George ROCA prezintă: NONVALOAREA STĂPÂNEŞTE LUMEA

Posted by Gabriela Petcu On April - 22 - 2013

BELL-JOSUA-SUBWAY-wbSe pare că suntem mari amatori de etichete, nu de conţinut!

 
Staţia metrou „L’ENFANT PLAZA” din Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.

 

On om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

 

4 minute mai târziu: 
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
6 minute: 
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în fata muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani. Omul a colectat în total $32.
După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

 

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston! Valoarea medie a biletelor $100.

 

Povestea este adevărată. Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de către  Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:

 

  • Într-un loc public, la o oră nepotrivită, suntem în stare să percepem  frumuseţea?
  • Ne oprim s-o admirăm?
  • Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

 O concluzie posibilă în urmă acestui experiment, ar fi aceasta:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată. Pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată… Oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

 

Pentru veridicitatea acestor afirmaţii accesaţi linkul de mai jos (youtube video)

 

http://www.youtube.com/watch?v=hnOPu0_YWhw

 

Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!

 

Autor necunoscut

(sursa INTERNET)

aprilie 2013

 

George ROCA – POEME BILINGVE

Posted by Gabriela Petcu On April - 14 - 2013

GR-2C2-MICUL-UNIVERS-wb POEME BILINGVE / BILINGUAL POEMS (3)

MICUL UNIVERS / THE LITTLE UNIVERSE

 

MICUL UNIVERS

(domnului Marin Sorescu)

 

„Hai să credem tot ce spunem…”

 

Prieteni buni,

am fost încă din copilărie.

 

Cât era ziulica de lungă

ne zbenguiam prin Univers,

călărind pe câte-o cometă,

jucând fotbal cu planetele

şi fabulând câte-n lună şi în stele!

 

Seara,

căutam prin iarbă

stele căzătoare!

Câteodată ne luam la întrecere

care din noi culege mai multe stele!

 

La început,

ne jucam de-a soldaţii,

punându-ne stele pe umăr

sau agăţându-le pe piept

în loc de medalii.

 

Apoi,

ţi le-am pus în păr,

spunându-ţi că te iubesc.

Atunci, în ochii noştri

sclipeau stelele dorinţei…

 

Şi astfel, din stele,

s-a născut copilul nostru.

A venit la noi ca un meteorit

si l-am invăţat şi pe el

să se joace cu universul.

 

Anii au trecut…

Copilul a crescut şi

a plecat ca o cometă,

pe alta planetă,

după o stea.

 

Am rămas iar noi,

singuri,

doi bătrâni,

visând la universul copilăriei noastre.

 

Ochii ni se închid încet

şi dispărem fără urmă

într-un alt univers,

fără planete, fără stele

şi fără comete…

acolo,

unde domneşte doar

CRUCEA…

Crucea Sudului!

 

THE LITTLE UNIVERSE

(dedicated to Mr. Marin Sorescu)

 

„Let’s believe all that we say…”

 

We were lovely friends

from our childhood.

 

As long as the day was

we frolicked through the Universe,

riding on a comet,

playing football with the planets

and babbling like pigeons.


At night,

we searched the grass

for falling stars!

Sometimes we challenged each other:

which of us could collect more stars?

At the beginning,

we pretended we were soldiers,

placing the stars on our shoulders

or hanging them like medals.


Afterwards,

I placed them in your hair,

telling you that I loved you.

Then, in our eyes

the stars of desire glittered…

 

And thus, from the stars,

our child was born.

He arrived to us like a meteorite

and we also taught him

how to play with the Universe.

 

The years passed…

The child grew up and

left like a comet,

to another planet,

following a star.

 

We were left, us,

alone,

two oldies,

dreaming of the Universe

of our childhood.

 

Our eyes close slowly

and we disappear without trace

into another universe,

without planets,

without stars

and without comets…

there,

where the only reign

is that of the CROSS,

the Southern Cross!

 

 

RUGĂ

 

Trei flori,

o porumbiţă, iarbă verde…

O, Doamne, dă-mi măcar

doar câţiva ani în dar!

Dar dă-mi atâţi câţi se cuvine

să-mi pot vedea nepoţii mari,

să pun un pas pe Lună,

de care-mi este dor

şi unul col’ pe Marte

şi-apoi pot să… mor!

În timpul viitor,

arată-mi Universul

şi-arată-mi calea bună

ce duce-acolo-n cer.

Nu îţi cer nemurirea,

dar, nici n-aş vrea să pier…

 

O, Doamne,

fă-mi în voie,

dă-mi ani-câţi am nevoie,

să-mi pot permite,

o, Doamne sfinte…

necunoscutul să-l dezvălui.

Şi apoi, Ţie mă-nchin,

poţi să mă laşi să mor puţin

pe un câmp cu iarbă verde

şi la cap cu trei flori,

cu-o porumbiţă-n braţe

şi-un teanc de carţi noi,

să am ce să citesc

atunci când mă trezesc…

la Judecata de Apoi!

 

PRAYER

Three blossoms,

a dove,

green grass…

O, God,

give me a gift

of some extra years at least!

But give me as many as I need

to see my grandchildren grown,

to put a foot on the Moon

which I long for

and another there on Mars

and then I can… pass away!

 

In a future time,

show me the Universe

and show me the right path

which leads to the sky.

I don’t ask for eternal life

but neither do I want to perish…

 

O, God,

fulfil my wish,

give me as many years as I need

so I can afford

O, Holy God,

to unravel the unknown…

And then, I’ll obey you,

And I’ll agree

to let me die a little

on a green meadow

with three blossoms near my head,

a white dove in my arms

and a stack of new books

so I’ll have something to read

if I wake up…

on Judgement Day!

 

 

MĂ BUCUR

 

în fiecare dimineaţă

când mă trezesc, mă bucur

mă bucur că e soare

mă bucur că e înnorat

mă bucur că trăiesc

 

bucuraţi-vă oameni

când vă treziţi dimineaţa

veţi avea o zi mai bună

veţi fi mai sănătoşi

veţi fi mai înţelegători

cu mediul înconjurător

veţi fi mai buni cu voi

veţi fi mai buni cu semenii voştri

veţi fi mai iubiţi de cei din jur

vă vor iubi oamenii

vă vor iubi animalele

vă vor iubi plantele

şi astfel

veţi trăi in armonie

cu Universul

 

I’M HAPPY

 

Every morning

When I wake up, I’m happy!

I’m happy that it’s sunny,

I’m happy that it’s cloudy,

I’m happy that I’m alive!

 

People, be happy

when you wake up in the morning!

You’ll have a better day,

you’ll be healthier

you’ll be more understanding

with your surroundings!

You’ll be kinder to yourselves,

you’ll be kinder to others

you’ll be more loved by those around you,

People will love you,

Animals will love you,

Plants will love you

And thus

you’ll live in harmony

with the Universe!

 

 

DIALOG CU LADY DI

(poetei Maria Diana Popescu)
(Mr G)

Ce mai faci,

ce mai zici?
(Lady Di)

Nu mai zic,

nu mai fac nimic de la o vreme…

mut lumina de la soare la umbră

să nu se ofilească,

stau de vorbă cu umbra

agaţată de strigarea mea,

văruiesc ziduri de lux

pentru pisici şi fantome.

Pe înserat stau de vorbă cu Pământul,

Dar…

şi acesta este al lui Dumnezeu

şi Dumnezeu se mai răzgândeşte!
(Mr G)

În inima ta,

am descoperit un buchet de flori

care,

din când în când,

dar destul de des,

îl dăruieşti prietenilor dragi

pentru a-i face fericiţi.
Aceştia, la rândul lor,

te răsplătesc cu o mângâiere

pe fruntea ta de poet.

Se creează astfel

o armonie divină

care te face să sari

mai uşor peste

găurile negre ale Universului.

 

DIALOGUE WITH LADY DI

(dedicated to the poetess Maria Diana Popescu)


Mr G:

How are you

how’s it going?


Lady Di:

I won’t say

I haven’t done anything for some time…

I move the sunlight into the shade

so that it doesn’t wither,

I talk to the shade

hanging from my scream,

I paint luxury walls

for cats and phantoms.

At dusk I talk to the Earth,

But…

even this belongs to God

and God often changes his mind!

 

Mr G:

In your heart,

I discovered a bunch of flowers

which

sometimes

– but pretty often –

you offer to dear friends

to make them happy.

In turn, they

reward you with a caress

on your poet’s forehead.

A divine harmony

is thus created

which makes it easier

to hop

through the black holes

of the Universe.

———————————–

 

George ROCA

Sydney

10 aprilie 2013

 

OCHII – POVESTEA OLARULUI LENEŞ ŞI A ÎNŢELEPTULUI MUT

Posted by Gabriela Petcu On April - 10 - 2013

OCHII-wbGeorge ROCA

 

A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.
Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fantă îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.
Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?” apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru. Şi văzu nişte ochi plictisiţi.. nepăsători, total indiferenţi. În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător! Îşi spuse: „Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu! Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?” se mai întrebă el. Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva...
În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui. Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?” Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gândi el. Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.
A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta. După o lună, vindea şi câştiga aproape de două ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în Marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.
Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Dar încă era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa până seara şi vindea aproape tot ce producea. De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. Oare o fi murit?” se întrebă el şi îl trecu un fior. Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment
De recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric. Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?” şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut. Privirea din întuneric era de această dată vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa. Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prosperă, dar pe de altă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.
În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice. Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile. Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.
Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât. Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală. Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare”, spuse el. Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând” Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie… să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!

 

Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.. Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie că niciodată. Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!”, spuse olarul. Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă.

 

Autor necunoscut

(sursa INTERNET)

aprilie 2013

Marin VOICAN-GHIOROIU – PRIVESC EXTAZIAT SPRE INSULA FERICIRII

Posted by Gabriela Petcu On April - 4 - 2013

VOICAN-G-Marin-X8-wbDE PE MARGINEA UNUI CON DE LUMINĂ PRIVESC EXTAZIAT SPRE INSULA FERICIRII

 

De mult îmi pusesem în gând să-mi iau un concediu de la eul meu şi să las „ispita de la trebi” pentru a mă retrage imaginar la marginea unui râu minunat care şerpuieşte liniştit printre arini. Ajuns cu bine aici, pentru a-mi reface forţele, ar trebui să mă aşez pe covorul de iarbă mirositoare ca o cosiţă de fată şi să trag în coşul pieptului mireasma fânului proapăt cosit. M-aş mulţumi cu acest colţişor mirific chiar dacă nu-i o „insulă cu multă fericire” şi prea depărtată de vacarmul lumii frenetice… M-aş mulţumi cu acest dar al bunului Dumnezeu fiindcă mi-aş curăţa mintea şi sufletul de necazuri şi aş putea scăpa pentru o clipă de relele vieţii cotidiene. Consider că ar fi un concediu pe cinste pe care aş putea să-l împărtăşesc oricând cu cei dragi…

 

Dar nici de data asta n-a fost să fie cum mi-am plănuit, fiindcă prietenul meu GEORGE ROCA se apucă de treaba asta mai înainte decât mine. Păi, dumnealui, ne mai având ce să facă prin Australia, a evadat în marasmul unei fantastice călătorii, unde a-mpletit cu măiestrie poetică, dorinţa de singurătate cu scrisul. Folosind un condei bine strunit, ascultător ca un copil gingaş, a reuşit să scoată la lumina asemănătoare cu luna plină în nopţile de vis – şi să încânte ochiului cititorului avid de frumuseţi nebănuite – gânduri strălucite, într-o lucrare cu temelie durabilă, pe care a botezat-o „INSULA FERICIRII”: „Încercăm cu toţii să supravieţuim/ în secolul acesta a turbulenţei/ creându-ne în imaginaţie/ mici insule/ unde evadăm atunci când/ nu mai putem face faţa uraganelor şi cutremurelor/ care ne înconjoară.// Acolo,/ pe insula noastră/ jucăm şotron chiar dacă nu ne mai ţin balamalele,/ gângurim ca bebeluşii,/ ne aşezăm pe tronul regelui fără să ne fie frică de pedepse,/ sărutăm şi ne iubim cu toate vedetele intangibile ale lumii moderne.// Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este veşnic primăvară.// Acolo/ suntem mereu tineri/ şi sănătoşi/ şi veseli/ şi… buni!// Câteodată,/ când pe insula fericirii ne simţim singuri,/ invităm prieteni dragi/ să ne însoţească/ şi să împărtăşească bucuriile noastre.// Şi astfel,/ se produce o simbioză miraculoasă/ care vindecă sufletul de toate relele pământului/ făcându-te să gândeşti curat/ atunci când te reîntorci la realitate//”

 

roca-george-21Şi cum nu avusei astâmpăr, pentru a-mi găsi fericirea după care jindusesc şi-i duc dorul nespus (Sic!), nerăbdător să ajung odată şi odată să calc pajiştea înflorită a locului vrăjit…, m-apucai să citesc „taina unei lumi himerice” (lăsată în pridvorul casei copilăriei), de care nu prea am parte să mă bucur în societatea unde-mi trăiesc viaţa printre concitadinii mei din „Micul Paris de altădată” aşezat pe malul Dâmboviţei.

 

Ia ascultaţi domniile voastre ce găsiţi pe insula fermecată lui GeOrGe: „şotron”, adică ne desculţăm, sărim într-un picior şi „râzând în soare” strigăm bucuroşi „ă-uuu-ăăă!”… iar ecoul foarte ascultător ne răspunde cu „ăăă!”… Apoi ne punem la încercare plămânii, pentru a vedea cine-i mai tare-n gură şi neînfricaţi precum nişte „cavaleri victorioşi” ne aşezăm pe „tronul regelui” fără a ne teme că vom fi pedepsiţi dacă sărutăm şi iubim pătimaşi vedetele „lumii moderne”. Şi cum pe acest plai „de rai” este veşnic primăvară, nu putem decât să fim mereu tineri, sănătoşi, veseli şi frumoşi, necunoscând tirania timpului care aduce bătrâneţea.

 

Descoperind această lume de basm, care-şi duce viaţa în plai de dor şi linişte deplină, vă rog să mă credeţi că-l invidiez pe autor acuzându-l de „capitalism insular” şi, pe cuvânt de onoare!, primii bănuţi economisiţi îi investesc pentru a face această călătorie fantastică pe „INSULA FERICIRII”. Dacă-l într-o zi îl voi întâlni pe George Roca – şi nici nu mă îndoiesc să ratez evenimentul – ne vom povesti impresiile despre acel loc exotic… dar atât de apropiat de sufletul nostru traumatizat şi veşnic în căutare de un  panaceu al fericirii veşnice.

 

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

sfârşit de martie 2013

 

George ROCA – POEME BILINGVE (2)

Posted by Gabriela Petcu On April - 3 - 2013

ROCA George x2AGeorge ROCA

 

POEME BILINGVE / BILINGUAL POEMS (2)

PERIPLU SENTIMENTAL / SENTIMENTAL JOURNEY

 

ÎMBRĂŢIŞARE

dacă te-aş întâlni

ţi-as spune

să te prefaci într-un avion

tu,

pentru a-mi face pe plac

ţi-ai desface braţele

şi ai plana lin spre mine

eu…

m-aş preface în pasăre

şi apropiindu-mă de tine

ne-am împleti aripile

într-o îmbraţişare de suflet şi trup

mângâindu-ne tandru

până când am simţi

simbioza iubirii noastre…

 

EMBRACE

if I would meet you

I would tell you

to morph into a plane

you,

to please me

you’d open your arms

and glide gently towards me

I…

would also morph into a plane

and edging closer to you

we’d intertwine our wings

into an embrace of body and soul

stroking ourselves tenderly

until we’d feel

the symbiosis of our love…

 

 

SĂRUTUL

 

M-am îndrăgostit de buzele tale!

Frumoase, roşii, voluptoase,

aidoma unei piersici altoite cu o cireaşă.

Când am început să te sărut

gura ta avea gustul fructului pasiunii.

Totul era atât de activ şi real

De parcă doi îngeri

Făceau dragoste pe limba mea.

Atunci am înţeles

de ce a păcătuit Adam!

 

THE KISS

 

I fell in love with your lips!

Beautiful, red, voluptuous,

Like peaches adorned with cherries.

When I began to kiss you

your mouth tastes like the fruits of passion.

Everything was so lively, so real,

as if two angels

were making love on my tongue.

And then I understood

why Adam had sinned!

 

 

LA CINEMATOGRAF

 

Şi-au petrecut seara

împreună

înfundaţi în scaunele

tocite de vreme,

aşteptând să înceapă

filmul.

 

Întunericul

se contopea cu misterul

şi cu umbrele proiectate

pe ecranul imaculat.

 

Fata era tăcută

băiatul neastâmpărat

până când buzele lor

s-au atins insetate

precum omul

rămas făra apă

în deşertul Sahara.

 

Când s-a aprins lumina

cei doi

dispăruseră

într-o altă lume.

 

AT THE CINEMA


They spent the evening

together

stuffed in seats

worn by time,

waiting for the movie

to begin.

 

The dark

mingled with mystery

and with projected shadows

on the immaculate screen.

 

The girl was silent

the boy boisterous

until their lips

touched thirstily

like a wandrian

left without water

in the Sahara Desert.

 

When the lights turned on

the two

had disappeared

into another world.

 

 

DE ZIUA TA

 

De ziua ta

ţi-am dat o floare

tu mi-ai răspuns

cu un zâmbet drag

ivit în colţul gurii,

iar când mi-ai spus

că este primăvară

eu ţi-am cules

toate florile din lume…

făra să-mi dau seama

că te sufocam

cu atâta iubire.

 

Când

m-am trezit

la realitate

plecase-şi

cu altul

care

îţi oferise

doar

mâna…

 

 

ON YOUR BIRTHDAY

 

On your birthday

I gave you a flower

You responded

with a warm smile

born in the corner of your mouth,

and when you told me

that it’s spring

I picked for you

all the flowers in the world

without realising

that I was suffocating you

with so much love.

 

When

I woke up

to reality

you had left

with another

which

had offered you

just

his hand…

 

 

SINGUR

(Et non sperabam te domum tam cito revenire!

Şi nu speram că vei reveni din nou acasă!)

 

Mi-am însuşit tehnica lui Crusoe!

Am alungat poştaşul,

am încuiat uşa cu trei lacăte,

am scos din priză telefonul

şi televizorul,

mi-am băgat vată în urechi

şi încet, încet,

am tras obloanele peste ochi.

 

Acum stau linişti şi cuget

pe insula mea pustie

de la etajul trei.

 

Ca şi Robinson

am ş eu câţiva prieteni

care nu mă deranjează:

Vineri, Sâmbătă, Duminică,

Luni, Miercuri şi Joi.

A mai fost unul, Marţi,

dar m-a trădat

pentru trei ceasuri rele!

Şi ei sunt tot atât de tăcuţi ca mine!

Cu toţi suferim de agorafobie

şi vrem sa fim singuri!

 

De când m-a părăsit iubita sufăr

şi vreau să fiu singur.

Singur!

Singur!

Singur!

 

***

 

Al şaselea simţ îmi spune că

ar mai exista o fărâma de speranţă!

Atunci,

imaginaţia mea descoperă

o corabie în zare!

Arunc dopurile din urechi

şi parcă aud paşi pe scări.

Parcă urcă cineva!

Parcă bate cineva la uşă!

 

Da! Da! Este ea!

Sunt nebun de fericire!

 

ALONE
(Et non sperabam te domumtam cito revenire!

I didn’t expect that you would come home again!)

 

I acquired the strategy of Crusoe:

I expelled the postman,

I locked the door with three locks,

I unplugged the telephone

and the television,

I stuffed plugs in my ears

and slowly, slowly,

I pulled the shutters over my eyes.


Now I’m at peace and meditate

on my third-floor

remote island.

 

Like Robinson

I also have a few friends

who never disturb me:

Thursday, Saturday, Sunday,

Monday, Tuesday, Wednesday.

There was another, Friday,

but he betrayed me

for a black widow.

 

They’re as quiet as me!

All of us suffer from agoraphobia

and want to be alone.

 

Since my love left me I suffer

and want to be alone.

Alone,

Alone,

Alone!

***

 

The sixth sense tells me

That there is a sliver of hope!

Then,

my imagination discovers

a ship on the horizon!

I uproot the plugs from my ears

and steps on the steps I hear.

It’s as if someone is approaching!

It’s as if someone is knocking on the door!

 

Yes! Yes! It’s her!

It’s her!

I’m mad with happiness!

MIRA FUJITA

 

ieri te-am zărit

ascunsă într-un tablou

veşmântul tău, de culoare lilas,

părea costumul unui clown

părul tău negru

era acoperit de un basc

faţa ta pudrată în alb

avea bujori în obraji

ochii tăi ca două albăstrele

erau foarte trişti

o lacrimă atârnându-ţi nemişcată

sub pleoapa dreaptă

într-o mână ţineai

un trandafir mov

cu frunze violet

 

mai jos am văzut

un spaţiu liber

şi o semnătură:

Mira Fujita

 

MIRA FUJITA

 

yesterday I noticed you

hidden within a painting…

 

your clothing, pink in colour,

seemed like the costume of a clown

your black hair

was covered with a beret

your powdered white face

had blushes in its cheeks

your eyes like two bluebells

looked very sad

a tear hung motionless

under your right eyelid

in a hand you held

a violet rose

and

beneath it I saw

an empty space

and a signature:

Mira Fujita

 

 

POEMUL

 

Poemul este

ca un soţie infidelă

care soseşte acasă

abia după ce

te-ai băgat în pat

şi ai adormit.

 

Sunt unii

care nu se întâlnesc

cu poemul

niciodată în viaţa!

 

Alţii au parte de el

foarte rar…

şi…

culmea nenorocului,

atunci

când nu au la îndemână

creion şi hârtie!

 

THE POEM

 

The poem is

like an unfaithful wife

who arrives home

only after you

got into bed

and fell asleep.

 

There are many who

never encounter

the poem

in their lives!

 

Others meet it

very rarely…

and,

at the height of misfortune,

only then

when they don’t have handy

a pencil and paper!

——————————————

George Roca

Sydney

14th of February 2013

 

 

George ROCA – POEME BILINGVE

Posted by Gabriela Petcu On March - 28 - 2013

ROCA-George-01IAN10-wbx3 sqPOEME BILINGVE / BILINGUAL POEMS

(1) CĂUTÂND INSULA FERICIRII / LOKING FOR THE ISLE OF HAPPINESS

 

INSULA FERICIRII

 

Încercăm cu toţii să supravieţuim

în secolul acesta a turbulenţei

creându-ne în imaginaţie

mici insule

unde evadăm atunci când

nu mai putem face faţa

uraganelor şi cutremurelor

care ne înconjoară.

 

Acolo,

pe insula noastră

jucăm şotron

chiar dacă nu ne mai ţin balamalele,

gângurim ca bebeluşii,

ne aşezăm pe tronul regelui

fără să ne fie frică de pedepse,

sărutăm şi ne iubim

cu toate vedetele intangibile

ale lumii moderne.

 

Acolo,

pe insula fericirii noastre

este veşnic primăvară.

 

Acolo

suntem mereu tineri

şi sănătoşi

şi veseli

şi… buni!

 

Câteodată,

când pe insula fericirii

ne simţim singuri,

invităm prieteni dragi

să ne însoţească

şi să împărtăşească

bucuriile noastre.

 

Şi astfel,

se produce o simbioză miraculoasă

care vindecă sufletul

de toate relele pãmântului

făcându-te să gândeşti curat

atunci când te reîntorci la realitate.

 

THE ISLE OF HAPPINESS


We all try to survive

this century of turbulence

creating in our imaginations

small islands

where we escape

when we cannot cope

with the hurricanes and earthquakes

which surround us.

 

There, on our island we play hopscotch

even if our hinges are rusty,

we coo like babies,

we sit ourselves on the king’s throne

without fear of punishment,

we kiss and we love

with all the intangible stars

of the modern world.


There,

on our imaginary island

it’s forever spring.

There,

We too are eternally young

and healthy

and joyful

and good!


Sometimes,

when on our imaginary island

we feel lonely,

we invite, of course,

dear friends

to join us

and to share in

our happiness.


And so,

a miraculous symbiosis is created

which heals the soul

of all the Earth’s badness…

making you think positively

when you return to reality !

 

 

DE UNDE ÎNCEPE LUMEA

 

Astăzi,

Lumea începe la tine

şi se termină la mine!

Democratic ar fi ca mâine

lumea să înceapă la mine

şi să se termine la tine.

 

Pentru tine,

lumea poate începe din America,

sau din Insula Pitcairn,

sau din Sikim, Nauru, Botswana,

sau chiar de pe Chomolugma…

Pentru mine,

lumea începe din România

şi se termină în Australia.

Punct!

Pentru unii,

lumea începe de la ei

şi se termină tot acolo!

Ei şi restul lumii!

Pentru alţii,

fără coloană vertebrală,

lumea începe de la 30 de arginţi

şi se temină la trădare.

 

Lumea,

poate să înceapă pe Pământ

şi să se termine

la capătul Universului.

 

Pentru mulţi dintre noi,

lumea începe din clipa

în care ne cuplăm

la Internet…

 

WHERE THE WORLD BEGINS


Today,

The world begins from you

and ends at me!

It would be democratic

that tomorrow

the world begin from me

and end at you.

 

For you,

the world can begin in America,

or on Pitcairn Island,

or in Sikkim, Nauru, Botswana

or even on Chomolugma…

 

For me,

the world begins in Romania

and ends in Australia.

Period!

 

For some,

the world begins at them

and also ends there.

THEM… and the rest of the world!

 

For others,

spineless,

the world begins at 30 silver coins

and ends at betrayal.

 

The world

can begin from Earth

and finish

at the end of the Universe.

 

For many of us,

the world begins from the moment

in which we connect

to the Internet…

 

 

EVADAREA

 

Mi-a ieşit în cale copilăria

dar a trecut pe lângă mine

de parcă nu aş fi avut-o niciodată.

Mulţi oameni m-au ocolit

fără să îmi dea bună ziua.

M-am refugiat la rude,

dar mi-au întors spatele.

Am cerut ajutor prietenilor,

dar s-au făcut că nu mă cunosc.

Am încercat să mă apropii de tine,

dar ai fugit,

lăsându-mă şi mai însingurat.

 

Când m-am întâlnit cu poezia

Aceasta mi-a deschis larg braţele

Şi m-a mângâiat pe creştet!

 

THE ESCAPE


I encountered my childhood

but it walked past me

as if I had never had it.

 

Many people avoided me

without even saying hello.

I sought refuge at relatives

but they turned their backs on me.

I sought the help of friends

but they pretended not to know me.

I tried to get closer to you

but you ran away,

leaving me alone.

 

When I encountered Poetry,

She opened her arms widely

And stroked my forehead!

 

 

LA MUZEU

 

În spatele panourilor

de sticlă

păsările

sorbeau soarele

precum un fluviu care

se revărsa în gâtlejurile lor

pătrunzând adânc în guşile

lor asemănătoare

cu curbura

amforelor vechi

din ceramica

zămislită de hiperboreni

şi păstrată pentru noi

în nisipul de aur

al unui fund de mare.

 
AT THE MUSEUM

 

Behind the glass panels

birds

absorbed the sun

like a river

overflowing from their throats

penetrating deep into their crop

resembling

the curves of

the old ceramic amphorae

created by the Hyperboreans

and preserved for us

in the golden sand

of a certain sea bed.

 

 

HOŢUL

 

În camera mea

nu a intrat

nici un hoţ!

 

Nu lipseşte nimic!

 

Dece mă simt

totuşi

furat de amintiri?

 

THE BURGLAR

 

In my room,

no burglar

has ever entered!

 

Nothing is missing!

 

Why on earth

do I still feel

stolen by the memories?

 

 

CĂPRIOARA NEBUNĂ

 

Culcat,

stau cu ochii închişi

şi visez la poiana mea cu flori.

E atâta linişte şi armonie!

Şi totuşi căprioara nebună

nu vrea să-mi dea pace

încercând din nou

să mă mângâie cu copita

pe albul ochilor mei obosiţi

de atâta privit spre spaţiul virtual.

 

THE CRAZY DEER


Lying,

I rest with my eyes closed

and dream of my flowered glade.

So much peace and harmony!

But yet… the crazy deer

doesn’t leave me alone

trying once again

to stroke me with her hoof

on the white of my eyes tired

from so much staring

at my computer screen.

———————————-

 

George Roca

Sydney

4th of January 2013

CUM S-A NĂSCUT O CARTE – „CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE”

Posted by Gabriela Petcu On December - 7 - 2012

George Roca

 

Mai întâi de toate ar fi bine să vă povestesc cum se naşte un scriitor! Pe la începutul anul 2009, mă „afiliasem” pe internet la un blog literar coordonat de scriitorul Nicolae Stancu, poet şi scriitor din Iaşi. Acolo mi-am construit o mică „gazeta virtuală” şi am comunicat cu mulţi dintre membri. Într-o zi m-am trezit cu un e-mail de la o doamnă căreia îi admirasem pagina creată în acel perimetru de cultură numit „Esenţe” şi căreia îi lăsasem un mic mesaj admirativ. Iată ce îmi scria:

 

„Stimate domn,

Credeţi-mă că nu mi-e chiar simplu să vă scriu în aceste momente în care, cu toată sinceritatea, sunt foarte emoţionată. Vă mulţumesc pentru că aţi avut amabilitatea să poposiţi pe pagina mea, un simplu truditor în folosul binelui (sau cel puţin aşa simt şi cred eu). (…) Am amintit, în cele câteva cuvinte adunate şi scrise sub impactul emoţiilor de o invitaţie pentru a vizita Vlădeasa şi nu renunţ la această idee!!! (…) După cum aţi observat, încerc să adun «live» o mână de oameni care scriu pe «Esenţe» sau pe alte site-uri, într-o tabără la Felix, în luna mai a acestui an. Vom fi destul de puţini, dar cu siguranţă va veni doar cine are îndemn şi cine trebuie. Nu ascund faptul că mi-ar fi plăcut să vă avem cu noi, însă cu siguranţă vă vom simţi spiritul acolo, în slujirea Cuvântului-rege, în  cenaclurile ce le vom organiza timp de 10 zile.

Vreau însă să vă destăinui faptul că intenţia mea iniţială a fost alta: organizarea unei tabere absolut originale, în sătucul din care mi se trag rădăcinile, la vară, undeva în luna august. Schiţa-program o făcusem înainte de tabăra de la Băile Felix, dar mi s-a sugerat să organizez mai repede o primă reuniune a „Esenţelor”. M-am gândit la visul meu în momentul în care v-am lansat invitaţia şi poate vom avea norocul să vă avem acasă şi pe dumneavoastră. Poate aveţi chiar intenţia de a veni în România în acest an şi atunci tare bine mi-ar prinde să ştiu cam în ce perioadă. Aş fixa astfel, data taberei, încât să vă putem avea oaspete (…). Cu respect şi consideraţie, Geta Resteman

 

Vorbe plăcute ochiului şi minţii, invitaţie elegantă şi manierată la un eveniment care mă atrăgea… Mai ales că şi eu mă născusem prin acele locuri de la poalele muntelui Vlădeasa şi pe care nu le vizitasem de mai mulţi ani! Am hotărât să mă duc! Nu mai fusesem într-o tabără la munte de când eram copil! Aşa că, am am anunţat-o pe distinsa organizatoare că voi fi prezent! Evenimentul a avut loc în comuna Săcuieu, judeţul Cluj, în perioada 22-29 august 2009. Printre cei prezenţi: scriitori, artişti plastici, jurnalişti, oameni de cultură. Peisaj superb! Organizare superbă! Amfitrioana noastră, Georgeta Resteman, a fost la înălţime… Seri literare, recitări de versuri, lansări de carte, dansuri populare oferite de copiii de la şcoală din sat, focuri de tabără, excursii…

 

Reîntorcându-mă în Australia, mi-am reluat meteahna de a redacta materile literare şi a le prezenta spre publicare revistelor cu care colaborăm. Într-o zi i-am trimis „Doamnei de la poalele Muntelui Vlădeasa” un mesaj electronic: „Dumneavoastră nu scrieţi nimic? Abia aştept să vă public…!”. Mi-a răspuns manierat şi timid: „Să ştiţi că în sufletul meu se zbate-o dorinţă… Doamne ajută să se şi îndeplinească! Îmi doresc tare mult să mă retrag din nebunia oraşului… acolo la Săcuieu, în singurătatea mea, şi să scriu… să scriu după modesta-mi pricepere, poate o poveste adevărată, povestea vieţii mele!”. Nu după mult timp am primit câteva versuri. Lirica scrisă cu talent şi suflet! Am încurajat autoarea, spunându-i că e pe drumul cel bun… că are vocaţie. Am rugat-o să îmi mai trimită versuri pentru a-i face o plachetă… S-a conformat foarte repede… spunându-mi că mai are „la sertar” multe scrieri de acest fel! Poezia Georgetei Resteman a avut succes, a fost publicată în mai reviste literare, atât virtuale cât şi pe hârtie. A început să îşi facă prieteni noi – oameni de litere. Apoi a început să scrie proză… articole despre frumos, despre creaţie literară, informaţii despre apariţii de carte, cenacluri literare, recenzii…

 

Pe la începutul lunii martie 2011 am primit un e-mail de la autoare prin care mă anunţă: „Sunt în Cipru la Mădălina şi stau aici până pe 15 martie. Salutări dragi şi tot binele din lume. Cu mult drag, Geta”. M-am bucurat nespus că prietena mea este bine şi este din nou alături de fiica ei dragă.

 

Nu după mult timp într-un un alt e-mail mă anunţă: „(…) Am scris un articol despre Cipru, aşa cum m-am priceput iar dacă dumneavoastră consideraţi că merită publicat, faceţi-o şi… eu voi mai scrie încă vreo două materiale despre aceste minunate locuri…”. Şi astfel a început să se nască această carte. I-am publicat articolul în câteva reviste şi i-am scris câteva cuvinte de laudă pe care autoarea le merita din plin: „Mi-a plăcut «Cipru»! Foarte bine scris. Aveţi un potenţial scriitoricesc atât de mare… Îl public în întregime! Aşa că, faceţi bine şi continuaţi interesanta povestire!” Nu după mult timp am primit un alt material pe care l-am intitulat „Cipru 2”. A avut acelaşi succes ca şi primul. A urmat „Cipru 3” şi aşa mai departe… Şi astfel au început să se contureze capitolele dintr-o carte. Autoarea nu s-a oprit până la finalizarea capitolului al patrusprezecelea. Fiecare material a fost publicat separat şi preluat de multe site-uri literare şi reviste de pe net.

 

Au trecut trei ani de când am cunoscut-o pe autoarea acestei cărţi. De atunci, scrierile i-au adus consacrare, a devenit cunoscută în lumea literară românească, a fost aleasă ca membru în colegiile de redacţie ale mai multor reviste, comunică şi are legături pe tărâmul literar al mai multor oraşe din ţară precum Oradea, Cluj, Sibiu, Bucureşti, Iaşi… şi şi-a făcut prieteni virtuali, scriitori de limbă română din întrega lume. A funcţionat ca redactor şef la revistele de limbă română „Bruxelles Mission” din Belgia şi „ProLitera” din Germania.

 

Cipru, un volum de proză despre o insulă minunată, miraculoasă… O naraţiune atrăgătoare cititorului dornic de a cunoaşte locuri exotice de pe mapamond. Un amalgam de scrieri pentru toate gusturile şi vârstele, de la legendă, la istorie, informare turistică, geografie, oameni şi obiceiuri, îndeletniciri. O carte scrisă de autoare cu multă dăruire şi pricepere…

 

***

 

Noua apariţie editorială a văzut de curând lumina tiparului sub îngrijirea doamnei Rodica Elena Lupu, Editura Anamarol, Bucureşti, având prefaţa semnată de scriitorul Ştefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, din care îmi permit să spicuiesc câteva pasaje:

 

„Scriu aceasta Prefaţă după ce am lecturat-o de două ori, cu aceeaşi plăcere rară de bijutier împătimit, căruia îi place să adaste cu sufletul şi cu privirea nesăţioasă pe creaţiile altui bijutier, lăsând ochiul să se bucure de reflexele luminii îndulcite, de liniile subţiri şi măiastre şi de profunzimile exotice ale pietrei preţioase. Pentru că lectorul care va ţine în mână această carte va avea o bijuterie ale cărei pagini le poate întoarce ca să se bucure de frumuseţile peisajului ireal al Ciprului.

 

Cartea aceasta, aşa cum spuneam, este mai mult decât o carte de reportaj şi de călătorii, bună pentru a o lua în vacanţă ca să ne delectăm cu o lectură plăcută, aleasă, care să ne facă fericiţi. Este o carte care, cu siguranţă, va fi apreciată şi căutată de acea tipologie de lectori îndrăgostiţi de literatura de călătorii, care le aduce în faţa ochilor ţinuturi mitice, exotice, peisaje nemaivăzute, romantice, unde poate nu vor putea ajunge niciodată… Există această tipologie de cititori îndrăgostiţi de literatura de călătorii din care face parte şi semnatarul acestor rânduri. Îmi amintesc, cum în copilărie citeam cu nesaţiu cărţile de călătorii care-mi purtau sufletul şi imaginaţia prin ţinuturi fascinante, mirifice, care în mintea mea căpătau dimensiuni şi frumuseţi uimitoare, de basm, semnificaţii şi proporţii fantastice, prilej cu care trăiam emoţiile peripeţiilor extraordinare ale personajelor care străbăteau acele spaţii necunoscute! De câte ori nu am călătorit împreună cu eroii cărţilor de aventuri şi călătorii în Ţara de Foc, la Polul Nord şi la Polul Sud, în insulele luxuriante ale Oceaniei sau pe alte planete… […]

O asemenea carte minunată care îţi îmbogăţeşte cunoştinţele despre insula Cipru, despre civilizaţia actuală şi civilizaţiile mediteraneene care s-au perindat în istorie şi care îţi încântă sufletul este cartea doamnei Georgeta Resteman „CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE – Note de călătorie, istorie şi peisaj”.

 

Spuneam mai înainte că această creaţie literară este mai mult decât o carte de călătorii, decât o carte de reportaje despre un ţinut minunat cu o istorie legendară foarte bogată, cum este Cipru. După ce o lecturezi, toate imaginile, peisajele, personajele, descrierile acelea minunate ca nişte pictograme se adună în mintea ta într-o viziune unitară, îţi dai seama, uimit, că această carte este în acelaşi timp şi un roman. Un roman plin de sensibilitate şi de delicateţe, scris cu o peniţă subţire, ca un filigran. Este „un roman al căutării şi al regăsirii”, romanul căutării fiicei de către mamă în spaţiul unei lumi globalizate, bolnave, care mereu se caută, fără a se regăsi.

 

Dacă romanul „Moromeţii”, capodopera lui Marin Preda, este romanul căutării şi al regăsirii Tatălui, ei, bine, romanul doamnei Georgeta Resteman este un roman invers, la nivelul principiului feminin: mama este cea care pleacă în lume ca să-şi regăsească, în plan psihologic, în plan sufletesc şi în mod real, fiica. […]

Ei bine, mânată de dorul de fiica ei dar alungată, probabil, şi de sărăcia şi de lipsa de orizont a vieţii, în condiţiile în care licenţiată fiind rămâne fără sursa minimă de trai, silită de umilinţa trăită aici, în ţară, doamna Georgeta Resteman pleacă în căutarea fiicei sale, merge la aceasta, în Cipru. Tatăl aşteaptă re-venirea fiului risipitor plecat în lume… În cartea pe care o prefaţăm, mama este cea care pleacă în căutarea fiicei, nu se întoarce fiul acasă… Fiica este cea care o aşteaptă şi o salvează, îi dă posibilitatea să vadă şi să cunoască locurile mitice din insula care este, în viziunea ei, un petec de pământ „ca o batistă aruncată pe obrazul mării”, îi dă ocazia să-şi pună în valoare valenţele creative încurajând-o şi susţinând-o să publice mai multe volume de poezie în acelaşi an în care scrie şi această carte. Relaţia dintre mamă şi fiică este de o frumuseţe, de o delicateţe şi de o căldură extraordinară. Roman al relaţiei filiale dintre mamă şi fiică (şi să ştiţi, nu există multe asemenea romane în literatura română sau universală), cartea investighează straturile semantice şi afective ale acestei relaţii, văzută în toată profunzimea şi splendoarea ei!

 

După ce face o prezentare de ansamblu a cărţii, prefaţatorul trece în revistă câteva repere importante din cuprinsul acesteia, surprinzând elementele cele mai semnificative, numai bine ca să stimuleze interesul cititorului în a-i pătrunde tainele. Lasă însă celor interesaţi, plăcerea lecturii integrale, fără să divulge toate subiectele atinse de autoare în cele 14 capitole ale lucrării, ca apoi Prefaţa să se încheie astfel:

 

Nu putem să nu spunem însă, în încheiere, că aşa cum un renumit istoric român, Nicolae Iorga, a scris cea mai  buna şi completă istorie a Imperiului Otoman, şi în cazul cărţii de faţă ne găsim într-o situaţie asemănătoare… O scriitoare româncă, foarte talentată, apropiindu-se cu sufletul plin de dragoste de miraculoasa insulă a Afroditei, iubind-o cu toată inima şi sensibilitatea a dat, deopotrivă statului Cipru şi literaturii române, cea mai frumoasă carte, sau una dintre cele mai frumoase cărţi care s-au scris despre Cipru… Este cel mai bun, cel mai  bine organizat şi cel mai frumos – gândindu-ne la scriitura aleasă – ghid turistic al insulei Cipru.

 

De aceea recomandăm cu toată căldură cartea şi cititorilor dar şi autorităţilor cipriote, s-o traducă şi s-o publice în limbile engleză, greacă şi turcă, pentru că nu vor  mai găsi pe altcineva care să scrie atât de frumos despre pământul plin de istorie şi de bogăţii spirituale al Ciprului. Nu vor mai găsi pe altcineva care să recomande şi să descopere atât de convingător şi de emoţionat insula Cipru oamenilor, turiştilor, cititorilor din lumea întreagă… Prin această carte de suflet scriitoarea româncă Georgeta Resteman face un serviciu enorm atât culturii cipriote cât şi turismului acestui stat împărţit între comunitatea greacă şi turcă.

     

Sentimentul pe care-l avem după lectura cărţii este că scriitoarea ne-a adus pe insula Cipru, ne-a  luat cu dânsa în călătoriile şi excursiile care au acoperit întreaga insulă, nelăsând un loc nebătut de pasul şi de ochiul ei, ne-a emoţionat, ne-a vrăjit şi ne-a lăsat aici… Pentru că după ce am citit această carte frumoasă şi îmbogăţitoare a sufletului şi a minţii şi după ce am cunoscut acest tărâm miraculos şi odihnitor… nu mai putem pleca din insula Afroditei! Rămânem aici, împreună cu autoarea şi cu fiica ei, să ne bucurăm de legendele şi de miturile locurilor, de vraja peisajelor, de perspectivele largi şi odihnitoare care ne anesteziază sufletul cu frumuseţea şi măreţia lor!”

 

***

 

Mie mi-a revenit plăcerea să scriu Postfaţa acestei prime creaţii în proză a autoarei Georgeta Resteman, pe care o regăsiţi integral la începutul prezentării de faţă, dar şi aceea de a-i crea coperta. Nu-mi rămâne decât să-i urez succes în continuare autoarei Georgeta Resteman, iar pe dumneavoastră vă invit la lectură, pentru că, vă asigur, merită!

 

George ROCA

Sydney, Australia

Noiembrie 2012

ADRIAN MUNTEANU ŞI POVESTEA PREMIULUI NUX

Posted by Gabriela Petcu On November - 28 - 2012

George ROCA

 

Librăria OKIAN Braşov, Editura şi Fundaţia ARANIA Braşov, prin Grupul de litere-sunete-şi-culori „CAII VERZI DE PE PEREŢI”, vă invită joi 29 noiembrie 2012, orele 17:00, in cadrul  Librăriei Okian, strada Mureşenilor Nr. 1, la o întâlnire cu poetul Adrian Munteanu şi POVESTEA PREMIULUI NUX

Invitat de onoare: cvartetul „GUADEAMUS” al Filarmonicii Braşov

Moderator : Laurentiu-Ciprian Tudor

 

***

 

POVESTEA PREMIULUI NUX

 

Cu o lună în urmă, Comitetul de organizare al primei ediţii a Târgului Internaţional de Carte de la Milano ( MILANO BOOK FAIR- 2012), manifestare aflată sub patronajul Comisiei Europene, i-a decernat poetului Adrian Munteanu marele premiu al manifestării,

 

PREMIUL EUROPEAN DE POEZIE NUX

 

Premiul s-a acordat pe baza unei monitorizări făcute timp de mai mulţi ani, poetul român având 7 volume de sonete publicate în perioada 2005-2011. Potrivit Comunicatului emis de organizatori, premiul Internaţional de Literatură NUX este acordat „scriitorilor curajoşi aleşi de Comitetul Intern al Târgului de carte, care s-au distins în lumea artistică şi au adus o contribuţie culturală majoră pentru umanitate”.

 

Ca o incununare a tuturor evenimentelor legate de manifestarea de la Milano, cu câteva zile în urmă Adrian Munteanu a primit, oficial, invitaţia de a face parte din Comisia Europeana a Premiului Literar International NUX, alături de scriitorii Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein şi profesorii Giuseppe Serpillo Salbati şi Francesca Paci. Potrivit invitaţiei primite de la Milano, cei nominalizaţi vor alcătui „cea mai severa comisie a literaturii europene”:

 

„ Milano 8 Novembre 2012

Giuria Premio Internazionale NUX 2013

Pregiato dr. Adrian Munteanu

 

„E’ con onore che la invitiamo a fare parte permanente della Commissione Europea del Premio Letterario NUX. Lei assieme a Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein, il professor Giuseppe Serpillo, la professoressa Francesca Paci e altri illustri ricercatori, sarete il punto di forza di una nuova letteratura europea.

 

Lei potrà segnalarci scrittori meritevoli edi vero talento (non ci interessano la quantità di pubblicazioni ma la qualità delle stesse) che porteremo davanti alla commissione e potrà giudicare liberamente i lavori degli scrittori concorrenti al Premio di Poesia Europea NUX, al Premio Letterario Internazionale 2013.

 

Sarà cosa gradita ricevere la sua preziosa conferma in modo da poterle mandare informazioni sul lavoro.

 

distinti saluti

 

MJM Srl – Div. SIL Via Farga

20 – 20821 Meda Mb

 tel. 0039.0362.1788682

fax 0039.0362.1788758

 www.milanobookfair.com

marketing@milanobookfair.com

ufficio.tecnico@milanobookfair.com

 

***

 

În cadrul întâlnirii de joi, ora 17, de la Libraria Okian, se va derula parcursul întâmplărilor de până la primirea recentului premiu, se va prezenta pliantul bilingv difuzat cu ocazia Târgului milanez de carte, vor fi înfăţişate fotografii, vor fi difuzate inregistrări video din momentul premierii, se vor prezenta statueta, diploma şi catalogul manifestării.

 

Poetul Adrian Munteanu va completa prezentarea cu un recital de sonete. Îi vor fi alături si vor susţine un recital, membrii cvartetului Gaudeamus, al Filarmonicii Braşov, unul dintre cele mai iubite si apreciate colective muzicale cu care a înregistrat succese pe diferite scene.

 

 

George ROCA: Domnule senator, se împlineşte mai bine de un un an de când s-a încheiat concursul de eseuri cu titlul „România mea” adresat elevilor de liceu din judeţul Vaslui. Ştiu că acest proiect a fost iniţiat de dumneavoastră. De ce această tematică adresată unor elevi care nu depăşeau 19 ani? A fost un mecanism pentru a testa pulsul patriotismului şi a naţionalismului în rândul acestor tineri? Care a fost motivaţia acestui proiect? 

 

Sen. Cristian DAVID: La sfârşitul lunii mai 2011, Organizaţia Municipală a PNL Vaslui a organizat concursul de eseuri „România mea” ce s-a adresat tinerilor care doresc să se afirme în domeniul jurnalismului şi comunicării. Elevii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani şi-au putut prezenta lucrările în format electronic unei comisii de jurizare formată din scriitori şi jurnalişti români stabiliţi în SUA şi Australia. Lucrările care au obţinut locurile I, II şi III au fost publicate în ziare româneşti din SUA, Europa (desigur şi în  România! n.a.), iar pe lângă cele 10 premii a existat şi un premiu special al jurnaliştilor români din diaspora.

 

George ROCA: Cum v-a venit această idee şi cine sunt cei care v-au ajutat în organizarea evenimentului?

 

Sen. Cristian DAVID: PNL are un program de acţiuni care ţin strict de doctrina formaţiunii noastre politice. Dorim să încurajăm performanţa şi competenţa, de aceea, pentru a marca împlinirea a 136 de ani de la înfiinţarea PNL am organizat acest concurs de eseuri, „România mea” pentru tinerii care doresc să devină jurnalişti. Mi se pare o şansă extraordinară ca un elev care face cel mai bun eseu să fie sponsorizat de PNL Vaslui. În organizarea evenimentului s-au implicat membri ai PNL: Radu Sorin, Zvetlana Preoteasa (fost secretar de stat la Ministerul Învãţãmântului, în timpului guvernului Tăriceanu), Corneliu Bichineţ (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui), Simona Polak (atunci preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Vaslui) şi Florin Ciurariu (preşedintele Organizaţiei Judeţene), profesori, directori de şcoală şi nu în ultimul rând, elevii. Un rol foarte important l-a avut şi juriul, un juriu internaţional din care aţi făcut parte şi dumneavoastră, dar şi alţi jurnalişti români din Michigan, Colorado, California, New York.

 

George ROCA: Câteva detalii despre premiile acordate câştigătorilor? Conform punctajelor date de fiecare membru a juriului pentru fiecare din cele 52 de eseuri, până la urmă a ieşit câştigătoare domnişoara Gina Roman – nume parcă predestinat – elevă în clasa a zecea la Liceul „Emil Racoviţa” din Vaslui! Care a fost impactul acestui eveniment-concurs literar în rândul elevilor din judeţ? Se vor mai organiza şi pe viitor asemenea concursuri?

 

Sen. Cristian DAVID: Organizaţia municipalã a PNL Vaslui a acordat 14 premii (din care 10 menţiuni), mai multe decât se convenise iniţial motivul fiind calitatea excepţională a lucrãrilor trimise de elevii vasluieni, lucrări care merită toate premiate. Eseurile care au obţinut locurile I, II şi III au fost publicate în nenumărate ziare româneşti din jurul lumii, iar premiul special al jurnaliştilor români din diaspora a fost recompensarea câştigătorului cu un premiu constând într-o sumă consistentă de bani.

 

George ROCA: Ca om politic român v-aş ruga să ne vorbiţi despre locul şi rolul României în UE şi în lume şi despre educarea tinerei generaţii în spiritul culturii şi deschiderii către acestea. 

 

Sen. Cristian DAVID: Acum, România trebuie să îşi recapete locul demn pe care îl merită printre statele lumii, ca partener respectat în Uniunea Europeană. Conjunctura politică din ultimii ani a distrus, în mare măsură, spiritul comunitar şi a demonetizat ideea de patriotism. De aceea trebuie să construim împreună un model de coeziune socială şi dezvoltare economică. Indiferent unde se află, în Italia, în Spania, în Republica Moldova, în Germania sau în Franţa, românii trebuie să fie uniţi şi încrezători într-o Românie puternică şi demnă.

 

România este şi trebuie recunoscută ca un actor politic major la nivel regional. În acest sens vom continua şi vom întări parteneriatul strategic cu SUA şi vom avea o prezenţă activă şi dinamică în procesul decizional al Uniunii Europene. Vom sprijini consistent mediul românesc de afaceri prin orientarea exporturilor către pieţele emergente şi vom promova parteneriatele şi proiectele public-privat. În următorii patru ani trebuie să lucrăm împreună pentru promovarea imaginii şi intereselor României precum şi pentru întărirea şi menţinerea identităţii comunităţilor româneşti răspândite peste hotare.

 

Noi, reprezentanţii clasei politice, împreună cu dumneavoastră, cei stabiliţi în afara perimetrului naţional, trebuie să formăm un parteneriat eficient, orientat spre promovarea imaginii României şi a poporului român peste hotare şi să reducem astfel distanţa dintre Diaspora şi România. Respectând câteva principii simple putem reda românilor din ţară şi de peste hotare încrederea în România şi în capacitatea sa de a-şi proteja şi promova cetăţenii. Aceste principii sunt:

 

  • Promovarea unor politici sociale sustenabile      care să ofere accesul liber şi egal la educaţie şi sănătate şi care să      asigure cetăţenilor români o viaţă demnă.
  • Sprijinirea iniţiativei private şi a      competiţiei directe ca metode eficiente pentru combaterea sărăciei      înseamnă, pe termen lung, o economie puternică şi cel mai important motiv      pentru care românii să se întoarcă în ţară.
  • Dezvoltarea unei economii competitive, a      industriei româneşti şi a unei agriculturi moderne, care înseamnă locuri      de muncă stabile şi bine plătite pentru românii din ţară, dar şi pentru      cei care doresc să se întoarcă în România.

 

George ROCA: Am citit despre dumneavoastră că aţi făcut eforturi deosebite şi  demersuri pentru ca românii să fie recunoscuţi cu drepturi egale în comunitatea europeană. Puteţi să ne daţi câteva detalii?

 

Sen. Cristian DAVID: Desigur! Tratamentul egal şi nediscriminatoriu, garantarea exercitării complete a cetăţeniei europene, integrarea deplină în spaţiul Schengen şi implicit eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii – acestea sunt cele mai importante mecanisme pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor şi pentru recunoaşterea lor cu drepturi egale în comunitatea europeană.

 

Activitatea mea politică de până acum s-a axat foarte mult pe această problemă a recunoaşterii egalităţii în drepturi. Ca membru al Comisiei de Politică Externă, membru al Comisiei pentru Politici Publice de Apărare și Ordine Publică, membru al Comisiei de Integrare Europeană şi apoi ca membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi ca ministru delegat pentru aquis-ul comunitar, mi-am dedicat munca şi activitatea ca românii să fie trataţi în mod egal în cadrul UE şi că orice fel de discriminare să fie eliminată.

 

George ROCA: O întrebare ciudată! Care este povestea amprentei pe care aţi lăsat-o la postul de televiziune Realitatea TV?

 

Sen. Cristian DAVID: În perioada puternicii mediatizări a cazului Mailat eram Ministru de Interne şi atunci am avut, la Roma, o întâlnire cu ministrul de interne Giuliano Amato, primarul Romei Walter Veltroni şi cu ministrul Solidarităţii sociale Paolo Ferrero, pentru a discuta despre integrarea comunităţii de români în Italia şi despre distincţia netă care trebuie făcută între romi şi români, întrucât nu este corect să judecăm un popor întreg pentru greşelile câtorva. De asemenea, în vara lui 2008 am luat poziţie în problema infracționalităţii din taberele de romi şi a tratării acestei probleme de către autorităţile italiene, afirmând că acei romi trebuie să fie trataţi ca cetăţeni comunitari. În acest context am participat şi la campania Realitatea TV împotriva amprentării locuitorilor din taberele de romi, lăsându-mi, în semn de protest, amprenta la sediul Realitatea TV.

 

George ROCA: În curand va începe capania pentru alegerile parlamentare. Dumneavoastra veţi participa tot pentru un loc in senatul Romaniei? Din partea cărui partid? Cred ca tot PNL!? Am aflat de curând ca sunteti printre puţinii politicieni români activi care aţi rămas (înca din 1990) fidel aceluiaşi partid… fără să deveniţi traseist politic precum mulţi dintre politicienii români ai zilelor noastre.

 

Sen. Cristian DAVID: Aşa este. Sunt în PNL încă din anul 1990, traseul politic începându-l la organizaţiile de studenţi şi tineret şi mai apoi continuând ca membru al Biroului Permanent Central al PNL şi vicepreşedinte al Internaţionalei Liberale. La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 voi candida din partea PNL, în circumscripţia electorală nr. 43, în Colegiul uninominal 1 Senat, care cuprinde Europa şi Asia.

 

George ROCA: Care este viziunea dumneavoastră pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu diaspora românească? Aveţi planuri, proiecte?

 

Sen. Cristian DAVID: O direcţie de acţiune foarte importantă este deschiderea de noi consulate în zone de interes pentru România (Spania, Italia, Portugalia), precum şi diminuarea taxelor consulare. În reţeaua consulară şi diplomatică a României se impun investiţii majore ca urmare a numărului tot mai mare de români în străinătate şi a impactului ridicat al globalizării. În următorii patru ani trebuie să lucram împreună pentru promovarea imaginii şi intereselor României precum şi pentru întărirea şi menţinerea identităţii comunităţilor româneşti răspândite peste hotare.

 

Pentru Diaspora, programul meu politic este structurat pe cinci axe prioritare:

1. apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor

2. menţinerea identităţii culturale şi lingvistice

3. susţinerea procesului de integrare a românilor

4. apropierea de familiile din ţară

5. promovarea imaginii şi intereselor României peste hotare

 

Tratamentul egal şi nediscriminatoriu, garantarea exercitării complete a cetăţeniei europene, integrarea deplină în spaţiul Schengen şi implicit eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii sunt cele mai importante mecanisme pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor.

 

Crearea unui cadru legislativ şi instituţional care să asigure menţinerea identităţii culturale şi lingvistice, recunoscând şi promovând valorile şi încuranjând asocierea şi reprezentarea. Cea mai importantă măsură în acest domeniu este predarea limbii române în şcolile din Diaspora şi facilitarea accesului la lăcaşe de cultură.

 

Voi susţine procesul de integrare a românilor în comunităţile din care fac parte. Integrarea cu succes a românilor în comunităţile în care locuiesc înseamnă, pentru ţara de adopţie beneficii atât de natură socială, cât şi de natură economică, construind o societate multiculturală la nivel european. Pe cealaltă parte, pentru ţara de origine, pentru România, această integrare înseamnă costuri cu educaţia celor care pleacă, destabilizarea pieţei muncii şi a sistemului de pensii/asigurări sociale prin emigrarea populaţiei active. Beneficiile pentru România vin din promovarea imaginii şi intereselor ţării peste hotare, prin cetăţenii români care devin ambasadori ai României.

 

În ceea ce mă priveşte, implicarea României în susţinerea procesului de integrare înseamnă:

1. facilitarea contactului cu autorităţile locale şi centrale din ţările de adopţie

2. încurajarea şi facilitarea participării la viaţa/deciziile politice locale

3. eliminarea restricţiilor şi  garantarea dreptui neîngrădit la muncă

4. asigurarea accesului la servicii sociale şi asigurări medicale

5. EDUCAŢIA – cel mai sigur mecanism de integrare

6. contacte directe cu mediul de afaceri

 

Atunci când vorbim despre românii care trăiesc în afara graniţelor, un aspect foarte important este apropierea de familiile din ţară. Voi facilita legătura cu cei din România şi voi lua o serie de măsuri în ceea ce priveşte transportul, coletăria şi transferul de bani. Mai mult, susţin reducerea birocraţiei prin informatizarea serviciilor consulare, reducerea taxelor consulare şi a costurilor administrative.

 

Colaborarea proactivă dintre România şi Diaspora înseamnă beneficii multiple pentru ambele părţi prin promovarea imaginii şi intereselor României peste hotare:

1. susţinerea mass-mediei române din Diaspora

2. campanii în presa straină

3. promovarea intereselor economice ale micilor întreprinzători

4. reuniune anuală Diaspora

5. punerea în acord a realităţii din România cu Diaspora

6. facilităţi pentru românii care se întorc – scutirea de taxe pentru întreprinderile celor care se întorc

 

Aşadar, relaţia România-Diaspora are un specific ambivalent întrucât măsurile/iniţiativele sunt atât în beneficiul românilor din ţară, cât şi al celor din afara graniţelor.

 

George ROCA: Cum vedeţi modalitatea de promovare a personalităţilor şi a valorilor româneşti în afara perimetrului naţional?

 

Sen. Cristian DAVID: Rolul cel mai important îl joacă Institutele Culturale Române din străinătate. Valorile naţionale sunt elemente de natură spirituală, culturală şi materială ce definesc identitatea românească. Aceste valori reprezintă factorul de coeziune al comunităţilor locale şi al naţiunii române, catalizatorul eforturilor spre progres şi modernizare, liantul relaţiei armonioase dintre interesele individuale şi cele naţionale, iar prin protejarea, promovarea şi apărarea lor se asigură condiţiile esenţiale ale existenţei şi demnităţii cetăţenilor şi a statului român.

 

George ROCA: Domnule senator vă mulţumesc pentru acordarea acestui interviu. Ştiu că sunteţi ocupat în aceste zile cu pregătirile pentru alegeri. Vă doresc succes şi să ne citim de bine! 

 

A consemnat,

 

George ROCA

Sydney – Bucureşti

20 noiembrie 2012

 

Taina scrisului: Fă bine ce faci! – George Roca

Posted by Gabriela Petcu On July - 26 - 2012

Am început să scriu de când eram la şcoala primară. Poate acestă meteahnă mi se trage de la admiraţia pe care o aveam faţă de fosta mea vecină, Doina Coman (alias Ana Blandiana) din Oradea. Surorile Coman, Doina şi Geta, locuiau în cladirea lipită de-a noastră. Vroiam şi eu să fiu „scriitor” cu tot dinadinsul! Aşa că m-am zbătut destul de tare… să mă perfecţionez, sa scriu cât mai bine, să fiu publicat. Iubeam orele de limbă şi literatură română! Am avut profesori excelenţi care m-au încurajat. Printre ei criticul literar Gheorghe Grigurcu, Aurel Dragoş Munteanu, Iosif Pervain, Traian Blajovici, Maria Alexandrescu-Vulişici, Valentin Chifor şi chiar şi Stelian Vasilescu, secretarul literar al teatrului din Oradea. La fel şi fraţii Lucian şi Ovidiu Drimba, ambi profesori universitari şi scriitori care au sclipit pe firmamentul literaturii române contemporane.

 

 

 

Încercam să scriu cât mai bine! Corectam, ştergeam, refăceam un material cu multă meticulozitate. Mai târziu, când eram student la filologie, mi-am găsit şi un slogan pe această temă, un dicton latin, „Age Quod Agis”, adică „Fă (bine) ce faci!”. Am început să studiez, să mă ocup mai minuţios de studiul limbii şi literaturii române, de stilistică, de exprimare, să frecventez diferite grupări şi cenacluri literare din Oradea şi mai apoi din Bucureşti, unde m-am mutat mai târziu. Am avut modele vii scrierile lui Eminescu, Labiş, Blaga, Goga, Arghezi, Paraschivescu, Stănescu, Creangă, Istrati, Barbu, Călinescu, Buşulenga, Sadoveanu, dar şi ale scriitorilor străini de alde Balzac, Cehov, Kafka, Twain, Dreiser, Galsworthy, Esenin, Orwell, Shakespeare, Khayyam, Eco, Coelho şi mulţi, mulţi alţii.  

 

 

 

Primele roade? Mi s-a publicat câteceva, pe ici pe colo, de la revista „Viaţa Studenţească” şi „Flacăra” din Bucureşti, până la „Crişana” din Oradea. Apoi am făcut, o vreme, o pauză de scris destul de substanţială, timp in care m-am (stră)mutat în Australia. Am cărat cu mine, ca mai toţi românii emigranţi, valize pline de carţi româneşti. Vroiam să mă înconjor de o mică Românie… literară, pentru a nu fi chiar atât de singur printre străini, pentru a nu uita de unde am plecat, de prieteni, de strămoşi, de limbă, de cultura mea naţională. Cărţile m-au ajutat să suport mai bine dezrădăcinarea şi m-au făcut să îmi reiau meteahna scrisului. Noi, cei aflaţi în afara graniţelor perimetrului naţional am încercat deseori să ne aducem aportul la literatura ţării de unde am plecat, la cultura acesteia. Prima mea lucrare a fost „Însemnele statului român contemporan”. Am simţit atunci că sunt obligat, că trebuie să fac cunoscut conaţionalilor mei aflaţi în străinatate importanţa acestor simboluri. Cu toate că, aici la Antipozi, nu am avut la îndemână prea multe informaţii bibiliografice, lucrarea a fost destul de consistentă şi bine primită de cititori. A fost publicată în cateva reviste româneşti şi mai târziu, graţie internetului, a ajuns să fie cunoscută şi celor din afara Australiei. Prinzând curaj, am început să scriu de toate, abordând diferite genuri precum poezie, jurnalistică, eseu, studii, comentarii, interviuri, critică literară, note de călătorie, povestiri şi literatură pentru copii. Numărul acestor producţii personale a depăşit peste o suta ca număr, fiind tipărite în peste 50 de publicaţii româneşti de pe patru continente.

 

 

 

Pentru a ne perfecţiona „uneltele scrisului” este nevoie de a se ţine seama de mai multe reguli. Să citim cât mai mult, să învăţăm de la alţii – cu precădere de la specialişti ai scrisului -, să comparăm, să analizăm, să ne perfecţionăm stilul şi vocabularul limbii în care ne exprimăm. Aş putea zice că am învăţat mai multă limbă şi literatură română de când sunt în Australia decât am acumulat pe parcursul anilor de şcoală din România. Acolo era o necesitate, aici o fac din plăcere! Scrierea literară presupune un meşteşug al cuvintelor, care se bazează nu numai pe talent, ci şi pe studiu. Şi apoi, imboldul de a mai scrie, de a mai produce literatură, ţi-l dă şi bucuria publicării producţiilor personale, bucuria de a-ţi face cunoscute ideile şi simţămintele şi bucuria creată de aprecierile cititorilor.

 

 

 

Pentru cine scriu? Pentru mine în primul rând! Îmi place să îmi citesc şi recitesc lucrarea, să o admir, să o critic, să o cresc ca pe un copil drag şi abia apoi să o prezint cititorilor mei. Aştept reacţiile acestora… Şi astfel simt că trăiesc, că pot să comunic cu lumea, că pot să fac cunoscut ceea ce simt, ce gândesc, că pot să fac ceva util pentru oameni.           

 

 

 

Cum scriu? Caut să mă supun unor reguli învăţate cu timpul. Caut în ceea ce scriu sa fiu corect, sobru, dar binevoitor – optimist chiar – să am un echilibru în prezentarea faptelor, să mă informez cât mai bine consultând cât mai multe izvoare bibliografice, să nu intru în polemici (nici chiar politice! Sic!), să nu devin monoton, adică să scriu lucrări diferite ca tematică, ca stil şi ca producţie literară. Caut să fiu patriot, dar nu extremist, să promovez limba română, dar să nu marginalizez cultura altor popoare. Doresc să îmi influenţez cititorul în a gândi benefic, prezentându-i lucrări care îl liniştesc, îl bucură şi îl fac cointeresat.

 

 

 

Despre ce scriu? Despre ceea ce cunosc şi ştiu! Cultiv idei şi prezint cititorului fapte care mă framantă şi pe mine, fapte care mă fac să îmi pun întrebări, sau fapte care îmi prezintă un interes deosebit. Dar nu zic că nu am şi hobby-uri, plăceri sau bucurii care aş dori să le exprim în scris. Fiind departe de România, nu mă pot implica întru totul în şabloanele clasice, contemporane, sau la modă, şi nici nu sunt atât de curajos precum Tristan Tzara, sau Florentin Smaradache să-mi inventez propriu-mi curent sau mişcare, precum dadaismul sau paradoxismul. Caut să practic sobrietea şi buna-cuviinţă, dar şi parodia şi ghiduşismul (cum îmi spunea odată George Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească!). Sunt influenţat totuşi de realism, de modernism, dar cel mai bine mă definesc printr-o apartenenţă la mişcarea naivo-optimistă (există oare?), mişcare ai cărei membrii în relaţia cu lumea înconjurătoare încearcă să vădă întotdeauna jumătatea plină a paharului! Iubesc oamenii care scriu, îmi place să îi încurajez să producă literatură şi să îi promovez la publicaţiile cu care colaborez.

 

 

 

GR: 14 iulie 2012

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors