Cum pot emigra in Statele Unite?

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2010

Cum pot emigra in Statele Unite?

 

 Autor: Av. Marcel Miclea

Cei mai multi dintre noi stiu, in oarecare masura, care sunt variantele de stabilire a rezidentei in Statele Unite. Ca atare, prezentarea de fata nu se doreste a fi o discutie exhaustiva, ci mai degraba un scurt indrumar pentru cei care sunt mai putin familiarizati cu acest subiect.

Ca regula generala, e de retinut ca guvernul american acorda un numar limitat de vize in fiecare an. Altfel spus, pentru unele categorii de vize exista liste de asteptare, iar persoana care se califica va trebui sa astepte pana cand viza devine disponibila.

Categoriile expuse mai jos reprezinta cele mai importante modalitati de a obtinere a rezidentei in Statele Unite. Situatia specifica a fiecarui caz este luata in considerare inainte de a se lua o decizie existand asadar posibilitatea ca doua cazuri similare sa fie solutionate in mod diferit.

  1. ADOPTIE

 

In general, pentru a putea adopta un copil din afara Statelor Unite este necesar ca petitia sa fie facuta fie de catre (1) o familie in care cel putin unul din soti are cetatenie americana sau (2) un cetatean american necasatorit in varsta de peste 25 de ani.

 

  1. AZIL/REFUGIU

 

Persoana care se afla in Statele Unite si reuseste sa dovedeasca teama intemeiata de a fi persecutat pe motiv de (1) opinie politica, (2) religie, (3) rasa, (4) nationalitate, sau (5) apartenenta la o anumita grupare sociala, poate dobandi azil. In aplicatia pentru azil pot fi inclusi atat sotul/sotia cat si copiii necasatoriti si in varsta de pana la 21 de ani. Dupa un an de la acordarea azilului, persoana in cauza poate aplica pentru rezidenta permanenta (green card).

Persoana care se afla in afara Statelor Unite poate aplica pentru statutul de refugiat daca indeplineste una din conditiile enumerate mai sus.

Asadar, diferenta dintre o persoana care solicita azil si una care solicita statut de refugiat o reprezinta teritoriul pe care se afla in momentul intocmirii cererii.

 

  1. CASATORIE

 

Casatoria cu un cetatean american sau rezident permanent ofera, in general, posibilitatea obtinerii unui green card. Daca casatoria a avut loc cu mai putin de 2 ani inainte de momentul dobandirii rezidentei, green card-ul va fi valabil doar pentru 2 ani zile (conditional residence). Continuitatea casatoriei si buna credinta a acesteia trebuie dovedita dupa cei 2 ani pentru ca beneficiarul sa obtina un green card neconditionat.

In situatii limitate, persoanele care au intrat ilegal si se afla pe teritoriul Statelor Unite (sau cele care se afla in afara Statelor si au interdictie de intrare in SUA), pot obtine dreptul de rezidenta permanenta ca urmare a casatoriei cu un cetatean/rezident american. Aceste situatii sunt insa foarte limitate si trebuie analizate de la caz la caz.

 

  1. FAMILIE

 

Sotul/sotia, copiii, parintii, fratii si surorile cetatenilor americani se pot califica pentru obtinerea unui green card. De cele mai multe ori insa, dureaza ani de zile pana cand o asemenea viza devine disponibila.

Una din exceptiile de la aceasta regula este categoria “Immediate relatives” unde nu exista o perioada de asteptare . Din aceasta categorie fac parte:

(a) Copiii necasatoriti, sub 21 ani ai unui cetatean american.

(b) Sotul/Sotia unui cetatean american.

(c) Parintele unui cetatean american (cu conditia ca cetateanul american sa fie in varsta de cel putin 21 ani).

O a doua categorie numita “Family-sponsored preferences” implica o perioada de asteptare pentru ca o viza sa devina disponibila si include:

(a)   Copiii necasatoriti, in varsta de peste 21 de ani, ai unui cetatean american.

(b)   Sotul/sotia si copiii sub 21 de ani ai unui rezident permanent (posesor de green card).

(c) Copiii necasatoriti, peste 21 ani ai unui rezident permanent

(d) Copiii casatoriti, peste 21 ani ai unui cetatean american.

(e)  Fratele/sora unui cetatean american.

Precum a fost mentionat anterior, aceasta a doua categorie implica o perioada de asteptare. Pagina oficiala a Departamentului de Stat al Statelor Unite indica, cu aproximatie, durata de asteptare pentru a obtine una dintre aceste vize.

Nota: Spre deosebire de anii precedenti, in momentul de fata, posesorii de green card care  inainteaza o petitie pentru sot/sotie si copii trebuie sa astepte doar cateva luni inainte ca viza sa devina disponibila.

  1. INVESTITIE

 

Investitorii straini care doresc fie sa porneasca o afacere in Statele Unite sau sa dezvolte o afacere existenta dar aflata in dificultate financiara, au posibilitatea de a dobandi rezidenta permanenta daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

(1) investesc $1 milion sau $500,000 (in anumite zone considerate defavorizate); (2) economia Statelor Unite beneficiaza de produsele create si/sau de serviciile prestate; (3) creeaza cel putin 10 locuri de munca si (4) investitorul este implicat in conducerea afacerii fie in mod personal, fie prin intermediul organelor de conducere ale companiei.

Green card-ul astfel obtinut este conditionat pentru o perioada initiala de doi ani. Daca la sfarsitul acestei perioade toate conditiile enumerate mai sus sunt satisfacute, investitorul si familia sa vor primi green card-uri neafectate de vreo conditie.

  1. LOC DE MUNCA

 

Majoritatea celor care dobandesc green card ca urmare a unei oferte de lucru, trebuie sa treaca printr-un proces numit PERM care este o certificare obtinuta de la Departamentul American al Muncii. Certificarea indica faptul ca:

(1) nu exista suficienti muncitori americani capabili, doritori, calificati pentru pozitia respectiva si disponibili in zona geografica unde isi desfasoara activitatea compania care a facut oferta de munca si (2) muncitorii americani nu isi vor pierde locul de munca ca urmare a angajarii cetateanului strain.

 

Oferta unui loc de munca nu este obligatorie (ceea ce insemna ca certificarea mentionata anterior nu se impune) pentru anumite categorii speciale cum ar fi:

(1)  “Persoane cu abilitati extraordinare in stiinte, arte, educatie, afaceri sau sport” (ex: sportiv de faima internationala, cercetator stiintific cu numeroase premii internationale etc.);

(2)  “Persoane cu studii de masterat sau posesori de diploma universitara cu 5 ani de experienta profesionala;

(3)   Persoane fara studii superioare care insa poseda abilitati exceptionale in stiinte, arte, sport sau afaceri.

Pentru categoriile (2) si (3) e obligatorie dovedirea faptului ca este in interesul Statelor Unite ca persoana in cauza sa fie aprobata datorita contributiei substantiale si deosebite la nivel national care ar rezulta din aprobarea petitiei (national interest waiver), in caz contrar oferta de munca fiind necesara.

  1. LOTERIA VIZELOR

Spre deosebire de alte tipuri de vize de imigrare, aceasta categorie nu necesita o petitie din partea unui sponsor cetatean/rezident american. Procedura este simpla, in sensul ca este nevoie doar de completarea unei aplicatii electronice in cadrul unei perioade de aproximativ o luna de zile (intre lunile octombrie si noiembrie). Guvernul american nu percepe nici un fel de taxa pentru cele 50,000 vize acordate anual in cadrul acestei categorii. Cei care au aplicat anul acesta pentru DV-2012 vor putea sa verifice online (incepand cu 1 Mai 2011) daca au fost desemnati castigatori, la adresa: www.dvlottery.state.gov .

Marcel Miclea

Avocat specializat pe probleme de imigrare

George P. Mann & Associates P.C., Michigan

www.greencard-us.com

Contact: mmiclea@greencard-us.com

MĂȘTILE POETULUI – Sorin Olariu: Poeme apocrife

Posted by Stefan Strajer On October - 15 - 2010

Mastile poetului – Sorin Olariu:  Poeme apocrife

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

Poeme apocrife (Editura Solaris, MI 2010)

Un univers liric fascinant prin complexitatea emoțiilor și caracterul surprinzător al imaginii ne întampină în volumul Poeme apocrife de Sorin Olariu.  Un profund sentiment al tragicului conviețuiește cu sentimentul parodic al existenței, tonalitatea elegiacă stă alături de persiflare, întunericul este din când în când străpuns de lumină, grotescul lasă locul sublimului, apostazia se topește în pocăință.

Cele trei secțiuni ale volumului nu sunt întâmplătoare, ci răspund unei evoluții poetice de la revolta luciferică la calmul contemplației marilor teme ale poeziei din totdeauna, Eros și Thanatos, de la sfâșierea lăuntrică la împăcare elegiacă, de la barocul imaginii la simplitatea clasică. Anotimp împăturit, prima secvență a volumului corespunde unei efervescențe metaforice care dă expresie convulsiilor interioare ale poetului. Poeziile acestui ciclu circumscriu o lume disonantă, dominată de alienarea care a urmat acelei “morți a lui Dumnezeu” la care se referea Friederich Nietzsche.  Meditația asupra artei poetice este o constantă a întregului volum, poezia care dă titlul primei secvențe fiind ea însăși o ars poetica. Metafora împăturirii trimite la răsfrângerea în sine, la explorarea depunerilor succesive de sedimente sufletești în acea finită-infinită fântână a timpului subiectiv. Ultimele versuri ale volumului se referă la „ochiul fântânatic”, adică la conștiința poetică în stare să pună laolaltă „chipul” din firmiturile existențiale. În căutarea acestui timp „împăturit”, „pierdut”, ca să folosim sintagma lui Marcel Proust, pornește autorul acestui volum. Spuneam că o lume dizarmonică, deșucheată în fragmentarea ei se conturează din paginile ciclului Anotimp împăturit.  Este o lume cu „megasfinți pletoși/răstigniți în chitarele sparte/pe pereții cei reci”, o lume uitată de „dumnezeu”, care „stând pe un nor/se delectează dezlegând/integrame.” (Prezentul autopsiat, p. 7.) Cum, am zice, cele sfinte sunt luate în deșert deoarece credința s-a golit de substanță pentru practicanții ei.

Foto.Sorin Olariu

 Care este locul poetului în acest amestec de contraste, care nu se pot contopi într-o polifonie din cauza absenței dirijorului suprem?  Ne-o marturisește Carte de vizită, un fel de autoportret care afirmă natura demonică a artistului, „înger subteran” chinuit de o zvârcolire a antinomiilor greu de stăpânit.  Metafore ca „lup spânzurat de propriul urlet”, „schimonoseală de înger martir”, „amiază de întuneric”, „corcitură împuțită de ying și yang”, toate trimit la o stare de continuu asediu lăuntric. De la romantici încoace poeții s-au descris ca îngeri căzuți din starea originară de grație, pe care visează neîncetat s-o recupereze.  În Prezentul autopsiat poetul este chiar mai explicit privind  condamnarea sa și anume aceea de a lupta cu cuvântul spre a-și tălmăci chinurile: „arzând interior trupul poetului este/numai și numai o rană”.  Să amintim în această ordine a circumscrierii suferinței creației extraordinarul simbol al lui Nastratin Hogea, care în poezia lui Ion Barbu se hrănește, smulgând fâșii din carnea sa. S. Olariu spune și el: „sufletul/ah sufletul/mi-e ca o unghie/întorsă în carne”. (Gând, p.41) Așadar, spre a ne da minuni care să ne bucure, poetul se autodevoră.

 Conștiința de ființă damnată nu lipsește din autoportretul lui S. Olariu: „eu sunt un lup singuratic/un dobitoc pe cale de dispariție/o fiară nebună, nebună, nebună/care se scaldă noaptea/în râul rece al morții”. (p.5) „Râul rece al morții” este Lethe din mitologia elină, cel pe care Orpheu cu harfa sa l-a trecut, în extraordinara sa aventură pe tărâmul de dincolo în căutarea minunatei sale Euridice. Și așa aflăm încă de la vechii greci ca poezia are valențe magice care pot înfrânge moartea prin frumusețea cântecului. Obsesiva căutare de sine a poetului o descoperim în întregul volum.  Rețin ca remarcabila poezia Dar poate că la noapte (p.49) inclusă în  Anotimp regăsit, a doua secțiune a volumului. Ritmul creației este asociat aici cu cel cosmic, în buna tradiție romantică. „Dar poate că la noapte va mai muri o stea” vers sincronizat  cu „dar poate că la noapte voi mai muri odată” și rezultatul acestei „morți” va fi „și lumea se va naște din ochiul meu de orb”.  Aceste referiri lirice trimit la procesul de „mortificare” care are loc în timpul transgresiunii de la emoție la artă. Dramaturgul Luigi Pirandello a explicat sugestiv „mortificarea” ca un salt de la trăirea vie, realitatea palpabilă a sufletului, într-un cuvânt de la tot ce ține de subiectivitate la obiectul artistic. Subiectivitatea perisabilă se detașează de ființa creatorului, precum sufletul de trup, intrând în veșnicia artei.

Tema iubirii și a morții e marcată în unele piese din primul ciclu al volumului de o cenzură cerebrală care parodiază emoția din teama de a nu se exhiba prea mult, din teama de sentimentalism: „iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în/amiaza vernală din când în când/te mai acompania scârțâitul/ușii stricate a liftului oprit de decenii/la subsol.” (Sfâșiat între două ceruri, p.6). Trecerea bruscă de la sublim la grotesc și sarcasm este șocantă în unele versuri ca acelea din Poem care trebuia să fie ochei: „rătăceam amândoi peste ochiul lumii ca doi îngeri/bizantini/împiedicându-ne din când în când tu/de surâsul meu știrb iar eu de/părul din nările dilatate ca un vagin de lăuza”. (p. 15).  În al doilea ciclu (Anotimpul regăsit) lirismul erotic și elegia se purifică de tentă grotescă, lăsând loc confesiunii simple, ca în poeziile Dacă, Vine o zi, Era așa tristețe, Gând siluit, Scurtă rugăciune.

Filonul elegiac ocupă un loc special în întregul volum care este în profunzimea lui o stăruitoare meditație asupra morții. Evocarea părinților generează poezii care înfiorează. Dezbrăcat de orice teribilism al imaginii poetul lasă durerea să se prelingă în voie în stihuri cu vizibile ecouri eminesciene: „din candela visării începi ușor/să picuri/lăsând în urmă lumea creatî/din nimicuri/nu te mai doare tată deloc/nici o-ntrebare/durerea lumii noastre de-acum nu te/mai doare” (Am inflorit statuie p. 67).  Amintirea „palmei” tatălui are parcă darul sa reașeze lumea dezechilibrată în rosturile ei firești, ca în poezia Rătăcind prin roua străină (p. 8): „îmi amintesc de palma grea a tatei/cum despica cerul copilăriei/mele în două/ca un trosnet de muguri/copți/ca o vecernie într-o limbă/uitată”. 

Șarpe sărutând, o piesă de rezistență a volumului este sinteza a motivelor și atitudinilor lirice ale poetului: obsesia artei sale, obsesia morții, atracția irepresibilă a vieții, obsesia rădăcinilor care ne vin din părinți,  expresia directă a emoției, spiritul ludic și autoironia.  Ar merita citată în intregime pentru frumusețea ei clasică.  Simbolul mamei este cel ancestral, evocat fie în imaginea mamei încremenite cu copilul ei la Pompei (Copilul fără nume, p. 53) fie în cea a măicuței poetului care plânge „mocnit” într-un ungher în poezia deja amintită. Ea este una și aceeași cu Maica Domnului din Pieta sau cu „măicuța bătrână” din Miorița.  Ea este martora celei mai profunde inițieri:  inițierea în moarte.

Ciclul Anotimpul regăsit aduce înainte de toate o oarecare împăcare cu eul sfâșiat de contradicții, având la bază împăcarea cu divinitatea: „acum/când las în urmă/atât de multe toamne/primește-mi/sufletul/de piatră/la temelia templului tău Doamne.” (Scurtă rugaciune, p.69)  În aceeași direcție a penitenței se înscrie poezia Șapte păcate. (p. 79-80) Tonalitatea dominantă a ciclului este elegiac contemplativă. Ebuliția primului ciclu este lăsată în urmă, în favoarea sublimării clasice a expresiei, ceea ce-l conduce pe poetul parcă obosit de dramatismul cuvintelor să se retragă în concizia haiku-urilor. Ce mare e distanța parcursă de la barocul expresiei din Trecerea mieilor la secvența finală a volumului.

Lui Sorin Olariu nu i se poate contesta forța imaginației, imprevizibilul asociațiilor, o genuină expresie lirică. Simplitatea lucreaza în acest volum în favoarea lirismului deoarece uneori aglomerarea metaforică dă un iz de poezie compusă cu tot dinadinsul, cum ar fi Era ca o primavară (p.11).

Poeme apocrife este cartea unui autor matur sedus de capcanele limbajului  pe care le explorează cu un perpetuu sens al descoperirii inefabilului și al orchestrării unei ample varietăți de tonalități lirice originale.

Din volumul “Poeme Apocrife”

ŞARPE SĂRUTÂND

sărutând glezna subţire a nopţii poetul se împrăştie

în toate cele şasesuteşaizecişişase
de zări

pe umerii ei goi moartea îl luă să-i arate
mult-umblatele-i neumblate
cărări

la birtul din colţ trei beţivi cântă ceva despre

dragoste despre bani
despre viaţă

doar mama poetului într-un ungher plânge mocnit
cu faţa în mâini sau cu
mâinile-n faţă

hei zise ofticat barmanul cel gras cine dracului
a încuiat timpul
pe dinafară

cum cine spuse mama poetului fiul meu drag
scumpul meu fiu care astăzi învaţă
să moară

 

ŞAPTE PĂCATE

eu l-am ucis în mine

demult pe

dumnezeu

cioplind în piatră idoli

şi-uitând de rostul

meu

iisus nazariteanul m-am

bucurat să

moară

în mintea mea bolnavă

pe cruce-a doua

oară

am pângărit fecioara

cea pururea

virgină

ales-am întuneric

în loc s-aleg

lumină

apostolii scripturii

i-am omorât de-a

rândul

cu fiecare moarte

înseninându-mi

gândul

iar sfinţii-n calendare i-am

răstignit pe

veci

în patru pioneze de pe

pereţii-mi

reci

am dărâmat biserici

blesteme-am

înălţat

urcându-mi nepăsarea

la rangul de

păcat

şi-acum plângând mă caut

sunt oare de găsit

la fel de pur cum fost-am

din luturi

zămislit?

SUNT TOAMNĂ

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă
doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi

ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza

ce moare

 

Sorin Olariu

 

Întâlnirea cu scriitorul Corneliu Florea

Posted by Stefan Strajer On October - 15 - 2010

Întâlnirea cu scriitorul Corneliu Florea

 

Autor: Doina Popa (Michigan, USA)

Corneliu Florea este un “pen name” format din numele părinţilor în semn de recunoştinţă şi preţuire, cu care Domnul Dumitru Pădeanu îşi semnează scrierile: articole politice, pamflete şi polemici, eseuri, note de călătorie, observaţii sociale, memorialistică.

Printre scrierile domniei sale se numară: “Jurnal de lagăr liber”; “Constituţia de la 29 februarie”; “Obsevator munchenez”; “Cine tulbură liniştea Transilvaniei”; “Afacerea holocaustului”; “Note de pe drumurile lumii”; “Jurnalul unui medic” şi multe altele.

Iată că primim o invitaţie din partea scriitorului pentru data de 25 septembrie, la Câmpul Românesc, aşezare cu rezonanţă culturală românească aflată în perimetrul Hamiltonului canadian, din dorinţa de a ne prezenta cele doua volume cu note de călătorie pe care le-a publicat în acest an la  editura ALETHEIA din Bistriţa: “Peregrinări” şi “Note de pe drumurile lumii”.

Ne aşternem la drum, d-l prof. Sorin Olariu, redactorul cultural al revistei “Curentul Internaţional” din Michigan, d-na inv. Sanda Bedea din Alba-Iulia şi subsemnata. D-l Olariu soseşte din Clinton Township, Michigan cu portbagajul plin cu exemplare proaspete din Curentul Internaţional pe care directorul mensualului Ştefan Străjeri le-a trimis în dar românilor din Hamilton şi participanţilor la eveniment.

Câmpul Românesc ne întâmpină cu o după-amiază răcoroasă de septembrie, cu frunze foşnitoare sub paşii tremurânzi de emoţia primei intâlniri, cu capela singuratică în aer liber si lacul liniştit, cu Eminul nostru drag, imagine blândă şi răbdătoare aşteptându-şi oaspeţii la fiecare eveniment. Căldura cu care suntem întâmpinaţi chiar de la intrarea în vechea clădire, sediu al intâlnirilor, de către D-l si D-na Tomescu, D-l Dumitru Padeanu, D-nii Ovidiu Creangă si Valeriu Cercel mă învăluie cu senzaţia că nu mă aflu  pentru prima oară in acest loc simbolic.

Scriitorul Corneliu Florea ne conduce, insoţit de grupaje foto proiectate, în călătoriile şi peregrinările sale în Insula Paştelui – “Rapa Nui”, într-o lume de întâlniri şi meditaţii, călătorii ce fac parte dintr-un program de viaţă al scriitorului: “libertatea de a călători”. D-l Alexandru Tomescu ne-a condus spre întrebări/răspunsuri la care au participat invitaţii. Reţin o frază aparţinând scriitorului Corneliu Florea: “Scrisul pentru mine nu este o profesie, este doar libertatea mea de exprimare”. Frumoasă, incitantă exprimare, căci medicul Dumitru Padeanu ne uimeşte cu neastâmpărul scrisului său, caracteristic unui scriitor perseverent de înaltă ţinută, care comunică contemporanilor şi urmaşilor tot ceea ce simte si gândeşte despre evenimentele secolului nostru. Scriitorul ne poartă pe trasee memorabile cu  o abilitate compoziţională bine gândită, într-o ordine narativă în care memoria prodigioasă si disciplinată este impresionantă. Ne indeamnă să călătorim, să călătorim în şi spre noi înşine cu convingerea că oamenii trebuie să-şi reorienteze viziunile, concepţiile despre lume si viaţă. Scriitorul ne marturiseşte, parcă spre a-şi justifica neastâmpărul: “Continui să simt trebuinţa de a scrie”. Pentru că am plecat cu  rădăcinile româneşti de acasă şi-mi stau neclintite în suflet de aproape trei decenii”. Plecăm de la întâlnire cu mulţumirea si bucuria că aşa trebuie să fie. În noapte, pe drumul de întoarcere derulez filmul. Da! Aşa e! “Un om nu compune un popor, dar poate reprezenta un popor, naţiunea sa”.        

(Dexter, Michigan, 26 septembrie 2010)

 Dialog cu Gheorghe Chindriş, maramureşeanul care, după dobândirea cetăţeniei americane, a revenit în comuna natală Ieud 

 

Autor: George Petrovai

“Luptând din răsputeri pentru integrarea în noile medii, românii din diasporă ajung ca destul de lesne să-şi piardă identitatea…”

 

 De existenţa lui Gheorghe Chindriş, maramureşeanul stabilit în Detroit, aveam ştire cu mult înainte de revenirea lui în ţară, întrucât tainica întâmplare a făcut să fim colaboratori la publicaţia românească Curentul internaţional din metropola americană mai sus pomenită. Fiind deci conjudeţeni şi colegi de redacţie, fireşte că în dialogul purtat pe internet cu Ştefan Străjeri, directorul publicaţiei, mai aflam câte ceva şi despre prietenul Gheorghe Chindriş, bunăoară despre intenţiile sale de-a reveni în ţară.

Aşa că, îndată după sosirea sa, ne-am dat întâlnire şi ne-am cunoscut, atât cât pot să se cunoască doi oameni după o discuţie de aproximativ o oră. Tot atunci s-a născut şi ideea prezentului interviu…

Întrebare: Cum ai ajuns în Statele Unite?

Răspuns: Prin Loteria Vizelor. Auzisem că există această modalitate lesnicioasă de plecare, mi-am depus actele şi am avut şansa să fiu admis de la prima încercare. N-am mai stat pe gânduri, cu toate că soţia şi fiica mea au refuzat să pornim împreună spre un necunoscut în egală măsură tentant şi riscant…Revenirea mea în comuna natală Ieud are, aşadar, o dublă motivaţie: pe de o parte mult aşteptata reîntâlnire cu soţia şi fiica, pe de altă parte grija faţă de vârstnicii mei părinţi.

Întrebare: Stabilirea în Detroit a fost calculată sau lăsată la voia întâmplării?

Răspuns: Încă înainte de plecare eram perfect conştient de adevărul cuprins în zicerea: Drumul de la bine la mai bine trece prin mai rău. Că doar plecam din România, ţara paradoxurilor, unde toate politicile ţintesc mai binele, însă ca un făcut, marea majoritate a românilor o duc tot mai prost de la un an la altul. Cum eu şi familia n-am dus-o rău nici înainte de plecarea mea şi cum nu doream doar o aventură sau o schimbare de dragul schimbării, fireşte că mi-am luat toate măsurile de precauţie ca odată ajuns pe teritoriul Statelor Unite să nu trag mâţa de coadă. Başca faptul că la aşa ceva mă obliga şi regulamentul foarte strict al Loteriei Vizelor. Iată cauza pentru care m-am stabilit în Detroit, oraş în care de ani şi ani locuieşte un verişor de-al meu…

 

Foto. Ghoerghe Chindris (dreapta) impreuna cu editorul “Curentului International”, Stefan Strajeri, in fata Catedralei Ortodoxe Sf.Gheorghe din Michigan

Întrebare: Când şi cum l-ai cunoscut pe Ştefan Străjeri?

Răspuns: În anul 2006, adică îndată după ce Ştefan a preluat conducerea publicaţiei Curentul internaţional, cu ocazia unui spectacol susţinut pentru românii din Detroit şi împrejurimi de către Veta Biriş şi Ştefan Hruşcă. Cum pe amândoi soliştii îi cunoşteam foarte bine din ţară (cu Hruşcă am fost colegi de şcoală în Ieud, iar despre Veta Biriş, ca şi despre alţi emisari ai folclorului autentic, am scris cuvinte de mare simţire, inspirate de tradiţiile necontrafăcute ale românilor), fireşte că în aceste condiţii Ştefan Străjeri n-a ratat ocazia la care era martor ocular, aşa că m-a invitat să colaborez la revista lui (pagina de tradiţii), după părerea mea una dintre cele mai valoroase publicaţii româneşti care apar pe teritoriul Statelor Unite şi al Canadei.

Întrebare: Am înţeles din spusele unor români stabiliţi în SUA că în Detroit ar fi una dintre cele mai mari comunităţi româneşti din America de Nord. Ţi-au făcut ei impresia că ar fi uniţi şi la bine şi la rău?

Răspuns: Nicăieri (în ţară sau în afara ţării) românii nu sunt suficient de uniţi, fapt care le-a cauzat şi continuă să le cauzeze numeroase prejudicii. Ba mai mult, unii dintre ei se lasă atât de mult absorbiţi de noile medii sociale, încât admit să-şi sacrifice identitatea. Adică, oriunde în lumea asta, dacă un evreu rămâne evreu chiar şi la a 50-a generaţie, doar astfel ei putând să-şi păstreze nealterată fiinţa, limba şi tradiţiile, unii români din diasporă nu mai vor să fie români deja de la a treia generaţie: În casa lor se vorbeşte foarte puţin româneşte, ei nu menţin decât contacte accidentale cu ţara de baştină şi cu ceilalţi români din comunitate, iar copiii lor prea puţin se sinchisesc de românism şi limba română!

Întrebare: Cum este văzută România de la distanţă?

Răspuns: Destul de rău, şi asta din pricina clasei politice, sau – mă rog – a politicienilor care se laudă că ne reprezintă interesele, căci – aşa cum corect se spune – după mai bine de două decenii de frământări postdecembriste, România încă nu are o clasă politică credibilă, calificată şi unitară în apărarea intereselor naţionale. Neavând un reazem politic dătător de speranţe lesne convertibile măcar în fapte diplomatice, românii din diasporă simt povara bizarului amestec de sentimente, amestec format din dorul după locurile natale (adorabilul blestem al românilor din totdeauna!), indiferenţă şi înverşunare vizavi de neîncetata bătută pe loc a românilor din ţară. Iar atunci când dorul, bunăoară aşa ca în cazul meu, ajunge de neîmplinit cu pospaiurile de românism culese de pe internet, gazete şi canalele de televiziune, românul înstrăinat ia drumul spre ţara-mamă, pentru a sorbi din acele izvoare încă nepoluate ale culturii, limbii şi tradiţiilor acestui popor de-a dreptul miraculos prin rezistenţa demonstrată de-a lungul istoriei, deopotrivă la loviturile interne şi externe.

Întrebare: Dar americanii get-beget cum văd România?

Răspuns: Americanii ne cunosc foarte puţin ţara, cu toate că unii români-americani se dau peste cap să-i facă o imagine adecvată, măcar la nivelul la care oficialii acestei ţări să nu mai vorbească de o Românie cu capitala ba la Budapesta, ba la Sofia, ori de o Românie încorporată în nesfârşita Rusie…

Iată de ce la Catedrala Sfântul Gheorghe din Detroit a luat fiinţă şi activează Ansamblul folcloric Românaşul. Şi tot în acest mare oraş îşi desfăşoară activitatea Societatea culturală româno-americană Avram Iancu, în cadrul căreia, prin şezători, nunţi, Lăsata secului şi montaje păstoreşti gen Sâmbra oilor, se promovează portul, obiceiurile şi tradiţiile româneşti.

Întrebare: Ai vreun mesaj special pentru cititori?

Răspuns: Da. Românilor din ţară le urez să fie în continuare ei înşişi, să aibă tăria făptuirii şi încrederea răsplătirii faptelor bune, în pofida norilor negri care s-au îngrămădit deasupra României, iar celor din străinătate le adresez îndemnul ca niciodată şi în nici o împrejurare să nu dea uitării ţara de unde-şi trag originea.

 

    Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI

      23 august 2010

 

Interviu cu preotul Vasile Susan (Chicago)

Posted by Stefan Strajer On May - 28 - 2010

Un proces in derulare…

Interviu cu preotul Vasile Susan


G.C. In urma textului semnat de catre domnul Constantin Izvanariu va rugam sa ne acordati un scurt interviu si va dorim bun venit Pr. Vasile Susan la Curentul International!

Pr. Susan. Va multumesc pentru acest privilegiu si deosebita onoare de a fi publicat in ziarul „Curentul International”. Ma simt foarte onorat, dar si emotionat. Ca urmare a articolului semnat de catre domnul Izvanariu va spun ca am incercat sa scot în evidenta realitatea de la timpul prezent, precum si cea de la timpul trecut, având în vedere “CALVARUL” ultimilor sapte ani, impus (mie, familiei si rudelor mele din America, Canada si România, de anumite fete nu prea bisericesti din ierarhia “Bisericii Ortodoxe din America” (OCA) – fosta Mitropolie Rusa, inclusiv conducatorul Episcopiei Române de la Vatra Româneasca, în mod cu totul necrestinesc, neromânesc, dar dictatorial, abuziv si cu totul iesit din comun. Caut sa folosesc o terminologie simpla si pe întelesul tuturor cititorilor, inclusiv a crestinilor ortodocsi din Episcopia Româna de la Vatra Româneasca, precum si a confratilor din Arhiepiscopia Ortodoxa din America aflata sub directa jurisdictie a Patriarhiei Ortodoxe Române. Cred ca nu gresesc facând afirmatia aceasta, ca sunt cunoscut preotilor si credinciosilor din ambele entitati ortodoxe românesti de pe teritoriul continentului Nord American.
G.C.  Pr Susan în numarul ziarului Curentul International din data de 11 martie 2010, pagina 11B, am publicat articolul semnat de catre Constantin Izvanariu în legatura cu persoana si cazul sfintiei voastre. In acest sens am dori sa ne dati mai multe detalii.

Pr. Susan. Va multumesc pentru aducerea în discutie a acestui subiect. Articolul respectiv spune lucrurilor pe nume tuturor celor ce doresc sa cunoasca adevarul. Inspirat fiind de Dumnezeu, autorul articolului respectiv – consider ca a purces cu buna intentie si a încheiat cu succes alcatuirea acelui articol. Publicarea articolului a adus multe si mari dureri de cap fostului meu ierarh, actualului conducator autoritar, dictator, fals si abuziv al unei eparhii Ortodoxe Românesti care cu adevarat merita o cu totul alta persoana… o adevarata personalitate ca si conducator duhovnicesc al acestei – de Dumnezeu pazite Episcopii Românesti din aceasta parte a continentului Nord American. Timpul viitor va confirma spusele mele. Doctorul stomatolog Constantin Izvanariu din Chicago, IL, este o adevarata personalitate a metropolei Chicago, care nu se poate compara cu nici un presedinte de consiliu parohial al vreunei parohii românesti din Chicago. Bine cunoscut de comunitatea acestei metropole, om cu responsabilitate si raspundere în pozitia ce o detine, consider ca si-a facut pe deplin datoria de crestin prin publicarea acelui articol. Folosirea abundenta a citatelor biblice nu face altceva decât sa scoata în evidenta marile defecte si putinele calitati de pastor al unei turme, lui încredintate, pe care le are actualul conducator al Episcopiei Ortodoxe Românesti de la Vatra Româneasca. Genericul acestui serial “CALVARUL DURERII SI ADEVARULUI” nu face altceva decât sa scoata în evidenta durerea, pe care o sufera de mai bine de sapte ani atât eu cât si familia mea, si toate rudele mele, precum am mentionat mai sus, de dragul “Adevarului” pe care noi îl vom face cunoscut. Aceasta o spun în opozitie cu aroganta de a face ca adevarul sa nu fie cunoscut de catre actualul conducator al Episcopiei Ortodoxe Române de la Vatra Româneasca.
G.C.  Pr. Susan cum se face ca din cele prezentate pâna acum nu ati mentionat deschis si direct numele persoanei care v-a inpus acest “Calvar al durerii si adevarului”?
Pr. Susan. Consider ca întrebarea dumneavoastra merita o explicatie bine venita. Încerc sa dau aceasta explicatie, în mod cu totul profesional spunând atât cât pot spune acum, la puterea bunelor mele intentii si informatii pe care le am la dispozitie. În mod cu totul deliberat, cât inca exista un proces in desfasurare, nu voi mentiona numele acelei persoane, folosind doar terminologii substitutive. Datorita faptului ca sunt in litigiu cu aceasta persoana avocatul mi-a recomandat sa nu dezvalui numele in public. Cu totul crestinesc, deschis si cu toata puterea de exprimare a adevarului regret cât voi trai ca am ajuns ca sa cunosc o asemenea persoana. Profesional, sau ca un preot vorbind, spun deschis pe întelesul tuturor si cu totul adevarat ca fostul meu ierarh, a avut o atitudine dictatoriala si necrestineasca, nu numai fata de mine, dar fata de toti si de toate ce apartin Episcopiei de la Vatra Româneasca. Cu durere în suflet fac aceasta masturisire, pentru ca în calvarul în care ma gasesc eu, familia si rudele mele, nu fac altceva decât sa ma determine în a prezenta “Durerea si adevarul” la parametrii “Calvarului.” Analizând în deplina stare de libertate, si nu în cea de iobagie slugarnica, de falsa subjugare unui ierarh putin spus “a fi ortodox”, marturisesc deschis ca “acel om ce mi-a facut atâta rau mie, familiei, si rudelor mele”, nu are calitati de episcop precum cere Sfânta Scriptura si Canoanele Bisericii Ortodoxe Crestine. În acest sens fac trimitere tuturor cititorilor acestui articol sa-i citeasca biografia de la www.roea.org, spre a vedea câte “cunostinte teologice ortodoxe” are acel om, sau câta ortodoxie a studiat la neortodoxele scoli teologice ce le-a urmat, la Roma… La timpul viitor se vor face cunoscute aceste adevaruri potrivit unor alte surse de informare care vor uimi pe oricare dintre cititorii acestui ziar. Aceasta, de Dumnezeu pazita Episcopie Ortodoxa Româneasca, trebuia sa aiba “un român ortodox adevarat” drept urmas al primului ei episcop, Policarp Morusca. Neromânismul, falsul ortodoxism, nealianta la preceptele biblice si canonice ale Statutului si Constitutiei Episcopiei, ale actualului conducator al Episcopiei Române de la Vatra Româneasca, protejarea si acoperirea homosexualilor din aceasta episcopie precum si din Biserica Ortodoxa Americana (OCA), lipsa de respect fata de preceptele biblico-crestinesti, nu sunt altceva, decât doar o parte din multele aspecte negative caracteristice acestui om. Dorinta fierbinte a membrilor acestei Episcopii Ortodoxe Românesti de a avea un adevarat conducator duhovnicesc se va materializa într-un viitor nu prea îndepartat, prin detronarea actualului dictator, prea putin ortodox, care nu simte nimic Româneste. Am cautat ca în mod prefesional, ca un preot cunoscator al Sfintei Scripturi si Canoanelor Bisericii Ortodoxe sa spun doar pe scurt din “multul” ce va fi prezentat în forma de carte foarte curând.

G.C.  Pr. Susan credeti ca publicarea articolului dr. Constantin Izvanariu aduce în atentie cititorilor ceva nou, în legatura cu dumneavoastra si cu conducatorul Episcopiei de la Vatra Româneasca?

Pr. Susan. Consider ca publicarea acelui articol deschide calea spre aflarea unor adevaruri. Dr. Constantin Izvanariu este un bun Român, un Român sufletist, un crestin adevarat, care cunoaste mai bine decât multi membrii ai Episcopiei de la Vatra Româneasca situatia si starea Românilor Ortodocsi de pe Continentul Nord American. Când am spus situatia, am avut în vedere situatia trista de iobagire spirituala la care sunt fortati sa traiasca unii Români Ortodocsi ca preoti si laici, pe acest pamânt al democratiei si libertatii, asemenea fratilor din Moldova si Basarabia, de la Rasarit de Prut, aflati în dezbinare fata de Biserica lor mama din cauze si motive bine cunoscute. Când am spus starea, am avut în vedere starea de dezbinare precum si dorinta de refacere a unitatii Spirituale a tuturor Românilor Ortodocsi de pe Continentul Nord American. Proverbul latin “DIVIDE ET IMPERA” trebuie abolit odata pentru totdeauna. Chingile dominarii dictatoriale impuse pe nedrept crestinilor ortodocsi români ca rugatori, platitori si ascultatori slugarnici, de catre unul din ultimii dictatori de la început de secol 21, precum si amploarea abuzurilor acestui dictator eclesial, trebuiesc bine cunoscute si înlocuite cu situatii si stari noi de lucruri, dar nu înainte de a cere socoteala tuturor factorilor raspunzatori de crearea acestor situatii nefaste din ultimii 25 de ani. Vatra Româneasca, nu este altceva decât “INIMA” din care pulseaza sîngele cu adevarat Românesc, Ortodox pentru toti cei care simt si traiesc Ortodoxia ca Români expatriati din aceasta parte a lumii. Ca buni crestini, Românii Ortodocsi au acceptat convertirea la Ortodoxie a neortodocsilor, precum si apartenenta la Episcopia de la Vatra Româneasca. La timpul prezent atentia tuturor membrilor acestei Episcopii fata de valorile si principiile biblice, canonice, traditionale, trebuie sa primeze unei supuneri oarbe si determinate de sentimentul de frica fata de un stapân dominant în stil dictatorial, si strain de tot ce este românesc. Timpul a venit pentru a se lua atitudine directa fata de ce este neromânesc, neortodox, necrestin, imoral, strain de valorile morale promovate de Biserica Ortodoxa. Cele de mai sus le punctez în direct accord cu adevarurile biblice: “Deci dar nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti împreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2:19) … “Ca sa sti … cum trebuie sa te porti în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp si temelie a adevarului” (1 Tim. 3:15) … “Dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Matei 7:16).
G.C.  Pr. Susan cum ati ajuns ca sa faceti parte din Episcopia de la Vatra Româneasca?

Pr. Susan. Mai mult decât binevenita este întrebarea dumneavoastra. Consider ca raspunsul pe care îl primiti sa fie satisfacator. Sunt de altfel si chestiuni care legate de raspunul la aceasta întrebare, nu pot fi prezentate, deoarece eu am venit în USA ca si azilant politic în 16 martie 1989, din lagarul de refugiati din Atena, Grecia, si nu pot prezenta totul asa precum dumneavoastra si eu as dori. Oricum, pot sa marturisesc ca în data de joi, 16 martie, 1989 am ajuns în USA venind din Atena dupa perioada de lagar prin care trebuia sa treaca tot azilantul politic. În duminica imediat urmatoare, 19 martie, 1989, am mers la Catedrala Sf. Gheorghe din Southfield, Michigan, unde am avut prima întâlnire cu Pr Prot. Constantin Tofan, I. Ivascu, L. Copacea care mi-au urat bun venit în America. Tot atunci la slujirea Sf. Liturghii a luat parte si fostul meu ierarh. La sfârsitul acelei Sf. Liturghii am avut o discutie deschisa cu fostul meu ierarh, care mi-a spus în final sa fac cerere de intrare în Episcopia de la Vatra Româneasca. În saptamâna imediat urmatoare am mers la Vatra Româneasca, unde fiind întîmpinat de diaconul David Oancea, am avut ocazia de a depune cerere de admitere, acceptare în Episcopie, întocmindu-se un dosar personal compus din documente necesare. Mi s-a spus atunci, ca nu pot fi numit în nici o parohie pâna nu voi aduce din România “Cartea Canonica” de la fosta Arhiepiscopie din Sibiu, careia am apartinut, si nu înainte de a fi împreuna cu familia reunit pe pamântul USA. Cartea Canonica mi-a fost eliberata în urma unei adrese de la Patriarhia Româna trimisa Arhiepiscopiei Sibiului, care a fost înaintata Episcopiei de la Vatra Romîneasca (vezi www.rocpnews.blogspot.com posting 38). În cadul sedintei Consiliului Episcopesc din data de 16 septembrie, 1989, am fost primit la Episcopia de la Vatra Româneasca (vezi www.rocpnews.blogspot.com posting b).

G.C.  Pr. Susan cum a fost slujirea sfintiei voastre în parohiile acestei Episcopii Românesti?

Pr. Susan. Va multumesc pentru modul în care ati formulat si adresat întrebarea de mai sus. Voi raspunde cu toata sinceritatea si sper ca pe scurt sa cuprind cei mai mult de 11 ani cât am fost preot activ al acestei Episcopii Ortodoxe Românesti. Slujirea mea a fost cu adevarat preoteasca si la nivelul cerintelor credinciosilor pe care i-am pastorit, potrivit preceptelor biblice, canonice, traditiilor ortodoxe românesti, statutului si constitutiei Episcopiei, Statutelor Bisericii Ortodoxe Americane, îndrumarilor ierarhice trimise de la centrul diecezan tuturor preotilor. Nu am avut nici o abatere de la prevederile si principiile biblice, canonice, traditiilor ortodoxe românesti, Statutului si Constitutiei Episcopiei, Statutelor Bisericii Ortodoxe Americane, îndrumarilor ierarhice trimise de la centrul diecezan tuturor preotilor. In tot timpul activitatii mele, NU AM FOST SANCTIONAT CANONIC pentru vreo abatere pe care as fi savârsit-o cu voie sau fara voie, fapt pentru care si la timpul prezent se poate vedea si citi adevarul, ca am preotie lucratoare (vezi www.rocpnews.blogspot.com posting 8). Fiind în masura sa demonstrez seriozitate profesionala în calitate de teolog, cunoscator al canoanelor, precum si calitati de bun slujitor al Bisericii Crestine Ortodoxe a lui Hristos Domnul, am avut privilegiul, binecuvântarea si onoarea de a sluji în calitate de Îndrumator Duhovnicesc al Organizatiei de Doamne a Episcopiei numita ARFORA, precum si ca membru al Consistoriului Duhovnicesc si al Tribunalului Episcopiei în pozitia de Investigator (vezi www.rocpnews.blogspot.com posting 28). În tot timpul activitatii mele în cadrul acestui Consistoriu si Tribunal, mentor mi-a fost vrednicul de pomenire Pr Prot. R. Grabowski. Nu am avut nici o reclamatie la adresa activitatii mele care sa scoata în evidenta abateri sau transgresiuni care sa aiba consecinte sanctionabile potrivit normelor Canoanelor Bisericii Crestine Ortodoxe.

G.C.  Pr. Susan ce ne puteti spune despre familia dumneavoastra?

Pr Susan. Sunt casatorit cu Dna Psa Elena Susan (nascuta Pascu), din februarie 1977, fiind sot al unei singure sotii precum si tata, parinte a patru copii Vasile, Elena, Ioan, Maria Magdalena. Toti copiii sunt absolventi de facultate în Chicago (U. I. C.). Baietii lucreaza ca absolventi în Computer Science în cadrul Grupului de Asigurare ALLSTATE într-o suburbie a metropoliei Chicago. Fiica cea mai mare a lucrat la United Nations Office si International Red Cross, în Geneva, Elvetia. Fiica cea mica lucreaza în cadrul USCIS Los Angeles. Eu sunt din 1 martie 2004, PREOT EXCOMUNICAT din Episcopia Româneasca de la Vatra Româneasca, considerat – clasificat a fi “MARE CRIMINAL” în cadrul Bisericii Ortodoxe Americane, (vezi www.pokrov.org … Father Vasile Susan Appeals to the OCA Synod of Bishops … Susan Letter to OCA Synod, 3/12/2010), caruia i se refuza dreptul de apel la cunoasterea cauzei pentru care a fost dat afara din parohie si episcopie, si ale carei motive nu sunt cunoscute Pr Susan, dar sunt ascunse de fostul lui ierarh … (vezi www.rocpnews.blogspot.com posting n, 13).

G.C.  Pr. Susan chiar nu cunoasteti, nu banuiti, nu intuiti care ar fi fost cauza sau motivul expulzarii sfintiei voastre din parohia Sf Maria din Chicago, IL, precum si din Episcopia de la Vatra Romîneasca?

Pr. Susan. Potrivit celor prezentate la site-ul meu de pe internet … www.rocpnews.blogspot.com posting n, 13, … “CAUZA pentru care eu am fost dat afara din parohie si episcopie, nu trebuie sa fie cunoscuta de public si nu trebuie sa fie subiect de discutie sau dezbatere publicului cititor sau ascultator”, precum a scris în mod cu totul ambiguu, necinstit si cu frica de a face adevarul cunoscut, fostul meu ierarh prea putin afiliat adevarului Ortodoxiei Românesti. Doresc a adauga aici faptul ca fostul meu episcop, putin cunoscator al Bibliei, nu stie ce scrie Sf. Apostol Pavel … “Pentru aceea, lepadând minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia ne suntem madulare” (Efes. 4:25). Daca nu cunoaste cele scrise de Sf. Apostol Pavel înseamna ca „este repetent la cunostintele Noului Testatent”, si trebuie sa mearga din nou la scoala pentru împrospatarea cunostintelor Noului Testament. Când minti pe altul, sfârsesti a te minti pe tine însuti. De ce oare arhiepiscopul controleaza si se manipuleaza bunavointa si bunacredinta oamenilor? Cine îi da dreptul sa faca aceasta? Sunt sigur ca nu Dumnezeu. Poate cumva domnul întunerecului. Acelasi Sf. Apostol Pavel scrie … “Deci dar, pâna când avem vreme, sa facem binele catre toti, dar mai ales catre cei de o credinta cu noi” (Gal. 6:10) … sau … “Ca de se crede cineva ca este ceva, în timp ce el nu este nimic, pe sine însusi se amageste” (Gal. 6:3). Desigur citatul de la Gal.6:10, nu face altceva decât scoate în evidenta faptul ca credinta mea cu a fostului meu ierarh, stapân, dictator nu este aceeasi. Daca vom lua acest subiect cu de-amanuntul la purificare si vom ajunge la terminologia de “BISERICA MAMA”, atunci nu avem nimic în comun unul cu altul, deoarece fiecare dintre noi avem ca Biserica mama, Biserici diferite, lucru indiscutabil, chiar daca ecumenismul îi este strain fostului meu ierarh.

Potrivit realitatilor palpabile, cauza expulzarii mele din Episcopia de la Vatra Româneasca precum si din parohia Sfânta Maria din Chicago, IL, se poate exprima prin urmatoarea zicala Româneasca … “PR. VASILE SUSAN A FLUIERAT ÎN BISERICA.”

Da, este cu totul adevarat ca Pr. Vasile Susan, a fluierat în Biserica, adica a spus adevarul despre o parte din activitatea sa desfasurata în cadrul Consistoriului Spiritual al Episcopiei de la Vatra Româneasca.
Iata episodul … prezentat recent pe site-ul www.pokrov.org. În anul 1999 a fost înaintat spre investigare, dezbatere si recomandare Consistoriului Spiritual al Episcopiei de la Vatra Româneasca dosarul unui preot homosexual apartinator acelei Episcopii conduse de fostul meu ierarh. Dosarul cu plângerea a fost înaintata Arhiepiscopului Episcopiei de la Vatra Româneasca de sotia acelui preot, doamna preoteasa, care spunea ca din anul 1990 sotul ei preotul X  Y, este un homosexual înversunat si îi face multe necazuri în familie.

În septembrie 1999 acel preot homosexual a fost chemat la ordine de Consistoriul Spiritual al Episcopiei de la Vatra Româneasca, compus din Pr. Catalin Mitescu (Presedinte), Pr. George Treff (Secretar), Pr. Vasile Susan (Investigator) ca sa dea marturie deschisa într-un interviu programat de membrii Consistoriului Spiritual, despre acuzatiile aduse împotriva lui de doamna preoteasa care între timp divortase de el, din cauza ca era homosexual. Interviul a avut loc la sala de sedinte a Bisericii Sf. Gheorghe din Canton, Ohio. În timpul aceslui interviu preotul homosexual a recunoscut ca este homosexual. Interviul a fost înregistrat pe banda de magnetetofon (vezi STATUTUL si REGULAMENTUL de la Episcopie Ortodoxa Româna din America, ART. XV, Sect. 15, c, page 69) si a fost folosit la discutiile viitoare precum si la întocmirea recomandarii finale a Consistoriului Spiritual al Episcopiei de la Vatra Româneasca, înaintata Arhiepiscopului Episcopiei de la Vatra Româneasca, în dupa amiaza zilei de 28 iunie 2000. Îmi pare foarte rau de cazul acelui preot homosexual care a atras atentia multora. Din momentul în care recomandarea a fost înaintata fostului meu ierarh, precum am mentionat mai sus, la 28 iunie 2000, mi-am dat seama ca mi-am pus capul la taietor. Fostul ierarch m-a chemat în biroul sau, pe mine, Pr. Vasile Susan, în calitate de Investigator al Consistoriului Spiritual al Episcopiei de la Vatra Româneasca, în seara zilei de 28 iunie 2000, imediat dupa cina de seara, si mi-a spus urmatoarele cuvinte: “Parinte, dumneavoastra ati fost foarte, foarte silitor (zelos) si ati lucrat greu cu ceilalti membrii ai Consistoriului Spiritual pentru perioada ultimilor patru ani. Va rog sa fiti sigur ca dumneavoastra nu veti face nimic cu privire la numele acestui preot (homosexual). În cazul în care veti face ceva, eu voi avea grija de dumneavoastra, o sa va dau afara (EXPULZEZ) din Episcopie.”
Cât timp am fost în Episcopia de la Vatra Româneasca am discutat cu preotii acest lucru dubios, ascunderea cazului preotului homosexual. Am urmat în acelasi timp alte îndrumari ale fostului meu ierarh. Dupa ce am fost dat afara din Episcopia de la Vatra Româneasca, am considerat ca este obligatia mea de a informa superiorii mei despre acest caz. În 23 iunie, 2005 am trimis o PLÂNGERE OFICIALA Sinodului Bisericii Ortodoxe Americane referitoare la cazul de acoperire a preotului homosexual, la care nu mi s-a raspuns pîna în ziua de azi.
Pentru mai multe detalii pe aceasta tema va rog sa mergeti si sa cititi la … www.pokrov.org … În dreptunghiul unde scrie … SEARCHPOKROV.ORG … tipariti cele doua cuvinte … Vasile Susan … si vor apare multe materiale ce se pot citi pentru a vedea adevarul.
A avut mare dreptate fostul meu ierarh când a scris … “cauza – pentru care eu am fost dat afara din parohie si episcopie – nu trebuie sa fie cunoscuta de public si nu trebuie sa fie subiect de discutie sau dezbatere publicului cititor sau ascultator”, deoarece nu putea sa scrie deschis despre acoperirea preotului homosexual din Episcopia de la Vatra Româneasca, precum ar fi trebuit. Poate sa mai fie crezut acest ierarh prea putin cinstit în ceea ce face si spune membrilor si preotilor Episcopiei de la Vatra Româneasca? NIMENI SA NU MAI CREADA ACEST OM.

Iata ce spune Canonul 25 al Sf Apostoti, “Episcopul ori presbiterul ori diaconul, prinzându-se în desfrânare, sau în juramânt strâmb (sperjur), sau în furtisag sa se cateriseasca, dar sa nu se afuriseasca, caci zice Scriptura: sa nu urgisesti de doua ori pentru acelasi lucru (Prooroc Naum 1, 9. Asemenea si la ceilalti clerici.” (Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si Comentarii, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 1991).

Potrivit acestei prevederi canonice venita de la Sf. Apostoli, precum si a altora, eu Pr. Vasile Susan CER IMEDIATA DEMISIE A ARHIEPISCOPULUI EPISCOPIEI DE LA VATRA ROMÂNEASCA, pentru încalcarea prevederilor Canoanelor Bisericii Ortodoxe.

Referitor la MOTIVUL pentru care am fost dat afara din parohia Sf Maria din Chicago, si din Episcopia de la Vatra Româneasca, voi face mentiune cazul urmasului meu la slujirea fostei mele biserici din Chicago, IL. Actualul preot de la Biserica Sf Maria, din Chicago, IL, Gheorghe Ursache, nepot de frate al Maicii Gabriela Ursache de la Manastirea Rives Junction, MI, trebuia sa fie numit într-o parohie. Acesta a venit în America adus de matusa lui, Maica Gabriela Ursache ca si cantor la Manastirea din Rives Junction, MI, precum arata documentele de la USCIS, pentru un salar de aprox. $ 7.00 / pe ora. Aceasta mare minciuna va pune în umbra pe cei de la acea manastire care au lucrat pe la spate împreuna cu fostul meu arhiepiscop darea mea afara si aducerea la Chicago a preotului Gheorghe Ursache. Toti cei ce vor vedea documentele de la USCIS, precum si altele provenite de la Episcopia de la Vatra Româneasca ce vor fi postate pe Internet, vor întelege “CUM MAFIA NEORTODOXA” a gasit acoliti necinstiti în persoane de arhiepiscop, maica stareta si arhimandrit, complotând la darea afara dintr-o parohie a unui preot cu sotie si patru copii, în mijlocul iernii anului 2004. Legea încalcata în mod fraudulos si batjocorirea unui preot cu sotie si patru copii, sunt mai mult decât “PACATE STRICATOARE SI STRIGATOARE LA CER.” Bunul Dumnezeu le va rândui dupa gândurile si faptele lor, tot ce merita.

Din nou Biblia spune adevarul cu privire la actiunile celor de mai sus mentionati în felul urmator:
„Si El le-a zis: “Este scris: Casa Mea se va chema o casa de rugaciune. Dar voi ati facut din ea o pestera de tâlhari.” Matei 21, 13.

„Asa ca sa nu va temeti de ei. Caci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, si nimic tainuit care nu va fi cunoscut.” Matei 10, 26.

„Caci cu ce masura veti masura, cu aceea vi se va masura.” Luca 6, 38.

“Caci mi-au întins latul lor, fara pricina, pe o groapa, pe care au sapat-o, fara temei, ca sa-mi ia viata; Sa-i ajunga prapadul pe neasteptate, sa fie prinsi în latul, pe care l-au întins, sa cada în el si sa piara! Si atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va veseli de mîntuirea Lui.
Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine poate, ca Tine, sa scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cît el, pe cel nenorocit si sarac de cel ce-l jefuieste? Niste martori mincinosi se ridica, si ma întreaba de ceea ce nu stiu.” Psalm 35, 7 – 11.

Acum a sosit timpul pentru a se demasca acoperirea faradelegilor de catre Arhiepiscopul Episcopiei de la Vatra Româneasca, care în mod dictatorial, abuziv, necinstit, neloial, a furat ÎNCREDEREA membrilor acestei Eparhii. Pr. Vasile Susan nu se considera a FI UN HOT, nu face parte din vreo pestera de tâlhari. TÎLHARII SI CEI CE AU TRANSFORMAT BISERICA ÎN LOCUINTA A TÎLHARILOR sa plece cât mai repede din Biserica, al carei Cap este Domnul Iisus Hristos. Cei ce au urechi de auzit, SA AUDA. Astept replica la cele de mai sus.

Cu încredere în Dumnezeul Cel Drept si de Oameni Iubitor si Miluitor, Pr. Vasile Susan, Chicago, IL. USA.  … Aprilie, 2010.

(Interviu realizat de catre Gheorghe Chindris)

SORIN OLARIU – POEME APOCRIFE

Posted by Stefan Strajer On March - 23 - 2010

SORIN OLARIU – POEME APOCRIFE

 

Născut la Caransebeş, Caraş-Severin. Poet, publicit şi epigramist, autor al mai multor cărţi de poezii şi epigrame. Membru al Ligii Scriitorilor şi al Uniunii Epigramiştilor din România. Actualmente este stabilit în Michigan, SUA.

DESPRE ÎNCHIDEREA ÎN SINE

 

odată demult Dumnezeu

m-a întrebat

daca vreau să mă nasc floare

şi i-am spus nu Doamne

nu Doamne

nu-mi place

că doare

apoi m-a întrebat

dacă vreau să mă nasc înger

şi i-am spus

nu Doamne

nu Doamne

nu-mi place

că sânger

de-atunci Dumnezeu

s-a închis în sine

ca într-o lacrimă

şi apoi

a tăcut

iar eu stau încă

şi-astept

să mă nasc

dintr-un pântec

de lut.

RĂTĂCIND PRIN ROUĂ STRĂINĂ

 

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum despica cerul copilăriei
mele în două
ca un trosnet de muguri
copţi
ca o vecernie într-o limbă
uitată

îmi amintesc de palma grea a tatei
cum se unduia stângace peste
anii mei fragezi
ca un nor durut
de atâta
zbor ca o aripă de
înger ostenit

îmi amintesc de palma grea a tatei
acum când tata doar ce-a aţipit
sub iarbă
iar greierii s-au pitulat
în ţârâit

NINGEA CU VISE

 

ningea cu vise peste noi
peste livezi şi
peste casă
priveam ninsoarea
amândoi
şi se părea
că nu ne pasă

ningea cu vise peste noi
gheţarii ne creşteau
din tâmple
priveam ninsoarea
amândoi
şi nu ştiam
ce-o să se-ntâmple

ningea cu vise peste noi
peste pământ şi
peste ape
priveam ninsoarea
amândoi
când moartea
ni se furişa
sub pleoape

ADOPŢIE

 

abandonat

între întuneric şi întuneric

stăteam chircit şi

plângeam

nu plânge

nu plânge însetatule

de lumină

îmi spuse noaptea

şi mă luă

pe genunchii ei goi

atunci

am privit

pentru prima dată

în mine

ca-ntr-o adâncă

fântănă

apoi

am plecat

doar eu şi cu noaptea

mână în

mână

AM MURIT DECI EXIST

de la un timp am început să putrezesc

pe la colţuri

ca o mantie roasă

de vânt şi de

ploi

nisipul mi s-a împuţinat în clepsidra

tocită

şi s-a scurs subţiat

pe pământ

înapoi

acum ochii mei oglindesc chipul morţii

călăuză

de taină-n tărâmul

promis

prin vene îmi curge-un ocean de-ntuneric

abisul ce

umple un alt fel

de-abis

DOINA POPA – poeme

Posted by Stefan Strajer On March - 23 - 2010

DOINA POPA

 

 Licenţiată a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj-Napoca  în anul 1971, activează ca profesor în şcoli din Ţara Făgăraşului, până în anul 1983 când se transferă la Combinatul Chimic Făgăraş, ca translator. Din 1989 revine şi la catedră, îmbinând cele două activităţi până în septembrie 1998 când emigrează în SUA, urmând calea uneia din fiice şi se stabileşte în statul Michigan.

Poezia Doinei Popa este, după cum marturiseşte ea însăşi, expresia simţămintelor sale,

o punte peste spaţiu şi timp, un liant între cele trei spaţii existenţiale : America – România – Canada, un triunghi unit la cele trei colţuri prin corzile invizibile ale iubirii de neam şi ţară, de obiceiuri şi de tradiţii.

POEME

 

united we stand

Conglomerat de popoare

Naţii amestecate

Într-un iureş ameţitor

Alb, roşu, galben,

Negru e-al său curcubeu.

Motociclişti, haine de piele, franjuri,

In zgomot asurzitor,

Şiruri interminabile de maşini

Flancând puhoiul

Ce revarsă pe-al drumurilor râu.

Rulând, stând,

Maşini, ţarcuri întregi.

Ţigări, droguri, marunţişuri,

Alcool, mâncare, arme,

Preaplin.

In suflete lipsă de soare.

In ţarc, conglomeratul.

Oameni, maşini.

Se moare.

***

ephemeride I

Zgomotul sacadat

Deapănă fire nevăzute,

Roţile aleargă

Mai repede, mai încet,

Deal, vale, deal, vale.

Mă-nec în oceanul sombrat de visuri,

Vărtejul lor mă trage-n adâncuri de beţii.

Loviturile simandrei,

Chemări şoptite spre lumina eternă.

Coarda curcubeului sare înalt,

Strângând bolta cerească în tonuri pastelate.

***

ephemeride II

Liniştea apei curge lin,

Vântul aleargă foşnetul frunzelor,

Toamna se-mbulzeşte-n vară

Cu rafale intermitente.

Linişte oprită,

Pace-n cugetări,

Iubire molcomă, ştiută,

Şoptită-n grai de pasărele.

Pietre nemişcate şoptesc

Poveşti nemuritoare,

Iarba vălurită-n mişcări şerpuitoare

Apa le trece,

Simţurile-n adormire

Barca le duce.

***

to be

Pe coala albă

amintirile păşesc timid

cu picioare lungi.

Inima se-nviorează,

Tresaltă,

Se descreţeşte,

Zâmbeşte.

Trecutul e astăzi,

Apusul e rasărit.

***

next to

Tu eşti departe,

El e departe,

Eu sunt departe.

Coardele nevăzute ale inimii vibrează adânc,

Ciupite de gânduri tainice.

Mirări rotunde

Întorc firea

Si depărtarea vine mai aproape.

Departe de el,

Aproape de tine,

Tu lângă mine.

***

Selectie de catre Sorin Olariu – redactor cultural

MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

Posted by Stefan Strajer On February - 1 - 2010

MIHAI EMINESCU LA ROMÂNII DIN AMERICA

File de turneu cultural

Autor: Conf.univ.dr. Anca Sirghie

 

I.ÎN MEREU ÎNSORITUL ORAŞ DENVER, COLORADO, A FOST ÎNCEPUTUL

    Fiecare călătorie în Lumea Nouă din anii precedenţi mi-a dat sentimentul că în plan cultural descopăr la conaţionalii noştri un potenţial nebănuit, dar insuficient valorificat datorită lipsei de unitate între ei. Ceea ce simt mulţi români care muncesc în America este insatisfacţia ruperii de viaţa culturală din ţară. Iată de ce, nu cu mult timp înainte de a pleca spre America, mi s-a comunicat că acolo sunt solicitată să susţin câteva conferinţe în state diferite, începând cu Colorado şi continuând cu New York, ca să ajung apoi şi în Michigan. Cel mai important era să stabilesc teme adecvate comunităţilor de români şi chiar locaţiei stabilite pentru fiecare dintre ele.

    Ca eveniment cultural pus în legătură cu cei 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, conferinţa anunţată din timp la Biserica Sf. Dimitrie cel Nou de la Universitatea din Boulder, Colorado, orăşel universitar prestigios, mult indrăgit de artişti, trebuia să ţină în accepţia mea cont de un anume context religios.  In 27 decembrie a.c. de Sf. Ştefan, după un moment închinat celor muriţi la Revoluţia din România decembristă, preotul Ioan Bogdan, absolvent al Institutului Teologic Ortodox din Sibiu, a anunţat ca “eveniment al zilei” aşteptat de toţi cei prezenţi conferinţa mea, Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu. S-a pregătit imediat ecranul pentru textele şi imaginile aduse de mine. Pe o masă au fost aşezate câteva dintre cărţile mele, pe care în mod sincer intenţionam numai să le arăt, întrucât mă aflam prima dată în faţa unor români americani din zona oraşului  Denver. Capitala Statului Colorado este o localitate de la poalele Munţilor Stâncoşi cu totul surprinzătoare pentru mine, căci aici 300 de zile în an sunt însorite, încât  de la mic la mare, localnicii poartă ochelari de soare indiferent de anotimp. In Denver, oraş superb aflat la o altitudine mare, chiar şi în decembrie, luna cu temperaturi joase, luminozitatea celestă te euforizează, pur şi simplu, aşa ca pe ţărmurile mărilor Greciei în plină vară. Salba de staţiuni de ski din preajmă se situează la înălţimi de peste 3000 m altitudine, unde întregul an sunt condiţii optime pentru sporturile de iarnă. Aflată într-un grup de colindători în ajun de Crăciun, am cunoscut  între altele mai multe familii de maratoniste românce, care se antrenează din plin  în zona montană a oraşului Denver. Erau între ele Constantina Diţă, campioană mondială maratonistă la Beijing în 2008, şi Luminiţa Talpoş, cu un palmares şi el redutabil. Nu m-am mirat să le revăd la conferinţa mea de duminică. I-am remarcat între participanţii la eveniment pe distinşii intelectuali care sunt soţii Ingrid şi Mircea Fotino, prima familie de români care acum aproape 4 decenii s-a aşezat la Denver. Au venit la conferinţa mea şi reprezentanţii presei  româneşti locale. Între ei, Sebastian Doreanu mi-a mărturisit intenţia de a face la Denver o bibliotecă românească, pentru care mi-a solicitat toate cărţile mele.Nu aveam cu  mine decât câteva titluri, luate aproape la întâmplare de acasă la plecare.

    Imediat ce în capela universitară condiţiile de proiecţie au fost asigurate, am început prezentarea temei Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, pe care în mod explicabil n-am avut vreodată preocuparea de a o propune nici studenţilor mei din ţară, fie la Sibiu sau la Tg. Mureş, la Bacău şi nici celor de la Universitatea “Michel de Montaigne” din Bordeaux, Franţa. Doar  la un simpozion internaţional la Helsinki în vara lui 2008 am tratat o temă similară, concretizând cazul poetului iconoclast Tudor Arghezi, despre care în tot cursul activităţii mele de profesor am vorbit liceenilor şi studenţilor mei români. Acum se cerea să menţionez în faţa unui public atât de însetat de cultură naţională  noile studii, mult mai cuprinzătoare decât bănuisem eu, şi pe autorii lor, care în ultimul deceniu au început să trateze relaţia lui Eminescu, poet şi publicist, cu credinţa religioasă şi cu miturile creştine. Am recurs la manuscrisele eminesciene în care motive şi personaje emblematice ale credinţei creştine apar în mai multe variante ale aceleiaşi poezii, cel mai adesea neşlefuită spre a fi tipărită antum. Surprinzătoare pentru publicul din Denver a apărut şi prezenţa unor motive religioase în publicistica eminesciană, iar pentru că românii  ortodocşi tocmai sărbătoreau în 27 decembrie pe Sf. Ştefan, firească mi s-a părut  consemnarea admiraţiei poetului -gazetar pentru “atletul lui Christos”, domnitorul Ştefan cel Mare al Moldovei.

Conferinţa a fost un moment de intensă românitate, care s-ar putea să aibă binevenite prelungiri viitoare, mai ales că în zonă apar publicaţii în limba română şi sunt tineri de iniţiativă culturală cu totul remarcabili ca statut intelectual. Mulţumirilor verbale primite la finele conferinţei li s-au adăugat în următoarele câteva zile şi altele scrise, venite din partea unor participanţi, care mă rugau să revin. De altfel, cărţile aduse de mine doar spre ilustrare a domeniilor mele de activitate au fost pe dată cerute de conaţionali ai noştri, dornici să reia legătura cu literatura română, de care au fost ţinuţi atât de departe mulţi, prea mulţi ani.    

Am înţeles că în această comunitate a românilor din capitala Statului Colorado s-a făcut astfel  un început de nouă tradiţie culturală, pe care  este firesc să o perpetueze şi alte personalităţi din ţară care vor vizita pe viitor aceste frumoase meleaguri ale Americii, unde nici măcar temuta criză financiară nu a dat prea mult de furcă localnicilor, care şi-au menţinut economia în parametrii normali ai unei prosperităţi muncite din greu, dar evidente şi în viaţa compatrioţilor noştri, trăitori pe acele meleaguri. M-am despărţit cu greu de ei, înţelegând că las în urmă alţi noi prieteni, bucuroşi să mă asculte oricând, vorbind nu numai despre Eminescu şi nici doar despre clasici.

II. DESPRE MIHAI EMINESCU LA NEW YORK, ÎN CEAS ANIVERSAR

 

     Nicăieri nu am simţit a fi mai justificat mitul creat în jurul lui Mihai Eminescu şi opera sa ca la românii de la New York, care nu apleacă privirile spre nici-un argument potrivnic credinţei în sacralitatea lui, credinţă declarată nu axiomatic, ci sprijiniţi pe dovezi, niciodată îndestul cercetate. De aceea nu am avut motiv să mă simt surprinsă de faptul că împlinirea a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu a fost marcată în comunitatea românilor newyorkezi printr-o manifestare de o amploare neobişnuită, ea întinzându-se pe trei zile de activităţi variate, în locaţii diferite, dar având o finalitate unitar concepută.  Cele trei trepte ale aceluiaşi eveniment cultural al românilor newyorkezi s-au concretizat ascendent, de la seara de cenaclu literar din 15 ianuarie în atmosfera lejeră a unui dialog ferit de severitatea oficializării, la un simpozion de amploare desfăşurat în instituţia cea mai reprezentativă a statului nostru, Consulatul General al României în ziua de 16 ianuarie, ca în 17 ianuarie  să fie programată o rugăciune către Dumnezeu rostită în mai multe lăcaşuri sfinte ale ortodoxiei newyorkeze pentru poetul naţional al românilor de pretutindeni. Iată o triadă a spiritualizării într-un eveniment cultural românesc conceput şi chiar organizat exemplar, departe, slavă Domnului, de formele îndeobşte letargice  pe care le-a înregistrat în ţară, unde el este umbrit de cei care contestă fără o suficientă argumentare importanţa simbolică a lui Eminescu în viaţa spirituală a poporului român.

    Surpriza pe care mi-au pregătit-o organizatorii manifestării însă, nu a fost numai faptul că la această ediţie eram singurul membru al Uniunii Scriitorilor din România invitat din ţară, ci  şi acela că în reuniunea din 15 ianuarie a.c. eram oaspete de onoare al Cenaclului  “Mihai Eminescu”din New York. Drept aceea,  trei membri de frunte ai cenaclului, anume poetul prof. Th Damian, prof. Valentina Ciaprazi, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, au prezentat  dintre ultimele-mi cărţi apărute  la edituri din ţară, pe cea realizată în colaborare cu prof. dr. Ada Stuparu de la Craiova, volumul Limba şi literatura română-Scrierea argumentativă. Scrierea reflexivă, Scrierea imaginativă, Editura Gabriel, 2009, un bun instrument de lucru pentru profesorii de română cu elevii ciclului gimnazial, conceput în vederea dezvoltării deprinderii de a realiza compuneri, fie “argumentative” legate de genurile literare studiate la clasă, fie compuneri libere, “reflexive” şi respectiv “imaginative”. Aşa cum a remarcat M.N.Rusu, succesul acestui caiet de lucru derivă din valoarea reprezentativă a fragmentelor selectate din opere beletristice, ele devenind un punct de pornire temeinic pentru viitoarea cultură umanistă a elevilor. Criticul semnala faptul că noi, ca autoare, nu am ignorat nici operele scriitorilor diasporei româneşti, semn al unei intrări în normalitate. A fost menţionată şi revista la care activez ca redactor- şef „Lumina slovei scrise”, publicaţie academică anuală ajunsă acum la al 7-lea volum, care se va lansa în curând la Universitatea “Alma Mater” Sibiu. Dialogul consacrat lui M. Eminescu de participanţi, între care se afla şi publicistul Gr. L. Culian de la „New York Magazin”, cel mai vechi ziar românesc independent în metropola americană,  s-a focalizat pe ipostaza ziaristului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ipostază nesocotită şi prea puţin cercetată până în prezent, deşi ea evidenţiază spiritul de jertfă în numele dreptăţii, într-o luptă cu mistificările de tot felul. Deja în 1906 A.C.Popovici afirma că :”Oricât l-am admira pe Eminescu ca poet, şi mai multă admiraţie merită ca gânditor politic.” Personalitatea geniului absolut al culturii române, cu deosebire în ipostaza de ziarist implicat activ în viaţa socială şi în cea politică a epocii lui apare, mai mult decât în toate perioadele exegezei precedente, reliefată  prin cercetarea documentară din ultimele decenii, când s-a evidenţiat dramatismul unei existenţe dedicate poporului său şi sacrificate până la martiriu pentru el. S-a remarcat şi faptul că până în prezent nici opera beletristică eminesciană nu a fost epuizată de istoria literară românească, dar o nouă deschidere o asigură punerea în circulaţie a ediţiei complete a manuscriselor acestui  inegalat creator de geniu al culturii naţionale. 

     Într-un moment când la Bucureşti spiritele luminate ale Academiei Române se întrebau într-o reuniune publică dacă Eminescu poate fi socotit “poetul naţional” al neamului,  în cenaclul de la New York se reconstituia sinusoida receptării poetului de către generaţiile liceenilor din epoca socialistă şi ale celor posdecembrişti. Argumentul decisiv pe care eu  îl invoc ori de câte ori se pune în discuţie calitatea lui Eminescu de poet naţional al românilor este adevărul că peste 100 de generaţii  de şcolari la cele mai diferite vârste l-au receptat pe poet, considerându-l al lor ca simţire şi conştiinţă-model, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun alt scriitor al neamului nostru, fie că ne referim la G. Bacovia, T.Arghezi, L.Blaga sau  la N. Stănescu şi indiferent de valoarea lor intrinsecă. În concluzie, fără să fi ieşit din nota firescului, dezbaterile acestei animate şedinţe de cenaclu au fost o reuşită. 

   În continuare, conaţionalii noştri din New York l-au evocat pe Mihai Eminescu la Consulatul General al României  în 16 ianuarie 2010. Iniţiativa a fost tot a scriitorului pr. prof. Theodor Damian, preşedintele Institutului  de Teologie Ortodoxă şi Spiritualitate, în colaborare cu ing Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine “Dorul”, lor alăturându-li-se Academia Oamenilor de Ştiinţă. De patru ani de când primesc invitaţia de a prezenta comunicări despre Eminescu la mijloc de ianuarie în America nu încetez să mă simt contrariată văzând că Institutul Cultural Român din New York, aflat în aceeaşi clădire cu Consulatul, nu participă la un asemenea eveniment important, pe care în mod firesc chiar el ar fi trebuit să-l patroneze şi să-l găzduiască. Oare şi în alte ţări asemenea  institute culturale manifestă o asemenea atitudine de somnolenţă în loc să-şi împlinească menirea? Simpozionul Eminescu, intrat de aproape două decenii în tradiţia culturală a comunităţii românilor de peste Ocean,  s-a impus a fi cel mai amplu eveniment academic din Statele Unite ale Americii. Totuşi, în România nu se preia prin mass-media evenimentul, care rămâne total necunoscut şi în anul acesta, când s-a ajuns la a 17-a ediţie, ca şi în cei precedenţi.  

  În deschiderea manifestării, Cristian Pascu a relatat  modul cum s-a finalizat un mai vechi proiect cultural al său prin aducerea la finele anului 2009 la New York a celui dintâi bust al Luceafărului poeziei româneşti. Este prima statuie a marelui poet care trece Oceanul către SUA şi în sens mai larg primul monument cultural românesc din “Lumea Nouă”, conceput să fie expus într-un spaţiu public de pe teritoriul american. Bustul a fost transportat cu un container în care s-a aflat şi noua catapeteasmă, care va înlocui vechiul iconastas de la Biserica Sf. Maria din Queens NY, care pentru moment adăposteşte bustul amintit, până la primirea autorizaţiei de amplasare a lui în vecinătate, la “Queens Museum of Art”. Lucrarea, în greutate de 90kg.,  a fost realizată în anul 1969, fiind turnată în bronz masiv la Arad, operă a sculptorului Nicolaie Goia-Pascu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi profesor la Liceul  “Nicolae Tonitza” din Bucureşti. Este un proiect cultural unicat în SUA, el întrunind aprecierile unui număr de 1.030 de români, care au semnat individual şi s-au alăturat demersului Societăţii Române Creştine “Dorul”. Acest moment de pionierat a fost atunci semnalat de presă, căci la plecarea Bustului din România, Agerpres-ul şi unele ziare de mare tiraj, inclusiv seiturile Antenei 3, au comentat acest eveniment de excepţie pentru românii americani din New York.

    În acest an aniversar Simpozionul a avut ca temă generală  Receptarea  lui Eminescu în cultura română în trecut şi astăzi. Au conferenţiat distinşi cercetători şi cadre didactice prestigioase ale domeniului, precum profesorii Theodor Damian şi Doru Tsaganea de la Metropolitan College din New York,eu, adică Anca Sîrghie de la Universitatea “Alma Mater” Sibiu, România, Tudor Spătaru de la Columbia University, USA, criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, Valentina Ciaprazi de la LaGuardia Comunity College din New York, dr. Napoleon Săvescu, directorul revistei “Dacia Magazin”  şi preşedintele Asociaţiei “Dacia Revival International Society” din New York.

  Răspunzând dezideratului de a actualiza o temă care  din motive politice obiective nu a depăşit cercul restrâns al specialiştilor domeniului, comunicarea mea, intitulată Anotimpurile receptării motivelor creştine din opera lui Mihai Eminescu, a avut o armătură ştiinţifică solidă,  concretizată în 38 note bibliografice, fiind rodul unei cercetări îndelungate. Ea  ilustrează  calea sinuoasă înregistrată în cele 4 perioade distincte ale abordării în istoria literaturii române a acestui domeniu mai puţin proeminent al operei poetice şi publicistice eminesciene. Este un registru poetic rămas în cea mai mare parte în filele de postume, care decenii de-a rândul au fost greu de accesat. După “îngheţul” finelui de secol XIX şi al începutului de veac XX, când prima abordare biografică a lui Alex. Grama a imprimat o notă negativistă, care a inhibat pentru un timp cercetarea în domeniu, perioada interbelică prezintă aspectul unui anotimp al “dezgheţului”. Aceasta este perioada primei adevărate deschideri, pe care gândiriştii au concretizat-o prin încercarea de a argumenta ideea că Eminescu a fost un precursor al mişcării lor ortodoxiste. De altfel, în toate etapele receptării critice abordarea acestei teme eminesciene a stârnit controverse aprinse. Aşa a fost nu numai cea dintre Eugen Lovinescu, ca mentor al modernismului, şi N. Crainic, ideolog al ortodoxismului, ci chiar în cadrul revistei “Gândirea”, T. Vianu contraargumentează ideile lui Radu Dragnea, iar viitorul eminescolog G. Călinescu descurajează la tinerii analişti improvizaţia şi lipsa spiritului critic în tratarea acestui aspect al creaţiei eminesciene, rămas pe mai departe fragil  ca deschidere documentară. În anotimpul “secetei cumplite”, cum poate fi definit proletcultismul ateist al perioadei comuniste, motivele creştine sunt puse sub sechestrul cenzurii, obstrucţionând cercetarea şi deviind unghiurile obiective de interpretare, chiar atunci când este vorba de G. Călinescu sau Şerban Cioculescu. Singurul care a înfruntat primejdia cenzurărilor ideologice în numele adevărului este Perpessicius, neîntrecut cunoscător al postumelor eminesciene. El a avut cutezanţa de a semnala existenţa unor motive religioase în universul liricii “ poetului nepereche”. Nevoia obiectivă de popularizare a manuscriselor eminesciene a resimţit-o acut filosoful Constantin Noica, care din 44 caiete, câte au intrat în zestrea Academiei Române în 1902, a izbutit să facsimileze doar 16, colindând ţara cu ele de la Bucureşti la Sibiu şi de acolo la Botoşani, dar el avea să moară fără a-şi vedea împlinit visul popularizării lor printr-o ediţie integrală. Ea există abia acum, când în capitala României tocmai s-a lansat şi ultimul caiet al manuscriselor eminesciene într-o ediţie completă, coordonată de acad. Eugen Simion şi care va ajunge nu numai la Chişinău ci şi la românii din America sau de pe alte continente.

    Prin antiteză, un nou  câmp de sondare a acestei teme eminesciene se creează în anii postdecembrişti, în “anotimpul rodirii”,  când pe baza unei documentări tot mai larg accesate de criticii literari este prezentat un întreg “univers” al creaţiei sale poetice şi publicistice în care apar motive creştine. Volume ample, ca cele ale profesorilor Dumitru Gh. Constantinescu şi Doru Scărlătescu de la Iaşi, Nicolae Suciu de la Constanţa sau  interpretări ale unor  prestigioşi cărturari bisericeşti, precum Valeriu Anania  de la Cluj-Napoca, oferă cititorilor şansa situării lui Mihai Eminescu în familia autorilor “inefabili” de lirică religioasă, alături de E.A. Poe, Baudelaire sau R.M.Rilke, antrenaţi, cum afirma prof. Constantin Ciopraga şi academicianul Mihai Cimpoi într-un “dialog fiinţial” cu divinitatea. Bipolaritatea argumentărilor se structurează antitetic şi pe opinia unor eminescologi, aidoma lui Dumitru Gh. Constantinescu care în lucrarea Eminescu şi spiritualitatea creştină, apărută la Editura Axa Botoşani în 2001, conchidea: “Eminescu a fost şi rămâne cel mai religios dintre toţi poeţii şi scriitorii noştri. ”(p. 249 ) Chiar dacă această comunicare a ilustrat cu  cea mai mare fidelitate solicitările temei generale, şi celelalte intervenţii au provocat acelaşi viu interes din partea celor mai mulţi dintre participanţi. Ei au urmărit cu încordare expuneri ca: M. Eminescu:Interpretări şi răstălmăciri a lui Th Damian, Eminescu în viziunea lui Nichita Stănescu de M.N.Rusu, M.Eminescu şi Gr. Vieru de Tudor Spătaru, Politica europeană a anilor 1880 reflectată în opera publicistică a lui M. Eminescu, de Doru Tsaganea, Patriotismul lui Eminescu de Napoleon Săvescu sau Eminescu şi romantismul european de Valentina Ciaprazi, în care diversitatea spectrului tematic a fost agrementată cu amintiri personale, cu evocări ale unor personalităţi din contemporaneitate.  

    Partea artistică a programului, într-o manifestare  culturală patronată  de Excelenţa Sa Pietro Luciano Pavoni, Consulul General al României la New York, s-a compus dintr-un recital de lirică eminesciană şi un altul din creaţia membrilor Cenaclului literar deja menţionat, activ în marea metropolă americană din anul 1993.  Artişti newyorkezi precum Lia Lungu, ziaristă şi iubitoare a cântecului românesc, poeţi ca Valentina Ciaprazi, Alex Amalia Călin, Ion Burcin, Th. Damian, clarinetistul Constantin Apostol şi solista Emilia Alexandrescu au încântat asistenţa, aşa cum, de altfel, ea era obişnuită de mulţi ani. Surpriza artistică a evenimentului au rezervat-o musafirii din Republica Moldova. Astfel Cristian Aldea -Teodorovici, organizatorul Festivalului de muzică “Două inimi  gemene”, fiul martirilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici, şi actorul Nicolae Jelescu, directorul Teatrului de poezie din Chişinău, au interpretat piese pe texte eminesciene şi au recitat versuri ale Luceafărului liricii noastre naţionale. Lacrimi de sfântă reculegere pentru destinul unui poet inegalat şi nu mai puţin pentru cel al neamului său urgisit. Nu au lipsit nici unele intervenţii spontane, ca realizarea unor înregistrări muzicale pe versurile poetei Valentina Ciaprazi, înregistrări prezentate ad-hoc de  dr. N. Săvescu, plin de însufleţire şi om de iniţiativă, ca de obicei.   Din expoziţia de carte românească recent apărută participanţii la eveniment au cules informaţii utile de documentare literară, aceasta fiind o altă tradiţie notabilă a evenimentului newyorkez. 

      În cea de-a treia zi, la Capela “Sf. Petru şi Pavel” din New York s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire a marelui poet şi publicist român. Dar nu numai atât. Din triumviratul personalităţilor pomenite cu acest prilej au mai făcut parte Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală, cărturar de vrednică amintire, şi poetul Grigore Vieru, la un an de la trecerea sa în lumea drepţilor. Invitat unic din România la acest eveniment complex, am fost rugată să prezint tema Motive creştine în opera lui Mihai Eminescu, dar am simţit nevoia să evoc şi pe Gr. Vieru, căruia în 30 noiembrie 2009 în cadrul Congresului Spiritualităţii Românilor de Pretutindeni, ajuns la a XIII-a ediţie, i s-a ridicat primul monument aşezat pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia în imediata vecinătate a statuii lui M. Eminescu. Erau prezenţi acolo români basarabeni şi alţi participanţi la congres, veniţi din 32 ţări, emoţionaţă să asiste la sfinţirea monumentului edificat de sculptorul Ion Adam. Împlinirea unui an de la stingerea poetului basarabean avea să stârnească iniţiative similare şi în alte oraşe din România şi din Republica Moldova. Se ştie că Gr. Vieru a avut un adevărat cult pentru M. Eminescu, între altele, evident în poezia-testament  Legământ, dedicată  în 1964 înaintaşului său de geniu. La rândul său, Mitropolitul Antonie Plămădeală, personalitate ecleziastică de  înaltă ţinută întelectuală, pusese în circulaţie o monografie necunoscută şi deci ignorată de istoria literară, anume cea a lui Elie Miron Cristea, care în 1895  o prezentase ca teză de doctorat la Universitatea din Budapesta.

     La slujba de Pomenire şi la Parastasul celor 3 mari conştiinţe naţionale colacul împletit în forma spicului de grâu şi voluminoasa colivă au fost oferite de Societatea “Dorul”. Aşa cum ţinea să menţioneze Cristian Pascu “e bine să nu omitem asemenea lucruri, care par unora simple detalii, deoarece noi, cei din America, facem aceste gesturi cu modestie, de cele mai multe ori pe propria cheltuială şi mai important decât atât, cu multă SMERENIE, (asta ca să folosesc şi un termen bisericesc).”

 La finalul evenimentului de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria, pr. Th. Damian anunţa că în aceeaşi formaţie organizatorică se va sărbători şi “Unirea Principatelor Române” în 24 Ianuarie 2010, legându-se o Horă a Unirii, după ce expunerile de substanţă ale lui M.N.Rusu şi Doru Tzaganea vor fi evidenţiat semnificaţia unui atât de important eveniment istoric. Într-adevăr, la împlinirea a 151 de ani de la marele şi emblematicul Act al Unirii Moldovei cu Ţara Românescă la 1859, sub sceptrul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (ca o curiozitate, în arhiva Societăţii Creştine “Dorul” se păstrează din 1904 o chitanţă originală de donaţie a membrilor săi, pentru realizarea statuii lui A.I. Cuza din Iaşi), de la Manifestarea de la Biserica Sf. Petru şi Pavel din Astoria NY nu a lipsit nici Comitetul de Doamne al Bisericii în frunte cu Anişoara Constantinescu (în costum naţional), diaconul cantor Cătălin Condurache, decanul de vârstă al Societăţii   sau  d-na Lucia Columb (într-un superb costum naţional cu cca. 2 kg. de argint masiv în broderia fustei), domnia sa împlinind frumoasa vârstă de 90 de ani. Şi lista poate continua cu alţi participanţi prestigioşi. A fost o nouă după amiază minunată în care s-a cântat, s-a dansat în horă şi s-au recitat poezii ale evenimentului şi s-a simţit româneşte.

      Am plecat din New York convinsă că în metropola americană vieţuiesc oameni de talent şi români de iniţiativă, iar rigoarea ştiinţifică a comunicărilor selectate pentru sesiunea simpozionului Eminescu, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, precum şi emoţia trăirii patriotice, atât de intense la conaţionalii noşti din diaspora, dau manifestării newyorkeze, susţinute de invitaţi din America, România şi din Republica Moldova, o notă de unicitate între aniversările organizate spre cinstirea poeziei naţionale pe diferite meridiane ale lumii la început de an 2010. Oricum am judeca lucrurile, lipsa comunicării prin reţelele mass-media din ţară a unor asemenea evenimente organizate de românii diasporei este păgubitoare pentru noi toţi, indiferent pe ce parte a Oceanului suntem trăitori.

III. “SUNTEŢI UN ADEVĂRAT AMBASADOR AL LITERATURII ROMÂNE ÎN AMERICA

În statul american Michigan există o mare comunitate de români şi, ca de obicei, când ajung aici sunt rugată să vorbesc conaţionalilor noştri, iubitori de cultură, despre literatură, fie în sala de conferinţe a unei biblioteci publice, fie într-o social hall al bisericii,  dat fiind faptul că instituţia credinţei funcţionează în comunităţile românilor americani drept un liant între compatrioţii noştri,  un liant cu multiple valenţe, inclusiv în plan cultural. Şi nu sunt deloc puţini românii americani însetaţi de cultură naţională, de care se simt îndepărtaţi fără voia lor. De data aceasta am fost invitată la Troy, într-o largă şi elegantă sală socială, cu aproape 100 de participanţi români. Nu au lipsit din sală foşti elevi sau studenţi sibieni, trăitori pe îndepărtatele meleaguri americane şi chiar sosiţi din localităţile de graniţă ale Canadei. O surpriză dragă sufletului meu mi-au făcut-o prof. Maria Raica de la Detroit MI venind la conferinţă împreună  cu frumoasa ei copilă, sau prof. Maria şi fiica ei, Magdalena Munteanu, care activează pe funcţie de contabilă la Universitatea Michigan din An Arbor, căci la timpul cuvenit mi-au fost pe rând eleve la licee din Sibiu, asemenea lui Odolean Simion Petru, aflat în sala de conferinţă cu soţia sa.   Ca şi la alte evenimente similare, la conferiţa fixată pentru ziua de 24 ianuarie au fost prezenţi Episcopul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America Irineu Duvlea, preotul făgărăşan Gh. Cârstea, ierodiaconul Sebastian sau Gh. Chindriş, preşedintele Societăţii “Avram Iancu”, care a subliniat semnificaţia actului politic al Unirii Principatelor Române din 1859. Conferinţa mea intitulată Mituri creştine în creaţia poetică şi în publicistica eminesciană, prezentată în power point, a evidenţiat cu referire la poezii precum Rugăciune, Colinde, colinde, Christ, Dumnezeu şi om, Învierea, Rugăciunea unui dac, Răsai asupra mea, etc, aspecte total interzise în şcolile româneşti din perioada comunismului, aspecte pe care chiar şi critica literară a acelei epoci le-au mistificat ca semnificaţie ori le-au nesocotit cu desăvârşire. După cuvântul lui George Alexe, dedicat românismului de tradiţie dacică, a urmat momentul de recitare poetică susţinut de Dorina Căluşeriu, iar profesoarele Doina Popa din Detroit şi Cristina Rahovean de la Association Canadienne Française de l’Ontario, Canada, au recenzat o carte recent apărută în ţară, volumul de proză Scorbură în cuib al lui Cornel Cotuţiu. Partea fierbinte a reuniunii a fost dezbaterea care a urmat, când am răspuns la întrebările  puse din sală privind  atitudinea instituţiei Uniunii Scriitorilor din România faţă de Mihai Eminescu, poetul naţional,  sau cum este el studiat acum în şcolile din ţară şi multe altele. Aşa cum ne-am prins de mâini spre a face tradiţionala Horă a Unirii, pe care am cântat-o acolo, departe de ţară, dar  cu un dor de cuvânt românesc ostoit pentru un moment, măcar, am simţit că devenisem o mare familie a românilor “uniţi în cuget şi în simţire”, iar aprecierea rostită  de organizatorul manifestării, ing. Călin Cutean, concluziv, anume că “sunt un adevărat ambasador al literaturii române în America” avea să prindă consistenţă abia după ce, purtând cu mine volumele oferite de Sorin Olariu ( Epigrame, mică antologie), de Octavian Maior ( Vecinătăţile săseşti în istoria oraşului Sighişoara), de Irineu Duvlea ( Cuvânt de suflet) sau cea venită de la Cornel Cotruţiu ( Scorbură în cuib),  am ajuns acasă, unde în aceeaşi seară şi nu numai am primit pe Internet felicitări de la unii participanţi:   

   * “Mă bucur foarte mult că am reuşit să venim la Conferinţa pe care aţi susţinut-o strălucit. Mi-ar fi părut rău să nu fiu acolo. Vă doresc drum bun înapoi acasă şi multă, multă sănătate şi putere de muncă, asfel încât să puteţi bucura cât mai multă lume cu splendidele prelegeri pe care le ţineţi.” Emilia Matei, Windsor, Canada

*“Mulţumim tare mult, a fost frumos, cu toate că pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, organizarea noastră mai lasă de dorit. Am fost de fiecare dată să vă ascult când ne-aţi vorbit despre nemuritorul nostru Eminescu şi de fiecare dată am învăţat ceva nou şi interesant. Vă mulţumesc încă o dată, vă doresc multă sănătate, dumneavoastră şi familiei, să vă dea Dumnezeu putere să mai veniţi şi să ne revedem cu bine.

                    Cu stimă şi deosebită consideraţie,  Pia Nanu, membră a Societăţii “Avram Iancu”, Detroit MI

 * Stimată şi dragă Doamnă Sîrghie,

             Vă mulţumesc încă o dată pentru bunăvoinţa şi dragostea d-voastră,

pentru felul în care ne-aţi oferit şi prezentat momentele de neuitat de ieri, de la Troy. Sunteţi o mare doamnă a românimii de pretutindeni, vă iubim şi vă stimăm,

vă dorim multă sănătate şi bucurii şi vă mai aşteptăm cu drag în mijlocul nostru.

              Dacă mai rămâneţi pe acest continent, poate vom mai avea ocazia altor

întâlniri. Aşteptăm veşti de la dumneavoastră cu multă bucurie.

                                           Cu respect şi mare drag, Prof. Doina Popa, Detroit MI

*“Ce mare bucurie că aţi reuşit să reveniţi şi să aduceţi atâta împlinire spirituală celor dornici de cultură.” Prof. Maria Raica, Detroit MI.

Chiar din Europa mi-a sosit un entuziast semn de simţire românească pentru Eminescu, din partea unor profesoare sibience stabilite în Austria, care au aflat din presă cele petrecute la Denver, la New York şi în cele din urmă  la Troy:

*”Minunat! Extraordinar! Cele mai frumoase gânduri şi cele mai calde felicitări pentru ceea ce aţi realizat şi pentru succesele Dumneavoastră, dragă şi stimată doamnă Anca!

Ne bucurăm şi noi alături de Dumneavoastră şi … îl iubim la fel de mult pe dragul, fără de seamănul nostru Eminescu!

Vă dorim în continuare numai şi numai bine, o şedere, în continuare foarte frumoasă în America, şi o întoarcere cu bine acasă!

Cu drag şi cu preţuire, ”                           Nuţi Cotu şi Mihaela, Austria

Nici newyorkezii de care nu de mult timp mă despărţisem nu s-au lăsat  mai prejos, dar din corespondenţa lor voi alege aporape aleatoriu, doar un exemplu:

*„Am citit articolul referitor la participările Dumneavoastră la manifestările din New York, Michigan şi Colorado. Mi-a plăcut felul în care le-aţi conceput şi realizat, la modul general. Felicitări! De  trei ori Bravo pentru prestaţia Dv. în America.

Imi amintesc cu multă plăcere de prima mea întâlnire cu Dv. la Harvard University din 2007 şi păstrez şi acum setul de fotografii în albumul Societăţii  “Dorul” de la Simpozionul ţinut la Divinity School, de la prestigioasa Universitate Americană, iar mai apoi şi de la celelalte prilejuri în care ne-am reântâlnit la Consulatul General din New York şi nu numai. 

Opinia mea este că de fiecare data v-aţi întrecut pe D-voastră înşivă în comunicări interesante şi cu multă substanţă, de un deosebit nivel academic, care vă fac multă cinste….”

Ing. Cristian Pascu, preşedintele Societăţii “Dorul”, New York.

  Nu ştiu dacă este dreaptă aprecierea organizatorului conferinţei de la Troy care definea drept  gest de diplomaţie culturală iniţiativa mea de a prezenta noutăţi într-un domeniu prea puţin cunoscut al cercetării literare în periplul meu prin 3 state din Lumea Nouă, dar comunicarea cu românii din comunităţile care m-au invitat să vorbesc la Denver, Colorado, la New York şi la Troy în statul Michigan a constituit pentru mine o experienţă nouă, convingându-mă cât de benefice le sunt conaţionalilor diasporei americane prezentările unor aspecte  importante ale artei naţionale. În noua epocă, cea a răspândirii noastre pe întregul Mapamond, nu găsesc nimic mai firesc decât dialogul permanent între românii de pe diferite meridiane ale lumii.

                            Conf. univ. Dr. Anca Sîrghie, Universitatea “Alma Mater” Sibiu

Exilul poetului – Octavian Maior: Spre alte lumi –

Posted by Stefan Strajer On January - 22 - 2010

Exilul poetului – Octavian Maior:  Spre alte lumi –

Autor: Silvia Jinga
Nu demult Octavian Maior si-a strâns in volum poeziile scrise de-a lungul anilor de peregrinari intr-un exil care incepea pentru el in jurul lui 1987. A simtit nevoia sa se intoarca la Sighisoara si sa incredinteze Tipografiei “Filotib” manunchiul liric care este o confesiune a unui suflet insingurat. Cu siguranta plecarea din patria muma a profesorului de istorie legat prin vocatie si ocupatie de fiinta nationala a generat nevoia de expresie a suferintei departarii. Am citit poeziile lui O. Maior ca pe un document uman emotionant de multe ori, ca pe un jurnal al unei constiinte nelinistite care nu se poate regasi pe sine odata separata de spatiul etno-cultural in care s-a format. “Chiar daca marea o treci sufletul nu-ti schimbi” marturiesea Eminescu intr-unul din manuscrisele sale. Frânturile lirice ale lui O. Maior atesta inca o data acest fapt. Transplantarea pe alte meridiane poate rezolva probleme de statut material, dar nu pe cele de conflict interior.
Ce-l framânta de fapt pe eul liric al volumului este inadecvarea la spatiile culturale straine in care a intrat si in care se simte un dezradacinat. Intelegem din poezii cu accente de diatriba politica precum Dictatorilor români, Doamne, Ruga, Casele furate ca autorul s-a exilat din cauza unor sentimente disidente fata de tirania comunista. De peste hotare urmareste cu sufletul incrâncenat tensiunile sociale manifestate in România lui Ceausescu prin protestele minerilor din Valea Jiului sau prin cele ale muncitorilor brasoveni, semne prevestitoare ale colapsarii totale a comunismului. Supravietuirea fostei nomenclaturi de partid dupa caderea regimului si continuarea acelorasi practici corupte ii smulge lui O. Maior accente de blestem popular in poezia Casele furate: “Blestemati sa fiti cu totii/Sa va calce ghiara mortii/V-ati facut stapâni acum/Pe noi ne-aruncati in drum/Iar in casele furate/Cei cu suflete spurcate/N-am uitat ca-n toiul noptii/Ne-ati fortat zavorul portii”(p. 36).
Poezia lui O. Maior porneste de obicei de la un fapt concret autobiografic, incercând sa se inalte apoi in sfera mai inalta a meditatiei pe teme etern umane cum ar fi: vanitas vanitatum, dualitatea existentei umane finite cu aspiratii spirituale spre infinit, presiunea implacabila a timpului, drama omului ca “trestie gânditoare”, intrebându-se asupra sensului prezentei lui in univers. Tipica pentru aceasta schema lirica este poezia Prin mine trec toate. Pe tarmul Atlanticului se simte ispitit de introspectie, marturisindu-si zbuciumul sau asemanator cu ritmica valurilor: “Vin gânduri navalnic adâncu-mi sa-mi sape/Acolo la vechile mele izvoare/Stoluri de pasari s-aseaza pe ape/Sa-si caute hrana sub soare”. (p.13) Intrebându-se asupra intelesului vietii omenesti, isi raspunde in sens mistic: “Dar iata ca Soarele-apune/Si-s singur aici pe-nserate/O voce divina imi spune:/”N-ai teama! Prin mine trec toate.” (p.13). Pacat este ca gravitatea temei e slujita de mijloace de expresie insuficiente care transforma uneori poezia in simpla versificatie: “Intreb cu sfiala pe Domnul cel Sfânt:/Unde sunt toti care-au fost? Zbaterea noastra aici pe pamânt? Are sau n-are vreun rost” (p. 13).
Inflexiunile lirice autentice sunt declansate mai ales de trairea in amintire: “Doruri din suflet veneau sa ne sape/In timp ce pe maluri usor/Târnava purta povara de ape” (Cândva, p.15) sau de constantul dor de plaiurile mioritice: “Departe-s departe de tine/Cetate urcata pe inimi de deal/Ascult cum se zbate in mine/Chemarea spre tine Ardeal.” (p. 15) sau “Ma cheama poteci, tainuite pe deal/Acolo departe, departe-n Ardeal”(p.28). Ca se afla la Ybbsitz in Austria sau in Sterling Heights in Michigan e cutreierat de acelasi “tainic dor/Dar departe-s de izvor” (Afara, p. 17). Este asta o reminiscenta de lectura din Blaga sau simpla coincidenta? Poetul “mut ca o lebada” cânta si el: “numai in Lancram sub razor/ramas-a tânar un izvor”. Si izvorul este matricea stilistica a spatiului originar care hraneste inspiratia creatorului. Cea mai vie exemplificare a acestui adevar este Constantin Brâncusi care si-a extras viziunea sculpturala din zestrea folclorica si etnografica a poporului român.
Melancolia trecerii timpului este privita uneori cu o ironica detasare ca in poezia Anii: “Se leagana anii/Pe-al valului Timp/Dispar din Olimp/Si zeii sarmanii”.(p.31). Sursa acestei detasari este sentimentul unei ordini prestabilite de Marele Programator, in puterea caruia ne aflam cu totii: “Inchisi in capcana/In care ne-ai prins/Alina-ne rana/Tu Cel Necuprins.”(Anii, p. 31). Astfel stând lucrurile, nu ne ramâne decât sa traim in stoica impacare ceea ce ne este dat: “Vad anii ca frunzele toamnei plutind,/Viata-i eterna, traieste-o zâmbind.” (Gânduri de toamna, p. 28). Calma resemnare este sfâsiata uneori de acuta durere abia inabusita: “Urmele mele se pierd in zapada/Ca si zilele câte mai sunt”. (Clipe de iarna p. 32).
Clipele de viata din acest jurnal liric se rostuiesc in jurul antotimpurilor, a sarbatorilor traditionale, a ocaziilor culturale, a ecourilor din istoria recenta a patriei lasata in urma, dar niciodata uitata. Desigur este nevoie de inca multa staruinta asupra cuvântului pentru ca trairile biografice sa faca saltul in planul unei viziuni poetice. Fara indoiala ca multi se vor regasi in acest document uman pretios pentru emigratie.

Asigurarea sanatatii si asistenta medicala

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2010

Asigurarea sanatatii si asistenta medicala
Partea I

Autor: Emil Gheorghiu

Reforma sanatatii propusa de Presedintele Obama a provocat – si inca va mai provoca – dezbateri foarte intense. Aceste dezbateri au loc tocmai când sunt necesare masuri stiintifice urgente – dupa abuzuri de lunga durata – pentru a proteja poporul american de o criza de sanatate care va afecta cea mai mare parte a populatiei. Din nefericire, aceste dezbateri reprezinta mai mult ideologii politice decât grija de a preveni o criza de sanatate de proportii si mai mari, si de a reduce costul asigurarii medicale.
Pentru ca noi confundam ingrijirea sanatatii cu ingrijirea medicala, si asigurarea sanatatii cu asigurarea medicala, noi recurgem mai mult la masuri medicale pentru a preveni si trata imbolnavirile. Din aceasta cauza asistenta medicala este abuzata si de pacienti si de industria medicala si farmaceutica. Pentru asigurarea sanatatii noastre noi trebuie sa observam nevoile corpului nostru, iar guvernul ar trebui sa asigure poporului american – cel mai generos popor din lume – cerintele noastre esentiale de sanatate care le voi arata mai jos.
Asistenta medicala este absolut necesara numai in cazurile de accidente si urgente când medicamente si interventii chirurgicale sunt recomandate si inevitabile pentru a salva vieti omenesti. In toate celelalte cazuri, folosirea medicamentelor si interventiilor chirurgicale sunt nu numai o frauda care va falimenta tara, dar si o risipa care nu ne va proteja de cele mai moderne boli ca: bolile de inima, cancer, diabet, artrita, obezitate, etc. Industria medicalo-farmaceutica – asa de importanta cum de altfel este – nu a avut succes in tratarea acestor boli, si nici nu ne va ajuta sa prevenim epidemiile de gripa sezoniala, porcina sau aviara in ciuda bilioanelor de dolari cheltuite cu reclamele la televiziune pentru a ridica si mai mult costul acestei fraude.
Acest lucru nu inseamna ca nu sunt alternative. Adevarul trist este ca ele cu greu sunt discutate. Toate aceste boli si epidemii pot fi prevenite printr-un regim alimentar adecvat, exercitii si alte masuri de viata sanatoasa cu ajutorul Fundatiei „Heatth Heritage” chiar aici in Ann Arbor.
Fundatia „Health Heritage” este o organizatie non-profit dedicata excelentei in educatie si sanatate, si prevenirii epidemiilor de gripa. Noi trebuie sa renuntam la regimul cu „alimente bogate in calori si sarace in elemente nutritive” care este cauza celor mai multe boli acute, cronice si catastrofale, si a crizelor noastre in educatie si sanatate. Noi trebuie sa mâncam mai bine si mai sanatos – si datorita sistemului nostru de agricultura si conservarea alimentelor cu multe produse chimice – ar fi mai bine sa pretindem si sa folosim alimente organice cât mai proaspete si mai sanatoase. Noi nu le vom obtine daca nu le pretindem. Aceasta este adevarata reforma de sanatate care mai poate salva generatiile prezente si viitoare de o degenerare fara precedent care – din nefericire – lideririi nostri nu o considera.
Care este diferenta intre planul de asigurare a sanatatii si planul universal de asigurare medicala? Planul universal de asigurare medicala propus: este numai un plan ca doctorii, spitalele si companiile de medicamente vor fi platite in fiecare an la o rata mai mare de inflatie; nu previne bolile si epidemiile; nu este o asigurare ca oamenii vor deveni mai sanatosi fara efectele secundare de scurta si lunga durata ale medicamentelor si vaccinurilor mai mari decât problemele de care ei deja sufera, vor creste epidemiile de gripa, boli cronice, degenerative si catastrofale; nu pot impiedica gripa porcina si aviara sa iasa de sub control, vor falimenta tara in mai putin de zece ani.
Planul Fundatiei „Health Heritage” de asigurare a sanatatii: va ajuta oamenii in primul rând sa nu se imbolnaveasca; va da membrilor sai educatia necesara in Stiintele Nutritiei si Sanatatii de care au nevoie pentru a-i ajuta sa se hraneasca corect, sa traiasca sanatos, si sa foloseasca asistenta medicala numai in cazuri de accidente si urgente când drogurile si interventiile chirurgicale sunt recomandate si inevitabile; va ajuta doctorii sa capete educatia necesara pentru a practica o medicina conservatoare conform juramântului lui Hipocrate, parintele medicinei, „sa nu ranesti omul”.
Doctorii nu vor mai avea nevoie sa cumpere „malpractice insurance”, va ajuta atât pacientii cât si doctorii sa reduca abuzul de medicamente, si sa nu mai faca confuzie intre ingrijirea sanatatii si ingrijirea medicala; va ajuta familiile tinere sa aiba numai copii sanatosi, calmi, cumpatati si inteligenti, si cu un potential ridicat pentru o educatie superioara. Din cauza sistemului prezent de ingrijire a sanatatii noi pierdem generatia tânara. Mai mult de 50% din copiii nostri sunt grasi sau obezi, agresivi, violenti, si unii dintre ei chiar criminali; colaboreaza cu fermele familiare pentru a mari productia de alimente organice proaspete si sanatoase pentru a proteja membrii sai de otravurile folosite de fermele comerciale, si de gunoaiele importate pe timpul iernii din tarile din emisfera sudica, in special din Chile; mareste responsabilitatea organelor alese pentru protejarea populatiei de otravurile folosite in alimentele si bauturile racoritoare, si medicamentele otravitoare când nu sunt necesare.
Invatati si memorati bine acest lucru: „Problemele noastre de sanatate provin de la toxinele acumulate si neeliminate. Când corpul nu mai poate tolera toxinele acumulate, el initiaza o boala sau o criza pentru a se dezintoxica singur. Numai corpul nostru isi poate restabili sanatatea, daca ii dam aceasta sansa. Puterea magnifica si inteligenta care ne-a construit dintr-un ou fertilizat ramâne cu noi toata viata. Nu numai ca el este capabil sa ne refaca sanatatea, el este singura putere capabila sa ne restaureze sanatatea daca nu s-au produs deja defectiuni care nu mai pot fi reparate”.
Noi nu putem sa fim otraviti si vindecati in acelas timp cu droguri numite medicamente. Nici nu ne putem restabili sanatatea cu ierburi, tratamente si alte manipulatii. Orice vindecare sta in puterea corpului nostru daca ii dam aceasta sansa sa se dezintoxice, si apoi sa adoptam un mod de viata sanatos.
Stiti voi ce inseamna un mod de viata sanatos? Stie mama, tatal sau doctorul vostru ce inseamna un mod de viata sanatos? Ati invatat voi in scoala cum sa traiti un mod de viata sanatos?
In primul rând nu trebuie sa faceti nimic ca sa vindecati o boala. Orice amestec din afara este o greseala. In mod sigur va va râni si mai mult, mai de vreme sau mai târziu, pentru ca insasi boala este un efort al corpului de a se vindeca. Daca regimul vostru alimentar si alte nevoi ale corpului sunt cele folosite in mod obisnuit, voi traiti adânc intr-un regim care otraveste corpul vostru. Acest regim este inca si mai rau daca nu faceti exercitii si aveti un mod de viata stresat. Ca sa stiti daca aveti corpul otravit, este usor de demonstrat daca va abtineti de la orice aliment cu exceptia apei timp de 24 la 36 de ore, si limba se va incarca.
In al doilea rând, trebuie sa observam atent nevoile corpului nostru si toate cerintele lui esentiale ca: aer proaspat, apa pura, temperatura confortabila, curatenia corpului, somn adecvat, alimente proaspete specifice adaptarii noastre biologice, exercitiu viguros ori de câte ori este posibil, soare si lumina naturala, odihna si relaxare, venit asigurat, apartenenta la un grup social, expresia organelor reproductive, dragoste, apreciere si stima, satisfacerea simturilor estetice.

Fundatia „Health Heritage” tine cursuri pentru membrii sai in Stiinta Nutritiei si Sanatatii, si demonstratii cu alimente organice de felul cum trebuie sa mâncam sanatos in raport cu cele trei cicluri biologice: digestie, asimilare si eliminare.
Fundatia „Health Heritage” ajuta membrii sai sa-si dezintoxice organismul pentru a evita imbolnavirile, si pentru a vindeca boli de orice natura fara efectele secundare de scurta si lunga durata ale medicamentelor. Fundatia isi asigura responsabilitatea fata de membrii sai pentru programele ei educative, si roaga toate celelalte scoli de educatie si sanatate sa faca la fel. Vrem sa facem orasul Ann Arbor o comunitate model de oameni educati si sanatosi pentru Statul Michigan, si orasul Michigan un model pentru tot restul tarii.
Fundatia „Health Heritage” raspunde la telefonul (734) 222-0442. Eng. George Emil McOllan (Gheorghiu), M.S., Ph.D., Presedinte Fondator.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors