Răvaşe de Crăciun 2011

Posted by Stefan Strajer On December - 28 - 2011

Răvaşe de Crăciun 2011

 

Autor: George Roca (Sydney, Australia)

 

SEARA DE CRĂCIUN

 

Este seara de Crăciun,

Stelele sclipesc în ceruri,

Luna s-a gătit de gală,

Peste tot e armonie!

 

Este seara de Crăciun,

Nori pufoşi cu albe mantii

Cern încet fulgi de zăpadă,

Peste tot e feerie!

 

Este seara de Crăciun,

Creştineasca sărbătoare,

Îngerii cântă colinde,

Peste tot e pietate!

 

Este seara de Crăciun,

Stau doar eu cu mine însumi,

Mi-e un dor nebun de tine,

Peste tot, singurătate!

 

Este seara de Crăciun,

M-am culcat să-mi alin dorul,

Te visez numai pe tine,

Peste tot e doar iubire!

 

Este seara de Crăciun,

Visele mă duc departe,

Sunt copil ca altădată,

Peste tot doar amintire!

 

Este seara de Crăciun,

Lângă mine stau părinţii,

Aşteptăm să vină Moşu’…

Peste tot, doar mângâiere!

 

Este seara de Crăciun,

Mă trezesc udat de lacrimi,

Nu mai e ca altădată,

Peste tot e doar durere!

 

 

POEZIA IERNII

 

De când m-am trezit

sunt copleşit de-atâta bucurie,

e totul alb afară şi ninge,

ninge cu poezie!

 

Stau în zăpadă singur

şi norii cern încet

versuri, lirică dulce,

din suflet de poet.

 

Un fulg e Eminescu,

altul Alecsandri,

Coşbuc, Blaga şi Labiş

şi câţi oare-or mai fi?

 

Pe-o mânecă Arghezi,

căzut lângă Sorescu,

pe-un umăr Cincinat,

Cusin şi Păunescu.

 

S-au prins cu toţi de mână

parcă dansează-o horă,

Ţepelea şi Nichita,

au Blandiana – sora!

 

Stau toţi în armonie,

Dinescu, Fruntelată,

Astaloş, Ivănescu,

şi nimeni nu se ceartă.

 

Totu-mi pare feeric

În dulcea Românie

fiindca aici şi iarna

murmură poezie!

 

 

PARODIE DE CRĂCIUN

 

Comunistul Moş Gerilă

De mult nu mai vine,

Toată lumea a sperat

C-o să fie bine!

 

Acum vine Moş Crăciun,

Aşteptat cu-ardoare,

Dar de-oamenii săraci

Nici în cot nu-l doare!

 

Copilaşii mititei

Nu îl mai salută,

Fiindcă nu le dă nimic

Dacă n-au valută!

 

Dorindu-ţi o jucărea,

Te uiţi la vitrine

Ca şi Nastratin Hogea

Şi să plângi îţi vine!

 

Având ochii-nlăcrimaţi

De-atâta splendoare,

Stai în stradă necăjit

Şi simţi că te doare!

 

Unii ţipă ca e bine,

Alţi găsesc scuze,

Mulţi se uită la vitrine

Şi se ling pe buze!

 

Asta-o fi economia

Aia de piaţă?

Dacă-l văd pe Moş Crăciun

Îl arunc pe gheaţă!

 

 

George ROCA

Crăciun 2011

Sydney, Australia

 

 

Geamănul din oglindă – Al. Florin Ţene

Posted by Gabriela Petcu On August - 25 - 2011

 

Autor: Dan Dorin MUSTAŢĂ

Eveniment editorial: „GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ” – un nou roman de AL. FLORIN ŢENE

 

 

De curând a apărut romanul „Geamănul din oglindă” de Al. Florin Ţene, la editura Semănătorul, Bucureşti, 2011, cu o copertă realizată de scriitorul şi graficianul George Roca. În cele peste 200 de pagini autorul desfăşoară două acţiuni cu aceleaşi personaje în acelaşi timp.

Evenimentele se derulează după anul 1990 printr-o rememorare a amintirilor a celor două personaje puse faţă în faţă, ca într-o oglindă. Introspecţia, suspiciunea reflexivă sunt procedeele la îndemâna autorului care le foloseşte pentru a ilumina faţa nevăzută a trecutului lor, din epoca ceauşistă, pentru a aduce în conştiinţă ipoteze verosimile asupra adevărului trăit de personaje. De fapt, Al Florin Ţene, un bun cunoscător al psihologiei maselor, aduce în plin plan revoltele maselor manipulate de viitorii baroni care în anii `90 erau în faza incipientă  a devalizării economiei naţionale.

Cele două personaje principale, prieteni din copilărie, un ziarist, profesor la facultatea de jurnalistică din  Bucureşti, pe nume Constantin, şi celălalt scriitor şi critic literar, pe nume Florin, se întâlnesc după zeci de ani la Cluj timp de zece zile, perioadă în care se desfăşoară acţinea romanului.

În cele peste 200 de pagini ale cărţii, structurată în zece capitole, autorul fiind un virtuos al decantării artistice şi al retrospectivei, reuşeşte să oglindească conflicte, surprinzând protagoniştii în rutina gestului cotidian. Prezentul e un pretext de a developa trecutul personajelor, o trapă a memoriei, dar şi a face cunoscute lucrările publicate de fiecare, detuctibil reale. În jurul lui Constantin şi Florin şi soţiile lor se încheagă o parabolă a scribului omniscient, a martorului care recuperează adevărul istoriei prin amintire. Confruntarea cu realul e un mod de a redeştepta mişcarea sufletească, de a-i verifica vibraţia.Descoperim în acest roman un filon al biografiei autorului în tangenţă cu societatea şi lumea scriitoricească.

Fiecare capitol din cele zece are câte un motto din Biblie adecvat acţiunii care urmează. Surpriza apare la sfârşitul romanului. Cele două personaje, de fapt, este doar unul singur, „geamănul” celuilalt, oglindit în propria lui operă şi care se  redescoperă privindu-se într+o oglindă reală!

Romanul  „Geamănul din oglindă“, alături de celelate romane ale lui Al.Florin Ţene, „Chipul din oglindă”, „Insula viscolului” şi „Orbul din Muzeul Satului”, se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Cu acest roman, putem spune că avem în Al Florin Ţene, cu siguranţă, un romancier complet.

Dan Dorin MUSTAŢĂ

25 august 2011

George ROCA :

 

Lisabona – Madrid – Bucureşti:

La sfârşitul lunii iunie a.c., a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor de caracter cultural şi artistic MAC 2011, oferite anual de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia, şi care marchează cea de a 17-a aniversare a acestei prestigioase instituţii.

Instituite pentru prima oara în anul 1997, premiile MAC au ca obiectiv dinamizarea relaţiilor dintre diverşi agenti şi practici artistice şi spaţiile asociate lor, atât cele fizice, galerii, instituţii cât şi cele aparţinând  mediilor de comunicare, presa scrisă sau televiziune, din mai multe ţări.

Jurnalistul român Fabianni Belemuski, director al Revistei Niram Art din Madrid, a primit Trofeul pentru Presa Scrisă, în numele întregii echipe editoriale, alături de fondatorul revistei, pictorul Romeo Niram. Trofeul pentru  Promovare Culturală i-a revenit Agenţiei Defeses Fine Arts, înfiinţată de Eva Defeses, care reprezintă în spaţiul iberic mai multe instituţii, reviste şi artişti plastici români.

Mişcarea de Artă Contemporană a oferit Trofee, Premii şi Medalii la numeroşi jurnalişti şi artisti plastici din Portugalia şi Spania, printre care cunoscutul pictor armean Onik Sahakian, maestrul portughez Hilario Teixeira Lopes, jurnalistul de la televiziunea portugheză TVI Joao Paulo Sacadura, scriitorul spaniol Héctor Martínez Sanz, directorul revistei Madrid en Marco, etc.

Promotorul cultural spaniol António Calderón de Jesús, cunoscut pentru proiectele sale de cooperare culturală româno-spaniolă, a fost distins cu Medalia de Recunoaştere Internatională. Directorul-fondator al Mişcării de Artă Contemporană, Alvaro Lobato de Faria, i-a înmânat personal distincţia. Calderón de Jesús este fondatorul galeriei Artejescal din Madrid care reprezintă mai mulţi artişti plastici români şi un promotor activ al culturii române. Ultimul său proiect este seria de filme documentare despre arta din România, pentru care fost intervievaţi în jur de 1000 de artişti şi au fost editate peste nouăzeci de DVD-uri care prezintă artişti, ateliere, expoziţii din Iaşi, Botoşani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Balş, Cetate, Craiova, Roşiorii de Vede, Alexandria, Timişoara, Bucureşti, Ploieşti, Targu Jiu, Piteşti şi multe alte sate şi orase mai mici din toată România.

Antonio Calderón de Jesús lucrează, în prezent, la un proiect mai extins care uneşte arta din România cu cea din Spania şi Portugalia. Se doreşte promovarea artiştilor români, portughezi şi spanioli într-un centru de documentare a artei contemporane din toată lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. In acelasi timp, Calderón de Jesús definitivează deschiderea a noi spaţii expunere la Madrid, care să faciliteze schimbul de expoziţii ale artiştilor din România şi Portugalia, în colaborare cu instituţii internaţionale.

GR

INTERVIU CU ANTÓNIO CALDERÓN DE JESÚS – George ROCA

Posted by Gabriela Petcu On March - 31 - 2011

PROMOTOR CULTURAL, COLECŢIONAR DE ARTĂ, FONDATOR AL GALERIEI „ARTEJESCAL” DIN MADRID – UN PRIETEN SPANIOL AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

 

 

George ROCA: Stimate domnule Calderón de Jesús, am început acest dialog cu câteva luni în urmă la video-conferinţa pe care am avut-o, graţie internetului, cu jurnaliştii spanioli de la Centrul Pro-Arte „Espacio Niram” din Madrid. Deoarece, atunci, timpul nu ne permitea să discutăm în detaliu relaţia dumneavoastră cu cultura română, am considerat că este necesar să avem acest interviu. Deseori, în publicaţiile din spaţiul virtual, am urmărit cu interes eforturile pe care le depuneţi pentru promovarea artiştilor plastici, atât prin activitatea galeriei „Artejescal”, cât şi prin video-proiecte sau mai ales prin evenimente pe care le organizaţi la Espacio Niram. Aş dori, în primul rând, să ştiu mai multe despre dumneavoastră.  Cum s-a născut această pasiune pentru artele frumoase şi ce v-a determinat să vă dedicaţi viaţa acestora?

António CALDERÓN DE JESÚS: Începutul meu a avut de a face cu ambientul şi relaţiile pe care le-am avut în lumea artei, de când eram încă foarte tânăr, nu doar ca practicant dar şi ca om care îşi dedica timpul studierii artelor plastice, istoriei, criticii, etc. Dedicarea mea pentru activităţi din sfera artelor are, probabil, două motive: unul este sentimental, adică pasiunea şi dragostea pe care le simt în mod spontan pentru artă şi cel de al doilea motiv are de face cu oportunitatea pe care am avut-o de a face multe călătorii în toată lumea, de a cunoaşte noi culturi care mi-au îmbogăţit orizontul artistic, de a stabili legături şi a trăi lângă artişti din diferite ţări.

George ROCA: Cum şi când a avut loc primul impact cu arta românească?

António CALDERÓN DE JESÚS: Prima mea întâlnire cu arta românească a avut loc prin anii ’70, când locuiam în Franţa, la Paris. Acolo, am cunoscut pentru prima dată artişti din Europa de Est, ruşi, polonezi, unguri, români. Mi-a atras în mod special atenţia faptul că mulţi vorbeau despre un faimos sculptor român-parizian, numit Constantin Brâncuşi. După Revoluţia din ’89 am început să am câteva contacte sporadice cu artişti din România. În mod concret, 2005, a fost în anul când am avut oportunitatea să cunosc pe viu arta romanească. De atunci am început să călătoresc des în România. Am participat la tabere artistice şi la diverse evenimente de artă din toată România.

George ROCA: Care este relaţia dumnevoastră cu artiştii români din Madrid? Ştiu că unul dintre ei este Tudor Şerbănescu, a cărui artă vă atrage în mod special. Ce ne puteţi spune despre dânsul şi arta sa?

António CALDERÓN DE JESÚS: Există o sintonie (armonie în l. spaniolă, n.a.) între mine şi artiştii români din Diaspora, în mod concret cei stabiliţi în Spania. Dovada acestei sintonii este chiar faptul că unii dintre ei, care locuiesc la Madrid, fac parte din echipa noastră nu doar ca artişti, dar şi ca organizatori şi colaboratori. Tudor Şerbănescu, cu care aţi dialogat şi dumneavoastră la video-conferinţa din noiembrie 2010, este o parte importantă a acestui proiect. Să vorbesc despre el ca artist este foarte uşor, pentru că sunt convins de valoarea şi virtuţile sale de artist. Are o formă specială de interpretare care se inspiră din cel mai pur stil clasic al artei româneşti, prin valorificarea imaginilor mitologice şi a portretului în majoritatea operelor sale.

George ROCA: Aţi prezentat un alt artist român, Constantin Popa, atât la Espacio Niram cât şi la expoziţiile sale individuale organizate de ICR Madrid şi, mai recent, de Ambasada României la Madrid. Ce vă atrage la arta lui Constantin Popa?

 

António CALDERÓN DE JESÚS: Constantin Popa are un stil diferit, este dificil să îl incluzi într-un curent anume. Ceea ce contează cel mai mult în opera sa este mesajul şi forma prin care alege să îl transmită. Totul se dezvoltă pe pânzele sale într-un context filosofic, oferă o interpretare narativă a evenimentelor şi acţiunilor care se produc în viaţa cotidiană. În opera lui, întâlnim o calitate foarte importantă pentru un artist: sensibilitatea de a capta informaţii şi de a le da, apoi, o imagine personală.

George ROCA: Aşa este! Anul trecut i-am luat un interviu şi astfel am aflat multe secrete din arta acestui filosof-artist. Cel mai mult m-a intrigat pictura „blank” din seria „Cele şase teze asupra naturii umane”… Permiteţi-mi să continuăm dialogul nostru cu o nouă întrebare. Aţi ţinut în mod special să călătoriţi la Bucureşti, împreună cu echipa „Niram Art”, pentru a înmâna Trofeul „Victor  Brauner” – premiul „Niram Art” pentru pictură – artistei plastice Medi Wechsler Dinu, în vârstă de 102 ani. Faima acesteia începe cu mai bine de şaptezeci de ani în urmă când a început să câştige valoare şi recunoaştere artistică. După câte ştiu, este singura pictoriţă în viaţă care a fost în anturajul reginei Maria pe vremea când aceasta era semi-exilată la Balcic, în Cadrilater. Cum a fost întâlnirea?

António CALDERÓN DE JESÚS: M-am gândit că este o întâlnire pe care nu trebuia să o ratez. M-am dus acolo, în capitala României să cunosc o artistă din generaţia de aur… Vă mărturisesc că mă îndoiam de capacitatea unei persoane de 102 ani să participe la astfel de ceremonii. Am fost surprins şi impresionat de faptul că am fost întâmpinat de o femeie plină de vitalitate, care îi lua în primire pe toţi cei care soseau, invitaţi sau ziarişti, echipe de televiziune, fără să dea nici un semn de oboseală, mai ales că în acea zi era o căldură insuportabilă în Bucureşti şi chiar noi, „cei mai tineri”, ne simţeam fără vlagă. Ne-am salutat cu o îmbrăţişare strânsă şi am simţit că această persoană, care are atâta forţă exterioară, este la fel şi în interior. Am vrut să văd dacă opera ei artistică îmi dă dreptate în această logică a mea şi, într-adevăr, nu m-am înşelat. Arta sa este plină de acea forţă interioară care radiază şi în exterior. Admir enorm atât omul cât şi artista Medi Wechsler Dinu.

George ROCA: Sunt multe de povestit despre această doamnă – legendă vie a picturii româneşti. Nu am aflat însă misterul sau coincidenţa dintre denumirea „Victor  Brauner”, dată de cei de la Niram Art trofeului şi cel care a fost Tedy Brauner (fratele lui Victor), o mare iubire a doamnei plasticiene înainte de a-şi uni viaţa cu poetul avangardist Ştefan Roll alias Gheorghe Dinu! O nouă întrebare! Am aflat că proiectul video „Artejescal prezintă arta românească” a durat mai mulţi ani şi a cerut mult efort. Care este obiectivul acestui vast proiect?

António CALDERÓN DE JESÚS: Artejescal, în colaborare cu Centrul Internaţional de Artă (Centiart), lucrează la un proiect de promovare a artiştilor români pe piaţa internaţională de artă. Dorim să îi convingem pe aceştia de posibilităţile de care dispunem şi să le oferim instrumentul prin care să obţină recunoaşterea pe care o merită. Proiectul video este doar  una din  modalităţile prin care dorim să obţinem acest lucru.

George ROCA: În total, vorbim de câţi artişti români şi despre ce oraşe/zone ale României?

António CALDERÓN DE JESÚS: Numărul de artişti care au participat la proiectul video este foarte mare. Au fost intervievaţi în jur de 1000 de artişti. Din păcate, nu vom putea să îi includem pe toţi în cele nouăzeci de DVD-uri pe care le edităm. Am vizitat şi intervievat artişti din Iaşi, Botoşani, Suceava, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Slatina, Dolj, Corabia, Caracal, Balş, Cetate, Craiova, Roşiorii de Vede, Alexandria, Timişoara,  Bucureşti, Ploieşti, Târgu Jiu, Piteşti şi multe alte sate şi oraşe mai mici din toată România.

George ROCA: Pentru munca dumneavoastră de promovare a artelor frumoase, aţi fost recompensat cu mai multe premii oferite de diverse instituţii culturale. Printre acestea, putem numi şi câteva de expresie românească precum: Premiul Niram Art pentru promovare culturală sau Trofeul de la Gala Celebrităţilor româno-spaniole. Ce semnificaţie au pentru dvs aceste gesturi simbolice?

António CALDERÓN DE JESÚS: Într-adevăr, am mai primit, înainte, mai multe premii pentru promovare internaţională, dar acestea două pe care le menţionaţi sunt speciale pentru mine deoarece au legătură cu România, reprezintă recunoaşterea muncii unui număr foarte mare de persoane, foarte mulţi români şi spanioli care s-au implicat în aceste proiecte şi care le văd ca un pas important în obţinerea recunoaşterii valorii artei româneşti, la nivel european.

George ROCA: Dumneavoastră realizaţi multe evenimente în colaborare cu Espacio Niram, prezentaţi mulţi artişti români, îi introduceţi publicului, revistelor, vorbiţi despre opera lor… Ce semnifică petru domnul Calderón de Jesús acest  Espacio Niram?

António CALDERÓN DE JESÚS: Între multele colaborări pe care le are Artejescal, cea cu Espacio Niram este una deosebită şi aş vrea să subliniez acest lucru, datorită a tot ce reprezintă Espacio Niram în Madrid. Este o vitrină de promovare şi un sprijin oferit tuturor celor care fac cultură, fie în artă, literatura sau teatru. Multiplele lor activităţi, nivel artistic ridicat, intrare liberă, au făcut ca Espacio Niram să devină un punct de atracţie culturală pentru nenumăraţi iubitori de artă care locuiesc la Madrid. Am cea mai adâncă admiraţie pentru munca depusă de toţi cei care fac posibilă existenţa Spaţiului Niram precum: Bogdan Ater, Héctor Martínez Sanz, Fabianni Belemuski, bineînţeles fondatorul Romeo Niram, şi mulţi alţii.

George ROCA: Care sunt calităţile artei româneşti din punctul dumneavoastră de vedere şi care sunt artiştii românii preferaţi, din toate timpurile?

António CALDERÓN DE JESÚS: Principala calitate a artei româneşti stă în faptul că nu este contaminată. Deşi artiştii români se găsesc pe linia a ceea ce înseamnă azi arta contemporană, ei au un stil unic, care combină contemporanul cu elemente din trecut. Această unire face arta românească foarte interesantă. În ceea ce priveşte preferinţele mele, aş putea să citez mulţi artişti contemporani dar, ca omagiu adus istoriei artei româneşti, aş vrea să mă refer doar la nume din trecut ca: Tristan Tzara, Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, C.R. Mihăilescu, Samuel Mutzner, Corneliu Baba, Cecilia Cuţescu-Stork şi alţii.

George ROCA: Proiecte de viitor…? Câteva dezvăluiri vă rog.

António CALDERÓN DE JESÚS: Dorim să punem pe picioare un centru de documentare al artiştilor contemporani din toată lumea, cu obiectivul de a le face cunoscute operele. Acest proiect are legătură şi cu promovarea artiştilor români, pe care o vom continua desigur. Pe de altă parte, se preconizează deschiderea a noi spaţii expunere care să faciliteze schimbul de expoziţii ale artiştilor din alte ţări, în colaborare cu instituţii internaţionale.

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Madrid

15 martie 2011

DIALOG PRIN „ZID” CU CRISTIAN BODNĂRESCU

Posted by Gabriela Petcu On March - 14 - 2011

George ROCA:

 

Pe la mijlocul lunii februarie a.c., am primit prin poşta electronică un mesaj care mi-a atras atenţia. Vi-l prezint mai jos.

Bună ziua,

Suntem încântaţi să vă anunţăm relansarea trustului „Zidul”. Dacă  sunteţi interesaţi de: cultură, rock, spiritualitate, psihologie sau medicină naturistă vă invităm să accesaţi site-urile noastre: Ziarul „Zidul” (www.ziarulzidul.ro) şi Radio „Zidul” ( www.radiozidul.ro). Dacă doriţi să vă abonaţi la newsletter-ul nostru faceţi clic pe „subscribe” şi creaţi un cont atât la Ziarul „Zidul” cât şi la Radio „Zidul” (ambele în partea dreaptă a paginii de web). ID-ul de Yahoo Messenger este „radiozidul”. Vă mulţumim şi vă aşteptăm alături de noi în anii ce vor urma.

 

Toata consideratia,

Echipa Zidul

Am accesat adresele de web recomandate de Echipa „Zidul” şi am aflat foarte multe lucruri interesante. Apoi l-am contactat pe domnul Cristian Bodnărescu, l-am felicitat pentru proiectul „Zidul” şi i-am cerut un interviu. Mi-a răspuns la întrebări cu eleganţă şi promptitudine:

George ROCA: Domnule Bodnărescu, cine sunteţi dumeavoastră şi ce reprezintă trustul „Zidul”? Cine face parte din echipa redacţională?

Cristian BODNĂRESCU: Echipa trustului „Zidul” se prezintă în următoarea componenţă: Delia Palade, psihologul redacţiei, redactorii Livia Popescu şi Cristi Alexandrescu. Eu, Cristian Bodnărescu, sunt redactorul şef şi fondatorul trustului „Zidul”. Echipa mai are o trupă de rock, numită „Bad Land” şi un medic de gardă. Suntem o echipă a cărei membri au mai cochetat cu radioul, având o pasiune pentru aşa ceva. Spre exemplu, doamna Livia Popescu a fost reporter la postul „Radio Vacanţa Copiilor” şi eu realizator de emisiuni în cadrul Radiodifuziunii Române. Tot ceea ce facem este din pasiune pentru cultură şi românism.

George ROCA: De ce „Zidul”?

Cristian BODNĂRESCU: La asta m-am gândit acum un an, când lua fiinţă ziarul „Zidul”. Ideea metaforică de „zid” are conotaţie bipolară pentru mine. Analizând „zidul” dintr-o parte, el poate simboliza tot ce s-a adunat negativ în societatea românească de tip postcomunist. Democraţia prost înţeleasă şi aplicată, ignoranţa maselor, promovarea subculturii şi a mediocrităţii… reprezintă un zid care trebuie dărâmat pentru a putea întrezări lumina pală a adevărului, a cunoaşterii, a valorii şi a ceea ce este frumos, pentru noi. Gândindu-ne la cealaltă perspectivă, putem zări zidirea şi consolidarea unui zid a culturii şi spiritualităţii româneşti, o arhitectură care să ne ocrotească de furia spălării creierului.

George ROCA: Obiective?

Cristian BODNĂRESCU: Obiectivul principal este promovarea culturii şi a spiritualităţii prin mai multe metode. Psihologul redacţiei, doamna Delia Palade ne bucură cu o analiză bilunară asupra psihicului uman, domnul Cristi Alexandrescu împreună cu doamna Livia Popescu ne uimesc prin analize asupra spiritualităţii, a energiilor din Univers, a scopului nostru existenţial. Cristi Alexandrescu nuanţează latura religioasă iar Livia Popescu subliniază simbioza trup-suflet, ea fiind practicant avansat de arte marţiale. Eu, Cristian Bodnărescu vă invit în fiecare miercuri şi joi seară la o incursiune în istoria rock-ului şi a spiritualităţii româneşti, invocând momentele de glorie dar şi cele omniprezente care ne definesc ca şi neam. Vom avea talk show-uri cu diferite personalităţi, acompaniate de muzica celor de la „Bad Land”, doar pentru Radio „Zidul”. Obiectivul nostru este de a unifica românii din toate colţurile lumii şi de a-i îndemna la a-şi aduce aportul, fiecare zidind câte o cărămidă pentru cultura românească.

George ROCA: Vorbiţi-mi despre istoricul trustului „Zidul”.

Cristian BODNĂRESCU: Am fondat ziarul cu acelaşi nume în noiembrie 2009, însă rubricile care au figurat au o istorie mai veche. Rubrica şi emisiunea „Eroii rock-ului” a fost fondată în anul 2002, iar „Spiritualitate românească” în 2003, integrându-le pe amândouă şi în grila Radiodifuziunii Române. În preajma trecerii dintre ani, 2003-2004 am obţinut un premiu naţional al presei după publicarea articolului „CARGO – şi focul se aprinde”, împreună cu echipa. Am analizat trupa din perspectivă muzicală, societal şi cultural, axându-mă pe rolul ei la Revoluţia din 1989. O analiză axată pe fenomenul rock, societate şi religie mai este gravată şi în articolul „Rock-ul şi religia”. Chiar dacă este un articol de dimensiuni medii, de presă, pentru relaizarea lui au fost necesari mulţi ani de zile de analiză muzicală, mii de discuri parcurse şi incursiune în religie, eu fiind licenţiat în istoria religiilor. Noi punctăm informaţia şi nu cantitatea, realizând totul din pasiune. Nu au întârziat însă să apară şi beneficiile materiale, inaugurând de curând deschiderea a 2 studiouri radiofonice, unul la Iaşi şi celălalt la Bucureşti. Doresc să mulţumesc cu acest prilej sponsorilor şi tuturor celor care m-au sprijinit în realizarea trustului „Zidul”, în special echipei mele, oameni care au trecut de graniţa vorbelor la fapte, investind timp, pasiune şi sentimente în ceea ce întreprind, ca şi mine.

George ROCA: Cum v-aţi repartizat sarcinile de muncă în redacţie?

 

Cristian BODNĂRESCU: Cristi Alexandrescu, redactor la ziar, analizează religia din prisma ştiinţei, având cunoştinţe tehnice şi fiind informatician. Delia Palade, psihologul redacţiei, susţine o rubrică bilunară, denumită „Zidul psihologic”. Eu îmi aduc aportul prin rubricile şi emisiunile „Spiritualitate românească” şi „Eroii rock-ului”, pe lângă administrarea portalului şi marketing. La radio, pe lângă emisiunile sus-amintite, Livia Popescu vă invită în fiecare seară de duminică să-i fiţi alături la emisiunea „Zidurile spiritualităţii”. După cum am mai amintit atât ziarul cât şi radioul au o formaţie muzicală proprie şi un medic care ne oferă sfaturi în domeniul medicinii naturiste.

George ROCA: V-aş ruga să faceţi cunoscute adresele de web unde se pot accesa radioul şi ziarul „Zidul”.

Cristian BODNĂRESCU: În momentul de faţă vă pot oferi patru adrese care fac legatura cu trustul „Zidul”:

www.radiozidul.ro

www.ziarulzidul.ro

www.cristianbodnarescu.blogspot.com

www.aikidotenshi.blogspot.com

Vă invit pe toţi să gustaţi din picătura săptămânală de sănătate spirituală şi rock urmărind proiectele trustului „Zidul” şi implicându-vă efectiv în funcţionarea acestuia!

George ROCA: Vă mulţumesc, să citim şi… să auzim de bine depre „Zidul” dumneavoastră!

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Bucureşti – Iaşi 

4 martie 2011

Antologia scriitorilor romani contamporani din intreaga lume

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2011

ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI CONTEMPORANI DIN ÎNTREAGA LUME

Autor: Al Florin ŢENE

Iniţiativa  scriitoarei Ligya Diaconescu şi a revistei „Starpress 2011”, din Canada, în colaborare cu Andrada Victoria Diaconescu, de a publica  „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, a izvorât din dorinţa de a face cunoscute cercurilor iubitoare de cultură, şi nu numai, din întreaga lume, scriitori români trăitori pe meridianele lumii. Lucrarea apărută în format A4, cuprinde 52 de poeţi şi prozatori, în 225 de pagini, cu creaţii scrise în limba română, dar traduse şi în limba engleză de către autoarea antologiei şi de Mariana Gheorghe, din Vancuver (Canada). Parafrazând pe Eugen Lovinescu pot spune că cei cuprinşi în această amplă lucrare nu sunt numai talente remarcabile, ci şi puncte din frontiera hărţii noastre sufleteşti.

Această antologie a apărut şi ca urmare a „Concursului Internaţional de Poezie” pentru românii din întreaga lume „Starpress”, iniţiat de Ligya Diaconescu din România şi George Filip din Montreal, aşa cum ne informează poetul în „Cuvânt înainte”.

 

Tot ca o prefaţare a acestei ample lucrări, scriitoarea Cezarina Adamescu (redactor la Agero, Stuttgart, Germania) subliniază că această antologie este o „călătorie prin patria neasemuită a cuvintelor”, în timp ce Adalbert Gyuris (Germania) spune că lucrările publicate sunt „gânduri alese”, iar cunoscutul scriitor Octavian Curpaş din Phoenix (Arizona) detaliază rolul amplei lucrări, spunând că ea este „o şansă la universalitate pentru autorii români ai timpului nostru”, pentru ca Lucreţia Berzintu (Israel) să conchidă că Ligya Diaconescu „a creat acest buchet de flori de pretutindeni…”.

Fiecarui autor cuprins în antologie i se rezervă patru pagini în care sunt publicate datele biobibliografice, fotografia şi creaţiile, în limba română şi în engleză. Urmare faptului că   poetul clujean Al. Florin Ţene, preşedintele Legii Scriitorilor Români, a câştigat „Marele Premiu la Concursul Internaţional Starpress”, antologia se deschide cu fişa bio-biobliografică a  acestuia şi cu patru poeme în limba română şi engleză. O altă personalitate reprezentativă a literaturii noastre din diasporă este poetul George Roca, membru al Ligii Scriitorilor, stabilit în Australia, care prin poeziile cuprinse în această antologie, pot spune că este un martir al talentului.

Lumina din poeziile Victoriţei Duţu  stabileşte o analogie între două structure lirice, între spiritual postmodern şi cel globmodern. Cunoscutul poet din Statele Unite  ale Americii, Virgil Ciucă, ştie să împletească armonios inteligenţa artistică cu ceremonia lirică. O poetă a vibraţiilor luminii sudului este Elisabeta Iosif, în poeziile căreia anotimpurile sunt simboluri ale iubirii şi ale renaşterii spirituale. Lică Pavel dospeşte verbul în versuri scurte, concentrate, ele fiind oglinda unde „omul care mă priveşte îmi seamănă leit”. Versurile semnate de Carmen Tania Grigore sunt expresii ale eului frisonat de dragoste.

Poemele semnate de Marin Ifrim sunt adevărate acumulări de detalii în care se răsfrâng clipele aşteptării. Adalbert Gyuris din Germania îşi exteriorizează sentimentele prin plasticitatea şi coloratura cuvintelor, în timp ce poeta băimăreancă Mariana Angela Glodici îşi aprinde „Făclia de dor” pentru a lumina „cu speranţa cea mai curată” destinul. Un poet laborios este Damian Theodor din New York, în versurile căruia descoperim metafore ce inched o premoniţie adâncă. Mariana Zavati Gardner din Anglia este o poetă a amintirilor unde pactul autobiografic şi autoreferenţialitatea poemului sunt introduse într-un scenariu nostalgic. Micropoemele lui Adrian Botez sunt adevărate clic-clacuri ale unui aparat fotografiat ce surprinde clipa de lumină. O metamorfoză a anotimpurilor nuanţează poezia lui Victor Burde, în timp ce Mariana Doina Leonte îşi ascultă tăcerea poemelor sale.

Un poet profund este Menuţ Maximinian dotat cu capacitatea de a da carnaţie obsesiilor şi a sentimentelor. Visul evaziv al Mihaelei Cristescu din Sydney-Australia, transcende dincolo de realitate prin plasticitatea imaginilor, pe când acest fenomen îl găsim şi la Cristina Gabriele Nemeş dar încorsetat în frumoase poeme scrise în stil clasic. Implicarea eului în „conflictul” dintre anotimp şi persoanele iubite din versurile semnate de Elena Olariu dă o notă de sinceritate. Gustul pentru rememorarea histrionică îl descoperim la Alex Popa din Anglia. Acelaşi lucru străbate şi poeziile Ionelei Flood tot din oraşul de pe malul Tamisei.

În versuri scrise în stil clasic, profesoara Gigi Stanciu, decantează gânduri cu o voluptate irepresibilă, iar poeziile semnate de  Cristiana Maria Purdescu, Gheorghe Mizgan, Sorin Micuţiu, Silvia Petre-Grigore, Ioana Geier din Germania, Marian Dragomir, Olga Alexandra Diaconu, Ionela Van Rees Zota tot din Germania, Eliza Floria, Ana Maria Gîbu, Maya Maria Muşat, Monalisa Livia Gheorghiu alternează subtil spectacolul ingenuu şi tonul romantic.

Ligya Diaconescu, o poetă, maestră prin excelenţă a creaţiei lirice, este sedusă de himera clasicităţii. O voluptate irepresibilă a rostirii şi o dicţie impecabilă împing poezia acesteia către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri în armonie cu trăirile egoului. Clasicismul prozodic al versurilor e însă mai degrabă o formă de îmblânzire a convulsiilor lăuntrice, un act de exorcism. Poemele freamătă de sensibilitatea unei poete admirabilă. Aceaşi seducţie pentru versul clasic o descoperim la Lavinia Huţişoru Dumitru.

Această amplă antologie se încheie cu proze semnate de Elena Buică şi Ovidiu Creangă, ambii din Toronto, Canada, Radu Botiş, Cezarina Adamescu, Adrian Botez, Liliana Moldovan, Daniela Gîfu, Dora Alina Romanescu, Radu Vasile Chialda, Victoria Fătu Nalaţiu, Menuţ Maximinian şi Camelia Iuliana Radu, texte ce evidenţiază starea actuală şi diversă a prozei româneşti unde urmele biografiei, rememorarea, punerea în oglindă a depoziţiilor, introspecţia, radiografia unor destine angrenate în circuitul social al vieţii, cu toate complicaţiile pe care le presupune, sunt doar o parte din evantaiul multicolor al ideilor ce se desprind din aceste proze.

Această antologie, realizată cu profesionalism de Ligya Diaconescu, se constituie într-un barometru care indică punctele din frontiera hărţii noastre sufleteşti, cum scria Eugen Lovinescu. Lucrările cuprinse în această antologie reprezintă perenitatea talentului românului indiferent pe ce meridian al planetei se află.

 

SUB CRUCEA SUDULUI (2)

Posted by Gabriela Petcu On February - 4 - 2011

SUB CRUCEA SUDULUI (2)

                                                                 

 

 

 

 

Autor: George ROCA (Australia)

ŢARA CONTROVERSELOR

 

Australia este o ţară a controverselor. Am să vă explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dâmboviţei spunea odată că: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar… numai dacă se referea la România! În Ţara Cangurului, în ultimii ani, a început să fie iarna ca vara şi… vara ca iarna sau… chiar mixate. La sfârşitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se ţin lanţ! Aici, în condiţii normale, ar trebui să fie sezonul estival! Deci, zile toride, plajă, pantaloni scurţi şi o invazie de turişti din emisfera nordică. Din păcate nu-i chiar aşa! Soare şi multă căldură pe coastele oceanului este, dar la munte ninge… chiar dacă suntem în toiul verii; în mijlocul continentului, zona deşertică e din ce în ce mai secetoasă, în sud – pădurile ard cu săptămânile, iar… în nord-est avem parte de inundaţii mai abitir ca pe vremea lui Noe.

 

Marele Potop Australian

 

 

Australienii încearcă totuşi să fie realişti. Ştiu să ţină piept greutăţilor. Nimeni nu îşi pune cenuşă-n cap că inundaţiile recente acoperă o suprafaţă mai mare decât a Franţei şi a Germaniei luate impreună!!! Multe case au dispărut sub ape mai adânci de zece metri. Desigur că majoritatea suferă-n tăcere, le pare rău de cei sinistraţi, caută să-i ajute, tratează fenomenul cu seriozitate. Este declarată starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea în prezent fiind de unu la unu.

Oamenii sunt lucizi, gândesc cu optimism la viitor, la refacere… pun mâna, ajută armata sau forţele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legăturile cu civilizaţia şi pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin muncă, înţelegere, credinţă şi patriotism chiar… Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistraţi. Chiar şi copiii îşi donează economiile din pusculiţă. Aşa i-au educat părinţii şi profesorii de la şcoală, să sară şi să-şi ajute semenii aflaţi la greu! De aceea nimeni nu ţipa, nu urlă, nu varsă blesteme pe natură sau pe guvern. Caută să înţeleagă şi să pună umărul la efortul de reabilitare a situaţiei. Australianul este obişnuit cu greul. A trăit, în condiţii precare, într-un mediu geografic diferit de cel de unde îşi lăsase strămoşii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat condiţiilor climatice sălbatice, distanţelor enorme, a pornit deseori de la zero şi a răzbit… creând în 200 de ani o societate prosperă şi o ţară respectată de alte naţiuni!

 

 

Revenind la Marele Potop Australian, şi îl numesc aşa deoarece – după spusele istoricilor şi a arheologilor – aria potopului biblic se crede că ar fi fost mai mică decât cea a actualului diluviu australian. Desigur că trăind intr-o eră modernă nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate că şi aici a fost distrusă o mare parte a florei şi faunei locale. Un pericol demn de luat în seamă îl constituie şerpii veninoşi şi crocodilii. Primii s-au instalat în casele părăsite provizoriu, pe care le consideră loc de refugiu. Crocodilii au ieşit din râuri căutând hrană în zonele inundate, unde se infruptă cu animale moarte.

Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventurează prin apele învolburate în cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietăţile abandonate. Mai sunt şi pe-aici hoţi şi profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, că deh, oameni suntem! Cei prinşi primesc pedepse grave şi devin dizgraţia societăţii! Oraşe intregi se află sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha şi altele, multe dintre acestea fiind evacuate în totalitate. Dintre toate oraşele sinistrate cel mai tare îmi pare rău de Theodore! Acesta şi-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine română, Eduard Teodorescu (foto), fost premier al statului Quensland în perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta în detaliu cu altă ocazie. 

 

Patrie sau matrie?

 

Să lăsăm puţin necazurile de-o parte şi să vorbim despre lucruri mai vesele. O altă controversă este dominaţia femeilor în viaţa politică şi socială de aici. Circulă printre bărbaţii o glumă precum că Ţara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat şi am analizat amanunţit această teorie şi le dau dreptate. Astfel, şeful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentată în Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna  Quentin Bryce, urmată de primul ministru, doamna Julia Gillard. În parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori şi 33 de deputaţi de gen feminin. Premierul statului  Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover Moore. O adevărată conducere politică matriarhală fapt pentru care Australia poate fi numită matrie, nu patrie! Asta da democraţie! Unde sunt bărbaţii? La pub, beau bere, joacă cricket, rugby, sau scriu articole despre „Ţara controverselor”!  

 

Îmi aduc aminte de o comedie italiană de la începutul anilor ’70 în care se ridiculiza lipsa femeilor în Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat în Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, în ilara peliculă, din lipsă de femei, barbaţii dansau împreună la balul de sâmbătă seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, căci numărul femeilor ne-a depăşit de mult…                

 

Sărbători de iarnă în pantaloni scurţi

 

Deci, după cum a relatat mai sus, clima ne joacă feste. Suntem în plin sezon estival. Pe coastă Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucureşti. La Sydney,  îmbrăcaţi în tricou şi pantaloni scurţi, ne răcorim cu briza aerului condiţionat. La mai puţin de 500 de km distanţă, în staţiunea montană Perisher, pe 20 decembrie 2010, în plină vară australiană a nins! Se schiază vârtos! Temperaturi noaptea între -2 şi -7 grade Celsius! Controvesatele sărbători de iarnă comerciale au început şi la noi – precum în orice societate capitalistă care se respectă – încă de pe la inceputul lunii noiembrie. Brăduţi, brazi şi brădoi de plastic, impopoţonaţi cu beteală multicoloră şi cu cadouri „dummy” îţi atrag atenţia că vine Crăciunul şi că ar fi cazul să bagi mânuţa-n buzunar şi să cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, făcute parcă pentru a se armoniza cu portofelul oricărui cumpărător şi… peste tot aceeaşi muzică de sezon difuzată la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile preotului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Până la Crăciunul religios ţi se apleacă de atâtea colinde şi cântecele de iarnă, încât îţi vine să îţi iei câmpii şi să asculţi acasă orice, chiar şi mult detestatele cantate maneliene româneşti!

 

Vacanţa de Crăciun te intâmpină cu abundenţă şi cu dragostea celor care te inconjoară. Fiecare aussie se întoarce de la supermarket cu câte un ditamai curcan sub braţ, care aruncat în cuptor se transformă intr-o friptură care îţi încântă papilele gustative, cerând cu vehemenţă să fie stropit cu renumitele vinuri australiene… care au întrecut deja faima celor franţuzeşti, sau californiene. De obicei Crăciunul se ţine strict în familie, restaurantele fiind cam goale în această seară. Apoi, zilele următoare până la Anul Nou se fac parties-uri unde îţi inviţi musafirii de suflet, sau eşti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot în pantaloni scurţi! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mănâncă mormane de fleici la grătar, de vacă, de porc, de pui, de emu (struţ australian), de canguri şi de crocodili! Şi ne mai intrebăm de ce „ăştia din urmă” sunt supăraţi pe noi şi vor să ne pape şi ei… la rândul lor! (sic!). Berea curge gârlă. În general mărci autohtone: VB (Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, şi alte multe sortimente. Rece sa fie, că deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai… ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se înghesuie localnicii noştri. Cred că de frica şi de groaza cancerului de piele. Totuşi plaja e plină de… turişti fraieri care vor să epateze atunci când se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordică. Ei, de gustibus et „urmări”-bus non disputandum! În fiecare an mor în Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare – melanoma! Credeţi că bronzaţii de la „marea neagră e albastră”, sau cei de la alte mări invecinate sunt scutiţi de acest „cadou” solar!

 

Anul nou, se sărbătoreşte în cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipă de artificii şi de sticle de şampanie cărora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbări ale trecerii dintre ani, cu focuri şi jocuri de artificii lansate de pe Marele Pod, de pe acoperişul Operei House, sau de pe navele aflate în golful adiacent. Totul pentru încântarea ochilor celor prezenţi, a obiectivelor camerelor de luat vederi şi de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii că existăm şi pentru că suntem printre primii care întâmpină noul an care vine.

 

30 de ani de la moartea lui Lennon

 

Vă veţi întreba ce legătură are John Lennon cu Australia. Nu ştiu prea multe amănunte… în afară de minunata muzică a bitălşilor care a cucerit inimile atâtor generaţii de ozi. Are însă o legătură cu autorul acestor rânduri. În urmă cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanţă de Dakota Building, locul unde a fost împuşcat marele cântăreţ şi compozitor. 8 decembrie 1980! O seară tristă şi foarte friguroasă. După ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus Ave, mă intorceam zgribulit spre casă. Locuiam în apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atenţia zgomotul făcut de mai multe sirene ale maşinilor de poliţie. Unele ieşeau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a îndemnat să mă duc să văd ce se întâmplă. Pe la mijlocul strazii 72 cineva mi-a spus că a fost împuşcat John Lennon. Am alergat într-acolo. Ştiam unde locuieşte. Îl mai întâlnisem de câteva ori prin împrejurimi, sau prin parcul din vecinătate. Se purta ca un om normal, fără excentricităţi. Însoţit mereu de Yoko Ono, îl recunoşteai uşor după ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul său.

 

Deci, sirene, girofaruri, vacarm şi jale… Când am ajuns la aceea poartă a crimei am aflat că pe John îl transportaseră deja spre spital cu o maşină de poliţie iar pe Yoko cu  alta. Unii ziceau că ar fi fost răniţi amândoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. În intrândul porţii blocului Dakota stătea doi indivizi păziţi de mai mulţi poliţişti. Unul era un portar în uniformă care gestcula tot timpul şi vorbea tare, celălat un tip grăsun, tăcut, cu un cap foarte rotund, zâmbind prosteşte! Aşteptau cu toţii să vină anchetatorii. Lumea era foarte agitată… S-au făcut grupuri-grupuri de discuţii, de prezumpţii şi de scenarii. Nu se ştia încă precis cine fusese ucigaşul… Mai târziu am realizat că era tipul tăcut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus cătuşele… şi a fost luat de poliţisti. Nu am stat foarte mult după aceea deoarece mi se făcuse frig şi începuse sa fie mare aglomeraţie! John Lennon în schimb plecase de tot… Odihnească-se în pace! Nu l-am uitat nici după trei decenii de la dispariţie! Următorul weekend am participat la un miting în Central Park, alături de peste o jumătate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui dispărut, un miting pentru pace, pentru armonie şi înţelegere. Având în ochi lacrimi îngheţate din cauza frigului de-afara cântam cu toţii:  Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace…/”. Mică-i lumea Doamne, chiar văzută de aici de la antipozi!                                 

                                                                  

(George ROCA, Sydney, Australia, 6 ianuarie 2011)

INTERVIU CU POETUL ŞI ZIARISTUL GEORGE ROCA

Posted by Gabriela Petcu On January - 29 - 2011

 

  Georgeta NEDELCU

 

„Pe lângă faptul că omul George Roca este un poet şi un trubadur al spaţiului virtual, el este –  în sensul cel mai frumos al cuvântului – un OM. Peste tot are mulţi prieteni. Prietenia e un lucru greu de păstrat, zic eu, mai ales în zilele de astăzi.” (G.N.)

Georgeta NEDELCU: Aşa cum spunea cineva, v-am cunoscut şi eu pe o stradă a internetului. Ne-am întâlnit spontan, la o anume intersecţie, să zicem a şansei cu spaţiul virtual. Am avut norocul să îmi citiţi poemele şi să mă publicaţi în revista ce cu onoare o conduceţi. Pe atunci când aţi scris despre mine, eram la prima apariţie literară cu romanul „Exmatriculat din viaţă!”. Vă mulţumesc că vă aplecaţi asupra scriitorilor mai puţin cunoscuţi pentru a-i scoate în evidenţă pe ei ca şi scriitori, dar în special pentru a face cunoscute operele lor care vor dăinui peste timp. V-am cerut permisiunea de a vă lua un interviu şi vă rog să mă credeţi că nu este o misiune uşoară, pentru că am în faţa mea un interlocutor de o calitate ireproşabilă, un om cu un nivel de cultură vastă. Nu numai că sunteţi poet, un bun ziarist ci şi un promotor cultural. De-a lungul timpului aţi făcut şi faceţi parte din conducerea mai multor ziare şi reviste, aţi desfăşurat o luptă intensă pentru biruinţa unei idei sau a unei cauze, pentru frumos, pentru curăţenia sufletului. Cu toate că locuiţi în Australia, sufletul dumneavoastră este nostalgic după Ardealul nostru – meleagurile unde v-aţi petrecut copilăria – şi după oamenii din România cu care luaţi legătura virtual, prin postările şi comentariile făcute de aceştia. Sunteţi loaial ţării în care trăiţi de peste 30 de ani, vă consideraţi australian şi vă trăiţi cu demnitate, dualitatea. Sunteţi redactor şef al revistei de notorietate publică „România VIP”, o revistă interesantă, pe care o răspândiţi în toată lumea. Iubiţi oamenii şi asta o demonstraţi prin ceea ce faceţi zilnic. Nu există zi să nu  trimiteţi articolele pe care le editaţi pentru revista pe care o conduceţi sau pentru alte publicaţii prietene şi astfel creaţi legături trainice între românii de pretutindeni. De obicei trimiteţi materialele la peste 150 de adrese: redacţii, edituri, jurnale, scriitorilor şi prietenilor din întreaga lume… de la un capăt al lumii, la celălalt. Sinceră să fiu, aş vrea să vă pun câteva întrebări, pentru a vă cunoaşte mai bine – atât eu, cât şi cei care vă citesc – ca să completăm, cumva, portretul dumneavoastră. Sunteţi un om adevărat, un om cum mi-aş dori să fie mult mai mulţi oameni decât există astăzi! Cum este omul George Roca şi care este povestea sa?

George ROCA: Foarte interesanta întâmpinarea dumneavoastră! Mi-a plăcut, m-a uns pe suflet. Dar totodată m-a făcut sa mă simt stingher. De ce? Pentru că nu sunt chiar aşa de „la superlativ” precum mă prezentaţi dumneavoastră. Sunt un om normal care îşi caută conaţionalii pe internet pentru a construi împreună punţi de legatură în domeniul culturii, artei şi al literaturii. Acest fapt mă face să mă simt mai aproape de locurile natale, de poporul pe care l-am părăsit în urmă cu treizeci de ani… Recunosc, îmi pare nespus de rău că am plecat din România; nu aş mai face-o chiar dacă aş mai trece prin acele greutăţi care m-au determinat să iau această decizie… Viaţa de emigrant este grea, plină de suferinţe, de singurătate, de supărări… Ce poţi face ca să îţi astâmperi dorul de locurile natale? Să comunici cu cei pe care i-ai lăsat în urmă, să le scrii, să-ţi scrie, şi astfel sufletul se mai curăţă de amărăciune. Şi apoi, dacă mai ştii să scrii „literar”, dacă ai ocazia să mai publici pe ici pe colo, începi să prinzi aripi şi să te apropii şi mai tare de ai tăi. După care încerci să îţi încropeşti o revistă – rudimentară la început – dar pentru tine o bijuterie şi un ideal, iar cu trudă şi seriozitate constaţi că revista a devenit mai bună, mai apreciată de cititori… Şi uite aşa se adună în jurul tău prieteni dragi, care au aceleaşi idealuri şi cu ajutorul lor ajungi să ieşi din anonimat. De data asta trebuie să fii mai perfecţionist, să studiezi, să te informezi şi să te documentezi mult mai bine, deoarece cei care te înconjoară şi îţi citesc scrierile au pretenţii mai mari de la tine. Cu timpul poţi spune că ai mai urcat o treaptă. Începi să îţi aduni scrierile şi „pui” de-o carte, aştepţi reacţiile criticilor de mâna a doua… că cei de mâna întâia sunt prea ocupaţi cu cei mari. Prinzând curaj mai scoţi o carte… de data asta faci o lansare mai fastuoasă, unde vezi că ai un public citior mai numeros, şi unde ţi se aduc şi câteva elogii… Nu-ţi mai încapi în piele zicând că toată lumea literară îţi aparţine, începi să fii foarte pretenţios cu ceea ce scrii… şi cultivi (tot timid!) relaţii cu unele pesonalităţi! Şi uite aşa începe să te cunoască lumea! Dacă vrei să fii fair îi ajuţi şi pe alţii să poată urca câteva trepte ale scrisului… Spre bucuria ta, îţi creşte inima atunci când eşti invitat să faci parte din colegiul de redacţie al vreunei publicaţii… fie ea cât de obscură… Începi să ai pretenţii şi faci noi eforturi să te integrezi în conducerea unor reviste mai de prestigiu, de o mai mare circulaţie, – virtuală sau pe hârtie – unde începe să te cunoască lumea ca pe un cal breaz, mai ales dacă nu eşti cu nasul pe sus! Şi de-a lungul timpului constaţi că ţi-ai făcut şi mulţi, mulţi prieteni…      

Georgeta NEDELCU: Sunt în viaţă momente cheie, banale pentru alţii, dar providenţiale în destinul unui om. Care au fost oamenii providenţiali de care v-aţi ciocnit şi cine v-a schimbat viaţa?

George ROCA: Am să vă răspund mai pe scurt la întrebări, deoarece nu vreau să facem un interviu kilometric. Da! Au fost câţiva oameni care mi-au marcat viaţa: În primul rând au fost părinţii mei, cei mai cei! Pe drumul literar al vieţii prima a fost Doina Coman aka Ana Blandiana, vecina mea de pe strada Josef Attila din Oradea, care scria poezii şi le pierdea pe uliţa copilăriei… iar eu le găseam, le citeam şi voiam să fiu ca ea… să fiu poet! Ei! Dar ea a ajuns o niagară, eu un pârâiaş… dar tot e bine că… mai curge apă şi prin albia mea.    În al doilea rând a fost profesorul meu de limba română de la liceu: Gheorghe Grigurcu, care a devenit mai târziu un important critic literar, urmat de Ioan Ţepelea, preşedintele Academiei de Ştiinte, Literatură şi Arte (ASLA Oradea) care mi-a oferit oportunitatea e a mă „învârti” în primul spaţiu literar de prestigiu. Apoi Ovidiu Drimba, un mare domn al literaturii române, istoric, scriitor si critic literar, care m-a acceptat ca prieten, cu toate că e mai în vârstă  decât mine cu aproape 30 de ani. De câte ori mă duc la Bucureşti îl vizitez… sau vorbim destul de des la telefon.  Am avut şi mai am multe de învăţat de la dânsul! Păcat că a rămas singur şi însingurat. Nu pot să nu o menţionez pe fosta mea profesoară de arta actorului, Zoe Anghel-Stanca. Domnia Sa, mi-a deschis o fereastră spre a vedea lumea în culori… şi în bune maniere! (Mi-a spus că restul e balastru şi trebuie evitat!). M-au mai marcat într-o oarecare măsură câţiva scriitori, artişti, prieteni – unii trecuţi de mai multă vreme în lumea umbrelor: scriitorul Stelian Vasilescu –  fostul secretar al teatrului din Oradea, Tomiţă Caragiu – fostul director al Teatrului din Ploieşti – unde am lucrat câţiva ani, Ion Toboşaru – profesor de estetică la IATC, eruditul Mircea Zaciu – orădean prin naştere şi clujean prin expresie universitară, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, eminescolog de suflet, George Pruteanu, lingvist şi doctor al limbii române, Constantin Mălinaş, o enciclopedie de cultură, Artur Silvestri, regretat promotor cultural…      

Georgeta NEDELCU: La noi, mai mult ca în alte ţări, există în aceste timpuri, o uimitoare neglijenţă spirituală, care are consecinţe asupra noastră, până la urmă. Un popor fără cultură e un popor sărac. Totul vine din spirit, nu vine din trup. În orice întreprinzi în viaţa asta, că eşti scriitor, muzician, miner, artist, pictor sau orice altă meserie ai avea, totul vine din suflet. Dacă nu pui suflet în tot ceea ce faci, nu reuşeşti să faci mai nimic. E lupta asta aprigă împotriva valorii. E o lipsă a societăţii ca întreg sau a conducătorilor ei? Unde e problema?

George ROCA: Da a societăţii! Conducătorii sunt efemeri. Avem mereu intenţia să dramatizăm… de parcă românii sunt cei mai amărâţi din lume! Ce aşteptăm, să vină alţii să ne facă ordine in casă? Veşnic ne plângem! Ne plângem că e murdar, dar noi scuipăm pe jos; ne plângem că suntem săraci, dar suntem leneşi şi ne furăm capra proprie; lăudăm mereu valorile altor popoare; stăm prost la capitolul demnitate, personalitate, mândrie naţională, egalitate în drepturi (pe care nu ştim cum să o obţinem!). Plecând în străinătate uităm limba română şi ne mândrim cu faptul că tinerii noştri vorbesc numai limba ţării de emigraţie, iar noi facem pe ,,niznaiu” când revenim pe plaiurile mioritice că nu mai înţelegem limba strămoşilor folosind cuvinte alogene şi accente ilare în vorbire. Râd şi curcile de noi! Grecul, turcul, ungurul, filipinezul, şi alte popoare mai mititele ca faimă şi ca număr, vorbesc acasă în limba strămoşilor, desigur învăţând în paralel şi limba noii patrii! Numai noi… nu mai ştim de unde venim, ai cui suntem! Veşnic dăm vina pe altcineva, dar nu ne vedem bârna din ochi! Nu ne-a fost bun nici un conducător modern. Cuza a fost mason, Carol I – alogen, Ferdinand – idem, Carol al doilea – curvar, Mihai – necopt, Gheorghiu-Dej – criminal, Ceauşescu – tiran, Iliescu – neocomunist, Constantinescu – ţap, Băsescu – mincinos… Ce să mai zic! Noi nu iubim pe nimeni, dar vrem sa fim iubiţi fără să dăm nimic în schimb! Şi mai apoi avem o „hibă” – veşnic ne plângem de milă… Ca la noi… la nimenea! Numim România „Grădina Maicii Domnului”, dar noi nu mergem la biserică decât atunci când suntem la pământ, în rest… înjurăm şi suntem prieteni cu dracu până trecem lacu’! Poate greşesc, dar cam aşa văd eu problema! Aici e buba! Credeţi că alţii, alte popoare nu au probleme? Chiar ţări mai bogate… Aici în Australia sunt inundaţii în trei state…, inundaţii pe o suprafaţă mai mare de două ori decât cea a României. Mii de oameni au rămas fără casă, fără adăpost, fără muncă… dar nu înjură nimeni, şi nu acuză pe nimeni, nu-l blesteamă pe Dumnezeu! Gândesc pozitiv la reconstrucţie. Parol! Suferă oare de sindromul Păsării Phoenix? Vă pun o întrebare! Credeţi că românii nu vor renaşte? Sunt convins că da! Mai avem puţin de învăţat căci… tot se zice de noi că suntem printre primele trei popoare cele mai inteligente din Europa!        

Georgeta NEDELCU: Aş vrea să vorbim puţin despre politică. Care este părerea dumneavoastră vis-à-vis de ce se întâmplă în România şi cu România? Sunteţi atent la ce se întâmplă în politica românească?

George ROCA: Unu! Nu mă atrage politica de loc! Nu am făcut niciodată parte din vreun partid sau dintr-o grupare politică. Nici în ţară şi nici în străinătate! În general, evit să discut politică deoarece veşnic se creează controverse. Românul face scenarii, deseori nedocumentate! Din auzite, sau citite prin cărţi sau reviste de propagandă! De exemplu… se spune că România va dispare, că ne vor înghiţii ungurii, evreii, ruşii sau… cine ştie ce hahalere! Că ne vom dezmembra! De care membre? Doi. Greşite aceste scenarii! Să nu uităm că suntem în Uniunea Europeană cu drepturi egale. Putem să ne mişcăm, avem drept al muncă, la venit – pe care putem să-l folosim pentru reconstrucţie şi modernizare – avem o ţară cu resurse bogate. Doar trebuiesc exploatate cu cap, nu să ne batem joc şi să le vindem pe nimica toată! Pământul nu ni-l ia nimeni! De ce nu-l cultivăm? De ce importăm fructe, legume, grâne… când odată eram declaraţi „ţară eminamente agrară”? Apoi să fim gospodari, să exploatăm fiecare colţişor de pământ. Să nu mai facem lucruri de mântuială! Să fim serioşi! Pentru binele nostru şi ai urmaşilor noştri. Să nu mai spălăm putina în străinătate! Să încercăm să facem ceva „acasă”! Politica românească? Cei de la conducerea ţării? Cine i-a ales? Poporul? Dacă da, atunci respectaţi-i! Dacă nu vă plac… nu-i mai alegeţi sau daţi-i jos! 

Georgeta NEDELCU: Ce înseamnă România, azi, pentru dumneavoastră?

 

George ROCA: V-aş răspunde în versuri şi cântece ca la şcoală, în clasele primare! România de azi pentru mine înseamnă „Ţara mea cu ochi frumoşi” după cum o cântă Corina Chiriac, sau chiar imaginea acesteia din balada „Mioriţa”: „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai…”. Convingător este şi Nicu Alifantis cu melodia „Ţara noastră-i ţara noastră, Dulce pajişte albastră, Aripă sculptată-n dor/ De lumina ochilor…”. Cel mai semificativ răspuns mi se pare cel a lui Vasile Alecsandri în poezia „Întoarcerea în ţară”: „În ţara mea dulce sînt drumuri de flori/ În dulcea mea ţară, zbori murgule, zbori,/ În blîndul luceafăr am un înger blînd/ Înalţă-te-n sînu-i, o! tristul meu gînd!/ Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu!/  Raiul înfloreşte în sufletul meu./ Steaua se arată pe cerul senin./ Îngerul iubirii îmi zîmbeşte lin./ Pieriţi, neguri dese! iată dulcea stea!/ Piei, străinătate! iată ţara mea!”. Şi apoi să nu uităm că în curând… „Vine, vine primăvara/ Înfloreşte toată ţara!”. Decât să ne punem cenuşă în cap, să (ne) plângem tot timpul de milă, mai bine să o ajutăm să înflorească! Ne vom bucura de ea şi vom înflori şi noi, şi urmaşii… şi urmaşii urmaşilor noştri! Cine zicea asta!? Ce-ţi doresc eu ţie, dulce României? Răspunde în locul meu marele bard: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”. Atât! Nu e destul?

Georgeta NEDELCU: Se pierde poporul ăsta? Credeţi că în ’89 ne-am trezit brusc dintr-un coşmar şi n-am ştiut încotro să mergem? Credeţi că a fost o trecere prea bruscă la libertate şi oamenii s-au rătăcit în false valori? Ce reproşaţi românilor şi României?

George ROCA: Disitinsă doamnă, poporul român nu piere… Cum să piară? Unde să dispară? Suntem peste douăzeci şi cinci de milioane (incluzându-i şi pe cei din diaspora), fără să socotim fraţii basarabeni. Avem un spaţiu geografic, avem tradiţii, cultură, identitate… Suntem recunoscuţi ca naţie! Unde să se piardă acest popor? Grecii sunt mai puţini la număr decât noi. După cel de al doilea război mondial au emigrat în masă din cauza foamei şi a luptelor politice interne şi iată că nu au pierit! Evreii la fel, şi-au redefinit statul şi au făcut din el o oază prosperă. Nemţii aşişderea. Au renăscut din cenuşa bombelor devenind cea mai bogată naţiune din Europa. Despre care coşmar vorbiţi? Au avut parte şi alţii de asemenea fenomene! Nu se moare aşa de uşor, nu dispare un popor atât de repede! Trecerea spre noua libertate a fost de fapt o tranziţie, o reacomodare, nu un început. Parcă în urmă cu cincizeci de ani (nu!) mulţi români strigau „Stalin şi poporul rus, libertate ne-a adus!”?. Câţi din ei strigau din convingere? Şi totuşi cântau, dansau, trăiau… chiar dacă fraţii lor săpau la canal! Şi acum e la fel! Cântăm, dansăm, ne bucurăm de televizoare cu plasmă şi de paşapoarte, chiar dacă pensionarii mai sapă încă la „canalul sărăciei”… Om bogat – om sărac, sau „cine poate, oase roade!”. C’est le capitalisme qui nous rend pessimistes? Parcă pe vremea comuniştilor nu eram pesimişti? Libertatea ne-o construim noi, muncind mai mult şi mai bine! Ce reproşez românilor? Că nu se trezesc la realitate cu toate că şi imnul naţional începe cu „Deşteaptă-te române!”. Cât despre România… o ţară oarecare, unde nu se întâmplă cu nimic mai dezastruos decât în alte ţări, o ţară minunată, de mărime medie, aliniată ţărilor civilizate! Punct!     

Georgeta NEDELCU: Am ajuns o ţară, împărţită între nevoile şi pretenţiile germanilor lui Hitler sau comuniştilor lui Stalin, Lenin şi toţi care au creat degringolada lumii? L-aş pune şi pe Ceauşescu, dar mi-e tare greu, nu că sunt nostalgică, dar îi datorăm 400 de mii de apartamente în ţara asta, metroul şi multe altele… Unde e poporul curajos din vremea lui Ştefan cel Mare, cel care făcea zid în faţa tuturor?

George ROCA: Nu-i chiar aşa! Sunteţi dumneavoastra prea pesimistă! Unele răspunsuri vi le-am dat mai sus. România face parte din Uniunea Europeană, unde este a noua ţară ca mărime, iar ca populaţie este pe locul şapte. Nu avem razboaie şi conflicte teritoriale armate cu nimeni! Deci, ne putem dezvolta şi prospera în voie… Numai să vrem! Ar vrea mulţi să trăiască (emigreze!) în această ţară! Cât despre nostalgia comunismului… pe bună dreptate, un fapt constatat, omul îşi aduce aminte în general de faptele bune, cele rele (să se spele!) le ascunde sau le uită! Nu Ceauşescu, ci poporul român a construit cele 400 de mii de apartamente, metroul şi alte realizări din aceea vreme! Desigur că a beneficiat de minţi luminate, planificare, forţe de muncă ş.a. Unde-i poporul român curajos de pe vremea lui Ştefan? S-a dus puţin, puţin în alte ţări să mai înveţe lucruri noi, să îşi modernizeze mentalitatea, să câştige un bănuţ-doi care să îl aducă în ţară, pentru a o face mai prosperă şi mai frumoasă. Ştiţi câţi bani au trimis românii din străinătate în ţara natală, în ultimii cinci ani? Răspuns: aproximativ patruzeci de miliarde de dolari americani! Sursa: (http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/cati-bani-au-trimis-in-tara-romanii-din-strainatate-in-ultimii-5-ani-1063910) Oare de ce i-au trimis?     

Georgeta NEDELCU: Credeţi că era mai bine în comunism?

George ROCA: Era mai bine pe naiba! (Scuzaţi-mi trivialitatea!). Dacă era mai bine, ne reîntorceam de mult la aceea epocă! Desigur că avem şi amintiri plăcute, că deh… eram mai tineri, mai sănătoşi, mai vioi, mai optimişti şi nu gustaserăm prea tare din fructul democraţiei… deci nu avuseserăm parte de termen de comparaţie. Fiecare orânduire are şi lucruri bune şi lucruri rele. De fapt acest subiect este destul de controversat. Prefer să-l abandonăm!

Georgeta NEDELCU: V-a fost vreodată ruşine că sunteţi român?

George ROCA: Nu, niciodată! De ce să-mi fie? Nu m-am bătut niciodată cu cărămida naţionalistă în piept, dar nici nu mi-am abadonat românismul. Suntem o naţie de fală, chiar dacă am fost ascunşi aproape 50 de ani după „Cortina de fier”. Începe să ne (re)cunoască lumea. Mă mândresc că sunt român!

Georgeta NEDELCU: Au trăit românii vremuri mai grele ca astăzi, vreodată?

George ROCA: Acestea sunt cele mai frumoase vremuri pe care le-au trăit români vreodată! Cu mâna pe inimă spun! În afară de câteva necazuri precum criza, inundaţiile, inflaţia, mici calamităţi, România trece în prezent printr-o transformare benefică. Vor zice unii că de aici de la aproape douăzeci de mii de kilometri depărtare am luneta spartă şi nu văd bine situaţia reală de acasă. Am să mă justific: Avem o naţiune sănătoasă, mai sănătoasă decât multe alte naţii. Populaţie omogenă de origine română în procent de 90%. Avem încă cele mai mari rezerve de ţiţei din Europa de est. Gaze naturale – bogăţiile subsolului şi ale solului care aşteaptă să fie exploatate, desigur, raţional şi conştiincios. O suprafaţă enormă pentru dezvoltarea agriculturii (va veni şi vremea ei!), şcoli şi oameni inteligenţi, infrastructură medie, dar în dezvoltare, reţele de comunicaţii, relaţii diplomatice şi comerciale cu majoritatea ţărilor lumii. Desigur că e loc şi de mai bine, dar încercaţi să realizaţi la ce nivel ne situăm faţă de alte ţări. Cu muncă şi cu încredere în esenţa noastră naţională vom ajunge şi mai sus.

Georgeta NEDELCU: Ne trebuie multă seriozitate ca să ne salvăm. Sunt personaje pe scena politică care ar putea schimba ceva?

George ROCA: Aşa este, salvarea nu vine decât din seriozitate, armonie, înţelegere cu mediul înconjurător. Reprezentanţii noştri politici reprezintă ceea ce suntem! Noi i-am ales! Desigur că guvernul poartă o mare parte din vină, dar asta nu înseamnă că România se duce la vale din cauza politicienilor! Şi apoi… mai vin alegeri! Să ieşim la vot cu toţii, să ne alegem conducătorii care sunt capabili să ne ducă la prosperitate! Cine sunt aceştia? Tineri cu studii, cei care au experienţa străinătăţii…

Georgeta NEDELCU: Cum sunt femeile din România? Sunt mai profunde în iubire decât alte femei?

George ROCA: Răspunde Gică Petrescu: „Cele mai frumoase fete, măi, măi, măi!” le găseşti în România! De ce!? Pentru că aparţin poporului tău, vorbesc aceeaşi limbă, au aceleaşi obiceiuri şi seamănă cu femeia care te-a născut. De fapt, româncele noastre sunt făcute pentru români, precum irlandezele pentru irlandezi, sau tonganezele pentru tonganezi. Acesta a fost motivul pentru care m-am însurat cu o româncă! 

Georgeta NEDELCU: Cum este să vă fie dor de anotimpurile României?

George ROCA: Sydney are o climă foarte bună. Oceanică, desigur, dar nu foarte umedă. Nu avem parte de ierni reci, cu zăpezi. Oamenii sunt mai relaxaţi decât în România, deoarece nu trebuie să îşi procure haine de iarnă şi nici lemne de foc! Legume şi fructe proaspete… tot timpul anului! Ferestrele locuinţelor nu sunt duble, însemnând că nu prea este frig nicicând. Avem de fapt doar două sezoane, unul mai călduros, dar fără temperaturi în exces, şi unul mai răcoros… Dacă vrei zăpadă poţi să te duci la schiat în sezonul răcoros în Snowy Mountains (Alpii Australieni) sau în Tasmania! Desigur că îmi place foarte mult şi în România. Orice sezon de acolo are farmecul lui, precum muzica lui Vivaldi.

Georgeta NEDELCU: Cât de frecvent vizitaţi România?

George ROCA: De obicei mă duc în România la începutul toamnei. E clima mai plăcută în septembrie-octombrie! Mă duc să respir aer românesc, să văd o pădure de brad… un prieten, să mai schimb o vorbă-n româneşte după cum am spus într-o poezie de-a mea: „…Gângurit de guguştiuc/ Mă îndeamnă să mă duc…/ Să mă duc ori unde-aiurea,/ Să mă iubesc cu pădurea,/ Să văd o turmă de oi/ Păscând iarbă în zăvoi/ Şi un munte cu tichie/ De zăpadă argintie/ Să ascult frunza cum creşte/ Şi-o vorbă în româneşte…” (Nostalgie).

Georgeta NEDELCU: Un mare gânditor – René Descartes spunea: ,,Niciodată nu e bine să regreţi lucrurile pe care nu le mai poţi reface”. Ce regretaţi că nu aţi făcut?

George ROCA: Negativ! Îl combat pe domnul Descartes! Omul trebuie sa fie optimist! Chiar dacă ai avut un eşec trebuie să mai încerci… Niciodată nu ştii când şi de unde sare iepurele! Poate vine norocul şi pe strada ta! Aplicăm strategia „podului de piatră dărâmat” (Vom face altul pe râu în jos/ Altul mai falnic şi mai frumos!”). Dacă nu poţi să refaci ceva azi, poate vei avea succes mâine, sau poimâine… Trebuie să încerci !

Georgeta NEDELCU: Dumnezeu nu ne-a dat arcul, nu ne-a dat sabia, nu ne-a dat puşca pentru a cuceri lumea. Ne-a dat harul! Dumnezeu e acolo doar atâta timp cât cortina e trasă, când scena e deschisă. E-adevărat? 

George ROCA: Aşa e precum ziceţi! Securea războiului atrage violenţă. Dacă respectăm nişte legi cosmice, entitatea supremă e mereu cu noi. Ne iubeşte, ne vindecă şi ne apără de rele. Dacă nu ne supunem, fulgerul, fulger atrage! În rest, să ne purtăm de grijă singuri!  

Georgeta NEDELCU: Credeţi că Dumnezeu vă iubeşte? Credeţi că a avut un plan cu dvs?

George ROCA: Nu mai mult ca pe dumneavoastră! Nu mai mult ca pe vecinul meu aborigen australian, nu mai mult decât pe preşedintele Statelor Unite, nu mai mult decât pe alţi oameni… Dacă încălcăm legile date de El, ne pedepseşte pe noi sau pe urmaşii noştri… sau pe urmaşii urmaşilor noştri… Iar mă repet! Îmi place mie cum sună fraza asta cu urmaşii! Un plan?… Sigur că a avut! Le-a ordonat ursitoarelor să mă ursească să ajung la capătul pământului şi de acolo să dau interviuri doamnelor care mă apreciază! Mulţumescu-ţi Doamne şi dumneavoastră doamnă! 

Georgeta NEDELCU: Aveţi o imagine cheie, o metaforă care să vă definească stilul?

George ROCA: Sigur că am! Am un slogan: „Age Quod Agis”, adică „Fă bine ceea ce faci!” (mai ales când nu te obligă nimeni să faci!). Încerc să intru în armonie cu universul. Nu reuşesc întotdeauna, dar mă zbat cât pot de tare!

Georgeta NEDELCU: V-aţi împiedicat de răutatea oamenilor? Oare, cine a făcut răutatea?

George ROCA: Cine oare nu s-a împiedicat de rele? Răutatea o avem fiecare în noi. Trebuie să ştim cum să o ponderăm, să o înăbuşim. Numai cei slabi cu duhul pot fi răi! Invidioşii, leneşii, superficialii, încrezuţii, proştii, inculţii, fanaticii… sunt medii foarte propice pentru dezvoltarea răutăţii. Am găsit pe un sait o remarcă despre răutate care mi-a atras atenţia. O reproduc: „Te-ai uitat la faţa unui om când e cuprins de acest macabru sentiment numit răutate? Din cel mai frumos om, cu cele mai armonioase trăsături, cel mai senin zâmbet şi ochii cei mai fermecători… se transformă pe loc într-o creatură fără nume. Fruntea i se încreţeşte, în ochi îi sclipeşte o lumină sumbră, gura îi este strânsă şi încleştată şi muşchii feţei contractaţi. Da, asta face răutatea. Ne urâţeşte. Ne transformă în nişte oameni greu de recunoscut şi uneori ne îndeamnă la fapte nevrednice de noi. Astfel, ajungem să facem rău celor din jurul nostru şi, în primul rând, nouă înşine. Şi de ce? Doar pentru că ne simţim îndreptăţiţi…” (Alina Ilioi, http://alinailioi.ro) Un sait excelent. Merită să fie vizitat!

Georgeta NEDELCU: Există oameni cu har şi oameni fără har, oameni buni şi oameni răi. Cu toate că omul se naşte bun, vine pe lume cu toate calităţile. Societatea, anturajul îl corupe, îl schimbă. Rousseau a spus-o cel mai bine: „L’homme est bon par nature, c’est la société qui le corrompt”. Mai are şanse omul să se întoarcă la felul în care a fost el creat iniţial, fără răutate?

George ROCA: Toţi au har, doar că acesta trebuie descoperit şi cultivat. Oamenii trebuiesc ajutaţi să nu calce strâmb, să nu facă rele, conştient sau inconştient. Pentru aceasta a fost creată justiţia şi legile. Acestea trebuiesc respectate în totalitate. Societatea, anturajul, gaşca corupe uneori, dar omul este dotat cu discernământ. Trebuie să înţeleagă ce e bine şi ce-i rău! Cu cât îşi va respecta mai mult semenii, cu atât omul va  învinge răutatea.    

Georgeta NEDELCU: Suntem săraci fără iubire! Se pare că în societatea de astăzi, iubirea în toate formele ei nu-şi mai găseşte locul. De ce oare? Ce primează?

George ROCA: Disitinsă doamnă, credeam la începutul interviului că vom vorbi mai în detaliu despre literatura română, despre autori români, despre producători de artă, promotori culturali şi relaţiile dintre aceştia. Sunt încântat de felul cum aţi formulat întrebările şi cum aţi canalizat dialogul nostru. Vorbim despre sentimente umane, despre fericire, despre răutăte, despre iubire… discuţii atât de necesare uneori pentru a liniştii sufletul. Fiecare om are nevoie de iubire şi trebuie să depună toate eforturile posibile să o câştige. Iubirea ţi-o poate da un om, un câine, o pisică, o plantă sau chiar cineva care nu îţi este cunoscut… cineva care poate şi el, la rândul lui, are nevoie de iubire. Iubirea înobilează, te face mai bun, mai armonizat cu universul… Deci, nu cred că iubirea nu îşi găseşte locul în societatea cotidiană!  

Georgeta NEDELCU: Ca scriitori, avem acces la infinitatea spaţiului şi a timpului?

George ROCA: Posibil! Eu zic că atât lăsăm după noi: copiii şi scrierile noastre… publicate sau nu! Restul valorilor materiale se diluează şi dispar după o scurtă perioadă şi nu ne mai aparţin nici cel puţin ca amintire.

Georgeta NEDELCU: Sunteţi un om fericit? Ce vă mai doriţi de la viaţă? Ce regretaţi că nu aţi putut face? Ce proiecte aveţi de viitor?

George ROCA: Încerc cât de tare să fiu fericit! Mai dau chix câteodată! Ce îmi doresc? Să rămân aşa cum sunt încă vreo o sută de ani, dar… tempus fugit! Nu prea am regrete! Dacă aş avea n-aş mai fi eu, cu calităţi şi defecte, cu bune şi mai puţin bune… Proiecte? Să fiu sănătos! Atât. Restul sunt anexe!  

Georgeta NEDELCU: Vă mulţumesc din suflet că aţi acceptat acest interviu public.

A consemnat,

Georgeta NEDELCU

Revista Constelaţii Diamantine

Craiova-Sydney

26 ianuarie 2011

SUB CRUCEA SUDULUI (1)

Posted by Gabriela Petcu On January - 12 - 2011

Autor: George ROCA

ŢARA NOROCOASĂ

The lucky country”, aşa îi spun localnicii Australiei… adică „ţara norocoasă”! După aproape 30 de ani de şedere pe aceste meleaguri îndepărtate, deseori mi-am dat seama ca au dreptate. Majoritatea emigranţilor sosiţi aici doar cu o bocceluţă s-au bucurat de oportunităţile oferite de noua patrie, unde prin muncă şi integrare au ajuns să aibă o viaţă prosperă, desigur cu mult mai bună decât cea pe care au avut-o pe meleagurile de unde veneau. Mulţi dintre cei care au călcat pe acest pământ „nou”, realizând la ce distanţă este situat acesta de ţinuturile natale, cuprinşi de sentimentalism şi-au spus în gând că după o perioadă de şedere şi de „făcut banii” se vor reîntoarce acolo de unde au venit… Totuşi, marea majoritate au rămas aici până la moarte, iar dacă unii mai tenace, cuprinşi de nostalgie şi dragoste de tărâmurile strămoşeşti, au încercat să se reîntoarcă „definitiv” la vechea vatră, nu au putut să se reacomodeze şi după o scurtă perioadă de zbucium… au făcut eforturi să revină în Ţara Norocoasă! De fapt această boală am putea-o numi „emigritis”. Fenomenul este foarte complex şi uneori greu de înţeles. Desigur, acesta nu este lipsit de suferinţă, durere sufletească, ambiguitate şi chiar diminuarea identităţii naţionale. Totuşi vibraţiile pozitive pe care le oferă continentul de la Antipozi sunt ca acel sunet suav de theremin pe care odată ascultat nu-l poţi uita, asemuindu-l cu „capcana” întinsă de cântecului sirenelor.

Australia are suflet, trăieşte din plin, îşi iubeşte naţionalii, îi răsfaţă şi le oferă oportuntăţile unei vieţi decente. Departe de „lumea dezlănţuită”, fără să fi avut războaie locale sau animozităţi teritoriale şi etnice, oamenii gândesc mai curat, poate chiar mai naiv decât mulţi din alte locuri declarate „fierbinţi”! Nu vorbesc niciodată urât de o altă naţie… Desigur că mai fac glume inocente folosind demonime prin care îi numesc pe americani „yankies”, pe francezi „froggies” (broscuţe!), pe englezi „pommies” (abrevierea „pome” derivând pare-se de la „Prisoner of Mother England”), pe neo-zeelandezi „kiwies” (după faimoasa pasăre kiwi)… Engleza australianului de rând conţine o mulţime de elemente argotice, majoritatea aduse de strămoşii exilaţi aici de pe malul Tamisei sau din East End-ul londonez, elemente şi accente în vorbire care au asociaţii lingvistice cu limbajul cockney. Astfel, ajungând într-o localitate de provincie poţi fi întâmpinat cu o frază de salut pe care nu o pot înţelege nici cei buni vorbitori ai englezei literare care nu aparţin acestor locuri: „G’day mate, howsit hangin’? Bewdy Bonza love. Goin down the pier in me thongs to perv at the Sheilas!”. (Hello my good fellow. How are you feeling today? Everything is going exceedingly well my dear friend.

 I am going to the boardwalk wearing my sandals to look/ogle at the beautiful ladies of leisure!”) adică într-o traducere mai colorată pe româneşte ar fi „Salutare dragă amice! Cum o mai duci cu sănătatea? La mine toate merg la superlativ. Mă duc pe faleză, la o plimbare legeră în şlapi, pentru a admira reprezentantele sexului frumos”. Pentru „la revedere” se foloseşte „hooroo”, adică „goodbye” mai pe înţelesul anglofililor…

Un australian get-beget se declară „fair-dinkum” (original) sau „true-blue” (adevărat), dar la general se alintă cu drăgălăşenie cu diminutivul „aussie”, sau „ozzie”! Tasmanienii sunt numiţi „tassies” chiar şi la ştiri sau la emisiunile sportive de la televizor! Inclusiv politicienii, pentru a părea mai populari, folosesc un limbaj apropiat de cel al australianului „de provincie” chiar dacă majoritatea şi-ai facut studiile la cele mai de seamă universităţi din lume. Australia şi Noua Zeelandă, în jargonul „aussie” sunt numite „Down Under”, adica „ţara de la… dedesubtul cel mai de jos” făcându-se referire la aşezarea geografică a acestor ţări pe harta globului pământesc. Australianul foloseşte foarte multe diminutive în vorbirea de zi cu zi! Astfel motocicliştii sunt porecliţi „bikies”, biscuiţii „bikkies”, micul dejun „brekkie”, şoferii de taxi „cabbies”, poştaşii „posties”, ecologiştii „greenies”, bomboanele „lollies”, ţănţarii „mozzies”… Persiflant, unele grupuri sociale sunt categorisite ilar precum „bogans” – cu referire la cei care stau toată ziua în cârciumă şi beau bere, „bludgers” leneşi sau cei care nu vor să muncească, „yobbos” – aşa-zisa clasă muncitoare neevoluată, „yuppies” – tinerii snobi ai clasei de mijloc sau „baieţii de bani-gata”, „wuppies” pensionarii încă activi… Mai întâlnim pe aici şi „mobies” sau „dobies” (Mum/Dad Older, Baby Younger), adică cei care au devenit părinţi la bătrâneţe, „limers” (Less Income More Excitement) – mai puţin venit, dar mai multă distracţie, „hanks” (Health an Nature Keepers) – naturişti.

Australianul tradiţional îl recunoşti de la o poştă. Salută când trece pe lângă tine! Indiferent de vârstă se îmbracă specific, cu ciorapi trei sferturi şi pantaloni scurţi. Deseori este încălţat cu bocanci, iar pe cap poartă faimoasa pălărie numită akubra! În oraşe îl întâlneşti frecvent prin aeroporturi, gări sau locuri publice pe unde lucrează. Cel din provincie este şi mai simpatic! Foarte vorbăreţ, adoptând un limbaj colorat, folosind o voce de cap, este oricând pus pe glume, sau pe „mişto”, fără să aibă intenţia să te jignească… Poartă o akubră decolorată de soare de borul căreia atârnă bile înşirate pe sforicele… având menirea să alunge, prin mişcări bruşte ale capului, sâcâitoarele muşte care se găsesc vara din abundenţă peste tot datorită multitudinii de animale domestice!!! De fapt chiar „salutul traditional australian” este luat în derâdere fiind reprezentat sub forma datului din mâini pentru a alunga muştele de pe faţă! Aici nimeni nu se supără sau simte jignit dacă faci o glumă de genul acesta! Inclusiv celebrul comentator american Bryant Gumbell de la CNN, a hiperbolizat „salutul australian” într-una din transmisiunile pe care le-a făcut la Olimpiada din 2000 de la Sydney.

Aborigenii sunt cei mai vechi locuitori ai acestor teritorii. Se estimează că sunt aici de mai bine de peste 30.000 de ani. Guvernul duce o muncă asiduă pentru emanciparea lor şi pentru intergrarea în societatea australiană. Destul de taciturni, îşi deschid foarte greu sufletul în faţa omului alb care le-a pricinuit foarte multe necazuri şi răutăţi pe parcursul timpului. Populaţia indigenă este estimată după ultimele recensămite la aproape o jumătate de milion, adică 2.7% din întrega populaţie australiană. La venirea europenilor aceştia vorbeau peste 250 de limbi şi peste 500 de dialecte, în prezent acestea fiind reduse la doar 15 limbi. Majoritatea vorbesc limba engleză presărată cu cuvinte din limbile indigene, dezvoltând astfel o limbă denumită engleza aborigenă australiană. Cultura acestora este foarte interesantă. În artele plastice excelează printr-un gen de pictură format din linii şi puncte foarte apreciat de iubitorii de frumos. Necunoscând scrierea alfabetică au transmis literatură (in special legende) prin tradiţie orală sau prin pictograme. Muzica este de asemenea un mod de manifestare artistică a aborigenilor. Folosesc cu precădere un instrument de suflat denumit didgeridoo, elemente de percuţie combinate cu sunete cântate vocal. Desigur că mai sunt şi în prezent fricţiuni şi neînţelegeri între această grupare dezavantajată şi restul poporului australian, dar printr-o politică reconciliantă se ajunge deseori la un numitor comun atât de necesar pentru creearea unui echilibru şi o integrare cât mai „lină” a acestora în structurile naţiunii australiene moderne.

Nu pot să închei fără a evidenţia aportul românilor la societatea multiculturală australiană. Statisticile recente estimează că în această ţară trăiesc peste 20 de mii etnici de origine română. Primii emigranţi au sosit pe la începutul secolului XX, apoi o grupare mai omogenă a fost remarcată în anii care au urmat celui de al doilea război mondial. După căderea comunismului foarte mulţi intelectuali şi profesionişti au fost admişi să se stabilească aici pe criterii de cerinţe şi selecţie profesională. Dar despre aceaştia vom vorbi mai detaliat într-un articol viitor. Să ne citim de bine! Hooroo!

George ROCA

Sydney, Australia

21 noiembrie 2010

MESAGERUL STELELOR – GEORGE ROCA

Posted by Gabriela Petcu On August - 14 - 2010

Autor: Gabriela Petcu

                             

                       «Iubesc stelele prea mult

                    pentru a-mi fi frică de noapte»

                               (Galileo Galilei)

 

Acum 400 de ani, Galileo Galilei orienta spre stele o lunetă care avea să devină puntea de legătură între cer şi pământ. Astăzi, datorită unui telescop literar, avem prilejul să cunoaştem 24 de stele prin mesagerul acestora, scriitorul australian George Roca.

De vorbă cu stelele, apare sub tiparul Editurii Anamarol din Bucureşti, volum prin care autorul oferă iubitorilor de carte interviuri cu personalităţi româneşti aflate oriunde în lumea acesta – America, Australia, Europa.

Nici nu s-a uscat bine tuşul volumului de versuri Evadare din spaţiul virtual – de la a cărui apariţie au trecut doar câteva luni – şi „stelele” devin mai stălucitoare printre noi odată cu lansarea de carte, care a avut loc pe 21 mai 2010, la Universitatea Naţională de Apărare, în cadrul celui de al XXXIV-lea Congres al Academiei Româno-Americane care s-a desfăşurat anul acesta la Bucureşti. După cum este specificat în pagina de gardă a cărţii, lansarea a fost dedicată de autor colegilor săi de la Academia Româno-Americană şi organizatorilor congresului (UNA).

Pe 26 mai 2010, Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, a găzduit următoarea lansare în prezenţa  membrilor Ligii Scriitorilor din România şi a  prietenilor autorului: scriitori, jurnalişti, artişti. Au fost prezente şi câteva „stele”, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Mariana Pop-Mion, artistul plastic Cornel Durgheu, cântăreaţa Xonia (Loredana Sachelaru) şi fotbalistul Victor Paraschiv.

 

În prima parte a lunii iunie, cartea a fost prezentată şi la Oradea. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio, Cenaclul „Barbu Ştefănescu Delavrancea”, Fundaţia Culturală “Cetatea-Durgheu”, Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA-Oradea) şi revista virtuală „Romanian VIP” din Dallas (Texas, SUA).

În prezenţa unui public numeros, prieteni, oameni de cultură, scriitori, ofiţeri superiori, ziarişti, preoţi, membrii ai clubului Lion’s Oradea şi ai asociaţiilor mai sus amintite, s-a făcut cunoscută personalitatea scriitorului George Roca prin activitatea sa literară, de promotor cultural,  şi cea de editor şef al revistei Romanian VIP. Seriozitatea cu care s-a implicat în coordonarea acestei  publicaţii on-line, a făcut ca în mai puţin de un an de la preluare, să fie în topul celor mai cunoscute reviste ale românilor din diaspora. Alături de dl general de armată(r) Cornelius Lungu, de noul guvernator al Clubului Lion’s România, doamna Rodica Dacin, de prof. univ. dr. Maria Vulişici-Alexandrescu, prof. univ. dr. Ioan Ţepelea, colonel(r) dr. Constantin Moşincat, prof. dr Mircea Micu, av. Dr. Teodor Ţent, av. drd. Pascu Balaci şi mulţi altii, George Roca  a reuşit să transforme o zi senină de vară, într-un univers cu stele sclipitoare. Cu acest prilej i-a fost înmânată „Diploma de Excelenţă” a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru promovarea literaturii româneşti în relaţiile internaţionale.

 

Voi evidenţia în rânduri ce urmează câteva mesaje spicuite din interviurile prezentate în acest volum specificând cu mândrie că în unanimitate „stelele” reprezintă valori româneşti răspândite pe trei continente care nu şi-au uitat obârşia!

George Roca

De vorbă cu stelele

A 2010 GR Project, Sydney, Australia

Interviuri, ISBN 978-606-8049-38-0

Editura Anamarol, Bucureşti, 2010, 312 p.

 

Stele din America:

MIRCEA BĂDULESCU antrenor de elită al gimnasticii artistice româneşti şi americane: „Ce m-a determinat să părăsesc ţara fiind în plină glorie… au  fost câteva fapte foarte dureroase! Niciodată nu am avut în gând să plec, să părăsesc România! Şi acum când stau şi judec mă întreb cu reproş, oare cum am putut face aşa ceva!? (…) Viaţa în exil nu e uşoară. (…) Aş vrea să mă întorc acasă… Dar unde?”

 

 

ADINA CICORT – director al revistei online „ROMANIAN VIP”, artist plastic: Desigur că se poate crea un univers românesc chiar dacă trăim departe de România. Noi suntem în contact permanent cu ţara şi cu alţi români de peste hotare, cu cultura românească mai ales că în ziua de azi oricine poate reface acest univers cu ajutorul accesului la internet şi la mijloacele mass-mediei de limbă română. Bineînţeles trebuie păstrat un echilibru în tot ceea ce facem, dar azi se găsesc destul de uşor soluţii ca să-ţi poţi inspira copiii să iubească şi cultura şi ţara românească şi să nu uite că «la propriu» prin venele lor curge sânge românesc. Nu este un slogan, ci un adevăr! De ce este bine? Pentru că este împotriva naturii şi a universului să negi ceea ce eşti! Iar dacă vrei să ai o viaţă armonioasă, trebuie să obţii acea pace interioară care să se reverse şi în jurul tău în viaţa de zi cu zi. Acest lucru nu se poate face dacă pretinzi că eşti altcineva sau altceva şi dacă trăieşti împotriva naturii tale genetice, biologice, sau într-o negare sau necunoaştere a cine eşti; nemaipunând la socoteala cultivarea valorilor strămoşesti şi perpetuarea neamului… Prin noi trăiesc strămoşii noştri! Dacă tăiem legăturile cu ei, ne automutilam, rămânem fără identitate!” 

 

OVIDIU CREANGĂ – scriitor Canadian de limbă română: „Aşa am început…  aruncat peste bord şi neavând încotro, înot cu pixul şi cu hârtia în mână… N-aş vrea să mor înainte de a vedea Basarabia alipită la Patria Mamă – ROMÂNIA!”

 

 

 LIA LUNGU cântăreaţă româncă, stabilită la New York: „Îmi place să ţin legătura cu ţara! O simt şi acum în suflet şi deseori mă apucă dorul de România. După stabilirea în America m-am reîntors de mai multe ori «acasă». (…) Proiecte de viitor? Doresc să ajung să cânt şi în Australia şi Noua Zeelandă atât românilor cât şi marelui public australian pe care aş vrea să-l captez cu spectacolul „Rituale”. De asemenea plănuiesc un turneu în diverse ţări din Europa unde voi cânta cu precădere românilor.”

 

 

 IULIANA SĂSĂRMAN – pictoriţă româncă, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România: „Deoarece sunt departe de România mi-a fost mai greu să ţin legătura cu artiştii de acasă, dar mama mea, căruia îi mulţumesc din suflet pentru sprijinul acordat, s-a ocupat de toate expoziţiile mele şi întreţine legături solide cu colegii de breaslă. Cei de-aici sunt mai greu de găsit… Nu e aşa roz viaţa în SUA cum mi-o imaginam când eram acasă! Speranţa moare ultima – acesta este motto-ul meu şi aştept o realizare pe plan profesional, aici pe… Pământul Făgăduinţei!”

 

ADRIAN ŞONCODI – poet şi traducător de excepţie: „În ceea ce priveşte poezia românească, poate că nu am apreciat-o îndeajuns de la început. Cu timpul am ajuns să-mi dau seama că poezii precum «Luceafărul» sau «Scrisoarea I», ar face într-adevăr mare cinste oricărei literaturi”.

 

 

Stele din Australia:

Dr. GHEORGHE DRĂGAN – fizician: Marile probleme se adâncesc şi îmi pare rău să observ reticenţa oamenilor din jur la noutăţi care le-ar putea lumina viaţa. Este o atitudine din ce în ce mai autodistructivă prin aplicarea implacabilă a principiului „fiecare pentru el şi împotriva tuturor. (…) Să ne iubim unii pe alţii, să fim mai buni, să gândim pozitiv luptând permanent pentru adevăr: numai aşa o să ne salvăm”.

 

ION GLUGĂ – Vrăjitorul din Oz, Intelectual Property Officer: „Ce regret cel mai mult? Depărtarea faţă de părinţi şi neşansa de a fi recompensat în vreun fel sau altul eforturile ce le-au făcut pentru mine. (…) Amărăciuni?  Adeverirea „profeţiilor” lui Silviu Brucan făcute în decembrie ’89, când spunea că României îi vor mai trebui cel puţin 20 de ani să realizeze o reală schimbare a societăţii şi a mentalităţilor. Vise? O comunitate şi o prezenţă românească cât mai puternică in Australia(!!!), nu doar filme cu copii orfani, prostituate, aurolaci şi câini vagabonzi pe străzile Bucureştiului.”

 

SORANA HÂLMU – reprezentanta statului australian Noua Galie de Sud la concursul „Miss Diaspora” – Festivalul Callatis 2006: „Voi încerca să creez o punte de legătură între românii de la antipozi şi ţara unde ne-am născut.”

 

VASILE IANCU – atlet veteran, alergător de cursă lungă, participant pentru a treia oară la semimaratonul „City2surf” din Sydney: „Fără să spun slogane, am să vă fac cunoscut de ce iubesc sportul! Pentru că este util şi te ajută să fii sănătos! Aşa că eu am continuat să fac sport şi la vârsta de 72 de ani…”.

 

VIOREL NICHOLS – mare evadat din lagărul communist, scriitor australian de origine română: „În timp ce lucram la manuscris a trebuit să mă las deseori copleşit de amintiri, să-mi revăd cursul vieţii prin care am trecut, să mă duc înapoi în timp, să mă reîntâlnesc cu copilăria, cu adolescenţa, cu Bucureştiul meu natal. Toate acestea au revenit vii în memoria mea. În felul acesta, am avut inspiraţia de a scrie şi poemul „Sweet Bucharest” (Dulce Bucureşti) care s-a născut şi a început să crească cu fiecare strofă pe care o scriam… în paralel cu amintirile. (…) Chiar dacă au trecut atât de mulţi ani de când am plecat, visele şi versurile mele se mai plimbă şi acum prin Bucureşti! (…) Poezia este un mod de linişte a sufletului, sau mai bine zis o emoţie tămăduitoare!”.

 

LOREDANA SACHELARU – cântăreaţă australiană de origine română, reprezentanta statului Australian Victoria la concursul „Miss Diaspora” – Festivalul Callatis 2006: „Pentru mine, româncă născută în Australia, pare fascinant faptul că mă intorc la matcă, la locul de unde vin părinţii mei, acolo unde îşi dorm somnul de veci strămoşii mei… Acolo este o Românie vie, nu doar una din filme, carţi sau povestirile părinţilor.

 

 

Stele din Europa:

MELANIA CUC – artist plastic, pictor de icoane, scriitor, poet, membră a Uniunii Scriitorilor: „Încerc să pictez viaţa, sufletul oamenilor, natura. (…) Cel mai mult pictez vara, la Archiud, o comună undeva între Bistriţa şi Târgu Mureş, dar am pictat foarte mult şi în Canada, în perioada de aproape doi ani cât am stat acolo. Caut să lucrez într-un loc cât mai liniştit, seren, pentru a mă putea concentra mai bine asupra tematicii, culorii şi compoziţiei.”

 

EVA DEFESES – director al Agenţiei “Defeses Fine Arts” Madrid-Spania, Public Relations (PR) pentru Espacio Niram: „Lumea începe să fie din ce în ce mai mică! Cine ştie unde se pot întâlni românii… deoarece în ultimul timp îi găseşti peste tot pe mapamond. Fiecare din noi este responsabil pentru celălalt; imaginea României se construieşte de fiecare şi de noi toţi.”

 

DARIE DUCAN – poet şi scriitor, student la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor: „Dacă aş dori să fiu inspirat, aş spune că scriu ca să mă sincronizez cu firul ierbii, cu firescul naturii. Aş spune că scriu poezie, pentru că îmi pasă de lumea în care trăiesc şi mai ştiu că Dumnezeul meu e drept la opinie. (…)  Va trece mult timp până în România se vor schimba mentalităţile de piaţă care există, macar de ar fi de piaţă, dar sunt numai de a aştepta, fără a se mai face plata… Să sperăm şi să avem încredere. Asta se întâmplă în România!”

 

Prof. Univ. Dr. CORNEL DURGHEU – sculptor, decan al Facultăţii de Arte Vizuale-Universitatea Oradea: „Am trăit soarta de Om al pământului bătătorit de ţăran. Aveam convingerea că într-o zi lucrurile se vor schimba în bine şi voi avea libertatea de a zbura spre lumea largă”.

 

EUGEN EVU – sculptor, poet, eseist, publicist, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor: „Eu nu am nevoie de ciocan decât când bat acel cui suficient pentru a suspenda lucrarea… Degetele… simt sub ele o furnicătură specială atunci când scriu poezie!”.

 

CORNELIU LEU – scriitor, eseist, critic literar, publicist, promotor cultural, cineast, membru al Uniunii Scriitorilor: „Cel mai penibil în viaţa literară actuală este labilitatea cu care diletanţii dornici de glorie ţopăie de la poezie la proză şi, neaparat, la critică fiindcă de acolo ies laudele.”

 

Dr. CRISTIAN NEGUREANU – scriitor, autor de literatură ştiinţifică şi futuristă: „Un lucru să fie clar! Eu nu fac supoziţii gratuite, nu inventez sau creez ficţiune. Mă bazez pe studii profunde precum cercetarea scrierilor vechi sumeriene, Biblia, Coranul, sursele NASA, ala institutelor de cercetare ale Universului, astrologie, ufologie…”

 

ROMEO NIRAM – artist plastic de excepţie, promotor cultural stabilit la Madrid: „Aş dori să văd în toate bibliotecile şi muzeele lumii scritorii şi artiştii români care astăzi nu există nici în enciclopedii, dar care au o valoare reală, universală. (…). Cultura română este vie, pulsează, trebuie însă promovată într-un fel viu, care să atragă tineretul. Nu vreau să organizez parastase pentru Brâncuşi sau Eminescu care să nu intereseze pe nimeni.”

 

PARASCHIV ALINA – artist plastic, licenţiată în litere şi filosofie: „Icoanele ne atrag întradevăr privirea, dar aceasta se întâmplă nu doar din cauza plasticităţii lor specifice, ci mai ales din pricina adevărului veşnic pe care-l exprimă.”

 

VICTOR PARASCHIV – elev, o tânără speranţă a fotbalului românesc: „Încerc să depun toate eforturile pentru a fi bun şi la învăţătură. Să ştiţi că performanţele sportive sunt mult mai grele decât cele de la învăţătură… Dar se completează şi echilibrează unele pe celelalte!”

 

MARIANA POP-MION – Profesor, scriitor, preşedinta Clubului „8 Martie”: „Vreau să fac un parc pentru copii şi pentru cei care au fost copii, cu tematica – A fost odată… să construiesc acolo câteva căsuţe ca în basmele bunicii… unde să se poată trăi pe viu povestea lui Păcală, povestea lui Harap Alb, sau povestea fetei moşului şi cea a babii.”

 

CONSTANTIN POPA – artist plastic, istoric şi filosov stabilit la Madrid: „Nu încerc să creez o utopie, însă sunt sigur că dacă fiecare dintre noi am încerca să fim liberi, să căutăm puritatea, dragostea, dreptatea, atunci societatea în ansamblu va avansa benefic. (…) Mesajul meu este că… oamenii nu trebuie să fie condiţionaţi de anumite reguli impuse de religie sau societate, ci de ideea de bine, idee care ar trebui să devină universală.”

 

***                                        

Aş mai adauga o stea… probabil, una călăuzitoare, una dintre cele care apar precum magilor în drumul lor către adevăr şi iubire. Şi nu spun lucruri mari, ci doar comparaţia este sofisticată dar cu intenţia de a accentua misiunea acestui om care (cu mare dăruire) ştie să îndrume, să facă cunoscute mulţime de lucruri folositoare, să aducă bucurie şi frumuseţe prin vers, să transmită căldură sufletească  de  oriunde şi oricând:

GEORGE ROCA – jurnalist, poet, promotor cultural, editor şef al revistei Romanian VIP, un evadat din spaţiul virtual şi mesager al stelelor… bun prieten:  .„Oriunde ne-am afla pe planeta Pământ, suntem într-o oarecare măsură răspunzători de promovarea, conservarea şi salvarea limbii române.”

 

                       

Gabriela PETCU    

 14 iulie 2010

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors