Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Solidaritatea barbatilor

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2009

SOLIDARITATEA BARBATILOR

carmen-catunescu1

Autor: Carmen Catunescu

Un bun prieten s-a suparat pe mine de moarte, pentru ca am asociat un gest al lui cu al oricarui individ “unit în cuget si-n simtiri” cu toti cei de acelasi sex. Este un barbat sensibil si delicat, care stie sa se poarte cu femeile si, de aceea, îl cred sincer în supararea sa, ca adica l-am acuzat de ceva absolut nemeritat în numele ideii ca asa ar actiona gloata, cu atât mai mult cu cât personalitatea sa pregnanta, coplesitoare nu permite confuzie, ambiguitate, amestec în ordinar, comun, banal.
Totusi, solidaritatea barbatilor, ca si cea a femeilor, exista, în ciuda educatiei, bunelor maniere, purtarilor alese ori scolilor înalte. Nici un barbat nu trebuie sa se simta jignit, vexat, persecutat, frustrat, marginalizat, prigonit, asuprit, oropsit din aceasta cauza.
Orice fiinta umana este înzestrata la nastere cu instinct, inteligenta, chiar intuitie, care se vor dezvolta în functie de cultura, mediu, pregatire. Mai greu e cu instinctul, acest complex de reflexe înnascute, neconditionate, care asigura dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apararea. Civilizatia îl mai slefuieste, nu în sensul de a-i da stralucire, ci de pierdere, estompare a unor calitati. Asigurându-i-se niste conditii, individul nu trebuie sa mai lupte pentru ele, devine mai comod, pierde din acuitate, agilitate, perspicacitate. Cu toate acestea, instinctul nu dispare. El functioneaza si transpare când, vorba zicalei, “ti-e lumea mai draga”.
Femeile si barbatii sunt doua specii diferite. Toata lumea e de acord ca suntem complementari, nu asemanatori. Gândim diferit si ne completam, ne împlinim unul prin celalalt. Ne cautam pentru a forma întregul, însa, de multe ori, nu uitam de unde am plecat. Ei, atunci se exercita, fara doar si poate, acest spirit de solidaritate. Nu e egoism, nu e proasta crestere, nu e meschinarie. E vorba, pur si simplu, de nevoia de protectie. Si atunci actionam instinctiv. Eu, de exemplu, am recunoscut sincer de atâtea ori ca, atunci când vad cersetorii pe strada, mi-e mila, mai degraba, de femei, decât de barbati. Chiar am discutat aprins cu o colega care zicea ca bietii barbati, pentru ei e mai greu sa cerseasca, decât pentru femei. Chiar m-am revoltat. Chiar am intervenit si i-am explicat cum de nu-si da seama ca o femeie e mai expusa, ca primejdiile sunt mai multe pentru o ea, decât pentru un el etc.
Asa cum nu puteam sa sufar sa aud ca un sot este întretinut, fie si temporar, de o sotie iubitoare, pentru ca, ma gândeam eu, un barbat poate sa munceasca oriunde, se poate angaja în cea mai umila slujba, pe când o femeie – nu. Sigur ca, stând si judecând simplu, limpede, îmi dau seama ca aici intervine spiritul meu de solidaritate cu toate femeile din lumea asta împotriva barbatilor.
Ani întregi mi-am moralizat o buna prietena, al carei sot, director de fabrica, a fost disponibilizat peste noapte, aratându-i ca-i inacceptabil sa stea acasa, când ar putea face orice. O femeie, da, dar un barbat?! Ea era de acord cu mine, ma aproba verbal, dar nici acum nu stiu ce era în sufletul ei. Cert e ca, între timp, si-au deschis o afacere, ce a devenit pe parcurs prospera si lucrurile s-au rezolvat. Ce s-ar fi întâmplat daca s-ar fi angajat pe un salariu de mizerie, consumându-si fortele într-o directie inutila?? Iar exemplele pot continua la nesfârsit. Asta se întâmpla în ceea ce priveste femeile.
Dar în cazul barbatilor? Aproape la fel. Solidaritatea lor se manifesta în lucrurile cele mai simple, ca si în cele mai complicate. Când vad o femeie la volan, ofteaza, claxoneaza, înjura, se lamenteaza: mama, ce catastrofa!… Fara ca aceasta sa faca, de exemplu, ceva deosebit… o întârziere de o fractiune de secunda la semafor, o ezitare la o intersectie… lucruri pe care si barbatii le fac în mod curent… Slava Domnului, eu am fost norocoasa, de douazeci de ani de când conduc, n-am fost claxonata sau înjurata, însa, circulând câteodata cu taxiul, auzeam frecvent injuriile soferilor când vedeau o persoana de gen feminin la volan…
Afirmam ca acest spirit de solidaritate se exercita mai ales din nevoia de protectie. Având o casnicie nefericita, cu o nevasta cicalitoare, cu un comportament frustrant, ai impresia ca toate femeile sunt ingrate, nesuferite, agasante. Devii prudent, ca sa nu fii ranit. Actionezi într-o alta relatie cu precautie. Devii circumspect cu toate celelalte, si sunt atâtea si atâtea cazuri. As fi curioasa sa vad cum functioneaza solidaritatea barbatilor într-o tara ca Germania, de exemplu, unde o femeie, având aceleasi atributii, raspundere, precum un barbat, nu este platita la fel, ci are salariul aproape jumatate…
Barbatii cer întelegere, protectie, sprijin. Dar nu întotdeauna si ofera. Ca si amicul despre care pomeneam la început. Îl rugasem de trei ori pentru un gest infim prin care sa ma sustina. Dar nu. El a preferat sa taca, sa uite, sa nu faca nimic. Pe parcurs, constientizând, s-a revoltat. Actionase din instinct. Fara sa-si dea seama. Educatia si prietenia si-au spus cuvântul mai târziu. S-ar putea ca prietenul acesta al meu sa nu fie real. Sa-l inventez eu, pentru a parea mai verosimil ceea ce expun. Totusi, dincolo de toate acestea, solidaritatea barbatilor exista. Ca si cea a femeilor.

Un cliseu american: “fun”-ul

Posted by Stefan Strajer On November - 5 - 2009

Un cliseu american:  “fun” – ul

silvia-jinga-foto

Autor: Silvia Jinga

Este imposibil sa nu observi dupa putin timp de la sosirea in America frecventa in viata cotidiana a expresiei „to have fun”. Cum comunicarea dintre oameni ne ajuta sa le intelegem scopurile existentiale, idealurile sau lipsa lor, obsesia „fun”-ului pe care l-am traduce prin satisfactie, amuzament, placere, ne sugereaza orientarea unei dominante parti a lumii americane spre cucerirea cu orice pret a unui feud individual plin de fericire, conceptul de fericire fiind sinonim cu acela de self-gratification la care se refera multi sociologi americani. Mai mult de trei sferturi dintre americani, arata Eric G. Wilson, se declara foarte multumiti de viata lor, calificând-o „happy” (Agaisnt Happiness, p. 5). Aceasta perceptie pare a tine insa mai mult de o reprezentare artificiala a vietii personale care se identifica in mare parte cu imaginea generata de mass media, cu o anumita ideologizare a omului transpus in paradisuri rupte de realitate. Criza economica actuala a sfâsiat valul straveziu care separa obstinatia fericirii personale de vuietul  vietii adevarate. Pentru ca in viata adevarata s-au prabusit companii uriase ca Enron-ul, spulberând securitatea financiara a numerosilor lui angajati, fiind urmat de caderile marilor banci, cresterea rapida a somajului, erodarea pe zi ce trece a increderii cetatenilor in institutiile traditionale si onestitatea angajatilor lor. The American dream (visul american, n.r.) care presupune ca fiecare lucrator sa fie capabil sa-si cumpere propria lui casa a suferit enorm in ultima vreme din cauza pierderii locurilor de munca care a atras dupa sine insolvabilitatea unui segment considerabil al populatiei americane. Si toate aceste triste evenimente se desfasoara pe fundalul a doua razboaie al caror ecou  tragic il simtim si auzim in fiecare zi.
Pornind de la aceste considerente, la care se adauga interventia nefasta a omului in echilibrul ecologic si climatic, Eric G. Wilson, autorul cartii Against Happiness. In Praise of Melancholy (Impotriva fericirii. In sprijinul melancoliei), Sarah Crichton Books, New York, 2008 considera eronata tendinta societatii americane de a exclude melancolia, tristetea, suferinta in general din paleta de sentimente normale ale fiintei umane. Imi amintesc ca in timpul studentiei prin anii ‘60 am citit eseul filozofului D.D. Rosca, Existenta tragica, intarindu-mi credinta in caracterul imprevizibil al conditiei umane si fragilitatea ei. Ratiunea noastra proiecteaza un univers patronat de armonie si cognoscibilitate, când in realitate universul este in cea mai mare parte a lui irational, arata filozoful clujean. Eric Wilson se intreaba cu o amara ironie: „What is behind this desire to purge sadness from our lives, especially in America, the land of splendid dreams and wild success?  Why are most Americans so utterly willing to have an essential part of their hearts sliced away and discarde like so much waste?  What are we to make of this American obsession with happiness, an obsession that could well lead to a sudden extinction of the creative impulse…” (p.5 „Ce este in spatele acestei dorinte de a elimina tristetea din vietile noastre, in special in America, tara visurilor minunate si a succesului salbatic? De ce sunt cei mai multi dintre americani atât de dornici sa aiba o parte esentiala a inimilor lor taiata si aruncata ca atât de multe deseuri? Ce suntem noi sa facem din aceasta obsesie americana a fericirii, o obsesie care poate conduce la subita extinctie a impulsului creator?” – trad. ns.).  To have fun and to be happy cu orice pret imi aduce aminte intr-o oarecare masura de imaginea omului de tip nou pe care o profesau codul eticii si echitatii socialiste. In ambele cazuri se manifesta o tendinta vizibila de a schematiza tumultul de sentimente si emotii din care este tesuta complexitatea psihologiei umane. Urmarirea obstinata a unei stari de satisfacere deplina a egoului personal ignora caracterul conflictual al existentei. S-a mers atât de departe in acest sens incât a aparut o intreaga stiinta a pshiologiei pozitive, o cohorta de doctori specializati in intensificarea fericirii prin placere si terapie in scopul obtinerii deplinei satisfactiei terestre.  Autorul eseului comenteaza sarcastic: „Everywhere I see advertisements offering even more happiness, happiness on land or by sea, in a car or under the stars.” (p.5 – „Pretutindeni vad anunturi oferind inca mai multa placere, placere pe pamânt si pe mare, intr-un automobil sau sub cerul liber” – trad. ns.)
Intr-o lume fara indoiala tragica precum cea contemporana sustragerea din realitate cauzeaza inautenticitatea si, in ultima instanta, izolarea in turnul de fildes al unei fantasmagorice fericiri. Indemnul pe care il auzim zilnic „look at the bright side”, adica sa vezi intotdeauna latura luminoasa a situatiei, deci sa te cantonezi intr-un perpetuu optimism este un alt leit motiv din acelasi arsenal al iluzionarii. De fapt trebuie sa privesti lucrurile pe fata si pe dos, in latura lor luminoasa si in latura lor intunecata deoarece existenta este un continuu joc al contrariilor. Intr-un vers popular românesc se spune ca „cine n-a gustat amarul/nu stie ce e zaharul”. La Eminescu „farmecul” e „dureros”, la Lucian Blaga „numai in lacuri cu noroi cresc nuferii”. Tristetea isi are locul ei in gama trairilor omenesti si alungarea ei prin pilule sau alte mijloace contrafacute conduce la transformarea vietii intr-o entitate mecanicista. Insistenta in procurarea gratificatiei imediate, a confortului superficial fara nici cea mai slaba banuiala ca dincolo de aceasta ingradire in fericire exista un intreg si urias cosmos al nelinistii, conduce la o viata gaunoasa, lipsita de perceptia completitudinii. Si in acest sens Eric Wilson observa „The American dream might be a nightmare” (p.9) (Visul american poate fi un cosmar, n.r.) in masura in care cantonarea intr-un microcosmos artificial rupt de contradictiile realitatii transforma oamenii in roboti, in prizonieri ai unei utopii in roz.
Dreptul la „viata, libertate si urmarirea fericirii” sunt stipulate in Declaratia de Independenta. Ceea ce se stie mai putin este conectia dintre urmarirea fericirii personale si dreptul de proprietate. De aceea, observa E. Wilson, America a fost si este inca locul unde individul isi poate gasi fericirea numai prin acumulare de bunuri, pe o baza deci strict materialistica. Orientarea strict pragmatica a americanului il face sa vada intr-o padure nu splendoarea frunzisului ei, ci o cifra de afacere, preturi de comercializare si stocuri. Dar, a ignora splendoarea frunzisului si locul padurii in armonia universala, a o reduce la o entitate pe care o consideri doar in masura in care se potriveste in planul tau de exploatare a ei in folosul personal, inseama deja o tradare a realitatii. Supunerea pragmatica a lumii, utilizata pentru maximul confort individual slujit de revolutia tehnica in plin avânt, a dus la crearea aici a unui paradis al convenientelor si eficientei. Civilizatia digitala il indeparteaza pe om inca mai mult de latura obiectiva a realitatii, producând realitati virtuale. Procesul de artificializare a univesului nostru imediat de viata este in continua crestere.  Autorul eseului conchide: ”In each of these cases we have traded flesh for prosthetics, heart for hardware” (p. 17 – „In toate aceste cazuri am schimbat carnea pe proteze, inima pe hardware” trad. ns.), cu alte cuvinte ne-am indepartat de autenticitate. Eludarea tragicului in filozofia de viata face ca „in this American capitalistic view the world is a kind of playground, with each object serving its purpose for pleasure.” (p. 17) – „in aceasta viziune capitalist americana lumea este un loc de joaca in care fiecare obiect este destinat placerii” – trad. ns.). Vânarea fericirii cu pretul sacrificarii contrastului ei dialectic, nefericirea, tristetea este nefireasca si violeaza legile dupa care se conduce intregul cosmos. „The American dream” care exclude asperitatile existentei din ecuatie este in ultima instanta narcisist, iluzoriu si tocmai de aceea primejdios. Acesti „happy types of Americans” doresc sa impuna lumii egoul lor imperialistic, neluând in considerare diferentierile dintre oameni, necesitatea dialogului continuu dintre eul nostru si cei din afara noastra. Este un divort de realitate care, ignorând polaritatea complexa a lumii bazata in esenta ei pe contrarii, seamana mai mult cu o moarte a ceea ce e viu in fiinta noastra decât cu o cucerire a fericirii.
Omul perpetuu fericit este un om gaunos. Incercând sa fie mereu in control si sa-si construiasca o fericire sigura el intra in conflict cu imprevizibilitatea lumii mereu in schimbare. Si de aici apare starea de debusolare care la multi americani se manifesta in consumul de droguri si a altor paleative menite sa suprime suferinta. Dimpotriva acceptarea dialecticii contrariilor ca lege a ritmurilor universale devine o sursa de energie vitala, ne mai aparând ca o aberatie greu de suportat. Inca din antichitate grecul Heraclit observase ca eterna e doar miscarea, ca nu poti intra de doua ori in acelasi râu. Ishmael, personajul central din „Moby-Dick” al lui Herman Melville, contemplând vasta intindere a oceanului are aceeasi revelatie a vesniciei miscarii, a continuumului de vibratii care e viata. Melancolia noastra provine din chiar aceasta revelatie a caracterului finit al existentei umane intr-o lume infinita pe care noi o traim in momente, fragmente, in ceea ce numim clipe de viata. Cliseele colective ca „to have fun”, „American dream”, „I’m fine” sunt, observa Eric Wilson, „armuri” impotriva socurilor existentiale. Nu e usor sa ne imprietenim cu adevarurile inconfortabile, dar salvarea noastra consta in acceptarea tensiunii dintre viata si moarte, dintre bucurie si durere, lumina si intuneric.  In aceasta tensiune se afla sursa creatiei umane si privita din aceasta perspectiva moartea este o invitatie la explorarea sanselor si riscurilor vietii noastre.
Deosebit de interesanta mi se pare interpretarea psihanalistului elvetian Carl Yung acordata momentului Crucificarii din biografia lui Christos. Yung vede in acest moment un simbol al dezintegrarii materiale dincolo de care, dupa trei zile de sedere in mormânt are loc transformarea, trecerea la un nou sine, la un nou eu produs din alchimia, amestecul contrastelor, al polaritatilor: lumina si intuneric, viata si moarte, masculin si feminin. Imbratisând aceasta interpretare, Eric Wilson observa ironic: ”I often wonder if America would be better off, would be a richer and deeper nation if it took seriously Yung’s version of Christ”.(p. 52 „Ma mir adesea daca America n-ar fi o natie mai buna, mai bogata si mai profunda luând in serios versiunea lui Yung despre Christ – trad. ns.). In raza acestei ironii Wilson il cuprinde pe Billy Graham, pastorul Americii din suburbii care predica o teologie a confortului. In teologia lui Billy Graham se reflecta mentalitatea clasei americane instarite retrasa in turnul de fildes al cliseelor pe care le-am analizat pâna acum. Este un turn care s-o apere de cruzimile realitatii din marile orase. Retragerea americanilor instariti in suburbiile protejate de porti pazite este, dupa parerea lui Eric Wilson, o fuga din fata realitatilor sociale conflictuale ale Americii contemporane. Care este semnificatia fenomenului suburbiilor daca nu o artificiala evitare a lumii imprevizibile, eterogene a societatii reale cu injustitiile ei. Este un mod de a te sustrage din flux la adapost de suferinta. Suburbiile, ca expresie a evadarii din fata realitatii, mentalitatea mallurilor si constructiile de sticla glaciale ca niste imense oglinzi, sunt dupa Eric Wilson, simptomele unei „pervasive paranoia”(p.57). Mall-urile, comunitatile suburbane, blocurile din otel si sticla au toate aceeasi arhitectura. Caracterele particulare ale lucrurilor dispar si totul ajunge a fi de o monotonie mai mult sau mai putin abstracta, omul devenind prizonierul unor paradisuri artificiale care il indeparteaza de natura si de autenticitatea vietii. „To have fun” si „to be happy” expresii foarte des uzitate, parând asa de inofensive la prima vedere ascund in fond realitati semantice, psihologice si sociologice serioase.  Cartea lui Eric G. Wilson, profesor de engleza la Universitatea Wake Forest din Winston-Salem, North Carolina face o interesanta radiografie a societatii americane privita prin prizma unor mentalitati stereotipe.

Au confiscat si bunul simt!

Posted by Stefan Strajer On November - 5 - 2009

Au confiscat si bunul simt!

liviu-antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Sloganul electoral al d-lui Crin Antonescu evoca cu entuziasm „bunul simt”. Ca sa nu ramâna cumva repetent anul acesta, dl. Traian Basescu a tras cu ochiul la sloganul precedentului si s-a fixat pe aproape aceeasi formula. Cum „bunul simt”, în viziunea optimista a lui Descartes, este împartit democratic la toata lumea, n-as fi de acord cu afirmatia ca dl. Basescu ar fi plagiat sloganul celui dintâi si nici nu m-ar mira sa ne trezim cu o explozie de „bun simt”, daca nu în slogane, atunci în declaratii, la toti candidatii ramasi în cursa prezidentiala, de la d-nii Mircea Geoana si Sorin Oprescu la, Doamne iarta!, europarlamentarii Vadim Tudor si Gigi Becali, ca nu putem sti ce operatie pe mintea goala le-o fi facut cucoana Europa, perversa cum bine o stim! Bun, între timp, dl. Basescu si-a schimbat sloganul, ori de teama gurii adeversarului, ori pentru ca si-o fi dat seama de enormitate! Dar şi „Basescu pentru România” pe mine, unul, ma înspaimânta. La câte a facut deja pentru aceasta biata tara, parca i-as dori presedintelui un stagiu de binevenita odihna! Daca, pe fondul crizei economice în crestere galopanta, cuplata cu una politica sosita pe nemestecate, n-ar fi mai degraba de plâns, am putea chiar râde în hohote. Sau, în postura de psihanalisti amatori, am conchide ca fiecare evoca exact ceea ce-i lipseste! Precum, un fost premier evocând la rându-i numaratul unor produse aviare.
„Bunul simt”, deci? Da, dar cu o formula împrumutata ad hoc din titlul unei admirabile carti a lui Al. Paleologu, „bunul sima ca paradox”! Pentru ca despre ce bun simt ar putea fi vorba în cazul unor politruci care, în doar douazeci de ani, au transformat democratia într-o farsa, pluralismul politic într-o gluma proasta si statul de drept într-o fantoma, pe deasupra si aceea ratacita într-o ceata foarte deasa? Despre „bun simt” o fi vorba când faci cu forcepsul doua majoritati la rând si apoi faci tot ce e posibil ca sa le si spargi, pe principiul „eu te-am facut, eu te omor”? „Bun simt” o fi sa nu recunosti propunerea de premier a unei majoritati calificate si sa desemnezi unul de paie, despre care stii sigur ca nu va trece testul parlamentar, doar din obscure si ma tem ca prost facute calcule electorale? Probabil tot de „bun simt” o fi vorba sa trimiti un fel de capra vorbitoare, macar în materie de pregatire bancara, în post de vicepresedinte la „Banca Nationala” în locul unui expert care, iata, chiar din acest motiv!, se întoarce în postura de premier închipuit! Si, desigur, numai o dezlantuire incredibila de „bun simt” trebuie sa fi bântuit pe cineva sosit la Biroul Electoral Central în numele „schimbarii”, însa însotit de d-nii Marean Vanghelie si Ion Iliescu, de la cel urma, „catindatul” preluând si stafeta, daca nu cumva torta olimpica, daca tot a functionat într-o zi mohorâta de miercuri formula anilor ’90 „Iliescu apare/ Soarele rasare”! Iar sa parasesti Primaria Capitalei visând cu ochii larg deschisi la Palatul Cotroceni este, de asemenea, o incomensurabila proba de „bun simt”, însa una cu vechi traditii devreme ce a fost inaugurata de dl. Victor Ciorbea, care a zburat spre Palatul Victoria si continuata de dl. Traian Basescu, „alfa şi omega,/începutul si sfârsitul,/ cel dintâi si cel din urma”, dupa Scriptura fanilor dumisale, care s-a cazat acum cinci ani la Cotrocenii cu pricina. Si de ce aratare, chiar epifanie, de „bun simt” ai parte când se aduna zi de zi, prin platouri, trei-patru politruci, însotiti de vreo doi jurnalisti cu simtul raspunderii si-o moderatoare fie complexata, fie prea lipsita de complexe, ca sa rascoleasca rahatul pe care tot ei, în marele lor „bun simt”, l-au slobozit peste patrie! Asa, ca în precampanie, nu? Si, Doamne iarta, dar a venit deja campania! Noroc cu CNA-ul care mai pune oleaca de botnita, o zabala si nişte haturi dezlantuirii fulminante de „bun simt”!
Vreme de vreo douazeci de ani, eminentii noştri politruci, care au „venit dintre noi si pentru noi”, ne-au potopit cu o „liniste” însotita de bâte mineresti, ne-au reamintit ca „cheia e la tine!”, ne-au urat, chiar daca apoi n-au mai facut nimic în privinta asta, „sa traim bine”, ne-au servit tot felul de minuni si miracole pe post de margelute electorale colorate, de parca am fi rasarit din jungla unei insulite exotice. Apoi, totul s-a prabusit în neant si uitare, ei si-au vazut de treaba lor – adica de jocurile politice de doi bani snopul, de capatuiala usoara a lor si a clientelelor lor, fara sa-si uite beizadelele si beizadicile, care ajunse în case peste puterea de cumparare, care la studii peste mari si tari, care ditai europarlamentari si europarlamentarese. De buna seama, acesti politruci „au sosit dintre noi si pentru noi”, ca doar nu-s aparuti prin generatie spontanee, au avut parte de toata „linistea” posibila, ca suntem oameni politicosi si nu i-am deranjat o iota, si nimeni n-ar putea spune ca nu s-au straduit din rasputeri „sa traiasca bine”! Ceea ce le-a si reusit de minune! Sigur, pe ruinele tarii, pe suferinta noastra comuna, dar nu e loc de plâns, ca doar noi i-am legitimat si raslegitimat în nu mai stiu câte rânduri de „alegeri libere şi corecte”.
Acum, s-au hotarât sa ne confiste si „bunul simt”. Nu-i mare paguba – în fond au avut grija sa-l asasineze în prealabil! Ai dracu’ banditi, au avut pâna si prealabilul la îndemâna!

Basescu e mort!! Traiasca Basescu!!

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

PAMFLETEL
“BASESCU  E  MORT!!”
“TRAIASCA  BASESCU!!”

Autor: Corneliu Florea

corneliu-florea

E mult, tare mult de când copil fiind, vara in vacante, seara de seara stateam pe marginea santului, cu alti copii de seama mea, si ascultam povesti cu tâlc. Acolo, in satul acela doljean, in care nu era gaz de ars de pomana in lampi, povest ile celor mari luminau mintea noastra din care apoi sareau scântei de gândire si imaginatie. Acolo am auzit pentru prima data o poveste cu tâlc, care noua copiilor ne-a placut, ne-a inveselit si am tot inflorit-o cu imaginatia de atunci. Ascultati: ‘’Când soacra intra in casa, dadu peste nora-sa care plângea si isi tragea naframa de pe cap. Da ce te apuca fa, de zgheri asa de trezesti tot satu? Mama-socra da nu vezi ce nenorocire se abatu asupra mea si a copilului meu? Ce sa vad fa? Vad ca mititelu doarme linistit in copaie! Da mata nu vezi drobul ala mare de sare de pe polita de sus? |l vad fa, e acolo de o saptamâna, cum sa nu-l vad!! Da daca cade pe copilul meu din copaie? Tacu o clipa, dupa care incepu si soacra sa chiraie, de se zguduiau giurgiuvelele si se adunara vecinele sa vada ce se intâmpla in casa la Carolina lui Malai –Mare. De cum aflara de ce e vorba se apucara si ele sa chiraie de nenorocirea ce se putea intâmpla. Cum nu mai incapeau in casa, vecinele adunate chiraiau si jeleau in curte de se auzi si-n satul vecin. Si din sat in sat pâna ce tot Doljul era intr-un chirait, vaicarit si rugaciune sa nu cada drobul de sare pe nepotu Carolinei lui Malai Mare, nepot ce dormea linistit in copaie cu toate boceturile din jur. Poate ar fi chirait mult si bine, daca nu s-ar fi oprit pe acolo un trecator oarecare, ce intreba de ce plâng si se tânguiesc toate fomeile. Când afla isi facu cruce, si se rasti la ele: ‘’Fa, da voi sunteti proaste rau, oamenii vostri nu va vazura când va loara de mueri? Tu esti orb, nu vezi nenorocirea, sarira vreo doua cu gura! Nu, zise trecatorul, si lua drobul de sare de pe polita si-l puse jos pe pamânt. Toate fomeile ramasera incremenite cu gura cascata privindu-l pe acel trecator, ce nu era de la ele din sat, dar li se paru ca e tare destept, scapindu-le de nenorocire!!’’ Da, voi copii, ati inteles? Pai, cum!!!
Mi-am adus aminte de povestea asta taraneasca cu tâlc, ascultata in urma cu  vreo sasezeci de ani, acum, când aproape toti cetatenii români – externi si interni- sunt speriati, ca de drobul de sare, de frica ca Basescu Traian are sa ajunga din nou presedinte si din toamna asta. E aceiasi panica generala ca in satul acela de pe Jiu, de-i zice Castranova, unde toate fomeile se temeau ca are sa cada drobul de sare de pe polita pe copilul din copaie, dar stateau cu mâinile in sân si naframa legata peste gura!! Dati-l jos de pe polita!! Dar cum sarmanii mei concetateni in cei sasezeci de ani trecuti nu au tras invataminte din povestea asta taraneasca, si nu au spus-o nici copiilor lor sa-i inteleaga tâlcul, situatia e si mai incurcata, decât, atunci la Castranova. Acum ei se plâng in agora, se vaicaresc pe sticlele televizoarelor sau a blogurilor, se roaga si fac matanii la toti sfintii sa le aduca scaparea de nenorocire, numai sa dea drobul de sare de pe polita jos nu le trece prin minte. E simplu oameni buni: Nu-l votati!! Taiati-l de pe lista!! Degeaba, argumentara unii, a fost suspendat si când s-a facut referendum a fost pus la loc! Deci nu conteaza ce votam noi, conteaza cine numara voturile, cum vor ei! Vreti sa spuneti ca nimic nu s-a schimbat din vremurile lui Stalin? Cam asa e si azi! Nu e chiar asa, multe s-au schimbat in lume, multe se pot schimba daca nu va e teama: ridicati-va! Cum? SIMPLU: democratia va permite sa contracarati mincinosii, falsificatorii, parvenitii! Lansati ideea pe care sa o transformati in fapta: Daca Basescu candideaza la al doilea mandat, cetatenii români nu se prezinta la vot!! Incercati sa vedeti cine-i mai tare: voi sau ‘’marioneta zeus’’! Nu putem sa-i lamurim, sa-i cuprindem pe toti? Bineinteles! Patapievicienii, parvenitii si prostii, autonomistii vor vota pentru Basescu, dar ei sunt vreo 20%, ori prin acest procent se demonstreaza ca alegerile au fost boicotate, candidatii nefiind acceptati de alegatori!! Si cetatenii români au dreptul sa ceara un referendum, nu?!? Cereti unul, prin care sa se socoteasca alegeri valabile numai daca 70% din alegatori se prezinta la urne!! Trebuie sa invingeti acum, altfel dupa numararea voturilor va ramâne numai Basescu sa va râda in nas, bând sampanie direct din sticla si sa va zica sa traiti bine, ca eu m-am descurcat …
(SEPTEMBRIE  2009 – WINNIPEG – Canada)

Marirea si decaderea d-lui Boc

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

Marirea si decaderea d-lui Boc

Autor: Liviu Antonesei

liviu-antonesei

 

Iata, într-un an si ceva, dl. Boc a trecut de la extaz la agonie, de la recâstigarea primariei din Cluj cu peste 70% din sufragii la demiterea din functia de prim-ministru prin adoptarea de catre Parlament, la un scor zdrobitor, a motiunii de cenzura împotriva guvernului pe care îl conduce(a). Sigur, scorurile nu sunt chiar inexplicabile. Primul tine de valul portocaliu creat de referendumul privind suspendarea presedintelui, val pe care au sosit si alti primari PDL si care a mai adus partidului si victoria relativa, cap la cap cu PSD, la alegerile legislative. Cel de-al doilea tine de scaderea simpatiei generale fata de respectiva culoare politica si fata de presedinte, datorata atât greselilor proprii, cât si situatiei generale de criza prin care trecere tara; dar mai tine si de redusele performante guvernamentale, precum si de multe erori politice grave, unele apartinând partidului, altele presedintelui, iar o multime d-lui Boc însusi. De fapt, s-a plecat chiar la drum gresit! Ideea ca modestul activist uasecerist – a carui singura calitate este aceea de a fi guraliv, cu un discurs demagogic pâna la provocarea senzatiei de regurgitare – va putea tine în frâu guvernul produs de o coalitie cu un partener la fel de puternic electoral, la fel de lacom economic si la fel dornic de a câstiga presedintia, a fost cum nu se poate mai creata. Nu a fost mai stralucita nici ideea de a lasa în continuare pe umerii firavi ai d-lui Boc si un partid la fel de hibrid, alcatuit din nucleul dur pedist si o oaste de strânsura formata din oportunisti sositi de la toate celelalte partide, de la PNL si PSD pâna la PRM. Dl. Boc nu poate purta o biata palariuta, cum sa poarte doua palarii si înca asa de mari?! Am explicat deja factorii succesului electoral de la Cluj, de la ultimele alegeri locale. Dar mai este ceva, ciudatenia intrinseca a electoratului de acolo, care nu s-a sfiit sa-l aleaga de trei ori la rând pe un personaj înca mai exotic decît dl. Boc, ma refer la superexoticul domn Funar!
Si, totusi, dl. Boc n-a ajuns favoritul d-lui Basescu chiar din întâmplare. Presedintele avea nevoie de o marioneta care sa-i tina locul la partid si de un pseudonim care sa functioneze pentru calitatea sa de premier, pe care nu si-o putea asuma oficial, ca nu avem Constitutia Americii!, postura pentru care a ales formula „presedinte jucator”. Doar ca o fantosa nu poate servi drept prim ministru, care chiar are probleme de rezolvat, cu atât mai putin în vremuri de criza, asa ca totul a plecat la vale. Incapabil sa contracareze criza, guvernul Boc a ales s-o rostogoleasca pâna dupa alegerile prezidentiale pompând banii de la FMI si cei împrumutati cu miliardul de euro odata de dl. Pogea, de la banci, în salarii si pensii, deci în linistea sociala, nefiind de gasit macar o urma de masura care sa fi contribuit la relansarea economica. În aceasta operatiune, ministrii pesedisti l-au însotit eminent, ca doar aveau si ei candidat prezidential! Pe fondul crizei economice tot mai insistente, dl. Boc si-a gasit în schimb timpul si energia necesare unei crize de orgoliu: l-a demis pe ministrul interimar de la Interne, declansând astfel si criza politica, prin retragerea PSD de la guvernare. Daca a fost sfatuit de dl. Basescu, a fost prost sfatuit. Daca a fost o idee proprie, a fost una cu totul nefericita. Daca a fost o capcana a PSD, înseamna ca a cazut ca ultimul fraier în aceasta! Si astfel, guvernul Boc s-a metamorfozat în guvernul „mini-Boc”, sau „semi-Boc”, cu 11 ministri, care nu erau în stare sa-si gestioneze ca lumea propriile ministere, ocupând fiecare câte doua! De ce aceasta inginerie dâmboviteano-someseana? Pentru ca „noul” guvern, de fapt înjumatatitul guvern Boc, sa evite învestitura în Parlament, ceea ce s-ar fi întâmplat daca ar fi cooptat noi ministri pentru posturile ramase libere prin plecarea demnitarilor pesedisti. Si a mai declansat si o furibunda pedelesizare a structurilor locale, care abia se formasera în urma unor lungi negocieri!
De ce a crezut ca o asemenea mânarie politica ar putea tine… Nu stiu, e greu de înteles. Cert este ca n-a tinut! Noua majoritate parlamentara, informala, creata ad hoc, mai mult din antipatie fata de aroganta pedelista decât de vreo coeziune politic-doctinara, n-a ezitat si a coborât de pe soclu în câteva zile de la intrarea sa la apa: acest guvern a ramas nu doar incompetent, cum fusese si în formula completa, ci si miniatural. PDL n-a reusit sa pastreze o alianta cu PNL, n-a reusit acum sa pastreze nici una cu PSD, desi izvorasc ambele din aceeasi muma fesenista. Nu ca partidele cu pricina ar fi mai breze, mai competente si mai oneste, dar asta este o alta discutie, una despre „triunghiul toxic” al politicii românesti, care va merita vreodata facuta. Revenind însa la PDL, nici nu cred ca va reusi vreodata vreo alianta stabila, cu oricine, atâta vreme cât în spatele liderului de fatada, servind de trompetica obedienta, se va afla mereu un lider ascuns. Drama PDL este aceea ca creatorul sau real este, în acelasi timp, si principalul sau factor disolutiv si tensionant. Câta vreme nu se va emancipa, va depinde, aproape exclusiv de simpatiile, antipatiile, ambitiile si interesele, în sensul cel mai egoist al termenului, liderului sau din umbra. Iar drama d-lui Boc este aceea ca pe Domnia Sa a cazut magareata sa serveasca de pseudonim!
Ce va fi acum? Guvernul Boc III, alt guvern politic, guvern de tehnicieni? Când scriu aceste rânduri, tocmai se dezbate aceasta chestiune. Deocamdata, sunt sub regimul Boc III, cu mari sanse de a trece prezidentialele cu el, devreme ce dl. Basescu a respins propunerea noii majoritati, dl. Klaus Johannis, propunându-l pe dl. Lucian Croitoru, care poate aduna vreo 30% voturi la învestiutra. Nu ca nu ar fi importanta chestiunea guvernului, dar daca ma gândesc la competenta, onestitatea si altruismul cu totul problematice ale clasei noastre politice în general, nu e chiar asa de importanta pe cât pare. Mai important mi se pare ca PDL, dl. Boc si Dumnezeul ascuns al d-lui Boc au primit o lectie de modestie. Daca vor învata ceva din ea, e cu totul alta poveste. Daca va servi de pedagogie si pentru restul politrucimii? A, nu, nu sunt chiar atât de optimist!

Crin Antonescu-Vorbete

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

Crin Antonescu-Vorbete: omul
cu ochi de peste mort-de-trei-zile

Autor: Vasile Zarnescu

vasile-zarnescu_cv

În Filosofia istoriei, Hegel observa ca, „…în genere, o rasturnare a vietii de stat este sanctionata oarecum prin opinia publica atunci cînd ea se repeta. Astfel, Napoleon s-a prabusit de doua ori si tot de doua ori au fost alungati Bourbonii. Prin repetare, ceea ce la început parea numai întîmplator si posibil devine o realitate si este confirmat“ (381). În vitriolata sa carte 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte, Karl Marx rezuma caustic acest pasaj si releva ca Hegel atrage atentia asupra faptului ca „…marile evenimente istorice apar, ca sa zicem, asa de doua ori. El a uitat sa adauge: prima oara ca tragedie, a doua oara ca farsa“. Ironia lui Marx se potriveste, întrutotul, istoriei postdecembriste a Partidului National Liberal, a carui disparitie implacabila, definitiva, din istoria politica a tarii este simbolizata si marcata de sefia lui Crin Antonescu-Vorbete.

Frîngerea P.N.L.-ului în „aripioare“

Aparut în vîltoarea tumultosului început de an 1990, P.N.L. a aglutinat sperantele multor români care – din cauza cenzurii staliniste – nu cunosteau adevarata fata a P.N.L.-ului interbelic si, atunci, dupa caderea aranjata sa para spontana a regimului totalitar, îl creditau doar prin perceperea abstracta a numelui sau sonor si patriotic: Partidul National Liberal. Or, daca fiintarea interbelica a P.N.L. constituise, realmente, o tragedie pentru România Mare, reaparitia sa pe scena Istoriei, în ianuarie 1990, s-a încadrat perfect în categoria de „farsa“, asa cum o calificase, malitios, Marx.
Într-adevar, caracteristica esentiala a existentei postdecembriste a P.N.L. este „frîngerea-n-aripioare“. Desigur, am putea sa-i dam o definitie mai fasonata – de exemplu, sa-i zicem „sciziparitate politica“. Sintagma suna mai pompos, are o aura politologica si chiar un aer academic, cvasi-stiintific; dar i-am da, astfel, un aer prea sobru, prea serios – calitate care intra în contradictie cu ideea esentei sale, de farsa istorica, de comedie a Istoriei! Ceea ce revine la a spune ca – sub specie istorica – este o tragi-comedie, deci, în fond, tot o tragedie. Pentru ca P.N.L.-ul reînviat a fost o mare si profunda dezamagire pentru cei care, naivi si „plini“ de incultura politica si istorica, îsi pusesera mari sperante în el!
Ridicolul situatiei actuale din P.N.L. este dat de faptul ca, dupa reaparitia sa istorica plina de expectanta politica, de promisiuni liberale, fusese primul partid care îsi începuse divizarea ca în reactia de fisiune nucleara: în „aripa“ Câmpeanu, în „aripa“ Rusu-Patriciu, în P.N.L.-Aripa Tînara (P.N.L.-A.T.), în aripa „P.N.L.-2003“, în „aripa“ Quintus, în „aripa“ Cerveni etc. Deci, decît sintagma aparent fastidioasa si marcata de pretiozitate „sciziparitate politica“, singura potrivita este „frîngerea-n-aripioare“ – prin care, iata!, am creat un nou concept politologic atribuit P.N.L.-ului, devenit un pom care are, pe fiecare creanga, o pasarica.

Parvenitii liberali postdecembristi se bat pe ciolan

Primul presedinte epatant a fost „marele liberal“ Radu Câmpeanu, revenit în tara îmbibat de democratie frantuzeasca. Dar a fost rapid „suntat“ de „tinerii liberali“, care, de fapt, nu erau decît unii dintre fostii tineri lideri U.T.C.-isti, care abia asteptau sa acceada în functiile de conducere ale P.C.R., cum fusesera Dinu Patriciu, Viorel Catarama, Mihai Razvan Ungureanu (vazut, acum, ca asul din mîneca al lui Traian Basescu!) si altii mai juni, ca impertinentul si parvenitul Bogdan Olteanu (numit zilele trecute viceguvernator al B.N.R., e-adevarat, nu stim pentru ce merite, dar banuim: sa-i ia locul lui Mugur Isarescu!). Asa ca l-au expediat, prompt, pe occidentalizatul Radu Câmpeanu în antecamera gropii de gunoi a Istoriei, insinuîndu-se ei la masa bucatelor. Desigur, fiind doar „lupi tineri“, „catelandri“ – cum îi ironizeaza Tudor Gheorghe – care vor forma, ulterior, clici, haite, au stat, initial, „cuminti“ în siajul noului presedinte al P.N.L., juristul epigramist Mircea Ionescu-Quintus, secondat de venerabilul francmason patriot Dan Amedeo Lazarescu. Dar, nerabdatori sa ajunga în vîrful politicii, s-au organizat în clici – „aripioare“ de partid – si au aranjat asasinarea morala a celor doi, cu ajutorul unor ticalosi din sinistrul C.N.S.A.S., pe motiv ca ar fi fost colaboratori ai Securitatii.
Dupa debarcarea lui Ionescu-Quintus, a fost pus presedinte Valeriu Ssstoica, plin de charisma precum broasca de par. Dar, cît fusese ministru al Justitiei, fusese supranumit Valeriu Stoica-Bancruta-Frauduloasa, fiindca dezincriminase bancruta frauduloasa în mod deliberat provizoriu, ca sa-i scape de puscarie pe marii escroci – ca sa nu mai vizam si alte fapte grave de coruptie, care i se imputa. Asa ca nu a facut multi purici la conducerea P.N.L.: debarcarea lui Valeriu Stoica s-a facut tot printr-un mare scandal, ceea ce i-a facut pe unii analisti sa afirme ca, dintr-un partid „istoric“, P.N.L. a devenit un partid isteric. Apoi, Valeriu Stoica a sters-o englezeste si din partid. Desi se dadea mare liberal si a publicat chiar o compilatie, Noua Dreapta (cine i-o fi scris-o?!), el a esuat politic, alergînd dupa ciolan, în actualul P.D.-L. – partid care-si zisese, anterior, P.D. si deci, macar demagogic, era de stînga, caci fusese acceptat în Internationala Socialista, la insistentele presedintelui de atunci al P.D.-lui, d-l Traian Basescu, desi P.S.D.-ul se opusese! Aceeasi degringolada partinica a dovedit-o alt mare lider „liberal“ si membru de vaza al cleptocratiei, Theodor Stolojan – ex-F.S.N.-ist, ex-P.S.D.-ist, ex-P.D.-ist, numit atît „mercenar în razboiul politic“, cît si „cel mai destept baiat“ –, care a fost, si el, o vreme, presedinte al P.N.L., acum fiind adjunctul presedintelui P.D-L., Emil Boc cel Mare si Scund (dupa cum îl persifla, recent, Academia Catavencu).

C.N.S.A.S. – vidanjorul politic

Facatura ticalosilor din C.N.S.A.S. a fost aplicata inclusiv în cazul altei personalitati liberale, Mona Musca, care a fost zburata si ea din P.N.L. si, uite asa, cînd cu C.N.S.A.S.-ul, cînd cu traseismul politic, P.N.L.-ul a ramas rapid fara lideri, pîna a ajuns la conducere Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, fost fotomodel, deci charismatic si chiar bun „manager“, caci se îmbogatise facînd comert (cinstit!) cu masini Citroën, cînd era, simultan, si prim-ministru (si nu se instituia odiosul „conflict de interese“, ci doar favorizarea concordantei de interese). Dar nici acesta nu a rezistat mult, fiindca a fost înlocuit cu vorbetele P.N.L.-ului, omul cu ochii de peste mort-de-trei-zile, pe numele sau întreg George Crin Laurentiu Antonescu, iar pe cel scurt Crin Antonescu-Vorbete. I-am atribuit acest calificativ, printre altele, în articolul „Satanizarea Securitatii: atentat la siguranta nationala“ (în SANTINELA nr. 9/sept. 2006, pag. 12). De ce i-am spus vorbete?! Pentru ca singura sa calitate si calificare în partid este sa debiteze mult nimic despre orice. În disputa televizata, pe Antena 3, din timpul campaniei „democratice“ premergatoare alegerii actualului sef al P.N.L., chiar presedintele în functie, Calin Popescu-Tariceanu, i-a reprosat concurentului sau, Crin Antonescu, faptul ca în Parlament a stralucit prin lipsa, caci el a fusese mereu pe sticla televizoarelor ca sa „vorbeasca discutii“. De aici calificarea lui, manifesta, de vorbete. Prin vorbaria sa se aseamana cu ceilalti vorbeti din mass media, care se folosesc de logoreea lor politicianista pentru a parveni, pentru a patrunde în mediile de partid si a fraieri electoratul. Mai mult, însusirea sa de vorbete îl aseamana cu acel orbete (Spalax microphtalmus) care, desi nu vede, îsi creeaza eficient galeriile subterane prin care parvine la foloasele-i necesare. Si, trebuie sa recunoastem, Crin Antonescu-Vorbete a reusit sa „ia fata“ multora, caci, fiind calificat ca istorico-filozof, macar atît a reusit sa faca: sa „abureasca“ auditoriul prin sofismele sale.

Crin Antonescu: vorbetele P.N.L.-ului

crin-antonescu

Printre cei pacaliti de verbozitatea lui Crin Antonescu s-a numarat, de exemplu, si versatilul Octavian Paler. Amintiti-va ca, de la un moment dat, raposatul Octavian Paler a început sa itereze obsedant marturisirea ca a ajuns sa fie dezamagit de toate, dar de politicieni îndeosebi. Dar recunostea, totusi, ca singurul politician pe care-l admira este… Crin Antonescu! Va mai amintiti, da?! Dar va amintiti si ca Octavian Paler fusese deputat în Marea Adunare Nationala timp de mai multe mandate, ca fusese, mult timp, membru al C.C. al P.C.R., ca, pe vremea cînd conducea România libera, lansase – poate chiar inventase! – sintagma „Epoca de Aur“, ca, deci, fusese un mare sulfar la viata lui si nu mai era cazul sa fie dezamagit atît de mult de ceea ce întîlnea în viata, mai ales în domeniul politic. Dar, dupa ce avea atîta experienta de viata – inclusiv de viata politica –, sa vii si sa spui ca singurul politician pe care-l admiri a ramas Crin Antonescu, asta era prea mult!
Si asta înca nu e tot. Între timp, presa fusese scandalizata de faptul ca unul dintre liderii importanti ai P.N.L., Dinu Patriciu – copiindu-l ca model de comportament politicianist pe mentorul sau, spionul si escrocul international Marc Rich –, daduse, simultan, bani atît P.N.L.-ului, cît si P.S.D.-ului; ba sponsorizase cu sume mai mari P.S.D.-ul, care era la Putere, P.N.L.-ul fiind în Opozitie! Omul era prevazator, vedea în perspectiva istorica. Pentru ca, înca de atunci, pe cînd Crin Antonescu se afirma ca vorbetele P.N.L.-ului, pe un post TV s-a transmis întrebarea pusa acestuia de un reporter: „Nu credeti ca Dinu Patriciu a facut un gest imoral, sponsorizînd, simultan, P.S.D.-ul si P.N.L.-ul?“ La aceasta întrebare, ce credeti ca a raspuns Crin Antonescu-Vorbete, din care dadea pe dinafara moralitatea? A zis, senin, ca „Nu, nu este imoral, pentru ca e o situatie normala în politica…“ si alte asemenea palavre. Precizez, acest miniinterviu fusese transmis pe multe posturi, era înainte ca „maestrul“ Octavian Paler sa-si fi manifestat admiratia netarmurita fata de el si era imposibil ca el, Paler, sa nu fi auzit sau sa nu fi aflat de replica profund imorala a lui Crin Antonescu-Vorbete. Totusi, el ramasese pentru atît de versatul Paler singurul politician pe care-l mai admira! Cum-necum, el a ramas si singurul simbol al P.N.L.: daca zici P.N.L., atunci zici Crin – chiar daca a devenit „Dezamagirea liberala – un Crin ramas fara parfum“!

Crin si sugestia lui cretina: „premierul“ Iohannis

Acum, Crin Antonescu, singurul lider cu „imagine“ al P.N.L., care vorbeste despre orice, vorbeste si despre tehnocrati. Dar, în mod evident, în mintea lui gaunoasa de istorico-filozof – adica nici istoric, nici filozof, dar vorbete în fiecare dintre aceste domenii! –, prin cuvîntul tehnocrat el întelege cleptocrat – adica unul care are puterea sa fure fara sa fie prins si pedepsit! Altfel, ca vorbete-orbete „care este“, se explica si cecitatea politica dovedita în vizita electorala de la Sibiu, cînd l-a ales ca viitor prim-ministru al unui halucinant guvern de tehnocrati pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis! „Premierul Iohannis!“ Horribile dictu!…
Asa cum am demonstrat aici, în articolul „Ati votat cleptocratia…“, în ultimele doua decenii cleptocratia a condus România, iar din clicocratia cleptocrata fac parte P.N.L., U.D.M.R., F.D.G.R. – condusa permanent de K. W. Iohannis – si celelalte partide care, prin rotatie, au detinut Puterea. Iar primarul K. W. Iohannis, personajul prezent în multe articole din publicatiile JUSTItIARUL, în care este acuzat de coruptie, este figura principala si în dosarele penale tergiversate de D.N.A. Si D.I.I.C.O.T., în scopul prescrierii ilegalitatilor comise de el, ca si în cazul multor alti lideri politici. Întrucît Departamentul National Anticoruptie (D.N.A.) este campion la dat cu solutia „N.U.P.“ – un „înalbitor“ juridic mai bun decât cele chimice Vanish sau Ace – si la tergiversat dosarele, cred ca ar trebui sa-si schimbe denumirea în „Departamentul Neputintei Anticoruptie“ sau „Departamentul Netrebnicilor Anticoruptie“! Elocvent, în acest sens, este ca D.N.A., ca sa-i plimbe dosarul lui Iohannis, l-a trimis la Judecatoria Alba Iulia – adica la prietenii lui, care i-au dat mereu cîstig de cauza în dosarele judecate acolo. În acest sens, vedeti, aici, adresa mea, nr. 6456/08.10.2009 depusa la registratura D.N.A., referindu-ma la aceea din 6 august 2009 – deci cu doua luni înainte de declansarea isteriei pro-Iohannis!

K. W. Iohannis: o facatura politicianista

Prin „desemnarea“ primarului K. W. Iohannis ca potential prim-ministru, Crin Antonescu-Vorbete si-a dovedit atît cleptotropismul politic – adica orientarea preferentiala spre hoti –, cît si faptul ca are ochi de peste; dar unul mort-de-trei-zile si nu ca acel obiectiv al aparatului de fotografiat, numit „ochi de peste“, care „vede“ la aproape 180 de grade. Pe cînd Antonescu-Vorbete nu-si vede nici lungul nasului.
În plus la inventar, Iohannis NU a fost ales de 90 la suta dintre alegatori – cum pretind, acum, Crin Antonescu-Histrionul si „tonomatele“, care repeta ca niste papagali minciunile mercenarilor din presa locala, fiindca au preluat minciuna difuzata de Martin Muller, în pretinsul sau „sondaj de opinie“ –, ci doar de o treime din electorat! Iar faptul ca l-a propus premier în iluzoriul guvern de tehnocrati doar dupa ce „s-a uitat“ – cu ochii lui de peste mort – la Iohannis „de trei ori“ la câte o sueta reflecta cât de bine „vede“, într-adevar, Crin Antonescu. Totodata, atesta si cât de bine dezinformeaza „Crin“ opinia publica, deoarece, acum, „a uitat“ sa dezvaluie cât de bine îl sprijina Germania: la alegerile din 2004, Susanne Kastner, vicepresedinta Bundestag-ului si agent electoral pentru Iohannis în lunile premergatoare alegerilor, venise pregatita de acasa pentru a-l decora pe führerul sibian din partea Parlamentului german pentru victoria stralucitoare cu o medalie la fel de stralucitoare.
În asta rezida priceperea de „tehnocrat“ si „succesurile“ primarului Iohannis, etalate de „tonomatele“ din presa: în faptul ca e sprijinit, în mod ocult, din afara. Au auzit Serviciile Secrete ale României de sintagma „agent de influenta“?! Dar de expresia „Coloana a V-a“?
Culmea este ca, în 17 oct. a.c., la emisiunea Q&A, de la Antena 3, ziaristele Floriana Jucan si Alessandra Stoicescu au relevat ca mai multe publicatii au dat sfoara-n în tara despre dosarul penal nr. 609/P/2007, initiat de noi si, ulterior, trimis la D.N.A., în care este implicat priceputul primar „neamt“ Iohannis, si l-au întrebat, expressis verbis, pe „marele“ german Iohannis ce-i cu acel dosar; l-ati auzit ce a balmajit: „…nu stiu, s-a încheiat acum o luna…“! Alo!, se aude?, mai e cineva la D.N.A.? Când aveti de gând sa raspundeti la adresa noastra?! Sau vreti sa ajunga Iohannis premier si sa-l santajati cu dosarul, ca sa joace tontoroiul dupa cum îi cântati voi?! De asemenea, cele doua ziariste – frumoase, dar „rele“ – l-au mai întrebat: „Sunteti mason?!“ si, cu o moaca mirata si speriata, de parca le-ar fi întrebat, în sinea lui, „O stiti si p-asta?!“, a raspuns tot cu juma’ de gura si tot cu pauze de gîndire: „Nu,… nu sunt!“… Asa o fi?! Cititi ce spune Marius Salajean în formidabilul sau articol „Klaus Iohannis: un mason spre Palatul Victoria?“, e-adevarat, aparut abia acum.

K. W. Iohannis: un potential pericol

Sa ne amintim, totusi, ca regretatul mason liberal Dan Amedeo Lazarescu a fost asasinat moral de C.N.S.A.S. tot în urma manevrelor masonilor anti-români, fiindca el fusese, tot timpul, un mare patriot român, iar atunci – înainte de ostracizarea lui drept colaborator al Securitatii, care, se pare, i-a si grabit sfîrsitul! –, începuse sa demaste public masinatiile antiromânesti ale unor masoni occidentali, care cautau sa scoata Transilvania dintre granitele României, printre altele denuntîndu-l pe masonul maghiaro-francez André Szakvary drept impostor! Devine evident, astfel, ca nu este vorba de nevinovata cecitate lui politica si ca aceasta aparenta orbire a orbetelui Crin Antonescu, din cauza careia facuse aceasta propunere cretina cu „premierul“ Iohannis, reprezinta paravanul în spatele caruia se comite o manevra oculta, de propulsare a sasului K. W. Iohannis, omul de paie al altora – cum remarca si Angela Furtuna, din Germania – , de la sefia F.D.G.R. – „o adevarata Coloana a V-a“, cum zice Marius Salajean – direct în fruntea guvernului României! Sa ne amintim ca unele grupuri masonice au complotat contra domnitorului Alexandru Ioan Cuza si au reusit sa-l detroneze!
Iata cu cine se lauda histrionul Antonescu si alianta ad-hoc P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R. + grupul parlamentar al minoritatilor antinationale – care este o noua „monstruoasa coalitie“, conform stigmatului aplicat de proverbul „Cine se aseamana se aduna“: U.D.M.R.-ul, de 20 de ani, submineaza unitatea si suveranitatea nationala, inclusiv în aceste zile; tiganii ne-au facut de rîs în toata lumea si, îndeosebi, în Europa; în numele altor minoritati care-l sprijina pe Iohannis vorbeste unul, Pambuccian, cu o fata de vampir si chiar de Nosferatu – de le face pe gravide sa lepede cînd îl vad! În numele astora vorbeste vorbetele Antonescu! Toti liberalii autentici, de la Bratieni pîna la Dan Amedeo Lazarescu se rasucesc în mormînt cînd îl vad pe Crin Antonescu la conducerea P.N.L. Unul dintre motivele invocate de Crin Antonescu pentru a explica alegerea lui Klaus W. Iohannis ca premier este ca, fiind „neamt, atunci e bun manager, e corect“ etc. Adica, vezi, Doamne, daca-i neamt (desi nu e neamt, este sas, iar sasii sunt pentru nemti un fel de tigani de-ai lor!), nu stie sa faca porcarii, desi coruptia nu are nationalitate si nu ocoleste Germania; dimpotriva, putem spune ca nemtii ne dau lectii! Amintiti-va de titlurile din presa centrala: „Scandal. O banca din Liechtenstein ascunde cea mai mare evaziune fiscala din Germania / Germania plateste unui informator 5 milioane de euro ca sa bage la apa 1000 de bogatani evazionisti – *Pe lista neagra figureaza si directorul Postei Germane; *Cei vizati vor trebui sa dea înapoi statului sute de milioane de euro (vezi Eva Galambos, în Gândul, 23 februarie 2008). În ceea ce-l priveste pe K. W. Iohannis, în afara de noi, de la publicatiile JUSTITIARUL, care l-am demascat frecvent, aproape în fiecare numar al revistei, au fost si altii care au scris – e-adevarat, preluând informatiile de la noi! –, despre ticalosiile primarului Iohannis, împins, acum, în mod ocult de P.N.L. la postul de premier, în publicatiile Dacii liberi, Gândul, Ziua, Interesul public, Academia Catavencu, MediaFax si altele! Faptul ca au preluat informatiile de la noi fara sa indice sursa tine de deontologie, dar acum, în plina isterie politicianista si mediatica pro-Iohannis, conteaza mai putin acest aspect si conteaza mai mult faptul ca, la vremea respectiva, fusesera convinsi de noi si se situasera pe  aceeasi pozitie anti-Iohannis!
Iar, 18 oct. a.c., pe postul Antena 3, pe la ora 11 si 15 min, pe burtiera era scris fara jena: „V. Steriu: Klaus Iohannis se bucura de sprijin la nivelul national“ (sic)! Cred ca, dupa cum gîndeste, pe asta ar trebui sa-l cheme „V. Steril“. Dar afirmatia lui întrutotul falsa privind „sprijinul la nivel national“ nu este decît o crasa manipulare – subsumata directivei principale a propagandei cenusii, „Prostiti poporul cu televizorul“! Acea „majoritate parlamentara de 65 la suta“, oricum, nu reprezinta poporul, ci este ea însasi ilegitima, fiindca a fost votata de doar circa o treime din electorat.
Apoi, în emisiunile televizate s-a facut mare caz de venirea a doua oara a lui K. W. Iohannis la Bucuresti pentru a discuta cu liderii partidelor care formeaza monstruoasa coalitie. Un fandosit de la Antena 3, Radu Tudor, a vorbit chiar de „a doua descalecare a lui Iohannis la Bucuresti“ (sic). Sintagma corecta pentru a desemna acel eveniment istoric la care face aluzie ignorantul si îngîmfatul Radu Tudor (altfel „anal-ist militar“!) este „descalecatul“ lui Dragos, al lui Bogdan, Basarab s.a. Descalecarea o face Iohannis de pe nevasta-sa sau de pe sibienii pe care îi pacaleste de atîtia ani, dar la Sibiu, nu la Bucuresti! Oricum, mult trîmbitata si comentata „venire“ la Bucuresti a fost, cum era de asteptat, un mare fîs. NU s-a mai întîlnit cu mai nimeni, fiindca toti liderii care-l „sprijina politic“ se împrastiasera ca potîrnichiile!
De altfel, azi, 22 oct., la postul TV B1, d-l Radu Moraru, l-a avut invitat în emisiunea sa pe d-l Marius-Albin Marinescu. Cine a vazut-o, a putut sa constate si singur ca l-a facut praf pe „marele neamt-sas“ Iohannis, care-i „suspectat de trafic de copii“. Sa vedem ce va mai zice, acum, marele descoperitor de „premier-desemnat“ Crin Antonescu-Histrionul.
Domnule Traian Basescu, de vreme ce tot croncanesc astia contra lui Lucian Croitoru, vreti sa câstigati cu un premier tehnocrat? Vi-l desemnam noi: puneti-l premier pe economistul Florea Dumitrescu, ex-ministru de Finante, ex-guvernator al B.N.R., ex-ambasador în China; e-adevarat, domnia sa nu este „independent“, fiindca este patriot: este dependent de România!

22 octombrie 2009
Vasile I. ZARNESCU

Autor: Gabriela Petcu

„Acolo,

pe insula fericirii noastre

este veşnic primăvară.

 

 

Acolo

 suntem veşnic tineri

şi sănătoşi şi veseli şi buni!”

roca-george-21

 

 

Septembrie. O dimineaţă cu soare blajin şi culoarea începutului de toamnă arămie, îndrăzneşte să transforme pragmatismul zilei, într-o minunată poveste în versuri. Nici nu poate fi altfel de vreme ce în faţa mea, cu un zâmbet care transmite liniştea şi bucuria clipelor existenţiale, se află poetul George Roca. Mă simt ca o elevă în faţa unui profesor drag, încercând să cuprind cu aviditate fiecare silabă, fiecare gest, astfel încât să pot rămâne cu bogăţia sufletească a acestui minunat om, scriitor şi prieten.

E toamnă. Această perioadă a fiecărui an, aparţine plăcerii unei reveniri acasă, în România, tocmai din îndepărtata Australie. Acolo, are împlinirea sa ca om şi de fiecare dată, când este departe, gândul la familie, îi luminează chipul. Şi cum să nu i se umple sufletul de mulţumire, când o soţie minunată precum Liana şi un băiat frumos cu ochi de cer senin revărsat pe câmpuri în plină vară aşa, cum este Raymond, îl aşteaptă să se întoarcă cu miresmele plaiurilor mioritice!

George Roca, s-a născut la Huedin unde locuiau bunicii dar, după o lună de zile, a avut prima „emigrare” către acasă, la Oradea. Aici şi-a început copilăria, şi-a făcut studiile absolvind Facultatea de Filologie. Vacanţele de pe atunci, erau pline de entuziasmul vârstei şi nu au lipsit momentele în care poezia făcea ca malul mării să fie şi mai frumos în răsărit de soare. Îşi aminteşte cu încântare de acei ani cînd litoralul românesc era „înfloritor” iar tinerii, obşnuiau să lucreze de sezon înbinând munca cu distracţia într-un mod firesc aşa, cum numai la acei ani totul pare natural şi posibil.

După terminarea facultăţii, a lucrat o vreme la Teatrul de Păpuşi din Oradea apoi, a plecat la Bucureşti unde a urmat cursurile de trei ani organizate de Ministerul Culturii si Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). A făcut actorie, şi în paralel tehnica mânuirii păpuşilor şi a marionetelor. După absolvire, a dat un concurs la Teatrul de stat din Ploiesti, unde apoi, a lucrat timp de trei ani. Marea pasiune a vieţii sale, a fost regia de film dar, nu s-a concretizat. A lucrat apoi, în Ministerul Turismului de unde, foarte curând, a întâmpinat primele neplăceri ale sistemului comunist. Nemulţumit de tot ce se întâmpla în jurul său, a hotărât că lucrul cel mai potrivit, ar fi să emigreze. A ales mai întâi drumul spre New York unde a rămas doi ani, timp în care a încercat noi experienţe ale existenţei într-o lume capitalistă. Contactul a fost destul de dur dar, după o vreme, au venit şi satisfacţiile încât să-şi permită frecventarea teatrelor de pe Broadway găsind prilejul să-l cunoască chiar pe John Lennon.

Având viza de rezidenţă pentru Australia, a fost nevoit să plece din New York. După două luni şi jumătate, vrând să revină în România, legile de pe atunci, nu i-au permis intrarea. Deşi tatăl său era pe moarte şi încercând toate variantele de a ajunge la Oradea, nu a reuşit să treacă garaniţa şi s-a întors în Australia unde începe să-şi pună bazele pentru stabilirea definitivă.

În 1984, a avut dreptul să reintre pentru prima dată în ţară. Atunci, a cunoscut-o pe Liana şi s-au căsătorit iar mai tîrziu, în 1989, s-a născut Raymond şi casa s-a umplut de o nouă bucurie, cea revărsată din minunea de a fi părinte.

George Roca este scriitorul român stabilit în Australia, care şi-a pus ampreta sufletului prin cuvântul scris, atât ca poet cât şi ca jurnalist, om de teatru, important creator de mediu cultural, editor de publicaţii de cultură, consultant în turism (terminând şi Facultatea de Marketing, Sydney), filolog, fotoreporter, traducător. La Olimpiada de la Sydney, a fost reprezentantul României în Sydney Organisation Commitee of Olympic Games. Este redactorul mai multor reviste electronice, scrie poezie, proză, articole pe teme istorice, interviuri cu personalităţi româneşti din ţară şi diaspora.

Ţine legături cât mai strânse cu România, cu oamenii ei de cultură, cu alţi români răspândiţi pe mapamond care au aceleaşi preocupări culturale. Acest lucru îi păstrează identitatea naţională intactă, dându-i satisfacţia că lasă o parte din zestrea noastră lingvistică, urmaşilor. 

Azi, acest om complet, căruia “îi place să facă lucrurile bine”, mă priveşte zâmbind şi încercând să cuprindă în scurtul timp care îl avem la dispoziţie, cât mai multe elemente care să împlinească delicat, primul nostru contact în afara „spaţiului virtual”. Şi pentru că suntem atât de reali încît mirosul paginilor proaspăt tipărite îmi stârneşte curiozitatea, imi întinde cartea. Da, am spus „cartea” ci nu „o carte” pentru că este vorba de ceva special. Am în mâini, această carte şi privind-o cu nesaţ, descopăr o copertă relevatoare, un design deosebit care îi aparţine poetului.

coperta-rgb-wb

Tocmai ce a avut loc acum căteva zile, pe 17 septembrie 2009, în Bucureşti, lansarea volumului de versuri „Evadare din spaţiul virtual”. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Metropolitană cu prezenţa doamnei Mihaela Sfârlea, Liga Scriitorilor din România reprezentată de către doamna Elisabeta Iosif şi nu în ultimul rând, Editura ANAMAROL, aparţinând scriitoarei şi editoarei Rodica Elena Lupu.


George Roca, a fost încântat de prezenţa unui numar substanţial de oameni ai literelor şi ai artei, realizatori de emisiuni TV şi radio, cântăreţi şi actori, prieteni şi colaboratori ai revistelor electronice şi tipărite unde poetul este redactor (Romanian VIP, Agero, Arcada, Starpress, Clipa, Noi NU, Familia Româna, Phoenix Magazine, etc). Iată căteva nume a celor care i-au fost alături în acele momente pline de poezie: Viorela Codreanu Tiron – Membru al Uniunii Scriitorilor, Redactor la Editura “Minerva” , Elena Armenescu – vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor din România filiala Bucureşti, Daniela Soroş – director al Agenţiei de Ştiri “Romanian Global News”, Ecaterina Câmpean – director la Radio “ProDiaspora”, Simona Constantinescu – redactor programe la Radio România International, Florina Marin – pictor şi astrolog, VictoriţaDuţu – scriitor şi realizator emisiuni TV, Oana Stoica Mujea- scriitor, Prof. univ. Dr. Gheorghe Gheorghiu – scriitor, Eugenia Ţarălungă – poet, laureat al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la Editura Muzelului Literaturii Române, Ioana Moldovan, teatrolog şi publicist la revista „22”. O surpriză plăcută a fost domnul Aurel Predescu – membru al Comitetului Olimpic Român. Au fost prezenti la eveniment Ionuţ Dolănescu, Xonia (reprezentata Australiei la Festivalul Cerbul de Aur 2009) şi actriţa Doina Ghiţescu care a recitat câteva poezii din volum.

Partea a doua a evenimentului s-a desfăşurat la Clubul Pensionarilor fără Vârstă, unde a fost organizată o seară de muzică şi literatură de către cântăreaţa Lucky Marinescu şi editoarea Rodica Elena Lupu şi unde s-au făcut cunoscute celor prezenţi, scrierile poetului George Roca.

Următoarea lansare de carte a poetului, va avea loc la Madrid, sâmbătă 26 sept 2009 orele 20:00, la Espacio Niram, fiind organizată de către revista NIRAM ART, ICR Madrid şi Defeses FINE ARTS, după care vor uma lansări la Oradea (organizatori “Cenaclul Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Teatrul “Arcadia”), Baia Mare (organizatori Biblioteca Municipală “Petre Dulfu”).

Deschid cartea şi “Căprioara nebună” mă întâmpină ca să-mi spună că are rostul ei în această poveste a “Evadarii din spaţiul virtual” –

Culcat,

Stau cu ochii închişi

şi visez la poiana mea cu flori.  

E atâta linişte şi armonie!

Şi totuşi căprioara nebună

nu vrea să-mi dea pace

încercând din nou

să mă mângâie cu copita

pe albul ochilor mei obosiţi

de atâta privit spre spaţiul virtual.

Poetul George Roca, înbină cu eleganţă şi subtilă armonie, stilul clasic cu cel modern, emoţia iubirii cu nonşalanţa jocului de cuvinte a parodiilor, frumoase dedicaţii şi delicate amintiri. Volumul prezintă şapte cicluri care conţin versuri clare, luminoase, un limbaj poetic cristalin ca luciul unei ape în dimineţile senine de vară, uneori inocent precum copilăria, alteori profund ca însăşi înţelepciunea maturităţii.

În secţiunea „Evadare din spaţil virtual” regăsim „Insula fericirii”, acolo unde frumuseţea unei altfel de lumi, este chiar emanaţia sensibilă a trăirilor poetului.

„Antipozi” ne dezvăluie plăcerea şi dorinţa poetului de a menţine tradiţia limbii române şi nostalgii pentru plaiurile mioritice:

”Am deschis acum o carte

În limba mea strămoşească

Să dau grijile deoparte,

Fruntea să mi-o descreţească.”

 

„Aş vrea să mă-ntorc acasă

Să găsesc ce am pierdut,

Dulcea mea copilărie

Şi… s-o iau de la-nceput.”

 

Volumul continuă cu o „Cromatică australiană” în care ne întâmpină un joc al cuvintelor inteligent aranjate:

„prepeliţa pestriţă

cu cei patrusprezece

pui de prepeliţă pestriţă

odată împestriţaţi

cu pestriţele pestriţe…”

 

În „Amintiri”, poetul este foarte aproape de filozofia existenţialismului:

„ În camera mea

nu a intrat

nici un hoţ!

Nu lipseşte nimic!

De ce mă simt

totuşi

furat de amintiri?”

 

La „Dedicaţii”, găsim frumoase versuri printre care şi o poezie scrisă în amintirea prietenului său, regretatul poet Florin Marinescu:

„parcă te văd şi-acum frumos şi falnic

 purtând stigmatul Cicadaceelor

 numele tău era Sago-Sago-Sago

 părinţii tăi erau Soarele şi Pământul”

 

„De iubire”, ne dezvăluie acea sensibilitate specifică veşnic îndrăgostiţilor fără vârstă, romanticitatea păstrată în sufletul curat şi dezinvolt al poetului:

„Aşa împodobită-n flori,

Eşti cea mai splendidă mireasă

Privindu-te eu te ador

Iubito, dulcea mea crăiasă!

(Lianei)”

 

Volumul se încheie cu o suită de „Fabule şi parodii” în care îşi exprimă cu inteligenţă, idei satirice într-un stil direct, caracteristic poetului George Roca:

„Ei, parcă e prima dată,

bată-l norocul, să-l bată!

I-am împrumutat o mie

şi de-atuncea, măi bădie,

nu-l mai prind pe Văsălie!

Morala:

Dacă ţii la prietenie,

nu da bani pe datorie!”

 

 

…am închis volumul cu un zâmbet de satisfacţie datorat acestui prilej deosebit, de a-l avea alături de mine pe minunatul om, poetul George Roca şi cartea sa.

Sunt sigură că anul care urmează, ne va încânta cu alte pagini scrise în înţelepciune şi bucurii rafinate, aducându-ne din nou, de fiecare dată, blândeţea unei lumi care aureolează mitul poetului cu suflet de român.

 

Dedicaţie poetului George Roca:

“Viaţa nu ne păstrează în nevinovăţie.

Dar, cât de minunat este omul care ajungând la maturitatea cuvântului scris punctat de ispitele ivite printre rânduri, prin înţelepciune, să se întoarcă la acea inocenţă pe care am avut-o toţi în copilărie!

Atunci, probabil ne-am numi poeţi.”

(Despre inocenţa poetului-Gabriela Petcu)

 

 

Gabriela Petcu

septembrie 2009


 


Principele Radu Duda s-a retras din cursa pentru presedintie

Posted by Cornelia Erhan On September - 2 - 2009

radu_dudaPrincipele Radu Duda a anuntat miercuri ca se retrage, “cu parere de rau, dar cu speranta in viitor” din cursa pentru Cotroceni pentru ca nu are sprijinul societatii civile.

Duda isi motiveaza gestul prin faptul ca, desi 12% dintre romani ar fi votat cu el, asa cum aratau sondajele, si “Romania Altfel”, crezul sau, este posibil, intelectualii tarii vor suferi o noua umilinta la aceste alegeri.

Iata mai jos comunicatul remis Curentul International:

Din gradina Palatului Elisabeta, la 9 aprilie 2009, am anuntat intentia mea de a candida la Presedintia Romaniei. Mesajul de astazi este mai insemnat decat cel din aprilie, fiindca este rezultatul unei experiente inegalabile.

De cand am hotarat sa ma prezint la alegerile prezidentiale pana astazi au trecut cinci luni. Acum stiu ca “Romania Altfel” este posibila, ca ea are adepti. Cei 12% dintre romani care ar dori sa voteze cu mine sunt un izvor de bine nepretuit. Ei s-au asezat in jurul ideii de respect al Statului si de profesionalism in viata publica fara sa-i oblige nimeni. 12% dintre romani convinsi sunt mai puternici decat 35% dintre romani pacaliti, constransi sau interesati.

Cum stau lucrurile astazi: Stanga politica este in buzunarul prezidential. Dreapta politica a ales sa ignore proiectul Casei Regale, crezand ca astfel va avea un castig politic pe termen scurt. Va fi o repetare a greselii din 1997. In mod normal, demersul de insanatosire a institutiilor Statului ar fi trebuit sa faca mediul de afaceri, corifeii societatii civile si mass-media solidari cu proiectul meu. Nu s-a intamplat asa. 12% dintre romani cred, insa, astazi, altfel.

Intelectualii romani, cei multi si anonimi, vor suferi o noua portie de umilinta. Cei care au avut urechi sa auda stiu, insa, astazi, ca se poate conta pe o “Romanie Altfel”.

Dupa un efort entuziast si neobosit, anunt retragerea mea din cursa pentru Presedintie, cu parere de rau, dar cu speranta pentru viitor.

Odata cu iesirea mea din cursa, de aici incolo, campania prezidentiala nu va mai fi o lupta electorala, ci o lupta intre clanuri.

Presedintele politician, oricare va fi el, va actiona in detrimentul institutiei Statului roman, in avantajul partidului sau si pe criteriul intereselor economice de grup. Majoritatea oamenilor puterii din Romania trateaza institutiile publice si Statul ca pe bunuri personale. Presedintele actual a inceput privatizarea Statului roman. Presedintele viitor va continua privatizarea.

Majestatea Voastra, ati asteptat mai bine de saizeci de ani ca Europa, apoi Romania, sa-si vina in fire. Binecuvantarea pe care mi-ati dat-o sa candidez este cel mai frumos semn de incredere pe care l-am primit in viata mea. Prin ea, mi-ati dat o sansa sa fiu cu adevarat util tarii. Va trebui, cred, sa mai asteptati. Chiriasii istoriei sunt la locul lor, neclintiti.

Cu toate acestea, Romania anului 2010 va fi o tara conectata, cu 12 milioane de oameni care intra pe internet. Cu sute de mii de tineri care nu inteleg ce inseamna ingenuncherea identitara sau ideologica, actiunea securista ori cumpararea inteligentei. Cu milioane de romani care domiciliaza temporar in Europa occidentala si care au scapat de cercul vicios al puterii personale de la Bucuresti.

Romania profunda de astazi cunoaste proiectul meu prezidential si are, in buna parte, sentimentul ca avem nevoie de o altfel de tara, de un altfel de Stat, de altfel de institutii. De etica si profesionalism.

Principesa si cu mine va asteptam pe toti cei care credeti ca Romania merita sa aiba un Stat respectabil, institutii profesioniste, mandrie si etica, sa ne construim, in anii care vor urma, “Romania Altfel”.

S-a stabilit data alegerilor prezidentiale: 22 noiembrie

Posted by Cornelia Erhan On August - 31 - 2009

alegeri-romania_curentul

Dupa multe dispute, certuri si propuneri legislative menite sa puna bete-n rotile curutei celuilalt, cele doua partide aflate la guvernare, PSD si PD-L, s-au pus de-acord asupra datei alegerilor prezidentiale – 22 noiembrie.

Anuntul a fost facut de vicepremierul Dan Nica, dupa sedinta Coalitiei de luni. Astfel, el a prezentat calendarul prezidentialelor: 22 noiembrie turul I, 6 decembrie turul al II-lea.

“Modalitatile la alegerile prezidentiale sunt aceleasi care au fost pana acum, nu este nicio modificare ca sa nu se spuna ca s-au modificat regulile jocului in timpul jocului. Vor fi schimbate doar elementele de ordin tehnic. In privinta listelor suplimentare pentru a preveni frauda s-a decis sa se adopte un set de masuri”, a declarat Nica.

Drept urmare, pentru prevenirea turismului electoral vor fi organizate sectii speciale in fiecare localitate in care vor putea vota doar persoanele care nu sunt de acolo.

Recenzie „Tragedie şi triumf” – Ligia Seman

Posted by Gabriela Petcu On August - 26 - 2009

„Tragedie şi triumf” – Ligia Seman

 

O lecţie de iubire în desăvârşire

 

Autor: Gabriela Petcu

tragedie-si-trimf11 

 

„Acum dar, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

Se spune că Dumnezeu îşi pune cuvântul în glasul oamenilor. Trebuie doar să avem ochi ca să vedem acest lucru, urechi ca să ascultăm şi mai ales loc în suflet ca să putem primi şi astfel să învăţăm cum să dăruim.

Mesaje minunate venite din Cer, se aştern în rândurile scrise ale Ligiei Seman prin cartea „Tragedie şi triumf”. Şi cum să nu fie o lecţie deschisă despre dragoste, când în paginile acestei cărţi, avem reţeta de vindecare a tuturor rănilor lăsate de relele pământului, prin însăşi Iubirea?

                    Ligia Seman, reuşeşte să surprindă pe scena vieţii, personaje reale, oameni pe care îi întâlnim zilnic la colţuri de stradă, în locuri în care milostivirea ar putea trezi în fiecare din noi, un gând bun, atunci când o mână este întinsă cu scopul de a primi. De cele mai multe ori, judecăm. Uneori, lăsăm ceva în acea palmă, fără să privim ochii celui care cere, celui care este oropsit. „Tragedie şi triumf” ne ajută să înţelegem că de fapt, nu mâna ne este întinsă ci sufletul. Cine are puterea să lase într-un astfel de vas, iubirea? Cine înţelege că iubirii i se răspunde cu iubire? Furaţi de vâltoarea vieţii,  mulţi dintre noi am uitat care ne este rostul. Citind această carte, descoperi sensuri, găseşti multe răspunsuri şi cu acestea, afli  rostul existenţei.

 

                    În scrierea Ligiei Seman, avem două lumi diferite, două drumuri paralele care uneori, se întretaie prin înfruntări directe. Pe de o parte, o lume mizeră la trup şi la suflet pe de cealaltă parte, o lume deosebit de frumoasă şi curată. Prima te coboară, celaltă te ridică. Iubirea, este singura care reuşeşte să unească aceste lumi şi mai mult decât atât, să tragă spre victorie, acea parte deznădejduită, umilită de ironia destinului. Da, este un hazard să te naşti într-o familie educată, cu potenţial material, cu resurse de a dărui. La naştere, fiecare din noi primim un dar genetic. Oricât de mult ne-am dori să depăşim o stare, această ampretă genetică, îţi marghează drumul. Vlad, Ana şi cei doi frăţiori mai mici, nu au avut şansa vieţii. Au apărut pe lume, din părinţi degradaţi, fără voinţa de a schimba cursul neajunsurilor. Tatăl lor, un beţiv care stârnea teamă şi repulsie, mama lor o femeie slabă, care renunţase la luptă, pierzânduşi minţile şi sufletul. Sărăcie, mizerie, durere, revoltă, lipsa credinţei. Acestea erau elementele de bază cu care micuţii au pornit în viaţă. În loc de educaţie, ei primeau pedepse aspre, vorbe grele, erau trimişi la cerşit fiind umiliţi de cei care nu aveau în suflet bunatatea dragostei. Drama lor, se adânceşte odată cu moartea mamei ucisă de tatăl căzut în patima beţiei. Ajung la orfelinat unde cei mici, nu fac faţă şi mor sufocaţi de prea multă durere, de neiubire. Aici, Ana şi Vlad separaţi fiind, trăiesc clipe cumplite, zbucium lăuntric, maturizarea lor înainte de vreme. Cei slabi, se rătăcesc. Cei puternici, devin aprigi. Ei rezistă doar călcând unii pe alţii. Este o luptă pe viaţă şi moarte. În orfelinat, Vlad îşi pierde prietenul cel mai bun, pe Călin Barbu care deşi mic, a reuşit să înţeleagă ce înseamnă sacrificiul în numele iubirii. Tot aici, îşi face cel mai de temut duşman, pe Doroftei care îi va marca toată existenţa.

                    În paralel, familia Marcu, îşi creşte cei trei copii, Magda, Adrian şi Edi, în condiţii materiale şi mai ales spirituale optime pentru ca ei să se dezvolte armonios la trup şi suflet. Au tot ce e mai bun, un suport genetic perfect şi iubirea transmisă şi înmultită. Vlad şi Magda sunt de aceeaşi vârsta şi primul lor contact, are loc după ce Vlad, a fugit din orfelinat. Era flămând, murdar, singur şi speriat de o viaţă pe care încă nu o cunoştea, cea de stradă într-un oraş străin. Magda, deşi avea doar unsprezece ani, era cochetă, iar frumuseţea şi atitudinea ei, o faceau să semene cu un înger. Vlad a simţit pentru prima dată fiorul dragostei neînţeles atunci, când fetiţa l-a mângâiat pe obraz şi i-a oferit jumătate din langoşul din care ea, mânca. Nu va uita niciodată aceste momente. Deşi, primise cea mai frumoasă dovadă a bunătăţii, reacţia băiatului a fost una de revoltă, furându-i păpuşa şi „ucigând-o” cu brutalitate.

                    Viaţa străzii, se spune că este una „liberă” însă este extrem de dură. Copiii trăiesc în canale şi sunt chinuiţi de cei mai mari care le impun reguli şi pedepse drastice. Ei cerşesc, fură sau muncesc iar câştigul, trebuie dat celui mai puternic care apoi, împărte însă, niciodată cinstit.

                    După patru ani, destinul îi pune din nou fată în faţă pe cei doi copii, care între timp ajung adolescenţi. Magda, creşte în numele iubirii lui Dumnezeu şi are educaţia de a ajuta pe cei năpăstuiţi. Întreaga familie Marcu, luptă să aducă bucurie în sufletele oamenilor necăjiţi. Vlad o recunoaşte după aluniţa pe care o avea pe degetul inelar dar, nu spune nimic. Îndrăgostit, sufletul lui este chinuit de diferenţa dintre ei şi ar face orice pentru  fata cu chip de înger. În această întâmplare, baiatul primeşte pentru prima dată o Biblie şi este hotărât la îndemnul Magdei, să-i pătrundă tainele. Însă, nu apucă. Pentru că nu a respectat regulile străzii, i-a fost înjunghiat câinele care era cel mai bun prieten al său şi apoi, i se dă foc canalului în care se adăpostea. Biblia arde fiind la pieptul lui şi cu ea, o parte din faţa băiatului. După această nenorocire, ajunge un monstru la trup şi suflet, devine de o răutate feroce încât, se poartă fără milă cu cei mai slabi, chiar mai rău decât s-au purtat alţii cu el. Loveşte copiii, fură, violează, chinuie animalele. In aceste condiţii, îl regăseşte sora lui, Ana. Nici ea nu reuşise să treacă dincolo de lumea canalelor, prostituându-se pentru o farfurie de mâncare. Din aceste fapte, s-a născut fetiţa ei Maria pe care a părăsit-o în spital şi care curând, a ajuns tot la orfelinat. În Ana, se dă o luptă cruntă între instinctul matern şi cel al legii junglei din stradă. Este derutată şi îngrozită de viţa pe care o are. Încearcă să-şi împlinească visul de a avea o casă în care să-şi poată aduce fetiţa şi se agaţă cu disperare de un bărbat fragil emoţional şi cu un caracter facil, bazat pe filozofia „trăieşte cum vrei, fă ce-ţi place”. Deşi o primeşte în casa lui împreună cu copilul, el o tratează dur şi o aduce până în pragul nebuniei încât aceasta să vrea moartea fetiţei. 

                    Anii trec. Fraţii Magdei, devin cuvânt al Domnului. Unul, misionar în Afganistan, celălalt capelan în cadrul spitalului unde tatăl lor, fusese medic şi care, înainte de a pleca la Ceruri, a apucat să-şi vadă copiii porniţi pe drumurile alese. Vlad îi urmărea evoluţia Magdei, din umbră. Era o domnisoară frumoasă şi în momentul când şi-a ales un logodnic, pe Raul, coleg şi prieten foarte bun cu Adrian, în Vlad s-a deşteptat cel mai cumplit păcat, acela de crimă. Intr-o noapte, îl atacă însă, urmele umanităţii lui, înving ura şi răzbunarea. Văzând cât de crunt a decăzut, renunţă la crimă şi încearcă să se sinucidă. Lupta psihologică se dă şi în Vlad dar şi în Raul, o luptă între bine şi rău, lupta de a alege între iertare şi neiertare, între iubire şi neiubire. Ajuns la spital, în salon cu un bătrân pe moarte, tânărul Vlad, reuşeşte să înţeleagă o parte din tainele Bibliei de la acesta. Când bătrânul îşi dădu sufletul, în Vlad deja încolţise sămânţa credinţei.

Are tăria să recunoască în faţa Magdei, tot răul pe care l-a făcut, toate nenorocirile care-şi găsiseră loc în sufletul lui, cu o sinceritate debordantă. Magda îl iartă şi îi arată drumul. Un drum pe care el nu-l ştiuse iar acum, descoperise că niciodată nu a fost singur şi că a fost iubit cu o dragoste desăvârşită. În Vlad, înflori iubirea şi odată cu aceasta, chipul lui sluţit, se transformă în lumină. Cu această putere nouă, el a reuşit să o aducă pe drumul bun şi pe Ana. Iubirea iartă, nu judecă, nu pizmuieşte, iubirea răspunde cu iubire. Raul, Magda, Edi şi amintirea lui Adrian care şi-a dat viaţa în numele iubirii, pentru credincioşii din Afganistan, au reuşit să-i aducă pe Vlad şi Ana, pe cele mai frumoase culmi.

                    În ajunul Crăciunului, cei doi orfani, cei doi oameni ai străzii, cei doi renăscuţi la viaţă, aveau o casă, aveau haine bune pe ei şi bucuria de a împărţi celor săraci, daruri. Era noapte, ger, zăpadă şi totul avea un sens. Drumul spre acasă şi un suflet plin de recunoştinţă şi iubire, o minune!

                    Când Vlad s-a împiedicat de un beţiv căzut în zăpadă, aproape mort, ştia că trebuie să-l salveze riscându-şi propia viaţă. Ce nu aflase încă, era faptul că acel ratat, purta numele de Doroftei, cel mai de temut duşman al său. În sufletul lui Vlad, se dă o luptă între a-l lăsa acolo să moară ori a-şi da viaţa în numele iubirii salvându-şi duşmanul de la moartea prin îngheţ. Şi a ales iubirea. N-a fost în zadar acest sacrificiu pentru că Doroftei, a tras învăţăminte şi s-a reabilitat, întorcându-se la soţie şi copii şi trăind cuvincios. Vlad s-a urcat la Cer încununat cu iubire.

                      La slujba de luat rămas bun, i-au fost alături Magda, Raul, familia lui Edi, Ana cu fetiţa ei şi însăşi Doroftei cu familia. Nu au fost mulţi însă în acele momente, iubirea a triumfat.

 

                      Ligia Seman, are un talent remarcabil în descrierea stărilor sufleteşti, a luptei psihologice care se dă în fiecare personaj din medii diferite de viaţă, a gândurilor şi faptelor, viselor şi împlinirilor. Scriitoarea, face o trecere de la un personaj la altul abia simţită iar în finalul fiecarei acţiuni lasă loc de suspans, de aşteptare atfel încât cartea, devine uşoară la citit şi implicit incitantă prin dorinţa de a afla adevărul. La fel de bine descrie natura, diverse locaşuri, imagini şi acţiuni din vise. În rândurile cărţii, găsim o parte din inima autoarei care devine mesager al Inimii lui Dumnezeu. Strecoară citate din Biblie şi chiar dacă nu ai citit Cartea Sfântă, aici găseşti o sursă a credinţei şi un îndemn către cunoaştere. De asemenea, Ligia ne încântă cu frumoase versuri puse în seama personajelor, versuri de înălţare, de recunoştinţă, de mulţumire.

                      „Tragedie şi triumf” este ghidul prin care poţi ajunge să cunoşti taina iubirii, poţi atinge culmile cunoaşterii şi a adevărului. Tragedia te ajută să înţelegi mai bine triumful. Un mesaj care ar putea fi o lecţie deschisă de iubire în desăvârşire.

 

Gabriela Petcu

August 2009

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors