Ochiul diurn la lumina lămpii

Posted by Stefan Strajer On January - 24 - 2017

Ochiul diurn la lumina lămpii

Autor: Viorica Pop (Făgăraş)

Motto: „Acum, după ce am învățat să zburăm prin aer ca păsările și să înotăm pe sub apă ca peștii, avem nevoie de încă un lucru: să trăim pe pământ ca oamenii.” (George Bernard Shaw)

 

Când scriitorul trece pragul trăirilor interioare, are la îndemână antidotul moral care-i permite o scrutare a realității printr-un cod ce ține de simț lingvistic, statut intelectual, de afinități estetice, confruntări dau delimitări, toate motivând solidaritatea în jurul unei cauze: ,,Dacă noi doi avem câte un măr și facem schimb de mere – spunea George Bernard Show – atunci ambii vom avea în continuare câte un măr. Iar dacă eu am o idee, tu ai o idee, cu care facem schimb între noi doi, atunci fiecare va avea câte două idei”.

Ochiul Diurn

În rezonanță cu spusele dramaturgului și eseistului englez, de origine irlandeză, apare inscripția de pe coperta „Ochiului diurn” (volumul V „La noi”, Cluj-Napoca 2016), de prozatorul român Cornel Cotuțiu, care transmite mesajul cu o disciplină de comunicare presupunând descoperirea adevărului: „Uităm uneori de disciplina conversației, comunici, dar trebuie să știi să și taci. Dar acest trebuie rareori e nativ, el se consolideză prin educație. Și educația cine ți-o face? Mde!…” Între ,,da” și „nu” din disciplina comunicării, scriitorul așază cu semn exclamativ adverbul „mda” și interjecția „mde!”, coduri gramaticale pentru cartezinul „Dubito, ergo cogite; cogito, ergo sum”. Determinantul „diurn” din titlu presupune, la rândul său, antonimul „nocturn”, așadar ochi – reflexie și reflecție, în acord cu sugestiile ilustrației „gândite” de Georgiana Cotuțiu pe prima copertă. Nu întâmplător este ales mottoul cărții, un aer arhaic aducând înspre noi dulce-amarul vieții: „…cum vă pitreceți și vă dezmierdați cu aceste supărări la aceste vremi…” (Ion Neculce).

Tot după trebuința exprimării și știința tăcerii (ca în zicerea spaniolă „omul este stăpânul tăcerii sale și sclavul cuvântului său”) pare concepută structura textelor, multe apărute în publicațiile „Răsunetul”, „Tribuna”, „Mișcarea Literară”, „Nord Literar”, „Astra Năsăudeană”, „Cubul visurilor”, „Curentul Internațional”.

În textele din primele două capitole („Efigii”, „Printre ei”), apare predominant mesajul „da”, într-un limbaj nonficțional, dar prin care freamătă metafora genertoare de emoții estetice. Scriitorul își ia libertăți de asociere între antroponime și toponime, armonizaeză activitățile culturale în arheologia timpului, confruntată cu provocările prezentului.

Tehnica sculpturală a portretului naște atmosferă, ca în reportajele lui Geo Bogza, în care omul și muntele apar înfrățiți prin trăinicia rostuului în viață: „Îl vad pe Liviu Păiș așezat pe un podium înalt, la poalele Munților Rodnei, cu mâna dusă streașină la frunte în zarea Someșului Mare, dincolo de Reteag, de unde Ion Pop Reteganul îl salută (…)”. Pitorescul unei vieți patriarhale, surprins nostalgic, în cadențe amintind de proza poematică a lui Alecu Russo, anticipează meditația: „La picioarele podiumului, o tânără doinește, un flăcău cântă din fluier, o băbuță descântă, o nevastă dă cânepa prin meliță, o alta broderză pe o cătrință, un moș spune unui flăcăiaș o poveste, un bărbat deschide catalogul clasei, alături de un altul cu lămpașul de miner”. Personajul simte vânt potrivnic și se întreabă dacă a scris destul și cum se cuvine despre strămoși, dar Cornel Cotuțiu îi salvează neliniștea, convins fiind de probitatea și hărnicia cercetătorului etnofolclorist. Scriitorul răstoarnă ca pe o placă prevenitoare înțelesul inscripției lui Dante Aligheri din „Divina comedie”: „Lăsați orice speranță voi care intrați, căci pe aici a trecut Liviu Păiș!” („Muntele ca un Axis Mundi”).

O simplă enumerare a realizărilor este uneori suficientă pentru justificarea neastâmpărului ca stare de intelectualitate, de creație, de patriotism. Întrebat până unde ține Maramureșul, medicul cărturar Ion Botoș răspunde neaoș: „până unde se vorbrște românește” („Un român neastâmpărat”).

Legăturile spirituale și de credință în neam pe care Cornel Cotuțiu le are cu personalități ale preajmei transilvane și ale pretutindenii românești sunt motivate în toată creația prin idei, atitudini, participări la evenimente, din dorința de a menține într-un prezent continuu rebrenianul „cuib al visurilor”, proiectat pe „dimensiunea românească a ființei” (Mircea Vulcănescu). Lacrima ochiului diurn „distilează în ritmuri această tulburătoare vreme” (titlu dintr-un vers de Ioan Alexandru). Ideile din parta a doua sunt concentrate anticipat în titluri, ca într-un rezumat, cu momente de exaltare și nostalgie, dar și cu îndoielile „mda!” și „mde!”. Neobositul publicist pornește în căutrea „cuibului de lumină” din școli devotate, reține osteneli și performanțe editoriale. Pe teritoriul poeziei pătrunde cu ustensile dintr-o trusă medicală pregătită pentru operații estetice, simțind că, la o anumită vârstă, drama poetului nu e răscolitoare, ci înțeleaptă („Cuvânt prevenitor”). „Mda!”, ar spune și cititorul…

În partitura textelor, clapele pe care se apasă sunt concepte irizante dacă se evită localizările păgubitoare. Activitatea unor personalității ca Vasile Dâncu, Mănuț Maximinian, Sever Ursa, Icu Crăciun, Ioan Seni, Maxim Dumitraș, Elena M. Câmpean, Ilie Hoza, Liviu Păiș conturează o exegeză culturală menită să lărgească deschiderea spre condiția umană cu o lăudabilă perseverență, căci impostura dă târcoale.

Prin meandrele prezentului trec și textele părții a treia, „Pe șarpele albastru în amonte”, cu tematică și puncte de vedere diferite. La întrebarea „Unde este satul românesc?” – întrebare marcată de viziunea aforistică a lui Lucian Blaga și Liviu Rebreanu despre veșnicia născută la sat, despre țăran ca permanență inalterabilă – se află, în cartea lui Dan Popescu „În vuietul timpului”, pe nisipurile mișcătoare ale prezentului. Mde!…

„Cuibul visurilor” sporește cu activitatea personalităților trăitoare peste granițele românești actuale (capitolul IV „… Dar tot la noi”). Dincolo de Prut, apărarea identittății românești este amenințată de viclenii propagandistice. Refuzând „cântecul de lebădă”, Valeriu Cojocaru își mărturisește dureros credința: „Nu-mi pot părăsi Basarabia scumpă” (…). Rămân aici. Rămân aici fidel, ca un câine la casa stăpânului. Am de ce să latru.” Ca și Vadim Bacinski, redactorul-șef al revistei „Sud-Vest” din Odesa (Ucraina)! La simpozioane se dezbat cu patos (iluzoriu?) dileme identitare, dar „ochiul diurn” temperează anecdotic. În orașul Bălți (al doilea ca mărime în Basarabia, dar cu populație majoritar rusofonă și rusofilă), scriitorul vede pe mari panouri portretele lui Marx, Enghels, Lenin și-l întreabă pe un localnic (mai degrabă e aici dublul eului scriitoricesc!) de ce sunt cei trei acolo.   Răspunsul vine de la un Moromete în variantă citadină: „Sub ei e etajul cu birourile pentru pașapoarte. Pe semne că… așteaptă și ei să plece. „Mde!”…   Realitatea nu e sinonimă cu idealul, Basarabia pare „vândută la comedie”, cum sună titlul unei cărți de Valeria Florea-Dascăl.

De pe alte meridiane, nostalgiile se sublimează în rugăciune vibrând prin cuvântul scris sau rostit pe undele radioului de scriitoarea Doina Popa, originară din Făgăraș („De peste Atlantic, spre noi”). Deși distanțele geografice nu șterg lacrima adevărtă a identității românești, lacrima e doar metaforică „atâta timp cât guvernanții noștri, președinția, partidele politice stau cu degetul în nas și, când îl scot, doar rostesc, bâlbâie, câteva fraze solemne”. Mda!

Cartea și educația (titlul părții a cincea) sunt cheia descătușării de răul provocat de incultură. Consemnarea activităților din cadrul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, festivalurile de literatură, pancartele inspirate de îndemnul cronicarului Miron Costin – „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților” – se traduc prin categoricul „așa da!” Dar ce să vezi? Realitatea cotidiană zgândărește instinctul de dascăl și se pornesc demonstrații îmbibate de ironii împotriva stricătorilor de limbă și de cultură. Replica unui personaj episodic din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, preluată în titlul „Românii e dăștepți”, devine pretext pentru o suită de povești lexicale, trimițând și la revoltă împotriva nepăsării celor responsabili: „În sfera calității vieți intră si componenta lucrul bine făcut. Dar ce ni se întâmplă astăzi? Ne copleșește lucrul bine ne-făcut. Iar cutia Pandorei a rămas doar în poveste…” Mda! Și Mde! „Vox populi, vox dei” în varianta lui Caragiale: „Box populi, box dei”!…

Radiografierea cotidianului urmărește distingerea dintre aparență și esență cu acceptarea ideii că din situații mici se pot naște întelesuri mari (capitolul VI, „Semnificația majoră a cotidianului mic”). De la îngrijorarea pentru „paradisul în destrămare” al valorilor la ironia față de cei care uită în programele școlare de „Mens sana in corpore sano” sau la licăririle de simț civic scriitorul controlează excesele prin „Mda!” și „Mde!” în complicitate cu cititorul.

Inserțiile literare ale „ochiului diurn”, purtat ca un aparat de filmat, susțin detaliul semnificativ din gesturi, atitudini și au adesea rol de concluzii moralizatoare. Versul lui Beaumarchais „Atât de rar, încât e imens!” recompensează o situație mică, gestul unui tânăr de a duce la gunoi o sticlă aruncată de boschetari. Snobismul precar este sancționat cu ironia din finalul schiței „Domnul Goe” de I. L. Caragiale: „La bulivar, birjar! La bulivar!…”

Exemplele au jocul stropilor din apa învârtită pe roata morii atunci când discursul postmodernism, ironico-ludic și fragmentar, alcătuiește din „prefabricate” construcții menite să elibereze fantezia postdecembristă și să deconspire viclenia cuvântului „politic”. (Ultima parte „Să sparie gândul”). Invențiile onomastice definesc în stil caragialian parvenitismul (textul „Domnul Păturicăbrânzovenescutipătescupristandacațavencuzoițicamitică”).

Portretele ating grotescul („Ghici ciupercă cine-i?”) și implică luarea unei atitudini civice. Transcrierile din ziare, jocul fantezist de incursiune în viitor a marilor clasici, Eminescu (cel din satira „Scrisorii III”) și Caragiale permit racordarea la societatea din zilele noastre având efectul horațianului „Ridentem dicere verus” („Recitind ca o răcorire”).

Simulând în ultima secvență „o mirare cronică”, scriitorul lasă deschis orizontul preajmei românești în context internațional prin ideea paradoxului în democrație. Rămâne deschisă și întrebarea cititorului dacă nu cumva „mda-ul” și „mde-ul!” „ochiului diurn” sunt vibrații ale neliniștii existențiale într-o „viață ca o pradă”, căci „din prisosul inimii vorbește gura („Evanghelia după Matei”, capitol 12, verset 34).

Arc peste timp – Silvia Jinga

Posted by Stefan Strajer On January - 17 - 2017

Arc peste timp – Silvia Jinga

Autor: Doina Popa (West Bloomfield, Michigan, SUA)

 

Volumul „Arc peste timp” este rodul muncii neostenite al doamnei Silvia Jinga, profesoară și scriitoare de seamă din comunitatea de romȃni de la Marile Lacuri.

Cartea este semnată cu pseudonimul literar Silvia Urdea semn de   preţuire aleasă, ce o poartă numelui de familie al părinţilor. Silvia Jinga, un suflet romȃnesc cȃt lumea de mare, este licenţiatặ a Facultặţii de Filologie Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Va profesa la Institutul Pedagogic din Tȃrgul Mureș, unde studiau viitorii profesori de limba și literatura romȃnă, într-o zonă în care se romȃniza Mureșul. Pe data de 17 august 1990 Silvia a aterizat pe aeroportul Kennedy din New York împreună cu soţul și fiul, urmȃnd ca fiica să vină după terminarea facultăţii. Ȋmpreună au început lupta pentru supravieţuire.

Ȋn anul 1995 se stabilesc în statul Michigan unde soţul va fi angajat ca designer în industria auto. Ȋn anul 2006 primesc cetăţenia. Experienţa acestor ani americani va fi descrisă în noua carte la care lucrează „Fragmente din Babylon”.

Volumul „Arc peste timp”, este al treilea, venind după „Octavian Goga – pagini publicistice” – o ediţie îngrijită de Silvia Jinga, publicată la Editura Dacia – Cluj, 1981 și „Anton Holban sau Interogaţia ca destin” – Editura Minerva, 1983, aceasta fiind teza de doctorat.

Cartea a apărut la Editura Anamarol din București în anul 2014. Coperta semnată de Rodica Elena Lupu (ca și tehnoredactarea) reprezintă așa cum titlul cărţii ne-o spune, un ceas imens, roată a timpului, alături de coloana infinitului, spaţiul. Scriind despre oameni, locuri, întȃmplări care au impresionat-o, despre cărţi și evenimente, căutȃnd să afle înţelesurile ascunse ale lumii în care trăim, Silvia Jinga ne mărturisește: „Am purtat mereu în suflet în acești din urmă 23 de ani, un sentiment constant de grijă faţă de cele întȃmplate în patria mumă. Din această grijă s-au născut reflecţiile și însemnările mele”.

Arc peste timp

Ȋnscrie pe coperta-spate a cărţii, un vers tradus de strălucitul nostru Eminescu: „Cerul deasupră-ţi schimbi, nu sufletul marea trecȃnd-o” ales cu grijă pentre cei plecaţi de-acasă, care și-au schimbat locul de trai dar nu și sufletul.

Pe parcursul celor cinci capitole ale cărţii: Evocări, Semne ale vremii I și II, Ȋnsemnari critice și Varia, autoarea ne introduce în universul fascinant al limbii noastre materne prin care ne transmite impresiile despre evenimentele din ţara natală, despre oameni, locuri și întȃmplari, dezvăluind în prefaţa cărţii că „a trăit” un proces de trezire, de spulberare a oricăror mituri cu care romȃnii s-au autoînșelat după cel de-al doilea război mondial, fiind vorba despre acel mit care i-a oprit să vadă că Romȃnia fusese aruncată în gulagul sovietic pentru o jumătate de veac. Ca o constatare pur realistă, autoarea îl evocă pe Mircea Eliade „Noi romȃnii, nu avem niciun motiv să idolatrizăm istoria. Printre neamurile fără noroc ne numărăm în frunte.”

Din grija faţă de cele întȃmplate în ţara natală, s-au născut reflecţiile strȃnse în prezentul volum. Găsim consemnări publicate și revizuite din anii: 1991, 2000, 2001, 2002, 2003, 2010, 2011, 2012 în reviste ca: „Foaie”, editată la New York de Romeo Stane; „Micromagazin” – New York; „Curentul Internaţional” – Sterling Hights, Michigan, „Almanahul Curentul Internaţional”; „Confluenţe literare”; „Lumea romȃnească”- Grand Rapits, Michigan; „Lumea liberă”- New York și multe altele.

Ȋn „Et in Arcadia ego” autoarea ne mărturisește: „Din cȃnd în cȃnd simt nevoia irepresibilă de a mă reîntoarce în Romȃnia ca să prind puteri precum mitologicul Anteu cȃnd atinge pămȃntul. Petecul acela de lume unde am văzut lumina zilei este o Terra Ferma, un punct stabil de referinţă, care mă ajută să fac lumină acolo unde totul îmi pare confuz, să reduc la proporţii firești fapte supradimensionate, într-un cuvȃnt, să mă așez în albia normalului”.

Silvia Jinga ne trimite în ţinutul natal, Ţara Făgărașului, invocȃnd cȃteva personalităţi ale culturii noastre, care au așezat la loc de frunte pecetea ce o poartă arcul munţilor Făgăraș: Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, George Călinescu, Geo Bogza, Aron Cotruș, poetul care a portretizat în versuri inegalabile frumuseţea ţăranului făgărașan.

Evocările Silviei Jinga sunt clișee de epocă ale personalităţilor mutate peste Ocean, cum este cea a lui Octavian Nedeleu, care a lăsat în urma sa caiete de versificări, note memorialistice, istorice, geografice, arheologice și care a revenit la vatra strămoșească în preajma celui de-al doilea război mondial. Autoarea subliniază simplitatea acestui autodidact ce-l avea viu pe Dumnezeu în sufletul său „cȃnd îţi vine a plȃnge, cȃntă” sună unul din proverbele culese de Octavian Nedeleu.

Ȋn „Scurt dialog cu Octavian Goga”, autoarea trasează o axă existenţială de la bogaţii lumii la „sărăcia” de acasă, la „tovarășii” de drum ai lui Goga, trăind bucuria unei convorbiri esenţiale, găsind răspuns la multe întrebări și neliniști.

O temă favorită, a conservatorilor albi din America de nord, de a analiza posibila dispariţie a identităţii culturii europene occidentale care a fundamentat la începuturi cultura americană, este subliniată de scriitoare în capitolul „Europenismul nostalgic și posibilul lui declin”. De la Dimitrie Cantemir și pȃnă la Pat Buchanan, este trasată linia semnelor declinului culturii europene în faţa presiunii globalizării capitaliste.

Apărătoare a culturii europene Diana West, este prezentată cu cartea sa „The death of the grown-up” (Moartea adultului), o carte fascinantă, un eseu documentat, scris cu implicare dureroasă în dramele unei lumi extrem de complexe.

Cu ochi critic, exersat, autoarea ne prezinta cartea „Mișcarea feministă în America și consecinţele ei” de Suzanne Venker si Phyllis   Schlafly, o polemică argumentată și documentată despre ideile feminismului, o carte care ne transmite că nu putem trăi la întȃmplare, al cărei mesaj răzbate peste zarva culturii pop.

O altă cronică este cea a cărţii lui Edward Kennedy – „The Kennedy’s – Măreţia unei familii”, un jurnal scris cu inima autorului.

Pe „Semnele vremii” este plasat „Dan Puric, actor și eseist” care se aude distinct în hărmălaia confuză a discursului intelectual din Romȃnia actuală.

Pasionată de toate aspectele vieţii, Silvia Jinga intră în culisele nomenclaturii din Romȃnia, încercȃnd să dezvăluie aspecte dintr-o lume monolitică a cărei Cortină de fier se ridică în interiorul naţiunii între marea masă a populaţiei și structura politicului. Ȋn capitolul „Ȋnsemnări critice” sunt prezentaţi scriitori remarcabili: B. Pandelea, un autodidact distinct; Petre Popescu cu romanul „Supleantul”; Alan Elsner cu romanul „Idilă și revoluţie”; Ileana Vulpescu cu romanul „Arta compromisului”, un fel de istorie ieroglifică, „Ultimul bal la Șarpele roșu” de Dinu Săraru, romanul democraţiei originale, o poveste captivantă, o cronică de moravuri, un pamflet, dar și un poem al balcanismului.

Scriitorii din comunitatea romȃneasca din America nu lipsesc din cuprinsul acestei frumoase cărţi: Sorin Olariu cu „Poemele apocrife” în „Măștile poetului”; scriitorul Corneliu Florea cu „Peregrinări” în „Patosul memorialistului”; „Mihai Gheorghiu, poet al reveriei”, Doina Popa în „Lirismul suferinţei cenzurate”, Octavian Maior în „Exilul poetului” și alţii.

Capitolul „Varia” cuprinde impresii în urma diferitelor evenimente: „Constantin Brȃncuşi la 135 de ani de la naștere”; „Expoziţia sculptorului Mihai Caranica la Consulatul Romȃn din New York”; „Mihai Eminescu la Detroit”; „In memoriam Romeo Stana”; „O vorbă de mulţumire Străjerului din Bucovina, Ștefan Străjeri”.

Profesoara/scriitoarea Silvia Jinga, după cum ea însăși ne mărturisește, a adus cu sine pe acest continent lumea de acasă pe care o compară cu tot ce a întȃlnit în cale de-a lungul anilor și în faţa abundenţei, gȃndul o trimite la pămȃnturile mănoase și bogate, la romȃnii inteligenţi din ţara mamă, neomiţȃnd totuși să ne amintească sentimentul de jale perpetuat , precum lamentoul din poezia „La noi” de Octavian Goga.

Această neputinţă trebuie învinsă pentru a ne lua pe umeri istoria cu o bărbătească energie. Este ceea ce ne demonstrează Silvia Jinga/Urdea cu talent și inteligenţă, punȃndu-și condeiul în slujba poporului din care cu mȃndrie și responsabilitate face parte.

doina-popa

Foto autoare recenzie: Doina Popa

„Lucian Blaga şi ultima lui muză” – O carte premiată

Posted by Stefan Strajer On August - 22 - 2016

„Lucian Blaga şi ultima lui muză” – O carte premiată

 

Recenzie: Doina Popa (Dexter, Michigan)

 

Scriitoarea Anca Sîrghie, conferenţiar dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi în prezent la Universitatea „Alma Mater” din Sibiu, istoric şi critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, precum şi a altor asociaţii şi ligi culturale din ţară şi de peste hotare, a publicat până în prezent şase cărţi şi 13 cursuri universitare, ca unic autor, fiind prezentă în numeroase volume colective. Este semnatara a peste 400 de articole dar şi redactor coordonator al publicaţiei academice „Lumina Slovei Scrise”. A redactat 12 prefeţe la operele altor scriitori, a îngrijit 4 ediţii de cărţi, a scris numeroase recenzii de carte, cronici de teatru, a dat şi a luat interviuri, fiind constant prezentă la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A fost onorată cu titlul de „Cavaler” pentru merite culturale în Franţa (2000) şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în România (2007). I s-au conferit premiile “Radu Stanca” la Sibiu şi “Biblios” la Alba Iulia.

Lucian-Blaga-si-ultima-lui-muza

Iată doar câteva menţionări din palmaresul literar al scriitoarei, care ne-a surprins anul trecut cu un nou volum, publicat la Editura “Techno Media” din Sibiu, Lucian Blaga şi ultima lui muză. Este cartea care recent a fost onorată cu Premiul “Octavian Goga” al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, pe anul 2015. Volumul constituie rodul unei sincere şi trainice prietenii care s-a legat între scriitoare şi cea din urmă muză a lui Lucian Blaga, Elena Daniello. Cartea este alcătuită din trei capitole: „Greieruşa” versurilor lui Lucian Blaga – Dialog în trepte I, Într-o vară de noiembrie – Dialog în trepte II şi Un dialog imaginar – Dialog în trepte III. În Cuvântul înainte intitulatCum am cunoscut-o eu pe Elena Daniello, renumitul profesor universitar Ovidiu Drimba face câteva confesiuni, surprinzătore ca inedit, legate de doamna Elena Daniello, care prin naştere este o membră a nobilei întru spirit românesc familii Puşcariu. Ca un preludiu al destinului viitoarei iubiri, academicianul Sextil Puşcariu, cel înrudit cu Elena, a marcat în 1919 cu încurajarea sa debutul poetului din Lancrăm – satul care “poartă în nume sunetele lacrimei”şi i-a stimulat tânărului Lucian Blaga evoluţia ulterioară. Aflăm din cartea Ancăi Sîrghie că, personajul ei central, medicul stomatolog Elena Daniello era o profesionistă remarcabilă, o femeie frumuşică, inteligentă şi modestă, fără aere de mare cucoană… Relaţia ei de iubire cu Lucian Blaga s-a stabilit prin anul 1950, ca o afecţiune discretă. Precum poveştile celorlalte patru muze anterioare ale lui Lucian Blaga, de la Cornelia şi Domniţa, până la Eugenia, Coca, şi această idilă din urmă,pentru Elena Daniello, a fost bazată pe o dragoste completă, în care iubirea s-a îmbinat cu inspiraţia creatoare.

În preambulul dialogului din care se constituie cartea, scriitoarea Anca Sîrghie dezvăluie împrejurarea care a facilitat apropierea sa de Elena Daniello. Este vorba de Sesiunea Ştiinţifică a Festivalului Internaţional „Zilele Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, desfăşurată într-o sală a Bibliotecii Universitare, care astăzi poartă numele poetului-filosof, între 6 şi 8 mai 1996. Iată cum îşi aminteşte Anca Sîrghie momentul primului lor contact vizual, iniţiat de Elena Danielo: “Am întors uimită capul şi m-au întâmpinat doi ochi puternici ai unei făpturi firave de femeie vârstnică, dar care nu-şi trăda greul celor 86 de ani, pe care mai apoi aveam să aflu că îi purta”. Distinsa doamnă urma să-i mărturisească la fel de intempestiv, cum tocmai i se şi adresase, faptul că pentru ea scrisese poetul versurile: „Din amintiri beau cu nesaţiu/Boccadel Rio/rană în spaţiu”. O memorabilă vizită rămâne pentru autoare aceea din mai 1996, când a intrat prin intermediul Elenei Daniello nu numai în casa ei din str. Eminescu,nr.3, ci   într-un spectacol total al universului poetic blagian. Au urmat apoi întâlniri la Sibiu şi Cluj-Napoca, firul basmului depănat de Elena Daniello continuându-se sub semnul dezvăluirilor uluitoare. În ciuda diferenţei de vârstă, între Anca Sîrghie şi Elena Daniello se statorniceşte o prietenie sinceră, timp de vreo 13 ani, în care aceasta din urmă îi prezintă texte în manuscris cu poezii blagiene deja publicate, pe care ea le inspirase poetului, precum şi epistole inedite de o superbă încărcătură metaforică, vădind o tainică iubire, alături de traduceri, texte filosofice, cugetări. Blaga trăise încă din 1948 umilinţa de a se vedea scos din Academia Română, din Universitatea clujeană, chiar şi din literatura şi filozofia ţării lui, în care figura pe lista scriitorilor interzişi de regimul comunist, atunci instalat. Şi aşa a şi rămas până la stingerea sa din luna mai 1961. În mod cert, se dovedeşte în carte adevărul că Elena era o veritabilă cunoscătoare a spaţiului material şi sufletesc în care se mişca Lucian Blaga în cea mai cruntă perioadă a vieţii sale. Este vorba de deceniul al VI-lea, supranumit în întreaga literatură română “obsedantul deceniu”, când a fost decimată crema intelectualităţii noastre interbelice.

Autoarea cărţii notează esenţa dialogurilor purtate cu distinsa ei prietenă din Cluj-Napoca şi chiar filmează în două rânduri mărturisirile Elenei Daniello, totalizând 4 ore de peliculă. O situaţie cu totul inedită pentru Anca Sîrghie ca scriitoare este faptul că înainte de a aşterne pe hârtie conţinutul dialogului lor, ea a realizat un film documentar, intitulat Amintiri despre Lucian Blaga şi apoi ataşat noii sale cărţi. Se pare că acesta nu va rămâne singurul film al scriitoarei pe această temă, căci în prezent tocmai finalizează lucrul la un al doilea. Urmând cronologia biografiei poetului, aflăm din recentul volum că Elena a fost în 1951 naşa de cununie a fiicei poetului, Dorli. Cum era de aşteptat, Elena va deveni în timp ţinta denigrărilor acesteia… tocmai datorită faptului că era muza adorată a tatălui său. Nemulţumită de situaţia creată, Dorli va afirma că tot Clujul cunoştea relaţia lor de “amitie amoureuse”.

Un incontestabil merit al muzei din urmă este faptul că Elena Daniello a făcut din păstrarea amintirilor şi a textelor încredinţate ei de poetul interzis o datorie sacră şi o menire, un sens al dăinuirii ei într-un anume loc sub Soare, anume în vila ei de pe str. Eminescu, nr. 3 din Cluj-Napoca, unde ea va trăi până la 100 de ani. Astfel, transcriind fragmente din dialogul desfăşurat între Anca Sîrghie şi Elena Daniello, se naşte acest sens evocativ, textul-document cuprinzând cele trei trepte ale volumului. Dialogul dintre cele două interlocutoare este viu şi bogat în date documentare, unele de un sfâşietor dramatism, căci dezvăluirile Elenei Daniello sunt incitante, trezind curiozitatea şi atracţia spre lectură pasionată, ea plimbându-ne prin “împărăţia amintirilor” sale. O formă paroxistică a umilinţei la care scriitorul a fost supus de comunişti rămâne episodul în care, după ce atinsese cele mai înalte piscuri ale recunoaşterii ca personalitate complex afirmată pe plan naţional şi chiar peste hotare, ajuns bibliotecar, Lucian Blaga se vede obligat să dea la moara de hârtie propriile sale cărţi intrate în patrimoniul prestigioasei instituţii clujene.

În capitolul Dialog în trepte II se dezvăluie acea „vară de noiembrie” a iubirii lor, despre care Elena are bucuria să povestească în întâlnirile cu convorbirile lor vesperale din vara, când universitara sibiană activa ca preşedintă de comisie la o sesiune de bacalaureat clujean. Anca Sîrghie mărturiseşte cât de norocoasă a fost, aleasă fiind de Elena pentru acest „festin spiritual” care completa tot ce citise până atunci despre poetul şi omul Lucian Blaga. Treisprezece ani a durat această prietenie, iar ultima întâlnire a avut loc la Cluj-Napoca, atunci când muza lui Lucian Blaga ajunsese la venerabila vârstă de 99 de ani.

În cel de-al treilea capitol, unde dexteritatea de scriitor a autoarei îşi dovedeşte calitatea înaltă, asistăm la un dialog imaginar pe care Anca Sîrghie îl realizează în decembrie 2014 la Sibiu cu condeiul în mână, găsind cuvenit să afle şi… opinia poetului. Nu ştiu să fi citit undeva o mărturisire atât de copleşitoare ca emoţie a iubirii la anii deplinei maturităţi, ca aceasta: ”Pentru a iubi cu adevărat, -considera Lucian Blaga – trebuie să ai în urmă aproape o viaţă întreagă. Anume alesături de melancolie ale „vârstei” dau iubirii o violenţă şi o luciditate fără de care ea rămâne uşor în penumbră… Că şi vârsta poate fi o calitat încep s-o învăţ acum, dureros câteodată, dar şi îmbucurător. Aceasta nu e bătrâneţea, ci adolescenţa triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea. “Aşadar, iubirea elenică se constituia drept apogeu al erosului blagian, o sinteză a lui, şi   trebuie înţeleasă în unicitatea ei.

Autoarea recurge pentru acest capitol la cugetările din Elanul insulei şi la paginile memorialistice ale lui Blaga, pivotând îndeosebi pe Luntrea lui Caron. Tipologic, cartea câştigă în diversitatea profilelor conturate, rememorările venind nu numai din partea Elenei, ci şi din cea a autoarei, cu momente din istoria familiei, a colegilor evocaţi. Aşa trebuie înţeleasă diferenţa dintre interviu şi dialog, care se deschide spre multiplicarea planurilor confesive.   Este semnalată astfel în recenta carte şiprezenţa constantă a soţiei poetului, Cornelia, care a fost “biciul lui Dumnezeu“pentru opera sa, a unor intelectuali prieteni care îl admiraseră pe Lucian Blaga fără rezerve şi nu în ultimul rând a fiicei sale, Dorli.

Se ştie că Elena Daniello i-a inspirat poetului ciclul Vară de noiembrie, atât de diferit faţă de cele precedente ca stare sufletească. Poetul însuşi mărturiseşte: „viaţa izbucneşte în mine ca un murmur năvalnic de ape, parcă aş da spre o vară cât patru anotimpuri. Atari avânturi au darul să-mi apropie, prin contrast, gândul morţii. In stări de exuberanţă şi turmentare, gândul nefiinţei îmi este insuportabil. El nu mă atinge decât cu melancolii de natură lirică, stinse ca subt surdină. Iar asemenea melancolii dau relief însăşi stărilor mele de beatitudine.” Iubirea poate fi o forţă regeneratoare, indiferent la ce vârstă îţi infloreşte sufletul. Blaga este convins de acest adevăr. Pentru poet, iubirea târzie este nu numai un ferment al reînvigorării omeneşti, ci şi al celei creatoare. Elena Daniello i-a mărturisit prietenei sale, Anca Sîrghie, cu nedisimulată mândrie şi mulţumire, că oricare altă femeie l-ar fi inspirat pe Lucian Blaga în anii anteriori, în mod cert,după ea nu a mai existat altă muză care să-l stimuleze creator.

Valoroasă este descinderea făcută de autoare cu instrumentele criticului literar în ciclul Vară de noiembrie, punându-se în   lumină poeziile cele mai semnificative, de la Boccadel Rio la Risipei se deda florarul,cu strofele: “ Polenul cade peste noi,/ în preajmă galbene troiene/alcătuieşte-n aur fin./Pe umeri cade-ne şi-n gene/Ne cade-n gură când vorbim,/şi-n ochi când nu găsim cuvântul/şi nu ştim ce păreri de rău/ ne tulbură, pieziş, avântul.”precum şi Cântecul focului, Portret, În lumea lui Heraclit, Cântec de noapte, Andante, Solstiţiul grădinilor, Descântec, Primăvara, Caut nume, Anotimpurietc., cu versuri ce sunt dedicate indubitabil Elenei Daniello. Recenta carte a Ancăi Sîrghie dovedeşte cât de rodnică în plan creator a fost iubirea lor…Acest fapt va fi atestat şi de către Dorli, fiica poetului, care după ce a renunţat la atitudinea belicoasă, în capitolul Muzele…tatălui meu, ea a publicat o scrisoare adresată de poet Elenei Daniello, apărută   şi în revista „Apostrof”: „O inteligenţă atât de vie precum este a ta… Tu ai ştiut să o menţii în slujba celor 100 de procente de feminitate ce le porţi în fiinţa ta. Aceasta este o condiţie să-ţi dezvolţi, fără a şti,darul cel mai frumos ce-l poate avea o femeie pe plan istoric. Darul de a stimula.” Cu Elena purtată mereu în gând, dar având alături pe soţia lui devotată, Blaga a trecut prin purgatoriul silniciilor de tot felul în ultimii săi ani de creaţie. În mare taină, Elenei i-a încredinţat, între multe altele, şi cele trei caiete mari în format A4, cu textul în manuscris al romanului Luntrea lui Caron, ea copiindu-l cu stoicism, ca astfel să rămână posterităţii un exemplar sigur, în cazul în care, scriitorul ar fi fost arestat, iar manuscrisele, confiscate spre a fi distruse. Prin gestul onorant al doamnei Rodica Daniello, medic în Germania, care ca fiică a Elenei, a donat Bibliotecii Universitare “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca un adevărat tezaur de documente blagiene, totalizând vreo 26 repertorii cartonate, în prezent este posibilă cercetarea lor de către exegeţi. Majoritatea lor poartă pe coperte dedicaţii făcute “Pentru Elen” de către genialul ei admirator.

V-am prezentat acum doar câteva aspecte din această carte densă ca informaţie literară, minunată ca scriitură, un document ce ridică vălul de pe viaţa privată a uneia dintre cele mai importante personalităţi din literatura noastră contemporană: poet, prozator, dramaturg, filozof, jurnalist, diplomat, academician, traducător, profesor universitar, Lucian Blaga, cel căruia istoricul literar Anca Sîrghie i-a dedicat ani întregi de muncă şi cercetare. O dovedeşte neprecupeţit sinteza cuprinsă la capitolul final al Anexelor, unde enumerarea variatelor forme în care scriitoarea a înţeles să valorifice universul blagian este susţinută de imagini fotografice edificatoare. Cartea Lucian Blaga şi ultima lui muză, premiată recent de Uniunea Scriitorilor din România la Sibiu constituie un document de o reală valoare. Citind-o, ne înălţăm pe alte culmi ale cunoaşterii poeziei din noi înşine, căci fiecare dintre noi ascundem în profunzimile inimii şi sufletului nebănuite unde lirice.

Ziua României sărbătorită la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 16 - 2015

„Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie, ţara mea de cântec, ţara mea de dor…”

Ziua României sărbătorită la Detroit

Autor: Doina Popa (West Bloomefield, Michigan)

Cu dorul în suflet au plecat românii în lumea largă, stabilindu-se prin ţări îndepartate, cu dor aprins trăiesc, muncesc, îşi cresc copiii, păstrându-şi limba, religia, educaţia şi obiceiurile strămoşeşti. Dincolo de activităţile diurne, pe care le desfăşoară, leagă prietenii, altele decât cele rămase în ţară, cu români veniţi din toate colţurile ei. Un prilej de întâlniri de suflet îl oferă Ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, pe care comunităţile de români din America şi Canada o aşteaptă cu nerăbdare an de an. Anul acesta, evenimentul s-a sărbătorit şi la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Southfield, statul Michigan. Acţiunea a fost gândită, organizată şi anunţată prin toate formele, cu multă vreme înaintea datei fixate, prin rezervări din timp, organizatorii pregătind cu meticulozitate şi căldură sufletească un program artistic pe măsura importanţei naţionale a acestei zile, cea mai marcantă din istoria zbuciumată a neamului românesc.

Direct implicată în organizarea evenimentului este Societatea Culturală Româno-Americană „Avram Iancu” dintre ai cărei membri îmi face mare bucurie să îi amintesc pe: Ion Coman, Ştefan Străjeri, Irina Coman, Maria Ionescu, Delia Mancoci, Ion Mancoci, Ovidiu Popescu, Gheorghe Chindriş, Nick Barbu, Andreea Bordeianu, Florin Ţîmpău.

O parte din membrii Avram Iancu

Oaspeţii au avut plăcerea de a admira expoziţia personală a pictoriţei Gabriela Orza din Michigan iar Laura Garner a surprins plăcut cu o atrăgătoare expunere de bijuterii confecţionate personal. Sala socială a Catedralei a devenit aproape neîncăpătoare prin numărul impresionant de participanţi, atingându-se cifra de 400 de persoane.

O minunată paradă a costumelor populare din toate zonele ţării ne-a fost oferită cu mândrie de către oaspeţii locali dar şi de invitaţii de onoare: artişti, solişti vocali şi instrumentişti, membrii formaţilor de dansuri populare din Michigan precum şi din alte zone ale Americii, Canadei si României.

Pe întreg parcursul serii, programul a fost moderat de unul dintre fondatorii Societăţii „Avram Iancu” din Michigan, d-l Gheorghe Chindriş, iniţiator al programului de organizare al „Satului Românesc” la Mănăstirea   Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului” din Clinton, Michigan.

În deschidere, s-au intonat cele două imnuri naţionale ale României şi Statelor Unite ale Americii după care s-a dat binecuvântarea preoţilor: Laurenţiu Lazar (ort.), Sabin Pop (ort.), Radu Roman (ort.), Christian Laszlo (gr.-cat.). În memoria victimelor tragediei de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti s-au păstrat câteva momente de reculegere după care copiii Vinnie Capizzi şi Cristina Daraban au recitat frumos, expresiv, poezii patriotice. Profesoara Doina Popa a readus în memoria invitaţilor câteva etape importante din perioada istorică premergătoare zilei de 1 Decembrie 1918, zi în care s-a înfăptuit Unirea cea Mare şi firească.

Preoti

 

S-a dat ascultare câtorva cântece patriotice care au emoţionat auditoriul. Pe fondul atmosferei create şi a sonorizării asigurate de DJ Doru Dragomir, s-au desfăşurat, într-un iureş voios de cânt şi joc, ansamblul de dansuri „Tricolorul” (instructor Odette Miholca) şi ansamblul de dansuri „Grupul Bucovina” din Atlanta (Irina şi Garofaş Milici; Iulia şi Ovidiu Babici) cu un program de dansuri din zonele: Bucovima, Codru şi Banat. Muzică din Maramureş şi Ardeal, au interpretat soliştii Oana Tomoioagă şi Şerban Horj; iar Ancuţa Georgeta Corlăţan cu  muzică din Bucovina, Ionică Ardelean cu muzică din Banat şi Rafila Barbos cu muzică populară din zona Maramureşului. Programul încântător al obiceiurilor de iarnă: colinde, jocul măştilor, jocul ursului, capra, urătura şi ţărăneasca gazdelor, a fost oferit sub ropote prelungite de aplauze de dansatorii „Grupului Bucovina”.

Ancuta cu Oana

Foto. Ancuta Georgeta Corlatan si Oana Tomoiaga

Grupul Bucovina

Foto. Grupul “Bucovina” din Atlanta

Invitată de onoare, celebra solistă de muzică uşoara/pop, compozitoare şi textieră, Elena Cârstea, a susţinut recitaluri de neuitat din compoziţiile proprii şi nu numai, dar şi de muzică populară şi de petreceri. Cântul, dansul, voia bună i-au antrenat pe invitaţi în ringul de dans pe tot parcursul serii, până târziu, în noapte. Nici cei mici nu au fost uitaţi, căci prin bunăvoinţa IPS Irineu Duvlea, Stareţul Mănăstirii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Clinton, Michigan, s-au împărţit daruri copiilor prezenţi, simboluri ale Sfintelor Sărbători de iarnă.

Elena Carstea

Foto. Elena Carstea

În cadrul acestei acestei manifestări s-a sărbătorit şi Ziua Bucovinei – fiind exact pe data de 28 noiembrie. Se ştie că Bucovina a fost cea de-a doua provincie românească care s-a reunit cu România, pe 28 noiembrie 1918, după Basarabia – reunită pe 27 martie 1918. În acest sens câţiva bucovineni inimoşi din Michigan au amenajat un frumos stand cu produse tradiţionale din Bucovina (covoare, ştergare, ceramică, icoane, ouă încondeiate, ş.a.).

Bucovineni la stand

Foto. Bucovineni in spatiul arondat “Zilei Bucovinei”

A fost o seară minunată, de neuitat, aşa cum a fost şi cea de la 1 Decembrie 2012 dar şi altele, din fiecare an, pe care sufletiştii organizatori o oferă an de an românilor stabiliţi pe pământ nord-american, ca un preţios omagiu adus Ţării Mamă şi însemnătăţii Zilei României.

Gânduri de mulţumire aducem şi sponsorilor: Rocan Transport, Inc. Windsor, Canada (Ovidiu Popescu); Corpore Sano – Home Health Care, Inc.; Vasile Şutac; Silence Lines (Sebastian Cean); Gina’s Caffe (Levi şi Gina); GCB Service (Călin George Băloi); Adam Socarda, DDS; Remedica LLC, Dinasty Tile (Ion Mancoci); K&F Granite & Marble Corp. (Liviu Feurdean).

Partenerii Media care au contribuit la promovarea acestui eveniment au fost: „Curentul Internaţional” (Ştefan Străjeri), „Radio Ro” (Mircea Vişan) şi „RomaniaVipPress” (Ana Moroşanu Magdin).

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…” Iată sintagma ce cuprinde atâtea semnificaţii: întrebare, dorinţă, urare, mirare, năzuinţe, toate acestea aflându-se sub semnul timpului, de veacuri, cu speranţa românilor de pretutindeni într-o viaţă mai bună, de linişte şi pace, bunăstare şi credinţă, înmănuncheate în buchetul tricolorului, învaluit în aromele casei părinteşti.

La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!

Poza de ansamblu 2

 

Cartea eveniment a românilor de la Marile Lacuri

Posted by Stefan Strajer On October - 4 - 2014

Cartea eveniment a românilor de la Marile Lacuri

Autor: Doina Popa (Dexter, Michigan)

Frumoase zile de vară indiană s-au aşternut peste întinsul ţinut al statului Michigan. Preajma îşi schimbă straiele în cromatică de vis, de la nuanţele mierii până la cele sângerii. Vegetaţia ne întâmpină cu frunze foşnitoare sub paşii ce se îndreaptă spre un alt sfârşit de an. Este 27 septembrie, un final luminos şi călduros al lunii ce ne oferă, ca o deschidere spre serbări şi acţiuni, o activitate culturală de excepţie, amintindu-ne de zicerea noastră românească: „Toamna se numără bobocii”.
Cele două drapele, român şi american, flutură în adierea vântului de toamnă, chemându-ne sub cupola Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime” din Troy, Michigan care, în colaborare cu Agora Club International Detroit Ladies şi American Romanian Cultural Center, a organizat o memorabilă zi, lansarea cărţii eveniment, monografia Românii Americani de la Marile Lacuri, aparţinând economistului publicist Ştefan Străjeri. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura Anamarol din Bucureşti şi s-a bucurat de încă două lansări, la Pojorâta pe plaiurile natale ale autorului şi în Bucureşti la Biblioteca Metropolitană. Volumul este un studiu detailat al celor aproximativ 100 de ani pe care românii emigraţi în Michigan îi parcurg prin curbele sinuoase ale istoriei Americii, contribuind valoros la ridicarea nivelului economic, social, cultural, politic al statului.

September 2014 210.Poza.art Doina Popa

Economistul Ştefan Străjeri îşi primeşte oaspeţii la intrarea în sala festivă a Bisericii cu faţa zâmbitoare, dar vizibil emoţionat. Treptat, sala devine aproape neîncăpătoare. Reclama bogată a simpozionului, care după opinia mea constituie evenimentul cultural al anului pe pamânt american, îşi spune cuvântul. Pentru organizarea acţunii s-a implicat un număr impresionant de români. Inserez doar câteva nume ale celor care au contribuit organizatoric şi administrativ: inginerul Călin Cutean, Andreea Bordeianu, Doina Chertic, dr. Anca Năstasă, Ella Meluta, familia Puiu, familia Fermaş, Adrian Motoc şi mulţi alţii.
Cuvântul de deschidere al simpozionului a aparţinut lui Călin Barbulovici, preotul frumoasei şi primitoarei biserici, gazdă a numeroase acţiuni culturale şi de obşte, exprimând în numele întregii comunităţi, bucuria prilejuită de apariţia cărţii, rod al efortului depus de Ştefan Străjeri de a realiza o monografie inedită şi de o valoare istorică inestimabilă. Doamna Andreea Bordeianu a prezentat o introducere sufletistă a acţiunii, a subliniat aportul celor implicaţi în organizare, invitând apoi la cuvânt pe doamna Silvia Jinga care a pregătit un material vast şi foarte bine conceput al studiului monografic.
Silvia Jinga, doctor în filologie, scriitoare şi colaboratoare a ziarului Curentul Internaţional a relevat abordarea de către autorul tratatului a fenomenului imigraţionist românesc sub aspectele lui economice, culturale, spirituale de la început şi până în prezent pe teritoriul statului american Michigan. S-a subliniat pasiunea cercetării de care este cuprins autorul pentru a corela dinamica demografică cu dezvoltarea diferitelor ramuri economice ale statului, începând cu exploatarea primitivă a bogăţiilor până la explozia industriei automobilistice.
S-au punctat cele cinci perioade imigraţioniste ale românilor în Lumea Nouă, cuprinse în tratatul autorului, precum şi condiţiile imigrării contemporane, trecând în revistă momentele importante ale diverselor forme de expresie culturală, politică a românilor. Silvia Jinga a scos în evidenţă atitudinea anticomunistă şi calitatea de seismograf a publicaţiilor româneşti din America, demascând caracterul imperialist al Uniunii Sovietice care a confiscat abuziv teritoriile româneşti.
În continuare, profesoara Doina Popa l-a prezentat în partea de început a prelegerii pe economistul publicist Ştefan Străjeri, performanţele profesionale şi culturale atinse în Romania şi America, prestigiul de care se bucură în rândul românilor din diaspora şi din ţara natală, efortul depus pentru realizarea studiului, o muncă de Sisif, de zile şi nopţi de cercetare şi documentare. Este prezentat aportul românilor la succesele economice ale statului Michigan, drumul greu parcurs pentru a atinge realizări materiale decente şi foarte bune. Doina Popa aminteşte rolul important acordat de către autor instituţiilor religioase, efortul depus de a menţine aspiraţiile românilor, evidenţiind adevărata poziţie a parohiilor ortodoxe din America care nu a fost doar religioasă, ci şi culturală, pentru că ele au devenit centre focale ale aspiraţiei culturale şi naţionale.
Despre importanţa monografiei si aportul domnului Ştefan Străjeri la menţinerea spiritului national în rândul românilor din America şi nu numai au vorbit pe rând inginerul Călin Cutean şi poetul/epigramist Sorin Olariu, iar preşedinta clubului Agora, Doina Chertic a adus mulţmiri membrilor implicaţi în organizarea simpozionului. Seria prelegerilor a fost încheiată de către autorul impresionantei monografii cu cuvinte alese de mulţumire adresate tuturor celor ce i-au stat alături.
Gustările, micii, fructele alese, langoşii tradiţionali, stropite cu bere şi vin tămâios de casă, au încălzit atmosfera bogată în conversaţii, schimb de impresii şi adrese, fotografii, petrecute pe fondul muzical oferit cu generozitate şi căldură sufletească de talentata interpretă de muzică uşoară, Diana Pantea.
Am plecat în noapte spre casă cu sentimente de recunoştinţă pentru toţi Românii Americani de la Marile Lacuri, care au avut curajul să înfrunte necunoscutele căi ale vieţii din diaspora, dar şi pentru cei care, cu drag faţă de neamul românesc, ne reprezintă prin spaţiu şi timp pe oriunde s-ar afla.

O remarcabilă seară culturală

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2014

O remarcabilă seară culturală

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

Monografia Românii Americani de la Marile Lacuri, autor, Ştefan Străjeri a prilejuit comunităţii noastre un simpozion de neuitat care a mers la inimă unei asistenţe numeroase, dornică să primească o carte cu autograf în seara zilei de 27 septembrie în sala socială a Bisericii „Sfânta Treime” din Troy. A fost impresionantă manifestarea de solidaritate a publicului cu un act de cultură perceput la adevărata lui dimensiune şi importanţă nu doar pentru autor, ci pentru întreaga suflare românească. De ramarcat prezenţa numeroasă la o astfel de manifestare: peste 200 de participanţi.
Colaborarea dintre Agora Club Internaţional – Detroit Ladies, Biserica „Sfânta Treime” şi American Romanian Cultural Center a demonstrat încă o dată că unirea face putere. Acesta este un adevăr comun, dar trebuie subliniat ori de câte ori avem prilejul pentru că naţia noastră, o ştim cu toţii, este înclinată spre dezbinare, fărâmiţarea eforturilor, ajungându-se uneori până la conflicte între fraţi din cauza unor interese de grup, orgolii supradimensionate, lipsă de viziune. De data aceasta însă, doamnele de la Agora, preotul Călin Barbulovici, enoriaşi voluntari de la biserica pe care o păstoreşte, Călin Cutean, preşedintele Centrului Cultural Româno-American, colaboratori de la publicaţia Curentul Internaţional, familia autorului au concurat pentru a face o faptă de ispravă. Nu este puţin lucru lansarea unei cărţi, dimpotrivă reprezintă un ideal demn de toată mândria unei comunităţi.
În deschiderea simpozionului părintele Călin Barbulovici şi-a exprimat bucuria de a găzdui un eveniment cultural cu multiple semnificaţii, subliniind valoarea monografiei pentru cunoaşterea unui secol de prezenţă a românilor în statul Michigan, truda şi sacrificiul lui Ştefan Străjeri timp de un deceniu pentru a realiza cercetarea, precum şi faptul că întreaga comunitate se împărtăşeşte din izbânda autorului.

Poza articol Silvia Jinga

                                                             Foto. De la stanga la dreapta: Doina Popa, Silvia Jinga, Stefan Strajeri, Doina Chertic, Andreea Bordeianu si pr. Calin Barbolovici.
În acelaşi consens Silvia Jinga, doctor în filologie, autoare de cărţi şi colaboratoare la Curentul Internaţional a schiţat liniile de forţă ale monografiei care se vrea exaustivă, însumând un tenace efort de cercetare arhivistică, bibliografică, de selectare şi sistematizare în cele şase capitole ale acestei cărţi voluminoase. Ştefan Străjeri a urmărit cu spirit de discernământ istoria valurilor imigraţioniste ale românilor în corelaţie cu dinamica generală a fenomenului imigraţionist, încadrându-l în vasta panoramă a evenimentelor istorice pe parcursul unui secol. Silvia Jinga a subliniat că din demersul lui Ştefan Străjeri se desprinde ideea esenţială a capacităţii românilor pe pâmânt american de a crea instituţii proprii viabile, implicate nu doar în rezolvarea unor aspecte practice de viaţă, ci şi în înfăptuirile istorice de anvergură ale României. Societăţile fraternale, culturale, presa, bisericile, emisiunile de radio au fost un seismograf atent al aspiraţiilor concretizate în Marea Unire de la 1918, aspiraţii pe care le-au făcut cunoscute pe continentul american, au luptat împotriva samavolniciilor comuniste, au denunţat deportările de români în Siberia în timpul stalinismului, au combătut totalitarismul, ajutând nu doar verbal, ci şi financiar ţara de baştină. Păstrându-şi specificul lor etnografic, românii americani din statul Michigan s-au dovedit, în majoritatea lor, de-a lungul unui secol nişte cetăţeni vrednici, cu respect pentru patria de adopţie şi cu ataşament viu pentru România, ale cărei dureri nu le-au uitat niciodată.
Cu implicare afectivă Doina Popa, autoare ea însăşi a două volume de versuri, activistă culturală constantă în Canada şi în SUA/Michigan, colaboratoare la revista mai sus amintită a circumscris activitatea lui Ştefan Străjeri ca editor al Curentului Internaţional (2005-2012), publicaţia continuând on line. Autoarea comentariului a relevat grija editorului pentru calitatea materialelor publicate, diversitatea lor, ancorarea lor profundă în luptele de opinii din România de azi, din Republica Moldova, caracterul patriotic al articolelor. D-na Popa a insistat de asemenea asupra celor câtorva distincţii pe care le-a primit Ştefan Străjeri ca semn al recunoaşterii şi aprecierii activităţii sale. Ea a arătat că lansarea de carte de la Troy a fost precedată de alte două lansări în România, la Biblioteca Metropolitană de la Bucureşti, unde cartea a fost elogios prezentată de Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie în prezenţa talentatei editoare, Rodica Elena Lupu, precum şi în comuna natală a autorului, Pojorâta, înconjurat de dragostea părinţilor, a foştilor profesori, sătenilor, prietenilor şi a unor colaboratori ai Curentului. Ambele lansări din România au fost televizate la TVR Internaţional. Doina Popa a apreciat tenacitatea muncii încununate de apariţia acestei cărţi, care va fi una de referinţă pentru toţi câţi se vor apleca asupra fenomenului imigraţionist românesc din statul Michigan.
Sorin Olariu, poet, autor de cărţi, membru al Uniunii Epigramiştilor din România a rostit câteva cuvinte de suflet despre Românii Americani de la Marile Lacuri, mărturisind despre încordarea lui Ştefan Străjeri în lupta de supunere a imensului material documentar şi structurare în această carte. Dl. Olariu a ţinut să cinstească evenimentul cu o savuroasă epigramă.
Dl. Călin Cutean a rostit cuvinte însufleţitoare despre carte şi despre eveniment.
În succintul său discurs autorul a mulţumit asistenţei pentru prezenţă şi organizatorilor pentru elanul şi generozitatea lor în punerea la punct a întregii acţiuni. Apoi a semnat autografe pentru mulţimea doritorilor care s-au aliniat să cumpere cartea.
Datorăm foarte mult organizatorilor pentru reuşita calitativă a seratei. Este un debut al Clubului Agora în organizarea unei acţiuni specific culturale şi, judecând după reuşită, noi dorim implicarea pe mai departe a grupului de doamne în acest sens. Preşedinta organizaţiei, Doina Chertic a prezentat succint profilul caritabil al activităţii grupului, care s-a concentrat până acum pe ajutorarea materială a unor categorii defavorizate din România, copiii orfani, în primul rând. Ea a introdus pe fiecare membră a clubului pentru a face cunoştinţă cu asistenţa. Numele lor sunt: Stela Borcea (nu a fost prezentă), Andreea Bordeianu, Doina Chertic, Dana Diliţă (nu a fost prezentă), Cecilia Dobaşu, Corina Hatzis, Monica Leitner, Mirela Luchian, Ella Meluţă, dr. Anca Nastasa, Luminiţa Pop.
Sub îndrumarea plină de entuziasm a administraţiei Bisericii „Sfânta Treime” şi a d-nei Andreea Bordeianu sala a fost frumos decorată de Ella Meluţa, spaţiul bine divizat pentru speach-uri şi pentru dans, a fost întocmit un program al serii inspirat, oaspeţii au fost întâmpinaţi călduros. Toate doamnele de la Agora merită muţumirile noastre pentru pregătirea mulţimii gustărilor cu aspect atrăgător şi pentru toate detaliile puse de ele la punct cu un minunat devotament pentru lucrul bine făcut.
Se cuvine o menţiune specială pentru solista de muzică uşoară şi populară Diana Pantea, care a voluntariat să dea serii un plus de frumuseţe cu vocea ei deosebită.
Dl. Călin Cutean împreună cu d-na Andreea Bordeianu, iniţiatoarea acţiunii, au avut un rol deosebit în mobilizarea publicului, trimiţând numeroase e-mailuri cu aprecieri la adresa cărţii, ceea ce a captat atenţia oamenilor. Tuturor celor menţionaţi li s-au alăturat familia Puiu, familia Fermaş şi Adrian Motoc, voluntari de la Biserica „Sfânta Treime” care au contribuit, fiecare în felul lui, la buna desfăşurare a acestei acţiunii.
Tuturor le mulţumim pentru râvna şi dedicaţia lor, slujind unui ţel nobil, care a prilejuit o mare bucurie, schimburi de impresii, revederi de prieteni, pe scurt a creat o ambianţă emoţională pozitivă de apropiere umană.

Almanah „Curentul Internaţional” 2014

Posted by Stefan Strajer On February - 26 - 2014

Almanah „Curentul Internaţional” 2014

Autor: Doina Popa

În luna ianuarie a acestui an a apărut, ca o încununare a anilor de publicare a ziarului „Curentul Internaţional” (editorialul românilor din America şi de pretutindeni), dar şi ca o deschidere spre noi speranţe, Almanahul acestei publicaţii, care a văzut lumina tiparului timp de mai bine de 10 ani, condus fiind de o echipă de români inimoşi, însufleţiţi de patriotismul pregnant al celor ce-şi poartă dorurile pe meleaguri străine.

L-am aşteptat cu nerăbdarea cititorului fidel şi iată că, într-un final de peripluu alb, de iarnă îndârjită, îl am în faţa ochilor, admirându-i coperta luminoasă ce poartă pe fondul alb ca neaua de-afară, cifrele anului 2014 cu cele două simboluri ale drapelelor român şi american, înfrăţite pe Coloana Infinitului lui Brâncuşi.

Pe coperta din spate ne încântă privirea o atrăgătoare hartă a României, înnobilată de imagini reprezentative în culori vii ale vestigiilor naturale, culturale şi istorice.

Pe prima pagină îmi reţin atenţia pozele celor trei muşchetari români, care au dus şi duc încă mai departe flacăra românismului pe pământ american: director-editor, Ştefan Străjeri; redactor-şef, Gabriela Petcu; grafician-tehnoredactor, Valentin Popescu.

Coperti Almanah 2014 crop

Un cuvânt înainte cu retrospective din istoria Almanahului Românesc apărut în America la începutul  sec.  XX, ne prezintă Ştefan Străjeri, inimosul nostru bucovinean, care a continuat temerar să ducă apariţia ziarului la o cifră admirabilă, 500 de numere, continuând cu speranţe şi în plan virtual, reuşind  această frumoasă performanţă a Almanaului.

Gabriela Petcu subliniază poziţia Almanahului ca fiind o însumare a tot ceea ce publicaţia s-a dovedit a fi, o largă şi competentă informaţie impunăndu-se atât prin pulsul realităţii socio-politice şi culturale cât şi prin forma concretă de relevare a fidelităţii.

Respectând normele unui Almanah, sau Calendar cum i se mai spune, ne întâmpină pe primele pagini, Calendarul Creştin Ortodox al anului 2014, pe care orice român şi-l doreşte pentru a urmări sărbătorile noastre ortodoxe şi nu numai.

Ziua de 1 Decembrie 2013, Ziua României sărbătorită pe ambele maluri ale râului Detroit, ne este prezentată în ipostaze însufleţite de imaginile fotografiate din diferite locuri unde s-au desfăşurat acţiunile sărbătoreşti.

Pe rând apar rubrici precum Analize şi Controverse în care Vasile Şoimaru, din Chişinău – Basarabia, ne conduce printr-un nou holocaust economic şi chimic, aplicat românilor dupa cel kominternist, iar scriitorul Corneliu Florea din Winnipeg – Canada, ne oferă pagini de „Nomenclatură comunistă după Tismăneanu”.

Un interviu cu Larry Watts este consemnat de  Nicolae Balint din Târgul Mureş, iar „datoria de a afla adevărul” după care se află în căutare Corneliu Florea, „tulbură liniştea românilor ce exploatează bogaţiile Daciei”. Tot aici, Virgil Raţiu din Bistriţa Năsăud întoarce fila istoriei la „Noaptea de 13-14 septembrie 1940”.

Cu inteligenţă şi luciditate, Silvia Jinga din Michigan ne pune în faţa unei întrebări serioase: „Ce au adus României cei 24 de ani de capitalism”, ani lungi care i-au condus pe români printr-o „iluzie deşartă”.

Un concept nou, despre guvernarea globală, ne prezintă Vasile I. Zărnescu prin recomandarea şi prezentarea cărţii lui John Fonte „Sovereignity or submission” (Suveranitate ori supunere) publicată în anul 2011.

„Politica la nivel înalt sau ipocrizie politică” prezintă Nicolae Balint, încercând să afle cine învaţă  din nenumăratele lecţii ale istoriei?

Nu lipsesc din cuprinsul editorialelor: George Petrovăi, Maria Diana Popescu, Ion Măldărescu, Ioan Mugurel Sasu.

Magazinul istoric este prezentat de Ioan Ispas, care-l descoperă pe „Dromichete, înţeleptul rege al geţilor”, iar Remus Macovei ridică vălul care-i acoperea pe plugarii dispăruţi la Turtucaia.

Nu lipsesc nici „Caracteristicile şi orientările noi ale politicii Chinei” de Vasile Şonea, dar nici cea de-a XIX-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice cu tema „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istoric. Cultură. Civilizatie.”

„Prizonier în propria ţară” de Aurel Sergiu Marinescu se continuă cu capitolele în care „adevărul trebuie spus deschis, istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost cu adevărat”.

„Meditaţiile despre omenie” de Monica Ligia Corleanca ne dezvăluie o „Nedumerire”, care se propagă în mai multe, din călătoria prin spaţiul existenţial.

Prezentarea unei cărţi surprinzătoare „Dăltuiri” de Radu Stanca, ne-o oferă Anca Sîrghie din Sibiu, precum şi evocări de la Montreal de Ziua Limbii Române.

Din Almanah nu lipseşte nici „Jurământul lui Hippocrate” de Corneliu Florea, dar nici ce se mai poate spune despre un artist romn, Ştefan Popa Popa’s.

Atrăgătoare sunt paginile cu mistere din Istoria Universală şi a Omenirii, dar şi cele din Munţii României.

De la „Libertatea prin post” de pr. Ilie Rusu şi până la „Creştinismul în Marea Britanie pe cale de dispariţie” de Alice Cobeanu, nu străbatem decât o cale de câteva pagini minunate.

La rubrica „Români în lume”, Gabriela Petcu ne prezintă într-un interviu pe cei care duc românismul în Belgia: Ioana Chiriţă, Stany Maskeus, Ştefan Tinca, iar la rubrica „Românii în S.U.A” nu lipseşte Silvia Jinga cu un episod din serialul „Fragmente din Babilon” de data aceasta „Vecinele filipineze”, captându-ne atenţia cu relatări incitante trăite la New York, suprapuse uneori peste amintiri vii ale copilăriei petrecute la Şercaia-Făgăraş.

Ştefan Străjeri ne prezintă câteva pagini din istoria şi experienţa primilor emigranţi români din America, iar Herman Victorov ne conduce prin „Vestul Statelor Unite”, în pagini din jurnalul  „Din viaţa unui om oarecare”.

Yvette Larsson promovează imaginea României în lume în interviul realizat de Ştefan Frîncu – Danemarca.

Bineînţeles că nu lipsesc invenţiile, reţetele naturiste şi sfaturile terapeutice, nici  rebusul lui Adalbert Gyuris.

De la poeziile umoristice şi clasice ale lui Valeriu Cercel, la poeziile satirice şi epigramele lui Sorin Olariu, de la microreportajele şi poemele Doinei Popa, până la rubrica pentru copii, ne despart doar câteva cuvinte înţelepte ale lui George Petrovăi  şi poeziile în grai bănăţean ale lui Sorin Olariu.

Un cod al bunelor maniere, câteva sfaturi ale bunicii şi chiar bancurile alese ne conduc spre reţete culinare, folclor şi tradiţii până la moda pentru fiecare.

Între Calendar şi Zodiac s-a parcurs o cale lungă, atât de bogată şi variată, o adevărată sursă de bucurii pentru iubitorii de lectură, români de-acasă şi de pretutindeni.

Doina Popa, Dexter, Michigan, SUA.

IPOSTAZE TRANSATLANTICE

Posted by Gabriela Petcu On February - 12 - 2014

florin-piersic-hDOINA POPA

 

Era trecut déjà de ora 11 din noapte… Timpul despărţirii noastre de maestrul se apropia.

Tocmai spusese că vrea doar cu cȃteva cuvinte să ne mai reţină atenţia. Şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria de a se fi ȋntȃlnit cu noi, cei ce am dat curs invitaţiei de a-l vedea şi asculta ȋn sala Bisericii Sfȃntul Gheorghe din Windsor. Privirile care pe tot parcursul serii au călătorit printre noi, s-au oprit asupra cȃtorva persoane care i-au reţinut atenţia cu ȋntrebările  şi discuţiile purtate.

La un moment dat şi-a ȋndreptat atenţia spre capătul opus al sălii şi indicȃnd cu mȃna a spus:- Mi-a atras atenţia o doamnă, doamna aceea de acolo, cu ochelari,  de lȃnga tȃnărul ȋn cămaşă albă. Toate privirile s-au ȋndreptat deodată spre mine şi faptul că mă privea  zicȃnd:

-Vă rog, să ridicaţi mȃna! – m-a făcut să mă fȃstȃcesc  surprinsă  ( eram tentată să ȋntorc capul, să văd dacă mai era cineva ȋn spatele meu, dar nu se afla nimeni).

Am răspuns rdicȃnd mȃna, ca la clasă…

-De ce? mă ȋntrebam. N-am ȋndrăznit să spun nimic. Eram ca un elev ruşinat de lauda dascălului. Dar ce laudă? Nu-mi venea ȋn minte  nimic desosebit, doar ȋntrebarea pe care i-o pusesem cȃnd la invitaţia sa ne-am apropiat şi fiecare dintre noi, cei care au dorit, l-au ȋntrebat una/alta. Unii i-au pus ȋntrebări despre filmări, alţii despre viaţă şi locuri ȋndrăgite.

Un domn  i-a redat momente ȋn care s-au ȋntȃlnit prin Cluj, pe vremea studenţiei.

florin piersicŞi eu l-am ȋntȃlnit ȋn Cluj pe vremea studenţiei mele. Era déjà actor la Teatrul Naţional, venea adeseori la Casa de Cultură a studenţilor prezentȃndu-ne  filme. L-am urmărit

de-alungul anilor la TV, ȋn filme, piese de teatru, showri, interviuri, dar iată că ȋl ȋntȃlnesc  din nou peste un pod de ani la Windsor.

L-am ȋntrebat printre tinerele doamne care-l ȋnconjurau:- Dacă aţi fi cu 10/20 de ani mai tȃnăr  şi aţi fi avut oportunitatea de a emigra, aţi fi lăsat totul ȋn urmă şi aţi fi plecat din ţară?

Mi-a prins mȃna si m-a privit ȋn ochi răspunzȃnd prompt şi foarte serios:

– Nu,  niciodată   n-aş fi părăsit locurile natale.

N-am insistat, dar ştiu că ȋntrebarea, care poate l-a surprins, i-a plăcut.

Oare dacă n-ar fi fost un actor atȃt de popular şi atȃt de solicitat, sau dacă ar fi avut copii stabiliţi departe de el, ar fi fost la fel?  Răspunsul său sincer ( de fapt Florin Piersic este de o sinceritate debordantă ) m-a bucurat aşa de mult, de parcă mi-ar fi  făcut pe plac. Ar fi putut cocheta cu acorduri evazive de genul: nu ştiu, sau depinde de, sau orice altceva, dar nu, a fost cȃt se poate de categoric.

Vacanţa sa pe Continentul  Nord-American i-a fost oferită cu generozitate de către prietenul şi fostul său coleg de la IATC din primul an de studenţie, venerabilul  domn Herman Victorov, inginerul care a construit şi ȋmbunătăţit  nenumărate  companii ȋn ȋntreaga lume.

Ȋmpreună cu soţia sa Ana Torok, maestrul Florin Piersic a petrecut Sărbătorile de iarnă la Windsor şi o săptămȃnă ȋn Cuba. Ne-a povestit cu umor despre  vacanţa din Cuba, cu plăcere despre şederea ȋn Windsor…

florin.piersicUmorul său exploziv, amintirile atȃt de vii din copilarie ṣi despre familie, părinṭi, plaiuri natale, colegi, prieteni, actori, poeṭi, recitările, legăturile ȋntre subiectele abordate,  au captivat şi cucerit ȋntreaga sală.

Am rȃs mult, toţi am rȃs mult. A fost o seară terapeutică.

Atmosfera de şezătoare, dialogul cu invitaţii, tortul imens, pregătit de colectivul de doamne de la Biserică ȋn cinstea actorului, care urma să ȋmplinească peste două zile 78 de ani, interpretarea tradiţionalului “ Mulţi Ani Trăiască” de către toţi cei prezenţi, toate acestea au ȋncadrat ȋntȃlnirea ȋn sfera sărbătoririi zilei de naştere a ȋndrăgitului nostru actor.

Am plecat ȋn noapte spre casă cu gȃndul senin şi deschis pe care mi l-a dat această seară de neuitat. Am fost oaspeţii unor gazde incredibile. Ȋn primul rȃnd d-l Victorov, fără iniţiativa căruia, nu ar fi fost posibilă ȋnȃtlnirea, apoi familia Mihaela şi Pompiliu Ignat, organizatori şi gazde bune, preotul George Săndulescu şi soţia, familia Carmen şi Ovidiu Ognean, d-na Monica Mihălceanu şi alţi  romȃni cu dragoste de romȃni, romȃni care preţuiesc şi cinstesc valorile noastre naţionale, oamenii de cultură, artă, litere şi nu numai.

Nu ȋn zadar suntem convinşi că “drumul libertăţii noastre trece prin cultură”.

A fi indiferenţi ȋnseamnă a fi inumani.

 

DOINA POPA – Dexter, Mi. Ian. 2014

 

LIMBA ROMÂNA PRETUTINDENI

Posted by Gabriela Petcu On October - 3 - 2013

IMG_7446Data de 28 septembrie 2013 rămȃne ȋnscrisă cu irizări de toamnă aurie pentru cele cȃteva zeci de romȃni, care au dat curs invitaţiei organizatorilor acţiunii culturale  ȋnchinate limbii noastre romȃne.

 

Aproape o lună ȋntreagă s-au făcut ȋncercări pentru această faptă culturală. Distanţele mari, timpul presant, anotimpul roadelor bogate, zilele aniversare (caci “toamna se numără bobocii” nu-i aşa?), toate parcă au pus monopol şi-au ȋncercat să ȋmpiedice realizarea acestei acţiuni de suflet romȃnesc. Cu toate acestea, inimoşii organizatori ȋmpreună cu iubitorii de literatură  şi-au dat ȋntȃlnire sub cupola spaţioasă a Bisericii Sfȃnta Treime din Troy, Mi.

 

Oaspeţi de seamă s-au anunţat cu vorba dulce romȃnească şi prezentări de cărţi.

 

Doamna  Anca Sȋrghie, profesor doctor conferenţiar  la  Universitatea Alma Mater din Sibiu,  deschide evenimentul cu o prelegere dedicată Alteţei Sale Regale Limba Romȃnă, cea “dulce ca un fagure de miere”. Sunt subliniaţi ȋn prelegere făuritorii şi şlefuitorii de limbă romȃnă de la “domn pȃnă la opincă”.  Doamna Sȋrghie numeşte scriitorii neamului care au dat strălucire limbii romȃne prin opere nemuritoare: Alecsandri cu pastelurile sale, Negruzzi cu nuvela istorică, Russo cu poemul ȋn proză, Eminescu ȋn elegia erotică şi filozofică, Creangă prin basmul cult şi romanul copilăriei la sat, Slavici ȋn nuvela psihologică, urmȃnd apoi Rebreanu, Camil Petrescu, H.P. Bengescu să modernizeze proza romȃnă. Să nu uităm perioadele dificile prin care trece limba romȃnă, fie turcită ȋn secole de ocupaţie otomană, apoi latinizarea sau perioada limbajului de lemn al comunismului. Devine permitivă ȋn epoca globalizării, anglicismele avȃnd o largă aderenţă. Limba romȃnă se vorbeşte peste tot ȋn lume, prin ea ne menţinem identitatea naţională oriunde ne-am afla. “Ea nu poate fi mutată, cum nu se poate ȋnstrăina fȃntȃna de izvoare” scrie Al. Florin Ţene. S-a vorbit apoi despre cele două cărţi Dăltuiri de Radu  Stanca, ediţie ȋngrijită de Anca Sȋrghie şi Marin Diaconu şi Ȋntoarcerea fiului risipitor de Emil Cioran.

 

Ȋndemnȃnd la lectură, Doina Popa a recitat poemele Frunzele-Elegie de toamna  si De ce dai voie vȃntului de  Radu Stanca.

 

Programul prelegerilor este continuat de doamna profesoară Mihaela Ignat, care ne introduce ȋn paginile de jurnal ale volumului  Din viaţa unui om oarecare,  aparţinȃnd inginerului Herman Victorov, volum apărut la editura Maple Red Publishing House, Toronto, 2012, o carte ȋn care ni se relatează aspecte din viaţa autorului. Mihaela Ignat ne-a vorbit nu numai despre carte, dar şi despre omul Herman Victorov, despre realizările sale pe plan profesional de-alungul carierei şi recent pe plan publicistic. Se punctează cu admiraţie şi talent trăirile autorului: munca pe şantierele Romȃniei, relaţiile cu oamenii, emigrarea, realizărle profesionale, călătoriile prin lume şi acţiunile sale de ȋnaltă ţinută morală şi profesională.

 

Profesoara Doina Popa continuă  prezentarea cărţii domnului Victorov, jurnal care cucereşte prin autenticitate, sinceritate şi modestie, presărat uneori cu gheizere de mȃndrie, aceea de a fi romȃn, de a fi harnic şi hotărȃt. Cartea este un imn ȋnchinat frumuseţii oamenilor, al muncii ȋmplinite, al iubirii de oameni indiferent de rasă şi origini. Se evidenţiază ţinuta artistică şi stilistică de ȋnaltă calitate a cărţii, fapt care-l ȋncadrează cu succes pe Herman Victorov ȋn rȃndul scriitorilor consacraţi.

 

 

IMG_7466Domnul Victorov, cunoscut de toţi romȃnii de pe continental Nord-American din Romȃnia şi nu numai, rosteşte ȋn faţa audienţei, cuvinte frumoase, reliefȃnd posibilităţile poporului romȃn, regretul pentru problemele actuale cu care se confruntă Romȃnia, aducȃnd acuze celor care se fac vinovaţi. Nu-i iartă pe cei care ne denigrează ţara, profitȃnd de bunăvoinţa şi ospitalitatea romȃnilor. Sunt menţionate elemente şovine care acţionează din străinătate ȋmpotriva integrităţii Romȃniei. In continuare, domnul Victorov ne-a vorbit frumos despre limba noastră romȃnească şi ca o aleasă preţuire, ne-a recitat poezia lui George Topȃrceanu  Rapsodii de toamnă cu atȃta talent şi vocaţie artistică, ȋncȃt a dovedit cu brio că ȋnainte de a practica ingineria pe şantierele din ţară, a fost o perioadă student la I.A.T.C.

 

Doina Popa a făcut apoi o scurtă  introducere la volumul său Caleidoscop sentimental,  publicat ȋn iulie 2013 la Editura Eikon din Cluj Napoca, o carte care ne transmite informaţii despre lumea reală a romȃnilor din ţară şi din diaspora nord-americană.

 

Mihalea Ignat  a continuat prezentarea  celor două cărţi ale Doinei Popa:

 

Zbor alb ȋn picături de rouă– volum de poeme apărut la Editura Eikon 2012 şi Caleidoscop sentimental, evidenţiind personalitatea şi creaţiile autoarei. Cu vocea ei caldă ȋn vibraţii domoale a lecturat cu talent şi emoţie artistică versuri din volumul poetei.

 

Mulţumind gazdelor de la Biserica Sfȃnta Treime din Troy, preotului Ioan Barbolovici şi domnului Călin Cutean, invitaţii au continuat schimbul de impresii ȋn arome de gogoşi cu brȃnză, pregătite la biserică şi vin romȃnesc de Cotnari şi Murfatlar, oferit cu generozitatea-i caracteristică de domnul Victorov, dar şi din cel de casă preparat din struguri de California de bucovineanul nostru inimos, domnul Stefan Străjeri, directorul ziarului Curentul internaṭional– cotidianul romȃnilor de pretutindeni. Domnul Pompiliu Ignat ne imortalizează, zȃmbitori,  ȋn poze de grup şi individuale pe toată durata evenimentului.

 

Cȃte zȃmbete, atȃtea vorbe frumoase şi simţiri alease. Ȋmi vin ȋn minte vorbele ȋnţelepte ale lui Radu Stanca: “Sa-ţi iubeşti cărţile. Să le iubeşti cu pasiunea cu care te iubeşti pe tine ȋnsuţi. Au ȋn ele ceva din cuminţenia lui Dumnezeu.”

 

Privesc prezentabilul afiş al acṭiunii noastre. Acolo sus de tot, şi-au dat mȃna spre colaborare, societăṭile culturale romȃnesti: Avram Iancu din Michigan şi Graiul Romȃnesc din Ontario. Mai jos, ȋmpletindu-şi operele, autorii actuali cu cei clasici, ȋntr-o corolă vie peste cele trei ţări: America, Romania, Canada, dovedind maniera ȋn care comunităṭile romȃneşti pun ȋn valoare cultura şi tradiţiile noastre şi demonstrȃnd lumii ȋntregi aşa cum suntem cu adevărat.

 

Foto.Doina PopaDOINA POPA- Dexter, MI.

Doina POPA – PORTATIV CULTURAL

Posted by Gabriela Petcu On April - 24 - 2013

3Cȃnd a susţinut concertul de colinde în seara de ajun a Crăciunului, interpretul nostru îndrăgit de muzică folck Ṣtefan Hruşcă a făcut o afirmaţie: “pe unde îmi acordez eu lira, începe să ningă”. După ce şi-a acordat lira la Catedrala ortodoxa “Sfȃntul Gheorghe” din Windsor a început să ningă cu acţiuni de suflet.  Anul 2013 debutează astfel pe continentul nord-american, mai precis în statul Michigan şi Ontario, pe aria locuită  de sute  de romȃni stabilţi aici, cu o salbă de acţiuni culturale.

 

Pe data de 3 februarie 2013, membrii societătii “Graiul Romȃnesc” şi ai catedralei ortodoxe “Sfȃntul Gheorghe” din Windsor au invitat o personalitate din lumea literelor sibiene, pe doamna Anca Sîrghie, profesor universitar doctor, care a răspuns afirmativ şi a susţinut o prelegere interactivă dedicată  marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu. A urmat lansarea a două volume recent editate în țară, Dăltuiri, consacrat baladistului și omului de teatru Radu Stanca și Fratele fiului risipitor, în care se conturează profilul avocatului Aurel Cioran, mezinul familiei din Rășinarii Sibiului din care s-a ridicat celebrul gânditor Emil Cioran de la Paris. Prezentarea cărților au făcut-o Emilia Matei, Doina Popa și Beny Pelger. Acţiunea  a luat traseul unui periplu literar  şi poposeşte pe data de 10 februarie a.c. la Biserica “Sfȃntul Simion” din Westland, Mi. acolo unde de cȃţiva ani păstoreşte cu har şi devoţiune preotul Radu Roman, ajutat  de blȃnda sa soţie şi sprijinit de o comunitate de romȃni care-şi duc traiul pe pămȃnt american, iubitori de cultură şi tradiţii. Așadar, “un public de nota zece”, cum a concluzionat doamna profesor.

 

Revenind la Windsor pe data de 26 februarie, ne dăm întȃlnire  la catedrala ortodoxa “Sfȃntul Gheorghe” unde  după slujba duminicală, domnul Herman Victorov, personalitate cu nume de rezonanţă printre romȃnii stabiliţi în  Canada, ne prezintă o încununare a activităţilor sale,  un volum publicat la editura “Maple Red”- Publishing House- Toronto, intitulat “Din viaţa unui om oarecare”. Cartea este un jurnal în care descoperim  rȃnd cu rȃnd, pagină după pagină, un om între oameni  cu dragoste de muncă, pragmatic, care şi-a închinat întreaga  viaţă profesiei  şi celor din jur cu dăruire  şi fără constrȃngeri. Domnul Herman Victorov, un romȃn cu suflet mare, ne conduce pe traseul său  existenţial, urmȃnd o
geografie interioară şi exterioară cu talentul unui scriitor consacrat. Prin marea sa bunătate şi din dorinţa de perfecţiune, domnul Victorov face parte din categoria luptătorilor care se întrec pe ei înşişi, învingȃnd obstacole, oferind şi celor din jur un prinos din realizările personale. Ne dăruieşte o carte consistentă care trece dincolo de spaţiu şi timp, relevȃnd  asemenea unui film documentar,  realităţi trăite cu plenitudine. Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

 

Lansarea cărţii a avut un succes deplin în rȃndurile romȃnilor din Windsor, iar reuşita acţiunii s-a datorat în mare parte moderatoarei Mihaela Ignat, care a prezentat cartea cu tact şi profesionalism. Acţiunea s-a bucurat de participarea  doamnei consul de la Toronto Antonela Marinescu care a salutat meritele aduse de domnul Victorov în comunităţile de romȃni  pe unde  şi-a desfăşurat activitatea. O agapă frăţească, stropită cu o cupă de vin aromat,  a fost oferită generos de către autor,  care a dăruit tuturor celor prezenţi autografe pe cartea-i nemuritoare.

 

Dar iată-ne în prag de primăvară, dorind parcă fiecare dintre noi să ne aflăm la un colţ de stradă din Romȃnia, cumpărȃnd bucheţele cu primii ghiocei şi mărţişoare pentru persoanele dragi. Nu e aşa, doar visăm… Dar  inimoşii tineri susţinători ai societăţii “Graiul Romȃnesc” pun la cale o surpriză doritorilor de mărţişoare si de bucuria aşteptatei primăveri: “Balul Mărţişorului”, sȃmbătă 2 martie la “CroatianCenter” cu surprize, surprize, muzică romȃnească şi nu numai, de bună calitate, mărţişoare prinse-n piept, frezii şi garoafe  albe pentru doamnele elegante şi frumoase. Mese si  scaune aranjate pe atlas alb, meniu ales, bar asortat şi nelipsita, surprinzătoarea tombolă. În plină sărbătoare a primăverii societatea “Graiul Romȃnesc” și-a sporit efectivul dintr-o inițiativă a președintelui. Cele mai surprinse au fost cele două noi membre de onoare, Anca Sîrghie și Doina Popa. Să înțelegem că diplomele acordate sunt nu numai un semn de recunoștință, ci și speranța unor viitoare inițiative?

Le așteptăm cu toată încrederea.  Noua echipă de tineri a bătrȃnului “Grai Romȃnesc”, activ din 1929, ne impresionează prin energia şi perfecţiunea organizatorică, prin ambianţa creată cu zȃmbete pe care le impart atât de firesc  tuturor invitaţilor. Am fost surprinşi de naturaleţea şi familiaritatea cu care s-a desfăşurat acest bal sub bagheta magică a membrilor societăţii printre care s-au remarcat: Beni Pelger, Nicoleta Burlea, Emilia  Matei, Dan Crainic, Petre Trifan, Cristina Stamate,  Mirela Colgiu, Anca Deaconu, Darius Popescu şi alţii.

 

La o distanţă  apreciabilă de oraşul Westland, în nord- estul Michiganului, comunitatea de romȃni reunită în jurul bisericii “Sfȃnta Treime” din Troy  răspunde invitaţiei propuse de domnul inginer Călin Cutean şi  a membrilor societăţii “Avram Iancu”,  participȃnd la prelegerea susţinută de doamna profesor Anca Sîrghie sub un nou titlu, “Mihai Eminescu și Radu Stanca”.  Rămȃne astfel şi ziua de 3 martie 2013 înscrisă  pe lista acţiunilor culturale, urmărind traseul existenţial  al marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu şi impactul pe care l-a avut asupra poeziei romȃneşti din secolul XX, când Radu Stanca a fost “salcia plângătoare” a generației sale de poeți ai “întunecatului deceniu”, dacă ne gândim la începutul instalării comunismului în România. Am  semnalat cu bucuria revederii, prezenţa  preşedintei societăţii culturale “Avram Iancu” din Michigan, doamna Mirela Costa şi a soţului Dragos Costa, el însuşi membru  activ al societăţii, a familiei Jinga – doamna  profesoară Silvia Jinga,  membră a societăţii, colaboratoare a ziarului “Curentului Internaţional” şi a directorului ziarului, domnul Ștefan Străjeri, bucovineanul nostru sufletist, care  de atâția ani a răspuns afirmativ şi a susţinut toate acţiunile romȃnilor din această zonă şi nu numai.

 

Participȃnd la toate aceste acţiuni, am trăit starea de plenitudine sufletească, iar gȃndul meu s-a întors adeseori la ceea ce semnifică “rezistenţa prin cultură”. Este cea mai adevărată şi benefică “rezistenţă”…Aceea de a te dărui unui ţel nobil într-o lume tulburată de microbii electronici, de manelisme şi mitocănii politice, de puterea banului şi a vulgarului. Pretutindeni pe unde s-au desfăşurat aceste  acţiuni, am avut senzaţia că mă aflu “acasă” -aceasta însemnȃnd Romȃnia. Da, Romȃnia, căci EA se află pe harta sufletelor noastre pretutindeni  pe unde trăim şi muncim.

 

DOINA POPA  – DEXTER, MI.

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors