Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Interviu cu Cosmin Dumitrescu, Consulul General al României din Los Angeles

Autor: Viorel Vintila (San Francisco)

 

Am avut plăcerea şi onoarea să stau de vorba cu Consulul General al Romaniei din Los Angeles, domnul Cosmin Dumitrescu, în speranţa că vom reuşi să aducem la cunoştinţă informaţii cât mai utile pentru românii din State, în general, şi din California în special. Domnia sa, Consulul Cosmin Dumitrescu, a avut amabilitatea să stea de vorbă cu mine şi să îmi acorde acest interviu care, sper, să fie de ajutor celor care vor să-şi rezolve anumite probleme prin Consulatul General al României de la Los Angeles. Aria de competenţă a Consulatului de la Los Angeles Angeles cuprinde unsprezece state americane: California, Oregon, Washington, Idaho, Montana, Wyoming, Nevada, Utah, Colorado, Arizona şi New Mexico, unde locuiesc mai bine de 170.000 de romani…

*

Domnule Consul, când v-ați început activitatea consulara în Los Angeles? Şi, v-aș ruga , în câteva cuvinte, să va prezentați cititorilor noștri…

Misiunea mea de consul general, șef al Consulatului General al României la Los Angeles, a început în luna martie 2017. Sunt diplomat de carieră și această misiune urmează celor îndeplinite anterior la Trieste, în Italia, unde am condus oficiul consular din poziția de consul general, la Castellon de la Plana, în Spania, unde, de asemenea, am condus oficiul consular al României care acoperă estul și sud-estul Regatului Spaniei, la Roma, în Italia, unde am condus Secția Consulară a Ambasadei României și după alte poziții ocupate la București în cadrul Ministerului Afacerilor Externe la Departamentul Consular și la Institutul Diplomatic Român. De fapt, cred că este bine să știți că, în prezent, la Consulatul General al României la Los Angeles lucrează numai diplomați, consuli și funcționari consulari de carieră.

Aș dori să profit de posibilitatea pe care mi-o oferiți acum pentru a recomanda tinerilor români, care sunt absolvenți de studii superioare de lungă durată, s-au pregătit temeinic, cu seriozitate în timpul studiilor, iubesc România, cunosc cel puțin două limbi în afară de română și doresc să își construiască o carieră caracterizată de excelență, plină de satisfacții, dar și cu sacrificii personale, să se îndrepte către Ministerul Afacerilor Externe și să se prezinte la examenele de admitere în corpul diplomatic și consular al României pe care M.A.E. le organizează în fiecare an. Informațiile relevante se găsesc cu ușurință pe pagina oficială de internet a Ministerului Afacerilor Externe www.mae.ro.

1

Care este aria de competență a Consulatului General al României la Los Angeles?

Teritoriul de competență consulară Consulatului General al României la Los Angeles cuprinde unsprezece state americane: California, Oregon, Washington, Idaho, Montana, Wyoming, Nevada, Utah, Colorado, Arizona si New Mexico.

Întotdeauna am susținut că nu există o altă onoare mai mare, pe care un român o poate avea în timpul vieții, decât aceea de a-și reprezenta patria sa, România. Statele Unite ale Americii este cel mai important partener strategic al României. Acest aspect face ca onoarea de a-mi reprezenta patria, în cele 11 state pe care le-am amintit, să fie și mai mare.

Ca diplomat de carieră cu experiența profesională dobândită în țări cu un înalt grad de complexitate din punct de vedere consular, urmăresc să implementez la oficiul consular al României din Los Angeles standardele profesionale și de management diplomatic și consular impuse la misiunile anterioare, cu obținerea unor rezultate proporțional similare. Obiectivul final vizează consolidarea profilului de țară al României, prin obținerea unor rezultate optimizate atât prin intensificarea relațiilor bilaterale de natură politico-strategică între România și Statele Unite ale Americii, cât mai ales prin amplificarea cooperării economice, comerciale, culturale și de educație, activități de bază care s-au regăsit întotdeauna între responsabilitățile tuturor oficiilor consulare.

La consolidarea cooperării bilaterale se adaugă și o altă prioritate deosebit de importantă: atingerea obiectivului de optimizare a procesului și procedurilor de acordare a asistenței și protecției consulare pentru românii din zona de competență consulară. Acest lucru Consulatul General al României la Los Angeles îl realizează prin contribuția sa la modernizarea și implementarea sistemului integrat de asistență și protecție pentru românii din străinătate, dar și prin modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de la consulat, care se cumulează cu dublarea numărului de români care au beneficiat de asistență consulară, în fiecare an în ultimii doi ani față de anii 2015-2016, deși personalul consular s-a diminuat din punct de vedere numeric.

Cum vi se pare comunitatea românească din Statele Unite, în general, și din California, în special?

Am întâlnit oameni minunați. Membrii comunității româno-americane sunt, în marea majoritate, profesioniști și antreprenori foarte buni, foarte serioși și foarte respectați pentru realizările pe care le au în domeniile lor de activitate. Rezultatele lor profesionale și antreprenoriale sunt de multe ori extraordinare și fac cinste poporului român și României. Sunt foarte mândru de românii noștri din Statele Unite ale Americii. În jumătatea vestică, avem comunități bine conturate și active nu numai în California la Los Angeles, în Orange County, la Sacramento și în Bay Area, dar și la Phoenix, Portland, Las Vegas, Denver, Boulder, Salt Lake City și Seattle. În evaluarea noastră vorbim de peste 170.000 de români. Sper ca la următorul recensământ să își declare cât mai mulți originea română. Pentru aceasta aveți și dumneavoastră, mass-media, un rol foarte important. Dacă își vor declara originea română la recensământ (census), vor beneficia și comunitățile noastre de drepturi de care deja beneficiază alte comunități în America.

Consulatul General al României la Los Angeles colaborează foarte bine cu reprezentanții tuturor comunităților românești. De altfel, am avut relații de colaborare excelente cu toate comunitățile de români din țările unde am avut onoarea să reprezint România. Cu mulți dintre românii din Italia și Spania corespondez și acum, la multă vreme după ce am încheiat activitatea consulară în acele țări. La început am fost numai colaboratori, însă s-au legat prietenii sincere și trainice, care trec și peste timp și peste distanțe.

Eu, unul, mi-aș dori ca românii să se implice și să participe mai mult și în număr mai mare la activitățile organizate de comunitățile din California… Cum se implică Consulatul din Los Angeles în activitățile comunității românești?

Membrii comunităților românești și româno-americane de pe Coasta de Vest a Statelor Unite participă în număr relativ mare la evenimentele și activitățile semnificative organizate fie de Consulatul General al României la Los Angeles cu sprijinul comunităților, fie de către comunitățile românești împreună sau cu sprijinul oficiului consular.

Când reprezentanții comunităților românești și româno-americane informează din timp oficiul consular cu privire la intenția de organizare de activități care au ca scop promovarea culturii, limbii și a tradițiilor românești pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în interiorul sau chiar în exteriorul comunităților noastre, Consulatul General al României la Los Angeles acordă sprijin pe mai multe direcții, în funcție de activitate: de la popularizarea în cadrul tuturor comunităților românești și româno-americane din cele 11 state care formează circumscripția consulară (mesaje tip email blast și informări la rubrica Actualitatea misiunii de la pagina internet oficială a oficiului consular http://losangeles.mae.ro), până la implicare de tip partenerial în organizare pe componente logistice și de intermediere a atragerii de sprijin instituțional din partea unor parteneri americani și din România, întotdeauna cu respectarea strictă a normelor speciale care reglementează activitatea oficiilor consulare și a misiunilor diplomatice și consulare.

2

Activitățile și evenimentele importante care promovează limba, cultura și tradițiile românești pot fi urmărite cu ușurință prin consultarea periodică a rubricii Actualitatea misiunii de la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles. Aș dori să adresez mulțumiri instituțiilor mass-media de limbă română din Statele Unite ale Americii, dar și din România, care au popularizat foarte bine în ultimii doi ani aceste activități și evenimente.

Sunteți la curent cu activitățile comunității românești din California? Cum este conectat Consulatul General al României din Los Angeles cu comunitatea românească?

Afirm cu convingere că oficiul consular al României la Los Angeles este foarte bine conectat la viața comunităților românești și româno-americane din circumscripția consulară. Sigur, vorbim de cele care, de obicei, doresc să aibă instituția noastră alături în eforturile de consolidare identitară pe care le fac. Oficiul consular al României la Los Angeles încurajează participarea românilor la toate activitățile care au ca obiectiv consolidarea elementelor identitare românești și transmiterea acestora noilor generații născute pe teritoriul american, chiar dacă oficiul consular nu a primit informații de la organizatori.

Am observat că există acum în societatea americană o preocupare profundă pentru identificarea, prin mijloace științifice, a originilor celor care trăiesc în prezent în această frumoasă țară. Ei bine, românii noștri nu trebuie să aibă astfel de preocupări pentru că noi știm de unde venim. Suntem un popor mândru cu mai multe mii de ani de istorie, care vine dintr-o țară frumoasă și bogată ce dăinuie de multe mii de ani în același spațiu cuprinzător al Carpaților, Dunării și Mării Negre. Avem cu toții datoria față de fiii și fiicele noastre de a menține vie această conștiință identitară de apartenență a românilor din America la marea națiune română. Totul începe prin educația și învățarea limbii române de la cea mai fragedă vârstă în familie.

Ce servicii oferă Consulatul din Los Angeles?

Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la serviciile consulare prestate la cererea cetățenilor români și în competența materială și legală codificată de prevederile Convenției internaționale de la Viena din 1963 privind relațiile consulare, cele mai solicitate servicii consulare la oficiul consular al României la Los Angeles sunt cele din categoriile documentelor de călătorie, actelor de stare civilă și procedurii notariale. Pentru cetățenii străini rezidenți în circumscripția consulară, care călătoresc în România și care nu beneficiază de scutirea de la obligația deținerii vizei de intrare în România, Consulatul General al României la Los Angeles primește și procesează cererile de acordare a vizei române, conform legislației în vigoare.

Pentru ca dumneavoastră și cititorii dumneavoastră să aflați informațiile detaliate privitoare la cele mai solicitate servicii consulare la oficiul consular al României la Los Angeles, vă adresez rugămintea să accesați și să popularizați prin intermediul publicației dumneavoastră pagina internet oficială a Consulatului General la https://losangeles.mae.ro – rubricile Informații pentru cetățenii români – Asistență consulară – Servicii consulare.

De altfel, de la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles pot fi obținute și alte informații precise care sunt de foarte mare interes pentru membrii comunităților românești și româno-americane din cele 11 state care formează circumscripția consulară: program de acces, date de contact, modalități de comunicare directă cu oficiul consular, modalități, instrucțiuni și tutoriale pentru utilizarea aplicațiilor informatice în vederea obținerii programărilor pentru efectuarea de servicii consulare, alerte de călătorie, activități ale comunităților, activități ale oficiului consular care fac obiectul comunicării publice și multe altele.

Am citit – și chiar mi s-a adus la cunoștință – că unii români au oarece probleme, atunci când contacteza Consulatul de la Los Angeles, dar am auzit că, în general, lumea este destul de mulțumită de felul cum problemele românilor sunt rezolvate de către Consulatul de la Los Angeles… cum ați putea fi mai eficienți în rezolvarea problemelor românilor din California?

Vă mulțumesc pentru această întrebare. Eforturile care sunt făcute în ultimii zece ani atât de Ministerul Afacerilor Externe, cât și de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru modernizarea și optimizarea instrumentelor utilizate în cadrul proceselor de asistență și protecție consulară au început să aibă rezultate remarcabile deja de mai bine de doi ani.

În prezent, întregul serviciu consular al României profită din plin de avantajele oferite de tehnologia informației, sistemele informatice integrate utilizate de consulii români pentru a acorda asistență consulară cetățenilor poziționând România în fruntea Statelor Membre ale Uniunii Europene din puctul de vedere al modernității, eficienței și a standardelor înalte de calitate. Un număr foarte restrâns de persoane din comunitatea româno-americană arată o oarecare rezistență la schimbările intervenite prin informatizarea activității. Însă aceste schimbări sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea standardelor și pentru eficientizarea activității consulare.

Volumul de asistență și de servicii consulare prestate de Consulatul General al României la Los Angeles în anul 2018 este cu 250% mai mare decât cel din anul 2015, deși numărul consulilor și funcționarilor consulari din cadrul oficiului consular a fost sensibil mai mic. Deși numărul de solicitanți este cu mult mai mare, sistemul de programări online a făcut să dispară aglomerația și cozile de la ghișee, cetățenii beneficiind acum de asistență consulară în condiții foarte civilizate. La numeroasele întâlniri pe care le am cu comunitățile de români, cetățenii mi-au comunicat că au observat gradul maxim de profesionalizare a activității consulare și domnia legii generalizată în toate procedurile consulare.

Consulatul General al României la Los Angeles se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de solicitări din partea românilor din comunitate. Din acest motiv, deja se depun eforturi pentru identificarea unui alt sediu mai încăpător, care va permite primirea și procesarea în timp real a unui număr mai mare de persoane și de cereri.

Solicitanții de servicii consulare, care nu se confruntă cu o situație reală de urgență (accidente cu victime, sunt victime ale unor infracțiuni sau calamități naturale, decese ale celor apropiați, arestări, întoarcere urgentă în țară sau continuarea călătoriei către alt stat), sunt primiți la toate misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din lume cu programare obținută prin intermediul portalului www.econsulat.ro, un sistem informatic integrat pus la dispoziția tuturor cetățenilor români din afara țării de către Ministerul Afacerilor Externe. Sistemul informatic funcționează foarte bine, fiind foarte apreciat de covârșitoarea majoritate a membrilor comunităților româno-americane.

De altfel, acest portal consular, www.econsulat.ro permite tuturor cetățenilor care solicită efectuarea de servicii consulare să își transmită către consulat cererile folosind calculatorul de la ei de acasă, să încarce la propria cerere din portal documentele scanate pe care legile și normele române le prevăd ca necesare pentru efectuarea serviciului consular solicitat și să dialogheze în scris cu funcționarii consulari de la consulat, dacă aceștia constată că cererea și documentele anexate sunt fie incomplete, fie necorespunzătoare. Cererea se validează de către consuli numai după ce se constată că respectă prevederile legilor și actelor normative care reglementează spețele respective. După validarea cererii, cetățeanul poate să își aleagă singur din lista disponibilă oferită de sistemul informatic data și ora la care se programează pentru vizita la consulat, în vederea efectuării serviciului consular, aducând și documentele originale pe care le-a scanat și trimis cu cererea sa din portalul www.econsulat.ro. Practic, consulatul se mută parțial la solicitant acasă utilizând portalul informatic. Cele mai mari beneficii a acestor instrumente sunt faptul că, dacă solicitanții spun adevărul în cererea lor, odată ajunși la consulat cu documentele originale au certitudinea că serviciul consular va fi efectuat, că nu vor fi respinși la ghișeu de către funcționari și că astfel dispar deplasările inutile care pot costa foarte mulți bani și timp pe cei care vin de la distanțe foarte mari.

La toate apelurile telefonice la numerele indicate la pagina internet a Consulatului General pentru informații consulare se răspunde în Centrala M.A.E. la call-center-ul consular integrat aflat la București. În mod similar, la toate mesajele de poștă electronică se răspunde atât din e-mail-center-ul aflat în Centrala M.A.E., cât și de la oficiul consular de la Los Angeles în maxim 24 de ore, cu excepția mesajelor primite în zilele nelucrătoare, la care se răspunde în prima zi lucrătoare care urmează. Preocuparea pentru optimizarea procedurilor rămâne constantă și suntem deschiși oricăror propuneri constructive. De altfel, unele dintre propunerile primite de la români, specialiști în tehnologia informației care lucrează pe Coasta de Vest, le-am trimis la București și au fost deja implementate în programele informatice pe care le rulează portalul www.econsulat.ro. În același timp, trebuie să înțelegem că funcționarii consulari și consulii sunt responsabili pentru respectarea și aplicarea legii române în toate procedurile desfășurate în procesul de acordare a asistenței consulare și de efectuare a serviciilor consulare. Cele mai mari nemulțumiri sunt provocate unora dintre solicitanți de faptul că lucrătorii consulari refuză să accepte nerespectarea legii române în unele spețe în care solicitanții nu au documentele în bună regulă.

Mulți m-au întrebat care este procedura de reinoire a pașaportului românesc prin Consulat… din ce am citit pe pagina Consulatului se pare ca totul se poate face on line?

Această întrebare poate genera un răspuns atât de lung, încât poate fi foarte bine publicat episodic în ziarul dumneavoastră, având în vedere că materialul detaliat este relativ extins în funcție de tipul pașaportului și de vârsta și de situația în care se află solicitanții.

Toate aceste informații se regăsesc descrise în detaliu la pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles și îi îndemn pe toți cititorii dumneavoastră, care au nevoie de informații asupra procedurii de obținere și de schimbare a pașaportului românesc să consulte rubrica Servicii consulare şi să acceseze portalul www.econsulat.ro.

DOCUMENTE DE CĂLĂTORIE ȘI IDENTITATE. Cred că va fi foarte bine primită de către cititorii dumneavoastră inițiativa de a publica periodic aceste informații, iar noi v-am fi foarte recunoscători pentru ajutorul acordat în primul rând cetățenilor români.

În baza pașaportului românesc cetățenii români beneficiază de toate drepturile unui cetățean al Uniunii Europene. Cele mai importante sunt cele legate de posibilitatea de ședere pe teritoriul oricărui stat al Uniunii Europene fără viză și pe perioadă care nu este limitată la 90 de zile, așa cum se întâmplă pentru cetățenii care călătoresc cu pașapoarte emise de state care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Efectele sunt importante dacă luăm în calcul și existența dreptului de muncă, de a studia și de a dezvolta și desfășura afaceri fără îndeplinirea de formalități specifice străinilor.

Există un interes evident din partea familiilor româno-americane care doresc să își trimită copiii la studii în statele membre ale Uniunii Europene și la cele care au proprietăți în aceste state și unde doresc să locuiască în fiecare an pentru perioade care depășesc 90 de zile într-un interval de șase luni.

Un alt element esențial este legat de dreptul la a alege și a fi ales în România și, nu în ultimul rând, de apropierea pe care orice român dorește să o simtă față de țara sa de origine, chiar și la nivel de legătură juridică. Cetățenii români beneficiază de protecția statului român în străinătate, conform prevederilor art. 17 din Constituția României.

Se tot vorbește de un posibil Centru Românesc Cultural în Los Angeles. Ce perspective ar avea? Ce condiții ar trebui să îndeplinească un astlfe de Centru Romanesc Cultural?

Vă mulțumesc pentru această întrebare. Este un efort comun pe care Consulatul General al României la Los Angeles îl depune împreună cu comunitățile românești și româno-americane pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 86/2016 privind instituirea centrelelor comunitare românești în străinătate, cu modificările și completările ulterioare. Textul legii este disponibil pe pagina internet oficială a Consulatului General al României la Los Angeles (Legea nr. 86/2016). Imediat ce vom avea depuse la Consulatul General cele minim cinci mii de cereri de înscriere, acestea fiind astfel cumulate încât să poată fi utilizate și în dosarul pentru înfințarea unui centru comunitar pentru românii din străinătate, oficiul consular va transmite materialele către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Ar fi primul astfel de centru înființat pentru românii din străinătate în baza legii pe care am menționat-o. Rolul dumneavoastră, al mass-media, este foarte important în eforturile de popularizare a existenței acestei legi și a posibilităților de înființare a unor astfel de centre care pot fi mai multe în aceeași țară. Avantajele oferite de un astfel de centru comunitar sunt mari și foarte atractive pentru comunitățile de români din afara țării.

Va mulțumesc pentru amabilitate și va doresc mult succes în activitiatea d-voastră și o colaborare și o implicare cât mai fructuoasă în activitățile românilor din California și nu numai.

În primul rând vă adresez mulțumiri pentru deschiderea pe care o arătați dumneavoastră și publicația dumneavoastră pentru colaborarea cu Consulatul General al României la Los Angeles, în beneficiul membrilor comunităților româno-americane din jumătatea de vest a Statelor Unite ale Americii.

Atât pentru mine personal, cât și pentru toți membrii corpului consular acreditați la Consulatul General al României la Los Angeles este important să întreținem o comunicare publică bună, precisă, transparentă și corectă, pentru informarea membrilor comunităților româno-americane din Statele Unite ale Americii, în special în mass-media de limbă română. Numai o comunicare de acest fel poate permite oficiului consular al României la Los Angeles să consolideze și să optimizeze constant procesul de acordare de asistență și protecție consulară mai eficientă pentru românii aflați în circumscripția consulară, urmând strategii și politici publice determinate de necesitatea de adaptare la noile condiții impuse de progresul social și tehnologic.

De asemenea, am convingerea că o cooperare pentru comunicare publică eficientă între oficiul consular și mass-media este la fel de importantă pentru dezvoltarea dimensiunilor comercial-economice și cultural-academice ale Parteneriatului Strategic aflat în derulare între România și Statele Unite ale Americii, parteneriat care, după cum bine cunoașteți, împlinește 22 de ani în acest an. Vă multumesc pentru disponibilitatea dovedită pentru sprijinirea activității de informare a membrilor comunităților românești și româno-americane cu privire la schimbările intervenite în procesul de acordare a asistenței consulare. De asemenea, vă mulțumesc pentru participarea la eforturile autorităților române depuse pentru păstrarea identității românești, a limbi române, a culturii precum și a valorilor tradiționale românești în comunitățile de români din Statele Unite ale Americii.

„Pământul acesta oferă imaginea unui cap plin de abcese, unui corp bolnav, amenințat de o boală gravă, de o febră, de o septicemie: absolut pretutindeni revolte, răzmerițe, anarhii, eforturi parcă inutile, incendii, pregătiri de ostilități, înfruntări rasiale, o materie omenească fermentând parcă într-un non-sens, într-o obscuritate, sub imperiul unor duhuri și a unor germeni care folosesc inconștiența, confuzia de instincte, jocul cu neantul, cu autoflagelarea” , scria cu 50 de ani în urmă în jurnalul său.

alexandru_mironescu_w800_h1145_q100

 

Intelectual cu vocație enciclopedică, Alexandru Mironescu a fost om de știință, profesor universitar, filosof, eseist, precum și un reputat colecționar de artă. A fost primul copil dintre cei patru fii ai familiei Victor Mironescu, colonel, și Elena Mironescu (născută Budișteanu). S-a născut la Tecuci, în ziua de 10 iulie 1903. Între 1922-1926, urmează cursuri de fizică și chimie la Facultatea de Științe a Universității București, obținând licența, iar apoi doctoratul în filosofie. Își continuă studiile științifice la Paris în perioada 1926-1929, devenind doctor în științe fizice. Se întoarce în țară și ocupă un post de asistent universitar la Catedra de chimie organică a Facultății de Științe de la universitatea bucureșteană. În anul 1931, se căsătorește cu Maria Constantin, cu care a avut doi copii, Ileana și Șerban. Desfășoară o intensă activitate intelectuală: îi apare studiul „Spiritul științific” (1934), după care romanul „Destrămarea națională” (1939), menționat de George Călinescu, doi ani mai târziu, în celebra sa lucrare „Istoria literaturii române”, colaborează la Revista Fundațiilor Regale. Ține o serie de conferințe pe teme filosofice la Radio București și la Fundația Culturală „Regele Carol”. În anul 1943, participă alături de Sandu Tudor, cel mai bun prieten al său, de Paul Steian, Benedict Ghiuș ș.a. la o întrunire spirituală organizată la Cernăuți de Mitropolitul Tit Simedrea. Prolific și în continuare, își completează creația cu noi lucrări publicate: studiul „Limitele cunoașterii științifice” (1945), monografia „Claude Bernard” (1946) și eseul filosofic „Certitudine și adevăr” (1947).

În anul 1948, prietenul său, poetul Sandu Tudor, se călugărește la Mănăstirea Antim. „Se pare de interes capital să restituim aici starea mănăstirii din anii 1945-1947, precedând experiența Rugului Aprins […]: comunitate de călugări-studenți, mai ales la teologie cu precădere, dar și la filosofie, arte frumoase, matematici chiar[…] Persoanele pe care Antimul le reunea, citadini adesea tineri sau chiar foarte tineri, veneau din lumea studiilor riguroase și deschise, cum se cuvine universalului. Pentru aceștia viața monahală, departe de pitoresc sau evlavie semănătoristă, răsuna de chemările Absolutului viu. Ea deschidea calea căutărilor și a descoperilrilor trăite, dar de un alt ordin – ar fi spus Pascal – decât ordinul acestei lumi (Andrei Scrima, „Timpul Rugului Aprins”). Alexandru Mironescu s-a alăturat grupului „Rugul Aprins”, devenind un reprezentant de seamă al mișcării de reînoire spirituală și duhovnicească a anilor 1945-1948 de la Mănăstirea Antim, în care se întâlneau, sub semnul Rugăciunii lui Iisus, intelectuali mireni și clerici însuflețiți de taina isihasmului. În anul 1949, este înlăturat, din motive politice, de la universitate, ajungând un simplu profesor de liceu. Ia parte și pe mai departe, cu regularitate, la activitățile grupării spirituale „Rugul Aprins” și se retrage adesea la Cernica. Ateu și discreționar, regimul comunist a interzis în anul 1948 aceste întâlniri incluzând impresionante conferințe religioase, considerându-le subversive, iar cei mai mulți dintre participanții la ele au fost arestați, judecați și încarcerați în închisorile Gulagului: Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor), părintele Benedict Ghiuș, părintele Roman Braga, părintele Sofian Boghiu, părintele Arsenie Papacioc, Alexandru Mironescu, părintele Dumitru Stăniloae, Nichifor Crainic, părintele Petroniu Tănase, părintele Bartolomeu Valeriu Anania, părintele Andrei Scrima.

Alexandru Mironescu a fost arestat la 14 iulie 1958 împreună cu fiul său. Un gest emoționant care probează un spirit altruist și generos, precum și un cult al prieteniei fără egal este cel de la procesul nefast intentat. Folosindu-se de dreptul său la ultimul cuvânt, a solicitat instanței clemență nu pentru el, ci pentru medicul și poetul Vasile Voiculescu: „Nu am nimic de adăugat în ceea ce mă privește. Nu cer nimic pentru mine. În schimb, vă cer să reconsiderați prezența aici, ca învinuit, a doctorului Vasile Voiculescu. Vă rog să vă gândiți că sunteți pe cale de a condamna pe unul dintre marii poeți și oameni de cultură ai acestei țări. Pentru el cer înțelegerea dumneavoastră; cer să se ia în considerare vârsta lui și să fie pronunțată achitarea din partea tribunalului”. Tulburătoare este și relatarea părintelui Bartolomeu Anania despre cum a aflat vestea eliberării poetului Vasile Voiculescu: „…la Aiud, intersectându-ne numai pentru câteva secunde, într-o pauză de muncă brută, Alexandru Mironescu a izbutit să-mi șoptească, cu ochii înecați de bucurie, că Voiculescu părăsise pușcăria, grațiat printr-un decret special”. În amintirile sale, părintele Anania, cu harul său inconfundabil, îl numește pe Mironescu „omul rugăciunii cu candelă și lumânare”, „cărturarul admirabil, interlocutorul delicat și ferm, îngrăgostitul de muzică și poezie, observatorul fin și nu lipsit de umor, colegul generos și prietenul total”.

Sub acuzația de „activitate subversivă”, Al. Mironescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. A ispășit 5 ani de temniță între 1958-1963, fiind eliberat, cu sănătatea zdruncinată, în noiembrie 1963. După eliberare, își pune ordine în manuscrise, dar nu face nici o concesie regimului comunist pentru a le edita.

În 1964, încheie romanul „Ziduri între vii” și volumul de meditații spirituale „Floarea de foc”, dar nu va mai publica nimic până la moarte. În 1966, finalizează și romanul „Serile singurătății”, iar în perioada următoare își va definitiva și eseul de teologie a istoriei „Kairos”, precum și „Poemele filocalice”, pe care le considera culminația scrisului său. În ultimul deceniu de viață, a continuat să-și întrețină vechile prietenii (Nichifor Crainic, Benedict Ghiuș, Radu Gyr, Petre Manoliu ș.a.) și leagă unele noi (Ioan Alexandru, Andrei Paleolog, Spiru Vergulescu ș.a.).

Alexandru Mironescu a murit de cancer în ziua de 20 ianuarie 1973. Slujba de înmormântare a fost oficiată de prietenul său părintele Benedict Ghiuș care l-a caracterizat ca nimeni altul în cuvinte de înaltă prețuire rostite cu acest prilej: „om de știință, profesor fascinant, gânditor cu vast orizont de cultură, de finețe, de informație, scriitor consacrat și totodată mărturisitor puternic și întotdeauna substanțial al credinței noastre”.

Jurnalul ținut de Alexandru Mironescu a fost publicat la Editura Eikon sub titlul „Admirabila tăcere. Jurnal (2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968)”, ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu, publicist pasionat de valorile creștine în trăirea lor vie și autentică, profesor de istoria religiilor. Cartea a fost bine primită și apreciată pentru rigurozitatea cu care a fost structurată și edificată, având un indubitabil statut de document, volum din care citatul care urmează ne dezvăluie o constatare ce pare a fi valabilă și în prezent: „Generația de azi, tinerii (inclusiv cei care au acum 30-35 de ani), formează un grup de oameni, era să zic o familie, dar m-am răzgândit, care nu mai e ca altădată, o generație nouă, ci o lume închisă față de noi, streină, înconjurată de un zid chinezesc, cu atribute noi, alte reacții, alte impresii depozitate în substanța lor, alte concepte despre viață, despre lume, despre relațiile dintre oameni, dintre sexe, dintre ei și copii, dintre ei și societate. Se constituie ca un stat în stat, ca un organism nou, în altul care într-un fel l-a născut și purtat, dar care aproape e alceva”.

Dorin-Nadrau.Poza-noua-201x300
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Autor: Lucian Gruia

 

Galina Martea s-a născut la 30 iulie 1959 în localitatea Corneşti, Ungheni, Basarabia. A devenit o personalitate în ţara sa şi nu numai, prin activităţi de excepţie în domeniile: scriitoricesc, economic şi pedagogic. Este lector unversitar, doctor în economie, membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, membru al Consiliului Unirii – Moldova etc.

Cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană (Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018), este incitantă întrucât se apropie de operele de creaţie literară şi ştiinţifică din perspective filosofice. Cuvântul înainte, Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor, şi următoarele două capitole: Despre valorile sacre ale unui popor şi În dialog cu creaţia umană sunt chiar teoretice. Ele constituie un fel de prolog al volumului.

În cuvântul introductiv, creaţia umană este văzută ca un dialog social centrat pe creaţie în care „are loc procesul de influenţă ce orientează omul în a cunoaşte valoarea cuvântului scris şi rostit, valoarea sentimentelor şi convingerilor umane, valoarea imaginaţiei reale şi ireale, valoarea a tot ce este firesc şi estetic în viaţa umană.” Creaţia stimulează procesul evolutiv al dezvoltării umane. Cartea produce valori estetice gustate de cititorii care vor trăi emoţii şi sentimente cathartice. Valorile estetice sunt considerate”cea mai înaltă formă de creaţie şi de receptare a frumosului divin.”. „De aceea, mediul sociocultural al omului trebuie stimulat şi motivat în permanenţă cu produsul creativ uman şi factori esetici, care contribuie pozitiv la formarea integră a personalităţii şi identităţii omului, având în subordine conţinuturi intelectuale şi spirituale.”.

Partea întâia a cărţii stă sub semnul înaltului patriotism de care dă dovadă Galina Martea. Primul text este dedicat limbii noastre: Ziua Limbii Române – identitate, unitate, valoare naţională! La 31 august sărbătorim limba noastră naţională (din 2013 în România, din 1990 în Republica Moldova) ca „valoare supremă prin care se identifică personalitatea şi identitatea poporului român”. Este vorbită de cca 28 milioane de oameni în întreaga lume.

„Deci, identitatea naţională este urmată, în primul rând, de conştiinţa şi sentimentul autentic al poporului român faţă de tot ceea ce se conţine în termenul de valoare naţională sau, mai bine zis, în termenul de identitate a valorilor naţionale.”

După aniversarea limbii noastre, autoarea se opreşte firesc asupra zilei naţionale a poporului român (Importanţa şi necesitatea zilei naţionale pentru poporul român). E bine să ne reamintim că, de-a lungul timpului, ziua naţională s-a serbat: la 1 Decembrie, din 1990 şi până în prezent (dedicată unirii Transilvaniei cu România), 10 Mai în perioada anilor 1866-1947 (când se asocia cu începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării); apoi 23 August în perioada 1948-1989 (asociată cu eliberarea ţării de către armata sovietică).

Ziua naţională ne aminteşte de lupta pentru integritate teritorială şi tinerii nu trebuie să uite acest lucru. Trebuie să contribuim fiecare la reunificarea celor două regiuni care sunt încă în afara graniţelor ţării: „Totodată, un lucru este cert că, indifernt de toate, poporul român din Basarabia este cu trup şi suflet pentru unitatea naţională a României, iar sărbătoarea din 1 decembrie este comemorată cu acelaşi sentiment suprem de mândrie românească.”.

Galina Martea_coperta fata_In dialog cu creatia umana

Partea întâia se încheie cu eseul întitulat Importanţa publicistului-jurnalistului în societate. „O societate civilizată nu poate funcţiona fără o informare zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în ţară şi în lume. Informarea trebuie să fie corectă. „Cu certitudine, nu este absolut deloc uşor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligaţia legală/morală/profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale convieţuirii sociale şi în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului.”

Ziaristul nu trebuie să se lase intimidat de puternicii zilei ci să ofere informaţie corectă. Uneori jurnalismul este periculos, mai ales în regiunile de conflicte armate sau în ţările cu dictatură.

Partea a doua, În dialog cu creaţia literară este cea mai vastă. Autoarea alege să comenteze cărţile (de preferinţă antologiile nu prea luate în seamă de critica literară) şi unele reviste mai puţin cunoscute pe care Galina Martea   le consideră că aduc prestigiul ţării noastre nu numai aici ci şi în străinătate. Desigur, capitolul începe cu Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti.

Universalitatea lui Eminescu, afirmă autoarea, se datorează rădăcinilor sale spirituale româneşti. Ziua sa de naştere constituie o sărbătoare a culturii naţionale.

Partea aceasta a cărţii poate fi structurată în două: autori patrioţi (în marea lor majoritate basarabeni) şi antologii, reviste care propagă idealurile naţionale în lume.

Între autorii basarabeni (scriitori, istorici, pedagogi), Galina Martea se opreşte asupra următorilor.

Iurie Colesnic – scriitorul şi istoricul literar de mare preţ din Basarabia care a elaborat o lucrare foarte importantă dedicată scriitorilor basarabeni – din perioada 1812 şi până în prezent (Basarabia necunoscută în 10 volume). Unionist convins, şi-a dedicat activitatea cercetării Generaţiei Unirii (2004), carte în care afirmă că problema unirii cu România este vitală pentru Basarabia.

Valentin Tomuleţ – omul de cultură şi ştiinţă ce valorifică cu mult respect istoria ţinutului basarabean, (doctor în istorie, profesor universitar, savant, scriitor şi istoric literar) face ordine în evenimentele din Basarabia anilor 1812-1918 (perioadă în care ţara era ţinută în subdezvoltare de imperiul ţarist), cartea sa, Basrabia în epoca modernă (1812-1918) fiind premiată şi de Academia Română în anul 2014. Autorul este unul din cei mai competenţi istorici contemporani din Basarabia.

Poet, prozator, academician, publicist, istoric literar, Nicolae Dabija este binecunoscut şi în România şi în Italia unde primeşte în anul 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie de la Trieste (Personalitatea Nicolae Dabija şi creaţia cu acelaşi nume). Nicolae Dabija este considerat: „Omul care în totalitate îşi dedică existenţa în propagarea ideilor cu conţinut naţional, în promovarea naţiunii române ca valoare şi identitate, şi nu în ultimul rând, în lupta continuă de renaştere naţională.”

Cu deosebită afecţiune, întrucât şi Galina Martea este profesoară, autoarea analizează activitatea lui Virgil Mândâcanu (doctor în ştiinţe pedagogice, savant, scriitor, jurnalist) pedagog distins al neamului românesc din Basarabia. Activităţii sale îi dedică patru capitole, dintre care ne vom referi la cel intitulat Virgil Mândâcanu – creatorul de valori umane prin conţinutul idealului naţional. Neobosit luptător pentru valorile naţionale şi de renaştere spirituală, lucrările sale sunt dedicate în totalitate conţinutului pedagogic şi artei educaţionale în spiritul creştinismului şi al culturii etnice. Virgil Mândâcanu consideră profesia de pedagog cea mai nobilă activitate socială (Arta de a deveni şi a fi pedagog, 2016).

Regretatul Alexandru Moşanu (19.07.1932-7.12.2017) a fost   doctor în istorie, academician, profesor universotar, primul Preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova – a luptat pentru desprinderea totală a republicii Moldova faţă de URSS. A reuşit să reînvie conştiinţa naţională. A fost Membru de onoare al Academiei Române. (Alexandru Moşanu, personalitate distinctă basarabeană).

Alt pedagog, doctor în psihologie, profesor universitar, savant, scriitor, Nicolae Bucun este promotor al valorilor naţionale având o contribuţie deosebită la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din Republica Moldova. (Nicolae Bucun – pedagog, savant, academician, scriitor).

Poeta Lidia Grosu este elogiată pentru gingăşia poeziilor de dragoste şi curajul celor civice ( Spaţiul prin care se afirmă cuvântul Lidiei Grosu).

Pe lângă volumele scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă basarabeni, autoarea remarcă lucrarea de excepţie a lui Ştefan Străjeri, originar din Bucovina, judeţul Suceava, comuna Pojorâta, Românii americani de la Marile Lacuri (Ştefan Străjeri şi monografia „Românii americani de la Marile Lacuri”). Jurnalistul şi editorul menţionat – scrie o carte foarte documentată despre românii imigranţi în America, în special în statul Michigan, în decurs de mai bine de 100 de ani şi despre contribuţia lor la dezvoltarea Americii în toate domeniile.

Între portretele scriitorilor amintiţi, Galina Martea înserează, ca într-un joc de puzzle analize minuţioase de antologii şi prezentări de reviste româneşti socotite meritorii. Autoarea consideră că aceastea pot contribui la coagularea românilor de pretutindeni în jurul unor idealuri înalte cum ar fi unirea Basarabiei cu România.

Sunt analizate minuţios câteva din antologiile coordonate de Rodica Elena Lupu: Verba Volant, Scripta Manent – antologia prozatorilor români – volumele II şi III; Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – ediţie bilingă română – engleză 2018, Carmen, vol. VII, Carmen, volumul IX şi X – creaţie literară; Întâlnirea Poeţilor – antologie lirică multilingvă – română- franceză-spaniolă-germană-rusă; Simfonia Poeziei, vol 4 –antologie multilingvă.

Urmează antologiile coordonate de Ligya Diaconescu: Limba noastră cea română – publicaţie dedicată sărbătorilor naţionale din 31 august; La taifas cu iubirea –poezia şi proza scriitorului român; Limba noastră cea română – antologia naţiunii române.

Ciclul antologiilor se încheie cu analiza celei coordonate de Gheorghe A. Stroia şi Cristian Petru Bălan, întitulată: România, pentru tine! – opera literară consacrată zilei naţionale.

Între reviste sunt cercetate minuţios următoarele: „Domnul de Rouă” (Domnul de Rouă – o nouă lumină în cultura naţională română, revistă serie nouă) şi „Constelaţii diamantine” (Constelaţii Diamantine – performanţă în cultura naţională) – ambele conduse de Doina Drăguţ; „Cultura vrânceană „ (Cultura Vâlceană – opinii, analiză, informaţie) – condusă de Petre Cichirdan (inginer, artist plastic, scriitor, editor, publicist, membru al UZPR); revistele UZP nr.4/2016 şi 5/2017, „Cronica Timpului” nr. 19 (Cronica Timpului, a 19-a apariţie editorială. Evenimentul cheie – 150 de ani de la debutul literar al marelui poet Eminescu; „Cronica Timpului nr. 20 (Cultură, atitudine şi performanţă) – director Doru Dinu Glăvan – preşedinte al UZPR.

Galina Martea ne mai prezintă activitatea Academiei Româno-Americane (ARA)– preşedinte Doamna Ruxandra Vidu (doctor, prof. univ la California Davis, om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA).

ARA are o activitate foarte susţinută, organizează congrese anuale, adună oamenii cei mai buni în domeniile lor din ţară, diaspora etc.

În sfârşit, Galina Martea aduce un omagiu părinţilor ei (Pedagogi şi oameni distinşi – Vladimir Sârbu şi Xenia Sârbu).

În loc de postfaţă avem Un interviu despre geniul literaturii române, Mihai Eminescu (Interviu cu Galina Martea luat de studenta Tincuţa Burghilă) în care intervievata ar dori să-i vorbească azi lui Eminescu despre problemele actuale.

Datorită stilului direct, cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană se citeşte uşor, iar datorită conţinutului, şi cu interes. Activitatea civică şi cărţile autoarei se situează sub semnul unui patriotism înalt.

Galina Martea militează pentru unirea Basarabiei cu România în cadrul Consiliului Unirii – Moldova, iar cărţile sale vor să coaguleze pe românii de pretutindeni în scopul aceluiaşi ideal.

Cartea Galinei Martea a apărut în anul Centenarului ca o ofrandă pe altarul Marii Uniri.                                    

 

Lucian GRUIA

 

P.S.: Articol publicat în „Portal-Măiastra”, Revistă trimestrială de cultură, apare sub egida USR, România, anul XIV, nr.3(56), 2018, pag.25.

 

Eminescu

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Eminescu

De Mircea Eliade

 

N.R. Text publicat în ziarul „America”, 9 iunie 1975 şi preluat din Calendarul ziarului „America” pe anul 1976, p.250.

 

„La 15 Ianuarie 1975, s’au împlinit o sută douăzeci şi cinci de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Românii din exil au comemorat acest eveniment după puterile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: în Argentina, în Statele Unite, în Franţa sau în Germania şi Austria.

Nu e de loc de mirare solidaritatea întregei emigraţii româneşti în jurul lui Mihai Eminescu. Deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşertăciunilor legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct rămâne fix, neclătinat de nici o catastrofă istorică: geniul. Vechea Heladă a pierit de mult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravieţuit tuturor naufragiilor şi va supravieţui chiar dacă ultimul descendent al Greciei clasice va fi şters de pe suprafaţa pământului. Lumea medievală a dispărut de mult din istorie, dar opera lui Dante continuă să nutrească viaţa spirituală a milioane de cetitori, din toate colţurile pământului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atât de proaspete şi tot atât de „adevărate” chiar când istoria Angliei va fi uitată până şi de ultimii descendenţi. Orice s’ar întâmpla cu neamul românesc, oricâte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite de Dumnezeu, nici o armată din lume şi nici o poliţie, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea şterge „Luceafărul” lui Eminescu din mintea şi din sufletul Românilor.

Mihaie Eminescu.Statuia lui Nica Petre.Hamilton

Foto. Statului lui Mihai Eminescu. Opera sculptorului Nicapetre de la Campul Romnesc, Hamilton, Canada

În dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravieţuieşte nu numai prin istoria sa, ci prin creaţiile geniilor sale. Dacă vechea Heladă n’ar fi avut decât istoria sa, şi n’ar fi avut şi geniile ei, dela Homer şi până la Plotin, astăzi am fi ştiut despre Heleni cam tot atâta cât ştim despre Sciţi, Elamiţi sau Iliri; adică, atâta cât suntem obligaţi să învăţăm în şcoală (evident, presupunând că, fără patrimoniul spiritual Helen, ar mai fi fost posibil sistemul european de educaţie, ceea ce e cu totul improbabi). Istoria este prin definiţie devenire transformare continuă, în cele din urmă deşertăciune. Zadarnic încearcă un rege sau un despot să-şi clădească Statul pentru eternitate. O formă istorică, chiar dacă ar fi perfectă, este totdeauna precară: durează un anumit număr de ani, sau de decenii, şi apoi lasă locul unei alte forme istorice. Nici un fel de „eternitate” nu este îngăduită organismelor politice şi sociale. Singura „eternitate” acceptată de istorie este aceea a creaţiilor spirituale. Care, bine înţeles, reflectează şi specificul naţional al gintei creatorului, şi momentul istoric în care a vieţuit acesta: le reflectează şi, am spune, le proiectează în „eternitate”. Patetica luptă a Heladei cu Perşii este încă actuală pentru lumea modernă pentru că a cântat-o Eschil. Au mai fost şi alte invazii, de o parte şi de alta a Mării Egee, dar despre ele ştim foarte puţin, pentru că n’a existat un Eschil care să le scoată din istorie şi să le fixeze în „eternitate”.

Obscur, dar mai puţin patetic, neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la „nemurire”, mai ales prin creaţia lui Mihai Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot, într’o zi, seca. Grâul nostru poate fi făcut să crească şi aiurea. Şi s’ar putea ca într’o zi, nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere asemenea modificări, încât poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate aceste s’ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se mai poate întâmpla: dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată. Istoria patetică a neamului românesc a fost „proiectată în eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toată viaţa de sărăcie, uneori chiar şi de foame, şi a murit, omorît de un nebun, într’un ospiciu… Este o lecţie de modestie pe care însăşi istoria ne-o dă, nouă tuturora…”

La Multi Ani Radio RO USA!

Posted by admin On January - 12 - 2019

Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Posted by Stefan Strajer On January - 11 - 2019

Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Autor: Galina Martea (Basarabia/Olanda)

 

Fondată de Centrul Cultural Spiritual Văratic din județul Neamț – supranumit și „Lăcașul Culturii Eminesciene”, recent a fost publicat primul număr al Revistei de Literatură, Arte și Spiritualitate „Floare Albastră” (anul I, ianuarie – decembrie 2018), redactor șef fiind minunatul și talentatul om de cultură Emilia Țuțuianu (fondatorul revistei, poet, prozator, publicist, editor). Într-o formulă desăvârşită, revista în cauză este realizată în memoria marelui scriitor Mihai Eminescu, dar, în același timp, este și o dedicație în semn de omagiu pentru marile personalități ale neamului românesc, personalități distincte care de-a lungul timpului au promovat și au dezvoltat cultura românească. Totodată, revista este o deschidere către cultul religios al creștinismului ortodox la baza căreia este prezent factorul ideal al existenței umane – spiritul și bogăția spirituală, în contextul dat Emilia Țuțuianu menționând: Noua cale de comunicare, vor fi paginile revistei Floare Albastră, apărută sub egida Centrului Cultural Spiritual Văratic, o zidire prin cuvânt a gândului frumos, dăinuitor, împlinit prin lumina din acest loc magic, ca o altă poartă a Cerului, alături de Mănăstirea Văratic – o aripă a inspirației sau a meditației la raportul cu universul, locul în care se arată iubirea pentru Dumnezeu la fiecare sunet dulce de clopot ce atinge sufletul ca un balsam!”. Iar dacă să ne referim la denumirea revistei, atunci aceasta este o creație executată prin forma comparativă/ asociativă cu poemul Floare Albastră, scris de geniul literaturii românești Mihai Eminescu. Astfel, precum poemul reprezintă o cugetare adâncă pe tema dragostei, așa și revista în cauză redă imaginea plină de sentimente înalte pentru tot ceea ce este uman și divin în astă lume. Floare Albastră este o publicație cu adevărat frumoasă care impune respect și admirație pentru conținutul său nespus de calitativ și de interesant. Cu o grafică de o expresivitate aparte, pe coperta revistei sunt înscrise cuvintele marelui poet Mihai Eminescu „Unde vei găsi cuvântul, ce exprimă adevărul?…”, ele redând un înțeles bine conturat despre sensul realității obiective ce se regăsește între expresie și conținutul fidel al reprezentărilor omului, nemijlocit, cu referire la conținutul ce este prezent în paginile publicației respective, acesta abordând discursul literar raport la spiritul creator al scriitorului. După cum poemul Floare albastră, de Eminescu, este unul dintre cele mai reușite creații despre dragostea umană și, respectiv, despre efectele trăirilor sentimentale redate prin cea mai idealizată formă, așa și revista Floare Albastră reproduce prin mijloace artistice splendoarea meditațiilor/ opiniilor ce sunt realizate de personalități cu renume atât din țară, cât și din afara ei.

Revista Floare Albastra_coperta

Structurată în multiple diviziuni, publicația cuprinde conținuturi de esență despre literatură, artă, cultură, istorie, evenimente din trecut și prezent, etc. Cu o deschidere bine definită, în Editorial, scriitoarea Emilia Țuțuianu vine cu descrieri impresionante despre fenomenul culturii din județul Neamț, cât și din întreaga țară românească; despre importanța Centrului Cultural Spiritual Văratic și Mănăstirea Văratic, despre aportul marilor scriitori români ce au contribuit la valorificarea ținutului românesc din regiune, toate acestea fiind înregistrate în eseul cu titlul Argument. Lucruri cu adevărat captivante ce completează în mod distinct conţinutul revistei. Făcând o descriere succintă despre activitatea și intențiile Centrului Cultural Spiritual Văratic, dar și despre traditiile culturale locale, Domnia Sa relatează: „De la bun început Centru Cultural Spiritual și-a propus două tipuri de abordare: una culturală și o alta educativă. Argumentul care a stat la baza acestui proiect a fost moștenirea culturală de o mare bogăție și varietate a zonei Mănăstirii Văratic. Edificiul nou ridicat se alătură complexului cultural spiritual religios al mănăstirii, cunoscut în întreaga țară… Popasul făcut în diferite perioade de timp, de către mari scriitori și poeți români: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Bolintineanu, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Bartolomeu Anania, Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Cornelia Pillat, Sorin Ullea, etc. organizarea de audiții muzicale și șezători culturale, au contribuit la existenta unei vieți spirituale intense și s-au constituit ca un reper al vieții culturale monahale, pe care ne propunem să îl continuăm. Centrul Cultural Spiritual poartă emblema arhitecturală a locului și a fost ridicat din iubire, entuziasm și generozitatea cititorului, Dianu Sfrijan cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui lucrurile vieții de obște, de a păstra identitatea și tradițiile culturale locale întru bucuria sufletului. 0 zidire de suflet, făcută cu sacrificii care se dorește a fi un loc de convergență a iubirii și un reper util și activ în viața comunității, ața cum își dorea însuși ctitorul. Acest lăcaș cultural spiritual are la temelie un legământ de iubire, ce vorbește tuturor celor care îi trece pragul despre neuitare, forța iubirii, dăruire și dăinuire”. Conform celor expuse de Emilia Țuțuianu, putem evoca că este pus în circulație un limbaj expresiv și clar despre dragostea umană raportată la idealurile supreme ale acesteia, în așa mod fiind deschise noi orizonturi în a cunoaște mai bine realitatea existentă pusă față în față cu relațiile sociale dintre oameni, cu procesele vitale efective ce se intersectează cu existența, destinul, conștiința, morala umană. Deci, cele istorisite se asociază în modul cel mai direct cu tot ceea ce este uman și real în viața pământească, cu tot ceea ce este plin de esență și fundamental pentru existența omului în astă lume. Cu referire la aceste componente remarcabila scriitoare și om de cultură Emilia Țuțuianu zice: „În 2018, anul centenarului, lansăm revista tiparită Floare Albastră, urmând ca din anul 2019 să fim prezenți și pe internet cu un blog omonim. Este un început timid, dar consider că orice act cultural este un adaos și un câștig adus spiritualității românești și ca fiecare din noi ar trebui să se simtă dator să-și marcheze trecerea prin viață lăsând moștenire celor ce vin, o părticică de frumos, o frântură din sufletul lor, un gând constructive”.

Desprinzându-se dintr-un complex de idei prin care se identifică conceptul cunoașterii, conceptul despre lume și existența ei, din primele pagini ale lucrării ne întâlnim cu imagini literare destul de interesante prin care verbul prezent se caracterizează pe sine însuși prin flexiune proprie fiecărui scriitor/ autor. Prin urmare, pentru a ne familiariza mai în de aproape cu autorii prezenți în lucrare, atunci urmează să le identificăm numele și, respectiv, conținuturile ce-i caracterizează în calitate de scriitori. Este captivant acest aspect, deoarece prin dialogul literar analitic se identifică compoziția fiecărui cuvânt scris și, nemijlocit, compoziția tuturor elementelor ce formează întregul conținut artistic al revistei. Prin imaginea acestui model de creație literară avem ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința omului sau, mai bine zis, ce au loc în conștiința scriitorului. Deci, descrierile realizate prin cuvântul literar, regăsite în paginile revistei, se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al omului de cultură și artă, al omului ce este menit să fie un slujitor al cultului religios/ al cultului creștin ortodox. Printre aceste ipostaze este prezent înaltul om de cultură spiritualăSlujitor al neamului românesc – IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care realizează un discurs literar de o mare importanță pentru ființa umană. Prin „Cuvântul de binecuvântare” Domnia Sa scrie: „Întemeiată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Văratic este una dintre cele mai reprezentative vetre ale monahismului românesc. Tradiția mănăstirii, istoricul ei, transmisă pe cale orală sau consemnată în scrieri de mare importanță teologică și culturală ne arată profunzimea duhovnicească și pilduitoare a monahiilor care au viețuit aici”, ulterior spunând: „Centrul Cultural Spiritual Văratic s-a clădit cu multă trudă, dar și multă dragoste, zidindu-se piatră peste piatră pentru a se deschide „o cărare pe care putem merge, gustând din cultură și spiritualitate”. De la înființarea sa si până astăzi el încearcă să țină fruntea sus, să-și respecte obiectivele, să umple suflete de nădejde și bucurie, să scrie istorie prin cultură, profesionalism, noblețe, tradiție”, în continuare exclamând „Cuvântul dintru începuturi a fost creator, a transmis simțire și idei, a conturat spațiul și timpul, reliefând în scrieri ceea ce au gândit mințile fondatoare de cultură și civilizație ale umanității din toate timpurile și locurile. La initiativa distinsei doamne Emilia Țuțuianu, ne-am gândit la înființarea unei reviste de literatură, arte și spiritualitate, care să întregească activitatea CCSV și să aducă senin și parfum de cuvânt bun sș înțelept oricui iubește cultura, și care, însetat de dorul de frumos, să se poată adapa din vorba plină de har a celor care privind lumea o pot așeza la inima cititorului”. Discursul în cauză este destinat problemelor ce ţin de Biserica Ortodoxă şi, respectiv, de cultura unui popor ce tinde să respecte morala religioasă. Deci, în cele din urmă, este foarte plăcut să cunoaştem afirmaţiile Domniei Sale despre esenţa divină în viaţa pământească, despre legea naturii în contextul divinităţii, despre lăcaşul de cult al poporului român, toate, la rândul lor, fiind conţinuturi esențiale care completează cunoştinţele omului despre viaţă şi legile ei. În același timp, înaltul om de cultură spiritualăIOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, menționează cu multă plăcere sufletească despre importanța și necesitatea revistei Floare Albastră: „Este prima revistă de cultură a Văraticului… Numele de Floare albastră ne poartă gândul la poetul nepereche ce și-a consumat existența și prin acest loc iubit de Dumnezeu, cunoscută fiind profunzimea trăirii sale religioase și evlavia față de oazele de spiritualitate monahală, în unele dintre ele viețuind chiar câțiva membri ai familiei sale. O revistă cultural spirituală ca Floare Albastră, va reaseza aceste locuri nu doar în itinerariile pelerinilor ce vin pentru rugăciunea către Dumnezeu sau în cele turistice, ei și în cele culturale naționale și va aminti prin articolele apărute de marii călători ai trecutului, dar și de creatorii de astăzi, cercetători ai fenomenelor culturale și spirituale ale lumii acesteia. Avem o promisiune făcută domnului Dianu, finantatorul Centrului Cultural Spiritual și prin doamna Emilia Țuțuianu continuăm misiunea noastră de neuitare a trecutului cultural și spiritual al acestor locuri, dorind ca această revistă să poată transmite, să poată comunica gânduri și idei ale contemporanilor, trecute prin memoria afectivă a marilor noștri inaintași peregrini prin această lume. Fie ca Dumnezeu Cuvântul întrupat în istorie să ne ajute în această nouă misie și să reverse peste întreaga noastră ființă harul Său proniator care să ne călăuzească spre a alege cele mai înălțătoare și paradigmatice chipuri de trăire a frumosului în ceea ce ne-am propus să ctitorim”. Sunt expuse lucruri de mare valoare, conținuturi extraordinare ce merită a fi retranscrise în totalitate pentru ca publicul cititor să le cunoască și să le urmeze.

Prin sistemul de elemente literare ce sunt dependente între ele, ca formă de reglare a gândirii teoretice, în rezultat, clasificăm arta practică scriitoricească realizată conform scopului dorit. Adecvat, prin complexitatea conținutului literar și a elementelor ce determină conexiunea verbului scris, scriitorul face ordine în propria creație, clasificând-o în baza notelor artistice corespunzătoare. Deci, prin sistemul notelor și al valorilor literar-artistice, având la dispoziție pana scriitoricească, ne reîntâlnim în paginile revistei Floare Albastră cu renumiți scriitori români din întreaga lume. Printre aceștea este prezent distinsul critic și istoric literar, prozatorul și filosoful culturii române Theodor Codreanu, scriitorul care este foarte bine   cunoscut în lumea literară pentru lucrările sale despre viața și activitatea literară a marelui Eminescu. La secțiunea Archaeus Carpius, Domnia Sa tratează tema despre Sonetele Eminesciene. O altă personalitate distinsă a neamului românesc este renumitul eminescolog, criticul literar și cercetătorul Nicolae Georgescu (dr., prof.univ., savant, scriitor, membru al USR), care la aceeași secțiune Archaeus Carpius realizează discursul analitic despre Sonetul Cerdacului, unde autorul spune că este vorba despre   un text ce trimite către misterul relației dintre Eminescu și Veronica Micle. Cu o capacitate aparte de critic literar în domeniul eminescologiei și literaturii române, Domnia Sa transpune analiza respectivă prin cele mai specifice forme, astfel desemnând cu multă inteligență scriitoricească structura internă și externă a lucrării. În același context despre marele Eminescu, Ilie Bădescu, sociolog și geopolitician român, vine să ne spună despre „Neliniștea și realul. Pascal și Eminescu”, la baza căreia se regăsește subiectul despre Tradiția „cugetărilor” în cultura europeană și Puterea neliniștii și semnificația „lucrului” la Eminescu și Pascal. Pe când scriitorul Dan Toma Dulciu ne vorbește despre „Portretele lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle, realizate de pictorul Curții Imperiale de la Viena!”. Tot despre viața lui Eminescu ne prezintă descrieri destul de interesante și scriitorul Victor Roncea, acestea fiind întitulate „Documente de la Cernăuți și Viena: Cum era urmărit Eminescu pentru Franz Josef după ce a fondat Societatea CARPAȚII, de Mica Unire, pe 24 ianuarie 1882. FACSIMILE”. Relatări impunătoare despre inegalabilul Eminescu, personalitate eminentă a neamului românesc.

La secțiunea Literatură ne reîntâlnim cu celebri scriitori și oameni de cultură/ oameni de spiritualitate precum Arhimandritul Bartolomeu Anania, care ne vorbește despre Văratecul și Literatura, astfel zicând: „Mormântul lui Eminescu e un altar național, teiul de pe Copou e un arbore sacru, a cărui umbră adapostește eternitatea neamului. Urmele diafane ale pașilor lui Eminescu se simt și la Văratec, fie din vremea domnului student ce se plimba prin poieni și se încerca, uneori, la haltere cu colegii, așa cum a rămas în amintirea maicilor bătrâne, fie din vremea, evocată cu discreție monahală, a presupuselor sale întâlniri cu îngerul blond, în casuța din vecinătate, pe locul căreia se află acum Ocolul Silvic”; iar scriitorul și jurnalistul Grigore Ilisei scrie cu aceeași suflare duhovnicească despre Mănăstirea Văratic, întitulând „Văratec – duh de sacralitate”. Pe când scriitorii Gheorghe Simon (cu cronica literară „Veronica Micle: Numele unei naframe”), Petruș Andrei (cu cronica „Nationalismul lui Eminescu raportat la prezent”), Vavila Popovici (cu eseul „Ne este dor de „Luceafăr”), Teodor Pracsiu („La Varatic, Sub semnul lui Eminescu), Veronica Balaj (cu cronica „Pași printr-o ctitorie”), Stavrofora Iosefina Giosanu („Un an sub semnul lui Eminescu în cadrul Centrului Cultural Spiritual Văratic de la Mănăstirea Văratic”) abordează valorile eminesciene, valori ce sunt și vor fi mereu nemuritoare pentru poporul român. În prelungire, la secțiunea Fragmentarium istoric, scriitorii și oameni de cultură Arhiepiscopul Ioachim (cu eseul „Imn de har, în Centenar”), Galina Martea (cu „Centenarul Marii Uniri – unitatea națională a românilor de pretutindeni”), Stavrofora Iosefina Giosanu (cu „Contribuția călugărițelor din Mănăstirea Văratic la implicarea României în cele două conflagrații mondiale”), Sorin Grumus („Ultimul episcop al armatei general de brigadă dr. Partenie Ciopron”) ne oferă istorisiri și argumente reale despre cel mai important eveniment al anului – Centenarul Marii Uniri. În contextul dat, scriitoarea Emilia Țuțuianu ne vorbește cu mult respect și afecțiune despre Profesorul Ullea, omul intelectualității române care invidiat de unii, iubit de alții, el s-a refugiat la Văratic pentru a scrie istoria arhitecturii monahale. Cât despre dragostea eternă pentru oameni, natură, spațiu, plaiul și neamul românesc, dar și despre tot ceea ce este sublim în astă viață pământească, sunt prezenți cu versuri lirice scriitorii/ poeții Mariana Gurza și Tiberiu Tudor. Respectiv, la secțiunile Literatură, Artă, Evenimente sunt prezenți cu creații literare și alți scriitori români, printre care Fabian Anton, Iulia Roger Barcaroiu, Veronica Balaj, Lucian Tudorache, Mihai Olteanu, precum și multi alții.

Deci, în concluzie, revista Floare Albastră este imaginea spiritului românesc și a creștinismului ortodox, este imaginea scriitorului român contemporan care cuprinde întreaga complexitate de valori spirituale/ culturale/ intelectuale și, nu în ultimul rând, este imaginea perfectă raportată la personalitatea marelui Eminescu – geniul literaturii române. Floare Albastră este Revista de Literatură, Arte și Spiritualitate care completează în mod distinct patrimoniul cultural român, ea fiind o nouă lumină în totalitatea valorilor spirituale ce sunt atât de necesare în existența unui popor.

Memorandistul Nicolae Cristea, între oamenii-icoană ai neamului românesc

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie

 

Memoria timpului cerne printr-o sită deasă lucrarea înaintașilor, dintre care răzbat la limanul nemuririi numai o mică parte, cât vârful unui aisberg plutind în ocean. Despre militanții români transilvăneni din perioada Imperiului Austro-Ungar se cuvine să glosăm în anul Centenarului Marii Uniri (text din noiembrie 2018, n.red.) mai mult decât oricând, pentru că activitatea lor plină de sacrificii s-a constituit în istorie ca o treaptă importantă spre împlinirea visului României întregite.

Restituirea operei rămase de la preotul și publicistul   memorandist Nicolae Cristea (n. 1834 la Ocna Sibiului – d. 1902 la Sibiu), redactor-șef între 1865 și 1883 la „Telegraful Român”[1] din Sibiu, și ctitor apoi al ziarului „Tribuna”, din aceeași localitate a Transilvaniei, se întregește cu fiecare volum pe care îl așezăm în lumina tiparului, ca o datorie pe care ne-am asumat-o față de un mare înaintaș, amenințat altfel să cadă pe nedrept în uitare. Experiența dobândită ca asesor consistorial sub patru mitropoliți ai Ardealului, începând cu inegalabilul Andrei Șaguna, care l-a desemnat în testamentul său în funcția încredințată „până-i va plăcea”[2], apoi sub Procopie Ivanovici, Miron Romanul și sub Ioan Mețianu, va face din ocnerul isteț și harnic un om chibzuit, demn și prestant, acționând cu mult tact, ceea ce îl va determina chiar și pe fostul ministru de finanțe maghiar Lucaci, vorbind cu un alt român, să afirme că Nicolae Cristea „este omul cel mai cu minte   și de omenie din toată nația dumneavoastră”.[3] Aprecieri elogioase aveau să vină în contemporaneitate din partea mai tinerilor jurnaliști M. Eminescu și I. Slavici, iar între istoricii prestigioși de mai târziu, specializați în trecutul Transilvaniei, Vasile Netea n-a ezitat să-l socotească pe Nicolae Cristea, printr-o superlativizare la fel de onorantă, drept „cea mai înaltă figură de gazetar ardelean din secolul al XIX-lea, adevărată pildă de onestitate, de abnegație și eroism profesional.”[4]

Nicolae Cristea - Meditațiuni politico-istorice - Coperta 1

Volumul Meditațiuni Politico-Istorice. Spre Marea Unire (Editura D*A*S, Sibiu, 2018) apare acum după o culegere de studii consacrate de noi în 1996 acestui om-icoană al neamului românesc, Memorandistul Nicolae Cristea și epoca lui, prefațată de Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu. Cartea s-a bucurat și de o a doua ediție, îmbogățită, în 2011. Concomitent, în 1996 a apărut prima ediție, urmată în 1998 de o a doua, ediție critică, la volumul File de memorialistică. Jurnal, cu un Cuvânt înainte semnat de Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală. În noul volum au fost selectate de data aceasta două eseuri politice, apărute antum la Sibiu, respectiv La țintă. Meditațiune politică de Nicolae Cristea, în 1895 și Din trecut pentru viitor. Repriviri politice recente, în 1899, dar cu autor nemenționat, pe copertă aparând doar titlul Articole politice. Textul a fost retipărit după ziarul „Tribuna” nr. 251 și următoarele din 1898, având anexate trei materiale doveditoare, de un cert interes. Dorim să completăm astfel plaja creației lui Nicolae Cristea cu pagini în care printr-o panoramare a seismelor societății din țările central și est europene, se reflectă în subtext crezul și direcția de luptă ale temerarului combatant sibian pentru idealurile nației române. Replasat în peisajul caleidoscopic al societății austro-ungare cu principalii ei actanți, cititorul este pus în contact cu evenimentele de la Curtea imperială a Vienei, cu deciziile luate în Parlamentul budapestan, cu luptele ce se duceau pretutindeni pentru putere. Dar tema pivotantă a comentariului rămâne chestiunea românească, cu amintirea proaspătă a detenției suferite pentru activitatea memorandistă a sa și a camarazilor lui transilvăneni de crez politic.

Stăpânind cinci limbi străine, comentatorul are o anumită ubicuitate ca spectru documentar și dovedește o autoritate cu totul specială, asigurată de continua lectură a presei. De aici și plaja largă a faunei politice din care își selectează personalitățile discutate. Se perindă prin paginile celor două meditațiuni monarhi și arhiduci, miniștri și parlamentari, politicieni ce reținuseră interesul presei momentului. Din eșichierul politic european nu lipsesc Napoleon al III-lea, Bismarck, țarul Rusiei Alexandru al III-lea, chiar dacă la un moment dat în imperiului dualist „providențialul” Kossuth Ferencz este văzut ca cel mai potrivit aspirant la tronul Ungariei și ziarele se încarcă până la saturație cu asemenea aprecieri elogioase. În pofida atâtor nume de personalități, care populează scena politică a vremii, profilul cel mai puternic conturat în noua carte este până la urmă chiar al lui Nicolae Cristea. Politicianul transilvănean trăia o teribilă dramă a marginalizării, în ciuda martiriului pe care continua să-l suporte chiar și după ieșirea din temnița de la Vaț. Paginile Jurnalului său început în 1895 și Meditațiunile scrise pentru viitorime erau o supapă prin care ziaristul își descărca sufletul tot mai întristat și-și nutrea conștiința mereu trează. Aspirațiile Partidului Național Român, prezent prin reprezentanții săi în multe file ale Meditațiunilor, mișcările Partidului Liberal și ale celui Conservator din România, cu aderări sau respingeri de linii tactice, trezesc interesul analistului politic de la Sibiu. Comentatorul reînvie o lume apusă pentru cititorul zilelor noastre, dar nu pe cea a strălucirii habsburgice, care a alimentat beletristica bogată în fantezii a temei. Analistul este preocupat în principal de sarabanda aranjamentelor din culise, cu umbrele compromisurilor lăsate de actanții vieții politice. Înțelegând ce se ascunde în dosul cortinei, Cristea nu ezită să dea în vileag falsul și turpitudinea acelei lumi doar aparent pline de fală, el deosebind aparențele de adevăr.

Nicolae Cristea

În mod cert, ținuta dârză, atât profesională cât și umană, îl desemnează pe jurnalistul transilvănean ca pe un model demn de urmat. Modest și discret în tot ce a întreprins, cu aplicație socială și vizionarism politic, Nicolae Cristea a lăsat imaginea omului de condei consecvent crezului său, tot astfel cum Mircea Vulcănescu rămâne pentru noi icoana omului de stat imaculat, iar Arsenie Boca este în conștiința urmașilor simbolul credinței religioase mântuitoare. Și nicicând nu socotim că ne este mai necesară o asemenea pilduitoare existență de memorandist, implicat în lupta pentru demnitatea poporului său asuprit, ca în acest an centenar al Marii Uniri.

Mai presus de toate, în concluzie, merită înțeles mesajul pe care autorul îl transmite viitorului prin meditațiunile sale. În contextul dramatic în care i-a fost dat să lupte pentru „ținta” națională cea mai înaltă a românilor din Transilvania, pe care el trebuia să o ascundă sub pavăza unei atitudini moderate, în lupta cu teroarea regimului austro-ungar ajuns la apogeul puterii sale, mărturisirea făcută în eseul La țintă concentrează crezul său de luptător cu arma condeiului: „Între astfel de împregiurări, aspirațiunile române nu pot fi imposibile… De optimism putea fi vorba când ne-am fi mărginit la laudele activității române de până aici în cauza națională politică, atunci când am zis că, după activitatea lăudabilă de până aci și chiar și admirabilă, lucrurile au să se dezvolte mai departe de la sine și că românii nu mai au nimic de făcut. Aceasta nu am zis-o și nu o zicem, când constatăm că românii nu au ajuns încă la țintă. Evenimentele, nici atâta nu ne permit: să stăm la constatarea aceasta. Ele ne împing, și încă cu tot dinadinsul, la acțiune mai departe. Este timpul suprem. Și așteptarea și amânarea sunt păcate de moarte. “ (s.n.) Nădejdea nu îi este spulberată nici măcar de lunile petrecute în închisoarea ungurească de la Vaț, de unde el încurajează soția și copiii în 13/25 august 1894, încredințându-i că necazurile prezente se vor transforma în „plăceri sigure, pentru toți aparținătorii familiei noastre în mic și mare.” (s.n.) Desigur că familia cea mare era în conștiința acestui om de profundă însuflețire patriotică țara întreagă, care trebuia mântuită pe plaiuri transilvane de jug străin. Dar la finele secolului al XIX-lea România nu era încă pregătită pentru o unire administrativă, drept care unii jurnaliști transilvăneni, între care se număra și Ioan Slavici, vedeau posibilă o structurare federală a statului, cu regiuni care să-și conserve identitatea bazată pe specific de limbă și de cultură. Această optică alimenta teoria unității prin diversitate, pivotând pe elemente culturale și era aplicată de comentatori la întreaga Europă.

Studiile publicate în volumul Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, pentru prima dată înmănunchiate astfel, sunt nu numai un dialog impresionant al intelectualului sibian cu marile imperative ale vremii lui, ci și o oglindă a evoluției limbii române la finele secolului al XIX-lea, o interesantă bază de cercetare pentru stadiul momentului publicistic respectiv.   Pentru că asemenea pagini se cer puse la îndemâna cititorilor de la începutul secolului al XXI-lea, unele retușări discrete s-au impus cu necesitate, întocmai cazului unor construcții resimțite astăzi ca inadecvate. Principiul urmat a fost ca, pe cât este posibil, să conservăm expresivitatea limbii literare române de la finele secolului al XIX-lea, dar fără să șocăm lectorul zilelor noastre. Unde era necesar, am dat explicații la cuvintele ieșite din uz, recurgând la marile dicționare ale vremii. Așa cum ne-am constituit ca o echipă în realizarea unui asemenea dificil proiect editorial, în care istoricul Mihai Sofronie este prefațator, iar îngrijirea ediției am împărțit-o cu Marin Diaconu, considerăm că în acest an de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, apariția noii cărți dedicate memorandistului transilvănean Nicolae Cristea are multiple rațiuni de susținere. Gândul nostru de a desăvârși o restituire științifică completă cuprinde și un al patrulea volum, cel consacrat publicisticii autorului sibian, întregire pe care o încredințăm anului ce va veni.

[1] Cel mai longeviv ziar românesc al tuturor timpurilor, “Telegraful Român” apare neîntrerupt la Sibiu din 3 ianuarie 1853, când a fost ctitorit de Andrei Șaguna, până în prezent.

[2] A.Șaguna, Testamentul marelui arhiepiscop Andrei baron de Șaguna, Sibiu, Diecezana, 1915, p. 9.

[3] N.Cristea, File de memorialistică. Jurnal,   Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 1996,   p. 245.

[4] V.Netea, Discuții asupra ziarelor și ziariștilor ardeleni. În Pentru Transilvania (Pământul și oamenii), f.a., p. 213.

Un poet autentic

Posted by Dorin Nadrau On January - 6 - 2019

Mircea Ștefan este de multă vreme o figură culturală bine cunoscută în diaspora românilor din America de Nord (Statele Unite și Canada), dar și în rândul făuritorilor de poezie din România. Conexiunile scriitoricești pe care le are pe cele două continente, vrednice de admirat, precum și participarea la numeroase demersuri editoriale și publicistice, probează neîndoielnic calitatea sa de a fi un adevărat animator cultural. Are tot ce-i trebuie pentru asta: înțelegere profundă a unor idei, energie, determinare și, în plus, măiestrie în a se  mișca cu abilitate într-un mediu special care necesită multă prudență cum a fost dintotdeauna mediul literar. Satisfacțiile pe care le-a trăit în această sferă de activitate nu sunt pentru el decât reușite secundare de validare, visul său fiind acela de a fi poet înainte de toate, astfel că nu e de mirare că are în prezent peste 20 de cărți publicate. Mircea Ștefan personifică mitul poetului incontestabil, creator al unei opere sincrone sintactic cu ritmurile timpului său, dar care se distanțează de trendul general printr-un accent de discretă gravitate, într-o perioadă în care mulți consideră literatura ca vanitate sau chiar ca improvizație.

Zero-Absolut-191x300

 

„Zero Absolut” își numește poetul ultima carte, structurată pe două secțiuni: I. „Acolade” și II. „Capcana cu vise”. Este de apreciat că volumul apare în plin aflux al teoriilor și poeticilor „post umaniste”, în contradicție cu care poetul reabilitează în manieră proprie probleme esențiale ale ființei umane: creația, curajul confesiunii, moartea, nostalgia, nevoia de comunicare. Totul se emană cu o impecabilă claritate și cu un sound poetic bine personalizat. Versurile, strălucit articulate, de o evidentă simplitate încât dau senzația că au fost îndelung lucrate, se constituie când în forme comprimate, similare haiku-urilor, când ca mici narațiuni, asemenea poeziilor soresciene. Problematica abordată invită deseori spre o adâncă stare de meditație.

Poemul titular statuează mesajul întregului op și-i atribuie firul liric: „când ochii zilei plesnesc / se lasă frigul pe întreaga zare / mugurii primăverii nu mai încolțesc / iubirea pentru tine moare / o entropie nulă-n asfințit”.

Merită observat că în ciuda tonalității grave, de multe ori întunecată a mesajului, cartea, în ansamblul său, nu lasă nici o urmă de pesimism sau tristețe. Și este normal să fie așa, având în vedere personalitatea complexă a poetului care simbolizează un creator din stirpea celor care detectează cu ușurință un imaginar bogat, fine și delicate conecții, reușind cu dibăcie să extragă esențialul și să-l transmită nealterat prin ceea ce se numește „complexitate în simplitate”, lucru deosebit de greu de realizat și păstrat.

 

Mircea Bartan

Fără îndoială, Mircea Ștefan dovedește că pentru a fi un creator de valoare trebuie să știi bine ethosul cultural căruia îi aparții, dar și să apelezi la cunoștințe din domenii largi, incluzând istoria, sociologia, geografia, muzica, arta, politica. Fiind una dintre cele mai bogate, dar și dificile arte, poezia conferă invariabil frumusețe și efervescență, multiplele aspecte ale sale decurgând din varietatea ariei de interes. Este un adevăr pe care îl consolidează și poemele lui Mircea Ștefan. Astfel, cu toate că, în integralitate, poezia sa pare a fi opera unui competent filosof, poetul este la baza pregătirii sale fizician, știință constituind pentru el o însemnată sursă de inspirație. O trădează fără echivoc folosirea unor termeni ce desemnează noțiuni specifice fizicii: „zero absolut”, „laser”, „atomi”, „electroni”, „entropie”, „coliziune cu particule elementare”. Un tulburător poem circumscris aceluiași punct central din poemul ce dă titlul cărții, poezie care duce cu gândul la un trecut nu foarte îndepărtat, este „Așa s-a scris istoria”: „da / frigul a pătruns până la os / spre seară răsmerița ușor se destinde / norii mai sunt / un cer de vise / numai sânge pe jos / la Universitate în colț / se spală cu apă fierbinte / da / frigul a pătruns / e zero absolut / se-nvârt electronii pe orbite / din ultimul pe listă / pe pagină în sus / noi l-am ales pe primul președinte”.

Înșelător de simplu, poetul se proiectează în perioada petrecută la Cluj, poemele „Amintiri clujene” și „Lumină lină pe Feleac” susținând cu prisosință această remarcă. Influența blagiană răzbate fără doar și poate din poemul de o finețe aparte intitulat „Cristal de seră”: „se aude cum crește și solzul de pește- / această dimineață senină”.

Poezia lui Mircea Ștefan, abundând în mod covârșitor de metafore, incită la adâncă reflecție, conștientizând cititorul de importanța rolului ce trebuie acordat poeziei și că  funcțiile poeziei, ca de fapt ale oricărei arte, sunt de a te face să gândești, de a te împinge să-ți depășești limitele, de a-ți conferi armonie (internă și externă), de a-ți aduce o reală plăcere, iar câteodată, transcendență. Folosind cu dexteritate procedee stilistice potrivite (demonstrând în scrierile sale chiar o bună stăpânire a metonimiei), fără să dilueze profunzimea conținutului, poetul ne pune în față o creație simplă și lucidă.

În fine, cred că se cuvine menționat că Mircea Ștefan se află astăzi în deplinătatea mijloacelor sale literare, transmițând un mesaj impecabil prezentat și plin de miez, clădit pe o logică internă riguroasă, dar complet motivat poetic, întruchipând un poet de o autentică valoare.

Dorin-Nadrau.Poza-noua-201x300
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

KOGAION

Posted by Dorin Nadrau On December - 27 - 2018

Rareori mi-a fost dat să mă captiveze o carte așa cum s-a întâmplat cu „Kogaion. Cercetări multi disciplinare la sanctuarele dacice din Munții Orăștiei” de Timotei Ursu (Editura Universitară, București, 2017). Lucrarea probează cu prisosință pasiunea inexorabilă a autorului, susținută de o patimă acerbă pentru cercetare și de o neîndoielnică măiestrie în arta relaționării cât mai complexe, în scopul ieșirii la iveală a adevărului și izgonirii vechilor concluzii și interpretări oxidate de timp și distorsionate de orizontul limitat de cunoaștere sau de superficialitatea sau de suficiența unor cercetători.

Volumul comportă o prezentare detaliată și compactă, dar mai ales originală, a rezultatelor unui impresionant de laborios proces, incluzând studii comparative privind spațiul danubian și universul geților și dacilor, cercetări arheologice și geodezice de teren, precum și valorificarea concluziilor unei echipe de autentici cercetători multidisciplinari cu 14 profile profesionale distincte.

Kogaion de Timotei Ursu

 

Viziunea, de maximă actualitate și denotând o indiscutabilă îndrăzneală, înglobează ipoteze și aserțiuni verificabile și credibile, putând fi rezumate, după cum însăși autorul precizează, astfel:

= Capitala statului geto-dac, înainte de cucerirea romană, nu era în Munții Orăștiei, ci la sud-vest de actualul oraș Hațeg, localitate devenită, prin cucerire, capitală a porțiunii din Dacia transformată în „Provincia Dacia Felix”.

= Denumirea „Sarmisegetusa Regia”, atribuită Dealului Grădiștii, este un fals, un nume inventat.

= La Dealul Grădiștii nu a existat niciun fel de cetate. Datele istorico-arheologice vehiculate astăzi sun eronate și falsificate. Acolo, în înălțimea Dealului Grădiștii și în apropierea acestui loc „sacru”, a funcționat cu mare probabilitate celebrul centru cultural-științific apelat de Strabon drept KOGAION(ON), un centru deosebit de complex a cărui importanță a sporit prin treptata sa evoluție către loc strategic de detenție a prizonierilor de război, spațiu al unei importante producții siderurgice de unelte și podoabe, de contrafacere a monedelor; de asemenea, centru de „olărie cultuală” și, probabil, tainiță de valori (ascundere de tezaure).

= Descifrarea uimitoarelor date științifice conotate în cele nouă (opt) sanctuare de la Dealul Grădiștii trimite fie către o dezvoltare autonomă a acestor cunoștințe, mai greu de admis, fie spre ideea moștenirii unor informații cu sorginte necunoscută. Cu certitudine, cunoașterea cultural-științfică deținută de sacerdoții dacilor depășea cu mult nivelul apreciat astăzi de istoriografia română și impune o sporită atenție științifică.

= Inițial un „observator astronomic străvechi”, dar limitat de coroana munților din jur, Dealul Grădiștii a cedat această atribuție Muntelui Godeanu, la începutul Noului Mileniu, A.D. Cu maximă probabilitate, pe platoul antropic Godeanu se află rămășițele unui turn-observator cu performanțe excepționale, complet ignorat astăzi de cercetarea arheologică românească.

Cartea este structurată în opt secțiuni, fiecare cuprinzând o mare diversitate de note bibliografice care în totalitatea lor conduc la ideea unei veritabile biblioteci privind câmpul de cercetare vizat. Ilustrațiile inserate pe tot parcursul volumului, precum și planșele atașate la sfârșit, sunt demne de apreciat, ele însoțind în chip favorabil argumentele ce implică neîndoios credibilitatea.

Timotei_Ursu._Kogaion

Prima parte a temeinicei lucrări relevă premisele la care se raportează întregul demers științific, autorul precizând că sursele documentare cu privire la lumea geto-dacilor contemporane perioadei de afirmare a acestei lumi pe plan continental sunt exagerat de „sfioase”. De asemenea, trebuie observat că în istoriografia clasică a secolelor XIX și XX se constată o raportare a istoriei danubiene doar la cea a lumii greco-romane, atestată documentar începând cu secolele VII-VI B.C. și că mai ales  de la sfârșitul ultimului secol au apărut coroborări istoriografice și arheologice care sunt mult mai elocvente decât numărul redus de surse antice coerente. Patru capitole compun partea întâi a cărții. Primul înglobează chestiuni chiar incitante: geții „hiperboreeni”; unde era și ce era „Kogaoinul”?; contextul științific antic și sacerdoții Kogaionului. Timotei Ursu face dovada că are cunoștință de tot ce s-a scris până la el în domeniu, iar citatele abundă: Herodot, Strabon, Jordanes, Diodor, Cassius Dio, Caesar, N. Densușianu, C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, I. Glodariu ș.a. Următorul capitol analizează „antecedentele multidisciplinare în cercetarea sanctuarelor de la Dealul Grădiștii”, autorul menționând din start: <<A vorbi numai despre trecutul reconstituit ipotetic cu mijloacele multidisciplinarității ar însemna să ignorăm scurtul dar importantul istoric (românesc) al cercetării aflate la baza acestui deziderat. Este, de altfel, și o chestiune de etică: în ultimele două-trei decenii au apărut – spontan ca ciupercile! – câteva categorii de „entuziaști”, auto-lansați mai ales on-line, dar cultivați asiduu de flămânda presă tabloido-catastrofică, cea care își face vânzări sporite pe seama bazaconiilor înșirate de către neica-nimeni ce se pretind „multidisciplinari” și „scormonitori ai trecutului României”. Sunt cei care au „descoperit” – din surse numai de ei știute, niciodată etalate! – ditamai…„orașe subterane” sub…Munții Orăștiei!…, imense „tunele defensive” care leagă între ei Munții Carpați cu…Balcanii!…, oseminte ale unor „uriași de peste 12 m înălțime” tăinuiți în…galeriile de la…Roșia Montană!…, „a douăsprezecea peșteră” a lui Zalmoxe!…, stranii fenomene de „apriție-dispariție” (evident: de sursă…zamolxiană!), ba prin Bucegi, ba în Făgăraș, ba pe Muntele Gugu din Munții Retezatului!…etc. etc.>> Analiza continuă cu studiile adevărate întreprinse și cu o serie de valoroase constatări comentate realmente pătrunzător. Apoi, este examinată ipoteza privind „inima Kogaionului” și complexul de la Dealul Grădiștii” ce se constituie într-o „pledoarie cu ajutorul istoricilor și arheologilor”, și se prezintă un punct de vedere intitulat interogativ „Kogaionul – la Dealul Grădiștii?”. În ultima secvență a primei părți autorul își enunță opiniile referitoare la „ipotezele lingvistice privind denumirea KOGAIO (ON)”. Un merit deosebit al demersului ce constituie materialul cărții este acela de a fi fost abordat din diverse unghiuri, Timotei Ursu încredințându-ne: „În descifrarea mesajelor trecutului, cercetarea multidisciplinară acordă fiecăreia dintre aripile științifice privilegiul cercetării individuale, urmând ca rezultatele comparate, înseriate și coroborate să colaboreze în alcătuirea unei imagini mozaicale finale, cât mai apropiată (dacă nu întrutotul identică!) acelei realități dispărute în timp, dar asupra căreia năzuim să deținem o imagine cât mai fidelă!”.

În partea ce urmează, „Identificare”, ni se evidențiază date concrete rezultate din măsurători și observații privitoare la „complexul sacerdotal de la Dealul Grădiștii”, precum și descrierea fiecărui sanctuar în parte. O diviziune aparte este cea denumită „Accesorii”, în care autorul face referiri într-un mod special și atractiv la „cifre și numere, dimensiuni, mulțimi și moduli”. Un indubitabil interes suscită în această parte a lucrării definirea procedeului URTIM, brevetat de autor în scopul susținerii ipotezelor sale: „URTIM este un procedeu original, propriu, pentru analizarea spectografică computerizată a unor imagini captate din satelit, în vederea cercetărilor – în principal – arheologice. Imaginile obișnuite ale unor diferite arii oferite de programul profesional GOOGLE EARTH 5.1-8.0 sunt analizate prin acest procedeu obținând foarte bune rezultate chiar în arii cu o claritate redusă sau fără claritate minimă, relevând într-un set de culori specifice și într-un desen semnificativ importante date necesare explorării arheologice”.

Partea a patra cuprinde „Referințe”, iar cea de-a cincea „Analize”. Raportările geodezice, precum și cercetările astro-arheologice, trezesc în investigarea autorului un statut aparte al Muntelui Godeanu, ca „observator”, fiind cea mai înaltă și proeminentă coamă a Munților Apuseni, împrejurare ce-l determină pe Timotei Ursu să-i rezerve integral partea a șasea a cărții sub titlul „Uimitorul munte Godeanu”, studiul său trădând vădite comparații cu zone de aceeași natură din antichitate. Partea a șaptea, „Direcționalii”, se referă la „orientări, orizont și aliniamente orientative”, ultima, a opta, fiind destinată anexelor.

Timotei-Ursu-Regizor-Cineast-ScriitorTimotei Ursu – Regizor-Cineast-Scriitor

În ciuda volumului extrem de mare de informații pe care volumul le conține și a unor cunoștințe mai speciale a căror înțelegere poate că depășește pe alocuri pregătirea cititorului, „Kogaion” este fascinantă ca lectură, un rol însemnat avându-l exprimarea care induce, fără îndoială, o atracție aparte, încă de la primele pagini. Autorul demonstrează că stăpânește tehnica gradării expozeului și asortează admirabil relatarea cu numeroase și benefice excursuri, împrejurări ce consolidează demonstrația și conduc cu eficiență mărită spre convingere. Prin stilul original, folosind deseori modul interogativ pentru raționamente ce implică alegerea unei soluții din două posibile care duc la aceeași concluzie, cartea incită, stârnește, provoacă. În fine, cred că documentatele considerente care alcătuiesc corpusul impresionantei lucrări trebuie analizate cu multă seriozitate și maximă atenție în vederea antamării grabnice a unui proces de revizuire și reconsiderare cu obiectivitate a concluziilor de până acum, operațiune motivată de necesitatea valorificării argumentelor conferite de mijloacele și procedeele de cercetare din stadiul istoric actual.

Dorin-Nadrau.Poza-noua-201x300
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Pe urmele strămoșilor mei la Ellis Island

Posted by Dorin Nadrau On December - 16 - 2018

Două sunt ipotezele pe care analiza datelor statistice privind emigrația românilor peste Ocean le induce. Potrivit unei prime prezumții, încă din primii ani ai apariției fenomenului, emigrația a avut un pronunțat caracter familial, adică și-au părăsit țara familii întregi. O a doua ipoteză susține că, inițial, au emigrat aproape numai bărbați, ulterior cei căsătoriți luându-și și soțiile și copiii, iar cei necăsătoriți revenind în țară, căsătorindu-se și, apoi, emigrând din nou alături de soții și eventual de copii.

Familia străbunicului meu din partea mamei confirmă întrutotul prima ipoteză. Ioan Aron s-a născut la 6 februarie 1860 în comuna ardeleană Șoroștin din comitatul Alba, tatăl său fiind preot. În anul 1886 a devenit cantor la biserică, iar în anul 1887 a fost, timp de doi ani, primar în localitatea natală. În anul 1892 a luat parte la Procesul Memorandiștilor care a avut loc la Cluj. În 1902 a emigrat cu familia în America, stabilindu-se în Cleveland, Ohio.

Doritor învederat în a descoperi tainele cunoașterii esenței existenței și evoluției ascendenților mei, am făcut o călătorie la Ellis Island, „anticamera emigranților spre pământul făgăduinței”. Înarmat cu o incitantă cercetare asupra împrejurărilor și factorilor care precedau plecarea, precum și a relatărilor și dovezilor privind anevoioasa deplasare spre America, încerc să conturez, cât mai veridic, în rândurile ce urmează, parcursul până la New York, făcând abstracție de reacțiile mele afective trăite odată cu vizitarea arhicunoscutei insule.

În imaginația mea, acum, după o sută de ani, îl văd pe străbunicul meu, un ardelean hotărât pe care nimeni și nimic nu-l putea abate din drum, urmând rânduiala desprinderii de locurile natale, faptele pregătitoare incluzând, de bună seamă: participarea în ultima duminică la slujba religioasă urmată de întâlnirea de rămas bun în curtea bisericii unde, cu certitudine, consătenii i-au urat drum bun și l-au rugat să le dea de știre dacă în America lucrurile erau după cum se auzea, pentru a i se alătura în viitor; pregătirea bagajelor din care nelipsite au fost, fără îndoială, merindele (pâine, slană și ceapă), precum și cartea de rugăciuni; mi-l închipui cum și-a îmbrăcat „hainele nemțești” cumpărate la recentul târg, și-a pus peptarul de oaie, și-a luat sacul sau desagii și, după un obligatoriu „Doamne ajută!”, împreună cu familia a pornit spre Viena, unde îl aștepta agentul companiei de transport naval care l-a trimis la portul de îmbarcare. Se știe că, până la izbucnirea Primului Război Mondial, majoritatea emigranților români se îndreptau spre marile porturi germane Hamburg și Bremen sau către porturile olandeze Rotterdam, Antwerpen și Havre și doar foarte puțini se îmbarcau din porturile austro-ungare din Marea Adriatică.

Relatările conservate de documente ce s-au păstrat din acea vreme, precum și cercetările întreprinse în acest dificil câmp al studiului științific, denotă că pe vapor condițiile de călătorie erau la limita suportabilului, în perioada de început a emigrației românilor. Costul transportului era cuprins între 300 și 500 de coroane, românii mulțumindu-se să călatorească la clasa a III-a, zonă din care pasagerii nu vedeau lumina zilei decât prin ferestre în care băteau, aproape în permanență, valurile. Recuzita primită la îmbarcare includea o pătură și un serviciu pentru mâncare constând din cană, gamelă, lingură și cuțit. Paturile erau simple, din doar câteva scânduri, astfel încât emigrantul era nevoit să-și folosească bagajele drept pernă, iar pătura atât ca saltea, cât și pentru a se acoperi. Pe unele vase nu exista vreo altă sală unde călătorii să poată petrece o parte din zi în afara dormitoarelor, fiind nevoiți să stea numai în dormitoare, inclusiv la ora mesei, când, după ce se aliniau cu gamelele în fața cazanelor cu mâncare, reveneau în aceeași încăpere. Spălătoarele erau insuficiente și, deseori, tacâmurile și vasele emigranților erau spălate cu apă din mare.

Portul de debarcare al majorității emigranților români era New York și aceasta pentru că cei mai mulți se îndreptau spre Statele Unite, New York fiind cel mai mare port al țării. Trebuie precizat și că cursele transatlantice se efectuau cu vapoare mari care aduceau la un singur transport 1000 – 1500 de persoane, direct în acest port, fără a acosta în alte porturi. Datorită acestui fapt, autoritățile americane au construit la Ellis Island cea mai mare stațiune de emigrare justificată de valurile tot mai mari de imigranți pe care vapoarele le aduceau din Europa.

Statue of Liberty NY

 

Inevitabil, la apropierea de portul marii metropole americane, privirea e atrasă de impunătoarea construcție purtând simbolic numele de Statuia Libertății, un omagiu francez adresat spiritului de libertate promovat de America. Statuia Libertății este situată pe o mică insulă, la sud-est de Mannhatan, la gura de vărsare a fluviului Hudson în Oceanul Atlantic. Monumentul a fost dăruit Statelor Unite cu ocazia aniversării a 110 ani de la declararea independenței și a fost inaugurat de președintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886. Statuia, care era prima imagine a Americii pentru emigranții sosiți cu vaporul, simbolizează libertatea care luminează lumea și a devenit în scurt timp emblema Statelor Unite și unul dintre semnele cele mai semnificative ale libertății și democrației. Celebra statuie, realizată din cupru care prin oxidare a devenit verde, comportă o armătură interioară de oțel. Soclul are formă de stea și este construit din piatră. Înălțimea statuii este de 151 ft, 1 in = 46 m, iar înălțimea împreună cu soclul este de 305 ft, 1 in = 93 m. Grosimea stratului de cupru este de 3/32 in = 2,4 cm. Întregul edificiu cântărește 225 tone.

Sculptorul statuii a fost Frederic Auguste Bartholdi (1824 – 1904), iar cel care a construit scheletul metalic a fost cunoscutul Gustave Eiffel, realizatorul turnului de la Paris ce-i poartă numele. Denumirea completă a statuii este „Libertatea Luminând Lumea”. Proiectul inițial a fost gândit pentru un far monumental plănuit a fi amplasat la intrarea în Canalul de Suez, având ca motiv de inspirație Colosul din Rhodos. Primul model, la scară mică, turnat din bronz, a fost făcut în 1870 în pregătirea Expoziției Universale de la Paris din anul 1900 și din 1906 se găsește la Grădina Luxembourg din capitala Franței. Simbolistic, statuia o reprezintă pe zeița libertății care stă cu un picior pe lanțul rupt al sclaviei. Zeița ține în mâna stângă o tablă cu inscripția „4 iulie 1776”, data ratificării Declarației de Independență a Statelor Unite. În mâna dreaptă, zeița are o făclie cu flacăra aurită. Pe capul zeiței se află o coroană împodobită cu 7 fascicule de lumină (cele 7 continente) și 25 de ferestre (nestematele lumii). Autorul nu a dorit să dezvăluie sursa de inspirație pentru chipul statuii. După unii, ar fi fost Isabelle Eugenie Boyer, văduva lui Isaac Merrit Singer, o femeie foarte frumoasă din Paris, iar după părerea altora, modelul a fost Charlotte Bartholdi, mama sculptorului. Mai există unii care susțin că sursa de inspirație a fost Jean Emilie, amanta artistului.

O istorie condensată a celebrei Statui a Libertății cred că merită consemnată. 1811: pe Bedloe’s Island (devenită „Insula Libertății”) este construit Fort Wood, în formă de stea; 1865: Laboulaye, Bertholdi și alți camarazi demarează ideea construirii unui monument al libertății; 1871: Bertholdi face un tur în Statele Unite și alege locul de amplasare în portul New York; 1874: începe colectarea de fonduri pentru statuie; 1879: mâna zeiței și torța sunt prezentate la Expoziția Centenarului de la Philadelphia; 1881-1884: se asamblează la Paris statuia și încep lucrările pentru fundație pe insula Bedloe’s Island; 1884: renumitul arhitect Richard Morris Hunt proiectează piedestalul; 1885: statuia este dezasamblată și transportată la New York; Joseph Pulitzer începe strângerea de fonduri pentru piedestal în ziarul „New York World”; 1886: statuia este reasamblată pe Bedloe’s Island, iar la 28 octombrie este inaugurată; 1892: se deschide stația de emigrare Ellis Island; 1916: explozia unui depozit de muniții afectează o mână a statuii, iar făclia este închisă pentru public; 1924: statuia este declarată monument național; 1933: „National Park Service” ia în administrare statuia de la Departamentul de Război; 1956: Bedloe’s Island este redenumită „Insula Libertății”; 1986: statuia este restaurată complet pentru celebrarea centenarului său; 2011: după atacurile teroriste din 11 septembrie, statuia se închide, dar este redeschisă la 20 decembrie; 2004: piedestalul se deschide la 3 august cu îmbunătățiri privind siguranța și securitatea; 2009: la 4 iulie se redeschide coroana pentru vizitatori.

Ellis Island

Având forma unui dreptunghi cu latura mare de circa 300 de metri, Ellis Island se găsește la o distanță de aproximativ un kilometru de țărm, la gura de vărsare a fluviului Hudson. A constituit simbolul imigrației americane între anii 1892 – 1954 pentru mai bine de 12 milioane de oameni, punctul de sosire pe pământul american. Se apreciază că astăzi descendenții lor (peste 100 de milioane) reprezintă 40% din populația Statelor Unite. Clădirile însemnând stația de emigrare propriu-zisă și birourile ocupau o jumătate din suprafața insulei, pe cealaltă jumătate aflându-se spitalul, magaziile etc. Astăzi clădirea principală este amenajată ca muzeu, „Ellis Island Immigration Museum”, cuprinzând: Etajul I – „Baggage Room”; Etajul II – „Registry Room (Great Hall)”; Etajul III – View of Registry Room”. Restul insulei poate fi, de asemenea, vizitat, clădirile incuzând un spital, morga, saloane pentru boli contagioase, birouri, apartamente și camere pentru servicii de întreținere. Insula se află situată în apele statului New Jersey, dar urmare a unui tratat încheiat în 1834 a fost transferată statului New York și aparține exclusiv guvernului federal. Numele insulei provine de la numele proprietarului său de a începutul secolului al XVIII-lea, Samuel Ellis, insula fiind cumpărată de la acesta de guvernul Statelor Unite pentru statul New York și fiind folosită ca fort și depozit de armament până în 1892 când a fost deschis centrul de emigrare care a funcționat aici până în 1943, an în care a fost transformat în spațiu de detenție pentru persoanele ce urmau să fie deportate. În 1965, Ellis Island a devenit parte componentă a „Monumentului Național Statuia Libertății”.

 

The Gateway to America is this tiny island in the middle of New York Harbor, New York, New York, October 18, 1933. Every immigrant to the East Coast of the United States is held for examination on Ellis Island. There are barracks for those who are detained. (Photo by Underwood Archives/Getty Images)

The Gateway to America is this tiny island in the middle of New York Harbor, New York, New York, October 18, 1933. Every immigrant to the East Coast of the United States is held for examination on Ellis Island. There are barracks for those who are detained. (Photo by Underwood Archives/Getty Images)

 

Din documentele și scrierile rămase din acei ani, se poate reconstitui cu destulă exactitate cum funcționa stația de emigrare. Ca prim pas, era îndeplinirea formalităților de carantină, imediat după ce marile nave maritime ajungeau în rada portului, după care funcționarii vamali și inspectorii biroului de emigrare efectuau vama și verificau documentele de călătorie, timp de o oră și jumătate, până ce vasul acosta. Procedurile erau foarte stricte și îndeplinite întocmai. Apoi, emigranții erau transbordați pe vase mai mici și duși pe Ellis Island, unde, la subsolul clădirii, erau supuși unui examen medical sumar care avea ca scop eliminarea emigranților care prezentau simptomele unor boli contagioase sau handicapuri fizice sau mentale vizibile. Cei care trezeau suspiciuni erau conduși în fața unei comisii medicale speciale care efectua un control amănunțit. Emigranții care treceau examenul medical erau îndreptați în camera de la etajul al II-lea, în holul mare („Great Hall”), unde inspectorii biroului de emigrări le puneau până la 31 de întrebări, oprindu-se în momentul în care erau convinși, pozitiv sau negativ, de statutul emigrantului în cauză. Cei admiși coborau scările, schimbau bani, își cumpărau provizii, eventual, bilete de tren. Se estimează că aproximativ o treime rămâneau în New York. De asemenea, se apreciază că în timp ce 20% erau opriți pentru o vizită medicală specială, doar la 2% li se respingea intrarea.

În fine, o istorie concentrată a istoriei insulei care a găzduit cea mai mare stație de emigrare se cuvine, desigur, consemnată. 1774: Samuel Ellis cumpără insula; 1808: guvernul federal achiziționează insula pentru un fort de apărare; se construiește Fort Gibson; 1855 – 1890: procesul imigrație este efectuat individual de state; castelul Garden (astăzi, „Castel Clinton National Monument”) este stație de imigrare pentru statul New York; 1886: se inaugurează Statuia Libertății; 1890 – 1891: imigrația trece sub control federal; stația New York este la „Barge Office in Battery Park”; 1892: se deschide noua stație la Ellis Island; 1897: stația este afectată de un incendiu; 1900: se deschide clădirea principală construită din cărămidă ornamentală cu piatră de var și granit; 1901 – 1910: 8,8 milioane de imigranți sosesc în Statele Unite, dintre care 6 milioane trec prin Ellis Island; 1914 -1918: Primul Război Mondial limitează emigrația; străinii din statele inamice sunt reținuți pe insulă; 1920: legile federale stabilesc cote de imigrare pe baza originii naționale; 1924: consulatele preiau inspecția și procesarea; Ellis Island rămâne cu centrul de deportare, spitalul și, mai târziu, cu serviciul de Gardă de Coastă; 1939 – 1945: Al Doilea Război Mondial; străinii germani, italieni și japonezi sunt internați la Ellis Island; 1954: stația este închisă definitiv; 1965: cotele privind originea națională sunt desființate; Ellis Island devine parte a Monumentului Național Statuia Libertății; 1990: clădirea principală, restaurată, se deschide ca „Ellis Island Immigration Museum”.

Dorin-Nadrau.Poza-noua-201x300
Dorin Nadrau (S. U. A.)

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors