Specialiştii globalişti şi deviaţii sexual, urgent, la tratament

 

Autor: Maria Diana Popescu

Germania vrea să demonstreze că e un Atlas cu Europa în spinare, dar are şi ea uscături şi plagiatori celebri. Ministrul Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, a demisionat săptămîna trecută, în urma acuzaţiilor de plagiat, rămînînd fără titlul de „Doktor”. Alte două scandaluri similare au izbucnit în 2011, ambele conducînd la demisia ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg şi a deputatei europene Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi la cea de preşedinte al grupului F.D.P. din P.E.  

Nu e de ajuns ca o ţară să se considere superputere într-un un regim aşa-zis democratic, unde se fură căciula unul de la altul. Depinde ce faci cu democraţia. Pînă unde unde merg cu ea aceşti Caesari moderni, dornici de macabru?! Pare de neînţeles de ce atîtea minţi luminate nu reuşesc un tratament eficient pentru vindecarea comportamentelor sexuale deviante şi măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender (L.G.B.T.). Descrierile Bibliei despre Sodoma şi Gomora sînt perimate, comparativ cu ceea ce se petrece în zilele noastre. Cu ce se ocupă ei sub plapumă e profesia lor! Dar să legalizezi căsătoria între aceleaşi sexe şi adopţia de copii de către un asemenea cuplu, este o sinucidere a viitorului acestor copii! Un grav atentat la morala creştină şi socială! 

Adunarea Naţională a Franţei a legalizat căsătoria între homosexuali, fapt ce înseamnă începutul (re)construirii Turnului din Babilon. Reconstituitori ai Sodomei şi Gomorei s-au strecurat şi la noi, chiar în rîndul celor responsabili cu educaţia şi morala tinerei generaţii. Un profesor de istorie de la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din Lugoj – director adjunct al liceului -, a scris şi dedicat elevilor o carte cu limbaj pornografic despre propriile sale rătăciri sexuale. La fel şi profesoara de la Liceul George Coşbuc din Bucureşti, care a promovat homosexualitatea în şcoală, ca exemplu pentru copii. Un profesor de sport, fost lider politic, s-a filmat în timp ce făcea sex cu o tînără, la un liceu din Satu Mare, urmînd exemplul profesorului de sport de la Liceul „Jean Monnet”, din capitală, condamnat la închisoare pentru că a violat o elevă din clasa sa. 

Aceşti bolnavi ar trebui eliminaţi definitiv din sistemul naţional de învăţămînt, judectaţi şi pedespiţi. În ce regim din istoria „şcoalelor româneşti” s-a mai auzit de sex, bătăi, striptis (sic!) şi depravare? În sistemul de învăţămînt românesc elevii, dar şi dascălii, au bătut record, după record, nu la învăţătură, ci la fapte cu răspundere penală. Dacă azi s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări, cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, poate că într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, crima, hoţia şi tîlhăria vor ieşi de sub incidenţa legilor. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie! 

În tratatele medicale, homosexualitatea este considerată o boală psihică, realmente, aşa fiind. Guvernatorul oraşului Sankt Petersburg a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă sexuală deviantă printre minori. Conform Reuters, legea prevede amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivând că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Deputatul Vitaly Milonov, membru al Partidului „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin şi unul din iniţiatorii proiectului legislativ, a afirmat că această lege a dat semnalul corect că Rusia nu va tolera dezmăţurile occidentale. 

Rămîn la ideea că adevărul iese la iveală precum iarba prin crăpăturile asfaltului, iar protestele sînt bune de leac împotriva măsurilor aberante. Săptămîna trecută, sediul Fondului Monetar Internaţional din Bucureşti a fost pichetat de simpatizanţi şi membri ai Partidului „Totul Pentru Ţară”. Protestul a vizat politicile antinaţionale şi antisociale, implementate incisiv de un organism privat internaţional, dar şi guvernările postdecembriste, responsabile de fărîmiţarea economiei româneşti şi de genocidul fără arme, produs asupra poporului român. 

În Marea Britanie, mii de familii au dat în judecată compania farmaceutică GlaxoSmithKline, socotind-o vinovată pentru moartea rudelor, din cauza efectelor secundare apărute în urma administrării medicamentului Avadia, pentru diabet. Procese similare au existat şi în Statele Unite, unde producătorul medicamentului a plătit miliarde de dolari familiilor afectate, fără a se ajunge în instanţă. Pastilele s-au vîndut o perioadă şi la noi, licenţa medicamentului fiind retrasă în Europa, în 2010. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) anunţa la sfîrşitul anului trecut că începînd cu 1 ianuarie 2013 românii vor intra în posesia cardurilor de sănătate, însă distribuirea a fost amînată pentru al şaselea an consecutiv. Medicii de familie refuză să le înmîneze românilor, pe motiv că se comite o ilegalitate. Fără discuţie, este ilegalitate! 

Dacă ar fi doar aceste probleme! Un sondaj recent arată că România are, în 2013, cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeană, fiind surclasată de Bulgaria, care ocupase pînă acum ultimul loc în U.E.. Şi, atenţie!, un nou pericol pîndeşte din lăzile frigorifice ale supermarcheturilor. Peste 90% din puii de pe piaţă sînt injectaţi cu apă, consumarea fiind extrem de periculoasă pentru sănătate. Compoziţia injectată nu este doar apă distilată. Bulgaria a interzis vînzarea cărnii de pui injectată cu apă, începînd din această lună. 

Mai este un pic şi răsar urzicile. Hrană sănătoasă, dacă nu cumva vine directivă că buruienele sînt de fapt carne de cal. Fie că e vorba despre siguranţa hranei, salarii sau nivel de trai, nu mai ştie cum s-o mai dea românul, atîta timp cît dulăii nu vor pleca de la măcelărie, de lîngă ciolane. În concluzie, umilele salarii şi pensii din Romania se plătesc în lei, în schimb toate facturile şi serviciile vin calculate în euro, deoarece mugurelul benere manipuleaza paritatea leului cu euro pentru interese străine, nu în favoarea românilor. Uite unde am ajuns, ca popor, după 23 de ani de capitalism deviant! Specialiştii globalismului administrează periodic cîte un vaccin otrăvitor educaţiei, credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale. Se mai ocupă cineva de securitatea României? Dacă da, înseamnă că în curînd nu vom mai avea nici cetăţeni prea mulţi. 

Iată valorile capitalismului! Fatalitate după fatalitate, servilism politic cu caracter neromânesc şi antiromânesc. România rămîne o jucărie în mîinile organismelor mondiale, U.E., un for incapabil să apere continentul de fulgerele de la orizont, iar statele (ne)unite ale Europei o magazie de maşini şi unelte, un aparat de radio gîjîind între lungimile de undă Washington, Bruxelles, Berlin, Tel Aviv, Atena, Londra, Deveselu, Paris, Kogălniceanu, pînă se va găsi un curajos să mute scala, să închidă butonul sau să lase tunerul fără curent. Un curajos care să întoarcă omenirea cu faţa spre Dumnezeu.

Autor: Maria Diana Popescu

 

Ridicolul „graţios şi elaborat” îi face pe proaspăt-unşii ministeriabili să emită teorii calchiate, iar pe noi să mestecăm în continuare gustul de cucută al dezamăgirii, pentru că în postul Paştelui, legumele se umflă pînă la raft ca Făt Frumos din poveste. Dacă analizăm din punct de vedere gramatical şi stilistic propoziţiile trimise de aceştia în eter, constatăm că de atîta gîndit în limba cîtorva mastere în afară au uitat limba română. Aprovizionaţi cu etică deshidratată, rapizi şi ieftini, şcoliţi în profunda filozofie la Harvard University, Purdue University, Kellog University, modelele ministeriabile, cu strategii de lucru potrivit principilor artei culinare, eşuează de cele mai multe într-o fabulă fantezistă: găina este un „organism viu”, nu face ouă aleatoriu, ci în mod persistent, susţinut. Ninge, plouă – face ouă! „Nu-i ca o fabrică, să o închizi”, a conchis noul şef al metafizicului. Sînt ferm convinsă, „organismul viu” avea viziuni despre agricultura românească încă de pe cînd era la Harvard. Sigur, are dreptate, deosebirea între găină şi fabrică este că pe o găină n-ai cum să pui lacătul, însă o fabrică o închizi şi disponibilizezi personalul. Dacă o găină nu se înscrie în parametrii de rentabilitate o tai, la fel şi fabrica se poate tăia şi vinde la fier vechi, bucată cu bucată. Iată şi asemănarea. Pînă cînd noii miniştri nu vor stăpîni bine obiectul muncii, leul, ca organism viu, poate deveni un pui de bogdaproste.

 

O modestă cugetare, un mic moft cultural, un mic „elitism”, o mică aroganţă şi gata!, „iarna nu-i ca vara luminiţa de la capătul tunelului”. Argumentaţie, nu şagă, de la un mandat la altul, în sens axiologic, măturătorii parfumaţi fac ouă de struţo-cămilă. Societatea vestică ne-a exportat ideea unui stat „welfare”, unde pînă şi animalele au mai multe drepturi decît oamenii, puterea ne abuzează în loc să ne protejeze, ticăloşia este o strategie de succes, iar cei atinşi de virusul corupţiei vor funcţiona în continuare din umbră pe post de spătar pentru fotoliile neofiţilor, ca ataşament în variantă mistică. Oare, moralitatea, „mai rară decît un corb alb”, va da de furcă şi lui Putin, pe al cărui muşchi facial relaxat curgea o lacrimă de vînt, la fel ca la o extracţie dentară fără anestezie? Rusia mai crede în lacrimi de stat? Şi totuşi, de ce nu se găseşte şi la noi un preşedinte care să apere poporul? Al nostru s-a împotrivit din toate puterile promovării intelectualilor, în schimb a trimis la Curtea Europei analfabeţi de rîsul lumii. S.U.A. vor o Rusie slabă, Putin le stă americanilor ca un os în gît. Într-adevăr, el a scos Rusia din haos şi a dezvoltat-o, de aceea mass-media încearcă să-l discrediteze. Rusia va continua să se dezvolte în acelaşi ritm şi va deveni superioară U.E.

 

Aşadar, cum să vorbesc eu unui popor răpus de nevoi despre topuri muzicale, despre teorii literare sau despre cît de desăvîrşit şi-a scris un autor romanul, cînd viaţa fierbe şi la noi şi pe meridiane? Marile puteri s-au angajat într-o cursă a înarmării cu roboţi ucigaşi şi „maşinării inteligente”, care o iau razna pe cîmpurile de luptă contemporane, iar mai-marii de acasă se poartă cu patria mea ca şi cu un obiect cumpărat de la shop. La Bruxelles se susţine idea că ţara are nevoie de tîmplari, de electricieni, adică de reparaţii capitale şi de lumină. Şcolile de meserii au fost desfiinţate cu mare avînt revoluţionar, ca după 22 de ani să se constate că avem nevoie de ele. Cînd se sparge o ţeavă, cînd se strică motorul maşinii, sertarul biroului, televizorul sau maşina de spălat, cînd se arde o dulie de la tabloul electric, cui dăm un telefon? Ne adresăm academicienilor, medicilor, absolvenţilor de filosofie, chimie, muzică, sau tînărului care tocmai a terminat „relaţiile publice”? De fapt, nu ducem lipsă de tîmplari şi electricieni, însă au fost disponibilizaţi. Ideea, cum că ţara are prea mulţi filosofi neproductivi şi mai puţini meşteri, e o bătaie de joc. Ca şi cum o măturătoare parfumată cu Bourjois ar vorbi despre Kant. Cu atît mai mult cu cît afirmaţia vine de la o persoană care ar trebui să ţină prelegeri despre cît de toxică este injectarea cu botox sau cu vaccin antigripal, oprit din cauza unor suspiciuni privind calitatea, a unor reclamaţii şi cazuri grave de îmbolnăviri; sau care ar trebui să pledeze împotriva taxei radio-TV, nedreaptă şi ilegală, prin care se abuzează de milioane de contribuabili, în condiţiile în care criza şi birurile i-au pus la pămînt. TVR primeşte de trei ori bani de la români. O dată, prin plata – obligatorie – a abonamentului, care se reţine pe factura de energie; a doua oară, indirect, prin banii alocaţi de la buget, care vin tot de la cetăţean; a treia oară de la cei care achită abonament unui alt operator de cablu, cotă din abonament ajungînd şi la TVR.

 

Aceştia sînt democraţii noştri! Capitalismul, atrăgător ca un cîntec de sirenă, i-a scutit de nevoia de a fi solidari naţiunii în care s-au născut. Servind în doze mari porţii de demagogie doctrinară, imoralitate şi corupţie, ei fac ce vor cu cetăţeanul şi cu ţara. Acest joc murdar şi descumpănitor are nevoie de o infuzie de conştiinţă, altfel situaţia se îndreaptă spre acelaşi destin cu cel al damnaţilor mitologici. Din pricina lor prin lentile afumate ne priveşte Europa, iar puterile lumii îşi ascult colţii pe noi, deşi în capul lor ştiu bine că România nu e o ţară de analfabeţi precum cei care o reprezintă la Curte, o ţară de manelişti şi cerşetori, de hoţi şi grobieni, aşa cum doreşte străinătatea, care ne-a aruncat în gropile de gunoi capitaliste, încît avem saci grei legaţi de brîu şi de umeri, afectîndu-ne pe vecie coloana. Port respect nemărginit ţăranilor români, care şi-au trăit viaţa în nevinovăţie pe cîmpurile patriei, în înţelepciunea pe care-au hrănit-o cu sudoare şi smerenie, ca astăzi să le lipsească pîinea pe care au arat-o, au semănat-o, au cules-o. Cît despre oamenii simpli, muncitori şi curaţi, în mijlocul lor se simţea cel mai bine şi un Tolstoi, şi un Glenn Gould. Mai puţin „organismele vii” din Guvern.

 

Considerabile documente şi idei      

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… de Larry L.Watts

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

În 1985 am primit în Canada, de la editorul Ion Dumitru din München, două volume cartonate În serviciul  Mareşalului de Larry L. Watts, recomandate printr-o prezentare superlativă ce mi-a stârnit interesul. Pe măsura lecturii interesul s-a transformat într-o impresie puternică, de neuitat aflând despre România şi Mareşalul Antonescu, evenimente istorice documentate cum nu am auzit sau citit în România sau în străinătate. Cu această ocazie, am aflat despre autor că a fost trimis cu o bursă Fulbright în România să cerceteze problema Ion Antonescu şi România în vremea celui de al II-lea Război Mondial. Şi a făcut-o cum nu a mai făcut-o nimeni până la el; ca un om de mare caracter şi cercetător de elită. Îl recomand. 

În 2011, Larry L. Watts a surprins, uimit şi zdruncinat puternic cititorii români cu un volum istoric supra-documentat intitulat Fereşte-mă, doamne, de prieteni… apărut la editura bucureşteană RAO, rodul muncii de cercetare pe parcursul unui deceniu. Autorul îşi începe  prefaţa cu Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Acest adevăr a fost de multe ori demonstrat până acum, dar lectura acestui volum ne demonstrează cât de riguros şi exigent autorul a împins cercetarea, şi mai ales cât de profund, plecând de la ideea războaielor subversive ale vecinilor noştri care, în permanenţă, au urmărit sfâşierea acestui vechi spaţiu latin.   

Volumul cuprinde 28 de capitole, aşezate în nouă părţi distinctive, în care găseşti date, evenimente, personalităţi, scrieri şi autori, surse bibliografice noi şi multe, încât fără nici un fel de rea intenţie, din contră, cu sinceră părere de rău, acest volum de peste şapte sute de pagini depăşeşte, din şi în toate punctele de vedere, tot ce au scris scriitorii, politologii şi istoricii români laolaltă după 1990. Din nou un cercetător străin ne dă o lecţie de tenacitate ştiinţifică, curaj civic şi ne prezintă adevărul istoric. Felicitări autorului. Citiţi.

Pentru mine, pentru scrierea mea, Cine tulbură liniştea Transilvaniei, ce este o replică, o contracarare documentată a segregaţiei, iredentismului şi revizionismului unguresc faţă de România, scrierea lui Larry L. Watts îmi este, ne este tuturor românilor interesaţi, de mare ajutor prin vasta bază de documente istorice, prin competenta şi pertinenta lor interpretare oferită, pentru cunoaştere, învăţătură şi răspândire. Referitor la Transilvania, autorul ne prezintă trei subcapitole, intitulate pe rând: Prima campanie transilvaneană 1918-1919, a doua campanie transilvaneană 1938-1940 şi a treia campanie transilvăneană 1944-1946, campanii în care ungurii revizionişti au avut ca aliat principal Rusia lui Lenin şi Stalin. Autorul nu se opreşte la ele ci, din nou tot atât de documentat, ne prezintă continuitatea revizionismului unguresc, prin orice mijloace, în problema Transilvaniei până în zilele de astăzi. Citiţi, meditaţi, consideraţi.

Fiind vorba de date istorice, documente istorice, puse la dispoziţia cititorilor de limbă română, voi păstra subtitlurile capitolelor folosite de autor, subliniind doar esenţialul lor, dar îmi permit să adaug idei şi comentarii personale, critic şi analitic. 

 

Prima campanie  transilvaneană  1918- 1919 (paginile 76 – 86)

 

La început, autorul face o scurtă biografie a evreului ardelean Bela Kun (şi-a auto maghiarizat numele din Kohn) care, fiind prizonier în Rusia între 1914-1917, a devenit comunist şi s-a înrolat voluntar în Armata Roşie. Împreună cu alţi prizonieri unguri au format grupul maghiar al partidului comunist rus, o rampă de pe care Lenin şi Trotski i-au lansat spre Ungaria, unde trebuiau să însămânţeze,  cultive şi fructifice o republică sovietică a sfaturilor, comunistă sui generis! La Budapesta, Bela Kun  a fondat partidul comunist ungar şi apoi o aripă transivăneană, comunistă în formă, iredentist-revizionistă în fond, din foşti prizonieri unguri din Transilvania. În obiectivele comuniştilor unguri, ce au prins rădăcini la Budapesta, au intrat şi operaţiuni paramilitare şi teroriste împotriva autorităţilor şi populaţiei române din Transilvania. Document: în Ianuarie 1919, o brigadă din Divizia Szekler şi foşti prizonieri unguri la ruşi au organizat un atac anti-românesc la Zalău, judeţul Sălaj. Eşec. După acest eşec comuniştii unguri au hotărât să treacă la o alianţă ideologică şi militară completă cu Rusia Sovietică prin care, împreună, au plănuit şi acţiunile militare de cotropire şi anexare a unor teritorii româneşti. Armata roşie ucraineană să atace România prin Bucovina şi să facă joncţiune cu armata roşie a lui Bela Kun care va intra prin Transilvania, iar, în urma victoriei comune, ucrainenii să ia Bucovina iar ungurii Transilvania. Lenin, care lansase decretul păcii cu Germania, pentru a debloca armata ţaristă din războiul mondial şi a o folosi în scopurile extinderii revoluţiei sovietice, prin forţă şi teroare, este de acord cu acest plan ca Bucovina şi Basarabia să fie atacate  de armata roşie ucraineană pentru anexare şi Bela Kun primeşte acelaşi acord pentru Transilvania. Fără să mai aştepte, fără declaraţie de război, în aprilie 1919 armata  roşie a lui Bela Kun atacă România, dar în decurs de două săptămâni este aruncată înapoi, până peste Tisa. A doua oară, în iulie 1919, când Rakovski, comandantul armatei roşii ucrainene, dă un ultimatum României să evacueze imediat Basarabia, Bela Kun cu armata lui atacă din nou România. De data aceasta armata română nu se mai opreşte la Tisa, respinge şi înfrânge definitiv armata lui Bela Kun în pusta ungară, intrând victorioasă în Budapesta. Bela Kun fuge în Austria, de unde se plânge lui Lenin că înfrângerea lui, a ungurilor, a comunismului în Ungaria se datorează lipsei de o susţinută cooperare din partea lor.

După Bela Kun a urmat Miklos Horthy care, de la început, a formulat un memorandum strategic de refacere a Ungariei, în care considera România inamicul numărul unu al Ungariei. România, care i-a scăpat de republica sovietică şi fără de care el, Miklos Horthy, niciodată nu mai ajungea regent, al treilea şi ultimul regent al Ungariei. 

Un proverb românesc: Nu mă lăsa să mor, că nu te-oi lăsa să trăieşti… zice bine…

 

A doua campanie transilvăneană 1938-1940 (paginile 121-140)

 

Larry L. Watts citează din A History of Modern Hungary 1929-1945 că Moscova a început să-şi declare sprijinul pentru revizionismul teritorial al guvernului Horthy  încă din 1938, în ideea să prindă România în cleşte, având în vedere că, în acelaşi timp, Cominternul făcea presiuni împotriva României pentru cedare de teritorii URSS-ului şi Bulgariei!! După acest semnal din partea Moscovei, Consiliul Suprem al Apărării a lui Horthy  întocmeşte proiecte ale unor convenţii militare cu URSS-ul, pentru coordonarea momentului atacului asupra României. După proiecte, ce sunt avizate favorabil de ambele părţi, urmează planuri detaliate ale acţiunilor militare şi mai apoi, se află pe căi diplomatice, că ambasadorul sovietic la Budapesta încurajează Ungaria să treacă la acţiune militară împotriva Transilvaniei. 

În acelaşi timp, Ungaria s-a apropiat diplomatic şi de Germania, prin convenţii şi alianţe, cunoscând bine şi apetitul lui Hitler pentru schimbarea frontierelor în Europa.  După aranjamentele diplomatice, Horthy şi prim-ministrul Gombos, îi spun direct lui Hitler despre pretenţiile lor asupra Transilvaniei, mergând până acolo încât susţin că în Transilvania populaţia majoritară este cea ungară. Hitler nu se lasă convins de retorica lor şi îi  întreabă, dacă ei cred că singuri pot să învingă România într-o confruntare directă. Se lasă tăcere şi răspunsul nu mai vine. După tăcere, care era un răspuns, Hitler le promite că îi sprijină, contra sprijin, printr-un arbitraj, nu printr-o confruntare armată, fiindcă un război în această parte îi încurca planurile, şi aşa încurcate prin iraţionalitatea lor militară. Horthy şi Gombos, apoi Horthy şi Teleki au ascultat sfatul lui Hitler, acceptând calea arbitrajului având asigurat suportul lui Hitler şi a lui Mussolini, în locul războiului direct la care erau împinşi de ruşi. Pentru o imagine mai clară a situaţiei europene din acel moment trebuie subliniat că Hitler nu dorea război în apropierea câmpurilor petrolifere române, în timp ce Stalin ar fi dorit un conflict armat între Ungaria şi România, ce ar fi fost un bun pretext să ajungă la câmpurile petrolifere române, motivând germanilor că doar sprijină pretenţiile justificate ale ungurilor. Şi aşa s-a ajuns la acel nefast dictat din 30 august 1940, prin care monarhia şi guvernul românesc au cedat Nord-Vestul Transilvaniei  Ungariei, adică 42.243 kilometri pătraţi ce cuprindea peste 1.300.000 de români, 480.000 de unguri, 450.000 saşi, 150.000 evrei şi sub 200.000 diferite alte etnii. Aceste numere de recensământ, rotunjite la urmă în plus, arată elocvent în procentaje că: românii erau mai mult de jumătate din populaţie cedată, pe când ungurii abia că ajungeau o cincime  din  populaţia transilvăneană! Dacă se adaugă, cum corect se obişnuieşte, şi datele istorice ale atestării vechimii  populaţiilor în acel teritoriu, este clar că a fost un dictat prin forţă, profund nedrept. Iar dacă cunoaştem în amănunt evenimentele din jurul şi timpul dictatului, soarta românilor ardeleni sub acest dictat, este indubitabil că: Hitler şi Mussolini au fost satrapi satanici, Horthy şi guvernul lui revizionist nişte căpetenii barbare, iar Regele Carol al II-lea, camarila şi guvernele lui principalii vinovaţi de acest dictat!! 

Cine nu mă crede să umble sănătos, cine se îndoieşte şi vrea să-şi risipească îndoielile să citească cel puţin pe  Milton L. Lehrer şi Larry L. Watts şi sunt convins că va descoperi cât de vinovată a fost monarhia, camarila, guvernele şi o parte din elitele culturale româneşti între   1927 şi 1947. Întâi, au privit cu superficialitate şi nepăsare  propaganda, manifestările şi acţiunile subversive ale  iredentismul şi revizionismul ungurilor (asemenea celor din prezent, n.r.). Al doilea, serviciile româneşti de informaţii le-au adus la cunoştinţă reţeaua, conexiunile şi centrii iredentismului din România şi străinătate, dar au rămas fără reacţie, decizie sau au schiţat doar ambiguităţi verbale. Regele Carol era obsedat cum să lichideze mişcarea naţional-creştină legionară şi împreună cu lacheii lui au  trecut la arestarea şi asasinarea conducătorilor şi personalităţilor marcante ale Mişcării Legionare, dar nu l-a preocupat şi nu a dispus, cum ar fi trebuit, începerea unei campanii de contracarare, pe plan intern şi internaţional, a propagandei anti-româneşti a ungurilor revizionişti. Dacă regele nu a dat tonul, nici guvernele lui nu au deschis gura. Diplomaţia romanească, cu puţine excepţii, a sesizat şi semnalat formal şi anemic acţiunile şi propaganda ungurească, fără  să contracareze cu documentaţia istorică şi demografică pe care o aveam, dar nu a fost folosită. Trebuia, dar nu s-a făcut, să fie invitaţi în România toţi ziariştii şi scriitori străini care ne acuzau prin presă, radio, tipărituri de discriminare şi opresiune a minorităţilor conlocuitoare, să se informeze la faţa locului. Revin la nefastul rege, care, atunci, când s-a aflat în vizită la Hitler a fost interesat doar de poziţia cancelarului faţă de Mişcarea Legionară, nu de revizionismul lui Horthy care venise, cu clopul în mână, la Hitler pentru Transilvania. Mai departe cunoaşteţi istoria…

Superficialitatea şi delăsarea autorităţilor române ani de zile în această majoră problemă au dus la Dictatul de la Viena. Atunci, în al doisprezecelea ceas s-au trezit, speriaţi.

S-au trezit degeaba. Aşa se vor trezi într-o zi şi actualii guvernanţi.

 

A treia campanie transilvăneană  1944-1946 (paginile 141-189)

 

Ianuarie 1943 a fost placa turnantă a frontului în Rusia. Contraofensiva Armatei Roşii a fost nimicitoare pentru armatele germane, italiene, române şi ungureşti. Germanii au pierdut 450.000 de combatanţi la Stalingrad iar Ungaria aproape 150.000 la Voronej pe Don. Din acel moment conducătorii Ungariei au căutat portiţe de ieşire din război, dar să nu piardă teritoriile câştigate prin arbitraje. Serviciile speciale şi diplomaţia ungurească au căutat, cu asiduitate şi reuşit, să se apropie de Moscova prin legăturile comuniste rămase de la Bela Kun, prin  fabricarea unor falşi comunişti de conjunctură, prin manipulări parşive şi delaţiune.

Baronul transilvănean Ede Atzel, comandantul Rongyos Garda (Garda zdrenţuroşilor) cea mai reacţionară şi brutală formaţiune anti-românească, era unul dintre oamenii de încredere a lui Horthy, şi a fost trimis la Moscova, în secret, unde a luat contact cu şeful  spionajului militar, generalul Feodor Kuzneţov şi în schimbul informaţiilor militare pe care i le-a dat, a obţinut asigurări că Armatei Române nu i se va permite ocuparea Nord Vestului Transilvaniei, şi în plus, administraţia, poliţia şi jandarmeria ungurească nu va fie înlocuită cu una românească. Fără îndoială, pentru asemenea asigurări baronul revizionist a dat multe informaţii militare despre armatele germane şi române, cu care cele ungureşti în acel moment, erau aliate pe frontul din Rusia. Ulterior Horthy a trimis un general în fruntea unei delegaţii la Moscova  pentru un armistiţiu iar sovieticii au aprobat cu satisfacţie acordul Kuzneţov- Atzel anterior.  

Aşa s-a făcut istoria, nu cum au scris-o unii şi alţii, iar ceea ce a urmat a demonstrat din plin acordul Kuzneţov – Atzel după 23 August 1944, când regele Mihai a dat pe mâna ruşilor pe Mareşalul Ion Antonescu şi Armata  Română, indubitabil exemplu de trădare a ţării. Larry L. Watts citează din Armata Roşie în România: „…într-o întâlnire de 15 minute de la Târgu Mureş, pe data de 11 noiembrie 1944, autorităţile militare sovietice au înlocuit fără multe vorbe administraţia românească proaspăt instalată şi le-a ordonat să elibereze întreg teritoriul Transilvaniei”. Citiţi dragi compatrioţi, şi adăugaţi că, în acel moment Armata Română împreună cu armata sovietică eliberatoare luptau împotriva fasciştilor germani şi aliata lor, viteaza armată ungară!! Şi faceţi şi diferenţa între energia şi căile ungurilor pentru obţinerea  Transilvaniei şi nepăsarea Regelui Mihai, care la Bucureşti benchetuia fără ruşine cu generali ruşi şi proaspeţii lor comunişti aduşi drepţi consultanţi. În acelaşi timp la Cluj, Miklos Goldberger instalat de sovietici în fruntea comitetului regional al comuniştilor acuza noua administraţie română ca fiind colonizatoare, reacţionară şi fascistă ceea ce armata eliberatoare sovietică nu va admite, şi pretindea că proletariatul maghiar şi român solicită o Transilvanie independentă, care având o frontieră comună cu URSS ar putea fi şi ea inclusă. Orice, numai Transilvania să nu aparţină României, iar Moscova prin Teohari Georgescu a transmis că Transilvania nu poate fi recâştigată decât ca parte constitutivă a Uniunii Sovietice. Până şi Gheorghe Gheorghiu Dej a dezaprobat vehement această hotărâre, numai Regele Mihai se ţinea de coada comuniştilor, începuse mai de mult cu Dolly Chrissoleghos pupila Anei Pauker şi a lui Emil Bodnăraş. Şi toate acestea au fost numai începutul instalării unui protectorat sovietic în Transilvania, administrat de unguri, protectorat temporar până la înglobarea Transilvaniei în sânul marii familii a popoarelor sovietice, era începutul unei noi dictaturi comuniste, anti-româneşti, în timp ce Armata Română era folosită de Stalin şi Molotov drept carne de tun în Hungaria şi Cehoslovacia pentru gloria Armatei Roşii, a Moscovei.

În acelaşi timp în Transilvania de Nord, peste care trecuse frontul şi Horthy fuse îndepărtat de la conducerea Ungariei, toţi horthiştii transilvăneni au devenit comunişti, mari comunişti, pe cât de mari hothişti au fost!! Şi astfel, la  începutul anului 1945 la Cluj, au format un parlament  comunist, independent pentru Nordul Transilvaniei Liber şi Independent. În Maramureş, ucrainenii cu complicitatea comandamentului sovietic din zonă, au cerut anexarea  Sighetului şi a unei părţi a Maramureşului la Ucraina ameniţând majoritatea românească în caz de refuz cu arestarea, deportarea sau moartea! 

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni că de duşmani mă păzesc eu  zic şi românii, cum zic şi alte naţii prin Europa.  Din nefericire, Dumnezeu nu ne-a ferit de prieteni, ba mai mult a râs de noi când a auzit că îi numim eliberatori!! Cât priveşte, cum ne păzim noi de duşmani, să nu mai vorbim că e tristeţea pe pământ. Cine nu crede să citească istoria românilor de la Carol al II-lea şi fiu-său, Mihai, până acum, sub Iliescu, Constantinescu, Băsescu.   

            ***

Larry L. Watts  şi după aceste trei perioade transilvane continuă etalarea adevărurilor istorice despre prietenul cel mare, URSS, şi prietenul mai mic, Ungaria, în care cel mare ne ţine de gât iar cel mic ne dă picioare-n cur, iar noi înghiţim totul mioritic. Aşa a fost sub Carol şi Mihai, aşa este şi după 1989 sub Iliescu, care a recunoscut Basarabia ca stat independent în loc să sprijine reunificarea cum au făcut germanii între ei, Constantinescu, tras de nas de Adrian Severin, a cedat Nordul Bucovinei cu românii bucovineni cu tot, cât despre Băsescu pentru nişte amărâte de mandate de preşedinte de Cotroceni lasă udemereul să taie şi spânzure cum vor ei în România. Aceşti trei preşedinţi au atins cea mai abjectă formă de laşitate. Pe lângă ei, Dej (în 1964), şi mai ales, Ceauşescu (începând cu 1968) au fost  nişte patrioţi incontestabili ai României. Fac această comparaţie cu mâhnire, dar aceasta este un adevăr istoric.    

(Decembrie 2011, Winnipeg – Canada)

 

PS. După război, englezii şi francezii, cu americani cu tot, au spus: fereşte-ne, Doamne, de prieteni… Au spus-o degeaba şi târziu, i-a costat treizeci de ani de război rece cu marele lor prieten de la răsărit, URSS-ul, şi încă nimic nu-i sigur, cu o singură excepţie: restul e îndoielnic!! 

OZN-urile şi APOCALIPSA

 

Autor: Maria Diana Popescu

 

Credulii care au adormit în transpiraţii, murmurînd numele sfîrşitului, par urmăriţi de ghinion. Apocalipsa s-a amînat din nou. Asteroidul a făcut cu mîna pămîntenilor de la mii de kilometri distanţă, dînd peste cap organigrama profeţilor care uită să-şi ia medicamentele şi dorm cu armaghedonul sub pernă. Predicţiile încadrate în consistenţa unor abstracţiuni au devenit biete fatalităţi jurnaliere. „Profetul Apocalipsei”, cum a fost denumit Harold Camping, californianul de 90 ani, fost inginer de profesie, a recunoscut în direct la un post de radio că a dat greş anul acesta cu prognozele sfîrşitului lumii, cerîndu-şi scuze. M-am lămurit cum stau lucrurile cu ingineriile din mintea profanatorilor: apocalipsă e atunci cînd un om cu deviaţii patologice, cu un grad de cultură minimal, închipuit şi paranoic, se crede inginer atoateştiutor. A fost mare vînzoleală în media, numerologii au pus în calcule bizare Universul, şi tot soiul de profeţi şi-au scos apocalipsele pe tarabă. Teoreticienii, astrologii, metafizicienii au zumzăit îndeajuns cît să fie de acord cu teoria potrivit căreia omenirii i se va opera o trezire spirituală, nu acum, ci la anul. Adică, cineva din hăul îndepărtat va roti cheiţa responsabilă cu evoluţia inteligenţei, şi dintr-o dată se va deschide un sait pe gugăl care ne va teleporta într-o altă dimensiune, cu un simplu clic. Minunat! Extratereştrii vor face asta, tot ei au aruncat cu bolovanul ăla de asteroid marţea trecută spre Pămînt.

 

Adepţii ştiinţelor oculte au intrat în gardă, gata să-şi ţină răsuflarea dacă universul ar fi umblat la mintea pămîntenilor sau ar fi venit cu evenimente neobişnuite. Cei care au folosit abuziv cuvîntul apocalipsă au lucrat 24 din 24 la celebra aliniere: 11.11.’11. Internetul acesta năuc a fost invadat de texte insistente asupra caracterului mistic al coincidenţei, asociat catastrofelor naturale sau celor provocate. Cu alte cuvinte, apocalipsa ar fi venit, ca Anul Nou, în funcţie de fusul orar. Sigur, mai urmează 12.12.2012, însă pe atunci Europa va trai într-o nouă eră a austerităţii, instalată odată cu fatidica aliniere din 2011, pusă pe schimbări la vîrfurile statelor. Dacă tot n-a venit încă apocalipsa descrisă de proorocii Evangheliei, ceva asemănător tot a venit: Istoria şi historismul, dislocate de vectorul diacronic, în unele cazuri au fost legate la ochi şi ciuruite de gloanţe, în altele, bombardate sistematic sau linşate de rebeli antrenaţi. Cum în corpul social, la fel ca şi în natură, nimic nu se pierde, ci totul se transformă, în funcţie de măsura interesului, mentalitatea rămîne captivă în postmodernitate. Ceea ce se poate măsura cu aproximaţie este nesiguranţa, teama şi suspiciunea. Ele nu ne pot părăsi în condiţiile apocaliptice dictate de puterile lumii. Sîntem deja în Apocalipsă. A fost doar puţin atenuată, dar va reveni. E de meditat…

 

Dacă tot se pune problema unei catastrofe, e suficient să privim urmările catastrofale ale jocului de-a criza, faţă de care capacitatea omului de a le rata este fragilă. Greciei i-a fost schimbat premierul, cel al Italiei, omniprezent în presa de scandal cu celebra bunga-bunga, cel care a gafat cît a putut în cariera diplomatică, implicat în cele mai neobişnuite scandaluri sexuale, cel care a primit ca bonus o statuetă în figură, numărîndu-şi ceasurile, a declarat sec: demisionez. Butoane, alarme, rachete, crime, oricînd se poate pune mausul pe „ok” şi gata apocalipsa la ordin. Butonarea, la noi o modă, controlează puterea, boala votului la două mîini a contagiat sus-puşii, rezistenţi pe seama butoanelor de clan. O adunătură de vîrsta a patra, fără demnitatea, fără ruşinea vîrstei, batjocoreşte peste jumătate dintre români, care potrivit unor sondaje GfK, au probleme cu banii, mulţi îşi cumpără mîncare în rate şi se îmbracă de la second hand. Ministreasa care a cheltuit o groază de bani pe frunza pescuită de pe internet, adună semnături pentru moartea cîinilor comunitari. Ruşine! Exhibiţionism, obscenitate şi degenerare peste tot în lume. În Parlamentul Poloniei a pătruns, de curînd, prima femeie hibridă, decizie care a şocat această ţară romano-catolică tradiţionalistă. Din bărbat, a ajuns femeie-parlamentar.

 

Convinşi că în politică e la fel ca în chimie, adică amesteci un acid cu o bază şi obţii, de regulă, o sare şi apă, puterile Europei ne tratează cu sare în ochi şi cu spălături cu apă chioară. România şi nicio altă ţară nu primesc practic ajutoare financiare. Doar înştiinţări de plată. Fondurile europene nu există în fapt. Sînt fonduri virtuale, un circuit de hîrtii ieftine într-un sistem-caracatiţă. Numai contribuţiile reale ale statelor membre sînt direcţionate către parlamentarii europeni şi în buzunarele şpăgarilor din comisia europeană. De aceea s-a înfiinţat şi la noi încă o „autoritate” în circuit – un minister fictiv şi el, de tocat banii virtuali, de care nu era nevoie, existînd, de altfel, o agenţie specializată. Puterile europene îşi urmăresc interesele. Într-o altă ordine de idei, privind retrospectiv în Europa, dar cu datele de la borna prezentului, vom înţelege odată pentru totdeauna de ce Germania şi Franţa au impus moneda Euro. Ţările care au adoptat-o dansează acum după flautul politicii fiscale moşite la Berlin şi la Paris şi băgată pe gît popoarelor, pe post de directive U.E.  Aşadar, nu ar fi fost cazul să se ia drept literă de lege orice directivă a U.E.  Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrgul puterilor, şi pentru că fiecare stat are particularităţile lui economice, acestea, în inteligenţa lor, ca şi acum o sută de ani, sau acum şaptezeci de ani, s-au trezit cu unele naţiuni legate ca pietrele de moară de gîtul lor, şi n-au decît, sufocîndu-se, să resusciteze zona euro pe spinarea proprie. „Amicus certus in re incerta cernitur”. Ca să răspund înainte de a fi întrebată inginereşte, „da’ tu cine eşti, de vorbeşti despre toate?”, mărturisesc că sînt un voluntar care doreşte să (re)construiască, fără proiecte costisitoare, fără bani virtuali europeni, pilonii patriotismului şi ai tradiţiei creştine. Iar în chestiunea cu apocalipsa, este la fel ca şi cu ozn-urile: lumea ştie de existenţa lor, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat.

 

Privilegii minoritare în România

           

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 Asistam cu o oarecare nedumerire la avansul de pretentii ale unei parti a minortitatii maghiare din Romania.  Inregistrarea recenta a celui de-al treilea partid al acestei minoritati ni se pare o manifestare de extrema nerabdare a d-lui Laszlo Tokes, care considera, probabil, ca a venit timpul favorabil al realizarii unui vis pe cat de nefundamentat istoric pe atat de steril. Partidul Popular Maghiar este al treilea in succesiunea celor create dupa 1990, respectiv UDMR si Partidul Civic Maghiar. O mare nedumerire ma incearca in fata acestei situatii. Numeroasele sunt minoritatile in SUA. Nimanui nu i-a trecut insa prin cap sa infiinteze un partid exclusiv pe baze etnice, adica sa avem un partid al spaniolilor sau unul al minoritatii afro-americane. Asta le-ar suna americanilor ca separatism si tendinta segregationista si fiti siguri ca nu le-ar admite nici in ruptul capului. Doar in Romania “democratia originala” permite minoritatii maghiare sa aiba nici mai mult nici mai putin decat trei partide. Este de-a dreptul ridicol.  Cum se poate explica existenta acestor trei partide daca nu prin faptul ca ele au de pledat pentru interese speciale, altele decat cele ale majoritatii cetatenilor. Aceste drepturi speciale se cheama insa privilegii si nu intelegem de ce guvernele de la Bucuresti considera aceasta situatie normala.

            Nu  se poate spune despre minoritatea maghiara din Romania ca a fost sau este lipsita de drepturi. Traind douazeci si cinci de ani la Tg. Mures, stiu ca inca in vremea guvernarii ceausiste Liceul Bolyai de la Tg. Mures folosea maghiara ca limba de predare a diferitelor discipline si ca doar istoria Romaniei si limba romana se predau in limba oficiala.  Iritarea cea mare provenea din faptul ca Institutul Medico-Farmaceutic din Tg. Mures nu-si desfasura activitatea in limba maghiara, ceea ce mi se pare si acum o dorinta absurda. Studentii la medicina pregatiti pe cheltuiala statului roman trebuiau sa fie medici pe tot cuprinsul tarii si nu doar in tinuturile Covasnei sau Muresului. Ca sa nu mai vorbim de fapt ca Tg. Muresul, considerat un bastion cultural al maghiarimii este inconjurat de o salba de sate romanesti.  Nemultumirea in timpul lui Nicolae Ceausescu mai era cauzata si de repartizarea studentilor de origine maghiara  dupa absolvirea IMF-ului si in alte zone ale tarii, cum ar fi Moldova, de pilda. Maghiarilor asta le suna ca o pedeapsa, cam ca o surghiunire pe cele meleaguri “barbare”.  Si in sfarsit  a fost considerata ofensiva de catre comunitatea maghiara din zona Mures angajarea la Combinatul Chimic “AzoMures” a muncitorilor  din alte parti ale tarii, fapt care a fost vazut ca o actiune sistematica de dislocare a coeziunii grupului etnic maghiar.  Acum, in plina campanie de globalizare a lumii o asemnenea plangere ni se pare de-a dreptul ridicola. O mare parte a muncitorilor angajati la combinat venea din Moldova.  Ma intreb ce fel de abuz era faptul de a li se fi dat o sansa unor oameni care migrau dintr-o zona cu mai putine resurse?  Si apoi intr-o natiune majoritar romaneasca romanii nu aveau dreptul sa se mute la Tg. Mures?  Si ceea ce mi se pare inca mai bizar este ca la putin timp dupa Revolutie la Tg. Mures a inceput sa circule indemnul adresat asa numitilor venetici pe meleagurile muresene de a le parasi si a se intoarce in locurile natale. Au fost considerati venetici cei care ca mine sau ca alti absolventi ai Universitatii din Cluj fuseseram repartizati sa muncim la Tg. Mures sau prin imprejurimi. De unde sa fi emanat acest indemn daca nu din mediile puriste ale comunitatii maghiare care dorea sa-si pastreze cu orice pret identitatea nationala, culturala; chiar cu pretul izgonirii romanilor din judetele tarii lor? Se mai intampla oare undeva in lume ca o minoritate sa abuzeze de ospitalitatea natiunii care o gazduieste asa cum se intampla in Romania?!   

Accentul pus de o parte a intelectualitatii maghiare pe imposibilitatea manifestarii identitatii culturale a fost si in timpul dictaturii cum este si astazi doar cautarea nodului in papura. De lipsa de libertate a cuvantului si a altor libertati si drepturi au suferit deopotriva romani, maghiari, germani si alte nationalitati, cum suna sloganul comunist.   Publicatiile periodice in limba maghiara existente la Tg. Mures si in celelalte orase, precum si sectia maghiara a Teatrului National si a Institutului de Teatru arata ca maghiarii au avut drepturi chiar si in timpul dictaturii comuniste si ca nici un maghiar nu a fost dezantionalizat, ba din contra, se aflau destui printre ei care nu vorbeau limba tarii.  Aici in America daca nu vorbesti limba oficiala esti liber sa mori de foame sau sa te tarasti prin servicii prost platite intreaga viata. In schimb stim din istoria lui Nicolae Iorga cat de multi romani au fost deznationalizati in tinuturile secuiesti, procesul continuand si astazi sub privirea indiferenta a administratiei de la Bucuresti. Aflam cu indignare dintr-un interviu televizat al istoricului Dinu C. Giurescu despre refuzul de a acorda fonduri de la guvern asociatiei culturale Forul Romanilor din Covasna, Harghita si Mures. Guvernele romanesti de azi si din totdeauna au manifestat o neglijenta condamnabila in relatiile lor cu romanii traitori in perimetrul altor tari decat Romania. Se stie in schimb ca in Europa guvernele de la Budapesta au ocupat si ocupa un loc de frunte, daca nu primul loc in promovarea unei politici de deznationalizare si de asimilare fortata a minoritatilor. Despre cum au dus-o romanii in Austro-Ungaria, privind grija autoritatilor pentru cultivarea identitatii etno-culturale, gasim marturisiri pretioase in publicistica lui Octavian Goga: “S-ar putea scrie intunecate tragedii, ca sa se inteleaga groaznica temnita intelectuala in care am tanjit, picurarea continua a otravurilor straine care au falsificat un patrimoniu de gandire si au produs o mentalitate hibrida cu toate consecintele ei.  Ganditi-va, in ce conditii de dezvoltare intelectuala a trait un neam intreg aici, cu patru licee, fara un singur teatru [ …], fara o scoala superioara in limba lui, fara un tablou, fara nici un impuls care sa vie din culmile de simtire ale umanitatii. Judecati aceasta Sahara lipsita nu numai de flora particulara a culturii romanesti, dar ferita de atributiile cele mai elementare ale unei civilizatii superioare …”  (art. Reabilitarea Ardealului, Tara Noastra 1923, nr. 3, p. 81-85).  In vreme ce oficialitatile romane sunt intr-o defensiva totala cele maghiare joaca tare. Nu mai departe, Premierul guvernului de la Budapesta, Viktor Orban promite a interveni in problema  reorganizarii administrative a Romaniei, cand va veni momentul, si flutura ideea unitatii nationale a maghiarilor. Si desi argumentele istorice sunt de partea noastra,  perseverenta si insistenta pe langa Curtile Europene sunt de partea lor.

Intr-un interviu din cadrul emisiunii Punctul de intalnire la televiziunea romana, istoricul Dinu C. Giurescu vede pe buna dreptate in actiunea guvernului Basescu de desfiintare a judetelor tarii istoric constituite de-a lungul a 600-700 de ani un atentat la unitatea teritoriala a tarii noastre si o criminala vointa de anulare a identitatii noastre nationale. Constantin C. Giurescu a subliniat ca judetele in Transilvania demonstreaza existenta romanilor inainte de secolul al XII-lea, adevar care trebuie cat mai repede sters pentru ca incomodeaza pe extremistii maghiari.  Va sa zica administratia romaneasca se zbate din rasputeri sa satisfaca mofturile unei minoritati zgomotoase, calcand in picioare drepturi cucerite cu sacrificiu si zbucium de poporul roman subjugat sute de ani in Transilvania. Guvernarea Basescu este ostila poporului roman. Statutul minoritatilor in pregatire ca si reforma administrativa sunt puncte culminante ale unui proces machiavelic clocit in mediile revizioniste maghiare din Transilvania in colaborare cu revizionismul maghiar  de pretutindeni, cu mult inainte de decembrie 1989.  Eforturile au fost concertate si multi si-au adus cinicul aport. Defaimarea istoriei noastre de Horia Patapievici, atacul la simbolul cel mai profund al romanismului, Mihai Eminescu, schimbarea numelui de tigan in rom in timpul dregatoriei lui Andrei Plesu, proiectul UDMR-ului de impartire a Transilvaniei pe linia trasata de arbitrajul de la Viena in 1940 etc. sunt toate demersuri convergente spre dezmembrarea statului national, unitar, suveran si indivizibil.

            Pacea de la Trianon ne-a aparut si continua sa ne apara  ca un act de justitie istorica infaptuit odata pentru totdeauna. Din punctul de vedere al natiunii romane acest tratat a fost consfintit cu sangele unui million de tarani romani cazuti in transeele Primului Razboi Mondial. Asa gandim noi romanii, dar o parte a intelectualitatii maghiare din Romania gandeste si a gandit intotdeauna altfel.  Revizuirea tratatului, dupa marturisirea unui coleg de la Filiala Academiei din Tg. Mures, este un vis, o obsesie, o datorie, daca vreti, pe care ei, maghiarii o vor urmari chiar si o mie de ani, daca este necesar. Marturisirea mi s-a parut atat de donquijotesca incat nu am putut s-o iau in serios atunci, parand mai mult o gluma.  Confruntarea de la Tg. Mures din Martie 1990 mi-a lasat insa un gust teribil de amar  pentru ca s-a petrecut la putin timp dupa noaptea din decembrie 1989 cand maghiarii au strigat impreuna cu romanii intr-un glas ca vor sa fie liberi.  Totusi, in acel martie 1990 taranul Cofariu de pe Valea Muresului a fost snopit in batai mai sa fie lasat sa moara in centrul unui oras care se pretinde civilizat. Un oras in care Ruxandra Enache batea toba insistent la Pro Europa sa ne grabim sa nu pierdem cumva trenul intrarii in Europa, de parca noi romanii am fi trait la margine de lume, de parca nu Marile Puteri ne imbrancisera la Yalta afara din Europa. Si in acea zi si noapte de pomina din martie 1990 batrani unguri au fost vazuti smulgand pari din garduri si alergand spre Piata Palatului in centrul orasului, strigand ca trebuie sa-i bata pe romani. Ceea ce insemneaza ca obsesia traieste pana in straturile de jos ale populatiei.  Si aceasta este gresit si primejdios.  Este eronat pentru ca adevarul zilnic ca oamenii doresc sa traisca pasnic  si  cel istoric ca Transilvania este pamant romanesc ar trebui sa fie privit in fata si nu masluit in demersurile unui partid extremist, precum este cel al lui Laszlo Tokes. De asemenea, teribila a fost minciuna raspandita cu viteza fulgerului de agentii maghiare de presa precum ca victima atacurilor si batailor ar fi fost un maghiar nu un roman. Cunoasteti tactica lansarii primului zvon care convinge, ca cine mai are timp in nebunia contemporana sa mai cerceteze atent adevarul faptelor?! Sa amintim de asemenea ca s-au aruncat sute de sticle incendiare in tancurile cu soldatii trimisi la locul confruntarii pentru pacificare. Cand un taran roman a fost batut mar sa  nu-mi spuneti ca tot taranii romani au aruncat cu sticle incendiare in soldati. Nu face sens. Nu am sa uit niciodata imaginea pietii din fata Primariei orasului si a Palatului Culturii pavata de sticle incendiare, marturie a unei ostilitati neimblanzite. S-a spus ca manevre securiste au dus la aceasta incaierare. Chiar daca este asa ostilitatea fatisa de zile si saptamani dintre romani si maghiari a trebuit sa fie hranita de cei ce au de profitat de pe urma incitarii nationalismului si acestia au fost si altii, nu doar securistii. Cat despre contributia lui Gelu Voican Voiculescu trimis de la centru pentru limpezirea situatiei ea a fost nula. Despre acele vremuri tulburi nu s-a scris inca nimic convingator.

            Sa nu ne intoarcem la vremurile Scolii Ardelene, ci doar la crearea Partidului Comunist din Romania si la momentul imediat postbelic. Nu romanii, ci maghiarii au dat buzna in Partidul Comunist Roman infiintat in 1921.  De ce au fost atat de pasionati de comunism unii activisti maghiari din Romania? Pentru ca primisera asigurari din partea Cominternului privind autonomia Transilvaniei.  Obsesia persista in intreaga activitae a  MADOSZ-ului  Ea continua in anumite cercuri maghiare in surdina pusa de dictatura sub forma luptei pentru identitate culturala si reapare manifest odata cu afirmarea pastorului Laszlo Tokes, unul dintre pionii rasturnarii din decembrie 1989.  Aureola de revolutionar a lui Laszlo Tokes  este falsa pentru ca pastorul nu slujeste interesele poporului in sanul caruia a mancat painea de decenii, ci lupta fervent pentru obsesia hilara a autonomiei Transilvaniei si intr-un final, de ce nu, a intoarcerii rotii istoriei. In contextul unei tendinte de secesiune a unor state europene, pastorul isi face mari sperante si s-a strecurat exact in organismul care ii asigura cadrul favorabil pentru o propaganda antiromaneasca. Ati ghicit, pastorul este mare europarlamentar. Si cum politicienii romani, multi dintre ei calca in strachini pastorul are motive sa creada in cauza vietii sale. In 16 septembrie a.c. o conferinta convocata la Tg. Mures in Sala Mare a Palatului Administrativ cu invitati din Tirolul Italian a avut ca obiectiv dezbarerea binefacerilor autonomiei. Numarul participantilor doar de douazeci si sase, dupa cum ne informeaza Nicolae Balint (Autonomia, necesitate justificata sau obsesie politica, Curentul nr. 9, 2011, p. 4) ne face sa credem ca partidul nou inregistrat al lui Laszlo Tokes inca nu are numerosi adepti. Sa speram ca o buna parte din minoritatea maghiara din Romania isi va pastra bunul simt si logica.

            Ne-am bucura daca Ambasaca Romana din Washington si Centrul Cultural de pe langa Consulatul Roman din New York ar cataliza o campanie de presa din partea istoricilor romani de combatere sine ire et studio a pretentiilor nejustificate fluturate de revizionistii maghiari in presa nord americana.

Neagu Djuvara și românii

 

Autor material: Ion Coja

Am primit din America, de la un prieten, textul de mai jos, cu rugămintea de a-l comenta pe site-ul meu. O fac cu plăcere.

 

Neagu Djuvara :

Este un blocaj intelectual. Românul nu e în stare să accepte că întemeietorul lui nu e o corcitură între Traian şi Decebal. Este o tîmpenie!
-Eugen Istodor:

Cum sa fie o tîmpenie? Am trăit o viaţă cu o tîmpenie în cap?
-Neagu Djuvara:

Da! Vă rog să vă lecuiţi. Timp de o mie şi ceva de ani nu vă daţi seama ce amestec de populaţii au fost pe pămîntul acesta! Cine sînt românii ăştia? În afară de o mică parte dintre legionari şi dintre săracii din sudul Italiei, restul, majoritatea coloniştilor nu erau romani. Uitaţi-vă la tipul fizic, asta a descoperit-o un Lahovary. El a comparat grupele sangvine din cataloagele de recrutare a civililor. În 1930 se ştia. Dacă iei cele două-trei judeţe de secuime, sînt integral cu grupa B. Grupă răspîndită în Asia. Turanici. Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucăţică din Muntenia.
-Eugen Istodor:

Vă rog, nu-mi distrugeţi încă un mit! Vă puteţi face că aţi uitat. Cine îl mai citeşte pe Lahovary?
-Neagu Djuvara:

Dom’le, nu pot să nu spun adevărul! Deci, în acele zone [Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucăţică din Muntenia] avem grupa A, din zona mediteraneană. Cine au fost însă coloniştii? În afară de romani, minoritari, am avut mulţi arabi, Legiunea Syrica.
-Eugen Istodor:

Sîntem arabi!
-Neagu Djuvara:

Da. Eu îmi aduc aminte de ţăranii mei de la ţară. Bunicul meu adusese ţărani la muncă din zone curat româneşti. Dom’le, să vezi nişte oameni care seamănă cu arabii, [vorbind] curat româneşte!
-Eugen Istodor:

Scandalos!
-Neagu Djuvara:

Coboară din Syrica! Deci, din partea romanilor sîntem foarte amestecaţi. Acum şi dintre daci.
-Eugen Istodor:

Nu, vă rog!
-Neagu Djuvara:

Cu dacii e problemă cîţi au mai rămas! Nu prea ştim cum arătau, destul de deschişi la culoare, precum albanezii. Sluşanschi, cel mai bun indoeuropenist al nostru, e de părere că limba dacă nu are legatură cu cea tracă.
-Eugen Istodor:

Cum, domnule Djuvara, chiar vreţi să-mi doborîţi miturile?
-Neagu Djuvara:

Astea sînt manii, dragul meu, nişte improvizaţii istorice, nu te pot lăsa aşa! E dovedit că limba tracă e altceva decît cea dacă. Daca e legată, da, de albaneză, dar nu cum au crezut tot felul de minţi inventive că au fost dacii lîngă albanezi la un anumit moment. Nu e adevărat! Cuvintele româneşti şi cele albaneze sînt moştenite din dacomeziană, rădacina comună.
-Eugen Istodor:

Acum chiar ne înjuraţi de mamă şi de tată!
-Neagu Djuvara:

Hahaha, dacă o interpretaţi aşa! Să ştiţi de la mine ceva: sîntem un mare amestec de populaţii, ne-a unit o limbă şi e fantastic cum am putut să asimilăm atîtea. Asta e puterea românului, puterea de asimilare.
-Eugen Istodor:

Adaptarea.
-Neagu Djuvara:

Da, limba română e un fel de “melting pot”. Aici, un alt lucru pe care l-am tot ascuns… amestecul cu slavii. Giurescu, bătrînul, el a venit cu ideea că slavii aveau acelaşi rol, precum germanicii în Franţa.
-Eugen Istodor:

Nu începeţi cu asta!
-Neagu Djuvara:

Dom’le, regatul Franţei a fost făcut de germanici, iar cel al Spaniei, de vizigoţi!
-Eugen Istodor:

Al nostru, de daci şi romani.
-Neagu Djuvara:

Nu! Dintr-un amestec dintre slavi şi [proto]români. Slavii s-au instalat în colonii uriaşe, dovadă toponimele, Ialomiţa, Neajlov, Bistriţa, Dîmboviţa. Interesant însă, asta mi-a spus-o Poghirc, că aceste colonii erau înconjurate de fluvii cu nume străvechi dacice: Dunărea, Oltul, Mureş, Criş. Astea sînt dovezi de continuitate. Slavii au pătruns destul de mult. Satele noastre erau sub un jude, denumire latină; venirea slavilor a adus cneazul. Cele două denumiri funcţionau paralel în anumite zone. “Cneazul” era de origine slavă. Cnejii erau nişte seniori, se impuneau ca autoritate, iar juzii doar administrau. Juzii, deci, nu au avut vocaţie de a uni toata ţara! Şi acum, ca originalitate din partea mea, eu cred că nici slavii nu au avut puterea de a crea state. Şi care e dovada: nici un stat slav, nici unul!, nu s-a născut cu aristocraţie slavă. Slavii nu au venit cu întreaga armată, nu, ci ca ţărani, neorganizaţi, dovadă că numele lor privind şefii, “ban”, “jupan”, sînt de origine avară. Cneaz chiar e germanic. La sud de Dunăre, numai protobulgarii au făcut stat, or, ei erau de origine turcă. Ei au venit foarte bine organizaţi, foarte luptători, i-au bătut pe bizantini şi i-au obligat să le dea o bucată de pămînt. Ruşii au fost făcuţi de varegi, de nordici războinici. Numele de “rus” Oleg, Igor sînt nordice. Ţara noastră făcută de cumani se numea Cumania, dar faptul că ei au plecat/venit a făcut ca ei să fie romanizaţi.
-Eugen Istodor:

Cui ajută zăpăceala asta?
-Neagu Djuvara:

Să ştim cine sîntem. Să nu ne mai închipuim nişte basme! Şi basme care nu sînt crezute de străini. De ce nu sîntem cunoscuţi în lume? Fiindcă am minţit!
-Eugen Istodor:

Şi ne-am minţit pe noi!
-Neagu Djuvara:

Şi ne-am minţit şi, ce-i mai rău, am crezut minciuna. Eu consider că fac o revoluţie cu această carte!
-Eugen Istodor:

Dar cum e să te minţi şi să şi crezi?
-Neagu Djuvara:

E un blocaj psihologic. Oamenii inteligenţi îşi fac autocenzură. [Ei] nu merg mai departe, că nu place poporului. Ghinionul nostru a fost că am intrat în concertul european cu mare întîrziere din cauza ocupaţiei turceşti. Abia în veacul 19 intram in Europa. Atunci a fost un moment în care fiecare a vrut să se arate mai sus decît era.

(intregul interviu poate fi gasit pe site-ul ziarului Cotidianul)

*************

Domnule ION COJA, îl cunoașteți pe Dl NEAGU DJUVARA?

Il cunosc din auzite și din citite. Am stat o singură dată de vorbă, pe stradă, pe Edgar Quinet, în fața facultății. Eu l-am oprit. Fusese cu o seară mai înainte la TV 1. L-am oprit și, dacă-mi aduc bine aminte, i-am spus cam așa: Stimate domnule Djuvara, eu lucrez în această clădire, sunt profesor la Facultatea de Litere. V-am văzut aseară la TV și vreau să vă spun că nu sunt de acord cu foarte multe lucruri pe care le-ați spus. …Mi se pare firesc să avem păreri diferite, a zis domnul Djuvara. La care eu am continuat: Este firesc să avem păreri diferite, dar nu este firesc că eu nu pot să-mi spun părerea, mult diferită de a domniei voastre! Și exact pentru asta mi-am permis să vă opresc așa, pe stradă, ca să vă spun că am alte păreri și să vă cer sprijinul ca să pot să vă contrazic, să vă combat, la același post de TV care v-a dat posibilitatea să vă expuneți ideile…

N-a înțeles domnul Djuvara ce vreau de la dînsul. Atunci i-am dat celebrul citat din Voltaire, care sună aproximativ așa: nu sunt de acord cu părerile tale, dar sunt gata să-mi dau viața pentru ca tu să ai posibilitatea de a-ți expune părerile, chiar dacă aceste păreri contrazic ideile mele… Deci, domnule Djuvara, am zis, puteți interveni la TV 1 să mi se ofere posibilitatea de a vă combate ideile. O veți face?

M-a dezamăgit răspunsul său că urmează să plece la Paris, așa că…

Faceți ce faceți și provocați producerea de momente memorabile… Întâlnirea cu Liiceanu, întâlnirea cu Djuvara… Care erau ideile dlui Djuvara pe care ați vrut să le combateți, să le contracarați!

Nu mai țin minte! Cred că erau mai degrabă pe subiecte de istorie recentă, contemporană.

Ce părere aveți despre ideile dlui Djuvara privitoare la istoria noastră mai veche, cele expuse în interviul din „Cotidianul”?

Din păcate, acolo unde aș zice că mă pricep, am alte păreri… Sper că ideile prezentate în interviu au în spate studii aprofundate, altminteri, cu argumentele invocate în interviu, totul pare neserios!… Nu poți spune că limba dacilor nu avea nimic comun cu limba tracă invocând părerea unui singur autor, când alte zeci de autori susțin contrariul. În plus, fără să știu tot ce a scris Dan Slușanschi, parcă nu aș crede că a făcut o asemenea „descoperire”, s-ar fi auzit, ar fi făcut valuri… Primul care l-ar fi contrazis pe Dan ar fi fost Cicerone Poghirc, pe care îl citează domnul Djuvara pe altă temă, tot așa, dintr-o discuție purtată la Paris… Poți să invoci păreri auzite la un pahar de vorbă, dar asta nu atunci când vii cu ipoteze care să șocheze toată lumea. În asemenea cazuri trebuie să fii meticulos și profund ancorat în subiect. Viziunea dlui Djuvara despre romanizarea Daciei este una tipică „de cafenea”. Sper că sunt altfel concepute cărțile domniei sale. E drept, nu am citit niciuna până la capăt.

Și atunci?

Desigur, nu avem dreptul să le comentăm, dacă nu le-am citit. Numai că ideile sale circulă deja, unele dinainte ca dl Djuvara să-și scrie cărțile, cum ar fi ideea că au fost aduși în Dacia coloniști „ex toto orbe romano”. Ar vrea mulți să fie așa! Numai că opera Romei de colonizare a Daciei, fără precedent în toată istoria Romei, a urmărit să rezolve o problemă a metropolei, nu a imperiului. Metropola, adică orașul Roma, avea o problemă stringentă cu sutele de mii de țărani italici care, în virtutea calității lor de „civis romanus”, trăiau la Roma pe cheltuiala statului. Pentru aceștia s-a făcut reclama Dacia Felix, îndemnându-i să meargă în Dacia. Nu pentru locuitorii din Siria sau altă provincie! Repet, are sens, este logică și în plus este atestată documentar numai colonizarea Daciei cu cives romani italici, din sudul Italiei îndeosebi. De la acești coloni ne-au rămas o sumedenie de pietre funerare. Mai multe ca din tot restul imperiului roman. Pe aceste pietre funerare din Dacia romană apare destul de des amintită obârșia, italică sau chiar din Latium, a celor mai mulți coloni. Nu făcea Traian războaiele acelea ca să strămute în Dacia coloni din tot imperiul… Iar ideea că nu au rămas în viață prea mulți daci este de-a dreptul jenantă la un istoric din zilele noastre. Este o idee vehiculată cândva în cafenelele de la Budapesta! Au abandonat-o chiar și prietenii noștri maghiari. …Da, există din păcate această categorie de semi-istorici care își caută faima atacând sau demontând miturile istoriei noastre. Mai exact spus, încercând să atace aceste mituri!… S-o facă, dacă au argumente serioase!

Cum este cu rolul cumanilor în istoria noastră?

Domnul Djuvara are o teză care privește mai multe țări și popoare, potrivit căreia putem prezice și data când se va constitui un stat planetar. Pe planeta noastră va fi un singur guvern pentru toate țările atunci când Pământul se va confrunta cu invazia extratereștrilor. Una din două: Dl Djuvara zice că extratereștrii ne vor ocupa, vor institui guvernul lor, care va fi un guvern mondial, pentru întreaga planetă, iar când extratereștrii vor pleca, în urma lor vor rămâne structurile statului planetar, mondial!… De care se vor folosi pământenii, uniți de-acum într-o singură entitate politică!… Așa zice dl Djuvara că s-au petrecut lucrurile cu cumanii, care au ocupat la un moment dat o bună parte din teritoriul locuit de românii noștri de atunci. După plecarea cumanilor, românii s-au trezit moștenitorii unui stat, ai unui organism politic pe care, altminteri, nu l-ar fi putut gândi singuri!

A doua variantă care este?

A doua deci: pământenii, aflând că extratereștrii chiar există și ne vor ataca curând, vor conștientiza din timp că nu au încotro și trebuie să se organizeze într-un singur corp socio-politic, care să cuprindă întreaga omenire, întreaga planetă, sub ascultarea unui unic guvern. Cu alte cuvinte, sub imperiul pericolului de care se simte amenințată, populația, prin liderii săi în primul rând, descoperă necesitatea unirii. Va fi jucat ocupația cumană acest rol? E posibil. Dar nu avem nicio dovadă că cumanii au organizat un stat pe teritoriul nostru. Au adăstat pentru o vreme și apoi au plecat așa cum au venit!

Care este totuși adevărul?

Adevărul este că statele edificate de români în evul mediu au avut o existență continuă, neîntreruptă, din momentul înființării și până azi, ceea ce nu s-a întâmplat în multe alte locuri! La fel, când aceste state s-au unit de au format Principatele Unite în 1959 sau România Mare în 1918, unirea s-a făcut nu prin sabie, ci prin act public conștient, prin voință politică unanimă, ceea ce iarăși nu întâlnim în multe alte cazuri! A fost o unire, nu o unificare! Sesizezi nuanța? Vorbim de unificarea Italiei, a Rusiei, a Chinei, dar vorbim de unirea românilor, a României…

Ați spus în mai multe rânduri că nu sunteți ceea ce se poate numi un istoric!

Nu sunt! Îmi lipsesc câteva calități imposibil de suplinit: memoria cifrelor, a anilor și a numelor, capacitatea de a scociorî în arhive și altele. M-am ocupat de câteva subiecte de istorie care aveau tangențe cu lingvistica sau erau subiecte de istorie recentă… Iar din istoria noastră m-au atras momentele de excelență românească, mai ales acelea pe care istoricii de meserie le trec prea ușor cu vederea. Sau le demitizează, ca dl Djuvara! E cam lăutărește ce face domnul Djuvara, cântă frumos, dar nu cunoaște notele muzicale! Altminteri, ideea că unele popoare se unifică politic sub influența unui pericol sau stimul extern, se verifică în multe cazuri: la germani, la ruși de exemplu. Nu este o idee nouă.

Dl Djuvara bate câmpii și când face generalizări la scară națională pornind de la analiza grupelor de sânge. Nu mă pricep propriu zis, dar faptul că nu există decât vreo patru-cinci grupe de sânge pentru câteva sute de popoare descurajează orice încercare de a pune vreo bază pe asemenea argumente. Între timp însă a apărut cercetarea genetică, cu rezultate extrem de sigure. Acolo ar trebui să meargă dl Djuvara ca să afle cât este de corcit neamul românesc. Îi recomand cercetările făcute de antropologii de la Iași, recente, potrivit cărora genomul european este foarte curat păstrat în spațiul românesc, iar acest spațiu se dovedește a fi un punct de plecare, o vatră străbună pentru multe populații europene care de aici au plecat, au roit în lume, atât spre Vest, cât și spre Est. Din păcate, orientarea anti-românească a autorităților post-decembriste a pus capăt acestor cercetări, alarmați fiind factorii de decizie din guvern de faptul că aceste cercetări antropologice, efectuate cu cele mai moderne și sigure metode, infirmă toate teoriile scornite din ignoranță sau rea credință cu privire la români. Infirmă și elucubrațiile dlui Djuvara, din fericire. Repet, este vorba de cercetări ale unor antropologi de la Iași, pe care un ministru secretar de stat, reprezentant al UDMR în guvernul României, le-a suspendat, ba chiar le-a interzis, sistând programul respectiv… Asta este România în care trăim, domnule Djuvara. Chiar nu vă dați seama?! Nu aveți nimic de spus în această problemă?

Ca lingvist, mă deranjează opiniile ușuratice ale dlui Djuvara. Nimeni nu a ascuns contribuția slavă la etnogeneza românească! Mai degrabă se poate spune că a fost exagerată. Da, limba română a împrumutat cuvinte de la multe alte limbi, dar asta nu denotă un amestec etnic. Cuvinte turcești sunt foarte multe în limba română, dar amestecul biologic între noi și turci este ca și inexistent. La fel, avem cuvinte țigănești. Cum au ajuns ele în limba română?

Probabil pentru că denumeau obiecte sau noțiuni noi, necunoscute românilor!

Asta se întâmplă des, într-adevăr, în toate limbile pământului. Româna însă a împrumutat foarte multe cuvinte care aveau echivalent românesc. De ce a făcut-o? Dintr-un motiv, aș zice foarte onorabil: nevoia de expresivitate! Nevoia de a nuanța cât mai fin gândurile noastre. Când am preluat neologismul amor, probabil sub influență franceză, a literaturii franceze, aveam în română cuvintele iubire și dragoste. La ce ne mai trebuia încă unul? Ne trebuia, căci iubire și amor nu sunt sinonime! Nu există sinonimie perfectă. Și cu cât o serie sinonimică este mai bogată, cu atât mai multe sunt nuanțele semantice pe care le putem exprima. Așa se face că limba română ne oferă acum posibilitatea de a deosebi între iubire și amor, care sunt cel mai des în opoziție. În Luceafărul cuvîntul iubire este rezervat lui Hyperion, iar amor lui Cătălin… Această opoziție semantică nu este cu putință a fi exprimată în franceză, adică în limba din care am împrumutat… Iar după amor l-am luat și pe eros… I-aș recomanda dlui Djuvara un citat celebru din Eminescu, dar îl las să-l găsească singur, căci va mai da și de altele, care îi vor fi la fel de utile.

Mai spuneți…

Am luat din franceză cuvintele operație, stație, atenție, cuvinte propriu zis internaționale, dar numai româna le-a inventat acestora perechea operațiune, stațiune, atențiune, stabilind astfel o posibilitate de nuanțare pe care franceza nici n-o visează! Ca și diferența între nivele-niveluri, vise-visuri, elemenți-elemente, creieri-creiere, care îl făcea pe Noica să se extazieze dinaintea ingeniozității cu care limba română a pus la lucru desinențele de plural… Dl Djuvara, ca orice român serios care a învățat de mic franțuzește, sunt convins că-și amintește mirarea pe care i-a stârnit-o substantivul franțuzesc problème, când a aflat că nu este feminin, ci masculin: le problème. De ce ni se pare nouă, românilor, că acest substantiv ar trebui să fie feminin, și nu masculin? Pentru că în limba română substantivele masculine sunt mai concrete decât cele feminine, iar neutrele sunt și mai abstracte… Am împrumutat cuvîntul problemă din franceză, este adevărat, dar i-am adus o corecție esențială: l-am trecut de la genul masculin la genul feminin, pentru că este un substantiv abstract, iar româna, spre deosebire de 99% din limbile pămîntului, face deosbirea între semnificații abstracte și semnificații concrete. Este o opoziție de mare subtilitate!… Numai o limbă extrem de unitară și de conservatoare, vorbită de oameni foarte isteți, își poate permite asemenea lux! Eh, domnul Djuvara, care este cu siguranță un poliglot, să-mi demonstreze că mă înșel și că mitologizez…

Un lingvist străin, V. Kiparsky, citat de alt mare lingvist străin, suedezul Alf Lombard, a spus că limba română este cea mai interesantă limbă dintre limbile ce se vorbesc azi în Europa… Vine domnul Djuvara și ne liniștește: limba română este un „melting pot”. Ce înseamnă asta? E o înjurătură?…

Glumiți…

Nu vreau să fac un comentariu pas cu pas, la fiecare idee din interviu. Cu plăcere recunosc însă că dl Djuvara își face totuși datoria față de limba română cu prisosință: adică se exprimă într-o limbă română foarte românească, dacă pot spune așa! Are farmec și expresivitate, se citește cu plăcere. Cu încântare deseori. Văd și la nevastă-mea!… Dar dl Djuvara nu l-a citit pe Pușcariu, pe Caracostea, pe Mircea Vulcănescu, Noica, pe Grigore Brâncuș…

Pe Ion Coja…

Da, se vede din tot ce spune că nu m-a citit! Că nu ne-a citit!… Îi recomand Unu în limba română și va pricepe cât de cât ce a vrut să spună V. Kiparsky când a afirmat că limba româna este cea mai interesantă limbă din Europa…

Ce-i mai reproșați bietului om?!

Am să-l citez: ”oamenii inteligenți își fac auto-cenzură”… I-aș reproșa deci dlui Djuvara tocmai excesul de inteligență în tot ce scrie!

Glumiți?!

Când faci exces de inteligență, ca dl Djuvara, în tot ce scrii apare foarte puțin din ceea ce ai putea scrie și spune! Și asta îi reproșez de fapt dlui Djuvara. Un om la vârsta dumisale și la statutul său public, la ce bun se mai abține să spună tot ce știe?!… Ne vine cu teorii noi despre Basarabi, despre Traian și Decebal… Bune și astea, dar când afli că dl Djuvara a fost martor, sau chiar implicat în cele petrecute la 23 august 1944, pretinzi de la dînsul o mărturie clară despre acele evenimente! A trăit sub Ion Antonescu… Azi Ion Antonescu este cunoscut în lume, printre străini, mai mult prin așa zisul holocaust din Transnistria, fiind declarat autorul unei crime abjecte: sute de mii de evrei au murit la ordinul lui Ion Antonescu. Nu știu, a spus ceva dl Djuvara despre acest atât de important moment de istorie românească?

      În general, sunt foarte derutat de istoricii noștri, care se pronunță foarte rar în probleme de istorie recentă sau contemporană. Nu trebuie să fii mare specialist ca să ai o părere în privința problemelor de istorie recentă sau contemporană. Ești, mai înainte de orice, cetățean, adică participant și martor la istoria trăită de tine și de concitadinii tăi! Ca istoric profesionist, ești o posibilă și foarte prețioasă sursă de informații pentru istoricii din viitor! Specialistul în istorie, indiferent de epoca istorică în care și-a făcut doctoratul și întreaga operă academică, are obligația morală, dar și profesională, de a-și exersa și dovedi competența pronunțându-se în toate problemele grave cu care se confruntă contemporanii săi! Exemplul lui Nicolae Iorga sau Gheorghe Brătianu trebuie înțeles din această perspectivă. Desigur, Iorga a mers poate prea departe, încercând să facă istorie, nu doar s-o comenteze. Păcat că n-a reușit…

       Deplâng ce este în mintea și sufletul acelor istorici care știu adevărul sau măcar au o părere despre Carol II, despre legionari, despre Antonescu, despre 23 august, despre instaurarea și desfășurarea regimului comunist, despre decembrie 1989 sau chiar despre 11 septembrie 2001. Știu multe și tac, nu se pronunță, pretextând că specialitatea lor este dinastia Mușatinilor ori primele cetăți de piatră din Dacia etc., etc. În realitate fiind vorba de oportunismul nostru de toate zilele și teama de a nu-și pricinui singuri neplăceri la facultate sau la institut ori la academie, de a nu deranja anumite persoane sau grupuri ori structuri… De a nu-și compromite șansele la cine știe ce burse ori stipendii sau onoruri! Așa că încheiem discuția noastră rugându-te, dacă ai norocul să te întâlnești cu dl Djuvara prin București, oprește-l și întreabă-l ce părere are despre felul cum au fost insultați toți domnitorii români, urmași, fie!, ai cumanilor întemeietori, insultați prin înhumarea la Curtea de Argeș a regelui poltron și sperjur Carol al II-lea? Ce părere are despre isprava de la 23 august a fiului acestuia? Nu crede oare că istoricii de mâine au nevoie de mărturia sa cu privire la ce s-a întâmplat cu evreii din România în perioada iunie 1940-august 1944? Despre ce se întâmplă azi cu românii din România?!… Pun mâna în foc că aceste subiecte le cunoaște mult mai bine decât întemeierea statelor medievale românești… Iar nevoia de adevăr asupra acestor subiecte este infinit mai mare! Întreabă-l așa pe bătrânul  belfer: Oare nu-l atrage mitul referitor la un Ion Antonescu criminal de război? Nu-l tentează demolarea acestui mit? Și a altora asemănătoare, scornite pentru a-i scădea pe români din drepturile lor la recunoștință din partea altor popoare?

Mai am o întrebare totuși: Pe Internet circulă și alt inteviu, mai vechi, al domnului Djuvara, despre sinuciderea europenilor, despre dispariția rasei albe. Cunoașteți textul?

Este un text important, dar și acesta naște aceeași întrebare: de ce nu spune dl Djuvara tot ce știe? Previziunile sale sumbre asupra Europei, valabile și cu privire la Australia sau America, ar trebui însoțite de viziunea istoricului asupra cauzelor, a evenimentelor care ne-au adus în această situație nefericită. Am fost dezamăgit să văd că ocolește acest subiect. Iar demonstrația sa că nu la 1 decembrie, ci la 24 decembrie s-a făurit România Mare este de-a dreptul penibilă, jenantă. În această ordine de idei, afirm că ziua de 14 iulie ca zi națională a Franței este o rușine pentru Franța și pentru europeni. 14 iulie 1789 este ziua când a început sinuciderea Europei! Fac această legătură, între sinuciderea Europei, corect sesizată de Neagu Djuvara, și revoluția franceză – te rog să nu scrii cu majusculă sintagma „revoluția franceză”! Deci, dacă te întâlnești cu dl Djuvara, care a opinat că nu se potrivește să avem ca zi națională 1 Decembrie, întreabă-l ce crede despre 14 iulie 1789, zi națională la francezi… Rușii, după câteva decenii de păcăleală și-au revenit și au renunțat la 7 noiembrie! Franțujii se fac mai departe că nu știu cum a căzut de fapt Bastilia!… O rușine pentru întreaga omenire!

Afirmația pe care o faceți este teribil de șocantă. N-o puteți lăsa așa, în aer, fără nicio explicație. Va rog să adăugați un comentariu oricât de succint, până data viitoare când vă somez să abordați acest subiect. Sper că a vom face. Deci?

Într-un comentariu extrem de scurt, aș zice că până la revoluția franceză Europa, europenii, cultivau ideea de datorie, de obligații cu care te încarcă condiția de om. La 14 iulie 1789 își face apariția individul obsedat de drepturile care trebuie să-i fie recunoscute și satisfăcute, puse mai presus de orice. Simțul datoriei îl caracterizează pe omul puternic, omul de caracter și religios. Drepturile omului îl mobilizează pe nevolnic, pe individul egoist, incapabil de elanuri generoase. Cui au folosit declarațiile sforăitoare despre drepturile omului? În niciun caz Europei!

Aveți ceva împotrivă să publicăm pe site și interviul cu Sinuciderea Europei?

Nu, dimpotrivă. Este o idee bună. Textul trebuie să circule, măcar că defetismul dlui Djuvara ar putea să tulbure sufletul unor oameni mai tineri. Trebuie puși la încercare!

Deci nu sunteți pesimist în privința viitorului nostru într-o Europă a noastră, a albilor!

Nu! Cu condiția să identificăm urgent și corect cauzele. Odată aflată cauza, efectele încep să dispară! Este un principiu vechi. Sunt sigur că îl cunoasște și domnul Neagu Djuvara… Neagu Djuvara… Ce nume frumos! 

A consemnat Petre Burlacu

La multi ani SCMD!

La 18 august 2009, prin hotararea definitiva si irevocabila a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, SCMD a dobandit personalitate juridica, incepandu-si existenta legala ca unic sindicat pe ramura, conform legii, al militarilor in rezerva si in retragere din toate structurile sistemului national de aparare.

S-a incercat, fara a se reusi, anularea acestei decizii.

S-a incercat, fara a se reusi, obtinerea unor modificari in structura organizatorica a SCMD, pentru a fi obligati sa ne intoarcem la judecatorie, unde ni s-ar fi comunicat, mai mult ca sigur, ca s-a produs o greseala si ni s-ar fi retras dreptul la existenta legala.

Nu s-a reusit si nu se va reusi!

Se va incerca demonstrarea indepartarii noastre de prevederile propriului Statut. Departamentul juridic analizeaza in acest moment, cu Statutul in mana, propunerile de ROF, instructiunile si alte reglementari de uz intern, pentru a inchide orice unghi de atac.

S-a incercat crearea unor alte sindicate ale rezervistilor cu personalitate juridica, dar legal nu se poate, pentru ca prin Statut noi am acoperit totul, si atunci s-a inventat o struto-camila ca suma de ONG-uri, dar folosind o terminologie sindicala. Este motivul pentru care, reamintim tuturor, cele spuse la intemeierea fiecarei filiale: sindicatul suntem toti la un loc, contul este al sindicatului, care a deschis subconturi filialelor, personalitatea juridica este a sindicatului in ansamblu, filialele neputand avea separat personalitate juridica, prin lege si prin Statut. Ele sunt parte a sindicatului, reprezentand sindicatul in teritoriu, adica in centrul de garnizoana (colegiul electoral) respectiv.

Sindicatul si-a intemeiat filialele pe centre de garnizoana si nu pe judete, iar in Bucuresti, pe cartiere militare si nu pe Sectoare sau pe oras. Toate primele filiale din Sectoare sau localitati au indicativul 1, spre exemplu Filiala 1 Craiova, deoarece orasul fiind mare si avand mii de militari in rezerva si in retragere din toate structurile, pot aparea oricand, ca si in Sectoarele Capitalei, filialele 2, 3, 4 Craiova.

Reamintim ca actuala gandire militara nu mai are nici o legatura cu perioada noastra de formare, Romania nemaiavand armate, corpuri de armata si divizii, ci brigazi si batalioane.

La intemeierea fiecarei filiale au fost anuntate nu numai legile care vor veni impotriva noastra (inclusiv legile lustratiei) si mijloacele noastre de actiune, in sensul contracararii, dar si faptul ca Romania va fi facuta bucati, printr-o reimpartire administrativa pe regiuni mai mult sau mai putin istorice, ca baza a federalizarii.

S-a convenit explicit si toti noii membri au aderat la aceasta idee, ca filialele pe localitati ale SCMD vor constitui structuri mai largi, conform statutului, dupa ce aceasta regretabila tradare a factorului politic se va produce, pentru ca, pe de o parte, din nici un colegiu electoral sa nu lipsesca o filiala SCMD, iar pe de alta, prin reorganizarea sa (fapt ce va impune intoarcerea la Judecatorie si precizari statutare in viitor), SCMD sa pastreze imaginea unitatii statului roman si a natiunii, in pofida vrerii factorului politic.

S-a precizat de la inceput, ca filialele SCMD trebuie sa fie organisme suple, puternice, care sa cunoasca si sa stapaneasca situatia din teritoriu (colegiile electorale respective), pentru ca misiunea noastra, constitutional, este aceea de a proteja, pe de o parte interesele noastre socioprofesionale, pe de alta, interesele natiunii intregi, in sensul apararii existentei unitare statale romanesti si al reinstaurarii democratiei constitutionale.

S-a precizat de la inceput, si toti cei care au aderat la sindicat au acceptat, ca filialele sa fie organisme puternice prin hotararea in actiune si coeziunea realizata intre membrii lor proveniti din structuri diferite.

S-a stipulat de la inceput si evenimentele din ultimul an au demonstrat acest adevar, ca o filiala cu peste 250 de membri nu este operationala, pentru ca niciodata nu va fi in stare sa ia decizii statutare, neputand aduna jumatate plus unu din membri.

La marile adunari ale filialelor, nemaivorbind de actiuni, au participat maxim 80–150 de membri, desi filialele respective au intre 400 si 1500 de membri. Filialele au crescut datorita disperarii din ianuarie a.c., noi incercand in acea nebunie, sa intemeiem noi filiale, dar valul de inscrieri si activitatile legate de procese ne-au stanjenit in buna masura.

Pentru ca o filiala sa fie operationala, presedintele si membrii biroului trebuie sa-i cunoasca personal pe toti membrii. Cam greu, cand este vorba de 1500 de persoane, cu perspectiva ca acest numar sa se dubleze din 15 septembrie a.c., dupa disponibilizarea cadrelor din MAI.

S-a precizat de la inceput ca sindicatul nu este o unitate militara, dar nici un partid care sa dispara in momentul in care organizatiile sale, grupand membri care nu se cunosc intre ei si adera doar din interese personale de moment, ar deveni pur formale.

S-a mai precizat ca, din punctul de vedere al actiunii, un sindicat este mai aproape de activitatea unui partid si ca, in calitate de coloana vertebrala a societatii civile, SCMD va reusi sa se impuna in fruntea acesteia, tocmai pentru ca va aplica, in lupta social-politica, principiile gandirii si artei militare.

S-a facut apel de la inceput la constientizarea faptului ca vechile noastre pozitii in structurile militare sunt moarte pentru totdeauna, ucise fiind de o Istorie potrivnica noua, ca nici unul dintre noi, indiferent de gradul avut in activitate, obtinut fie pe merit, fie prin servilism sau cumparare, nu si-a facut datoria cand a trebuit, pentru ca altfel nu am fi ajuns in halul in care am ajuns, ca armata, politie, servicii de informatii si contrainformatii, dar si ca Tara.

Toti cei care au aderat la sindicat, au fost rugati respectuos sa renunte pentru totdeauna la modalitatile de gandire de tip UTC sau de miriste, sa-si aleaga conducerile locale functie nu de iluzorii merite trecute, ci numai de capacitatile personale, sistemul de relatii personal (notorietatea), dar si de dorinta respectivilor alesi si timpul avut la dispozitie, spre a-l cheltui in interesul sindicatului.

S-a mai precizat ca, mai utila decat zece filiale cu cate o mie de membri pe hartie, dar care la o adunare sau o actiune nu pot mobiliza la un loc decat 200 de membri, este o filiala cu acest efectiv de 200 de membri, care-i poate mobiliza pe toti. In acest sens, s-a dat exemplul BO ale Filialelor 1 Craiova si 1 Deva, 1 Slobozia si 1 Calarasi care, lucrand cu abnegatie, au contribuit la construirea unor filiale noi, in acelasi judet sau in judete limitrofe.

Toata lumea a inteles importanta acestui mod de a vedea lucrurile, in momentul in care un exceptional presedinte de filiala, facand o confuzie in privinta numelui Filialei 1 Timisoara, pe care o cita ca Filiala 1 Timis, a inceput sa desfiinteze filialele noastre din respectivul judet, fara sa se intrebe cum, la adunarile generale, unde nu reusea sa stranga mai mult de o treime din membrii propriei filiale, avea sa-i aduca de la 40, 60 sau 100 Km pe sutele de membri ale fostelor filiale Lugoj si Jimbolia.

Filialele noastre sunt suverane in teritoriu, pentru ca dincolo de problemele generale, care cad in sarcina Comitetului Director, intre Consiliile Nationale, sunt problemele specifice, locale, care cad in sarcina propriilor BO-uri. In acest sens, filiale ca cele de la Iasi, Focsani, Constanta sau Deva au organizat independent actiuni de rasunet ce i-au inspaimantat pe reprezentantii dictaturii, sarcina Comitetului Director fiind aceea de a-si asuma raspunderea si de a face apel la solidaritate catre filialele limitrofe, indemnandu-le sa le ofere sprijin in actiune.

De la inceput, am solicitat ca, independent de granitele judetelor sau de “”granita carpatica””, filialele apropiate sa vina in sprijinul filialei care organizeaza o manifestare cu conotatii deosebite.

De la inceput s-a atras atentia ca suntem tara ocupata, razboiul caruia trebuie sa-i facem fata fiind atipic.

S-a atras atentia ca vom fi atacati, denigrati, manipulati, stimulandu-se interesele personale sau napoleonismul unora, spre a se destrama unitatea SCMD.

De la inceput s-a precizat ca avem in interior “”cartite””, dar si firi impresionabile, care vor fi santajate sau momite cu situatia copiilor, cu inutile grade in rezerva, cu promisiuni de functii politice si administrative, chiar cu reactivari.

Situatia noastra, la doi ani de la infiintare, este urmatoarea:

• Avem peste 20.000 de membri (circa 15% corp activ de elita, in fiecare filiala);
• Avem profesionisti exceptionali in toate domeniile, unii atat de plini de entuziasm incat cad in extremismul romanesc al omului de tip nou priceput la toate;
• Avem circa 22.000 de procese, 2400 castigate si, recent, am depus prima plangere impotriva statului roman la Bruxelles;
• Ne-am demonstrat forta si coeziunea reusind, impotriva tuturor adversitatilor, mitingul de la Cotroceni din 25 octombrie 2010 si marsurile din 24 ianuarie si 1 martie a.c., in urma carora ne-am recuperat (nelegal) cuantumul pensiilor din decembrie. Drept pentru care, adversarul a schimbat tactica pentru opt luni: n-am mai fost “”nesimtitii cu pensii nesimtite de 20 de milioane”” ci niste cetateni demni, carora li s-a facut “”dreptate”” in interiorul sistemului. Toate maririle de pensii, de la 1 leu la sute de milioane, se datoreaza exclusiv fricii fata de noi. Astazi insa, cu ocazia “”plafonarii”” tuturor pensiilor la 2487 lei sau … 1500 lei, am redevenit “”nesimtiti””, tradatori, spioni, masoni, etc;
• Prostita sa ne urasca, masa dezorientata de civili, in contextul distrugerii sindicatelor, s-a intors insa, astazi, spre noi, percepandu-ne ca pe ultima speranta. Sa n-o dezamagim!
• SCMD este, sub aspect indrumare juridica si nu numai, singurul sprijin al miilor de cadre disponibilizate ilegal din MAI si al militarilor angajati pe baza de contract;
• Toate partidele ne curteaza. In mod firesc, filialele si doar filialele, individual ca filiale si nu pe grupuri de filiale, incheie protocoale de colaborare in alegerile locale, dar… conditionat;
• Ne-am demonstrat forta, rasturnand alegerile, in ciuda banilor bagati de catre Putere si a fraudelor, in mai multe colegii din tara si din Capitala, unde ramasesera locuri vacante de parlamentari.

 

Misiunea Centrului este de a incheia protocoale de colaborare pe actiune sindicala, doar cu sindicatele care mai functioneaza real si de a sustine in fata liderilor USL, toate conditionarile (revendicarile) punctuale ale fiecarei filiale din fiecare localitate (colegiu), in schimbul sprijinului.

Acordam intregul sprijin, la scara nationala, Comitetului de Initiativa Civica, in vederea revizuirii Constitutiei, pentru ca noi suntem segmentul organizat si constient al societatii civile.

Suntem singura forta, dincolo de spectrul politic, de care se teme actuala Putere, dovada ca o banala transmisie a Realitatii TV, de 5 minute, in direct, din fata Ministerului Muncii, in care presedintele SCMD urma sa apere interesele tuturor pensionarilor (civili si militari) iar domnul Dragne de la FSLI, pe ale salariatilor bugetari, a fost interpretata de Putere ca un asalt organizat al SCMD impotriva Ministerului Muncii, provocand deplasarea de forte de interventie si baricadarea politrucului Lazaroiu in minister. Mai mult decat atat, intens pregatita, prin deplasarea in civil a tuturor cadrelor militare din judetul Constanta, cu sotii si copii pe post de aplaudaci, participarea Presedintelui la manifestarile prilejuite de Ziua Marinei a fost anulata, in momentul in care s-a aflat ca vor fi prezenti acolo si membrii filialelor si grupurilor noastre de sprijin din judet.

Inca nu suntem ceea ce am fi putut fi, dar promitem. Am anuntat Opozitia ca, daca intre alegerile locale si cele parlamentare nu vom vedea actiuni concrete, adica initiative legislative depuse, in sensul abrogarii legilor antieuropene si anticonstitutionale care ne lovesc, vom organiza societatea civila pe criteriul Alternativei Nationale, creind si sprijinind logistic un Consiliu National de Salvare a Romaniei, in care sa intre, indiferent de culoare, marile personalitati reale romanesti ale momentului. Batalia ajungand la punctul extrem in care Puterea apeleaza la mari profesionisti in ale diversiunii, spre a ne sparge unitatea de actiune, reamintim ceea ce am supus acceptarii viitorilor membri, la intemeierea fiecarei filiale: faptul ca elita politica romaneasca a reusit sa invinga blestemul national si sa actioneze unitar doar 8 ani, intre 1855-1863, dar a fost suficient pentru a infrange intreaga Europa politica si a impune planul unirii si Statul cu numele care a trezit si trezeste furie , nu numai adversitate, de Romania. Imi ingadui sa va reamintesc mijloacele prin care s-a reusit atunci, parafrazandu-l pe Mihail Kogalniceanu, in celebrul raport catre Ion Ghica: am discutat cu fiecare (candidat la calitatea de membru de sindicat) in parte, si sper sa-i fi convins pe toti sa renuntam la orice meschinarie, la orice ambitiune personala, la orice interes de mana a doua (si sper sa fi reusit) si sa ne mentinem hotarati si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii. In cazul nostru, sub marele si nobilul steag al unitatii SCMD, ultima speranta si forta de reactie profesionista si constienta a Natiunii.

Atragem atentia ca, la ora actuala suntem supusi tirului actiunii diversionistilor profesionisti, multi veniti din afara, care incearca sa ne manipuleze, cunoscandu-ne sentimentele si profilul psihologic colectiv, asa cum au manipulat clasa noastra politica. Reamintim, la inceputul anilor 90, PDSR-ul a fost manipulat sub lozinca “”Nu poti merge inainte cu fata intoarsa spre trecut”” iar CDR-ul, sub aceea, identica, “”Trecutul nu tine de foame”” si, orbiti de aparenta logica, politicienii nostri au pus umarul la distrugerea in favoarea strainilor, a identitatii romanesti. Putini au inteles atunci ca, stergand trecutul, ii repeti greselile, nu poti gestiona prezentul si construi viitorul, iti pierzi identitatea si devii rob intereselor straine. Astazi se flutura prin fata liderilor nostri de filiale sloganul “”in unire sta puterea””. Nu este insa vorba despre unire productiva in interiorul filialei sau in interiorul sindicatului in ansamblu, ci despre unire…regionala. Regionalizarea Romaniei pe criterii istorice o vrea Soros, o vrea Tokes, o vrea Marko Bela care a recomandat anul trecut la Tusnad, crearea de structuri pe fostele provincii istorice, ca baza pentru dezmembrarea statului roman.

Intr-o Romanie impartita pe judete, un sindicat construit pe criteriul teritorial al centrelor de garnizoana sau al aglomerarilor de cartier, oricat de seducatoare ar parea ideea, nu poate construi megastructuri pe criteriul unor provincii istorice care nu mai exista, pentru ca ar insemna sa faca jocul celor care vad in acest tip de unire nu puterea, ci … dezmembrarea.

Stimati camarazi,

Muntenia, Oltenia, Moldova neocupata, au disparut intr-un tot unitar impartit administrativ pe judete si numit Romania, la 11 decembrie 1861. La 14 noiembrie 1878, in acest tot unitar a disparut Dobrogea. La 27 martie 1918 s-a topit Moldova de Rasarit, botezata de ocupant Basarabia. Iar de la 15/28 noiembrie/1 decembrie s-au topit definitiv, disparand in istorie, Moldova de Nord, botezata de ocupant Bucovina, Transilvania, Banatul intreg, Maramuresul  si Crisana. Regiunile istorice au fost reinventate pe parti, in scopul distrugerii Romaniei, de catre Stalin, in 1924 si 1952, de catre Soros si Basescu, astazi. Ca sa izbandim, nu avem nevoie de o Divizie SCMD Bucuresti, de o Divizie SCMD Oltenia sau Banat, spre exemplu, pentru ca razboiul cu divizii apartine istoriei, ci de cate o companie bine inchegata, omogena, cu membri solidari, in fiecare colegiu electoral, pentru a putea duce batalia democratiei cu mijloacele specifice artei militare si pentru a castiga razboiul per ansamblu, chiar daca mai pierdem ici colo cate o batalie.

Stimati camarazi,

Informatiile interne si externe, inclusiv cele din tabara inamica, afluiesc dinspre dumneavoastra spre centru, unde se sintetizeaza si unde se elaboreaza strategia, ca directii si puncte de reper. Ea se completeaza cu datele si cerintele specifice fiecarei zone de actiune, a fiecarei filiale. Rezultatele se analizeaza de catre fiecare filiala si sunt expuse de catre fiecare presedinte de filiala, in Consiliul National al Reprezentantilor, unde se definitiveaza strategia pe termen lung si se da girul, prin vot, Comitetului Director.

Stimati camarazi,

La implinirea a doi ani a tinerei noastre structuri unicat de lupta, va multumim tuturor pentru ca ati indraznit sa va alaturati SCMD. Multumim, in mod deosebit, tuturor celor care s-au implicat in mod activ, dezinteresat si hotarat, dovedind initiativa, imaginatie, cunostinte profunde si abnegatie in activitatea sindicatului.

Uram fiecarui membru in parte si sindicatului in ansamblu “La multi ani!”

Reafirmam ideea ca sindicatul actioneaza deja perfect organizat, pe domenii, pe multiple planuri, avand in vedere usurarea vietii membrilor sai, pe directiile pe care ni le interzice Statul.

Ca membri de sindicat, ne mentinem angajamentul asumat si preluat de la acea generatie pasoptista care a reusit: in fruntea dumneavoastra sau alaturi de dumneavoastra, NOI vom fi intotdeauna cu sindicatul, pentru sindicat, neavand alte interese de slujit decat cele ale sindicatului si ale Romaniei.

Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti! 

Dumnezeu sa-i pazeasca pe oprimatorii nostri, pentru ca timpul marilor noastre infaptuiri se apropie.

LA MULTI ANI! MULTUMIM!

 

HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!

 

Presedintele SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

Energia verde

 

Iolanda Lemke (Germania)

Zilele trecute, urmare a avariei de mari proportii a reactoarelor japoneze de la Fukushima, doamna cancelar  Angela Merkel, aflata in plina campanie electorala, a anuntat verificarea imediata a centralelor nucleare germane si inchiderea cat de curand a celor mai vechi de 7 ani. Opozitia germana i-a aruncat in fatä doamnei cancelar ca se tine de tricuri electorale, ca moratoriul referitor la cercetarea in amanunt a centralelor electrice nucleare e valabil exact pana la terminarea mandatului ei  si ar putea influenta alegerile viitoare.

Da, exploziile reactoarelor japoneze  au declansat schimbarea la fata a guvernelor tarilor europene. Ani de zile lanturi de demonstranti germani  care s-au impotrivit transportului si depozitarii gunoiului readioactiv pe teritoriul Germaniei, au fost imprastiate cu ajutorul politiei care nu s-a sfiit sa foloseasca  aruncatoare de apa ori vestitele ciomege de cauciuc prevazute mai nou cu  socuri electrice. Ecologistii din Germania, Franta, Olanda au ragusit cerand desfiintarea centralelor nucleare, dand exemplu explozia  cazurilor de cancer fara precedent in Europa.

A trebuit sa traim nenorocirea de la Fukushima pentru ca sa se reliefeze cu claritate pe display-ul tuturor creierelor planetei ce avantaje nepretuite oferä energia verde, fie ea eoliana, solara ori produsa de forta apei.

In anii precedenti, concomitent cu extinderea centralelor nucleare, s-a desfasurat in Germania o campanie defaimatoare la adresa panourilor solare din cauza preturilor de fabricare si montare, desi investitia ar fi benefica, intrucat s-ar putea realiza nu numai energia electrica npentru iluminat ci si incalzirea caselor. Deasemenea au existat proteste si impotriva energiei eoliene, zvonurile lansate de binevoitori urmarind bineinteles sa dea apa la moara guvernantilor in favoarea centralelor nucleare care ar produce un  curent cu mult mai ieftin.

Deoarece traiesc de foarte multi ani in nordul  landului Hessen, land traversat destul de des de uragane si in general batut de vantoase rapide si mai nou de tornade,  imi este foarte familiar peisajul campurilor si podisurilor germane, presarat cu mori de vant, mai precis cu turbine de vant care monitorizeaza viteza vanturilor. Despre turbinele eoliene s-a sustinut  pana acum cu dispret ca ar produce doar 5 la suta din necesarul de curent electric al Germaniei, ca sunt galagioase ( desi  sunt construite in afara localitatilor si nu le aude absolut nimeni) ca strica peisajul (sic!) si ca fabricarea, transportul si montajul lor nu se amortizeaza destul de repede. Si totusi cam in tot vestul Europei, in functie de zonele propice, pe inaltimi, in largul oceanului ori langa mal, sunt plantate astfel de turbine de vant – numite lebede ecologice.

Iata de ce am salutat conferinta internationala  Wind Power Romania 2011 organizata  cu exact 2 luni in urma la Bucuresti de Asociatia romana pentru energie eoliana si cu  sprijinul  Green  Power. Domnul Alexandru Sandulescu, director in Ministerul Economiei, Comertului si Mediului,  a declarat, conform ziarului Prisma de Resita, ca Romania trebuie sa retraga din functiune surse conventionale invechite  de producere a energiei electrice, din care cauzä va fi necesara inlocuirea lor cu altele noi.

Unul din subiectele dezvoltate pe larg la aceasta conferinta a fost poluarea mediului inconjurator. Cresterea necontrolata a poluarii cauzate de producerea energiei prin arderea de combustibili obliga statele europene sa reduca dependenta de acesti combustibili si sa incurajeze alte surse de energie electrica, in spetä cea eoliana.  Unul din judetele cele mai receptive proiectului de energie eoliana se pare ca este Caras Severinul unde cu onor am trait 27 de ani. Proiectul unei centrale electrice eoliene a fost demarat de fapt la inceputul anului 2008, Centrala Electrica Eoliana Brosteni  fiind situata in calea vantului Cosava, in muntii Aninei, in apropiere de orasul Oravita.

Finantarea lucrarilor este sustinuta 54 la suta din fonduri europene iar restul se suporta de catre Ministerul roman al Economiei. Furnizorul turbinelor de vant este firma germana Fuhrlander care va livra in aceste zile ale lunii martie 2011 primele  6 bucati. Avand o inaltime de 100 de metri si diametrul rotorului de cca 70 m, turbinele eoliene vor fi transportate pe Dunare si descarcate in portul Moldova Noua, urmand ca in aprilie 2011 sa fie montate si puse in functiune. In acelasi timp a inceput la Poeni, tot langa Oravita , proiectul altui parc de turbine eoliene a caror punere in functiune este estimata  a avea loc in anul 2012.

Toata lumea din Germania priveste  in aceste zile cu alti ochi spre panourile solare si spre stalpii uriasi ai turbinelor eoliene. Lectia nucleara japoneza ne-a speriat pe toti. Aplauze la scena deschisa pentru ecologistii romani banateni – energia verde nu poate fi decat una buna daca luam in considerare emisia zero de substante poluante, lipsa deseurilor si costurile reduse. Generatoarele eoliene pot fi administrate chiar prin laptop si nu necesita personal ci doar controale periodice. Si fiindca am trait atata amar de ani printre banateni, indragindu-le graiul si demnitatea,  indraznesc sa spun acum cand citesc despre realizarile lor : tot Banatu-i fruncea!

(19 martie, Germania)

Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes

Autor: Radu Teodorescu

Crina COCO Popescu este prima alpinista din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente!

 

Foto. Crina Coco Popescu pe Muntele Sidley – Antarctica

Alpinista româncă în vârstă de 16 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă a încheiat luni, 24 ianuarie, circuitul Seven Volcanoes prin ascensiunea pe Mount Sidley – 4285 m – cel mai înalt vulcan al Antarcticii. Coco este totodată și prima alpinista din lume care a urcat pe Mount Sidley.

Coco Popescu a făcut parte din prima echipă de alpiniști care a urcat vreodată pe acest vulcan antarctic, alături de Alex Abramov, Mario Trimeri și Scott Woolams.

“Eram conștienți că suntem prima echipă ce urca pe acest munte și acest lucru l-am simțit când am căutat prin încercări repetate ruta către vârf. Am parcurs toată creasta, urmărind altimetrul, să vedem care e cel mai înalt punct al ei. Am găsit două vârfuri apropiate ca înălțime – cele mai înalte. Pe creastă eram legați în coardă și, în mod firesc, am fi ajuns într-o anumita ordine pe varf. Așa că ne-am așteptat unii pe alții și am pus piciorul pe vârf toți în același timp, împărțind bucuria premierei”, a declarat Coco la întoarcerea de pe vârf.

Coco Popescu a participat în perioada 24 Decembrie 2010 – 26 Ianuarie 2011 la expediția internațională organizată de Seven Summits Club și condusă de alpinistul rus Alex Abramov, expediție care a avut punctul de pornire în Punta Arenas – Patagonia chiliană.

Obiectivele alpinistei românce în cadru expediției au fost escaladarea celui mai înalt munte al continentului – Mount Vinson și a celui mai înalt vulcan – Mount Sidley.

Pe 4 ianuarie Crina COCO Popescu, alături de rușii Alex Abramov și Max Bogatyrev de la “7 Summits Club” și de italianul Mario Trimeri, atingea vârful lui Mt. Vinson, în Antarctica. Pentru COCO aceasta a reprezentat atingerea celui de-al șaselea vârf din circuitul 7 Summits (cele mai înalte vârfuri de

pe cele șapte continente).

“La ascensiunea pe Vinson eram fascinată de frumusețea Antarticii și totul a decurs foarte repede. Vedeam ruta și locurile pe care mi le-a descrises David Neacșu și încercam să îmi imaginez etapele și ritmul în care puteam ajunge pe vârf. Alex și Max de la “7 Summits Club”, după primele ture de aclimatizare și prima etapă de mers, au zis că putem face vârful în stil rusesc, profitând de vremea bună, astfel încât în cinci zile am fost înapoi în tabăra de bază de la Union Glecier, cu vârful atins și cunoscându-ne mai bine, pentru premiera din Sidley.”

Prin ascensiunea pe Mt. Vinson, COCO și-a înscris în palmares titlurile de cea mai tânără alpinistă care a urcat pe Mt. Vinson și prima româncă ce a urcat pe Mt. Vinson.

Foto. Crina Popescu pe Muntele Vinson

Alpinista din România care în urmă cu 2 ani devenea cea mai tânără sportivă care urca pe Aconcagua pe ruta Ghetarului Polonez, aduce țării sale la finalul expediției din Antarctica noi recorduri mondiale:

◗ Prima alpinistă din lume care a încheiat circuitul Seven Volcanoes;

◗ Cea mai tânăra alpinista din lume care a urcat Mt. Vinson;

◗ Prima alpinista din lume care a urcat Mt. Sidley.

Performanțele alpinistei românce au fost susținute de Federația Română de Alpinism și Escaladă, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Apa Nova, BCR, Petrom, Romtelecom, RMGC, Fundația Alexandrion, ICCO, Rotary Club Craiova, Schaeffler Group, GMP Advertising, dar și de reprezentații unor mărci célèbre de echipamente sportive: Salomon – îmbrăcăminte și încălțăminte, Beal – corzi,

Explorer Sport – skiuri și Zeal – ochelari de ski.

　

 

- Crina Coco Popescu s-a născut în Râșnov, România și escaladeaza munți de la 6 ani;

- Coco este membră a ”Clubului Sportiv Montan Altitudine” afiliat “Federației Române de Alpinism și Escaladă”

-La 11 ani a urcat în Alpi, pe Dente del Giante, până la 4000 metri. Au urmat Olimp, Ararat și Mont Blanc;

- La 12 ani a urcat pe Kalapatar, în Nepal;

- La 13 ani urca varful Kazbek în Caucaz, Damavand și Alam Kuh in Iran;

- La sfârșitul anului 2008 a urcat pe Ojos de Salado în Atacama, cel mai înalt vulcan din lume;

-În ianuarie 2009 a urcat pe Aconcagua – gigantul Americii de Sud. Au urmat Kilimanjaro în Tanzania și Elbrus în Caucaz;

- În ianuarie 2010 a fost în expediție în Oceania, unde a urcat pe Kosciuszko, Giluwe și Carstensz Pyramid, iar în vara lui 2010 a escaladat Pico de Orizaba și McKinley în America de Nord;

- La 16 ani Coco Popescu are șase recorduri de vârstă în alpinism, cărora li se alătură cele doborâte în Antarctica, și un titlu de Maestru al Sportului;

-În 2010 Crina Coco Popescu a fost desemnată “Alpinista anului” la categoria alpinism de altitudine de către Federația Română de Alpinism și Escaladă.

 

Seven Volcanoes reprezintă circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent:

◗ Elbrus – Europa

◗ Kilimanjaro – Africa

◗ Damavand – Asia

◗ Giluwe – Oceania

◗ Ojos del Salado – America de Sud

◗ Pico de Orizaba – America de Nord

◗ Sidley – Antarctica

Primii alpinisti care incheie circuitul Seven Volcanoes sunt romanca Crina COCO Popescu si italianul Mario Trimeri.

Radu Teodorescu, Bucuresti – 27 ianuarie 2011

MINCIUNA RETORICĂ

Autor: Gavril CORNUŢIU (Oradea)

 

Motto:

„… să piară mai bine credinţa decât buna credinţă” (din Legea 128)

„Nu ridica securea asupra copacului sădit de tatăl tău” (Legea 141) Pitagora

Retorica este ştiinţa argumentării într-un discurs. Ea a fost dezvoltată de marii oratori ai antichităţii şi a fost folosită de către demagogii tuturor timpurilor. Adevărurile evidente nu au nevoie de retorică. Un demagog cu cât este mai mincinos cu atâta are nevoie mai mare de retorică, de „Arta de a vorbi convingător, printr-o argumentaţie bogată, riguroasă şi printr-un stil atrăgător” (definiţia din Dicţionarul General al Limbii Române). Nu este arta de a minţi. Este arta de a convinge. Dar depinde ce vrei să convingi.

Atunci când lucrurile sunt clare este suficient un discurs cât cel al lui Avram Iancu: „No, hai!”. Toată lumea ştia unde şi de ce. Atunci însă când vrei să trişezi, să minţi o mulţime, pentru a-i manipula convingerile, nu în sensul adevărului, ci în sensul intereselor ascunse, căci date pe faţă ar stârni furie, atunci demagogul trebuie să inventeze minciuni pe care să le promoveze retoric în numele unor valori nediscutabile. Vă aduceţi aminte de cei „60.000″ de morţi ai bulibăşelii din Decembrie? O minciună ordinară, precum a aflat toată lumea, ulterior, dar pe care cei din umbră au promovat-o pentru a distruge emoţional orice împotrivire la ideea împuşcării lui Ceauşescu. Ceauşescu trebuia înlăturat. Era deja un chin pentru popor. Dar modul în care a fost lichidat este o crimă politică. De aceea era nevoie, între alte minciuni, de minciuna retorică aptă de a genera emoţii: „60.000 de morţi”.

Vă aduceţi apoi aminte de minciunile altuia, „tot din Dămăroaia”, cu mormanele de fier vechi. Trebuia ca tot ce era viu în industria românească să ajungă proprietatea altora şi tot ceea ce îi putea concura pe alţii să fie distrus. Este acelaşi gen de minciună retorică, folosită pentru a înfrânge o gândire corectă. Dar fiecare adult de azi poate culege din amintire zeci de exemple de minciuni retorice, minciuni care să înşele vigilenţa, gândirea şi minima reacţie de apărare.

De ce această lungă introducere? În ziarul “Crişana” din 31 decembrie 2010, la pagina 16, citesc: „Integrarea romilor, o prioritate a preşedinţiei ungare a UE”, în care România apare ca având cei mai mulţi ţigani din Europa, 2.000.000 de oameni şi, departe de noi, cu 800.000, Bulgaria şi Spania. Ştiam că procentual cei mai mulţi ţigani din Europa îi are Bulgaria, apoi Serbia, Ungaria, Spania, iar noi, departe de ei. Dar nu mă interesează acum, deşi ar trebui „să ne intereseze” ce au alţii. Mă consider un om de ştiinţă şi vreau să ştiu exact cât avem noi. Iau Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor (din 18 martie 2002) şi deschid volumul I, la pagina 680, capitolul Populaţia după etnie – regiuni, judeţe şi medii, citesc cifra exactă „rromi (ţigani) = 535.140″ în toată România. 

Fiecare s-a declarat ceea ce este ca etnie, iar ţiganilor nu mai le este ruşine că sunt ţigani. Aşadar, diferenţele de numărare, şi dacă admitem greşeli, ar fi ca la alegeri, de câteva sute sau mii. Aşa, diferenţa este de 4 ori mai mare. Adică în loc să fim procentual cu 2,768247% pe locul 7-8 în Europa, suntem plasaţi pe locul întâi. Măcar să aibă bunul simţ de a nu-i declara mai mulţi decât maghiarii. Nu sunt rasist şi dispreţuiesc orice formă de rasism, dar mă deranjează minciuna. A confunda dragostea de ai tăi cu ura faţă de alţii denotă ori o mare prostie, ori o rea intenţie. Mă întorc şi mă întreb de ce se greşeşte întotdeauna doar în sens negativ nouă.

 

Sun la redacţie şi apoi mă duc la redacţie. Domnul Matea îmi pune pe masă un extras de articol provenind de la Uniunea Europeană, extras de pe site-ul http://www.lalibre.be

(Libre Belgique), în care situaţia ţiganilor pe continent se prezintă aşa cum era scrisă în „Crişana”, care a preluat-o de pe Mediafax de la Budapesta, material semnat de un oarecare Mihai Drăghici. Individul este ori un repetent, ori un mercenar, dar problema este alta. De ce se minte la toate nivelele în dauna interesului naţional? În primul rând, de ce se minte? În al doilea rând, de ce ţiganii din Ungaria se declară români? De ce se minte? În al treilea rând, cine ne reprezintă ca stat şi ca popor? Adică declari 9,2% ţigani, 6,6% unguri, mai umfli pe ici, pe colo pentru a ajunge spre 20% neromâni şi ai dreptul de a nega ideea de stat naţional? O obsesie mai veche a unor revizionişti. Aşa, doar cu 10,52249% neromâni nu este posibil. Atunci ar trebui declarate state nenaţionale toate statele europene.

A tăcea în faţa minciunii înseamnă a o promova. Ce vor să promoveze aceste minciuni retorice. Consider necesară integrarea socială şi culturală a ţiganilor. În numele acestei valori se promovează această minciună retorică. De fapt, dincolo de minciună, ce interes obscur zace? Nu există minciună fără interes, altfel ar fi mitomanie. Cât se va umfla această minciună? Nimic din ceea ce se spune şi se scrie azi să rămână scris nu este pentru prezent, ci pentru viitor.

(Prof. univ. dr. Gavril CORNUŢIU, Universitatea Oradea, Ianuarie 2011)