„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

Posted by Stefan Strajer On January - 25 - 2017

„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

6 martie 1945 – 6 martie 1952. De la Siguranța statului, la Securitatea poporului.

Aspecte privind transformarea și preocupările instituției mureșene reflectate în documentele aflate în custodia DJMAN (I)

Autor: Prof. Nicolae BALINT (publicist)

 

În loc de introducere

 

După actul de la 23 august 1944[1], intrată pe orbita URSS, România – aflată acum sub ochiul vigilent al Moscovei – a fost treptat comunizată, proces desfășurat în mai multe etape și care a presupus, printre altele, acapararea și transformarea radicală a tuturor instituțiilor din România, în acord cu principiile și obiectivele trasate de marele vecin de la Răsărit.

În atingerea acestor obiective, dincolo de legiferarea prezenței militare sovietice în România și sprijinul nemijlocit acordat de consilierii sovietici repartizați pe lângă șefii români ai diverselor instituții din aproape toate domeniile de activitate[2], o atenție deosebită a fost acordată de către Partidul Comunist din România (P.C.dR.)[3] – viitorul partid-stat – instituțiilor care făceau parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Armată și Ministerul Afacerilor Interne, cu accent deosebit pe structurile de informații/contrainformații din cadrul celor două ministere, precum și Serviciului Secret de Informații, o structură oarecum independentă care, la fel ca celelalte două instituții amintite anterior, după 23 august 1944 a cunoscut mai multe reorganizări și transformări.

 

Foto.1

Foto 1: Martie 1945. Investirea guvernului condus de dr. Petru Groza (primul din stânga imaginii) – o „coabitare” prietenească cu familia regală a României (în imagine Regina mamă Elena și Regele Mihai I în uniformă militară)

             În custodia Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale (DJMAN) se află un important fond de arhivă – respectiv fondul intitulat „Direcția Regională M.A.I. a Regiunii Autonome Maghiare” – fapt care mi-a permis să fac unele cercetări, să le studiez și să trag anumite concluzii cu referire la evoluția, tranformarea și preocupările în perioada amintită în titlul comunicării a Siguranței mureșene, parte integrantă a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.), devenită ulterior Direcția Generală a Securității Poporului sau, pe scurt, Securitatea.

 

„Schimbarea la față” a D.G.P., parte integrantă a M.A.I.

 

Primele epurări ale aparatului de stat – inclusiv a structurilor de informații și contrainformații române – au început în septembrie 1944[4], urmate apoi de altele și mai brutale după 6 martie 1945[5].

Nevoia de consolidare instituţională a noului guvern procomunist condus de dr. Petru Groza și impus de Moscova, presupunea întărirea capacității informative[6], penetrarea mediilor de interes, precum și cunoașterea stării de spirit a societății românești, dar și a organizării unor eventuale acțiuni anticomuniste din partea opoziției politice, pentru anihilarea lor la timp și cu eficiență maximă.

Toate acestea urmau să se facă în scopul pregătirii şi câştigării alegerilor din noiembrie 1946 pentru preluarea totală a puterii politice, inclusiv înlăturarea monarhiei, privită ca un ultim obstacol în calea comunizării depline a României.

Odată cu guvernul condus de dr. Petru Groza, la conducerea Poliției române a fost desemnat generalul Constantin Popescu[7], persoană cu vădite simpatii de stânga, care a trecut la o amplă reformă structurală a aparatului polițienesc.

El a fost cel care a organizat Direcția Generală a Siguranței Statului (D.G.S.S.) – componentă de bază a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.) – în subordinea căreia se aflau 12 Inspectorate Regionale de Siguranță, acestea cuprinzând 40 de servicii, 85 de birouri și 365 de agenturi informative[8].

Epurările succesive[9] la care a fost supus aparatul polițienesc și structurile de informații și contrainformații din cadrul acestuia, dar și obiectivele urmărite de P.C.dR., au determinat conducerea acestui minister – Ministerul Afacerilor Interne din care făcea parte și D.G.P. – să procedeze la încadrări directe din rândul persoanelor civile, de cele mai multe ori cu o pregătire precară, dar bine orientate politic, în sensul că cei mai mulți dintre ei erau fie simpatizanți comuniști, fie membri ai P.CdR.

Foto.2

Foto 2: Teohari Georgescu (Burach Tescovici; 1908-1976), fost ministru de Interne în perioada 1945-1952

De altfel, ministrul de Interne, în subordinea căruia se afla și D.G.P., Teohari Georgescu, declara în acest sens că, citez: „A trebuit să schimb aproape întreg aparatul. Din 40 de inspectori, 30 erau legionari… (…) În țară s-au făcut lucruri frumoase. S-au schimbat toți chestorii, s-au schimbat comisarii și s-a trecut la arestări…”[10] Un timp relativ scurt, din nevoia de a face față sarcinilor multiple cu care se confrunta Poliția la momentul respectiv, și până la pregătirea propriilor cadre, au mai fost încă menținute în funcții unele dintre vechile cadre de poliție și siguranță, ulterior acestea fiind disponibilizate sau chiar arestate, judecate și condamnate, pentru motive mai mult sau mai puțin inventate.

Cu toate greutățile de început, comuniștii au acordat însă o atenție deosebită ca în posturile cheie, de decizie, din Siguranță și Poliție – inclusiv la Mureș – să fie numiți oameni temeinic verificați și cu garanții solide. Un astfel de caz este cel al lui Ștrul Mauriciu[11]. Încadrat inițial, în 1945, ca inspector în Siguranța mureșeană, devenit în scurt timp comisar șef și ulterior colonel de Securitate, acesta s-a remarcat prin eficiența administrării brutalității și terorii în anchete, fiind mutat în sectoare „calde” și rezolvând conform practicilor vremii probleme spinoase, de la anchete dificile în care se practica tortura, până la lichidarea unor grupuri anticomuniste din diverse zone ale țării. Multe dintre personajele cu care acesta a lucrat, subordonați de ai săi, de o brutalitate și un grobianism ieșit din comun, mi-au fost prezentate de foști deținuți politici pe care i-am cunoscut, azi membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici – filiala Mureș, descoperindu-i ulterior, după nume, și în documentele arhivate în Fondul menționat la începutul comunicării[12].

Foto.3

Foto 3: Târgu-Mureș, str. Horea, nr. 3. Imobilul în care, pe data de 19 noiembrie 1946, a fost arestat Petru Capotă

În noiembrie 1946, aflat la Târgu-Mureș – un caz care l-a adus în atenția superiorilor săi din M.A.I. – a fost cel al lui Petru Capotă[13]. Acesta din urmă a fost arestat la Târgu-Mureș ca urmare a unor informații primite de Siguranța mureșeană, ca desfășurând activități suspecte pe linia obținerii de informații și având la el mai multe documente cu caracter secret. La reținerea sa de către agenții Siguranței mureșene, atunci când i s-a cerut să se identifice, Capotă a prezentat – surpriză! – o legitimație prin care arăta că este lucrător al Serviciului Secret de Informații, instituție aflată atunci în subordinea Președenției Consiliului de Miniștri. Câtuși de puțin intimidat de acest fapt, Ștrul Mauriciu l-a arestat pe Capotă și după o anchetă sumară l-a predat sub escortă, pe data de 24.12.1946, Direcțiunii Generale a Poliției de Siguranță din București[14].

(Urmare în numărul viitor)

 

 

[1] A avut loc o lovitură de stat condusă de Regele Mihai I în urma căreia a fost arestat guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu, fapt urmat de ieșirea României din alianța cu puterile Axei și trecerea ei de partea Aliaților.

[2] Prin Tratatul de Armistițiu româno-sovietic încheiat la Moscova (art.3) pe data de 12 septembrie 1944, se prevedea, printre altele, citez: „Guvernul și Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor (…) facilități pentru a se mișca liber pe teritoriul României în orice direcție…”, iar prin Tratatul de pace de la Paris, din 1947, se menționa, citez: „Prin acceptarea prezentului tratat de pace, toate forțele militare aliate vor fi retrase în termen de 90 de zile din România, cu excepția Uniunii Sovietice care își va păstra pe teritoriul României orice forțe armate considerate necesare…”.

[3] Înființat în 1921, a activat legal până în 1924 când a fost interzis prin Legea Mârzescu, ca urmare a susținerii unor teze antistatale. Susținut de Moscova, a activat în ilegalitate până la 23 august 1944 când a devenit un partid legal, preluând ulterior puterea politică și aflându-se la conducerea statului român până la lovitura de stat din decembrie 1989.

[4] Prin Decretul-Lege nr. 461/19 septembrie 1944 s-a prevăzut purificarea aparatului de stat prin care erau verificați și revizuiți toți funcționarii publici numiți după 10 februarie 1938. Un nou Decret-Lege, cel cu nr. 446 din 30 martie 1945, a dus la alte epurări în rândul administrației publice, inclusiv în rândul polițiștilor și lucrătorilor din domeniul informațiilor și contrainformațiilor.

[5] Cu sprijin sovietic, pe data de 6 martie 1945, s-a instalat guvernul procomunist condus de dr. Petru Groza, un guvern care a acționat deschis, direct și brutal pentru comunizarea României.

[6] În acest sens, a se vedea și rolul pe care l-a jucat așa-numitul Minister al Informațiilor (anterior al Propagandei) pe linia procurării de informații, până la consolidarea instituțiilor specializate pe această linie (vezi și Balint, N., „Un <<sabotor>> al noului regim… profesorul Grigore Ciortea”, în ediția electronică a Ziarului de Mureș, 14 noiembrie 2014).

[7] Generalul Constantin Popescu (1893 – 1985), s-a aflat la conducerea Poliției române între martie 1945 – februarie 1948, când a fost numit șeful Marelui Stat Major al Armatei Române (până în martie 1950).

[8] Spânu, Alin, „Istoria serviciilor de informații/contrainformații românești în perioada 1919-1945”, Editura Demiurg, Iași, 2010, p. 574.

[9] Pleșa, L., „Cadrele securității în timpul lui Teohari Georgescu”, în Caietele CNSAS, an IV, nr. 1-2 (7-8), 2011, pp. 9-56

[10] Ibidem, p. 11.

[11] În aprilie 1948, la scurt timp după înființarea Securității, Vladimir Mazuru, în acel moment director al Direcției Cadre din M.A.I., îi făcea o caracterizare elogioasă care îi ținea loc și de recomandare pentru păstrarea lui Ștrul Mauriciu în instituția nou creată. „A fost încadrat în MAI în 1945. În prezent este șeful Serviciului de Siguranță din Târgu-Mureș. Devotat partidului, hotărât, bun organizator, cinstiti, bine pregătit profesional, disciplinat, atașat instituției….”, îl caracteriza Mazuru. A se vedea în acest sens „Cartea Albă a Securității, 1945-1948”, vol. I, colectiv de autori, București, p. 447.

[12] Acești torționari sunt prezentați și în articolul intitulat „Așa s-a călit bastonul”, publicat în ediția electronică și print a săptămânalului „Ziarul de Mureș” din data de 26 iunie 2006.

[13] Fond Direcția MAI a Regiunii Autonome Maghiare, dosar 32/1946, ff. 204-209.

[14] Cazul l-am relatat pe larg în articolul „Agent al serviciilor speciale arestat la Târgu-Mureș”, publicat în ediția electronică a revistei „Clipa” din SUA, nr. 954, din 18 septembrie 2010, an XX.

Nicolae-Balint.Poza-noua

Foto. Nicolae Balint

Un document inedit – Jean Bart în arhivele mureşene

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2017

Un document inedit – Jean Bart în arhivele mureşene

Autor: Prof. Nicolae BALINT (Târgu Mureş)

 

  1. Aspecte privind diplomaţia românească în Balcani, la începutul secolului XX

Pe data de 9 mai 1905, o iradea – act emis de sultanul Abdul Hamid al II-lea[1] în favoarea aromânilor din Grecia – a provocat un grav conflict diplomatic între statul român şi statul elen, urmare fiind ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state pe o durată de şase ani, aceste relaţii fiind reluate abia în 1911. Actul amintit anterior, cel ce a provocat ruperea relaţiilor diplomatice, îi recunoştea pe aromânii din Peninsula Balcanică, ca millet, adică ca pe o entitate etnică de sine stătătoare[2]. Trebuie subliniat faptul că grecii, aşa cum arată de altfel şi istoricul Richard Clogg[3], chiar şi după obţinerea independenţei şi recunoaşterea Greciei în 1833, ca stat, continuau să deţină poziţii importante la curtea sultanului otoman[4].

 

Foto 1

Foto. Familie de aromani din Grecia

Din aceste poziţii influente pe care le deţineau atunci, grecii s-au opus în mod constant – cum o fac de altfel şi azi – recunoaşterii aromânilor ca entitate etnică. Potrivit istoricului Gh. Carageani[5], care consacră un amplu studiu problemei aromânilor, la începutul sec. XX numărul acestora în Peninsula Balcanică, era de circa 400.000, din care cei mai mulţi – peste 200.000 – trăiau în Grecia. Iradeaua a fost emisă de sultan în urma a numeroase demersuri făcute de autorităţile române pe lângă înalţii oficialii turci, dar mai ales, ca urmare a influenţelor exercitate pe lângă sultan, de ambasadorul german Marschall şi de guvernul italian, care acţionaseră în acest sens de conivenţă cu autorităţile române. Se mai cuvine menţionat şi faptul că anterior anului 1905, guvernul român a acţionat în mod constant pentru recunoaşterea aromânilor ca entitate de sine stătătoare, atât pe lângă autorităţile statului elen, cât şi pe lângă cele de la Constantinopol. Pentru a câştiga bunăvoinţa Greciei, România încheiase cu acest stat în anul 1900, o convenţie comercială şi mai mult decât atât, România a recunoscut Biserica greacă de la noi din ţară ca persoană juridică. Prin protocolul anexat la respectiva convenţie, statul român mai făcea şi alte concesii Greciei, recunoscând ca persoane juridice comunităţile greceşti de la Brăila, Galaţi, Calafat, Mangalia, Constanţa, Tulcea, Sulina şi Giurgiu. România spera astfel, ca pe cale de consecinţă, să determine o atitudine mai binevoitoare a Greciei faţă de aromâni, fapt care însă nu s-a întâmplat. Deşi au existat şi alte momente tensionate în relaţiile româno-elene, precum cel reprezentat de cazul Zappa[6], care a dus în 1892, pentru scurt timp, la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state, criza din 1905 era cu mult mai gravă, ea venind după o serie de abuzuri, ce au culminat cu grave atrocităţi comise împotriva aromânilor din Grecia, dar şi din teritoriile ce încă nu aparţineau atunci Greciei. În numele proiectului utopic al „Marii Idei”[7], la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea, bande înarmate de greci au ucis sute de aromâni care revendicau drepturi culturale[8].

Consulii românii de la Ianina, Monastir şi Salonic raportaseră abuzurile şi teroarea la care erau supuşi aromânii de către greci, aceştia din urmă având uneori chiar concursul tacit al autorităţilor turceşti[9]. Aceiaşi consuli raportaseră şi abuzurile la care erau supuşi macedonenii şi albanezii de rit ortodox, pe care, la fel ca pe aromâni, grecii urmăreau să-i descurajeze în lupta lor pentru păstrarea identităţii naţionale şi, ulterior, să-i asimileze.

În aceste merituorii, dar complicate jocuri diplomatice[10] pe care le făceau românii la Constantinopol, dar şi pe lângă autorităţile greceşti, a intervenit şi Austro-Ungaria care, având propriile sale interese în zona balcanică, a iniţiat o întrevedere între regele Carol I al României şi regele George al Greciei (1863 – 1913)[11]. În cadrul celor 5 zile de întrevederi, deşi nu s-a semnat niciun act oficial, au fost abordate şi probleme referitoare la situaţia aromânilor din Grecia şi a abuzurilor la care aceştia erau supuşi. Întreruperea relaţiilor diplomatice în 1905, între România şi Grecia, s-a soldat şi cu denunţarea convenţiei comerciale de către România.

În acelaşi timp, în ţară, ca o consecinţă a atitudinii autorităţilor elene faţă de aromâni, s-a declanşat un val de antipatie faţă de locuitorii grecii de la noi, antipatie care însă din fericire, n-a depăşit niciodată stadiul unor incendiare articole de presă şi fulminante discursuri în Parlamentul ţării. A existat însă riscul real, ca urmare a valului de naţionalism care a cuprins o bună parte din populaţia românească, ca autorităţile române – pentru a le da satisfacţie – să procedeze la măsuri de retorsiune împotriva comunităţilor greceşti din porturile de la Dunăre şi de la Marea Neagră, comunităţi greceşti care se bucurau de o serie întreagă de facilităţi recunoscute prin lege. Trebuie accentuat faptul că ruperea relaţiilor diplomatice cu Grecia – relaţii ce vor fi reluate în 1911 – a survenit într-un context european complicat de jocurile de culise făcute în spaţiul balcanic, de către Austro-Ungaria, Rusia, Anglia, Germania şi chiar de Italia, care aveau şi urmăreau materializarea propriilor lor interese.

Grecia a perseverat în această blamabilă atitudine faţă de aromâni şi pe parcursul anilor următori. Spre exemplu, în 1910, Patriarhia de la Constantinopol, dominată atunci, la fel ca şi azi, de greci, a refuzat cererea făcută de sultan în favoarea aromânilor, ca aceştia să-şi poată oficia slujbele în limba română şi cu preoţi români[12]. Chiar şi după încheierea Tratatului de pace de la Bucureşti, din 1913, ce punea capăt războaielor balcanice[13] şi în cuprinsul căruia, printre altele, se prevedeau şi obligaţiile Greciei, Bulgariei şi Serbiei de a acorda autonomie şcolilor şi bisericilor aromâne, Grecia nu a respectat angajamentul asumat.

Însă cea mai dură lovitură au primit-o aromânii la sfârşitul Primului Război Mondial. Aromânii, care până atunci mai speraseră în realizarea unor minime doleanţe, s-au văzut împărţiţi între patru state distincte: Bulgaria, Iugoslavia, Albania şi Grecia. Din păcate, după 1930, autorităţile din România nu vor mai manifesta acelaşi interes pentru problemele aromânilor din spaţiul balcanic, iar astăzi, mai mult ca oricând, ei trăiesc acut   sentimentul că au fost abandonaţi definitiv.

  1. „Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc şi pe alta o servesc…”

O atitudine foarte critică faţă de grecii din România – ştiut fiind faptul că în ţara noastră, la începutul sec. XX, erau în număr foarte mare, ei bucurându-se de toate drepturile asigurate de Constituţia din 1866 – a fost cea a scriitorului Eugeniu Botez (1874-1933), mult mai cunoscut sub pseudonimul literar de Jean Bart[14]. Consideraţiile sale vis-à-vis de momentul ruperii relaţiilor diplomatice româno-elene din 1905, scrise manu propria pe 12 pagini de caiet, se află la Direcţia Judeţeană Mureş a Arhivelor Naționale[15]. Deşi nu există o dată specificată pe acest document olograf ce aparţine cunoscutului scriitor, din conţinutul acestuia am putut însă deduce că a fost scris la puţin timp după momentul la care m-am referit la pct. 1 al prezentei comunicări.

Nu am putut afla în ce condiţii a ajuns acest document în arhivele mureşene, deşi pe plicul în care se află cele 12 pagini am găsit ştampila unui anticariat, fără a fi specificat însă şi oraşul. Jean Bart, scriitorul despre care criticul literar George Ivaşcu, spunea, citez „…e un Odobescu al apelor”[16], a fost un autor de excepţie – romanul Europolis fiind o ilustrare în acest sens – înzestrat cu un spirit fin, realist, dar şi un om de atitudine, cu harul unui verb muşcător şi cinic. „Neputând trăi numai din literatură – îi mărturisea Bart lui I. Cremer, cel ce-i semna prefaţa unei cărţi – nu m-am devotat cum ar fi trebuit, trup şi suflet, scrisului; cea mai mare parte din munca ce am depus-o în viaţă a fost pentru alte ocupaţii”[17]. De altfel, Mircea Braga, în acest sens, spunea, citez, „… pentru el (Jean Bart – n.m.) scrisul este o ocupaţie a timpului liber.” [18] Într-un alt context, acelaşi Mircea Braga, surprindea sintetic şi riguros viaţa lui Bart care s-a împărţit permanent între profesia de ofiţer de marină şi pasiunea pentru scris. „Autorul nostru (Jean Bart – n.m.), scria Braga, este unul din acele rare cazuri în care, cu adevărat viaţa şi literature sunt – sau măcar par – una…”[19]

Foto 2 -

Foto. Regele George al II-lea al Greciei

Jean Bart trăise printre greci, legase prietenii cu aceştia, comandase echipaje din care făceau parte şi greci. Pe mare, dar mai ales în lumea porturilor, avusese ocazia să-i cunoască foarte bine şi nu e de mirare că, în multe dintre scrierile sale, grecii întruchipează unele dintre personajele sale. În atmosfera creată de tensiunile din 1905 dintre Grecia şi România, şi aprecierile scritorului faţă de greci au devenit foarte critice. „Viaţa porturilor şi întregul comerţ – scria acesta în documentul aflat la ANDJM – era în mâinile grecilor. Aşa se explică averile mari făcute de greci în România şi exodul care n-a încetat încă pe Dunăre… Mai în toate porturile mari din lume se găsesc capitalişti greci, dar relativ puţini, pe când în România, Egipt şi SUA, ceea ce frapează este marele număr de emigranţi greci…Sunt unii născuţi şi crescuţi aici, muncesc, câştigă, se îmbogăţesc în România, dar fac armata şi varsă averea în Grecia. Dunărea a fost California pentru greci…”[20] Foarte realist şi critic a surprins Bart, în documentul aflat la arhivele mureşene, modul cum se valorificau grânele româneşti. „…boierul moldo-vlah – nota Bart – arenda moşia unui grec…între ţăranul de la Dunăre, producător, şi consumatorul din ţările străine, se interpuneau o armată de intermediari care speculau pâinea scoasă cu trudă din ogorul românesc…misiţii, încărcătorii erau greci…armatorii de vapoare, remeorchere, şlepuri, elevatoare erau greci. Cerealiştii, care fără să se mişte din cafeneaua-busră câştigau într-o zi cât câştigau profesorii sau magistraţii într-un an, erau greci…”[21]

Foto 3

Foto. Scriitorul Eugeniu P. Botez (1877-1933)

Într-un alt paragraf din acelaşi document, Jean Bart îşi continuă aprecierile în aceeaşi notă critică. „…am cunoscut greci – scria Bart într-un alt context care mi s-a părut deosebit de sugestiv – care în curs de 15 ani, din băieţi de birou, barcagii, furnizori de alimente la vagoane, au ajuns multimilionari. Au plecat în Grecia, au făcut şcoli şi biserici acolo, şi azi sunt deputaţi şi oameni politici ai Republicii Elene… Oameni cu două patrii. Din una se hrănesc şi pe alta o servesc…” În concluzie, personal consider că acest document din arhivele mureşene este important, nu numai din punct de vedere al modului original în care Bart face analiza unor stări de fapt, vis-à-vis de comunitatea greacă din România începutului de secol XX – chiar dacă într-o notă personală, nu lipsită de subiectivism – ci mai ales pentru faptul că autorul se face exponentul unei stări de spirit, al unei reacţii care se înscrie în trendul dominant al acelui moment istoric, punând astfel în valoare o anumită atitudine generată de un fapt de politică externă.

Eugeniu P. Botez (mai cunoscut sub pseudonimul literar de Jean Bart) s-a născut în 1874, la Burdujeni, în judeţul Suceava, ca fiu al generalului din arma grăniceri, Panait Botez. Eugeniu Botez, care la un moment dat l-a avut învăţător pe Ion Creangă, şi al cărui chip şi voce blândă le evocă la un moment dat, a urmat două clase gimnaziale la Iaşi, iar apoi Şcoala Fiilor de Militari (1890-1894), Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1894 – 1896) şi în final Şcoala de aplicaţie a Marinei de la Galaţi, pe care a absolvit-o în 1896. A fost locotenent la Divizia de Mare timp de aproape doi ani (1902-1903), apoi căpitan la Divizia de Dunăre (1907-1908), iar din 1910 a fost căpitan de marină la Sulina, port în care, pe data de 14 aprilie 1911, a fost numit comisar maritim. În această calitate, a colaborat și cu serviciile secrete românești[22]. A fost membru fondator al Revistei Maritime (1900), iar din 1922, membru corespondent al Academiei Române. A debutat în publicistică cu articolul „D. Vlahuţă să ne dumerească”, iar ca prozator cu povestirea „Iapa Căpitanului” (Lumea nouă literară şi ştiinţifică, 1896, semnată cu pseudonimul Trotuş). A colaborat la Viaţa Românească, Orizontul maritim, Dimineaţa, Adevărul literar, Pagini literare, Marea Neagră, ş.a. Eugeniu Botez a fost cel care a înfiinţat Salonul literar de la Galaţi, în anul 1907. A fost distins cu mai multe premii, dintre care cel mai important a fost Premiul Naţional pentru Literatură. A scris foarte multe nuvele, schiţe şi povestiri, având predilecţie pentru lumea porturilor şi problemele acesteia. Romanul Europolis – cea mai apreciată dintre scrierile sale – a cunoscut mai multe ediţii şi traduceri în limbi străine.

 

BIBLIOGRAFIE

 

– Bart, J., „Europolis”, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1956;

– Bart, J., „Datorii uitate”, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1953;

– Bart, J., „Jurnal de bord”, Editura Minerva, Bucureşti, 1981;

– Bart, J., „Europolis şi trei nuvele”, Editura Militară, Bucureşti, 1985;

– Carageani, Gh., „Studii aromâne”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999;

– Ciachir, N., „Marile Puteri şi România, 1856-1947”, Editura Albatros, Bucureşti,1996;

– Clogg, R., „Scurtă istorie a Greciei”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006;.

– Drago, M., şi Boroli, A., „Enciclopedia de istorie universală”, Editura All Educational, Bucureşti, 2003;

Maierean, V. , „Incredibila existență a lui Ilie Cătărău – Catidi”, în revista „Vitralii – Lumini și umbre. Revista Veteranilor din Serviciile de Informații Românești”, an VII, nr. 27/2016, pp. 30-31.

– Pascu, V., „Istoria modernă a românilor (1821 – 1918)”, Editura Clio Nova, Bucureşti, 1999;.

– Predescu, L., „Enciclopedia României – Cugetarea”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999;

– DJMAN, Fond Manuscrise, dosar 186;

[1] A domnit în perioada 1876-1908, fiind înlăturat de la putere de revoluţia „junilor turci”; A căutat să contracareze influenţa grecească în puţinele provincii din sud-estul Europei, pe care, la începutul secolului al XX-lea, Imperiul Otoman le mai controla încă.

[2] Carageani, Gh., „Studii aromâne”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999, p. 37.

[3] Clogg, R., „Scurtă istorie a Greciei”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, p. 96.

[4] Ilustrativ în acest sens, este faptul că bancherii personali ai sultanului erau doi greci, Ghiorghios Zarifis şi Hristaki Efendi Zografos, oameni cu mare influenţă pe lângă sultan, fapt care însă nu-i împiedica să fie şi foarte buni greci, susţinând financiar diverse opere de cultură pentru conaţionalii lor.

[5] Carageani, Gh., op. cit., p.38.

[6] Ciachir, N., „Marile Puteri şi România, 1856-1947”, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, pp. 136 – 137.

[7] Proiectul „Marii Idei” viza reunirea tuturor grecilor într-o singură patrie, iar susţinătorul ei cel mai înfocat, a fost Venizelos Eleutherios (1864 – 1936), cunoscut om politic grec, de două ori prim-ministru; A se vedea în acest sens, Drago, M., şi Boroli, A., „Enciclopedia de istorie universală”, Editura All Educational, Bucureşti, 2003, p. 1268.

[8] Carageani, Gh., op. cit., p. 37..

[9] Ibidem, pp. 139 – 254.

[10] Despre demersurile diplomatice ale României în perioada 1900 – 1914, a se vedea Pascu, V., „Istoria modernă a românilor (1821 – 1918)”, Editura Clio Nova, Bucureşti, 1999, pp. 191 – 195.

[11] Ciachir, N., op. cit., pp.141-142.

[12] Carageani, Gh., op. cit., p. 172.

[13] A se vedea în acest sens Pascu, V., op. cit., pp. 193 – 194.

[14] Momentele cele mai importante privind formarea, evoluţia, viaţa şi opera acestuia sunt cuprinse în volumul lui Predescu, L., „Enciclopedia României – Cugetarea”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999, p. 85.

[15] DJMAN, Fond Manuscrise, dosar 186.

[16] Bart, J., „Europolis”, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1956, p. 9.

[17] Bart, J., „Datorii uitate”, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1953, p. 8.

[18] Bart, J., „Jurnal de bord”, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p. 270.

[19] Bart, J., „Europolis şi trei nuvele”, Editura Militară, Bucureşti, 1985, p. 6.

[20] DJMAN, Fond citat, dosar 186, p. 6.

[21] Ibidem, pp. 4-5.

[22] Maierean, V. , „Incredibila existență a lui Ilie Cătărău – Catidi”, în revista „Vitralii – Lumini și umbre. Revista Veteranilor din Serviciile de Informații Românești”, an VII, nr. 27/2016, pp. 30-31.

Nicolae-Balint.Poza-noua

Foto autor: Nicolae Balint

Volumul cu titlul de mai sus, foarte bine structurat și închegat, a apărut în anul 2013 prin bunele oficii ale Editurii ”Pontos” și aparține doamnei prof. univ. dr. Valentina Ursu de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău.

În această nouă lucrare lansată recent la Biblioteca Americană din Târgu Mureș – mai precis cu ocazia omagierii zilei unirii Basarabiei cu României – prolificul autor de studii și cercetări, prof.univ.dr. Valentina Ursu, surprinde cu multă acuitate și acribie științifică aspecte ale unei probleme de mare interes, dar și de mare impact: instaurarea comunismului în Basarabia.

Biblioteca Americană din Târgu Mureș

FOTO 1: Biblioteca Americană din Târgu Mureș – moment de la lansarea cărții

Pentru cei mai puțin avizați cu problematica istorică, titlul ar putea să pară unul neutru sau chiar unul banal.

Pentru cei avizați, dar și pentru cei interesați de fenomenul istoric, titlul are însă o semnificație aparte. Sunt anii de început ai implementării organizate, planificate și dirijate a experimentului comunist, cu un obiectiv bine și precis definit: marginalizarea într-o primă etapă și ulterior distrugerea elitelor românești. Toate aceste acțiuni vizau în subsidiar asimilarea elementelor identitare specifice culturii române din Basarabia și impunerea unui nou model cu un pronunțat caracter sovietic proletcultist.

De fapt, aceeași dramă, dar la o dimensiune ceva mai mică, o traversam și noi, românii din fostul Regat al României, țară devenită Republică (comunistă) la 30 decembrie 1947.

 

Politica culturală în RSS MoldoveaneascăÎn paginile noului său volum autoarea a reușit să surprindă foarte bine lipsa acută de personal calificat din domeniul culturii la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Basarabia, iar această situație se datora faptului că bună parte din elita culturală de aici fusese deportată din ordinul lui Stalin, fie că se refugiase în alte țări.

În aceste condiții era firesc ca acțiunile ocupantului sovietic din Basarabia să fie mult ușurată, iar acest aspect este nuanțat cu multă elocvență de către autoare în paginile cuprinse în subcapitolele ”Politica de cadre” și ”Politica editorială”.

Și ca să ilustrez cele afirmate anterior, vă voi sugera doar câteva cifre furnizate chiar de autoare. Spre exemplu, în 1948, la Școala de Muzică din Chișinău, din 51 de de cadre, doar 3 erau români basarabeni, iar aceeași situație putea fi întâlnită și la Conservatorul Moldovenesc de Stat, precum și la alte instituții de cultură.

O situație similară se putea întâlni și la Direcția de Conducere a Artelor, instituție ce funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri al RSS Moldovenești, fapt ce ne oferă o imagine a brutalității cu care se opera împotriva elementului românesc. Din cei 9 funcționari superiori ai respectivei Direcții, doar unul era român, dar nici măcar acesta nu era intelectual, ci un mecanic specialist.

În subcapitolul dedicat ”Politicii editoriale”, d-na Valentina Ursu tratează pe larg, în aceeași manieră științifică, problema conținutului ideatic al operelor care se concep și publică în această perioadă, opere puternic influențate de curentul proletcultist.

Infuzia puternică de comunism sovietic, precum și a literaturii sovietice în cultura română din Basarabia constituie ideea de bază pe care se fundamentează abordarea de către d-na Valentina Ursu a subcapitolelor următoare, precum cel dedicat Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor și Uniunii Artiștilor Plastici din RSS Moldovenească.

Pe măsură ce veți parcurge lucrarea veți putea constata – sau mai bine spus veți avea trista revelație – a dimensiunii procesului de răspândire a ideologiei comuniste în domeniul culturii din Basarabia acelor ani.

Dacă despre dimensiunea acelui fenomen ne putem face cât de cât o idee, despre impactul implementării culturii sovietice în Basarabia putem doar să facem presupuneri având în vedere că și azi, dincolo de Prut, ideile comuniste sunt încă în vogă și câștigă adepți, iar Partidului Comunist este bine ancorat în viața politică din Republica Moldova.

Se cuvine menționat de asemenea și faptul că volumul – de o ținută grafică de excepție -, are în cuprinsul său și două consistente rezumate, unul în limba rusă și celălalt în limba engleză.

Cu ocazia lansării acestui volum la Biblioteca Americană din Târgu Mureș – filială a Bibliotecii Județene Mureș – au rostit scurte alocuțiuni d-ra dr. Monica Avram, director al Bibliotecii Județene Mureș, prof.univ.dr. Vasile Dobrescu și subsemnatul.

Personal sunt convins că acest volum își va găsi un binemeritat loc în bibliotecile de specialitate, dar și în cele ale ale împătimiților de istorie, volumul constituind o excelentă sursă de documentare pentru cei care doresc să se familiarizeze sau să-și completeze cunoștințele cu idei, fapte și documente cât se poate de sugestive referitoare la implementarea comunismului în Bsarabia.

La final, parafrazându-l pe poetul Tudor Arghezi, nu pot decât să spun: ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…”.

 

Nicolae BalintProf. Nicolae Balint, publicist

 

 

 

Pericol de război la granițele României (III)

Posted by Gabriela Petcu On March - 6 - 2014

FOTO 1 - Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din CrimeeaMulți observatori ai evenimentelor care sunt în derulare în Ucraina au făcut remarca – și s-au limitat doar la ea – că reacția militară a Rusiei a fost dictată de orgoliul ei de mare putere. Desigur, poate fi o explicație, dar nu este singura și, desigur, nu cea mai importantă. Cu rol de hub de rețea pentru gazele rusești, grânar pentru o serie de țări din Europa, fiind de asemenea și un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este ”prinsă la mijloc” între interesele politice, economice și militare ale Rusiei (și Chinei, mai puțin vizibilă) pe de-o parte, și ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte.

*

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor președinți americani – inclusiv al lui Barack Obama – spunea în 1998 că “…fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic.” De aici, poate și explicația atitudinii foarte tranșante, prompte, rapide și spectaculoase a Rusiei. Același Brzezinski mai spunea recent că “…dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate.” Cu toate că politologul american, ”uns” cu toate alifiile administrațiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă și alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult și în exces clamatele ”asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înțeles că pe fond el are dreptate. Atât la București, cât și la Chișinău, criza ucraineană, implicațiile și mai ales posibilele evoluții ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul rând preocupat de grija zilei de azi și mai puțin a celei de mâine. Pe parcursul celor trei episoade ne-am străduit să redăm opiniile unor oameni foarte bine familiarizați cu problematica spațiului în discuție, foști diplomați români, analiști de informații (itelligence), precum și a unor surse foarte bine informate din Republica Moldova. Iată, în continuare, alte câteva dintre aceste opinii.

FOTO 2 - Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din BucurestiVariante pentru Ucraina: ”opțiune europeană”, ”stat tampon” sau întoarcerea la ”Maica Rusie”

Potrivit dr. Tiberiu Tănase – cercetator asociat la Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir” din București, formator de securitate si intelligence & history intelligence – materializarea opțiunii eropene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. ”Ceea ce ar putea e urma e greu de prognozat – spune Tiberiu Tănase – având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea  Ucrainei în  Uniunea Europenă.”  Profesor. dr. Tiberiu Tănase consideră situația din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. ”….situaţia actuală este fluidă şi instabilă – spune Tănase – și ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre  seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat si stabilizat.”   

În Republica Moldova, dincolo de admirație, foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chișinău, sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a declarat că ”Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului și influențele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeași măsură, crește și admirația față de mobilizarea unui popor, ucrainenii (…) împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii și a corupției, a politicienilor vânduți. Cu unele excese naționaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulți români. Impresia majoritară (și pragmatică), la Chișinău, despre evoluțiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria și ar putea, astfel, să orienteze situația într-o direcție favorabilă Moldovei.” Aceeași sursă consideră că ar fi o lovitură dată și ”coloanei a V-a” din Republica Moldova. ”S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul șantaj multiplu practicat de Moscova, ne-a declarat aceeași sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (…), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste și îndoctrinarea pravoslavnico-bolșevică, este foarte vioaie. Și suficient de influentă, într-o țară având o populație dezorientată și cu o cultură politică precară. Deci, esențialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situația din Ucraina se vede mult mai realist de la Chișinău, față de cum se vede de la București. ”… pe de o parte – ne-a declarat sursa respectivă – starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-rușilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta și mai mult confuzia și a se face parte în proces. În orice caz, de la Chișinău, situația, în general, se vede mult diferit de cum se ițește de prin știrile și analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”    

 

În loc de concluzii

 

În acest ”război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate și destul de vizibil, aspirațiile ucrainenilor contează mai puțin. Ele sunt doar ”un paravan” al fățărniciei cu care se face adevărata, reala și cruda politică internațională bazată exclusiv pe interes și pragmatism economic. Morții ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, ”eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala și care, chipurile, va împlini idealurile de libertate și prosperitate a cetățenilor ucraineni. Ceilalți morți, vor fi etichitați probabil ca ”teroriști” și vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?  În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu binecuvântare externă, se vor afla însă ”adevărații sforari” – indiferent cum se vor numi ei – și care vor dispune și profita cu adevărat de resursele Ucrainei și poziția ei geo-strategică de excepție. Cei care pierd vor fi însă, oricum, ucrainenii.

 

Notă:

FOTO 1 – Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din Crimeea

FOTO 2 – Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucuresti

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Pericol de război la granițele României (II)

Posted by Gabriela Petcu On March - 5 - 2014

FOTO 1 - Preluare din ziarul Adevarul15.000 de militari ruși au invadat Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniță cu Rusia sau Ucraina au luat măsuri de ridicare a gradului de alertă având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea națională. Cea mai mare parte a analiștilor evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina – evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neașteptată și în același timp spectaculoasă – se rezumă sau insistă în mod deosebit doar pe aspectele de ordin militar, precum și pe reacțiile internaționale față de cele ce se petrec în spațiul respectiv. Care sunt însă implicațiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaționale care, dincolo de declarațiile oficiale, trebuie să țină seama de propriile interese? Cum vor arăta relațiile Est – Vest după după ce criza ucraineană va lua sfârșit? Sunt doar câteva dintre aspectele cele mai importante la care încearcă să răspundă – opinii în exclusivitate – foști diplomați români, reputați analiști militari și de informații (intelligence), precum și surse foarte bine informate din Republica Moldova. 

 

*

Uu nou ”Război Rece” ? Urmarea : consecințe economice greu de estimat

Opțiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucționată de Rusia. Însă trebuie remarcat că în societatea ucraineană există în mod cert o falie puternică, de vreme ce circa 40 % din cetățenii cu drept de vot se opun acestei opțiuni. Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de propriile frontiere și pe cale de consecință, are probleme și cu recunoașterea drepturilor minimale prevăzute prin legi și acorduri internaționale pentru populațiile minoritare, cetățeni ucraineni. Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mișcarea naționalistă se află pe un trend ascendent ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicațiile naționalismului ucrainean, tot mai violent și radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământata și tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendințe expansioniste, dar și în situația actuală a Ucrainei, sărăcie generalizată, un grad de corupție FOTO 2 - Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spatiul rusfoarte ridicat și lipsa separației puterilor în stat.  Excelența Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spațiul rus, un foarte bun cunoscător al realităților acestei zone, consideră că ”…ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea  de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia (…) în spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene…” În opinia domniei sale și consecințele economice vor fi pe măsură și nu vor întârzia să apară. ”…ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei – consideră fostul diplomat român la Moscova – vor avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

 

UE și NATO, surprinse. Germania,”joc” la două capete ?

După experințele cu așa-zisele ”revoluții portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur și simplu ”spontane”. Dincolo de realitățile socio-economice și politice din Ucraina – cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene – au existat ”actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spațiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacția militară rapidă și promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE și NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese și nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncționale să-și FOTO 3 - Excelenta Sa Traian Plesca, fost ministru consilier pe spatiul germancompromită interesele sale pe termen lung. În opinia domnului Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german, ”Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice.(…) stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-și sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”. Traian Pleșca consideră că, dincolo de evoluțiile viitoare și de interesele UE, Germania își va urmări pragmatic propriul ei interes. ”Dintre ţările membre ale UE – a declarat fostul diplomat –, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

                                                                                                     (Va urma)

Notă: FOTO 1 – Preluare din ziarul Adevarul

FOTO 2 – Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spațiul rus

FOTO 3 – Excelenta Sa Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Pericol de război la granițele României (I)

Posted by Gabriela Petcu On March - 3 - 2014

FOTO 1 - Interventie militara rus-â +«n provincia Crimeea, din Ucraina

Pe fundalul ultimelor evoluții politice din Ucraina și îndepărtarea de la putere a președintelui ucrainean Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federației Ruse i-a dat mână liberă președintelui Vladimir Putin ”să protejeze viața și bunurile rușilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populație rusofonă. Un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internațional și care înseamnă că rușii pot interveni militar în respectiva regiune. Trupe speciale rusești au fost deja dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rândul său statul ucrainean a decretat mobilizarea unităților armatei, dar și a rezerviștilor cerând totodată reuniunea de urgență a ONU pentru a lua poziție față de intervenția Rusiei. Canada și-a retras ambasadorul de la Moscova, iar Rusia ia în calcul retragerea ambasadorului său din SUA. Convorbirea telefonică de acum o zi dintre președintele american Barack Obama și Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, nu s-a soldat cu niciun rezultat. Summit-ul G8 de la Soci este în pericol de a fi boicotat. Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece. Cu puțin timp în urmă NATO a somat Rusia să-și retragă trupele din Crimeea.

*

Pe fond, problema se pune cât se poate de tranșant: va fi sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainean? Ce implicații poate avea acest conflict pentru țările din zonă – inclusiv România și Republica Moldova -, dar și pentru întreaga Europă? Este criza ucraineană preludiul unui Al Treilea Război Mondial sau vom intra într-un nou Război Rece? Pentru cât timp? Acestea sunt gravele frământări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm de fapt la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa și în lume. Este evident și faptul că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp China tace enigmatic, dar își continuă ofensiva economică în Europa și în întreaga lume. Pe tema posibilelor evoluții politico-militare din zonă, dar și din spațiul adiacent, precum și a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm în exclusivitate opiniile unor personalități, foști diplomați de carieră, precum și a unor reputați analiști militari și de informații (intelligence).

 

FOTO 2 - Excelenta Sa Romulus ioan Budura, fost ambasador al Romaniei inChinaLitigii și conflicte ”înghețate” de decenii sunt readuse acum în actualitate

Chestiunile nerezolvate sau rezolvate parțial și defectuos sunt acum în prim plan. Crimeea – fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit cândva în mod predominant și tradițional de tătari – are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în Al Doilea Război Mondial aliații germanilor. După război sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducând în locul lor ruși și drept urmare au schimbat compoziția etnică a regiunii. Aceasta a fost făcută ”cadou” după 1991, tânărului stat Ucraina care și el are o istorie zbuciumată. Același stat ucrainean a moștenit și alte ”cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar și de la Polonia, Germania, Ungaria și, binențeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de NE Bucovinei și Ținutul Herța (circa 500.000 de locuitori români). În acest sens, iată ce ne-a declarat Excelența Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: ”În spatele Euromaidanului ucrainean există probleme istorice grave ce nu pot fi neglijate (nu mă gândesc doar la administrarea defectuoasă a economiei și a întregii țări), după cum nu a încetat niciodată să existe și intenții de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, românești, slovace, ungurești, pe care URSS le-a obținut în urma celui de Al Doilea Război Mondial, cu asentimentul SUA și al Marii Britanii, ca și teritorii rusești, ca urmare a malversațiunilor ucraineanului N.S.Hrusciov, pe când era atotputernic la Kremlin. Nu întâmplător SUA și Marea Britanie s-au grăbit să-și reafirme garantarea integrității teritoriale a Ucrainei, iar Franța, Germania și Polonia, care nu au avut vreun cuvânt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost de altfel și victime,  s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluții pașnice. Rușii pot oricând să-și revendice Crimeea și Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est, urmărea și urmărește rezolvarea revendicărilor teritoriale – lesne de înțeles de altfel – pe cale pașnică, atât de Polonia, cât și de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoșesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atât datorită poziției SUA și Marii Britanii, cât și calității noii conduceri de la Kiev, ca și opoziției Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluții tranzitorii “”de guvernare” până la abordarea explicită a problemelor teritoriale.” În același sens s-a exprimat și dl. general S.R.I. (rz) Aurel I. FOTO 3 - General S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, analist pe probleme de informatiiRogojan, reputat analist de informații și prolific autor de carte. ”Mai  devreme sau mai târziu – spunea domnia sa – chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluții, fiindcă într-o asemeanea construcție geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin și Hrusciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase înghețate, prin  tratate impuse împotriva unor realități istorice, etnice și culturale. Ucraina tradițională   este puternic naționalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcția geopolitică  a venit în întampinarea orgoliilor naționaliste. Niciun român adevărat nu se poate resemna în fața faptului că Ucrainei i-au fost date părți din patria sa strabună. O modificare a status quo-lui construcției geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condițiilor de afirmare și consolidare a propriei identități etno-culturale românești trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rând, din asemenea motive, diplomația românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est european avem în ultimul sfert de secol experiența inedită a reculului istoriei. Când nu ești corect poziționat pentru a atenua forța de recul a istoriei, poți fi lovit în plin.”

 

Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China și Rusia în prim plan

Indiferent cum se va termina criza ucraineană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfârșit. Criza ucraineană este doar vârful aisbergului. Ea prefigurează fața hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, și anume faptul că lupta pentru resurse și controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă. Care va fi prețul, dar mai ales cine îl va plăti? ”O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească – ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura – o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-și vor mai putea impune voința așa cum o făceau cândva. Retragerea NATO din Afganistan și mai apoi din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia și alte puteri emergente, nu se va grăbi, așa cum îi dictează filosofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relații cu cele 16 state din Estul și Centru Europei și de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor țări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurența brutală și imperativă a companiilor occidentale. Și mai sunt și alte motivații ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa și Asia în anii 1989–1992 sau în Nordul Africii acum 5–6 ani.” În opinia generalui Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacția acesteia era previzibilă în condițiile în care atât UE, cât și NATO s-au extins tot mai mult spre Est și implicit, în imediata vecinătate a Rusiei și Chinei. ”Rusia a fost sistematic provocată, izolată și vulnerabilizată, a declarat generalul Rogojan. N.A.T.O a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se și de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii cinci ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporții comparabile cu cel de Al Doilea Război Mondial….” În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internațional s-ar putea dovedi totuși favorabil României. ”Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ținutului Herței și județelor adiacente Dunării – spunea domnia sa – se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca și asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva unirii cu Patria Mamă. Acțiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm și într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârșitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării națiunilor (așa cum s-a întamplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă și se cere a fi luată ca atare în considerare.”

 

Notă:

foto 1 –  Interventie militara rusă în provincia Crimeea, din Ucraina

foto 2 – Excelenta Sa Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China

foto 3 – General S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, analist pe probleme de informații

                                                                                                  (Va urma)

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

 

Almanah „Curentul Internaţional” 2014

Posted by Stefan Strajer On February - 26 - 2014

Almanah „Curentul Internaţional” 2014

Autor: Doina Popa

În luna ianuarie a acestui an a apărut, ca o încununare a anilor de publicare a ziarului „Curentul Internaţional” (editorialul românilor din America şi de pretutindeni), dar şi ca o deschidere spre noi speranţe, Almanahul acestei publicaţii, care a văzut lumina tiparului timp de mai bine de 10 ani, condus fiind de o echipă de români inimoşi, însufleţiţi de patriotismul pregnant al celor ce-şi poartă dorurile pe meleaguri străine.

L-am aşteptat cu nerăbdarea cititorului fidel şi iată că, într-un final de peripluu alb, de iarnă îndârjită, îl am în faţa ochilor, admirându-i coperta luminoasă ce poartă pe fondul alb ca neaua de-afară, cifrele anului 2014 cu cele două simboluri ale drapelelor român şi american, înfrăţite pe Coloana Infinitului lui Brâncuşi.

Pe coperta din spate ne încântă privirea o atrăgătoare hartă a României, înnobilată de imagini reprezentative în culori vii ale vestigiilor naturale, culturale şi istorice.

Pe prima pagină îmi reţin atenţia pozele celor trei muşchetari români, care au dus şi duc încă mai departe flacăra românismului pe pământ american: director-editor, Ştefan Străjeri; redactor-şef, Gabriela Petcu; grafician-tehnoredactor, Valentin Popescu.

Coperti Almanah 2014 crop

Un cuvânt înainte cu retrospective din istoria Almanahului Românesc apărut în America la începutul  sec.  XX, ne prezintă Ştefan Străjeri, inimosul nostru bucovinean, care a continuat temerar să ducă apariţia ziarului la o cifră admirabilă, 500 de numere, continuând cu speranţe şi în plan virtual, reuşind  această frumoasă performanţă a Almanaului.

Gabriela Petcu subliniază poziţia Almanahului ca fiind o însumare a tot ceea ce publicaţia s-a dovedit a fi, o largă şi competentă informaţie impunăndu-se atât prin pulsul realităţii socio-politice şi culturale cât şi prin forma concretă de relevare a fidelităţii.

Respectând normele unui Almanah, sau Calendar cum i se mai spune, ne întâmpină pe primele pagini, Calendarul Creştin Ortodox al anului 2014, pe care orice român şi-l doreşte pentru a urmări sărbătorile noastre ortodoxe şi nu numai.

Ziua de 1 Decembrie 2013, Ziua României sărbătorită pe ambele maluri ale râului Detroit, ne este prezentată în ipostaze însufleţite de imaginile fotografiate din diferite locuri unde s-au desfăşurat acţiunile sărbătoreşti.

Pe rând apar rubrici precum Analize şi Controverse în care Vasile Şoimaru, din Chişinău – Basarabia, ne conduce printr-un nou holocaust economic şi chimic, aplicat românilor dupa cel kominternist, iar scriitorul Corneliu Florea din Winnipeg – Canada, ne oferă pagini de „Nomenclatură comunistă după Tismăneanu”.

Un interviu cu Larry Watts este consemnat de  Nicolae Balint din Târgul Mureş, iar „datoria de a afla adevărul” după care se află în căutare Corneliu Florea, „tulbură liniştea românilor ce exploatează bogaţiile Daciei”. Tot aici, Virgil Raţiu din Bistriţa Năsăud întoarce fila istoriei la „Noaptea de 13-14 septembrie 1940”.

Cu inteligenţă şi luciditate, Silvia Jinga din Michigan ne pune în faţa unei întrebări serioase: „Ce au adus României cei 24 de ani de capitalism”, ani lungi care i-au condus pe români printr-o „iluzie deşartă”.

Un concept nou, despre guvernarea globală, ne prezintă Vasile I. Zărnescu prin recomandarea şi prezentarea cărţii lui John Fonte „Sovereignity or submission” (Suveranitate ori supunere) publicată în anul 2011.

„Politica la nivel înalt sau ipocrizie politică” prezintă Nicolae Balint, încercând să afle cine învaţă  din nenumăratele lecţii ale istoriei?

Nu lipsesc din cuprinsul editorialelor: George Petrovăi, Maria Diana Popescu, Ion Măldărescu, Ioan Mugurel Sasu.

Magazinul istoric este prezentat de Ioan Ispas, care-l descoperă pe „Dromichete, înţeleptul rege al geţilor”, iar Remus Macovei ridică vălul care-i acoperea pe plugarii dispăruţi la Turtucaia.

Nu lipsesc nici „Caracteristicile şi orientările noi ale politicii Chinei” de Vasile Şonea, dar nici cea de-a XIX-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice cu tema „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istoric. Cultură. Civilizatie.”

„Prizonier în propria ţară” de Aurel Sergiu Marinescu se continuă cu capitolele în care „adevărul trebuie spus deschis, istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost cu adevărat”.

„Meditaţiile despre omenie” de Monica Ligia Corleanca ne dezvăluie o „Nedumerire”, care se propagă în mai multe, din călătoria prin spaţiul existenţial.

Prezentarea unei cărţi surprinzătoare „Dăltuiri” de Radu Stanca, ne-o oferă Anca Sîrghie din Sibiu, precum şi evocări de la Montreal de Ziua Limbii Române.

Din Almanah nu lipseşte nici „Jurământul lui Hippocrate” de Corneliu Florea, dar nici ce se mai poate spune despre un artist romn, Ştefan Popa Popa’s.

Atrăgătoare sunt paginile cu mistere din Istoria Universală şi a Omenirii, dar şi cele din Munţii României.

De la „Libertatea prin post” de pr. Ilie Rusu şi până la „Creştinismul în Marea Britanie pe cale de dispariţie” de Alice Cobeanu, nu străbatem decât o cale de câteva pagini minunate.

La rubrica „Români în lume”, Gabriela Petcu ne prezintă într-un interviu pe cei care duc românismul în Belgia: Ioana Chiriţă, Stany Maskeus, Ştefan Tinca, iar la rubrica „Românii în S.U.A” nu lipseşte Silvia Jinga cu un episod din serialul „Fragmente din Babilon” de data aceasta „Vecinele filipineze”, captându-ne atenţia cu relatări incitante trăite la New York, suprapuse uneori peste amintiri vii ale copilăriei petrecute la Şercaia-Făgăraş.

Ştefan Străjeri ne prezintă câteva pagini din istoria şi experienţa primilor emigranţi români din America, iar Herman Victorov ne conduce prin „Vestul Statelor Unite”, în pagini din jurnalul  „Din viaţa unui om oarecare”.

Yvette Larsson promovează imaginea României în lume în interviul realizat de Ştefan Frîncu – Danemarca.

Bineînţeles că nu lipsesc invenţiile, reţetele naturiste şi sfaturile terapeutice, nici  rebusul lui Adalbert Gyuris.

De la poeziile umoristice şi clasice ale lui Valeriu Cercel, la poeziile satirice şi epigramele lui Sorin Olariu, de la microreportajele şi poemele Doinei Popa, până la rubrica pentru copii, ne despart doar câteva cuvinte înţelepte ale lui George Petrovăi  şi poeziile în grai bănăţean ale lui Sorin Olariu.

Un cod al bunelor maniere, câteva sfaturi ale bunicii şi chiar bancurile alese ne conduc spre reţete culinare, folclor şi tradiţii până la moda pentru fiecare.

Între Calendar şi Zodiac s-a parcurs o cale lungă, atât de bogată şi variată, o adevărată sursă de bucurii pentru iubitorii de lectură, români de-acasă şi de pretutindeni.

Doina Popa, Dexter, Michigan, SUA.

UN PUTERNIC AVANPOST AL UZPR LA TÂRGU MUREŞ

Posted by Gabriela Petcu On January - 8 - 2014

UZPR-SIGLA-wb

     George ROCA prezintă:

La Târgu-Mureş, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogăţiri” ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prilejuită de cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină”. Preşedintele UZPR, ge, a înmânat legitimaţii următorilor jurnalişti târgmureşeni: Nicolae Băciuţ, părintele protopop Gheorghe Şincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacşu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceştia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana şi iniţiatoarea „Punţilor”), Lazăr Lădariu (redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum şi mai noului venit Nicolae Balint.

 

Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureş au intrat, cu această ocazie (la iniţiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum şi Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci şi realizator de emisiuni la Radio România şi realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureş a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (şi a doua din România, după Bucureşti), atât prin număr, cât şi prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punţi de lumină” şi în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziarişti din afara judeţului Mureş (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceştia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureş. Mariana Cristescu şi-a propus să extindă reţeaua filialei şi în afara ţării.

 

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină” a avut următorul program cultural:

  • ÎN PRIMA ZI (27      decembrie): prezentarea succintă a istoricului colocviilor (Mariana      Cristescu), scurt istoric al ASTREI şi semnalarea, de către Lazăr Lădariu,      a aniversării a 25 de ani de existenţă a cotidianului „Cuvântul liber”,      precum şi a apariţiei cărţii sale „Memorii – File de jurnal – Alocuţiuni      parlamentare – Confesiuni” (Editura NICO), un miniconcert folk al duetului      Enea şi Smaranda German din Reghin, vernisajul expoziţiei de icoane a      pictorului Marcel Naste, prezentarea volumului „Când ţânţarul devine      armăsar” al părintelui protopop Gheorghe Nicolae Şincan, prezentarea, de      către Mariana Cristescu şi colonelul Ion Petrescu, a cărţii „România      moluscă” a generalului Mircea Chelaru (Mariana Cristescu este, de altfel, şi      autoarea volumului „Generalul Mircea Chelaru” din seria „Destine      contemporane”), prezentarea cărţii „Oamenii monumentelor” şi a      trailer-ului filmului cu acelaşi nume, de către av. Nicolae Dan Cetină      (traducătorul cărţii), prelegerea „Eminescu, critic teatral” (Zeno Fodor),      precum şi lansarea cărţii „ACEŞTI NETRBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu      Mihai Eminescu”, piesă de teatru scrisă de Miron Manega şi apărută la      Editura NICO din Târgu- Mureş. Nicolae Băciuţ şi Miron Manega au      improvizat o punere în scenă, sub formă de teatru-lectură, a unui fragment      din această carte.

 

  • ÎN ZIUA A DOUA (28      decembrie): demonstraţie sportivă a fraţilor Andrei şi Tudor Coco, de la      Clubul  „Tornado” Târgu-Mureş (campioni taekwondo), lansarea revistei      „KINECO” a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii      Ecologice din Bucureşti, tipărită la Târgu-Mureş, la editura Nico      (prezentată de Miron Manega, redactorul-şef), dizertaţiile despre      kinetoterapie ale prof. univ. dr. Voica Foişoreanu Guga şi prof. dr.      Kinetoterapie Denisa Popovici, lansarea volumului de „Interviuri sportive”      de Iulian Cătălin Chelaru, a volumelor de versuri „Intarsie pe suflet”      (Petre Curticăpean) şi „Trăind pur şi simplu” (Mircea Chelaru Adrian),      prelegerea „Acţiuni de influenţă, propagandă şi spionaj maghiar îndreptate      împotriva României, din perspectiva a trei specialişti din domeniul      intelligence: Larry Watts, Gl. (r.- S.R.I.) Aurel I. Rogojan şi Gl. (r. –      M.Ap.N.) Stan Petrescu” (Nicolae Balint), raportul sentimental al lui      Nicolae Băciuţ despre activitatea Editurii NICO şi a cărţilor apărute      aici, precum şi despre activitatea revistei „Vatra Veche” pe care o      coordonează, un alt discurs, al prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, despre cărţile      apărute şi lansate la ediţia a patra a „Punţilor de Lumină”, comunicarea      colonelului Ion Petrescu intitulată „Comunitatea euro-atlantică, după      Vilnius”, prelegerea „Introducere în EMINESCIENTICĂ”, a generalului Mircea      Chelaru, şi concertul Mariei Gheorghiu, cu fragmente din proiectul ei scenic      „Sub Zodia Mariei” (concept, scenariu şi texte, Miron Manega).

 

A existat şi un moment special, în care preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a ţinut un discurs despre Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (direcţii şi perspective) şi a înmânat legitimaţiile noilor membri UZPR.

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor „Punţi de Lumină” a confirmat, şi prin densitatea programului, forţa celei mai tinere şi mai dinamice filiale a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

 

Efectul „Punţilor de Lumină” asupra culturii şi presei

 

Cotidianul CUVÂNTUL LIBER, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Despărţământul Judeţean Mureş al Astrei, Revista „Vatra Veche” au organizat, în zilele de 27 şi 28 decembrie 2013, ediţia a IV-a a colocviilor Punți de Lumină – „Cuvântul liber”. O viziune inedită asupra unei lumi care este una a complementarităţilor necesare, multinaţionale, nicidecum a unor foste cetăţi imperiale, apărate de săbii medievale…

 

În sala „Tonitza”, a hotelului Continental, din Târgu-Mureş, invitaţii la colocviul menţionat au avut parte de ore succesive de reflecţie la condiţia umană, de ieri şi de azi, dar mai ales la cea naţională, din prezent şi de mâine.

 

Doamna de Fier a reuniunii, energica publicistă Mariana Cristescu, a reuşit transformarea unui eveniment aparent previzibil, într-unul în care s-a ales bobul de neghină, iluzia de certitudine, convingerea fermă de palida afirmare a unor convingeri puerile, fără viitor.

 

Partenerul de proiect al distinsei domniţe, tocmai nominalizate, a fost şi rămâne uluitorul personaj Lazăr Lădariu, care conduce redacţia cotidianului mureşean „Cuvântul liber”, cel legitimat de aniversarea anunţată, a unui sfert de veac, de existenţă liberă, în România postdecembristă.

 

Un ziar cu un tiraj comparabil cu cel al ediţiei tipărite a ziarului „Adevărul”. Dar care, în Târgu-Mureş, aşa cum am constatat personal, după un periplu pe la mai multe chioşcuri, din eleganta urbe, după ora 11.00 nu mai poate fi găsit şi cumpărat, timp în care alte publicaţii pot fi, şi a doua zi, la aceleaşi standuri de difuzare a presei editate în limbile română şi maghiară.

 

———————————–

George Roca

Rexlibris Media Group

Sydney, Australia

3 ianuarie 2014

Istoria, cultura, dar şi problemele românilor din arcul carpatic, abordate la Izvorul Mureşului

 Nicolae Balint

 

Autor: Prof. Nicolae Balint (Târgu Mureş)

 

 

 

Cea de-a XIX-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice cu tema Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” s-a desfăşurat în perioada 7-9 noiembrie 2013, în generosul cadru geografic oferit de staţiunea montană Izvorul Mureşului din judeţul Harghita. Cu această ocazie un număr de 112 istorici, cadre didactice universitare, teologi, cercetători ai fenomenului istoric, lingvistic, sociologic sau cultural, arhivişti şi jurnalişti şi-au prezentat comunicările în cadrul celor şase secţiuni organizate pentru desfăşurarea manifestării. Tot cu această ocazie au fost lansate 14 cărţi, inclusiv cea a fostului ministru de Interne, Doru Viorel Ursu, prezent şi el pentru o zi la lucrările sesiunii. Reuşita manifestării a fost asigurată de implicarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în colaborare cu Centrul Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan”, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Centrul Cultural Topliţa.

 

 

 

Lucrările în plen. Despre problematica zonei şi pericolul transilvanismului

 

 

 

Acestea au fost deschise de ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, find continuate apoi de scurtele alocuţiuni rostite de Jean-Adrian Andrei, prefectul județului Harghita, Mihail Tinca, primarul comunei Voşlobeni, dr. Valeriu Cavruc, director general al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi dr. Ioan Lăcătuşu, director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita. Tot în plen au mai fost prezentate şi comunicările ştiinţifice ale prof. univ. dr. Ştefan Păun, prorector al Universităţii Hyperion din Bucureşti, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. ing. Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice, prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei din Iaşi, prof. univ. dr. Gelu Neamţu din Cluj-Napoca şi prof. univ. dr. Radu Baltasiu din Bucureşti. Despre importanţa manifestării, dr. Ioan Lăcătuşu a declarat: „Această sesiune, ajunsă acum la a XIX-a ediţie, a devenit începând din 1995 o manifestare recunoscută pe plan naţional pentru valoarea contribuţiilor din domenii ce acoperă o paletă largă de interes, începând cu istoria şi continuând cu sociologia, psihologia şi lingvistica, studii ce acoperă cu precădere acest areal geografic românesc, respectiv sud-estul Transilvaniei…” Prezent la debutul manifestării, în scurta sa alocuţiune Jean-Adrian Andrei, prefectul judeţului Harghita a ţinut să arate că zona are o problematică de o factură aparte care trebuie tratată cu multă atenţie. „În calitatea pe care o am – a arătat acesta -, îmi face o reală plăcere să fiu prezent alături de dumneavoastră, la o manifestare plină de conţinut şi semnificaţii. Bine aţi venit într-o zonă încărcată de istorie, de cultură şi civilizaţie românească – parafrazând chiar titlul sesiunii organizate -, dar şi o zonă, din păcate, încărcată de evenimente care de multe ori aduc atingere identităţii româneşti şi promovează acţiuni generatoare de tensiuni (…) o zonă în care prea adesea mâinilor întinse li s-a întors spatele…” Un apel la politicienii care-şi aduc aminte de românii din zona Ciuc şi Covasna doar în preajma alegerilor, a adresat prin intermediul participanţilor Mihail Tinca, primarul comunei Voşlobeni: „Noi, cei din comuna Voşlobeni – a declarat primarul Tinca – suntem acei români din sud-estul Europei care locuim compact în această mică insulă de maghiarime. Mă bucur că aţi venit în mijlocul nostru şi sper să aveţi o şedere cât mai plăcută cu rezultate cât mai fructuoase. Aş  face un apel la dumneavoastră, cei prezenţi azi, ca în întâlnirile pe care le aveţi cu politicienii noştri să le spuneţi să mai ţină cont şi de noi, cei care locuim în această zonă…” Vorbind despre pericolul pe care-l reprezintă transilvanismul, o concepţie tot mai mult promovată în ultimul timp de către medii de influenţă şi propagandă abil dirijate, prof.univ.dr. Gelu Neamţu din Cluj-Napoca a menţionat: „Transilvanismul nu este o găselniţă nouă, este un proiect mai vechi menit să spargă unitatea naţională şi să destructureze astfel România care, oricum se va regionaliza, iar apoi se va globaliza. În fine, putem spune că transilvanismul este o amplă acţiune de persuasiune desfăşurată asupra românilor ardeleni pentru a-i convinge că sunt superiori sudiştilor şi că trebuie să se rupă de aceştia…” Tot cu trimitere la transilvanism, prof.univ.dr. Radu Baltasiu din Bucureşti a făcut o inspirată remarcă: „Referitor la transilvanism, pot spune că este oarecum subsidiar pangermanismului fiind probabil dat în leasing Ungariei…” În alocuţiunea rostită de prof.univ.dr. Ioan Scurtu, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, acesta a ţinut să sublinieze importanţa documentelor din arhive pentru scrierea istoriei şi păstrarea acestora în condiţiuni cât mai bune, în spaţii adecvate, ferite de intemperii. Acesta a subliniat în mod deosebit ce înseamnă păstrarea arhivelor compact, pe fonduri, în evidenţe clare, ferite de imixtiunea politicului care nu de puţine ori a încercat să înstrăineze o parte din fondurile naţionale sub pretextul că se retrocedează instituţiilor creatoare de fonduri.  

 

 Foto 1

 

Omagiu arhivistului, istoricului şi profesorului Corneliu Mihail Lungu la 70 de ani

 

 

 

Cea de-a doua zi a manifestării a fost dedicată vizitării mânăstirii de maici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul Mureşului. Cu această ocazie a fost omagiat prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, un apărător consecvent al apărării integrităţii arhivelor, ilustru dascăl şi cercetător. În prezenţa ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a fost lansat volumul „Permanenţele istoriei. Profesorul Corneliu Mihail Lungu la 70 de ani”, coordonatori Sorin Liviu Damean, Marusia Cârstea, Mihaela Damean, Lucian Dindirică, Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, 2013, precum şi volumul „Profesioniştii noştri 10. Corneliu Mihail Lungu, arhivist, istoric, profesor, la 70 de ani”, coordonatori Vilică Munteanu, Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2013. Vorbind despre personalitatea celui omagiat, dr. Ioan Lăcătuşu a ţinut să arate că, citez: „A fost o reală plăcere să lucrăm cu domnia sa. I-am apreciat atât autoritatea profesională, cât şi pe cea ştiinţifică şi nu în ultimul rând, i-am apreciat latura umană.” În acelaşi context, prof.dr. Liviu Boar, director al Direcţiei Judeţene Mureş a Arhivelor Naţionale a subliniat în mod deosebit faptul că, citez: „Prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu a lăsat în urma sa o amintire cât se poate de plăcută. Cu toţii i-am apreciat în mod deosebit implicarea de care a dat dovadă în rezolvarea oportună a problemelor de serviciu cu care ne-am confruntat, verticalitatea şi obiectivitatea în munca cu oamenii. Îi doresc multă sănătate, ani lungi şi fericiţi!” Prezent la această sesiune cu comunicarea intitulată „Sfântul Împărat Constantin cel Mare – 1700 de ani de la eliberarea creştinismului”, prof.dr. Florin Bengean din Târgu-Mureş, a ţinut să arate faptul că, citez: „Manifestarea a fost o reuşită deplină la care şi-au adus contribuţia atât organizatorii, cât şi participanţii prin calitatea comunicărilor susţinute. A fost o activitate de excepţie, cu semnificaţii aparte şi ceea ce este foarte important, toate comunicările, ca de fiecare dată, vor fi cuprinse într-un volum, or acest lucru rămâne peste timp ca un reper de spiritualitate românească.” Din judeţul Mureş au mai participat cu comunicări dr. Virgil Pană, prof. Doina Pană, prof.dr. Valentin Marica şi subsemnatul. Lucrările sesiunii s-au încheiat cu adoptarea unei rezoluţii.

 

*

 

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

 

 

 

REZOLUŢIE

 

 

 

Sesiunea Naţională de Comunicări ŞtiinţificeRomânii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie”, ediţia a XIX-a, s-a desfăşurat în perioada 7-9 noiembrie 2013, la Sfântu Gheorghe şi Izvoru Mureşului, cu binecuvântarea şi participarea ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei. La lucrările sesiunii au participat prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, primarul comunei Voşlobeni, Dumitru Mihail Tinca, istoricii Ioan Scurtu, Ştefan Păun, Alexandru Porţeanu, Petre Ţurlea, Ioan Giurca şi sociologul Radu Baltasiu din Bucureşti, Ioan Agrigoroaiei din Iaşi, Gelu Neamţu din Cluj-Napoca, Sorin Damean din Craiova, foştii miniştri Doru Viorel Ursu şi Nicolae Noica, precum şi arhivistul, istoricul şi profesorul Corneliu Mihail Lungu care a fost omagiat la împlinirea vârstei de 70 de ani.

 

În plenul sesiunii şi pe secţiuni au prezentat comunicări peste 100 de cunoscuţi specialişti – cercetători, cadre didactice universitare, muzeografi, arhivişti, etnografi, sociologi teologi, profesori, preoţi şi alţi oameni de ştiinţă şi cultură, din peste 30 de localităţi din întreaga ţară. La actuala ediţie, pe lângă probleme referitoare la istoria şi cultura naţională, majoritatea temelor au abordat aspecte ale istoriei şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei şi ale convieţuirii interetnice din zona Arcului Intracarpatic.

 

În urma dezbaterilor, s-a formulat un important set de propuneri, grupate în următoarea

 

 

 

REZOLUŢIE

 

 

 

·        Sesizarea Parlamentului, a Guvernului şi punctual a ministerelor cu privire la:

 

a)      disoluţia autorităţii Statului Roman în regiune prin subordonarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale, inclusiv a administraţiei judeţene de stat, intereselor iredentiste maghiare;

 

b)      implicarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale în crearea bazelor instaurării de facto a unei autonomii teritoriale pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi parţial Mureş, maghiarizate samavolnic în perioada ocupaţiei maghiare şi a experimentul stalinist al Regiunii Autonome Maghiare;

 

c)      implicarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale, inclusiv a unităţilor de învăţământ, în promovarea proiectului separatismului teritorial pe criterii etnice şi a sentimentului de ură şi şovinism antiromânesc în rândul populaţiei în general, şi a tineretului în special;

 

d)      susţinerea financiară şi organizatorică de către autorităţi şi instituţii publice locale a unor tabere extremiste, la care participă inclusiv membrii unor organizaţii interzise în Ungaria;

 

e)      „modelul” de nesupunere civică oferit populaţiei ca act de mare virtute de către primari sau preşedinţi de consilii judeţene care: refuză să arboreze drapelul României pe sediile unor instituţii, refuză să poarte eşarfa tricoloră, arborează drapelul Ungariei pe instituţii publice sau aşa-zisul drapel secuiesc compus în 2008, se adresează la manifestări publice exclusiv în limba maghiară, organizează manifestări şi programe dedicate sau care privesc exclusiv minoritatea maghiară, majoritară numeric în zona, înlocuiesc inscripţiile publice în limba română cu altele în limba maghiară, refuză să îngrijească/amplaseze monumente româneşti amplasând exclusiv monumente referitoare la istoria maghiară sau chiar busturile unor fascişti ori criminali de război (Wass Albert, Nyro Jozsef), fac angajări în sectorul public exclusiv pe criterii etnice etc.

 

f)        nevoia de monitorizare şi implicare a administraţiei centrale pentru a asigura românilor din regiune drepturi fundamentale precum: dreptul la identitate, dreptul la munca, dreptul la învăţământ, dreptul la cultură etc.

 

g)      elaborarea unei legislaţii care să sancţioneze cu pierderea mandatului utilizarea de către aleşii locali a prerogativelor publice pentru promovarea şi desfăşurarea unor activităţi privind separatismul teritorial pe criterii etnice, contrare jurământului depus la investirea în funcţia publică de demnitar local în România.

 

 Foto 2

 

·        Sesizarea Senatului României pentru respingerea iniţiativei legislative a UDMR privind oficializarea limbii maghiare în justiţie. Legislaţia română, în acord cu Carta Europeană a limbilor minoritare şi regionale, prevede dreptul persoanelor de a se adresa în limba maternă în justiţie prin intermediul unui translator. Utilizarea în scris nu doar că nu se justifică, actele fiind întocmite de avocaţi şi nu de petenţi care neavând pregătire juridică nu se pot adresa în scris nici în română nici în altă limbă, dar presupune alte două mari inconveniente: suportarea unor costuri uriaşe de traducere ale tuturor actelor, precum şi angajarea de procurori şi judecători pe criterii etnice de la nivel de judecătorie până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, trebuind a fi înfiinţate secţii paralele fiecărei secţii din cadrul instanţelor de judecată, câte una pentru fiecare minoritate.

 

 

 

·        Verificarea retrocedărilor în natură a terenurilor agricole, forestiere şi construcţii, respectiv sesizarea instanţelor de judecată pentru anularea Titlurilor de proprietate eliberate nelegal în baza Legii nr. 1/2000, 247/2005, OG 83/1999 şi următoarele în condiţiile în care statul român i-a despăgubit pe proprietarii unguri după primul război mondial (aşa-numitul proces al optanţilor de la Paris). În ciuda limbii de lemn cum că „Ungaria nu ia Transilvania şi pleacă cu ea”, în urma aplicării arbitrare a legislaţiei în domeniul retrocedărilor, se constată dobândirea masivă în condiţii ilegale de terenuri agricole şi forestiere, precum şi de construcţii unele amplasate strategic (spitale, şcoli, unităţi militare, parcuri naţionale) de către entităţi care reprezintă interesele altui stat în inima României. În condiţiile în care statul român a despăgubit pe grofi şi pe urmaşii acestora în 1925, iar după 1945, conform legislaţiei internaţionale, o serie dintre moştenitorii acestora au fost declaraţi criminali de război, neaplicarea legislaţiei în domeniu constituie cel mai grav atentat la adresa securităţii naţionale din ultimii 23 de ani. Ba mai mult în cazul multor imobile acordate nelegal în prezent din bugetul public se plătesc chirii pentru şcoli, spitale, instituţii celor care le-au dobândit pe nedrept. Astfel, prin cetăţenii săi sau prin bisericile maghiare Ungaria a ajuns să domine nelegal din punct de vedere al proprietăţii Transilvania. Daca legislaţia proprietăţii ar fi fost aplicată corect în judeţele Covasna şi Harghita nu s-ar fi putut cere autonomia teritorială a unor teritorii aflate în proprietatea Statului Român, proprietăţi plătite şi deţinute de Statul Român legal din 1922.

 

 

 

·        Regionalizarea, în măsura în care va avea lor, trebuie să cuprindă judeţele din actuala regiune de dezvoltare Centru: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov. Aceasta este, în opinia participanţilor, condiţia garantării modernizării administraţiei, a politicii interne locale, a gestionarii finanţelor locale în raport cu interesele reale ale cetăţenilor.Având în vedere comportamentul naţionalist şovin, antiromânesc din ultimii 23 de ani a persoanelor care ocupă funcţii de demnitate locală, creionarea unei regiuni în care formaţiunile extremiste maghiare, moderate sau radicale ar deţine controlul, ar conduce la accentuarea fenomenului de epurare pe criterii etnice a românilor din aceste zone şi la accentuarea fenomenului de separatism teritorial.

 

 

 

·        În domeniul cultural, participanţii la sesiune solicită autorităţilor competente următoarele:

 

a)      luarea unor măsuri urgente pentru culegerea şi promovarea culturii tradiţionale din Harghita şi Covasna, în condiţiile în care demografia română din zonă scade mult mai rapid decât în restul României, pe fondul activităţilor programatice antiromâneşti manifestate la vedere sau mai subtil în regiune care a determinat un exod permanent al românilor în alte localităţi din ţară.

 

b)      instituirea unui mecanism de supervizare a manualelor de istorie, a tuturor lucrărilor auxiliare care se adresează elevilor, în particular a celor din Harghita şi Covasna, în spiritul Constituţiei României şi al respectului drepturilor omului, de către o comisie mixtă formată din reputaţi specialişti din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Academiei Române. Cu acest prilej reiterăm solicitarea de a avea un reprezentant al profesorilor de naţionalitate română din Harghita-Covasna,  cu girul Forumului Civic al Românilor din Covasna Harghita şi Mureş,  în funcţia de  consilier al ministrului educaţiei în problematica specifică zonei.

 

 

 

·        Refacerea infrastructurii simbolice româneşti prin încurajarea construirii unor monumente şi simboluri, inclusiv prin înălţarea la Arad a unui monument dedicat celor 40 mii de români care au pierit la 1848.

 

 

 

·        Verificarea monumentelor şi grupurilor statuare amplasate în Transilvania după 1990, în condiţiile în care autorităţile locale au înălţat busturi ale unor persoane condamnate pentru crime de război, persoane care au făcut parte din guverne fasciste maghiare, ori cu simbolistică iredentistă precum „Gardianul Carpaţilor” recent ridicat în judeţul Harghita. Înlăturarea Stemelor Ungariei Mari amplasate în ultimii trei ani de pe frontiscipiul unităţilor de învăţământ din zonă.

 

 

 

·        Susţinem, de asemenea, instituirea unui program pentru promovarea unui jurnalism intercultural, familiarizat cu problematica românilor din Harghita şi Covasna. În acest sens, solicităm autorităţilor competente aprobarea proiectului nostru. Scopul programului este asigurarea formării unui număr critic de jurnalişti din presa centrală românească şi internaţională în problematica Arcului Carpatic. În acest fel, se va asigura informarea corectă şi operativă a opiniei publice româneşti, a clasei politice, a opiniei publice internaţionale privind problematica comunităţilor româneşti aflate în situaţia de a fi minoritare în cele doua judeţe.

 

(Sfântu Gheorghe, 11 Noiembrie 2013)

 

Biroul de presă al CESCH

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2013

Cine învaţă oare din nenumăratele lecţii ale istoriei?

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Nicolae Balint

 

 

 

Autor: Nicolae Balint (Târgu Mureş)

A devenit de notorietate faptul că anumite state susţin financiar partide din alte state pentru a câştiga alegerile. Dacă este sau nu corect, aceasta este o altă problemă. „Exportul””de democraţie nu se mai practică ca altadată, prin revoluţionari de profesie instruiţi şi prelucraţi peste hotare, aşa cum se întâmpla, spre exemplu, la începutul şi chiar jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte căi ocolite şi aparent transparente. Spre exemplu, se susţin financiar – prin interpuşi (ONG-uri, spre exemplu) – campanile electorale ale unor persoane şi partide aflate în opoziţie pentru a câştiga alegerile. Sau… vrea un stat să-şi promoveze anumite interese în România? Ei bine, servicii specializate selectează discret anumite persoane, oameni de perspectivă, din diverse medii de interes – ce vor deveni apoi agenţi de influenţă – şi le acordă aşa zise burse de studii. Ce studiază ei acolo, e o chestiune mai mult sau mai puţin discutabilă. A se vedea cazul revoluţiilor portocalii – mai mult sau mai puţin reuşite – susţinute (şi) cu bani americani. Asta când, binenţeles, nu sunt susţinute pe faţă anumite interese, aşa cum a fost şi cazul provinciei Kosovo a cărei intenţie de separare a fost susţinută încă de la început – financiar, politic şi militar – de către SUA. De ce? E simplu… căutaţi să vedeţi ce companii străine exploatează în prezent resursele din Kosovo, ce acţionari au şi veţi înţelege de unde au venit şi banii pentru obţinerea „independenţei” fostei provincii sârbe.  

Nimic nou sub soare

Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privinţă, determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 al revistei „Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arăta cum a câştigat Mitterand alegerile din Franţa. Născut în 1923, în Osica de Jos, judeţul Olt, Mircea Mitran a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti şi a lucrat timp de câţiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent şi lector la Facultatea de filologie din Bucureşti. Din 1963, anul în care a intrat în diplomaţie şi până în 1997, a îndeplinit diferite funcţii în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar şi consilier al ambasadelor României din SUA, Franţa (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între 1989-1990, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia între 1990-1994 şi ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În anul 1981 se afla la post, în Franţa, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil preşedinte al Franţei, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în cădere liberă.”

Foto Mitterand si Nicolae Ceausescu

Românii au fost zgârciţi la pungă

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din stafful de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. ”Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui Mitterand şi ale celorlalţi colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteţi camaradului Ceauşescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-aţi putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea. „Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale” „camaradului””de la Bucureşti, care cu puţin timp în urmă ştersese”o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de aşteptat să satisfacă şi cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să menţină relaţiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceauşescu a venit prin Direcţia de Informaţii Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a şi venit. Aflat la o recepţie, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitterand, care i-ar fi spus: „250.000 de franci… Asta numiţi voi ajutor?””

…dar ungurii au fost mult mai inspiraţi

Dupǎ vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu acelaşi mesaj şi la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al preşedintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic preşedintelui maghiar care a dispus ca toţi banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziţie – 200 de milioane de franci – să-i fie daţi respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informaţiile circulă foarte repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar şi apreciat de partea franceză. Primul şef de stat străin invitat de Mitterand după ce ajuns preşedinte al Franţei, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A fost şi ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a „deplâns durerea” poporului maghiar pentru teritoriile şi milioanele de cetăţeni pierduţi de Ungaria la sfârşitul războiului, în favoarea unor vecini, pe care, ce-i drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înţeles la cine făcea aluzie preşedintele francez. Chiar dacă reacţiile diplomatice la aceste afirmaţii au fost prompte – nu ca acum, când suntem jigniţi deschis lipsind deseori orice reacţie a MAE din România – afirmaţiile preşedintelui francez au demonstrat puţinilor iniţiaţi în culisele ascensiunii la putere a preşedintelui francez, că orice conştiinţă are un preţ. Chiar şi conştiinţa lui Mitterand…. dovedit ulterior – dar prea târziu pentru el – cǎ fost colaboraţionist al guvernului de la Vichy.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors