De vorbă cu Părintele Calistrat

Posted by Stefan Strajer On May - 16 - 2019

De vorbă cu Părintele Calistrat
Autor: Ana Moroşanu Magdin

„Mă trag dintr-o familie ortodoxă, cu tradiții și rădăcini sănătoase, creștinești, rugători, oameni simpli, gospodari și cu multă dragoste de credință și de Dumnezeu. Nu mă consider superior sau special, sunt o persoană liberă, comunicativă, prietenoasă și cât se poate de firească din punct de vedere al normalității omenești!”
*
Ana Magdin: Părinte, la ce vârstă ați simțit că trebuie să fiți preot și de ce? V-a îndrumat cineva…? Care este povestea Sfinției Voastre?
Părintele Calistrat: Din copilărie, am fost familiarizat cu biserica, bunica mea, Maria, m-a dus la biserică încă de la 5 sau 6 ani, iar din clasa a II-a, am frecventat biserica, doar din simplă pasiune și convingere. Trei oameni mari au fost umbra ideii mele de a fi slujitor sau preot, preotul Iachint, duhovnicul Bucovinei, astăzi, sfântul Putnei, părintele Paisie, monahul și duhovnicul autentic pe care l-am cunoscut din 1985, apoi, părintele Cleopa, duhovnicul Sihăstriei, omul care știa Scripturile ca pe o rugăciune. De când l-am văzut și l-am ascultat prima oară, mi-a sedimentat definitiv ideea că de voi fi călugăr, trebuie să ajung să pot ști Scripturile ca el, bineînțeles că nici pe de departe nu sunt la nivelul marelui duhovnic al Moldovei, Cleopa Ilie, de la Sihăstria. Îmi place slujirea, cred total în ceea ce fac, simt cum Dumnezeu lucrează în viața oamenilor și chiar slujesc cu toată convingerea că oamenii pot fi ajutați cu sfatul și cu rugăciunea. Dumnezeu este viu și credința chiar este lucrătoare dacă crezi din toată inima. Dumnezeu este bun, și simplu, și milostiv dacă știi să-L cunoști și știi să fii prieten cu El.
Nu am o anumită poveste, familia mea și copilăria mea au fost firești și cu totul normale. În clasa I-a, mama mea, Verginia, a spus o singură dată, dacă tot îți place la biserică, poate te înveți să fii preot, să te rogi pentru mine, că mă vezi cât sunt de bolnavă.
O simplă profeție nesemnificativă, împlinită la 22 ani după liceu și armată, după 2 ani de serviciu, când, am intrat la mănăstirea Sihăstria ca monah, 18 aprilie, 1988, cu prietenul meu de călugărie, părintele Visarion Breabăn, fost stareț al schitului Pojorâta – Suceava, dar și cu binecuvântarea duhovnicului meu de atunci, părintele Pamvo, fost stareț al schitului Daniil Sihastru, din Straja – Suceava, schit al Putnei lui Ștefan cel Mare.
Am stat 3 ani la mănăstirea Sihăstria, 1 an, la mănăstirea Dragomirna, 18 ani la mănăstirea Bârnova în Iași, actual, de 10 ani, slujitor al mănăstirii Vlădiceni. Au trecut treizeci de ani de viață călugărească, din care, 3 ani ca ierodiacon și 25 ani, ca preot slujitor în cadrul Mitropoliei Moldovei, sub ocrotirea Arhiepiscopiei Iașilor. Cam la atât se mărginește scurta mea autobiografie personală, a celor 54 de ani, cât am în prezent.
Mă trag dintr-o familie ortodoxă, cu tradiții și rădăcini sănătoase, creștinești, rugători, oameni simpli, gospodari și cu multă dragoste de credință și de Dumnezeu.
Nu mă consider superior sau special, sunt o persoană liberă, comunicativă, prietenoasă și cât se poate de firească din punct de vedere al normalității omenești.

Parintele Calistrat
Ana Magdin: Sunteți considerat cel mai „modern” preot al zilelor noastre, foarte iubit de români, pentru umanitatea Dvs, pentru multă răbdare și pentru că vorbiți pe înțelesul tuturor! De ce simțiți să fiți astfel?
Părintele Calistrat: Nu pot ști exact etimologia cuvântului „modern”, pentru a crede că fac parte din categoria slujitorilor moderni. Dar aș putea afirma că mă consider dezinvolt, liber și chiar prietenos. Nu iubesc protocolul și formulele stereotipe de adresare sau exprimare în dialogul bisericesc. Cred că omul evoluat sau modern de astăzi nu mai are nevoie de multiplele bariere verbale și legale pentru a ști că este aproape de Dumnezeu și de adevăr, dar, în primul rând, este urgent nevoie în derapajul fiecăruia să-i explici rapid că doar Dumnezeu poate pune umărul la suferința, necazul, greutatea și încercările lui.
Recunosc că primesc multă dragoste și prețuire din partea masei de creștini ortodocși, nu mi-o însușesc ca merit personal, o văd strict ca pe un dar de la Dumnezeu, pentru a fi eu motivat în actul de credință, dar tot ca răsplată și eu în slujirea Sfintei Liturghii mă străduiesc să cuprind în lucrarea Sfintei Proscomidii, pe toți cei care mă iubesc, care se roagă pentru noi, slujitorii, pentru care vin la sfânta biserică, dar mă rog și pentru cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, glasul Evangheliei, să-l înțeleagă, să-l priceapă și să-l trăiască așa cum se cuvine, pentru a primi ajutor, liniște, sănătate, spor și ajutor de la Dumnezeu. Așa am fost întotdeauna, de când mă știu, nu cred că am schimbat în viața mea ceva din mine, din structura personală, așa sunt și astăzi și așa cred că voi fi și peste 20 de ani.
Noi ne naștem cu o anumită originalitate, dacă o deformăm sau ne rușinăm de „a fi” al nostru, ne rătăcim prin viață fără sens.
Vedeți, toți vrem să imităm, să copiem, să fim ca alții, ori ca modelele râvnite, dar nimeni nu vrea să fie „el însuși”, se rușinează de propria persoană. Consider că naturalul și firescul din mine, m-au putut ajuta să fiu „eu”, cel de acum, care vorbesc cu dumneavoastră, sau cu publicul ortodox. Aș încheia cu acest lucru, pentru că îi iubesc sincer, le vorbesc deschis și sincer, iar pentru că ei simt această sinceritate, îmi dau girul iubirii lor prin aprecierea și ascultarea învățăturilor care le trimit în mijlocul lor pe calea internautică. Ne iubim și ne respectăm reciproc, vedeți, aceasta nu este ceva modern, este firesc, uman, normal și omenesc. Oamenii nu pot trăi fără comunicare, fără iubire, de la semeni și de la Dumnezeu.
Ana Magdin: Ce înseamnă pentru Sfinția Voastră, Catedrala Mântuirii Neamului?
Părintele Calistrat: Deși pare îndrăzneț răspunsul meu, aș zice că această Catedrală Națională a României, este forma cea mai înaltă de respect a Sinodului BOR, față de proprii enoriași și păstoriți, care vin an de an la hramul Sfântului Dimitrie Basarabov și erau obligați să stea în ploaie și în frig, la rând, spre închinarea la racla cu sfintele moaște. În felul acesta, cele câteva mii de credincioși pot asista civilizat și în mod uman la toate slujbele divine ale zilelor hramurilor bisericești ale Patriarhiei.
În același timp, am intrat și noi în rândul marilor capitale creștine, care, toate, de mulți ani, au câte o catedrală reprezentativă, ca și capitale europene care se respectă din punct de vedere cultural și religios.
Poate mai există opinii pro și contra, dar acesta nu este motiv de întristare, oamenii sunt liberi să-și exprime orice punct de vedere, iar societatea are datoria să aleagă și să discearnă mesajele constructive de cele negative și nesemnificative. Viziunea dintre bine și rău este întotdeauna antagonistă. Dar tot ce este important pentru noi românii, este ca această Catedrală a Neamului, să aibă rol misionar și catehetic în oprirea diluării ethosului românesc, a culturii religioase, a sfințeniei creștine a neamului românesc, pentru a rămâne mai departe același popor sănătos și păstrător de valori morale și culturale românești.
Ana Magdin: Omenirea, la nivel planetar, a evoluat din toate punctele de vedere, ce considerați că este nociv pentru noi și ce este bun din toată această avansare din punct de vedere tehnologic, care, cu siguranță, a schimbat și gândirea oamenilor?
Părintele Calistrat: Depinde ce numim evoluție umană, de la homo sapiens la homo politicus, ori homo intelectus sau poate homo nihilistus, care, deprimat de erorile de conjuctură ale vieții, stă rătăcit în rațiunile sale egoiste stăpânite de propria mândrie, de autosuficiența de sine care îl face să considere că adevărul revelat poate fi negat de noi, muritorii. Racheta, satelitul, cosmosul, ideea de extratereștrii, internetul, cibernetica, fizica cuantică, nu-l pot coborî pe Dumnezeu în inima materiei, unde, prin Logosul divin există ca și cauză a creației, dar stă departe de tot, deasupra mărginitului spațiu, timp și materie. „El a poruncit și s-au zidit”. „Prin cuvânt, toate s-au făcut”, conform capitolului 1, din Evanghelia lui Ioan. Toată știința lumii, toată tehnologia modernă și performantă, toată robotica, toată cibernetica, toată tehnologia IT, tehnologia atomică, chimică, tot tăvălugul noilor descoperiri, nu sunt rele, dacă omul ține cont de Logosul cu care inteligența umană a reușit să se pună de acord cu inteligența materiei. Deși sfântul Pavel ne spune: „Că toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc”. Plecând de la această premiză, trebuie să întelegem un singur lucru fundamental, efectul de bumerang, adică, azi, slujim noi, dezvoltării tehnologice, o performăm, ne ridicăm prin ea crezându-ne genii, dar să nu uităm că va veni o vreme, când vom deveni sclavii tehnologiei prin propriile slăbiciuni, cum vedem azi televizorul, telefonul, calculatorul, internetul, robotica, să avem grijă, într-o zi, să nu urce inteligența tehnologică deasupra inteligenței umane selective și s-o subjuge, facându-l pe omul modern sclavul tehnologiei. Când tehnologia devine ucigașa umanității, omul va fi pe punctul de a atrage sfârșitul planetei prin hazardul minții lui, prin depărtarea de Dumnezeu, prin călcarea în mod flagrant al Logosului divin din lucruri așa cum au fost gândite de Dumnezeu, pentru ajutorul omului. Însă, omul, a încercat ca hacherul să spargă parolele lui Dumnezeu, și, defapt, a realizat că plăgile tehnologiei moderne îl atacă tot pe el. Otrăvirea apelor, distrugerea ecologiei ecosistemelor naturale, poluarea, exploatările miniere, extragerea zăcămintelor, poluarea, distrugerea alimentației naturale, fac din planetă un mare mormânt al umanității rătăcite de Dumnezeu în rațiunile minții, în exploatarea materiei și a tehnologiei. „Omul sfințește locul”, spune Evanghelia. Dar și Dumnezeu i-a spus omului cu ce scop i-a dat Pământul: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți Pământul”. Nu spune că materia trebuie dezechilibrată și distrusă prin hazardul modern al tehnologiilor performante dar periculoase.
Ana Magdin: Părinte Calistrat, ce are nevoie un om ca să fie fericit, cum considerați că ar fi bine să trăim pe acest pământ?
Părintele Calistrat: Definiția pe scurt a fericirii: „Împlinirea umanului”. De pildă, copilăria reușită, educația frumoasă, împlinirea intelectuală, iubirea împlinită, familia model, copii, realizările materiale, realizările financiare, par din anumite puncte de vedere scântei de fericire. Și adevărat, și iluzoriu, adevărata fericire constă în păstrarea liniștii sufletești, de care depinde sănătatea trupului, integritatea intelectuală prin dobândirea înțelepciunii duhovnicești, pacea morală cu propria conștiință și cu Dumnezeu, punerea în slujba semenilor, dragostea de aproapele, sănătatea trupească, păstrarea feciorelnică a simțurilor nealterate prin respectarea legilor Evangheliei. Avem două expresii model în Sfânta Evanghelie din gura Domnului Hristos: „Căutați mai întâi împarăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă”.(Sf.Evanghelie).
„De mă veți asculta, bunătățile pământului veți avea” (Isaia).
„Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu, dacă îl împlinesc pe el” (Sf. Evanghelie).
Ca o concluzie când ești împacat cu Dumnezeu și cu semenii, ești cel mai fericit om, fericit că poți trece frumos prin lume, prin viață, prin tot ce Dumnezeu ne pune în calea vieții spre înălțare și întărire sufletească. Fericirea depinde numai și numai de inima și mintea și sufletul nostru, cum le cultivăm și cum le conducem spre fericire, prin propria înțelepciune duhovnicească. Fericire dobândită prin jertfă și străduință, nu din artificii de scurt metraj, fie plăcere sau simțire de moment.
Ana Magdin: Părinte, am o întrebare care așteaptă un răspuns pentru foarte mulți cititori, de ce credeți că persoanele pe care le-am ajutat cel mai mult, ne întorc spatele la greu și sunt primele care ne urăsc?
Părintele Calistrat: Recunoștința și binefacerea, se întâlnesc foarte rar sau deloc.
De obicei, când facem bine, putem stârni invidie, poate frustrare, pentru că cel ajutat în momentul greului depășit cu ajutorul unui prieten de suflet, de multe ori se nasc prejudecăți. Dacă m-a ajutat din mândrie? Dacă vrea să mă umilească? Dacă vrea să mă simt dator? Sau lucrează invidia și presupusurile raționale, de ce are? Cum a adunat avere? Cine se crede dacă are putere? Și iată că se rup relații sufletești, de familie, de prietenie, relații de dragoste de ani de zile și chiar de familie, deseori. Ura este mai înverșunată și facerea de rău devine mod de jignire ca motiv clar de nerecunoștință, lipsă de explicație, de educație, vorbim de necredință, de suflete mărunte la cuget, de lipsa comunicării și de calitate sufletească îndoielnică.
Spune un proverb că: „Banul face războaie și invidia ucide frate”.
Iar altă zicală spune:
„Cu cât este mai mare și frumoasă prietenia, cu atât va fi ura și vrăjmășia mai înverșunată”.
Scriptura spune: „Când faci binele, nu aștepta răsplată”.
Iar o vorbă românească zice:
„Fă binele și lasă-l în drum, că te vei întâlni cu el când crede Dumnezeu că ai nevoie.”
Iar psalmistul David zice:
„Ferește-te de rău și fă binele și vei trăi în veacul veacului”.
Ca o concluzie, să nu fim niciodată triști pentru orice bine făcut, că Dumnezeu ni l-a scris în Cartea Vieții.
Zice Sfânta Evanghelie:
Că omul bun scoate numai cele bune din vistieria inimii sale, omul rău, numai pe cele rele. Restul se subînțelege. Pentru a nu avea mulți dușmani, să respectăm Sf. Scriptură, care spune un îndemn clar: „Să asude milostenia în mâna ta când o faci”.
Adică, dai doar cui merită și nu vom mai primi reversul advers al reproșului, nemulțumirii și nerecunoștinței.
Ana Magdin: Cât de greu și de mare, este păcatul copiilor care își judecă și își urăsc părinții, chiar dacă au primit totul, case, bani, dragoste, grijă, etc, iar ei nu văd acest lucru, așteaptă ca toată viața să li se dea ceva…? Obțin totul prin amenințarea și șantajul emoțional al părinților? Care este sfatul Sfinției Voastre pentru astfel de cazuri?
Părintele Calistrat: Copiii trebuiesc educați de mici. Spune Înțeleptul Solomon, „Părintele care cruță varga, nu-și iubește fiii”, de înțeles în cuvânt că nu vorbim de par și forță, ci, aici, are sensul de „educație”. Adică, un părinte adevărat, corect și vertical în gândire, va educa copiii lui cum să câștige banul prin muncă cinstită, cum se economisește, cum se cheltuie și, mult mai puțin părinții sunt preocupați de a-și îmbogăți fiii fără muncă, fără maturitate, fără responsabilitate. O mare greșeală din partea părinților, să permită fiilor amențările sau șantajele emoționale. Aceasta arată o mare lacună în viziunea de viitor a propriilor fii și o educație total defectuoasă.
Comportamentul ireverențios, obraznic, tupeul, îndrăzneala, lipsa de respect, agresivitatea verbală, lipsa de sprijin și lipsa de dragoste din partea fiilor este o abatere față de Decalogul Scripturii, unde scrie:
„Să cinstești pe mama ta și pe tatăl tău, dacă vrei să-ți fie ție bine pe pământ!”
Culegem uneori ceea ce semănăm, dacă am semănat respect, disciplină și virtuți creștine, vom culege bucuria copiilor respectuoși și iubitori de părinți. Dacă vom semăna mofturi, fițe și numai pretenții, vom cultiva în prunci o personalitate bolnavă, prost înțeleasă, vom culege lacrimi, scârbă, azil, singurătate, lipsă de respect și multă mâhnire sufletească. Să ne educăm frumos și moral pruncii, să nu fie lipsiți de virtuți și de Duhul Sfânt, să ia pedepsele divine încă din viață.
Ana Magdin: Din punctul Dvs de vedere, cum trebuie să fie văzută România în lume și cum trebuie să fie cei care ajung pe funcții de conducere în această țară?
Părintele Calistrat: Legat de conducători și țară, părerile sunt împărțite în opinia publică.
Eu, personal, văd România ca pe o țară a jertfei, a suferinței, a răbdării la jugurile politice ale istoriei.
Însă, nu mai avem parte de acel naționalism curat, sănătos și adevărat. Puțini oameni mai iubesc România așa cum o cere în textul jurământului militar, pe care eu, personal, l-am depus și-l respect și astăzi dacă ar fi nevoie. Azi s-a diluat patriotismul, s-au relativizat valorile sociale, morale, intelectuale, toate au luat alte direcții și ținte, nu cred că toate sunt direcții bune și toate folositoare, dar, aici lucră timpul, istoria și Dumnezeu. Toate sunt în mâna lui Dumnezeu și El îngăduie, la o așa Românie și la așa români ca astăzi, așa politicieni după zicala: „Petice sunt după sac”.
Iar față de toate dezordinile din zona politicului, administrativului, juridicului, economicului și din multe alte domenii din cadrul social românesc, regele David spune în psalmi:
„Când oamenii de nimic se ridică prea sus, nelegiuirea mișună pretutindenea”.
Așa se explică toate neîmplinirile sociale, toată corupția și toate nedreptățile românilor din spațiul românesc.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să scoată români vrednici în fruntea obștii și a țării. Să fim ceea ce trebuie să fim și ceea ce ne cere datoria de români și conștiința de creștini.
Ana Magdin: De ce credeți că predomină vrajba între români, de ce românii care se luptă pentru binele acestei țări și pentru comunitățile în care traiesc, sunt tratați cu ură, în loc să fie ajutați, sprijiniți, pentru a duce împreună un bine până la capăt?
Părintele Calistrat: Din nefericire, noi, românii, suferim de defectul urii, al învrăjbirii, vorbirii de rău, suntem munciți de invidie și zavistie.
Ne doare binele altuia, ne deranjează reușitele celor din jur și mereu căutăm justificări la incompetențele noastre personale.
„Binele nu este bine dacă nu se face bine”, zice Sf.Ioan Damaschin.
Ca să putem face bine, trebuie să fim mai uniți, mai îngăduitori, mai serioși, mai patrioți, mai gospodari și mai creștini cu faptele.
Trebuie să lepădăm orgoliile, vanitatea, și să ne gândim la binele țării, altfel, putem să ne facem rău nouă și României.
Ana Magdin: Părinte, cum trebuie să fie românii, unii cu ceilalți?
Părintele Calistrat: Românii sunt un popor curat, creștin, prea răbdător și chiar ospitalieri, dar, datorită faptului că omenia creștină se mulează greu pe individualismul și materialismul egoist occidental, noi, românii, am început să devenim agresivi, reci, indiferenți, fără sentimente, egoiști, invidioși, iar acest lucru petrecut în această democrație lipsită de valori creștine sau prea diluate, ne-a sălbăticit ușor față de aproapele, față de Dumnezeu, chiar față de familie, trebuie obligatoriu să ne păstrăm caracterul nostru omenos și creștinesc în conformitate cu Sfânta Evanghelie. Numai unitatea ne poate păstra limba, neamul, cultura, credința, vatra noastră românească și ethosul nostru de români adevărați. Trebuie să comunicăm, să ne respectăm, să iubim comuniunea și spiritul colectiv. Au reușit culorile politice ale partidelor, să ne dezbine și în gândire și în românitate, și în simțire și în credință, și în cugete. Ne-au împărțit în multe ideologii și curente moderne, dar noi, trebuie să păstrăm unitatea națională și creștină, unice mijloace de conservare a valorilor morale și de neam, care ne definesc ca români.
Ana Magdin: De ce este considerată România, Grădina Maicii Domnului?
Părintele Calistrat: Când vorbim de Grădina Maicii Domnului, vorbim de Muntele Athos, țara rugăciunii și a călugărilor, unde, din poruncă divină, nu intră partea feminină nici în vizită, cu prezența fizică. Legat de România, poate, datorită numărului mare de mănăstiri și biserici, mulțimii creștinilor și bunicelor evlavioase, a numărului mare de chemări la viața monahală a călugărilor, a călugărițelor, am putea spune, metaforic, pe drept cuvânt că România este ca o grădină duhovnicească a Maicii Domnului. Dar să nu uităm că și mulțimea nelegiuirilor din viața poporului și păcatele noastre, slăbirea credinței, nepăsarea duhovnicească, pot lăsa grădina pustie, fără Maica Domnului.
Deși vedem des, repetat, acest lucru, România este „Grădina Maicii Domnului”, totuși, pentru indolența și obrăznicia noastră, Dumnezeu ne încearcă cu plăgi, greutăți, boli, necazuri, lipsuri, tocmai ca să ne amintească, de faptul că acest pământ este sfințit și spălat cu sânge de eroi și sfinți.
Ana Magdin: Din punct de vedere spiritual, cât de important este să mergem la biserică, la mănăstiri…?
Părintele Calistrat: Biserica nu este importantă, biserica este viața spirituală a sufletului nostru. „Cine nu are biserica de mamă, nu-l poate avea pe Dumnezeu de Tată”. Sf. Ciprian de Cartagina. Afară de biserică, nu putem vorbi de mântuire și de întâlnirea cu Dumnezeu în Împărăția Cerurilor.
Biserica este izvorul văzut al Duhului Sfânt, idem și mănăstirea care are denumirea de mănăstire, de la viața de sacrament, adică „trăire mistică înaltă”, viața cu multă rugăciune. Fără acest izvor sacru al sfintelor Taine ale bisericii, nu ne putem apropia de Dumnezeu, rămânem afară de El, spune Sf Evanghelie: „Nu vă cunosc pe voi, plecați, blestemaților”…! Deci, nu facem nimănui o favoare mergând la Sfânta Biserică, nouă ne facem binele sufletesc, agonisind-ul pe Duhul Sfânt. Deci, mergând la biserică, devenim fii după har și credință ai Tatălui Ceresc și cetățeni ai Raiului sau casnici și împreună locuitori cu Dumnezeu.
Să iubim biserica, să putem și noi fi iubiți de întemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu, care s-a Răstignit și a Înviat pentru noi, oamenii și a noastră mântuire.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Părintele Calistrat: Mai întâi de toate, îi asigur pe toți românii noștri ortodocși și pe cei de acasă și pe cei din străinătate, din diaspora, de tot respectul, considerația și prețuirea, prin faptul că Sfânta Biserică Ortodoxă îi are în sfintele Proscomidii, în sfintele Liturghii, la toate sfintele Altare Ortodoxe ale neamului nostru. Le mulțumesc că nu au uitat de obârșia și vatra părintească, nu au uitat limba română, tradițiile, obiceiurile, țara și neamul. Să rămână statornici în credința Ortodoxă, să aibă grijă și de cele sufletești așa cum purtăm grijă și de cele materiale ale trupului. Să nu uităm că suntem urmașii lui Decebal, ai lui Ștefan, Vlad, Lăpușneanu, ai lui Mihai Viteazul, ai lui Brâncoveanu, ai lui Neagoe, ai lui Mircea și Matei Basarab, oameni care ne-au plămădit cu spada, cu plugul, cu dalta și cu toporul, cioplind altare lui Dumnezeu.
Să nu lepădăm atâta nor de mărturii și acte de vitejie care stau la temelia neamului românesc și formarea noastră ca neam creștin.
Biserica este mama neamului românesc, spune marele poet național, Mihai Eminescu.

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Autor: Lucian Gruia

 

Galina Martea s-a născut la 30 iulie 1959 în localitatea Corneşti, Ungheni, Basarabia. A devenit o personalitate în ţara sa şi nu numai, prin activităţi de excepţie în domeniile: scriitoricesc, economic şi pedagogic. Este lector unversitar, doctor în economie, membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, membru al Consiliului Unirii – Moldova etc.

Cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană (Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018), este incitantă întrucât se apropie de operele de creaţie literară şi ştiinţifică din perspective filosofice. Cuvântul înainte, Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor, şi următoarele două capitole: Despre valorile sacre ale unui popor şi În dialog cu creaţia umană sunt chiar teoretice. Ele constituie un fel de prolog al volumului.

În cuvântul introductiv, creaţia umană este văzută ca un dialog social centrat pe creaţie în care „are loc procesul de influenţă ce orientează omul în a cunoaşte valoarea cuvântului scris şi rostit, valoarea sentimentelor şi convingerilor umane, valoarea imaginaţiei reale şi ireale, valoarea a tot ce este firesc şi estetic în viaţa umană.” Creaţia stimulează procesul evolutiv al dezvoltării umane. Cartea produce valori estetice gustate de cititorii care vor trăi emoţii şi sentimente cathartice. Valorile estetice sunt considerate”cea mai înaltă formă de creaţie şi de receptare a frumosului divin.”. „De aceea, mediul sociocultural al omului trebuie stimulat şi motivat în permanenţă cu produsul creativ uman şi factori esetici, care contribuie pozitiv la formarea integră a personalităţii şi identităţii omului, având în subordine conţinuturi intelectuale şi spirituale.”.

Partea întâia a cărţii stă sub semnul înaltului patriotism de care dă dovadă Galina Martea. Primul text este dedicat limbii noastre: Ziua Limbii Române – identitate, unitate, valoare naţională! La 31 august sărbătorim limba noastră naţională (din 2013 în România, din 1990 în Republica Moldova) ca „valoare supremă prin care se identifică personalitatea şi identitatea poporului român”. Este vorbită de cca 28 milioane de oameni în întreaga lume.

„Deci, identitatea naţională este urmată, în primul rând, de conştiinţa şi sentimentul autentic al poporului român faţă de tot ceea ce se conţine în termenul de valoare naţională sau, mai bine zis, în termenul de identitate a valorilor naţionale.”

După aniversarea limbii noastre, autoarea se opreşte firesc asupra zilei naţionale a poporului român (Importanţa şi necesitatea zilei naţionale pentru poporul român). E bine să ne reamintim că, de-a lungul timpului, ziua naţională s-a serbat: la 1 Decembrie, din 1990 şi până în prezent (dedicată unirii Transilvaniei cu România), 10 Mai în perioada anilor 1866-1947 (când se asocia cu începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării); apoi 23 August în perioada 1948-1989 (asociată cu eliberarea ţării de către armata sovietică).

Ziua naţională ne aminteşte de lupta pentru integritate teritorială şi tinerii nu trebuie să uite acest lucru. Trebuie să contribuim fiecare la reunificarea celor două regiuni care sunt încă în afara graniţelor ţării: „Totodată, un lucru este cert că, indifernt de toate, poporul român din Basarabia este cu trup şi suflet pentru unitatea naţională a României, iar sărbătoarea din 1 decembrie este comemorată cu acelaşi sentiment suprem de mândrie românească.”.

Galina Martea_coperta fata_In dialog cu creatia umana

Partea întâia se încheie cu eseul întitulat Importanţa publicistului-jurnalistului în societate. „O societate civilizată nu poate funcţiona fără o informare zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în ţară şi în lume. Informarea trebuie să fie corectă. „Cu certitudine, nu este absolut deloc uşor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligaţia legală/morală/profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale convieţuirii sociale şi în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului.”

Ziaristul nu trebuie să se lase intimidat de puternicii zilei ci să ofere informaţie corectă. Uneori jurnalismul este periculos, mai ales în regiunile de conflicte armate sau în ţările cu dictatură.

Partea a doua, În dialog cu creaţia literară este cea mai vastă. Autoarea alege să comenteze cărţile (de preferinţă antologiile nu prea luate în seamă de critica literară) şi unele reviste mai puţin cunoscute pe care Galina Martea   le consideră că aduc prestigiul ţării noastre nu numai aici ci şi în străinătate. Desigur, capitolul începe cu Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti.

Universalitatea lui Eminescu, afirmă autoarea, se datorează rădăcinilor sale spirituale româneşti. Ziua sa de naştere constituie o sărbătoare a culturii naţionale.

Partea aceasta a cărţii poate fi structurată în două: autori patrioţi (în marea lor majoritate basarabeni) şi antologii, reviste care propagă idealurile naţionale în lume.

Între autorii basarabeni (scriitori, istorici, pedagogi), Galina Martea se opreşte asupra următorilor.

Iurie Colesnic – scriitorul şi istoricul literar de mare preţ din Basarabia care a elaborat o lucrare foarte importantă dedicată scriitorilor basarabeni – din perioada 1812 şi până în prezent (Basarabia necunoscută în 10 volume). Unionist convins, şi-a dedicat activitatea cercetării Generaţiei Unirii (2004), carte în care afirmă că problema unirii cu România este vitală pentru Basarabia.

Valentin Tomuleţ – omul de cultură şi ştiinţă ce valorifică cu mult respect istoria ţinutului basarabean, (doctor în istorie, profesor universitar, savant, scriitor şi istoric literar) face ordine în evenimentele din Basarabia anilor 1812-1918 (perioadă în care ţara era ţinută în subdezvoltare de imperiul ţarist), cartea sa, Basrabia în epoca modernă (1812-1918) fiind premiată şi de Academia Română în anul 2014. Autorul este unul din cei mai competenţi istorici contemporani din Basarabia.

Poet, prozator, academician, publicist, istoric literar, Nicolae Dabija este binecunoscut şi în România şi în Italia unde primeşte în anul 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie de la Trieste (Personalitatea Nicolae Dabija şi creaţia cu acelaşi nume). Nicolae Dabija este considerat: „Omul care în totalitate îşi dedică existenţa în propagarea ideilor cu conţinut naţional, în promovarea naţiunii române ca valoare şi identitate, şi nu în ultimul rând, în lupta continuă de renaştere naţională.”

Cu deosebită afecţiune, întrucât şi Galina Martea este profesoară, autoarea analizează activitatea lui Virgil Mândâcanu (doctor în ştiinţe pedagogice, savant, scriitor, jurnalist) pedagog distins al neamului românesc din Basarabia. Activităţii sale îi dedică patru capitole, dintre care ne vom referi la cel intitulat Virgil Mândâcanu – creatorul de valori umane prin conţinutul idealului naţional. Neobosit luptător pentru valorile naţionale şi de renaştere spirituală, lucrările sale sunt dedicate în totalitate conţinutului pedagogic şi artei educaţionale în spiritul creştinismului şi al culturii etnice. Virgil Mândâcanu consideră profesia de pedagog cea mai nobilă activitate socială (Arta de a deveni şi a fi pedagog, 2016).

Regretatul Alexandru Moşanu (19.07.1932-7.12.2017) a fost   doctor în istorie, academician, profesor universotar, primul Preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova – a luptat pentru desprinderea totală a republicii Moldova faţă de URSS. A reuşit să reînvie conştiinţa naţională. A fost Membru de onoare al Academiei Române. (Alexandru Moşanu, personalitate distinctă basarabeană).

Alt pedagog, doctor în psihologie, profesor universitar, savant, scriitor, Nicolae Bucun este promotor al valorilor naţionale având o contribuţie deosebită la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din Republica Moldova. (Nicolae Bucun – pedagog, savant, academician, scriitor).

Poeta Lidia Grosu este elogiată pentru gingăşia poeziilor de dragoste şi curajul celor civice ( Spaţiul prin care se afirmă cuvântul Lidiei Grosu).

Pe lângă volumele scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă basarabeni, autoarea remarcă lucrarea de excepţie a lui Ştefan Străjeri, originar din Bucovina, judeţul Suceava, comuna Pojorâta, Românii americani de la Marile Lacuri (Ştefan Străjeri şi monografia „Românii americani de la Marile Lacuri”). Jurnalistul şi editorul menţionat – scrie o carte foarte documentată despre românii imigranţi în America, în special în statul Michigan, în decurs de mai bine de 100 de ani şi despre contribuţia lor la dezvoltarea Americii în toate domeniile.

Între portretele scriitorilor amintiţi, Galina Martea înserează, ca într-un joc de puzzle analize minuţioase de antologii şi prezentări de reviste româneşti socotite meritorii. Autoarea consideră că aceastea pot contribui la coagularea românilor de pretutindeni în jurul unor idealuri înalte cum ar fi unirea Basarabiei cu România.

Sunt analizate minuţios câteva din antologiile coordonate de Rodica Elena Lupu: Verba Volant, Scripta Manent – antologia prozatorilor români – volumele II şi III; Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – ediţie bilingă română – engleză 2018, Carmen, vol. VII, Carmen, volumul IX şi X – creaţie literară; Întâlnirea Poeţilor – antologie lirică multilingvă – română- franceză-spaniolă-germană-rusă; Simfonia Poeziei, vol 4 –antologie multilingvă.

Urmează antologiile coordonate de Ligya Diaconescu: Limba noastră cea română – publicaţie dedicată sărbătorilor naţionale din 31 august; La taifas cu iubirea –poezia şi proza scriitorului român; Limba noastră cea română – antologia naţiunii române.

Ciclul antologiilor se încheie cu analiza celei coordonate de Gheorghe A. Stroia şi Cristian Petru Bălan, întitulată: România, pentru tine! – opera literară consacrată zilei naţionale.

Între reviste sunt cercetate minuţios următoarele: „Domnul de Rouă” (Domnul de Rouă – o nouă lumină în cultura naţională română, revistă serie nouă) şi „Constelaţii diamantine” (Constelaţii Diamantine – performanţă în cultura naţională) – ambele conduse de Doina Drăguţ; „Cultura vrânceană „ (Cultura Vâlceană – opinii, analiză, informaţie) – condusă de Petre Cichirdan (inginer, artist plastic, scriitor, editor, publicist, membru al UZPR); revistele UZP nr.4/2016 şi 5/2017, „Cronica Timpului” nr. 19 (Cronica Timpului, a 19-a apariţie editorială. Evenimentul cheie – 150 de ani de la debutul literar al marelui poet Eminescu; „Cronica Timpului nr. 20 (Cultură, atitudine şi performanţă) – director Doru Dinu Glăvan – preşedinte al UZPR.

Galina Martea ne mai prezintă activitatea Academiei Româno-Americane (ARA)– preşedinte Doamna Ruxandra Vidu (doctor, prof. univ la California Davis, om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA).

ARA are o activitate foarte susţinută, organizează congrese anuale, adună oamenii cei mai buni în domeniile lor din ţară, diaspora etc.

În sfârşit, Galina Martea aduce un omagiu părinţilor ei (Pedagogi şi oameni distinşi – Vladimir Sârbu şi Xenia Sârbu).

În loc de postfaţă avem Un interviu despre geniul literaturii române, Mihai Eminescu (Interviu cu Galina Martea luat de studenta Tincuţa Burghilă) în care intervievata ar dori să-i vorbească azi lui Eminescu despre problemele actuale.

Datorită stilului direct, cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană se citeşte uşor, iar datorită conţinutului, şi cu interes. Activitatea civică şi cărţile autoarei se situează sub semnul unui patriotism înalt.

Galina Martea militează pentru unirea Basarabiei cu România în cadrul Consiliului Unirii – Moldova, iar cărţile sale vor să coaguleze pe românii de pretutindeni în scopul aceluiaşi ideal.

Cartea Galinei Martea a apărut în anul Centenarului ca o ofrandă pe altarul Marii Uniri.                                    

 

Lucian GRUIA

 

P.S.: Articol publicat în „Portal-Măiastra”, Revistă trimestrială de cultură, apare sub egida USR, România, anul XIV, nr.3(56), 2018, pag.25.

 

Violența contra copiilor – consecințe grave pentru viitorul unei societăți

Autor: Galina Martea (Olanda)

Cel mai semnificativ lucru care ar putea contribui destul de negativ în dezvoltarea unui mediu social sănătos este fenomenul „violența asupra copiilor”. Afirm acest lucru deoarece copiii sunt viitorul unei societăți, iar capitalul uman format în timp va fi afectat puternic de sindromul traumatismului, consecințe grave suportate din frageda copilărie. Astfel, pentru a face careva concluzii cu privire la dezvoltarea unei societăți, atunci, mai întâi de toate, ar urma să ne concentrăm atenția asupra faptului cum este educată tânăra generație, în mod special copiii de vârstă preșcolară și școlară, și, respectiv, care sunt condițiile reale prin care aceștea se formează ca identitate personală și socială. Evident, în acest caz ar urma să examinăm, în mod prioritar, care sunt condițiile efective ale societății și familiilor prin care se dezvoltă și se educă copilul.

Știm cu toții că protecția copiilor este un drept fundamental internațional, acesta fiind legiferat prin Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 20 noiembrie 1989. Convenția respectivă, fiind asumată și ratificată de majoritatea țărilor de pe mapamond (194 state, din noiembrie 2009), cuprinde întreg setul de măsuri care garantează copiilor drepturi civile, politice, economice, sociale, culturale în scopul de a servi la o dezvoltare completă – civilizată și în limite de libertate și demnitate. La rândul lor, țările semnatare stabilesc prin legi naționale acordul de aderare și condițiile/cerințele în sprijinul copilului, conform celor relatate în tratat. Cu toate acestea, însă o mare parte dintre țările prezente în acest acord al Convenției pentru Drepturile Copilului nu sunt responsabile în deplină măsură pentru protecția copiilor naționali, acest lucru fiind deja confirmat prin clasamentele și cercetările mondiale prezente în acest scop. În acest scenariu, cu accente negative, în   apărărarea/ocrotirea și protecția copilului se înscriu și țările din Sud-Estul Europei, precum Moldova, România, Slovenia, alte, țări unde statul și societatea civilă își manifestă atitudinea umană perfectă față de copii mai mult în formă scrisă (adică prin legi și diverse acte normative corespunzătoare), dar nu și în viața reală a individului/copilului. Prin urmare, conform rapoartelor elaborate de UNICEF, Organizația Salvați Copiii, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), organe naționale centrale pentru protecția drepturilor copiilor etc. se dovedește că aplicarea forței fizice în educarea copiilor este o metodă frecventă practicată de o mare parte de familiile din țările susmenționate. Spre exemplu, în R.Moldova (76% – disciplină violentă), cât și în România circa 63% dintre copiii intervievați (55% înregistrate în mediul rural) confirmă că sunt bătuți sau cel puțin loviți de către părinții lor, iar 50-60% dintre familii își educă copiii prin bataie (http://www.descopera.ro/dnews/13236201-studiu-socant-in-romania-peste-60-dintre-copii-sunt-supusi-violentei-in-familie). Astfel, în baza clasamentului și a studiului realizat de OMS din 2013 în primele locuri la capitolul „numărul de copii omorâți prin bătaie” este prezentă Slovenia, apoi R.Moldova (loc 2), România (loc 11), pe când, în același timp, țările în cauză se regăsesc la fel în primele locuri la secțiunea „legislația perfectă în domeniul protecției copilului” (http://adevarul.ro/news/eveniment/harta-violentei-copiilor-aberatia-romaneasca-lege-mai-stricta-decat-norvegienii-patru-mai-copii-omorati-bataie-1_56d867415ab6550cb874deba/index.html). Deci, asemenea exemple sunt destul de suficiente pentru a forma o imagine despre mediul social al unei țări prin care se educă copilul și, nu în ultimul rând, familia și societatea. În consecință, putem defini care este și impactul fenomenului de „violență contra copilului” și care sunt consecințele în formarea acestei personalități. Însă să nu uităm, că aceleași proceduri de educație prin aplicarea forței fizice și a violenței psihologice deseori sunt prezente nu numai în cadrul familiilor, dar și prin intermediul școlii, instituție unde copilul trebuie format ca identitate/personalitate autentică individuală și socială. În acest caz, scenariul de dezvoltare și protecție a copilului se încadrează în limite extrem de tragice, deoarece se subînțelege că personalitatea acestuia nu mai valorează absolut nimic în mediul școlar (educațional-instructiv), cât și în cel public, în general. De aici efectele cu deznodământ nefericit în dezvoltarea copilului își formează calea atât pentru o peroada actuală/imediată, cât și de termen lung. Formarea unui asemenea copil prin violența permanentă (sau parțială, depinde de caz) este un proces care, în consecință, afectează nu numai propria personalitate, dar afectează și propria societate. Astfel, un asemenea capital uman/capital social, format în timp, se va reflecta în procesul de existență prin mari dificultăți, iar valorile spirituale, culturale, economice productive necesare propriei personalități și propriei comunități nu vor avea rezultatele sau așteptările corespunzătoare. Deci, în urma acestora concluzia este doar una: pentru ca o societate să aibă un profit imens în toate domeniile de activitate socială (spirituală, culturală, materială etc.), atunci este necesară eliminarea integrală a tuturor formelor de violență împotriva copiilor. Evident este că omul poate fi educat în mod civilizat, prin aplicarea metodor verbale de educație, prin utilizarea dialogului/discuțiilor cu caracter calm și respectabil (prin eliminarea stărilor de nervozitate, prin eliminarea adresărilor cu voce ridicată, răstită și dură) între părinte-copil; între cadru didactic-copil, etc.

copilarie

Este nespus de trist faptul atunci când omul în creștere este educat și agresat prin forța fizică, bătaie, violență sexuală, abuz emoțional și psihologic, munci casnice forțate, violența verbală, violenţa în instituțiile școlare de către cadrele didactice etc. Respectivele denotă faptul că în comunitățile unde copiii sunt încă educați prin metode tradiționale (dreptul parinților de-a aplica bătaia ca mijloc de pedeapsă în educare, utilizarea expresiilor mizerabile cu caracter umilitor în adresa copiilor), atunci și societatea acestora se dezvoltă în limite mai primitive în raport cu lumea civilizată. Cu atât mai mult, în asemenea cazuri copilul își formează personalitatea cu un caracter de inferioritate, acesta fiind mereu în dezavantaj față de cerințele educative moderne ale dezvoltării. Este cunoscut faptul că violența copiilor prin diverse mijloace are loc mai mult în familiile cu un nivel de trai foarte scăzut, unde mijloacele materiale, financiare, morale sunt destul de limitate. Astfel, Republica Moldova, fiind cea mai săracă țară din Europa, este destul de prezentă în plan mondial la capitolul „violența împotriva copiilor”. Conform raportului global „Ascuns la Vedere – o analiză statistică a violenței asupra copiilor”, lansat de UNICEF, datele statistice se referă la abuzul fizic, sexual și emoțional al copiilor din R.Moldova, cifre care sunt impresionante. Respectiv, 76% dintre copiii cu vârsta de 2-14 ani sunt supuși disciplinei violente, dintre care 48% pedeapsă fizică, iar 69% agresiuni psihologice (Sursa UNICEF Moldova. Disponibil: http://cnpac.org.md/rom/news/view/noile-statistici-globale-arata-ca-violenta-asupra-copiilor-persista-in-toate-taril). În paralel, o problemă destul de gravă care persistă în comunitățile școlare este fenomenul de intimidare „Bullying”, unde în Moldova la secțiunea „sănătatea și dezvoltarea adolescenților” se constată că aproape fiecare al doilea adolescent cunoaște un coleg care este intimidat. O altă latură dureroasă a societății basarabene este violența copiilor de către cadrele didactice. Conform UNICEF, o treime dintre copii recunosc că sunt agresaţi verbal de către profesori, în cele mai multe cazuri acest lucru se întâmplă cu copiii din familiile cu o situație materială precară și, respectiv, cu elevii care au doar un singur părinte. Respectiv, 13% dintre copii afirmă că sunt deseori abuzaţi fizic, iar doi din zece părinţi cunosc profesori care ameninţă copiii cu bătaia sau chiar le dau palme dure. În același timp, 24% dintre copii recunosc că sunt discriminaţi de către profesori, în mod special, la fel, copiii din familiile cu venituri modeste. Unul din zece părinţi cunoaște profesori care au hărţuit sau au abuzat sexual copii (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf).

Cât despre violența sexuală, conform unui studiu național „cu privire la violența împotriva femeilor realizat în 2011” s-a dovedit că în Moldova 10,5% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15-24 de ani au fost supuse violenței sexuale. Pe când la capitolul „omucidere”, în Moldova dintre cele 215 omoruri comise în 2013, opt dintre victime au fost copii (http://cnpac.org.md/rom/news/view/noile-statistici-globale-arata-ca-violenta-asupra-copiilor-persista-in-toate-taril). Conform datelor INICEF, fenomenul de violență asupra copiilor în familii, instituții școlare etc. se răsfrânge nespus de negativ la formarea comportamentului copilului, iar, în rezultat, conflictele dintre colegii de școală se soluționează prin violența fizică care, ulterior, instaurează o altă formă de intimidare și violență precum: violența între copii/adolescenți, respectiv, aceasta fiind prezentă în clasamentul mondial la capitolul „țara cu cei mai violenți elevi”. Este de necrezut, dar rapoartele respective demonstrează că România se află în fruntea clasamentului mondial la secțiunea „țara cu cei mai violenți elevi”, unde aproape 60% dintre elevii români cu vârsta între 11 și 15 ani admit că au participat la acte de violență verbală sau fizică împotriva colegilor de școală. În acest clasament România este urmată de Țările Baltice și Ucraina, iar elevii cei mai puțin violenți sunt considerați acei din Suedia și Cehia (Realitatea.net, 8 septembrie 2014, https://www.realitatea.net/raport-stupefiant-al-unicef-romania-este-tara-cu-elevii-cei-mai-violenti_1519930.html).

Ținând cont de situația degradantă în țările din Sud-Estul Europei la capitolul „violența contra copiilor”, acest fenomen se corelează și se răsfrânge destul de negativ asupra formării omului în dezvoltare. Violenţa este o formă a puterii utilizată împotriva celui mai slab care, în consecință, traumează integritatea fizică, psihică și morală a unei persoane și, nu în ultimul rând, a unei colectivităţi. Conform Unicef Moldova, studiu realizat în 2004 „Îngrijirea şi Dezvoltarea Timpurie a Copilului” în cadrul căruia au fost chestionate 1.184 de familii cu copii de până la 7 ani, unde în date concrete violența prin bătaie reprezintă astfel: 61,2% dintre părinţi strigă la propriii copii; 52,4% îi ameninţă cu bătaia sau alte pedepse fizice; 39,6% îşi bat copiii permanent; 86,2% dintre părinţi spun că prin bătaie îl fac pe copil să-i asculte şi să-i respecte; 13,4% îşi bat copiii pentru că au fost şi ei, la rândul lor, pălmuiţi de părinţii lor; 11,9% dintre părinţi spun că îşi bat copiii pentru că îi iubesc şi le vor binele (https://www.unicef.org/moldova/profesionisti_book_2.pdf ). Deci, nu stiu ce se poate spune în urma unor asemenea cifre cumplite privind violența asupra copilului, însă, cu certitudine, se poate constata că fenomenul în cauză, educația prin bătaie traumează copilul fizic şi psihic și, totodată, dereglează nu numai morala omului în creștere, dar îl implică pe om și la mai multe vicii și infracțiuni, precum consumul abuziv de alcool. Aici conform topulului realizat de Voucherclou (care a folosit datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru perioada 2010-2015, și citat de Daily Mail) R.Moldova este țara cu cei mai mari băutori de alcool din lume, fiecare cetățean consumand anual în medie câte 178 de sticle de vin, România fiind pe locul opt în clasament (http://www.hotnews.ro/stiri-magazin-21528188-topul-tarilor-functie-consumul-alcool-moldova-primul-loc-romania-opt.htm).

Iar persoanele care consumă alcool din rândul copiilor/adolescenților din R.Moldova este și mai halucinant, aproape fiecare al doilea adolescent și fiecare a cincea persoană adolescentă consumă alcool până la vârsta de 15 ani. Totodată, 5% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani sunt supraponderali, adică cu efecte peste media normală, iar copiii în limita acestei vârste din rândul familiilor bogate la acest indicator este de 7%, studiu realizat de IPN din Moldova pentru anul 2012 și pe un eșantion național de 12 mii de gospodării (http://trm.md/ro/social/studiu-22-din-adolescente-si-45-din-adolescenti-consuma-alcool-pana-la-varsta-de-15-ani/).

La capitolul „abuzul sexual”, conform UNICEF, unul din zece copii a recunoscut că a fost abuzat sexual, iar 5% dintre părinţi chiar cunosc cazuri de abuz sexual asupra copiilor. Ulterior, unul din zece copii recunoaște că a fost implicat de adulţi în vizionarea filmelor pornografice (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf).

La capitolul „munci casnice forțate” patru din zece copii spun că (mai des 7%, sau uneori și 36%) sunt supuși la o întreagă serie de munci casnice, iar acest lucru nu le permite timpul necesar pentru realizarea temelor pentru acasă și chiar, cel puțin, pentru joacă. În afară de aceasta, 60% dintre copii declară că părinții lor nu au bani nici pentru mâncarea zilnică, fenomen care presupune sărăcie totală și foame parțială. (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf ).

Ca urmare, putem constata că în asemenea situații o colectivitate/ o societate nu se va forma niciodată perfect sau relativ perfectă în condițiiile când factorul uman-copilul în procesul de dezvoltare va fi supus mereu diverselor forme de violență. Fenomenul de violență (fizică, psihologică, sexuală, morală etc) prin care traversează omul în creștere este un proces extrem de pericilos în dezvoltarea unei personalități. De aceea, pentru ca omul-copilul să se dezvolte în condiții normale și civilizate, acesta are nevoie, în primul rând, de siguranța mediului social, de siguranță în cadrul familiei și în cadrul instituției școlare/preșcolare. Iar părinții acestora, în mod obligatoriu, trebuie să se dezică integral de la metodele tradiționale de educație (adică, fără aplicarea forței fizice asupra copilului) și, totodată, să nu mai pună accent pe proverbul „unde bate mama și tata, totul crește bine”. Nu este absolut deloc corect acest lucru, deoarece aceste metode nu mai corespund cerințelor moderne de educație. Metodele tradiționale, cu accent pe aplicarea forței fizice asupra copilului în creștere, sunt învechite și primitive, iar formarea copilului prin asemenea metode este nespus de nesatisfăcătoare. Copilul în creștere care a traversat procesul de violență fizică, psihologică, etc. va fi mereu o victimă a existenței în rezultatul erorilor comise în timp de către părinți, cadre didactice, mediul social, nemijlocit, tot el, copilul, va fi expus mereu procesului de inferioritate personală, emoțională și riscului de a fi pradă acelorași condiții de sărăcie și degradare materială şi morală. Pentru ca o societate, o țară să atingă nivelul corespunzător de cultură, atunci întreaga societate civilă este obligată, la modul cel mai serios, să producă schimbări radicale în mecanismele și politicile reale de protecție, educație și formare a copilului în creștere. În copil trebuie investit nivelul necesar de cultură și educație, iar, în același timp, copilul trebuie considerat o valoare socială importantă/prioritară, astfel fiind respectat în drepturi în egală măsură cu cei maturi (părinți, cadre didactice, etc) de la naștere și pe tot procesul în dezvoltare. Copilul este aceeași individualitate ca și părinții, cadrele didactice etc. și el trebuie să fie motivat și înțeles în mod corect. Numai așa se va construi o personalitate autentică pentru sine și societate, iar societatea acestuia va fi mereu în beneficiu în toate domeniile de dezvoltare și activitate publică. Deci, concluzia: este necesar de a reeduca o mare parte dintre părinții/dascălii care au în posesia lor menirea de a crește și educa copii, aceștia urmând să uite de obiceiurile lăsate de buneii și străbuneii lor, care, posibil, și mai exagerat au realizat educația copiilor prin bătaie.

Pentru a înțelege filozofia acestor procese este necesar de a reflecta corect realitatea sub aspectele ei generale, ulterior, în mod aparte, sud aspectele individuale ce desemnează viața unei persoane sau a unei colectivități. Astfel, se formează corelația dintre adevăr și realitate, dintre acțiune și consecință, iar procesele vitale ce decurg din aceasta sunt factorii ce produc și efectele negative. În spectrul acestor afirmații își găsește locul și fenomenul de „violență contra copiilor”, acțiune cu deznodământ nefericit în viața unui copil-unui om. Urmările după actul de violență, în genelal, cât și în particular, pot fi reparabile cu multă dificultate, dar pot fi și ireparabile. Efectele respective depind, în mare parte, de propriul conținut psihologic al copilului și, nemijlocit, de mediul social existent prin care se dezvoltă acest copil. Cele mai grave consecințe ale procesului de violență asupra copilului se pot manifesta, în timp, prin patologii mintale, acestea fiind urmate de sindromul anxietății, depresiei, etc. (exemplu: numărul cetățenilor cu depresie la ora actuală în R.Moldova este de peste 40 mii, iar 10% dintre aceștia – 4 mii sunt copii în vârstă de până la 12 ani), iar efectele în dezvoltarea socială și economică a comunității acestuia vor fi mereu urmate de același sindrom al violenței, fenomen ce are legătură organică cu lumea interioară a omului și a mediului social existent (Sursa PRO TV. Disponibil: http://protv.md/stiri/sanatate/peste-40-de-mii-de-moldoveni-au-depresie-iar-10-la-suta-dintre—1832071.html). Astfel, asemenea țări din Sud-Estul Europei (precum R.Moldova) vor recupera cu multă dificultate consecințele violenței contra copiilor și nu numai, deoarece în acest proces actual societatea civilă și, în mod special, clasa dominantă este foarte pasivă în formarea acelor valori care ar putea însănătoşi mediul social existent, nemijlocit, protecția și apărarea copilului de la orice formă de violență. Deci, pentru a lua măsurile necesare în degradarea socială și umană (exemplu, Moldova), în primul rând, este necesar ca orice formă de violență împotriva copiilor să fie investigată, iar autorii acestor crime de violență să fie trași la răspundere și, respectiv, să fie responsabili pentru actele săvârșite. Ca urmare, problema în cauză trebuie tratată din perspectiva moralei și, cu precădere, a respectului față de viața unui copil. Un copil este acea ființă umană care poate fi educată și reeducată prin mijloace civilizate, fără aplicarea violenței fizice și psihologice, fără bătaie, fără cuvinte umilitoare în adresa lui. Pe când acei părinți sau cadre didactice care nu cunosc încă metoda civilizată/corectă de educație a unui copil, atunci, mai întâi de toate, ei însuși trebuiesc reeducați ca mai apoi să li se permită dreptul de a fi educatori/supraveghetori ai copiilor. Numai în așa mod se va construi o nouă societate, o societate care va pune în valoare cu adevărat personalitatea omului, personalitatea copilului în funcție de importanța capitalului uman social.

O lucrare despre destinul Basarabiei

Posted by Stefan Strajer On April - 25 - 2017

O lucrare despre destinul Basarabiei

Autor: Valentin Tomuleţ (Basarabia)

În peisajul istoriografic basarabean, poeta, prozatoarea şi publicista Galina Martea ocupă un loc deosebit. Lucrările ce-i aparţin sunt recunoscute la nivel internaţional, autoarea impunându-se pe parcursul anilor ca unul dintre cei mai versaţi cunoscători ai diverselor probleme de care s-a ciocnit societatea la etapa actuală.

Cu un stil extraordinar şi original de abordare a problemelor social-umane, scriitoarea Galina Martea vine în faţa publicului cititor, de această dată, cu o lucrare de o valoare aparte care, la rândul ei, ne reprezintă identitatea naţiunii, conştiinţa naţională şi, nu în ultimul rând, identitatea societăţii basarabene în cel mai real mod. Astfel, lucrarea literar-istorică Basarabia – destin şi provocare, autor Galina Martea, apărută recent de sub tipar la Editura Pontos, este foarte binevenită în spaţiul identitar al culturii basarabene. Lucrarea în cauză este o realizare nespus de reușită și extrem de necesară pentru societatea basarabeană, deoarece prin intermediul celor scrise autoarea pune în fața cetățeanului basarabean o obligație morală și anume: de a conștientiza corect întreaga diversitate a proceselor ce au loc în societate și în conviețuirea socială, și, nemijlocit, în viața de toate zilele a fiecăruia dintre noi. Prin descrierea detaliată și exactă a fenomenelor sociale ce se derulează în cadrul țării de-a lungul timpului (anii 1991 – prezent), autoarea cărții ne așează în modul cel mai discret în fața tuturor evenimentelor (atât cu caracter pozitiv, cât și negativ) pentru a ne face să înțelegem corect starea lucrurilor, dar mai ales care este secretul devastator al dezastrului economic și social ce s-a abătut asupra întregii societăți. Aici autoarea cărții nu numai că ne avertizează de pericolul social care este prezent în viața noastră și care, în mod direct, ne scurtează și ne reduce existența, dar ea vine și cu argumente reale prin care ne sugerează faptul cine este vinovatul principal în toate nelegiuirile sociale.

În cazul dat, ne întâlnim cu o adevărată „parabolă a identității basarabene” (așa cum o întitulează în prefața carții istoricul literar Iurie Colesnic) care este destul de întortocheată în timp și cu prea multe obstacole în dezvoltarea social-umană, astfel Iurie Colesnic în precuvântare relatând următoarele: O vorbă populară afirmă cu înțelepciune: „Călătorului îi stă bine cu drumul”. Dar cum îi stă unui popor care s-a pornit în căutare de sine? După ce am parcurs o cale lungă în timp şi spaţiu, cale de 25 de ani de independență, este firesc să ne întrebăm cum ne stă nouă cu drumul acesta? Am mers corect pe poteca timpului, rectiliniu ori am cotit adesea impuși de obstacole şi de împrejurări? Că această cale aleasă nu va fi ușoară o știam din prima clipă, căci ne-am confruntat de la bun început cu o divizare a societății pe criterii etnice și lingvistice, după criterii geopolitice şi după care a urmat colapsul material. Dar ceia ce e mai regretabil, bagajul conștiinței naționale era prea ușurel, prea nepotrivit pentru drumul greu pe care ne propuneam să-l parcurgem. Cronologia drumului parcurs reflectă plenar obstacolele ce ne-au ieșit în cale: dezbinare teritorială, război fratricid impus din afară, pierderea din vizor a idealului național, exodul masiv al populației conștiente de anumite valori naționale, sărăcia cruntă și multe alte nenorociri… Cronologia drumului parcurs reflectă vizibil şi partea secretă a problemei noastre – conștiința națională. Căci cel mai greu schimbările se produc în conștiință”. Concomitent, prefațatorul cărții, în continuare, ne mai spune că: „Cartea pe care ne-o propune Galina Martea (scriitor, pedagog și filozof) „Basarabia – destin și provocare” este o radiografiere profundă a meandrelor noastre identitare, care pentru Basarabia şi basarabeni a devenit problema problemelor… Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie. Experiența proprie a facut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării. Dar depărtarea de patrie i-a asigurat și un mare avantaj – posibilitatea de a ne privi dintr-o parte, cu alți ochi, mai obiectivi, mai judicioși. Copleșită de firescul sentiment, siropos, dulceag, de nostalgie, specific neamului nostru, ea ne cercetează discret, cu ochii savantului, care nu pregetă să pună diagnoza cea mai dureroasă, dar cea corectă. Numai prin asemenea studii putem să verificăm dacă drumul parcurs a fost cel corect ales, dacă condrumeții au fost pe aceiași lungime de undă, dacă am mers înainte ori doar am mimat mişcarea… Iar refrenul secret al acestui volum este Basarabia şi povara nemiloasă a destinului…”.

Cu adevărat, Basarabia – destin și provocare, autor Galina Martea, este acea creație literară și acel produs al muncii creatoare care nu numai ne dezvăluie realități trăite de-a lungul timpului, dar, în același timp, ne sugerează idei și soluții cu ajutorul cărora s-ar putea contribui benefic la formarea unui mediu social sănătos, acesta, la rândul lui, favorizând conviețuirea socială a poporului. Cu eseurile ce abordează tema conştiinţei naţionale, sistemului de valori, idealului naţional, etc., Domnia Sa ne prezintă din plin studii cu caracter educativ, acestea fiind ca un îndrumător eficient în fenomenele ce determină existenţa şi supravieţuirea omului în societate. Expunând „idealul național” prin prisma conceptului filozofic, autoarea spune: „…Ideea națională, idealul național este o expresie care se asociază, în mod direct, cu identitatea națională, cu conștiința națională, cu demnitatea națională, cu unitatea națională – toate exprimând același sens şi conținut prin care se manifestă sentimentul și atitudinea omului față de întreaga diversitate a valorilor naţionale…” (pag. 216). Cu o lucuditate aparte, autoarea menționează: „Neconștientizarea corectă a fenomenului de ideal național, de idee națională, ar putea duce în mod direct la dezmembrarea totală a societății, la ruinarea completă a tradițiilor și culturii naționale (parte componentă din cultura română), la stoparea tuturor etapelor de dezvoltare prin segmentul identitar ce ţine de limbă / cultura / tradiţii / religie, componente nespus de importante în existența unui popor… Totodată, prin sentimentul autentic de apartenență la entitatea națională se dezvoltă, nemijlocit, conștiința, aceasta fiind forma superioară a gândirii prin care omul prin propriul comportament reflectă corect realitatea înconjurătoare. Iar în cazul când conștiința națională este lipsită de motivație și, în același timp, este dezorientată de factorii ce provoacă apariția fenomenelor negative, atunci consecințele devin destul de grave pentru un popor, acestea, ulterior, afectându-le atât propria existență, cât și propriul proces identitar naţional…” (pag. 218).

GMartea_Coperta-fata-tipar-Basarabia-destin si provocare-2016

Concomitent, autoarea cărții dezvăluie și scoate în evidenţă cele mai dureroase momente din viaţa poporului basarabean în anii de independenţă, 1991 – prezent, şi, simultan, abordează tema dezastrului economic și social care s-a abătut peste R.Moldova în această perioadă de timp. În viziunea autoarei, cele mai critice aspecte care au lăsat urmări extrem de grele în existenţa societăţii basarabene s-au centrat, în mod special, pe: neglijarea de către clasa dominantă a valorilor identitare naţionale şi a valorilor social-umane; neglijarea valorilor spirituale, acestea nefiind considerate ca fenomen necesar în existenţa omului şi a societăţii; inexistenţa obligaţiilor morale şi funcţionale din partea clasei de guvernare faţă de necesităţile poporului; promovarea fărădelegilor la nivel de stat, acestea creând premize reale pentru instaurarea în cadrul ţării a unei anarhii absolute şi, respectiv, a unor condiţii de trai inumane (în mod aparte pentru cetăţenii din mediul rural) ce au condus existenţa poporului la degradare umană şi socială. Sub o notă nespus de tristă sunt imaginile ce descriu situaţia reală privind condiţiile de viaţă şi de trai ale poporului în perioada celor 25 ani de independenţă a ţării.

Pe lângă problemele economice şi sociale care se agravează tot mai mult și mai mult, se profilează o realitate destul de clară cu privire la incompetenţa clasei de guvernare şi politice în a conduce ţara pe criterii democratice şi civilizate. Iar cu o verticalitate aparte sunt eseurile ce descriu realitatea existentă prin care aspectele negative prevalează tot mai mult şi sunt extrem de prezente în viaţa poporului basarabean. În modul acesta, R.Moldova continuă să existe ca stat independent, dar, simultan, împrejmuit de o întreagă gamă de probleme sociale, economice şi politice care, în consecinţă, distrug cu adevărat nu numai identitatea naţională a poporului şi a societăţii, dar şi însuşi existenţa acestora. Prin analize argumentate, Galina Martea abordează aspecte ce vizează sărăcia absolută, inexistenţa protecţiei sociale și sanitare, migraţia în masă a poporului, violenţa asupra copiilor şi femeilor – fenomene ce sunt mai mult ca reale ce caracterizează societatea basarabeană în anii de independenţă. În linii generale, fenomenele relatate în lucrare reprezintă realitatea nespus de nenorocită a poporului basarabean în epoca contemporană, iar prezentul din R.Moldova este comparat cu o beznă ce produce incultură, ignoranță, degradare umană și socială la cel mai josnic nivel. Autoarea, cu o tenacitate pătrunzătoare și o durere sufletească deosebită, atinge probleme de ordin social, astfel relatând: „…Poporul divizat în diverse partide și grupări sociale s-a împotmolit într-o fază de spirit complet contrară unei conviețuiri umane normale. O mare parte din populația băștinașă a pierdut orice orientare socială și nu mai dorește să-și recunoască nici macar originea de neam și națiune. Tendințele sunt diferite care, în rezultat, afectează și mai mult mediul social și relațiile dintre oameni. Idealurile naționale ale populației băștinașe sunt spulberate de niște aluzii străine care nu sunt compatibile cu totalitatea valorilor naționale…” (pag. 50). Cu aceeași capacitate literară și conținut filozofic, Galina Martea descrie în modul cel mai exact realitatea basarabeană a prezentului, argumentând prin acțiuni concrete derularea evenimentelor sociale, nemijlocit spunând: „Deci, realitatea şi istoria adevărată încă o dată ne demonstrează că orice suferinţă menită unui popor este provocată de omul puterii ce administrează societatea respectivă. În aşa mod, suferinţele continuă şi se ţin lanţ în viaţa unui popor şi, în special, în soarta poporului român din Basarabia. De necrezut, dar o asemenea realitate este prezentă şi în zilele noastre ce domină astfel existenţa unui popor. Este vorba de societatea basarabeană, poporul din R.Moldova, parte din secolul al XXI-lea, care se confruntă cu probleme serioase de a supravieţui ca naţiune şi specie umană. Este o realitate aparte unde victima proceselor este acelaşi om al societăţii, sortit pentru suferinţă. În pas cu problemele curente (sărăcie exagerată; nedreptate socială în limite de neconceput; corupţie la toate treptele de dezvoltare umană şi în toate domeniile de activitate socială, cu abateri grave de la moralitate; degradare umană / economică / culturală, etc.) omul se confruntă cu clasa de guvernare care le-a subjugat viaţa şi identitatea în cel mai umilitor mod. Identitatea personală şi natională a poporului basarabean este îndobitocită atât de mult, încât acesta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizaţie şi o dezvoltare umană adecvată. Clasa politică şi de guvernare, încă cu o educaţie şi mentalitate sovietică, dezorientează poporul pentru a-i provoca şi mai mari suferinţe în procesul de existenţă identitară, în procesul de existenţă şi de dezvoltare umană, în procesul de conştientizare şi recunoaştere corectă a cărei naţiuni aparţine. Astfel, poporului îi sunt impuse condiţii ce le influenţează negativ atât existenţa, cât şi dezvoltarea. În linii generale, prin doctrina respectivă, instaurată de clasa dominantă basarabeană sau a R.Moldova, are loc procesul de fabricaţie socială în cadrul căruia oamenii devin dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi complet de adevărul istoric…(„Basarabia – model-simbol al suferintei si al nelegiuirilor sociale”, pag. 31-32) …Poporul, nefiind protejat de către stat, este inhibat în propriile greutăţi existenţiale şi, în aşa mod, reacţionează deja pasiv la procesele ce au loc în societate. O mare parte din populaţia ţării, în special din zona rurală, este absolut inactivă la schimbări si provocări, astfel acceptând sărăcia ca o normalitate în modul de viaţă existent… (pag. 36). Nivelul de viaţă al populaţiei extrem de redus din zonele rurale (la 1 ianuarie 2013 constituind 58,1% din toată populaţia ţării) este un tablou zguduitor ce ar putea fi comparat cu nivelul de viaţă al omului din epoca primitivă. Omul de la sate (în special, de vârsta a treia, ba chiar şi de alte vârste) nu cunoaşte fenomenele ce au loc în lumea modernă, neavând informaţia respectivă. Astfel, poporul este împotmolit într-un întuneric al existenţei care îl predispune la incultură, neştiinţă, înapoiere, izolare, în consecinţă, crezând în tot felul de aberaţii ale guvernanţilor…” (pag. 37).

Autoarea cărții deplânge și descrie în modul cel mai direct durerea poporului român din Basarabia, care este extrem de umilit și care suferă la nesfârșit. Având ca referință negativă sindromul autoritar al puterii demagogice, ea ne confirmă următoarele: „Patologia sindromului demagogic se reflectă prin răul instaurat într-un mediu social care induce în eroare masele doar pentru a fi ţinute în bezna involuţiei. Complexitatea simptomelor caracteristice acestui sindrom autoritar al puterii demagogice este provocată/cauzată de clasa dominantă a societăţii care sub nicio formă nu doreşte să recunoască, în mod normal, realitatea existentă, valorile umane autentice şi, în special, valorile identitare ale propriului popor. Astfel, prin conţinutul unui materialism şi nu prin conţinutul unui idealism, demagogia clasei dominante se manifestă cu multă încredere prin forme false de administrare care nu fac altceva decât să ademenească masele în acţiuni ce sunt favorabile doar puterii statale. Această realitate, lipsită de valori, este prezentă…” („Demagogia – procedeu real în subjugarea poporului basarabean”, pag. 70). Iar în studiul „Criza economică între putere şi mentalitate”, pag. 96, autoarea concretizează că „clasa dominantă devine tot mai nemiloasă şi indiferentă faţă de necesităţile poporului şi procesele ce se produc în societate…”, continuând, ceva mai jos: „…acţiunile clasei dominante din Basarabia sunt complet contradictorii lumii civilizate şi, astfel, compromit imaginea ţării şi a poporului atât în interior, cât şi în exterior. Omul societăţii / poporul este elementul cel mai neînsemnat şi neprotejat, iar necesităţile şi nevoile acestuia pentru clasa de guvernare există ca factor derivat al existenţei sociale…Criza economică, politică şi socială din Basarabia, cu caracter extrem de dezastruos, instaurată la toate treptele de existenţă, este derivatul mentalităţii a persoanelor ce conduc ţara. Oamenii puterii, prin comportamentul inuman al conducerii, au distrus propriul popor care este doar un produs al existenţei şi nu un produs al bunăstării. Poporul continuă să existe doar pentru a menţine şi suporta greul crizei economice, politice şi sociale…” (pag. 98).

Pentru a înțelege valoarea autentică a lucrării „Basarabia – destin și provocare”, autor Galina Martea, ea trebuie citită de către fiecare cetățean al societății basarabene și nu numai. Dar, ca să recapitulăm cele relatate mai sus, ne vom referi din nou la cele scrise de Iurie Colesnic, în prefața cărții, astfel Domnia Sa spunând: „Concluzia care se impune în urma lecturii acestei ediţii este una sigură – ca să evoluăm avem nevoie de o purificare. De o transfuzie de conștiință națională… Și numai atunci vom putea să preluăm drumul de la capăt. Dacă ne urmăm cu fidelitate idealul, negreșit așa vom proceda şi doar atunci vom izbândi…”. La rândul ei, Galina Martea (dr., acad., savant, scriitor), autoarea cărții, prin expresivitatea și inteligența cuvintelor sale spune: „O societate va fi perfectă numai atunci, când factorul uman va fi perfect în acţiuni, comportament și gândire… (pag. 155). Formarea unei societăți autentice se întemeiază numai prin comportamentul și sentimentul autentic al individului față de valorile naționale… (pag. 204). Prin conștiința de sine în corelație cu conștiința națională omul poate forma acea interacțiune care ar condiționa formarea unor trăsături de caracter cu care ar stimula și ar contribui pozitiv în dezvoltarea propriei culturi… (pag. 214). Cu unitatea propriei culturi omul este acel care formează cultura întregii societăți și, nemijlocit, imaginea reală a conștiinței de sine în corelație cu conștiința națională. Numai prin unitatea curată de conștiință națională un popor își poate menține echilibrul autentic în existența spirituală / intelectuală / materială, astfel, fiind capabil să construiască o societate fundamentată pe valori naționale și beneficii comune… (pag. 215).

În acest context, este cazul de menționat că Galina Martea, din Basarabia, este autoarea mai multor lucrări literare și științifice (poezie, proză, publicistică, știință), iar valoarea acestora este pusă pe cântarul inteligenței, demnității și decenței personale.

(Valentin TOMULEȚ, dr. hab., prof. univ., Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea de Stat din Moldova)

Valentin Tolumet

Foto. Valentin Tomulet

Reunirea – component inevitabil în viața poporului român

Posted by Stefan Strajer On April - 6 - 2017

Reunirea – component inevitabil în viața poporului român

Autor: dr. Galina Martea (Basarabia/Olanda)

                                                                                                                                

Ar fi o eroare gravă în istoria naţiunii române în cazul dacă unirea Basarabiei cu România nu se va produce până în anul 2018. Acest lucru trebuie realizat nu numai pentru o necesitate istorică, dar pentru o necesitate vitală în existenţa unui popor cu aceleaşi origini de limbă vorbită, tradiţii, cultură. Dacă, în timp, în viaţa românilor din Basarabia s-au produs multe erori, s-au produs nenumărate nenorociri, s-au produs divizări/rupturi de teritoriu, oricum, la ziua de azi acest ţinut continuă să existe, de asemenea, în condiţii pline de incertitudini şi fără nicio perspectivă pentru un viitor cât de cât luminos. Actualmente, în calitate de stat independent, R.Moldova își are acumulați 25 de ani de la declararea independenţei, însă şi această aniversare este plină de regrete, scăldată de durerea poporului înfometat şi istovit, de necazurile vieţii cotidiene. În rezultat, realitatea efectivă conform evenimentelor derulate de până acum au demonstrat, în nenumărate rânduri, că R.Moldova nu poate exista în continuare în calitate de stat independent, deoarece clasa dominantă a societăţii nu este capabilă de a administra ţara pe criterii civilizate, iar poporul este condamnat, la nesfârşit, să înfrunte sărăcia absolută şi fărădelegile sociale instaurate în cadrul ţării.

Pierderile_teritoriale_ale_Romaniei_1940

Conform experţilor din domeniu, se consideră că statul moldovenesc actualmente se regăseşte în faţa unui faliment total în toate domeniile de activitate economică, socială şi politică, iar prin acţiunile realizate de-a lungul anilor statul a dovedit că este absolut incapabil de a guverna ţara pe principii moderne, transparente şi democratice, şi, respectiv, incapabilă de a întreprinde vreo decizie corespunzătoare macar atunci când ţara este în cel mai mare pericol al existenţei. În consecinţă, s-a produs falimentul integral al ţării, ruinarea şi înstrăinarea completă a poporului, astfel, rămânând prezentă în societate, în mod activ, doar sărăcia, mizeria şi degradarea socială. Ţara aflându-se la o etapă catastrofală de sărăcie şi degradare socială, nemijlocit, s-a produs distrugerea până în talpă a societăţii şi, nu în ultimul rând, s-a dărâmat în mod tragic identitatea naţională a poporului român din Basarabia. Astfel, fiind la un nivel extrem de redus în dezvoltarea umană şi socială, societatea basarabeană, în calitate de stat independent, nu mai are nicio şansă de a-şi revitaliza de sine stătător existenţa într-un viitor apropiat, sau ba chiar şi într-un viitor îndepărtat. Deci, în acest caz, societatea basarabeană are nevoie, nemijlocit, de suportul României, ţara care îi este mamă, frate, soră conform originilor. Respectiv, sub această notă şi în acest caz, devine prezentă şi necesitatea istorică de reîntregire a neamului românesc (după modelul Germaniei). Prin urmare, în mod real şi benefic, pentru poporul român din Basarabia reunirea este nespus de necesară cu România. O altă direcţie pentru societatea basarabeană nu poate fi, indiferent de faptul că mulţi dintre guvernatorii și locuitorii ţării nu doresc acest lucru. Iar eroarea grava care s-a produs în 27 august 1991 (aşa cum au demonstrat-o specialiştii din domeniu, spunând: odată cu destrămarea URSS, R.Moldova nu a trebuit să-şi declare independenţa, însă a fost necesar să declare unirea cu România, astfel realizând procesul real de reîntregire a neamului românesc cu partia-mamă) trebuie reparată acuma, în mod urgent, cu atât mai mult că societatea basarabeană actualmente se regăseşte la răscruce de drumuri, poporul fiind foarte dezorientat şi nelămurit în tot ceea ce vrea şi în tot ceea ce trebuie să facă. De aceea, pentru a înlătura erorile trecutului, atunci prezentul trebuie să fie cât mai activ în rectificarea şi instaurarea adevărului istoric şi anume: prin reîntregirea neamului românesc care în prezent este divizat în două state independente. Pentru ca această Unire/Reunire să se producă cu adevărat şi de neîntârziat este necesar ca ambele state româneşti, R.Moldova şi România, unul de pe malul drept şi altul de pe malul stâng al Prutului, să se aşeze la masa tratativelor/dialogurilor în modul cel mai civilizat pentru a găsi soluţia cea mai potrivită în a revendica această problemă nespus de stringentă a naţiunii române. Pentru ca aspiraţia/iniţiativa corespunzătoare să fie realizată cel târziu până în anul 2018 (aşa cum este preconizată de Sfatul Ţării 2 – proiect constituit în 27 martie 2016 la Chişinău, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea „Sfatului Ţării 2” fiind academicianul Nicolae Dabija), atunci atât R.Moldova, cât şi România trebuie să privească acest lucru ca pe unul prioritar al naţiunii şi, totodată, considerându-l o valoare inegalabilă în existenţa acestora. Respectiv, ar urma ca şi în România să fie constituit un proiect asemănător Sfatului Ţării 2, acesta fiind denumit “Sfatul Ţării 2 – Salvarea Basarabiei”. În modul acesta, România se va prezenta ca un adevărat exemplu în dorinţa de reîntregire a neamului românesc şi, totodată, în modul acesta va stimula/motiva omul basarabean pentru a înţelege mai bine procesele/evenimentele istorice ce se produc în societate şi în afara ei. Astfel, procesul de reunificare a două state româneşti, posibil, îşi va lua startul cu adevarat, iar societatea basarabeană, încetul cu încetul, posibil cu încredere, va reîncepe procesul de conştientizare corectă a evenimentelor ce trebuiesc a fi realizate în mod negreşit şi în direcţia necesară/corectă. Cu atât mai mult, ţinând cont de faptul că la etapa actuală Basarabia se regăseşte într-o situaţie destul de incertă în a lua deciziile corespunzătoare care depind în mare masură de clasa de guvernare, atunci România ar urma să fie acea care să orienteze acţiunea în cauză către acele terenuri şi soluţii care să fie cât mai benefice pentru ambele state româneşti şi, nemijlocit, pentru întreg poporul român. Cu atât mai mult, la ziua de azi având potenţialul necesar şi fiind o putere economică şi culturală dezvoltată în spaţiul european, ba chiar şi în cel mondial, România prin asemenea metode ar influenţa şi mai uşor/şi mai mult poporul basarabean care este extrem de dezorientat în viaţa personală şi socială. Pentru a reîncepe procesul real al negocierilor între două state româneşti, în cazul dat, cred, nici nu mai sunt necesare componentele de a lua în calcul care vor fi consecinţele acestei reuniri. Cu certitudine, că România va fi acea care va suporta toate consecinţele, preluând în subordinea sa un stat falimentar în toate domeniile de activitate socială şi economică, respectiv, cu imense datorii externe de miliarde de dolari, precum şi alte probleme enorme de ordin social, moral, politic. Totodată, este cazul de menţionat că România de-a lungul anilor, după anii 1990-prezent, încearcă prin toate metodele posibile să ajute nespus de mult R.Moldova (cu toate că procesul de reunificare a două state româneşti este încă prea departe de realitate), astfel, investind mijloace financiare enorme în instruirea tineretului studios, oferind burse de studii de mii de locuri în instituţiile de învăţământ din România; alocarea de milioane lei românești pentru diverse probleme interne ale societăţii basarabene; ajutoare umanitare, cu titlu gratuit,   de milioane lei româneşti pentru mii şi sute de mii tone de produse alimentare (făină, zahăr, mălai, paste făinoase, conserve de carne/de pate/de legume, dar și păcură pentru încălzire); şi multe altele; şi, nu în ultimul rând, oferirea de posibilităţi reale pentru redobândirea cetăţeniei române, acţiune de o valoare inestimabilă. Necătând la faptul că şi România are destule probleme interne de ordin economic şi social, însă ea, oricum, continuă să ajute R.Moldova. Acestea sunt acţiuni demne de apreciere din partea statului român, iar societatea basarabeană ar urma să-i fie recunoscătoare. Dar, pe lângă toate acestea este necesar ca reîntregirea neamului românesc să se producă într-un final şi cât mai urgent doar din principii de identitate şi unitate naţională; respectiv, pentru a pune în valoare identitatea, conştiinţa şi demnitatea unui popor/unei naţiuni. Iar cel mai important este ca totalitatea acestor acțiuni să aparțină și să se axeze integral pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Acest lucru este cel mai prioritar şi cel mai important în existenţa unui popor, iar toate restul se soluţionează de la sine, în timp. Însă, pentru a realiza cursul acestor evenimente istorice, atunci realitatea respectivă trebuie să fie acceptată de orice om de conducere din ambele state româneşti şi de orice cetățean al societăţii basarabene şi al societăţii române, indiferent de consecinţele care vor urma. Astfel, va fi salvată Basarabia şi poporul basarabean care continuă să existe într-o sărăcie şi degradare socială halucinantă, plină de erori/necazuri/incertitudini. Astfel, va fi salvată şi protejată identitatea naţiunii române.

G.Martea,foto 45,ag,jpeg

Foto. Galina Martea

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2017

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Autor: Galina Martea (Basarabia)

Fără a da careva nume concrete, Basarabia după douăzeci și cinci de ani de independență este în pragul unor schimbări radicale, în pragul unor schimbări care ar putea stopa și care ar putea distruge până în talpă aspirațiile de reîntregire a neamului românesc. Este o situație cât se poate de critică care ar putea provoca mari neînțelegeri între păturile sociale, acestea fiind deja dispersate în diverse orientări politice și nu numai. Totodată, conform realității existente, este o stare a lucrurilor favorabilă pentru o bună parte a clasei dominante, însă nefavorabilă pentru poporul român din Basarabia. Discordia creată s-a realizat în urma alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016, iar debutul schimbărilor a început să devină real din momentul inaugurării noului președinte de țară. Astfel, situația existentă a luat o întorsătură radicală prin care evenimentele social-politice decurg sub o notă deosebit de tristă, iar poporul, în mod special poporul român din Basarabia, este nedumerit de tot ceea ce se întamplă. În același timp, aproape întreaga clasă politică, indiferent de orientare, s-a abatut de la convingerile prestabilite, astfel creând impesia de indiferență totală față de tot ceea ce se întâmplă, față de interesele și valorile naționale, față de necesitățile poporului băștinaș. Cu atât mai mult, partidele de dreapta, centru-dreapta, extrem de divizate și mărunțite fără rost, nu mai formează o unitate indisolubilă care ar promova în modul cel mai hotărât problema de reîntregire a neamului românesc și, în același timp, de menținere a unei poziții ferme către valorile occidentale. În modul acesta situația creată în cadrul țării deschide drumul larg și deplin partidelor de stânga, centru stânga, care dețin o majoritate prin mandatele din Parlamentul Moldovei și care, totodată, promovează o politica mai mult sau total orientată către răsărit. În acest sens, cu o mică abatere, dacă să ne referim la activitatea, ideologia și convingerile partidelor politice, atunci s-ar presupune, în mod normal, că fiecare orientare politică are dreptul de a promova tot ceea ce îi este specific caracterului propriu. Dar, totodată, este regretabil faptul că partidele politice atât de dreapta, cât și de stânga nu-și onorează în mod obiectiv promisiunile prestabilite în tot ceea ce ține de fenomenul politicii abordate, curent ce are tangență în problemele unui stat. Cu atât mai mult, dacă să ne referim la interesele naționale/valorile culturale naționale/valorile identitare naționale, atunci, indiferent de orientarea politică, partidele politice ar trebui, în mod normal, să se coaguleze și să pledeze pentru un scop comun și acea mișcare care ar stimula și motiva în sens pozitiv situația socială și, nu în ultimul rând, înlăturarea dezastrului economic/social/politic care se află la un nivel înspăimântător în cadrul țării. Cu atât mai mult, un președinte de țară venit în capul puterii ar urma să fie preocupat, în mod prioritar, de bunăstarea poporului și înlăturarea consecinșelor nefaste ce au dominat țara și anume: sărăcia, corupția, inflația, lipsa locurilor de muncă, degradul social-uman, etc; ar urma să fie interesat și obligat să mențină, să promoveze și să păstreze în mod distinct valorile naționale; și, nu în ultimul rând, să continue și să promoveze/înainteze acele acțiuni care au fost concepute odată cu proclamarea independenței din 1991. În acest sens, este extrem de necesar de a prelungi cursul evenimentelor și al acțiunilor care să răspundă necesităților reale ale poporului și anume: menținerea valorilor identitare naționale ce sunt caracteristice propriei țări. În cazul dat, poporul român din Basarabia, cât și întreaga țară sub numele de R.Moldova, fiind parte componentă a tot ceea ce este latinesc sau mai bine zis a tot ceea ce este de origine latină, are tot dreptul să pretindă către valorile identitare românești, în consecință, reunificându-și destinele precum în cazul nemților/a Germaniei, exemplu cât se poate de onorabil. Însă tendința de a te reuni cu alte culturi și tradiții cum ar fi cea slavonă, de exemplu, ceea ce dorește să realizeze noul președinte al R.Moldova, aș spune că nu este absolut deloc o aspirație rezonabilă. Cu certitudine, nimeni nu are nimic contra culturii slavone, dincontra este foarte bine văzută în sistemul de valori multinațional și, nemijlocit, foarte bine apreciată și cu multă noblețe la nivel mondial. Dar totuși, noi suntem latini și locul nostru este în altă parte, acolo unde există cultura latină, limba română, acolo unde este suflarea și sângele dacilor. Vrem sau nu vrem noi acest lucru, însă toate acestea sunt ale noastre din moși-strămoși. O altă parte a problemei este că se pot menține relații de prietenie, de colaborare economică, etc., cu țările dinspre răsărit, acest lucru nimeni nu-l poate interzice. Însă, mai grav este cazul atunci când lucrurile se confundă și vin interpretate sub o anumită intenție sau un anumit scop personal. În acest caz, situația devine cu adevărat tragică, iar rezultatul final ar putea fi destul de dramatic pentru poporul român din Basarabia. Sub aspectul acestei intenții care, posibil, ar putea fi realizată cu adevărat în practică, ar impune procese și schimbări istorile ce vor recăpăta o formă absurdă/necontrolată a evenimentelor care vor fi în contradicție cu păturile sociale și președintele țării.

Basarabia

Astfel, de la o zi la alta schimbările istorice ale proceselor sociale și politice din R.Moldova devin tot mai pronunțate, oscilând cu accente tot mai negative în existența poporului, în mod special al celui băștinaș, deci al poporului român din Basarabia. Poporul adus la limita disperării înfruntă enorm de greu modificările ce au loc în cadrul țării după alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016, acestea apasând și mai nemilos în existența socială/cotidiană. Strigător la cer ar fi prea ușor de spus, însă există și o altă latură care nu mai poate fi tolerată, aceasta provocând revoltă și indignare totală în rândul maselor prin faptul că noul președinte de țară nu-și mai aduce aminte de promisiunile făcute în campania electorală din toamna anului 2016. Dar și mai trist, noul președinte de țară a început să implementeze reguli de joc în administrare destul de provocatoare pentru propria țară și propriul popor. Necătând la altele, una din ele este intenția/declarația de a anula Acordul de Asociere a R.Moldova cu Uniunea Europeană, privind libera circulație a cetățenilor în țările dezvoltate ale Europei (http://www.agerpres.ro/externe/2017/01/18/declaratiile-lui-igor-dodon-despre-anularea-acordului-de-asociere-la-ue-denuntate-de-politicieni-din-r-moldova-11-56-19). Implementarea în practică a acestei declarații ar fi extrem de gravă pentru cetățenii din Moldova, deoarece aceasta este unica posibilitate în salvarea vieții de sărăcie/mizerie și nedreptate socială în propria țară, astfel emigrând spre țările Occidentului. Este cazul de menționat că exodul masiv al populației spre alte țări a crescut și mai mult în ultimul timp. Potrivit unui studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite, R.Moldova este lider la nivel mondial în topul țărilor care pierd zilnic cei mai mulți cetățeni, respectiv, în fiecare zi țara rămâne fără 106 cetățeni, migrația fiind fenomenul principal al existenței (http://www.timpul.md/articol/oamenii-pleaca-din-r–moldova-ca-sa-nu-mai-revina-98152.html). Dacă această intenție privind anularea Acordului sustenționat va deveni o realitate, cât și alte lucruri care tind de a fi realizate de președintele actual al țării, atunci ne întrebăm: care va fi soarta reală de mai departe a cetățenilor din Moldova?

be73104dd9e1ce01caf023c482738cb4-l-465x390

Foto. Imagine a unei date istorice dureroase in istoria Romaniei

Necătând la întrebări și răspunsuri, la certitudini și incertitudini, întrebarea de ultimă oră și întrebarea de bază este: cine va salva poporul român din Basarabia, cine va salva Basarabia de curenții provocatori ce distrug nemilos identitatea și valorile naționale, astfel lovind puternic în libertatea și dreptul omului la o viață decentă pe propriul pământ strămoșesc?

maresalulionantonescu14-distrugerisovietice-www-tribuna-basarabiei-ro

Luând în considerație faptul că partidele politice de dreapta, centru-dreapta la ora actuală sunt minimalizate în decizii, atunci s-ar presupune că unicul organ hotărâtor în salvarea situației create ar fi Sfatul Țării – 2, care pledează cu adevărat pentru reîntregirea neamului românesc și pentru salvarea poporului român din Basarabia – popor care se află la răscruce de drumuri și într-o situație extrem de precară care depinde de voința cuiva și de împrejurări neprevăzute. Cu siguranță, este și va fi foarte greu de realizat acest lucru în condițiile când puterea statală/puterea prezidențială pledează pentru o altă orientare. Asemenea condiții social-politice impun reguli de decizie care contravin necesităților reale ale poporului.

G.Martea,foto 45,Art,jpg

Foto. Galina Martea

„Nenorocirea” online şi vocală a românului

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2017

„Nenorocirea” online şi vocală a românului

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Mă irită, mă enervează şi mă oboseşte din ce în ce mai mult constatarea că, invariabil, internetul e tot mai aglomerat, în aceste zile, cu postări ce exprimă vizibile văicăreli ce sugerează neîndoielnic sentimente de revoltă şi scandal, de genul: „Ca la noi, la nimenea”, „Avem o ţară de rahat”, „La noi sunt cei mai corupţi politicieni”, „Suntem cei mai nenorociţi. Te doare mintea” etc. Nu contest că aserţiunile invocate n-ar fi, în mare măsură, adevărate, dar repetarea lor agasantă conduce, cu siguranţă, la plictis şi indignare.

În ce priveşte românul vocal din tramvaie, autobuze şi trenuri de metrou aglomerate, el îşi justifică lamentarea, cred eu, prin aceea că ori vine de la serviciu, ori nu mai are serviciu, ori e la pensie, în toate cele trei ipoteze fiind supărat pe viaţă.

Consider că este foarte incitant şi, totodată, interesant să încerci să înţelegi mecanismul care declanşează acest fenomen accentuat al văitatului românului. Fără îndoială, nu este nevoie să faci studii sociologice pentru a constata că românul parcurge una dintre cele mai grave forme de criză, criza de încredere în stat, în instituţii şi chiar în el îsuşi. Relativ la psihologia actuală a românului, recent, s-a concluzionat că încrederea scăzută şi stilul cognitiv caracterizat de exagerarea pozitivului şi negativului duc la reale dificultăţi de cooperare, frizând chiar resemnarea.

Ingenioase cercetări efectuate de curând relevă o situaţie destul de ciudată, anume că, aproape fiecare individ din România se consideră o persoană aparte „blestemată” să trăiască printre nevrednici şi infami. Desigur, tendinţa de a te considera ceva mai bun decât majoritatea celorlalţi este de natură pur umană şi nicidecum o invenţie românească, dar, se pare că, în ultimul timp, românul o cam exagerează. O altă statistică denotă că tipul „veşnic nemulţumit” („a fost rău”, „este rău”, „va fi rău”) reprezintă cel mai mare procentaj din Europa, împrejurare îngrijorătoare, dar uşor explicabilă: pe de o parte, datorită deziluziilor înregistrate în ultimii peste 25 de ani, iar pe de altă parte, prin aportul media, care parcă triumfă când poate semnala şi comenta, „informat şi argumentat”, că suntem „cei mai leneşi” (afirmaţie total eronată, având în vedere că, luând în considerare orele de lucru, românii se situează pe unul din primele locuri din Europa) sau că românii sunt „cei mai corupţi din lume” (ceea ce nu este adevărat).

blog_pessimism2

Revenind la indivizii copleşiţi de refrenul „nenorocirea românului e cea mai cea”, eu consider că ei sunt permanent indignaţi pentru că astfel cred ei că trebuie să fie, mereu indignaţi, ăsta e felul lor propriu de a se simţi vii, determinare proprie ce vine din originalul lor mecanism interior. După părerea mea, refrenul lor obsesiv menţionat îl aruncă automat ca să le mai treacă timpul, să li se mai ducă nervii şi, nu în ultimul rând, să pară mai isteţi în ochii lor și în ochii altora. Toţi aceşti adevăraţi nihilişti sunt convinşi că poziţia lor dă bine, e la modă, conferindu-le aerul superior al unui geniu conştient de şubrezenia condiţiei istorico-umane în care trăieşte. O altă explicaţie pentru acest soi de indivizi ar fi că le place să se dea importanţi. De asemenea, cred că pentru ei este reconfortant a te complace la gândul că „în România funcţionează astăzi cel mai nenorocit sistem”. Clamând întruna refrenul „nenorocirea noastră” şi socotindu-l în mintea lor ca pe un veritabil refugiu, respectivii indivizi probează, fără putere de tăgadă, o formă supărătoare de îngâmfare şi un adevărat cabotinism, asemănător acelor care aberează continuu online despre vizite extraterestre, energii astrale sau daci atotştiutori.

În altă ordine de idei, nu pot spune că în România nu e rău, dar important este să conştientizăm cât e de rău în România acestor ani. Cercetând şi analizând cifrele şi clasamentele pe Wikipedia, am ajuns la concuzia că peste 80% din oamenii acestei planete trăiesc în acest moment mai rău decât teribiliştii postaci de pe Facebook la care mă refer, din toate punctele de vedere: asistenţă medicală, drepturile omului, libertăţi, democraţie, nivel de trai. Susţinerea că „afară e mai bine”, trebuie reconsiderată prin reactualizarea acestui „afară” prin stabilirea mediei indicatorilor sociali între Norvegia (ţara cu cel mai înalt standard de viaţă de pe planetă) şi Republica Moldova (statul cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa), medie care se situează mult sub România, românii fiind mult peste medie.

În fine, nu pot fi de acord cu cei care recurg la postura de a se alinta cu gânduri potrivit cărora politicienii români sunt cei mai corupţi, ticăloşia românilor este cea mai gravă, prostia românească e cea mai mare, alintare ineficientă şi alarmantă. Cred că principalul lor motiv de a amplifica peste măsură elefantul cu care se luptă şi care se dovedeşte a fi doar un amărât de şoricel este acela de a-şi da ochii peste cap, copleşiţi de realităţile şi viaţa pe care ei le înţeleg într-un mod superior. În ce mă priveşte, mă alătur celor care opinează că se impune o analiză lucidă şi cinstită a circumstanţelor actuale prin prisma drumului parcurs, adică să ne uităm de unde am pornit şi unde am ajuns. Vom consata un un lucru surprinzător, anume că, am venit de departe şi am ajuns relativ departe, într-un timp scurt, dar numai în salturi, salturi pe care le-am făcut în perioadele când am întrerupt văicăreala, eliminând lehamitea existenţială şi frustrarea spirituală.

Dorin Nadrau

Foto: Dorin Nadrau

„Basarabia – destin şi provocare” (Vol. I) – Galina Martea

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2017

„Basarabia – destin şi provocare” (Vol.I) – Galina Martea

(Apariţie editorială)

Autor: Galina Martea

Recent la Editura Pontos din Chişinău a fost lansată cartea “Basarabia – destin şi provocare”, volumul I, autor Galina Martea (dr. acad., scriitoare, ziaristă).

„Basarabia – destin şi provocare” este o lucrare literar-istorică, în proză, ce scoate în evidenţă cele mai dureroase momente din viaţa poporului basarabean în anii de independenţă, 1991-prezent, şi, nemijlocit, abordează tema dezastrului economic, social şi politic care s-a abătut peste R.Moldova în această perioadă de timp. Cele mai critice aspecte care au lăsat urmări/amprente extrem de grele în existenţa societăţii basarabene s-au centrat, în mod special, pe: neglijarea de către clasa dominantă a valorilor identitare naţionale şi a valorilor umane/sociale; neglijarea valorilor spirituale, acestea nefiind considerate ca fenomen normal/necesar în existenţa omului şi a societăţii; îmbogăţirea clasei dominante din averea statului; inexistenţa obligaţiilor morale şi funcţionale din partea clasei de guvernare faţă de necesităţile poporului; promovarea fărădelegilor la nivel de stat, acestea creând premize reale pentru instaurarea în cadrul ţării a unei anarhii absolute şi, respectiv, a unor condiţii de trai inumane (în mod aparte pentru cetăţenii din mediul rural) ce au condus existenţa poporului la degradare umană şi socială; etc. Sub o notă destul de dramatică şi tristă sunt imaginile ce descriu situaţia reală privind condiţiile de viaţă şi de trai ale poporului în perioada celor 25 ani de independenţă a ţării şi, nemijlocit, despre realitatea românilor din Basarabia care continuă să existe în condiţii destul de umilitoare pentru faptul că se consideră români în propria ţară şi că sunt adepţi ai unirii. Pe lângă problemele economice şi sociale, care se agravează tot mai mult, se profilează o realitate destul de clară cu privire la incompetenţa clasei de guvernare şi politice în a conduce ţara pe criterii democratice şi civilizate. Cu o verticalitate aparte sunt eseurile ce descriu realitatea existentă prin care aspectele negative prevalează tot mai mult şi sunt extrem de prezente în viaţa poporului basarabean. În modul acesta, R.Moldova continuă să existe ca stat independent, dar, simultan, împrejmuit de o întreagă gamă de probleme sociale, economice şi politice care, în consecinţă, distrug, cu adevărat, nu numai identitatea naţională a poporului şi a societăţii, dar şi însuşi existenţa acestora. La acest subiect sunt prezenţi factori precum: ignorarea aspiraţiilor prioritare ale poporului de către clasa dominantă; guvernarea ţării are loc mai mult pe principii de interese, fără a fi luate în consideraţie componentele necesare de protecţie socială a cetăţenilor; justiţia devine tot mai coruptă cu dezavantaje enorme pentru stat şi pentru cetăţeanul ţării; sărăcia devine un factor normal în viaţa poporului, fără a fi luate măsurile de rigoare şi de salvare a situaţiei existente; exodul populaţiei devine o regulă obligatorie în viaţa acesteia; blocarea finanțărilor externe are loc frecvent din motive de neîncredere în clasa de guvernare; investiţiile străine lipsesc aproape integral din economia tării; corupția instaurată de la A la Z în toate domeniile de activitate socială/publică şi, nu în ultimul rând, la nivel de stat; nepotismul/cumetrismul este prezent în derularea tuturor afacerilor de interese şi de încadrare în câmpul muncii, fără a fi luată în consideraţie competenţa şi profesionalismul omului; ineficiența şi incapacitatea instituțiilor publice forţează procesul de obţinere cât mai rapidă a falimentului integral; etc. Astfel, R.Moldova continuă să se regăsească într-o situaţie extrem de confuză care, în rezultat, produce doar degradarea integrală a societăţii. Forţele politice, în majoritatea cazurilor, ignorează tot mai mult orientarea pro-europeană, spre Occident, în aşa mod, ignorând, la direct, valorile umane civilizate/valorile identitare naţionale/valorile identitare românești. Toate aceste fenomene sunt prezente în pas cu starea de lucruri din anii de independenţă, în special din ultimii 15 ani, acestea fiind marcaţi de un proces extrem de anevoios în existenţa şi supravieţuirea omului basarabean. Degradarea umană, socială şi economică se desfășoară pe fundalul crizei politice, aceasta, de asemenea, fiind realizată de către clasa dominantă nespus de coruptă şi incompetentă care nu cunoaşte lecţia de a administra ţara pe criterii umane civilizate şi democratice.

GMartea_Coperta-fata-tipar-Basarabia-destin si provocare-2016

Aspectele ce vizează sărăcia absolută, inexistenţa protecţiei sociale/sanitare, migraţia în masă a poporului, violenţa asupra copiilor şi femeilor sunt fenomene mai mult ca reale ce caracterizează societatea basarabeană în anii de independenţă. Astfel, prezentul din R.Moldova este invadat de beznă ce produce incultură, ignoranță, degradare umană/socială la cel mai josnic nivel. În aşa mod, fenomenele relatate, parţial, în lucrarea “Basarabia – destin şi provocare”, volumul I, reprezintă realitatea nespus de nenorocită a poporului basarabean în epoca contemporană.

“Basarabia – destin şi provocare” cuprinde, nemijlocit, şi eseuri ce abordează tema conştiinţei naţionale, sistemului de valori, ideea naţională, idealul naţional, etc., lucrări cu scop instructiv-educativ pentru societatea basarabeană şi, nu în ultimul rând, pentru omul din R.Moldova care trebuie să conştientizeze corect realitatea fenomenelor care îi determină existenţa şi supravieţuirea într-o societate.

 

Parabola identităţii

 

Prefaţa la volumul „Basarabia – destin şi provocare”, autor Galina Martea

 

„Şi cărţile au suflet: uneori

le şi auzi, în preajmă, cum respiră,

cum plâng, cum râd cu tine, cum se miră

şi-ţi fac din zile moarte – sărbători”.

Nicolae Dabija (Şi cărţile au suflet…)

 

O vorbă populară afirmă cu înțelepciune: „Călătorului îi stă bine cu drumul”.

Dar cum îi stă unui popor care s-a pornit în căutare de sine?

După ce am parcurs o cale lungă în timp şi spaţiu, cale de 25 de ani de independență, este firesc să ne întrebăm cum ne stă nouă cu drumul acesta? Am mers corect pe poteca timpului, rectiliniu ori am cotit adesea impuși de obstacole şi de împrejurări?

Că această cale aleasă nu va fi ușoară o știam din prima clipă, căci ne-am confruntat de la bun început cu o divizare a societății pe criterii etnice și lingvistice, după criterii geopolitice şi după care a urmat colapsul material.

Dar ceia ce e mai regretabil, bagajul conștiinței naționale era prea ușurel, prea nepotrivit pentru drumul greu pe care ne propuneam să-l parcurgem.

Cronologia drumului parcurs reflectă plenar obstacolele ce ne-au ieșit în cale: dezbinare teritorială, război fratricid impus din afară, pierderea din vizor a idealului național, exodul masiv al populației conștiente de anumite valori naționale, sărăcia cruntă și multe alte nenorociri…

Cronologia drumului parcurs reflectă vizibil şi partea secretă a problemei noastre – conștiința națională. Căci cel mai greu schimbările se produc în conștiință.

Scriitorul, pedagogul și filozoful Galina Martea este cea mai în drept să scrie despre marile noastre probleme. Cartea pe care ne-o propune BASARABIA–DESTIN   ŞI PROVOCARE este o radiografiere profundă a meandrelor noastre identitare, care pentru Basarabia şi basarabeni a devenit problema problemelor.

Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie.

Experiența proprie a facut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării. Dar depărtarea de patrie i-a asigurat și un mare avantaj – posibilitatea de a ne privi dintr-o parte, cu alți ochi, mai obiectivi, mai judicioși.

Copleșită de firescul sentiment, siropos, dulceag, de nostalgie, specific neamului nostru, ea ne cercetează discret, cu ochii savantului, care nu pregetă să pună diagnoza cea mai dureroasă, dar cea corectă.

Numai prin asemenea studii putem să verificăm dacă drumul parcurs a fost cel corect ales, dacă condrumeții au fost pe aceiași lungime de undă, dacă am mers înainte ori doar am mimat mişcarea.

Refrenul secret al acestui volum este Basarabia şi povara nemiloasă a destinului.

Concluzia care se impune în urma lecturii acestei ediţii este una sigură – ca să evoluăm avem nevoie de o purificare. De o transfuzie de conștiință națională…

Și numai atunci vom putea să preluăm drumul de la capăt. Dacă ne urmăm cu fidelitate idealul, negreșit așa vom proceda şi doar atunci vom izbândi…

Iurie Colesnic

g-marteafoto-45artjpg

Foto autoare: Galina Martea

Dezvoltarea umană şi socială a Basarabiei în mileniul trei – realitate şi constatări

Autor: dr. Galina Martea

 

Aspectele de dezvoltare economică, socială, culturală şi politică a unei țări sunt componente ce se regăsesc în strânsă corelaţie cu elementele ce determină nivelul de trai al populaţiei, capacitatea clasei politice/dominante în guvernarea statului, calitatea serviciilor şi protecţia socială oferite cetăţenilor, calitatea învăţământului, nivelul dezvoltării umane, importanţa capitalului uman, indicii macroeconomici, nivelul dezvoltării sociale, etc. De aceea, pentru a fi în pas cu realitatea progresivă contemporană societatea multor țări în curs de dezvoltare şi de trecere la sistemul economiei de piață adevarată urmează să efectueze reforme cruciale în toate sectoarele economiei naţionale, în totalitatea valorilor culturale, educative şi spirituale, şi, nu în ultimul rând, modificarea atitudinii statului faţă de factorul uman/capitalul uman, care este rolul prioritar în orice societate şi cea mai de preţ valoare.

Dezvoltarea economică și socială a unei țări bazată pe eficiența politicii de administrare și guvernare este obiectul principal care servește la funcționarea mecanismelor autentice în materie şi de evoluare a reformelor structurale. Iar în cazul când existenţa unei țări se întemeiază pe principii de ineficiență a politicii de administrare, atunci componentele respective vor fi mereu un factor negativ în dezvoltarea economică și socială. Acest atribut al politicii ineficiente în guvernare este specific țărilor în curs de dezvoltare la economia de piață și, în special, țărilor ce au la bază activitatea centrată pe incapacitatea de a promova corect valorile corespunzătoare umane, acestea fiind necesități sociale în conexiunea relațiilor de comunicare dintre individ și societate. Fenomenele respective, fiind realizate în termeni de inechitate socială și de devalorizare a factorului uman în societate, în rezultat, se răsfrâng negativ atât pe imaginea de existență a omului în societate, cât și pe imaginea de dezvoltare a țării la nivel naţional și mondial. Un exemplu real în evoluția unei asemenea societăți este Republica Moldova, care reprezintă un model incert al dezvoltării economice, culturale, sociale, şi, respectiv, al dezvoltării umane prin procesele istorice evolutive.

Republica Moldova, influenţată de mulţi factori interni şi externi, este o țară care se confruntă cu o multitudine de probleme de proporţii extrem de mari care frânează în permanenţă dezvoltarea societății. Nivelul dezvoltării se prezintă, în primul rând, prin sărăcia creată la un nivel înspăimântător, corupţia şi criminalitatea instaurată la nivel de stat şi în toate domeniile de activitate naţională, incapacitatea clasei dominante în a administra ţara pe principii de echitate şi transparenţă socială, perioada de timp prea mare pentru tranziția la economia de piaţă adevărată, şomajul – rezultat al dezechilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă, veniturile cetăţenilor în mărimi destul de mici în raport cu necesităţile vitale şi preţurile destul de mari la produsele de consum, migraţia în masă a cetăţenilor în afara ţării, cadrul legislativ şi normativ inadecvat şi imperfect în dezvoltarea infrastructurilor şi în protejarea factorului uman/capitalul uman care este în afara sistemului de valori, etc. In contextul acestor nelegiuiri sociale, țara promovează reforme economice și sociale necorespunzatoare omului din societate şi, respectiv, neeficiente pentru imaginea ţării în plan mondial. Cu o asemenea prezenţă societatea basarabeană, totodată, doreşte integrarea şi aderarea la Uniunea Europeană (UE). Aceasta este o intenţie pozitivă, însă, pe de alta parte, este negativă. Pentru a deveni membru al unei asemenea structuri, atunci ar urma ca R.Moldova să se prezinte în calitate de membru al UE cu caracteristici pozitive şi onorabile în existenţă. Este necesar de a modifica în esenţă conţinutul actual al administrării statale şi al proceselor de dezvoltare umană şi socială. Iar elementul crucial care trebuie modificat şi perfecţionat în cadrul politicilor de dezvoltare a ţării la nivel macrostructural şi al microsistemelor din societate este componentul prezent prin termenul „de mentalitate”. Mentalitatea factorului uman şi, în special, a acelor persoane care administrează ţara este latura şi subiectul de bază ce se răsfrânge foarte negativ în soluţionarea tuturor problemelor şi instrumentelor structurale de dezvoltare a ţării. Numai prin schimbarea mentalităţii individului şi aplicarea unei ideologii moderne în dezvoltare se va produce remodelarea cursului istoric al evenimentelor. Metodele de gestionare a ţării pe principii primitive, învechite și autoritare (centralizate la nivel de stat) urmează a fi înlocuite cu procedee moderne caracteristice ţărilor civilizate şi dezvoltate. În caz contrar, succesele vor fi mereu în stagnare, iar condiţiile de transformare a societăţii spre o economie de piaţă adevărată vor fi doar o dorinţă şi o necesitate ireală. Pentru ca aceasta să devină o realitate autentică, atunci accentul forte trebuie pus pe o descentralizare administrativă şi financiară reală, cu transferul de responsabilitate și autoritate de la nivel central la cel local, respectiv, către unităţile de producţie. În acelaşi timp, prin aprecierea şi protejarea la justa valoare a capitalului uman va fi pus startul de pornire în soluţionarea problemelor sociale şi economice existente în societate. Capitalul uman, fiind forţa principală a societății, este acel component care poate da viaţă oricărui proces în dezvoltarea socială, economică și culturală. Prin nivelul de dezvoltare al unei ţări se evidenţiază anume latura „cum este protejat şi apreciat factorul uman, definit prin capitalul uman al unei societăţi”. Din păcate, prin toate acțiunile realizate, societatea basarabeană a demonstrat, la nesfârşit, care este cu adevărat rolul şi valoarea individului/capitalului uman în societate. Explicaţiile respective ale acestora pot fi redate doar printr-un simplu exemplu: exodul sau migraţia în masă a cetăţenilor spre alte ţări. Se presupune, că peste un milion de persoane sunt plecate în afara ţării în căutarea unui loc de muncă şi/sau regăsirea altor valori umane şi sociale. Această cifră pare a fi reală dacă ar fi raportată, cu aproximaţie, la volumul banilor trimişi în ţară. Pe când, conform Biroului Naţional de Statistică la 01.01.2015 emigrările constituiau 3920,0 mii persoane. Acest component de proporții mari în exodul forţei de muncă este un fenomen destul de negativ şi periculos pentru o ţară. Consecinţele migraţiei sunt prezente prin: deprecierea factorului uman în societate, nivelul de dezvoltare socială a ţării şi nivelul de trai al populaţiei, venituri extrem de reduse pe cap de locuitor, sărăcia şi nedreptatea socială, sistemul de sănătate nefavorabil, sistemul de educaţie şi instruire nesatisfăcător, nivelul necorespunzător al serviciilor de protecţie socială, etc.

Dificultăţile societăţii basarabene la nivel social, economic şi cultural se regăsesc prin capitolul „Dezvoltarea umană”. Indicii cu privire la „Dezvoltarea umană” caracterizează o ţără prin nivelul de dezvoltare la toate treptele de existenţă, în special, nivelul de cultură şi inteligenţă a populaţiei, calitatea învăţămîntului şi nivelul de educaţie, sistemul de sănătate şi starea sănătăţii omului, speranţa şi standartul de viaţă al populaţiei, impactul politicilor economice asupra calităţii vieţii. La acest capitol, R.Moldova este plasată în lume pe locul 107 dintre cele 188 state participante în clasament[Raportul Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Datele bazate pe estimările anului 2015. Disponibil: http://jurnal.md/ro/economic/2015/12/14/moldova-pe-locul-107-din-188-de-state-in-clasamentul-mondial-al-dezvoltarii-umane-tendintele-somajului-in-randul-tinerilor-sunt-ingrijoratoare/]. În linii generale, prin indicii de dezvoltare umană se concretizează faptul care este nivelul de dezvoltare şi de trai al unei ţări. Dacă să ne referim la PIB-ul (produsul intern brut) pe cap de locuitor, unul din principalii indicatori macroeconomici care reflectă suma valorii nominale de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final produs în toate ramurile economiei naţionale în decurs de un an, R.Moldova este plasată pe locul 129 dintre cele 183 ţări, ajustată în funcţie de paritatea puterii de cumpărare de 1,630 dolari SUA (datele se referă la anul 2010, publicate de World Economic Outlook Database, aprilie, 2011, International Monetary Fund, 11.04.2011). Respectiv, prin PIB reuşim să vedem nivelul de prosperitate materială a populaţiei (fără a mai detalia şi alţi indicatori socio-economici), acesta fiind cel mai bun indicator pentru a defini bunăstarea unei ţări.  Prin dezvoltarea umană o ţară evidenţiază componentele şi actorii principali ce determină schimbările produse în procesul evolutiv al dezvoltării individului şi factorilor ce determină transformările propriu-zise din cadrul societăţii. În acest context, componentele societăţii basarabene, cu particularităţi speciale în dezvoltare, se desfaşoară cu dificultate, afectând în mod direct atât omul, cât şi instituţiile prezente în societate. Toate acestea îşi spun cuvântul prin poziţia ţării în plan mondial şi prin clasamentele la care este parte componentă. Astfel, R.Moldova rămâne în continuare cea mai săracă ţară din Europa, care nu reuşeşte să producă nicio creştere economică reală, iar la capitolul „nivelul de trai” în 2015 este pe locul 92 din 140 state participante (Legatum Institute, Prosperity Index 2015. Disponibil: http://media.prosperity.com/2015/pdf/publications/PI2015Brochure_WEB.pdf ). Deci, PIB-ul, veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei pe cap de locuitor clasifică ţara în topul celor mai sărace state europene, ultima în clasamentul european din 2015 [Disponibil: http://actualitati.md/md/societate/prosperity-index-2015-moldova-cea-mai-saraca-tara-din-europa]. Unul din indicatorii care indică nivelul de trai al populaţiei este şi ponderea cheltuielilor pentru produsele de consum. Studiul realizat de experţii RIA Rating spune, că ponderea cheltuielilor de alimentaţie din bugetul unei familii moldoveneşti în anul 2015 sunt de 43,8% din salariul mediu lunar, pe când în acest scop în ţările din Occident se cheltuie 8-11% [RIA Rating. Disponibil: http://agora.md/stiri/15194/infografic-ria-rating-moldova-pe-penultimul-loc-in-europa-la-ponderea-cheltuielilor-pentru-produse-alimentare], astfel plasându-se pe locul 39 din 40 state participante în topul european la capitolul „cheltuieli pentru alimentaţie”. Cu această imagine, conform ultimului raport al Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, durata medie a vieţii în R.Moldova este de 69,3 ani, pe când a cetăţenilor din UE este de 77,5 ani. Se estimează că în jurul anilor 2050 circa 35-50 la sută din populaţia Republicii Moldova nu va depăşi vârsta de 60 de ani. Concomitent, la capitolul „topul ţărilor în care poţi aduce pe lume un copil” R.Moldova nici nu a fost menţionată în clasamenul celor 80 de ţări participante (informează The Economist, The   where-to-be-born index, 2013). Clasamentul respectiv a luat în calcul mai multe aspecte, printre care gradul de satisfacţie a cetăţenilor pentru nivelul de trai, veniturile personale, rata infracţionalităţii, încrederea în instituţiile statului, sistemul economic/de sănătate/de instruire, precum şi caracteristicile sociale/culturale specifice ţării. La fel, un alt Raport Mondial al Riscurilor, realizat de Institutul pentru Mediu şi Securitate Umană din cadrul Universităţii Naţiunilor Unite (14.10.2012), relatează că Moldova este pe locul 108 la capitolul „statelor cu risc”. Cât priveşte sistemul de învăţământ, parte componentă a dezvoltării umane, sistemul de instrure şi educaţie din R.Moldova este considerat neeficient în plan mondial, care nu reflectă o imagine clară în dezvoltarea unei economii competitive. Studiile demonstrează, ca pe lângă investiţiile financiare adecvate un sistem de instruire are nevoie de promovarea unei culturi educaţionale adecvate care sa raspundă cerinţelor moderne de educaţie, iar calitatea metodelor de predare şi calitatea de pregătire a cadrelor didactice să fie susţinut la cel mai înalt nivel. Succesul unei educaţii adevărate atât a individului, cât şi a unităţii de învăţământ devine o realitate doar atunci când personalitatea acestora este motivată de rolul şi importanţa lor în societate. Cu regret, aceşti factori nu sunt prezenţi integral în sistemul de învăţământ şi societatea basarabeană, iar conţinutul acestora este inhibat actualmente încă de elemente învechite ale educaţiei care devalorizează sistemul respectiv. Piedicile sunt prezente, în mod prioritar, prin nivelul limitat de recunoaştere şi apreciere a personalităţii/identităţii individului şi a sistemului de instruire din societate, iar statul nu contribuie pozitiv la promovarea şi susţinerea sistemului respectiv de instruire, lăsându-l să supravieţuiască la voia întâmplării.

Efectele „dezvoltării umane” au lăsat amprente adânci şi în alte domenii de activitate a țării, în rezultat, afectând în mod direct omul, societatea, economia, valorile naţionale. Prin indicii micro şi macroeconomici ai ţării pot fi determinate rezultatele activităţii individuale la nivelul agentului economic şi performanţele activităţii economice naţionale în ansamblu. Indicatorii macroeconomici sunt prezenţi prin produsul intern brut, produsul naţional, venitul naţional, venitul personal, etc., iar   macroeconomia este componentul prin care se văd oportunităţile şi dificultăţile cu care se confruntă economia ţării în linii generale. La baza acestor indicatori macroeconomici este plasat nivelul şi rata creşterii producţiei totale, gradul de ocupare a forţei de muncă, rata somajului, rata inflaţiei, rata dobânzii, valoarea externă a monedei naţionale, balanţa de piaţă, producţia şi venitul. PIB-ul,   principalul component macroeconomic, reprezintă valoarea de piaţă a bunurilor şi serviciilor produse de către agenţii economici pe parcursul unui an, acesta în 2015 însumând 121851 milioane lei mold.(preţuri curente). Însă, luând în consideraţie faptul că majoritatea unităţilor economice de producţie şi-au încetat activitatea, atunci consumul ar fi şi este singurul component al creşterii economice. Iar ponderea banilor trimişi în ţară de persoanele emigrate echivalează cu peste o treime raportat la PIB (Datele Băncii Mondiale). Banii transferați în țară de această categorie a populației constituie cea mai importantă sursă a PIB-ului, valoarea PIB-ul fiind de 6,188 miliarde dolari SUA în 2015. Estimările de-a lungul anilor demonstrează că PIB-ul este mereu în creştere (exemplu: cu 7,5% mai mare faţă de anul 2010, raportat la 2011; cu 4,6 % mai mare faţă de 2013, raportat la 2014), însă şi acest lucru revine pe seama banilor puşi în circulaţie de concetăţenii ce muncesc peste hotarele ţării. Aici aş menţiona, că o creştere economică în mărime de 6-8% anual este considerată în plan mondial o performanţă extraordinară în dezvoltarea unei ţări, pe când R.Moldova cu același procent pe care il prezintă mereu în creştere continuă să rămână aceeaşi ţară săracă. PIB-ul pe cap de locuitor în 2015 a fost determinat în proporţie de 4,177 dolari, iar PIB-ul pe domenii de activitate s-a prezentat în mărime de 12,2% agricultură(2013), 13,8% industrie(2013), 58,9% servicii(2013). Aceeaşi sursă, respectiv, şi Biroul National de Statistică menţionează că: – forţa de muncă a constituit 1,236 milioane dolari (dintre care 40,6% agricultură, 16% industrie, 43,3% servicii), cu ponderea populaţiei ocupate doar de 32%; – veniturile publice 40,442 mln.dolari sau 38,1% din PIB (2014); – cheltiuielile   publice 43,242 mln.dolari sau 40,8% din PIB (2014); – investiţiile străine directe 3,224 miliarde dolari sau aproape 50% din PIB (2012); – importul 3,987 miliarde dolari (2015, MF); – exportul 1,967 miliarde dolari (2015, MF); – inflaţia 13,6% (2015, MF); – rata şomajului de 8,5% (2015), dintre care bărbaţi 11,2% şi femei 5,7%. În rândurile tinerilor rata şomajului a constituit 19,8%, iar în categoria vârstei 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de   17,3%; – populaţia sub limita sărăciei 21,9% (anul 2010 // CIA World FactBook, 05.02.2013). Conform ultimelor studii, sub pragul absolut al sărăciei se află 20-25% din populaţia ţării, iar populaţia din zona rurală, fiind considerată cu mult mai săracă faţă de cea urbană, constituie 25-30 la sută. Nivelul sărăciei absolute se prezintă prin mărimea destul de mică a veniturilor personale în raport cu mărimea cheltuielilor pentru alimentaţie şi alte necesităţi vitale. Cât priveşte consumul zilnic alimentar necesar pentru o persoană în volum de 2282 kcal este doar o dorinţă la care s-ar putea doar visa… În rezultat, ponderea agriculturii, industriei, comerţului extern în raport cu PIB-ul, importurile net superioare exporturilor, investiţiile străine, alţi factori, toate, la rândul lor, confirmă încă o dată faptul cât de ineficientă este dezvoltarea ţării în raport cu indicii prezenţi în creşterea economică şi indicii macroeconomici. Statisticile presupun, că dacă nu se vor regla procesele actuale de dezvoltare a ţării, atunci peste 20-30 ani în R.Moldova va rămâne doar circa 20% din populaţie. Migraţia în masă îşi spune cuvântul. Majoritatea persoanelor apte de muncă, în special, tineretul (80%) au dorinţa de a emigra. Toate acestea se datorează faptului că majoritatea întreprinderilor şi unităţilor de producţie sunt falimentare şi nu oferă spaţiul necesar în oferta de muncă factorului uman (în ultimii opt-zece ani locurile de muncă s-au redus cu peste 350 mii), produsul intern brut pe cap de locuitor este foarte mic şi nu corespunde cerinţelor vitale ale omului, speranţa de viaţă marcată destul de negativ, salariile medii lunare ale angajaţilor nu acoperă nici minimul de existenţă, preţuri astronomice la produsele de larg consum care sunt de câteva ori mai mari faţă de cele din ţările dezvoltate, etc. În mediul rural majoritatea populaţiei munceşte în sectorul agricol (aproape jumătate din populaţia ţării), pe când în ţările dezvoltate în acest sector activează doar 4-7%. Totodată, productivitatea muncii în sectorul agricol este de zeci de ori mai mică şi cu recolta la hectar de câteva ori mai joasă în raport cu ţările dezvoltate. În acelaşi timp, o mare parte din terenurile arabile nu sunt valorificate (circa 25-30%). De aceea, populaţia din mediul rural este cu mult mai săracă faţă de cel urban şi se plasează la nivelul sărăciei absolute. Nemijlocit, nivelul de trai al populaţiei în condiţii extrem de vulnerabile îşi pune accentul şi pe nivelul mortalităţii şi cel al natalităţii (11% mortalitate, 11% natalitate, Biroul Naţional de Statistică, 01.01.2012). Conform „List by the „CIA World FactBook” (estimări 2015) în topul „ratelor fertilităţii mondiale” R.Moldova este plasată pe locul 187 (coef.1,56) din 224 ţări. În consecinţă, condiţiile de viaţă şi de trai din cadrul ţării sunt şi rezultatul acestui clasament la capitolul „fertilitate” sau mai bine zis „natalitate”, unde femeile basarabene nu mai vor să aducă pe lume copii în condiţiile unei sărăcii absolute. Un alt raport al Agenţiei Americane pentru Securitate (CIA) menţionează, că Moldovei la o mie de locuitori   îi revine 12,64 decese [Disponibil: http://blogosfera.md/view-post-v-3045-0-romana.html]. La mortalitatea infantilă ţara are o medie de 11,27 morţi la o mie de bebeluşi, cea mai ridicată rată în Europa. În Uniunea Europeană media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de născuţi [Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor pe anii 2010-2012. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii, în colaborare cu Banca Mondială. 07.09.2010, sectuinea Societate. Disponibil: http://adevarul.ro/news/societate/romania-republica-moldova-mortalitate-infantila-1_50aecadf7c42d5a663a07c6f/index.html].

Un alt fenomen dezastruos ce afectează în mod direct o ţară în dezvoltare, în toate domeniile de activitate socială, este nivelul corupţiei care a atins apogeul. Fenomenul corupţiei declanșat în toate instituţiile de stat şi în rândul funcţionarilor publici este problema de bază existentă în cadrul ţării, acesta fiind un fenomen mereu în creştere şi nu în descreştere. Componentul respectiv este latura ce scoate în evidenţă nivelul de cultură şi civilizaţie a omului şi societăţii. Necesitatea individului de a obţine venituri financiare şi materiale pe căi netransparente/necinstite reprezintă şi este rezultatul unei infracţiuni, nominalizată cu termenul de „corupţie”. R.Moldova, fiind prezentă în acest scenariu al corupţiei, în plan mondial îşi are locul 93 din 102 ţări participante în topul celor mai corupte ţări din lume. La acest capitol, cei mai corupţi sunt consideraţi funcţionarii publici din domeniul justiţiei şi cel legislativ [Studiu   realizat de organizaţia „The World Justice Project”. Jurnal.md, 27.10.2015. Disponibil: http://jurnal.md/ro/politic/2015/10/27/moldova-la-coada-clasamentului-mondial-privind-coruptia-tara-noastra-este-depasita-chiar-si-de-zimbabwe-honduras-si-burkina-faso/].

Pe lângă problemele nominalizate un factor major ce merge în pas cu criza economică şi socială, şi care pune în dificultate viitorul cetățeanului și al întregului popor sunt datoriile externe ale ţării. Majoritatea banilor intraţi în cadrul ţării în calitate de împrumuturi sunt mijloace financiare care, ulterior, urmează a fi rambursate cu o dobândă anumită în dependenţă de condiţiile stipulate în contractele respective. Ţinând cont de faptul că ţara are nevoie în continuare de aceste împrumuturi băneşti ce sunt unul din principalele mijloace în existenţa socială, atunci ar urma să spunem că ele sunt binevenite. Dar, odată intraţi pe teritoriul ţării aceşti bani urmează a fi utilizaţi în scopuri bine determinate şi cu efecte pozitive în dezvoltarea tuturor infrastructurilor naţionale. Însă, luând în consideraţie starea extrem de dezastruoasă ce are loc în societate (rezultat, că nu este nici un progres economic şi social) şi în raport cu volumul destul de mare al creditelor internationale primite, atunci nu am dori să credem că o bună parte din aceşti bani îşi fac prezenţa în buzunarele proprii ale unor guvernanţi ce conduc ţara. În acest caz situaţia economică şi socială a ţării se agravează şi mai mult, iar povara datoriilor externe rămâne pe umerii poporului, copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor acestora. În primul trimestru al anului 2015 datoria externă a ţării a ajuns la 6,341 miliarde dolari americani (Raportul Băncii Naţionale a Moldovei), constituind valoarea integrală a PIB-ului (6,188 miliarde dolari). Conform Raportului Ministerului Finantelor din R.Moldova „privind situaţia în domeniul datoriei publice, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2015” se menţionează, că datoria de stat este formată din 78,4% datorie de stat externă şi 21,6% datorie de stat internă. Datoria de stat pe termen scurt se situează la nivelul de 31,2%, ceea ce înseamnă că circa o treime din portofoliul datoriei de stat urmează să ajungă la scadenţă în decurs de un an. Datoria pe termen lung constituie circa jumătate din portofoliul datoriei de stat, restul fiind datoria pe termen mediu. Ponderea datoriei de stat în dolari SUA şi Euro formează circa 65,1% din portofoliul total al datoriei de stat, iar 35% se formează din diverse valute (lira sterlină, yenul japonez, alte). Cât privește structura pe tipuri de rată a dobânzii, datoria de stat externă cu rata dobânzii fixă constituie 57,9% din portofoliul datoriei de stat. Instrumentele de datorie cu rata fixă a dobânzii sunt împrumuturi de stat externe contractate de la organizaţiile financiare internaţionale (BEI, BDCE, FIDA, AID, FMI), precum şi de la creditori bilaterali precum Guvernul SUA, Guvernul Germaniei, Guvernul României, Banca Germană KfW, Fondul Kuweitean, Turk Eximbank, UniCreditAustria, JICA). Potrivit unui clasament „al datoriei publice a ţărilor lumii” R.Moldova la finele anului 2010 se plasa pe locul 88 din 96 ţări participante după valoarea angajamentelor publice externe pe cap de locuitor.

Realitatea transformărilor cu accente deosebit de negative îşi spune cuvântul şi în procesele de organizare şi dezvoltare a reformelor axate pe mediul de afaceri (fiind constrâns de intervenţia statului în sectorul privat), parte componentă a unei economii de piaţă. Dacă ar fi dorinţe reale pentru obţinerea unor rezultate pozitive în acţiunile întreprinse, atunci acestea ar urma să fie realizate prin susţinerea şi promovarea adecvată a mediului de afaceri, prin consolidarea nivelului de protecţie a investitorilor şi întreprinzătorilor, prin cultivarea spiritului de proprietar pentru cadrele manageriale, prin relansarea economică şi, respectiv, ridicarea nivelului de trai al populaţiei şi societăţii. Reformele economice ajustate la economia de piaţă adevarată, trecerea la un management şi la un sistem managerial contemporan performant, apariţia şi funcţionarea cât mai multor forme de proprietate specifice unei economii de piată, atunci, în mod inevitabil, s-ar contura cât de cât imaginea ţării în procesele evolutive atât în plan naţional, cât şi internaţional. Ulterior, prin respectivele metode de organizare şi gestiune a unităţilor de producţie şi forme de proprietate factorul uman/omul treptat îşi va schimba mentalitatea şi deprinderile, în modul acesta dobândind speranţe în obţinerea mijloacelor financiare din propria activitate, nemizând permanent doar la banii din buzunarul statului. Omul în dependenţă de obiectivele strategice ale propriilor capacităţi, treptat, va însuşi obiectivul de dobândire şi acumulare a veniturilor necesare pentru o existenţă decentă. În caz contrar, conform realităţii actuale prin care se regăseşte cetăţeanul ţării, unde antreprenoriatul este foarte limitat/netransparent şi neadecvat economiei de piaţă, este constrans să existe în sărăcie   şi mizerie, neavând posibilităţi de a deschide o activitate proprie. În acest sens, statul este foarte pasiv de a acorda ajutorul necesar individului pentru iniţierea unei mici afaceri, neacordând nici mijloace financiare şi nici cadrul legislativ adecvat. În conditii normale, un stat, cu formele sale de guvernare, ar urma să susţină şi să promoveze factorul uman în realizarea oricăror obiective propuse şi oricăror activităţi iniţiate în sectorul antreprenorial, deoarece antreprenorii sunt acei care joacă un rol destul de vizibil în transformarea și valorificarea resurselor, în îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici. Pe când, societatea basarabeană încă nu a conştientizat corect acest fenomen de valoare care ar urma să producă efecte pozitive în dezvoltarea economică şi socială. La rândul lor, antreprenorii se declară deschis că în Moldova este foarte greu să iniţiezi o afacere, deoarece corupţia şi birocraţia este extrem de anevoioasă. În ultimii ani numărul întreprinderilor mici (afacerilor) au fost închise, ajungând la cifra de 2812, iar procedura de lichidare a acestora este de până la trei ani. La acest capitol, R.Moldova în clasamentul mondial privind mediul de afaceri se plasează pe locul 82 din 185 state participante (Grupul Bancii Mondiale „Doing Business 2013”. Disponibil: http://capital.market.md/ro/content/mediul-de-afaceri-intre-topuri-si-realitati). La capitolul „libertatea economică” ţara se situează pe locul 115 din 177 ţări în topul mondial, iar în cel european pe locul 39 din 43 state [Top realizat de The Heritage Foundation în colaborare cu Wall Street Journal. Citat de trm.md, 11.01.2013. Disponibil: http://www.trm.md/ru/economic/r-moldova-plasata-pe-locul-115-in-clasamentul-mondial-al-libertatii-economice]. Cu aceeaşi imagine negativă se prezintă şi reformele efectuate în sectorul „plata impozitelor” ce se răsfrâng nesatisfăcător în mediul de afaceri. Reintroducerea impozitului pe venitul corporativ a majorat taxele pentru companii, pe când achitarea impozitelor a devenit o procedură puţin mai ușoară pentru companii prin reintroducerea unui sistem electronic de plată a contribuțiilor la asigurările sociale. Totodată, o reformă destul de ineficientă care a provocat daune economiei naţionale este lichidarea instanţelor judecătoreşti economice.

Prin procesele ce au loc în cadrul ţării, cu efecte negative, urmează de a crea condiţii reale şi în eliminarea raportului necorelat dintre potenţialul economic şi financiar plasat în or. Chişinău (capitala ţării) şi restul   localităţilor din cadrul ţării. Concentrarea şi prezenţa potenţialului economic şi financiar existent în mun. Chişinău plasează toată economia ţării în dependenţă directă de capitală. Aceasta se reflectă prin PIB-ul de 50%, producţia industrială de 60%, volumul finanţelor de 85%, investiţiile străine de 90%, impozitele colectate de 60%. Disproporţia respectivă contribuie şi mai mult la cresterea sărăciei populaţiei din mediul rural care constituie 58,1% din toată populaţia ţării (ianuarie, 2013. Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4104&idc=168). Veniturile populaţiei urbane sunt în medie de 1,3 ori mai mari faţă de veniturile populaţiei din mediul rural (Biroul Naţional de Statistică).

Pentru a evidenţia ineficienţa reformelor ce se dasfaşoară în societate ar urma de menţionat faptul că populaţia ţării în viaţa de toate zilele este nevoită să depăşească cu multă dificultate o multitudine de probleme birocratice ce sunt în strânsă corelaţie cu cadrul legislativ şi normativ imperfect. Necesităţile cotidiene/curente ale individului sunt corelate cu procesele dictate de reforme şi legi inadecvate care sunt doar în dezavantajul întregii societăţi. De exemplu, la capitolul „eliberarea unui permis de construcţie” ţara este plasată pe locul 175 în lume. Pentru a obţine acest permis de construcţie omul este nevoit să parcurgă 27 de proceduri legale într-o perioadă de 247 zile. Iar pentru conectarea la electricitate R.Moldova este situată pe locul 149 în clasamentul mondial. Conectarea la curentul electric are loc într-o perioadă de 118 zile şi 7 proceduri legale, cât despre preţuri la aceste servicii nici nu se pune problema. Cifrele sunt enorme în raport cu veniturile cetăţeanului. (Raportul „Doing Business 2015”, realizat de Banca Mondială, citat de Agora, 29.10.2014. Disponibil: http://agora.md/stiri/4230/doing-business-republica-moldova-a-urcat-19-pozitii-privind-mediul-de-afaceri ).

Realitatea fenomenelor ce se derulează în R.Moldova este uluitoare. O realitate destul de dură în dezvoltarea umană şi socială în mileniul trei, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie o performanţă de succes pentru o ţară din continentul european. De aceea, de neîntârziat, pentru a fi în pas cu lumea civilizată, cu ţările dezvoltate ale Occidentului şi cu sistemul economic de piaţă modern, R.Moldova trebuie să se afirme în modul cel mai serios şi eficient prin elementele de bază ale managementului modern, în special, ale managementului resurselor financiare şi managementului resurselor umane. Iar pentru a realiza conexiunea autentică cu sistemul economic european şi mondial de calitate, R.Moldova are nevoie de reforme strategice a cadrului legislativ şi normativ care să raspundă cerinţelor impuse de piaţa liberă a economiei de piaţă şi, în mod special, de cerinţele vitale ale factorului uman din societate. Numai prin ajustarea corectă la legislaţia unei economii de piaţă reală, formarea şi protejarea adecvată a resurselor financiare şi umane, punerea în aplicare a unui sistem real de autogestiune în unităţile de producţie şi în toate instituţiile economiei naţionale, capacitatea clasei dominante de a guverna ţara pe principii democratice şi umane, în rezultat, cu siguranţă, se vor înregistra succesele corespunzătoare în dezvoltarea umană, cât şi cea socială. Astfel, dezvoltarea umană corelată pozitiv cu dezvoltarea socială îşi va poziţiona echilibrul necesar în sistemul de valori autentic, iar factorul uman/capitalul uman îşi va găsi locul decent în cadrul societăţii.

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

Basarabia – model-simbol al suferinţei umane şi al nelegiuirilor sociale

 

Autor: Galina Martea

 

Analiză şi comentarii

Când este vorba de suferinţă, atunci ca model ar putea fi luată Basarabia care cunoaşte din plin acest fenomen al existenţei. Este un exemplu viu care trezeşte compătimire şi nedumerire pentru tot ceea ce se petrece într-o societate, având în cadrul ei oameni de toate vârstele, oameni de conducere, oameni simpli cu o situaţie socială modestă şi destul/extrem de modestă. În această societate basarabeană se petrec lucruri care, cu adevărat, şochează şi impresionează opinia publică internaţională. În special, impresionează prin faptul că în epoca modernă omul dintr-o ţară europeană s-ar putea confrunta cu foamea, element ce supune omul la suferinţă fizică şi mintală. Iar neajunsurile materiale şi nedreptatea socială îl fac pe om să devină, cu adevărat, un sclav al dezvoltării umane. În cazul dat, s-ar crede, clasa dominantă ar fi acea care promovează şi provoacă în mod special dezvoltarea unui asemenea fenomen social. Cine ştie, urmează de văzut dacă aceasta este o provocare sau o intenţie reală de a distruge un popor.

Foametea din anii 1946-1947 din Basarabia a fost provocată de sistemul sovietic existent din acea perioadă care a dorit să distrugă modelul tradiţional de viaţă a unui popor, astfel adevărul istoric al evenimentelor rămânând mereu un simbol al suferinţei umane. Cauzele foametei, fiind multiple, în rezultat, a declanşat dispariţia prin moarte a peste 200 mii de oameni, iar a peste 350 mii de persoane au supravieţuit în stare de malnutriţie. Adevărul dramatic al evenimentelor se suprapune cu acţiunile realizate de clasa de guvernare şi puterea totalitară a epocii respective. Astfel, putem spune că omul puterii este acea fiinţă umană care necruţător se răzbună pe concetăţeanul său. Ulterior, acelaşi om şi sistem al puterii a provocat dezastrul înspăimântător al deportărilor, consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, fiind extrem de tragice pentru românii din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. În rezultat, conform arhivelor, sute de mii de români basarabeni, victime a regimului existent, au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan în anii 1940’50.

3

Deci, realitatea şi istoria adevărată încă o dată demonstrează că orice suferinţă menită unui popor este provocată de omul puterii ce administrează societatea respectivă. În aşa mod, suferinţele continuă şi se ţin lanţ în viaţa unui popor şi, în special, în soarta poporului român din Basarabia. De necrezut, dar o asemenea realitate este prezentă şi în zilele noastre ce domină astfel existenţa unui popor. Este vorba de societatea basarabeană, poporul din R.Moldova, parte din secolul XXI, care se confruntă cu probleme serioase de a supravieţui ca naţiune şi specie umană. Este o realitate aparte unde victima proceselor este acelaşi om al societăţii, sortit pentru suferinţă. În pas cu problemele curente (sărăcie exagerată; nedreptate socială în limite de neconceput; corupţie la toate treptele de dezvoltare umană şi în toate domeniile de activitate socială, cu abateri grave de la moralitate; degradare umană/economică/culturală, etc.) omul se confruntă cu clasa de guvernare care le-a subjugat viaţa şi identitatea în cel mai umilitor mod. Identitatea personală şi natională a poporului basarabean este îndobitocită atât de mult, încât acesta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizaţie şi o dezvoltare umană adecvată. Clasa politică şi de guvernare, încă cu o educaţie şi mentalitate sovietică, dezorientează poporul pentru a-i provoca şi mai mari suferinţe în procesul de existenţă identitară, în procesul de existenţă şi de dezvoltare umană, în procesul de conştientizare şi recunoaştere corectă a cărei naţiuni aparţine. Astfel, poporului îi sunt impuse condiţii ce le influenţează negativ atât existenţa, cât şi dezvoltarea. În linii generale, prin doctrina respectivă, instaurată de clasa dominantă basarabeană sau a R. Moldova, are loc procesul de fabricaţie socială în cadrul căruia oamenii devin dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi complet de adevărul istoric. Astfel, adevărul istoric nu se asociază cu doctrina existentă promovată de clasa dominantă şi, în aşa mod, poporului basarabean nu i se acordă posibilitatea de a se încadra în adevărata identitate naţională, aceasta urmând să facă parte din cultura neamului românesc. În consecinţă, poporul basarabean este dominat de o criză identitară fără precedent, care, în acelaşi timp, cu voie şi fără voie, îl determină la un proces de dezvoltare regresivă sau aşa numita “involuţie”. Mişcarea regresivă în dezvoltarea umană şi identitară, fiind victima doctrinelor promovate de clasa politică şi de guvernare de după anii 1991 până în prezent, este o legatură organică cu sărăcia şi nedreptatea socială care, în timp, s-a dezlănţuit în limite catastrofale şi cu urmări destul de grave în evoluţia omului basarabean. Sărăcia de proporţii indiscutabile, instaurată integral în R.Moldova la începutul secolului XXI, s-a dezvoltat, probabil, pe principii bine gândite, fiind însoţite de nelegiuirile clasei dominante. Clasa dominantă a R.Moldova, fiind în capul puterii, pe parcursul acestor ani şi-a asigurat propriile interese din banii publici, fara a da răspuns poporului pentru faptele ilegale întreprinse. Prin acţiunile ilegale ale acestora, corupţia, ca factor extrem de distrugător în dezvoltarea unei societăţi, a maturizat şi completat grupările criminale care au împânzit ţara în toate domeniile de activitate. Îmbogăţirea şi scurgerea de bani din buzunarul statului pe căi necinstite a mutilat şi a ruinat ţara, iar cinismul clasei politice şi de guvernare a sfidat poporul la cele mai grele încercări de a exista şi supravieţui. Urmările sunt integrate prin sărăcia socială care scurtează viaţa omului în mod condiţionat. Prin neajunsurile materiale şi financiare omul basarabean îşi limitează necesităţile cotidiene, astfel aplicând organismului o subnutriţie insuficientă. În cele din urmă, intervin boli cronice care afectează buna funcţionare a organismului şi, respectiv, încetarea premeditată a vieţii. În situaţia respectivă se regăseşte majoritatea populaţiei basarabene care trăieşte la limita minimului de existenţă, în special, bătrânii cu venituri băneşti foarte mici. Veniturile lunare ale acestora la 1 aprilie 2015 variau între 767 lei moldoveneşti (pensia pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din agricultură) şi 861 lei (pensia minimă pentru limită de vîrstă pentru alte categorii de beneficiari de pensie), respectiv 41 euro şi 46 euro (cursul valutar din acea perioadă), în raport cu coşul minim de consum care a atins în acea perioadă cifra de 1668 lei moldoveneşti sau 90 euro. De fapt, coşul minim de consum real ar urma să fie cu mult mai mare, dacă calculele respective ar lua în consideraţie toate momentele necesare pentru un trai decent şi civilizat. Ulterior, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă este de 1202 lei sau 65 euro. Pentru a relata nivelul de trai şi existenţă a persoanelor cu invaliditate, atunci realitatea se prezintă şi mai dură, astfel fiind: pensia de invaliditate de gradul I constituie – 613 lei sau 33 euro; pensia de invaliditate de gradul II constituie – 592 lei sau 32 euro; pensia de invaliditate de gradul III constituie – 416 lei sau 22 euro (Disponibil: http://agora.md/stiri/7294/care-vor-fi-pensiile-in-moldova-dupa-indexarea-de-astazi). Deci, populaţia cu asemenea venituri financiare este constrânsa să existe în condiţiile când preţurile la produsele de consum sunt de câteva ori mai mari faţă de cele din ţările dezvoltate. Unul din indicatorii care indică nivelul de trai al populaţiei este ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare. Studiul realizat de experţii RIA Rating spune, că ponderea cheltuielilor de alimentaţie din bugetul unei familii moldoveneşti în anul 2015 este de 43,8%, pe când în ţările din Occident în acest scop se cheltuie 9-11% (RIA Rating. Disponibil: http://agora.md/stiri/15194/infografic-ria-rating-moldova-pe-penultimul-loc-in-europa-la-ponderea-cheltuielilor-pentru-produse-alimentare). În clasamentul european privind „cheltuielile pentru alimentaţie” R.Moldova se plasează pe locul 39 dintre cele 40 ţări prezente în clasament. Aceasta reprezintă o realitate care nu permite omului să se alimenteze în condiţii normale şi, respectiv, acest fenomen contribuie la extenuarea organismului şi la reducerea mai rapidă a vieţii.   Conform raportului Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare durata medie a vieţii în R.Moldova este de 69,3 ani. Pe când durata medie de viaţă a cetăţenilor din UE este de 77,5 ani. Se estimează că în jurul anilor 2050 circa 35-50 la sută din populaţia Republicii Moldova nu va depăşi vârsta de 60 de ani. Cât despre creşterea unui copil nici nu este cazul de-a aborda problema. La acest capitol situaţia este şi mai dezastruoasă, deoarece veniturile/indemnizaţiile oferite de către stat familiilor cu copii sunt la fel de umilitoare. De exemplu, pentru îngrijirea unui copil de până la un an şi jumătate indemnizaţiile lunare sunt de 440 lei moldoveneşti sau 24 euro, iar indemnizaţia pentru îngrijirea unui copil de la un an şi jumătate până la vârsta de 3 ani este de aproximativ 1000 lei moldoveneşti sau 54 euro. Astfel, conform clasamentelor mondiale, R.Moldova (estimări 2015) în topul „ratelor fertilităţii mondiale” este plasată pe locul 187 (coef.1,56) din 224 ţări („List by the „CIA World FactBook”, 2015. Disponibil: (https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_and_dependent_territories_by_fertility_rate). Deci, putem spune că, condiţiile de viaţă şi de trai ale ţării sunt şi rezultatul acestui clasament la capitolul „fertilitate” sau mai bine zis „natalitate”, unde femeile din R.Moldova nu mai vor să aducă pe lume copii în condiţiile unei sărăcii absolute. Iar un alt raport menţionează, că mortalitatea infantilă în R.Moldova are o medie de 11,27 morţi la o mie de bebeluşi, cea mai ridicată rată în Europa. În Uniunea Europeană media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de nou născuţi (Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor pe anii 2010-2012. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu Banca Mondială. Accesat 07.09.2010, secţiunea Societate.   Disponibil: http://adevarul.ro/news/societate/romania-republica-moldova-mortalitate-infantila-1_50aecadf7c42d5a663a07c6f/index.html).

lagheri-nkvd-2

În rezultat, putem afirma că sărăcia/involuţia societăţii şi a omului din R.Moldova este creată din vina clasei dominante care nu cunoaşte ce este organizare, colegialitate, umanitate, compasiune şi bunăvoință față de semenul său şi necazurile acestuia, şi, în acelaşi timp, nu este capabilă de a produce efecte pozitive în administrarea unei societăţi. Acest lucru poate fi confirmat prin faptul că, clasa dominantă şi-a creat o existenţă materială extrem de bună în condiţiile când întreaga societate este bântuită de o sărăcie extremă. Aceasta denotă încă o dată faptul că o stare materială foarte bună o poţi redobândi, în timp, doar pe căi necinstite, deoarece pe căi cinstite/transparente omul niciodată nu va reuşi să-şi construiască o asemenea avere. Aici sunt puse în joc mijloace financiare de proporţii extrem de mari care ţi-ar asigura existenţa pentru mai multe vieţi. Pe când poporul, cu realitatea efectivă, nu are reserve financiare nici macar pentru ziua de azi. Existenţa însoţită de suferinţa din lipsuri materiale şi financiare, de întunericul care persistă în tot ceea ce se numeşte viaţă este un bun prileg pentru degradarea totală a omului, cât şi a întregii societăţi. Conform statisticilor, sub pragul absolut al sărăciei se află 20-25 la sută din populaţia ţării, iar populaţia din zona rurală, fiind considerată cu mult mai săracă faţă de cea urbană, constituie 25-30 la sută. Deci, acesta este un proces unde omul suferă de foame, ca urmare, nutrirea organismului fiind sub nivelul minim de consum alimentar. Un asemenea proces are loc atunci când 8-10% din populaţia ţării (în special, clasa dominantă) are un nivel de trai foarte bun, aceştea deţinând o parte consistentă din bogăţia statului, iar 254 cetăţeni sunt consideraţi milionari. Conform raportului World Ultra Wealth Report Outlook 2012-2013, realizat de Wealth-X, R.Moldova se plasează pe locul 33 din 45 state europene unde averea totală a celor mai bogate 75 de persoane din republică este de opt miliarde de dolari şi este cu 20% mai mare decât PIB-ul ţării (http://www.timpul.md/articol/avuia-a-75-de-persoane-din-rm-mai-mare-cu-20-decat-pib-ul-arii-37235.html ). Pe când în alte ţări, inclusiv a celor mai bogate ţări din lume, o asemenea situaţie este diametral opusă în comparaţie cu R.Moldova. De exemplu, un tablou real, ponderea milionarilor în raportat la întreaga populaţie în SUA este de 1,5%, în Canada este de 1%, în Germania 1,4 %, în Marea Britanie 1%, Elveţia 4% (Disponibil: http://www.ziare.com/afaceri/oameni-afaceri/numar-record-de-milionari-unde-se-afla-bogatii-lumii-1244804). În condiţiile unei sărăcii absolute şi de criză financiară totală a ţării, un alt exemplu strigător la cer este că statul moldovenesc îşi permite pentru întreţinerea vilelor de la Holercani (unde clasa dominantă îşi petrece timpul liber) să cheltuie sume colosale din banii publici. Numai în 7 luni a anului 2015 statul a cheltuit pentru întreţinerea acestora aproape 2 mln. de lei moldoveneşti (1.980.000 lei) sau 106671 mii euro. Iar pentru deservirea acestor vile cu un spaţiu de 65,56 hectare sunt angajate 61 de persoane, salariul cărora în 2014 a constituit aproape 3 mln lei (2.699.600 lei) sau 150000 mii euro (Disponibil: http://agora.md/stiri/12377/infografic–vilele-de-la-holercani-in-plina-criza–statul-a-cheltuit-2-mln-de-lei-pentru-intretinerea-lor ).

Sărăcia şi situaţia catastrofală din societate, pe parcurs, devine tot mai pronunţată cu efecte tot mai negative în dezvoltarea umană şi socială. Lipsa locurilor de muncă este o parte a problemei, iar o altă parte a problemei (chiar şi pentru cei angajaţi) sunt veniturile destul de mici şi incompatibile în raport cu nivelul de trai şi, în special, cu preţurile la produsele de consum (alimente, medicamente, alte necesităţi umane şi sociale). Pentru persoanele fără locuri de muncă (inclusiv invalizi, pensionari) unica şansă de supravieţuire sunt mijloacele financiare primite de la rudele plecate la muncă peste hotare. Insă şi acest lucru în ultima perioadă devine o problemă tot mai apăsătoare, deoarece din străinătate se remit în ţară tot mai puţini şi mai puţini bani. Astfel, nivelul de trai al populaţiei se înrăutăţeşte şi mai mult de la o zi la alta, iar decalajul dintre cei bogaţi (clasa politică şi de guvernare) şi cei săraci (poporul) devine o realitate tot mai dură pentru societate. În consecinţă, populaţia vulnerabilă, regăsindu-se la marginea prăpastiei, nu mai are puterea de a se lupta cu mediul social şi clasa dominantă extrem de coruptă care a sărăcit şi subjugat întreaga ţară. Poporul, nefiind protejat de către stat, este inhibat în propriile greutăţi existenţiale şi, în aşa mod, reacţionează deja pasiv la procesele ce au loc în societate. O mare parte din populaţia ţării, în special din zona rurală, este absolut inactivă la schimbări si provocări, astfel acceptând sărăcia ca o normalitate în modul de viaţă existent. Cu atât mai mult, prin lipsa mijloacelor de informare a maselor (în special, populaţia din zona rurală) poporul şi mai mult este supus şi înrobit, astfel făcându-l să creadă că viaţa nu poate exista în alt mod, decât în această variantă. Nivelul de viaţă al populaţiei extrem de redus din zonele rurale (la 1 ianuarie 2013 constituind 58,1% din toată populaţia ţării: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4104&idc=168 ) este un tablou zguduitor ce ar putea fi comparat cu nivelul de viaţă al omului din epoca primitivă. Omul de la sate (în special, de vârsta a treia, ba chiar şi de alte vârste) nu cunoaşte fenomenele ce au loc în lumea modernă, neavând informaţia respectivă. Astfel, poporul este împotmolit într-un întuneric al existenţei care îl predispune la incultură, neştiinţă, înapoiere, izolare, în consecinţă, crezând în tot felul de aberaţii ale guvernanţilor. Este firesc, că un asemenea mod de viaţă a fost construit de clasa dominantă a societăţii basarabene, care de decenii nu a fost capabilă să producă niciun fel de modificări sociale în evoluţia propriului popor. Această clasă dominantă a ştiut să producă efecte pozitive doar pentru propria existenţă şi propriul conţinut material. În rest, societatea există singură la voia întâmplării, iar poporul există prin a cunoaşte doar fenomenul suferinţei şi al supunerii care îl induce spre eroare, degradare şi involuţie umană. Însă, cel mai dureros este faptul că poporul basarabean este implicat, la nesfârşit, într-un război identitar şi psihologic care nu-i permite încă să-şi recunoască originea autentică de neam, astfel fiind ţinut mereu într-o stare de demoralizare şi umilinţă totală.

G. Martea, foto 45,jpg

Foto: Galina Martea

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors