România văzută dinăuntru și din afară

Posted by Stefan Strajer On January - 19 - 2011

România văzută dinăuntru și din afară

Radu Mihalcea (Chicago,USA)

Acum doi ani 70.000 de voturi în favoarea Președintelui Băsescu, exprimate în diaspora, au determinat rămânerea acestuia pe post, pentru a doua legislatură. Un bun prieten din ţară nu mi-a iertat-o luni de zile: “Mulţumită ţie  îl avem din nou pe ăsta președinte!” cu toate că eu nu am drept de vot și…n-am votat nici cu Băsescu… nici impotriva lui. Însă și eu am gândit la fel ca mulţi din diaspora: “Se pare că Băsescu este răul cel mai mic, îi dăm lui votul nostru!” Cine are – sau a avut – dreptate? Colegul meu din ţară sau românii din diaspora?

Acelaș coleg și prieten mi-a dezvăluit preferinţele lui politice: “Antonescu este cel mai capabil politician român actual!”…”Nimic de zis…”, m-am gândit eu în necunoștinţă de cauză, “…dacă prietenul meu din România zice așa…așa o fi!” Dar eu…am exprimat numai o rugăminte, una mică: “Măi, trimite-mi și mie programul partidului lui!” …și am așteptat să citesc programul celui mai capabil om politic… Aștept și astăzi… Au trecut mai mult de șase luni de zile…Un partid politic fără program…? Mai are dreptate prietenul meu? Sau nu?

Dar…ce părere ciudată am eu, ăsta…cel din afară! Auzi: să cer programul partidului!!

Dar ce diferenţe între punctele de vedere ale celor din ţară și din afară!

În urmă cu vre-o 10 ani am auzit că la un teatru din Germania se juca o piesă în care juca un actor român, Dan Puric. Am reţinut bilete telefonic, m-am suit în mașina și am mers 200 Km să vad piesa – extraordinară prestaţia lui Puric!! – pe urmă am mai mers 200 de km ca să ajung acasă unde am ajuns obosit târziu după miezul nopţii…A meritat, ce a făcut Puric a fost genial! De atunci, pentru mine numele Puric a fost  sinonim cu extraordinar…până ce am aflat de curând că Puric încearcă să găsească și să ofere o soluţie pentru problemele României…Soluţia lui constă pe de o parte în rugăciuni, pe de altă parte în blesteme la adresa președintelui Băsescu și încă pe de altă parte în relansarea economiei tradiţionale ţărănești…O fi chiar așa de simplu? O fi soluţia aceasta – România să se întoarcă, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o economie agricolă – atât de eficace? Poate duce asta la ceva bun pentru omul din România? …Sunt destui români care citesc cu interes ceea ce publică Puric.

Pentru locuitorii ţării în care actorul Puric a fost atât de apreciat – Germania – așa ceva ar fi greu de înţeles! Ei ar spune că Puric, în căutarea binelui, s-a rătăcit… puţin, pe alte tărâmuri, prea sus! Așa ar gândi probabil cineva din afară. Ce deosebire de puncte de vedere!

Eu stau de o parte – în afara ţării – și mă uit la frământările îngrozitoare ale conaţionalilor mei, la soarta lor deloc ușoară…Dar și mai apăsătoare mi se pare lipsa unei orientări, a unei perspective…Aș putea spune că este vorba de o dezorientare totală a celor mai mulţi cetăţeni ai naţiunii române…Este vorba de disperarea lor în faţa sărăciei lucii cu care sunt confruntaţi foarte mulţi…O soluţie generală, rapidă și valabilă pentru 20 de milioane de oameni nu am… De fapt…nici nu există: ceea ce nu s-a făcut în 20 de ani nu se poate recupera într-un timp mai scurt decât tot atât…Dacă se mai pun la socoteală și ultimii ani de dictatură … atunci sunt peste 30 de ani necesari ca România să recupereze handicapul faţă de ţările europene avansate…Asta este o viaţă de om!! Tristă perspectivă pentru cei care n-au o altă soluţie!

Poate că ar fi bine să ajut să facem mai întâi puţină ordine? Poate aș putea să le pun la dispoziţie câteva idei?

“Ideile aparţin idioţilor” îmi aduc aminte din copilărie…STOP!! Nu este adevărat! Cu asta trebuie început!

Ideile sunt materia primă din care se pot produce soluţii și de aceea sunt extrem de importante în evoluţia unei persoane, a unei naţiuni! Dar nu toate ideile au această calitate – vezi ideile actorului Puric! – ci numai cele care sunt în concordanţă cu conceptele de viaţă ale altora, ale celor care au succes în viaţă! Dacă analizăm la nivelul României…atunci ideile altor naţiuni de succes – cum ar fi Germania sau Franţa – sunt cele care trebuiesc puse pe masă și analizate! Așa se ajunge imediat la refuzul acestor ţări de a primi România în Schenghen…Despre asta am scris într-un articol săptămâna trecută, dar acum aș vrea să încep dintr-un alt loc, să consider un alt punct de vedere…

Libertatea cuvântului

Să ne întoarcem în gând în urmă cu 20 de ani…La vremea aceea Ceaușescu fusese tocmai executat și poporul român, care timp de decenii n-a avut voie să spună decât “Trăiască conducătorul cel mai iubit…!” a primit dreptul să spună tot ce vrea! Deosebirea a fost imensă, dar din aceasta nu a rezultat nici după 20 de ani un salt calitativ substanţial fiindcă nimeni n-a atras masiv atenţia că – dacă vrei să nu pierzi vremea – trebuie să înveţi din experienţa altora! Proverbul respectiv există și în limba română însă dorinţa de a spune ceva – indiferent ce! – a fost și mai este atât de mare încât…s-a ajuns la situaţia de astăzi: există o grămadă de publicaţii, există o mulţime de autori, există o multitudine de păreri și între timp a apărut și o cacofonie – aproape de nesuportat – a limbajului…dar nu există o soluţie, nu există un concept! Numai foarte, foarte puţini au învăţat din experienţa altora!

Privind din interiorul României…este minunat că acum poţi să spui ce vrei cui vrei și când vrei…”Asta este democraţie!! Am așteptat-o atâţia ani!” spun mulţi români. 

Privind din exteriorul României…situaţia este diferită: nici-una dintre democraţiile vesteuropene – bine stabilite, verificate în timp și cu cetăţeni mulţumiţi cu regimul democratic al ţărilor lor și care mai și constituie un exemplu pentru România – nu permit să spui ce vrei cui vrei și când vrei! Nici vorbă! În primul rând trebuie respectat rangul politic, pe urmă vârsta, gradul academic…pe urmă limbajul trebuie să fie respectuos…iar ceea ce are de spus cineva trebuie să fie relevant pentru persoana căreia îi este adresat mesajul! Altfel…sau nu primește cuvântul sau ce spune…nu este băgat în seamă!

“Şi asta se mai cheamă democraţie?!!” ar întreba unul dintre autorii din ziarele românești pe care-l citez acum când scrie: “Băsescu, călăul democraţiei românești! Escroc, incult și beţiv, înconjurat de interlopi, interloape, ţoape și falși intelectuali…” Da, democraţia, libertatea cuvântului – în varianta occidentală, practicată în toată lumea – nu înseamnă o înșiruire necontrolată de invective… Dacă anumite ziare românești folosesc o altă variantă a democraţiei – varianta românească – atunci vest europenii  și americanii vor spune că românii nu au ajuns la nivelul lor de înţelegere… că au rămas undeva în urmă, au rămas de căruţă…Vor mai spune că cei 20 de ani de la împușcarea lui Ceaușescu nu le-au folosit la nimic…

Aprecierea nu va rămâne limitată la ziarele respective ci se va răsfrânge asupra întregului popor român… De aceea invectivele ar trebui să dispară mai întâi din ziare… pe urmă vor dispare și din limbajul curent iar mai târziu… se va schimba și părerea străinilor despre România!

Nu am nici-o simpatie deosebită pentru Băsescu, dar am o simpatie teribilă pentru ceea ce ar trebui să fie naţiunea română în mijlocul naţiunilor europene… De aceea mă uit cu tristeţe la textul de mai sus și-mi spun: nu cumva ar trebui început de aici? Haideţi să facem un prim pas și să vedem cel puţin dacă adjectivele de mai sus reflectă realitatea… Să luăm “incult” și să verificăm în Google: acolo găsim că Băsescu a absolvit Facultatea de Navigaţie a Institutului de Marină din Constanţa. Aceasta echivalează aproximativ cu o diplomă de inginer iar un inginer… nu face parte dintre inculţii României!  A mai absolvit Cursurile Avansate de Management in Transportul Maritim organizate de Academia Norvegiană…Asta ar fi probabil un fel de MBA în marinărie, făcut în străinătate…Nu, o persoană cu un MBA în străinătate …nu este un incult: autorul greșește masiv!   Mai mult decât atât: autorul dezinformează masiv!!

De ce oare? Ce urmărește?

Treaba lui! Nu este important să aflăm ce urmărește autorul articolului, este mai important să aflăm ce gândesc alţii despre naţiunea română când citesc așa ceva, acesta era ţelul analizei de faţă.

Intern, în mediul românesc, textul de mai sus este acceptat: n-am văzut nici un protest la adresa lui.

Privit din afară, de un vesteuropean, textul plin de invective nu este înţeles în nici un caz ca un atac la adresa Președintelui României Traian Băsescu. Nu! Nici nu este băgat în seamă în acest sens ci…este luat în considerare pentru a demonstra diferenţa imensă care există între înţelegerea occidentală a democraţiei și felul în care aceasta este înţeleasă în România. Încă mai simplu exprimat…este justificarea pentru  neprimirea României în…poate nu în Schenghen fiindcă nu are legătură directă cu Schenghen-ul ci…în alte foruri europene. “Românii…mai au mult până să ajungă la nivelul nostru!” vor spune nemţii sau francezii și vor dirija investiţiile – și atenţia  – lor către Ungaria, Lituania sau Slovenia…nu către România.

Rămâne  Președintele statului Român, Traian Băsescu…Pentru jumătate din populaţia română el este

“…călăul democraţiei românești! Escroc, incult și beţiv…” Cealaltă jumătate a populaţiei nu-l vede și nu-l apreciază a fi așa, ca dovadă că i-a acordat votul…Cum îl vede străinătatea?

Pentru Presedintele Franţei Sarcozy și pentru cancelarul german Merkel, Băsescu este colegul care îndeplinește funcţia de Președinte al României în a doua legislatură, după ce a supravieţuit o încercare de îndepărtare din funcţie în prima legislatură: deci este o personalitate politică verificată pe plan intern în divergenţe politice dificile. Băsescu  este partenerul lor de discuţii și prin urmare garantul că  politica UE este realizată și în România. În favoarea lui Băsescu pledează și faptul că partidele de opoziţie nu sunt în stare să ofere nici-un fel de program politic ci se străduie numai să-l înlăture: asta nu este înţeles ca o necesitate ca Președintele României să fie înlăturat din funcţie ci este înţeles ca o dovadă că Băsescu a reușit să mobilizeze toate forţele și conceptele politice existente în România. În afara de ce spune sau reprezintă el…nu există nici-un concept politic! Ca urmare, Băsescu este văzut drept omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit!

Surprinzător, nu? Ce diferenţă imensă  între unele păreri exprimate cu vehemenţă în unele ziare românești  și felul în care este văzut Băsescu din exterior! Poate că românii din interior ar trebui să analizeze și să considere părerea celor din exteriorul României, din cadrul UE? A acelora care conduc UE, care conduc lumea?

Poate că ar trebui să folosească într-un cu totul alt mod acest cadou imens al democratizării ţării, libertatea cuvântului?

Controlul de calitate al textelor “bune de tipar”

Cine ar trebui să asigure controlul de calitate al articolelor trimise spre publicare?

Îmi aduc aminte ce mi s-a întâmplat când am trimis primul meu articol de două pagini la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): au publicat 15 rânduri din el, cu toate că nu conţinea nici-o invectivă la adresa nimănui… A fost asta cenzură? Nu am gândit așa!…A fost mai curând o dovadă de respect la adresa cititorilor, care aveau – probabil – un nivel de cunoștinţe și un interes diferit de al meu și pentru care cele 15 rânduri au fost suficiente!

Cel care a stabilit aceasta a fost redactorul paginii respective: FAZ este un concern de presă imens, renumit ca unul dintre cele mai bune în Germania. Pentru a garanta calitatea ireproșabilă a fiecărui număr, a fiecărui articol, fiecare pagină – sau grup de pagini – are un redactor responsabil care…răspunde cu capul lui pentru fiecare rând publicat. Sunt oameni cu studii de specialitate, de foarte înaltă calificare, aleși într-un process de selecţie care durează ani…și sunt plătiţi…dumnezeește! Plata vine în urma calităţii ireproșabile a publicaţiei a calităţii care este atât de înaltă încât stabilește linii de ghidare în domeniul respectiv – politic, tehnic sau economic – în toată ţara. Unii dintre redactori sunt solicitaţi să trecă în industrie sau în politică, ca purtători de cuvânt sau ca manageri superiori… Activitatea publicistică creează elita societăţii!

Desigur că în diaspora română situaţia este complect diferită: jurnaliștii sunt – în marea majoritate – calificaţi în alte meserii decât în cea…jurnalistică! Jurnaliștii fac aceasta meserie cu plăcere…dar fără bani, sau cu numai prea puţini bani…Calitatea limbajului folosit în general este acceptabilă, nu seamănă de loc cu citatul de mai sus…Nici propietarii ziarelor – cei care decid ce și cum apare – nu au o calificare asemănătoare celor de la FAZ… Mai rămâne calitatea informaţiei…pentru care cei care publică în ziarele românești sunt calificaţi… la locul de muncă.

Toate cele de mai sus sunt adevărate, greutăţile pe care le întâmpină propietarii ziarelor – cel puţin în diasporă – sunt imense și sunt și cunoscute dar…aceasta nu poate fi o scuză pentru ceea ce cititorul român are dreptul să aștepte: calitatea ireproșabilă a informaţiilor difuzate, calitate măsurată atât în alegera informaţiilor, în exactitatea relatării faptelor cât și în limbajul folosit!

S-ar putea  mai bine? Ar merita cititorul din ţară și cel din diaspora română o presă calitativ superioară?

Pregătirea continuă

Desigur că se poate! Americanii au inventat de mult și aplică aceasta la locurile de muncă din industrie:   “continuing education”; europenii au formulat principiul “A învăţa o viaţă întreagă!” și o și practică cu insistenţă…ba chiar Lenin a descoperit aceasta și a formulat acum 90 de ani: “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” “Mai este valabil un dicton comunist în zilele noastre?”…ar întreba cineva care ar vrea să pună o întrebare “încuietoare”… Răspunsul este foarte simplu: nu te obligă nimeni să faci ceva dar… dacă nu faci… mâine se va găsi unul care a făcut asta – ce se cere – într-un mod consecvent…și care te va înlocui! Este un fel de activitate voluntară …care însă devine obligatorie dacă vrei să-ţi păstrezi locul de muncă…Şi asta se cheamă … democraţie 100%! Obligaţia… acceptată voluntar!

Şi iarăși întâlnim paradoxul acesta al democraţiei, al diferenţei între felul în care se înţelege ceva în România și în exteriorul României, de felul în care înţeleg ceva românii și cei care aparţin unei alte naţiuni. Într-o democraţie nu există nimic obligatoriu, poţi să faci ce vrei…dar dacă nu faci ce trebuie …”te ia mama dracului!” dacă îmi permiteţi să exprim situaţia în clar text românesc…Adică…rămâi fără serviciu, rămâi în urmă, rămâi dator vândut…rămâi…așa cum a rămas România la ora actuală. În România s-a perceput numai prima faţa a medaliei: poţi să faci și să zici ce vrei! Însă…dacă te uiţi bine și pe faţa a doua…care este mult mai importantă decât prima și a început deja să fie aplicată…atunci… vezi Schenghen! Neprimirea în Shenghen este o consecinţă directă a acestei priviri selective, “chioare” dacă vreţi mai clar: numai drepturi dar fără obligaţii!…Şi-a dorit cineva asta? Sunt sigur că nu și-a dorit nimeni…numai că foarte mulţi au acţionat și acţionează într-un fel care nu corespunde cu așteptările democratice ale mediului european…

În ce ar consta această “educaţie continuă” a cetăţeanului român, a membrilor diasporei, a ziariștilor români din ţară și din strainatate?

Păi…în primul rând…în știinţe politice!

“Iarăși marxism??!” aud întrebarea neformulată a unui interlocutor imaginar…”Da, desigur!” aș spune eu”…”Dar nu numai!”

De câtva timp urmăresc cu mai multă atenţie presa română de pretutindeni și sunt deadreptul uluit de nivelul politic extrem de scăzut al materialelor publicate (cu câteva excepţii, desigur!)…Prin nivel politic nu se înţelege numai modul de analiză a activităţii politice a guvernelor – asta este politică înaltă, aproape neanalizată în presa română – ci însăși modul de abordare al problemelor zilnice: și aceasta este “politică” (la scară mică, desigur) și asta se poate citi în cursurile de “știinţe politice”. Din lipsa acestor cunoștinţe rezultă o lipsă de progres în tratarea problemelor zilnice, rezultă neînţelegeri, soluţii neadecvate, confuzii…Desigur că cu timpul, după decenii, participanţii români vor căpăta experienţă și vor ajunge la nivelul de înţelegere existent astăzi în SUA și în UE… Dar … după cum se știe: cine vrea să progreseze repede…învaţă din experienţa altora!

În SUA, în Europa chiar și în ţară există un volum uriaș de literatură politică de excelentă calitate, complect ignorată atât în România  cât și de către jurnaliștii români din diaspora…Ce și cum funcţionează în politica și în economia SUA și în cea mondială este analizat în profunzime, din mai multe puncte de vedere, stă la baza multor articole din ziarele europene și americane…numai (că mulţi dintre) jurnaliștii români trec pe lângă acestea ca și cum n-ar exista…Mulţi dintre cei care publică în ziare inventează conceptele lor proprii pe care le expun cu convingere (De exemplu: citește-l pe Dan Puric!)…dar acestea nu se bazează decât pe simţăminte și nu pe o analiză știinţifică…și nu pot fi aplicate. Autorii rămân izolaţi în experienţa lor, cititorii se orientează eventual după aceste păreri și rămân și ei izolaţi și blocaţi, fără înţelegerea necesară pentru ceea ce se întâmplă în jur, România bate pasul pe loc…Deci: știinţe politice!

Marketingul reprezintă 75% din ceea ce se întâmplă în SUA și în lume…Cunoștinţe de marketing occidental nu au fost disponibile în România…Psihologie, asigurarea calităţii, practica ziaristică…sunt tot atâtea obiecte de studiu la universităţile americane sau europene, sunt expuse în nenumărate cărţi care se găsesc și în bibliotecile din ţară: le-ar fi foarte folositoare jurnaliștilor români din ţară și din diaspora.

Vor – nu – vor, jurnaliștii creează sau influenţează masiv opinia publică de oriunde. Pentru a o influenţa în bine, pentru a o înţelege și pentru a-i oferi explicaţiile de care are nevoie, jurnaliștii  trebuie să fie în frunte, trebuie să aibă un nivel de cunoștinţe și de înţelegere mult deasupra celui al cititorului. ACEST NIVEL TREBUIE MAI  ÎNTÂI DOBÂNDIT !

Dacă se ia în mână un manual de ziaristica se întâlnește chiar pe primele pagini o realitate surpinzătoare: ziaristica precizează – contrar părerii generalizate printre jurnaliștii români – că nu orice cuvânt scris este demn de publicare! Poate că ar fi util ca ziarele românești să înceapă să se orienteze după regulile EU sau după cele americane – există un cod al eticii ziaristilor americani și există un cod etic al ziariștilor europeni – și să le aplice cu consecvenţă. Ceea ce se va schimba în bine este calitatea informaţiilor către publicul românesc; de aici va apare o schimbare a înţelegerii realităţii de către publicul românesc…De aici începe adaptarea la mediul în care trăiesc românii în lume: de aici începe alinierea României și a românilor la celelalte ţări și naţiuni dezvoltate… N-ar fi bine să fie așa?

Retrospectivă…spre viitor

Dacă ne întoarcem la Dan Puric, un om de geniu mutat în tribun politic…am putea spune că experienţa căpătată de el pe scenă nu duce la găsirea unei soluţii pentru multiplele probleme ale poporului român…Duce mai curând la confuzie. Ceea ce trebuie făcut este altceva decât a te ruga: trebuie înţeles cum funcţionează sistemul politico-economic  românesc și cel european, care sunt diferenţele între ele, trebuie stabilit  ce ar trebui să facă România și poporul român pentru a fi acceptat fără reserve ca partener al naţiunilor occidentale…și… trebuie mers consecvent pe drumul respectiv! Genialului actor Puric îi  lipsesc cunoștinţele de specialitate pentru a se putea pronunţa asupra evenimentelor politice și economice, îi lipsește maturitatea politică necesară pentru a conduce poporul român spre mai bine…Patriotism, dragoste de ţară, românism…nu sunt de ajuns! CUNOŞTINŢELE  DE  SPECIALITATE  SUNT  IMPERIOS  NECESARE! Acelaș lucru se poate spune despre foarte mulţi dintre cei care contribuie ca ziarele să apară zilnic…

“Maturitate politică”? vor ridica din sprâncene unii dintre cititori: “Ăsta este un termen comunist!”

O fi…Numai că maturitatea politică:

a)      este necesară și în democraţie

b)      are în democraţie un alt conţinut decât în comunism.

Dar de necesitatea maturităţii politice nu scapă nimeni, nici chiar autorul articolului citat mai sus! Înlocuirea conceptelor prin invective nu denotă prezenţa maturităţii de nici-un fel, nu numai a celei politice.

Cunoștinţele de specialitate sunt imperios necesare…dar…tot nu sunt suficiente pentru a putea înţelege și comenta  competent fenomenul politic la nivel de guvern sau de președinte al unei ţări! Este necesară experienţa în aplicarea acestor cunoștinţelor  politice, este necesară confruntarea cu realitatea responsabilităţii multiple și simultane – faţă de cetăţeni, faţă de partidul de care aparţii sau pe care îl simpatizezi, faţă de legile statului în care trăiești, faţă de procesele complexe în urma cărora se ajunge la o decizie politică, faţă de responsabilităţile internaţionale ale ţării – pentru a te putea apropia treptat de stadiul de maturitate politică necesar unui ziarist într-un stat democratic. Este un drum lung și greu…dar numai acesta duce la stadiul din care o populaţie dezorientată, sărăcită și în parte disperată poate fi orientată cu succes spre găsirea unei soluţii. Invectivele, din contră…nu duc la nimic. Ele arată numai că cel care le publică este la fel de dezorientat ca și cititorul și atunci…de se să fie citit?!

Activitatea de jurnalist implică o responsabilitate socială imensă, despre care nu s-a discutat de loc în cei 20 de ani de când presa a devenit liberă!

Desigur că cele scrise mai sus nu aduc nici-o contribuţie directă la rezolvarea problemelor economice actuale ale României. România a mers atât de departe spre un colţ izolat și singur al economiei și politicii mondiale încât un articol nu poate schimba mare lucru. Dacă însă, pornind de la acest articol, se va începe o introspecţie și o schimbare a părerilor, a atitudinilor, a poziţiilor exprimate – atât la ziariști cât și la publicul cititor – atunci…va începe o schimbare de mentalitate spre bine. Dacă se adună mai mulţi participanţi … izvorul devine un pârâu, pe urmă un râu…pe urmă…va începe schimbarea în bine a României.  Schimbarea în bine începe cu schimbarea calităţii mass media: aceasta este ceeace se vede pentru România, privind din afară.

Succes!

Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

Posted by Stefan Strajer On September - 26 - 2010

Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

 

Autor: Ion Coja

 Acum, când anii de preșidenție ai lui Băsescu se dovedesc a fi nu numai ani pierduți, ci și anii cei mai păguboși din istoria noastră, întrebarea care bântuie dureros prin mintea noastră este cum de a ajuns un asemenea individ să conducă o țară! Să ne conducă pe noi, românii, care nu suntem chiar ultimii proști de pe planeta asta!… Pentru acest accident deopotrivă rușinos și catastrofal, aud felurite explicații, începând cu defecțiunile sistemului așa zis democratic și terminând ezoteric prin invocarea ghinionului nostru românesc, atât de activ în ultima sută de ani!

           Stupoarea cea mai mare o stârnește faptul că înainte de a fi ales președinte de țară, individul avea cel mai greu dosar penal la tribunal, pentru mari și bine cunoscute prejudicii aduse economiei naționale, în principal pentru dispariția flotei, la care s-ar adăuga dezastrul din CFR, început tot sub oblăduirea sa. Și multe altele! Ce i-a împiedicat pe magistrați să-și facă datoria față de noi, păgubiții, și față de infractor? În principal a contat protecția acordată de așa zișii săi adversari, deoarece dosarul flota ar fi tras în adâncurile temniței și pe câțiva parlamentari și lideri sau sponsori ai PSD, în frunte cu cel chiar poreclit Șpagă! Nici nu știu exact cum îl cheamă, Miki sau Niki, dar Șpagă în orice caz! Așa îl știe toată lumea bună din jungla numită clasa politică din România. Într-o lume de șpăgari să-ți iasă porecla de Șpagă, asta spune multe… Deci, dacă Băsescu a ajuns președinte, iar nu după gratii, o contribuție importantă a fost adusă de complicitatea sa cu inși de aceeași teapă din tot arcul guvernamental! Cu PSD în frunte!

           Trec peste alte explicații, inclusiv peste cea mai inteligentă, formulată de tînărul Victor Ponta: au furat mai mult decât noi! Formulă absolut memorabilă, care mi-a atras prima oară atenția asupra persoanei. Promite, mi-am zis…

          Pe acest subiect știam multe despre inventivitatea fostului marinar, vestit în toată flota românească pentru abilitatea de a corupe vameșii din portul Constanța, Anvers etc. A știut să fure și la alegerile pentru primărie, a făcut-o și în 2004, dar mai ales în 2009. Adică a știut să corupă!…

          În legătură cu PSD aș mai avea de subliniat ceva, un aspect pe care presa noastră, inclusiv cea anti-Băsescu, s-a făcut că nu-l vede: mi s-a părut tare suspectă în 2009 ieșirea PSD de la guvernare cu două luni înainte de alegerile din noiembrie 2009. Au cedat astfel ministerul de interne, l-au făcut plocon adversarilor, iar apoi au jucat comedia protestelor publice față de furturile de la urnă săvârșite cu implicarea ministerului de interne… Mircea Geoană s-a lăsat prostit – nici nu era prea greu de prostit, prostit de colegii săi de partid, și a rupt coabitarea cu PDL într-un guvern care asigura PSD-ului ministerul de Interne, minister care deține cheia urnelor! Cum să mai câștigi în aceste condiții?! Cine a decis ieșirea PSD din primul guvern Boc? A fost ori prost făcut grămadă, ori vîndut Băsescului! Adică cumpărat!…

        Devenea astfel evidentă dorința unor lideri PSD ca Mircea Geoană să piardă alegerile cu orice preț, chiar și cu prețul a încă 5 ani de destrăbălare și dezbrăcinare la Cotroceni și în toată țara! Dezastrul economic se zărea cu ochiul liber, dar nici asta nu conta pentru strategii PSD! Conta doar îndepărtarea lui Geoană din fruntea PSD, nicidecum că urmau astfel alți cinci ani de preșidenție deșucheată! Căci întreb: dacă PSD a avut dovezi că Băsescu și gașca au furat la alegerile din 2009, cum au mai avut obraz să-l trateze pe șeful lor ca pe un învins?!… În fața lui Dumnezeu și a alegătorilor români, Mircea Geoană a câștigat alegerile din 2009, dar le-a pierdut prin neglijența sau trădarea colegilor din PSD, unii dintre ei extrem de activi în favoarea Băsescului. Dețin probe!…

       Nemernicul de Adrian Severin, coleg de cabinet cu Băsescu în guvernul de trădare națională care s-a vândut Ucrainei, a sărit primul la gâtul lui Geoană, candidatul învins de Băsescu prin uz de fals, stabilind el, trădătorul de Țară Adrian Severin, că Mircea Geoană, îuvins în competiția electorală, nu mai poate să rămână președinte al PSD!

      PSD a știut cel mai bine că Băsescu se pregătește să fure din nou la alegeri, a știut și costul: peste un miliard de euro pregătiți de Băsescu pentru coruperea celor ce primeau prin lege pâinea și cuțitul alegerilor. Bani dirijați la secțiile de votare, la Biroul Electoral Central, la Curtea Constituțională etc. PSD ar fi putut concepe o strategie care să împiedice acest furt, sau măcar să-l limiteze, astfel încât, în final, cu tot cu voturile furate Băsescu să nu atingă pragul de 50%… Dar PSD nu a făcut nimic din ce trebuia! Astfel că noi, cei supărați până la Dumnezeu că ne-am pricopsit din nou cu Băsescu, nu pe Băsescu trebuie să-l înjurăm. Ce vină are Băsescu că este cum este, că mai mult nu-l duce mintea, că nu l-a învățat nimeni cum se ține cuțitul și furculița, măcar când ai oaspeți la masă! Că-i pute gura sau picioarele! Etc., etc. Nu-i el de vină! Vinovați (1) suntem noi care l-am votat, chiar dacă voturile curate nu depășeau 50%, vinovați (2) sunt cei care, prin obstrucționarea legii, i-au permis infractorului să candideze, vinovați (3) sunt cei care nu l-au împiedicat să fure voturi și, în final, să câștige prin fraudă alegerile! Adică cine? PSD în primul rând! Căci – să nu uităm: pe vremea când justiția asculta de comanda PSD, dosarul Flota a naufragiat prin subsolurile prăfuite ale dosarelor puse la conservat…

       Nu mai vorbesc de (4) vinovăția istorică a liberalilor, cea din 2004, când știau bine pe cine susțin la preșidenție, dar mirajul guvernării era precumpănitor față de distrugerea Țării. Ducă-se toată România, cu români cu tot, dacă e să piară cu noi la guvernare!, și-au zis urmașii Brătienilor. Din fericire însă, Tăriceanu s-a ținut tare și nu i-a făcut jocul Băsescului. Abia cu Boc prim ministru s-a dezlănțuit fiara din Băsescu, monstrul marin!      

       ….Firește, spun lucruri cunoscute. Le repet ca să nu ne amăgim cu iluzia că PSD & PNL ar fi alternativa salvatoare la actuala guvernare. Nu! Dacă am ajuns unde suntem, „meritul” este deopotrivă al tuturor guvernanților care s-au succedat ori s-au înlocuit unii pe alții, prin rotație democratică, la furăciuni și abuzuri. Firește, nici asta nu este o noutate pentru românii cu cap pe umeri!…

       Însă mă bag și eu în vorbă în măsura în care bag de seamă că s-a vorbit prea puțin sau chiar deloc de vinovăția numitului Crin Antonescu pentru situația penibilă și disperată în care ne aflăm: Băsescu președinte al României!… Pentru a doua oară!…

       Căci corect este să ne întrebăm și de ce nu a câștigat Mircea Geoană alegerile! De ce? Din mai multe motive, iar principalul motiv, cred eu, poartă numele de Crin… Ins mediocru, fără nicio performanță profesională sau de alt soi, ajuns prin nerozia colegilor de partid președinte la PNL, lui Crin Antonescu nu i s-a părut nimic nefiresc dacă va candida din partea liberalilor români! Candidat, vezi Doamne!, al Brătienilor, la funcția de președinte al României!… A luat în calcul, foarte serios, ideea că i s-ar potrivi să fie președintele României! Nici mai mult, nici mai puțin!…

       E drept, de când a ajuns președinte unul ca Băsescu, nu cred că mai există individ în România care să nu poată spune „dar de ce n-aș fi și eu președintele României, căci aș fi unul mai bun decât actualul?!” Așa s-o fi socotit și nesocotitul de Crin! Și iată-l pe Crin Antonescu candidat! Degeaba au parafat liberalii o înțelegere cu PSD, iar Crin Antonescu cu Mircea Geoană, să facă front comun împotriva Băsescului! Înaintea primului tur, împotriva tuturor sondajelor și a evidențelor,  lui Crin i s-a năzărit că ar putea ajunge el în turul doi, în locul lui Mircea Geoană, și în final președinte, în locul lui Băsescu. Drept care fantoșa liberală nu a avut altă grijă în campania electorală, inclusiv în confruntarea finală a celor trei principali candidați, decât aceea de a-l ataca mișelește pe …Mircea Geoană! Și s-a priceput unde să lovească! Și s-a priceput să fie și convingător pentru naivi! Nota bene: Atunci, în primul tur, ținta atacurilor lui Crin nu a fost Băsescu, ci Mircea Geoană, colegul de alianță! Atunci, în primul tur, a pierdut Mircea Geoană avansul confortabil pe care îl putea avea față de Băsescu în turul doi! L-a pierdut pe mâna – mai bine spus pe gura cea slobodă și imatură a Crinului. Altminteri, cu sprijinul real al liberalilor, Mircea Geoană putea câștiga chiar din primul tur! Mai exact spus, atacat ca lumea și de Crin Antonescu, Băsescu putea să piardă din primul tur!

        Dinaintea turului doi, anunțul ipochimenului Crin Antonescu că-și îndeamnă susținătorii să-l voteze de-acum pe Mircea Geoană, adică pe cel pe care până deunăzi îl făcuse albie de porci, a avut efect invers, căci a sunat ca un afront pentru cei care îl votaseră pe liberalul lui pește. Cei mai mulți, anti-Băsescu convinși, scârbiți de piruetele lui Crin, au renunțat să se mai prezinte la vot. Dacă ar fi avut de ales, în primul tur, între Băsescu și Geoană, ei l-ar fi votat pe Geoană fără nicio ezitare. Amestecul Crinului în ecuația electorală le-a tulburat însă percepția corectă a realității. Sătui de politicianismul ieftin al preferatului lor, din lehamite, acei alegători anti-Băsescu au ieșit din joc. Exact ce-și dorea Băsescu!… Așa zisul electorat al lui Crin Antonescu, prin reținerea de la vot în turul al doilea, a înclinat balanța spre Băsescu, făcându-l pe acesta să se apropie de 50% și să-i fie mai ușor să fure cât îi mai trebuia. Este marele serviciu pe care i l-a făcut Crin Antonescu lui Băsescu!…

        Să fie clar: vina este și a lui Crin Antonescu dacă îl avem din nou președinte pe Traian Băsescu! E timpul să ne dăm seama! Dacă putem numi o persoană cea mai vinovată de prezența lui Băsescu la Cotroceni pentru al doilea mandat, acea persoană este Crin Antonescu!

 

                                                                                                Ion  Coja      

Buriaș, august 2010

Post scriptum: Sondajele îl dau pe Crin Antonescu cu cele mai mari procente de reușită dacă alegeri prezidențiale s-ar ține mâine!… Adică sărim din lac în puț, oameni buni?!…

Sau, ca să fiu mai pe înțelesul optimiștilor care susțin că mai rău nu se poate, le zic: se poate, fraților! Recordul lui Băsescu de ineficiență, iresponsabilitate și imoralitate nu este absolut. Poate fi depășit! Crin Antonescu dă semne bune.

În orice caz și pentru orice eventualitate, inclusiv aceea a suspendării lui Băsescu, societatea românească trebuie să tragă concluziile logice și să organizeze procesul electoral de așa manieră încât să nu ne mai trezim în ziua alegerilor că nu avem pe cine vota, și să ne crucim după aceea de președintele cu care ne-a pedepsit Dumnezeu! Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în urnă!…

Cucuveaua și vuvuzeaua

Posted by Stefan Strajer On September - 4 - 2010

Cucuveaua și vuvuzeaua

 

Auror: Cornel COTUȚIU

Într-o „anumită parte a presei” din primii ani postedembriști circula o sintagmă care se preta la conotații și atribuiri de valențe simbolice fel de fel: „Cucuveaua de la Cotroceni”. Președintele României era „săracul” kgb-ist Ion Iliescu.

Acum se ițește o nouă expresie: „Vuvuzeaua de la Cotroceni”, cu diferența că președintele țării, Traian Băsescu, cârmaci fiind, ține muștiucul în gură, dar zgomotul se produce la palatul Guvernului. Apoi, premierul Boc îl amplifică, asta chiar dacă din ce în ce mai puțini votanți se mai lasă impresionați de cei trei mici, o bere și o găleată de plastic pe care le-au primit la alegerile anterioare.

„Popolul suveran” a asistat în zilele acestea la un spectacol intitulat „Remaniere portocalie”; autor: jucăușul de la Cotroceni. Adică: șase hălci de osânză (cabotini și maeștri în furtișag, demagogie, impostură) au fost schimbate cu personaje proaspete ori reciclate. Altfel spus: să vină alții, care vor deprinde „arta” guvernării României, buzunărind un popor, ascunzând gunoiul sub preșul pretinsei democrații, mințind cât încape și adulându-l pe mare Cârmaci.

O paranteză: tovarășul  Marko Bela, în acest act al guvernării, are o tehnică simplă, dar extrem de eficientă: Dacă vă atingeți de miniștrii mei unguri, pa!, ne retragem și voi, portocaliilor, pierdeți sprijinul nostru, iar pentru o minimă majoritate de care ați avea nevoie în actul decizional nu aveți decât să vă machiați cu cosmeticalele coanei Udrea, cea care e luminița pe care Traian Băsescu o vede după ce străbate tunelul (politic, desigur). Deci, Băsescu/Boc – ciocu mic! Ba chiar, uneori, „hallgas!”

„Popolul suveran” confundă (nevinovat sau voit) două verbe: „a remania” și „a remaia”.

Să vedem: „a remania” înseamnă a aduce îmbunătățiri în cuprinsul unei lucrări, în organizarea unei instituții, în componența unui guvern etc. Ei bine, ce să remaniezi în sânul puterii executive care a bramburit o țară de second-hand (cum a numit-o Cârmaciul de la Cotroceni într-un recent interviu execrabil)? Sunt doar experimente pe buzunarul contribuabilului.

Dar „a remaia”? Iată: a reface (la un ciorap, la un tricot) firele deșirate, prinzând ochiurile scăpate, rupte, cu ajutorul unui instrument special. Ei bine, nu e nevoie de un mare efort de substituție, pentru a găsi corespondenți reali, potriviți expresiilor conținute în definirea noțiunii. Concret: Care sunt firele deșirate în România de azi? Dar ochiuri scăpate, rupte? Cine e instrumentul special în efortul de cârpoceală a unui dezastru? De la centru până la talpa țării veți găsi date, fapte concrete, oameni încadrabili în conturul semantic al sintagmelor de mai sus. Și veți recunoaște că e mult mai potrivit verbul „a remaia” (nu ca o soluție, ci ca o pecete calificativă!) pentru penibila comedie parlamentar-guvernamentală, regizată de Cotroceni, în care suntem siliți să supraviețuim.

Cornel COTUȚIU

Imagini şi reflecţii din România 2010

Posted by Stefan Strajer On August - 11 - 2010

 Imagini şi reflecţii din România 2010

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Vom călări frumoşi prin elizeu,

În cavalcadă, pân-la Dumnezeu

Descălecând la tronu-i la picioare:

Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine

Şi rău a fost pe drumul străbătut… (Teodor Pâcă )

 

Stau cu paşaportul în mâna să intru în România, al cărei cetăţean sunt. Îmi vine rândul, întâi e privită poza din paşaport. Cât staţi în România? Trei luni! Atât cu mine, dar cu toată râvnă, apărătorul ţării se apucă să ţăcănească tastatura. Şi o ţăcăneşte zdravăn şi concentrat, parcă scrie o notă informativă fără de sfârşit, cercetând paşaportul meu filă de filă. Durează. Rabd fără mimică, tăcut. Cei dinaintea mea au intrat ca-n brânză, bag samă io-s oaie neagră cu streche! Când termină cu informaţia îi aplică paşaportului o ştampila ca un upercut şi mie o privire asemănătoare. Trec linia, sunt acasă, în casa noastră romanească. Bucurie şi îmbrăţişări.

Multe maşini, parcări pline, străzi şi şosele aglomerate. Fiecare circulă după propria sa lege, personalizată  în funcţie de cine e el, de marca maşinii şi de câţi cai putere are motorul. Se zice cu cât e mai mare cilindreea motorului cu atât e mai mic IQ-ul şi respectul faţa de ceilalţi semeni cu mai puţini cai putere! Claxoane, semne, înjurături. Şi io înjur înapoi, doar sunt conaţionalul lor. Ioranna îmi spune, în repetate rânduri: Stăpâneşte-te doctore, nu mai înjura!

Nu-mi place să mi se spună doctor în România. Nu sunt ca majoritatea lor. Punct. Niciodată nu am pretins nimic de la pacienţii mei. Jur, pot să jur şi pe moaştele Sfintei Paraschiva fiindcă este la mare căutare şi preţ în România lui Iliescu şi Băsescu. Ştiu că doctorii din România sunt plătiţi mizerabil, ştiu de când am fost medic de Maramureş, atunci de mult, şeful de post – miliţianul – avea salariu mult mai mare decât mine. Dar chiar aşa, în această nedreptate socială a dictaturii de atunci, am făcut de la început totul pentru pacient, cât m-am priceput, fără să solicit sau să pretind ceva. Dacă, la sfârşit, pacientul a  dorit să mă procopsească cu nişte ouă sau o găină bătrână, acceptam să mi le gătească Maria, femeia de serviciu, îmi făcea o zamă bună. Şi mă mulţumeam cu atâta. Pe vremea aceea nu erau euroi iar tovarăşii colectivişti de pe Valea Vişeului nu prea aveau nici lei româneşti. Acum e altceva; am auzit ca pacientul nu ajunge în sala de operaţie până ce medicul nu şi-a primit plicul solicitat. Ce penibil, cu toate explicaţiile şi argumentele lor. Ce ruşine! Ce ruşine, acesta-i sistemul  de sus până jos? Este.   

Sistemul românesc post decembrist, e mult mai rău decât  cel  dinainte, cel  început la 23 august. Cât se vinde şi se fură în România lui Iliescu şi Băsescu, numai cu Sovromurile se mai poate compara, dar atunci eram sub stăpânire militară şi comunistă rusească. Într-un moment istoric, într-o şedinţă de Comitet Central, Gheorghe Gheorghiu Dej a scos din buzunar un leu românesc şi i-a întrebat ce este acesta?!? Tovarăşii au făcut pe ei de frica, nu ştiau ce urmează. Dej le-a spus: Nici un leu nu mai are România datorie de război, nici măcar acest leu!! Ştiu romanii noştri, dragi şi deştepţi în toate, cât au fost aceste datorii?? Nu-i interesează, orice telenovelă e mai interesantă decât trecutul lor istoric. Şi Nicolae Ceauşescu a făcut, pe dracu-n patru, pe spatele poporului român, să plătească toate datoriile ţării. De două ori sub comunişti, lua-i-ar dracu odată, România şi-a plătit datoriile externe. Fiindcă nu poţi fi liber dacă eşti dator!! Repet; nu poţi fi liber dacă eşti dator!! Şi când i-au ciuruit pe odiosul şi sinistra în decembrie erau bani mulţi în visteria ţării, pe care frumosul în pulover roşu, primul nostru prim-ministru evreu, cum l-a numit Petre Ţuţea pe Petru Roman, i-a păpat imediat şi a început afacerile cu industria română.  Apoi s-a dedat la comisioane pentru el şi datorii externe, ca  poporul român să nu-şi piardă deprinderea de a plăti dobânzi grele. Petru Roman si Ion Ilici Marcel Iliescu au început distrugerea poporului român, care astăzi e mai dator ca niciodată în ultima suta de ani şi a ajuns de importă şi cartofi.

Merg la „Kaufland” un supramarket indigen din Bistriţa să cumpăr cartofi. Sunt din Turcia. Bravo, iubiţi conducători de ţara, ne-aţi europenizat total!! Cartofii au ajuns pe Bârgaie pe vremea regimentului grăniceresc, în Turcia numai de pe vremea lui Mustafa Ataturk. E o diferenţă! De ce nu mai avem noi, românii, cartofi indigeni? Pentru că după 1990, cultivatorii de cartofi au preferat sa devină căpşunari de Spania  în loc să rămână  în România pusă la mezat de Petru Roman şi Ilici Marcel Iliescu, marii cartofori  cu averea României. Înţeleg că sunt fructe ce nu se produc pe Bârgaie, dar să aduci legume şi zarzavaturi din Orient, mi se pare absurd. Dar, nu e absurd  într-o Românie  guvernata  absurd de două decenii. Şi cu ce plătim cartofii şi roşiile, conopida şi fasolea adusă din îndepărtatul Orient, precum pe vremuri de acolo soseau  caravanele ce aduceau mirodenii?!? Ei cu ce, cu ce?? Cu aur verde!!

Cartofii se cultivă anual, pădurii îi trebuie zeci de ani să crească, să se împlinească. Aurul nostru verde se duce, şi pe cartofi şi pătlăgele timpurii, fiindcă este mai uşor să tai copaci decât să cultivi zarzavaturi prin sere. Se duc pădurile românilor pe apa economiei de piaţă liberă la preţuri de cartofi noi şi păstăi de fasole. Am fost, ca de fiecare dată, prin marile trecatori nordice Şetraf şi Gutâi, Prislop şi Tihuţa şi am văzut Ţibleşul, Munţii Maramureşului şi a Rodnei, Călimanii şi Obcinile Bucovinei intens deforestaţi, iar reîmpădurirea neglijată. Politic şi economiceşte se urmăreşte distrugerea ţării, urâţirea  acestui colţ de rai, ca apoi să fie vândut pe nimic străinilor, la fel ca şi industria cincinalelor. Drumurile judeţene, mai puţin în Bucovina, sunt sub orice critică, cu margini străjuite de toate murdăriile posibile, predominând ambalajele de plastic şi aluminiu. România mea este murdară, în toate felurile e murdărită. Este rezultatul conducerii României de marionete în mâna capitaliştilor străini, de false elite politice, de parveniţi şi escroci, ce au înlăturat pe cei cu  spirit şi dragoste faţă de ţară, pe cei cinstiţi şi cu simţ gospodăresc.

Într-o benzinărie toată activitatea era oprită fiindcă se afla prefectul judeţului bistriţo-năsăudean cu televiziunea şi alai mare după el: şofer personal, bodigarzi sau bodyguards, consilieri. Lipsea machiorul. Avea carismă de vedetă politică şi costum scump, iar două camere tv îl fixau insistent, din faţă şi dos, fiindcă dădea nişte indicaţii preţioase. Era şi o ziaristă, o libelulă cu reportofon şi zâmbet atrăgător şi promiţător. Personalul benzinăriei era cu gura căscată în jurul lui, iar noi, ce intraserăm să alimentam, stăteam ca proştii în aşteptare să ne dea benzină, dar totul înţepenise. Mai era o maşină de poliţie în apropiere şi se aştepta, probabil, cea a pompierilor, să fie la datorie dacă, tulai Doamne, tocmai atunci ar izbucni vreun incendiu. Şi mai vorbim de megalomania şi cultul personalităţii lui Nicolae  Ceauşescu.

S-a hotărât deshumarea soţilor Ceauşescu. Mare eveniment postrevoluţionar, căruia mass media i-a dat o anvergură dâmboviţeana pe măsură. Am aflat de ce s-au tăinuit până acum mormintele lor: Poporul ar fi dat navala să le profaneze mormintele!! Afurisit acest popor roman, auzi dom’le ce îi trecea prin cap. Norocul Ceauşeştilor a fost cu Iliescu, Brucan şi Roman, cinstiţi, democraţi şi sentimentali. S-a povestit şi cum s-au pierdut cadavrele odiosului şi sinistrei în ceaţă, povestitor Gelu Voican Voiculescu, bun povestitor de adormit proştii postrevoluţionari. Identificarea rămăşiţelor anatomice se va face cu ajutorul celor mai avansate metode de cercetare: pentru preşedinte se va folosi metoda ADN iar pentru savantă metoda CODOI (CO2 – scuzaţi-mi cinismul spontan şi ieftin). Odată precizată sau nu identitatea lor, va urma un lung proces de acuzări şi condamnări, în care vinovaţii nu vor avea nimic de suferit. Are justiţia bucureşteană grijă de ei!! Cu această ocazie s-a aflat şi de blestemul Saftei Brâncoveanu care cere Divinităţii: „ca acela care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare”. Ctitoria Saftei Brâncoveanu a fost Spitalul Brâncovenesc de lângă Biserica Brâncovenească pe care odiosul preşedinte a dat ordin să fie dărâmat, după care a intrat în vigoare blestemul ctitoarei, cu un mic amendament: cei ce au hotărât omorul nu au fost din neamul lui!! De comentat ar mai fi cine şi cum vor fi blestemaţi cei ce au comis un omor în cea mai mare sărbătoare creştina a poporului român. Asta pentru că justiţia română a fost împuşcată odată cu cei doi…  

Justiţia română a fost împuşcată, dar nu a murit. E invalidă rău! Am apelat şi eu la ea în cazul celui mai mare defăimător a istoriei, culturii şi limbii poporului roman: Roman Patapievici (vezi volumul lui „Politice”). Şi justiţia dâmboviţeana a rămas surdă, este surdă, este sluga slugilor, a puterii şi a banilor, ca şi Băsescu. Vai şi amar de România de când cu asemenea preşedinţi post revoluţionari!! Am auzit în ţară o anecdotă legată de iniţiala urare băsănească: să traiţi bine. Se spune că, la puţin timp după ce a apucat şi al doilea mandat de preşedinte, a întrebat poporul român: Încă mai trăiţi? Atunci să vă băşiţi bine!!

Din nefericire situaţia economica din România este tragică şi o pătrime din populaţie nu are nici după ce să se băşească!! Explicaţia cu criza este falsă, reală  este  proasta gospodărire şi frauda masivă din ultimii douăzeci de ani a uneia dintre cele mai bogate şi frumoase ţari europene. Guvernanţii comunizaţi au reuşit să scoată România din marea criză generată de războiul mondial în mai puţin de 20 de ani, în acelaşi timp guvernanţii europenizaţi de după 1990 au băgat poporul român, întâi în tunel fără luminiţă la capăt din care motiv au căzut în hăul unei crize totale şi de lungă durată. Dacă romanii ar fi citit cartea „Prădarea Romaniei” cu sub titlul „Cum pradă Traian Băsescu România” de Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu s-ar fi luat cu mâinile de cap! Azi, guvernanţii preşedintelui jucător la comanda străinătăţii au ajuns să împrumute bani ca să plătească datoria dobânzilor banilor împrumutaţi, pensiile acelea nenorocite ale oamenilor de rând, să taie salariile şi să reducă personalul angajat. Bravo Băsescu, ai după ce te flatula pe cei doi poli – oral şi anal – ai tubului digestiv!!

Efectele acestor hotărâri de salvare naţională sunt multe şi grave, unul dintre ele este că o întreagă generaţie tânără va lua calea străinătăţii, lăsând  ţara de izbelişte…

Cu toată această izbelişte, după treizeci de ani de străinătate, tot mai mult doresc să mă întorc în patria mea. E firesc, e genetic încrustat, motivat de amintiri, iubiri, dorinţe. Temporara  despărţire de Maramureş şi Bucovina, de terasa  pensiunii din Herculane sau a celei din Cheile Gradiştei, de pensiunea „Nu mă uita” din Săliştea Făgăraşului sau, şi mai ales, de Fântâna cu laiţă din Strâmba  Bârgăului este grea, dureroasă şi nu se vindecă decât cu întoarcerea. Mă voi întoarce. Acum, însă plec din nou, sunt un peregrin solitar. Mă aflu pe aeroport, în faţa poliţistului de frontieră care îmi cercetează încruntat paşaportul canadian. Mă perforează cu privirea de vajnic apărător al ţării şi-mi spune: De două zile vă aflaţi ilegal în România!! M-a şocat aiurindu-mă pe moment. Nu înţeleg cum sunt ilegal în ţara neamului meu, una dintre cele mai mari democraţii ale Uniunii Europene de la Băsescu încoace. Mi se explică: Aţi primit viză de şedere pentru 90 de zile şi aţi stat trei luni, din 24 Aprilie până în 24 Iulie sunt 92 de zile, înţelegeţi !?! Bine, înţeleg că am înţeles şi nu numai atât, dar mi-a trecut şi aiureala de moment, mi-am revenit la starea mea  normală, şi nu prea. Întreb: Şi acum mă veţi opri  să  plec ?

E crunt şi mai ştii că şi poate … ce mare bucurie  i-ar mai face socră-mi …

CORNELIU   FLOREA             AUGUST  2010                WINNIPEG – CANADA

PS – La Munchen m-au aşteptat  Silvia şi Titu Popescu, am stat cu ei câteva zile. Se pregăteau, după mai bine de douăzeci de ani, să se întoarcă definitiv în România, în Clujul lor. Am fost surprins, emoţionat datorită puternicei prietenii care ne-a legat toţi aceşti ani.  Ei erau senini, se eliberau de străinătate.  Da, mulţi vor să se elibereze de străinătate…

Desteapta-te romane! Scrisoarea deschisa impostorilor…

Posted by Stefan Strajer On May - 20 - 2010

Desteapta-te romane!

Scrisoare deschisa, adresata impostorilor Romaniei de azi

Dragi romani,

De azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de  munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes.
Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga.
Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump!
Refuz sa mai platesc taxe la stat pentru ca de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel. Platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania, voi fi tratata mizerabil.
De ani de zile, refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen “noua ne pasa de Dumneavoastra”, refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta – cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? – “cu statul nu te joci”. Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari, am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile…si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat.
Jocuri politice murdare, politicieni corupti si curve, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes – macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant, si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip… l-am avut si eu, pana astazi – dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau si pe termen lung daca nu m-as implica ACUM.
Nu se mai poate asa! Destul este destul!
Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de curve, de parveniti, de oameni fara “balls” si fara coloana vertebrala.
Sa protestez prin a nu imi plati taxele nu este suficient, desi daca ar mai face-o si altii, s-ar putea declansa ceva. Fac apel catre toate persoanele integre, capabile, educate, care au cladit ceva prin munca lor, fara sa fure, sa ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afecteaza pe toti. Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinationale sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna reresponsabilitatea; sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state – s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici.
Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu “balls” si cu coloana vertebrala!
O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara .
E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta.
O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi.
O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor. Si tu si eu cunoastem cel putin 5 oameni inteligenti care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali.
Oare de ce nimeni nu actioneaza? Daca acum cinci ani ne-am fi implicat cu totii macar o ora pe saptamana, in mod sigur nu s-ar fi ajuns aici. Cati bani furati, cate proiecte blocate, cate fonduri nefolosite in cinci ani de zile…. Daca am dialoga constructiv, daca ne-am intalni o ora pe saptamana, daca am actiona, daca am putea aduna si monta toti oamenii destepti, corecti,  creativi, eficienti pe care ii cunosc eu si pe care ii cunosti tu s-ar vedea si simti diferenta in cinci ani de acum incolo.
Avem un plan de organizare, avem un plan de finantare, avem usi deschise catre marile centre politice si financiare care cauta in Romania un interlocutor nou. Nu credeti ca si marilor puteri le-ar face mai multa placere sa discute cu oameni educati decat cu agramatii parveniti ce reprezinta interesele Romaniei in momentul de fata?
Propun infiintarea unei Miscari a Corporatilor – oameni din banci, industrie, finante, firme de avocati, experti PR, intreprinzatori privati care au calitatile necesare sa scoata tara din criza. Este singura solutie viabila pentru Romania de acum – tara noastra se poate pune pe picioare numai daca s-ar uni toti oamenii capabili pe care ii avem in toate domeniile – creiere vanate de toate companiile multinationale,  care gestioneaza bugete de miliarde, conduc sute de mii de angajati, sunt cosmopoliti, stiu sa negocieze, sa munceasca, sa comunice intr-un mediu international, intr-o piata globala – nu au doar viziune limitata de speculant din Pipera Tunari.
E nevoie de o alternativa in Romania . E nevoie de o Miscare in valorile careia sa ma regasesc si eu, sa se regaseasca si Andreea Minescu, prietena mea care la 26 de ani are firma ei, facuta fara ajutorul nimanui, munceste 13 ore pe zi si seara mai merge si la cursuri de German Business, in care sa se regaseasca si Ileana Badiu, Managing Partner la una dintre cele mai mari agentii de publicitate, care munceste 14 ore pe zi chiar si in luna a opta de sarcina… si Tereza Valcan, expert in PR, care a studiat in State, face MBA la Londra, s-a intors sa munceasca in Romania si ar putea sa ne reprezinte in mod sigur mai bine decat EBA… ..
si Radu Manolescu, care la 28 de ani si-a facut firma lui de Head-Hunting, fara ajutorul nimanui si a adus-o in topul firmelor de profil… si doamna Camelia Sucu, ajunsa in TOP Capital fara sa fure un leu, prin munca sa de ani de zile… si doamna Mihaela Nicola, guru-ul publicitatii din Romania, si Maria Lucia Hohan, designerul ale carei creatii se vand in toata lumea si care a ajuns unde a ajuns prin propria sa munca….. si Pepe Berciu, care a studiat la Londra si are businessul sau de succes… si fratii de la Fratelli, care cu creativitate, pasiune si munca s-au impus in viata de noapte a capitalei…. si Violeta Balan, care a terminat Magna Cum Laudae o facultate de drept din America, munceste pentru una dintre cele mai mari firme de avocatura din lume si s-ar intoarce maine acasa dar nu are la ce… si Horia Mocanu, primul roman admis la Harvard, care scrie istorie intr-o tara vecina… si Edy Uzunov, proprietarul agentiei Regatta, cultivat, meloman, impecabil… si Floriana Jucan, jurnalista erudita ce s-a incapatanat sa educe cititorul de presa din Romania si a reusit sa impuna pe piata o revista fara femei dezbracate si barfe dezgustatoare… si Fady Zaidan, cel mai conectat si charismatic manager pe care ilcunosc…. si Loredana Salcianu, avocata care a avut curajul acum patru ani sa plece dintr-o multinationala si sa isi deschida propria ei firma de avocatura… si Angela Teodora Burz, intreprinzatoarea eleganta care si-a facut bagajul si a plecat sa faca business in Shangai, dar duce dorul prietenilor din Romania … si Diana Dondoe, care i-a sfidat pe toti cei ce au respins-o in Romania, ajungand prin munca, perseverenta si consecventa unul dintre cele mai celebre top modele ale lumii, facand milioane cu o detasare eleganta si impresionand lumea intreaga prin eruditia sa – dar duce dorul tarii ei… si Bogdan Voica, la 30 de ani manager al uneia dintre cele mai cunoscute si exclusiviste agentii imobiliare din Europa…. si Eveline Pauna, care la 20 de ani, face o facultate, lucreaza 10 ore pe zi si in putinul timp liber merge la Opera… si Raluca Safta, care la 23 de ani a avut curajul sa-si deschida propria ei firma de relocari si a ajutat sute de expatriati, directori de companii multinationale sa se relocheze in Romania … si Damian Draghici, cu IQ de geniu si cu premiul Grammy care a ales sa se intoarca in Romania la radacinile sale…
Asta e Romania mea! Nu Vanghelie, EBA sau Becali!!
Si acestia sunt doar cativa dintre oamenii pe care ii cunosc….mai sunt atatea milioane de oameni destepti si muncitori, corecti si educati, capabili si integri… Ma intreb, atatia oameni destepti nu se rusineaza ca sunt reprezentati de Gigi Becali si de EBA? Ma ingrozesc la gandul ca EBA va negocia pentru Romania fonduri de zeci de milarde de Euro!
Nu va este rusine ca sunteti condusi de un om politic care nici macar nu poate sa pronunte Google? Nu va este rusine sa va dati la o parte cand in masinile cu girofar trece un agramat, un hot sau o papusa blonda cu
tupeu si cu un singur talent, platit mult prea scump? Din banii vostri?
Am innebunit eu sau am innebunit noi cu totii sa stam pasivi in timp ce suntem calcati in picioare pe banii nostri? Ei bine, mie mi-a ajuns. Imi este rusine ca am stat cu mainile in san si s-a ajuns ca astazi sa fiu reprezentata de o domnisoara din Bamboo si de un cioban. Asa ca voi lua atitudine. Si va rog si pe voi, toti cei ce credeti ca nu va reprezinta cei din scena politica de acum, sa luati atitudine. Sa gasim si sa sustinem oameni de care sa fim mandri ca ne reprezinta. Sa identificam valorile si sa le convingem sa se implice… Daca avem echipa, tot restul vine de la sine. Stiu ca ei exista, trebuie doar treziti.
Trebuie sa facem ceva. Nu e suficient sa ne plangem, sau sa bagam capul in nisip. Trebuie actionat. Eu nu mai astept o minune, ma apuc de treaba. Voi lupta pentru un grup de oameni capabili, care pot revolutiona un sistem de care toata lumea este satula. Voi lupta pentru o Romanie condusa de oameni destepti si integri, pentru o Romanie care sa fie un player international, nu curva de centura a Europei.. Voi lupta pentru o Romanie bogata, cu batrani bine ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective, cu strazi fara gropi, cu hoti bagati dupa gratii, cu milionari pe merit, nu din furat.
Voi lupta pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Voi lupta pentru o Romanie de vulturi, nu de struti, pentru ca asta este adevarul –  am ajuns niste struti, cu capul in nisip si posteriorul la dispozitia tuturor analfabetilor – sper sa nu va simtiti jigniti de exprimarea plastica, asa cum am spus asta este realitatea!…suntem vulturi doar in businessul nostru, in zona noastra de comfort sau cand iesim din tara , asta daca nu ne trateaza vreun strain de sus ca avem pasaportul pe care il avem!

Ajunge! Haideti sa ne trezim!

Anonim


Încă un pas

Posted by Stefan Strajer On March - 20 - 2010

Încă un pas

Autor: Cornel Cotutiu 

S-o luăm mai întâi școlărește: drama istorică ”Răzvan și Vidra”,de Bogdan Petriceicu Hasdeu, e alcătuită din cinci cânturi (adică acte). Cântul al IV-lea se intitulează ”Încă un pas”, iar ultimul are titlul ”Mărirea”.

         În actul final, Vidra, cea care i-a picurat în creier, zi de zi, ambiția de a ajunge domnitor, acum îl sfătuiește să renunțe la așa demnitate statală. Ei bine, nu! Răzvan era prea contaminat de pofta puterii, încât nu renunță la postura de a fi cel mai puternic din stat.

         Mi-am amintit de piesa aceasta când am aflat că Traian Băsescu a acceptat să i se acorde distincția de academician de onoare al Academiei oamenilor de știință din România.

          Prin urmare, e încă un pas spre a încheia traseul familiei Ceaușescu: el – doctor honoris causa al câtorva academii și instituții minore, ea – savant de renume mondial.

         E, totuși, o nepotriveală: Din cîte știu, doamna Băsescu este o Doamnă și nici pomeneală  o semianalfabetă (savată de renume mondial), precum Ceaușeasca.

         Deci, unde găsim o Ceaușească, pentru a repeta scenariul dictaturii antedecembriste?

         În cazul acesta, ar fi o soluție, pentru alcătuirea unui duet de academicieni postdecembriști: ea să fie Elena Udrea, intelectuală multilateral pricepută, de la croșertat la guvernat. Se poate cumpăra o Academie, care să instituie un premiu special; de pildă, doctor honorius causa pentru cel mai adânc decolteu al unei ministeriese. Așa, se poate crea un cuplu care să-l reediteze pe cel al ”odiosului” și al ”sinistrei”.

         Prin urmare, Academie Română, ia în seamă sugestia mea!

                                                                       Cornel COTUȚIU

Prefectura Timis si românii din Valea Timocului

Posted by Stefan Strajer On January - 22 - 2010

Prefectura Timis si românii din Valea Timocului

Autor: Ioan Ispas

Citind interviul, luat de Augustin Paunoiu preotului Boian Alexandrovici (text aparut în Curentul International, din 5 nov.2009), mi-am adus aminte de un eveniment din vara care a trecut.
Eram la Timisoara când rasfoind un saptamânal local dau peste informatia ca tocmai avusese loc întâlnirea dintre consilierul prezidential al presedintelui Serbiei, la prefectura, cu doi subprefecti de Timis, prilej cu care s-au discutat diverse probleme. Mi-a atras atentia informatia ca la solicitarea consilierului prezidential subprefectii s-au angajat sa ajute la repararea liceului sârbesc. Mai citesc odata si nu-mi vine sa cred; nimic despre românii din Serbia. Adica numai sârbii din România au probleme iar românii din Serbia sunt fericiti, n-au nici o problema. Ma gândesc ca poate totusi s-a discutat si despre românii de acolo, dar n-a aparut în presa. Pentru a afla adevarul ma deplasez la biroul de informatii al prefecturii. Aici doamna de la ghiseu vorbea la telefon, astept cuminte, citesc toate anunturile de pe geamul respectiv, plus pliantele cu reclame turistice, dar pâna la urma îmi pierd rabdarea si ciocanesc în geam. Doamna lasa telefonul, fara sa-l închida, ma-ntreaba ce doresc, îi spun ca vreau o audienta la seful cu probleme externe, ea raspunde ca sefii de servicii nu au audiente, insist spunându-i ca de fapt este vorba doar de o informatie si ca nu merita sa-l deranjez pe prefect (îmi trebuia o saptamâna sa ajung la prefect) pentru ceva ce pot afla de la un subaltern. Doamna vrea sa afle de ce informatie am nevoie, îi spun, evident ca nu stie raspunsul, îsi cere scuze prietenei de la telefonul pe care-l inchide, ca sa poata suna la sefa de la “integrarea europeana”. Aceasta probabil ca initial refuza, dar doamna de la informatii îi spune complice ca “domnul insista“, adica nu poate scapa de mine, asa ca primesc indicatiile unde sa ma duc. Intru la sefa, aceasta statea la un birou mare, in stânga ei doua tinere în picioare cu care discuta ceva. Îmi face semn sa ma asez pe un fotoliu, astept câteva minute, între timp îmi aranjez documentele din dosar, articole aparute în Curentul International despre aceasta problema, în sfârsit ma întreaba ce doresc sa aflu.
Încep sa vorbesc despre situatia grea a românilor din Valea Timocului si ca vreau sa stiu daca în convorbirile cu consilierul prezidential sârb s-a discutat si aceasta problema. Ma opreste pentru a întreba în ce calitate cer aceasta informatie, la care raspund ca în calitatea de cetatean român interesat de ceea ce fac functionarii platiti din banii publici. Îmi raspunde ca aceasta problema n-a fost trecuta pe agenda de discutii, deci nu s-a discutat. Revoltat, continui zicând ca înteleg ca problema n-a fost pe agenda consilierului prezidential sârb dar nu înteleg de ce situatia românilor din Serbia n-a fost pe agenda prefecturii? Nu se cunoaste ca românii din Valea Timocului n-au nici macar gradinite în limba româna, ce sa mai vorbim de scoli sau licee, ca singura biserica româneasca, cea din Malainita construita pe proprietatea preotului Boian Alexandrovici este în pericol sa fie demolata? Când ajung aici sunt interupt, spunând ca se cunoaste situatia, ca preotul Boian Alexandrovici a fost si la prefectua. Cu atât mai mult, zic, daca se cunostea situatia, trebuia discutata problema, un consilier prezidential sârb nu vine în fiecare zi în Timisoara, nu trebuia pierdut prilejul, macar aici în Banat, unde exista o comunitate mare de sârbi, pentru ca de la Bucuresti sunt putine sperante, dar deja “sefa“ nu ma mai asculta, îsi reluase discutiile cu cele doua subalterne. E clar, n-am putut s-o sensibilizez pe “sefa“ în privinta românilor din Valea Timocului, avea “probleme de integrare europeana“, asa ca parasesc prefectura cu un sentiment de amaraciune, aruncând în loc de salut, un: luati banii degeaba!
M-am întrebat de multe ori daca împotriva agresivitatii autoritatilor sârbe, civile si religioase, fata de românii din Valea Timocului se poate face ceva de catre România.
Raspunsul este categoric da, numai sa vrem sa facem ceva ce este de fapt o obligatie morala a patriei mama. Dar daca noi nici macar nu discutam aceste probleme cum sa trecem la fapte. Asadar primul pas ar fi abordarea problemei la toate întâlnirile bilaterale. O etapa superioara ar fi includerea unui reprezentant al românilor din Valea Timocului în delegatiile oficiale române care se deplaseaza în Serbia. Sa luam de exemplu biserica. A fost inclus preotul Boian Alexandrovici în delegatiile bisericesti românesti care se deplaseza în Serbia? De asemenea conducatorii bisericii ortodoxe române ar putea apela la conducatorii bisericii ortodoxe sârbe din România pentru a face presiuni asupra autoritatilor bisericesti sârbe. Daca clericii sârbi de la noi nu manifesta entuziasm sau nu obtin efecte favorabile se poate apela si la proverbul românesc: “Bate saua ca sa priceapa iapa”. Se stie ca toate cultele recunoscute de stat sunt subventionate de stat. Vrem sa facem presiuni asupra autoritatilor sârbe, sa începem cu “întârzierea“ livrarii in cont a subventiei catre biserica sârba din România. Sigur treptat, asteptând efectul, iar daca sârbii sunt caposi, pâna la sistarea neoficiala. Se poate promova o lege în parlament a reciprocitatii, în sensul ca se dau subventii doar cultelor care în tara mama aplica acelesi drepturi românilor cu cele pe care le au ei aici. Evident legea va trebui sa se refere si la învatamântul în limba materna, cu atât mai mult cu cât acesta este subventionat 100%, spre deosebire de culte unde subventia este 50%. Nu cunosc oficialii nostri aceste lucruri? Le cunosc, dar daca nu-i preocupa soarta românilor din tara, la ce sa ne asteptam în privinta celor din afara tarii. Sârbii vor sa intre în Comunitatea Europeana si au nevoie si de sprijinul nostru. Când sunt strânsi cu usa fac ce li se cere. L-au predat pe Milosovici si alti fosti conducatori Tribunalului International de la Haga. Sa le cerem de pe acum sa rezolve problema românilor din Valea Timocului la standardele aplicate sârbilor din România. Sa nu asteptam ultimul moment când vor promite totul si nu vor face nimic. În partea bulgara a Vaii Timocului situatia românilor este cel putin la fel de grava ca-n partea sârbeasca. Experienta cu Ucraina si Ungaria este concludenta. Latini ziceau: ” Erarae humanum est, perseverarae diabolicum“, adica pe româneste “a gresi este omeneste, dar a persista în greseli e lucru dracului“ (traducere libera). Românii din Ungaria nu pot monta un bust al episcopului Andrei Saguna, în curtea unei biserici, deci pe o proprietate privata, în schimb România este împânzita cu statui ale revolutionarilor maghiari în locuri publice. Unde este reciprocitatea? Tratatul cu Ucraina a fost facut prost si românii de acolo sunt mai asupriti ca înainte, el putea fi renegociat dupa zece ani, cu conditia sa fie notificata intentia cu un an înainte de expirare. N-am facut-o, dovada ca pe conducatorii nostrii nu-i intereseaza decât propriile lor interese. In curând ucrainienii ne vor curta din nou ca sa fim de acord sa intre in NATO sau EU. Niste conducatori responsabili ar cere inca de pe acum ca drepturile românilor din Ucraina sa fie respectate pe teren, nu numai pe hârtie.
Preotul Boian Alexandrovici este amenintat cu posibile “accidente“. Un alt lider al românilor din Valea Timocului, Dusan Pârvulovici, face un apel pentru a fi ajutat. Situatia este grava, se poate ajunge la o tragedie. Românii de acolo au fost abandonati în perioada comunista. Nu observati cu câta perfidie au actionat sârbii pentru a-i asimila. Le-au schimbat numele din Pârvu în Pârvulovici, din Alexandru în Alexandrovici, iar numele de botez nu pot fi alese decâ din lista oficiala a guvernului, asa se ajunge la Boian si Dusan care nu prea suna româneste. Apreciez mai mult un … ici sau … ov care stie româneste, decât un … escu care habar n-are. Sârbii au fost si ei sub stapânire straina, la fel si bulgarii, dar au uitat, asa ca au preluat procedeele ungurilor în privinta asimilarii fortate a minoritatilor nationale care au ramas sub ei, adica au devenit din asupriti asupritori, ceea ce Iuliu Maniu a promis ca românii nu o vor face si asa s-a întâmplat. Preotul Boian Alexandrovici a trimis o scrisoare si presedintelui Traian Basescu, de la la care sunt convins ca n-a primit nici un raspuns. În epoca postdecembrista înca n-am auzit ca un oficial român sa raspunda la scrisori. Alta e situatia în America, unde si motanul lui Bill Clinton raspundea la scrisorile pe care le primea. Probabil presedintele Basescu n-a avut timp sa raspunda la scrisoare. Ca o consolare pentru preotul Boian Alexandrovici, sa ne amintim ca Presedintele n-a avut timp nici sa primeasca delegatia militara chineza care a vizitat România în vara aceasta. Probabil a vrut sa-si dovedeasca slugarnicia fata de stapânul de la Washington. Ce dovada de slugarnicie mai mare poate fi adusa unui stapân decât aceea de a face ceea ce presupui ca-i face placere acestuia. Nu pot sa cred ca numai din prostie a fost adusa o ofensa diplomatica unui mare prieten al României, cum era China. Probabil chinezii si-or fi zis: iata un presedinte care face pe leul la Bucuresti, se comporta ca un catel când aude de Washington si nu vede mai departe de vârful nasului când apare Beijing-ul. Problema ma obsedeaza. China este membru permanent cu drept de veto în Consiliul de securitate si ar fi fost singura tara pe care ne-am fi putu baza la ONU. Prin primirea lui Dalai Lama si neprimirea unei delegatii chinezesti presedintele Traian Basescu a tradat interesele României, facând jocul dusmanilor tarii. Modul în care a tratat diplomatia româna relatia cu China ne-a dovedit cât de “bun“ este si Cristian Diaconescu.
Deci din partea presedintiei nici o osperanta de ajutor deocamdata. Mai avem însa o putere în stat, parlamentul, unde sârbii au un deputat propus de uniunea lor, la fel ca si restul minoritatilor nationale. Comisia de politica externa a Camerei deputatilor ar putea apela la acest deputat sârb pe care sa-l trimita în vizita oficiala la Belgrad cu misiunea de a solicita interventia parlamentului sârbesc pentru protectia celor doi lideri români amenintati. Numai parlamentul sârb poate sa actioneze asupra ministrului de interne sârb ca oamenii sai sa-si faca datoria. Pentru ca nu este normal ca un sef de politie sa se faca purtatorul de cuvânt al unor extremisti cu mintea înfierbântata, care da un sfat “prietenesc” de a renunta în loc sa-l asigure ca politia îl va apara ca pe orice cetatean sârb, indiferent de nationalitate. Totodata delegatul nostru trebuie sa prezinte deputatilor sârbi situatia minoritatilor din România, accentuând si pe intentia de a legifera reciprocitatea. Ambasada României de la Belgrad ar trebui sa se implice prin vizitarea periodica a celor doi lideri de catre personalul consular, tocmai pentru a arata sârbilor ca soarta acestora nu ne este indiferenta.
Am facut doar câteva sugestii de sprijinire a românilor din afara granitelor. Avem un departament pentru românii din afara care trebuie încadrat cu oameni care vor sa faca cu adevarat ceva. Din marea de români, despre care vorbea Nicolae Iorga ca înconjura România Mare, n-au mai ramas decât niste insule pe care avem datoria morala sa le salvam pâna nu e prea târziu. Este un miracol ca dupa zeci de ani de asuprire si crunta asimilare, fara biserici si scoli în limba româna, fara o elita intelectuala româneasca, cu o mass-media în majoritatea ei antiromânesca, care prezinta numai aspectele urâte care se întâmpla în România cu scopul ca românilor sa le fie rusine de originea lor, s-au putut totusi ridica lideri autentici ca preotul Boian Alexandrovici si Dusan Pârvulovici. Sa-i ajutam pâna nu este prea târziu!

Noembrie, 2009
Ioan Ispas
Newark, DE

FILOSOFUL REAXAT – REPLICA LA UN ARTICOL

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2010

FILOSOFUL  REAXAT – REPLICA LA UN ARTICOL

Autor: Corneliu Florea

Adrian Paul Iliescu (API) este filozof pe stat de plata. A terminat facultatea de filozofie în 1976 la Bucuresti, a predat marxism-leninismul studentilor politehnisti pâna în 1990, dupa care, în cinci ani a devenit profesor universitar filozof, dupa ce în prealabil a trecut si pe la Oxford (vadul boului pe româneste) si acum trece studenti de la Marx (Care nu a fost marxist! Adevarat.) la Wittgenstein (Care sustine ca fapte sunt rocile, analizele filozofice doar niste straturi pâna la ele. Adevarat.) Dreptul lui câstigat pe baricada bucuresteana, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost articolul sau RUSOFOBIA publicat în Cotidianul-cotidian din 18 dec. 2009. Lectura m-a indispus, la fel ca si pe alti cititori-comentatori, care, cu o singura exceptie, au adus ca argumente rocile, adica faptele, cum zice Wittgenstein, nou idol filosofic a lui API. Înainte de ai da o replica, am încercat sa aflu ce l-a determinat sa scrie acest articol: a fost obligat, îsi urmareste, fara scupule, niste interese, vrea sa urmeze exemplul patibularului Patapievici de-a ponegri si defaima poporul român, sau incompetenta intelectuala de comprehensiune a faptelor istorico-sociale, inconstienta, stupiditate! M-am încurcat în ipoteze, nu am putut trage înca concluzia, poate dupa ce comentez articolul lui din cotidian, care a fost prezentat în cinci paragrafe:
Paragraful întâi. “Odata cu alti strigoi locali, a reînviat rusofobia”. Asa, in forta de cugetator profund, fortissimo, îsi începe articolul API. La strigoi, nici nu se putea altfel, îi fixeaza pe Ion Antonescu si pe legionari. E liber, si politically corect, sa dam în ei ca în sacul de box. Cine are curajul sa le i-a apararea, stiu ce îi asteapta: groapa cu furnici! Urmeaza dispretuitorii occidentului, alti strigoi, ceva mai mici. Trece la rusofobia ca boala veche la români si de când îi urâm noi pe rusi. Ei de când?? De mult, de la Ecaterina a 2-a, de când ne tot calca în picioare, cotropesc în forta brutala, ne jefuiesc, ne maltrateaza bestial. Un comentator i-a spus sa nu ignore ca ne-au invadat de 12 ori, ceea ce este un motiv întemeiat sa nu mai avem încredere în ei, sa fim circumspecti. Karl Marx referindu-se la ocupatia rusa în tarile Române din 1828 scrie:
“Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri. Barbati si femei au fost înhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bâta, nici vârful lancii lor. Peste 30.000 de români fura smulsi de la munca câmpului pentru a servi ca animale de munca. Cei mai fericiti fugira în munti, unde singura lor hrana era scoarta de copac. Guvernul rus raspunse la proteste cu Nu ne intereseaza cine face lucrul, oamenii sau animalele, numai ordinile sa fie executate” (Karl Marx: Însemnari despre români. Manuscrisul B 85, Lucrarea a aparut in România in 1964).
Nu putem sa credem ca filozoful marxist-leninist API nu a citit între 1964 si 1989 aceasta lucrare. Sigur a citit-o, tragedia lui este ca nu a înteles nimic, sau pur si simplu are tulburari de personalitate, cu deficit de sensibilitate si discernamânt. Ce ar fi dorit API, facut profesor de filozofie dupa 1990, ca acei români si urmasii lor sa fie rusofili?!? Si, daca lui, si celor care îl sustin în acest aberant reeducator articol li se pare ca vremurile acelea au apus de mult, atunci de ce ei si familia lor au motive de rusofilie, acum?!? Pot sa ne raspunda, dar sincer!! Pentru ca noi, majoritatea românilor nu putem avea asemenea sentimente fata de ocupatiile rusesti, chiar daca am lua în considerare numai ultima ocupatie; cea din 1940 pâna în 1990, pentru ca românii ce stiu, cât de cât, istoria lor din toate timpurile, socotesc si Basarabia, si Bucovina locuita de români cu mult înaintea rusilor, ucrainenilor si a evreilor. Sau acesta nu mai este un drept pentru toate natiunile, domnule profesor API?!?
Paragraful doi. Este absolut absurd fiindca, API vrea sa ne spuna care este culmea absurdului dupa filozofia sa, scriind ca: “Bush jr. cel mai stupid presedinte din istoria Amedicii” (?!?) dupa care, doua rânduri mai jos citim: “Americanii sunt însa un popor plin de vitalitate, pragmatic si rational, asa ca l-au trimis pe Bush în tenebrele texane.” Bravo API!! Numai vezi, noi nu suntem studentii tai sa-ti înghitim prostia absurda! Esti ilogic si ignorant. Nu poti conecta coerent un popor rational cu aleagerea unui presedinte stupid! Ignorant esti pentru ca, nu l-au retrimis pe Bush în tenebrele texane. Întâi Bush nu a stralucit in gândire ca un profesor de filozofie dâmbovitean, dar a avut destula minte sa-si faca toate interesele pe spatele aliatilor nato si a rationalului popor american. Apoi a dus la capat doua mandate cât prevede constitutia lor, iar acum, chiar acum, Bush din tenebrele texane iradiaza de placere, citind cât de stupid este API!! Se spune despre stupizi ca dau în gropi, în acest paragraf API cade în haul absurdului scriind ca Bush si-ar fi dat seama ca: “Rusofobia n-o fi ea capabila sa-i zapaceasca pe americani, dar pe români precis îi poate îmbrobodi.” Chiar asa? Sapa un pic, sa ajungi la rocile filosofului pe care-l preda-i studentilor! Ti-a trecut vreodata prin encefal cam câti rusofobi sunt în jurul rusilor numai în ultimii 200 de ani, care nu stiu de Bush, dar îsi cunosc suferintele lor si-a parintilor lor pricinuite de rusi.
Cum poti sa scrii un asemenea articol? Cum se poate publica un asemenea articol dragi redactori cotidieni?
Paragraful trei. Filozoful API are o imagine foarte buna despre el si dupa ce a trecut prin istorie ca marfarul prin tunel vrea sa calce si dezaxatii, dar vai lui, ne da înca o dovada de cât de reaxat este printr-un cip implantat. Dupa API dezaxati sunt cei ce scriu pe ziduri: “Basarabia, pamânt românesc”, datorita rusofobiei. Probabil, dupa reaxatul API ar trebui sa scrie Traiasca Stalin! Întoarca-se Stalin! Sa se scrie pe toate zidurile, gardurile si pe tricouri care au, care nu sa-si atârne o placarda. Dar, daca într-adevar vreti sa vedeti cât de reaxat este API cititi: “si asa cum nu le permitem maghiarilor sa strige Ardealul, pamânt unguresc, nici noi nu avem dreptul sa revendicam Basarabia!!” Mai cititi odata ca sa luati la cunostinta ca nu avem dreptul!! Clar, ordin de la API! Si ne miram ca unii se întreaba de educatia, cultura si starea lui de sanatate mintala. Dar, nu-i chiar asa, fiindca invers se poate: noi sa le permitem maghiarilor sa strige, cât îi tin bojocii: Ardealul, pamânt unguresc iar noi reprimim dreptul, si nici rusofobi nu mai suntem, sa revendicam Basarabia! Multumim draga Apisor. Numai sa-ti spunem ceva, noi, astia din Ardeal, ce voi acolo pe Dâmbovita nu stiti: ungurii, de la Kossuth la Viena si pâna la Tokes la Bruxeless tot asta striga, si or striga!! Si ei stiu bine istoria adevarata a Ardealului nu ca tine, un micut reaxat cu cip. Karl Marx scrie ca în Constitutia lui Kossuth din 1848, articolul XII-lea decreta încorporarea Transilvaniei la Ungaria: Transilvania e declarata tara maghiara, limba maghiara este singura admisa… si toti cei ce au avere sunt unguri. Oare ai priceput ceva, ori cipul nu-ti permite?
Paragraful patru. Reaxatul API pune un diagnostic, ca o sentinta de condamnare pe viata românilor care mai viseaza la România Mare si rusofobilor care scriu si pe ziduri, ca sunt: victimile unei groaznice patologii morale. Cutremurator, scuturator, tremurator, bucatica rupta din halucinatiile patibularului Patapievici! Cei ce nu sunt înca victime au o singura sansa; sa-si puna masca de hârtie ca pentru gripa porcina. E o salvare! Si toate astea, numai din cauza lui Ceausescu si Basescu. Daca nu ar fi fost astia doi, rusofilia ar fi fost floarea nationala a românilor, pe care am fi cultivat-o pe toti coclaurii si ulitele noastre, iar fratii nostri mai mari zilnic ar veni la noi încarcati de bunataturi, ce nu s-au mai vazut si cu românofilie pravoslavnica si federala ne-ar îmbratisa, de ne-ar sufoca…
Paragraful cinci sau Apisor ajunge la adevar: “Marele pericol pentru România nu sunt rusii ori maghiarii, ci românii”. De la mine putere am subliniat românii fiindca îi dau dreptate! Da, ce e a lui, a lui sa fie, conform dreptului la proprietate intelectuala, din care se poate trage o singura concluzie: nu putem scapa România de pericol numai daca o scapam de români!! Ne-a dat cheia istorica a problemei noastre ca popor cu brutalitate primitiva, cum zice. Plus si înca o mare explicatie: “Nu rusii deslantuie macelul cotidian pe sosele, masacrul câinilor…” Ma opresc, fiindca asta cu masacrul câinilor este argumentul în fata caruia toate contrargumentele istorice devin nule. Pai, da, câti câini au masacrat rusii în România? Ce, ei de asta veneau si vin în România, sa mascreze câini? Are dreptate, rusii întodeauna în trecut au fost, si vor fii în viitor, parteneri economici de inegalabila importanta, zice Apisor.
(SOLSTITIUL IERNII  2009, WINNIPEG – CANADA)

PS – În final, compasiunea ma cuprinde fata de API, motiv pentru care îl dezmierd Apisor, fara subîntelesuri rautacioase. Îi privesc cu staruinta poza lui de la articol si nu vad nici un semn de inteligenta pe fata lui… ce conteaza, cip reaxator sa aiba…

Nota redactiei. Politica redactiei noastre nu coincide intotdeauna cu punctul de vedere al colaboratorilor, dar in acest caz subscriem la aceasta replica a domnului Corneliu Florea, colaboratorul nostru. Puteti citi articolul scris de Adrian Paul Iliescu la link-ul de mai jos:

http://www.cotidianul.ro/rusofobia-105677.html

UN VETERINAR TRATEAZA CULTURA ROMÅNILOR

Posted by Stefan Strajer On December - 30 - 2009

UN VETERINAR TRATEAZA  CULTURA ROMÅNILOR

Autor: Corneliu Florea

De multa  vreme se simtea nevoia unui veterinar sa trateze  cultura româneasca. Îi multumim ardeleanului Emil a lui Boc, ca a gasit veterinarul potrivit pentru îngrijirea culturii românesti, care  sufera de la Andrei Pleşu încoace. Multumim UDMR-ului, care de douazeci de ani se sacrifica la fiecare alegere pentru români, daruindu-le pe cei mai buni fii ai sai sa ne conduca, şi acum, în acest specific caz, sa ne trateze cultura şi pe cei care o fac, daca o mai fac. (Vorbesc de fac-ul românesc, nu de cel englezesc).
Desigur, veterinarul KELEMEN HUNOR merita sa fie chiar preşedintele României, a candidat pentru aceasta functie la recentele alegeri, dar din motive de imaturitate politica a românilor, a ajuns preşedinte un marinar care şi-a vândut barca cu tot cu vâsle, numai cârma a luat-o de folosinta la preşedintie. Altfel veterinarul Kelemen Hunor ar fi venit cu trusa lui de veterinar si cu totul altfel ar fi aratat România în câteva luni. Ne multumim, şi cu atât, ca a ajuns MINISTRUL CULTURII si AL PATRIMONIULUI  NATIONAL fiind convinşi ca nici nu se va compara cu foştii miniştri ai culturii.
În paranteza, reamintesc miniştrii recenti ai culturii. Andrei Pleşu facea pe fata mare dizidenta, nimic nu-i placea, nimic nu facea, pâna într-o zi când şi-a dat demisia ca nu i l-au adus pe reje în tara… Petre Salcudeanu se pricepea la cultura, şi la bautura, dar nu a stat mult ca i-au aranjat sa fie prins cu mâta-n sac (mîta ştia sa bata si la maşina de scris). Ludovic Spiess ne placea cum cânta, îl aplaudam, jos palaria şi s-a dus. Mona Musca, ce musca la arat informatii era, nu se ştia de ce îl peria, pupa şi premia pe Patibularul Patapievici, fiindca ajunsese carturar la CNSAS, avea dosarul ei în mâna! Şi a venit Adrian Iorgulescu dupa care nu a ramas nici o nota pe portativul culturii româneşti, numai o mare tâmpenie: cerebralizarea taranilor. A urmat permanentul catapultat, Theodor Paleologu, care a aterizat mai mult în bratele cântaretei  Sarah Nassiff decât în treburile ministeriale, şi-a divortat. Pe rând s-au dus, ministru dupa ministru, pe apa celor ce nu au lasat nimic în urma lor. Douazeci de ani degeaba! Si se mai mira Mircea Cartarescu de ce nu ia şi el Nobel, cât de cât, acolo! Pai cu aşa miniştri, maestre? Dar, zori noi primenitori se arata la poarta ministerului culturii românesti: vine veterinarul cu trusa, va deschide abcesul şi va baga  mâna pâna la cot!
Îmi permiteti, sa va prezint  pe noul ministru al culturii din România, Kelemen Hunor. S-a nascut în Secuime, pardon, în Tinutul Secuiesc, dar el zice ca e ungur, ceea ce e treaba lui, a lor, a secuilor-unguri şi a ungurilor-secui, nu are importanta în multiculturalismul european. S-a educat în limba materna de la gradinita pâna la Bolyai-Babeş, unde în 1993 a terminat veterinara, o facultate ce se ocupa de toate animalele bolnave, nu numai de cele a lui Breban. Cum la acea data, Petre Salcudeanu pusese o mâna pe cultura si lânga cultura Kely a nost’  a zis ca mai asteapta, facând si filosofia între timp, ca nu te poti prezenta în fata vacilor oricum. A început sa si publice, când o poezie, când o nuvela în limba materna, ca aşa-i corect înca de pe vremea când o fost Horthy la Cluj. A luat un premiu, nişte medalii. Felicitari. Timpul trece cu privirea politica înainte, cu parlamentul de la Bucureşti, cu lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc şi curatirea lui de români. Acum, aici este o mica hiba, pe care de fapt o au toti locuitorii Transilvaniei, indiferent daca îs români, unguri, secui sau alte minoritati conlocuitoare, ei toti împreuna sunt mai grei de cap, le trebuie mai multa vreme sa priceapa lucrurile, aşa şi cu Kely a nost’. El a ramas cu mintea în urma, pentru ca autonomia Tinutului Secuiesc este realizata din 2005!! Acesta este adevarul, mergeti şi vedeti, mergeti şi vedeti cum este în Tara Bascilor, in Qubec, care au fost exemplele lor de acum 10-15 ani. Comparati!!
No, poate io sa şi greşesc, ca tot omu, indiferent de nationalitate, poate Kely a nost’ sa nu fie ca ceilalti transivaneni mai înceti cu mintea, stnâd el de opt ani în parlamentul cu mitici s-o fi iutit la minte: stie bine ca autonomia este la ea acasa în Tinutul Secuiesc, dar mai sunt si alte autonomii de facut! Pentru ca autonomie lânga autonomie se face Tinutul Secuiesc Mare! No şi de aici începe greul pentru  domnu’ doctor de marai cum zîce taranu’ român din Marele Tinut Secuiesc, ce se întinde de pe Carpati pâna la Tisa. Întâi ca îi musai de o înca o universitate ungureasca, ca  Bolyai-Babeş are numai 17 facultati ungureşti. Boc aproba! Apoi, nu au nici edituri şi publicatii ungureşti câte le trebuie fiindca ei scriu şi citesc de zece ori mai mult decât valahii, care de fapt numai se uita în plaiul cu boi a lui Dinescu. Boc aproba! Ei nu au Institute Culturale Secuieşti în strainatate. Patibularul Patapievici vorbeşte cu Basescu şi se face! Şi ansamblurile foclorice trebuie, musai, sa mearga la New York şi în Mexic. No problem, doar sunt bani în bugetul ministerului. Apoi în patrimoniu sunt atâtea şi atâtea  conace şi castele ungureşti ce trebuiesc renovate, restaurate. Nu-s bani! No problem, împrumutam, zice Basescu. Guvernul aproba daca secuii dau palinca şi voturi! Dau! Iar, când restaurarile vor fi gata, proprietarii le vor redobândi, ca aşa-i democratic. Vedeti câte stau pe capul noului ministru, trebuie sa-l laudati. Iar, daca va reuşi sa introduca şi o a doua limba oficiala în România, suntem siguri ca  Basescu Traian îi va lipi Steaua României în piept. Merita!!
Io îi doresc sanatate şi putere de munca cum a avut şi Zsolt Nagy, când o fost ministru!
(Anul 2009, la sfârsit, WINNIPEG –  CANADA)

EPIGRAME POST-ELECTORALE

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

sorin-olariuEPIGRAME POST-ELECTORALE

Autor: Sorin Olariu

DE CE GEOANĂ
ŞI NU BĂSESCU

Băsescu are capul plin
De-atâta votcă, rom şi vin,
De-aceea-l vreau eu, benevol,
Pe Geoană, că-i cu capul gol.

UNUI CANDIDAT
Îți vine să-l pocnești în freză,
Ștampila-n frunte să i-o pui,
Să-l iei și pe-urmă cu viteză
Să-l bagi în urna mamii lui.

DUPĂ ALEGERIDin nou s-a constatat
Că iarna nu-i ca vara,
Atunci când am votat…
BĂ, SE SCUfundă țara!

MESAJUL PSD CĂTRE
ALEGĂTORII
DIN DIASPORA

Situația-i albastră…
Nu mai vrem să mai votați
C-am văzut pe pielea noastră
Cum că voi sunteți… plecați.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors