Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Dromichete, înțeleptul rege al geților

Posted by Stefan Strajer On October - 16 - 2013

Dromichete, înțeleptul rege al geților

Foto.Ioan Ispas

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

L-am descoperit destul de târziu pe Dromichete. La școală am învățat despre Decebal și Burebista, Dromichete fiind trecut cu vederea deși ce a înfăptuit el nu a reușit să facă nici una din marile personalități ale istoriei universale din toate timpurile.

 

 

 

 

 

 

În anul 292 î.Hr. Lysimah, regele Macedoniei și Traciei, în fruntea unei armate de 100.000 de oameni (după istoricul Polyainos) trece Dunărea cu intenția de a cuceri teritoriul geților. Pretextul era pedepsirea geților pentru faptul că au sprijinit revolta grecilor din orașele colonii de la Marea Neagră împotriva macedonenilor. Dromichete, rege al geților care trăiau pe un teritoriu mărginit la nord și vest de Carpații Meridionali, la sud de Munții Haemus (Balcani) iar la est de Marea Neagră, cheamă la oaste pe bărbații apți de luptă și pune femeile, copiii și bătrânii de pe direcția invaziei la adăpost în păduri și munți. Evacuează animalele și o parte din bunuri, restul le distruge pentru a nu cădea în mâna dușmanului. Evită o confruntare directă în câmp deschis și se retrage spre munți, pentru a ataca la timpul și locul convenabil lui. Este o strategie pe care o vom întâlni de foarte multe ori de-a lungul istoriei noastre.

dromichete

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Bustul regelui geto-dac Dromichete din comuna Ciorani ,jud. Prahova

Dromichete însă aduce o îmbunătățire acestei strategii. Pentru a fi sigur că dușmanul se va deplasa pe un anumit traseu, Dromichete plasează un cal troian în tabăra macedoneană pe generalul său Seleuthes care se dă drept dezertor. Lysimah înghite momeala. Până atunci compania decurgea bine din punctul lui de vedere. Trecuse Dunărea fără dificultăți, geții fugiseră din calea lui și iată apare acest dezertor de nivel înalt din anturajul regelui care dovedește că sunt fisuri în tabăra adversă. În plus Seleuthes știa unde se ascunde Dromichete. O coadă de topor e bine venită pentru conducerea viitoarei provincii. Traseul ales de Dromichete era unul lipsit de resurse de apă și hrană. În scurt timp oastea macedoneană începe să sufere de foame și sete. Când macedonenii vlăguiți de sete și foame erau practic incapabili de luptă geții îi înconjoară, probabil la semnalul transmis de Seleuthes. Lisimah se predă, fără să opună rezistență, împreună cu întreaga sa armată. Macedonienii sunt dezarmați apoi li se oferă apă și hrană, fiind dirijați spre capitala regatului, cetatea Helis. Istoricul grec Plutharch (în opera sa Basileon apofthegmata kai strategon Lysimachos, pag.80, citat preluat din Armata geto-dacă, Gheorghe Tudor, Ed.Militară, 1986) pune în gura lui Lisimah, când a primit apă de la geți, următoarea cugetare – O zeilor, pentru cât de mică desfătare m-am făcut rob, din rege ce eram.

Aceasta este prima realizare excepțională și unică a lui Dromichete – o victorie totală fără nicio picătură de sânge din partea luptătorilor săi, într-un război de apărare.

În continuare Dromichete avea la dispoziție mai multe opțiuni. Putea să-i execute pe prizonieri apoi să invadeze Tracia și Macedonia, lipsite de apărare, să le cucerească și să-și mărescă regatul. Dar n-o face pentru că geților nu le trebuia teritorii străine, ei erau mulțumiți cu ceea ce aveau acolo unde trăiau din totdeauna. Putea să-i vândă ca sclavi pe prizonierii de rând și să ceară răscumpărare pentru cei mai înstăriți. Avea motive s-o facă pentru că oamenii săi pierduseră o bună parte din agonisealǎ prin distrugere voluntară sau jaful cotropitorilor. N-o face nici pe aceasta din cauza omeniei geților care nu agreau ca bunăstarea lor să se bazeze pe nenorocirea altora, aceptând pierderile ca o jertfă pe altarul libertății. Luptătorii săi nu cer nici măcar distribuirea ca sclavi a prizonierilor pentru ca să muncească în locul lor iar ei să se ocupe cu exercițiile militare. Comportamentul lor avea la bază Legile belagine transmise din generație în generație de peste 2.000 de ani care considerau că este imoral să te îmbogățești pe seama altora dar și să fii sărac din lenevie. Totuși Adunarea conducătorilor uniunilor de obștii sătești a avut o doleanță pe care și-au manifestat-o zgomotos și hotărât.

Adunarea conducătorilor uniunilor de obști sătești îi cere lui Dromichete să le fie predat regele invadatorilor pentru a fi judecat și executat. Aveau motive întemeiate s-o facă pentru că macedonienii erau la a cincea agresiune împotriva lor în ultimii 50 de ani.

Prima a fost a regelui macedonean Filip al II-lea din anul 339 î.Hr. când acesta trimite un corp expediționar la solicitarea sciților care invadaseră Dobrogea și intraseră în conflict cu geții. Situația sciților redresându-se între timp, ei trimit înapoi corpul expediționar macedonean fără a-i plăti măcar cheltuielile de deplasare. Filip al II-lea se înfurie, înterupe asediul Byzantionului și pornește cu oștirea împotriva sciților. Obține o victorie zdrobitoare, sciții care au scăpat, împreună cu familiile lor, refugiindu-se acolo de unde au venit adică în nordul Mării Negre. Deși sciții au stăpânit Dobrogea doar câteva luni, în lumea antică s-a încetățenit denumirea de Scithia Minor pentru acest ținut. Așa au ajuns însă coloniile grecești de la Marea Neagră sub controlul macedonienilor, în detrimentul geților.

A doua agresiune a fost a regelui Alexandru Macedon din anul 335 î.Hr., când acesta, abia urcat la tron, dar foarte ambițios, își începe campania de edificare a unui imperiu cu acțiuni împotriva vecinilor din nord, ajungând la Dunăre unde trăiau geții. Pe malul stâng al Dunării aștepta oastea geto-dacilor formată din 4.000 de călăreți și 10.000 de pedestrași. Alexandru Macedon reușește în timpul nopții să treacă peste fluviu 1.500 de călăreți și 4.000 de pedestrași din cei 30.000 de luptători cu care pornise la luptă. Geții au fost surprinși de îndrăznela lui Alexandru Macedon la forțarea fluviului, au loc lupte, dar ei se retrag inițial spre o cetate, se pare Zimnicea, pe care apoi o abandonează evacuând populația în întregime. Alexandru Macedon intră în cetate, o jefuiește și-o distruge, apoi trece în sudul Dunării renunțând, din prudență, deși el era foarte îndrăzneț, la urmărirea oștirii geto-dace și la cucerirea restului teritoriului locuit de aceștia. Din punctul de vedere al lui Alexandru Macedon campania a fost un succes reușind extinderea stăpânirii macedonene asupra tribalilor, tracilor, ilirilor, celților și a geto-dacilor dintre Munții Haemus (Balcani) și Istru (Dunăre ). Peste câțiva ani se va dovedi însă că manevra geților de salvare a armatei va fi fatală pentru macedonienii invadatori.

A treia agresiune a fost în anul 331 î.Hr. când praefectus Ponti Zopyrion, ca să nu stea degeaba în timp ce Alexandru Macedon era în expediția din Asia, în fruntea unei armate de 20.000 – 30.000 de luptători trece Dunărea pe la Isaceea și înaintează rapid, paralel cu litoralul, până la gura fluviului Hypanis (Bug) pentru a cuceri cetatea Olbia, aflată pe teritoriul geților. Asediul eșuează, iar la întoarcere geții, care între timp se mobilizaseră, îi hărțuiesc permanent pe macedonieni iar la  Dunăre le administrează o bătaie strașnică în care își pierde viața și guvernatorul Zopyrion.

A patra agresiune a avut loc în anul 300 î.Hr. și a fost condusă chiar de Lysimah, un fost general sub Alexandru Macedon devenit practic succesorul său, la o parte din imperiu, ca rege al Macedoniei și Traciei. Armata macedoneană este zdrobită de geții conduși de regele Dromichete, Lysimah scapă cu fuga dar fiul său Agatocles a căzut prizonier. După opt ani de încercări ale macedonienilor de recuperare a lui Agatocles, Lysimah este nevoit să încheie pace cu Dromichete, renunțând la teritoriul geților de la sud de Dunăre în schimbul eliberării lui fiului său.

După eliberarea lui Agatocles însă Lysimah încalcă acordul de pace și inițiază aceastǎ a cincea agresiune majoră împotriva geților, iar acum era la discreția lor.

Aceasta era situația când Dromichete, la cererea imperioasă a  luptătorilor săi, vine cu o propunere șoc, nemaiîntâlnită până la el și nici după el, un unicat în istoria universală. Propune să-l elibereze pe regele Lysimah împreună cu întreaga sa armată în schimbul recunoașterii teritoriului de la sud de Dunăre în care trăiesc geții ca parte a regatului condus de el. Le explică luptătorilor săi că este mai bine să-l elibereze pe Lysimah decât să-l omoare, pentru că-n locul lui s-ar putea să ajungă un rege mai rău care să le pricinuiască alte necazuri. Eliberându-l poate va înțelege și va fi recunoscător că a scăpat cu viață el și oamenii lui și în viitor nu va mai ataca teritoriul lor. Propunerea lui Dromichete, care nouă ni se pare șocantă având în vedere cum a decurs istoria până în zilele noastre, a fost acceptată cu ușurință de geți, ca rezonabilă, ceea ce ne dovedește nivelul moral ridicat al acestora. Iată că geții îi iartă pe dușmanii lor, ca niște adevărați creștini, cu 300 de ani înainte de Nașterea lui Hristos. Poate aceasta este una din explicațiile pentru faptul că acceptarea creștinismului s-a făcut cu atâta ușurință la geto-daci.

După ce obține acordul geților, Dromichete le mai pregătește o lecție de morală macedonienilor. El organizează un banchet comun al conducătorilor celor două tabere, dar la două mese diferite. Masa macedonienilor constând din bucate alese, după tipic elenistic, este servită în vase din aur și argint iar vinul din pocale din aceleași materiale, totul așezat pe covoare scumpe. Alături era așezată masa geților formată din multe vegetale și puțină carne servită în vase ceramice și de lemn iar vinul în cornuri de vită, pe jos fiind așezate paie. În toiul petrecerii Dromichete se ridică și-l întreabă pe Lysimah care masă i se pare mai bogată. Lysimah recunoaște că masa servită lor. Atunci Dromichete îi spune: „Dacă voi aveți toate acestea la voi în țară, ce a-ți căutat la noi care trăim cumpătat, modest și simplu?” Evident Lysimah n-a putut să răspundă, dar a  promis că nu-i va mai ataca și că vor trăi în pace. Se încheie un tratat de pace prin care teritoriul de la sud de Dunăre și coloniile grecești de la Marea Neagră revin geților.

Acordul de pace este întărit prin căsătoria fiicei lui Lysimah cu Dromichete. Înțelepciunea cu care a rezolvat Dromichete acest conflict este confirmată de faptul că-n următoarele peste douăsute de ani a fost pace între macedonieni și geți. Doar expansiunea romană din secolul I d.Hr. a perturbat viața pașnică a geților la hotarul lor sudic.

Dromichete mai este important pentru noi și pentru faptul că el ne-a lăsat cea mai veche confirmare documentară a culorilor naționale roșu, galben și albastru. În pictura care împodobește camera mortuară a mormântului lui Dromichete, descoperit în anul 1982 de bulgari în sudul Dunării, este reprezentat și scutul regal cu patru petale așezate în cruce, două albastre, două roșii pe fond auriu. El se repetă alternativ cu un alt simbol probabil tot de protecție.

tavan-mormant-dromichete-scut-regal

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Pictura de pe tavanul mormântului lui Dromichete în care apare și scutul regal

Același scut regal cu cele patru petale în cruce, de data aceasta în mâna lui Decebal este reprezentat pe Columna lui Traian, dar nu se știa ce culoare avea. Acum există confirmarea că petalele erau albastre și roșii pe fond auriu. Sculptorul care a executat această scenă de pe Columna lui Traian a vrut să scoată în evidență importanța scutului regal, acesta fiind practic centrul imaginii, acoperind alte patru scuturi diferite.

decebal-scut-regal-4-petale

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Decebal în luptă protejat de scutul regal cu petale. Scenă de pe Columna lui Traian din Roma.

 

Înțelepciunea cu care Dromichete  a rezolvat conflictul cu Lysimah a avut un mare răsunet în lumea antică. Numeroși istorici greci au consemnat-o. La aceasta a contribuit și numărul mare de martori oculari, cei 100.000 de soldați macedonieni și traci eliberați. A fost și a rămas un caz unic în istoria universală. Pentru români comportamentul lui Dromichete și-al geților săi este un motiv de mândrie. Istoricii noștrii nu au valorificat acest moment excepțional și unic. Unii istorici români recunosc în treacăt că Dromichete a fost un rege la fel de important ca Burebista sau Decebal, fără a insista pe realizările sale excepționale. Alții abia recunosc statutul său de rege doar pentru că l-a învins pe Lysimah, rege peste două regate, fără a menționa nimic despre cum a obținut victoria. Comportamentul excepțional al lui Dromichete față de prizonierii macedonieni și lecția servită la banchet este prezentat ca aspect anecdotic.

Mi-am aruncat privirea pe manualul de istorie clasa a IV-a (prima clasă în care se predă istorie) al nepotului meu din România, unde sunt menționați Burebista și Decebal dar Dromichete nu. Concluzia este că istoria este prezentată informativ fără nici un pic de educație. În SUA istoria se predă începând cu grădinița, totul cu scop educativ – crearea mândriei că sunt americani, prin mici povestioare despre momentele importante ale națiunii. Revenind la manualul nepotului meu român-român, el primește informații despre, de exemplu, Alexandru cel Mare (Macedon) și Napoleon, fără nicio corelație cu strămoșii noștrii, prin care să se imprime copiilor mândria de a fi români. Nu este amintită confruntarea lui Alexandru Macedon cu geții și eșecul companiei acestuia de cucerire a teritoriului de la nord de Dunăre. Referitor la Napoleon nu este amintit faptul că acesta n-a putut cuceri podul peste râul Arcole, apărat de regimentul român din armata austriacă, salvând practic Austria de la înfrângere. Un alt nepot al meu, român-american, clasa a II-a, este mândru că este american (deși el este cetățean canadian-român, rezident în USA), pentru că această educație patriotică se face zi de zi. Nu poți să ai cetățeni loiali patriei dacă nu începi o educație patriotică de la o vârstă fragedă. Iar aceasta se face în primul rând prin predarea istoriei. Degeaba se întitulează ministerul educației naționale dacă în școală nu se face nici educație patriotică nici educație civică ci doar instruire. Din acești copiii lipsiți de educație patriotică se vor selecta viitori lideri pentru care servirea patriei este o vorbă goală și emigranți care vor să uite cât mai repede că sunt români.

Revenind la Dromichete m-am întrebat de ce aceste momente excepționale ale istoriei noastre sunt trecute cu vederea sau aduse în zona derizoriului și a anecdoticei. Concluzia este că pentru clasa conducătoare de pretutindeni acest exemplu este prost și ar fi fost mai bine să nu se fi întâmplat. Pentru că poate fi dat oare ca exemplu un conducător care avea posibilitatea să cucerească alte popoare și teritorii și să se umple de glorie și nu o face, sau un popor care avea posibilitatea să se îmbogățească pe seama altora și nu o face, preferând pacea și o libertate curată care nu implică oprimarea altora, când istoria este plină de exemple contrare?

Românii care au oportunitatea să se simtă mândrii de comportamentul lui Dromichete nu-l onorează nici cu statui nici cu denumiri de străzi și nu-l introduc nici în manualele de istorie. Când vor ajunge la conducerea României lideri care să cultive mândria de a fi români?

De ce e „bun pentru România“ un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?

Posted by Stefan Strajer On October - 16 - 2013

De ce e „bun pentru România“ un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?

Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional al Audiovizualului

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile Zărnescu

 

Am citit că pe marginea subiectului Roşia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2.000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii“. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră.

Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă“ – solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul“. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern“, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA“, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!“, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice –, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!“… Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi, totuşi, cînd e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva CNA-ului, că, în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România“ e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri“, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate (art. 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare“; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare“). Toată această campanie încalcă şi art. 114 din Decizia nr. 187 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo şi, cu atît mai puţin, ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc…

Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!“… „Bun pentru România“? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun“, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană“, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.

În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul“ s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100 la sută, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni“, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul“, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor“, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi“ şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică“ (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot nişte „investitori“ au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…

Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; „Dumnezeul“ lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României“, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România“; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte“, „şeful“ îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic“, eu sunt „nou“, eu sunt venit „după“!

Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv“. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici“! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! Pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă! Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana“, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împiedice să prosperăm)! Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice“, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!“, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!“)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume“, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată“? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… În orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă“: deci le asigurăm investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia“! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Într-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului“, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC“!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat“, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames“ (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului“!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni“, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie“, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plîngerilor“ din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii“… Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Roşia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi…

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii“. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, răspunderea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină“. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece“. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!“

…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…

13 octombrie 2013

Cu tristeţe şi cu speranţă,

Eugenia Vodă

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-e-bun-pentru-romania-un-lac-otravit-mai-mare-decit-monaco-224357/

 

ADDENDA

Această Scrisoare deschisă a fost trimisă de d-l colonel (r.)-diplomat Marian ILIE şi următoarelor mass media: presa@conservatorii.ro, subiectiv@antena3.ro, relatii@antena1.ro, stiri@antena3.ro, public_relations@b1tv.ro, tvr1@tvr.ro, tvrinfo@tvr.ro, tvri@tvr.ro, tvr3@tvr.ro, tvr2@tvr.ro, miscareaderezistenta@jurnalul.ro, presa@psd.ro, presa@pnl.ro, pr@protv.ro, office@primatv.ro, pr@acasatv.ro

Distinsa producătoare de televiziune Eugenia Vodă a realizat multe emisiuni de referinţă şi a avut, de multe ori, opinii corecte. Prin această Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional al Audiovizualului obţine, datorită curajului civic dovedit şi simţirii patriotice autentice, un spor de apreciere din partea opiniei publice. Dar, ca să nu se creadă că devin prea subiectiv şi o laud excesiv, trebuie să apelez tot la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) să îi aplice şi ei o amendă pentru utilizarea inadmisibilă, aici, dar şi în emisiunile sale, a cuvîntului ţigănesc „şpagă“.

E-adevărat că acest cuvînt a devenit un parazit verbal al tuturor vorbeţilor pe ecranele televizoarelor, indiferent că individul/individa care-l scoate pe gură este un pastor citit ca Mihai Gâdea, un ziarist sagace ca Adrian Ursu, o apariţie încîntătoare ca Alessandra Stoicescu, un vorbete atoate-ştiutor ca Mugur Ciuvică, un ironist vitrolat tot-mai-vulgar ca Mircea Badea, un avocat versat ca Sergiu Andon – ca să indic numai apariţii de la Antena 3 –, dar limbajul acesta ţigănizat este utilizat pe aproape toate posturile serioase de televiziune, care, prin forţa lucrurilor, sunt factor de educaţie a opiniei publice.

Limba română este şi ea un element important al Patrimoniului Naţional, ba poate cel mai important, căci ea este generatoare de naţiune şi păstrătoare de naţiune, chiar înainte ca aurul să fi fost găsit la Roşia Montană. De aceea, Limba Română este o instituţie care trebuie apărată cu prioritate şi, implicit, ferită de poluarea prin ţigănizare sau în alt mod. Evident, Scrisoarea deschisă a Eugeniei Vodă este importantă prin faptul că devine un exemplu mobilizator de ziarist de mare notorietate, în jurul căruia se pot aglutina alte exemplare de ziarişti patrioţi şi conştienţi că escrocheria numită R.M.G.C. trebuie oprită, iar promotorii şi susţinătorii fraudei de la Roşia Montană, mai vizibili sau mai oculţi, trebuie priponiţi sau chiar eliminaţi: ei sunt, realmente, asasini economici ai României la propriu şi nu există nici un motiv – juridic sau moral – ca lor să nu li se aplice aceeaşi formă de contracarare. Perseverenţa şi tupeul cu care escrocii de la R.M.G.C. ne măcelăresc pămîntul, ne fură aurul, argintul şi celelalte metale rare de la Roşia Montană ne fac să ne dorim apariţia şi la noi, ca în Argentina, a „escadroanelor morţii“.

Ceea ce este cu adevărat grav este faptul că, aşa cum a relevat Eugenia Vodă în această vibrantă Scrisoare deschisă, C.N.A.-ul are o tolbă de „sesizări, plîngeri, reclamaţii“ contra R.M.G.C., dar nu a luat nici o măsură. Fireşte că C.N.A.-ul nu va lua nici acum vreuna şi nu va trece la interzicerea reclamelor mincinoase plătite de R.M.G.C., pentru că are scuza-şablon: „este prea mic pentru un război aşa de mare“. De vreme ce există membri ai guvernului, ca parvenitul Dan Şova sau chiar ca prim-parvenitul Victor Ponta, care susţin proiectul Roşia Montană şi chiar ameninţă România pe care o conduc – spre prăpastie! – cu plătirea unor „despăgubiri“ către R.M.G.C., nu or să treacă nişte lefegii ca membrii C.N.A.-ului la interzicerea reclamelor frauduloase ale R.M.G.C.!

Argumentul forte prin care anticipez inacţiunea C.N.A.-ului, aflat sub pulpana şi la cheremul guvernului trădător al României, este că, pe lîngă recentele proteste din Piaţa Universităţii şi din alte oraşe, au existat, în ultimii 12-15 ani, luări de poziţii ale unor ziarişti, oameni politici, publicaţii, ca, recent, ale lui Mihai Goţiu, Gheorghe Funar, colonelului-procuror Gheorghe Oancea, revistelor Vox Publica, Lumea Justiţiei, Cotidianul ş.a., care au denunţat opiniei publice escrocheria R.M.G.C., dar guvernele trădătoare au ignorat aceste alarme. Şi cum o acţiune paşnică de înlăturare a guvernului şi Parlamentului, ca în Islanda, nu este posibilă, dar cum prăbuşirea României se produce în mod vertiginos, singura soluţie este încă o revoluţie – adică o lovitură de stat militară, ca aceea din decembrie 1989, dar făcută de români patrioţi, în favoarea României!

14 octombrie 2013

 

Peisaj al realităţii americane împletite în versuri româneşti

Posted by Gabriela Petcu On October - 15 - 2013

Stanjenei1Octavian CURPAȘ

 

„Stihiri cu stânjenei” de Theodor Damian, Iaşi, Editura Tipografia Moldova, 2007, 88p. 

 

Ca de fiecare dată în poeziile sale, Theodor Damian ne uimeşte cu ineditul exprimărilor pline de substanţă şi de încărcătură spirituală, care ne aduc înaintea ochilor principiile cugetării creştine faţă în faţă cu neantul lumii cotidiene. Astfel, el ne oferă o oază, un spaţiu în care să ne simţim liberi de orice fel de constrângeri în ce priveşte existenţa, liberi în a ne exprima gândurile înaintea unui univers tăcut şi mut: „Cartea mea e ţara stânjeneilor/ E mult spaţiu în ţara stânjeneilor/ Pentru toate rasele, minorităţi, majorităţi, nu contează/ Sunt toţi stânjenei.”

 

Theodor Damian – profesor şi scriitor

 

Theodor Damian şi-a luat licenţa în teologie la Institutul Teologic Bucureşti, în 1975 (Teologie). După un masterat în Teologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey, în 1990 (Teologie – Spiritualitate), acesta obţine doctoratul în Teologie la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1999 (Teologie sistematică – Etică), dar şi la Fordham University, New York, 1993 (Teologie sistematică – Istoria Bisericii). Theodor Damian este profesor la Metropolitan College of New York (Audrey Cohen College, School for Human Services) unde predă filosofie, etică şi sociologie, din 1992. De asemenea, din 1996, scriitorul este şi directorul revistei trimestriale de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină. Gracious Light, dar şi director al centrului de învăţământ la distanţa New York al Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti, din 2005, precum şi profesor la Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, la catedra de Filosofie şi Literatură, Facultatea de Jurnalism, începând cu anul 2008.

 

Printre cărţile semnate Theodor Damian se numără Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc.

 

theodordamian”Stânjenelul arzând”

 

Metafora stânjeneilor din titlul acestei cărţi ascunde – de fapt relevă identitatea fiecărui om prins în hora acestei lumi, în mijlocul nisipurilor mişcătoare ale prezentului ce trece şi ne marchează cu fiecare clipă. Suspendat între două tărâmuri – cel al patriei lăsate în urmă şi cel al noii lumi în care trăieşte în momentul de faţă – Theodor Damian surprinde tensiunea dintre cele două lumi, paradoxul existenţial dintre două moduri de a trăi care se contrazic, se întretaie, dar se şi întrepătrund, formând o nouă identitate, a celui ce deşi trăieşte în străinătate, continuă cu spiritul, să fie ataşat valorilor ancestrale ale neamului românesc.

 

În acest joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori se contrapun, apare imaginea „Stânjenelului arzând”, o explozie iminentă a acestei tensiuni existenţiale între cel care ai fost şi cel care eşti şi cel care vei fi. „Toate încep cu Big-Bang-ul/ Cu întunericul acela rotund/ Mângâiat de ochiul lacom şi crud// Toate încep cu stânjenelul/ În flăcări arzând/ Fără mistuire/ Cu o mireasă gata de nuntă oricând/ Dar fără de mire//.”

 

Ne putem gândi la această mireasă fără de mire ca la un destin ce îşi caută încă sensul, fără să îl găsească, asemenea unei dorinţe ce îşi caută împlinirea, dar nu reuşeşte decât să îşi descopere şi mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de a deveni.

 

„Aşa ne trecem viaţa/ Ca-ntr-o poză suprapusă”

 

Se prea poate ca impresiile sosirii în Ţara Făgăduinţei să fi fost alterate de mercantilismul unor meleaguri ce noi le credeam sfinte, privindu-le de departe. Se prea poate ca în această ţară de adopţie să descoperi că totul nu este altceva decât o „sforărie”, un loc unde „Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor”. De aceea, Theodor Damian afirmă: „Aşa ne trecem viaţa/ Ca-ntr-o poză suprapusă/ Sau ca-n hala veche/ Din Omaha, Nebraska/ Cu pantofii-n vitrină şi cu/ Vitrina-n pantofi// American Express, Visa şi Discover/ Sunt singurele carduri/ Acceptate pe moment// Tot ce este în hală/ Se ţine suspendat de sfori/ Totul e sforărie/ Unele sunt mai scurte/ Altele mai lungi/ Mai subţiri şi mai groase/ Depinde de ce spânzură ele/ Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor.”

 

TheoDam„Miere şi lapte”

 

Peisajul complex al realităţii americane se împleteşte însă, cu impresiile pământului natal, cu chemarea tărâmului în care te-ai născut, care încă mai trăieşte în tine, care nu-ţi dă pace, îţi dă fiori, te împresoară şi nu te lasă, chiar şi la mii de kilometri distanţă, aşa cum reiese din poezia „O, cum te cheamă ispita”: „Şade monstrul/ Peste munţii Carpaţi/ Din rana lui/ Curge miere şi lapte/ Se-nghesuie lumea/ Stă la coadă, fiecare cu cartelă.”  Aceste impresii ce se ridică din adâncul memoriei sunt deopotrivă fascinante, dar şi monstruoase. Imaginea plină de rezonanţă a Munţilor Carpaţi se întretaie cu tipologia monstrului care oferă miere şi lapte pe cartelă. Se poate să fie un ecou al timpului când monstrul comunismului promitea lapte şi miere, dar pe o cartelă ce devenea tot mai greu de procurat şi tot mai dificil de convertit în alimente.

 

„Când spintecarea mi-e locuinţa”

 

Dar pentru a nu rămâne cu o imagine prea tristă asupra existenţei cu care ne luptăm, autorul ne arată „Singurul mod în care existăm”: „Şi totuşi oamenii merg spre iubire/ Orbeşte/ Noroc că iubirea nu doare/ Poate să şi doară/ Atunci când ploaia întregului cer/ Cade pe puntea unui singur/ Vapor/ Acela ce îmi spintecă visul/ Când spintecarea mi-e locuinţa/ Ea singura felie de real/ Cufundat într-o mare de vis.” Prin urmare, „Starea de spintecare” ce descrie prima parte a acestor „Stihiri cu stânjenei” nu reprezintă altceva decât disecarea trăirilor celui care deşi este departe de pământul în care s-a născut, totuşi continuă să trăiască, să existe, să fiinţeze în lumea valorilor pământului românesc, să fie în continuare tributar „matricii stilistice” a spiritualităţii româneşti, fiind un exemplu de trăire autentică a unui român al cărui suflet rămâne cald şi viu la atingerea valorilor străbune ce i-au marcat devenirea.

 

Theodor Damian – om al gliei româneşti

 

Şi astfel, chiar şi pe tărâm american, unde totul se topeşte într-o cultură de masă, unde fierbe atât de pătimaş dorinţa după înavuţire, după trăirea momentului şi după ceea ce este, uitându-se ce a fost sau ce va fi, Theodor Damian reuşeşte să rămână cu ancora prinsă de pământul iubit, de ţara natală, de locul unde s-a născut şi de spaţiul de care el aparţine cu totul, ca om al gliei româneşti. Versurile sale merită a fi cititie, iar „Stihiri cu stânjenei” merită a fi înţelese de fiecare om în ale cărui vine mai curge încă sânge românesc.

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş 

Phoenix, Arizona 

INTERVIU CU ANCA ȚURCAȘIU

Posted by Gabriela Petcu On October - 12 - 2013

Anca 3

Autor: Viorel VINTILĂ

 

„Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp”

Anca Ţurcaşiu face parte din generația de  “dinozauri” a muzicii românești, o generație frumoasă, care, din păcate, este  aproape  de extincție. Anca însă, datorită versatilității sale, reușește să se mențină –  și o face cu mult succes –  pe prima  scenă a  showbiz-ului din România.

 

Un “dinozaur” frumos, și la figurat, dar mai ales la propriu, care jonglează precum un prestidigitator talentat,  cariera muzicală, cu cea de actriță și cu cea  de moderatoare Tv.

 

O femeie fericită, împlinită atât familial, cât și profesional, și, nu în ultimul rând, o femeie frumoasă și o apariție fermecătoare. Anca Turcasiu sfidează legile necruțătoare ale timpului și refuză să devină „victima” trecerii timpului; o femeie cu un figură adolescentină, un zâmbet seducător,  un trup senzual și o voce frumoasă. Anca, această Afrodită  a secolului XXI, se ia la trântă cu timpul și reușește să  îl pună la respect, în ciuda faptului că, iată, artista a trecut de 40 de ani. 

 

Dacă Ana Aslan –  fondatoarea Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”- ar mai fi în viață, ar fi  folosit-o, cu siguranță,  pe Anca Turcasiu ca  poster-girl   pentru rețeta elixirului tinereții. Frumusețea fizică însă, este dublată și de o frumusețe intelectuală, pe care Anca Ţurcaşiu o etalează în toatre întreprinderile profesionale pe care le-a încercat…

 

Nicio scenă artistică nu i-a rămas străină Ancăi Turcasiu. Ea  le-a încercat – și cu succes –  pe toate:  scena muzicala, scena de film, scena  teatrului sau scena  televiziunii.. Toate aceste scene  au fost generoase cu Anca, și ea, la rândul ei, nu le-a înșelat așteptările, dând dovadă de o versatilitate extraordinară. Anca Ţurcaşiu debordează un optimism si un entuziasm molipsitor și consideră că fiecare zi din viața sa  este o zi frumoasă de care se bucura și pe care o traiește la maxim. Succesul a devenit ceva firesc în viaţa Ancăi Turcașiu, un modus vivendi…

 

Anca Turcasiu– Anca, hai să ne teleportăm puțin în timp și spațiu, în trecut…când ai debutat în muzica românească? 

 

Am debutat la festivalul Amara în anul 1986, unde am luat și trofeul, după care am fost la festivalul Mamaia 1986, unde am luat o mențiune.

 

Cum ți se pare muzica generației tale în comparație cu  muzica  din noua generație? Îți  place muzică noua? De ce crezi că mulți din generația ta, zac ca într-un depou vechi și rar mai sunt scoși de la naftalina prin sporadice apariții tv sau difuzări radio? 

 

Este o evoluție, este absolut firesc,  în toată muzica există evoluție…nu se mai cântă că acum 20 de ani, nu se mai folosesc aceleași instrumente,  nu mai sunt aceleași ritmuri. Îmi plac anumite cântece din muzica care se cântă azi, nu îmi plac toate, dar sunt multe care îmi plac.Vis-a-vis de generația veche, care este puțin difuzată, mi se pare o întrebare retorică. Știe toată lumea răspunsul la această întrebare. Cei care au radiouri particulare  nu difuzează acest gen de muzică, considerând că nu fac rating.Televiziunea română publică nu mai face emisiuni de divertisment sau emisiuni muzicale cum se făceau acum 20 de ani; practic, redacția muzicală și de divertisment a dispărut din televiziunea română.

 

Ești și cântăreață, ești și actriţă, dar ai jonglat și cu televiziunea pe post de moderatoare. Care este dragostea ta cea mai mare? Muzică, teatrul sau televiziunea?

 

Scena, scena, teatrul! Cel mai bine mă regăsesc pe scenă, iubesc teatrul, iubesc publicul și cred că teatrul este modalitatea prin care emoţiile și sentimentele se transmit cel mai bine către public. Iar aplauzele live sunt barometrul perfect al succesului. Eu insa, mă consider și un entertainer.

 

Unde o pot vedea fanii pe  Anca Ţurcaşiu? Apariții Tv, radio sau spectacole? În ce piese de teatru joci?

 

Anca in Dansez pentru tineSpectacole și apariții Tv, ca și cântăreața, sunt mai puține. Cânt cu trupă lui Petre Geambaşu de 7 ani de zile, dar numai la evenimente private. De asemenea, pe perioada verii sunt entertainer de vreo 12 ani, la Hotel Majestic, în Mamaia. În prezent, am trei spectacole…un musical, gen Broadway,  care se numește „Rebecca”. Este un musical care are la bază romanul omonim scris de Daphne du Maurie, pe muzica lui Sylvester Levay, care a scris multe piese pentru Broadway și care au luat multe premii Grammy. Piesase joacă la Teatrul Național de Operetă din București. Tot la Teatrul Național de Operetă, mai joc într-un spectacol de teatru-dans în piesa „Maria de Buenos Aires”, pe muzică lui Astor Piazzolla, unde am rolul principal. La Teatrul Mic joc într-o comedie regizată de Radu Gheorghe care se numește „Interpretul”.

 

Ai jucat,  într-un serial, gen sitcom, care a avut un mare succes, și aici mă refer la serialul „ La bloc”.Cum ți s-a părut experiența TV în serialul „ La Bloc”. Ai mai repeta acest gen de rol?

 

A fost o experiență formidabilă pe care aș repeta-o oricând. Este o perioadă din viață mea de care îmi aduc aminte cu foarte mare drag, pentru că realmente este ceva care îmi place să fac foarte mult și unde mă simt foarte confortabil.Iubesc aceste roluri  gen sitcom.

 

 Garabet Ibrailenu spunea că: „Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp”. Tu, se pare, că refuzi să treci prin timp, și parcă l-ai oprit puțin în loc. Dovada: faptul că arăți foarte bine, chiar dacă ai schimbat recent prefixul.Te rog să  ne împărtășești rețeta acestui elixir al tinereții, pe care se pare că tu l-ai descoperit.

 

Mulțumesc, e un compliment frumos. Nu știu ce să spun…cred că iubesc viața, mă iubesc și pe mine foarte mult, mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc pe pământ și sunt un om foarte pozitiv. Eu sunt ovo-lacto-vegetariană, un mod de viață pe care l-am adoptat acum vreo 20 de ani. Pentru a mă menține într-o formă fizică bună, mă refer în mod special la greutate, tot ceea ce fac este să fiu atentă la ce, cât și cum mănânc. Așadar, am eliminat de atunci din alimentație carnea, (o vreme chiar și peștele), îmi fac analize complete o data pe an, (care de obicei ies foarte bine), și mă simt excelent.Mănânc puțin, des, alimente care să conțină cât mai puține grăsimi și beau multă apa. Fac și puțin sport, dar nu ceva așa extraordinar. Oricum, eu cred că și fericirea, ca stare de spirit, poate avea un efect pozitiv asupra aspetctului fizic. O stare de fericire interioară, iradiază şi afectează pozitiv aspectul exterior.

 

 Știu că ai un băiețel, e adolescent deja…câți ani are? Are înclinații artistice?  

 

 Are 12 ani. Are talent muzical și actoricesc…a făcut și pian, dar nu știu încă dacă va merge pe drumul acesta. După cum îl văd eu, prin felul lui de a fi, poate să fie un arhitect sau un designer foarte bun. Timpul însă va decide…

 

Anca - Majestic, MamaiaCare este cea mai mare realizare a ta pe plan profesional

 

Profesional, realizări sunt toate…fiecare rol pe care l-am jucat, fiecare specatcol și întâlnire cu publicul este o realizare…nu cred că le pot contoriza în dimensiuni și greutăți. Cel mai mare succes în carieră mea artistică , cred că a fost rolul principal în musical-ul Chicago, la Teatrul Național din București. Pentru mine realizări sunt….bucuria spectatorilor de la finalul specatacolelor. Am un sentiment extraordinar când la final de spectacole după ce se aprinde lumina, lumea este în extaz și ne aplaudă în picioare.Este un sentiment extraordinar și de multe ori parcă simt cum publicul ar vrea să urce pe scenă și să ne îmbrățișeze. Pentru mine aceste momente sunt niște realizări extraordinare.

 

Te văd o femeie fericită. Care sunt ingredientele unei familii fericite? 

 

Sunt o femeie foarte  fericita! Cred că în primul rând răbdarea este foarte importanta într-o relaţie.

Apoi trebuie să existe comunicare și înțelegere și să accepți persoana de lângă tine și cu bune și cu mai puțin bune. Să nu judeci, să nu critici, nu ai dreptul să judeci și să critici pe nimeni. De asemenea, contează să știi să treci peste momentele grele care apar în  viata…dar, ideal ar fi, să nu  ajungi să creezi astfel de momente dificile.

 

Ştiu că soțul tău este cetățean american. Bănuiesc că ai fost în America….cum ți se pare America și dacă te-ai gândit vreodată să vă stabiliți acolo. 

 

Îmi place foarte mult America. Cel mai bine de pe pământul ăsta  mă simt în Times Square, în New York City.  Am văzut foarte mule parți  din America.  Am  colindat prin sute de locuri în America şi cred că am petrecut aproape doi ani din viață în America, dacă ar fi să adun zilele și lunile petrecute în total acolo.

Iubesc America și dacă ar fi vreodată să mă mut în America, deși nu cred că aș putea să fac lucrul acesta, dar dacă m-aș muta, cred că mi-ar plăcea să locuiesc în California, în orașul San Diego. Clima caldă și oceanul sunt motivele principale pentru care aş alege acest oraş, deşi, dupa cum ţi-am mai spus, mă regasesc şi mă simt foarte bine in New York City. Insă, cred ca acest pas, probabil, nu îl voi face niciodată…

 

Ce hobby-uri și ce proiecte de viitor ai?

 

Designul interior, asta îmi place foarte mult..Mi-aș fi dorit să fac Facultatea de Design, dar am rămas însărcinată cu fiul meu și am renunțat la acest plan.  Pe plan muzical mi-aş dori să  scot un CD, o combinație pop cu muzică de folclor…cântece cunoscute vechi românești, pe care să le reactualizez orchestral.În plan actoricesc, nu pot să-ţi dau un răspuns concret….totul depinde de proiectele care apar şi de câștingurile la care mă duc.

  

Care este reţeta unei cariere de succes și ce sfaturi ai da celor care acum se apucă  de cântat? 

 

Nu știu  în ziua de azi care mai e rețeta. Astăzi poate oricine să cânte și cu ajutorul computerului se poate creea o voce perfectă și fără să ai o voce bună…probabil rețeta zilei de azi este să ai bani.

Pentru că oricine are bani poate să ajungă să cânte, să-și facă un videoclip, să plătească să-l difuzeze de o mie de ori pe zi…rețeta din ziua de azi este complet diferită de rețeta de acum 20 de ani. Cât privesc sfaturile, chiar nu pot da sfaturi…repet, lumea s-a întors, este o lume complet diferită față de lumea care a fost pe vremea noastră când erau lucrurile „normale”…atunci noua nu ne trebuia bani că să ne afirmăm. Dacă aveam talent, voce, aptitudini și munceam mult, atunci succesul venea de la sine.

 

Un  mesaj  de final pentru iubitorii de muzică şi de teatru…

 

Pe cei care vin in România pe parcursul verii, îi aştept in fiecare seară la hotelul Majestic, din Mamaia, pentru o seară de neuitat, iar din toamnă, la spectacolele mele, despre care pot afla mai multe detalii de pe site-ul meu www.ancaturcasiu.ro .Vă aştept pe toţi cu mare drag.

 

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

Toți oamenii trăiesc, dar numai unii dintre ei există

Posted by Gabriela Petcu On October - 12 - 2013

PETROVAI-George3-X-wb1. Binomul acumulare materială – înstrăinare (alienare)

Nu doar credința, ci și știința prin descoperirile sale și prin frecventele destăinuiri ale unora dintre cei mai prestigioși slujitori ai ei chiar din rândul evoluționiștilor pursânge, ne încredințează că viața este un miracol mai presus de vlaga gândirii umane și că omul reprezintă pentru creaționiști încoronarea întregii concepții și munci divine din cele șase zile ale facerii, respectiv produsul de vârf al evoluției viului pentru înverșunații adversari ai creației.

Sigur, convergența opiniilor celor două tabere ireconciliabile vizavi de rangul omului în lumea viului și de uriașele sale resurse de exprimare pe care le deține (utilizează maximum 15% din capacitatea creierului și, după cum se prezintă, cu mult mai puțin de-atât din cea a inimii și sufletului), nu exclude categorica divergență a pârghiilor întrebuințate în argumentare: Credința neclintită în Adevărul revelat prin Cuvânt, împotriva cuvântului științei, care, respingând Adevărul de dragul adevărurilor accesibile prin cunoașterea umană, este pe bună dreptate condamnată să nu cunoască în vecii vecilor măreția și desăvârșirea întregului prin punerea cap la cap a fragmentelor, așa cum cum ulciorului spart nu-i este dat să fie refăcut vreodată din cioburi!

Căci dacă întregul premerge partea, un adevăr evident prin el însuși pentru orice om cu scaun la cap, sensul judecății umane mai presus de orice îndoială trebuie să urmeze aceeași cale: de la întreg la parte, de la general înspre particular.

Îndeosebi atunci când evoluționismul, o teorie îndrăzneață, dar cu fundamentele șubrede (a recunoscut acest lucru însuși Charles Darwin), se arată – în pofida eforturilor depuse – incapabilă să-și elimine lacunele de structură, nereușind până în prezent să dea de urma acelor fosile intermediare, care ar avea rolul mortarului științific dintre cărămizile edificiului darwinist.

În această situație precară și jenantă pentru evoluționism, dar imposibil de remediat prin vrerea Celui care a pus bariere de netrecut între regnuri și specii, adevărul trebuie descoperit în cuvintele Genesei, adică acolo unde Adevărul absolut se prelungește tainic și în același timp cutremurător de firesc în fiecare dintre noi: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Genesa 2/7).

Asta deoarece credința sinceră și puternică în Atoatefăcător are capacitatea de-a surprinde văzutele și nevăzutele într-un atotcuprinzător cosmos al harului divin, care după prefacerea sa în iubire, cade aidoma unei unei ploi binefăcătoare pe entitățile viului pământesc și ceresc.

…Căzut în păcat, adică exclus din ecuația eternului, nu-i de mirare că omul a luat-o pe calea largă a timpului din ce în ce mai rău și mai bolnav, sub a cărui povară neîndurătoare este nevoit să-și ducă trudnica sa viață de rob al propriului trup și al propriilor sale pofte.

Pentru că după absorbția sa în imperiul efemerului, omul și-a pierdut (mai exact i-a fost retrasă până la repurificare) desăvârșita unitate existențială conferită de veșnicie și nevinovăție, o unitate eminamente imaterială, iar el a primit în schimb alcătuirea duală trup-suflet (materie-nematerie), care se potrivește ca o mănușă cu noua lui condiție de ființă muritoare: Pe de o parte trupul supus durerilor, îmbolnăvirilor și în final morții, un trup sortit dispariției prin descompunere oricâtă grijă ai avea de el, pe de altă parte sufletul tot mai neglijat în apriga campanie de strângere a bunurilor „pe care le mînâncă moliile și rugina” (Matei 6/19), deși acest strop de divinitate reprezintă unicul element de legătură dintre aici și dincolo, altfel spus el este colacul de salvare al omului după moarte.

Și astfel, tot mai preocupat de satisfacerea trebuințelor imediate ale trupului, depozitarul vremelnicului, omul dă uitării trebuințele aparte ale sufletului, iar această înstrăinare de Dumnezeu, de sine însuși și de ceilalți semeni se tot adâncește, până când devine principala cauză a nefericirii sale.

Cu completarea că tot în alienare trebuie căutată cauza sporirii ratei sinuciderilor, inclusiv în rândul adolescenților și tinerilor, precum și cauza atâtor oribile infracțiuni (crime, violuri, tâlhării), îndeosebi atunci când cei atinși de ea caută să se trateze prin droguri și alcool…

Dualismul trup-suflet conduce cu necesitate la distincția dintre viață și existență. Toate animalele au fost înzestrate la facere cu instincte de atac sau apărare, cele mai potrivite speciei din care fac parte, deci toate își apără cu ghearele și cu dinții viața din propriul corp prin uluitorul instinct de conservare, precum și viața urmașilor pe care i-au zămislit prin la fel de uluitorul instinct de perpetuare a speciei.

Firește că în familie, ceată, hoardă sau stol, devin dominanți acei indivizi ale căror ambiții hegemonice se bizuie pe însușiri ce-i fac fie respectați din teamă (în majoritatea zdrobitoare a cazurilor), fie din iubire (cel mai adesea într-o familie).

Dar numai omul a fost înzestrat la facere cu scânteia divină numită suflet sau spirit, parte componentă din spiritul universal, prin urmare numai el, între toate viețuitoarele Pământului, prin inteligența sa încălzită la flacăra vie a iubirii, își poate urca viața până la cerul existenței, pentru că numai el are conștiința morții întru mântuire și a vieții plenare prin disocirea clară dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, dintre smerenie și trufie.

 

2. Reumanizarea și salvarea prin renunțare

 

Este evident pentru oricine că lumea noastră, lumea celor care am intrat în secolul 21, se află într-un mare impas. Nu atât din pricina sărăciei și foametei care cuceresc arii tot mai întinse ale planetei, nu atât din pricina poluării, actelor teroriste, conflictelor militare, bolilor endemice și cataclismelor naturale (cutremure, uragane, ploi torențiale), care se abat nimicitor și din ce în ce mai des cam peste tot, cât mai ales din pricina gravei disoluții morale la care s-a ajuns prin victoria materiei asupra spiritului, a pragmatismului asupra contemplativismului.

Îmboldite de imperativele dezumanizante ale concurenței și profitului, toate societățile zilelor noastre luptă din răsputeri să se înfrupte din iluzoria fericire dobândită cu ajutorul celor trei legi specifice tuturor grupurilor umane, legi cu rol de motor pentru actuala civilizație:

a)Legea fundamentală a progresului social – rezultatul îndelung șlefuit al necontenitelor interacțiuni dintre ipocrizie, egoism și cruzime;

b)Legea celor trei „c”-uri: consum – comoditate –  confort;

c)Legea celor patru „p”-uri: prostituție – proxenetism – pedofilie – pederastie.

Societatea românească postdecembristă este imaginea vie a dezastrului la care inevitabil se ajunge prin minciună servită în ambalaj democratic, tâlhărie mai ceva ca-n codru (dar unde-s codrii noștri de mai an?), impostură și trădare, pe scurt printr-un neîntrerupt proces de degradare morală, vasăzică o societate în care grosul membrilor ei – dezorientați, înșelați, înstrăinați și nedoriți în propria lor casă (țară) – simt pe propria piele tristul adevăr cuprins în spusa Homo homini lupus (Omul este lup pentru om)…

Ce-i de făcut, acuma când tot mai mulți oameni sunt încredințați de rănile supărătoare ale planetei că actuala civilizație (o civilizație a veritabilei sinucideri prin risipa la care se dedă și poluarea pe care o generează) antrenează întreaga omenire în frenezia viitoarelor cataclisme?

Căci conduita morală a civilizației noastre este captivă în intervalul îngrijorător de strâmt dintre Trăiește-ți clipa și După noi, potopul

Oricât am suci-o și învârti-o, nu există altă soluție viabilă înafară de renunțarea omului la deprinderile și comoditățile alimentate până la dezgustător de carnal, punct de întoarcere pe traseul său existențial înspre izvoarele curate ale simplității și înțelepciunii. Numai în acest chip el se poate purifica, ceea ce este totuna cu reumanizarea de după eliberarea moralei și conștiinței din arestul materiei, pentru că numai astfel el face trecerea de la viață la existență și tot numai astfel – lucrând intens la mântuirea sa, inclusiv la cea a semenilor – el poate cunoaște adevărata fericire.

Doar câteva cuvinte despre actul deliberativ al renunțării. Este nu numai fapta de mare curaj prin care cel în cauză azvârle deșartele zorzoane ale acestei lumi (bogăție, putere, faimă) și cu umilință se dedică meditației și rugăciunii în singurătatea unui colțișor sau al unei chilii mănăstirești (avem nenumărate exemple de senzație în acest sens), ci este și singura modalitate eficace prin care smeritul se înalță, stabilind relații de negrăită bucurie spirituală cu cerul, cu el și cu ceilalți semeni. Adică taman ce-i recomanda Mântuitorul tânărului bogat: „Vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă” (Luca 18/21), precum și ceea ce credea Imanuel Kant la vremea lui că-i esențial pentru condiția umană – cerul înstelat deasupra noastră și legea morală din noi.

 

Sighetu Marmației,                                                        George PETROVAI

10.10.2013

IoanaFarcas1Orice artă presupune pasiune şi dedicaţie. Pe lângă acestea, mai este nevoie de bun gust şi de inspiraţie. Şi nu în ultimul rând, de un strop de iubire, de puterea de a oferi ca artist, ce ai mai de valoare în tine. Mai presus de toate, însă, arta înseamnă până la urmă, şi destin.

 

Un astfel de destin i-a fost hărăzit şi Ioanei Farcaş, un talent în devenire. La numai douăzeci de ani, câţi numără în prezent, aceasta face cinste generaţiei tinere de plasticieni. În viziunea ei, pictura este pe deplin sinonimă cu un legământ, asemenea celui al căsătoriei. Cine optează pentru artă trebuie să îşi amintească întotdeauna, că a făcut o promisiune solemnă pentru toată viaţa. Cine optează pentru artă nu are voie să uite că şi-a luat angajamentul de a trăi pentru şi prin frumos, până în ultima clipă ce i-a fost hărăzită în marea sa trecere pe pământ.

 

O mare trecere care pentru Ioana Farcaş a început pe 10 mai 1989. Născută la Baia Mare, aceasta şi-a dezvoltat încă din primii ani dragostea pentru estetic. Cei dintâi dascăli pe care Ioana i-a avut i-au fost chiar părinţii. Mama şi tata au ştiut să cultive în unicul lor copil emoţia faţă de operele de artă şi deschiderea către cultură. Zi de zi, totul s-a legat, s-a contopit şi s-a dovedit a fi o lecţie de viaţă pentru micuţa Ioana. O lecţie de viaţă materializată peste ani, într-o alegere.

 

Ioana Farcaş a decis să urmeze pictura, la Facultatea de Arte Plastice din oraşul natal. Lucrurile s-au derulat firesc, mai ales că nevoia ei de a recepta frumosul izvorăşte şi din faptul că este o fire mereu în căutare de nou. Cu un temperament coleric-flegmatic, Ioana găseşte în pictură cadrul adecvat de manifestare. Un exemplu este acela că numeroasele posibilităţi-tehnici picturale (frotiu, grissaile, glasiu, etc.), ce se pot realiza pe diferite suporturi, cum ar fi carton, pânză, lemn, sticlă, etc. îi oferă necontenit tinerei băimărence o provocare, o întrebare, un răspuns, o idee. Aşa se face că orice creaţie ce îi iese din mână Ioanei Farcaş poartă în sine o anumită încărcătură intelectuală, o stare de spirit specială, pe care ea ştie să o „zidească” în visul pe care îl întrupează din culori.   De altfel, culoarea oglindeşte cel mai bine formula temperamentului unui plastician. Iată de ce, atunci când pictează, Ioana Farcaş preferă să folosească multă pastă şi tonuri puternice, dar şi nuanţe ce reflectă liniştea. Colericul şi flegmaticul din ea se întâlnesc şi se regăsesc astfel, concret, dar şi simbolic, atât în albul de Titian, cât şi în galben, brun, roşu, albastru, verde, negru. Fie că este vorba de o natură statică, de un peisaj ori de un portret, viitoarea artistă vede fiecare tablou pe care îl realizează, ca pe o experienţă hotărâtoare pentru aspiraţiile ei.

 

Zilnic, timp de trei ore, aceasta face şi preface lucrări. Pe acelea în care nu se recunoaşte, ia întotdeauna decizia de a le distruge. Nu este uşor şi nici simplu, însă dacă vrei să progresezi, câteodată, trebuie să cazi, pentru ca apoi, să te ridici şi să iei totul de la capăt. Pentru că numai astfel, îţi poţi construi o carieră solidă, talentul tău devenind o certitudine. În plus, consolidarea unei cariere a inclus fără îndoială, dintotdeauna, aflarea şi promovarea unor modele deja consacrate. Lucrările marilor artişti precum Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Nicolae Suciu, Nicolae Apostol, Ioan Anghel Negreanu îi dezvăluie Ioanei Farcaş câte ceva din secretele unor profesionişti şi în acelaşi timp, o ajută să ajungă pe treapta cea mai înaltă în pictură. Fascinaţia pe care o exercită grafica lor reprezintă nu doar pentru ea, ci şi pentru talentele fragede în general, o permanentă chemare la autodepăşire. Plutarh spunea că „în artă nimic din cea ce este bine făcut nu este întâmplător”. Numai studiind creaţiile unor titani ai penelului poţi deprinde, ca învăţăcel, principii şi reguli ce ţin de mijloacele materiale cu ajutorul cărora se exprimă gândirea estetică.

 

Iată de ce, atelierul de creaţie este o a doua casă pentru Ioana Farcaş. Aici este lumea în care ea deprinde pas cu pas, ARTA. O lume în care învaţă să devină puternică. O lume în care inima de artist a unei tinere din Baia Mare înfloreşte. O lume în care Ioana învaţă să îşi păstreze sufletul dedicat pentru tot restul vieţii, legamântului pe care l-a făcut acum. O lume unde pe paletă, după albul de Titian urmează galben, brun, roşu, albastru, verde şi negru. O lume cu carton, pânză, lemn şi sticlă. O lume a portretelor, a piesajelor ori a naturilor statice. O lume în care Ioana Farcaş trăieşte ca pe o căsătorie, o profesie făcută din pură pasiune şi dedicaţie. O lume de douăzeci  şi patru de ani.

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

METAMORFOZĂ ȘI ANTROPOMORFIZARE

Posted by Gabriela Petcu On October - 11 - 2013

METAMORFOZA-SI-ANTROPOMORFIZARE-x2wbDan CARAGEA

 

Corpul uman nu se înscrie doar în stereotipiile culturale cunoscute, puse în circulaţie prin literatură şi artă, ci este, la drept vorbind „măsura tuturor lucrurilor”, referinţa noastră fundamentală, şi, dacă vreţi, cea dintâi şi cea de pe urmă justificare a artei.

 

Mitologia greacă abundă în descrieri sau exchibiţii, dar şi în transformări simbolice sau metamorfoze. Orânduită ca o fastuoasă curte monarhică, lumea zeilor este plină de intrigi şi jocuri de culise, de iubiri, gelozii, inceste şi adultere, crime şi răzbunări familiale, care satisfac propensiunea teatrală a grecilor şi pe care o regăsim în operele marilor lor dramaturgi şi, mai târziu, la Shakespeare. Pe de alta parte, incestul, gelozia şi tema castrării, evocate de Freud în descrierea sexualităţii infantile, îşi au originea în panteonul primordial, la care se vor adăuga complexele: cel al lui Oedip şi al Electrei, cu toată încărcătura lor dramatică. Dincolo de orice anecdotică, lumea stăpânită de Zeus înseamnă triumful cosmosului. Este, comparativ cu panteonul primordial, o lume nouă, a luminii, a ordinii şi dreptăţii.

 

Nudul a fost creaţia grecilor. Şi acesta a fost, cu precădere, nudul masculin. Să privim magnifică statuie din bronz a lui Zeus, găsită în mare, lângă capul Artemison (Zeus din Artemison, c. 450 î. Hr.), fără să putem ştii cu siguranţă dacă îl reprezintă pe Zeus sau pe Poseidon. Corpul, cu muşchii bine reprezentaţi, dă impresia elasticităţii şi nu a efortului. Trunchiul, cu picioarele îndepărtate, pe verticală, este compensat de orizontalitatea braţelor care aruncă fulgerul. Interesant este faptul că lungimea braţelor întinse excede înălţimea corpului. Este aidoma orizontului, a peisajului decis de armonia proporţiilor şi a ordinii macrocosmosului.

 

După spusele lui Homer, Afrodita este fiica lui Zeus, dar Hesiod arată că acesta s-a născut din spuma mării fecundate de sexul lui Uranus, tăiat de Cronos. Pentru greci şi pentru cultura europeană, aceasta este versiunea care s-a impus. Purtată de vânt, Afrodita ajunge în Cythera şi apoi în Cipru, numele fiindu-i adesea întregit de cognomenul Cyterea sau Cypris.

 

Cu rare excepţii anterioare, nudul feminin este o creaţie a epocii târzii, helenistice. Există o frumoasă statuie a Afroditei cu corpul drapat, de pe care apa ce se scurge este figurată cu măiestrie. Prin Venus din Milo (c. 130-100 î. Hr.), descoperită în 1820, se poate înţelege canonul helenistic al frumuseţii femeii, la care impresionează echilibrul posturii, robusteţea formelor şi splendoarea carnaţiei. Renaşterea înseamnă, între altele, descoperirea mitologiei şi a nudului uman. Cred că pictura lui Botticelli continuă să fie capul de serie al iconografiei venusiene. Un element simbolic ne atrage îndeosebi atenţia: marea scoică care o va purta pe Afrodita pe mare şi care este un marcat simbol feminin. Dacă Botticelli figurează o cochilie striată, cu pliuri naturale în evantai, şi pe care ibericii o numesc vieira, la Odilon Redon scoica capătă o figurare accentuat vaginală.

 

Am călătorit până la originile nudului pentru a putea reflecta mai bine asupra metamorfozelor corpului uman. Ovidiu, marele poet latin, va vedea în ele, aşa cum bine a observat Bernardin de Saint-Pierre, o suită mai degrabă de metempsihoze („Ses métamorphoses sont des métempsycoses : le corps d’une pie renferme l’ame d’une princesse.”). Dar ideea că un corp omenesc s-ar putea transforma într-un corp animal, vegetal sau mineral, sub puterea privirii sau a magiei, a făcut ca mulţi artişti să reprezinte corpul ascuns, pe care îl purtăm în noi, fie ca natură latentă a unui alte vieţi, trecute sau viitoare, fie ca expresie a transgresiunii frumosului şi atracţiei erotice. Frumosul devine astfel monstruos, atracţia devine repulsie, dar puterea de impresionare a spectatorului sporeşte odată cu revelarea esteticii erotice de sens contrar.

 

În multe împrejurări ale vieţii, privind atent o persoană, dintr-un anume unghi, avem impresia că aceasta seamănă cu o pisică, cu un câine sau un lup. Licantropia nu este doar un delir psihotic sau folcloristic, ea se regăseşte, adesea, în viziunile sau visele multor oameni normali, mai ales când aceşti sunt impresionaţi de anumite detalii din imaginea danturii sau a ochilor unei persoane.

 

Alunecăm deseori în fantastic, iar această glisare are totdeauna la bază detaliul monstruos: culoarea neobişnuită şi forma ciudată a ochilor, o anume căutătură a privirii, dezvelirea gingiilor şi a caninilor mai lungi şi ascuţiţi, lungimea exagerată a unghiilor semănând cu nişte gheare, paloarea pielii din care sângele s-a retras parcă ş.a.m.d. La fel de anamorfotic se dovedeşte a fi şi unghiul monstruos, acel unghi unic care transformă chipul, cu o minimă imaginaţie, în animal sau pasăre.

 

Corpul perfect al unei femei este comparat cu cel al unei feline. Pasul ei este de gazelă, iar gâtul de lebădă. În fine, detaliile anatomice, de la Cântarea Cântărilor şi până la lirica modernă, sunt metaforizate, adică metamorfozate. Acesta este repertoriul de imagini şi reprezentări simbolice care au invadat arta contemporană, mai ales fotografia digitală.

 

Este vorba nu doar de recuperări mitologice, de resimbolizări, ci, mai ales, de avansul unei estetico-erotici noi, în care urâtul şi repulsivul atrag în acelaşi fel cum se simte Frumoasa fascinată de Bestie, în celebrul basm. S-a spus că atracţia vine din iubire, numai că, după Freud, avem de-a face mai curând cu o iubire-ură, cu polii interschimbabili, aşa cum frumuseţea-monstruozitatea sunt denunţate de artişti ca reprezentaţii iluzorii.

 

Dimineaţa, când masca chipului s-a şters, frumoasa cu care am petrecut noaptea se dovedeşte o femeie banală, dacă nu chiar urâtă; delicioasa colegă de liceu, pe care o reîntâlnim după treizeci de ani, a devenit o femeie cu trăsături respingătoare; bărbatul de şaizeci de ani, cu corpul deformat, cu burta proeminentă şi pieile căzute nu mai poate deşteptă interesul tinerei de douăzeci de ani de care s-a îndrăgostit, decât dacă aceasta a rămas fascinată de statutul social şi material al acestuia, sau, mai rar, dacă este dominată de tendinţe gerontofile, pornite dintr-un complex patern nerezolvat.

 

În artele contemporane, nu doar fiinţele umane străbat regnurile până la împietrire, la transformarea lor în statui, aşa cum se întâmpla cu cel ce privea în ochii Gorgonei, ci şi pietrele sau plantele iau înfăţişări umane, se antropomorfizează, pentru că noua estetico-erotică este biunivocă şi, psihologiceşte, reversibilă. Din nou poezia este chemată în imaginar, pentru că substanţa ei se regăseşte în viziunile artiştilor contemporani. Fotografia digitală este expresia maximă a fascinaţiei acestor transformări.

 

Pietrele rotunjite pot părea sânii „de piatră” a unei adolescente, încreţirile nisipului pot sugera şolduri şi coapse, ramurile copacilor sunt braţe lungi, mlădioase, peştele se poate plimba pe uscat, iar şarpele este un falus viguros şi puternic care poate excita o femeie. Mai mult, viaţa poate fi amfibie, submearsă, sau efemeră, ca a lepidopterelor.

Credinţa în metempsihoză este anxiolitică şi neutralizează spaima căderii în bestiar. Poate de aceea, imaginaţia regizorilor contemporani, care pun în scenă spectacole fantastice ale corpului, este influenţată de viziuni orientale şi meridionale. Şi în acest punct ne întâlnim nu doar cu metamorfozele lui Vişnu, ci şi cu ritualuri din religiile africane sau ale societăţilor aşa zis primitive.

 

Pe lângă putinţa de a migra prin regnuri, artistul decide, în numele omului contemporan alienat, că propriul corp este iluzoriu şi nu-i mai aparţine. Corpul devine un element de recuzită, un manechin, un loc de experienţă a durerii şi plăcerii, ceea ce ar explica dezordonata sexualitate de astăzi care încă îi intrigă pe moralişti. Nu este vorba doar spectacole de sex, de orgii, dar şi de mutilări sau maltratări, motiv pentru care sado-masochismul pare a fi temelia psihico-comportamentală profundă a eroticii estetice contemporane.

 

Moartea, cu scenariile sale, nu mai este o graniţă de netrecut, un tărâm al angoasei, căci imaginea cadavrului din noi sau a scheletului costumat cu haine de piele este frecventă la artiştii contemporani. Baudrillard numea corpul un „osuar de semne”, ceea ce poate însemna că simbolistica corpului trebuie citită deopotrivă în două registre, al vieţii şi al morţii.

 

Estetica erotică actuală plasează, aşadar, în centrul ei, corpul uman, cu tot potenţialul sau metamorfic, înscris în Eros şi Thanatos deopotrivă, sediu al plăcerii şi durerii, al iubirii şi urii, al frumosului şi urâtului, al atracţiei şi repulsiei. Este un corp privat dar şi public, revelat şi ascuns, expus şi camuflat, spectacol şi dramă, reprezentaţie şi simbol, un corp a cărui figură oximoronică este înşelătoare precum frumuseţea mărului putred.

 

Dan CARAGEA

Bucureşti

 

Cărţile, frumoasele flori din orice anotimp

Posted by Gabriela Petcu On October - 11 - 2013

 

gabriela gentiana grozaGabriela Gențiana Groza

 

strecurate uşor

irizările toamnei

printre crizanteme

 

O zi de  început de Brumărel a adus la Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului,  la Bookfest, copii şi adulţi , dornici să cunoască gândurile scriitorilor şi poeţilor aşezate frumos pe filele mirosind ademenitor a cerneală proaspătă. Forfota doritorilor de carte interesantă a înviorat Editurile care şi-au expus în incinta Cazinoului cărţile nerăbdătoare să fie mângâiate de cititorii împătimiţi ai Urbei noastre. Printre ele, Editura Ecou Transilvan, a lansat cărţile  a două autoare plecate din România şi stabilite în alte ţări. În volumele prezentate, realizate în condiţii grafice deosebite, aflăm poveşti şi poezii pentru copii. La prezentarea cărţilor au sosit elevi ai Şcolii  ”Eugen Pora” însoţiţi de doamna profesoară Iulia Chende.

 

Elena Cesar von Sachse, născută în 1947 în Arad, trăieşte acum în Nurnberg. A scris cărţi dar a compus şi romanţe, cântece de petrecere, cântece de dragoste, muzică de inspiraţie folclorică, muzică pentru copii şi chiar muzică instrumentală şi a obţinut premii pentru unele dintre acestea.

 

La Bookfest şi-a lansat cartea ”Dragonul roşu” care cuprinde poveşti pentru ”cei mici şi cei mari” cum ne anunţă autoarea. Ilustraţiile  vin să întregească în mod firesc frumuseţea volumului.

 

Cea de a doua carte a Elenei Cesar von Sachse, la fel de frumoasă, este intitulată ”Fantezie de iarnă” şi este dedicată ”celor care mai cred în Moş Crăciun’’ cum ne invită autoarea.

 

Trăitoare azi în Grecia, Steluţa Dima Cibireac, şi-a lansat  la aceiaşi Editură ”cu Ecou’’, cartea ”Păduricea fermecată’’. Autoarea s-a născut în 1956 la Gura Humorului, judeţul Suceava.

 

A scris această carte ”pentru  nepoata ei Anastasia şi pentru copiii ei Emmy şi Albert’’, dar şi ”pentru toţi copilaşii, cu multă dragoste’’, cum ne anunţă, de îndată ce deschidem volumul care cuprinde ilustraţii realizate prin propria-i strădanie.

 

Din dor de ţară revin acasă compatrioatele noastre stabilite pe alte meleaguri. Ne contopim cu ele, ne bucurăm de succesele lor şi ştim că, orişiunde ar trăi, inima Patriei bate şi pentru ele.

 

Le-am dedicat autoarelor dar şi altor scriitori stabiliţi în alte ţări, câteva versuri:

 

gentiana, elena,stelutaScriitorilor români din Diaspora

 

Orişiunde ai să pleci,

La germani sau pe la greci,

Inima te-ndeamnă iară

Să revii la tine-n ţară.

 

Să-i săruţi Pământul Sfânt

Şi să faci un legământ:

Depărtarea să nu poată

Să-mi uit Patria vreodată!”

 

Ne alintă Brumărel cu zile mai reci sau mai calde, cu senin sau cu nori aducători de picături necesare de ploaie, dar florile lui, cărţile apărute odată cu deschiderea porţilor Şcolii, ne înfrumuseţează clipele jucăuşe, fixându-ne în minte un peisaj, un erou de poveste şi de ce nu, chipul autorului, dornic să-i bucure pe cei  ”mici sau cei mari” dintre noi.

 

dragonul rosufantezie de iarnasteluta

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC03446

Zig-zag prin viață…

Posted by Gabriela Petcu On October - 6 - 2013

Destinul este crupierul vieții. Dacă ai baftă, primești “servit”, dacă nu, ai parte de “chintă spartă”.

 

Viața însăși este cel mai greu examen.

 

Orice miracol este efemer. Chiar si viata…

 

Karma – bumerangul vietii.

 

Cel mai lung drum: drumul care duce către niciunde .

 

Viața este precum condusul unei mașini.În viitor privești prin parbriz, dar, din când în când, te vei uita și în retrovizoare… în trecut.

 

Viața este ca un restaurant. Trecutul este ospătarul timpului care face notă de plată prezentului.

 

Celebritatea este o povară grea pe care foarte puțini o pot duce; la fel și fericirea.

 

Viața – un răsărit de soare cu destinația apus…

 

Uneori tarziul vine prea devreme…

 

Timpul nu-și potrivește ora după ceas.

 

Cea mai mare loterie:viața! Ca să înveți să vorbești îți trebuie 2 ani, dar că să înveți să taci – o viață întreagă.( E.Hemingway)

 

zigzagDin meniul vieții nu comanda mai mult decât poți duce. Meniul vietii… Eram cu fetița mea la masă, mă uitam prin meniul vieții… Am comandat: felul întâi – sănătate… felul doi – înțelepciune… Desert, pentru mine, nu am comandat, doar pentru fetița mea. I-am luat o porție dublă de….fericire…

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On October - 6 - 2013

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU (Bucureşti)

 

„Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de D.N.A.!“

Dezvăluirile procurorului militar colonel (r.) Gheorghe Oancea

despre afacerea cu aur a secolului

 

Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş

Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect

Un ofiţer M.Ap.N. a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC

Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

C. P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză

Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari

Au mărit perimetrul minei de câteva ori

Suspiciune de fraudă bursieră

Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO

Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul

Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?

 

„Asasinii economici“ ai Roşiei Montane

 

Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe „specialiştii“ în problema Roşia Montană…

Şi râsul şi revolta în acelaşi timp… Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: „Uite, lucrurile stau aşa“. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect – mulţi spun că e proiect, de unde? –, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră, a românilor, pe un „pumn de arginţi“ dat unor persoane din vremea aceea, care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva… Şi vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!

Eu, ca procuror militar în secţia Parchetelor Militare, în anul 2002, în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a M.Ap.N., care, în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă –, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate care aduceau atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri, care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care, anterior, îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (fost Vasile Timiş –n.r.), care, deşi nu avea nici o specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi, implicit, la Mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands –, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă – n.a.). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama! –, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări… Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau A.N.R.M., în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!

Conflict de interese clar!

Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din M.Ap.N., care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform Serviciilor, date secrete care afectau siguranţa statului.

Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?

Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi, ulterior, plângeri la Ministerul Industriilor pentru că, efectiv, nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect – într-adevăr, treci prin dificultăţi economice, tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore –, le acorzi şi ălora o şansă… Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! –, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Deci, aceasta era chestiunea în discuţie: reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din acţiunile noii societăţi care urma, atenţie (!), care urma a fi înfiinţată, 40 la sută, dar nu mai puţin de 20 la sută, iar partea străină, 80 la sută, dar nu mai puţin de 60 la sută. Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect“ – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, A.N.R.M… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care, deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi, ulterior, prin proiectul de contract, societatea care urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract“. Orice litigiu, scrie în contract – nu poveşti cu New York sau Londra –, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!

Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al S.R.I.  ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locurile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri S.R.I. la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun, de asemenea, să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: „Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locurile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!“, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea M.Ap.N. care, vezi tu, Doamne!, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.

 

Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!

Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80 la sută din acţiunile Minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.

O vilă mai răsărită pe vremea aceea…

Cam aşa ceva… Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: „Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor“. Deci, asta reprezenta preţul minei, 80 la sută din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.

80 la sută dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?

80 la sută din Mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, Mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca, apoi, suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ceea ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de steril“. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni – ’că, de fapt, ăştia sunt jucătorii la bursă –, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi, de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.

Deci, de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine.

De ce vă spun treaba asta? Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.

 

Frauda bursieră – delict federal

 

Deci ei au listat la bursă o fantomă…

Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Institutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis à vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80 la sută de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80 la sută din acţiunile minei“. Vi se pare logic? Stai, dom’ne!, am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia, dom’ne!, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi în competiţie.

Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume – nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări –, a fost tradus fără precizarea „proiect“ şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.

La Bursa de la Vancouver ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia Montană Gold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis à vis de datele respective, care trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în Mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.

 

Şi cum se verifică toate aceste lucruri?

Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania…

 

Păi Timiş parcă era un pion…

Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi, apoi, a „miruit“ pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.

Deci în timp ce contractul era bine-mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: Mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001, iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.

Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80 la sută, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: „Doamnă, daţi-mi, vă rog, o explicaţie, de ce la această mină, care până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi perimetru de explorare, exploatarea a ajuns la 42,3?“. Toată lumea a dat din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului. Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare, pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, şcoli…

Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care, chipurile, erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România – operabil în România, ’că era în stadiul de proiect – şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80 la sută din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.

Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii S.R.I….

 

Nu dai aurul, nu intri în NATO

 

Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea…

Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră, însă, Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea P.N.A. (actualul D.N.A.). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Tănase Joiţa îmi spune: „Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră“. Zic: „Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul“. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu“, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.

N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la A.N.R.M. să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis à vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (Adrian Năstase – n.r.), printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO“. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!

Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca cetăţean care am o situaţie decentă – am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig – este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!

Dar să revin… Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către P.N.A. a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!

Cornel-Dan Niculae Razboiul Nevazut al Evreilor Sionisti

 

Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide“ acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, trei milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea P.N.A. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.

Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul“ de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice…

Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80 la sută din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.

 

Cacealmaua lor şi potul nostru?

 

„Acoperire“ la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la A.N.R.M. şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la P.N.A. neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani – că doar suntem în 2013 –, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente… Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice… Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?

Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la S.R.I. că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!

Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate… Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!

Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.

 

Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm…

Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.

 

Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?

Nu cunosc aceste lucruri sau, dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!

Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura „Proiect“, ca şi când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.

 

În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, Parlamentul să respingă proiectul de lege care i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă“ prin mai toate instituţiile…

 

Să se dizolve această comisie şi să sesizeze Parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat“. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie… pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul“ şi „partenerul“ lor?

 

Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial: interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama –, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.

În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares“ vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a Serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.

1 octombrie 2013

Marcel Bărbătei

 

 

Escrocii şi muşamalizatorii fraudei Roşia Montană

 

În interviul său curajos, referindu-se la asasinii economici“ ai Roşiei Montane, d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea afirmă, „că Roşia Montană este (…) o afacere veroasă“, „construită pe laşitatea noastră, a românilor“ [1]. Faptul că, în mod evident, nu este vorba de „laşitatea noastră, a românilor“, ci că este o extrapolare ilicită, precum şi o exagerare şi o regretabilă eroare de exprimare comisă în fuga conversaţiei, o atestă contradicţia cu susţinerea sa iniţială: „Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori“. Oamenii – adică opinia publică, în genere – sunt dezinformaţi prin chiar acţiunile guvernanţilor trădători, care au vîndut şi vînd tot: pămîntul, resursele solului şi subsolului, averea mobilă şi imobilă pe care poporul român a construit-o, cu mari sacrificii, din 1945 pînă acum. Aceşti guvernanţi trădători, de la retrovoluţia din decembrie 1989 pînă acum, nu au avut decît o singură preocupare: să se îmbogăţească ei şi neamurile lor, împreună cu acoliţii cu care formează, împreună, ceea ce am denumit cleptocraţia postdecembristă [2].

Elocvent, în acest sens, este muşamalizarea, pe de o parte, de către D.N.A. a dosarului „Roşia Montană“, în 4 octombrie 2010. Iată cum descriu ziariştii Adina Anghelescu-Stancu şi Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiţiei – pe care eu o scriu Ju$tiţi€i – muşamalizarea dosarului instrumentat, iniţial, de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea: «Este vorba de „Dosarul Roşia Montană“. De nouă ani, acest dosar, deschis în 2001, a fost minge de ping-pong între parchete, plecând de la Parchetul General spre D.N.A., via Parchetul Curţii Militare de Apel Alba Iulia, Parchetul Tribunalului Bucureşti, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul Curţii Militare de Apel, iarăşi Parchetul Înaltei Curţi, P.N.A. (actual D.N.A.), apoi Direcţia de Investigare a Fraudelor-I.G.P., Direcţia Cercetări Penale, Parchetul Judecătoriei Deva, D.I.I.C.O.T., Secţia de urmărire penală şi Criminalistică din Parchetul General, D.N.A., iarăşi Parchetul Înaltei Curţi şi, într-un final apoteotic, la D.N.A. Un traseu complet, o cauză tergiversată din interese pe care toată lumea le poate bănui» [3]. Ei, nu „toată lumea“, căci foarte puţini ştiu cîte ceva despre escrocheria numită Roşia Montană, dar e bine să afle cît mai multă lume, inclusiv cei care protestează contra acestei escrocherii şi, cum zisese, la Antena 3, actorul Florin Zamfirescu, „să pună mîna pe bîtă!“ Simptomatic este că, de cînd a rostit aceste cuvinte bine simţite, postul tv Antena 3 nu l-a mai chemat la vreo emisiune.

Pe de altă parte, este muşamalizarea de către M.Ap.N. a trădării maiorului care a vîndut secretele despre perimetrul aurifer de la Roşia Montană (precum şi a celorlalţi, care au vîndut asemenea informaţii strategice strict secrete) şi a ajuns director la R.M.G.C.! Individul trebuie împuşcat chiar acum, chiar dacă s-a abrogat pedeapsa cu moartea. În fond, conspiratorii loviturii de stat din decembrie 1989 tocmai de aceea au abrogat pedeapsa cu moartea, ca să se pună ei la adăpost pentru jefuirea Patrimoniului Naţional, pe care aveau de gînd să o facă! De aceea, aşa cum am mai spus, toţi conspiratorii retrovoluţiei şi profitorii acesteia trebuie exterminaţi în iminenta revoluţie autentică a românilor. Întrucît gradul meu de colonel (r.) îmi permite să comand un regiment, solicit viitorilor conducători ai proximei revoluţii a românilor să mă numească la comanda regimentului de execuţie, fiindcă doar un pluton de execuţie, ca la Târgovişte, în 25 decembrie 1989, ar fi insuficient: sunt prea mulţi cei care trebuie împuşcaţi şi e necesar cel puţin un regiment! Referitor la cazul Roşia Montană, directorul S.R.I., ambasadorul George Maior a afirmat că S.R.I. a transmis decidenţilor circa 500 de informaţii [4]. Trebuie somat să facă o statistică repartizată pe intervale de timp, pe instituţiile cărora li s-a transmis, pe tipul de reacţii ale respectivelor instituţii şi să comunice măsurile luate de acestea. Scuza pe care George Maior a mai formulat-o, cum că „S.R.I. doar informează“ nu mai ţine! Aşa cum am mai precizat, conform legilor sale de funcţionare, S.R.I. are menirea să prevină ameninţările la adresa siguranţei naţionale, deci să le depisteze in nuce, să le anticipeze şi să le contracareze, să evite producerea lor [5]!

În plus faţă de precizările d-lui avocat Gheorghe Piperea, care arătase, în 25 iulie 2011, că „RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“ [6], dezvăluirile d-lui procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea aduc în prim plan nume noi, despre care cetăţenii ţării – care, în totalitatea lor, constituie suveranitatea României – nu au ştiut de ei sau, în mod cert, nu au ştiut că sunt implicaţi în escrocheria de la Roşia Montană. Această escrocherie este apărată, acum, de panglicari ca ministrul-jurist Dan Şova – a cărui mamă vitregă este avocata firmei-escroace R.M.G.C. [7] –, ca prim-ministrul-jurist Victor Ponta – care, în mod absolut neîntemeiat, ameninţă România cu plata unor despăgubiri de patru miliarde de dolari [8] către R.M.G.C., deşi R.M.G.C. încă nu formulase această ameninţare şi deşi R.M.G.C. a mai pierdut un proces cu statul român [9] în această cauză –, sau ca preşedintele Traian Băsescu, care, în fond, apără R.M.G.C. „în doi peri“ pentru că vrea să fie „neutru“ – cum s-a exprimat recent –, deşi, pînă acum, făcuse lobby în favoarea acestor fraudatori (citeşte: hoţi), supranumiţi, şi ei, „băieţii deştepţi ai aurului românesc [10].

În ordinea apariţiei numelor lor în articol, să trecem în revistă cîteva informaţii despre escrocii şi muşamalizatorii implicaţi în afacerea frauduloasă numită Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) [11].

 

Ioan Gâf-Deac. Un „ambasador“ aranjat dintr-un ministru de mîna a treia. Există, de multă vreme, articole de presă care demască acţiunile frauduloase ale acestuia, dar a fost protejat de cei care l-au băgat în clică. Duetul de escroci Gâf-Deac şi Frank Timiş a fost denunţat de revista Academia Caţavencu, preluată de Hotnews: Academia Caţavencu, „Frank Timis a înhăţat aurul din Apuseni printr-o căruţă de falsuri, iar Tăriceanu a închis ochii“ [12]. Ioan Gâf-Deac are un curriculum vitae plin de titluri şi lucrări pe site-ul Universităţii Spiru Haret [13].

 

Frank Timiş. Un articol cvasi-biografic despre acest escroc arestat în Australia pentru trafic de droguri este articolul lui Cosmin Badescu, „Esecul Rosia Montana“ [14].

Despre legătura lui Ioan Gâf-Deac cu Frank Timiş, arestat, de două ori, în Australia pentru trafic de droguri, vedeţi articolul lui Laurenţiu Fulga, „Mafia românească a drogurilor din Australia“ [15].

Despre Ioan Gâf-Deac, Frank Timiş şi Ovidiu Tender, precum şi alte informaţii pe tema escrocheriei de la Roşia Montană, citiţi pe link-ul de aici [16]. Faptul că escrocul Frank Timiş a ajuns, „în doi timpi şi trei mişcări“ „cel mai bogat om din România“, este semnalat în mai multe materiale de presă [17].
Ovidiu Tender [18]. Despre acest „om de afaceri“ – de fapt, un veritabil escroc – au apărut multe articole în presă, accesibile pe Internet. După ce a ieşit din puşcărie, a intentat procese de daune ţării [19], a plecat din România cu banii jefuiţi şi a fost lăudat de Antena 3, într-un reportaj făcut de Carmen Avram, despre cum a ajuns mare om de afaceri şi filantrop, despre cum „a cumpărat el un stat în Africa“ etc. [20]. Vedeţi, în contrapoziţie şi articolul lui Mihai Goţiu, „REVOLTĂTOR. Imaginea mizeriilor companiei lui Ovidiu Tender, Prospecţiuni S.A. Şi o scrisoare deschisă despre abuzurile gaziştilor“ [21]. Interesantă este şi opinia că Ovidiu Tender este evreu (sionist, adică ashkenaz, adică jidan [22].

Marc Rich, adevăratul boss din spatele magnaţilor români Frank Timiş şi Ovidiu Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi cu Dick Cheney, ex-vicepreşedintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, încercând să preia Petrom.

Petre Roman a fost primul politician implicat în afacerea Roşia Montană. L-a  urmat fostul său prieten, Radu Berceanu, cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alexandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului. Toţi aceştia sunt oameni politici sau care au de-a face cu politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.“ [23]. „Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Gold Corporation Ltd. în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare doi la sută. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa Centrală şi de Est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (de asemenea implicat în afacerea Roşia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda“ [24].

Victor Ponta. Premierul României este îngrijorat că escrocii de la R.M.G.C. vor cere daune României, deşi ştie că, printre acţionarii de la R.M.G.C. se află şi miliardarul izraelian Beny Steinmetz. Citiţi aici: „ULUITOR! CUI VOIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale poliţiei din Elveţia şi Franţa la birourile artizanului afacerii Roşia Montană. Evreul Steinmetz, în spatele proiectului din Apuseni“ [25].

Ca să vedeţi cît de strînsă este legătura dintre membrii cleptocraţiei: Victor Ponta a devenit „asistentul“ lui „Ovidiu Tender – respectiv apărătorul acestuia în 2006 în dosarul în care fostul sponsor al P.S.D. era acuzat pentru mai multe infracţiuni economice. Tribunalul Bucureşti i-a interzis, însă, lui Ponta să îl reprezinte pe Tender, pe motiv că legea interzice ca parlamentarii să acorde asistenţă în cazurile de spălare de bani şi corupţie“ [26]. Referitor la Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează afacerea frauduloasă Roşia Montană) citiţi şi articolul lui Mihai Goţiu, «Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte The Guardian şi mai întreabă pe la FBI cum e cu „marii investitori“» [27]. Oricum, Victor Ponta pare să aibă habar despre ce-i vorba, cînd face unele insinuări în acuzele aduse preşedintelui ţării: «Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi afirmă că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic: „Eu înţeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face, însă, proiecte de aceste gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu“, a afirmat Victor Ponta» [28].

Deşi, ca premier, Victor Ponta trebuie să fie bine informat în cazul escrocheriei de la Roşia Montană, el vrea să lase impresia că poziţia sa în acest caz este să fie în contradicţie cu poziţia preşedintelui Traian Băsescu, dar, inabil, se foloseşte de opinia soţiei ca pretext pentru această atitudine şerpuitoare (sau şerpească?!): „„Europarlamentara Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, cunoscută pentru campaniile sale anti-proiectul Roşia Montană duse în Parlamentul European, a declarat public că se va lega cu lanţuri, asemenea activiştilor ecologişti de ieri, şi că va lupta pentru salvarea Roşiei Montane“ [29]. Dar Crin Antonescu l-a prins „cu mîţa-n sac“ şi l-a acuzat, „prieteneşte“, de parşivenie (nu de „parşivitate“, cum scriu nişte ziariste agramate): „Antonescu, atac VIOLENT: PONTA vrea tare proiectul Roşia Montană, este PARŞIVEL“ (…) „Premierul este absolut convins că acesta este un proiect bun, fezabil. Nu înţeleg de ce nu a dat acordul de mediu în baza acestei dorinţe. Premierul vrea tare acest proiect, dar nu doreşte să-şi asume răspunderea şi îl trimite la Parlament, acolo unde vrea un vot secret“, a spus Antonescu, la Adevărul Live“ [30].

Despre ceilalţi indivizi indicaţi în articol ca participînd la muşamalizarea acestei fraude bursiere – procurorul general al României Tănase Joiţa [31], premierul Adrian Năstase [32] ş.a. – se pot găsi multe informaţii tot pe Internet. Oricum, inclusiv din interviul dat de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea reiese că fraudarea României prin escrocheria R.M.G.C. se numără printre cele mai mari şi mai periculoase afaceri antiromâneşti, la care colaborează forţe oculte internaţionale, îndeosebi din partea „partenerilor“ României, precum S.U.A., U.E., Israel, Canada etc. – fireşte, în înţelegere cu trădătorii care guvernează ţara de 24 de ani, şantajul cu intrarea în N.A.T.O. fiind, în acest sens, peremptoriu privind „adeziunea“ poporului român în procentaj, chipurile, de 85 la sută; cam aceeaşi proporţie era citată de demagogii politruci şi în privinţa „entuziasmului“ pentru intrarea în U.E.! De aceea, trebuie să îi lichidăm pe aceşti trădători şi să ne schimbăm „partenerii“, ieşirea din U.E. fiind imperioasă, întrucît limitează cel mai mult suveranitatea naţională şi oferă un pretext pentru slugărnicia guvernanţilor [33].

În mod evident, escrocheriei de la Roşia Montană i se potriveşte definiţia dată de un sociolog economiei de piaţă: „Economia de piaţă este relaţia biunivocă dintre un escroc şi un fraier“! Numai că guvernanţii români, enumeraţi aici, dar şi ceilalţi implicaţi în această mare fraudă, nu sunt doar fraieri, ci, trebuie să subliniem, şi trădători. Iar trădătorilor li s-a aplicat, peste tot şi dintotdeauna, aceeaşi pedeapsă: moartea. Deocamdată, pînă la modificarea Constituţiei, trebuie să li se dea închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea de fi eliberaţi, şi confiscarea totală a averii.

 

NOTE

[1] Marcel Barbătei, «Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului: / „Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!“», Cotidianul, 1 octombrie 2013, pe http://www.cotidianul.ro/exista-un-dosar-rosia-montana-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/.

[2] Vasile I. Zărnescu, „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia“, AlterMedia, 17 decembrie 2008, pe http://ro.altermedia.info/politica/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-cu-saracia_10766.html.

[3] Adina Anghelescu-Stancu, Răzvan Savaliuc, «EXCLUSIV – Cum a ingropat DNA, in 4 octombrie 2010, „Dosarul Rosia Montana“ printr-o incredibila solutie cu iz publicitar!», Lumea Justiţiei, 14 noiembrie 2010, pe http://www.luju.ro/dezvaluiri/musamalizari/exclusiv-cum-a-ingropat-dna-in-4-octombrie-2010-dosarul-rosia-montana-printr-o-incredibila-solutie-cu-iz-publicitar.

[4] Alina Boghiceanu, „Georgian Pop (PSD): Din cele peste 500 de informări ale SRI privind RMGC nici una nu a fost trimisă către Parchet“, Adevărul, 30 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/news/politica/georgian-pop-psd-sri-nu-informat-cazuri-coruptie-trafic-influenta-santaj-cazul-rmgc-1_524977afc7b855ff56e1b38a/index.html.
[5] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională (6)“, AlterMedia, 25 ianuarie 2010, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427)

[6] Cristina Horvat, «Afacerea Roşia Montană, construită pe o ilegalitate /

Gheorghe Piperea: „Societatea comercială RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“», Cotidianul, 25 iulie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-societatea-comerciala-rmgc-nu-mai-exista-de-drept-din-decembrie-2009-152817/.

[7] Iulia Nueleanu, „Afacere de familie: Legea privind Roşia Montană – negociată de Şova cu mama sa, avocata RMGC“, Curentul, 10 septembrie 2013, pe http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013091190877/Actualitate/Afacere-de-familie-Legea-privind-Rosia-Montana-negociata-de-Sova-cu-mama-sa-avocata-RMGC.html. Vezi şi: Sergiu Bidilă, „Mama vitregă a lui Şova este avocatul canadienilor care vor să exploateze aurul la Roşia Montană“, A.M.PRESS, 10 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/mama-vitrega-a-lui-sova-este-avocatul-canadienilor-care-vor-sa-exploateze-aurul-la-rosia-montana/; sau http://www.ziartricolorul.ro/familia-sova-fiul-si-mama-vitrega-poate-fi-acuzata-de-inalta-tradare-de-tara-rechinii-evrei-din-jurul-lui-george-soros-vor-sa-inhate-zacamintele-de-aur-argint-si-uraniu-de-la-rosia-montana-incalci/.

[8] Florin Pupăză, „Avertizare Gabriel Resources: România va plăti 4 miliarde de dolari despăgubiri“, Dcnews.ro, 11 septembrie 2013, pe http://www.dcnews.ro/2013/09/avertizare-gabriel-resources-romania-va-plati-4-miliarde-de-dolari-despagubiri/.

[9] Mihai Goţiu, „ATENŢIE: RMGC a mai dat statul român în judecată. Şi A PIERDUT! Şi cum şi-a tras Gabriel un ditamai obuzul în picior cu despăgubirile de 4 miliarde şi cu speriatul investitorilor străini“, Vox Publica, 12 septembrie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/atentie-rmgc-a-mai-dat-statul-roman-in-judecata-si-a-pierdut-si-cum-si-a-tras-gabriel-un-ditamai-obuzul-in-picior-cu-despagubirile-de-4-miliarde-si-cu-speriatul-investitorilor-straini-98042.html.

[10] Mihai Goţiu, «Acuzații cutremurătoare despre „băieţii deştepţi“ ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupţie şi distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Gold», Vox Publica, 14 septembrie 2011, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/acuzatii-cutremuratoare-despre-baietii-destepti-ai-aurului-romanesc-basescu-face-lobby-pentru-o-firma-acuzata-de-implicare-in-crime-coruptie-si-distrugeri-pe-intreg-mapamondul-dosarul-barrick-gold-68102.html; *** «Președintele României o ţine langa cu proiectul Roşia Montană /

Băsescu: „Proiectul Roşia Montana ecologizează zona, cianurile vor fi mai puţine decât într-o cafea“», Cotidianul, 27 septembrie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/basescu-proiectul-rosia-montana-ecologizeaza-zona-cianurile-vor-fi-mai-putine-decat-intr-o-cafea-158120/.

[11] Roşia Montană Gold Corporation, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99ia_Montan%C4%83_Gold_Corporation.

[12] Cf. Hotnews, 19 aprilie 2005, pe http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm.

[13] Pentru CV-ul lui Ioan Gâf-Deac pe site-ul Universităţii „Spiru Haret“, cf. http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CDkQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.spiruharet.ro%2Ffacultati%2Fmanagement-bucuresti%2Fcadre%2Fd7c6bea79018937d91664d2f4dbfd777.pdf&ei=bitMUo6-GYaYtQbz8IHgBw&usg=AFQjCNFWpJbrS_Pz3OaCoMo1wWYoFogGbQ&sig2=AtrRbBP_TPwuiiFiyYimEQ&bvm=bv.53371865,d.bGE.

[14] Cf. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/48280/Esecul-Rosia-Montana.html.

[15] Cf. Hotnews, 29 august 2005, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1212549-mafia-romaneasca-drogurilor-din-australia.htm.

[16] Cf. http://lumealuiarm.wordpress.com/2011/07/25/rosia-montana-informatii-din-presa-romana-straina-si-de-pe-bloguri-cei-care-iubiti-romania-spuneti-nu-acestui-proiect/.

[17] De exemplu, aici: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-10492855-top-300-capital-frank-timis-este-cel-mai-bogat-roman-avere-1-65-miliarde-euro-dinu-patriciu-avere-estimata-1-1-miliarde-euro.htm. Vezi şi http://www.economica.net/frank-timis–cel-mai-bogat-roman–mai-sarac-cu-un-miliard-de-dolari_51833.html; Daniel Ionaşcu, «Frank Timiş, de la părintele „Roşiei Montane“, a ajuns „împărat“ în Africa de Vest», în Adevărul, 17 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/economie/afaceri/frank-timis-parintele-rosiei-montane-ajuns-imparat-africa-vest-1_523733aac7b855ff568dd8cc/index.html.

[18] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Tender.

[19] Vezi, de ex., Dan Odagiu, „Ovidiu Tender a concesionat jumătate din Gambia“, Cotidianul, 28 mai 2011, pe http://www.cotidianul.ro/ovidiu-tender-a-concesionat-jumatate-din-gambia-147383/; vezi şi http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/tender-cucereste-africa-el-a-concesionat-deja-gambia-36008.html.

[20] Cf. *** „Tender cere la CEDO despăgubiri de 1 milion de euro pentru fiecare zi de detenţie“, Gândul, 10 iunie 2006, pe http://www.gandul.info/stiri/tender-cere-cedo-despagubiri-1-milion-euro-zi-detentie-260260. E de văzut dacă a cîştigat la CEDO!

[21] În Vox Publica, 14 august 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-imaginea-mizeriilor-companiei-lui-ovidiu-tender-prospectiuni-s-a-si-o-scrisoare-deschisa-despre-abuzurile-si-ilegalitatile-cautatorilor-de-gaze-96751.html.

[22] Cf. http://www.costel.ro/demascarea-masoneriei-romanesti-numele-masonilor-care-controleaza-intraga-tara.

[23] Cf. http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/30/ofensiva-rusa-ii-marc-rich/).

[24] Cf. „Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România“, 10 septembrie 2007, pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/10/personajele-cheie-ale-afacerilor-israeliene-in-romania/. Textul este preluat din: Cornel Dan Nicolae, Războiul Nevăzut al Evreilor Sionişti cu Românii. Editura Carpathia Rex, Bucureşti, 2011, pag. 226-300; fragmentul citat este în nota de subsol de la pag. 260.

[25] Cf. *** „Descinderi ale politiei din Elvetia si Franta la birourile artizanului afacerii Rosia Montana“, Corectnews, 2 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/politia-din-elvetia-si-franta-efectuat-descinderi-la-birourile-miliardarului-steinmetz. Vezi şi: *** „Arhitectul Rosia Montana sub ancheta internationala“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/arhitectul-rosia-montana-sub-ancheta-internationala; Sorin Roşca Stănescu, „Pământ de mormânt“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/pamant-de-mormant; *** „Continua urmarirea artizanului Rosia Montana“, Corectnews, 15 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/continua-urmarirea-artizanului-rosia-montana; http://www.buciumul.ro/2013/09/05/uluitor-cui-vroia-ponta-sa-dea-rosia-montana-descinderi-ale-politiei-din-elvetia-si-franta-la-birourile-artizanului-afacerii-rosia-montana-evreul-steinmetz/.

[26] George Roncea, „Ponta, procurorul închipuit, pseudo-apostolul moralităţii de partid“, Curentul, 8 martie 2011, pe http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030855610/Actualitate/Ponta-procurorul-inchipuit-pseudo-apostolul-moralitatii-de-partid.html; ; vezi şi: S. Antim, „Ponta: Eram contra Roşia Montană fără să ştiu nimic despre proiect pentru că Băsescu era pro“, A.M.PRESS, 12 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/ponta-eram-contra-rosia-montana-fara-sa-stiu-nimic-despre-proiect-pentru-ca-basescu-era-pro/.

[27] În Vox Publica, 31 iulie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ponta-ai-habar-cu-cine-negociezi-pentru-rosia-montana-citeste-the-guardian-si-mai-intreaba-pe-la-fbi-cum-sta-treaba-cu-marii-investitori-96336.html.

[28] Alina Neagu, „Victor Ponta despre privatizarea Roşia Montană: «Nu se pot face proiecte de acest gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu»“, Hotnews.ro, 13 mai 2012, pe http://economie.hotnews.ro/stiri-politic-12241448-victor-ponta-despre-privatizarea-rosia-montana-nu-pot-face-proiecte-acest-gen-pentru-doreste-foarte-tare-politic-refer-evident-presedintele-basescu.htm.

[29] Cf. buciumul.ro, 29 august 2014, pe http://www.buciumul.ro/2013/08/29/pana-cand-aurul-ne-va-desparti-sotia-lui-victor-ponta-atitudine-diametral-opusa-fata-de-sotul-sau-cu-privire-la-rosia-montana/.

[30] Cf. http://www.realitatea.net/antonescu-atac-violent-ponta-vrea-tare-proiectul-rosia-montana-dar-nu-asuma-raspunderea_1268636.html; cf. şi Andreea Udrea, Laura Ciobanu, «Antonescu îl acuză pe Ponta de parşivitate în cazul Roşia Montană: Premierul vrea tare acest proiect, dar nu dorește să îşi asume răspunderea“, Evenimentul zilei, 12 septembrie 2013, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/antonescu-atac-dur-la-ponta-premierul-vrea-tare-acest-proiect-dar-nu-doreste-sa-isi-asume-raspunderea-1056990.html.

[31] Vasile I. Zărnescu, „Armaghedonul magistraţilor (1)“, AlterMedia, 19 septembrie 2009, pe http://ro.altermedia.info/general/armaghedonul-magistratilor-1_15780.html#more-15780.

[32] Vasile I. Zărnescu, „OMV – inamicul numărul 1 al României“, AlterMedia, 10 februarie 2011, pe http://ro.altermedia.info/general/omv-inamicul-numarul-1-al-romaniei_22226.html.

[33] Pierre de Romania, „Slugărnicia pierde România (9)“, AlterMedia, 16 iunie 2010, pe http://ro.altermedia.info/politica/slugarnicia-pierde-romania-9_19942.html.

 

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors