Autor:  Gabriela PETCU

ANIVERSAREA A  ZECE ANI DE LA PRIMA APARIŢIE A ZIARULUI ROMÂNESC

„ CURENTUL INTERNIONAL”

„Curentul Internaţional”, tipărit în America – Detroit pentru românii din toată lumea

 

frontlit-24x3-m

Album poze

Scurt istoric al ziarului. În 1999, Gabriela şi Tiberiu Mihalache mânaţi de dorinţa de a lupta împotriva unor tendinţe secesioniste din România, au decis să dea fiinţă unui ziar de calitate în America. „Am vrut împreună, să cream un ziar independent, curajos, o voce într-adevăr liberă care să unească românii, nu să divizeze, care să inspire, nu să inducă teamă şi ură, care să spună lucrurilor pe nume dar cu respect şi pe cât posibil, obiectivitate”. Cu multă îndrăzneală, au pătruns într-o lume nouă, Gabriela Mihalache fiind psiholog iar soţul acesteia, Tiberiu Mihalache, om de afaceri. Nu erau de profesie jurnalişti dar au ştiut să se impună prin concepte ferme, fără să se lase intimidaţi de cele câteva publicaţii în limba română din acea vreme, ce supravieţuiau prin metode de incitare la ură şi suspiciune, influienţând astfel opinia publică. „Am dorit un ziar de calitate care să educe, să lumineze şi să ajute comunitatea română. Ca să păstrăm obiectivitatea şi neutralitatea, nu ne-am aliat şi nu am solicitat niciodată suport financiar din partea nici unui partid sau instituţie religioasă”.

Deşi, ziarul a fost ideea lui Tiberiu Mihalache, acesta s-a retras curând rămânând să ducă lupta care să contribuie la unirea românilor din America, doar Gabriela. Mânată fiind şi de ampreta participării directe la evenimentele din decembrie 1989 şi căutând răspunsuri motivaţionale pentru cei ce au murit atunci, a continuat îndrăzneţ bătălia împotriva comunismului ca o datorie faţă de cei care i-au fost alături în zilele revoluţionare şi au pierit pe nedrept. Desigur, s-au găsit destui care „deranjaţi” de sinceritatea conţinutului editorialului, din invidie şi din răutate, să submineze integritatea ziarului.  „Nimeni nu aruncă cu pietre într-un pom fără fructe”. În acele momente, cuvintele venerabilului şi mult respectatul colaborator al ziarului, domnul Aurel Sergiu Marinescu, veneau ca o certitudine a realităţii că atunci când faci ceva bun, inevitabil, apare şi invidia.

Ziarul trebuia să aibă şi aspect nu numai conţinut. Au ales formatul publicaţiei „USA Today” şi au găsit un motto, mai mult decât potrivit. Cuvintele celebrului fost preşedinte al SUA, J.F.Kennedy: „Presa trebuie să apere Puterea de ispita aroganţei. Ne împiedică să ne pierdem minţile şi să umblăm cărând cu noi un soclu”, continuă şi azi  să stea mărturie intenţiei de integritate a ziarului. A fost apreciat imediat de public şi însuşit cu mare încredere, ca un bonus existenţial al românului aflat departe de ţara natală.  Aşa s-a născut „Curentul Internaţional”. poza 1 Curentul International Timp de şase ani, deşi nu a fost deloc uşor, satisfacţiile au venit pe măsura sufletului depus, dedicaţiei şi sacrificiului, pasiunii şi patriotismului celei ce a fondat acest ziar şi echipei alese să-i  fie alături.

În 2005, Gabriela Mihalache revine  la prima sa pasiune,  psihologia.  Renunţarea la acest „copil” al său,  „Curentul Internaţional”, a fost una dintre cele mai grele decizii.  Nu vroia să vândă cuiva ziarul care , cu siguranţă devenea interesat de exploatarea acestuia în sensul unei surse de profit. Prefera să-l închidă. Ca o minune, în momentul când pregătise scrisorile de adio pentru toţi abonaţii şi colaboratorii  urmând să le trimită, a apărut Ştefan Străjeri. Nici acesta nu avea studii de specialitate  fiind economist de meserie însă, însufleţit de cele mai frumoase idei pentru a duce mai departe munca Gabrielei, a reuşit să-i transmită sentimentul încrederii că nimic nu se va pierde din ce a fost şi totul poate merge înainte în cele mai bune condiţii.  „Trebuie că acest ziar să fi avut un impact bun, să fi făcut ceva bine, ca să fie astfel salvat de la moarte în ultimul moment. Dedicaţia, patriotismul şi blândeţea lui Ştefan, m-au făcut să decid adopţia. Am ştiut că dau copilul meu,  pe mâini bune.”

poza 2 Gabriela  si Stefan. „Curentul Internaţional” continuă să „trăiască” şi  acum  sub îndrumarea şi grija lui Ştefan Străjeri care a reuşit să menţină ziarul până azi,  în cea mai aspectuasă formă şi conţinut integru, atât de necesar celor care trăiesc departe de România.  A trecut de foarte multe ori prin perioade de timp grele dar a ieşit de fiecare dată învingător.  Ca o realitate recentă, avem chiar acestă criză universală pe care o parcurgem şi care a obligat foarte multe publicaţii să-şi oprească activitatea.  „Curentul Internaţional” rezistă şi apare sub tipar de fiecare dată, mai proaspăt, mai intens dar niciodată departe de adevăr.

Iată de ce, anul 2009  este un prilej de mare sărbătoare . „Curentul Internaţional” împlineşte 10 ani de la prima sa apariţie şi pentru acest lucru, trebuie să-i reamintim pe Gabriela şi Tiberiu Mihalache,  pe Ştefan Străjeri, pe colaboratorii ziarului implicaţi în această reuşită dar şi pe numeroşii cititori din toate colţurile lumii. Toamna aceasta a fost mare sărbătoare la Pojorâta!

 

Sărbătoarea de la Pojorâta. Plaiurile bucovinene se revarsă în calea noastră în cea mai minunată toamnă cu iz de sărbătoare. Păduri falnice de brad şi de molid în văile primitoare ale râurilor Moldova şi Putna, culmi împădurite, pajişti îmbrăcate în verde şi fâneţe înflorate vara, cu miros de gutui şi foşnet de frunze ruginii toamna, cu ierni ce îmbracă satul în albul imaculat şi mirific al zăpezilor, cu primăveri care aduc vindecarea prin însăşi minunea existenţei pe acest plai cu nume de dor, cu glas de ciocârlie şi culori rupte din curcubeu.  Pojorâta.  Numele localitatăţii datează din 1707, ziua de 6 ianuarie fiind consemnată într-un zapis de împărţire a unei moşii, redactat la Pojorâta. Situată în vestul judeţului Suceava, cuprinzând  şi satul Valea Putnei, Pojorâta îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile lăsate din străbuni. Toate acestea, sunt îndrumate şi iubite dar mai ales simţite şi transmise mai departe de primul om al comunei, tânărul primar,  ing. Bogdan Codreanu.

poza 3 Pojorata

De ce Pojorâta?  Sărbătoarea ziarului „Curentul Internaţional” nu putea să se desfăşoare niciunde mai armonios decât în locul unde s-a născut şi a copilărit Ştefan Străjeri. Aici, sunt părinţii săi Maria şi Toader, rudele, prietenii şi toţi locuitorii comunei care i-au fost alături în aceste momente cu multă încărcătură emoţională. Pentru ca evenimentul să fie exemplar, şi-a adus contribuţia primarul comunei, Bogdan Codreanu împreună cu viceprimarul Vladimir Cârloanţă şi secretarul Alexandru Grigorovici.

Căminul Cultural  din Pojorâta s-a îmbrăcat de sărbătoare. Pe fundalul scenei, un banner impresionant cuprinde  panorama comunei, din pământurile căreia se înalţă curcubeul tuturor reuşitelor în cei „10 ani de existenţă a Curentului Internaţional”. Flori de toamnă, bucate tradiţionale, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale şi care, alături de primarul comunei, te întâmpinau cu zâmbet ospitalier oferindu-ţi pâine cu sare. Din America, Gheorghe Chindriş preşedintele Societăţii Culturale Româno-Americane „Avram Iancu” , nu a putut fi prezent dar, a vrut să fie cu sufletul şi atunci, fiecare participant a primit o frumoasă insignă cu prezentarea sărbătorii care să stea mărturie bucuriei ce înalţă şi uneşte în armonie sufletele româneşti. Tot Gheorghe Chindriş a transmis şi un mesaj de salut participanţilor la aceast eveniment. Au mai fost discuri cu muzică românească având design aceleaşi imagini de sărbătoare. Sala de conferinţe este pregătită pentru găzduirea primului eveniment al zilei. Emoţia pluteşte peste tot. E sărbătoare!

2 octombrie 2009. Invitaţii speciali şi colaboratorii din toate oraşele, sosesc. Vasile Zărnescu, Alexandra Zărnescu din Bucureşti şi Marius-Albin Marinescu din Sibiu, care reprezintă publicaţiile „Justiţiarul”, preot dr. Ilie Rusu din Suceava, prof. dr. Anghel Popa din Câmpulung Moldovenesc, Cornel Cotuţiu, Virgil Raţiu, Eliza Cotuţiu, Viorel Rus din Bistriţa şi Beclean, Elena Rodica Lupu din Bucureşti, Elena Munteanu din Paşcani, Florin Maftei din Iaşi, Horaţiu Stamatin din Câmulung Moldovenesc, Valerian Bedrule din Pojorâta, Constantin Ciubotaru din Bucureşti, Nina Negru din Chişinău, Acad. Nicolae Dabija din Chisinau – revista „Literatură şi artă”,  Vasile Tărâţanu din Cernăuţi, Eva Iova-Ungaria ziarul „Foaie Românească”, Vasile Barbu-Serbia, revista „Tibiscus”, Mihaela Dordea, Alexandra Şandru, Alice Cobeanu , Raluca Florescu şi Valentin Popescu din Bucureşti, Gabriela Petcu din Constanţa, Liviu Antonesei din Iaşi, Mălina Aniţoaie din Rădăuţi, Mugurel Sasu din Câmpulung Moldovenesc, George Petrovai din Maramureş, Adriana Stoica din Deva şi nu în ultimul rând, Stela Nacu şi George Oscar Păduraru de laTVR Internaţional.

Deschiderea evenimentului „Aniversare a zece ani de la prima apariţie  a ziarului Curentul Internaţional” se face cu  o iexpo presamprecartesionantă „Expoziţie de presă românească editată în diaspora”. Găsim aici titluri ca „Tribuna României”, „Universul”, „Meridianul Românesc”,  „Libertatea”, „Luminătorul” „Lupta”, „America” (primul ziar românesc, editat începând din 1906) şi o publicaţie din anul 1926 „Români în America” scris` de Şerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici şi o prefaţă de prof. Nicolae Iorga. La expoziţia de presă românească editată în diaspora au fost etalate şi publicaţii ale participanţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău etc.

Intr-o atmosferă de sărbătoare în care se vede bine că organizatorii au pus mult suflet, cu o deosebita prezentare a mapelor, derularea momentului într-o ordine firească şi subtilitatea tradiţiilor locale găsite în cele mai nebănuite locuri, primarul  Bogdan Codreanu deschide evenimentul. După o prezentare a comunei, face cunoscut celor de faţă motivul principal pentru care ne-am adunat în număr destul de important aici, la Pojorâta şi anume sărbătorirea  publicaţiei „Curentul Internaţional”.

Ştefan Străjeri, emoţionat de dubla sa menire, aceea de director al ziarului şi de fiu al comunei, vorbeşte despre apariţia primei ediţii sub iniţiativa Gabrielei Mihalache apoi, despre preluarea ziarului cu asumarea datoriei de a duce mai departe intenţiile de bună credinţă în vederea unirii şi menţinera armoniei între toţi românii aflaţi departe de ţara natală.

Din partea TVR Internaţional, Stela Nacu realizator emisiuni TV, cunoscând acest ziar din alte împrejurări cu importanţă pentru presa românească,  ţine un frumos discurs în ce priveşte seriozitatea şi dăruirea lui Ştefan Străjeri care a reuşit împreună cu echipa de colaboratori să aducă ziarul în forma cea mai perfectă până în această clipă de sărbătoare.

Partea a doua a zilei, se continuă cu o întâlnire jurnalistică „Împreună pentru România noastră” . Publicaţiile „Justiţiarul” au fost prezente prin directorul Marius-Albin Marinescu şi redactorul şef Vasile Zărnescu;  Nina Negru care posedă un dar excelent în oratorie,  prezintă un material dedicat ieromonahului Ieraclie Flocea, un călugăr cărturar al Basarabiei interbelice, originar din Pojorâta. Au mai prezentat expuneri: preot Ilie Rusu, Viorica Cernăuţeanu – profesoară de istorie, Vasile Sfarghiu – scriitoar din Bucovina, autor a peste 10 cărţi, Virgil Raţiu – directorul editorii Aletheia din Bistriţa, Cornel Cotuţiu scriitor din Beclean, Viorel Rus – istoric ş.a.

Prima zi se încheie cu o masă oficială oferită de către Primăria Pojorâta, prin domnul primar Bogdan Codreanu, la Pensiunea „Dor de munte”, într-un decor bucovinean de o rară frumuseţe astfel, toţi cei prezenţi reuşind să se cunoască mai bine şi să lege prietenii consolidând o şi mai bună colaborare.

Ziua de 3 octombrie 2009 începe cu lansarea de carte a volumului de poezie „AH!” al autorului bucovinean,  învăţătorul Valerian Bedrule. Este prezentă poeta Rodica Elena Lupu directoarea editurii Anamarol din Bucureşti, colaboratoare veche a ziarului „Curentul Internaţional”, cea care s-a implicat în apariţia acestei cărţi şi care a prezentat volumul cu multă însufleţire. Poetului, i-a fost alături Elena Munteanu, expert al limbii vorbite de Puşkin cât şi al celei vorbite de Bodelaire şi care deţine numeroase  publicaţii în versuri  fiind apreciată pe multe din site-urile literare şi nu numai. De asemenea, a fost prezent  şi Florentin-Adrian Maftei poet dar şi prozator cunoscut prin romanul istoric „Cu Rareş prin(tre) Lespezi”. S-au citit versuri din volumul „Ah!” aducându-se aprecieri prin comentariile făcute de cei prezenţi, iubitori de poezie şi în numele limbii române care trebuie păstrată nealterată în cele mai frumoase forme de exprimare. „Valerian Bedrule ne-a dus în ispita scrierii sale. Parafrazând-l pe Fănuş Neagu, aş zice că poezia şi-a pus sâmbătă 3 octombrie, inel de viaţă lungă la Pojorâta de Bucovina” (Elena Munteanu).

Din Basarabia, Vasile Şoimaru a fost prezent cu un atlas în imagini inedite. Această deosebită lucrare certifică importanţa atribuită sufletului românesc de către autor. Timp de cinci ani de zile, profesorul basarabean a călătorit în toată lumea ca să-şi găsească fraţii de neam şi de limbă duşi de tainele vieţii peste hotarele patriei. Astăzi, când mi-am văzut 5 ani de viaţă adunaţi în albumul <Românii din jurul României în imagini>, am acelaşi sentiment ca şi părinţii mei când se reântorceau acasă de la un seceriş bogat. Oricât ar fi fost de obosiţi, aveau o lumină pe faţă, izvorată dintr-o bucurie lăuntrică, ce mi-a rămas printre amintirile cele mai dragi”.poza 4 scena joc Partea a doua a zilei continuă cu un „Spectacol de cânt şi joc românesc”. Căminul Cultural este aproape neîncăpător. Toţi locuitorii comunei, au venit să se bucure alături de „Curentul Internaţional” la cei 10 ani de viaţă`. Invitaţii plecaţi de la primărie către Căminul Cultural, au fost escortaţi de stăjerii călăreţi ai comunei şi întâmpinaţi cu pâine şi sare.

Spectacolul este prezentat de Gabriel Ojog  iar din program au făcut parte vestita şi talentata Veta Biriş din Alba, Marinel Petreuş din Maramureş, Alexandra Băcilă din Alba, premiantă a ziarului „Curentul Internaţional” la Festivalul „Strugurele de Aur” de la Jidvei 2009,   Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Plaiurile Pojorâtei” din comuna Pojorâta, Ansamblul „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, a cântat folk tânărul Mihai Rusu fiul preotului Ilie Rusu din Ciocăneşti-Suceava, ca o surpriză,  Lia Lungu, legenda vie a românilor din America de Nord, a prezentat un frumos program şi nu în ultimul rând, din Basarabia, ne-a încântat sufletele marele naist Vasile Iovu.

Între aceste momente artistice de mare valoare, primarul Bogdan Codreanu împreună cu directorul ziarului Ştefan Străjeri, au decernat premii sub formă de diplome şi plachete. Premiul special, a revenit lui Nicolae Dabija, academician al Academiei Române care a prezentat un material numit „Cuvânt despre Basarabia”.

Publicul a fost minunat şi fiecare moment apreciat şi aplaudat intens.

Mulţumirile erau deopotrivă pentru sărbătoriţi, pentru invitaţi şi pentru public.  O altă zi frumoasă s-a încheiat cu minunea şi acceptarea unei perfecţiuni care nu se va uita, rămânând ca un punct istoric dedicat presei, dar nu oricărei publicaţii ci numai aceleia care rezistă demnă în integritatea şi adevărul său. A urmat o seară de discuţii libere, de suflet, cu o masă festivă oferită de redacţia ziarului „Curentul Internaţional”, la pensiunea turistică „Floare de colţ”, din Pojorâta.

4 octombrie 2009. Soarele se revarsă peste toamna Pojorâtei prin cele mai frumoase culori. E timpul să ne bucurăm de natură prin frumuseţile plaiurilor bucovinene şi încă de câteva minute dedicate cărţilor.  „Curentul Internaţional” ne-a mai pregătit o surpriză. „Masa cu cărţi”  are ultimile apariţii din această toamnă bogată în cultură.  De data aceasta,  este un moment televizat, modelat de Stela Nacu şi George Păduraru. Gabriela Petcu, prezintă pe rând, volumele de pe „Masa cu cărţi” încercând să surprindă mesajele transmise prin sensibilitatea autorilor care au dat viaţă lungă celor mai frumoase cuvinte româneşti, puse în scriere.

cartiAstfel, s-a vorbit încă o dată cu mare plăcere de volumul în versuri al lui Valerian Bedrule -„Ah!”.  Un alt volum de versuri numit „Dar”aparţine poetei Rodica Elena Lupu care este neîntrecută şi în a recita.  Se aduce în discuţie o altă carte „Evadare din spaţiul virtual” a poetului George Roca din Australia. Toamna aceasta, a venit cu versuri deosebit de frumoase prin care  apropie lumea virtuală de cea reală. „Petale din lumină” este un volum de poezii de o sensibilitate aleasă scrise special pentru părinţi şi copii deopotrivă. Cartea poartă semnătura Siminei-Silvia Şcladan din Suceava care este şi coordonatoarea  antologicului în versuri, „Izvoarele vieţii”. Este prezent şi acest antologic care a reuşit să adune poeţi români din ţară dar şi de peste hotare legându-i în prietenii şi colaborări. Şi nu în ultimul rând, o carte de proză, un roman care aduce în suflete iubirea.  Romanul „Tragedie şi triumf” a Ligiei Seaman este o lecţie de viaţă, un capitol din existenţa noastră trecut uneori cu vederea dar care poate fi trezit la sentimente alese, prin aceste exemple vii pe care Ligia le transpune atât de delicat în scris.

E toamnă. Zilele acestea au fost alese special parcă, pentru sărbătoare. Soarele ne-a stat alături ca să ne certifice încă o dată că natura poate fi în armonie cu acele clipe de bucurie prilejuite de evenimente deosebite. Ziarul „Curentul Internaţional” a fost sărbătorit. La mulţi ani şi viaţă cât mai lungă! Fie să ne regăsim peste încă zece ani de activitate, aici, la Pojorâta!

Pietrele doamnei1Dor de munte1Floare de colt1

Interviu cu domnul prof.univ.Ion Coja

Foto.Ion Coja

Autor: Marius Marinescu

„Punctul meu de plecare este încrederea în români, în energiile nationale”

Discurs împotriva vorbelor nesabuite ale unor Andrei Plesu, Teodor Baconski etc.

Domnule profesor, v-am trimis pe internet articolul Persistenta, publicat de dl Teodor Baconski în revista „22”. L-ati citit, probabil. Ce parere aveti?
Textul circula si pe Internet, cu titlul dat de internauti Un portret corect al românilor, sau asa ceva. Da, este un text bine scris, bine articulat, dl Baconski stie sa fie si convingator, si fermecator. Tocmai de aceea devine periculos pentru societate atunci când sustine idei false, caci face multe victime, sunt multi cei ce si le însusesc.
Care sunt aceste idei false?
Este vorba de o atitudine, în primul rând. Dl Baconski ne pune în fata oglinda ca sa vedem cât suntem de urîti, de hidosi, românii de noi! Or, oglinda sa nu prea este neteda, drept care deformeaza imaginea noastra. Îmi vine greu sa cred ca dl Baconski nu-si da seama ca ne judeca strâmb. Iar daca într-adevar nu-si da seama, m-as bucura. Ar însemna ca este recuperabil. Ceea ce nu este cazul lui Andrei Plesu, si el autor al unor texte impecabil scrise, sub raport stilistic, literar, dar chitite si ele în aceeasi directie: denigrarea componentei românesti a lumii în care traim. Putem vorbi despre amândoi acesti fini intelectuali din elita intelighentiei românesti?
E mai mult decât speram! Mai ales ca sunt tare multi cei care în mass media româneasca se pronunta foarte des si foarte critic la adresa istoriei, a comportamentului, a weltanscauungului românesc, daca pot spune asa. Mereu apar „dovezile” ca suntem ba un popor fara istorie, ba un popor fara viitor! Pot fi luate în serios aceste critici?
Le iei în serios numai daca rezista la un examen critic! În textul dlui Baconski, m-am poticnit aproape la fiecare fraza în afirmatii lipsite de acoperire, aruncate fara nicio justificare, ca si când ar fi lucruri mult prea bine dovedite. Înca de la început aflam ca noi, românii, „persistam în propriul stat, slab statalizat”, fraza care suna aproape ca un repros ca înca n-am disparut de pe fata pamântului! Iar despre statul român ca ar fi „slab statalizat”, ce vrea sa ne spuna dl Baconski? Încerc sa-i dau dreptate, dar nu gasesc ca argumente decât vorbele usuratece spuse la adresa statului în general, dupa 1990, paravan pentru spolierea statului român de ceea ce noi stiam ca este „averea poporului”. Asa zisii liberali – raspânditi prin toate partidele, s-au întrecut în a deplânge neputinta statului de a gestiona si de a gospodari, de a „manageria”, argument pentru a i se lua tot ce avea statul în posesie sau administrare: imobile, fabrici, ogoare, obiecte de patrimoniu etc. Tot jaful postdecembrist s-a facut sub aceasta acoperire… Dar poate ca dl Baconski are în vedere istoria când spune ca suntem un stat „slab statalizat”. Din aceasta perspectiva este la îndemâna oricui care cunoaste putina istorie sa-l traga de mâneca pe autor: noi, românii, avem o statalitate proprie dintre cele mai vechi din Europa. O statalitate neîntrerupta, care dureaza din secolul al 14-lea. La câte popoare din Europa si din vecinatatea noastra o mai întâlnim?
La unguri?
De la Mohaci, 1526 parca, statul maghiar a disparut, si a mai aparut dupa 1919, la Trianon. Dar sa nu insistam prea mult si sa ajungem la subiect, adica la afirmatiile care m-au suparat cel mai tare. Anume comentariul facut de autor în legatura cu „faimoasa teroare a istoriei”. Citez: „Generatia lui Eliade, care a consacrat aceasta nefericita expresie, poarta vina de a fi propus, astfel, cea mai perfida schema de autosabotare. Nu exista vreo scuza mai lasa pentru neîmplinirile unui popor decât aceasta stupida „teroare a istoriei”. Ea rasfata toate viciile, ambaleaza indulgent toate esecurile, cauta, iresponsabil, sa justifice retroactiv toate nemerniciile.” Repet, este bine scris întreg articolul, asa cum se vede si din citatul propus. Bine scris, dar nu la obiect. Conceptul amintit a fost propus de Mircea Eliade pe la 1960, 60 si ceva, într-un comentariu la Miorita, si în niciun caz nu a fost „consacrat de generatia lui Mircea Eliade”. Adica de legionari! Daca l-a consacrat cineva, asta a facut-o Miron Costin!…
Asadar pe legionari îi acuza de a fi inventat „cea mai perfida schema de autosabotare, cea mai lasa scuza”!
As face o paranteza: cine se autosaboteaza numai perfid nu este!… Aici s-a cam lasat dl Baconski furat de propria sa retorica si a uitat de logica! …Cât priveste consacrarea sintagmei amintite, aceasta s-a produs târziu, dupa anii ’70. Dar pentru ca dl Baconski a introdus în argumentatia sa Miscarea legionara, as vrea sa ne oprim putin la aceasta si sa raportam la Miscarea legionara chiar întreaga pledoarie a dlui T.B. Domnul Baconski o acuza de lasitate si perfidie, acuzatie rasfrânta asupra tuturor românilor în fapt. Nu m-ar deranja aceasta identificare, legionar=român. Ma onoreaza si pe mine, ca român. Numai ca referinta la legionari, daca-i corect facuta, este de natura sa-l contrazica total pe dl Baconski, ba chiar este capabila, daca dl Baconski este „cinstit sufleteste”, sa-l vindece de tot scepticismul sau cu privire la valoarea si consistenta românescului din lume.
V-as ruga sa fiti mai explicit.
Pai, domnule Marinescu, într-o discutie cât de cât serioasa pe acest subiect, subiectul fiind „ce fel de oameni sunt românii? Cu ce merite si cu ce esecuri îi înregistreaza istoria?”, referinta la legionari este obligatorie. Obligatorie si mântuitoare, daca e facuta corect. Miscarea legionara este una din marile ispravi ale Neamului românesc. Sunt voci autorizate care considera ca Miscarea legionara este cea mai grozava înfaptuire a poporului român! În orice caz, ea poate fi numita „a poporului român”, caci a fost creatia unor tineri români, la care a aderat practic întreg tineretul României, aproape ca nu a existat familie de români care sa nu fi avut pe cineva în Miscare. Da, a fost neîntrerupt calomniata în modul cel mai sistematic, cu tenacitate si mare desfasurare de forte, dar un individ ca Teodor Baconski a avut toate posibilitatile de a afla adevarul despre legionari. Numindu-i pe legionari „generatia lui Micea Eliade”, foarte multi autori recurg la aceasta stratagema ca sa poata vorbi mai liber si ca sa omagieze aceasta generatie fantastica, de mari oameni, dintre care cei mai multi au fost de dreapta sau chiar legionari declarati ori macar cu simpatii legionare. Iata însa ca despre „generatia lui Mircea Eliade” dl Baconski se pronunta cu o asprime nemaiîntâlnita în publicistica româneasca: perfidie, lasitate, prostie. Deci, românilor care, ca si dl Baconski, sunt cuprinsi de sentimentul ca apartin unui popor care nu a facut mare brânza în istoria sa, le recomand sa se informeze corect asupra legionarilor. Le recomand sa înceapa prin a citi cartea Pentru legionari a lui Corneliu Zelea Codreanu. Este tamaduitoare pentru morbul disperarii si al lamentarii în grup.
Iar eu le recomand cartea Legionarii nostri, a domnului Ion Coja.
N-am nimic împotriva, nu-i rea, dar mai sunt câteva mult mai bune.
Ati spus ca voci autorizate afirma ca Miscarea Legionara este cea mai grozava isprava a românilor. Numiti o asemenea „voce”.
As cita o voce autorizata si neasteptata, vocea lui Joseph Goebbels, ministrul nazist. Stiu ca unii vor crede ca le fac un deserviciu legionarilor daca voi sustine ca Goebbels i-a pretuit. Acestora le amintesc de Hitler, care nu i-a iubit deloc pe legionari, de la Hitler a obtinut Carol, în 1938, acordul decisiv pentru asasinarea Capitanului… Goebbels, la Paris, de fata cu ziaristii straini acreditati în capitala Frantei ocupate, a declarat ca „Garda de fier este lucrul cel mai important care s-a petrecut în secolul nostru”. Am mai publicat o data aceasta declaratie si sursa ei. Nu insist asupra acestei chestiuni. Problema mea nu este Goebbels, ci dl Baconski, si Plesu si altii ca ei, care nu cunosc adevarul despre legionari, sau nu vor sa-l recunoasca, ignorând astfel capitolul, dupa unii cel mai glorios, din istoria noastra. Ceea ce nu-i împiedica pe acesti domni atât de exigenti sa ne faca inventarul facutelor si, mai ales, al nefacutelor din istoria noastra. Raportarea la Miscarea legionara este însa obligatorie pentru cei care cauta cu lumînarea defectele si pacatelor românilor. Vor fi contrazisi de prestatia legionarilor, atât de eroica.
Andrei Plesu cu ce greseste?
O clipa numai, as vrea sa propun un principiu: în secolul trecut, al 20-lea, românii au avut câteva momente importante, prin care au participat la istoria planetei. Pe lânga legionari…
Dar legionarii ce au cu istoria planetei?! Chiar dumneavoastra ati spus, de mai multe ori, ca legionarismul este un fenomen românesc, care s-a declansat si desfasurat fara niciun amestec din afara, nici macar unul german, nazist.
Fenomenul legionar începe sa fie tot mai cunoscut pe planeta noastra, în ciuda embargoului mediatic total. Acest interes este azi în crestere. Am întâlnit tineri rusi sau polonezi ori spanioli, irlandezi, care stiau foarte multe despre legionari, despre Capitan, si se straduiau sa-si însuseasca corect viziunea legionara asupra lumii politice. Si postulez: intelectualul român, publicist si ideolog, care nu a fost capabil sa-si faca o parere exacta, corecta, despre legionari, care are lacune grave de informatie în ceea ce priveste lumea legionara, nu are voie sa exprime un punct de vedere defetist cu privire la români. Este acesta un principiu, l-as numi al cumsecadeniei: poti sa lauzi pe cineva chiar si daca nu-l cunosti prea bine! Dar când te apuci sa critici pe cineva, trebuie sa te asiguri ca stii totul despre acel ins, mai ales daca este vorba de un grup uman, de un popor!
Or, este evident ca dlui Baconski îi lipseste una dintre cele doua sau trei informatii capitale pentru cine se apuca sa ne judece pe noi, românii, ce ne poate capul! Daca nu s-a învrednicit sa afle ce este de aflat despre acesti bravi români, despre „românii cei mai români”, adica despre legionari, individul decade din dreptul de a ne judeca cu asprime, de a ne condamna ca pe niste repetenti ai istoriei. Când nu esti informat asupra subiectului pus chiar de tine în discutie este foarte grav. Mai bine taceai!
Care ar fi celelalte doua „informatii capitale” despre români?
Una priveste contenciosul româno-evreiesc, acuzatia de holocaust, de genocid, de pogrom, cu care suntem gratulati de unii evrei. Repet, unii evrei, nu toti. Pentru mine, românul care nu s-a interesat în mod special despre ne-vinovatia românilor în aceasta materie si nu a cercetat acest subiect, ci si-a însusit fara sa clipeasca „dilematic” teza lui Wiesel si a altor haimanale de evrei si români, teza care sustine ca suntem un popor de criminali, acel român, oricât ar fi el de scolit, de academic, decade din dreptul de a rosti judecati de valoare asupra poporului român! Asemenea judecati nu se pot formula fara a lua în seama faptul ca românii, pusi la încercare de istorie sau de Dumnezeu, supusi testului de omenie alaturi de celelalte popoare din Europa, au dovedit un comportament mai mult decât onorabil, oferindu-le evreilor napastuiti un sprijin pe care alte popoare nu au fost în stare sa-l arate si sa-l ofere evreilor. Or, acest adevar multora nu le convine azi, asa ca au scornit basna cu holocaustul, cum ca a fost holocaust în România, ba chiar „holocaustul a început în România”. Eu nu le cer intelectualilor români sa protesteze fata de aceasta minciuna netrebnica, dar îi pretind românului care se crede îndreptatit sa-si judece parintii cu asprime, chipurile cu luciditate, îi cer acelui românas sa se pronunte mai întâi asupra acestui subiect: a fost sau nu holocaust în România? Sau purtat sau nu românii într-un mod care ar fi fost normal sa le atraga recunostinta evreilor? Repet, eu nu pretind de la dl Baconski sa intervina în problema holocaustului. Îi înteleg pe toti cei care se abtin si tac: au familie, au o cariera în fata, au cine stie ce pacate pentru care se simt vulnerabili sau santajabili etc. Dar daca, nesilit de nimeni, te încumeti sa abordezi subiectul gingas al unei evaluari totale, generale, a prestatiei istorice de care s-au învrednicit românii de pretutindeni si dintotdeauna, emitând astfel judecati critice aspre si categorice, deloc dubitative, pe un ton sententios, ca si când tu ai fi pedagogul neamului, eu nu te iau în serios decât daca ai trecut „proba Holocaustului” si nu te-ai ferit sa spui adevarul. Daca te-ai aratat gata sa suferi pentru adevar!
Despre ce suferinta poate fi vorba?
Sa zicem suferinta de a nu fi publicat, de a nu ti se oferi un microfon sau câtiva centimetri patrati de „sticla”. De alte suferinte nu mai vorbesc…
A treia informatie?
Cred ca sunt mai multe, dar daca e sa ne rezumam la trei, as adauga corecta receptare a epocii comuniste, 1944-1989. A invoca acesti ani pentru a deduce numai defecte si abandonuri românesti, dezertari si tradari etc., mi se pare neserios. Penibil. Nu e cazul dlui Baconski, vorbesc acum în general, cu gândul la alti „ochi neînduratori” care scruteaza fenomenul românesc tinând batista la nas cât mai ostentativ. Cine nu sufla o vorba despre partizanii din munti, despre ardoarea unor minoritari de a sustine partidul comunist si prezenta Armatei Rosii în România, cine nu întelege marea opera savârsita în acei ani de Biserica Ortodoxa Româna, cine nu recunoaste performantele economice atinse în anii „dictaturii de dezvoltare”, cine nu este capabil sa separe epoca în care românii erau minoritari printre comunisti de epoca în care partidul comunist „se românizeaza la vârf” si cine nu vede deosebirea ca de la cer la pamânt între cele doua epoci, acela sa se abtina sa faca judecati publice asupra chestiunii.
Ajungem iar la Ceausescu?
Numai atâta spun: cei care l-au condamnat la moarte pe Ceausescu, care propriu zis l-au asasinat, nu au facut-o în numele nostru si cu asentimentul nostru, ca sa ne razbune pe noi, ca sa pedepseasca greselile si pacatele lui Ceausescu, ci ca sa-l pedepseasca pentru tot ce a facut în folosul neamului si al Tarii. Dovada: felul cum acei indivizi au guvernat dupa aceea, felul cum au distrus Tara. Cine nu pricepe ca am fost intoxicati cu informatii si aprecieri incorecte asupra a ceea ce se întâmpla în România „lui Ceausescu”, acela nu stie pe ce lume traieste. Daca lucrurile ar fi evoluat dupa 1990 asa cum am sperat noi, atunci da, se adeverea ca Ceausescu ne-a fost dusmanul cel mai mare. Dezastrul însa pe care îl înregistram azi, dovedeste ca nemernicilor le-a fost frica de Ceausescu, cu Ceausescu în viata nu le-ar fi fost usor sa instaureze politica de subminare a tot ce este românesc si în primul rând a intereselor noastre nationale cele mai firesti. L-au ucis pe Ceausescu pentru ca le-ar fi fost dusmanul cel mai informat asupra intentiilor lor criminale. Trebuie sa aplicam regula les amis de mes amis sont mes amis, cu varianta dusmanii dusmanilor mei îmi sunt prieteni!
Adica?
Adica cei care ne guverneaza de douazeci de ani sunt în mod evident niste dusmani ai neamului românesc, ai românilor, ai nostri. În decembrie 1989, ei s-au dovedit dusmanii de moarte ai lui Ceausescu. Deci, daca ne sunt dusmani si noua, si lui Ceausescu, noi nu mai putem vedea în Ceausescu un dusman! Logic?
Cum apreciati afirmatia dlui Baconski, cum ca „cantitatea de teroare istorica este matematic egala pentru toate grupurile umane constituite sau nu în stat”?
Este tipic comunista în esenta ei, caci proclama un soi de egalitate între popoare!… Asadar nu a existat nici teroarea tarista, nici cea sovietica pentru popoarele din Rusia, dintre care multe au disparut în ultimii 200 de ani. Pun acest termen cu gândul la Basarabia. Au suferit egal românii din Rusia si rusii din Rusia?… Au suferit spaniolii la fel de mult ca popoarele amerindiene, la fel germanii si evreii, evreii si palestinienii… Ce sa mai zic de englezi?! Nimeni nu crede „ca numai ai lui au suferit”, dar pun o întrebare dlui Baconski si altora ca dînsul…
„…oligofreni sau ignoranti”, am citat din articolul dlui Baconski.
Pun întrebarea: oare chiar pretutindeni, la toate „grupurile umane” poti înregistra un masacru similar celui de care au avut parte legionarii? Carol omoara peste 300 de legionari, decapitând Miscarea de cei mai importanti lideri, vine apoi a doua decapitare, efectuata de Ion Antonescu, victimele fiind de data aceasta si mai numeroase, apoi vine razbunarea cominternista pentru refuzul legionarilor de a colabora la bolsevizarea Romîniei, cu alte sute de morti, cu zeci de mii de încarcerari. Unde în Europa secolului 20 s-a mai petrecut asemenea macel?! În China comunista, însusi regele, tradator de tara caci oferise pe tava japonezilor Manciuria, va fi condamnat la numai 10 ani de temnita! Un adevarat mizilic, fata de dezmatul din tribunalele bolsevice ale anilor ’50, unde practic nici o condamnare nu a fost sub 10 ani, chiar si a unor minori detot nevinovati… Cunoaste multe tari dl Baconski unde într-o singura noapte au fost arestati 10.000 de studenti, de tineri nationalisti? Am dreptul sa ma întreb si de ce numai în România caderea comunismului a facut mii de victime? Ma întreb si tare as fi curios sa aflu raspunsul dlui Baconski.
Iar dl Plesu, Andrei Plesu, ce ar fi de spus despre dînsul?
Domnul Plesu al dumitale – eu nu-i pot spune domn!, are o întreaga opera pe acest subiect: precaritatea a cam tot ce este românesc. Scrisa aceasta opera cu si mai mult talent, cu virtuti literare si stilistice deosebite. Dar nici lui Andrei Plesu, pentru aceleasi motive, nu-i pot recunoaste dreptul de a aborda acest subiect, caci acesta este un subiect pe care atunci când îl tratezi, volens nolens te erijezi în postura de justitiar, de judecator moral al poporului tau. Aceasta postura, de instanta morala nationala, nu i se potriveste oricui. O accepti la persoane care au facut lucruri deosebite pentru neamul lor, care au suferit, care si-au pus pielea la bataie pentru „grupul uman” din care fac parte. Avea acest drept bunaoara Petre Tutea, care facuse ani grei de temnita pentru ca vorbea slobod despre drepturile poporului sau, împotriva celor care încalcau aceste drepturi. Si deseori nea Petrache rostea vorbe aspre despre neamul românesc, dar imediat lua aminte ca nu se cade sa faca asa ceva si retracta cu umilinta, caindu-se.
În cazul lui Plesu însa sunt si mai multe motivele care îi impun sa stea decent în banca sa si sa încerce sa treaca cât mai neobservat. Instinctul de aparare ar trebui sa-i impuna acest comportament. Dar se pare ca insolenta si vedetismul îl fac sa uite de orice precautie. Nu sunt eu singurul care, când pronunta sau aude numele lui Andrei Plesu, nu poate sa nu se gândeasca la acel ministru al culturii care a abrogat în ianuarie 1990 legea patrimoniului cultural, ceea ce a declansat hemoragia de valori artistice inestimabile care au disparut din institutiile publice si au luat calea strainatatii, cele mai multe. Asadar un Andrei Plesu mai mult decât infractor, caci s-a facut astfel complice la toate furturile din patrimoniul national. Un hot oarecare fura si el un tablou, doua, câteva carti rare. Andrei Plesu poate fi considerat ca a fost si este în continuare complice la toate actele de jaf din muzee, din colectii etc., deja consumate sau viitoare. Nota bene, acea lege a patrimoniului abrogata de Plesu nu era o lege comunista, ci traducea întocmai legea franceza a patrimoniului. Acuzat pentru aceasta masura absolut nemernica, nici pâna azi acest individ subtire, cu maniere elegante si plin de umor, nu a catadicsit sa dea o explicatie pentru gestul sau de tradare a unui interes national foarte important, elementar… Mai are curajul Andrei Plesu sa bata obrazul cuiva?! Uite, domne, ca are. Are curajul sa ne tina lectii de morala sau de eleganta comportamentala. Nu mai zic si de celelalte pacate, de dinainte de 1990 sau tot de dupa 1990, nu-i fac eu inventarul complet, mi-e destul sa stiu ca dezastrul facut în materie de patrimoniu artistic national i se datoreaza aproape exclusiv numitului Andrei Plesu.
Circula pe Internet un text al dlui Plesu, despe un brancardier…
L-am citit, este grozav. Pezevenchiul stie sa scrie, i-a dat Dumnezeu multe daruri, dar nu a fost în stare sa-si dobândeasca el singur acel dar ales pe care nu-l ai din nastere, ci ti-l edifici singur, luptând si confruntându-te cu tine însuti ceas de ceas: caracterul. Obrazul… Nema!
Principiul pe care l-ati formulat se aplica si la oamenii mai de rând? Ma gândesc ca deseori aud, fel si fel de oameni, unii mai de soi, altii mai de duzina, zicând cu un total dispret „Asa-i la noi, la români” sau „treaba româneasca!”…
În general noi, românii, suntem mai auto-critici. Vezi multimea de bancuri cu trei personaje, un rus, un american si un român, sa zicem, în care românul iese mai de ocara, mai…
Dar numai aparent, la o interpretare mai atenta este pe invers. Oricum, românul stie sa faca haz de el însusi!
Pai asta este o mare calitate! Numai oamenii foarte destepti sunt capabili de auto-ironie! Deseori, la Andrei Plesu este mai degraba auto-ironie, recunosc.
În concluzie?
Postulez asadar: exista cele trei momente de istorie româneasca recenta, momente de excelenta româneasca, dar pe care niste netrebnici vor sa le înregistreze ca momente de rusine nationala: Legionarii, Salvarea evreilor si Rezistenta la bolsevizarea Tarii. Noi, ca români, avem de ce sa fim mândri si pentru ca dintre români s-a nascut Miscarea legionara, si pentru felul cum ne-am purtat cu evreii, ba chiar si pentru felul cum am trecut prin perioada de dictatura comunista. Intelectualul sau individul care a acceptat minciunile din raporul Wiesel si din raportul Tismaneanu, se descalifica în fata instantelor morale. El nu mai are dreptul sa judece poporul român, sa-l acuze de una sau de alta, atâta vreme cât s-a aratat incapabil sa apere adevarul despre poporul român, adevar ultragiat grav în cele doua documente! Partidul Anti-Românesc instalat la guvernare în 22 decembrie 1989, prin serviciile sale de propaganda prezinta deformat pâna la calomnie cele trei reusite românesti. O buna parte dintre intelectualii nostri considerati de elita au pus botul si, pentru diverse avantaje si stipendii, colaboreaza la aceasta diversiune, nu comit niciun gest de revolta sau protest ori dezicere fata de minciuna institutionalzata, fata de politica anti-românesca a guvernantilor, a cercurilor internationale interesate de compromiterea sau ocultarea momentelor de excelenta româneasca (cele amintite mai sus sau altele). Nici pe Plesu, nici pe Baconski, nici pe multi altii nu-i aud dezavuând comisia Wiesel sau raportul Tismaneanu, ori intervenind în apararea lui Mircea Eliade cu precizarea: „Da, Mircea Eliade a fost si a ramas legionar! Dar asta nu îl dezonoreaza de fel, ci dimpotriva! Caci faptul de a fi fost legionar ridica si creste valoarea operei si personalitatii lui Mircea Eliade!”
Nu ma intereseaza ce obtin acesti fini intelectuali prin acest comportament jalnic, rusinos pentru un crestin, pentru un barbat, pentru un om cu carte etc. Fiecare ins are dreptul sa se compromita si sa se prostitueze dupa voia inimii sale! Dar un astfel de ratacit, de plaisirist, de fripturist, oportunist etc., trebuie sa stie, sa aiba minimum de bun simt si sa priceapa ca daca nu este capabil sa faca nici cel mai mic sacrificiu în apararea „grupului uman” din care face parte – în cazul de fata poporul român, îsi pierde dreptul de a da lectii de conduita sau de a critica prestatia grupului respectiv, cu aerul ca el se afla deasupra pacatelor si greselilor identificate la nivelul acelui grup – în cazul de fata Neamul românesc!
Sunt multi intelectuali români care se tin departe de cele trei subiecte „fierbinti” si atât de primejdioase. Îsi vad însa cu onestitate de subiectele în care exceleaza si se fac astfel utili, si au bunul simt de a nu se apuca sa-i certe si sa-i judece pe români ca grup uman. Le strâng mâna cu prietenie. Sunt oameni care îsi cunosc limitele, îsi vad lungul nasului…
În plus, domnule Marinescu, noi, România, suntem de aproape 20 de ani o tara ocupata. Cei care ne-au ocupat au fost atât de dibaci, au fost asa de mari scamatori, încât publicul românesc nici nu si-a dat seama. Constatam doar efectele: saracia care s-a instalat, nesiguranta tot mai mare, minciuna tot mai acaparatoare la toate nivelurile societatii, inechitatile stridente. Sunt tot mai multi cei care înteleg sau stiu ca Tara se afla în aceasta situatie extrema, extrem de periculoasa, cu o economie pusa la pamânt si cu o datorie externa de 120 miliarde de euro! Un Baconski sau Plesu stiu mai bine decât mine ca suntem într-o situatie disperata. Or, în aceasta situatie nu ai voie sa vii mereu cu acelasi mesaj defetist, descurajant pentru toti românii, semanând sau strecurând în sufletele românilor neîncredere în ei însisi, lehamitea de tot si de tine însuti mai ales. Nu este acum momentul sa arati cât esti tu de destept! Dispare individul ca reper, cauza este generala, caci corabia se scufunda daca nu punem mâna cu totii sa tragem la vâsle sau sa scoatem apa din cala corabiei… Este atât de nepotrivit acest balet al cuvintelor când lumea are nevoie, de la desteptii natiei, de cuvinte clare care sa le dezvaluie prapastia în care am fost adusi! Si mai ales sa ne arate directia salvatoare, s-o identifice si s-o indice! Prestatia acestor flacai rascopti în ifose si fite, a acestor Savonarola de doi bani perechea, devine aproape comica, de n-ar fi atât de tragic contextul general, national.
Dumneavoastra va considerati îndreptatit sa faceti examenul critic si lucid al poporului român?
Oricine are dreptul sa faca acest examen, dar problema este ca, în situatia în care ne aflam, un asemenea examen trebuie sa faca parte dintr-o viziune asupra viitorului, a drumului de urmat ca sa ne salvam. Eu am facut acest examen, îl fac si-l ras-fac de ani de zile, si m-am ales din acest exercitiu cu o mare încredere în potentialul românesc, în energiile neamului nostru. Se înseala cei care cred ca vom capota. Românii au capacitatea de a transforma loviturile soartei în sanse de redresare si reînnoire. Eu de aici pornesc, de la credinta în acest potential românesc. Acest potential, în care includ si zestrea noastra genetica, poate fi pus la lucru numai de noi însine!
Altfel nu as mai candida!
A consemnat Marius Marinescu

E bine sa nu uitam

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2009

E bine sa nu uitam

Autor: Cornel Cotutiu

Despre miscarea de rezistenta româneasca anticomunista si antisovietica se vorbeste, se scrie adesea în raspar sau în treacat. Din ignoranta? Intentionat? Ce e vadit e faptul ca analistii, istoricii sunt, deocamdata, mai preocupati de a se vaicari pe seama elementelor alogene, a vâscului de pe crengi, uitând ca întâi de toate, se vede copacul.
Un aspect care se neglijeaza – din motive obscure? din porunci oculte? – este ce s-a întâmplat pe întregul areal românesc în primii ani postbelici. Altfel spus: nu se au în vedere actiunile de la est de Prut. Mai concret: adica din Basarabia fortata de Stalin sa se numeasca Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

mapromaniamare1_s
Accesul împotmolit la arhivele moscovite face ca sa cunoastem doar fragmentar despre lupta basarabenilor împotriva invadatorilor bolsevici. Din documentele sustrase din „zestrea” KGB – publicate pe ici, pe colo în Occident – reiese, de pilda, ca în anii l948-1950 existau în Basarabia în jur de 30 (!) de organizatii antisovietice clandestine, inclusiv un partid – Partidul Libertatii.
Acest partid, cu centru la Chisinau (anihilat în 1950), intentiona „sa redea libertatea poporului si sa readuca Regele pe Tron”. Dar si: „Partidul doreste ca din rândurile lui sa iasa oameni hotarâti, caliti în lupta, care mâine sa formeze guvernul statului român.” (Atentie tov.general Voronin: în 1950 la Chisinau se punea problema statului român, nu a vreunui stat moldovenesc).
Desigur, cotarlele KGB n-au stat sa-i contemple pe cei care s-au constituit în astfel de organisme clandestine de lupta împotriva sistemului sovietic. Au fost treptat descoperiti si arestati peste 250 de persoane; caci turnatori, tradatori, informatori au existat dintotdeauna (de când e lumea pâna în vecii vecilor). Iar „rasplata” a fost precum se poate banui: deportari, condamnari la ani grei de închisoare, disparitii inexplicabile.
Dar aceste fapte trebuie inserate în istoria românilor de pretutindeni; ele nu tin de o arbitrara granita, ci de memoria si fiinta nationala.

Mesaj de indemn – Basarabia

Posted by Stefan Strajer On July - 26 - 2009

moldova

MESAJ DE ÎNDEMN

FRAŢI BASARABENI DE LIMBĂ ŞI CULTURĂ!

În numele „Asociaţiei Culturale Române” din Hamilton, Ontario, şi în asentimentul românilor din Canada, Statele Unite şi de pretutindeni vă îndemnăm să vă prezentaţi la noile alegeri:

VOTAŢI PENTRU DEMOCRAŢIE, PENTRU LIBERTATE, ŞI PENTRU EUROPA.

Aceste idealuri naţionale sunt azi mai ameninţate decât oricând.

ÎNDEMNĂM OPOZIŢIA DEMOCRATĂ LA UNIRE PENTRU CA ÎMPREUNĂ SĂ RĂPUNEŢI FIARA COMUNISTĂ, CARE VĂ AMENINŢĂ CU MOARTEA

Citiţi şi să răspândiţi acest mesaj!

(Hamilton, Canada, 25 iulie 2009)

Alexandru Tomescu

Raspuns la “Adevarul despre Unire” al lui roeanews.info

Alt punct de vedere…

Autor: preot Adrian Balescu
Miramar Florida la 15 iunie 2009, la 19 ani de la Mineriada

Un început “excelent”, primul paragraf si primul neadevar. Tot ceea ce au facut Comisiile de Dialog al celor 2 Episcopii au fost sub ascultarea Arhiepiscopului nostru, Înalt Prea Sfintia Sa Nathaniel, si cu aprobarea Congreselor Anuale ale Episcopiei. Iar cei ce au compus textul nu au nimic sfânt în ei si nici nu vor sa stie Istoria Episcopiei noastre.
Pragraful al 2-lea cu “Biserica Independenta” în Ortodoxie nu merge. Ortodoxia este o institutie divino-umana TEOCRATICA si nu democratica. Nu ne subjugam nimanui ci reintram sub supravegherea si ascultarea unei familii mai mari, si mai mature care a suferit sub comunisti destul, Patriarhia Româna, care numai în închipuiri bolnave crede ca mai este dominata de Securitate (STAT). Iar faptul ca preotii sunt salarizati de catre Stat demonstreaza ca habar nu aveti de Istoria Moderna a României (de la secularizarea averilor manastiresti de catre Domnitorul Alex. I. Cuza în 1864 si reforma agrara din 1923 a lui Ferdinand Întregitorul) care au fost factorii determinanti în salarizarea clerului. Deci o noua omisiune. Din pura nestiinta, desigur?
Ca participant direct la toate Congresele Episcopiei de zece ani încoace stiu ca la cel de anul trecut, 2008, Congresul a votat, citez din memorie, “instituirea Comisiei pentru întocmirea “By-laws”-lui si a Comisiei pentru Inventarierea Bunurilor celor 2 Episcopii si mai apoi pâna pe la Duminica Tomii întrunirea unui Congres Comun al celor doua Episcopii pentru adoptarea si aprobarea unei Constitutii Comune”. De unde acum atâtea neadevaruri scrise pe site-uri si pe care le mai trimiteti si prin posta oamenilor dezinformându-i? Nu va e frica de bataia lui Dumnezeu? Potoliti-va! În Biserica Ortodoxa nu sunt “lideri laici” si nici lideri religiosi ci doar credinciosi, diaconi, preoti si episcopi. Poate d-voastra va simtiti neoprotestanti si va credeti liberi de oricine si orice. Dar “a fi sub ascultare” în Ortodoxie nu este egal cu “a fi supus” B.O.R.-ului ci este o norma de drept canonic. Credeti cumva ca atunci când va dori “mama Rosia “ nu veti juca cazacioul chiar si aici pe pamânt American si veti fi mai rusi ca cei din Novgorod? Nu va mai ascundeti sub fusta O.C.A.-ului si spuneti lucrurilor pe nume. Fiti Barbati si spuneti clar “Mitropolia Rusa din afara granitelor, din exil”. Daca ati fi studiat la o Facultate de Teologie Ortodoxa nu aveati cum sa nu stiti si acum nu puteti întelege. Închipuiti-va ca noua Mitropolie este o tânara familie care asculta de sfaturile parintilor si atât. Cine va da dreptul ca d-voastra, asa-zisi lideri laici sau aparatori ai vetrei (Care, nu are nume?), sa blocati procesul de Unire? Sub a carui obladuire sunteti frati Români? Ori nu sunteti de un neam si de o lege cu noi cei “de la Nistru pâna-n Tisa”? Stiti cine se amesteca în viata religioasa a Românilor din Bucovina si Basarabia si faptele lor demente? Atunci cititi raspunsul Prea Fericitului Teoctist al B.O.R dat Patriarhului Alexei al Moscovei. Activitatea Mitropolitului Jonnah si trecutul sau ca tânar si apoi preot în manastirea de la Optina si ca functionar la Tipografia Patriarhiei de la Moscova întaresc aceasta convingere. O.C.A.-ul ce credibilitate mai mare are decât B.O.R.-ul în Lumea Ortodoxa si de cine este recunoscuta? Vedeti, doar de Patriarhia Moscovita! Altii, marile Patriarhii de ce nu o recunosc? Pe de alta parte scandalurile financiare si darea în judecata a O.C.A.-ului de catre Episcopul Nikolai de Alaska ce impact au asupra d-voastra? Asupra noastra este unul negativ. Iar daca suntem atât de independenti de ce plateste Episcopia noastra taxe O.C.A.-ului si cât?
“Lideri laici ai acestei Episcopii” nu exista decât în minti bolnave. Biserica Ortodoxa nu este o adunatura de sectari. Numai tiganii, în anii 1950, sub comunisti, se puneau primari si erau aparati de tancurile sovietice de furia oamenilor persecutati. Ceea ce scriu eu acum sunt realitati din România acelor ani, ani de instaurare a comunismului în TARA.
De 15 ani se discuta despre Unirea celor 2 Episcopii Românesti într-o Mitropolie – pe picior de egalitate cu toate celelalte din America – si Congresele Anuale de la Vatra Româneasca au împuternicit si validat lucrarile JDC-ului iar Consiliile Eparhiale trebuiau sa duca la îndeplinire Hotarârile Congresului la timp si cu buna rânduiala. Cine le-a oprit? D-voastra care aveti “opinii valide“ si dreptul de a face “procesul decisional într-o Episcopie Ortodoxa”? Voi, Noi ori Congresul Annual al Episcopiei noastre are drept de decizie? Ce hotareste Congresul trebuie respectat de la “Vladica pâna la opinca”. Fratilor ati luat-o pe aratura! Ce demon va mâna sa scrieti asemenea aberatii? De când O.C.A.-ul este “Biserica noastra mama”? Noi stiam ca suntem tovarasi de drum cu Mitropolia-O.C.A. Si nu un regiment în lupta contra a tot ce vine din România si ca suntem condusi de asa zisii “lideri laici si aparatorii Vetrei”. De ce evitati tot timpul cuvântul ROMÂN SI ROMÂNESC. Sunteti cumva “GÂDELE” acestui asezamânt românesc – VATRA – cu manastire, loc de vacanta pentru credincisii Eparhiei si de retragere definitiva pentru cei de vârsta a treia? Amintiti-va de visurile si dorintele P.S. Policarp si pentru care au venit $20,000.00 din cei $23,500.00 cât a costa Vatra Româneasca din România pe care voi o huliti cu atâta ardoare. Noi avem curajul si ne dam numele dar va punem aceasi întrebare pe care P.S. Policarp o punea gazetelor socialiste (influentate de Internationala a 3-a de la Moscova) care-l denigrau si îsi bateau joc de activitatea P.S. Sale, si anume: – Din ce parohie faceti parte si cu cât ati sprijinit si financiar si fizic Parohia si Episcopia de la Vatra Româneasca?
La punctul 5 va pot spune ca tatal meu, Pr. Nichita Balescu, cu antecedente legionare a facut parte din Grupul de sprijin Vistea al luptatorilor Anticomunisti din Muntii Fagarasului. Daca ne doriti dosarele duceti-va si le cereti! Noi nu avem ce ne reprosa, ne simtim curati si liberi. Dar dosarele voastre ni le puteti arata? Cine au facut aceste dosare? SECURITATEA! Credeti în ceea ce a scris aceasta? Eu nu. Ceea ce cereti este praf aruncat în ochii oamenilor.
Daca ati fi avut dreptate în ceea ce sustineti acum ati fi apelat la votul parohienilor de la bun început. Ati fost convinsi ca nu va fi Unire. Si acum “pe ultima suta de metrii” va luptati a influenta lumea la NE-UNIRE. Va arat printr-un simplu exemplu ponderea doritorilor de unirea a celor 2 Episcopii. Câte calendare în limba româna si câte în engleza a vândut Episcopia. La noi la Miami s-au vândut circa 260 românesti si pâna în 10 în engleza. Elocvent exemplu, ori ba?
Nu va este clar ce vor Membrii Episcopiei noastre de nationalitate Americana (teminati cu tâmpenia comunista de Româno-American) si de origine româna. Cât priveste cuvântul “filetism” nu-l folositi daca nu stiti ce însemna. Ca reper duceti-va la sinodul local al Patriarhilor de la Constantinopol din 1872 si studiati caci acolo s-a folosit pentru întâia oara acest cuvânt si apoi mai vorbim.
Mentalitatea vine din gena stramosilor si din cei 7 ani de acasa si de aici educatia morala, instructia o faci în scoala. Întrebarea este ai sau nu gena stramosilor; ai sau nu cei 7 ani de acasa sau esti cu mentalitatea siretelor desfacute, a pantalonilor pe vine si a cerceilor în nas si limba. Nu cunostinte de ordin eclesiologic, nu cunostinte de drept bisericesc si lipsa totala de bun simt si poate de aceea va erijati în a toate stiutori si a tot puternici. Suntem supusi O.C.A.-ului, suntem noi o dioceza a ei sau nu? Va raspund tot eu: suntem pentru ca platim taxe anual. Ca Mitropolie Autonoma nu vom mai plati taxe la Patriarhia Româna. Iar ca sa fim autocefali ne trebuie timp ca sa demonstram ca avem structurile administrative bine puse la punct si fiecare stie ce drepturi si ce obligatii are. Modul d-voastra de a va purta, a scrie, si a cenzura pe altii va demonstreaza apartenenta sectara potrivnice fiintei neamului românesc, ori mai rau sunteti cozile de topor ale Patriarhiei Moscovite. De ce sunteti orbiti vreti sa orbiti si pe altii? Ce încredere ofera O.C.A.: scandaluri financiare în care se zbate de câtiva ani si noi nu suntem informati; procesul Episcopului Nikolai de Alaska versus O.C.A. Asa ceva nu puteti reprosa B.O.R.-ului. Si atunci ce va framânta asa rau, asa greu? o Parohie, o Episcopie, o Mitropolie, o Patriarhie Nationala nu poate fi independenta, poate fi autocefala dar sub ascultarea spirituala a Patriarhiei mame si respectiv a Patriarhiei Ecumenice. Numai cine se considera a treia ROMA nu da ascultare nimanui. Patriarhiei României i-au trebuit 40 de ani (1885-1925) sa devina autocefala dar ea tot sub ascultarea spirituala a Patriarhiei Ecumenice a ramas. Asa vom fi si noi. “Mitropolia Rusa din exil” si-a schimbat numele în O.C.A. Si asa pozeaza în independenta (autocefala?). Daca este asa este schismatica, este necanonica. Daca nu este adevarat în ceea ce afirm atunci ne place sau nu O.C.A.-ul este sub ordinele Moscovei. Demonstrati ca nu am dreptate logic si juridic pe baza dreptului canonic. Altfel sunteti niste impostori acuzând pe nedrept Patriarhia Româna.
Afirmatiile I.P.S. Mitropolit Jonnah vin sa confirme cele scrise de mine mai sus prin faptul ca în pastorala de Sf. Pasti ale lui 2009 apare troparul Învierii în limbile Engleza, Greaca si Rusa si este trimisa în toata EPISCOPIA ORTODOXA ROMÂNA DIN AMERICA. În limba Româna nu, caci noi nu suntem buni decât la plata. Cuvântul “sfidare” de la tarul Petru cel Mare ei l-au scos din vocabular.
La paragraful cu eventuale ingerinte ale Patriarhiei Române si ale Guvernului României si a Presedintelui României si salarizarea clerului de la bugetul de Stat va comunic urmatoarele note de Istorie Nationala. România în 1864 s-a confruntat cu secularizarea averilor manastiresti de catre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În 1923, regele Ferdinand Întregitorul, a dat REFORMA AGRARA pentru ostasii români care au faurit ROMÂNIA MARE, pentru vaduvele si urmasii lor. Atunci multe averi bisericesti necesare subsitentei clerului au trecut în patrimoniul statului Român pentru a se putea realiza reforma agrara. Iar preotii au fost asimilati cu profesorii de liceu si ierarhii cu cei universitari (ei erau de fapt si membrii de drept ai Parlamentului României) si au fost salarizati. În anul 1948 preotii au fost asimilati cu gestionarii de magazine si primeau o indemnizatie de conducere ca sa poata fi trasti la raspundere pentru lipsuri din gestiune material si penal. De abia de câtiva ani Statul Român s-a întors la legea din 1923 si a început a replati clerul.
“Nu este O.C.A. casa noastra: Biserica care ne mângâie de 40 de ani, fara sa ne întrebam de încrederea comuna pe care o avem unii în altii”? Nu, nu este, iar d-voastra iar spuneti niste neadevaruri. De ce? Pentru ca:
1)- Platim taxe anual la O.C.A si ei nu au sprijinit nici o data o misiune cu nimic. Caz concret: – La Jacksonville, Fl. Biserica Ortodoxa Româna “SF. ANA” a fost ajutata Biserica Antiohiana “ST. George” si refuzata prin Preotul Ted Pisarciuk de Biserica O.C.A. “ST.Justin Martyr”. De parohii de aici sau din tara nu mai vorbim.
2)- Revistele O.C.A.-ului nu pomenesc nimic despre Ortodoxia Româneasca si despre marii ei dascali (Parintele D-tru Staniloaie de exemplu) dar inunda cu interviuri si scrieri de la convertiti. Paisie Velicicovschi s-a desavârsit la Manastirea Neamtului dupa care a plecat în Rusia, ca si Mitropolitul Petru Movila, ca si Dimitrie Cantemir si fiul sau Antioh (“parintele literaturii ruse”).
3)- |n conformitate cu dreptul canonic I.P.S. nostru Arhiepiscop Nathaniel trebuia sa fie Mitropolt si nu I.P.S. Jonnah. Dar vorba Parintelui Cezar Vasiliu care i-a raspuns I.P.S. Mitropolit Antonie Plamadeala când a fost întrebat daca va ajunge Mitopolit al Moldovei si Bucovinei: “Niciodata, pentru ca sunteti din Basarabia” – “CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA”
În ceea ce priveste website-ul www.roeanews.info trebuie sa aveti acceptul Ierarhilor si al Consiliului Eparhial ca sa folositi sigla “R.O.E.A.”. O aveti?
Si acum în încheiere pentru acesti vajnici aparatori ai “VETREI” si “LIDERII LAICI AI EPISCOPIEI“ de la Vatra mai am trei întrebari:
-1- Am trimis Parintelui A. Frunza, redactor de lb. româna a Soliei, doua articole spre publicare: ”Gânduri despre Ierarhie cu dor de Mitropolie pentru parohienii nostrii” în iulie 2008, si “Raspuns la Scrisoare Deschisa” în primavara acestui an. Si nu am vazut nimic. De ce nu s-a publicat? Va este frica de adevarul cuvintelor rostite de cei doi înaintasi ai scaunului Episcopal: P.S. Policarp si I.P.S. Valerian? Nu va despartiti spunea primul, este doar o perioada temporara spunea al doilea. Cine uita nu merita sa traiasca, dar trebuie sa ierte ca sa fie viu.
-2- Consiliul Parohial si Preotul Paroh au trimis o scrisoare deschisa Consiliului Eparhial si Ierarhilor nostrii pentru sedinta de Consiliul din 30 mai a.c. pentru a dezbate si a lua act de imixiunile dezonorante pe care le faceti în Episcopie în rândul credinciosilor. Nu ni s-a comunicat nimic nici pro nici contra celor scrise de noi sau de d-voastra. De ce ?… asteptam.
-3- Am raspuns D-lui Nemoianu cu un scurt comentariu celor scrise la articolul de pe www.roeanews.info “Cine tace, accepta…” si nu îmi apare publicat. DE CE SUNT CENZURAT ÎNTR-O TARA LIBERA?
Cine are curajul sa îsi dea numele si sa îmi raspunda la toate aceste întrebari legitime ale unui om care îsi iubeste cu ardoare stramosii si neamul? Discutiile sincere, cu frica de Dumnezeu si respect pentru Istorie sunt benefice oricarei comunitati, altfel totul este plevusca scrisa de ciurucuri.
Cu respect si Doamne ajuta!
Sa auzim numai de bine.
Parintele Adrian Balescu
romfestdetroit06steaguri1

autor Andrei Vartic

 

Duhovnic al Basarabiei interbelice – Iraclie Flocea

if

Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici. Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. De asemenea duhovnici avem nevoie mai ales la încleştarea de azi (supratehnologizata) a omului şi cu sine însuşi, şi cu natura şi, de multe ori, şi cu Dumnezeu (vezi teoria şi practica urii de clasa comuniste sau pragmatismul aşa zis corect al noilor cominternişti europeni şi americani).
A fost unul din cei putini chemati de Domnul înca din copilarie. Multe din iluminarile sale profund ortodoxe, deşi, cu vremea, fac tot mai multe referinte la Filocalie sau la opera filozofilor antici sau contemporani, au acea mireasma, imposibil de confundat cu altele, a lucrarii directe a Sfântului Duh. Azi, când atâţia ierarhi ortodocşi îşi umplu CV-urile cu lista universitatilor apusene, a doctoratelor pe care le-au dat pe la Paris, Roma sau Berlin, a altor tipuri de studii pe care le-au făcut tot mai mult pe la Apus, pilda parintelui Iraclie vine sa ne reaminteasca, deja în paianjenişul globalizarii, ca adevarata universitate şi cel mai desăvârşit doctorat al unui calugar sunt rugaciunea la schit şi smerenia. Deşi cunoştea, mai mult prin eforturi de autodidact, şi pe Socrate, şi pe Dostoievski (pe care l-a comentat în câteva studii de mare valoare), şi pe alti mari filosofi şi scriitori ai lumii, deşi Filocalia este cartea lui de capatâi iar Evanghelia parte din inima lui de monah, învatatura lui Iraclie Flocea nu este una de enciclopedist, copiata din carti, ci vie, curata şi noua, proaspata armonizare a vechii noastre credinte ortodoxe cu lumea în care traim.
Anume el a vazut cât de aproape de creştinism era Socrate atunci când a murit pentru Zeul lui necunoscut, o prefatare antica, spune parintele Iraclie, a predicii Sfântului Apostol Pavel despre „Zeul necunoscut”, rostita câteva secole mai târziu tot la Athena. Tot el a aratat cât de important este pentru oamenii acestei lumi, nu doar pentru cei simpli (care, zice el, înţeleg mai repede predica despre nemurirea sufletului decât intelectualii), dar mai ales pentru elita lor culturala sa înteleaga ca aşa zisa evolutie a lumii, din care au facut atâta caz mai ales marxismul şi bolşevicii, este un impas al omului, nu o cale spre lumina. Parintele Iraclie arata, inclusiv prin predici exceptionale, întelese şi de taran, şi de cel şcolit, deosebirea esentiala dintre credinta ortodoxa în nemurirea sufletului, nesecat izvor al vietii, şi filozofiile contemporane, multe din ele mizând pe o ideologie a mortii, în care Dumnezeu nu-i şi nici nu a fost. Nu e întâmplator, spune parintele Iraclie, citând din sfintii parinti, ca Iisus a dat cheile raiului unui om, Apostolului Petru, dar pe cele ale Iadului le-a pastrat la El.
Deosebit de importanta, mai ales pentru modernitatea aşa zis „postmodernista”, care a pus stapânire pe o mare parte a intelectualilor români dupa caderea imperiului comunist, ni se pare disputa lui cu sofiştii ruşi, ieşiti din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, care au nascocit o „religie culturala”, o cale a mântuirii prin cultura, paralela cu cea din Evanghelie. Înverşunarea acelor oameni (cum ar fi protoiereul S. Bulgacov) de a demonstra ca „poetii, pictorii, constructorii, savantii” sunt „mai eminenti decât preotii religiei creştine… fiindca pe altarul ştiintei şi artei… inima omeneasca se rastigneşte vie şi iubitoare”, este adânc analizata şi combatuta de parintele Iraclie cu o finete rar întâlnita în disputele teologice contemporane. El arata ca încercarea protoiereului S. Bulgacov de a da un raspuns „la problema dintre progres şi eshatologie” este un atac direct împotriva Evangheliei şi a cuvintelor Apostolului Pavel despre timpul când „pamântul şi toate lucrurile de pe el vor arde”. Parintele Iraclie demonstreaza ca sofiştii ruşi aşa şi nu au înteles îndumnezeirea şi nemurirea anume a sufletului omenesc şi nu a lucrarilor sale. S. Bulgacov şi alti apologeti ai sofismului rus s-au speriat ca, de pilda, opera lui Puşchin tot ar putea arde în focul a toate mistuitor, şi au nascocit aşa zisul misticism al operelor de arta prin care „Puşchin a vazut aceleaşi lucruri pe care le cunoştea şi sfântul din vremea lui” (este vorba de Serafim din Sarov). Aratând diferenta uriaşa dintre „misticismul” artiştilor şi scriitorilor, bazat pe iluzie şi miraj şi purificarea prin asceza a sfântului Serafim, parintele Iraclie spune ca, de fapt, îndumnezeirea prin urcarea omului spre Dumnezeu (cale grea, neplacuta majoritatii artiştilor, orgolioşi din fire, uneori pâna la nebunie) nu are nimic în comun cu aşa zisul misticism artistic, fiindca marea biruinta a îndumnezeirii este smerenia (care nu e nici macar harul de a predica în fata multimilor sau cel de a lecui sufletele celor care vin la duhovnic, spune parintele Ieraclie), iar tinta artiştilor şi a scriitorilor sunt „fanteziile pe care aceştia le considera revelatii”. Aceste fantezii nu sunt misticism, dupa cum nici purificarea prin asceza nu este misticism, ci îndumnezeire. Aşa parintele Iraclie arata în învataturile sale – dupa opinia noastra  de mare folos pentru ratacirile inteleghentiei din epoca postcomunista şi postindustriala – ca „limitelele cunoscututului pe care poetii şi filosofii încearca sa le depaşeasca prin ajutorul logicei şi alegoriei” pot fi trecute şi cunoscute doar prin readucerea lui Iisus în inima. Fara Hristos în inima, spune parintele Iraclie, totul este deşertaciune. Fara Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranta şi cadere în întuneric.
La cumpenele veacurilor – şi omul contemporan tocmai trece printr-o asemenea cumpana -, este bine ca „cei mai tari în cuvânt şi care au experienta vietii spirituale sa porneasca lupta cu ratacirile contemporane”, scrie parintele Iraclie. Probabil pentru asemenea cuvinte anume el a fost ales în 1944 de catre bolşevici din tot clerul Basarabiei şi condamnat la ani grei de Gulag. Atunci a fi condamnat şi la un singur an de temnita comunista însemna moarte sigura. Credinta la ajutat sa supravietuiasca şi dupa moartea lui Stalin a revenit la Hârjauca. La scurt timp, însa, manastirea a fost închisa, el s-a refugiat la Noul Neamt, iar când în 1962 şi aceasta manastire a fost pângarita de comunişti s-a retras la un fiu de al sau duhovnicesc la Chitcani, un sat de lânga Noul Neamt. A murit în 1964 iar Nina Negru i-a gasit cu greu mormântul în cimitirul satului. De frica comisarilor bolşevici oamenii s-au temut sa-i puna macar un semn pe mormânt. Dar, cine ştie, poate viata de încercari pentru lumina credintei, de „adevarata smerenie, nepatimire şi bogatie a harurilor” a parintelui Iraclie este mult mai importanta pentru noi decât mormântul lui.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors