Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Hoții de codri

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2016

Hoții de codri

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 

Neliniștea și neașezarea sunt parcă peste tot în lume în pragul exploziei. A fost neșansa României să intre în democrație tocmai în acest moment. Nu-i vorbă că popoarele puternice transformă neșansa în binefacere pentru ele însele, dar noi, se pare, că nu ne situăm între ele. Așa că tot ce am reținut din capitalism este jaful de proporții practicat de ciocoii noi. Categoria din romanul lui Nicolae Filimon este la noi eternă, este o categorie nu doar socială, ci și una psihologică. La toate nivelele și în toate domeniile vezi haite de „ciocoi noi” nestăpâniți și obraznici, pe care nici închisoarea nu-i mai sperie, că au găsit ei ac de cojoc și pentru pedepsele prea ușoare pe care le primesc. Ajunși în închisoare, continuă să facă același lucru în care au excelat în libertate, adică să fure. Fură din cărțile altora și scot plagiatele lor pentru că au avut grijă să introducă în lege prevederea incredibilă că poți fi scutit de pârnaie, dacă produci cercetare de orice fel. Îți stă mintea în loc să constați atâta dibăcie și solidaritate la niște ticăloși de ultimă speță. Detectarea diabolicelor mașinații de către justiție a devenit foarte dificilă deoarece corupții interni au fost luați sub aripa unor mafioți internaționali, de la care au deprins iute dexteritatea de a sustrage și a spăla banii murdari cât mai departe de țară în stațiuni opulente de la Atlantic sau Pacific. Și astfel banii sărmanului contribuabil român ajung să-și piardă urma, în timp ce în țară majoritatea păgubită este lipsită de orice face viața omului civilizată. Să te mai miri că unii dintre români își pierd cumpătul în momente critice și sar la beregată? Așa s-a întâmplat recent la secția urgențe de la spitalul din Segarcea, unde un om amărât de 74 de ani l-a strâns de gât pe unul dintre medicii de servici. De fapt amândoi, atât pacientul exasperat cât și medicul asaltat de numeroșii bolnavi erau victimele statului, partidelor, instituțiilor în descompunere din țara noastră. Pacientul a răspuns cu violență reacției de respingere a medicului, care l-a refuzat din primul moment, considerând că omul acuzând o insuportabilă durere de picioare nu era un caz urgent.

defrisari-hotnews-ro_36529500

Nimeni nu mai are răbdare în România să asculte, să ia seama la durerile altuia. Fiecare crede că ale lui sunt de neîndurat. Un lucru este cert: și bătrânul în suferință și medicul sunt victime ale jafului de proporții care are loc sistematic de 26 de ani. Pe când Elena Udrea, Cocoș, Videanu, Alina Bica și alte nume celebre din anturajul președintelui Băsescu furau de stingeau, fără să dea nimic îndărăt poporului care i-a ales, 60 de spitale erau desființate de același președinte pentru că nu mai erau bani. Multă cerneală a curs în legătură cu acest act cinic de proporții, dar cei care suportă consecințele dure au fost lăsați pe mai departe să rabde. Un lucru este sigur: pletora hoților o duce bine, atât de bine încât pedepsele ușoare nu-i mai sperie că în judecata lor strâmbă totul s-a meritat. Ei și generații de după ei sunt asigurați financiar, iar după ce se va șterge în memoria colectivă amintirea crimei lor se vor reîntoarce să ne facă legi din nou, să ne pună biruri. Avem memorie scurtă și iertăm cu duioșie crime abominabile. Săraca țară bogată, mai exact cu cozi de topor bogate. Îmi vine în minte nerușinarea Elenei Udrea care cerea optimizarea condițiilor de viață din închisori numai pentru că ea ajunsese să le guste puțin. Cum de nu și-a pus imaginația și activismul la treabă pe când era în libertate, să salveze de la moarte zeci de bătrâni uitați prin casele lor mizere. Mai deunăzi un grup de femei sărmane foarte în vârstă, dacă nu mă înșel, de la un cămin din Bălcești erau îngrozite de perspectiva desființării instituției din cauza lipsei de fonduri a primăriei. De ce oare nu devin românii mai pragmatici și să ceară fiecărui milionar și miliardar, care petrece pe la Monaco, să ia de suflet câte un cămin de bătrăni, de copii abandonați de părinți plecați la muncă, de copii bolnavi, spitale total neutilate și să le amenajeze pe cheltuială proprie, redistribuind bogăția pe care au șmanglit-o. Ar fi un mod mai profitabil de a-și ispăși pedeapsa, printr-un gest suprem de pocăință față de cei ultragiați.

Numai că o asemenea idee nu trece nimănui prin cap pentru că obștea românească se împarte între mafihoți cu legături secrete înăuntru și în afara țării și o majoritate dezarmată de oameni pe care nici legea nu-i vede, nici guvernanții. Aceastei majorități care se simte abandonată i-a rămas o singură speranță: jurnaliștii care au curaj la unele posturi de televiziune, puține de altfel, cum ar fi Realitatea TV. La emisiunea Jocuri de putere în 4 februarie a.c. am asistat la dezvăluirea unor abuzuri inimaginabile într-o țară europeană la început de secol 21. Locuitorii din orășelul maramureșean Borșa, deposedați de pădurile lor strămoșești, luptând zadarnic de șaisprezece ani să le reprimească, au ajuns în disperare de cauză la televiziune, știind despre faima pe care și-a dobândit-o Rareș Bogdan și colaboratorii lui ca apărători ai dezmoșteniților sorții. De virusul nelegiuirii s-au contaminat repede toate rețelele puterii în România. În acest climat „viral” nu este de mirare că s-au găsit „intreprinzători” ai afacerilor tulburi. Luând aminte la toate poveștile din spatele furturilor rămâi uimit câtă inteligență ticăloasă s-a cheltuit în asemenea afaceri și cât de puțin s-a investit în reconstruirea industriei românești demolate fără regrete de „clarvăzătorii” din fruntea piramidei. Să ne mirăm atunci că un oarecare Vasile Timiș din Borșa a revenit în țară sub numele schimbat de Frank Timiș, după un episod australian ratat, pigmentat cu comerț cu droguri, s-a întors cam cu coada între picioare în Borșa natală. Avea certitudinea că în climatul „viral” românesc se va realiza pe deplin, dând alături de alți vreo cinci „ortaci” măsura totală a ticăloșiei lor. DIICOT se afla în campania retrocedărilor frauduloase, așa că n-a fost greu pentru Frank să găsească vaca de muls pentru el și alți patru, între care primarul Ștețko, prefectul Anton Rohian cu concursul agenției RomSilva, îngălată și ea în vâscul netrebniciei. Frank și ai lui n-au făcut altceva decât să se sincronizeze la nivelul Borșei cu masiva corupție din capitala țării. Conform pricipiului formulat de Eugen Lovinescu privind cu totul alt subiect, cultura, simularea conduce la stimulare. Cine mai are azi nevoie de cultură în România? Mai toți sunt băgați cu capul în afaceri veroase.

Triumful abuzului la Borșa este de domeniul patologicului. Sunt șase mii de proprietari de pădure în Borșa toți cu acte în regulă, iar dintre ei o mie două sute patruzeci și șapte au fost împroprietăriți la anul de grație 1810 în timpul Imperiului Austro-Ungar. Ce le-a fătat mintea uzurpatorilor? Să înființeze un composesorat personal, numit CISLA, total ilegal, care s-a suprapus peste composesoratul de drept. Ce conta că acționau în ilegalitate absolută! Lor să le meargă bine vreo două decenii, timp în care pădurea a fost rasă și vândută. Graba lor a fost cu atât mai aprigă cu cât în subsolul pădurii defrișate zac minereuri de zinc, fier și cupru pe care se pare că au pus ochii deja șacalii din afară. Hmmm! Seamănă a Roșia Montana!

Maramureșenii n-au stat cu mâinile în sân. S-au tot dus prin cele judecăți prin mai toate tribunalele din țară, obținând câștig de cauză de la treizeci și doi de judecători. Sentințele sunt toate irevocabile, dar cui îi pasă. Timiș și ai lui au dat-o înainte ca să fructifice timpul în spiritul sloganului românesc al ticălosului: acum sau niciodată. Șaptespezece mii de hectare de pădure au fost defrișate sub privirea moroșenilor, care după cincisprezece ani de desconsiderare și sfruntare au ajuns acum în pragul răscoalei. Dacă nu li se face dreptate, în cel mai scurt timp vor pune mâna pe furci. În România postcomunistă ne întoarcem la epoca răscoalelor din Evul Mediu. Oreste Teodorescu, unul dintre cei mai inspirați jurnaliști de la Realitatea, care trece peste political correctness a făcut amara constatare că abuzurile din comunism erau palide pe lângă dezmățul de acum. Toți se feresc ca dracul de tămâie să amintească de Ceaușescu, dar evidența faptelor îl ridică pe dictator și îi coboară pe ucigașii lui, ca pe niște abjecți trădători de țară ce sunt.

Dl. Matei Mihali, președintele asociației composesorale de drept, prezent în emisiune și-a strigat durerea nedreptății într-o confesiune zguduitoare, numindu-i pe jefuitori „o haită de lupi flămânzi pe care nu-i mai satură nici dracu”. Toți cei vinovați devin foarte invizibili, abstracți când este vorba să dea seama de răul extins în țară. „De 26 de ani ne hăituiesc, ne umilesc și ne batjocoresc”, a spus dl. Mihali, dând glas exasperării omului deposedat. În vacarmul ce încă domnește în România, Președintele Johannis nu se lasă auzit în măsura în care s-ar cuveni, având în vedere acumularea revoltei a cărei masă critică poate deveni explozivă. E adevărat că el a declarat de la început că fiecare trebuie să-și facă datoria la locul său. Întrebarea este că își face fiecare datoria? Nu, nicidecum și atunci de aceea l-am ales ca să pună umărul să-i învețe pe nemernici ce însemnează datoria. Prezența mai susținută a Președintelui ar aduce un plus de elan agenției DNA și ar mai temporiza disperarea populară. Nu cred că România are nevoie de răzmerițe.

Spre deosebire de Președintele Johannis, Traian Băsescu a fost foarte vocal, dar ce folos. În cazul lui promisiunile și vorbăria ascundeau scăderile de caracter. Iată-l la Borșa în 2004 la un meeting cu maramureșenii înșelați, cărora le promitea grabnică rezolvare. Dar nu s-a ținut de cuvânt și astăzi la începutul anului 2016 maramureșenii se simt trădați și vânduți, total neîncrezători în statul de drept cu care s-a tot împăunat dl. Băsescu. Doar avocatul moroșenilor, dl. Bogdan Ioan Tudor Todoran, care le-a purtat necazul pe la atâtea tribunale are o nobilă compasiune și profundă înțelegere pentru suferința lor, evocând emoționant zbaterea acestor patrioți pentru apărarea pădurii din străbuni. Dl. Todoran are un larg orizont cultural. Știe istorie și înțelege ce primejdie s-a abătut asupra țării prin nesocotirea legilor, prin jaful pădurilor, care sunt o avuție națională și europeană, dar mai înainte de toate sunt avuția oamenilor onești din Borșa. Să nu se uite, a subliniat el, că moșnenii și maramureșenii fac parte din talpa țării, din stratul de profunzime al etniei noastre. Da, minunat a vorbit acest avocat și doar alianța lui dreaptă cu victimele ne-a făcut să mai sperăm că hoții codrilor vor fi, în cele din urmă stopați.

(Delray Beach, 8 februarie 2016)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Viitorul

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2016

Viitorul

(Încotro mergem?)

Autor: George Petrovai

 

Din cele mai vechi timpuri omul s-a arătat preocupat de „citirea” viitorului său, motiv pentru care în lumea antică a Orientului şi Occidentului erau consultate oracolele. Grecii antici, de pildă, aveau temple în care se păstrau oracolele, în oraşe precum Crotona, Delfi sau Teba. De o mare faimă se bucura oracolul din Delfi, mai exact zeul Apollo, care avea în Delfi, la fel ca în multe alte oraşe, un templu unde legătura cu divinitatea se făcea prin Pitia. Acestor celebre tălmăcitoare-ghicitoare li se datorează supranumele de Pitianul atribuit zeului Apollo.

Mantica sau ghicirea viitorului s-a bucurat de mare preţuire nu doar la magii caldeeni sau la romani (ghicitul în măruntaiele jertfelor, cititul în zborul păsărilor etc.), ci a străbătut triumfătoare întregul Ev mediu prin importanţa acordată prezicerilor astrologice şi a pătruns în viaţa omului modern printr-o impresionantă paletă de tehnici şi însuşiri cu ajutorul cărora se „cercetează” viitorul, ba chiar se dau asigurări că poate fi influenţat destinul omului încrezător în eficienţa lor: de la ghicitul în palmă, cărţi şi cafea, până la premoniţie, clarviziune şi previziune de natură harismatică.

Oamenii practici sunt tot mai interesaţi să apeleze la instrumentele de specialitate prin care să-şi proiecteze intenţiile şi afacerile cât mai adânc şi mai temeinic în viitor. Aceste instrumente moderne de pătruns în viitor, indispensabile pentru calcularea paşilor următori, poartă numele de planuri şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung.

De altminteri, există ştiinţa numită viitorologia sau futurologia care, pornind de la datele prezente şi urmărind trendul evenimentelor studiate, ne arată cu o bună aproximaţie cum se vor prezenta ele în viitor.

Ce ne spun oamenii de ştiinţă cu privire la viitorul lumii noastre? Funcţie de domeniul la care ne raportăm, punctele de vedere oscilează pe plaja largă dintre entuziasmul debordant şi deznădejdea cea mai neagră. Astfel, ştiinţa şi tehnica sunt compartimentele de activitate care oferă omului modern cele mai multe şi mai ferme satisfacţii, atât în ceea ce priveşte varietatea descoperirilor şi născocirilor, cât şi rapiditatea cu care ele îşi fac loc în viaţa noastră de zi cu zi. De la confortul datorat aparatelor casnice şi până la performantele mijloace de deplasare, de la „deliciile” oferite de calculatoarele devenite indispensabile şi până la fantasticul dialogurilor ultrarapide pretutindeni în lumea înconjurătoare, toate ne arată pe de o parte formidabila presiune informaţională şi de adaptare la care este supus omul modern într-un spaţiu aflat în neîncetată schimbare, pe de altă parte ne demonstrează negru pe alb că el este pe punctul de a gusta din fructul îndelung jinduit al ubicuităţii, adică al prezenţei sale aproape instantanee în mai multe locuri de pe glob. Telefonia a fost primul pas făcut în această direcţie, iar videotelefonia şi internetul sunt alţi paşi decisivi făcuţi întru atingerea acestui deziderat.

om-pe-luna

Încrederea în posibilităţile practic nelimitate ale ştiinţei şi tehnicii, faţa cea mai cunoscută a fetişismului modern, merge până acolo încât Edmond Nicolau se arată în cartea sa Om – maşină – cibernetică de-a dreptul fermecat de ingineria genetică, de lingvistica matematică şi îndeosebi de cibernetica şi ingineria lingvistică, prin care, ne asigură autorul, s-a ajuns la crearea unor poeme!

O fi aşa, căci performanţele informaticii actuale, asociate cu lejeritatea promovată de poezia nonconformistă a zilelor noastre, pot realiza anumite combinaţii surprinzătoare de cuvinte prin care să se creeze aparenţa de poezie în particular, de artă în general. Arta autentică, însă, este fructul de excepţie izvorât din căldura sentimentelor umane, încărcat cu emoţia artistului şi capabil să stârnească emoţia receptorului. Nici cel mai performant automat nu va fi înzestrat vreodată cu fiorul dulce-neliniştitor al sentimentelor, din a căror fierbere ţâşnesc ideile şi asociaţiile de idei, într-un cuvânt se declanşează actul creator, căci starea aceasta de graţie i-a fost rezervată doar omului de către Creator, prin acel grăunte de divinitate cu care a fost dăruit la facere. Răceala judicios programată a calculatorului va impresiona întotdeauna prin promptitudine şi corectitudine, dar niciodată nu va fi în stare să emoţioneze!

Mai sunt şi alte motive pentru care nu avem voie să ne lăsăm copleşiţi de entuziasm faţă de ştiinţă şi tehnică, cu toate că lor li se datorează civilizaţia de care ne bucurăm cu toţii:

1) Aidoma lui Ianus, ştiinţa şi tehnica mai au o faţă – cea cu care privesc spre război şi spre cursa epuizantă a înarmărilor;

2) Fiecare civilizaţie încorporează în sine binele şi răul, iar ea se dezvoltă şi progresează atâta timp cât binele este preponderent. Momentele de criză apar atunci când acumulările răului nu mai pot fi eludate, întrucât ele răbufnesc din ce în ce mai des şi creează la început îngrijorare, apoi panică pe arii tot mai extinse. Este evident pentru oricine că măcar în acele momente trebuie schimbat ceva, uneori ceva esenţial, fiindcă altfel civilizaţia se transformă în cel mai perfid şi mai neiertător adversar al omului.

Actuala civilizaţie, o civilizaţie a consumului nesăbuit, n-a avut înţelepciunea să elimine cauzele avertismentelor venite din partea naturii agresate, căci aceasta ar fi însemnat ca omul să-şi suprime o bună parte din poftele şi ambiţiile sale nesăţioase, ci s-a arătat preocupată doar de înlăturarea efectelor acestor avertismente: furtuni, inundaţii, secete prelungite, alunecări de teren etc. Dar iată că poluarea fără precedent s-a transformat într-un fenomen global imposibil de stăvilit, chiar dacă din această clipă omenirea întreagă ar trece la surse nepoluante de energie (solară, eoliană, energia mareelor etc.), iar consecinţele creşterii generale a temperaturii se vor resimţi pe întreaga planetă şi ele se vor dovedi catastrofale pe arii întinse ale globului.

*

Cu toate că după părerea lui Alvin Toffler deja s-au creat premisele necesare pentru ca statele hiperindustrializate ale lumii să treacă la stadiul postindustrial, unde civilizaţia va fi de tip info-cultural, totuşi, înclin să cred că omul comod şi blazat al zilelor noastre n-ar renunţa cu una cu două la confortul şi necumpătarea sa, dacă nu s-ar vedea strâns până la sufocare în cleştele neiertător al împrejurărilor vitrege, împrejurări pe care chiar el le-a creat.

Cât priveşte planul moral-spiritual, ei bine, cu siguranţă că omul viitorului va deveni mai credincios, de îndată ce, după eşecurile datorate trufiei şi nechibzuinţei, se va pătrunde de adevărul cuprins în codurile morale ale tuturor marilor religii: iubire, toleranţă, smerenie, simplitate, cumpătare. Însuşi ecumenismul va deveni realitate într-o lume în care oamenii vor conştientiza că a fi bisericos nu este totuna cu a fi credincios.

Dintr-un prezent marcat de necredinţa dosită după falsa credinţă şi de iubirea-desfătare coborâtă la nivelul sexului, nu poate să rezulte decît un viitor al incertitudinii în alergare spre culmile disperării.

Da, căci ştim din chiar experienţa noastră (totul e să luăm aminte) că prin credinţă statornică omul cunoaşte îndumnezeirea, adică – aidoma Celui pe care-L caută – deodată devine mai bun şi mai netemător de vremelnicie, iar prin iubire sinceră (a se citi iubire-jertfă) de Creator şi semeni el cunoaşte cu adevărat forţa tămăduitoare a libertăţii, această dreaptă răsplată a drepţilor neşovăitori, aşezată de la începutul-începutului de vrerea divină dincolo de timpul rău şi bolnav sub a cărui tiranie muritorii îşi târâie existenţele.

Iată de ce, pentru liniştea sufletească a omului care caută neaflând şi face speculaţii neştiind, mult mai înţelept este să accepte ideea că nici vorbă de existenţa unui rău absolut, la urma urmei o ofensă la adresa Binelui absolut, şi că răul – neputând să subziste prin el însuşi – apare şi se manifestă în nenumărate chipuri pe versantul negativ al viului în general, al existenţei umane în special (ispite, pofte, suferinţe, boli, moarte), doar în absenţa binelui, tot aşa cum întunericul se instalează în absenţa luminii, iar frigul în absenţa căldurii.

Carevasăzică, răul se instalează şi-şi face mendrele doar acolo şi atunci când atoaterăbdătorul şi atoateiertătorul Părinte ceresc constată nu numai că-I nedorit, ci-i de-a dreptul izgonit de aroganţa umană ce perseverează în sacrilegii până la decretarea morţii Sale!

Profund întristat de-o atare deşertificare progresivă a fondului uman, El nu se răzbună pe cei în cauză (indivizi, colectivităţi, instituţii) după cum credeau vechii evrei, căci imaginea unui Dumnezeu crud şi însetat de sânge vine în flagrantă contradicţie cu bunătatea şi înţelepciunea Absolutului, ci-Şi ia mâna ocrotitoare de deasupra lor şi, până la apariţia primelor semne de îndreptare, îi lasă să se descurce cu mijloacele specifice condiţiei umane în disoluţie după trufaşa respingere a inspiraţiei şi revelaţiei divine: minciună, hoţie, lăcomie, ipocrizie, prostituţie, nelinişte şi încăierări, într-un cuvânt prin inerentele suferinţe generate de-o stare de lucruri pe potriva spusei „Fiecare doarme aşa cum îşi aşterne”.

Păstrând proporţiile, parabola omului înstrăinat de Dumnezeu şi de fundamentele sale moral-spirituale, seamănă cu aceea a bolnavului care, renunţând la lupta cu boala, face inutile toate eforturile depuse de medici pentru salvarea lui…

Câtă dreptate avea acel părinte de la începutul creştinismului când spunea: Iubeşte şi apoi fă ce vrei! Taman aşa, pentru că cel care iubeşte din adâncul inimii întreaga creaţie, va merge toată viaţa pe calea Domnului, cale recomandată cu insistenţă de mărturisitorul Petre Ţuţea, prin urmare va şti şi va vrea să făptuiască numai binele.

(Sighetu Marmaţiei, 9 ian. 2016)

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

Interviu cu Iulian Rusu

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2016

Interviu cu Iulian Rusu

Autor: Ana Magdin (Bucureşti)

 Tânărul care a fost medaliat cu aur pentru că a inventat pâinea din cânepă, este un român din Dumbraveni-Sibiu!

 

Ana Magdin: Iulian Rusu, cum ți-a venit ideea să faci o pâine din cânepă?

Iulian Rusu: Acest produs a luat ființă acum 2 ani. Pentru lucrarea de licență am zis că trebuie să fac un produs nou. În urma unei discuții cu domnul prof. dr. Duda Marcel din cadrul Facultății de Agricultură, acesta coordonând un doctorand legat de producerea semințelor de cânepă, am ajuns la concluzia ca produsul să fie pe bază de făină de cânepă. Am vorbit și cu doamna inginer Crina Mureșan care îmi era coordonatoare a proiectului și am stabilit să facem acest tip de produs.

 

Ana Magdin: Se pare că această pâine are niște beneficii extraordinare pentru sănătate, care sunt acestea?

Iulian Rusu: Făina de cânepă, prin prezența lecitinei și a acizilor grași Omega 3 și Omega 6 are rolul de a îmbunătăți memoria, ajută la menținerea vaselor de sânge curate și previne apariția bolilor cardiovasculare, îi ajută pe cei care suferă de constipație prin fibrele conținute care duc la un tranzit intestinal optim, întărește oasele și ligamentele prin calciul conținut,   vitamina E, pentru sistemul nervos, mai conține proteine și toți cei 8 aminoacizi esențiali pentru alimentația noastră!

diploma iulian

Ana Magdin: Ai primit medalia de aur pentru această invenție. Mai ai în plan și alte idei speciale?

Iulian Rusu: Urmează brevetarea produsului și de ce nu, apariția pe piață a acestuia.

 

Ana Magdin: În viața de zi cu zi, cine este și ce face Iulian Rusu?

Iulian Rusu: Sunt un fost elev de liceu din Orașul Dumbrăveni, județul Sibiu, fost absolvent al Facultății de Știință și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj –Napoca, am terminat un master în Controlul Calității Produselor Alimentare.

În viața de zi cu zi când sunt liber fac sport (fitness, tenis de câmp, fotbal, baschet) mă uit la programe sportive, ascult muzică, interacționez cu prietenii.

paine 1

 

Ana Magdin: Ce lucruri îți bucură sufletul și viața?

Iulian Rusu: În primul rând să fiu sănătos, să mă simt foarte bine în preajma oamenilor cu care interacționez sau o să interacționez, pentru ca în fiecare zi să aflu cât mai multe lucruri noi, fac plimbări prin natură, etc.

 

Ana Magdin: Ce îți dorești pentru viața ta, ce vrei să se întâmple bun în România pentru ca tu să rămâi aici?

Iulian Rusu: Să duc la bun sfârșit anumite planuri pe care le am, iar în România să fie cât mai multe locuri de muncă pentru tineri plus traininguri, să fie promovați și ajutați toți cei care au un cuvânt de spus atât în țară cât și în afara țării, prin prisma unor rezultate obținute la diferite olimpiade, concursuri de inventică sau alte tipuri de concursuri.

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Iulian Rusu: Sănătate, mult spor și bucurați-vă de viață!

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015.

Secţiunea “Presa scrisă”: Galina Martea – Premiul I

 

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015

 

Sectiunea “Presa scrisă”

Premiul I – Galina Martea, articolul „O realitate istorică: Reîntregirea neamului românesc”.

Premiul II – Florin Ţene, eseuri jurnalistice.

Premiul III – Agnes Maria Orban, ciclul de documentare „Celebrităţi din România”.

Premiul de Excelenţă – Cristina Nichituş Roncea, proiectul fotografic „Alăptarea e iubire”.
Premiul de Excelenţă – Corina Mădălina Diaconu, foto-reportajul „Alexandru Gheorghe Ilinca şi
opincile dacice”.
Premiul de Excelenţă – Daniela Gîfu, interviul „O viaţă de luptă, suferinţă şi speranţă”.

Galina Martea,Diploma,Premiul I, UZPR,2016,presa   scrisa

Presa online

Premiul I – Silvia Constantinescu, editarea în Suedia a publicaţiei „Curierul Românesc”.

Premiul II – Nicolae Tomoniu, editarea publicaţiei „Sămănătorul” (Tismana).

Premiul III – Petre Cichirdan, editarea revistelor culturale ale Râmnicului.

Premiul Special al Juriului – Elisabeta Iosif, editarea revistei „Cetatea lui Bucur”.

 

Carte de publicistică

Premiul I – Rodica Lăzărescu, volumul de convorbiri „La ora confesiunilor”

Premiul II – Victor Ştir, volumul de eseuri „Riscul rostirii şi tăcerii”

Premiul III – Mihai Suciu, volumul de interviuri „Obligaţi timpului lor”

Premiul de Excelenţă – Lazăr Lădariu, volumul „Veghe”

Premiul Tezaur – George Coandă, volumul „Vechi coduri ale românilor”

Premiul Revistei UZPR – Valentin Marica, volumul „Iarba Golgotei”

Premiul Special al Juriului – Maria Vesa Aursulesei, volumul „ Foşnetul şi Tăcerea”

Premiul Opera Prima – Raluca Daria Diaconiuc, volumul  „Fonoteca excelenţei”

Premiul Eveniment – Mihai Grăjdeanu, volumul de benzi desenate „Tata Moşu”

 

Producţii radiofonice

Premiul I – Robina Cornaciu, Radio România Actualităţi (Antena satelor), reportajul „Badila, satul cu un singur locuitor”

Premiul II – Ion Vulcan, SRR, reportajul „Cântece şi poveşti auzite în Muzeul ASTRA”

Premiul III – Valentin Ţigău, SRR, reportajul „Love Story pe frontul de Vest”

Premiul de Excelenţă – Simona Nicoleta Lazăr, promovarea satului românesc

 

Producţii de televiziune

Premiul I – Daniel Roxin, scurt-metrajul „Enigma Coloanei Infinitului”

Premiul II – Daniela Apostoaie, documentarul „Destine – Copil pe muche de bisturiu”

Premiul III – Cristina Munteanu, Antena 1 Piteşti, interviu cu acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Premiul Special al Juriului – Larisa Avram, Luiza Fulea şi Bogdan Ghiţulescu, TVR 2, emisiunea „Printre români”

Premiul Gaudeamus – Mircea Mitrofan, TVR, reportajul „Un pod de 120 de ani”

Premiul „Geo Bogza” – Dan Mireanu, Marius Gheorghe, Iosif Sas, reportaj „Eminescu”.

G.Martea,foto,Gala Premiilor 2015,UZPR,16 martie 2016

Marele Premiu a fost decernat:

Marele Premiu – Carol Roman – pentru volumul „În balansul vremurilor”.

 

Gala Premiilor UZPR 2015 a avut loc in sala de spectacole ARCUB din Bucureşti, 16 martie 2016, condusă de Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, si Benone Neagoe, secretarul general al UZPR.

Şi la Consulatul General al României la Chicago, omul sfinţeşte locul

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Cu puţin timp în urmă, nevoia de a-mi procura un înscris oficial privind statusul meu mi-a purtat paşii la Consulatul României de la Chicago, instituţie abilitată cu redactarea şi eliberarea unui astfel de act juridic. Involuntar, gândul de a contacta o instituţie românească învestită cu întocmirea de documente autorizate privind statutul personal mi-a indus un oarecare disconfort.

Eram pentru a doua oară în viaţa mea la consulat, dar împotriva temerilor mele, starea de fapt constatată de acestă dată a produs asupra mea o reală satisfacţie, îndreptăţindu-mă să afirm că nivelul actual de comunicare şi soluţionare oferit constituie o elocventă dovadă că, cel puţin în acest spaţiu românesc, s-a făcut un pas de necontestat spre normalitate.

Pe cei cărora citirea acestor aprecieri personale le-ar provoca un zâmbet de semnificativă şi indulgentă neîncredere, dublat de o şoaptă generatoare de multiple înţelesuri, vreau să îi asigur că evaluarea situaţiei întâlnite privind întreaga echipă care deserveşte activitatea foarte diversificată de soluţionare a cererilor solicitanţilor, este consolidată cu certitudine de profesia mea juridică. Realmente am fost plăcut impresionat de probitatea, răbdarea, cunoştinţele de specialitate şi comportamentul adecvat cu care personalul consulatului tratează acest domeniu dificil şi delicat de clarificare, lămurire şi rezolvare a unor probleme impuse de legislaţia actuală într-o lume incertă şi deosebit de complexă.

Criza de încredere pe care o parcurge astăzi România are cauze uşor de identificat, la îndemâna oricui. Personal, fac parte din categoria celor care consideră că suspiciunea permanentă faţă de stat şi putere şi îndoiala metodică sunt mai bune pentru individ decât încrederea constantă şi invariabilă care anulează personalitatea sau scade gradul de implicare socială a individului, conducând la pasivism şi supunere. Consider însă că este o datorie indiscutabilă aceea de a recunoaşte unele reuşite de domeniul evidenţei. Activitatea publică a celor de la consulat reprezintă, fără îndoială, una dintre ele şi, de fapt, un pas incontestabil spre eliberarea de neîncredere.

În fine, prezentarea sumară în cele ce urmează a carierei celei care coordonează consulatul, împrejurare care motivează cu prisosinţă cum a fost posibil să se ajungă la înfăţişarea din prezent a instituţiei în cauză, mă duce cu gândul la vechea zicală românească ce simbolizează mult adevăr şi înţelepciune potrivit căreia „omul sfinţeşte locul”…

Mihaela Deaconu

Foto. Mihaela Deaconu – Consul General interimar la Consulatul General al Romaniei la Chicago

*

Prezentare profesionala

Doamna Consul General interimar Mihaela Deaconu

Consulatul General al Romaniei la Chicago, martie 2016

Doamna Mihaela Deaconu este Consul General interimar la Consulatul General al Romaniei la Chicago, din data de 21 decembrie 2015.

In perioada ianuarie-decembrie 2015, doamna Mihaela Deaconu a detinut functia de Consul General adjunct in cadrul aceluiasi consulat.

In baza obiectivelor de cariera, de echipa si individuale, pe perioada mandatului diplomatic la Consulatul General al Romaniei la Chicago, doamna Mihaela Deaconu ajuta si acorda asistenta consulara comunitatilor romanesti, mentine un nivel ridicat al serviciilor consulare, la standardele impuse de calitatea de membru al Uniunii Europene, promoveaza proiectul vizand accederea Romaniei in Visa Waiver Program, interactioneaza cu organizatiile si lacasele de cult apartinand comunitatii romano-americane, participa activ la reuniunile sefilor de misiune in format UE si la actiunile de promovare in mediile academice si economice americane ale parteneriatului UE-SUA, initiaza actiuni pentru promovarea imaginii Romaniei si abordeaza mediile economice in vederea sustinerii oportunitatilor de afaceri in Romania. In ceea ce priveste reprezentarea la nivel profesional consular, este un reprezentant activ în comunitatea diplomatică din Chicago, fiind membru al Colegiului Corpului Consular din Chicago si al Colegiului Corpului Consular din SUA.

Diplomat de cariera, in perioada 2004-2013, doamna Mihaela Deaconu a fost in misiune diplomatica in Statele Unite ale Americii, exercitand atributii de diplomat la Washington (Sef sectie consulara la Ambasada Romaniei la Washington) si la Los Angeles (Consul si Gerant interimar la Consulatul General al Romaniei la Los Angeles).

Pe perioada desfasurarii misiunii diplomatice pe teritoriul american, doamna Mihaela Deaconu a avut oportunitatea de a cunoaste in profunzime problemele consulare specifice comunitatii romano-americane, incercand de fiecare data sa vin in intimpinarea solicitarilor acesteia si sa identifice cele mai eficiente solutii pentru rezolvarea problemelor. Asigurand interfata intre comunitatea de romani si autoritatile romane si/sau americane, a gestionat problematica consulara, juridica, de comunitate si protocol/administrativa prin profesionalism, probitate morala si cordialitate. Totodata, a asigurat cu succes coordonarea activitatii celor patru misiuni consulare de cariera de pe teritoriul SUA, astfel incat acestea sa adopte practici de lucru unitare si uniforme. Prin calitatile profesionale, entuziasmul si eforturile manifestate cu ocazia asigurarii reprezentarii la nivel profesional consular, a fost aleasa membru al Consiliului Director al Colegiului Consulilor din Washington.

Doamna Mihaela Deaconu şi-a început cariera diplomatică în 2000, detinand atat functii de executie, cat si de conducere. Ca tânăr diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, a deţinut funcţia de director adjunct al Directiei Legislatie si Contencios, activând ulterior ca diplomat cu atribuţii juridice în cadrul Direcţiei Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului si al Directiei Afaceri Juridice. In perioada 2013-2014, doamna Mihaela Deaconu a activat in cadrul Directiei Afaceri Juridice, la Oficiul pentru Implementarea Sanctiunilor Internationale. Absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, a urmat atât în România, cât şi în străinătate, cursuri de Master şi formare profesională în domeniul juridic şi al relaţiilor internaţionale. În anul 2008 a obţinut titlul de Master în Drept la prestigioasa universitate American University din Washington, SUA.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto. Dorin Nadrau

Competiţia

Posted by Stefan Strajer On March - 19 - 2016

Competiţia

Autor: Monica Corleanca (Cincinnatti, Ohio, SUA)

 

În urmă cu câtva timp m-a împins curiozitatea să privesc la TV un concurs de ucenicie şi inventivitate în afaceri, organizat de Donald Trump din New York, pentru a decide omul potrivit în a-i conduce multiplele lui proiecte, pretinzând că cere onestitate, creativitate, viteză de gândire şi acţiune plus… relaţii impecabile cu colaboratorii şi clienţii pentru a atinge succesul deplin.

Vroiam să pricep şi eu cum reuşesc americanii să stoarcă bani din nimic, cum înfăşoară evenimentele într-o uluitoare aură de superioritate, cum te leagă la ochi ameţindu-te cu vorbe gâlgâitoare, de crezi că sunt umanoizi veniţi din alte planete mult mai avansate decât noi şi sunt capabili să rezolve totul doar ridicând o baghetă magică; în acelaș timp noi, veniți cu educație și experiență solidă, am muncit din greu la proiecte complicate, pe bani puțini pe când nu știam cum merge piața aici.

La acel concurs de „talente” au participat vreo douăzeci de femei şi bărbaţi de profesii, educaţii și culori   diferite, toţi sperând să prindă lozul ce mare fiindcă salariile promiteau a fi exorbitante. Cum locuim pe continentul unde numai banul contează, se vedea pe feţele tuturor încordarea, determinarea, dar mai ales răutatea cu care sunt gata să se devoreze unii pe alţii, ascunsă sub nelipsitul rânjet fals impus de circumstanţe.

A tot întins domnul Trump tot felul de capcane la aşa numitele teste, a eliminat pe cei mai mulți, iar în cele din urmă a decis să păstreze numai două femei pentru marea şi ultima încercare, acea stachetă ridicată foarte sus peste care cine trecea era câştigătorul. Era gardat pe stânga şi pe dreapta de fiul său Donald jr. şi fiica Ivanca Trump, care păreau să fi fost bine pregătiţi la şcoala tatălui pentru a aprecia şi decide în asemenea crude competiţii, pe care eu… nu le înţeleg.

Cele două persoane alese în final au fost: Annie, o fată foarte plăcută, sub patruzeci de ani, inteligentă şi versată în ale vieţii de cazinou, fiind o imbatabilă jucătoare de pocker la Las Vegas şi… Joan Rivers, bine cunoscută „stea de talk show”, agresivă (ca să nu spun obraznică), cu un debit verbal obositor, gata să calce pe oricine pentru a sta numai ea în faţă, destul de trecută şi cârpită prin prea multe operaţii estetice; ar fi putut sta acasă să-şi numere milioanele făcute din luat interview-uri la Hollywood, trănacăneală penibilă, bârfă cât cuprinde şi vândut orice fel de zise bijuterii kitch la emisiuni TV, numai pentru a face bani!

Fiecărei doamne i s-a dat posibilitatea să aleagă alţi trei sau patru parteneri dintre cei prezenţi pentru a-şi face echipa de acţiune.

Celor două participante li s-a dat apoi un plan de lucru prin care trebuiau să facă rost de cât mai mulţi bani (cum altfel?) pentru nişte proiecte caritabile încercând toate căile de a contacta mari companii, organizaţii, oameni foarte bogaţi şi folosind orice relaţii personale, cunoştinţe, prieteni, rude, etc. În acest mod era testată capacitatea lor de a intra în orice fel de business şi dovedi că pot reuşi.

S-au împărţit în cele două echipe şi au trecut la acţiune: din echipa Anniei a plecat un cunoscut cântăreţ de muzică extravagantă să distribuie bilete de intrare la un mare match de baseball, care a reuşit să le vândă pe toate bizuindu-se pe priza lui la public, în timp ce o fată frumoasă de la Bunny Club a încercat să deschidă alte uşi. Fiecare din acest grup al Annei a realizat importante conecţii acţionând cu tact, eleganţă şi discernământ şi primind promisiuni de multe donaţii, pentru a ajuta copiii din Africa.

Madam Joan Rivers a început distribuirea sarcinilor celor din grupul său în mod foarte agresiv, tremurând precipitată şi acuzând în permanenţă pe fiecare din membrii grupului că nu face destul, că nu acţionează corect, etc. La un moment dat a trebuit să caute o asociaţie profesionistă de oameni care să aranjeze spectaculos o sală de „cocktail party” unde să fie invitaţi diferiţi oameni şi organizaţii pentru a-i convinge să doneze bani pentru o altă cauză caritabilă: să ajute oamenii care sunt muritori de foame. In aceste căutări febrile Joan Rivers a găsit nişte specialişti în aranjări de petreceri simandicoase cu care a început negocierile pentru a decora sala ce o aveau la dispoziţie, dar în conversaţii a fost extrem de agresivă insultând şi acuzând pe cei de la care aştepta servicii bune, acţionând ca o stăpână care dă numai ordine fără a lua în seamă părerea specialiştilor, drept care cei răniţi au refuzat imediat orice colaborare cu ea. Evident că dumneaei a găsit pe alţii cu care a făcut pregătirea unei săli de primire a invitaţilor care promiseseră donaţii, dar păstrându-şi acelaş stil.

Annie cu grupul ei a acţionat aşa cum îi era firea: delicată, hotărâtă, judecând fiecare pas, primind oferte generoase de la cei la care a apelat şi fiind preţuită de mebrii grupului ei format ad-hoc. Când a ajuns la decorarea unei săli unde să se desfăşoare donaţiile de către participanţii care acceptaseră să contribuie cu bani pentru a ajuta copiii dintr-o ţară africană , a dat peste aceaşi companie care refuzase pe Joan Rivers, specializată în pregătiri şi ornări de săli pentru banchete sau alte evenimente speciale; oamenii speriaţi i-au relatat ce păţiseră cu Joan Rivers, foarte jicniţi şi furioşi. În acest mod Annie, împreună cu cei din grupul ei, a reuşit să adune în final peste $400, 000, în timp ce Joan Rivers numai vreo $145,000.

Când a venit momentul deciziei finale, iar domnul Tramp a trebuit să spună pe cine aleage drept colaborator, era evident ca numai Annie avea toate şansele să fie căştigătoare competiţiei: strânsese mult mai   mulţi bani, se bucurase de simpatia tuturor prin modul cum acţionase foarte inteligent şi elegant, apoi fiind o prezenţă proaspătă şi promiţătoare în acest contest cucerise și publicul.

Trump a ascultat părerea celor doi judecători, fiica şi fiul său, apoi a oamenilor din sală, cerându-le şi explicaţii pentru susţinerea lui Annie, moment în care fiind întrebată cum a reuşit să primească serviciile celor care au decorat sala de cocktail a relatat istoria despre Joan Rivers, care era de fapt ceace aflase de la compania   care o refuzase pe dumneaei. In acea clipă a izbucnit Joan Rivers oribil şi fără bun simţ acuzând-o pe Annie că minte, a mai sărit şi fiica ei Melissa să urle fără ruşine, o mahala cum nu te-ai aştepta să vezi la asemenea întâlniri cu oameni care să servească scopuri caritabile, mai ales că erau priviţi de milioane de oameni la TV.

In timpul operaţiilor de căutat sponsori pentru proiectul ei de caritate Joan Rivers a spus de câteva ori că ea vrea să căştige „cu orice preţ” acest contest şi se vedea pe ea cum acţiona ca o hienă gata să sfâșie pe toţi din jur numai să învingă. Minciunile , acuzatiile şi insultele adresate de Joan Rivers bietei Annie puteau revolta şi pe cel mai cumsecade om din lume, iar eu aşteptam cu respiraţia tăiată să văd rezultatul, care era clar că va da Anniei locul bine meritat de câştigător.

După consultări cu diverşi indivizi din jurul său, ascultat pe toţi cei din sală, Donald Trump a dat verdictul: Joan Rivers căştigătoare!?

Toată sala amuţise timp în care numai ea, obraznică şi isterică , împreună cu fiica ei Melisa, urâtă şi prost crescută, jubilau.

Nu mi-a venit a crede, am fost furioasă câteva minute după care mi-am amintit despre un test, dat mie cu ani în urmă, pentru ocuparea unei funcţii la o mare companie, unde răspunsesem perfect la întrebările legate de meserie, dar nu aşa cum doreau dumnealor pentru a deveni și leader. Trebuia să fi fost crudă, lipsită de scrupule, să urmăresc şi raportez oamenii fără a le atrage atenţia mai întâi, să nu fiu prietenoasă cu nimeni, pe scurt să fiu inumană , ca un robot servind strict numai interesele companiei, dar lovind nemilos în cei care ar fi făcut treaba.

Întorcându-mă la ceace vizionasem la circul domnului Trump, de ales oameni de afaceri pentru prosperitatea dumnealui, am înțeles că pentru a fi apreciat în business nu contează nici educaţie, nici cultură, nici experienţă, nici maniere, ci numai banii; în cazul acestui dezolant contest nu numai atât, dar și atacul brutal, răutatea, minciuna, să răspândeşti în jur numai otrava şi frica cu care să-i intimidezi și imobilizezi pe toţi pentru a rămâne tu în picioare, călcând mulţumit pe cadavrele celorlalţi.

Se pare că aşa s-a ticăloșit lumea că nu ne mai înţelegem unii cu alţii decât prin puterea banilor şi atacul în haite, distrugându-ne semenii pentru a ne ridica noi.

M-a obsedat o vreme acel spectacol de junglă, când am înțeles că eu nu mă potrivesc acestor timpuri în niciun fel și nici n-aș dori să obțin prin contest un job în ginta afaceriștilor foarte bogați.

(Monica-Ligia Corleanca, Florar, 2009 – text adus in actualitatea anului 2016)

Foto.Monica-Corleanca

Foto. Monica Ligia Corleanca

Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene

 

Autor: Galina Martea

                                                                                                                          

Luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în R.Moldova și care, la rândul lor, se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, s-ar putea spune că rezultatul acestora nu este altceva decât expresia unui comportament inadecvat al persoanelor ce guvernează ţara. În aşa mod, prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, iar prin comportamentul persoanelor ce conduc țara se distinge tabloul real al incapacităților de administrare și tabloul real ce contribuie negativ la dezvoltarea umană a societăţii. Astfel, succesele în prosperarea societății basarabene sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, fiind prezent doar calvarul ce a împânzit întreaga ţară. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm în spălarea de creiere a factorului uman şi, respectiv, în nivelul de trai, cultură şi   dezvoltare a poporului. Sărăcia înspăimântătoare instaurată în țară (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri) s-a format de-a lungul anilor şi a creat acel mediu social care dărâmă orice speranță de a fi integrați în lumea civilizată occidentală, care au o dezvoltare umană adecvată. Nemijlocit, este pierdută orice perspectivă de a fi integraţi în Uniunea Europeană (UE) în următorii ani şi, nu în ultimul rând, posibil, de a nu mai cuprinde evenimentul istoric de reîntregire a neamului românesc. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament şi incapacitatea de a administra o țară pe criterii autentice umane, astfel demonstrând iresponsabilitatea pentru funcția pe care o ocupă în stat. Pe de altă parte, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale, cu accent sigur de a trăi doar în baza unui materialism extrem de exagerat al existenţei.

Pentru a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților, cred, ar fi necesar de a crea de urgentă un Comitet de Salvare Națională, care, poate, ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și, cel mai important, la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Ar fi corect ca în acest proces de salvare națională și de constituire a Comitetului de Salvare Națională în prima linie să stea Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, structură care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interese de reunificare a două state românești, interese de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul principal în acțiunile de renaștere națională şi de reîntregire a neamului românesc, trebuie să fie îndrumătorul în acțiunile de salvare națională a țării în clipele de grea cumpănă. Totodată, în acest proces al salvării trebuie să participe toţi oamenii de bună credinţă care pledează întru binele poporului şi, nu în ultimul rând, intelectualitatea care este nucleul dezvoltării umane. Dar, cel mai important factor, totalitatea acestor acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze integral pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Prin urmare, în mod prioritar, respectivul Comitet de Salvare Națională ar urma să fie completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine, față   de societate şi complexitatea lucrurilor în baza cărora se menţine existenţa unei comunităţi/societăţi. Este evident, că societatea basarabeană dispune de asemenea personalități care sunt dotate cu calităţi deosebite umane şi intelect aparte în educație/instruire. Nemijlocit, prezum, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși și reprezentanți ai organismelor occidentale, precum ONU, UE, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, Drepturi Globale (Global Rights), Observator al drepturilor omului (Human Rights Watch), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Forumul Democrat al Românilor de Pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, alte. Pentru a soluționa situația extrem de critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune şi involuţie în toate domeniile de activitate socială, este necesar de a crea și adopta de urgență (de asemenea, cu ajutorul organismelor internaţionale) un act normativ prin care să se facă regulă şi să fie stopate toate nelegiuirile ce se produc în administrarea țării, şi, în mod special, pentru încălcarea dreptului uman la o existenţă decentă. Respectiv, persoanele cu putere în stat care au o influență distrugătoare în guvernare urmează a fi trase la răspundere penală de întregul popor (dar, şi cu ajutorul organismelor occidentale) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă şi se va prezenta în continuare R.Moldova în plan naţional şi mondial nu va fi altceva decât confirmarea repetată a expresiei că „anarhia statală este produsul ruinării sociale”(Galina Martea, lucrarea „Despre Idealul Naţional…”). Posibil, prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea care îi determină. Important este ca accentul forte să fie pus pe unitatea şi identitatea națională, pe conștiința natională a întregii societăți care trebuie neapărat să conştientizeze corect problema identitară întemeiată pe originea neamului românesc. Dacă aceste subiecte nu vor fi soluţionate în timpul apropiat, atunci situația socială din ţară se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi.

Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R.Moldova (parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român) este obligată şi trebuie, în sfârşit, să recunoască cu demnitate componentul realității istorice şi anume: confirmarea identităţii autentice poporului. În cazul dat, este foarte important ca un popor să cunoască şi să-și recunoască originea de neam, de naționalitate, de identitate. Identitatea națională, care reprezintă atitudinea fiecărui om față de propria societate şi origine, este acel pilon care determină în esență respectul unui popor față de valorile naționale. Deci, identitatea și unitatea națională sunt expresii care reprezintă integral sentimentul național al unui popor faţă de realitate şi adevărul istoric. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare ce includ în sine aspecte fundamentale precum: limba unică de comunicare, cultura/tradițiile şi valorile autentice naționale specifice neamului, teritoriul naţional, credința, ideologia. În cazul dat, prin absența acestor valori identitare se impune necesitatea de a fi iniţiate în mod de urgență întruniri colective cu masele pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate, deoarece cauzele ce determină   dezorientarea maselor în viața socială sunt, indiscutabil, corelate cu aspectele susmenţionate. Evident, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale divinităţii, astfel înlăturând ura şi răutatea care este destul de prezentă în viaţa acestora. Prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar putea distruge/înlătura răul ce domină societatea basarabeană. Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman prin spălarea de creiere și degradarea completă a societății. În asemenea condiţii, cu cât țara este mai săracă cu atât mai ușor populația poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Imaginea reală a R.Moldova la ziua de azi reprezintă, într-un fel sau altul, nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate! Iar cine este mai obraznic, acela ajunge în capul puterii!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de dezvoltare şi educație al omului, care, în timp, devine un element neocrotit în spațiu ce poate fi uşor purtat şi traumat de curenții vântului. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate autentică, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

Basarabia poza art

Cu imaginea actuală, țara a demonstrat în repetate rânduri cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat că este incapabilă de a produce impresia pozitivă în calitate de stat independent, modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate. În condițiile actuale, în care se regăseşte R.Moldova, nu cred că aceasta are șanse reale de a fi acceptată în UE în deceniile următoare. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. În mod prioritar, schimbările trebuie să se axeze pe fenomenul de transparență absolută în administrare, iar persoanele ce urmează a fi promovare în funcții de conducere în stat să fie selectate în baza unor rigori de etichetă şi echitate, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, astfel, înlăturând fenomenul „cumătrismului” existent din țară. Iar domeniul prioritar al țării, care ar urma să producă cu adevărat schimbări pozitive, să fie considerat Sistemul de Instruire și Educație care este principalul promotor al identității naționale, al culturii și al bunăstării sociale. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate din cadrul ţării este necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune întreprinsă şi realizată, cu toate că acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile când mediul social este atât de grav afectat. Cu asemenea urmări   în dezvoltarea umană şi socială nu are loc procesul de integrare în spaţiul european. Acceptarea R.Moldova în UE, ca stat independent, ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (posibil), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, astfel eliminând în prim plan corupția din stat care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. De aceea, vrem sau nu vrem, dorim sau nu dorim, recunoaştem sau nu recunoaştem, însă unica soluție reală de a ieşi din impasul respectiv şi de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Conștientizarea corectă a acestei uniri/reuniri este vitală și inevitabilă pentru viitorul întregului popor român, pentru viitorul întregii societăţi basarabene. Dar, cred, în mod normal, acest component al reunirii neamului românesc nu trebuie să depindă de factorii ce ţin doar de dorinţa de integrare în UE, însă trebuie să fie un proces istoric natural care să integreze şi să unească o naţiune cu aceleaşi origini. Deci, pentru a crea o reformare pozitivă şi o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare şi spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluţie. Iar prin unitatea naţională, care este coeziune şi forţa de atracţie între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze şi să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent.

(Galina Martea, dr., academician de onoare al învăţământului universitar din R.Moldova, membru al UZPR)

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

Posted by Stefan Strajer On March - 18 - 2016

La Târgu-Mureș, lansare de carte…

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

 

Autor: Al. Dobrian

 

Miercuri, 9 martie 2016, începând cu ora 14,30, Cercul Militar Mureș a găzduit conferința cu tema „Adevăruri incomode – decembrie 1989”, ocazie cu care a fost lansată cartea „Trădarea Securității în decembrie 1989”, eveniment organizat de Institutul de Științe Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române – filiala Mureș, Consiliul Județean Mureș, Biblioteca Județeană Mureș și Editura ”Elion” din București.

O sală arhiplină – așa cum se poate observa și din imaginile alăturate – a așteptat lămuriri asupra unui punct de vedere controversat: a trădat sau nu Securitatea în decembrie 1989? Și dacă a trădat, pe cine a trădat de fapt?

 coperta-tradarea-securitatii_finala

„Noi nu suntem procurori. Nu acuzăm pe nimeni!”

Având o ținută grafică de excepție și apărută prin bunele oficii ale Editurii „Elion”din București, cartea sintetizează într-o viziune personală – un adevărat exercițiu de gândire – opiniile critice ale autorului față de evenimentele din decembrie 1989 din România. Cartea se bazează pe o serie de informații edite, dar și inedite procurate de autor din Arhivele CNSAS, (fond documentar) așa cum ni se indică în bibliografie, dar fără a ni se indica din păcate și cotele dosarelor studiate.

Prezenți la manifestarea moderată de profesorul și publicistul Nicolae Balint, au fost autorul cărții, prof.univ.dr. Corvin Lupu, editorul acesteia, prof.univ.dr. gl.bg. (r.) S.R.I. Cristian Troncotă – ambii cadre didactice în organica Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, precum și dr. Monica Avram, director al Bibliotecii Județene Mureș și prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității ”Petru Maior” din Târgu-Mureș.

În cuvenita introducere făcută de moderator, acesta a ținut să precizeze încă de la început adresându-se auditoriului, citez: ”Cartea va stârni controverse așa cum a mai stârnit deja. Noi, cei prezenți aici, la masă, nu suntem procurori și nu acuzăm pe nimeni. Nici instituții și nici persoane. De aceea, vă rog să păstrăm un climat de decență, unul cât se poate de civilizat. După ce veți citi cartea veți putea să contactați autorul, puteți să-i adresați întrebări prin intermediul media… Dar înainte de toate, citiți cartea!”

 

Succes de librărie garantat

Așa cum remarcau dealtfel și dr.Monica Avram, precum și prof. univ.dr. Cornel Sigmirean, „În această carte există foarte multă informații, dar corelate într-o prezentare originală și tocmai de aceea atractivă pentru publicul cititor.”

Printre alte remarci, cât se poate de întemeiate,   prof.univ.dr. Cornel Sigmirean a mai ținut să arate faptul că, citez: „Cu un PR corespunzător această carte cu un titlu atât de incitant va fi un succes de librărie garantat, dar va trezi, desigur, multe reacții, controverse chiar, așa cum dealtfel s-a mai întâmplat pe unde a fost lansată.”

A-carte-660x452

Amenințări cu moartea…?

Înainte de a-și prezenta punctul de vedere referitor la cartea lansată la Târgu-Mureș, prof. univ.dr. Cristian Troncotă a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor din decembrie 1989, oferind cu această ocazie foarte multe detalii interesante. „L-am cunoscut la publicația Magazin Istoric – a precizat Troncotă -, pe unul dintre personajele foarte implicate în evenimentele din decembrie 1989, din România. Este vorba despre Cinghiz Abdulaev, cel care atunci conducea o grupă de vâsautniki, maeștri ai diversiunii și foarte buni lunetiști, militari sovietici care au acționat la Timișoara, Sibiu și la dv. aici, la Tg.Mureș (….) Despre amestecul sovietic în evenimentele din decembrie s-a mai vorbit până acum în istoriografia noastră, dar cartea domnului profesor Lupu aduce ceva nou….”

Adresându-se auditoriului, prof.univ.dr. Corvin Lupu a precizat: „Sunt convins că mă adresez unui auditoriu format în cea mai mare parte din foști lucrători ai sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională și, desigur, iubitorilor de istorie. Problematica evenimentelor din decembrie 1989 m-a preocupat încă de la debutul acelor evenimente (…) M-am exprimat încă de atunci, public, că nu sunt de acord cu varianta oficială care se vehicula în spațiul public, drept pentru care am primit mai multe amenințări cu moartea (….) Cartea mea debutează cu o analiză a relațiilor internaționale și continuă cu o analiză de sistem (…) ajungând apoi să analizez problemele foarte delicate referitoare la acele evenimente…”

            Așa cum era de așteptat, nu au lipsit întrebările din partea unor foști lucrători din fostul sistem de apărare, ordine publică și siguranță națională. În acest sens, notabilă este întrebarea colonelului (r.) S.R.I. Victor Emilian Moga, președintele A.N.C.M.R.R din S.R.I., filiala Mureș. Adresându-i-se autorului cărții, acesta i-a pus cât se poate de tranșant întrebarea, citez: „Ați dat acest titlu cărții dv. dintr-o intenție de marketing sau chiar credeți că Securitatea – mă refer la întregul aparat – a trădat în decembrie 1989?”

 

 

Vagi semne de normalitate

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Vagi semne de normalitate

Autor: Silvia Jinga

Mare ne este bucuria când dinspre România ne vin semne de normalitate, chiar și așa vagi și palide. Unul dintre ele este recenta suspendare de către guvernul Cioloș a legii de eliberare condiționată din închisoare. Conform acestei legi infractorii care au suprapopulat, în ultima vreme, închisorile, puteau să-și scurteze pedeapsa dacă elaborau lucrări științifice în timpul detenției. O asemenea lege năstrușnică a putut fi născocită numai de mințile unor parlamentari care n-au și n-au avut vreodată de-a face cu investigația și creația științifică. Într-un interviu acordat lui Cosmin Ruscior în 12 ianuarie a.c. Gabriel Liiceanu consideră ideea elaborării de lucrări științifice în penitenciare „ori cinică, ori imbecilă”, adăugând că imbecilă nu este deoarece avea o țintă sigură, scurtarea pedepsei delincvenților. Gândindu-ne la faptul că atât de multe lucruri esențiale lipsesc în România din cauza viciilor administrative, masivelor furturi de la buget, din cauza aroganței extreme a aleșilor poporului nu putem să nu ne minunăm de inventivitatea diabolică a legiuitorilor naționali. Până la ce culmi ale ridicolului i-a condus parșiva lor inteligență! Știind bine că i-ar putea paște detenția au căutat toate căile posibile să spele banii murdari și să-și diminueze pedepsele. Nici vorbă de căință sau răspundere în fața națiunii. Acestea sunt pentru naivi și proști.

Legea care propunea scurtarea pedepsei contra lucrărilor științifice redactate în închisoare a reflectat nivelul intelectual precar al întregului parlament românesc, fiind în același timp o sfidare a muncii de cercetare, a profesiei de cercetător și a instituțiilor academice. De asemenea, legea a spus multe despre etica celor care i-au sprijinit din exterior pe detractori: edituri, referenți, cadre universitare, fețe bisericești, administrația penitenciarelor etc., toți aceștia slujindu-i pe hoții capabili să cumpere orice. Totul este de vânzare la noi. De ce nu s-ar putea cumpăra și știința la kilogram?! Cu siguranță nu s-au bucurat de interes din partea editurilor deținuții lipsiți de mijloace pecuniare. Acest colaboraționism dezgustător a revelat o sărăcie mai detestabilă decât cea materială și anume sărăcia duhului de care greu te mai poți vindeca. A pus în evidență un grav proces de divorț semantic în societatea românească, unde conceptele se golesc de conținutul lor autentic, o gravă răsturnare de valori.   Detractorii, cei mai mulți hoți de la bugetul statului sau din fondurile europene au continuat să facă în închisoare ceea ce au făcut mulți ani nestânjeniți în libertate: să fure, numai că în redactarea pseudolucrărilor furau fraze scrise de alții în loc de cash. În fine, infama lege ne-a arătat cât de ieftin de dobândit este libertatea pentru cei care au gravitat în jurul puterii, corupte și ea. Furtul academic s-a manifestat nu doar în închisoare, ci și în afara ei la nivelul unor înalți demnitari, dintre care cazul fostului prim-ministru Victor Ponta sau al fostului ministru de interne, Gabriel Oprea sunt mult prea cunoscute.

O activitate febrilă de copiști din munca altora pentru a da la iveală maculatura salvatoare s-a desfășurat la închisorile de la Poarta Albă, Jilava, Rahova, Găești, ajungându-se la creșterea epidemică a numărului „tratatelor” din an în an. S-a ajuns în anul 2015 la editarea a peste trei sute de astfel de scorneli de care nimeni nu are nevoie în afară de cel ce a vătămat avutul statului. Cea mai mare parte dintre aceste „făcături” științifice a fost editată la editura Sitech din Craiova.

Ca să se pună capăt acestei practici rușinoase generată de o lege votată pro domo de către parlamentarii complici la mizeriile care se întâmplă în acea țară, guvernul a propus în 3 februarie suspendarea ei până în septembrie. Este doar un paleativ la o boală cronică. O asemenea lege trebuie abrogată pentru ca răul să fie tăiat din rădăcină. Această practică reprezintă un atentat odios la ierarhia reală a valorilor, o sfidare a întregului mediu academic, un condamnabil act de transfer al hoției din planul financiar în cel al culturii. Delincvenții care aveau deja o condamnare la activ au fost stimulați prin această lege infamă să comită un alt set de infracțiuni în penitenciare. Din ce creier bolnav a putut ieși o asemenea lege? Facem ce facem și transformăm toate lucrurile serioase pe care le atingem în forme fără fond.

Liderul PSD-ului, Liviu Dragnea a găsit cu cale să se pronunțe împotriva abolirii acestei legi absurde, considerând faptul o nedemocratică îngrădire a libertății de expresie. Sigur, sigur, dl. Dragnea, complice la corupția extinsă din partidul său a sărit să apere cu o demagogie joasă pe cei responsabili de ruinarea României în sfertul de secol care a trecut de la execuția dictatorului. Ce fel de libertate de expresie apără dl. Dragnea? Dl. Dragnea apără libertatea plagiatului prezentat drept muncă cinstită, apără impostura și subversiunea. Poziția liderului PSD este o mostră tipică a pseudodemocrației din România, a ascunderii după deget a celor responsabili de falsificarea scării de valori în societatea românească și a instituțiilor statului, care se vrea de drept.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Autor: George Petrovai

 

Trăim şi ne iluzionăm într-o lume contrafăcută: oameni, relaţii interumane, alimente, cultură, civilizaţie etc. Şi atunci, dacă totul (sau, mă rog, aproape totul) este deja distorsionat ori pe cale de-a se distorsiona în noi şi în jurul nostru, mai putem avea pretenţia ca istoria să se abată de la regulă? Nici nu-i cu putinţă, deoarece ea este scrisă de către învingători potrivit intereselor lor prezente şi de viitor!

Aşa a fost din totdeauna, îndeosebi în acele vremuri (Antichitate şi Evul Mediu) când istoriografii oficiali erau la propriu slugile atotputernicilor zilei (regi, împăraţi, tirani, comandanţi de oşti) şi aşa va fi şi pe viitor, desigur mai subtil…

Prin urmare, una este istoria sau adevărul gol-goluţ despre fiorul lăuntric al evenimentelor prezente şi subtila lor înlănţuire în ceea ce se numeşte viaţa comunităţilor şi popoarelor, adevăr ce nu poate fi desluşit de cercetător prin punerea cap la cap a unor dovezi măsluite de la facerea lor, ci numai şi numai prin revelaţie, şi cu totul altceva este istoria ce se predă în şcoli şi universităţi, respectiv surogatul pus la dispoziţia omului de rând.

Din această tristă realitate în legătură cu statutul incert al istoriei se desprind următoarele două certitudini:

  1. a) Istoria este taina prelungită în trecut a vieţii sociale, şi ca orice taină, ea se află în mâna lui Dumnezeu. Vasăzică istoria nici vorbă să fie cunoscută la modul integral şi incontestabil, ci numai prin revelaţia divină asupra unor părţi din întreg (întregul este apanajul divinităţii), căci este peste puterea unui om, oricâte informaţii ar deţine el, să stăpânească fluxul evenimentelor în derulare, respectiv adevărul asupra evenimentelor intrate în trecut.

Cea mai elocventă dovadă în acest sens ne este oferită de aşa-zisa revoluţie din Decembrie 1989. Deşi evenimentele s-au consumat sub ochii noştri, ba chiar au fost televizate, cine poate pretinde că ştie totul despre ele? Nici măcar păpuşarii care au tras sforile din afară, mai exact la Malta, sau păpuşile din interior, care se foiau pe la televiziune şi incitau la omor deosebit de grav. Iar masele manevrate cu atât mai puţin…

Căci fenomenele ample (mişcări de stradă, răscoale, greve, războaie) pot fi planificate şi pornite, dar nu mai pot fi stăpânite, deoarece mulţimile sunt sentimental-iraţionale, iar evenimentele îşi au logica lor ascunsă pentru ochii logicii umane.

  1. b) Istoria este cea mai fragilă şi nefericită dintre ştiinţe (dar e cu adevărat ştiinţă?), întrucât ea este privită şi tratată de învingători ca o femeie de companie…

Iată două mostre consistente despre felul în care învingători înţeleg să facă şi să scrie istoria (a se citi să-şi urmărească interesele şi să-şi protejeze alianţele):

1) Procesul de la Nürnberg se răfuia în văzul lumii cu cei pe care presa oficială şi aservită i-a declarat criminali, adică vinovaţi de declanşarea celui de-al doilea război mondial şi a atrocităţilor însoţitoare – regimul nazist şi liderii hitlerişti capturaţi. Însă i-a făcut scăpaţi pe adevăraţii plănuitori şi finanţatori ai ascensiunii lui Hitler şi pe urmă a campaniilor militare – patronii şi acţionarii imperiului chimico-farmaceutic I.G. Farben. Toţi aceştia au fost doar mustraţi (sic!), după care au fost luaţi în primire de anglo-americani şi trimişi în ţările lor (desigur, cu ştirea şi la comanda politicului) pentru ca aici să întemeieze alte imperii chimico-farmaceutice.

La fel au procedat americanii (ruşii nu s-au lăsat mai prejos) cu unii dintre naziştii de frunte, dar mai ales cu valoroşii ingineri ai lui Hitler, care trudeau din greu la fabricarea rachetelor: Toţi pe care i-au prins au fost de îndată îmbarcaţi şi trimişi să lucreze în laboratoarele americane pentru fabricarea armelor de distrugere în masă (cele două bombe atomice azvârlite asupra Japoniei deja în corzi), iar după încheierea conflagraţiei pentru construirea şi lansarea sateliţilor artificiali şi a rachetelor…

2) A doua mostră este extrasă din istoria noastră. După intrarea României în primul război mondial alături de Antanta (Anglia, Franţa, Rusia), armata noastră prost echipată şi neajutată de aliaţi a suferit o serie de înfrângeri, în urma cărora guvernul s-a refugiat la Iaşi şi Bucureştiul a fost ocupat de nemţi. Pentru a-şi pune tezaurul la adăpost (nu cumva să fie înhăţat de cotropitori!), s-a luat hotărârea ca el să fie dus la Moscova, la vremea respectivă (decembrie 1916) ruşii fiind de aceeaşi parte a baricadei (frontul din Estul Europei) cu românii. Zis şi făcut. Tezaurul format din lingouri, monede şi bijuterii – un total de 93570 kilograme (peste trei miliarde euro) – este încărcat în 12-14 decembrie la Iaşi în vagoane şi ia drumul (fără întoarcere) spre Moscova.

Romania in Primul Razboi

În anul 1917, venind din Elveţia, intră în Rusia V.I.Lenin, omul pregătit de nemţi în străinătate, iar acesta – conform înţelegerii şi cu banii nemţilor – dă la cap ţarismului şi creează haos pe frontul de est, după care încheie cu Puterile Centrale pacea de la Brest-Litovsk. Rusia isterizată de bolşevism nu doar că iese din război, dar Lenin înţelege să-şi achite datoria de război faţă de nemţi, inclusiv datoria personală, cu tezaurul românilor. Aşa că cele aproape 94 tone de aur pleacă pentru totdeauna la Berlin.

De-abia în anul 1956, în dorinţa de-a strânge relaţiile cu România, Nikita Hruşciov le înapoiază românilor…33 kilograme de aur şi Cloşca cu puii de aur!

Şi aşa Germania s-a refăcut după primul război mondial cu banii (aurul) românilor, din care aceştia nu vor primi înapoi nici măcar o para, deoarece la 2 octombrie 2012, Adunarea Parlamentară a Uniunii Europene a hotărât: România nu va primi înapoi tezaurul de la ruşi! Păi cum să-l primească de la ruşi când acesta a fost păpat de nemţi?! Unde mai punem miliardele cu care, conform contractelor încheiate şi livrărilor efectuate, nemţii le-au rămas datori românilor după al doilea război mondial…

(Sighetu Marmaţiei, 27 feb. 2016)

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors