fiecăruia, cât mai mult din suferința celor rămași acasă.

După trei ore petrecute împreună cu organizatorii și actorii acestui spectacol ne-am dus pe la casele noastre cu un sentiment de satisfacție că se poate înfăptui ceva memorabil atunci când eforturile se unesc pentru un scop nobil.

*

Nota redactie: Celebrarea Centenarului Marii Uniri la Detroit a mai fost organizata de catre Societatea “Avram Iancu”, in data de 24 noiembrie, la Catedrala Ortodoxa Romana “Sf. Gheorghe” din Southfield. Si o alta organizare va avea loc pe 1 Decembrie la Biserica Ortodoxa Romana “Pogorarea Duhului Sfant” din Warren, Michigan; manifestare a Societatii “Maramures”.

 

„Vatra Românească” la 80 de ani

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2018

„Vatra Românească” la 80 de ani

 

Autor: Dorin Nădrău (USA)

 

„Vatra Românească va rămâne în conștiința obștească o palmă de pământ românesc în țară depărtată (…), păzitoare a Ortodoxiei românești și conștiinței naționale, în toată vremea…Acesta mi-a fost gândul călăuzitor când am preconizat o așezare episcopală ca cea de la Vatră”. Aceste cuvinte sunt extrase dintr-o scrisoare personală a primului episcop al românilor din America adresată unui devotat preot român din St. Louis, Missouri, în anul 1956, pe când era captiv în propria sa țară. Prin credința, zelul și optimismul său greu de egalat, episcopul Policarp Morușcă a reușit să consolideze episcopia, câteva covârșitoare izbânde meritând desigur a fi evocate: publicarea revistei „Solia”, iar, mai apoi, a almanahului anual „Solia” (1936), modificarea statutului episcopiei (1936), achiziționarea proprietății de la „Vatra Românească” (1938), constituirea organizațiilor auxiliare ale episcopiei pentru tineretul ortodox (AROY) și pentru femeile ortodoxe (ARFORA) (1938).

VatraCalSolia2002_1307

Inaugurarea „Vetrei Românești”, ajunsă la 80 de ani, a avut loc în zilele de 3 și 4 iulie 1938, la trei ani de la consacrarea sa ca episcop. După cum menționează „Jackson Citizen Patriot”, festivitatea, la care se estima că au participat peste trei mii de persoane, a fost unul dintre cele mai strălucite evenimente petrecute până atunci, comportând ceremonii grandioase, solemnitate și fast.

O incursiune privind evoluția acestui simbol al românismului din „lumea nouă” se impune cu prisosință relevată. Apariția „Vetrei” în cadrul comunității românilor-americani se datorează neîndoielnic sosirii noului episcop, Policarp Morușcă. Acesta, la momentul venirii în America, nu avea un loc anume destinat a locui ca ierarh. Parohia „Sfânta Maria” din Cleveland i-a pus la dispoziție o casă pentru folosința personală care asigura și un spațiu pentru organizarea unui birou, având în vedere că arhivele oficiale, în anii care au precedat sosirea sa, erau permanent transferate din oraș în oraș, fiind deținute de persoana ce îndeplinea funcția de secretar. Un eveniment care a grăbit rezolvarea locației pentru părintele Policarp a fost întronizarea sa ca episcop care a avut loc la parohia „Sfântul Gheorghe” din Detroit, la care a participat o mare mulțime de oameni: după încheierea festivității, neavând la dispoziție o reședință sau un birou, episcopul s-a retras în camera de hotel pentru a-și pune în ordine programul și ideile. Părerile privind viitorul centru episcopal erau împărțite. Pe de o parte, noul episcop, venit din România dintr-o mănăstire (Hodoș-Bodrog, județul Arad), își dorea o reședință care să-i ofere un mediu similar, în preajma unei ape curgătoare, cu aer curat, mai ales că la Cleveland, unde șezuse temporar, constatase că emisiile toxice urbane nu erau doar neplăcute, ci și foarte dăunătoare sănătății sale. Pe de altă parte, o bună parte din cler, dar și mulți credincioși, își doreau ca episcopul lor să fie văzut ușor și să fie implicat în activitățile metropolei, asemenea ierarhilor altor biserici din „lumea nouă” din care făceau parte acum și unde se simțeau încrezători.

În perioada în care românii-americani ortodocși căutau o reședință pentru episcopul lor, ferma Grey Tower din Michigan a fost scoasă la vânzare. Ferma constituia o proprietate de 1000 de acri și aparținea familiei Boland, cu origini scoțiene, ai cărei predecesori veniseră în America în 1710, stabilindu-se apoi în zona Grass Lake din Michigan (1835), profitând de o concesiune oferită de președintele Andrew Jackson. De-a lungul anilor, membrii familiei au construit clădirile durabile din prezent, precum și rezervorul de apă care a dat numele șoselei din imediata apropiere. Aflat în România, episcopul Policarp a fost înștiințat printr-o scrisoare de faptul că un grup de persoane au găsit locul căutat. Se pare că episcopul ar fi acceptat propunerea, cu condiția ca tranzacția să nu implice o povară financiară pentru episcopie, dar a adăugat că, dacă nu dispune de o sursă de apă, așa cum își dorea, consideră că nu există un motiv întemeiat pentru cumpărare. În opinia sa, nu avea sens să fie cumpărată o fermă care să devină centrul de activități al comunității românești. În scrisoarea de răspuns, i s-a comunicat episcopului că cei care s-au ocupat de găsirea proprietății o vor ține pentru ei, o altă fermă, la Big Wolf Lake, de doar 73 de acri fiind disponibilă pentru vânzare. S-a convenit achiziționarea și  acestei a doua proprietăți (considerând-o o soluție pentru ceea ce își dorea episcopul) și că s-ar beneficia de o bună sursă de venit prin vânzarea de parcele care ar fi putut asigura în final plata ambelor proprietăți. Revenind din România, episcopul a vizitat ambele proprietăți și a apreciat că aceasta era varianta cea mai potrivită pentru ce avea nevoie. Trebuie menționat însă că episcopul nu a locuit niciodată lângă lac, iar în timp ce ferma a devenit centru al activitățior precizate anterior, aceasta și-a continuat și activitățle agricole, fiind activă până în anul 1952.

La doar câteva luni de la inaugurare, episcopul Policarp Morușcă avea să plece în România de unde nu se va mai întoarce niciodată. Odată cu plecarea sa, în ciuda faptului că prețul proprietăților trebuia plătit, fondurile întârziau să apară, iar interesul față de „Vatră” începe să scadă. Totuși, prin eforturile și osârdia celor aflați în fruntea administrației, între anii 1939 – 1944, ratele împrumutului au fost achitate, întreaga datorie fiind onorată. Când a devenit cert că nu va mai posibil ca episcopul să se reîntoarcă, administrarea a trecut în sarcina Consiliului Episcopilor până la întoarcerea preotului Andrei Moldovan în Statele Unite și consacrarea sa, în secret, în scaunul episcopal, acesta preluând și „Vatra”. Lupta pentru drepturile asupra proprietății a fost una îndelungată și istovitoare, înregistrându-se o perioadă de haos, tendințe de separare, neglijare completă a întreținerii proprietății, animozitate și frustrare. În anul 1952, urmare a unei decizii judecătorești, Andrei Moldovan a părăsit definitiv „Vatra”. Astăzi, se apreciază că în procesele de judecată au fost cheltuiți, la acea vreme, mai mulți bani decât au fost investiți în proprietate.

Anul 1952 marchează o nouă etapă în istoria „Vetrei Românești”. Viorel D. Trifa, un teolog aflat printre candidați, a fost admis ca episcop auxiliar în locul episcopului Policarp. Prin alegerea sa, s-a făcut trecerea de la dezordine la rânduială, de la separare la unitate și de la neglijență la judicioasă gospodărire. A fost cea mai potrivită personalitate, în acea perioadă tulbure, dovedindu-se a fi un bun cârmuitor care să continue lucrarea începută de predecesorul său și probând încă de la început că era un om capabil, entuziast, neclintit și zelos. Episcopul Valerian s-a lovit de aceeași situație ca și episcopul Policarp, în sensul că episcopia nu avea o reședință oficială pentru ierarh. A locuit și el o perioadă la Cleveland, existând o tentativă ulterioară de a se muta la Detroit, după care Consiliul Episcopilor a hotărât ca „Vatra” să devină reședința temporară a episcopului Valerian. Clădirea nu se afla într-o stare prea bună de locuit, dar dovedind un spirit practic deosebit și adâncă motivare episcopul a instituit rapid un program de renovare și demolare pe termen lung. Prima clădire care a fost recondiționată și reutilată a fost reședința episcopală, lucrările vizând: instalațiile sanitare și electrice, instalațile de gaz, reparații substanțiale și curățenia. Viața de fermă a încetat odată cu vânzarea animalelor. Tot din inițiativa episcopului, terenul arabil a fost inclus în „U.S. Land Bank Program”, profitul aferent fiind utilizat la plata taxelor. În 1953, a fost restructurat grajdul cailor care a fost transformat într-o bucătărie de vară și o sală de mese denumită „Avram Iancu”, iar în anul următor s-a trecut la reînnoirea clădirii destinate anterior îngrijitorilor de animale, fiind amenajate dormitoare pentru studenți, bucătari și doamne, clădirea devenită „Casa ARFORA”. În anul 1955, a fost amenajat un cimitir cu locuri de veci pentru preoți și credincioși, ridicându-se totodată și un monument memorial în cinstea episcopului Policarp. De asemenea, au fost construite alte două monumente pentru două morminte din vecinătate: unul în cinstea preotului John Trutza, luptător în folosul episcopiei și „Vetrei”, iar celălalt pentru preotul misionar Moise Balea, unul dintre pionieri. După aproape douăzeci de ani au fost edificate capela și biserica închinate Maicii Domnului. Clădirile care nu mai puteau fi puse în uz au fost demolate, iar hambarul mare a devenit spațiu adițional pentru dormitoare, dându-i-se numele legendarului general american de origine română George Pomuț. Mai trebuie subliniat că în anul 1970 a fost construit un mare pavilion cu o capacitate de până la 600 de persoane destinat programelor și banchetelor desfășurate pe perioada congreselor anuale, în 1984, adăugându-se o largă scenă.

„Vatra” a continuat să se dezvolte, câteva dintre edificiile și activitățile actuale, la împlinirea a opt decenii, meritând a fi prezentate. „Centrul patrimoniului româno-american” a fost înființat de episcopul Valerian și inaugurat la 28 mai 1978. De-a lungul anilor, în timpul vizitelor sale la parohii, episcopul a constatat că noua generație nu păstrează elemente de arhiva și a considerat că acestea trebuie să aibă rolul de a atesta generațiilor următoare eforturile predecesorilor. Din această rațiune a fost fondat centrul care nu avea să aparțină episcopiei, fiind, astfel, mai ușor de acceptat. La data de 4 iulie 1988, centrul a luat numele de „Valerian D. Trifa Romanian-American Heritage Center”. O preocupare permanentă majoră a episcopului și a parohiilor a constituit-o și a continuat ulterior a fi o activitate principală a „Vetrei”, educația religioasă a tinerilor. Organizarea taberelor religios-educaționale pe timpul verii este asigurată printr-un spațiu adecvat, dormitoarele aduse la standarde corespunzătoare având o capacitate de cazare a 60 de persoane. Pe proprietatea întinsă a „Vetrei” se află amplasate mai multe troițe. Cu toate că aici nu se fac pelerinaje, retragerile spirituale și întâlnirile educaționale se circumscriu dorinței episcopului Policarp de a face din „Vatra” un centru al oportunităților spirituale. Sărbătoarea principală este „Nașterea Maicii Domnului” care se prăznuiește anual la 8 septembrie, zi în care e celebrat hramul bisericii. Evenimentul de cea mai mare anvergură îl constituie Congresul Anual al Bisericii pentru care au fost ridicate anumite construcții pe proprietate, în mod special, pavilionul Grey Tower. O clădire extrem de utilizată este „Casa ARFORA”. Asociația Reuniunilor Femeilor Ortodoxe Române din America(ARFORA) este cea mai veche asociație auxiliară a episcopiei, sărbătorind la rândul ei, anul acesta 80 de ani de existență, și  fost dintotdeauna cel mai de neclintit susținător al episcopiei, acordând permanent timp, ajutoare bănești, dragoste și dăruire.

Un edificiu mai nou, de indubitabilă importanță, este Cancelaria Administrativă. Pe vremea administrației arhiepiscopului Valerian, birourile episcopiei erau la etajul al doilea al reședinței episcopale ocupând trei dintre cele cinci camere. După pensionarea sa și retragerea de la „Vatra” în anul 1984, întregul etaj a fost pus la dispoziția administrației, care includea acum și departamentul editorial, mutat recent de la Jackson, Michigan, la „Vatra”. După 1990, odată cu venirea unui nou val de preoți și credincioși români, au crescut rândurile membrilor cancelariei. Creșterea numărului de parohii și de misiuni, nevoia dotării cu mijloace de comunicare avansate, precum și extinderea utilizării indispensabile a computerelor, au implicat necesitatea stringentă a unei clădiri moderne cu spațiu corespunzător pentru birouri. Clădirea nouă a cancelariei a fost inaugurată la 5 septembrie 1998, anul 2018 marcând astfel aniversarea a 20 de ani de la darea în folosință. Mai trebuie menționat că aripa din partea de nord a cancelariei găzduiește un muzeu de artefacte ale episcopiei și o mare arhivă situată în partea estică a muzeului.

„Vatra Românească” de la Grass Lake, MI a reprezentat un autentic simbol al românilor care și-au părăsit țara natală, fugind de opresiune și nedreptate, copleşiți de convingerea că niciun guvern și nicio autoritate nu le-ar putea răpi libertatea de care se bucurau în „Lumea Nouă”. Sediu episcopal cu o impresionantă istorie, „Vatra” a fost și va rămâne, fără îndoială, imaginea credinței ortodoxe strămoșești continuată pe pământ american.

Românii-americani și Marea Unire din 1918

Posted by Dorin Nadrau On October - 2 - 2018

Apărută recent, cartea Pr. Dr. Remus Grama „Românii-americani și Marea Unire din 1918” constituie un strălucit omagiu adus sărbătoririi centenarului desăvârșirii unirii provinciilor istorice ale României. Lucrarea este un studiu aprofundat și documentat consacrat contribuției românilor-americani la realizarea actului de unire a neamului românesc, contribuție destul de puțin cunoscută de generațiile de astăzi.

Cartea Pr. Dr. Remus Grama „Românii-americani și Marea Unire din 1918

 

Încă din primele rânduri, în „Cuvânt Înainte”, autorul ne dezvăluie crezul său că o observare atentă a evoluției celei mai vechi și mai organizate diaspore a românilor, cea din America, induce constatarea că cei care și-au părăsit țara în trecut niciodată nu au uitat-o, ci mai degrabă au ajutat-o la marile răscruci ale istoriei.

„Prefața” volumului include scopul elaborării lucrării, enumerarea autorilor celor mai semnificative studii publicate în secolul trecut consultate, precum și precizarea că cercetarea sa consemnează îndeosebi etapele și contribuțiile specifice ale românilor din America între anii 1916 – 1920, „cu un deosebit accent asupra importanței acțiunilor lor la promovarea imaginii României pe scena politicii americane a acelei vremi”.

Pentru o cât mai judicioasă evaluare, se menționează câteva date preliminare referitoare la comunitățile românești din America acelor ani. Astfel, aflăm că la începutul Primului Război Mondial în America și Canada existau deja 24 de parohii românești, dintre care 16 făceau parte din Protopopiatul din Cleveland. Potrivit surselor la care a avut acces, pe la sfârșitul anului 1918, numărul total al comunităților ortodoxe se ridicase la 30, cifra totală a românilor-americani fiind cuprinsă între 125 000 – 150 000. Toți aceștia erau afectați de aceleași nevoi și împărtășeau idealuri asemănătoare, dar odată cu izbucnirea războiului situația lor s-a complicat: cei care trebuiau să se întoarcă la familiile lor din țară erau obligați să aștepte, alții, nefiind încă cetățeni americani, au primit ordin de concentrare în armata austro-ungară, iar unii dintre ei au plecat în România și s-au înrolat în armata română. Această situație potrivnică ce exista în timpul neutralității României (1914-1916) și a Americii (1914-1917) s-a înrăutățit mult odată cu intrarea celor două state în marea conflagrație. În acest context, comunitățile românilor-americani fierbeau de neliniște. Regatul României, în urma unui acord secret cu puterile Antantei, a declarat război imperiului austro-ungar la data de 14-27 august 1916, revendicând Ardealul, leagănul istoric de formare a poporului român. Intrarea Statelor Unite în război a avut loc la 7 decembrie 1917. Această importantă împrejurare a produs în inimile emigranților est și central-europeni aflați în America, mai cu seamă ale românilor, sârbilor, cehilor și slovacilor sosiți cu pașaport maghiar, o însuflețită speranță, aceea a eliberării țărilor lor de origine de sub imperiul austro-ungar.

În continuare, autorul evidențiază o observație de importanță majoră în desfășurarea examinării sale, anume aceea că sprijinul guvernului american pentru „cauza românească” nu se putea câștiga ușor, mulți politicieni americani considerând că existența imperiului austro-ungar este necesară, ca factor de stabilitate. Este îndeobște cunoscut că numai după o vreme președintele american Woodrow Wilson va afirma angajamentul că Statele Unite vor lupta pentru „drepturile și libertățile națiunilor mici”, la formarea noii sale viziuni contribuind, fără îndoială, și demersurile curajoase și hotărâte ale românilor-americani.

Cea mai amplă secțiune a cărții relevă rezultatul unei analize riguroase și îndeosebi documentate, oferind un răspuns indubitabil asumat la întrebarea „cum au sprijinit românii-americani Marea Unire?”. Dintru început ni se arată că un rol important în omogenizarea și direcționarea energiilor naționale ale românilor din America l-a jucat Biserica. Un aport deosebit de însemnat și-au adus, de asemenea, societățile culturale și de ajutor reciproc, precum și presa, mai ales că după procesul memorandiștilor, activismul românesc a fost iarăși regenerat de persecuția maghiară sporită, iar majoritatea românilor-americani proveneau din Transilvania, Banat și Bucovina.

Pr. Dr. Remus Grama remarcă faptul că neexistând, la acea vreme, o episcopie ortodoxă română în America, un rol semnificativ în unificarea comunității românești și crearea unui centru de influență politică în vederea promovării provinciilor istorice românești l-a avut tânărul protopopiat înființat în 1912 de Mitropolia Ardealului, condus de controversatul preot Ioan Podea.

Probând veritabile calități de rafinat istoric, autorul identifică o succesiune de șapte evenimente definitorii care au avut loc în diaspora românească din America însemnând sprijinul neîndoielnic acordat realizării României Mari, evenimente a căror prezentare, în ordine cronologică, reprezintă fiecare în parte un capitol distinct al cărții.

Înființarea Comitetului Național din America – C.N.R. (1916) Acest comitet a luat naștere din inițiativa preotului Ioan Podea a cărui activitate patriotică a cuprins legături cu mai multe organizații, unele cu idei de stânga pentru care ulterior a avut de suferit, fiind chiar exclus din rândurile clerului. În ciuda derapajelor sale se impune recunoscută contribuția sa personală la marile evenimente dintre anii 1916-1919 prin care românii și-au sprijinit țara de origine. C.N.R. a fost înființat ca organizație politică ce să reprezinte comunitatea românilor din America. La 24 septembrie 1916, a fost convocată adunarea de constituire la care au participat atât ortodocși, cât și greco-catolici, hotărându-se crearea comitetului. Imediat după ce au revenit de la congres la casele lor, reprezentanții ziarului „America”, persoane care luaseră și ele parte la lucrări, au demisionat, discreditând această tentativă de organizare a unității românilor-americani. Ziarul „America” îmbrățișând o orientare mai de stânga, fiind vizibil anti-clerical, susținătorii săi și-au constituit o altă organizație, sub numele de „Asociația Română pentru Ajutor de Război”. În pofida tuturor neînțelegerilor, se poate afirma astăzi, după o sută de ani, că totuși s-a realizat ceva folositor deoarece ambele organizații au avut – în cele din urmă – rostul și utilitatea lor. Așa după cum arată documentele vremii, C.N.R., care și-a asumat un rol atât de reprezentativ, vorbea nu numai în numele românilor din America, ci s-a angajat a fi și purtătorul de cuvânt a fraților „de acasă”. Activitatea politică a C.N.R. a continuat până la al Doilea Război Mondial, organizația trimițând, asemenea „Asociației pentru Ajutor de Război”, sprijin caritabil unor orfelinate și spitale din țară.

Formarea Regimentului de Voluntari Româno-Americani din Youngstown (1917). La 20 aprilie 1917, președintele Woodrow Wilson a adresat poporului american un apel de înrolare voluntară în armată. La înflăcărata chemare a protopopului Ioan Podea, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Youngstown, numeroși bărbați români apți de luptă s-au prezentat la stațiile de recrutare, astfel că mii de români-americani cu vârste între 21-45 de ani au fost înscriși în armata americană. Faptele pline de eroism ale acestora i-a impresionat pe americani și au contribuit într-o mare măsură la nașterea unui spirit de recunoaștere și apreciere de către guvernul Wilson și de alte oficialități americane. Chiar și ziarul „Washington Post” a semnalat loialitatea româno-americanilor proveniți din imperiul Austro-Ungar, după declarația de război a S.U.A. împotriva acestui lagăr al națiunilor. Se cuvine reținută constarea că, între alte naționalități din America de Nord, proporțional cu numărul lor, românii au dat cei mai mulți voluntari. Cu prilejul marii adunări de la Youngstown din 9-10 martie 1918, congresmanul american John Cooper afirma următoarele: „După câte știu, românii din S.U.A., în proporție cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulți soldați decât oricare alt popor din America. Jertfa acestor voluntari nu este a noastră, ci a neamului românesc în primul rând. Prin victoria S.U.A. și a aliaților săi, România se va mântui și întregul neam românesc va fi chemat la o viață nouă, liberă și democrată”.

Succesiunea evenimentelor identificate de autor continuă cu „Românii -americani sprijină România prin Crucea Rosie (1917-1919)”. Înscrise în cadrul „Crucii Roșii” americane, femeile românce din America, dând dovadă de dârzenie și virtute, au participat activ la jertfele cerute de război. În septembrie 1917, o misiune a „Crucii Roșii” americane, călătorind prin Rusia, a ajuns în România, găsind în spitale peste 40 000 de răniți. Misiunea s-a plasat imediat sub conducerea Reginei Maria, binecunoscută pentru umanitarismul său în timpul războiului, conducătoarea „Crucii Roșii” românești. Sprijinul a fost indiscutabil de un enorm ajutor, constând în: 110 vagoane de scrumbii sărate aduse de la Iași pentru a hrăni peste 30 000 de oameni, 80 000 de rânduri de haine, 30 de vagoane de material medical adus de la Moscova și Petrograd, 100 000 de dolari pentru orfelinate, resurse lăsate la plecare pentru încă trei ani, inclusiv materiale lăsate pentru încă 10 000 de rânduri de haine. Misiunea „Crucii Roșii” americane a fost sever limitată de începerea revoluției bolșevice din Rusia și, în special, de anarhia din decembrie 1918 din această țară.

Capitolul următor, „Sprijinul românilor-americani față de misiunea patriotică a căpitanului Vasile Stoica și a altor corifei din România (1917)”, ne oferă o analiză extinsă a activității profesorului și jurnalistului Vasile Stoica, vorbitor a 14 limbi, cea mai remarcabilă pentru lobby-ul românesc în America de Nord. Trimisă în Statele Unite de Regele Ferdinand prin Ordinul nr. 1082 din 18 aprilie 1917, „Misiunea Patriotică” era alcătuită din căpitanul Vasile Stoica și din doi „corifei” ai Unirii Transilvaniei cu România: Pr. Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922) și Pr. Ioan Moța (1868-1940). Delegația a transmis guvernelor aliate mesajul guvernului român. Vasile Stoica se număra printre cei mai calificați diplomați români din acea perioadă, alături de generația marelui Ionel I. C. Brătianu și, desigur, Nicolae Titulescu. În opinia autorului, formarea regimentului de voluntari s-a realizat tot din inițiativa lui Vasile Stoica, lucru foarte anevoios, deoarece guvernul american a respins inițial ideea înființării unei astfel de legiuni pe baze etnice, invocând argumente constituționale și pecuniare, încurajând totuși înrolarea românilor în armata americană. Stoica a înțeles de la început cât erau românii de necunoscuți în America, mai ales pe plan politic și mediatic. Având alături de el doi preoți care nu vorbeau limba engleză, profesorul și diplomatul Vasile Stoica avea înaintea sa o sarcină deosebit de grea, aceea de a desfășura o campanie publicistică prin care să explice situația României. A întreprins rapid contacte și prietenii cu ziariști de la diverse ziare americane, s-a conectat cu reprezentanții românilor-americani și a început să bată la ușile marilor potentați americani. A organizat adunări solemne la Youngstown, Trenton, Cleveland, Detroit și Chicago. De o reală importanță este sublinierea că „românii-amercani, deși nu aveau un lobby bine organizat, dar semnaseră loialitatea față de țara lor de adopțiune cu propriul lor sânge, au fost în schimb întotdeauna convinși că cele 14 puncte enunțate de Wilson au fost cheia recunoașterii României Mari, pe criterii etnice”. Președintele Theodore Roosevelt (1858-1919), rivalul republican al lui Wilson, care și el credea în rolul civilizator al imperiului habsburgic, după o întâlnire cu Vasile Stoica și generalul Milan Radislav Stefanik, viitor ministru al Cehoslovaciei, a afirmat într-o cuvântare publică la radio că pacea nu se va putea realiza până când națiunile mici nu vor fi „dezrobite” și „până ce România ungară nu va fi unită cu Regatul României”. Vasile Stoica a avut strânse legături cu celelalte grupuri etnice din America. În plin război, paginile ziarului „America” au început să îi acorde lui Stoica spații ample, începând cu prima pagină. Sesizând faptul că existau extrem de puține lucrări despre România, a început să tipărească broșuri în limba engleză prin care să facă cunoscută tragica situație din țară, distribuindu-se prin efortul său 23 000 de astfel de broșuri. Se mai menționează că în decursul întregii sale activități deosebit de laborioase ținea legătura permanent cu Regele Ferdinand, dar și cu lideri americani și cu preoții și funcționarii societăților românești din marile comunități din America  de Nord.

Ministrul Vasile Stoca

Vasile Stoica

Impresionat de destinul acestui bun român, autorul urmărindu-i parcursul, consemnează sfârșitul său într-un pasaj elocvent pe care îl voi cita în cele ce urmează: „Mai înainte de a încheia acest studiu, doresc să menționez că, după Conferința de la Paris, la care a participat ca ofițer de legătură între delegația bitanică și cea americană, Vasile Stoica s-a întors în România. Între cele două războaie mondiale și-a servit patria ca ambasador, până în 1945. În această calitate, el a reprezentat România și a pledat pentru ea ca țară cobeligerantă și la cealaltă Conferință de Pace de la Paris, din anul 1945 (…) El a mai revenit de câteva ori în America, unde, în tinerețe, a lăsat pagini strălucite de jurnalism, patriotism și diplomație. Rolul său la Marea Unire a fost de o importanță covârșitoare pentru România. Așa după cum s-a petrecut cu mulți și mari ctitori de Țară, după instalarea comunismului în România, în 1946, refuzând să intre în partidul muncitoresc român, în timpul guvernului Petru Groza, Vasile Stoica a fost și el arestat între 1948-1954, fiind tratat de noul regim ca dușman al poporului. Apoi, a fost iarăși arestat în 1957 și chinuit prin mai multe închisori comuniste, sfârșindu-și zilele – din păcate – ca și Iuliu Maniu și alți făurotori ai României Mari, în anul 1958, în închisoarea de tristă amintire de la Jilava”Adunarea Bisericească din Youngstown, 9-martie 1918 – primul act de unire cu România beneficiază de o expunere analitică pe măsura importanței sale și pentru faptul că despre aceasta s-a scris mult în America, dar cu toate acestea este prea puțin menționată în istoria României. Deși a fost doar un „congres” sau o „adunare bisericească” a reprezentanților parohiilor ortodoxe din America, adunarea a exprimat înaintea presei americane și a președintelui Woodrow Wilson voința neamului românesc din Ardeal, având două scopuri principale: formarea unei episcopii ortodoxe române în America și desprinderea parohiilor ortodoxe române din America de Mitropolia Ardealului. Totodată, reprezentanții parohiilor ortodoxe și-au mărturisit loialitatea către statul american, în fața căruia s-au angajat să facă lobby pentru Patria-Mamă. La încheierea acestui sinod, preoții Ioan Podea, în calitate de președinte și Teofil Roșca, vicepreședinte, au adresat o telegramă președintelui Wilson, telegramă ce va fi confirmată la 13 martie 1918 de Casa Albă. Cu ocazia sinodului din 9-10 martie 1918, s-a semnat și faimosul „Hrisov de închinare” prin care cei 150 000 de credincioși români-americani, reprezentați prin delegații lor la adunarea de la Youngstown, au hotărât să rupă orice legătură atât cu Mitropolia Ardealului, cât și cu statul maghiar. Ambele documente, telegrama și „hrisovul”, sunt redate integral în acest capitol. Prezintă interes teza lansată de autor prin convingerea sa exprimată astfel: „Cred că acest eveniment merită să fie însemnat în istoria națională a României, alături de însemnatele date ale plebiscitelor Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.

Adunarea Bisericească din Youngstown, 9-10 martie 1918 – primul act de unire cu Româniabeneficiază de o expunere analitică pe măsura importanței sale și pentru faptul că despre aceasta s-a scris mult în America, dar cu toate acestea este prea puțin menționată în istoria României. Deși a fost doar un „congres” sau o „adunare bisericească” a reprezentanților parohiilor ortodoxe din America, adunarea a exprimat înaintea presei americane și a președintelui Woodrow Wilson voința neamului românesc din Ardeal, având două scopuri principale: formarea unei episcopii ortodoxe române în America și desprinderea parohiilor ortodoxe române din America de Mitropolia Ardealului. Totodată, reprezentanții parohiilor ortodoxe și-au mărturisit loialitatea către statul american, în fața căruia s-au angajat să facă lobby pentru Patria-Mamă. La încheierea acestui sinod, preoții Ioan Podea, în calitate de președinte și Teofil Roșca, vicepreședinte, au adresat o telegramă președintelui Wilson, telegramă ce va fi confirmată la 13 martie 1918 de Casa Albă. Cu ocazia sinodului din 9-10 martie 1918, s-a semnat și faimosul „Hrisov de închinare” prin care cei 150 000 de credincioși români-americani, reprezentați prin delegații lor la adunarea de la Youngstown, au hotărât să rupă orice legătură atât cu Mitropolia Ardealului, cât și cu statul maghiar. Ambele documente, telegrama și „hrisovul”, sunt redate integral în acest capitol. Prezintă interes teza lansată de autor prin convingerea sa exprimată astfel: „Cred că acest eveniment merită să fie însemnat în istoria națională a României, alături de însemnatele date ale plebiscitelor Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei. Trebuie notat că între acestea, evenimentul din Youngstown, Ohio a fost cel dintâi semnal și a precedat toate celelalte uniri ale provinciilor românești”.

Înființarea Ligii Naționale Române din America, 1918, reprezintă în cercetarea Pr. Dr. Remus Grama un al moment de o semnificativă importanță. Pentru a deveni mai convingătoare în relația cu guvernul american, comunitatea românilor din America   avea nevoie de o mai mare coeziune, fapt pentru care Vasile Stoica a încercat o unire a „Comitetului Național Român” cu „Asociația de Ajutor de Război”, dar tentativa sa nu a reușit. Din acest motiv, a fost înființată la 5 iulie 1918, la Congrsul Național al Românilor, desfășurat la Youngstown, „Liga Națională Română din America”, Vasile Stoica fiind ales președinte. „Liga”, organizație culturală și politică, a polarizat energiile românilor-americani, militând pe lângă guvernul american pentru o „Românie unită”. La îndemnurile „Ligii”, au fost adresate numeroase scrisori și petiții președintelui Wilson, solicitându-se respectarea drepturilor românilor din provinciile imperiului austro-ungar, de acum intrat în declin. Ca rezultat al eforturilor de sprijin pentru România, la 6 noiembrie 1918, s-a anunțat prin „Associated Press”, că S.U.A., „prin influența sa, va da României tot sprijinul ca această țară, în conferința păcii generale, să-și câștige justele sale drepturi politice și teritoriale”. Rolul românilor-americani, al „Ligii Naționale” și al lui Vasile Stoica a fost recunoscut oficial în termeni elogioși, după aceea, chiar și la Conferința de Pace de la Paris.

Ultimul capitol al lucrării este intitulat „Adresa românilor-americani către Conferința de Pace de la Paris, 1919” și este rezervat reproducerii unei scrisori istorice denumită „Moțiunea românilor-americani adresată Conferinței de Pace de la Versailles, din anul 1919”. Documentul relevă fără echivoc că semnatarii cereau la ceasul marii decizii Conferinței de la Paris din februarie 1919 recunoașterea politico-diplomatică internațională și consfințirea în tratatele de pace a integrității statului unitar național. Moțiunea a produs o profundă impresie și chiar a fost menționată în acte la cel mai înalt nivel.

În fine, cred că merită apreciat că studiul Pr. Dr. Remus Grama, un remarcabil omagiu adus solidarității românilor-americani cu frații lor din provinciile fostei Austro-Ungarii și spiritului lor de jertfă, gata să-și dea viața pentru înfăptuirea României Mari, acoperă un câmp al cercetării mai puțin explorat, fiind totodată un autentic îndemn la neuitare.

Dorin Nadrau.Poza noua
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

La Bilbor, a XI-a ediție a Colocviilor Naționale „Octavian C. Tăslăuanu”

 

Autor : Nicolae Balint (Târgu Mureş)

 

Desfășurate în perioada 2 – 4 februarie a.c., în localitatea Bilbor din județul Harghita, Colocviile Naționale „Octavian C. Tăslăuanu” – devenite deja o tradiție a locului – au avut în prim plan evocarea personalității marelui dispărut, reputat ziarist și conducător de gazetă, militant activ pentru Marea Unire și cunoscut om politic al perioadei interbelice, fiu al localității harghitene, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 76 de ani. Cei 20 de invitați din țară – cadre didactice universitare, cercetători, arhiviști, jurnaliști, publiciști, dar și cadre didactice din învățământul preuniversitar local – au prezentat studii, cercetări și comunicări prin care au ținut să aducă în atenția publicului prezent personalitatea lui Octavian C. Tăslăuanu, generația din care a făcut parte acesta și idealurile ei, precum și epoca în care a trăit și a activat.

FOTO 1

Foto. Octavian C. Tăslăuanu (1876-1942), ziarist și om politic, militant activ pentru unirea românilor într-un singur stat   

Manifestarea de la Bilbor a fost cu atât mai încărcată de seminificații, cu cât în acest an marcăm CENTENARUL MARII UNIRI, moment de mare importanță în istoria poporului român și la a cărui împlinire Octavian C. Tăslăuanu a contribuit din plin. Organizarea și susținerea materială a acestei manifestări – deopotrivă științifică, dar și de profundă simțire românească -, a fost asigurată într-un efort comun de către Primăria Bilbor, Centrul Cultural Toplița, Asociația „Filantropia” din Bilbor, Cercul ASTRA „Luceafărul” din Bilbor, Fundația „Miron Cristea” din Toplița și nu în ultimul rând, Parohia Ortodoxă din Bilbor.

FOTO 4

Foto. Fotografie de grup a participanților de la cea de-a XI-a ediție a Colocviilor Naționale “Octavian C. Tăslăuanu”.

ASTRA Harghita contribuie la menținerea vie a spiritului românesc

Vineri, 2 februarie a.c., în debutul manifestării,   Ilie Trif, primarul localității Bilbor, a ținut să arate faptul că : „Octavian C. Tăslăuanu este un reper în istoria localității noastre, dar și o personalitate a istoriei naționale, iar manifestarea de azi, ajunsă acum la a XI-a ediție, este pentru noi, bilborenii, înainte de toate o datorie de suflet și ne simțim onorați de faptul că în fiecare an sunteți prezenți în acest cadru.” În aceeași idee, Irina Groza, președinta ASTRA Harghita, a insistat pe importanța activității ASTRA nu numai în localitățile locuite compact de români – așa cum este și Bilborul – dar mai ales în localitățile în care ponderea comunității românești este mai redusă, și aceasta din perspectiva menținerii spiritului identitar, a istoriei, culturii și tradițiilor românești. „În acest context, țin să apreciez în mod deosebit activitatea depusă de filiala ASTRA din Bilbor, condusă de doamna profesor Marioara Stan, o filială care împlinește 15ani de activitate rodnică….”, a declarat Irina Groza. Au urmat apoi mai multe prezentări de carte și reviste. Profesorul Vasile Stan, consilier local și unul dintre organizatorii și moderatorii activității, a prezentat publicului revista „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, ediția a X-a, revistă ce grupează toate comunicările, studiile și articolele prezentate de participanții de la ediția anterioară a colocviilor. Tot în acest cadru țin să remarc prezența profesorului și scriitorului Ilie Șandru care, deși aflat la o venerabilă vârstă, alături de Vasile Stan a avut o neobosită și remarcabilă contribuție la organizarea manifestării de la Bilbor, fiind în acest sens un adevărat „deschizător de drumuri”. Cu mai bine de trei decenii în urmă, Ilie Șandru a fost cel care a organizat prima manifestare la Bilbor dedicată lui Octavian C. Tăslăuanu, ocazie cu care au fost prezenți atunci și descendenți ai marelui dispărut, fiica sa Dafina Tăslăuanu și nepotul, Gelu Voican-Voiculescu.

FOTO 2 (1)

Foto. Ilie Trif, primarul localității Bilbor, la deschiderea manifestării

Octavian C. Tăslăuanu, istoric, ziarist, om politic și…. ofițer de informații    

În cursul zilei de sîmbătă, 3 februarie a.c., s-au desfășurat lucrările propriu-zise ale Colocviilor Naționale „Octavian Tăslăuanu”, fiind susținute în plen un număr de 16 comunicări. Am remarcat cu această ocazie comunicările cercetătorilor: Dr. Teodora Giurgiu și Drd. Daniel Nicolae („Informații despre Octavian C. Tăslăuanu din Jurnalul de Operații al Diviziei 7 Infanterie în 1917”), Dr. Traian Chindea („Octavian C. Tăslăuanu despre necazurile și suferințele românilor transilvăneni încorporați în armata austro-ungară în Primul Război Mondial”), a cercetătoarei Dr. Luminița Giurgiu („O pagină din activitatea informative a șefului Biroului de informații al Corpului IV Armată”) și în mod deosebit cea aparținându-i cercetătorului Dr. Alin Spânu („Octavian C. Tăslăuanu, șeful Biroului de Informații al Corpului IV Armată, Onești, în 1917”). Profilul de patriot român, puternic și profund implicat în lupta națională a românilor transilvăneni, nu ar fi fost complet dacă nu s-ar fi făcut referire și la activitatea desfășurată de Octavian C. Tăslăuanu ca ofițer de informații în Armata Română, după dezertarea acestuia din Armata austro-ungară. Se cuvine de asemenea menționat și faptul că organizatorii au agrementat manifestarea de la Bilbor cu un scurt moment folcloric susținut de un asamblu din localitate. Manifestarea s-a încheiat duminică, 4 februarie a.c., cu o slujbă de pomenire desfășurată la mormintele părinților lui Octavian C. Tăslăuanu.

FOTO 3

Foto. Publicistul Ilie Șandru prezentând volumul „Basarabia, iarăși și iarăși….”, ediția a II-a revăzută și adăugită, apărut la Editura „Vatra veche” din Tg.Mureș, în 2018

„Diaspora, dragostea mea?!”

Posted by Stefan Strajer On September - 21 - 2017

„Diaspora, dragostea mea?!”

Autor: Grigore L. Culian (director „New York Magazin”)

 

Președintele Klaus Iohannis se află la New York și se întâlnește cu „comunitatea română“ la … Philadelphia (!?) într-o locație „secretă“! Ambasada României de la Washington a luat „toate măsurile” pentru a-l ține pe președinte departe de cea mai mare comunitate de români din SUA și de jurnaliștii româno-americani!

O știre apărută pe agențiile de știri și în ziarele din România ne informează că: „Președintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, unde va rosti un discurs, va participa la recepția organizată de Președintele SUA, Donald J. Trump, va avea întrevederi bilaterale cu secretarul general ONU, precum și cu omologi din alte state (…). Se va afla la New York, unde va conduce delegația română participantă la segmentul la nivel înalt al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (…) Va avea întâlniri cu reprezentanții principalelor organizații evreiești din Statele Unite și cu reprezentanții Comunității Românești din zona Philadelphia.”

Nimic nou, am spune, dacă ne gândim că prezența românească, (în fiecare an, în luna septembrie, la nivel de președinte sau prim-ministru) la Adunarea Generală a ONU este un lucru important și firesc, numai că modul în care Ambasada României la Washington a organizat vizita președintelui Iohannis la New York pare cel puțin ciudat și ignoră, practic, cea mai mare comunitate de români din Statele Unite – cea newyorkeză!

În primul rând, ambasada condusă de d-l George Maior a trimis invitații pentru „crema“ Comunității Românești, pe care a chemat-o la Philadelphia, deși președintele Iohannis se află la New York, unde era mult mai ușor (și normal!) să se desfășoare un astfel de eveniment. Apoi presa româno-americană a fost ținută, cu discreție, la distanță, deși staff-ul d-lui ambasador Maior are grijă să trimită zilnic informații privind activitățile Ambasadei României. Evident că, în aceste condiții, orice jurnalist onest se poate întreba care este motivul acestei secretomanii și de ce d-l Maior și oamenii Domniei Sale l-au transformat pe președintele Klaus Iohannis într-un „prizonier al elitelor” Comunității?!

Nu în ultimul rând, turneul doamnei Sandra Pralong, consilier de stat pentru Diaspora, la Montreal și New York (în 16 și 17 septembrie, înainte de vizita președintelui), lasă loc de interpretări. Sâmbătă, 16 septembrie, d-na Pralong a participat la întâlnirea organizată de Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP) la Montreal, Canada, la care au fost invitați, în premieră, ziariști de limba română din întreaga lume, șefi de agenții de presă, politicieni din România și membrii ai comunităților românești. A fost un eveniment foarte bine organizat de d-l Cristian Bucur, președintele AJRP, unde s-au discutat probleme importante privind situația jurnalismului românesc în străinătate sau programe de finanțări pentru publicațiile care promovează imaginea României.

Discursul d-nei Sandra Pralong, foarte clar și bine articulat, a transmis un mesaj pozitiv și firesc pentru funcția pe care o ocupă și unde are menirea de a promova politicile președintelui țării privind relația cu Exilul/Diaspora. Ca fostă jurnalistă, însă, d-na Pralong știe că nicio presă serioasă din lume nu scrie/vorbește despre frumusețile patriei… E de ajuns să urmărim presa americană, de unde provine doamna Pralong, și vom vedea că președintele Donald Trump, de exemplu, este o țintă fixă 24 de ore din 24. În fond, rolul jurnaliștilor – în special al celor care trăiesc în democrații consolidate, cum este cazul nostru – este să semnaleze abuzurile, să comenteze, să caute, să găseascăși să propună soluții, NU să ascundă gunoiul sub preș de dragul țărișoarei noastre dragi! În caz contrar, riscăm să ajungem din nou la osanale și la povestea cu „cel mai iubit fiu al poporului“, practici care nu au ce căuta în această meserie! Și aș mai avea o întrebare/ nedumerire: de ce d-na consilier de stat nu a scos un cuvânt despre vizita președintelui Iohannis la New York și întâlnirea pe care acesta urma să o aibă cu „Comunitatea”?

culian.cz75uo89xv

Turneul d-nei Sandra Pralong a continuat a doua zi, duminică, 17 septembrie, cu prezența la Biserica „Sf. Maria“ din Woodside, New York, păstorită de preotul Chesarie Bertea, unde a participat, alături de noul Consul General al României la New York, dl Cătălin Dancu, la Slujba de Duminică, urmată de o întâlnire cu enoriașii în sala socială a bisericii. Mesajul d-nei consilier de stat a fost, în mare, cel prezentat cu o zi înainte la întâlnirea de la Montreal în fața jurnaliștilor români de pretutindeni, încurajându-i pe cei prezenți să se întoarcă în țară și să ajute, cu experiența lor, la o schimbare în bine, discutând cu oamenii programe de finanțare în cazul repatrierilor și oportunități pentru afaceri în România. Periplul doamnei Sandra Pralong la Montreal și New York și-a atins scopul, pregătind terenul pentru vizita președintelui Iohannis la New York și întâlnirea de la Philadelphia (?!) cu „crema” Comunității Române, despre care d-na consilier de stat a uitat să le vorbească enoriașilor „de rând” prezenți duminică la Biserica „Sf. Maria”…

Asediul cetăţii Timişoara

Posted by Stefan Strajer On September - 13 - 2017

Asediul cetăţii Timişoara

 

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

În fiecare an UDMR-ul din Timișoara sărbătorește în 15 martie ziua maghiarilor prin depunere de coroane de flori la bustul lui Eftimie Murgu, placa memorială a generalului Klapka și la bustul lui Petofy Sandor. Este omisă statuia secuiului Gheorghe Doja. Nici măcar în 10 martie când s-a sărbătorit de către maghiari ziua secuilor n-a fost depusă vreo coroană de flori. Secuii săracii și-au pierdut și limba și istoria fiind folosiți astăzi de unguri doar ca vârf de lance în lupta lor contra românilor. Ca ura lor să fie cât mai mare sunt ținuți de liderii maghiari într-o stare continuă de subdezvoltare.

De ce-l onorează UDMR-ul pe Eftimie Murgu? Pentru că Eftimie Murgu în calitatea de deputat de Lugoj în Dieta de la Debrețin a fost de partea maghiarilor la revoluție. Chiar a încercat, fără succes, să-l convingă pe Avram Iancu că legea naționalităților ar fi fost bună și pentru români.

La bustul lui Petofy Sandor are loc și un miting cu discursuri și program artistic. Mă așteptam ca anul acesta să nu participe nicio oficialitate română la acest eveniment ca răspuns la boicotarea Zilei Naționale a României de către statul maghiar. N-a fost așa! A participat subprefectul de Timiș, abia înscăunat, al cărui nume nu merită pomenit. Are un nume românesc, dar a uitat că strămoșii săi în timpul scurtei administrări maghiare a Transilvaniei nu aveau voie să poarte pălării mai scumpe de un florin. Scuze, m-am lăsat luat de val! De unde strămoși la politicienii noștri care n-au mamă, n-au tată, sunt generații spontanee. Nu mă credeți? Uitați-vă peste CV-urile lor! Păi cum să țină minte oficialii noștri ce s-a întâmplat acum o sută și ceva de ani când ei nu-și amintesc ce a fost acum șase luni!

Trebuie să menționăm că bustul poetului și căpitanului Petofy Sandor (adică fostul sârb Alexandru Petrovici) se află în Freidorf, un cartier aflat departe de fosta cetate a Timișorii. Pe bună dreptate maghiarii sărbătoresc acolo pentru că armata maghiară n-a reușit în 1849 să cucerească cetatatea Timișoara.

Dacă ungurii sărbătoresc la 15 martie declanșarea revoluției se pune problema când sărbătoresc românii din Timișoara faptul că au rezistat asediului dintre 25 aprilie 1849 și 9 august 1849? Această rezistență este trecută sub tăcere, nu se face mare caz din ea. Chiar și monumentul dedicat de „Francisc Iosif I eroilor care au apărat cetatea Timișoara în anul 1849” a fost mutat din Piața Libertății în cimitirul din Calea Lipovei sub ochii adormiți ai austriecilor și indiferența românilor. Pentru ungurii care în 1867 au obținut în sfârșit mult dorita administrare a Transilvaniei monumentul le reamintea zilnic eșecul de la Timișoara din timpul revoluției de la 1848.

Trebuie spus că românii au fost implicați în apărarea cetății Timișoara în primul rând prin Regimentul 13 româno-bănățean de la Caransebeș la care s-a apelat pentru a completa garnizoana cetății.

Amănunte despre luptele zilnice, apărătorii cetății și atitudinea satelor din împrejurimi aflăm din lucrarea „Timișoara sub asediu. Jurnalul Feldmareșalului George v. Rukawina (aprilie – august 1849”,   Editura Presa Universitară Clujeană, 2008, autor Rudolf Graf.

coloana-fidelitatii

Foto. Monumentul „Francisc I eroilor care au apărat cetatea Timișoara în anul 1849”, așa cum arată azi

Vestea declanșării revoluției a ajuns la Timișoara în 18 martie. Entuziasmul a fost general. A doua zi Piața de Paradă a fost denumită Piața Libertății. Aici s-au ridicat patru altare împodobite pentru catolici, evangheliști, greci neuniți (ortodocși) și evrei, la care se aduceau rugăciuni de mulțumire. Dar în curând au apărut intransigenți care au încercat să-i alunge pe evrei, fiind cu greu potoliți de ceilalți. Se constituie Garda Națională. În faza inițială a revoluției curtea imperială de la Viena a stat în expectativă.

În Banat erau trei regimente de graniță: româno-bănățean (care fusese numit până în 1848 valaho-bănățean), germano-bănățean și iliro (sârb) – bănățean. Sârbii au fost de partea imperialilor și au luat sub control zona locuită de ei dar au refuzat să acorde sprijin austriecilor în afara acestei zone. Germanii bănățeni (șvabii) au îmbrățișat cauza maghiară fiind entuziasmați de programul democratic al revoluției. Inițial și românii și sârbii au fost entuziasmați de ideile din program. Au aflat însă nu după mult timp că la masa democrației erau invitați numai ungurii, secuii și sașii (inclusiv șvabii), cei din unio trium nationum, românii și sârbii fiind excluși. Pe români în plus i-a mai supărat rău de tot și prevederea ca Transilvania să facă parte din Ungaria, prevedere oficializată prin votul parlamentului din 29 mai 1848. Așa că românii din Ardeal s-au strâns în jurul lui Avram Iancu în Munții Apuseni, iar cei din Banat au trecut de partea austriecilor, aducându-și o contribuție majoră la apărarea cetății Timișoara. Pe românii bănățeni i-a mai deranjat și faptul că guvernul revoluționar maghiar, după votul parlamentului de alipire a Transivaniei la Ungaria, a dispus desființarea Regimentului 13 româno-bănățean. Imperialii au salvat o bună parte din el, 1.200 de soldați fiind încadrați imediat în garnizoana Timișoara. Abia în 3 octombrie 1848 guvernul revoluționar maghiar este scos în afara legii de către Curtea de la Viena. Este declarată Legea Marțială și Timișoara sub stare de asediu. Garda Națională este trecută sub comanda garnizoanei Timișoara. A doua zi este emis un comunicat al Baronului Rucavina, feldmareșal, comandant al cetății, prin care sunt interzise adunările mai mari de șase persoane, toate armele din mâinile gărzii naționale și de la cetățeni cerând să fie predate în 24 de ore, respectiv toate steagurile tricolore (maghiare) să fie date jos și adunate. Cu opt zile înainte de începerea asediului au mai fost recrutați 4.494 de soldați (pag. 103). Având în vedere că etnicii unguri și șvabii erau de partea revoluției iar sârbii erau înrolați în formațiunile paramilitare sârbe, rezultă că pentru recrutare rămăseseră disponibili românii dezamăgiți de șovinismul revoluționarilor maghiari plus românii din fostul Regiment 13 româno-bănățean neîncadrați inițial în garnizoana cetății. Așadar putem trage concluzia că mai mult de jumătate din apărătorii cetății Timișoara erau români.

Asediul a fost dur. Luptele zilnice dintre atacatori și apărători sunt descrise detaliat în Jurnal consemnându-se și pierderile în morți și răniți. Situația din cetate ajunsese critică. Aprovizionarea s-a făcut în ipoteza unui asediu de trei luni. În ajutorul cetății Timișoara a venit însă o armată austriacă sub comanda mareșalului baron Haynau. Armata maghiară a abandonat asediul și s-a retras spre Lugoj. În 9 august 1849 au fost deschise porțile cetății pentru armata mareșalului Haynau, zi considerată sfârșitul asediului.

Ca să fim drepți trebuie să amintim că și revoluționarii maghiari au avut o cetate care a rezistat asediului imperialilor austrieci până în 5 octombrie 1849 când s-a predat condiționat. Este vorba de fortul Komarom, unde comandant al poliției fusese numit avocatul George Pomuț cu gradul de locotenent, subordonat direct comandantului fortului generalului Klapka. Iată doi români, Eftimie Murgu și George Pomuț, viitor colonel american în Războiul Civil, general și consul la Sankt-Petersbourg cu rol determinant în cumpărarea Alaskăi de către americani, pe care împrejurările istorice i-a prins în tabăra revoluționarilor maghiari. Niciunul însă n-a luptat cu românii.

În luptele cu inamicul au căzut un feldmareșal, un maior, un locotenent major, trei locotenenți (printre care lt. Toma) și 155 de soldați și gradați. Pare puțin? La aceștia mai adăugați 2.000 de oameni morți datorită epidemiilor.

Această pagină din istoria Timișoarei este trecută sub tăcere. Nu sună correct political ca un oraș atât de occidentalizat ca Timișoara să apară în aceeași tabără cu moții lui Avram Iancu pentru așa ziși intelectuali bănățeni cărora le put regățenii și care se gudură pe lângă minoritari să fie și ei băgați în seamă, de care, vezi doamne, se simt mai apropiați decât de restul românilor.

Nici un semn, denumire de stradă, monument, placă memorială nu există în Timișoara pentru a aminti de acest episod (exceptând monumentul exilat în cimitir). Actualul primar a anunțat la început de mandat că va plasa monumentul din cimitir într-o piață, UDMR-ul a protestat pe motiv că va face umbră asupra unei catedrale catolice. Primarul cu gândul la votul sigur și compact al minoritarilor, aburit și de cei din jur, a renunțat și la acest proiect și la proiectul statuii lui Iancu de Hunedoara. Când va apare totuși un edil care să să-i onoreze pe apărătorii cetății Timișoara din 1849 și pe eroii românilor în general?

(31. 03. 2017)

Foto.Ioan-Ispas

Foto autor. Ioan Ispas

Epigrame estivale (1)

Posted by Stefan Strajer On May - 30 - 2017

Epigrame estivale (1)

Autor: Sorin Olariu (Michigan, SUA)

 

Cuplu la scufundări nautice

 

Soției sale, c-un gest tandru,

I-a pus costumul de scafandru

Gândindu-se și el, că iacă,

Măcar sub apă o să tacă!

~

Vacanţe exotice

 

Președintele-i în Cuba,

Premieru-n Baleare,

Guvernanții în Aruba

Iar românii… la Strâmtoare!

~

Litoralul românesc

 

Astăzi mergi la mare

Fără pic de grețuri;

Dacă nu e soare

Te prăjești la prețuri.

~

Agrement

 

La concedii estivale

Cu magnaţii sunt egal:

Ei cu iahturi personale,

Eu cu trenul personal.

~

Croazieră de lux cu femei

 

E voiajul după care

S-a văzut, la o adică:

Una are rău de mare,

Celelalte rău de mică.

~

Concedii în România

 

Toți românii de pe-afară,

Pe acas’, când mai apucă,

Dup-o-ntreagă zi în țară

Iar le vine dor de ducă.

sorin poza

Foto. Sorin Olariu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors