Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Divertisment-Epigrame

Posted by Stefan Strajer On July - 1 - 2009

sorin-poza1

EPIGRAME

Autor: Sorin Olariu

MINERIADA

Vin ortacii!… I-am vazut
Printre casti si printre scuturi.
Au iesit mai toti din sut
Sa ne ia guvernu-n… suturi!

OCHII LUI BASESCU

Privirea lui cea suie
E-o tainica unealta:
C-un ochi priveste-n UE
Cu altul peste balta.

CHIRURGUL

Cere de la asistent
Bisturiu si pansament,
Foarfeci, ata, tot tipìcul…
Iara tie-ti cere plicul.

VADIM, BECALI ŞI EBA ÎN
PARLAMENTUL EUROPEAN

Vreau sa spun ca într-un fel
Noi suntem cei incapabili
C-am ales pentru Bruxelles
Euro-par-lamentabili.

RAZBOIUL SEXELOR

Cu dama cea rapace,
Din Playboy parca rupta,
Întâi cazui la pace
Apoi, rapus, în lupta.

STIRE: COREEA DE NORD CONTINUA
SA ÎMBOGATEASCA URANIU

Remarcam un lucru straniu
Tot privind televizorul:
Pentru-a-mbogati uraniu,
Saracesti întâi… poporul.

LA TRIBUNAL

Vezi aici de toate,
Dar în linii mari
Unii au dreptate,
Altii au dolari.

Divertisment – Valeriu Cercel

Posted by Stefan Strajer On July - 1 - 2009

valeriu-cercel-poza1

Vacanta mare!

Autor: Valeriu Cercel

Dintre anii mei de scoala
Alegând la întâmplare,
Mi-a placut, fara-ndoiala,
Cel mai mult… vacanta mare!
 
Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna sa asud
C-as fi prins la copiat,

Cartile, de le-atingeam,
Fin,  cu destele,  un pic,
Se-ntâmpla când ma-ncingeam
La vreun poker sau septic…
 
Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de povesti,
Si de suturi ce-am primit
Dupa meciuri pe Giulesti,
 
Uitam si de tabla neagra,
Creta refuzând sa scrie,
Cum sarea, fara Viagra,
Profesorul de chimie,

Uitam si de profa Lia,
Mai ales cât de misto
Învatam geografia
Contemplând al ei popo’…
 
De sedinte cu parintii
Când eram serviti pe tavi,
Uitam la fel ca de sfintii
Ridicati de tata-n slavi,
 
Si-a mea banca, de la geam,
Nu puteam s-o reculeg,
Când la mare o frigeam
Cu vara unui coleg,

Dadeam lungi extemporale,
Sus pe “Babe”-n pragul serii,
Si ce teze bestiale,
Jos, la “Pestera muierii”,
 
Nu-mi pasa de-o nota rea
La “Gambrinus”, “Bolta rece”,
Când vacanta se-ncheia
Tot mereu cu nota zece,
 
Astfel, prins de-a vietii roata,
Mi-as dori ca în prezent,
Sa ramân macar o data,
La vacanta… repetent!

Sambra oilor la Detroit – 2009

Posted by Stefan Strajer On June - 27 - 2009

gheorghe-chindris

Traditii populare – Sâmbra oilor

Autor: Gheorghe Chindris

In preajma sarbatorii „Sâmbra oilor” din 25 iulie 2009, de la Detroit, va introducem in lumea unui obicei stravechi de oierit, din zona Maramuresului.
Pe Valea Marei, Cosaului, Izei si Viseului i se spune Ruptu sterpelor. În Oas – Sâmbra oilor. În zona Lapus, obiceiul se numeste Însâmbrat sau Masuris. Aceasta este o alta mare sarbatoare a primaverii si consta în alcatuirea stânelor pentru perioada de vara, numirea ciobanilor si masuratul laptelui de la oile fiecarui gospodar pentru stabilirea cantitatilor de brânza, cas, urda ce îi vor reveni peste vara. Vom zabovi asupra acestor aspecte deoarece avem astfel sansa sa reconstituim momentul premergator desfasurarii evenimentelor expuse în Colinda pacurarilor (Miorita).
Dincolo de ratiunile organizatorice, chiar si agroturistice, de festivismul ce sufoca în prezent desfasurarea acestui obicei, mai demult momentul ales era influentat de factori obiectivi. „Primavara, când rump sterpele, atuncea sa strâng laolalta tate gazdele (gospodari de frunte, n.r.) si fac stâna. S-apoi când gata de facut, apoi sa dau si iau tamâie, apoi, un om ia clopu din cap şi înconjura stâna si dzâce: «Doamne, ajuta-ne!». Apoi, când mulg întâiasi data, pun crucea si-mplânta cutâtu în pamânt sâmbrasu cel mare si-l lasa asa gios în pamânt, pâna ce-nconjura stâna”. Dar urcarea la munte are loc abia spre finalul lunii mai, de Constantin si Elena, „zi fixata de traditie ca data calendaristica a urcarii oilor la munte” – sau „începutul lunii iunie”, când „merg la munte, în Carpati, departare de 100-150 km” .
Cercetând pastoritul din Muntii Maramuresului, Vasile Latis noteaza: „Sâmbra (ruptul sterpelor, masuris) este o sarbatoare de constituire a stânii din Maramures, cam pe la mijlocul lunii mai, înainte de urcatul în munte al oilor (…). Înainte de aceasta, stâna se numeste laptarie si ca, dupa numar, stâna este suma mai multor laptarii (de regula trei în Maramures). Pentru comunitatea traditionala, momentul declansarii acestei sarbatori era strict stabilit, în functie de conditiile climaterice, reperele astronomice (echinoctiul) fiind necesare doar pentru o aproximare a temporalitatii optime. „Când începe, asadar, timpul amplu al pastoritului în Maramures? Raspunsul este simplu: o data cu primavara anului, când iarba îngaduie pasunarea organizata a turmelor. Nu poate fi vorba de o zi sau de zile anume (…). Timpul pastoral al stânii în Maramures începe o data cu sâmbra oilor (…). Mai întâi prezenta umana masiva la stâna: sunt aici familiile sâmbrasilor – barbati, femei, copii – invitati ai acestora, oameni saraci din sat (fara oi: „Nicaieri în existenta populara nu avem o asemenea prezenta umana si este drept, din acest fapt, sa deducem suprapunerea unui timp cultural peste timpul natural, perioada de început de an arhaic, echinoctiul de primavara, cum o pot dovedi colinzile si refrenele lor si nu numai ele. Numai astfel putem întelege prezenta egal îndreptatita atât a femeilor, cât si a barbatilor, înauntru actului sarbatoresc al sâmbrei.
Momentul culminant al acestui obicei este masurisul laptelui, care se face înainte de orele prânzului, în ziua hotarâta. Laptele fiecarui sâmbras (proprietar de oi) se toarna într-o putina si „se masoara cu o bota cioplita, numita carâmb”. De la ceremonial nu lipseste nici preotul satului, care stropeste „cu apa sfintita oile si pacurarii” . În unele regiuni se arunca peste oi sare sau apa rezultata din spalarea galetilor, ori se afuma turma cu rasina de brad. În final, are loc o serbare câmpeneasca, timp în care baciul prepara casul din laptele muls, iar apoi acesta se împarte între sâmbrasi, cu o balanta, pe un talger asezându-se o putina „cu atâta apa cât lapte a avut”, iar pe celalalt talger „atâta cas cât este greutatea apei.
Nefiind o profesie ca atare (decât cu mici exceptii), ci una ocazionala/temporara, pacurarii aveau toate sansele sa fie numiti/alesi din rândul flacailor apartinând familiilor sâmbrasilor; deci existenta unei «legaturi de sânge» între pacurari era foarte posibila. Cum numarul pastorilor variaza între 3 si 5, în functie de numarul de boteie, într-o ceata de pacurari – acestia devin, în cele din urma, fârtati, prin depunerea unui juramânt – se poate întâmpla sa se afle si unul sau mai multi «intrusi», adica straini de neam, de familie, dar nu si de obste. Or, relatiile cosangvine au jucat un rol extrem de important în societatea traditionala maramureseana.
Un alt aspect legat de Ruptu Sterpelor se refera la ipoteza (confirmata partial) potrivit careia, într-o faza incipienta, cântecul mioritic se interpreta doar cu prilejul acestei sarbatori – evident, într-o formula mult diferita chiar si fata de versiunea-colinda. Ceea ce ar conduce la scenariul unei translari ulterioare în repertoriul colindelor.
În primul rând ar trebui sa acceptam ideea ca Maramuresul din nordul Tisei a functionat ca o veritabila arie laterala, conservând un stadiu anterior formulei clasice, de tip colinda – şi arhaic, în raport cu formula moderna, de tip balada.
Inainte de a deveni colind de iarna, Miorita se interpreta la Ruptu sterpelor, în toiul primaverii, însa tema nu era drama unui tânar pacurar, ci drama tinerelor oi, a mieilor care urcau pentru prima data la munte si erau expusi la pericole („oameni rai” si „lupi clontosi”) în fata carora nu se puteau apara, în ciuda „povetelor” primite. Tinerii pacurari, la fel de neinitiati, aveau toate şansele sa împartaseasca aceeasi soarta. Analogia e posibila. «Bocetul oilor» din finalul textelor mioritice maramuresene ar putea fi o reminiscenta a colindei mieilor, un episod comun rezultat din aceasta analogie. Transferul de personalitate s-a petrecut, probabil, în momentul alunecarii productiilor folclorice spre ciclul sarbatorilor de Anul Nou (decembrie-ianuarie).
Versiunea-colind pastreaza, din abundenta, reminiscente ale „dramatizarii populare în forma dialogata”, dovada fiind numeroasele întrebari si replici, precum si faptul ca în unele zone din Transilvania colinda pacurarului intra în alcatuirea piesei dramatice Viflaimul. Câteva exemple: „Margu-si, marg, oile-n munte / Pân iarba pâna-n jerunte. / – Da cu ele cine mere? / – Margu-si trei pacurarei / Cu oile dupa ei” (TM 12 – Botiza 6); „Ce se-aude-n sat la noi? / – Fluieras mândru de oi. / – Da la ele cine sede? / – Sed sase pacurarei…” (TM 62); „Fratii lui l-o d-întrebat: / – Ce mortita tu-ti poftesti? / (…) / – Alta moarte nu-mi poftesc, / Dara din pusca-mpuscat / Si din sabie demnicat” (TM 3 – Rozavlea 1); „- Cine biata m-a jeli? / – Oile cele balti / M-or jeli umblând pa vai;” (TM 11 – Botiza 5); „- Da’ cine mi-o fi popa? / – Graurul când a cânta. / – Si-apoi cine m-a jeli? / – Codrul când s-a vesteji” (TM 16 – Ieud 4); „Mama ’nainte-a iesi / Si pa voi v-a întreba: / – S-a nost pacurar a zini? / – S-a vost pacurar a zini, / D-a ramas pa cele groape / Cu oi sute si cu schioape…” (TM 7 – Botiza 1). Sesizam faptul ca aceasta avalansa de întrebari e specifica tipului nord-maramuresean. Raspunsurile cele mai valide au rezistat. Apoi întrebarile au fost înlaturate treptat, obtinându-se în final o înlantuire aparent coerenta de fapte si întâmplari din viata pastorala. Deoarece ne aflam în fata unui scenariu construit pe ipoteze doar partial dovedite, putem avansa ideea ca la acelasi set de întrebari au fost formulate diferite raspunsuri si numai cele mai izbutite si apreciate de auditor s-au osificat si s-au memorat, dând nastere unei piese folclorice noi. Gratie caracterului prefigurator (act de divinatie) – prin rememorarea întâmplarilor prin care ar putea trece un tânar pastor urcat pentru prima data la munte – aceasta productie s-a integrat ulterior în fondul colindelor, evoluând în tipuri, subtipuri si versiuni, de-a lungul spatiului geografic locuit de români.
Va asteptam la Detroit, pentru a lua parte la o manifestare a românilor-americani –  poate unica – pe pamânt american.

Sambra oilor – Detroit 2009

reclama-sambra-oilorultima-varianta2nr25

Afis manifestare "Sambra Oilor". Click pe imagine

In memoria lui Eminescu – Detroit 2009

Posted by Stefan Strajer On June - 27 - 2009

octavian-maior2

In Memoria lui Eminescu

 

 

 

 Autor: Octavian Maior

Ce mult a trecut de când ai plecat,
Iubite Mihai noi nu te-am uitat,
Ratacind fericit prin poiene cu flori
Ce mult ai visat cuprins de fiori.

Pe carari prin paduri, rascolit de amor
Doreai sa te-nalti spre ceruri in zbor
Imbatat de iubire sub teiu-nflorit
Cu draga ta-n brate visai fericit

Asa ti-a fost scrisa cararea prin lume
Tarii sa-i lasi mostenire un nume
Mereu ai visat sa fie sub soare
O DACIE MARE, INFLORITOARE

Dusmanii din tara si cei de afara
Mereu te-au pândit, te-au facut de ocara
Nu s-au lasat pâna nu te-au sfârsit
Te-au dus la nebuni, arestat, umilit.

Astazi cei multi te stimeaza, te iubesc
Esti parte din tezaurul meu stramosesc
Comoara draga ce-o mostenim
In inimile noastre cât mai traim.

Octavian Maior
14 iunie 2009
Michigan,USA

EMINESCU – 120

fotooctavian-maior-recitand

Foto.Octavian Maior recitind poezia dedicata lui Mihai Eminescu

Cu ocazia implinirii a 120 de ani de la sfârsitul tragic si prea timpuriu al marelui nostru poet Mihai Eminescu, românii americani traitori in statul Michigan au participat la o activitate de suflet si de cinstire a geniului nostru national. Activitatea a fost organizata in sala de festivitati a Bibliotecii orasului Troy din Michigan.

fotomaria-hunciag

Foto.Maria Hunciag coordonator de arta si cultura la biblioteca orasului Troy, Michigan - SUA

Activitatea a fost condusa de doamna Maria Hunciag DHA, coordonator de arta si cultura la biblioteca orasului Troy in colaborare cu domnul Ron Muresan, presedinte al ROHERA -Romanian Heritage Association.
In prima parte, activitatea s-a deschis recitându-se poezia “In memoria lui Eminescu” de catre Octavian Maior. S-a trecut apoi la prezentarea vietii si operei poetului folosindu-se imagini proiectate pe un ecran larg, dându-se explicatii interesante si competente de catre d-l Ron Muresan si doamna Maria Hunciag. Traducerea intregului material din româna in engleza a fost realizata de catre Ileana Grosu. Partea in limba engleza a fost prezentata auditoriului cu mult suflet de catre d-l Ron Muresan iar imaginile reflectând filmul vietii poetului au fost proiectate de doamna Maria Hunciag.

fotoron-muresan-presedintele-rohera

Foto. Ron Muresan presedintele ROHERA - Michigan

Eminescu este recunoscut in unanimitate ca cel mai mare si mai reprezentativ poet român. El este creatorul limbajului poetic românesc. El a cuprins Eternitatea in cuvinte românesti. Il recunoastem ca Imparat slavit al poeziei noastre nationale. Iata ce ne spune ca-i dorea tarii:
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Pentru acest ideal a platit scump in final chiar cu viata. Mai nou cercetatorii au gasit urme scrise care dovedesc ce s-a intâmplat atunci când era ziarist si scria cu prea multa patima impotriva unor politicieni corupti ori când demasca marile interese ale vecinilor din Imperiul Austro-Ungar, din Imperiul Tarist si alte state, contrare mersului spre Unire a românilor. Obârsia lui de neam ne-o afirma chiar el când scrie: “Ne tinem groapa de parinti, ce neam de neamul lor au fost români”, sau ca “scriitorul acestor siruri e insusi neam de tarani si care a tinut de coarnele plugului.”
Poetul se naste in 15 ianuarie 1850 la Ipotesti si e botezat la catedrala Botosanilor. Este al 7-lea copil din 10. Gheorghe Eminovici este tatal lui iar mama Raluca Eminovici (nascuta Jurascu).
Primii pasi ii face in gradina casei din Botosani, apoi la Duresti, Ipotesti. Are o copilarie “de farmec plina”, este fermecat de frumusetile naturii si colinda fermecat poienile si cararile padurii.
Adesea la scaldat mergeam/In ochiul de padure/La bolta mare ajungeam/Si l-al ei mijloc innotam/la insula cea verde.
Intr-o natura ca-n rai, copilul lipsit de griji este cuprins de misterele padurii, intra in lumea visului, da frâu imaginatiei si mai târziu transpune in versuri geniale amintirile din anii tineretii.
De copilarie isi aminteste mereu spunându-ne:
“Fiind baiet paduri cutreieram/Si ma culcam ades lânga izvor/Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam/S-ascult cum apa suna-ncetisor”.
O mare parte din anii de scoala ii petrece la Cernauti – Bucovina, scoala primara la National Hauptschule (sc.primara ortodoxa orientala). In 1860-61 e inscris la Ober-Gymnasium (liceu german) dar nu termina scoala si in 16 apr 1863 paraseste scoala.
La Cernauti intra in trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu, dupa care ajunge practicant la tribunalul Botosani. In anii de scoala il cunoaste pe prof. Aron Pumnul. Elevii si in special Mihai era foarte legat sufleteste de acest mare pedagog. Debuteaza cu poezia “La moartea lui Aron Pumnul” in 1866. Semneaza Mihail Eminoviciu. Poezia e publicata in revista “Familia” din Pesta a lui Iosif Vulcan. Acesta ii schimba numele in Mihai Eminescu, nume pe care-l pastreaza pentru totdeuna.
Cariera lui literara cuprinde 17 ani si anume de la 16 la 33 de ani. Etapele creatiei literare sunt:
1) din 1866 – 1869 faza de inceput. Scrie 43 de poezii dar n-a publicat decât 12.
2) Din 1870-1874 sunt anii de studiu la Universitatile din Viena si Berlin. Scrie acum cam 200 pagini de poezie si publica 35.
3) Din 1875-1879 scrie 316 pagini. Si publica un sfert.
4) Din 1879-1883 scrie 202 pagini
A scris si piese de teatru si romanul Geniu pustiu, istoria unui tânar contrariat de sperantele sale, Toma Nour, setos de dragoste si inflacarat revolutionar.
Poetul a lucrat si ca revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui.
In calitate de ziarist pune mult suflet si da dovada de reale calitati. A fost un ziarist exceptional. Din pacate in aceasta perioada si-a ruinat sanatatea. In aceasta perioada scrie marile poeme: Luceafarul si Scrisorile. Ziaristul Eminescu scrie polemic. S-a incercat chiar cu duritate sa i se tempereze stilul. El insa scria tot in stilul sau. In ianuarie 1883 este internat in spital. Este diagnosticat ca suferind de psihoza maniaco-depresiva incurabila. A fost tratat si gresit administrându-i mercurul ca si medicament. E trimis apoi la Viena la sanatoriu. Este vizitat de Titu Maiorescu si alti prieteni. Tot acum moare si tatal sau la Ipotesti. Apoi poetul face o calatorie in Italia iar mai târziu vine la Bucuresti. De remarcat faptul ca dupa tratamentul de la Viena isi revine. Se incadreaza la biblioteca din Iasi. Dupa o vreme este iar internat la spitalul Sf Spiridon din Iasi. Ajunge in 1885 si la Liman lânga Odessa pentru cura si tratament revine din nou la munca dar este internat la ospiciul de la manastirea Neamt.
In 15 iunie 1889 moare la Bucuresti in spital, dupa marturiile unui martor, lovit pe la spate in cap cu o caramida de catre un bolnav psihic. I s-a facut autopsia si s-a constatat ca creierul cântarea peste 1400 grame. Prin aceasta infirmata teoria ca ar fi fost bolnav de boli venerice, de sifilis. Daca ar fi fost asa greutatea creerului ar fi scazut considerabil. La poet insa greutatea creierului era mai mare decât media.
Cercetarile viitoare a arhivelor vor demonstra in continuare ca poetul a fost persecutat, si umilit, impins voit spre spitale pentru a fi scos din viata activa unde incomoda pe multi.
*
In a doua parte a programului dedicat memoriei lui Eminescu a fost prezentat un concert de muzica clasica, Concertul a fost interpretat de catre Vasile Beluska, BGSU profesor de vioara si Virgil Lupu, violonist iar la pian dr. Solungga Fang-Tzu Liu. In program au fost interperetate: Sonata No 2 in A Major, op 100, / dansuri românesti de Bela Bartock (la 2 viori), s-a interpretat balada lui Ciprian Porumbescu si Ciocârlia.

fotoprofvasile-beluska-si-virgil-lupu

Foto.Prof.Vasile Beluska si Virgil Lupu
Intregul program a fost impresionant si apreciat cu prelungi aplauze de catre auditoriu. Din pacate din miile de români americani din zona Michiganului numarul participantilor a fost mai putin numeros.
Dupa program a avut loc picnicul anual al asociatiei ROHERA la resedinta doamnei Magdalena Predeteanu. S-a sarbatorit aici si ziua de nastere a generoasei gazde. Participantii dorindu-i ani multi si fericiti, multa sanatate si bucurii.

foto-gazda-picnicului-doamna-magdalea-predeteanu-impreuna-cu-dlconstantin-bodea-directorul-postului-de-radio-ora-romaneasca-detroit

Foto. Gazda picnicului doamna Magdalena Predeteanu (centru) impreuna cu Constantin Bodea directorul postului de radio "Ora romaneasca" Detroit

Au participat peste 70 de invitati, iar partea muzicala a fost foarte frumos intretinuta de catre Gabi & Lelu Ban & orchestra.
Astfel si-au petrecut o parte din românii americani dupa amiaza duminicii din 14 iunie 2009.
Octavian Maior
Sterling Heights -Michigan (SUA)

Dezmembrarea Romaniei?

Posted by Stefan Strajer On June - 25 - 2009

 

Dezmembrarea Romaniei?

Autor: Gheorghe Tanasescu (Maryland)

Inauntru, sfada si incrancenarea,
Afara se canta “dezmembrarea”

Refrenul “dezmembrarea Romaniei” are o vechime de peste 80 de ani si s’a cantat, cu voci impunatoare, de catre un grup de romani tradatori in frunte cu secretarul C.C al PCdR, Alexandru Iliescu, tatal vanzatorului de tara, Ion Iliescu, azi presedinte de onoare al celui mai mare partid din Romania, PSD. Cum acest refren a inceput sa fie din nou fredonat consider ca nu sunt de prisos cateva precizari, macar pentru blogul domnului Iliescu unde se minte 24 de ore pe zi. In 1931, la Gorikovo, langa Moscova, la Congresul al V-lea al P.C.d.R. (sectia romana a Kominternului), s’a adoptat urmatoarea rezolutie, redactata de Bela Kuhn si semnata de Alexandru Iliescu in calitate de secretar al CC al P.C.d.R.: “Romania contemporana nu reprezinta prin sine o unire a tuturor romanilor, ci un stat tipic cu multe natiuni, creat pe baza sistemului pradalnic de la Versailles, pe baza ocuparii unor teritorii straine si pe baza inrobirii unor popoare straine. Burghezia si mosierimea din Romania, infaptuind propriile lor planuri imperialiste si indeplinind, totodata, insarcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra URSS, au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina si Banatul si supun unei asupriri nationale nemaipomenite si unei exploatari semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, rusi-ucraineni, bulgari, nemti, turci si altii.” (Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica, Cota Ab XIII-3).
Asasinandu-l pe Ceausescu, Ion Iliescu a distrus singura forta de aparare si sustinere a integritatii teritoriale si unitatii nationale a Romaniei.

iliescu7

Este dovedit faptul ca dictatorul Nicolae Ceausescu, a platit cu viata impotrivirea sa la politica de sovietizare a tarii si integrare politico-economica in colosul sovietic. Nu e nici un dubiu ca Ion Iliescu si agentura pregatita, din timp, la Moscova, au constituit falanga cu care URSS – Gorbaciov au realizat asasinarea dictatorului si mentinerea Romaniei in sfera de influenta sovietica. In zadar urla Ion Iliescu, la 22 dec.2003, la solemnitatea de aniversare a crimelor din decembrie ’89: “Sa pui pe seama KGB desfasurarea si realizarea revolutiei este o prostie si o ticalosie”, intrucat Virgil Magureanu, participant activ la ,,lucrarile’’ din dec. ’89 si fost conspirator in echipa lui Iliescu, intr’un interviu la BBC, spunea: “A fost evident ca in Romania KGB-ul a organizat diversiunea impotriva fostului regim”. {i pentru a demonstra capacitatea revolutionara, de basm, a sefului de echipa, dl Magureanu continua, la BBC: “Au existat teroristi straini, care au actionat cu complicitati din interior”. “Desigur scopul lor era de a crea deruta si de a duce la o deteriorare a situatiei si a echilibrului nostru intern de atunci. Dupa care, tot la comanda, ei au fost de fiecare data retrasi, in asa fel incat urme palpabile despre acest episod nu au ramas. Sau aceste urme au fost sterse de catre anumiti complici din interior. Dar, repet, cred ca acest lucru nu s’ar fi putut face fara complicitati din interior”. (Romania Libera – 22 decembrie 2003). Mai vreti dovezi privind aportul lui Ion Iliescu, ca sa-l numesc numai pe el, la distrugerea Romaniei?
Vladimir Bucovski: “In decembrie 1989, in Romania s-a derulat o lovitura de stat regizata de KGB”. Istoricul militar Alexandru Mihai Stoenescu a demonstrat, in cadrul dezbateri “Adevarul despre Decembrie 1989”, ca “Creierul operatiunii din decembrie 1989 a fost serviciul secret rusesc KGB”. Romania ante-decembrista a cunoscut mai multe conspiratii care au actionat operational pe teren, in decembrie 1989, toate incurajate de seviciile secrete rusesti, KGB si GRU, dar – atentie- aflate sub stricta supraveghere a securitatii. Ceausescu a fost informat personal asupra acestora de catre seful Securitatii, generalul Iulian Vlad, pana in ultima sa zi de presedinte al RSR. Ion Iliescu ii facea, in 1989, vizite la Tescani lui Andrei Plesu, viitorul sau ministru al Culturii in primul guvern FSN. Despre Raportul Tismaneanu, Alex Mihai Stoenescu spune: “Acestea sunt legendele lui Tismaneanu care a omis nepermis implicarea structurilor fostei URSS in evenimentele din Romania. Lovitura de stat a fost realizata de KGB si GRU cu sprijinul tacit al unei parti a Securitatii romane, antrenand insa mase de revolutionari autentici doar pentru a se masca activitatile grupurilor conspirative cat si pentru motivul ca Moscova se temea de rezistenta fortelor loiale lui Ceausescu”.
Cunoscand toate astea te cuprinde mila de bietul popor roman care de 20 de ani inghite odioasa minciuna a asasinului, precum ca “In Decembrie ’89, oamenii s’au inarmat ca sa apere revolutia si s’au impuscat intre ei”. Aceasta imbecilitate a fost posibila numai pentru ca romanii nu au avut reprezentanti sau conducatori, dupa decembrie ’89, altii decat agentii sovietici despre care “Romania Libera” din 14 iunie 2007, sub titlul “Sfarsitul continuu” ne spune ca la inceputul anilor ’80 Romania devenise, in viziunea Kremlinului, un caz critic de stat comunist in stare de implozie (vraji gorbacioviste – n.m.). Cultul personalitatii, indepartarea de dogmele Moscovei si apropierea de exceptia chineza si ideile ciuce nord-coreene, mizeria materiala si morala a populatiei creau spectrul unei prabusiri iminente a regimului de la Bucuresti. Angoasa sovieticilor era ca Romania se va indrepta, dupa un astfel de esec, in tabara capitalista occidentala. ({tefan Andrei stie multe pe aceasta tema – n.m). Un raport al colonelului Gordievski (inainte de a fi arestat, ca spion englez, de KGB) recomanda, printre altele, reactivarea agentilor mai vechi si mai noi ai Moscovei din Romania. Urma ca ei sa pregateasca o succesiune de coloratura sovietica, in urma unei revolte populare sau a unui complot anti-Ceausescu, dirijat de sovietici. Se pare ca recomandarea colonelului Gordievski privind activarea retelelor KGB din Romania a reusit. In timpul revolutiei, ele au jucat un rol important, dat fiind ca Romania postcomunista a fost impiedicata sa se indrepte spre tabara occidentala. Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut ca in octombrie 1990 i-a cerut sefului SIE, generalul Caraman, sa dispuna retragerea celor 26.000 de agenti sovietici sub acoperire, aflati in Romania din 1989, gazduiti si protejati de autoritatile romane. E de presupus ca 26.000 de agenti sovietici, printre care si basarabeni, vorbind perfect romaneste, au jucat timp de un an rolul unei imense armate secrete, de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varsovia readus pe orbita Moscovei. Cheia de bolta a acestei realinieri a fost Tratatul romano-sovietic, in primavara anului 1990, semnat de Iliescu si Gorbaciov, prin care partea romana accepta – singura din Europa Rasariteana – ca eventualele aliante prooccidentale de securitate ale tarii sa fie aprobate de Moscova. Doar prabusirea URSS, in dec. ’91, a dus la schimbari si in Romania. Ar fi fascinant sa aflam cu ce s’au ocupat, de fapt, cei 26.000 de agenti sovietici acoperiti, intre 25 decembrie 1989 si oct.1990?!, se intreaba dl Emil Hurezeanu, autorul articolului “Sfarsitul continuu”. (Romania Libera/ 14 iunie 2007).
Singura din Europa Rasariteana, Romania, care nu a avut parte de multumirile cancelarului Germaniei cu ocazia implinirii a 20 de ani de la caderea zidului Berlinului, cand a spus: “Le multumim popoarelor din Europa de est care s’au eliberat pasnic de jugul dictaturii sovietice si au ridicat Cortina de fier”. E trist ca in timp ce germanii “sarbatoresc o bucurie istorica”, dupa cum a spus Doamna Angela Merkel, romanii, desi parte din aceeasi societate europeana, traiesc zile de cosmar, nesiguranta, somaj, saracie, aniverseaza, la infinit, atacul terorist din decembrie, drept revolutie si inghite regurcitatiile spionului-asasin care a distrus Romania, devenita, gratie lui, oaia neagra a Europei. Romania e singura tara din estul Europei careia, tot mai multe puteri occidentale, precum Germania, Austria cer cu insistenta “stoparea banilor pentru Romania corupta”. Singura in care, acum, la ceas de alegeri europene si prezidentiale, cei 26.000 de dusmani ai Romaniei, guvernanti si opozitie, striga: “Jos Basescu”. De ce?. Pentru ca, dupa parerea mea, presedintele Basescu a inceput, in politica externa, sa semene cu Ceausescu. Il rog sa nu se supere, daca nu-i convine comparatia, dar nu pot sa nu-mi amintesc ca la fatidicul Congres al V-lea de la Gorikovo-Moscova, problema dezmembrarii Romaniei era sustinuta alaturi de romanul Alexandru Iliescu, de bulgarul Gheorghi Dimitrov si ungurul Bela Kuhn (Schlosser), fostul secretar al lui Lenin, conducatorul revolutiei bolsevice din Ungaria (1919), inabusita de Armata Romana. Aviz Europei. Nu intamplator, jurnalistul Ziua si mai mult istoricul, Vladimir Alexe a fost agresat de indivzi necunoscuti dar stiuti. Nu intamplator, dupa incendiarele declaratii ale politologului transnistrean, Andrei Safonov, “Dezmembrarea Romaniei, asa cum s’a intamplat cu Iugoslavia, Cehoslovacia sau URSS, nu ar face lumea sa sufere. S’ar rezolva multe probleme financiare. Iar daca dispare pentru totdeauna speranta reconstituirii Romaniei Mari, atunci opozitia pro-romana de la Chisinau nu mai rezista”, citat de ziarul Cotidinul, sustinatorul din tata’n fiu al dezmembrarii Romaniei, Ion Iliescu, a suflat in carbuni ca sa faca jaratec: “Din 1990 incoace, Basescu a demolat toate constructiile politice din care a facut parte”. Traian Basescu, poate, a facut gafe politice, dar nu pot sa nu constat ca in politica externa se dovedeste un bun patriot si un luptator pentru reconstituirea Romaniei Mari. Daca este adevarat ce mi-a spus un fost colonel de securitate, ca la ultimul Congres al PCR Ceausescu ar fi pus problema anularii efectelor pactului Ribbentrop-Molotov, ceea ce, foarte posibil, i-a adus asasinarea, trebuie avut in vedere ca presedintele Basescu are o sarcina mult mai grea si mai periculoasa, avand ca oponenti de disputa, trei state si nu unul. Oricum, dupa 11 ani de guvernare iliesciana in conditii de anarhie nici Winston Churchill nu ar fi facut mai mult decat au facut Emil Constantinescu si Traian Basescu. Din ’89,. Romania a ramas dominata de structurile sovietice, iar romanii s’au lasat antrenati de Iliescu care a lansat cel mai periculos joc politic, goana dupa securisti, colaboratori ai securitatii, turnatori, politie politica etc, lasand, astfel, agentura sovietica sa lucreze in voie. Nu Securitatea a distrus Romania ci cei 26.000 infiltrati in toate structurile politice, administrative si de aparare. CNSAS-ul si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, dupa acestia ar trebui sa umble si sa-i deconspire. Dar daca si ei sunt tot dintre Ei???.

Invatamantul superior romanesc si necesitatea schimbarii

Posted by admin On June - 24 - 2009

autor Ec.drd. Mihaela Luminita Strajeri

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Românialuminita

Societatea româneasca se afla într-un proces de schimbare în care toate elementele de ordin economic, social, politic, civic au cunoscut o noua dinamica în încercarea de adaptare la conditiile prezente. Importanta învatamântului superior devine tot mai evidenta în  societatea româneasca. Universitatea devine resursa institutionala absolut indispensabila economiei si societatii românesti pentru construirea societatii bazate pe cunoastere si realizarea obiectivelor de redefinire a fundamentelor competitivitatii.

În perioada comunista sistemul învatamântului superior românesc era supus integral deciziilor mai mult sau mai putin arbitrare venite din partea Ministerului Învatamândetului si nu îsi punea problema existentei sale, deoarece intrarile si iesirile sale erau garantate de catre stat, iar calitatea procesului de învatamânt nu influenta prea mult relatia sa cu mediul extern. Dupa decembrie 1989 sistemul de învatamânt superior a intrat într-o criza existentiala, prin ruperea raporturilor rigide dintre universitati si mediul înconjurator si aparitia unui câmp de forte extrem de puternice în mediul politic, economic si social extern.
Astazi ele se afla într-un profund proces de transformare si tind sa-si modeleze activitatea în acord cu problematica realitatilor economice si sociale. Institutiile de învatamânt superior se confrunta astfel cu transformari fara precedent în ceea ce priveste cadrul propriu de functionare, asteptarile din partea publicului, atributii si reponsabilitati. Daca pâna recent misiunea lor se rezuma în special la procesele de învatare si cercetare, astazi nu mai pot fi privite ca institutii în sine, izolate, ele trebuie conectate la problemele cu care se confrunta societatea.
Sistemul national de învatamânt superior trebuie sa reflecte nevoile specifice si traditiile în materie de educatie ale societatii pe care o deserveste. Functia fundamentala pe care o îndeplines te un sistem de învatamânt superior eficient este aceea de a oferi societatii o forta de munca adaptabila, mobila si usor de ocupat, capabila sa aplice abilitatile cerute de piata locala, regionala sinationala muncii.
Asigurarea acestei functii esentiale de formare profesionala aduce în discutie perfectionarea resurselor umane privite prin prisma instruirii, dezvoltarii si autoperfectionarii continue. Programul National de Reforme 2007-2010 prevede ca România si-a asumat, pentru anul 2010, tinta strategica de 7% a ratei de participare la educatie si formare profesionala pentru grupa de vârsta 25-64 de ani. Presiunea exercitata asupra institutiilor de învatamânt superior de stat (publice) pentru realizarea de activitati cât mai competitive este tot mai crescuta si datorita aparitiei pe piata pregatirii profesionale a noi actori – în special universitati private si organizatii neuniversitare – care, nefiind alimentate cu resurse de la bugetul de stat, sunt constrânse sa desfasoare o activitate cât mai dinamica si mai eficienta.
Învatamântul superior se confrunta în prezent cu o serie de provocari.

Unele dintre ele sunt tipice pentru învatamântul superior din întreaga lume, unele celui european, iar altele sunt mai curând tipice pentru tarile foste comuniste, cum este cazul României, care se afla într-o perioda de consolidare a economiei sale de piata. În conceptia lui Epstein (2007) se remarca trei categorii de factori cu influenta asupra institutiilor de învatamânt superior: globalizarea, comercializarea si impactul crizei economice. Garrod (2008) identifica ca principali factori:  organizarea, managementul si costurile de operare. Într-o lucrare recenta, Stearns (2008) arata ca principala provocare careia trebuie sa-i faca fata invatamântul superior este tocmai tensiunea între nevoile si obiectivele educatiei. Aceasta tensiune, trebuie precizat nu este nicidecum noua. Universitatile se vad nevoite sa conteste preponderenta stiintei care cedeaza locul, dupa spusele sociologului german Ulirich Beck, „societatii riscurilor”, în care riscurile mediului ambiant cresc mai rapid decât beneficiile progresului social si tehnic.

Asadar, principalele provocari si tendinte ale învatamântului superior românesc contemporan sunt urmatoarele:

Cresterea cererii pentru educatie superioara este un fenomen mondial cu care se confrunta toate tarile lumii. Cererea de noi locuri de scolarizare creste neîntrerupt, tot mai multi studenti de tipuri si vârste diverse înscriindu-se în învatamântul superior pentru a fi instruiti, sub diverse forme într-un numar crescând de domenii si în cadrul unor programe pedagogice moderne. Fenomenul se datoreaza din plin democratizarii crescânde a societatilor.

În SUA începând cu anii ’40 ai sec. XX învatamântul superior capata un caracter de masa, transformându-se din învatamânt al elitei sociale si politice în învatamânt accesibil pentru toti. Valul „masificarii” învatamântului superior în Europa vine abia în anii ’70 ai sec. XX. Conform studiilor UNESCO în 2005 erau înrolati 138 milioane de studenti în toata lumea, cu 50% mai mult în comparatie cu 1999. Ponderea populatiei cu studii superioare este în crestere în România, de la8,7% în 1999 la 11,1% în 2005 dar ramâne inferioara ratei din tarile cu economie dezvoltata respectiv Franta 16,4%, Germania 15%, Marea Britanie 15,4%. Rata de participare la învatamântul superior din România a crescut de la 27,7% în 2000/2001 la 44,8% în 2005-2006.
Guvernul României explica cresterea participarii în învatamântul superior, specifica ultimilor 15 ani, prin dezvoltarea învatamântului superior privat, dezvoltarea retelelor de universitati, înfiintarea de noi universitati sau dezvoltarea filialelor marilor universitati în locatii netraditionale si prin cresterea interesului pentru învatamântul superior determinat de existenta unui grad mare de absorbtie pe piata muncii a fortei de munca înalt calificate. O tendinta manifestata în mai toate tarile este cresterea costurilor în invatamântul superior. Invatamântul superior tinde sa fie costisitor, fiind legat în general de consumul mare de forta de munca. Efectul benefic al utilizarii judicioase a tuturor resurselor – financiare, materiale sau umane – este în afara oricarei discutii. Grija pentru resursele umane trebuie sa fie o preocupare majora a universitatilor, pentru ca acestea constituie un element important al costurilor. Exista o multitudine de domenii în care s-ar putea realiza economii minore de cheltuieli, care sunt, însa, categoric eclipsate de eficienta pe care ar putea-o aduce cu sine reforma modului de angajare, repartizare, management si salarizare a resurselor umane.

Globalizarea si integrarea regionala.

Dezvoltarea capitalului institutional si uman implicata de calitatea de membru a Uniunii Europene (UE) necesita eforturi si investitii semnificative. Nu este necesara doar alinierea la legislatia UE, ci si dezvoltarea capacitatii juridice si administrative de implementare si aplicare a acestora. Acest lucru implica crearea unei piete competitive cu institutii private si publice capabile sa satisfaca cerintele pietei comune. Aderarea la Uniunea Europeana reprezinta o provocare semnificativa la adresa cercetarii si învatamântului superior, a activitatii de extensie si a organizatiilor profesionale. O consecinta importanta a competitivitatii în conditiile globalizarii se regaseste în domeniul ocuparii personalului si al structurii resurselor umane în universitati. Ocuparea cu personal poate înregistra un regres, daca nu se iau din timp masurile corespunzatoare în domeniul managementului resurselor umane, prin exercitarea tuturor functiilor conducerii în acest domeniu, pentru asigurarea echilibrului necesar între cerintele si posibilitatile de acoperire cu resurse umane acordate cu nivelul tehnologic tot mai avansat si cerintele pietei globalizate.

Dezvoltarea tehnologiei si informatiei.

Sistemul de învatamânt, în situatia actuala în care evolutia tehnologiei informatiei tinde sa îsi faca un loc
tot mai important în toate domeniile de activitate, are nevoie de sisteme informatice performante si adaptate în permanenta dinamicii tehnologice. Informatizarea procesului educational si de învatamânt necesita realizarea unor noi structuri organizatorice, noi modalitati de management si noi cai de utilizare a tehnologiilor informatiei. Dezvoltarile recente din domeniul tehnologiilor informationale si ale comunicatiilor au produs o schimbare esentiala atât în planul necesitatilor de dobândire a cunostintelor si a capacitatii de a raspunde acestora, cât si în modul în care sunt oferite programele de studiu în cadrul institutiilor de învatamânt. Preocuparile pentru realizarea simbiozei dintre pregatirea de specialitate si pregatirea generala în procesul de formare a personalului se rasfrâng în mod favorabil asupra desfasurarii activitatii. Aceste preocupari contribuie, în mare masura, atât la asimilarea rapida a noilor realizari ale stiintei si tehnicii, cât si la obtinerea unei eficiente crescânde. Însa nu se poate trece cu vederea ca, în activitatea administratiei universitare, sunt frecvente cazurile în care institutii înzestrate cu tehnica moderna realizeaza o eficienta scazuta. Aceasta evidentiaza necesitatea cresterii preocuparii pentru ridicarea nivelului de pregatire a personalului, inclusiv sub aspectul posibilitatilor de a realiza corespunzator unitatea dintre academic si administrativ.

Diminuarea finantarilor învatamântului superior din bugetul statului este un adevar valabil pentru toate tarile europene. Ca o tendinta actuala, Marshall (2007) arata ca institutiile de învatamânt superior încearca sa redefineasca balanta de venituri obtinute din finantare publica cu cele din surse private.
Consiliul Uniunii Europene, într-un Proiect de raport comun al Consiliului si al Comisiei pentru 2008, precizeaza ca, cheltuielile publice destinate institu tiilor din învatamântul tertiar din UE, inclusiv educatiei si cercetarii, au reprezentat 1.1% din PIB la nivelul UE-27 în anul 2004. Totalul cheltuielilor ramâne totusi mult sub nivelul înregistrat în
Statele Unite. Acest lucru se datoreaza în mare parte faptului ca nivelul de finantare privata în Statele Unite este de sapte ori mai ridicat. Cheltuielile pe student înscris în învatamântul tertiar în SUA au fost mai mult decât duble fata de media înregistrata în UE. Uniunea Europeana trebuie sa dubleze investitia pentru învatamântul superior (o crestere de aproximativ 10.000 pe an pentru fiecare student) ca sa atinga nivelul din Statele Unite ale Americii. Investitiile publice pentru educatie si formare profesionala au crescut de la momentul adoptarii strategiei Lisabona si sunt comparabile cu cele din SUA (mai mari decât în Japonia). Problema este reprezentata de investitiile private, acestea fiind modeste în majoritatea Statelor Membre. Conform OECD 2008, Danemarca, Olanda, Slovacia si Suedia au înregistrat cele mai importante cresteri ale ponderii cheltuielilor pentru educatie în cheltuielile publice. Cele mai scazute ponderi ale acestor cheltuieli se întâlnesc în Grecia, Italia, Germania si Republica Ceha (sub 10%). In România s-a înregistrat o crestere accentuata a cheltuielilor publice în învatamântul superior de la aproape 0,4% din PIB la peste 0,8% din PIB în 2007 si 2008. Aceasta crestere a determinat o infuzie de resurse suplimentare de care era mare nevoie în acest sector, dar cresterile suplimentare au fost în mare parte utilizate pentru investitii în infrastructura sau echipament, putine fiind investitiile în modernizarea sistemului. Cheltuielile curente, au ramas în linii mari neschimbate ca pondere în PIB. Nu este clar daca recenta crestere a volumului de cheltuieli se va mentine pe termen mediu. Un alt studiu OECD din 2006 arata totusi ca, prin comparatie, tarile membre ale Uniunii Europene investesc în medie 1.2% din PIB în invatamântul superior, în timp ce Statele Unite Ale Americii investesc 2.6%. Daca ne referim strict la sistemul public de educatie, situatia în SUA nu difera fundamental fata de cea din Europa. Crizele de finantare artificial orchestrate au determinat diminuarea fondurilor alocate sistemului public de educatie. Reducerea bugetelor universitatilor de stat nu reflecta neaparat o scadere a veniturilor contribuabililor, ci un recul sensibil al partii din impozitul pe venit afectata institutiilor publice de învatamânt superior. Acestea si-au vazut bugetele reduse cu o treime în ultimii douazeci si cinci de ani. În SUA finantarea publica a învatamântului, inclusiv a celui privat, variaza de la 50% la 70% în functie de anul bugetar, iar învatamântul superior se caracterizeaza printr-o „comercializare” puternica, ce face ca universitatile sa se implice în procese de generare a profiturilor. Desigur, traditia americana de finantare a universitatilor provine din sectorul privat (alumni, fundatii si întreprinderi private), aceasta traditie lipseste în Europa, învatamântul superior european fiind unul public prin esenta. Sursele de finantare pentru institutiile de învatamânt din România sunt: bugetul statului, bugetele locale, veniturile proprii ale institutiilor de învatamânt, donatii, sponsorizari si impozite de la persoane fizice si juridice. Anul 1998 a adus o schimbare fundamentala, prefigurata de altfel de Legea 84/1995, în asigurarea finantarii universitatilor de stat de la bugetul statului. Principiul care guverneaza de atunci finantarea este numarul de studenti echivalenti. Cheltuielile legate de asigurarea resurselor pentru procesul de învatamânt (cheltuieli de personal si cheltuieli materiale), cuprinse în finantarea de baza, se asigura prin contractul institutional, iar cele legate de dezvoltare (investitii, dotari) sau întretinerea bazei materiale (reparatii capitale, modernizari, reabilitari, etc.) se asigura prin contractul complementar. Trebuie mentionat totusi ca, Legea invatamântului (84/1995) a fost modificata de 28 de ori, dintre care de 10 ori prin ordonanta de urgenta. Si aproape întotdeauna, principalul argument al modificarii legii a fost armonizarea cu directivele europene. Organizarea si desfasurarea studiilor superioare sunt reglementate separat, fie prin ordin al ministrului, fie prin hotarâre de guvern.
Institutiile de învatamânt superior pot organiza activitate de cercetare si dezvoltare si pot fi implicate în activitati de proiectare, consultanta sau expertiza; aceste activitati pot fi organizate în colaborare cu alte institutii de învatamânt sau cercetare din România sau din alte tari. În concluzie, pretutindeni învatamâtul superior se confrunta cu mari provocari si dificultati legate de finantare, cresterea cererii de educatie superioara, dezvoltarea tehnologiei si informatiei. Integrarea României în Uniunea Europeana, are efecte semnificative asupra educatiei si formarii profesionale, care va contribui la definirea locului si rolului României în structurile Uniunii Europene. În alcatuirea strategiei sale de ocupare a fortei de munca, Uniunea Europeana a inclus confirmarea faptului ca, pentru a continua sa fie competitiva în contextul economiei mondiale si al societatii informationale în formare, resursele umane trebuie sa fie capabile sa aplice anumite abilitati de înalt nivel, care pot fi usor adaptatepentru a satisface o serie de nevoi în schimbare. În actuala etapa de dezvoltare economico-sociala, dezvoltarea învatamântului apare ca o cerinta a progresului de ansamblu a societatii. Pe termen lung, învatamântul contribuie la dezvoltarea economica a unei tari, stimuleaza progresul si ridica standardul de viata al populatiei. Ar fi însa si câteva conditii: invatamântul trebuie sa fie bine dimensionat, organizat rational, adaptat si adaptabil la nevoile prezente si viitoare ale societatii, condus cu profesionalism si competenta.
Diversitatea si complexitatea mare a problemelor care apar în domeniul învatamântului superior românesc si dificultatile cu care se confrunta în prezent universitatile, arata în mod clar, ca trebuie realizate numeroase schimbari în cadrul acestuia. Schimbarile trebuie efectuate si la nivelul personalului. În aceasta directie nu trebuie neglijata apelarea la conceptele si metodele teoriei managementului resurselor umane. Aceasta va oferi un suport de mare utilitate, care va permite adoptarea unor solutii adecvate, va asigura o activitate eficienta orientataspre viitor.

autor Alexandru Nemoianu

In Sepetmbrie 2008, ca in fiecare an, Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat publicitatii, “Raportul privind libertatea religioasa in lume”.
Acesta este un raport foarte temeinic care analizeaza manifestarile de credinta si libertatea lor de manifestare, in toate implicatiile lor, in intreaga lume. Fiecarei tari a lumii ii este rezervat un capitol de analiza pertinenta si din punctul de vedere al Satelor Unite, al intelegerii lor, a rostului credintei si implicatiilor sale. Deci acest “raport” infatiseaza modul in care Statele Unite apreciaza sau nu manifestarea libertatii de credinta in tarile lumii. Un capitol este dedicat si României.
In general raportul aprecieaza ca in România libertatea de credinta este respectata, mai ales din perspectiva istorica care nu este de loc laudabila. In acelasi timp “raportul” gaseste, dupa parerea si in opinia mea, pe buna dreptate, numeroase lipsuri. Aceste lipsuri privesc mai cu seama Patriarhia Ortodoxa Româna.

biserica-de-la-vatra-romaneasca

In primul rând este mentionat in raport ca Patriarhia Ortodoxa Româna, la douazeci de ani de la eliberarea de comunism, inca nu a intrat intr-un dialog deschis cu acele confesiuni care au avut de suferit sub comunism si in special cu Greco-Catolicii. Este mentionat, acut si deschis, imprejurarea ca Patriarhia Româna inca refuza sa isi asume sincer vina si vinile, materiale si spirituale, fata de aceasta confesiune oprimata. In plus sunt amintite abuzuri constant comise de catre ierarhi ai Patriarhiei Ortodoxe Române impotriva altor confesiuni, mai ales neo-protestante. Raportul are meritul de a stabili cauza acestei triste situatii in care se complace Patriarhia Ortodoxa Româna. Aceasta cauza este sistemica si este definita de raport ca fiind, ,,relatia speciala” dintre Statul Român si Patriarhia Ortodoxa, faptul ca in esenta Patriarhia Ortodoxa Româna este o ,”biserica de stat”.
Faptul ca un raport al Departamentului de Stat al SUA suprinde acest lucru are implicatii colosale.
In esenta Patriarhia Ortodoxa Româna, fiind subventionata si sprijinita de Statul Român, este subordonata acestuia si ierarhii Patriarhiei sunt tratati ca si functionari ai Statului. Dealtminteri in Aprilie 2009, ca sa consfinteasca subordonarea Patriarhiei fata de stat, clerul a inceput sa fie platit, salarizat. O situatie absolut scandaloasa si care aseaza clerul in rând cu jandarmii!
Patriarhia nu poate promova decât interesele Statului Român si, mai grav ale cutarei administratii vremelnice. In plan extern, asemenea, Patriarhia trebuie sa urmeze actiunile statului, care, pot fi, “pro-americane” sau violent anti americane, asa cum au fost din 1940 si pâna in 1989. Nu exista nici o garantie ca in viitor Statul Român si implicit Patriarhia, nu se vor intoarce la o asemenea politica. Imprejurarea ca in România, clasa politica si buna parte din ierarhii Patriarhiei au ajuns sa fie o “cleptocratie” si sa promoveze o coruptie endemica, evident, nu meneste a bine. Subordonarea Patriarhiei catre Stat este un lucru rau dar, va fi decizia Poporului Român daca ea (subordonarea) trebuie sa continue sau nu. Trebuie deasemenea retinut ca nimic din cele spuse mai sus, sau in continuare, repet nimic, nu reprezinta referire critica la Credinta sau Biserica Ortodoxa. Referirile critice sunt doar despre o seama dintre slujitorii Patriarhiei Ortodoxe Române de azi care se dovedesc nevrednici si la politica administrativa impusa de acesti oameni si, in acest sens, imprejurarea ca in fruntea Patriarhiei este cel cunoscut in popor drept “Patriarhul bogatilor si “Prea Fericitul 33” categoric nu reprezinta un lucru bun. Cei care in mod deliberat aleg sa isi “ingroape capul in nisip”, refuza sa vada realitatea, si persista in a promova interesele unei clici politice si ecleziastice din România in Lumea Noua sunt, dupa parerea si in opinia mea, fie necinstiti, fie fanatici. Fanatici, orbi la semnele vremii si carora orbirea lor dogmatica le ramâne singura “dovada” in fata adevarului. Iar ceeace am pomenit pâna acuma nu sunt interpretari, sunt fapte. Fiecare avem optiunea la propria interpretare dar nimeni nu are dreptul sa tagaduiasca faptele sau, daca o va face, isi va binemerita numele de mincinos.
Oricum, in conditiile mentionate de Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite, si considerând ca, “in popor”, primul stataor al Patriarhiei Ortodoxe Române este cunoscut, cum am mai spus, si ca, “Prea Fericitul 33” si “patriarhul bogatilor”, o eventuala “unire” (subordonare) canonica a entitatilor Ortodoxe Româno-Americana cu Patriarhia Ortodoxa Româna ar fi, dupa parerea si in opinia mea, inoportuna si ar reprezenta o catastrofala greseala istorica si o actiune de marginalizare voluntara care, in plus, in forma si fond, ar fi antiamericana. Cursul firesc ar fi alaturarea tuturor Românilor-Americani si Canadieni Ortodoxi catre structurile canonice ortodoxe americane. Doar in acest fel traditiile românesti ar avea loc sa se arate Lumii Noi in toata frumusetea lor care trebuie marturisita si care se afla peste etnocentrism, filetism, sovinism tribal de mahala si, categoric, deasupra manifestarilor de neam prost si de prost gust.

Un punct de vedere  …

Un alt punct de vedere …

QUI TACET CONSENTIT (Cel care tace este de acord)

 

Existenta umana poate fi rezumata ca fiind un sir permanent de optiuni, de alegeri, intre bine si rau, intre drept si nedrept. Aceste optiuni, alegeri, sunt facute in vâltoarea existentei zilnice, cu necazurile ei, cu suisurile si coborâsurile ei, cu perioadele ei de plictiseala. Totusi nevoia de a face optiuni nu poate fi inlaturata, este un dat. In acest context este bine sa ne reamintim despre conditia omeneasca si ca este una cazuta si prin urmare imperfecta si inclinata sa faca greseli, unele de voie si altele fara de voie. Este iarasi bine sa ne aducem aminte ca toate injghebarile omenesti si toate alcatuirile omenesti sunt nedesavârsite si ca singura cale sigura de a evita complicitatea la rau este de a fi intotdeauna de partea celor slabi si saraci.
Complexitatea acestei situatii este inca mai mare dat fiind faptul ca intâmplarile vietii omenesti nu se peterec in vid sau “in principiu”; aceste intâmplari sunt concrete si intotdeauna personale si, datorita acestor imprejurari, obligatia de a face optiuni este inca mai imediata. Prin urmare ar trebui sa fie limpede ca responsabilitatea acelor aflati in pozitia de a lua decizii care afecteaza un numar mare de persoane, cei care se falesc a fi “cei ce tuna si fulgera”, responsabilitatea lor este covârsitoare. Dar totodata aceasta nu inseamna ca responsabilitatea celor “de jos” nu exista si mai vârtos in clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.
Istoria are propria ei directie si nimeni nu ii poate schimba curgerea. Conducatorii si cei aflati ‘la putere” vor fi pomeniti ca “buni” numai in masura in care simt si urmeaza cursul isoriei. Conducatorii sau institutiile care isi inchipuie ca pot manipula “poporul” sau directia istorica sunt sortiti ca iute sa afle ca ei gândesc anapoda. In fapt conducatorii si institutiile care incearca sa se opuna directiei istorice intotdeauna dispar ca un vis urât. Ceeace trebuie insa retinut este ca in momentele de criza, in momentele de “definitie” toti cei care au o parere trebuie sa o rosteasca. Nu exista iertare pentru tacere!
Comunitatea Ortodoxa a Românilor-Americani se afla in fata unui asemenea moment definitoriu. Dupa parerea mea este vorba de a alege intre dezvoltarea istorica a comunitatii pâna azi sau in a face un pas inapoi care, din nou dupa parerea mea, ar insemna o marginalizare rusinoasa. Pentru a fi mai lamuriti.
Românii ajunsi si asezati in Lumea Noua (SUA si Canada) au venit in cautarea unui trai mai bun. Ei au adus cu ei nu numai putere si vointa de munca dar si traditia lor stramoseasca, credinta stramosilor lor, tot ceeace, la un loc, inseamna MODELUL EXISTENTIAL ROMÂNESC, intelegerea româneasca a rostului vietii, intelegerea româneasca a diferentei dintre bine si rau. Inevitabil aceasta zestre culturala trebuia si trebuie integrata, facuta parte componenta a culturii Lumii Noi si tot inevitabil acest model existential românesc poate fi exprimat in engleza sau in româna. Sunt foarte multi cei care sunt straini, nu fac parte din acest model existential si pot comunica, pot trancani doar in româna (si chiar si aceea una de “lemn”!) si foarte multi Români-Americani, la a doua sau a treia generatie, care vorbesc exclusiv engleza dar marturisesc superlativ valorile modelului existential românesc.
Cei care se balabane vorbind in necunostinta de cauza despre “Neam”, care confunda Neamul cu nationalismul sovin si etnocentric si care isi dovedesc ignoranta facând trimiteri fara rost la cel mai adânc text duhovnicesc neo testamentar (Apocalipsa), sunt efectiv patetici.
Neamul este mai ales o realitate spirituala care nu are nimic de a face cu sovinismul tribal, de mahala. Iar a vorbi despre stari escatologice, despre Infricosatoarea Judecata, despre felul in care Dumnezeu va aseza Lumea ce va sa vie si in ea Neamurile, si a discuta asta in contextul unei dispute politice! este, in forma si fond, pacat de moarte.
Biserica, Trupul mistic si indivizibil al lui Hristos, este deasupra sovinismului tribal si divizarii, caci in Ea:.”nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos.”(Sf.Pavel, Coloseni, 3, 11)
Românii-Americani Ortodocsi azi trebuie sa faca o optiune.
Intre a fi purtatori ai modelului existential românesc si parte integranta a Americii si a Ortodoxiei Americane, careia i-ar aduce ca dar de mare pret traditia rugatoare româneasca sau, a deveni subordonati ai Patriarhiei cleptocrate si ai “Patriarhului bogatilor”, zis si Prea Fericitul 33, si pion al jocurilor politice facute pe malul Dâmbovitei. O subordonare care  ar insemna, repet, marginalizare, “gethoizare”, domnia neamului prost si a prostului gust.
Dupa parerea mea optiunea ar trebui sa fie pentru integrarea in structurile canonice ortodoxe americane. In acest fel traditia româneasca ar fi promovata in Lumea Noua si ar fi apreciata de aceasta Lume Noua. Marginalizarea, “subordonarea” penibila fata de o Patriarhie cleptocrata, ar fi in esenta, in forma si spirit, o miscare antiistorica si antiamericana! Si inca ceva. Intotdeauna binele este inclusiv si, tot intotdeauna, raul este exclusiv.
Cei care au o parere ar trebui sa o exprime si ar trebui sa nu uite ca, intotdeauna, “qui tacet consentit”, cel care tace este de acord.

autor Alexandru Nemoianu

Scrisoare deschisa

Inalt Prea Sfintite Arhiepiscop Nathaniel si Onorat Consiliu Eparhial

 
Cu deosebit respect pentru cultura si ospitalitatea pamântului care ne-a primit si adoptat ca cetateni ai lui – continentul Nord American – ii multumim din inima dar nu putem fi indiferenti nici fata de originea, cultura, traditiile si religia noastra strabuna cea ortodoxa când este ignorata, exclusa sau jignita.
„Chiar daca este ea mai sgrunturoasa si paduroasa dupa locurile de unde venim; ea (Biserica Ortodoxa) este a noastra si trebuie sa o pastram asa cum este caci o avem de la Sfintii Apostoli (Andrei) si ucenicii lor veniti ca si colonisti cu armatele lui Traian” – citat din Pastorala P.S.Episcop Policarp, Almanahul Solia pe anul 1954.
Pe de alta parte citându-l pe Abraham Lincoln, Presedinte al SUA, care consemna in cuvântarile lui politice ca „un bun cetatean american este acela care isi pastreaza limba, cultura, traditiile si religia din tara de origine” subliniem ca noi suntem cetateni americani, americani si nu altfel, de origine româna si de aceea accentuam acest lucru. Sa nu-l uitam pe marele istoric care scria ca „cine isi uita trecutul, nu isi poate fauri viitorul”, chiar si acela american ortodox – Patriarhia Americana – iar istoria universala este plina de exemple.
Suntem membri cu state vechi de servicii in cadrul Episcopiei Ortodoxe Române de la Vatra Româneasca si membri ai Consiliului Parohial al Bisericii „Sf.Treime” din Miramar, Florida, si beneficiari, ca si Episcopia ai donatiilor unei ROMÂNCE (asemenea Maicii Alexandra), Doamna Ruxandra Botta si cei mai multi dintre noi suntem de vârsta a 2-a si a 3-a si cunoastem foarte, foarte bine framântarile si necazurile provocate de sistemul politic din Tara asupra Episcopiei, asupra P.S. Episcop Policarp, asupra I.P.S. Arhiepiscop Valerian.
Stim ca B.O.R. din Tara a supravietuit datorita intelepciunii Ierarhilor ei de la vremea aceea. Am uitat ca pâna in preajma celui de al doilea razboi mondial Biserica Ortodoxa Rusa a fost condusa de un Preot si ca P.F.Patriarh Alexei nu se stie cum si de unde a aparut! De aceea Vatra Româneasca s-a afiliat cu „Mitropolia Rusa” din exil, actuala „O.C.A” (Orthodox Church of America, n.r.) si nu a devenit „o dioceza a O.C.A.” – pentru ca sa avem proprii nostri Episcopi si rânduiala asteptând caderea comunismului când Vatra Româneasca va reveni la sânul Bisericii Mame ca fii ai ei dar in propria noastra casa. Iar aceste cuvinte au fost rostite raspicat si de mai multe ori de Inaltul Valerian. Ce ne opreste sa o infaptuim acum?
De 15 ani asteptam ca Ierarhii nostri si Consiliile a celor doua Episcopii Românespti sa duca la indeplinire deciziile Congreselor Anuale Eparhiale si sa isi dea mâna si sa ne unim intr-o puternica Mitropolie Ortodoxa Româneasca. Asa cum pe acest pamânt Nord American exista Mitroplia Greaca, Mitropolia Rusa, Mitroplia Sârba, Mitropolia Antiohiana asa trebuie sa fim si noi si asa ca o roata intreaga si nu ca o spita la roata altora sa intram intr-o Patriarhie Ortodoxa Americana intr-un viitor cât mai apropiat.
Dar cu mult regret vedem câte oportunitati s-au pierdut si se pierd datorita neiertarii si scormonirii in ranile trecutului. Da! Nu trebuie sa uitam dar trebuie sa iertam si sa ne unim intr-o Mitropolie Ortodoxa, egala cu celelalte, a tuturor ce simt inca româneste.
Pastorala Mitropolitului O.C.A Jonnah ne jigneste profund scriind troparul Invierii doar in limba engleza, greaca si rusa si apoi trimitând-o la o Biserica cu limba de cult româneasca. Engleza o intelegem, este limba oficiala a S.U.A; Greaca este limba originara a cultului ortodox, dar limba rusa noi o simtim ca o limba a ocupantului pravloslavnic sau comunist, factor care a determinat pe multi dintre noi sa ne parasim plaiurile stramosesti.
Stiti ce se intâmpla in Bucovina si Basarabia Româneasca; in Cadrilater si Banatul Iugoslav si implicarea Ortodoxiei Slave impotriva celei Românesti? Daca stiti rectificati-va pozitia, daca nu stiti, va rugam sa va informati si sa fiti drepti in decizii.
De asemnea Revistele O.C.A nu pomenesc nimic despre Ortodoxia Româneasca si istoria ei desi cel mai mare dogmatist al ortodoxiei secolului XX a fost Parintele Prof.Dumitru Staniloaie. Iar despre viata Bisericii Ortodoxe Române nicio vorba desi România si B.O.R. sunt numite de catre Papa Ioan-Paul al 2-lea „Gradina Maicii Domnului”.
Trebuie sa vedem partile bune ale Unirii celor doua Episcopii Românesti si intemeierea unei Mitropolii caci „unde-s doi puterea creste” si sa nu uitam Domnilor vorba cântecului „Dragostea de la straini e ca umbra de la spini”. De ce vrem sa uitam cu atâta staruinta „bunastarea” ce ne-au adus-o Rasaritul Ortodox incepând cu Stanilesti pe Prut (1711) când un membru al Academiei de la Berlin – Dimitrie Cantemir – din domn moldovean a ajuns conte rus si fiului sau, Antioh, parintele literaturii ruse nu-i este niciodata pomenita originea.
Pe Internet la O.C.A News a aparut predica de la Dallas a I.P.S.Mitropolit Joinnah care afirma printre altele ca O.C.A. este cea legala si cu drept de existenta pe acest continent si toate celelalte Biserici Ortodoxe trebuie sa i se subordoneze, sa intre sub obladuirea ei si sa fie apoi reorganizata in Episcopii pe zone geografice si de aici intrebarea noastra legitima: cu noi ce se intâmpla? Mai pastram termenul de Român in expresia de „româno-american”?
Cerem, rugam intr-un mod civilizat si cu respect fata de Ierarhii nostri, un raspuns clar ca data a Unirii celor doua Episcopii cu limba de cult comuna – limba româna – si anuntarea infiintarii Mitropoliei Ortodoxe Române din America. Va amintim ca cea mai apriga luptatoare impotriva comunismului dintre Bisericile Românesti din exil – „Biserica Ortodoxa Româna Sf.Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail” din Paris, pe data de 10 mai 2009, Ziua Nationala  a României Mari – s-a incorporat in Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale a Bisericii Ortodoxe Române.
Nu vrem ca istoria sa ne judece ca lasi si tradatori ai stramosilor nostri si ai aspiratiilor lor la credinta ortodoxa si originea latina.
Va multumim pentru intelegerea si gândurile dumneavoastra curate si sincere pentru NEAMUL ROMÂNESC si dorim ca aceasta scrisoare sa devina publica in toata Episcopia Ortodoxa de la Vatra Româneasca, si nu numai, si noi Consilierii Parohiei „Sf.Treime” din Miramar, Florida, ne asumam raspunderea redactarii ei in sedinta de Consiliu Parohial din data de 17 mai 2009. Drept pentru care semneaza si va spun din inima Doamne Ajuta Unirii!
Presedintele Consiliului Parohial,
Eduard Catalin Badiu
Preot Paroh,
Pr.Paroh Adrian Balescu
Secretar al Consiliului Parohial,
Dn.Ovidiu Pacurar

Obezitate

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Valeriu Cercel

 

Progresul ne-a adus în societate
Si bune, şi mai rele, de prisos,
De-o vreme, însa, viata ca pe roate
A început sa mearga dubios,
Nu ma refer nicicum la calitate
Ci la volum, ca unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun ca a disparut mersul pe jos;

O fi motivul bun, însa ma mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în şir
Ne creşte pe fotolii slanina (!?)…
Dar azi, de la distanta, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopar plin de draci şi de sictir:
Telecomanda!…aia-i, bat-o vina!….

Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort faceam şi ce mişcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Caci manual, (nici nu era color !)
De zeci de ori ‘nainte de culcare
Schimbam canale la televizor !

Epigrame

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Sorin Olariu

Turistii din SUA se vor dubla pe Litoral

Turismul nord-american
Se va dubla în România
Ca Johny cel de-acum un an
O sa-si aduca si sotia.

Scrisoare din Cuba

Fidel Castro-i mort, citeam
Un email de la Hortensia,
Doar ca l-au mai scos în geam
Sa-i mai vin-o luna pensia.

Oana Zavoranu în PRM

Cu vocea stinsa de durere
Spunea Vadim la o bauta:
Partidul nostru e-n cadere
Si-i trebuia o…parasuta.

Italia expulzeaza români

Fara-a face pe desteptul,
Ma întreb, cuprins de pizma:
Cine-i da Italiei dreptul
Sa se poarte ca o…cizma?

România, încotro?

Românul nostru, plin de zel,
Întoarce fata spre Apus:
Mai bine Varza de Bruxelles
Decât Salata a la Russe!!!

solariu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors