Familia tradiţională în faţa provocărilor mileniului trei

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2010

 Familia tradiţională în faţa provocărilor mileniului trei

Autor: Nicolae Balint                       

Familia tradiţională şi toate valorile pe care aceasta le-a promovat în decursul timpului sunt într-un mare pericol. Urmare a condiţiilor socio-economice, în principal, dar şi al unui alt tip de mentalitate, concubinajul a luat proporţii. Se nasc puţini copiii – mulţi dintre aceştia în afara căsătoriei (familiei) – iar din ce în ce mai multe familii se destramă. Raportul dintre natalitate şi mortalitate este unul alarmant. Statul român nu are o politică demografică şi asta pentru că statul însuşi, ca formă superioară de organizare a societăţii, are mari probleme. Un proces constant de îmbătrânire se poate observa dealtfel în întreaga Europă. Şi totuşi există reacţii în faţa acestei situaţii. Alianţa Familiilor din România (AFR) face acest lucru: reacţionează. AFR este o picătură necesară într-un ocean al indiferenţei. Despre familie, rolul şi acţiunile  AFR, într-un interviu în exclusivitate cu Bogdan Mateciuc, directorul executiv al AFR.

 

Reporter: Când a fost înfiinţată Alianţa Familiilor din România (AFR), de către cine şi ce anume îşi propune?

Bogdan Mateciuc: AFR s-a constituit în anul 2007, membrii fondatori fiind organizaţi anterior într-un Comitet de Iniţiativă pentru derularea unui „Proiect de ocrotire a căsătoriei şi familiei. Asociaţia noastră este o organizaţie de promovare şi apărare a tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Reporter: În opinia dv., cum apreciaţi situaţia familiei din ţara noastră la ora actuală?

Bogdan Mateciuc: După 1989, familia şi căsătoria ca instituţii şi implicit atitudinea autorităţilor şi a publicului faţă de ele au suferit o degenerare. Familia şi căsătoria sunt sub un atac mai mult sau mai puţin conştient din partea unor forţe secularizante, care afirmă că familia şi căsătoria ori nu mai sunt necesare, ori trebuie redefinite. În acelaşi timp, canalele mass-media promovează stiluri „alternative” de viaţă şi ne prezintă drept modele de urmat viaţa unor aşa-zise „vedete”. Autorităţile statului, deşi sunt conştiente de criza demografică prin care trece România (o populaţie tot mai îmbătrânită, cu impact asupra veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea bazei de impozitare…), nu fac nimic pentru a proteja familia. Din contră, subscriu tacit la promovarea „alternativelor” distructive la adresa familiei şi, mai nou, adoptă măsuri financiare împotriva familiilor, ca parte a programului de combatere a crizei economice.

Reporter: Ce ar trebui să facă statul român pentru conservarea identităţii familiei?

Bogdan Mateciuc: Statul nu are o politică concertată pentru promovarea căsătoriei şi familiei. Nu îi susţine pe tinerii care ar dori să întemeieze o familie. Asemenea măsuri ar trebui să ţină de o strategie naţională, pentru că actuala criză demografică este un pericol cu bătaie lungă. Statul ar trebuie să conceapă un program de măsuri pentru încurajarea acestor tineri, şi pentru descurajarea „alternativelor” promovate de unele organizaţii non-guvernamentale.

Reporter: Credeţi că biserica – mă refer la biserică în general şi nu neapărat numai la cea ortodoxă – se implică suficient în prezervarea identităţii familiei? Dacă o face, cum anume o face?

Bogdan Mateciuc: În general, Biserica se implică în promovarea familiei, în primul rând pentru că familia ca uniune dintre un bărbat şi o femeie a fost întemeiată de însuşi Dumnezeu. Ca instituţie, ea a fost validată şi de Mântuitorul Iisus Hristos. Această promovare se manifestă prin predicile şi cuvintele de învăţătură rostite în biserici şi, ocazional, prin comunicate oficiale emise în legătură cu diferite evenimente şi acţiuni publice. Totuşi, AFR consideră că implicarea Bisericii în general poate fi mai activă şi adusă mai bine la cunoştinţa publicului, care are aşteptări în acest sens din partea Bisericii.

Reporter: Care sunt, în opinia dv., principalele pericole la adresa familiei şi care sunt consecinţele probabile pe termen lung?

Bogdan Mateciuc: Familia este bagatelizată şi desconsiderată. Acest lucru nu este neapărat un atac organizat sau conştient. Este vorba de o atitudine din ce în ce mai răspândită, importată, alături de alte „bucurii”, din Occident şi privită cu îngăduinţă de către mass-media şi autorităţi, în numele unui fals „modernism”. Concret, românii nu se mai căsătoresc şi nu mai nasc copii. Divorţurile şi avorturile sunt la cote mari. Divorţul a fost liberalizat – astăzi poţi divorţa foarte uşor, iar avorturile se fac din bani publici – statul plăteşte avorturile, deşi ele sunt contra interesului naţional. Încercarea de normalizare a unor perversiuni şi eventual includerea lor sub titulatura „familie” este un alt atac la adresa familiei. Rezultatul îl vedem sub forma debusolării individului. Familia ar trebui să fie un micro-univers al omului, un loc în care el se simte împlinit şi în care îşi regenerează puterile, pentru a face faţă provocărilor vieţii. În lipsa acestui micro-univers, individul devine instabil, debusolat şi predispus la gesturi şi acţiuni negative atât asupra lui, cât şi asupra altora. Debusolarea în viaţa personală are impact asupra comportamentului lui în societate. Pe termen mediu şi lung, România are o populaţie îmbătrânită. Din această cauză, ca naţiune ea nu mai are energiile de care are nevoie ca să se dezvolte. Un popor debusolat, deprimat şi căruia i s-a cultivat un negativism persistent faţă de sine nu poate dăinui. În plan practic, există deja probleme cu sistemul de pensii şi de contribuţii al bugetul de stat. Prea puţini tineri, prea mulţi bătrâni. Statul are o povară imensă în această privinţă.

Reporter: Care consideraţi dv. că sunt, prin finalitatea lor, cele mai reuşite acţiuni ale AFR şi ce vă propuneţi, în acest sens, în viitor? 

Bogdan Mateciuc: Asociaţia noastră monitorizează activitatea legislativă şi este interesată de promovarea unor legi în sprijinul familiei. Colaborăm cu orice partide şi politicieni care aderă la valorile familiei. Cu ocazia alegerilor – locale, naţionale sau unionale – facem o analiză a candidaţilor şi emitem un Ghid al Alegătorului prin care îi informăm pe alegători despre profilul candidaţilor. Analiza ţine cont de acţiuni, voturi şi declaraţii ale candidaţilor. La alegerile trecute, unii candidaţi foarte cunoscuţi, care însă nu aderau la valorile familiei, nu au fost aleşi în urma acţiunilor de informare derulate de AFR. Prin aceste acţiuni ale noastre, îi invităm pe alegători să voteze în cunoştinţă de cauză şi le transmitem candidaţilor mesajul că un reprezentant trebuie să îi reprezinte pe cei ce l-au ales şi valorile lor. Aceste campanii ale noastre au fost un succes. Evident, ele vor fi realizate şi la alegerile care vor urma. O altă reuşită a noastră a fost implicarea în dezbaterile publice pe marginea noului Cod Civil. Au existat încercări, din partea unor organizaţii, de a strecura acolo recunoaşterea parteneriatelor între homosexuali. Cu ajutorul unor parlamentari responsabili, am blocat acele încercări. Pe viitor, vom continua să colaborăm cu politicieni pentru adoptarea de măsuri în sprijinul familiei. Susţinem cu fermitate eliminarea din Parlament a oricărui politician care nu ascultă de alegători – iar alegătorii sunt în majoritate creştini şi cred în valorile familiei. De asemenea, o ţintă a noastră este introducerea în Constituţie a definiţiei familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie. Textul actual prevede uniunea între „soţi”, care e un termen interpretabil. Toate acţiunile AFR se subscriu dorinţei de a (re)aminti şi (re)afirma valorile tradiţionale ale familiei. Este nevoie să se facă în permanenţă aceasta, într-o vreme în care valorile şi reperele morale sunt relativizate şi răsturnate.

A consemnat Nicolae BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com

  La Topliţa Română, cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor „Miron Cristea”

 

Autor: Nicolae Balint

Parte distinctă în cadrul „Zilelor topliţene”, cea de-a XIII-a ediţie a „Zilelor Miron Cristea” a fost consacrată comemorării celui care a fost primul Patriarh al României reîntregite, Miron Cristea, originar din aceste locuri. Manifestarea a devenit de ani buni una tradiţională, dar participarea din ultimul timp a unui număr tot mai mare de cadre didactice universitare, din ţară şi din străinătate, a unor recunoscuţi cercetători ai istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti, precum şi a unor jurnalişti şi arhivişti de marcă, a sporit nu numai interesul pentru audierea comunicărilor prezentate, dar a contribuit substanţial la cunoaşterea acestui spaţiu, a problematicii sale atât în ţară, cât şi în străinătate, oferind în acelaşi timp un plus de consistenţă întregii activităţi. Organizată de inimosul şi energicul prof. Ilie Şandru din Topliţa Română, un adevărat spiritus rector al manifestării, ediţia din acest an a „Zilelor Miron Cristea” s-a bucurat şi de această dată de sprijinul constant şi generos al Consiliului local, Primăriei municipiului, Fundaţiei Culturale „Miron Cristea” din Topliţa Română, Centrului Cultural Topliţa, Protopiatului ortodox şi Bibliotecii municipale din aceeaşi localitate. Nu în ultimul rând, se cuvin a fi remarcate deosebita susţinere şi prezenţa la mai multe momente din cadrul ediţiei, a primarului municipiului Topliţa Română, Stelu Platon. Organizată pe patru secţiuni – Credinţă străbună, Istorie, Cultură şi Civilizaţie, precum şi secţiunea Carte – ediţia din acest an a „Zilelor Miron Cristea” a cuprins, pe lângă comunicările prezentate pe secţiuni şi alte momente pline de semnificaţie, dar şi cu o încărcătură sentimentală aparte. Este vorba de slujba de pomenire a Patriarhului Miron Cristea (parcul municipiului), dezvelirea monumentului „Lupa Capitolina” (centrul municipiului), vernisajul unei galerii de artă (Muzeul de Etnografie), precum şi participarea la hramul Mânăstirii Sfântu Ilie din localitate, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea.

Anterior momentului susţinerii comunicărilor pe secţiuni, a avut loc prezentarea în plen al celui de-al IV-lea volum „Sangidava” – care grupează între paginile sale toate comunicările prezentate la Topliţa Română -, precum şi a cărţilor publicate în anul 2009 de cei prezenţi la manifestare. În cadrul acestui moment, a fost comemorată şi personalitatea celui care a fost prof.univ.dr. Vasile Avram, fecund şi prolific publicist, recent dispărut dintre noi. Se mai cuvine menţionat faptul că din cele 65 de persoane care au prezentat comunicări, 22 au fost din judeţul Mureş, ceea ce denotă interesul şi preocuparea de care se bucură în judeţul Mureş, manifestarea de la Topliţa Română, din jud. Harghita. În debutul manifestării, prof. Ilie Şandru a remarcat cu satisfacţie prezenţa numeroasă şi calitatea celor prezenţi, exprimându-şi regretul, dar mai ales uimirea pentru „lipsa de la această manifestare a invitaţilor basarabeni care nu au primit viza”. În cuvântul său, primarul Stelu Platon a declarat că se simte onorat de faptul „că avem posiblitatea să găzduim o asemenea manifestare de înaltă ţinută academică, de o mare diversitate şi care grupează personalităţi de prim rang pe tărâmul cercetării ştiinţifice.” În cadrul manifestării, la secţiunea „Istorie”, secţiune unde au avut loc vii dezbateri şi chiar controverse cu caracter ştiinţific în unele cazuri, a fost adoptat şi un comunicat de presă. Participant, dar şi moderator al acestei secţiuni alături de prof.dr. Alexandru Porţeanu, prof.dr. Liviu Boar, director al Serviciului Judeţean Mureş al Arhivelor Naţionale, a subliniat valoarea deosebită pe care o conferă cercetării istorice, studiul şi punerea în valoare a documentelor din arhive. Pe parcursul celor trei zile în care m-am aflat acolo, am remarcat excelenta organizare şi preocupare a factorilor responsabili pentru a ne oferi un cadru cât mai agreabil de desfăşurare şi susţinere a comunicărilor cu care am fost prezenţi. Remarc în mod deosebit iniţiativa dr. Ioan Lăcătuşu (Sf. Gheorghe) de a se căuta modalităţi adecvate şi diverse de promovare cât mai largă a conţinutului comunicărilor prezentate la toate cele patru secţiuni.       

NICOLAE  BALINT  

www.nicolaebalint.wordpress.com         

 

Marele Refugiu Românesc de acum 70 de ani

Posted by Stefan Strajer On June - 7 - 2010

Marele Refugiu Românesc de acum 70 de ani

 

Autor: Nicolae Balint (Targu Mures)

 

În organizarea Serviciului Judeţean Covasna al Arhivelor Naţionale şi a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sfântu Gheorghe, pe data de 25 iunie a.c. va avea loc la Sfântu Gheorghe simpozionul cu tema 70 de ani de la declanşarea Marelui Refugiu Românesc, manifestare consacrată comemorării a şapte decenii de la dramele succesive trăite de poporul român în vara anului 1940. Această manifestare va fi urmată în zilele de 26-27 iunie a.c., tot la Sfântu Gheorghe, de cea de-a doua întrunire plenară a Colocviului Naţional I.I. Russu de cercetare a sud-estului Transilvaniei, o manifestare care îşi propune instituţionalizarea şi amplificarea cercetărilor interdisciplinare referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei şi la convieţuirea interetnică româno-maghiară. La colocviu sunt aşteptaţi să participe un număr semnificativ de cadre didactice universitare, arhivişti, cercetători şi jurnalişti. Manifestarea – ce poartă numele ilustrului profesor clujean care a ocupat prima catedră de estetică din ţara noastră – îşi mai propune să abordeze probleme referitoare la dezvoltarea şi valorificarea bazei de date cu utilizatori multipli, sprijinirea cunoaşterii bibliografiei privind sud-estul Transilvaniei, inclusiv prin postarea pe internet a celor mai importante lucrări care abordează această problematică. Organizat de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sfântu Gheorghe şi de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Colocviul Naţional I.I. Russu – şi care va fi sprijinit şi de Serviciul Judeţean Covasna al Arhivelor Naţionale – se înscrie în cadrul unei manifestări mai largi, Zilele Andrei Şaguna, manifestare care se află în prezent la cea de-a XIX-a ediţie.

 

NICOLAE BALINT  

O manifestare de excepţie,   

Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema „Arhivele şi cercetarea istorică”

 

Autor: Nicolae Balint

Am avut plăcerea să particip cu o lucrare şi în acelaşi timp să asist la întreaga desfăşurare, pe data de 20 mai a.c., la Sovata, la cea de-a IX-a ediţie a Sesiunii Ştiinţifice Anuale, cu tema „Arhivele şi cercetarea istorică”, o manifestare de excepţie, inclusă de altfel şi în programul „Zilelor Academice Clujene”. Organizată de Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Mureş şi Asociaţia Arhiviştilor „David Prodan”, filiala Mureş, în colaborare cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş şi Institutul „Gheorghe Şincai”, filiala Târgu-Mureş, manifestarea s-a impus atât prin diversitatea temelor abordate, cât şi prin conţinutul calitativ al comunicărilor prezentate. Desfăşurată pe trei secţiuni – „Spaţiu şi civilizaţie urbană, între realitate şi imaginaţie”, „Formarea, selecţia şi mobilitatea elitelor” şi „Arhivistică – Rolul arhivelor în cercetarea istorică” – manifestarea, aşa cum era de aşteptat, a atras pe toţi cei inspiraţi de muza Clio, respectiv cadre didactice universitare din întreaga ţară, dar şi din străinătate, arhivişti şi cercetători ai fenomenului istoric. Am remarcat prezenţa printre participanţii la această sesiune a doamnelor Maria Berényi şi Ana Borbely, ambele de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, precum şi a prof. Giordano Altarozzi, Institutul Italo-Român de Studii Istorice, din Cluj-Napoca. Doamna Maria Berényi,  prin natura cercetărilor sale neobosite dedicate românilor din Ungaria, e de altfel o prezenţă constantă la asemenea manifestări şi, îmi spunea că vine cu plăcere, ori de câte ori are ocazia, pentru că dincolo de atmosfera academică a manifestării, se simte „întotdeauna  acasă, printre prieteni”. Profesorul italian Giordano Altarozzi, care trăieşte de mai bine de şase ani în România, unde a urmat un doctorat, şi cu care am avut plăcerea să călătoresc până la Sovata, cunoaşte excelent nu numai limba română, dar chiar şi specificul românesc şi – aşa cum i-am şi mărturisit într-o anume împrejurare – simte, gândeşte şi chiar trăieşte româneşte. În deschiderea manifestării, în sala de conferinţe a Hotelului „Hefaistos” din Sovata, după ce s-a păstrat un moment de reculegere în memoria lui Andrei Caciora, fost director al Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Arad, recent plecat la cele veşnice, s-au rostit scurte alocuţiuni de către mai multe personalităţi locale prezente la eveniment. Referindu-se la contextul în care se desfăşoară sesiunea din acest an, dr. Liviu Boar, director al Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Mureş, ţinea să remarce în cuvântul său că „dorind să continuăm o tradiţie, am organizat această ediţie în condiţiile unor severe restrângeri bugetare şi de aceea nu pot decât să vă mulţumesc că participaţi, dar ţin să mulţumesc şi instituţiilor care au colaborat cu noi şi, în mod deosebit, ordonatorului de credit de care depind Arhivele, respectiv IPJ Mureş, reprezentat prin dl. comisar şef Valentin Pescari, prezent alături de noi”. Vorbind despre deschiderea şi aprecierea pe care o acordă Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş unor asemenea manifestări, prof. univ. dr. inginer Liviu Marian, rectorul acestei instituţii, preciza că „Este o datorie de onoare pentru noi să continuăm organizarea unor asemenea manifestări şi ţin să subliniez faptul că am fost, suntem şi vom fi deschişi în organizarea acesteia pentru că are un remarcabil conţinut ştiinţific. Am totodată ocazia să remarc cu satisfacţie prezenţa la această sesiune a  mai multor cadre didactice din cadrul universităţii noastre.” Alocuţiunea prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, cancelar al Universităţii „Petru Maior”, a debutat cu o inspirată figură de stil. „Vă mulţumesc că aţi venit – s-a adresat Cornel Sigmirean celor prezenţi – în aceste vremuri care amintesc de potopul biblic. Mă refer la condiţiile meteo şi nu neapărat la vremurile pe care le trăim. Organizarea din acest an a sesiunii, a ţinut seama, aşa cum era şi firesc, de direcţiile de cercetare care s-au impus în ultimul timp”. Au mai urmat apoi, înainte de debutul propriu-zis al manifestării pe secţiuni, câteva succinte prezentări de carte şi preocupări recente din domeniul istioriografiei, având astfel ocazia să remarc personal, pe cele susţinute de dr. Ioan Lăcătuşu, de la ANDJ Covasna, precum şi cele ale conf. univ. dr. Vasile Ciobanu şi dr. Dan Dumitru Iacob, ambii de Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu.                  

NICOLAE  BALINT      

N.R. Puteti citi alte texte ale domnului Nicolae Balint la: www.nicolaebalint.wordpress.com

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

Posted by Stefan Strajer On May - 13 - 2010

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

Autor: Nicolae Balint

 

După Al Doilea Război Mondial, intrată şi ea în sfera de dominaţie comunistă, Ungaria s-a văzut confruntată cu o nouă realitate ce impunea o nouă politică şi în domeniul informaţiilor. Sub directa îndrumare a NKVD, nou createle organe de informaţii maghiare şi-au moderat pentru un timp acţiunile de spionaj împotriva României. Însă nu s-a renunţat definitiv la acestea. Acţiunile ce au fost desfăşurate ulterior acestui moment, au fost însă mult mai atent concepute, desfăşurate şi disimulate, mai ales că, tot ceea ce se întâmpla în această sferă a informaţiilor era foarte atent monitorizat de consilierii sovietici prezenţi în Ungaria până în deceniul şapte al secolului XX. De altfel, în foarte multe situaţii, NKVD a cunoscut aceste acţiuni, însă nu a intervenit pentru că era direct interesat de menţinerea unei situaţii de „conflict îngheţat” între România şi Ungaria. Binenţeles, că în propriul beneficiu, fapt mai mult decât evident în timpul regimului Mihail Gorbaciov.        

 

Foto. Visatorii maghiari de azi ai reocuparii Transilvaniei

Patru variante pentru Transilvania

Tratatul ce urma să se încheie în cadrul Conferinţei de la Paris (1946), avea în vedere principiile cuprinse în documentele încheiate cu România în septembrie 1944, respectiv cu Ungaria în ianuarie 1945. Invocând diverse pretexte, partea maghiară a încercat să deplaseze cât mai spre est graniţa comună cu România. Győngyősi Janos, ministrul maghiar de Externe, avea dealtfel pregătite patru variante pentru Conferinţa de la Paris. O primă variantă avea în vedere crearea unei Transilvanii independente. O alta, propunea legarea la Ungaria, printr-un coridor, a zonei secuieşti din interiorul arcului carpatic. O a treia variantă, a fost cea de anexare la Ungaria a unui teritoriu din vestul României – circa 22.055 km2 – ce cuprindea mai multe judeţe din această parte a statului român (pentru recuperarea a circa 500.000 de etnici maghiari, urmau practic să intre sub dominaţie maghiară peste 900.000 de etnici români). În fine, cea de-a patra variantă propunea organizarea unui refendum privind viitorul Transilvaniei. Niciuna din aceste variante, nu a fost luată în consideraţie pentru simplul motiv că nu ţinea seama de realităţile etnice şi istorice din Transilvania. În plus, Ungaria nu era în situaţia de a pune condiţii, având în vedere atât atitudinea ei din timpul războiului, cât şi politica promovată faţă de evrei.

Spionaj, diversiune şi propagandă antiromânească

Deşi se aflau într-o situaţie cât se poate de ingrată după război – lipsuri materiale, nesiguranţa locului de muncă pentru propriile cadre, viitor politic incert – organele de informaţii şi siguranţă româneşti au reuşit să depisteze şi să probeze mai multe acţiuni ale spionajului maghiar care erau îndreptate împotriva României. Numai în perioada 1945 – 1948, au fost depistate 17 organizaţii subversive care acţionau pe teritoriul statului român şi care, sub o formă sau alta, erau legate de Budapesta. Printre cele mai active s-au dovedit a fi „Mişcarea de Rezistenţă”, „Hungarista”, „Asociaţia anticomunistă de tineret”, „Brigada Fulger”, etc. Atitudinea suspect de tolerantă a nou createlor organe de informaţii comuniste maghiare, s-a observat şi în cazul generalului Dalnoki Veress, fost comandant horthyst al Corpului de Armată maghiar dislocat la Cluj după Diktatul de la Viena din august 1940. Acesta a creat un centru subversiv  la Budapesta ce întreţinea legături permanente cu elemente revizioniste din Transilvania, susţinând material operaţiunile acestora. Acţiunile lui Dalnoki Veress vizau atât obţinerea de informaţii despre situaţia minoritarilor maghiari, cât şi răspândirea clandestină de material de propagandă cu caracter revizionist, având drept scop slăbirea încrederii în capacitatea de organizare şi administrare a autorităţilor româneşti reinstalate în teritoriul cedat. Totodată, la sugestia discretă a Budapestei, o serie de elemente ultranaţionaliste din Transilvania au primit indicaţia de a intra în MADOSZ, militând astfel legal, dar sub faldurile unei noi ideologii care le permitea însă, disimulat, să promoveze vechile teze iredentiste. În acelaşi timp, contele Teleki Adam a pus bazele „Partidului Popular Maghiar”.      

                                                   (va urma)

NICOLAE  BALINT

 

CASETA

Tabel cu persoane din judeţul Mureş, semnalate după 1.04.1947 ca făcând parte din

                    agentura Serviciului Maghiar de Informaţii din România

Nr.crt.                Numele şi prenumele                  Localitatea
1. Beldy          (?) Târnăveni
2. Csiki Francisk Tg. Mureş
3. Csiki Pista Tg. Mureş
4. Haller Ştefan (soţia şi fiica sa) Târnăveni
5. Hubert Ernő Târnăveni
6. Kovacs        (?) Tg. Mureş
7. Kovacs Albert Tg. Mureş
8. Pataki         (?) Tg. Mureş
9. Petery         (?) Târnăveni
10. Szikozai Sandor Tg. Mureş
11. Sas    Ioan Tg. Mureş
12. Wolfgang  Mihaly Tg. Mureş
13. Wolforth Mihail Tg. Mureş

 

N.R. Puteti citi alte texte ale domnului Nicolae Balint la: www.nicolaebalint.wordpress.com

Olipiada Naţională de Istorie, Bacău – aprilie 2010

Posted by Stefan Strajer On April - 20 - 2010

Olipiada Naţională de Istorie, Bacău – aprilie 2010

Autor: Nicolae Balint

Împreună cu profesorul Dumitru Botoş de la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian”, am avut şansa de a face parte din Comisia Naţională de Evaluare, cea care a corectat lucrările celor 322 de elevi din clasele VIII-XII, prezenţi în finala celei de-a XXXIV-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de Istorie. Dincolo de anumite incoerenţe în organizare – ediţia de la Bacău fiind totuşi modestă, comparativ cu cea desfăşurată la Târgu-Mureş în 2008 – nu am putut însă să nu remarc eforturile gazdelor băcăuane care s-au străduit să ne ofere o şedere cât mai agreabilă atât nouă, profesorilor evaluatori, cât şi elevilor participanţi şi profesorilor însoţitori de grup. Am fost plăcut impresionat de acei tineri întâlniţi acolo, frumoşi, sinceri, inteligenţi şi poate uşor naivi, care într-o lume tot mai mercantilă şi mai lipsită de modele şi valori viabile peste timp, au totuşi preocupări legate de istorie, o disciplină şcolară, dar şi o ştiinţă fără de care nu avem dreptul de a gândi şi modela profilul identitar al cetăţeanului de mâine. Însă ceea ce m-a impresionat până aproape de lacrimi – nu vreau să fiu patetic, credeţi-mă! – a fost exemplul dat de elevul din clasa a XII-a George Cătălin Eşeanu, de la Braşov. În scaun cu rotile, având însă şi alte dizabilităţi, acest tânăr care şi-a dictat lucrarea, el neputând să scrie şi care a fost prezent pentru a doua oară la o fază naţională a Olimpiadei de Istorie, ne-a dat tuturor celor prezenţi acolo, o lecţie de viaţă, de demnitate umană şi pasiune pentru cunoaştere. La Bacău fiind şi văzând câtă pasiune şi cunoaştere au îngemănat acei elevi în lucrările lor, n-am putut să nu mă gândesc la cuvintele istoricului academician Florin Constantiniu, cuvinte spuse nu cu mult timp în urmă, în cadrul unui interviu.

Mondializarea, declara domnia sa, este un proces căruia România nu i se poate sustrage, dar căruia ii poate rezista. Nu o rezistenţă, aş spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identităţii naţionale. În Franţa, ţara cu o atât de veche şi strălucită cultură, guvernul a iniţiat o dezbatere despre identitatea naţională. La noi, când cineva abordează această problemă, se aud imediat voci care îl acuză că este naţionalist, nostalgic, etc. Patriotismul e privit, în anumite cercuri ale intelectualiţătii noastre şi ale societăţii civile, ca o boală ruşinoasă. Americanii – îi am in vedere pe cetăţenii SUA – ne oferă cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care îi copiem în atâtea privinţe, rămânem indiferenţi la minunata lor pildă.” Stimate domnule profesor, aveţi dreptate, dar eu cred că atâta timp cât mai există asemenea tineri pasionaţi de istorie, dar şi de alte discipline şcolare, mai există încă speranţă. Atât la debutul manifestării de la Bacău, cât şi la festivitatea de premiere – ambele desfăşurate la Casa de Cultură din localitate – au fost prezenţi pe lângă membrii Comisiei Naţionale de Evaluare, respectiv profesor univ. dr. Mihai Iacobescu – preşedinte, conf. univ. dr. Mihai Lazăr – vicepreşedinte, profesor dr. Doru Dumitrescu, inspector de istorie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Tineretului şi Sportului şi prof. Mihai Manea, inspector de istorie în cadrul IS al municipiului Bucureşti, secretar al Comisiei Naţionale de Evaluare, şi o serie de personalităţi politice locale, precum Claudiu Bălan, Prefectul judeţului, Romeo Stavarache, Primarul municipiului Bacău, Ana Marchiş,  reprezentantul CJ Bacău, dar şi cadre didactice din conducerea ISJ Bacău. La finalul celor trei zile cât a durat manifestarea (8-10 aprilie a.c.) Claudiu Bălan, Prefectul judeţului, a ţinut să precizeze faptul că, citez: “A fost o competiţie plină de încărcătură emoţională şi intelectuală, dovadă în acest sens fiind prezenţa dumneavoastră într-un număr aşa de mare.” Şi parcă pentru a-i consola pe cei care nu s-au aflat pe podiumul de premiere, în cuvîntul său, Romeo Stavarache, Primarul Bacăului, a ţinut să facă următoarea remarcă, citez: “La o competiţie, indiferent de natura ei, în primul rând este important să participi. Chiar dacă ai pierdut, mâine s-ar putea să câştigi.” Cel care a pus punctul pe “i” a fost însă Doru Dumitrescu, inspector de istorie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Tineretului şi Sportului. “Mă adresez vouă, elevilor, subiectul principal al acţiunii desfăşurate aici, la Bacău, a precizat Dumitrescu. Părererile mele sunt împărţite. Pentru clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a am remarcat în mod cât se poate de plăcut modul de abordare al subiectelor. În schimb pentru clasele a XI-a şi a XII-a nu am aceeaşi părere şi asta pentru că rezultatele din acest an nu s-au ridicat la nivelul celor obţinute anul trecut, la cea de-a XXXIII-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Istorie. Cred că nu v-aţi centrat suficient atenţia pe analiza profundă a cerinţelor subiectelor date. Una peste alta însă, Olimpiada a fost o reuşită. Spun aceasta şi pentru faptul că spre deosebire de alte ediţii, în acest an s-au înregistrat doar 43 de contestaţii.”

Elevii mureşeni participanţi la Olimpiada Naţională de Istorie au fost însoţiţi de profesorul Simion Paşca de la Colegiul Naţional “Unirea” şi după cum remarca Gabriel Grozav, inspector de istorie în cadrul ISJ Mureş “au obţinut rezultate meritorii, fapt care îi motivează şi îndreptăţeşte în acelaşi timp să participe şi la ediţia de anul viitor.”

NICOLAE   BALINT   

Arta manipulării prin cuvânt

Posted by Stefan Strajer On April - 3 - 2010

Din gama războaielor neconvenvenţionale,

Arta manipulării prin cuvânt

Autor: Nicolae Balint

Trebuie să fim cu toţii cu de acord că manipularea – în diversele ei forme de manifestare – este în fapt o formă a războiului psihologic. Când Sun Tzu a scris „Arta războiului”, cu siguranţă că el nu s-a gândit ce forme elaborate va cunoaşte acesta în decursul evoluţiei umanităţii. De fapt, problema care ar trebui să ne-o punem cu toţii este dacă evoluăm cu adevărat sau ne autodistrugem puţin cu fiecare zi? Războiului chimic, celui nuclear, celui bacteriologic sau economic, li s-au adăugat de mai bine de o jumătate de secol, războiul psihologic, în care manipulării prin cuvânt i s-a rezervat un loc aparte. Insidioasă, împletind elemente de adevăr cu altele ce ţin de domeniul ficţiunii, manipularea prin cuvânt are o putere de persuasiune extraordinară determinând publicul ţintă – ce joacă rol de receptor – să gândească şi să acţioneze în sensul dorit de emiţător. Este fără doar şi poate o manipulare în masă. Din punctul de vedere al emiţătorului, succesul acţiunii nu ţine numai de modul cum este pregătită manipularea, de durata şi modalităţile de acţiune, ci ţine mai ales de calitatea publicului receptor, de gradul lui de instruire, public căruia i se induc treptat sentimente, convingeri şi idei, despre care, acesta are impresia că-i aparţin şi că a ajuns singur să şi le formeze. Astfel, cuvântul ca formă de expresie a tot ce este mai nobil în forma de manifestare a inteligenţei umane, capătă din ce în ce mai mult valenţe distructive. Este un adevăr dezarmant faptul că cu cât publicul ţintă este mai puţin instruit şi educat, manipularea prin cuvânt este mai facilă, iar obiectivul urmărit este mai uşor de atins. Nu există manipulare fără manipulatori şi nici manipulare de dragul manipulării. Întotdeauna există scopuri, iar cei care le urmăresc stau de cele mai multe ori în umbră şi acţionează prin interpuşi, persoane inteligente, dar în cele mai multe cazuri lipsite de caracter şi moralitate. Dacă în timpul evenimentelor din decembrie 1989, manipularea prin cuvânt – ca formă de manifestare a războiului psihologic – a fost evidentă chiar şi pentru cei mai puţin iniţiaţi, de 20 de ani încoace poporul român este supus continuu, dar moderat, atât din afară, cât şi dinăuntru unui adevărat atac informaţional, fiind de cele mai multe ori incapabil să deceleze adevărul de ficţiune şi complăcându-se drept urmare, într-o condamnabilă şi inexplicală letargie şi lipsă de atitudine. Personal consider că de 20 de ani trăim o intensă manipulare la nivel naţional şi trebuie să recunosc – de ce nu? – una de mare succes. Prin cuvânt, ni s-a indus treptat sentimentul neputinţei, al incapacităţii de a ne organiza şi conduce singuri. Aşa a fost posibil un jaf la scară naţională, de care – ce bizarerie… -, nimeni până acum nu se face vinovat. Nimic din ceea ce era performant şi viabil în timp, nu a fost preluat după prăbuşirea regimului comunist. Repetându-ni-se obsedant că „industria românească este un morman de fiare vechi”, am ajuns să şi credem acest lucru şi să fim astfel complici tăcuţi şi impasibili la distrugerea ei. Azi nu mai avem industrie autohtonă şi nici perspective că vom mai avea în curând. În acest fel, treptat, a dispărut o clasă socială – proletariatul – cu idealurile ei cu tot. Dar ceea ce este mai tragic, a dispărut în acest fel şi bruma de solidaritate socială care mai exista în societatea românească. Agricultura, domeniu în care după 1990 au lipsit cu desăvârşire politicile coerente, trăieşte în prezent o dramă greu de imaginat, deşi ar fi putut fi domeniul care ne-ar fi asigurat independenţa alimentară, plus exporturi la produse cu mare căutare pe piaţa mondială. Sub imperativul necesităţii reformelor imediate, dar în fapt urmare a unor interese oculte din exterior, am destructurat armata, sănătatea, educaţia şi cercetarea. Nomenclaturii comuniste, ce avea mult mai multă decenţă şi bun simţ, dar şi un anume – de ce să nu recunoaştem ? – patriotism, i-a luat locul o oligarhie agramată, incultă, dar foarte vorace şi lipsită de scrupule. Naţionalismul, cu tot ce avea el mai pur şi mai sincer – manifestare firească a afirmării identităţii unui popor – a fost compromis de discursul oamenilor politici care l-au clamat în exces, fără a face însă şi ceva concret pentru prezervarea identităţii, demnităţii şi mândriei naţionale. În exterior, percepţia despre români şi România este de-a dreptul catastrofală. Şi asta în ciuda faptului că avem campanii de promovare a valorilor naţionale (branduri româneşti), avem chiar şi instituţii care trebuie să facă acest lucru…..Cine se face vinovat de această stare de lucruri? Va ajunge să răspundă cineva pentru tot ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 20 de ani? Trăim vremuri de mare cumpănă şi nu sunt semne că în următorii 50 de ani s-ar putea naşte o mişcare de renaştere naţională, iar asta, în primul rând, pentru că la nivelul mentalului colectiv există serioase carenţe de percepţie şi comportament. La un popor care, paradoxal, a ajuns – determinat fiind de alţii – să trăiască în prezent, fără să se mai gândească la viitor şi cu atât mai puţin la trecut, care a ajuns să consume fără să producă, la care sentimentul responsabilităţii pentru viitorul copiilor lor se manifestă tot mai puţin şi care-şi petrece timpul liber între tefonul mobil şi talk-show-uri, este foarte greu să mai poţi determina o schimbare a fondului şi capacităţii de percepţie asupra vremurilor nefaste pe care le trăieşte. În fond, este difereneţa firească între o fiinţă vertebrată şi una nevertebrată, incapabilă de vreo reacţie. În fapt – amară concluzie – poate că ne merităm soarta pe care alţii ne-au rezervat-o. Mankurtizarea românilor ca popor este mai aproape ca niciodată. Spun aceasta pentru că după părerea mea trăim o dramă naţională de care probabil nu suntem suficienţi de conştienţi. În fapt, suntem naufragiaţi într-un timp abulic şi absurd, demn de un roman de Kafka. Cu un viitor din ce în ce mai incert, românii ca naţiune sunt nişte candidaţi serioşi la mankurtizare. Cinghiz Aitmatov avea dreptate. Ştergându-le din memorie propria istorie, dar speculându-le şi în acelaşi timp stimulându-le sensibilităţile, orgoliile şi mai ales viciile, oamenii – în cazul nostru românii – se vor dovedi docili şi uşor de manipulat. Dar mai înainte de toate, trebuie să li se şteargă din memorie ideea apartenenţei la un anumit grup, adică la naţiune. Şi cum s-ar putea face asta? Foarte simplu. Cu timpul – dar nu prea mult, pentru că timpul costă bani -, istoria naţională trebuie scoasă din manuale. Locul ei va trebui luat în exclusivitate de istoria Europei, o istorie în care toţi vom avea doar viitor, vom fi egali (cel puţin în teorie) şi vom avea idealuri trasate de la Bruxelles. În momentul actual, unul dintre marile pericole îl reprezintă şi interesul tot mai scăzut pentru studierea istoriei naţionale, dar şi rolul periferic care i se acordă istoriei prin Curriculum-ul Naţional, în formarea viitoarelor generaţii. Cu timpul, va dispare probabil la români, sentimentul identitar. În preajma fatidicului an 1940, marele istoric Nicolae Iorga, spunea atât de inspirat: „Vai ţie popor al meu, căci mari primejdii ţi se pregătesc”. Avea dreptate şi timpul a confirmat nefastele presimţiri ale marelui istoric. Ele sunt valabile şi azi. Însă înaintea lui Iorga, tot într-un moment de mare cumpănă pentru naţiune, mai precis după ce Bucureştiul fusese ocupat de armatele germane, la sfârşitul anului 1916, poetul Octavian Goga declara cu multă obidă şi încrâncenare: „De ce am ajuns aici? Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti”. Despre timpul prezent – un alt moment de cumpănă în viitorul acestei naţiuni -, ce s-ar mai putea spune oare? Nimic în plus faţă de ceea ce spunea cu puţin timp în urmă reputatul academician Florin Constantiniu, într-un număr din revista „Historia: „…în următorii 50 de ani, nu mai e nimic de aşteptat de la el (poporul român – n.a.). Aceeaşi vegetare resemnată şi năucă”. Şi atunci, oare nouă, celor de azi, precum înţeleptul latin cândva, nu ne mai rămâne să spunem nimic altceva decât „Vae victis!”?

Adunarea de la Toplita

Posted by Stefan Strajer On March - 21 - 2010

În adunarea de la Topliţa,

Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna a hotărât să se extindă şi în judeţul Mureş

Autor: Nicolae Balint

Desfăşurată sâmbătă, 20 martie a.c., la Topliţa, adunarea Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna a hotărât extinderea acestui organism de reprezentare civică a românilor, şi în judeţul Mureş. O reacţie firească şi de necesară atitudine faţă de intenţiile de autonomie pe criterii etnice, precum şi de oficializare a limbii maghiare ca a doua limbă în stat. În prezenţa a peste 1500 de participanţi – cei mai mulţi aflaţi în afara sălii de adunare care s-a dovedit a fi neîncăpătoare – s-a dat citire unui memorandum care urmează a fi prezentat atât Preşedintelui României, cât şi autorităţilor statului român. 29 de ONG-uri au aderat la obiectivele Forumului, manifestându-şi intenţia de sprijinire a elementului românesc din aceste judeţe, atât din punct de vedere cultural, cât şi economic.  

“Suntem ameninţaţi cu sfârtecarea ţării…”

“Ţara şi Tricolorul ţării nu pot fi negociate”, a declarat IPS Ioan Sălăjan, arhiepiscop ortodox al Harghitei şi Covasnei, prezent la manifestare şi cel care a deschis adunarea de la Topliţa, un adevărat misionar al limbii şi trăirii româneşti creştine în acest spaţiu, dar şi un model de atitudine românească. “Noi, românii din Harghita, Covasna şi o parte din Mureş, ne-am simţit de multe ori abandonaţi. Suntem ameninţaţi cu sfârtecarea ţării şi ne punem întrebarea, oare chiar este posibil? Chiar până acolo am ajuns? Vreau să vă reţin atenţia că judeţele Harghita şi Covasna au cel mai mic număr de tineri absolvenţi români, de studii superioare şi care, de cele mai multe ori, nu se mai întorc în locurile de origine pentru că simt instabilitatea din aceste locuri”, a mai declarat înaltul prelat. În cuvântântul său, dr. Ioan Lăcătuşu, fost director al Direcţiei Judeţene Covasna a Arhivelor Naţionale şi unul dintre membrii fondatori, în 2005, ai Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna, a adresat mulţumiri publice pentru sutele de mesaje de adeziune şi de susţinere pe care le-a primit adunarea de la Topliţa, atât din ţară, cât şi din diaspora, mesaje care datorită timpului alocat manifestării, nu au putut fi citite, urmând însă a fi adunate şi editate într-un volum. În acelaşi context, domnia sa a mulţumit şi publicaţiilor “Clipa” şi “Curentul internaţional” din USA, care au publicat apelul şi care şi-au manifestat constant interesul pentru situaţia românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.  

     

“Solicităm statului român interzicerea grupărilor paramilitare cu caracter revizionist şi fascist”

Memorandum-ul căruia îi voi da citire în faţa dumneavoastră, a declarat avocatul Ioan Solomon, preşedintele Forumului, va fi prezentat Preşedintelui ţării şi autorităţilor statului român. El este axat pe problemele românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Trăim în această zonă peste 400.000 de români şi avem acest drept moral, pentru că noi suntem urmaşii celor care au înfruntat aici maghiarizarea de dinainte de 1918, dar şi din perioda Diktatului de la Viena, iar în conştiinţa noastră acest lucru este încă dureros de prezent”. În cuvântul său, Solomon a accentuat în mod deosebit pe pericolul pe care-l reprezintă enclavizarea şi existenţa unor organizaţii paramilitare. “Aici, în judeţele de care vorbeam, se produce un fenomen nemaiînîntâlnit în Europa, o enclavizare chiar în inima României. Numai orbii nu văd ceea ce se întâmplă. Protestăm faţă de modul în care este tratată populaţia românească din aceste judeţe. Nu am fost, nu suntem şi nu vom fi de acord cu autonomia, cu acţiunile iredentiste şi revizioniste. Criteriul etnic a generat întotdeauna disfuncţionalităţi. Nu suntem de acord cu Statul minorităţilor în forma propusă de UDMR. Solicităm înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să cerceteze abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii din Harghita şi Covasna. Solicităm statului român interzicerea organizaţiilor paramilitare cu caracter revizionist şi fascist. Chemăm cetăţenii români de naţionalitate maghiară la conlucrare sinceră, deschisă, în spiritul valorilor creştine şi europene.”   

 

“De ce nu se înscrie UDMR la tribunal?”

În timp ce parlamentarul Victor Ponta, proaspăt preşedinte al PSD, a fost întrerupt în timp ce-şi susţinea discursul de mai multe ori şi chiar interpelat cu ostilitate din rândul sălii, europarlamentarul Vadim Tudor, execelent orator şi pafletar, a fost ovaţionat în mod repetat, nu numai pentru discurs, cât mai ales pentru figurile de stil cu care şi-a agrementat discursul. “Politica interesului naţional, de care vorbea marele om politic Take Ionescu, a declarat Vadim Tudor, nu este înţeleasă acum, când avem nevoie de ea mai mult ca oricând. În ţara asta nu se mai respectă nicio lege. În ritmul ăsta, în curând în România nu se va mai respecta nici legea gravitaţiei. UDMR este de fapt un ONG şi cu toate acestea s-a aflat şi se află la guvernare. Atunci, hai să chemăm la guvernare şi Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Compozitorilor…De ce nu se înscrie UDMR la tribunal, ca partid? Vă spun eu de ce. Niciun tribunal nu l-ar înscrie, şi asta pentru că obiectivul autonomiei teritoriale încalcă flagrant Constituţia. Vă asigur că la Bruxelles, autonomiile pe criterii entice nu sunt agreate.” Prezentă la manifestare, europarlamentarul Norica Nicolai a menţionat:“…în politica românească există o vădită lipsă de caracter şi de atitudine. Noi, PNL-ul, am respins Statutul minorităţilor în forma propusă de UDMR. Vă asigur că acest statut nu va trece de Parlamentul României. Pentru a cunoaşte şi mai bine problemele românilor din Harghita şi Covasna, am deschis două cabinete europarlamentare, unul la Miercurea Ciuc şi un al doilea la Sfântu Gheorghe.”     

“Nu mai vrem…”

Lazăr Lădariu, redactorul-şef al cotidianului mureşean “Cuvântul liber”, proaspăt ales în forul de conducere al Forumului extins şi în Mureş, a accentuat pe faptul că ”Ne aflăm aici pentru apărarea legii, a limbii şi a pământului strămoşesc. Nu mai vrem să fie batjocorită limba română, suportul conştiinţei de neam şi de ţară, candela vie a trăirii noastre. Nu mai vrem simboluri fasciste pe instituţiile româneşti. Nu mai vrem batalioane fasciste care să defileze pe străzile Ardealului. Nu mai vrem ca bisericile noastre să fie batjocorite şi umilite cu expresii precum biserici cu turle în formă de ceapă. Nu mai vrem monumente non grata pe pământ românesc…” În cuvântul de final, deputatul Traian Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat “Prin dumneavoastră, cei de faţă, suntem de fapt prezenţi peste 400.000 de români care trăim în această zonă, şi care avem un cuvânt de spus în ţara aceasta. Am fi dorit să fie prezenţi şi reprezentanţi ai guvernului, ai ministerelor care au atribuţii pe linie de siguranţă şi ordine publică. Ştie statul român ce se petrece cu adevărat în această zonă? Câte controale s-au mai făcut, spre exemplu, pe linia administraţiei locale, în ultimii ani? Au fost invitate şi autorităţile statului român, dar nu ne-au onorat cu prezenţa. La final, dorim să transmitem un mesaj de linişte şi toleranţă, însă ţin să accentuez că nu vom accepta autonomia şi declararea limbii maghiare ca a doua limbă oficială.”   

NICOLAE  BALINT

www.nicolaebalint.wordpress.com 

 

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

Posted by Stefan Strajer On March - 15 - 2010

 Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

 Autor: Nicolae Balint

După Al Doilea Război Mondial, intrată şi ea în sfera de dominaţie comunistă, Ungaria s-a văzut confruntată cu o nouă realitate ce impunea o nouă politică şi în domeniul informaţiilor. Sub directa îndrumare a NKVD, nou createle organe de informaţii maghiare şi-au moderat pentru un timp acţiunile de spionaj împotriva României. Însă nu s-a renunţat definitiv la acestea. Acţiunile ce au fost desfăşurate ulterior acestui moment, au fost însă mult mai atent concepute, desfăşurate şi disimulate, mai ales că, tot ceea ce se întâmpla în această sferă a informaţiilor era foarte atent monitorizat de consilierii sovietici prezenţi în Ungaria până în deceniul şapte al secolului XX. De altfel, în foarte multe situaţii, NKVD a cunoscut aceste acţiuni, însă nu a intervenit pentru că era direct interesat de menţinerea unei situaţii de „conflict îngheţat” între România şi Ungaria. Binenţeles, că în propriul beneficiu, fapt mai mult decât evident în timpul regimului Mihail Gorbaciov.        

 

Patru variante pentru Transilvania

Tratatul ce urma să se încheie în cadrul Conferinţei de la Paris (1946), avea în vedere principiile cuprinse în documentele încheiate cu România în septembrie 1944, respectiv cu Ungaria în ianuarie 1945. Invocând diverse pretexte, partea maghiară a încercat să deplaseze cât mai spre est graniţa comună cu România. Győngyősi Janos, ministrul maghiar de Externe, avea dealtfel pregătite patru variante pentru Conferinţa de la Paris. O primă variantă avea în vedere crearea unei Transilvanii independente. O alta, propunea legarea la Ungaria, printr-un coridor, a zonei secuieşti din interiorul arcului carpatic. O a treia variantă, a fost cea de anexare la Ungaria a unui teritoriu din vestul României – circa 22.055 km2 – ce cuprindea mai multe judeţe din această parte a statului român (pentru recuperarea a circa 500.000 de etnici maghiari, urmau practic să intre sub dominaţie maghiară peste 900.000 de etnici români). În fine, cea de-a patra variantă propunea organizarea unui refendum privind viitorul Transilvaniei. Niciuna din aceste variante, nu a fost luată în consideraţie pentru simplul motiv că nu ţinea seama de realităţile etnice şi istorice din Transilvania. În plus, Ungaria nu era în situaţia de a pune condiţii, având în vedere atât atitudinea ei din timpul războiului, cât şi politica promovată faţă de evrei.

Spionaj, diversiune şi propagandă antiromânească

Deşi se aflau într-o situaţie cât se poate de ingrată după război – lipsuri materiale, nesiguranţa locului de muncă pentru propriile cadre, viitor politic incert – organele de informaţii şi siguranţă româneşti au reuşit să depisteze şi să probeze mai multe acţiuni ale spionajului maghiar care erau îndreptate împotriva României. Numai în perioada 1945 – 1948, au fost depistate 17 organizaţii subversive care acţionau pe teritoriul statului român şi care, sub o formă sau alta, erau legate de Budapesta. Printre cele mai active s-au dovedit a fi „Mişcarea de Rezistenţă”, „Hungarista”, „Asociaţia anticomunistă de tineret”, „Brigada Fulger”, etc. Atitudinea suspect de tolerantă a nou createlor organe de informaţii comuniste maghiare, s-a observat şi în cazul generalului Dalnoki Veress, fost comandant horthyst al Corpului de Armată maghiar dislocat la Cluj după Diktatul de la Viena din august 1940. Acesta a creat un centru subversiv  la Budapesta ce întreţinea legături permanente cu elemente revizioniste din Transilvania, susţinând material operaţiunile acestora. Acţiunile lui Dalnoki Veress vizau atât obţinerea de informaţii despre situaţia minoritarilor maghiari, cât şi răspândirea clandestină de material de propagandă cu caracter revizionist, având drept scop slăbirea încrederii în capacitatea de organizare şi administrare a autorităţilor româneşti reinstalate în teritoriul cedat. Totodată, la sugestia discretă a Budapestei, o serie de elemente ultranaţionaliste din Transilvania au primit indicaţia de a intra în MADOSZ, militând astfel legal, dar sub faldurile unei noi ideologii care le permitea însă, disimulat, să promoveze vechile teze iredentiste. În acelaşi timp, contele Teleki Adam a pus bazele „Partidului Popular Maghiar”.      

                                                   (va urma)

NICOLAE  BALINT

 

CASETA

Tabel cu persoane din judeţul Mureş, semnalate după 1.04.1947 ca făcând parte din

                    agentura Serviciului Maghiar de Informaţii din România

Nr.

crt.

               Numele şi prenumele                  Localitatea
1. Beldy          (?) Târnăveni
2. Csiki Francisk Tg. Mureş
3. Csiki Pista Tg. Mureş
4. Haller Ştefan (soţia şi fiica sa) Târnăveni
5. Hubert Ernő Târnăveni
6. Kovacs        (?) Tg. Mureş
7. Kovacs Albert Tg. Mureş
8. Pataki         (?) Tg. Mureş
9. Petery         (?) Târnăveni
10. Szikozai Sandor Tg. Mureş
11. Sas    Ioan Tg. Mureş
12. Wolfgang  Mihaly Tg. Mureş
13. Wolforth Mihail Tg. Mureş

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

Posted by Stefan Strajer On March - 1 - 2010

 Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

 Autor: Nicolae Balint

În perioada interbelică, deşi avea un potenţial economic mult redus, Ungaria a reuşit să identifice şi să aloce resursele financiare necesare derulării unui spionaj total împotriva României, Yugoslaviei şi Cehoslovaciei. În cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o bună parte proveneau şi din donaţiile diasporei maghiare, care orientând aceste sume spre propaganda revizionistă din străinătate, degreva în fapt statul maghiar de efortul de mai susţine financiar această importantă direcţie de acţiune a serviciilor speciale maghiare. Începând cu anul 1926, selecţia cadrelor de informaţii maghiare s-a realizat în mod deosebit din rândul absolvenţilor de studii universitare care cunoşteau mai multe limbi străine, acordându-se o atenţie aparte pregătirii lor în centre de instruire bine conspirate, dar şi perfecţionării, fidelizării şi stabilităţii acestora în cadrul sistemului de informaţii care i-a selectat. Patriotismul, inteligenţa şi competenţa dovedite pe parcursul timpului, i-au ferit pe aceştia de consecinţele schimbărilor istorice pe care le-a traversat Ungaria. Şi ca o exemplificare în acest sens – făcând însă un arc peste timp -, se cuvine a menţiona faptul că în timp ce la noi, după 1989, se clama sus şi tare, dar fără niciun pic de discernământ, „Moarte securiştilor!” şi „Desfinţaţi Securitatea!”, în Ungaria, reorganizarea serviciilor de informaţii (A.V.H.), s-a făcut la modul discret, dar competent, ţinându-se seama de criteriile enunţate anterior. În noile condiţii istorice, Ungaria a renunţat la serviciile a mai puţin de 150 de cadre de informaţii, mai precis la cei ce au aparţinut structurilor de comandă, compromişi prin însăşi gradul de expunere al funcţiei pe care o reprezentau public, ei fiind identificaţi din această poziţie cu însuşi sistemul comunist. În schimb, profesioniştii au fost păstraţi în sistem. Ungaria îşi reorganiza serviciile, îşi reevalua modalităţile de acţiune şi posibilităţile, în condiţiile istorice nou create. În fapt, obiectivele ei au rămas însă aceleaşi. Şi asta pentru că vechile obsesii, erau acum reactualizate… 

 

Cele mai importante centre de spionaj şi încadrarea agenţilor

Unele dintre cele mai bine organizate centre de spionaj din Ungaria interbelică, erau la Szőlnők, la Miskolcsz şi la Szeged, ultimele două fiind destinate culegerii de informaţii din spaţiul românesc. Din rapoartele informative ale Secţiei a II-a din Marele tat Major al armatei române, a reieşit faptul că mai existau şi posturi independente de spionaj situate în diverse localităţi de frontieră, şi care aveau un mare grad de mobilitate ele putând fi oricând relocate. Aceste posturi independente erau subordonate în mod direct centralei din Budapesta. Împărţit în 5 categorii – după studiile absolvite, capacităţile intelectuale şi mediul profesional de provenienţă – personalul selectat pentru munca de informaţii de către Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Ministerul Afacerilor Străine, era apoi pregătit în şcoli (centre) speciale comune, ce aparţineau Ministerului Apărării din Ungaria, dar aşa-numiţii „agenţii speciali”, precum şi consilierii de legaţie, erau pregătiţi în Şcoala superioară de spionaj a Marelui Oficiu de Cabinet, pe lângă care mai funcţiona – dar separat de aceasta -, Şcoala de spionaj a prelaţilor. Cei mai buni absolvenţi, erau trecuţi în categoria „marea agentură”, iar ceilalţi dobândeau calitatea de „agenţi calificaţi”, putând fi încadraţi în munca de informaţii imediat sau în viitorul apropiat.

Folosirea femeilor şi a teroriştilor

Dincolo de anumite idei preconcepute, folosirea femeilor în munca de informaţii, ar putea să pară la prima vedere, doar o intrigă de roman ieftin. Trebuie spus însă că la fel precum serviciile de spionaj sovietice, şi cele similare maghiare au acordat o importanţă deosebită folosirii femeilor în această muncă considerată – potrivit unui as al servicilor de spionaj, colonelul german Walter Nicolai -, o „meserie numai pentru gentlemani”. Uzând de farmecul personal şi instruite sumar de către agenţi speciali sosiţi de la Budapesta, unele dintre etnicele maghiare din Transilvania care au acceptat să lucreze pentru serviciile de informaţii din Ungaria, aveau drept sarcină să se angajeze ca bucătărese, menajere, guvernante, etc. în familii române de magistraţi, politicieni, militari de carieră, funcţionari superiori, din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale România, cu scopul de a obţine informaţii de orice natură. Dacă procurarea de informaţii, apoi sinteza şi analiza acestora erau principalele preocupări ale serviciilor de informaţii maghiare, folosirea teroriştilor reprezenta o etapă superioară în realizarea în practică a unor planuri mult mai elaborate şi mai vaste. Potrivit unui raport-sinteză, elaborat în 1939 de către lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a din Marele Stat Major al armatei române, peste 80% din teroriştii care urmau să acţioneze pe teritoriul statului român – în număr de circa 400 în 1939  şi care se găseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului român – erau pregătiţi de armata maghiară. Ei fuseseră instruiţi anterior în Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, în grupuri de câte 5 persoane. Preluaţi apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregătiţi informativ, prin scurte instructaje, în cazarma Hadik. La final, într-o unitate pirotehnică situată în cartierul Budafok, teroriştii maghiari erau instruiţi în folosirea materialelor explozive.  

NICOLAE  BALINT

CASETA 1

„…Ungaria şi Bulgaria, sprijinite de Germania, vor revendica teritorii din România (…), iar 400 de terorişti unguri au fost trimişi în ţara noastră  pentru a fi pregătiţi să înceapă acţiuni de minare…”

(Fragment dintr-un amplu raport informativ adresat Marelui Stat Major al armatei române, de către lt. col. Gh. Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a, după o vizită de informare făcută de acesta în perioada 9-18 martie 1939, în Polonia, Cehoslovacia, Anglia şi Franţa unde a purtat discuţii cu omologii săi din serviciile de informaţii ale ţărilor respective)

CASETA 2

Grupări paramilitare maghiare din Ungaria interbelică care se ocupau, printre altele, şi cu activităţi de spionaj:

–         „Societatea ungurilor care se deşteaptă”;

–         „Asociaţia ungară pentru apărarea ţării”;

–         „Uniunea maghiară de apărare a rasei”;

–         „Garda revizionistă”;

–         „Comitetul pentru Apărarea Naţiunii”;

–         „Ordinul Vitejilor” (cel mai agresiv dintre toate şi care a fost creat la iniţiativa lui Horthy Miklos, imediat dup Primul Război Mondial);

–         „Uniunea Foştilor Combatanţi”;

–         „Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii” (acesta grupa organizaţii mai mici, precum: „Garda Zdrenţăroşilor”, „Vânătorii turanici”, „Organizaţia de zece”, „Asociaţia generală a tiraliorilor”, Asociaţia Divizia secuiască”, „Divizia secuiască de frontieră”, „Asociaţia Turul”, etc.)

 

(Va urma)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors