Vagi semne de normalitate

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Vagi semne de normalitate

Autor: Silvia Jinga

Mare ne este bucuria când dinspre România ne vin semne de normalitate, chiar și așa vagi și palide. Unul dintre ele este recenta suspendare de către guvernul Cioloș a legii de eliberare condiționată din închisoare. Conform acestei legi infractorii care au suprapopulat, în ultima vreme, închisorile, puteau să-și scurteze pedeapsa dacă elaborau lucrări științifice în timpul detenției. O asemenea lege năstrușnică a putut fi născocită numai de mințile unor parlamentari care n-au și n-au avut vreodată de-a face cu investigația și creația științifică. Într-un interviu acordat lui Cosmin Ruscior în 12 ianuarie a.c. Gabriel Liiceanu consideră ideea elaborării de lucrări științifice în penitenciare „ori cinică, ori imbecilă”, adăugând că imbecilă nu este deoarece avea o țintă sigură, scurtarea pedepsei delincvenților. Gândindu-ne la faptul că atât de multe lucruri esențiale lipsesc în România din cauza viciilor administrative, masivelor furturi de la buget, din cauza aroganței extreme a aleșilor poporului nu putem să nu ne minunăm de inventivitatea diabolică a legiuitorilor naționali. Până la ce culmi ale ridicolului i-a condus parșiva lor inteligență! Știind bine că i-ar putea paște detenția au căutat toate căile posibile să spele banii murdari și să-și diminueze pedepsele. Nici vorbă de căință sau răspundere în fața națiunii. Acestea sunt pentru naivi și proști.

Legea care propunea scurtarea pedepsei contra lucrărilor științifice redactate în închisoare a reflectat nivelul intelectual precar al întregului parlament românesc, fiind în același timp o sfidare a muncii de cercetare, a profesiei de cercetător și a instituțiilor academice. De asemenea, legea a spus multe despre etica celor care i-au sprijinit din exterior pe detractori: edituri, referenți, cadre universitare, fețe bisericești, administrația penitenciarelor etc., toți aceștia slujindu-i pe hoții capabili să cumpere orice. Totul este de vânzare la noi. De ce nu s-ar putea cumpăra și știința la kilogram?! Cu siguranță nu s-au bucurat de interes din partea editurilor deținuții lipsiți de mijloace pecuniare. Acest colaboraționism dezgustător a revelat o sărăcie mai detestabilă decât cea materială și anume sărăcia duhului de care greu te mai poți vindeca. A pus în evidență un grav proces de divorț semantic în societatea românească, unde conceptele se golesc de conținutul lor autentic, o gravă răsturnare de valori.   Detractorii, cei mai mulți hoți de la bugetul statului sau din fondurile europene au continuat să facă în închisoare ceea ce au făcut mulți ani nestânjeniți în libertate: să fure, numai că în redactarea pseudolucrărilor furau fraze scrise de alții în loc de cash. În fine, infama lege ne-a arătat cât de ieftin de dobândit este libertatea pentru cei care au gravitat în jurul puterii, corupte și ea. Furtul academic s-a manifestat nu doar în închisoare, ci și în afara ei la nivelul unor înalți demnitari, dintre care cazul fostului prim-ministru Victor Ponta sau al fostului ministru de interne, Gabriel Oprea sunt mult prea cunoscute.

O activitate febrilă de copiști din munca altora pentru a da la iveală maculatura salvatoare s-a desfășurat la închisorile de la Poarta Albă, Jilava, Rahova, Găești, ajungându-se la creșterea epidemică a numărului „tratatelor” din an în an. S-a ajuns în anul 2015 la editarea a peste trei sute de astfel de scorneli de care nimeni nu are nevoie în afară de cel ce a vătămat avutul statului. Cea mai mare parte dintre aceste „făcături” științifice a fost editată la editura Sitech din Craiova.

Ca să se pună capăt acestei practici rușinoase generată de o lege votată pro domo de către parlamentarii complici la mizeriile care se întâmplă în acea țară, guvernul a propus în 3 februarie suspendarea ei până în septembrie. Este doar un paleativ la o boală cronică. O asemenea lege trebuie abrogată pentru ca răul să fie tăiat din rădăcină. Această practică reprezintă un atentat odios la ierarhia reală a valorilor, o sfidare a întregului mediu academic, un condamnabil act de transfer al hoției din planul financiar în cel al culturii. Delincvenții care aveau deja o condamnare la activ au fost stimulați prin această lege infamă să comită un alt set de infracțiuni în penitenciare. Din ce creier bolnav a putut ieși o asemenea lege? Facem ce facem și transformăm toate lucrurile serioase pe care le atingem în forme fără fond.

Liderul PSD-ului, Liviu Dragnea a găsit cu cale să se pronunțe împotriva abolirii acestei legi absurde, considerând faptul o nedemocratică îngrădire a libertății de expresie. Sigur, sigur, dl. Dragnea, complice la corupția extinsă din partidul său a sărit să apere cu o demagogie joasă pe cei responsabili de ruinarea României în sfertul de secol care a trecut de la execuția dictatorului. Ce fel de libertate de expresie apără dl. Dragnea? Dl. Dragnea apără libertatea plagiatului prezentat drept muncă cinstită, apără impostura și subversiunea. Poziția liderului PSD este o mostră tipică a pseudodemocrației din România, a ascunderii după deget a celor responsabili de falsificarea scării de valori în societatea românească și a instituțiilor statului, care se vrea de drept.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Dezguvernate, partidele din România dau zor cu lustruirea faţadei politice

Autor: George Petrovai (Sighetu Marnatiei)

 

Încep prezentul demers cu clarificarea termenilor înguvernare şi dezguvernare. Înţeleg prin înguvernare intrarea la guvernare a unui partid sau a unei alianţe politice, iar prin opusul dezguvernare, ieşirea de la guvernare (pierderea puterii executive) prin demisie (act conştient-voluntar), prin demiterea rezultată din pierderea majorităţii parlamentare sau printr-o moţiune de cenzură izbutită.

Tehnoguvernul de-acuma (mai degrabă de tranziţie sau umplutură decât format din tehnocraţi sadea) are meritul că, pe perioada mandatului limitat, satisface pe unii (e drept, cei mai colţoşi şi firoscoşi – strada cu protestatarii, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional), năuceşte pe alţii (scormonitorii prin gunoiul lăsat în urma lor de păpuşarii străini şi autohtoni) şi-i lasă complet indiferenţi pe cei mai mulţi dintre români, aceştia trăgându-şi zilele potrivit apatiei găzduită în dogma filosofică: „Ei (adică cei de sus, străini de noi şi gravele noastre probleme) se aleg şi tot ei se dau jos”…

Căci ce tehnocraţi sunt aceşti guvernanţi scoşi la comanda străină din mâneca serviciilor secrete, care – iată – dau iama în firavul buget al României (nici vorbă de economii, doar cheltuieli cu carul, aşa că până la urmă vor avea parte de alocaţii şi pisicile prezidenţiale!), dar nici urmă de bani pentru investiţii, deşi cel mai umil netehnocrat ştie prea bine că o economie fără investiţii este condamnată la moarte?

Parlamentari-nani-nani-puii-mamii

Pesemne că tocmai asta se urmăreşte în centrele de comandă ale globalizării, ca România să-şi lase în paragină milioanele de hectare de pământ bun de uns pe pâine şi astfel să fie obligată să cumpere pe bani grei (bani împrumutaţi de la păpuşarii mondiali – FMI, Banca Mondială) peste 70% din alimentele infestate şi din băuturile otrăvitoare de pe mesele românilor, ca citricile să fie mai ieftine decât merele româneşti şi ca litrul de lapte din producţia internă (nu şi laptele contrafăcut conform normelor europene) să fie cu mult mai ieftin decât celebra scârboşenie numită Coca-Cola, despre care se ştie foarte bine cât este de dăunătoare pentru consumatori, dar care are notabile avantaje de felul următor: spală toaleta mai bine ca orice detergent şi-i foarte eficace la tratarea plantelor de diverşi paraziţi…

Actualul tehnoguvern românesc este binevenit şi pentru mult încercatele noastre partide politice, îndeosebi PSD şi PNL, nu atât din pricina megascandalurilor cu furturi mai ceva ca-n codru, cât din cauza că multe din piesele lor grele, piese trecute prin ciur şi prin dârmon, ori zac după gratii, ori au fost obligate să iasă din joc şi să lase locul altora mai tineri şi mai puţin cunoscuţi, dar în substanţa lor intimă la fel de corupţi ca predecesorii, respectiv ca mentorii lor (vezi antologicul cuplu Adrian Năstase – Victor Ponta), căci ticăloşia politică are grijă să-i facă faimoşi în ţară şi peste hotare.

Aşa că toate partidele au câteva luni la dispoziţie până la alegerile locale şi parlamentare pentru a-şi lustrui faţadele. PNL, de pildă, crede că a rupt inima târgului cu Decalogul său de doi bani, pe care greii (a se citi corupţii putrezi de bogaţi) de la centru (Ioan Olteanu, Cătălin Teodorescu, Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu, Adriean Videanu etc.) şi din teritoriu (atâţia primari, consilieri şi preşedinţi de consilii judeţene) nu dau nici măcar o ceapă degerată. Şi asta deoarece politica postdecembristă (pesedistă, penelistă şi de orice altă culoare) s-a făcut şi în continuare se va face cu bani, purcoaie de bani la fel de murdari ca şi cugetele celor care-i manevrează.

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

Minunata Piaţă a Universităţii

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2015

Minunata Piaţă a Universităţii

Vox populi, vox dei

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

 

Când se va scrie istoria României postcomuniste, un capitol substanţial va fi dedicat forumului popular de anvergură din Piaţa Universităţii. Această perioadă a început cu contestarea „democraţiei originale” în aprilie – iunie 1990 în Piaţa Universităţii şi continuă tot în acest spaţiu profund rezonant, după un sfert de veac, cu protestul împotriva aceleiaşi pseudodemocraţii, la începutul acestui fierbinte noiembrie 2015. Anul trecut la alegerile prezidenţiale tinerii din diaspora au dat un avertisment drastic nu doar lui Ponta şi guvernului său, ci întregului sistem corupt până la măduvă. Prezenţa lui Marian Munteanu acum în Piaţa Universităţii sperăm să fie un semn că în sfârşit va începe schimbarea la faţă a României. Studentul Marian Munteanu a fost în 1990 sufletul Pieţii Universităţii, al „golanilor” înfieraţi de Ion Iliescu, întemniţaţi, bătuţi şi chiar ucişi de minerii instigaţi. Deschiderea dosarului primei mineriade din 13-15 iunie 1990, la cererea expresă a CEDO, nădăjduim că va demasca eforturile puchistului kaghebist Iliescu şi a camarilei sale. În toţi aceşti douăzeci şi şase de ani România a trăit sub eşafodajul minciunilor eşalonului doi, care, confiscând revoluţia, s-a cocoţat în fruntea bucatelor, organizându-se într-o odioasă cleptocraţie.

Scânteia care a aprins mânia populară, acumulată zi de zi la vederea actelor de corupţie pe faţă ale guvernanţilor, ale parlamentului, ale partidelor, într-un cuvânt ale întregii structuri politice, a fost tragedia de la Clubul Colectiv petrecută vineri, 30 octombrie, când au murit din cauza incendiului trezeci şi doi de tineri (41 in momentul publicării, n.edit.), iar peste o sută treizeci se zbat în spitale între viaţă şi moarte. Cu puţin timp înainte, căzând cu motocicleta într-o groapă căscată pe una dintre şoselele capitalei, şi-a găsit sfârşitul un poliţist din escorta ministrului de interne, Gabriel Oprea. Aceste două incidente tragice au reprezentat doar ultima picătură dintr-un uriaş creuzet al suferinţei naţionale. Pentru că, dacă cei ieşiţi din şi protejaţi de mantaua domnului Iliescu au crezut că se poate guverna oricum un popor secătuit de o istorie jucată cinic mereu pe spatele lui, au aflat începând cu ziua de 3 noiembrie a.c. teribilul adevăr al judecăţii populare. Politicienii complici la batjocorirea sufletului acestui popor au auzit în aceste zile încinse verdictul drastic al opiniei publice. S-a declanşat aşadar a doua revoluţie a tinerilor lucizi, care şi-au propus de data aceasta s-o ducă până la capăt. Pancartele demonstranţilor din Bucureşti şi marile oraşe ale ţării cer democraţie nu oligarhie, nu „emanaţie”, cer guvern de tehnocraţi nu de birocraţi, cer ca parlamentul penal să fie judecat de tribunal. Mulţimea ştie ce vrea. Ne aflăm în prezenţa unei generaţii tinere educate, care acţionează ferm, dar nu violent, în cunoştinţă de cauză, pentru că a trecut vremea gloatelor oarbe. Tinerii din Piaţa Universităţii sunt conştiinţa mai bună a poporului nostru, care a cerut să fie auzită imediat după marea înşelătorie a lui Ion Iliescu, farsa alegerilor din mai 1990. Echipa kaghebistă a făcut însă tot ce i-a stat în putinţă să reducă la tăcere cu bâta vocile cu adevărat democratice din acel timp.

Temeţi-vă de această voce lucidă astăzi voi toţi cei care veţi intra să slujiţi în administraţia şi politica românească!   Lăsaţi orice speranţă, dacă mai aveţi vreuna, de căpătuială vorace în detrimentul cetăţeanului român! Cuţitul a ajuns demult la os. Batjocura trebuie să înceteze, cinismul miliardarilor de carton trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei naţionale. A venit vremea reîntronării valorilor sfinte poporului nostru, a cinstei, în primul rând, a adevărului, a libertăţii reale, a muncii tenace şi responsabilităţii personale în spiritul acelei zicale din basmele noastre: după faptă şi răsplată. Un sfert de secol de jaf economic este mult prea mult chiar şi pentru răbdătorul popor român. Politicienii inconştienţi, care-şi fac de cap în totalul dispreţ al cetăţeanului, au fost sugestiv încondeiaţi de pana incendiară a publicistului Octavian Goga. Cele scrise în 1930, sunt perfect valabile şi azi, semn că istoria se repetă: „Ce va fi mâine nu mai putem şti, fiindcă nu se pot face pronosticuri subt un cer încărcat de nori grei, cât anume va ţine furtuna şi unde vor cădea fulgerele ei. … Un lucru însă se simte: fierbe în ţară şi multe otrăvuri sunt pe cale să ceară cuvânt. Subsemnatul odinioară a scris despre măgarii care pasc pe Vezuviu, neştiutori de lava de subt copitele lor. Băgaţi de seamă, metafora e din nou la ordinea zilei”. (Fierbe în ţară, Octavian Goga, Pagini publicistice, Dacia, 1981, ediţie îngrijită de Silvia Urdea). Asemenea „măgarilor care pasc pe Vezuviu” au fost toţi politicienii români de până acum, spoliind cetăţenii, pe care ar fi trebuit să-i slujească. Şi acum „măgarii” sunt confruntaţi cu explozia vulcanică.

Rev 1989 2015

Curăţenia grajdurilor lui Augias va trebui să înceapă cu pedepsirea tuturor inşilor care au sfidat legile ţării. Nu ne referim aici la o campanie de răfuieli, ci la demersuri justiţiare clare împotriva nesăbuinţei. Dacă se va proceda cu duhul blândeţii, trecându-se cu vederea răul produs, nu vom putea face rânduială în ţară. Adesea, pe ici pe colo la câte un canal de televiziune românească, observăm că accentul comentatorilor se pune pe respectarea drepturilor omului, de care trebuie să se bucure pungaşii sau de optimizarea condiţiilor lor de viaţă în închisori. Ne pare rău, dar accentul trebuie pus pe actul justiţiar, pe recuperarea pagubelor şi mai apoi pe protecţia drepturilor unor infractori. Fără să ne purtăm barbar cu hoţii, să asigurăm mai întâi un nivel de trai decent bătrânilor, care se sting în frig în bojdeucile lor din satele în ruină, asistenţă socială copiilor lăsaţi de izbelişte de părinţi plecaţi la muncă, manuale şcolilor la începerea anului de învăţământ, locuri de muncă milioanelor de români slugi prin Europa, să echipăm spitalele corespunzător, să construim şoselele care azi au gropi în care mor oameni etc., etc. Hoţii de miliarde au avut în sarcina lor, pe când s-au aflat la butoane, ridicarea ţării, pe care în schimb după un sfert de veac ne-o arată azi prăbuşită, dominată de nereguli în orice direcţie te-ai uita. Te întrebi ce mai funcţionează în România actuală şi cu greu poţi să-ţi răspunzi. În schimb dacă te întorci la epoca Ceauşescu, nume total proscris azi la noi, trebuie să observi, sine ira et studio, că banii poporului nu numai că nu au fost furaţi, dar au fost investiţi în industrie, agricultură, blocuri de locuinţe, baraje hidroenergetice, şoseaua transfăgărăşană, şcoli, spitale, sisteme de irigaţii etc. etc. România exporta specialişti în alte ţări, produse made in Romania, a fost vizitată de doi preşedinţi americani, iar politica de mediator a dictatorului era cunoscută pretutindeni. Departe de mine a face apologia dictaturii comuniste, dar cred că o comparaţie onestă între epoca Ceauşescu şi cea a „democraţiei originale” este în defavoarea celei din urmă din multe puncte de vedere. Nimeni nu vrea să se întoarcă la cultul personalităţii, delaţiune, teroare, absenţa libertăţii de gândire specifice dictaturii, dar se cuvine să recunoaştem că ce s-a construit atunci s-a distrus cu crasă nepăsare acum. Acest bilanţ negativ, produs al „democraţiei originale” iliesciene ne-a dat decenii înapoi ca ţară. Şi pentru ruinarea de proporţii a României cei vinovaţi să plătească.

Astăzi, 5 noiembrie este a treia zi de demonstraţii paşnice în Piaţa Universităţii, unde mii de tineri îşi exprimă revolta împotriva corupţiei, a corupţilor, împotriva tacticii lor diabolice de a folosi parlamentul în scopul protejării actelor lor criminale. Un copil purta o pancartă pe care scria: „Nu puteţi cumpăra toate generaţiile”. Pe alte pancarte am citit: „Corupţia ucide”, „Până la capăt”, „Plecaţi şi nu mai candidaţi”, „Vrem oameni noi, nu tot pe voi”, „Să vă fie frică, ţara se ridică”, „Parlamentarilor, angajează la McDonald şi trebuie să începeţi şi voi să munciţi”, „Nu mai tăiaţi pădurile” şi postularea superbului optimism al acestei admirabile generaţii tinere: „Oamenii sunt încă frumoşi”. Tot pancartele înscriu revendicări perfect legitime ignorate de politrucii celor două decenii postcomuniste. Tinerii cer reformarea sistemului falsei democraţii, reactualizarea Punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara, alegeri anticipate, reducerea parlamentului la două sute de membri, imunitate zero în faţa celor ce încalcă legea, recuperarea banilor de la corupţi, confiscarea averilor ilicite, desecretizarea dosarelor marilor privatizări eşuate, transparentizarea evenimentelor de la revoluţia din 1989, anularea măririi pensiilor parlamentare, vot electronic sau prin corespondenţă pentru toată lumea, marfa românească să fie promovată în cadrul companiilor multinaţionale şi multe altele.

Sociologi şi jurnalişti la Realitatea TV şi-au exprimat azi, 6 noiembrie rezerva faţă de revendicările protestatarilor din Piaţa Universităţii, că unele din ele ar fi confuze, că tinerii aceia nu se pricep la politică, în fine că o ţară nu se poate guverna la presiunea străzii. Eu aş zice că aceşti domni nu au deloc dreptate pentru că în România nici societatea, nici politicienii nu funcţionează ca la carte. De un sfert de secol au curs râuri de cerneală, s-au făcut mii de mese rotunde la televizor, fără să se schimbe ceva esenţial, fără să se optimizeze clasa politică, dimpotrivă corupţia a crescut în proporţii demenţiale. Să subliniem apăsat că numai protestatarii tineri din stradă, fie că au fost în diaspora în 2014, fie acum în Piaţa Universităţii, numai ei au reuşit să schimbe ceva în România. Opoziţia năclăită în neputiţă nu a putut să-l determine pe Victor Ponta să demisioneze. Am asistat de câteva luni bune la mascarada acestui premier necredibil, dar care proptit de PSD şi UNPR şi mai ales, folosindu-se de obrazul său gros, a rezistat în pofida diatribelor. Numai protestatarii generoşi cu timpul lor, solidari în revolta lor din 3-5 iunie a.c. au triumfat împotriva cinismului unui premier total compromis. La presiunea lor acesta a demisionat. Mai vreţi ceva domnilor jurnalişti şi sociologi? Ne pare rău s-o spunem, dar în România democraţia încă nu funcţionează pe ici pe colo, prin părţile esenţiale. Şi la aşa democraţie numai revolta străzii mai poate îndrepta ceva, adică numai frica guvernanţilor de potenţiala dezlănţuire a furiei oarbe.

Singurul om politic acceptat de Piaţă este Klaus Johannis. Îmbucurător este faptul că Preşedintele României a cerut protestatarilor o listă cu reprezentanţii lor pentru consultări, pentru a ţine cont de revendicările lor despre care a declarat că sunt foarte bune. Abia în acest moment începe un real dialog între cetăţeni şi guvernanţi. Să sperăm ca aceasta să devină o tradiţie sănătoasă în România şi să sperăm că această a doua revoluţie să fie cu adevărat „până la capăt”.

(Waterford, 6 noiembrie 2015)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Ce-ar trebui preşedintele Klaus Iohannis să facă în tot acest timp cât face pe niznaiul?

Autor: George Petrovai (Sighetul Marmatiei)

În primul rând, în loc să mimeze democraţia prin ridicole postări pe Facebook, ar trebui să se facă luntre şi punte ca să-şi onoreze măcar o parte din promisiunile electorale, neuitând că foarte mulţi români i-au dat votul din teama că, neexistând o contrapondere politică, întreaga putere legislativă şi executivă risca (prin propulsarea lui Victor Ponta la Cotroceni) nu doar să fie acaparată de PSD şi acoliţii săi, ci şi să fie temeinic consolidată într-un autentic stat mafioto-atocratic, prin generosul ajutor venit dinspre preşedinţie.

Aşa că, ştiind sau măcar bănuind acest adevăr, precum şi toate cele cu care urma să se confrunte în calitate de preşedinte bine intenţionat, echidistant şi la cheremul penalilor din Parlament, Klaus Iohannis face o jalnică figură cu încercările lui disperate de a-şi respecta promisiunile de clan şi partid făcute lui Cătălin Predoiu şi celorlalţi băieţi deştepţi (sic!) din fostul PDL, azi mari şi amarnic controversaţi penelişti cu certe afinităţi penale, care aşteaptă cu sufletul la gură căderea actualului guvern, ca ei din nou să-şi poată demonstra faimoasele însuşiri de jecmănitori şi asasini economici…

Klaus

De acest lucru (jocurile de imagine şi crasa comoditate a poaspătului preşedinte) m-am convins încă din ianuarie 2015, mai exact din 18 ianuarie, dată la care – în urma unor prelungite discuţii, analize şi controverse cu câţiva intelectuali din zonă – am înjghebat un scurt şi concentrat Memoriu cu destinaţia Cotroceni, căruia din start eu nu i-am acordat nicio şansă (Argumentele mele: Preşedintele cunoaşte prea bine toate chestiunile adunate în epistolă, dar cum nu are soluţii, va simula că-i foarte ocupat, aşa că în cel mai bun caz aceasta va fi pasată unui funcţionar obscur de la Relaţii cu publicul, prin urmare, nici vorbă să primească în audienţă delegaţia maramureşeană!), însă cum toţi ceilalţi nu doar că-şi puneau mari speranţe, dar chiar erau convinşi de reuşita acestui demers civico-democratic, mi-am ogoit cu chiu cu vai îndoielile şi am alcătuit ceea ce se va citi în continuare.

Fireşte, aşa cum bine am prevăzut la momentul respectiv, fără răspuns după mai bine de şapte luni de la expediere…

Domnului Klaus Iohannis, preşedintele României

Noi, un grup de intelectuali din Maramureşul Voievodal, tot mai îngrijoraţi de gravele probleme cu care se confruntă întreaga ţară, dar mai ales acele zone (bunăoară aşa ca ţinutul nostru) care în niciun regim nu s-au bucurat de atenţia afectivă şi generozitatea efectivă a guvernanţilor ante şi postdecembrişti, ne-am hotărât să vă aducem la cunoştinţă acele păsuri naţionale şi locale/regionale ce nu mai suferă amânare, animaţi de speranţa că vă veţi face timp nu doar pentru citirea acestui scurt memoriu, ci chiar veţi binevoi să-i primiţi în audienţă pe dr. Coriolan Dragomir şi dr. Mihai Ivasuc, ocazie binevenită pentru detalieri, aprofundări şi sugestii întru grabnica soluţionare a celor mai arzătoare doleanţe ale maramureşenilor.

            I.Probleme de ordin general

            1.România să fie a românilor, nicidecum a străinilor din ce în ce mai ahtiaţi după imensele bogăţii ale solului şi subsolului său, dar ales după inteligenţa românească.

            2.Întrucât în scurt timp omenirea va avea de făcut faţă la criza alimentelor ecologice şi a apei potabile, care vor face ca actualele crize economico-financiare să pară, în comparaţie cu ele, ca nişte copilaşi de ţâţă, România trebuie pregătită de pe acuma pentru încercările care o aşteaptă, atât prin nevinderea ţării străinilor (bogăţii terane şi subterane, terenuri arabile, păduri etc.), cât – mai ales – prin încurajarea şi protejarea de către stat a micilor producători agricoli, statul român constituindu-se în principalul partener de afaceri al acestora (statul îi livrează fermierului maşini agricole, seminţe şi combustibil, iar acesta se achită de datorii prin produse).

            3.Grijă mult sporită faţă de sănătatea cetăţenului (o ţară nu poate fi sănătoasă şi prosperă cu oameni bolnavi şi săraci), nu prin îndoparea bolnavilor cu medicamente de import (numărul farmaciilor este de circa 20 de ori mai mare faţă de anul 1989!), ci prin prevenirea bolilor, adică printr-un riguros control al tuturor alimentelor produse, transportate, procesate, ambalate, importate şi comercializate pe piaţa internă, control întărit prin lege şi trecut în sarcina unui Inspectorat Naţional pentru Protecţia Alimentelor şi a Consumatorului (INPAC).

            4.Stoparea retrocedărilor revendicate în toată ţara de către urmaşii sau împuterniciţii evreilor plecaţi în anii ’60 şi despăgubiţi potrivit legislaţiei şi preţurilor de-atunci, iar în Ardeal a retrocedărilor extrem de suspecte în favoarea Bisericii catolice, respectiv a urmaşilor foştilor grofi unguri. Mai mult, să fie de îndată reanalizate toate retrocedările cu semne de întrebăre de către comisii mixte formate din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Administraţiei şi ai societăţii civile.

            5.Oprirea masacrării pădurilor care ne-au mai rămas şi demararea imediată a unui plan naţional de reîmpădurire, de refacere a perdelelor de protecţie din zonele de câmpie ale ţării şi a spaţiilor verzi din toate localităţile României, în primul rând din marile centre urbane.

            6.Fără excepţie, raportul de 5 la 1 dintre lefurile şi pensiile maxime şi cele minime să devină regula de aur a bunului simţ cetăţenesc.

            7.Judecarea tuturor acelora care s-au făcut şi continuă să se facă vinovaţi de genocid social-economic, moral-cultural şi democratic.

            8.În noul Cod Penal să fie introdus articolul cu punerea de sechestru pe averile dobândite pe căi nelegiuite.

            9.Hoţii şi tâlharii prinşi şi întemniţaţi să fie puşi la muncă nu numai pentru acoperirea cheltuielilor cu întreţinerea lor pe perioada de detenţie, ci şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

 Probleme specifice zonei

            1.Elaborarea şi susţinerea politicilor necesare pentru încurajarea activităţilor tradiţionale din Maramureşul Voievodal: silvicultura, pomicultura, creşterea vitelor.

            2.Înfiinţarea de centre pentru achiziţionarea fructelor specifice zonei (mere, pere, prune, nuci) şi a fructelor de pădure.

            3.Valorificarea la scară industrială a diverselor resurse naturale ale zonei: alimente ecologice (fructe, carne, lapte, ouă, ţuică etc.), floră spontană, ape minerale, nămoluri. Statul român poate contribui la dinamizarea activităţii din această parte a ţării pe linia tratării unor maladii, atât prin ajutorul dat la modernizarea actualelor staţiuni balneoclimaterice (băile de la Ocna Şugatag sunt cele mai eficace din ţară pentru tratarea reumatismelor) şi apoi prin includerea lor pe listele de priorităţi ale ministerelor de resort, cât şi prin construirea unor clinici de tratament naturist, sau măcar a unor secţii cu acest profil în incinta spitalelor existente.

           În al doilea rând, întrucât în România postdecembristă se consumă (direct şi prin furtişaguri) mult mai mult decât se produce, de unde sărăcia alarmantă şi datoria externă în continuă creştere, preşedintele ei n-ar trebui să urmeze exemplul sfidător al nababilor plini de bani şi cu dorinţe mai iuţi ca putinţele, ci ar trebui să urmeze formidabilul exemplu al lui Jose Mujica, preşedintele statului Uruguay până în martie 2015, adică acela care pe toată durata mandatului a fost considerat cel mai sărac preşedinte şi cel mai modest politician al lumii.

N.B. Domnule Klaus Iohannis, ştiţi cum a ajuns Coreea de Sud la actuala bunăstare generală? Prin nerisipă (a se citi economii, îndeosebi în instituţiile centrale) şi prin ţinerea corupţiei sub control!

Şi încă ceva. Ştiţi ce-aş face eu dacă aş avea neşansa să fiu în locul dumneavoastră? Aş trăi pe toată perioada mandatului într-un apartament modest, mi-aş opri o singură casă din cele şase sau şapte câte se spune că aveţi, iar restul le-aş vinde şi banii i-aş dona spitalelor, azilelor de bătrâni şi orfelinatelor. Căci, dumneavoastră care n-aveţi urmaşi şi aveţi pretenţia că sunteţi intelectual, ar trebui să fiţi mai convins ca grosul semenilor de deşertăciunea onorurilor şi de zădărnicia adunării averilor pe care le mănâncă moliile şi le fură hoţii.

(Sighetu Marmaţiei, 23 aug. 2015)

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

„Duduia” şi Elena „Gură de Aur”

Posted by Stefan Strajer On February - 6 - 2015

„Duduia” şi Elena „Gură de Aur”

Autor: general br. (r) Aurel I. Rogojan

Vreme de un deceniu, Traian Băsescu s-a folosit de o portavoce feminină pentru a-şi testa intenţiile sale şi a anticipa cele mai importante mişcări pe scena politică. Poate că, din acest motiv, portavocei i s-a spus Elena „Gură de Aur“. Nu ştim dacă utilizatorul porta-vocii o fi cunoscut zicala: „Poţi să scoţi ţiganca din mahala, nu poţi să scoţi mahalaua din ţigancă“.

O paralelă şi asemănările între tarele regimurilor politice ale regelui dictator Carol al II-lea şi preşedintelui jucător Băsescu nu pot rămâne neobservate.

ElenaLupescuUdrea-CarolBasescu

Grafica – Ion Măldărescu

Şi sub „carlism“, ca şi sub „băsism“, axa în jurul căreia gravita politica de la Bucureşti, ca să-l cităm pe Argetoianu, avea un pol sub centura capului statului şi celălalt în poala unei Elene. „Duduia“ Elena Lupescu (Tâmpeanu, Magda Wolf, Duta Grunberg) în prima ipostază a istoriei şi Elena „Gură de Aur“, în cea de-a doua.

Ambele dudui s-au dovedit piese de mare rezistenţă. Prima în ierarhia camarilei regale, a doua în Administraţia Prezidenţială. Şi una, şi cealaltă tronau ca „regine“ ale unei triade mafiote a puterii (Politică-Bani-Servicii Secrete)

După cum relata revista Time, Elena Lupescu „este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea. Favorurile economice şi protecţia regală acordate de cuplul Carol al II-lea-Elena Lupescu veneau proporțional cu sumele de bani încasate de la oamenii de afaceri veroşi, recomandaţi de către roşcovana Elena“.

După cum ne dezvăluie scurgerile de informaţii, adevărate bombe informaţionale teleghidate, Elena „Gură de Aur“ şi-a folosit poziţia în Administraţia Prezidenţială în aceleaşi scopuri ca şi „Duduca“. Un serviciu de informaţii, încă neîngenunchiat de noua camarilă, a crezut că-l va proteja pe preşedinte, determinând publicarea transcriptului unei convorbiri telefonice (octombrie 2005 ), care atestă indubitabil îndeletnicirile oneroase ilicite ale şefei Cancelariei Prezidenţiale. Se vede însă că, în afara plecării ei oficiale din serviciul preşedintelui, nu s-a obţinut un alt rezultat.

Duduca a avut un „serviciu“ secret privat de informaţii şi influenţare. Mijloacele prin care funcţiona acest „serviciu“ erau inspirate din cele mai clasice metode informative, de la ascultarea convorbirilor telefonice la interceptarea corespondenţei. Bineînţeles că, pentru a desfăşura asemenea activităţi, „Duduia“ a trebuit să-şi asigure colaborarea unor profesionişti ai spionajului.

Acestea sunt şi concluziile la care ajunge şi Raportul întocmit, la 29 iunie 1935, de către „Corpul Detectivilor“ din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei („Notă referitoare la Elena Lupescu – influenţa sa asupra unor personalităţi politice“).

Una dintre concluziile raportului este că Elena Lupescu „regiza specula pe spinarea ţării“. Se face afirmaţia deosebit de gravă după care Carol al II-lea, prin mijlocirea Elenei Lupescu, a devenit o „unealtă oarbă a Internaţionalei a III-a“.

Trezită din adormire, vigilenţa publică ne semnalează că Elena „Gură de Aur“ a avut un traseu politic ghidonat, fiind plasată în mediile politice (P.S.D., P.N.L., P.D.L., P.M.P.), infiltrată pe lângă primul demnitar al statului şi… Mai departe ar trebui să ne lumineze concluziile controlului intern, servit ca pretext de amânare a audierii conducerii interimare a S.R.I. de către Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I. Simplul fapt al iniţiativei acestei amânări şi acceptarea ei sunt cât se poate de simptomatice în privinţa raporturilor dintre „controlor“ şi „controlat“.

Printre scopurile şi „curiozităţile“ Elenei Lupescu, satisfăcute cu ajutorul serviciului secret personal, erau controlul Siguranţei Generale, obţinerea de informaţii din interiorul armatei, dar mai cu seamă despre chestiunile financiare şi economice.

Despre un serviciu privat de informaţii al Elenei „Gură de Aur“ au existat palide referiri în presă, în contextul premergător campaniei prezidenţiale din anul 2009. Interesul ei pentru domeniul securităţii, rezervat Armatei şi Serviciilor, era de notorietate. Ca să-şi motiveze interesul şi preocupările de informare i-a „venit“ ideea unui doctorat în domeniu, cu o temă şi plan de cercetare în politica regională de securitate în arealul geostrategic al Mării Negre. Credem că nu cu acest gen de informaţii a concurat Comunitatea Naţională de Informaţii despre care, oare cu gura aurită” (?!), a lăsat să se înţeleagă că-l mai şi dezinforma pe idolul şi protectorul ei, ex-preşedintele Traian Băsescu. E bine să ne aducem aminte că şi preşedintele S.U.A., F. D. Roosevelt, a mai fost dezinformat, în unele chestiuni, când F.B.I.-ul a stabilit că mai tânărul amant al primei doamne, Anna Eleanor Roosevelt, avea curiozităţi politice stârnite de ofiţerii spionajului sovietic din Ambasada URSS la Washington.

În perioada dictaturii carliste, apucăturile de „Mata Hari“ ale metresei regale au fost dezaprobate de clasa politică. Printre cei mai puternici critici s-au aflat Alexandru Averescu şi C. I. Brătianu. Ei au avut grijă ca un pamflet care demasca spionajul practicat de Elena Lupescu să fie tipărit în Italia şi introdus în ţară prin intermediul Legaţiei acestei ţări. Elena „Gură de Aur“ a fost sfătuită să se autodemaşte, fiind meticulos pregătit întreg scenariul, inclusiv mise en scene.

Pentru cei vizaţi de dezvăluirile de vineri seara nu a fost nimic senzaţie sau ceva neaşteptat. Monitorizată complet, cu toate mijloacele „Big Brother“, introduse în art. 14 alin. (2) al Legii nr. 51/1991 (modificată şi republicată în M.O. nr.190 din 18 martie 2014), purtătoarea gurii „aurite“, atât de frecvent folosită de Traian Băsescu pentru adecvarea agendei publice, a ieşit doar la o repetiţie înainte de premiera oficială.

Ce nu ştiam din lista relativ bogată a matrapazlâcurilor maleficei combinaţii „politică- bani-servicii secrete“, obţinută cu „inteligenţă şi trudă jurnalistică“ de către Dan Tăpălagă şi Cristian Pantazi? Câteva detalii. Din categoria „cheii de boltă“. Cum vor fi valorizate detaliile ţine, pe de o parte, de profesionalismul şi probitatea anchetatorilor, iar, pe de altă parte, de presiunea opiniei publice şi probitatea care mai există în presă. Cei care puteau opri evoluţiile letale spiritului statului de drept, şi chiar mai mult şi mai rău, sunt arătaţi cu degetul de dincolo de gratii, sunt obligaţi să se abţină. Bine ar face să şi elibereze societatea de stresul prezenţei lor, de bunăvoie, din motive personale nespecificabile.

În timpul lui Carol al II-lea, un individ cu ascendent în francmasoneria de rit Memphis era sponsorizat, cu ştiinţa regelui, ca să le denigreze pe regina Elisabeta şi regina mamă, dar să „promoveze imaginea luminoasă şi inteligentă a Elenei Lupescu“.

În zilele noastre, alţi slujitori ai aceluiaşi rit, cu ştiinţa „Marii Umbre“, varsă bani negri pentru potolirea foamei gurilor mari şi spurcate ale oficinelor de propagandă televizată şi ale institutelor de sondare şi manipulare a opiniei publice.

Cele ce se întâmplă, cred artizanii spectacolului, „o să dea satisfacţie revendicărilor justiţiare ale poporului“. Dar socotelile sunt greşite, dacă nu se atacă frontal şi din rădăcini întreg răul. Elena „Gură de Aur“ este doar emblema caracatiţei corupţiei care s-a consolidat şi dezvoltat în România, într-un deceniu de continuare a guvernărilor cleptocraţilor.

Stadiul în care se află lupta împotriva corupţiei, trădării şi spionajului care au carotat fundamentele economice ale statului de drept şi decredibilizat Parlamentul, Justiţia şi guvernele este doar incipient, fără ca de partea legii să se afle şi conducători ai luptei temerari, dedicaţi înălţimii cauzei.

Serviciile naţionale de informaţii nu au conducători. Competenţa managerială în alte structuri speciale este contaminată de bolile ultimului deceniu.

Oricât de voinică şi hotărâtă ne-ar fi oastea, fără anvergura comandanţilor, onestitatea şi competenţa strategilor, în faţa inamicilor dezlănţuiţi va fi doar o pradă lupilor, precum turma fără ciobani şi fără câini.

În contextul geostrategic grav şi complicat, subminarea prin scandaluri a componentelor informative ale securităţii naţionale ar însemna un pericol major, motiv ca undeva, cineva să se felicite şi să-şi râdă în barbă de cât de bine i-au ieşit socotelile.

Filovrăgeala, filosofarea împinsă de mediocritate pe centura cugetării

Posted by Stefan Strajer On January - 31 - 2015

Filovrăgeala, filosofarea împinsă de mediocritate pe centura cugetării

Petrovai-4_opt

Autor: George Petrovai (Sighetu Marmaţiei)

Aristotel spunea cu aproape două milenii şi jumătate în urmă: „Există două posibilităţi: să ai o poziţie filosofică sau să nu ai o poziţie filosofică. Oricare dintre premise ai accepta-o, concluzia logică este, inevitabil, aceeaşi: faci filosofie!”.

Făcând această afirmaţie, se subînţelege că Aristotel avea în vedere nevoia de filosofare a omului, adică ceea ce Karl Jaspers va explicita în Originile filosofiei: „Orice filosofare este o depăşire a lumii, un analogon al mântuirii”.

(Constantin Noica va spune la timpul lui cam la fel de sugestiv că „prin om, filosofia gândeşte umanul dincolo de el, dar în jurul omului pivotează totul…”)

Însă putem fi convinşi că marele gânditor antic grec, chiar dacă nu a precizat acest lucru, viza în silogismul mai sus amintit nu doar pe cei puţini şi înzestraţi care se dedică filosofării, ci şi pe aceia mulţi ca frunza şi iarba, care, incapabili să acceadă la actul pur al filosofării, se dedau la filovrăgeală – filosofarea vlăguită şi împopoţonată în pălăvrăgeală.

Căci numai după prostituarea ei pe centura gândirii, aceştia (că sunt canalii de sus sau de jos, respectiv politruci sau manelişti, dar cu toţii, vorba lui Petre Ţuţea „contraindicaţi la cugetare”) se pot folosi în orice timp, în orice loc şi-n orice împrejurare de filovrăgeală, sora decăzută a filosofării în continuare neatinsă de păcatul trufiei, subculturii sau al interesului material.

Dar iată patru mostre elocvente de filovrăgeală, să le spunem de ultima oră:

1) Noul drum al politicii româneşti după alegerile din noiembrie 2014, mai precis speranţele pe care şi le pun în preşedintele Klaus Iohannis nu doar milioanele de români care l-au votat, astfel condamnându-l la cea mai înaltă şi mai ingrată funcţie în stat, ci cam toţi românii, inclusiv aceia mulţi ce, atunci ca şi altădată, nu s-au dus la vot. Ba chiar şi aceia care i-au dat voturile lui Victor Ponta, acuma tot spre Iohannis privesc ţintă, că, de, a vrut să fie preşedinte, vrem să vedem dacă-l ţin curelele.

Iar curelele nu prea-l ţin pe preşedinte, întrucât nu-i permite Constituţia, bat-o vina! Prin urmare, pentru ca preşedintele să se facă auzit şi băgat în seamă de tot ce mişcă-n ţara asta, ar trebui ca printr-un referendum să fie schimbată nenorocita asta de Constituţie, care face din România un soi de struţo-cămilă – nici tu republică parlamentară, nici tu republică prezidenţială, adică ceva numai bun ca preşedintele să fie jucăria parlamentarilor, îndeosebi a acelora corupţi şi grozavi de nemulţumiţi când acesta îşi permite să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala.

Referendumul, însă, trebuie să fie aprobat de Parlament. S-o creadă mutu’ că bravii parlamentari ai zilelor noastre, zilele lui „Trăieşte-ţi clipa!” şi „Ce-i în mână nu-i minciună”, vor vota împotriva intereselor lor prezente şi viitoare. Pe meleagurile româneşti, o singură dată s-a văzut o atare minune: La sfârşitul primului război mondial, când parlamentarii latifundiari din România întregită au votat la unison (din respect faţă de măreţia evenimentelor şi faţă de promisiunea regelui Ferdinand) reforma agrară, adică împroprietărirea ţăranilor-soldaţi cu pământ luat din propriile lor moşii…

Şi iac-aşa se cheltuiesc bani cu campania electorală şi nenumărate energii cu filovrăgeala pentru un preşedinte legat de mâini şi de picioare, mai cu seamă atunci când nu provine din arcul guvernamental. Iar dacă provine din el, ceea ce automat înseamnă majoritate parlamentară, este tot un captiv, doar că de data asta este captivul intereselor nelegiuite ale camarilei care-l susţine şi-i creează iluzia că l-a făcut preşedinte…

Asta fiind starea de drept şi de fapt a preşedintelui României, lui Klaus Iohannis nu-i rămân decât următoarele două alternative: ori stă cuminte în banca lui la Cotroceni, uitând ca mort de promisiunile făcute şi lăsând ţara pe mâna lichelelor din Parlament şi Guvern, lucru pentru care va fi răsplătit de toţi politrucii cu un mandat fără bătăi de cap şi cu calificativul de preşedinte bun, rampă sigură de lansare spre cel de-al doilea mandat, ori va căuta cu curaj şi abilitate (are aceste calităţi?) să-şi asigure sprijinul parlamentar în vederea realizării obiectivelor clamate în campania electorală, ceea ce inevitabil îl va pune în conflict deschis cu hoarda dezlănţuită a parlamentarilor penali şi va atrage după sine lesniciosul pericol al suspendării cu prezenţa a doar 30% din cetăţenii cu drept de vot.

Cale de mijloc nu există. Ea a fost încercată de Traian Băsescu, cu consecinţele bine ştiute – circ prelungit, plus două suspendări…

N.B.Paradoxal, dar ajutorul lui Klaus Iohannis va veni de la PSD! Semne încurajatoare în acest ajutor nesperat deja se întrevăd în interiorul PSD: critici dure la adresa lui Ponta şi a acoliţilor lui (în principal Liviu Dragnea) pentru pierderea Cotroceniului, excluderi spectaculoase din partid (Mircea Geoană, Marian Vanghelie, Dan Şova), străduinţa lui Geoană de a şubrezi şi mai mult partidul-mamut prin formarea unui partid-alternativă din pesediştii nemulţumiţi de actuala conducere.

Congresul extraordinar din luna februarie va avea de soluţionat marea dilemă: Rămâne în continuare Ponta la timona partidului (de fapt tandemul Ponta-Dragnea), ceea ce indiscutabil că va spori nemulţumirile şi va genera sciziuni, ori campionii improvizaţiilor şi eşecurilor (i-am numit pe cei doi) vor fi mătrăşiţi, guvernul va cădea, iar PSD va trece în opoziţie cu o altă conducere şi cu strategia adecvată în vederea câştigării alegerilor generale din 2016?

Ultimul şi cel mai greu cuvânt în această chestiune de viaţă şi de moarte nu doar pentru unii lideri, ci chiar pentru PSD, îl va avea Ion Iliescu, care – sunt convins – nu va ezita să taie în carne vie în încercarea de a-şi salva de la fărâmiţare şi pieire singura bucurie a sufletului său liber-cugetător…

2) Tot omul cu scaun la cap constată că sărbătorile de iarnă nu numai că nu sunt ce-ar trebui să fie (prilej de împăcare cu Domnul, cu sine însuşi şi cu semenii prin cumpătare şi armonie lăuntrică), ci – pe filiera occidentală eminamente comercială şi aproape deloc creştină – parcă de la un an la altul devin tot mai agresive din pricina îmbrâncelilor unei adevărate armate de ahtiaţi după zorzoane şi de-ale gurii cu mult peste trebuinţele fireşti, încât ajungi să te întrebi cu îngrijorare: Oare necumpătarea asta grosolană până la îngreţoşare o aşteaptă Mântuitorul de la noi în aceste zile de mare sărbătoare moral-spirituală?…

Atunci când pentru tot mai mulţi creştini de diverse vârste, diferenţa dintre Naşterea şi Învierea Mântuitorului se face doar cu stomacul („De Crăciun mâncăm cârnaţi şi sarmale, iar de Paşti ne ospătăm cu cozonac, ouă roşii şi miel”, răspund standard intervievaţii), consider că pentru toţi aceştia credinţa este de faţadă, iar creştinismul lor se reduce la o tainică şi interminabilă filovrăgeală.

3) „Uneori când n-ai ce face îţi dai foc la casă”, spune un proverb românesc. Taman asta au făcut apusenii cu deschiderea graniţelor pentru neomigratorii veniţi nu numai din fostele colonii, ci şi din Turcia şi alte multe ţări musulmane, încât pe bună dreptate se vorbeşte tot mai insistent de pericolul islamizării Europei şi a Rusiei. În paranteză fie spus, românii au apărat secole la rând Europa apuseană de turci, astfel dându-i şansa să-şi dezvolte cultura şi civilizaţia, pentru ca astăzi, cu consimţământul iresponsabil al oficialilor, ei să aibă comunităţi consistente în cam toate ţările occidentale. În Germania, de pildă, comunitatea turcă este de ordinul milioanelor…

Taman asta a făcut şi revista franceză de caricaturi Charlie Hebdo: N-a jignit niciodată mozaismul şi sentimentele religioase ale evreilor, în schimb şi-a făcut un scop în viaţă din batjocorirea sistematică a creştinismului apusean şi din ofensarea islamismului prin înfăţişarea caricaturală a profetului Mohamed.

Dacă ierarhii bisericii catolice n-au protestat dintr-o îngăduinţă care teamă mi-e că merge până la totala nepăsare în faţa blasfemiei repetate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu mahomedanii fanatici. Drept urmare, nechibzuinţa încăpăţânată a revistei şi redactorilor ei a fost înecată în baia de sânge a celor 12 persoane asasinate cu sânge rece.

Două concluzii trebuie îndată desprinse din această tragedie:

a) Cum nu te joci cu focul, tot aşa nu-i pentru nimeni recomandabil să se joace cu fanatismul islamicilor;

b) Poate că ceea ce s-a întmplat în Franţa nu este decât avertismentul lui Dumnezeu pentru întreaga Europă, dar mai ales pentru Occident, având în vedere faptul că porunca divină Crescite et multiplicamini (Creşteţi şi vă înmulţiţi) este de mulţi ani dispreţuită cu precădere prin împerecheri împotriva firii şi că sporul natural al acestor popoare aservite sodomiei se datorează doar formidabilei fertilităţi a neomigratorilor mahomedani.

4) Tam-tam-ul ce se face în legătură cu victimele creşterii francului elveţian este o altă veritabilă filovrăgeală izvodită de români. (Maestrul Corneliu Leu o numeşte dramoletă. Mă rog, fiecare cu gusturile lui…Important este faptul că noul născut nu a rămas cu buricul netăiat, aşa cum îndeobşte se întâmplă în cazul plozilor cu mai multe moaşe.)

Fireşte, este cât se poate de regretabil că vreo câteva zeci de mii de români au fost din nou ţepuiţi de bănci. Eu unul stau şi mă minunez că, după atâtea dezastre provocate de bănci României, persoanelor juridice şi fizice, încă mai sunt naivi care au încredere în ele.

Dar iarăşi zic: Deşi politrucii plâng cu lacrimi de crocodil de mila ţepuiţilor, ce reprezintă durerea lor strigată în gura mare pe lângă durerile înăbuşite în minciună şi tâlhărie ale milioanelor de români striviţi de nevoi, adevărata tragedie naţională pasată cu incalificabil cinism de la o campanie electorală la alta, de la un guvern incapabil la altul?!

Un sfat gratuit pentru politrucii solidari cu înşelaţii: Dacă vreţi cu adevărat să faceţi un pustiu de bine României şi românilor, atunci maziliţi-l odată pe Mugur Isărescu, acest dezgustător lacheu al Grupului Bilderberg.

(25 ian. 2015)

Victor Ponta – un impostor care are de dat socoteală pentru fărădelegile comise
Autor: George Petrovai (Sighetu Marmaţiei)

Fiecare popor cu faliţii săi, în cazul de faţă cu impostorii săi: Franţa l-a avut pe presupusul frate geamăn al lui Ludovic al XIV-lea („Masca de Fier”), pe care Alexandre Dumas, în romanul Vicontele de Bragelonne, îl scoate din Bastilia şi-l aşază pe tronul Franţei pentru câteva ore printr-o senzaţională rocadă gândită şi înfăptuită de îndrăgitul lui erou Aramis, ruşii l-au avut pe falsul Dimitrie I (călugărul Grişka Otrepiev) şi pe nefericita prinţesă Tarakanova, aceasta din urmă înfăţişată cu multă simţire artistică de către scriitorul G.P. Danilevski în romanul omonim, iar noi, prin specificul istoriei noastre, l-am avut în vremurile medievale pe interesantul aventurier grec Despot din Samos, cel care chiar domneşte în Moldova timp de doi ani sub numele de Despot Vodă, şi azi avem o puzderie de şarlatani, în rândul cărora – prin incompetenţă, minciună, fraudă şi neruşinare – se detaşează premierul Victor Ponta.
Ajuns preşedintele Partidului Social Democrat prin sforării de culise, apoi luând cu asalt funcţia de premier, după ce Traian Băsescu refuzase să-l numească prim ministru pe Klaus Iohannis (deci, pe vremea când Uniunea Social Liberală era atotputernică, prin însăşi poziţia adoptată, Ponta recunoaşte că Iohannis este mai vrednic ca el!), pentru ca acuma – fără ca în cei doi ani şi jumătate de când conduce jenantele guverne doldora de incapabili, penali şi plagiatori să-şi dovedească măcar bunele intenţii, ci dimpotrivă – iată că acuma el se dă de ceasul morţii, doar-doar va înşfăca funcţia supremă în stat, de parcă pentru o atare meserie este îndeajuns să devii faimos peste mări şi ţări prin găunoşenie, potlogării şi trădări.
Păi, bine, nenicule! Oi fi tu un alogen gros de obraz şi, cel mai probabil, fără niciun Dumnezeu, adică după chipul şi asemănarea cu ilustra secătură bolşevică Ion Ilici Iliescu, cel care se mândreşte cu faptul că-i ateu (el îşi spune liber cugetător), dar chiar aşa de proşti îi crezi pe români, încât tu, nici măcar umbra unui adevărat om de stat, îţi permiţi să joci la cacealma într-o treabă atât de serioasă pentru ţară?
Chiar crezi că i-ai dat gata pe toţi românii cu pomenile tale electorale şi cu hazoasa promisiune că după ce vei ajunge preşedinte o să faci tot posibilul ca România să revină la monarhie? Nu că ar fi rău (mă număr printre românii care cred cu tărie că monarhia reprezintă calea cea mai sigură şi mai rapidă pentru scoaterea ţării din actuala fundătură), dar mă întreb dacă mai sunt naivi care cred în promisiunile tale, când ştie cam tot omul că la o adică te-ai dezis de ele (ai întors-o mai ceva ca la Ploieşti cu Roşia Montana, gazele de şist şi ungurii) şi că în continuare, cu monumentala ta nedemnitate, te vei dezice de tot ce stă în calea ambiţiilor tale de ins fără caracter.
Şi încă ceva, cetăţene Ponta. Cum prin jocul întâmplării norocoase ai ajuns preşedintele celui mai corupt partid postdecembrist şi mai apoi prim ministru, logica nestatornică a hazardului te-a desemnat mai la urmă candidatul stângii la prezidenţiale. Dar asta nu presupune automat că eşti cel mai bun din această parte a eşichierului politic. (Sau – mai ştii? – poate că aşa stau lucrurile, şi atunci vai şi amar de lichelele ce-şi spun baroni, de izmănarii lui Oprea şi de năpârstocii lui Dan Voiculescu…)
Prin urmare, partea asta a politicii româneşti postdecembriste, demnă urmaşă a unanimităţii bolşevice, funcţionează ca la carte prin întovărăşirea disciplinei de partid (disciplina celor care ar trebui să scandeze „Noi nu muncim şi nu gândim”) cu lipsa de discernământ a alegătorilor apatici sau sfătuiţi de preoţi, ceea ce înseamnă că numărul voturilor adunate (fireşte, cu inerentele furtişaguri, îndeosebi când te afli la guvernare) este aproximativ acelaşi, indiferent de numele catindatului.
Indiscutabil că în asemenea condiţii otova, cetăţeanul Victor Ponta ar fi avut numai de câştigat dacă făcea un mic pas înapoi, astfel luându-şi o necesară vacanţă politică pentru a-şi revedea trecutul greu de păcate (te cutremuri când citeşti mulţimea, felurimea şi gravitatea fărădelegilor sale în scrisorile deschise pe care i le-a adresat senatorul Valer Marian, fost pesedist şi de profesie procuror) şi pentru a cunoaşte dulceaţa căinţei.
Căci căinţa sinceră este singurul leac ce reuşeşte să pună pe picioare o conştiinţă muribundă. Iar omul astfel renăscut moral-spiritual, nu numai că nu se va teme pentru păcatele săvârşite cu voie sau fără de voie, ci – aidoma lui Rodion Raskolnikov, celebrul personaj dostoievskian din romanul Crimă şi pedeapsă – el o va dori din toată inimă, şi asta deoarece numai ispăşirea este capabilă să-l purifice şi să-l pregătească pe păcătos pentru urcuşul anevoios spre mântuire.

Petrovai-4_opt

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. George Petrovai

 

 

Corina UngureanFosta campioană mondială la gimnastică Corina Ungureanu, care în prezent este consilier al primarului municipiului Ploieşti pe probleme de sport, şi-a anunţat decizia de a candida ca independent pentru un mandat de europarlamentar la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 2014.

Corina Ungureanu şi-a făcut publică decizia printr-un comunicat de presă care are drept antet numele său, însoţit de sloganul “Gândiţi liber!”.

Pentru a putea candida, Corina Ungureanu a decis să demisioneze din PSD, partid al cărei membru a devenit în urmă cu peste un an, după ce a renunţat la apartenenţa sa la UNPR.

“După ce am studiat cu atenţie actele normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare şi după ce am analizat obiectiv starea de fapt existentă în clipa de faţă pe scena politică românească, am decis să candidez în nume propriu, ca independentă. Pentru a mă conforma dispoziţiilor legale în materie, care prevăd în mod expres că la alegerile europarlamentare nu se admit candidaturi independente ale membrilor partidelor politice, mi-am înaintat demisia din Partidul Social Democrat”, precizează Corina Ungureanu în comunicatul de presă.

Ea spune că nu doreşte să insiste asupra motivelor care au determinat-o să candideze ca independent pentru un mandat de europarlamentar şi că va prezenta “pe larg” aceste motive “în perioada următoare”.

La alegerile locale de anul trecut, Corina Ungureanu s-a implicat în campania electorală a candidatului USL pentru Primăria Ploieşti, Iulian Bădescu. După ce Bădescu a fost ales primar, ea a devenit consiliera acestuia.

Corina Ungureanu este dublă campioană cu echipa de gimnastică a României în anii 1997 şi 1999, campioană europeană cu echipa în 1998 şi campioană europeană la sol în 1998. Ungureanu nu profesează ca antrenor, ea explicând că proiectele la care lucrează în calitatea sa de consilier al primarului din Ploieşti nu-i lasă suficient timp pentru a antrena. (Daciana Ilie Mediafax)

 

A consemnat pentru Curentul Internațional,

Valentin POPESCU

Cine cu cine votează?

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Cine cu cine votează?

România a ajuns în sfârsit pe prima pagină a ziarelor din toată lumea.

 

Autor: Viorel Baetu (Aschaffenburg, Germania)

 

Principalul e să fii băgat în seamă și politicienii români au reușit în sfârșit performanța! Bravo lor, acum lumea vorbește de România.

Despre un Prim Ministru, care e tânăr, dinamic, a studiat la Oxford (???) a luat un doctorat (mai mult sau mai puțin plagiat) habar nu are de democrație (după cum ne spune Europa Comunitară) dar e carismatic, merge înainte (sau înapoi?) și promite „marea cu sarea” (pe ce bani?).

Despre un Parlament în care stau o grămadă de parlamentari care au fost acuzați din greșeală (sau totuși nu?):

„Surupăceanu Mugurel, PSD – trimis în judecată în mai 2009 pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

            Voicu Cătălin, PSD – trimis în judecată în mai 2010 pentru trafic de influenă în formă continuată (două fapte) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

             Chiuariu Tudor, PNL – trimis în judecată în decembrie 2010 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

             Dumitru Ion, PSD – trimis în judecată în două dosare în februarie 2006 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în scopul obţinerii unui avantaj patrimonial; şi, respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. În primul dosar, a fost achitat definitiv, în cel de-al doilea, achitat în prima instanţa.

             Ghiveciu Marian, PSD – trimis în judecată în decembrie 2011 pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată.

Voiculescu Dan, PC – trimis în judecată în decembrie 2008 pentru folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în forma continuată.

             Năstase Adrian, deputat PSD, condamnat în prima instanţă la 2 ani de închisoare cu executare, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”

Despre un Președinte, care nici el nu e fără greșeală și care conform tipicului împământenit la balcanici (de pe vremea asupririi otomane), a împărțit binele cu două mâini, (dar mai mult cu stânga, căci cu dreapta a dat la „ai lui”), care a tăiat în carne vie (de obicei la adversarii politici), care  a bătut criza europeană (prin măsuri de austeritate impuse populației) și care oricum s-a clătinat zdravăn, dar nu a căzut (legal).

Despre o țară care e în „criză rău” dar nu la nivelul Greciei sau Spaniei sau Portugaliei, pentru că nu e în comunitatea celor care plătesc cu EURO (ce noroc!).

Despre un guvern care, în loc de legi, vrea să conducă țara prin Ordonanțe de Urgență (adică eu vreau și indiferent de ce spune legea, e lege ce spun eu și cui nu-i place n-are decât să se ducă, unde?), parcă ar fi în timpul războiului.

Despre un înlocuitor de Președinte (cum era Nechezolul înlocuitor de cafea) care cu o diplomație învățată probabil la Harward-ul din Ferentari (dacă primul ministru a fost la Oxford, a fost și el undeva)  îi trage cu lozinci de genul: „şeful statului nu primeşte ordine decât de la Parlament, în unele cazuri, şi de la popor, când acesta se pronunţă (adică iese pe stradă!).

Deci cu alte cuvinte, voi Europa Comunitară dați-ne banii și lăsați-ne pe noi să facem ce vrem cu ei (așa mai apar niște miliardari români), iar poporul ar face bine să voteze ce vrem noi și să nu se amestece în treburi care nu-l privesc (sau îl privesc totuși?).

Despre un popor…!!!

Curios pe ăștia iar i-a uitat toată lumea (cu toate că toată lupta se duce pentru acest popor.)

Despre beneficiile devalorizări:

– Măi Ioane ăștia de la parlament, iar vorbesc de noi.

– Unde măi Vasile?

– Peste tot, nu-i auzi, poporul în sus și poporul în jos.

– Asta cu în jos, se potrivește.

– Vor să ne facă să o ducem mai bine.

– Auoleo, ăștia iar ne taie la salarii și la pensii!!!

– Dar LEUL se devalorizează tare și asta e bine.

– Cum e bine?

– Păi dacă te taie la salar, un leu nu mai e un leu, e doar 90 de bani.

– Și?

– Pierzi mai puțin!

***

Situația actuală văzută, obiectiv, subiectiv sau subiectiv, obiectiv, este:

Un partid X vrea puterea absolută, repede și fără compromis (dar cu promisuri), pentru a scoate țara din „mizerie” (pe care în timpul guvernării partidului lor au numit-o „progres”) iar pentru asta, pune la pământ justiția (bună, rea, dar era) îl pune pe președinte (bun, rău, dar ales democratic) să-și strângă boarfele (într-un camion, sau în două) și să plece din marele birou prezidențial (probabil i-au tăiat legitimația de acces cu forfecuța).

Deci înlătură orice control asupra Guvernului (care între timp nu mai e compus decât din membrii partidului X) în timp ce forţează (prin metode puciste) îndepărtarea din funcţie a preşedintelui (ca să aducă pe cine?).

Europa Comunitară din care România face parte spune (pe drept cuvânt):

Asta nu e democrație!!, și impune (adică pardon), îl roagă pe primul ministru răzvrătit, să respecte următoarele șase puncte:

1.      Respectarea independenţei Justiţiei;

2.      Restabilirea competenţelor Curţii Constituţionale;

3.      Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale;

4.      Transparenţă în numirea Procurorului General şi a şefului DNA;

5.      Numirea unui Avocat al Poporului care să fie sprijinit de toate partidele;

6.      Integritatea să devină o prioritate politică, căci altfel îl pun pe linie moartă și îl sancționează (deci îi taie macaroana unde îl doare mai tare, adică la bani).

Primul ministru, promite (că nu îl doare gura) și speră că îi fentează el, într-un fel sau altul, pe „deștepții ăștia de la Bruxelles” căci în 29 Iulie la referendum îi va cădea capul președintelui  în poală și atunci să vezi trai și viață (adică putere și iar putere).

51% din populație (din 15.000.0000,  din 18.200.000, căci încă nu se știe care e populația) trebuie să voteze, deci dacă lăsăm pe dinafară cele peste 10.000.000 de românii care trăiesc în afara granițelor României, nici o problemă.

Parlamentul e în vacanță, așa că pentru a se ține de promisiune:

„Guvernul României trebuie să emită alte două ordonanţe de urgenţă de anulare a ordonanţei prin care stabileşte excepţii de la legea referendumului pentru preşedinte şi ordonanţa prin care amputa atribuţiunile Curţii Constituţionale cu privire la posibilitatea de a verifica, pentru constituţionalitate, hotărârile Curţii”. Trebuie adunat acest parlament (oare chiar trebuie?) dar  parlamentarii nu fac concediu în Bucegi și să-i aduci de la Miami, din Hawai sau de pe Cote D’azur, e complicat și durează.

Deci altfel spus, noi vrem dar vedeți și voi că nu se poate!

 

Ah și ca să nu uităm:

– Angela Merkel nu are drept de vot!

Concluzie:

Fiecare țară importă de ce are nevoie și ce nu poate să producă singură, România ar face bine să introducă un „Green Card” și să importe politicieni adevărați, poate chiar și pe Angela Merkel fără drept de vot!

La alegerile din toamnă, soluția nu e să nu alegi (că tot ăia ies), ci cei care vor să ajungă pe scaune moi, să facă publică o declarație de venit și să dovedească concret că în afară de parole au făcut ceva concret pentru alegători, iar scaunele să fie tari, ca să nu mai poată adormi în ședințele din Parlament.

Deci nu alegeți partidele, alegeți oamenii!!!

 

(Aschaffenburg 15. 07. 2012)

 

PS: Comentarile sunt de prisos și nu sunt dorite.

       Asta da, democrație!!!!

Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!…

Posted by Stefan Strajer On July - 12 - 2012

Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!…

 

Autor: Prof.univ. Ion Coja

     

Așadar, pe 29 iulie va fi mare sărbătoare națională: scăpăm de unul dintre cei doi președinți deopotrivă de impostori. Nu e chip să scăpăm de amândoi, din păcate!… Pe 29 iulie cu un ochi vom râde, pentru neisprăvitul care reintră în neantul nimicniciei sale, cu celălalt ochi vom plânge pentru nenorocul nostru de a rămâne pe cap cu celălalt ipochimen!

Gestul lui Crin Antonescu de a plusa potul de pe masă cu cariera sa politică, la care va renunța în caz că referendumul îl readuce pe Băsescu la Cotroceni, a fost un gest de pokerist prost, perdant, au zis cei care-l cunosc mai demult și mai bine. Mie mi-a adus aminte de vorba, tot proastă, spusă de Băsescu la adresa medicului Arafat, cel de la SMURD, când în fața întregii Țări l-a invitat golănește și cinic pe harnicul și devotatul funcționar să demisioneze! Lumea a reacționat împotriva bădărăniei prezidențiale într-un mod care onorează încă o dată opinia publică românească, și dr.Arafat a rămas în funcție! Iar cel care azi este demisionat/suspendat se numește Traian Băsescu!… Nu Arafat!

E lucru sigur așadar că mulți își vor schimba intenția de vot la referendum după ce l-au auzit pe Crin grozăvindu-se și arătându-se atât de sigur pe opțiunile electoratului că vor coincide cu ale sale! Putea să spună o asemenea vorbă izmenită între ai săi, printre admiratori, de-o fi având! Spusă în public, cu atâta infatuare încrâncenată, vorba proastă și semeață irită publicul, care se trezește astfel invitat să aleagă între cele două demisii: a președintelui suspendat și a președintelui interimar!

Va trebui ca lumea să facă un mare efort de inteligență și memorie pentru a conchide că, totuși, Traian Băsescu trebuie demis cu orice preț, oricâte prostii vor mai face adversarii săi! Și oricât de jalnică ar fi postura adversarilor săi politici! Pentru că Traian Băsescu trebuie demis, dar pe cu totul alte considerente decât cele invocate și, de fapt, inventate, scornicite de experții lui pește din USL!… Oricum, numai un prost, dar nu orice prost, numai un prost autentic, adică și fudul, putea să spună vorbele cu care Crin și-a încheiat discursul, un discurs care era cât pe ce să fie foarte bun, cu condiția să-l fi rostit altcineva!

Da! Prima greșeală a lui Crin Antonescu este că el a sărit cel mai tare la gâtul lui Băsescu. Un calcul simplu, un calcul psihologic elementar, de bun simț, l-ar fi determinat pe „vorbete” să prezideze sobru și elegant ședința camerelor reunite și atât, să-i lase pe alții să facă spume la gură, să-l facă albie de porci pe Băsescu tunând și fulgerând împotriva infractorului la legea penală, iar el, seniorial, ca un pater familias, să joace rolul perfectului arbitru!

Dar țața (tzatza) de sub ciuful lui Crin nu s-a putut abține!… Mă simt acum perfect edificat asupra pițifelnicului și mă crucesc, ca și în cazul Băsescului, cum a fost posibil ca un asemenea ins să ajungă acolo unde se află de atâția ani buni: ba deputat, ba ministru, ba primul liberal al Țării, iar acum, iată-l, primul român de pe planetă!… Ce se întâmplă cu românii ăștia?! Ce blestem se ține de capul lor, nefericiții de noi?!…

Despre Băsescu:

I. Nu are nicio vină că el ne-a anunțat și prezentat măsurile de austeritate, reducerea de salarii și pensii! Asta nu înseamnă nicidecum imixtiune în sfera executivului. Dimpotrivă, fiind vorba de o situație excepțională, a acționat cu curaj și bărbătește. Păcat doar că a spus și multe minciuni atunci, în legătură cu FMI, bunăoară, pe care azi adversarii săi le trec cu vederea! Ci el și-a ieșit din rol, substituindu-se guvernului într-un mod nepermis, atunci când, de pildă, a susținut public proiectul anti-național Roșia Montană, luându-i peste picior, efectiv golănește, pe naivii și idealiștii care ar dori să le lăsăm nepoților noștri o Țară bogată, încă stăpână pe bogățiile subsolului! „Care nepoți?!” le-a rânjit în nas cel legiuit să fie dintre noi cel mai grijuliu cu soarta nepoților, a generațiilor viitoare! Ci Băsescu i-a sfătuit pe tineri să-și caute un rost oriunde vor vedea cu ochii, numai în România, nu!

La fel, atunci când a intervenit pe cât de energic, pe atât de prostește în dezbaterea publică a Legii Sănătății, a făcut-o din motive obscure, care nu par legate de grija pentru bunăstarea comunității românești! Inclusiv în chestiuni privitoare la justiție s-a ante-pronunțat, fără să i-o ceară nimeni și fără ca funcția să-i permită, favorizând astfel abaterea de la lege a judecătorilor și procurorilor, impunând-o chiar!

II. Băsescu a cerut ca la referendum buletinele de vot să fie înseriate! O măsură excelentă pentru preîntâmpinarea jafului electoral sau măcar pentru diminuarea acestuia! Probabil că Băsescu și ai lui vor repeta această cerere în zilele următoare! Întrebarea care se pune este următoarea însă: de ce Băsescu nu a cerut sau măcar n-a dispus ca în 2009, precum și la celelalte alegeri, să se fi votat tot cu buletine înseriate?! Cu alte cuvinte: Băsescu a organizat impecabil furtul și falsul electoral, inclusiv prin buletine neînseriate, în urma căruia a ajuns mai întâi primar, mai apoi președinte. Cunoaște bine tehnicile de furt, a adus inovații personale care, probabil, în limbajul de specialitate, în argoul infractorilor politici, îi poartă numele. Știe bine că la referendum, fără nicio pârghie administrativă în mână, va fi furat! Așa cum a furat și el de fiecare dată! De data asta se teme că lui i se va fura din voturi!… Deh! Să mai fie și lupul mâncat de oaie!

Despre felul în care s-au desfășurat alegerile trucate din 2009 nu se spune însă nimic în cererea de suspendare! De ce oare? Păi dacă susții că alegerile din 2009 au fost măsluite, recunoști implicit că adevăratul câștigător a fost Mircea Geoană, iar în acest caz nu mai are sens demiterea lui Geoană din fruntea PSD pe motiv că a pierdut alegerile!… Geoană a câștigat majoritatea voturilor cetățenilor, iar Băsescu a inversat scorul la numărarea voturilor, ajutat mult și de cei care l-au sabotat pe Geoană din interiorul PSD! În frunte cu ghici ciupercă cine era șeful campaniei electorale a PSD în 2009?!…

III. În cererea de suspendare nu se spune nimic de Dosarul Flota și alte matrapazlâcuri sau infracțiuni! Desigur, acest dosar este unul dintre motivele pentru care Băsescu nu trebuia să ajungă la Cotroceni, ci la Jilava sau, în cel mai bun caz, la hotelul cu circuit închis, de cinci stele, de pe Calea Rahovei… Numai că alături de Băsescu, ar mai fi intrat și alți lideri politici, din celelalte partide!

La fel, sabotajul CFR-ului! L-a inițiat Traian Băsescu în momentul când, din dispoziția sa, a fost suspendat primul tren de călători: Craiova – Cluj-Napoca. În aceeași zi au pornit din Craiova spre Cluj și retur primele autobuze ale unei companii particulare de transport, al cărei patron este un interpus prezidențial. Dar nimeni din clasa politică nu-i poate reproșa lui Băsescu dezastrul din CFR, deoarece toți miniștrii care i-au succedat la Transporturi, de toate nuanțele jegului politic, au continuat politica criminală inaugurată de matroz, punând CFR-ul pe butuci!

Și altele, și altele!…

Vom reveni asupra individului.

Despre Crin Antonescu:

I se potrivește perfect încă o vorbă românească, românească și minunată: gura bate curul! Dacă tăcea, președinte rămânea! Dar așa, fără să-și dea seama și mai ales fără să vrea, nerodul și-a înscris numele pe buletinul de vot de la referendum, când românii, de fapt, vor avea de răspuns la întrebarea: Pe cine îl preferați președinte? Pe Traian Băsescu sau pe Crin Antonescu?… Păi cine să-l prefere pe acest „vorbete cu plete”?!…

Un neica nimeni perfect acest Crin Antonescu! Nimic nu poate ilustra mai bine halul deplorabil în care ne-a adus clasa politică nășită de FSN și Gorbaciov (recte KGB!) decât prezența acestui personaj insolit și neavenit oriunde ai da de el! Îl găsiți acum la Cotroceni. Pentru câteva zile a fost secundul comandantului Băsescu, ca președinte al Senatului. A vrut, n-a vrut, iată-l așadar în vârf de tot! Cine-i de vină?

Căci vina, oameni buni, nu este a lui! Nu, nu! De vină nu este cine cere, ci cine-i dă impostorului și obraznicului ceea ce nu i se cuvine!… De vină e cine nu i-a dat peste mână! Și două după ceafă!

(Nota bene: Să fie clar, cu vorbele din fraza de mai sus, mă refer la amândoi neisprăviții! Și nu numai! Săăăăracă Țară Românească!…)

…A spune despre cineva că este „un neica nimeni”, înseamnă că nu prea ai prea multe să-i reproșezi. Doar atât, că n-a făcut nimic altceva decât umbră pământului degeaba! O viață de om! Și atunci te întrebi: pentru care rațiune de stat să i se dea atâta atenție și răspunderi atât de mari?!… Zici neica nimeni și pui punct discuției. Cine nu e de acord, să vină cu argumente, despre isprăvile intelectuale, civice, politice, manageriale etc., ale individului. Aștept deci să aflu palmaresul cu care să se laude fiecare român când se gândește la președintele Țării, fie el și interimar.

Tot ce știu din palmaresul lui Crin Antonescu este că n-a plagiat la teza de doctorat. Nici măcar o virgulă! Ceea ce, e drept, nu e deloc puțin în zilele noastre!…

Voi reveni și asupra șutului!

Post scriptum: Invit cititorii și comentatorii de pe acest site să găsească un proverb potrivit și pentru derbedeii din UNPR. În ceea ce-i privește pe cei din UDMR, evident, nu avem cuvinte! Nu le găsim! Lipsesc din limba română! Or fi existând în maghiară! Sper să le rostească cât mai sonor compatrioții noștri maghiari. Chiar și pe acest site (www.ioncoja.ro). Sunt invitații mei.

 

       7 iulie 2012

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors