Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Pastorel Teodoreanu

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!

Si alta scrisa cand era internat cu probleme de ficat (sau de plamani), in Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Soseaua Viilor (in Bucuresti).  Se spune asta a fost ultima lui epigrama; a murit dupa cateva zile:

Culmea ironiilor
Si rasul copiilor
Sa pun punct betiilor
Pe Soseaua Viilor!

La venirea rusilor

Pe drumeagul din catun
Venea ieri un rus si-un tun;
Tunul rus
Si rusul tun!
* * *

Armistitiul ne-a impus
Sa dam boii pentru rus!
Ca sa completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

Statuii ostasului sovietic

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atat de sus,
Ca sa te vada popoarele…
Sau fiindca-ti put picioarele?
Votati soarele

Cand te vad asa pe garduri
Si cu raze imprejur,
Mai ca-mi vine sa te-asemui
Cu o gaura de cur!

Radioului (unde era invitat sa intre prin str. Temisana, adica prin spate)

De un an si jumatate
Ma bagati numai prin spate,
Pe cand eu, intreaga viata
V-am bagat numai… prin fata!

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimata la Debretin

Din falnic vanator de munte
Mi te-a facut Ana pandur !
Intai ti-a-nfipt o stea in frunte
Si-apoi un Debretin in cur !

Comunistii isi maresc randurile cu o parte din legionari

Capitane,
Nu fi trist!
Garda merge inainte
Prin partidul comunist!

Dupa alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votati soarele!

Nu credeam s-ajung vreodata
C-am sa pot sa fiu in stare
Ca facand pipi pe garduri,
Sa o fac direct in… soare!

* * *

Din Banat pana la Iasi
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai multi ocnasi
Au ajuns la carma tarii.
 
Catren omagial catre Caragiale:
Cu greu tmi vine sa astern,
Un adevar ce nu-l suport,
Ca tocmai tu sa fii cel mort
Si Catavencu cel etern…
 
La Pelisor, palat transformat de regimul comunist in casa de creatie:

Voi, creatori ai artei pure,
Ce stati acuma la padure,
Sa fiti atenti cand va plimbati
Sa nu calcati in … ce creati !

Guvernul Groza

In guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Insa ca sa fie cabinet etern,
Imi bag si eu membrul… in acest guvern! 

ZECE MEMBRI DE PARTID

Zece membri de partid
Visau viata noua
Unul a vorbit in vis,
Si-au ramas doar noua.

Noua membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a rascopt din ei,
Si-au ramas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito!
Si-au ramas doar sapte!

Sapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Si-au ramas doar sase!

Sase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat gresit
Si-au ramas doar cinci!

Cinci membri de partid
Cand au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Si-au ramas doar patru!

Patru membri de partid
Si cam toti evrei,
Unul a plecat in Eretz
Si-au ramas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de razboi!
Unul a vorbit cam mult,
Si-au ramas doar doi!

Doi membri de partid
Mandri ca paunul.
Unul a innebunit,
Si-a ramas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lamurit.
A plecat cu Onete-ul
Si n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Lupta pentru pace.
Ca partidul nostru drag
Stie el ce face!

Mircea Ionescu-Quintus

Sa-nchinam paharul
Pentru Pastorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.

Steaua
Cate stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proasta,
Sade pe uzina noastra…

Cine-i mare, da din mana si-are 4 la romana?
Cine-i la academie si-are 4 la chimie?
Cine-n tara este tare si-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicesti, 20 de ani primesti.
 
RECLAMA

Imi spunea un betivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Altii… turnatori !
 
GEOMETRIE BAHICÃ

de Pastorel Teodoreanu

Hranit mai mult cu lapte si iaurt,
Un grec vazu cu mintea-i inteleapta
Ca intre doua puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinta, e o dreapta.

Dar axiomul devenit banal
Si insusit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi si este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Si daca vrei sa tragi invatatura,
Un plan orizontal, cand te gandesti,
Constati ca nu exista in natura
Ci exclusiv in mintile grecesti.

Iar cand in loc de lapte, bei “Madera “,
Aceasta socoteala te conturba
Caci tu nu uiti ca ai baut pe-o sfera
Pe care dreapta lui devine curba.

Si-n cap cu dreapta grecului defunct
Pana ce vreun nalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Pornesti spre domiciliu in zigzag.
 
Prin anii ’40  Viorica Porumbacu, a scris niste versuri de adanca simtire si vibratie de genul:

” O, Europa, te simt in mine
Te simt vibrând adanc..”

A doua zi Pastorel :

“Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara
Din ‘Gazeta literara’
Dovedeste elocvent
Ca in …chestia matale…
De-adancimi fenomenale
Intra-ntregul continent!”

 
Dupa prima vizita a lui Petru Groza in URSS, Pastorel a scris:

Din Galati la Port Arthur
Petru Groza, in carlinga,
N-a vazut atata cur
Cat ar fi putut sa linga.
Iata, totusi, una care v-a scapat:

Caligula Imperator
A facut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A facut din bou – ministru.

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Vasile Zarnescu
În unele recente materiale de presă, relevasem, lapidar, că reţeta rapidă a realegerii preşedintelui Traian Băsescu este să încerce să îi bage prompt la puşcărie pe cîţiva dintre marii politicieni corupţi, care roiesc în preajma lui – ca dovadă că este tot mai hotărît să lupte cu succes contra corupţiei. Din motive independente de voinţa mea, am reuşit să-i adresez abia zilele trecute scrisoarea închisă, relevată în continuare. Pentru că, pînă azi, 21 noiembrie, nu am primit nici un semnal din partea domniei sale, pentru a-i parveni, totuşi, în „ultimul ceas“, o voi trimite presei, aşa cum l-am anunţat – spre a-i mai fi, cît de cît, de ajutor. A trebuit, oricum, să scot anumite nume şi informaţii conţinute în textul depus la registratura Administraţiei prezidenţiale, cu indicaţia de mai jos.
***

Administraţia Prezidenţială                                                                                                      STRICT SECRET

Registratura generală

Nr. 22795/17.11.2009

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

– Urgent, personal şi confidenţial –

 

Priveşte: 1. Propunerea unei reţete a realegerii certe a dvs.

2. Revenire asupra raportului nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională

Raportează: colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

 
STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

Permiteţi-mi să vă prezint această sinteză politică, din perspectiva unui alegător mai versat atît în problemele de politologie şi, în special, de propagandă electorală, cît şi în domeniul informaţiilor secrete, sinteză făcută din perspectiva alegătorului aflat în partea de jos a electoratului.

Dincolo de unele manevre de culise privind manevrarea buletinelor de vot, pe care unii nu le vor ignorate, iar alţii încearcă să le exagereze, totuşi, succesul obţinut de dvs. la alegerile din 2004 s-a datorat, în cea mai mare parte, etalării sloganului electoral esenţializat în sintagma „Jos corupţia!“ Între timp, opinia publică, diversele partide, personalităţi, organizaţii politice interne şi internaţionale au fost dezamăgite, aproape total în aşteptările lor, de ineficienţa luptei anticorupţie din România. Au fost cîteva încercări de a-i băga la pîrnaie pe unii mari corupţi, dar Magistratura a avut grijă să-i scoată basma curată; desigur, nu dezinteresată.

Cauzele eşecului luptei anticorupţie sunt multiple, dar, în principal, rezidă în instituirea solidă, extinsă şi profundă, între timp, a „sistemului ticăloşit“ – concept pe care l-aţi lansat, fiind introdus în limbajul presei şi, poate, chiar al politologiei viitoare, deoarece, pe lângă alte sintagme reuşite cu care se poate lăuda preşedintele Traian Băsescu (de ex., „partidul toxic“) sau, eventual, i se pot reproşa (cum este, de ex., şi expresia „băieţii deştepţi“), aceasta este cea mai cunoscută şi mai întemeiată. „Sistemul ticăloşit“ se bazează, în esenţă, pe ceea ce defineşte un alt viitor concept politologic, „nucleul dur al corupţiei“, introdus de ministrul Justiţiei, la acea vreme, Rodica Stănoiu, ulterior senator P.S.D., apoi independent, apoi P.C., apoi cine ştie mai ce – întrucît C.N.S.A.S., noua poliţie politică, o înghesuie să o bage la „mititica“, aşa cum a procedat cu Mona Muscă.
Corupţia: încetinitorul Tranziţiei

Nucleul dur al corupţiei îi include, fireşte, nu doar pe marii corupţi din domeniul afacerilor de stat în combinaţie cu acelea private, ci şi mari personaje politice, care acţionează în simbioză cu afaceriştii care stau în umbră şi care fac afaceri ilegale, dar cu acoperire legală, aşa cum sunt, de exemplu, indivizii indicaţi prin sintagmele „rechinii imobiliari“ sau „băieţii deştepţi din energie“. Chiar viitorul scurt-premier Emil Boc – scurt ca durată a mandatului, ca figură politică etc. –, pe vremea cînd era deputat în Opoziţie, acuza, în Parlament, pe unii de la Putere că au dat ordine ministeriale valabile doar cîteva zile, exclusiv cu scopul ca să profite de ele anumiţi oameni ai Puterii! Domnule preşedinte, ca să-l faceţi să-i revină, cît de cît, creditul moral – care se va răsfrînge, pozitiv politic, şi asupra dvs. –, cereţi-i să-i denunţe pe cei care au comis aceste acte de corupţie!

Aşa cum am mai arătat în alte articole (de ex., în Justiţiarul, 9 sept. 2004, p. 4-5), conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Este şi cazul miniştrilor acuzaţi de corupţie în aceşti 20 de ani, indiferent care partide câştigaseră alegerile, în cadrul alternanţei „democratice“ la Putere. Astfel, fie că a fost în cauză „Ţigareta I-a“ – din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu –, sau „Ţigareta a II-a“ – din timpul preşedintelui Emil Constantinescu –, fie că a fost cazul terenurilor Armatei cedate de către miniştrii Apărării unor particulari – terenuri pe care se afla sistemul rezervei strategice de apă a Capitalei, sistem care a fost distrus! –, fie că fusese problema traficului cu petrolul aflat sub embargo, fie că e cazul ex-judecătoarei Maria Huza, fie că este vorba de întreprinderi de stat subevaluate în mod oneros spre a fi cumpărate la preţuri de nimic de străini contra unei mite substanţiale date înalţilor funcţionari de stat etc., etc. – în toate cazurile este situaţia celor care abuzează de funcţia lor publică pentru câştiguri personale necuvenite: adică a marilor corupţi. Ca urmare a proliferării corupţiei, economia României a fost distrusă de guvernările postdecembriste, fiind vândută la bucată de marii funcţionari de stat, direct sau prin interpuşi, corporaţiilor transnaţionale, care au cumpărat „adevărate chilipiruri“, după cum se exprima, cu satisfacţie, publicaţia Jane’s Foreign Report. Şi asta o scria în august 2000, adică la finalul primei guvernări a C.D.R., care „grăbise privatizarea“ spre a îndeplini, cu deplină slugărnicie, directivele organismelor străine, interesate în ruinarea României – grabă din cauza căreia marile întreprinderi ale ţării deveniseră, pentru „investitorii strategici“ străini, într-adevăr, „adevărate chilipiruri“ (cf. Cotidianul, nr. 2428, 9 august 2000, p. 4).

 

Şeful statului sub povara vremurilor

Cine este, cât de cât, familiarizat cu politica, ştie că, în fond, este pur idealism romantic să-ţi imaginezi că preşedintele unei ţări – indiferent cât de mare şi de competentă i-ar fi echipa prezidenţială – ar putea schimba rapid, într-un mandat, sistemul ticăloşit în mijlocul căruia evoluează şi, mai ales, al cărui produs este, ţinînd cont şi de contextul politico-economic intern şi internaţional. Dar dacă nici membrii echipei şi nici preşedintele nu sunt suficient de competenţi, de patrioţi, cu voinţă politică şi rectitudine morală, atunci e vai de ţara respectivă. De aceea, acum, este vai de noi!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a condus ţara, aparent, în oarecare „linişte“, dar a fost supus multor presiuni interne şi externe. De exemplu, încă în ianuarie 1990, l-a vizitat şeful Departamentului de Stat al S.U.A., James Baker, care, timp de o jumătate de oră cît a durat vizita, i-a ţipat preşedintelui României o singură directivă: „Jos Securitatea!“ Dacă mai aveţi contacte private cu d-l Ion Iliescu, rugaţi-l să vă confirme acest fapt. Şi Ion Iliescu a dat-o jos, a îngrădit-o, a redus-o la minim şi aţi văzut ce-a ieşit: a ieşit, din ce în ce mai viguroasă, corupţia, „baronii“ P.S.D.-işti (ex-F.S.N.-işti) fiind cei mai numeroşi şi mai viguroşi! Socialistul Ion Iliescu a vrut să construiască socialismul cu faţă umană, dar nu a făcut decît să rupă zăgazurile care opreau avalanşa capitalismului de acumulare primitivă – adică forma primitivă a corupţiei. Chiar traseistul politic Adrian Severin, în cartea sa Lacrimile dimineţii, a recunoscut, tardiv, că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost o traducere din engleză a unei legi făcute de străini; din cîte-mi amintesc eu, fusese adusă chiar de el. Or, respectiva lege fusese concepută special pentru a înlesni distrugerea întreprinderilor Românei! Preşedintele Ion Iliescu fusese prevenit de S.R.I. asupra consecinţelor pernicioase ale acestei legi – importate deliberat pentru falimentarea întreprinderilor româneşti –, dar nu a luat nici o măsură. Doar Alexandru Bârlădeanu s-a opus cu încrîncenare, însă fără succes. După care a început declinul economico-politic, accelerat de corupţie. Jaful în Patrimoniul Cultural fusese, deja, dat prin abrogarea prioritară a Legii Patrimoniului, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, deşi nu era o lege „ceauşistă“, întrucît reproducea îndeaproape legea franceză în funcţie şi acum! Oricum, însă, P.S.D. – sub formele metamorfozate demagogic F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R., P.S.D. –, deşi s-a declarat a fi doctrinar social-democrat, deci de stînga, a guvernat, invers, cu măsuri literalmente de dreapta.

Liberal-ţărănistul Emil Constantinescu a vituperat şi el, contra corupţiei – a afirmat, pe cînd era în vizită în Finlanda, că Justiţia ar fi coruptă în proporţie de 80 la sută! –, dar a sfârşit lamentabil, prin a declara „că a fost învins de fosta Securitate“! A fost, evident, o scuză comodă, chiar dacă nu lipsită de oarece adevăr, deşi, înainte de încheierea mandatului său, le-a mai dat cîte o stea de general multor generali din S.R.I. (şi o diplomă de merit directorului S.R.I. Costin Georgescu!) – generali dintre care, pe unii, preşedintele Traian Băsescu avea să îi treacă în rezervă, ca, de ex., pe Sorin Brăteanu-Cancelaru’, Ovidiu Soare-Arestatu’-şi-Eliberatu’! Dar, Emil Constantinescu avusese, totuşi, la îndemână cei „15 mii de specialişti“ cu care se lăudase C.D.R., venită avidă la Putere. De ce nu i-a folosit?! În timpul guvernării C.D.R. s-a accelerat distrugerea economică a României, în special prin amploarea şi rapiditatea aplicării criminalei politici restitutio in integrum. În  nici o ţară ex-socialistă nu s-au făcut restituiri în cantitatea şi pe intervalul de timp practicat în România, ci doar restituiri simbolice (cîteva castele în Cehia, Ungaria şi Germania). Actuala formă a corupţiei reprezentată de jaful „rechinilor imobiliari“ îşi are sorgintea în această criminală politică restituţionistă. Bugetul statului a fost devalizat inclusiv prin această formă! La fel, conglomeratul numit C.D.R. – deşi declarativ doctrinar de dreapta – a guvernat, tot invers, cu măsuri esenţialmente de stînga – ceea ce a accelerat involuţia spirituală a societăţii, prin debusolarea politico-morală introdusă.

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. aţi avut o rută politică similară, oarecum, cu aceea a P.S.D.-ului: aţi ajuns preşedinte ţării ca socialist – v-aţi străduit şi aţi reuşit să introduceţi Partidul Democrat, al cărui preşedinte eraţi, în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei gălăgioase a P.S.D.-ului, care se considera singurul îndreptăţit să facă parte din Internaţionala Socialistă –, dar v-aţi răzgîndit şi, acum, din nu ştiu care motive – probabil determinate mai mult de conjunctură decît din convingere –, viraţi tot mai mult spre dreapta. Este adevărat că P.D.S.-ul, ca moştenitor direct al ipocriziei şi demagogiei funciare a P.C.R., îşi maschează abil virajul abscons spre dreapta şi îşi etalează, tot demagogic, dar cu succes, ideologia de stînga, cu care prosteşte, şi acum, după 20 de ani, multă lume, mai ales în provincie. Dvs. v-aţi dovedit mai sincer în opţiuni arătînd că înclinaţi spre dreapta, dar nu aţi reuşit să vă valorificaţi această sinceritate a virajului, iar inamicii dvs. politici speculează această sinceritate prezentînd-o ca pe o faţetă falsă – ei procedînd, astfel, după formula hoţului care strigă „Hoţii!“, fiindcă dvs. v-aţi dovedit inacţiunea şi nu aţi replicat dezvăluindu-le adevărata faţă ipocrită, ca moştenire a P.C.R.-ului!

Revenind la partide, sintetic vorbind, ele prezintă o orientare politică de faţadă, căci toate partidele politice – indiferent de doctrina afişată –, odată ajunse la guvernare, au aplicat o singură doctrină: jefuirea Patrimoniului Naţional. Iar preşedinţii de ţară care au fost propulsaţi de aceste partide, chiar dacă avuseseră intenţii bune – şi nu avem motive să ne îndoim de contrariu –, nu au putut stopa jefuirea averii naţionale, determinată de grupurile de presiune, dirijate din umbră de marii „rechini“.

Esplanada corupţilor

E riscant, apoi, şi să aplecăm urechea la cîntecul de sirenă al politicienilor Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi al analiştilor politici obedienţi lor – de tipul lui Valentin Stan, Radu Tudor, Marius Pieleanu ş.a. –, care ne invită la „linişte ca să poată ei guverna“. Pentru că este vorba, în realitate, de liniştea de care au nevoie hoţii, ca să fure în siguranţă. În primii 16-17 ani de guvernare ar fi fost, chipurile, relativ linişte – fiindcă se mimează amnezia, aceşti politicaştri „uitînd“ de marile greve din anii 1990-1996. Dar tocmai în această etapă – sub masca oferită de scandalul grevelor – a fost consolidat „sistemul ticăloşit“, perpetuat prin „nucleul dur al corupţiei“. Ceva gălăgie a mai făcut presa – a „patra Putere“ în stat, „cîinele de pază“ al democraţiei –, dar a fost din ce în ce mai mult ignorată, în cazul cînd unii ziarişti nu au fost băgaţi la închisoare. Dar, pentru mai multă linişte, adică spre a pune botniţă presei, s-au reintrodus în noul Cod Penal insulta şi calomnia prin presă!

P.S.D.-ul a guvernat cel mai mult, sub diversele denumiri cunoscute, şi – cel puţin din aceste motive: al duratei cît a guvernat şi al orientării politico-economice impuse – el este vinovat în cea mai mare măsură de dezvoltarea continuă a „nucleul dur al corupţiei“ şi de determinarea tendinţei de involuţie continuă a României. Este evident că nu este mai puţin vinovată de dezastrul ţării nici guvernarea C.D.R. – reînviată, între 2004-2008, sub forma Alianţei „D.A.“ fără P.N.Ţ.C.D. şi P.A.C. –, şi nici recombinarea, după alegerile din noiembrie 2008, a coaliţiei necoalizate (P.S.D.+P.C.) + P.D.-L., spartă, şi ea, după puţină vreme, prin demiterea vicepremierului Dan Nica. După cum nu este mai puţin vinovată de decăderea României nici surprinzătoarea şi abominabila recentă alianţă ad-hoc P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. + minorităţile antinaţionale, reconfigurată contra P.D.-L.-ului – rămas minoritar în Parlament şi cu miniştri interimari în Guvernul Boc demis –, alianţă care vrea să-l impună – la propunerea unuia ca Crin Antonescu-Vorbete – ca premier pe coruptul Klauss Werner Iohannis pe motiv că el ar fi „neamţ onest şi competent“, iar ea este „majoritate parlamentară“ şi că ar reprezenta, chipurile, vocea Poporului.

Este o mare dezinformare! Această majoritate parlamentară nu este reprezentata Puterii Poporului, întrucît este ilegitimă, fiindcă a fost votată doar de o treime din electorat şi, mai mult, în marea lor majoritate, respectivii parlamentari şi-au dobândit mandatele prin cumpărarea electoratului şi prin manipularea voturilor ca urmare a noilor posibilităţi de manevră prin redistribuire, introduse prin legea votului uninominal – ea însăşi o escrocherie politico-juridică.
Metodologia anticorupţiei

Ca o problemă de principiu şi de strategie, trebuie ştiut că figurile reprezentative implicate în fapte de corupţie trebuie denunţate şi pedepsite înainte ca publicul să ajungă să creadă că o campanie anticorupţie se rezumă la vorbe sau că este pornită doar împotriva oponenţilor politici. De aceea, este important ca primul „rechin“ prins să provină din partidul aflat la Putere. După cum se ştie, metoda a înregistrat succese deosebite în Hong Kong şi Italia. Or, în România postdecembristă, toţi guvernanţii – indiferent de culoarea politică – au procedat tocmai invers: au prins doar „plevuşca“, iar „baronii“ şi „rechinii“ au fost lăsaţi „să pescuiască în ape tulburi“, în folosul guvernanţilor, indiferent de partidele perindate la Putere, fiindcă „rechinii“ cotizau la toate partidele. Cazul ministrului liberal al Justiţiei Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă este simptomatic pentru corupţia „democraţiei originale“ autohtone: el a dezincriminat în mod provizoriu bancruta frauduloasă, cu scopul deliberat de a scoate din puşcărie marii escroci – evident, cu un avantaj personal, de imagine, căci a apărut ca fiind un individ milos, care apără drepturile omului. Dar aproape toată clasa politică – cu unele mici excepţii, ca Vadim Tudor, venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu şi alţi cîţiva – l-a tratat, fireşte, ca pe unul „de-al lor“: a rămas, în continuare, în Guvern, în Parlament, a fost promovat – pentru o vreme – şef al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), l-a menţinut în Baroul bucureştean etc., deşi trebuia eliminat imediat din viaţa politică şi introdus, la fel de prompt, în viaţa de penitenciar. Acum, deşi a confecţionat o carte, Noua Dreaptă, este un fel de adjunct al P.D.-L. – care, formal, este partid de stînga! – şi, ca avocat, învîrte afaceri pe picior mare, constituind alte fapte grave de corupţie (cf. de ex., Răzvan Savaliuc, „Iluzionistul“, în Ziua, 11 februarie 2008). În presă se găseşte o întreagă arhivă despre corupţia care zace în el, dar Parchetele nu se sesizează din oficiu, fiindcă mulţi procurori-şefi i-au fost colegi de facultate şi nu pot „să dea“ într-un coleg, tot aşa cum colegii din Consiliul Superior al Magistraturii ai ex-judecătoarei Mariei Huza – în primul rînd preşedintele de atunci al C.S.M.-ului, Dan Lupaşcu, cel care vă reproşa că nu ştiţi să conduceţi o şedinţă a C.S.M.-ului – au iertat-o: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (vezi Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008)! (În paranteză fie spus, apropo de moralitatea unor magistraţi, preşedintele C.S.M. Dan Lupaşcu o iertase şi pe judecătoarea care dansase goală la reuniunile M.I.S.A!) Iar, pe de altă parte, semnalele date de presă nu mai reprezintă – pentru Parchet, pentru „Parlamentul 322“ sau pentru alte instituţii ale statului – o dimensiune a opiniei publice, care trebuie luată în considerare.

Aşadar, contradicţia gravă în care se zbate România este dată de dihotomia „poporul contra clicocraţiei cleptocrate“: adică, într-o parte, poporul jefuit şi, în partea opusă, jefuitorii săi, corupţii, aflaţi în toate partidele care au fost la guvernare prin rotaţie sau prin combinaţii politice – aşa cum este actuala oribilă „majoritate parlamentară“! Asemenea contradicţii sunt rupte, sparte, de mari personalităţi politice în momente decisive ale istoriei.

Contradicţia numită Marea Revoluţie Franceză a fost depăşită prin Teroarea iacobină, condusă de Robespierre. Contradicţia numită Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost depăşită prin Teroarea roşie, condusă de marii terorişti Lenin şi Troţki. Fireşte, cu pierderi materiale şi, mai ales, umane ireparabile şi impardonabile. Contradicţia numită Revoluţia din decembrie 1989 din România – supranumită şi „Cea mai mare minciună televizată a secolului 20“, prelungită în Tranziţia de 20 de ani, care mai poate fi numită şi „Războiul de 20 de ani contra României“ – ar putea fi spartă de preşedintele Traian Băsescu, dacă mai are putere prezidenţială şi dacă vrea să rămînă în istorie, prin Teroarea dictaturii legii. Nu este sîngeroasă, cum au fost celelalte, şi este în deplină consonanţă cu statul de drept. Numai că, acum, România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş, cu o democraţie falsă, de faţadă, de care se prevalează pretinsa „majoritate parlamentară“ – aceeaşi „democraţie“ care, întrunind majoritatea de „322 parlamentari“, voia demiterea preşedintelui Traian Băsescu!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, aplicaţi dictatura Legii. Vorba contracandidatului dvs., Corneliu Vadim Tudor: „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!“ Nu vă temeţi de falsele bocitoare ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Valentin Stan, Radu Tudor ş.a., cum că aţi fi adîncit criza, că aţi fi destabilizat ţara etc. Ei, toţi, reprezentanţii clicocraţiei, au distrus şi destabilizat ţara. Dvs. nu aţi destabilizat nimic, ci doar i-aţi speriat pe corupţi! I-aţi zdruncinat puţin, dar nu aţi reuşit să-i „priponiţi“. În Italia, din 1945 pînă acum, s-au schimbat rapid guvernele, fiecare rezistînd, în medie, cam doi-trei ani. Dar s-a reuşit menţinerea funcţionării statului, iar mulţi mafioţi – inclusiv miniştri sau prim-miniştri – au fost băgaţi la puşcărie, dacă nu reuşiseră să fugă din ţară, iar Italia nu reuşise să-i aducă înapoi. Aveţi nevoie de un Garibaldi, cu „cei o mie“ ai lui?! Oricum, în cei cinci ani de mandat, trebuia să-i fi găsit pînă acum, fiindcă mulţi dintre noi am fi fost dispuşi să vă ajutăm – cu condiţia să-i fi îndepărtat de lîngă dvs. pe unii ca Cătălin Avramescu-Canibalu’, ca Cătălin Croitoru-Farsoru’, Vladimir Tismăneanu-Năpîrlitu’, H.-R. Patapievici-Impostoru’, Valeriu Ţurcan et ejusdem farinae.

Informaţia: antidotul corupţiei

Corupţia este o problemă de sisteme de informaţii (secrete şi/sau publice), stimulente şi reguli. Pentru a o putea combate, trebuie gândit prin aceste sisteme, care să fie ele însele adaptate, îmbunătăţite. Eforturile anticorupţie trebuie să ţintească spre diminuarea monopolului, fie el public sau privat. De asemenea, ele trebuie să limiteze libertatea de decizie şi să asigure reguli clare şi sancţiuni pentru comportamentul birocratic. Şi, dincolo de toate acestea, eforturile anticorupţie trebuie să oblige la mai multă răspundere din partea funcţionarilor.

Este notorie, de multă vreme, afirmaţia că „informaţia înseamnă Putere“. Aşa cum am mai relevat în alte articole, „informaţia este marele duşman al corupţiei“ (de ex., în Economistul, 30 martie 2005, pag. 3). Preşedintele ţării, ca şef al C.S.A.T. şi al comunităţii Serviciilor Secrete, are informaţii multiple secrete şi publice şi, deci, are un surplus de putere.

Vă prezint o sumară selecţie de informaţii publice, care, dacă ar fi combinate cu informaţii secrete, ar putea fi un antidot eficient contra corupţiei, mai ceva decît vaccinul contra SIDA sau decît cel contra gripei aviare sau porcine. Iată o mostră din Ziua: «Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era cercetat.»

Sunt adevărate aceste afirmaţii sau sunt acuze neîntemeiate şi tendenţioase ale unei părţi a presei, ostile P.D.-L-ului şi instituţiei prezidenţiale, cum este ziarul Ziua?! Oricum, respectivii nu au acţionat ziarul Ziua în judecată şi, conform principiului juridic „Cine tace consimte“, impresia care persistă în opinia publică este aceea că acuzele sunt adevărate, dar muşamalizate!

Articolul dezvăluie multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni etc. –, aşa că voi mai cita finalul: «Bani de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul 391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila lui Flutur o bună ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe contracte fără licitaţie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“, în Ziua, 3 mai 2007).

Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra „aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut, pe acest aspect, o interpelare în Parlament, dar a fost ironizată şi ignorată! Iar cel care a candidat şi a cîştigat funcţia de deputat în colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era, atunci, şeful Corpului de Control al ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Din informaţiile pe care le deţin – e-adevărat, neverificate (căci nu mai am cum), dar din surse sigure şi demne de încredere, aceea care deţinea firma care furniza „antidotul“ pe bază de apă cu  Dero Super contra aviarei era soţia unui mare mahăr subordonat lui Gheorghe Fluture! Presupun că şi dvs., domnule Traian Băsescu, aveţi informaţii secrete suplimentare şi ştiţi despre cine este vorba! Dacă ştiţi, folosiţi-vă de acele informaţii şi băgaţi-i la gherlă!

Chiar dacă aceştia doi sunt piese importante în P.D.-L., trebuie să ştiţi că ei măresc balastul „navei“ dvs. politice, cu riscul de a o băga sub linia de plutire şi chiar de a o trimite la fund. Mai ales că nu sunt singurii! Cel puţin aşa se vede din mijlocul votanţilor de rînd, care constituie şi masa critică a electoratului.

Presa constituie o vastă arhivă publică cu informaţii despre corupţie. De exemplu, Răzvan Savaliuc a publicat articolul „Esplanada hoţilor“ (în Ziua, 6 mai 2008), foarte util pentru a face o listă minimală cu puşcăriabili din tot spectrul politic şi de afaceri.

Şi, în acest sens, încă un citat elocvent: «Stolojan a luat energie ieftină de la contribuabili şi a dat-o magnaţilor ruşi * Profitul ALRO Slatina a crescut cu 370 la sută după intervenţia fostului consilier al lui Băsescu. Memorandumul ALRO pe care Traian Băsescu a încercat să-i dea mai multe indicaţii fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş este doar faţa văzută a unui iceberg. De destinele societăţii ALRO Slatina sunt legate personaje extrem de influente în România. Printre acestea îl regăsim şi pe prietenul şi fostul consilier pe probleme economice al şefului statului, Theodor Stolojan. Unul dintre „băieţii deştepţi“ care iau energie ieftină pentru a o revinde scump, aşa cum i-a denumit preşedintele în urmă cu mai mult timp. Numai că Stolojan este „cel mai deştept băiat“. Fostul consilier de la Cotroceni a intervenit de mai multe ori în favoarea ALRO, proprietatea concernului rus MARCO Group» (Marian Ghiţeanu, „Cel mai deştept băiat“, în Ziua, 26 ianuarie 2007; similar, vedeţi în Ziua, 29 ianuarie 2007, precum şi Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, 7 februarie 2007). Dar, cu privire la Stolojan există o întreagă bibliografie, în presa de toate culorile.

Desigur, Theodor Stolojan este, totodată, şi „dragă Stolo“ şi, ca om drag unora, ar putea fi cu greu băgat în „sanatoriul“ Jilava. Totuşi, naşul Stolojan Mondialu’, chiar dacă nu ar fi asociat cu finul Bercea Mondialu’, cu afacerea Megapower, cu confiscarea valutei etc., nu mai are valoare politică nici măcar de faţadă. E un individ expirat, aşa că poate fi sacrificat fără nici o remuşcare. Nu e vorba de cinism, de imoralitate etc. – deşi politica trebuie să fie morală şi nu „curvă“, cum se exprimă, trivial, unii ca Victor Ciutacu! –, ci de calcule conform opticii politicii reci a lui Machiavelli. Nu ar fi nici prima dată, aşa că, prin repetiţie şi cu lacrimile de rigoare, s-ar confirma retrimiterea lui în cavoul politic din care tot dvs. l-aţi scos, eşecul său definitiv: să-i consilieze pe cei din formaţia The Brele, din stabilimentul de mare securitate Rahova. Asta, in extremis.

 

Chiureta corupţiei: puşcăria

Dintre ceilalţi, din P.D.-L. şi din Serviciile Secrete, vedeţi cine joacă la două capete şi nu ezitaţi: la gherlă cu ei sau, dacă nu mai e timp, deconspiraţi-i, compromiteţi-i, daţi-i afară! Dacă nu vor mai încăpea în puşcările noastre, am auzit că Belgia are închisori de închiriat. În curînd se va face loc şi la Guantanamo!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, siliţi-i pe corupţii din Magistratură, care vă persiflau în diverse ocazii, inclusiv la recenta şedinţă de pomină a C.S.M. – în care aţi relevat, just, că greva din Ju$tiţi€ este ilegală! –, să-i bage la puşcărie, prompt, pe corupţii reprezentativi, amintiţi mai sus. Puneţi-i la lucru accelerat pe cei din Serviciile Secrete, care trebuie să apere interesele naţionale, nu interesele unor grupuri de presiune. Pentru simetrie, mai puneţi pe lista puşcăriabililor şi pe alţii din celelalte organizaţii şi partide care au fost şi/sau sunt la Putere: Marko Bella, Atilla Verestoy, cei implicaţi în dosarul PETROM – pe care aţi promis că îl veţi desecretiza, dar aţi uitat! –, în dosarele SIDEX, ROMTELECOM etc., mai adăugaţi cîţiva masoni, acolo, pentru echidistantă: de ex., venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat politic pe motiv că a colaborat cu Securitatea – deşi era un mare patriot –, dar alţi mari masoni liberali – acuzaţi, la fel, în presă de colaboraţionism – sunt protejaţi de C.N.S.A.S., care refuză să se ocupe de dosarul lor şi, deci, face poliţie politică protejîndu-i; pentru culoare culturală nu-l omiteţi nici pe H.-R. Patapievici, pentru că, printre alte abuzuri, i-a dat 100.000 de dolari lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu avea nici un motiv şi nici o bază legală! Despre un alt corupt, Klaus Werner Iohannis, există, la fel, o întreagă colecţie de presă şi chiar dosare penale muşamalizate de D.N.A. Fireşte, aşa cum a demonstrat cazul Adrian Năstase, nu este uşor de soluţionat un dosar de corupţie, din cauza corupţiei endemice din Magistratură. De aceea, cred că, exprimîndu-mă în termeni şahişti, este posibil de întreprins o operaţie „gambit“. Şi, ca să nu pară, totuşi, acum, în campanie, ca o vendetă politică, să se înceapă cu unii din Magistratură şi din P.D.-L.

Ca alt exemplu de mutare „gambit“, domnule preşedinte Traian Băsescu, daţi-le peste nas celor care debitează, incontinent, argumentul „majorităţii parlamentare“ şi compromiteţi-i deplin, obligîndu-i pe cei din D.N.A. şi alte Parchete să pună în lucru dosarele penale ale lui Klaus Iohannis; chiar dacă intervine masoneria: aici e România, nu Germania! Prin aceasta rupeţi capetele hidrei „majorităţii parlamentare“, formată de cvartetul Crin Antonescu-Mircea Geoană-Marko Bella-Varujan Pambuccian.

Sau, dacă nu pot fi băgaţi rapid la puşcărie, să fie arestaţi, acum, cu mandat de 29 de zile, sau măcar să fie incriminaţi cu ceva solid, cu propaganda de rigoare, ca să faceţi dovada că, în zilele rămase pînă la votarea inclusiv din turul al doilea, puteţi lupta mai eficient contra corupţiei.

Pentru o minimă rezervă strategică, asiguraţi-vă şi că nu va fi ales nici unul dintre cei care „vă suflă în ceafă“ în sondajele mincinoase, ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Despre histrionul Crin Antonescu a apărut, recent, informaţia că are dosarul de informator al Securităţii nr. 2456sca/DSS 01429, avînd la activ şi nişte dosare penale pentru corupere de minore şi că ar avea un copil nelegitim cu una dintre minorele cu care a avut relaţii sexuale. Chiar dacă problema cu minorele s-a prescris sub specie penală, nu s-a prescris sub specie morală. Dezvoltaţi informaţia şi-l veţi scoate lejer din cursă, aşa cum au fost scoase – prin mijlocirea C.N.S.A.S. – Mona Muscă, Rodica Stănoiu şi alte personalităţi politice. Despre ceilalţi, la fel, există tot felul de informaţii publice şi secrete. Primiţi, zilnic, buletinele de presă făcute de specialiştii din S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I., M.A.E. Citiţi cît mai multe informaţii şi valorificaţi-le, iute, acum, în ultimul ceas.

 

Strategii politice oculte

Fostul preşedinte Ion Iliescu – „abilul“, cum se zice că l-ar fi „indicat“ Nostradamus în profeţiile sale! – şi ai lui au pierdut deliberat alegerile din 1996. Aceasta a fost percepţia mea, în decembrie 2006-martie 2007, şi am avut satisfacţia să o văd confirmată în opinia unor cetăţeni străini. Scopul pierderii deliberate a alegerilor a fost să îi lase la guvernare pe cei din C.D.R., ca să se compromită radical, iar, apoi, să revină ca un salvator al naţiei, el cu clica lui. Spre a reveni „curaţi“, fiindcă ştiau că murdăriile pe care avea să le facă monstruoasa coaliţie C.D.R. (P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., P.A.C., U.F.D., U.D.M.R.) aveau să fie mai mari ca ale lor şi, astfel, aveau să fie „curăţaţi“ de păcate, deoarece mizau, întemeiat, pe memoria politică scurtă şi pe lipsa de cultură politică ale electoratului. Trebuie să recunoaştem că strategia le-a reuşit şi au putut să revină atunci, în mandatul 2001-2004, prin alianţa morganatică făcută de P.S.D. cu U.D.M.R. – „inamicul de mai ieri“, cum clama, atunci, presa internă şi internaţională, îndeosebi B.B.C.!

Actualii lideri ai P.S.D.-ului sunt crescuţi şi educaţi, şi acum, de d-l Ion Iliescu, care, între timp, şi-a creat un statut de „mare înţelept politic“, după cum îl gratulează – cu scandalul de presă de rigoare! – histrionul Crin Antonescu – şi, într-adevăr, vorba unui mucalit, chiar şi după ce va muri, Ion Iliescu tot va mai obţine 10 la sută din voturile electoratului! Acum, văzînd că strategia ocultă din vara lui 1996 – de pierdere deliberată a alegerilor – s-a verificat în practică, liderii P.S.D.-ului, care gravitează în jurul lui Mircea Geoană (poreclit „prostănacul“ de acelaşi înţelept politic Ion Iliescu), vor să refolosească „strategia 1996“ inclusiv acum, prin actuala monstruoasă alianţă (P.S.D.+P.C.) + P.N.L. + minorităţile antinaţionale + horthysta nelipsită U.D.M.R.! Există, totuşi, aici un minim avantaj: fiind o alianţă a unor monştri politici, Crin Antonescu-Hiena şi Mircea Geoană-Naivu’ se atacă reciproc (întărîtaţi, probabil, în surdină de partidul toxic P.C.), iar ceilalţi monştri, ca Kelemen Hunor, Marko Bella şi Atilla Verestoy, stau la pîndă să le mai pice şi lor ceva din viitoarea lor monstruoasă guvernare!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. nu mai aveţi nici şansa şi nici timpul să reveniţi după o întrerupere de mandat prezidenţial! Dacă-l întrerupeţi, vă rupeţi! Acum e necesar să recîştigaţi alegerile! Oricum, dvs. aveţi avantajul moral că, în actualul mandat, aţi zgîndărit cuibul de vipere din nucleul dur al corupţiei (cf. Răzvan Savaliuc, Silviu Alupei, „Cuibul de vipere“, în Ziua, 29 iunie 2006, pag. 1, 4-5). Adică, în limbajul demagogic al triadei Antonescu-Geoană-Oprescu, aţi fi făcut numai „scandaluri“, iar ei ar fi fost nişte inocenţi victimizaţi neîntemeiat.

Valorificaţi-vă, în continuare, acest avantaj dat de încercarea de destructurare a nucleului corupţiei şi mai încercaţi să striviţi capul unora dintre aceste năpîrci. Dacă reuşiţi măcar să faceţi să fie arestaţi şi, poate, chiar condamnaţi prin procedura de urgenţă cîţiva dintre marii corupţi din diverse partide şi organizaţii (economice, de presă, o.n.g.-uri), din Magistratură etc., vă vor vota şi analiştii Valentin Stan, Victor Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică ş.a., fiindcă le veţi închide gura! Şi, fireşte, îi veţi convinge, astfel, pe încă foarte mulţi alţii, care, acum, stau în expectativă.

Aceasta-i reţeta realegerii rapide a dvs., garantată: băgaţi, acum, la pîrnaie cîţiva barosani (sau cît puteţi de mulţi!), din toate partidele, începînd cu Magistratura şi cu P.D.-L. – în această ordine! Nu e musai să începeţi chiar cu Gh. Flutur, dar puteţi începe cu Theodor Stolojan şi cu Gh. Tinel, mai ales că, referitor la acesta din urmă, în contextul actualei isterii cu gripa porcină, poate fi reevaluat eşecul acţiunilor contra gripei aviare – ca model de reevaluare a resurselor şi demersurilor incorecte, aducătoare de mari pagube materiale şi de imagine. Pornind de aici, puteţi să îi imputaţi şi alte abuzuri şi ilegalităţi, despre care trebuie să aveţi informaţii.

Un alt caz relativ uşor de pus pe tapet este al lui Radu Berceanu. El poate fi acuzat de spionaj –conform unor informaţii reapărute, detaliat, în presă (vedeţi articolul Simonei Fica, „Berceanu, acuzat oficial de spionaj militar“, precum şi altele, similare, cum, de altfel, a mai fost acuzat, în presă, în urmă cu cîţiva ani, mi se pare că în revista România Mare.

E-adevărat că timpul s-a comprimat şi nu ar mai fi posibil să fie încarceraţi rapid şi mult timp. Dar trebuie întreprinse asemenea măsuri incipiente şi, apoi, popularizate larg în presa pe care o mai puteţi controla. Dacă nu, veţi pierde alegerile şi vă vor băga ei la gherlă! Căci acum problema se pune în termenii „care pe care!“

În încheiere, vreau să vă reamintesc punctul 2, privind raportul „nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională“. În acest răstimp, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la dvs. – ceea ce ar fi o gravă dezinformare a şefului statului! Poate v-ar fi util ca, măcar acum, să vedeţi despre ce este vorba acolo. Chiar dacă au trecut patru ani, anumite disfuncţii se menţin dacă rămîn ignorate de decidenţii politici.

Pentru alte aspecte de strategie, vă stau la dispoziţie.

Mă puteţi contacta la: (…).

În cazul în care nu primesc nici un semnal de la dvs. pînă în 21 noiembrie, înseamnă că scrisoarea nu a ajuns la dvs. – precum, probabil, s-a întîmplat şi cu raportul sus-menţionat – şi, atunci, voi publica scrisoarea în presă, cu modificările necesare. Dar, în această situaţie, mă tem că va avea un efect mai degrabă defavorabil dvs., pentru că vă va restrînge marja de manevră, mai ales că strategia vine din afară şi nu de la dvs.

Cu urări de succes,

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Bucureşti, 16 noiembrie 2009

P.S. 1. Această scrisoare, într-o variantă puţin diferită, trebuia să vă fie transmisă ieri, în timpul vizitei dvs., la Sibiu, printr-un intermediar, de către directorul unei reviste locale. Între timp, se pare că l-a contaminat şi pe el isteria gripei porceşti şi nu v-a mai trimis-o. Sper, însă, că nu a avut curajul nici să folosească anumite informaţii de acolo în materialele pe care vi le-a trimis în numele său.

P.S. 2. Cartea lui Victor Găetan şi a ex-procurorului Ciprian Nastasiu, PRĂDAREA ROMÂNIEI, lansată ieri, 16 nov. a.c., a adus acuze similare unor apropiaţi ai dvs., din P.D.-L., unii fiind dintre cei pe care i-am indicat şi eu aici. Să zicem că tot răul ar fi spre bine: astfel, aveţi, oarecum, dezlegarea personală morală – sub presiunea opiniei publice, a dezvăluirilor presei etc. – să vă debarasaţi mai obiectiv de aceştia.

P.S. 3. Este de reţinut că remarca mea corectă, cum că aţi „aţi zgîndărit cuibul de vipere“, a fost repetată, în termeni echivalenţi, şi de Arielle Thédrel, care scrie că aţi „zdruncinat, cel puţin, sentimentul de impunitate care domină clasa politică“ (cf. Les Roumains aux urnes pour sortir de la crise, în Le Figaro, 20 noiembrie 2009). Nu vă opriţi la a le „zdruncina sentimentul“, ci dărîmaţi-i, efectiv, ca să aibă certitudinea că „de ce le e frică, nu mai scapă“!

21 noiembrie 2009

Nu m-am înşelat! Pentru locul doi încă se luptă!

Posted by Stefan Strajer On November - 21 - 2009

Nu m-am înşelat! Pentru locul doi încă se luptă!
antonescu-geoana-cotid

Autor: Liviu Antonesei

Liviu Antonesei

Dezbaterea dintre cei trei candidaţi la preşedinţia României fiind, totuşi, un „caz de fortă majoră”, este limpede ca nu puteam aştepta pînă luni, după trecerea alegerilor, pentru a-mi formula pe scurt primele impresii. Sînt, desigur, „la cald”, însă formulate, după cum m-am obişnuit să comentez politica, fără pasiune, pentru că încerc să formulez diagnostice, pe cît sînt eu în stare, nu să orientez spiritul public, electoratul, asta nefiind treaba mea, ci a candidaţilor, partidelor şi sprijinitorilor acestora. Deci:
Confruntarea televizată dintre cei trei principali candidaţi la preşedinţia României, abia încheiată, îmi confirmă că nu m-am înşelat în evaluările mele din articolul trecut. Deşi nu a cîştigat decisiv confruntarea, dar nici nu s-a întrebuinţat excesiv, terminînd oarecum cap la cap cu dl. Antonescu, este clar că dl. Băsescu este sigur unul dintre finalişti. Deşi a fost probabil cel mai viu, mai reuşit stilistic, în întîlnirea televizată, punctînd de cîteva ori excelent în ambele direcţii, dl. Antonescu a şi sărit calul de vreo două ori. Este limpede, în acelaşi timp, că avea dreptate şi dl. Geoană cînd fugea de confruntări, precum şi staff-ul său cînd propunea întîlniri cu cît mai mulţi candidaţi o dată – nu are suflu de luptător, ci mai degrabă de elev cuminte al unei clase fruntaşe. Iar cînd a încercat o glumă, a ieşit povestea cu… soacra. O notă bună pentru florile din final. Dacă această întîlnire avea loc cu vreo săptămînă mai înainte, fiind urmată eventual de măcar încă una, este limpede că al doilea finalist ar fi fost în mod sigur dl. Antonescu. Aşa, cred, bătălia pentru cel de-al doilea loc e, de fapt, pe muchie de cuţit. Maşinăria PSD e mai eficace, prestaţia d-lui Antonescu a fost mai bună. Cum bună a fost şi cea de la Cluj, de la care dl. Geoană a dat bir cu fugiţii. Să vedem ce va ieşi din această înfruntare de forţe. Aştept cu interes să se facă duminică seara şi să vedem estimările sondajelor de la iesşirea de la urne. Apoi, desigur, şi rezultatele efective ale bătăliei electorale!

Autor:  Gabriela PETCU

ANIVERSAREA A  ZECE ANI DE LA PRIMA APARIŢIE A ZIARULUI ROMÂNESC

„ CURENTUL INTERNIONAL”

„Curentul Internaţional”, tipărit în America – Detroit pentru românii din toată lumea

 

frontlit-24x3-m

Album poze

Scurt istoric al ziarului. În 1999, Gabriela şi Tiberiu Mihalache mânaţi de dorinţa de a lupta împotriva unor tendinţe secesioniste din România, au decis să dea fiinţă unui ziar de calitate în America. „Am vrut împreună, să cream un ziar independent, curajos, o voce într-adevăr liberă care să unească românii, nu să divizeze, care să inspire, nu să inducă teamă şi ură, care să spună lucrurilor pe nume dar cu respect şi pe cât posibil, obiectivitate”. Cu multă îndrăzneală, au pătruns într-o lume nouă, Gabriela Mihalache fiind psiholog iar soţul acesteia, Tiberiu Mihalache, om de afaceri. Nu erau de profesie jurnalişti dar au ştiut să se impună prin concepte ferme, fără să se lase intimidaţi de cele câteva publicaţii în limba română din acea vreme, ce supravieţuiau prin metode de incitare la ură şi suspiciune, influienţând astfel opinia publică. „Am dorit un ziar de calitate care să educe, să lumineze şi să ajute comunitatea română. Ca să păstrăm obiectivitatea şi neutralitatea, nu ne-am aliat şi nu am solicitat niciodată suport financiar din partea nici unui partid sau instituţie religioasă”.

Deşi, ziarul a fost ideea lui Tiberiu Mihalache, acesta s-a retras curând rămânând să ducă lupta care să contribuie la unirea românilor din America, doar Gabriela. Mânată fiind şi de ampreta participării directe la evenimentele din decembrie 1989 şi căutând răspunsuri motivaţionale pentru cei ce au murit atunci, a continuat îndrăzneţ bătălia împotriva comunismului ca o datorie faţă de cei care i-au fost alături în zilele revoluţionare şi au pierit pe nedrept. Desigur, s-au găsit destui care „deranjaţi” de sinceritatea conţinutului editorialului, din invidie şi din răutate, să submineze integritatea ziarului.  „Nimeni nu aruncă cu pietre într-un pom fără fructe”. În acele momente, cuvintele venerabilului şi mult respectatul colaborator al ziarului, domnul Aurel Sergiu Marinescu, veneau ca o certitudine a realităţii că atunci când faci ceva bun, inevitabil, apare şi invidia.

Ziarul trebuia să aibă şi aspect nu numai conţinut. Au ales formatul publicaţiei „USA Today” şi au găsit un motto, mai mult decât potrivit. Cuvintele celebrului fost preşedinte al SUA, J.F.Kennedy: „Presa trebuie să apere Puterea de ispita aroganţei. Ne împiedică să ne pierdem minţile şi să umblăm cărând cu noi un soclu”, continuă şi azi  să stea mărturie intenţiei de integritate a ziarului. A fost apreciat imediat de public şi însuşit cu mare încredere, ca un bonus existenţial al românului aflat departe de ţara natală.  Aşa s-a născut „Curentul Internaţional”. poza 1 Curentul International Timp de şase ani, deşi nu a fost deloc uşor, satisfacţiile au venit pe măsura sufletului depus, dedicaţiei şi sacrificiului, pasiunii şi patriotismului celei ce a fondat acest ziar şi echipei alese să-i  fie alături.

În 2005, Gabriela Mihalache revine  la prima sa pasiune,  psihologia.  Renunţarea la acest „copil” al său,  „Curentul Internaţional”, a fost una dintre cele mai grele decizii.  Nu vroia să vândă cuiva ziarul care , cu siguranţă devenea interesat de exploatarea acestuia în sensul unei surse de profit. Prefera să-l închidă. Ca o minune, în momentul când pregătise scrisorile de adio pentru toţi abonaţii şi colaboratorii  urmând să le trimită, a apărut Ştefan Străjeri. Nici acesta nu avea studii de specialitate  fiind economist de meserie însă, însufleţit de cele mai frumoase idei pentru a duce mai departe munca Gabrielei, a reuşit să-i transmită sentimentul încrederii că nimic nu se va pierde din ce a fost şi totul poate merge înainte în cele mai bune condiţii.  „Trebuie că acest ziar să fi avut un impact bun, să fi făcut ceva bine, ca să fie astfel salvat de la moarte în ultimul moment. Dedicaţia, patriotismul şi blândeţea lui Ştefan, m-au făcut să decid adopţia. Am ştiut că dau copilul meu,  pe mâini bune.”

poza 2 Gabriela  si Stefan. „Curentul Internaţional” continuă să „trăiască” şi  acum  sub îndrumarea şi grija lui Ştefan Străjeri care a reuşit să menţină ziarul până azi,  în cea mai aspectuasă formă şi conţinut integru, atât de necesar celor care trăiesc departe de România.  A trecut de foarte multe ori prin perioade de timp grele dar a ieşit de fiecare dată învingător.  Ca o realitate recentă, avem chiar acestă criză universală pe care o parcurgem şi care a obligat foarte multe publicaţii să-şi oprească activitatea.  „Curentul Internaţional” rezistă şi apare sub tipar de fiecare dată, mai proaspăt, mai intens dar niciodată departe de adevăr.

Iată de ce, anul 2009  este un prilej de mare sărbătoare . „Curentul Internaţional” împlineşte 10 ani de la prima sa apariţie şi pentru acest lucru, trebuie să-i reamintim pe Gabriela şi Tiberiu Mihalache,  pe Ştefan Străjeri, pe colaboratorii ziarului implicaţi în această reuşită dar şi pe numeroşii cititori din toate colţurile lumii. Toamna aceasta a fost mare sărbătoare la Pojorâta!

 

Sărbătoarea de la Pojorâta. Plaiurile bucovinene se revarsă în calea noastră în cea mai minunată toamnă cu iz de sărbătoare. Păduri falnice de brad şi de molid în văile primitoare ale râurilor Moldova şi Putna, culmi împădurite, pajişti îmbrăcate în verde şi fâneţe înflorate vara, cu miros de gutui şi foşnet de frunze ruginii toamna, cu ierni ce îmbracă satul în albul imaculat şi mirific al zăpezilor, cu primăveri care aduc vindecarea prin însăşi minunea existenţei pe acest plai cu nume de dor, cu glas de ciocârlie şi culori rupte din curcubeu.  Pojorâta.  Numele localitatăţii datează din 1707, ziua de 6 ianuarie fiind consemnată într-un zapis de împărţire a unei moşii, redactat la Pojorâta. Situată în vestul judeţului Suceava, cuprinzând  şi satul Valea Putnei, Pojorâta îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile lăsate din străbuni. Toate acestea, sunt îndrumate şi iubite dar mai ales simţite şi transmise mai departe de primul om al comunei, tânărul primar,  ing. Bogdan Codreanu.

poza 3 Pojorata

De ce Pojorâta?  Sărbătoarea ziarului „Curentul Internaţional” nu putea să se desfăşoare niciunde mai armonios decât în locul unde s-a născut şi a copilărit Ştefan Străjeri. Aici, sunt părinţii săi Maria şi Toader, rudele, prietenii şi toţi locuitorii comunei care i-au fost alături în aceste momente cu multă încărcătură emoţională. Pentru ca evenimentul să fie exemplar, şi-a adus contribuţia primarul comunei, Bogdan Codreanu împreună cu viceprimarul Vladimir Cârloanţă şi secretarul Alexandru Grigorovici.

Căminul Cultural  din Pojorâta s-a îmbrăcat de sărbătoare. Pe fundalul scenei, un banner impresionant cuprinde  panorama comunei, din pământurile căreia se înalţă curcubeul tuturor reuşitelor în cei „10 ani de existenţă a Curentului Internaţional”. Flori de toamnă, bucate tradiţionale, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale şi care, alături de primarul comunei, te întâmpinau cu zâmbet ospitalier oferindu-ţi pâine cu sare. Din America, Gheorghe Chindriş preşedintele Societăţii Culturale Româno-Americane „Avram Iancu” , nu a putut fi prezent dar, a vrut să fie cu sufletul şi atunci, fiecare participant a primit o frumoasă insignă cu prezentarea sărbătorii care să stea mărturie bucuriei ce înalţă şi uneşte în armonie sufletele româneşti. Tot Gheorghe Chindriş a transmis şi un mesaj de salut participanţilor la aceast eveniment. Au mai fost discuri cu muzică românească având design aceleaşi imagini de sărbătoare. Sala de conferinţe este pregătită pentru găzduirea primului eveniment al zilei. Emoţia pluteşte peste tot. E sărbătoare!

2 octombrie 2009. Invitaţii speciali şi colaboratorii din toate oraşele, sosesc. Vasile Zărnescu, Alexandra Zărnescu din Bucureşti şi Marius-Albin Marinescu din Sibiu, care reprezintă publicaţiile „Justiţiarul”, preot dr. Ilie Rusu din Suceava, prof. dr. Anghel Popa din Câmpulung Moldovenesc, Cornel Cotuţiu, Virgil Raţiu, Eliza Cotuţiu, Viorel Rus din Bistriţa şi Beclean, Elena Rodica Lupu din Bucureşti, Elena Munteanu din Paşcani, Florin Maftei din Iaşi, Horaţiu Stamatin din Câmulung Moldovenesc, Valerian Bedrule din Pojorâta, Constantin Ciubotaru din Bucureşti, Nina Negru din Chişinău, Acad. Nicolae Dabija din Chisinau – revista „Literatură şi artă”,  Vasile Tărâţanu din Cernăuţi, Eva Iova-Ungaria ziarul „Foaie Românească”, Vasile Barbu-Serbia, revista „Tibiscus”, Mihaela Dordea, Alexandra Şandru, Alice Cobeanu , Raluca Florescu şi Valentin Popescu din Bucureşti, Gabriela Petcu din Constanţa, Liviu Antonesei din Iaşi, Mălina Aniţoaie din Rădăuţi, Mugurel Sasu din Câmpulung Moldovenesc, George Petrovai din Maramureş, Adriana Stoica din Deva şi nu în ultimul rând, Stela Nacu şi George Oscar Păduraru de laTVR Internaţional.

Deschiderea evenimentului „Aniversare a zece ani de la prima apariţie  a ziarului Curentul Internaţional” se face cu  o iexpo presamprecartesionantă „Expoziţie de presă românească editată în diaspora”. Găsim aici titluri ca „Tribuna României”, „Universul”, „Meridianul Românesc”,  „Libertatea”, „Luminătorul” „Lupta”, „America” (primul ziar românesc, editat începând din 1906) şi o publicaţie din anul 1926 „Români în America” scris` de Şerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici şi o prefaţă de prof. Nicolae Iorga. La expoziţia de presă românească editată în diaspora au fost etalate şi publicaţii ale participanţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău etc.

Intr-o atmosferă de sărbătoare în care se vede bine că organizatorii au pus mult suflet, cu o deosebita prezentare a mapelor, derularea momentului într-o ordine firească şi subtilitatea tradiţiilor locale găsite în cele mai nebănuite locuri, primarul  Bogdan Codreanu deschide evenimentul. După o prezentare a comunei, face cunoscut celor de faţă motivul principal pentru care ne-am adunat în număr destul de important aici, la Pojorâta şi anume sărbătorirea  publicaţiei „Curentul Internaţional”.

Ştefan Străjeri, emoţionat de dubla sa menire, aceea de director al ziarului şi de fiu al comunei, vorbeşte despre apariţia primei ediţii sub iniţiativa Gabrielei Mihalache apoi, despre preluarea ziarului cu asumarea datoriei de a duce mai departe intenţiile de bună credinţă în vederea unirii şi menţinera armoniei între toţi românii aflaţi departe de ţara natală.

Din partea TVR Internaţional, Stela Nacu realizator emisiuni TV, cunoscând acest ziar din alte împrejurări cu importanţă pentru presa românească,  ţine un frumos discurs în ce priveşte seriozitatea şi dăruirea lui Ştefan Străjeri care a reuşit împreună cu echipa de colaboratori să aducă ziarul în forma cea mai perfectă până în această clipă de sărbătoare.

Partea a doua a zilei, se continuă cu o întâlnire jurnalistică „Împreună pentru România noastră” . Publicaţiile „Justiţiarul” au fost prezente prin directorul Marius-Albin Marinescu şi redactorul şef Vasile Zărnescu;  Nina Negru care posedă un dar excelent în oratorie,  prezintă un material dedicat ieromonahului Ieraclie Flocea, un călugăr cărturar al Basarabiei interbelice, originar din Pojorâta. Au mai prezentat expuneri: preot Ilie Rusu, Viorica Cernăuţeanu – profesoară de istorie, Vasile Sfarghiu – scriitoar din Bucovina, autor a peste 10 cărţi, Virgil Raţiu – directorul editorii Aletheia din Bistriţa, Cornel Cotuţiu scriitor din Beclean, Viorel Rus – istoric ş.a.

Prima zi se încheie cu o masă oficială oferită de către Primăria Pojorâta, prin domnul primar Bogdan Codreanu, la Pensiunea „Dor de munte”, într-un decor bucovinean de o rară frumuseţe astfel, toţi cei prezenţi reuşind să se cunoască mai bine şi să lege prietenii consolidând o şi mai bună colaborare.

Ziua de 3 octombrie 2009 începe cu lansarea de carte a volumului de poezie „AH!” al autorului bucovinean,  învăţătorul Valerian Bedrule. Este prezentă poeta Rodica Elena Lupu directoarea editurii Anamarol din Bucureşti, colaboratoare veche a ziarului „Curentul Internaţional”, cea care s-a implicat în apariţia acestei cărţi şi care a prezentat volumul cu multă însufleţire. Poetului, i-a fost alături Elena Munteanu, expert al limbii vorbite de Puşkin cât şi al celei vorbite de Bodelaire şi care deţine numeroase  publicaţii în versuri  fiind apreciată pe multe din site-urile literare şi nu numai. De asemenea, a fost prezent  şi Florentin-Adrian Maftei poet dar şi prozator cunoscut prin romanul istoric „Cu Rareş prin(tre) Lespezi”. S-au citit versuri din volumul „Ah!” aducându-se aprecieri prin comentariile făcute de cei prezenţi, iubitori de poezie şi în numele limbii române care trebuie păstrată nealterată în cele mai frumoase forme de exprimare. „Valerian Bedrule ne-a dus în ispita scrierii sale. Parafrazând-l pe Fănuş Neagu, aş zice că poezia şi-a pus sâmbătă 3 octombrie, inel de viaţă lungă la Pojorâta de Bucovina” (Elena Munteanu).

Din Basarabia, Vasile Şoimaru a fost prezent cu un atlas în imagini inedite. Această deosebită lucrare certifică importanţa atribuită sufletului românesc de către autor. Timp de cinci ani de zile, profesorul basarabean a călătorit în toată lumea ca să-şi găsească fraţii de neam şi de limbă duşi de tainele vieţii peste hotarele patriei. Astăzi, când mi-am văzut 5 ani de viaţă adunaţi în albumul <Românii din jurul României în imagini>, am acelaşi sentiment ca şi părinţii mei când se reântorceau acasă de la un seceriş bogat. Oricât ar fi fost de obosiţi, aveau o lumină pe faţă, izvorată dintr-o bucurie lăuntrică, ce mi-a rămas printre amintirile cele mai dragi”.poza 4 scena joc Partea a doua a zilei continuă cu un „Spectacol de cânt şi joc românesc”. Căminul Cultural este aproape neîncăpător. Toţi locuitorii comunei, au venit să se bucure alături de „Curentul Internaţional” la cei 10 ani de viaţă`. Invitaţii plecaţi de la primărie către Căminul Cultural, au fost escortaţi de stăjerii călăreţi ai comunei şi întâmpinaţi cu pâine şi sare.

Spectacolul este prezentat de Gabriel Ojog  iar din program au făcut parte vestita şi talentata Veta Biriş din Alba, Marinel Petreuş din Maramureş, Alexandra Băcilă din Alba, premiantă a ziarului „Curentul Internaţional” la Festivalul „Strugurele de Aur” de la Jidvei 2009,   Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Plaiurile Pojorâtei” din comuna Pojorâta, Ansamblul „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, a cântat folk tânărul Mihai Rusu fiul preotului Ilie Rusu din Ciocăneşti-Suceava, ca o surpriză,  Lia Lungu, legenda vie a românilor din America de Nord, a prezentat un frumos program şi nu în ultimul rând, din Basarabia, ne-a încântat sufletele marele naist Vasile Iovu.

Între aceste momente artistice de mare valoare, primarul Bogdan Codreanu împreună cu directorul ziarului Ştefan Străjeri, au decernat premii sub formă de diplome şi plachete. Premiul special, a revenit lui Nicolae Dabija, academician al Academiei Române care a prezentat un material numit „Cuvânt despre Basarabia”.

Publicul a fost minunat şi fiecare moment apreciat şi aplaudat intens.

Mulţumirile erau deopotrivă pentru sărbătoriţi, pentru invitaţi şi pentru public.  O altă zi frumoasă s-a încheiat cu minunea şi acceptarea unei perfecţiuni care nu se va uita, rămânând ca un punct istoric dedicat presei, dar nu oricărei publicaţii ci numai aceleia care rezistă demnă în integritatea şi adevărul său. A urmat o seară de discuţii libere, de suflet, cu o masă festivă oferită de redacţia ziarului „Curentul Internaţional”, la pensiunea turistică „Floare de colţ”, din Pojorâta.

4 octombrie 2009. Soarele se revarsă peste toamna Pojorâtei prin cele mai frumoase culori. E timpul să ne bucurăm de natură prin frumuseţile plaiurilor bucovinene şi încă de câteva minute dedicate cărţilor.  „Curentul Internaţional” ne-a mai pregătit o surpriză. „Masa cu cărţi”  are ultimile apariţii din această toamnă bogată în cultură.  De data aceasta,  este un moment televizat, modelat de Stela Nacu şi George Păduraru. Gabriela Petcu, prezintă pe rând, volumele de pe „Masa cu cărţi” încercând să surprindă mesajele transmise prin sensibilitatea autorilor care au dat viaţă lungă celor mai frumoase cuvinte româneşti, puse în scriere.

cartiAstfel, s-a vorbit încă o dată cu mare plăcere de volumul în versuri al lui Valerian Bedrule -„Ah!”.  Un alt volum de versuri numit „Dar”aparţine poetei Rodica Elena Lupu care este neîntrecută şi în a recita.  Se aduce în discuţie o altă carte „Evadare din spaţiul virtual” a poetului George Roca din Australia. Toamna aceasta, a venit cu versuri deosebit de frumoase prin care  apropie lumea virtuală de cea reală. „Petale din lumină” este un volum de poezii de o sensibilitate aleasă scrise special pentru părinţi şi copii deopotrivă. Cartea poartă semnătura Siminei-Silvia Şcladan din Suceava care este şi coordonatoarea  antologicului în versuri, „Izvoarele vieţii”. Este prezent şi acest antologic care a reuşit să adune poeţi români din ţară dar şi de peste hotare legându-i în prietenii şi colaborări. Şi nu în ultimul rând, o carte de proză, un roman care aduce în suflete iubirea.  Romanul „Tragedie şi triumf” a Ligiei Seaman este o lecţie de viaţă, un capitol din existenţa noastră trecut uneori cu vederea dar care poate fi trezit la sentimente alese, prin aceste exemple vii pe care Ligia le transpune atât de delicat în scris.

E toamnă. Zilele acestea au fost alese special parcă, pentru sărbătoare. Soarele ne-a stat alături ca să ne certifice încă o dată că natura poate fi în armonie cu acele clipe de bucurie prilejuite de evenimente deosebite. Ziarul „Curentul Internaţional” a fost sărbătorit. La mulţi ani şi viaţă cât mai lungă! Fie să ne regăsim peste încă zece ani de activitate, aici, la Pojorâta!

Pietrele doamnei1Dor de munte1Floare de colt1

ASASINAREA UNUI PATRIOT ROMÂN

Posted by Stefan Strajer On November - 13 - 2009

ASASINAREA UNUI PATRIOT ROMÂN

CORNELIU FLOREA

Autor: Corneliu Florea

SECURISTICE  LECTURI
Lectura intâi
“Inainte de a fi comunist, sunt român” –  Lucretiu  Patrascanu

|n anul 2001, aparea la Editura Humanitas, in colectia  Procesul  Comunismului, volumul  de  400  de pagini  al publicistei  LAVINIA  BETEA,  intitulat MOARTEA  UNUI  LIDER  COMUNIST.  Nu e vorba de o moarte naturala a comunistului de profesie, cum a fost numit, dupa standardele comuniste din acea vreme, Lucretiu  Patrascanu, ci de un  asasinat politic, cum l-a calificat Ion Gheorghe Maurer la Plenara PCR din Aprilie 1968. Citind acest volum, ce m-a impresionat prin deschiderea spre adevar, prin calitate informationala superioara fata de multe carti aparute ce au ca tema  istoria comunismului dictatorial si a securitatii sale, pot adauga, bazat pe dovezile adunate de autoare ca, de fapt, este asasinarea unui patriot român. Pentru ca, in ultimii douazeci de ani, cuvântul patriot, ca la comanda, poate chiar este o comanda, a incetat sa mai fie folosit trebuie sa-l definim, pentru cei ce se feresc sa-l foloseasca si mai ales pentru generatia spontanee migratoare postdecembrista, care nu are notiune de patrie, patriot. Dupa DEX, patriot este o persoana care isi iubeste patria, lupta pentru apararea si prosperitatea ei. Pentru mine, pentru multi, aceasta definitie si comportamentul in acest mod sunt absolute politically correct, fara sa prea iau in seama ca, globalistilor ametiti si debusolatilor cetateni ai lumii, li se pare un termen depasit, iar, cât priveste generatia postdecembrista, majoritatea, nu mai crede ca România este o patrie. Pacat. Pentru Lucretiu Patrascanu, nascut in 1900, educat universitar in România si in strainatate la Leipzig, doctor in stiinte economice si licentiat in drept, patria era o profunda realitate careia i-a daruit respect, a iubit-o si a luptat pentru drepturile ei. E drept, credea, ca multi intelectuali europeni dintre cele doua razboie, ca numai comunismul poate oferi patriei sale cel mai bun viitor, patronat de echitate sociala. Multi credeau, putini mai cred …
In  1921, când in România se infinteaza un partid comunist, Lucretiu Patrascanu se inscrie cu entuziasm in partid alaturi de initiatorii lui, câtiva români  printre multii evrei in frunte cu Marcel Pauker, care l-a apreciat si a contat pe el.In 1922, calatoreste la Moscova ca delegat din partea comunistilor români la al 4-lea Congres al Cominternului si ramâne profund impresionat vazându-l si ascultându-l pe Lenin. (In afara textului: daca Marx spunea despre religie ca este opium pentru popor, atunci cu toata certitudinea putem spune ca propagandistica este opiaceul cel mai puternic si devastator al popoarelor!). Desi partidul e mititel, slabut si cu bube in cap, in 1924 apare legea Mârzescu care-l interzice, ocazie cu care si Lucretiu Patrascanu este arestat. Prima arestare dintr-un sir de patru arestari si domiciliu fortat pâna in 1944. Trecând prin toate si-a primit blazonul de revolutionar de profesie, crezând orbeste in ideologia marxista, ajutându-si tovarasii de partid din inchisori si lagare, fiind avocatul comunistilor in procesul de la Craiova. A fost dat afara din barou, iar la Cernauti a primit o bataie pâna la lesin de la un grup de studenti fascisti.Isi reia activitatea comunista cu mai mult avânt si inflacarare si este desemnat membru in CC al PCdR in 1931. Tot in acest an, devine primul deputat comunist in Parlamentul României, primit cu multa ostilitate.In 1933 este la Moscova, in Piata Rosie, la manifestarile deIntâi Mai iar un an mai târziu participa la Congresul PCUS, unde il vede pe Stalin, insusi! E o mare implinire personala!In 1936, apara intr-un proces pe tânara comunista Herta Schwamen, cu atâta devotament si afectiune incât dupa proces vor sa se casatoresca. A fost un mic hop, o lege antiumana imprumutata din Germania, care interzicea casatoriile arienilor cu evreii, dar marele preot-scriitor Gala Galaction a trecut, româneste, hopul legii botezând-o pe Herta in Elena, nume predestinat sa intre mereu in istoriile românesti, si cei doi s-au casatorit si vorba poetului “au fost foarte fericiti, absolut din intâmplare”.Impreuna au fost afectati când au aflat ca Marcel Pauker, un alt revolutionar de profesie, tehnocrat si poliglot, a fost retinut si anchetat de NKVD, dupa care l-au executat ca spion român, dar in cercul lor de prieteni si comunisti era plin, plinut de evrei destepti si culti in frunte cu Herbert Zilber zis Belu, un tip considerat de Siguranta periculos de inteligent si fermecator de guraliv. Ceva mai intima, printre intimi, era si Lena Constante din mama evreica si tata aromân, o artista decoratoare inteligenta. Apropo de evrei, aflam din scriitura, exceptional de franca a Laviniei Betea, ca la acea vreme PCdR era compus din 90%  evrei, 5% alte nationalitati si 5% români, ca era bântuit de suspiciuni, de tot felul de ambitii si aprige lupte de clasa, la care Lucretiu Patrascanu nu a participat, motiv pentru care a fost exclus din CC al PCdR, in baza unor denunturi fabricate din invidie si rautate. Cu toate acestea, Siguranta l-a arestat din nou si l-a trimis in lagar sa-i tina de urât lui Gh.Gh. Dej si lui Gh.Stoica (Moscu Kohn, initial) dupa care a avut domiciliu fortat la Poiana Tapului, unde isi scrie cartile social politice impletite cu inteligenta si reflectii filosofice.
 Dupa ce Blitz Krieg-ul lui Hitler a dat in bara la Moscova, Stalingrad, Kursk si Crimeea, România urma sa fie atacata si cotropita de armata rosie.In aceasta situatie politicienii români ai diferitelor partide au incercat sa scoata cât mai repede România din razboi, sa se debaraseze de Ion Antonescu formând un bloc in care, din motive lesne de inteles, au introdus si comunisti, pe Lucretiu Patrascanu si Emil Bodnaras (ruteanul Bodnarenco). Dupa arestarea lui Ion Antonescu la 23 August 1944, a doua zi se formeaza un nou guvern in care Lucretiu Patrascanu este numit ministrul justitiei, pozitie pe care o va detine pâna in februarie 1948, considerat, pe buna dreptate, vârful de lance al partidului comunist, punându-i justitia la picioare!!Intre timp, PCR-ul (5% român) era deja bine protapit de tancurile Moscovei si nu mai avea nevoie de un viâf de lance cu origine nesanatoasa, asa ca il indeparteaza. Asta cu originea e pretextul, fiindca se stia de la inceput. Atunci, altceva?Intâi, antipatiile; tovarasa Ana Pauker (Hannah  Rabinsohn, initial) il ura pe Lucretiu si nu-i placea nici de Elena lui, care era mai tânara, frumoasa cu sic burghez si arhitect-scenografa. Apoi invidile; Lucretiu Patrascanu fiind cel mai educat, cult si inteligent din toata conducerea partidului, scriitor. Urma lungul sir de bârfeli si suspiciuni bazate pe relatiile sale sociale diversificate, din care pâna la urma a fost etichetat agent al Sigurantei si al serviciilor straine. Motivul principal, pentru care ungurii si evreii din Ardeal s-au unit ca sa-l prelucreze si indeparteze pe linie de partid, sa-l lichideze, au fost cuvântarile sale de la Cluj si Sibiu din iunie 1946!In fruntea acestor complotisti care nu s-au lasat pâna ce nu l-au executat pe nationalistul sovin a fost  Luka Laszlo,  zis si Vasile Luca,  Burach  Tescovici zis Teohari  Georgescu si hidra comunista, tovarasa Hannah Rabinsohn – Pauker,  numarul unu in Biroul Politic al CC al PCR.

Foto. Lucretiu Patrascanu

Foto. Lucretiu Patrascanu

     
 Ce a spus Lucretiu Patrascanu la Cluj si Sibiu in iunie 1946? In deschiderea discursului a multumit “eliberatorilor”, apoi a facut propaganda comunista si la urma a spus adevaruri. “Tovarasi, prieteni, doamnelor si domnilor, timp de opt zile am vizitat Ardealul de Nord” si inainte de a pleca a tinut sa spuna observatiile si concluziile acestei calatorii in care a fost trimis de guvern.Intâi, a constatat “o rezerva dusa pâna la aversiune fata de aparatul administrativ si Statul Român, intr-o parte a populatiei maghiare si in special in Secuime” si apoi relateaza ca “in regiunea secuiasca nu a gasit steagul tricolor românesc si nu este de acord cu cei ce arboreaza numai steagul sovietic”. Apoi a clarificat ca va urma “o definitiva incadrare a Ardealului de Nord in granitele Statului Român”, dupa care specifica “Limba oficiala in Statul Român este Limba Româna. Populatia maghiara isi poate folosi limba materna in administratie si justitie, dar actele institutiilor de stat se vor face numai in limba oficiala a statului”. A fost categoric când a spus ca va infiinta un tribunal al poporului la Cluj când s-a referit “la crimele savârsite asupra populatiei române sub regimul horthist” si s-a pronuntat pentru refuzul dreptului de sedere in Ardealul de Nord a “elementelor sovine, venite dupa 1940 in sprijinul lui Horthy”. A adaugat si cerinta expresa “sa nu se mai faca plati oficiale in pengo ci numai in moneda statului national român”. Discursul ministrului Lucretiu Patrascanu a fost ovationat cu frenezie de românii ardeleni, care inca mai aveau ranile deschise ale umilintelor si opresiunilor deznationalizarii suferite sub ocupatia horthista. Presa româneasca l-a elogiat si pentru indemnul “|ntariti specificul national, luptând din rasputeri pentru ca si cultura noastra nationala sa fie cât mai rodnica si cât mai ampla”. Bineinteles, toate acestea nu au fost pe placul  minoritarilor din Ardealul de Nord, mai ales când, in timpul discursului, Lucretiu Patrascanu a accentuat “inainte de a fi comunist, sunt român”. Acelasi succes l-a avut a doua zi la Sibiu, dar când a ajuns la Bucuresti, denunturile impotriva lui ajunsesera de acum la Budapesta si de acolo la Moscova. Este criticat vehement in CC al PCR, tonul si orchestrarea apartinând lui Laszlo Luka, care de acum incolo il va urmari si haitui continuu, dar in acelasi timp reuseste sa infaptuiasca Regiunea Autonoma Maghiara in Secuime!! Repet, sa retineti: Regiunea Autonoma Maghiara in Secuime, fiindca din aceasta anomalie, reiese clar nesfârsita incrâncenare de maghiarizare, pas cu pas, a Ardealului Românesc.
Lucretiu Patrascanu, este tot mai incoltit si haituit de unii  tovarasi de drum comunist, dar, fiind perseverent in activitate si mândru ca personalitate rezista. Este cooptat in delegatia româna la Conferinta de Pace de la Paris, unde cu franchete, argument si curaj ridica doua probleme: acordarea statutului de cobeligeranta României pentru campania Armatei Române din vest, nu numai impotriva Germaniei, dar si impotriva Ungariei!! Razboiul impotriva Ungariei, este cea de-a doua problema: o realitate istorica, pe care ungurii au incercat in toate felurile, la toate nivelele sa fie treacuta  sub tacere, stiut fiind ca va atârna greu impotriva incercarile lor de a emite pretentii in Ardeal!! Ridicând aceste probleme, pe dovezi incontestabile, Lucretiu Patrascanu a fost corect si patriot, dar intors in tara, pentru ca a prezentat jerfa armatei române in  Razboiul cu Ungaria, ce a inchis complet portile pretentiilor unguresti in Ardeal, Laszlo Luka sprijinit de Hannah Rabinsohn – Pauker si  Burach Tescovici s-au dezlantuit total impotriva lui, atingând apogeul la Congresul PCR din Februarie 1948, unde este tocat in mod comunist de Burach Tescovici si expulzat din CC al PCR-ului.
Lucretiu Patrascanu este dat afara si din guvern de acelasi Birou Politic al PCR-ului care il forteaza sa-si scrie o demisie, de forma! Trec câteva luni de tensiune in domiciliu fortat, timp in care se formeaza o comisie de cercetare a cazului Patrascanu, din Iosif Ranghetz, Burach Tescovici si Alexandru Draghici, care incepe sa lucreaze la dosarul dusmanului de partid – fost revolutionar de profesie al acestui partid timp de 29 de ani – dupa care se ia hotarârea si procurorul Curtii Supreme, tovarasul Rudolf Rossman semneaza mandatul de arestare si incarcerarea lui Lucretiu Patrascanu la Jilava. Ancheta este inceputa de Siguranta Statului  lent, iar Lucretiu Patrascanu refuza cu argumente toate acuzatiile aduse de partid, caruia ii ramâne in continuare fidel.  Dar garda se schimba; in locul Sigurantei vine noua securitate: DGSP, adica Directia Generala a Securitatii Poporului. Trebuie subliniat ca este vorba de securitatea poporului român si din motive “ultra secrete”, probabil dialectice de securitate conducerea DGSP este formata numai din alogeni: Pantelimon Bodnarenko, general ajutat de trei adjuncti fosti agenti sovietici Alexandru Nicolski (initial Boris Grumberg), Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru (initial  Dulbergher) toti trei evrei. Urmatorii in rang: Pantelei Pantiusa, Serghei Niconov, Vania  Didenko,  Piotr Gonciaruc, Misa Protopopov, Valerian Bucicov, Misa Petruc, Iasca Alexeev, Teodor Rudenko. Att, restul va rog sa-i aflati DVS din volumul publicistei si scriitoarei  Lavinia Betea, pe care, pentru acest volum o asez alaturi de cele mai  bune si curajoase publicist-scritoare ce au dezvaluit realitati sociale si adevaruri istorice: Doris Lessing, Oriana Fallaci, Anna Politkovskya.    
 Sase ani a durat detentia cu anchete trasate de Biroul Politic al PCR-ului si dirijate si controlate de Mihailovici si Tiganov, consilieri sovietci, trimisi expres de la NKVD Moscova pâna când au reusit sa insceneze cum au vrut un mare si odios proces impotriva grupului Patrascanu, o banda contrarevolutionara.In 6 aprilie 1954 incepe procesul primului grup Patrascanu format din  unsprezece persoane, cu aparator din oficiu (Lucretiu Patrascanu l-a refuzat) si fara martori ai apararii.In schimb martorii acuzarii au fost optzeci si trei, marea majoritate fiind detinuti si dresati prin tortura ce sa declare. Din rechizitorii notam ca acuzatii: “criminali”, “asasini ordinari”, “lachei bine platiti ai spionajului englez”, “cu mâinile patate de sângele nobil al celor mai buni fii ai poporului muncitor”, asta se refera la bombardamentul american din 4 Aprilie 1944, care se mentioneaza in rechizitoriu c-a fost cerut de “oficina de spionaj si o hoarda legionara” (oficina de spionaj erau cea din boxa acuzatilor, iar hoarda legionara era prin inchisori inca de pe vremea lui Antonescu, fiindca Lucretiu Patrascanu indata ce a ajuns ministru de justitie, i-a eliberat pe toti, afara de legionari, pe care i-a uitat… oare de ce?). La proces martorii acuzarii au repetat papagaliceste ceea ce fusesera invatati sa spuna, prin bataie si promisiuni false. Dupa sapte zile s-a pronuntat sentinta: Lucretiu Patrascanu si Remus Koffler, un comunist adevarat de acelasi calibru ca si primul, sunt condamnati la moarte. Amândoi, scârbiti de aceasta inscenare cumplita refuza sa faca cerere de gratiere. Li se fac cereri din oficiu, care sunt refuzate… din oficiu si, in 17 aprilie 1948, sunt executati (dupa datele noastre Lucretiu Patrascanu a fost executat abia in 1954, n.r.) dupa protocolul in vigoare al condamnarilor la moarte, sau cel putin asa spun hârtiile din arhiva, mentionate de Lavinia Betea.In arhive nu se gasesc variantele neoficiale, care circula oral. Nici cea a confabulatorului Pacepa.   
Volumul Laviniei Betea are inca multe pagini uimitoare, cutremuratoare aratând de ce a fost capabil partidul si securitatea poporului, care nu sunt prezentate in maculatura lui Tismaneanu, pe care Basescu Traian a numit-o procesul comunismului si a recitat-o in parlament, precum detinutii politici ce erau torturati de securitate sa invete pe dinafara declaratii dictate pe care trebuiau  sa le recite frumos la procesele criminalilor, dar eu am sa ma opresc numai la reabilitarea lui Lucretiu Patrascanu din 1968. Nu stiu precis si nu prea vreau sa fac speculatii, ce l-a determinat pe Nicolae Ceausescu sa-l reabiliteze pe Lucretiu Patrascanu, dar in acel moment situatia politica interna si internationala l-a impins sa ia si o asemenea hotarâre. Cu Gh.Gh Dej nu mai avea nimic de impartit, luase toata pozitia mortului, dar erau câtiva care-l deranjau in jur, trebuia sa le dea un exemplu de ce poate si el, este una din cutumele dictatorilor comunisti. Alexandru Draghici si iubita lui nevasta Martha, o evreica unguroica, iredentista din  banda lui Laszlo Luka erau doua petricele in pantofii lui Ceausescu care-l deranjau la mersul inainte, asa ca porneste cercetarea cazului Patrascanu, care trebuia sa fie reabilitat, ca unul dintre predecesorii lui impotriva zgomotoasei propagandei iredentiste unguresti. Cercetarile au pornit discret si dupa prima nota despre cazul Patrascanu, generalul Raduica a primit ordin sa formeze un colectiv strict secret care sa studieze amanuntit cazul si procesul Patrascanu, au executat ordinul intocmai si au prezentat raportul.  Dupa acest raport au primit un nou ordin, sa ancheteze pe toti care au fost implicati in arestarea, anchetarea, procesul si condamnarea la moarte a celui care a spus in 1946, in Ardeal ca “inainte de a fi comunist, sunt român”. Cercetarile si anchetele au durat doi ani, dupa care in baza dosarului, la plenara din aprilie 1968, Lucretiu Patrascanu a fost reabilitat iar Alexandru Draghici care a pus umarul, impreuna cu iubita lui sotie Martha, la asasinarea reabilitatului a fost doar indepartat, pensionat si a ramas doar cu iepurii, gainile si iubita lui sotie Martha. Era sa uit ceva foarte interesant, mentionat si in volumul Lavinei Betea; Martha Draghici a pretins atunci, când Nicolae Ceausescu pregatea trecerea de la regiuni la judete, deci desfiintarea Regiunii Autonome Maghiare din Secuime, ca viitoarele judete din Secuime sa fie autonome. Nu s-a putut sub nationalistul Ceausescu, s-a realizat, pas cu pas sub  comunistii Iliescu, Constantinescu si Basescu. Acum in judetele autonome maghiare, Harghita si Covasna, nu mai este arborat tricolorul românesc … Poltronism  românesc …
(Octombrie 2009, Winnipeg – Canada)

Interviu cu domnul prof.univ.Ion Coja

Foto.Ion Coja

Autor: Marius Marinescu

„Punctul meu de plecare este încrederea în români, în energiile nationale”

Discurs împotriva vorbelor nesabuite ale unor Andrei Plesu, Teodor Baconski etc.

Domnule profesor, v-am trimis pe internet articolul Persistenta, publicat de dl Teodor Baconski în revista „22”. L-ati citit, probabil. Ce parere aveti?
Textul circula si pe Internet, cu titlul dat de internauti Un portret corect al românilor, sau asa ceva. Da, este un text bine scris, bine articulat, dl Baconski stie sa fie si convingator, si fermecator. Tocmai de aceea devine periculos pentru societate atunci când sustine idei false, caci face multe victime, sunt multi cei ce si le însusesc.
Care sunt aceste idei false?
Este vorba de o atitudine, în primul rând. Dl Baconski ne pune în fata oglinda ca sa vedem cât suntem de urîti, de hidosi, românii de noi! Or, oglinda sa nu prea este neteda, drept care deformeaza imaginea noastra. Îmi vine greu sa cred ca dl Baconski nu-si da seama ca ne judeca strâmb. Iar daca într-adevar nu-si da seama, m-as bucura. Ar însemna ca este recuperabil. Ceea ce nu este cazul lui Andrei Plesu, si el autor al unor texte impecabil scrise, sub raport stilistic, literar, dar chitite si ele în aceeasi directie: denigrarea componentei românesti a lumii în care traim. Putem vorbi despre amândoi acesti fini intelectuali din elita intelighentiei românesti?
E mai mult decât speram! Mai ales ca sunt tare multi cei care în mass media româneasca se pronunta foarte des si foarte critic la adresa istoriei, a comportamentului, a weltanscauungului românesc, daca pot spune asa. Mereu apar „dovezile” ca suntem ba un popor fara istorie, ba un popor fara viitor! Pot fi luate în serios aceste critici?
Le iei în serios numai daca rezista la un examen critic! În textul dlui Baconski, m-am poticnit aproape la fiecare fraza în afirmatii lipsite de acoperire, aruncate fara nicio justificare, ca si când ar fi lucruri mult prea bine dovedite. Înca de la început aflam ca noi, românii, „persistam în propriul stat, slab statalizat”, fraza care suna aproape ca un repros ca înca n-am disparut de pe fata pamântului! Iar despre statul român ca ar fi „slab statalizat”, ce vrea sa ne spuna dl Baconski? Încerc sa-i dau dreptate, dar nu gasesc ca argumente decât vorbele usuratece spuse la adresa statului în general, dupa 1990, paravan pentru spolierea statului român de ceea ce noi stiam ca este „averea poporului”. Asa zisii liberali – raspânditi prin toate partidele, s-au întrecut în a deplânge neputinta statului de a gestiona si de a gospodari, de a „manageria”, argument pentru a i se lua tot ce avea statul în posesie sau administrare: imobile, fabrici, ogoare, obiecte de patrimoniu etc. Tot jaful postdecembrist s-a facut sub aceasta acoperire… Dar poate ca dl Baconski are în vedere istoria când spune ca suntem un stat „slab statalizat”. Din aceasta perspectiva este la îndemâna oricui care cunoaste putina istorie sa-l traga de mâneca pe autor: noi, românii, avem o statalitate proprie dintre cele mai vechi din Europa. O statalitate neîntrerupta, care dureaza din secolul al 14-lea. La câte popoare din Europa si din vecinatatea noastra o mai întâlnim?
La unguri?
De la Mohaci, 1526 parca, statul maghiar a disparut, si a mai aparut dupa 1919, la Trianon. Dar sa nu insistam prea mult si sa ajungem la subiect, adica la afirmatiile care m-au suparat cel mai tare. Anume comentariul facut de autor în legatura cu „faimoasa teroare a istoriei”. Citez: „Generatia lui Eliade, care a consacrat aceasta nefericita expresie, poarta vina de a fi propus, astfel, cea mai perfida schema de autosabotare. Nu exista vreo scuza mai lasa pentru neîmplinirile unui popor decât aceasta stupida „teroare a istoriei”. Ea rasfata toate viciile, ambaleaza indulgent toate esecurile, cauta, iresponsabil, sa justifice retroactiv toate nemerniciile.” Repet, este bine scris întreg articolul, asa cum se vede si din citatul propus. Bine scris, dar nu la obiect. Conceptul amintit a fost propus de Mircea Eliade pe la 1960, 60 si ceva, într-un comentariu la Miorita, si în niciun caz nu a fost „consacrat de generatia lui Mircea Eliade”. Adica de legionari! Daca l-a consacrat cineva, asta a facut-o Miron Costin!…
Asadar pe legionari îi acuza de a fi inventat „cea mai perfida schema de autosabotare, cea mai lasa scuza”!
As face o paranteza: cine se autosaboteaza numai perfid nu este!… Aici s-a cam lasat dl Baconski furat de propria sa retorica si a uitat de logica! …Cât priveste consacrarea sintagmei amintite, aceasta s-a produs târziu, dupa anii ’70. Dar pentru ca dl Baconski a introdus în argumentatia sa Miscarea legionara, as vrea sa ne oprim putin la aceasta si sa raportam la Miscarea legionara chiar întreaga pledoarie a dlui T.B. Domnul Baconski o acuza de lasitate si perfidie, acuzatie rasfrânta asupra tuturor românilor în fapt. Nu m-ar deranja aceasta identificare, legionar=român. Ma onoreaza si pe mine, ca român. Numai ca referinta la legionari, daca-i corect facuta, este de natura sa-l contrazica total pe dl Baconski, ba chiar este capabila, daca dl Baconski este „cinstit sufleteste”, sa-l vindece de tot scepticismul sau cu privire la valoarea si consistenta românescului din lume.
V-as ruga sa fiti mai explicit.
Pai, domnule Marinescu, într-o discutie cât de cât serioasa pe acest subiect, subiectul fiind „ce fel de oameni sunt românii? Cu ce merite si cu ce esecuri îi înregistreaza istoria?”, referinta la legionari este obligatorie. Obligatorie si mântuitoare, daca e facuta corect. Miscarea legionara este una din marile ispravi ale Neamului românesc. Sunt voci autorizate care considera ca Miscarea legionara este cea mai grozava înfaptuire a poporului român! În orice caz, ea poate fi numita „a poporului român”, caci a fost creatia unor tineri români, la care a aderat practic întreg tineretul României, aproape ca nu a existat familie de români care sa nu fi avut pe cineva în Miscare. Da, a fost neîntrerupt calomniata în modul cel mai sistematic, cu tenacitate si mare desfasurare de forte, dar un individ ca Teodor Baconski a avut toate posibilitatile de a afla adevarul despre legionari. Numindu-i pe legionari „generatia lui Micea Eliade”, foarte multi autori recurg la aceasta stratagema ca sa poata vorbi mai liber si ca sa omagieze aceasta generatie fantastica, de mari oameni, dintre care cei mai multi au fost de dreapta sau chiar legionari declarati ori macar cu simpatii legionare. Iata însa ca despre „generatia lui Mircea Eliade” dl Baconski se pronunta cu o asprime nemaiîntâlnita în publicistica româneasca: perfidie, lasitate, prostie. Deci, românilor care, ca si dl Baconski, sunt cuprinsi de sentimentul ca apartin unui popor care nu a facut mare brânza în istoria sa, le recomand sa se informeze corect asupra legionarilor. Le recomand sa înceapa prin a citi cartea Pentru legionari a lui Corneliu Zelea Codreanu. Este tamaduitoare pentru morbul disperarii si al lamentarii în grup.
Iar eu le recomand cartea Legionarii nostri, a domnului Ion Coja.
N-am nimic împotriva, nu-i rea, dar mai sunt câteva mult mai bune.
Ati spus ca voci autorizate afirma ca Miscarea Legionara este cea mai grozava isprava a românilor. Numiti o asemenea „voce”.
As cita o voce autorizata si neasteptata, vocea lui Joseph Goebbels, ministrul nazist. Stiu ca unii vor crede ca le fac un deserviciu legionarilor daca voi sustine ca Goebbels i-a pretuit. Acestora le amintesc de Hitler, care nu i-a iubit deloc pe legionari, de la Hitler a obtinut Carol, în 1938, acordul decisiv pentru asasinarea Capitanului… Goebbels, la Paris, de fata cu ziaristii straini acreditati în capitala Frantei ocupate, a declarat ca „Garda de fier este lucrul cel mai important care s-a petrecut în secolul nostru”. Am mai publicat o data aceasta declaratie si sursa ei. Nu insist asupra acestei chestiuni. Problema mea nu este Goebbels, ci dl Baconski, si Plesu si altii ca ei, care nu cunosc adevarul despre legionari, sau nu vor sa-l recunoasca, ignorând astfel capitolul, dupa unii cel mai glorios, din istoria noastra. Ceea ce nu-i împiedica pe acesti domni atât de exigenti sa ne faca inventarul facutelor si, mai ales, al nefacutelor din istoria noastra. Raportarea la Miscarea legionara este însa obligatorie pentru cei care cauta cu lumînarea defectele si pacatelor românilor. Vor fi contrazisi de prestatia legionarilor, atât de eroica.
Andrei Plesu cu ce greseste?
O clipa numai, as vrea sa propun un principiu: în secolul trecut, al 20-lea, românii au avut câteva momente importante, prin care au participat la istoria planetei. Pe lânga legionari…
Dar legionarii ce au cu istoria planetei?! Chiar dumneavoastra ati spus, de mai multe ori, ca legionarismul este un fenomen românesc, care s-a declansat si desfasurat fara niciun amestec din afara, nici macar unul german, nazist.
Fenomenul legionar începe sa fie tot mai cunoscut pe planeta noastra, în ciuda embargoului mediatic total. Acest interes este azi în crestere. Am întâlnit tineri rusi sau polonezi ori spanioli, irlandezi, care stiau foarte multe despre legionari, despre Capitan, si se straduiau sa-si însuseasca corect viziunea legionara asupra lumii politice. Si postulez: intelectualul român, publicist si ideolog, care nu a fost capabil sa-si faca o parere exacta, corecta, despre legionari, care are lacune grave de informatie în ceea ce priveste lumea legionara, nu are voie sa exprime un punct de vedere defetist cu privire la români. Este acesta un principiu, l-as numi al cumsecadeniei: poti sa lauzi pe cineva chiar si daca nu-l cunosti prea bine! Dar când te apuci sa critici pe cineva, trebuie sa te asiguri ca stii totul despre acel ins, mai ales daca este vorba de un grup uman, de un popor!
Or, este evident ca dlui Baconski îi lipseste una dintre cele doua sau trei informatii capitale pentru cine se apuca sa ne judece pe noi, românii, ce ne poate capul! Daca nu s-a învrednicit sa afle ce este de aflat despre acesti bravi români, despre „românii cei mai români”, adica despre legionari, individul decade din dreptul de a ne judeca cu asprime, de a ne condamna ca pe niste repetenti ai istoriei. Când nu esti informat asupra subiectului pus chiar de tine în discutie este foarte grav. Mai bine taceai!
Care ar fi celelalte doua „informatii capitale” despre români?
Una priveste contenciosul româno-evreiesc, acuzatia de holocaust, de genocid, de pogrom, cu care suntem gratulati de unii evrei. Repet, unii evrei, nu toti. Pentru mine, românul care nu s-a interesat în mod special despre ne-vinovatia românilor în aceasta materie si nu a cercetat acest subiect, ci si-a însusit fara sa clipeasca „dilematic” teza lui Wiesel si a altor haimanale de evrei si români, teza care sustine ca suntem un popor de criminali, acel român, oricât ar fi el de scolit, de academic, decade din dreptul de a rosti judecati de valoare asupra poporului român! Asemenea judecati nu se pot formula fara a lua în seama faptul ca românii, pusi la încercare de istorie sau de Dumnezeu, supusi testului de omenie alaturi de celelalte popoare din Europa, au dovedit un comportament mai mult decât onorabil, oferindu-le evreilor napastuiti un sprijin pe care alte popoare nu au fost în stare sa-l arate si sa-l ofere evreilor. Or, acest adevar multora nu le convine azi, asa ca au scornit basna cu holocaustul, cum ca a fost holocaust în România, ba chiar „holocaustul a început în România”. Eu nu le cer intelectualilor români sa protesteze fata de aceasta minciuna netrebnica, dar îi pretind românului care se crede îndreptatit sa-si judece parintii cu asprime, chipurile cu luciditate, îi cer acelui românas sa se pronunte mai întâi asupra acestui subiect: a fost sau nu holocaust în România? Sau purtat sau nu românii într-un mod care ar fi fost normal sa le atraga recunostinta evreilor? Repet, eu nu pretind de la dl Baconski sa intervina în problema holocaustului. Îi înteleg pe toti cei care se abtin si tac: au familie, au o cariera în fata, au cine stie ce pacate pentru care se simt vulnerabili sau santajabili etc. Dar daca, nesilit de nimeni, te încumeti sa abordezi subiectul gingas al unei evaluari totale, generale, a prestatiei istorice de care s-au învrednicit românii de pretutindeni si dintotdeauna, emitând astfel judecati critice aspre si categorice, deloc dubitative, pe un ton sententios, ca si când tu ai fi pedagogul neamului, eu nu te iau în serios decât daca ai trecut „proba Holocaustului” si nu te-ai ferit sa spui adevarul. Daca te-ai aratat gata sa suferi pentru adevar!
Despre ce suferinta poate fi vorba?
Sa zicem suferinta de a nu fi publicat, de a nu ti se oferi un microfon sau câtiva centimetri patrati de „sticla”. De alte suferinte nu mai vorbesc…
A treia informatie?
Cred ca sunt mai multe, dar daca e sa ne rezumam la trei, as adauga corecta receptare a epocii comuniste, 1944-1989. A invoca acesti ani pentru a deduce numai defecte si abandonuri românesti, dezertari si tradari etc., mi se pare neserios. Penibil. Nu e cazul dlui Baconski, vorbesc acum în general, cu gândul la alti „ochi neînduratori” care scruteaza fenomenul românesc tinând batista la nas cât mai ostentativ. Cine nu sufla o vorba despre partizanii din munti, despre ardoarea unor minoritari de a sustine partidul comunist si prezenta Armatei Rosii în România, cine nu întelege marea opera savârsita în acei ani de Biserica Ortodoxa Româna, cine nu recunoaste performantele economice atinse în anii „dictaturii de dezvoltare”, cine nu este capabil sa separe epoca în care românii erau minoritari printre comunisti de epoca în care partidul comunist „se românizeaza la vârf” si cine nu vede deosebirea ca de la cer la pamânt între cele doua epoci, acela sa se abtina sa faca judecati publice asupra chestiunii.
Ajungem iar la Ceausescu?
Numai atâta spun: cei care l-au condamnat la moarte pe Ceausescu, care propriu zis l-au asasinat, nu au facut-o în numele nostru si cu asentimentul nostru, ca sa ne razbune pe noi, ca sa pedepseasca greselile si pacatele lui Ceausescu, ci ca sa-l pedepseasca pentru tot ce a facut în folosul neamului si al Tarii. Dovada: felul cum acei indivizi au guvernat dupa aceea, felul cum au distrus Tara. Cine nu pricepe ca am fost intoxicati cu informatii si aprecieri incorecte asupra a ceea ce se întâmpla în România „lui Ceausescu”, acela nu stie pe ce lume traieste. Daca lucrurile ar fi evoluat dupa 1990 asa cum am sperat noi, atunci da, se adeverea ca Ceausescu ne-a fost dusmanul cel mai mare. Dezastrul însa pe care îl înregistram azi, dovedeste ca nemernicilor le-a fost frica de Ceausescu, cu Ceausescu în viata nu le-ar fi fost usor sa instaureze politica de subminare a tot ce este românesc si în primul rând a intereselor noastre nationale cele mai firesti. L-au ucis pe Ceausescu pentru ca le-ar fi fost dusmanul cel mai informat asupra intentiilor lor criminale. Trebuie sa aplicam regula les amis de mes amis sont mes amis, cu varianta dusmanii dusmanilor mei îmi sunt prieteni!
Adica?
Adica cei care ne guverneaza de douazeci de ani sunt în mod evident niste dusmani ai neamului românesc, ai românilor, ai nostri. În decembrie 1989, ei s-au dovedit dusmanii de moarte ai lui Ceausescu. Deci, daca ne sunt dusmani si noua, si lui Ceausescu, noi nu mai putem vedea în Ceausescu un dusman! Logic?
Cum apreciati afirmatia dlui Baconski, cum ca „cantitatea de teroare istorica este matematic egala pentru toate grupurile umane constituite sau nu în stat”?
Este tipic comunista în esenta ei, caci proclama un soi de egalitate între popoare!… Asadar nu a existat nici teroarea tarista, nici cea sovietica pentru popoarele din Rusia, dintre care multe au disparut în ultimii 200 de ani. Pun acest termen cu gândul la Basarabia. Au suferit egal românii din Rusia si rusii din Rusia?… Au suferit spaniolii la fel de mult ca popoarele amerindiene, la fel germanii si evreii, evreii si palestinienii… Ce sa mai zic de englezi?! Nimeni nu crede „ca numai ai lui au suferit”, dar pun o întrebare dlui Baconski si altora ca dînsul…
„…oligofreni sau ignoranti”, am citat din articolul dlui Baconski.
Pun întrebarea: oare chiar pretutindeni, la toate „grupurile umane” poti înregistra un masacru similar celui de care au avut parte legionarii? Carol omoara peste 300 de legionari, decapitând Miscarea de cei mai importanti lideri, vine apoi a doua decapitare, efectuata de Ion Antonescu, victimele fiind de data aceasta si mai numeroase, apoi vine razbunarea cominternista pentru refuzul legionarilor de a colabora la bolsevizarea Romîniei, cu alte sute de morti, cu zeci de mii de încarcerari. Unde în Europa secolului 20 s-a mai petrecut asemenea macel?! În China comunista, însusi regele, tradator de tara caci oferise pe tava japonezilor Manciuria, va fi condamnat la numai 10 ani de temnita! Un adevarat mizilic, fata de dezmatul din tribunalele bolsevice ale anilor ’50, unde practic nici o condamnare nu a fost sub 10 ani, chiar si a unor minori detot nevinovati… Cunoaste multe tari dl Baconski unde într-o singura noapte au fost arestati 10.000 de studenti, de tineri nationalisti? Am dreptul sa ma întreb si de ce numai în România caderea comunismului a facut mii de victime? Ma întreb si tare as fi curios sa aflu raspunsul dlui Baconski.
Iar dl Plesu, Andrei Plesu, ce ar fi de spus despre dînsul?
Domnul Plesu al dumitale – eu nu-i pot spune domn!, are o întreaga opera pe acest subiect: precaritatea a cam tot ce este românesc. Scrisa aceasta opera cu si mai mult talent, cu virtuti literare si stilistice deosebite. Dar nici lui Andrei Plesu, pentru aceleasi motive, nu-i pot recunoaste dreptul de a aborda acest subiect, caci acesta este un subiect pe care atunci când îl tratezi, volens nolens te erijezi în postura de justitiar, de judecator moral al poporului tau. Aceasta postura, de instanta morala nationala, nu i se potriveste oricui. O accepti la persoane care au facut lucruri deosebite pentru neamul lor, care au suferit, care si-au pus pielea la bataie pentru „grupul uman” din care fac parte. Avea acest drept bunaoara Petre Tutea, care facuse ani grei de temnita pentru ca vorbea slobod despre drepturile poporului sau, împotriva celor care încalcau aceste drepturi. Si deseori nea Petrache rostea vorbe aspre despre neamul românesc, dar imediat lua aminte ca nu se cade sa faca asa ceva si retracta cu umilinta, caindu-se.
În cazul lui Plesu însa sunt si mai multe motivele care îi impun sa stea decent în banca sa si sa încerce sa treaca cât mai neobservat. Instinctul de aparare ar trebui sa-i impuna acest comportament. Dar se pare ca insolenta si vedetismul îl fac sa uite de orice precautie. Nu sunt eu singurul care, când pronunta sau aude numele lui Andrei Plesu, nu poate sa nu se gândeasca la acel ministru al culturii care a abrogat în ianuarie 1990 legea patrimoniului cultural, ceea ce a declansat hemoragia de valori artistice inestimabile care au disparut din institutiile publice si au luat calea strainatatii, cele mai multe. Asadar un Andrei Plesu mai mult decât infractor, caci s-a facut astfel complice la toate furturile din patrimoniul national. Un hot oarecare fura si el un tablou, doua, câteva carti rare. Andrei Plesu poate fi considerat ca a fost si este în continuare complice la toate actele de jaf din muzee, din colectii etc., deja consumate sau viitoare. Nota bene, acea lege a patrimoniului abrogata de Plesu nu era o lege comunista, ci traducea întocmai legea franceza a patrimoniului. Acuzat pentru aceasta masura absolut nemernica, nici pâna azi acest individ subtire, cu maniere elegante si plin de umor, nu a catadicsit sa dea o explicatie pentru gestul sau de tradare a unui interes national foarte important, elementar… Mai are curajul Andrei Plesu sa bata obrazul cuiva?! Uite, domne, ca are. Are curajul sa ne tina lectii de morala sau de eleganta comportamentala. Nu mai zic si de celelalte pacate, de dinainte de 1990 sau tot de dupa 1990, nu-i fac eu inventarul complet, mi-e destul sa stiu ca dezastrul facut în materie de patrimoniu artistic national i se datoreaza aproape exclusiv numitului Andrei Plesu.
Circula pe Internet un text al dlui Plesu, despe un brancardier…
L-am citit, este grozav. Pezevenchiul stie sa scrie, i-a dat Dumnezeu multe daruri, dar nu a fost în stare sa-si dobândeasca el singur acel dar ales pe care nu-l ai din nastere, ci ti-l edifici singur, luptând si confruntându-te cu tine însuti ceas de ceas: caracterul. Obrazul… Nema!
Principiul pe care l-ati formulat se aplica si la oamenii mai de rând? Ma gândesc ca deseori aud, fel si fel de oameni, unii mai de soi, altii mai de duzina, zicând cu un total dispret „Asa-i la noi, la români” sau „treaba româneasca!”…
În general noi, românii, suntem mai auto-critici. Vezi multimea de bancuri cu trei personaje, un rus, un american si un român, sa zicem, în care românul iese mai de ocara, mai…
Dar numai aparent, la o interpretare mai atenta este pe invers. Oricum, românul stie sa faca haz de el însusi!
Pai asta este o mare calitate! Numai oamenii foarte destepti sunt capabili de auto-ironie! Deseori, la Andrei Plesu este mai degraba auto-ironie, recunosc.
În concluzie?
Postulez asadar: exista cele trei momente de istorie româneasca recenta, momente de excelenta româneasca, dar pe care niste netrebnici vor sa le înregistreze ca momente de rusine nationala: Legionarii, Salvarea evreilor si Rezistenta la bolsevizarea Tarii. Noi, ca români, avem de ce sa fim mândri si pentru ca dintre români s-a nascut Miscarea legionara, si pentru felul cum ne-am purtat cu evreii, ba chiar si pentru felul cum am trecut prin perioada de dictatura comunista. Intelectualul sau individul care a acceptat minciunile din raporul Wiesel si din raportul Tismaneanu, se descalifica în fata instantelor morale. El nu mai are dreptul sa judece poporul român, sa-l acuze de una sau de alta, atâta vreme cât s-a aratat incapabil sa apere adevarul despre poporul român, adevar ultragiat grav în cele doua documente! Partidul Anti-Românesc instalat la guvernare în 22 decembrie 1989, prin serviciile sale de propaganda prezinta deformat pâna la calomnie cele trei reusite românesti. O buna parte dintre intelectualii nostri considerati de elita au pus botul si, pentru diverse avantaje si stipendii, colaboreaza la aceasta diversiune, nu comit niciun gest de revolta sau protest ori dezicere fata de minciuna institutionalzata, fata de politica anti-românesca a guvernantilor, a cercurilor internationale interesate de compromiterea sau ocultarea momentelor de excelenta româneasca (cele amintite mai sus sau altele). Nici pe Plesu, nici pe Baconski, nici pe multi altii nu-i aud dezavuând comisia Wiesel sau raportul Tismaneanu, ori intervenind în apararea lui Mircea Eliade cu precizarea: „Da, Mircea Eliade a fost si a ramas legionar! Dar asta nu îl dezonoreaza de fel, ci dimpotriva! Caci faptul de a fi fost legionar ridica si creste valoarea operei si personalitatii lui Mircea Eliade!”
Nu ma intereseaza ce obtin acesti fini intelectuali prin acest comportament jalnic, rusinos pentru un crestin, pentru un barbat, pentru un om cu carte etc. Fiecare ins are dreptul sa se compromita si sa se prostitueze dupa voia inimii sale! Dar un astfel de ratacit, de plaisirist, de fripturist, oportunist etc., trebuie sa stie, sa aiba minimum de bun simt si sa priceapa ca daca nu este capabil sa faca nici cel mai mic sacrificiu în apararea „grupului uman” din care face parte – în cazul de fata poporul român, îsi pierde dreptul de a da lectii de conduita sau de a critica prestatia grupului respectiv, cu aerul ca el se afla deasupra pacatelor si greselilor identificate la nivelul acelui grup – în cazul de fata Neamul românesc!
Sunt multi intelectuali români care se tin departe de cele trei subiecte „fierbinti” si atât de primejdioase. Îsi vad însa cu onestitate de subiectele în care exceleaza si se fac astfel utili, si au bunul simt de a nu se apuca sa-i certe si sa-i judece pe români ca grup uman. Le strâng mâna cu prietenie. Sunt oameni care îsi cunosc limitele, îsi vad lungul nasului…
În plus, domnule Marinescu, noi, România, suntem de aproape 20 de ani o tara ocupata. Cei care ne-au ocupat au fost atât de dibaci, au fost asa de mari scamatori, încât publicul românesc nici nu si-a dat seama. Constatam doar efectele: saracia care s-a instalat, nesiguranta tot mai mare, minciuna tot mai acaparatoare la toate nivelurile societatii, inechitatile stridente. Sunt tot mai multi cei care înteleg sau stiu ca Tara se afla în aceasta situatie extrema, extrem de periculoasa, cu o economie pusa la pamânt si cu o datorie externa de 120 miliarde de euro! Un Baconski sau Plesu stiu mai bine decât mine ca suntem într-o situatie disperata. Or, în aceasta situatie nu ai voie sa vii mereu cu acelasi mesaj defetist, descurajant pentru toti românii, semanând sau strecurând în sufletele românilor neîncredere în ei însisi, lehamitea de tot si de tine însuti mai ales. Nu este acum momentul sa arati cât esti tu de destept! Dispare individul ca reper, cauza este generala, caci corabia se scufunda daca nu punem mâna cu totii sa tragem la vâsle sau sa scoatem apa din cala corabiei… Este atât de nepotrivit acest balet al cuvintelor când lumea are nevoie, de la desteptii natiei, de cuvinte clare care sa le dezvaluie prapastia în care am fost adusi! Si mai ales sa ne arate directia salvatoare, s-o identifice si s-o indice! Prestatia acestor flacai rascopti în ifose si fite, a acestor Savonarola de doi bani perechea, devine aproape comica, de n-ar fi atât de tragic contextul general, national.
Dumneavoastra va considerati îndreptatit sa faceti examenul critic si lucid al poporului român?
Oricine are dreptul sa faca acest examen, dar problema este ca, în situatia în care ne aflam, un asemenea examen trebuie sa faca parte dintr-o viziune asupra viitorului, a drumului de urmat ca sa ne salvam. Eu am facut acest examen, îl fac si-l ras-fac de ani de zile, si m-am ales din acest exercitiu cu o mare încredere în potentialul românesc, în energiile neamului nostru. Se înseala cei care cred ca vom capota. Românii au capacitatea de a transforma loviturile soartei în sanse de redresare si reînnoire. Eu de aici pornesc, de la credinta în acest potential românesc. Acest potential, în care includ si zestrea noastra genetica, poate fi pus la lucru numai de noi însine!
Altfel nu as mai candida!
A consemnat Marius Marinescu

Ne-am ratat până şi mafioţii!

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2009

Ne-am ratat până şi mafioţii!
Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei
O parte a colegilor mei din presa online, presa scrisă şi audio-vizuală dovedindu-se de o stranie pudicitate, s-au grăbit să acuze cuplul de comici vestiţi ai microfonului ascuns că strică imaginea presei. În opinia mea, se înşeală, şi încă de două ori – mai întîi, e imposibil să-i porecleşti pe cei doi jurnalişti, e foarte greu să-i consideri şi foşti jurnalişti, de altfel. În al doilea rînd, dacă privim cu atenţie şi nu ne îmbătăm cu apă rece, este aproape la fel de greu să mai strici ceva la imaginea presei, s-a ocupat singură de asta, mai ales în ultimul deceniu, cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună.
E suficient să te uiţi la subsolurile articolele şi ale blogurilor, să te citeşti forumuri, să priveşti sondajele de opinie şi dincolo de clasamentele partidelor şi ale politrucilor, ca să constaţi asta. Şi cînd mă refer la subsolurile cu pricina, nu mă opresc doar la celebrii „postaci” puşi, plătiţi de partide să le rezolve problemele electorale de atac – la adversari – şi de apărare – a propriilor candidaţi –, ci de poziţia generală a celor care comentează acolo. În comentariile cu pricina, presa şi jurnaliştii nu ies mai bine decît politrucii şi mă tem că nu este vorba de o eroare generală de percepţie. Şi ce naiba a mai rămas din „încrederea în presă”, relevată de sondajele de opinie, acum, comparativ cu scorurile nu mari, ci scandalos de mari, din anii nouăzeci?!
Faptul că, după un asemenea scandal, cu puţine excepţii, nu i-am văzut, totuşi, pe cei doi mameluci ostracizaţi de colegii lor din presa clasică, scrisă sau audio-vizuală, ci din contra am asistat, mai degrabă, la deturnarea atenţiei ori la operaţiuni de spălarea cadavrelor, nu va contribui cu nimic la ameliorarea imaginii cu pricina, ba dimpotrivă! Presa va încasa ceea ce merită şi după aceea va plînge ca proasta în tîrg că o „bate” publicul citiror/ascultător/privitor!
De altfel, nici politrucii nu au ieşit mai bine din acest scandal – cei mai mulţi dintre s-au făcut că plouă sau au băgat capul în nisip ca struţii, unii au deturnat chestiunea, privind către cei doi mameluci de presă ca înspre doi aliaţi de nădejde, devreme ce atacau în direcţia „bună”, deci a adversarilor lor, iar cei care au vrut, totuşi, să atace problema în adevărul său n-au fost în stare să găsească drumul în ceaţa deasă ce-i încojura, provocată de colegii de dezbateri şi întreţinută imbecil de „moderatori”, eşuînd în argumentare sau părăsind iritaţi platoul, ceea ce poate nici n-a fost soluţia cea mai rea!
Oricum, aş vrea să-i previn pe cei care au sărit în ajutorul unor şantajişti ordinari – momentan „tovarăşi de drum”, dar ei vor fi în această postură oricînd şi faţă de oricine „va marca banul”! –, pe principiul că te faci frate cu dracul pînă treci puntea, că asemenea „alianţe”, dincolo de abjecţia lor morală, au obiceiul să se răzbune cînd te aştepţi mai puţin, cînd îţi este lumea mai dragă.
În sfîrşit, compararea acestor două exemplare ale sub-umanităţii – iar limbajul din înregistrare este intens caracteristic pentru această categorie de fiinţe – cu Pamfil Şeicaru, cu mafioţii noştri trecuţi sau cu cei din seria „Naşul” sau din „Clanul Soprano” sînt intens jignitoare pentru toţi termenii luaţi în comparaţie. Pînă şi în ticăloşie poate exista o anumită grandoare, pînă şi mafiile adevărate au nişte repere etice şi nişte dimensiuni afective ce pot atinge tragismul. Cum văd, noi am reuşit să ne ratăm pînă şi destinul mafiotic cu asemenea „mafioţi” de doi bani duzina. Mafioţi de Dîmboviţa poate, adică pur şi simplu nişte găinari! Iar cei care-şi iau asemenea specime în slujbă sau în alianţă, politruci sau oameni de afaceri, precum şi cei care se simt mîndri de „colegialitatea” lor, nu sînt nici ei altceva!

Nota Redactiei. E vorba de scandalul Sorin Rosca Stanescu, Bogdan Chireac si Catalin Macovei, seful de la ANI

A murit Gheorghe Dinica

Posted by Cornelia Erhan On November - 11 - 2009

dinica oglinziGheorghe Dinica, unul dintre cei mai mari actori romani, a murit, marti, la varsta de 75 de ani, in urma unui stop cardiac, la Spitalul Floreasca din Capitala.

Dinica a murit in jurul orei 13:00, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de treizeci de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.

Actorul a fost supus luni seara la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda “eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica”.

Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic – intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui – si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat.

Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.

Viata unui mare om

Gheorghe Dinica a fost unul dintre marii actori romani de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.

Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Gheorghe Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta. Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, marele artist a debutat ca actor in filmul “Strainul” in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care “Dupa-amiaza unui tortionar”, “Filantropica”, “Comoara din Vadul Vechi”, “Procesul alb”, “Prea mic pentru un razboi atat de mare”, “Nu filmam sa ne amuzam”, seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum “Tache, Ianke si Cadar”, sau “In numele trandafirului”.

Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu s-a declarat prea incantat: “Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.

Gheorghe Dinica a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.

“Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea”, povestea Dinica pe site-ul propriu.

Mari spectacole si roluri in filme

A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene: La Teatrul National, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, Teatrul Odeon sau Teatrul de Comedie.

In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, “Inima de tigan” si “Regina”, ambele difuzate la AcasaTV.

Despre acest tip de divertisment, actorul spunea ca “nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.

Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El a lansat mai multe albume muzicale, precum “Cantece de petrecere” si “Cantece de petrecere 2”, in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.

A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul Parol ca te iubesc in 2006.

In octombrie 2009, Gheorghe Dinica a fost internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, ca urmare a unei infectii generalizate. Artistul a fost intai la Spitalul Elias, dar apoi a fost mutat la Sectia terapie intensiva de la Floreasca, unde a decedat pe 10 noiembrie. Familia actorului a cerut discretie in privinta starii de sanatate a pacientului.

Ghidul alegatorului (intrebari frecvente).

DETROIT Biserica Română Penticostală Bethesda
2075 E. Long Lake Rd., Troy, Michigan 48085
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008
CHICAGO 1 Consulatul General al României
737 N. Michigan Avenue, Suite 1170, Chicago, IL 60611
CHICAGO 2 Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru SUA şi Canada – Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
5410 N. Newland Avenue, Chicago, IL 60656
CHICAGO 3 Biserica Penticostală Română Philadelphia
1713 West Sunnyside Avenue, Chicago, IL 60641
CHICAGO 4 Biserica Naşterea Domnului
5825 North Mozart, Chicago, IL 60659
PHOENIX ASU Downtown Phoenix Campus Mercado
502 E. Monroe St., Suite C 145, Phoenix, AZ 85004
LAS VEGAS Consulatul General Onorific
711Rancho Circle Las Vegas, NV 98107
ORANGE COUNTY Biserica Baptistă “Bethel”
310 Lemon Street Anaheim, CA 92804
SACRAMENTO Sacramento, CA
9045 Fair Oaks Blvd, Ste C Carmichael, CA 95608
SAN FRANCISCO San Francisco, CA Sediul “Casei Române”
26050 Kay Ave., Hayward, CA 94545
PORTLAND 555 SE 99th Ave. – Ste. 101, Portland, OR 97216
SEATTLE Seattle
WA 8315 NE 155th St., Kenmore, WA 98028
LOS ANGELES Consulatul General al României
11766 Wilshire Blvd. Suite 560, Los Angeles, CA 90025
BRIDGEPORT Casa Parohială a Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Dumitru”
500 Sport Hill Road Easton, CT 06612
BOSTON Hotel “Le Meridian Cambridge”
20 Sidney Street, Cambridge, MA 02139
PHILADEPHIA Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Treime”
723 North Bodine Street, Philadelphia, PA 19123-2913
NEW YORK Consulatul General al României
200 East 38th Street, New York, NY, 10016
LAROSE Hotel Apple Inn
12436 Highway One, Larose, Louisiana 70373
CLEVELAND Biserica “Sfânta Elena”
1367 W 65 St., Cleveland, Ohio 44102
MINNEAPOLIS Minneapolis / St. Paul Biserica Ortodoxă Sfânta Maria
854 Woodbridge Street, St. Paul / Minneapolis, Minnesota 55117
NILES Romanian Heritage Center
7777 N.Caldwell Avenue, Suite 102, Niles, IL 60714
NORFOLK Consulatul General Onorific al României
464 South Independence Boulevard, Suite C-112, Virginia Beach, Virginia 23452
HOUSTON Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Maria Magdalena”
318 Canino Road, Houston, Texas 77076
DALLAS Consulatul General Onorific al României
1401 Elm Street, Suite 3366, Dallas, Texas 75202
HOLLYWOOD Consulatul General Onorific al României
2026 Scott Street Hollywood, Florida 33020
CHARLOTTE Biserica Baptistă Română
9520 Faires Farm Rd., Charlotte, NC 28213
ATLANTA Sala Socială a Bisericii Ordodoxe Române “Sfinţii Constantin şi Elena”
664 Dickens Road, Lilburn, Georgia 30047
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008

Lista preluata din comunicatul de presa al Ministerului Afacerilor Externe cu privire la Alegerile Prezidentiale din Romania 2009.

Ghidul alegatorului.

Haideţi, oameni buni, să ne-ajutăm singuri!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

Haideţi, oameni buni, să ne-ajutăm singuri!

Petrovai 4

Autor: George Petrovai

Criza-i în toi şi peste tot vezi şi auzi cum ea îşi face cu neruşinare mendrele, ori cum se pregăteşte să şi le facă nu peste mult timp: ici ciuntiri din lefuri şi disponibilizări de personal, dincolo creşteri alarmante de preţuri şi prevestiri tot mai sumbre, încât te prinde mirarea că, iată, românii – cu toată sărăcia de care se simt agresaţi fără milă – încă mai au resursele sufleteşti şi financiare să o ţină tot într-o petrecere. Ca şi cum nici nu s-ar sinchisi că le fuge terenul de sub picioare…
Din fericire mai sunt pe ici-pe colo şi oameni cu capul pe umeri, care se întreabă cu îngrijorare crescândă cam ce fel de fatalitate planează asupra României, încât în cele două decenii scurse de la Decembriadă, ea a cunoscut creşteri spectaculoase doar la corupţie, mojicie, fraudă, impostură şi prostituţie?!
Pesemne că vrăjitoarea Circe, cea care a prefăcut însoţitorii lui Ulise în porci, s-a hotărât să iasă din poemele homerice şi să caute pe meleagurile noastre navigatori demni de dragostea ei. Dar cum pe-aici nu-s nici de leac cam de când întreaga noastră flotă a dispărut ca măgaru-n ceaţă, iar cel din urmă navigator a devenit întâiul după ce-a eşuat spectaculos la Cotroceni, zeiţa şi vrăjitoarea Circe, profund indignată de această stare de lucruri, se răzbună lovind cu nuiaua ei fermecată trupurile doldora de osânză ale românilor împliniţi, fără să-i pese de marile primejdii la care-şi expune produsele magiei ei negre, acum când gripa porcină îşi cam face de cap…
Căci fără farmece, cum naiba să-ţi explici că românilor toate le ies pe dos, de-au ajuns de pomină cu contraperformanţele lor! Ei nu mai produc aproape nimic din ceea ce este util pentru nevoile curente ale omului civilizat din zilele noastre, în schimb se străduiesc să consume mult mai mult decât înşişi producătorii de bunuri şi utilităţi; românii îşi construiesc autostrăzile în antologicul ritm de 5 km/ an, dar ţin morţiş să-şi plimbe trufiile lor ridicole de ciocoi în maşini de lux, chiar dacă suspensiile acestora sunt roase de datorii şi hărtănite de hârtoape; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, România este în mare suferinţă cu educaţia elementară şi cercetarea fundamentală, dar ţine cu dinţii să avem un Minister al Educaţiei şi Cercetării, unde plouă cu reforme şi lucrurile merg din rău în mai rău de la un an la altul, atâta timp cât o bună parte a elevilor merg la şcoală doar pentru a-şi încasa alocaţiile, atâta timp cât lefurile dascălilor şi ai puţinilor cercetători ce-i mai avem se dovedesc total neîndestulătoare şi atâta timp cât universităţile noastre se vădesc mult mai necesare pentru profesori decât pentru cohortele nesfârşite de cursanţi, ce nu mai au aproape nimic în comun cu studenţii de altădată.
Oricât ne-ar veni de greu, trebuie s-o spunem lucrurilor pe nume: Universităţile româneşti (avem peste 100, dar nici una nu intră în topul primelor 500 de universităţi din lume!), universităţile româneşti, deci, s-au transformat în adevărate SRL-uri profitabile în ceea ce priveşte încasarea contravalorii diplomelor eliberate pe bandă rulantă, căci în învăţământul nostru superior, profesorii se antrenează să-l taxeze la centimă pe examinat pentru ceea ce acesta nu ştie, nicidecum să-l recompenseze cu o notă corespunzătoare pentru ceea ce ştie, aşa cum se întâmplă în prestigioasele universităţi ale lumii!
Fireşte, avem şi absolvenţi bine pregătiţi, care conferă valoare şi eficienţă universităţilor unde s-au format şi care dacă şi-ar întrebuinţa potenţialul spiritual acumulat pentru folosul nemijlocit al României, ar contribui decisiv la urnirea economiei naţionale pe calea anevoioasă a progresului. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei (dacă nu chiar toţi!) se gândesc încă de pe băncile facultăţilor cum să-şi părăsească ţara, aşa încât putem spune cu toată satisfacţia că da, universităţile româneşti funcţionează la turaţia maximă în dubla lor ipostază: din punct de vedere calitativ ele produc pentru ţările apusene, care astfel devin tot mai bogate, iar din punct de vedere cantitativ (producţie pe stoc!) pentru România, care astfel devine tot mai săracă.
*
Aceasta fiind starea de lucruri de la noi, este firesc să ne întrebăm cum putem contribui la ieşirea României din actuala criză, având în vedere jocurile ruinătoare la care se pretează politicienii noştri conjuncturali şi necalificaţi. (Constatarea de mai sus se susţine atât prin protocolul încheiat anul trecut între PD-L şi PSD, protocol eminamente conjunctural, cât şi prin ruperea lui în aceste zile, care în acest mod a acoperit principala componentă a crizei româneşti – criza moral-spirituală, cu acel strat de mâzgă balcanică ce poate fi numit politicianism proteic.)
Iată de ce zic că, în aceste zile depotrivă tragice şi comice pentru România (miniştrii PD-L speră să  devină eficienţi cu două ministere în cârcă, după ce cu unul n-au izbutit), noi românii trebuie să ne ajutăm singuri! Nu în acest chip procedează, de exemplu, olandezii şi japonezii, primii greu încercaţi de apele mării, ceilalţi de furia devastatoare a cutremurelor şi taifunelor? Nu tot aşa au procedat înşişi predecesorii noştri în perioada interbelică?…
Dar pentru ca efortul să fie cu adevărat constructiv la nivel naţional, este nevoie să ia parte la el toţi membrii comunităţilor (de la cea mai mică până la cea de rang judeţean), atât pentru preîntâmpinarea unor cataclisme (viituri, alunecări de teren etc.), cât şi pentru refacerea a ceea ce deja a fost distrus ori este pe cale să se distrugă.
Să luăm, la nivel de comune, exemplul şcolilor, dispensarelor şi al căminelor culturale, bunuri ale întregii comunităţi: şcoala are nevoie de reparaţii, dispensarul şi căminul cultural sunt într-un grad avansat de deteriorare, iar primarul se dă de ceasul morţii şi face demersuri peste demersuri la Consiliul Judeţean, doar-doar va primi niscaiva bani pentru reparaţii. Dar banii primiţi nu numai că sunt insuficienţi pentru nevoile în continuă creştere, ci vin şi cu mare întârziere (cel mai adesea ei sunt atraşi ca de un magnet de culoarea politică a primarului!), aşa că în majoritatea cazurilor de-abia este cârpăcită în mare grabă şcoala, timp în care dispensarul şi căminul cultural îşi continuă procesul de deteriorare până la deplina lor degradare, încât ţi-e pur şi simplu teamă să pui piciorul în atari locaţii prăpădite.
Iată unde ar trebui să intervină mâna obştei, călăuzită de primar, preot şi directorul şcolii. Dar există o asemenea colaborare, măcar în ceea ce priveşte reparatul toaletelor şi zugrăvitul şcolii?
Realitatea ne demonstrează că nu, deoarece fiecare dintre cei cu greutate în coordonarea eforturilor locale, se arată interesat doar de derularea unor proiecte mai mult sau mai puţin suspecte, însă aducătoare de comisioane după urnirea lor din loc. Căci pe urmă, nimeni nu se sinchiseşte nici cât negru sub unghie că ele se vor împotmoli înainte de-a ajunge la jumătate…
Ori, e clar, din programele comunale, în general din cele obşteşti, nu numai că nu pică nimic, ci, dimpotrivă, trebuie să dai! Iată de ce înclin să cred că asemenea programe vor prinde la noi viaţă doar atunci când măcar unul dintre iniţiatori va afla că există acea carte a lui N. Steindhart, al cărei titlu este deosebit de grăitor prin el însuşi: Dăruind vei dobândi…
Dincolo de orice comentariu pro sau contra, este bine de ştiut că în perioada interbelică, perioada de vârf a nivelului românesc de trai şi de reprezentare pe plan internaţional, foarte multe aşezăminte sociale şi culturale s-au ridicat prin donaţii şi contribuţii în muncă ale membrilor comunităţilor.
Bolşevicii au căutat să-şi materializeze planurile lor inumane de demolare a trecutului şi de reconstrucţie a viitorului fie prin muncă forţată, fie prin şantierele cu voluntari, pentru ca în momentul de faţă românii să se abandoneze în braţele prostraţiei, poziţie în care ei simt silă faţă de trecut şi manifestă neîncredere vizavi de viitor.

George PETROVAI

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors