Un Cabinet orbanian nu va fi performant șohan!

Posted by Stefan Strajer On November - 3 - 2019

Un Cabinet orbanian nu va fi performant șohan!

Autor: George Petrovai

 

Motto:

Cu moțiunea adoptată

și dăncileștii debarcați,

problemele s-au înmulțit

pentru românii resemnați…

 

Încep cu explicarea termenului „orbanian” și cu foarte posibila derută pe care el o poate crea chiar în rândul europenilor situați mai departe (geografic și spiritual-politic) de România și Ungaria, acuma când ambele țări pot avea o cârmuire orbaniană: românii cu proaspăt desemnatul premier Ludovic Orban, ungurii cu deșca premierească Viktor Orban (cu sau fără accent pe „a”). Tocmai pentru faptul că orbanismul s-a afirmat în politica europeană și planetară prin controversata conduită a premierului maghiar, este de presupus că mulți observatori și oameni de rând din lumea largă se vor întreba, pe de o parte, cam care este gradul de rudenie dintre Orbanii celor două țări vecine și foarte puțin prietene, pe de altă parte, în ce măsură numele lor identic le va influența politicile și raporturile româno-ungare, respectiv cum trebuie înțeleasă această formală expansiune orbaniană.

Însă toți ăștia pot să stea liniștiți: nu numai că Ludovicul nostru este pe moment un premier doar cu numele, căci una este solidaritatea opoziționiștilor conjuncturali (de-a valma peneliști, pemepiști, useriști, pontauri, aldiști, udemeriști, ba chiar câțiva pesediști rebeli) întru răsturnarea dăncileștilor și cu totul altceva votarea noului Cabinet în comisii și apoi în plenul Parlamentului, dar, din ceea ce se știe în momentul de față, strămoșii comuni ai Orbanilor sunt Adam și Eva, iar concepțiile lor sunt diametral opuse – Orbanul budapestan se răfuiește din când în când cu Uniunea Europeană și se gudură statornic pe lângă Federația Rusă, pe când Orbanul bucureștean, atât de fidel politicii iohanniene, dorește cu ardoare ca viitorul României să fie și mai strâns legat de axa Bruxelles-Washington.

34-13

Presupunând prin absurd că Guvernul Ludovic Orban va primi undă verde din partea unui parlament dominat de stângiști (PSD, Pro România, ALDE, la o adică UDMR), este firesc să te întrebi cam cât ar putea el să reziste cu sabia lui Damocles deasupra căpățânii sale minoritare și cum va putea să scoată România din marasm prin recurgerea la unele măsuri profund impopulare (reducerea numărului de bugetari, impozite consistente pe lefuri și pensii neobrăzate etc.), când se știe prea bine, încă din actuala fază a tatonărilor și aranjamentelor de culise, că el este pus la zid de foștii participanți (niciodată aliați sinceri!) la moțiunea de mătrășire a dăncileștilor.

Bunăoară, Ponta și ai lui îl consideră pe L. Orban total necalificat pentru funcția de premier, chiar de premier al tranziției de la ceva neguros la ceva cețos, așa că sunt deciși să-i dea un vot negativ, iar Tăriceanu și aldiștii săi vor proceda în chip asemănător dacă viitorul Executiv va încorpora și miniștri pemepiști. Cum Orbanul dâmbovițean se poate baza doar pe ortacii lui Băsescu și Tomac la cârmuirea efectivă (useriștii refuză să-și taie craca de sub picioare pe ultima turnantă politică, ei pledând pentru alegeri anticipate, pontaurii și tăriceniștii se declară adversarii de neîmpăcat ai măsurilor liberalo-orbaniste, udemeriștii rămân în expectativă până vor socoti că a sosit momentul să-și impună condițiile șantajisto-autonomiste), se subînțelege de ce vreo doi sau trei pemepiști apar pe lista cu subordonații ipoteticului nostru premier.

Toate ca toate, însă trebuie să te întrebi de ce Ludovicelul n-a făcut cunoscut programul său de guvernare? Nu cumva pentru faptul că nu există un asemenea program și că mult trâmbițata cârmuire liberală se va face după ureche (cu alde Florin Cîțu, Raluca Turcan et comp.), fie până la alegerile anticipate, în cazul în care Orban clachează de două ori la rând în fața parlamentarilor, fie până la alegerile generale de anul viitor?

Dar dacă prima variantă favorizează instabilitatea politică, cea de-a doua, prin compromisurile făcute de guvernanți pentru a se menține la o foarte vulnerabilă putere, va prelungi agonia României. Niciuna dintre cele două alternative (în proporții diferite, ambele nocive în clipa de față pentru țară și popor) nu-l avantajează cu nimic pe bietul alegător, ci cel mult întăresc cârdășia secretă dintre aleși și – eventual – creează iluzia de democrație dâmbovițeană consolidată. Da, pentru că de trei decenii asistăm la interminabila tragicomedie politică „Pleacă ai lor, vin ai noștri”, timp în care țara și grosul românilor au tot dat înapoi ca racul…

În aceste condiții acuzatoare pentru toți politrucii postdecembriști, liberalii orbanieni nu sunt dispuși să aștepte până la alegerile din 2020 (pe care, fie vorba între noi, nu-i sigur că le-ar fi câștigat de pe baricade eminamente opoziționiste), ci țin morțiș să se înfrupte din bucatele de soi ale nației (buget, ceremonii oficiale, deplasări în străinătate, nepotisme și fripturisme etc.), manevră prezentată naivilor ca o jertfă (sic!) în folosul celor mulți și aduși de guvernările anterioare, inclusiv de cele liberale, la sapă de lemn.

(Sighetu Marmației, 20 oct. 2019)

Hoții de codri

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2016

Hoții de codri

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 

Neliniștea și neașezarea sunt parcă peste tot în lume în pragul exploziei. A fost neșansa României să intre în democrație tocmai în acest moment. Nu-i vorbă că popoarele puternice transformă neșansa în binefacere pentru ele însele, dar noi, se pare, că nu ne situăm între ele. Așa că tot ce am reținut din capitalism este jaful de proporții practicat de ciocoii noi. Categoria din romanul lui Nicolae Filimon este la noi eternă, este o categorie nu doar socială, ci și una psihologică. La toate nivelele și în toate domeniile vezi haite de „ciocoi noi” nestăpâniți și obraznici, pe care nici închisoarea nu-i mai sperie, că au găsit ei ac de cojoc și pentru pedepsele prea ușoare pe care le primesc. Ajunși în închisoare, continuă să facă același lucru în care au excelat în libertate, adică să fure. Fură din cărțile altora și scot plagiatele lor pentru că au avut grijă să introducă în lege prevederea incredibilă că poți fi scutit de pârnaie, dacă produci cercetare de orice fel. Îți stă mintea în loc să constați atâta dibăcie și solidaritate la niște ticăloși de ultimă speță. Detectarea diabolicelor mașinații de către justiție a devenit foarte dificilă deoarece corupții interni au fost luați sub aripa unor mafioți internaționali, de la care au deprins iute dexteritatea de a sustrage și a spăla banii murdari cât mai departe de țară în stațiuni opulente de la Atlantic sau Pacific. Și astfel banii sărmanului contribuabil român ajung să-și piardă urma, în timp ce în țară majoritatea păgubită este lipsită de orice face viața omului civilizată. Să te mai miri că unii dintre români își pierd cumpătul în momente critice și sar la beregată? Așa s-a întâmplat recent la secția urgențe de la spitalul din Segarcea, unde un om amărât de 74 de ani l-a strâns de gât pe unul dintre medicii de servici. De fapt amândoi, atât pacientul exasperat cât și medicul asaltat de numeroșii bolnavi erau victimele statului, partidelor, instituțiilor în descompunere din țara noastră. Pacientul a răspuns cu violență reacției de respingere a medicului, care l-a refuzat din primul moment, considerând că omul acuzând o insuportabilă durere de picioare nu era un caz urgent.

defrisari-hotnews-ro_36529500

Nimeni nu mai are răbdare în România să asculte, să ia seama la durerile altuia. Fiecare crede că ale lui sunt de neîndurat. Un lucru este cert: și bătrânul în suferință și medicul sunt victime ale jafului de proporții care are loc sistematic de 26 de ani. Pe când Elena Udrea, Cocoș, Videanu, Alina Bica și alte nume celebre din anturajul președintelui Băsescu furau de stingeau, fără să dea nimic îndărăt poporului care i-a ales, 60 de spitale erau desființate de același președinte pentru că nu mai erau bani. Multă cerneală a curs în legătură cu acest act cinic de proporții, dar cei care suportă consecințele dure au fost lăsați pe mai departe să rabde. Un lucru este sigur: pletora hoților o duce bine, atât de bine încât pedepsele ușoare nu-i mai sperie că în judecata lor strâmbă totul s-a meritat. Ei și generații de după ei sunt asigurați financiar, iar după ce se va șterge în memoria colectivă amintirea crimei lor se vor reîntoarce să ne facă legi din nou, să ne pună biruri. Avem memorie scurtă și iertăm cu duioșie crime abominabile. Săraca țară bogată, mai exact cu cozi de topor bogate. Îmi vine în minte nerușinarea Elenei Udrea care cerea optimizarea condițiilor de viață din închisori numai pentru că ea ajunsese să le guste puțin. Cum de nu și-a pus imaginația și activismul la treabă pe când era în libertate, să salveze de la moarte zeci de bătrâni uitați prin casele lor mizere. Mai deunăzi un grup de femei sărmane foarte în vârstă, dacă nu mă înșel, de la un cămin din Bălcești erau îngrozite de perspectiva desființării instituției din cauza lipsei de fonduri a primăriei. De ce oare nu devin românii mai pragmatici și să ceară fiecărui milionar și miliardar, care petrece pe la Monaco, să ia de suflet câte un cămin de bătrăni, de copii abandonați de părinți plecați la muncă, de copii bolnavi, spitale total neutilate și să le amenajeze pe cheltuială proprie, redistribuind bogăția pe care au șmanglit-o. Ar fi un mod mai profitabil de a-și ispăși pedeapsa, printr-un gest suprem de pocăință față de cei ultragiați.

Numai că o asemenea idee nu trece nimănui prin cap pentru că obștea românească se împarte între mafihoți cu legături secrete înăuntru și în afara țării și o majoritate dezarmată de oameni pe care nici legea nu-i vede, nici guvernanții. Aceastei majorități care se simte abandonată i-a rămas o singură speranță: jurnaliștii care au curaj la unele posturi de televiziune, puține de altfel, cum ar fi Realitatea TV. La emisiunea Jocuri de putere în 4 februarie a.c. am asistat la dezvăluirea unor abuzuri inimaginabile într-o țară europeană la început de secol 21. Locuitorii din orășelul maramureșean Borșa, deposedați de pădurile lor strămoșești, luptând zadarnic de șaisprezece ani să le reprimească, au ajuns în disperare de cauză la televiziune, știind despre faima pe care și-a dobândit-o Rareș Bogdan și colaboratorii lui ca apărători ai dezmoșteniților sorții. De virusul nelegiuirii s-au contaminat repede toate rețelele puterii în România. În acest climat „viral” nu este de mirare că s-au găsit „intreprinzători” ai afacerilor tulburi. Luând aminte la toate poveștile din spatele furturilor rămâi uimit câtă inteligență ticăloasă s-a cheltuit în asemenea afaceri și cât de puțin s-a investit în reconstruirea industriei românești demolate fără regrete de „clarvăzătorii” din fruntea piramidei. Să ne mirăm atunci că un oarecare Vasile Timiș din Borșa a revenit în țară sub numele schimbat de Frank Timiș, după un episod australian ratat, pigmentat cu comerț cu droguri, s-a întors cam cu coada între picioare în Borșa natală. Avea certitudinea că în climatul „viral” românesc se va realiza pe deplin, dând alături de alți vreo cinci „ortaci” măsura totală a ticăloșiei lor. DIICOT se afla în campania retrocedărilor frauduloase, așa că n-a fost greu pentru Frank să găsească vaca de muls pentru el și alți patru, între care primarul Ștețko, prefectul Anton Rohian cu concursul agenției RomSilva, îngălată și ea în vâscul netrebniciei. Frank și ai lui n-au făcut altceva decât să se sincronizeze la nivelul Borșei cu masiva corupție din capitala țării. Conform pricipiului formulat de Eugen Lovinescu privind cu totul alt subiect, cultura, simularea conduce la stimulare. Cine mai are azi nevoie de cultură în România? Mai toți sunt băgați cu capul în afaceri veroase.

Triumful abuzului la Borșa este de domeniul patologicului. Sunt șase mii de proprietari de pădure în Borșa toți cu acte în regulă, iar dintre ei o mie două sute patruzeci și șapte au fost împroprietăriți la anul de grație 1810 în timpul Imperiului Austro-Ungar. Ce le-a fătat mintea uzurpatorilor? Să înființeze un composesorat personal, numit CISLA, total ilegal, care s-a suprapus peste composesoratul de drept. Ce conta că acționau în ilegalitate absolută! Lor să le meargă bine vreo două decenii, timp în care pădurea a fost rasă și vândută. Graba lor a fost cu atât mai aprigă cu cât în subsolul pădurii defrișate zac minereuri de zinc, fier și cupru pe care se pare că au pus ochii deja șacalii din afară. Hmmm! Seamănă a Roșia Montana!

Maramureșenii n-au stat cu mâinile în sân. S-au tot dus prin cele judecăți prin mai toate tribunalele din țară, obținând câștig de cauză de la treizeci și doi de judecători. Sentințele sunt toate irevocabile, dar cui îi pasă. Timiș și ai lui au dat-o înainte ca să fructifice timpul în spiritul sloganului românesc al ticălosului: acum sau niciodată. Șaptespezece mii de hectare de pădure au fost defrișate sub privirea moroșenilor, care după cincisprezece ani de desconsiderare și sfruntare au ajuns acum în pragul răscoalei. Dacă nu li se face dreptate, în cel mai scurt timp vor pune mâna pe furci. În România postcomunistă ne întoarcem la epoca răscoalelor din Evul Mediu. Oreste Teodorescu, unul dintre cei mai inspirați jurnaliști de la Realitatea, care trece peste political correctness a făcut amara constatare că abuzurile din comunism erau palide pe lângă dezmățul de acum. Toți se feresc ca dracul de tămâie să amintească de Ceaușescu, dar evidența faptelor îl ridică pe dictator și îi coboară pe ucigașii lui, ca pe niște abjecți trădători de țară ce sunt.

Dl. Matei Mihali, președintele asociației composesorale de drept, prezent în emisiune și-a strigat durerea nedreptății într-o confesiune zguduitoare, numindu-i pe jefuitori „o haită de lupi flămânzi pe care nu-i mai satură nici dracu”. Toți cei vinovați devin foarte invizibili, abstracți când este vorba să dea seama de răul extins în țară. „De 26 de ani ne hăituiesc, ne umilesc și ne batjocoresc”, a spus dl. Mihali, dând glas exasperării omului deposedat. În vacarmul ce încă domnește în România, Președintele Johannis nu se lasă auzit în măsura în care s-ar cuveni, având în vedere acumularea revoltei a cărei masă critică poate deveni explozivă. E adevărat că el a declarat de la început că fiecare trebuie să-și facă datoria la locul său. Întrebarea este că își face fiecare datoria? Nu, nicidecum și atunci de aceea l-am ales ca să pună umărul să-i învețe pe nemernici ce însemnează datoria. Prezența mai susținută a Președintelui ar aduce un plus de elan agenției DNA și ar mai temporiza disperarea populară. Nu cred că România are nevoie de răzmerițe.

Spre deosebire de Președintele Johannis, Traian Băsescu a fost foarte vocal, dar ce folos. În cazul lui promisiunile și vorbăria ascundeau scăderile de caracter. Iată-l la Borșa în 2004 la un meeting cu maramureșenii înșelați, cărora le promitea grabnică rezolvare. Dar nu s-a ținut de cuvânt și astăzi la începutul anului 2016 maramureșenii se simt trădați și vânduți, total neîncrezători în statul de drept cu care s-a tot împăunat dl. Băsescu. Doar avocatul moroșenilor, dl. Bogdan Ioan Tudor Todoran, care le-a purtat necazul pe la atâtea tribunale are o nobilă compasiune și profundă înțelegere pentru suferința lor, evocând emoționant zbaterea acestor patrioți pentru apărarea pădurii din străbuni. Dl. Todoran are un larg orizont cultural. Știe istorie și înțelege ce primejdie s-a abătut asupra țării prin nesocotirea legilor, prin jaful pădurilor, care sunt o avuție națională și europeană, dar mai înainte de toate sunt avuția oamenilor onești din Borșa. Să nu se uite, a subliniat el, că moșnenii și maramureșenii fac parte din talpa țării, din stratul de profunzime al etniei noastre. Da, minunat a vorbit acest avocat și doar alianța lui dreaptă cu victimele ne-a făcut să mai sperăm că hoții codrilor vor fi, în cele din urmă stopați.

(Delray Beach, 8 februarie 2016)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

O moschee uriașă la București?!

Posted by Stefan Strajer On September - 16 - 2015

O moschee uriașă la București?!

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

„Gândul se sparie”, cum ar spune cronicarul, la aflarea știrii că în inima Bucureștiului se va construi, cu banii Turciei, cea mai falnică moschee din Europa. Te întrebi de ce-au căzut sorții pe români să îndure asemenea implant de religie musulmană tocmai în capitala lor. De ce nu în Ungaria care a fost pașalâc turcesc, de ce nu la Viena cea asediată de turci, de ce la București, unde o biserică ne amintește de uciderea prin decapitare a voevodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui de către mai marii Imperiului Otoman? Oare jertfele principatelor române prădate de atâtea ori de Poartă, oare simbolul iconic al lui Ștefan cel Mare, a cărui sabie stă și acum la Istambu, nu vorbesc împotriva oricărui gest de sfidare venit dinspre Turcia, și planul construirii moscheii este unul. Pentru că dacă s-ar fi ridicat o nouă moschee în Dobrogea, unde viețuiesc în pace cu românii în jur de șaizeci, șaptezeci de mii de etnici turci, ar fi fost un fapt normal, expresie a respectării libertății religioase într-o democrație. Construirea moscheii în mijlocul unei populații covârșitor românești, în București continui să spun că este un gest de sfidare, pentru că locuitorii capitalei vor trebui să audă la miezul nopții cântecul din vârful minaretului, vor fi obligați să asiste la practicarea unei religii care nu este a lor. De ce nu este lăsată religia să fie practicată acolo unde este intrinsecă unor comunități organice cărora le transmite mesajul. Ca să nu mai vorbim, că, așa cum s-a observat, la intrarea în capitala României moscheea va fi edificiul dominant al peisajului. Noi știm că la București ne aflăm într-o țară de religie creștin ortodoxă, dar plasarea moscheii i-ar putea induce în eroare pe străinii necunoscători ai locului. Nu încetăm a ne întreba de ce se înalță cea mai mare moschee din Europa în lumea românească, atât de îndelung hărțuită de Imperiul Otoman! Fără a fi ranchiunoși, totuși considerăm că se cuvine a avea puțină reverență față de istorie. Avem o anumită sensibilitate peste care n-ar trebui să se treacă. Nu mai putem vorbi de political corectness, când în joc sunt acțiuni de nesocotire a specificului național.

mo_62447300

Dar nu se încearcă oare prin globalizare tocmai un atentat la ceea ce este aproape de esența specificului național? Sprijinindu-ne pe ortodoxie am rezistat ca popor, păstrându-ne ființa națională. Nu degeaba a fost Ștefan cel Mare supranumit și cel Sfânt. Istoria și tradiția ne-au transmis lecția de nobilă umilință a voevodului, care, după fiecare victorie antiotomană, ridica o mănăstire sau o bisericuță. Ștefan cel Mare nu s-a rezemat numai pe paloșul său, pe oștirea sa, ci și pe credința sa ortodoxă, și-a înclinat fruntea în fața Atotputernicului.

Mai este de relevat apoi aspectul secretos al înțelegerii dintre guvernanții români și oficialitățile turcești. Din nou ca și în atâtea alte circumstanțe poporul român a fost pus în fața faptului împlinit. Acordul a fost perfectat încă din timpul președenției lui Traian Băsescu, din 2004 și pus în aplicare acum, în 2015 sub guvernarea Ponta, care a atribuit terenul guvernului de la Istanbul, premierul profitând de ocazie să se și opereze la genunchi acolo, pentru a-și temporiza demisia, punând pentru a câta oară paranoia lui deasupra interesului țării. Românii au fost din nou luați prin surprindere de o hotărâre de guvern, care într-o societate democratică ar fi trebuit să fie obiectul unei dezbateri deschise. Când lucruri esențiale, care privesc într-un fel sau altul soarta românilor, se aranjează în spatele ușilor închise să ne mai mirăm că oamenii sunt aruncați în totală confuzie, simțindu-se mereu trădați, mereu trași pe sfoară? Întreaga politică de douăzeci și cinci de ani încoace a fost lipsită de transparență. Nu se cunoaște nici până azi adevărul despre lovitura de stat/revoluția din decembrie 1989, despre instigatorul la mineriade, căci Ion Iliescu neagă din răsputeri că el ar fi fost implicat, despre fenomenului securist românesc care a rămas un deziderat pe hârtii; legitimitatea mișcării din Piața Universității este contestată, giganticele rețele de hoți și borfași, care au prădat economia României de un sfert de veac, abia au început a fi investigate, după ce excrocarea marii majorități a românilor și a fondurilor europene a fost pe deplin înfăptuită. Haosul administrațiilor guvernamentale a fost întreținut cu bună știință, ca la adăpostul lui baroni, parlamentari, magistrați, miniștrii și prim-miniștrii să se poată ocupa în voie nu de durerile reale ale țării, ci de acumularea dementă a averilor personale cu o lăcomie bestială. Au dispărut hărți importante de la Institutul Geologic, indicând bogățiile acelui pământ, dar nimeni nu știe nimic. Cert este că multe dintre ele au ajuns în mâinile unor investitori străini, avizi de îmbogățire rapidă. România pare a fi supusă unui regim neocolonial. Lista neregulilor este nesfârșită. Hoția și incompetența înaltei administrații din România au reușit să alunge trei milioane de români ca să ajungă slugi în spații vestic europene. Între a rămâne în țară și a muri de foame și a te autoexila pentru supraviețuire judecați și dumneavoastră că bieții oameni n-au avut de ales. Deși am auzit muncitori intrați în greva foamei la combinatul de apă grea de la Turnu-Severin, căpușat și distrus, care au strigat că nu vor să plece slugi la străini. O fetiță din acel oraș condamnat la inaniție a mărturisit unui reporter că de ziua ei de naștere și-ar dori să mănânce salam. Acolo au adus guvernările tembele România!

Furturile masive de la CNADR care au condamnat România la o țară fără infrastructură, în ciuda sumelor astronomice cheltuite de multe ori fără cap în lucrări făcute de mântuială abia acum intră în colimatorul unor jurnaliști de investigație. Toți oamenii de bună credință acuză pe mahării din Ministerul Tranporturilor de lipsă de coerență, pasiunea pentru para-ndărăt, grija părintească pentru prăsirea rețelelor de furt în haită.   Da, îndrăznim să spunem că s-au strâns în haită politicienii români și înalții demnitari, dedați unei corupții fără precedent. Cât de trist arată istoria ultimilor douăzeci și cinci de ani pentru România.

Și când toate acestea se întâmplă la noi, planul plantării unei moschei triumfale în centrul capitalei României vine colac peste pupăză. Exact asta lipsea românilor extorcați de hoții de la guvernare?! Înțelegem de aici că românii nu trebuie să fie doar ruinați materialicește, ei trebuie și umiliți în propria lor țară, desconsiderați. De ce când propaganda musulmană se întețește, constituirea enclavelor care impun legea Sharia, vandalizarea marilor orașe amenință stabilitatea statelor europene, de ce într-un asemenea moment s-a decis construirea tocmai la București a grandioasei moschei? Vedem în acest act o invitație la năvălirea în masă a populației musulmane la noi, orientarea ei dinspre Europa Vestică spre România. Acesta să fie oare scopul, având în vedere că nu departe de România, în fosta Iugoslavie s-a constituit prin abuz primul stat musulman în Kosovo cu sprijinul NATO și al administrației Clinton.

Din nefericire, soarta țării noastre continuă să fie trasă la sorți de alții cu sprijinul nemijlocit al înalților demnitari români, indiferent de apartenența lor partinică, uniți prin duhul trădării naționale și al jafului unui popor vlăguit de câte rele s-au abătut asupra lui.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Semidocți cu sceptru

Posted by Stefan Strajer On March - 28 - 2015

Semidocți cu sceptru

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan)

Nu este un secret că în timpul dictatorului cadrele de la securitate au fost obligate la un moment dat să-și completeze studiile, ceea ce i-a determinat să se înscrie de multe ori în bloc la câte-o facultate din orașul unde profesau. Patalamaua trebuia obținută prin sprijinul decanului sau chiar al rectorului căci ambii erau obedienți față de instituția de forță. Schimbarea de regim din 1989 nu a adus cu sine schimbarea de mentalitate în selecția valorică a indivizilor. Dimpotrivă spoiala de cultură, incultura sau subcultura au ajuns a fi la mare cinste în caruselul ascensiunilor sociale amețitoare după 1989.

Lipsa de educație temeinică a celor selectați în clasa politică din România ultimilor douăzeci și cinci de ani a fost dublată, ceea ce este încă mai grav, de o flagrantă lipsă de fundament moral. Încă Eminescu observa că la români sunt destule inteligențe, dar puține caractere, de unde și tragedia în care ne aflăm astăzi. Nivelul deplorabil al clasei politice românești actuale reflectă verigile slabe ale întregului proces de constituire morală a indivizilor, caracterul toxic al mediului social, vulnerabilitatea personalităților, degradarea sensului vieții omenești până la un nivel animalistic. Pervertirea personalității umane la români, așa cum se prezintă ea astăzi, este un proces care trebuie raportat la violenta dislocare a populației împinse la oraș, după colectivizarea forțată din timpul comunismului, precum și la metodele cunoscute ale dictaturii de a conduce prin delațiune și teroare. Indivizii desrădăcinați n-au avut nici timpul nici condițiile unei asimilări de către modul urban, astfel că, după cum observă sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc ei ”n-au dobândit nici norme urbane, rămânând fără nici un fel de norme (anomice) și astfel nevoite să-și satisfacă necesitățile prin impulsii (porniri psihice irezistibile), nu prin norme, adică prin furt, tâlhărie, viol și crimă.” (România sub atacul mârlăniei, p. 12) Din om liber stăpân pe pământul și uneltele sale țăranul a fost transformat la oraș în slugă a regimului, anihilându-i-se personalitatea. În același timp după 1945 elitele au fost distruse, societatea fiind decapitată valoric. Înainte de comunism acele elite au fost capabile să asigure modelarea, propulsarea direcțiilor societății, arată autorii, ” fără vârful elitei piramida socială prăbușindu-se într-o masă informă, societatea a rămas total neputincioasă în fața hoardelor de indivizi de ultima speță, anulându-i-se astfel orice posibilitate de a mai evolua.” (ibidem, p.13) Regimul comunist, observă cu justețe autorii, în elanul lui de a crea omul de tip nou ”a decerebrat, cel puțin din punct de vedere al inteligenței emoționale, societatea românească” (ibidem, p. 14). Comunismul a reprezentat un cataclism istoric care a răsturnat evoluția normală a unei societăți structurate, cufundând-o într-o devălmășie valorică.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

            Ceea ce se întâmplă azi în România și ceea ce s-a petrecut de douăzeci și cinci de ani încoace probează observațiile celor doi sociologi. Fenomenul Piața Universității a pus un corect diagnostic puterii instalate în România după lovitura de stat. Tinerii s-au revoltat atunci împotriva a ceea ce era de prevăzut că va urma, împotriva capitalismului de jaf. Securiștii și activiștii din eșalonul doi au fost eliberați de lovitura de stat să se bucure de averile acumulate în timpul dictaturii și să instituie o economie de piață monopolizată de ei, să simuleze reforme, care s-au făcut exclusiv în folosul lor, pricopsind  România cu o ”democrație de dezmăț și economie de jaf”. Cei care au dorit să prospere chiar fără origine securistică s-au aliniat regulilor de clan mafiot impuse de eșalonul doi. Majoritatea clienților trimiși azi la închisoare erau adolescenți acum un sfert de veac, dar fie că nu erau acei adolescenți care au protestat vehement împotriva minciunii, nici adolescenți cu respect pentru cei mai bine de o mie de tineri împușcați la revoluție, fie că dacă au avut atunci elanuri sincere ele au fost ulterior pervertite de climatul imoral, care a cotropit, asfixiind societatea românească. Tinerii, care nu s-au convertit la crima organizată a așa zisului business românesc, au preferat să se desțăreze, respingând scârbiți mocirla politică din România. Aceștia au strigat cu disperarea omului ajuns la capătul răbdării ”hoții, hoții”, votând pentru un outsider al mafiei criminale deținătoare a puterii.

Deși au apărut deja voci care se îndoiesc de valabilitatea acestui vot istoric pentru români, pentru că, înșelați de atâtea ori, acum românii suflă și în iaurt, consider că ar fi o mare eroare să încercăm să demolăm cu vorbe rele acțiunile de bună credință ale actualului președinte. În primul rând să observăm concordanța dintre vorbă și faptă la acest om de caracter. Christos ne învață că nu-ul nostru să fie nu, iar da-ul nostru să fie da, adică să nu fim duplicitari, multiplicitari, complici la fapte de ocară. Președintele Klaus Johannis reprezintă ceva nou în politica românească. Este, după opinia mea, remarcabil efortul lui de a-și urma agenda anunțată în campania electorală fără să facă zgomot, fără să fie verbios, fără să fie saltimbanc ca fostul președinte Băsescu, care a făcut mult zgomot nu doar pentru că are o personalitate narcisistă, ci și pentru a disimula caracterul lui duplicitar. Cred că a fost portretizat magistral de romancierul Dinu Săraru în romanul Balul de la Șarpele Roșu. Conduita președintelui Băsescu aparține cu totul eșalonului doi, venind la putere datorită cârdășiei cu grupul pucist Iliescu, Roman and co. Personaj temperamental, robit de propria lui ascensiune a tulburat și mai mult apele politicii românești și altfel destul de agitate. Relația lui dubioasă cu Elena Udrea, care nu i-a fost cel mai bun sfetnic, adică unul care să-i spună nu ce dorea să audă, ci ceea ce trebuia să știe, adevărul despre cum trăiesc românii și nu bârfele din tabăra mafiotă adversă, nu a servit în nici un caz țării. La rândul lui, dl. Băsescu îi declară acum la televizor fidelitate sută la sută, fiind în stare să jure pe cruce că pupila n-a furat din banii ministerului, pe care îl conducea. Justiția independentă și statul de drept cu care s-a lăudat constant dl. Băsescu, acum, la încheierea mandatului său, se vede că s-au răfuit îndeosebi cu adversarii politici și că abia acum, sub președintele Johannis își accelerează activitatea, indiferent de apartenența partinică. Între noi fie vorba, dacă nu s-ar fi exercitat presiuni dinspre americani și comunitatea europeană, dacă votanții din diasporă n-ar fi clamat împotriva ”hoților”, inculcând un strop de spaimă în mediul politic, n-am fi asistat astăzi la sinistra comedia dell arte de pe străzile capitalei.

Ce ne demonstrează arestările de azi? Ne arată că partidele politice în România, cel puțin până acum, au fost lipsite de principii reale, de confruntări izvorâte din problemele dramatice ale țării, de bună credință și preocupări constante de a sluji cetățenii, care i-au catapultat pe hoții din parlament. Partidele politice au fost, în bună măsură, doar bande ale crimei organizate, patronate de o lăcomie patologică, de un dispreț uriaș față de poporul român, numit de Sorin Oprescu, după cum știm, ”pulime”, termen care exprimă pe lângă aroganța ciocoilor postcomuniști și vulgarizarea, manelizarea întregii societăți românești. Cred că discursul Elenei Udrea în parlament cu referiri cinice la sutien și celelalte detalii naturaliste probează crasa absență a bunului simț. Nu astfel te poți apăra. Și d-na Udrea deschide cam târziu ochii la mizeria din România, ca să nu mai vorbim că amenajarea pârtiilor de schi nu era o urgență pentru asanarea sărăciei din țară. Dar nu este prima dată când cheltuirea banilor se face cu gândul la huzurul ciocoilor, nu la ridicarea maselor. Clasa politică a ultimilor douăzeci și cinci de ani nu numai că nu s-a dovedit a fi o elită luminătoare a poporului, dar s-a situat mult sub nivelul moral al cetățeanului de rând, care ani de-a rândul a asistat neputincios, resemnat la jaful național. Citez din memorie remarca sugestivă a actorului Dorel Vișan la Jocuri de putere, emisiunea lui Rareș Bogdan: cei care trebuiau să iubească România n-o iubesc, iar cei care o iubesc n-au puterea să facă ceva pentru ea. Câtă dreptate are dl. Vișan. Nu numai că cei puternici n-o iubesc, dar au trecut la atacarea ei în haită. I-au făcut un rău imens nu doar prin furtul banilor, care după lege, se cuveneau dirijați în satele amărâte, spre autostrăzile lipsă, spre școlile unde copiii nu au avut abecedare mai până acum, spre spitalele de stat – o ruină completă, spre salariile medicilor ca să nu mai plece, spre crearea de joburi ca să-i oprim pe români să mai fie umiliți în Sicilia etc., etc., ci și prin ”modelul” hidos de comportament social afișat zilnic în mod nerușinat în fața milioanelor de români. Pentru că hidos se cheamă a tăia din pensii și salarii când mafioții din dosarul Microsoft își împărțeau șpăgi de ordinul milioanelor de euro. S-a vorbit mult de cărăușia în valize a acestor bani furați din visteria statului. Nu mă îndoiesc că amănuntul va face carieră în comedie.

Și aici să subliniez distanțarea viguroasă a președintelui Johannis de ciocoismul eșalonului doi și a celor gestați de el. Klaus Johannis a accentuat nu o dată în discursul lui că politicienii sunt ca să servească cetățeanul și nu invers. Veți spune că ideea este subânțeleasă, de bun simț. Da, dar la noi lucrurile elementare în politică, cei șapte ani de acasă, lipsesc cu desăvârșire. Demn de menționat este răspunsul președintelui Johannis când a fost întrebat ce l-a impresionat în campania electorală. A mărturisit că l-a impresionat în mod deosebit felul în care alegătorii îl înconjurau și-i atingeau hainele. Atingerea hainelor este un gest deznădăjduit al unor oameni care așteptau o minune. Mărturisirea denotă la președintele României nu doar un suflet sensibil, dar și o reală conecție cu cetățeanul român. Acest fapt mă umple de speranța că acest om este important pentru noi în momentul actual pentru linia de demarcație pe care o trage, pentru catalizarea, sperăm, a unui curent de afirmare.

Stâlpii societăţii infracţionale (2)

Posted by Stefan Strajer On March - 15 - 2015

Stâlpii societăţii infracţionale (2)

Modele sociale ale epocii Băsescu

Autor: Corneliu Leu

Am avut un vis macabru: Se făcea că, sub cupola Ateneului Român răsunau manele iar, în același stil, cineva adusese la zi măreața frescă din rotondă. Aceea care, chiar și când nu e vorba de un concert solemn, cu coruri reunite, tot îmi amintește patosul lui Nenițescu evocându-i eroic pe acei „…bărbaţi cu braţe tari/ Şi cu voinţa oţelită,/ Cu minţi deştepte, inimi mari”…

Plângăcioasă în stilul consacrat, dar și cu accentele unei perfide măsuri de precauție, maneaua clama că are încredere în justiţie! – „Că cu blatu la poliție/ Am încredere în justiție/ Și mă fac curat cum sfinții e!”. Iar, la comanda ei, din fresce cu modele de bravă bărbăție precum ale căpătanilor lui Mihai, răspundeau înzăoații de astăzi: Udrea, ca o Ioană d’Arc, recitând din pastorul german, într-o mână cu Biblia pe care se-jură-că-nu-fură sub un stindard purtat în sulița de cruciat, pe care scrie „Nihil sine 10%”; iar în alta cu găletușa de vopsele pentru ambientul celulei, sub prapuri și bannere cu „votați mărul din care a mușcat matrozul”. Încă mai respectând sensul mărețului marș, aceste bannere duceau la Arcul de Triumf. Pe care, însă, maneaua îl făcea a fi ocolit de șirurile de mașini ce transportă dinspre cartierele rezidențiale din nord spre Știrbei Vodă și Calea Rahovei demnitari și distinși oameni de afaceri ajutați de mascați să plece capul la deschiderea portierelor și întâmpinați la coborâre de cronicarii care smulg hrisoavele avocaților și, în loc de condei cu voroavă liniștită, mânuiesc microfoane agitate care întreabă singure „ce aveți de declarat?”…

În rest, convenția imaginii din frescă lăsa Bucureștiul în aceeași ceață în care sunt lăsați și cetățenii lui; o ceață de fumigene financiare lansate odată cu Bugetul votat în clădirea monumentală, deasupra căreia levitează în așteptarea sentințelor, parlamentarii rămași fără balastul imunității. Vedeam monumentala fațadă dinspre bulevardul cu fântâni din care țâșnesc reclamele televiziunilor cu patronii pe care poliția îi ridică: Voiculescu acuzând deocamdată fără ecou; Sârbu laș, turnându-și subalternii; Diaconescu încă lăudăros, punând sextantul yahtului pe Vatican și nimerind la Jilava… Îi tot ridică pe culmi penitenciare, de la înălțimea cărora peisajul patriei e mirific, atâta vreme cât nu se vede alegătorul cu nevoile lui. Așa că, după niște pârloage de moșii fraudate, dealuri cu lunecări de teren și perdele forestiere ce scot din peisaj populația cinstită, se contura un monument de tăcere ridicat pentru fraudele de la vămi și ANAF, după ce vinovatul principal a arătat că știe ceva zicând că „parc-a intrat în pământ”, despre șeful său de cabinet dispărut nu numai de la sediul unde media șpăgile, ci și din patul conjugal al proxenetei cu cel mai mare box-ofiice la politicienii de pe Dâmbovița. În jurul acestui monument își aflau locul mulți cavaleri și bravi bărbați plini de virtutea modelului pentru noua generație: Hrebenciuc hălăduind haiducește pe cal Albu cu valtrapuri din Schei prin pădurile retrocedate, împreună cu juzii secuimii, cu Chioariu biv-vel-logofăt al direptății și cu vreo doi-trei ignobili urmași ai unor dinastii inventate care și-au făcut blazoane cu arbori după ce-au apărut birourile de avocatură ce mișculează ca-n codru retrocedările. Dinspre fresca lui, mai multe pile lungi se întindeau spre altele înfățișând palate guvernamentale și clădiri ministeriale, înfășurate ca niște tentacule de caracatiță, în panglici votive cu verset latin inscripționând litere gotice: „Influențatur et altera pars!” sau „Ubi influentia, ibi traficus”… Îl vedeam apoi pe Cocoș dând tunuri ca artileria de la 1877 și deprinzându-și în arta balistico-financiară fiul și alți feciori ai Vrâncioaiei căliți în cluburile de fițe; el comanda o adevărată armată de bravi tunari cu robe avocățești, gulere de bancheri care iau dobândă pe reactivele ce lipsesc de la analizele medicale ale populației, ca și un grup de amazoane cu dosar la DNA și alte instanțe, cea mai frumoasă fiind una pe platoșa cu decolteu a căreia scria ANRP. Ca un crin, ea cobora dinspre procuratura de la castelul lui Dracula, fiind încinsă cu o centură de castitate a cărei cheie atârna la gâtul lui Ion Oltean, pe care se vedeau urme frumos îmbogățite ale mușcăturii de vampir. Mai jos pe Someș, în tunică de honvez care poartă cizme cu tocuri înalte, Boc era zugrăvit precum portarul cetății Clusium-Napocensis deschizând larg drumul spre Gherla, dar tot neîncetând să profereze către armata de scribi și cronicari cu camere video, înjurături la adresa celui care i-a fost staroste județean luând pe plan local șpaga de 15 la sută, când la Ministerul Dezvoltării din Consiliul său de Miniștri se fixase zece.

În vremea asta, peste munții zugrăviți frumos ca-n vremea descălecării, portarul de Suceava flutura facturi de apă chioară către buciumașii obcinelor contaminate de gripă aviară, pe care-au înflorit mănăstiri particulare de cinci stele în proprietatea unor ierarhi care au avut și ei stele cândva. Aceste stele se continuă heraldic pe albastrul cerului lăsând să se vadă mai întâi chilia lui Daniil care strigă „sunt în rugăciune”, ținându-l afară pe Ponta care suferă că nu poate intra la sihastru prin ordonață de urgență ca să depună hrisovul plagiat. Și tot pe fondul albastru ca și soarta multor politicieni ai bișniței sau bișnițari ai politicii, în fața Cetății Neamțului, se profila Pinalti cerând o telegondolă să-l urce la grefă unde are de divulgat nume grele. Mai grele decât până acum, strigă el disperat; dar cererea, venită laolaltă cu a multora alții care și-au făcut educația juridică în ultima vreme, îi este amânată până ce Ministerul Public va achiziționa cu fonduri europene o copie electronică a bine securizatei guri de leu – „Bocca di Leone”de la palatul dogilor unde, de sute de ani, se înregistrează cu garanție de anonimat turnătoriile despre cei mai periculoși și mai răzbunători comandanți și comandori ai flotei Republicii lagunare. În spatele lui, mii de alți turnători care și-au descoperit astfel speranța salvării, se cațără, precum pe „Scara lui Climax”, cerând să fie scoși din arestul preventiv și audiați pentru arest la domiciliu. Și astfel, refăcându-și rotirea spre Capitală, acest panoramic al perspectivelor pe care le deschidea fresca, umplea Grădina Maicii Domnului de mascați, infiltrați, asimilați, acoperiți pe jumătate și delincvenți pe cealaltă, conducând spre procurori un alt convoi, al prizonierilor mai de rând capturați drept „limbi”: Convoi dezarmat al foștilor pretini, care fredonează melodia lui Radu Șerban „Pieten drag ”, dar vor destăinui pozițiile pe care le au de asaltat procurorii, amplasarea tunurilor grele și a sacoșelor cu muniție, aliniamentul fondurilor în tranșee de pradis fiscal, etc, etc. Convoi cu oameni și femei de caracter întinzându-se până hăt, spre Dunăre, unde se profilează statuia lui Videanu a cărei marmoră nu prea albă, tot străduie s-o scoată neprihănită avocații citând din Doamne și Domnițe trecute pe la DIICOT; dar și spre munții cu emblema ținutului secuiesc având ca simbol efigia unui procuror la ancheta căruia primarul din Gheorghieni are dreptul să răspundă la hoții cu „nem tudom”… Tot în această interpretare juridică, ajungem la medalionul cu beatificarea Monicăi Macovei care a scris canoanele liturghiei pentru statul de drept băsescian și vedem panorama domeniilor de la Florica unde insemnele Brătienilor se înlocuiesc cu cele ale moșiei de la Nana. În vreme ce, pe toată câmpia măreț pictată a Bărăganului, nu mai trec turmele, cirezile, carele cu grâne, turte de ceară și butoaie de miere care, prin vadul de la Târgul de Floci ajung la Marea cea Mare unde le așteaptă neguțătorii de pe corăbiile feniciene, milesiene sau, mai târziu, genoveze, ci trec dinspre Slatina convoaiele de fier vechi ale lui Bercea Mondialu, către cumătrul care le manipulează în port la Tomis mânjidu-și degetele cu rugina lor, dar lingându-și-le ca de miereea de odinioară. Pe această cale ni se înfățișează cantonamentul transferurilor de fotbal de la Poarta Albă iar, la Marea cea Mare, cultul lui Dionisos se vede bine păstrat în frescă, bacantele întinzându-și goliciunea pe boabele ce i le numără lui Mazăre DNA-ul care scormone pe aici, prin Ialomița și până la Brăila în speranța a nimeri ca orbul, pe ce se mai ascunde la consiliile județene după arestarea celor trei președinți. Aceștia întăresc și umplu convoiul celor care, fiecare ținând cu dinții de stema reprezentând bogățiile județului și, fiecare, cu caftanele plasate întâmplător deasupra mâinilor împreunate pe burtă, pe trei rânduri de câte zece-doisprezece, țin isonul cu voci distincte ca doctrină și orientare politică, formând corul celor înlănțuiți; soliști în birourile proprii, fiind doar cei câțiva bieți președinți care au mai rămas din patruzeci… În fața lor se deschide celălalt subiect de frescă, în care, de după zăbrelele ruinatelor clădiri găzduind pușcăriile nereamenajate pentru vipuri, mase întregi de șuți, bandiți, escroci și criminali îi primesc cu urale sub lozinca: „Vă așteptăm la noi, cu tot cu fondurile europene pe care le-ați manglit!”…

Astfel, armele, insemnele și prapurii celor învinși se strâng sub zapise de secehestru; dintr-un pronaos ședința de guvern cântă prohodul unor foști membri, rude sau colaboratori devotați. Pe dealurile mioritice din jur, se construiesc în râvnă biserici din fonduri structurale, unde alți bănuiți să-și poată da cât mai repede acatistele. Pe pangarul lor se vând cărți sub autoratul de mare autoritate culturală a lui Gigi Becali, despre care, criticii literari care scriu cu tarif încasat înainte, au elogii și nu se sfiesc să sugereze a fi canonizat alături de cei Trei Ierarhi cărturari, cum numai el poate fi, de vreme ce nu i s-a confiscat averea și, cu diploma pentru opera-omnia dată de Judecătoria din Medgidia, poate candida la premii în locul lui Vosganian și Chifu, sau chiar în locul lui Manolescu, la Uniunea Scriitorilor.

La un altar coborât din dealul Cotrocenilor, cu chelia plecată, marele model social al acestei epoci ridică mâinile spre înalturile încotro îi zboară tronul, luând martor cerul atunci când strigă „ eu am încredere-n justiție!”. Dar e contracarat de Dan Diaconescu din carantina penitenciară unde, pierzîndu-și speranțele proprii, strigă acum contrariul.

Așa că strigătele lor se înfruntă zburând spre norii migălos zugrăviți, de după care se arată oștile îngerești cu cagule, sprayuri și pulane.

(va urma)

Corneliu Leu

Foto. Corneliu Leu

Laszlo Tokes – fals revoluţionar

Posted by Stefan Strajer On January - 11 - 2015

Laszlo Tokes – fals revoluţionar

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Scriitorul Titus Suciu este cel mai autorizat scriitor român să vorbească despre Revoluţia de la Timişoara din Decembrie 1989. Îmi permit această afirmaţie pe următoarele argumente. Întâi de toate, la Timişoara a fost o adevărată revoluţie în Decembrie 1989. Cei ce se mai îndoiesc, nu acceptă sau dezavuează acest eveniment istoric de la Timişoara, fără nici o legătură de ce a făcut Ion Ilici Iliescu şi Petre Roman la televizor, trebuie să deschidă DEX-ul la cuvântul revoluţie, să citească, compare, judece şi pe urmă să vorbească şi să scrie. Al doilea, Titus Suciu a participat la revoluţia timişoreană şi a fost primul care a publicat Reportaj cu sufletul la gură, un reportaj de 269 (douăsuteşaizecişinouă) de pagini a acelor şapte zile timişorene. Acest reportaj a apărut în mai multe ediţii, primul în 1990. Titus Suciu a continuat să cerceteze în amănunţime revoluţia timişoreană şi pe lângă articole a mai publicat Revoluţia pe înţelesul detractorilor şi recent Candelă împotriva timpului, în colaborare cu Vasile Bogdan.
Sătui, cum suntem cu toţii, de ipocrizia lui Laszlo Tokes şi-a acoliţilor săi, Titus Suciu a deschis DEX-ul la cuvântul revoluţionar şi a realizat că decoratul lui Băsescu cu „Steaua României” ca scânteia revoluţiei, a fost, de fapt, absent la revoluţia timişoreană, s-a ascuns în spatele perdelelor! Atunci, când dintre cei adunaţi, în faţa casei parohiale de la Maria, s-au desprins primii revoluţionari şi l-au chemat să meargă cu ei, să înfrunte dictatura comunistă, a refuzat categoric, trimiţându-i acasă, cu: „totul s-a rezolvat bine, mergeţi acasă!” Revoluţionarii au plecat, Laszlo Tokes a tras chiulul de la revoluţie!
El nu a fost scânteia revoluţiei, ci cel ce a vrut să o stingă: mergeţi acasă! Pe urmă Securitatea l-a ambalat şi la trimis cadou, de Crăciun, reformaţilor din Meniu, ce aveau nevoie de un pastor. Mare greşeală a făcut Securitatea, pentru că odată începută revoluţia nici nu ar mai fi trebuit păzit Laszlo Tokes care, pe cât e de murdar ca individ şi agent informator, pe atât e de poltron, singur s-ar fi baricadat în casă, o săptămână întreagă!
Am deschis DEX-ul la revoluţionar: care ţine de revoluţie… în legătură cu revoluţia… care aderă la revoluţie… adept al revoluţiei… participant la revoluţie (sublinierea îmi aparţine) Nimic din toate acestea nu au nici-o legătură cu acest Laszlo Tokes. Titus Suciu are perfectă dreptate. În paranteză, mulţi cetăţeni unguri au participat activ la revoluţia din oraşul lor şi au rămas anonimi acum, pe când acest oportunist, care a făcut revoluţia la fără frecvenţă, a parvenit mai mult decât toţi cei de la televiziunea revoluţionară din capitală, cu excepţia lui Ion Marcel Ilici Iliescu. În Canada, fratele lui din Montreal dădea interviu la televiziune afirmând că Securitatea i-a rupt mâna în bătăi în timp ce, de fapt, el dădea mâna cu tovarăşul Iliescu, care-l primea în noua lui ochlocraţie şi-l ungea episcop reformat la Oradea. Apoi mass-media l-a gonflat, mai ales cea nouă a UDMR-ului, a colindat în Europa şi Statele Unite, i-a dus pe români, de urechi, la Centrul Carter că nu le dau dreptul la limba maternă, deşi el a făcut tot învăţământul în ungureşte. Apoi, încet, încet a început să de-a în clocot din el şovinismul şi iredentismul.
La Timişoara, am avut o deschisă discuţie cu domnul Radu Tinu, adjunctul Securităţii din Timişoara la acea vreme, care a preluat dosarul de urmărire a pastorului de la Securitatea din Cluj şi printre o mie şi una câte am vorbit despre Laszlo Tokes mi-a spus esenţialul: „Tokes nu a luptat împotriva lui Ceauşescu, el luptă împotriva României Întregite’’. Exact aşa este, un mare adevăr pe care Radu Tinu l-a concentrat cel mai bine într-o singură propoziţie. Laszlo Tokes, crescut în feroce spirit antiromânesc a început cu limba maternă, a trecut la 1001 de drepturi, mai departe la autonomia secuilor şi ca, europarlamentar aranjat al lui Băsescu, a cerut la Bruxelss protectoratul Transilvaniei! Abia în acest moment a mârâit mass-media din Ardeal după care a cârâit un pic şi cea din Capitală. Nu mult însă, pentru că Viorel Ponta are mai mult nevoie de voturile UDMR-ului decât de Transilvania. E o poveste subţire, pentru debili mintali, cât e Ponta de mândru că e român, el e mândru ca prim-ministru şi va fi şi mai mândru dacă ajunge preşedinte. Ponta e la fel ca Tokes, diferite naţionalităţi, aceeaşi lipsă de caracter.
Se pare că, lucrurile, cu Laszlo Tokes şi ai lui iredentişti, au mers prea departe şi Consiliul de Onoare a Ordinului „Steaua României” a cerut retragerea acestei decoraţii, pe care Băsescu i-a acordat-o, nu după merite, fiindcă nu sunt, doar după interese lor. Cu această decernare Traian Băsescu ne-a mai făcut încă odată greaţă printr-un scurt discurs, pe cât de sforăitor pe atât de mistificat. Iar acum, când i s-a cerut să retragă decoraţia, a sărit ca ars în vârful catargului, şi nu se mai dă jos de acolo fără documentaţie şi avizul Justiţiei.
Când le-a primit pe toate, a amânat şi amânat până ce a plecat definitiv de la Cotroceni, pupând Tricolorul. Şi în ultimul moment tot farsor. Vă rugăm să daţi acel drapel la curăţat.
(Decembrie, 2014, Winnipeg – Canada)

florea-corneliu-frx-wb

Foto. Corneliu Florea

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS WENER JOHANNIS (2014 – …)

Posted by Gabriela Petcu On November - 22 - 2014

ROMAN-Viorel-wbKarl, din ramura romano-catolică a dinastiei germane de Hohenzollern-Sigmaringen, regele Carol I, a încheiat era domnitorilor greco-ortodocsi dependenţi de Sultanul turc şi pariarhul sau grec, ca şi de Țarul tuturor ruşilor şi protectorul tuturor ortodocşilor.

Johannis, catolic reformat, primarul municipiului Sibiu, încheie acum era preşedinţilor ortodocso-comunişti moldo-valahi, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, (4xESCU! n.r.) care au dezamăgit pentru că au ţinut poporul cu sfinţenie în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane. (o formulare din perioada interbelică)

Partidul ortodox moldo-valaha PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL merge şi în zilele noastre în continuare pe linia greco-pravoslavnica generatoare de conducătorii despotici, care consideră statul ca fiind al lor personal. Ei nu se deosebesc astfel de o bandă de tâlhari obişnuiţi. (Sf. Augustinus).

Poate şi de aceia Preafericitul Daniel şi Preafericitul Lucian (cardinal Mureşan) l-au binecuvântat spontan pe noul preşedinte. Vox Populi, Vox Dei. Dumnezeu lucrează şi prin străini după cum s-a văzut în războiul de independenţă, crearea Vechiului Regat şi în primul război mondial şi întregirea neamului în România Mare.

Pentru occidentalii Carol şi Ferdinand, romano-catolici, ca şi pentru Johannis, catolic reformat, interesul naţional primează. Emanciparea românilor nu este însă în interesul ruşilor, sârbilor, maghiarilor, grecilor, care după cum ştim din trecut, vor un ortodox moldo-valah clientelar, duplicitar, corupt şi mai ales antioccidental.

La românii Ideia, Programul de emancipare naţională şi socială a fost formulat de Şcoală Ardeleana, Biserica greco-catolica unită cu Roma, pe când Fapta statală aparţine moldo-valahilor sub regi catolici, sprijiniţi de papa de la Roma. O sinteză a Ideii şi Faptei naţionale nu a avut încă loc, aşa că şi dialogul cu Roma a eşuat. Rezultatul a fost o recădere în vechiul statul de izolare, obedienta şi dictatura orientală.

În mod paradoxal regii catolicii au pus bazele Faptei statale moldo-valahe, dar după al doilea război mondial, nu numai că sunt reaorientate spre Moscova, cu baioneta, două mii de bisericii unite cu Roma, ci este quasi naţionalizata şi Ideia Şcolii Ardelene. Modelul ortodox moldo-valah trebuie să domine sociatatea românescă.

Acest efort dictatorial de la Bucureşti, de a-şi însuşi şi Ideia naţională pe lângă Fapta statală, paralizează energia neamului, ajuns la sapă de lemn, cel mai sărac din Europa. Pentru că Şcoala Ardelena este prea bine cunoascuta, pe lângă lichidarea, apoi marginalizarea Bisericii Unite cu Roma se practică şi în zilele noastre o acţiune de dezinformare. Scoala Ardeleana e discreditată cafiind iluministă. Ceea ce este absurd! Johannis, reprezentat al valorilor şi normelor ardelene, occidentale va trebui să le facă credibile şi peste Carpaţii, să realizeze pe această cale un nou consens naţional, care să înpiedice dezmembrarea ţării ca în Ucraina.

După 500 de ani de administraţie primitivă asiatică ortodocşii moldo-valahii au acum şansa istorică de a se integra în civilizaţia lumii occidntale, nu numai individual, cum fac azi trei milioane de români, care muncesc şi trăiesc în occident, ci în totalitate.

Mai mult decât atâta, sinteza dintre Ideia Şcolii Ardele şi Fapta statală moldo-valaha permite reluarea dialogul cu Roma început de Fericitul Ioan Paul ÎI la Bucureşti în anul de graţie 1999. Mimarea normelor şi valorilor occidenale că în secolele trecute şi mai recent, după aderarea la UE/NATO, nu mai e credibilă, n-are nici o perspectivă. Preşedintele Johannis, Preafericitul Daniel şi Preafericitul Lucian pot să taie acum nordul gordian şi să scoată poporul din groapă milenară a umilinţei, obedienţei şi mizeriei orientale, pentru că mai mult decât la alte neamuri, pentru români: „Toate drumurile duc la Roma”.

 

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bangkok, Tailanda

22 noiembrie 2014

www.viorel-roman.ro
 

Prefer neamţul

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2014

Prefer neamţul
Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Sunt român, cetăţean român şi urmăresc cu atenţie România şi Românitatea din 1980, când am avut şansa de a scăpa de lagărul comunismului sovietic, de socialismul românesc. Am scris şi voi continua să scriu liber despre acele vremuri şi cele care au venit după 23 decembrie 1989. Din 1990 vin în fiecare an în patria mea, a părinţilor mei, a neamului meu. Observ, mă informez, citesc şi analizez situaţia din ţară, încerc să fiu cât mai obiectiv, corect. Sunt un om liber, nu am interese, sunt autonom, niciodată nu am făcut parte din nici un fel de formaţiuni politice. Singura formaţiune politică românească, din trecutul nostru istoric, faţă de care am o deosebită consideraţie este Mişcarea Legionară, datorită nedreptăţii istorice în care este aruncată, încarcerată. În prezent simpatizez, cu speranţe, ecologiştii din întreaga lume.
Nu numai că nu am făcut parte din formaţiuni politice, dar nici nu am votat pentru ele. Pardon, în viaţa mea am fost trimis la urnă, pot zice forţat, de Tata după o contradicţie cu el. Mi-a ordonat: mergi la secţia de votare, te văd cei ce trebuie să te vadă, îţi dau buletinul cu care intri în cabină, îl împachetezi fără să-l citeşti, îl depui în urnă şi pleci! Şi ca să execut fără alte discuţii, mi-a dat o palmă răsunătoare (două palme mi-a dat Tata în toată viaţa lui, una în copilărie şi una student fiind). A doua oară, nu mai era Tata în viaţă, iar Mama m-a implorat cu lacrimi în ochi şi m-am dus din nou la urnă, ca şi prima dată. De unde atâta repulsie faţă de politicieni? Dintr-o minimă demnitate faţă de mine însumi; nu pot să votez pe cei ce mă vor minţi şi înşela când vor ajunge la putere. De unde această minimă demnitate? De la auzul unei povestiri din Fierăria lui Staricu, când eram copil, povestită şi re-povestită de Alde Bâtu. Pe scurt: un hoţ s-a însurat cu o curvă şi după un timp au avut o fetiţă pe care au numit-o Politica. Asta era întotdeauna concluzia lui Alde Bâtu când ajungeau ei cu vorbele lor la politicieni, asta mi s-a lipit mie în minte atunci şi numai asta am constatat eu în viaţa mea. Etalonul fiind comuniştii din România, dominanţii fiind ne-români, iar după 23 decembrie 1989 alte etaloane: Iliescu – Năstase, Constantinescu – Ciorbea zis tunel, Băsescu cu Boc şi Ponta o reală ochlocraţia jefuitoare, lefegistă, incultă şi fără caracter, oportunistă, înconjurată de linge-blide şi trepăduşi.
Şi iarăşi vin votările în România! Le zic votări nu alegeri, pentru că la fel ca-n vremea când părinţii mei mă trimeteau să fac act de prezenţă la votare, nici acum nu e nimic de ales; atunci era doar unul, care oricum ieşea, iar acum în 2014, am auzit de la românii din România nu avem ce alege!! Cerule Mare, au dreptate, politicienii de azi sunt fiii şi nepoţii hoţului şi curvei din alegoria lui Alde Bâtu din copilăria mea. Nu comentez, dar ascult comentatorii din România, citesc ziarele româneşti, urmăresc ecranele: nemulţumire, confuzie până în braţele panicii, dezinformare prin atacuri din toate poziţiile şi veşnica manipulare a celor puternici sau vânduţi.
Am fost întrebat şi eu, cum se întreabă românii de rând între ei:
„Tu pe cine ai alege?!”
„Eu nu aleg, dar dintre toţi, eu prefer neamţul, pe Klaus Joannis”
„De ce, mă?!”
„Întâi de toate, e sas ardelean şi saşii sunt liniştiţi şi harnici, se ţin de cuvânt când promit ceva, duc la capăt ordonat şi bine ce încep, sunt realizatori. Îi caracterizează modestia şi tradiţia, nu sunt încrezuţi, îngâmfaţi ca ungurii sau românii de pe Dâmboviţa, care le ştiu pe toate, toate.”
„Ce ai tu, mă, cu dâmboviţenii, uite-te la bănăţenii şi ardelenii tăi.”
„Mă uit şi ai dreptate, sunt şi printre aceştia destule loaze. Dar eu am avut destul să tot vad şi aud, din 1944, la conducerea României numai ruşi cu tancuri şi divizii de politruci cu pistol, de evrei ce ne-au îndoctrinat cu comunism şi pe urma au şters putina, făcându-ne antisemiţi, de unguri iredentişti ce uneltesc necontenit la fundamentul nostru naţional, de oportunişti români, care slugăresc orice fel de străinii, pe care-i văd ca pe nişte extratereştri mântuitori, aşa că doar pe ei îi ascultă şi se roagă, rămânând surzi, nepăsători la suferinţele noastre. Din aceste motive prefer neamţul care candidează la preşedinţia României. În plus, mi-a venit în minte Carol Întâi, cel ce-a pus regatul pe roate şi a luptat pentru independenţa românilor şi Ferdinand care nu ne-a lăsat la greul războiului ci a fost alături de români până la victoria întregirii naţionale. Aşa că din aceste motive, cred mai mult în NEAMŢUL care va jură credinţă ROMÂNIEI, decât în ceilalţi homunculuşi români de astăzi ce se reped la scaunul de la Cotroceni numai din egotism şi egoism rapace, cu preţul de-a deveni marionetele extratereştrilor mântuitori.”
„Adică, după tine în toată România, nu există un român mai ales decât neamţul tău?!”
„O nu, sunt mulţi români de talia neamţului, dar nu au curajul, sunt slabi în faţa hienelor politice pentru că e foarte greu să reuşeşti fără o platformă puternică, adevărat românească, ce nu s-a format în România în 25 de ani. În schimb s-au format false elite şi partide fără programe naţionale supuse total dictonului divide et impera de către extratereştri mântuitori ce au năpădit România din 1989 şi se amestecă cu interesele lor şi flagrant în alegerile româneşti.”

florea-corneliu-frx-wb

Corneliu Florea (Septembrie 2014, Winnipeg, Canada)

Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi

 Maria-Diana-Popescu

Autor: Maria Diana Popescu

Adio Schengen! Dar, dacă judecăm bine, nici „uniunea” nici Schengen-ul nu-i mută pe români de la umbră la soare. Cel mult îi îndeasă mai tare cu capul în sac. În sacul datoriilor şi al sclaviei. Hans-Peter Friedrich, Ministrul german de interne cere Comisiei Europene măsuri împotriva României. După Olanda, Franţa a anunţat că România şi Bulgaria nu-s destul de curate pentru integrarea în spaţiul Schengen, iar acum, ministrul german de interne acuză gradul redus de absorbţie a fondurilor europene din aceste state şi cere Comisiei Europene să ia măsuri. Vizate sînt proiectele de integrare socială a romilor şi reducerea imigraţiei. Problema a fost discutată săptămîna trecută în Consiliul Europei, dar Ministerul Administraţiei şi Internelor din România n-a comunicat nimic pe tema aceasta. Cîinii fac legile în Europa şi pest tot. Că tot a venit vorba de cîini, după adoptarea în Parlament a legii ce prevede eutanasierea cîinilor care nu sînt adoptaţi, localităţile din jurul Bucureştiului au fost invadate de haite de zeci de maidanezi. Primarul capitalei i-a pus în portabaj şi i-a trimis la ţară. Poate că n-ar strica implementarea unei decizii de genul acesta şi în rîndul parlamentarilor. Adică, pentru antipatia lor patologica şi nejustificată faţă de propria naţiune, trebuie urcaţi în dube şi duşi unde a înţărcat mutu iapa. Precum ministrul căruia i-a ieşit porumbelul din gură şi a fost trimis la Muzeul Holocaustului de la Washington, pentru reeducare.

Deşi a trecut aproape un sfert de veac de la lovitura de stat, exemplarele Puterii n-au pierdut instrucţiunile, şi-au creat propriile regulamente, prin care corupţia, infracţiunile, trădarea de ţară şi subminarea sistematică a economiei naţionale au fost ridicate la rang de politică de stat. În Ţara noastră, legile nu mai sînt pentru dreptatea cetăţenilor, ci pentru reprezentanţii Puterii şi pentru companii, unde justiţia funcţionează după modelul calculelor de siguranţă la clădirile ce pot fi afectate de un posibil cutremur (rezistenţa este dependentă de probabilitatea apariţiei, sau nu, a unei catastrofe). Furtul prin contracte păguboase şi, apoi, făcute pierdute, precum şi şpăguiala guvernamentală, se numesc mai nou investiţii şi locuri de muncă promise în campanii. Mafia, în adevăratul sens al cuvîntului, nu e o bandă de cartier, cu trei lei, o panteră şi doi urşi. E o organizaţie cu legislaţie proprie care funcţionează ca o corporaţie cu venituri anuale de sute miliarde de euro. Asemenea reţele, protejate şi întreţinute de instituţiile statului, în care s-au înregimentat şi au avansat din statutul de scursuri ale societăţii în cel de „rechini” specializaţi în fraudă, cămătărie, şantaj, prostituţie, proxenetism, funcţionează în aproape toată lumea şi, după acest model, în mai multe oraşe din Ţară. Cu bilet de voie de la instituţiile statului, pentru dezvoltare, fenomenul a căpătat o amploare fără precedent şi va fi greu de frînat. De stîrpit, nicio şansă. La rîndul lor, organizaţiile mafiote, protejează, întreţin, controlează, potrivit intereselor proprii, organigrama aparatului de stat şi a administraţiilor locale. Nimic nu mişcă în lumea fraudei şi a corupţiei fără ştirea şi aprobarea organizaţiilor interlope, din care, cu mîndrie fac parte, înalţi reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai politicii româneşti. Ne-au înduioşat cu aerul lor de patrioţi falşi cu care invadează zilnic ecranele, doar ca să-i votăm. Tactica a funcţionat! Au creat impresia că lucrează pentru noi, amărîţii, că ei sînt acolo ca să vegheze la liniştea şi ordinea din Ţară. În realitate, cu fiecare mandat, lucrează pentru buzunarele lor, împotriva noastră şi a României. Într-un cuvînt, sînt campioni mondiali în vînzarea avuţiei naţionale şi aruncarea greutăţii pe spinarea propriului popor. În politica românească ar fi binevenită o reducere a termenilor asemenea. Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi şi-i dăm afară. Guvernul socialist din Bulgaria pregăteşte, de la 1 ianuarie 2014 concedierea a 40.000 de funcţionari publici, circa 10% din total, potrivit unei scrisori a ministrului de Finanţe Petar Ciobanov adresată unor miniştri şi şefi de instituţii, relatează Novinite. La noi, chiar dacă vine cutremurul reducerii de personal, directorii din administraţii se ţin ca rîia de scaunele ce se vor, dubla, tripla, odată cu mult-rîvnitele regiuni, menite să destrame Ţara. Apropo de cutremur: Bilanţul din zona Galaţi a depăşit 263 de cutremure din 23 septembrie pînă azi.

Şi încă ceva. Dacă vreţi să aflaţi cine mînuieşte şi stăpîneşte lumea întreagă, aflaţi pe cine nu aveţi voie să criticaţi, că le sare ţandăra. Paşii „noii ordini mondiale” sau noul tip de sclavie – sistem înfiorător care urmăreşte să reducă, adică să ucidă prin diverse metode o mare parte a populaţiei globului (pentru a fi mai uşor de controlat), se aud tot mai aproape, şi prin războiul declarat creştinilor. Probabil e momentul să fim martiri, pentru că se anunţă cea mai aprigă prigoană a creştinilor. Dacă în Marea Britanie spui că eşti creştin rişti să fii dat afară de la serviciu. Şi, decît fantome în mîna monştrilor păgîni, mai bine martiri ai demnităţii. Îmi doresc o societate normală, fără deviaţii patologici, care corup copiii şi tinerii României! Îmi doresc păstrarea tradiţiilor creştineşti milenare ale poporului nostru. Nu mai doresc să fim invadaţi de minorităţi sexuale de care nu ne putem apăra, pentru că s-au înmulţit ca păduchii şi au devenit din ce în ce mai agresivi. M-am săturat să văd cum elevii noştri sînt îndepărtaţi de credinţă şi pervertiţi la tot felul de curente degeneratoare, pentru a face pe plac uniunii şi organismelor internaţionale! Costurile utopiei care a pus stăpînire pe toate domeniile pot fi calculate foarte uşor de către oricine. Premierul promite c-o să scape ţara de BUBA, adică, Boc, Udrea, Băsescu şi Anastase, dar sîntem pe finalul lui 2013 şi n-am auzit decît replici de ură şi ironie între părţi, starea naţiunii e tot mai grea, Boc e primar în Cluj, Udrea e ocupata cu candidatul dreptei, Băsescu n-a făcut cu pactul decît o ceapă degerată, iar Anastase abia s-a măritat şi reînvaţă numărătoarea fentată în Parlament. Cum preşedintele socialist n-a mai avut vreme să construiască al doilea canal Bucureşti-Marea Neagră, fiind executat tot de mafioţi, şi pentru că în 24 de ani n-au construit altceva decît vile pentru ei, e momentul ca politicienii să cîştige un ban cinstit cu lopata şi tîrnăcopul la canal. De atîta amar de vreme de cînd se sapă unul pe altul, au câştigat experienţă.

(Art Emis, 14 octombrie 2013)

 

Patahârbici, frumoasa care, iată, bate câmpii

Posted by Stefan Strajer On November - 2 - 2012

Patahârbici, frumoasa care, iată, bate câmpii

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

Am fost invitat la lansarea revistei „Capital 300 bogaţi”, care a avut loc la Palatul Cesianu-Ravoviţă, adică la sediul Casei de licitaţii Artmark, care, cu acest prilej, a lansat şi albumul „100 cei mai valoroşi pictori români”.

Evident, este o ruşine pentru o ţară săracă, disperată, să faci un asemenea eveniment sfidător. Corect ar fi fost ca această revistă fără personalitate, condusă nu de ziarişti, ci de economişti, să fi lansat o broşură numită „Capital 300 cei mai săraci români”. Fapt imposibil, fiindcă semnul crizei autentice este tocmai să imiţi clasamentele celor mai bogate ţări din lume. Dacă în România a ajuns să se practice Halloween, de ce nu s-ar imita şi revista Forbes. Sigur, sunt multe de spus, dar aici nu vreau decât să prezint ideea din titlu.

O lansare de revistă în care vorbesc 6 oameni, timp de peste o oră, ultimul fiind Patapievici, în costumul lui de fürer cu papion, adus fiindcă ceilalţi 5 erau în admiraţia lui, şi nicidecum nu era cerut de public, care privea tablourile expuse şi-şi bea cafeluţa, este un fapt inacceptabil, o sfidare a publicului, o mitocănie.

Bun, au vorbit, dar ce? Au bătut câmpii, şefii de la Capital nu au nici o legătură cu arta, n-au rostit o vorbă despre un pictor, iar fürerul Patahârbici a vorbit despre Nefertiti, care înseamnă „Frumuseţea care, iată, vine”, o femeie bogată din Egiptul antic, care nu ar fi însemnat nimic dacă un artist nu o eterniza. Şi această bomboană a tot supt-o fürerul Pata-HR, adică Hârbici, timp de 45 de minute! Toată lumea a plecat, a rămas să le vorbească admiratorilor, celor cinci „capitalişti”, unul mai tămâie decât altul.

De ce trebuia să vorbească kilometric Patahârbici, când îşi putea rezuma ideea la o frază, două?! Cea mai banală idee de pe lume, faptul că bogăţia e efemeră, iar arta eternă, acest amartoloi a întors-o pe toate feţele, de parcă era un copil handicapat care trebuie să înţeleagă el ce spune, a presărat-o cu tot felul de citate, cu date şi ani, imitându-l incult pe Vadim, încurcând anii, ca şi numele, cum ar fi celebrul palat Frick de la New York, căruia în spunea Frick Museum, când el se numeşte Frick Collection. A luat-o de la Amenhotep al IV-lea şi a ajuns la marii industriaşi americani, care şi-au dat averea pe artă. Bogăţia nu înseamnă nimic dacă nu e pusă în slujba unor valori artistice. Ceea ce ştie toată lumea, banalitatea supremă! Mă mir că nu a vorbit şi de epoca Regelui Soare, de epoca elizabethană, de teatrul lui Wagner de la Bayreuth, care nu ar fi existat fără investiţia lui Ludwig II de Bavaria şi de alte cazuri celebre. El a vorbit de hitiţi şi de Noica, fiindcă nu cunoaşte alt filosof decât pe Liiceanu!

Dar ce a făcut Patapievici timp de 6 ani şi mai bine cât a fost director al ICR, având în mână milioane de lei, o avere, care e opera lui de artă în care a investit? Şi-a tradus „Omul recent” în 17 limbi, aşa cum l-a tradus şi pe Clismăneanu şi alţi amartoloi ca ei, asta e opera fürerului cu papion, care arată ca un bidon. În afară de camarila lui, n-a ajutat nici un  artist.

I-am întrebat pe cei de la Capital dacă ştiu câţi artişti plastici are România şi să-mi spună câteva nume. Habar nu au. Le-am spus eu, 5 mii, iar mulţi dintre ei sunt muritori de foame. De ce nu faceţi măcar un număr de revistă numit aşa: „Capital 300 de artişti plastici muritori de foame”? Cu ce-i ajutaţi voi „capitaliştilor” pe sute de artişti români care nu au bani să-şi cumpere pânze, rame, culori, nici măcar hârtie, ca să scrie titlul lucrărilor atunci când expun în expoziţii de grup!

Pictorii români sunt total necunoscuţi în lume fiindcă amartoloi ca Patahârbici şi „capitaliştii” de la Capital sau de la alte scursuri profitabile nu investesc un leu în cunoaşterea lor. Şeful de la Capital îmi zicea că Patahârbici a investit în cinematografie, că a făcut cunoscută cinematografia română în lume! Ha, Ha, acest individ nici nu auzise de CNC şi de Cannes. Sau poate că Patahârbici a plătit juriile de la Cannes, să le dea premii lui alde Puiu şi Mungiu, să facă cinematografia noastră cunoscută în lume! Ignoranţa acestor admiratori ai unui hârb e fără comentarii!

Ce blestem pe cultura română un amartoloi ca Patahârbici, care, iată, are şi admiratori. Acum ştim şi cine sunt, cei de la Capital! Bravos naţiune capitalistă, să admiri un hoţ şi un personaj penibil, care se autocitează şi autocultivă, mândru de el, care nu are nici un pic de modestie şi respect pentru gazde şi public! Habar nu avea că se află într-o casă istorică, nici de efortul de restaurare al celor de la Artmark. El e prea plin de sine. Şi bate câmpii cu graţia unei cocote. Nu îi este ruşine să apară în lume, când un popor întreg ştie cum a risipit banii ICR. El vorbeşte că bogăţia trebuie să ajute cultura? Cum a ajutat el cultura timp de 6 ani? Câţi pictori a impus în afară, câţi oameni de teatru? Câţi balerini, câţi muzicieni sau cântăreţi de operă? Nici unul. A pompat în ai lui şi în doi regizori foarte cunoscuţi, Lucian Pintilie şi Andrei Şerban, care nu aveau nevoie de ajutorul ICR, ba acest ajutor i-a omorât ca artişti, aşa cum voi arăta cu alt prilej.

De ce alde Marga (era să scriu Gigi Marga, dar jigneam o mare artistă) sau Justiţia nu-l iau la întrebări pe Patapievici depre averea pe care a risipit-o din banii contribuabililor?! Aşa, javra umblă în libertate, se autocitează şi alintă ca „frumoasa care, iată, vine”, e vedetă, aşa cum va fi şi Băsescu după ce nu va mai fi preşedinte. Mass-media românească a făcut vedete numai din puşcăriaşi şi puşcăriabili. De ce Capital, care e o revistă profitabilă, nu face un număr dedicat acestor orătănii, să ne prezinte „primii 300 puşcăriabili ai ţării”?!

 

 

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors