Florence3Florence Joy Enns este o faimoasă cântăreață din Germania, scriitoare și actriță. Îi place să călătorească și să viziteze țări din Europa, Israel și Statele Unite. Cântă la chitară și pian, vorbește germană nativ și engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.

 

În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguțe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povestește despre experiența avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ și în special, despre felul în care își trăiește viața cu Dumnezeu.

Florence (Büttner) s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare și un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich și Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, și o fetiță, Kiana, născută în 2012.

 

Florence_cu_sotulOctavian D. CURPAŞ (O.D.C.):  Îmi poți spune ceva despre soțul tău? Când și unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?

Florence Joy (F.J.): Soțul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu și el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician și cântăreț. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună și studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creștin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare și sensibilă, cel mai minunat soț și tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă și asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este și o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
O.D.C.: La ce vârstă ai devenit creștină? Ce te-a făcut să te decizi să-I predai lui Isus viața ta? Cărei denominațiuni creștine aparții?
F.J.: Am crescut într-o familie creștină. Când aveam 13 ani, Dumnezeu mi-a revelat dragostea Lui și mi-a arătat că El este adevăratul meu Tată. Am dorit să fiu botezată în apă, acesta a fost momentul când am decis să trăiesc pentru Isus. Sunt membra unei biserici penticostale ce aparține de “Assemblies of God”. Pentru mine, denominațiunea nu e așa de importantă, mai importantă e relația mea personală cu Dumnezeu.
O.D.C.: Tocmai am ascultat una din piesele tale în germană și mi-a plăcut. Titlul spune “Mein Ziel”, am găsit-o pe youtube. Care e mesajul ei? Când și unde ai cântat-o ?     
  “Mein Ziel” – By Florence Joy Büttner (Enns)  http://www.youtube.com/watch?v=6AOYTqDyMFA             
F.J.: Piesa spune: “Tu ești ținta mea, Tu ești pasiunea mea, Tu ești calea mea, Tu ești tăria mea. Te caut pe Tine, Fug către Tine Şi las trecutul în urmă. Tu ești tot timpul acolo, Tu ești motivul meu, ținta mea.” Tu-ul din această piesă se referă la Isus. Am cântat această piesă în biserica din Munich. A fost un serviciu divin live, pe postul național de televiziune german, la inaugurarea Cupei mondiale de Fotbal. Am avut oportunitatea de a împărtăși mărturia mea pe un post național de televiziune.
O.D.C.: Ai colaborat cu Hillsong pentru câteva piese în germană. Ce piese și când ai început colaborarea?
F.J.: Colaborarea a început în 2005, când am înregistrat primul album Hillsong în germană și am fost vocea principală în acel CD. De atunci, am fost invitată la unele conferințe Hillsong și de asemenea, să înregistrez şi alte CD-uri.
Florence4O.D.C.: Câte albume ai? “Only Hope” e primul tău album?
F.J.: Da, e primul și singurul album. Conține 13 cântece. Cele mai multe sunt în engleză și unul în germană.
O.D.C.: Care e cântecul tău preferat? Pe care îl consideri ca fiind cel mai bun?
F.J.: Este cântecul principal de pe albumul “Only Hope”, după care am dat şi titlul albumului. Acest cântec vorbește despre speranța pe care o avem în Isus și despre planul Său pentru viața noastră.
O.D.C.: Spune-mi câteva cuvinte despre cartea ta “Ich möchte wahr und echt leben!”
F.J.: Titlul se traduce “Vreau să trăiesc sincer și real” și aceasta este tema cărții. Cartea povesteşte experienţa mea la filmările spectacolului “A Star search 2″ și despre cum îmi trăiesc viața cu Isus. De asemenea, vorbește puțin despre familia mea, în perioada când am câștigat Star Search.
O.D.C.: De ce Israelul este cea mai importantă țară pentru tine?
F.J.: Este Țara Sfântă, țara oamenilor lui Dumnezeu. Susținem un proiect misionar numit AEBM (American European Bethel Mission). Am fost în Israel de câteva ori cu această organizație, în misiune, și am ajutat oamenii săraci.
O.D.C.: Ce țară ți-ai dori să vizitezi?
F.J.: Aș dori să merg în Australia.
O.D.C.: Ce știi despre România?
F.J.: Singura conexiune pe care am avut-o cu România a fost în biserica mea, unde aveam o prietenă româncă.
O.D.C.: Ce sărbătoare îți place cel mai mult și de ce?
F.J.: Îmi place Crăciunul pentru mesajul pe care îl transmite, acela că Isus a venit în lume ca om. Îmi plac, de asemenea, aranjamentele cu zăpadă și lumini și mirosul de prăjituri din bucătăria mea.
Florence2O.D.C.: Care sunt metodele de care te foloseşti pentru a avea o viață spirituală?
F.J.: Pentru mine este foarte important să citesc regulat din Biblie, să nu neglijez biserica, să particip la serviciile divine ale bisericii, chiar dacă sunt în călătorie, de multe ori. Rugăciunea este adevărata părtășie cu Dumnezeul meu.
O.D.C.: Care este cea mai importantă rugăciune la care ți-a răspuns Dumnezeu?
F.J.: El mi-a răspuns la rugăciune de când aveam 5 ani. A fost prima mea rugăciune importantă. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil. Așa că, printr-un miracol, Dumnezeu a făcut-o pe mama să se răzgândească și am avut un frățior.
O.D.C.: Dacă ar fi să transmiți un mesaj pentru cei din jurul tău, ce ți-ai dori să le spui?
F.J.: Aș dori să le transmit că fiecare e iubit necondiționat și în totalitate de Isus Hristos. Fiecare a fost creat pentru un scop. Dragostea lui Isus poate și ne va elibera pe fiecare de orice păcat. Să fim deschişi ca indivizi și să Îl căutăm dincolo de realitatea aceasta pe Dumnezeu!
OCTAVIAN CURPAS
  
Octavian D. Curpas
 Phoenix, Arizona

Cărţile, frumoasele flori din orice anotimp

Posted by Gabriela Petcu On October - 11 - 2013

 

gabriela gentiana grozaGabriela Gențiana Groza

 

strecurate uşor

irizările toamnei

printre crizanteme

 

O zi de  început de Brumărel a adus la Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului,  la Bookfest, copii şi adulţi , dornici să cunoască gândurile scriitorilor şi poeţilor aşezate frumos pe filele mirosind ademenitor a cerneală proaspătă. Forfota doritorilor de carte interesantă a înviorat Editurile care şi-au expus în incinta Cazinoului cărţile nerăbdătoare să fie mângâiate de cititorii împătimiţi ai Urbei noastre. Printre ele, Editura Ecou Transilvan, a lansat cărţile  a două autoare plecate din România şi stabilite în alte ţări. În volumele prezentate, realizate în condiţii grafice deosebite, aflăm poveşti şi poezii pentru copii. La prezentarea cărţilor au sosit elevi ai Şcolii  ”Eugen Pora” însoţiţi de doamna profesoară Iulia Chende.

 

Elena Cesar von Sachse, născută în 1947 în Arad, trăieşte acum în Nurnberg. A scris cărţi dar a compus şi romanţe, cântece de petrecere, cântece de dragoste, muzică de inspiraţie folclorică, muzică pentru copii şi chiar muzică instrumentală şi a obţinut premii pentru unele dintre acestea.

 

La Bookfest şi-a lansat cartea ”Dragonul roşu” care cuprinde poveşti pentru ”cei mici şi cei mari” cum ne anunţă autoarea. Ilustraţiile  vin să întregească în mod firesc frumuseţea volumului.

 

Cea de a doua carte a Elenei Cesar von Sachse, la fel de frumoasă, este intitulată ”Fantezie de iarnă” şi este dedicată ”celor care mai cred în Moş Crăciun’’ cum ne invită autoarea.

 

Trăitoare azi în Grecia, Steluţa Dima Cibireac, şi-a lansat  la aceiaşi Editură ”cu Ecou’’, cartea ”Păduricea fermecată’’. Autoarea s-a născut în 1956 la Gura Humorului, judeţul Suceava.

 

A scris această carte ”pentru  nepoata ei Anastasia şi pentru copiii ei Emmy şi Albert’’, dar şi ”pentru toţi copilaşii, cu multă dragoste’’, cum ne anunţă, de îndată ce deschidem volumul care cuprinde ilustraţii realizate prin propria-i strădanie.

 

Din dor de ţară revin acasă compatrioatele noastre stabilite pe alte meleaguri. Ne contopim cu ele, ne bucurăm de succesele lor şi ştim că, orişiunde ar trăi, inima Patriei bate şi pentru ele.

 

Le-am dedicat autoarelor dar şi altor scriitori stabiliţi în alte ţări, câteva versuri:

 

gentiana, elena,stelutaScriitorilor români din Diaspora

 

Orişiunde ai să pleci,

La germani sau pe la greci,

Inima te-ndeamnă iară

Să revii la tine-n ţară.

 

Să-i săruţi Pământul Sfânt

Şi să faci un legământ:

Depărtarea să nu poată

Să-mi uit Patria vreodată!”

 

Ne alintă Brumărel cu zile mai reci sau mai calde, cu senin sau cu nori aducători de picături necesare de ploaie, dar florile lui, cărţile apărute odată cu deschiderea porţilor Şcolii, ne înfrumuseţează clipele jucăuşe, fixându-ne în minte un peisaj, un erou de poveste şi de ce nu, chipul autorului, dornic să-i bucure pe cei  ”mici sau cei mari” dintre noi.

 

dragonul rosufantezie de iarnasteluta

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC03446

SPIONAREA GERMANIEI

Posted by Gabriela Petcu On August - 24 - 2013

ROMAN-Viorel-wbViorel ROMAN

 

Spionarea economiei germane de către anglo-americani, deconspirată de agentul NSA Edward Snowden, ne readuce aminte de secole de conflict latent între Europa Centrală, continentală şi cultura anglo-mozaică, imperiul anglo-saxon, maritim.

 

1815 la Waterloo generalul Wellington câştiga bătălia iar bancherul Rothschild o avere. Avântul Imperiului German II este dezavuat de strategii Amiralităţii britance cu aceleaşi mijloace ca cele ale complexului militar-industrial anglo-saxon de azi.

 

1905/8 agresiunea economico-financiară organizată la Londra – la acea vreme centru financiar şi de asigurări al lumii – a fost atât de dezastroasă pentru nemţi că s-a ajuns la un război mondial, cu despăgubiri astronomice pentru Berlin.

 

1938/9 se repetă scenariul de dinainte de război. Primul lord al Amiralităţii britanice Winston Churchill, „Partidul războinicilor” şi organizaţia „Focus” împing din nou, cu sprijinul Poloniei, Germania în războiul mondial II şi din nou nemţii pierd. Ruşii sunt fireşte mereu de partea anglo-saxonilor împotriva Europei Centrale, romano-catolice.

 

1945 Imperiul German III învins, n-a fost lichidat pentru că despăgubirile de război erau incerte, aşa că ele au fost amânate până la un Tratat de Pace, care nu s-a mai încheiat. Anglo-americanii au şi astăzi trupe şi centre de spionaj în Germania. Se vor retrage numai după Tratatul de Pace şi mai ales a plăţii despăgubirilor de război?

 

2013 Cat vor fi despăgubirile? Dacă grecii cer 160 miliarde euro şi românii 20 de miliarde, cât vor anglo-franco-americanii şi ruşii? Sunt germanii în stare de plata conflictelor generaţiilor de mult apuse, mai ales că acuma este clar că vina nu este nici pe departe numai a celor învinşi? Istorie e scrisă de învingători. Pentru cei care vor să cunoască detalii ale schiţei de mai sus, recomand scrierile prof. Dr. Harald James, Princeton University şi dr. Michael Scheil, Duncker & Humblot.

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

24 august 2013

www.viorel-roman.ro

ROMÂNIA 2030

Posted by Gabriela Petcu On August - 22 - 2013

ROMAN-Viorel-wbViorel ROMAN

 

Prognozele pleacă de la premize. În ceea ce urmează ele sunt ale decalogului judaico-creştin. Două miliarde de creştini sunt factorul hotărâtor al civilizaţiei. De la ei pleacă impulsurile teologice, filozofice, culturale, politico-sociale şi tehnico-ştiintifice. Aşa cum legiunile Imperiului Roman (singurul din cele opt la anul zero, care a supravieţuit şi s-a metamorfozat în Sfântul Imperiu Roman, UE, USA, NATO şi decide soarta lumii) au pregătit terenul creştinismului, tot aşa colonialismul, imperialismul şi globalizarea pregăteşte terenul standardelor de civilizaţie, drepturilor universale ale omului, creştinismului.

 

Trauma creştinismului este Marea Schisma din anul 1054, care a generat un perpetuum Război Rece, o Cortină de Fier despărţitoare între ortodocşi şi occidentali şi mai ales imensul eşec din anul revoluţionar 1989, când dorinţă fierbinte de refacere a unităţii creştine a rămas neinplinita cu consecinţele dramatice, din ce în ce mai vizible atât în est cât şi în vest şi care determină soarta neamurilor, mai ales a romanilor de la Limes, între Imperiu şi Barbari.

 

Până în 2030 complexul militar-industrial din SUA, cultura anglo-mozaica va pierde din puterea actuală, dar va rămâne dominant în competiţie cu America Latină, Africa de Sud, India şi nu în ultimul rând China. Succesul creştinilor din Hong-Kong şi Macao e greu acceptat de confucianiştii, dar când China comunistă devene creştină (azi sunt 20 de milioane) umanitatea vă descoperii o nouă dimensiune, că după descoperirea Lumii Noi. Şi creştinii din India, Goa, Kerala, Japonia, Orientul Apropiat au aceeaşi misiune de integrare şi adaptare la condul de comportament occidental: contract, disciplina şi munca. Aceasta modernizarea laică tehnico-ştiinţifica pregăteşte terenul creştinizarii universale.

 

Moscova, a treia Romă, a iniţiat dialogul cu Roma şi SUA, a renunţat paşnic la Războiul Rece, la Cortina de Fier, la umilitorul Lagăr ortodoxo-comunist dar nu l-a înţeles pe Fericitul Ioan Paul II, n-a avut forţa să contribuie la refacerea unităţii creştine. În consecinţă Rusia e puterea cea mai imprevizibilă (vezi Siria, Caucaz, ocupaţia militară din Moldova etc.) pentru că aspira la refacerea imperiului, Uniunii Eur-Asia. Proiect cu picioare de lut, pentru că ruşii sunt tot mai puţini, exporta numai materii prime, iar vecinii devin tot mai puternici. Un cerc vicios. Asta ne indreptăţeşte să sperăm că Moscova şi Roma vor găsi un modus vivendi înainte de aniversarea unui mileniu de la Marea Schisma.

 

În acest context geopolitic românii, dezmembraţi de Stalin şi Hitler, sunt între ciocan şi nicovala, între Rusia şi UE/NATO. România e integrată formal în lumea euro-atlantică, în schimb Biserica Ortodoxă se orienteză spre Moscova, iar cea Unită cu Roma este persecutată. Rezultatul e un blocaj, care a dus deja la emigrarea pe trei milioane de tineri spre vest. În Moldova situaţia este şi mai dramatică. Transnistria este ocupată militar. Biserica Ortodoxă este şi ea direct obedientă Moscovei. Pretutindeni, corupţie, clientelism, nepotism oriental.

 

Românii supravieţuiesc acuma că într-o sală de aşteptare CFR şi nu ştiu nici în ce direcţie, nici în ce tren să urce: Moscova sau Roma? Pentru că au înfăptuit unirea din 1859, 1918, moldo-valahii au convingerea că sunt model de urmat. Ei nu realizează că linia Şcolii Ardelene duce la emanciparea naţională, socială şi că numai o sinteză a Ideii cu Fapta oferă şansa depăşirii blocajului actual.

 

Cum va evolua chestiune românească? Va avea lor reunificarea, va fi depăşită sărăcia din cele mai sărace ţări din Europa? Se va lua o decizie majoră? Se va bate pasul pe loc? Hotărăsc vrăşmaşii? Aceste întrebări şi mai ales răspunsurile generează o cascadă de consecinţe pe care le cunoaştem din viaţa lui Mihai Viteazul, Inochentie Micu-Clein, Samuil Micu, Petru Maior, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Nu este exclus ca moldo-valahii să redevină sclavii satrapilor orientali, tot aşa cum e posibil ca prin dialogul cu occidentalii, început de Fericitul Ioan Paul II la Bucureşti, şi unirea cu Roma să renască România Mare occidentală şi prosperă.

 

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

21 august 2013

www.viorel-roman.ro

PROGNOZELE ŞI CRUDA REALITATE, READAPTATE IN 2013

Posted by Gabriela Petcu On August - 17 - 2013

BAETU-Viorel-2-wbViorel BĂETU

 

Nimic nu s-a schimbat în esenţă.

 

Noi încă iubim prognozele. Mai ales pe cele bune! Prognozele ne spun cum va fi viaţa noastră în epoca furtului de date. Prognozele ne învaţă să alegem dintre două rele identice, pe una dintre ele. Prognozele ne arată cu căt este mai bun un Snowden decât un Ansange. Prognozele îi ridică, pe politicieni, Prognozele îi coboară, pe ceilalţi. Moda prognozelor a rămas şi s-a amplificat.

 

O şi mai mare mulţime de oameni îşi câştigă banii, strângănd date, trecându-le prin maşini statistice şi interpretând rezultatele, după cum au nevoie cei care plătesc (vezi NSA!) Deci avem şi astăzi prognoze serioase şi prognoze neserioase, singura problemă e că nu ştim nici acum să le deosebim pe unele de altele. Pentru asta nu a scos încă nimeni un “Manual de utilizare”, dar acuma avem NSA (National Security Agency) şi ăştia ştiu!

 

Suntem în Germania dar scenariul, cu mici variaţiuni neesenţiale, este universal

 

Otto, care trăieşte cu familia dintr-un salariu mediu pe economie, deschide ziarul şi citeşte:

„Prognoza pentru 2013:

Conform ultimelor teste mediale, alegerile vor fi câştigate de Negru (CDU+CSU) în coaliţie cu Galben (FDP) iar Angela Merkel va rămâne Bundeskanzelarin pentru următorii 4 ani.

- Asta înseamnă că  ne va merge mai bine, îi spune îngeraşul cel optimist care stă pe umărul drept.

- Celor care mai cred în minuni, îi şopteşte drăcuşorul cel pesimist care stă pe umărul stâng şi adaugă: Europa Comunitară se zbate să iasă din criză. EURO încearcă să nu se ducă la fund. Grecii, portughezi, spaniolii, italienii, au o rată de şomaj care acoperă jumătate din populaţie.

- Încetează că ne apucă dimineaţa. Principalul e că  noi mergem în sus, îi spune îngeraşul cel optimist

- Dar ştii cum am ajuns la aşa o creştere? îl întreabă pe Otto drăcuşorul cel pesimist

- Sigur că ştie, doar la asta se lucrează de ani de zile, indiferent ce culoare au avut cei de la conducere, îi spune îngeraşul cel optimist. Ne-am făcut că nu ştim că grecii au minţit, că nu ştim că americanii ne spionează, că nu ştim că chinezii fură patentele, că nu ştim…

- Da s-a lucrat din greu la neştiinţă, îi şopteşte drăcuşorul cel pesimist.

- Chiar dacă lucrurile au ieşit acum la iveală, câinii latră caravana trece, îl persiflează îngeraşul cel optimist.

- Să vedem ce caravană, nu se lasă drăcuşorul cel pesimist.

Dacă vine carvana cu Steinmaier (SPD) la cârmă în coaliţie cu Verzii (Ecologişti) atunci iepurii şi mistreţii o s-o ducă bine, să nu mai vorbim de broaştele care pot trece nestânjenite arterele de circulaţie.

- Cum asta? se arătă mirat îngeraşul

- Iepurii se înmulţesc ca iepurii şi dacă duşmani naturali nu au, căci lupii au fost surghiuniţi în Europa de Ost, iar de împuşcat nu e voie, populaţia iepurească va depăşi în scurt timp populaţia omenească şi va avea pretenţia legitimă să conducă ţara.

- Şi broaştele?

- Peste tot unde există posibilitatea ca o broască să traverseze şoseaua, Ecologiştii vor face treceri de broaşte, numai că dungile nu vor mai fi albe ci verzi.

- Ei şi?

- Problema va fi, dacă o maşină poate încăpea între două treceri din astea verzi.

- Din cauza lungimii?

- Nu din cauza desimii, spuse drăcuşorul şi izbucni în râs.

- Vezi de treabă, ăştia nici dacă se aliază cu Gregor Gisi (Linke-stânga, foştii comunişti) tot nu ajung să strângă destule locuri în Bundestag (parlament) pentru a câştiga alegerile, spuse îngeraşul cel optimist.

- Mai ştii, te faci prieten cu „dracu” până treci puntea şi până la alegeri mai sunt două luni.

- Tu vezi totul negru, spuse îngeraşul cel optimist.

- Tu nu?

- Ba da, Negru (CDU +CSU) la alegeri.”

 

Otto se scutură de cei doi „sfătuitori”. Doar ştia să gândească şi singur. Atâtea combinaţii de culori, ce era el pictor? Scoase lista cu necesarul făcută în 2007.

 

1) O maşină, căci cea cu care trebuie să se ducă la serviciu are 12 ani vechime şi a început să coste mai mult reparatul, decât valorează maşina. (Schimbă 12 cu 18 şi bifă punctul ca nerezolvat).

 

2) O căsuţă cât de mică, ca să nu mai trebuiască să  plătească chirie lună de lună. Bani aruncaţi! (Bifă punctul ca nerezolvat).

 

3) Un concediu mai acătări, că ultimele concedii le-a şters de pe listă. (Bifă punctul ca nerezolvat).

 

Reluă socoteala cu noile cifrele date de statistici:

– Salarul lui înmulţit cu rata de creştere aduce pe an  un plus de X Euro. Asta e bine!

– Majorările de preţ în 2013, plus rata de inflaţie dau pe an, un minus de Y Euro. Y e mai mare ca X ! Asta iar nu e bine! Plus cu minus dă  şi în 2013 MINUS.

 

Luă lista, cu punctele tăiate, oftă din greu şi sublinie cu două linii: „DE FĂCUT ECONOMII !” Îşi readuse aminte de acelaşi citat, citit cândva, undeva: „Cu cât într-o ţară, se folosesc mai mult cuvintele «libertate», «democraţie» şi «drepturile omului», cu atât mai puţine «drepturi» şi «“libertăţi» are omul care trăieşte în această «democraţie»”.

 

Totul ca acum 6 ani, gândi el. Cu cât se folosesc mai mult cuvintele „dezvoltare”, „bunăstare” şi „creştere a nivelului de trai” cu atât mai puţin are „un Otto” din toate acestea, căci „dezvoltarea”, „bunăstare” şi „creştere a nivelului de trai” se pierd pe drumul de sus în jos şi până să ajungă la mine, nu a mai rămas nimic.

 

Dar parcă tot mai bine cu Negru+Galben (Merkel) decât cu Roşu+Verde (Steinmaier), căci totuşi nu vrea să trăiască într-o ţară condusă de iepuri. Lui Otto nu-i plăceau deloc morcovii! Să mai spună cineva că prognozele nu sunt folositoare!

 

Viorel BĂETU

Germania

15 august 2013

 

ŞOAPTELE SFINTE ALE NOPŢII (POEME)

Posted by Gabriela Petcu On July - 30 - 2013

JANIK-Gabriela-wb

 

Gabriela JANIK

 

 

ÎN TĂCEREA NOPŢII

 

Eu, din tăcerea nopţii adânci, am auzit o voce minunată,

Aşa frumos El mi-a vorbit cu glasu-i sfânt, precum un tată:

„Eu te iubesc copila mea! Din cer venit-am pentru tine,

Să mor pe cruce şi să rabd crunte batjocuri şi suspine,

M-am dezbrăcat de slava Mea să scapi de iad şi de ruşine

Şi-o viaţă nouă în dar ţi-am dat, cu dragoste, să-ţi fie bine!”

 

Am plâns la glasul Celui Sfânt, ce-nfiora întreg pământul

Şi in genunchi eu am căzut, reînoindu-mi legământul:

„O, Tată-n viaţă mea de-acum voi sta mereu în ascultare,

Isuse Doamne eşti prea bun, mi-aduci suflet alinare…

La Judecata de Apoi, te-aştept cu nerăbdare

Şi sper s-ajung acolo sus cerându-ţi indurare…!”

 

Aceasta e dorinţa mea, în lunga-mi alergare,

Să fiu sutaşul credincios în sfânta-Ţi ascultare.

Iar când v-a bate „ceasul” meu, Tu să mă iei în cer

Să nu mă laşi să fac păcat, să nu mă laşi să pier…

 

 

DE CE !?

 

De ce nu putem oare uita clipele trecutului?

Amintindu-ne că odinioară pluteam pe aripile vântului.

Navigăm peste oceanul dorinţelor noastre,

Şi zburăm mai sus de visuri, spre-albastrele astre.

 

Deasupra frământărilor şi peste culmile idealurilor

Se-nalţă-n noapte, visând că undeva, departe,

ne avântam deasupra stelelor.

De ce nu putem oare uita clipele de iubire,

De durere, de alint, de tristeţi şi suferinţi?

 

De ce oare nu putem uita fiorul care ne învăluia,

Când adolescenţi fiind, ne temeam şi ne ruşinam,

să gândim şi să simţim că iubim?

De ce oare domnea teama in noi

sa lasam libertatea cuvintelor să zboare

şi a versurilor pline de candoare.

Care ne făcea inima să se inalţe

Ca un porumbel în largul cerului?

 

Oare ce înseamnă acest tumult sufletesc

Când cu inocenţa, cu iubire şi tandreţe

asteptam să apară zorile dimineţii?

Să ne vedem, să ne-ntâlnim şi pe furiş să ne privim?

Cât timp amintirile trecutului ne coplesesc,

vom fi supuşi visării şi trădării,

Amintindu-ne de dragostea neâmplinită

Din vremea cand eram copii.

 

 

DE VEGHE

 

Stând treaz cu doruri în noapte,

Dorinţe nespuse înconjoară

inima în tăcerea nopţii adânci.
Piciorul păzeşte-l, o, Doamne,
Să nu alunece când calc peste stânci.
Şi inima îndreaptă spre Tine,
în taină ruga sufletului meu.
Dorind să te iubesc, Isuse,
Şi să mă-ntorni mai mult spre Dumnezeu.
Atunci voi spune ca şi Pavel;
“căci harul Tău îmi este îndeajuns. ”
Dar până vei veni, o, Doamne,
ajută-mă să te urmez supus!

————————————–
Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

27 iulie 2013

 

TROSSINGEN – LOCUL UNDE MUZICA SE ÎMBINĂ CU NATURA

Posted by Gabriela Petcu On July - 19 - 2013

schoenwald

 

 

JANIK-L-Gabriela

 

Ligia-Gabriela JANIK

 

Călătorind prin sudul Germaniei, între Pădurea Neagră şi Alpii Şvăbeşti*, la poalele dealurilor Lupfen şi Karpfen, întâlneşti oraşul Trossingen. Este un oraş mic, cu 15.300 de locuitori, întins pe o suprafaţă de 24 de km ptăraţi, situat în Ţara Şvabilor (Schwabenland). Oraş universitar, Trossingen poartă numele de oraş al muzicii, deoarece s-a făcut remarcat prin bogata sa tradiţie în industria instrumentelor muzicale.  Regiunea care adăposteşte oraşul nu este alta decât binecunoscuta ţara a şvabilor (Schwabenland) Schwarzwald-Baar-Heuberg, din Landul Baden-Württemberg. Iar pădurea care se întinde pe suprafaţa acestei regiuni este renumita Pădurea Neagră – Schwarzwald. Aceasta este o zonă montană împădurită din landul Baden-Württemberg, în sud-vestul Germaniei. Este împrejmuită de valea Rinului la vest şi sud, iar cel mai înalt vârf se numeste Feldberg, cu o înălţime de 1.493 metri. Este o importantă zonă turistică având mai multe staţiuni montane şi balneare, din mijlocul căreia izvorăşte faimoasa Dunăre albastră.

 

Dar de ce oare Pădurea Neagră se numeşte „neagră”?

 

A fost prima întrebare pe care fiul meu a pus-o învăţătoarei sale, la începutul clasei întâi. Fiind preocupat de această imensă pădure, a rupt tăcerea clasei întrebând: „Doamna învăţătoare, de ce Pădurea Neagră se numeşte… neagră?” Învăţătoarea, rămânând surprinsă de întrebarea unui copil de clasa întâi, după un moment a răspuns: „Pentru că este atât de deasă, încât culoarea brazilor ii conferă o nuanţă spre negru. Privită din avion, această pădure arată ca o pată neagră pe solul de sud-vest al Germaniei”. Mai târziu aveam să descopăr acest adevăr cu proprii ochi. Zburând deasupra Germaniei, din spaţiul aerian am văzut o pată neagră întinzându-se pe kilometri nesfârşiţi. Da, aceasta era imensa şi renumita „Pădure Neagră”. Aici brazii, prin desimea lor, oferă o privelişte uimitoare, plină de senzaţii noi şi necunoscute, dar în acelaşi timp şi înfiorătoare.

 

Dacă pătrunzi mai mult în interiorul pădurii, ajungi să cunoşti oamenii calzi de pe aceste meleaguri, cu tradiţiile şi obiceiurile lor. Vei vedea ca viaţa locuitorilor din Schwarzwald şi Schwäbische Alb este diferită de cea a locuitorilor din restul Germaniei. În liniştea pădurilor de aici simţi cum muzele muzicii, ale poeziei şi tradiţiei se împletesc, descoperind istoria şi cultura ţinuturilor care îşi au rădăcinile încă din timpuri străvechi ale omenirii. Aici aflăm despre locuri noi şi minunate, descoperind fapte şi evenimente desfăşurate de-a lungul veacurilor. Prin îmbinarea culturii si reînvierea istoriei este imposibil să nu te îndrăgosteşti de aceste locuri virgine.

 

Tainele şi secretele acestor ţinuturi sunt păstrate în „chivoturi de aur” pe înălţimile dealurilor, ascunse în albiile râurilor sau sădite cu fiecare brad care formează frumosul lanţ al Pădurii Negre.Structura şi culoarea unică a brazilor iţi încântă privirile prin frumuseţea lor uimitoare. Fiecare foşnet de frunze, susurul izvoarelor sau ţipătul păsărilor care brăzdează văzduhul îţi încântă auzul, sufletul şi privirile cu frumuseţea lor divină. Pentru cel obosit şi întristat, liniştea şi susurul apelor lin curgătoare sunt o adevărată mană cerească venită din cerul divin. O astfel de istorisire îmbibată de-a lungul veacurilor cu fapte reale şi evenimente culturale ne este relatată şi descrisă de către mari cronicari şi istorici care au scris despre Trossingen. Dar nu numai din cărţi poţi „citi” despre trecutul acestui oraş, pentru că bătrânii care au mai rămas în viaţă deapănă cu drag amintirile lor. Şi este atât de plăcut când la sărbătorile anuale şvăbeşti, înconjuraţi de tineri şi copii, îşi deschid sufletul cu nostalgie în faţa „aducerilor aminte”. Uneori observi cum pe faţa lor brăzdată de riduri alunecă o lacrimă pe obraz, semn că îşi aduc aminte de cineva drag sau despre evenimente care le-au marcat viaţa. La astfel de serbări am avut prilejul să ascult de nenumărate ori povestirile hazlii şi fapte reale care au avut loc în viaţa acestui oraş. Este un semn viabil că locuitorii Alpilor Şvăbeşti sunt oameni cu suflet bun si inima caldă, primitoare şi iubitoare.

 

Generalităţile Oraşului Trossingen

 

Aşa am aflat că există multe lucruri interesante în acest mic oraş, aflat pe ridicătura Baarului, situat lângă dealul Klipeneck, in cea mai însorită zonă din Germania,care poartă numele de Oraşul Muzicii. Tot de la localnici am aflat că în muzeul din oraş, numit „Heimatmuseum” (muzeul satului), se află cea mai bogată colecţie de muzicuţe din lume, care este expusă spre admiraţia iubitorilor de muzică. Oraşul detine o Casă Culturală, cu o acustică excelentă, unde concertele clasice sunt recunoscute în rândurile marilor profesionişti. Tot la Trossingen, prin săpături geologice, a fost descoperit scheletul complet al unui dinozaur, numit „Plateosaurus Trossingensis” şi care poate fi admirat în Muzeul Aberlehaus din oraş. La întâlnirile şvăbeşti aveam să aflu că aici există cel mai vechi tren electric în funcţiune din lume. La diferite evenimente, spre bucuria copiilor şi a adulţilor, acest tren „alergă” cu vagoanele-i primitive, străbătând Pădurea Neagră şi Alpii Şvăbeşti.

 

Un obicei tradiţional al Trossingenului, care îl face diferit de celelalte locuri ale Germaniei, este întâmpinarea oaspeţilor oficiali. Dacă în alte oraşe şi localităţi invitaţii sunt întâmpinaţi cu sekt (şampanie) şi gustări, primarul oraşului, Clemmens Maier, întâmpină oaspeţii cu vin roşu tradiţional specific zonei şi cozonac împletit, numit „supa de dimineaţă a Trossingenului”. Băştinaşii povestesc despre concertele care au avut loc de-a lungul anilor şi care se desfăşurau în sala de spectacole a oraşului. Prin acustica sa excelentă, aceasta a devenit renumita atât pe plan regional cât şi internaţional. Grupe şi formaţii de cântăreţi vestiţi de toate naţionalităţile, diverşi concertanţi si artişti poposesc in acest oraş încântând sufletul locuitorilor.

 

La Trossingen se împleteşte armonios idila de lucru la sat şi modernismul urban, vizitatorul putându-se bucura de mulţimea peisajelor din oraş, dar şi din împrejurimi. Monumente, fântâni arteziene şi muzee se înalţă deasupra oraşului prin arhitectura lor gotică. Fără îndoială, Theodor Heuss a avut dreptate în anul 1952, numind oraşul Trossingen ca fiind de neuitat în adevăratul sens al cuvântului. Trossingen nu are voie să fie uitat şi trebuie să rămână mereu proaspăt în memoria noastră.

 

Aşezarea geografică şi împrejurimile oraşului cu cele mai importante puncte turistice.

 

Plimbându-te prin oraş, vei constata că, atât în localitate, cât şi în împrejurimi, ochii vizitatorilor se bucura de întâlnirea unei varietăţi de izvoare, râuri şi pârâuri care dau farmec oraşului şi potenţează dezvoltarea faunei. Vei întâlni astfel râul Trosselbach, traversând oraşul şi revărsându-se în râul Hagenbach, iar acesta din urma se varsă cu repeziciune în Prim. Dacă vei călători spre sud, la mai puţin de un kilometru vei întâlni cartierul Schura, care este traversat de Bazinele Hidrografice Europene şi este situat pe frumosul pârâu Schönbach, care la rândul său se varsă in Elta, iar acesta în Dunăre. La vest de Trossingen, la o distanta de numai 15 km, se află marele râu Neckar, care străbate judeţul Rottweil. În apropiere de Trossingen se ridică falnice cele două dealuri Hohenlupfen si Hohenkarpfen, care, prin proeminenţa lor, străjuiesc localităţile Talhausen/ Durchhausen si Gunningen/Hausen ob Verena.

 

Izvorul Dunării, bastion al Europei, care dăinuieşte de-a lungul anilor, străbătând cele zece ţări centrale şi est-europene, este şi astăzi un puternic punct turistic de atracţie. Oraşul Dunării este Donaueschinken şi se află pe partea de est a Pădurii Negre, la numai 20 de km de Trossingen. Turişti din toate cele patru colţuri ale lumii vin pentru a admira acest gigant fluviu care este format din mii de pârâiaşe care izvorăsc de sub zidurile Palatului Baroc Renainssance. Aceste pârâiaşe sunt adunate într-o frumoasă fântână arteziană, care, prin cursul lor, străbat o lungime de 2860 km până la vărsarea în Marea Neagra.

 

Dacă eşti iubitor de natură, cu siguranţa vei dori să vizitezi împrejurimile. Astfel, la Singen, la mai puţin de 40 de km de Trossingen, se află ruinele cetăţii Hohentwiel, datând încă din secolul 14.

 

Un monument istoric şi de artă este Cetatea de Hohenzollern, care se află între Hechingen si Bisingen, din a cărui dinastie provine Regele Zollernului. În afara castelului, care este un punct turistic de atracţie, se află şi Muzeul Satului. Prin unicitatea sa, acesta este recunoscut in Europa ca „Muzeul pentru cântare şi greutăţi” Aici se pot admira tehnica metodei de cântărire a greutăţilor, cântarele din cele mai vechi timpuri, dar si cele mai performante cântare electronice.

 

La aproximativ 40 de km de Trossingen se afla Castelul Hohenzollern de Sigmaringen. Se ştie că atât Cetatea Hohenzollern de Hechingen, cât si Castelul Hohenzollern de Sigmaringen, sunt proprietătile Casei Regale, aparţinând regilor şi domnitorilor care au condus Romania ani îndelungaţi (1866-1944). Sub domnia Carol I şi Ferdinand I România a luat un avânt serios motiv pentru care m-am simţit mândră că sunt parte a poporului Român.

 

Spre sud-est de Trossingen, la aproximativ 70km, se află marele lac Bodensee, care uneşte cele trei ţări: Germania, Austria si Elveţia. Alpii elveţieni domnesc prin umbra lor răcoroasă şi aducătoare de odihnă, revărsându-se peste locuitorii germani, fiindu-le binecuvântări eterne în zilele de arşiţă şi căldură insuportabilă. La Bodensee, în localitatea Unteruhldhingen, ai prilejul să vizitezi Muzeul Caselor cu piloni de lemn construite deasupra apelor. Pfalbautenmuseum. Acesta este un muzeu de istorie şi geologie. Vizitându-l, faci cunoştinţă cu viaţa înaintaşilor, care îşi construiau casele deasupra lacului Bodensee.

 

Trossingen se află pe înălţimile Baarului, între Pădurea Neagră, Alpii Şvăbeşti şi dealurile Heubergului. Schwäbische Alb au platoul in vârful dealului Klipeneck, care este cunoscut ca cel mai însorit loc din Germania, soarele strălucind până la 1960 de ore pe an. Deşi Trossingen se află lângă cea mai însorită zona din Germania, totuşi la poalele dealurilor noi, locuitorii ne confruntăm deseori cu frigul, ploaia şi chiar dimineţi geroase. Nu este de mirare că în lunile de vară, iunie si iulie, localnicii de pe Heuberg aprind uneori focul în sobă sau dimineţile în zori muncitorii îşi încep activitatea zilnică prin a-şi curăţa gheaţa de pe maşini. Clima la Trossingen este rece şi uscată, iar din cauza pădurilor şi a presiunii atmosferice, zilele sunt deseori bogate în ploi abundente. Uneori se înregistreaza in Trossingen între 130 si 150 de zile geroase.

 

Călătorind spre nord-est, la aproximativ 120 de km se află binecunoscuta capitală a Landului (ţării) Baden-Württemberg, Stuttgart. Aici, la Stuttgart, în anul 950, a fost înscăunat regele Herzog Luitolf. În anul 1906, Regele Württembergului a avut scaunul de domnie şi tot aici a fost construită rezidenţa regală. Stuttgart este capitala centrului cultural a landului, cu o piaţă industrială în deplină dezvoltare. De fapt, când vorbim despre Stuttgart, este imposibil să nu amintim de Diaspora Română. Regiunea Baden-Württemberg este zona cu cei mai mulţi români din Germania. Comunitatea româneasca din Baden-Württemberg a înflorit pe aceste meleaguri, transmiţând mai departe cultura, credinţa şi tradiţia noastră strămoşească. La scurt timp, a fost înfiinţată biserica ortodoxă română din oraşul Ştuttgart, un adăpost spiritual pentru toţi românii de bună credinţă care locuiesc în landul Baden-Württemberg. Parohia ortodoxă română „Naşterea Domnului” a luat fiinţă, din punct de vedere juridic, pe data de 24 noiembrie 1996, prin strădania părintelui dr. Nicolae Condrea (actualmente arhiepiscop al românilor ortodocşi din America şi Canada), susţinut, în această iniţiativă de un grup restrâns de români din Stuttgart şi împrejurimi, doritori de a se constitui într-o comunitate religioasă ortodoxă.

 

Tot în Stuttgart se mai află încă două mari biserici evanghelice: Centru Crestin Român din Büsnau-Stuttgart condus de pastorii Daniel Ghit şi Croitoru Virgil şi Biserica română Betezda din Stuttgart, la ale căror slujbe religioase sufletul credinciosului se bucură în deplină armonie si har dumnezeiesc, mângâiat de binecuvântările limbii materne. La 70 de km de Trossingen se află localitatea elveţiană Schaffhausen, cu cea mai mare cascada din Europa, iar in partea opusă Elveţiei, la 120 de km, se află Parlamentul European de la Strasbourg-Franţa.

 

Nu departe de Trossingen, la 22 de km, se afla oraşul Tuttlingen, reşedinţa de judeţ. Acest oraş este renumit prin marea sa industrie a instrumentelor chirurgicale „Aesculap”. Pe lângă atracţia multor locuri turistice, farmecul acestui oraş îl oferă Dunărea, cu apele sale învolburate despărţind centrul oraşului şi dăruind o privelişte încântătoare privirilor noastre.

 

Călătorind de la Trossingen spre Stuttgart, la numai 17 km vei întâlni marele oraş imperial Rottweil, care la mijlocul Evului Mediu era cunoscut ca fiind Marea Curte de Judecată a regelui. Un alt punct turistic în centrul Pădurii Negre şi care se află în apropierea oraşului Trossingen este Triberg. Acesta se evidenţiază prin labirintul celor şapte cascade unindu-se într-una singură, curgând de la o înălţime de 162 de metri. Între Triberg şi Titisee se află cel mai mare ceas cu cuc din lume. Acesta fiind o atracţie istorică pentru turişti de diferite naţionalităţi. Lacul Titisee se află la o mică distanţă de Triberg, iar celor ce vor să viziteze acest lac frumos, aşezat la poalele dealurilor, le este imposibil sa plece de aici fără să savureze vestitul tort de cireşe specific zonei: Schwarzwaldkirschtorte – Tortul Pădurea Neagră!

 

De pe înălţimile dealului Heuberg, suntem salutaţi de diferite castele, cetăţi şi ruine cum ar fi de exemplu cetatea Beuron, apreciata de oaspeţi si renumită ca loc de odihnă şi tratament datorită aerului curat al zonei. Cetatea Beuron este renumită prin mânăstirea Augustiner-Chorherrenstift (corul bărbătesc al sfântului Augustin) datând din anii 1077. Cetatea fiind locuită de pustnicii şi preoţii care sălăşluiesc în mânăstirile construite din timpurile alemanilor. În apropierea oraşului Trossingen este satul Gosheim, care se află la o înălţime de 1015 metri pe creasta vârfurilor Alpilor Şvăbeşti. Gosheim este cunoscut ca fiind cel mai mare sat industrial din Landul Baden-Württemberg. În anii 2000 în acest sat activau aproximativ 300 de firme. De la Gosheim urci pe „Via Dolorosa”, care nu este altceva decât un drum de ţară neamenajat şi prăfuit, iar la fiecare popas iţi reaminteşte de ce le nouă stadii pe care le-a întâmpinat Domnul Isus în drumul Său spre Dealul Golgota. Odată ajuns în vârful Albilor, priveliştea iţi încântă ochii cu nenumărate localităţi care se armoniază frumos şi se înşiruie pe o distanţă foarte mare. Acest loc este atrăgător atât în perioada Sfintelor Paşti, dar şi în cursul anului, aducând mii de credincioşi pentru a-şi purifica sufletul, a se ruga şi a deveni mai buni.

 

În aceste locuri au poposit de-a lungul vremurilor cetăţeni germani din diferite ţări din Rusia si România, dar si cetăţeni turci, sirieni, maghiari, polonezi, evrei, francezi, asiatici etc. Numărul persoanelor de alte naţionalităţi depăşind cu mult cifra de 1600 de locuitori.

 

Trossingen, regatul Alemanilor si Pre-romanilor

 

Arheologii confirmă că zona Trossingen a fost ocupată de către romanii vechi şi alemani încă din timpul când oamenii mânuiau cu dibăcie piatra şi metalul dar si din vremea pre-romanilor. Alemanii au fost iniţial o alianţă a triburilor germanice situate în jurul Rinului superior din sudul Germaniei de azi. Regatul Alemania, situat între Strasbourg şi Augsburg a durat până în 496, când a fost cucerit de regele francilor Clovis I, în bătălia de la Tolbiac. Ulterior, alemanii au intrat sub dominaţia francilor şi au fost guvernaţi de un duce francez. Zona Trossingen coincide cu arealul în care s-a aflat cel mai mare şi important ducat al alemanilor, care din 748 d. Hr. a intrat sub dominaţia franceză. Astăzi, una din garnizoanele trupelor franceze se află la numai la 13 km de Trossingen, in oraşul Villingen-Schwenningen. Când în anul 797 mânăstirea Sankt Gallen a fost introdusă în proprietatea oraşului, acesta a fost trecut oficial în acte sub denumirea de Trossingen. Din Evul Mediu şi până în 1444, domnia asupra oraşului s-a schimbat mereu. În anul 1444, Contele de Ludwig al Württembergului a preluat domnia peste Lupfen si Karpfen.

 

În războiul de 30 de ani oraşul a fost ars din temelii şi făcut una cu pământul, rămânând nevătămate doar biserica, casa parohială şi trei case ţărăneşti. Oraşul a suportat pagube foarte mari între anii 1673 şi 1714, dar şi în timpul luptelor revoluţionare, ca de altfel şi în campaniile franceze conduse de Napoleon. În a doua jumătate a secolului 17, datorita suferinţelor prin care a trecut şi în urma campaniilor trupelor de soldaţi francezi, austrieci si bavarezi, din pricina războiului şi a foametei, populaţia a fost decimata de la 1100 pâna la 150 de locuitori. Oraşul Trossingen a fost puternic afectat şi în al doilea război mondial. În februarie si aprilie 1945, mai multe atacuri aeriene s-au abătut deasupra oraşului, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti si însemnate pagube materiale.

 

Trossingenul de altădată era compus din două părţi orăşeneşti (astăzi sunt numite cartiere) „Niederhofen” – Trossingen de jos, sau satul de jos, şi „Sontheim” sau „Oberdorf” – Trossingen de sus, sau satul de sus. În prezent sunt cunoscute sub numele de Schura şi Trossingen. În 1483 s-a adăugat oraşului partea Thalhausen, care a aparţinut şi a fost cumpărată de la oraşul Imperial Rottweil. De atunci stema oraşului este un vultur negru cu un scut auriu şi trei coarne negre de cerb suprapuse. Vulturul a aparţinut oraşului Imperial Rottweil, iar coarnele de cerb certifică apartenenţa oraşului la statul de bază Baden-Württemberg.

 

Muzicuţa face din Trossingen oraşul muzicii

 

La începutul secolului 18, Trossingen avea caracter ţărănesc, fiind locuit de meşteşugari, cizmari, olari, croitori şi tâmplari. Începând cu secolul 19, s-a dezvoltat o asociaţie de case care au preluat dezvoltarea prelucrării textilelor. Din 1820, în zona Villingen-Schwenningen a fost iniţiată o industrie de ceasuri. Industria ceasornicăriei a fost înghiţită foarte repede, făcând loc industriei muzicii, fondată încă din anul 1827.

 

În 1827, Christian Messner a început să construiască o „Harfă de gură” – Mundharmonika. După multă trudă, aceasta industrie a lut avânt, iar comerţul cu muzicuţe s-a dovedit a fi important pentru extinderea şi direcţionarea Trossingenului. De asemenea, devenit o sursă de venit pentru locuitorii Baarului. Christian Messner a fost considerat fondatorul industriei de acordeoane. Astfel că Trossingen a fost centrul mondial al industriei de acordeoane si muzicuţe. Din 1855, Christian Weiss, un nepot al producătorului armonicii Messner, şi-a deschis afacerea lui sub numele renumitei fabrici Württembergische Harmonika Christian Weiss. Doi ani mai târziu, un alt bărbat tânăr, numit Hohner Mathias, a urmat exemplul lui Christian Weiss, schimbând producţia de ceasornicărie în industria instrumentelor muzicale. Şi mai precis a muzicuţei. Astfel, Mathias Hohner a înfiinţat cea mai mare fabrică de muzicuţe din lume şi este recunoscut ca cel mai renumit fiu al oraşului Trossingen. De-a lungul anilor, Mathias Hohner a avut mulţi concurenţi, ce au dorit să îl egaleze, însa fără succes.

 

În 1928 toate firmele de instrumente muzicale au fost unite sub „acoperişul” Hohner şi de-a lungul multor generaţii au dominat aceasta industrie specială în viaţa locuitorilor din oraş, cât şi a celor din împrejurimi. În primăvara anului 1999, la firma Hohner AG lucrau în jur de 230 de muncitori. Cu timpul însă în Trossingen au luat fiinţa şi alte branşe, printre care amintim producţia maşinilor şi a sculelor sau prelucrarea lemnului şi a ambalajului pentru instrumentele muzicale.Prin urmare Mathias Hohner şi-a pierdut statutul şi poziţia de cel mai mare industriaş al timpurilor.

 

În 1927 locuitorii oraşului Trossingen şi cei din împrejurimi au sărbătorit 100 de ani de la înfiinţarea industriei de instrumente muzicale. Acest jubileu a fost întâmpinat şi aplaudat de cel puţin 6000 de locuitori ai oraşului.

 

Astăzi Trossingen este centrul cultural din regiune. Un rol principal îi revine Casei de Cultură, care a fost construită în 1960, purtând numele doctorului Ernst Hohner „Dr. -Ernst-Hohner – Konzerthaus”, cu peste 1000 de locuri. Datorită acusticii sale excelente, sala de concert a devenit renumită în rândurile marilor profesionişti şi, indiferent de anotimp, aici vin trupe şi cântăreţi din întreaga lume pentru a susţine concerte şi piese teatrale. În 1991 a fost construită o a doua sală de concert sau Facultatea de muzică a oraşului, numită „Templul Muzicii”. Studenţi din toate colţurile lumii, de diferite naţionalităţi, se bucură de lecţiile prestigioase pe care le primesc în timpul studiilor.

 

Numele de „Oraşul Muzicii – Musikstaadt” aduce câştig oraşului Trossingen nu numai prin marea industrie de muzicuţe şi Facultăţii de Stat, dar şi prin Instituţiile şcolii de muzică pentru tineret şi Conservatorul de Stat al oraşului „Hohnerkonservatorium”. Specialitatea facultăţii de muzică este pregătirea profesorilor pentru predarea instrumentelor produse de firma Hohner – acordeoane cu clape şi butoane (armonice), piane, muzicuţe, etc. Dar pe lângă aceste instrumente care poartă sigla Hohner, sunt pregătiţi viitori profesori în devenire pentru diferite instrumente. Pe lângă muzică, în Trossingen există şi alte locuri de distracţie, culturale, dezvăluind turiştilor diferite obiceiuri specifice zonei.

 

Heimatmuseum – Muzeul Satului si Muzeul armonicii germane „Aberlehaus und Deutsche Harmonikamuseum”

 

În anii 70 s-a putut amenaja Muzeul Satului-Auberlehaus. În Casa Ţărănească unde sunt expuse două schelete de mamifere cu origini de 200 milioane de ani. Mai sunt expuse colecţii geologice şi o mare paletă de exponate istorice, culturale, veritabile dovezi de 1200 de ani din istoria Trossingenului. Aici găsim cele mai frumoase documente şi cele mai multe dovezi în desfăşurarea istoriei muzicuţelor din Trossingen. De asemeni putem afla despre evaluarea concurenţei industriei muzicale. Pe lângă documentele scrise se mai găseşte şi o colecţie de peste 23.000 de muzicuţe din toată lumea, care sunt reprezentative şi au o deosebită istorie culturală. În muzeul satului – Heimatmuseum, Aberlehaus, se mai găsesc vestigii descoperite prin săpături geologice, documente istorice, un vechi atelier de fierărie, o locuinţă ţărănească.

 

Muzeul Trenurilor electrice

 

În muzeu sunt expuse şi primele trenuri de călători a Trossingenului, care în 1990 au fost restaurate şi readuse în starea originală. Anul 1998 a fost un an bogat în evenimente culturale. S-a sărbătorit împlinirea celor 100 de ani de existenţa a trenurilor electrice din Trossingen si s-a deschis o hală imensă, unde sunt adăpostite şi admirate de vizitatori.

 

Anul 1979 a fost anul jubiliar, în care locuitorii au sărbătorit aducerea aminte a celor 1200 de ani de când oraşul a fost menţionat pentru prima oară în documente. La aceste evenimente deosebite din viaţa oraşului Trossingen, pe lângă vizitatori din împrejurime şi străinătate, au fost prezente şi oficialităţile marilor capitale ale lumii, precum şi televiziunea.

 

Trossingen şi partenerii străini

 

Din anul 1974 Trossingen este înfrăţit cu oraşul francez Cluses. Una din arterele principale a oraşului poartă numele oraşului francez, Clusesstrasse. Din anul 1993 a luat fiinţa parteneriatul cu oraşul Beaverton, din nord-vestul Statelor Unite ale Americii, aflat pe coasta de nord a Pacificului. În anul jubiliar 1997 s-a încheiat parteneriatul cu oraşul Windhock, din sud-vestul Namibiei. A luat fiinţa organizaţia germano-namibiana de într-ajutorare. La mijlocul anului 2001 a început o lucrare care a fost finalizată abia la mijlocul anului 2002. Trossingen a preluat parteneriatul pentru a treia companie a batalionului trei Brigada Germano-Franceză.Aceasta brigada este un post exterior pentru brigăzile celor două ţări. Batalionul trei este staţionat în cea mai mare parte în Mülheim. De atunci, în vecinătatea primăriei, se organizează mereu, într-o atmosferă prietenească, predări de campanie.

 

Trossingen este un oraş dezvoltat, frumos şi bine organizat. Drumeţiile şi muzica aduc veselie în viaţa localnicilor şi mulţi turişti vin cu plăcere în acest oraş. La poalele dealurilor găseşti linişte şi armonie, iar distracţiile nu lipsesc niciodată. Muzica şi dansul şvăbesc dau farmec si culoare la fiecare serbare. Doresc să menţionez că aici călătorii sunt primiţi cu căldură şi dragoste.

———————————————-

* Alpii Şvăbeşti – în germană Schwäbische Alb (în engleză Swabian Jura)

 

Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

10 iulie 2013

 

 

EUROPA DOAMNEI MERKEL

Posted by Gabriela Petcu On June - 22 - 2013

ROMAN-Viorel-sp-wbViorel ROMAN

 

Jumătate din ajutorul social din întreaga lume se acordă în Europa, unde trăiesc 7% din populaţia globului, care produc circa o pătrime din mărfurile şi serviciile din lume. Odată cu introducerea monedei unice EURO salariile au crescut în Italia cu 35%, Franţa 27%, Spania 25%, Germania 5%. Pensia e în Grecia 96% din salar, Spania 82%, Italia 68%, Franţa 52%, Germania 39%. Creşterile se fac pe seama bugetelor capuşate mai mult decât volumul impozitelor, aşa că state cu familii bogate sunt falimentare, iar familiile sărace se bucura de un stat puternic.

 
După datele Băncii Centrale Europene, condusă de italianul Mario Draghi, averea medie a familiei din Germania e 51.400 €, Grecia 101.900 €, Franţa 113.500 €, Spania 182.700 €, Cipru 266.900 €. Şomajul tinerilor germani e de 7%, greci de 60%, spanioli 50%. Aceste cifre le are în faţă dna Angela Merkel, 58, când statele PIIGS* cer ajutor financiar şi este câteodată şi şantajata cu vina războaielor mondiale pierdute. Presa exotică din Grecia şi România pretinde că Berlinul le datorează 160 şi respectiv 20 de miliarde de euro din vremea războiului.

 
Manifestaţiile contra d-nei Merkel cu mustaţă a la Hitler în uniforma Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani sunt spontane, nu-s înscenate, dar foarte bine mediatizate. Cine caută pe google numele Merkel & Hitler găseşte trei milioane de documente, foarte multe în limba română.

 
Antigermanismul pe lângă antisemitism devine o forme de antimodernism? Ce-i de făcut? Să se facă ordine în UE ca sub Bismarck şi Hitler? Să devină Merkel o cancelară  de fier, ca Margaret Thatcher? Să se compenseze fără condiţii capuşarea şi lipsa de disciplină financiară a PIIGS?

 
Să iasă Germania din zona euro şi să lase sudul, estul UE ruşilor, anglo-saxonilor, inflaţiei, conflictelor? Să se accepte moneda EURO Nord/protestantă, EURO  Sud/catolică, EURO Est/greco-ortodoxa? Să devină Germania serviciul social al UE (pt.  romanes) sau UE al lumii (africanii, asiaticii forţează graniţele pe unde pot)?

 
Ce vă facă dna Merkel în al treilea mandat de cancelar, după alegerile din septenbrie?  Educată în RDG în spiritul tatălui său (preot protestant), ea continuă şi profită de politica cancelarului Gerhard Schröder: ajutor social condiţionat. Agenda 2010 şi politica externă germana se face la Berlin. E suficient?!

 
Elita germană nu are o viziune privind depăşirea stagnării din UE. Ea vrea competitivitate în lumea globanizata şi cere ca toţi să facă la fel. Oricum criza e numai un aspect minor al eşecului din 1989, când s-a ratat refacerea unităţii creştine şi a început un blocaj spiritual şi material de durată.

 
Din imperiile de la anul 0 a supravieţuit numai Imperiul Roman, Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. Acuma, cu EU-Acquis se speră depăşirea atât a deficitul de unitate creştină, cât şi cel atât de evident de deficit de democraţie printr-o constituţie. Până atunci totul se mărgineşte la tratate între guverne, care vizează în primul rând EURO, aşa că în UE nu se mai vede pădurea de copaci.

 
Criză, blocajul actual va continua până când nu se va realiza unitatea creştină de la Vancouver la Vladivostok şi Europa unită va avea o constituţie unică, care să se bazeze pe experienţă a două milenii de civilizaţie şi cultură, la îndemâna tuturora – literatura clasică greco-romană, biserica universală şi dreptul roman – model de civilizaţie pentru întreaga lume.

————————————–

 

* PIIGS – Acronim (ternen folosit în economie şi finanţe) referitor la Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania. PIGS = Portugalia, Italia, Grecia, Spania.

 

 

Prof. Univ. Dr. Viorel ROMAN

www.viorel-roman.ro

Bremen, Germania

20 iunie, 2013

Sub lupă – România lipicioasă

Posted by Gabriela Petcu On April - 5 - 2013

ROMANIA-SUB-LUPA-wbGabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

 

Adesea mă gândesc la România când îmi descalţ cizmele, seara. “Aici e ireal de frumos şi de curat totul. Nici măcar n-am nevoie să-mi lustruiesc pantofii”, a fost primul comentariu telefonic pe care l-am auzit de la un verişor, care emigrase în Germania prin anii optzeci. Pe-atunci îl muşturluisem zdravăn, suspectându-l de grandomanie. Pentru că nici prin gând nu-mi trecea să-l şi cred. Dar acum realizez că avea dreptate. Văd asta cel mai clar atunci când revin în ţară, prin vizitele la părinţi. Indiferent dacă e vară sau iarnă, inevitabila glie strămoşească se ţine scai de mine, ermetizând porii pielii tăbăcite,  pătrunzând cu precădere în spaţiul dintre talpă şi carâmb, unde, dacă apucă să se întărească, se preschimbă într-un soi de ciment autohton, de unde doar o ţeapă draculeană îl mai poate extrage.

 

Nu-nseamnă că prin alte ţări n-ar exista noroaie, ba bine că nu! Spania ne dă cu prafuri diverse, diferind de la sezon la sezon. Ba polenul galben-cleios al coniferelor, ba praful alb al şantierelor lăsate în paragină de bula imobiliară, sau nisipul roşu saharian, pe care-l catapultează vântul peste Marea Mediterană, folosindu-se de pantele munţilor Atlas ca de o rampă naturală. O fi, dar nu e acelaşi lucru! Cu un jet de apă bine ţintit se lasă duse toate, uşoare ca pulberea de pe lună, lipsite de iniţiativă proprie. Nu aşa pământul patriei. De parcă ar avea viaţă în el, se încăpăţânează să dezvolte preferinţe pentru locuri în care ar mai sta un pic, sau, atunci când e-n toane de ducă, o ia spre direcţii neaşteptate. Stropeşte în picuri grei, care lasă pe hainele noastre urme neregulate, ca nişte contururi de hartă, pete indelebile, care nu se lasă ignorate cu una cu două. De parc-ar vrea să spună „pe-aci ţi-a fost calea” sau, mai bine zis „ăsta-mi eşti”.

Glodul nostru se piteşte prin cele mai insolite locuri, aşteptând picătura ploii pentru a prinde din nou viaţă, zemuind şi clocind din greu, în aburi de fertilitate. Primăvara scoate aburi, mustind de seve şi îmbobocind de ghiocei, iarna se-nfrăţeşte cu cristalele fulgilor de zăpadă, depunând acea subţire peltea pe şosele, ce transformă orice deplasare într-un straniu dans incoordonat. Plescăie pofticios, când prinde câte un toc prin el, care se zbate nervos să-i scape din îmbrăţişare, dar nu se sfiieşte nici să înghită câte-un pantof cu totul, ca oul lui zdreanţă, cel cu ochii de faianţă. Blestemăm la el şi-l combatem sistematic, măturând şi ştergând cu nădejde, alungând „murdăria” din spaţiul nostru civilizat, deşi ştim prea bine că zadarnică ne e zbaterea. Cu greu îşi stabileşte prin forţe plăpânde firava Românie aseptică câte o insuliţă minusculă în oceanul gâlgâind la cheremul naturii, lighioană neîmblânzită, matrice   glorioasă din cernoziom plebeu, statornic. De te-ntrebi, faţă cu efortul cvasi-supranatural, cum Doamne iartă-mă pot ţine curat alţii, dar noi nu? Doar la hărnicie nu ne-ntrece nimeni, la răstimpuri, când ne hotărâm să punem osul la treabă!

 

Taman când îţi vine să-nfigi deliberat oiştea-n gard şi să-ţi iei lumea-n cap de disperare, apare câte-un francez sau neamţ cu ochii tulburi de emoţie, care se jură că vrea să adopte cetăţenia ta, gata să te îmbrăţişeze şi să ceară azil în ţara-nglodată, pe care tu tocmai îţi revărsai năduful. „Pentru că e … atât de frumoasă”, zice el şi te mai întorci odată din cale, aruncând o privire peste umăr, ca ţăranul acela care nu mai vrea să-şi vândă vaca, pentru că prea i-o laudă precupeţul în gura mare. Ţi-e clar că megieşul nu e-ntreg la minte şi pleci totuşi, adresându-i şi lui un „No meri cu Dúmnezău”, dar când te-ntorci din călcâie, îţi fuge privirea pe buza bălţii spre-un licăr de curcubeu ca din poveste. „A naibii iluzie optică”, îţi spui şi pleci să te faci fizician la Nasa, agent de bursă în Cipru, informatician la Microsoft sau specialist SAP în Canada. Dar buclucaşul noroi n-are altă treabă decât să-ţi tulbure somnul lin, de te trezeşti căutând din priviri unghiul optim al razei solare pe suprafaţa lacului Ontario, la pescuit, doar-doar se va descompune lumina în gama nestematei de pe brazda Câmpuri-Est. Ce să te mai miri când începe să te distreze până şi tăvălirea fără noimă a irlandezilor în noroi, la tradiţionala lor luptă televizată? Nici fericirea copilului tău la descoperirea jocului cu masa lutoasă din spatele casei nu te mai lasă rece. Amintirea fugară a „papalaşcăi” copilăriei noastre te gâdilă răsfăţată. Aşchia nu sare departe de gard.

 

Am umblat ceva prin lume şi sunt sigură că mai există ţarini roditoare şi pe la alţii, poate chiar mai fecunde decât ale noastre, prin colţuri de lume cu configuraţii tectonice nebănuite. Dar numai în România am găsit îndârjirea neagră, lucioasă a pământului zurliu, care are prostul obicei de a produce noroi, ca să ne indispună. „Operaţiunea pantofi” se rezumă în ţările dezvoltate la o simplă ştergere cu o cârpă curată, din An în Paşte. În România, în schimb, la fel ca mai toate acţiunile, simple doar prin alte ţări, şi această banală ocupaţie necesită aplecare, abnegaţie şi timp însutit. Uneori, lucrurile care în vest se rezolvă în doi timp şi trei mişcări, în România de transformă în adevărate proiecte laborioase. Dar e un fel de-a simţi că trăieşti, pentru că ai satisfacţii înzecite atunci când reuşeşti totuşi să rezolvi câte ceva.

 

În decursul recentei mele incursiuni acasă, făcea capul de afiş în rândul ştirilor de ultimă oră un studiu asupra mediei de vârstă a populaţiei Europei. Cu 71 de ani, românii deţin penultimul loc. Nici nu-i de mirare, la intensitatea cu care se trăieşte în spaţiul carpato-dunărean!

 

O voce firavă şopteşte consolator: „Nu contează cât, ci cum!” Oare străinii entuziaşti, care se stabilesc în România, lansându-se în aventura căutării timpului pierdut, fascinaţi de caracterul autentic, mai mult sau mai puţin neîntinat al geografiei noastre, vor modifica media de vârstă a poporului autohton? E clar că ţara e atrăgătoare şi pentru ei, în ciuda aparenţelor deranjante, lipicioasă ca un bulz de noroi zemos, care-ţi atrage irezistibil palma, tentând-o să-şi afunde degetele în aluatul sortit să devină ancora cine ştie cărei rădăcini viitoare. Pământ persistent, tenace, masă originară cu vino-ncoa’. În fond, când e să reducem totul la esenţe, descoperim că nu ne deosebim unii de alţii aproape de loc. Cleiul necoafat n-are preferinţe politice, nici miros de bani. Dacă-am umbla desculţi, n-am avea nevoie să ne mai lustruim pantofii. Pâmântul rămâne şi continuă să fie peste tot, rotund şi greu. Cu legea gravitaţiei, ca şi cu legea atracţiei, nu te pui.

 

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

Benissa, Spania

19 martie 2013

O searã ca o colindã

Posted by Stefan Strajer On January - 13 - 2013

O searã ca o colindã

 

Autor: Doina Popa (Dexter, Michigan)

 

Seara  Sfȃntă de Ajun al Crăciunului ne prinde pe freeway sub o ninsoare pornită parcă din senin,  ȋncetinind traficul condensat deodată şi  ȋmpiedicȃnd  circulaţia vehiculelor pe zăpada depusă cu repeziciune. Am ajuns ȋn Canton cu greutate şi cu temeri, mai ales că pe marginea drumurilor şi şanturi se-mpotmoleau maşini după maşini. Prima zăpadă ȋn Michigan a ȋnceput să cadă ȋn seara de Ajun. Gazda noastră ne-a oferit o seară agreabilă, pusă la cale anume să nu simţim  absenţa celor dragi din familiile noastre care ne lipsesc fiecăruia după caz, căci da, aşa e: mare-i bucuria cȃnd ȋmpodobeşti un brad de Crăciun, dar mai mare-i atunci cand eşti ȋnconjurat de familie, de  prieteni. Ne adunăm care/cum prin străinătatea unde ne-am aşezat, să ne simţim ca o familie deşi gȃndurile noastre zboară spre cei dragi rămaşi departe. La ȋntoarcere ȋmi doream să treacă timpul mai repede şi să mă aflu ȋn sala catedralei „Sf. Gheorghe” din Windsor, Canada, unde solistul nostru ȋndrăgit de muzică folk Ştefan Hruşcă urma să ne colinde ȋn seara de 25 dec. 2012. Un eveniment inedit şi aşteptat cu nerăbdare de către romȃnii stabiliţi ȋn această parte de Ontario şi nu numai, căci la concert au sosit şi mulţi dintre cei stabiliţi dincolo de rȃul Detroit, ȋn statul Michigan.

Sala era plină ȋnainte de ȋnceperea concertului, plus balconul, ȋncȃt aveai impresia că nu sunt suficiente locuri, dar fiecare invitat ȋşi avea locul asigurat,  organizatorii avȃnd grijă ca totul să se desfăşoare ȋn bune condiţii.  Preotul George Săndulescu şi soţii Carmen şi Ovidiu Ognean au pus suflet şi energie ȋn iniţierea şi organizarea acestui spectacol de mare ţinută artistică. Au fost ajutaţi  de d-na Lucia Coşeri, care s-a dovedit o gazdă săritoare si inimoasă, iar d-l Petre Trifan şi d-na Corina Şuta au avut ȋn grija lor asigurarea biletelor. L-am surprins pe marele nostru interpret, ȋnainte de intrarea ȋn sală. Deşi obişnuit cu scena, mi-a părut uşor emoţionat. Un nou loc, un alt oraş, un public necunoscut dar drag, romȃnii – mulţi chiar de pe meleagurile sale natale. Ȋmbrăcat cu cămaşa lungă, albă, cu nasturi mici pȃna la mijloc, ȋncreţită uşor pe umeri, cu pantaloni de culoare ȋnchisă pe piciorul fin, Ştefan al nostru (căci da, este al nostru), al tuturor romȃnilor şi-a făcut intrarea cu părul său auriu pe spate şi ochii azurii, uşor oblici, un mesager trimis să ne colinde şi să ne umple inimile cu bucuria vocii sale inconfundabile. Aplauze prelungite s-au făcut auzite pȃnă cȃnd şi-a acordat chitara şi cu vocea sa plină, caldă, cu accent maramureşean, de pe valea Izei, din Ieudul său natal, ne-a salutat cu vorbe line şi pline de iubire introducȃndu-ne ȋn lumea colindelor sale nemuritoare.

                   „’La mijlocul cerului

                      Este-un pom al raiului

                      La poalele-i poleitu

                      La mijloc ȋi ţumbrăvitu

                      Şi la vȃrf ȋntrauritu

                      Da acolo cine şede

                      Şedeu două rȃndunele

                      Ȋmpletindu-şi luminele

                      Lumini calde ca de ceară

                      Să se vadă peste ţară

                      MÂNDRÃ-I SARA DE CRÃCIUN!”

Suita de colinde s-a desfăşurat ȋn două părţi, ȋn pauza dintre ele solistul acordȃnd autografe, ȋntreţinȃndu-se cu spectatorii, pozȃnd cu fiecare dintre cei ce şi-au dorit o amintire peste timp şi spaţiu. Totul cu atȃta modestie si cum  ȋmi spunea Dana din cȃnd ȋn cȃnd,” cu atȃta omenie”. Dar ceea ce mi-a atins ȋn plus simţirea a fost că după fiecare colind, după fiecare ropot de aplauze, Ştefan  Hruşcă mulţumea publicului cu un cald „mulţam fain!”

Acest „mulţam fain” venea prin vocea-i minunată de pe firul interminabil al tradiţiilor strămoşeşti şi din bunul simţ al oamenilor cu adȃnci rădăcini ȋn istoria neamului nostru romȃnesc.

Ȋmpreuna cu solistul au cȃntat toţi invitaţii, colinde care au intrat ȋn casa lor an de an ȋn preajma sărbătorilor de iarnă: „O ce veste minunată”; „Sculaţi, sculaţi boieri mari”: „Colo jos Doamne mai jos”;”Vȃnător de-a lui Crăciun”;”Am venit, gazdă Mihai”;”Florile dalbe”         şi-atȃtea altele dragi nouă. 

A fost acompaniat la percuţie de Mario Florescu, la orgă de Leonard, iar la keyboards de fiul său Ṣtefănel.

Ȋnsotit de soţia sa Geanina, fiul Ṣtefănel ( 21 ani) şi fiica Andra ( 11 ani) , Ṣtefan Hruşcă ne-a prezentat astfel şi familia sa frumoasă, care i se află alături şi la concertele pe care le susţine pretutindeni.

Deşi stabilit de foarte multă vreme ȋn Canada, Ṣtefan Hruşcă, revine adeseori pe plaiurile natale cu concerte, ȋn preajma sărbătorilor de iarnă şi nu numai ȋn Romȃnia dar şi ȋn multe ţări unde s-au stabilit romȃni. Lira sa ȋi duce cȃntul din Romȃnia pȃnă-n Canada, America, Italia Spania, Germania… Peste tot unde trăiesc romȃni cu dragul de „acasă”, căci Romȃnia este pretutindeni unde trăiesc romȃni.

Urările venite prin colindele sale le-a primit la rȃndu-i din partea romȃnilor din Windsor, care au plecat spre casele lor cu inimile pline de o seară de Crăciun specială… Afară a ȋnceput să ningă liniştit… aşa se ȋntamplă de fiecare dată pe unde Ştefan Hruşcă ȋşi acordează lira.

 

              „ Liru-i lin şi iară lin

                 Bate vȋntu’ cȃt-ȋi lin

                 Frunză verde de mălin”

 

              „ Şi colinda nu-i mai multă

                 Şi colinda nu-i mai multă

                 Să trăia cine-o ascultă…”

 

                Şi la Anu’om vini

                Numai daca ni-ţi primi”

                    … promite Ştefan al nostru cu zȃmbetul său frumos ȋn coltul buzelor.   

 

                                

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors