EDITORIAL

Posted by Gabriela Petcu On December - 5 - 2011

DICTATURA  MORALEI

Maria Diana Popescu

 

Şaizeci de ani de eforturi integratoare au slăbit în mai puţin de trei ani. Ideea Europei Unite încasează lovitură după lovitură, încît e de mirare cum de nu s-a fluierat knock-out-ul. Euro a scăpărat scîntei tot anul pe plita leului românesc, unde s-au perpelit zburătoarele cu garnitură nelimitată de antibiotice importate din Germania. Cine să-i apere pe români de hormonii puilor electrocutaţi şi pe cîini de lumea cealaltă? Abia năşit la Guvern, bugetul pe 2012 atrage critici dure. Scad cheltuielile la sănătate, cresc la serviciile speciale. Aceeaşi gargară pretutindeni! Sarkozy doreşte înfiinţarea unei trezorerii europene, altă instituţie de tocat fonduri. Obama plănuieşte (re)reformarea sistemului de asigurări de sănătate din întreaga lume, echivalentă haosului şi închiderii spitalelor. Mă îngrozesc la auzul denumirii unor instituţii de furat. Banii au devenit instrumentul prin care oameni de nimic distrug naţiuni cu potenţial valoros.

 

Oraşele patriei sînt înţesate cu sedii de bănci, farmacii, firme de recuperare, bordeluri, vile opulente, şaormerii, moluri, reţele, clanuri, pistolari, magazine de vise, hoţia n-are intermitenţe. O bombă cu ceas – sărăcia – împînzeşte casele românilor. Sistemul prea alambicat şi pricinos îi va obliga pe politicieni să ţină ceva roşu în buzunar de sărbători, ca să nu facă indigestie cînd scoboară hălcile afumate, rămase în podul ţării, sau cînd dau cep butoaielor ca să prindă curaj, ca la anul să ne asigure alte locuri de veci. Fauna care a căpuşat poporul tot anul va pleca în vacanţe de lux, iar scutul de la Deveselu va intra în carantină. Să fi devenit vulnerabile obiectivele antirachetă la reducerile bugetare americane? Sau, la reuniunea Comisiei pentru apărare şi securitate a N.A.T.O. din octombrie, reprezentanţii Franţei, Rusiei şi Ucrainei i-au poftit să-şi ia jucăriile şi să se întoarcă acasă? Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron a ridicat problema eficacităţii defensive a scutului antirachetă, afirmînd că sistemul, care l-a supărat pe Putin, nu va intercepta decît o pătrime din rachetele clasice. Retragerea unor nave şi echipamente din Europa le va aduce bani în puşculiţă. Deşi înglodaţi în 14 mii de miliarde de dolari, americanii îşi vînd hîrtiile cu cea mai mică dobîndă din istorie. Se împrumută ieftin, îşi finanţează deficitul cu cele mai mici costuri, inundă piaţa mondială şi se folosesc de banii statelor slabe.

 

Analiştii nu ne spun pe ce lume trăiesc, îşi văd de meserie. Aşadar, române, transpiră în continuare, fii cumpătat de sărbători, nu te baza pe pensia prezumtivă! Politicile economice ni le putem aplica fiecare la nivel micro. Întrecerea socialistă a băncilor a transferat în timpul anului povara crizei pe spinarea românilor. De la fatidicul decembrie încoace, în locul ceainăriei, alimentarei, aprozarului, şcolii, grădiniţei, căminului, librăriei, magazinului de încălţăminte, au fost mutate sedii ale unor bănci cu funcţionari la patru ace, care te întîmpină cu o cafea şi cu oferta unui credit. Studiind piaţa noastră, bancherii străini au concluzionat că românii doresc creşterea nivelului de viaţă (de aceea li s-a dat şi un rol adecvat în lovitura de stat din 1989) şi au trimis scrisori de dragoste clienţilor, invitîndu‑i doar cu buletinul la credite. „Bună ziua, va oferim un credit avantajos! Vă rog, luaţi loc! Oferta este foarte bună pentru dumneavoastră!” La fel ca în piaţa de zarzavaturi, ofertele curgeau pe bandă rulantă. O adevărată întrecere între bănci. Cu buletinul în buzunar, oamenii au dat buzna în sucursale, venise timpul să trăiască mai bine. Chiar meritau.

 

Legislaţia a întreţinut şi a acoperit fraudele băncilor, ale clanurilor, bancherilor şi bogătaşilor fără scrupule, închipuiţi şi lacomi, care au păgubit poporul. Prinşi cu ocaua mică, deveneau brusc bolnavi şi cereau eliberarea. Tactica e veche, azi s-a cosmetizat doar. După cel de-al doilea război mondial, indivizi abili, aflaţi în diferite funcţii, cumpărau certificate care atestau că sînt nebuni, că prezintă deviaţii comportamentale sau alte afecţiuni ale sistemului nervos, cauză care îi scotea în afara responsabilităţii. Actele erau ţinute sub cheie şi cînd picau la ananghie, scoteau hîrtia miraculoasă. La fel şi astăzi. Escrocii înşelă statul, au propriile reţele de televiziune, reuşind să-şi menţină escrocheria pe o treaptă înaltă. N-ar strica o epidemie de smerenie, profund creştină, administrată prin vaccinuri, care să-i trimită la locurile lor. Adică în pătrăţica din care, moralmente, să nu mai poată evada mai sus decît competenţele reale. Analfabeţii au ajuns să-şi afirme cu prea-suficienţă „competenţe” enciclopedice, dînd cu aer academic verdicte distructive. Nimeni nu pretinde politicianului să se dedice studiului fenomenologiei lui Hegel. Ar fi absurd. Dar nici politicianul risipitor şi îndestulat nu trebuie să dea lecţii de filozofie poporului. Adică să-i calculeze anual necesarul de bani şi de hrană. Cînd eşti politician, pierzi legătura cu tine însuţi şi te îneci în impostură, la fel ca în patima băuturii. Teologic, sminteală şi arghilofilie se numeşte. Tot timpul ameţit de aburii puterii şi de cîştig, conştiinţa de sine se lasă posedată. Tot în limbaj teologic, slavă deşartă însemnînd. Ei!, sînt chestiuni delicate, cine să-i tragă la răspundere pentru ele? Dumnezeu sigur, mai devreme sau mai tîrziu. Chiar şi ei înşişi se pedepsesc pe sine. Nu vedeţi ce feţe întunecate au? Numai un duhovnic bun ar scoate pe diavol din năravurile lor şi i-ar reda credinţei, moralei şi patriotismului.

 

Aşadar, vom avea de toate de sărbători: alţi 300000 de şomeri, iar pe tarabele acestui iarmaroc, talcioc, obor, tîrg capitalist, degradat peste măsură, foarte mulţi politicieni la-ndemînă, pe gratis. Doar să deschidem televizorul. Sîntem bogaţi în politicieni, important este să facem diferenţa între ei, ca la piaţă, între merele sănătoase şi cele putrede la mijloc. Ei au „muncit” tot anul la lopată, au săpat tunele în buget cu rară şi subtilă eleganţă, păstrînd curate, în România, frauda şi lupta pentru putere şi pentru avere. Mai lăsaţi munca de salahor şi puneţi mîna pe carte! Pe o carte de morală. E timpul! Mult curaj şi sănătate. Spor la citit! V-aşteptăm la anul cu chestiuni adevărate şi deştepte.

 

După expresia bine cunoscută a lui Sloterdijk, este necesară o dictatură a moralei, altfel istoria se va repeta, va sări cu un pas înainte în recolonizare şi sclavie.

 

OZN-urile şi APOCALIPSA

Posted by Stefan Strajer On November - 14 - 2011

OZN-urile şi APOCALIPSA

 

Autor: Maria Diana Popescu

 

Credulii care au adormit în transpiraţii, murmurînd numele sfîrşitului, par urmăriţi de ghinion. Apocalipsa s-a amînat din nou. Asteroidul a făcut cu mîna pămîntenilor de la mii de kilometri distanţă, dînd peste cap organigrama profeţilor care uită să-şi ia medicamentele şi dorm cu armaghedonul sub pernă. Predicţiile încadrate în consistenţa unor abstracţiuni au devenit biete fatalităţi jurnaliere. „Profetul Apocalipsei”, cum a fost denumit Harold Camping, californianul de 90 ani, fost inginer de profesie, a recunoscut în direct la un post de radio că a dat greş anul acesta cu prognozele sfîrşitului lumii, cerîndu-şi scuze. M-am lămurit cum stau lucrurile cu ingineriile din mintea profanatorilor: apocalipsă e atunci cînd un om cu deviaţii patologice, cu un grad de cultură minimal, închipuit şi paranoic, se crede inginer atoateştiutor. A fost mare vînzoleală în media, numerologii au pus în calcule bizare Universul, şi tot soiul de profeţi şi-au scos apocalipsele pe tarabă. Teoreticienii, astrologii, metafizicienii au zumzăit îndeajuns cît să fie de acord cu teoria potrivit căreia omenirii i se va opera o trezire spirituală, nu acum, ci la anul. Adică, cineva din hăul îndepărtat va roti cheiţa responsabilă cu evoluţia inteligenţei, şi dintr-o dată se va deschide un sait pe gugăl care ne va teleporta într-o altă dimensiune, cu un simplu clic. Minunat! Extratereştrii vor face asta, tot ei au aruncat cu bolovanul ăla de asteroid marţea trecută spre Pămînt.

 

Adepţii ştiinţelor oculte au intrat în gardă, gata să-şi ţină răsuflarea dacă universul ar fi umblat la mintea pămîntenilor sau ar fi venit cu evenimente neobişnuite. Cei care au folosit abuziv cuvîntul apocalipsă au lucrat 24 din 24 la celebra aliniere: 11.11.’11. Internetul acesta năuc a fost invadat de texte insistente asupra caracterului mistic al coincidenţei, asociat catastrofelor naturale sau celor provocate. Cu alte cuvinte, apocalipsa ar fi venit, ca Anul Nou, în funcţie de fusul orar. Sigur, mai urmează 12.12.2012, însă pe atunci Europa va trai într-o nouă eră a austerităţii, instalată odată cu fatidica aliniere din 2011, pusă pe schimbări la vîrfurile statelor. Dacă tot n-a venit încă apocalipsa descrisă de proorocii Evangheliei, ceva asemănător tot a venit: Istoria şi historismul, dislocate de vectorul diacronic, în unele cazuri au fost legate la ochi şi ciuruite de gloanţe, în altele, bombardate sistematic sau linşate de rebeli antrenaţi. Cum în corpul social, la fel ca şi în natură, nimic nu se pierde, ci totul se transformă, în funcţie de măsura interesului, mentalitatea rămîne captivă în postmodernitate. Ceea ce se poate măsura cu aproximaţie este nesiguranţa, teama şi suspiciunea. Ele nu ne pot părăsi în condiţiile apocaliptice dictate de puterile lumii. Sîntem deja în Apocalipsă. A fost doar puţin atenuată, dar va reveni. E de meditat…

 

Dacă tot se pune problema unei catastrofe, e suficient să privim urmările catastrofale ale jocului de-a criza, faţă de care capacitatea omului de a le rata este fragilă. Greciei i-a fost schimbat premierul, cel al Italiei, omniprezent în presa de scandal cu celebra bunga-bunga, cel care a gafat cît a putut în cariera diplomatică, implicat în cele mai neobişnuite scandaluri sexuale, cel care a primit ca bonus o statuetă în figură, numărîndu-şi ceasurile, a declarat sec: demisionez. Butoane, alarme, rachete, crime, oricînd se poate pune mausul pe „ok” şi gata apocalipsa la ordin. Butonarea, la noi o modă, controlează puterea, boala votului la două mîini a contagiat sus-puşii, rezistenţi pe seama butoanelor de clan. O adunătură de vîrsta a patra, fără demnitatea, fără ruşinea vîrstei, batjocoreşte peste jumătate dintre români, care potrivit unor sondaje GfK, au probleme cu banii, mulţi îşi cumpără mîncare în rate şi se îmbracă de la second hand. Ministreasa care a cheltuit o groază de bani pe frunza pescuită de pe internet, adună semnături pentru moartea cîinilor comunitari. Ruşine! Exhibiţionism, obscenitate şi degenerare peste tot în lume. În Parlamentul Poloniei a pătruns, de curînd, prima femeie hibridă, decizie care a şocat această ţară romano-catolică tradiţionalistă. Din bărbat, a ajuns femeie-parlamentar.

 

Convinşi că în politică e la fel ca în chimie, adică amesteci un acid cu o bază şi obţii, de regulă, o sare şi apă, puterile Europei ne tratează cu sare în ochi şi cu spălături cu apă chioară. România şi nicio altă ţară nu primesc practic ajutoare financiare. Doar înştiinţări de plată. Fondurile europene nu există în fapt. Sînt fonduri virtuale, un circuit de hîrtii ieftine într-un sistem-caracatiţă. Numai contribuţiile reale ale statelor membre sînt direcţionate către parlamentarii europeni şi în buzunarele şpăgarilor din comisia europeană. De aceea s-a înfiinţat şi la noi încă o „autoritate” în circuit – un minister fictiv şi el, de tocat banii virtuali, de care nu era nevoie, existînd, de altfel, o agenţie specializată. Puterile europene îşi urmăresc interesele. Într-o altă ordine de idei, privind retrospectiv în Europa, dar cu datele de la borna prezentului, vom înţelege odată pentru totdeauna de ce Germania şi Franţa au impus moneda Euro. Ţările care au adoptat-o dansează acum după flautul politicii fiscale moşite la Berlin şi la Paris şi băgată pe gît popoarelor, pe post de directive U.E.  Aşadar, nu ar fi fost cazul să se ia drept literă de lege orice directivă a U.E.  Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrgul puterilor, şi pentru că fiecare stat are particularităţile lui economice, acestea, în inteligenţa lor, ca şi acum o sută de ani, sau acum şaptezeci de ani, s-au trezit cu unele naţiuni legate ca pietrele de moară de gîtul lor, şi n-au decît, sufocîndu-se, să resusciteze zona euro pe spinarea proprie. „Amicus certus in re incerta cernitur”. Ca să răspund înainte de a fi întrebată inginereşte, „da’ tu cine eşti, de vorbeşti despre toate?”, mărturisesc că sînt un voluntar care doreşte să (re)construiască, fără proiecte costisitoare, fără bani virtuali europeni, pilonii patriotismului şi ai tradiţiei creştine. Iar în chestiunea cu apocalipsa, este la fel ca şi cu ozn-urile: lumea ştie de existenţa lor, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat.

 

Sărăcia – starea de fapt a românilor

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2011

Sărăcia – starea de fapt a românilor

 

Autor: George Petrovai

 

            Așa cum omul are înclinația genetică spre păcat, minciună și strâmbătate, iar nu spre virtute, adevăr și dreptate, tot astfel societățile înclină mai degrabă către sărăcie și nefericire decât înspre prosperitate și fericire. Căci toate comunitățile umane (de la cele mai simple, cum ar fi familia, până la cele mai complexe – popoare, națiuni, conglomerate de națiuni) sunt în definitiv niște sisteme în necontenită mișcare și transformare, cu siguranță cele mai complexe și mai dificile sisteme pe care mintea omului caută să le cunoască, să le organizeze și să le dirijeze.

            În chip asemănător celorlalte tipuri de sisteme, comunitățile umane (sistemele sociale) sunt formate din indivizi (elemente) și din multitudinea relațiilor statornicite între aceștia – fie relații de consangvinitate, fie relații de liberă asociere, fie (grosul acestora) relații impuse prin legi cu caracter general și obligatoriu.

            Dificultatea înțelegerii și supervizării unor astfel de sisteme decurge atât din diferențele psiho-mentale dintre indivizii alcătuitori (înzestrare intelectuală, grad de cultură, nivel de pregătire profesională, rolul atribuit factorului moral prin credință și educație etc.), cât și din complicatele raporturi statornicite între aceștia deopotrivă de tradiție (vechi mecanisme de atitudine socială) și de legile emise de-a lungul timpului în vederea preîntâmpinării inerentelor conflicte generate de derapaje, care toate la un loc au menirea să facă sistemul social măcar mai ușor suportabil de către majoritatea cetățenilor, dacă armonizarea general umană rămâne pe mai departe un vis al utopiștilor.

            Iată motivul pentru care cârmuitorii de pretutindeni acordă prioritate principiului Decât dezordine mai bine nedreptate, chiar dacă unii dintre ei or fi fost cândva animați de idealuri precum binele și fraternitatea generală…

            Revenind la conceptul de sărăcie, trebuie subliniat că, deși ea (sărăcia) nu este un viciu decât conjugată cu degradarea moral-sprituală, ipostază în care cu adevărat se fac simțiți colții mizeriei și dezastruoasele consecințe ce decurg de-aici pentru sănătatea unei societăți, totuși, nici o societate nu poate cunoaște prosperitatea reală atunci când majoritatea cetățenilor sunt săraci și timorați.

            Ce-i de preferat, sărăcia morală ori cea spirituală?

            Marile și plinele de învățăminte exemple din morala și filosofia universală pun în evidență necesitatea acceptării sărăciei exterioare de către cel care dorește bogăția și pacea lăuntrică: Nemuritorul Buddha (Sakya-Muni) n-a șovăit să-și lepede privilegiile de prinț și să caute singurătatea, conștient fiind că numai prin meditație și asceză poate cunoaște ataraxia și prin ea fericirea eliberării depline; două sute de ani mai târziu, Socrate, acest nemuritor prinț al gândirii libere și curajoase, le-a oferit semenilor memorabile mostre din disprețul său suveran față de fast și bogăție; iar mai presus de toți, Mântuitorul Iisus s-a afirmat drept dușmanul neîmpăcat al bogățiilor adunate pe pământ, ”unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții”.

            Câți dintre slujitorii bisericilor din toate timpurile au urmat pilda și îndemnurile Învățătorului? Orientându-ne după opulența catolică, opulență împotriva căreia s-a ridicat Reforma (a doua mare schismă a creștinismului) și luând aminte la belșugul etalat de cam toți slujitorii bisericii orientale, avem dovada concludentă că numărul adevăraților urmași ai apostolilor este jenant de mic.

            Căci bisericile nu numai că au admis și continuă să admită bogăția, dar chiar se zbat din răsputeri să înșface noi și variate bunuri (donații libere ori impuse sub formă de zeciuială, diverse tranzacționări de acțiuni și alte valori etc.), banii și avantajele materiale oferite la schimb fiind de cele mai multe ori singura modalitate, pe cât de concretă pe atât de convingătoare, în acțiunile de atragere a neofiților, respectiv – așa ca în cazul bisericilor neoprotestante – în ofensiva răspândirii crezului ”până la marginile pământului”.

            Este adevărat că mai sunt pe ici-pe colo fețe bisericești care și-au făcut o datorie de conștiință din a trăi sobru, ba chiar la limita sărăciei, lucru demn de toată cinstea și prin aceea că astfel de existențe pilduitoare ilustrează netemeinicia sofismelor utilizate de regulă de către protipendada clericală pentru a-și justifica rușinoasa și neîntrerupta contradicție dintre vorbe și fapte, precum mult invocata spusă Să faci ceea ce zice popa, nu ceea ce face el

            Că bogăția reprezintă o stare exterioară și absolut întâmplătoare pentru om, rezultă cu prisosință și din exemplul dat de aceia care deodată, din îndemnuri doar de ei auzite, se hotărăsc să-și împartă averea celor defavorizați de soartă. Scriitorul Lev Tolstoi este prin el însuși un exemplu în acest sens, iar în scrieri ne înfățișează la un înalt nivel artistic schimbarea radicală petrecută în viața părintelui Serghi din splendida nuvelă cu acest nume, după ce în urma unei decepții în dragoste, tînărul ofițer Stepan Kasatski renunță la avere și carieră pentru a se călugări, respectiv prin prințul Nehliudov din romanul Învierea, cel care la rândul lui renunță la toate pentru a-și urma fosta iubită în Siberia, după ce aceasta o apucă din vina lui pe căi greșite și ajunge să fie condamnată pentru încurcăturile în care o vâră meseria de prostituată.

            Dar trebuie să facem distincție între sărăcia impusă și sărăcia autoimpusă. Prima formă ține aproape în exclusivitate de carențele organizatorice și de nepriceperea combinată cel mai adesea cu corupția gestionarilor averii unei țări – guvernanții și oamenii lor de încredere din  teritoriu.

            Cum acest păgubitor fenomen este tipic pentru România zilelor noastre, în partea a doua a prezentului articol îi voi acorda cuvenita atenție…

            Negreșit că sărăcia se datorează și unor factori aflați în inseparabilă legătură cu firea individului, cum ar fi lipsa de îndrăzneală a acestuia și – de ce nu? – ghinioanele ce se țin scai de el.

            Oricare ar fi cauza, sărăcia reprezintă principala sursă de erodare moral-spirituală și biologică a celor mai mulți dintre membrii unei societăți, precum și de încordare a relațiilor dintre ei, încordare care cu necesitate tinde spre conflict.

            Sărăcia autoimpusă este apanajul firilor dârze, de-o înaltă ținută axiologică, dar și a firilor excentric-veleitare. Însă mesajul veleitarilor este limitat, căci el se datorează plictiselii, teribilismului ori dorinței de-a șoca. Rezultă că numai persoanele din prima categorie sunt purtătoarele năzuințelor evanghelice, grație acelei atitudini rare, fecundată de generozitate și iubire sinceră. Fiind impusă doar de hotărârile hrănite cu credința în forța transfiguratoare a dragostei, măreția acestui comportament nu poate fi egalată decât de măreția imboldului său moral.

            Și atunci, este bogăția necesară sau nu este?

            Cred că bogăția ca scop în sine nu numai că nu e de dorit din pricina distorsiunilor spiritual-conceptuale și sociale pe care invariabil le generează, dar e cât se poate de nocivă prin influența tiranică exercitată asupra indivizilor și grupurilor umane, prin invidiile cărora le dă naștere și prin competițiile nimicitoare pe care le antrenează.

            Este adevărat că o situație materială bună se constituie într-o liniștitoare și productivă certitudine pentru spiritul pornit pe calea acumulării de bogății nepieritoare. Dacă Platon și Goethe, bunăoară, ar fi fost hărțuiți de lipsuri și de grijile sâcâitoare ale imediatului, oare cât ar fi izbutit ei să finalizeze din ceea ce au dat umanității? Greu de răspuns la această întrebare, deoarece geniile posedă resurse nebănuite de rostire întru eternitate…

            La celălalt pol se situează viața plină de neprevăzut și privațiuni a inegalabilului François Villon, precum și aceea a pictorului Vincent van Gogh. Dar creațiile celor doi, mai degrabă impulsionate decât frânate de precaritatea mijloacelor materiale, și-au ocupat cu autoritate locul binemeritat din loja de onoare a culturii universale.

            Așadar, o situație materială bună poate fi socotită cel mult ca o posibilitate în plus pentru împlinirea celor hărăzite de favoarea divină, nicidecum ca o condiție impusă destinului.

*

            Vorbeam mai sus de cele două linii de forță ale guvernanților români – incompetența și corupția, pe care sărăcia triumfătoare rulează nestânjenită înspre ruina totală a țării.

            Și în regimul bolșevic erau, har Domnului, destui incompetenți, căci Universitatea ”Ștefan Gheorghiu” chiar pentru așa ceva a fost înființată: Să dea cât de cât un lustru intelectual acelor activiști, care, pentru zelul demonstrat, erau recrutați și trimiși pe cheltuiala statului-partid la această fabrică privilegiată de clănțăi, din rândul cărora se asigura necesarul de cadre de conducere la toate nivelele și în toate compartimentele sociale.

            Evident, întrucât scopul declarat al acestei instituții de tristă amintire era acela de-a crea cadre de nădejde pentru politica agresivă a partidului bolșevic, trierea aspiranților se făcea pe bază de dosar, conform înșeleptului principiu ”Câte locuri, atâția candidați”…

            Dar ce să ne mirăm de ce-a fost la acea vreme, când în zilele noastre noțiunea de examen este pe cale de dispariție, ba mai mult, unele dintre universitățile apărute după Decembrie ʼ89 ca ciupercile după ploaie, își asigură necesarul de cursanți doar cu ajutorul generos al absolvenților…fără bacalaureat.

            La urma urmei o admirabilă continuitate a românilor la acest capitol, dacă avem în vedere faptul că unii dintre activiștii de frunte ai partidului comunist se trezeau ”studenți” mai înainte ca ei să-și terminat liceul. Și atunci, pentru ca voia partidului să fie deplină, așa ca în zicala cu nutrețul întreg și rumegătoarele sătule, pentru cei în cauză s-au înființat cursurile fără frecvență, adevărată mană cerească și pentru alții.

            Ar mai fi de adăugat că printr-o corectă comparație, incompetența antedecembristă ni se prezintă azi ca fiind mai lesne suportabilă ca cea postdecembristă. Din următoarele două motive:

            1)Este adevărat că politica promovată de partidul bolșevic țintea nelibertatea și sterilizarea intelectuală, dar tot așa de adevărat este că țara nu era înglodată în datorii externe, că șomajul era cunoscut pe aceste meleaguri doar din citite și auzite și că tot românul putea sta liniștit în ceea ce privește locul de muncă, respectiv pensia de boală sau de bătrânețe.

            Prin urmare, cu toate erorile de fond ale industrializării haotice și ale urbanizării turbate, se poate afirma că pe ansamblu politica economică antedecembristă a fost mai aproape de nevoile vitale ale omului de rând.

            A, că apăruse în acele timpuri pătura subțire a privilegiaților nomenklaturiști și cea a învârtiților cu izul specific lichelelor, că alimentele, medicamentele, curentul electric și presa erau pe sponci, iar contactele cu străinătatea practic reduse la zero! Dar, mă rog, în zilele de-acum nu s-a constituit oribila pătură a ciocoilor, mână în mână cu ticăloșii care trag sforile politice? Care-i avantajul politic și material pentru România cu niște oficiali aproape nebăgați în seamă de străini și cu hoardele sale de migratori situați în vecinătatea delictului?

            Chiar dacă milioane de români onești trudesc din greu pe toate meridianele lumii pentru a contribui cu economiile lor la mult jinduita prosperitate generală, țara sărăcește de la un an la altul, numărul șomerilor și al dezrădăcinaților crește într-un ritm mai mult decât îngrijorător, iar avalanșa datoriei externe stă gata-gata să o pornească la vale peste disperarea celor mulți și peste îngâmfarea celor puțini.

            Ce folos că galantarele supermagazinelor sunt doldora de produse străine atrăgător ambalate, dacă buzunarele grosului clienților sunt de la o zi la alta mai goale? Care postură este mai umilitoare și mai descurajantă pentru bietul român, cea de ieri când el avea niscaiva bani și vitrinele erau mai goale ca după un război, ori cea de azi când vitrinele sunt pline ochi, dar el este mai sărac ca năpăstuitul Iov?!…

            2)Cel de-al doilea motiv îi vizează pe conducătorii românilor din cele două perioade – ante și postdecembristă, cu diplomele care le atestă școlile isprăvite.

            Ei bine, dacă Nicolae Ceaușescu a fost necontenit luat în tărbacă pentru studiile sale de cizmar neîmplinit, dacă soția sa a fost pe îndelete forfecată pentru pasiunea achiziționării diplomelor fără acoperire valorică în studii sau cercetare științifică și dacă unii dintre miniștrii de-atunci erau croiți după calapodul intelectual al șefului lor, conducătorii postdecembriști ai românilor fac mare tam-tam de școlile absolvite, ba unii dintre se fudulesc cu diplomele dobândite în străinătate.

            Carevasăzică, nu numai că moda inaugurată de sărmana Elena Ceaușescu cu diplome achiziționate în condiții suspecte a ajuns în perioada postdecembristă un fapt atât de curent încât s-a banalizat de-a binelea, dar ni se demonstrează negru pe alb de către aleși că în cei 22 de ani scurși de la Decembriadă am avut parte de cele mai reprezentative exemplare extrase de vrerea democratică a poporului din străfundurile ființei sale, nu doar la capitolul bune intenții (înzestrare morală), ci și la cel al studiilor (înzestrare intelectuală).

            Asta fiind starea de lucruri reală cu aleșii postdecenbriști, este firesc să te întrebi și apoi să întrebi: Cum naiba se explică faptul că țara a fost preluată fără datorii în Decembrie 1989, ba chiar cu însemnate creanțe, iar după 22 de ani de guvernări profund democratice a ajuns la coada țărilor din Uniunea Europeană și cu o datorie de peste 100 de miliarde euro?…

            Dacă nu cedăm binecunoscutei ispite de-a pune starea dezastruoasă a României de azi pe seama fatalității, atunci putem spune că acesta-i unul din paradoxurile care i-au dus faima scurtei sale istorii postdecembriste peste mări și țări.

            Și când te gândești că Germania și Japonia n-au avut nevoie de atâția ani ca să se smulgă din molozul celei de-a doua conflagrații mondiale pentru a intra triumfător în grupul de elită al celor mai industrializate state din lume!

            Dar iată alte două paradoxuri moșite de perioada postdecembristă, la care după cum se vede România n-are de gând să renunțe cu una cu două:

            a)Paradoxul dintre uriașele resurse agricole ale țării (pământ bun de uns pe pâine) și postura sa penibilă de importatoare a circa 80% din necesarul de alimente. Unde sunt numeroșii noștri specialiști și cum de nu văd că acesta-i drumul sigur pe care trebuia de ani buni să ne angajăm pentru a ne impune ca țară producătoare (nu doar consumatoare) între partenerii din UE? Numai astfel vom putea afirma că suntem ce-am fost, ba chiar mai mult.

            b)Paradoxul dintre eforturile făcute pentru obținerea specialiștilor și condamnabila ușurință cu care ei sunt lăsați de autorități să plece în străinătate, astfel ca țările bogate (vestice) să devină și mai bogate, iar românii tot mai săraci.

            Deși se știe prea bine că pământul și materia cenușie reprezintă cele două locomotive de mare forță care trag națiunile moderne înspre prosperitate, iată că România își permite să le folosească doar din când în când și numai pentru manevre.

            De unde se vede limpede că lucrurile pe aceste meleaguri nu vor intra degrabă pe un făgaș normal, adică destins și productiv, atâta timp cât agricultura va rămâne în continuare cenușăreasa economiei noastre muribunde și atâta timp cât Traian Băsescu și ciracii lui vor susține că Nemulțumiții n-au decât să plece din țară.

            Păi chiar asta fac oamenii de valoare ai acestui pământ batjocorit de ticăloși – pleacă din România, nemulțumiți până la ofensă de modul cum sunt tratați și retribuiți!

            Cât privește corupția, apoi ea este o plagă atât de înrădăcinată în structura mental-spirituală a românilor ciocoiți și în sistemul lor instituțional, încât înclin să cred că va începe să dea îndărăt de-abia după eliminarea focarului de infecție de pe Dâmbovița. Ceea ce se poate realiza fie printr-o reîmpărțire administrativ-teritorială a acelor părți din Europa unită care produc și exportă doar probleme (Balcanii în primul rând), fie prin diminuarea competențelor actualelor capitale (sau, mă rog, a unora dintre ele) și preluarea lor de către instituțiile centrale din Bruxelles: Parlamentul european, Ministerul de Externe, Ministerul Apărării etc.

Madam Ciuvică sau Ciuvică Mercenarul?

Posted by Stefan Strajer On October - 13 - 2011

Madam Ciuvică sau Ciuvică Mercenarul?

 

  Autor: prof.univ. Ion Coja

       Ezit între aceste două titluri. Nu de ieri, de azi, adică de sâmbătă seara, când la Antena 3 am prins o emisiune avându-i ca invitați pe domnul Florea Dumitrescu, fost inalt demnitar ceaușist, responsabil cu partea financiară a societății socialiste multilateral dezvoltate, și nelipsitul Ciuvică. Ci de ani buni, de pe vremea președintelui de jenantă amintire Emil Constantinescu, al cărui țuțăr șef a fost numitul Ciuvică. De ani buni zic, nu trece săptămână de la bunul Dumnezeu fără apariția morocănoasă a individului pe una sau măcar două televiziuni. Se pare că nicio problemă mai importantă a Țării nu poate fi rezolvată fără asistența de specialitate a omniprezentului Ciuvică. Și problemele importante, slavă Domnului, nu ne ocolesc. Au din ce trăi și șapte ca Ciuvică! Cu toate acestea, un altul ca Ciuvică nu vom găsi!… În vecii vecilor!…  (Bat în lemn, Doamne ferește, să nu cobesc!)

      Îmi pare rău pentru cuvîntul madam, cuvînt frumos, îndefinitiv. Mi-ar trebui altul, dar nu-l găsesc, unul care să se potrivească numai pentru logoreea intempestivă și incontinentă, muieratică și decibelică, cu care își acoperă Ciuvică atât partenerii de dialog, cât și propriile idei, care nu lipsesc întotdeauna. Deseori nu spune numai prostii sau mizerii, ca deunăseară! Altfel nici ăia de pe la televiziuni nu l-ar ține! Recunosc, uneori are dreptate, dar selectiv, să nu deranjeze de la un anumit nivel în sus!

      În emisiunea cu pricina, cu un titlu care enunța ideea că România este într-o, citez, „groapă”, invitaților li se cerea un examen lucid al impasului în care ne aflăm, precum și identificarea unor posibile soluții! Domnul Florea Dumitrescu ne-a oferit câteva amintiri și principii de economie de pe vremea când dînsul a negociat primele împrumuturi de la FMI pentru România. Ce s-a făcut cu acei bani de la FMI?, a întrebat moderatoarea, doamna Alexandra Stoicescu. Ce să se facă?Fabrici și uzine! a răspuns domnul Florea Dumitrescu. La care Ciuvică al televiziunilor a sărit ca ars: fabrici și uzine care au mers în pierdere, au produs numai găuri negre în bugetul țării! Au produs și pierderi unele, acceptă domnul Florea, dar au produs și sute de mii de locuri de muncă și au trimis la export mărfuri românești, iar cu acest export ne-am plătit datoriile la FMI! …Unde am exportat?! revine neînduratul Cuivică. În Cuba, în Africa, în America de Sud?!… N-am exportat și noi, ca oamenii, în Germania! Și așa, pe ideea că nu am exportat mai nimic în Germania, Ciuvică a tras concluzia logică că industria noastră nu a existat până în 1990 decât ca o grămadă de fier vechi!

       A lipsit puțin ca Ciuvică să „reitereze” celebra formulă. Cred că i-a fost greu să se abțină, dar a reușit! S-a revanșat susținând ideea că răul, dezastrul, groapa în care a ajuns Țara i se datorează lui Ion Iliescu și minerilor care l-au împiedicat pe Petre Roman să-și ducă până la capăt programul de reforme!… Recunosc, parțial sunt de acord cu domnul Ciuvică: vinovatul principal este într-adevăr Ion Iliescu. Este vinovat că l-a acceptat prim ministru pe acest neica nimeni numit Petre Roman! Vinovat este Iliescu că l-a tolerat vreme de doi ani să-și facă mendrele și nu i-a dat peste mână! Este vinovat Ion Iliescu că atunci când Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu au atras atenția asupra incompetenței primejdioase a primului ministru demolator de țară, el, Ion Iliescu, a tăcut. A tăcut complice?

      Programul de reforme al lui Petre Roman?!… Pe vremea când eram senator, circula în PSD-ul de atunci o înregistrare făcută de SRI în care vocea lui Petre Roman se lăuda, într-un cerc de intimi în ticăloșii, cu programul său de distrugere a economiei românești, cât de bine avansează! Căci ăsta a fost programul după care a guvernat Petre Roman: un program de distrugere a economiei românești și de destructurare a Țării! Propriu zis programul nu i-a aparținut, că nu-l ducea mintea! Ci doar l-a pus în lucru, în practică, cu un zel teribil! Zelul ticălosului năimit de dușmanii Neamului! Zel moștenit de la taică-su, alt impostor și militant de frunte, discret și eficient, pentru desprinderea Transilvaniei de România!

      Pe ce lume trăiește lelea Ciuvică al cui o fi fiind?! Cine mai pariază azi pe Petre Roman?! Au nu cunoaște domnul Ciuvică rolul jucat de Petre Roman în distrugerea celor mai performante capacități de producție din industria noastră de armament?! S-a dus personal, nenorocitul, să vadă cum sunt casate cele mai importante agregate, câteva din ele unice în Europa! Mai trăiesc ofițerii care au asistat neputincioși la acest act de agresiune împotriva Țării! Unora le pare rău și azi că nu au scos revolverul, în legitimă apărare față de intrusul agresor! Cui oare trebuia să-i raporteze Petre Roman că „a văzut cu ochii lui” cum se duce pe apa Sâmbetei industria românească? Cu cine concura industria noastră de armament și trebuia scoasă de pe piață?! Nu cunoaște acest Ciuvică nici teza aceluiași inamic public privind renunțarea la irigațiile din agricultură, căci este mai ieftin importul de grâu decât producerea acestuia?!

      Cine te vîră cu de-a sila pe televizoarele noastre, Ciuvică, să ne spui mizeriile cu care te-am auzit sâmbătă? Treceam mai departe, mutam pe alt post când l-am văzut pe Ciuvică, dar am rămas să-l ascult pe bătrânul activist de partid! Are multe de povestit! De ce nu l-ai lăsat să vorbească, moară neferecată ce ești?! Ai tăbărît pe el când s-a plâns că nu mai există bănci românești în România, isterizându-te în apărarea băncilor străine, cum că românii, de corupți ce sunt, nu pot avea bănci proprii! De unde ai scos ticăloșia asta?! Ai stat tu de vorbă cu cei care cu prețul libertății lor au încercat să mențină în viață Banca Religiilor sau Dacia Felix, să afli cum au fost sabotați sau pe față lucrați ori chiar șantajați de Mugur Isărescu și alți nemernici intangibili?!

      Te-am simțit în toată ticăloșia-ți, mercenar Ciuvică, atunci când domnul Florea Dumitrescu te-a întrebat cum s-au cheltuit cele douăzeci de miliarde de euro, împrumutați de la FMI de guvernul Boc, guvern pe care nu mai ostenești înjurându-l! Era o ocazie bună să-l mai pocnești o dată pe Boc, așa cum și merită cu prisosință, dar ai tăcut! De ce ai tăcut? Pentru că răspunsul la întrebarea fostului ministru de finanțe ceaușist te-ar fi obligat să numești băncile străine din România, ele fiind principalele beneficiare ale împrumutului! Și de ele, nevrednicule Ciuvică, n-ai să te legi niciodată! Ai jurat, probabil!

      De ce ascunzi publicului românesc unde s-au dus cele 20 de miliarde de euro?! De ce nu pomenești nimic de complotul internațional a cărui victimă este România?! E un subiect nedemn de logoreea-ți? …Complot pe toate planurile: financiar, economic, mediatic, informațional, militar, cultural! Bine susținut din interior de o șleahtă de trădători!… Cu o parte dintre acești trădători te văd în emisiunile TV pe care le sufoci cu prezența. De ce oare sunt atât de prost încât nu pot să cred că te numeri printre acești nemernici, domnule Ciuvică?!

      …Prost mai sunt!

      Dar nici cu dumneata nu mi-e rușine! Te apuci să-l corectezi pe domnul Florea Dumitrescu, cum că datoria statului nu este de 97 de miliarde, ci numai de vreo 40, restul sunt datorii ale unor companii particulare!… Ca și când 40 de miliarde ar fi o nimica toată! Dar nu cumva împrumuturile făcute de acești particulari sunt garantate de statul român?!… Aud?

      Toată seara n-ai făcut decât să-l împiedici pe bietul Florea Dumitrescu să lege un răspuns la întrebarea obsesivă a moderatoarei, întrebare care frământă creierii multor români, mai puțin ai dumitale: mai există soluții pentru dezastrul în care am fost aduși? Încerca domnul Florea să spună că fără producție industrială, fără industrie, nu avem nicio șansă! Mereu l-ai întrerupt, mereu ai țipat la bătrân, nu carecumva discuția să capete un contur coerent și să priceapă lumea cât de mare a fost cacealmaua din decembrie 1989! Ai avut deci această misiune! Mi-a fost foarte clar. Ce n-am înțeles este cât o faci din mintea ta, din pasiune, cu sinceritate, și cât după indicații superioare în grad!

      Nu mai poate fi întreg la minte cine mai susține azi, la 20 de ani după căderea lui Ceaușescu, că pe vremea acestuia au murit oamenii de foame și de frig, mii de oameni!… N-a murit nimeni de foame și nici de frig!… Da, magazinele erau mai mult goale, dar nu și frigiderele noastre! Era frig în case, dar nici nu era o problemă să-ți plătești întreținerea! Și mai ales nu existau români care să nu aibă un adăpost!… Care să nu găsească un servici!

      Aud că meseria din care trăiește acest Ciuvică sunt investigațiile!!!… Înseamnă că din aceste investigații va putea aduce ușor dovada că mureau românii pe capete de foame și de frig!… Aștept de douăzeci de ani această dovadă! În schimb, fără să fac vreo investigație – căci nu e meseria mea, ci a domnului Ciuvică, au ajuns la mine numeroase dovezi ale sabotajului efectuat de cei care au pregătit mărețul act de la 22 decembrie 1989. Unele dovezi ale acestui sabotaj criminal le-am făcut publice mai de mult și nimeni nu m-a contrazis. Alte dovezi mă leg să le prezint în fața numitului Ciuvică și a telespectatorilor Antenei 3, post TV la care nu am fost niciodată invitat să spun și eu vreo prostie, două! Și nici n-o să fiu vreodată chemat, locurile sunt ocupate, iar locul meu este pe lista necuvîntătorilor la posturile TV năimite!… Mercenare, ca și domnul Ciuvică!

      Da! Penuria din magazine și frigul din case a avut și această cauză pe vremea lui Ceaușescu: sabotajul de sorginte cominternistă! Efectuat de aripa trădătoare, KGBistă, a Securității și a PCR, de cei care au avut de profitat de pe urma căderii lui Ceaușescu… Căci doar cine l-au trădat pe Ceaușescu în decembrie 1989 o făceau deja de ani de zile, nu au intrat în jocul criminal cu doar două-trei zile înainte de „evenimente”! Ca să fim aduși în starea de a-l urî pe Ceaușescu așa cum l-am urît cu toții în decembrie 1989, a fost nevoie de o pregătire îndelungată, prin sabotaj și minciună mai ales! Făcând să se pună pe seama Ceaușeștilor o mulțime de nefăcute! Cum a fost și asasinarea lui Constantin Dobre, liderul grevelor de la Lupeni 1977… Asasinat pentru care eu l-am urît pe Ceaușescu mai mult ca pentru orice. Iar după decembrie 1989 aflăm cu toții că Dobre este teafăr și sănătos!

      Ia fă mata, domnule Ciuvică, o investigație de-a dumitale și află de la domnul Constantin Dobre ce sentimente nutrește față de Ceaușescu! Află de ce Dobre Constantin, care a ridicat Valea Jiului împotriva sistemului comunist în 1977, a cerut azil politic în Marea Britanie acum, după 1990, iar nu înainte, pe vremea lui Ceaușescu! Ia încearcă să afli de la persoana în cauză de ce nu a fost pedepsit de Nicolae Ceaușescu pentru curajul său de-a-l înfrunta pe teribilul dictator! Află toate astea și vino apoi la Antena 3 să dai raportul în fața Țării, dacă ești un investigator corect! Un om corect!

      Nu-ți va fi greu să afli că nu prea avea habar Ceaușescu de multe lucruri care se petreceau în numele său! El știa, bunăoară, că fusese planificat de către CSP ca o anumită cantitate de carne să ajungă la populație, o cantitate îndestulătoare. În anul de grație 1989 o bună parte din această carne a rămas însă dosită în depozite, ca să acutizeze starea de nemulțumire a populației. Imediat după 22 decembrie acea carne a fost scoasă din depozite și FSN a mințit populația, cum că au importat ei acea carne și ne-o pun la dispoziție cu toată generozitatea! Ba au mai făcut și acte fictive de cumpărare, ca să bage și ceva bani în buzunar! A fost, probabil, prima escrocherie fesenistă! Safteaua, la dezastul care a urmat!… Cu asemenea minciuni a debutat democrația post-decembristă! Și tot așa o ține de atunci!

     După 20 de ani ne-am mai lecuit de ură anticeaușistă oarbă și deseori stupidă, tâmpă! Am descoperit cât de mult am fost mințiți ba de Europa liberă, ba de presa occidentală, sever controlate de la Moscova. Și multe altele, care încap sub titlul de diversiune! Diversiune aparent anti-ceaușistă, în realitate anti-românească sadea! Din această diversiune, ca un întârziat, ca un retardat, face parte și Ciuvică, cu morții lui de foame și de frig! O face ca un mercenar bine plătit sau ca un fraier bine manipulat?…

      Prost nu pare Ciuvică…

      Cu ani în urmă, când l-am cunoscut pe domnul Ciuvică, atârnat de poala lui Emil Constantinescu, l-am luat în serios că e, așa cum părea, un spirit justițiar, un tînăr însetat de adevăr și dreptate. Cunosc o mulțime de flăcăi în care Țara poate nădăjdui. Drept care m-am simțit dator să-i fac cunoscut un detaliu important din biografia patronului său, căci domnul președinte Emil Constantinecu are pentru vecie o problemă gravă: el nu a întrunit votul majoritar atunci când a ajuns președintele României. La alegerile din 1996 electoratul român a votat masiv cu Ion Iliescu. Dar, în condiții pe care nu le mai cunosc, dar sunt ușor de bănuit, câștigător a fost declarat Emil Constantinescu. Repet: Ion Iliescu a avut cele mai multe voturi în turul doi al alegerilor prezidențiale din 1996…

      Lipsa de reacție a lui Ciuvică la această dezvăluire mă face să cred că omul știa mai bine decât  mine ce și cum s-a întâmplat și nu-l deranja de fel găinăria prezidențială… Doar era unul dintre beneficiarii ei!…

      Normal ar fi fost să-i sară justițiar la gât și să-i ceară cât mai sonor socoteală lui Ion Iliescu! Cum de și-a permis să-și bată joc de voința poporului?!… Emil Constantinescu avea circumstanțe atenuante când a devenit președinte prin fraudă, prin eludarea scorului electoral! Treacă de la noi… Ce n-ar face oricare dintre noi ca să ajungă președinte?!… Aș zice chiar că eu unul îl înțeleg! …Dar când același Emil Constantinescu s-a declarat învins de structuri și și-a anunțat abandonul prezidențial, pentru că așa era înțelegerea: numai patru ani la Cotroceni!, normal era ca consilierul său Ciuvică să-l tragă de mânecă: care structuri te-au învins, Emile? Structurile care din nimic te-au făcut rector al Universității și președinte al României?!

Ion Coja

Buriaș, 11 septembrie 2011

Post scriptum. Dacă se va nimeri cumva să fiu și eu invitat la una din emisiunile pe care le supra-populezi, am să te întreb, domnule Ciuvică, cum l-ai consiliat pe Emil Constantinescu în primul său gest politic major cu care s-a afirmat după desemnarea sa frauduloasă ca președinte al României: modificarea legislativă prin care străinii au căpătat dreptul de a cumpăra pământ, dreptul de a deveni latifundiari în România, marii latifundiari ai României democrate, de azi și mai ales de mâine! Și te întreb de pe acum: nu cumva acesta este unul din motivele pentru care Iliescu s-a dat lovit în alegerile din 1996? Ca să-l lase pe altul să semneze acest act de trădare națională?… Altul, care să aibă inimă s-o facă!

În fine, o mică mea culpa: se poate să fi fost pornit împotriva dlui Ciuvică și datorită (sau din cauza?) faptului că m-am simțit solidar cu domnul Florea Dumitrescu, consătean de Buriaș!… Trebuia să-i țin spatele! Așa se face pe la noi, la țară…

Maria Diana Popescu – SICRIE ZBURĂTOARE

Posted by Gabriela Petcu On October - 10 - 2011

Tristeţe şi durere în curtea marilor puteri. În timp ce America îşi comemora victimele din 11 septembrie, Sarkozy aducea un omagiu soldaţilor francezi căzuţi în Afganistan. Numai umoriştii emisiunii „Les Guignols d’info” – Canal Plus dădeau zor cu ironiile la adresa românilor. Eu sînt convinsă, francezii n-au niciun pic de umor. Singurele glume reuşite sînt maşinile franţuzeşti. Rămase fără (re)surse de inspiraţie pe timp de criză, marionetele postului sus-amintit lezează încă o dată sentimentul naţional şi bunul simţ al românilor: „sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul, românii au păduchi, iar Bucureşti înseamnă coş de gunoi”. Cu toată pretenţia de civilizaţie superioară, naţiunea franceză munceşte non-stop la lopată  pe linia Maginot şi pe alte linii de săpat. Inteligenţa le vine din afară, mai cu seamă de la noi. Nu sînt cu nimic superiori naţiunii române. Cînd vine vorba de imaginea României, învechit şi iterativ precum pendula unui ceas cu cuc, apare regulat în media şeful diplomaţiei cu scuze părtinitoare adversarilor, care pentru posesorii de logică nu valorează un franc. Ei, gata, s-a liniştit lumea? Marea problemă a poporului nostru va fi rezolvată. Cel mai bun conducător de la Burebista încoace a dat mîna fără greşeli de ortografie cu temutul stăpîn. Înseamnă că Roşia Montană este un mare secret de stat, şi cred că din dragoste pentru spaţiile verzi vor fi tăiate pădurile de peste o sută de ani din jurul comorii. Întrebarea este dacă a venit sau nu cu autograf de la Casa Albă, sau cu ceva de folos poporului, pentru că nu s-a auzit nici imnul şi nici n-a călcat pe covorul roşu ca premierul Chinei, iar în jungla de acasă sărăcia umple spaţiile ca o pelagră.  Vor prelungi drama românilor pungile de zahăr, făină şi ulei, care vor ţine în continuare la putere carnivorele.  „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”

Linia de improvizaţie a convorbirilor, la cîteva zeci de minute înainte de plecare spre Ohio, lasă liber speculaţiilor: proiectul RMGC, legat de Roşia Montană, traficantul de arme Viktor Bout, o chemare la ordin.  Superba întîlnire de pantomimă spune cît valorăm ca popor în ochii lor, după ce le vom cumpăra toate sicriele zburătoare din al doilea război mondial, le vom mai face loc altor radare, scuturi de experienţă sau haarp-uri, le vom da aurul şi mai ştiu eu ce comori or mai fi prin străfundurile pămîntului. Deasupra n-a mai rămas mare lucru. La cîţi soldaţi români au murit în Afganistan şi Irak, era absolut normal să-i acorde, acolo, cîteva zeci de minute. Nu e cazul să se întocmească o listă cu şefii de stat din N.A.T.O. şi U.E. care au fost primiţi pe uşa de avarie a Casei Albe, pentru că au pus la mezat finanţele ţărilor lor,  afectîndu-le viitorul şi siguranţa. Nu am cunoştinţă decît de unul singur. Cine ştie ce alte servicii  antinaţionale şi contracte oneroase au mai fost semnate pe scara de incendiu? Să  considerăm o mîndrie naţională faptul că a dat mîna cu un lider infectat de putere, şi că i s-a transmis maladia? Dacă printr-o minune ar fi dat mîna cu Einstein, să zicem, s-ar fi molipsit de geniu? Nu cred.

Fericire mare pe capul poporului, de acum să vezi prosperitate la români, cînd credeam că o revigorare este iremediabil imposibilă. „Să ne rugăm la Dumnezeu, la Germania, Italia, Franţa, Spania, care ne sunt pieţele pe care noi exportăm”, a fost declaraţia publică. De fapt ce exportam? Capete luminate, forţa de muncă ieftină – sclavi, cherestea, galoşi şi fier vechi. Pe piaţa lui Dumnezeu, da, exportam tot mai multe suflete. Din cauza sărăciei mortalitatea a crescut simţitor, iar cei care au adus ţara în toiag,  trebuie să dea seama. E scris în astre. Şi totuşi, doctorii în speculaţii financiare de afară vin sa facă bani în această ţară, pînă mai ieri, un colţ de rai. Şi ne jupoaie cu acordul BNR, care păstoreşte un batalion de bănci jefuitoare, cărora românii nu le mai pot plăti ratele abuzive. Pe lîngă cele 40 de bănci din graficul luării cu japca de la români, o altă bancă străină s-a notificat la BNR pentru cules: FHB Mortage Bank din Ungaria, specializată în credite ipotecare. Ruşine Sistemului Bancar din ţară! Urmăriţi saga Roşia Montană! – Din cele trei sute de tone de aur de exploatat ne vor rămîne circa 0, 6 tone, ne vom alege cu un lac de acid sulfuric, la care adăugam şi costul refaceri mediului, de aproape patru sute de milioane de euro, afirmă specialiştii. Nimic pentru popor, totul pe apa înstrăinării şi a distrugerii. În douăzeci şi doi de ani, dintr-o ţară bogata care exporta  în aproape toate zonele lumii, o ţară cu cercetare petrolieră şi nucleară, am ajuns săracii Europei, exploataţi la noi acasă, cu propriile unelte.

Moscova va deveni în cel mai scurt timp un important centru financiar internaţional. Aşa a declarat Medvedev mulţimii din Piaţa Roşie, la cele 864 de aniversări ale capitalei. În acest sens fiind puse în mişcare iniţiative fără precedent. Numai România n-a avut la vîrf adevăraţi patrioţi care să urmărească interesele ţării,  şi  să nu se plece după vîntul puterilor.

Maria Diana Popescu

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

Posted by Stefan Strajer On September - 4 - 2011

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

 

Autor: Academia Dacoromână – Comunicat

În conferinţa sa de azi, Fundaţia Academia DacoRomână aminteşte că, la 30 august, s-au împlinit 71 de ani de la Diktatul de la Viena. Aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“ este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: un odios diktat. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut, astăzi, nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, zilele acestea, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“.

Dar este necesar să reamintim – cel puţin o dată pe an – că acest „arbitraj“ a fost un act politic eminamente criminal. Conform dreptului internaţional – în vigoare atunci, ca şi acum –, pentru ca un arbitraj să fie valid juridic, moral şi politic, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii minimale: 1) statele între care există anumite litigii au dreptul să îşi aleagă ele însele arbitrii; 2) statele-arbitri trebuie să fi atestat moralitatea politică şi rectitudinea juridică în virtutea cărora a apărut, sui generis, certitudinea că sunt imparţiale şi vor formula o decizie corectă; 3) statele cu litigii trebuie să facă o cerere de arbitraj; 4) se realizează un act de compromis; 5) fiecare stat care cerere arbitrajul are dreptul să îşi susţină, public, documentat, punctul de vedere în faţa arbitrilor.

Aşa cum se ştie, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost îndeplinit: România nu a formulat nici o cerere. Nici Ungaria nu a făcut-o, mai ales că ea intenţiona să declare război României, pentru a-şi realiza pretenţiile teritoriale. Singur Adolf Hitler s-a impus ca „arbitru“, asociindu-şi-l pe Benito Mussolini, care, de altfel, manifesta o deplină slugărnicie faţă de Hitler. Deşi cunoştea faptul că Ungaria nu are nici un drept asupra Transilvaniei, Führerul s-a folosit de Transilvania ca de un veritabil măr al discordiei pentru a menţine şi chiar a spori animozitatea dintre cele două ţări, în baza străvechiului adagiu politic, Divide et impera! Documentele „arbitrajulului“ – textul şi harta – au fost redactate de Hitler şi acesta a impus României acceptarea „arbitrajulului“ înainte de a-i face cunoscut lui Carol al II-lea conţinutul respectivelor documente! În caz de neacceptare, Hitler a ameninţat România cu dispariţia ei ca stat şi naţiune: prin invadarea ţării – împreună cu Ungaria – pentru ocuparea Transilvaniei, din Sud va interveni militar Bulgaria, pe care o încurajase să revendice Cadrilaterul, iar din Est va invada U.R.S.S., care, deja, între 26 iunie-4 iulie 1940, ne răpise Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe al României trimis să semneze „Arbitrajul“, când a văzut harta impusă prin Diktat, efectiv a leşinat!

Reamintim, Franţa capitulase deja, iar Anglia era în pragul invadării de către Germania şi mai exista doar graţie luptei eroice a Aviaţiei britanice. În acest context european dominat de armatele celui de-Al Treilea Reich, România a fost nevoită să accepte Dictatul de la Viena. Dar nu l-a recunoscut juridic şi politic, nu l-a publicat în Monitorul Oficial, ci doar l-a acceptat de facto. Consecinţa imediată a fost aducerea, la conducerea României, de către regele Carol al II-lea, a generalului Ion Antonescu, pe care tot Carol al II-lea îl ţinuse în arest la Mânăstirea Bistriţa, fiindcă nu putuse să îl asasineze, cum intenţionase! A urmat căderea regimului carlist, iar generalul Ion Antonescu l-a silit pe rege să abdice şi să plece din ţară, fiindcă nu i se mai putea asigura securitatea lui şi camarilei regale.

Dar este necesar să subliniem un aspect esenţial al elaborării Dictatului de la Viena. În pretenţiile lor adresate lui Hitler, horthyştii au pretins că au nevoie de reocuparea Transilvaniei pentru a-i proteja pe „secuii“ din „Ţinutul Secuiesc“! Hitler a trasat graniţa zonei cedată Ungariei incluzând şi judeţele respective, dar nu neapărat pentru a le da satisfacţie revizioniştilor, ci dintr-un motiv geopolitic strategic: pentru a ajunge la Carpaţi. Astfel, îşi atingea două obiective majore: îşi aducea diviziile blindate în vecinătatea petrolului românesc, de care avea nevoie pentru maşina de război germană şi, totodată, pentru a fi cît mai aproape de graniţele extinse ale U.R.S.S., cu care tocmai încheiase, la 23 august 1939, tratatul de „prietenie“ numit Pactul Ribbentrop-Molotov – la fel de criminal ca şi Diktatul lui Hitler-Mussolini! Dar, în mediile diplomatice şi ale Serviciilor Secrete, era de mult timp notoriu că Hitler intenţiona atacarea U.R.S.S. la momentul oportun, în baza sloganului medieval însuşit de nazism Drang nach Osten, prin care Germania voia să-şi extindă „spaţiul vital“, Lebensraum, prin cucerirea ţărilor slave din Estul Europei – după cum, simultan, şi Stalin urmărea, invers, „Marşul spre Vest“, pentru extinderea Revoluţiei Socialiste Mondiale. De aceea, Stalin masase, în vara lui 1940, la graniţele estice ale României circa 50 de divizii în poziţii ofensive! La 1 septembrie 1939, începuse Al Doilea Răzbi Mondial prin atacarea Poloniei, după care Hitler a cucerit, prin blitzkrieg, toată Europa Centrală şi de Vest. Diktatul de la Viena s-a înscris, astfel, în politica expansionistă a Germaniei hitleriste, de subjugare a ţărilor din Est. Acum, Germania democrată sprijină Austria şi Ungaria, refăcându-şi zona sa de influenţă apropiată, iar în presa germană circulă, deja, sintagma „cel de-Al Patrulea Reich“.

După 1990, U.D.M.R. a iterat – fapt devenit, deja, notoriu – sechelele conţinute în Diktatul de la Viena: pretenţiile hungariste privind drepturile Ungariei asupra Transilvaniei, problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc, protejarea culturii şi limbii secuieşti – care nu mai există! – şi alte asemenea idei şovine, fasciste şi neorevizioniste. Prin politica „paşilor mărunţi“, U.D.M.R. cere, imperativ, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, ca şi în 1940, tot pentru „a-i proteja pe secui“. Dar, la Recensământul din 2002, s-au declarat „secui“ doar vreo 300 de indivizi. În 1848, la Adunarea de la Lutiţa s-a recunoscut că toţi secuii fuseseră maghiarizaţi, iar Divizia Secuiască a făcut cele mai abominabile crime contra românilor. După Diktatul de la Viena, aceeaşi Divizie Secuiască a comis crime la fel de abominabile. Secui nu mai există de circa două secole, dar U.D.M.R. vrea, ca în vremea Diktatului de la Viena, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, pentru protejarea „secuilor“ care vorbesc moghioreşte de peste două veacuri! Aşa cum a denunţat, scandalizat, academicianul Dinu C. Giurescu, regiunea de dezvoltare propusă, recent, de U.D.M.R. coincide exact cu zona trasată de Hitler prin Diktatul de la Viena! De 20 de ani, U.D.M.R. este prezentă în Parlamentul României, deşi nu este partid politic. U.D.M.R. deţine recordul ca durată a menţinerii la Putere, deşi nu este partid politic! Deşi minoritatea maghiară deţine doar şase procente din populaţia României, U.D.M.R. deţine circa o treime din posturile guvernului Boc 5, cu efectele antiromâneşti cunoscute! Şi, cum am văzut, aplică ideile Diktatului de la Viena. Deşi, după acceptarea Diktatului, întreaga Românie îşi exprimase revolta pentru impunerea lui. Şi, îndeosebi, ardelenii! Au fost cazuri când unii militari ardeleni încadraţi în Armatele României din celelalte provincii istorice au vrut să plece în Ardeal, cu armament cu tot, pentru a-şi apăra glia strămoşească şi abia s-a reuşit temperarea lor. Acum, aplicarea de către U.D.M.R., cu concursul guvernului maghiarizat Boc 5, a ideilor Diktatului de la Viena nu mai revoltă decât puţini români. Dar şi mai puţini ardeleni!

Români, amintiţi-vă de Diktatul de la Viena şi încercaţi să înlăturaţi aplicarea sechelelor acestuia!

 Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

preşedinte fondator                                              secretar executiv

    

 Comunicat de presa nr. 224 din 30 august 2011, Bucuresti

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, reorganizată, ulterior, reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  “A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!” Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Jurnal londonez (1)

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

Jurnal londonez (1)

  

Autor: Lavinia IANCU

Plecarea.

Gata! Mi-am luat inima-n dinţi şi m-am hotărât să plec! Viaţa e cam grea la noi acasă.  (din mai multe puncte de vedere pentru mine!) .Aşa ca de ce sa nu încerc să văd cum stă treaba asta cu emigrarea. Ştiu că nu e uşoară! Dar de ce să nu îmi încerc şi eu norocul!? Am auzit că in Europa cel mai bine se câştigă în Marea Britanie şi Germania, dar cum cu limba germană nu ma prea împac, Marea Britanie câştiga în detrimentul Germaniei, ca la un meci de fotbal…  Aşa că… direcţia Londra!

*

După un drum puţin obositor cu microbuzul spre aeroport şi cu avionul, iată-mă ajunsă în ţara ploilor „United Kingdom”! Pe parcursul zborului am trecut printr-o zonă de turbulenţă… nu prea plăcută pentru stomac! (Sic!). În timp ce pilotul aeronavei se pregătea de aterizare, majoritatea pasagerilor au aplaudat în semn de mulţumire pentru dexteriatea piloţilor de a aduce aparatul la sol. Cu această ocazie, am făcut cunoştinţă şi cu adevăratul gentalman britanic şi anume… un „domn” care împreună cu prietenii lui ne-a făcut pe toţi pasagerii „idiots”… deoarece am îndrăznit să batem din palme!

Prima impresie.

În fine, aceasta a fost doar prima dintre ciudăţeniile trăite aici, pe aceste meleaguri. Ca să nu mai spun că… deseori am avut impresia că sunt în Asia, Africa sau poate Orientul Mijlociu. Este plin de oameni de culoare de diferite naţionalităţi. Dar nici asta nu ar fi o problemă… Adevărata problema este mizerie de nedescris pe străzi! Credeţi-mă! Nu vă puteţi imagina cât de curat este oraşul de pe malul Crişului Repede, de unde am plecat… pe lângă vestita Londră. Şi pe deasupra mai şi pute a urină destul de des… Am dedus că acest „fenomen” este cauzat de faptul că toţi beau, foarte mult, mai ales bere. Imediat după ce ies de la serviciu merg in pub-uri la băute şi e posibil că nu sunt suficiente wc-uri publice… aşa că se uşurează pe unde apucă! Deci cam asta a fost „Wellcome to London” pentru mine!

Unde locuiesc?

Londra e împărţită pe 6 zone, iar eu stau în zona 2, adică una din cele bune zone, cică. Zona 1 e centrul, unde e situat Wesminster Abbey, Big Ben şi alte atracţii turistice pe care le ştim cu toţii de prin filme sau reviste! Zona 6 se află în afara Londrei, şi se remarcă prin case şi străzi mai curate, iar următoarea comparând calitatea şi curăţenia este zona 1 unde se face curatenie zilnic. Zona 4 e plină de români, bulgari, albanezi, ţigani şi alte rase…. Oricum am făcut poze să vedeţi, din zona 2. Numai spun că în metrouri am văzut persoane „care beau sau mănâncă ceva”. O bere, un suc, o cafea şi apoi lasă pe jos, pe marginea geamului, sau pe banchetă: ambalaje, sticle, cutii cu resturi de meniuri de la McDonald’s, ziare… Ce mai! Mizerie cât cuprinde.  Aşa că la capitolul curăţenie toate zonele stau foarte prost.

Şi culmea… mă întreb de ce oamenii de pe-aici sunt aroganţi, gălăgioşi, încrezuţi şi indiferenţi la tot ce mişcă din „alte ţări mai puţin neaoşe”. Nici nu pot să vă descriu… Oare aceştia ne învaţă pe noi ce înseamnă bunul simţ…? Hm! Mai au foarte mult să ne ajungă… Sincer! Dar, desigur,  avem şi noi foarte multe capitole unde ni se pot da lecţii…

În căutare de muncă.

Oricum, eu iau viaţa aşa cum este, încerc să nu mă stresez şi chiar să nu bag în seamă prea mult lucrurile negative. Încerc să mă adaptez din mers. Ieri am aplicat on-line pentru toate job-urile posibile în zona de est, sud-est şi centrul Londrei (pentru că eu  locuiesc în zona de est şi vreau să fiu mai aproape de casă). Aştept răspunsul lor, dar oricum mai aplic şi în seara asta pentru alte job-uri şi… nu numai în domeniul cosmeticii… la care (zic că) mă pricep! Am să verific pe internet şi site-ul comunităţii de români de aici. Între timp am să mă interesez de un curs bun de machiaj… Nu am intenţia să stau prea mult fără servici, aşa că mâine mă duc la o agenţie a unor polonezi (sunt foarte mulţi aici) care au ajutat-o şi pe o prietenă de-a mea pentru a obţine „National Inssurance Number” (NIN), adică un fel de carte de identitate. Fără NIN, ca emigrant, nu poţi face nici o mişcare…

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

13 iunie 2011

Energia verde

Posted by Stefan Strajer On March - 20 - 2011

Energia verde

 

Iolanda Lemke (Germania)

Zilele trecute, urmare a avariei de mari proportii a reactoarelor japoneze de la Fukushima, doamna cancelar  Angela Merkel, aflata in plina campanie electorala, a anuntat verificarea imediata a centralelor nucleare germane si inchiderea cat de curand a celor mai vechi de 7 ani. Opozitia germana i-a aruncat in fatä doamnei cancelar ca se tine de tricuri electorale, ca moratoriul referitor la cercetarea in amanunt a centralelor electrice nucleare e valabil exact pana la terminarea mandatului ei  si ar putea influenta alegerile viitoare.

Da, exploziile reactoarelor japoneze  au declansat schimbarea la fata a guvernelor tarilor europene. Ani de zile lanturi de demonstranti germani  care s-au impotrivit transportului si depozitarii gunoiului readioactiv pe teritoriul Germaniei, au fost imprastiate cu ajutorul politiei care nu s-a sfiit sa foloseasca  aruncatoare de apa ori vestitele ciomege de cauciuc prevazute mai nou cu  socuri electrice. Ecologistii din Germania, Franta, Olanda au ragusit cerand desfiintarea centralelor nucleare, dand exemplu explozia  cazurilor de cancer fara precedent in Europa.

A trebuit sa traim nenorocirea de la Fukushima pentru ca sa se reliefeze cu claritate pe display-ul tuturor creierelor planetei ce avantaje nepretuite oferä energia verde, fie ea eoliana, solara ori produsa de forta apei.

In anii precedenti, concomitent cu extinderea centralelor nucleare, s-a desfasurat in Germania o campanie defaimatoare la adresa panourilor solare din cauza preturilor de fabricare si montare, desi investitia ar fi benefica, intrucat s-ar putea realiza nu numai energia electrica npentru iluminat ci si incalzirea caselor. Deasemenea au existat proteste si impotriva energiei eoliene, zvonurile lansate de binevoitori urmarind bineinteles sa dea apa la moara guvernantilor in favoarea centralelor nucleare care ar produce un  curent cu mult mai ieftin.

Deoarece traiesc de foarte multi ani in nordul  landului Hessen, land traversat destul de des de uragane si in general batut de vantoase rapide si mai nou de tornade,  imi este foarte familiar peisajul campurilor si podisurilor germane, presarat cu mori de vant, mai precis cu turbine de vant care monitorizeaza viteza vanturilor. Despre turbinele eoliene s-a sustinut  pana acum cu dispret ca ar produce doar 5 la suta din necesarul de curent electric al Germaniei, ca sunt galagioase ( desi  sunt construite in afara localitatilor si nu le aude absolut nimeni) ca strica peisajul (sic!) si ca fabricarea, transportul si montajul lor nu se amortizeaza destul de repede. Si totusi cam in tot vestul Europei, in functie de zonele propice, pe inaltimi, in largul oceanului ori langa mal, sunt plantate astfel de turbine de vant – numite lebede ecologice.

Iata de ce am salutat conferinta internationala  Wind Power Romania 2011 organizata  cu exact 2 luni in urma la Bucuresti de Asociatia romana pentru energie eoliana si cu  sprijinul  Green  Power. Domnul Alexandru Sandulescu, director in Ministerul Economiei, Comertului si Mediului,  a declarat, conform ziarului Prisma de Resita, ca Romania trebuie sa retraga din functiune surse conventionale invechite  de producere a energiei electrice, din care cauzä va fi necesara inlocuirea lor cu altele noi.

Unul din subiectele dezvoltate pe larg la aceasta conferinta a fost poluarea mediului inconjurator. Cresterea necontrolata a poluarii cauzate de producerea energiei prin arderea de combustibili obliga statele europene sa reduca dependenta de acesti combustibili si sa incurajeze alte surse de energie electrica, in spetä cea eoliana.  Unul din judetele cele mai receptive proiectului de energie eoliana se pare ca este Caras Severinul unde cu onor am trait 27 de ani. Proiectul unei centrale electrice eoliene a fost demarat de fapt la inceputul anului 2008, Centrala Electrica Eoliana Brosteni  fiind situata in calea vantului Cosava, in muntii Aninei, in apropiere de orasul Oravita.

Finantarea lucrarilor este sustinuta 54 la suta din fonduri europene iar restul se suporta de catre Ministerul roman al Economiei. Furnizorul turbinelor de vant este firma germana Fuhrlander care va livra in aceste zile ale lunii martie 2011 primele  6 bucati. Avand o inaltime de 100 de metri si diametrul rotorului de cca 70 m, turbinele eoliene vor fi transportate pe Dunare si descarcate in portul Moldova Noua, urmand ca in aprilie 2011 sa fie montate si puse in functiune. In acelasi timp a inceput la Poeni, tot langa Oravita , proiectul altui parc de turbine eoliene a caror punere in functiune este estimata  a avea loc in anul 2012.

Toata lumea din Germania priveste  in aceste zile cu alti ochi spre panourile solare si spre stalpii uriasi ai turbinelor eoliene. Lectia nucleara japoneza ne-a speriat pe toti. Aplauze la scena deschisa pentru ecologistii romani banateni – energia verde nu poate fi decat una buna daca luam in considerare emisia zero de substante poluante, lipsa deseurilor si costurile reduse. Generatoarele eoliene pot fi administrate chiar prin laptop si nu necesita personal ci doar controale periodice. Si fiindca am trait atata amar de ani printre banateni, indragindu-le graiul si demnitatea,  indraznesc sa spun acum cand citesc despre realizarile lor : tot Banatu-i fruncea!

(19 martie, Germania)

SCRISOARE DIN GERMANIA

Posted by Gabriela Petcu On March - 9 - 2011

    APEL PENTRU SALVAREA 

INSTITUTULUI   ŞI   BIBLIOTECII   ROMÂNE   DIN   FREIBURG

 

Prea Cinstiti Parinti, dragi confraţi întru pribegie şi exod,

DOAMNELOR şi DOMNILOR de ACASĂ  ŞI  DE   P R E T U T I N D E N I,

 

În calitate de membru al Asociaţiei Institutul Român-Biblioteca Română din Freiburg, e.V. şi din 1963, de susţinător activ şi desinteresat al acestei ctitorii a exilului combatant anticomunist român, mă adresez şi Dumneavoastră, cu rugămintea de a Vă alătura eforturilor ce se întreprind pentru salvgardarea şi asigurarea existenţei şi funcţionării normale a susnumitei instituţiii.

 

Biblioteca Română din Freiburg şi-a început existenţa la 1 Mai 1949, din iniţiativa profesorului Virgil Mihăilescu şi cu sprijinul intelectualilor de prestigiu, a oamenilor de suflet şi combatanţilor anticomunişti români din Freiburg, Germania Occidentală şi din cuprinsul a ceea ce s-a chemat Lumea Liberă. În afară de efortul întreprins pentru a poseda un propriu lăcaş, materializat mai întâi în vila donată de A.S. Prinţul Nicolae, în Mercy Straße, iar apoi în actualul imobil, din Uhland Straße 7, D- 79102 Freiburg i. Br., (cumpărat în raport de: 1/3 prin propriul efort – cu concursul generos al exilului şi emigraţiei-; 1/3 prin contribuţia Landului Badenwürtenberg şi 1/3 prin contribuţia Republicii Federale Germania, biblioteca a primit sau a procurat, a clasat şi tezaurizat, a împrumutat şi a pus la dispoziţia universităţilor, instituţiilor de cercetare, cercetătorilor individuali români, germani şi a altor interesaţi, pe toată perioada dictaturii comuniste din Est, tot ce s-a publicat în exil şi în emigraţia provenită din România, implicit în mass-media occidentală referitor la români şi chestiunile conexe – indiferent de spectrele politice cărora le aparţineau autorii şi cei vizaţi -, şi, în plus, tot ce s-a putut cumula şi salva din zestrea documentară, ştiinţifică, culturală, literară, publicistică, artistică ori de altă natură a României de mai înainte de instaurarea teroarei comuniste, valori care în R.P.R., R.S.R. ,R.S.S.M etc., au devenit inaccesibile, interzise sau au fost distruse în mod premeditat. Institutul – Biblioteca Română din Freiburg a constituit, dincolo de ori ce fel de insinuări partizane, un cadru de interferenţă şi referinţă a acţiunilor şi atitudinilor ce au confruntat exilul şi emigraţia noastră în ansamblu, dovedindu-se totodată o vatră de cultură şi spiritualitate românească autentică.

 

În perioada îndelungatei şi controversatei tranziţii, preţiosul său fod documentar a fost asaltat de feluriţi emisari, „studenţi”, „cercetători” şi reprezentanţi ai noilor institute, fundaţii şi întocmiri create şi întreţinute cu fonduri generoase de către cei ce s-au perindat la putere, şi care le-au speculat în propriul interes, erijându-se în „experţi cercetători”, „cunoscători” şi „post-corifei” ai exilului, folosindu-i moştenirile pentru felurite publicaţii, apărute cu finanţare publică sau cotribuţii particulare, în scop lucrativ sau interesat. Pentru aceste surogaturi ce şi-au arogat pretenţia de a evalua viaţa exilului – cu care nu au avut nimic comun-, s-au cheltuit sume astronomice din fondurile publice, în timp ce un sprijin modest, acut necesar Bibliotecii, deşi promis perpetuu, a fost amânat sinedie.

 

În actualul deceniu, Biblioteca, a cărui zestre depăşeşte cca. 90.000 de titluri, bogate colectii de publicatii, manuscrise, piese muzeistice etc, a funcţionat numai pe bază de voluntariat, fără retribuiri, graţie sacrificiilor a trei persoane în vârstă: ale Directorlui Ion Iancu Bidian (n. 1934), actualei secretare, Doamna Rodica Moschinschki şi Doamnei Irina Nasta, care, din cauza sănătăţii, de trei ani a  renunţat la orice activitate.

 

Pentru o buna funcţionare Biblioteca are nevoie de trei angajaţi permanenţi, cu diferite grade de răspundere, şi de fonduri de întreţinere, adică de un buget anual de minimum 60.000-70.000 Euro. Este o sumă greu de adunat dar nu imposibil, motiv pentru care mă adresez şi Dumneavoastră, pentru a susţine, printr-o donaţie personală (eventual ciclică/ permanentă) această acţiune ce am dori-o popularizată activ şi în rândurile amicilor şi cunoscuţilor, implicit printre persoanele influente şi mass-media pentru a se sesiza si sensibiliza factorii de decizie si responsabili -din ţară şi din Germania-, (deputaţi, senatori miniştr etc) de la care sperăm si asteptăm initiative şi solutii urgente şi adecuate.

 

Biblioteca Română din Freiburg este o zestre de valoare unică, cumulată în 60 de ani prin sacrificiile şi eforturile generaţiilor exilului şi refugiului posbelic – aproape  dispărute – şi a generozităţii gazdelor. Biblioteca – ca orice bibliotecă din lume – nu trebue să dispară! Indiferent cine sunteţi sprijiniţi – după puteri- concret, moral şi logistic salvarea ei!

Prezentul APEL poate fi preluat si trasmis mai departe – în special cunoscuţilor şi membrilor familiilor dvs. aflaţi în străinătate.

 

Orice donaţie contează şi se expediază numai direct către:

Rumänisches Institut –Rum. Bibliothek e.V.

Uhlandstr. 7, 79102 Freiburg

Deutsche Bank, Filiale Freiburg,

Konto: 461830 – (BLZ 68070030),

cu specificaţia expresă „Spende”-Geldzuwendung, für Rum. Inst.-Rum. Bibl. e.V. pentru care veţi primi o adeverinţă /Bestätigung pentru Einkommensteuer.

 

Pentru contacte sau informaţii suplimentare, în funcţie de programul de lucru facultativ, vă puteţi adresa Doamnei Secretare Rodica Moschinski sau Domnului Director Ioan Iancu Bidian, la Tel. +49-0761- 7 35 51, Fax: 0761-7 35 51 

 

Ion DUMITRU – poet, fost editor si combatant „intru  libertatea cuvântului” etc, in vremuri de urgie…

München, Germania

E-mai: jondumitru@t-online.de

SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI GAVRIL CORNUŢIU

Posted by Stefan Strajer On February - 4 - 2011

SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI GAVRIL CORNUŢIU

 

Autor: Alexandru TOMA (Madrid, Spania)

Când citesc sau aud ceva interesant, îmi place să şi meditez puţin pentru a putea capta oarecum gândul celui care a scris sau al aceluia care vorbeşte. Astfel, dintr-o sală plină care îl asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasadă pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a înţeles, ce vrea să „construiască” pdl-eul domniilor lor(?), când a spus (îl citez exact): „Am ajuns să cerem partidelor politice să CREEZE oameni de Stat! Toţi ceilalţi s-au pierdut în discuţii, chiar şi glume, căci era acolo şi un reprezentant al «ciorditorilor» (după cum s-a exprimat el), un urmaş al rromei care i-a animat puţin. Să reconstruieşti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibilă fraudarea fără măsură din Bugetului Ţării, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca şi cum ai încerca dintre lupi să faci câini pentru o stână de oi?”

Mulţi englezi, până la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este ruşine că suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine să mă mai întorc acasă!” Odată cu acest rege au fost îmbunătăţite şi condiţiile în Colonii. Vedeţi? Când ”CAPUL” vrea binele unei naţiuni, naţiunea nu se mai ”împute”, ca şi peştele! Ei au populat Statele Unite fără a se mai întoarce acasă, în Anglia.

Mulţi germani, deasemenea au spus aşa, după terminarea Războiului. Unul mi-a mărturisit chiar mie aceasta: „Îmi este ruşine că sunt german, de douăzeci de ani cutreier lumea, lucrând, fără să fi mai respira nici aerul din ţara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am întâlnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare în Israel, în semn de recunoaştere a ceeace a făcut, nu el, ci naţiunea lui, condusă de un descreerat, a cărui femeie a fost chiar o evreică, Eva Braun.

Nici noi, cei plecaţi în afara graniţelor Ţării la muncă, chiar dacă unii dintre noi nu ne vom mai întoarce acasă, nu am făcut nici un rău Naţiunii noastre, ba, chiar îi facem bine, în multe privinţe, în limita posibilităţilor care ne stau la îndemână şi de care ne putem folosi. Iar din România de azi, românii sunt goniţi sistematic în ultimii douăzeci de ani pe motiv că – declară preşedintele actual al ei: „Statul nu are resurse să se îngrijească de fiecare cetăţean!”
Preşedintele Traian Băsescu a explicat că statul şi Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetăţean în parte, întrucât nu există resursele necesare. Aşadar, doar noi (toţi!) nu suntem „cetăţeni ai Ţării”, ci doar politicienii întocmesc condiţiile de a fi ”cetăţeni”, motiv pentru care Statul iată că şi respectă Constituţia faţă de ei: ARTICOLUL 47 din Constituţia României:

  • Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
  • Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

 

Când un român care lucrează în afara ţării, afirmă supărat: „îmi este ruşine că sunt român!”, în nici un caz nu vrea să zică că îi este ruşine de originea sa, de bunii şi străbunii săi, sau de marii săi domnitori şi regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mândri!), ci de cei care i-au condus sau îi conduc Ţara, făcându-l de râs şi de ocară în faţa întregii lumi, timp de atâta amar de ani!

Pe de altă parte, când intelectual care îl aude vorbind aşa pe românul care lucrează în afara Ţării (poate de rând, poate intelectual şi el), şi îi interpretează această durere ca pe un mobil de părăsire a Ţării, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semăna dispreţ, discordie, ură…, între români. De aşa ceva, nu mai avem nevoie în libertate, căci suntem sătui de acestea, din cei patruzecişicinci de ani de lagăr comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornuţiu,

Nici un bănuiţi dvs ce plăcere îmi face să citesc articolele pe care le scrieţi. Sunteţi profesionist ADEVĂRAT în cercetările pe care le faceţi, iar gândurile ce le aşterneţi pe hârtie răscolesc pe orice român, dacă este om între oameni educat de părinţii lui cu cinste şi demnitate.

Totuşi, undeva greşiţi grav, poate din necunoştinţă, poate şi din alte motive, căci personal nu vă cunosc.  ŞTIU BINE, însă, că nimenea un poate cuprinde întregul adevăr: toţi vedem în parte, înţelegem în parte şi aşa vom şi cunoaşte o vreme, tot în parte, şi adevărul, şi orice lucru, fiinţă sau idee, indiferent de cât de profund ne-am adânci într-un studiu asupra lor (parafrazându-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii şi a neamului nostru este GENIAL, eu şi soţia am făcut un SCOP din a vă colecţiona aceste articole – ADEVĂRATE VALORI! − dar câteodată (poate de durere!), când ajungeţi prin dreptul românilor de rând… Eu sunt unul dintre ei, şi afirm asta cu mândrie, nu din modestie, căci fiecare om serios şi cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu şiretenie subtilă, căci nu ţintesc nici un interes la dvs, ci pentru că toţi am ajuns ”de rând” după 1945, din păcate. Aşadar când ajungeţi în dreptul acestora, faceţi unele afirmaţii ”grosso modo”, pe care enorm de mulţi dintre noi, cei plecaţi de acasă, covârşitor de mulţi, nu le merităm câtuşi de puţin. V-aş îndemna, cu permisiunea dvs, să folosiţi un ton prietenesc (presupunând că îl aveţi deja însuşit, de mult timp), pentru că nu vedeţi pe nici unul dintre noi atunci când faceţi referinţe şi nici nu cunoaşteţi bine majoritatea noastră pentru a vă permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind că tocmai felul dvs de a fi ”cercetător” implică o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare într-un fel anume (să zicem chiar pe un român care şi-a ”părăsit” Ţara, sau pe mai mulţi), cere obligatoriu o cunoaştere temeinică, căci altfel, ce caracterizare va ieşi? Nu m-aş face cu acel om sau acea grupare, duşman degeaba şi fără să vreau poate? Dar ce credeţi, dacă aş cataloga cu superficialitate, necunoscând practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-şi dispreţuieşte/ dispreţuiesc – vă citez − ”propria origine”, aş clădi sau aş dărâma ceva în sufletul acelui om???, …ceva de care poate că nici nu am dreptul să mă ating.

V-aţi gândit vreodată, cinci minute măcar înainte de a scrie despre ”problema identitară a românilor”, aşa: cum pot atrage eu pe român către această idee?, sau cum pot eu înflăcăra pe român, astfel încât să pot reface (sau menţine cât de cât măcar) unitatea românilor? Vedeţi, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea românilor, el a devenit de temut pentru duşmanul veşnic, reuşind să adune în jurul său o adevărată armată de peste douăsute de mii, în Ardeal! Odată, a întâlnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el aşa cum procedaţi dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumăr căci le ştiţi bine), care au născut în acel om gustul unei creaţii originale şi au montat între ei o prietenie aşa de strânsă, încât acel om, de atâta durere, s-a stins şi el la puţină vreme după ce a aflat că iubitul lui PRIETEN şi FRATE ROMÂN, Eminescu, a fost omorât…

Am certitudinea că dvs ştiţi mult mai bine decât mine, de câte feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat când aţi ”strigat” la noi, în primul articol din 1.Nov.2010: Neam de târlă şi de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodată pe nimeni, ci va dezbina lovind în suflete. Pe de altă parte, gândindu-mă numai la englezi, canadieni, australieni şi americani, şi la cel de-al II-lea Război Mondial, văd cel mai clar că a fi unită o Naţiune, nu înseamnă neapărat a locui toţi împreună în aceeaşi ţară permanent. Întorsătura acestor lucruri fireşti cam până pe la sfârşitul lui 1917, şi care vă doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, însă românii find ţinuţi, priponiţi de ţăruşul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu şi rusească, îmi permit eu să susţin) au pierdut startul, şi ajungem astăzi să ne speriem de faptul că patru-cinci milioane de români s-au stabilit în străinătate (sau poate că NU, căci doar câţiva din cei plecaţi insistă). Atunci ce să mai zicem de evreii de care pomeniţi, care sunt în afara graniţelor lor, în număr de peste cincizeci de milioane? O astfel de concepţie nu este nici măcar adiacentă cauzei care a provocat după 1945 exod românesc, şi care, după 13 iunie 1990, a devenit cu adevărat anarhic şi îngrijorător pentru Ţară, dar nu şi pentru politicienii care o conduc, căci ei în loc să se îngrijoreze, au găsit în acest fenomen o ideală posibilitate de spălare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au şi constituit mult trâmbiţata ”diasporă” care nici nu există în mod real, politic vorbind, ataşată de vreun partid anume.

Întreb, căci văd că ştiţi câte ceva despre ei (evrei): Cam ce credeţi că s-ar fi ales de evrei, dacă cineva, încercând să descopere cauza dezrădăcinării lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascuţit aşa pana, ca dvs, împotriva celor care au fugit care încotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogându-i drept renegaţi care îşi schimbă identitatea ca pe haină − vă citez iar − ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeţi, că evreii nu au fugit niciodată, în istoria lor, din Ţară, pentru a se salva, de foamete? Dacă credeţi şi una ca asta, atunci eu, după ce am trăit patru ani consecutivi în Israel, într-o mare bibliotecă a unui colegiu biblic din Yaffo, vă spun că vă înşelaţi rău! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul său Iosif, în Egipt, cu şaptezeci de suflete şi apoi ei au ieşit de acolo în număr de şaptesute de mii! Dar ştiţi cât a stat acolo? Scrie în Biblie!

Statul Evreu, lucrând circa douămii de ani în diaspora, a împământenit între ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar şi un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel că nici măcar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit întelectual”. Dar accentuez încă odată: Statul lor a făcut aceasta!!! Şi, pentru ca să nu-l piardă nici măcar pe un astfel de evreu care se droghează, i-a creat şi lui, deopotrivă cu ceilalţi, condiţiile politice de a-şi câştiga cetăţenia olandeză (sau alta, sau chiar altele), fără a o pierde pe cea natală. Mai mult, ei oferă protecţie chiar şi unui criminal, dacă este evreu. Întrebând acolo ”de ce şi unui criminal?”, mi-au răspuns: pentru că au murit prea mulţi în al doilea Război Mondial. Nu vreau să întru în astfel de discuţii căci, şi criminalul care va primi protecţie, nu va scăpa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mâna unui Hugo Chavez, sau a unui Ceauşescu, să zicem. Vreau totuşi să vă mai spun ce am citit odată într-un ziar cum ”o vechitură”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promiţând că restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci când ei au intrat în război cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, în Kibuţul Kefar Menachem. Vedeţi cum câştigă un Stat, o Ţară, un Neam, dacă-şi iubeşte cetăţeanul? Să ştiţi că oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicaţii şi cum îi faceţi dvs pe români, însă există Statul care echilibrează balanţa. Acel Stat, ca şi aparat al puterii, nu-i format din târle de slugi aservite comunismului moscovit, deşi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar să revenim la ai noştri… Refuz să cred că o personalitate ca a dvs, atâta de interesată în cercetarea provenienţei noastre, suferă de patimi ”tismăneşi” sau” patapieviceşti”, pentru simplul motiv că nu v-au decorat încă preşedinţii Ţării şi pe dvs. Dacă vă decorau, nu vă mai scriam, căci m-aş fi gândit că faceţi această denigrare ca şi el, pe vreo 5-6000 de euro pe lună, nu gratis…

Continuând să vă lecturez articolul din 2.Nov.2010, în care reveniţi la problema identitară, rămân consternat când văd că românul care pleacă să muncească în străinătate şi poate că se şi hotăreşte să nu se mai întoarcă în România, este catalogat de dvs drept unul care (vă citez) ”scuipă în capul părinţilor săi, a bunicilor săi, a speranţelor lor, a credinţelor lor, a suferinţelor lor…?” Oare nu greşiţi prea grav, distinse domn? În Germania, cât eu am stat patru ani ca azilant, în Israel alţi patru ani, iar în Spania iată că fac anul acesta şapte ani, şi încă nu am auzit aşa ceva! Ba am sesizat la toţi aceştia că Statul îşi educă cetăţenii cam aşa: ”Sunteţi parte a unei Naţiuni Libere. Puteţi călători şi munci oriunde doriţi voi, vă puteţi stabili sau căsători oriunde simţiţi voi că va fi bine. Fiţi mândri de Naţiunea voastră şi nu faceţi fapte antisociale pe nicăieri, pentru ca şi Naţiunea voastră să se poată mândri cu voi!” Adaug, că datorită ratei şomajului din Spania, oficial de 22%, şi exodul forţei de muncă a depăşit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identică cu a celui din România, ca două picături de apă semănând, dar, în nici un ziar nu am citit ceva asemănător cu ce scrieţi dvs, în toţi aceşti şapte ani. Cei ce se preocupă de soarta Ţării, şi la momentul potrivit fiţi siguri că şi intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetăţeanul care, pe oriunde s-ar duce să muncească, PLĂTEŞTE într-un fel Ţării, pentru aşa ceva. Eu simt că la noi în Ţară, prin acea zonă triumfă acel neam de târlă şi de slugi, şi prin Parlament, căci suntem (nu pentru că a cerut poporul aşa ceva) REPUBLICĂ PARLAMENTARĂ!

Sunt două emisiuni televizate la care eu mă uit, pentru că îmi place să aflu despre alte ţări, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” şi ”Españoles en el mundo!”, care aduc în prim plan o mulţime de spanioli stabiliţi care pe unde au vrut prin această lume, îndemnând parcă la un şi mai mare exod acum, căci este Criză, dar încă nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici măcar la adresa acelora care s-au stabilit prin ţările inamice arabe, cum ar fi Iranul şi altele.

Asta nu înseamnă că nu există şi dintr-aceia care ”scuipă” şi pe ce este al lor, şi pe ce este al altor Naţiuni chiar! Tare mult aş vrea să îi cunoaşteţi şi să vă şi referiţi exact la ei, căci merită. De pildă, în Germania am întâlnit dintr-ăştia şi m-am dus la Poliţie să-i denunţ, căci ştiind româneşte şi înţelegându-i, credeam că pot ajuta Poliţia să îi stârpim mai repede, însă căpitanul care m-a primit, m-a întrebat:

─Her Toma, aveţi copii, familie?

─Da!

─Unde sunt ei?

─Cu mine, aici!

─Atunci duceţi-vă acasă şi aveţi grijă de ei, căci de hoţi ne ocupăm noi. Asta-i treaba noastră!

Am văzut mai târziu o familie (mai serioasă, credeam eu), a cărui copil se juca cu ai mei, aşteptând la Poliţie să-şi ia paşapoartele, să predea Ausweiss-urile şi să plece în Ţară:

─De ce plecaţi? O să piardă copilul anul şcolar…

─Dă-o-n (…) de Germanie! Asta-i Ţară? Azi să furi şi mâine să te prindă!…

Altădată m-a chemat altul, văzându-mă într-un supermarket, să-i traduc ceva ce scria pe un produs, şi numai ce îi cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului în jos:

─Ce faci mă, furi?

─A-a-a, nu-u-u, …că este voie să iei alimente!…

─Dar dacă ar fura cineva din magazinul lui maică-ta, ţie ţi-ar conveni? Pe mine să nu mă mai cunoşti de azi înainte! Bine?

Acum cinci ani, târla asta care ne face de râs doar pe noi, nu şi pe Băsescu văd, i-au tăiat soţiei poşeta cu lama şi ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, căci era pe vremea când la Consulat se putea intra numai cu şpagă, de la portari şi până-n… Iată-i, aceştia scuipă pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneţi că noi, românii, am ajuns minoritatea cea mai răspândită, dintr-un popor care a fost cel mai stabil şi originar… Nu-i adevărat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul ţărilor africane? Dar proporţional vorbind, şi ungurii, şi polonezii chiar ne-au depăşit. Eu nu am fost în Londra, însă întrebând o femeie de aici, spaniolă, ”de ce nu se duce acolo să muncească?”, căci ştia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus că a încercat, dar nu se poate ”din cauză că acolo este mafie poloneză”, peste care ea nu a putut trece!!! Şi aici a fost o mafie de acest gen, românească, dar Criza i-a îndepărtat.

Mai repetaţi şi în acest articol că ”nici o altă naţie nu îşi părăseşte cu atâta uşurinţă şi seninătate ceeace fiecare popor numeşte patria sa…”  Am să vă rog să îmi permiteţi să vă corectez puţin, pentru că am un exemplu special în familie, zicând eu puţin mai altfel: În nici o altă naţie de pe acest pământ, nu a prins, de la vlădică până la opincă, cum a prins la noi acest îndemn (inoculat special de comuniştii şovini şi dezbinători) de a-ţi ponegri, desconsidera şi umili aproapele, fratele tău român prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai şmecher, mai hoţ, mai pungaş…, mai părăsitor de patrie (poftim!), ca românul”, deşi românul acela care a furat batonul de salam, de la un neamţ a aflat că nu păţeşte nimica dacă îl prinde furând un aliment sau ţigări!!! Dar ce să mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, încetăţeniţi în Statele Unite, Canada şi Australia? Şi acum exemplul din familie. Eu şi sora mea, ne-am trezit în 1963 că avem un frate, după tatăl ei, de origine germană. Ne-am trezit cu el la poartă, pur şi simplu! Mama ştia că primul ei bărbat a stat peste doisprezece ani în Germania, dar că a mai făcut şi pe acolo copii, nu. Avea douăzecişicinci de ani şi era militar în termen în ”areea engleză”, iar în vacanţa acelui an a vrut să-şi cunoască tatăl. A venit în România, s-a dus la miliţie, ei i l-au găsit, dar a mai aflat că mai avea o soră, un frate şi un altul prin alianţă (pe mine). În 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Ţară pe sora noastră (pentru că numai ea era majoră), să o ia cu el în Australia, unde el pleca să muncească (şi unde s-a şi căsătorit şi a rămas douăzecişicinci de ani!!!, cu toate că germanii pot trăi foarte bine şi fară servici acasă, pe ajutor social, dar el a motivat că nu-i place să trăiască ca ”proletarii”). Mă rog, aşa se vedeau poate din RFG proletarii, ţinuţi de comunişti pe ajutor social…

Şi i-a spus soră-mi să vină cu el:

─Eu nu-mi părăsesc Ţara! – a fost răspunsul ei, ea fiind prima generaţie de ”soimi ai patriei(!)”.

─Dar cine ţi-a cerut să faci aşa ceva?

─Tu! Acuma.

─Eu? Tu crezi că dacă eu plec în Australia, îmi părăsesc ţara? Ţara mea de origine este Germania şi cu originea asta voi muri indiferent ce-aş face, însă eu mai am o ţară, pe care şi un câine o are, dacă vrea, dară-mite un om: ACEASTĂ LUME ÎNTREAGĂ, TOT ŢARA MEA ESTE, surioară scumpă!

─Nuuuu…, eu nu părăsesc România!

─E alegerea ta! Faci cum crezi, dar îţi spun, doar acuma te pot ajuta, mai târziu nu, pentru că voi nu-l cunoaşteţi pe Ceauşescu, cu adevărat!

…Şi a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemaţi de Iliescu, dar copiii, unul la 14 şi altul la 8 ani,  aşa am ajuns să cunoaştem prima ţară civilizată: Germania a fratelui meu prin alianţă, Klaus! Forţaţi de preşedintele ales cu 90% de voturi, am luat şi eu loc la Agenţia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lungă (de tineri, băieţi şi fete, studenţi şi studente, loviţi ca şi mine), în spatele unei domnişoare cu fusta ruptă, violată în grabă de mineri chiar în microbuzul lui Dan Iosif… Totuşi în Germania şi-a ales să rămână, îndrăgostit de o nemţoaică, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat în România.

Vedeţi? Eu cred că trebuie să vă schimbaţi puţin opinia, unghiul prin care să îi priviţi pe cei din afara Ţării, şi atunci concluziile vă vor fi altele! Cercetaţi mai bine exodul românilor motivat de sărăcia cruntă în care ne-a împins MASONERIA COMUNISTĂ. Eu declar cu mâna pe inimă că, toţi românii care spun ”îmi este ruşine să spun că sunt român” şi se şi reîncetăţenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se referă la originea lor şi nici nu fug de ea (sunt ferm convins că de aceasta sunt MÂNDRI!), ci se referă, şi poate şi fug chiar, la/de hoţii din fruntea ţării, care vrând-nevrînd ne reprezintă ŞI NE FAC DE RÂS!!! Exprimările de acest gen, ţin de subtilităţile oricărei limbi (sunt expresii!), însă noi românii ştim exact ce vrea să spună cel ce le foloseşte. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afară mai ştim azi ce vrea să spună zicala ”unde dai şi unde crapă!”, cei de-acasă nu?

Poate că trebuie să motivez marea deznădejde în care am căzut după ce am scăpat de gloanţe, la Eva, şi eram LIBER. Zona mea, de proiectare şi urmarire a execuţiei lucrărilor, a fost Albia râului Buzău, cu salba de micro-hidrocentrale Cândeşti, Verneşti şi Simileasca. Imediat după Revoluţie, colegii de-acolo îmi ziceau:

─Dacă nu se ridica şi Bucureştiul, nimic nu s-ar fi întâmplat! Să tot mulţumeşti Cerului pentru o aşa recunoştinţă…

Când Bucureştiul a pornit Demonstraţia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinoşi, care au declarat: prima dată că ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor îngriji ca acestea să se desfăşoare cinstit, iar a doua oară au declarat că ei nu au spus niciodată că nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la şantiere (intelectuali!), îmi spuneau altfel:

─Ce dracului mai vreţi, mă, acuma?

─Să-i dăm jos pe ăştia că sunt MINCINOŞI! Când un nea gheorghe minte este una, dar când minte un preşedinte de Ţară şi un prim ministru, este alta: Ăştia ne fac Neamul de râs! Uite aici amândouă interviuri ale lor! (eu umblam cu cele două petice de ziar la mine)

─Fac pe dracu! Lăsaţi-i să conducă. Dacă-i libertate, de ce să nu participe şi ei la alegeri.

…La birou, în lacul Tei, eram toţi oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetători), …intelectuali, dar şi comunişti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeŢe şi PeNeLe, să ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?

Iată TÂRLA, distinse domn! Dar nu punctaţi spre ei, din păcate.

Vreau să închei declarând că noi, cei plecaţi, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”târlă şi slugi” suferim şi aceste jigniri din partea dvs, şi înjosirea de principiu a perioadei de adaptare, şi lipsuri, căci ne restrângem de la multe pentru a putea strânge un ban destinat tot României, în care sperăm să ne construim o casă pentru anii de bătrâneţe (zic asta în numele majorităţii, în mijlocul căreia îmi duc veacul zi de zi), sau sperăm să ne-o achităm pe aceea pe care o avem de plătit (sau apartamentul), ajutându-ne odată cu aceasta şi rudele din Ţară, care nu au avut curajul testării muncitului în alte ţări sau nu au putut chiar. Aceşti bani ai noştri aduc beneficii Ţări, doar că la omul de rând nu se simte aceasta. Totuşi pentru contribuţia noastră ne laudă doar politicienii, deoarece doar ei beneficiază de comisioanele ce le plătim, şi tot ei ne spurcă, cam ca dvs, când pierd alegerile din cauza noastră: ”CĂPŞUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauză că ei, hoţi notorii, au înrobit Ţara!!!) Iată TÂRLA!!!

Uite aici am dorit să ajung, căci probabil vă doare faptul că nu suntem toţi în Ţară să-i dăm jos, adică să votăm la unison cu toţii altceva. Dacă credeţi că aici e hiba, iar vă înşelaţi! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iată că Băsescu a şi confirmat-o, chiar. Fiind bucureştean, ştiindu-l cum a fost la Primăria Capitalei, eu am crezut că este cinstit şi patriot, dar ca preşedinte a schimbat foaia, măgărindu-se, declarând neconstituţional decurând că ”Statul nu este obligat să se îngrijească de traiul fiecărui cetăţean în parte!”. Totuşi doar aici în Spania am avut certitudinea că este şi el tot o apă şi un pământ cu hoţii ca Năstase, Vântu, Iliescu…, pentru că (atenţie!) am văzut cu ochii mei, cum mâna lui dreaptă diasporizată, deputatul Brânză Gabriel (plus William, după Revoluţie), fura din banii destinaţi campaniei electorale. Am făcut reclamaţie la preşedenţia Ţării şi a întregului Birou executiv al pdl, şi pentru că nu am primit nici un răspuns, abia atunci(!) am început să scriu despre asta, exact cum scriu şi acuma. Întreb: dvs chiar aveţi certitudinea că românii plecaţi din Ţară îşi schimbă identitatea aşa, cam ca deputatul Brânză Gabriel care s-a făcut William (român de five o’clock), ca şi cum şi-ar fi schimbat o haină ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceţi?

Am un coleg bun aici care şi-a înaintat actele pentru cetăţenie şi mi-a zis:

─Suntem mai prost conduşi decât ăia din America Latină!

─De ce?

─Ăia NU trebuie să renunţe la cetăţenia lor, dacă o vor şi pe asta spaniolă, noi DA!!!

Vedeţi neamul de târlă, care ştie să facă ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria şi în Parlament! Dar să nu spuneţi că i-am votat noi, că iar vă voi contrazice, şi nu mai vreau.

PROBLEMA ROMÂNILOR. La noi o mică problemă este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Şi aceasta ni se trage de la anii aceştia în care am fost rupţi total de ceeace se cheamă coeziunea de Neam, în care intră şi Ţara. Toţi am fost rupţi, cu preoţi cu tot (90% influienţă comunistă), excepţie făcând doar Martirii, atât ai ortodoxiei cât şi ai celorlalte culte. Citiţile cărţile şi vă veţi convinge. Mai mult preoţia de după 1945, uită că noi suntem români şi pe noi ne interesează mai puţin ceeace depăşeste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …cântă tare şi cu forţă:

Dacă Duhul Tău, Doamne, ar fi-n mine,

Aş cânta ca şi David!

… apoi aş lupta, …m-aş ruga, …aş juca, …şi cam atâta, că nu trebuie să facă şi creştinul tot ce făcea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. După Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l învaţă pe creştin să se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atâtea doar (cred ei), nu merită să fie cântat şi predicat în Bisericile lor. Or mai zice probabil că s-a închinat şi la idoli…, cu toate că habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai contează cât a luptat pentru Moldova sau cât a suferit pentru a o lăsa urmaşilor săi LIBERĂ şi ÎNTREAGĂ. Pentru ei doar David are fapte care merită să-l predice şi să-i înalţe osanale.

Iată un alt loc, şi o altă târlă de slugi, distinse domn, Gavri Cornuţiu! Şi mai există una şi prin Poliţie, ochii mei văzându-i pe poliţişti prin pieţe, zilnic întinzând punga goală amărâtului nostru ţăran, spunându-i cu tupeu: Fă-i plinul! Fără să-i şi plătească… Voi încheia amintind-o pe cea mai mare: TOATĂ MASSMEDIA DIN ŢARĂ, cu unele prea mici excepţii doar!

 (Alexandru TOMA, Madrid, Spania, 25 anuarie 2011)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors