Primul pas spre normalizarea României

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2014

Primul pas spre normalizarea României
Autor: George Petrovai (Sighetu Marmatiei)

Pentru a putea fi înţelese de tot omul la adevărata lor valoare istorică, alegerile prezidenţiale din luna noiembrie au nevoie de câteva punctări şi detalieri.
1) Prin vrerea lui Dumnezeu, adevăratul învingător din cel de-al doilea tur al prezidenţialelor nu este Klaus Iohannis, ci poporul român, sau – mă rog – milioanele de români din ţară şi străinătate care i-au dat voturile, plus cele câteva sute de mii care au fost împiedicate de autorităţi să i le dea.
Prin urmare, în cazul de faţă (un elan al deşteptării naţionale de rangul unei veritabile revoluţii moral-spirituale) vechea spusă Glasul poporului este glasul lui Dumnezeu, trebuie uşor adaptată în formă pentru a putea reflecta conţinutul celor petrecute în numai două săptămâni (intervalul dintre cele două tururi) în conştiinţa colectivă a românilor de pretutindeni: Glasul poporului este voia lui Dumnezeu!
Acest senzaţional front democratic al votului unit întru schimbarea reală, demonstrează pe de-o parte că amarnic s-au înşelat toţi aceia care mizau pe capetele plecate ale românilor umiliţi (dar niciodată împăcaţi cu asuprirea şi asupritorii), iar pe de altă parte ilustrează acea admirabilă particularitate a istoriei noastre naţionale, care – în definitiv – explică miracolul vieţuirii neîntrerupte a românilor de pe aceste meleaguri: În vremuri de mare cumpănă pentru fiinţa lor (limbă, credinţă, tradiţii, rosturi), întotdeauna românii au dovedit că posedă uimitoare resurse fizice şi psihice, graţie cărora au reuşit să-şi apere „sărăcia, şi nevoile, şi neamul”, fie că-i vorba de moşnenii lui Mircea cel Bătrân, de răzeşii lui Ştefan cel Mare, de soldaţii-ţărani care şi-au arătat bărbăţia şi curajul în crâncenele încleştări de la Plevna sau Smârdan, de urmaşii acestora care i-au dat peste cap pe nemţi în asalturile la baionetă de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, de enormele jertfe ale românilor pe fronturile celei de-a doua conflagraţii mondiale, de eroismul cotidian, tăcut şi răbdător al milioanelor de români pe întreaga durată a „războiului” de 45 de ani dus împotriva bolşevismului, respectiv de strălucita îzbândă a „armatei populare” de votanţi împotriva redutabilelor forţe ale lichelismului şi ticăloşiei în cel de-al doilea tur pentru Cotroceni.
2) În aceeaşi ordine de idei, nici vorbă ca izbânda să fie atribuită dreptei. De fapt care dreaptă? Cea care se autointitulează astfel, deşi ea-şi trage seva demagogiei şi corupţiei din atotputernicul Front al Salvării Naţionale (FSN), cea care-i aproape oricând dispusă să calce în picioare principiile liberale pentru a se vedea cu sacii puterii în şubreda sa căruţă politică (vezi recent destrămata Uniune Social Liberală, scandalurile cu ştabii liberali corupţi şi dezertările care put de la o poştă a trădare sadea), ori cea care-i într-atât de divizată de mărunte orgolii politice, încât pentru ea nu există imperative naţionale de dragul cărora să-şi dorească o reală şi eficientă conjugare a eforturilor.
Victor Ponta, contrar celor crezute de unii şi afirmate de alţii, n-a pierdut din pricina erorilor săvârşite în campania electorală de el, respectiv de staff-ul lui electoral (probă în acest sens – după primul tur, avea un avans în faţa lui Iohannis de peste 10 procente!), ci – întrucât a fost şi a rămas exponentul mincinos şi arogant al stângii sfidătoare şi coruptă până-n măduva oaselor – am putea spune că el era predestinat să nu devină primul om în stat…
Iar Klaus Iohannis n-a ajuns preşedintele României pentru că la vremea respectivă era preşedintele liberalilor şi al Alianţei Creştin-Liberale (ACL), o neconvingătoare construcţie politică dictată de raţiuni electorale, ci pentru că el, în pofida denigrărilor vehiculate de adversari (când vom şti ponderea adevărului în acuzaţiile ce i se aduc?), a fost perceput de grosul alegătorilor drept neamţul care tace şi face, fapt cu prisosinţă demonstrat în mandatele de primar al Sibiului.
Mai mult de-atât. Pe tot parcursul campaniei electorale, nepalavragiul şi greoiul Iohannis pur şi simplu a impresionat prin răspunsurile la obiect şi eleganţa comportamentului său (Afirmaţia lui memorabilă: „Prefer să pierd decât să jignesc…”), astfel punând pregnant în evidenţă nevoia acută a României postdecembriste de politicieni măcar manieraţi dacă nu foarte înzestraţi, care să se constituie în modele pentru generaţiile tinere. În plus, prin stângacele eschive ale lui Ponta, i-a convins pe foarte mulţi români că doar el este cel hotărât să se răfuiască cu corupţii, lăsând mână liberă justiţiei să-şi facă treaba până la capăt.
3) Propulsarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni este doar primul pas înspre reala normalizare a României. Paşii următori vor depinde în egală măsură de propria lui abilitate şi de sfetnicii pe care şi-i va alege. Dar până atunci, el încă de acum are datoria civică şi morală faţă de toţi românii, în mod deosebit faţă de aceia care i-au dat votul, să-şi ia mâna de pe corupţii din propria ogradă, indiferent de rangul acestora.
Vom trăi şi vom vedea în ce măsură el va izbuti să împletească fermitatea cu abilitatea, astfel încât nici să nu-i dezamăgească pe românii încrezători în steaua lui prezidenţială, dar nici să nu ajungă jucăria Parlamentului, acuma când legea permite mătrăşirea unui preşedinte incomod (a citi neagreat de majoritatea parlamentară) doar cu prezenţa a 30% din alegătorii înscrişi pe liste.
N.B.Iată un alt motiv întemeiat pentru organizarea grabnică a unui referendum în vederea schimbării actualei Constituţii.
(9 dec. 2014)

PETROVAI-George3-X-wb

Foto. Goerge Petrovai

Cum a ajuns opinca pe Parlamentul din Budapesta în anul 1919?

Posted by Stefan Strajer On November - 19 - 2014

Cum a ajuns opinca pe Parlamentul din Budapesta în anul 1919?

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

Această întrebare mi-am pus-o de multe ori. În manualele şcolare din perioada comunistă erau trecute numele soldaţilor sovietici care au pus steagul roşu pe Reichstag în 1945 dar nu şi al românilor care au avut această idee superbă şi plină de semnificaţii de a-şi marca prezenţa la Budapesta în anul 1919. Şi astăzi manualele şi tratatele noastre de istorie ignoră acest episod unic nu numai în istoria noastră dar şi în cea universală.
La mijocul lunii aprilie 1919 trupele române, care intraseră în Ardeal pentru a proteja pe români de atrocităţile bandelor bolşevice maghiare, se aflau pe aliniamentul Mureş stabilit de Antanta ca limită până la care să avanseze până la semnarea tratatului de pace care să stabilească noile frontiere. În acest timp, sub influenţa revoluţiei bolşevice din Rusia, pe ruinele Imperiului austro-ungar, se înfiinţează Republica Sovietică Ungară sub conducerea lui Bela Kun. Agitând ideea refacerii Ungariei Mari, chiar dacă era de culoare roşie, Bela Kun adună în jurul său destule minţi înfierbântate pentru a forma o armată. În noaptea de 15/16 aprilie 1919 armata bolşevică maghiară, la ordinul lui Bela Kun, care se baza şi pe promisiunea de ajutor a lui Lenin, atacă trupele române pe toată lungimea liniei de demarcaţie. Armata română ripostează, opreşte ofensiva maghiară şi trece la contraofensivă astfel că la începutul lunii august se apropia de Budapesta.
Cele mai avansate trupe erau ale Brigăzii a-IV-a Roşiori comandată de generalul Rusescu. El descrie acţiunile întreprinse în Memoriu asupra operaţiunlor Brigadei a-IV-a Roşiori de la 31 iulie – 3 august 1919, data intrării în Budapesta, publicat de editura Marist în 2009, ca anexa III (pag.237) a lucrării Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei 1919, autor generalul Gheorghe Mărdărescu.
În dimineaţa zilei de 1 august, după ce primeşte raportul privind situaţia, fără a mai aştepta ordine de la eşalonul superior, generalul Rusescu ordonă urmărirea inamicului. Ordinul venit mai târziu îi confirmă aprecierea făcută. Constată deruta din cadrul Diviziei a-VI-roşie, care se debarasează de muniţie şi alte materiale, aruncate de-o parte şi alta a drumului pe o distanţă de 15 km. În cursul nopţii încercuieşte inamicul, apoi dimineaţa capturează 3.000 de prizonieri, derogă un ordin care-l îndrepta într-o altă direcţie pe motiv că sosise prea târziu şi continuă înaintarea spre Budapesta. La ora 14 generalul Rusescu este contactat de reprezentanţii misiunii italiene de la Budapesta care-i arată o adresă a lt-col. Romaneli, şeful misiunii, care cere a opri acolo înaintarea până la sosirea răspunsului Antantei (fiind ataşată şi copia telegramei noului guvern maghiar, care văzând că dinspre est nu mai este nicio speranţă şi-au îndreptat privirile spre vest, adresată către Clemenceau). Generalul nu se lasă impresionat şi expediază delegaţia la Comandamentul Armatei Transilvania. Renunţă a pleca la Budapesta în aceeaşi seară, dar primeşte informaţii despre capitularea Corpului 1 armată roşie în consecinţă dă ordinul de operaţii pentru 3 august. La ora 8 primeşte ordin de la Divizia a VI-a să încercuiască spre Keckskemet. Execută parţial acest ordin în sensul că trimite Regimentul 11 la Kecksemet, iar el cu 3 escadroane, 2 plutoane şi 2 grupe de mitraliere o ia spre Budapesta.
La răspântia Sarvasz-Cz surprinde mai multe companii cu armele în piramide şi o baterie gata de tragere. Impune celor 1.000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea cu moartea şi lasă o patrulă să scoată încărcătoarele de la arme şi să demonteze tunurile. După ce mai străbate un kilometru este întâmpinat de o delegaţie a guvernului, formată din trei persoane sosită cu un automobil, care îl roagă să oprească. Generalul Rusescu se scuză că nu poate opri coloana fiind în timpul de trap. Mai înaintează 3 km şi când apreciază că toată Budapesta este în bătaia tunurilor opreşte coloana, şi pentru că începuse o ploaie torenţială intră într-o locuinţă pentru a asculta doleanţele delegaţiei. „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi vă roagă a vă retrage trupele” (pag.241) cere delegaţia ungară. Răspunsul generalului Rusescu a fost: „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care trebuie să vă adresaţi”. Apoi în prezenţa delegaţiei dă ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5.000 – 6.000 m) şi adaugă: ”Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Torek Szt. Miclos”. Delegaţia comunică telefonic guvernului situaţia, primeşte aprobarea să se deplaseze la Comandamentul Armatei Române şi solicită generalului să trimită un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-a făcut cunoscut că va merge chiar el anunţându-i că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardează oraşul. După plecarea delegaţiei a raportat la divizie situaţia. La Consiliul Guvernului Maghiar a ajuns la orele 18:30, dar nu singur ci împreună cu căpitanul Mihăilescu şi un escadron de cavalerişti. Guvernul îl anunţă că aşteaptă şi răspunsul dat colonelului Romanelli. Le răspunde că e de prisos şi că nu poate schimba hotărârea lui. Guvernul îi arată că situaţia este dificilă, că populaţia este agitată, că 20.000 de lucrători înarmaţi se vor răscula, că cele trei regimente roşii din oraş nu vor putea fi stăpânite la intrarea trupelor române. Generalul Rusescu este ferm pe poziţie, le dă asigurarea că armata română va menţine ordinea perfectă în Budapesta, că trebuie să intre şi să-i pună la dispoziţie cazarma husarilor Herzog Yoseph, şi cere să fie evacuată de trupele maghiare, sub ameninţarea declanşării bombardamentelor, obţine acceptul formal al Guvernului de a intra cu trupele sale în Budapesta. În timpul discuţiilor de la guvern delegatul francez Bachet îl lasă să înţeleagă că ar dori să discute ceva în particular. Generalul Rusescu iese din sala de consilu şi află că la Viena, sub auspiciile Antantei, se urzeşte oprirea armatei române şi ocuparea Budapestei. Dorinţa misiunii franceze este ca armata română să înainteze şi să ocupe Budapesta. Evident încântat de această informaţie importantă îl roagă pe şeful misiunii militare franceze ca să-l însoţească a doua zi la Comandamentul Armatei Transilvania. Generalul Rusescu se cazează la hotelul Gelert, unde se aflau ofiţerii misiunilor militare ale Antantei, iar trupele care îl însoţeau în cazarma de honvezi.
A doua zi, 4 august 1919, intră în Budapesta şi generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul Armatei Transilvania, care asistă la defilarea trupelor române.
Palatul Parlamentului Ungariei a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Cine a pus opinca pe Parlamentul Ungariei aflăm din amintirile generalului Olteanu, comandantul trupelor române din Budapesta, ataşate la amintirile generalului Mărdărescu. Din amintirile sale rezultă că ideea cu opinca aparţine sergentului Iordan. Grupa sa se afla de pază la intrarea principală a parlamentului. Privind drapelul Ungariei, care flutura pe parlament, el se gândea ce ar putea face.
ofiteri-parlament-budapesta-1919(1)
Poză preluată de pe site-ul www.roncea.ro

„Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri să o facă… Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată “. Sergentul Iordan îi cere căprarului Bivolaru să-i aducă o opincă şi împreună urcă pe acoperişul parlamentului. Coboară steagul unguresc, în lungul sforii, până la jumătatea steajerului, apoi luând opinca o pune drept căciulă în capătul steajerului, cu nojiţele fluturând în vânt.
Reacţiile ungurilor la prezenţa opincii valahe în vârful parlamentului sunt sintetizate de către avocatul Ferency, un amic al generalului Olteanu: „Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta, s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici“.
De ce nu a fost dat jos steagul unguresc de pe parlament? A existat un ordin în acest sens sau a fost reacţia normală a armatei române care s-a considerat cu adevărat eliberatoare şi nu cuceritoare.
O altă întrebare este dacă a existat cu adevărat o solicitare a Antantei ca trupele române să se oprească la porţile Budapestei. Am văzut că în după amiaza zilei de 3 august, guvernul maghiar nu a putut prezenta generalului Rusescu decât telegrama către Clemenceau, iar în seara aceleiaşi zile detaşamentul său s-a cazat într-o cazarmă din Budapesta. Chiar dacă a venit o asemenea solicitare, graţie iniţiativei şi curajul generalului Rusescu, ea a devenit neoperantă. O contribuţie în acest sens a avut colonelul (viitorul mareşal) Ion Antonescu, şeful Biroului Operaţii al Statului Major General, care nu a transmis mai departe ordinul respectiv.
Regele Ferdinand nu s-a supărat pe colonelul Ion Antonescu pentru neexecutarea ordinului (poate avea remuşcări pentru ordinul din 1913 când a oprit intrarea trupelor române în Sofia), dimpotrivă l-a decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, punând pe pieptul colonelului propriul său ordin, spunând: „Numai regele tău ştie cât ai făcut pentru ţară”. În schimb generalul Mărdărescu l-a marginalizat pe generalul Rusescu pentru că nu i-a executat întocmai ordinul şi a intrat primul în Budapesta. Nu a recunoscut meritele acestuia considerând 4 august ziua intrării în Budapesta şi nu 3 august. Generalul Olteanu scrie emoţionant despre sergentul Iordan şi caporalul Bivolaru dar nu suflă un cuvânt dacă fapta lor a fost răsplătită într-un fel sau altul. Nu am găsit nicio poză cu opinca pe parlament şi nici a celor doi „poznaşi”. Aşa că am pus poza cu ofiţerii de pe treptele parlamentului. Armata română a început evacuarea Budapestei în 7 noembrie 1919. Nu am aflat dacă opinca a rămas pe parlament până la evacuare.
Nu ştiu dacă în România există străzi care să poarte numele sergentului Iordan sau ale caporalului Bivolaru şi prin aceasta să amintească de fapta lor.
Recent la o întâlnire cu tinerii din fostele ţări socialiste preşedintele parlamentului maghiar s-a exprimat urât despre prezenţa armatei române la Budapesta. Dar despre ce a făcut armata română acolo şi cum a ajutat populaţia într-un viitor articol.
Episodul cu opinca face parte din momentele astrale ale poporului român şi avem datoria să-l facem cunoscut românilor ca să fie mândri că s-a întâmplat.

 

Cu Î.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasna şi Harghita

Posted by Stefan Strajer On October - 31 - 2013

Interviu

Cu Î.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasna şi Harghita

Aici sunt sate în care locuiesc români care vorbesc limba română  numai cu Dumnezeu

Autori: Corneliu Florea şi Virgil Raţiu

Împreună, scriitorul Virgil Raţiu şi cu mine, am hotărât să facem o vizită la Episcopia Covasnei şi Harghitei, să-i luăm un interviu Î.P. Sale Ioan Selejan  pentru a cunoaşte realitatea socială şi religioasă românească din aceste judeţe în care, în timpul ocupaţiei horthyste, armata ungară a profanat, distrus sau dărâmat bisericile ortodoxe române, iar preoţii şi obştiile călugăreşti au fost alungate. La recucerirea Ardealului de Nord-Vest de către armata română nici o biserică din Secuime nu a fost profanată sau distrusă. Este un adevăr istoric pe care mulţi români nu îl cunosc, iar democraţii maghiari de după 1990 îl nesocotesc şi îl ascund în spatele ţipetelor lor iredentiste. Virgil Raţiu a făcut toate aranjamentele telefonice ca Sâmbătă, 15 iunie 2013, să ne întâlnim cu I.P.S. Ioan Selejan şi să ne acorde un interviu. Am calculat timpul şi kilometrii şi pentru că drumurile sunt, cum sunt, între Bistriţa şi Reghin am luat-o prin  Şieu şi am avut ce pomeni de Băsescu şi guvernanţii săi, care bineînţeles circulă cu avionul, helicopterul sau pe perne de aer. De la Topliţa până la Miercurea Ciuc şoseaua naţională este bună şi am oprit să întrebăm de direcţii rutiere de patru ori. De trei ori persoanele întrebate ne-au dat indicaţiile cerute, cu amabilitate şi accent. Le-am mulţumit. A patra persoană, un tânăr, ne-a întors spatele cu nem tudom! Săracul, ce i-au mai spălat creierul!! Ne-am descurcat şi am aflat, în spatele unui gard înalt şi plin, clădirea Episcopiei. Ne-am anunţat sosirea unei măicuţe. Era multă lume, dar ziua era foarte frumoasă, iar curtea cu flori şi arbuşti o adevărată  plăcere. După un timp l-am văzut pe Î.P.S, împreună cu  o măicuţă. Era foarte modest în purtare şi îmbrăcăminte, faţă şi barbă patriarhală, privire senină şi zâmbet de bunăvoinţă creştină. Măicuţa i-a prezentat o familie, apoi alta, iar când a ajuns la noi, ne-am prezentat, iar dânsul ne-a întrebat cum am călătorit şi ne-a rugat, aşa a zis, „să-l mai îngăduim un timp”. După acel timp, a revenit şi ne-a invitat să-l urmăm într-o încăpere. De la început i-am simţit apropierea şi căldura. Ne-a invitat să luăm loc, privindu-ne deschis, cu omenie. Dinainte, de la Bistriţa, Virgil Raţiu a hotărât să încep eu interviul.

IPS-Ioan Selejan-la-Marcus

Părinte Episcop am venit la dumneavoastră, scriitorul Virgil Raţiu de la Bistriţa şi eu din Canada să vă rugăm să ne împărtăşiţi nouă, şi noi mai departe cititorilor din România şi Canada, starea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, care are o situaţie specială printre celelalte episcopii din România, fiind o episcopie tânără aşezată într-un foarte vechi spaţiu romanesc, dar bântuit de vechiul iredentism şi segregaţionism unguresc. În Canada foarte mulţi români au aflat despre greutăţile pe care le întâmpinaţi în desfăşurarea activităţii creştin-ortodoxe în Covasna şi Harghita, ceea ce contravine sistemelor democratice atât din Europa cât şi din Nord America. Înainte de a trece la întrebări, dorim să vă mulţumim că ne-aţi primit şi am dori să aflăm câte locaşuri creştin-ortodoxe aveţi în această eparhie?    

– Biserici de mir, capele de spital şi militare cu mânăstirile sunt o sută şaizeci şi cinci. Mânăstiri sunt ridicate opt şi avem şi două schituri.

Cum se manifestă aici libertatea bisericească? Aveţi libertate deplină fără nici o nelinişte sau grijă, teamă? Cum vă desfăşuraţi activitatea creştin-ortodoxă? 

– Din mila lui Dumnezeu nu am fost îngrădiţi în construirea de biserici şi mânăstiri. Există însă o anumită categorie de oameni – nu din partea autorităţilor – un anumit segment de oameni care sunt împinşi de idei şi concepte revizioniste şi s-a întâmplat astfel că am avut  biserici şi mânăstiri profanate. Zideam Mânăstirea Izvorul Mureş şi, într-o sâmbătă, a pătruns o maşină cu inşi ostili, agresivi verbal prin porţile mânăstirii, a făcut un adevărat raliu prin curte;   am reuşit să închidem porţile şi uşile, reuşind să-i identificăm. I-am identificat şi deferit Poliţiei. Nu am auzit să se fi întâmplat ceva în urma plângerii noastre. Am cerut ca persoanele respective să fie trase la răspundere, dar nu s-a întâmplat nimic. Pe urmă au fost scrise pe zidurile mânăstirii cuvinte jignitoare. Astfel de fapte însă nu au avut nici un fel de urmări. Am mai avut momente de acest fel. Înainte de înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei în 1994, un preot îmi povestea că s-a deplasat într-un sat cu puţini credincioşi români ca să ţină slujba Învierii. La Înviere, după obicei, se înconjoară biserica cu Evanghelia şi se cântă „Hristos a ȋnviat”. Preotul mi-a spus că la un moment dat erau aruncate pietre peste acei puţini credincioşi, iar preotul, ce să facă, şi-a pus Evanghelia în cap şi a continuat să cânte „Hristos a înviat”. Acel preot nu s-a plâns niciodată. Nu a făcut plângeri la autorităţi, a rămas cu Hristos şi cu crucea. Nu de mult, mai puţin de o lună de zile, aici, la Catedrala noastră din Miercurea Ciuc, unul sau mai mulţi cetăţeni, care bănuiesc că nu au fost români, au spart geamurile stativelor unde se pun luminări pentru vii şi pentru morţi din pridvorul bisericii, geamuri care apărau de vânt flacăra lumînărilor. Urmele de violenţă şi profanare erau foarte clare pentru faptul că au luat lăzi de gunoi de pe stradă şi le-au vărsat acolo în pridvorul bisericii. Dimineaţa când au ajuns maicile noastre acolo, totul era o mizerie şi un gunoi. Acestea sunt evenimente recente. La această dată persoanele care au profanat biserica au fost identificate de Poliţie. Dar la astfel de fapte nu poate fi încadrată toată populaţia maghiară din oraş. Subliniez că există doar o grupare, un lanţ de idei şi fapte care exprimă ca noi să nu fim pe aici. Ei cred că pot face totul ca în această zonă să rămână un spaţiu pur etnic, spaţiu care să fie oarecum decupat din harta României. Nu să-l mute în altă parte, ci un decupaj unde să nu se mai afle urmă de român. Este interesant ce am găsit şi am aflat aici. Mereu aud din partea maghiarimii că ar fi trăit demult sub opresiunea statului român, fapt care este de mare mirare. Susţin că îşi pierd identitatea şi alte chestiuni similare răuvoitoare. La noi, aici, au venit  mulţi ziarişti, sociologi care vor să afle şi să studieze problemele relaţiilor interetnice. Le-am indicat să cerceteze în oraşele şi satele din această zonă dacă există un maghiar care, sub o formă sau alta, a fost împiedecat să înveţe limba lui maternă, care să nu ştie vorbi maghiara. Dar vă pot trimite în satul cutare şi în satul cutare şi veţi putea constata că sunt români care vorbesc limba română numai cu Dumnezeu. Adică, numai în biserică. Ei aşa puţini cum se află într-un loc, vin şi spun: „Părinte Episcop daţi-ne un preot aici, român, să facă slujbă românească”. Sunt puţini, este adevărat, dar prin asta se dovedeşte că cea care pătrunde cel mai adânc în fibra conştiinţei umane este credinţa. Credinţa. Celelalte elemente de ştiinţă, de cultură îşi au partea lor pozitivă, ele pot preveni, însă credinţa este darul lui Dumnezeu. Este darul pe care nu ţi-l dă să-l aşezi undeva în casă, ci ca să lucrezi cu el, să dobândeşti cu el alţi talanţi, de viitor, cum  spune Mântuitorul. De aceea spun eu, că plângerile maghiarilor despre noi, românii de aici, la curţile Europei  nu sunt justificate. Dimpotrivă, de pildă, pentru maghiari toate şcolile sunt puse la punct, toate dispun de materiale didactice necesare procesului de învăţământ. Nu plouă în ele. Nu mi-e frică să spun, dar aici situaţia din şcoli este inversă, de aceea abandonul şcolar este mai accentuat în cele româneşti. Noi, Episcopia am ajutat şi ajutăm în fiecare iarnă aproximativ 200 de copii, cărora le oferim în fiecare zi câte o masă caldă, pentru că în această perioadǎ presiunea materială asupra părinţilor este mai mare. În situaţii grele i-am ajutat şi cu încălţăminte şi îmbrăcăminte.

ruinele_bisericii_romanesti_din_comuna_capeni_distrusa_de_unguriFoto. Ramasitele bisericii ortodoxe romanesti distruse de unguri in 1940    

Cât de mult, la rândul ei, vă ajută pe Dumneavoastră cu adevărat  Patriarhia Română ? Mă interesează dacă patriarhia bucureşteană îşi face datoria din plin faţă de credincioşii ortodocşi români din Secuime. Vă întreb aceasta pentru că în Nord America, unde trăiesc mulţi români ortodocşi, s-a conturat o opinie oarecum nefavorabilă, chiar dubioasă faţă de activitatea patriarhiei bucureştene, în special faţă de actualul patriarh. Vă adresez această întrebare şi din partea lor, fiindcă există convingeri, că aici faţă de Dumneavoastră, care sunteţi o episcopie tânără şi într-o situaţie cu totul şi cu totul specială faţă de celelalte, nu se face diferenţierea şi nu vi se acordă tot sprijinul moral şi material. Avem impresia, pe baze de fapte, că în Secuime Budapesta face mai mult decât Bucureştiul , de la Patriarhie la Guvern şi Parlament.

– Cel mai important lucru, care constă mult mai mult decât un ajutor  material, a fost chiar înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei în această zonă în 1994. După Decembrie 1989, toate instituţiile statului se aflau în derivă, iar aici, pe toate zidurile scria: „Români, plecaţi de aici” şi plecările au început. Patriarhia a fost prima instituţie care a contracarat iredentismul maghiar, manifestat atât de brutal şi antidemocratic, prin înfiinţarea Episcopiei şi numindu-mă pe mine să o păstoresc. În 1994 mă aflam la Ierusalim la studii, după ce am restaurat mânăstirile de la Tismana şi Polovraci, după construirea noii biserici de la Mânăstirea Lainici am venit aici, într-o profundă rană românească… Vă pot spune ce era în sufletul meu când am venit aici?… Pot, dar cui foloseşte?… M-am dus într-o duminică dimineaţa, cu maşina, într-o anumită direcţie, şi am bătut la uşa a nouă biserici româneşti, dar acolo nu erau nici preoţi, nici credincioşi. M-a primit o singură biserică, care era pe jumătate dărâmată, fără uşi şi fără ferestre. Rămăsese aşa, dărâmată din 1940 de către armata de ocupaţie a lui Horthy! În ea am putut intra fiindcă nu mai avea uşi, nici acoperiş şi devenise o ladă de gunoi şi crescuseră rugi de mure. Era duminica, era vremea Liturghiei şi mi-am zis‚ „Doamne, am ajuns ca bufniţa, pe dărâmături”. În acel moment pe zidul bisericii s-a aşezat o pasăre cerească şi a început să cânte. Atunci am zis în sinea mea că Dumnezeu mi-a trimis o mângâiere şi am săvârşit şi eu o liturghie a lacrimilor. Ceea ce a întreprins  Patriarhia, atunci în 1994, a fost un act de mare curaj creştinesc, ortodox, pentru că populaţia maghiară nu a văzut cu ochi buni înfiinţarea ei. Şi iată că, după nouăsprezece ani, în Episcopia Covasnei şi Harghitei nu mai este nici o biserică românească ortodoxă fără cruce, toate au fost reparate sau reclădite. Biserica  aceea de care v-am vorbit, este din Herculean, a fost dărâmată de un colonel maghiar în 1940, când şi-a pus conaţionalii să lege crucea, turlele şi acoperişul cu funii pe care boii le-au tras jos. Astăzi e refăcută, după 55 de ani! În alt sat românesc, tot după Dictatul de la Viena, când a intrat armata horthystă în el, ofiţerul maghiar a ordonat ca toţi bărbaţii români din sat să vină a doua zi la primărie cu unelte de construcţie. Fiind sub stăpânire maghiară, s-au prezentat, gândindu-se că vor fi trimişi undeva la muncă. La primărie acelaşi ofiţer cu soldaţii lui le-a ordonat: „Cu toţii mergeţi la biserica voastră şi o dărâmaţi”.  Atunci toţi românii au rămas încremeniţi, iar ofiţerul i-a ameninţat: „Dacă nu executaţi ordinul pun armele pe voi”. Românii nu s-au mişcat şi soldaţii maghiari au început să tragă intermitent rafale de avertizare deasupra lor, şi la fiecare nouă rafală coborau puştile până ce gloanţele au început să treacă razant deasupra capetelor lor. Se adunase tot satul, femeile românilor plângeau cu copii în braţe, în timp ce maghiarii îşi manifestau bucuria în fel şi chip. Românii, văzându-şi femeile şi copiii cu sufletele frânte, au executat ordinul de distrugere a bisericii care era sufletul credinţei lor…

În ce localitate a avut loc această bestialitate antiumană?   

– La Doboşeni, mi-a povestit un om bătrân din sat, care vorbea tare rău româneşte, dar s-a dovedit a fi român. A fost de faţă tot satul, a fost o mare tragedie pentru români. Biserica fără acoperiş s-a degradat an de an, cincizeci şi cinci la număr, până ce am venit noi şi am reconstruit-o.

Şi nici un regim, nici un guvern, nici un român din 1940 până în 1995 nu a refăcut nimic în Doboşeni, în timp ce guvernele româneşti respectau dreptul la limbă şi credinţă a minorităţilor?

– Aici este marea tragedie antiromânească. Şi tragedia continuă fiindcă mai avem şi astăzi probleme la biserici. În unele locuri am fost obligaţi să punem bârne, scânduri la ferestre pentru a nu fi sparte după ce au fost restaurate. Într-un caz am chemat Poliţia fiindcă cineva a spart fereastra bisericii. Arată ca şi cum cineva a înfipt o suliţă în piept. Azi aşa, mâine aşa, iar rănile acestea le purtăm mereu. Acum am început să avem mai multă înţelegere şi ajutor de la Consiliul Judeţean. Trebuie să revin la Patriarhia Română care ne-a ajutat foarte mult să obţinem locuri la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Bucureşti pentru elevi de la noi din zonă, care după absolvire să revină din nou aici. Şi aşa am reuşit să şcolim peste patru sute de români din Covasna şi Harghita dintre care o sută au fost hirotonosiţi, ceilalţi lucrând în învăţământ, cultură şi alte ramuri sociale ce rămăseseră vacante după 1989. Aici preoţii trebuie ajutaţi mult mai mult pentru că unii au parohii doar cu 50-60 de suflete. Aici suntem grăniceri, grănicerim în interiorul României, unde avem mai multe probleme decât la frontierele externe. Cu părere de rău spun: la români încă nu funcţionează deplin sentimentul de solidaritate.

De la Episcopia Ortodoxă Română din America de Nord a fost cineva aici, să vă cunoască, să afle ceea ce am aflat noi acum? Să vă ştie, să vă ajute?

– Am fost eu odată în zona Montrealului, la hirotonia Episcopului Nicolae. Aşa se face că ţinem legătura, iar unii români de acolo ne mai trimit daruri sau le aduc când trec pe la noi.

Este adevărat că în şcolile ungureşti se predă dintr-un manual special istoria secuilor?

–  Da. Este adevărat. În manual, printre altele, se scrie că aici românii au fost  nişte slugi ale maghiarilor. Distorsionări. Cu părere de rău, pentru România noi nu facem tot ce ar trebui să facem. România este foarte puţin cunoscută în străinătate, de exemplu, dacă vrei să te documentezi despre ea în marile biblioteci de acolo, abia găseşti câteva cărţi vechi sau depăşite, în timp ce despre Ungaria sunt rafturi întregi la zi. Mai mult, fiind prin străinătate, am aflat că în ambasadele noastre nu avem nici hărţile ţării.

Aveţi mare dreptate, trăiesc în străinătate de treizeci şi cinci de ani şi cunosc ce fel de ambasade şi ambasadori avem în Nord America. De ataşaţii culturali, în ghilimele, nici să nu mai vorbim. Am o întrebare, o curiozitate personalǎ, rămâne la latitudinea Dumneavoastră: Patriarhia Română din fondurile sale cât dă la Muntele Atos?

– Din Fondul Central Misionar, un fond mic, ce se strânge odată pe an, în Duminica Ortodoxiei, o mică parte se trimite la Muntele Atos, însă statul român îl sprijină cu mai mult.

– Părinte Episcop, în aceşti aproape douăzeci de ani, aţi împlinit ceea ce nu s-a făcut în cincizeci şi cinci de ani după abominabila silnicie horthystă, ce se continuă, e drept atenuată, cu sprijinul grupurilor iredentiste şi segregaţioniste  actuale. Meritaţi toată consideraţia românilor de pretutindeni, la care o adăugăm şi pe a noastră. Ce perspective aveţi?

– Acum, ne pregătim pentru hramul bisericii de la Valea Mare, unde Sfânta Liturghie o vom sărbători pe un tăpşan, împărţind credincioşilor câte un tricolor; este steagul României. Am cumpărat deja doi kilometri de steag naţional, măicuţele noastre lucrează la confectionarea crâmpeielor de tricolor, iar de la o mănăstire am primit port-drapele. Trebuie să facem liturghia cu drapelele noastre în mâini.

Să vă ajute Dumnezeu. Şi vă va ajuta, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti ani. 

Î.P.S. Ioan Selejan nu ne-a lăsat să plecăm la asemenea drum lung, până la Bistriţa, până nu ne-a poftit la masă. A rugat măicuţele să aibă grijă de noi, dânsul fiind aşteptat de mulţi credincioşi. Când am plecat în curtea mânăstiri încă era aşteptat de alţi români.

Am fost foarte impresionaţi de personalitatea Î.P.S. Ioan Selejan, am fost emoţionaţi şi tulburaţi de cele relatate de acest patriarh spiritual şi naţional, ce trebuie cunoscut şi respectat.

 

(Interviu de Virgil Raţiu şi Corneliu Florea, Miercurea Ciuc, Iunie 2013)

CORNELIU FLOREA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto.Corneliu Florea

virgil_ratiu.2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Virgil Ratiu

Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi

 Maria-Diana-Popescu

Autor: Maria Diana Popescu

Adio Schengen! Dar, dacă judecăm bine, nici „uniunea” nici Schengen-ul nu-i mută pe români de la umbră la soare. Cel mult îi îndeasă mai tare cu capul în sac. În sacul datoriilor şi al sclaviei. Hans-Peter Friedrich, Ministrul german de interne cere Comisiei Europene măsuri împotriva României. După Olanda, Franţa a anunţat că România şi Bulgaria nu-s destul de curate pentru integrarea în spaţiul Schengen, iar acum, ministrul german de interne acuză gradul redus de absorbţie a fondurilor europene din aceste state şi cere Comisiei Europene să ia măsuri. Vizate sînt proiectele de integrare socială a romilor şi reducerea imigraţiei. Problema a fost discutată săptămîna trecută în Consiliul Europei, dar Ministerul Administraţiei şi Internelor din România n-a comunicat nimic pe tema aceasta. Cîinii fac legile în Europa şi pest tot. Că tot a venit vorba de cîini, după adoptarea în Parlament a legii ce prevede eutanasierea cîinilor care nu sînt adoptaţi, localităţile din jurul Bucureştiului au fost invadate de haite de zeci de maidanezi. Primarul capitalei i-a pus în portabaj şi i-a trimis la ţară. Poate că n-ar strica implementarea unei decizii de genul acesta şi în rîndul parlamentarilor. Adică, pentru antipatia lor patologica şi nejustificată faţă de propria naţiune, trebuie urcaţi în dube şi duşi unde a înţărcat mutu iapa. Precum ministrul căruia i-a ieşit porumbelul din gură şi a fost trimis la Muzeul Holocaustului de la Washington, pentru reeducare.

Deşi a trecut aproape un sfert de veac de la lovitura de stat, exemplarele Puterii n-au pierdut instrucţiunile, şi-au creat propriile regulamente, prin care corupţia, infracţiunile, trădarea de ţară şi subminarea sistematică a economiei naţionale au fost ridicate la rang de politică de stat. În Ţara noastră, legile nu mai sînt pentru dreptatea cetăţenilor, ci pentru reprezentanţii Puterii şi pentru companii, unde justiţia funcţionează după modelul calculelor de siguranţă la clădirile ce pot fi afectate de un posibil cutremur (rezistenţa este dependentă de probabilitatea apariţiei, sau nu, a unei catastrofe). Furtul prin contracte păguboase şi, apoi, făcute pierdute, precum şi şpăguiala guvernamentală, se numesc mai nou investiţii şi locuri de muncă promise în campanii. Mafia, în adevăratul sens al cuvîntului, nu e o bandă de cartier, cu trei lei, o panteră şi doi urşi. E o organizaţie cu legislaţie proprie care funcţionează ca o corporaţie cu venituri anuale de sute miliarde de euro. Asemenea reţele, protejate şi întreţinute de instituţiile statului, în care s-au înregimentat şi au avansat din statutul de scursuri ale societăţii în cel de „rechini” specializaţi în fraudă, cămătărie, şantaj, prostituţie, proxenetism, funcţionează în aproape toată lumea şi, după acest model, în mai multe oraşe din Ţară. Cu bilet de voie de la instituţiile statului, pentru dezvoltare, fenomenul a căpătat o amploare fără precedent şi va fi greu de frînat. De stîrpit, nicio şansă. La rîndul lor, organizaţiile mafiote, protejează, întreţin, controlează, potrivit intereselor proprii, organigrama aparatului de stat şi a administraţiilor locale. Nimic nu mişcă în lumea fraudei şi a corupţiei fără ştirea şi aprobarea organizaţiilor interlope, din care, cu mîndrie fac parte, înalţi reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai politicii româneşti. Ne-au înduioşat cu aerul lor de patrioţi falşi cu care invadează zilnic ecranele, doar ca să-i votăm. Tactica a funcţionat! Au creat impresia că lucrează pentru noi, amărîţii, că ei sînt acolo ca să vegheze la liniştea şi ordinea din Ţară. În realitate, cu fiecare mandat, lucrează pentru buzunarele lor, împotriva noastră şi a României. Într-un cuvînt, sînt campioni mondiali în vînzarea avuţiei naţionale şi aruncarea greutăţii pe spinarea propriului popor. În politica românească ar fi binevenită o reducere a termenilor asemenea. Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi şi-i dăm afară. Guvernul socialist din Bulgaria pregăteşte, de la 1 ianuarie 2014 concedierea a 40.000 de funcţionari publici, circa 10% din total, potrivit unei scrisori a ministrului de Finanţe Petar Ciobanov adresată unor miniştri şi şefi de instituţii, relatează Novinite. La noi, chiar dacă vine cutremurul reducerii de personal, directorii din administraţii se ţin ca rîia de scaunele ce se vor, dubla, tripla, odată cu mult-rîvnitele regiuni, menite să destrame Ţara. Apropo de cutremur: Bilanţul din zona Galaţi a depăşit 263 de cutremure din 23 septembrie pînă azi.

Şi încă ceva. Dacă vreţi să aflaţi cine mînuieşte şi stăpîneşte lumea întreagă, aflaţi pe cine nu aveţi voie să criticaţi, că le sare ţandăra. Paşii „noii ordini mondiale” sau noul tip de sclavie – sistem înfiorător care urmăreşte să reducă, adică să ucidă prin diverse metode o mare parte a populaţiei globului (pentru a fi mai uşor de controlat), se aud tot mai aproape, şi prin războiul declarat creştinilor. Probabil e momentul să fim martiri, pentru că se anunţă cea mai aprigă prigoană a creştinilor. Dacă în Marea Britanie spui că eşti creştin rişti să fii dat afară de la serviciu. Şi, decît fantome în mîna monştrilor păgîni, mai bine martiri ai demnităţii. Îmi doresc o societate normală, fără deviaţii patologici, care corup copiii şi tinerii României! Îmi doresc păstrarea tradiţiilor creştineşti milenare ale poporului nostru. Nu mai doresc să fim invadaţi de minorităţi sexuale de care nu ne putem apăra, pentru că s-au înmulţit ca păduchii şi au devenit din ce în ce mai agresivi. M-am săturat să văd cum elevii noştri sînt îndepărtaţi de credinţă şi pervertiţi la tot felul de curente degeneratoare, pentru a face pe plac uniunii şi organismelor internaţionale! Costurile utopiei care a pus stăpînire pe toate domeniile pot fi calculate foarte uşor de către oricine. Premierul promite c-o să scape ţara de BUBA, adică, Boc, Udrea, Băsescu şi Anastase, dar sîntem pe finalul lui 2013 şi n-am auzit decît replici de ură şi ironie între părţi, starea naţiunii e tot mai grea, Boc e primar în Cluj, Udrea e ocupata cu candidatul dreptei, Băsescu n-a făcut cu pactul decît o ceapă degerată, iar Anastase abia s-a măritat şi reînvaţă numărătoarea fentată în Parlament. Cum preşedintele socialist n-a mai avut vreme să construiască al doilea canal Bucureşti-Marea Neagră, fiind executat tot de mafioţi, şi pentru că în 24 de ani n-au construit altceva decît vile pentru ei, e momentul ca politicienii să cîştige un ban cinstit cu lopata şi tîrnăcopul la canal. De atîta amar de vreme de cînd se sapă unul pe altul, au câştigat experienţă.

(Art Emis, 14 octombrie 2013)

 

Roşia Montană, teren de luptă între doi tîlhari

Posted by Gabriela Petcu On September - 17 - 2013
Diana Maria Popescu_optMaria Diana Popescu 

 

Înainte de toate, îmi exprim respectul şi le mulţumesc din suflet sutelor de intelectuali români, prieteni ai revistei şi ai mei, care mi-au acordat votul de încredere într-un sondaj al editorialiştilor patrioţi. Cu toate că am primit pe adresa personală peste o mie de felicitări şi confirmări ale votului, topul reflectă, butonat, desigur, doar o parte din acestea. Adică mai puţin de jumătate. E inutil să mă mai întreb ce se întîmplă cu onestitatea de breaslă, cum şi de ce se înfruptă unii din popularitatea altora, chiar şi atunci cînd e vorba doar de un simplu sondaj. Dacă era un concurs cu premii, precis s-ar fi scos multe săbii din teacă. Războiul gratuit se poartă, nu mai e o noutate. Noutate nu mai e nici faptul că preşedintele ţării a fost din nou huiduit, de data aceasta la Ţebea. Nici nu cred că-i vreo problemă, s-a învăţat cu fluierăturile. O noutate mi se pare curajul omului care a aruncat cu o bucată de pîine în el. Să strici orzul pe gîşte, e chiar o problemă. Întrebarea e: de unde a avut românul acela pîine, cînd populaţia a sărăcit, iar economia a înflorit, potrivit unor aiureli ale guvernanţilor! Poate privită prin lupă măritoare. Cu sau fără preşedinte, aniversarea de la Ţebea îşi are rostul ei istoric, mai ales în aceste vremuri tulburi, pe pămîntul românesc, mereu tînjit de către alţii – însă, sinistraţii din Galaţi aveau mai multă nevoie de atenţia preşedintelui. Cît priveşte baia de mulţime, să zicem: manipulare, ideologie şi emoţii ieftine. Dar să lăsăm subiectul, avem, vorba francezului, „alte mîţe de biciuit”. De pildă, afacerea Roşia Montană, un periculos tun de exportat bani, fără discuţie, un cancer al corupţiei. De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, cancerul corupţiei autohtone a cuprins Parlamentul şi Guvernul, R.M.G.C. doar a fost sădită în brazda unui teren fertil. Oricît s-ar bate analiştii noştri în datul cu părerea, ca pe şanţ, oricît ar crede protestatarii că manifestaţiile lor au contat, Sörös ne-a adus exact acolo unde a vrut portofelul lui. Roşia Montană a ajuns cîmp de luptă între doi celebri tîlhari, hămesiţi după bani, culmea, coreligionari: miliardarul american de origine maghiară, George Sörös şi Beny Steinmetz, cel mai bogat israelian şi principal acţionar al Gabriel Resources. Între cei doi se poartă de ani buni o luptă crîncenă în care sînt incluşi Tony Blair şi preşedintele Guineei, iar din complot nu lipsesc tentativele de asasinat şi procesele în instanţă. Deci, ce dovedeşte afacerea Roşia Montană? Că Ţara a fost lăsată să ajungă terenul de luptă al hoţilor, că ne guvernează iresponsabilii interesaţi doar de dîra lăsată de bani spre buzunarele lor nesătule. Şi tot ei strigă în gura mare că nu vînd Ţara, N-o vînd, dar o fac cadou. Afacerea Roşia Montană mai dovedeşte că niciun guvernant nu are apetit pentru fişa postului şi se leagănă în fotoliu cu gîndul la banii fierbinţi obţinuţi din mişmaşuri, pe care îi parchează liniştiţi în off-shore-uri, în insulele Cayman sau în alte paradisuri fiscale.

 

Pe plan internaţional, Rusia mută şi cîştigă. Şah-mat în dosarul sirian! Putin sfidează Washingtonul şi-i pune frînă lui Obama, chiar dacă acesta, de formaţie avocat, avea reflexul de a sufla şi-n iaurt. Din nefericire, tot suflînd, s-a aşezat singur la zid cu toate operaţiunile de agresiune. Deşi, lovitura la adresa regimului Assad va veni mai devreme sau mai tîrziu, jocul marilor puteri e pe sfîrşite. Obama şi-a aşternut paturi luxoase în toată lumea şi trăieşte înarmat pînă în dinţi, într-un vis nerealist! Îi va lua ceva timp să se dezmeticească şi să descoperă că a prizat halucinogene!

 

Să mai spună cineva că ruşii nu au diplomaţi de carieră! După ce a transferat în Siria mai multe sisteme de apărare antirachetă S-300, Putin oferă Iranului sisteme de rachete ultra-performante şi un al doilea reactor nuclear pentru centrala de la Boushehr. În plin conflict sirian, tranzacţia capătă un caracter simbolic. Acest acord militar cu Teheranul, alt aliat al regimului de la Damasc, este o reluare a contractelor de armament ruso-iraniene, întrerupte acum doi ani la decizia lui Dmitri Medvedev, pe atunci preşedinte. Iată că, Occidentul, care a cîştigat cursa înarmărilor şi pe cea economică în faţa blocului socialist, a pierdut lupta ideologică şi, în curînd supremaţia. Care e ironia? Păi, Occidentul s-a dovedit a fi mai socialist decît blocul comunist, aceasta însemnînd că au pierdut confruntarea. E ca şi cum ai lupta cu maidanezii care te încolţesc, la un moment dat îi răpui, dar lupta te costă atît de mult, încît la sfîrşit ajungi să umbli în patru labe şi să urli la lună. China are la putere un regim comunist, fără acea demotivare indusă de un astfel de regim, dar are o economie de piaţă extrem de vie, prin care va ajunge să domine următoarele decenii. La fel ca şi femeile ieftine din şourile păcătoase, care cred că doar nurii contează, dictatorii moderni şi-au făcut transplant de putere şi bogăţie înlocuind sufletul şi raţiunea. Lumea trebuie reparată, iar obsesivii înscăunaţi care cred că au fost aduşi de Moş Crăciun să facă ordine în lume precum le taie capul şi să ia caimacul, trebuie trimişi la pensie în sanatorii. Noroc că, încetul cu încetul, vor pierde supremaţia militară şi economică, fiindcă altfel, cine ştie cum am mai fi sacrificate popoarele care nu le-ar accepta pretenţiile aberante. Dumnezeu a creat lumea liberă în armonie. De ce trebuie monopolizată, gestionată, supusă?

heading-articol

Roşia Montana – Scrisoare deschisǎ Primului Ministru Victor Ponta

Posted by Stefan Strajer On September - 13 - 2013

Foto.Ioan IspasRoşia Montana – Scrisoare deschisǎ Primului Ministru Victor Ponta

 

Autor: Ioan Ispas (Delaware, SUA)

 

După cum bine știți, în 27 august 2013 Guvernul României a aprobat Proiectul de lege privind unele măsuri prealabile exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana, care conține în anexă Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana.

Din motive obscure nu a-ți observat nici d-vs și nici membrii guvernului că art.8 din Acord încalcă dreptul de proprietate consfințit de Constituția României. Iată cum a fost formulat acest art.8: Părțile convin ca societății RMGC să i se pună la dispoziție dreptul de folosință asupra tuturor imobilelor situate în perimetrul licenței de exploatare, necesare pentru atingerea scopului prevăzut în Licența de exploatare, conform dispozițiilor Legii privind unele măsuri prealabile exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților minere. Aceasta înseamnă că atunci când buldozerele RMGC intră în curtea cetățeanului, care s-a baricadat în casă, intervin forțele speciale ale jandarmeriei care-i ridică pe sus pe membrii familiei respective, îi bagă în dube, îi duc la sediu unde sunt amendați. În acest timp buldozerele dărâmă casele, iar cetățenii respectivi pot merge unde văd cu ochii. Adică statul se subordonează unei societăți comerciale.

Chiar dacă RMGC ar fi fost 100% a statului român (ceea ce nu este cazul) nu ar fi fost admisibil să se calce în picioare dreptul de proprietate al unui cetățean român.

A prezenta creșterea formală a ponderii statului de la 19%  la 25% ca o mare victorie a guvernului este jenantă în condițiile în care la înființarea RMGC în 25.08.1997 statul român deținea 33% din acțiuni. Rapacitatea acționarului majoritar a făcut ca imediat după cedarea de către compania națională a Licenței de exploatare nr.47 către RMGC, aceasta să pretindă ca banii cheltuiți cu diverse studii să fie convertiți în acțiuni. Așa s-a ajuns la ponderea de 19% a statului român în RMGC. În urma majorărilor de capital din 2004 și mai ales din 2009, la care statul român nu a contribuit, fiind împrumutat fără dobândă, dar prin virarea directă a împrumutului de către acționarul majoritar în contul RMGC, s-a ajuns ca de fapt în prezent statul român să dețină sub 1% din capitalul social al RMGC. Minvest nu are nicio dovadă (ordin de plată, chitanță) că a depus bani în contul RMGC ca să-și păstreze ponderea de 19%. Nu mă credeți? Cereți Minvest-ului să prezinte public documentele de plată.

Este jenant ca un guvern să încheie un acord cu un SRL (Ltd.) chiar dacă este înregistrat în Canada și cotat la bursă. Pe acest document, având în vedere că în calitate de anexă va face parte integral dintr-o lege, își va pune semnătura Prim Ministru, Președinții Parlamentului și Președintele României, pe de-o parte, iar pe cealaltă un Președinte Director General al unui SRL, cetățean străin, care poate promite orice, răspunderea sa fiind în limita capitalului social al companiei respective. Culmea este că deși acordul este semnat în numele companiei Gabriel Resources Ltd, cotată la Bursa din Toronto sub simbolul GBU, acționarul majoritar la RMGC este de fapt, din 2011, Gabriel Resources (Jersey) Ltd., înregistrată în Channel Islands, cu sediul pe 15 Esplanade, St.Helier, Jersey, JE1 1RBB. Care este bonitatea acestei firme fără active, fără activitate, fără bilanț financiar?! Care este scopul acestei manevre? Răspunsul este simplu: toate promisiunile și angajamentele GBU sunt plasate unei firme de buzunar. Ea este deținută 100% de Gabriel Resources Ltd., dar în cazul unui conflict între acționarii RMGC, legal statul român se va război cu acest Gabriel Resources (Jersey) Ltd., de la care, în caz de victorie, poate să obțină cel mult 100 $ (banii depuși la înființare). În aceste condiții GBU poate să promită orice. Nu este pusă România într-o situație ridicolă prin semnarea acestui acord?

Creșterea redevenței minere de la 4% la 6% este prezentată de asemenea ca un semn de bunăvoință al investitorului. Grație formulării definiției producției miniere din Legea minelor nr.85/2003, investitorul a avut grijă ca produsul finit al proiectului să nu fie sub formǎ de aur și  argint, produse cotate la bursă, ci un aliaj de aur și argint. Aceasta permite pe de-o parte ca RMGC să vândă aliajul la un preț subevaluat unei firme controlate de GBU astfel încât profitul să fie zero (la fel impozitul pe profit) iar valoarea redevenței miniere insignifiantă, iar pe de altă parte sub denumirea de argint să fie ascunse celelalte metale prețioase (wolfram, etc) pentru care nu se va plăti nicio redevență și nici nu vor apărea ca venituri. Un adevărat jaf național!

Dacă beneficiile economice ale proiectului sunt iluzorii, mutilarea munților și iazul uriaș de steril și cianuri sunt consecințe certe. Minerit se poate face și fără cianuri și fără măcinarea munților și fără alungarea localnicilor, în paralel cu celelalte îndeletniciri, așa cum au dovedit de câțiva ani finlandezii la Pompalo.

V-am auzit recent declarând la un post de televiziune că personal nu sunteți de acord cu proiectul și că în parlament, ca deputat, veți vota împotriva lui. Deci noi, plătitorii de impozite și alegători, înțelegem că în calitate de deputat ați rămas fidel promisiunilor din campania electorală, dar ca prim ministru sunteți o marionetă care execută comenzile altora. În urma acestei declarații, dacă sunteți om de onoare, aveți două opțiuni: a) demisionați din funcția de premier și vă întoarceți ca deputat în parlament, sau b) vă recunoașteți greșala și retrageți proiectul de lege respectiv din parlament, pentru că erare human est, persaeverare diabolicum.

(5 septembrie 2013)

 

P.S.În privința gazelor de șist, după ce a-ți acordat peste duzină de licențe de explorare , în timp ce d-vs ne liniștiți că este vorba doar să aflăm ce zăcăminte avem și că nici nu se pune problema exploatării , d-nul ministru Vosganian împreună cu d-nul ministru Niță au elaborat un proiect de modificare a Legii minelor nr.85 / 2003 astfel încât deținătorii licențelor de explorare să aibă dreptul de a obține automat licențe de exploatare .Proiectul mai prevede ca deținătorii licențelor de exploatare să aibă dreptul de a-și extinde suprafața din licență în funcție de necesități.

Veți pune și un asemenea proiect pe ordinea de zi a guvernului ?

 

Românii cer şi obţin cetăţenia Ungariei!

Posted by Stefan Strajer On January - 22 - 2013

Românii cer şi obţin cetăţenia Ungariei!

Autor: Dr. Gheorghe Funar

Complotul internaţional împotriva Poporului Român şi a României continuă cu noi episoade. Unul dintre ele se desfăşoară în ultimii doi-trei ani, într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Este vorba de acordarea dublei cetăţenii, respectiv a celei ungare, pentru românii din România. Se ştie că Parlamentul, Guvernul şi preşedintele României au acceptat să se aplice pe teritoriul ţării noastre o lege votată în Parlamentul de la Budapesta vizând acordarea cetăţeniei ungare pentru anumiţi cetăţeni români. Autorităţile din conducerea Slovaciei au decis că sunt expulzaţi din această ţară cetăţenii care cer şi obţin cetăţenia Ungariei.

În România, aplicarea legii ungare se face cu ajutorul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti, a consulatelor ungureşti şi a U.D.M.R. În primele luni de aplicare a legii ungare pe teritoriul românesc, mai multe sute de mii de cetăţeni români de etnie ungară s-au grăbit să-şi depună actele necesare pentru obţinerea cetăţeniei ungare. Apoi, au învăţat Constituţia şi imnul Ungariei, istoria şi geografia acestei ţări. Într-un interval de 6-12 luni de la depunerea actelor, solicitanţii au fost invitaţi în Ungaria pentru a depune, în ungureşte, jurământul de credinţă faţă de Ungaria. Aşa au procedat şi liderii U.D.M.R. aflaţi în Parlamentul şi Guvernul României, în Parlamentul European, în instituţiile centrale de stat, în administraţia publică etc. Cu toţii au jurat credinţă statului ungar, cu mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, a cărui stemă include şi Ardealul, Sfânt Pământ Românesc, moştenit de români de la strămoşii lor geto-daci, de la Poporul Primordial care a trăit în Dacia Mare.

În ultimii doi ani s-a tot amânat, sub diverse pretexte, primirea României în spaţiul Schengen. S-a mediatizat, mai ales, opoziţia Olandei, fără a se face referire la puternicul lobby unguresc din această ţară şi din structurile Uniunii Europene. Ungaria a fost şi este prima ţară interesată de blocarea intrării României în spaţiul Schengen! La începutul acestui an, vicepremierul ungar Zolt Semjen a declarat că simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei pentru „maghiarii din diaspora este un ţel al nostru de politică naţională“. În declaraţii, Ungaria are o poziţie diplomatică, dar în fapt acţionează diabolic! De ce? Pentru că Ungaria urmăreşte să sporească artificial şi substanţial numărul cetăţenilor acestei ţări prin acordarea dublei cetăţenii, mai ales pentru românii din Ardeal.

Se ştie că, de la 1 Decembrie 1918 şi până în prezent, Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România nu au recunoscut Marea Unire de la Alba Iulia şi Statul Naţional Unitar Român. Încă de la începutul anului 1919, conducătorii Ungariei, în frunte cu evreul ungur Bella Kun, s-au înţeles cu conducătorii evrei ai Rusiei Sovietice şi au pregătit intervenţia armată în România, pentru cucerirea Ardealului şi anexarea acestuia la Ungaria. Atunci, Armata Română a înfrânt trupele ungureşti şi a cucerit Budapesta, capitala Ungariei. La 4 august 1919, pe Parlamentul de la Budapesta au fost puse opincile româneşti de către bravii ostaşi români. După mai multe luni, Armata Română s-a retras din Ungaria (la presiunile Angliei şi ale S.U.A. – n.red.), urmând ca graniţa de vest a României să fie până la Tisa, aşa cum a fost pe timpul Daciei Mari şi aşa cum a precizat-o Marele Patriot şi Istoric MIHAI EMINESCU, în poezia „Doina“. Însă, prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, România a pierdut o parte însemnată din teritoriul naţional. Cu toate acestea, Ungaria şi etnicii unguri din România protestează împotriva Tratatului de la Trianon, cer revizuirea lui şi anexarea Ardealului. Toţi conducătorii Ungariei de după anul 1918 şi cei ai organizaţiilor etnicilor unguri din România au jurat că vor acţiona, pe toate căile şi prin toate mijloacele, pentru dezmembrarea teritorială a României şi anexarea Ardealului. Niciodată, autorităţile statului ungar nu au recunoscut atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor, nu au cerut iertare Poporului Român şi nici nu s-au angajat să plătească despăgubiri. Nici regii alogeni ai României, nici conducătorii regimului comunist şi nici alogenii din conducerea ţării noastre, de după decembrie 1989, nu au cerut Ungariei să recunoască atrocităţile săvârşite împotriva a peste 50.000 de români şi evrei.

Începând din vara anului 2012, autorităţile din conducerea Ungariei acordă cu multă uşurinţă şi într-un timp foarte scurt cetăţenia ungară pentru românii care nu cunosc limba ungară, dar care pot dovedi că strămoşii lor au trăit în localităţi care au făcut parte, între anii 1867-1918, din Imperiul Austro-ungar sau din Ungaria Mare, în intervalul 30 august 1940-25 octombrie 1944.

Pentru a creşte artificial numărul ungurilor din Ardeal, spre 3-4 milioane, Guvernul Ungariei a trecut masiv la acordarea cetăţeniei ungare pentru un număr uriaş de români, renunţând practic la condiţionările iniţiale. Românii care cer să obţină cetăţenia ungară nu trebuie să cunoască limba ungară, nici Constituţia şi imnul Ungariei, nici istoria şi geografia acestei ţări. Singura lor obligaţie este să-şi depună dosarul la sediile U.D.M.R. ori în Ungaria sau la reprezentanţele sale diplomatice din România. În circa două săptămâni sunt anunţaţi solicitanţii români ca să se deplaseze în Ungaria, peste cel mult o lună de zile, pentru a depune jurământul şi a obţine cetăţenia ungară, inclusiv paşaportul. La data anunţată sunt organizate ceremonii, în multe localităţi mari şi mici din Ungaria, unde, în săli festive şi la grămadă, românii pun mâna pe drapelul Ungariei şi pe steagul Ungariei Mari, ascultă înregistrarea cu imnul Ungariei şi jurământul de credinţă, iar apoi semnează actele pentru obţinerea cetăţeniei ungare. După cupa de şampanie, românii deveniţi membri ai naţiunii ungare sunt duşi la spectacole. Unii dintre ei, în semn de mulţumire, au cumpărat şi au oferit buchete de flori oficialităţilor statului ungar. Zilnic, sute sau chiar mii de români din localităţi din Ardeal, din Bucureşti şi din alte judeţe ale României se deplasează în Ungaria şi obţin cetăţenia acestei ţări. Este incredibil, dar adevărat! Urmaşii celor peste 40.000 de români din Ardeal ucişi de barbarii şi teroriştii unguri în timpul Revoluţiei Române de la 1848-1849, precum şi urmaşii miilor de români ucişi de bestiile ungureşti în vremea ocupaţiei horthyste (30 august 1940-25 octombrie 1944), cer în aceşti ani şi obţin cu multă uşurinţă cetăţenia ungară. S-a ajuns, practic, la un fenomen de masă! Până şi elevii şi studenţii etnici unguri din România au fost instruiţi de U.D.M.R. şi caută să-i convingă pe colegii lor români ca să ceară cât mai mulţi, inclusiv părinţii şi rudele lor, obţinerea cetăţeniei Ungariei. De ce au recurs şi acţionează românii pentru obţinerea dublei cetăţenii, respectiv cea a Ungariei? La foarte mulţi dintre români le-a fost refuzată viza de intrare în S.U.A. pentru a putea face vizite la copii, nepoţi sau prieteni. Marea lor majoritate caută să obţină dubla cetăţenie româno-ungară pentru a se deplasa fără restricţii în S.U.A., Canada şi Australia. Alţii, cei săraci şi foarte săraci, cred în promisiunile de ajutoare materiale şi financiare din partea Ungariei. Cei mai mulţi dintre români ştiu că din moment ce au obţinut cetăţenia Ungariei au dreptul să fie angajaţi imediat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fără niciun fel de condiţionări.

Principalii vinovaţi de umilinţa, sărăcia şi disperarea în care au fost aduşi românii sunt cei care s-au aflat la conducerea României post-decembriste, aceia care s-au aliat cu U.D.M.R., cei care nu au acţionat în Interesul Poporului Român, inclusiv pentru intrarea simultană a ţării noastre şi a Ungariei în N.A.T.O., Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen. Cu toate că Ungaria şi-a retras trupele din Irak şi Afganistan, S.U.A. au eliminat vizele pentru unguri. Poporul Român cheltuieşte în zadar sume uriaşe în războiul din Afganistan, iar drept mulţumire S.U.A. menţin vizele pentru cetăţenii români.

De ce duce Ungaria această politică atât de pragmatică şi parşivă? Pentru a justifica în faţa marilor puteri şi a organismelor Uniunii Europene apropiata cerere de autodeterminare a ungurilor din Ardeal, al căror număr  fictiv speră să treacă, în anii 2013-2014, de 50 la sută din totalul populaţiei. Liderii U.S.L. şi P.D.L sunt la curent cu acţiunile concertate ale Ungariei şi U.D.M.R. vizând acordarea facilă a cetăţeniei ungare pentru români, cu scopul clar al anexării Ardealului. De aceea, Guvernul Ponta II caută să împartă teritorial România, în paralel cu demersurile şi acţiunile anti-româneşti ale Ungariei!

Această politică de stat a Ungariei şi ceea ce se petrece în România, mai ales în ultimele şase luni, se pare că a scăpat Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.), iar Parlamentul şi preşedintele României păstrează o tăcere vinovată. Se pare că premierul Victor Viorel Ponta încă nu a aflat toate detaliile de la consilierul personal Gyorgy Frunda (omul de încredere al Budapestei la Palatul Victoria) despre această acţiune extrem de periculoasă a Ungariei îndreptată împotriva României. Ca atare, la conferinţa de presă pe tema: „Starea Naţiunii“, premierul Ponta a omis acest subiect, al dobândirii cetăţeniei ungare de către sute de mii de români get-beget. Din păcate, nici presa românească nu a aflat despre politica de stat a Ungariei, desfăşurată în complicitate cu autorităţile Statului Român, cu scopul dezmembrării teritoriale a României şi umilirii Poporului Român.

Pentru a nu se dezbate în Parlament şi în mass media această acţiune diabolică a Ungariei şi U.D.M.R. împotriva integrităţii teritoriale a României, Guvernul Ponta II a pus la re-re-încălzit ciorba stricată a vilelor R.A.-P.P.S., moştenită de la guvernele precedente, uitând deliberat privilegiile şi cheltuielile uriaşe făcute de alogenii aflaţi în Palatul Elisabeta.

Deşteptaţi-vă  şi uniţi-vă, români!

(Cluj-Napoca, 17 ianuarie 2013)

 

Un remarcabil om printre politicieni – Jose Mujica

Posted by Stefan Strajer On January - 4 - 2013

Un remarcabil om printre politicieni

Autor: George Petrovai (Sighetul Marmatiei)

Obișnuit până la scârbă cu fauna politicianistă de pe la noi, căreia gura nu-i mai tace de zorul atâtor  minciuni îndrugate cu sau fără rost, dar căreia tare-i mai place iarba fragedă a furtișagurilor de pe aceste meleaguri, firește că am rămas surprins până la buimăcire de cele citite în revista Lumea despre Jose Mujica, președintele statului sud-american Uruguay, o poveste mai presus de orice suspiciune în ceea ce privește adevărul gol-goluț, atunci când ea este relatată de BBC.

 

Însă, consider eu, n-ai cum să rămâi rece și indiferent la aflarea unei vești mai senzaționale decât însuși senzaționalul păcătos al lumii moderne și mai întăritoare decât un leac miraculos, îndeosebi dacă tu, aflătorul acestei vești, trăiești într-o țară unde necinstea și nelegiuirea reprezintă coloanele de susținere ale politicii de stat, o țară în care două din instituțiile fundamentale (parlamentul și guvernul) nu doar că sunt revoltător de supradimensionate în aceste vremuri de cumplită mizerie pentru grosul cetățenilor, dar – potrivit alianțelor încheiate între rețelele mafiote din politică și afaceri – mai sunt și pline ochi cu pușcăriabili, de neclintit din scaune și ticăloșii atâta timp cât ei sunt mai egali în fața legilor decât mulțimea truditorilor de rând și atâta timp cât însuși primul ministru tratează cinstea, corectitudinea și legalitatea cu nesimțirea golănească a unui plagiator (hoț intelectual) dovedit și răsdovedit; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, o țară unde primarul ales al unei localități este scos din temniță și adus cu cătușele la mâini ca să depună jurământul de credință față de patrie și comunitate (sic!), timp în care susținătorii săi turmentați de un asemenea succes nepereche în lume, scandează lozinci și susțin că totu-i făcătură împotriva acestui om destoinic și fără prihană!

            Căci, revenind la ceea ce reprezintă miezul cu adevărat pilduitor al acestei scrieri, Jose Mujica reprezintă prototipul politicianului îndelung așteptat de câteva miliarde de truditori ai planetei – un veritabil Mesia al politicii mondiale, un om-politician cum ceilalți nu pot să fie, pentru că nu vor să fie!

 

            Aflăm din respectivul articol că Mujica este „singurul președinte care a ales să trăiască la fermă și să practice agricultura”, fapt pentru care „a renunțat la luxoasa reședință prezidențială din Montevideo și s-a mutat împreună cu Prima Doamnă la țară”, unde apa pe care o consumă vine din pământ, întrucât în zonă nu există canalizare.

 

            Iar când ai optat pentru un asemenea stil de viață simplu și care „ține de libertate”, după cum mărturisește acest neobișnuit politician, este evident că atunci deții convingerile imperative ale unui înțelept sadea („Mi se spune că sunt cel mai sărac președinte, dar eu nu mă simt deloc sărac. Săraci sunt oamenii care muncesc din greu ca să poată duce un stil de viață luxos…”, sau: „Dacă nu ai multe bunuri materiale, nu trebuie să muncești ca să le poți întreține, așa că ai mai mult timp pentru tine.”) și la fel de evident este că atunci nici nu prea ai ce scrie în declarația de avere (doar un automobil Volkswagen Beetle din 1987, în valoare de 1800 dolari americani, la care se adaugă bunurile soției sale – terenuri, tractoare și o casă, „evaluate la 215000 de dolari americani”), avantajul imediat și deloc neglijabil al aceste stări de lucruri fiind acela că nu ai a te teme de răufăcători („Gospodăria sa este păzită de doar doi paznici și de Manuela, o cățelușă cu trei picioare”), de îndată ce din indemnizația lunară de 12000 de dolari americani, Jose Mujica reține pentru nevoile sale și ale familiei doar 775 de dolari, adică „echivalentul salariului mediu lunar al unui uruguayan obișnuit”, restul banilor donându-i.

 

            Tocmai de aceea, la 77 de ani și după 14 ani de închisoare, președintele Jose Mujica nu-i doar deplin mulțumit de felul cum și-a orânduit viața („este vorba de o alegere personală”), dar chiar „se declară un om împlinit”!

 

            …Câți dintre politrucii de pe la noi și de aiurea, pe care osânza îi sufocă după un singur mandat, câți dintre ei, deci, au curajul și voința să urmeze extraordinarul exemplu oferit de cel mai modest președinte din lume?

 

            Este vădit că deocamdată nici unul, atâta timp cât politica este și va fi pentru unii ca aceștia o vacă de muls, chiar și atunci când vaca este atât de prost furajată, încât o țară încă bogată, precum România, stă gata-gata să-și dea duhul, de altminteri la fel ca cea mai mare parte a omenirii, după ce – ajutați de afaceriști și generali – politicienii au așezat lumea pe butoiul cu pulbere al sărăciei, foametei, cruzimii și poluării.

 

            Ba mai mult. Dacă ar fi după acești politruci necinstiți și hrăpăreți, dar mai ales după tâlharii cu ifose din politica dâmbovițeană, președintele Jose Mujica ar trebui de îndată lichidat, pentru ca prin incomparabilul lui stil de viață la nivelul omului de rând (experiment încercat cândva și lamentabil ratat de câțiva politruci români postdecembriști!), să nu se mai constituie într-o vie și permanentă acuzație la adresa belșugului ticălos în care cam toți se bălăcesc.

 

            N.B. Din două una: Ori politicienii lumii, îndeosebi cei din țările sărace, vor urma exemplul lui Mujica, ori – prin forța mulțimilor revoltate – în curând va fi demontat mitul mincinos și atât de împovărător al politicii, doar astfel ipocriții ei făcători putând fi puși cu picioarele pe pământ.

 

            Lucru întru totul realizabil, ne spun cercetătorii, având în vedere că, deocamdată din cauze complet necunoscute, în corpul omului se petrec niște mutații esențiale – în cel mult 15-20 de ani, ne înștiințează acești savanți, de la cele două spirale de-acum, ADN-ul va ajunge la 12 spirale!

 

            Iar rezultatul se va învedera în nașterea unor oameni complet noi, nu doar în aptitudini, preocupări și obiective, ci și în rezistența lor la boli, precum și în modul radical diferit de abordare a relațiilor interumane.

 

 

 

            Sighetul Marmației,                                                                  George Petrovai

 

                 2 ian. 2013

 

           

 

 

 

Cine cu cine votează?

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Cine cu cine votează?

România a ajuns în sfârsit pe prima pagină a ziarelor din toată lumea.

 

Autor: Viorel Baetu (Aschaffenburg, Germania)

 

Principalul e să fii băgat în seamă și politicienii români au reușit în sfârșit performanța! Bravo lor, acum lumea vorbește de România.

Despre un Prim Ministru, care e tânăr, dinamic, a studiat la Oxford (???) a luat un doctorat (mai mult sau mai puțin plagiat) habar nu are de democrație (după cum ne spune Europa Comunitară) dar e carismatic, merge înainte (sau înapoi?) și promite „marea cu sarea” (pe ce bani?).

Despre un Parlament în care stau o grămadă de parlamentari care au fost acuzați din greșeală (sau totuși nu?):

„Surupăceanu Mugurel, PSD – trimis în judecată în mai 2009 pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

            Voicu Cătălin, PSD – trimis în judecată în mai 2010 pentru trafic de influenă în formă continuată (două fapte) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

             Chiuariu Tudor, PNL – trimis în judecată în decembrie 2010 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

             Dumitru Ion, PSD – trimis în judecată în două dosare în februarie 2006 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în scopul obţinerii unui avantaj patrimonial; şi, respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. În primul dosar, a fost achitat definitiv, în cel de-al doilea, achitat în prima instanţa.

             Ghiveciu Marian, PSD – trimis în judecată în decembrie 2011 pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată.

Voiculescu Dan, PC – trimis în judecată în decembrie 2008 pentru folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în forma continuată.

             Năstase Adrian, deputat PSD, condamnat în prima instanţă la 2 ani de închisoare cu executare, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”

Despre un Președinte, care nici el nu e fără greșeală și care conform tipicului împământenit la balcanici (de pe vremea asupririi otomane), a împărțit binele cu două mâini, (dar mai mult cu stânga, căci cu dreapta a dat la „ai lui”), care a tăiat în carne vie (de obicei la adversarii politici), care  a bătut criza europeană (prin măsuri de austeritate impuse populației) și care oricum s-a clătinat zdravăn, dar nu a căzut (legal).

Despre o țară care e în „criză rău” dar nu la nivelul Greciei sau Spaniei sau Portugaliei, pentru că nu e în comunitatea celor care plătesc cu EURO (ce noroc!).

Despre un guvern care, în loc de legi, vrea să conducă țara prin Ordonanțe de Urgență (adică eu vreau și indiferent de ce spune legea, e lege ce spun eu și cui nu-i place n-are decât să se ducă, unde?), parcă ar fi în timpul războiului.

Despre un înlocuitor de Președinte (cum era Nechezolul înlocuitor de cafea) care cu o diplomație învățată probabil la Harward-ul din Ferentari (dacă primul ministru a fost la Oxford, a fost și el undeva)  îi trage cu lozinci de genul: „şeful statului nu primeşte ordine decât de la Parlament, în unele cazuri, şi de la popor, când acesta se pronunţă (adică iese pe stradă!).

Deci cu alte cuvinte, voi Europa Comunitară dați-ne banii și lăsați-ne pe noi să facem ce vrem cu ei (așa mai apar niște miliardari români), iar poporul ar face bine să voteze ce vrem noi și să nu se amestece în treburi care nu-l privesc (sau îl privesc totuși?).

Despre un popor…!!!

Curios pe ăștia iar i-a uitat toată lumea (cu toate că toată lupta se duce pentru acest popor.)

Despre beneficiile devalorizări:

– Măi Ioane ăștia de la parlament, iar vorbesc de noi.

– Unde măi Vasile?

– Peste tot, nu-i auzi, poporul în sus și poporul în jos.

– Asta cu în jos, se potrivește.

– Vor să ne facă să o ducem mai bine.

– Auoleo, ăștia iar ne taie la salarii și la pensii!!!

– Dar LEUL se devalorizează tare și asta e bine.

– Cum e bine?

– Păi dacă te taie la salar, un leu nu mai e un leu, e doar 90 de bani.

– Și?

– Pierzi mai puțin!

***

Situația actuală văzută, obiectiv, subiectiv sau subiectiv, obiectiv, este:

Un partid X vrea puterea absolută, repede și fără compromis (dar cu promisuri), pentru a scoate țara din „mizerie” (pe care în timpul guvernării partidului lor au numit-o „progres”) iar pentru asta, pune la pământ justiția (bună, rea, dar era) îl pune pe președinte (bun, rău, dar ales democratic) să-și strângă boarfele (într-un camion, sau în două) și să plece din marele birou prezidențial (probabil i-au tăiat legitimația de acces cu forfecuța).

Deci înlătură orice control asupra Guvernului (care între timp nu mai e compus decât din membrii partidului X) în timp ce forţează (prin metode puciste) îndepărtarea din funcţie a preşedintelui (ca să aducă pe cine?).

Europa Comunitară din care România face parte spune (pe drept cuvânt):

Asta nu e democrație!!, și impune (adică pardon), îl roagă pe primul ministru răzvrătit, să respecte următoarele șase puncte:

1.      Respectarea independenţei Justiţiei;

2.      Restabilirea competenţelor Curţii Constituţionale;

3.      Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale;

4.      Transparenţă în numirea Procurorului General şi a şefului DNA;

5.      Numirea unui Avocat al Poporului care să fie sprijinit de toate partidele;

6.      Integritatea să devină o prioritate politică, căci altfel îl pun pe linie moartă și îl sancționează (deci îi taie macaroana unde îl doare mai tare, adică la bani).

Primul ministru, promite (că nu îl doare gura) și speră că îi fentează el, într-un fel sau altul, pe „deștepții ăștia de la Bruxelles” căci în 29 Iulie la referendum îi va cădea capul președintelui  în poală și atunci să vezi trai și viață (adică putere și iar putere).

51% din populație (din 15.000.0000,  din 18.200.000, căci încă nu se știe care e populația) trebuie să voteze, deci dacă lăsăm pe dinafară cele peste 10.000.000 de românii care trăiesc în afara granițelor României, nici o problemă.

Parlamentul e în vacanță, așa că pentru a se ține de promisiune:

„Guvernul României trebuie să emită alte două ordonanţe de urgenţă de anulare a ordonanţei prin care stabileşte excepţii de la legea referendumului pentru preşedinte şi ordonanţa prin care amputa atribuţiunile Curţii Constituţionale cu privire la posibilitatea de a verifica, pentru constituţionalitate, hotărârile Curţii”. Trebuie adunat acest parlament (oare chiar trebuie?) dar  parlamentarii nu fac concediu în Bucegi și să-i aduci de la Miami, din Hawai sau de pe Cote D’azur, e complicat și durează.

Deci altfel spus, noi vrem dar vedeți și voi că nu se poate!

 

Ah și ca să nu uităm:

– Angela Merkel nu are drept de vot!

Concluzie:

Fiecare țară importă de ce are nevoie și ce nu poate să producă singură, România ar face bine să introducă un „Green Card” și să importe politicieni adevărați, poate chiar și pe Angela Merkel fără drept de vot!

La alegerile din toamnă, soluția nu e să nu alegi (că tot ăia ies), ci cei care vor să ajungă pe scaune moi, să facă publică o declarație de venit și să dovedească concret că în afară de parole au făcut ceva concret pentru alegători, iar scaunele să fie tari, ca să nu mai poată adormi în ședințele din Parlament.

Deci nu alegeți partidele, alegeți oamenii!!!

 

(Aschaffenburg 15. 07. 2012)

 

PS: Comentarile sunt de prisos și nu sunt dorite.

       Asta da, democrație!!!!

Pasul următor: Demiterea lui Băsescu!

Posted by Stefan Strajer On July - 16 - 2012

Pasul următor: Demiterea lui Băsescu!

 

Autor: Ion Coja (Bucuresti)

Prin condamnarea și încarcerarea lui Adrian Năstase s-a făcut primul pas și a început astfel sfârșitul haitei de criminali și hoți instalați la guvernarea României pe 22 decembrie 1989. Pasul următor este demiterea lui Băsescu, la referendumul din 29 iulie. Votul nostru trebuie să împingă lucrurile spre acest deznodămînt firesc și absolut necesar. Ne-am săturat de ei. Din păcate, nu-i putem demite pe toți printr-un singur referendum, printr-un singur gest public! Va trebui să-i luăm pe rând. Știe toată lumea cine va urma după Băsescu! Dar e musai ca Băsescu, capul răutăților din România, să dispară acum de pe scena politică pentru ca prăbușirea sistemului politic mafiot să continue, să meargă până la capăt, dacă ne ajută bunul Dumnezeu!

      Presa mercenară, inclusiv televiziunile, încearcă o diversiune parșivă și ticăloasă în sprijinul lui Băsescu, prezentând situația ca o luptă între Traian Băsescu și Crin Antonescu, inducând în mintea românilor ideea că la referendum vor avea de ales între Băsescu și cuplul Ponta-Antonescu! Nimic mai fals și mai periculos decât această interpretare a situației în care ne aflăm! Noi acum avem posibilitatea de a elimina din jocul politic pe unul dintre cei mai mari răufăcători din politica românească! Faptul că adversarii săi s-ar putea să fie mai mincinoși și mai hoți și mai incompetenți decât Băsescu nu trebuie să ne inducă în eroarea de a-i mai acorda lui Băsescu creditul nostru!

      Din fericire, nu aceasta este situația. Adversarii politici ai lui Băsescu au păcatele lor, incomparabil mai mici însă. Au făcut multe greșeli, dar răul făcut de ei Țării și cetățenilor acestei Țări este, dacă pot spune așa, în limitele normalității. Aceste limite Băsescu le-a depășit chiar înainte de a deveni președinte!

      Avem acum ocazia acestui referendum și trebuie folosită fără niciun regret, pentru a scăpa astfel de un individ care ne-a făcut mult rău și ne va mai face, dacă nu-i luăm din mână pârghiile puterii de a face mai departe rău în jurul său!

      Pentru ceilalți politicieni, tovarăși sau adversari, unii cu nimic mai de soi decât Băsescu, nu avem încotro și trebuie să așteptăm până la următorul soroc electoral, în toamnă. Imediat după demiterea lui Băsescu, societatea civilă va trebui să se aplece asupra candidaturii lui Crin Antonescu. Ar fi o mare rușine ca românii să aleagă încă un președinte, al patrulea, care nu are ce căuta în fruntea Țării. Să sperăm că scurtul răgaz de câteva săptămâni nu ne va împiedica să ne edificăm corect asupra lui Crin Antonescu și a celorlalți candidați, în speranța că măcar unul dintre ei să prezinte un palmares demn de a fi luat în seamă.

      Să ne fie clar așadar: votul nostru pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă un vot pentru Crin Antonescu! Nu înseamnă preferința pentru acesta!

      Votăm împotriva lui Traian Băsescu numai și numai prin raportare la isprăvile bine cunoscute ale lui Băsescu, unul dintre principalii vinovați pentru starea precară a națiunii române, a României de azi!

 

*

      De ce trebuie demis Băsescu?

      Nu au nicio valoare acuzațiile pe care i le aduce Parlamentul. Motivele pentru care Băsescu trebuie să cadă sunt cu totul altele, mult mai serioase, mai numeroase, și de ele trebuie să ținem seama în ziua referendumului.

      Mai întâi, amintim câteva dintre motivele pentru care Băsescu nici nu trebuia să ajungă în cea mai înaltă funcție! În mod normal, Băsescu nu trebuia să ajungă nici parlamentar, nici ministru!

 

      1. În decembrie 1989 Traian Băsescu ocupa o funcție de director în Ministerul Transporturilor, la Constanța, în Port. Erau ani buni de când nu mai naviga. Era cunoscut printre colegi și subordonați ca un impostor în funcția respectivă. O funcție pe care nu o onora, nici prin comportamentul său, nici prin pregătirea sa profesională destul de îndoielnică. Se știa că la câteva examene importante din cariera unui comandant Băsescu nici nu se prezentase, dar le promovase prin intervenția „organelor de partid”, a protectorilor săi din Securitate.

       Apartenența lui Băsescu la Securitate este certă, a fost demonstrată public. Personal, am discutat acest subiect cu Ion(?) Cătuneanu, fost director în Portul Constanța, care după 1990 și-a recunoscut apartenența la Securitate în fața unui grup de prieteni constănțeni. Cătuneanu ne-a spus că a fost coleg cu Băsescu în structurile Securității. După părerea mea, acest detaliu biografic nu îl încriminează în mod automat pe Traian Băsescu. Nu este grav dacă Băsescu a colaborat cu Securitatea sau dacă a lucrat efectiv în Securitate, ca ofițer! Problema este despre ce Securitate vorbim! După decembrie 1989 a devenit clar că Securitatea nu a fost un monolit, cu oameni de aceeași factură, toți o apă și un pământ. A devenit clar că unii dintre securiști, nu puțini, au făcut parte din Securitatea trădătoare, din Securitatea aservită unor servicii secrete străine, care n-au rămas străine de ce a urmat după 1990 în România. Avem toate motivele să credem că toată cariera politică a lui Traian Băsescu, atât de neașteptată, este datorată sprijinului ocult primit de acesta din partea unor astfel de instituții și structuri. Evident, nici pe departe Băsescu nu este singurul om politic aflat în această situație. Îi țin companie ceilalți doi președinți de după 1990, precum și importanți lideri politici sau din mass media etc. Partea proastă este că au primit acest sprijin ca să facă mult rău României și românilor.

 

      2. În ianuarie 1990, Băsescu a fost printre primii directori demiși la cererea colegilor și a subordonaților. S-a aflat pe lista de directori demiși semnată de ministrul Burada. După câteva zile, acesta a fost „sfătuit” și, practic, obligat să revină asupra demiterii lui Traian Băsescu, revocând ordinul. Subalternii au protestat vehement, contestându-l în continuare, inclusiv în justiție. Băsescu a fost obligat să cedeze și să plece din Constanța, alungat propriu zis de foștii colegi și subordonați. În mod semnificativ, la alegerile parlamentare nu a candidat niciodată în Constanța, unde multă lume îl cunoaște foarte bine câte parale face. Era vestit printre marinari ca un comandant de vas extrem de priceput în relațiile cu vama din port…  A venit la București unde aceiași protectori discreți și eficienți l-au plasat sub pulpana lui Petre Roman și Ion Iliescu. Așa a început o carieră politică de care n-ar fi avut parte dacă nu ar fi primit constant ajutorul unor entități secrete, imposibil de identificat de publicul larg, de alegători.

 

      3. Ca ministru la Transporturi (din mai 1990 până în octombrie 1992 și după 1996), se face vinovat de multe abuzuri și nereguli. Iată câteva:

 

– a permis și a coordonat deplasarea minerilor la București, la mineriadele din iunie 1990 și septembrie 1991. Un simplu ordin al ministrului putea să împiedice venirea minerilor. Dimpotrivă: Băsescu i-a pedepsit pe subalternii care, din proprie inițiativă, au încercat să oprească năvala minerilor.

 

– a demarat acțiunile complexe de sabotare a CFR-ului. Din ordinul său a fost suspendat primul tren de călători, pe ruta Craiova-Cluj. La concurență cu CFR au apărut firme particulare de transport auto. Aceste firme sunt, cele mai multe, controlate prin interpuși de Traian Băsescu și alți foști miniștri la Transporturi. Ca să le meargă bine acestor firme, au fost suspendate o mulțime de trenuri, au intrat în reparații nesfârșite liniile cele mai circulate, pentru ca viteza trenurilor să fie exasperant de mică și lumea să prefere transportul auto. Linia Constanța-București este cel mai bun exemplu pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă în toată țara. Se urmărește distrugerea CFR și privatizarea a ceea ce nu poate fi distrus!

 

– a descurajat și amânat orice proiect de construcție a unor auto-străzi noi. A decis că „România nu are nevoie de auostrăzi”! A supravegheat personal reparațiilor la auto-strada Pitești, lipsa sa de pricepere vădindu-se imediat prin calitatea proastă a lucrărilor.

 

– a introdus sistemul de dijmuire în transportul internațional auto, sistem perpetuat până azi.

 

– s-a implicat direct sau prin interpuși în falimentarea flotei comerciale și înstrăinarea acesteia. Dosarul Flota, ajuns în justiție, n-a fost finalizat deoarece Băsescu a știut să-și facă complici persoane din conducerea celorlalte partide parlamentare, precum Micky Șpagă și alții, de aceeași teapă!

 

– demascat de dl Gabriel Ștefănescu, șeful corpului de control din minister, Băsescu a trecut la represalii, concediindu-l pe funcționarul corect și curajos.

 

– altă persoană care l-a demascat pe Băsescu a fost Mihai Erbașu. Mihai Erbașu a murit asasinat în propria sa casă, a doua zi după ce l-a criticat pe Băsescu la OTV și a promis că va aduce la următoarea emisiune a lui Dan Diaconscu dovezile certe ale fărădelegilor și abuzurilor săvârșite de Traian Băsescu de-a lungul ultimilor ani, ca ministru și ca primar general al Capitalei. Îi sugerez lui Dan Diaconescu să scoată din arhiva OTV și să prezinte emisiunile făcute cu Mihai Erbașu și Gabriel Ștefănescu pe tema abuzurilor lui Traian Băsescu. Mă îndoiesc însă că Dan Diaconescu va urma sugestia mea. Face în momentul de față o propagandă fățișă în favoarea lui Băsescu. Păcat…

 

– alegerea sa ca primar și președinte s-a făcut prin fraudă electorală. Vorba lui Ponta: „Au furat mai mult decât noi!” (Ghilimelele îmi aparțin…) Băsescu și oamenii săi au inventat procedee inedite de furt electoral, au inovat în domeniu. La asemenea prostii le merge bine mintea! Căci prost nu este Băsescu, dimpotrivă, este inteligent și mai ales viclean! Predispus genetic spre infracțiune, spre eludarea legii, a normelor și regulilor bunei creșteri, ale corectitudinii! Lasă să se înțeleagă că această „dimensiune” golănească și interlopă a personalității sale a dobândit-o la gura portului! Ca băiat de port!… Eu nu recunosc în acest comportament stilul constănțean, mentalitatea celor născuți pe malul mării! Traian Băsescu nu este constănțean! Nu este născut la Constanța, cei șapte ani de acasă nu i-a petrecut la Constanța, iar constănțenii, când au avut prilejul, l-au alungat dintre ei! Prin felul său de a răzbi în viață, mințind și păcălind, având mereu ceva de ascuns, Băsescu nu este de-al nostru!

 

Ca președinte, și-a arătat arama în nenumărate ocazii.

 

– răpirea ziariștilor din Irak a fost o manevră tembelă și criminală deopotrivă. Chiar și azi, dacă s-ar face o anchetă serioasă, s-ar putea dovedi că Băsescu a fost de acord cu această diversiune prin care a sperat să pozeze în salvator al Patriei! Se pare că au gândit-o alții, dar el a fost în permanență în cunoștință de ce se întâmplă. La data aceea țara era guvernată de coaliția PSD-PNL, de Călin Tăriceanu prim ministru, iar Băsescu șoma la Cotroceni, nu-l băga nimeni în seamă!

 

– la referendumul din 2007 a evitat un scrutin corect introducând în mod abuziv și a doua întrebare pentru alegătorii naivi: dacă sunt de acord cu reducerea Parlamentului, la o singură Cameră, cu numai 300 de parlamentari? Întrebare capcană, care atrăgea simpatia naivilor și a deturnat atenția electoratului de la miza reală. Băsescu încearcă acum o manevră similară prin răspândirea ideii că lumea are de ales între el și Crin Antonescu… Repet: manevră abilă, dar perfect ticăloasă, care denotă lașitate și fuga de răspundere pentru faptele sale.

 

– după alegerile din 2008 a refuzat să ofere funcția de prim ministru majorității parlamentare, care îl propusese pe Klaus Johannis. L-a numit în mod perfect ne-constituțional pe Emil Boc,  care își dovedise deja incompetența, și a demarat acțiunea de racolare, prin șantaj și șpagă, a parlamentarilor traseiști dispuși să se alăture PDL-ului, pentru a inversa raportul politic din Parlament stabilit democratic prin votul nostru. Așa a ajuns să inventeze un nou partid, UNPR, într-un dispreț total pentru voința electoratului și litera Constituției!

 

– lui Băsescu îi aparține ideea de a interzice oamenilor săi din Parlament să participe la votul secret, neavând încredere că aceștia vor vota la ordinul primit. Moment extrem de rușinos, fără pereche în viața parlamentară din toată lumea!

 

– a luat o serie de măsuri care au discreditat și dezonorat armata. A dispus trecerea în rezervă a unor ofițeri superiori de valoare, veritabili profesioniști, caractere autentice, și a ridicat la gradul de generali o seamă de impostori, în frunte cu fostul ministru al Armatei.

 

– în disprețul opiniei publice, a adevăratei intelectualități, i-a numit pe Vladimir Tismăneanu și Horia Patapievici în funcții pentru care aceștia nu aveau nicio competență, dimpotrivă, erau contra-indicați în modul cel mai categoric cu putință.

 

– în schimb, a eliminat-o din viața politică pe dna Mona Muscă atunci când, din sondaje, a reieșit că lumea prețuia tot mult mai mult eleganța și competența unei adevărate doamne în comparație cu mârlănia și bădărănia prezidentului nimerit în funcția supremă prin tertipuri și minciună. Mona Muscă nu a făcut poliție politică. Eu însumi și toți colegii mei de la Universitatea București, care aveam ore cu studenții străini, am acceptat să informăm ierarhic – în cazul nostru la prodecan, dacă ni se pare ceva suspect la vreun student străin! Era știut că sub eticheta de student intrau în țară mulți veritabili teroriști! Nu am semnat niciun angajament în acest sens, dar dacă ni s-ar fi cerut să semnăm, nu am fi avut nimic împotrivă! Presa noastră a avut atunci un comportament dezgustător, făcându-se complice la mârșăvia lui Băsescu. Ca și colegii de partid ai bietei femei!… Căci acesta este pericolul cel mai mare pe care îl reprezintă Băsescu: proliferează în societate, în rândurile tineretului mai ales, modelul său de succes: prin fraudă, bădărănie, viclenie, diversiune, nerușinare!

 

– în anii de guvernare a lui Emil Boc, când Traian Băsescu a controlat tot ce se făcea în Țară, guvernul a contractat cele mai mari împrumuturi din istoria României. În aceeași perioadă guvernul a procedat și la cea mai severă scădere de salarii și pensii din istoria României! Unde s-au dus aceste fonduri uriașe?

Cât timp va mai sta la Cotroceni, lui Băsescu nu i se va cere socoteală pentru acest jaf!

 

– nu putem uita și ierta recomandarea prezidențială făcută tinerilor români aflați în dificultate, nemulțumiți de ce le oferă societatea: să emigreze, să plece în străinătate!…

 

– cel mai vinovat și inacceptabil gest politic al lui Băsescu îl constituie declarațiile repetate făcute de acest saltimbac politic potrivit cărora România trebuie să cedeze din suveranitatea națională în favoarea „guvernului” de la Bruxelles sau din alte capitale, exponente ale Noii Ordini Mondiale. Niciun alt președinte european nu s-a arătat atât de dispus să accepte acest raport politic de subordonare și aservire națională. Cui a cerut nevrednicul de Băsescu mandat pentru asemenea declarații iresponsabile? Nu este acesta un gest de trădare națională? Sau de iresponsabilitate majoră?! Ce trebuie să mai facă acest individ că să fie îndepărtat de la orice funcție publică și tras la răspundere pentru faptele sale, incompatibile cu legea penală și cu exigențele funcției prezidențiale?! (Voi reveni asupra chestiunii.)

 

– și-a permis să iasă în public cu declarații ne-constituționale de susținere a unor proiecte economice precum Roșia Montană! Interpelat de activiști voluntari ai interesului național, când aceștia i-au pomenit de obligațiile pe care fiecare generație le are față de urmași, față de nepoți, neisprăvitul le-a rîs în nas: care nepoți?! Exact cu aceeași mentalitate a țiganului nomad, pe care nimic nu-l leagă de vatra satului, de Țară:

        – Măi, țigane, sări că-ți arde satul!

        – Nu-i nimic! Mă mut în altul!

       Chiar are patrie acest Băsescu? Iar acea patrie este România? Mă îndoiesc!

 

 

                                                                                                            Ion  Coja

 

Post scriptum. Oameni buni, să nu ne facem griji prea mari și prea devreme pentru cel care va urma să-i ia locul Băsescului în toamnă la Cotroceni. Să rezolvăm la referendum problema Băsescu. Și vom vedea ce va fi mai departe! Sunt convins că vor apărea candidaturi noi, valabile, demne de funcția respectivă, din partea societății civile. Știu bine că vreo doi-trei dintre generalii pe care i-a îndepărtat Băsescu din Armată ar fi foarte potriviți cu funcția supremă. Academia Română și mediul academic ne oferă de asemenea câteva candidaturi valabile, mai valabile decât cele cu care ne amenință clasa politică. Personal, mă gândesc cu plăcere și speranță la Dumitru Prunariu… Și la încă vreo trei-patru posibili candidați, oameni tineri, români de care să fim mândri și mulțumiți.

Dar mă văd obligat să fac următoarea constatare: deși nu mi-a plăcut niciodată de Crin Antonescu, impresie pe care am făcut-o public în mai mult rânduri, trebuie să recunosc că prestația sa din ultimele zile, prestața sa la Cotroceni, mă satisface. Declarațiile sale limpezi în apărarea demnității și suveranității funcției de președinte al României în raport cu funcționărimea de la Bruxelles m-au surprins în modul cel mai plăcut. Sper că le va confirma în continuare.

Doamne, ajută!

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors