Arc peste timp – Silvia Jinga

Posted by Stefan Strajer On January - 17 - 2017

Arc peste timp – Silvia Jinga

Autor: Doina Popa (West Bloomfield, Michigan, SUA)

 

Volumul „Arc peste timp” este rodul muncii neostenite al doamnei Silvia Jinga, profesoară și scriitoare de seamă din comunitatea de romȃni de la Marile Lacuri.

Cartea este semnată cu pseudonimul literar Silvia Urdea semn de   preţuire aleasă, ce o poartă numelui de familie al părinţilor. Silvia Jinga, un suflet romȃnesc cȃt lumea de mare, este licenţiatặ a Facultặţii de Filologie Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Va profesa la Institutul Pedagogic din Tȃrgul Mureș, unde studiau viitorii profesori de limba și literatura romȃnă, într-o zonă în care se romȃniza Mureșul. Pe data de 17 august 1990 Silvia a aterizat pe aeroportul Kennedy din New York împreună cu soţul și fiul, urmȃnd ca fiica să vină după terminarea facultăţii. Ȋmpreună au început lupta pentru supravieţuire.

Ȋn anul 1995 se stabilesc în statul Michigan unde soţul va fi angajat ca designer în industria auto. Ȋn anul 2006 primesc cetăţenia. Experienţa acestor ani americani va fi descrisă în noua carte la care lucrează „Fragmente din Babylon”.

Volumul „Arc peste timp”, este al treilea, venind după „Octavian Goga – pagini publicistice” – o ediţie îngrijită de Silvia Jinga, publicată la Editura Dacia – Cluj, 1981 și „Anton Holban sau Interogaţia ca destin” – Editura Minerva, 1983, aceasta fiind teza de doctorat.

Cartea a apărut la Editura Anamarol din București în anul 2014. Coperta semnată de Rodica Elena Lupu (ca și tehnoredactarea) reprezintă așa cum titlul cărţii ne-o spune, un ceas imens, roată a timpului, alături de coloana infinitului, spaţiul. Scriind despre oameni, locuri, întȃmplări care au impresionat-o, despre cărţi și evenimente, căutȃnd să afle înţelesurile ascunse ale lumii în care trăim, Silvia Jinga ne mărturisește: „Am purtat mereu în suflet în acești din urmă 23 de ani, un sentiment constant de grijă faţă de cele întȃmplate în patria mumă. Din această grijă s-au născut reflecţiile și însemnările mele”.

Arc peste timp

Ȋnscrie pe coperta-spate a cărţii, un vers tradus de strălucitul nostru Eminescu: „Cerul deasupră-ţi schimbi, nu sufletul marea trecȃnd-o” ales cu grijă pentre cei plecaţi de-acasă, care și-au schimbat locul de trai dar nu și sufletul.

Pe parcursul celor cinci capitole ale cărţii: Evocări, Semne ale vremii I și II, Ȋnsemnari critice și Varia, autoarea ne introduce în universul fascinant al limbii noastre materne prin care ne transmite impresiile despre evenimentele din ţara natală, despre oameni, locuri și întȃmplari, dezvăluind în prefaţa cărţii că „a trăit” un proces de trezire, de spulberare a oricăror mituri cu care romȃnii s-au autoînșelat după cel de-al doilea război mondial, fiind vorba despre acel mit care i-a oprit să vadă că Romȃnia fusese aruncată în gulagul sovietic pentru o jumătate de veac. Ca o constatare pur realistă, autoarea îl evocă pe Mircea Eliade „Noi romȃnii, nu avem niciun motiv să idolatrizăm istoria. Printre neamurile fără noroc ne numărăm în frunte.”

Din grija faţă de cele întȃmplate în ţara natală, s-au născut reflecţiile strȃnse în prezentul volum. Găsim consemnări publicate și revizuite din anii: 1991, 2000, 2001, 2002, 2003, 2010, 2011, 2012 în reviste ca: „Foaie”, editată la New York de Romeo Stane; „Micromagazin” – New York; „Curentul Internaţional” – Sterling Hights, Michigan, „Almanahul Curentul Internaţional”; „Confluenţe literare”; „Lumea romȃnească”- Grand Rapits, Michigan; „Lumea liberă”- New York și multe altele.

Ȋn „Et in Arcadia ego” autoarea ne mărturisește: „Din cȃnd în cȃnd simt nevoia irepresibilă de a mă reîntoarce în Romȃnia ca să prind puteri precum mitologicul Anteu cȃnd atinge pămȃntul. Petecul acela de lume unde am văzut lumina zilei este o Terra Ferma, un punct stabil de referinţă, care mă ajută să fac lumină acolo unde totul îmi pare confuz, să reduc la proporţii firești fapte supradimensionate, într-un cuvȃnt, să mă așez în albia normalului”.

Silvia Jinga ne trimite în ţinutul natal, Ţara Făgărașului, invocȃnd cȃteva personalităţi ale culturii noastre, care au așezat la loc de frunte pecetea ce o poartă arcul munţilor Făgăraș: Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, George Călinescu, Geo Bogza, Aron Cotruș, poetul care a portretizat în versuri inegalabile frumuseţea ţăranului făgărașan.

Evocările Silviei Jinga sunt clișee de epocă ale personalităţilor mutate peste Ocean, cum este cea a lui Octavian Nedeleu, care a lăsat în urma sa caiete de versificări, note memorialistice, istorice, geografice, arheologice și care a revenit la vatra strămoșească în preajma celui de-al doilea război mondial. Autoarea subliniază simplitatea acestui autodidact ce-l avea viu pe Dumnezeu în sufletul său „cȃnd îţi vine a plȃnge, cȃntă” sună unul din proverbele culese de Octavian Nedeleu.

Ȋn „Scurt dialog cu Octavian Goga”, autoarea trasează o axă existenţială de la bogaţii lumii la „sărăcia” de acasă, la „tovarășii” de drum ai lui Goga, trăind bucuria unei convorbiri esenţiale, găsind răspuns la multe întrebări și neliniști.

O temă favorită, a conservatorilor albi din America de nord, de a analiza posibila dispariţie a identităţii culturii europene occidentale care a fundamentat la începuturi cultura americană, este subliniată de scriitoare în capitolul „Europenismul nostalgic și posibilul lui declin”. De la Dimitrie Cantemir și pȃnă la Pat Buchanan, este trasată linia semnelor declinului culturii europene în faţa presiunii globalizării capitaliste.

Apărătoare a culturii europene Diana West, este prezentată cu cartea sa „The death of the grown-up” (Moartea adultului), o carte fascinantă, un eseu documentat, scris cu implicare dureroasă în dramele unei lumi extrem de complexe.

Cu ochi critic, exersat, autoarea ne prezinta cartea „Mișcarea feministă în America și consecinţele ei” de Suzanne Venker si Phyllis   Schlafly, o polemică argumentată și documentată despre ideile feminismului, o carte care ne transmite că nu putem trăi la întȃmplare, al cărei mesaj răzbate peste zarva culturii pop.

O altă cronică este cea a cărţii lui Edward Kennedy – „The Kennedy’s – Măreţia unei familii”, un jurnal scris cu inima autorului.

Pe „Semnele vremii” este plasat „Dan Puric, actor și eseist” care se aude distinct în hărmălaia confuză a discursului intelectual din Romȃnia actuală.

Pasionată de toate aspectele vieţii, Silvia Jinga intră în culisele nomenclaturii din Romȃnia, încercȃnd să dezvăluie aspecte dintr-o lume monolitică a cărei Cortină de fier se ridică în interiorul naţiunii între marea masă a populaţiei și structura politicului. Ȋn capitolul „Ȋnsemnări critice” sunt prezentaţi scriitori remarcabili: B. Pandelea, un autodidact distinct; Petre Popescu cu romanul „Supleantul”; Alan Elsner cu romanul „Idilă și revoluţie”; Ileana Vulpescu cu romanul „Arta compromisului”, un fel de istorie ieroglifică, „Ultimul bal la Șarpele roșu” de Dinu Săraru, romanul democraţiei originale, o poveste captivantă, o cronică de moravuri, un pamflet, dar și un poem al balcanismului.

Scriitorii din comunitatea romȃneasca din America nu lipsesc din cuprinsul acestei frumoase cărţi: Sorin Olariu cu „Poemele apocrife” în „Măștile poetului”; scriitorul Corneliu Florea cu „Peregrinări” în „Patosul memorialistului”; „Mihai Gheorghiu, poet al reveriei”, Doina Popa în „Lirismul suferinţei cenzurate”, Octavian Maior în „Exilul poetului” și alţii.

Capitolul „Varia” cuprinde impresii în urma diferitelor evenimente: „Constantin Brȃncuşi la 135 de ani de la naștere”; „Expoziţia sculptorului Mihai Caranica la Consulatul Romȃn din New York”; „Mihai Eminescu la Detroit”; „In memoriam Romeo Stana”; „O vorbă de mulţumire Străjerului din Bucovina, Ștefan Străjeri”.

Profesoara/scriitoarea Silvia Jinga, după cum ea însăși ne mărturisește, a adus cu sine pe acest continent lumea de acasă pe care o compară cu tot ce a întȃlnit în cale de-a lungul anilor și în faţa abundenţei, gȃndul o trimite la pămȃnturile mănoase și bogate, la romȃnii inteligenţi din ţara mamă, neomiţȃnd totuși să ne amintească sentimentul de jale perpetuat , precum lamentoul din poezia „La noi” de Octavian Goga.

Această neputinţă trebuie învinsă pentru a ne lua pe umeri istoria cu o bărbătească energie. Este ceea ce ne demonstrează Silvia Jinga/Urdea cu talent și inteligenţă, punȃndu-și condeiul în slujba poporului din care cu mȃndrie și responsabilitate face parte.

doina-popa

Foto autoare recenzie: Doina Popa

Ferestre colorate – Rodica Elena Lupu

Posted by Gabriela Petcu On April - 10 - 2015

Ferestre colorate c1 jpgO invitaţie la lectură

 

După volumele sale de versuri anterioare (Voi trăi… Clipa, Autoportret, Cu în-ce-ti-ni-to-rul, Haos, Cât mai e vreme, Între anotimpuri şi altele) apreciate de regretatul poet şi eseist Octavian Paler, ca şi de maestrul Radu Cârneci, era vremea ca doamna Rodica Elena Lupu să le reunească atent, să aleagă lamura lor, să adauge o bogată recoltă recentă şi să dea la lumină, astfel, apărând această admirabilă antologie, frumos şi potrivit intitulată „Ferestre colorate”.

Titlul ne indică atât varietatea lor, cât şi luminile proiectate de poetă asupra lumii interioare, cât şi a realităţilor din jurul ei.

Din interior, nimic nu lipseşte. Tot ce e omenesc ne răsare în faţă. De la naştere până la moarte, trecând prin toate experienţele vieţii, legate între ele prin sentimentul dominant al iubirii. O căutare perpetuă, întâlnim şi despărţiri, fericirea şi nefericirea, care sparg monotonia vârstelor şi anotimpurilor. O metaforă a fenomenului o găsim în această Scară cu flori:

 

Urcăm cu inima uşoară

Cu-n trup care-a crescut treptat

Purtând în spate trista scară

A tot ce-a fost şi am uitat.

 

 

Ne avântăm pe calea înaltă

Purtând doar clorofila-n gând

Şi-apoi cu floarea laolaltă

Ne pomenim visând, cântând.

Iar când se-aprind din noapte zorii

Şi nu mai ştim ciopli lumina,

Alunecăm pe scara florii

Luând în braţe rădăcina.

 

Şi tot aşa, dintr-un poem mai amplu Amintiri, aceste strofe revelatoare:

Am luptat pentru amintiri,

Le-am împletit în ghirlande

În ele sengeamănă

căldura unui dulce glas,

culoarea unei blânde seri,

o caldă mângâiere

sau rana unei despărţiri.

 

Nu mai suntem decât aşteptare

Ca să treacă timpul

înşirăm gânduri,.

Dorul e focul ce arde speranţele

dorinţele, durerile…

Cenuşa ce rămâne…

 

Doar prin amintiri, zice poeta, prin ele pot crede:

Că iubirea-i anotimpul

de veghe al destinului.

 

Frumoasă şi această întrebare De ce?

 

Iubire, tu

De ce eşti nemiloasă?

De ce mă-ntorci

la primii tăi fiori?

Şi mă priveşti

           şi mă măsori

ca o fereastră nouă de la casă…

Iubire, tu…

Pedeapsă luminoasă…

Tot de lumea aceasta interioară, ca la alţi poeţi ardeleni, ne întâlnim cu Casa părintească, Nu am utat, Bunicul şi bunica şi duioşia din Iubită mamă:

Nu te-am uitat, nu te-oi uita,

Prin vis te chem, iubită mamă,

Să te întorci în viaţa mea,

Căci fără tine-mi este teamă.

 

E-atâta răutate-n lume,

Nu ştiu pământul cum ne ţine,

De-aceea eu te rog anume

De sus să te-ngrijeşti de mine.

 

Rodica Elena Lupu si Ion BradMulte, foarte multe alte versuri ar putea fi citate ca să ne convingem că poeta se mişcă atât de firesc în acest univers interior, cu toate tainele şi frumuseţile lui. Şi numai un poet adevărat le poate scoate la suprafaţă fără a le bagateliza.

O altă mare parte din această antologie este reprezentată de lumea dinafară, de istorie şi peisaj, până la elementele mărunte ale cosmosului, cum ar fi simplul contact cu Iarba:

Ascultaţi iarba cum cântă
Înnăuntru, în afară.
Cel care de ea se-ncântă
Niciodată n-o să moară
.

 

Ce să mai zicem despre acest Peisaj real şi simbolic?!

Tufişuri verzui…

Umbrele negre-ale stâncilor

cad pe pământ…

Câmpuri cu mirişti rostogolite

Reflexe de apă…

 

Munţii se-nvăluie-n aburi

de-argint strecurat.

Nori nemişcaţi – blocuri metalice –

apasă pe visuri…

Sus, foarte sus,

pe stânca cea mai înaltă

stă atârnat un copac…

Figură de visător…

La picioare, supărat, un torent…

Se-aude plânsetul muntelui…

 

Şi eu, rătăcind printre toate…

 

Numai un poet şi pictor modern poate contura un asemenea tablou! Altele asemănătoare sunt intitulate: Pescăruşii, Toamna, Anotimpul ploilor, Înspre asfinţit, Seara, Ploaia, O nouă zi etc.

Din când în când, realitatea înconjurătoare e mutată în vis:

Nici un nor împins de vântul dinspre apus

Nu întuneca cerul palid.

Casa se înălţa neatinsă

Ca şi când aş fi părăsit-o în ajun,

Numai grădina urmase legea junglei.

 

Trandafirii se întovărăşiseră

Cu o grămadă de bălării fără nume,

Plante sărmane, vitregite,

Care se agăţau de rădăcinile lor

De parcă şi-ar fi dat seama de umila lor obârşie.

 

Tot aşa, asistăm uneori la viziuni caudate ca această Toamnă a tuturor animalelor:

Se pare că oamenii s-au scuturat,

Că oraşul e plin de schelete de cretă,

Că întreg peisajul s-a înfăşurat

Într-un aer subţire cu sticlă de eprubetă.

 

Se spune că timpul se stinge încet,

Pe cer astronauţi deşurubează stele

Şi că totul doarme perfect,

N-au dat de viaţă pe niciuna din ele.

 

   Ba mai mult, se pare că şi animalele mor

   Lăsând locul liber insectelor viitoare

Ce se vor mulţumi cu un cer incolor

În care nicio pasăre n-o să mai zboare.

 

Alte asemenea viziuni le vedem în Rezervaţie:

Cu braţele ridicate

în semn de victorie,

Un om

pe marginea prăpastiei râzând.

E nebun! E nebun!

ţipă vulturii negri (…)

 

Sau în Drum închis:

Să vorbim despre altceva,

Despre copaci sau statui,

Despre ceva ce nu se mişcă

Şi nu poate vorbi.

 

Să facem aluzie doar la realitate

Ca nu cumva realitatea

Să se supere pe noi.(…)

 

Şi tot aşa, Cu în-ce-ti-ni-to-rul, Pe gazon, Lanţul slăbiciunilor legii, cu trimiteri polemice actuale:

Cei care conduc o ţară

nu respectă Legea.

Cei care fac Legea,

nu respectă Legea.

Cei care păzesc respectarea legii

nu respectă Legea.(…)

 

Nu este cazul să poposesc mai îndelung  în acest univers real sau închipuit, normal sau straniu, ce naşte Trompete şi păpădii, fiindcă:

 

Toate acestea au ceva

din umanismul subţire

şi întârziat al tinerilor gânditori

din acest început de veac.

Deşi mulţi vor spune că,
desigur,
asemeni lui El Greco
sufăr de astigmatism ideatic,
tot ce se poate,
dar Zgârîie Norii,
turnul Eiffel,
rachetele,
păpădiile…?

 

Închei aici această simplă invitaţie la lectura noilor Ferestre colorate ale acestei poete plină de har, ajunsă, evident, la maturitate deplină, stăpână pe toate mişcările care dau originalitate universului său, cu muzcalităţi interioare, ori revărsate generos, ca să ne cucerească şi să ne încânte.

 

Ion Brad,

27 Ianuarie 2015

 

O remarcabilă seară culturală

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2014

O remarcabilă seară culturală

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

Monografia Românii Americani de la Marile Lacuri, autor, Ştefan Străjeri a prilejuit comunităţii noastre un simpozion de neuitat care a mers la inimă unei asistenţe numeroase, dornică să primească o carte cu autograf în seara zilei de 27 septembrie în sala socială a Bisericii „Sfânta Treime” din Troy. A fost impresionantă manifestarea de solidaritate a publicului cu un act de cultură perceput la adevărata lui dimensiune şi importanţă nu doar pentru autor, ci pentru întreaga suflare românească. De ramarcat prezenţa numeroasă la o astfel de manifestare: peste 200 de participanţi.
Colaborarea dintre Agora Club Internaţional – Detroit Ladies, Biserica „Sfânta Treime” şi American Romanian Cultural Center a demonstrat încă o dată că unirea face putere. Acesta este un adevăr comun, dar trebuie subliniat ori de câte ori avem prilejul pentru că naţia noastră, o ştim cu toţii, este înclinată spre dezbinare, fărâmiţarea eforturilor, ajungându-se uneori până la conflicte între fraţi din cauza unor interese de grup, orgolii supradimensionate, lipsă de viziune. De data aceasta însă, doamnele de la Agora, preotul Călin Barbulovici, enoriaşi voluntari de la biserica pe care o păstoreşte, Călin Cutean, preşedintele Centrului Cultural Româno-American, colaboratori de la publicaţia Curentul Internaţional, familia autorului au concurat pentru a face o faptă de ispravă. Nu este puţin lucru lansarea unei cărţi, dimpotrivă reprezintă un ideal demn de toată mândria unei comunităţi.
În deschiderea simpozionului părintele Călin Barbulovici şi-a exprimat bucuria de a găzdui un eveniment cultural cu multiple semnificaţii, subliniind valoarea monografiei pentru cunoaşterea unui secol de prezenţă a românilor în statul Michigan, truda şi sacrificiul lui Ştefan Străjeri timp de un deceniu pentru a realiza cercetarea, precum şi faptul că întreaga comunitate se împărtăşeşte din izbânda autorului.

Poza articol Silvia Jinga

                                                             Foto. De la stanga la dreapta: Doina Popa, Silvia Jinga, Stefan Strajeri, Doina Chertic, Andreea Bordeianu si pr. Calin Barbolovici.
În acelaşi consens Silvia Jinga, doctor în filologie, autoare de cărţi şi colaboratoare la Curentul Internaţional a schiţat liniile de forţă ale monografiei care se vrea exaustivă, însumând un tenace efort de cercetare arhivistică, bibliografică, de selectare şi sistematizare în cele şase capitole ale acestei cărţi voluminoase. Ştefan Străjeri a urmărit cu spirit de discernământ istoria valurilor imigraţioniste ale românilor în corelaţie cu dinamica generală a fenomenului imigraţionist, încadrându-l în vasta panoramă a evenimentelor istorice pe parcursul unui secol. Silvia Jinga a subliniat că din demersul lui Ştefan Străjeri se desprinde ideea esenţială a capacităţii românilor pe pâmânt american de a crea instituţii proprii viabile, implicate nu doar în rezolvarea unor aspecte practice de viaţă, ci şi în înfăptuirile istorice de anvergură ale României. Societăţile fraternale, culturale, presa, bisericile, emisiunile de radio au fost un seismograf atent al aspiraţiilor concretizate în Marea Unire de la 1918, aspiraţii pe care le-au făcut cunoscute pe continentul american, au luptat împotriva samavolniciilor comuniste, au denunţat deportările de români în Siberia în timpul stalinismului, au combătut totalitarismul, ajutând nu doar verbal, ci şi financiar ţara de baştină. Păstrându-şi specificul lor etnografic, românii americani din statul Michigan s-au dovedit, în majoritatea lor, de-a lungul unui secol nişte cetăţeni vrednici, cu respect pentru patria de adopţie şi cu ataşament viu pentru România, ale cărei dureri nu le-au uitat niciodată.
Cu implicare afectivă Doina Popa, autoare ea însăşi a două volume de versuri, activistă culturală constantă în Canada şi în SUA/Michigan, colaboratoare la revista mai sus amintită a circumscris activitatea lui Ştefan Străjeri ca editor al Curentului Internaţional (2005-2012), publicaţia continuând on line. Autoarea comentariului a relevat grija editorului pentru calitatea materialelor publicate, diversitatea lor, ancorarea lor profundă în luptele de opinii din România de azi, din Republica Moldova, caracterul patriotic al articolelor. D-na Popa a insistat de asemenea asupra celor câtorva distincţii pe care le-a primit Ştefan Străjeri ca semn al recunoaşterii şi aprecierii activităţii sale. Ea a arătat că lansarea de carte de la Troy a fost precedată de alte două lansări în România, la Biblioteca Metropolitană de la Bucureşti, unde cartea a fost elogios prezentată de Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie în prezenţa talentatei editoare, Rodica Elena Lupu, precum şi în comuna natală a autorului, Pojorâta, înconjurat de dragostea părinţilor, a foştilor profesori, sătenilor, prietenilor şi a unor colaboratori ai Curentului. Ambele lansări din România au fost televizate la TVR Internaţional. Doina Popa a apreciat tenacitatea muncii încununate de apariţia acestei cărţi, care va fi una de referinţă pentru toţi câţi se vor apleca asupra fenomenului imigraţionist românesc din statul Michigan.
Sorin Olariu, poet, autor de cărţi, membru al Uniunii Epigramiştilor din România a rostit câteva cuvinte de suflet despre Românii Americani de la Marile Lacuri, mărturisind despre încordarea lui Ştefan Străjeri în lupta de supunere a imensului material documentar şi structurare în această carte. Dl. Olariu a ţinut să cinstească evenimentul cu o savuroasă epigramă.
Dl. Călin Cutean a rostit cuvinte însufleţitoare despre carte şi despre eveniment.
În succintul său discurs autorul a mulţumit asistenţei pentru prezenţă şi organizatorilor pentru elanul şi generozitatea lor în punerea la punct a întregii acţiuni. Apoi a semnat autografe pentru mulţimea doritorilor care s-au aliniat să cumpere cartea.
Datorăm foarte mult organizatorilor pentru reuşita calitativă a seratei. Este un debut al Clubului Agora în organizarea unei acţiuni specific culturale şi, judecând după reuşită, noi dorim implicarea pe mai departe a grupului de doamne în acest sens. Preşedinta organizaţiei, Doina Chertic a prezentat succint profilul caritabil al activităţii grupului, care s-a concentrat până acum pe ajutorarea materială a unor categorii defavorizate din România, copiii orfani, în primul rând. Ea a introdus pe fiecare membră a clubului pentru a face cunoştinţă cu asistenţa. Numele lor sunt: Stela Borcea (nu a fost prezentă), Andreea Bordeianu, Doina Chertic, Dana Diliţă (nu a fost prezentă), Cecilia Dobaşu, Corina Hatzis, Monica Leitner, Mirela Luchian, Ella Meluţă, dr. Anca Nastasa, Luminiţa Pop.
Sub îndrumarea plină de entuziasm a administraţiei Bisericii „Sfânta Treime” şi a d-nei Andreea Bordeianu sala a fost frumos decorată de Ella Meluţa, spaţiul bine divizat pentru speach-uri şi pentru dans, a fost întocmit un program al serii inspirat, oaspeţii au fost întâmpinaţi călduros. Toate doamnele de la Agora merită muţumirile noastre pentru pregătirea mulţimii gustărilor cu aspect atrăgător şi pentru toate detaliile puse de ele la punct cu un minunat devotament pentru lucrul bine făcut.
Se cuvine o menţiune specială pentru solista de muzică uşoară şi populară Diana Pantea, care a voluntariat să dea serii un plus de frumuseţe cu vocea ei deosebită.
Dl. Călin Cutean împreună cu d-na Andreea Bordeianu, iniţiatoarea acţiunii, au avut un rol deosebit în mobilizarea publicului, trimiţând numeroase e-mailuri cu aprecieri la adresa cărţii, ceea ce a captat atenţia oamenilor. Tuturor celor menţionaţi li s-au alăturat familia Puiu, familia Fermaş şi Adrian Motoc, voluntari de la Biserica „Sfânta Treime” care au contribuit, fiecare în felul lui, la buna desfăşurare a acestei acţiunii.
Tuturor le mulţumim pentru râvna şi dedicaţia lor, slujind unui ţel nobil, care a prilejuit o mare bucurie, schimburi de impresii, revederi de prieteni, pe scurt a creat o ambianţă emoţională pozitivă de apropiere umană.

PUBLICUL IL VREA PE FUEGO ACTOR

Posted by Gabriela Petcu On June - 16 - 2014

Fuego actorCe-i drept, asta e specializarea lui, fiind absolvent de teatru, dar nimeni nu se aștepta ca piesa montată de el să aibă un succes atât de mare în rândul spectatorilor, jucându-se o stagiune întreagă cu casa de bilete închisă.

Mai mult, artistul a realizat și un turneu național cu spectacolul “TESTAMENT “, lecția sa de patriotism, în care interpretează, cu dramatism, întreaga operă a celui ce i-a fost maestru, poetul limbii române, Grigore Vieru. Ultima reprezentație din această stagiune se va juca pe 3 iulie, la Pitești, la Teatrul “ Al. Davila “, acolo unde a fost si premiera. Și pentru că publicul a răspuns pozitiv la mesajul său, pentru că există cerere și pentru că admiratorii vor sa-l vadă în continuare jucând, Fuego a hotărât să mai interpreteze piesa înca o stagiune. Astfel, începând cu luna octombrie, lunar, îl puteti admira pe Paul Surugiu împletind muzica cu dramatismul și poezia, la Pitești.

Pe lângă asta, el va porni la drum în toamnă, cu același spectacol, în cele mai importante orașe ale țării pentru a le reaminti românilor cât de importante sunt valorile naționale, limba în care ne-am format și alături de care trăim, dragostea de neam și iubirea față de artă și lume.

În exclusivitate pentru Libertatea, Fuego mărturisește că nu a crezut vreodată că piesa gândită de el împreună cu profesoara sa de teatru, asis.univ. Adriana Piteșteanu, va avea asemenea impact.

“Mi-am imaginat că lumea va veni la teatru. Că vom juca de câteva ori, îl vom omagia pe Grigore Vieru și vom încheia cu asta. Dar ecourile au fost mai mult decât ce speram noi inițial. Lumea simte poezia, trăiește fiecare vers. Există chiar persoane pe care le recunosc în sală la fiecare reprezentație, iar asta nu mă face decât să fiu onorat că am putut crea ceva diferit, față de muzica mea și că pot, prin interpretare, să amintesc cât de frumoasă e România, limba română și toate minunile din lucrurile simple“, afirmă emoționat Paul Surugiu.

Piesa “Testament “ a primit recent distincția de cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea asociatiei și editurii “ANAMAROL “, condusă de poeta Rodica Elena Lupu,  iar Fuego a fost premiat de către revista “LITERATURĂ ȘI ARTĂ“ din Chișinău pentru iniţiativa formidabilă de a promova, într-o perioadă deficitară la acest capitol, arta adevărată, sufletul românesc dintre cele două maluri ale Prutului. Trofeul i-a fost înmânat chiar de către academicianul și poetul Nicolae Dabija, una dintre cele mai de seamă figuri ale culturii românești contemporane.

Rodica Elena LUPU

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/publicul-il-vrea-in-continuare-pe-fuego-ca-actor-afla-ce-hotarare-a-luat-artistul-496108.html#ixzz34jkp7CsF

ROCA GeorgeVeronica IVANOV

 

Veronica IVANOV: Multe articole au trecut prin mâna dumneavoastră. Sunteţi un recunoscut scriitor, poet şi ziarist, atât în România cât şi în ţara dumneavoastră de adopţie, Australia. Eu aş zice că sunteţi şi un artist desăvârşit!

 

George ROCA: În primul rând salutări dumneavoastră şi cititorilor revistei RoMania. Referitor la multitudinea de articole… aşa este! Multe articole (materiale scrise) mi-au trecut prin mână. De când mă ocup de redactare am preparat (până acum, 10 aprilie 2014) peste 6250 de materiale. Adică, după ce le-am primit de la autori în diferite formate, le-am corectat, le-am pus semne diacritice, le-am ataşat o imagine complementară, le-am făcut publicabile, şi le-am răspândit la revistele cu care colaborez. Peste 60 de reviste! Publică cine vrea, sau cine este interesat de materialul respectiv! Uneori a fost publicat acelaşi articol, simultan, şi de zece reviste virtuale sau pe hârtie. Înseamnă că publiciştii au fost interesaţi şi le-a plăcut ceea ce le-am trimis. Spre bucuria autorului! Eu cu ce m-am ales!? Am fost şi sunt cel mai câştigat! Citesc totul! Absolut totul, în amănunţime! Normal! Doar redactez materialele… şi trebuie să fiu atent ce se scrie în conţinutul acestora. Şi astfel, în felul acesta, nu duc lipsă de literatură de limbă română chiar dacă mă aflu la antipozi. Trăiască Internetul care facilitează acest mijloc minunat de comunicare. Mă veţi întreba de unde am „muşterii” care scriu… Am fost şi mai sunt prezent în redacţiile unor reviste… de la redactor şef până la simplu corespondent. De acolo, deci, vin scriitorii! Nu îi fur… de la aceste reviste, dar mă caută domniile lor în particular ştiind că pot să le facilitez relaţia cu diferite publicaţii literare şi totodată să le fac materialele publicabile. Unii mă consideră  un fel de PR… literar. Desigur că mulţi scriitori se bucură atunci când îşi văd materialele apărâd într-o publicaţie, dar şi revistele au aceeaşi bucurie când primesc câte un material de valoare. Desigur că întotdeauna pun la vedere adresele de e-mail ale celor două entităţi (corespondentul şi publicaţia) pentru a putea întreţine legături şi fără intermediul meu.

 

Cât despre propoziţia a doua din întrebarea de mai sus… Vă mulţumesc! Prea multe laude totuşi! Nu ştiu cât de cunoscut sau re-cunoscut scriitor sunt, apoi poet sau ziarist… dar sincer, mă zbat cât pot de tare! Îmi plac lucrurile rotunde, perfecte, frumoase, plăcute… şi de aceea fac eforturi ca şi scrierile mele să fie aşijderea. Nu întotdeauna reuşesc… căci doar… oameni suntem! Artist desăvârşit!? Vorbe mari! Sarutmana! Cred că v-aţi referit la grafica digitală de care mă ocup!? Hm! La unii place, la alţii mai puţin, iar alţii trec indiferenţi pe lângă…! Cu toate că am am o vitrină destul de vastă cu imagini digitale artistice, grafică, portretistică, sigle, colage, afişe, radiografii… care pot vizitate pe pagina mea de facebook.

 

AUSTRALIA 2014Veronica IVANOV: Ce v-a determinat să plecaţi atât de departe de casă?

 

George ROCA: Cu sufletul şi gândul nu am plecat de „acolo” niciodată! Nu sunt un naţionalist de linie dură dar am încercat să duc cu mine, în cutiuţa inimii, ţara în care m-am născut. Şi nu e greu! De ce am plecat!? Aşa a fost atunci… prin 1979… când mi-am depus actele să mă exilez la capătul lumii! Nu am plecat de plăcere şi nici de bucurie. Am plecat de necaz, de supărare. Ar trebui să umplu zeci de pagini cu această motivaţie… aşa că mai bine să sărim peste… Nimeni nu părăseşte meleagurile strămoşeşti de bine. Şi iată că au trecut 34 de ani de atunci… şi plecarea „aceea” mă afectează până în zilele de azi. Am descris acest sentiment în câteva din poeziile mele. Exemplu: „… Dorul mă macină-ncet/ Şi-mi aduc cu drag aminte/ De stradă copilăriei/ Şi de-o vorbă de părinte.// Am lăsat acolo totul/ Cu durere şi regret/ Şi-acum simt că amintirea/ Se şterge încet-încet!// Inima îmi plânge tare/ După sfânta Românie/ Nu mai cânt ca altădată/ Nu mai recit poezie// Aş vrea să mă-ntorc acasă/ Să găsesc ce am pierdut,/ Dulcea mea copilărie/ Şi… s-o iau de la-nceput// Ştiu că asta nu se poate/ Mă învinge depărtarea/ Şi puterile mă lasă/ Căci se stinge lumânarea//.  (Ardeal, fragment)

 

Veronica IVANOV: Aveţi mulţi prieteni români. Un prieten comun este doamna Georgeta Resteman care este redactor cultural al ziarului nostru. Ce face ca o prietenie să dureze peste mări şi ţari?

 

George ROCA: Aşa este! Ne înţelegem bine deoarece avem aceleaşi iniţiale! Eu GR, dansa GR! Apoi… ne-am născut pe aceleaşi meleaguri… undeva la poalele muntelui Vlădeasa. Geta scrie excelent! Are pană! Vocaţie. Voinţa şi dăruire. Of, of! Şi cât am bătut-o la cap să scrie… să publice. Era timorata! Ea organiza tabere de literatură, dar îi era frică să se producă… Până într-o zi… Pe 17 martie 2010 i-am publicat prima plachetă de versuri! Titlul „Debut”. Succesul a fost garantat! Materialul fost publicat simultan în mai multe reviste. Şi după aceea a scris de parcă ar fi avut aripi la degete! Şi poezie, şi proză… Văzându-i-se valoarea a fost cooptată în redacţiile mai multor publicaţii online… Şi astfel a ajuns să fie cunoscută, apreciată, să ştie lumea de dânsa. Consider că doamna Georgeta Resteman e un nume destul de sonor în literatura română contemporană. Căutaţi-l pe net şi veţi vedea. Aşa că, aveţi grijă de dânsa! Preţuiţi-o! Aduce beneficii redacţiei, revistei, cititorilor din Cipru şi nu numai. Ce face ca o pretenie să dureze peste mări şi ţări? În primul rând respectul reciproc, profesionalismul, afinităţile literare, prietenii comuni (printre care vă socotim şi pe dumneavoastră), apoi preocupări şi proiecte comune, colaborări… la diferite publicaţii, unde ne intersectăm deseori! Uneori nu comunicăm personal (pe net, desigur!) cu săptămânile, dar asta nu înseamnă că nu ne urmărim activitatea sau nu ne citim producţiile literare…

 

Veronica IVANOV: Cât de importantă este familia pentru dumeavoastră? Aveţi un băiat care vă seamănă… povestea scrisă de el a fost publicată în paginile ziarului nostru. Cum aţi reuşit să-i cultivaţi dragoastea de limba română?

 

George ROCA: În general evit să vorbesc despre membrii familiei. Să nu semene a nepotism! A… laudă de sine. Fiecare îşi laudă marfa şi desigur aproapele. Familia este importantă! Singurătatea distruge sufletul. A împărţi bunele şi relele cu partenerul de viaţă uşurează tarele stresului de zi cu zi. Se creează o armonie, o simbioză, care cu timpul te obişnuieşti şi îţi este necesară. Pentru armonie, pace şi linişte. Copiii!? Aceşti ne reprezintă… rămân după noi să ducă stindardul mai departe. Depinde cum îi educi! Râma îşi educă copilaşii să sape tunele prin pământ, albina să culeagă miere, iar oamenii să facă ceea ce fac domniile lor, sau ce au făcut părinţii acestora… Oglinda lor! Majoritatea reuşesc… dacă pot face faţă influenţelor nocive ale societăţii moderne. Eşti căldărar, înveţi copilul să facă căldări. Eşti muzician, înveţi copilul să îi placă muzica. Scrii, eşti om de litere… Scrie şi copilu’! Uneori chiar literatura de calitate. La început imita părintele… apoi personalitatea îi dictează să fie indepentent. Fără influenţe… dar totuşi păstrează linia celor „şapte ani de-acasă”. Desigur că l-am ajutat pe băiatul meu să îşi cizeleze unele texte literare. Dar acum scrie fără influenţe, şi fără implicaţii parentale. Şi eu m-am oprit din dădăceala… Îi admir scrierile! Cât despre cultivarea dragostei de limba română la copiii noştri, ce pot zice? Chiar dacă eşti departe de ţară, este posibil acest fapt! Chiar dacă partenerul este de altă limbă. Secretul!? Vorbiţi româneşte cu copiii dumneavoastră. Nu fiţi snobi! Nu vă fie frică de faptul că nu vor poseda bine limba ţării de adopţie. O limbă înnobilează o altă limbă şi îi întregeşte vocabularul. Limba română este foarte aproape de limba latină… baza multor limbii europene, inclusiv engleza, care are în fondul de cuvinte o mulţime de cuvinte uşor de înţeles de vorbitorii de limbă română… Aici e secretul… de ce învaţa uşor şi vorbesc românii atâtea limbi străine.

 

Veronica IVANOV: www.confluente.ro este un loc unde poţi întâlni oameni cu aceleaşi preocupări, iubitori de cultură şi de frumos, români de pe mapamond. Cum v-a venit ideea de a deveni promotor cultural şi de a realiza acest site?

 

George ROCA: Revista „Confluenţe Literare” este fondată de domnul Octavian Lupu şi de mine. Ne-am cuplat datorită afinităţilor literare, a limbajului comun în ceea ce priveşte elaborarea unei reviste utile care să fie la îndemâna oricărui scriitor cu înţelegere minimă de webmastering. Un loc unde se întâlnesc scriitorii consacraţi cu debutanţii. O tribună în care fiecare om de litere îşi etalează talentul, lucrările, ideile şi de unde primeşte deseori critici (literare) constructive de la cititori de bună-credinţă. Să ştiţi că producem una dintre cele mai citite reviste de limbă română din zilele noastre! Această revistă era deci necesară! Am realizat-o deci, împreună cu dl. Lupu (chiar dacă nu ne-am văzut fizic niciodată!!!), dânsul venind cu cunoştinţele de webmastering (şi desigur minunatele sale lucrări literare), eu venind cu corespondenţii pe care îi cunoşteam, cu grafica şi cu scrierile mele. Cu timpul ne-am sofisticat, iar revista „Confluente literare” a început să devină foarte cunoscută şi apreciată de iubitorii de literatură de limbă română. De curând a fost înregistrată şi a primit codul ISSN (International Standard Serial Number), un număr unic de înregistrare, necesar pentru a putea fi identificată ca publicaţie periodică recunoscută internaţional. Acest fapt îi dă greutate şi recunoaştere de către diferitele foruri de profil profesional, materialele publicate putând fi citate în studii academice, lucrări stiinţifice, lucrări de doctorat, prezentări, proiecte de specialitate…

 

Veronica IVANOV: Sunt multe ore de lucrat… la grafică, inserarea articolelor pe site… Cum vă este răsplătită această muncă?

 

George ROCA: Aşa este! Multe ore… Mult timp dedicat acestei munci: editare, grafică, promovare… Consider că, atunci când trimiţi un material la o revistă spre publicare, acesta trebuie să fie perfect din punct de vedere gramatical şi estetic… de la aranjarea paragrafelor până la imagine adiacentă… (a cărei grafică o execut cu plăcere), pentru a nu îi da publicistului prea mult de lucru. Dacă şi conţinutul textului este de calitate… nu contează că eşti debutant sau nu… se publică! Şi bucuria (după cum am mai spus deseori) este de ambele părţi… atât la scriitor cât şi la cititor. Tot ceea ce fac este gratuit, voluntar… pentru bucuria minţii şi a ochiului citiorului. Şi apoi, cine e primul care citeşte, vede, admiră şi se bucura de materialul scris? Tot eu! Aşa că merită!

 

Veronica IVANOV: Îmi place foarte mult cum reuşiţi să combinaţi fotografiile pe care vi le trimit cu ocazia diverselor evenimente care au loc în Cipru şi care prin abilitatea dumneavoastră grafico-artistică se îmbină ca un tot unitar. Ce cursuri aţi urmat în această artă?

 

George ROCA: Grafica digitală este o meteahnă, o plăcere şi o satisfacţie pentru mine. Simt că mă întregeşte. Mă bucur atunci când pot să prezint o imagine pe care am creat-o şi această imagine încântă ochiul celui care o receptează. În general lucrez cu programul Photoshop. Am făcut câteva cursuri profesioniste pentru a mă acomoda cu acest program. Lucrez cu migală şi caut să nu fac nimic de mântuială. Am făcut astfel şi pentru revista dumneavoastră câteva colaje sau pelicule multiple (tip film) deoarece este recomandat să se reducă numărul de fotografii ataşate la un articol… şi colarea acestora într-o singură imagine. Multe reviste nu suportă imagini multiple ataşate la un material scris. Multe dintre fotografiile trimise de autor trebuiesc prelucrate, tăiate, îmbunătăţite ca rezoluţie şi culoare. Unele necesită un text explicativ, scris cu diferite fonturi şi multe altele, care creează un produs finit estetic, plăcut ochiului şi care atrage atenţia.

 

ROCA Film 2014Veronica IVANOV: Când şi unde a avut loc prima dvs. lansare de carte?

 

George ROCA: În Australia am publicat versuri în două antologii colective (mai mulţi autori), prima „Orizonturi albastre”, Editura Cogito, Oradea, 1993 şi „Dincolo de orizont”, Editura Călăuza, Deva, 1996. Lansările au fost făcute aici, la Sydney, în prezenţa repezentaţilor Ambasadei Române şi ale altor personalităţi diplomatice şi desigur a membrilor comunităţii româneşti din Sydney. Consider că a fost nu numai un succes ci şi o provocare deoarece a aflat „lumea de aici” că şi românii pot „face” literatură chiar dacă se află la peste 16 mii de kilometri de casă.

 

Veronica IVANOV: Ce alte cărţi aţi mai publicat după aceea?

 

George ROCA: În 2006 am publicat proză, tot într-o antologie colectivă, numită „Mărturisire de credinţă literară” (Vol 1), Ed. Carpathia Press, Bucureşti, 2006, apoi a urmat prima mea carte proprie, un studio istoric numit „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2006. A urmat şi primul volum de versuri: „Evadare din spaţiul virtual”, Editura Anamarol, Bucureşti, 2009, două volume de interviuri: „De vorbă cu stelele” (Vol 1 şi 2), Editura Anamarol, Bucureşti, 2010, 2011, „Căutând insula fericirii” (Poezii. Ediţie bilingvă), Edtura Anamarol, Bucureşti, 2013.

 

Veronica IVANOV: Aţi publicat recent şi câteva antologii. Ce ne puteţi spune despre acestea?

 

George ROCA: Împreună cu doamna Rodica Elena Lupu, directoarea editurii Anamarol din Bucureşti, am iniţiat două proiecte, două serii de antologii româneşti – una de poezie purtând titlul „Simbioze lirice” şi una de proză, „Scripta Manent”. Eu am executat grafica, copertele şi chiar editarea unor segmente. Proiectele sunt vaste. Fiecare antologie de poezie cuprinde 20 de poeţi, fiecare poet are alocate câte 16 pagini. Deci 320 de pagini în total. Volumul de proză conţine tot 20 de autori, a câte 20 de pagini fiecare. Deci 400 de pagini în total. Până în prezent (de un an) am publicat 6 volume de poezie cu titlul „Simbioze lirice”, deci 120 de poeţi, şi aproximativ 2000 de pagini A5, incluzând şi prefeţe, postfeţe, comentarii şi cuprinsul volumului. „Scripta Manent”, antologiile de proză, a apărut în 2 volume. 40 de scriitori şi 800 de pagini. Ne-am propus să scoatem câte zece volume de poezie şi zece de proză! Munca e frumoasă, dar epuinzantă. Mai ales că totul se face în regim de non-profit şi fără sponsorizări. Autorii plătesc doar tipărirea cărţii şi unele mici cheltuieli pentru servicii poştale sau de distribuţie. Din această cauză tirajul este limitat.

 

Veronica IVANOV: Ce proiecte de viitor aveţi? Ce surprize veţi pregăti iubitorilor de literatură?

 

George ROCA: Pregătesc un nou volum de interviuri „De vorbă cu stelele” (3), o antologie iniţiată şi semnată de mine cu titlul „Taina scrisului – 50 de scriitori”. O carte de dicţie, perspicacitate şi amuzament numită „Prune-n gură”, şi o culegere de eseuri australiene cu titlul „Sub Crucea Sudului”. Sper ca acestea să vadă lumina tiparului până la sfârşitul anului 2015.

 

Veronica IVANOV: Ne puteţi face o comparaţie între Bucureşti şi Sydney?

 

George ROCA: Bucureşti e o metropolă iar Sydney un metrolpolis. Bucureşti este un oraş frumos, diferit de alte oraşe. Trebuie să îl iubeşti pentru a-l aprecia. Este locul tinereţii mele… locul unde am trăit, unde deseori m-am bucurat, am iubit şi mi-am făcut prieteni. Sydey e ceva mai vast… mai întins… Frumos, elegant, dar cu mai puţini prieteni, cu mai puţine obiceiuri obişnuite inimii, cu o posibilitate de acomodare mai dură. Lipsesc strămoşii, părinţii, „mioriţele”, „miticii”, „dâmboviţenii de pe mal”, „peşcheşul şi alte influenţe otomane”, „rahatul de pe clanţa”, „halimaua”, „micul şi sarmaua”, „ca la noi la nimenea”, „capra vecinului”, „doină, doină cântic dulce”, „nea Alecu”, „bancurile cu Bulă” şi multe altele. Dar nu vă speriaţi… şi aici la Sydney veţi găsi metehne: „taclalagii” numiţi „yuppies”, băutorii de bere care râgâie prin pub-uri numiţi „bogans”, soldaţi şi lucrători publici îmbrăcaţi în pantalonaşi scurţi şi ciorapi trei sferturi, pălării Akubra cu motocei pentru a alunga muştele, Ned Kelly-haiducul, bumerangul – devenit obiect turistic care nu mai zboară demult, cangurii boxeri… şi paianjenul ucigaş cu cruce roşie pe spate (Red Back Spider) din toaletă. Dar fiind un oraş multicultural, multietnic, te acomodezi uşor şi te scufunzi cu încredere în „melting pot-ul” înconjurător. Cu timpul devii mai încrezător, mai înţelegător, mai prietenos şi te simţi chiar (mai) ca acasă. Dar noaptea… tot româneşte visezi! Parol!

 

Veronica IVANOV: Migraţia este apanajul celor care au un vis… acela de a vedea o lume nouă… Cum este să munceşti şi să trăieşti în Australia?

 

George ROCA: Mulţi emigranţii şi-au părăsit ţara natală pentru o viaţă mai bună. Mulţi de frica unui sistem totalitar. Australia este o ţară „eminamente” de emingranti. Majoritatea au venit aici cu o bocceluţă de haine şi cu un sac enorm de vise şi speranţe… Majoritatea au rămas pe loc! Aici! Puţini s-au rentors de unde au venit. Înseamnă că s-au acomodat. Şi-au construit o viaţă nouă! Ai fost şi mulţi care au pierit şi nu s-au putut obişnui cu noua ţară. Cel mai greu a fost pentru veniţii din fostele ţări ex-comuniste. Altă climă, altă mentalitate, alte obiceiuri, altă orânduire, altă limbă… Dar cei care au fost puternici şi au perseverat şi-au făcut o viaţă mai tihnită şi mai liniştită… Şi apoi, omul sfinţeşte locul! S-au obişnuit… şi culmea, majoritatea mor în ţara de adopţie! Deci nu se mai reîntorc la bătrâneţe în ţara de unde au venit. Cu toate că mulţi şi-au jurat, atunci când au emigrat, ca la bătrâneţe vor pleca să moară acolo… unde sunt şi mormintele strămoşilor lor. Nu prea se poate! Stai în exil nişte ani buni, lucrezi, îţi faci o gospodărie… iar la bătrâneţe, când nu te mai ţin balalmalele unde vrei să te duci!? Au murit cei dragi, au murit prietenii, vecinii, a dispărut habitatul copilăriei şi al tinereţii… Te duci acolo ca un străin… şi-ţi mai laşi şi urmaşii în urmă… Căci nu le poţi porunci să te urmeze. Au servicii, au şi ei copii… case, împrumuturi la bancă, rudenii noi, prieteni… cunosc locul, şi mai apoi, mulţi sunt născuţi aici, pe meleagul emigranţilor, aici unde „ei” o numesc ţara „lor” natală! Aşa că… ţineţi legătura cu ţara strămoşilor pe toate căile posibile până sunteţi în putere fizică şi mentală, iar când obosiţi de atâta viaţă bună şi frumoasă… căutaţi-vă un loc de veci, prin apropiere, pentru ca să fie uşor pentru urmaşii cei dragi să vă mai aducă o floare la mormânt…

 

Veronica IVANOV: Cum poate cineva ajunge acolo, fără să aibă o rudă sau un prieten?

 

George ROCA: Întrebarea e foarte uşoară. Răspunsul îl găsiţi pe saitul (n.a. aşa scriu eu „site” în limba română!”) Guvernului Australia referitor la emigrare: http://www.immi.gov.au. Acolo veţi primi foarte multe detalii despre cum poţi emigra în Australia. În general fiecare individ care doreşte să se stabilească în Australia este tratat diferit, în funcţie de pregătire profesională, studii, aptitudini, comunicare. Odată admis, nu te mai trimite nimeni în ţara de unde ai venit. Devii rezident permanent şi în doi-trei ani primeşti şi cetăţenia ţării. Un sfat amatorilor! Deoarece în momentul de faţă este foarte uşor pentru români să obţină o viză de turist în Australia (o simplă cerere completată pe net) este recomandat să vină şi să vadă… înainte de-a face pasul cel mare, saltul la Antipozi!

 

Veronica IVANOV: Cum arată comunităţile de români din Australia? Care sunt principalele evenimente care se organizează acolo?

 

George ROCA: Sunt convins că seamănă leit cu cele din Cipru. Au culoare şi „temperament”. Românii sunt la fel peste tot, pe tot mapamondul. Iubitori, prietenoşi, sensibili, veseli, primitori, purtători de tradiţii, dar şi supărăcioşi, zeflemişti, unii chiar încrezuţi, invidioşi… Ei, dar parcă alte neamuri sunt mai breze!? Că, deh, doar oameni suntem cu toţii! Şi cu bune şi cu rele! Sunt vreo 15 mii de români în Sydney. Oraşul e mare! 80 de kilometri lungime şi 60 de kilometri lăţime. Ai noştri sunt răspândiţi peste tot. Biserici vreo 3 ortodoxe, vreo două neoprotenstante şi una greco-catolică. Întâlnirile majore se fac la picnicuri, nunţi, botezuri, înmormântări sau la câte un spectacol cu artişti veniţi din România. Viaţa culturală e cam la pământ… De fapt nu primim nici un fel de ajutor din România. Australia, un continent întreg… cu multe oraşe, cu o comunitate românească destul de numeroasă după 1989, nu are nici un Institut Cultural Român, nu avem un club, o casă românească… nimic! Suntem uitaţi de ţară mamă! Mulţi oficiali de-acasă vin, văd, se manifestă turistic, adică se plimbă… dar nu fac nimic pentru bieţii românaşi de la Antipozi! Nimic-nimic-nimic! Aşa că ducem lipsă de evenimente naţionale şi culturale. De curând am organizat pe forţe proprii, împreună cu alţi trei scriitori români stabiliţi la Sydeny, un eveniment cultural, un spectacol de poezie şi muzică. Consider că a fost încununat de succes. Am avut şi vreo 80 de spectatori. Doar atât. Poate cu ajutorul Excelenţei Sale, doamna Nineta Bărbulescu, noul ambasador român în Australia, vom putea organiza pe viitor şi alte spectacole de acest gen în câteva oraşe australiene. Românii sunt dornici să se întâlnească, să socializeze.

 

Veronica IVANOV: Ce ne puteţi spune despre recentele evenimente culturale la care aţi participat şi care au avut loc în Spania şi în Israel?

 

George ROCA: Secretele ajung până în Cipru? Glumesc! Am fost la Madrid unde mi-am lansat cartea „Evadare din spaţiul virtual”. Am acolo mulţi prieteni români dar şi spanioli. Am fost încântat de ospitalitatea acestora. Limba spaniolă nu este un impediment în comunicare. Românii o asimilează uşor. Pregătesc un volum de poezie bilingv român-spaniol. Aşa că, sper să mai ajung în scurt timp prin metropola madrielenă, la prietenii mei de la „Espacio Niram”, o cafenea literară situată lângă Palatul Operei, un loc unde cultură, literatură şi unde artele plastice prevalează şi stau la loc de cinste. În Israel, am fost în octombrie 2013. Invitat de către Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română de acolo. Am fost încântat de atâta prietenie şi bună organizare. Am avut două lansări personale de carte, la Tel Aviv şi la Haifa. Am cunoscut oameni de litere excepţionali, scriitori originari din România, oameni de înaltă factură intelectuală, eleganţă şi cultură. Am mulţi prieteni şi acolo… Prieteni cu care ţin legătura, care îmi trimit materiale spre publicare, sau doar ne împărtăşim ideile… Am cunoscut acolo artişti plastici, muzicieni, jurnalişti de marcă… Israelul e un mediu de cultură românească nemaintâlnit în afara graniţelor perimetrului naţional românesc şi basarabean.

 

Veronica IVANOV: Se ţin şi în Australia tradiţiile şi obiceiurile româneşti – Paştele, Crăciunul?

 

George ROCA: Desigur că se ţin! Paştele… cu tradiţiile pascale, cu slujbele religioase, cu ouă roşii, cu miel-friptură, miel-ciorbiţă, miel-drob, sărmăluţe, cozonaci… Întruniri, întâlniri, mese, veselie… „Hristos a înviat!”. Crăciunul e mai ciudat! Atunci e miezul verii la noi. Cald, foarte cald. Nu zăpadă, nu sanie, nu Moş Crăciun cu nasul roşu! Nu piftie! Doar noi, în pantaloni scurţi, adunaţi la un grătar, o bere rece… şi taclale. Povestiri şi amintiri din copilărie… de alde „Mai ţii minte ce bine mirosea pomul de Crăciun? Îţi mai aduci aminte când mergeam la patinaj pe gârlă?” Sau „Ce colinde frumoase cântau copilaşii din cartier…”. Apoi „O brad… frumos, o brad frumos…” Cer fără pic de nor, soare arzător şi ochi înlăcrimaţi de amintiri şi dor… Dar haideţi să nu fim prea sentimentali!

 

Veronica IVANOV: Cât de des reveniţi acasă?

 

George ROCA: În fiecare an! Doar odată. Pe la începutul toamnei. Mă duc să mă întâlnesc cu prietenii, cu cunoscuţii, cu oamenii care scriu… Să mai învăţ expresii româneşti de ultimă oră (de alde „aşa vrea muşchii mei!”) Să mai lansez o carte. Să-mi încarc bateriile!

 

Veronica IVANOV: În 2006, la „Miss Diaspora” a fost o fetiţă din Melbourne… care a sărit ca un cangur pe scena plutitoare a Festivalului Callatis din Mangalia, aducând pentru prima dată îndepărtata Australie atât de aproape de Europa.

 

George ROCA: „În urmă cu aproape opt ani îi luăm un interviu talentatei cântăreţe australiene de origine română Loredana Sachelaru. Atunci se pregătea, plină de speranţe, să plece în România pentru a participa la concursul «Miss Diaspora», parte componentă a faimosului festival anual de la Callatis (Mangalia). Ce-a făcut acolo? A avut succes! A fost aleasă printre cele 8 finaliste, a susţinut un recital muzical pe marea scenă a festivalului, a fost invitată de mai multe ori la televiziunea română, la emisiuni-show precum cea a lui Horia Moculescu, Alexandru Arşinel şi TV Timişoara. A cântat şi a dat interviuri la câteva posturi radio naţionale, în ziare şi reviste româneşti de specialitate…”

 

Pe fetiţa o chema atunci Loredana Sachelariu. Acum, are 24 de ani şi este ştiută sub numele de XONIA. A devenit vedetă pop în România. După ce a a participat la concursul „Miss Diaspora” s-a îndrăgostit de România. Părinţii ei sunt originari de acolo. Moldoveni frumoşi şi buni! Au crescut „fetiţa” în tradiţie românescă. Cât a fost copil, a fost o vedetă la Melbourne, unde s-a născut. A fost actriţă în serialul de televiziune australian „Neighbours”. Reclame de televiziune pentru Toyota. A făcut canto, a dat concerte în săli cu peste 500 de locuri, a scos compact discuri.

 

„Trebuie menţionat faptul că Loredana nu a fost numai o «voce de succes» australiană, călcând pe urmele celebrei cântăreţe pop Kyle Minogue, ci şi compozitoare şi textieră a propriilor producţii. Înainte de-a se îndrepta cu precădere spre lumea cântecului, Loredana a fost o balerină profesionistă. A absolvit «Australian Ballet School», a strălucit pe cele mai bune scene australiene, în spectacole organizate de «Australian Ballet Company» şi de «English Naţional Ballet», precum «Spărgătorul de nuci» a lui Piotr Ilici Ceaikovski (rol principal!), «Don Quijote» şi «Romeo şi Julieta» ş.a. Încununarea succesului i-a adus-o invitaţia de a dansa cu faimoasa trupă de notorietate mondială «Kirov-Mariinski Ballet» aflată în turneu în Australia. La mijlocul anului 2005 s-a retras din dansul clasic, dedicându-se în totalitate cantoului şi compoziţiei. Astfel, a putut să compună mai mult, să cânte în concerte şi să facă primele imprimări vocale cu cântecele originale scrise de ea. A frecventat şi faimoasele şcoli melbourneze de artă: «David Jaanz School of Singing» şi «Cicone Academy of Performing Arts» (patronată de Cossimo Ciccone), unde se studiază mişcare scenică, dans, dramă, dicţie, canto clasic, operă, pop, RMB, rock, jazz, etc.

 

Apoi s-a mutat pentru o perioadă la Hollywood, unde a studiat canto-ul, dansul şi actoria la faimoasa „Hollywood Pop Academy”. De aproape cinci ani îşi încearcă norocul în România. Şi cred că a reuşit. Am găsit-o deseori pe net pe locurile de frunte ale topurilor muzicale, a jucat ca actriţă în serialul „Miss fată de la ţară”. I-am luat până acum două interviuri. Se pot citi pe net. (Ceea ce este prezentat mai sus cu litere italice sunt paragrafe extrase dintr-unul din interviurile mele).

 

Veronica IVANOV: Care este marea dvs pasiune?

 

George ROCA: Mă împart între literatură şi grafica digitală!

 

Veronica IVANOV: Un gând cu ocazia Sărbătorilor Pascale, şi un mesaj pentru cititorii noştri…

 

George ROCA: Să aveţi parte de sărbători pascale fericite şi frumoase, lumina în suflet şi multă iubire din partea celor dragi. Ori unde v-aţi afla nu uitaţi minunatele versuri ale poetului George Sion: „Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce-o vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim.// Saltă inima-n plăcere/ Când o ascultăm,/ Şi pe buze-aduce miere/ Când o cuvântam.// Românaşul o iubeşte/ Ca sufletul său,/ Vorbiţi, scrieţi româneşte,/ Pentru Dumnezeu!//.

———————————————————————-

GEORGE ROCA – SCURTĂ BIOGRAFIE

 

ROCA George, născut la 14 iulie 1946, la Huedin-Cluj, România. Stabilit în Australia, la Sydney. Studii: Facultatea de filologie – secţia Limba şi Literatura Română. Scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor şef la mai multe publicaţii virtuale şi fizice.

 

1993 – Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA)

2002 – Membru Emeritus al Academiei Româno-Americane (ARA)

2006 – Membru al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP)

2008 – Membru al Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio

2009 – Membru al Ligii Scriitorilor din România

2011 – Membru al Fundaţiei Academice DacoRomâne

2011 – Membru de onoare al Internaţional Association of Paradoxism

2011 – Primeşte distincţia „Virtutea Literară” din partea Ligii Scriitorilor Români;

2012 – Premiul Ligii Scriitorilor Români – Secţiunea Proză/Interviuri (Pentru volumul „De vorbă cu stelele”);

2013 – Medalia „Virtutea literară” din partea Ligii Scriitorilor Români (Pentru promovarea limbii şi literaturii

„SIMBIOZE LIRICE – VOLUMUL IV”

Posted by Gabriela Petcu On January - 30 - 2014

SIMBIOZE LIRICE 4

George ROCA

 

– O NOUĂ ANTOLOGIE DE POEZIE PUBLICATĂ LA EDITURA „ANAMAROL”

DIN BUCUREŞTI

 

Comunicat/mesaj către cei care scriu versuri:

 

De curând, Editura ANAMAROL din Bucureşti, a terminat de editat şi trimis spre publicare, volumul IV de poezie „SIMBIOZE LIRICE – 20 de autori”, cu scrieri si poze inedite! Poeţii care doresc să apară în volumul V sunt rugaţi să ne contacteze (pentru mai multe amănunte) la adresa de mail:

 

edituraanamarol@gmail.com

 

Iată şi un text explicativ pe care l-am trimis celor interesaţi:

 

În prezent lucrăm împreună cu doamna Rodica Elena Lupu, la redactarea volumului 5 de poezie numit „SIBIOZE LIRICE” (20 de autori x 16 pagini fiecare = 320 de pagini în total) Va invităm să participaţi şi dvs. dacă vă face plăcere.

 

Orice poet consacrat sau debuntant poate să participe la proiect! Pentru a fi inclus în carte este nevoie sa trimiteţi pe adresa de e-mail a editurii:

 

• 20 de poezii (sau chiar 25) pentru a putea fi selecţionate (necesare pentru acoperirea celor 14 pagini A5 dedicate acestora).

 

• 2-3 fotografii bust sau portret (pentru a fi selecţionată cea mai bună din acestea). În cazul când aveţi poze în grup va rugăm să nu decupaţi imaginea dvs. – indicaţi doar care sunteţi! (Ex. A treia din dreapta)

 

• o mică fişă personală de autor (sau cv-ul)

 

Fotografia personală şi FIŞA DE AUTOR (de prezentare) vor ocupa două pagini separat. (deci fiecare autor va avea în carte un segment de 16 pagini). Imaginea autorului v-a fi transformată şi prelucrată grafic/artistic. (depinde de calitatea acesteia şi de rezoluţia la care a fost trimisă de autor)

 

Lansările primelor trei volume au fost făcute la Bucureşti, la Biblioteca Metropolitană, în prezenţa unor personalităţi literare cunoscute şi a unui auditoriu bogat:

 

 

De asemenea s-au făcut prezentări scrise despre carte (volum) care au apărut în diferite reviste de limbă română din jurul lumii.

 

Motivatia acestui proiect? Promovarea creatorilor de poezie românească.

 

Cartea este NON PROFIT, datorită tirajului redus! Costurile de tipografie trebuiesc plătite totuşi de autor. 20 de lei bucata. Minimum 5 cărţi. Adica 100 de lei! (dacă doriţi puteţi comanda mai multe exemplare, dar numai înainte de intrare la tipar a volumului, adică inainte de stabilirea tirajului şi a comenzii către tipografie). Dupa terminarea proiectului nu se mai poate comanda sau retipări volumul. Tirajul cărţi este fix, în funcţie de câte exemplare se comandă în avans de către fiecare autor.

 

Notă: Nu garantăm tipărirea poeziilor fără valoare literară. Nu publicăm poezii în limbi străine fără traducerea sau originalul acestora în limba română!

 

George ROCA

Rexlibris Media Gorup

24 ianuarie 2014

—————————————-

 

Până în prezent au fost publicaţi următorii autori:

 

VOLUMUL 1

1. ANTONACHE Ioana

2. ARMENESCU Elena

3. BUD Florica

4. CÂRNECI Radu

5. CERCEL Valeriu

6. CODREANU-TIRON Viorela

7. CUCEREAVII M. Ion

8. ERBICIEANU Adrian

9. GLODEAN Elena

10. LEU Eugenia

11. LUPU Elena Rodica

12. MOSCU Adela

13. NEAGU Cristian

14. OANA-PÂRÂU Ovidiu

15. OLARIU Sorin

16. RAŢIU Ioan

17. RESTEMAN Georgeta

18. ROCA George

19. SMART Geanina

20. TUDOR Dona

 

VOLUMUL 2

1. ARBID-STOICA Mihaela

2. BOTA Hanna

3. CALUGARU Geo

4. CROITORU Evelyne

5. CUC Melania

6. DUMITRESCU Ştefan

7. DUMITRU Marian

8. DURES Radu

9. KAPITZA Constantin

10. KLEIN Anton

11. LAURIAN Gim

12. LUNGEANU Emil

13. LUPU Elena Rodica

14. MUREŞAN Monica

15. MUSCA Oana Georgeta

16. PREDA Elisabeta

17. PREOTEASA Marilena

18. ROCA George

19. TOMA Robert

20. VOICILĂ-DOBRE Ioana

 

VOLUMUL 3

1. AŞTELIAN Raluca

2. BATOG-BUJENIŢĂ Mihai

2. BECART Valentina

3. CERNEA Rodica

4. CRĂCIUN Vera

5. CRISTESCU Mihaela

6. DEUTSCH Eugen

7. ELIA-VOICU Geta

8. FIERARU Anne-Marie

9. HANDRA Diana Paula

10. IONITA Daniel

11. LILĂ Ioan

12. LUPU Elena Rodica

13. MALCIU Marian

14. PREDA Elisabeta

15. ROCA George

16. SMARANDACHE George

17. STANCU Nicolae

18. STUPARU Ioana

19. VERDEŞ Constantin Florin

20. VOLCINSCHI Elena

 

VOLUMUL 4

1. ANDREI ANDOR

2. MIOARA ARDIELEANU

3. MIHAI GABRIEL BADEA

4. ANDANA CĂLINESCU

5. RODICA CERNEA

6. CORNELIA TURLEA CHIFU

7. IOANA VOICILĂ DOBRE

8. LARA DUMITRAŞCU

9. GABRIELA JANIK

10. RODICA ELENA LUPU

11. VICTORIA MILESCU

12. GAVRIL MOISA

13. LAURENŢIU ORĂŞANU

14. INES VANDA POPA

15. ELISABETA PREDA

16. GEORGE ROCA

17. ELIZA ROHA

18. GHEORGHE STROIA

19. VALERIA MIHAI ŞTEFAN

20. CAMELIA TRIPON

 

 

 

 

FUEGO FACE SENZAŢIE ÎN ISRAEL LA „ROMANIADA”

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

ROMANIADA-EILAT-2014-wbRodica Elena LUPU

Este vremea în care artiştii, după o perioadă agitată în luna decembrie, se relaxează acum, încercând să găsească resursele necesare pentru a continua şi pentru a avea inspiraţie. Nu este si cazul lui FUEGO, care găseşte surse pentru a evolua în muncă, în publicul său şi în dragostea pe care acesta i-o oferă de fiecare dată când urcă pe scenă. Astfel, după un turneu epuizant prin toată ţara, în luna decembrie, ce s-a jucat cu casa închisă, după sărbători de iarna petrecute tot pe scenă, artistul a plecat, la începutul unui an ce se preconizează a fi destul de plin pentru el, în Israel, la cea de a IX-a ediţie a festivalului românilor de pretutindeni „ROMANIADA”, ce se desfăşoară în fiecare an în statiunea Eilat, în apropiere de Egipt.

 

Paul Surugiu, împreună cu un grup de artişti valoroşi, prieteni: Mirabela Dauer, Teo Trandafir, Aurelian Temişan, Cristina Stamate, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, le reamintesc românilor din Israel, prin muzica lor, prin legătura puternică ce o au cu România, ce înseamnă să fii român, romantic, nostalgic, împlinit. Recitalul susţinut de Fuego, în cea de a doua seară a evenimentului, s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, toţi cei prezenţi la festival ridicându-se în picioare, aplaudând şi cântând împreună cu el cele mai frumoase refrene ale sale, precum şi piesele lansate în anul ce tocmai s-a incheiat. Un moment inedit l-a reprezentat interpretarea în ebraică a unui cunoscut cântec autohton, lucru apreciat de toţi cei prezenţi, la eveniment participand peste 1000 de persoane.

 

Iată ce precizează FUEGO referitor la „ROMANIADA”:

„Prezenţa mea în Israel, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul „Romaniadei” e o onoare. Să ştiu că prin muzica mea, prin cântecele şi vocea mea aduc noţiunea de „acasă” mai aproape de cei pentru care acasă reprezintă de multa vreme o istorie, e o senzaţie inexplicabilă. Pentru noi artiştii e important să ştim că publicul ne apaludă, ne apreciază, ne iubeşte. Dar aici se stabileşte o legătură diferită.

 

Peste tot intâlnesc public deschis, dornic de a primi mesajul meu şi de a asculta, cu inima plină, acordurile pieselor mele, dar în Israel, la românii a căror poveşti de viaţă te cutremură, se potriveşte ca toată starea să fie dublată de respectul pe care ţi-l poartă şi de intensitatea cu care simt cel mai banal cuvânt rostit în limba în care s-au născut, în al cărei leagăn au crescut şi care, într-un fel sau altul, e parte din ei.

 

Mă bucur că în acest an, am fost alături de o echipă minunată, de oameni dragi mie, de adevărate valori ale României noastre mari,  Mirabela Dauer, un monument al muzicii româneşti, o voce şi un timbru inconfundabile, Teo Trandafir, expresia profesionalismului şi a decenţei, a calităţii şi a umorului în televiziune, cea care mi-a fost alături la începutul carierei, acordându-mi încredere şi sprijin, precum şi de colegii mei, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Raoul, Cornelia Catanga, pe care îi respect şi îi apreciez pentru seriozitatea de care dau dovadă în parcursul lor.

 

Şi pentru mine, prezenţa in Israel vine cu amintiri. Ultima vacanţă în care am fost alături de tatăl meu s-a petrecut aici, având şi acum în minte, imaginea chipului său, împlinit pentru ca mă vedea pe mine împlinit, satisfăcut că visul său, cel de a ajunge la Mormântul Sfânt, a ajuns la realitate.

 

Cu nostalgie mă gândesc la el, dar am bucuria că am reuşit, să-i aduc zâmbetul, chiar aici, în leagânul spiritualităţii. Tocmai de asta spun, pentru toţi cei ce aveţi părinţi, sănătoşi, alături de voi, preţuiţi-i, oferiţi-le momente unice, fericiri mărunte, căci atunci când nu vor mai fi, imaginea acestor fericiri vă va insoţi în permanenţă.”

——————————-

Rodica Elena Lupu

Asociaţia Culturală REGAL D’ART

Bucureşti

5 ianuarie 2014

Paul Surugiu & Ziarul Libertatea

Posted by Gabriela Petcu On December - 4 - 2013

FUEGO - DAR DE CRACIUNFUEGO – UN DAR DE CRĂCIUN

 

Se spune că de Crăciun se cuvine să ne împăcăm cu noi înşine, în permanentele neîmpăcări, să ne găsim liniştea şi resursele necesare pentru a continua. Într-adevăr, toate la un loc fac ca sărbătorile să fie complete, dar poate cel mai important, este să fii alături de cei dragi.

 

Şi poate că nu degeaba luna ce începe poartă o denumire atât de sugestivă „LUNA CADOURILOR”, căci doar acum, putem oferi gânduri pentru care nu cerem socoteli, iertări şi împliniri, speranţe şi vise, planuri şi daruri. Un dar simbolic, muzical va ofera şi „Libertatea” împreună cu cel ce a ajuns sa fie, de vreo 10 ani, un etalon pentru vremea Crăciunului, FUEGO, melodiile sale reprezentând nu doar cadoul perfect pentru o seară tainică de Crăciun, ci şi coloana sonoră pentru toată perioada în care totul dobândeşte o altă formă.

 

Astfel, pe 10 decembrie, în exclusivitate, va fi lansat albumul de colinde „UN DAR DE CRĂCIUN”, o colecţie de excepţie cu cele mai frumoase şi mai sensibile cântece de sărbătoare ale artistului, precum şi noutăţi ce sunt incluse şi pe albumul „DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN” care urmează a fi scos pe piaţă in cadrul turneului cu acelaşi titlu.

 

Turneul debutează pe 7 decembrie, la Târgovişte, urmând apoi să poposească cu ai săi colindători, respectiv Paul Surugiu (FUEGO) şi orchestra de cameră ce îl acompaniază în acest an, condusă de concert-maestrul Filarmonicii din Piteşti, Madalin Sandu, în 17 oraşe importante ale ţării, încheind acest periplu cu Bucureşti, în ajun, pe 23 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor, începand cu ora 19.30.

 

În exclusivitate pentru „LIBERTATEA”, Fuego precizează:

 

„UN DAR DE CRĂCIUN” este cadoul pe care eu, în complicitate directă cu „Libertatea”, vreau să vi-l dăruiesc, ca simbol al preţuirii mele şi-al dragostei ce vi le port. Colecţia de piese adunate in acest album este, cred eu, sinceră, aşa cum simt că ar fi Crăciunul. Asta simt de am impresia că văd de sărbători în jurul meu, sinceritate, voie bună, împăcare cu sine şi multă căldură, oferită în dar, căci vreau ca darul cu ocazia Naşterii Mântuitorului, pe care îl oferiţi celor dragi, în semn de recunoştinţă, în loc de colindă, să fie acest album eveniment.

 

Îmi doresc pentru voi, pentru toți cei apropiaţi, cei ce îmi oferă pace și liniște, sărbători în care să vă simţiţi cu adevărat voi, români, iubiţi de zâmbete, blânzi, cu sufletul deschis, primitori de colindă, într-un Rai luminat.”.

 

Ascultaţi aşadar un album de suflet, ce cuprinde atât colinde tradiţionale, cât şi piese de Crăciun, ce au făcut ca, de ani buni, FUEGO să se audă în această vreme, în casele tuturor românilor, în toate locurile în care colinda e coloana sonora a „Lunii cadourilor”, transformându-l astfel într-un brand incontestabil.

 

„UN DAR DE CRĂCIUN” poate fi achiziţionat pe 10 decembrie, de la toate chioşcurile şi punctele de difuzare a presei. Mai multe informaţii puteţi afla accesând site-urile:

 

www.fuegodestin.blogspot.ro

www.fuegofuego.ro

www.fanclubfuegoromania.com

fuegoromaniafanclub.blogspot.com.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/fuego-libertatea-un-dar-de-craciun-473913.html

——————————————————-

A COMENTAT:

Un dar în prag de sărbătoare, cu colinde româneşti ne face Fuego, artistul iubit de românii de pretutindeni. Acest praznic luminat cu mare drag l-am aşteptat, auzim îngerii cântând şi craii călătorind, îngerii dau veste bună la tot neamul de-mpreună.

Naştere lui Hristos să vă fie de folos!

 
Rodica Elena LUPU

Bucureşti

4 decembrie 2013

FUEGO a primit „DISCUL DE AUR” pentru albumul „O lacrimă de cântec”

Posted by Gabriela Petcu On September - 30 - 2013

fuego discul de aurFuego a avut parte astăzi de o dublăcelebrare, sarbatorind, în stilu-i caracteristic, revenirea spectaculoasă a lui TEO în peisajul mediatic, cât şi decernarea „DISCULUI DE AUR”, de către Casa de discuri „EUROMUSIC”, pentru vânzarile record ale albumului „O lacrimă de cântec”.

Prezent în cadrul emisiunii „TEO SHOW”, Fuego a vorbit cu dezinvoltură despre ce înseamnă să fii român, despre umor, despre glumele amuzate făcute pe seama sa, despre legătura sa cu Grigore Vieru şi despre debutul său în dramaturgie, în ipostaza de actor, omagiindu-l pe Vieru, în spectacolul „TESTAMENT”, ce va avea premiera joi, 3 octombrie, la Piteşti.

Materialul discografic „O lacrimă de cantec”,lansat în luna aprilie a acestui an, este un dublu CD, ce cuprinde 32 de cântece, de creaţii ample şi linii melodice sensibile. Albumul a fost primit cu entuziasm de public incă de la primele apariţii, recenziile fiind favoribile, reuşind să realizeze vânzari impresionante, graţie faptului că albumul oferă o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi sunete aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă.

Fuego precizează că întâlnirea cu TEO a fost savuroasă şi că revenirea sa reprezintă un motiv pentru care televiziunea săpoată parcurge mai uşor drumul către schimbare:

„TEO mi-e dragă! Alături de ea am amintiri minunate, ea contribuind oarecum la dezvoltarea carierei mele, prin suportul, respectul şi admiraţia sa. Până la urmă, TEO a definit, în opinia mea, divertismentul în televiziune.

Este cea care m-a învăţat privind-o, atât pe mine cât şi pe alte câteva milioane de oameni care au savurat fiecare cuvânt, cum e să fii optimist. Şi nimeni vreodată nu îi va putea lua acest merit. Mai mult, a dezvălui cu nonşalanţă ce înseamnă umorul adevărat o calitate pe care doar cei aleşi o deţin.

Mă bucur că zâmbetul său umple din nou ecranul, că oferă un motiv multora pentru a deschide această cutie plană, şi la propriu şi la figurat. Şi mai cred că TEO va schimba cu adevărat forma pe care televiziunea a dobandit-o.”

De asemenea, în cadrul emisiunii, Fuego a ţinut să precizeze şi să transmită că vocaţia de artist este o misiune nobilă, el fiind privilegiat de respectul pe care publicul, atât cel din România cât şi cel din Basarabia, i-l acordă cu atât patos.

Totodată, în finalul show-ului, artistul a precizat ca săptamana viitoare va fi prezent la „Festivalul  Dan Spătaru”, acolo unde va susţine un recital extraordinar în prima seară, pe 4 octombrie, celebrând memoria marelui interpret.

 

Rodica Elena LUPU

 

 

 

 

 

Recurs

Posted by Gabriela Petcu On July - 24 - 2013

stilou-scrisLili BOBU

 

Trec prin timp, prin propria mea latenţă, aşteptându-mă patimi şi nimburi. Se rostogolesc clipele şi pe drumul veşnic pieptiş aleargă confuze prin mine, scrijelite în agendă, tumulturi de enigme, griji, probleme, risipindu-mă. Iar când săptămâna îşi cere dreptul la tihnă visez la o nesfârşită lâncezeală, în duminici molcome, punând piedică timpului ca lumea să se oprească şi să nu întârzii la întâlnirea cu ,,sinele meu ostenit, atât de singur, călător de-o viaţă în deşerturi pustii, luptător cu armuri ruginite-n tării…” (Lucia Olaru Nenati)

 

Ieri cineva a încercat să mă deposedeze de această râvnită convalescenţă. Mi-am refuzat clipe de fericire, în numele unei tristeţi nobile şi m-am dat rănită, disimulând, preferând astfel să mă refugiez întru răsfoitul propriilor gânduri şi asemenea poetului Cassian Maria Spiridon ,,să trăiesc fără mine, fără participare, cu detaşare… Viaţa fără busolă. Fără energie. Să-mi fie totul egal.”

 

Golită de mine, cu tot ce-am găzduit şi m-a negat… am căutat în sertarul cu amintiri, Edenul din care nu putem fi izgoniţi, având certitudinea că ,,pot învinge timpul şi pot schimba destinul, pentru că stăpânesc o putere divină: amintirile.” (Nicolae Cornescian) Singurul meu capital pe care  nimeni nu mi-l poate confisca, ipoteca, sechestra.

 

Aceste umbre prelungi, aură a existenţei noastre efemere… melancolice şi tăcute, se rup din noi, atlantide imprevizibile ce nasc nostalgii, ,,icoane ale timpului pierdut”. (Mircea Eliade)

 

,,A rechema bucăţi din trecut, a le retrăi în închipuire – singura compensare a vieţii pierdute, procent slab la un capital nerambursabil.” (Garabet Ibrăileanu)

 

Şi pentru că, uneori, uiţi parola de acces la straturile adânci ale memoriei, neputând suporta gândul de a fi închis într-un sertar pentru că nu ai putea respira, am înşirat pe podea, ca într-un puzzle, fără a avea imaginea de ansamblu, martorii singulari ai existenţei mele neprefăcute: proiectele mele ratate, filele de jurnal, scrisorile, fotografiile – tot ce-am iubit, tot ce-am visat, tot ce mai vreau să-mi amintesc.

 

Viaţa mea între iluzii şi realitate: destin, hazard, eroare? Un straniu contratimp. Un univers nelimitat, rătăcit în fiinţa mea: fotografii înrămate în retină, îngălbenite de vreme, albite de sărutări…câte clipuri, atâtea poveşti, câte poveşti, atâtea îndoieli, imaginile rămânând aceleaşi. Doar eu m-am schimbat. Căutându-mă pe mine însămi şi pe toţi cei cărora le-am întâlnit privirea, voiam să întreb atâtea lucruri, dar ştiam că ele, fotografiile, nu aveau să-mi răspundă…

 

Revenind asupra unor episoade, chiar dacă nu mai puteam schimba nimic, mi-am rânduit amintirile abia după ce le-am retuşat, alegându-le strategic doar pe cele reuşite, căci ,,viaţa e ca o fotografie în alb şi negru: ai alb, ai negru şi ai o multitudine de alte nuanţe printre ele.”( Karl Heiner)

 

Învăluită în imagini, ,,purtând în mine destule amintiri din caruselul fostelor iubiri”(George Ţărnea), am început să developez clipele imortalizate dintr-o ,,viaţă în care nu pot pretinde c-am ştiut ce-am vrut. Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasmele naive.” (Octavian Paler) Mi-am adus aminte de toate pân’ la urmă, de tot ce-i nobil şi ce-i lumină, de fiecare clipă-pasăre Phoenix, în care aş fi vrut să fiu aşa cum şi-ar fi dorit oamenii pe care i-am admirat.

 

O mână neştiută desenează în mine contururi şi zei se joacă de-a oamenii cu măştile mele. Tuturor (eroi din fotografiile mele) le datorez amintiri fără vârstă: înţelepţilor mei părinţi care mi-au lăsat drept moştenire ,,cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine” (Immanuel Kant), pentru că, învăţându-mă să trăiesc liber, demn şi moral, mi-au oferit propria mea fericire, mi-au deschis o lume, mi-au dat aripi şi cer pentru zbor. Asemenea poetului Al. D. Funduianu, ,,am crescut drept şi curat, într-un climat lipsit de cea mai neînsemnată umbră de suspiciune. Orice alt sentiment decât cel din sfera cuvântului bunătate mi-a fost cu desăvârşire străin, sufletu-mi fiindu-mi mereu deschis. Aşa au pătruns chemaţi şi nechemaţi. Pe toţi primindu-i la fel, cu dalbe petale de crin. Mulţi m-au onorat. Alţii m-au rănit. Candoarea a fost mereu ţinta predilectă. Mereu pusă în rană şi mereu renăscută.”

 

Dascălilor mei de excepţie pe care îi venerez, asigurându-i de toată preţuirea şi recunoştinţa mea, pentru că  mi-au oferit şansa inegalabilă de a le fi discipol, convinsă fiind că le datorez sensibilitatea, reperele mele interioare, moştenirea intelectuală, filozofia asupra identităţii.

 

Mentorilor mei întru profesie care m-au susţinut şi au crezut în mine, necondiţionat, demonstrând că mai există profesionalism şi nobleţe, pentru că mi-au oferit libertatea de a fi eu însămi, de a-mi aparţine în întregime, trăind simultan experienţa limitei şi a depăşirii de sine.

 

Colegilor de birou, devotaţii mei aliaţi din vremuri greu de îndurat, pentru spiritul de sacrificiu, solidaritate şi discreţie.

 

Prietenilor mei (mult mai mulţi decât aş merita), a căror prietenie mă înnobilează, pentru frumuseţea lor ascunsă şi poezia nedezvăluită altora, ce-mi conferă, după fiecare taifas, acea înseninare şi bucurie a regăsirii interioare.

 

Elevilor mei merituoşi şi adorabililor copii ai Grădiniţei ,,Sandy-Belle”, prima grădiniţă privată, iniţiativă pe care am privit-o ca pe o recompensă pentru neîmplinirea de a nu fi avut copii, pentru că m-au ajutat să-mi păstrez inocenţa cu privire la nobleţea gândurilor şi sinceritatea zâmbetelor semenilor mei.

 

Partenerilor vacanţelor mele cu care am călătorit spre orizonturi deschise către alte culturi şi civilizaţii, pe toate meridianele, escapade în care am desluşit o lume, de la care am înţeles că a fi nu ne-a fost de ajuns.

 

Pe nesimţite ,,intrând pe tărâmul adânc ca o rană, plătind la poartă cu roua din geană” (George Popa), un sentiment de goliciune interioară m-a cuprins. Duminica seara totul e pierdut şi mă întorc în propria mea realitate din ,,camera obscură, acolo unde timpul static a încremenit o figură”(Ionuţ Caragea). Şi parcă deja mirosul cafelei de luni dimineaţa invadează casa, alături de un gând trist, acela că o să mă îngrop, ca faraonii, cu bogăţiile mele – fotografiile, mizând pe tăcerea lor.

 

,,Se-mbracă-n demnitate amărăciunea:

Duminica de ieri şi-a scos coroana.

Săruturile tac. Zi tristă lunea.

Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana.”

,,Duminica de ieri” – Romulus Vulpescu

 

Epilog

,,A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (Gabriel Liiceanu)

 

Citatele celebre, cugetările şi aforismele inserate în această rubrică de împroprietărire cu înţelepciune, o arhitectură a gândului, ,,o introducere în bunătatea timpului nostru”, vor face obiectul unui volum pentru ,,minte, inimă şi învăţătură”, intitulat sugestiv ,,Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului”, care va fi editat într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE  ,,REGAL D’ ART”.

 

Lili Bobu

Apărut în Revista Luceafărul

Preluat

Rodica Elena Lupu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors