Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Competiţia

Posted by Stefan Strajer On March - 19 - 2016

Competiţia

Autor: Monica Corleanca (Cincinnatti, Ohio, SUA)

 

În urmă cu câtva timp m-a împins curiozitatea să privesc la TV un concurs de ucenicie şi inventivitate în afaceri, organizat de Donald Trump din New York, pentru a decide omul potrivit în a-i conduce multiplele lui proiecte, pretinzând că cere onestitate, creativitate, viteză de gândire şi acţiune plus… relaţii impecabile cu colaboratorii şi clienţii pentru a atinge succesul deplin.

Vroiam să pricep şi eu cum reuşesc americanii să stoarcă bani din nimic, cum înfăşoară evenimentele într-o uluitoare aură de superioritate, cum te leagă la ochi ameţindu-te cu vorbe gâlgâitoare, de crezi că sunt umanoizi veniţi din alte planete mult mai avansate decât noi şi sunt capabili să rezolve totul doar ridicând o baghetă magică; în acelaș timp noi, veniți cu educație și experiență solidă, am muncit din greu la proiecte complicate, pe bani puțini pe când nu știam cum merge piața aici.

La acel concurs de „talente” au participat vreo douăzeci de femei şi bărbaţi de profesii, educaţii și culori   diferite, toţi sperând să prindă lozul ce mare fiindcă salariile promiteau a fi exorbitante. Cum locuim pe continentul unde numai banul contează, se vedea pe feţele tuturor încordarea, determinarea, dar mai ales răutatea cu care sunt gata să se devoreze unii pe alţii, ascunsă sub nelipsitul rânjet fals impus de circumstanţe.

A tot întins domnul Trump tot felul de capcane la aşa numitele teste, a eliminat pe cei mai mulți, iar în cele din urmă a decis să păstreze numai două femei pentru marea şi ultima încercare, acea stachetă ridicată foarte sus peste care cine trecea era câştigătorul. Era gardat pe stânga şi pe dreapta de fiul său Donald jr. şi fiica Ivanca Trump, care păreau să fi fost bine pregătiţi la şcoala tatălui pentru a aprecia şi decide în asemenea crude competiţii, pe care eu… nu le înţeleg.

Cele două persoane alese în final au fost: Annie, o fată foarte plăcută, sub patruzeci de ani, inteligentă şi versată în ale vieţii de cazinou, fiind o imbatabilă jucătoare de pocker la Las Vegas şi… Joan Rivers, bine cunoscută „stea de talk show”, agresivă (ca să nu spun obraznică), cu un debit verbal obositor, gata să calce pe oricine pentru a sta numai ea în faţă, destul de trecută şi cârpită prin prea multe operaţii estetice; ar fi putut sta acasă să-şi numere milioanele făcute din luat interview-uri la Hollywood, trănacăneală penibilă, bârfă cât cuprinde şi vândut orice fel de zise bijuterii kitch la emisiuni TV, numai pentru a face bani!

Fiecărei doamne i s-a dat posibilitatea să aleagă alţi trei sau patru parteneri dintre cei prezenţi pentru a-şi face echipa de acţiune.

Celor două participante li s-a dat apoi un plan de lucru prin care trebuiau să facă rost de cât mai mulţi bani (cum altfel?) pentru nişte proiecte caritabile încercând toate căile de a contacta mari companii, organizaţii, oameni foarte bogaţi şi folosind orice relaţii personale, cunoştinţe, prieteni, rude, etc. În acest mod era testată capacitatea lor de a intra în orice fel de business şi dovedi că pot reuşi.

S-au împărţit în cele două echipe şi au trecut la acţiune: din echipa Anniei a plecat un cunoscut cântăreţ de muzică extravagantă să distribuie bilete de intrare la un mare match de baseball, care a reuşit să le vândă pe toate bizuindu-se pe priza lui la public, în timp ce o fată frumoasă de la Bunny Club a încercat să deschidă alte uşi. Fiecare din acest grup al Annei a realizat importante conecţii acţionând cu tact, eleganţă şi discernământ şi primind promisiuni de multe donaţii, pentru a ajuta copiii din Africa.

Madam Joan Rivers a început distribuirea sarcinilor celor din grupul său în mod foarte agresiv, tremurând precipitată şi acuzând în permanenţă pe fiecare din membrii grupului că nu face destul, că nu acţionează corect, etc. La un moment dat a trebuit să caute o asociaţie profesionistă de oameni care să aranjeze spectaculos o sală de „cocktail party” unde să fie invitaţi diferiţi oameni şi organizaţii pentru a-i convinge să doneze bani pentru o altă cauză caritabilă: să ajute oamenii care sunt muritori de foame. In aceste căutări febrile Joan Rivers a găsit nişte specialişti în aranjări de petreceri simandicoase cu care a început negocierile pentru a decora sala ce o aveau la dispoziţie, dar în conversaţii a fost extrem de agresivă insultând şi acuzând pe cei de la care aştepta servicii bune, acţionând ca o stăpână care dă numai ordine fără a lua în seamă părerea specialiştilor, drept care cei răniţi au refuzat imediat orice colaborare cu ea. Evident că dumneaei a găsit pe alţii cu care a făcut pregătirea unei săli de primire a invitaţilor care promiseseră donaţii, dar păstrându-şi acelaş stil.

Annie cu grupul ei a acţionat aşa cum îi era firea: delicată, hotărâtă, judecând fiecare pas, primind oferte generoase de la cei la care a apelat şi fiind preţuită de mebrii grupului ei format ad-hoc. Când a ajuns la decorarea unei săli unde să se desfăşoare donaţiile de către participanţii care acceptaseră să contribuie cu bani pentru a ajuta copiii dintr-o ţară africană , a dat peste aceaşi companie care refuzase pe Joan Rivers, specializată în pregătiri şi ornări de săli pentru banchete sau alte evenimente speciale; oamenii speriaţi i-au relatat ce păţiseră cu Joan Rivers, foarte jicniţi şi furioşi. În acest mod Annie, împreună cu cei din grupul ei, a reuşit să adune în final peste $400, 000, în timp ce Joan Rivers numai vreo $145,000.

Când a venit momentul deciziei finale, iar domnul Tramp a trebuit să spună pe cine aleage drept colaborator, era evident ca numai Annie avea toate şansele să fie căştigătoare competiţiei: strânsese mult mai   mulţi bani, se bucurase de simpatia tuturor prin modul cum acţionase foarte inteligent şi elegant, apoi fiind o prezenţă proaspătă şi promiţătoare în acest contest cucerise și publicul.

Trump a ascultat părerea celor doi judecători, fiica şi fiul său, apoi a oamenilor din sală, cerându-le şi explicaţii pentru susţinerea lui Annie, moment în care fiind întrebată cum a reuşit să primească serviciile celor care au decorat sala de cocktail a relatat istoria despre Joan Rivers, care era de fapt ceace aflase de la compania   care o refuzase pe dumneaei. In acea clipă a izbucnit Joan Rivers oribil şi fără bun simţ acuzând-o pe Annie că minte, a mai sărit şi fiica ei Melissa să urle fără ruşine, o mahala cum nu te-ai aştepta să vezi la asemenea întâlniri cu oameni care să servească scopuri caritabile, mai ales că erau priviţi de milioane de oameni la TV.

In timpul operaţiilor de căutat sponsori pentru proiectul ei de caritate Joan Rivers a spus de câteva ori că ea vrea să căştige „cu orice preţ” acest contest şi se vedea pe ea cum acţiona ca o hienă gata să sfâșie pe toţi din jur numai să învingă. Minciunile , acuzatiile şi insultele adresate de Joan Rivers bietei Annie puteau revolta şi pe cel mai cumsecade om din lume, iar eu aşteptam cu respiraţia tăiată să văd rezultatul, care era clar că va da Anniei locul bine meritat de câştigător.

După consultări cu diverşi indivizi din jurul său, ascultat pe toţi cei din sală, Donald Trump a dat verdictul: Joan Rivers căştigătoare!?

Toată sala amuţise timp în care numai ea, obraznică şi isterică , împreună cu fiica ei Melisa, urâtă şi prost crescută, jubilau.

Nu mi-a venit a crede, am fost furioasă câteva minute după care mi-am amintit despre un test, dat mie cu ani în urmă, pentru ocuparea unei funcţii la o mare companie, unde răspunsesem perfect la întrebările legate de meserie, dar nu aşa cum doreau dumnealor pentru a deveni și leader. Trebuia să fi fost crudă, lipsită de scrupule, să urmăresc şi raportez oamenii fără a le atrage atenţia mai întâi, să nu fiu prietenoasă cu nimeni, pe scurt să fiu inumană , ca un robot servind strict numai interesele companiei, dar lovind nemilos în cei care ar fi făcut treaba.

Întorcându-mă la ceace vizionasem la circul domnului Trump, de ales oameni de afaceri pentru prosperitatea dumnealui, am înțeles că pentru a fi apreciat în business nu contează nici educaţie, nici cultură, nici experienţă, nici maniere, ci numai banii; în cazul acestui dezolant contest nu numai atât, dar și atacul brutal, răutatea, minciuna, să răspândeşti în jur numai otrava şi frica cu care să-i intimidezi și imobilizezi pe toţi pentru a rămâne tu în picioare, călcând mulţumit pe cadavrele celorlalţi.

Se pare că aşa s-a ticăloșit lumea că nu ne mai înţelegem unii cu alţii decât prin puterea banilor şi atacul în haite, distrugându-ne semenii pentru a ne ridica noi.

M-a obsedat o vreme acel spectacol de junglă, când am înțeles că eu nu mă potrivesc acestor timpuri în niciun fel și nici n-aș dori să obțin prin contest un job în ginta afaceriștilor foarte bogați.

(Monica-Ligia Corleanca, Florar, 2009 – text adus in actualitatea anului 2016)

Foto.Monica-Corleanca

Foto. Monica Ligia Corleanca

Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene

 

Autor: Galina Martea

                                                                                                                          

Luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în R.Moldova și care, la rândul lor, se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, s-ar putea spune că rezultatul acestora nu este altceva decât expresia unui comportament inadecvat al persoanelor ce guvernează ţara. În aşa mod, prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, iar prin comportamentul persoanelor ce conduc țara se distinge tabloul real al incapacităților de administrare și tabloul real ce contribuie negativ la dezvoltarea umană a societăţii. Astfel, succesele în prosperarea societății basarabene sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, fiind prezent doar calvarul ce a împânzit întreaga ţară. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm în spălarea de creiere a factorului uman şi, respectiv, în nivelul de trai, cultură şi   dezvoltare a poporului. Sărăcia înspăimântătoare instaurată în țară (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri) s-a format de-a lungul anilor şi a creat acel mediu social care dărâmă orice speranță de a fi integrați în lumea civilizată occidentală, care au o dezvoltare umană adecvată. Nemijlocit, este pierdută orice perspectivă de a fi integraţi în Uniunea Europeană (UE) în următorii ani şi, nu în ultimul rând, posibil, de a nu mai cuprinde evenimentul istoric de reîntregire a neamului românesc. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament şi incapacitatea de a administra o țară pe criterii autentice umane, astfel demonstrând iresponsabilitatea pentru funcția pe care o ocupă în stat. Pe de altă parte, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale, cu accent sigur de a trăi doar în baza unui materialism extrem de exagerat al existenţei.

Pentru a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților, cred, ar fi necesar de a crea de urgentă un Comitet de Salvare Națională, care, poate, ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și, cel mai important, la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Ar fi corect ca în acest proces de salvare națională și de constituire a Comitetului de Salvare Națională în prima linie să stea Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, structură care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interese de reunificare a două state românești, interese de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul principal în acțiunile de renaștere națională şi de reîntregire a neamului românesc, trebuie să fie îndrumătorul în acțiunile de salvare națională a țării în clipele de grea cumpănă. Totodată, în acest proces al salvării trebuie să participe toţi oamenii de bună credinţă care pledează întru binele poporului şi, nu în ultimul rând, intelectualitatea care este nucleul dezvoltării umane. Dar, cel mai important factor, totalitatea acestor acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze integral pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Prin urmare, în mod prioritar, respectivul Comitet de Salvare Națională ar urma să fie completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine, față   de societate şi complexitatea lucrurilor în baza cărora se menţine existenţa unei comunităţi/societăţi. Este evident, că societatea basarabeană dispune de asemenea personalități care sunt dotate cu calităţi deosebite umane şi intelect aparte în educație/instruire. Nemijlocit, prezum, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși și reprezentanți ai organismelor occidentale, precum ONU, UE, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, Drepturi Globale (Global Rights), Observator al drepturilor omului (Human Rights Watch), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Forumul Democrat al Românilor de Pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, alte. Pentru a soluționa situația extrem de critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune şi involuţie în toate domeniile de activitate socială, este necesar de a crea și adopta de urgență (de asemenea, cu ajutorul organismelor internaţionale) un act normativ prin care să se facă regulă şi să fie stopate toate nelegiuirile ce se produc în administrarea țării, şi, în mod special, pentru încălcarea dreptului uman la o existenţă decentă. Respectiv, persoanele cu putere în stat care au o influență distrugătoare în guvernare urmează a fi trase la răspundere penală de întregul popor (dar, şi cu ajutorul organismelor occidentale) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă şi se va prezenta în continuare R.Moldova în plan naţional şi mondial nu va fi altceva decât confirmarea repetată a expresiei că „anarhia statală este produsul ruinării sociale”(Galina Martea, lucrarea „Despre Idealul Naţional…”). Posibil, prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea care îi determină. Important este ca accentul forte să fie pus pe unitatea şi identitatea națională, pe conștiința natională a întregii societăți care trebuie neapărat să conştientizeze corect problema identitară întemeiată pe originea neamului românesc. Dacă aceste subiecte nu vor fi soluţionate în timpul apropiat, atunci situația socială din ţară se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi.

Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R.Moldova (parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român) este obligată şi trebuie, în sfârşit, să recunoască cu demnitate componentul realității istorice şi anume: confirmarea identităţii autentice poporului. În cazul dat, este foarte important ca un popor să cunoască şi să-și recunoască originea de neam, de naționalitate, de identitate. Identitatea națională, care reprezintă atitudinea fiecărui om față de propria societate şi origine, este acel pilon care determină în esență respectul unui popor față de valorile naționale. Deci, identitatea și unitatea națională sunt expresii care reprezintă integral sentimentul național al unui popor faţă de realitate şi adevărul istoric. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare ce includ în sine aspecte fundamentale precum: limba unică de comunicare, cultura/tradițiile şi valorile autentice naționale specifice neamului, teritoriul naţional, credința, ideologia. În cazul dat, prin absența acestor valori identitare se impune necesitatea de a fi iniţiate în mod de urgență întruniri colective cu masele pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate, deoarece cauzele ce determină   dezorientarea maselor în viața socială sunt, indiscutabil, corelate cu aspectele susmenţionate. Evident, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale divinităţii, astfel înlăturând ura şi răutatea care este destul de prezentă în viaţa acestora. Prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar putea distruge/înlătura răul ce domină societatea basarabeană. Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman prin spălarea de creiere și degradarea completă a societății. În asemenea condiţii, cu cât țara este mai săracă cu atât mai ușor populația poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Imaginea reală a R.Moldova la ziua de azi reprezintă, într-un fel sau altul, nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate! Iar cine este mai obraznic, acela ajunge în capul puterii!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de dezvoltare şi educație al omului, care, în timp, devine un element neocrotit în spațiu ce poate fi uşor purtat şi traumat de curenții vântului. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate autentică, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

Basarabia poza art

Cu imaginea actuală, țara a demonstrat în repetate rânduri cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat că este incapabilă de a produce impresia pozitivă în calitate de stat independent, modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate. În condițiile actuale, în care se regăseşte R.Moldova, nu cred că aceasta are șanse reale de a fi acceptată în UE în deceniile următoare. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. În mod prioritar, schimbările trebuie să se axeze pe fenomenul de transparență absolută în administrare, iar persoanele ce urmează a fi promovare în funcții de conducere în stat să fie selectate în baza unor rigori de etichetă şi echitate, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, astfel, înlăturând fenomenul „cumătrismului” existent din țară. Iar domeniul prioritar al țării, care ar urma să producă cu adevărat schimbări pozitive, să fie considerat Sistemul de Instruire și Educație care este principalul promotor al identității naționale, al culturii și al bunăstării sociale. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate din cadrul ţării este necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune întreprinsă şi realizată, cu toate că acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile când mediul social este atât de grav afectat. Cu asemenea urmări   în dezvoltarea umană şi socială nu are loc procesul de integrare în spaţiul european. Acceptarea R.Moldova în UE, ca stat independent, ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (posibil), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, astfel eliminând în prim plan corupția din stat care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. De aceea, vrem sau nu vrem, dorim sau nu dorim, recunoaştem sau nu recunoaştem, însă unica soluție reală de a ieşi din impasul respectiv şi de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Conștientizarea corectă a acestei uniri/reuniri este vitală și inevitabilă pentru viitorul întregului popor român, pentru viitorul întregii societăţi basarabene. Dar, cred, în mod normal, acest component al reunirii neamului românesc nu trebuie să depindă de factorii ce ţin doar de dorinţa de integrare în UE, însă trebuie să fie un proces istoric natural care să integreze şi să unească o naţiune cu aceleaşi origini. Deci, pentru a crea o reformare pozitivă şi o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare şi spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluţie. Iar prin unitatea naţională, care este coeziune şi forţa de atracţie între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze şi să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent.

(Galina Martea, dr., academician de onoare al învăţământului universitar din R.Moldova, membru al UZPR)

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

Posted by Stefan Strajer On March - 18 - 2016

La Târgu-Mureș, lansare de carte…

„Trădarea Securității în decembrie 1989”

 

Autor: Al. Dobrian

 

Miercuri, 9 martie 2016, începând cu ora 14,30, Cercul Militar Mureș a găzduit conferința cu tema „Adevăruri incomode – decembrie 1989”, ocazie cu care a fost lansată cartea „Trădarea Securității în decembrie 1989”, eveniment organizat de Institutul de Științe Socio-Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române – filiala Mureș, Consiliul Județean Mureș, Biblioteca Județeană Mureș și Editura ”Elion” din București.

O sală arhiplină – așa cum se poate observa și din imaginile alăturate – a așteptat lămuriri asupra unui punct de vedere controversat: a trădat sau nu Securitatea în decembrie 1989? Și dacă a trădat, pe cine a trădat de fapt?

 coperta-tradarea-securitatii_finala

„Noi nu suntem procurori. Nu acuzăm pe nimeni!”

Având o ținută grafică de excepție și apărută prin bunele oficii ale Editurii „Elion”din București, cartea sintetizează într-o viziune personală – un adevărat exercițiu de gândire – opiniile critice ale autorului față de evenimentele din decembrie 1989 din România. Cartea se bazează pe o serie de informații edite, dar și inedite procurate de autor din Arhivele CNSAS, (fond documentar) așa cum ni se indică în bibliografie, dar fără a ni se indica din păcate și cotele dosarelor studiate.

Prezenți la manifestarea moderată de profesorul și publicistul Nicolae Balint, au fost autorul cărții, prof.univ.dr. Corvin Lupu, editorul acesteia, prof.univ.dr. gl.bg. (r.) S.R.I. Cristian Troncotă – ambii cadre didactice în organica Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, precum și dr. Monica Avram, director al Bibliotecii Județene Mureș și prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității ”Petru Maior” din Târgu-Mureș.

În cuvenita introducere făcută de moderator, acesta a ținut să precizeze încă de la început adresându-se auditoriului, citez: ”Cartea va stârni controverse așa cum a mai stârnit deja. Noi, cei prezenți aici, la masă, nu suntem procurori și nu acuzăm pe nimeni. Nici instituții și nici persoane. De aceea, vă rog să păstrăm un climat de decență, unul cât se poate de civilizat. După ce veți citi cartea veți putea să contactați autorul, puteți să-i adresați întrebări prin intermediul media… Dar înainte de toate, citiți cartea!”

 

Succes de librărie garantat

Așa cum remarcau dealtfel și dr.Monica Avram, precum și prof. univ.dr. Cornel Sigmirean, „În această carte există foarte multă informații, dar corelate într-o prezentare originală și tocmai de aceea atractivă pentru publicul cititor.”

Printre alte remarci, cât se poate de întemeiate,   prof.univ.dr. Cornel Sigmirean a mai ținut să arate faptul că, citez: „Cu un PR corespunzător această carte cu un titlu atât de incitant va fi un succes de librărie garantat, dar va trezi, desigur, multe reacții, controverse chiar, așa cum dealtfel s-a mai întâmplat pe unde a fost lansată.”

A-carte-660x452

Amenințări cu moartea…?

Înainte de a-și prezenta punctul de vedere referitor la cartea lansată la Târgu-Mureș, prof. univ.dr. Cristian Troncotă a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor din decembrie 1989, oferind cu această ocazie foarte multe detalii interesante. „L-am cunoscut la publicația Magazin Istoric – a precizat Troncotă -, pe unul dintre personajele foarte implicate în evenimentele din decembrie 1989, din România. Este vorba despre Cinghiz Abdulaev, cel care atunci conducea o grupă de vâsautniki, maeștri ai diversiunii și foarte buni lunetiști, militari sovietici care au acționat la Timișoara, Sibiu și la dv. aici, la Tg.Mureș (….) Despre amestecul sovietic în evenimentele din decembrie s-a mai vorbit până acum în istoriografia noastră, dar cartea domnului profesor Lupu aduce ceva nou….”

Adresându-se auditoriului, prof.univ.dr. Corvin Lupu a precizat: „Sunt convins că mă adresez unui auditoriu format în cea mai mare parte din foști lucrători ai sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională și, desigur, iubitorilor de istorie. Problematica evenimentelor din decembrie 1989 m-a preocupat încă de la debutul acelor evenimente (…) M-am exprimat încă de atunci, public, că nu sunt de acord cu varianta oficială care se vehicula în spațiul public, drept pentru care am primit mai multe amenințări cu moartea (….) Cartea mea debutează cu o analiză a relațiilor internaționale și continuă cu o analiză de sistem (…) ajungând apoi să analizez problemele foarte delicate referitoare la acele evenimente…”

            Așa cum era de așteptat, nu au lipsit întrebările din partea unor foști lucrători din fostul sistem de apărare, ordine publică și siguranță națională. În acest sens, notabilă este întrebarea colonelului (r.) S.R.I. Victor Emilian Moga, președintele A.N.C.M.R.R din S.R.I., filiala Mureș. Adresându-i-se autorului cărții, acesta i-a pus cât se poate de tranșant întrebarea, citez: „Ați dat acest titlu cărții dv. dintr-o intenție de marketing sau chiar credeți că Securitatea – mă refer la întregul aparat – a trădat în decembrie 1989?”

 

 

Vagi semne de normalitate

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Vagi semne de normalitate

Autor: Silvia Jinga

Mare ne este bucuria când dinspre România ne vin semne de normalitate, chiar și așa vagi și palide. Unul dintre ele este recenta suspendare de către guvernul Cioloș a legii de eliberare condiționată din închisoare. Conform acestei legi infractorii care au suprapopulat, în ultima vreme, închisorile, puteau să-și scurteze pedeapsa dacă elaborau lucrări științifice în timpul detenției. O asemenea lege năstrușnică a putut fi născocită numai de mințile unor parlamentari care n-au și n-au avut vreodată de-a face cu investigația și creația științifică. Într-un interviu acordat lui Cosmin Ruscior în 12 ianuarie a.c. Gabriel Liiceanu consideră ideea elaborării de lucrări științifice în penitenciare „ori cinică, ori imbecilă”, adăugând că imbecilă nu este deoarece avea o țintă sigură, scurtarea pedepsei delincvenților. Gândindu-ne la faptul că atât de multe lucruri esențiale lipsesc în România din cauza viciilor administrative, masivelor furturi de la buget, din cauza aroganței extreme a aleșilor poporului nu putem să nu ne minunăm de inventivitatea diabolică a legiuitorilor naționali. Până la ce culmi ale ridicolului i-a condus parșiva lor inteligență! Știind bine că i-ar putea paște detenția au căutat toate căile posibile să spele banii murdari și să-și diminueze pedepsele. Nici vorbă de căință sau răspundere în fața națiunii. Acestea sunt pentru naivi și proști.

Legea care propunea scurtarea pedepsei contra lucrărilor științifice redactate în închisoare a reflectat nivelul intelectual precar al întregului parlament românesc, fiind în același timp o sfidare a muncii de cercetare, a profesiei de cercetător și a instituțiilor academice. De asemenea, legea a spus multe despre etica celor care i-au sprijinit din exterior pe detractori: edituri, referenți, cadre universitare, fețe bisericești, administrația penitenciarelor etc., toți aceștia slujindu-i pe hoții capabili să cumpere orice. Totul este de vânzare la noi. De ce nu s-ar putea cumpăra și știința la kilogram?! Cu siguranță nu s-au bucurat de interes din partea editurilor deținuții lipsiți de mijloace pecuniare. Acest colaboraționism dezgustător a revelat o sărăcie mai detestabilă decât cea materială și anume sărăcia duhului de care greu te mai poți vindeca. A pus în evidență un grav proces de divorț semantic în societatea românească, unde conceptele se golesc de conținutul lor autentic, o gravă răsturnare de valori.   Detractorii, cei mai mulți hoți de la bugetul statului sau din fondurile europene au continuat să facă în închisoare ceea ce au făcut mulți ani nestânjeniți în libertate: să fure, numai că în redactarea pseudolucrărilor furau fraze scrise de alții în loc de cash. În fine, infama lege ne-a arătat cât de ieftin de dobândit este libertatea pentru cei care au gravitat în jurul puterii, corupte și ea. Furtul academic s-a manifestat nu doar în închisoare, ci și în afara ei la nivelul unor înalți demnitari, dintre care cazul fostului prim-ministru Victor Ponta sau al fostului ministru de interne, Gabriel Oprea sunt mult prea cunoscute.

O activitate febrilă de copiști din munca altora pentru a da la iveală maculatura salvatoare s-a desfășurat la închisorile de la Poarta Albă, Jilava, Rahova, Găești, ajungându-se la creșterea epidemică a numărului „tratatelor” din an în an. S-a ajuns în anul 2015 la editarea a peste trei sute de astfel de scorneli de care nimeni nu are nevoie în afară de cel ce a vătămat avutul statului. Cea mai mare parte dintre aceste „făcături” științifice a fost editată la editura Sitech din Craiova.

Ca să se pună capăt acestei practici rușinoase generată de o lege votată pro domo de către parlamentarii complici la mizeriile care se întâmplă în acea țară, guvernul a propus în 3 februarie suspendarea ei până în septembrie. Este doar un paleativ la o boală cronică. O asemenea lege trebuie abrogată pentru ca răul să fie tăiat din rădăcină. Această practică reprezintă un atentat odios la ierarhia reală a valorilor, o sfidare a întregului mediu academic, un condamnabil act de transfer al hoției din planul financiar în cel al culturii. Delincvenții care aveau deja o condamnare la activ au fost stimulați prin această lege infamă să comită un alt set de infracțiuni în penitenciare. Din ce creier bolnav a putut ieși o asemenea lege? Facem ce facem și transformăm toate lucrurile serioase pe care le atingem în forme fără fond.

Liderul PSD-ului, Liviu Dragnea a găsit cu cale să se pronunțe împotriva abolirii acestei legi absurde, considerând faptul o nedemocratică îngrădire a libertății de expresie. Sigur, sigur, dl. Dragnea, complice la corupția extinsă din partidul său a sărit să apere cu o demagogie joasă pe cei responsabili de ruinarea României în sfertul de secol care a trecut de la execuția dictatorului. Ce fel de libertate de expresie apără dl. Dragnea? Dl. Dragnea apără libertatea plagiatului prezentat drept muncă cinstită, apără impostura și subversiunea. Poziția liderului PSD este o mostră tipică a pseudodemocrației din România, a ascunderii după deget a celor responsabili de falsificarea scării de valori în societatea românească și a instituțiilor statului, care se vrea de drept.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Posted by Stefan Strajer On March - 17 - 2016

Istoria adevărată şi istoria scrisă

Autor: George Petrovai

 

Trăim şi ne iluzionăm într-o lume contrafăcută: oameni, relaţii interumane, alimente, cultură, civilizaţie etc. Şi atunci, dacă totul (sau, mă rog, aproape totul) este deja distorsionat ori pe cale de-a se distorsiona în noi şi în jurul nostru, mai putem avea pretenţia ca istoria să se abată de la regulă? Nici nu-i cu putinţă, deoarece ea este scrisă de către învingători potrivit intereselor lor prezente şi de viitor!

Aşa a fost din totdeauna, îndeosebi în acele vremuri (Antichitate şi Evul Mediu) când istoriografii oficiali erau la propriu slugile atotputernicilor zilei (regi, împăraţi, tirani, comandanţi de oşti) şi aşa va fi şi pe viitor, desigur mai subtil…

Prin urmare, una este istoria sau adevărul gol-goluţ despre fiorul lăuntric al evenimentelor prezente şi subtila lor înlănţuire în ceea ce se numeşte viaţa comunităţilor şi popoarelor, adevăr ce nu poate fi desluşit de cercetător prin punerea cap la cap a unor dovezi măsluite de la facerea lor, ci numai şi numai prin revelaţie, şi cu totul altceva este istoria ce se predă în şcoli şi universităţi, respectiv surogatul pus la dispoziţia omului de rând.

Din această tristă realitate în legătură cu statutul incert al istoriei se desprind următoarele două certitudini:

  1. a) Istoria este taina prelungită în trecut a vieţii sociale, şi ca orice taină, ea se află în mâna lui Dumnezeu. Vasăzică istoria nici vorbă să fie cunoscută la modul integral şi incontestabil, ci numai prin revelaţia divină asupra unor părţi din întreg (întregul este apanajul divinităţii), căci este peste puterea unui om, oricâte informaţii ar deţine el, să stăpânească fluxul evenimentelor în derulare, respectiv adevărul asupra evenimentelor intrate în trecut.

Cea mai elocventă dovadă în acest sens ne este oferită de aşa-zisa revoluţie din Decembrie 1989. Deşi evenimentele s-au consumat sub ochii noştri, ba chiar au fost televizate, cine poate pretinde că ştie totul despre ele? Nici măcar păpuşarii care au tras sforile din afară, mai exact la Malta, sau păpuşile din interior, care se foiau pe la televiziune şi incitau la omor deosebit de grav. Iar masele manevrate cu atât mai puţin…

Căci fenomenele ample (mişcări de stradă, răscoale, greve, războaie) pot fi planificate şi pornite, dar nu mai pot fi stăpânite, deoarece mulţimile sunt sentimental-iraţionale, iar evenimentele îşi au logica lor ascunsă pentru ochii logicii umane.

  1. b) Istoria este cea mai fragilă şi nefericită dintre ştiinţe (dar e cu adevărat ştiinţă?), întrucât ea este privită şi tratată de învingători ca o femeie de companie…

Iată două mostre consistente despre felul în care învingători înţeleg să facă şi să scrie istoria (a se citi să-şi urmărească interesele şi să-şi protejeze alianţele):

1) Procesul de la Nürnberg se răfuia în văzul lumii cu cei pe care presa oficială şi aservită i-a declarat criminali, adică vinovaţi de declanşarea celui de-al doilea război mondial şi a atrocităţilor însoţitoare – regimul nazist şi liderii hitlerişti capturaţi. Însă i-a făcut scăpaţi pe adevăraţii plănuitori şi finanţatori ai ascensiunii lui Hitler şi pe urmă a campaniilor militare – patronii şi acţionarii imperiului chimico-farmaceutic I.G. Farben. Toţi aceştia au fost doar mustraţi (sic!), după care au fost luaţi în primire de anglo-americani şi trimişi în ţările lor (desigur, cu ştirea şi la comanda politicului) pentru ca aici să întemeieze alte imperii chimico-farmaceutice.

La fel au procedat americanii (ruşii nu s-au lăsat mai prejos) cu unii dintre naziştii de frunte, dar mai ales cu valoroşii ingineri ai lui Hitler, care trudeau din greu la fabricarea rachetelor: Toţi pe care i-au prins au fost de îndată îmbarcaţi şi trimişi să lucreze în laboratoarele americane pentru fabricarea armelor de distrugere în masă (cele două bombe atomice azvârlite asupra Japoniei deja în corzi), iar după încheierea conflagraţiei pentru construirea şi lansarea sateliţilor artificiali şi a rachetelor…

2) A doua mostră este extrasă din istoria noastră. După intrarea României în primul război mondial alături de Antanta (Anglia, Franţa, Rusia), armata noastră prost echipată şi neajutată de aliaţi a suferit o serie de înfrângeri, în urma cărora guvernul s-a refugiat la Iaşi şi Bucureştiul a fost ocupat de nemţi. Pentru a-şi pune tezaurul la adăpost (nu cumva să fie înhăţat de cotropitori!), s-a luat hotărârea ca el să fie dus la Moscova, la vremea respectivă (decembrie 1916) ruşii fiind de aceeaşi parte a baricadei (frontul din Estul Europei) cu românii. Zis şi făcut. Tezaurul format din lingouri, monede şi bijuterii – un total de 93570 kilograme (peste trei miliarde euro) – este încărcat în 12-14 decembrie la Iaşi în vagoane şi ia drumul (fără întoarcere) spre Moscova.

Romania in Primul Razboi

În anul 1917, venind din Elveţia, intră în Rusia V.I.Lenin, omul pregătit de nemţi în străinătate, iar acesta – conform înţelegerii şi cu banii nemţilor – dă la cap ţarismului şi creează haos pe frontul de est, după care încheie cu Puterile Centrale pacea de la Brest-Litovsk. Rusia isterizată de bolşevism nu doar că iese din război, dar Lenin înţelege să-şi achite datoria de război faţă de nemţi, inclusiv datoria personală, cu tezaurul românilor. Aşa că cele aproape 94 tone de aur pleacă pentru totdeauna la Berlin.

De-abia în anul 1956, în dorinţa de-a strânge relaţiile cu România, Nikita Hruşciov le înapoiază românilor…33 kilograme de aur şi Cloşca cu puii de aur!

Şi aşa Germania s-a refăcut după primul război mondial cu banii (aurul) românilor, din care aceştia nu vor primi înapoi nici măcar o para, deoarece la 2 octombrie 2012, Adunarea Parlamentară a Uniunii Europene a hotărât: România nu va primi înapoi tezaurul de la ruşi! Păi cum să-l primească de la ruşi când acesta a fost păpat de nemţi?! Unde mai punem miliardele cu care, conform contractelor încheiate şi livrărilor efectuate, nemţii le-au rămas datori românilor după al doilea război mondial…

(Sighetu Marmaţiei, 27 feb. 2016)

Petrovai-4

Foto. George Petrovai

Basarabia – destin sub crucea infernului

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Basarabia – destin sub crucea infernului

 

Autor: Galina Martea

 

Renăscută pentru un alt destin – 27 august 1991. Proclamându-şi independenţa, R.Moldova devine un stat independent , autonom, plin de speranţe pentru un viitor luminos de a-şi reconstrui şi redobândi valorile identitare naţionale. Poporul, cu deplină încredere în independenţa proclamată, este convins că în sfârşit va triumfa dreptatea mult dorită şi se vor întemeia acele principii care vor contribui la formarea unui stat modern, liber, bazat pe valori autentice şi drepturi naţionale. Sentimente de siguranţă într-o nouă schimbare şi de realizare a unor dorinţe mult aşteptate de zeci de decenii.

Cu încredere pentru un viitor şi într-o reuşită de salvare a neamului, poporul devine tot mai unit, într-o măsură oarecare, gândeşte şi acţionează tot mai solidar doar pentru a redobândi integral procesul de eliberare naţională, de restabilire a unităţii de limbă, cultură şi tradiţii specifice neamului românesc. În condiţii de dificultate, după un sistem totalitar de decenii, poporul regăseşte forţa necesară şi încetul cu încetul purcede de a forma acea temelie a societăţii care constituie, s-ar crede, integritate. O mare parte a societăţii tinde spre o reîntregire a neamului românesc cu ţara mamă, iar o altă parte încearcă să stopeze aceste năzuinţe. Aspiraţiile poporului sunt diverse în dependenţă de originea omului.

Contrar acestora, situaţia economică şi socială a populaţiei devine tot mai instabilă şi nefastă, fiind grav afectată de trecerea bruscă de la o economie centralizată socialistă la un sistem de economie de piaţă liberă. Mediul social, o mare parte din populaţie cu aspiraţii pro-europene, continuă să se confrunte cu dificultăţi de diverse aspecte, având la bază încă trecutul cu o mentalitate sovietică. Acest component formează enorme piedici în derularea mai multor acţiuni şi aspecte, care nu permite, în primul rând, reîntregirea neamului românesc şi, totodată, nu oferă posibilităţi reale de a forma o societate nouă cu dorinţe şi viziuni moderne în dezvoltare. Procesele economice şi sociale se dezvoltă într-un ritm haotic, neavând la bază lecţia necesară pentru un sistem cu economie de piaţă adevărată, iar schimbările de rigoare nu produc impresia pozitivă în evoluţia ţării. În acest proces al schimbărilor intervin diverşi factori care afectează la direct locurile de muncă, cu reduceri substanţiale ai angajaţilor; instituţiile de stat, cu întreţinere bugetară, devin tot mai impotente în faţa schimbărilor, în aşa mod, o mare parte plasându-se în caterogia falimentului economic; veniturile pe cap de locuitor ale cetăţenilor coboară de la o zi la alta într-un mod extrem de galopant, neavând în subordine nici un fel de rezerve materiale şi financiare; fenomenul inflaţiei devine un proces normal al existenţei, constând în deprecierea permanentă a banilor aflați în circulație, ca urmare a reducerii volumului producţiei şi circulației mărfurilor care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor; ramurile producătoare ale economiei naţionale îşi pierd din capacitate şi intensitate, treptat devenind complet incapabile de a suprvieţui, iar cele neproducătoare pur şi simplu devin victime ale proceselor economice în schimbare. Toate aceste modificări se răsfrâng negativ asupra cetăţeanului din societate, iar societatea este victima proceselor evolutive în transformare. Astfel, i-a naştere un nou proces social şi anume: procesul de migraţiune a populaţiei în afara ţării. Respectiv, procesul migraţiunii, cu laturi atât pozitive cât şi negative, se răsfrânge destul de negativ în relaţiile conjugale, iar familia încetează de a mai exista sub forma tradiţională. Aici, femeia-mamă este acea persoană care abandonează familia şi ţara, astfel muncind şi dobândind peste hotare mijloacele financiare băneşti necesare pentru a salva supravieţuirea familiei rămasă acasă, în ţară. Astfel, procesele afective dintre părinţi şi copii devin destul de dramatice, iar societatea îşi pierde din conţinutul valoric al normelor de existenţă decentă şi civilizată. În consecinţă, omul societăţii devine tot mai disperat faţă de noile schimbări sociale. Lupta pentru supravieţuire personală devine tot mai prioritară, iar aspiraţiile pentru promovarea valorilor naţionale, cu caracter complex, devin tot mai neînsemnate pentru omul societăţii. În modul acesta, haosul, confuzia, dezordinea socială şi incapacitatea clasei de guvernare de a administra o societate, în condiţiile economiei de piaţă liberă, monopolizează întreg sistemul de dezvoltare a ţării.

Basarabia

Prin urmare, pe parcursul a mai mult de două decenii clasa de guvernare, nefiind capabilă de a proteja omul şi societatea în existenţă şi de a menţine un nivel corespunzător de dezvoltare umană, nu numai că a spulberat din cetăţeni orice speranţă pentru un viitor şi un trai luminos, dar a trădat în modul cel mai obraznic idealurile naţionale şi a subjugat poporul la cel mai josnic nivel de evoluare. În consecinţă, clasa dominantă a reuşit să distrugă o ţară, care nu mai reprezintă nici un interes pentru nimeni în plan mondial, în mod special, pentru lumea civilizată modernă, iar poporul este acea victimă care suferă şi suportă consecinţele greşelilor comise de conducătorii acestui stat. Poporul basarabean pentru puterea din stat nu este nimic altceva, decât un obiect exploatat şi lipsit de orice mijloace de existență. Astfel, omul societăţii, neavând mijloace băneşti necesare pentru existenţa cotidiană, este obligat, în mod condiţionat şi necondiţionat, să-şi părăsească ţara prin toate mijloacele posibile şi imposibile. Omul, în special cel apt de muncă şi tineretul studios, mai devreme sau mai târziu, reuşeşte prin diverse metode să părăsească ţara, atfel devenind complice al procesului de migraţiune, iar acei ce nu au asemenea posibilităţi continuă să-şi trăiască existenţa în condiţii de sărăcie exagerată. R.Moldova, actualmente, este un stat cu o situaţie demografică tragică/catastrofală. Majoritatea populaţiei tinde să plece din ţară, deoarece situaţia economică şi socială a degradat la limită, fiind un faliment total în orice sector, iar societatea este administrată prin cele mai corupte şi inumane metode ale existenţei social-umane. Satele, în principiu, au rămas pustii, iar ţara se menţine doar pe orasul Chişinău, capitala ţării, şi centrele raionale, cu o populaţie moderată. Mijloacele financiare pentru întreţinerea şi deservirea necesităţilor sociale s-au epuizat (în mare parte fiind monopolizate de clasa politică şi de guvernare), iar bugetul statului nu mai este capabil să-şi onoreze aceste obligaţiuni din incapacitate de competenţă şi putere financiară. În acelaşi timp, ajutoarele şi împrumuturile financiare sunt blocate de creditorii străini şi structurile internaţionale, deoarece reformele din cadrul ţării nu funcţionează pe principii democratice şi umane. Deci, realitatea adevărului din cadrul ţării este mai dură decât însuşi existenţa. Şansa poporului de a supravieţui ca naţiune integră rămâne şi este o dilemă, iar existenţa unui stat real este pusă pe cântarul întrebărilor fără de răspunsuri. Dar, cu toate acestea, poporul continuă să mai creadă în iluzii şi promisiuni false din partea clasei de guvernare, care sunt doar nişte aparenţe neconfirmate cu realitatea. În aşa mod, se produce masacrarea poporului în totalitate care nu se poate apăra de curenţii negativi/defavorabili ai clasei dominante, astfel cetăţeanului fiindu-i blocat accesul către sursa principală de cunoaştere a adevărului cu realitatea care îi determină. Prin sărăcia şi anarhia instaurată în ţară, poporul basarabean este supus unui proces de exterminare, ca naţiune, şi imposibilitate de a se dezvolta normal, ca factor al evoluţiei şi civilizaţiei umane.  Nivelul actual de dezvoltare prin care se regăsește viata socială, materială și spirituală a omului şi a societăţii nu este altceva decât un proces al supravieţuirii prin intermediul acţiunilor ilegale realizate de clasa dominantă, care, nemijlocit, constrânge cetăţeanul să gândească şi să acţioneze după placul acestora. Un asemenea proces ar putea fi considerat ca un factor al intimidărilor şi încălcare gravă a dreptului uman în dezvoltare si convieţuire socială. Deci, filozofia de existenţă a omului în societatea basarabeană reflectă o realitate destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate. Administrarea societăţii basarabene se bazează pe un model al primitivismului, cu caracter necivilizat şi inuman, astfel plasându-se pe treapta cea mai de jos a dezvoltării sociale. În acest caz ne întrebăm: unde a greşit şi care este vina poporului de îşi duce în spate un asemenea destin, care, în mod fatal, este subjugat la sărăcie, mizerie, nedreptate, inechitate? Oare o asemenea soartă ar putea fi corelată cu firea omului care nu ştie să-şi onoreze drepturile de cetăţean într-o societate? Sau, vinovăţia în toate acestea este că omul de pe această bucată de pământ se află la intersecţia dintre bine şi rău, dintre lumină şi nelumină, dintre păcat şi antipăcat?

Aşadar, Basarabia, cu o clasă dominantă estrem de neomănoasă şi necinstită care nu-şi îndeplinește îndatoririle morale și sociale faţă de popor şi societate, este ţara unde infernul a dominat omul, pământul, cuprinsul şi tot ceea ce se numeşte existenţă umană şi socială. Cetăţeanul acestei ţări este fiinţa care ar putea doar visa la o viaţă frumoasă şi decentă, însă existenţa reală nu-i oferă această posibilitate, deoarece clasa dominantă pe parcursul a douăzeci şi cinci ani a trădat şi violat toate interesele şi necesităţile poporului; a distrus procesul obţinerii de eliberare naţională, iniţiat şi multdorit din anii 1991; a provocat şi subjugat poporul la cele mai umilitoare procese de existenţă ce nu sunt compatibile cu valorile reale umane (valori individuale, sociale, naţionale).

G.Martea.foto 45

(Galina MARTEA, dr., savant, scriitoare, poetă)

Noi şi Oscarul

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Noi şi Oscarul

 

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Recent, a avut loc cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar. Premiul atat de ravnit, este, fără îndoială, suprema recompensă în lumea filmului şi e îndeobşte cunoscut că mulţi valoroşi actori, oricât de multe premii ar obţine, nu se simt împliniţi decât când ajung acasă cu un trofeu Oscar. Împrejurarea, de o impresionantă audienţă, m-a stimulat să derulez câteva secvenţe demne de consemnat privind prezenţa noastră, a românilor, la remarcabila competiţie şi a eforturilor pentru includerea de către Academia de la Hollywood a unor pelicule româneşti în faimoasa întrecere. Astfel s-a născut prezenta evocare cronologică.

Pimul, într-o listă conexă a oamenilor de film vrednici de aducere aminte, este Jean Negulesco.Născut la Craiova la 29 februarie 1900, Ioan Negulescu a fost un regizor şi scenarist care s-a impus în cinematografie în Statele Unite ale Americii. A urmat la Craiova natală şcoala primară şi liceul, după care a plecat la Viena, întorcându-se la Bucureşti în anul 1919. Cochetând cu pictura, a ajuns la Paris, fiind prieten cu artişti de inestimabilă valoare: Constantin Brâncuşi, Modigliani şi Tristan Tzara. În anul 1927 a plecat la New York cu ocazia organizării unei expoziţii în care îşi prezenta picturile proprii şi a rămas în America, stabilindu-se în California, la Los Angeles şi profesând pentru început ca portretist.

Jean Negulescu

Foto. Jean Negulesco

În 1934, a intrat în industria filmului, devenind asistent de regie, iar apoi regizor principal. Desemnat să regizeze filmul „Şoimul maltez” avându-l pe Humprey Bogart în rolul principal, a înlocuit după două luni cu faimosul John Houston. Trebuie remarcat însă că în 1948 a fost nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” cu filmul „Johnny Belinda”. Nu a câştigat Oscarul, dar a avut bucuria şi mândria de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula sa, Jane Wyman, jubilând ca „cea mai bună actriţă”.

Jean Negulesco a regizat în 1953 comedia romantică de un răsunător succes „Cum să te căsătoreşti cu un milionar”, film în care le are ca protagoniste pe Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Betty Grabel, fiind prima peliculă filmată în noua modalitate „CinemaScope”, adică pe ecran lat. Din 1960, Jean Negulesco a trăit în Spania, la Marbella, unde a murit în 1993, în urma unui atac de cord. Mai trebuie spus că românul american nominalizat la Oscar are o stea la Hollywood Walk of Fame, pe Bulevardul Hollywood la Nr. 6212.

Actorul Edward G. Robinson a fost una dintre figurile legendare ale Hollywood-ului în anii ’40. Născut în Bucureşti la 12 decembrie 1893 cu numele de Emanuel Goldenberg, a emigrat cu părinţii săi în Statele Unite la vârsta de doar 10 ani. A devenit celebru prin rolurile de gangster care i-au adus un mare succes, figura sa de „băiat dur” devenind emblematică pentru mafiotul american al acelor ani.

Filmele care l-au făcut celebru au fost „Kid Galahad” şi „Key Largo”, dar de mare succes au fost şi „Cele 10 porunci” şi „The Cincinatti Kid”. În multe pelicule partenerul său a fost Humphrey Bogart. Este demn de menţionat că Robinson a fost distribuit de primul regizor al filmului „Naşul”, Peter Bogdanovich, în rolul principal, Vito Corleone. Francis Ford Copolla, cel care l-a înlocuit pe Bogdanovich, l-a preferat însă pe Marlon Brando. Din păcate, cu toată faima şi strălucirea câştigate cu filmele sale, Edward G. Robinson nu a fost nominalizat niciodată pentru un premiu Oscar. Cea care a îndreptat, mai târziu, această reală inechitate a fost Academia de Film Americană care în anul 1973 i-a acordat Oscarul pentru întreaga activitate, dar, ca o ironie a sorţii, Robinson a murit cu două săptămâni înainte de ceremonia de înmânare a prestigioasei statuete. Trebuie însă reţinut că actorul Edward G. Robinson a rămas singurul artist de origine română încununat cu un Oscar.

Începând cu anul 1967, România a avut aproape la fiecare ediţie propria sa propunere de nominalizare pentru Oscarul ce se acordă pentru cel mai bun film străin: „Răscoala” (1967), regizat de Mircea Mureşan, „Columna” (1969), în regia Mircea Drăgan, „Mihai Viteazul” (1972), „Osânda” (1977), „Ciuleandra” (1986), „Noi, cei din linia întâi” (1987), acestea patru, din urmă, regizate de Sergiu Nicolaescu, care după 1989 a mai avut o peliculă propusă de Centrul Naţional al Cinematografiei, „Orient Express”, film lipsit de şansa de a intra în selecţia finală. În 2008, Cristian Mungiu, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost cel mai aproape de performanţă, nenominalizarea sa printre cei cinci candidaţi la Oscar stârnind uimire şi proteste chiar din partea criticilor americani de film. La începutul anului 2016, propunerea României la Oscar pentru film străin a fost filmul „Aferim” al lui Radu Jude, film care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

levente-molnar

Foto. Levente Molnar

În fine, la Oscar 2016, din distribuţia lungmetrajului maghiar „Son of Saul”, regizat de Laslo Nemeş, care a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, face parte şi actorul român Levente Molnar de la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca. Pelicula a triumfat la această categorie la care au concurat filmele „Embrance of the Serpant”, „Mustang”, Theeb” şi „A War”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto autor: Dorin Nadrau

 

Nicolae Iorga – ambasador al românismului în America

Posted by Stefan Strajer On February - 12 - 2016

Nicolae Iorga – ambasador al românismului în America

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Mă încăpăţânez şi perseverez în evocarea unor secvenţe notabile din fascinanta noastră istorie, astăzi când în România, Istoria românilor a devenit o disciplină secundară, iar patriotismul continuă să sune fals şi să pară, pentru reprezentanţii media, mai mult retorică electorală, respectiv rating.

În perioada care a urmat încheierii primului război mondial, Nicolae Iorga, personalitate marcantă a neamului românesc, a fost un adevărat purtător de cuvânt, un remarcabil ambasador al tânărului stat român întregit, pentru românii stabiliţi în Statele Unite ale Americii. Profesor specializat în istorie universală, recunoscut ca valoare internaţională, s-a implicat profund în problemele diasporei americane de cea mai diferită natură, avansând abordări originale şi sugerând, deseori, maniere proprii de rezolvare care antrenau şi angajau participarea activă a românilor emigranţi la soluţionarea lor.

Prezenţa savantului pe pământul american este captivantă, atât prin amplul itinerar, cât şi prin contactele şi conferinţele sale, relevând ţelul său constant şi apărat: promovarea energică a unei realiste propagande pentru o mai bună cunoşatere şi o obiectivă apreciere a României în străinătate, accentuând cu precădere asupra rolului important al emigraţiei în acţiunea conştientă de informare a opiniei publice americane despre aspiraţiile sociale, culturale şi naţionale ale României.

La 27 ianuarie 1927, istoricul a ajuns la New York, invitat fiind de clubul „Nicolae Iorga” al românilor americani din Indiana Harbor cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţare. A fost primit cu multă căldură şi deosebit entuziasm de românii din marele oraş american şi împrejurimi, precum şi de reprezentanţii unor însemnate instituţii: „Uniunea & Liga S.R.A.”, ziarul „America”, aşezămintele „Fiii României” şi „Prietenii României”, din New York, clubul „Nicolae Iorga”, „Uniunea Societăţilor Române Greco-Catolice din America”, „Uniunea Evreilor Români din America”, comitetul de recepţie, avându-l în frunte pe ministrul României la Washington.

Sejurul în marea metropolă americană s-a soldat cu un interviu publicat de celebrul cotidian „New York Times”, ziar care a oferit un dejun în onoarea apreciatului oaspete român la care directorul renumitei publicaţii şi-a exprimat intenţia antamării unei mai strânse colaborari cu presa românească. Trebuie menţionată şi împrejurarea că preşedintele „Uniunii Evreilor Români din America”, Leo Wolfson, într-o convorbire cu redactorul-şef al ziarului „America”, a elogiat contribuţia benefică pe care prezenţa în Statele Unite a renumitului savant român o aducea în vederea apropierii celor două grupuri etnice şi a apreciat ca excepţional aportul personal al cărturarului la cunoaşterea justă şi reală a României în Statele Unite.

Traseul istoricului român a inclus în continuare capitala Statelor Unite, Washington, unde a fost primit la Casa Albă de preşedintele Hoover, a vizitat Universitatea, muzeul, casa şi mormântul lui George Washington, după care a plecat la Chicago. A vizitat colonia românească de la Indiana Harbor,  comunitate pe care o considera „un mic Ardeal” şi s-a întâlnit cu români din oraşele Cleveland, Aurora, Canton, Akron, Gary, Youngstown, Warren, Pittsburg, Detroit, Witland, Campbell, Newcastle, Niles, Farrell, Sharon, aparţinând statelor Ohio, Michigan, Indiana, Illinois şi Pennsylvania. I-a vizitat apoi pe românii din Canada şi, traversând America, a ajuns în California, la San Francisco şi Los Angeles. În continuare, a străbătut statele din sud, revenind pe Coasta de Est, oprindu-se în oraşele supraîncărcate de istorie Baltimore şi Philadelphia, despre aceasta din urmă afirmând că deţine „căsuţa unde pe ascuns s-a cusut primul steag al libertţii americane”.

2.16.2.Nicolae Iorga la Detroit

Foto. Nicolae Iorga la Detroit in 1926 cu primarul orasului, John W. Smith si reprezentanti ai Societatii “Unirea Romanilor”

În timpul impresionantei sale călătorii, Nicolae Iorga a susţinut un ciclu de 15 conferinţe la Universitatea Columbia din New York, la Universitatea din Los Angeles, la Universitatea Statului Michigan din Ann Arbor, la Universitatea din Chicago, la Harvard, la Princeton şi Yale, conferinţe în limba engleză, publicate ulterior în România, titlurile lor, diverse, relevând opiniile sale originale în probleme majore de maxim interes pentru acea vreme: „Bisericile de Răsărit şi de Apus”, „Protestanţii în România”, „Sinteza Danubiană”, „Orientări actuale în Balcani”, „Democraţia rurală în sud-estul Europei”, „Influenţa franceză în Răsărit”, „Orientul, Bizanţul şi democraţia ţărănească” etc.

Contribuţia ilustrului istoric la cunoaşterea vieţii sociale, culturale şi economice a românilor emigraţi peste Ocean a fost inclusă în lucrările sale, demne de reală apreciere: „America şi românii din America. Note de drum şi conferinţe”, volum ce înglobează, pe lângă impresiile sale de călătorie, şi textele unui număr de şapte conferinţe relative la Statele Unite ţinute la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu temele Pamântul, Naţiile, Istoria, Literatura şi arta, Românii, Anglia şi America: viaţa materială, Cultura; „Scrisori către românii din America”, constituind o adevărată frescă cotidiană a vieţii româneşti, cu valoroase aprecieri asupra stării de lucruri social-economice şi culturale, trădând preocuparea permanentă a autorului pentru menţinerea şi dezvoltarea unui dialog avantajos cu ţara natală, şi „Pe drumuri depărtate”.

Merită  consemnat şi că un eveniment important a fost anunţat de către organul de presă al centralei etnice româno-americane, care contribuise în anul 1921 cu o apreciabilă subscripţie publică la crearea aşezământului de cultură şi învăţământ românesc din comuna natală a celebrului cărturar, anume, acordarea de  către Nicolae Iorga a unui număr de 15 burse pentru tineri americani de origine română la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte şi la Universitatea din Bucureşti.

În fine, amplul voiaj american al lui Nicolae Iorga, sub toate aspectele şi cu considerarea detaliată a tuturor consecinţelor, merită evocat şi ca o altă dovadă incontestabilă a uluitoarei sale individualităţi care l-a făcut să se bucure printre contemporani de o strălucită preţuire internaţională. Trebuie recunoscut că pentru români, prin scrisul său şi-au câştigat istoria, atât literatura, arta, presa, biserica, cât şi comerţul, industria, viaţa rurală.

În ansamblul admirabilelor aprecieri de care s-a bucurat în ţară şi în străinătate, un loc aparte aparte îl ocupă cele ale românilor americani care l-au îndrăgit şi admirat, considerându-l, după cum menţionează publicaţia politică şi cultural-naţională a „Asociaţiei culturale a americanilor de origine română”, „The New Pioneer” (vol.3, nr.3, iulie 1945) din Cleveland, Ohio, „una din figurile intelectuale proeminente nu numai ale României, dar şi ale lumii întregi”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto. Dorin Nadrau

Curat murdar

Posted by Stefan Strajer On February - 11 - 2016

Curat murdar

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

 

Deși dictatorul a fost trimis de un sfert de secol pe lumea cealaltă, în România încă se practică tabuizarea. Sunt încă o sumedenie de lucruri despre care oamenii se feresc să vorbească, deși le stă pe limbă s-o spună pe cea dreaptă. Imi amintesc de pildă de ceea ce s-a numit furtună într-un pahar cu apă astă vară când cu temerea fără motiv a domnului Patapievici că ar putea fi „împușcat” de prozatorul academician Nicolae Breban. Am retrăit penibilul acelui pseudoconflict citind recent pamfletul prietenului Corneliu Florea despre caragialescul moment, zic caragialesc dacă îl privim din perspectiva d-lui Patapievici. La o emisiune de astă vară (3 iunie 2015), de la Realitatea TV, unde Rareș Bogdan îi oferea d-lui Patapievici ocazia de a vorbi despre suferința cauzată de mânia lui Nicolae Breban, l-am auzit pe cel speriat vorbind de pogromuri. La această exagerare m-am referit, amintindu-l pe Caragiale. Propoziția prozatorului „în Polonia l-ar fi împușcat” nu exprimă altceva decât îndreptățita revoltă față de lăturile aruncate de dl. Patapievici peste tot, peste istoria, ființa neamului românesc, cultura lui, simbolizată prin Eminescu, geniul național luat și el în pleasnă. Cum altfel?!

Dar să cităm din nou doar câteva din injuriile la adresa românilor, a istoriei și culturii lor proferate în 1996 în cartea Politice publicată la editura lui Gabriel Liiceanu, Humanitas.

„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”, „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare”, „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara”

Ar putea fi adăugate și alte mizerii care i-au scăpat din condei insurgentului eseist. Să ne întoarcem la emisiunea estivală cu excelentul jurnalist Rareș Bogdan, dar care de data aceasta a spus adevărul doar pe jumătate. A uitat tocmai esențialul: să menționeze cauza reacției dure a lui Nicolae Breban. Am așteptat pe bună dreptate să ascultăm din nou celebrele citate pentru care Horia Roman Patapievici trebuia trimis în instanță. Da, exact așa. Dacă cineva ar fi îndrăznit în Israel să mânjească astfel istoria unei nații, ar fi suportat consecințele ca să înțeleagă că est modus in rebus. Dar spre regretul nostru „La noi se iartă pe toată linia, la noi se uită. Sărmanii de noi – cu pedepse aşa de uşoare cum să putem ţine rânduială în casă? (….) Doar cu toţii ştim că infamiile pentru care în alte părţi se smintesc oamenii în bătăi, la noi se suportă cu atâta uşurinţă”. Sunt cuvintele lui Octavian Goga nu ale lui Nicolae Breban. Dl. Patapievici a trecut cu mare superficialitate peste delictul său, explicându-l, cu ani în urmă, prin accesele rebele ale tinereții și prin reacția nestăpânită de revoltă împotriva tratamentului la pârnaie în cele 36 de ore de detenție, după participarea la mascarada cu aparențe revoluționare, regizată în decembrie 1989, când în mod tragic au fost sacrificați naivii, care nu aveau de unde să știe ce se pregătea poporului român de agenții din afară și de dușmanii dinăuntru. Dar poate Patapievici, Tismăneanu, Dinescu, Caramitru, și alții care vor mai fi îmbrăcat pulovere muncitorești (Dinescu, Caramitru), defilând călare pe tanc în compania lui Ilici Iliescu și Petre Roman, cam știau ce li se pregătea românilor. Că dacă lucrurile ar fi limpezi am fi avut demult pe masă o cercetare istorică viguroasă despre bălmăjirea românilor atunci și acum.

Partea dureroasă a neobrăzatei radiografii a unui neam întreg, la care s-a pretat dl. Patapievici este veninul care răzbate de dincolo de cuvinte. Mârlănia unui ins se poate digera mai ușor, dar ura lui – nu. Dl. Patapievici va spune poate că a fost o reacție de moment care i-a întunecat mintea. Atunci trebuia s-o păstreze în jurnalul intim, dar faptul că a dorit s-o facă publică este un gest grav pe care oricâte declarații ulterioare de așa-zis fierbinte patriotism nu-l poate reabilita. Să stăruim puțin asupra frustrării resimțite de tânărul Patapievici din cauza arestului de 36 de ore. Îmi vin în minte toți martirii închisorilor comuniste, partizanii din munții României secerați de gloanțele regimului instaurat de baionetele armatei roșii, pe care Dionisie Patapievici, tatăl lui Horia a primit-o cu stegulețe și urale la Cernăuți, după cum cu temei notează Corneliu Florea în eseul său Un pușcaș numit Breban. În continuare, traiectoria tatălui Dionisie ne arată clar dincotro vine el: „Când un an mai târziu armata română a eliberat Cernăuțiul … Dionisie Patapievici a trecut în Polonia ocupată de ruși și de acolo la Viena direct în partidul comunist austriac. A așteptat cu încredre și a lucrat informativ pentru armata roșie, la a cărei sosire a fost răsplătit pentru serviciile făcute”. (Corneliu Florea, idem, ibidem). Deci, în privința suferințelor cauzate de detenția de o zi a tânărului Patapievici, a se slăbi.

Nu știm cum se face, dar o parte dintre odraslele nomenclaturiștilor, odrasle care au dus-o excelent pe când noi mâncam pe cartele, au ajuns acum, după răsturnarea comunismului în funcțiile cheie pe la CNSAS, Institutul Cultural Român, prim-miniștri (Petre Roman), la Institutul Wiesel etc. adică peste tot unde se împarte într-un fel sau altul dreptatea pentru poporul român. Cum să înțeleagă aceste odrasle tragedia acestui popor când ele au fost ultraprivilegiate pentru că babacii lor au adus comunismul în România, punând umărul la tocarea prin închisori a elitelor întelectuale, a țăranilor harnici, a caracterelor din nația noastră. Și acum ne vine Patapievici să ne spună cine suntem: niște tarați, niște fecale, niște nemernici. „Curat murdar” ar zice omul simplu. Dar ce-ar zice cei ce și-au dat duhul la Canal, Jilava, Gherla, Aiud, ce-ar zice Mareșalul Antonescu cel care a murit demn pentru neam, împușcat de comuniști, ce-ar zice să vadă că noi urmașii suntem împroșcați cu noroi în așa hal și tăcem de teamă să nu supărăm pe puternicii zilei?

Veți spune că faptul s-a produs în 1996. Da, dar nu s-a rezolvat încă. Dl. Patapievici nu și-a cerut scuze publice, că de urmărirea în instanță nici nu a putut fi vorba. Și nu s-a rezolvat pentru că cei jigniți nu au curajul să-l confrunte pe dl. Patapievici când au ocazia s-o facă. Mă întreb de ce Rareș Bogdan, atunci când l-a intervievat, a adus în discuție exprimarea inofensivă a lui Nicolae Breban și nu și grosolanele atacuri ale celui care se plângea public. Ascultătorii n-au putut înțelege de ce s-a supărat Nicolae Breban. În vidul de informație favorabil lui Patapievici, în opinia publică s-a insertat afirmația calomnioasă a doctorului Theodor Paleologu despre Breban, privind senilitatea și psihopatia acestuia. Așa este adevărul sugrumat în România. Și în parte noi suntem de vină. Dl. Patapievici a ținut numaidecât să facă publică expresia mâniei lui Breban, a încercat să se victimizeze, dar a uitat să se căiască tot public pentru incalificabilele lui panseuri, care pasă-mi-te vroiau să stimuleze inteligențele rafinate din România ca să putem intra în Europa globalizată. O mențiune specială pentru scurta intervenție în aceeași zi a criticului Costi Rogozeanu, care a încercat să tempereze spaima de pogromuri a lui Patapievici.

Prin întreaga sa activitate, zice dl. Patapievici, intenționează să ne scoată din inerție pe noi românii care încă mai ținem la demodatul Eminescu. Dacă ar spune englezilor sau francezilor că trebuie să se debaraseze de valorile lor consacrate dl. Patapievici ar fi expulzat. Extravaganța reacțiilor avangardiste care, în general, aparțin evreilor, nu pot înlocui ceea ce este fundamental într-o cultură.

Printre cozile de topor care au excelat prin trădarea românilor se numără desigur fostul președinte Traian Băsescu despre care Adriana Săftoiu afirmă că a guvernat după propriile capricii. Și unul dintre aceste capricii a fost și să-l dea afară de la Institutul Cultural Român pe un prozator de valoare ca Augustin Buzura și să-l numească pe Horia Roman Patapievici, după ce acesta ne înjurase în gura mare. Era pus să difuzeze cultura română peste hotare un ins care ne disprețuia visceral. Și asta tot „curat murdar” se numește.

Noi tot necunoscuți am rămas în străinătate cu tot apostolatul lui Patapievici la ICR. Dinu Flămând de curând s-a referit la situația dezastruoasă a difuzării culturii românești peste hotare. Abia acum apare la Paris o carte documentată despre istoria Transilvaniei.

În emisiunea din 3 februarie a.c. la Realitatea TV l-am ascultat cu mare interes pe Rabinul Eli Kaufmann, un om al adevărului, un om de bun simț. Printre altele spunea la un moment dat că uneori românii sunt prea toleranți. Prea toleranți însemnează că nu știm să punem lucrurile la punct când contextul o cere, ocolim adevărul ca să nu supărăm, când ar trebui să tăiem în carne vie. Și așa nu ne putem ține rânduială în casă.

(Delray Beach, Florida, 4 februarie 2016)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Cazul Struma și oferta mareșalului Antonescu

Posted by Stefan Strajer On February - 11 - 2016

Prin librăriile americane

Cazul Struma și oferta mareșalului Antonescu

 

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

 

În 16 decembrie 1941 vasul Struma sub pavilion panamez părăsește Constanța având la bord 769 evrei români emigranți cu destinația finală Palestina. Ajung la Istanbul unde autoritățile turcești nu le permit nici să debarce nici să-și continue drumul. Arabii făceau presiuni să nu le permită debarcarea iar britanicii, care controlau Palestina, să nu-i lase să ajungă acolo. Timp de zece săptămâni vasul rămâne ancorat în rada portului, pasagerii fiind aprovizionați cu alimente și medicamente de către comunitatea evreiască din oraș. Britanicii, la presiunea organizațiilor evreiești, acceptă în final să acorde certificate palestinene dar numai pentru 70 de copii.

Deși autoritățile turcești au promis că nu vor intreprinde nimic până în 26 februarie, în 23 februarie poliția turcă intervine în forță cu 80 de polițiști. Înfrâng opoziția pasagerilor și cu un remorcher tractează vasul Struma 30 de mile (aprox. 48 km) apoi îl abandonează seara în Marea Neagră, fără să fie aprovizionat cu alimente, apă, carburanți și cu motorul aflat în reparație.

În dimineața zilei de 27 februarie 1942, vasul Struma se scufundă. Din cei 769 pasageri reușește să supraviețiuască unul singur: David Stolier. El descrie ce s-a întâmplat astfel: „Marea era foarte liniștită. Vasul stătea pe loc. Brusc, cu puțin înainte de ora nouă dimineața, o puternică explozie zguduie vasul care în câteva minute se scufundă. Eu am fost aruncat peste bord de forța exploziei1“ (pag.582). Se agață, la fel ca alți naufragiați, de bucățile de lemn de la suprafață, dar din cauza apei reci, rând pe rând se scufundă toți astfel că până la amiază rămâne singur. Șansa lui a fost haina de piele pe care o purta și care l-a protejat de frig. A doua zi dimineața a fost salvat de un mic vas turcesc.

Dezastrul vasului Struma a atras atenția lumii asupra situației evreilor din țările Axei. Opinia publică britanică face presiuni asupra guvernului pentru a permite emigrarea în Palestina, iar Marele Muftiu al Ierusalimului face presiuni să nu fie acceptați emigranți evrei. Nemții transmit instrucțiuni Misiunii Germane de la București să facă presiuni asupra autoritților românești să fie mai restrictivi în acordarea vizelor de emigrare. Mareșalul Antonescu informează organizațiile evreiești că au fost depuse 75.000 de cereri de emigrare, dar pentru a le onora statul român estimează cheltuieli de 100 milioane de dolari, sau 1.330 $ de persoană, pe care așteaptă să-i fie decontați de organizațiile evreiești. Referitor la această ofertă Killinger, ambasadorul Germaniei la București, i-a spus lui Lecca, ministrul român care se ocupa de evrei, că Antonescu: „vrea să lovească două păsări cu o singură piatră să scape de un mare număr de evrei într-o manieră confortabilă” (pag.583). Congresul Mondial Evreiesc acceptă oferta și solicită Departamentului de Stat al SUA să-i permită să deschidă un cont în Elveția în care să adune donațiile și să facă decontările către România. Britanicii fac presiuni asupra americanilor să nu permită deschiderea contului pe motiv că România este țară beligerantă, de fapt ca să blocheze emigrarea evreilor români în Palestina. După opt luni este în sfârșit aprobată licența pentru deschiderea contului din Elveția. SUA însă nu mărește cota de imigranți pentru evreii din sfera de influență a Axei. Preferă să-și folosească infrastructura navală pentru a transporta prizonierii de război germani. Între 1942 și 1945 au fost transportați în SUA 371.683 prizonieri germani și 50.273 prizonieri italieni. (Pag.584). Până la urmă britanicii acceptă să mărească cota totală anuală de imigranți în Palestina de la 15.000 la 20.000. Foarte puțini evrei însă au ajuns în Palestina ca urmare a acestui aranjament. Oferta lui Antonescu a fost torpilată și de puterile Axei și de Aliați. Deși rezultatul ofertei a fost mic „el a arătat lumii România nu a barat drumul evreilor care doreau să părăsească țara” (pag.585).

struma-3

Revenind la naufragiul vasului Struma s-au făcut diverse ipoteze privind cauza. S-a presupus că s-a lovit de o mină, că ar fi fost torpilat de un submarin german, că s-ar fi scufundat pentru că era șubred, lăsând să se înțeleagă responsabilitatea autorităților românești care i-au permis să iasă în larg. Adevărul a ajuns să fie cunoscut după 36 de ani când au fost publicate documente din arhiva flotei sovietice. Vasul Struma a fost torpilat de un submarin sovietic. Referitor la acest eveniment apare în arhivă următoarea apreciere: „Sergentul major U.D. Cenov, comandant de unitate, sergentul G.G. Nosov și soldatul operator torpile din cadrul Flotei Sovietice de Război, I.M. Filatov, au demonstrat un curaj exemplar în acțiune”2 (pag. 296). Să recapitulăm: marea era liniștită, vizibilitate perfectă la ora nouă dimineața, pavilion panamez, deci o țară neutră, vasul era de pasageri nu de război (n-avea tunuri, mitraliere sau torpile), vasul era în derivă (avea motorul oprit), probabil că pe punte se vedeau pasagerii și atunci ce-o fi fost în mintea acestor „bravi” marinari sovietici atunci când au decis să-i trimită o torpilă? Încă o dovadă a gradului de dezumanizare a omului nou sovietic. Despre ce „curaj exemplar în acțiune” poate fi vorba când ataci un vas civil, fără nicio posibiltate de ripostă? Nici până astăzi oficialitățile rusești nu și-au exprimat regretul pentru că au provocat moartea a 768 bărbați, femei, din care 70 de copii.

Despre oferta mareșalului Antonescu de a permite să emigreze toți evreii români care doresc s-o facă s-a vorbit foarte puțin în lucrările de specialitate. Dacă Aliații ar fi onorat-o multe suferințe ale evreilor deportați în Transnistria ar fi fost evitate și multe vieți salvate.

*

Bibliografie

  1. Nora Levin. The Holocaust. The destruction of European Jewry 1933-1945, editura Schocken Books, New York, 1973, pag.581-584.
  2. Martin Gilbert. The Holocaust. A History of the Jews of Europe during The Second World War, editura Henry Holt and Company, New York, 1986, pag. 296.

Foto.Ioan-Ispas

Foto. Ioan Ispas

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors