Archive for the ‘Uncategorized’ Category

LIMBA ROMÂNA PRETUTINDENI

Posted by Gabriela Petcu On October - 3 - 2013

IMG_7446Data de 28 septembrie 2013 rămȃne ȋnscrisă cu irizări de toamnă aurie pentru cele cȃteva zeci de romȃni, care au dat curs invitaţiei organizatorilor acţiunii culturale  ȋnchinate limbii noastre romȃne.

 

Aproape o lună ȋntreagă s-au făcut ȋncercări pentru această faptă culturală. Distanţele mari, timpul presant, anotimpul roadelor bogate, zilele aniversare (caci “toamna se numără bobocii” nu-i aşa?), toate parcă au pus monopol şi-au ȋncercat să ȋmpiedice realizarea acestei acţiuni de suflet romȃnesc. Cu toate acestea, inimoşii organizatori ȋmpreună cu iubitorii de literatură  şi-au dat ȋntȃlnire sub cupola spaţioasă a Bisericii Sfȃnta Treime din Troy, Mi.

 

Oaspeţi de seamă s-au anunţat cu vorba dulce romȃnească şi prezentări de cărţi.

 

Doamna  Anca Sȋrghie, profesor doctor conferenţiar  la  Universitatea Alma Mater din Sibiu,  deschide evenimentul cu o prelegere dedicată Alteţei Sale Regale Limba Romȃnă, cea “dulce ca un fagure de miere”. Sunt subliniaţi ȋn prelegere făuritorii şi şlefuitorii de limbă romȃnă de la “domn pȃnă la opincă”.  Doamna Sȋrghie numeşte scriitorii neamului care au dat strălucire limbii romȃne prin opere nemuritoare: Alecsandri cu pastelurile sale, Negruzzi cu nuvela istorică, Russo cu poemul ȋn proză, Eminescu ȋn elegia erotică şi filozofică, Creangă prin basmul cult şi romanul copilăriei la sat, Slavici ȋn nuvela psihologică, urmȃnd apoi Rebreanu, Camil Petrescu, H.P. Bengescu să modernizeze proza romȃnă. Să nu uităm perioadele dificile prin care trece limba romȃnă, fie turcită ȋn secole de ocupaţie otomană, apoi latinizarea sau perioada limbajului de lemn al comunismului. Devine permitivă ȋn epoca globalizării, anglicismele avȃnd o largă aderenţă. Limba romȃnă se vorbeşte peste tot ȋn lume, prin ea ne menţinem identitatea naţională oriunde ne-am afla. “Ea nu poate fi mutată, cum nu se poate ȋnstrăina fȃntȃna de izvoare” scrie Al. Florin Ţene. S-a vorbit apoi despre cele două cărţi Dăltuiri de Radu  Stanca, ediţie ȋngrijită de Anca Sȋrghie şi Marin Diaconu şi Ȋntoarcerea fiului risipitor de Emil Cioran.

 

Ȋndemnȃnd la lectură, Doina Popa a recitat poemele Frunzele-Elegie de toamna  si De ce dai voie vȃntului de  Radu Stanca.

 

Programul prelegerilor este continuat de doamna profesoară Mihaela Ignat, care ne introduce ȋn paginile de jurnal ale volumului  Din viaţa unui om oarecare,  aparţinȃnd inginerului Herman Victorov, volum apărut la editura Maple Red Publishing House, Toronto, 2012, o carte ȋn care ni se relatează aspecte din viaţa autorului. Mihaela Ignat ne-a vorbit nu numai despre carte, dar şi despre omul Herman Victorov, despre realizările sale pe plan profesional de-alungul carierei şi recent pe plan publicistic. Se punctează cu admiraţie şi talent trăirile autorului: munca pe şantierele Romȃniei, relaţiile cu oamenii, emigrarea, realizărle profesionale, călătoriile prin lume şi acţiunile sale de ȋnaltă ţinută morală şi profesională.

 

Profesoara Doina Popa continuă  prezentarea cărţii domnului Victorov, jurnal care cucereşte prin autenticitate, sinceritate şi modestie, presărat uneori cu gheizere de mȃndrie, aceea de a fi romȃn, de a fi harnic şi hotărȃt. Cartea este un imn ȋnchinat frumuseţii oamenilor, al muncii ȋmplinite, al iubirii de oameni indiferent de rasă şi origini. Se evidenţiază ţinuta artistică şi stilistică de ȋnaltă calitate a cărţii, fapt care-l ȋncadrează cu succes pe Herman Victorov ȋn rȃndul scriitorilor consacraţi.

 

 

IMG_7466Domnul Victorov, cunoscut de toţi romȃnii de pe continental Nord-American din Romȃnia şi nu numai, rosteşte ȋn faţa audienţei, cuvinte frumoase, reliefȃnd posibilităţile poporului romȃn, regretul pentru problemele actuale cu care se confruntă Romȃnia, aducȃnd acuze celor care se fac vinovaţi. Nu-i iartă pe cei care ne denigrează ţara, profitȃnd de bunăvoinţa şi ospitalitatea romȃnilor. Sunt menţionate elemente şovine care acţionează din străinătate ȋmpotriva integrităţii Romȃniei. In continuare, domnul Victorov ne-a vorbit frumos despre limba noastră romȃnească şi ca o aleasă preţuire, ne-a recitat poezia lui George Topȃrceanu  Rapsodii de toamnă cu atȃta talent şi vocaţie artistică, ȋncȃt a dovedit cu brio că ȋnainte de a practica ingineria pe şantierele din ţară, a fost o perioadă student la I.A.T.C.

 

Doina Popa a făcut apoi o scurtă  introducere la volumul său Caleidoscop sentimental,  publicat ȋn iulie 2013 la Editura Eikon din Cluj Napoca, o carte care ne transmite informaţii despre lumea reală a romȃnilor din ţară şi din diaspora nord-americană.

 

Mihalea Ignat  a continuat prezentarea  celor două cărţi ale Doinei Popa:

 

Zbor alb ȋn picături de rouă– volum de poeme apărut la Editura Eikon 2012 şi Caleidoscop sentimental, evidenţiind personalitatea şi creaţiile autoarei. Cu vocea ei caldă ȋn vibraţii domoale a lecturat cu talent şi emoţie artistică versuri din volumul poetei.

 

Mulţumind gazdelor de la Biserica Sfȃnta Treime din Troy, preotului Ioan Barbolovici şi domnului Călin Cutean, invitaţii au continuat schimbul de impresii ȋn arome de gogoşi cu brȃnză, pregătite la biserică şi vin romȃnesc de Cotnari şi Murfatlar, oferit cu generozitatea-i caracteristică de domnul Victorov, dar şi din cel de casă preparat din struguri de California de bucovineanul nostru inimos, domnul Stefan Străjeri, directorul ziarului Curentul internaṭional– cotidianul romȃnilor de pretutindeni. Domnul Pompiliu Ignat ne imortalizează, zȃmbitori,  ȋn poze de grup şi individuale pe toată durata evenimentului.

 

Cȃte zȃmbete, atȃtea vorbe frumoase şi simţiri alease. Ȋmi vin ȋn minte vorbele ȋnţelepte ale lui Radu Stanca: “Sa-ţi iubeşti cărţile. Să le iubeşti cu pasiunea cu care te iubeşti pe tine ȋnsuţi. Au ȋn ele ceva din cuminţenia lui Dumnezeu.”

 

Privesc prezentabilul afiş al acṭiunii noastre. Acolo sus de tot, şi-au dat mȃna spre colaborare, societăṭile culturale romȃnesti: Avram Iancu din Michigan şi Graiul Romȃnesc din Ontario. Mai jos, ȋmpletindu-şi operele, autorii actuali cu cei clasici, ȋntr-o corolă vie peste cele trei ţări: America, Romania, Canada, dovedind maniera ȋn care comunităṭile romȃneşti pun ȋn valoare cultura şi tradiţiile noastre şi demonstrȃnd lumii ȋntregi aşa cum suntem cu adevărat.

 

Foto.Doina PopaDOINA POPA- Dexter, MI.

„Canadienii” şi cianurizarea României

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

„Canadienii” şi cianurizarea României sau proiectul Roşia Montană, un nou holocaust, economic şi chimic, aplicat românilor, după cel kominternist

Foto. Vasile Soimaru

Autor: prof.univ. Vasile Şoimaru (Chişinǎu, Basarabia)

 

 

De Roşia Montană m-am îndrăgostit de la prima vedere. Se întâmpla în septembrie 2008, în drum spre Chişinău, când reveneam din Gyula, capitala românilor din Ungaria, unde lansasem albumul „Românii din jurul României în imagini“.

Intrând în primul oraş din România, Chişineu-Criş, mi-a făcut din ochi indicatorul rutier cu două posibile direcţii: la stânga – Oradea, Satu Mare, Baia Mare; la dreapta – Aradul şi Timişoara. Dar am ales cea de-a treia direcţie, nescrisă pe indicatorul dat, spre Carpaţii Apuseni, cu localităţile Brad, Abrud, Roşia Montană, Câmpeni… M-au îndemnat să pornesc în direcţia dată inspiratele, actuale şi azi pentru România, versuri ale lui Octavian Goga: „Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă“.

Foto.1

…În fugă am vizitat Muzeul aurului din Brad şi m-am grăbit să văd Apusenii înainte de apusul soarelui, prin obiectivul fotografic. Viitoarea mea dragoste, pe atunci încă tânără de numai 1.877 de anişori, Roşia Montană, pe care am găsit-o cu mai bine de jumătate din case jerpelite, aproape ruinate, fără un drum asfaltat, cu puţini oameni şi aceia mâhniţi de-a binelea din cauza sărăciei cumplite ce-i apăsa. Nu m-a mirat cum arăta Roşia: aproximativ aşa arăta Basarabia mea şi Ţara întreagă. Mai ales că Roşia avea toate şansele să se redreseze în scurt timp, cel puţin aşa promiteau, în scris, pe toţi pereţii caselor semiruinate ale Roşiei Montane, noii ei investitori, veniţi din „putreda“ (de bogăţie) Canadă. Am fotografiat mai toate casele din localitate care, din punctul meu de vedere, mai prezentau interes pentru istoria locală şi cea naţională, precum şi împrejurimile ei cu munţi frumoşi şi splendide văi şi am plecat prin fantastica Vale a Arieşului spre Estul meu sălbatic şi sărac.

…De cinci ani „ţin la control“ evoluţia Roşiei Montane: presiuni financiare şi politice, scandaluri de presă, proteste ale ecologiştilor şi economiştilor etc. În ultimele luni, acestea se înmulţiseră şi căpătaseră o intensitate maximă, provocată de apropiatele decizii guvernamentale privitor la aprobarea proiectul dat. Conform prognozelor specialiştilor, se apropia ORA „Z“ a Roşiei Montane, ora când ea trebuia ori să înceapă să renască (aşa ziceau „canadienii“ şi oamenii lor din Guvern şi din localitate), ori să dispară de pe faţa Pământului (părerea specialiştilor patrioţi), fiind cianurizată întreaga zonă auriferă, dacă nu cumva, metaforic vorbind, chiar întreaga Românie.

Foto.2.Locuinta veche Rosia Montana

 

 

 

 

Locuinţă veche din Roşia Montană Foto: Vasile Şoimaru

Toate informaţiile şi analizele îmi creaseră impresia că mai probabilă este dispariţia Roşiei Montane decât renaşterea ei şi că, dacă românii pierd şi această redută, ultima dintr-un şir întreg de după 1989, acest popor nu mai are discernământ, devenind o masă inertă, amorfă, de indivizi mancurţi, fără identitate, şi că doar salvând Roşia Montană mai putem salva viitorul acestui neam, asigurându-i supravieţuirea pe teritoriul său naţional, în vatra sa bimilenară.

Aceste meditaţii m-au făcut să mă gândesc serios la o nouă călătorie de studiu fotografic la Roşia Montană, să mai fac vreo 5.000 de imagini ale acelor locuri (o sută din ele pot fi văzute pe: www.romaniidinjurulromaniei.ro), să-mi mai văd o dată dragostea mea cea Roşie, poate ultima dată în viaţa mea, dar poate şi a ei.

Momentul deciziei a survenit în dimineaţa zilei de 5 septembrie, în clipa când, navigând pe net în căutarea interviului meu din ZIARUL de GARDĂ, m-am „poticnit“ de un cântec pe care-l ascultam pentru prima dată: „Munţii noştri aur poartă, Noi trudim prin lumea toată“, la fel de frumos ca şi artista care-l interpreta, Lena Miclăuş, ca şi Munţii Apuseni, în genere. N-am mai rezistat şi, în aceeaşi zi, am pornit la drum!

Mi-am vizitat mai întâi prietenii Viorel Cucu din Bacău, Alexandru Lupescu din Predeluţ-Bran şi Ioan Străjan din Alba Iulia. Împreună cu ultimul am păşit pragul casei de pe malul drept al Mureşului, din Sântimbru, al lui Aurel Sântimbrean, un Român şi Om de aur, cel mai versat specialist în aurul Roşiei Montane, care a lucrat, vreme de 20 de ani, ca inginer geolog, şef al exploatării de aur din Roşia Montană, azi pensionar, de la care am primit cele mai competente consultaţii la tema care mă interesa.

Acestuia i s-a propus de către „canadieni“ o colaborare fructuoasă, asigurându-i-se condiţii de viaţă la nivel canadian! Dar a refuzat Omul, zicându-le că nu-şi vinde neamul şi nu-şi va otrăvi ţara cu cianură pentru nimic în lume, nici pentru tot aurul ce va fi extras cu ajutorul său prin cianurare. Putea fi de acord să colaboreze cu ei chiar cu un salariu românesc doar cu metode tradiţionale, după care mai putea creşte în Apuseni un firicel de iarbă verde. M-am înarmat cu ştiinţa acestui inginer şi am urcat sus, în Apuseni, hoinărind pe versanţii lor câteva zile însorite de toamnă, găsindu-le peisajele cuceritoare, cutremurător de frumoase.

…M-am bucurat să regăsesc Roşia împodobită cu câteva case reparate şi cu un drum nou-nouţ, de vreo 7 kilometri, asfaltat de la DN 74A până în centrul localităţii. Doar atât în cinci ani de când n-am mai dat pe aici. Unele case, adevărate perle arhitectonice, dar jerpelite de timpul trecut şi vremurile sinistre, fiind încă atunci cumpărate de „canadieni“ ca să le readucă în starea iniţială, au dispărut; altele, observate cinci ani în urmă, în chiar centrul istoric, cu pereţii înveliţi cu o pânză pictată aşa cum vor arăta aceste case după renovare, tot aşa învelite le-am găsit şi după cinci ani.

Foto.3.Panorama Rosia Montana

 

 

 

 

Foto. Panoramă din Roşia Montană

Printre casele reparate speram s-o găsesc şi pe cea numită cândva „Casa Faliciu“, în care s-a născut copila Iulia Faliciu şi, din care, în iunie 1865, a cerut-o de nevastă unul dintre cei mai geniali români din toate timpurile, basarabeanul Bogdan Petriceicu Hasdeu, ambii devenind la 1869 părinţi ai genialei Iulia Hasdeu. Prima lor întâlnire, însă, avusese loc în vara lui 1863, în casa protopopului (se păstrează şi azi) de Roşia Montană, Simion Balint, când B.P. Hasdeu venise în Apuseni într-o călătorie de studii, împreună cu un grup de cercetători, şi fuseseră primiţi călduros de către stăpân. Anume la acea întâlnire, Bogdan, tânărul de numai 25 de ani, a pus ochii pe şi mai tânăra, preafrumoasa Iulia Faliciu, nepoata soţiei lui Balint, cu care s-a şi căsătorit peste doi ani. Din păcate, n-am mai recunoscut „Casa Faliciu“, găsind acolo, după un secol şi jumătate de la acea întâlnire, o grămadă de moloz. A dispărut şi placa montată cândva pe ea cu inscripţia: „În această casă s-a născut şi a copilărit Iulia Faliciu (1840-1902), devotată soţie a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi mama genialei poete Iulia Hasdeu (1869-1885)“.

Oare din acele 300 de tone de aur pe care visează „canadienii“ să le extragă nu se putea de găsit 300 de grame de aur şi de salvat „Casa Faliciu“, care pentru noi, românii, prezenta o adevărată valoare istorică şi arhitectonică? Dar poate aceşti „canadieni“ nu s-au încumetat să salveze această casă de aceea că B.P. Hasdeu a tipărit la 1866 lucrarea sa „TALMUDUL ca profesiune de credinţă a poporului israelit“ (retipărită abia în acest an la Editura VICOVIA din Bacău, într-un volum ce conţine şi studiul lui August Rohling (1889), „Evreul după TALMUD“), lucrare care şi astăzi mai supără pe unii adepţi ai acestui curent religios.

…De ce am luat cuvântul „canadian“ în ghilimele? Pentru că am avut şi noi, basarabenii, un „canadian“ pe care-l chema Boris Birştein, un fost director de fabrică (un autohton nu s-a găsit să ocupe această funcţie!?) în Lituania ocupată de sovietici, apoi a emigrat în Israel, apoi în Elveţia, ajungând, în sfârşit, miliardar în Canada. A fost unul din cei mai iniţiaţi „specialişti“ în demolarea imperiului sovietic, în preluarea şi gestionarea operaţiei „Banii PCUS“, alături de Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin, Abramovici şi câţi alţii. Venind de peste Atlantic cu geanta-diplomat plină după proclamarea independenţei Republicii Moldova, acesta a „cianurizat“, a corupt, practic, toate guvernările basarabene, jefuind moldovenii cu atâta pricepere ca nimeni altul dintre ruşi.

Foto.4.Biserica in stil maramureseana inundata

 

 

 

 

Biserică în stil maramureşean la Roşia Montană, inundată. Foto: Vasile Şoimaru

…Dar am luat-o razna, abătându-mă  poetic de la subiectul zilei. Mineritul de la Roşia Montană încă din 1995 a fost concesionat de către firma canadiană Gabriel Resources Ltd, principalul fondator, cu 80% din acţiuni (statul român având doar 18%), al Societăţii mixte Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC), care intenţiona să deschidă cea mai mare şi „modernă“ exploatare auriferă la suprafaţă prin cianurare din Europa pentru simbolica sumă de trei milioane de euro.

Proiectul era prevăzut să se desfăşoare pe parcursul a 17 ani, pe o suprafaţă de 12 km², cuprinzând patru cariere deschise şi o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului şi argintului, iar în Valea Corna, un iaz de decantare a substanţelor chimice cu o suprafaţă de 367 de hectare. Rezultatul estimat, cel afişat, desigur: 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Dacă aceste tone de aur şi argint ar fi extrase de români, asta ar însemna cam 15 grame de aur şi 80 de grame de argint pentru fiecare cetăţean al României! Dar pentru că încă planează pericolul marelui jaf „canadian“ al secolului, românilor le-ar putea reveni doar 2 grame de aur şi 11 grame de argint per capita! Care-i „românul-nebunu“ să renunţe la această „modestă“ avere? Poate doar politicienii care, posibil, deja şi-au ridicat „gramele“ de aur ce le-au revenit după semnarea promisiunilor din documentele proiectului dat.

Numai că aurul şi argintul de la Roşia Montană sunt doar un paravan pentru cea mai „curat murdară“ afacere auriferă a secolului XXI, pentru că valoarea metalelor rare, deloc rare aici, la Roşia, este de patru ori mai mare faţă de cea a aurului şi argintului, şi dacă statul român din extragerea aurului şi a argintului ar putea avea o redevenţă umilitoare de numai 6%, din metalele rare şi mult mai profitabile ce se găsesc din belşug în această zonă statul român nu va avea nicio iotă! Acestea parcă nici n-ar exista în solul Roşiei Montane. Despre ele niciun cuvânt, tăcerea fiind de aur şi argint, nu şi de arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden etc. Un întreg Afganistan concentrat într-o micuţă Roşie Montană! Şi nu trebuie să verşi un gram de sânge românesc („şi aşa o să-i terminăm pe români, cu cianură!“) pentru a pune mâna pe această grandioasă bogăţie. Şi n-aş vrea să cred că acel secretizat contract de concesiune prevede că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul RMGC. Asta, DA!, patrioţi şi slugi ale poporului român… Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?!

Foto.5.Reziduri intro mina istorica

 

 

 

 

Foto. Reziduuri într-o mină istorică, la Roşia Montană

Oamenii de ştiinţă de la Academia Română şi, spre marea mea bucurie, şi cei de la ASE Bucureşti, unii dintre ei fiind bunii mei prieteni, au desfiinţat acest „Proiect de cianurizare“, considerându-l neavenit pentru că nu există niciun argument de orice tip în favoarea lui: economic, social, istoric, ecologic, juridic, de patrimoniu, cel cu privire la drepturile omului etc. Bunăoară, este îngrozitoare imaginea acestor locuri după terminarea exploatărilor de minerit, aşa cum o descriu specialiştii, şi nu cea desenată la calculator de către „canadieni“: vor dispărea cei patru munţi de poveste: Orlea, Cetatea, Cârnic şi Jig-Văidoaia, în locul lor va apărea o uriaşă groapă, cu o adâncime de 300-400 de metri, iar alături, în Valea Cornii, un lac de decantare cu nămol şi ape cu cianură, rezultate din procesele tehnologice, de 367 de hectare, cu un dig de 185 de metri înalţime, în amonte de oraşul Abrud. În acest lac de cianură vor nimeri sate istorice, biserici din secolele XVIII şi XIX.

Foto.6.Lacul de decantare de la Geamana

 

 

 

 

Lacul de decantare de la Geamăna, în Valea Şesii. Foto: Vasile Şoimaru

Ca să înţeleg mai bine cum vor arăta aceste locuri după cianurarea lor, am mers şi la mina Roşia Poieni, unde deja există un lac de decantare la Geamăna, în Valea Şesii, un lac asemănător celui din proiectul „canadienilor“; o imagine din filmele de groază, pe care le văd şi azi în vis: un sat întreg cu tot cu cimitir, şi o biserică istorică, la care doar acoperişul se mai vede, scufundate în „apele“ tulburi, surii, verzi, roşietice ale lacului de decantare. Îţi plânge sufletul cu lacrimi roşii numai închipuindu-ţi peisajul imaginat al Roşiei Montane după ce „canadienii“ vor şterge putina cu zeci şi sute de eşaloane de aur, argint, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden, din aceste locuri pustiite de ei în 17 ani de batjocură.

Şi promisiunea de creare a 25.000 de locuri de muncă s-a dovedit a fi o minciună sfruntată! Cifra aceasta, anunţată iniţial, pe parcursul a 15 ani s-a micşorat permanent, fiind azi de numai 500 de locuri de muncă. Sunt atât de puţine pentru rezolvarea acestei grave probleme a zonei date încât nici nu merită să vorbim despre ele, mai ales că pentru crearea unui locuşor de muncă la Roşia Montană, „canadienii noştri“ trebuie să bage în solul Apusenilor 480 de tone de cianură. Asta-i prea de tot!!! O crimă inimaginabilă în orice altă parte a lumii. Iar pentru extragerea unui kilogram de aur şi a unui kilogram de argint va trebui să bagi în solul Apusenilor câte 800 şi,  respectiv, 150 de kilograme de cianură, care, în cel mai bun caz, ar putea degrada în mai bine de un secol şi jumătate.

Decât să le permiţi „canadienilor“ să cianurizeze azi România, mai bine să fie păstrat aurul şi alte metale rare pentru generaţiile viitoare, în depozitele acestei adevărate bănci naturale de aur a României. Ei, cu siguranţă, vor şti şi vor dori să extragă aurul fără să-şi omoare cu cianură conaţionalii. Iar pentru cei care azi mor de foame neavând un loc de muncă la Roşia Montană, noi, cei 30 de milioane de români din întreaga lume – şi fiţi siguri că vor veni şi alte etnii în ajutorul moţilor care au salvat cândva Europa – îi vom susţine, ca să reziste până se vor trezi bieţii politicieni români şi neromâni şi vor declanşa exploatarea mineritului de la Roşia Montană în favoarea cetăţenilor români – români, maghiari, tătari, germani, ţigani, evrei şi slavi…

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Pentru că noi, românii, ÎL iubim.

Vasile ŞOIMARU, dr. în economie, cetăţean şi alegător român necianurizat

Chişinău, septembrie 2013

 

P.S. Am scris aceste rânduri ca şi basarabenii să cunoască mai bine acest subiect arzător, pentru că, indiferent de rezultatele – pozitive sau negative – ale protestelor faţă de cianurizarea României, „canadienii“ vor căuta variante de rezervă ca să nu piardă miliardele de la Roşia Montană şi nu exclud că pe viitor Ţara va avea nevoie şi de cei din „Şcoala basarabeană“ pentru a o salva de cianurizare…

 

Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

Galeria Spurcaţilor

Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

Nicolae Dabija.Foto 1 

Autor: acad. Nicolae Dabija (Chişinǎu, Basarabia)

 

1. „Lichele din toate ţările, uniţi-vă!”

 

De multe ori am impresia că Basarabia e ţara cu cele mai multe lichele pe m2 de pe glob. Şi parcă tot nu le-ar avea destule: mai împrumută şi de pe aiurea.

Victor Eftimiu zicea: „M-am săturat de lichele. Daţi-mi o canalie.”

Iată că pe lângă lichelele noastre naţionale, în peisajul basarabean vine, în sfârşit, şi o canalie.

Numele ei este Florin Cârlan.

Aceasta apare, de regulă, de nicăieri, ca Michiduţă cel din basme dintr-un pârţ, de câţiva ani aterizează la Chişinău, de preferinţă în luna august, ca să semene zâzanie între basarabenii şi aşa destul de dispersaţi.

Într-o vreme venea la redacţia săptămânalului Literatura şi Arta, unde stătea zile întregi, apoi, într-un alt an, împreună cu Grigore Vieru, i-am botezat fata la Biserica Sf. Teodora de la Sihla…

Se prefăcea că-l interesează „unirea” Basarabiei cu România. Dar pe parcurs m-am convins că acest lucru este ultimul ce-l preocupa.

Pentru prima dată m-am speriat de el când am văzut, acum doi ani, cu câtă patimă poate urî acest „cârlănaş”: pe marele patriot basarabean Tudor Spătaru, născut la Cubolta, raionul Sângerei, profesor la Universitatea Columbia (SUA), unul dintre cei mai mari chimişti ai lumii, căruia-i zicea mereu „frate”, l-a ameninţat ţigăneşte cu moartea: „Am să-ţi tai gâtul”, iar pe mine m-a avertizat: „Dacă voi, basarabenii, veţi mai ţine legătura cu Spătaru, am să vă distrug”. „Pe toţi?” „Pe toţi.”

Se vede cât acolo că acest nene nu e sănătos mintal. Pentru că un om care poate urî astfel este capabil de crimă.

Timp de un an şi jumătate mă atacă fără să obosească, avându-i ca aliaţi pe amicii Ilie Bratu şi Mihai Conţiu.

N-am reacţionat până acum la bădărăniile lui, sperând că, de!, poate-i vine mintea la cap. Dar zadarnic!

 

2. Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

L-am văzut pe acest Cârlan pentru prima dată acum 24 de ani.

Scriam în articolul „Oglinzi bolnave” (LA din 29 octombrie 2009): „În iunie 1989 ne aflam în România la manifestările dedicate centenarului de la moartea lui M. Eminescu, când poetul Ion Mureşan a venit la hotelul „Arcaşul” din Suceava, ca să ne atenţioneze, pe mine şi pe Grigore Vieru, cu câteva şoapte strecurate la ureche, să fim atenţi ce spunem, ce toasturi rostim, ce comentăm etc., pentru că l-a rugat un prieten de-al său, care era şef al securităţii judeţene, să ne preîntâmpine că are ordin să urmărească fiecare pas al nostru, să imprime, să noteze fiece cuvânt pe care-l vom rosti, tot ce vom face, ca să trimită acest raport sus de tot…

Erau prezenţi la manifestare delegaţi din 56 de ţări, dar numai noi (care în Basarabia ne „sacrificam” parcă pentru „ideal şi Ţară”) eram cei monitorizaţi.

Abia mai târziu, când i-am povestit întâmplarea lui Ion Borşevici, a cărui soţie era funcţionară sus-pusă a KGB-ului, acesta mi-a zis:

− Nu ştiaţi că până la 1989 existau contracte de colaborare între securităţile României şi URSS: cu obligativitatea ca securitatea românească să raporteze despre tot ce afirmau subversiv despre URSS cetăţenii sovietici (în general, basarabeni) ajunşi în România (aşa se explică scrisoarea şefului securităţii româneşti, I. Stănescu, către I. Andropov, şef al KGB-ului sovietic, de la începutul anilor ’70, o pâră criminală care a făcut ca A. Usatiuc, Gh. Ghimpu, A. Şoltoianu, V. Graur să fie condamnaţi la ani grei de Siberie), iar securitatea sovietică – să-i monitorizeze pe românii care călătoreau în URSS?!”

Ne aflam la Lacul ascuns în codru, la vreo 5 km de Ipoteşti, cu mai mulţi scriitori străini, când de noi s-a apropiat Florin Cârlan, deghizat în ţăran român. El venise tocmai din Caracal, de unde era, ca să se intereseze „ce mai face Basarabia?!”. Dar mă întreb: de unde ştiuse locul unde ne aflam, cine anume va fi prezent acolo, că va fi şi cineva din Basarabia, ora când vom fi în pădure, cum a ajuns acolo, de ce securitatea ceauşistă i-a permis să se strecoare fără probleme în delegaţia de cetăţeni străini?

Când am ajuns la Chişinău, frazele ce ni s-au imputat („Unirea trebuie să pornească din Basarabia…”) au fost tocmai acelea pe care i le rostisem la ureche acestui „ţăran” din Caracal.

Ulterior, în 1989, a fugit în SUA. Dacă a făcut-o înainte de căderea lui Ceauşescu, n-a putut-o face decât cu asentimentul lui Ceauşescu. Am putea admite că acest individ, care nu cunoaşte pe de rost nicio poezie din Eminescu (m-am convins de aceasta ulterior), tocmai atunci rătăcea prin codrii seculari de la Ipoteşti, dând întâmplător peste noi, dar, pentru ca să-l credem cât de cât, ar fi de dorit să facă rost şi de un certificat de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că n-a colaborat cu securitatea.

 

3. Contra tuturor românilor

 

În luna iulie 2011 am fost invitat la Câmpul Românesc, localitate din Canada, unde a avut loc şi un Congres de constituire a Forului Românilor de Pretutindeni, în cadrul căruia am fost votat ca președinte. L-am propus preşedinte executiv pe Florin Cârlan. Dar el s-a vrut preşedinte. Un român american care-l cunoaşte bine mi-a spus: „El ar fi bun şi de preşedinte al SUA, dacă ar avea mai mult de câteva clase absolvite în ţigănie la Caracal”. Şi a pornit un război contra Forului abia constituit. Pentru acţiunile sale distructive, biroul FRP, la 23 noiembrie 2012, l-a exclus din FRP. Toate atacurile le face în numele „Fundaţiei Grigore Vieru”, care are un singur membru.

La 12 februarie 2013 am primit o scrisoare din partea conducerii FRP, adresată doamnei Raisa Vieru şi Centrului Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” al cărui preşedinte sunt, (nu i-am dat curs, sperând că paranoia lui Cârlan e în valuri şi se va mai diminua), prin care suntem rugaţi să retragem numele lui Vieru din denumirea fundaţiei, or, acest individ fără scrupule compromite lamentabil numele marelui poet.

 

WORLDWIDE ROMANIAN FORUM

28_forum_romanii_pretutindeni

 

 

 

 

 

 

Mult stimată Doamnă Raisa Vieru!

Va aducem la cunoștință că fostul membru al Consiliului de Administrație și fost Președinte executiv al Worldwide Romanian Forum (FRP), Cârlan Florin, domiciliat în New York, SUA, prin acțiunile sale bazate pe minciuni și cu denigrări la adresa oamenilor cu merite deosebite în Mișcarea de Eliberare Națională discreditează numele marelui nostru patriot și poet Grigore Vieru. Noi cunoaștem că Grigore Vieru și Nicolae Dabija au fost prieteni foarte apropiați și frați în lupta pentru Renașterea Națională. Fiind oameni buni la inimă și la suflet, atât Grigore Vieru, cât și Nicolae Dabija l-au primit la pieptul lor pe acest Florin Cârlan, care este un mare bârfitor și un fățarnic, „artist” care poate trezi atâta milă și umilință…(iar pe altă parte atâta ură și răutate?!…). Bunul suflet al lui Grigore Vieru n-a putut depista fața adevărată a lui Cârlan…

Odată Grigore Vieru s-a exprimat, între prieteni, că dacă se trece dânsul, rămâne Nicolae Dabija… Și, într-adevăr, astăzi numele lui Dabija se asociază cu numele lui Vieru.

Ne întrebăm cum de se întâmplă că Florin Cârlan, o persoană fără studii, dar cu ambiții mari, egoiste, seamănă ură între liderii Mișcării de Renaștere Națională și Unioniste? Și-a găsit și adepți de teapa sa, care continuă să calomnieze, să discrediteze, să înjure Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova și pe liderii ei, care este cea mai importantă Mișcare românească. Numără peste 150 de organizații nonguvernamentale, uniuni de creație, asociații culturale cu aproape 250.000 de membri. Iar FDRM este membru al Worldwide Romanian Forum (FRP), al cărui membru a fost și el, chiar deținând un timp scurt funcția de președinte executiv. Pentru că a fost demascat drept un demagog fățarnic și care continuă să promoveze o politică distructivă, de dezbinare între membrii Consiliului de Administrație al WRF (FRP), bazată pe egoism și minciună, la şedința CA din 14 iulie 2012 a fost eliberat din funcția de vicepreședinte al WRF (FRP), iar la ședința din 23 noiembrie 2012 i s-a retras și numele de membru de rând al WRF (FRP).

Noi, membrii Consiliului de Administrație al WRF (FRP), vă rugăm din suflet să retrageți din utilizare numele distinsului, marelui Om al Culturii române Grigore Vieru, al cărui nume îl poartă Fundația culturală din New York pe care o conduce Florin Cârlan, ca fiind în contradicție cu activitatea și acțiunile desfăşurate de președintele acestei Fundații.

 

Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

Lectură şi printre rânduri

Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

FLOREA-Corneliu-frx-wb

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Vladimir Tismǎneanu – VT – căruia numai anumite persoane autorizate au voie sa-i spună şi Volodea (neautorizaţii au fost consideraţi antisemiţi de către Patapievici într-un articol ce a făcut multă vâlva în 2012, dând şi naştere la comentarii şi butadei în România populaţia se împarte în semiţi şi antisemiţi) a editat în 2012 la Editura Humanitas volumul Lumea secretǎ a nomenclaturii – cu subtitlul Amintiri, dezvăluiri, portrete. Felicitările mele de cititor.

În toamnă, la Târgul de carte „Gaudeamus” volumul a fost prezentat cu tobe şi surle de Mircea Cărtǎrescu, care a afirmat cǎ Volodea îi este fratele mai mare. Nu am ştiut cǎ au origine comună, iar Roman Patapievici a spus cu glas tare în auzul asistenţei, citez mot a mot: Tismăneanu este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, şi insist, este al spaţiului cultural românesc. Am rămas uimit, confuz, jenat de mine însumi,pentru că nu ştiam nici atâta lucru că VT este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural romanesc. Apoi m-am liniştit, de ce să mă simt eu jenat, daca cei de la „spaţiul cultural românesc” acceptă fără murmur ce susţine fostul preşedinte al ICR-ului. Până în acel moment eu ştiam cǎ VT nu era nimic altceva decât fiul unor nomenclaturişti comunişti, implantaţi de Moscova la Bucureşti, să ne îndoctrineze forţat. El, VT, a continuat cu devotament misiunea părinţilor săi până într-o zi când s-a strămutat în Statele Unite, unde îi uimeşte pe americani cu politologia anti-comunista. Chamaeleo vulgaris pe latineşte.

Am citit, fără nici o atracţie amintirile îmbălsămate corespunzător vremurilor actuale, bine alese şi auto-cenzurate, deci banale, ca bananele răscoapte, dezvăluirile deja dezvăluite cu adevăr de mult, de alţii mai înaintea lui, dar care nu pot fi editate la Humanitas şi portretele schiţate neclar, incomplete, incorecte. La urmă m-am oprit la ultima dintre fotografiile de familie a lui Volodea anexate la sfârşitul volumului fiindcă spune foarte multe. VT împreuna cu fiul stau între ex-rex-ul şi consoarta lui, trei strâng în mână un pahar, al patrulea îl strânge cu amândouă mâinile, deh, puterea obişnuinţei: să nu-i scape nimic din mână. Precizarea de sub fotografie: Autorul cu fiul său, Adam Volo,  între Majestăţile Lor, regina Ana şi regele Mihai. Ce mizerie de oportunişti, ce parveniţi!! În fond toatǎ cartea e plinǎ numai de asemenea  personaje, cu câteva excepţii, cei ce au fost limitaţi numai la aceastǎ ideologie şi au crezut numai în ea. Atât le-a fost orizontul. De exemplu fostul tipograf Tismineţki, tata lui Volodea, ajuns mare propagandist comunist şi profesor universitar de marxism-leninism la Universitatea din Bucureşti, vehementul antimonarhist, dacă ar vedea această  fotografie imediat  ar face un infarct fatal.

Da, Leonid Tismineţki, tata lui Vladimir Tismǎneanu (evreii îşi schimbǎ numele după cum bate vântul intereselor) a fost unul dintre acei oameni care a crezut cu adevărat în comunism, cum cred arabii în Coran. A luptat pentru comunism în războiul civilo-internaţional din Spania, după care, a fost trimis de la Moscova să bage comunismul pe gât românilor, cu pâlnia şi ţeava, până în 1958, când a fost înlăturat din toate funcţiile şi poziţiile de mare propagandist nomenclaturist, i s-a luat maşina de la scară, a fost anchetat şi dat afară din partid. Anchetat de generalul de securitate Janos Vincze în cadrul unui grup de fracţionişti. Un oportunist, Eugen Florescu a scris un articol despre Leonid Tismineţki intitulat „Ciungul” în care afirmă că: până şi Gheorghiu-Dej l-a dat afară din partid de tâmpit ce era. O opinie târzie şi fără rost, dar o opinie ce se adaugă multor altora şi pentru care VT îi criticǎ şi denigrează pe Dej, Ceauşescu şi baronii lui (mai mult sau mai puţini români, vorba lui Caţavencu) iar pe Eugen Florescu l-a catalogat în volumul acesta de nomenclaturişti: obtuz, vehement, insolent, intolerant şi incult. Câţi ca el acolo sus, şi dovedindu-ne încă odată că,  răzbunarea este arma nomenclaturistului comunist. În concluzie, garantez că dacă tata lui Volodea nu ar fi fost înlăturat din înaltele sale poziţii de nomenclaturist, el nu ar fi fost un rătăcitor prin Venezuela şi Statele Unite ci ar fi ajuns ministru în guvernele tovarăşului Ion Ilici Marcel Iliescu, poate chiar prim-ministru, dacă şi Petre Roman, alt fiu de nomenclaturist, a ajuns pe această poziţie.

lumea-secreta-a-nomenclaturii-vladimir-tismaneanu

Mama lui Volodea, născută Hermina Marcusohn a fost tot o comunistă convinsă alături de Leonid  Tisminineţki la bine şi la rău. În Basarabia s-au cunoscut, în Spania au luptat împreună, la Moscova au fost primiţi ca eroi ai comunismului, iar la Bucureşti tovarăşa doctor Hermina Tismineţki, devine Tismăneanu, este propulsată de la început ca Directoarea Direcţiei Cadre din Ministerul Sănătăţii. Pot să  comentez  pentru generaţiile viitoare că la vremea aceia cadrele şi partidul tăia şi spânzura în toate instituţiile şi întreprinderile din Republica Populară  Romînă, generaţia mea a trăit acele vremuri de oprimare. Dar şi în acest  caz, la fel ca în multe altele, VT contraface, mai bine zis măsluieşte adevărul, şi scrie că mama lui nu avea acces la dosare din cauza securităţii! Hei VT, noi nu suntem studenţi americani, noi am fost studenţi români în acele vremuri!! Cine a înfiinţat şi conducea securitatea ȋn 1948, când a sosit de la Moscova cu trenul, nu pe tancuri, familia Tismineţki? Aud? Securitatea a fost şi a rămas o instituţie militară de execuţie diabolică subordonată ordinelor partidului conducător, tovarăşe fiu de nomenclaturist comunist. Şi apropo de venirea părinţilor nu pe tancuri ci cu trenul special de basarabeni şi evrei comunişti, aduşi la cererea tovarăşei Ana Pauker, să întărească munca de conducere a partidului, nu este important mijlocul de locomoţie ci sarcinile cu care au venit şi le-au îndeplinit împotriva poporului român, îndoctrinându-l forţat prin teroare şi supunere.

VT are şi două surori mai mari ca el, născute la Moscova unde au şi trăit până în 1948 când au venit cu trenul, nu pe tancuri, la Bucureşti unde au primit locuinţǎ de nomenclaturişti şi atunci au văzut, pentru prima datǎ în viaţa lor, o cadǎ de baie, scrie autorul!! Îmi permit să-l întreb: unde erau proprietarii acelor locuinţe?!? În închisorile nomenclaturii!

VT atacǎ cu mult curaj relaţia între comunism şi evreitate, ceea ce ar fi fost foarte interesant să aflăm opiniile şi argumentele celui mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, dar renunţă după un rând, schimbă subiectul şi trece la o statisticǎ din 1930. După care în România erau 750.000 de evrei din care 500 erau în partidul comunist român, de o mie de membri, şi alţii vreo 50.000 simpatizau comunismul, pentru a concluziona este o inepţie să se spună că evreii au adus comunismul (în România ). Chiar aşa o inepţie, de când Mihail Roller  în a sa istorie despre poporul român numai că nu a scris că dacii de pe Columna lui Traian purtat deja, în pieptarul lor de oaie, carnetul roşu de partid. Pentru ca acum cititorii acestui volum, să subînţeleagă de la VT cǎ evreii  nomenclaturişti, care timp de două decenii, pe faţă şi în forţă, au îndoctrinat, supus şi condus  poporul român, nu au adus comunismul în România!! Am fi nişte inepţi, adică proşti, tâmpiţi, idioţi să afirmăm aşa ceva, de ce nu şi antisemiţi. Ca să nu fim antisemiţi absurzi ar fi mult mai bine să susţinem că cei ce au adus şi instalat cu forţa comunismul nu sunt altceva decât nişte descendenţi ai acelor daci, care au scăpat din holocaustul lui Traian. Pentru că a menţiona şi câţi evrei simpatizau comunismul, precizǎm că după 1944 aceştia s-au declarat ilegalişti, unii pe alţii, dovada pentru aceasta fiind de două simple declaraţii de ilegalitate pe care şi le-au dat unii altora şi imediat au  devenit comunişti cu vechi state de plată şi noi funcţii în conducere ale României eliberate...

Citind minienciclopedia nomenclaturii, bine cosmetizată ca să corespundă vremurilor, în care VT se auto-portretizează, de câte ori vrea, în mare politolog democrat, mai ceva ca americanii, dăm peste  mulţi evrei care nu au adus comunismul în România, ci au fost forţaţi de acei urmaşi ai dacilor de pe columnă să clădească cea mai superioară tiranie a tuturor timpurilor, de la homo primigenius la homo sovieticus, apoi, pe rând au şters putina în ţările promise.

NU vreau să mă îndepărtez de această idee principală a scriiturii lui VT, de inepţia românilor, adică prostie, tâmpenie, idioţenie a noastră,  prin care credem, susţinem că evreii au adus comunismul în România, şi am să exemplific cu argumente luate din lumea „secretă” a nomenclaturii: Ana Pauker, născută  Hannah  Rabinsohn, vioara întâia a comunismului din 1944 până în 1953, Alexandru Nicolski, născut Boris  Grunberg, torţionarul şi arhitectul închisorilor comuniste, fraţii Oigenstein: Lev care devine Leonte Răutu, Mihail care devine Oişteanu şi David care devine Dan Răutu, fixaţi la noua propagandă şi culturǎ comunistă la care trebuie adăugaţi Valter Roman născut Erno Neulander, vechea noastră cunoştinţă Tismineţki şi marele Saul Brukner devenit Silviu Brucan. Sau că adevărata ştafetǎ a culturii româneşti a fost înlocuită de Ariel Leibovich, Mark Breslau, Renee Annie Cassian,  Veronika Schwefelberg, Solomon Moscovici, Ştrul Leiba, Anatol E Baconsky, Moise Cohn, Alexander Avram, Moise Davidson, Iţig Wittner, Alexander Zissu Saltman. Dacă ar trebui să-i înşir şi pe cei din comerţ – interior, exterior – ar mai trebui o pagină, dar nu mai e nevoie, nici pentru semiţii cinstiţi, trebuie că mai sunt şi din ăştia, nici pentru „antisemiţii inepţi”. Tuturor le recomand lectura acestui volum.

Ar fi multe de comentat despre acest volum cu nomenclatura din România anilor 1944-1965, ar trebui o masă rotundă, liberă pentru toate opiniile argumentate, absolut deschisă, democratică şi civilizată, nu cu aranjamente anterioare şi fără epitete şi ameninţări, pentru că trebuie dezvăluit tot adevărul şi căutate căile unei noi concordii. Totul trebuie luat de la început şi judecat corect. Românii plătesc tribut greu pentru cele întâmplate evreilor între 1934 şi 1944, în timp ce evreii nu au cerut nici scuzele formale celor pe care i-au aruncat în stradă sau în închisorile comuniste. Este necinstit, este o cale greşită ce nu va duce la concordie. În plus, în ultimul timp, se bate prea multă monedă falsă cu antisemitismul românilor pentru observaţiile şi criticile lor argumentate, fiindcă greşesc şi semiţii nu numai antisemiţii. Pentru opiniile pertinente  românii sunt etichetaţi antisemiţi fără să li se poată contesta criticilor aduse şi încălcând Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deasupra căruia nu se pot face alte legi…

Cât priveşte pe VT, căruia îmi place să-i spun Volodea, precum Cărtarescu şi Patapievici, fiind un nume frumos, sonor ce îmi  reaminteşte de eliberatorii care ne-au adus nomenclaturişti comunişti pe tancuri, trenuri şi avioane, îi doresc sănătate şi scrieri corecte.

(Septembrie 2013, Winnipeg – Canada)

    

FUEGO a primit „DISCUL DE AUR” pentru albumul „O lacrimă de cântec”

Posted by Gabriela Petcu On September - 30 - 2013

fuego discul de aurFuego a avut parte astăzi de o dublăcelebrare, sarbatorind, în stilu-i caracteristic, revenirea spectaculoasă a lui TEO în peisajul mediatic, cât şi decernarea „DISCULUI DE AUR”, de către Casa de discuri „EUROMUSIC”, pentru vânzarile record ale albumului „O lacrimă de cântec”.

Prezent în cadrul emisiunii „TEO SHOW”, Fuego a vorbit cu dezinvoltură despre ce înseamnă să fii român, despre umor, despre glumele amuzate făcute pe seama sa, despre legătura sa cu Grigore Vieru şi despre debutul său în dramaturgie, în ipostaza de actor, omagiindu-l pe Vieru, în spectacolul „TESTAMENT”, ce va avea premiera joi, 3 octombrie, la Piteşti.

Materialul discografic „O lacrimă de cantec”,lansat în luna aprilie a acestui an, este un dublu CD, ce cuprinde 32 de cântece, de creaţii ample şi linii melodice sensibile. Albumul a fost primit cu entuziasm de public incă de la primele apariţii, recenziile fiind favoribile, reuşind să realizeze vânzari impresionante, graţie faptului că albumul oferă o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi sunete aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă.

Fuego precizează că întâlnirea cu TEO a fost savuroasă şi că revenirea sa reprezintă un motiv pentru care televiziunea săpoată parcurge mai uşor drumul către schimbare:

„TEO mi-e dragă! Alături de ea am amintiri minunate, ea contribuind oarecum la dezvoltarea carierei mele, prin suportul, respectul şi admiraţia sa. Până la urmă, TEO a definit, în opinia mea, divertismentul în televiziune.

Este cea care m-a învăţat privind-o, atât pe mine cât şi pe alte câteva milioane de oameni care au savurat fiecare cuvânt, cum e să fii optimist. Şi nimeni vreodată nu îi va putea lua acest merit. Mai mult, a dezvălui cu nonşalanţă ce înseamnă umorul adevărat o calitate pe care doar cei aleşi o deţin.

Mă bucur că zâmbetul său umple din nou ecranul, că oferă un motiv multora pentru a deschide această cutie plană, şi la propriu şi la figurat. Şi mai cred că TEO va schimba cu adevărat forma pe care televiziunea a dobandit-o.”

De asemenea, în cadrul emisiunii, Fuego a ţinut să precizeze şi să transmită că vocaţia de artist este o misiune nobilă, el fiind privilegiat de respectul pe care publicul, atât cel din România cât şi cel din Basarabia, i-l acordă cu atât patos.

Totodată, în finalul show-ului, artistul a precizat ca săptamana viitoare va fi prezent la „Festivalul  Dan Spătaru”, acolo unde va susţine un recital extraordinar în prima seară, pe 4 octombrie, celebrând memoria marelui interpret.

 

Rodica Elena LUPU

 

 

 

 

 

Stihuri ca un curcubeu – “Meditaţii poetice” de Ilie Marinescu

Posted by Gabriela Petcu On September - 30 - 2013

Editura Muzeului Literaturii Române, 2005, 120 p.

MediatiiPoeticeIM

Motto: “De dorul primelor cuvinte/ Imaculate, fãrã vinã,/ Recurg şi eu la oseminte,/ Sã pun în joc a lor luminã. (“Lumină”)

 

„Meditaţiile poetice” ale lui Ilie Marinescu se caracterizează printr-o tehnică picturală specifică. Ilie Marinescu foloseşte tonuri tari, culori reci, reuşind să comunice perfect anumite stări sufleteşti, pe care le zugrăveşte, conferindu-le individualitate, într-un registru în care predomină elementele romantice, amintind de stilul lui Eminescu. Astfel, “Zâmbete gnomice” poate fi considerată o ipostază modernă a “Glossei” marelui nostru Luceafăr: “De milenii iatã, nimeni nu-i schimbat la-nfãţişare./ Teoria darwinistã e cãlcatã în picioare./ Poate doar maniheismul un rãzboi subtil va duce/ Binele ieşind în faţã se trezeşte la rãscruce.”

 

Ilie Marinescu, poetul psiholog

 

Ilie Marinescu debutează în anul 2002 cu volumul de poezii “Maieutica iubirii”. Un an mai târziu, acesta semnează volumul de pamflete şi satire “Oblomovismul Sinarhiilor”, iar în 2005 un nou tom de stihuri, intitulat “Meditaţii Poetice”. Autorul este licenţiat în management la American University “Eminescu Center”, dar şi al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie în cadrul Universităţii “Spiru Haret” din Bucureşti. Ilie Marinescu a urmat de asemenea, Academia de Radio şi Televiziune din România, “Tudor Vornicu”, fiind  colaborator la mai multe ziare şi reviste, precum “Buletin de Bucureşti”, “Harababura”, “Zău” sau “Şoc”. Poetul este membru în Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală şi în Colegiul Psihologilor din Romania. Ilie Marinescu a apărut în direct la diverse posturi de televiziune, printre care Kanal D, OTV, DDTV, Naţional TV, Cosmos TV, etc. ca specialist în psihologie. Hobby-urile sale sunt filosofia, literatura, muzica, teatrul, net-ul, etc.

 

Marinescu4“Furtuna se porneşte, seninul iar dispare”

 

Departe de a cultiva o lirică a liniştii, a fericirii, Ilie Marinescu evocă „tristeţi şi bucurii,/ Topite-n soarele amiezii,/ Ascunse-n nopţile târzii” (“Lacrima”). Astfel, poetul desenează în alb şi negru “ore şi secunde” ce “în prafuri se destramã” (“Moartea clepsidrei”), “pe-o cale veşnic grea şi lungã” (“Lacrima”). Tabloul dezolant al acelor “valuri ostenite” din “Glossă”, paleta săracă în culori, imaginea în care “furtuna se porneşte, seninul iar dispare” (“Nostalgie”) vorbesc despre atitudinea contemplativă a poetului în faţa vieţii. Zbuciumul său este subtil înfăşurat, ascuns în această atitudine aproape paralizantă, din care viziunea senină şi calmă este complet absentă.

 

 

Un colţ de Rai

 

Prin contrast, peisajul prezentat în “Vacanţă la ţară” este odihnitor, lipsit de freamătul şi de zbuciumul lăuntric de până acum. Poetul iubeşte liniştea, de aceea ne spune că: “De vacarmul din oraşe fug în fiecare varã/ La cãsuţa bãtrâneascã, undeva pierdutã-n ţarã./ Câtã linişte deplinã este-n acest colţ de Rai/ În a cãrui puritate disting fiecare grai.” Îndrăgostit de liniştea rurală, romantic prin definiţie, Ilie Marinescu cântă o natură feerică, în acelaşi timp clasică, în care se concretizează ca elemente caracteristice « Ciripit de pãsãrele, cântec de privighetoare,/ Vântul mângâind, cu glasul, fiecare pom şi floare. » (« Viaţa la ţară »)

 

„Cine sunt eu?”

 

În „Promenadă veneţiană”, poetul meditează pe tema iubirii şi a fericirii. La fel ca şi la Mihai Eminescu, motivul romantic al florii albastre – „Cum sunt ochii ce-i iubesc,/ Ei cunosc dragostea noastrã,/ Ce-mi dau sensul sã trãiesc” – implică senzualitate, voluptate. Floarea reprezintă efemeritatea, delicateţea, în timp ce albastrul simbolizează infinitul cosmic, aspiraţia. Cu o astfel de reprezentare estetică senină, expresivă şi spontană, Ilie Marinescu găseşte de asemenea, prilejul de a medita asupra condiţiei omului în general şi în speţă, asupra propriei condiţii. Omul este trecător, de aceea poetul se întreabă: „Cine sunt eu? Eu sunt un nimeni,/ Îti pasã ţie dacã eu exist?/ În Univers sunt mii de puncte,/ Dar punctul totdeauna este trist.” („Eu sunt nimeni”)

 

Marinescu9„Critica raţiunii pure”

 

Tristeţea, sentimentul trecerii iremediabile a timpului, regretul filosofic, melancolia îl fac pe Ilie Marinescu să trăiască cu intensitate, în prezentul conştiinţei, desfăşurarea propriului destin. „Am plãtit cu fericirea,/ Fiecare clipã, pas,/ Mãsurându-mi rãtãcirea,/ Biologicul meu ceas.” („Troc”) De altfel, pentru poet, realitatea înseamnă „schisme,…/ rãspunsuri şi-ntrebãri/ Un conflict de mimetisme/ Ne-ncetate frãmântãri.” („Lamentări”)

 

Asemenea lui Immanuel Kant, poetul critică „raţiunea purã” ce îl „pune în dileme”. („Dilemă”) Realităţile obiective ale lui Kant din „Critica raţiunii pure” (Kritik der reinen Vernunft) fac ca poemul „Dilemă” să fie străbătut de idei filosofice de o limpezime clasică şi cu valoare gnomică. Poetul se întreabă dacă „are viaţa un sens, ţintã, sau e trecere de vreme?”, cu atât mai mult cu cât idealurile „în adâncurile firii… sunt urzite,/ Parcã-s rãdãcini de pom, prin pãmânturi rãzvrãtite.” („Dilemă”)

 

„Suflete înrobite”

 

În „Suflete înrobite”, Ilie Marinescu transpune în versuri idei iluministe privind concepţia sa despre condiţia omenească şi despre sensul devenirii istorice. Într-o notă uşor agresivă, poemul prezintă o meditaţie filosofică asupra adevărului că avem „puterea şi dreptul de-a decide/ Asupra vieţii” noastre. Acelaşi poem se detaşează prin atitudinea de dezamăgire pesimistă – prin excelenţă romantică – provenind din filosofia schopenhaueriană, concretizată într-un îndemn-chemare: „O! voi locuitori priviţi bolta cereascã,/ Opriţi-vã avântul de-a fi conduşi de-o mascã.”

 

Un „apel către raţiune”

 

Ştiind că în lume domneşte nedreptatea, poetul abordează conceptele de libertate, egalitate şi fraternitate în „Apel către raţiune”. „Ce religie spuneţi cã-i mai sus decât alta,/ Când o singurã forţã ne vegheazã din Cer,/ Sã uitãm de Azore sã uitãm şi de Malta;/ Cã putem sã fim liberi încã astãzi mai sper.” Fiecare om are rolul său în lume, dar ca întreg, ca omenire, „Destinul nostru este sã trãim împreunã,/ Indiferent de rasã, de etnie, culoare” („Apel către raţiune”).

 

Marinescu5„Se naşte înc-o primãvarã”

 

Având intuiţia fericirii, dar şi a fragilităţii fiinţei umane, autorul înţelege că în cele din urmă, condiţia omului este tristă, pentru că este repede trecător. Omul nu poate păstra, atunci când trăieşte, clipa fericirii. Tema timpului aduce încă o dată, ecouri eminesciene în poezia lui Ilie Marinescu. „Am strâns în braţe timpul pribegit,/ Al anilor ce-şi cãutau cãrarea/ Şi-am fost doar pentr-o clipã fericit,/ În rest prietenã mi-a fost uitarea”. („Uitarea”)

 

De altfel, poezia lui Ilie Marinescu nu merită a fi dată uitării. Dacă „peste toate se aşterne,/ Tãcerea albã care cerne” („Anotimpuri”), în poemele sale „se naşte înc-o primãvarã” („Anotimpuri”) şi trăieşte speranţa. De aceea, nu ne rămâne decât să îi citim „Meditaţiile poetice” şi să îi urmăm îndemnul: „Curcubeul priviţi, are aceeaşi cununã,/ De ne naştem în locuri diferite sub Soare.” („Apel către raţiune”) Indiferent unde ne aflăm pe Terra, vom fi îmbogăţiţi sufleteşte dacă vom contempla culorile curcubeului poetic creat de Ilie Marinescu.

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Mary Roman„Pot spune că am învăţat să trăiesc, învăţând să joc….”

 

A intrat în State ca…”extraterestra”

Se pare că există ceva în aer in  zona Los Angeles… deoarece, din ce în ce mai mulţi  români din lumea literară, a cinematografiei sau a medicinii, scriu adevărate poveşti de succes – the romanian-american dream se trăieşte cu ochii deschişi. O poveste de succes, in devenire, poartă numele Maria Roman. “Extraterestra” Maria Roman şi-a făcut intrarea în State datorita vizei O1. Acest tip de viză se acordă celor cu abilităţi unice, extraordinare, mai exact,vorbim de  Alien with Extraordinary Abilities.

 

Iată,  România continuă să exporte frumuseţile sale naturale – aici fac referire la româncele care au ales, în fapt, să se auto-exporte şi să aleagă “păşuni mai verzi” unde  să-şi poată etala plenar talentul şi abilităţile profesionale – în cazul Mariei fiind vorba de actorie.  În opinia ei :“ Arta prin care mă exprim cel mai liber este actoria. Cred, de altfel, că suntem cu toţii nişte artişti care lucrăm la propria capodoperă – viaţa noastră.” O tânară frumoasă, of course, care, de multe ori, este asemănată, fizic, cu Jenifer Aniston, atacă Hollywood-ul cu armele  sale  proprii: frumuseţe, talent şi inteligenţă nativă. A ajuns pe “ pământul făgăduinţei” în anul 2007 şi a dorit să urmeze aceeaşi şcoală de actorie precum a idolului ei – Marlon Brando – The Actors Studio. După trei ani de munca asiduă şi-a încununat pereţii cu un master  al prestigioasei şcoli de actorie din New York.

 

Succesul  începe să prindă contur  şi nu va trece mult timp  până când o vom vedea – într-o  pelicula cinematografica made in Hollywood –  alături de actorii ei preferați  – Woody Harrelson sau Charlize Theron.

 

“Suntem cu toţii nişte artişti care lucrăm la propria capodoperă – viaţa noastra”

 

Maria RomanMaria, de ce ai ales o cariera în lumea cinematografică?

 

Am ales să devin actriţă după ce am terminat liceul la profilul mate-fizica, căutând să fac ceva care sa mă entuziasmeze, care să mă ajute să descopăr cine suntem şi ce scop avem pe pământ. Ştiu acum că suntem la origine unde electro-magnetice care au manifestat corpul fizic iar scopul meu în viaţă este să păstrez o vibraţie ridicată susţinută de dragoste şi să le aduc oamenilor aminte că avem un potenţial limitat doar de frică. Rolul actoriei a fost, încă din antichitate, de a purifica şi deci  de a elibera sufletul prin catharsis, la care se ajunge prin empatie. Cinematografia este o formă mai nouă a acestei arte, pe care eu m-am focusat înţelegând în State importanţa specificităţii. Îmi place la fel de mult să fiu pe scenă, ca şi în faţa camerei, dar o prefer pe cea din urmă din mai multe motive, principalul fiind faptul că la teatru oamenii vin acceptând din start convenţia. Camera se lasă mai greu păcălită. Regizorul poate trişa mai uşor în acest mediu, dar actorul este monitorizat atât de aproape, încât singura şansă de excelenţă este de a fi cu totul prezent.

 

Oren Moverman, unul din film-makerii mei preferaţi, mi-a împărtăşit, la un moment dat, crezul său cum că ‘actoria este cea mai grea meserie din lume pentru că această artă constă în a fi mereu prezent, şi asta este cea mai grea provocare pentru orice fiinţă umană, să trăiască în prezent. Pot spune că am învăţat să trăiesc, învăţând să joc….

 

Când a început odiseea ta în State? Unde ai făcut prima escală pe teritoriul american?

 

În State am plecat în 2007 pentru că am vrut să am aceeaşi pregătire în actorie ca şi cea a lui Marlon Brando. Am crezut că a învăţat meseria la Actors Studio, aşa că m-am dus să-mi iau master-ul de la această şcoală din NY. În cei trei ani petrecuţi acolo am învăţat enorm despre mine, despre actorie şi despre viaţă, dar cred ca cea mai importantă descoperire a fost să înţeleg ceva ce chiar Einstein ne-a dezvăluit :’Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea.’ Este un adevăr universal esenţial în această propoziţie, care a fost trecut prea uşor cu vederea în societatea modernă bazată, prea mult, pe o logică ce poate deveni distructivă…..

 

Un alt aspect crucial al pregătirii mele în NY a fost să înţeleg că, deşi am ales să-mi petrec viaţa în lumea artei, actoria a ajuns una din afacerile cele mai bine plătite şi de o imensă influenţă. Aşa că a trebuit să-mi revizuiesc toate ideile şi principiile pe care le-am avut până atunci despre ceea ce trebuie să fac, dacă vreau, cu adevărat, să am o platformă de unde să-mi desfăşor arta.

 

Mara Ro“A dat” New-York-ul pe Los Angeles

 

De ce ai ales New-york-ul?

 

Este cumva paradoxal şi amuzant faptul că m-am dus la NY să fiu artistă, dar am avut nevoie să trăiesc în unul dintre cele mai industrializate oraşe din lume, ca să găsesc un echilibru între ce are sufletul meu de spus şi ce a fost lumea programată să ceară.. După ce am terminat şcoala, am decis sa rămân în State şi mi-a luat un an şi jumătate să obţin viza.

 

Cu toate acestea, simţeam ca NY-ul nu este locul potrivit mie. Tot cimentul acela mă făcea să mă simt prizonieră şi să fiu sub o continuă presiune. Am întrebat-o pe managera mea de acolo, Annette Alvarez, care este şi sponsorul meu pentru viză, dacă mă sfătuieşte să mă mut în LA sau să stau acolo. Mi-a spus că este foarte important să trăiesc într-un loc unde eu mă simt bine, deoarece greu va fi oriunde. Aşa că mi-am făcut bagajele şi am venit în LA unde am găsit, într-adevăr, echilibrul pe care nu-l avusesem niciodată.

 

Ce îţi place în Los Angeles – oraşul îngerilor – al doilea oraş ca mărime din State, după New-York?

 

Ce iubesc cel mai mult aici este mediul natural, soarele permanent, apusurile superbe, iernile care aduc curcubee cu aproape fiecare ploaie, dealurile unde merg să alerg, oceanul, păsările cântătoare şi încântătoare, mirosul de iasomie înstelată, ca aici şi iasomia este stea!;) Când eram în România, nu eram conştientă de cât de important este să petreci timp în natură şi-mi pare rău că nu am profitat mai mult de frumuseţile natale, a trebuit să trăiesc cinci ani în închisoarea de zgârie nori, ca să caut confortul mamei natură.  

 

Cum ţi se pare LA faţă de New York? Este adevărat că cei din New York sunt mai repeziţi, mai grăbiţi, mai tupeişti ? Sunt nişte  workaholics,nu crezi?

 

Deprivaţi de aceasta, oamenii in NY sunt într-adevăr foarte agitaţi, grăbiţi mereu, porniţi mereu la atac, aveam senzaţia că nimeni nu mai are timp sa trăiască, preocupată doar sa supravieţuiască. Eu nu cred că menirea noastră este să muncim, nu suntem furnici, cred, cum spuneam că menirea noastră este să creăm şi singura diferenţă este în intenţia pe care o punem în spatele fiecărei acţiuni. Ideea este să facem ce suntem predispuşi să facem mai bine ca să evoluăm ca specie, şi nu să ne fie exploatat talentul în schimbul banilor. Când au numit oraşul, am suspiciunea ca s-a făcut o greşeala de tipar. Trebuia să fiu New Work! ( râde). Aşa este, sunt workaholics – munca, munca şi iar munca! Un mare pericol în societatea noastră, îmi pare mie că vine din faptul ca sunt oameni care nu fac altceva, decât să-şi facă treaba. Avem nevoie de mai mult discernământ când îndeplinim ordine sau primim sarcini. În NY, toate industriile funcţionează la maxima capacitate, acolo este Wall Street şi oamenii sunt uşor abrutizaţi din cauza asta. LA-ul este mult mai prietenos, oamenii aici au timp de mai multă compasiune. În plus, îmi place foarte mult să conduc maşina vreau sa zic!(râde). Şi am nevoie de spaţiul meu intim, preiau prea uşor energiile altor oameni şi mersul cu metroul în NY, mă secătuia şi mă lăsa foarte vulnerabilă. Dar motivul pentru care trăiesc în LA este , bineînţeles, pentru că vreau să fac filme şi aici se dau Oscar-urile!

 

Cum ţi s-a părut şcoala de actorie din NY?

 

Actors Studio este tot ce mi-am putut dori de la un program din perspectiva învăţării meşteşugului. Sunt aceleaşi principii  ca şi cele pe care este bazată şcoala românească de actorie, doar ca Lee Strasberg, fondatorul şcolii de la NY, le-a adaptat gândirii mult mai pragmatice specifică americanilor. Un lucru care m-a frapat a fost relaţia profesor-elev, care este uşor diferită de cea din România. Aici profesorii au mult mai mult respect pentru studenţi. Aceasta, poate pentru că sunt plătiţi din împrumuturile pe aceştia le-au făcut ca să-şi poată continua educaţia, sau poate că este doar un principiu sănătos bazat pe randamentul mai mare pe care un student îl are atunci când acesta se simte apreciat şi tratat ca un egal. Am mai observat şi nişte mecanisme foarte interesante care contribuie la desfăşurarea bună a lucrurilor, pe care sper să le poată adopta şi românii, la un moment dat.

 

De exemplu, daca ceva nu merge perfect (şi până la urmă, este ceva pe lumea asta ce merge perfect?!), nu se apucă nimeni să comenteze o problema, dacă nu vin şi cu o soluţie. Pentru că în acel moment, ei devin problema! Aşa că mai bine respiri adânc şi vezi ce poţi face tu ca să contribui. Ceea ce mă aduce la o mare revelaţie pe care am avut-o în cursurile de acolo – respiraţia!

 Maria Roman profile

“Ar trebui să fim învăţaţi cu toţii la scoală cum să respirăm…”

 

Te rog explică-mi   această revelaţie…Cum adică ai învăţat să respiri?

 

Da, serios, m-au învăţat sa respir!  Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de cât de importantă este, deşi ştim că este primul lucru pe care îl facem când venim pe lume şi plecăm când ea încetează. Cele mai multe probleme de sănătate sunt legate de stres iar o respiraţie corectă poate vindeca multe dintre ele. Am învăţat la orele de vorbire ca o respiraţie corectă, pe care bebeluşii şi animalele o au, este că plămânii simt nevoia de aer, se încarcă, apoi aerul se eliberează, iar apoi este o secunda de pauză, când totul este bine, până când plămânii simt din nou nevoie de aer, iar ciclu se repeta. Cuvintele cheie sunt ‘eliberează’ şi ‘pauză’. Viaţa de zi de zi ne pune mereu în situaţii tensionate iar noi ne încrâncenăm să rezolvăm tot soiul de dificultăţi aşa cum ne duce capul, iar asta ne afectează sănătatea. Concentrarea nu este acelaşi lucru cu tensiunea. Avem nevoie de prima, dar tensiunea este cea care ne împiedică să vedem lucrurile clar.  De aceea, tensiunea trebuie eliberată prin respiraţie. Iar în acea pauză, de după, suntem deschişi să primim informaţii din univers, prin intuiţie. Şi, tot de acolo se crează. Înainte de Studio, pregătirea mea pentru un rol era o luptă de a ajunge emoţional acolo unde creierul meu ştia că trebuie sa ajung. Era un chin, iar când ajungeam, în sfârşit, unde vroiam, eram prea secătuită ca sa mă mai bucur. Apoi am înţeles cum să nu-mi mai fac idei despre cum cred eu ca ar trebui să fie, ci să descopăr asta lucrând cu specificitate şi adăugând câte o nouă dimensiune cu fiecare repetiţie. De exemplu, la o repetiţie mă concentram pe spaţiul în care se desfăşoară acţiunea, în alta pe relaţia cu celelalte personaje, în alta pe ce s-a întâmplat chiar înainte de scena respectivă, în alta pe posibile supra-senzaţii(daca e cald, frig, am vreo durere etc..) si uşor, uşor, personajul şi scena prind viaţă, iar terenul este pregătit pentru ca muzele să vină şi să facă şi ele treaba.(râde). Ar trebui să fim învăţaţi cu toţii la scoală cum să respirăm

 

Care sunt  filmele în care ai jucat până acum? Care sunt actorii tăi favoriţi?

 

Am jucat, în mod surprinzător, mai mult în filme S.F şi thrillere. Eu sunt cea surprinsă pentru că nu acesta este genul meu preferat de filme consumate. Dar îmi place enorm să lucrez la ele pentru că mă simt foarte bine în situaţii emoţionale extreme. Şi-mi place să alerg prin păduri, să stau cu orele pentru machiaje speciale. Da, chiar îmi place. Nu-mi place la fel de tare că am murit în majoritatea filmelor în care am jucat, dar se pare ca rolul de victima îmi vine bine. Dar şi când o sa supravieţuiesc, de-abia aştept momentul răzbunării!(râde)

 

Cât despre actori, i-aş numi pe Woody Harrelson şi Charlize Theron dintre actorii mei preferaţi. Pentru că arată super bine. Glumesc!  Pentru că se transformă de la un personaj la altul într-un mod fascinant. Iar Woody Harrelson este dovada faptului că dacă eşti bun, nu te poate nimeni asocia cu un singur personaj, fie ea memorabilă performanţa. Pentru că el s-a lansat jucând personajul cu propriul lui nume, Woody, în ‘Cheers’. Apoi a făcut ‘Născuţi Asasini’, ‘Propunere Indecentă’, ‘Albii nu pot să sară’, ‘Mesagerul’ şi multe, multe alte roluri, care mai de care mai variate!Iar Charlize Theron a fost de-a dreptul de nerecunoscut în ‘Monstrul’. Dar a primit recunoaşterea cu un Oscar!

               

Maria Roman and Danny Trejo„Aici se zâmbeşte, se pun orgoliile de o parte, şi se caută soluţii.”

 

Ce te-a atras la America? Cum ţi se par americanii?

 

Nu pot spune că America mă atrage în mod deosebit. Dar, Los Angeles-ul da! Îmi place că americanii fac lucrurile să funcţioneze. Europenii îi acuză de superficialitate, dar aici se munceşte atât de mult, încât nu este timp de dobândit prea multe cunoştinţe generale. Nu spun că este bine sau rău, îmi place să cred că am renunţat să judec lucrurile după aceste criterii relative. Dar îi înţeleg şi le apreciez determinarea. Şcolile de aici pregătesc învingători, sunt învăţaţi de mici că pot face şi pot obţine orice. În România, în şcoală, ne învaţă resemnarea. Pentru că acesta este mesajul Mioriţei care ştim cu toţii că ne reprezintă. Pe americani îi învaţă ca sunt lideri. Ceea ce este adevărat. America a fost constituită cu scopul de a conduce economic lumea, şi a devenit, în foarte scurt timp, o putere de maximă influenţă în plan mondial. Americanii au asta în sânge. O viaţă emoţională prea intensă este neproductivă, iar aici totul se măsoară în randamentul lucrului. Jay Leno a spus la un moment dat că ‘În alte ţări, oamenii au prieteni. În America, psihologi.’ Dar eu mi-am făcut aici, în LA, prieteni minunaţi! Poate pentru că sunt un bun psiholog.(zâmbește). Un lucru interesant este acela că diferenţa majoră socială este zâmbetul afişat aici în mod constant. Mulţi non-americani îi acuză de falsitate din această cauză. Dar este ceva extraordinar ce face zâmbetul acesta la nivel social, chiar şi când este unul fals. Şi anume, păstrează o atmosfera decentă, chiar şi în situaţii critice. În România, oamenii sunt obişnuiţi să exprime orice gând sau atitudine negativă, iar asta, de cele mai multe ori, nu face decât să agraveze lucrurile, să încingă spiritele şi se crează un şi mai mare conflict. Aici se zâmbeşte, se pun orgoliile de o parte, şi se caută soluţii. Şi zâmbetul devine, până la urmă, natural.

 

Există vreun loc special în State care te-a impresionat?Cât de des mergi în România?

 

Ca loc, cel mai mult în State mi-a plăcut la “Burning Man”, în deşertul din Nevada. Am fost acolo acum doi ani să filmăm un documentar intitulat ‘Burning Man and the Meaning of Life”. Este un loc cu totul special, un festival al vieţii aş spune, în care, timp de o săptămână se crează o lume bazată pe dragoste, libertate, compasiune şi dăruire, unde oamenii vin să experimenteze cam cum ar trebui să fie societatea  noastră de fapt. Doar că este în deşert, dar asta pentru că, la final, se arde tot ce a fost creat, ca să ne reamintim de efemeritatea lucrurilor materiale. Rămâne, în schimb, un sentiment de apartenenţă şi comuniune ce nu mai poate fi uitat. În ţară vin cam odată pe an. Nu  cred m-aş mai întoarce definitiv, dar mi-ar plăcea să merg cât mai des şi, de ce nu, să şi filmez în România.

 

Îmi petrec timpul pregătind norocul…”

 

Cu ce te ocupi în timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?

 

Timpul liber mi-e o noţiune destul de străină pentru că privesc actoria mai mult ca pe un mod de viaţă, decât ca pe o meserie. Dar când nu filmez, am grija de instrument. Adică de corp, spirit şi suflet. Înot, alerg, merg la screening-uri, evenimente, sunt mai mereu pe IMDB, caut să cunosc cât mai mulţi oameni cu care să colaborez. Cu alte cuvinte, îmi petrec timpul pregătind norocul, adică făcând tot ce pot ca să mă aflu la locul potrivit la timpul potrivit. Cam asta cred eu că este norocul. Îmi place enorm să călătoresc, să văd cât mai multe locuri noi dar şi mai mult îmi place să filmez în cât mai multe locuri noi! Şi să citesc mi-a plăcut dintotdeauna, dar acum citesc mai mult pe la filmări, între cadre, pentru că prefer să văd filme când sunt acasă.  

 

Ce proiecte de viitor ai?

 

Am înţeles că trebuie să-mi creez propriile oportunităţi, aşa că pun la cale filmarea unui scurt-metraj scris de Irina Nedelcu, o comedie absolut delicioasă pe care am filmat-o în România, în regia lui Cristian Georgescu. Vrem să-l filmăm şi în engleză, aici în LA, în regia lui Ben Berkowitz. Sper să reuşim să-l facem anul acesta, pentru că în ianuarie începe pilot season, şi, timp de 4 luni, se dau probe pentru noul val de seriale ce vor fi propuse televiziunilor . Am semnat de curând cu o nouă agenţie, All American Rascals, aşa că anticipez că voi fi ocupată în acea perioadă. La sfârşitul lui ianuarie voi fi în Mexic, în juriul Festivalului Internaţional de Film Extrem ‘San Sebastian din Veracruz’, organizat de Fabrizio Prada, filmmaker pe care l-am cunoscut în România.

 

Ce sfat ai oferi celor care se gândesc să ajungă în State ?

 

Sfaturi pentru cei care vor să ajungă în State……, sunt în măsură sa dau doar din propria-mi experienţă, deci celor care vor să vină aici ca actori sau filmakeri. Este foarte important să se afirme întâi în România, pentru că este mai uşor, fiind ţara unde s-au născut şi pregătit, o ţară mică şi cu o industrie cinematografică pe cât de redusă cantitativ, pe atât de importantă calitativ. Mie mi-a luat foarte mult timp să înţeleg importanţa expunerii, atât ca lucru la orice proiecte ce pot fi văzute, cât şi ca apelarea la oamenii din industrie care ar vrea sa lucreze. Eu am crezut ca îmi voi crea o reţea de cunoştinţe din oamenii cu care voi lucra, dar acum înţeleg că este mai mult invers, întâi cunoşti oameni, iar apoi lucrezi cu ei. Vorba aia – Contează pe cine cunoşti. Mai mult de atât, contează cine te cunoaşte pe tine! I-aş mai sfătui şi să nu refuze proiecte pe principii artistice. Andy Warhol a făcut celebră fraza spusă de filozoful Marshall McLuhan :”Art is what u can get away with”, pe care as traduce-o: “Arta e ce poţi să-I convingi pe alţii că e arta”. E bine de ţinut minte că cinematografia e o industrie în care trebuie întâi să exişti ca participant, ca să-ţi poţi permite apoi luxul de a crea după propriul gust artistic.

 

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

 

 

Liga Campionilor, rezultatele meciurilor din prima etapă

Posted by Gabriela Petcu On September - 21 - 2013

Liga CapionilorFC Basel a produs prima mare surpriză a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, victorie cu 2-1 în faţa lui Chelsea, pe Stamford Bridge, în Grupa E a Ligii Campionilor la fotbal, din care face parte şi Steaua. Echipa lui José Mourinho a deschis scorul prin Oscar (min. 45), dar elveţienii au întors rezultatul în ultimele 20 de minute de joc, când au punctat Salah (71) şi Streller (81).

FC Barcelona a surclasat pe Ajax cu 4-0, iar Messi a reuşit un hat-trick, imitându-l pe marele său rival Cristiano Ronaldo, care marţi seara a reuşit o triplă în meciul câştigat cu 6-1 de Real Madrid în faţa lui Galatasaray.

 

Rezultate înregistrate:

GRUPA A

Manchester United (Anglia) – Bayer Leverkusen (Germania) 4-2

Real Sociedad (Spania) – Şahtior Doneţk (Ucraina) 0-2

GRUPA B

Galatasaray Istanbul (Turcia) – Real Madrid (Spania) 1-6

FC Copenhaga (Danemarca) – Juventus Torino (Italia) 1-1

GRUPA C

Benfica Lisabona (Portugalia) – Anderlecht Bruxelles (Belgia) 2-0

Olympiakos Pireu (Grecia) – Paris Saint-Germain (Franţa) 1-4

GRUPA D

Bayern Munchen (Germania) – ŢSKA Moscova (Rusia) 3-0

Viktoria Plzen (Cehia) – ManchesterCity (Anglia) 0-3

GRUPA E

Schalke 04 Gelsenkirchen (Germania) – STEAUA BUCUREŞTI (ROMÂNIA) 3-0

Chelsea Londra (Anglia) – FC Basel (Elveţia) 1-2

GRUPA F

Olympique Marseille (Franţa) – Arsenal Londra (Anglia) 1-2

SSC Napoli (Italia) – Borussia Dortmund (Germania) 2-1

GRUPA G

Austria Viena (Austria) – FC Porto (Portugalia) 0-1

Atletico Madrid (Spania) – Zenit Sankt Petersburg (Rusia) 3-1

GRUPA H

AC Milan (Italia) – Celtic Glasgow (Italia) 2-0

FC Barcelona (Spania) – AjaxAmsterdam (Olanda) 4-0

 

(Sursa: Agerpres)

 

A consemnat pentru Curentul Internaţional,

Valentin Popescu

Pandurii Tg Jiu(1)Ucrainienii de la Dnepr Dnepropetrovsk s-au impus pe Cluj Arena, cu 1-0 (1-0), în meciul contra gorjenilor de la Pandurii Tg. Jiu. Debuntanţi în Europa League, gorjenii au evoluat destul de timid, iar situaţiile periculoase au fost destul de rare. Singurul golul al partied a fost marcat de Ruslan Rotan (min. 38) în urma unui corner al formaţiei ucraineane.

 

În urma acestui rezultat, rezultatele dintre echipele româneşti şi ucrainene în cupele europene este perfect egal, 7 victorii fiecare şi 7 egaluri (echipele ucrainene au câştigat ultimele cinci dueluri).

 

Echipa lui Pustai va juca următorul meci pe 3 octombrie, în deplasare, cu Pacos de Ferreira.

 

A consemnat pentru Curentul International,

Valentin Popescu

 

Lavinia - Miss WorldRomânia este o ţară foarte frumoasă, cu peisaje superbe şi bogată în resurse minerale.Tezaurul României este întregit prin prezenţa femeilor frumoase care sunt o sursă naturală de bogăţie.

În momentul de faţă, România, este emblematică prin Dracula, Nadia, Năstase si Hagi. Dar, se profilează cu rapiditate un profil nou pentru România, şi anume: oază a frumuseţilor naturale care încep să fie şi exportate. Mai precis se autoexportă.

 

Recent, am avut plăcerea să întâlnesc una din frumuseţile României – Miss World Romania 2010 – Lavinia Postolache. Asemenea multor români – a părăsit România şi, la numai 17 ani, a ajuns în State în cautarea ElDoradului american.

După o scurtă “escală” în New York, Miss World Romania 2010 a aterizat în oraşul îngerilor – Los Angeles – oraş în care se ţes cele mai frumoase vise, locul de unde se dă ora exactă în lumea cinemtografiei.

În opinia mea, Lavinia are şanse destul de mari de reusita, pentru că o recomandă inteligenţa şi frumuseţea fizică. Primul pas a fost făcut. În tentativa ei de a deveni actriţă, timp de doi ani, a urmat cursurile de la New York Film Academy.

Piteşteancă la origine, Lavinia nu este doar un chip frumos, ci şi o tânără inteligentă, ceea ce face din ea un combo “letal” care o va ajuta să izbândească în redutabila „junglă hollywoodiana” unde aspiră să dea lovitura. Debutul în lumea modei a fost realizat în România, la vârsta de 15 ani, prin reclamele pentru produsele de păr Matrix. Tot în ţară, au urmat numeroase prezentari de modă pentru cunoscuţi creatori români cum ar fi, Cătălin Botezatu sau Irina Schrotter, dar şi colaborări cu multe agenţii de modeling din întreaga lume.

Lavinia Postolache a fost implicată în evenimentele Sunflower Children, aflate sub patronajul Helenei Hudova, participand la o prezentare Armani.

Ambiţia, modestia , maturitatea în gândire şi posesoare a spiritului de tip ” I can do it”, definesc portretul unei femei învingatoare, determinată să îmblânzească “jungla hollywoodiană” si să se lase sedusa de mirajul ei. În odiseea sa de cucerire a Hollywood-ului, este perfect conştientă că doar frumuseţea fizică nu este garantul reuşitei şi de aceea mizează şi pe “materia cenuşie” din dotare. Aşa că: Hollywood, păzea!

 

Când ai ajuns în USA, care a fost primul popas şi cum ai perceput impactul cu o “altă lume” ?

În USA am ajuns ca exchange-student în anul 2006. Primul popas a fost chiar în California , în Lodi, unde am studiat anul trei de liceu şi am locuit la o familie de americani. Impactul nu a fost foarte dur, deoarece aveam ceva cunoştinţe despre America.

Îmi făcusem temele vis-a-vis de ceea ce înseamnă America şi ştiam ” cam cu ce se mănâncă”.(râde) Cel puţin aşa credeam eu. Însă, surpriza cea mare a fost să constat că ceea ce citisem în cărti şi vazusem în filme, chiar era adevărat. Mă aşteptasem să fie o exagerare, ceea ce ştiam din filme, dar realitatea m-a contrazis la modul cel mai placut.

 

Cum te-ai acomodat şi ce te-a impresionat cel mai mult?

Când ai numai 17 ani, acomodarea este mult mai uşoară. M-am acomodat foarte repede şi de la bun început am încercat să mă pun la punct cu toate noutăţile din jurul meu. Am încercat să fiu un “fast learner” ( învăţăcel rapid – n.a).În tentativa mea de a mă ajusta la noul mod de viaţă, un rol important au jucat cei din jurul meu a căror prietenie şi dragoste m-au ajutat să mă acomodez foarte repede şi să mă simt ca …acasă! Elevii şi profesorii m-au înconjurat cu dragoste şi m-au acceptat cu prietenie, astfel făcând din “aterizarea” mea pe pământul american, una foarte gentilă.

 

lavinia 1În 2010 ai câştigat MISS WORLD ROMÂNIA. Ai devenit celebră . Cum ţi-a afectat viaţa acest titlu care iţi punea pecetea de ,,cea mai frumoasă femeie din România”?

Să nu exagerăm. Este prea mult spus – ” cea mai frumoasă femeie din România”! Corect ar fi: “cea mai frumoasă dintre concurentele prezente în acel moment”. Aş vrea să precizez că la aceste concursuri de frumuseţe nu se jurizează doar aspectul fizic. Juriul caută în caştigătoare o îmbinare a calităţilor fizice cu cele morale şi intelectuale; este un sumum de calităţi care decide câştigătoarea. Oricum, eu sunt mândră că am obţinut acest titlu. Nu pot spune că mi-a afectat viaţa prea mult, dar cu certitudine pot spune că viaţa mea s-a îmbunătăţit.

În USA, ca şi în multe alte ţări, titlu de Miss World iţi conferă calitatea de persoană publică şi eşti tratată cu mult respect. În România, din păcate, nu există o tradiţie puternică în acest sens, iar unii români înca mai sunt ” subjugaţi” unei tipologii învechite bazate pe prejudecăţi vis-a-vis de titlu de Miss.

 

De cât timp eşti în LA? Ce studii ai urmat? Ai cunoscut ceva celebrităţi de la Hollywood?

Iniţial, am studiat un an la International University of Monaco , după care m-am mutat în State şi mi-am continuat studiile la New York Film Academy, unde am studiat încă un an. În cel de-al doilea an, 2010, m-am mutat la Los Angeles, unde mă aflu şi acum. Am avut ocazia să particip la evenimente mondene, care sunt ceva cotidian în LA şi unde am putut socializa cu celebrităţi din lumea Hollywod-ului. Numele lor au mai puţină importanţă pentru că nu vreau să atrag atenţia asupra mea dezvăluind numele acestora. Nu este un lucru mare să-i cunoşti, ci să lucrezi cu aceştia. Mi-ar plăcea să lucrez cu Martin Scorsese, Guy Ritchie sau Quentin Tarantino.

 

Ce îţi place în USA? Este ceva ce îţi displace ?

Îmi place aerul cosmopolitan al Americii, diversitatea de oameni, de produse, de emisiuni TV, de tot ce vrei. Îmi place că în America poţi visa cu…ochii deschişi. Şi visând cu ochii deschişi, unele vise pot deveni realitate. Ce nu îmi place? Mâncarea nu are gustul de acasă. În special fructele. Nu au niciun gust, aici, în State. Îmi este dor de gustul fructelor din copilăria mea din grădina bunicilor. Îmi lipseşte supa pe care o savuram cu atâta plăcere în România.

 

Ce faci în timpul liber? Hobby-uri?

Îmi place foarte mult să citesc. Iubesc teatrul şi filmul şi fac foarte mult sport. La capitolul hobby aş putea menţiona că sunt o mare amatoare de tenis, şah şi de echitaţie.

 

lavinia 2Ce faci ca să te menţii în formă? Care este secretul? Sunt sigur că multe tinere ar fi curioase să afle „reţeta” unei siluete frumoase…

Pentru mine sănătatea este pe primul plan. De aceea nu fac abuz de diete “magice” şi evit mâncarea fast food. În general prefer mâncarea gătită şi slabă în grăsimi. Recent însă, am descoperit o nouă metodă: the bar method. The bar method este un mix de yoga, pilates şi balet. Este un program excelent care mă ajută să mă menţin la forma dorită.

 

Care oraş ţi-a placut cel mai mult şi ce ai dori să vizitezi în USA?

New York-ul este şi va rămâne oraşul sufletului meu. Am locuit acolo aproape un an pe perioada primului an de studiu de la New York Film Academy. Este oraşul în care nu te plictiseşti niciodată.Un oraş cosmopolit cu o arhitectură superbă şi cu un ritm ameţitor de viaţă. Îmi place viaţa ” fast pace”( ritm rapid – n.a). Pe viitor aş vrea să vizitez oraşul Washington. Cred că este păcat să locuieşti în USA şi să nu vizitezi capitala. Dar America are foare multe locuri pitoreşti şi inedite care merită vizitate. Până atunci aş vrea să mă concentrez asupra carierei.

 

Cu ce te ocupi în prezent? Ce carieră ai vrea să urmezi?

În prezent fac stagiul pe care NYFA mi l-a oferit pentru un an de zile. În continuare am aplicat pentru viza O1 care îmi va da dreptul să muncesc în domeniul artistic. Este normal să îmi doresc o carieră conformă studiilor, adică în domeniul cinematografiei. Îmi place lumea filmului şi mi-aş dori să reuşesc să îmi văd numele pe afişele cu filmele produse la Hollywood.

 

lavinia 3Trăieşti în oraşul îngerilor, capitala mondială a filmului, oraşul cu cele mai multe celebrităţi. Cum ţi se par americancele? Sunt mai frumoase decât româncele ?

În Los Angeles sunt multe femei frumoase. Este un oraş foarte divers şi sunt frumuseţi din toate colţurile lumii. Am cunoscut şi americance autentice, dacă aş putea să mă exprim aşa, care sunt foarte mândre de faptul că sunt cetăţeni americani şi care nu au avut nicio undă de discrimare faţă de mine, nepăsându-le că sunt româncă, indiancă, chinezoaică sau de altă naţionaliate. Tot ce le-a interesat a fost caracterul meu şi calitatea mea de om. Cât priveşte frumuseţea nu aş putea spune că femeile din America sunt mai frumoase sau mai urâte decât româncele. Doar că sunt frumoase în felul lor; este un alt fel de frumuseţe.

 

Este o povară  frumusetea? Ce planuri ai în viitorul apropiat ?

Cred că este o povară să fii doar o tânară frumoasă şi lipsită de alte calităţi. Dacă eşti inteligentă, ai un caracter şi o educaţie aleasă, frumuseţea este un atu care întregeşte persoana, este, dacă vrei ,” cireaşa de pe tort”.(râde)

În general , femeile frumoase şi deştepte reuşesc în viaţă. În primul rând aştept să-mi fie aprobată viza O1, după care am nişte proiecte destul de importante în domeniul media. Aş vrea, mai întâi, să se finalizeze după care voi putea oferi mai multe detalii.

 

Ai cunoscut români în zona LA? Cum ţi se par?

Da, pot spune că cei mai buni prieteni ai mei, în momentul de faţă, sunt românii pe care i-am cunoscut aici în LA. Îmi place să socializez cu românii din LA, iar uneori merg şi la evenimentele româneşti . Românii de aici mi se par, totuşi, diferiţi de cei din România , în sensul că sunt mult mai atenţi să respecte legile, mai responsabili şi poate prea preocupaţi de cariera lor.

 

Mai vrei să te întorci în ţară?

Da, doresc să mă întorc în România, însă, doar ca turist. Vreau să îmi văd familia şi prietenii, dar viitorul meu este aici în America şi sper să reuşesc să îmi ating ţelurile. Eu m-am acomodat foarte bine şi nu mă văd în altă parte. Casa mea, acum, este America. România va fi cealaltă casă a mea, casa de peste Ocean….

 

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors