HAIBUN (3) – MIEII ŞI ZĂPADA LOR

Posted by Gabriela Petcu On March - 24 - 2013

GROZA-Gabriela-Gentiana2-wbGabriela Genţiana GROZA

 

S-au dus Babele-

miros de pământ reavăn

sfinţeşte livada

 

În urmă cu doi ani, primăvara, eram la Gurbediu, în Bihor, împreună cu soţul meu, la mormântul părinţilor săi, aflat în cimitirul satului, la marginea unei păşuni. După ce ne-am recules şi am lăsat la căpătâiul lor zambile, ne-am îndreptat spre ieşirea din cimitir. Dinspre şosea, venea o turmă de mioare şi 2 câini ciobăneşti. Un cioban tânăr mâna oile şi mieii, mai cu zor decât te-ai fi aşteptat. În graba  lor, vreo două dintre ele au dat să intre pe poarta cimitirului. Am închis-o de îndată, astfel că animalele şi-au continuat drumul spre stâna din apropiere. După câteva minute a apărut o oaie behăind tare şi alergând singură, după celelalte. Se vedea că doreşte să le prindă din urmă. În strigătul ei, era ceva special. Ne-am lămurit curând despre ce era vorba. Pe câmpul cu iarba abia încolţită am văzut un alt cioban care ţinea în braţe un miel abia fătat. Era rodul  mioarei pe care o prinseseră chinurile facerii pe când era cu suratele ei la păşunat. Mieluşelul încerca să „glăsuiască” şi el, chemând-o pe mamă-sa, dar puterile îi erau  încă slabe. O parte a  mieilor din turma  celor doi ciobani urmau să fie crescuţi spre a fi puşi în vânzare şi sacrificaţi de Sfintele Paşti. Viaţa blândelor fiinţe devine efemeră, precum e  zăpada care le poartă numele. Mi-a revenit în minte imaginea mielului fătat pe câmp, zilele acestea, când din nou se nasc mieii care vor fi sacrificaţi şi a căror existenţă e atât de scurtă. Când credeam că primăvara era la ea acasă, a căzut  peste case şi pomi neaua, în vreme ce în staul, pe paie, oile fată mieluţii.

 

Alb de Mărţişor-

staulul înviorat

de glasuri de miei

 

Brăduţul din curte, care are vârsta lui Teo, s-a împodobit cu steluţe albe. Creştetul fântânii a-ncărunţit dintr-odată, iar ghioceii s-au îmbrăcat în mantie rece. Peisajul e strălucitor, zăpada s-a aşternut peste tot. Splendoarea n-a durat prea mult căci zăpada mieilor e efemeră.Fulgii au fost topiţi de razele calde ale soarelui primăvăratic. Căci e  mare nevoie să crească plantele, să ne bucure cu portul lor şi să ne susţină traiul nostru zilnic, aşa cum a lăsat să fie Bunul Păstor.

——————————-

Haibun – Compoziţie litarară (de origine japoneză) care combină proza cu haiku

 

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca

februarie 2011

ÎN JOCUL PRIMELOR IUBIRI

Posted by Gabriela Petcu On March - 17 - 2013

PRIMELE-IUBIRI-X4wbGabriela Genţiana GROZA       

 

Sfioşi ghiocei-

se-nfiripă din slove

frumos început

 

Locaşul librăriei clujene „Diverta” invită la petrecerea unor clipe speciale când au loc lansările de carte. Pe lângă cei interesaţi de un autor sau altul, sosiţi la eveniment, se apropie de locul ademenitor al noutăţii, şi cei aflaţi în acel moment printre standurile doldora de tomuri.

 

Lansarea începe… doamna Mariana Enache, prietena scriitorilor, desfăşoară pas cu pas intrarea în lume a  noului volum! E un nou născut, un pui de scriere care va fi ridicat pe braţe de condeieri mai vechi. Rostesc aprecieri asupra calităţii povestirilor şi a versurilor din volum, scriitorii Constantin Zărnescu, Ştefan Melancu şi subsemnata, Gabriela Genţiana Groza. Este cartea „Primele iubiri” care cuprinde creaţii ale membrilor cenaclului „Nicolae Labiş” de la Şcoala Generală „Nicolae Titulescu” din Cluj-Napoca.

 

Argumentează ivirea scrierilor elevilor de care se ocupă în cenaclu, poeta Teodora Jurma, care a prefaţat cartea şi doamna profesoară Cecilia Chinde, atente la acurateţea exprimării autorilor în mirabila limbă română.

 

Întâlnirea de suflet, deosebit de emoţionantă, cu copii talentaţi se încheie admirabil în acordurile de chitară strunită cu talent de domnul profesor Dan Leonard şi glasurile angelice  ale fetelor din grupul vocal al şcolii. Cântul lor mângâie inimile ascultătorilor, cărţile se însufleţesc şi vibrează împreună cu ei. Le-am dedicat celor care au creat delicatele clipe, câteva gânduri în versuri.

 

Când primăvara-a anunţat

Că vine neîntârziat,

Mă bucur ca să întâlnesc

Filon de suflet românesc.

 

Elevi şi dascăli îndrăgesc

O slovă scrisă şi-ndrăznesc

Să lase urme de neşters,

În povestire sau în vers.

 

Cu drag cuvintelor le-au dat

Veşmânt frumos, înmiresmat,

Ce mâine fi-vor amintiri

În cartea „Primele iubiri’’.

—————————————

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca

martie 2013              

Mamei mele

Posted by Gabriela Petcu On March - 8 - 2013

GHIOCEI-TINCA-wbGabriela Genţiana GROZA

 

(ACROSTIH DE 8 MARTIE)

 

Tare scumpă, ca o floare

Eşti tu mamă, iubitoare,

Inima mi-o dăruieşti,

Un vis drag îmi împlineşti.

Bunătatea mă-nconjoară,

Eşti frumoasă primăvară,

Să fii zâna din poveşti;

Calde zâmbete primeşti!

 

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca – Tinca, Bihor

8 Martie 2013

HAIKU

Posted by Gabriela Petcu On December - 7 - 2012

Gabriela Genţiana Groza, o doamnă rafinată şi afabilă, scrie cu mult talent atât poezie cât şi proză, epigramă şi haiku.

Născută la Vadu Săpat în judeţul Prahova la data de 14 septembrie 1942, Gabriela Genţiana Groza îşi aminteşte cu multă plăcere de perioada copilăriei. Tatăl său, preotul Nicolae Martinescu, s-a născut la Constanţa şi acest fapt, au făcut ca vacanţele Gabrielei să fie cele mai frumoase momente petrecute la malul mării. Mai târziu, a devenit bihoreancă prin căsătoria cu domnul Groza, originar din Gurbediu. A activat ca profesoară de biologie, la Cluj, până în anul 2000 când a ieşit la pensie. Acum, are o bogată activitate alături de elevii care sub îndrumarea dânsei, studiază în cadrul Cenaclului Literar, încearcând să creeze cele mai frumoase pagini de poezie ori proză.

A fost premiată pentru epigramă şi haiku în ţară. În anul 2000 a luat Premiul al II-lea la Concursul Internaţional „Kusamakura” de haiku din Japonia. A publicat 15 volume de poezie, proză, epigramă şi haiku. Scrierile sale, sunt cuprinse în numeroase antologii.

Gabriela Genţiana Groza, prin toate aceste creaţii, ne transmite un mesaj sublim, acela că un gând frumos şi un cuvânt bun, îl putem aşeza fie sub formă de vers, fie sub formă de proză sau mai nou, prin sofisticatul haiku.

 

HAIKU

 

(I)

Zbor de pescăruşi-

în amurg pe faleză

nici urme de paşi

 

Cules de gutui-

primul an fără mama

plecată de-aici

Lungi şiruri de ciori

tăind cale prin burniţă

zboară niciunde

 

Leandrul bunicii-

lumina fulgerului

foarte aproape

 

După furtună

printre crinii în floare

singur motanul

Miez de Cireşar-

pe turla bisericii

poposind îngeri

 

Cântec de greier

captiv într-o lacrimă-

taina unei nopţi

 

(II)

 

O crizantemă

în cerdacul verii

vesteşte toamna

 

Bruma toamnei pictează

pe ram de migdal

soare auriu

 

Parfum de gutui-

pe drum alaiul

cu mirii în frunte

 

Păianjeni târzii

ţes vălul toamnei

în bolta de viţă

 

Ciorchini de struguri

zemuiesc printre frunze-

vrăjile toamnei

 

Marea Nordului-

creasta valului

răsturnată-n adâncuri

 

Fire de iarbă

în furca ţăranului-

îndată şi toamna

 

(III)

 

Nucile căzând

lângă casa bunicii-

lilieci în zigzag

 

Ceaţa ascunde

frunzişul molizilor-

câte suspine!

 

Chenare de fum-

vitralii de toamnă

sub paşii ariciului

 

Clopotul mânăstirii

alungă pe deal

urme de ceaţă

 

Ploaie căzută

pe gutui uitate

între frunze târzii

 

Uşa întredeschisă-

toamna rupând

pânza de păianjen

 

În porumbiştea uscată

ici-acolo câte-un bostan-

deasupra e ceaţa

 

(IV)

 

Ameţit de răşină

fluturele visează—

vârtej de polen

 

Murmurul sevei în măr—

imnul naturii

cântat în Prier

 

Cercuri pe apă—

dansează gâzele

în pădurea de alge

 

Pe zidul vechi al casei

fluture galben—

o licărire

 

Nimeni pe bancă în parc—

din pământ iese

cărăbuşul de mai

 

Bastonul bătrânului

lângă perete—

se-aprind licurici

 

Stropit de rouă—

busuiocul atinge

sânul fecioarei

 

(V)

 

S-au dus Babele-

miros de pământ reavăn

sfinţeşte livada

 

Pe geamul vagonului

lucesc picături-

zâmbet de prunc

 

Chitara şi flautul

îngemănate

cheamă berzele

 

Petale scuturate

lângă clepsidră-

clipiri de stele

 

O lăcrimioară

pe masa cabanei-

începutul uitării

 

Fântâna Naiadelor-

florile teiului

atinse de vânt

 

Azi la ospăţ

Mona Lisa e tristă-

lipsesc ghiocei

 

Carte  închisă-

lângă nucul desfrunzit

speranţele sale

 

Raze la apus

pătrunzând printre gene-

purificare

 

Rătăcind în curcubeu

floarea de castan

tot mai uşoară

 

Cântă o mierlă-

caprifoi înmiresmând

casa natală

 

Copacul singuratic

în miez de toamnă în vis-

căldura casei

 

Miei rătăciţi de turmă-

versuri de haiku

ivite în zori

Rugă de seară-

lângă uşa templului

gutui japonez

 

O crizantemă

în cerdacul verii

anunţând bruma

————————————–

 

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca

decembrie 2012          

LECŢIA DE HAIKU

Posted by Gabriela Petcu On November - 28 - 2012

 

 

 

Genţiana GROZA prezintă:

 

CENACLU „POESIS” LA COLEGIUL NAŢIONAL „GEORGE COŞBUC”

 

(LECŢIA DE HAIKU)

 

 

Paul ALDEA

lumina lunii

reflectându-se-n apă-

priviri de copil

 

the moonlight

reflecting by  water-                                                 

looks of a child

 

 

Roxana BOTA 

 

chiciură-n arbori

pe străzi liniştite-

Someşul curgând

 

hoar frost on trees 

in the calm streets-

Someş is running

 

Maria CIORBA 

 

ţigle ruginii-

vrabie rătăcită-n

amiaza târzie

 

rusty tiles-     

a wild sparrow                                            

in the late noon

 

 

Ioana DAVID

  

vântul fioros

alungând orice fiinţă-

drum înceţoşat

 

the terrible wind

driving away any existence-                                            

road with the fog

 

 

Greta DĂDĂLĂU   

 

noapte de iarnă-

promoroaca sclipeşte

sub un felinar

 

winter night-

white frost is twinkling   

under a  street lamp

 

 

Cristina GROZA

 

cer înstelat-

pe apa curgătoare

frunze arămii

 

starry sky-

on the running water

 copper coloured leafes

 

 

Andreas MĂRGINEAN

 

pădure deasă-

bufniţa jucându-se

cu un şoricel

 

bushy wood-                                   

the owl is playing

with a little mouse

 

 

Aida MIRON

 

zeci de vrăbii-

soarele topind gheaţa

de la ferestre

 

tens of sparrows-

the sun is thawing ice

at the windows

 

 

Patricia NĂSĂUDEAN

 

picuri de rouă-

omizile pe copaci

amestec de umbre

 

drops of dew-

caterpillars on the trees

as mixture of shadows

 

 

Ştefania NECHITA 

 

noapte de iarnă-

pe aleea îngustă

pătură de nea

 

winter night-

on the narrow alley

a layer of snow

 

 

Paula NISTOR

 

fulgii jucăuşi

dispar cu tot cu iarnă-

vor veni -napoi?

 

sprightly flakes

disappearing together the winter-

are they coming again?

 

 

Petra DANCS 

 

livada de meri-

pe ramuri cu chiciură

razele calde

 

orchard of apple trees-

on brances with hoar frost

warm sunrays

 

 

Maria Petra ROTARIU

 

iepure sărind

la marginea pădurii-

brazii plini de nea

 

jumping hare

at the end of the wood-

fir trees full of snow

 

 

Ana Romana MORAR-SĂLĂJAN

 

bradul strălucind-

miros de scorţişoară

în casa bunicii

 

shining fir tree-

scent of cinnamon

grandmother’s indoors

 

 

Robert SCHNEIDER

 

noapte magică-

bradul împodobit

şi multă nea

 

magic night-

adorn fir tree

and much snow

————————————————————-

Poeme selectate de Gabriela Genţiana Groza

HAIKU CENACLUL „POESIS”

Traducere Gabriela Genţiana Groza

Cluj-Napoca

toamnă, 2012

Pelerini români pe Pământul Făgăduinţei

Posted by Gabriela Petcu On November - 26 - 2012

 

Gabriela Gențiana Groza

 

Demult am dorit să străbat locurile unde s-a născut Iisus, a crescut, a făcut minuni, a pătimit, s-a îngropat, a înviat şi  s-a urcat la ceruri. Clipa fericită a sosit în viaţa mea  acum, în amurgul vieţii. Am fost cu atât mai mulţumită cu cât am plecat cu soţul meu cu care sunt împreună de 48 de ani. Slăvit să fie Domnul că ne-a ocrotit până în acest ceas, ca să ne bucurăm în acelaşi timp  de momente deosebit de emoţionante! Căci ce este mai înălţător decât să te afli într-un grup de 41 de pelerini din Cluj-Napoca,  Dej, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, Turda, Bucureşti, Tecuci şi Buzău, un grup aparent heterogen dar alcătuit din oameni educaţi, trăitori ai fenomenului religios, cum rar am putut să văd, o comunitate alcătuită ad-hoc, cu un singur gând, înălţarea sufletească  în cadrul pelerinajului în perioada 12-18 noiembrie 2012, în Ţara Sfântă.

La plecare cu autocarul din faţa Mitropoliei am avut privilegiul să ne binecuvânteze Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului. Părintele Ioan Buftea de la biserica Sfântul Nectarie din Dej a condus pe tot parcursul pelerinajului grupul nostru, dovedindu-se un preot cu mult har şi cu deosebită disponibilitate sufletească.Alături de noi au fost şi părintele  Tocheş Marian, cumnatul dânsului  şi Cristian, absolvent al Facultăţii de Teologie.Pe tot traseul străbătut cu autocarul,  şi mai apoi la toate obiectivele vizitate preoţii au făcut rugăciuni împreună cu noi, fiind parcă  enoriaşii aceleiaşi biserici plecaţi la Locurile Sfinte.Doamnele preotese s-au apropiat cu multă dragoste şi înţelegere de noi.

Iată câteva dintre momentele pelerinajului nostru.

Am plecat cu avionul din Bucureşti şi am sosit pe aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv. Ne-am deplasat pe coasta Mării Mediterane la splendidul oraş-port Haifa, al treilea ca mărime din Israel, la poalele Muntelui Carmel. Aici am vizitat Mânăstirea Steaua Mării (Stela Maris) care are altarul deasupra peşterii Sfântului Ilie Tesviteanul. Am admirat grădinile pe terase suspendate şi Templul Cultului Baha’i aflat în patrimoniul Unesco. A urmat deplasarea noastră spre localitatea Tiberias. Am plecat apoi la Cana Galileii unde am intrat în biserica în care a avut loc prima minune săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos, transformarea apei în vin. Traseul a cuprins în continuare localitatea Nazaret unde am intrat în biserica catolică Buna Vestire, cea mai mare clădire de cult din Orientul apropiat. Am vizitat Biserica ortodoxă Sfântul Arhanghel Gavriil. La Ierusalim era aşteptat  să vină Patriarhul Moscovei. În contextul situaţiei dificile din Orientul Mijlociu, vizita Preafericitului Kirill, Patriarhul Moscovei, la Ierusalim, are menirea să întărească relaţiile dintre ortodocşii ruşi şi cei din Patriarhia Ţării Sfinte. Ne-am aflat apoi pe Muntele Tabor unde am vizitat biserica ortodoxă ridicată pe locul unde s-a petrecut minunea Schimbării la faţă a lui Iisus care  îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. ”Şi a strălucit faţa lui ca Soarele, iar veşmintele s-au făcut albe ca zăpada”(Matei, 17,2). Cu emoţie firească, am fost pe Muntele Fericirilor, apoi am intrat în biserica Tabgha unde Hristos a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor. Pelerinii români au vizitat în continuare ”Cetatea  Domnului”, localitatea Capernaum, acolo unde Iisus a predicat. Ne-am deplasat apoi cu o copie a ”bărcii lui Iisus” pe Marea Galileii unde am întâlnit un comandant care ne-a făcut să ne simţim mândrii că suntem români, arborând drapelul ţării noastre în timp ce noi intonam imnul românesc.

Starea de exaltare sufletească s-a accentuat odată cu deplasarea pelerinilor la Bethleem unde ne-am recules cu pioşenie în biserica ortodoxă în care se află cripta unde s-a născut Domnul. Am vizitat de asemenea biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina şi Grota Laptelui, locul unde Fecioara Maria l-a alăptat pe pruncul Iisus. Am continuat drumul în deşert cu minibuze arabe până la mânăstirea Sfântul Sava şi mânăstirea Sfântul Teodosie, apoi am fost la Zidul Plângerii, locul din Ierusalim care e cel mai iubit de evreii din întreaga lume. Este la intersecţia a două mari culturi şi credinţe:cea evreiască şi cea musulmană. Zidul reprezintă ce a mai rămas din templul lui Solomon. Tradiţia este ca evreii să vină aici şi să deplângă starea Ierusalimului şi dărâmarea Templului Sfânt.

Pe tot parcursul zilelor de pelerinaj am beneficiat de explicaţiile furnizate de George şi Gabriela, doi ghizi  care au trăit cândva în România. Întâlnirea a fost benefică de ambele părţi, bucurându-ne deopotrivă, ei şi noi, de a ne fi aflat împreună pentru o săptămână. De o probitate profesională deosebită, cu o disponibilitate ieşită din comun, cei doi au rămas în amintirea pelerinilor. În situaţii dificile ca aceea a unei urgenţe medicale, George şi Gabi, ca şi Nicoleta, cadru medical dintre pelerini, şi-au afirmat calităţi pe  care le au  numai oamenii cu suflet nobil. Alături de neobositul preot Ionuţ, am reuşit astfel să trecem şi urgenţa medicală care putea avea urmări grave, având în vedere că eram în loc străin, în clipe de confruntări între palestinieni şi evrei, despre care aveam să aflăm  mai multe la întoarcerea în ţară.

În traseul nostru am urcat pe Muntele Măslinilor de unde ni s-a desfăşurat în faţa ochilor panorama Ierusalimului şi a Sfintei Cetăţi. Am vizitat mânăstirea rusă Eleon, biserica Pater Noster(Tatăl nostru), Biserica Dominus Flevit(Domnul a plâns), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Biserica Mormântului Maicii Domnului şi Peştera Ghetsimani. Am intrat apoi în Cetatea Sfântă prin Poarta Sfântului Ştefan. Cu multă evlavie, pelerinii români au parcurs pe jos Via Dolorosa cu cele 14 staţii în care s-a oprit Domnul până la Sfântul Mormânt. Am urcat pe Golgota, ne-am închinat la Piatra Ungerii şi am vizitat paraclisele sfinte. Am vizitat Muntele Sionului, Biserica Adormirii Maicii domnului, Foişorul-Cina cea de Taină şi Mormântul marelui rege David.În zilele de pelerinaj am vizitat Ein Karem-patria Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut de o femeie. Am intrat în Biserica Sfântul Ioan şi am văzut Fântâna Fecioarei Maria. Am continuat drumul deplasându-ne la Tel Aviv, Jaffa, am vizitat Biserica Sfântul Mihail şi Biserica catolică Sfântul Petru. A  fost apoi un moment deosebit la care au participat câţiva dintre pelerini, la ora 23,30, la Sfânta Liturghie de la miezul nopţii la Sfântul Mormânt, unde s-au cuminecat.

În periplul nostru am intrat în oraşul Ierihon, am văzut Dudul lui Zacheu, Biserica şi Căminul românesc de la Ierihon şi pustia Quarantaniei. Am coborât la Iordan. Am intrat în apa râului în care s-a botezat Iisus. Am vizitat Mânăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan. Cu maşini de teren arabe am mers la Hozeva şi am vizitat Mânăstirea cu moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul de la Neamţ. Am trecut pe lângă Qumran, apoi la Marea Moartă în apa sărată a  căreia am făcut baie.

Am vizitat şi mormântul Sfântului Gheorghe şi ne-am deplasat apoi în program liber în Cetatea Sfântă. Mi-a rămas întipărită în minte figura luminoasă a părintelui Gherasim de la Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, care ne-a cucerit prin felul original de a ne prezenta locurile unde păstoreşte şi  are o misiune importantă în contact cu pelerinii dar şi cu românii aflaţi în Ţara Sfântă.

În zilele de pelerinaj am simţit Mâna Sfântă a Domnului Iisus Hristos deasupra capetelor noastre. Prin mila lui am sosit acasă mai luminoşi  şi îmbogăţiţi sufleteşte, pregătiţi să străbatem mai lesne drumul de loc uşor al vieţii fiecăruia dintre noi.

Gabriela Genţiana Groza

Taina scrisului: Înscris în gene – Gențiana Groza

Posted by Gabriela Petcu On July - 25 - 2012

Citeam cu nesaţ literatura potrivită vârstei mele de copil, eram fascinată de povestiri, recitam cu plăcere poezii şi, de ce să nu recunosc, mă depărtam uşurel de disciplinele ştiinţifice. Tatăl meu, preotul poet Nicolae Martinescu era mulţumit, având o moştenitoare a talentului său literar. Eu am fost singura dintre cei cinci copii ai săi înclinată spre literatură. Mama, care mi-a fost învăţătoare, spera să mă preocup şi de matematică, ştiinţe ale naturii, ştiind că voi avea nevoie să mă descurc mai apoi la examene. Aşa că, de voie, de nevoie, am învăţat bine şi la materiile care mă atrăgeau mai puţin. Îmi plăcea să o ascult pe buna mea învăţătoare, fermă de altfel, nu puteam să o dezamăgesc. Cum îmi amintea uneori: „tu să fii un exemplu!”. Şi eu aşa voiam să fiu şi chiar să devin ca ea dăscăliţă.  
 
Încă din anii de gimnaziu compuneam poezii. Le ofeream colegelor mele, pe câte o foiţă de hârtie, câte o dedicaţie, de care mi-au amintit ele mai târziu, la întâlnirile noastre ocazionale. Formarea mea pentru scris s-a petrecut însă în anii de liceu. Am avut dascăli buni de limba română şi literatura română. Cel care m-a impulsionat cel mai mult a fost dirigintele meu Constantin Enciu, el însuşi autor de articole în reviste şi eseist. La Liceul „Mihai Viteazul” din Ploieşti publicam poezii la gazeta de perete intitulată „Lamura”. Am participat la concursurile despre viaţa şi opera lui Mihail Eminescu şi Ion Luca Caragiale, la care m-am remarcat situîndu-mă pe locurile fruntaşe. Am reprezentat bine Liceul nostru la concursul „Drumeţii veseli” cu tema: „Puşkin în literatură şi muzică”, transmis la radio. Eram stimulată să compun şi mi se recunoştea talentul. Mai dificil a fost când la unul dintre concursurile de creaţie literară pe oraş am fost trecută pe locul al doilea deşi lucrarea mea a ieşit în evidenţă ca fiind de departe cea mai bună şi mai ales, originală. A doua zi după corectarea lucrării m-a oprit pe stradă una dintre profesoarele de română din Liceu care fusese în comisia de corectare. „Să ştii, Gabriela că lucrarea ta a fost cea mai bună. Am fost însă obligaţi să te trecem pe locul al doilea, cred că ştii pentru ce, eşti fiică de preot!”. Trebuie să arăt că acestea se petreceau înainte de 1960. Pentru moment nu am dat mare importanţă, doar premiul al doilea, la aşa o concurenţă, era ceva!  
 
În clasa a X-a, la cercul profesorilor de limba latină care s-a ţinut la noi la Liceu, am recitat o poezie scrisă de mine, o odă închinată lui Publius Ovidius Naso, poetul exilat la Pontul Euxin. Eram de-a dreptul îndrăgostită de opera ovidiană. Scandam transpusă, nostalgicele versuri care zugrăveau durerea despărţirii de frumoasa lui Romă, surghiunit pentru „carmen et eror”, poezia şi o altă greşeală; „Cum subit illius tristissima noctis imago/ quae mihi supremum tempus in Urbe fuit … ”, îşi deplângea soarta, amintindu-şi de ultima sa noapte petrecută în oraşul lui scump. Scrisă din suflet, oda mea „Ad tuam statuam” a plăcut profesorilor de latină şi a fost publicată într-o revistă din Bucureşti.  
 
Tot din liceu îmi amintesc o mică întâmplare care a avut ecou asupra mea ca viitor condeier. La un control mai amănunţit al stării noastre de sănătate, ne-a examinat un medic, căruia i s-a spus că sunt poetă. M-a întrebat ce scriu şi dacă am citit poezii scrise de Octavian Goga. Nu auzisem de poet, spre dezamăgirea lui, pe care şi-a manifestat-o, fără să mă menajeze. Mi-a cerut să compun pe loc câteva versuri. Am scris o strofă, mi-a urat să am inspiraţie dar mi-a recomandat să citesc şi opera „poetului pătimirii noastre”. Am înţeles atunci că scrisul nu-i o jucărie şi m-a făcut responsabilă pentru ce avea să urmeze în privinţa statutului meu de „mare poetă”. M-am înscris la Cenaclul literar de la Palatul Culturii din Ploieşti. Eram singura elevă printre profesori şi medici cu talent literar care se întruneau periodic şi se evaluau reciproc. Aflaţi într-o „congregaţie” specială, aproape că mă intimidau. A fost însă pentru mine o reală experienţă. M-au ţinut lângă ei şi mi-au mângâiat micile mele aripioare de poet dar care mă făceau să simt că pot să scriu în continuare.  
 
Partea următoare a existenţei mele de după Bacalaureat nu mai are vreo legătură cu scrisul. Au fost câţiva ani nebuloşi. Deşi absolvisem cu medie mare care mă plasa printre primii elevi din clasă, odată ieşită din Liceul care mă apreciase pentru talentul literar uşile pentru studiul universitar mi-erau zăvorâte; mie şi altora ca mine, cu „origine nesănătoasă”. Am dat examen prima dată la facultatea de Filologie secţia română –engleză. Nu am intrat. Dosarul meu era pus cumva deoparte. Mi se spunea că am luat medie mare, mai ales la disciplinele umaniste dar deocamdată nu e loc. Am încercat timp de doi ani la diverse alte facultăţi, fără succes. La şcoli postliceale, zadarnic! Am fost doi ani la Preventoriul postcură TBC din localitatea Măneşti, judeţul Prahova, profesoară suplinitoare. Predam elevilor veniţi acolo pentru întremare, discipline umaniste. Copiii erau cazaţi în castelul boierului Calimachi, aflat în mijlocul unui frumos parc dendrologic de care mi-amintesc şi acum. Iubeam elevii care se ataşau de noi, educatorii de ocazie, care ţineam locul părinţilor aflaţi în toate colţurile ţării.  
 
În 1962 am intrat în fine la Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole. Şi astfel, m-am depărtat fără să vreau de profesiunea care simţeam că mă prinde şi o aveam înscrisă în gene. Mă întâlnea uneori câte un fost profesor sau coleg care mă întrebau: „Tu mai scrii?” Parcă era vorba de altcineva … nu de mine! Profesiunea pe care aveam să o slujesc ca o adevărată vestală, mi-a procurat cele mai interesante momente din viaţă. Mi-am completat studiile la Facultatea de Biologie, mi-am luat cu succes gradele didactice. Am format generaţii de elevi, mi-a plăcut enorm ce am făcut. Am avut succes la Olimpiada Naţională, am instruit elevii pentru acordarea de prim ajutor, alături de medici şi asistente, fiind recompensată cu medalii de bronz, argint şi aur, de-a lungul întregii mele cariere. Cum era să mă mai gândesc la o altă profesie?  
 
Şi totuşi … dorul de a scrie a sosit pe neaşteptate, după 1990,când le dedicam elevilor câte o epigramă, aşa ca la Faza Naţională a Sanitarilor Pricepuţi de la Poiana Pinului, Buzău când una dintre elevele din echipajul Liceului „G. Coşbuc” care reprezenta judeţul Cluj a anunţat că: „Ne va recita doamna Groza, epigramista noastră…”. Sau după episodul petrecut la Magazinul din cartierul clujean unde locuiam când mi-am auzit recitate clar şi tare versurile mele dedicate adolescenţilor de către un fost elev, care şi-a făcut astfel cunoscută bucuria de a ne reîntâlni … Şi după câte alte surprize trăite de mine alături de cei cărora îi surprindeam scriind poezii ocazionale!  
 
Am început într-un cuvânt să compun spontan, la chemarea unui impuls izvorând din suflet, din dorinţa mea de a-i face pe colegi şi pe elevi să treacă mai uşor amărăciunile acelor zile de după 1989. Nu exagerez dacă spun că am simţit o transformare anume, ceva care-mi dădea un suflu nou pe care nu îl simţisem până atunci. Scriam cu uşurinţă, ba am început să şi public, mai ales epigramă, în revistele locale. În 1994 am publicat primul meu volum de versuri „Pe punte … peste punţi” sub pseudonimul „Genţiana”. Am fost plăcut surprinsă de interesul pe care l-am stârnit în rândul colegilor profesori dar şi al elevilor, de mulţimea celor care veneau la lansarea cărţilor mele. Rolul soţului meu şi al fiilor mei a fost de asemenea hotărâtor în evoluţia mea ca scritoare; m-au înţeles şi m-au sprijinit cu înţelegere. Pot spune acum, după mulţi ani, că am avut de partea mea norocul de a fi în preajma unor oameni deosebiţi care m-au determinat să-mi şlefuiesc condeiul. A urmat publicarea celor peste 17 volume de poezie, proză scurtă, haiku şi epigramă. Apoi ceva premii, dintre care cel din Japonia, premiul al doilea „Kusamakura” pentru haiku, îl consider mai important. Cum, oare, aş fi evoluat dacă reuşeam să intru la Filologie? Nu ştiu, şi cred că tot ce mi s-a întâmplat a fost în favoarea mea. Chiar şi umilinţele la care am fost supusă la un moment dat m-au impulsionat, fiindcă îmi place să scriu.  
 
Sunt profund recunoscătoare colegilor de breaslă din Uniunea Scriitorilor, filiala Cluj a cărei membră sunt. Am beneficiat de apropierea scriitoarei Irina Petraş, eminentă personalitate în literatură, căreia îi sunt deasemenea profund recunoscătoare. Sunt convinsă acum că, deşi talentul e înscris în unele gene din configuraţia ADN, fără influienţa mediului, fără strădanie şi seriozitate n-aş fi reuşit să las o urmă în constelaţia condeierilor.  
 
Genţiana GROZA  
Cluj-Napoca  
23 iulie 2012  

“Mă dor ecouri dacă strigi” – Gabriela Genţiana Groza

Posted by Gabriela Petcu On June - 14 - 2011

PE SOMEŞ GÂNDURI CÂND SE DUC…

 

Aş vrea ca zorile să-mi spună

De ce în nopţile cu lună

Cu diamante-nconjurată

Simt inima învăpăiată?

Când clipele, grăbit, se duc

De ce plâng florile  de nuc,

Haloul lunii când s-a stins

Şi piere parcă într-adins?

Pe Someş gânduri când se duc…

 

E  ca şi cum nu m-am născut,

Şi n-am prezent şi nici trecut,

Am fost pe-aici sau poate nu

 Şi poate nu ştii nici chiar tu.

Aş vrea ca mugurii să-mi zică

De ce speranţa mi-e mai mică

În nopţile când frigul strânge

Iar luna tace, nucul plânge…

Pe apă gânduri când se duc…

                                                               

Şi dacă vin dureri apoi

Iar vântul şuieră prin ploi,

De unde-n coapse-mi vin puteri

Ca-n uimitoare primăveri?

 

………………………………..

 

Dar poate că-i mai potrivit

Să nu ştiu nici chiar la zenit

Ce  sfinte taine-au fost şi-or fi,

Cât nucul mândru va-nflori

Şi undele m-or amăgi…

 

SPERANŢA CODRULUI

 

Crescut până mai ieri în soare,

Lumina corpul îmi hrănea,

Împrăştiam în jur vigoare,

Ozonul ceaţa o gonea.

Dar am intrat acum în umbră

Şi larve pieptul îmi golesc,

M-aşteaptă înfruntare sumbră,

Uitate, frunzele pălesc.

 

 

Ce strâns mi-e sânu-n iederi multe,

Cum lacome din sevă trag!

Îmi chem ciocănitori s-asculte

Să-mi lecuiască trupul slab.

Răceala firii mă-nconjoară,

În barbă-mi se-nmulţesc ferigi

Aud toporul cum doboară,

Mă dor ecouri dacă strigi…

 

Închipuiesc faţa-n oglindă:

Sunt eu, sunt codrul cel slăvit?

Chiar el coroana să-mi aprindă,

El, omul? Crud nesăbuit!

În plâns, doar lacrimi de răşină

Al codrului neputincios

Îi scutur ramuri fără vină;

Mărgăritare curg pe jos…

 

Aşa mă vor afla nepoţii,

Cu ramul mândru agăţat

Precum o gâză-n plasa sorţii,

Din falnic, iată-mă plecat!…

Las pruncilor s-adune darul

Luminii strânse peste zi

Cândva, le-o povesti stejarul,

De gloria-mi le-o aminti,

 

Cum graţioasele narcise

Au mângâiat copilării,

De clopoţei petale-atinse

Nălţau un lied înspre tării;

Cum se înfiripa idilă

În străluciri trandafirii,

Cu verde pur de clorofilă

Şi genţiene azurii.

 

DOAR ÎN AMURG

 

Când amurgul pământesc

Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc

Împreună în eter

Poartă stelele pe cer,

Anii Soarelui se scurg

Şi-n amurg, doar în amurg,

Îşi deschide pentru noi

Ochii umeziţi de ploi.

 

În amurg, doar în amurg,

Raze rubinii îi curg

Peste trupul lui frumos,

Cu lumină, maiestuos.

Iar când Soarele se duce

În iatacu-i să se culce,

Rugă către Ziditor

Murmură încetişor:

 

Spiritele fie treze

Astrele să le vegheze

–Rugăciune din Psaltire—

Pace pentr-ntreaga fire.

În amurg, doar în amurg,

Când pe rând clipele curg,

Chipul Lunii luminat

Lumilor e închinat.

 

O hlamidă îngerească

Poartă strai bolta cerească

Când e Soarele-n amurg

Însetat de Demiurg.

CHEMAREA ÎN PARADIS

Posted by Gabriela Petcu On June - 13 - 2011

 

Iustinian Gr. Zegreanu este unul dintre „poeţii, toţi poeţii  care alcătuiesc un popor… care traduc fiecare altfel, limba inimii” (Lucian Blaga).

Poet, scriitor, preşedinte al cenaclului Cadrelor Medicale „Iuliu Haţieganu”  Cluj –Napoca, membru al Ligii Scriitorilor Cluj-Napoca, medic specialist neurolog  a publicat cinci volume de poezie şi un volum de proză dar şi volume de specialitate.

Coordonează antologii de cenaclu şi a fost premiat pentru poezie şi epigramă.

 E un  „creator de cuvinte”, pe care  „le adună în solfegii”, aşa cum el însuşi afirmă.

Recentul său volum CHEMAREA ÎN PARADIS apărut la editura Napoca Star cuprinde poeme personale traduse în franceză, engleză şi germană. Reflecţia filozofică, intelectualismul, lupta necontenită cu viaţa, iubirea, creaţia sunt teme tratate într-o tonalitate gravă. În poemul Tristeţea mea  „Păsări albe se risipesc în ceaţă/Se-ntoarce amintirea, târzie pocăinţă,/ E singurul lucru ce mă ţine în viaţă/ Chemarea în paradis rămâne o dorinţă”. Trecerea inexorabilă a timpului „sfarmă totul pe îndelete” ,,doar sufletul refugiat în rugăciune…nu poate să-l omoare”. Poetul „împovărat de tăceri” ,,simte cuvintele nerostite ca pe un jug”  compune versuri de o sensibilitate deosebită. ,,Caută, Doamne, cu îndurare/ Spre neliniştea ce îmi frământă fiinţa/ Ai cu mine răbdare /Luminează-mi a mea conştiinţă”(poezia Caută, Doamne).

Frumuseţea versului izvorăşte de altfel din profesiunea de credinţă a autorului, din disponibilitatea pe care o manifestă faţă de semeni şi din asumarea locului şi rolului în Cetate, deoarece simte că e menit să aline suferinţele psihicului omenesc atât de încercat în zilele noastre şi, în acelaşi timp, să  panseze cu stihurile sale rănile sufleteşti.

Gabriela Genţiana Groza

ADUCEŢI COPIII…

Posted by Gabriela Petcu On December - 30 - 2010

Gabriela Genţiana Groza

decembrie 2010

 

 Clădirea bisericii cu hramul ,,Înălţarea Sfintei Cruci’’ din cartierul Plopilor Noi, ClujNapoca, adună clipă cu clipă din zestrea orologiului pământesc şi a celui ceresc. Aripa divină îi atinge zidurile când clopotele bat în zi de sărbătoare şi cheamă credincioşii care împreună cu părintele înalţă rugăciune spre Ceruri.

Străbat cu privirea pictura înfăţişând scene biblice frumos ilustrate. Mă opresc asupra uneia sau a alteia dintre imagini. Pictura în stil bizantin, realizată cu sufletul de către meşteri cu har, îndeamnă la pietate. Privesc chipurile din vitralii: Sf.voievod Constantin Brâncoveanu, Sf. voievod Neagoe Basarab şi Sf.arhiereu Antim Ivireanul. Fiecare dintre ei reprezintă o personalitate care a înrâurit viaţa semenilor săi la vremea când vieţuiau pe pământ, lăsând o urmă de neşters. Ei sunt dintre acei buni români care au primit esenţe divine picurate de Dumnezeu pe pământ întru creionarea profilului neamului românesc. S-au zdruncinat de repetate ori zăgazurile convieţuirii românilor cu alte neamuri. De fiecare dată s-a aflat forţa necesară pentru a trece peste vitregiile timpului. A izvorât din fibra sănătoasă a neamului în mijlocul căruia era vreunul din sfinţii noştri care ne privesc din vitralii în clipele de rugăciune, sub ascultarea neobositului preot paroh Iulian Benche, ctitorul locaşului impunător de închinăciune. Dăruit cu toată fiinţa misiunii sale deosebite la vreme de restrişte, părintele paroh nu precupeţeşte niciun efort întru slujirea enoriaşilor săi, îndemnându-i la trăire curată, în ascultare de cele sfinte lăsate nouă prin grija apostolilor lui Iisus. Învăţături de seamă aflăm în predicile slujitorului Domnului.

Aşa cum e scris şi în cartea ,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” :,,De aceea vă învăţ, fraţii mei, să cereţi de la Dumnezeu minte curată, ca să puteţi împlini toate voile lui Pregătindu-şi fiul să fie un domn drept îl sfătuia astfel:,,Aşa şi pe tine te-a ales Dumnezeu, să le fii lor stăpân şi păstor bun, ca să paşti turma lui Hristos fără părtinire. De aceea şi tu, dacă eşti vrednic, încă rânduieşte-ţi turma, ca să nu fie unii prea graşi, iar alţii să moară de foame, ci să măsori tuturor la fel, fiecăruia după lucrul său şi fiecăruia după cum îi este slujba, aşa să-ţi fie şi dulceaţa.’’

În biserica din Plopilor Noi, ieşirea părintelui cu Sfintele Daruri este un moment înălţător. El este înconjurat de un ,,sobor de copii’’ îmbrăcaţi în odăjdii, cu lumânări aprinse, pătrunşi de împortanţa momentului. Aşa cum în urmă cu 2000 de ani Mântuitorul spunea: ,,Lăsaţi copiii să vină la mine’’ azi preotul îi îndeamnă pe enoriaşi să îşi aducă fiii şi nepoţii la biserică şi să guste împreună clipe de întărire a sufletului prin credinţă. Emoţionant moment mai ales când în faţa altarului,pruncii aflaţi în braţele mamelor sau abia ridicaţi de-o şchioapă primesc din Sfântul Potir Trupul şi Sângele Domnului.

În aşteptarea minunatei zi a Sărbătorii Naşterii Domnului biserica răsună de colinde strămoşeşti cântate de corişti împreună cu enoriaşii. Corul Municipalităţii Bistriţa condus de un preot a lăsat ecouri adânci în urma interpretării cu multă dăruire a colindelor, în incinta primitoare a Locaşului Sfânt.

Preot şi mireni se adună în fiecare an în jurul bradului împodobit şi se bucură împreună de cântecele interpretate cu emoţie de copii şi adulţi.

Biserica cu hramul ce aminteşte de momentul înălţării celui mai important simbol al creştinilor, Sfânta Cruce, e locul unde rănile sufleteşti se pansează cu multă rugăciune dar şi cu acţiuni care ne fac să cunoaştem scrieri ale semenilor noştri,

aici având loc şi prezentări de cărţi ale unor scriitori.

La sfârşitul slujbei, când ne îndreptăm spre ieşire putem vedea o pictură murală care-l înfăţişează pe ÎPS Bartolomeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului cel care în Pastorala de Crăciun spunea:,,Zadarnic curăţăm pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte’’ Şi, ca o mare responsabilitate pentru educarea urmaşilor noştri, în aceiaşi predică ne îndeamnă cu înţelepciune:,,Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii. E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.’’

Aduceţi copiii la biserică…

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors