Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

PICT0751

 Autor: Ioan Ispas

Penultima preferinta sau când nu poti poza ca tânara speranta cu fosile în spatele tau.
Ca orice alegator nehotarât i-am analizat pe candidatii la presedintie tragând cu ochiul si la numeroasele sondaje aparute pe piata. Grava eroare, pentru ca optiunile mele s-au tot redus pe masura ce sondajele se înmulteau, pâna au ramas numai doua (Basescu fiind exclus din start). Sondajele nu mint electoratul, doar îl manipuleaza. Prima manipulare este când se prezinta lista cu candidati si cetateanul trebuie sa se pronunte având în fata nume cunoscute si unele despre care nu stie nimic. Automat va alege dintre cele pe care le “cunoaste“, facând rationamentul ca pâna la alegeri mai are timp sa se informeze si sa se decida. Asa apar procentaje mari pentru cei care sunt mai vechi si mai prezenti în mass-media. Aceste sondaje sunt apoi folosite pentru a-i elimina pe ceilalti candidati de la dezbaterile televizate. |n continuare sondajele speculeaza eliminarea de la dezbateri a asa zisilor candidati “fara sanse”, pentru ca sa creasca ale celor “cunoscuti“. Când se prezinta la vot cetateanul trebuie sa aleaga nu dintre cei mai buni ci dintre cei mai putin rai, fiind astfel eliminati oameni de valoare care ar putea întradevar sa scoata România din actuala deriva. Se poate face oare ceva pentru ca în fata alegatorului toti candidatii sa se prezinte cu aceleasi sanse? Da, prin initierea unei legi care sa interzica, pe perioada campaniei electorale sa se faca publice rezultatele sondajelor. Unii ar zice ca este o masura antidemocratica. Oare? Ma ajuta pe mine alegatorul cu ceva informatie în plus despre candidati sondajele? Nu, ele arata doar ca o anumita parte din masa de alegatori voteaza cu un anumit candidat. Ce trebuie sa faca alegatorul, sa urmeze turma sau propria sa judecata. Aici este o alta perfidie a sondajelor, pentru ca în paralel cu o dezinformare a alegatorului, se sugereaza sa voteze cu candidatii mai bine plasati, mergând pe rationamentul fals ca daca sunt mai multi care voteaza cu cineva înseamna ca acestia poate sunt mai bine informati decât el si deci candidatul respectiv este mai bun. Evident aici ne referim la alegatorii nehotarâti si nu la clientela politica pe care n-o intereseaza valoarea candidatului ci numai avantajele pe care le va obtine el daca respectivul candidat iese învingator. Pe vremea lui Caragiale cetateanul era manipulat cu un sprit, rezultând cetateanul turmentat. Astazi în sondajele de manipulare se baga milioane de euro, desigur nu din buzunarele politicienilor, ci din banii publici deturnati “legal” de la o utilizare utila societatii, deci cetatenii sunt manipulati pe banii lor. În perioada de informare asupra candidatilor am constatat ca în special rubrica origini este foarte saraca, cu mai putine informatii decât dosarul care se întocmea de serviciul personal pentru a promova într-un post de conducere la o intreprindere oarecare. Din aceasta cauza s-a ajuns sa alegem ca Presedinte al României un var primar al unui ”rege“ tiganesc. În timpul ultimului razboi mondial când s-a stabilit cine este considerat evreu si cine nu, s-a mers pâna la originea celor patru bunici ai cetateanului respectiv. În unele prezentari ale candidatilor la presedentie nu scrie nici cum îi cheama pe parinti. Am uitat ca din caracterul unui om 50 % este educatie si 50 % ereditate?. De ce se feresc candidatii sa ofere detalii despre originea lor, ce au fost parintii, ce au fost bunicii, cum i-au chemat, etc. Le este rusine cu originea lor? Atunci sa nu mai candideze. Pentru un presedinte conteaza enorm sa fie un om de caracter, care sa poata aduna în jurul sau oameni de valoare care vor sa faca ceva pentru tara lor. Se poate face ceva în acest sens? Da, initierea unei legi care sa stabileasca ce informatii trebuie sa furnizeze publicului candidatii despre ei, evident cu detalierea originii pana la cei patru bunici, inclusiv ai sotiei. Dintre candidatii scosi din competitie de catre sondaje si lipsa de informatie era unul pe care l-am votat de multe ori: Corneliu Vadim Tudor. Un om de o cultura impresionanta, patriot, combativ si cu o memorie exceptionala, dar care are o singura problema: este diabetic. Din aceasta cauza este imprevizibil în reactii si nu i se poate spune decât ceea ce doreste el sa auda, ceea ce pentru un presedinte este grav; se va înconjura numai de yesmeni.
A mai ramas Crin Antonescu si Mircea Geoana, initial am optat pentru primul, era mai tânar, nu s-a îmbogatit din politica, avea o masina Logan si a reusit sa propuna un premier agreat de toate fortele politice din opozitie, recunostea ca în toate partidele exista si oameni de valoare si aparea ca un om capabil sa coaguleze fortele nu sa dezbine. Prima fisura în creditul acordat a fost când am vazut pe internet ca este sprijinit de Gheorghe Ciuhandu si Lucian Boia. L-am scuzat crezând ca nu poate împiedeca pe cineva sa spuna ca-l sustine, chiar daca nu-l agreaza. A doua fisura a aparut la dezbaterea de la Cluj Napoca, la final, când în loc sa puncteze contra Traian Basescu, a început sa-l atace pe Mircea Geoana, absent. O regula de bun simt nescrisa este sa nu ataci pe cineva care nu este prezent si deci nu se poate apara. Am zis ca este om si mai greseste ca tot omul. Ultima lovitura a primit când sotia mea mi-a atras atentia, la dezbaterea televizata în trei, cine se afla în spatele sau: Zoe Petre, Radu Vasile, Emil Constantinescu, Gheorghe Ciuhandu, lipsea Victor Ciorbea pentru ca fundalul sa fie total catastrofic. Nu pot sa cred ca aceste personaje au ajuns acolo doar pentru ca au dorit sa fie. Daca Crin Antonescu a fost sfatuit sa-i invite pentru ca vor atrage voturi, a fost un sfat prost, pentru ca procentul de 80 % din necesarul de produse alimentare importate de România astazi, se datoreaza si celor douazeci de complexe avicole si de crestere a porcilor distruse de guvernarea Conventiei democratice. Un vot sigur a pierdut, al meu, poate mai multe. Cu aceasta ocazie a fost clarificata si problema principala care ma retinea sa-l votez pe Mircea Geoana; mesajul trimis lui Emil Constantinescu dupa alegerea sa ca presedinte, în care nu ma deranja decât faptul ca se lepada de Iliescu (pe care nu-l agreez) într-un mod josnic. Daca acest mesaj exista exact sub aceasta forma de ce Emil Constantinescu nu l-a pus la dispozitia favoritului sau? Ar fi atârnat greu în campania electorala.
Ultima preferinta sau când trebuie sa alegi raul cel mai mic.
Nici unul din candidati nu si-au exprimat punctual de vedere privind: autostrada Bechtel, Rosia Montana, relatia cu China, ca sa ma limitez doar la câteva probleme care ma preocupa pe mine ca cetatean român. Cel mai în tema privind autostrada Bechtel este cel care a fost noua ani ministrul transporturilor si care stia foarte bine ca aceasta autostrada nu face parte din nici unul din coridoarele europene, ea fiind suspendata în vest, la Bors–Oradea, la doua sute cinzeci de kilometri de autostrada maghiara. Cea mai apropiata legatura cu autostrada maghiara este cea prin Nadlac–Arad, la cinzeci de kilometri. Autostrada Bechtel este un cadou facut pe banii românilor minoritatii maghiare din enclava Harghita–Covasna, pentru a avea un cordon ombilical cu patria mama. Pentru mine, Adrian Nastase care a semnat contractul s-a descalificat ca politician. Recapitulând, sa acorzi fara licitatie o lucrare de miliarde de euro, care nu este o prioritate pentru România, fara un studiu de fezabilitate, fara licitatie; aceasta ar trebui sa atraga atentia Departamentului anticoruptie, nu niste termopane. Se mai putea face ceva? Da, aducerea în parlament a unei legi care sa stopeze toate investitiile acordate fara licitatie. De ce n-a facut-o “marele luptator anticoruptie“ Traian Basescu?

Din minele de la Rosia Montana au scos aur dacii, romanii, românii ardelenii, austriecii, ungurii, românii, rusii, dar tot a mai ramas si pentru canadienii, care acum vor sa maruntesca muntii, sa-i trateze cu cianuri pentru a scoate tot aurul, argintul si alte metale pretioase, iar în final sa ne lase un peisaj lunar si un lac urias de cianuri pentru totdeauna. O afacere total dezavantajoasa pentru România din toate punctele de vedere, un caz tipic de coruptie dintr-o tara bananiera, în care este sfidat un întreg popor de catre câteva cozi de topor bine platite si politicieni corupti. Fosta deputata, actuala europarlamentara Daciana Sârbu s-a laudat ca va initia un proiect de lege privind interzicerea utilizarii cianurilor în minerit. De ce nu s-a finalizat?
Recent a fost în China Presedintele Obama. Asta vara o delegatie militara chineza, condusa de un înalt demnitar a vizitat România, dar presedintele Traian Basescu n-a primit-o, era plecat la Festivalul cascavelei de la Afumatii din deal, în schimb l-a primit pe Dalai Lama. China a fost un prieten constant al României, este membru permanent în Consiliul de Securitate cu drept de veto si singura pe care puteam sa ne bazam la ONU. Cine îsi închipuie ca într-un conflict diplomatic între noi si unguri SUA va fi de partea noastra se înseala amarnic, loby-ul maghiar de acolo este incomparabil mai puternic ca al nostru. Sa notam printre “realizarile“ presedintelui Traian Basescu si deteriorarea relatiilor cu China, ceea ce s-ar putea sa ne coste scump în viitor.
La finalul campaniei electorale, Traian Basescu referindu-se la cei doi candidati care-i suflau în ceafa a a venit cu doua “argumente“ finale care ar fi trebuit sa ne convinga pe noi, alegatorii nehotarâti, sa votam cu domnia sa: Mircea Geoana sa devina mai întâi stapân în propriul partid si apoi sa emita pretentii la presedintie, eventual în 2014, iar Crin Antonescu, ca profesor de istorie, a predat comunismul la copii, ceea ce el, Traian Basescu, n-a facut-o nici la proprii sai copii. Sa începem cu ultimul, comunismul nu se preda la orele de istorie, el se preda la cele de materialism dialectic si istoric, deci acest mesaj poate sa convinga eventual pe analfabeti; iar daca Mircea Geoana nu este “stapân“ în PSD asa cum sugereaza ca este el în PD-L, si ar dori sa fie si peste România, jignindu-si propriul electorat devenit implicit sluga, pentru mine era un argument în plus sa-l votez pe Mircea Geoana, prefer un democrat în locul unui stapân.
Mai multi comentatori si oameni politici au remarcat ca Mircea Geoana a facut progrese în activitatea sa si acest argument a contat ca în final sa optez pentru domnia sa.
Noembrie 2009

Nastase Scatiu (II)

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Nastase Scatiu (II)

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Perfidul Adrian

Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de adevăraţi proprietari?
EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb, divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI…”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă fratele ei şi nomenclaturist?
Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune: o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce numeşte societăţile de la care are acţiuni – ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri (amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face!

Cât mai sus, cu orice preţ!

După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l “dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase începe să creadă despre el însuşi ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru a ajunge cât mai sus pe scara socială nu este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă.
Generalul Neagu Cosma, şeful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu… şi lista conţine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adăugat: “…era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă lovitură: a servit cu informaţii despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire, parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu: ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile” suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.
Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă “persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE, plantată într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi…), spre ruşinea profesorului Onişoru. După decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui:

1. A fost profesor la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo (colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR;
2. Căsătorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării “limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti – foşti ai lui Ceauşescu (până în 1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) – în favoarea ginerelui său;
3. Cum Securitatea nu a fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”.
De fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri” au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian Năstase – băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB – CIA sau de la toate aceste surse. Misterul rămâne!
Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională.
După 1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi, fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata “împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (şeful) – un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” – a ajuns aliată cu partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat – subvenţionată de la buget.
Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi, ca să dea o justificare oarecare – pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni – şi ca să abată atenţia că el nu încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei” (tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă apartenenţa la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta.
Înlocuirea lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept din Bucureşti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în 1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament – care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.
Încă din primele ieşiri pe arena internaţională, Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost:

1. Europa are de pierdut şi riscă foarte mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei;
2. În loc să-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee – funestă renumelui României – de a chema minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat… Europa;
3. Încearcă să provoace din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se va alătura altor zone ale lumii…” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
4. Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să limiteze Europa la graniţa de vest a României.

Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că “România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”.
În privinţa relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze. Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.
Adrian Năstase îşi arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă. Uzurpând drepturile ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales…”. Cu alte cuvinte, el creează o nouă dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut atunci.
Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN. Năstase a făcut – ca proaspăt ministru de Externe – o vizită la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul său de neegalat, Năstase explică astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”. Şi tot el afirmă aiurea că noi trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în istorie…”.
Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu – A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice, astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor româneşti ş.a).
Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare prima “găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4, sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol (ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un act fals de donaţie a imobilului său către socru şi în acest fel a devenit “homeless”.
Iată cum reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela, soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator, a intervenit prezentul contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj, cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară, logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp. Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti, într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti, astăzi… data autentificării… Semnează – donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila oficială.

Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului), apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”, condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa.

De atunci, din 1990, de când ţara cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta, rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la “nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către “POOLGEC” – imediat – a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor.

Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria “Maghyar Nemzet” a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid român”. Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO şi rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii.

CÂTEVA PRECIZĂRI:

1. Este greşeala mea, când am trecut numele de familie DUMITRU ţăranului sărac spre mijlocaş, din Tărtăşeşti, tatăl biologic al lui Marin Năstase. Adevăratul său nume de familie a fost GRIGORE, încât cei doi copii rezultaţi din căsătoria lui oficială cu ţiganca din Tărtăşeşti au purtat numele de familie GRIGORE (un băiat, Constantin-Costel şi o fată). Năstase Marin (Titi) a păstrat numele de familie al mamei sale, cât şi trăsăturile rasei mamei;
2. Nu am fost destul de detailat în legătură cu felul cum a acaparat familia Marin şi Elena Năstase averea compusă din vila din Aviator Petre Creţu nr. 60, cât şi bunurile mobile de mare valoare ale mătuşii sale, sora tatălui Elenei Năstase, Elena Ciolan. După ce Elena Ciolan a pierdut locuinţa (prin naţionalizare) şi soţul ei, inginer M. Ciolan, a fost dat afară din seviciu şi apoi a decedat, ea a beneficiat de o pensie “simbolică” de urmaşă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier. Atunci a intervenit cu dârzenie nepoata ei, Elena Năstase, simţind prada. Ea i-a interzis mătuşii, din ce în ce mai amnezică, să vândă ceva din fosta ei casă şi, ca să fie sigură, a izolat-o de prieteni, de tot restul familiei, după directivele soţului, Marin Năstase. În 1984, Elena Ciolan ajunsese în stare avansată de demenţă (senilitate); în 1989, i s-a luat semnătura pe un testament (vezi Partea III din acest serial). Înainte însă de moartea bătrânei (mai 1990) şi după, familia acaparatoare, Elena şi Marin, plus Adrian Năstase, au “preluat” mobila de certă valoare, adusă din Franţa (covoare persane, tablouri şi o bogată colecţie de argintărie).

 

CUMPĂRĂRI ŞI VÂNZĂRI CU PREŢURI DECLARATE MICI,
DECI TAXE MAI MICI PLĂTITE CĂTRE STAT

Una din marile lovituri date în sprijinul ascensiunii sale ulterioare şi a apetitului său nestăvilit de îmbogăţire a fost căsătoria lui Ady cu fiica lui Angelo-Romeo Miculescu, el însuşi afacerist şi avid de avere; în plus, nomenclaturist cu relaţii strânse în lumea lui. Aşa cum am relatat anterior, Adrian Năstase, ajuns în funcţii importante de stat şi de partid (FSN-PDSR-FDS), a avut în Angelo Miculescu un partener de nădejde în afaceri dubioase, un paravan în aranjamentele personale, atâta timp cât acesta a fost în viaţă, iar după dispariţia sa pământeană el a livrat o explicaţie plauzibilă de invocat pantry cheltuielile sale de nejustificat. Ca exemplu, taxele fiilor săi, de 20.000 dolari anual (fiecare) la liceul american, justificaţi ca fiind plătiţi de văduva soacră, deci 40.000 anual, pe mai mulţi ani, ca şi când Miculeştii nu ar fi trăit în comunismul pe lei până în 1990.
În 1996, Daniela Miculescu, devenită doamna Năstase, s-a dus (în luna august) la Biroul Notarial al Eugeniei Cuţaru, ca soţie a preşedintelui executiv al PDSR, Adrian Năstase. Obiectul vizitei îl constituia vânzarea de către familia Adrian şi Dana Năstase a unui teren în suprafaţă de 3.593,50 m.p., situat în intravilanul comunei Cornu, judeţul Prahova. Preţul vânzării – 2.000.000 lei. Soţii cumpăraseră terenul conform a trei contracte (nr.6035/10,07,1995; 9683/19,10,1995 şi nr.6360/23,10,1991), autentificate pe măsura constituirii suprafeţei finale de teren, de Notariatul de Stat Câmpina, în perioada 1991-1995. Cumpărătoarea terenului a fost Irina Miculescu, cumnata Danielei Năstase, adică soţia fratelui acesteia; o afacere în familie, cu un preţ fixat ca între rude, iar statul a primit doar suma cuvenită valorii declarate de părţile contractante.
În luna noiembrie a aceluiaşi an, Daniela Năstase revine la acelaşi birou notarial, pentru a cumpăra, de la familia Bichtel Sorin, trei suprafeţe de teren, şi anume: 6.230 m.p., încă 10.000 m.p. şi alţi 10.000 m.p., terenuri situate în intravilanul comunei Baloteşti, sat Petreşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 26.230 m.p., acoperind parcelele A510/12, A510/13, A510/14, A510/15, A510/16. Terenul vândut nu a aparţinut familiei Bichtel, în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legii 18, ci fusese cumpărat de către aceştia în anii 1995 şi 1996, suprafaţa totală de 26.230 m.p. fiind achiziţionată cu suma de 18.000.000 lei, la preţurile din 1996, plătită INTEGRAL în momentul tranzacţiei – deci, cu aproape 687 lei m.p.
Prezenta relatare arată că familia Adrian Năstase a derulat operaţiunile de vânzare-cumpărare terenuri doar printr-un singur birou notarial particular. Preţurile pentru aceste tranzacţii sunt fireşte ireale şi nu pot păcăli decât pe proşti şi fiscul. Cu alte cuvinte, Adrian Năstase – ditamai preşedintele executiv al PDSR – a declarat fals, şi înşelând, evident cu scopul de a nu plăti sumele cuvenite statului. Mai interesană este şi alegerea notarului, patron al acelui birou, o bună prietenă a ex-şefului pazei de la Camera Deputaţilor, Dănuţ Spătaru, care în timpul mineriadei din 1991 (rezultată, după cum se ştie, cu căderea guvernului) şi-a retras oamenii de pază, asigurând accesul liber al minerilor. Întrebat de afacerea imobiliară, Adrian Năstase a declarat că la Cornu terenul a fost vândut cumnaţilor, pentru ca aceştia, împreună cu socrii lui, să-şi construiască “în timp” o casă. În ceea ce priveşte terenul din Baloteşti, el a declarat că acesta “există” (nu s-a mutat din loc – n.a.), fiind cumpărat “legal”. În legătură cu cazurile Cuţaru şi Stuparu, el a afirmat că sunt “simple coincidenţe” şi că nu-i cunoaşte, adăugând că soţia sa s-a adresat unui birou notarial privat mai puţin ocupat decât unul public.

CÂTE CEVA DESPRE DOAMNA NĂSTASE
(DANIELA MICULESCU – NĂSTASE)

Dacă Elena Dragomirescu-Năstase şi-a acceptat cu resemnare viaţa alături de soţul ei, Marin G. Năstase (G, de la Grigore, numele de familie al tatălui, aşa de fapt cum se semna), aceasta s-a datorat pe de o parte dragostei de mamă şi, pe de altă parte, a crezut ce i-a tot spus, că ar fi impotent – deci, un om bolnav; în rest, nu a ştiut niciodată despre cealaltă viaţă, ascunsă, a soţului ei. Cu totul alta este situaţia cu Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase, bisexual, ca şi tatăl lui. Daniela aparţine desigur unei alte generaţii, cu alte concepţii despre viaţa sexuală. Este greu de presupus că lungile perioade de abstinenţă nu i-au dat ceva de bănuit, sau şi ea a crezut basmele reinventate cu impotenţa, ori cu munca extenuantă, care-l făcea să vină acasă târziu, în noapte. Sigur, după 1990, ea a aflat secretul, când toată presa i-a supranumit în cor soţul BOMBONEL şi a tot scris despre viaţa lui sexuală; ba chiar la un bal dat de revista “ACADEMIA CAŢAVENCU” i s-a decernat drept premiu un falus de argint. În cazul tinerei doamne Năstase, constatăm altă situaţie: ea acceptă starea de fapt pentru că i s-a oferit ceea ce nici nu a visat vreodată, fie ea fiică de nomenclaturist: o poziţie socială de excepţie, călătorii în lumea largă, sume uriaşe în valută la dispoziţie, posibilitatea satisfacerii tuturor capriciilor. Daniela Năstase nu întreţine nici o activitate productivă, dar primeşte prin telefon sute de milioane de lei, în contul “MILENIUMULUI TREI”, din vânzarea unor produse, frigidere, carne, etc. “MILENIUM TREI” este o fundaţie paravan a soţului, care îşi plasează sediul exact în casa pe care o au, în str. Jean Texier, nr.4. Daniela Năstase adună astfel milioane de dolari pe an. Ea nu fierbe mămăligă şI nu munceşte la ferma de la Cornu, aşa cum a trudit soacra ei; ea împarte mărţişoare de aur unor ziariştii agreaţi, împarte generoasă cadouri, face donaţii şi, mai nou, a devenit element surpriză de campanie electorală pentru Adişor al ei.

O NOUĂ ELENA CEAUŞESCU?

Preocupându-se de a-i crea o imagine specială soţiei, cu ocazia sărbătoririi publice, la 22 iunie, a zilei de naştere a “bronzatului” Ady, el a transformat-o pe Dana Năstase şi în persoană publică. Această strategie a învăţat-o din alegerile americane, dăscălit de consilieri americani, plătiţi din bugetul ţării româneşti cu sute şi sute de mii de dolari. Campania mediatică a Danielei “Scatiu” este coordonată de specialiştii care se ocupă de campania lui electorală şi de stafful ei personal. Ea are întâlniri cu soţii de conducători politici (Laura Bush, soţia premierului ceh, etc.) A fost vizibilă ridicarea pe o treaptă înaltă a Danielei, care urmează să joace rolul de invidiat al Elenei Ceauşescu, Nicolae Ceauşescu însuşi fiind modelul soţului ei. În turneul preşedintelui de guvern în SUA, Canada şi Anglia, Dana Năstase a fost însoţită, pe cheltuială oficială, de un stat major personal de campanie, care i-a organizat susţinerea declaraţiilor de presă zilnic – un comunicat de presă cu antetul Guvernului României a confirmat întâlnirea dintre Dana Năstase şi soţia premierului ceh; periodic se anunţă că soţia premierului va apărea în talk-showuri sau va patrona baluri de caritate, numele Danei concurându-l pe acela al lui Adrian Năstase. Dana are o activitate social-politică intensă, deşi nu s-a înscris în PSD, controlată şi dirijată cu multă grijă. Zilele trecute a mers prin ţară, în campanie electorală, alături de soţul şi fiul ei cel mai mic, Mihnea, întocmai lui Bush, Laurei şi fetelor lor.

ALTE AFACERI FOARTE DUBIOASE
ALE CLANULUI NĂSTASE – MICULESCU

În România, conform obiceiului statornicit, orice scandal ţine trei zile, după care se aştern tăcerea şi uitarea. Aşa s-a întâmplat şi cu AFACEREA “FILANTROPIA”: spitalul a fost privatizat, ministrul Sănătăţii din acel timp, Daniela Bartoş, şi-a încasat comisionul în urma “privatizării”, comision gras, care îi va asigura anii de ambasadoriat în Portugalia, cât şi deceniile grele ale bătrâneţii. Ziarele au scris, pe rupte, vreo două zile, s-a încropit însă o anchetă superficială, dar numele “FILANTROPIA” se va mai regăsi doar în scopurile fundaţiei prin care s-a desfăşurat tranzacţia, deoarece banii viraţi de societatea americană de investiţii au ajuns în conturile FUNDAŢIEI “MILENIUM”, patronată de Dana Năstase, nimeni alta decât soţia premierului României, care se declară incoruptibil, şi spune, cu orice ocazie, că va stârpi din rădăcini corupţia.
Sora lui Năstase, Dana Maria Barb, este implicată în afaceri inimaginabile, de milioane de dolari, ca paravan al fratelui ei. În jurul său se pun la cale marile privatizări frauduloase, ea fiind directoare la firma lui Mark Mayer, un obscur avocat din New York al firmei de consultanţă “MARK MAYER, RUBIN & HERTZFELD”.
Simona Miculescu, cea care a fost mult timp ataşat de presă la Ambasada Română din Washington, s-a stabilit acum într-o funcţie importantă în MAE. Meritul ei esenţial constă în amănuntul că soţia lui Adrian Năstase este sora soţului său, deci sunt cumnaţi. La rândul lui, soţul ei, Ovidiu Miculescu, a trecut şi el prin Washington, în calitate, normal, de “soţ al soţiei sale”, fiind formal angajat al Studioului “Al. Sahia”, ca să se prezinte acolo drept “corespondent”, în realitate el corespondând, dar în beneficiul altei instituţii…
Rodica Miculescu, directoarea economică a TAROM, calitate în care taie şi spânzură în aviaţia civilă, este cumnăţica lui Adrian Năstase, sora soţiei lui. Ea a executat un insistent şantaj asupra firmei “EDF”, condusă de Katz, pentru a-i prelungi contractul de închiriere a spaţiilor “Duty Free” din Aeroportul Otopeni. S-a cerut o mită de 300.000 dolari pentru un spaţiu de 15 m.p. Katz nu s-a lăsat, a atacat hotărârea şI s-a revenit asupra ei, declarându-se că se va organiza o licitaţie, de ochii lumii. Între timp, sediul societăţii “EDF” a devenit nefuncţionabil, în urma debranşării abuzive a curentului electric al spaţiilor administrative, a liniilor telefonice şi comunicaţiilor computerizate. Reprezentanţii firmei care deţine 51% din acţiuni (Aeroportul Otopeni – 5%; TAROM – 22%) au fost puşi în imposibilitatea unei apărări corecte, iar tribunalul a fost forţat să emită o sentinţă ilegală. Cel care face traficul de influenţă şi presiuni pentru a elimina societatea “EDF Astro SRL” spre a lăsa calea liberă corupţiei, Miron Mitrea (zis şi “MANIVELĂ”) făcând parte din mafia PSD, este ministrul Transporturilor, un “intim” al lui Adrian Năstase, care l-a transformat dintr-un şofer amărât în vicepreşedinte PSD, ministru şi individ foarte bogat. Abuzurile săvârşite în valuri de Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, îl detaşează în postura de cel mai corupt ministru din Cabinetul Năstase. |n privinţa “licitaţiei” de la Otopeni, el a fost “pilotat” în această acţiune de cumnata primului ministru, Rodica Miculescu.

“Operaţiunea” IAS Prejmer

În 1991, IAS Prejmer, judeţul Braşov, s-a transformat în “SC Agroindustrială” SA. Atunci, deţinea 13 ferme: şase de taurine, cu un efectiv de 12.000 capete; patru ferme vegetale – 7.460 ha; un complex de 1.2000 capete porcine; secţie de industrializarea cărnii şi a laptelui; o crescătorie devenită celebră de păstrăvi şi animale rare de blană. Nicolae Păstârnac, ginerele lui Angelo-Romeo Miculescu şi cumnatul lui Adrian Năstase, dirijat de socrul său, bătrânul mare şacal al agriculturii româneşti, a preluat crescătoria de păstrăvi şi animale cu blană (nutrii, vulpi, dihori) el ajungând astfel patronul firmei “B Lapis” (care, în anul 1997, ajunsese în pragul falimentului). N. Păstârnac, alt ginere gangster sadea, a reuşit, cu tenacitate şi direct interesat, să o distrugă total.

DIN NOU PROVERBUL – AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHIUL POMULUI

De mici copii, Dana Maria şi Adrian Năstase au moştenit evident defectele rasei bunicii – ţiganca, de la Tărtăşeşti, adică: mincinoşi, hoţi, violenţi şi vicleni. Când Dana avea 10 ani, l-a bătut şi i-a zgâriat faţa până la sânge unui văr mai mic decât ea cu 4 ani. De mică, a fost rea şi agresivă.
Când Adrian era în liceu, Marin G. Năstase, tatăl lui, a întâlnit întâmplător pe stradă, după mulţi ani, un fost ofiţer, absolvent al aceloraşi şcoli militare, şi foşti colegi la Politehnică, după epurările comuniste de după război din armată, pe ing. Eugen Popiştean. În timpul discuţiilor lor, Marin i-a spus fostului coleg că este căsătorit, că are doi copii în liceu, fată şi băiat. La întrebarea colegului – cum merge băiatul cu şcoala?, Mărin Năstase i-a răspuns: “Îi bate pe toţi elevii!”. Colegul mirat i-a răspuns: “Aşa educaţie îi dai tu?”, la care răspunsul măsliniului a fost: “Eu l-am învăţat, numai aşa, bătându-i pe toţi, va ajunge sus!” Ceea ce l-a lăsat pe ing. Popişteanu cu o impresie nu tocmai frumoasă despre acest gen bătăios de educaţie.
Răutatea a demonstrat-o de mic şi o demonstrează şi acum Adrian. Când era în primele clase de liceu şi venea la vărul lui mai mic cu 6 ani, care avea trei jucării de cauciuc, gonflabile – un iepuraş, un ursuleţ şi un pitic, cumpărate de la un turist cehoslovac, vărul Ady, după o vizită, două, a venit înarmat cu o lamă de ras şi le-a tăiat pe toată lungimea lor..
Despre hoţie, am scris în Episodul I, cum a furat timbrele din colecţia unchiului său, manifestând veracitatea proverbului românesc – cine fură azi un ou mâine va fura un bou, aşa că şi el a ajuns la furt de milioane între timp. Deasemeni, de pe atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a tot colecţiona.

La plecarea definitivă din ţară a uneia din mătuşile sale, în 1976, aceasta a lăsat la una din surori, o altă mătuşă de-a lui Adrian, să i se păstreze o icoană de familie, veche de 200 de ani, pe care neputând să o treacă graniţa, din cauza restricţiilor vamale, în speranţa că o va putea scoate din ţară altcândva, nepotul Ady, nu cunosc exact împrejurările, dar, colecţionar fiind, a trecut-o imediat în proprietatea sa.

MINCIUNA STĂ LA MASĂ CU ŞEFUL GUVERNULUI ROMÂNIEI

Aceste “calităţi” de rasă le păstrează şi azi, minciuna în special. Năstase minte de “îngheaţă apele” pentru că se crede prea inteligent, prea superior; minte un întreg popor în mod dispreţuitor, considerând naţia română o turmă uşor de manipulat. Sunt atâtea dovezi de minciuni în declaraţiile preşedintelui de guvern de azi, încât te minunezi de inventivitatea sa ţigănească. Adrian Năstase induce în eroare poporul român în diferite feluri. Cea mai des folosită este tactica prin promisiuni, el promite atât de dese ori o mulţime de lucruri, încât un ascultător neavizat ar putea crede că în România se duce o viaţă prosperă, când realitatea arată că 60% din populaţie se zbate sub pragul sărăciei. A. Năstase minte şi prin răstălmăcire, atunci când prezintă, şi a făcut-o de sute de ori, realitatea altfel decât este. Se conturează astfel una dintre cele mai semnificative trăsături ţigăneşti, moştenite pe linie paternă. Orice critică primită din partea parlamentarilor europeni o prezintă în ţară ca un succes or semnal încurajator. El minte la televizor, în faţa ţării, cât de multe şi măreţe succese a obţinut, cât de bună este starea economiei naţionale, şi tot ce spune este exact pe dos. O altă tehnică folosită de Năstase Scatiu ar fi minciuna prin omitere, adică aspectele care nu-i convin nu le declară, “uită”, iar presa obedientă i le trece cu vederea. Legat de acest stil de a minţi, Adrian Scatiu are şi meteahna diversiunii, răspunzând la un subiect printr-un alt subiect, nu cel în discuţie. Dacă vor urmări cu atenţie, cetăţenii vor observa arta de a folosi minciuna în toate afirmaţiile şi discursurile sale, ca pe ceva foarte normal.

URECHEA SURDĂ A LUI SCATIU-NĂSTASE

El a declarat cândva, de exemplu: “Noi stăm cu urechile lipite de pământ şi ascultăm ce zice poporul!”. Dacă ar fi adevărat, ar auzi suferinţele milioanelor de pensionari, care trăiesc o viaţă mizerabilă, ar auzi bolnavii, care nu au medicamente, ar auzi plânsul mamelor care îşi hrănesc ca vai de ele copiii şi care, în jurul Bucureştilor, merg la şcoală cu râie, cu păduchi, nespălaţi din lipsa săpunului. Poate că el pune urechea la Cornu – noul Scorniceşti, unde îşi are ferma, unde se “învecinează” cu doi agenţi ai securităţii externe, Mişu Negriţoiu şi Tinca. Nu de mult, 400.000 euro, cât şi alte sume, s-au alocat comunei Cornu în cadrul “sindromului Scorniceşti”, unde uneori Năstase Scatiu îşi petrece sfârşitul de săptămână. Năstase a cumpărat pământ la Cornu, în 1990, un sat amărât. De ce nu şi-a construit ferma la Tărtăşeşti? Simplu, pentru că acolo, lumea ştie originea ţigănească a bunicii din partea tatălui şi alte chestiuni jenante de familie, pe care ziariştii repede le-ar fi aflat.

CORNU A DEPĂŞIT SCORNICEŞTIUL

Azi, Cornu este un orăşel elveţian şi locuitorii aşa-zisei încă comune sunt fericiţi. Doar în 2002, s-au investit în prima jumătate a anului 1,5 milioane dolari. În 1989, un m.p. la Cornu valora un cent. În 2002, valora 14 dolari. Desigur că după ce Adrian Năstase cu familia s-a pozat în curtea casei cu iepuraşi şi căprioare, şi apoi a pus urechea la pământ a auzit cât de mulţumiţi şi fericiţi sunt consătenii lui. Cornu este prima şi singura comună din România aliniată la standardele europene: centrală telefonică digitală, acoperire pentru toate reţelele de telefonie mobilă, circa 100 de firme mici şi mijlocii. Comuna are reţea electrică, toate drumurile asfaltate, gaze la poartă, cablu tv, şcoli care îi fac şi pe străini să se ruşineze. Cornu a devenit Cornul Abundenţei! De la Câmpina la Cornu, şoseaua a fost asfaltată, în centrul comunei se ridică o şcoală cu laborator de informatică, dotată cu 25 de computere de ultimă generaţie şi deţine program de învăţământ prin computer. Din 1800 de familii, 1400 sunt cuplaţi la telefonie digitală. Locuitorii nu au fost colectivizaţi sub comunişti, fiind comună de deal, texele de proprietate sunt extrem de mici.
Deci la Cornu, nu la Năruja, în Vrancea, sau la Curcani, lângă Olteniţa, punea urechea A. Năstase la pământ. şi astfel, nu aude plânsetele pensionarilor, foşti în colhoz, sărăciţi de comunism, primitori azi de pensii ca pentru milogii-cerşetori.

MINCIUNELE, MINCIUNELE!

Locuitorilor din Cornu, Năstase Scatiu le-a plasat gogoriţa, ca să le arate că e de-al lor, că fiind copil a vândut pepeni în Obor. Pe când era vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, în 1998, în Opoziţie, a plasat o altă minciună – hohovelă, pe ţigăneşte, unei ziariste, căreia i-a declarat că el ar fi învăţat să facă afaceri de mic copil, de când pleca la Bucureşti cu bunicul, “TATăL MAMEI MELE”, să vindem legume şi fructe”. Bunicul său, zice, avea o grădină imensă. Chiaburi, ce mai! “Plecam de la Tărtăşeşti, unde era casa bunicului, o localitate nu departe de Capitală, cu căruţa, de la 2 noaptea, ca să ajungem dimineaţa la Obor. De fapt, căruţei i se spunea camion. Arăta exact ca o căruţă, dar avea roţi de cauciuc. Cu bunicul am învăţat cum se face comerţ. şi mi-a folosit! Acasă, la noi, în Bucureşti, evident aveam doi cireşi enormi în curte. Tata mi-a spus că, dacă culeg cireşele şi le vând, pot face ce vreau cu banii. şi făceau cireşii sute de kg de cireşe pe an. Aşa am ajuns la 12-13 ani să vând la Obor. TATA M-A ÎNVăţAT Că TREBUIE Să şTIU Să Mă DESCURC ÎN VIAţă.” Ultima frază de fapt este singurul adevăr-adevărat, restul fiind minciună, fantezie şi doar puţină realitate. Minciună prin răstălmăcire. Bunicul său din partea mamei locuia în Bucureşti, era român, iar bunica de aici nu era ţigancă. Pe bunicul, cât şi pe unchii şi mătuşile din partea mamei sale, Ady nu i-a prea cunoscut şi nici nu i-a prea vizitat, deşi toţi locuiau în Bucureşti. Explicaţia ar fi că atunci, când Mărin-tatăl a declarat unor membri ai familiei soţiei sale că “viitorul este al comunismului şi că se face comunist, se înscrie în PCR şi îi va înscrie şi pe copii lui” reacţia a fost “este o ruşine, ne faci familia de râs”. Din această cauză, cât şi datorită faptului că avea cumnatul, soţul unei surori a soţiei sale, căruia îi fusese şi naş la cununia religioasă de la biserica Caşin, în 1974, fost deţinut politic. Năstase G. Mărin, zis Titi, tatăl lui Adrian, a interzis soţiei sale să-şi mai viziteze familia “reacţionară”.
Într-adevăr, bunicul Grigore din Tărtăşeşti avea o grădină imensă, cumpărată de locotenentul, fiul său şi al ţigăncii, care s-a cuibărit în timpul războiului la Braşov, departe de liniile frontului, aşa cum am mai spus, că a strâns mulţi bani din falsa “romanizare” a unor magazine de încălţăminte evreieşti şi cu banii a adunat pământ, pe care, la începutul venirii comuniştilor, l-a divizat pe numele unor rude, ca să nu apară drept chiabur. Bunicul din partea mamei însă avea o căsuţă modestă în Bucureşti, era salariat la Griviţa Roşie, fără o grădină imensă şi fără a fi legumicultor.
Este dificil de crezut că în anii de început ai comunismului, bunicul de la Tărtăşeşti vindea zarzavaturi la Bucureşti, împreună cu neptul, copil, şi în căruţă cu roţi de cauciuc, pe vremea aceea folosită numai în Banat şi Transilvania.
Minciună prin răstălmăcire, Adrian Năstase declară fantezia cu cireşii ca veridică, or, până apropape de 4 ani a locuit în Colentina, într-o casă cu curte, unde chiar dacă ar fi crescut cireşii, el era prea mic să îi culeagă. Apoi a locuit într-un apartament pe str. 7 Scaune, când puradelul, cu simţul muzical al ţigăniei, îşi mişca tot corpul în ritmul cântecului brazilian, atunci la modă, CHEMARE. Apartamentul în care locuia Năstase, a avut curtea pavată, fără fir de iarbă, şi din care se ajungea la mai multe apartamente. De acolo, s-au mutat în blocul fost al Fundaţiei ELIAS, despre care am mai scris, care nu avea nici o curte, dădea la trotuar, iar după alţi ani s-a mutat în blocul nou construit, când el deja terminase facultatea, divorţase, bloc pe str. Naum Romniceanu. Unde or fi fost cireşii care dădeau sute de kg de fructe? Sau aşa a vrut să explice sursa averii sale? Căci sute de kg de cireşe anual însemna o sumă deloc de neglijat de bani, înmulţită cu un număr mediu sau mai mare de ani ar fi însemnat economiile cu care şi-a cumpărat de pildă pământul de la Cornu? Căci, dacă socrul Angelo ar fi cumpărat pământ împreună cu ginerele Ady la Cornu, ar fi cumpărat şi pentru Irina Miculescu, nora lui, şi n-ar fi trebuit ca ulterior Dana şi Ady să-i vândă cumnatei 3593 m.p. Aşa că Adrian – puradelul minune, cu soţia sa, a achitat la Cornu costul terenurilor, nu Angelo Miculescu.

ATENŢIE! CÂTĂ VICLENIE ŢIGĂNEASCĂ

Elena Năstase, fostă Dragomirescu, mama genialului Ady, copilul ei superdotat, are 77 de ani şi locuieşte singură într-un apartament confortabil dintr-un bloc nou, situat pe str. Naum Romniceanu, nr.2, bl.5, ej. 3, apt.13, într-un cartier frumos, bine aprovizionat, piaţa aproape şi doar la câţiva paşi de parcurile de la “şosea”. Desigur, ca orice fiinţă, şi mama celui mai puternic om din ţară nu va fi scutită de vama finală, fiindcă totul se petrece în lume aşa cum poetul a spus: “cu-o moarte, toţi suntem datori”! Năstase, sub masca grijii filiale, prin sora sa, Dana Barb, face presiuni şi caută să-şi convingă mama, care se simte bine aşa cum locuieşte, să-şi vândă apartamentul, aducându-i diferite argumente, şi să-şi cumpere o casă mai confortabilă, modernă, mai mare şi mai spaţioasă, ceea ce de fapt nu o interesează încă pe mama lor. Substratul este ca, vânzându-şi casa, să zicem cu 150.000 de dolari, copiii ei să-i cumpere o vilă de sute de mii, sau chiar milioane de dolari. şi astfel, când sfârşitul vieţii sale se va produce inevitabil, Adrian să “moştenească” încă o casă, legal, frumos, cinstit, de fapt o investiţie camuflată de-a sa.

CREDINCIOSUL ORTODOX ADRIAN NĂSTASE

Cine merge azi în Cimitirul militar Ghencea nu poate să nu observe pe partea dreaptă a aleii ce duce spre piaţeta din fund monumentul funerar, din marmoră neagră, al lui Marin Năstase – o placă mare, pe care nu este săpată nici o cruce şi pe care scrie doar MARIN G(rigore, numele tatălui) NăSTASE, datele naşterii şi morţii, fără gradul de general (rezervă) pe care l-a dus cu el. Lipseşte crucea, cât de mică, nu mai spun că s-ar fi cuvenit ca în loc de placa (bloc) de marmură să fi fost o cruce mare de marmură neagră. Monumentul a fost făcut după dorinţa lui, a fiului, a lui Adrian. Lipsa crucii exprimă clar ateismul marelui politician din România, care acum însă face cruci mari pe la toate sărbătorile religioase, unde poate capitaliza politic. La toate sărbătorile naţionale, când se fac rugăciuni sau te-deumuri, Adrian Năstase îşi inşeală poporul, jucând teatrul creştinului ortodox cucernic, făcându-şi cruci, în timp ce a crescut ateu şi este ateu convins, dovadă fiind mormântul tatălui său, unde nu a călcat niciodată şi unde vine cu flori, rar, doar mama premierului, însoţită de doi bodyguarzi. Exemplul cel mai elocvent l-a oferit la Putna, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, unde Iliescu şi Năstase s-au închinat, dând un spectacol dezgustător, sub pază severă pentru ei chiar şi în mănăstire, cu puncte de control corporal la intrare în incintă, cu credincioşi opriţi să intre cu brutalitate fie şi în curte, trataţi ca terorişti sau borfaşi. Acesta a fost adevăratul exemplu de “creştin” dat de cel ce se vrea conducătorul unui popor creştin ortodox, un ateu îmbrăcat azi în straie de credincios.

***

Aurel Sergiu MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)

1 Decembrie (1918 – 2009)

Posted by Gabriela Petcu On November - 30 - 2009

Gabriela Petcu

ziua Romaniei

 

 1 Decembrie

 
E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 
S-a hotărât atunci ca Transilvania,                  

Întreg Banatul şi Ţara Ungurească

Cu România pe veci să se unească

Şi să dispară din suflete mânia.

 

Marea Unire a fost şi să rămână
Fapta istorică a-ntregii naţiuni,

Elan al conştiinţei bravilor străbuni

Pentru o ţară pe soarta ei stăpână.

 

Visul de veacuri prin luptă s-a împlinit

Martirii neamului sunt astfel răsplătiţi

Ei odihnesc de-atunci în pace, liniştiţi

A lor credinţă, urmaşii au moştenit.

 

La Alba Iulia, toţi fraţii au venit

Cu suflete cuprinse în bucurie

Întreaga lume azi, trebuie să ştie 

Că-ntâi Decembrie, românii a unit!

 

E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 

Nastase Scatiu (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

O istorie adevărată: Năstase Scatiu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Nota Redactie. La solicitarea doamnei Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu, republicam acest text; publicat in editiile tiparite ale ziarelor romanesti din SUA: New York Magazin si Curentul International, in anul 2004. Pentru a intelege rugamintea doamnei Manon Marinescu, de a fi republicat acest text, va rugam sa cititi articolul “Dezinformarea: <un caz socant>…”

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane: “VIAŢA LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile obscure, se crede superior şi invincibil.
Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii lui nu cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din contra, sadici, prin îngânfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şI mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.

 

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Preşedintele lor

Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte câteva eşecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.

Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:

“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”

Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.

Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.

Ascensiunea spre puterea supremă

Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.

Necazurile şi bucuriile familiei Năstase

Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supărarea pândea

Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ’50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ’80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.

O afacere murdară

Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă! (vezi partea a II-a)

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Liviu Antonesei 

Autor: Liviu Antonesei

Poporul a votat în număr mult mai mare decît se aştepta toată lumea şi decît arăta trendul mereu în scădere din ultimii vreo zece ani. În ce condiţii a votat este cu totul altă poveste! Cozi interminabile, oameni care au plecat fără să fi reuşit să voteze, alţii care s-au reîntors de cîteva ori pînă au reuşit să prindă pîrtie spre urnele de vot. Şi în ţară, în toată ţara, fără deosebire tipul şi mărimea aşezării dar, cum văd la televizor, situaţia nu a fost cu nimic diferită nici în secţiile de peste mări şi ţări. Despre neregulile fără număr din secţiile de votare şi despre „turismul electoral”, care a atins, vorba Tătucăi, „noi culmi de progres şi civilizaţie”, nu cred că mai are rost să vorbesc, devreme ce e deja o straşnică tradiţie electorală românească. Sînt chiar foarte curios ce impresie şi-or fi făcut observatorii internaţionali şi presa de aiurea despre corectitudinea procesului electoral din această duminică. În mod normal, dacă n-ar fi deja demis de către Parlament laolaltă cu restul guvernului Boc, ministrul de Interne ar trebui să-şi facă bagajele. Interimatul nu scuză organizarea sub orice critică a alegerilor şi a referendumului asociat, cumva contra-naturii, acestora. Dar, probabil, mai mult decît presa, de un partizanat greţos, într-o parte sau alta, după interese, şi decît organizatorii alegerilor, s-au compromis institutele de sondare a opiniei publice. Ca şi cum n-ar fi fost suficiente manipulările din timpul campaniei electorale, cînd ierarhiile şi scorurile variau matematic în funcţie de partidul comanditar, astăzi au lansat o nouă premieră mondială. Nicăieri în lume nu este permisă „scăparea” de rezultate parţiale în ziua de vot – de altfel, şi la noi, legea interzice publicarea rezultatelor unor sondaje cu mai puţin de două zile înainte de data alegerilor. Asta nu contează – la noi, e totul mai aiurea decît în orice republică bananieră, astfel că toată după-amiaza, în zi de vot!, pe ecranele televizoarelor, pe ediţiile electronice ale ziarelor şi pe bloguri, defilau în neştire rezultatele de la diverse intervale orare! Ba îmi mai soseau şi prin sms-uri şi poşta electronică! Unii dintre bloggeri măcar aveau decenţa să folosească un limbaj cifrat, înlocuind cu fructe şi legume numele partidelor şi cu preţuri echivalentele scorurilor, dar imensa majoritate a media nu se sfiau să dea rezultatele în clar! Ca la noi la nimenea! În mod normal, după această ridicare a poalelor peste cap, institutele de sondare a opiniei publice ar trebui să-şi tragă obloanele – desigur, după o întîlnire binevenită cu Justiţia! Dar, la noi, sînt codri mari de brad, aşa că aşa ceva iese din discuţie! După două săptămîni de campanie, pe care o prevăd incandescentă, cu intoxicări şi „dezvăluiri” din partea ambelor părţi, la care presa va căsca botul mai ceva decît în ultima lună, va veni şi cel de-al doilea tur. Dacă aş mai crede în prognozele institutelor de dinaintea turului întîi, care îl dădeau pe dl. Traian Băsescu pierdant cu oricare din ceilalţi doi candidaţi creditaţi cu şanse, aş spune că lucrurile sînt clare, dl. Geoană va fi viitorul preşedinte al României. Cum nu mai am nici un pic de încredere în aceste companii ale marilor combinaţii, în aceşti Ostap Benderi instituţionali, socotesc că bătălia este, de fapt, deschisă oricărui rezultat! Vom trăi şi vom vedea!

După rezultatele primului tur – epigramă

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

După rezultatele primului tur 
valeriu-cercel-poza1

Autor: Valeriu Cercel

 
Pentru turul doi îmi pun
O-ntrebare infantilă :
Îl mai vreau pe Moş Crăciun,
Sau să vină Moş Gerilă?!…

Basescu si Geoana, castigatorii primului tur al prezidentialelor

Posted by Cornelia Erhan On November - 23 - 2009

 

Traian Basescu conduce cu 32-34% in sondajele pentru alegerile prezidentiale realizate la iesirea de la vot de catre institutele de sondare a opiniei publice. El este urmat, in cursa pentru alegerile prezidentiale 2009, la mica distanta de Mircea Geoana – 30-32% si Crin Antonescu – 21-22%.

basescu-geoana_ziare

Procentele difera, in functie de institutul de sondare, astfel:

INSOMAR, comandat de Realitatea TV:

1. Traian Basescu – 32,8%
2. Mircea Geoana – 31,2%%
3. Crin Antonescu – 22,2%%
4. C.V. Tudor – 4,0%
5. Kelemen Hunor – 3,6%
6. Sorin Oprescu – 3,5%
7. George Becali – 1,7%
8. Remus Cernea – 0,4%
9. Eduard Manole – 0,2%
10. Ovidiu Cristian Iane – 0,1%.
11. Constnatin Ninel Potirca – 0,1%
12. Constantin Rotaru – 0,1%

CCSB, comandat de Antena 3:

1. Traian Basescu – 34,1%
2. Mircea Geoana – 30,9%
3. Crin Antonescu – 22,1%
4. Kelemen Hunor – 3,6%
5. C.V. Tudor – 3,6%
6. Sorin Oprescu – 3,4%

CSOP si IRES, comandat de B1 Tv:

1. Traian Basescu – 33,2%
2. Mircea Geoana – 30,3%
3. Crin Antonescu – 22%
4. Kelemen Hunor – 4,9%
5. Vadim Tudor – 4%
6. Sorin Oprescu – 3,2
7. Gigi Becali – 1,5%

CURS, comandat de TVR:

1. Traian Basescu – 33,72%
2. Mircea Geoana – 31,44%
3. Crin Antonescu – 21,52%
4. Corneliu Vadim Tudor – 4,22%
5. Kelemen Hunor – 3,26%
6. Sorin Oprescu – 3,18%
7. Gigi Becali – 2%
8. ceilalti candidati – 0,65%

Referendumul a fost validat

Biroul Electoral Central a anuntat ca 53,52 % dintre alegatori au votat la alegerile prezidentiale pana la ora 21.00, cea mai mare prezenta la vot fiind inregistrata in judetele Ilfov si Teleorman , iar cea mai scazuta in judetul Satu Mare, in timp ce pentru referendum au votat 50,16%.

In ce priveste votul la referendum, 85,4% din cei care au votat au optat pentru reducerea numarului de parlamentari, iar 76,5% au votat “Da” pentru un parlament unicameral, arata exit poll-ul Insomar, comandat de Realitatea TV.

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Pastorel Teodoreanu

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!

Si alta scrisa cand era internat cu probleme de ficat (sau de plamani), in Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Soseaua Viilor (in Bucuresti).  Se spune asta a fost ultima lui epigrama; a murit dupa cateva zile:

Culmea ironiilor
Si rasul copiilor
Sa pun punct betiilor
Pe Soseaua Viilor!

La venirea rusilor

Pe drumeagul din catun
Venea ieri un rus si-un tun;
Tunul rus
Si rusul tun!
* * *

Armistitiul ne-a impus
Sa dam boii pentru rus!
Ca sa completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

Statuii ostasului sovietic

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atat de sus,
Ca sa te vada popoarele…
Sau fiindca-ti put picioarele?
Votati soarele

Cand te vad asa pe garduri
Si cu raze imprejur,
Mai ca-mi vine sa te-asemui
Cu o gaura de cur!

Radioului (unde era invitat sa intre prin str. Temisana, adica prin spate)

De un an si jumatate
Ma bagati numai prin spate,
Pe cand eu, intreaga viata
V-am bagat numai… prin fata!

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimata la Debretin

Din falnic vanator de munte
Mi te-a facut Ana pandur !
Intai ti-a-nfipt o stea in frunte
Si-apoi un Debretin in cur !

Comunistii isi maresc randurile cu o parte din legionari

Capitane,
Nu fi trist!
Garda merge inainte
Prin partidul comunist!

Dupa alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votati soarele!

Nu credeam s-ajung vreodata
C-am sa pot sa fiu in stare
Ca facand pipi pe garduri,
Sa o fac direct in… soare!

* * *

Din Banat pana la Iasi
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai multi ocnasi
Au ajuns la carma tarii.
 
Catren omagial catre Caragiale:
Cu greu tmi vine sa astern,
Un adevar ce nu-l suport,
Ca tocmai tu sa fii cel mort
Si Catavencu cel etern…
 
La Pelisor, palat transformat de regimul comunist in casa de creatie:

Voi, creatori ai artei pure,
Ce stati acuma la padure,
Sa fiti atenti cand va plimbati
Sa nu calcati in … ce creati !

Guvernul Groza

In guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Insa ca sa fie cabinet etern,
Imi bag si eu membrul… in acest guvern! 

ZECE MEMBRI DE PARTID

Zece membri de partid
Visau viata noua
Unul a vorbit in vis,
Si-au ramas doar noua.

Noua membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a rascopt din ei,
Si-au ramas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito!
Si-au ramas doar sapte!

Sapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Si-au ramas doar sase!

Sase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat gresit
Si-au ramas doar cinci!

Cinci membri de partid
Cand au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Si-au ramas doar patru!

Patru membri de partid
Si cam toti evrei,
Unul a plecat in Eretz
Si-au ramas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de razboi!
Unul a vorbit cam mult,
Si-au ramas doar doi!

Doi membri de partid
Mandri ca paunul.
Unul a innebunit,
Si-a ramas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lamurit.
A plecat cu Onete-ul
Si n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Lupta pentru pace.
Ca partidul nostru drag
Stie el ce face!

Mircea Ionescu-Quintus

Sa-nchinam paharul
Pentru Pastorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.

Steaua
Cate stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proasta,
Sade pe uzina noastra…

Cine-i mare, da din mana si-are 4 la romana?
Cine-i la academie si-are 4 la chimie?
Cine-n tara este tare si-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicesti, 20 de ani primesti.
 
RECLAMA

Imi spunea un betivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Altii… turnatori !
 
GEOMETRIE BAHICÃ

de Pastorel Teodoreanu

Hranit mai mult cu lapte si iaurt,
Un grec vazu cu mintea-i inteleapta
Ca intre doua puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinta, e o dreapta.

Dar axiomul devenit banal
Si insusit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi si este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Si daca vrei sa tragi invatatura,
Un plan orizontal, cand te gandesti,
Constati ca nu exista in natura
Ci exclusiv in mintile grecesti.

Iar cand in loc de lapte, bei “Madera “,
Aceasta socoteala te conturba
Caci tu nu uiti ca ai baut pe-o sfera
Pe care dreapta lui devine curba.

Si-n cap cu dreapta grecului defunct
Pana ce vreun nalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Pornesti spre domiciliu in zigzag.
 
Prin anii ’40  Viorica Porumbacu, a scris niste versuri de adanca simtire si vibratie de genul:

” O, Europa, te simt in mine
Te simt vibrând adanc..”

A doua zi Pastorel :

“Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara
Din ‘Gazeta literara’
Dovedeste elocvent
Ca in …chestia matale…
De-adancimi fenomenale
Intra-ntregul continent!”

 
Dupa prima vizita a lui Petru Groza in URSS, Pastorel a scris:

Din Galati la Port Arthur
Petru Groza, in carlinga,
N-a vazut atata cur
Cat ar fi putut sa linga.
Iata, totusi, una care v-a scapat:

Caligula Imperator
A facut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A facut din bou – ministru.

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Vasile Zarnescu
În unele recente materiale de presă, relevasem, lapidar, că reţeta rapidă a realegerii preşedintelui Traian Băsescu este să încerce să îi bage prompt la puşcărie pe cîţiva dintre marii politicieni corupţi, care roiesc în preajma lui – ca dovadă că este tot mai hotărît să lupte cu succes contra corupţiei. Din motive independente de voinţa mea, am reuşit să-i adresez abia zilele trecute scrisoarea închisă, relevată în continuare. Pentru că, pînă azi, 21 noiembrie, nu am primit nici un semnal din partea domniei sale, pentru a-i parveni, totuşi, în „ultimul ceas“, o voi trimite presei, aşa cum l-am anunţat – spre a-i mai fi, cît de cît, de ajutor. A trebuit, oricum, să scot anumite nume şi informaţii conţinute în textul depus la registratura Administraţiei prezidenţiale, cu indicaţia de mai jos.
***

Administraţia Prezidenţială                                                                                                      STRICT SECRET

Registratura generală

Nr. 22795/17.11.2009

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

– Urgent, personal şi confidenţial –

 

Priveşte: 1. Propunerea unei reţete a realegerii certe a dvs.

2. Revenire asupra raportului nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională

Raportează: colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

 
STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

Permiteţi-mi să vă prezint această sinteză politică, din perspectiva unui alegător mai versat atît în problemele de politologie şi, în special, de propagandă electorală, cît şi în domeniul informaţiilor secrete, sinteză făcută din perspectiva alegătorului aflat în partea de jos a electoratului.

Dincolo de unele manevre de culise privind manevrarea buletinelor de vot, pe care unii nu le vor ignorate, iar alţii încearcă să le exagereze, totuşi, succesul obţinut de dvs. la alegerile din 2004 s-a datorat, în cea mai mare parte, etalării sloganului electoral esenţializat în sintagma „Jos corupţia!“ Între timp, opinia publică, diversele partide, personalităţi, organizaţii politice interne şi internaţionale au fost dezamăgite, aproape total în aşteptările lor, de ineficienţa luptei anticorupţie din România. Au fost cîteva încercări de a-i băga la pîrnaie pe unii mari corupţi, dar Magistratura a avut grijă să-i scoată basma curată; desigur, nu dezinteresată.

Cauzele eşecului luptei anticorupţie sunt multiple, dar, în principal, rezidă în instituirea solidă, extinsă şi profundă, între timp, a „sistemului ticăloşit“ – concept pe care l-aţi lansat, fiind introdus în limbajul presei şi, poate, chiar al politologiei viitoare, deoarece, pe lângă alte sintagme reuşite cu care se poate lăuda preşedintele Traian Băsescu (de ex., „partidul toxic“) sau, eventual, i se pot reproşa (cum este, de ex., şi expresia „băieţii deştepţi“), aceasta este cea mai cunoscută şi mai întemeiată. „Sistemul ticăloşit“ se bazează, în esenţă, pe ceea ce defineşte un alt viitor concept politologic, „nucleul dur al corupţiei“, introdus de ministrul Justiţiei, la acea vreme, Rodica Stănoiu, ulterior senator P.S.D., apoi independent, apoi P.C., apoi cine ştie mai ce – întrucît C.N.S.A.S., noua poliţie politică, o înghesuie să o bage la „mititica“, aşa cum a procedat cu Mona Muscă.
Corupţia: încetinitorul Tranziţiei

Nucleul dur al corupţiei îi include, fireşte, nu doar pe marii corupţi din domeniul afacerilor de stat în combinaţie cu acelea private, ci şi mari personaje politice, care acţionează în simbioză cu afaceriştii care stau în umbră şi care fac afaceri ilegale, dar cu acoperire legală, aşa cum sunt, de exemplu, indivizii indicaţi prin sintagmele „rechinii imobiliari“ sau „băieţii deştepţi din energie“. Chiar viitorul scurt-premier Emil Boc – scurt ca durată a mandatului, ca figură politică etc. –, pe vremea cînd era deputat în Opoziţie, acuza, în Parlament, pe unii de la Putere că au dat ordine ministeriale valabile doar cîteva zile, exclusiv cu scopul ca să profite de ele anumiţi oameni ai Puterii! Domnule preşedinte, ca să-l faceţi să-i revină, cît de cît, creditul moral – care se va răsfrînge, pozitiv politic, şi asupra dvs. –, cereţi-i să-i denunţe pe cei care au comis aceste acte de corupţie!

Aşa cum am mai arătat în alte articole (de ex., în Justiţiarul, 9 sept. 2004, p. 4-5), conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Este şi cazul miniştrilor acuzaţi de corupţie în aceşti 20 de ani, indiferent care partide câştigaseră alegerile, în cadrul alternanţei „democratice“ la Putere. Astfel, fie că a fost în cauză „Ţigareta I-a“ – din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu –, sau „Ţigareta a II-a“ – din timpul preşedintelui Emil Constantinescu –, fie că a fost cazul terenurilor Armatei cedate de către miniştrii Apărării unor particulari – terenuri pe care se afla sistemul rezervei strategice de apă a Capitalei, sistem care a fost distrus! –, fie că fusese problema traficului cu petrolul aflat sub embargo, fie că e cazul ex-judecătoarei Maria Huza, fie că este vorba de întreprinderi de stat subevaluate în mod oneros spre a fi cumpărate la preţuri de nimic de străini contra unei mite substanţiale date înalţilor funcţionari de stat etc., etc. – în toate cazurile este situaţia celor care abuzează de funcţia lor publică pentru câştiguri personale necuvenite: adică a marilor corupţi. Ca urmare a proliferării corupţiei, economia României a fost distrusă de guvernările postdecembriste, fiind vândută la bucată de marii funcţionari de stat, direct sau prin interpuşi, corporaţiilor transnaţionale, care au cumpărat „adevărate chilipiruri“, după cum se exprima, cu satisfacţie, publicaţia Jane’s Foreign Report. Şi asta o scria în august 2000, adică la finalul primei guvernări a C.D.R., care „grăbise privatizarea“ spre a îndeplini, cu deplină slugărnicie, directivele organismelor străine, interesate în ruinarea României – grabă din cauza căreia marile întreprinderi ale ţării deveniseră, pentru „investitorii strategici“ străini, într-adevăr, „adevărate chilipiruri“ (cf. Cotidianul, nr. 2428, 9 august 2000, p. 4).

 

Şeful statului sub povara vremurilor

Cine este, cât de cât, familiarizat cu politica, ştie că, în fond, este pur idealism romantic să-ţi imaginezi că preşedintele unei ţări – indiferent cât de mare şi de competentă i-ar fi echipa prezidenţială – ar putea schimba rapid, într-un mandat, sistemul ticăloşit în mijlocul căruia evoluează şi, mai ales, al cărui produs este, ţinînd cont şi de contextul politico-economic intern şi internaţional. Dar dacă nici membrii echipei şi nici preşedintele nu sunt suficient de competenţi, de patrioţi, cu voinţă politică şi rectitudine morală, atunci e vai de ţara respectivă. De aceea, acum, este vai de noi!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a condus ţara, aparent, în oarecare „linişte“, dar a fost supus multor presiuni interne şi externe. De exemplu, încă în ianuarie 1990, l-a vizitat şeful Departamentului de Stat al S.U.A., James Baker, care, timp de o jumătate de oră cît a durat vizita, i-a ţipat preşedintelui României o singură directivă: „Jos Securitatea!“ Dacă mai aveţi contacte private cu d-l Ion Iliescu, rugaţi-l să vă confirme acest fapt. Şi Ion Iliescu a dat-o jos, a îngrădit-o, a redus-o la minim şi aţi văzut ce-a ieşit: a ieşit, din ce în ce mai viguroasă, corupţia, „baronii“ P.S.D.-işti (ex-F.S.N.-işti) fiind cei mai numeroşi şi mai viguroşi! Socialistul Ion Iliescu a vrut să construiască socialismul cu faţă umană, dar nu a făcut decît să rupă zăgazurile care opreau avalanşa capitalismului de acumulare primitivă – adică forma primitivă a corupţiei. Chiar traseistul politic Adrian Severin, în cartea sa Lacrimile dimineţii, a recunoscut, tardiv, că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost o traducere din engleză a unei legi făcute de străini; din cîte-mi amintesc eu, fusese adusă chiar de el. Or, respectiva lege fusese concepută special pentru a înlesni distrugerea întreprinderilor Românei! Preşedintele Ion Iliescu fusese prevenit de S.R.I. asupra consecinţelor pernicioase ale acestei legi – importate deliberat pentru falimentarea întreprinderilor româneşti –, dar nu a luat nici o măsură. Doar Alexandru Bârlădeanu s-a opus cu încrîncenare, însă fără succes. După care a început declinul economico-politic, accelerat de corupţie. Jaful în Patrimoniul Cultural fusese, deja, dat prin abrogarea prioritară a Legii Patrimoniului, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, deşi nu era o lege „ceauşistă“, întrucît reproducea îndeaproape legea franceză în funcţie şi acum! Oricum, însă, P.S.D. – sub formele metamorfozate demagogic F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R., P.S.D. –, deşi s-a declarat a fi doctrinar social-democrat, deci de stînga, a guvernat, invers, cu măsuri literalmente de dreapta.

Liberal-ţărănistul Emil Constantinescu a vituperat şi el, contra corupţiei – a afirmat, pe cînd era în vizită în Finlanda, că Justiţia ar fi coruptă în proporţie de 80 la sută! –, dar a sfârşit lamentabil, prin a declara „că a fost învins de fosta Securitate“! A fost, evident, o scuză comodă, chiar dacă nu lipsită de oarece adevăr, deşi, înainte de încheierea mandatului său, le-a mai dat cîte o stea de general multor generali din S.R.I. (şi o diplomă de merit directorului S.R.I. Costin Georgescu!) – generali dintre care, pe unii, preşedintele Traian Băsescu avea să îi treacă în rezervă, ca, de ex., pe Sorin Brăteanu-Cancelaru’, Ovidiu Soare-Arestatu’-şi-Eliberatu’! Dar, Emil Constantinescu avusese, totuşi, la îndemână cei „15 mii de specialişti“ cu care se lăudase C.D.R., venită avidă la Putere. De ce nu i-a folosit?! În timpul guvernării C.D.R. s-a accelerat distrugerea economică a României, în special prin amploarea şi rapiditatea aplicării criminalei politici restitutio in integrum. În  nici o ţară ex-socialistă nu s-au făcut restituiri în cantitatea şi pe intervalul de timp practicat în România, ci doar restituiri simbolice (cîteva castele în Cehia, Ungaria şi Germania). Actuala formă a corupţiei reprezentată de jaful „rechinilor imobiliari“ îşi are sorgintea în această criminală politică restituţionistă. Bugetul statului a fost devalizat inclusiv prin această formă! La fel, conglomeratul numit C.D.R. – deşi declarativ doctrinar de dreapta – a guvernat, tot invers, cu măsuri esenţialmente de stînga – ceea ce a accelerat involuţia spirituală a societăţii, prin debusolarea politico-morală introdusă.

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. aţi avut o rută politică similară, oarecum, cu aceea a P.S.D.-ului: aţi ajuns preşedinte ţării ca socialist – v-aţi străduit şi aţi reuşit să introduceţi Partidul Democrat, al cărui preşedinte eraţi, în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei gălăgioase a P.S.D.-ului, care se considera singurul îndreptăţit să facă parte din Internaţionala Socialistă –, dar v-aţi răzgîndit şi, acum, din nu ştiu care motive – probabil determinate mai mult de conjunctură decît din convingere –, viraţi tot mai mult spre dreapta. Este adevărat că P.D.S.-ul, ca moştenitor direct al ipocriziei şi demagogiei funciare a P.C.R., îşi maschează abil virajul abscons spre dreapta şi îşi etalează, tot demagogic, dar cu succes, ideologia de stînga, cu care prosteşte, şi acum, după 20 de ani, multă lume, mai ales în provincie. Dvs. v-aţi dovedit mai sincer în opţiuni arătînd că înclinaţi spre dreapta, dar nu aţi reuşit să vă valorificaţi această sinceritate a virajului, iar inamicii dvs. politici speculează această sinceritate prezentînd-o ca pe o faţetă falsă – ei procedînd, astfel, după formula hoţului care strigă „Hoţii!“, fiindcă dvs. v-aţi dovedit inacţiunea şi nu aţi replicat dezvăluindu-le adevărata faţă ipocrită, ca moştenire a P.C.R.-ului!

Revenind la partide, sintetic vorbind, ele prezintă o orientare politică de faţadă, căci toate partidele politice – indiferent de doctrina afişată –, odată ajunse la guvernare, au aplicat o singură doctrină: jefuirea Patrimoniului Naţional. Iar preşedinţii de ţară care au fost propulsaţi de aceste partide, chiar dacă avuseseră intenţii bune – şi nu avem motive să ne îndoim de contrariu –, nu au putut stopa jefuirea averii naţionale, determinată de grupurile de presiune, dirijate din umbră de marii „rechini“.

Esplanada corupţilor

E riscant, apoi, şi să aplecăm urechea la cîntecul de sirenă al politicienilor Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi al analiştilor politici obedienţi lor – de tipul lui Valentin Stan, Radu Tudor, Marius Pieleanu ş.a. –, care ne invită la „linişte ca să poată ei guverna“. Pentru că este vorba, în realitate, de liniştea de care au nevoie hoţii, ca să fure în siguranţă. În primii 16-17 ani de guvernare ar fi fost, chipurile, relativ linişte – fiindcă se mimează amnezia, aceşti politicaştri „uitînd“ de marile greve din anii 1990-1996. Dar tocmai în această etapă – sub masca oferită de scandalul grevelor – a fost consolidat „sistemul ticăloşit“, perpetuat prin „nucleul dur al corupţiei“. Ceva gălăgie a mai făcut presa – a „patra Putere“ în stat, „cîinele de pază“ al democraţiei –, dar a fost din ce în ce mai mult ignorată, în cazul cînd unii ziarişti nu au fost băgaţi la închisoare. Dar, pentru mai multă linişte, adică spre a pune botniţă presei, s-au reintrodus în noul Cod Penal insulta şi calomnia prin presă!

P.S.D.-ul a guvernat cel mai mult, sub diversele denumiri cunoscute, şi – cel puţin din aceste motive: al duratei cît a guvernat şi al orientării politico-economice impuse – el este vinovat în cea mai mare măsură de dezvoltarea continuă a „nucleul dur al corupţiei“ şi de determinarea tendinţei de involuţie continuă a României. Este evident că nu este mai puţin vinovată de dezastrul ţării nici guvernarea C.D.R. – reînviată, între 2004-2008, sub forma Alianţei „D.A.“ fără P.N.Ţ.C.D. şi P.A.C. –, şi nici recombinarea, după alegerile din noiembrie 2008, a coaliţiei necoalizate (P.S.D.+P.C.) + P.D.-L., spartă, şi ea, după puţină vreme, prin demiterea vicepremierului Dan Nica. După cum nu este mai puţin vinovată de decăderea României nici surprinzătoarea şi abominabila recentă alianţă ad-hoc P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. + minorităţile antinaţionale, reconfigurată contra P.D.-L.-ului – rămas minoritar în Parlament şi cu miniştri interimari în Guvernul Boc demis –, alianţă care vrea să-l impună – la propunerea unuia ca Crin Antonescu-Vorbete – ca premier pe coruptul Klauss Werner Iohannis pe motiv că el ar fi „neamţ onest şi competent“, iar ea este „majoritate parlamentară“ şi că ar reprezenta, chipurile, vocea Poporului.

Este o mare dezinformare! Această majoritate parlamentară nu este reprezentata Puterii Poporului, întrucît este ilegitimă, fiindcă a fost votată doar de o treime din electorat şi, mai mult, în marea lor majoritate, respectivii parlamentari şi-au dobândit mandatele prin cumpărarea electoratului şi prin manipularea voturilor ca urmare a noilor posibilităţi de manevră prin redistribuire, introduse prin legea votului uninominal – ea însăşi o escrocherie politico-juridică.
Metodologia anticorupţiei

Ca o problemă de principiu şi de strategie, trebuie ştiut că figurile reprezentative implicate în fapte de corupţie trebuie denunţate şi pedepsite înainte ca publicul să ajungă să creadă că o campanie anticorupţie se rezumă la vorbe sau că este pornită doar împotriva oponenţilor politici. De aceea, este important ca primul „rechin“ prins să provină din partidul aflat la Putere. După cum se ştie, metoda a înregistrat succese deosebite în Hong Kong şi Italia. Or, în România postdecembristă, toţi guvernanţii – indiferent de culoarea politică – au procedat tocmai invers: au prins doar „plevuşca“, iar „baronii“ şi „rechinii“ au fost lăsaţi „să pescuiască în ape tulburi“, în folosul guvernanţilor, indiferent de partidele perindate la Putere, fiindcă „rechinii“ cotizau la toate partidele. Cazul ministrului liberal al Justiţiei Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă este simptomatic pentru corupţia „democraţiei originale“ autohtone: el a dezincriminat în mod provizoriu bancruta frauduloasă, cu scopul deliberat de a scoate din puşcărie marii escroci – evident, cu un avantaj personal, de imagine, căci a apărut ca fiind un individ milos, care apără drepturile omului. Dar aproape toată clasa politică – cu unele mici excepţii, ca Vadim Tudor, venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu şi alţi cîţiva – l-a tratat, fireşte, ca pe unul „de-al lor“: a rămas, în continuare, în Guvern, în Parlament, a fost promovat – pentru o vreme – şef al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), l-a menţinut în Baroul bucureştean etc., deşi trebuia eliminat imediat din viaţa politică şi introdus, la fel de prompt, în viaţa de penitenciar. Acum, deşi a confecţionat o carte, Noua Dreaptă, este un fel de adjunct al P.D.-L. – care, formal, este partid de stînga! – şi, ca avocat, învîrte afaceri pe picior mare, constituind alte fapte grave de corupţie (cf. de ex., Răzvan Savaliuc, „Iluzionistul“, în Ziua, 11 februarie 2008). În presă se găseşte o întreagă arhivă despre corupţia care zace în el, dar Parchetele nu se sesizează din oficiu, fiindcă mulţi procurori-şefi i-au fost colegi de facultate şi nu pot „să dea“ într-un coleg, tot aşa cum colegii din Consiliul Superior al Magistraturii ai ex-judecătoarei Mariei Huza – în primul rînd preşedintele de atunci al C.S.M.-ului, Dan Lupaşcu, cel care vă reproşa că nu ştiţi să conduceţi o şedinţă a C.S.M.-ului – au iertat-o: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (vezi Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008)! (În paranteză fie spus, apropo de moralitatea unor magistraţi, preşedintele C.S.M. Dan Lupaşcu o iertase şi pe judecătoarea care dansase goală la reuniunile M.I.S.A!) Iar, pe de altă parte, semnalele date de presă nu mai reprezintă – pentru Parchet, pentru „Parlamentul 322“ sau pentru alte instituţii ale statului – o dimensiune a opiniei publice, care trebuie luată în considerare.

Aşadar, contradicţia gravă în care se zbate România este dată de dihotomia „poporul contra clicocraţiei cleptocrate“: adică, într-o parte, poporul jefuit şi, în partea opusă, jefuitorii săi, corupţii, aflaţi în toate partidele care au fost la guvernare prin rotaţie sau prin combinaţii politice – aşa cum este actuala oribilă „majoritate parlamentară“! Asemenea contradicţii sunt rupte, sparte, de mari personalităţi politice în momente decisive ale istoriei.

Contradicţia numită Marea Revoluţie Franceză a fost depăşită prin Teroarea iacobină, condusă de Robespierre. Contradicţia numită Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost depăşită prin Teroarea roşie, condusă de marii terorişti Lenin şi Troţki. Fireşte, cu pierderi materiale şi, mai ales, umane ireparabile şi impardonabile. Contradicţia numită Revoluţia din decembrie 1989 din România – supranumită şi „Cea mai mare minciună televizată a secolului 20“, prelungită în Tranziţia de 20 de ani, care mai poate fi numită şi „Războiul de 20 de ani contra României“ – ar putea fi spartă de preşedintele Traian Băsescu, dacă mai are putere prezidenţială şi dacă vrea să rămînă în istorie, prin Teroarea dictaturii legii. Nu este sîngeroasă, cum au fost celelalte, şi este în deplină consonanţă cu statul de drept. Numai că, acum, România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş, cu o democraţie falsă, de faţadă, de care se prevalează pretinsa „majoritate parlamentară“ – aceeaşi „democraţie“ care, întrunind majoritatea de „322 parlamentari“, voia demiterea preşedintelui Traian Băsescu!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, aplicaţi dictatura Legii. Vorba contracandidatului dvs., Corneliu Vadim Tudor: „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!“ Nu vă temeţi de falsele bocitoare ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Valentin Stan, Radu Tudor ş.a., cum că aţi fi adîncit criza, că aţi fi destabilizat ţara etc. Ei, toţi, reprezentanţii clicocraţiei, au distrus şi destabilizat ţara. Dvs. nu aţi destabilizat nimic, ci doar i-aţi speriat pe corupţi! I-aţi zdruncinat puţin, dar nu aţi reuşit să-i „priponiţi“. În Italia, din 1945 pînă acum, s-au schimbat rapid guvernele, fiecare rezistînd, în medie, cam doi-trei ani. Dar s-a reuşit menţinerea funcţionării statului, iar mulţi mafioţi – inclusiv miniştri sau prim-miniştri – au fost băgaţi la puşcărie, dacă nu reuşiseră să fugă din ţară, iar Italia nu reuşise să-i aducă înapoi. Aveţi nevoie de un Garibaldi, cu „cei o mie“ ai lui?! Oricum, în cei cinci ani de mandat, trebuia să-i fi găsit pînă acum, fiindcă mulţi dintre noi am fi fost dispuşi să vă ajutăm – cu condiţia să-i fi îndepărtat de lîngă dvs. pe unii ca Cătălin Avramescu-Canibalu’, ca Cătălin Croitoru-Farsoru’, Vladimir Tismăneanu-Năpîrlitu’, H.-R. Patapievici-Impostoru’, Valeriu Ţurcan et ejusdem farinae.

Informaţia: antidotul corupţiei

Corupţia este o problemă de sisteme de informaţii (secrete şi/sau publice), stimulente şi reguli. Pentru a o putea combate, trebuie gândit prin aceste sisteme, care să fie ele însele adaptate, îmbunătăţite. Eforturile anticorupţie trebuie să ţintească spre diminuarea monopolului, fie el public sau privat. De asemenea, ele trebuie să limiteze libertatea de decizie şi să asigure reguli clare şi sancţiuni pentru comportamentul birocratic. Şi, dincolo de toate acestea, eforturile anticorupţie trebuie să oblige la mai multă răspundere din partea funcţionarilor.

Este notorie, de multă vreme, afirmaţia că „informaţia înseamnă Putere“. Aşa cum am mai relevat în alte articole, „informaţia este marele duşman al corupţiei“ (de ex., în Economistul, 30 martie 2005, pag. 3). Preşedintele ţării, ca şef al C.S.A.T. şi al comunităţii Serviciilor Secrete, are informaţii multiple secrete şi publice şi, deci, are un surplus de putere.

Vă prezint o sumară selecţie de informaţii publice, care, dacă ar fi combinate cu informaţii secrete, ar putea fi un antidot eficient contra corupţiei, mai ceva decît vaccinul contra SIDA sau decît cel contra gripei aviare sau porcine. Iată o mostră din Ziua: «Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era cercetat.»

Sunt adevărate aceste afirmaţii sau sunt acuze neîntemeiate şi tendenţioase ale unei părţi a presei, ostile P.D.-L-ului şi instituţiei prezidenţiale, cum este ziarul Ziua?! Oricum, respectivii nu au acţionat ziarul Ziua în judecată şi, conform principiului juridic „Cine tace consimte“, impresia care persistă în opinia publică este aceea că acuzele sunt adevărate, dar muşamalizate!

Articolul dezvăluie multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni etc. –, aşa că voi mai cita finalul: «Bani de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul 391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila lui Flutur o bună ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe contracte fără licitaţie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“, în Ziua, 3 mai 2007).

Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra „aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut, pe acest aspect, o interpelare în Parlament, dar a fost ironizată şi ignorată! Iar cel care a candidat şi a cîştigat funcţia de deputat în colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era, atunci, şeful Corpului de Control al ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Din informaţiile pe care le deţin – e-adevărat, neverificate (căci nu mai am cum), dar din surse sigure şi demne de încredere, aceea care deţinea firma care furniza „antidotul“ pe bază de apă cu  Dero Super contra aviarei era soţia unui mare mahăr subordonat lui Gheorghe Fluture! Presupun că şi dvs., domnule Traian Băsescu, aveţi informaţii secrete suplimentare şi ştiţi despre cine este vorba! Dacă ştiţi, folosiţi-vă de acele informaţii şi băgaţi-i la gherlă!

Chiar dacă aceştia doi sunt piese importante în P.D.-L., trebuie să ştiţi că ei măresc balastul „navei“ dvs. politice, cu riscul de a o băga sub linia de plutire şi chiar de a o trimite la fund. Mai ales că nu sunt singurii! Cel puţin aşa se vede din mijlocul votanţilor de rînd, care constituie şi masa critică a electoratului.

Presa constituie o vastă arhivă publică cu informaţii despre corupţie. De exemplu, Răzvan Savaliuc a publicat articolul „Esplanada hoţilor“ (în Ziua, 6 mai 2008), foarte util pentru a face o listă minimală cu puşcăriabili din tot spectrul politic şi de afaceri.

Şi, în acest sens, încă un citat elocvent: «Stolojan a luat energie ieftină de la contribuabili şi a dat-o magnaţilor ruşi * Profitul ALRO Slatina a crescut cu 370 la sută după intervenţia fostului consilier al lui Băsescu. Memorandumul ALRO pe care Traian Băsescu a încercat să-i dea mai multe indicaţii fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş este doar faţa văzută a unui iceberg. De destinele societăţii ALRO Slatina sunt legate personaje extrem de influente în România. Printre acestea îl regăsim şi pe prietenul şi fostul consilier pe probleme economice al şefului statului, Theodor Stolojan. Unul dintre „băieţii deştepţi“ care iau energie ieftină pentru a o revinde scump, aşa cum i-a denumit preşedintele în urmă cu mai mult timp. Numai că Stolojan este „cel mai deştept băiat“. Fostul consilier de la Cotroceni a intervenit de mai multe ori în favoarea ALRO, proprietatea concernului rus MARCO Group» (Marian Ghiţeanu, „Cel mai deştept băiat“, în Ziua, 26 ianuarie 2007; similar, vedeţi în Ziua, 29 ianuarie 2007, precum şi Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, 7 februarie 2007). Dar, cu privire la Stolojan există o întreagă bibliografie, în presa de toate culorile.

Desigur, Theodor Stolojan este, totodată, şi „dragă Stolo“ şi, ca om drag unora, ar putea fi cu greu băgat în „sanatoriul“ Jilava. Totuşi, naşul Stolojan Mondialu’, chiar dacă nu ar fi asociat cu finul Bercea Mondialu’, cu afacerea Megapower, cu confiscarea valutei etc., nu mai are valoare politică nici măcar de faţadă. E un individ expirat, aşa că poate fi sacrificat fără nici o remuşcare. Nu e vorba de cinism, de imoralitate etc. – deşi politica trebuie să fie morală şi nu „curvă“, cum se exprimă, trivial, unii ca Victor Ciutacu! –, ci de calcule conform opticii politicii reci a lui Machiavelli. Nu ar fi nici prima dată, aşa că, prin repetiţie şi cu lacrimile de rigoare, s-ar confirma retrimiterea lui în cavoul politic din care tot dvs. l-aţi scos, eşecul său definitiv: să-i consilieze pe cei din formaţia The Brele, din stabilimentul de mare securitate Rahova. Asta, in extremis.

 

Chiureta corupţiei: puşcăria

Dintre ceilalţi, din P.D.-L. şi din Serviciile Secrete, vedeţi cine joacă la două capete şi nu ezitaţi: la gherlă cu ei sau, dacă nu mai e timp, deconspiraţi-i, compromiteţi-i, daţi-i afară! Dacă nu vor mai încăpea în puşcările noastre, am auzit că Belgia are închisori de închiriat. În curînd se va face loc şi la Guantanamo!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, siliţi-i pe corupţii din Magistratură, care vă persiflau în diverse ocazii, inclusiv la recenta şedinţă de pomină a C.S.M. – în care aţi relevat, just, că greva din Ju$tiţi€ este ilegală! –, să-i bage la puşcărie, prompt, pe corupţii reprezentativi, amintiţi mai sus. Puneţi-i la lucru accelerat pe cei din Serviciile Secrete, care trebuie să apere interesele naţionale, nu interesele unor grupuri de presiune. Pentru simetrie, mai puneţi pe lista puşcăriabililor şi pe alţii din celelalte organizaţii şi partide care au fost şi/sau sunt la Putere: Marko Bella, Atilla Verestoy, cei implicaţi în dosarul PETROM – pe care aţi promis că îl veţi desecretiza, dar aţi uitat! –, în dosarele SIDEX, ROMTELECOM etc., mai adăugaţi cîţiva masoni, acolo, pentru echidistantă: de ex., venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat politic pe motiv că a colaborat cu Securitatea – deşi era un mare patriot –, dar alţi mari masoni liberali – acuzaţi, la fel, în presă de colaboraţionism – sunt protejaţi de C.N.S.A.S., care refuză să se ocupe de dosarul lor şi, deci, face poliţie politică protejîndu-i; pentru culoare culturală nu-l omiteţi nici pe H.-R. Patapievici, pentru că, printre alte abuzuri, i-a dat 100.000 de dolari lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu avea nici un motiv şi nici o bază legală! Despre un alt corupt, Klaus Werner Iohannis, există, la fel, o întreagă colecţie de presă şi chiar dosare penale muşamalizate de D.N.A. Fireşte, aşa cum a demonstrat cazul Adrian Năstase, nu este uşor de soluţionat un dosar de corupţie, din cauza corupţiei endemice din Magistratură. De aceea, cred că, exprimîndu-mă în termeni şahişti, este posibil de întreprins o operaţie „gambit“. Şi, ca să nu pară, totuşi, acum, în campanie, ca o vendetă politică, să se înceapă cu unii din Magistratură şi din P.D.-L.

Ca alt exemplu de mutare „gambit“, domnule preşedinte Traian Băsescu, daţi-le peste nas celor care debitează, incontinent, argumentul „majorităţii parlamentare“ şi compromiteţi-i deplin, obligîndu-i pe cei din D.N.A. şi alte Parchete să pună în lucru dosarele penale ale lui Klaus Iohannis; chiar dacă intervine masoneria: aici e România, nu Germania! Prin aceasta rupeţi capetele hidrei „majorităţii parlamentare“, formată de cvartetul Crin Antonescu-Mircea Geoană-Marko Bella-Varujan Pambuccian.

Sau, dacă nu pot fi băgaţi rapid la puşcărie, să fie arestaţi, acum, cu mandat de 29 de zile, sau măcar să fie incriminaţi cu ceva solid, cu propaganda de rigoare, ca să faceţi dovada că, în zilele rămase pînă la votarea inclusiv din turul al doilea, puteţi lupta mai eficient contra corupţiei.

Pentru o minimă rezervă strategică, asiguraţi-vă şi că nu va fi ales nici unul dintre cei care „vă suflă în ceafă“ în sondajele mincinoase, ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Despre histrionul Crin Antonescu a apărut, recent, informaţia că are dosarul de informator al Securităţii nr. 2456sca/DSS 01429, avînd la activ şi nişte dosare penale pentru corupere de minore şi că ar avea un copil nelegitim cu una dintre minorele cu care a avut relaţii sexuale. Chiar dacă problema cu minorele s-a prescris sub specie penală, nu s-a prescris sub specie morală. Dezvoltaţi informaţia şi-l veţi scoate lejer din cursă, aşa cum au fost scoase – prin mijlocirea C.N.S.A.S. – Mona Muscă, Rodica Stănoiu şi alte personalităţi politice. Despre ceilalţi, la fel, există tot felul de informaţii publice şi secrete. Primiţi, zilnic, buletinele de presă făcute de specialiştii din S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I., M.A.E. Citiţi cît mai multe informaţii şi valorificaţi-le, iute, acum, în ultimul ceas.

 

Strategii politice oculte

Fostul preşedinte Ion Iliescu – „abilul“, cum se zice că l-ar fi „indicat“ Nostradamus în profeţiile sale! – şi ai lui au pierdut deliberat alegerile din 1996. Aceasta a fost percepţia mea, în decembrie 2006-martie 2007, şi am avut satisfacţia să o văd confirmată în opinia unor cetăţeni străini. Scopul pierderii deliberate a alegerilor a fost să îi lase la guvernare pe cei din C.D.R., ca să se compromită radical, iar, apoi, să revină ca un salvator al naţiei, el cu clica lui. Spre a reveni „curaţi“, fiindcă ştiau că murdăriile pe care avea să le facă monstruoasa coaliţie C.D.R. (P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., P.A.C., U.F.D., U.D.M.R.) aveau să fie mai mari ca ale lor şi, astfel, aveau să fie „curăţaţi“ de păcate, deoarece mizau, întemeiat, pe memoria politică scurtă şi pe lipsa de cultură politică ale electoratului. Trebuie să recunoaştem că strategia le-a reuşit şi au putut să revină atunci, în mandatul 2001-2004, prin alianţa morganatică făcută de P.S.D. cu U.D.M.R. – „inamicul de mai ieri“, cum clama, atunci, presa internă şi internaţională, îndeosebi B.B.C.!

Actualii lideri ai P.S.D.-ului sunt crescuţi şi educaţi, şi acum, de d-l Ion Iliescu, care, între timp, şi-a creat un statut de „mare înţelept politic“, după cum îl gratulează – cu scandalul de presă de rigoare! – histrionul Crin Antonescu – şi, într-adevăr, vorba unui mucalit, chiar şi după ce va muri, Ion Iliescu tot va mai obţine 10 la sută din voturile electoratului! Acum, văzînd că strategia ocultă din vara lui 1996 – de pierdere deliberată a alegerilor – s-a verificat în practică, liderii P.S.D.-ului, care gravitează în jurul lui Mircea Geoană (poreclit „prostănacul“ de acelaşi înţelept politic Ion Iliescu), vor să refolosească „strategia 1996“ inclusiv acum, prin actuala monstruoasă alianţă (P.S.D.+P.C.) + P.N.L. + minorităţile antinaţionale + horthysta nelipsită U.D.M.R.! Există, totuşi, aici un minim avantaj: fiind o alianţă a unor monştri politici, Crin Antonescu-Hiena şi Mircea Geoană-Naivu’ se atacă reciproc (întărîtaţi, probabil, în surdină de partidul toxic P.C.), iar ceilalţi monştri, ca Kelemen Hunor, Marko Bella şi Atilla Verestoy, stau la pîndă să le mai pice şi lor ceva din viitoarea lor monstruoasă guvernare!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. nu mai aveţi nici şansa şi nici timpul să reveniţi după o întrerupere de mandat prezidenţial! Dacă-l întrerupeţi, vă rupeţi! Acum e necesar să recîştigaţi alegerile! Oricum, dvs. aveţi avantajul moral că, în actualul mandat, aţi zgîndărit cuibul de vipere din nucleul dur al corupţiei (cf. Răzvan Savaliuc, Silviu Alupei, „Cuibul de vipere“, în Ziua, 29 iunie 2006, pag. 1, 4-5). Adică, în limbajul demagogic al triadei Antonescu-Geoană-Oprescu, aţi fi făcut numai „scandaluri“, iar ei ar fi fost nişte inocenţi victimizaţi neîntemeiat.

Valorificaţi-vă, în continuare, acest avantaj dat de încercarea de destructurare a nucleului corupţiei şi mai încercaţi să striviţi capul unora dintre aceste năpîrci. Dacă reuşiţi măcar să faceţi să fie arestaţi şi, poate, chiar condamnaţi prin procedura de urgenţă cîţiva dintre marii corupţi din diverse partide şi organizaţii (economice, de presă, o.n.g.-uri), din Magistratură etc., vă vor vota şi analiştii Valentin Stan, Victor Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică ş.a., fiindcă le veţi închide gura! Şi, fireşte, îi veţi convinge, astfel, pe încă foarte mulţi alţii, care, acum, stau în expectativă.

Aceasta-i reţeta realegerii rapide a dvs., garantată: băgaţi, acum, la pîrnaie cîţiva barosani (sau cît puteţi de mulţi!), din toate partidele, începînd cu Magistratura şi cu P.D.-L. – în această ordine! Nu e musai să începeţi chiar cu Gh. Flutur, dar puteţi începe cu Theodor Stolojan şi cu Gh. Tinel, mai ales că, referitor la acesta din urmă, în contextul actualei isterii cu gripa porcină, poate fi reevaluat eşecul acţiunilor contra gripei aviare – ca model de reevaluare a resurselor şi demersurilor incorecte, aducătoare de mari pagube materiale şi de imagine. Pornind de aici, puteţi să îi imputaţi şi alte abuzuri şi ilegalităţi, despre care trebuie să aveţi informaţii.

Un alt caz relativ uşor de pus pe tapet este al lui Radu Berceanu. El poate fi acuzat de spionaj –conform unor informaţii reapărute, detaliat, în presă (vedeţi articolul Simonei Fica, „Berceanu, acuzat oficial de spionaj militar“, precum şi altele, similare, cum, de altfel, a mai fost acuzat, în presă, în urmă cu cîţiva ani, mi se pare că în revista România Mare.

E-adevărat că timpul s-a comprimat şi nu ar mai fi posibil să fie încarceraţi rapid şi mult timp. Dar trebuie întreprinse asemenea măsuri incipiente şi, apoi, popularizate larg în presa pe care o mai puteţi controla. Dacă nu, veţi pierde alegerile şi vă vor băga ei la gherlă! Căci acum problema se pune în termenii „care pe care!“

În încheiere, vreau să vă reamintesc punctul 2, privind raportul „nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională“. În acest răstimp, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la dvs. – ceea ce ar fi o gravă dezinformare a şefului statului! Poate v-ar fi util ca, măcar acum, să vedeţi despre ce este vorba acolo. Chiar dacă au trecut patru ani, anumite disfuncţii se menţin dacă rămîn ignorate de decidenţii politici.

Pentru alte aspecte de strategie, vă stau la dispoziţie.

Mă puteţi contacta la: (…).

În cazul în care nu primesc nici un semnal de la dvs. pînă în 21 noiembrie, înseamnă că scrisoarea nu a ajuns la dvs. – precum, probabil, s-a întîmplat şi cu raportul sus-menţionat – şi, atunci, voi publica scrisoarea în presă, cu modificările necesare. Dar, în această situaţie, mă tem că va avea un efect mai degrabă defavorabil dvs., pentru că vă va restrînge marja de manevră, mai ales că strategia vine din afară şi nu de la dvs.

Cu urări de succes,

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Bucureşti, 16 noiembrie 2009

P.S. 1. Această scrisoare, într-o variantă puţin diferită, trebuia să vă fie transmisă ieri, în timpul vizitei dvs., la Sibiu, printr-un intermediar, de către directorul unei reviste locale. Între timp, se pare că l-a contaminat şi pe el isteria gripei porceşti şi nu v-a mai trimis-o. Sper, însă, că nu a avut curajul nici să folosească anumite informaţii de acolo în materialele pe care vi le-a trimis în numele său.

P.S. 2. Cartea lui Victor Găetan şi a ex-procurorului Ciprian Nastasiu, PRĂDAREA ROMÂNIEI, lansată ieri, 16 nov. a.c., a adus acuze similare unor apropiaţi ai dvs., din P.D.-L., unii fiind dintre cei pe care i-am indicat şi eu aici. Să zicem că tot răul ar fi spre bine: astfel, aveţi, oarecum, dezlegarea personală morală – sub presiunea opiniei publice, a dezvăluirilor presei etc. – să vă debarasaţi mai obiectiv de aceştia.

P.S. 3. Este de reţinut că remarca mea corectă, cum că aţi „aţi zgîndărit cuibul de vipere“, a fost repetată, în termeni echivalenţi, şi de Arielle Thédrel, care scrie că aţi „zdruncinat, cel puţin, sentimentul de impunitate care domină clasa politică“ (cf. Les Roumains aux urnes pour sortir de la crise, în Le Figaro, 20 noiembrie 2009). Nu vă opriţi la a le „zdruncina sentimentul“, ci dărîmaţi-i, efectiv, ca să aibă certitudinea că „de ce le e frică, nu mai scapă“!

21 noiembrie 2009

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors