Preşedintele României, jucăria Parlamentului

Posted by Gabriela Petcu On July - 8 - 2012

 

(Cele şapte “păcate” ale actului de suspendare a preşedintelui)

 

Indiscutabil că într-o ţară democratică, suspendarea preşedintelui este un act constituţional. Desigur, doar atunci când există probe irefutabile de încălcare gravă a Constituţiei, cu consecinţe la fel de grave pentru independenţa şi suveranitatea statului, respectiv pentru binele şi siguranţa cetăţenilor, nicidecum atunci când majoritatea parlamentară, o majoritate înjghebată pe criterii de gaşcă dictate de interesele oligarhice aflate în conflict ireconciliabil cu legea, consideră ori că s-a săturat de moaca preşedintelui, ori că-i încurcă socotelile, dar oricum sunt coapte condiţiile pentru victoria suspendării.

Iar pentru succesul încrâncenat al răfuielii, nu mai ia nimeni în calcul faptul că un asemenea demers înseamnă cu mult mai mult decât un simplu exerciţiu democratic, căci el se cheamă consum de bani şi timp. Ori România de azi nu-şi poate permite nici una, nici alta, din motive lesne de observat: România, codaşa Uniunii Europene (UE), a ajuns să împrumute bani (şi în curând, după cum stau lucrurile, nici asta nu va putea face!) pentru a putea plăti lefurile şi pensiile, deci ar trebui să-şi chivernisească fiecare leu, iar timp de irosit la fel nu are, căci fiecare clipă irosită măreşte decalajul îngrijorător dintre ea şi restul ţărilor din UE.

În cele ce urmează voi încerca să scot în evidenţă cele şapte “păcate” fundamentale ale actului brutal de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, act smuls cu forcepsul puterii conjuncturale din trupul muribund al ţării şi al instituţiilor sale.

 

1.Traian Basescu, ca om, m-a dezamăgit şi pe mine de nenumărate ori: prin ieşiri necontrolate, prin atitudini care vizau mai degrabă autoritarismul său de căpitan de navă decât înţelepciunea calmă a unui şef de stat etc. Iar ca preşedinte, m-a dezamăgit profund îndată după votarea referendumului din 2009, adică atunci când el avea obligaţia să vegheze neabătut şi fără tergiversări la aplicarea voinţei poporului român, inclusiv prin dizolvarea Parlamentului, dacă ar fi întâmpinat opoziţie (şi, e limpede, a întâmpinat!) din partea acestuia la punerea în practică a însăşi chintesenţei democraţiei…

Dar astăzi, prin intervenţiile mele, eu nu-l apăr pe omul Traian Băsescu, ci apăr principiul democraţiei şi instituţia prezidenţială, ultimul bastion al opoziţiei împotriva ofensivei usl-iste, care – după cum lesne putem observa -, este o jucărie (preşedinţia, se subînţelege) în mâinile jalnicului nostru Parlament. Dar, ceea ce cu bună ştiinţă se dă uitării de către “pucişti”, România este totuşi o republică semiprezidenţială, adică un soi de struţo-cămilă, şi că nimeni nu poate spune unde încep si unde se sfârşesc exact atribuţiile preşedintelui. Căci dacă acesta doreşte să se implice cât de cât în viaţa ţării, foarte lesne poate fi acuzat la modul general că şi-a încălcat atribuţiile, şi atunci este la mâna parlamentarilor aflaţi în majoritate prin cumetrii şi dezertări. Mai ales că grosul acestor ipochimene sunt cu musca pe căciulă…Bun pentru România este doar un preşedinte care pur şi simplu zace la Cotroceni – aşa cum a fost Iliescu, în spatele căruia s-au ridicat “baronii”, şi aşa cum se anunţă interimarul Antonescu.

2.Nici Curtea Constituţională a României (CCR) şi nici măcar înverşunaţii usl-işti nu au făcut dovada clară şi zdrobitoare că Băsescu ar fi încalcat grav Constituţia, cu toate că, har Domnului, mult lăudaţii jurişti ai USL-ului au avut suficient timp la dispoziţie pentru întocmirea actului de acuzare, nu ca judecătorii Curţii Constituţionale, care au fost somaţi pe un ton sfidător-imperativ de noii “democraţi” atotputernici, să-şi prezinte concluziile cu rang consultativ (sic!) în doar 24 de ore. Că doar debarcarea lui Băsescu era de mult timp dorită şi plănuită de strategii maculaţi ai USL-ului (alde Hrebenciuc), dovadă că în urmă cu câteva luni inavuabilul Dan Voiculescu trasa coordonatele generale ale acestui plan profund constituţional (sic!) şi dovadă racolările de parlamentari dezertori, astfel ca maşina votării să funcţioneze fără rateuri. Nu există decât trei explicaţii că actul de acuzare împotriva aşa-zisei comportări neconstituţionale a preşedintelui, un act care în mare măsură ne readuce în memorie acuzaţiile formulate împotriva Ceauşeştilor, nu a convins decât pe cei care, conduşi de ură şi patimă revanşardă, erau dinainte convinşi de temeinicia învinuirilor, oricare ar fi fost acestea: a)Din inabilitate sau poate din corectitudine (ştiau că acuzele formulate şi încadrate de ei vor fi analizate la sânge), juriştii usl-işti nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor celor mai înverşunaţi duşmani ai preşedintelui, aşa că avizul Curţii Constituţionale nu putea să le dea apă la moară, din moment ce nu s-au făcut referiri explicite la articole din Constituţie pentru susţinerea învinuirilor aduse; b)Grosul faptelor puse în cârca lui Băsescu nu sunt de natură constituţională, pentru că ele se impută omului, nicidecum preşedintelui; c)Actuala Constituţie a României este atât de compozită şi interpretabilă, încât schimbarea ei devine o grabnică necesitate.

De fapt este mai mult decât rizibil, este de-a dreptul stupefiant ca cei care încalcă grosolan şi repetat Constituţia să acuze pe altcineva. Hoţii strigă: “Uite hoţul”! Căci în doar două luni de guvernare, Ponta şi ciracii lui au încălcat grav Constituţia cu mai multă osârdie şi neruşinare decât au făcut toate celelalte guverne postdecembriste la un loc.

3.Antonescu şi-a format în decursul timpului o schemă a discursului incisiv şi arogant, care unora li se pare că-i atractiv şi cu virtuţi oratorice, dar care de fapt este doar superficial şi sunător din pricina preţiozităţilor, probabil îndelung studiate. Am putea spune că-i un veritabil limbaj de lemn, doar că niţel mai flexibil şi mai elaborat decât cel “clasic” din perioada bolşevică. La drept vorbind, îmi face impresia unui cabotin, incapabil să savârşească lucruri de mare demnitate şi substanţă! Nu numai că, vorba lui Papini, este un om sfârşit, dar prin el şi PNL a ajuns un partid sfârşit.

4.Ponta este un mincinos ordinar şi un plagiator oribil.Punctum. 

5.Ar trebui ca în România să se deschidă un tribunal internaţional al hoţilor şi borfaşilor, unul mai ceva ca cel de la Nürnberg, în faţa căruia să compară pentru a fi judecaţi de genocid toţi cei care în perioada postdecembristă au contribuit mai mult sau mai puţin la punerea ţării pe butuci – de-a valma pesedişti, pedelişti, penelişti, udemerişti, uneperişti şi din alte formaţiuni politice, împreună cu mulţimea nenumărabilă a impostorilor şi plagiatorilor. De altminteri, în urmă cu ceva ani, când Ecaterina Andronescu era ministrul Educaţiei, se vorbea de vreo 30.000 de diplome dubioase. Cu certitudine că şi pe atunci erau mult mai multe. Iar acuma, ce să mai vorbim! Dar, după puţină furtună într-un pahar cu apă, securea războiului a fost îngropată şi nimeni n-a mai suflat nici un cuvinţel despre această ruşinoasă pată pe obrazul mediului academic românesc: prea mulţi aşa-zişi dascăli universitari sunt implicaţi în acest descalificant negoţ al diplomelor fără acoperire valorică (cu certitudine că şi unii dintre ei şi-au dobândit diplomele şi rangurile universitare pe căi suspecte!) şi prea mulţi atotputernici ai zilei au tot interesul ca adevărul să fie ţinut în lesă. Însăşi Academia Română duce mare lipsă de valori autentice, atâta timp cât nu duce lipsă de cumetrii, impostori şi cacademicieni fără operă…

6.Se tot bate apa în piuă cu democraţia şi voinţa poporului. De ce atunci usl-işti de azi – ei in primul rând! – au sfidat şi ignorat referendumul votat în 2009? Căci referendumul este expresia cea mai vie a voinţei poporului, pe care dacă n-o aplici în timp rezonabil, se cheamaă că eşti un penibil demagog. Este clar, nu-s ei nebuni să-şi taie craca de sub picioare şi să-şi îngreuneze sarcina de-a reintra în Parlament! Nu-i greu de prevăzut că dacă referendumul era aplicat şi Constituţia schimbată, altele erau priorităţile de azi ale nedemnilor noştri aleşi, care – iată – îşi permit să procedeze după cum le dictează interesele, adică transformă la iuţeală identitatea imprecisă a României, în acest mod făcând-o ridicol de proteică: ba republică semiprezidenţială, ba republică parlamentară.

7.Este clar că se vizează o democraţie originală, o altă găselniţă iliesciană, atunci când scopul urmărit cu îndârjire, chiar prin violarea normelor constituţionale (aşa păcătoasă cum se prezintă Constituţia noastră actuală) este acela de-a decapita opoziţia. Chiar am auzit foarte multe voci – preşedintele suspendat, iar PDL desfiinţat!

Ţin să precizez un lucru: După imensul rău pe care mi l-au făcut detestabilele unelte ale Guvernului Boc (alde Nicoleta Orza şi Teodor Lupuţi), anume disponibilizarea mea, unelte care acuma s-au refugiat ca guzganii în partidele aflate azi la guvernare, pedeliştii n-au cum să-mi câştige simpatia!

Dar întreb: Spre ce ne indreptăm dacă aria lor de existenţă pe eşichierul politic este redusă până la inexistenţă? Căci, la suspendarea lui Băsescu am avut dovada clară a fermităţii politice de care dau dovadă udemeriştii şi uneperiştii, ba chiar şi parlamentarii independenţi. Să nu-mi spună cineva că Băsescu s-a comportat ca un tiran respingător cu foştii aliaţi la guvernare…

Sigur, democraţia şi îndeosebi viaţa sa parlamentară este de neconceput fără ciocniri de doctrine şi opinii şi fără veghea neîntreruptă la actul guvernării din partea opoziţiei, a societăţii civile şi a presei libere. Dar asta este o luptă de idei între adversari, nicidecum un război necruţător până la totala nimicire a adversarilor percepuţi ca nişte duşmani de moarte. Ori USL-ul urmăreşte să-şi asigure majoritatea confortabilă în Parlament, iar apoi –după cum deja ne-a demonstrat – acapararea puterii în stat, nu prin convingerea electoratului măcar de bunele sale intenţii (dacă în fapt se dovedeşte incapabil de înfăptuirile cu generozitate promise), ci pe căi certate cu legalitatea şi bunul-simţ: capturarea şi/sau subordonarea unora dintre instituţiile statului, restrângerea atribuţiilor altor instituţii prin ordonanţe de urgenţă extrem de nocive pentru traseul normal al legalităţii, minciuni şi dezinformări, încurajarea traseimului politic prin promisiuni tentante pentru profitori şi trădători etc.

După părerea mea, viitoarea Constituţie a României ar trebui să cuprindă (printre alte nenumărate simplificări, limpeziri şi explicitări) următoarele două articole:

A. Pentru a nu mai da naştere pe viitor la atâtea trăncăneli şi acuze, cel puţin judecătorii de la Curtea Constituţională şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie aleşi pe o perioadă de patru sau cinci ani. Atunci cu adevărat respectivele instituţii fundamentale ale statului ar scăpa de suspiciuni privind imixitiunea politicului şi şi-ar putea redobândi nu doar totala independenţă, ci şi credibilitatea;

B. Pentru demontarea definitivă a traseimului politic, pe care unii aleşi îl practică cu seninătatea şi nonşalanţa cotidianului devenit banal, cei care se dedau la atari nedemne jocuri cu iz inconfundabil de trădare, să fie pur şi simplu excluşi din viaţa politică pentru, să zicem, o perioadă de 10 ani. Iar cu tinicheaua atârnată de coadă, cine ar mai avea nevoie de asemenea lichele?!

N.B.De-abia acuma realizăm ce bună ar fi fost pentru români aplicarea Legii lustraţiei încă din 1990. Căci, în definitiv, toată lupta politică din România posdecembristă s-a centrat pe două axe: 1)Conflictul ideologic dintre adversarii bolşevismului, fie el şi cu faţă umană, şi apărătorii săi înverşunaţi (în speţă Iliescu şi tovarăşii lui de idei); 2)Lupta fără menajamente dintre apărătorii legalităţii, prin încercarea acestora de-a reteza ghearele jecmănitorilor, şi adversarii cu ştaif ai legalităţii, care – culmea! – se dau peste cap să apară în faţa alegătorilor şi străinilor curaţi ca lacrima. Pesemne că vlăguită de aceste necurmate lupte interne, România n-a mai avut resursele necesare (energie, bani, timp) pentru propăşirea sa. Iar rezultatele la care s-a ajuns în urma acestui război terfelitor sunt mai mult decât grăitoare…

Să nu uităm că, prin strădaniile şi înţelepciunea politică a preşedintelui Mustafa Kemal Atatürk, Turcia s-a modernizat în principal prin aplicarea rapidă şi fermă a Legii lustraţiei!

George PETROVAI

 

 

 

 

 

România trebuie să fie a românilor, nicidecum a străinilor!

Posted by Gabriela Petcu On February - 26 - 2012

 Tot mai mulţi români (Nae Ionescu face o distincţie netă între român şi bun român: primul este românul neaoş, bunul român este alogenul cu bun simţ, care nu numai că-i un cetăţean exemplar, dar chiar se străduieşte să simtă şi să gândească româneşte!), tot mai mulţi români, deci, sunt serios îngrijoraţi de fundătura în care a ajuns România după 22 de ani de gafe, bâlbâieli şi orbecăieli, alintate cu cognomenul de cârmuire postdecembristă.

Ştiu treaba asta din discuţiile purtate cu diverse persoane, dar ştiu mai ales din mesajele care circulă pe Internet. Iată o probă în acest sens:

De câţiva ani colaborez cu o bună regularitate la mai multe publicaţii româneşti din străinătate. Una dintre acestea – Pagini româneşti din Noua Zeelandă, este cu vrednicie şi pasiune condusă de Cristi Dumitrache.

Ei bine, deşi locuieşte în celălalt capăt de lume, Cristi Dumitrache se arată fără întrerupere într-atât de preocupat de gravele probleme cu care se confruntă românii din ţara-mamă, încât în urmă cu câteva zile a lansat pe Internet proiectul intitulat România noastră, un proiect-provocare adresat tuturor jurnaliştilor români, indiferent de zona în care sunt stabiliţi, prin care aceştia sunt invitaţi să-şi spună părerea despre dezastrul din România şi – lucru deosebit de important! – să prezinte soluţii concrete de asanare morală şi de relansare economică, altfel spus de revenire la o normalitate cam de mult pierdută şi imposibil de reaflat cu priceperea demagogică şi zelul tâlhăresc al aleşilor postdecembrişti…

Întrucât opinia despre vlăguirea României mi-am expus-o într-o suită de articole (Legalizarea ciupelii în România, Gregarismul românesc, Dulce ţinut al ratărilor etc.), unele dintre ele fiind publicate chiar în paginile revistei neozeelandeze, nu voi insista asupra acestui subiect, că tot de pomană este pentru nişte cârmuitori unşi cu toate alifiile nesimţirii fanariote, ci-mi voi îndrepta atenţia şi rigoarea argumentaţiei spre setul de măsuri, care – în opinia mea – ar putea scoate ţara din actuala fundătură, îndreptând-o spre sistemul tridimensional al normalităţii: respect – onestitate – productivitate.

 

Un lucru este limpede pentru toată lumea: Românii şi-au dat în petic încă din zorii politicii lor moderne (vezi detestabila lucrătură francmasonică împotriva luminatului domn Alexandru Ioan Cuza, apoi lichidarea fizică a lui Eminescu de către cârdăşia iudeo-francmasonică, ajunsă atotputernică cu ajutorul unor unelte autohtone ca Titu Maiorescu) şi – aşa cum bine remarca Mircea Eliade la vremea lui – şi-au consumat o bună parte din energie în prelungi şi inutile dezbateri politice.

Fiind, aşadar, politica vinovată de neîntrerupta crucificare a României, atât prin importanţa ce i se acordă de toată suflarea hipnotizată de un impunător aparat legislativ şi instituţional, cât şi de corupţia promovată prin favoriţii ei, fireşte că procesul de redresare de-aici trebuie să înceapă.

Cum politica românească postdecembristă face tot mai mult dovada unui cartel al fărădelegilor îndreptate împotriva ţării şi poporului (jaful sistematic, murdărirea valorilor naţionale, deprecierea prestigiului internaţional al României prin punerea ei la cheremul ciocoilor interni şi externi), se impune constituirea unei forţe naţionale cu rol de contrapondere.

Iar această forţă, actualmente jucată pe degete de oribilii făcători ai politicii româneşti, nu poate să vină decât din partea societăţii civile: organizaţii neguvernamentale, presa independentă, cetăţeanul preocupat de prezentul şi viitorul ţării.

Doar ea, călăuzită fără greş de instinctul general uman al aspiraţiei legitime spre libertate, echitate şi prosperitate, precum şi de instinctul naţional al afirmării României pe arena internaţională, va izbuti să taie din înfumurarea potentaţilor şi va impune schimbarea Constituţiei în sensul unei grabnice normalizări:

1)Reducerea la jumătate a numărului de parlamentari şi pătrunderea în viitorul Parlament (într-o proporţie de circa o treime) a senatorilor sau – după caz – a deputaţilor de drept (funcţie de numărul camerelor), iluştri reprezentanţi ai societăţii civile. Fără discuţie că acest principiu, conceput ca o centură de siguranţă pentru cetăţeni, va trebui aplicat şi mai jos, adică în consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

Mai mult. Interesul pur politic (al căpătuirii şi îmbuibării) va putea fi veştejit şi cel onorabil cetăţenesc va fi încurajat doar atunci când parlamentarii vor fi plătiţi cu salariul mediu pe economie, eventual cu gradaţii de merit (strict plafonate) pentru acei dintre ei care-şi dovedesc cu adevărat utilitatea, iar aleşii judeţeni şi locali nu vor mai fi recompensaţi cu substanţiale indemnizaţii pentru timpul de regulă irosit în şedinţe interminabile.

2)Nici vorbă ca România să devină o republică prezidenţială! Asta ar însemna să dai ţara fie pe mâna unui individ bolnav de putere după modelul despotului oriental, fie pe mâna unui individ corupt până în măduva oaselor de năravurile fanarioto-muscăleşti. Actualmente România este doar republică semiprezidenţială, dar Traian Băsescu se comportă mai ceva ca un autocrat sadea…

Dimpotrivă, în viitoarea Constituţie a României, atribuţiile preşedintelui trebuie restrânse chiar mai mult decât într-o republică parlamentară cu tradiţie (Germania, de pildă), preşedintele putând fi desemnat doar dacă întruneşte minimum 2/3 din sufragiile parlamentarilor, cu un mandat (până la normalizarea situaţiei) de un an. În felul acesta, chiar dacă se angajează în politică cu intenţii bine camuflate de lichea, el nu va avea la dispoziţie timpul necesar să şi le materializeze.

3)Primul ministru să nu mai fie jucăria preşedintelui şi a unor dezagreabile aranjamente de culise, ci – de pe lista candidaţilor propuşi de societatea civilă şi de partidele reprezentate în Parlament – să fie desemnat ca şef al guvernului acela care (desigur, obiectiv şi argumentat) va întruni majoritatea sufragiilor la conduita morală, pregătirea profesională, capacitatea managerială, angajarea socială, starea de sănătate psihică şi fizică. Apoi (după desemnare) el să-şi alcătuiască echipa guvernamentală (iar nu să accepte cu slugărnicie lista alcătuită la Cotroceni!) şi după 100 de zile de la votul de investitură, să vină în faţa Parlamenului pentru a-şi prezenta primele înfăptuiri, nu un pomelnic nesfârşit de promisiuni şi de acuze la adresa grelei moşteniri…

Emil Boc a căzut (de presupus că la mica înţelegere) întrucât mulţimea tot mai agitată a oropsiţilor şi nemulţumiţilor vroia „capul unui Moţoc”, oricare ar fi fost acesta. Dar soluţia cu Mihai Răzvan Ungureanu prim ministru nu-i cu nimic mai bună ca cea dinainte, ba în multe privinţe şi toate esenţiale ea se dovedeşte o veritabilă găselniţă băsesciană:

a)Atât Boc cât şi Ungureanu au fost trepăduşii regimului comunist, altfel spus mici dar zeloşi activişti pe la fostul UTC (Uniunea Tineretului Comunist) şi pe la Asociaţia Studenţilor (tot comunişti), desigur, cu speranţa că vor fi remarcaţi şi promovaţi. Decembriada le-a dat planurile peste cap…

Dar dacă Boc a făcut sluj numai în faţa lui Băsescu, M.R.Ungureanu face sluj în faţa lui Băsescu şi Boc, că doar cei doi (tusea şi junghiul de tip B) au întocmit lista cu miniştrii noului cabinet, pe care parodia de prim ministru a acceptat-o fără să crâcnească. Ne amintim că pus în faţa unei situaţii similare, Theodor Stolojan de îndată şi-a dat demisia…

b)Chiar dacă Emil Boc s-a dovedit de foarte multe ori penibil de obedient faţă de stăpânul şi mentorul lui în ale politicii cu un inconfundabil iz de mahala, măcar este un român profund cinstit: Pe întreaga durată a agitatului său mandat (mai exact suită de mandate), el n-a urmărit interese oculte care ar putea să întunece şi mai avan viitorul României.

Nu la fel stau lucrurile cu M.R.Ungureanu, acest vrednic sionist şi preavrednic urmaş al lui Petre Roman, care – după cum lesne se poate citi pe Internet – şi-a făcut instructajul din străinătate la comanda şi pe banii sioniştilor bogaţi, cu toţii animaţi de interese, nicidecum de dragoste sau prietenie pentru România. Că doar George Soros face tot ce-i stă in putinţă (bani si influenţă) ca să demonstreze că România este patria ţiganilor!

Iar acum când omul lor a ajuns în fruntea acestui guvern marionetă (să nu uităm că mâna dreaptă a lui Ungureanu este un alt bun român, care luptă din răsputeri pentru autonomia ungurilor), Soros şi ai lui vor transforma România într-un preş, de care îşi vor şterge picioarele mai înainte de-a intra triumfători în marile cancelarii ale Europei şi lumii.

Dar să fim cât de cât îngăduitori cu Traian Băsescu. Cu siguranţă că n-a avut încotro, el însuşi fiindu-le îndatorat până peste cap acestor şnapani pentru ajutorul consistent primit în campaniile trecute, toate câştigate în mod suspect la mustaţă, precum şi pentru ajutorul ce i s-o fi promis în campaniile care urmează. Aşa că mort-copt a trebuit să-l facă pe Ungureanu şeful S.I.E., iar mai apoi primul lui sfetnic.

Notă: Normalizarea mai înseamnă simplificarea sistemului legislativ şi aplicarea legilor indiferent de persoana în cauză, precum şi revigorarea educaţiei, sănătăţii şi culturii. Şi toate se pot înfăptui sub ochiul vigilent al societăţii civile.

 

George PETROVAI

 

Vânt otrăvitor

Posted by Stefan Strajer On November - 26 - 2011

Vânt otrăvitor

 

Autor: Maria Diana Popescu

 

Mă gîndesc cu groază la zăpadă. Frig, polei, gheaţă la mal, arestări de toamnă-iarnă ale şpăgarilor notorii. Bancul cu ruşii („Niet freedom! Eta carnaval!”) bagă spaima în oasele reţelarilor complici. Spaima şi atît. Un pîrîcios a aruncat o piatră în borşul hoţilor, reţeta era prea condimentată, iar deştepţii nu pot s-o scoată fără să se mînjească. Cauciucuri împărţite pe clase ca frigiderele, comerţ cu porci, străzi aglomerate. O lume de maşini, de oameni derutaţi, buimaci, dezorientaţi, sărăciţi de mantra austerităţii. Guvernul direcţionează pentru 2012 nu mai puţin de 360 de milioane de lei spre drumurile judeţene şi comunale, adică spre craterele hulpave ale dregătorilor şi pentru sacoşele cu făină, zahăr şi ulei la kil electoral. E departe timpul în care, pe autostrăzi suspendate, vor circula maşini propulsate de energii alternative. Tehnologiile sînt disponibile de cel puţin 15 ani, însă nimeni n-a putut investi în ele din cauza companiilor petroliere. Banii de la buget, investiţi „cu cap” nu se regăsesc pe drumurile patriei, nici în şantiere de construcţie, nici în şcoli, nici în spitale, nici în nivelul de trai. Multă vreme am crezut că e vorba despre incompetenţă. Îmi e din în ce mai clar, se lucrează conform planurilor elaborate de aceşti inventatori de „inteligenţă artificială”, care se identifică pînă la contopire cu parvenitismul, şpaga şi hoţia.

 

Iarna bate la uşă, adio plimbări lungi pe înserat. Mai o cafea la gura sobei, mai un porc resentimentar pîrlit la televizor. Cu tăişul la beregată, tot şantajist şi, la o adică, ne-am ars dacă afirmăm că i se trage de la piraţi, de la ciubucăreli cu haine de lux, cu ţigări şi cafea. De!, banii puşi deoparte de dinainte de ’89! Să fi trăit cu ceai şi cu lecturi din Platon sau, ca astăzi, cu metafore speculative? Dacă ar fi să se plaseze dilematic între lup şi şoricel, ce credeţi că ar alege poporul? Şi-şi nu mai merge. Deşi mă sperie gîndul că la noi merge şi aşa. Soluţia ar fi să-i dezvăţăm pe toţi de lăcomie. Am dat şi acatiste pe tema aceasta.

 

Uniunea ne stinge ţigările şi obligă la cele anti-incendiu, pentru că unor entităţi cu avînt revoluţionar le-a picat greu la stomac coliva loviturii de stat din 1989, au arsuri mari şi, rînd pe rînd, încep să se căiască prin presă: „mi-e jenă să văd imaginile de la revoluţie”. Care revoluţie? Cum să nu-ţi fie jenă, bade Ioane de pe scenă, dacă în înregistrările video ale românilor amatori, matele, în calitate de actor, dădeai ordin să se execute foc asupra Bibliotecii Naţionale. Vizionînd filmul fatidicului decembrie, mă mir şi eu de ce gloanţele şuierau şi secerau numai în mulţime. Nicio pocnitură în balcon, nici măcar o fereastră spartă. Straşnică regie!, bine şcoliţi actorii care, mai apoi, au dat certificate de vajnici revoluţionari pe bandă rulantă, chiar şi în oraşele unde nu s-a simţit miros de praf de puşcă! „Agenturili străine” şi-au trimis delegaţii în balcon, mulţi dintre ei furau din alimentarele comuniste şi din buzunare, azi, revoluţionari, politicieni, oameni de afaceri, mari latifundiari, poeţi de top cu zahanale şi verzişori în cont, viraţi de preacuviosul Vînt. Jenant! Cei care îşi cărau atunci morţii şi răniţii, nu făceau parte din regie. Minciuna e o lecţie democratică, iar sărăcia, o realitate cruntă. Cei ucişi în lovitura dată statului s-au împuşcat între ei, răniţii au alunecat pe strada cu polei, cei reţinuţi s-au dus singuri la Jilava. De ce ne mai zbatem pentru adevăr? Cît de simplu este azi! Eşti politician, membru de partid – avem mulţimi de miriapozi – mergi la şedinţe, plăteşti cotizaţia, promovezi în fotolii ministeriale, furi cu legea sub braţ, faci averi de top, eşti trimis la răcoare 24 de ore de ochii lumii, apoi eliberat pe motiv că nu există probe.

 

Aşa că, bade Ioane, n-are de ce să-ţi fie jenă, poporul nu şi-a dat seama atunci că era un film cu împuşcături, în care a învins libertatea de a muri de foame, libertate hoţilor, a criminalilor, libertatea tîlharilor de etala în voie averile prădate de la stat. Păcat de cei morţi! Cinste vîntului care i-a cumpărat din nou pe toţi! S-a confirmat pentru a nu ştiu cîta oară: corupţia conduce justiţia, nu C.S.M.-ul! Mîine-poimîine electoratul va pune ştampila tot pe vînt! Măcar la CSM. Un prăpădit care fură fier vechi e trimis la răcoare pentru cinci ani. Gaşca vînturilor interlope, care fură sute de milioane de euro, îşi diluează probele şi e pusă în libertate, deşi fiecărui membru nu i-ar ajunge două vieţi de gratii pentru jefuirea ţării. Dacă ar fi să inversăm scenariile, prin întoarcere în timp, zidul de la Târgovişte, unde au avut loc cele două asasinate, n-ar fi fost de ajuns acestor jefuitori de ţară. Ceauseştii n-au furat nimic, absolut nimic. Deveniseră incomozi hoţilor de azi. Atît. Justiţia îşi bate joc în public de români. Băieţaşii şi fetiţele de cartier care au sărit direct în Parlament sînt apăraţi la sînge. Să fim serioşi: totul este politică de clan, dăunătoare poporului, mai avem mult de îndurat. Mecanismele spălării milioanelor de euro abia s-au pus în mişcare. Banii delapidaţi prin contracte supraevaluate de peste cincizeci de ori, ori prin altele fictive, sînt transferaţi către lanţuri de firme, majoritatea offshore-uri din afara graniţelor. Specialiştii de la S.R.I. şi de la Poliţie reuşesc întotdeauna să descifreze şi să probeze drumul banilor, dar se împotmoleşte în sertarele justiţiei.

 

Vîntul e liber din nou să bată în toată ţara, tot vîntul a extins incendiul din Vîrful Căldăruşei, unde au fost distruse 17 hectare de pădure şi şapte hectare de teren. Cui să-i mai pese de pădurile, de oraşele patriei, de poporul sărăcit şi demoralizat! Nimeni nu ia măsuri nici cu oraşul Moldova Nouă din Caraş Severin, acoperit cu nori groşi de nisip, provenit de pe iazul tehnic de decantare de la Tăuşani. Odată cu închiderea Societăţii Moldomin şi cu disponibilizarea angajaţilor, staţia de pompare care asigura umplerea cu apă a lacului a fost oprită. Orice adiere de vînt (vedeţi?, tot vîntul, bată-l vina!), ridică nori de nisip tehnologic foarte periculos pentru sănătate şi pentru întreaga zonă. Nepăsarea autorităţilor locale i-a făcut pe oamenii din Moldova Nouă să adune semnături pentru plîngere la Ministerul Mediului şi la Preşedinţie. Nisipul împrăştiat de vînt le-a transformat viaţa în iad, îi expune la boli, îi ţine prizonieri în propriile case.

 

 

 

Demografie românească

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2011

Demografie românească

 Petre Burlacu în dialog cu Ion Coja

 Domnule profesor ION COJA, v-am trimis interviul profesorului universitar VASILE GHEȚĂU, pe tema declinului demografic al României și al Europei. Ce impresie v-a făcut?

Una foarte proastă! Problema demografică în România este foarte gravă, iar domnul profesor o discută în termeni inadecvați, fără să meargă la cauzele reale și fără să pară interesat de soluții! Ne oferă cifre, nu soluții. Și, culmea, nu găsește nicio vină majoră clasei politice pentru declinul demografic! Cică vina aparține individului, cuplului care, din egoism, decide să nu facă prea mulți copii!.. Să mă ierte domnul profesor, dar asta se cheamă să confunzi efectul cu cauza!

De asemenea, nu se poate să faci studii demografice din care să lipsească reperul etnic! Ideea de neam, de etnie! Da, e grav că scade populația Țării, dar mai grav este dacă scade ponderea elementului românesc, procentul etnicilor români. Și prima problemă este aceasta: cum facem să redresăm și să întărim, să sporim numărul și procentul românesc al populației din România? Îi recomand domnului profesor Ghețău, nu ironic sau sarcastic, ci cu toată seriozitatea, să-l citească atent pe predecesorul său Mihai Eminescu. Acest Eminescu a fost preocupat temeinic de problemele demografice ale României și a formulat în termeni clari acest imperativ pentru toată societatea românească și în primul rând pentru clasa politică: românii trebuie să-și păstreze și să-și consolideze statutul de populație majoritară și să vegheze la calitatea genei românești, a zestrei lor genetice! Pe cârciumarii din vremea sa Eminescu îi suspecta că în mod conștient vând băuturi contrafăcute, otrăvind populația rurală și atentând astfel la zestrea genetică a Neamului. Conceptul de neam este fundamental în orice cercetare demografică. A lipsit din răspunsurile domnului profesor Ghețău.  

Care este vina clasei politice?

Clasa politică este vinovată de dezastrul economiei românești, de dispariția a milioane de locuri de muncă. Acest dezastru a fost riguros planificat, iar scopul final urmărit a fost să provoace emigrația românilor, să producă această veritabilă hemoragie la nivelul ființei naționale! Să se creeze astfel un vid demografic sau măcar o rarefiere a elementului românesc în spațiul nostru național! Nu-mi pot imagina că domnul profesor Ghețău nu face acest raționament, nu-și pune această întrebare: care a fost scopul dezastrului instaurat după decembrie 1989? Ce au urmărit politicienii noștri de frunte prin distrugerea economiei românești? Nu cumva rezultatul acestei politici – depopularea României, a fost și scopul urmărit?

Sigur că există o tentație a Occidentului, Dunărea a făcut multe victime printre românii care au încercat să ajungă în Occident fără pașaport înainte de 1990… Oamenii aceia nu mureau de foame dacă rămâneau în România. Dar azi, la cotele șomajului actual, dacă cei trei milioane de români ar fi rămas în țară, ajungeam să avem și muritori de foame!… Da, afirm cu toată convingerea că depopularea României este scopul urmărit prin politica economică și socială de după 1990.

Faceți vinovată de această situație întreaga clasă politică?

Ce înseamnă „vinovată”? Cei care au știut că acesta este scopul ultim nu sunt foarte mulți. Eu aș putea numi ca sigur vinovate numai două persoane: Silviu Brucan și Petre Roman. Indivizi cu comportament anti-românesc criminal! Or mai fi și alții. Sigur mai sunt! Ei n-au acționat de capul lor ca politicieni, ci cu un masiv sprijin și control ocult, din țară și din afară! Ceilalți, majoritatea politicienilor, cei mulți și proști, pleava de umplutură din parlament și ministere, au colaborat la acest proiect criminal fără să-și dea seama unde bat legile pe care le-au votat cu deplină inconștiență! Imbecili și incompetenți! Egoismul acestor politicieni trebuia demascat de domnul Ghețău înainte de a consemna egoismul „cuplului reproductiv”… Dar să nu insistăm prea mult pe lucruri care s-au mai spus. Să consemnăm faptul că niciun partid care a trecut pe la guvernare nu a pus problema declinului demografic, nu a formulat soluții, nu a avut o politică de redresare demografică. Este aproape un subiect tabu! Pe cine nu vor să supere?

Ce credeți că se poate face?

Îl citez, din memorie, pe domnul profesor Vasile Ghețău: „Nu se poate face nimic și nici n-ar fi bine să facem ceva acum!… Să așteptăm să treacă criza!” Halucinant răspuns!… Știe dânsul când va trece criza? Adică știe când se va stopa procesul de sărăcire a populației?!… Habar nu are! Îmi dau seama că soluția nu poate veni de la un specialist demograf, ci de la o viziune sociologică, socio-psihologică etc. Nu-i fac niciun reproș demografului, care ne prezintă numai radiografia corpului național… Dar, în măsura în care și-a permis să vorbească de cauze, am și eu dreptul să fac aprecieri asupra unor considerațiuni care nu mai poartă girul specialistului demograf! Deci, am rămas cu impresia că domnul profesor ocolește miezul problemei. Cauza principală a declinului demografic nu este emigrația, ci emigrația este efectul nefericit al unor politici pe care nu le pot numi decât criminale!… Bun, vorbim de emigrație: demografia trebuie să ne lămurească bunăoară care este structura etnică a emigrației! Au plecat la muncă trei milioane de cetățeni români. Câți dintre ei sunt români, câți maghiari, câți țigani, câți evrei etc? Câți dintre ei se mai poate spera că se vor întoarce? Etc.

Se pare că cel mai mare este procentul de maghiari care au emigrat. Nu mă mir deloc! Ungaria încearcă să se salveze demografic invitându-i pe maghiarii din țările vecine în Ungaria. N-ar strica să studiem și noi această stratagemă, dacă nu cumva ne-ar folosi și nouă. Deocamdată scade procentul maghiar din România! E bine, e rău? S-o spună UDMR-ul. UDMR-ul este artizanul acestei migrații maghiare. Evident, la nevoie, îi vor face vinovați pe români pentru numărul mare de maghiari care și-au luat lumea în cap. Bine au făcut. Abia așa vor descoperi ce bine le era în România…

Vorbeați de calitatea genei, de zestrea genetică. La ce vă gândiți?

La faptul elementar că oamenii nu se nasc egal înzestrați cu calități și defecte. Într-un cuplu de cocălari, de scormonitori prin gunoaie, se nasc copii care din start, cu moștenirea genetică pe care o primesc, reprezintă mai degrabă un balast pentru societate, iar nu un aport bine venit! Nu sunt cinic și nici rasist, dar în momentul de față societatea românească încurajează la procreație familii de oameni de care se mulțumesc cu foarte puțin ca să se simtă oameni, și pentru care alocația de copii devine sursă de subsistență și pentru maturi, pentru părinți. Toarnă copii unul după altul, cu gândul la alocație, la posibilitatea de a-i pune pe copii de mici să „producă”, adică să cerșească sau să ciordească… Unii dintre ei ajung să-și mutileze copiii, care devin astfel mai productivi ca cerșetori… Autoritatea nu face nimic ca să descurajeze și chiar să pedepsească aceste practici!

Ce ar putea face legile împotriva acestor practici?

Ar putea face foarte mult, dacă legiuitorul ar fi un autentic reprezentant al celor care l-au votat… Că n-au ajuns în parlament pe votul cocălarilor analfabeți! Nu intru în detalii, dar în cazul unor părinți denaturați ar putea fi vorba chiar și de decăderea din statutul de părinte, de suspendarea dreptului de a mai crește copii, ba chiar a dreptului de a mai procrea, dacă se constată lipsă de respect pentru ființa umană din partea așa-zișilor părinți…

Ceea ce mă interesează propriu zis – și acesta este mesajul acestei discuții, este să avem o legislație în favoarea cuplurilor de părinți responsabili, capabili să dea societății urmași creativi, activi, viitori contribuabili la PIB-ul național, dacă pot spune așa. Sunt câteva măsuri ușor de luat, care să țină seama chiar de „egoismul” cuplului. Bunăoară, accentul să nu se mai pună pe alocația primită pentru copii. Alocațiile ar trebui chiar diminuate. Iar nașterea copiilor să aducă părinților beneficii la capitolul impozite, acestea diminuându-se odată cu nașterea fiecărui copil dintr-un cuplu. O altă pârghie ar fi pensionarea: femeia care a născut și crescut copii să iasă la pensie mai devreme, dacă dorește! O zi în plus la concediu pentru fiecare copil minor ar fi de asemenea un stimulent! Se pot imagina măsuri care să stimuleze femeile să nască la vârste cât mai apropiate de vârsta majoratului. O mamă e de presupus că are obligații noi, de bunică. Însuși statutul de bunică să fie prin lege recunoscut, adică să fie izvorul unor drepturi, al unei „discriminări pozitive”. Dar, repet, nu prin acordare de alocații, ci prin avantaje și facilități la care să aibă acces numai persoanele bine încadrate în structurile productive ale societății, eficiente pe multiple planuri.

Așadar, să privim realitatea cu sinceritate și bună credință: avem nevoie de un spor demografic, avem nevoie de stoparea declinului demografic. Dar avem nevoie de un spor demografic (1)de calitate, în care (2)să fie antrenați în primul rând etnicii majoritari. E dreptul lor, dar și obligația lor de a se păstra ca populație majoritară. Atât în România, cât și în celelalte țări constituite ca state naționale.

Cândva în România se plătea o taxă de celibat? Nu ar fi cazul să fie reintrodusă?

Nu e rea ideea. Dar să se introducă numai la bărbați!

De ce numai la bărbați?

            Pentru că bărbații sunt principalii vinovați că atâtea femei sunt singure, nu cunosc beneficiile unui cămin, ale maternității!

Încă puțin și vom ajunge să recomandăm poligamia!

Domnule Petrică, scăderea demografică este o chestiune de viață și de moarte pentru un popor, pentru un neam. Salvarea neamului este legea supremă! Este mai presus de orice! Mai presus de legi, de obiceiuri, de tradiții. Le schimbăm sau le abandonăm dacă pun în primejdie demografia neamului!

Pe vremea comuniștilor erau niște reguli foarte severe care limitau accesul la cinul monahal, călugăresc, îndeosebi pentru tineri. Azi sunt foarte mulți tineri, fete și feciori, care îmbracă hainele aspre ale călugăriei, în felul acesta legându-se să nu se mai căsătorească, deci să nu procreeze. Are vreo legătură cu subiectul nostru?

Întrebarea este delicată. Nu poate avea un răspuns decât cu cifrele exacte în față. După aceea este de discutat. Trebuie să-ți spun însă că Biserica nu poate lipsi din elaborarea unei politici demografice serioase. Biserica are un rol mai important chiar decât al guvernului într-un anumit fel. Subiectul este vast și trebuie cercetat din toate părțile. Fac acum mențiune de o informație pe care am căpătat-o de la Octavian Ghibu, fiul marelui patriot care a fost Onisifor Ghibu. Anume că după război, adică după dispariția din efectivele Neamului românesc a câtorva sute de mii de bărbați în floarea vârstei, aproape un milion, au rămas nemăritate sute de mii de fete. Fără nicio șansă de a-și găsi un soț. La inițiativa unor români de ispravă, a unor românce inimoase, care nu aveau nicio funcție în stat, s-a pornit o campanie discretă de discuții de la om la om cu aceste femei tinere, pe tema că nu ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu dacă ele vor deveni mame chiar fără să fi fost cununate… Căci nevoile neamului cer ca potențialul lor reproductiv, cu care le-a înzestrat Dumnezeu, să nu se irosească!… Copilul este o bucurie pentru orice părinte întreg la minte și la suflet! Iar mentalul românesc nutrește o simpatie aparte pentru copilul „din flori”… Este un copil născut din dragoste, se zice. Pe ideea că multe căsătorii se fac din interes!… La noi, la români, căsătoria din interes nu este o practică răspândită, ca la alte popoare. Poate că din această cauză suntem un neam de oameni frumoși, arătoși! Îi recunoști pe români în străinătate de la o poștă!…

Cifrele arată clar că sunt mai multe femeile decât bărbații! Bucuria de a naște și de a crește copii nu trebuie să ocolească femeile nemăritate. Cunosc astfel de femei, de condiție foarte bună, care au avut curajul să nu dea doi bani pe gura lumii, și își cresc copilul în deplină normalitate. Sunt mame, sunt femei împlinite! Firește, subiectul este delicat, al naibii de delicat…

Despre declinul demografic al Europei ce părere aveți?

Acest declin este consecința „noii religii” inaugurate la 14 iulie 1789, religia drepturilor omului!… De aici a pornit și aiureala cu emanciparea femeilor, adică alungarea femeilor în câmpul muncii, la șaibă, femeia strungar, femeia siderurugist, macaragiu, scafandru, femeia orice, în numele egalității, marea minciună a democrației! Au părăsit femeile tihna rodnică și firească, atât de activă și de solicitantă, a casei, a căminului. Ca să devină femeia salariat, de care avea nevoie producția capitalistă, apoi cea socialistă… În țările în care femeile merg mai rar la servici există un spor demografic însemnat. Trebuie ținut seama de această situație, iar femeia salariată trebuie ajutată să le poată face pe amândouă, și servici, dacă țin neapărat, și grija căminului. Femeile trebuie discriminate pozitiv, ca să folosesc și eu acești termeni mizerabili! Era în tradiția europeană și creștină această discriminare. A anulat-o mișcarea pentru emanciparea femeii… Mult lăudata egalitate!… Cum să fie egalitate între sexe?! Persoanele de sex feminin au o valoare socială mult mai mare!

În concluzie?

Discuția a fost prea scurtă, prea deslânată ca să putem avea și concluzii. Este o discuție care trebuie purtată la nivelul decidenților politici în primul rând, pentru a se ajunge la soluții, la măsuri cu urmări imediate unele, altele cu urmări pe termen lung, peste ani de zile… Trebuie să pornim de la principiul vital, biologic: existența speciei are prioritate dinaintea existenței individuale. Toate speciile, plante sau animale, sunt organizate de la Dumnezeu după această regulă. Deșucheata propagandă în jurul drepturilor omului a împins Europa pe marginea prăpastiei. Întrebare pentru cei care cunosc mai bine istoria ultimilor o sută de ani: acest rezultat – declinul demografic al Europei, al rasei albe, vecin cu dezastrul, nu cumva este un scop urmărit cu bună  știință?

Ar fi cumplit!

Această întrebare nu o pun din capul meu. Ea a fost deja formulată. Suspectă este atitudinea mass mediei de a o neglija. Deh, subiect minor!

Ca o concluzie totuși, aș formula pentru noi trei idei:

–         nu putem fi interesați numai de aspectul numeric, cantitativ al demografiei. Ar însemna să repetăm greșeala greu de iertat a lui Nicolae Ceaușescu. Trebuie să avem în vedere un spor demografic de calitate, la nivelul acelor categorii de persoane de care se leagă performanțele materiale și spirituale ale unui popor, nivelul său de civilizație;

–         resping ideea că într-o țară  normală, locuită de un popor autentic, problema demografică se poate rezolva prin import, prin încurajarea emigranților de a se strămuta în acea țară. O asemenea soluție denotă lipsa conștiinței naționale, a conștiinței de neam! Vezi cazul Canadei, de exemplu. Exemplu penibil! Demografia nu este o afacere!

–         politica demografică, într-o țară ca România, trebuie modelată de imperativul menținerii statutului de populație majoritară al acelei etnii care, la capătul istoriei derulate până azi, s-a impus ca populație majoritară, făuritoare de istorie: românii în România, maghiarii în Ungaria, bulgarii în Bulgaria și așa mai departe. Repet: este dreptul nostru, dar și datoria noastră supremă, ca români, ca oameni, de a face orice pentru salvgardarea acestui statut!

Chiar orice putem face?! Ne este îngăduit?

Chiar orice! Trebuie să facem orice ca să rămânem majoritari, net majoritari în țara noastră! Pentru mine este evident că unii vor ca noi, românii, să ne pierdem statutul de populație majoritară! Pentru asemenea intenții trebuie să găsim răspunsul potrivit, inclusiv sancțiunea, pedeapsa potrivită. Căci suntem în legitimă apărare! Repet: suntem agresați în ființa noastră națională, trebuie să ne simțim în legitimă apărare și să acționăm în consecință!

Cred că este nevoie să vorbiți mai lămurit!

Dumneata nu vezi ce se întâmplă în Parlament?! Votul este decis, de cele mai multe ori, de votul UDMR și al grupului minorităților naționale. Suntem o țară în care politica o fac mai mult ne-românii! Ei ne guvernează! Iar după proiectul de constituție imaginat de Băsescu, rolul ne-românilor în statul numit România va crește și mai mult! Și acesta nu este singurul aspect inacceptabil. Mai sunt și altele, mai dureroase, le lăsăm pentru altă discuție.

Puteți încheia cu un citat din Eminescu în sprijinul afirmațiilor făcute?

            Numai unul? Iată un citat la care țin foarte mult. Îl știam pe dinafară. Ia să vedem dacă mai am ceva memorie:

„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, cu-un cuvînt geniul românesc să rămână și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare.”

Mai lămurit nu se poate spune!

Dacă nu mă înșel, este citatul pus de dumneavoastră pe frontispiciul proiectului de Constituție Organică a României… Unde poate fi găsit?

Alături, ca să zic așa. Pe www.ioncoja.ro L-am postat pentru a fi discutat și îndreptat. E de găsit la rubrica CATEGORII. Dar aș vrea să răspund și la o întrebare pe care nu te-ai priceput să mi-o pui și pe care am așteptat-o. Câteva cuvinte despre cei trei milioane de români pe care democrația de după 1990 i-a tentat sau obligat să plece din România. Este o pierdere imensă pentru Țară, pentru Neam. Asta la prima vedere. La o cercetare mai atentă a lucrurilor descoperi și o latură pozitivă a lucrurilor.

După regula „tot răul e spre un bine!” Care este binele?

Românii care au ajuns în Occident și au lucrat sau trăiesc acolo au astfel ocazia să se lecuiască de un anumit complex de inferioritate. Nu discut cum li s-a indus unora acest complex de inferioritate încă din țară. Încă din copilărie, încă din generații anterioare etc. Acești români ajung să se confrunte și să se compare zi de zi cu ceilalți, cu străinii în mijlocul cărora au ajuns. Uneori, ca la Paris sau în Statele Unite, este vorba de un mediu multinațional! Cu atât mai bine pentru românii noștri care, de regulă, din aceste confruntări și comparații ies cu conștiința clară că ei, ca români, au tot ce le trebuie ca să nu fie ultimii! Ba chiar ca să fie, deseori, în frunte, în plutonul din față! Satisfacția că sunt români, că poartă cu ei o anumită zestre și pecete spirituală specifică românilor, deosebit de valoroasă și de specifică, o descoperă mai ușor românul plecat în lume decât cel rămas acasă, prizonierul unui orizont limitat. Sunt convins că depopularea de români a României este un proiect urmărit de multă vreme, cu tenacitate diabolică. Sunt convins că va eșua acest proiect, e drept, după ce va strica viața multor oameni… Românii pot avea însă mult de câștigat, ca români, chiar dacă s-au stabilit în străinătate, temporar sau definitiv. Cu condiția ca ei să nu-și neglijeze rădăcinile, să ducă în familie o viață cât mai românească, să nu-și părăsească limba, să-și trimită copiii în vacanță sau la studii în România etc., etc. Sunt multe de făcut în acest sens pentru autorități, este loc și pentru inițiative particulare, ale ONG-urilor. O diasporă românească puternică, bine organizată, legată de „baștină”, cum ziceți voi basarabenii, poate fi rezultatul nescontat de marii manipulatori ai istoriei, rezultat care să le dea peste cap toate socotelile lor atât de nemernice.

Doamne, ajută!

Buriaș, 3 octombrie, 2011

A consemnat Petre Burlacu

Sfidarea din inima ţării!

Posted by Stefan Strajer On May - 16 - 2011

Sfidarea din inima ţării!

Autor: Dragoș Zaharie

În timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2008, Antál Arpád, candidatul la funcţia de primar al municipiului Sfântu Gheorghe, clama, bineînţeles mânat de o precauţie firească în astfel de situaţii, dictată de un necesar capital politic: “Eu sunt autonomist şi le garantez românilor că, în autonomia ce se va face, ei nu vor păţi absolut nimic!” Câtă mărinimie! Ce darnic! De fapt, tot aşa afirmau şi “revoluţionarii” maghiari în zilele de 21-22 decembrie 1989, pe la Târgu Secuiesc, Zetea şi Dealu, unde au fost ucişi, cu bestialitate, români. “Cazul Agache” este cât se poate de concludent. Ia să vedem ce spune azi acelaşi Antál Arpád, ajuns, după alegeri, primar, cel care, nu demult, la un post central de televiziune, ne dădea lecţii de autonomie şi-l jignea pe marele poet Adrian Păunescu: “Cred că preşedintelui Băsescu nu-i va plăcea dacă românii din Secuime vor ajunge să împărtăşească soarta sârbilor din Kosovo!” Ameninţare cât se poate de clară! Câtă deosebire între “asigurările” date în campania electorală şi ameninţarea făcută din scaunul de primar! Fără rezerve! Fără frică de Dumnezeu! Fără pic de bun-simţ! Fără ruşine! Ei, iredentiştii, şovinii şi extremiştii maghiari, cei cărora “statul naţional unitar român” – iubit de ei ca sarea în ochi – le stă ca un arici în gât, ştiu că, orice ar zice, orice ar face, lor nu li se poate întâmpla nimic. Profită de nepăsarea, de lâncezeala condamnabilă a autorităţilor române, care dorm somn adânc! “Dar dacă s-ar întâmpla invers?” – se întreabă scriitorul şi ziaristul Ilie Şandru, într-un excelent editorial, apărut în “Informaţia Harghitei”. Adică, dacă românii i-ar ameninţa, aşa cum o face Antál Arpád, în cazul acestora, pe maghiarii din Ardeal? Ce mai proteste şi chiţcăituri pe la curţile europene! Ce mai jeluiri pe la cancelariile celor care mereu i-au sprijinit până acum şi încep să-i lase din braţe, de la Budapesta la Washington, de la Bruxelles la Tel-Aviv! Aşa cum au procedat de fiecare dată, atunci când doar li s-a năzărit ca ceva nu le-ar conveni! Aşadar, ce ar spune ei, dacă ar fi invers? Ei, care, urmându-l pe Markó Béla, cel care considera “Transilvania o problemă nesoluţionată de Trianon”, tulbură, premeditat, de la o vreme încoace, liniştea românilor ardeleni! Ei, care, dorind, ca şi acelaşi Markó Béla, statul naţional unitar român să dispară “itt es most”, înlocuindu-l cu găselniţa “regiunile tradiţionale”, reducând România la Muntenia şi Moldova, mereu sunt nemulţumiţi, mereu porniţi să ceară, la infinit, numai privilegii. Dar să ne întoarcem la acea afirmaţie a lui Antál Arpád, privind românii din Secuime, care “vor împărtăşi soarta sârbilor din Kosovo”! Mizerabilă ameninţare! Sfidare nepermisă! Atac împotriva românilor trăitori în patria lor! Mitocănie insultătoare! Repetăm: o spune tocmai un primar maghiar din România, cel din Sfântu Gheorghe, din inimă de ţară, fost deputat în Parlamentul de la Bucureşti, nu de la Budapesta, ins cunoscut pentru ideile lui autonomiste pe criterii etnice privind Ţinutul Secuiesc. Considerând declararea unilaterală a independenţei fostei provincii sarbe, de către etnicii kosovari, drept “model pentru secuimea din România”, el este cel care, însoţit de alţi “scăunaşi”, a făcut o vizită privată la Pristina. Să vadă, cu ochii lui, la faţa locului, ce este autonomia teritorială! El şi cei alături de el, Sogor Csaba şi Tökes Lászlo, au salutat şi au aplaudat ruperea statului sârb, sugerând aplicarea “modelului”, până la incitare la o răscoală armată a secuilor, pentru a obţine autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Bineînţeles, aşa după cum s-a spus, “după modelul albanez” care a dus la dezmembrarea teritorială a Serbiei. “Model” care, musai, trebuie, aşadar, urmat şi în Secuimea din inima României. Numai că, îndeobşte, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg! Provincia secesionistă Kosovo, care şi-a declarat, unilateral, independenţa, în urma acţiunilor diversioniste ale UCK, se află la graniţa Serbiei cu Albania. Deci, altă mâncare de peşte! Altă Mărie, cu altă pălărie! Judeţele Harghita şi Covasna sunt în inima României! Nu la margine, precum Kosovo! Cei vreo “câteva sute de mii” – aşa îşi spun ei! – de “secui-maghiari” (de fapt, conform ultimului recensământ, vreo 150-250!) sunt înconjuraţi de români. Ia să poftească, numai, şi să-i muşte şarpele să facă un astfel de pas, după “model albanez”! Să încerce numai! Spuneam că sfidarea are feţele ei. Şi-a arătat una din ele, de curând, tocmai la monumentul de pe vârful Nyerges, comuna Cozmei, cu prilejul împlinirii celor 160 de ani de la bătălia care a avut loc acolo, în anul 1849, fiind ucişi, de trupele austriece şi ţariste, 200 de secui. Nu comemorarea în sine (“Despre morţi, numai de bine!” – aşa se spune), ci altceva a şocat. În primul rând, scena de operetă! Cei doi preşedinţi ai consiliilor judeţene Harghita şi Covasna, Borbely Csaba şi Tamás Sándor, îmbrăcaţi în costume secuieşti, primind onorul gărzii husarilor, au ajuns acolo călare. La întâlnirea nyergeseană a participat – nici nu se putea altfel! – şi doamna Lokodi Edita Emöke, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş. Nu se ştie dacă a venit pe jos sau călare, în postura de amazoană mureşeană! Când călare, când pe jos, cea mereu prezentă la acţiuni antiromâneşti, totuşi a ajuns. După intonarea Imnului Ungariei, pentru că al României, pentru ei, nu există, sub fluturarea steagului unguresc, pentru că, se ştie, cel românesc (roşu, galben şi albastru) le dă frisoane şi coşmaruri în somnul lor separatist, primarul Bodo Dávid a dat glas “năzuinţelor de autonomie”. “Aici (Pasul Nyerges – n.n.), însă, tot mai mult se cânta Imnul Ungariei – a spus acesta, lăcrimând -, că Dumnezeu să nu lase să piară Ardealul!”. Uită dumnealui că, într-adevăr, Dumnezeu le vede pe toate! Şi atunci când Bodo Dávid minte, cu neruşinare, că ei “nu-s egali”, şi atunci când, făţarnicul, spune că “nu-s liberi”, “aici, în ultimul bastion al Ungariei Mari”. El, nierghesii scăunaşi şi Borbely Csaba, cel care jubilează că este “pentru prima oară când cele trei judeţe comemorează împreună pentru dorinţa de autonomie”, să nu uite că România este considerată, de toate forurile europene, “model” de rezolvare etnică a problemelor minorităţilor, că s-ar putea ca acelaşi Dumnezeu invocat să se răzgândească, luându-şi înapoi darurile! Doriţi un alt exemplu de clară sfidare? La 10 iunie 2009, la Topliţa Română, s-a constituit Asociaţia Culturală “Dr. Urmanczy Nandor Egyesület”. Personalitate juridică, cu toate actele în regulă: încheiere, statut, cu toate semnăturile – Judecatoriei, notarului public. Semnăturile unor români, bineînţeles! Români care, la derută, au autentificat un statut cu un text cu caracter iredentist şi cu clare prevederi anticonstituţionale! Ce se ascunde sub masca unor sintagme? Oare chiar nimeni să nu fi văzut aceste afirmaţii scrise, negru pe alb, de la articolul 5, litera “b”: “sprijinirea tradiţiilor de autoguvernare secuiască şi cultura istoriei poporului secui”? Ce mai cacealma le-au dat membrii fondatori românilor orbi, care nici măcar nu au avut curiozitatea să parcurgă, în integralitatea lui, textul statutului! Cei vreo 150-250 de secui, după recensământul anterior, vor o ţărişoara a lor, doar sunt “popor secui”, un stat în stat, “fără amestecul statului român”. Deci, autonomie totală! E bine să se ştie şi cine a fost Urmanczy Nandor. Deputat în Parlamentul Ungariei horthyste, vreme de 16 ani, în anul 1935 declara cu arhicunoscuta emfază nemeşească: “Nu vom mai cultiva slăbiciunile vechii Ungarii. Slovaci, panslavi, valahi vor trebui să dispară de pe pământul maghiar. Judeţele (n.a. aluzie la Tratatul de Pace de la Trianon – n.n.) vor trebui considerate ca pământ maghiar, chiar dacă sunt locuite de români. Ele vor rămâne, întotdeauna maghiare, conform legii naturii!” (Din cartea domnului Costel Cristian Lazăr: “Românii din judeţul Covasna în perioada interbelică”, Editura “Pur şi simplu”, Bucureşti 2007, pag.161). Pe piatra funerară a mormântului lui Urmanczy Nandor, din Cimitirul romano-catolic din Topliţa Română, poate fi citit următorul text: “Fondator şi conducător al mişcarii iredentiste împotriva Păcii de la Trianon”. Am recurs la aceste dovezi, tocmai pentru a atrage atenţia miopilor care au aprobat, fără a citi măcar, statutul unei asociaţii aşa-zise “culturale”. Cum au semnat ei, români fiind, un text anticonstituţional? Urmează o întrebare, gravă prin conţinutul şi sensul ei: cum respectă, cei care au aprobat şi autentificat statutul (procuror, judecător, notar public!), legea? Cu toate acestea în faţă, nu ne mai miră nimic. Nici afirmaţia, de la Miercurea Ciuc, a liderului UDMR, Markó Béla, prin care, pe un ton jignitor, distant-dispreţuitor, arogant-nemeşesc, ne anunţă procentele de 7%, 25% şi, respectiv, 80%, pe care ei, maghiarii, sunt proprietari în România, în Ardeal, în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, nici faptul că, la Odorheiul Secuiesc, “scăunaşii” şi-au aprobat stema, drapel, imn, însemne distinctive secuieşti în inimă de Românie! Dacă autorităţile statului român dorm, totul este posibil. Încălcarea Constituţiei, sfidarea Codului Penal, insulta adusă românilor nu mai contează! Ne mai putem convinge, încă o dată, că, într-adevăr, “somnul raţiunii naşte monştri”!

 

România, un tren spre nicăieri?

Posted by Stefan Strajer On January - 12 - 2011

România, un tren spre nicăieri?

 

Autor: Nicolae Balint

„Cei ce uită, nu merită!”

Ca român, dar şi ca membru al Forumului Democratic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FDRCHM), nu pot să nu reacţionez faţă de aberanta Lege a Educaţiei, promulgată recent. Cred sincer, că este o datorie de onoare pentru toţi cei care simt româneşte, din ţară sau din diaspora română, să ia atitudine şi să reacţioneze faţă de această lege antiromânească, antieuropeană şi discriminatorie, menită a adânci şi mai mult prăpastia artificială creată deliberat, între românii şi maghiarii din Transilvania. Dincolo de anumite prevederi, indiscutabil corecte, într-un mod însă cât se poate de insidios şi parşiv, se pune baza segregărării educaţiei pe criterii etnice. După aberanta Lege a Educaţiei, care între noi fie vorba, nu va dura – fiind, în mod cert şi necesar, schimbată de următoarea guvernare – aflu acum, că pe Preşedintele României nu-l mai „încape” nici Constituţia. Ce vrea să schimbe de fapt domnia sa? Pretextul că avem nevoie de un Parlament unicameral, este unul „subţire”, nefundamentat. În tradiţia noastră istorică, Parlamentul a fost şi trebuie să rămână bicameral. Se poate schimba, desigur, modul de reprezentare, astfel încât Parlamentul – bicameral pe mai departe, evident – să fie compus din mai puţini parlamentari. Cine vă împiedică domnule Preşedinte şi domnilor parlamentari PDL, să iniţiaţi o lege electorală care să stabilească pragul electoral la 10%? Atunci, cu siguranţă, şantajul politic n-ar mai fi posibil, iar partide (uniuni?) liliputane, precum anacronicul UDMR, n-ar mai intra la guvernare făcând diverse jocuri politice cu iz iezuit. Nu cumva, de fapt, adevărata miză a revizuirii Constituţiei o constituie sintagma de ”stat naţional unitar”? Vreţi reorganizarea administrativă a României pe regiuni? În ce idee? Pe criteriul de necesitate economică? Haideți, să fim serioși…Motivațiile ascunse sunt altele. Şi cam care ar fi regiunile pe  baza cărora urmează să „redesenaţi” harta României? Domnule Preşedinte, domnilor deputaţi PDL, ţara aceasta, atâta câtă a mai rămas după vitregiile istoriei, se reazămă pe oasele albite a peste 2 milioane de români morţi, căzuţi pe câmpurile de bătălie ale celui de-al doilea război mondial. Printre ei, sunt poate şi părinţii şi bunicii voştri…Atunci, ei, morţii noştri din trecutul și prea încercatul veac, pentru ce au mai murit în cele două războaie? Se aude, mai nou, că sunt discuţii legate de o posibilă schimbare a imnulnui, chiar şi a Zilei Naţionale? Oare ce v-ar îndreptăţi să faceţi aşa ceva? Chiar nu mai aveţi nimic sfânt? Dar demnitate mai aveți? Sunteți dispuși chiar la orice compromisuri? Fără nicio limită? Eu, cred că de fapt, problema este alta. Voi, actuala guvernare, trebuie să fiţi schimbaţi. În frunte cu Preşedintele. Niciunul dintre actele voastre din ultimii doi ani, nu mai justifică rămânerea voastră la guvernare. Când ai o popularitate de sub 10% – şi ca partid, dar şi ca Preşedinte – atunci trebuie să-ţi faci bagajele…şi să pleci. Câtă răbdare credeţi că mai are acest popor umilit şi obidit? Pe voi, domnilor, nu vă mai vrea nimeni. Nici românii, dar nici europenii. V-aţi decredibilizat total. România nu este o ţară de „mâna a doua”, iar noi nu suntem un popor de „râme” şi nici nu ne închinăm la „licurici”. Voi, cei care ne conduceţi, sunteţi cei care nu ne meritaţi. În puținele voastre momente de luciditate politică, nu v-aţi pus niciodată problema, cum aţi ajuns acolo unde sunteţi acum? În al doisprezecelea ceas, Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă!      

Nicolae BALINT   

Vadim înainte și după 1990

Posted by Stefan Strajer On December - 29 - 2010

Vadim înainte și după 1990

 

Autor: Ion Coja

„Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim”

Domnule profesor ION  COJA, ați promis că veți veni cu detalii noi asupra rolului nefast jucat de Corneliu Vadim Tudor în politica românească.

         Despre rolul nefast al individului nu mai este nevoie să dau niciun detaliu. Orice om cu judecată sănătoasă și-a dat seama de răul imens făcut de acest Vadim. A compromis ideea națională, a coborît discursul naționalist la nivelul șanțului, al mahalalei sordide, a discreditat partidul naționalist pe care îl conduce. Este principalul vinovat pentru situația în care ne aflăm: nu avem în Parlament oameni care să reprezinte electoratul naționalist. Iar în România electoratul naționalist trece de 40%. Problema este dacă Vadim a făcut atâta rău din prostie, fără să-și dea seama, sau din ticăloșie! Aceasta e întrebarea! Deci eu am promis că voi veni cu detalii privind ticăloșia sa, abjecția prestației sale. Asupra răului făcut de Vadim, nu încape nicio îndoială. Să vedem ce se poate spune despre ticăloșia sa, ca explicație a răului produs în jurul său.

Aveți și documente, sper.

        Există tot mai multe dovezi că înainte de 1990, cei care de ani de zile erau preocupați de debarcarea lui Ceaușescu au organizat un vast sabotaj, menit să scadă popularitatea lui Ceaușescu, să exaspereze populația, să ne pregătească pentru a ieși în stradă la momentul decis de ei, manipulatorii istoriei! Am dovezi că atât frigul din case, cât și sărăcia din galantarele magazinelor au fost amplificate prin acțiuni de sabotaj. Precum și alte mizerii, cunoscute din acea vreme, mizerii care n-ar fi fost atât de dureroase și de exasperante dacă trădătorii din PCR, din Securitate ori Armată nu ar fi profitat de orice ocazie pentru a spori cota de absurd din existența noastră în anii Epocii de Aur! Deocamdată, în discuția noastră, am în vedere sabotajul făcut de cei care s-au ocupat de cultul personalității tovarășului. A existat un vast serviciu de propagandă, cu sarcina de a ne face pe toți să-i iubim pe Nicolae și Elena Ceaușescu, și să fim mulțumiți, chiar mândri de realizările României noastre Socialiste! Sunt convins, ba pot spune că am dovezi, că și această activitate, atât de importantă, a fost sabotată, desfășurându-se în forme care au stârnit printre români mai degrabă un efect invers: repulsie și lehamite față de Ceaușești. În primul rând prin exces, prin exagerarea laudelor și omagiilor aduse celor doi și prin frecvența cu care eram bombardați zilnic în mass media de chipul și numele lui Ceaușescu.

        Mulți au participat la corul lăudătorilor din oportunism, firea lor de lingăi incorigibili determinându-i să nu piardă nicio ocazie de a-l adula și supradimensiona pe bietul Ceaușescu. Alții l-au lăudat cu sinceritate, dar prostește, cu argumente caraghioase sau puerile. Alții însă l-au lăudat pe Ceaușescu în cadrul unui program kaghebist de subminare și deformare a imaginii sale reale. Eu îl includ pe Vadim în această din urmă categorie! Și am ca prim argument faptul, ascuns de Vadim, că el s-a ocupat intens de scenariile și regia acelor monstruoase spectacole de masă care ne-au îngrețoșat pe toți atât amar de ani. Vadim a scris textele acelea atât de nesuferite, apologetice dincolo de orice măsură sau cenzură a bunului simț, texte pe care toți le auzeam la radio și televiziune însoțind prezentarea evenimentelor în care era implicată persoana lui Ceaușescu. Vadim a fost plătit cu bani grei să-și pună talentul literar în slujba acestui sabotaj prin care organizatorii loviturii de stat din decembrie 1989 au pregătit de ani de zile discreditarea lui Nicolae Ceaușescu. Cred că arhivele CC al PCR, deocamdată inaccesibile, vor furniza multe documente neașteptate. Din păcate, opinia publică a fost indusă în eroare și s-a mulțumit cu deconspirarea arhivei Securității. De ce nu avem acces public la arhivele PCR? S-ar putea ca din ele să rezulte mai clar sensul celor petrecute înainte și după 1990. Inclusiv cu Vadim.

Sincer să fiu, argumentul Dvs nu este convingător. Faptul că Vadim va fi găsit pe un stat de plată al PCR nu spune mult, căci vor mai fi fiind și alții! Gândiți-vă la Adrian Păunescu, Nicolae Dragoș, Dinu Săraru, chiar și Octavian Paler, care a lansat sintagma EPOCA DE AUR…

      Sunt foarte mulți, e drept, dar dintre ei numai Vadim și-a depus carnetul PCR în vara lui 1989, în semn de protest, de dezicere…

A făcut un asemenea gest Vadim?!

      L-a făcut, dar ecoul nu a fost pe măsura așteptărilor, adică la Europa Liberă nu s-a făcut caz de Vadim, așa cum s-a făcut de Dan Deșliu, care și el renunțase la calitatea de membru al PCR. De ce a făcut Vadim acest gest neașteptat și care nu i se potrivea nicicum? Eu nu găsesc decât o singură explicație: Vadim făcea parte din complot, a știut ce urmează să se întâmple cu Ceaușescu și atunci a încercat să schimbe masca, să ia chipul dizidentului. Nu l-a luat nimeni în serios, dar asta e altă poveste. Important este să ne spună Vadim de unde a știut în vara lui 1989 că trebuie să-și abandoneze stâpânul?! Oricum, aceasta este interpretarea mea, s-ar putea să greșesc. Să ne explice Vadim gestul său de renunțare la calitatea de membru al PCR! Până acum n-a dat nicio explicație coerentă.

Atât?

        Deunăzi, un scriitor din Craiova, mi-a povestit cum a încercat dînsul, în ianuarie 1990, să scoată o revistă mai naționalistă. Ca orice oltean, s-a adresat altui oltean, spre a fi sprijinit. Un astfel de oltean, cu o poziție tare în presa de atunci, era dl Darie Novăceanu, director la Adevărul. I-a împărtășit acestuia intenția sa și a primit următorul răspuns: nu are rost să te ocupi dumneata, o revistă naționalistă va fi scoasă de Vadim!… De la Darie Novăceanu citire!

        Evident, era vorba de revista România Mare, care a apărut câteva luni mai târziu. Discuția, repet, a avut loc în ianuarie 1990. Planificarea la acea dată a apariției unei reviste naționaliste condusă de Vadim nu are altă explicație. Este clar, cel puțin pentru mine, că planificarea se făcuse mai demult, dinainte de decembrie 1989… Oricum, sigur e că alții au decis înființarea revistei România Mare, iar Vadim a fost pionul de execuție! Însăși înfățișarea revistei, modul de paginare etc. au fost copiate după o publicație grecească, controlată de serviciile speciale elene!

Această poveste într-adevăr mă pune pe gânduri! Dacă nu mă înșel, în apariția revistei România Mare a avut un amestec și Petre Roman! Se cam leagă lucrurile…

 

         Petre Roman nu putea să-l sprijine pe Vadim din simpatie personală, din afinitate spirituală. A făcut-o numai pentru că acesta era scenariul și trebuia să-l respecte!… Mai trebuie știut că imediat de la apariția sa, în sprijinul revistei au sărit o mulțime de oameni din Vatra Românească! Adică din PUNR! Oameni de bună credință! Patrioți adevărați. Care au scris pentru revistă despre ce se întâmpla în Ardeal sau au difuzat revista voluntar. În aceste condiții, te întreb: de ce Vadim nu s-a înscris în PUNR? Și, mai ales, întreb de ce a înființat un partid naționalist de vreme ce deja exista unul? De ce a făcut să apară această scindare a electoratului patriotic, naționalist, unii cu PUNR-ul, alții cu PRM?! S-a ivit astfel o concurență nefirească, deloc benefică pentru români, pentru naționaliștii români! În plus, de-alungul anilor, cele mai murdare atacuri la adresa Vatrei Românești sau a PUNR au fost găzduite de revista România Mare. Despre Funar personal s-au publicat niște texte abjecte de-a dreptul! La fel despre Radu Ciontea, despre mine! Nici publicațiile UDMR nu au fost așa de preocupate ca revista lui Vadim să publice tot felul de mizerii despre Vatra Românească și despre PUNR?

Care este explicația?

       Explicația este simplă: înființarea Vatrei Românești și a PUNR s-a produs spontan, ca reacție de auto-apărare a societății românești față de atacurile iredentismului maghiar, ale UDMR! Scenariul gorbaciovist, KGB-ist și cominternist deopotrivă, după care s-a produs lovitura de stat din decembrie 1989 și instaurarea falsei democrații de după 1990, prevedea înființarea a zeci de partide, dintre care toate partidele mai importante, inclusiv cele istorice, să fie strict controlate din umbră, prin persoane infiltrate în structurile de conducere. Scenariul prevedea și apariția unui partide naționalist, de asemenea controlat. Singurul eveniment politic neprevăzut și pe care la început nu l-au putut controla a fost apariția Vatrei Românești. Noi, după ce am înființat Vatra Românească, am cerut reprezentare în CPUN, în acel parlament de strânsură în care UDMR fusese acceptat, deși nu era partid politic. Ion Iliescu s-a împotrivit și a spus că nu putem fi primiți deoarece nu suntem partid politic. Am fost nevoiți să înființăm PUNR, Partidul Unității Naționale a Românilor. PUNR a fost imediat resimțit ca partidul naționaliștilor români. Din păcate, mulți au interpretat apariția Vatrei Românești și a PUNR ca o concurență la înființarea PNȚ-ului. Am avut discuții pe această temă cu Corneliu Coposu, și i-am reproșat că nu a luat nicio atitudine față de acțiunile udemeriste, de natură iredentistă, anti-românească. Coposu a mers cu declarații pro-maghiare până la afirmația că drumul României spre democrație trece prin Budapesta!… Binevoitori față de UDMR s-au arătat și liberalii în 1990! Pasămite, sperau la voturile maghiare pentru alegerile prezidențiale din mai 1990!… Atunci, în ianuarie 1990, când s-a aflat de crimele udemeriste și de abuzurile separatismului maghiar, toată lumea a așteptat replica lui Coposu, a PNȚCD. Această replică nu s-a produs însă. Și așa românii din Transilvania s-au văzut nevoiți să se descurce singuri, să dea ei o replică la amenințarea UDMR. A fost o replică a societății civile!

       Cum spuneam, nici Vatra Românească, nici PUNR, deși infiltrate și ele de oamenii noii securități, nu s-au lăsat controlate de noua putere, de cei care manipulau FSN-ul. Repulsia noastră față de Brucan era publică! Noi, Vatra Românească am reacționat primii și singurii față de nebunia privatizării, așa cum o concepea gașca lui Petre Roman, prin legea 15 din 1991. Reacția establishment-ului, adică a comiternismului revenit la guvernarea României în decembrie 1989, a fost să înființeze și să susțină o altă organizație, un ONG așa zis patriotic, puternic susținut financiar, prin care să concureze și să contracareze Vatra Românească. Această organizație a fost botezată cu numele lui Avram Iancu. Pe plan politic s-a încercat slăbirea PUNR prin apariția unui partid cu aceeași orientare, naționalistă: Partidul România Mare! Dacă Vadim era într-adevăr un naționalist, un patriot, și punea interesul național deasupra celui personal, se înscria în PUNR, în Vatra Românească… Numai că noi nu i-am fi permis să transforme politica interesului național în circ, în dezbrăcinarea publică!

Vreți să spuneți că înființarea PRM a fost preconizată de Iliescu, Brucan & comp. încă dinainte de 1990?

      Nu este exclus! Oricum, apariția PRM a fost resimțită de noi, cei din Vatra Românească, ca fiind de natură să deruteze electoratul naționalist. Mai târziu ne-am dat seama că aderența mare pe care au avut-o la români Vatra Românească și PUNR a stârnit panica autorităților! Li s-a interzis militarilor să aibă vreo legătură cu Vatra Românească, de pildă. Puteau să activeze în orice ONG, numai în Vatra Românească, nu! Dar manevra principală împotriva naționaliștilor români a fost efectuată prin Vadim, care jucase rolul naționalistului de operetă și înainte de 1990, al antisemitului de serviciu, care reacționa la comandă, pe care puteau să-l controleze ușor.

De ce puteau să-l controleze așa de ușor?

      Pentru că era unul de-al lor! Nu uita că Vadim și-a scos dosarul de securitate din arhivele Securității și îl ține acasă, mai publică din când în când ce îi convine. Eu îl invit pe Vadim să pună dosarul său de urmărire la dispoziția membrilor PRM! Și-l întreb: cum a putut Vadim să-și scoată dosarul de la Securitate? Și ce interes a avut? Spune multe grija lui Vadim de a împiedica accesul altora la dosarul său de securitate. A fost urmărit de Securitate? Pentru ce soi de activități? Pentru care suspiciuni?… Și eu am fost urmărit de Securitate și nu mă deranjează ideea ca dosarul meu să fie citit de oricine dorește! Sunt chiar mândru de ce va putea citi acolo! Și ca mine sunt mulți în Țara asta! Dar au mai fost urmăriți și unii care după 1990 au făcut moarte de om ca să-și poată distruge dosarul de urmărire. Vezi Militaru și ceilalți. Chiar, ce s-a întâmplat cu dosarul lui Iliescu, al lui Petre Roman?… Deci, atâta timp cât Vadim își ascunde dosarul de la Securitate, orice suspiciune asupra integrității sale politice și morale este justificată! Iar suspiciunea cea mai verosimilă este aceea că a colaborat cu cei care l-au trădat în decembrie 1989 nu numai pe Ceaușescu, dar au trădat și poporul român! A colaborat cu ei înainte și după 1990!

       Lui Vadim nu i s-a repartizat niciun rol în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ci numai după! Iar rolul său a fost să conducă un partid naționalist și să facă de rîs și de batjocură nu numai partidul, ci și ideea națională. Mai ales ideea! Făcându-i astfel pe mulți să se ferească de adoptarea sau afirmarea unui crez naționalist de teama că vor fi percepuți drept partizani ai lui Vadim, ai unui nebun spurcat la gură, mincinos, poltron, bolnav de narcisim, un egolatru fără măsură în tot ce face.

Dar nu credeți că personalitatea lui Vadim era prea puternică ca să se împace cu ideea de a fi numărul 2 sau 14 într-un partid ca PUNR?

      Fie, iau în calcul și ipoteza nebuniei lui Vadim, a megalomaniei sale vecină cu paranoia, care într-adevăr îi impune să fie el cel mai cu moț în orice adunare… Altfel, pleacă! Dar atunci să-mi explici ce a căutat la PNȚCD în ianuarie 1990, când s-a prezentat la poartă umil, cerând să-și pună întreg talentul său literar și gazetăresc la dispoziția opoziției!… De ce nu a venit niciodată să pună umărul alături de patrioții din Vatra Românească, din PUNR?… Simplu: pentru că menirea lui nu era să întărească naționalismul românesc, ci să-l slăbească prin divizare și discreditare, compromițându-l cum nu l-a mai compromis nimeni vreodată! Dar admit ideea auzită la unii cum că Vadim ar fi fost manipulat, că știindu-se ce soi de om este, a fost folosit, l-au ajutat să parvină în fruntea unui partid naționalist știindu-se că-l va compromite. Știindu-se că orice idee ar susține, Vadim va sfârși prin a o compromite!

 

Așadar și-a oferit serviciile, dar a fost refuzat de PNȚCD… Nu știam!

     Binențeles. Au făcut multe greșeli țărăniștii, dar nici chiar așa, să-l accepte alături pe unul ca Vadim! Iar pentru acest refuz Vadim s-a răzbunat porcăindu-i pe țărăniști ca pe nimeni alții! Înjurându-i și calomniindu-i cu o rară ticăloșie, folosindu-se de orice pretext! Inclusiv pe Corneliu Coposu. Oricum, Vadim ar trebui să explice ce a căutat în ograda PNȚCD. Cine l-a trimis?

În ce relații ați fost cu Vadim?

      Ca să zic așa, l-am mirosit ce-i poate pielea încă dinainte de 1990. Cât am fost în Senat împreună, la doi pași unul de altul, nici nu i-am răspuns la salut! Mă aveam bine cu toți parlamentarii PRM, dar cu Vadim nu stăteam de vorbă!… Efectiv am refuzat, în mod ostentativ. Nu l-am confundat niciodată pe Vadim cu partidul, cu membrii PRM, printre care am avut și am mulți prieteni sau cunoscuți cu care mă respect! Mi-am călcat pe inimă și, la insistențele colegilor din Vatră, pe la sfârșitul anilor ’90 am încercat o apropiere, o colaborare, ne-am întâlnit de câteva ori, cu mai mulți peremiști de față. Nu i-a convenit că de multe ori am avut altă părere și l-am contrazis… Mi-a trimis la un moment dat vorbă prin Ungheanu că nu este bine pentru el să se mai vadă cu mine, că se supără evreii!..

       Repet, nu fac greșeala de a-l confunda pe Vadim cu PRM-ul oricât se străduie mass media controlată și vândută să acrediteze această confuzie, această identitate. De aceea, în 2008, când am aflat că Vadim a căzut la înțelegere (știe el cu cine!) și a acceptat ca PRM să nu mai prindă Parlamentul, am vrut să verific această informație. Dar și din dorința ca, dacă informația este greșită, să ajut PRM-ul să rămână în Parlament, i-am oferit lui Vadim sprijinul electoral al Vatrei Românești. Concret, îi plecaseră din partid o mulțime de oameni de valoare și nu avea destui candidați. Eu, în numele Vatre Românești, i-am oferit zeci de candidați de valoare pentru alegerile din 2008, inclusiv un candidat la funcția de prim ministru, care să participe la dezbaterile televizate și să facă propagandă pentru PUNR. Dacă vă aduceți aminte, toate partidele parlamentare au promovat o candidatură la funcția de Prim ministru, mai puțin PRM. De ce?

Ce candidat a oferit Vatra Românească? Cumva pe dumneavoastră înșivă?

      Nu, domnule! Vadim a acceptat sprijinul Vatrei Românești cu condiția ca eu să nu candidez! Nu m-am supărat și am menținut oferta noastră. Am acceptat această restricție și i-am făcut o propunere foarte bună la funcția de prim ministru: domnul Constantin Cojocaru. Economist de mare clasă! Dacă ar fi participat la dezbaterile cu ceilalți candidați, i-ar fi băgat în buzunar pe toți! Ați văzut ce succes a avut la OTV, cu proiectul legii Cojocaru!… Succes ar fi avut și ca candidat al PRM, ar fi adus multe voturi pentru PRM. I-am scris lui Vadim un E mail, i l-am recomandat călduros pe Cojocaru și i-am cerut să se întâlnească să discute amândoi strategia pentru alegeri. L-am sfătuit ca PRM să-și facă campanie electorală cu proiectul legii Cojocaru! Vadim l-a chemat pe dl Cojocaru la conferința sa de presă și n-au stat de vorbă mai mult de trei minute, de față cu toată lumea! Nu i-a dat nicio atenție și nicio importanță. Mi-am dat seama atunci că Vadim ori nu vrea ca PRM să mai intre în Parlament, căci așa i s-a cerut!, ori este complet imbecil și nu are niciun simț al realității politice! Cum e posibil, în situația grea în care se afla PRM în toamna lui 2008, el să-i întoarcă spatele unui om ca dr. Constantin Cojocaru?! Om care venea cu câteva zeci de specialiști după el, ca să nu spun sute! Iar în teritoriu, de exemplu la Timișoara, candidații propuși de Vatră au fost boicotați de liderii locali, din dispoziția lui Vadim…

Ce candidați a propus Vatra la Timișoara pe lista PRM?

       Un comandor de aviație, lider CADA, și un profesor universitar, doctor în filosofia dreptului, o somitate internațională. Au acceptat să candideze de dragul meu, iar eu am insistat foarte mult să rămână pe liste, chiar dacă eu nu mai candidez. Nu cred că PRM nu a scos cele 5 procente! Dar atitudinea lui Vadim a fost a unuia care cunoștea rezultatul dinainte și-l acceptase! Când ești prins într-o structură diversionistă, disciplina și ascultarea oarbă este lege!

Deci sunteți convins că Vadim n-a acționat de capul său?

       Nu totdeauna. Deseori a fost lăsat și de capul său, când păpușarii care au făcut din el o marionetă au văzut că e capabil să facă mult rău Țării și din proprie inițiativă… Prima oară când mi-am dat seama că Vadim trădează a fost prin 1994-95, atunci când în Parlament s-a propus să li se acorde străinilor dreptul de a cumpăra pământ. Propunerea a venit de la PDSR. Toată lumea a fost de acord. Dă-mi voie să mă laud că eu m-am opus, i-am convins pe colegii din PDAR să fim solidari pe ideea de a respinge această propunere, imediat ni s-au alăturat colegii din PSM, cu Adrian Păunescu în frunte, și curând foarte mulți parlamentari din grupul majoritar. Care a fost poziția lui Vadim? A declarat că parlamentarii PRM vor vota fiecare cum îi dictează conștiința!… Inadmisibil din partea unui naționalist, a unui patriot!

      La fel, în 2003, la referendumul pentru noua Constituție, o constituție păguboasă pentru români, Vadim l-a admonestat pe Funar care își permisese să recomande absența masivă de la vot. Vadim le recomanda alegătorilor să se prezinte la vot!… Am avut atunci sentimentul că Vadim se conforma unui ordin din afara partidului. Ulterior, la presiunea colegilor din PRM a adoptat poziția lui Funar, cea corectă. Dar după alegeri, nu a protestat cum se cuvenea față de neregulile comise la referendum, nereguli care au dus la falsificarea rezultatelor… Din nou: ori nu și-a dat seama de importanța momentului ori făcea jocul care i se cerea!

Nu credeți că este șantajat? Manipularea politicienilor se face mai ales prin șantaj!

      E posibil. Tocmai de aceea Vadim ar trebui să pună dosarul său de urmărire la dispoziția publicului, a alegătorilor. Și așa ar trebui să facă orice politician, mai ales președinții de partid! Eu bag mâna în foc că în acel dosar se află lucruri atât de compromțătoare încât dacă dosarul se va face public, lui Vadim îi va fi rușine să mai iasă din casă! Chiar așa nerușinat cum îl știm, tot nu va mai îndrăzni să dea ochi cu lumea!

Cum comentați faptul că PRM nu a afost niciodată la guvernare?

      Asta mi-aduce aminte de o vorbă latinească despre femeia urîtă care se laudă că a rămas virgină!… Virgină pentru că nu s-a găsit niciun bărbat s-o dorească! Vadim ar fi vrut tare mult ca PRM să ajungă la guvernare, dar nu l-a invitat nimeni. Vadim ar trebui să dea explicații colegilor de partid, de ce, prin comportamentul său de mahalagiu, prin inconsecvențele sale, toate partidele au evitat să fie colegi cu el în guvern! Evident, de teama că va compromite guvernul! Așa cum deseori Vadim a compromis calitatea de parlamentar! De român! De om!…

     Dar să fim serioși: Vadim a acceptat să participe la trocul imoral al funcțiilor în administrație, conform algoritmului! A desemnat oameni de-ai săi în funcții bine bugetate, unde s-au pus la adăpost de vitregia vremurilor mulți oportuniști din PRM. Iau lefuri mari și nu mișcă în front!

Cum vedeți viitorul lui Vadim?

      Nu mă interesează viitorul lui Vadim. Mă interesează soarta naționalismului românesc, deci și a PRM, partid în care activează mulți naționaliști. Și când spun naționaliști, spun oameni de calitate! Aud că Vadim încearcă să bată palma cu PSD și să se lase absorbit, cu partid cu tot, în PSD, contra unor posturi de parlamentari. Umblă Vadim prin țară să-și convingă colegii și nu prea are succes!… Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim. Vadim să meargă la PSD, unde cred că nu-l dorește nimeni. Iar PRM să-și vadă de drum!

Adică?

      Adică PRM să strige adunarea pentru patrioții români! Să-și deschidă porțile pentru foștii PUNRiști, pentru foștii PDAR, pentru foștii PSM, partide care au fost desființate de oculta cominternistă cam la fel cum vrea Vadim acum să desființeze PRMul: prin trădarea președinților. Dar mai ales să se pună PRMul la dispoziția tineretului naționalist, oferindu-le acestora șansa de a avea un partid. Și când spun tineret naționalist îi am în vedere în primul rând pe tinerii care au plecat din PRM dezamagiți și exasperați de inconsecvențele președintelui. Iar cei din conducerea PRM, care ani de zile nu au fost în stare să-l tragă de mânecă pe tribun, să facă acum un pas înapoi și să-și pună cenușă în cap! Sunt foarte vinovați în fața românilor. PRM prin statut, în următorii trei-patru ani ar trebui să încredințeze funcțiile de conducere, inclusiv cea de președinte, numai unor persoane sub 45 de ani! Vadim, cine știe?! Poate va avea ocazia să se disculpe cu un certificat medical, dar ceilalți, din anturajul său de yesmani, nu au nicio scuză. Se fac vinovați în primul rând față de colegii din PRM…

Sunteți dispus să participați la refacerea PRM?

      Dacă sunt invitat, nu voi refuza. Voi veni să sprijin impunerea spiritului de solidaritate românească pe care s-a întemeiat înființarea Vatrei Românești. Acest spirit nu a dispărut dintre români. Voi veni ca fondator al PUNR, ca fost senator PDAR, ca persoană apropiată de mai multe grupări de tineri naționaliști! La viitoarele alegeri, din 2012, este musai ca naționaliștii să poată candida pe o singură listă de partid! Lista PRM sau a PPP sau a altui partid, dar toate partidele și ONG-urile cu vocație patriotică, naționalistă, trebuie să se coordoneze și să facă front comun împotriva actualei clase politice. Adică listă comună!

Și totuși Vadim nu ar încăpea în această formulă nouă? Unele idei ale lui Vadim sunt corecte, după părerea mea.

      Sunt foarte corecte aceste idei, numai că nu sunt ale lui Vadim, sunt ale mele, ale dumitale, ale românilor, în general. Sunt idei care circulă în lumea noastră, nu este un merit deosebit să le faci cunoscute prin tipar… Singurele idei care au fost numai ale lui Vadim a fost să ridice monumente unor lideri evrei, să-l bage în Parlament pe Nati Meir, să-l facă consilierf de taină pe Maximilian Katz… Problema este că toate ideile corecte, de iz naționalist, patriotic, au fost compromise prin felul în care le-a susținut Vadim, prin comportamentul său în Parlament, la Televiziune, în alte ocazii. Firește, am în vedere în primul rând limbajul, vulgar, violent, trivial, jignitor și pentru observatorul neutru! Precum și duplicitatea sa! A când în cârdășie, când în dușmănie cu mai toate partidele politice cu toți liderii politici.    

       Eu nu sunt omul care să spună că nu vine în partidul cutare decât dacă pleacă X sau Y… Vadim poate să rămână în PRM, dar dacă Vadim rămâne la conducerea PRM asta înseamnă dispariția PRM. Vadim trebuie să-și facă public dosarul de securitate pe care l-a sustras din Arhiva Securității. Iar după aceea colegii săi să decidă. Până nu va intra în legalitate, până nu va înapoia dosarul furat din Arhivele Statului român, până nu va pune acest dosar la dispoziția colegilor de partid, asupra sa poate fi formulată orice acuzație, oricât de gravă. Acuzații care, de altfel, au și fost puse în circulație. Cumplite acuzații. E timpul să nu mai ascundă nimic din trecutul său! E timpul ca Vadim să aleagă: nu poate să mai rămână în viața politică și în același timp să ascundă dosarul său de securitate. Ori dosarul, ori partidul!

      Greșesc cu ceva?

Cred că nu, din păcate!

22 decembrie 2010

 A consemnat Nichita Vancea

Capcanele antiromanesti din Legea Educatiei Nationale

Posted by Stefan Strajer On December - 23 - 2010

Capcanele articolelor 36 şi 37 din Legea educaţiei naţionale şi impactul lor financiar asupra contribuabilului român

 

Autor: Ioan Ispas (Delaware, USA)

 

Sintagma naţional din titulatura legii a fost introdusă pentru a ne induce în eroare, deoarece ea este profound antiromânească aşa cum rezultă şi din analiza a două din cele 316 articole întinse pe 126 de pagini.

Articolele 36 şi 37 fac parte din capitolul Învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. Deşi legea are la sfârşit un dicţionar de termeni utilizaţi, ce se înţelege prin minoritate naţională nu este explicat. Nici în Mic dicţionar enciclopedic, ediţia 2008 nu este explicat acest termen. Nu l-am găsit nici în Merriam-Webster’s Collegiate Dictionary, varianta electronică Franklin, căutându-l sub forma de national minority. Înţelegem că minorităţile naţionale sunt urmaşii celor care au venit din toate direcţiile, unii ca să supună populaţia băştinaşă, alţii doar ca să trăiască mai bine. Poporul român nu i-a căsăpit ca pe nişte invadatori, i-a lăsat să trăiască cu limba, obiceiurile şi religia lor, dacă aşa au vrut ei, acordându-le aceleaşi drepturi cetăţeneşti. Dar cei care au fost cândva bucuroşi că sunt acceptaţi să trăiască aici, în Ţara Românilor, acum vor privilegii, adică să fie mai cetăţeni decât cetăţenii.

De exemplu dacă pentru ca o unitate şcolară cu personalitate juridică numărul minim de elevi este de 300, pentru minoritari art.36, paragraful 5a, prevede Pe raza unei unităţi administrativ teritoriale, cu mai multe instituţii de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi. Adică şcolile româneşti sunt comasate câte trei-patru ca să ajungă la 300 de elevi, sub pretextul economiei de fonduri, iar pentru şcolile minoritare nu contează numărul de elevi. Conform textului de lege plătim un director, o secretară şi un contabil român la fiecare 300 de elevi români şi un  director, o secretară si un contabil minoritar la fiecare patru elevi minoritari. Deşi pare absurd, paragraful permite această interpretare şi aplicare în formularea existentă.

Paragraful 5b, al art.36 vine cu precizarea că: În cadrul unităţilor de nivel gimnazial sau liceal singulare în municipiu sau oraş, se acordă personalitate juridică, indiferent de numărul de elevi. Deci pentru români strângem cureaua, iar pentru minoritari suntem foarte darnici. Banii contribuabilului român sunt buni de primit, dar să se comaseze şi ei cu un liceu sau gimnaziu român nu pot primi.

Dacă pentru elevii români care au rămas fără şcoli (prin “grija” guvernului) se asigură transportul (acolo unde se asigură), paragraful 5c, al art.36, prevede pentru minoritari: …sunt sprijiniţi prin decontul transportului … sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul… Cu alte cuvinte elevii români în cel mai bun caz sunt duşi îngrămădiţi într-un microbus, iar cei minoritari în cel mai rău caz pot fi duşi de părinţi cu autoturismul pentru că se poate deconta, sau contribuabilul român plăteşte cazarea şi masa la internat pentru ei, cât o fi.

Art.36, paragraful 6 b: În unităţile şcolare cu predare şi în limbile minorităţilor naţionale unul din directori va fi un cadru didactic din rândul minorităţii respective, cu respectarea competenţei profesionale. Asta ar însemna că într-o şcoală în care există o clasă cu o limbă de predare minoritară vor fi doi directori, deci o cheltuială suplimentară pentru contribuabilul român.

La pragraful 7 al art.36 se face precizarea: Cadrele didactice, care predau la grupe sau clase cu elevi aparţinând minorităţilor naţionale, trebuie să facă dovada competenţei profesionale în limba minorităţii respective şi au dreptul la pregătire şi perfecţionare în limba de predare. Fac excepţie cadrele didactice care predau limba şi literature română.

Care este efectul? Eliminarea profesorilor români din şcolile respective şi înlocuirea lor cu minoritari. O epurare etnică. Se pune întrebarea pentru ce ţară se pregătesc aceşti elevi minoritari dacă ei nu mai pot suporta nici un cuvânt românesc? Dacă nu sunt pregătiţi pentru România, de ce suportă contribuabilii români costurile?

Paragraful 8b: Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, Ministerul… asigură manualele şcolare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităţilor şi manuale traduse din limba română. Este logic ca manualele de limbă minoritară să fie în limba respectivă, dar restul manualelor nu. În loc să se plătească drepturi de autor pentru un manual de matematică, de exemplu, se vor plăti drepturi de autor pentru 19 manuale. Cu alte cuvinte contribuabilul român plăteşte pentru drepturile de autor ale manualelor minoritare de nouăsprezece ori mai mult decât pentru dreptul de autor al manualului românesc, ca să scoată nişte absolvenţi care vor avea dificultăţi de comunicare cu românii.

În paragraful 10 din art. 36 se prevede că: În cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei…, va funcţiona şi o secţie de resurse de cercetare şi inovare în învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Vom avea aşadar câte o secţie pentru fiecare limbă, deci 19 secţii de cercetare de fapt, cu personalul corespunzător plătit evident de contribuabilul român. În final se va ajunge ca numărul cercetătorilor minoritari să fie mai mare ca al celor români, iar rezultatul cercetării să privească un segment foarte mic de elevi.

Pentru educaţia unui elev minoritar, contribuabilul român va trebui să plătească mai mult decât pentru un elev român, conform paragrafului 11 al art.36: În finanţarea de bază a unităţii de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, costul standard per elev şi preşcolar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecţie, luând în considerare limba de predare. În cadrul acestor unităţi se are în vedere izolarea lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi şi preşcolari. Acest coeficient de limbă se aplică şi în cazul unităţilor şcolare în limba română, aflate în condiţii similare. Ultima frază ar trebui să ne liniştească, pentru că în sfârşit sunt şi elevi români care beneficiază de un coeficient de limbă. Dar nu este decât praf în ochi. Tare mă tem că pentru limba română coeficientul de limbă va fi 1. Ceilalţi trei coeficienţi, de izolare lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi, din moment ce nu sunt amintiţi şi în fraza respectivă înseamnă că nu se vor aplica. Nu  se aplică nici la preşcolari.

Dacă pentru elevii români legea stabileşte numărul minim pentru a forma o clasă la 20, pentru cei minoritari nu este stabilit un număr minim. Asta înseamnă că într-un sat în care sunt 18 elevi români şi doi elevi ţigani, pentru elevii români nu se poate forma o clasă, ei fiind obligaţi să înveţe în satul vecin, în schimb pentru cei doi elevi ţigani se poate forma o clasă cu număr redus. Este absurd? Da, dar legal dacă legea se adoptă.

Şi paragraful 1 din art.37 face o favoare românilor: În cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română.

V-aţi bucurat degeaba pentru că paragraful următor (2 a) precizează: Disciplina “Limba română“ se predă , pe tot parcursul învăţamântului preuniversitar, după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă. Asta înseamnă un număr infim de ore, iar autorii studiaţi vor fi dintre minoritari. Evident că la manuale speciale de limbă română sunt necesare teste speciale, aşa cum rezultă din acelaşi paragraf, lit.b: Testele la disciplina limba şi literatura română se elaborează pe baza programei speciale şi lit. c) Testele de evaluare, subiectele de examen de orice tip din învăţământul preuniversitar şi lucrările semestriale pentru elevii din învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale se elaborează în baza cerinţelor didactico-metodologice stabilite de curriculumul national. Rolul paragrafului 2 este ca elevii minoritari să nu se “obosească” cu învăţarea limbii române, dar să obţină calificative foarte bune. Are aceasta vreo relevanţă practică? Da pentru că media obţinută în liceu contează la admiterea în învaţământul superior. Este avantajarea elevului minoritar în detrimentul celui român. Apelarea la curriculumul national este praf în ochi, pentru că exprimarea cinstită era: textele de evaluare sunt unice indiferent de limba de predare.

Iată conţinutul paragrafului 3, din art.37: În învăţământul preuniversitar, activitatea de predare şi de educare la limba şi literatura maternă, la istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale respective şi la educaţia muzicală se realizează în baza programelor şi a metodologiilor specifice  elaborate de colective de experţi cunoscători ai limbii şi ai culturii minorităţilor respective şi aprobate potrivit legii. Vor fi manuale speciale, pentru fiecare minoritate, chiar şi la muzică. Se va studia şi o istorie paralelă cu Istoria României. Care va fi ponderea fiecăreia vor stabili experţii minoritari.

Dar pentru că minoritarii studiază Istoria României, şi românii vor trebui să studieze istoria minoritarilor, conform paragrafului 6b, art.37: În programele şi manualele de istorie se vor reflecta istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale din România. În aceste condiţii în care în manualul de istorie trebuie introduse 19 manuale de istorie a minoritarilor va mai rămâne oare loc şi pentru istoria românilor?

Am folosit cifra 19 (18 plus UDMR-ul), când m-am referit la minorităţi naţionale, pentru că atâtea au reprezentanţi în parlament, dar ele sunt mult mai multe şi legea se va aplica la toate, aşa cum este ea formulată.

Degetul lui Toader, ca şi călcâiul lui Ahile, a arătat punctul slab al deputaţilor minoritari, adică sunt o anexă a celor aflaţi la putere. Deputaţii minoritari, la fel ca PDL-iştii, UDMR-iştii şi “independenţii“ s-au purtat ca o turmă cu privirea fixată pe degetul lui Toader. Situaţia este jenantă. Să votezi fără să ştii ce votezi, numai pentru că aşa a hotărât cineva? Se mai justifică, în aceste condiţii, reprezentarea în parlament a minorităţilor naţionale? Evident că nu. Ei nu reprezintă interesele minorităţilor respective, care suferă în urma măsurilor luate de actuala guvernare la fel ca restul românilor. Dovada este faptul că aceşti 18 deputaţi votează la moţiunile de cenzură de partea partidului de guvernământ. Pentru ca o organizaţie minoritară să fie reprezentată în parlament are nevoie de 7.000 de voturi. Un candidat român independent are nevoie de 35.000 de voturi pentru a intra în parlament. Dacă se continuă actuala politică referitoare la minorităţi se va ajunge la situaţia absurdă ca-n Parlamentul României să fie mai mulţi minoritari decât români.

Legea educaţiei naţionale are totuşi un merit şi anume acela de a arăta la ce situaţii absurde se poate ajunge prin forţarea separării învăţământului în limba maternă pentru minorităţile naţionale. De asemenea asumarea răspunderii guvernului pentru o asemenea lege ne dovedeşte de ce sunt în stare cei de la putere ca să rămână acolo: călcarea în picioare a intereselor naţionale fără nici o remuşcare.

Respingerea procedurii guvernului de către Curtea Constituţională este doar o pauză. Faptul că Senatul n-a găsit în articolele 36 şi 37 decât o rectificare: istoria şi geografia să se predea în limba română este deosebit de grav şi ne arată nivelul la care a ajuns patriotismul parlamentarilor noştri.

Problemele minorităţilor nu se pot rezolva decât apelând la modelul folosit în Franţa sau SUA.

(Delaware, Nov 2010)

      

O revelație despre foștime

Posted by Stefan Strajer On November - 14 - 2010

O revelație despre foștime

 

Autor: Cornel COTUȚIU

Cuvântul „foștime” nu e (încă) menționat în dicționar. Oricum, până când lexicografii români îl vor lua în seamă, noi, de 20 de ani încoace avem a face cu foștimea, în nenumăratele ei ipostaze și posturi (acest ultim cuvânt e valabil, ca înțeles fie că accentul cade pe „o”, fie pe „u”). Vorba unei prietene: „Asta e realitatea, nu trebuie să mă trezesc pentru a o pricepe.”

Revin. Cine e foștimea? O adunătură/rețea de tipi isteți, lucrători în organisme de partid (unic) antedecembrist, în ministere, în organe de represiune, în diferite slujbe politico-administrative cu putere de decizie, de sus în jos, până la nivel de cătun. Iar acum au firme, au, în continuare, relații clientelare, unii au ajuns milionari, unii sunt deghizați în lucrători de pază și securitate. Vorba prietenei, nu trebuie să te trezești ca să constați că în România colcăie foștimea, de la Cotroceni, parlament și guvern până jos, la talpa țării, oameni cu aceeași mentalitate politruco-securistă, la fel de grosieră și mirositoare, în ciuda șpreiurilor demagogice cu care amețesc lumea cea de toate zilele.

Recent, în tren fiind (vehicol particular, după 45 de ani de carieră didactică, nu am decât o bicicletă), trecând de gara Dej, am dat cu ochii de una dintre clădirile (încă nedemolate) ale fostei fabrici de ciment. Pe fațada ei, pe o fâșie lată, între parter și etaj, se vedea distinct lozinca „Trăiască Partidul Comunist Român!” Litere de o jumătate de metru, groase, roșii. Am tresărit, apoi m-am amuzat cu tristețe.

Firește că în 1990 lozinca a fost văruită, acoperită. Și totuși… Și totuși, în ciuda spoielii, după 20 de ani literele au rezistat, au redevenit vizibile; ploaia, vântul, soarele le-au scos treptat la vedere. Mesajul ipocrit, cumplit, a răzbit.

În clipa aceea am avut, printr-un repede efort de conexiuni mentale, revelația: Așa a rămas și azi în reflexele, mentalitatea, comportamentul foștimii care foșgăie în primării, consilii județene, locale, în parlament, guvern, președinție, în (deghizata) Securitate; și își dau arama pe față cu un tupeu și o nerușinare robustă, sfidătoare, cu un  populism de veritabilă mahala balcanică.

Cine poate apăra azi România?

Posted by Stefan Strajer On June - 9 - 2010

Cine poate apăra azi România?

 

Autor: Claude G.Matasa (Florida)

Claude G Matasa, Profesor U. Ilinois/Chicago, Preşedinte Ortho-Cycle Co., Membru de Onoare al Academiei de Medicină D. Danielopolu, Consul General Onorific al României în Florida

Ce s’ar întâmpla dacă o catastrofă ecologică precum cea care cuprinde azi Florida în care locuiesc, ar avea loc in România? Cine în parlament ar avea puterea să impună măsuri drastice nu după, ci înainte? După părerea mea, nimeni: astazi au acolo cuvântul doar partide pe care nu le văd nici capabile şi nici măcar doritoare să o facă…

Respect natura şi o protejez cât pot: nu doar prin acţiuni la îndemâna oricui, ci prin conducerea timp de peste trei decade a activităţii a circa 20 de salariaţi (www.OrthoCycle.com). Compania reciclează aparate ortodontice de oţel inoxidabil care altfel, ajunse în pământ, ar fi corodate de clorurile din apa freatică. Aceasta ar duce la generarea şi răspândirea de ioni toxici de metale grele (Ni, Cr) pe care apoi i-am bea. Apreciindu-mi activitatea, Congresul American m-a recompensat în 2004 acordându-mi Medalia de Aur “Ronald Reagan”…
            Înainte de a veni în Florida, am locuit în New Orleans, Louisiana. Atrăgător, oraşul care are parţi sub nivelul Golfului Mexic este protejat prin valuri de pământ, zăgazuri şi… pompe. Dându-mi seama de slăbiciunea sistemului, am decis să-mi mut reşedinţa şi compania în Florida: astăzi, locul unde am stat în New Orleans şi unde erau case frumoase, este pustiu: uraganul Katrina mi-a dat dreptate. Mutându-mă, m-am liniştit, deoarece împotriva uraganelor omul se mai poate lupta. Cu ceea ce nu ştim încă să luptăm sunt calamităţile pricinuite de om: mareea de petrol care distruge coasta Louisianei a atins coasta Floridei. Bayou-rile înainte pline de viaţă din Louisiana care sunt năclăite pot uşor fi replicate aici, în dantela de apă şi pământ pe care o constituie Everglades, interiorului Floridei. Loc în care se află pantere şi aligatori, papagali şi ibişi, acesta poate şi el uşor cade victimă urgiei deorece este doar cu puţin mai ridicat decât oceanul…

Florida a mai fost expusă avidităţii nemăsurate a “întreprinzătorilor”: dacă nu s-ar fi luptat de peste o jumătate de secol cu o nespusă îndârjire împotriva acestora Marjorie Stoneman Douglas, “Mama Everglades”–ului, lacul Okechobee şi Everglades ar fi căzut victime fabricanţilor de zahăr din trestie care cumpăraseră mii de hectare poluând după plac. Autorităţile fie nu au intervenit deoarece nu apăruseră legile necesare, fie pentru că aceia care aveau datoria să ia măsuri au fost sistematic mituiţi. Cartea ei, “The Everglades: River of Grass,” publicată în 1947, a ajutat lumea să înlocuiască mental noţiunea de “mlaştină bună de nimic” cu cea de “râu fără albie” care găzduieşte un paradis ecologic. Şi astăzi se mai luptă din greu pentru “reabilitarea” Everglades de impactul suferit mai demult, efortul cifrându-se în milioane de dolari pe an.

Un alt exemplu este cel întâmplat între 1929 şi 1936 în centrul SUA. În timpul verii, acesta era bântuit de puternice furtuni de praf care generau mari pagube şi o adevarată migraţie către locuri mai bune. Fenomenul “Dust Bowl” sau “Dirty Thirties” a fost pricinuit de decade de intensă agricultură efectuată fără a se face rotaţia recoltelor sau a preveni eroziunea solului. Răscolirea adâncă a pământului de la suprafaţă distrusese vegetaţia aparent nefolositoare, care însă pe timp de secetă ţinea pe loc pământul atunci cand era bătut de vânt. În timpul furtunilor, praful rezultat înnegrea câteodată până si cerul oraşelor îndepărtate precum New York şi Washington D.C.

Cele relatate mai sus arată că SUA, în loc să fie pro-activă, este re-activă, adică prima dată trebuie să se întâmple ceva, pentru ca autorităţile să ia o poziţie. După aceea, când uneori e prea târziu, se iau măsuri extreme: astfel Florida admite doar “zero” la poluare, atât în apă, aer cât şi sol… (Apele reziduale produse de compania mea sunt “exportate” în statul vecin, Georgia, pentru a fi aruncate acolo. Ce se va întâmpla când şi acesta va adopta legea menţionată?). Atât G. W. Bush cât şi B. Obama au fost şi sunt criticaţi pentru că au lăsat câte o săptămâna până să ia act de catastrofele din Louisiana. De altfel, în numele partidelor care vor să conducă SUA nu găseşti unul care măcar să se sub-intituleze “verde” sau “ecologist”, în timp ce în Europa mai în toate ţările găseşti partide cu astfel de nume. Mai mult, din punct de vedere politic, ecologiştii sunt o forţă în creştere şi o voce distinctă în Parlamentul European, acolo unde constituie al cincilea grup ca mărime. În Australia, paradis ecologic, “Verzii” participă la guvernare, sondajele arătând ca simpatizanţi peste 15% din populaţie.

În România, care aparent nu foloseşte exemplul american ci pe cel european, găseşti nu mai puţin de trei partide al căror scop este asemănător: Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Mişcarea Ecologistă din România. Dacă mă iau dupa un articol din Gândul, “în România, ecologia a fost o oportunitate politică, nicidecum o mişcare pornită din raţiuni civice”. Într-una din cele mai murdare ţări ale Europei, mişcarea ecologistă a rămas strict o afacere politico-financiară, fără o componentă militantă şi cetăţenească, de unde şi eşecul tuturor formaţiunilor „verzi” înfiinţate după 1989”. Conform articolului, “Partidul Ecologist din România este o formaţiune de sub 1%, fără personalitate şi fără personalităţi”. Într-adevar, fondat mult mai devreme, Partidul Ecologist Român ar fi avut tot timpul să fie reţinut în conştiinţa românului, ceea ce nu s-a întâmplat.

În aceste condiţii îmi pun întrebarea: au partidele sau mişcările ecologiste din tară puterea să se opună politicienilor care, de cele mai multe ori hrăpăreţi, vor să predea avuţiile ţării unor companii străine care nu au decât un scop, banul? România şi-a asigurat o vastă porţiune din vestul Mării Negre, a cărui exploatare a încredinţat-o unor firme străine, interesate de cele 100 miliarde de metri cubi de petrol şi gaze pe care le găzduieşte. În plus, în caz în care una dintre căile de aduce petrol din Est către Vest va trece prin ţara noastră, acesta va fi supusă la un şi mai mare pericol. Îmi este frică pentru delta noastră, pentru plajele de care m-am bucurat… Recent, o pată de ulei a fost observată la Balcic, la câţiva kilometrii de ţara noastră. Au fost făcute interpelări, luari de cuvant, cooperari cu autorităţile bulgare? Va trece, s-a zis, şi intr-adevăr… a trecut. De data aceasta! La fel a zis probabil şi managerul de la platforma societăţii British Petroleum înainte ca aceasta să explodeze, când s-a descoperit scurgerea. “Vom stopa scurgerea”, ne-a asigurat British Petroleum. Astăzi, după o luna, aceasta nu a putut fi oprită în ciuda promisiunilor făcute.  

În afară de declaraţii, partidele ecologiste ar putea oare să facă ceva într-o astfel de situaţie, când nici unul nu are măcar un reprezentant în Parlament? Cine ar putea călăuzi cu întelegere ţara către o politică justă, avand interesele politice şi economice pe deoparte, şi protecţia cetăţeanului şi naturii pe de alta? Politicenii de astăzi, despre care apar mereu veşti privind mituiri, corupţii şi “aranjamente”? Pe 5 mai, Parlamentul European a adoptat “Rezoluţia privind interzicerea cianurilor în minerit” care are implicaţii inclusiv asupra speratei stopări a proiectului exploatării miniere pe bază de cianuri de la Roşia Montana. Printre puţinii care s-au opus Rezoluţiei, susţinând cianurile, se numără europarlamentarii români, ceea ce este îngrijorator. Cine reprezintă în faţa străinătăţii România, aceştia sau cei pe care îi preocupă protecţia mediului si se adună şi protestează în faţa vreunuia dintre palatele Bucureştilor?…

Nu sunt împotriva realizărilor tehnicii care ajută economic şi ne fac viaţa mai bună: bine concepute şi intens supravegheate, acestea trebuie încurajate. Se poate avea însă încredere într-un Ministru de Interne de genul lui Cătălin Voicu, până recent candidat pentru acest post? Sau a altora discutabili care au posturi cheie în guvern sau alte nivele ale administraţiei de stat? Vor fi pe prim plan interesele “verzi” când nu este nimeni să le apere în faţa politicienilor veroşi? Pe de altă parte, cei interesaţi în ecologie nu trebuie să-şi zdruncine credibilitatea: am văzut la TVR Internaţional scene în care oameni ale caror feţe şi trupuri erau protejate cu echipament greu, îngropau îngroziţi substanţe de o “deosebită toxicitate”: grâu modificat genetic, din care mănânc zilnic pâine de circa doua decade (standard în SUA).
             Revenind după 1990 în ţară, am fost invitat să devin profesor la Universitatea Ecologică, unde i-am avut rector pe Dolphi Drimer şi coleg pe Marcian Bleahu, oameni de o deosebită valoare. Apreciind efortul de a veni peste mări şi ţări pentru a ghida tânara generaţie, am fost ales Doctor Honoris Causa a acestei universităţi. Nimic din ceea am constatat acolo nu a fost de natură să cred că această conducere nu a fost la nivelul pe care-l speram: mai mult, deoarece ca fost deţinut politic nu am putut înainte preda în ţară, exerciţiul făcut acolo precum şi articolele de specialitate au determinat Universitatea statului Illinois/Chicago, să mă invite să predau la ei. Intervenind în timpul pe care dispuneam, am renunţat să mai predau în ţară, nu însa fără a continua să mă interesez de ceea ce se petrece acolo. După un interval de doua decade, văzând norii de furtună care se îndreaptă spre ţara unde m-am născut, am decis să-mi spun părerea, chiar dacă voi fi asemuit şi tratat cu neîncredere precum Casandra, fiica a lui Priam, regele Troiei, care a prevestit căderea acesteia, folosirea Calului Troian şi altele. Când i s-a dat crezare, a fost prea târziu.

Folosind Internetul, am căutat să vad cine ar putea să ajute ţara să balanseze între ridicol şi folositor, între propaganda deşartă şi acţiuni benefice. De la început, trei partide cu aproximativ aceiaşi ideologie sunt mult prea mult pentru cetăţeanul român care abia păşeşte într-un domeniu care nu îi este familiar. Ţin minte cum, pe vremuri, la Copşa Mică, nod de cale ferată, numai cât ieşeam din tren şi mi se murdărea cămaşa. La Reşita, ca să pot juca ping-pong, trebuia ca la fiecare cinci minute să îndepărtez de pe masă zgura cazută din cer: răspunsul la acestea era că lucrurile sunt aşa cum e normal, eu trebuind să mă adaptez.

Din examinarea datelor, am ajuns la concluzia că Partidul Verde ar fi singurul care ar putea-o face cu succes: a fost singurul ales drept membru al “Verzilor Europeni”, fără a căror cooperare nu se mai poate avea un cuvânt in Uniunea Europeana. Popularitatea crescândă a Partidului Verde pe internet, în tot mai multe cercuri, vine din discurs şi acţiuni. Relativ nou, nu a fost “împestriţat” de foştii comunişti şi s-a situat destul de bine la alegeri. Din declaraţiile pe care le-am citit rezultă că nu doar în caz de nevoie, ci cu mult timp înainte, membrii acestui partid sunt dispuşi să se sacrifice ca să-si apere ţara. Despre integritatea “Verzilor” imi este destul să ştiu că fostul meu coleg, Marcian Bleahu, îi este Preşedinte de Onoare. Departe de a fi doar un savant, acesta s-a luptat atât ca Ministru pentru Protecţia Mediului, cât şi după aceea, pentru măsuri ecologice care nu conveneau celor care aveau puterea. Efortul acestor oameni merită susţinut de toţi cei care doresc o schimbare a felului în care se face politica în România.
            Fără un partid “Verde” puternic care să poată sa-şi facă cunoscută poziţia la toate nivelele, România va rămâne la cheremul politicienilor hrăpăreţi şi a clientelei lor, care punându-şi voit ochelari de cal vor continua sa refuze să ia măsuri care să o protejeze împotriva calamităţilor ce se pot întampla. Îmi doresc să nu prezic răul, dar România este astăzi ameninţată, încrezându-se prea mult în noroc. Fără o politică ecologică consecventă care sa ne apere ţara, vom regreta că degeaba soarta ne-a dăruit zăcăminte valoroase, o natură variată şi o poziţie strategică deosebită.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors