Tupeul puterii – sindrom existent în Estul Europei

Posted by Stefan Strajer On February - 21 - 2017

Tupeul puterii – sindrom existent în Estul Europei

 

Autor: Galina Martea

Ca atribut al clasei dominante, puterea de stat este folosită ca instrument propriu în conducerea și organizarea societății și, respectiv, în obținerea acelor avantaje care satisfac în mod prioritar necesitățile personale. Asemenea lucruri sunt caracteristice pentru clasa dominantă ale țărilor din Estul Europei, dar, cu suguranță, astfel de fenomene există și în alte părți ale lumii. Așadar, într-un mod destul de obișnuit, cu multă obrăznicie, se desfășoară pe toată lungimea posibilă acțiuni de mare anvergură care produc doar ilegatități în defavoarea societății/țării respective, iar intermediarul acestora este omul puterii care încă, din păcate, are o mentalitate extrem de primitivă, reducându-se doar la noțiunea „materialismului” (concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat, conform filozofiei marxiste). Am utilizat expresia „mentalitate primitivă”, deoarece aceasta este o asociere ce se referă la începutul istoric al existenței unde dezvoltarea umana era concepută ca cea mai de jos treaptă a dezvoltării social-umane, fiind considerată etapa de existență umană necivilizată. Deci, la „etapa de existență umană necivilizată” se pot asocia tările din Estul Europei (să-mi fie cu iertare această părere), parte a lumii unde guvernanții sau mai bine zis clasa dominantă a societății își poate permite să realizeze orice acțiune în folosul propriu, inclusiv fondarea de legi/acte legislative, acestea însemnând la direct imunitate puterii statale, astfel având: imunitate parlamentară, imunitate guvernamentală, imunitate diplomatică etc. Prin aceasta se presupune, fară nicio jenă, că oamenii puterii din stat sunt ocrotiți prin lege și au dreptul civil/moral/juridic de a realiza infracțiuni de diverse tipuri și în cantități enorme, fără a fi trași la răspundere penală. În acest caz, regulile privind „decența umană” sunt neglijate de clasa de guvernare în cel mai fraudulos și grosolan mod, iar respectivele abateri de la normalitate nu sunt altceva decât un pericol social real care se răsfrânge destul de negativ asupra întregii țări și, nu în ultimul rând, asupra întregului popor care îndură consecințele nefaste. Prin urmare, conform realității existente și statisticilor în vigoare se consideră că țările cu un nivel jos/foarte jos al dezvoltării și al degradării sociale sunt afectate în mod negativ din cauza puterii statale care este foarte coruptă și necinstită. Pe lângă faptul că în această putere de stat există și foarte multe persoane mediocre, cu un nivel destul de redus al inteligenței, aceștea produc nu numai ilegalități în guvernare, dar, totodată, sărăcesc în mod deschis și în mod fraudulos statul. Daca să ne referim la nivelul de trai al clasei dominante din țările din Estul Europei, atunci ne vom convinge că averile pe care le dețin sunt acumulate, o mare parte, prin fraudă. În respectivele țări decalajul nuvelului de trai dintre clasa de guvernare și pătura socială este extrem de mare. Un lucru cert este știut, cât nu ai face economii, oricum pe parcursul unei vieți nu vei putea acumula niciodată asemenea bogății materiale/financiare, cu atât mai mult locuind într-o zonă/parte a lumii unde veniturile personale în mod cinstit sunt foarte modeste în raport cu necesitățile sociale. Drept model poate servi Basarabia unde la ora actuală, țara cu cel mai jos nivel al sărăciei și mizeriei sociale din Europa, are în componența sa oameni cu averi de miliarde și milioane euro și dolari. Conform raportului World Ultra Wealth Report Outlook 2012-2013, realizat de Wealth-X, R.Moldova se plasează pe locul 33 din 45 state europene unde averea totală a celor mai bogate 75 de persoane din republică este de opt miliarde de dolari şi este cu 20% mai mare decât PIB-ul ţării (http://www.timpul.md/articol/avuia-a-75-de-persoane-din-rm-mai-mare-cu-20-decat-pib-ul-arii-37235.html). Iar potrivit revistei Forbes, citată de Agenţia de ştiri Rosbalt, se menționează că în contextul crizei financiare mondiale numărul miliardarilor la nivel mondial este în scădere, însă, surprinzător, Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu a avut de suferit la acest capitol, dimpotrivă, numărul bogătaşilor a crescut (informează Timpul.md., disponibil: http://www.timpul.md/articol/premierul-rm-in-topul-miliardarilor-moldoveni-13534.html ). Deci, în această stare de lucruri, nici nu este cazul să ne întrebăm de ce Moldova cât și alte țări din Europa de Est devin tot mai sărace și mai vulnerabile. Rezultatele sunt: clasa de guvernare există doar pentru interesele proprii și acțiunea de a ruina societatea respectivă prin fraude, corupție, comportament de decădere morală. Astfel, mizeria, sărăcia și haosul social din Estul Europei este mereu în creștere, în unele cazuri, atingând apogeul – exemplu Basarabia.

Europa Centrala si de Est

Acțiunile clasei de guvernare nu se limitează doar la fapte de rea credință, însă respectivele fapte/infracțiuni se vor a fi protejate în cadrul legii. Astfel, sunt elaborate acte legislative ce au o semnificație specială și anume: de a proteja și înlătura de la răspundere penală persoanele, cu funcții administrative în puterea statală, care au comis nelegiuiri în avantajul propriilor interese. În modul acesta, o bună parte din cadrul legislativ-normativ este adaptat în favoarea celor ce guverneză țara (un exemplu modest, Moldova – legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public) , iar masele nu au decât să se împace cu tăcerea sau să dea glas nemulțumirilor față de tot ceea ce se întâmplă în propria țară. Un asemenea caz, actual, este prezent și în România, țara în care cultura și valorile naționale își au locul lor decent. Dar, pe lângă toate acestea, se întâmplă și lucruri care au scos în stradă mii și sute de mii de oameni care vor drepturi egale în conviețuirea socială, astfel cerând anularea ordonanței cu privire la modificarea și completarea Legii 296 Cod penal și a Legii 135 Cod de procedură penală, adoptată de către Guvern. Prezența unor asemenea manifestații de stradă denotă faptul că societatea română nu este indiferentă față de ilegalități, la rândul ei, dorind ca între cetățenii țării să existe egalitate în drepturi civile și anume: toți egali în fața legii, indiferent de starea materială sau poziția socială, acesta fiind principiul potrivit căruia tuturor oamenilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri. Nemijlocit, demonstrațiile de masă curente, care au făcut răsunet în toată lumea, sunt un semn de solidaritate și o dovadă în plus că poporul român este adept al valorilor civilizate prin care își face contribuția dialogul social și libertatea cuvântului, în rezultat, aceasta însemnând că societatea este informată și cunoaște, într-o măsură oarecare, cadrul normativ și legislativ al țării, lucru care nu se face remarcat în Basarabia (în majoritatea cazurilor masele habar nu au despre actele legislative care se aprobă în Guvern, nu se reacționează și nimeni nu iese în stradă pentru acest lucru, exemplu R.Moldova și, cu certitudine, și alte țări din Estul Europei). Forma de convorbire și dialog se înscrie între păturile sociale și oamenii puterii – Guvern, Președinție, Parlament, partide politice. Dar, necătând la modul și forma de dialog, oricum în ultima instanță suferă poporul/masele care sunt nevoite să pretindă, uneori cu forța, la drepturi civile egale în conviețuirea socială doar protestând în stradă, astfel cerând anularea unor asemenea ordonanțe/acte legislative. În contextul dat, Isabela Mareș, profesoară de științe politice la Universitatea Columbia, SUA, scrie că „ceea ce se îmtâmplă acuma în România face parte dintr-un nou val al politicii la nivel mondial, în care încercările de a știrbi normele democratice de către politicieni sunt primite de o rezistență populară”, citat de Euronews (relatează Agerpres. http://www.agerpres.ro/externe/2017/02/04/presa-straina-urmareste-situatia-politica-din-romania-20-25-08 ).

Abuzul de putere, fiind un delict săvârșit prin depășirea atribuțiilor de serviciu, este considerat ca o infracțiune nepermisă de legea penală. Cu mare regret, însă țările din Estul Europei sunt infiltrate până la măduvă de acest sindrom al puterii, unde guvernanții nu fac altceva decât să încalce legea de drept civil, în consecință, aducând pagube colosale societății. Cu atât mai mult, acest lucru este și a devenit o normalitate în promovarea intereselor proprii prin intermediul abuzului de putere în serviciu, acțiune care dezvoltă corupția și desfrânarea, cel mai distrugător element în existența unei comunități (exemplu uluitor: furtul miliardului de euro din sistemul bancar moldovenesc, acțiune posibilă cu acceptul clasei politice și de guvernare). Astfel, prin utilizarea intenționată și permanentă a abuzului de putere de către clasa dominantă în interese personale se produc prejudicii enorme în dezvoltarea întregii societăți și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea umană civilizată, exemplu fiind iarăși Basarabia care ocupă ultimul loc în Europa la capitolul „nivelul de trai”, studiu publicat de ONU (http://independent.md/onu-republica-moldova-tara-cu-cel-mai-scazut-nivel-de-trai-din-europa/#.WJxlp2_hDDc ). Conform situației, o țară poate ajunge la un asemenea nivel de dezvoltare numai din cauza clasei dominante extrem de corupte, care pune în valoare, evident, doar interesele personale și nu interesele publice, cu atât mai mult acumularea unor averi nespus de consistente din buzunarul statului. În același context privind sindromul puterii, exprimat prin corupție, fenomen care a adus o societate la faliment total, își expune părerea prin analize concrete Deutsche Welle, companie germană pentru informații internaționale, astfel spunând: „Republica Moldova, la început de catastrofă umanitară” (http://www.ziare.com/europa/moldova/deutsche-welle-republica-moldova-la-inceput-de-catastrofa-umanitara-1395333 ).

Cât despre egalitatea între cetățeni în drepturi civile și îndatoriri, și dreptul acestora la o conviețuire socială decentă în țările din Estul Europei, acest fenomen rămâne încă o dilemă de lungă durată în speranța că vor veni vremuri noi și guvernanți destoinici/corecți (cu o mentalitate civilizată, nefiind ademeniți de sindromul puterii) care vor soluționa, posibil, această lacună/problemă socială întru binele omului. Respectiv, cetățenii țărilor din Estul Europei, cu atât mai mult din Basarabia ce sunt mereu în așteptare pentru un asemenea eveniment, la fel posibil, vor fi fericiți că într-un final vor locui într-un stat de drept unde le vor fi garantate cu demnitate drepturile (principii admise pentru realizarea personalității umane) și îndatoririle (obligații morale) față de cerințele societății.

G.Martea_foto nr62_2010

(Galina Martea, dr., acad., Basarabia/Olanda)

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2017

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Autor: Galina Martea (Basarabia)

Fără a da careva nume concrete, Basarabia după douăzeci și cinci de ani de independență este în pragul unor schimbări radicale, în pragul unor schimbări care ar putea stopa și care ar putea distruge până în talpă aspirațiile de reîntregire a neamului românesc. Este o situație cât se poate de critică care ar putea provoca mari neînțelegeri între păturile sociale, acestea fiind deja dispersate în diverse orientări politice și nu numai. Totodată, conform realității existente, este o stare a lucrurilor favorabilă pentru o bună parte a clasei dominante, însă nefavorabilă pentru poporul român din Basarabia. Discordia creată s-a realizat în urma alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016, iar debutul schimbărilor a început să devină real din momentul inaugurării noului președinte de țară. Astfel, situația existentă a luat o întorsătură radicală prin care evenimentele social-politice decurg sub o notă deosebit de tristă, iar poporul, în mod special poporul român din Basarabia, este nedumerit de tot ceea ce se întamplă. În același timp, aproape întreaga clasă politică, indiferent de orientare, s-a abatut de la convingerile prestabilite, astfel creând impesia de indiferență totală față de tot ceea ce se întâmplă, față de interesele și valorile naționale, față de necesitățile poporului băștinaș. Cu atât mai mult, partidele de dreapta, centru-dreapta, extrem de divizate și mărunțite fără rost, nu mai formează o unitate indisolubilă care ar promova în modul cel mai hotărât problema de reîntregire a neamului românesc și, în același timp, de menținere a unei poziții ferme către valorile occidentale. În modul acesta situația creată în cadrul țării deschide drumul larg și deplin partidelor de stânga, centru stânga, care dețin o majoritate prin mandatele din Parlamentul Moldovei și care, totodată, promovează o politica mai mult sau total orientată către răsărit. În acest sens, cu o mică abatere, dacă să ne referim la activitatea, ideologia și convingerile partidelor politice, atunci s-ar presupune, în mod normal, că fiecare orientare politică are dreptul de a promova tot ceea ce îi este specific caracterului propriu. Dar, totodată, este regretabil faptul că partidele politice atât de dreapta, cât și de stânga nu-și onorează în mod obiectiv promisiunile prestabilite în tot ceea ce ține de fenomenul politicii abordate, curent ce are tangență în problemele unui stat. Cu atât mai mult, dacă să ne referim la interesele naționale/valorile culturale naționale/valorile identitare naționale, atunci, indiferent de orientarea politică, partidele politice ar trebui, în mod normal, să se coaguleze și să pledeze pentru un scop comun și acea mișcare care ar stimula și motiva în sens pozitiv situația socială și, nu în ultimul rând, înlăturarea dezastrului economic/social/politic care se află la un nivel înspăimântător în cadrul țării. Cu atât mai mult, un președinte de țară venit în capul puterii ar urma să fie preocupat, în mod prioritar, de bunăstarea poporului și înlăturarea consecinșelor nefaste ce au dominat țara și anume: sărăcia, corupția, inflația, lipsa locurilor de muncă, degradul social-uman, etc; ar urma să fie interesat și obligat să mențină, să promoveze și să păstreze în mod distinct valorile naționale; și, nu în ultimul rând, să continue și să promoveze/înainteze acele acțiuni care au fost concepute odată cu proclamarea independenței din 1991. În acest sens, este extrem de necesar de a prelungi cursul evenimentelor și al acțiunilor care să răspundă necesităților reale ale poporului și anume: menținerea valorilor identitare naționale ce sunt caracteristice propriei țări. În cazul dat, poporul român din Basarabia, cât și întreaga țară sub numele de R.Moldova, fiind parte componentă a tot ceea ce este latinesc sau mai bine zis a tot ceea ce este de origine latină, are tot dreptul să pretindă către valorile identitare românești, în consecință, reunificându-și destinele precum în cazul nemților/a Germaniei, exemplu cât se poate de onorabil. Însă tendința de a te reuni cu alte culturi și tradiții cum ar fi cea slavonă, de exemplu, ceea ce dorește să realizeze noul președinte al R.Moldova, aș spune că nu este absolut deloc o aspirație rezonabilă. Cu certitudine, nimeni nu are nimic contra culturii slavone, dincontra este foarte bine văzută în sistemul de valori multinațional și, nemijlocit, foarte bine apreciată și cu multă noblețe la nivel mondial. Dar totuși, noi suntem latini și locul nostru este în altă parte, acolo unde există cultura latină, limba română, acolo unde este suflarea și sângele dacilor. Vrem sau nu vrem noi acest lucru, însă toate acestea sunt ale noastre din moși-strămoși. O altă parte a problemei este că se pot menține relații de prietenie, de colaborare economică, etc., cu țările dinspre răsărit, acest lucru nimeni nu-l poate interzice. Însă, mai grav este cazul atunci când lucrurile se confundă și vin interpretate sub o anumită intenție sau un anumit scop personal. În acest caz, situația devine cu adevărat tragică, iar rezultatul final ar putea fi destul de dramatic pentru poporul român din Basarabia. Sub aspectul acestei intenții care, posibil, ar putea fi realizată cu adevărat în practică, ar impune procese și schimbări istorile ce vor recăpăta o formă absurdă/necontrolată a evenimentelor care vor fi în contradicție cu păturile sociale și președintele țării.

Basarabia

Astfel, de la o zi la alta schimbările istorice ale proceselor sociale și politice din R.Moldova devin tot mai pronunțate, oscilând cu accente tot mai negative în existența poporului, în mod special al celui băștinaș, deci al poporului român din Basarabia. Poporul adus la limita disperării înfruntă enorm de greu modificările ce au loc în cadrul țării după alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016, acestea apasând și mai nemilos în existența socială/cotidiană. Strigător la cer ar fi prea ușor de spus, însă există și o altă latură care nu mai poate fi tolerată, aceasta provocând revoltă și indignare totală în rândul maselor prin faptul că noul președinte de țară nu-și mai aduce aminte de promisiunile făcute în campania electorală din toamna anului 2016. Dar și mai trist, noul președinte de țară a început să implementeze reguli de joc în administrare destul de provocatoare pentru propria țară și propriul popor. Necătând la altele, una din ele este intenția/declarația de a anula Acordul de Asociere a R.Moldova cu Uniunea Europeană, privind libera circulație a cetățenilor în țările dezvoltate ale Europei (http://www.agerpres.ro/externe/2017/01/18/declaratiile-lui-igor-dodon-despre-anularea-acordului-de-asociere-la-ue-denuntate-de-politicieni-din-r-moldova-11-56-19). Implementarea în practică a acestei declarații ar fi extrem de gravă pentru cetățenii din Moldova, deoarece aceasta este unica posibilitate în salvarea vieții de sărăcie/mizerie și nedreptate socială în propria țară, astfel emigrând spre țările Occidentului. Este cazul de menționat că exodul masiv al populației spre alte țări a crescut și mai mult în ultimul timp. Potrivit unui studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite, R.Moldova este lider la nivel mondial în topul țărilor care pierd zilnic cei mai mulți cetățeni, respectiv, în fiecare zi țara rămâne fără 106 cetățeni, migrația fiind fenomenul principal al existenței (http://www.timpul.md/articol/oamenii-pleaca-din-r–moldova-ca-sa-nu-mai-revina-98152.html). Dacă această intenție privind anularea Acordului sustenționat va deveni o realitate, cât și alte lucruri care tind de a fi realizate de președintele actual al țării, atunci ne întrebăm: care va fi soarta reală de mai departe a cetățenilor din Moldova?

be73104dd9e1ce01caf023c482738cb4-l-465x390

Foto. Imagine a unei date istorice dureroase in istoria Romaniei

Necătând la întrebări și răspunsuri, la certitudini și incertitudini, întrebarea de ultimă oră și întrebarea de bază este: cine va salva poporul român din Basarabia, cine va salva Basarabia de curenții provocatori ce distrug nemilos identitatea și valorile naționale, astfel lovind puternic în libertatea și dreptul omului la o viață decentă pe propriul pământ strămoșesc?

maresalulionantonescu14-distrugerisovietice-www-tribuna-basarabiei-ro

Luând în considerație faptul că partidele politice de dreapta, centru-dreapta la ora actuală sunt minimalizate în decizii, atunci s-ar presupune că unicul organ hotărâtor în salvarea situației create ar fi Sfatul Țării – 2, care pledează cu adevărat pentru reîntregirea neamului românesc și pentru salvarea poporului român din Basarabia – popor care se află la răscruce de drumuri și într-o situație extrem de precară care depinde de voința cuiva și de împrejurări neprevăzute. Cu siguranță, este și va fi foarte greu de realizat acest lucru în condițiile când puterea statală/puterea prezidențială pledează pentru o altă orientare. Asemenea condiții social-politice impun reguli de decizie care contravin necesităților reale ale poporului.

G.Martea,foto 45,Art,jpg

Foto. Galina Martea

Ochiul diurn la lumina lămpii

Posted by Stefan Strajer On January - 24 - 2017

Ochiul diurn la lumina lămpii

Autor: Viorica Pop (Făgăraş)

Motto: „Acum, după ce am învățat să zburăm prin aer ca păsările și să înotăm pe sub apă ca peștii, avem nevoie de încă un lucru: să trăim pe pământ ca oamenii.” (George Bernard Shaw)

 

Când scriitorul trece pragul trăirilor interioare, are la îndemână antidotul moral care-i permite o scrutare a realității printr-un cod ce ține de simț lingvistic, statut intelectual, de afinități estetice, confruntări dau delimitări, toate motivând solidaritatea în jurul unei cauze: ,,Dacă noi doi avem câte un măr și facem schimb de mere – spunea George Bernard Show – atunci ambii vom avea în continuare câte un măr. Iar dacă eu am o idee, tu ai o idee, cu care facem schimb între noi doi, atunci fiecare va avea câte două idei”.

Ochiul Diurn

În rezonanță cu spusele dramaturgului și eseistului englez, de origine irlandeză, apare inscripția de pe coperta „Ochiului diurn” (volumul V „La noi”, Cluj-Napoca 2016), de prozatorul român Cornel Cotuțiu, care transmite mesajul cu o disciplină de comunicare presupunând descoperirea adevărului: „Uităm uneori de disciplina conversației, comunici, dar trebuie să știi să și taci. Dar acest trebuie rareori e nativ, el se consolideză prin educație. Și educația cine ți-o face? Mde!…” Între ,,da” și „nu” din disciplina comunicării, scriitorul așază cu semn exclamativ adverbul „mda” și interjecția „mde!”, coduri gramaticale pentru cartezinul „Dubito, ergo cogite; cogito, ergo sum”. Determinantul „diurn” din titlu presupune, la rândul său, antonimul „nocturn”, așadar ochi – reflexie și reflecție, în acord cu sugestiile ilustrației „gândite” de Georgiana Cotuțiu pe prima copertă. Nu întâmplător este ales mottoul cărții, un aer arhaic aducând înspre noi dulce-amarul vieții: „…cum vă pitreceți și vă dezmierdați cu aceste supărări la aceste vremi…” (Ion Neculce).

Tot după trebuința exprimării și știința tăcerii (ca în zicerea spaniolă „omul este stăpânul tăcerii sale și sclavul cuvântului său”) pare concepută structura textelor, multe apărute în publicațiile „Răsunetul”, „Tribuna”, „Mișcarea Literară”, „Nord Literar”, „Astra Năsăudeană”, „Cubul visurilor”, „Curentul Internațional”.

În textele din primele două capitole („Efigii”, „Printre ei”), apare predominant mesajul „da”, într-un limbaj nonficțional, dar prin care freamătă metafora genertoare de emoții estetice. Scriitorul își ia libertăți de asociere între antroponime și toponime, armonizaeză activitățile culturale în arheologia timpului, confruntată cu provocările prezentului.

Tehnica sculpturală a portretului naște atmosferă, ca în reportajele lui Geo Bogza, în care omul și muntele apar înfrățiți prin trăinicia rostuului în viață: „Îl vad pe Liviu Păiș așezat pe un podium înalt, la poalele Munților Rodnei, cu mâna dusă streașină la frunte în zarea Someșului Mare, dincolo de Reteag, de unde Ion Pop Reteganul îl salută (…)”. Pitorescul unei vieți patriarhale, surprins nostalgic, în cadențe amintind de proza poematică a lui Alecu Russo, anticipează meditația: „La picioarele podiumului, o tânără doinește, un flăcău cântă din fluier, o băbuță descântă, o nevastă dă cânepa prin meliță, o alta broderză pe o cătrință, un moș spune unui flăcăiaș o poveste, un bărbat deschide catalogul clasei, alături de un altul cu lămpașul de miner”. Personajul simte vânt potrivnic și se întreabă dacă a scris destul și cum se cuvine despre strămoși, dar Cornel Cotuțiu îi salvează neliniștea, convins fiind de probitatea și hărnicia cercetătorului etnofolclorist. Scriitorul răstoarnă ca pe o placă prevenitoare înțelesul inscripției lui Dante Aligheri din „Divina comedie”: „Lăsați orice speranță voi care intrați, căci pe aici a trecut Liviu Păiș!” („Muntele ca un Axis Mundi”).

O simplă enumerare a realizărilor este uneori suficientă pentru justificarea neastâmpărului ca stare de intelectualitate, de creație, de patriotism. Întrebat până unde ține Maramureșul, medicul cărturar Ion Botoș răspunde neaoș: „până unde se vorbrște românește” („Un român neastâmpărat”).

Legăturile spirituale și de credință în neam pe care Cornel Cotuțiu le are cu personalități ale preajmei transilvane și ale pretutindenii românești sunt motivate în toată creația prin idei, atitudini, participări la evenimente, din dorința de a menține într-un prezent continuu rebrenianul „cuib al visurilor”, proiectat pe „dimensiunea românească a ființei” (Mircea Vulcănescu). Lacrima ochiului diurn „distilează în ritmuri această tulburătoare vreme” (titlu dintr-un vers de Ioan Alexandru). Ideile din parta a doua sunt concentrate anticipat în titluri, ca într-un rezumat, cu momente de exaltare și nostalgie, dar și cu îndoielile „mda!” și „mde!”. Neobositul publicist pornește în căutrea „cuibului de lumină” din școli devotate, reține osteneli și performanțe editoriale. Pe teritoriul poeziei pătrunde cu ustensile dintr-o trusă medicală pregătită pentru operații estetice, simțind că, la o anumită vârstă, drama poetului nu e răscolitoare, ci înțeleaptă („Cuvânt prevenitor”). „Mda!”, ar spune și cititorul…

În partitura textelor, clapele pe care se apasă sunt concepte irizante dacă se evită localizările păgubitoare. Activitatea unor personalității ca Vasile Dâncu, Mănuț Maximinian, Sever Ursa, Icu Crăciun, Ioan Seni, Maxim Dumitraș, Elena M. Câmpean, Ilie Hoza, Liviu Păiș conturează o exegeză culturală menită să lărgească deschiderea spre condiția umană cu o lăudabilă perseverență, căci impostura dă târcoale.

Prin meandrele prezentului trec și textele părții a treia, „Pe șarpele albastru în amonte”, cu tematică și puncte de vedere diferite. La întrebarea „Unde este satul românesc?” – întrebare marcată de viziunea aforistică a lui Lucian Blaga și Liviu Rebreanu despre veșnicia născută la sat, despre țăran ca permanență inalterabilă – se află, în cartea lui Dan Popescu „În vuietul timpului”, pe nisipurile mișcătoare ale prezentului. Mde!…

„Cuibul visurilor” sporește cu activitatea personalităților trăitoare peste granițele românești actuale (capitolul IV „… Dar tot la noi”). Dincolo de Prut, apărarea identittății românești este amenințată de viclenii propagandistice. Refuzând „cântecul de lebădă”, Valeriu Cojocaru își mărturisește dureros credința: „Nu-mi pot părăsi Basarabia scumpă” (…). Rămân aici. Rămân aici fidel, ca un câine la casa stăpânului. Am de ce să latru.” Ca și Vadim Bacinski, redactorul-șef al revistei „Sud-Vest” din Odesa (Ucraina)! La simpozioane se dezbat cu patos (iluzoriu?) dileme identitare, dar „ochiul diurn” temperează anecdotic. În orașul Bălți (al doilea ca mărime în Basarabia, dar cu populație majoritar rusofonă și rusofilă), scriitorul vede pe mari panouri portretele lui Marx, Enghels, Lenin și-l întreabă pe un localnic (mai degrabă e aici dublul eului scriitoricesc!) de ce sunt cei trei acolo.   Răspunsul vine de la un Moromete în variantă citadină: „Sub ei e etajul cu birourile pentru pașapoarte. Pe semne că… așteaptă și ei să plece. „Mde!”…   Realitatea nu e sinonimă cu idealul, Basarabia pare „vândută la comedie”, cum sună titlul unei cărți de Valeria Florea-Dascăl.

De pe alte meridiane, nostalgiile se sublimează în rugăciune vibrând prin cuvântul scris sau rostit pe undele radioului de scriitoarea Doina Popa, originară din Făgăraș („De peste Atlantic, spre noi”). Deși distanțele geografice nu șterg lacrima adevărtă a identității românești, lacrima e doar metaforică „atâta timp cât guvernanții noștri, președinția, partidele politice stau cu degetul în nas și, când îl scot, doar rostesc, bâlbâie, câteva fraze solemne”. Mda!

Cartea și educația (titlul părții a cincea) sunt cheia descătușării de răul provocat de incultură. Consemnarea activităților din cadrul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, festivalurile de literatură, pancartele inspirate de îndemnul cronicarului Miron Costin – „Nu este alta mai frumoasă și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților” – se traduc prin categoricul „așa da!” Dar ce să vezi? Realitatea cotidiană zgândărește instinctul de dascăl și se pornesc demonstrații îmbibate de ironii împotriva stricătorilor de limbă și de cultură. Replica unui personaj episodic din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, preluată în titlul „Românii e dăștepți”, devine pretext pentru o suită de povești lexicale, trimițând și la revoltă împotriva nepăsării celor responsabili: „În sfera calității vieți intră si componenta lucrul bine făcut. Dar ce ni se întâmplă astăzi? Ne copleșește lucrul bine ne-făcut. Iar cutia Pandorei a rămas doar în poveste…” Mda! Și Mde! „Vox populi, vox dei” în varianta lui Caragiale: „Box populi, box dei”!…

Radiografierea cotidianului urmărește distingerea dintre aparență și esență cu acceptarea ideii că din situații mici se pot naște întelesuri mari (capitolul VI, „Semnificația majoră a cotidianului mic”). De la îngrijorarea pentru „paradisul în destrămare” al valorilor la ironia față de cei care uită în programele școlare de „Mens sana in corpore sano” sau la licăririle de simț civic scriitorul controlează excesele prin „Mda!” și „Mde!” în complicitate cu cititorul.

Inserțiile literare ale „ochiului diurn”, purtat ca un aparat de filmat, susțin detaliul semnificativ din gesturi, atitudini și au adesea rol de concluzii moralizatoare. Versul lui Beaumarchais „Atât de rar, încât e imens!” recompensează o situație mică, gestul unui tânăr de a duce la gunoi o sticlă aruncată de boschetari. Snobismul precar este sancționat cu ironia din finalul schiței „Domnul Goe” de I. L. Caragiale: „La bulivar, birjar! La bulivar!…”

Exemplele au jocul stropilor din apa învârtită pe roata morii atunci când discursul postmodernism, ironico-ludic și fragmentar, alcătuiește din „prefabricate” construcții menite să elibereze fantezia postdecembristă și să deconspire viclenia cuvântului „politic”. (Ultima parte „Să sparie gândul”). Invențiile onomastice definesc în stil caragialian parvenitismul (textul „Domnul Păturicăbrânzovenescutipătescupristandacațavencuzoițicamitică”).

Portretele ating grotescul („Ghici ciupercă cine-i?”) și implică luarea unei atitudini civice. Transcrierile din ziare, jocul fantezist de incursiune în viitor a marilor clasici, Eminescu (cel din satira „Scrisorii III”) și Caragiale permit racordarea la societatea din zilele noastre având efectul horațianului „Ridentem dicere verus” („Recitind ca o răcorire”).

Simulând în ultima secvență „o mirare cronică”, scriitorul lasă deschis orizontul preajmei românești în context internațional prin ideea paradoxului în democrație. Rămâne deschisă și întrebarea cititorului dacă nu cumva „mda-ul” și „mde-ul!” „ochiului diurn” sunt vibrații ale neliniștii existențiale într-o „viață ca o pradă”, căci „din prisosul inimii vorbește gura („Evanghelia după Matei”, capitol 12, verset 34).

„Basarabia – destin şi provocare” (Vol. I) – Galina Martea

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2017

„Basarabia – destin şi provocare” (Vol.I) – Galina Martea

(Apariţie editorială)

Autor: Galina Martea

Recent la Editura Pontos din Chişinău a fost lansată cartea “Basarabia – destin şi provocare”, volumul I, autor Galina Martea (dr. acad., scriitoare, ziaristă).

„Basarabia – destin şi provocare” este o lucrare literar-istorică, în proză, ce scoate în evidenţă cele mai dureroase momente din viaţa poporului basarabean în anii de independenţă, 1991-prezent, şi, nemijlocit, abordează tema dezastrului economic, social şi politic care s-a abătut peste R.Moldova în această perioadă de timp. Cele mai critice aspecte care au lăsat urmări/amprente extrem de grele în existenţa societăţii basarabene s-au centrat, în mod special, pe: neglijarea de către clasa dominantă a valorilor identitare naţionale şi a valorilor umane/sociale; neglijarea valorilor spirituale, acestea nefiind considerate ca fenomen normal/necesar în existenţa omului şi a societăţii; îmbogăţirea clasei dominante din averea statului; inexistenţa obligaţiilor morale şi funcţionale din partea clasei de guvernare faţă de necesităţile poporului; promovarea fărădelegilor la nivel de stat, acestea creând premize reale pentru instaurarea în cadrul ţării a unei anarhii absolute şi, respectiv, a unor condiţii de trai inumane (în mod aparte pentru cetăţenii din mediul rural) ce au condus existenţa poporului la degradare umană şi socială; etc. Sub o notă destul de dramatică şi tristă sunt imaginile ce descriu situaţia reală privind condiţiile de viaţă şi de trai ale poporului în perioada celor 25 ani de independenţă a ţării şi, nemijlocit, despre realitatea românilor din Basarabia care continuă să existe în condiţii destul de umilitoare pentru faptul că se consideră români în propria ţară şi că sunt adepţi ai unirii. Pe lângă problemele economice şi sociale, care se agravează tot mai mult, se profilează o realitate destul de clară cu privire la incompetenţa clasei de guvernare şi politice în a conduce ţara pe criterii democratice şi civilizate. Cu o verticalitate aparte sunt eseurile ce descriu realitatea existentă prin care aspectele negative prevalează tot mai mult şi sunt extrem de prezente în viaţa poporului basarabean. În modul acesta, R.Moldova continuă să existe ca stat independent, dar, simultan, împrejmuit de o întreagă gamă de probleme sociale, economice şi politice care, în consecinţă, distrug, cu adevărat, nu numai identitatea naţională a poporului şi a societăţii, dar şi însuşi existenţa acestora. La acest subiect sunt prezenţi factori precum: ignorarea aspiraţiilor prioritare ale poporului de către clasa dominantă; guvernarea ţării are loc mai mult pe principii de interese, fără a fi luate în consideraţie componentele necesare de protecţie socială a cetăţenilor; justiţia devine tot mai coruptă cu dezavantaje enorme pentru stat şi pentru cetăţeanul ţării; sărăcia devine un factor normal în viaţa poporului, fără a fi luate măsurile de rigoare şi de salvare a situaţiei existente; exodul populaţiei devine o regulă obligatorie în viaţa acesteia; blocarea finanțărilor externe are loc frecvent din motive de neîncredere în clasa de guvernare; investiţiile străine lipsesc aproape integral din economia tării; corupția instaurată de la A la Z în toate domeniile de activitate socială/publică şi, nu în ultimul rând, la nivel de stat; nepotismul/cumetrismul este prezent în derularea tuturor afacerilor de interese şi de încadrare în câmpul muncii, fără a fi luată în consideraţie competenţa şi profesionalismul omului; ineficiența şi incapacitatea instituțiilor publice forţează procesul de obţinere cât mai rapidă a falimentului integral; etc. Astfel, R.Moldova continuă să se regăsească într-o situaţie extrem de confuză care, în rezultat, produce doar degradarea integrală a societăţii. Forţele politice, în majoritatea cazurilor, ignorează tot mai mult orientarea pro-europeană, spre Occident, în aşa mod, ignorând, la direct, valorile umane civilizate/valorile identitare naţionale/valorile identitare românești. Toate aceste fenomene sunt prezente în pas cu starea de lucruri din anii de independenţă, în special din ultimii 15 ani, acestea fiind marcaţi de un proces extrem de anevoios în existenţa şi supravieţuirea omului basarabean. Degradarea umană, socială şi economică se desfășoară pe fundalul crizei politice, aceasta, de asemenea, fiind realizată de către clasa dominantă nespus de coruptă şi incompetentă care nu cunoaşte lecţia de a administra ţara pe criterii umane civilizate şi democratice.

GMartea_Coperta-fata-tipar-Basarabia-destin si provocare-2016

Aspectele ce vizează sărăcia absolută, inexistenţa protecţiei sociale/sanitare, migraţia în masă a poporului, violenţa asupra copiilor şi femeilor sunt fenomene mai mult ca reale ce caracterizează societatea basarabeană în anii de independenţă. Astfel, prezentul din R.Moldova este invadat de beznă ce produce incultură, ignoranță, degradare umană/socială la cel mai josnic nivel. În aşa mod, fenomenele relatate, parţial, în lucrarea “Basarabia – destin şi provocare”, volumul I, reprezintă realitatea nespus de nenorocită a poporului basarabean în epoca contemporană.

“Basarabia – destin şi provocare” cuprinde, nemijlocit, şi eseuri ce abordează tema conştiinţei naţionale, sistemului de valori, ideea naţională, idealul naţional, etc., lucrări cu scop instructiv-educativ pentru societatea basarabeană şi, nu în ultimul rând, pentru omul din R.Moldova care trebuie să conştientizeze corect realitatea fenomenelor care îi determină existenţa şi supravieţuirea într-o societate.

 

Parabola identităţii

 

Prefaţa la volumul „Basarabia – destin şi provocare”, autor Galina Martea

 

„Şi cărţile au suflet: uneori

le şi auzi, în preajmă, cum respiră,

cum plâng, cum râd cu tine, cum se miră

şi-ţi fac din zile moarte – sărbători”.

Nicolae Dabija (Şi cărţile au suflet…)

 

O vorbă populară afirmă cu înțelepciune: „Călătorului îi stă bine cu drumul”.

Dar cum îi stă unui popor care s-a pornit în căutare de sine?

După ce am parcurs o cale lungă în timp şi spaţiu, cale de 25 de ani de independență, este firesc să ne întrebăm cum ne stă nouă cu drumul acesta? Am mers corect pe poteca timpului, rectiliniu ori am cotit adesea impuși de obstacole şi de împrejurări?

Că această cale aleasă nu va fi ușoară o știam din prima clipă, căci ne-am confruntat de la bun început cu o divizare a societății pe criterii etnice și lingvistice, după criterii geopolitice şi după care a urmat colapsul material.

Dar ceia ce e mai regretabil, bagajul conștiinței naționale era prea ușurel, prea nepotrivit pentru drumul greu pe care ne propuneam să-l parcurgem.

Cronologia drumului parcurs reflectă plenar obstacolele ce ne-au ieșit în cale: dezbinare teritorială, război fratricid impus din afară, pierderea din vizor a idealului național, exodul masiv al populației conștiente de anumite valori naționale, sărăcia cruntă și multe alte nenorociri…

Cronologia drumului parcurs reflectă vizibil şi partea secretă a problemei noastre – conștiința națională. Căci cel mai greu schimbările se produc în conștiință.

Scriitorul, pedagogul și filozoful Galina Martea este cea mai în drept să scrie despre marile noastre probleme. Cartea pe care ne-o propune BASARABIA–DESTIN   ŞI PROVOCARE este o radiografiere profundă a meandrelor noastre identitare, care pentru Basarabia şi basarabeni a devenit problema problemelor.

Autoarea îşi conturează sintezele nu din surse împrumutate, nu dintr-o lume imaginară creată special ca spaţiu ori platformă pentru meditaţie.

Experiența proprie a facut-o să cunoască problema identităţii şi pe cea a autoexilării. Dar depărtarea de patrie i-a asigurat și un mare avantaj – posibilitatea de a ne privi dintr-o parte, cu alți ochi, mai obiectivi, mai judicioși.

Copleșită de firescul sentiment, siropos, dulceag, de nostalgie, specific neamului nostru, ea ne cercetează discret, cu ochii savantului, care nu pregetă să pună diagnoza cea mai dureroasă, dar cea corectă.

Numai prin asemenea studii putem să verificăm dacă drumul parcurs a fost cel corect ales, dacă condrumeții au fost pe aceiași lungime de undă, dacă am mers înainte ori doar am mimat mişcarea.

Refrenul secret al acestui volum este Basarabia şi povara nemiloasă a destinului.

Concluzia care se impune în urma lecturii acestei ediţii este una sigură – ca să evoluăm avem nevoie de o purificare. De o transfuzie de conștiință națională…

Și numai atunci vom putea să preluăm drumul de la capăt. Dacă ne urmăm cu fidelitate idealul, negreșit așa vom proceda şi doar atunci vom izbândi…

Iurie Colesnic

g-marteafoto-45artjpg

Foto autoare: Galina Martea

Îndemnul către Unire – Sfatul Ţării 2! Basarabia trebuie salvată!

Posted by Stefan Strajer On September - 9 - 2016

Îndemnul către Unire – Sfatul Ţării 2! Basarabia trebuie salvată!

Autor: dr. Galina Martea

 

Ar fi o eroare gravă în istoria naţiunii române în cazul dacă unirea Basarabiei cu România nu se va produce până în anul 2018. Acest lucru trebuie realizat nu numai pentru o necesitate istorică, dar pentru o necesitate vitală în existenţa unui popor cu aceleaşi origini de limbă vorbită, tradiţii, cultură. Dacă, în timp, în viaţa românilor din Basarabia s-au produs multe erori, s-au produs nenumărate nenorociri, s-au produs divizări/rupturi de teritoriu, oricum la ziua de azi acest ţinut cu nume R.Moldova continuă să existe, de asemenea, în condiţii pline de incertitudini şi fără nicio perspectivă pentru un viitor. În prezent, în calitate de stat independent, R.Moldova îşi sărbătoreşte a 25-a aniversare de la declararea independenţei, însă şi această anuversare este plină de regrete, fiind scăldată de durerea poporului înfometat şi istovit la nesfârşit de necazurile vieţii cotidiene. În rezultat, realitatea efectivă din societatea basarabeană ne demonstrează tot mai mult faptul că R.Moldova, în calitate de stat independent, nu a fost capabilă de lucruri demne şi favorabile în a administra ţara pe parcursul a 25 ani. Conform experţilor din domeniu, se consideră că statul moldovenesc actualmente se regăseşte în faţa unui faliment total în toate domeniile de activitate economică, socială şi politică, iar prin acţiunile realizate de-a lungul anilor statul a demonstrat că este absolut incapabil de a guverna ţara pe principii moderne, transparente şi democratice, şi, respectiv, incapabilă de a întreprinde vreo decizie corespunzătoare macar atunci când ţara este în cel mai mare pericol al existenţei. În consecinţă, s-a produs falimentul integral al ţării, ruinarea şi înstrăinarea completă a poporului, astfel rămânând prezentă în societate, în mod activ, doar sărăcia, mizeria şi degradarea socială. Ţara aflându-se la o etapă catastrofală de sărăcie şi degradare socială, nemijlocit, s-a produs distrugerea până în talpă a societăţii şi, nu în ultimul rând, s-a dărâmat în mod tragic identitatea naţională a poporului român din Basarabia. Astfel, fiind la un nivel extrem de redus în dezvoltarea umană şi socială, societatea basarabeană, în calitate de stat independent, nu mai are nicio şansă de a-şi revitaliza de sine stătător existenţa într-un viitor apropiat, sau ba chiar şi într-un viitor îndepărtat. Deci, în acest caz, societatea basarabeană are nevoie de suportul nemijlocit al României, ţara care îi este mamă, frate, soră conform originilor. Respectiv, în acest caz, devine prezentă şi necesitatea istorică de reîntregire a neamului românesc. Prin urmare, în mod real şi benefic pentru poporul român din Basarabia unirea este necesară doar cu România. O altă direcţie pentru societatea basarabeană nu poate fi, indiferent de faptul că mulţi dintre guvernatorii ţării nu doresc acest lucru. Iar eroarea grava care s-a produs în 27 august 1991 (aşa cum au demonstrat-o specialiştii din domeniu, spunând: odată cu destrămarea URSS, R.Moldova nu a trebuit să-şi declare independenţa, însă a fost necesar să declare unirea cu România, astfel realizând procesul real de reîntregire a neamului românesc cu partia-mamă) trebuie reparată acuma de urgenţă, cu atât mai mult că societatea basarabeană actualmente se regăseşte la răscruce de drumuri, poporul fiind foarte dezorientat şi nelămurit în ceea ce vrea şi în ceea ce trebuie să facă.harta-romaniei-romania-cu-basarabia1

 

De aceea, pentru a înlătura erorile trecutului, atunci prezentul trebuie să fie cât mai activ în rectificarea şi instaurarea adevărului istoric şi anume: prin reîntregirea neamului românesc care în prezent este divizat în două state independente. Pentru ca această Unire să se producă cu adevărat şi de neîntârziat este necesar ca ambele state româneşti, R.Moldova şi România, unul de pe malul drept şi altul de pe malul stâng al Prutului, să se aşeze la masa tratativelor/dialogurilor în modul cel mai serios şi civilizat pentru a găsi soluţia cea mai potrivită în a revendica această problemă nespus de stringentă a naţiunii române. Pentru ca aspiraţia/iniţiativa corespunzătoare să fie realizată cel târziu până în anul 2018 (aşa cum este preconizată de Sfatul Ţării 2 – proiect constituit în 27 martie 2016 la Chişinău, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea „Sfatului Ţării 2” fiind academicianul Nicolae Dabija), atunci atât R.Moldova, cât şi România trebuie să privească acest lucru ca pe unul prioritar al naţiunii şi, totodată, considerându-l o valoare inegalabilă în existenţa acestora. Respectiv, ar urma ca şi în România să fie constituit un proiect asemănător Sfatului Ţării 2, acesta fiind denumit “Sfatul Ţării 2 – Salvarea Basarabiei”. În modul acesta, România se va prezenta ca un adevărat exemplu în dorinţa de reîntregire a neamului românesc şi, totodată, în modul acesta va stimula/motiva omul basarabean pentru a înţelege mai bine procesele/evenimentele istorice ce se produc în societate şi în afara ei. Astfel, procesul de reunificare a două state româneşti îşi va lua startul cu adevarat, iar societatea basarabeană, încetul cu încetul, posibil cu încredere, va reîncepe procesul de conştientizare corectă a evenimentelor ce trebuiesc a fi realizate în mod negreşit şi în direcţia necesară/corectă. Cu atât mai mult, ţinând cont de faptul că la etapa actuală Basarabia se regăseşte într-o situaţie destul de incertă în a lua deciziile corespunzătoare care depind în mare masură de clasa de guvernare, atunci România ar urma să fie acea care să orienteze acţiunea în cauză către acele terenuri şi soluţii care să fie cât mai benefice pentru ambele state româneşti şi, nemijlocit, pentru întreg poporul român. Cu atât mai mult, la ziua de azi având potenţialul necesar şi fiind o putere economică şi culturală dezvoltată în spaţiul european, ba chiar şi în cel mondial, România prin asemenea metode ar influenţa şi mai uşor/şi mai mult poporul basarabean care este extrem de dezorientat în viaţa personală şi socială. Pentru a reîncepe procesul real al negocierilor între două state româneşti, în cazul dat, cred, nici nu mai sunt necesare componentele de a lua în calcul care vor fi consecinţele acestei reuniri. Cu certitudine, că România va fi acea care va suporta toate consecinţele, preluând în subordinea sa un stat falimentar în toate domeniile de activitate socială şi economică, respectiv, cu imense datorii externe de miliarde de dolari, precum şi alte probleme enorme de ordin social, moral, politic.

unirea-basarabiei-cu-romania-2

Totodată, este cazul de menţionat că România de-a lungul anilor, după anii 1990-prezent, încearcă prin toate metodele posibile să ajute nespus de mult R.Moldova (cu toate că procesul de reunificare a două state româneşti încă nu şi-a luat startul respectiv), astfel, investind mijloace financiare enorme în instruirea tineretului studios, oferind burse de studii de mii de locuri în instituţiile de învăţământ din România; alocarea de milioane euro şi dolari pentru diverse ramuri ale economiei naţionale şi diverse probleme interne ale societăţii basarabene; ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, de milioane lei româneşti/milioane euro pentru mii şi sute de mii tone de produse alimentare (făină, zahăr, mălai, paste făinoase, conserve de carne/de pate/de legume, dar și păcură pentru încălzire); şi multe altele; şi, nu în ultimul rând, oferirea de posibilităţi reale pentru redobândirea cetăţeniei române, acţiune de o valoare inestimabilă. Necătând la faptul că şi România are destule probleme interne de ordin economic şi social, însă ea, oricum, continuă să ajute la nesfârşit R.Moldova. Acestea sunt acţiuni demne de apreciere din partea statului român, iar societatea basarabeană ar urma să-i fie recunoscătoare. Dar, pe lângă toate acestea este necesar ca reîntregirea neamului românesc să se producă într-un final şi cât mai urgent din principii de identitate şi unitate naţională; pentru a pune în valoare identitatea, conştiinţa şi demnitatea unui popor/unei naţiuni. Iar cel mai important este ca totalitatea acestor acțiuni să aparțină și să se axeze integral pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Acest lucru este cel mai prioritar şi cel mai important în existenţa unui popor, iar toate restul se soluţionează de la sine, în timp. Însă, pentru a realiza cursul acestor evenimente istorice, atunci realitatea respectivă trebuie să fie acceptată de orice om de conducere din ambele state româneşti şi de orice cetățean al societăţii basarabene şi al societăţii române, indiferent de consecinţele care vor urma. Astfel, va fi salvată Basarabia şi poporul basarabean care continuă să existe într-o sărăcie şi degradare socială halucinantă, plină de erori/necazuri/incertitudini. Astfel, va fi salvată şi protejată identitatea naţiunii române.

g-marteafoto-45artjpg

Foto: Galina Martea

Din nou în Canada, la Câmpul Românesc din Hamilton

Posted by Stefan Strajer On August - 24 - 2016

Din nou în Canada, la Câmpul Românesc din Hamilton

Interviu cu ing. Dumitru Rachitean

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie

Invitată la Săptămâna Internaţională a Culturii Române, eveniment ajuns la a 49-a ediţie şi desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2016 printr-o temeinică tradiţie la Câmpul Românesc, Hamilton, din Canada, am solicitat domnului Răchitan un interviu, nu numai ca român desţărat ci şi ca preşedinte al Asociaţiei Culturale Române. Pericolul absorbţiei comunităţilor naţionale în străinătate unde se integrează primind limba şi tradiţiile altui stat de pe mapamond, este evident, dacă singura preocupare a imigranţilor români este cea a sporului bunăstării materiale. Există oameni care binecuvântă locul pe care îl calcă şi prezenţa lor este o chezăşie a reuşitei. Orice întâlnire în diaspora americană cu asemenea români, care au darul de a aduna pe ceilalţi îmi întăreşte încrederea că viaţa culturală în comunităţile conaţionalilor noştri are un viitor. Şi aceasta datorită abnegaţiei lor în urmărirea unui proiect, a ideii în care ei cred nestămutat, muncind cu râvnă pentru ca prezenţa românilor să se facă simţită în concertul naţiunilor cu ceea ce ei au mai reprezentativ.

Nelipsit de la evenimentele Câmpului Românesc din Hamilton de când a călcat pe pământ canadian, inginerul Dumitru Răchitan, ca preşedinte al Asociaţiei Culturale Române în ultimul deceniu asigură evenimentelor de acolo o izbândă reală. Cu experienţa şi entuziasmul său de bun român, domnul preşedinte ştie cu exactitate când se cere să acţioneze discret cu întreaga lui echipă de prieteni voluntari, mereu aceiaşi, şi când este cuvenit să apară în faţă, întâmpinându-şi musafirii, coordonând pas cu pas tot ce se întâmplă în acea gură de rai îndepărtată de ţară, plasată în inima Canadei, ţara cu 1 milion de lacuri şi cu la fel de multe oportunităţi pentru locuitorii ei.

*

Anca Sîrghie: Sunteţi absolvent al Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Timişoara şi soţia are studii economice. Aveţi o fată frumoasă, pe Cristina, formând o familie minunată. Chiar cu riscul de a vă stârni amintiri răscolitoare, vă întreb: Cum aţi ajuns în Canada?

Dumitru Răchitan: În România nu am dus o viaţă grea şi nu avusesem de gând să părăsesc ţara, dar atunci când s-a născut Cristina, laptele praf se aducea din Germania şi se procura numai pe bază de reţetă de la medic. Când mi-am dat seama că ajusesem să duc benzină medicului ca să-mi dea mai mult de o cutie din ceea ce era hrana de bază a copilului meu şi aceasta se producea în defavoarea altor părinţi, la fel de disperaţi ca mine că le mor bebeluşii de foame, hei bine, atunci m-am decis să emigrez cu orice risc. Făceam exerciţii de înot pe lacul de la Cernica şi în săli de gimnastică, pentru că nu primisem viza solicitată legal spre a-mi vizita fratele, medic stabilit la New York, şi intenţionam să trec clandestin Dunărea. Am reuşit să ajung în Austria, unde lângă Viena am fost primit în lagărul de la Transchkirchen în august 1987. Acolo primeam „Cuvântul românesc”, ziarul care se citea pe toate meridianele globului, din Australia şi Noua Zeelandă şi sudul Africii, până în cele două Americi şi Europa. Eu care citisem până atunci în ţară „Scânteia”, am făcut un adevărat şoc, aflând cât de diferit se interpreta realitatea românească dincolo de graniţe. M-am blocat cu totul. Citeam fiecare număr din „Cuvântul românesc”, de câte 3 ori, mă impresiona şi rubrica religioasă pe care o semna părintele Dumitru Ichim. Aşa, am decis să mă îndrept spre ţara frunzei de arţar. Ţin minte ca astăzi prima manifestare culturală la care am participat la Câmpul Românesc, când se omagia unirea Basarabiei cu România. Norocul meu fusese că am întâlnit la biserică un român care avea maşină. El m-a dus acolo, la Câmpul Românesc. Trebuie să precizez că eu la acea dată încă nici nu găsesem serviciu, familia mea se afla în ţară, unde soţia era persecutată, fiica mea nu era primită la grădiniţă pentru că avea un tată trădător, iar socrul meu, căpitan de navă pe Dunăre, nu mai putea activa, luând curse spre Germania, ca înainte, şi era dărâmat. Cum m-a dus românul acela la Câmp rămâne o amintire de pomină. El avea o maşină cu 7 locuri, care erau complet ocupate pentru deplasarea de la Toronto la Câmp, aşa că am acceptat să ocup locul din… portbagaj, fapt posibil pentru că pe atunci aveam 60 kg, eram subţirel şi nu a fost nicio problemă, mai ales că ardeam de nerăbdare să ajung şi eu acolo. Am ascultat vorbind pe cei care la ocuparea Basarabiei de către ruşi au fugit în România, dar cum şi acolo au fost vânaţi, mulţi au reuşit să plece în Occident şi de acolo unii să ajungă în Canada. M-au impresionat extraordinar unele mărturisiri ale lor. Se povestea de ocuparea Basarabiei, pământ românesc înstrăinat. Participanţii plângeau, cutremuraţi de emoţie. Am făcut cunoştinţă la biserică cu mai mulţi conaţionali, care mă duceau la evenimentele de la Câmpul Românesc. Ei, după ce am găsit serviciu şi mi-am cumpărat maşină, am fost nelipsit la evenimentele de acolo. Mi-a sosit şi familia din România şi când se desfăşura Săptămâna Internaţională a Culturii Române plecam într-acolo direct de la serviciu. Sau, când eram în tura de noapte, stăteam acolo întreaga zi până în ultima clipă. Şi de acolo goneam spre serviciu.

IMG_5183

Foto. Dumitru Rachitean

A.S.: Ce vă atrăgea într-o asemenea măsură acolo?

D.R.: Nu concepeam să lipsim la evenimentele importante ale Câmpului, care devenise pentru noi o oază a adevăratului românism. Mai exact, din 1994 am început să ne luăm concediu exact când se desfăşura Săptămâna şi dormeam în cort, ca cei mai mulţi participanţi. Am devenit membru al Asociaţiei Culturale Române. M-a atras acolo calitatea oamenilor, care făcuseră ceva pentru ţara noastră, luptând împotriva comunismului, riscând enorm. Unii ieşiseră din închisori, alţii înfruntaseră pe sovietici în Basarabia, acţionând pentru unirea cu România. Petru mine ei erau adevărate modele umane. Era acolo un conglomerat de patrioţi români. Unii îşi dedicaseră viaţa luptei pentru un ţel înalt şi spiritul lor de luptă mă încânta pe mine care sosisem din România socialistă cu congrese ale Partidului Comunist Român, unde aplaudacii ovaţionau îndelung pe Ceauşescu. Înţelegeam că am ce învăţa de la aceşti oameni veniţi din alte colţuri ale Americii sau din Europa ca să dialogheze între ei şi nu mai puţin cu noi, cei care simţeam acolo să inima bătea în ritmul mai alert al adevăratului românism.

P1100880

Ca să nu se facă vreo confuzie, trebuie să precizez că la Câmp există Centrul „Nae Ionescu”, având un muzeu, o bibliotecă cu peste 10.000 de volume, o cameră muzicală, bucătărie, dependinţe moderne şi, bineînţeles, o sală mare cu capacitate de 300 persoane, unde organizăm şi în prezent revelioane, discoteci pentru tineri, evenimentul Basarabia, campionate de tenis de masă. De Ziua copilului, la 1 iunie vin elevi şi profesori din şcolile de limba română învecinate, adică din Toronto, Hamilton, Berlington, Okville, cu clasele I-VIII. Se desfăşoară activităţi de istorie, geografie, de limbă şi literatură română. Sunt 150-180 de copii, pentru care un întreg week-end fac voluntariat părinţi şi profesori. Atrăgător este pentru toţi participanţii faptul că se vorbeşte numai româneşte, că părinţii au prilejul să se cunoască între ei şi elevii se împrietenesc. Faţă de evenimentele organizate la şcolile candiene, unde elevii sunt separaţi de părinţii lor, aici vin împreună copii şi aparţinători, fapt mult dorit de toţi. Este un eveniment de familie, aşadar. Aţi participat chiar dumneavoastră în acest an la banchetul de deschidere din luna mai a sezonului de vară la Câmpul Românesc şi aţi văzut ce veselie şi cât dans a fost acolo, unde se serveşte o mâncare foarte gustoasă şi proaspătă. În octombrie, simetric, se face balul de închidere a sezonului estival. Sunt găzduite felurite spectacole, petrecerea de Holloween, care aici are nota specială de a alătura părinţi şi copii, cum nu este permis în şcolile unde ei învaţă. Toţi se costumează, fiecare după propria fantezie, iar concursul care se organizează are un juriu imparţial, astfel stabilindu-se costumele care vor fi premiate. S-a pierdut cu totul tradiţia diavolului care trebuie alungat. Aici românii găsesc unicul loc unde părinţi şi copii iau parte la o petrecere de familie. Costumele sunt confecţionate de participanţi şi latura estetică este cea mai importantă, căci tocmai ea este evaluată prin premii. Aici place decorul românesc, inclusiv figuri istorice dintre cele mai reprezentative de pe pereţii sălii celei mari. Atunci când nu avem propriile evenimente, închiriem sala altor comunităţi, adică la cetăţeni uruguaieni, ruşi, portughezi, turci, spanioli, care nu au propriul lor spaţiu de manifestare. Sunt weekenduri când se organizează nunţi, botezuri sau picnicul privat al dobrogenilor, spre exemplu. Altfel, cheltuielile de întreţinere sunt greu de suportat. Toată activitatea este desfăşurată de un team pe bază de voluntariat. Astfel, Mihaela Moisin este vicepeşedintă, Emilia Răchitan şi Florin Săndulescu activează ca trustee, Olivia Colceriu este casieră, Neli Cornea este secretară A.C.R., Alexandru Colceriu-membru al comitetului de organizare. Activi sunt şi Anca, Aurel şi Daniel Olteanu, Dan Manolescu, Marian Dincov şi Florin Burdujan, George Popa şi mulţi alţii.

P1100909

Foto. Conferentiaza prof.univ.dr. Anca Sirghie

A.S.:Trăiţi într-o ţară a oportunităţilor în plan economic, căci în Canada oamenii activează numai din interes, sperând să agonisească bogăţii, să ducă un trai mai bun decât în România postdecembristă, spre exemplu. Cum a fost posibilă înfiinţarea în această ţară a multiculturalismului a unei structuri deschise manifestărilor româneşti pentru care statul canadian şi-a adus un aport financiar, din câte mi s-a spus?

D.R.: La început, prin 1956, cred, 17 români au ctitorit acest spaţiu, făcând documentaţia împropietăririi şi depunând banii necesari. Câmpul Românesc are o suprafaţă de 25 ha… S-a construit o cabană, care s-a dovedit în timp neîncăpătoare. De aceea, în 1987 a început edificarea unei săli moderne cu complexul ei, cum o vedeţi şi dumnevoastră acum. S-au solicitat donaţii de la românii de pretutindeni, adică de la emigraţia română din toată lumea. Cum s-a produs concret acest anunţ? În 1975 apăruse la Câmp, unde era un centru important al luptei anticomuniste, ziarul „Cuvântul Românesc”. Farmacistul George Bălaşu, implicat cu hotărâre în această activitate, mai are şi acum   cecul banilor trimişi pentru abonamentul lui Mircea Eliade care, bineînţeles că şi scria în paginile ziarului. Difuzat în întreaga lume, din Australia şi Noua Zeelandă, în Europa, în sudul Africii, „Cuvântul Românesc” era introdus clandestin şi în România. Prin acest ziar s-a făcut apel la românii din toată lumea să trimită bani pentru edificarea noii săli la Câmpul Românesc. Astfel s-au strâns 75.000$ CAD, dar era insuficient. S-a făcut un împrumut la bancă şi datoria s-a lichidat în timp.

A.S.: Ce se organiza în deceniile acelea tensionate aici ca luptă anticomunistă?

D.R.: La Câmpul Românesc se făceau manifestări intense. De aici plecau spre Washington la ambasade când veneau acolo importanţi şefi de state sau se pleca la New York la întâlnirile unor personalităţi. Din ziarul de aici se făcea mobilizarea să se meargă la Naţiunile Unite sau spre Ambasada României din Ottawa. La ediţiile anuale ale Săptămânii Culturale veneau nişte oameni deosebiţi, precum pr. Gheorghe Calciu, Zahu Pană, Aurel Sergiu Marinescu, un scriitor şi istoric care păstra corespondenţa Ambasadei Române din Lisabona până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Participa la dezbaterile de aici şi preotul. Dr. Nicolae Dima, realizator de emisiuni şi corespondent la Radio Vocea Amercii sau John Halmaghi, un enciclopedist, şi Claudiu Matase. Despre fiecare dintre aceşti s-ar putea vorbi îndelung. Aici a fost găzduit vreo 2 ani sculptorul Nicăpetre, considerat a fi un Brâncuşi al românilor americani. Brăileanul Nicăpetre a realizat statuile Rotondei Scriitorilor Români în exil, care este singura lui expoziţie în aer liber din America. După ce-l realizase pe Eminescu, pe Nae Ionescu, au urmat ziaristul Donev din America, unde activase în Florida, apoi Horia Stamatu, Horia Vintilă, Mircea Eliade şi Vasile Posteucă şi Aron Cotruş. Cam la doi ani era o nouă dezvelire de bust, pentru aşezarea căruia se consultau îndelung. Acest artist a dat astfel o şi mai puternică tentă naţională spaţiului binecuvântat al Câmpului. Meşterul epigramist Cercel a ridicat şi o troiţă lui Aron Cotruş. S-a constatat că aceşti oameni nu puteau fi opriţi de sistemul comunist din ţară şi de aceea, se trimiteau securişti, care să se infiltreze. Când aceştia erau descoperiţi, ieşea câte un mare scandal.

A.S.: Cum aţi ajuns preşedintele Asociaţiei?

D.R.: Asociaţia Culturală Română are alegeri la fiecare doi ani. Fuseseră preşedinţi George Bălaşu şi Florin Săndulescu, apoi George Donison şi Mihaela Moisin. Eu şi soţia mea, Emilia, eram activi. Eu am venit cu propunerea de a organiza un eveniment de anvergură, în colaborare cu ziarul „Faptu Divers”. Eu mi-am luat responsabilitatea să creez grupul de lucru, stabilind cum să colaborez cu redactorii spre a stabili programul celor 3 zile ale evenimentului. Câmpul Românesc răspundea de cazare, de masa participanţilor, de distracţia lor, care se întindea până în zorii zilei următoare. Era vorba de un eveniment sportiv, căci Cupa Faptul Divers   se disputa pe terenurile de fotbal din vecinătate. Veneau echipe de fotbalişti amatori din oraşele americane şi canadiene, astfel că erau câte 3000 de participanţi. Vă daţi seama că aveam nevoie de 40-50 de oameni de serviciu, care să-mi fie de ajutor. Competiţia aceasta s-a organizat timp de 10 ani şi eu am dovedit că ştiu să organizez un eveniment de anvergură, pentru că reuşesc să comunic cu oamenii, să-i responsabilizez, să-i motivez. Eram recomandat, de acum, ca liedership. La viitoarele alegeri am fost propus ca vicepreşedinte. În această calitate am activat 4-5 ani, ca apoi să fiu ales preşedintele Asociaţiei Culturale Române. Era în anul 2005. Conform statutului, se interzice înstrăinarea prin vindere a acestei proprietăţi, care, dacă nu mai poate fi menţinută în actuala structură, poate fi donată altei organizaţii tip ONG, adică nonprofit. Securitatea comunistă a Republicii Socialiste România nu a reuşit să corupă şi să dezbine membrii A.C.R., pentru că imediat ce erau descoperiţi, ei erau eliminaţi şi Asociaţia devenea mai puternică, folosind metode mai dure de luptă anticomunistă. Deconspirându-i ca persoane, se vedea clar că Securitatea era prezentă în mod continuu. Ea a trecut la acuze: antisemitism, ultranaţionalism etc. Nu există aşa ceva. Eu am programele Săptămânii Internaţionale a Culturii Române din ultimii 10 ani şi le pun la dispoziţia oricui, ca să vadă că   nu există teme de istorie legionară sau legate de ororile împotriva evreilor. Noi, românii, avem propriile noastre tragedii în epoca ultimei sute de ani şi de acestea ne ocupăm. Nu se face nici un fel de politică, decât o politică a culturii române. Asta da! După 1990, când libertatea României fusese dobândită, desigur că temele politice dezbătute până atunci nu-şi mai găseau rostul. Viaţa printre străini este aspră şi ceea ce ne propunem an de an este să revitalizăm interesul pentru tradiţia noastră culturală, care are valori inestimabile, iar copiii noştri născuţi în America riscă să le uite.

A.S.: Ce personalităţi oficiale şi ce oameni de cultură v-au vizitat la Câmpul Românesc, mai ales în ultimul deceniu de când dumneavoastră conduceţi Asociaţia, dar nu numai?

D.R.: La Câmpul Românesc din Hamilton au venit ambasadori, consuli, liederi de partide. Aş enumera pe Elena Ştefoi şi Maria Ligor, dintre ambasadori, pe consulii Valentin Naumescu şi Doru Liciu, pe Victor Ciorbea, pe acad. Nicolae Dabija, pe prof. univ. Anatol Petrenco, pe ministrul Culturii Ion Caramitru, sosit cu actorii Valeria Seciu şi Iuliu Moldovan sau poeta Doina Uricariu ca directoare a I.C.R. de la New York. Excelenta actriţă Olga Tudorache a venit jucând un rol de neuitat în spectacolul „Gaiţele”. Eu cred că actorul Mihai Horaţiu Mălăele a fost de peste 20 de ori la Câmpul Românesc de la Hamilton. Prin anii ’90 ne-a vizitat „Divertis”, apoi Formaţia „Colibri”, Mircea Vintilă şi Vasile Socaciu. Ne-au onorat cu prezenţa solişti ai muzicii populare de primă mărime ca Benone Sinulescu, Sofia Vicoveanca, Ştefania Rareş, Irina Loghin, Veta Biriş, Angelica Stoican. Dar nu numai muzica populară a fost reprezentată aici, în această oază de românitate. A fost aici Paula Seling şi Narcisa Suciu. Vin profesori universitari, cum sunteţi chiar dumneavoastră în ultimii 4-5 ani şi nu uit că zilele trecute poetul Mircea Ştefan afirma în plen că sunteţi o „Doamnă a literaturii române”. Suntem cu totul onoraţi de prezenţa dumneavoastră şi ţin să vă fac de pe acuma invitaţie pentru ediţia jubiliară din anul viitor, a 50-a ediţie. Au fost prezente cadre universitare de la New York, precum prof. univ.dr. Theodor Damian, iar pentru prima dată a venit la ediţia a 49-a prof. univ. dr. Toma Roman de la A.S.E. Bucureşti. Sunt prezenţi publicişti prestigioşi, cineaşti etc.

A.S.: Ce proiecte de viitor apropiat şi de perspectivă aveţi?

D.R.: Dorim să ne integrăm cât mai bine în viaţa social-culturală canadiană, continuând ceea ce facem, ca structură a evenimentelor. Va trebui să creăm noi manifestări, atractive pentru tineri, ca să înscriem noi membri în Asociaţie, cei care vor duce mai departe munca noastră bazată pe voluntariat. Ei, tinerii, pot să asigure viitorul Asociaţiei. Se cere să ne implicăm mai puternic în evenimentele canadiene, aşa cum sunt festivalurile multiculturale din Ontario, la care să avem standuri cu artizanat şi mâncăruri româneşti, să facem expoziţii de carte, de pictură cu însemne identitare. Românii sosiţi în Canada cu gândul orientat numai spre câştig nu se implică în genul acesta de activităţi. Procesul cu care ne confruntăm este dezinteresul conaţionalilor noştri. Oamenii comunităţii noastre nu se implică. Scopul nostru este să evidenţiem personalităţile care se remarcă în diferite demenii între români. Există în Canada multe grupări, asociaţii, dar eu realizez că numai uniţi putem face ceva semnificativ. A activat doamna consul Antonela Marinescu în Canada şi dânsa ne aduna pe toţi reprezentanţii unor societăţi şi asociaţii ale românilor. Simţeam că vom face un pas înainte. Dar dânsa nu mai este aici. Acum tocmai înfiinţăm la Câmpul Românesc Cenaclul literar “Aron Cotruş”, ca şansă de a atrage noi membri şi de a crea un nou cadru de activitate. Apoi, anunţăm pe această cale că dăm o bursă unui profesionist al cărţii care să vină pentru 3-4 luni în timp de vară la Câmpul Românesc, unde să aranjeze şi să clasifice preţiosul fond de carte, care însumează 10.000 de volume, unele inexistente în bibliotecile din ţară. Specialiştii în problemele diasporei române americane ar avea o bază serioasă de studiu, tot astfel cum este şi fondul de carte de la Vatra Românească în Michigan S.U.A., dar acela cred eu că este mult mai frecventat ca al nostru. Aşadar, pe lângă bază de loisir touristic şi de manifestări culturale, Câmpul Românesc este deschis cercetării istorice şi literare. Un obiectiv imediat este să mărim cu câteva căşuţe baza de cazare pentru anul viitor, când la început de lună iulie 2017 vom desfăşura cea de-a 50 a ediţie a Săptămânii Internaţionale a Culturii Române, la care ne-am bucura să ne fiţi, ca şi acum şi în anii pecedenţi un moderator avizat al sesiunilor ştiinţifice.

A.S.: Vă doresc succes în tot ce întreprindeţi şi un spor considerabil în înscrierea de membri tineri.

(A consemnat, astăzi, 18 iulie 2016, la Toronto, Canada, Anca Sîrghie.)

Dezvoltarea umană şi socială a Basarabiei în mileniul trei – realitate şi constatări

Autor: dr. Galina Martea

 

Aspectele de dezvoltare economică, socială, culturală şi politică a unei țări sunt componente ce se regăsesc în strânsă corelaţie cu elementele ce determină nivelul de trai al populaţiei, capacitatea clasei politice/dominante în guvernarea statului, calitatea serviciilor şi protecţia socială oferite cetăţenilor, calitatea învăţământului, nivelul dezvoltării umane, importanţa capitalului uman, indicii macroeconomici, nivelul dezvoltării sociale, etc. De aceea, pentru a fi în pas cu realitatea progresivă contemporană societatea multor țări în curs de dezvoltare şi de trecere la sistemul economiei de piață adevarată urmează să efectueze reforme cruciale în toate sectoarele economiei naţionale, în totalitatea valorilor culturale, educative şi spirituale, şi, nu în ultimul rând, modificarea atitudinii statului faţă de factorul uman/capitalul uman, care este rolul prioritar în orice societate şi cea mai de preţ valoare.

Dezvoltarea economică și socială a unei țări bazată pe eficiența politicii de administrare și guvernare este obiectul principal care servește la funcționarea mecanismelor autentice în materie şi de evoluare a reformelor structurale. Iar în cazul când existenţa unei țări se întemeiază pe principii de ineficiență a politicii de administrare, atunci componentele respective vor fi mereu un factor negativ în dezvoltarea economică și socială. Acest atribut al politicii ineficiente în guvernare este specific țărilor în curs de dezvoltare la economia de piață și, în special, țărilor ce au la bază activitatea centrată pe incapacitatea de a promova corect valorile corespunzătoare umane, acestea fiind necesități sociale în conexiunea relațiilor de comunicare dintre individ și societate. Fenomenele respective, fiind realizate în termeni de inechitate socială și de devalorizare a factorului uman în societate, în rezultat, se răsfrâng negativ atât pe imaginea de existență a omului în societate, cât și pe imaginea de dezvoltare a țării la nivel naţional și mondial. Un exemplu real în evoluția unei asemenea societăți este Republica Moldova, care reprezintă un model incert al dezvoltării economice, culturale, sociale, şi, respectiv, al dezvoltării umane prin procesele istorice evolutive.

Republica Moldova, influenţată de mulţi factori interni şi externi, este o țară care se confruntă cu o multitudine de probleme de proporţii extrem de mari care frânează în permanenţă dezvoltarea societății. Nivelul dezvoltării se prezintă, în primul rând, prin sărăcia creată la un nivel înspăimântător, corupţia şi criminalitatea instaurată la nivel de stat şi în toate domeniile de activitate naţională, incapacitatea clasei dominante în a administra ţara pe principii de echitate şi transparenţă socială, perioada de timp prea mare pentru tranziția la economia de piaţă adevărată, şomajul – rezultat al dezechilibrului dintre cererea și oferta forței de muncă, veniturile cetăţenilor în mărimi destul de mici în raport cu necesităţile vitale şi preţurile destul de mari la produsele de consum, migraţia în masă a cetăţenilor în afara ţării, cadrul legislativ şi normativ inadecvat şi imperfect în dezvoltarea infrastructurilor şi în protejarea factorului uman/capitalul uman care este în afara sistemului de valori, etc. In contextul acestor nelegiuiri sociale, țara promovează reforme economice și sociale necorespunzatoare omului din societate şi, respectiv, neeficiente pentru imaginea ţării în plan mondial. Cu o asemenea prezenţă societatea basarabeană, totodată, doreşte integrarea şi aderarea la Uniunea Europeană (UE). Aceasta este o intenţie pozitivă, însă, pe de alta parte, este negativă. Pentru a deveni membru al unei asemenea structuri, atunci ar urma ca R.Moldova să se prezinte în calitate de membru al UE cu caracteristici pozitive şi onorabile în existenţă. Este necesar de a modifica în esenţă conţinutul actual al administrării statale şi al proceselor de dezvoltare umană şi socială. Iar elementul crucial care trebuie modificat şi perfecţionat în cadrul politicilor de dezvoltare a ţării la nivel macrostructural şi al microsistemelor din societate este componentul prezent prin termenul „de mentalitate”. Mentalitatea factorului uman şi, în special, a acelor persoane care administrează ţara este latura şi subiectul de bază ce se răsfrânge foarte negativ în soluţionarea tuturor problemelor şi instrumentelor structurale de dezvoltare a ţării. Numai prin schimbarea mentalităţii individului şi aplicarea unei ideologii moderne în dezvoltare se va produce remodelarea cursului istoric al evenimentelor. Metodele de gestionare a ţării pe principii primitive, învechite și autoritare (centralizate la nivel de stat) urmează a fi înlocuite cu procedee moderne caracteristice ţărilor civilizate şi dezvoltate. În caz contrar, succesele vor fi mereu în stagnare, iar condiţiile de transformare a societăţii spre o economie de piaţă adevărată vor fi doar o dorinţă şi o necesitate ireală. Pentru ca aceasta să devină o realitate autentică, atunci accentul forte trebuie pus pe o descentralizare administrativă şi financiară reală, cu transferul de responsabilitate și autoritate de la nivel central la cel local, respectiv, către unităţile de producţie. În acelaşi timp, prin aprecierea şi protejarea la justa valoare a capitalului uman va fi pus startul de pornire în soluţionarea problemelor sociale şi economice existente în societate. Capitalul uman, fiind forţa principală a societății, este acel component care poate da viaţă oricărui proces în dezvoltarea socială, economică și culturală. Prin nivelul de dezvoltare al unei ţări se evidenţiază anume latura „cum este protejat şi apreciat factorul uman, definit prin capitalul uman al unei societăţi”. Din păcate, prin toate acțiunile realizate, societatea basarabeană a demonstrat, la nesfârşit, care este cu adevărat rolul şi valoarea individului/capitalului uman în societate. Explicaţiile respective ale acestora pot fi redate doar printr-un simplu exemplu: exodul sau migraţia în masă a cetăţenilor spre alte ţări. Se presupune, că peste un milion de persoane sunt plecate în afara ţării în căutarea unui loc de muncă şi/sau regăsirea altor valori umane şi sociale. Această cifră pare a fi reală dacă ar fi raportată, cu aproximaţie, la volumul banilor trimişi în ţară. Pe când, conform Biroului Naţional de Statistică la 01.01.2015 emigrările constituiau 3920,0 mii persoane. Acest component de proporții mari în exodul forţei de muncă este un fenomen destul de negativ şi periculos pentru o ţară. Consecinţele migraţiei sunt prezente prin: deprecierea factorului uman în societate, nivelul de dezvoltare socială a ţării şi nivelul de trai al populaţiei, venituri extrem de reduse pe cap de locuitor, sărăcia şi nedreptatea socială, sistemul de sănătate nefavorabil, sistemul de educaţie şi instruire nesatisfăcător, nivelul necorespunzător al serviciilor de protecţie socială, etc.

Dificultăţile societăţii basarabene la nivel social, economic şi cultural se regăsesc prin capitolul „Dezvoltarea umană”. Indicii cu privire la „Dezvoltarea umană” caracterizează o ţără prin nivelul de dezvoltare la toate treptele de existenţă, în special, nivelul de cultură şi inteligenţă a populaţiei, calitatea învăţămîntului şi nivelul de educaţie, sistemul de sănătate şi starea sănătăţii omului, speranţa şi standartul de viaţă al populaţiei, impactul politicilor economice asupra calităţii vieţii. La acest capitol, R.Moldova este plasată în lume pe locul 107 dintre cele 188 state participante în clasament[Raportul Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Datele bazate pe estimările anului 2015. Disponibil: http://jurnal.md/ro/economic/2015/12/14/moldova-pe-locul-107-din-188-de-state-in-clasamentul-mondial-al-dezvoltarii-umane-tendintele-somajului-in-randul-tinerilor-sunt-ingrijoratoare/]. În linii generale, prin indicii de dezvoltare umană se concretizează faptul care este nivelul de dezvoltare şi de trai al unei ţări. Dacă să ne referim la PIB-ul (produsul intern brut) pe cap de locuitor, unul din principalii indicatori macroeconomici care reflectă suma valorii nominale de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final produs în toate ramurile economiei naţionale în decurs de un an, R.Moldova este plasată pe locul 129 dintre cele 183 ţări, ajustată în funcţie de paritatea puterii de cumpărare de 1,630 dolari SUA (datele se referă la anul 2010, publicate de World Economic Outlook Database, aprilie, 2011, International Monetary Fund, 11.04.2011). Respectiv, prin PIB reuşim să vedem nivelul de prosperitate materială a populaţiei (fără a mai detalia şi alţi indicatori socio-economici), acesta fiind cel mai bun indicator pentru a defini bunăstarea unei ţări.  Prin dezvoltarea umană o ţară evidenţiază componentele şi actorii principali ce determină schimbările produse în procesul evolutiv al dezvoltării individului şi factorilor ce determină transformările propriu-zise din cadrul societăţii. În acest context, componentele societăţii basarabene, cu particularităţi speciale în dezvoltare, se desfaşoară cu dificultate, afectând în mod direct atât omul, cât şi instituţiile prezente în societate. Toate acestea îşi spun cuvântul prin poziţia ţării în plan mondial şi prin clasamentele la care este parte componentă. Astfel, R.Moldova rămâne în continuare cea mai săracă ţară din Europa, care nu reuşeşte să producă nicio creştere economică reală, iar la capitolul „nivelul de trai” în 2015 este pe locul 92 din 140 state participante (Legatum Institute, Prosperity Index 2015. Disponibil: http://media.prosperity.com/2015/pdf/publications/PI2015Brochure_WEB.pdf ). Deci, PIB-ul, veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei pe cap de locuitor clasifică ţara în topul celor mai sărace state europene, ultima în clasamentul european din 2015 [Disponibil: http://actualitati.md/md/societate/prosperity-index-2015-moldova-cea-mai-saraca-tara-din-europa]. Unul din indicatorii care indică nivelul de trai al populaţiei este şi ponderea cheltuielilor pentru produsele de consum. Studiul realizat de experţii RIA Rating spune, că ponderea cheltuielilor de alimentaţie din bugetul unei familii moldoveneşti în anul 2015 sunt de 43,8% din salariul mediu lunar, pe când în acest scop în ţările din Occident se cheltuie 8-11% [RIA Rating. Disponibil: http://agora.md/stiri/15194/infografic-ria-rating-moldova-pe-penultimul-loc-in-europa-la-ponderea-cheltuielilor-pentru-produse-alimentare], astfel plasându-se pe locul 39 din 40 state participante în topul european la capitolul „cheltuieli pentru alimentaţie”. Cu această imagine, conform ultimului raport al Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, durata medie a vieţii în R.Moldova este de 69,3 ani, pe când a cetăţenilor din UE este de 77,5 ani. Se estimează că în jurul anilor 2050 circa 35-50 la sută din populaţia Republicii Moldova nu va depăşi vârsta de 60 de ani. Concomitent, la capitolul „topul ţărilor în care poţi aduce pe lume un copil” R.Moldova nici nu a fost menţionată în clasamenul celor 80 de ţări participante (informează The Economist, The   where-to-be-born index, 2013). Clasamentul respectiv a luat în calcul mai multe aspecte, printre care gradul de satisfacţie a cetăţenilor pentru nivelul de trai, veniturile personale, rata infracţionalităţii, încrederea în instituţiile statului, sistemul economic/de sănătate/de instruire, precum şi caracteristicile sociale/culturale specifice ţării. La fel, un alt Raport Mondial al Riscurilor, realizat de Institutul pentru Mediu şi Securitate Umană din cadrul Universităţii Naţiunilor Unite (14.10.2012), relatează că Moldova este pe locul 108 la capitolul „statelor cu risc”. Cât priveşte sistemul de învăţământ, parte componentă a dezvoltării umane, sistemul de instrure şi educaţie din R.Moldova este considerat neeficient în plan mondial, care nu reflectă o imagine clară în dezvoltarea unei economii competitive. Studiile demonstrează, ca pe lângă investiţiile financiare adecvate un sistem de instruire are nevoie de promovarea unei culturi educaţionale adecvate care sa raspundă cerinţelor moderne de educaţie, iar calitatea metodelor de predare şi calitatea de pregătire a cadrelor didactice să fie susţinut la cel mai înalt nivel. Succesul unei educaţii adevărate atât a individului, cât şi a unităţii de învăţământ devine o realitate doar atunci când personalitatea acestora este motivată de rolul şi importanţa lor în societate. Cu regret, aceşti factori nu sunt prezenţi integral în sistemul de învăţământ şi societatea basarabeană, iar conţinutul acestora este inhibat actualmente încă de elemente învechite ale educaţiei care devalorizează sistemul respectiv. Piedicile sunt prezente, în mod prioritar, prin nivelul limitat de recunoaştere şi apreciere a personalităţii/identităţii individului şi a sistemului de instruire din societate, iar statul nu contribuie pozitiv la promovarea şi susţinerea sistemului respectiv de instruire, lăsându-l să supravieţuiască la voia întâmplării.

Efectele „dezvoltării umane” au lăsat amprente adânci şi în alte domenii de activitate a țării, în rezultat, afectând în mod direct omul, societatea, economia, valorile naţionale. Prin indicii micro şi macroeconomici ai ţării pot fi determinate rezultatele activităţii individuale la nivelul agentului economic şi performanţele activităţii economice naţionale în ansamblu. Indicatorii macroeconomici sunt prezenţi prin produsul intern brut, produsul naţional, venitul naţional, venitul personal, etc., iar   macroeconomia este componentul prin care se văd oportunităţile şi dificultăţile cu care se confruntă economia ţării în linii generale. La baza acestor indicatori macroeconomici este plasat nivelul şi rata creşterii producţiei totale, gradul de ocupare a forţei de muncă, rata somajului, rata inflaţiei, rata dobânzii, valoarea externă a monedei naţionale, balanţa de piaţă, producţia şi venitul. PIB-ul,   principalul component macroeconomic, reprezintă valoarea de piaţă a bunurilor şi serviciilor produse de către agenţii economici pe parcursul unui an, acesta în 2015 însumând 121851 milioane lei mold.(preţuri curente). Însă, luând în consideraţie faptul că majoritatea unităţilor economice de producţie şi-au încetat activitatea, atunci consumul ar fi şi este singurul component al creşterii economice. Iar ponderea banilor trimişi în ţară de persoanele emigrate echivalează cu peste o treime raportat la PIB (Datele Băncii Mondiale). Banii transferați în țară de această categorie a populației constituie cea mai importantă sursă a PIB-ului, valoarea PIB-ul fiind de 6,188 miliarde dolari SUA în 2015. Estimările de-a lungul anilor demonstrează că PIB-ul este mereu în creştere (exemplu: cu 7,5% mai mare faţă de anul 2010, raportat la 2011; cu 4,6 % mai mare faţă de 2013, raportat la 2014), însă şi acest lucru revine pe seama banilor puşi în circulaţie de concetăţenii ce muncesc peste hotarele ţării. Aici aş menţiona, că o creştere economică în mărime de 6-8% anual este considerată în plan mondial o performanţă extraordinară în dezvoltarea unei ţări, pe când R.Moldova cu același procent pe care il prezintă mereu în creştere continuă să rămână aceeaşi ţară săracă. PIB-ul pe cap de locuitor în 2015 a fost determinat în proporţie de 4,177 dolari, iar PIB-ul pe domenii de activitate s-a prezentat în mărime de 12,2% agricultură(2013), 13,8% industrie(2013), 58,9% servicii(2013). Aceeaşi sursă, respectiv, şi Biroul National de Statistică menţionează că: – forţa de muncă a constituit 1,236 milioane dolari (dintre care 40,6% agricultură, 16% industrie, 43,3% servicii), cu ponderea populaţiei ocupate doar de 32%; – veniturile publice 40,442 mln.dolari sau 38,1% din PIB (2014); – cheltiuielile   publice 43,242 mln.dolari sau 40,8% din PIB (2014); – investiţiile străine directe 3,224 miliarde dolari sau aproape 50% din PIB (2012); – importul 3,987 miliarde dolari (2015, MF); – exportul 1,967 miliarde dolari (2015, MF); – inflaţia 13,6% (2015, MF); – rata şomajului de 8,5% (2015), dintre care bărbaţi 11,2% şi femei 5,7%. În rândurile tinerilor rata şomajului a constituit 19,8%, iar în categoria vârstei 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de   17,3%; – populaţia sub limita sărăciei 21,9% (anul 2010 // CIA World FactBook, 05.02.2013). Conform ultimelor studii, sub pragul absolut al sărăciei se află 20-25% din populaţia ţării, iar populaţia din zona rurală, fiind considerată cu mult mai săracă faţă de cea urbană, constituie 25-30 la sută. Nivelul sărăciei absolute se prezintă prin mărimea destul de mică a veniturilor personale în raport cu mărimea cheltuielilor pentru alimentaţie şi alte necesităţi vitale. Cât priveşte consumul zilnic alimentar necesar pentru o persoană în volum de 2282 kcal este doar o dorinţă la care s-ar putea doar visa… În rezultat, ponderea agriculturii, industriei, comerţului extern în raport cu PIB-ul, importurile net superioare exporturilor, investiţiile străine, alţi factori, toate, la rândul lor, confirmă încă o dată faptul cât de ineficientă este dezvoltarea ţării în raport cu indicii prezenţi în creşterea economică şi indicii macroeconomici. Statisticile presupun, că dacă nu se vor regla procesele actuale de dezvoltare a ţării, atunci peste 20-30 ani în R.Moldova va rămâne doar circa 20% din populaţie. Migraţia în masă îşi spune cuvântul. Majoritatea persoanelor apte de muncă, în special, tineretul (80%) au dorinţa de a emigra. Toate acestea se datorează faptului că majoritatea întreprinderilor şi unităţilor de producţie sunt falimentare şi nu oferă spaţiul necesar în oferta de muncă factorului uman (în ultimii opt-zece ani locurile de muncă s-au redus cu peste 350 mii), produsul intern brut pe cap de locuitor este foarte mic şi nu corespunde cerinţelor vitale ale omului, speranţa de viaţă marcată destul de negativ, salariile medii lunare ale angajaţilor nu acoperă nici minimul de existenţă, preţuri astronomice la produsele de larg consum care sunt de câteva ori mai mari faţă de cele din ţările dezvoltate, etc. În mediul rural majoritatea populaţiei munceşte în sectorul agricol (aproape jumătate din populaţia ţării), pe când în ţările dezvoltate în acest sector activează doar 4-7%. Totodată, productivitatea muncii în sectorul agricol este de zeci de ori mai mică şi cu recolta la hectar de câteva ori mai joasă în raport cu ţările dezvoltate. În acelaşi timp, o mare parte din terenurile arabile nu sunt valorificate (circa 25-30%). De aceea, populaţia din mediul rural este cu mult mai săracă faţă de cel urban şi se plasează la nivelul sărăciei absolute. Nemijlocit, nivelul de trai al populaţiei în condiţii extrem de vulnerabile îşi pune accentul şi pe nivelul mortalităţii şi cel al natalităţii (11% mortalitate, 11% natalitate, Biroul Naţional de Statistică, 01.01.2012). Conform „List by the „CIA World FactBook” (estimări 2015) în topul „ratelor fertilităţii mondiale” R.Moldova este plasată pe locul 187 (coef.1,56) din 224 ţări. În consecinţă, condiţiile de viaţă şi de trai din cadrul ţării sunt şi rezultatul acestui clasament la capitolul „fertilitate” sau mai bine zis „natalitate”, unde femeile basarabene nu mai vor să aducă pe lume copii în condiţiile unei sărăcii absolute. Un alt raport al Agenţiei Americane pentru Securitate (CIA) menţionează, că Moldovei la o mie de locuitori   îi revine 12,64 decese [Disponibil: http://blogosfera.md/view-post-v-3045-0-romana.html]. La mortalitatea infantilă ţara are o medie de 11,27 morţi la o mie de bebeluşi, cea mai ridicată rată în Europa. În Uniunea Europeană media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de născuţi [Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor pe anii 2010-2012. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii, în colaborare cu Banca Mondială. 07.09.2010, sectuinea Societate. Disponibil: http://adevarul.ro/news/societate/romania-republica-moldova-mortalitate-infantila-1_50aecadf7c42d5a663a07c6f/index.html].

Un alt fenomen dezastruos ce afectează în mod direct o ţară în dezvoltare, în toate domeniile de activitate socială, este nivelul corupţiei care a atins apogeul. Fenomenul corupţiei declanșat în toate instituţiile de stat şi în rândul funcţionarilor publici este problema de bază existentă în cadrul ţării, acesta fiind un fenomen mereu în creştere şi nu în descreştere. Componentul respectiv este latura ce scoate în evidenţă nivelul de cultură şi civilizaţie a omului şi societăţii. Necesitatea individului de a obţine venituri financiare şi materiale pe căi netransparente/necinstite reprezintă şi este rezultatul unei infracţiuni, nominalizată cu termenul de „corupţie”. R.Moldova, fiind prezentă în acest scenariu al corupţiei, în plan mondial îşi are locul 93 din 102 ţări participante în topul celor mai corupte ţări din lume. La acest capitol, cei mai corupţi sunt consideraţi funcţionarii publici din domeniul justiţiei şi cel legislativ [Studiu   realizat de organizaţia „The World Justice Project”. Jurnal.md, 27.10.2015. Disponibil: http://jurnal.md/ro/politic/2015/10/27/moldova-la-coada-clasamentului-mondial-privind-coruptia-tara-noastra-este-depasita-chiar-si-de-zimbabwe-honduras-si-burkina-faso/].

Pe lângă problemele nominalizate un factor major ce merge în pas cu criza economică şi socială, şi care pune în dificultate viitorul cetățeanului și al întregului popor sunt datoriile externe ale ţării. Majoritatea banilor intraţi în cadrul ţării în calitate de împrumuturi sunt mijloace financiare care, ulterior, urmează a fi rambursate cu o dobândă anumită în dependenţă de condiţiile stipulate în contractele respective. Ţinând cont de faptul că ţara are nevoie în continuare de aceste împrumuturi băneşti ce sunt unul din principalele mijloace în existenţa socială, atunci ar urma să spunem că ele sunt binevenite. Dar, odată intraţi pe teritoriul ţării aceşti bani urmează a fi utilizaţi în scopuri bine determinate şi cu efecte pozitive în dezvoltarea tuturor infrastructurilor naţionale. Însă, luând în consideraţie starea extrem de dezastruoasă ce are loc în societate (rezultat, că nu este nici un progres economic şi social) şi în raport cu volumul destul de mare al creditelor internationale primite, atunci nu am dori să credem că o bună parte din aceşti bani îşi fac prezenţa în buzunarele proprii ale unor guvernanţi ce conduc ţara. În acest caz situaţia economică şi socială a ţării se agravează şi mai mult, iar povara datoriilor externe rămâne pe umerii poporului, copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor acestora. În primul trimestru al anului 2015 datoria externă a ţării a ajuns la 6,341 miliarde dolari americani (Raportul Băncii Naţionale a Moldovei), constituind valoarea integrală a PIB-ului (6,188 miliarde dolari). Conform Raportului Ministerului Finantelor din R.Moldova „privind situaţia în domeniul datoriei publice, garanţiilor de stat şi recreditării de stat pe anul 2015” se menţionează, că datoria de stat este formată din 78,4% datorie de stat externă şi 21,6% datorie de stat internă. Datoria de stat pe termen scurt se situează la nivelul de 31,2%, ceea ce înseamnă că circa o treime din portofoliul datoriei de stat urmează să ajungă la scadenţă în decurs de un an. Datoria pe termen lung constituie circa jumătate din portofoliul datoriei de stat, restul fiind datoria pe termen mediu. Ponderea datoriei de stat în dolari SUA şi Euro formează circa 65,1% din portofoliul total al datoriei de stat, iar 35% se formează din diverse valute (lira sterlină, yenul japonez, alte). Cât privește structura pe tipuri de rată a dobânzii, datoria de stat externă cu rata dobânzii fixă constituie 57,9% din portofoliul datoriei de stat. Instrumentele de datorie cu rata fixă a dobânzii sunt împrumuturi de stat externe contractate de la organizaţiile financiare internaţionale (BEI, BDCE, FIDA, AID, FMI), precum şi de la creditori bilaterali precum Guvernul SUA, Guvernul Germaniei, Guvernul României, Banca Germană KfW, Fondul Kuweitean, Turk Eximbank, UniCreditAustria, JICA). Potrivit unui clasament „al datoriei publice a ţărilor lumii” R.Moldova la finele anului 2010 se plasa pe locul 88 din 96 ţări participante după valoarea angajamentelor publice externe pe cap de locuitor.

Realitatea transformărilor cu accente deosebit de negative îşi spune cuvântul şi în procesele de organizare şi dezvoltare a reformelor axate pe mediul de afaceri (fiind constrâns de intervenţia statului în sectorul privat), parte componentă a unei economii de piaţă. Dacă ar fi dorinţe reale pentru obţinerea unor rezultate pozitive în acţiunile întreprinse, atunci acestea ar urma să fie realizate prin susţinerea şi promovarea adecvată a mediului de afaceri, prin consolidarea nivelului de protecţie a investitorilor şi întreprinzătorilor, prin cultivarea spiritului de proprietar pentru cadrele manageriale, prin relansarea economică şi, respectiv, ridicarea nivelului de trai al populaţiei şi societăţii. Reformele economice ajustate la economia de piaţă adevarată, trecerea la un management şi la un sistem managerial contemporan performant, apariţia şi funcţionarea cât mai multor forme de proprietate specifice unei economii de piată, atunci, în mod inevitabil, s-ar contura cât de cât imaginea ţării în procesele evolutive atât în plan naţional, cât şi internaţional. Ulterior, prin respectivele metode de organizare şi gestiune a unităţilor de producţie şi forme de proprietate factorul uman/omul treptat îşi va schimba mentalitatea şi deprinderile, în modul acesta dobândind speranţe în obţinerea mijloacelor financiare din propria activitate, nemizând permanent doar la banii din buzunarul statului. Omul în dependenţă de obiectivele strategice ale propriilor capacităţi, treptat, va însuşi obiectivul de dobândire şi acumulare a veniturilor necesare pentru o existenţă decentă. În caz contrar, conform realităţii actuale prin care se regăseşte cetăţeanul ţării, unde antreprenoriatul este foarte limitat/netransparent şi neadecvat economiei de piaţă, este constrans să existe în sărăcie   şi mizerie, neavând posibilităţi de a deschide o activitate proprie. În acest sens, statul este foarte pasiv de a acorda ajutorul necesar individului pentru iniţierea unei mici afaceri, neacordând nici mijloace financiare şi nici cadrul legislativ adecvat. În conditii normale, un stat, cu formele sale de guvernare, ar urma să susţină şi să promoveze factorul uman în realizarea oricăror obiective propuse şi oricăror activităţi iniţiate în sectorul antreprenorial, deoarece antreprenorii sunt acei care joacă un rol destul de vizibil în transformarea și valorificarea resurselor, în îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici. Pe când, societatea basarabeană încă nu a conştientizat corect acest fenomen de valoare care ar urma să producă efecte pozitive în dezvoltarea economică şi socială. La rândul lor, antreprenorii se declară deschis că în Moldova este foarte greu să iniţiezi o afacere, deoarece corupţia şi birocraţia este extrem de anevoioasă. În ultimii ani numărul întreprinderilor mici (afacerilor) au fost închise, ajungând la cifra de 2812, iar procedura de lichidare a acestora este de până la trei ani. La acest capitol, R.Moldova în clasamentul mondial privind mediul de afaceri se plasează pe locul 82 din 185 state participante (Grupul Bancii Mondiale „Doing Business 2013”. Disponibil: http://capital.market.md/ro/content/mediul-de-afaceri-intre-topuri-si-realitati). La capitolul „libertatea economică” ţara se situează pe locul 115 din 177 ţări în topul mondial, iar în cel european pe locul 39 din 43 state [Top realizat de The Heritage Foundation în colaborare cu Wall Street Journal. Citat de trm.md, 11.01.2013. Disponibil: http://www.trm.md/ru/economic/r-moldova-plasata-pe-locul-115-in-clasamentul-mondial-al-libertatii-economice]. Cu aceeaşi imagine negativă se prezintă şi reformele efectuate în sectorul „plata impozitelor” ce se răsfrâng nesatisfăcător în mediul de afaceri. Reintroducerea impozitului pe venitul corporativ a majorat taxele pentru companii, pe când achitarea impozitelor a devenit o procedură puţin mai ușoară pentru companii prin reintroducerea unui sistem electronic de plată a contribuțiilor la asigurările sociale. Totodată, o reformă destul de ineficientă care a provocat daune economiei naţionale este lichidarea instanţelor judecătoreşti economice.

Prin procesele ce au loc în cadrul ţării, cu efecte negative, urmează de a crea condiţii reale şi în eliminarea raportului necorelat dintre potenţialul economic şi financiar plasat în or. Chişinău (capitala ţării) şi restul   localităţilor din cadrul ţării. Concentrarea şi prezenţa potenţialului economic şi financiar existent în mun. Chişinău plasează toată economia ţării în dependenţă directă de capitală. Aceasta se reflectă prin PIB-ul de 50%, producţia industrială de 60%, volumul finanţelor de 85%, investiţiile străine de 90%, impozitele colectate de 60%. Disproporţia respectivă contribuie şi mai mult la cresterea sărăciei populaţiei din mediul rural care constituie 58,1% din toată populaţia ţării (ianuarie, 2013. Disponibil: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4104&idc=168). Veniturile populaţiei urbane sunt în medie de 1,3 ori mai mari faţă de veniturile populaţiei din mediul rural (Biroul Naţional de Statistică).

Pentru a evidenţia ineficienţa reformelor ce se dasfaşoară în societate ar urma de menţionat faptul că populaţia ţării în viaţa de toate zilele este nevoită să depăşească cu multă dificultate o multitudine de probleme birocratice ce sunt în strânsă corelaţie cu cadrul legislativ şi normativ imperfect. Necesităţile cotidiene/curente ale individului sunt corelate cu procesele dictate de reforme şi legi inadecvate care sunt doar în dezavantajul întregii societăţi. De exemplu, la capitolul „eliberarea unui permis de construcţie” ţara este plasată pe locul 175 în lume. Pentru a obţine acest permis de construcţie omul este nevoit să parcurgă 27 de proceduri legale într-o perioadă de 247 zile. Iar pentru conectarea la electricitate R.Moldova este situată pe locul 149 în clasamentul mondial. Conectarea la curentul electric are loc într-o perioadă de 118 zile şi 7 proceduri legale, cât despre preţuri la aceste servicii nici nu se pune problema. Cifrele sunt enorme în raport cu veniturile cetăţeanului. (Raportul „Doing Business 2015”, realizat de Banca Mondială, citat de Agora, 29.10.2014. Disponibil: http://agora.md/stiri/4230/doing-business-republica-moldova-a-urcat-19-pozitii-privind-mediul-de-afaceri ).

Realitatea fenomenelor ce se derulează în R.Moldova este uluitoare. O realitate destul de dură în dezvoltarea umană şi socială în mileniul trei, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie o performanţă de succes pentru o ţară din continentul european. De aceea, de neîntârziat, pentru a fi în pas cu lumea civilizată, cu ţările dezvoltate ale Occidentului şi cu sistemul economic de piaţă modern, R.Moldova trebuie să se afirme în modul cel mai serios şi eficient prin elementele de bază ale managementului modern, în special, ale managementului resurselor financiare şi managementului resurselor umane. Iar pentru a realiza conexiunea autentică cu sistemul economic european şi mondial de calitate, R.Moldova are nevoie de reforme strategice a cadrului legislativ şi normativ care să raspundă cerinţelor impuse de piaţa liberă a economiei de piaţă şi, în mod special, de cerinţele vitale ale factorului uman din societate. Numai prin ajustarea corectă la legislaţia unei economii de piaţă reală, formarea şi protejarea adecvată a resurselor financiare şi umane, punerea în aplicare a unui sistem real de autogestiune în unităţile de producţie şi în toate instituţiile economiei naţionale, capacitatea clasei dominante de a guverna ţara pe principii democratice şi umane, în rezultat, cu siguranţă, se vor înregistra succesele corespunzătoare în dezvoltarea umană, cât şi cea socială. Astfel, dezvoltarea umană corelată pozitiv cu dezvoltarea socială îşi va poziţiona echilibrul necesar în sistemul de valori autentic, iar factorul uman/capitalul uman îşi va găsi locul decent în cadrul societăţii.

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

Basarabia – model-simbol al suferinţei umane şi al nelegiuirilor sociale

 

Autor: Galina Martea

 

Analiză şi comentarii

Când este vorba de suferinţă, atunci ca model ar putea fi luată Basarabia care cunoaşte din plin acest fenomen al existenţei. Este un exemplu viu care trezeşte compătimire şi nedumerire pentru tot ceea ce se petrece într-o societate, având în cadrul ei oameni de toate vârstele, oameni de conducere, oameni simpli cu o situaţie socială modestă şi destul/extrem de modestă. În această societate basarabeană se petrec lucruri care, cu adevărat, şochează şi impresionează opinia publică internaţională. În special, impresionează prin faptul că în epoca modernă omul dintr-o ţară europeană s-ar putea confrunta cu foamea, element ce supune omul la suferinţă fizică şi mintală. Iar neajunsurile materiale şi nedreptatea socială îl fac pe om să devină, cu adevărat, un sclav al dezvoltării umane. În cazul dat, s-ar crede, clasa dominantă ar fi acea care promovează şi provoacă în mod special dezvoltarea unui asemenea fenomen social. Cine ştie, urmează de văzut dacă aceasta este o provocare sau o intenţie reală de a distruge un popor.

Foametea din anii 1946-1947 din Basarabia a fost provocată de sistemul sovietic existent din acea perioadă care a dorit să distrugă modelul tradiţional de viaţă a unui popor, astfel adevărul istoric al evenimentelor rămânând mereu un simbol al suferinţei umane. Cauzele foametei, fiind multiple, în rezultat, a declanşat dispariţia prin moarte a peste 200 mii de oameni, iar a peste 350 mii de persoane au supravieţuit în stare de malnutriţie. Adevărul dramatic al evenimentelor se suprapune cu acţiunile realizate de clasa de guvernare şi puterea totalitară a epocii respective. Astfel, putem spune că omul puterii este acea fiinţă umană care necruţător se răzbună pe concetăţeanul său. Ulterior, acelaşi om şi sistem al puterii a provocat dezastrul înspăimântător al deportărilor, consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, fiind extrem de tragice pentru românii din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. În rezultat, conform arhivelor, sute de mii de români basarabeni, victime a regimului existent, au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan în anii 1940’50.

3

Deci, realitatea şi istoria adevărată încă o dată demonstrează că orice suferinţă menită unui popor este provocată de omul puterii ce administrează societatea respectivă. În aşa mod, suferinţele continuă şi se ţin lanţ în viaţa unui popor şi, în special, în soarta poporului român din Basarabia. De necrezut, dar o asemenea realitate este prezentă şi în zilele noastre ce domină astfel existenţa unui popor. Este vorba de societatea basarabeană, poporul din R.Moldova, parte din secolul XXI, care se confruntă cu probleme serioase de a supravieţui ca naţiune şi specie umană. Este o realitate aparte unde victima proceselor este acelaşi om al societăţii, sortit pentru suferinţă. În pas cu problemele curente (sărăcie exagerată; nedreptate socială în limite de neconceput; corupţie la toate treptele de dezvoltare umană şi în toate domeniile de activitate socială, cu abateri grave de la moralitate; degradare umană/economică/culturală, etc.) omul se confruntă cu clasa de guvernare care le-a subjugat viaţa şi identitatea în cel mai umilitor mod. Identitatea personală şi natională a poporului basarabean este îndobitocită atât de mult, încât acesta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizaţie şi o dezvoltare umană adecvată. Clasa politică şi de guvernare, încă cu o educaţie şi mentalitate sovietică, dezorientează poporul pentru a-i provoca şi mai mari suferinţe în procesul de existenţă identitară, în procesul de existenţă şi de dezvoltare umană, în procesul de conştientizare şi recunoaştere corectă a cărei naţiuni aparţine. Astfel, poporului îi sunt impuse condiţii ce le influenţează negativ atât existenţa, cât şi dezvoltarea. În linii generale, prin doctrina respectivă, instaurată de clasa dominantă basarabeană sau a R. Moldova, are loc procesul de fabricaţie socială în cadrul căruia oamenii devin dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi complet de adevărul istoric. Astfel, adevărul istoric nu se asociază cu doctrina existentă promovată de clasa dominantă şi, în aşa mod, poporului basarabean nu i se acordă posibilitatea de a se încadra în adevărata identitate naţională, aceasta urmând să facă parte din cultura neamului românesc. În consecinţă, poporul basarabean este dominat de o criză identitară fără precedent, care, în acelaşi timp, cu voie şi fără voie, îl determină la un proces de dezvoltare regresivă sau aşa numita “involuţie”. Mişcarea regresivă în dezvoltarea umană şi identitară, fiind victima doctrinelor promovate de clasa politică şi de guvernare de după anii 1991 până în prezent, este o legatură organică cu sărăcia şi nedreptatea socială care, în timp, s-a dezlănţuit în limite catastrofale şi cu urmări destul de grave în evoluţia omului basarabean. Sărăcia de proporţii indiscutabile, instaurată integral în R.Moldova la începutul secolului XXI, s-a dezvoltat, probabil, pe principii bine gândite, fiind însoţite de nelegiuirile clasei dominante. Clasa dominantă a R.Moldova, fiind în capul puterii, pe parcursul acestor ani şi-a asigurat propriile interese din banii publici, fara a da răspuns poporului pentru faptele ilegale întreprinse. Prin acţiunile ilegale ale acestora, corupţia, ca factor extrem de distrugător în dezvoltarea unei societăţi, a maturizat şi completat grupările criminale care au împânzit ţara în toate domeniile de activitate. Îmbogăţirea şi scurgerea de bani din buzunarul statului pe căi necinstite a mutilat şi a ruinat ţara, iar cinismul clasei politice şi de guvernare a sfidat poporul la cele mai grele încercări de a exista şi supravieţui. Urmările sunt integrate prin sărăcia socială care scurtează viaţa omului în mod condiţionat. Prin neajunsurile materiale şi financiare omul basarabean îşi limitează necesităţile cotidiene, astfel aplicând organismului o subnutriţie insuficientă. În cele din urmă, intervin boli cronice care afectează buna funcţionare a organismului şi, respectiv, încetarea premeditată a vieţii. În situaţia respectivă se regăseşte majoritatea populaţiei basarabene care trăieşte la limita minimului de existenţă, în special, bătrânii cu venituri băneşti foarte mici. Veniturile lunare ale acestora la 1 aprilie 2015 variau între 767 lei moldoveneşti (pensia pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din agricultură) şi 861 lei (pensia minimă pentru limită de vîrstă pentru alte categorii de beneficiari de pensie), respectiv 41 euro şi 46 euro (cursul valutar din acea perioadă), în raport cu coşul minim de consum care a atins în acea perioadă cifra de 1668 lei moldoveneşti sau 90 euro. De fapt, coşul minim de consum real ar urma să fie cu mult mai mare, dacă calculele respective ar lua în consideraţie toate momentele necesare pentru un trai decent şi civilizat. Ulterior, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă este de 1202 lei sau 65 euro. Pentru a relata nivelul de trai şi existenţă a persoanelor cu invaliditate, atunci realitatea se prezintă şi mai dură, astfel fiind: pensia de invaliditate de gradul I constituie – 613 lei sau 33 euro; pensia de invaliditate de gradul II constituie – 592 lei sau 32 euro; pensia de invaliditate de gradul III constituie – 416 lei sau 22 euro (Disponibil: http://agora.md/stiri/7294/care-vor-fi-pensiile-in-moldova-dupa-indexarea-de-astazi). Deci, populaţia cu asemenea venituri financiare este constrânsa să existe în condiţiile când preţurile la produsele de consum sunt de câteva ori mai mari faţă de cele din ţările dezvoltate. Unul din indicatorii care indică nivelul de trai al populaţiei este ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare. Studiul realizat de experţii RIA Rating spune, că ponderea cheltuielilor de alimentaţie din bugetul unei familii moldoveneşti în anul 2015 este de 43,8%, pe când în ţările din Occident în acest scop se cheltuie 9-11% (RIA Rating. Disponibil: http://agora.md/stiri/15194/infografic-ria-rating-moldova-pe-penultimul-loc-in-europa-la-ponderea-cheltuielilor-pentru-produse-alimentare). În clasamentul european privind „cheltuielile pentru alimentaţie” R.Moldova se plasează pe locul 39 dintre cele 40 ţări prezente în clasament. Aceasta reprezintă o realitate care nu permite omului să se alimenteze în condiţii normale şi, respectiv, acest fenomen contribuie la extenuarea organismului şi la reducerea mai rapidă a vieţii.   Conform raportului Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare durata medie a vieţii în R.Moldova este de 69,3 ani. Pe când durata medie de viaţă a cetăţenilor din UE este de 77,5 ani. Se estimează că în jurul anilor 2050 circa 35-50 la sută din populaţia Republicii Moldova nu va depăşi vârsta de 60 de ani. Cât despre creşterea unui copil nici nu este cazul de-a aborda problema. La acest capitol situaţia este şi mai dezastruoasă, deoarece veniturile/indemnizaţiile oferite de către stat familiilor cu copii sunt la fel de umilitoare. De exemplu, pentru îngrijirea unui copil de până la un an şi jumătate indemnizaţiile lunare sunt de 440 lei moldoveneşti sau 24 euro, iar indemnizaţia pentru îngrijirea unui copil de la un an şi jumătate până la vârsta de 3 ani este de aproximativ 1000 lei moldoveneşti sau 54 euro. Astfel, conform clasamentelor mondiale, R.Moldova (estimări 2015) în topul „ratelor fertilităţii mondiale” este plasată pe locul 187 (coef.1,56) din 224 ţări („List by the „CIA World FactBook”, 2015. Disponibil: (https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_and_dependent_territories_by_fertility_rate). Deci, putem spune că, condiţiile de viaţă şi de trai ale ţării sunt şi rezultatul acestui clasament la capitolul „fertilitate” sau mai bine zis „natalitate”, unde femeile din R.Moldova nu mai vor să aducă pe lume copii în condiţiile unei sărăcii absolute. Iar un alt raport menţionează, că mortalitatea infantilă în R.Moldova are o medie de 11,27 morţi la o mie de bebeluşi, cea mai ridicată rată în Europa. În Uniunea Europeană media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de nou născuţi (Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor pe anii 2010-2012. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu Banca Mondială. Accesat 07.09.2010, secţiunea Societate.   Disponibil: http://adevarul.ro/news/societate/romania-republica-moldova-mortalitate-infantila-1_50aecadf7c42d5a663a07c6f/index.html).

lagheri-nkvd-2

În rezultat, putem afirma că sărăcia/involuţia societăţii şi a omului din R.Moldova este creată din vina clasei dominante care nu cunoaşte ce este organizare, colegialitate, umanitate, compasiune şi bunăvoință față de semenul său şi necazurile acestuia, şi, în acelaşi timp, nu este capabilă de a produce efecte pozitive în administrarea unei societăţi. Acest lucru poate fi confirmat prin faptul că, clasa dominantă şi-a creat o existenţă materială extrem de bună în condiţiile când întreaga societate este bântuită de o sărăcie extremă. Aceasta denotă încă o dată faptul că o stare materială foarte bună o poţi redobândi, în timp, doar pe căi necinstite, deoarece pe căi cinstite/transparente omul niciodată nu va reuşi să-şi construiască o asemenea avere. Aici sunt puse în joc mijloace financiare de proporţii extrem de mari care ţi-ar asigura existenţa pentru mai multe vieţi. Pe când poporul, cu realitatea efectivă, nu are reserve financiare nici macar pentru ziua de azi. Existenţa însoţită de suferinţa din lipsuri materiale şi financiare, de întunericul care persistă în tot ceea ce se numeşte viaţă este un bun prileg pentru degradarea totală a omului, cât şi a întregii societăţi. Conform statisticilor, sub pragul absolut al sărăciei se află 20-25 la sută din populaţia ţării, iar populaţia din zona rurală, fiind considerată cu mult mai săracă faţă de cea urbană, constituie 25-30 la sută. Deci, acesta este un proces unde omul suferă de foame, ca urmare, nutrirea organismului fiind sub nivelul minim de consum alimentar. Un asemenea proces are loc atunci când 8-10% din populaţia ţării (în special, clasa dominantă) are un nivel de trai foarte bun, aceştea deţinând o parte consistentă din bogăţia statului, iar 254 cetăţeni sunt consideraţi milionari. Conform raportului World Ultra Wealth Report Outlook 2012-2013, realizat de Wealth-X, R.Moldova se plasează pe locul 33 din 45 state europene unde averea totală a celor mai bogate 75 de persoane din republică este de opt miliarde de dolari şi este cu 20% mai mare decât PIB-ul ţării (http://www.timpul.md/articol/avuia-a-75-de-persoane-din-rm-mai-mare-cu-20-decat-pib-ul-arii-37235.html ). Pe când în alte ţări, inclusiv a celor mai bogate ţări din lume, o asemenea situaţie este diametral opusă în comparaţie cu R.Moldova. De exemplu, un tablou real, ponderea milionarilor în raportat la întreaga populaţie în SUA este de 1,5%, în Canada este de 1%, în Germania 1,4 %, în Marea Britanie 1%, Elveţia 4% (Disponibil: http://www.ziare.com/afaceri/oameni-afaceri/numar-record-de-milionari-unde-se-afla-bogatii-lumii-1244804). În condiţiile unei sărăcii absolute şi de criză financiară totală a ţării, un alt exemplu strigător la cer este că statul moldovenesc îşi permite pentru întreţinerea vilelor de la Holercani (unde clasa dominantă îşi petrece timpul liber) să cheltuie sume colosale din banii publici. Numai în 7 luni a anului 2015 statul a cheltuit pentru întreţinerea acestora aproape 2 mln. de lei moldoveneşti (1.980.000 lei) sau 106671 mii euro. Iar pentru deservirea acestor vile cu un spaţiu de 65,56 hectare sunt angajate 61 de persoane, salariul cărora în 2014 a constituit aproape 3 mln lei (2.699.600 lei) sau 150000 mii euro (Disponibil: http://agora.md/stiri/12377/infografic–vilele-de-la-holercani-in-plina-criza–statul-a-cheltuit-2-mln-de-lei-pentru-intretinerea-lor ).

Sărăcia şi situaţia catastrofală din societate, pe parcurs, devine tot mai pronunţată cu efecte tot mai negative în dezvoltarea umană şi socială. Lipsa locurilor de muncă este o parte a problemei, iar o altă parte a problemei (chiar şi pentru cei angajaţi) sunt veniturile destul de mici şi incompatibile în raport cu nivelul de trai şi, în special, cu preţurile la produsele de consum (alimente, medicamente, alte necesităţi umane şi sociale). Pentru persoanele fără locuri de muncă (inclusiv invalizi, pensionari) unica şansă de supravieţuire sunt mijloacele financiare primite de la rudele plecate la muncă peste hotare. Insă şi acest lucru în ultima perioadă devine o problemă tot mai apăsătoare, deoarece din străinătate se remit în ţară tot mai puţini şi mai puţini bani. Astfel, nivelul de trai al populaţiei se înrăutăţeşte şi mai mult de la o zi la alta, iar decalajul dintre cei bogaţi (clasa politică şi de guvernare) şi cei săraci (poporul) devine o realitate tot mai dură pentru societate. În consecinţă, populaţia vulnerabilă, regăsindu-se la marginea prăpastiei, nu mai are puterea de a se lupta cu mediul social şi clasa dominantă extrem de coruptă care a sărăcit şi subjugat întreaga ţară. Poporul, nefiind protejat de către stat, este inhibat în propriile greutăţi existenţiale şi, în aşa mod, reacţionează deja pasiv la procesele ce au loc în societate. O mare parte din populaţia ţării, în special din zona rurală, este absolut inactivă la schimbări si provocări, astfel acceptând sărăcia ca o normalitate în modul de viaţă existent. Cu atât mai mult, prin lipsa mijloacelor de informare a maselor (în special, populaţia din zona rurală) poporul şi mai mult este supus şi înrobit, astfel făcându-l să creadă că viaţa nu poate exista în alt mod, decât în această variantă. Nivelul de viaţă al populaţiei extrem de redus din zonele rurale (la 1 ianuarie 2013 constituind 58,1% din toată populaţia ţării: http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4104&idc=168 ) este un tablou zguduitor ce ar putea fi comparat cu nivelul de viaţă al omului din epoca primitivă. Omul de la sate (în special, de vârsta a treia, ba chiar şi de alte vârste) nu cunoaşte fenomenele ce au loc în lumea modernă, neavând informaţia respectivă. Astfel, poporul este împotmolit într-un întuneric al existenţei care îl predispune la incultură, neştiinţă, înapoiere, izolare, în consecinţă, crezând în tot felul de aberaţii ale guvernanţilor. Este firesc, că un asemenea mod de viaţă a fost construit de clasa dominantă a societăţii basarabene, care de decenii nu a fost capabilă să producă niciun fel de modificări sociale în evoluţia propriului popor. Această clasă dominantă a ştiut să producă efecte pozitive doar pentru propria existenţă şi propriul conţinut material. În rest, societatea există singură la voia întâmplării, iar poporul există prin a cunoaşte doar fenomenul suferinţei şi al supunerii care îl induce spre eroare, degradare şi involuţie umană. Însă, cel mai dureros este faptul că poporul basarabean este implicat, la nesfârşit, într-un război identitar şi psihologic care nu-i permite încă să-şi recunoască originea autentică de neam, astfel fiind ţinut mereu într-o stare de demoralizare şi umilinţă totală.

G. Martea, foto 45,jpg

Foto: Galina Martea

Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene

 

Autor: Galina Martea

                                                                                                                          

Luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în R.Moldova și care, la rândul lor, se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, s-ar putea spune că rezultatul acestora nu este altceva decât expresia unui comportament inadecvat al persoanelor ce guvernează ţara. În aşa mod, prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, iar prin comportamentul persoanelor ce conduc țara se distinge tabloul real al incapacităților de administrare și tabloul real ce contribuie negativ la dezvoltarea umană a societăţii. Astfel, succesele în prosperarea societății basarabene sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, fiind prezent doar calvarul ce a împânzit întreaga ţară. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm în spălarea de creiere a factorului uman şi, respectiv, în nivelul de trai, cultură şi   dezvoltare a poporului. Sărăcia înspăimântătoare instaurată în țară (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri) s-a format de-a lungul anilor şi a creat acel mediu social care dărâmă orice speranță de a fi integrați în lumea civilizată occidentală, care au o dezvoltare umană adecvată. Nemijlocit, este pierdută orice perspectivă de a fi integraţi în Uniunea Europeană (UE) în următorii ani şi, nu în ultimul rând, posibil, de a nu mai cuprinde evenimentul istoric de reîntregire a neamului românesc. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament şi incapacitatea de a administra o țară pe criterii autentice umane, astfel demonstrând iresponsabilitatea pentru funcția pe care o ocupă în stat. Pe de altă parte, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale, cu accent sigur de a trăi doar în baza unui materialism extrem de exagerat al existenţei.

Pentru a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților, cred, ar fi necesar de a crea de urgentă un Comitet de Salvare Națională, care, poate, ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și, cel mai important, la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Ar fi corect ca în acest proces de salvare națională și de constituire a Comitetului de Salvare Națională în prima linie să stea Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, structură care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interese de reunificare a două state românești, interese de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul principal în acțiunile de renaștere națională şi de reîntregire a neamului românesc, trebuie să fie îndrumătorul în acțiunile de salvare națională a țării în clipele de grea cumpănă. Totodată, în acest proces al salvării trebuie să participe toţi oamenii de bună credinţă care pledează întru binele poporului şi, nu în ultimul rând, intelectualitatea care este nucleul dezvoltării umane. Dar, cel mai important factor, totalitatea acestor acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze integral pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Prin urmare, în mod prioritar, respectivul Comitet de Salvare Națională ar urma să fie completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine, față   de societate şi complexitatea lucrurilor în baza cărora se menţine existenţa unei comunităţi/societăţi. Este evident, că societatea basarabeană dispune de asemenea personalități care sunt dotate cu calităţi deosebite umane şi intelect aparte în educație/instruire. Nemijlocit, prezum, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși și reprezentanți ai organismelor occidentale, precum ONU, UE, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, Drepturi Globale (Global Rights), Observator al drepturilor omului (Human Rights Watch), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Forumul Democrat al Românilor de Pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, alte. Pentru a soluționa situația extrem de critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune şi involuţie în toate domeniile de activitate socială, este necesar de a crea și adopta de urgență (de asemenea, cu ajutorul organismelor internaţionale) un act normativ prin care să se facă regulă şi să fie stopate toate nelegiuirile ce se produc în administrarea țării, şi, în mod special, pentru încălcarea dreptului uman la o existenţă decentă. Respectiv, persoanele cu putere în stat care au o influență distrugătoare în guvernare urmează a fi trase la răspundere penală de întregul popor (dar, şi cu ajutorul organismelor occidentale) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă şi se va prezenta în continuare R.Moldova în plan naţional şi mondial nu va fi altceva decât confirmarea repetată a expresiei că „anarhia statală este produsul ruinării sociale”(Galina Martea, lucrarea „Despre Idealul Naţional…”). Posibil, prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea care îi determină. Important este ca accentul forte să fie pus pe unitatea şi identitatea națională, pe conștiința natională a întregii societăți care trebuie neapărat să conştientizeze corect problema identitară întemeiată pe originea neamului românesc. Dacă aceste subiecte nu vor fi soluţionate în timpul apropiat, atunci situația socială din ţară se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi.

Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R.Moldova (parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român) este obligată şi trebuie, în sfârşit, să recunoască cu demnitate componentul realității istorice şi anume: confirmarea identităţii autentice poporului. În cazul dat, este foarte important ca un popor să cunoască şi să-și recunoască originea de neam, de naționalitate, de identitate. Identitatea națională, care reprezintă atitudinea fiecărui om față de propria societate şi origine, este acel pilon care determină în esență respectul unui popor față de valorile naționale. Deci, identitatea și unitatea națională sunt expresii care reprezintă integral sentimentul național al unui popor faţă de realitate şi adevărul istoric. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare ce includ în sine aspecte fundamentale precum: limba unică de comunicare, cultura/tradițiile şi valorile autentice naționale specifice neamului, teritoriul naţional, credința, ideologia. În cazul dat, prin absența acestor valori identitare se impune necesitatea de a fi iniţiate în mod de urgență întruniri colective cu masele pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate, deoarece cauzele ce determină   dezorientarea maselor în viața socială sunt, indiscutabil, corelate cu aspectele susmenţionate. Evident, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale divinităţii, astfel înlăturând ura şi răutatea care este destul de prezentă în viaţa acestora. Prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar putea distruge/înlătura răul ce domină societatea basarabeană. Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman prin spălarea de creiere și degradarea completă a societății. În asemenea condiţii, cu cât țara este mai săracă cu atât mai ușor populația poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Imaginea reală a R.Moldova la ziua de azi reprezintă, într-un fel sau altul, nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate! Iar cine este mai obraznic, acela ajunge în capul puterii!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de dezvoltare şi educație al omului, care, în timp, devine un element neocrotit în spațiu ce poate fi uşor purtat şi traumat de curenții vântului. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate autentică, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

Basarabia poza art

Cu imaginea actuală, țara a demonstrat în repetate rânduri cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat că este incapabilă de a produce impresia pozitivă în calitate de stat independent, modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate. În condițiile actuale, în care se regăseşte R.Moldova, nu cred că aceasta are șanse reale de a fi acceptată în UE în deceniile următoare. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. În mod prioritar, schimbările trebuie să se axeze pe fenomenul de transparență absolută în administrare, iar persoanele ce urmează a fi promovare în funcții de conducere în stat să fie selectate în baza unor rigori de etichetă şi echitate, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, astfel, înlăturând fenomenul „cumătrismului” existent din țară. Iar domeniul prioritar al țării, care ar urma să producă cu adevărat schimbări pozitive, să fie considerat Sistemul de Instruire și Educație care este principalul promotor al identității naționale, al culturii și al bunăstării sociale. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate din cadrul ţării este necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune întreprinsă şi realizată, cu toate că acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile când mediul social este atât de grav afectat. Cu asemenea urmări   în dezvoltarea umană şi socială nu are loc procesul de integrare în spaţiul european. Acceptarea R.Moldova în UE, ca stat independent, ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (posibil), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, astfel eliminând în prim plan corupția din stat care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. De aceea, vrem sau nu vrem, dorim sau nu dorim, recunoaştem sau nu recunoaştem, însă unica soluție reală de a ieşi din impasul respectiv şi de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Conștientizarea corectă a acestei uniri/reuniri este vitală și inevitabilă pentru viitorul întregului popor român, pentru viitorul întregii societăţi basarabene. Dar, cred, în mod normal, acest component al reunirii neamului românesc nu trebuie să depindă de factorii ce ţin doar de dorinţa de integrare în UE, însă trebuie să fie un proces istoric natural care să integreze şi să unească o naţiune cu aceleaşi origini. Deci, pentru a crea o reformare pozitivă şi o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare şi spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluţie. Iar prin unitatea naţională, care este coeziune şi forţa de atracţie între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze şi să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent.

(Galina Martea, dr., academician de onoare al învăţământului universitar din R.Moldova, membru al UZPR)

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

Basarabia – destin sub crucea infernului

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Basarabia – destin sub crucea infernului

 

Autor: Galina Martea

 

Renăscută pentru un alt destin – 27 august 1991. Proclamându-şi independenţa, R.Moldova devine un stat independent , autonom, plin de speranţe pentru un viitor luminos de a-şi reconstrui şi redobândi valorile identitare naţionale. Poporul, cu deplină încredere în independenţa proclamată, este convins că în sfârşit va triumfa dreptatea mult dorită şi se vor întemeia acele principii care vor contribui la formarea unui stat modern, liber, bazat pe valori autentice şi drepturi naţionale. Sentimente de siguranţă într-o nouă schimbare şi de realizare a unor dorinţe mult aşteptate de zeci de decenii.

Cu încredere pentru un viitor şi într-o reuşită de salvare a neamului, poporul devine tot mai unit, într-o măsură oarecare, gândeşte şi acţionează tot mai solidar doar pentru a redobândi integral procesul de eliberare naţională, de restabilire a unităţii de limbă, cultură şi tradiţii specifice neamului românesc. În condiţii de dificultate, după un sistem totalitar de decenii, poporul regăseşte forţa necesară şi încetul cu încetul purcede de a forma acea temelie a societăţii care constituie, s-ar crede, integritate. O mare parte a societăţii tinde spre o reîntregire a neamului românesc cu ţara mamă, iar o altă parte încearcă să stopeze aceste năzuinţe. Aspiraţiile poporului sunt diverse în dependenţă de originea omului.

Contrar acestora, situaţia economică şi socială a populaţiei devine tot mai instabilă şi nefastă, fiind grav afectată de trecerea bruscă de la o economie centralizată socialistă la un sistem de economie de piaţă liberă. Mediul social, o mare parte din populaţie cu aspiraţii pro-europene, continuă să se confrunte cu dificultăţi de diverse aspecte, având la bază încă trecutul cu o mentalitate sovietică. Acest component formează enorme piedici în derularea mai multor acţiuni şi aspecte, care nu permite, în primul rând, reîntregirea neamului românesc şi, totodată, nu oferă posibilităţi reale de a forma o societate nouă cu dorinţe şi viziuni moderne în dezvoltare. Procesele economice şi sociale se dezvoltă într-un ritm haotic, neavând la bază lecţia necesară pentru un sistem cu economie de piaţă adevărată, iar schimbările de rigoare nu produc impresia pozitivă în evoluţia ţării. În acest proces al schimbărilor intervin diverşi factori care afectează la direct locurile de muncă, cu reduceri substanţiale ai angajaţilor; instituţiile de stat, cu întreţinere bugetară, devin tot mai impotente în faţa schimbărilor, în aşa mod, o mare parte plasându-se în caterogia falimentului economic; veniturile pe cap de locuitor ale cetăţenilor coboară de la o zi la alta într-un mod extrem de galopant, neavând în subordine nici un fel de rezerve materiale şi financiare; fenomenul inflaţiei devine un proces normal al existenţei, constând în deprecierea permanentă a banilor aflați în circulație, ca urmare a reducerii volumului producţiei şi circulației mărfurilor care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor; ramurile producătoare ale economiei naţionale îşi pierd din capacitate şi intensitate, treptat devenind complet incapabile de a suprvieţui, iar cele neproducătoare pur şi simplu devin victime ale proceselor economice în schimbare. Toate aceste modificări se răsfrâng negativ asupra cetăţeanului din societate, iar societatea este victima proceselor evolutive în transformare. Astfel, i-a naştere un nou proces social şi anume: procesul de migraţiune a populaţiei în afara ţării. Respectiv, procesul migraţiunii, cu laturi atât pozitive cât şi negative, se răsfrânge destul de negativ în relaţiile conjugale, iar familia încetează de a mai exista sub forma tradiţională. Aici, femeia-mamă este acea persoană care abandonează familia şi ţara, astfel muncind şi dobândind peste hotare mijloacele financiare băneşti necesare pentru a salva supravieţuirea familiei rămasă acasă, în ţară. Astfel, procesele afective dintre părinţi şi copii devin destul de dramatice, iar societatea îşi pierde din conţinutul valoric al normelor de existenţă decentă şi civilizată. În consecinţă, omul societăţii devine tot mai disperat faţă de noile schimbări sociale. Lupta pentru supravieţuire personală devine tot mai prioritară, iar aspiraţiile pentru promovarea valorilor naţionale, cu caracter complex, devin tot mai neînsemnate pentru omul societăţii. În modul acesta, haosul, confuzia, dezordinea socială şi incapacitatea clasei de guvernare de a administra o societate, în condiţiile economiei de piaţă liberă, monopolizează întreg sistemul de dezvoltare a ţării.

Basarabia

Prin urmare, pe parcursul a mai mult de două decenii clasa de guvernare, nefiind capabilă de a proteja omul şi societatea în existenţă şi de a menţine un nivel corespunzător de dezvoltare umană, nu numai că a spulberat din cetăţeni orice speranţă pentru un viitor şi un trai luminos, dar a trădat în modul cel mai obraznic idealurile naţionale şi a subjugat poporul la cel mai josnic nivel de evoluare. În consecinţă, clasa dominantă a reuşit să distrugă o ţară, care nu mai reprezintă nici un interes pentru nimeni în plan mondial, în mod special, pentru lumea civilizată modernă, iar poporul este acea victimă care suferă şi suportă consecinţele greşelilor comise de conducătorii acestui stat. Poporul basarabean pentru puterea din stat nu este nimic altceva, decât un obiect exploatat şi lipsit de orice mijloace de existență. Astfel, omul societăţii, neavând mijloace băneşti necesare pentru existenţa cotidiană, este obligat, în mod condiţionat şi necondiţionat, să-şi părăsească ţara prin toate mijloacele posibile şi imposibile. Omul, în special cel apt de muncă şi tineretul studios, mai devreme sau mai târziu, reuşeşte prin diverse metode să părăsească ţara, atfel devenind complice al procesului de migraţiune, iar acei ce nu au asemenea posibilităţi continuă să-şi trăiască existenţa în condiţii de sărăcie exagerată. R.Moldova, actualmente, este un stat cu o situaţie demografică tragică/catastrofală. Majoritatea populaţiei tinde să plece din ţară, deoarece situaţia economică şi socială a degradat la limită, fiind un faliment total în orice sector, iar societatea este administrată prin cele mai corupte şi inumane metode ale existenţei social-umane. Satele, în principiu, au rămas pustii, iar ţara se menţine doar pe orasul Chişinău, capitala ţării, şi centrele raionale, cu o populaţie moderată. Mijloacele financiare pentru întreţinerea şi deservirea necesităţilor sociale s-au epuizat (în mare parte fiind monopolizate de clasa politică şi de guvernare), iar bugetul statului nu mai este capabil să-şi onoreze aceste obligaţiuni din incapacitate de competenţă şi putere financiară. În acelaşi timp, ajutoarele şi împrumuturile financiare sunt blocate de creditorii străini şi structurile internaţionale, deoarece reformele din cadrul ţării nu funcţionează pe principii democratice şi umane. Deci, realitatea adevărului din cadrul ţării este mai dură decât însuşi existenţa. Şansa poporului de a supravieţui ca naţiune integră rămâne şi este o dilemă, iar existenţa unui stat real este pusă pe cântarul întrebărilor fără de răspunsuri. Dar, cu toate acestea, poporul continuă să mai creadă în iluzii şi promisiuni false din partea clasei de guvernare, care sunt doar nişte aparenţe neconfirmate cu realitatea. În aşa mod, se produce masacrarea poporului în totalitate care nu se poate apăra de curenţii negativi/defavorabili ai clasei dominante, astfel cetăţeanului fiindu-i blocat accesul către sursa principală de cunoaştere a adevărului cu realitatea care îi determină. Prin sărăcia şi anarhia instaurată în ţară, poporul basarabean este supus unui proces de exterminare, ca naţiune, şi imposibilitate de a se dezvolta normal, ca factor al evoluţiei şi civilizaţiei umane.  Nivelul actual de dezvoltare prin care se regăsește viata socială, materială și spirituală a omului şi a societăţii nu este altceva decât un proces al supravieţuirii prin intermediul acţiunilor ilegale realizate de clasa dominantă, care, nemijlocit, constrânge cetăţeanul să gândească şi să acţioneze după placul acestora. Un asemenea proces ar putea fi considerat ca un factor al intimidărilor şi încălcare gravă a dreptului uman în dezvoltare si convieţuire socială. Deci, filozofia de existenţă a omului în societatea basarabeană reflectă o realitate destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate. Administrarea societăţii basarabene se bazează pe un model al primitivismului, cu caracter necivilizat şi inuman, astfel plasându-se pe treapta cea mai de jos a dezvoltării sociale. În acest caz ne întrebăm: unde a greşit şi care este vina poporului de îşi duce în spate un asemenea destin, care, în mod fatal, este subjugat la sărăcie, mizerie, nedreptate, inechitate? Oare o asemenea soartă ar putea fi corelată cu firea omului care nu ştie să-şi onoreze drepturile de cetăţean într-o societate? Sau, vinovăţia în toate acestea este că omul de pe această bucată de pământ se află la intersecţia dintre bine şi rău, dintre lumină şi nelumină, dintre păcat şi antipăcat?

Aşadar, Basarabia, cu o clasă dominantă estrem de neomănoasă şi necinstită care nu-şi îndeplinește îndatoririle morale și sociale faţă de popor şi societate, este ţara unde infernul a dominat omul, pământul, cuprinsul şi tot ceea ce se numeşte existenţă umană şi socială. Cetăţeanul acestei ţări este fiinţa care ar putea doar visa la o viaţă frumoasă şi decentă, însă existenţa reală nu-i oferă această posibilitate, deoarece clasa dominantă pe parcursul a douăzeci şi cinci ani a trădat şi violat toate interesele şi necesităţile poporului; a distrus procesul obţinerii de eliberare naţională, iniţiat şi multdorit din anii 1991; a provocat şi subjugat poporul la cele mai umilitoare procese de existenţă ce nu sunt compatibile cu valorile reale umane (valori individuale, sociale, naţionale).

G.Martea.foto 45

(Galina MARTEA, dr., savant, scriitoare, poetă)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors