La Naşterea Pruncului Iisus

Posted by Gabriela Petcu On December - 25 - 2015

gabriela groza

Gabriela Genţiana Groza

 

** Zi Sfântă de-Ajun –
la Fecioara Maria
heruvimi şi serafimi

 

** Pruncul Iisus –
minunea Naşterii
în zi de Crăciun

 

** Clipă divină
Puiul surâde în somn
vegheat de Măicuţa

 

 

** Alai de îngeri –
purtând pe aripi odoare
la naşterea Lui

 

** Colindătorii
dăruind cu drag
fiori de bucurie

 

 

 

 

HAIKU PRINTRE PETALE

Posted by Gabriela Petcu On April - 13 - 2015

DSC02600Gabriela Gențiana  Groza

 

Compuse în mediul naturii generoase din România, așa cum e acum , primăvara la noi.

 

*Atingere-n taină

de roua Învierii-

lumină Sfântă

 

*Livada cu meri-

aripi de bondari sclipind

printre petale

 

*Primul Mărțișor-

în liniștea casei

gângurit de prunc

 

*După furtună-

printre crinii în floare

singur motanul

 

*S-au dus Babele-

miros de pământ reavăn

sfințește livada

 

*Picuri de ploaie-

pisica vecinului

stând sub o scară

 

*La geamul casei-

florile magnoliei

în zori de Prier

 

*Surâsul de prunc-

aripi de barză

fâlfâind peste casă

 

*Printre narcise-

Doar un gândăcel grăbit

Căutând locul

 

*Cais înflorit-

dulceața nectarului

plutind în aer

 

*Liniștea nopții-

razele lunii printre

merii în floare

 

 

 

 

LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI

Posted by Gabriela Petcu On January - 31 - 2015

GROZA-GentianaGabriela Genţiana GROZA

 

O urmă de vis

 licărind între pleoape

– nicio lacrimă

 

Revenim la Staţiunea cu Băi Termale după o pauză de zece ani. Îl reîntâlnim pe maseurul care îmi liniştise în urmă cu ani, durerile reumatismale. Orb din naştere, la cei patruzeci şi cinci de ani, este cunoscut şi apreciat atât pentru energia binefăcătoare a mâinilor cât şi pentru istorisirile din viaţa lui, depănate în timpul şedinţelor de tratament. Povestite de el, întâmplările capătă o aură aparte, stârnind interesul interlocutorului. Mi-a recunoscut vocea şi m-a întâmpinat ca pe o veche cunoştinţă.

– N-aţi mai fost de mult pe la Băi, remarcă el.

– Aşa e, au trecut ceva ani. N-am avut răgaz să mă mai gândesc la ce mă mai doare… Am venit  acuma, de mare nevoie. Mi-a zis medicul să am grijă că am un  început de coxartroză. Trebuie să fac  tratament, până când nu-i prea târziu. Data trecută, după ce am fost aici, la Băi, m-am simţit  bine, o perioadă. Să ştii că masajul făcut de dumneata m-a ajutat.

 

Şi, în timp ce mă pregătesc pentru masaj îl întreb cum îşi mai petrece zilele. Ştiu că-i place să comunice cu oaspeţii veniţi la tratament. Îmi vorbeşte despre grindina care a căzut în localitate zilele trecute şi a afectat culturile din grădini şi de pe câmp. Îmi spune apoi cum mai merge piaţa din Oradea, bogată anul acesta ca şi altădată. Vin oamenii cu legume, carne şi fructe din satele din jur. Preţurile sunt potrivite pentru buzunarul fiecăruia. Vorbeşte cumpănit, făcându-şi în acelaşi timp datoria cu silinţă. Discutăm şi despre articolele din revistele editate în alfabetul Braille pe care ştiu că le citeşte. Conversaţia curge de la sine. Îi place să se ştie la curent cu multe lucruri. Cum ar putea vieţui altfel, ca om cu mintea întreagă, în lumea lui în care lumina lipseşte cu desăvârşire?

– Aveţi copii? Îl întreb.

– Nu avem, ar fi prea riscant să facem vreunul. La noi în familie, se naşte un copil orb, tot la a doua generaţie. Nu ştii niciodată când vine necazul. Am citit undeva că asta se transmite ereditar, continuă el, vădit resemnat. E greu de trăit şi pentru cei cu vedere, darmite pentru cei care se nasc fără lumina ochilor… Avem însă o nepoată pe care am îndrăgit-o de mititică. Ţine mult la noi, e ca şi cum ar fi fetiţa noastră. La toamnă va fi şcolăriţă, e tare drăguţă… Are voce frumoasă, cântă şi spune poezioare, ca să ne bucure, măcar că eu n-o pot vedea.

 

Şi în vreme ce mâinile lui îmi împrăştie răul din încheieturile oaselor, continuă să vorbească aşezat şi calm, ca un ardelean autentic ce este. Degetele lui pricepute înaintează de-a lungul şirei spinării mele ca într-un dans, cu alunecări meşteşugite şi apăsări ondulate, rapid repetate şi dintr-odată încetinindu-şi înaintarea, în mişcări leneşe. Palmele fac scurte popasuri, pentru ca să reînceapă uşoare pendulări, comunicând nebănuit de subtil cu muşchii şi nervii, după un cod transmis parcă de undeva din neant.

 

Prin geamul transparent aflat în faţa maseurului pătrund razele minunate ale soarelui dintr-o amiază de iunie. Lumina inundă încăperea. Bănuiesc numai, că percepe  căldura astrului. Îşi dezbracă  vesta. Sau  poate o fi oboseala lucrului său?… Are mulţi doritori să intre în cabină pentru masaj, iar el nu refuză pe nimeni… Ridică ochii

spre tavan. În locul irisului colorat, prezent în ochiul sănătos, este o pată alburie care opreşte pătrunderea luminii spre retină. Fereastra ochilor lui e închisă pe veci!…

 

Cum e, oare, să nu vezi toată viaţa, culorile obiectelor, ale fiinţelor din preajma ta? În cabina maseurului, pe pervazul ferestrei se află câteva ghivece cu muşcate înflorite, splendide, cu corole bogate, albe şi mov.

– Cine îngrijeşte florile? întreb curioasă.

– Eu le am grija, doar sunt aici cu mine, în tot ceasul. Cum aş putea să le las altcuiva? Avem şi acasă ghivece cu flori. Dar de acelea se ocupă soţia mea.

 

Femeia cu care îşi duce traiul e mulţumită că ea vede puţin, în comparaţie cu soţul ei. Poartă ochelari cu multe dioptrii. E şi ea maseuză, lucrează în cabina alăturată celei în care mă aflu acum. Desigur, soţia e mai mereu în preajma lui. Vin şi pleacă  de la serviciu spre casă,  numai împreună. Locuiesc într-un apartament de bloc la câţiva kilometri de Staţiune.

– Ce mai fac părinţii dumneavoastră? îl întreb, amintindu-mi că îmi vorbise altădată şi despre dânşii.

– Ai mei s-au strămutat dincolo, în urmă cu patru ani. S-au dus amândoi, unul după celălalt, în acelaşi an, la interval de cinci luni. S-a stins mai întâi maica, deşi era mai sănătoasă. Tătuca era la pat de un an. Rămăsese prea mare greutate pe maica mea. Luaseră şi ei pământul înapoi. Au gândit că îl mai pot munci, că mai sunt tineri, în putere, ca altădată… Ştiţi cum e acum la ţară, n-au vrut să se lase la alţii… Acum  că ei nu mai sunt, am vândut şi noi iosagul şi am pus lacăt la casă. Ne mai ducem  când putem pe acolo… Că de lucrat pământul, nu-i cine…

 

Şi omul continuă să glăsuiască cumpănit, ca un înţelept, despre ai lui, de aici şi de dincolo, ca şi cum nicio graniţă nu i-ar putea despărţi vreodată.

– Acum un an a decedat şi tatăl soţiei care locuia tot la ţară, spuse omul. A trebuit să plece în sat unde a stat câteva zile pentru ca să-şi înmormânteze părintele. Am rămas în timpul acesta singur acasă. M-am descurcat şi eu cum am putut. M-a condus la serviciu o colegă de-a mea. Apartamentul nostru e la etajul nouă, de aceea nu mă încumet să umblu fără însoţitor. Trebuie să ajung la timp aici, şi de aceea pornesc de-acasă înainte de  ora şapte. Dar să vedeţi ce s-a întâmplat luni dimineaţa, în ziua în care soţia mea s-a întors de la înmormântarea socrului meu. Eu ajunsesem deja la autobuz cu colega mea care mă însoţea în dimineaţa aceea. Soţia  intră direct în bucătărie ca să lase nişte sacoşe cu ce adusese de la ţară. Se îndreaptă spre dormitor şi ce crezi dumneata, aude un zgomot aşa, ca un hârşâit… Ea îşi încordează auzul. „Poate că mi s-a părut, îşi zice în sinea ei, o fi din cauza oboselii”, şi îşi vede mai departe de treabă.

 

În timp ce povesteşte, omul îşi îndreaptă capul în sus. Zăresc o luminiţă în irisul şters, de parcă persoana din faţa mea şi vede aievea! Simt că acum comunică cu bunul Dumnezeu, cel care desigur, are grija lor, a orbilor, să nu li se întâmple vreun rău, la fiece pas… Îl privesc cu mirare, mă impresionează forţa de supravieţuire care se desprinde din spusele lui. 80% din amintirile noastre provin din imaginile formate pe retină, un strat de celule uşor sensibile la lumină. Iar ei, orbii din naştere, sunt privaţi de posibilitatea cunoaşterii lumii înconjurătoare cu ajutorul acestui minunat aparat viu de fotografiat!

 

Ascult mai departe cu interes, cuvintele lui…

– Şi cum vă spuneam, intră soţia mea în baie, se duce iar în dormitor şi iar în bucătărie. Aici rămâne pentru câteva secunde fără grai, în faţa unei namile de bărbat. Nenorocitul îşi dezlega, tocmai atunci, o funie cu care era încins peste mijloc. Funia venea de undeva de pe acoperişul blocului, deasupra apartamentului nostru. Nici nu ştiu ce-ar fi putut fura de la noi, că n-am strâns cine ştie ce lucruri care să merite deranjul hoţomanului… Dar putea, doamnă, s-o lovească pe soţia mea, asta-i mai mult ca sigur! Ea începe să strige după ajutor dar în acelaşi timp animalul dispare prin fereastra bucătăriei, de parcă ceva l-a aspirat cu iuţeală…

– Poate că era mai bine să fugă din casă, îmi dau eu cu părerea.

– Oricum, bine că a scăpat ea întreagă…Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă eram eu singur în bucătărie, în clipa aceea… După vizita nemernicului, ne-am pus gratii la fereastra bucătăriei ca să nu ne pomenim că ne înjunghie careva în somn, cum am mai auzit despre unii. Viaţa, aşa cum ne-a lăsat-o Domnul  fiecăruia dintre noi, merită să fie trăită, îmi spuse.

 

Cel din faţa mea avea glasul omului care a primit darul vieţuirii cu mulţumire, trăind între semenii cu sau fără lumina din floarea ochiului, nepreţuită fereastră a sufletului.

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca

20 ianuarie 2015

PENTRU CAIET

Posted by Gabriela Petcu On October - 7 - 2014

gentiana grozaEPIGRAME – Gabriela Gențiana GROZA

 

1.Celularu-i pretutindeni

Fie el tramvaiul plin,

E de-acum meteahnă veche,

Toți vorbesc când pleacă, vin

…Și se țin de o ureche!

 

2.Caragiale-i actual

Nenea Iancu-a creionat

,,Cetățeanul turmentat,,

Astăzi ne-ar fi dăruit

,,Cetățeanul uluit!,,

 

3.După BAC

Vă spun sincer, acum vreau

Oricum, o profesie,

Să iau bani…mai mult să stau…

Și s-ajung la pensie.

 

4.Unii politicieni versați

Găști mai mici sau găști mai mari,

Democrați sau populari,

Liberali, conservatori

…Tocmai buni să tragă sfori.

 

5.Descurcărețul

A pierdut la păcănele

Și mașina, și-alte cele,

Cum nu mai avea nimica

…Și-a amanetat pisica.

 

6.Proiect de ordonanță de urgență

Soții fericiți ar fi

-Altă situație-

Dacă ar pleca-ntr-o zi

Soacrele-n migrație.

 

7.Turnarea apei cu gheață pe cap

Diva nu se dă învinsă

Și nu stă cu mintea-ncinsă,

De ,,pitici pe creier,, scapă

Cu-un lighean de gheață-n apă.

 

8.Copil la 5 ani, orientat

– Ce te faci când vei fi mare?

Îmi răspunde la-ntrebare

Cu un aer de artist:

-Vreau să fiu epigramist!

 

9.În anotimpul alegerilor

Nu știu ce-o mai fi la noi,

Norii parcă sunt turbați,

Că în loc să cadă ploi,

Curg, șiroaie,candidați!

 

10.Proiect pentru trenuri de mare viteză

Ca să-alerge mult mai tare

A promis că face China,

C-o condiție, se pare,

Să nu fure hoții șina.

 

 

ȘI VOR AVEA O NUNTĂ DE VIS…

Posted by Gabriela Petcu On July - 21 - 2014

gabriela gentiana grozaE vremea nunților. Șiruri de mașini împodobite cu aranjamente florale trec pe străzile orașului ca și pe ulițele satului, atrăgând privirile trecătorilor. Obiceiuri frumoase sunt ținute cu grijă, nu se omite nimic! Despre fidelitate, rămâne cum a stabilit.

 

Un bărbat, familist convins

Dovedind mobilitate,

Deși este în etate,

Devotat a fost și este

La vreo patru, cinci neveste!

 

Am aflat că mai există totuși, la tinerii de azi, pe  ici pe colo  dragoste frumoasă, pe vecie.

Iubire eternă întâlnim mai curând între  literele cărților, așa ca în poezia:

 

Virgula și apostroful

Grațioasă pe picioare

O pisică din vecini

Mă privește visătoare

Dintr-o tufă de ciulini.

 

E zăduf. Vacanța mare.DSC04025

Iau o carte și mă duc

În livadă, la răcoare,

Pe o pătură, sub nuc.

 

Filele se-ntorc domoale

Iar cuvintele perechi

Se aștern pe iarba moale,

Pe retină, pe urechi.

 

Dar ce litere viteze!…

De căldură s-au pitit

Între două paranteze,

Loc cu umbră și-au găsit.

 

Apostroful, mândru tare,

Cu frac negru, e un boss,

Elegant, nevoie mare,

Și cu mersul lui frumos.

 

Virgula, în rochie lungă,

Cu-un surâs misterios,

Lasă trena să-i ajungă

Vreo trei metri-n urmă, jos.

 

Se-ndrăgesc, își fac ocheade

Și trăiesc un vis regesc

Între două acolade

El și ea se drăgălesc.

 

Îmi îndes pe cap bereta

Și mă uit în alte părți,

Ca să nu le stric șueta,

Sunt discretă…ca în cărți.

 

O logodnă pun la cale,

Pregătesc, plini de mister,

Cu confetti și petale,

Zaiafet în cartier.

 

Soarele acum coboară

Și apune somnoros;

Seara blândă înconjoară

Ceasul lor cel norocos.

 

Văd cu greu pagina vie,

Mă retrag în casă, plec,

Că-n poveste, nu se știe

Amorezii cât petrec…

 

Cred că-și pregătesc veșmântul,

Că în patru Făurar

Împlini-vor legământul

Și-or fi sigur la altar!

 

Și-și doresc mai toate cele,

Casă nouă și urmași,

Ce-or fi două ghilimele,

Puii lor cei drăgălași.

 

Gabriela Gențiana Groza

Ilustrație Virgil Tomuleț

 

 

Epigrama, ca o Prințesă

Posted by Gabriela Petcu On July - 13 - 2014

 

DSC03936

Eram zilele trecute la Tincuța de Bihor unde, de vreo zece zile urmăream să pozez un mânz abia fătat de maica Iapă și care mă punea la grea încercare. Grațioasele animale pășteau iarbă în Parcul dendrologic al Băilor, din imediata apropiere a livezii noastre.Așa o scenă idilică am putut admira, că mi-am propus să scriu o povestioară plecând de la un subiect real, rupt din natură!…Mânzul sugea pofticios lapte din sânul generos al mamei. Dar…pe când mă apropiam să imortalizez imaginea, puiul se lăsa alene pe iarbă și filmul se întrerupea.Adormea instantaneu și mă lăsa cu obiectivul aparatului întristat…Ce vă spun s-a repetat de vreo trei ori, până ce am obosit și m-am lăsat păgubașă…Când mânzul a crescut mai mare și a început el însuși să pască iarbă, mi-a ieșit în fața aparatului de fotografiat, candid, de parcă îmi zicea: ,,Uite, acum poți să mă pozezi!,, ceea ce am și făcut. E vina lui că mi-a zburat inspirația! Așa că…

 

gentiana grozaMi-am întrerupt concediul de odihnă, ca pensionar cumsecade ce sunt, și am venit de grabă la Cluj unde peste tot se făceau pregătiri pentru sosirea alaiului de epigramiști de pe întreaga suprafață a patriei. Am lăsat deoparte straturile de ceapă și de usturoi, tulpinile gingașe de fasolică verde, morcovii drăgălași și castraveții pe a căror lujer se arată de zor rodul plin de vitamine. Despre cartofi nu vă mai spun, tuberculii cam pirpirii din lipsă de ploi, îi vom lăsa câtva timp să se ascundă rușinoși în întunericul solului cercetat de coropișnițe. Dar fiindcă sunt ,,bio,, și nici un gândac de Colorado nu i-a vizitat vara aceasta, vor fi foaaarte gustoși și buni pentru sănătatea trupului la iarnă…Și cum vă spuneam, la Cluj-Napoca a sosit Prințesa Epigramă.

 

Chiar și micuții se pregăteau să o întâmpine. Am remarcat acest lucru din convorbirea cu copiii clujeni. Iată ce spunea unul dintre ei:

 

Copil la cinci ani

– Ce te faci când vei fi mare?

Îmi răspunde la-ntrebare

Cu un aer de artist:

– Vreau să fiu epigramist!

 

La casa de Cultură a studenților, în sala Europa, în fața unui public generos în aprecieri, a avut loc o dublă aniversare: înființarea acum 35 de ani a Asociației epigramiștilor clujeni ,,Satiricon,, și anul 25 al Festivalului național ,,Eterna epigramă,,, începând cu 1990. (Au mai fost și înainte de 1989 alte două Festivaluri ale epigramei clujene).

 

Caricaturiștii Virgil Tomuleț și Octavian Bour au expus pe simeze lucrări inspirate din viața societății sau caricaturi reprezentând epigramiști a căror catrene s-au recitat în sala Europa, în aplauzele publicului clujean. Epigramele au fost editate într-un volum colectiv lansat în zilele Festivalului.

 

Oaspeții învitați la dubla aniversare a epigramei au vizitat Muzeul de artă bizantină de la Mitropolia clujeană unde au primit binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț. Apoi s-au deplasat la Parcul NaționalEtnografic ,,Romulus Vuia,,-Muzeul Satului de lângă pădurea Hoia. Epigramiștii participanți la concursul cu tema ,,Mobil și imobil,, au primit premii și mențiuni. Au fost răsplătiți cu diplome de excelență creatori de epigramă și colaboratori ai Asociației epigramiștilor clujeni din țară și din Republica Moldova, reprezentată, ca și la alte Festivaluri de gen, de epigramiști talentați.

 

Pe când unii dintre semenii noștri erau la picnic și se înfruptau cu mici, epigramiștii savurau poantele, care de care mai nostimă.

 

Cu grătarul la pădure

Petrecut-au cu plăcere

Cu mici, bere, ca la noi,

Și-au lăsat orice durere

…Și un maldăr de gunoi!

 

Mare aniversare, mare, Domnule! Microbiștii nici n-au avut o clipă răgaz să se mai gândească la meciurile difuzate non-stop pe canalele TV!…Pe draga noastră tenismenă Simona Halep am lăsat-o pentru 2-3 zile în grija fanilor iar despre politică, ce să mai spun, doar vedeți și auziți și dumneavoastră câte-n Saturn și în Jupiter!Azi în partidul de dreapta, mâine, puțin mai la stânga sau chiar la stânga-stânga,că doar n-o să stea ei să citească flecuștețele noastre. Degeaba ne închipuim noi că ne mai bagă cineva în seamă….

 

Scimbarea partidelor de către politicieni

Când scaune goale își lasă

Partide schimbând din orgoliu,

Mai cade și dânsul în plasă,

…Și-așa se trezește-n fotoliu!

 

Deși…cu epigramiștii chiar nu-i de glumit!După vizitarea Muzeului Mitropoliei și-au încercat unii dintre dânșii condeiul scriind epigrame despre icoanele care plâng. (sunt mândră că nu era niciunul dintre ei din cenaclul Satiricon!).Ceea ce, domnilor, e o impietate, nu se face, să știți!Prințesă, prințesă Epigrama aceasta, dar cu cele Sfinte nu-i de glumit…Ar mai fi câte ceva de scris despre entuziasmul pe care l-am avut la dubla aniversare a Epigramei clujene. Am uitat câte ceva, deși…

 

Nicio doză de scleroză

Eu, cu ținerea de minte

Bine stau, de bună seamă,

Chiar mai bine ca –nainte,

Am uitat doar…cum mă cheamă!

 

Gabriela Gențiana Groza

 

 

Țâșnind vigoare din adâncuri

Posted by Gabriela Petcu On April - 7 - 2014

 

DSC03835Uneori ne ademenește sufletul, cu frumusețea și mirajul, un loc sau altul, aici sau în alte părți ale pământului. Uităm să ne aplecăm urechea și să ascultăm cu atenție șoaptele florilor, ale pomilor,  ale ființelor sălbatice sau domestice sau glasul izvoarelor țâșnind vigoare, chiar aici, lângă noi. La Tinca, în Bihorul binecuvântat, când pe rând au dat în floare caișii, vișinii, prunii, piersicii și apoi,  merii și ai gutuii, privirile noastre s-au înviorat. În fața caselor și-au deschis corolele plantele decorative azi, așa ca odinioară, la părinții și bunicii noștri.

DSC03841Băile Tinca, emblemă recunoscută a localității,  își așteaptă beneficiarii tratamentelor curative,  pe oamenii cu suferințe accentuate peste iarnă. Climatul de cruțare al Stațiunii, situate în Câmpia Crișului Negru și apele minerale, alină trupul și sufletul. Printre clădirile construite sub ochii noștri, ai contemporanilor, a rămas și  construcția veche a Stațiunii, cu turn, clădită în 1884, anul în care aici au fost cazați oaspeții veniți în primii ani de ființare ai locașului de tratament. Cu ani în urmă, și noi veneam din satul natal al soțului meu, Gurbediu, pe malul Crișului Negru, împreună cu cei doi băieți ai noștri, bucuroși să poată pescui vreun biban. Agățau râma în cârligul undiței și așteptau firul să se miște, să dea de veste că au prins ceva. Prindeau și ,,la fluture,, cum spuneau ei. E drept că era mai mult o joacă decât prinderea nevinovaților pești…Din satele din jurul Tincii obișnuiau să vină aici, să facă baie, mai ales la sfârșit de săptămână, sătenii care  lucraseră în agricultură,  în zilele lor de trudă pentru ,,pâinea cea de toate zilele,,. Deplasarea se făcea cu autobusul care circula astfel încât să se poată veni aici tot omul interesat de o baie la vană, în apa minerală binefăcătoare. Primăvara , ca și celelalte anotimpuri tincane, aduce, pe lângă îndulcirea sufletului, și cunoscuta oboseală a agricultorului, dornic să valorifice solul mănos dăruit localnicilor de bunul Dumnezeu.

 

DSC03838

Rondelul primăverii

 

Se-ntrec în cântec guguștiucii,

Ne-anunță ei, pe noi, uitucii,

Că am uitat de primăvară

Și, iată, e prezentă iară.

 

Plouă cu picuri de chitară

Ce bat discret, la geam, spre seară,

Se-ntrec în cântec guguștiucii,

Ne-anunță ei, pe noi, uitucii…

 

Senină floare-albastră, rară

Ici, acolo, codrul îl presară.

Dansează mâțișorii luncii,

Ies ghiocei cu frunze lucii,

 

Se-ntrec în cântec guguștiucii…

 

Gabriela Gențiana Groza

 

 

 

 

 

 

DESCHIDE, DOAMNE, CERUL!

Posted by Gabriela Petcu On March - 27 - 2014

DSC03777Gabriela Gențiana GROZA

 

O mlădiţă creşte şi se dezvoltă  atât cât îi permit solul şi clima, uneori în condiţii schimbătoare, mai cu seamă în ecosistemele supuse acţiunilor tot mai agresive  ale omului, avid de câştiguri materiale, cu orice preţ. Copilul, e şi el o mlădiţă iar devenirea lui depinde de zestrea genetică cu care intră în lume, de educaţia primită în familie dar  şi de mediul social. De aceea consider că este de apreciat implicarea  acelora dintre semenii noştri care surprind gingăşia  unui copil şi se străduiesc să îl modeleze, astfel încât să aibă în viitor trupul şi sufletul puternice şi să facă  cinste familiei din care provine şi mai ales patriei pe al cărui pământ s-a născut.

 

Comunitatea Parohiei ”Înălţarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca este relativ tânără. Preoţii care slujesc la altarul Sfintei noastre biserici sunt părinţi  la rândul lor şi dovedesc cu prisosinţă că le pasă de copiii şi nepoţii enoriaşilor. Astfel se explică atragerea copiilor de diferite vârste la pregătirea sub formă de meditaţii, susţinute de profesori destoinici, cu rezultate bune  la catedră. Elevii din clasele gimnaziale  sunt pregătiţi pentru admiterea la liceu sau şcoală profesională, la limba română şi matematică, iar unii dintre ei învaţă limba engleză. Liceenii sunt meditaţi în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat de către dascăli cu aceiaşi dragoste de profesie.

 

DSC03776În sala de la demisol a Bisericii îşi desfăşoară activitatea un cerc de pictură a unor icoane pe sticlă. În una dintre duminici, într-o splendidă zi de primăvară, ieşind de la Liturghie, enoriaşii au putut admira icoanele pictate de copii, într-un veritabil vernisaj realizat pe platoul din faţa Sfântului locaş. Activităţile catehetice, culturale şi sportive cu tinerii Parohiei, întregesc tabloul

preocupărilor folositoare de la biserica clujeană. Acţiunile filantropice organizate prin dărnicia şi bunăvoinţa enoriaşilor noştri vin în întâmpinarea nevoilor familiilor nevoiaşe. Astfel,  în Locaşul de închinăciune se  aduce mulţumire pentru bucuria de a fi împreună, adulţi şi copii, într-o lucrare plăcută bunului Dumnezeu.

 

 

 

Rugăciune

 

Deschide, Doamne, cerul

Căci glasuri de copii

Înalţă rugăminte

Spre –naltele tării.DSC03779

 

Trimite-Le Tu, Doamne,

O vie rază blândă

Şi dă-Le lor putere

Şi pace şi izbândă.

 

Ascultă-Le umila,

Curata rugăciune

Şi umple a lor minte

Cu dar şi-nţelepciune.

 

Iar dacă fac greşeală

Să aibă ei căinţă,

Să nu îi ocolească

Pe cei în suferinţă.

 

Tu, Bunule Părinte,

Ce ştii a noastră fire,

Să îi fereşti de fapte

Ce duc la rătăcire.

Călăuzeşte, Sfinte,

A fiilor Tăi paşi

Ca să se roage-n taină

Şi pentru-ai lor vrăşmaşi.

 

Deschide, Doamne, cerul,

Când glasuri de copii

Înalţă osanale

Spre –naltele tării.

 

 

Gabriela Genţiana Groza

                       

 

GINGAŞI GHIOCEI

Posted by Gabriela Petcu On February - 25 - 2014

DSC03750      Gabriela Gențiana Groza

 

 

       Dezgheţ timpuriu-

       veveriţe în joc

       pe ramuri de brad

 

Cine crede că putem trăi fără să visăm, fără să simţim vietăţile aflate în preajma noastră, fără să ne imaginăm cum se minunează ghiocelul de frumuseţea zambilei, devine un robot ce aleargă mereu după ceva ce nu va afla, poate, nicicând pe pământul fremătând de viaţă…

 

DSC03752Iată de ce am avut momente de împlinire sufletească scormonind în dăruirea pentru frumos a copiilor din clasa germană maternă VG3, membrii ai cenaclului Poesis de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Copiii au pornit de la cuvinte kigo de primăvară,( anotimp, în japoneză). Elevii şi-au încercat condeiul în scrierea micropoemelor haiku, oferind împătimiţilor de lirică niponă mici bijuterii literare. Din citirea lor aflăm emoţiile care le încearcă sufletul la vederea unui ghiocel, a unei rândunici, a unui strop de apă, a norilor pufoşi….

 

Un strop de apă-                                Vin rândunelele-                    Gingaş ghiocel-

se sparge în cădere                             dăruim mărţişoare                  răsărind din pământ

peste zambile                                    câţiva ghiocei                         plin de lumină

Anghel Tudor                                    Bogdan Mihai                       Crăciun Iulia Maria

 

 

Din nou rândunici-                             Se întorc berze-                    Nimeni pe stradă-

zambilele înflorind                             printre norii pufoşi                 trei rândunele

şi mulţi ghiocei                                 atingeri de soare                    rătăcind prin oraş

Ciceo Andrei                                     Danci Mara                          Maniu Georgiana

 

 

Vrăbiile-n zbor-                                  Sufletul curat-                       Rândunele vin-

din neaua topindu-se                         dezmierdat de privelişti          mâţişorilor luncii

răsar ghiocei                                     înnoitoare                              aducând  mesaj

Oana Mircea                                     Piciu Mihai                            Pop Zinia

 

 

Plăpânzi ghiocei-                                De dimineaţă                          Se-ntorc berzele-

răsărind în grădină                             pe cer norul albastru-              singure pe boltă

lângă lalele                                        umbrind ghiocei                      ciugulind lumina

Popescu Iulia                                   Şugar Andra                         Török Armin

 

 

DSC03751  O zi frumoasă-

soarele luminează

primul ghiocel

  Tudor Orza 

 

Făurar e pe sfârşite iar Mărţişorul vine cu Babele şi Moşii săi, ne putem bucura, citind haiku-urile membrilor cenaclului, de clipe admirabile pe care noi, cei născuţi mai devreme, le percepem uneori mai greu. Să le recunoaştem copiilor intuiţia şi naivitatea vârstei pe care  dorim să nu le piardă vreodată…

 

gabriela gentiana groza

Gabriela Genţiana Groza

 

 

 

DILEME

Posted by Gabriela Petcu On February - 19 - 2014

DSC03746Gabriela Gențiana GROZA

 

Miezul lui Făurar mi-a adus, mai curând ca altădată, dorul de cutreierat locurile pe unde mi-am adunat anii în săculeţul pe care, în pofida plinătăţii lui, nu simt nevoia să îl lepăd nicidecum. Şi cum trenurile circulă mai cu frână ca altădată  iar pe şosele te avânţi şi nu ştii dacă mai revii întreg în patul tău, meleagurile dorite în adâncul fiinţei mele se teleportează pe strada mea, a Plopilor cu soţ pe care locuiesc, mai ceva ca  în filmele cu extratereştrii. Mă pot bucura de apropierea pământenilor mei prahoveni prin bunăvoinţa lor nepreţuită. Vin mesaje din Ploieştiul meu în care vieţuiesc surorile mele, Florica şi Ecaterina, copiii şi nepoţii lor, foştii mei elevi,  foştii mei colegii de catedră, dar şi  persoane deosebite despre care TV-ul nu suflă un cuvinţel  fiindcă aşa e viaţa!…Zilele trecute am primit încă o scrisoare de la Cucernicul Părinte Ştefan Săvulescu, destoinic Preot, fără odihnă în păstorirea sufletelor omeneşti agitate într-un veac al neliniştilor de tot felul. Părintele Protopop, fost  paroh la Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai importante monumente religioase, istorice şi de artă din judeţul Prahova, l-a cunoscut pe bunul meu părinte, preotul poet Nicolae Martinescu slujitor la bisericile Sfânta Filofteia şi Sfântul Dumitru din Ploieşti, trecut la cele veşnice în 1982.

 

DSC03747Îi sunt recunoscătoare bunului Părinte că îi pomeneşte adesea pe părinţii mei, cu evlavia-i binecunoscută de enoriaşii pe care i-a păstorit şi îi îndrumă şi astăzi cu dragoste, la vârsta  senectuţii. În biserica ”Maica Precista” se află unica icoană ”Maica Domnului cu Pruncul” în care Fecioara este reprezentată ca având trei mâini, cu o interesantă explicaţie a zugrăvirii ei de către un talentat artist aflat sub inspiraţie divină. Icoana a fost donată de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei în timpul războiului ruso-româno-turc. În faţa ei au îngenuncheat poetul Nepereche Mihai Eminescu, istoricul Mihail Kogălniceanu şi actorul Toma Caragiu. Din faţa amvonului cinstitului locaş de închinăciune a răsunat la predică glasul Cucernicului Părinte Ştefan Săvulescu: ”Români şi fraţi creştini binecuvântaţi, să nu uitaţi nicio clipă că sunteţi creştini, şi încă creştini ortodocşi! Întăriţi-vă inima în lupta împotriva greutăţilor şi a necazurilor zilnice! Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde, când vă vedeţi învăluiţi de suferinţe şi de nedreptăţi, căci omul este dator să sufere, să rabde şi să lupte cu nădejde în suflet pentru adevăr, libertate, dreptate şi frăţie!”  

 

DSC03738Tot zilele acestea, am avut  frumoasa surpriză ca, din urbea în care am trăit o bună perioadă a vieţii, oraşul care m-a determinat să lucrez cu pasiune şi să ”nu îngrop talantul” dăruit de bunul Dumnezeu, să primesc un mesaj de la o fostă elevă de-a mea, din promoţia anului 1975 de la  Şcoala Gimnazială Nr. 21 din Ploieşti.  Şcolăriţa Doina Marcela  Bădulescu, acum doamna Doina Marcela Gheorghe, consilier la Agenţia pentru Protecţia Mediului, căutând  pe Internet nume de foşti dascăli, a aflat că mă aflu la Cluj-Napoca. Mă  bucur că  a îmbrăţişat o profesie în care  i-au folosit cunoştinţele preluate de la mine acum 35 de ani. Din fotografiile trimise de ea mi-am revăzut foştii dragi elevi, copiii frumoşi de odinioară şi am apreciat adulţii onorabili de azi. Întâlnirile promoţiilor din urmă cu ani sunt copleşitoare…Maturii de azi se simt iar copii, îşi aduc aminte de porecle, de şotii dar şi de seriozitatea cu care erau îndrumaţi de dascăli, spre binele lor în viaţă. Dilemele pe care le-au avut cândva s-au cam rezolvat, au sarcini în familie şi în societate, se simt responsabili şi, de ce nu, privindu-se unii pe ceilalţi pot merge mai departe cu încredere…Ca în poemul meu, Dileme… din volumul ”Rostiri” apărut în1997 la editura clujeană  Dacia.

 

DSC03740Pătrunde cu sfială în şcoala-sanctuar,

Cu dese palpitaţii înscrise-ntr-un orar;

Popas în locu-n care deprins-ai A, B, C,

Miracole răspunsuri la întrebări ”de ce?”…

 

Pornind spre orizonturi cu-aripile deschise,

Pe frunte, lampioane îţi străluceau, de vise,

Era copilăria ca un caiet deschis,

Imaculate pagini chemau a fi şi scris.

 

La vremea-adolescenţei gândeai că e nedrept

Ca-n perimetrul şcolii, elevului, deştept,

Să-i chinuiască mintea gramatici, teoreme,

Pe când fiorii vârstei-l-încearcă cu dileme…

 

Priveşte-acuma banca-ţi, al ei stăpân ai fost,

Când măsura clepsidra al vieţii tale rost,

Şi te credeai, desigur, în miez de Univers

Iar faptele-ţi minore, aveau un tâlc imens!…

 

Permite-o clipă băncii trecutul să-l scruteze,

Aminte să-şi aducă cum tremura la teze,

În sunete bizare, stârnind articulaţii,

Intrând chiar…de nevoie…tu însuţi în vibraţii…

 

Ci mângâie azi lemnul, uitării nu te-a dat,

Parfumu-acelor clipe în fibră a păstrat,

Copil ai fost, odată, în mreaja joacăi prins…

Trecut-au anii fragezi, dilemele s-au stins!

 

Ca mai totdeauna, dascălul  a lucrat pe bani puţini, cu sufletul lui mare, într-un domeniu atât de important ca educaţia viitorilor cetăţeni ai dragii noastre Patrii.

Dar cum să nu te bucuri când primeşti confirmarea dăruirii tale, fără putinţa punerii la îndoială a aprecierii  sosite din partea elevilor, la o vârstă la care  puterile trupului celui vivant odată, se  împuţinează rămânând plăcerea citirii unor rânduri ca acestea, ale dragei mele foste eleve: ”Atât de frumos mi-aţi povestit impresiile, încât v-am văzut aevea cu ochii minţii, cum cercetaţi fiecare figură şi răscoliţi în cotloanele memoriei…Dacă v-am produs o bucurie, e o zi câştigată pentru mine! Vă doresc o noapte liniştită. A fost şi pentru mine, o zi însorită a sufletului meu. Vă mulţumesc frumos, cu mult drag, Doina.

 

 

gabriela gentiana grozaGabriela Genţiana Groza

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors